Iluminism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Frontispiciul Enciclopediei iluministe franceze -L’Encyclopédie ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des
métiers, editată deDiderot şi D’Alembert.

Iluminismul este o mişcare ideologică şi culturală, antifeudală, desfăşurată în perioada pregătirii şi

înfăptuirii revoluţiilor din sec. XVII-XIX în ţările Europei, ale Americii de Nord şi ale Americii de Sud şi
având drept scop crearea unei societăţi „raţionale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase (cf.
Carp Maxim). Iluminismul este o replică la adresa barocului, care încearcă să înlăture dogmele
religioase şi să infiltreze luminarea maselor pe baza experienţei proprii.

Cuprins
 [ascunde]

1 Caracteristici generale

2 Caracteristici literare

3 Iluminismul românesc

4 Figuri importante ale

Iluminismului

5 Citat din Jean-Jacques

Rousseau

6 Montesquieu, despre el insusi

7 Referinţe

8 Vezi şi

9 Legături externe

[modifică]Caracteristici generale
Iluminismul a pretins eliberarea fiinţei umane de sub tutela sa autoindusă. "Tutela este incapacitatea
fiinţei umane de a-şi folosi abilităţile cognitive în lipsa instrucţiunilor de la o altă persoană. Această
tutelă este auto-indusă atunci când cauza sa nu rezidă în absenţa raţiunii, ci în absenţa hotărârii şi a
curajului de a lua hotărâri fără instrucţiuni de la o altă persoană". Sapere aude! "Aveţi curajul de a vă
folosi propriul simţ al raţiunii!" – acesta este motto-ul Iluminismului (Immanuel Kant).

Acesta este termenul aplicat curentului de gândire din Europa şi America secolului al XVIII-lea.

Evenimentele ştiinţifice şi intelectuale din secolul al XVII-lea – descoperirile lui Isaac
Newton,raţionalismul lui René Descartes, scepticismul lui Pierre Bayle, panteismul lui Benedict de
Spinoza şi empirismul lui Francis Bacon şi John Locke – au promovat credinţa în legile naturale şi în
ordinea universală, precum şi încrederea în raţiunea fiinţei umane şi în abilităţile inovatoare ale
acesteia care au reuşit să influenţeze întreaga societate a secolului al XVIII-lea.

Au existat multe şi diverse curente de gândire, însă numai o serie de idei pot fi caracterizate drept
pătrunzătoare şi dominante. O abordare raţională şi ştiinţifică a aspectelor religioase (conform vechii
teorii şi divergenţe pe tema adevărului dublu), a problemelor de ordin social, politic şi economic a
promovat o viziune seculară asupra lumii şi o orientare generală către progres şi perfecţionare.
Principalii promotori ai acestor concepte au fost filosofii, care au popularizat şi promulgat ideile noi
pentru publicul larg. Aceşti "profeţi" ai Iluminismului aveau o serie de atitudini de bază comune. Având
o credinţă în raţiune care era de nezdruncinat, au căutat să descopere principii valabil universale care
să guverneze umanitatea, natura şi societatea, şi să acţioneze în baza acestora.

Au atacat în diverse feluri autoritatea de ordin religios şi ştiinţific, dogmatismul, intoleranţa, cenzura,
precum şi constrângerile economice şi sociale. Considerau că statul este instrumentul adecvat şi
raţional al progresului. Raţionalismul extrem şi scepticismul epocii au condus în mod firesc la deism;
aceleaşi calităţi au avut un rol important în determinarea reacţiei de mai târziu a romantismului.
Reacţionând la dogmatism, iluminismul a găsit un culoar favorabil într-o perioadă în care Biserica îşi
pierduse autoritatea sa atotputernică de a impune ordinea socială cu aceeaşi fervoare şi implicare
precum în evul mediu şi la începutul modernităţii. Conceptele filosofice din Franţa mijlocului de secol
al XVIII-lea au transformat perspectiva mecanicistă asupra universului într-o variantă revizuită radical
a creştinătăţii, pe care au denumit-o deism.

Inspirându-se din descrierea newtoniană a universului ca fiind un imens ceas construit şi pus în
mişcare de către Creator, deiştii au promovat ideea conform căreia totul – mişcarea fizică, fiziologia
fiinţei umane, politica, societatea, economia – îşi are propriul set de principii raţionale stabilite de
Dumnezeu, care ar putea fi înţelese de către fiinţele umane exclusiv prin intermediul raţiunii. Acest
lucru însemna că lucrurile din lumea umană şi din lumea fizică pot fi înţelese fără a aduce religia,
misticismul sau divinitatea în ecuaţie. Deiştii nu erau atei; pur şi simplu, afirmau că tot ceea ce se
referea la universul fizic şi la cel uman poate fi înţeles independent de aspectele sau explicaţiile de
ordin religios. Pentru un cadru istoric corect al secolului al XVIII-lea în Europa, cu privire la relaţia
dintre autoritatea politică şi religioasă şi clasa superioară, trebuie să menţionăm că,
în Franţa, Voltaire şi aliaţii săi s-au străduit să impună valorile libertăţii şi toleranţei într-o cultură în
care fortăreţele gemene ale monarhiei şi Bisericii constituiau opusul a tot ceea ce reprezentau aceste
valori. Voltaire şi-a dedicat o mare parte din timp atacului împotriva elementelor fundamentale ale
religiei creştine: inspiraţia din Biblie, încarnarea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, damnarea
necredincioşilor. Kant a situat punctul forte al Iluminismului în principal în chestiunile ce ţin de religie,
întrucât conducătorii săi, aşa cum a spus, "nu au nici un interes să joace rolul gardianului cu privire la
arte şi ştiinţe şi, întrucât incompetenţa de ordin religios nu este numai cea mai dăunătoare, ci şi cea
mai degradantă din toate".

"Enciclopedia" lui Denis Diderot reprezintă chintesenţa spiritului Iluminismului, sau al Epocii Raţiunii,

după cum i s-a mai spus. Având centrul la Paris, mişcarea a dobândit un caracter internaţional prin
faptul că s-a răspândit în saloane cosmopolite. Cei mai reprezentativi promotori ai Iluminismului s-au
aflat în Franţa: baronul de Montesquieu, Voltaire şi contele de Buffon, baronul Turgot şi alţi
fiziocraţi, Jean-Jacques Rousseau, care a avut o influenţă foarte mare asupra romantismului.

În Anglia, cafenelele şi presa în curs de înflorire au stimulat critica politică şi socială, precum
comentariile urbane ale lui Joseph Addison şi Sir Richard Steele. Jonathan Swift şi Alexander Pope au
fost satirişti conservatori cu o mare influenţă. Teoriile lansate de Locke cu privire la învăţarea prin
percepţia senzorială au fost dezvoltate în continuare de către David Hume.

În Germania, universităţile au devenit centre ale Iluminismului (Aufklärung). G. E. Lessing a lansat o

religie naturală a moralităţii, iar Johann Herder a elaborat o filosofie a naţionalismului cultural care se
baza pe înrudirea culturală, de sânge şi de limbă. Importanţa primordială a individului, decurgând din
incapacitatea omului de a-şi folosi abilităţile cognitive în lipsa instrucţiunilor unei alte persoane, a
format baza eticii lui Immanuel Kant. Printre reprezentanţii italieni ai epocii, se numără Cesare
Beccaria şi Giambattista Vico. Ţarul Petru I al Rusiei a anticipat curentul, iar împăratul Iosif al II-lea a
fost prototipul despotului iluminat. Alţii de acest gen au fost Frederic al II-lea al Prusiei, Ecaterina a II-a
a Rusiei şi Carol al III-lea al Spaniei. Promotorii Iluminismului au fost adesea consideraţi răspunzători
de Revoluţia franceză. Cu siguranţă, epoca Iluminismului poate fi văzută drept o linie majoră de
demarcaţie pentru apariţia lumii moderne.

[modifică]Caracteristici literare
Curent ideologic şi cultural: promovarea raţionalismului, caracter laic, antireligios, anticlerical,
combaterea fanatismului şi a dogmelor, răspândirea culturii în popor, literatura preocupată de
problemele sociale şi morale;

Teme şi motive: «monarhul luminat», «contractul social», emanciparea poporului prin cultură; Genuri
şi specii: liric, epic (povestire, nuvelă, roman), dramatic (tragedie, comedie);

Opere reprezentative:

 Pierre Beaumarchais - Bărbierul din Sevilia (1775);

 Daniel Defoe - Robinson Crusoe (1719);
 Henry Fielding - Tom Jones (1749);
 Carlo Goldoni – Gondolierul (1753);
 Louis de Montesquieu – Scrisori Persane (1721);
 Jean-Jacques Rousseau – Noua Eloiză (1761);
 Jonathan Swift – Călătoriile lui Gulliver (1726);
 François Voltaire - Candid (1759).
[modifică]Iluminismul românesc
Iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Şcoala Ardeleană şi cu reverberaţiile ei
transcarpatine. Acest iluminism a stat în serviciul idealului naţional, la a cărui fundamentare a
contribuit hotărâtor, prin demersul la istorie, la istoria limbii şi a poporului. Iluminismul românesc va
recurge, la rândul său, la argumentele istorice în favorea unor revendicări politice.

Şcoala Ardeleană a pus în mişcare un amplu proces de afirmare naţională şi culturală a românilor din
Transilvania în a doua jumatate a secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX -lea. Cărturarii
acestui curent au adus argumente ştiinţifice pentru afirmarea drepturilor românilor din Transilvania.
Activitatea lor ştiinţifică s-a manifestat pe mai multe planuri: istoric, lingvistic, filosofic, literar.

Învăţământul a contribuit şi el la răspândirea ideilor iluministe. Academiile domneşti, întemeiate

în Ţara Românească între 1678-1688, în Moldova la 1707, au reprezentat într-adevar un însemnat
focar de cultură al Răsăritului ortodox. O altă formă de manifestare a spiritului iluminist a fost interesul
pentru tipărirea de cărţi. Între 1700 şi 1800, s-au tipărit de către români 799 de cărţi dintre care 617
în româneşte, iar 182 în greceşte, latineşte, slavă, etc. Procentul de carte laică a crescut necontenit,
în dauna subiectelor religioase. Printr-un jurnal de călătorie răspândeşte idei iluministe şi Dinicu
Golescu, luminatul boier muntean, care în Însemnare a călătoriei mele, surprinde contrastele dintre
civilizaţia ţărilor vizitate şi realităţile triste din patria sa. Cea mai reprezentativă operă realizată în spirit
iluminist este epopeea eroicomică Ţiganiada de I.Budai-Deleanu. În Ţara Românească şi în Moldova,
Chesarie Râmniceanul şi Leon Gheuca răspândiseră idei iluministe datorate lecturilor din raţionaliştii
francezi şi, în special, din Enciclopedia lui Diderot.

[modifică]Figuri importante ale Iluminismului

În Anglia : În Franţa : În Italia : În SUA :

 David Hume  Denis Diderot  Cesare  Benjamin

 John Locke  D'Alembert Beccaria Franklin

 Isaac Newton  Montesquieu În România :  Thomas

 Daniel Defoe  Jean-Jacques Jefferson

 Jonathan Swift Rousseau  Ion Budai  Thomas Paine

 Voltaire Deleanu
În Germania :  Ienăchiţă
Văcărescu
 Immanuel Kant  Anton Pann
 Friedrich von Schiller  Samuil Micu
 Gotthold Ephraim  Gheorghe
Lessing Şincai
[modifică]Citat din Jean-Jacques Rousseau
Traim in climatul si secolul filosofiei si ratiunii,cele mai mari genii ale tuturor timpurilor isi
reunesc lectiile spre a ne instrui... totul contribuie la perfectionarea intelegerii noastre si la
daruirea fiecaruia dintre noi a tot ce poate sa formeze si sa cultive natiunea. Am devenit prin
aceasta mai buni sau mai intelepti? (Carp Maxim)
[modifică]Montesquieu, despre el insusi
Sint un bun cetatean, dar in oricare tara m-as fi nascut, tot asa as fi fost. Sint un bun cetatean,
fiindca am fost intotdeauna multumit cu starea in care m-am aflat. Fiindca am consimtit mereu
soartei care mi-a fost harazita si nici n-am roşit vreo data de ea, nici n-am pizmuit pe a altora.
(Carp Maxim)
[modifică]Referinţe

 Ernst Cassirer, The Philosophy of the Enlightenment, Princeton University Press 1992

 Stephen Eric Bronner Interpreting the Enlightenment: Metaphysics, Critique, and
Politics, 2004
[modifică]Vezi şi

 Dialectica Iluminismului
[modifică]Legături externe

 Dictionary of the History of Ideas: Iluminismul

 O mişcare literară şi culturală: Iluminismul
 Iluminismul bucovinean
 Iluminismul