Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
I. Preliminarii
In prezent omenirea numara aproape 5 miliarde si jumatate de oameni, dintre care evreii sunt in numar de
mai putin de 18 milioane. Daca ne referim din punct de vedere statistic, aproape ca nici nu ar trebui sa se
auda de ei, insa pentru faptul ca din sanul acestui popor s-a nascut Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
preamarit de peste un miliard o suta treizeci si noua de milioane de crestini, poporul evreu s-a bucurat de o
Importanta acestui subiect este evidenta, avand in vedere continua preocupare a omului de a cunoaste atat
teoretic, cat si practic, statutul sau in ordinea fiintelor, a lucrurilor, a universului intreg si chiar de scopul
existentei sale atat sub aspect empiric, cat si sub aspect transcendent. La aceste intrebari omul nu poate
Preocuparea omului pentru adevar a capatat o alta conotatie in zilele noastre, omul fiind din ce in ce mai
interesat de adevarata religie si de sensul acesteia. Acest lucru este si consecinta dorintei de mondializare
Dar importanta si actualitatea subiectului nu rezulta numai din acest lucru, ci si din dorinta de a aduce o nota
edificatoare asupra antropologiei cabbalistice. Cabbala primeste o importanta deosebita in iudaism. In ciuda
prestigiului sau de tehnica mistica, extazul nu joaca un rol important, iar in enorma literatura cabbalistica se
Fiind un subiect mai putin abordat in scrierile noastre de specialitate, am considerat necesara o prezentare
generala a Cabbalei, si de a aduce lamuriri, atat cat spatiul imi permite, asupra notiunilor de baza si asupra
termenilor principali. Desi Cabbala a fost influentata de-a lungul timpului de modul si locul unde si-a avut
existenta, totusi, asa cum afirma Gershom Scholem, in expunerea conceptiei despre natura omului,
Cabbala - textual: "traditia, adica traditia ezoterica, este miscarea in care si-au atins apogeul religios, cu
precadere intre secolele al XII-lea si al XVII-lea, tendintele mistice in iudaism, intr-o ramificare multipla si
Asadar, cuvantul Cabbala, care inseamna traditie, este termenul general care desemneaza o doctrina
Istoricii vad aparitia Cabbalei propriu-zise in sudul Frantei la sfarsitul secolului al XII-lea ii plaseaza epoca de
aur un secol mai tarziu in Spania si ultimele sclipiri la Safed, in Galileea Superioara, in secolul al XVI-lea. Ca
si Adam Franck, istoricii asociaza vechimea Cabbalei odata cu aparitia Sepher ha Zohar.
Cabbala se imparte in doua mari parti: teoretica si practica. Cabbala teoretica sau speculativa s-a format in
1. "Ma'aseh Bereshit" ("Lucrarea creatiei") - este descrisa in Sepher Yetsirah. Aceasta se refera la creatia,
natura si raporturile lumii pamantene. Acest text, de doar cateva pagini, contine o expunere laconica a cos-
mogoniei si cosmologiei.
2. "Ma'aseh Merkabah" ("Lucrarea carului ceresc") - prin aluzie la carul lui Iezechiel - e cuprinsa in Seher ha
Zohar. Cunoscuta si ca "Dabar gadol" {"Marea Lucrare'"), ea mai include speculatiile mistice referitoare la
Dumnezeu, la fiintele lumii supranaturale, la puterile si ideile primordiale, "familia cereasca" cum mai este
numita cateodata.
Cabbala practica - s-a format in Palestina in secolul al XVI-lea si a urmarit intotdeauna un dublu obiectiv: pe
de o parte, sa explice sensul spiritual al Torah-ei; pe de alta parte, sa prescrie modalitatea de purificare care
facea posibila contopirea sufletului omenesc cu divinitatea, transformand sufletul intr-un instrument de ruga
In Cabbala, esenta omului are o natura spirituala pentru care corpul sau serveste doar ca o mantie
exterioara. O "credinta raspandita" este ca inainte de pacatul lui Adam si corpul sau era spiritual, ca un fel
de vesmant diafan care a devenit corporalizat doar dupa caderea sa. (Pentru a sustine acest punct de
vedere, afirmatia din Geneza III, 21 ca Dumnezeu a facut "vesminte de piele", kotnot 'or, pentru Adam si
Eva dupa caderea in pacat, a fost luata ca insemnand ca inainte ei purtau "vesminte de lumina", kotnot or).
In limba ebraica nu exista un cuvant pentru trup separat de suflet, persoana umana psiho-fizica fiind
conceputa ca o unitate indestructibila. Atunci cand se fac referiri la natura fizica a omului este intrebuintat
termenul basar - "carne", "trup viu" si simbolizeaza slabiciunea, caracterul trecator al fiintei umane. Acelasi
Dupa cabbalisti, ideea biblica referitoare la crearea omului dupa chipul lui Dumnezeu presupune modelarea
omului dupa sephiroth-un, omul reprezentand astfel microcosmosul care reflecta natura cosmosului. Tot in
Cabbala se mentioneaza ca, la inceput, sufletele tuturor oamenilor au fost cuprinse in cel al lui Adam, de
Potrivit doctrinei cabbalistice, sufletul este alcatuit din trei parti, diferite esential, care formeaza o secventa
descrescatoare si sunt desemnate de termenii ebraici Neshamah, Ruah si Nephesh: "In aceste trei lucruri -
spiritul, sufletul si viata simturilor - gasim o imagine fidela a ceea ce se petrece in inalt; caci toate trei nu
formeaza decat o singura fiinta in care totul este legat prin unitate. Viata simturilor nu poseda prin ea insasi
nici un fel de lumina; din aceasta cauza este atat de strans unita cu trupul caruia ii procura atat placerile, cat
si alimentele necesare; ii putem aplica aceste cuvinte ale inteleptului: "Ea asigura hrana casei sale si care
sunt sarcinile servitorilor sai". Casa este trupul care este hranit, iar servitorii sunt membrii care asculta.
Deasupra vietii simturilor se ridica sufletul care o subjuga, ii impune legi, si o lumineaza atat cat natura
acesteia i-o cere. Acesta este modul in care principiul animal este sediul sufletului. in sfarsit, deasupra
sufletului se ridica spiritul, prin care el este dominat la randul lui, si care reflecta asupra sa o lumina de viata.
Sufletul este straluminat de aceasta lumina si depinde in intregime de spirit. Dupa moarte el nu are liniste;
portile Edenului nu ii sunt deschise mai inainte ca spiritul sa fi urcat catre sursa sa, catre Cel vechi de zile,
pentru a se contopi cu el pentru vesnicie; caci intotdeauna spiritul se intoarce la sursa sa".
In afara acestor trei elemente, intalnim in Sepher ha Zohar un al patrulea element al naturii umane. Este
vorba de forma exterioara a omului, conceputa ca o existenta separata si anterioara celei apartinand
corpului. Aceasta "idee" de corp se refera la trasaturile individuale care ne disting pe unii de altii, ceea ce
face ca omul sa fie distinct de cel de langa el. Aceasta "idee" coboara din cer si devine vizibila odata cu
momentul procrearii:
"in momentul cand se implineste uniunea terestra, Sfantul - fie numele sau binecuvantat! - trimite aici-jos o
forma asemanatoare omului si purtand amprenta pecetii divine. Aceasta forma asista la actul despre care
am vorbit si, daca ochiul ar putea vedea ce se petrece atunci, ar zari deasupra capului sau o imagine cu
totul asemanatoare unei fete omenesti. Imaginea aceasta este modelul dupa care suntem noi creati. Cat
timp ea nu a coborat aici-jos, trimisa de Stapan si nu s-a oprit deasupra capului nostru, procrearea nu a avut
loc; caci este scris "si Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul Sau". Ea este prima care ne primeste atunci
cand sosim in aceasta lume; ea este cea care se dezvolta pe masura ce crestem mari, si tot cu ea vom
parasi pamantul. Ea isi are originea in cer. in momentul cand sufletele sunt pe punctul de a-si parasi locasul
ceresc, fiecare suflet apare in fata regelui suprem invesmantat intr-o forma sublima, in care sunt inscrise
trasaturile sub care el trebuie sa se arate aici-jos. Ei bine! Imaginea despre care vorbim emana din aceasta
forma sublima; ea vine a treia dupa suflet, ea ne precede pe pamant si asteapta sosirea noastra dupa
Cel de al cincilea element si ultimul, care sta la baza naturii umane isi are sediul in inima (leb) si este
cunoscut sub numele de spirit vital. Acest principiu supravegheaza combinarea si organizarea elementelor
materiale si se deosebeste in intregime de principiul vietii animale (Nephesh), de viata simturilor. Aceasta
opinie se bazeaza pe un pasaj alegoric din Sepher ha Zohar, in care se spune ca in fiecare noapte, in timpul
somnului, sufletul urca la cer pentru a da socoteala de calatoria sa, si ca in acel moment corpul nu mai este
In cele ce urmeaza, vom incerca sa facem o prezentare a fiecarei parti "fundamentale" a sufletului, incepand
Nephesh
Nephesh este principiul vietii sau forma de existenta concreta. El constituie partea externa a omului viu.
Nephesh-ul sau primul element se gaseste in fiecare om, deoarece il patrunde in momentul nasterii si este
sursa vitalitatii sale animalice si a totalitatii functiilor sale psihofizice. Tot ceea ce este necesar pentru binele
acestor functii este deja continut in el si este in mod egal proprietatea tuturor fiintelor umane. Nephesh se
Cuvantul nephesh inseamna suflare, respiratie. Intrucat respiratia este expresia vietii si incetarea vietii
presupune incetarea respiratiei, evreii au considerat acest suflu al respiratiei ca principiul vietii, el fiind cel
prin care omul traieste. De aceea, termenul nephesh a fost inteles ca insasi viata.
Nephesh, ca si celelalte "parti" ale sufletului, deriva dintr-o sephira. Nephesh emana din sephira Yesod
(Temelia). El se afla intr-o legatura directa cu fiintele concrete care ii sunt exterioare si, numai datorita
influentei lor, el produce o manifestare vitala. In acelasi timp el actioneaza in lumea exterioara datorita
propriei sale puteri creatoare, facand ca din existenta sa concreta sa rezulte noi forte vitale, restituind astfel
reprezentand orice fel de dorinta, aspiratie sau impuls vital. Prin Nephesh se intelege dorinta omului de a
trai, de a fi viu si de a se afla in legatura cu semenii. Dorinta aceasta de viata se reflecta nu numai prin
preocuparea de sine, de hrana cotidiana necesara supravietuirii, ci si prin actul de reproducere in baza
Drept urmare, facultatea numita Nephesh cuprinde toate cele trei forte: animalul, vegetativul si cognitivul
Ruah
Ruah, ca si Neshamah, reprezinta progresele postnatale care sunt gasite doar in omul care s-a trezit
spiritual si a facut eforturi speciale pentru a-si dezvolta puterile intelectuale si sensibilitatile religioase. Ruah-
ul sau anima este trezit intr-un moment nespecificat cand un om reuseste sa se ridice deasupra partii sale
vitalistice. Ruah-ul reprezinta un stadiu intermediar intre Nephesh si Neshamah care implica puterea etica
Etimologic, cuvantul Ruah inseamna "prezenta aerului in miscare", in special "vant", "suflare". El este
denumit ca suflet in explicatiile cabbalis-tice legate de semnificatia exacta a acestuia. Ruah deriva si el, ca si
Nephesh, dintr-o sephira, si anume, din sephira Tifereih (Frumusetea), sephira care reuneste in ea justitia si
Daca nephesh exprima principiul vital general, comun, ruah se deosebeste de acesta prin aceea ca el
Acest al doilea element al fiintei umane nu este la fel de sensibil ca nephesh la influentele lumii exterioare.
El este undeva intre interioritate si exterioritate. Viata exterioara reprezentata de nephesh se gaseste intr-o
forma virtuala in interioritatea lui ruah. El nu apare in mod clar, nici ca un lucru real, pasiv si exterior, nici ca
un lucru interior, intelectual si activ, ci ca ceva schimbator, care din launtru spre in afara se manifesta ca
ceva activ cu toate ca este pasiv; sau ca ceva ce este inclinat sa ofere, cu toate ca este de natura receptiva.
Datorita partii sale concrete, ruah are nevoie sa comunice cu concretul ce se afla sub el (Nephesh), dar, in
acelasi timp, partea sa generala ii da o tendinta spre partile generale care ii sunt superioare (Neshamah).
Daca nu ar exista anumite afinitati intre Nephesh, Ruah si Neshamah, acestea nu s-ar putea afla intr-o
unitate desavarsita. Astfel, sufletul extrage din Concretul care il precede plenitudinea propriei sale realitati
obiective, iar din Generalul care il domina, interioritatea pura, Idealitatea pe care si-o constituie el insusi din
activitatea sa independenta. Ruah reprezinta, asadar, legatura dintre General sau Spiritual si Concret sau
Material, unind in fiinta umana lumea interna inteligibila cu lumea externa reala. De asemenea, ruah poate
Fiind stimulat de nephesh care se afla sub el si care il inspira, ruah se comporta fie activ, fie pasiv cu
exteriorul care corespunde naturii sale (Particularul), transmitand informatia prelucrata pentru a putea fi
primita de Neshamah.
Neshamah
Cea mai inalta parte a sufletului, Neshamah sau spiritus, este cea mai importanta dintre toare. Aceasta
incepe sa lucreze intr-un om cand se indeletniceste cu Torah si poruncile sale, si isi deschide inaltele puteri
de intelegere, in special abilitatea sa de a intelege mistic Godhead-ul si secretele universului. Prin urmare,
Neshamah, sufletul in forma lui desavarsita, este definit prin cuvantul de spirit si deriva din sephira Hochmah
(intelepciunea). El guverneaza ruah-ul aruncand asupra lui lumina vietii. Numai dupa moarte sufletul devine
constient de neshamah. Neshamah trebuie sa devina perfect si pur, pentru a se putea intoarce la Infinitul din
care a emanat.
Neshamah-ul este o putere preocupata in exclusivitate de cunoasterea mistica. Neshamah-ul insusi, prin
virtutea de a fi "o parte din Dumnezeul de deasupra", este capabil de a face doar bine.
In neshamah nu se mai gaseste sensibilitatea fata de natura din afara; activitatea domina receptivitatea.
Spiritul traieste intens propria sa viata, dar numai pentru General sau pentru lumea spirituala cu care se afla
intr-o permanenta legatura. Cu toate acestea, neshamah nu are nevoie doar de General. Datorita naturii
sale reale el manifesta dorinta unei relatii, atat cu Particularul, cat si cu Concretul care se afla sub el si fata
de care se simte atras. Aceasta atractie rezulta din aceea ca neshamah are nevoie de cunoasterea
Particularului si Concretului in trairea pentru General, ceea ce reprezinta de fapt scopul sau dezideratul lui
neshamah.
Neshamah este natura pur interioara, pasiva si activa simultan, a carei infatisare exterioara este
reprezentata de nephesh, cu principiul sau vital si cu corpul sau si de ruah cu fortele sale. Ceea ce este
cantitativ in nephesh si calitativ in ruah, vine din Neshamah, adica din spiritul pur interior si ideal.
Neshamah reprezinta, asadar, nivelul cel mai ridicat al existentei sufletului, intre el si nephesh nu ar putea
exista o comunicare daca nu s-ar afla ruah. Neshamah poate fi considerat mai mult o nazuinta, o tendinta, el
avand scop unirea cu Divinitatea. Aceasta unire cu Dumnezeu e desemnata prin termenul deverkuth,
In paginile precedente am incercat sa cuprind cateva aspecte privind problematica structurii fiintiale a omului
din perspectiva cabbalistilor. In interpretarea acestora, crearea omului are un caracter sintetic. Dualismul
suflet-trup, desi prezent, este mai putin dezvoltat decat in traditia crestina. Conceptia stricta iudaica despre
natura omului, considera trupul si sufletul ca aspecte ale entitatii umane. Astfel, omul este suflet in masura
in care este insufletit de duhul vietii si trup, in masura in care este o faptura muritoare. Aceasta discrepanta
dintre trup si suflet este evidentiata si de conceptia privind actul creatiei. Dumnezeu, potrivit invataturii
cabbaliste, nu il creaza pe om de la inceput ca trup si suflet, ci mai intai alcatuieste trupul si apoi sufletul.
Astfel, doctrina Cabbalei prezinta omul, intr-un anume stadiu al aparitiei sale, ca Golem. In ciuda prestigiului
sau de carte a creatiei, Sepher Yetsirah nu vorbeste foarte mult despre Golem, gasindu-se foarte putine
referiri in acest sens. Cele mai multe informatii despre Golem le gasim in Sepher ha Bahir, textul acestei
carti fiind transmis intr-o stare imperfecta si fragmentara. Omul ca Golem a fost facut la inceputul creatiei si
abia la sfarsit a fost insufletit, intre starea lui informa si insufletirea sa aflandu-se intregul proces de creatie.
In Ortodoxie, conceptia despre om primeste o interpretare mult mai precisa, cu implicatii ontologice foarte
Potrivit invataturii crestine, dimensiunea fizica a fiintei umane, adica trupul, este opera sau lucrarea mainilor
lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu creeaza Universul din nimic - ex nihilo - doar prin cuvant, in cazul omului
Omul este ultima si cea mai de seama dintre creaturile pamantesti, el reprezentand coroana creatiei. Omul
este fiinta dihotomica, fiind alcatuit din doua elemente: trup si suflet. Dupa natura lui dubla, trup material si
suflet spiritual, omul apartine atat lumii materiale, cat si lumii spirituale. Aceste doua elemente se gasesc
intr-o singura persoana, unitatea dintre trup si suflet fiind indestructibila. Omul este un microcosmos,
cuprinzand in el toate elementele macrocosmosului. Prin structura sa fiintiala si prin demnitatea si menirea
sa in lume, omul este ridicat de la inceput deasupra tuturor celorlalte fapturi pamantesti.
Omul e adus la existenta printr-un act creator special al lui Dumnezeu. Pentru ca acesta sa fie facut, trebuia
sa existe lumea ca natura in care omul sa vietuiasca, dar omul nu e opera naturii, desi e legat de ea. in
acest sens, Sfantul Grigorie de Nyssa spune: "Nu era potrivit ca acela care avea sa fie stapan sa vina
inaintea lucrurilor ce aveau sa ii fie supuse, ci numai dupa pregatirea domeniului asupra caruia avea sa fie
Geneza nu spune ca Dumnezeu a alcatuit intai trapul si apoi a suflat "suflare de viata" in fata lui, ci numai ca
" l-a facut luand tarana din pamant si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie " (Gen. II,
7). Omul ca fiinta speciala este creat in mod simultan in intregimea sa. Prin mentionarea acestui caracter.
Geneza vrea sa evidentieze faptul ca omul este constituit din doua elemente: trup si suflet, si ca trupul e din
materia generala, iar sufletul are o inrudire speciala cu Dumnezeu, insa fara a emana din Acesta, asa cum
sustin cabbalistii. De altfel, sustinerea teoriei emanationiste de catre Cabbala, prin afirmarea doctrinei
sephiroth-uri, duce implicit la afirmarea panteismului. in Cabbala se arata cum Dumnezeu, Fiinta Suprema,
incognoscibila si infinita, S-a limitat pe Sine, dand lumii fiinta prin sephiroth-uri.
Astfel, relatia omului cu Creatorul nu mai este una directa, una speciala, ci intermediata de lumea sephi-
roth-urilor, care se interpun intre Dumnezeu si lumea creata. Cele zece sephiroth-uri reprezinta
instrumentele (kelim) prin care Dumnezeu a creat lumea. Ansamblul celor zece sephiroth-uri formeaza omul
prototip, Adam superior sau Adam etern (sau Pre-Adam), macrocosmosul, arhetipul intelectual al lumii
materiale. Sephiroth-urile constituie, "universul unificat" al vietii lui Dumnezeu si sunt reprezentate printr-un
desen cu o configuratie de arbore, numit din acest motiv "arborele sephirothic" sau de om (Adam Kadmon,
omul primordial).
Omul ca fiinta reala vie, vine in mod esential la existenta prin suflarea lui Dumnezeu in fata Lui si asta pentru
ca omul este creat nu numai din tarana, ci si prin suflarea lui Dumnezeu. Prin trupul sau, omul se afla intr-o
legatura directa cu lumea materiala, cu lumea care il inconjoara. El este conditia vietuirii omului pe pamant,
in timp si spatiu. Daca trupul este din lumea materiala, sufletul este de la Dumnezeu, prin suflet omul
aflandu-se intr-o legatura directa cu Dumnezeu si cu lumea spirituala, pentru ca "Duh este Dumnezeu si cei
cel se inchina trebuie sai se inchine in duh si in adevar" (Ioan IV, 24). Fiind luat din pamant, trupul omului
este muritor, iar sufletul, fiind primit de la Dumnezeu, este nemuritor: "Si ca pulberea sa se intoarca in
pamant cum a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu, Care l-a dat" (Eccl. XII, 7). Trupul primeste o
valoare desavarsita prin intruparea si invierea din morti a Mantuitorului Iisus Hristos.
Sfantul Ioan Damaschin afirma despre suflet ca "este o substanta vie, simpla, necorporala, prin natura sa
invizibila ochilor trupesti, nemuritoare, rationala, spirituala, fara forma; se serveste de un corp organic si ii da
acestuia puterea de viata, de crestere, de simtire si de nastere. Nu are un spirit deosebit de el, ci spiritul sau
este partea cea mai curata a lui. Caci ceea ce este ochiul pentru trup, aceea este spiritul in suflet. Sufletul
este liber, volitional, schimbator, adica schimbator prin vointa, pentru ca este zidit. Pe toate acestea le-a
trupul material si este legat de el, dat transcende si depaseste materialitatea acestuia, dandu-i putere de
viata si facultatea de a percepe cele sensibile. Avandu-si originea de la Dumnezeu, sufletul este un element
independent si nu o functie sau un produs al corpului uman. Sufletul este cel care da puterea vitala trupului
uman. Fara suflet, omul nu poate fi fiinta vie rationala. Omul este unirea fiintiala dintre trup si suflet. El nu
Fiinta umana este compusa, asadar, atat din fiintialitate empirica determinata si tranzitorie, cat si din
fiintialitate nedeterminata informa si vesnica, care reprezinta eul adevarat. De aceea, atata timp cat omul
este pe pamant, el trebuie sa tina seama si de statutul empiric, trecator si limitat, dar mai ales de aspectul
Intrucat lumea empirica este iluzorie ca experienta ultima, obiectivitatea ei fiind doar provizorie, faptele
omului tebuie sa contina o anumita nuanta. A savarsi fapte de dragul lumii empirice si a vietii incatusate in
ea, inseamna a transforma relativul si finitul in absolut si infinit. Omul trebuie sa lucreze si sa traiasca prin
neatasare de lumea aceasta si sa-si urmareasca obiectivul pentru care a fost creat. Relatia omului cu
Dumnezeu se desfasoara in libertatea omului de a accepta sau refuza voia divina. Esenta acestei libertati
consta in putinta individuala de a face sau a nu face voia divina; ea lasa loc alegerii libere a omului de a
spune da sau nu poruncilor divine. Omul este o fiinta cu o acuta constiinta a valorii timpului, pentru ca e o
fiinta care se pregateste in relatiile temporale cu altii pentru eternitate. El traieste in timp constiinta eternitatii
si se afla intr-o inaintare continua spre aceasta. Experientele lui sunt imprimate de preocuparea de
eternitate.
Conceptia despre om trebuie prezentata in lumina invierii Mantuitorului Iisus Hristos si impartasirea cu
Sfintele Taine. Omul, nascut la viata cea noua in Hristos, prin primirea Botezului, primeste un alt statut
fiintial. Renasterea omului in Hristos prin Taina Botezului consta, pe de o parte, in curatirea de pacatul
stramosesc si de alte pacate personale, iar pe de alta parte, in salaslui-rea harului lui Hristos in acesta.
Botezul marcheaza inceputul unei noi vieti, in care omul simte dorinta vie de a se uni cu Hristos. intrucat
umanitatea este una dupa fiinta ei, dar aceasta fiinta nu exista decat in persoane diferite intre ele, fiecare
om reprezinta o cale virtuala de realizare a mantuirii pentru un alt om. Omul e o persoana, iar persoana
tinde "la o depasire neintrerupta, ca fiinta care se autocreeaza". El vede insa ca "autocrearea" sa e
dependenta de un Creator superior, care i-a dat aceasta existenta si cu care trebuie sa ramana in legatura.
Asa cum afirma John Meyendorff, conceptia despre om se fundamenteaza pe notiunea de "partasie"
(participare) la Dumnezeu. Harul divin ii confera omului propria crestere "naturala", spune in continuare
autorul. Omul nu este fiinta autonoma, ci umanitatea lui adevarata se dobandeste numai atunci cand acesta
traieste "in Dumnezeu" si firea umana se indumnezeieste. Participarea omului la Dumnezeu nu este un act
static din partea acestuia, ci presupune un dinamism in care omul este antrenat. Dumnezeu ii daruieste
harul, insa omul trebuie sa conlucreze cu acesta. Actiunea trebuie sa porneasca de la om, deoarece
Dumnezeu nu il forteaza in actiunile pe care le intreprinde. Tocmai spiritul este cel care manifesta aceasta
dorinta si ascensiune catre divinitate, transformand trupul intr-un instrument de actiune ce are acelasi
obiectiv ca si sufletul.
Actiunile trupului si sufletului trebuie sa fie in consens, sa urmareasca aceeasi tinta. Aceste inclinatii catre
"viata divina", omul le are sadite in suflet de la creatie, insa ele trebuie cultivate prin practicarea virtutilor si
evitarea pacatelor. in practicarea virtutilor omul trebuie sa urmeze exemplul Mantuitorului Iisus Hristos, Fiul
lui Dumnezeu care s-a intrupat ca pilda de smerenie, din iubire si ca dovada a valorii acordate omului.
Prin rastignirea Sa pe Cruce, Hristos a realizat mantuirea obiectiva, noi toti fiind cuprinsi in opera intreprinsa
de El. insa omul trebuie sa devina partas al acestui act, trebuie sa-si insuseasca roadele mantuirii de pe
Cruce. Hristos, prin Patimile, Rastignirea, Moartea si invierea Sa, ne-a redat libertatea paradisiaca pierduta
prin incalcarea poruncii divine. Omul trebuie sa participe activ la realizarea mantuirii proprii, deoarece
Dumnezeu nu ii forteaza libertatea si nu il priveaza de aceasta nici dupa invierea Sa din morti.
Participarea activa a omului consta, de pe o parte, in credinta manifestata fata de Hristos, iar pe de alta
parte, in infaptuirea binelui, a faptelor bune. Dar acestea doua se regasesc una in cealalta, caci credinta se
manifesta prin fapte bune, iar faptele bune reprezinta materializarea sau exteriorizarea credintei, realizarea
uneia ducand implicit la infaptuirea celeilalte. Omul infaptuieste faptele bune printr-o conlucrare cu Hristos,
Pentru realizarea unei depline comuniuni intre oameni este necesara atat unitatea lor de natura, cat si
deosebirea lor ca persoane. Unitatea de natura face ca persoanele sa aiba ceva comun intre ele, iar
caracterul de persoana le face sa fie deosebite si sa aiba trebuinta una de alta. La baza comuniunii
interumane sta porunca iubirii (Matei 22, 37-40; Ioan 13, 34-35). Dragostea fata de aproapele este
dimensiunea orizontala a iubirii fata de Dumnezeu, este exteriorizarea, materializarea credintei in Hristos.
Aceasta credinta pune pe aproapele la acelasi nivel fiintial cu noi insine si se rasfrange direct asupra
noastra, caci prin iubire ajungem la cunoasterea lui Dumnezeu si implicit la mantuirea noastra. Prin
comuniune, toti oamenii se identifica cu Hristos, fara sa-si piarda insa individualitatea.
Asumandu-si firea umana, Hristos a putut intra in comuniune cu iposta-surile umane obisnuite, naturale si
le-a adus nu numai intregirea spirituala ce si-o aduc ele, ci le-a actualizat deplin relatia filiala cu Dumnezeu.
Caci starea Sa de jertfa, Hristos a realizat-o pentru noi ca baza a comuniunii noastre cu El. Prin asumarea
firii umane de catre Hristos, noi participam la jertfa Sa pe Cruce, jertfa care ne deschide deplinei comuniuni
cu El, comuniune ce o realizam in Biserica prin impartasirea cu Sfintele Taine, care reprezinta cararile
urcusului tainic de unire cu Hristos, al carui simbol real si eficace este Sfanta Euharistie. Prin impartasirea
cu insusi Trupul si Sangele Sau in cadrul Sfintei Liturghii, ne unim nu numai cu Hristos, ci si intre noi,
spiritual ontologic al omului, singurul in stare sa promoveze unitatea trup-suflet, iar pe de alta parte,
afirmarea structurii peri-horetice a omului, care sta la baza comuniunii cu semenii sai si in primul rand cu
Omul se poate ridica la Dumnezeu doar prin Hristos, prin salasluirea Lui in noi cu trupul purtat de El, inviat si
inaltat si deplin pnevmatizat sau umplut de Duhul Sfant si devenit astfel desavarsit transparent, iar prin