Dianthus barbatus sau garofite de gradina

Denumita si garoafa turceasca, este o planta erbacee perena, originara din centrul si sudul Europei,
adesea cultivata ca planta anuala sau bianuala. Chiar daca are o viata destul de scurta, in gradina
planta se autoinsamanteaza, dand nastere la flori noi, mai bogate si mai frumoase.
Generalitati
Cunoscuta si ca simbol al galanteriei, Dianthus barbatus este o planta des intalnita in gradini,
bordand aleile sau, constituite in grup, oferind o placuta pata de culoare. Are tulpina rigida si
dreapta, acoperita de frunze lungi lanceolate. Atat frunzele cat si tulpinile au culoarea verde spre
gri.  in mod obisnuit atinge o inaltime intre 15 si 25 centimetri. Exista soiuri ce se pot cultiva si in
ghivece, dar sunt mult mai firave si mai scurte.

Primavara tarziu si vara produce manunchiuri de floricele sub forma de cupa, cu petale franjurate,
colorate in alb, roz, rosu sau visiniu inchis, uneori bicolor, cu centrul in culoare contrastanta. La
unele varietati florile sunt parfumate.

Chiar daca au o viata scurta, prin autoinsamantare, in fiecare an cresc din abundenta noi plante.
Pentru a le prelungi inflorescenta  si a obtine  plante cu o crestere mai compacta se recomanda
tunderea tulpinilor ce poarta flori vestejite.

Expunerea
Dianthus barbatus prefera pozitionari insorite, mai ales in lunile de primavara. Cu instalarea
anotimpului cald este bine ca aceste plante sa se bucure de cateva ore pe zi de umbra. Nu se tem de
frig.

Udarea
Garofita de gradina nu este o planta pretentioasa, nici macar in ceea ce priveste irigarea. Nu necesita
cantitati crescute de apa si nu ridica probleme in perioadele scurte de seceta. in perioada vegetativa,
din martie pana in octmbrie, este indicat sa i se furnizeze ingrasamant pentru plante cu flori,
dizolvat in apa de udare, la fiecare 10-15 zile.

Solul
Cultivarea acestei plante se recomanda sa se efectueze in sol afanat, bogat in materie organica, bine
drenat, cu un substrat non-acid. Se utilizeaza un compost constituit din pamnt universal echilibrat,
nisip si compost de frunze.

Inmultirea
Se efectueaza primavara: se pot semana garofitele in gradina, dar trebuie sa se tina cont de faptul ca
noile plante vor inflori in primavara urmatoare. Din acest motiv se achizitioneaza plante din anul
precedent pentru a fi puse in pamant primavara. Sau se va alege si varianta de a fi plantate in
gradina toamna.
La sfarsitul verii este posibila si prelevarea de butasi din tulpinile plantei: in acest caz florile
pastreaza aceeasi culoare cu cele ale plantei mama, spre deosebire de plantele obtinute din seminte,
cand culoarea florilor devine o surpriza.

Boli si paraziti
Melcii sunt foarte atrasi de frunzele aromate ale garofitei de gradina, infruptandu-se din ele cu
lacomie.

Digitalis purpurea - degetar

Degetelul are spicuri de clopotei pistruiati, care impodobesc tulpinile plantelor, oferind o
imagine plina de gratie si farmec intr-o gradina partial umbrita. Degetelul se simt bine in
gradinile cu copaci sau in cele cu plante native, dar arata bine si in partea din spate a gradinii.

Degetelul infloreste la inceputul verii in diferite tonuri de roz, crem si alb, cu pistrui contrastanti,
fiind originar din Europa, Vestul Asiei si Nordul Africii. Digitalis purpurea este o planta otravitoare.
Daca ai copii sau animale de companie, ar trebui sa ii feresti de  contactul cu aceasta floare.
Substanta otravitoare din frunze se numeste digitalina. Este o substanta folosita uneori in
tratamentul bolilor de inima.
inmultire
Degetelul se inmulteste prin seminte plantate direct in gradina. Poate fi intalnita si pe camp ca o
floare salbatica.
Dupa insamantare, acopera usor cu 0,3 cm de pamant. Dupa rasarire daca este cazul, poti rari.
Spatiul final dintre plante trebuie sa fie de cel putin 60 cm.
crestere si ingrijire
Degetelul iubeste soarele si chiar umbra, atingand rapid o inaltime de 60 -150 cm, in functie de
soiul ales.
Digitalis purpurea se va dezvolta bine pe soluri medii si pe vreme racoroasa. Solul trebuie
mentinut umed si udat in timpul perioadelor secetoase, o data sau de doua ori pe saptamana. Nu
uitati nici de aplicarea unui ingrasamant universal  o data pe luna.

MIXANDRA - Matthiola incana micsunea

Mixandra - Matthiola incana se cultiva de multa vreme datorita insusirilor sale decorative, dar mai
ales a parfumului placut si persistent.

Nu putini sunt aceia care o prefera macar intr-un ghiveci asezat pe pervazul ferestrei, langa locul de
odihna in balcon sau in in gradina plina de vegetatie unde ne refugiem.

De la aceasta planta putem avea flori in tot cursul anului, folosind simpla metoda de esalonare a
semanatului pe o perioada mai indelungata.

Daca se seamana in februarie-martie, Matthiola incana infloreste din iunie pana in august. Cei care
o doresc prezenta iarna, in casa, vor avea grija sa o semene la sfarsitul lunii august, iar ca raspuns la
ingrijirile acordate, in luna ianuarie vor apare florile cu parfumul lor discret.

Matthiola incana - micsuneaua, are nevoie de pamant fertil si permeabil. Umezeala stagnanta
determina innegrirea si putrezirea bazei plantelor.
Frunzele sunt întregi, lanceolate sau invers-ovate.

Florile, relativ mari (1,5-3 cm), mirositoare, sunt grupate in raceme cilindrice. Au petale albe, roze
sau violacee. Silicvele sunt cilindrice, paroase, paralele cu tulpina.

Se cultiva si forme cu florile batute.

Denumire latina: delphinium Denumire uzuala: nemtisor

Gen cuprinzand cca 150 de specii anuale si vivace, originare de prin zonele temperate ale globului.
Soiurile anuale sunt rezistente si nepretentioase.
Delphinium ajacis, are tulpina groasa si fistuloasa, glabra sau putin paroasa, inalta de 40 la 110 cm.
Frunzele, alterne, cele inferioare sunt petiolate, iar cele superioare sesile, descompuse in foliole
liniare. Florile, dispuse intr-un elegant ciorchine spiciform, de un colorit variat, sunt numeroase,
neregulate, cu un pinten egal de lung sau putin mai scurt decat floarea.
Soiurile acestei specii se diferentiaza dupa inaltimea tufelor si lungimea inflorescentelor, culoare si
forma florii.
Delphinium consolida, inalta de 0,50 ? 1,20 m, planta care spre varf este foarte ramificata, usor
paroasa, cu frunze alterne, divizate in segmente liniare. Florile, ce formeaza la varful tulpinii si
ramificatiilor ciorchini lungi, sunt neregulate, cu 5 sepale pubescente.
Infloreste din iunie pana in septembrie, mai tarziu ca specia precedenta dar un timp mai indelungat.
Soiurile de Delphinium imbraca o gama foarte intinsa de culori si tonuri, de la albastru deschis pana
la inchis, aproape negru, rosu in toate nuantele, cenusiu, cafeniu si aramiu.
Deoarece Delphinium suporta mai greu transplantul se va semana de preferinta la locul definitiv, in
toamna, prin octombrie-noiembrie, pe randuri, la distanta de 20-25 cm sau 35-40 cm, depinzand de
soi.
Daca suntem nevoiti sa semanam primavara, o vom face cu conditia sa efectuam aceasta operatie
indata dupa inghet.
Este o cultura care reuseste chiar si in terenuri secetoase, calcaroase, dar cand urmarim sa obtinem
plante deosebit de frumos dezvoltate le vom oferi un pamant substantial si bine lucrat.
Soiuri vivace. Au originea in zonele temperate ale globului.
Planta ce atinge inaltimi considerabile (1-2 m), cu frunze lobat-sectate, flori simple, semiinvolte si
involte, hermafrodite, grupate in inflorescente foarte mari, cu un colorit viu, este una dintre plnatele
perene cele mai pretioase, atat datorita efectului deosebit de rustic pe care-l ofera peisajului cat si
datorita rezistentei la ger si seceta.
Dintre speciile vivace, mai cunoscute in cultura sunt:
Delphinium cardinale, specie venita din California (SUA), are radacini carnoase, tulpini putin
garnisite cu frunze (profund palmatifide, verde inchis pe partea superioara si cenusii pe cea
inferioara), sunt subtiri, cilindrice, ramificate. Florile apar in iulie-august, sunt lung pedunculate
dispuse in ciorchine terminal. Caliciul, care se prelungeste cu un pinten lung, este compus din patru
diviziuni glabre, de culoare rosie, iar corola este patata cu galben.
Delphinium elatum, este o planta originara din Europa, cu tulpini fistuloase putin ramificate, pe care
sunt inserate frunzele alterne, palmatifide, cu 5-7 lobi trisectati, profund dintati verzi cenusii.
Florile, de culoare albastra azurie, sunt dispuse in raceme terminale multiflore.
Aceasta specie a produs in cultura numeroase forme: cu flori mari simple sau involte, albastru-pal,
violet, liliachiu, cu inflorire timpurie etc.
Delphinium grandiflorum avand inaltimea de 60 cm, se caracterizeaza prin flori mari cu pintenul
drept sau usor curbat, mai lung decat floarea.
Delphinium cultorum hybridum, inglobeaza toate soiurile hibride cunoscute in cultura si care sunt
dintre cele mai variate. Pot fi cu flori simple sau involte colorate in alb, violet, albastru etc., ca apar
in iunie-iulie.
Se practica inmultirea prin despartirea tufelor cand vrem sa mentinem anumite calitati ale plantei,
operatie pe care o efectuam primavara, prin martie sau la inceputul toamnei. Se planteaza la loc
definitiv, intr-o pozitie insorita, intr-un pamant substantial, permeabil, nu prea greu si nu prea uscat,
la 40-80 cm distanta.
Sunt specii pe care le putem trata si ca anuale, inmultindu-le prin seminte, a caror putere de
germinatie se mentine cca 3 ani. Semanatul se face in perioada aprilie-august afara. Semintele rasar
obisnuit in cca 20 de zile, iar plnatele infloresc la 3 luni de la data semenarii.
Toate partile plantei sunt toxice la ingestie.Simplul contact cu frunzele poate produce mici iritari ale
pielii la peroanele sensibile.

Varza Ornamentala
Cu siguranta daca ati avut ocazia vreodata sa vedeti o varza ornamentala in prima faza ati crezut ca
este cu totul altceva. Culorile acesteia sunt foarte frumoase, iar formele crete ale marginilor sunt de-
a dreptul uimitoare, colorate fiind in nuante de alb, violet, rosu sau roz.
Daca va ganditi sa cresteti si dumneavoastra varza ornamentala trebuie sa stiti ca aceasta nu
tolereaza caldura in exces. Se dezvolta foarte bine chiar si la temperaturi de pana la - 15 grade
Celsius, insa doar daca sunt aclimatizate treptat. Un inghet brusc si neasteptat ar distruge o cultura
de varza ornamentala. De cealalta parte inghetul moderat are capacitatea de a intensifica culorile
frunzelor.
Varza ornamentala este incadrata in categoria brassica oleracea, aceeasi din care face parte si varza
comestibila. Cu toate acestea se cultiva in mare parte doar pentru aspect, ca "leguma ornamentala".
Vremea racoroasa si lumina sunt prielnice acestei verze, insa pentru a se dezvolta corespunzator,
cand meteorologii anunta ca este posibil ca termometrul sa arate tot mai putine grade, cel mai bine
ar fi sa o mutati in casa, langa o fereastra.
Mutarea nu ar trebui sa fie o problema in conditiile in care cu usurinta poate fi plantata intr-un
ghiveci sau in jardiniere. Totodata patru sau mai multe verze de culori diferite intr-o lada de
dimensiuni nu foarte mari ar schimba aspectul balconului dumneavoastra in cazul in care locuiti la
bloc si spatiu nu va permite o cultura mai mare.
Pentru a evita ofilirea frunzelor, acestea trebuiesc stropite cel putin o singura data pe zi, doar cu apa
rece. Pentru ca planta absoarbe apa si in anumite momente cand simte ca are nevoie, trebuie ca si
suportul ghiveciului sa contina nu foarte multa apa, pentru a avea o varza ornamentala sanatoasa,
colorata cat mai frumos.
Durata de viata este destul de lunga. Se intinde pe aproximativ patru luni an de an si creste incet. In
prima faza se alungeste tulpina, suportul frunzelor care cresc incepand din centrul plantei. Acestea
nu sunt colorate intens. Cele din exterior capata culorile mentionate ceva mai sus in mod natural.
Inmultirea se face prin seminte. Acestea se planteaza de regula in randuri, cu o distanta intre ele
cuprinsa intre 18 si 24 de centimetri. In conditiile in care semintele au nevoie de lumina pentru a
gemina, incercati sa nu le acoperiti cu prea mult pamant.

denumire populara: Pufuleti

Familia: Asteraceae
Perioada de inflorire: vara
Expunere: la lumina

Ageratum (Pufuleti) se cultiva usor, are frunze in forma de inima si inflorescente de forma unor
pernite. Culoarea florilor este de obicei albastru deschis, dar pot fi si albe, roz, rosii, albastre.
Ageratum mexicanum Sims ( syn. ageratum houstonianum mill ) Frunze: petiolate, mici, acoperite
cu perişori, cele inferioare ovale iar cele superioare de formă romboidală cu marginea dinţată şi
dispuse opus. Flori: capitule mici, de 0, 3-0, 9 în diametru, care la rândul lor sunt reunite în corimb,
foarte dense. Predomină culoarea albastră dar se găsesc şi de culoare albă sau roz. Mai rar le găsim
bicolore, albastru cu centru alb. Înflorirea începe în luna iunie şi ţine până toamna târziu.
Planta Ageratum (Pufuleti) in America de Sud este perena, dar pentru clima noastra se
cultiva ca planta anuala. Se planteaza in compost de pamant gras si intr-un loc luminos.
Distanta dintre plante trebuie sa fie de 10-25 cm. Se pot cultiva in ghiveci sau in gradina,
dar pentru a le scoate afara trebuie ca vremea sa devina blanda. Sunt specii de Ageratum care
ajung la 60 cm inaltime. Speciile cultivate nu depasesc 15 cm.
Udare
Trebuie evitata stropirea frunzelor si a florilor pentru ca pot mucegai. Se adauga putin
fertilizant lichid la fiecare 2-3 saptamani. Se rup florile uscate pentru a prelungi durata
infloririi.
Reproducere
Cea mai simpla metoda este inmultire la Ageratum (Pufuleti) este prin seminte.
Insamantarea se face in februarie, martie, se presara seminte in ghiveci sau in razoare. Se
acopera cu compost si se mentine umed la temperatura de 16 grade. Expunerea la lumina
se face treptat, iar plantele vor trebui mutate intr-un vas inalt de 8 cm, umplut cu compost
fertilizat atunci cand vor fi suficient de inalte. Noile lastare trebiue taiate regulat.
In iulie, Ageratum (Pufuleti) se poate reproduce prin butasi. Se taie lastarii neinfloriti,
lungi de 5 cm, se elimina frunzele de la baza, se pune un strat compus din o parte pamant
gras, doua parti turba umeda si una de nisip. Se acopera cutia cu o folie transparenta de
plastic si dupa cateva saptamani, daca au dat radacinile vor aparea si lastari.
Dupa inlaturarea foliei, butasii pot fi tratati ca plante iesite din seminte si dupa o luna pot fi
puse in vase.
Precautii
Paraziti daunatori pentru Ageratum: greieri, afide, micul paianjen rosu.
Trebuie evitata udarea abundenta deoarece produce putrezirea plantei, iar un teren uscat
produce uscarea frunzelor.
Denumire stiintifica:
Lobelia erinus compacta (denumire in engleza: Border lobelia, Bush lobelia)
Lobelia erinus pendula (denumire in engleza: Trailing lobelia)

Denumire populara:
Lobelia

Tipul de planta:
Lobelia este planta perena dar cultivata ca anuala.

Inaltime:
Lobelia erinus compacta: 10 cm
Lobelia erinus pendula: poate atinge 30 cm

Intindere:
10-15 cm in functie de varietate.

Lumina ºi temperatura:
Poate fi plantata la umbra sau soare partial. In regiunile cu veri racoroase le puteti planta si la soare.

Flori, frunze, fructe:

Flori albastu deschis sau inchis, violet, lila, rosu-carmine, albe. Daca insamantarea se face in
februarie/martie vor inflori din iunie pana in septembrie. Aclimatizata, suporta si soarele direct, la
umbra se etioleaza, infloreste slab si chiar moare daca este udata abundent si fara drenaj.

Solul:
Solul trebuie sa fie usor, bine drenat, bogat in materie organica, cu un pH neutru. Un sol bun este
cel care contine in parti egale pamant de florarie, pamant de frunze si nisip. Adaugati si mranita
pentru a imbunatati retinerea apei si a hrani planta.

Udarea:
Udati-le frecvent si mentineti solul permanent umed pentru ca au o toleranta foarte scazuta la
seceta.

Aerul:
Tolereaza greu aerul fierbinte.

Ingrãºãminte:
Fertilizati regulat o data pe saptamana cu un fertilizator cu o formula echilibrata (exemplu 7-7-7)
sau puteti folosi o dilutie de fertilizator la fiecare udare.

Inmulþire:
Din seminte: insamantarea in minisere se face cu 8-10 saptamani inainte de a fi plantate afara.
Semintele sunt foarte mici si se insamanteaza deasupra unui sol fin; semintele nu se acopera cu
pamant; presati-le doar usor cu mana ca sa adere de suprafata solului. Germineaza in cel mult 15
zile de la semanare, prin februarie, pentru a avea in mai ghivece bogate. Acoperiti vasul cu plastic
transparent pentru a mentine umezeala. Au nevoie de lumina pentru germinare. Dupa ce germineaza
tineti rasadurile la o temperatura de 15-18 C pana le transplantati pentru a preveni mucegairea.Se
planteaza in manunchiuri, nu cate una.. Udarea se face cu un jet fin de apa (pulverizator) pentru a
nu dizloca semintele; solul trebuie mentinut umed dar nu ud. Aclimatizati plantele pentru o perioada
de 10-15 zile inainte de a le transplanta afara. Pentru a avea o planta cat mai tufoasa rupeti-le varful
cand planta este inca mica. Nu este recomandat sa se insamanteze direct in gradina pentru ca
infloresc dupa 4 luni de la insamantare, cand vara este deja pe trecute.

Pot fi inmultite si prin butasi erbacei.

Transplantare:
Transplantati-le la o saptamana dupa data medie a ultimului inghet din primavara. Lasati maxim 10
cm intre ele, daca le plantati in gradina. Este de preferat sa le transplantati in locurile definitive cand
inca nu au flori pentru a permite plantei suficient timp sa-si directioneze energia pentru adaptare si
formarea unor radacini viguroase.

Condiþii de iernare:
Au o toleranta scazuta la inghet. Nu rezista in gradina peste iarna.

Boli ºi dãunãtori:
In general nu sunt atacate de insecte. Sunt rezistente si la boli dar ocazional pot fi atacate de bacterii
sau fungi. Pot fi mancate de melci.

Îngrijire, particularitãþi:
Atentie: toate partile plantei sunt otravitoare.

Ambele specii de lobelia sunt ideale pentru jardinière pe care le puteti pune la ferestre, pe terase sau
pe marginea balcoanelor. Lobelia pendula poate forma unul dintre cele mai frumoase ghivece
suspendate. Lobelia compacta poate forma bordura straturilor mixte de flori.

Parteneri buni: Impatiens.

Nu vor inflori abundent sau vor muri in verile anormal de calduroase. Tundeti planta vara pe
perioada de declin a infloririi pentru a stimula reinflorirea. Nu le plantati in locuri foarte calduroase
si uscate si asigurati-le umbra in dupa amiezele firbinti din timpul verii. Vara jardinierele cu lobelia
le puteti tine pe balcoane orientate spre nord.

Udati-le frecvent pentru ca nu le place sa fie uscate si imediat se usuca si mor. Verificati ghivecele
suspendate zilnic pentru ca acestea se usuca cel mai repede. Pentru a preveni uscarea rapida plantati
lobelia in mijlocul ghiveciului sau jardinierei si nu pe margine. Ajuta daca amestecati in pamant si
perlit care are o capacitate ridicata de a retine apa atunci cand udati eliberand-o atunci cand planta
are nevoie.

Tundeti plantele care se lungesc; puteti indeparta pana la jumatate din tulpina si planta va regenera
rapid si va fi mai tufoasa cu mai multe flori.

SALVIA - Salvia splendens

Salvia, atat de cunoscuta noua din decorul parcurilor si gradinilor, poate constitui o minunata floare
si pentru balcoane, datorita robustetei plantelor si a bogatiei florilor colorate in rosu aprins.
Salvia infloreste continuu din iunie pana la caderea brumei, avand spice cu flori intr-o variatie de
nuante de rosu. Cele mai multe varietati ale salviei cresc pana la inaltinea de 25-30 cm, dar sunt si
soiuri care cresc pana la 50 de cm.

Salvia trebuie semanata in martie-aprilie in ladite, intr-un pamant nisipos. Semintele germineaza
bine la temperatura de 16-18° C, dupa circa 2 saptamani.

Rasadul se repica, iar in luna mai poate fi plantat la locul definitiv la distanta de 20-30 cm.

Salvia este o planta putin pretentioasa. Nu suporta excesul de apa care determina ingalbenirea si
caderea frunzelor.

Ingrasati terenul daca acesta este foarte sarac sau nisipos cu gunoi de grajd sau compost inainte de a
efectua plantarea. Folositi lunar un ingrasamant fortifiant pentru a favoriza o crestere puternica si o
inflorire bogata.

 Foto: GradinaMea.ro/V.S.
 
Denumire stiintifica: Limonium sinuatum
 
Denumiri sinonime: Statice beaumierana, Limonium bonduellei
 
Denumiri comune: Saraturica, Limba pestelui
 
Familie: Plumbaginaceae
 
Origine: Africa, Vestul Asiei, Centrul si Sudul Europei, Australia
 
Aspect si prezentare: Nelipsita din decorurile cu flori uscate, dar utilizata foarte des si in aranjamente cu
flori proaspete, Limonium sinuatum este apreciata pentru inflorescentele sale deosebite, in culori variate,
dispuse in ciorchini rasfirati.
 
Planta in sine formeaza primavara o rozeta joasa de frunze ondulate de culoare verde deschis, din care
pornesc tulpini rezistente si taioase, de cca 40-50 cm inaltime, ce se desfac catre varf in mici buchete albe
sau colorate in nuante de roz, rosu, galben, oranj, albastru sau mov.
 
Conditii de ingrijire/cultivare
 
Tinand cont ca, in mediul natural, Limonium sinuatum creste pe pajisti intinse si insorite, in apropierea
raurilor sau vaioagelor, primul lucru recomandat, atunci cand doriti sa cultivati aceasta planta in gradina
dumneavoastra, este sa-i oferiti spatii cu lumina intensa. Puteti chiar sa o plantati in zone cu soare direct, in
felul acesta va veti asigura de o inflorire frumoasa si bogata.
 
In privinta caldurii nu este pretentioasa, dar se dezvolta foarte bine la temperaturi cuprinse intre 16 si 26
grade Celsius.
 
Tolereaza bine orice fel de substrat, prefera insa solurile usor nisipoase, cu un drenaj ridicat, cu un pH
neutru, chiar usor alcalin.
 
Nu agreeaza excesul de apa la nivelul radacinilor, prin urmare va trebui sa o udati cu atentie, nu mai des de
o udare la 3-4 zile, in perioadele secetoase si doar o data la 8-10 zile, primavara si toamna.
 
Nu are nevoie de umiditate atmosferica ridicata, multumindu-se chiar si cu un aer mai uscat.
 
Infloreste foarte frumos cu o minima ingrijire, neavand neaparata nevoie de fertilizare.
 
Inflorirea se desfasoara pe parcursul a cca 4 luni, incepand din iunie pana toamna tarziu, planta producand
mici floricele albe inconjurate de bractee dantelate, cu aspect de hartie gofrata. Desi micile flori sunt doar de
culoare alba, inflorescentele pot fi galbene, oranj, purpurii, roz sau mov, in functie de nuanta bracteelor, caci
acestea din urma sunt cele ce definesc in final culoarea.
 
Se inmulteste prin despartirea tufelor si prin seminte. Insamantarea se poate face direct in gradina, la locul
definitiv, dupa trecerea frigului, iar plantele se raresc doar dupa ce au atins 12-14 cm. Se poate proceda si la
insamantarea la cald, in propagatoare, rasadurile obtinute astfel repicandu-se dupa ce au format 2 perechi
de frunze. Se transplanteaza apoi in gradina, pe la mijlocul lui martie, dupa ce vremea a inceput sa se
incalzeasca.
 
Trucuri si sfaturi speciale: Partea ceva mai dificila in cultivarea acestei plante este etapa insamantarii si
cea imediat urmatoare, pana la obtinerea si transplantarea rasadurilor. Odata inradacinate la locul definitiv,
Limonium sinuatum va creste si inflori sub o minima supraveghere.
 
Pentru a le pastra sub forma de flori uscate, tulpinile se taie cand inflorescentele s-au desfacut doar pe
jumatate. Se leaga in buchete si se pastreaza, agatate cu ciochinii in jos, in spatii intunecoase, uscate si bine
aerisite.

Floarea miresei (Gypsophila paniculata)

Planta decorativa intrebuintata atat pentru infrumusetarea parcurilor si a gradinilor, cat si in confectionarea
buchetelor de nunta. Florile albe, mici si dese, in combinatie cu alte plante ornamentale, confera un efect
deosebit aranjamentelor florale, fiind asemanatoare unei dantele fine.
 
Denumirea stiintifica a plantei este Gypsophila L.; etimologic numele provine din cuvintele elene "gypsos" =
gips si "philos" = iubitor, facand aluzie la faptul ca reprezentantele genului sunt iubitoare de calciu. Dintre
cele aproximativ 50 de specii de Gypsophila cel mai frecvent intalnite sunt: Gypsophila paniculata, G.
repens, G. acutifolia, toate apartinand familiei Caryophyllaceae.
 
Ne vom referi in cele ce urmeaza la specia Gypsophila paniculata, planta perena, originara din sud estul
Europei, raspandita mai ales in Caucaz si vestul Siberiei. Aceasta prezinta numeroase tulpini erecte, puternic
ramificate incepand de la baza si inalte de circa 60-90 cm. Frunzele sunt lanceolate, treptat ingustate de la
baza catre varf. Florile albe sau roscate sunt foarte mici si sunt dispuse in panicule ramificate, subtiri si
fragile. Caliciu scurt, tubulos este terminat cu 5 dinti. Corola are 5 petale, de doua ori mai lungi decat caliciul,
iar staminele sunt in numar de 10.
 
Inflorirea are loc incepanad din luna iunie si pana in septembrie. Specia poate fi intalnita atat in stare
cultivata, cat si in stare spontana, pe locurile nisipoase sau in regiunile stancoase. In cultura au fost obtinute
cateva soiuri, printre care se numara: G. p. alba, cu florile de culoare alba, foarte valoroasa in realizarea
buchetelor; G. p. floro pleno, cu florile involte, albe; G. p. floro pleno fulg de zapada, cu florile de un alb
imaculat - acest soi infloreste incepand din luna mai pina in septembrie.
 
Floarea miresei poate fi inmultita prin seminte, care se planteaza primavara (martie-aprilie) sau toamna,
direct in gradina, pe randuri, acoperindu-se apoi cu un strat subtire de pamant. Dupa ce rasar, plantele
trebuie rarite, pentru o buna crestere.

Coada soricelului - Achillea

Achillea sau coada soricelului creste spontan in regiunile nordice cu   
clima temperata. Are frunze de dimensiuni variate, simple sau profund
crestate. Florile au inflorescente mici sau medii si sunt albe, roz
deschis sau galbene.

Unele specii ajung la 60-80 cm inaltime.

Cultivare:
Achillea (coada soricelului) se planteaza la inceputul primaverii. Pamantul trebuie sa fie afanat si
se adauga mereu un strat de compost fertil. Planta creste bine in locuri insorite si mai uscate, deci au
nevoie de putina apa in timpul perioadei de vegetative. Primavara, adaosul de fertilizant in apa de
udat ii asigura o dezvoltare buna si o inflorire viguroasa. Toamna, dupa ce inflorirea s-a terminat, se
taie partea aeriana a plantei chiar de la nivelul solului. Unele specii ajung la 60-80 cm inaltime.

Reproducere:
Achillea (coada soricelului) se reproduce prin seminte sau prin separea tufelor. Insamantarea se
face in timpul primaverii, iar separarea tufelor se face toamna, cu conditia ca temperatura sa nu fie
prea coborata.

Precautii:
Achillea (coada soricelului) este robusta si este greu atacata de insecte. Umiditatea sporita
determina ca frunzele sa fie atacate de ciuperca vitei de vie sau alte boli fungice.

Specii si soiuri:
Achilea millefolium (coada soricelului) poate avea inaltimea de 1m. Florile sunt compacte si
frunzele sunt lineare.
Hibridul Achllea x kellereri este inalta de 15-20 cm, cu flori galbene in inflorescenta si frunze gri-
verzi semipersistente.
Achillea ptamirca poate atinge inaltimea de 60 cm , frunzele sunt lanceolate, dintate.
Pentru a va asigura inflorirea continua, plantele trebuie curatate de florile moarte, iar tunderea dupa
a doua inflorire va reimprospata planta. Achillea se poate raspandi rapid in conditii prielnice, fiind
indicat sa divizati planta la fiecare 2-3 ani.

Cineraria este o planta perena cultivata pentru frunzisul gri-argintiu, asemanator ferigii. Sunt
excelente plante de bordura sau margine, oferind un contrast izbitor intre frunzele gri argintii
si culoarea verde a pajistii si gradinii voastre.

Cineraria - inmultire

Cineraria se inmulteste prin seminte care pot fi sadite direct in gradina sau in interior, pentru o
transplantare ulterioara. In regiunile mai calduroase,  pot fi semanate direct in gradina. Seamanarea
se face la inceputul anotimpului, acoperind usor cu pamant, la o distanta intre plante de 25-30 cm

Cineraria - cultivare si ingrijire

Cineraria sunt foarte usor de cultivat. Odata fixate, se vor dezvolta puternic timp de cativa ani, in
ciuda faptului ca in unele regiuni, cineraria este cultivata ca planta anuala.
Prefera un climat cald, plin de soare si un sol bogat, bine drenat, fiind  recomandata aplicarea unui
compost in fiecare anotimp pentru a imbunatati calitatea solului. Uda-le in timpul perioadelor uscate
si adauga un ingrasamant universal adecvat o data sau de doua ori pe luna. Cineraria cresc pana la
25-46 cm inaltime. Multi gradinari le taie florile  (dat fiind ca nu au valoare decorativa) pentru a
permite dezvoltare frunzisului.
 
Sapunarita (Saponaria officinalis) este o planta nepretentioasa, care formeaza un covor de
culori dispersate. Sapunarita produce o multime de flori cu 5 petale in diferite nuante de roz.
De obicei incepe sa infloreasca in al doilea an de crestere.

Planta perena pitica, sapunarita creste pana la 2,5-4 cm, fiind des folosite in gradinile pietroase, pe
dealuri si ca planta acoperitoare a solului pentru zone greu accesibile si de intretinut. Necesita foarte
putina ingrijire. Creste in ghivece si in cosuri suspendate.

Sapunarita inmultire

Sapunarita se inmulteste usor prin diviziune: scoateti o portiune din plante, apoi separati portiunea
respectiva in cateva sectiuni si replantati in alta locatie. Poate fi plantata direct in gradina sau
plantata in interior pentru o transplantare ulterioara. Saditi semintele devreme si acoperiti-le usor cu
pamant sau imprastiati semintele si greblati solul usor, udand usor dupa insamantare.
 

Sapunarita - cultivare si ingrijire

Sapunarita prefera solurile usoare si cu drenaj bun, iar daca solul este foarte cleios, amesteca nisip
inainte de plantare. Necesita expunere totala sau partiala la soare.
Odata ce planta s-a stabilizat, ar trebui sa creasca cativa ani fara sa necesite prea multa intretinere.
Sapunarita rezista perioadelor secetoase, dar trebuie sa fie udate o data sau de doua ori pe
saptamana, si aplicat un ingrasamant in fiecare luna.
Plantele infloresc vara devreme. Dupa inflorire, taiati-le si veti avea o noua inflorire.
 

Boli si daunatori

Saponaria de piatra are foarte rar probleme cu insectele si bolile. Daca aceste probleme apar, tratati
cu insecticide si fungicide.

Dumnezeu a fãcut sã creascã o plantã pentru fiecare boalã - cu excepþia prostiei...