Sunteți pe pagina 1din 190

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE

“SHOUD 1: EXPRIMAREA”
3 AUGUST 2002

Tobias: Şi aşa este, dragi prieteni, că noi ne adunăm în cercul Shaumbrei. Noi ne bucurăm atunci cănd
voi ne invitaţi în spaţiul vostru...când noi sântem aici ca o familie...când ne înveselim pentru un
moment...şi când într-adevăr putem veni aici şi să ne contopim cu voi.
Eu sânt Tobias din Consiliul Crimson, din ordinul To-Bi-Wah. Şi voi sânteţi familie. Noi sântem aici
astăzi ca să ne mutăm la următorul nivel, să facem pasul următor.
Dragi prieteni, voi a-ţi îndurat această călătorie lungă şi dificilă. Voi a-ţi suportat această călătorie.
Voi sânteţi încă odată aici pentru o nouă serie. Voi v-aţi arătat în acest spaţiu având o convingere în inima
voastră şi în sufletul vostru,ca să vă mutaţi la nivelul următor. Cât de binecuvântat şi sacru este asta, că
voi v-aţi reîntors aici! (Râsete din audienţă).
Într-adevăr noi o să vorbim aici astăzi despre câteva schimbări care v-a lua loc în acest cerc. Timpul
este apropriat. Voi a-ţi făcut schimbări în sinea voastră, în sinea conştienţei voastre proprii. Şi, într-
adevăr voi a-ţi îndepărtat multe straturi şi filtere care ar fi fost o limitare pentru voi de a merge mai
departe.
Şi aşa este că noi începem a patra serie cu voi. Dar, acum o să facem ceva schimbări. O să fiţi voi care
o să vorbiţi mai mult. O să vorbim despre asta într-un moment.
Ca întotdeauna noi avem musafiri care vin aici, şi ei o să continuă să împartă acest spaţiu cu voi. Sânt
entităţi care rămân foarte mult timp prezenţi cu voi, chiar dacă voi nu sânteţi în această cameră a
Shaumbrei. Ei o să fie cu voi, mergând în spatele vostru în călătoria voastră de zi cu zi, ajutându-vă să
mergeţi la un nivel mai adânc de înţelegere a cine sânteţi voi. Ei sânt îngerii. Ei sânt fiinţe selestiale care
merg în spatele vostru. Dar, aşa cum ştiţi ei nu pot face munca pentru voi. Dar, ei sânt acolo în energie şi
dragoste.
În seriile trecute Metatron a fost prezent. Oh, când Metatron a apărut pentru prima dată, a fost dificil
pentru multi dintre voi, chiar şi pentru Cauldra, ca să mânuiască această energie intensă. Dar, sigur cum
ştiţi, Metatron este voi. Metatron este vocea voastră în Spirit. Metatron reprezintă sinea voastră
Dumnezeiască. Face parte din conştienţa pe care voi nu a-ţi fost în stare să aduceţi la nivelul vostru uman
atunci când voi a-ţi venit aici. Face parte din sufletul vostru care a stat pe partea cealaltă.
Dar acum, cu schimbarea grilajului ceea ce a fost făcut de Kryon, Metatron, vocea voastră din Spirit,
poate să vină mult mai aproape. Metatron a fost prezent la multe din lecţiile noastre în ultima serie şi
continuă să fie aici pentru că voi ancoraţi şi posedaţi această energie. Nu este un individ singular,deşi voi
percepeţi că este aşa în acest timp. Dar, este divinitatea voastră proprie şi divinitatea tuturor Shaumbrei şi
în cele din urmă tuturor umanităţilor.
Metatron este aici astăzi, pentru că VOI sânteţi aici astăzi. Este aşa simplu. La ultima noastră întâlnire
acum câteva săptămâni din Seriile Ascensiunii, au fost şi alţi invitaţi. Şi energia lor a rămas în jurul
vostru în aceste ultimele săptămâni. Poate voi a-ţi simţit asta când a-ţi condus maşina. Poate voi a-ţi
simţit când voi a-ţi vorbit cu Spiritul şi vouă înşivă.
Într-adevăr, energia Arhanghelului Mihail este prezent chiar acuma! Mihail într-un fel, a fost un
conducător, cel care a ţinut Sabia Adevărului lângă voi. Mihail lucrează cu voi acuma, ca voi să posedaţi
Sabia voastră proprie, Adevărul vostru propriu. Voi o să simţiţi cum Mihail vă împinge şi vă înghiontează
câteodată, câteodată cu vârful Sabiei lui, (râsete din audienţă) ca să puteţi trece podul, ca să ieşiţi din
făgaşul în care intraţi câteodată.
Şi, într-adevăr, energia lui Kryon este foarte prezenta, în special în aceste ultimele săptămâni.
A-ţi simţit energiile astea în jurul vostru? Astea se schimbă repede. Nu este vorba numai despre voi.
Într-adevăr, sânt schimbări care au loc în sinea voastră, schimbări rapide a conştienţei, schimbări rapide
vibrationale şi schimbări fizice. Dar, lumea în jurul vostru se schimbă la fel repede. Asta este din cauza
ajustării finale a grilajului Pământului.
Oh, anturajul lui Kryon şi echipa lui sânt foarte ocupaţi acuma, foarte ocupaţi, asta ca voi să puteţi
aduce divinitatea voastră proprie şi în aşa fel voi puteţi într-adevăr să cunoaşteţi cântecul sufletului
vostru. De aceea este că voi simţiţi toate comoţiile în jurul vostru, din cauza atâtor activităţi, multă
activitate.
Şi atunci, dragă familie, energia Mariei, energia de mamă, energia de îngrijire, soseşte acuma. Ea este
aici astăzi, foarte puternică şi prezentă în această familie, foarte iubitoare şi îngrijitoare. Ceea ce se
cheamă energia Mamei Maria este într-adevăr de Acasă de care v-a fost dor aşa mult. Dragostea de Acasă
începe să strălucească prin filtre, voaluri şi straturi.
Oh, Maria a fost aici deja de mult timp. Dar, inimile voastre nu au fost deschise destul ca într-adevăr
să percepeţi energia ei, şi să înţelegeţi. Dar, acuma voi puteţi simte această energie. Maria vine şi merge
cu toţi Shaumbra în anul acesta, anul acestei serii noi. Ea o să fie aici când voi o să veniţi în faţă şi o să
puneţi câteva întrebări.
Oh, da, dragi prieteni, numai este nevoie să scrieţi pe hârtie întrebările voastre, ca noi să vă răspundem
(ceva murmuri din sală) În loc de asta voi o să vă sculaţi în picioare şi o să puneţi întrebări folosând
vocea voastră. Noi vrem să vă vorbim. Noi vrem ca voi să veniţi în faţă. Noi vrem ca voi să cântaţi
cântecul sufletului vostru, să puneţi întrebări. Cauldra, (Geoffrey Hoppe) ne spune acuma, “Da, Tobias,
să iei comentările tale care câteodată sânt prea multe”. (Râsete din audienţă) Deci noi vă cerem să fiţi
pregătiţi pentru asta, când ne întoarcem pentru sesiunea de întrebări şi răspunsuri...să veniţi la
microfon...şi să puneţi întrebări nu numai pentru voi înşivă, dar din partea tuturor Shaumbra.
Voi o să simţiţi aspectul feminin a energiei Mariei în jurul vostru. Voi o să simţiţi energia de naştere
pentru că voi daţi naştere la identitatea voastră nouă. De aceea, asta atrage înăuntru energia de dragoste a
Mariei. Când voi aveţi a zi dificilă şi un timp neplăcut voi puteţi intra în braţele ei. Voi puteţi să puneţi
capul vostru pe umerii ei. Voi puteţi să aveţi câteva lacrimi. Şi ea v-a plânge cu voi. Ea o să vă ţină şi o
să vă iubească ca şi o mamă care într-adevăr îşi iubeşte copilul. Asta este o relaţie. Asta este energia care
este în jurul vostru.
Deci, astăzi în scaunul vostru de onoare, noi binevenim energia Mamei Maria. Oh, energia ei v-a sta
cu noi. V-a sta cu noi prin toată seria asta. O să mai fie şi alţi invitaţi şi alţi vizitatori. Dar, ea este aici.
Ea ne cere să facem o pauză pentru un moment în aşa fel ca voi să puteţi simţi dragostea ei.
Luaţi un moment, familia şi inspiraţi asta în sinea voastră. Oh, câţiva din voi a-ţi cunoscut această
energie foarte bine.
Ea are un mesaj pentru voi. Simţiţi asta în inima voastră, fiecare dintre voi...da.
Este simplu, nu-i aşa? Foarte simplu, foarte iubitor, acceptând cine sânteţi voi.
Să ştiţi, că energia Mariei v-a fi aici pentru mult timp, pentru mult timp în viitor.
Noi v-am vorbit nu demult vouă despre claritate. Aşa cum voi vă deschideţi, voi deveniţi mult mai
clari. Toate sensurile voastre umane şi divine ajung la un sens înalt de conştienţă. Simţurile voastre sânt
deschise şi mai senzitive decât înainte.
Câţiva dintre voi nu sânteţi obişnuiţi cu asta. Câţiva dintre voi nu sânteţi obişnuiţi cu acel lucru pe care
voi numiţi inimă, emoţie, simţul la nivelul sufletului. Oh, câteodată voi simţiţi că aveţi o barieră. Voi nu
înţelegeţi toate aceste simţăminte care apar, toate emoţiile. Ele par că joacă în ambele părţi...simţăminte
bune şi simţăminte rele...vise de teroare şi vise de dragoste...zile care sânt dificile şi zile care sânt vesele.
Toate felurile de simţăminte sânt predominante acuma cu Shaumbra.
Să nu fiţi înspăimântaţi, dragi prieteni. Aşa cum experienţaţi mult mai mult simţămintele adevărate ale
voastre, voi o să începeţi să învăţaţi cum să le adaptaţi. Astea nu o să lovească aşa mult ca şi până acuma.
Voi nu o să aveţi probleme emotionale ca şi prin ce treceţi acuma.
Când emoţiile vin,să nu încercaţi să puneţi capacul peste asta. Fiţi deschişi. Fiţi deschişi. Problemele
şi părţile dureroase o să treacă foarte repede. Vor trece. Vor trece numai dacă voi nu vă ţineţi de ele.
Când acele momente de simţăminte vin, să fiţi cu ele în acel moment.
Oh, este atâta Energie Nouă în emoţii şi în simţăminte. Noi am vorbit mai demult, cum Shaumbra
crează Energie Nouă - ceea ce nu a fost făcut înainte în toată Creaţia înafara casei. Şi se întâmplă acuma.
Voi creaţi Energia Nouă. În sinea simţămintelor pe care le experienţaţi în fiinţa voastră proprie, în sinea
tuturor emoţiilor şi gândurilor chiar şi cu cele dificile, este o sămânţă a Energiei Noi acolo.
Noi v-am spus recent că Energia Nouă pe care voi o creaţi îşi găseşte drumul ei în univers, şi ajută la
înfiinţarea modelului pentru universul nou...ce noi numim Creaţia a Doua. Tot ce se întâmplă în sinea
voastră iese afară în toate locurile. Când voi veniţi pe partea noastră, dacă asta este în visul vostru, sau
când voi părăsiţi corpul uman, noi o să vă arătăm ce a-ţi creat voi. Voi sânteţi pictorii noi şi sacrii în
univers, creaţia sacră.Noi o să vă arătăm ce creaţi voi.
Şi în acelaşi timp, dragi prieteni, emoţiile pe care le experienţaţi chiar acuma, acolo este o sămânţă a
Energiei Noi. Asta v-a veni în realitatea voastră în momentul apropriat. Dar, este acolo. Energia Nouă
pe care voi creaţi...voi o să fiţi capabili să o utilizaţi. Este o corelaţie directă între Energie Nouă în sinea
voastră şi nivelul înţelepciunii voastre proprii şi nivelul acceptării voastre de sine proprii.
În alte cuvinte, această energie spirituală nu o să germineze nu o să vină în realitatea voastră până ce
voi simţiţi că înţelepciunea voastră este în balanţă şi voi acceptaţi sinea voastră divină nouă. Atunci
sămânţa v-a înmuguri. La nivelul intern voi spuneţi, “Asta este o unealtă puternică. Asta înlocuieşte orice
sabie pe care eu am cărat vreodată. Asta înlocuieşte orice sistem de încredere pe care eu vreodată am
ţinut”. Sau, “Eu nu vreau această unealtă divină să vină la suprafaţă până ce eu nu sânt într-adevăr gata”.
Dar, noi spunem astăzi, stând aici, uitându-vă la voi Shaumbra - Kryon, Mihail, Metatron şi Maria şi
eu Tobias, uitându-vă la voi, voi aveţi înţelepciune. Voi aveţi înţelegere. Poate, voi nu aveţi încă
acceptarea de sine, dar numai voi puteţi să faceţi asta. Este apropriat. Este timpul pentru voi acuma să
aduceţi această Energie Nouă la suprafaţă din sinea voastră.
Ce voi experienţaţi chiar acuma în claritatea voastră nouă sânt simţămintele şi emoţiile care trec peste
voi, adânc şi în lat. Oh, câteodată voi simţiţi că sânteţi trântiţi la perete. În alte cuvinte simţiţi că puteţi
accepta întreaga lume cu dragostea pe care aveţi în inima voastră.
Aşa cum am menţionat la ultima noastră discuţie, această claritate la fel are momentele problematice.
Voi o să puteţi vedea prin feţele altori umani. Voi ştiţi, umanii...ei îşi pun ziduri înalte în jurul lor. Ştiţi
voi că câteodată noi nu putem vedea prin asta? Dacă umanii nu doresc să fie văzuţi pe ecranul radar, ei
pot pune un tip de câmp energetic în jurul lor şi aşa nimeni dintre noi, chiar şi cei mai puternici îngeri nu
pot vedea prin asta. Dacă voi nu doriţi ca Dumnezeul să vă vadă, deci aşa Dumnezeul nu poate pentru că
voi sânteţi Dumnezeu. Şi voi a-ţi jucat ascunselea cu voi înşivă până acum. Vedeţi asta? (Râsete din
audienţă)
Umanii pun aceste ziduri în jurul lor. Ei pun acele ziduri şi filtere pentru un scop bun. Este un tip de
protecţie ca ei să nu fie inundaţi cu alte feluri de vibraţie şi informaţii şi frecvenţe şi simţăminte.
Mulţi dintre voi a-ţi experienţat asta înainte, atunci când mergeţi printre lume multă, şi voi sânteţi
conştienţi ce anume simt ceilalţi. Dacă ei transmit într-un fel foarte puternic...dacă ei au dureri de
cap...oh, ei sânt transmiţători puternici la acel punct! Şi, barierele lor sânt date jos, deci aşa ei transmit
energia de durere de cap la toţi în jurul lor. Şi voi o să simţiţi primii, pentru că Shaumbra, voi sânteţi
foarte deschişi.
În claritatea voastră nouă, voi culegeţi acestea foarte repede. Să nu le luaţi pe astea ca şi ale voastre.
Exploraţi simţământul. Întrebaţi de unde vine. Întrebaţi de ce este acolo. De multe ori o să auziţi că
spune, “Eu nu îţi aparţin. Să nu încerci să mă posezi. Dă-mi drumul. Eu simplu vin de la alţii, şi tu m-ai
cules”.
Voi, dragi Shaumbra, voi deveniţi primitori puternici. Voi simţiţi toate lucrurile în jurul vostru. Aşa
cum claritatea se deschide, asta se dechide într-un sens de simţăminte. Şi, voi o să simţiţi pe alţii. Să nu
vă retrageţi. Să nu puneţi zidul şi barierele în jurul vostru. Simplu mergeţi înăuntru şi aflaţi de unde
vine. Atunci, eliberaţi, exact aşa cum voi a-ţi elibera o pasăre din mâna voastră. Lăsaţi să se ridice.
Lăsaţi să plece. Voi a-ţi învăţat doar ceva din experienţă, experienţă energetică pe care a-ţi avut cu
altcineva. Voi a-ţi învăţat ceva din sinea voastră.
Sămânţa Energiei Noi din sinea voastră a atins acea vibraţie de la cealaltă persoană. Să folosim
exemplul durerii de cap pe care a-ţi atins şi a-ţi eliberat. Această energie de durere de cap o să vină înapoi
la ei în timpul apropriat când Ei sânt gata, care este transformat acum într-o energie pură de dragoste şi
spirit.
Vedeţi voi asta, cum voi învăţaţi şi afectaţi pe alţii simplu cu atingere? Vedeţi asta? Este aşa simplu.
Este aşa de subtil, dar voi doar a-ţi ajutat un alt uman. Voi a-ţi ajutat pe alţii să-şi transformă energia lor
proprie în aşa fel ca ei să poate să folosească asta când ei doresc.
Această energie de durere de cap, în acest exemplu, energie care iese afară din voi, şi voi atingeţi asta
pentru un moment cu Energia voastră Nouă...şi asta curge înafară şi continuă să meargă afară la alţi
oameni. Dar acum la fel are un nou potenţial în sinea ei. Nu este doar o vibraţie a durerii de cap. Acum
continuă cu vibraţie de dragoste, a divinităţii voastre şi la fel cu împuternicirea de sine a voastră. Voi a-ţi
închis acel pachet de durere de cap cu Energia Nouă a voastră împreună cu energia lor. Cel care primeşte
această informaţie, un alt uman care merge într-o hală de magazine, care deodată culege energia originală
de durere de cap, acum are potentialul în sinea acestei energii. Asta conţine două elemente. Durerea de
cap originală şi plus divinitatea voastră, dragostea voastră, potenţialul vostru nou.
Asta este energia nouă. Asta este calea în care Divin Umanul operează. Asta este ce voi deja faceţi,
dar voi nu a-ţi realizat. Asta este într-un fel, că voi toţi sânteţi învăţători. Voi toţi sânteţi transmiţători de
energie. Este un lucru frumos. Noi vedem că se întâmplă aici tot timpul.
Dragi prieteni, această claritate...oh, este un lucru minunat! Voi o să vedeţi în spatele feţei lor pe care
ei îşi pun. Dar, când voi vedeţi, când voi vedeţi ce jocuri joacă ei, să nu uitaţi că nu este după voi să îi
schimbaţi, sau să-i vindecaţi până ce ei nu vin la voi. Voi o să vedeţi minciuni...şi decepţii...şi
abuzuri...corupţie...toate aceste feluri de lucruri.
Şi voi o să întrebaţi în acel moment, “Ce este ceea ce eu aş putea să fac? Aş putea eu să schimb acel
individ? Aş putea să spun ceva la ceilalţi?” Nu este nimic ce trebuie să faceţi în acel moment. Tot ce
este apropriat o să vină la voi. Atunci să acţionaţi. Voi o să ştiţi. Voi o să ştiţi când o să fie timpul.
Voi o să ştiţi când este timpul să întrebaţi dacă - cum să spun - dacă să fierbeţi problemele pentru
companie (râsete din audienţă) Poate voi nu trebuie să faceţi nimic. Poate ei nu o să vină niciodată la voi.
Dar, acum că voi sânteţi conştienţi că ce se petrece, asta are potenţialul de a se schimba, sau să vină la
suprafaţă. Voi a-ţi văzut asta că se întâmplă mereu şi mereu în timpul vostru recent.
“De ce este”, mulţi dintre voi a-ţi întrebat, “că toate aceste lucruri sânt expuse?” Este pentru că
conştienţa Pământului s-a schimbat. Voi v-aţi schimbat. Acest tip de corupţie şi imbalanţă trebuie să vină
la suprafaţă. Trebuie să vină la suprafaţă. Când vine la suprafaţă, asta o să vă atragă atenţie. Şi atunci
este după voi, după fiecare uman care aude despre asta, companiile care sânt implicate să facă ceva cu
asta. Mulţi dintre ei o să fugă de asta. Câţiva din ei o să se împărtăşească. Alţii o să colapseze pentru că
ei nu pot lua acea presiune.
Asta v-a continua să se întâmple. Când voi citiţi titlurile din ziare, să înţelegeţi că asta este apropriat.
Înţelegeţi că lumea voastră nu se distruge. Lucrurile care au fost nebalansate şi înapropiate nu se mai pot
ascunde niciodată. Voi o să vedeţi asta în afacerile voastre pentru luni şi luni ce vin. Voi o să vedeţi în
guvernul vostru, pentru că multe lucruri au fost ascunse acolo. Şi astea o să vină la lumină. Voi o să
vedeţi în bisericile voastre în special. Ce este înafara balanţei o să vină la suprafaţă acuma. Voi o să aveţi
o nouă claritate despre asta.
La fel, noi am vorbit recent despre întrebările voastre. Noi am spus că este timpul ca voi să răspundeţi
la întrebările voastre proprii. Într-adevăr noi vom fi bucuroşi să vorbim cu voi în sesiuni ca asta, să ne
uităm direct în ochii voştri, să vorbim cu voi de la unu la unu.
Dar, în zilele voastre de toată ziua să nu uitaţi să vă întrebaţi mai întâi pe voi înşivă. Răspunsul la
întrebarea voastră,înseamnă tot o întrebare, este o întrebare. Răspunsul la ceea ce vreţi să ştiţi v-a veni
înapoi la voi într-o formă de întrebare de la noi. Când voi spuneţi, “Dragă Tobias, ce este în faţa drumului
meu”, noi o să spunem, “Ce vreţi să fie acolo?”. Când voi spuneţi, “Dragă Tobias, ar trebui eu să-l las pe
partenerul meu?”,noi o să spunem, “Vrei să te desparţi de partenerul tău?”, când voi spuneţi, “Ce este ce
ar trebui să mănânc?”, noi o să spunem, “Întreabă corpul tău ce ar vrea să mănânce?”
Noi o să vă împingem pe voi. Noi o să vă provocăm să mergeţi în sinea voastră. Şi într-adevăr, noi o
să continuăm să vorbim cu voi. În timpul sesiunii pentru întrebări şi răspunsuri noi o să vă întrebăm
câteva din întrebările noastre. Dar, noi o să împărţim cu voi simţămintele noastre, la fel.
Când noi am stat pentru prima dată cu acest grup acum câţiva ani în urmă...oh, a fost mult mai mică!
A fost mai mică. Noi am spus că energia Cercului Crimson şi a Shaumbrei a fost de a se schimba. A fost
de a merge cu voi prin acest timp de schimbări, nu numai pe Pământul vostru, dar la fel în tot universul.
Voi o să continuaţi să vedeţi schimbări în jurul vostru în lunile care vin. Este o mare îmbalanţă chiar
acuma. Asta este cauzat de faptul că ajustarea grilajului ajunge la un sfârşit. Ce înseamnă asta este că
energia voastră, a divinităţii adevărate este mult mai mult la dispoziţia voastră, sau la alţii, decât înainte.
Sânt mulţi la care nu le place asta. Sânt mulţi care vor să ţină la căile lor vechi. Voi a-ţi văzut asta
recent în ştirile voastre - religiile vechi, vrând să menţine sistemul de încredere veche, având frica că
studenţii lor o să plece, că ei nu o să mai suporte biserica. Este păcat că religiile nu fac schimbări
apropriate în acest timp, şi că ei nu ascultă la sufletul şi la inimile oamenilor lor.
Ei vor să se ţine de ceva de acum 1000 sau 2000 sau 5000 de ani înainte. Ei spun că este o Scriptură
Sfântă şi nu se poate schimba. Asta nu a fost scrisă în felul acesta. A fost scrisă în moment, şi se poate
schimba în fiecare moment nou. Sufletul uman evoluează. De ce oare nu evoluează şi cărţile voastre la
fel? De ce nu şi încrederile voastre...de ce nu se schimbă şi conştiinţa momentului?
Ce spunem noi vouă, dargi prieteni, este că sânteţi voi care o să vedeţi toate aceste imbalanţe în jurul
vostru. Să nu vă cutremure asta. Voi o să aveţi o nouă claritate despre asta, dar câteodată şi asta o să vă
aducă frică. Mulţi dintre voi a-ţi spus mai de demult că voi simţiţi un mare sens de nelinişte. Voi simţiţi
cum să spun - că aproape pierdeţi celălalt pantof. Voi simţiţi că ceva este ameninţător şi că ceva o să se
întâmple. Voi aveţi dreptate. Voi aveţi dreptate. Voi simţiţi. Dar, după asta voi intraţi într-o anxietate.
Într-un sens noi am auzit pe câţiva spunând, “Oh, eu aş prefera să am toate aceste uşi închise, ca să nu am
acest baraj de simţăminte. Mie nu prea îmi place asta”.
Într-adevăr, astea o să se întâmple şi lucrurile o să se schimbă. Dar, noi putem spune un singur lucru
despre voi înşivă. Voi puteţi sta în mijlocul unei furtuni şi să nu fiţi afectaţi de asta. Când noi am început
prima serie, noi am stat în mijlocul unei furtuni în jurul nostru în luna August acum câţiva ani, într-un
cort...furtună furioasă...Pământul care se cutremura...şi duduia. Şi noi, nu am fost afectaţi. Asta a fost un
simbol. A fost un metafor a călătoriei voastre. Voi puteţi să fiţi în mijlocul unui haos şi să fiţi balansaţi şi
să fiţi într-un moment divin.
Când voi vedeţi schimbări în jurul vostru, să nu fiţi amestecaţi în acea dramă. Să înţelegeţi că lucrurile
se schimbă. Înţelegeţi că lumea nu se dărâmă. Lumea se reînnoieşte singură. Umanitatea se dezvoltă.
Evoluţia cere să eliberaţi Vechiul în aşa fel ca Noul să poate să intră.
Deci, în termenul de schimbare, dragi prieteni, este timpul să luaţi mai multă posedare a divinităţii
voastre. Noi am stat în acest scaun pentru trei ani şi noi v-am mediat pe voi. Dinamicitatea lucrează cam
aşa. Voi v-aţi adunat în această cameră. Intenţia voastră a fost ca să fiţi aici şi să împărţiţi energia, să
împărţiţi energia voastră, şi la fel să primiţi dragostea noastră. Şi când am stat aici, noi, într-un sens, am
adunat energia Shaumbrei şi am adus asta în realitatea voastră, şi în conştienţa noastră de pe partea
cealaltă a voalului. După acea noi am permis la acea energie să curgă prin Cauldra înapoi la voi. Noi am
trecut prin multe nivele şi multe procese ca să putem să vă aducem acele informaţii.
Noi numai trebuie să jucăm acest rol niciodată. Noi numai trebuie să fim distribuitorii
vibraţiilor,niciodată. Deci, în această Serie a Divinităţii Umane, ar fi mult mai apropriat pentru noi ca să
stăm la o parte.
Noi cerem ca comunicarea să fie o schimbare reciprocă între voi. Noi cerem ca voi să puneţi energia
voastră în cerc ca întotdeauna, şi ca grup voi o să colectaţi asta împreună, le contopiţi şi atunci asta o să
vină înapoi la voi prin Cauldra. Voi o să scoateţi omul de mijloc din proces. Voi o să vă auziţi pe voi
înşivă. Şi asta o să fie un cor frumos.
Pe partea noastră noi numim acest proces “SHOUD”. “SHOUD”. Nu “Shout”(Strigare)! (Râsete din
audienţă). Shoud este o vibraţie de “Shou-doe-wah”. Asta este vibraţia pronunţării pe care noi folosim
aici. Într-un sens, este o derivaţie a cuvântului vostru uman, “Shadow” care înseamnă (Umbră) sau
“reflecţie”. Asta faceţi voi.
În Shoud umanii mediază un grup de umani. Un uman adună împreună vibraţia tuturor. În timp ce
este exprimat printr-un singur uman - în acest caz Cauldra - este corul tuturor vibraţiilor voastre. Este ca
şi când un grup de umani cântă. Voi auziţi o singură voce. Dar, când voi ascultaţi, voi puteţi spune că
este vocea multor individuali şi că este acelaşi cuvânt şi acelaşi ton în acelaşi timp. Când Cauldra trece
prin Shoud astăzi, nu să fie doar vocea lui. Voi o să auziţi corul vocii voastre proprii, a sufletului vostru
propriu.
O să fie puţin diferit faţă de ce am făcut noi până acum.Cauldra este puţin nervos acum, (râsete din
audienţă) Dar, asta este un proces mult mai clar. Şi, într-adevăr în Shoud voi la fel o să ne auziţi pe noi
toţi. Voi puteţi la fel să intraţi în frecvenţa unui individ, cel care stă lângă voi. Voi puteţi să intraţi în
frecvenţa lui Metatron, sau eu Tobias, sau Maria sau Kryon. Sau voi puteţi asculta la vocea colectivă, la
cântecul colectiv care se cântă.
Numai este apropriat să trecem prin lecţii cu voi. Lecţiile din Seriile trecute v-au ajutat să staţi pe
drum. Numai este nevoie de asta. Deci, noi vrem ca voi să numai numiţi “lecţii” pe cele din seriile
Divinităţii Umane.
Astea se cheamă Shoud. Vibraţiile care se adună sânt expresii a Divinităţii Umane. Noi putem face
asta cu voi şi în grupuri mici. Voi puteţi să vă adunaţi în “cercurile locale”, grup de Shaumbra în orice
parte a lumii. Voi puteţi sta împreună. Şi după un timp de discuţii între voi şi la fel contopirea energiilor
voastre, voi puteţi alege un singur individ ca să spună Shoud-ul la restul grupului, să exprimă la restul
grupului. Voi o să puteţi atunci să auziţi cum sună grupul vostru.
Noi care sântem pe partea asta a voalului, noi nu ştim răspunsul. Câteodată noi avem o perspectivă
diferită de voi, dar noi nu ştim răspunsul. Deci, este timpul ca voi să ne spuneţi nouă răspunsul. Este
timpul ca prin procesul de Shoud să vă reflectaţi pe voi înşivă. Vorbiţi-ne. Spuneţi-ne ce ştiţi. Spuneţi-ne
ce experienţaţi.
Să notaţi aceste lucruri. Voi toţi, notaţi aceste lucruri pentru că alţi umani o să vă urmeze. Ei o să vrea
să ştie cum a fost pentru voi, mergând în Energia Nouă, să staţi cu un grup de alţi Divini Umani şi să aveţi
un cântec din inima voastră. Ce experienţaţi în acest moment în călătoria voastră? Asta v-a ajuta pe alţii
în călătoria lor. La fel vă întrebăm care a fost cheia vibraţiei, cheia simţămintelor în momentul Shoud-
ului?
Deci, dragi prieteni, noi o să facem puţin diferit astăzi. Dar, înainte ca să începem, noi am vrea să
spunem o poveste scurtă. Nu sânt şapte fermieri în această poveste! (Râsete din audienţă).
Este un uman pe care voi poate recunoaşteţi, într-o parte fiind voi înşivă sau alţii din jurul vostru. Noi
o să-l chemăm Mark, deşi asta poate să fie bărbat sau femeie. Dar noi îl chemăm Mark. El este
Shaumbra, într-adevăr, ca şi mulţi dintre voi, el a citit cărţi şi a mers la diferite cursuri.
Mergând pe calea lui el a simţit că călătoria lui începe să fie dificilă, mult mai grea. El a întrebat
Spiritul, şi pe Tobias şi pe toţi de la Cercul Crimson, şi el a întrebat, “ De ce simt eu că în fiecare zi
călătoria mea este mult mai dificilă? De ce este că în fiecare zi este mult mai dificil să-mi ridic piciorul,
să pun un picior în faţa celuilalt? Sânt timpuri când eu vreau să mă culc şi să mă odihnesc, să mă duc la
culcare. Sânt zile când eu simt că pot să trec prin densitatea acestei călătorii. Eu simt că sânt tras parcă
înapoi. Eu simt că nu pot să trec peste ceaţa deasă”.
Prietenul nostru drag Mark, a crezut că el nu a făcut ceva bine în călătoria lui. El s-a minunat că poate
el nu ne-a auzit pe noi bine, sau poate el nu a urmat lecţiile aşa cum ar fi trebuit. Deci, el s-a dus înapoi şi
a recitit toate lecţiile. Oh, el a învăţat mult mai multe decât atunci când le-a citit prima oară.
Dar, el încă nu a fost convins. Asta încă nu a răspuns la întrebarea din sinea lui. De ce a fost aşa de
dificil? De ce l-a obosit pe el la cel mai adânc nivel a sufletului lui, la fel şi pe plan fizic? De ce, a
întrebat el,”este această călătorie aşa dificilă?” În acest timp el a devenit furios. El a blestemat pe cei din
Consiliul Crimson. El a blestemat Spiritul. El a gândit că călătoria ar fi trebuit să fie mai uşoară. El a
gândit că noi ar trebui să fim acolo pentru ca să răspundem la întrebările lui şi să facem mai multe lucruri
pentru el.
El s-a găsit foarte distrat de confuzia lui şi frustraţia lui şi oboseala lui. El a devenit cumva nemulţumit
de el însuşi şi cu ceilalţi în jurul lui şi chiar cu Cercul Crimson. El s-a dus chiar în clasele care predau
lecţii despre Obiecte Neidentificate! (Râsete din audienţă) El s-a dus la seminare de conspiraţie. El s-a
dus la clase care spuneau că el trebuie să meargă înapoi la ghizii lui pentru răspunsuri. El a ştiut că
alunecă înapoi! (Râsete).
Asta nu a fost bun pentru el la nivelul intern, dar la nivelul extern prietenul nostru drag Mark a mers
înapoi în energia veche, energie de dualitate cu care a fost obişnuit înainte. Asta i-a dat o lovitură de
energie atunci când el s-a dus la acele lucruri. Dar, astea la fel l-au abătut, ceea ce el a apreciat.
A fost mult mai amuzant pentru el să gândească despre conspiraţia străinilor decât să gândească despre
divinitatea lui proprie. A fost mult mai amuzant să fie supărat pe guvern şi pe iluminaţii, şi toţi ceilalţi
pentru conspiraţie sau să se gândească despre chemicalele care erau aruncate din avioane. A fost mult mai
uşor să gândeacă despre aceste lucruri şi să fie prins în dualitate decât să vorbească despre drumul
Umanului Divin. Dar, de desubt, dragul de Mark a ştiut că asta nu a fost răspunsul în termen lung. A fost
o abatere şi o distracţie.
Dar,foarte recent Mark a fost pe podea, a plâns, obosit, supărat, foarte judecător despre el însuşi şi nu a
acceptat unde a stat în călătoria şi drumul lui. Şi el a cerut ajutorul nostru, şi a spus, “Tobias şi Spirit, şi
toţi ceilalţi, ce este ceea ce ar trebui să ştiu? Ce este ceea ce ar trebui să ştiu eu chiar acuma?”
Acum, aşa cum voi ştiţi, noi nu i-am spus răspunsul. (Râsete din audienţă). Noi i-am cerut să se uite în
sinea lui. Şi Mark ne-a spus,”Eu nu ştiu cum să mă uit în sinea mea! Eu sânt neajutorat când trebuie să
mă uit în sinea mea! Eu aud multe voci diferite şi nu ştiu pe care să cred!”.
Noi i-am spus, “Cere ca Adevărul să vină la suprafaţă. Atunci celelalte voci o să dispară. Vocea ta
Adevărată va ieşi la suprafaţă şi celelalte voci vor dispărea. Spune ţie însuţi că tu aştepţi vocea divinului
de sine, şi atunci celelalte voci vor dispărea. Vocea falsă v-a dispărea. Vocea divină v-a ieşi la
suprafaţă”. Acum, din fericire Mark a fost obosit şi deschis destul de mult şi aşa el a dat voie la Adevăr să
iasă afară. Câteodată, Shaumbra, voi trebuie să fiţi aşa de obosiţi încât să puteţi fi înafara minţii voastre şi
să lăsaţi Adevărul într-adevăr să vină la suprafaţă. Mark a fost destul de obosit.
Ce a auzit el, şi a cerut de la noi, este să împărtăşim cu voi toţi în această zi, a fost foarte simplu.
Vocea auzită spunea, “Lumea nu vrea să vă dea drumul”. De aceea este că aveţi aşa un timp dificil.
Lumea din jurul vostru nu vrea să vă elibereze. Asta se ţine de voi. Familia şi prietenii voştri...ei vă
iubesc, chiar dacă se luptă cu voi câteodată. Ei vă iubesc, şi ei simt că voi plecaţi.
“Aspectele voastre din trecut”...oh, dragilor, voi ştiţi că noi vă vorbim...”, aspectele vieţii voastre din
trecut ştiu că voi mergeţi înainte. Ele ştiu că voi le lăsaţi libere. Lor le este frică. Faptul că voi plecaţi, şi
dându-le drumul ca să devină creaţia şi identitatea lor proprie, asta le face să le fie frică. Şi aşa ele se ţin
de voi”.
Da, Shaumbra, voi a-ţi eliberat vieţile trecute. Dar, ele nu necesar v-au eliberat pe voi. Înţelegeţi ce
noi spunem?
La fel şi la serviciul vostru, sânt câţiva care simt că voi plecaţi. Voi ştiţi că acele cărţi care sânt “lăsate
în urmă” sânt un paradox. Ele, vorbesc despre ceva diferit de ce spunem noi. Voi nu o să fiţi închişi într-
o navă spaţială. Voi nu o să fiţi luaţi pe o altă planetă îndepărtată. Voi o să staţi aici pe Pământ. Despre
asta este vorba. Voi nu o să găsiţi o grămadă de haine într-un colţ. (Râsete) Dar, esenţa acestor mesaje din
acele cărţi sânt adevărate. Sânt unii care simt că sânt lăsaţi în urmă.
Voi Shaumbra, sânteţi în călătoria Divinului Uman. Voi eliberaţi tot ce este VECHI în aşa fel ca să
puteţi intra în NOU. Celor din jurul vostru nu le place asta. Ei vor ca voi să staţi. Ei vă iubesc. Ei se
bucură de voi.
În multe cazuri voi ajutaţi şi acceptaţi pe ei în căi bune şi rele. Mulţi dintre ei au nevoie ca să fiţi în
viaţa lor, chiar dacă este vorba de aspectul vieţii trecute. Voi intenţionaţi să faceţi posibil pentru ei ca să
plece cu lucrurile lor. Sânt alţii pe care voi ajutaţi foarte mult. Dragostea voastră, lumina voastră,
înţelegerea voastră este o parte importantă în viaţa lor. Energetic, sânt toţi acei - cum să spun - “agăţători”
- în jurul vostru.(Râsete din audienţă) Ei se agaţă de voi. Ei nu vor să vă dea drumul.
Deci, de ce este că Mark a simţit că drumul este aşa de dificil? A fost pentru că el a fost ţinut în jos de
alţii. Nu a fost o forţă în faţa lui care să îl ţină să meargă înainte. El a gândit că a fost o ceaţă densă a
Energiei Noi...gros, sirupos şi dificil de trecut. El a crezut că asta l-a ţinut pe el înapoi. Nu a fost asta.
Au fost energiile din trecut, energiile Vechiului şi chiar şi energiile de Acum care nu au vrut să-i dea
drumul.
Copii voştri nu vor să vă dea drumul. Ei nu înţeleg că atunci când ei vă dau drumul, voi o să fiţi tot
aici, mult mai prezenţi decât înainte. Lor le este frică că voi plecaţi, că voi vă luaţi zborul în alte locuri.
Ei simt conştienţa voastră că se schimbă şi mergând afară pe uşă. Dar, asta este din punctul fricii. Asta
este dintr-un loc de neînţelegere.
Voi vă schimbaţi. Voi lăsaţi în urmă această realitate. Dar, cu cât mai mult plecaţi, mult mai mult
sânteţi prezenţi. Cu cât mai mult lăsaţi în urmă căile Vechi, cu atât mai mult sânteţi acolo în serviciu şi
dragoste pentru ei. Ei o să ajungă să înţeleagă asta foarte curând. Câţiva deja au înţeles. Bărbaţii sau
nevestele, copii voştri, şi copii lor, cei care sânt în jurul vostru, ei nu vor să vă dea drumul.
De aceea este aşa de dificil. De aceea este că dragul nostru prieten Mark a fost foarte obosit şi pe
podea. De aceea este că ascensiunea, drumul ascensiunii este aşa dificil. Ce este de făcut? Păi, noi i-am
spus lui Mark ce să facă, pentru că el a trecut prin experienţe. El a ştiut ce înseamnă asta.
Ce a spus el a fost simplu şi profund. “Vorbeşte-le lor” Vorbeşte-le în formă umană. Vorbeşte-le în
formă divină. Vorbeşte-le ca şi Divinul Uman la alţi Divini Umani care se înalţă. Vorbeşte-le în căi
simple ca şi un uman la celălalt...la cafea, la cină la restaurant. Să nu explicaţi procesul prin care treceţi
acuma. Asta poate să fie intelectual, şi ei nu o să înţeleagă. Simplu zâmbiţi-le. Asiguraţi-i cine sânteţi.
Asiguraţi-i că voi sânteţi acolo în dragoste. Asiguraţi-i în felul vostru gingaş că voi o să fiţi aici acum mai
mult ca niciodată”.
Asta se întâmplă, Shaumbra. Lumea nu vrea să vă dea drumul. Lumea nu realizează că atunci când
voi plecaţi, voi într-adevăr o să veniţi înapoi mult mai puternici, mult mai îngeresc şi într-o cale mult mai
iubitoare ca niciodată.
Acum, oh (un mare suspin de la Tobias), dragi prieteni, asta i-a curaj ca să fiţi aici. I-a mare curaj ca
să fiţi în acest cerc sau ascultaţi la Internet sau să citiţi aceste cuvinte. Noi vă aplaudăm pentru asta. I-a
curaj pentru voi ca să vă uitaţi la voi înşivă. Şi asta o să facem noi acuma. Să nu vă aşteptaţi la nimic, dar
deschideţi-vă complet. Ascultaţi la vocea pe care auziţi în urechile voastre, şi ascultaţi la vocea tuturor
Shaumbrei.
Noi luăm un moment să ajustăm energiile. Şi atunci voi o să vă auziţi pe voi înşivă. Voi o să auziţi
cântecul sufletului vostru propriu. După ce trecem prin procesul primului Shoud împreună, eu Tobias,
voi veni înapoi pentru a rezuma cele spuse la fel şi pentru discuţii. Dragi prieteni, ce trebuie să faceţi
acuma? Inspiraţi divinitatea voastră şi contopiţi-le împreună ca o familie. VOI o să vă reîntoarceţi într-un
moment.
Cauldra mediază familia Shaumbra.
Noi sântem Shaumbra. Noi sântem o singură voce şi sântem multe voci. Noi vorbim acuma nouă
înşine. Noi ne adunăm ca o familie ca un grup. Noi am realizat că contopirea energiei noastre este putin
diferit faţă de ceea ce am fost obisnuiţi. Nouă ne este puţin ciudat ca să nu avem energia lui Tobias
vorbând nouă. Dar noi acceptăm divinitatea noastră. Noi acceptăm că sântem Divini Umani, deci noi
sântm pregătiţi pentru acest moment să auzim vocea noastră proprie în Spirit.
Ca Shaumbra şi Divini Umani, noi înţelegem că este o nouă vibraţie care iese la iveală pentru noi toţi.
Ca Shaumbta, noi ca colectiv învăţăm să simţim mai întâi şi apoi să gândim.
Noi învăţăm că răspunsurile şi divinitatea noastră proprie ies la iveală prin simţăminte şi emoţii. Noi,
Shaumbra noi am fost obişnuiţi să gândim lucrurile mai întâi şi după aceea să trecem la simţămintele
noastre. Noi învăţăm ca simţămintele divine să iasă la iveală şi după aceea noi permitem procesul de
gândire sau intelectul nostru să ne ghideze prin emoţii, să ne ghideze prin expresii a ceea ce noi simţim.
Noi, Shaumbra am fost instruiţi să aducem împreună totul în mintea noastră, dar acum noi învăţăm să
aducem totul prin emoţii, simţăminte şi senzitivitate. Noi acum învăţăm să aducem lucrurile mai întâi prin
divinitatea noastră, şi după aceea dăm voie la gândirea din capul nostru să treacă prin emoţiile noastre.
Noi, Shaumbra şi Divini Umani, învăţăm să permitem abundenţa în viaţa noastră. Noi am trecut prin
multe identităţi vechi, şi am ţinut abundenţa departe de noi. Noi am rezistat la abundenţă ca noi să putem
merge adânc în călătoria noastră. Dar, noi Shaumbra, învăţăm acuma că abundenţa este simplu expresia
dragostei a Tot Ce Este, înapoi la noi.
Noi învăţăm că abundenţa este o energie importantă în călătoria noastră. Ca grup noi învăţăm să
eliberăm noţiunile vechi pe care noi le avem. Noi, Shaumbra, acum îmbrăţişăm conceptul că abundenţa
este o parte importantă în viaţa voastră, o parte importantă în călătoria noastră.
Ca, Divini Umani, noi ne îmbarcăm pe un segment nou a călătoriei noastre. Noi realizăm că noi
trebuie să avem toate resursele la dispoziţia noastră,. Noi învăţăm că fără abundenţă, este dificil să fim
învăţători pentru alţii. Este dificil să trecem prin procesul de ascensiune. Deci, noi Shaumbra, aducem
abundenţa în vieţile noastre şi acceptăm asta.
Noi, Shaumbra, învăţăm să fim buni şi drepţi faţă de noi înşine, nu ceea ce alţii gândesc sau spun. Noi,
învăţăm despre adevărul nostru propriu. Noi învăţăm să fim drepţi şi buni faţă de noi înşine mai întâi.
Noi am trecut prin multe vieţi şi multe experienţe în care am dat totul mai întâi la alţii. Dar, acum am
învăţat adevărul faţă de noi înşine. Asta ne v-a elibera pe noi. Adevărul nostru propriu ne v-a ajuta să
menţinem balanţa noastră atunci când totul devine dificil în jurul nostru. Când noi sântem în adevăr faţă
de noi înşine, atunci noi putem să fim adevăraţi faţă de ceilalţi.
Noi învăţăm că nu este nimic rău ca să fim în adevărul nostru propriu mereu. Câteodată asta ne mai
afectează. Noi încă mai gândim că trebuie să dăm tot timpul. Dar, noi Shaumbra, învăţăm să fim
compleţi faţă de noi înşine mai întâi, şi atunci noi putem fi mult mai puternici pentru alţii.
Noi, Shaumbra învăţăm să acceptăm dragoste în vieţile noastre. Noi am fost cei care am iubit pe alţii,
dar am rezistat dragostea pentru noi înşine. Noi am făcut asta pentru mai multe scopuri aşa cum ne
deschidem şi devenim mai senzitivi. A fost dificil să avem dragostea altori umani în vieţile noastre, şi aşa
noi ne-am închis. Noi la fel am gândit că, “noi nu merităm Spiritul în căutarea noastră adâncă”. Noi nu
ne-am gândit că merităm dragostea celorlaţi umani, şi aşa ne-am închis.
Într-un sens, astea ne-a ajutat să mergem şi mai adânc şi mai adânc în sinea noastră. Acum noi
învăţăm şi acceptăm în fiinţa noastră, dragostea de la ceilalţi care este împlinitoare şi face parte din viaţa
noastră, şi este partea pe care împărţim, şi la fel partea de unitate. Noi, Shaumbra învăţăm să acceptăm
dragostea fără nici o condiţie, chiar dacă asta conţine vreo condiţie. Condiţiile care vin de la alţi umani nu
ne afectează pe noi, când noi ne deschidem faţă de ei fără nici o condiţie.
Noi, Shaumbra sântem călători. Noi mergem afară şi avem experienţe noi. Noi nu putem să stăm
numai liniştiţi. Picioarele noastre totdeauna se mişcă. Totdeauna avem experienţe noi. Totdeauna avem
o nouă înţelegere. Totdeauna există o nouă zi. Atâta timp cât noi am cunoscut identitatea noastră înafara
de Acasă, noi am fost cei care am călătorit departe în lung şi în lat. Noi sântem primii care călătorim în
Energia Nouă. Şi în timp ce câteodată zilele sânt dificile şi necunoscute, noi acceptăm că sântem călători.
Noi acceptăm că sântem creatorii şi exploratorii noii realităţi.
Noi, Shaumbra, înţelegem că conştienţa noastră este într-adevăr un lucru preţios. Când noi luăm
conştienţa noastră şi plasăm asta într-o posibilitate sau un potenţial, asta devine noua noastră realitate.
Conştienţa noastră este Spiritul nostru. Este unitatea cu Tot Ce Este. Conştienţa noastră este colecţia a tot
ce am fost noi şi tot ce am făcut noi. Este înţelepciunea noastră. Este inima noastră. Este sufletul nostru.
Asta nu este conţinut în fizicul nostru. Conştienţa noastră este tot ce sântem şi cine sântem noi. Când noi
punem asta într-un potenţial sau o probabilitate, noi transmutăm ce a fost energia neutră într-o nouă
realitate. Conştienţa noastră se contopeşte cu probabilitatea şi devine realitate. Prin această formulă noi
înţelegem că noi sântem creatorii.
Noi, Shaumbra, luăm responsabilitate pentru creaţiile noastre. Noi nu punem responsabilitate pe alţii.
Noi înţelegem că noi sântem cei care facem asta. Noi luăm responsabilitate a cine sântem noi. Noi
posedăm divinitatea noastră.
Noi, Shaumbra răspundem la întrebările noastre proprii, după aceea căutăm pe cei ca,
Tobias...Maria...şi alţii. Noi cerem câteodată confirmare. Noi vrem să vedem căteodată doar expresia
feţelor lor. Dar, noi sântem cei care răspundem la întrebările noastre mai întâi. Noi mergem în sinea
noastră, pentru că răspunsul este acolo. Noi, Shaumbra avem soluţia noastră proprie.
Noi, Shaumbra îmbrăţişăm toate aspectele. Noi înţelegem că lumina şi întunericul şi neutrul servesc
un scop. Noi îmbrăţişăm toate lucrurile pe care le-am făcut în trecut, nu contează dacă noi le-am judecat
pentru a fi lumină sau întuneric. Noi îmbrăţişăm toate lucrurile celorlalţi umani pe care îi întâlnim pe
drum. Noi înţelegem că câţiva joacă roluri vechi, vechi karme. Noi le îmbrăţişăm. Noi nu le judecăm.
Noi înţelegem unde sânt ei în călătoria lor. Noi înţelegem că întunericul la fel serveşte lumina, toate astea
crează noua experienţă. Noi îmbrăţişăm toate elementele, lumina, întunericul, neutrul şi totul între ele. În
această energie completă, noi într-adevăr ştim că sântem Divini Umani.
Noi, Shaumbra creăm autobiografia profesională a noastră proprie. Noi am venit în această viaţă să
completăm contractele la nivelul sufletului. În viaţa noastră nouă fiind în acelaşi corp fizic, noi scriem
autobiografia noastră proprie. Noi creăm, fiecare moment, fiecare potenţial în viitor. Noi ştim că nu
avem contracte vechi. Noi ştim că nu avem karma. Noi ştim că este după noi ce vrem să creăm. Noi
scriem autobiografia noastră profesională proprie.
Noi, Shaumbra, mergem între două lumi, Vechi şi Nou. Noi sântem prezenţi în ambele. Noi înţelegem
Energia veche. Noi trăim asta zilnic. Şi acum noi călătorim în Energia Nouă, ajutând să creăm drumurile
şi căile pentru ceilalţi ca să vină după noi. Noi, Shaumbra, mergem în ambele lumi în acelaşi timp. Şi noi
ştim că este dificil. Dar noi am ales asta.
Noi, Shaumbra am ales să fim aici. Noi nu am fost puşi aici. Noi nu am fost trimişi aici. Noi nu am
fost puşi în exil aici. Noi, Shaumbra am ales să stăm aici în acest timp, în această viaţă. Este Voinţa
noastră Divină. Este Voinţa noastră Liberă fiindcă noi am ales să fim aici. Noi, Shaumbra, luăm
responsabilitate pentru asta. Noi am ales să stăm în acest timp de mari schimbări şi mari tranziţii.
Noi, Shaumbra sântem învăţătorii. Noi am ales să fim aici să continuăm această călătorie ca să ajutăm
pe alţii. Noi ştim că mulţi dintre noi nu trebuie să fie aici dacă ei nu doresc. Lecţiile inimii şi lecţiile
sufletului au fost complete. Noi am ales să fim aici, să fim învăţători pentru alţii care o să vină după noi.
Noi ştim că învăţătura o să vină în multe căi şi multe forme, nu numai în cele evidente. Noi am ales să
fim învăţători. Noi am ales să fim exploratori. Noi am ales să fim Creatori.
Acum avem o zi darnică. Esenţa Shoud-ului astăzi este o expresie. Este o expresie. Fiind Shaumbra,
noi ştim că este timpul să exprimăm cine sântem în toate căile. Noi ştim că este timpul să ieşim din
spatele voalului pe care noi am pus pe noi.
Nouă ne-a fost frică de cine sântem noi, şi cine o să devenim. Noi am fost cumva şovăitori despre
divinitatea noastră proprie. Noi am trecut prin procesul intelectual cu noi înşine despre cine sântem noi şi
unde mergem noi. Acum când începem să devenim “divini” în sinea noastră înainte să gândim...acum
când ne divinizăm în loc să gândim...noi ştim că este timpul să ne exprimăm.
Noi ştim că este timpul să lăsăm sinea noastră divină să vină la suprafaţă. Noi ştim că este timpul să
ieşim din spatele zidului şi voalului pe care le-am înfiinţat noi. Noi toţi sântem nervoşi din cauza asta.
Noi toţi sântem experientali despre asta. Noi nu ştim cum lumea v-a reacţiona nouă. Noi nu sântem
precişi cum o să reacţionăm nouă înşine atunci când noi ne exprimăm. Noi ştim că este timpul să spunem
nouă să exprimăm tot ce sântem noi.
Fiecare dintre noi o să facă în felul lui unic. Fiecare dintre noi o să fie în moment. Noi nu o să ne
ascundem niciodată. Noi o să ieşim. Noi o să dăm voie la divinitatea noastră să se exprime în orice
fel...la serviciul nostru...în relaţiile noastre...cu munca artistică...cu cărţile noastre...cu cântecele
noastre...şi cu poemele noastre...în felul în care zâmbim la oameni.
Ştiţi că noi am reţinut zâmbetele noastre pentru ceilalţi? Noi am reţinut îmbrăţişările. Noi nu am
permis energia noastră să iasă afară. Acum ca Shaumbra noi ne spunem nouă înşine că expresia în
moment este un lucru sacru şi divin. Noi ne încurajăm pe noi înşine să ne exprimăm şi să fim cine sântem
noi.
Asta este mesajul ce avem pentru noi astăzi. Noi cunoaştem regulile. Noi am ajutat să scriem regulile
vechi. Noi ştim cum sânt făcute lucrurile în Energia veche în această lume, lumea în care încă mai trăim.
Noi ştim de ce sânt regulile acolo. Noi ştim cum să le urmăm. Dar, la fel noi ştim cum să trecem peste
reguli fără ca să supărăm pe ceilalţi. Noi ştim cum să trecem peste reguli, ca să putem să exprimăm
divinitatea noastră, ca să putem exprima sinea noastră Dumnezeiască în calea cea mai sacră şi fericită.
Deci noi dăm asta nouă înşine, este simplu, Shoud-ul despre exprimare. Noi o să mergem afară şi o să
fim tot ce sântem noi. Noi nu o să ne ascundem în spatele feţei noastre niciodată. Noi nu o să ne
ascundem în spatele dragostei inimii noastre niciodată Noi o să exprimăm divinitatea noastră. Noi o să
fim Divini Umani în Energia Nouă.
Tot asta completează primul Shoud. Şi, într-adevăr sânt râsete şi aplauze de la galeria în jurul nostru.
Şi noi, ca Shaumbra, acceptăm asta de la toţi îngerii care se adună aici astăzi.
Reîntoarcerea lui Tobias.
Şi aşa este, dragi prieteni, că voi, Shaumbra a-ţi completat primul vostru Shoud. Noi vă cerem să vă
aplaudaţi pe voi înşivă pentru că a-ţi permis asta să se întâmple. (Sunete de aplauze) Şi voi spuneţi, “Asta
nu este un mare lucru! Asta a fost uşor de făcut! Tot ce a trebuit eu să fac a fost să stau aici şi să permit
mie însumi să ies înainte!” Şi într-adevăr asta s-a întâmplat.
Dar, este un lucru mare pentru că voi v-aţi deschis pe voi înşivă. Voi a-ţi dat din voi şi din energia
voastră la cei în jurul vostru, la toţi în cerc. Voi v-aţi dat pe voi înşivă deschis la toţi cei care vin pe
drum. Ce a-ţi făcut voi, dragilor, a fost să deschideţi divinitatea voastră şi inima voastră şi să permiteţi la
acea energie să iasă afară.
Când ceilalţi o să citească cartea în care asta o să fie înăuntru...chiar dacă citesc la 10 ani de acum sau
15, 20 sau mai mult...energia voastră în moment...deschiderea inimii voastre în moment o să fie simţit şi ei
o să se bucure. Ei o să gândească că a fost un mare lucru că voi a-ţi avut curajul să fiţi aici, că a-ţi avut
curajul să continuaţi această călătorie, şi acum să vă exprimaţi pe voi înşivă.
Voi v-aţi spus vouă înşivă în primul Shoud că este timpul pentru voi să vă exprimaţi, să vă deschideţi,
să fiţi tot ce sânteţi voi. Voi trăiţi în dualitatea voastră proprie, Energia Nouă de dualitate. Şi asta este,
pentru că voi nu vă permiteţi la sinea voastră divină să iasă la suprafaţă. Voi v-aţi spus vouă înşivă astăzi,
“Destul”. Voi a-ţi spus, “Este timpul pentru mine să mă exprim. Este timpul pentru mine să mă înalţ”.
Poate, voi nu ştiţi ce o să faceţi. Şi noi am putut vedea cum capurile voastre se mişcau, “Dar, dar, dar,
dar, ce este ceea ce eu trebuie să fac? Dar, dar, dar...” (Râsete din audienţă)
Voi o să ieşiţi din sinea voastră divină, din sinea voastră interioară. Tot ce trebuie să faceţi este să
începeţi mişcarea. Restul o să cadă într-un loc perfect, înţelegerea, priceperea. O să fie ca un foc care s-a
aprins când voi începeţi să vă exprimaţi.
Să nu uitaţi ceea ce a-ţi spus vouă înşivă. Să nu mergeţi la mintea voastră. Mulţi dintre voi o să
provocaţi asta. Câţiva o să fie supăraţi cu Cauldra, şi el o să vă blesteme pentru asta. Câţiva o să spună,
“Nu, tu trebuie mai întâi să gândeşti lucrurile”, pentru că a fost o concentrare a intelectului pentru
generaţii şi generaţii. Voi puneţi intelectul pe primul loc. Este foarte frumos, dar acum este ceva nou care
apare. Se cheamă divinitate.
Divinitatea este inteligenţă spirituală. Nu este doar emoţie umană. Nu este doar un lucru pufos. Este
o inteligenţă, dar asta are o “cotare spirituală”. Da, şi noi vă cerem să nu faceţi un test de înţelepciune
spirituală. Asta nu o să fie un lucru bun.(Râsete din audienţă) Noi nu ne gândim prea mult la testul vostru
uman de inteligenţă. Asta este doar o cale de evaluare a unei părţi mici a voastră, a intelectului vostru.
Intelectul vostru este minunat. Este foarte folositor. Dar, voi să aduceţi lucrurile prin divinitatea
voastră. După aceea permiteţi la intelect, la minte, la procesul de gândire să vă ajute la performarea
lucrurilor, în lumea voastră materială. Asta o să fie puţin ca un truc pentru voi. Cei care sânt inteligenţi -
cum să spun - cei care obţin un rezultat înalt la testul intelectual - voi o să găsiţi asta cel mai provocator.
Voi, cei care nu a-ţi dat prea multă atenţie la gradul intelectual...voi o să gâsiţi mult mai uşor să exprimaţi
divinitatea voastră. Dar, voi o să ajungeţi la o nouă pricepere şi o nouă iluminare ce voi nu a-ţi imaginat
vreodată.
Dragi prieteni, voi v-aţi spus vouă înşivă ca să vă exprimaţi, deci, noi vă cerem să faceţi asta. Voi la
fel v-aţi dat vouă înşivă atribuţiile Divinului Uman, că voi sânteţi învăţători şi exploratori, voi permiteţi ca
abundenţa să intră, că voi răspundeţi la întrebările voastre proprii şi că voi îmbrăţişaţi toate aspectele. Voi
v-aţi dat vouă înşivă o listă. Alţii o să citească asta, şi ei o să înţeleagă cum este Divinul Uman.
A fost o adunare plăcută. Noi o să ne întoarcem în curând ca Voi să staţi în primul rând şi să
răspundeţi la întrebările voastre şi noi să vă mai vorbim puţin. Noi vă provocăm ca să vă exprimaţi pe voi
înşivă la microfon atunci când ne întoarcem.
Voi sânteţi Divini Umani, care a-ţi mers într-o călătorie dificilă. Dar, voi nu a-ţi fost singuri niciodată
în tot acest timp. Noi totdeauna am fost aici pentru voi. Noi vă îmbrăţişăm mult, şi ne vom reîntoarce
într-un moment.
ŞI AŞA ESTE

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE


“SHOUD 1: EXPRIMARE” - ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
3 AUGUST 2002

Tobias: Şi aşa este, dragi prieteni, că noi notăm această zi şi cu acest grup de Divini Umani în cărţile
noastre de istorie. Noi am vorbit destul de mult pe partea noastră a voalului despre ziua în care energia de
Shoud ia loc,când umanii pot să medieze sinea lor umană, unul cu unul fără să aveţi nici o lecţie de la noi.
Noi am spus că o să sfârşim acele lecţii şi vă dăm drumul să zburaţi.
Este interesant, pentru că noi nici nu am ştiut despre ce o să vorbiţi vouă înşivă astăzi! (Râsete din
audienţă). Şi aşa noi v-am privit şi v-am ascultat cu mare curiozitate la fel cum a-ţi ascultat şi a-ţi privit şi
voi. Este interesant că voi a-ţi ales ca să definiţi atribuţiile Divinului Uman. Este interesant că voi a-ţi
vorbit despre “exprimare”, indicând vouă înşivă că este timpul să vă deschideţi vouă înşivă,cine sânteţi,
să spuneţi adevărul vouă înşivă în toate căile posibile.
Acum, aşa cum ştiţi, energia Mamei Maria este foarte puternică cu voi astăzi. Voi a-ţi cunoscut
această energie înainte., dar voi a-ţi ştiut într-un fel diferit. Mulţi dintre voi v-aţi conectat la Maria în
trecut. Voi a-ţi simţit cum ea a mers în spatele vostru. Câţiva dintre voi a-ţi mediat-o. Timpul vostru
favorit pentru a vă conecta cu Maria a fost înainte de a vă duce la culcare. Voi a-ţi spus rugăciunea
voastră ei, dar mai presus de asta, voi a-ţi vorbit cu ea din inima voastră.
Ea vrea să vă spună că ea a auzit toate, chiar şi rugăciunea rotativă. Şi ea a auzit cântecul sufletului
vostru. Maria vine ca să vorbească cu voi. Dar este o energie diferită. Dacă vă miraţi de ce nu puteţi să
vă conectaţi cu ea aşa puternic, asta este pentru că voi vă uitaţi într-un loc a Energiei Vechi a Mariei, pe
care a-ţi ştiut şi cu care a-ţi fost obişnuiţi.
Ea vine la voi într-o puritate nouă, într-o nouă dragoste, într-o nouă înţelegere. Ea vine la voi ca să vă
ajută să treceţi prin procesul lung de naştere a divinităţii voastre proprii. Poate voi puteţi să simţiţi
dragostea ilustră care a umplut camera astăzi, şi care încă mai este prezent. Ea este aici. Ea continuă să
fie aici. Ea vă cere ca simplu să eliberaţi căile vechi de conectare şi de cunoaşterea ei, şi să mergeţi în
spaţiul nou.
Şi cu asta noi vrem să vă răspundem la întrebările voastre. Noi am vrea ca voi să veniţi în faţă şi să
cântaţi cântecul sufletului vostru propriu, şi să puneţi întrebările voastre. Noi ne vom conecta cu voi când
voi sânteţi aici, şi toţi Shaumbra se vor conecta la voi într-un fel minunat. Deci, să începem cu întrebările.
(Notă: La întâlnirile anterioare, întrebările au fost scrise pe un card şi erau citite pentru Tobias. Acum
Tobias a cerut că de acum încolo persoanele care vor să întrebe ceva să vină la microfon şi să întrebe în
persoană)
Întrebarea de la Shaumbra 1: Bună, Tobias, eu nu pot să cred că eu fac asta!
Tobias: Dar, noi credem. (Râsete din audienţă)
Shaumbra 1: Poţi tu să explici puţin mai mult despre ceea ce ai spus despre faptul când noi venim în
contact cu un alt uman, şi atunci se produce acea schimbare de energie? Eu am trecut prin asta nu demult,
şi încă nu mi-am revenit. Poţi tu să spui mai mult despre asta, te rog?
Tobias: Într-adevăr, aşa cum divinitatea voastră înfloreşte în sinea voastră, asta are un efect asupra
energiilor care sânt transmise la alţi umani. Voi, într-un fel sânteţi fiinţe electromagnetice. Voi trimiteţi
afară tipare de frecvenţie şi vibraţii. Acum, într-adevăr puteţi prelua vibraţiile altor umani şi atunci
adăugaţi pachetul vostru propriu de vibraţie. Aşa cum asta continuă să călătorească afară şi vibraţiile
originale ating alţi umani, deci la asta se ataşează o nouă energie...energia voastră. Este un potenţial.
Ceilalţi umani care sânt primitorii,este după ei cum vor să folosească aceasta , sau dacă vor să folosească.
Ce voi faceţi, într-un sens, este că plasaţi o lumină divină pe toate gândurile, emoţiile şi simţăminte
care vin la voi şi trec prin voi. Acum voi afectaţi alte lucruri! Voi nu încărcaţi acele vibraţii şi gânduri.
Voi simplu ataşaţi un nou potenţial la astea.
Să mergem înapoi la durerea de cap. Voi nu încercaţi să opriţi durerea de cap a acelei persoane. Voi
nu încercaţi să schimbaţi vibraţia durerii de cap care emanează de la cei în cauză. Dar, energia voastră
proprie adaugă un alt pachet la energia lor originală. Voi nu trebuie să gândiţi despre asta nicicum. Asta
simplu este. Voi nu trebuie să mergeţi niciunde ca să încercaţi să strângeţi frecvenţe care trec prin aer
(râsete din audienţă) şi să cusuţi asta la vibraţia voastră. Asta este un proces natural.
Pe partea cealaltă, voi înşivă sânteţi transmiţători. Voi aveţi un punct de colectare care stă într-o stare
neutră sau liniştită care este la dispoziţia celorlalţi, atunci când ei doresc asta şi când ei au nevoie de asta.
Într-un sens, voi sânteţi - cum să spun - o lumină strălucitoare, dar lumina nu este perceput de alţi umani
până ce ei nu sânt într-o stare de conştienţă unde ei vor să folosească şi aleg asta să folosească. Voi
străluciţi lumina, dar ei nu pot vedea asta până ce ei nu sânt gata pentru asta. Deci, din nou, voi nu trebuie
să faceţi nimic conştient despre asta. Voi simplu sânteţi la acel punct a evoluţiei voastre proprii când voi
puteţi să afectaţi alte lucruri în jurul vostru, dacă acele lucruri aleg să facă asta.
Întrebare de la Shaumbra 2: Tobias, poţi tu să explici rolul durerii şi suferinţei pe drumul nostru şi
cum putem să reducem asta, într-un sens să nu preluăm acea durere de cap de la energia durerii de cap ?
Tobias: Rolul durerii şi suferinţei este legat direct de dualitate. Face parte din balanţa între pozitiv şi
negativ pe care voi v-aţi dat vouă înşivă. Durerea poate să fie un lucru minunat. Vă învaţă multe lucruri.
Asta ajută la ghidarea voastră prin viaţă. Dacă nu a-ţi fi avut durere şi nu a-ţi fi avut suferinţă emoţională,
voi nu a-ţi fi putut experienţa esenţa acestora.
Mulţi umani încearcă să elimineze durerea şi suferinţa. Ce ei încearcă să facă este să pună o pătură
peste asta. Ei încearcă să o ştampileze. Câţiva încearcă asta folosând droguri despre care am vorbit şi pe
care noi nu apreciăm (droguri psihiatrice) Într-adevăr, voi o să reduceţi mult nivelul de durere dar,voi la
fel o să reduceţi nivelul de experienţe. Durerea este dureroasă când aterizează într-o fricţiune sau
rezistenţă în sinea voastră.
Când durerea vine la voi, indiferent dacă este fizică sau emoţională, să nu încercaţi să fugiţi de la asta,
sau să o ştampilaţi. Încă odată, întrebaţi acea energie de ce vă vizitează. Asta o să vă spună ceva. O să vă
ilumineze şi o să înţeleagă valabilitatea.
Noi, la fel am spus despre durere sau ce numiţi voi “joase”, sânt importante în ciclul natural. Aceste
perioade de depresie emoţională, sau boală fizică sau discomfort, aduce un moment şi o energie care ajută
pe voi să mergeţi înainte la nivelul următor de ilumânare.
Când voi atingeţi un punct anume pe drumul vostru, atunci durerea şi suferinţa nu o să vă afecteze pe
voi ca înainte. O să fie o rezistenţă mai mică în sinea voastră. Aşa cum a-ţi spus vouă înşivă astăzi în
Shoud, voi acceptaţi toate aspectele, lumina şi întunericul. Când voi acceptaţi toate aspectele, atunci nu
este o fricţiune în sinea voastră pe care să cadă durerea. Asta nu înseamnă că nu o să mai aveţi durere, dar
asta vă v-a da o nouă senzaţie. Nu o să fie aşa de dureros! (Râsete din audienţă) Într-un sens, asta o să fie
o energie diferită care o să vină la voi şi pe care voi puteţi să folosiţi pe calea voastră.
La fel, aşa cum ajungeţi la o mai mare înţelegere a lucrurilor voi nu o să fiţi în dureri aşa mari. Voi o
să înţelegeţi cum o să rebalansaţi corpul vostru fizic. Voi o să înţelegeţi cum să rebalansaţi emoţiile
voastre. Dar, să ştiţi că durerea şi suferinţa fac parte din experienţele prin care treceţi.
Durerea v-a servit bine în trecut. Să înţelegeţi asta acum când sânteţi pe drumul vostru, voi nu trebuie
să aveţi acea durere la nivelul la care a-ţi avut nevoie în trecut. Voi nu trebuie să alegeţi durere şi
suferinţă, ca şi cum voi nu trebuie să alegeţi sărăcie şi cum nu trebuie să alegeţi lipsă de dragoste. Deci,
să nu încercaţi să o ascundeţi. Nu încercaţi să o ştampilaţi. Dar, să înţelegeţi că nu este nimic de care să
aveţi nevoie la nivelul pe care a-ţi avut în trecut.
Întrebare de la Shaumbra 3: Tobias, poţi să ne dai câteva sugestii cum să vorbim cu oamenii care nu
sânt Shaumbra, despre ce noi facem?
Tobias: Acum este un timp bun, pentru ca noi să punem o întrebare (râsete din audienţă) Noi am
aşteptat pentru această întrebare (mai multe râsete) Spune te rog, dragă Shaumbra, spune la toţi din inima
ta şi din sufletul tău, cum ai vorbi cu alţii?
(Pauză lungă de la persoana care a pus întrebarea)
Tobias: Noi aşteptăm. (Multe râsete din audienţă)
Shaumbra 3: Oh, biiiine...Ok. Eu m-am gândit despre asta într-un fel.
Tobias: Nu te gândi aşa de tare.
Shaumbra 3: (Râzând) Să nu gândesc?
Tobias: Porneşte de la divinitatea ta. Deci, un uman vine la tine şi îţi spune, “Ce se întâmplă cu tine?
Ce este cu tine? Eu observ ceva la tine”. Ce o să spui tu?
Shaumbra 3: O să spun câ sânt pe drumul pe care învăţ să trăiesc în Energia Nouă, ceea ce înseamnă
că nu este nici un pericol, şi că sânt în energia de dragoste. La fel că lumea asta este o lume care se
schimbă şi asta v-a lua loc. Şi la fel eu învăţ şi mă asociez cu oamenii care mă ajută să învăţ să trăiesc în
această cale nouă.
Tobias: Vorbeşte lor din inima ta, nu de la mintea ta. (Râsete din audienţă) Ei au plecat deja,
întrebând...(mai multe râsete)
Shaumbra 3: De aceea am vrut ca tu să-mi dai nişte sugestii!
Tobias: Ce noi sugerăm...şi noi îţi mulţumim pentru tine că ne-ai dat oportunitatea să glumim puţin
aici.
Shaumbra 3: Mulţumesc...gândesc.
Tobias: Asta este o lecţie bună pentru toţi Shaumbra. Şi tu ai făcut o remarcă importantă aici. Atunci
când voi folosiţi fraze lungi şi cuvinte mari,atunci ei o să plece scărpinându-se pe cap. Într-adevăr ce
Shaumbra spune este, “ce am eu în inima mea, voi toţi aveţi. Asta poate să iasă afară. Şi când voi sânteţi
gata ca să acceptaţi ca să aduceţi asta la suprafaţă, atunci să veniţi la mine. Veniţi la uşa mea. Puneţi
orice întrebare vreţi. Dar, eu nu pot să răspund la o întrebare atâta timp cât voi nu întrebaţi. Eu nu pot da
nici un răspuns până ce voi nu întrebaţi. Eu nu pot să fac predici. Eu nu pot să vă dau seturi de reguli.
Dar, eu voi fi bucuros să răspund la toate întrebările voastre”.
Ei o să plece, poate mirându-se ce a-ţi spus (râsete din audienţă) dar, voi a-ţi făcut o conecţie cu ei
pentru că voi a-ţi vorbit lor de la divinitatea voastră. O să fie o conecţie cu ei şi ei o să plece cu o licărire.
Este o şansă pentru ei ca să vină înapoi la voi mai târziu şi o să înceapă să pună întrebări. Şi când ei vă
întreabă, răspundeţi din inima voastră.
Să nu le daţi o serie de reguli. Să nu vorbiţi despre Shaumbra. Să nu vorbiţi despre Energia Nouă. Ei
nu ştiu ce înseamnă Energia Nouă. Ei aproape nici nu înţeleg Energia Nouă! Dar, ca învăţători voi o să
înţelegeţi că asta este primul pas în călătoria lor. Ce a-ţi fi vrut voi de la cineva să vă spună în momentul
în care a-ţi început trezirea voastră? A-ţi fi vrut să vă spună că trebuie să citiţi 20 de cărţi şi că voi trebuie
să mergeţi la acele clase? Nu. Nu. Voi a-ţi vrut ca cineva să vă spună că vă iubeşte, şi mai mult ca
niciodată voi a-ţi fi înţeles asta. Ţineţi totul simplu, Shaumbra.
Întrebare de la Shaumbra 4: Salutare Tobias. Eu mă întreb dacă eu voi avea claritatea pe care am
căutat în călătoria mea recentă în care sânt?
Tobias: Noi te întrebăm pe TINE (râsete din audienţă) cât de mult doreşti această claritate?
Shaumbra 4: Foarte mult, sincer, complet.
Tobias: Fără nici o rezervare?
Shaumbra 4: Da.
Tobias: Atunci, aşa să fie! Fă-ţi acest cadou ţie însuţi. Ţine asta în inima ta şi permite să iasă la
suprafaţă. O să fie acolo. Tu trebuie să te auzi pentru tine însuţi că eşti gata pentru asta. Tu trebuie să te
auzi pe tine spunând că eşti de acord să treci peste frica care este asociată cu tot ce eşti tu, fiind un Divin
Uman. Aşa să fie! Pleacă din această cameră cu o nouă claritate, pentru că tu ai câştigat asta.
Mulţumesc!
Întrebare de la Shaumbra 5: Tobias, soţia mea şi cu mine am făcut mari schimbări în viaţa noastră.
Nouă nu ne este frică de asta. Întrebarea mea este asta: Tu ai menţionat despre Cercuri Crimson, locale în
jurul lumii. Noi avem multă lume care se înscriu în fiecare săptămână. Noi trebuie să avem casa plină cu
Shaumbra. Poţi tu să urneşti pe Shaumbra ca ei să primească tot beneficiul de la aceste cercuri locale pe
care le avem? De aceea ne simţim noi aşa comfortabili făcând ceea ce facem. Mulţumesc.
Tobias: Asta este munca ta ca să urneşti pe toţi Shaumbra. (Râsete din audienţă) Pentru asta te-ai
oferit să ai această poziţie. De aceea este că ai această calitate în tine, ca să şti cum să faci asta. Dar, noi
îţi cerem un singur lucru. Când ai de a face cu asta, atunci gândeşte-te înafara cutiei. Tu ai ajuns să
înţelegi cutia foarte bine. Tu ai practicat asta. Tu ai ajutat la definirea cutiei. Acum du-te afară. Tu ai
auzit ce Shaumbra a spus astăzi în Shoud 1, că voi înţelegeţi regulile. Voi a-ţi ajutat la scrierea lor.
Acum, du-te cu asta afară.
Acelaşi lucru este şi aici. Este nevoie de cercuri locale pentru experienţe adevărate. Toţi încearcă să
urmeze reguli vechi, chiar şi în legătură cu timpul când să vă adunaţi, ce subiect se v-a discuta, ce o să
faceţi. Şi, să ştiţi că mulţi se plictisesc. Mulţi caută ceva nou. Deci, încurajaţi pe ei şi încurajaţi pe voi
înşivă ca să gândiţi înafara cutiei.
Vă spunem un exemplu aici. Aveţi un Shoud împreună. Puneţi-vă împreună ca un colectiv. La fiecare
adunare întrebaţi cine să facă Shoud-ul. O să se întâmplă o dinamicitate interesantă. Este diferit faţă de
faptul că cineva mediază o entitate de afară, ca şi mine. Este foarte diferit. Când voi comunicaţi, când voi
aveţi Shoud-ul, cu cei din grupul vostru, voi trebuie să fiţi în adevărul vostru. Voi trebuie să staţi în
Adevăr când Shaumbra mediază Shaumbra.
Sânt câţiva umani care au interpretări interesante când voi mediaţi entităţi. Filterele lor grele
desfigurează câteodată pictura primită. Noi am văzut că asta se întâmplă de multe ori. Voi puteţi media
oricare înger, şi câteodată umanii din audienţă nu vor şti, nu vor şti, dacă nu interpretaţi corect
informaţiile. Ei nu o să ştie, de exemplu dacă voi a-ţi fi vrut să mediaţi pe Mihail dar sfârşiţi să mediaţi
nişte entităţi joase care sânt încă aproape de Pământ. Cum o să ştie,dacă ei au fost într-adevăr conectaţi în
sinea lor?
Dar, când Shoud-ul ia loc, voi nu puteţi să prostiţi pe nimeni. Voi o să le vorbiţi despre ei, pentru ei şi
cu ei. Deci, încurajaţi grupul vostru ca să faceţi acest Shoud. La fel, încurajaţi grupul vostru ca să aveţi
veselie.
Noi ne bucurăm că voi faceţi o “oprire pentru odihnă”, pe care a-ţi plănuit cu toţii. Da, voi o să aveţi
două zile de grevă, un fel de “ieşire spirituală”. (Râsete din audienţă). Şi noi aplaudăm asta! (Mai multe
râsete) Şi după asta, dragi prieteni, întrebaţi grupul vostru pentru ideile lor. Întrebaţi-i. Şi sând ei spun,
“Păi, noi nu ştim ce să facem, noi nu sântem aşa siguri ce să facem la cercurile locale”, cereţi ca ei să
meargă în sinea lor pentru răspuns. Sigur răspunsul este acolo. Voi cumva a-ţi ales o alegere dificilă, dar
noi ştim că spiritul vostru este puternic, şi voi puteţi face tot.
Întrebarea de la Shaumbra 6: Salut Tobias. Eu am o întrebare despre ce ne-ai spus tu nouă ca să avem
răspunsul nostru în loc să întrebăm pe tine sau pe altcineva. Acum o vreme, ghidul meu a spus acelaşi
lucru, atunci când am avut o întrebare, eu deja am ştiut răspunsul. Eu am simţit că am fost părăsit. Sincer
să fiu îmi pare rău că numai am interacţie şi la fel că numai pot să mă bizui pe ei. Asta a fost în vară anul
trecut. Mie încă îmi lipseşte. Este oare un nivel următor de a avea contact cu ghizii?
Tobias: Într-adevăr este. Nivelul următor de a contacta este atunci când ne vorbiţi nouă, şi când voi nu
ne întrebaţi. Nouă ne place să vă vorbim, dar se pare că atunci când umanii vin la noi, ei totdeauna pun
întrebări, şi întrebări, şi întrebări.(Râsete) Ei nu întreabă, “Cum o ducem astăzi? Cum este pe partea
cealaltă? (Mai multe râsete) Cum te simţi?” Nu, ei nu au această conversaţie, şi să împartă bucuriile sau
poate suferinţele lor în acea zi. Ei vin cu întrebări. Şi câteodată noi trebuie să ne dăm o palmă (râsete din
audienţă, aşa cum Tobias demonstrează dând o palmă lui Cauldra).
Nivelul următor este mult mai bun decât această întrebare, nivelul de răspuns cu care sânteţi obişnuiţi.
Acest nivel este când noi într-adevăr putem să vă vorbim, să spunem gândurile noastre, simţămintele şi
spunându-vă despre călătoria voastră. Nivelul vostru următor este atunci când VOI începeţi să ne învăţaţi
pe noi. Pentru asta aşteptăm noi. Noi aşteptăm pentru VOI ca să ne învăţaţi pe noi toţi. Este o
responsabilitate mare. Într-adevăr este.
Voi ne-aţi pus pe un pedestal. De aceea voi a-ţi simţit că a-ţi fost părăsiţi. De aceea este că voi vă
simţiţi singuri câteodată, pentru că noi nu vrem să fim acolo. Noi nu vrem rolul de a fi puşi pe pedestali.
Noi vă urmăm pe voi. Noi avem o perspectivă diferită şi o altă privire generală decât voi. Dar, noi vă
urmăm pe voi. Deci, de aceea este că noi spunem să ne vorbiţi. Socializaţi. Vorbiţi-ne ca şi cum a-ţi
vorbi cu un prieten la o cafea. Voi o să ne auziţi într-un fel nou. Şi da, noi o să discutăm problemele
zilnice, ca şi cum voi a-ţi face cu un prieten stând la o masă. Şi da, noi o să vă oferim o perspectivă
diferită şi unicată.
Dar, noi a trebuit să ne retragem că mulţi dintre voi a-ţi încercat să depindeţi tot timpul pe noi.
Divinitatea voastră nu poate să se exprime singură pentru că voi totdeauna daţi puterea la alţii.
Încercaţi asta astăzi sau mâine. Încercaţi să ne vorbiţi. Încercaţi să râdeţi cu noi. Spuneţi-ne o glumă
bună. (Râsete) Nouă ne place asta. Un alt lucru ce ne place nouă, ce voi toţi puteţi să încercaţi...este să
cântăm cu voi atunci când voi conduceţi maşina, şi cântaţi cu toată puterea plămânilor voştri, şi simţându-
vă cumva distraţi. Voi vă gândiţi că, “Asta rezonează aşa bine”. Asta este pentru că noi cântăm cu voi.
(Mai multe râsete) Când voi cântaţi, voi într-adevăr deschideţi inima voastră. Voi vă exprimaţi aşa cum a-
ţi spus vouă înşivă astăzi în Shoud. Deci noi ne alăturăm vouă. Noi o să râdem puţin. Noi o să avem
câteva momente fericite cu voi.
Să înţelegeţi că tot ce faceţi este notat, este cules şi strâns împreună. Informaţiile sânt culese pe partea
noastră a voalului. Sânt multe, multe entităţi care niciodată nu au luat formă umană, mai mulţi decât voi
puteţi imagina, care vor să intră în experienţa de a fi în formă fizică. Ei verifică tot ce a-ţi notat voi. Ei
se uită la tot ce a-ţi făcut voi. Voi sânteţi în poziţie de conducere. Vorbiţi-ne nouă. Noi iubim când voi
ne vorbiţi nouă.
Întrebare de la Shaumbra 7: Salut Tobias. Asta este prima mea vizită la Cercul Crimson. Pentru
câţiva ani eu am simţit multe schimbări în viaţa mea, multe dificile şi câteva fericite. Un prieten de al
meu care este sfătuitor, mi-a explicat sau a încercat să-mi explice că şi eu voi ascende în Energia Nouă, pe
care eu nu înţeleg bine. Prietenii mei şi familia mea îmi spune că eu trec printr-o criză de vârstă mijlocie.
(Râsete din familie). Înseamnă asta acelaşi lucru, criza vărstei mijlocii şi a ascende în Energia Nouă?
Trec eu prin amândouă? Este oare o cale de a diferenţia unul faţă de celălalt?
Tobias: Noi îţi punem întrebarea ta înapoi la tine. Treci tu printr-un tip de criză de vărstă mijlocie?
Treci tu printr-o criză internă chiar acuma?
Shaumbra 7: Da.
Tobias: Acum este uşor să ataşezi toate aceste schimbări prin care treci de vârsta mijlocie, sau
menopauză, schimbări a tuturor lucrurilor. Dar uită-te în jurul tău.
Toată lumea trece prin multe, multe schimbări chiar acuma. Lumea întreagă nu poate să treacă în
acelaşi timp printr-o criză a vărstei mijlocii sau menopauză. (Râsete din audienţă). Într-un sens, noi am
auzit despre ce vorbiţi, despre voi înşivă Shaumbra, care încercaţi să ataşaţi procesul divin de integrare la
altceva. Noi ştim că la Cauldra nu prea o să-i placă ce vrem noi să spunem, dar el cunoaşte contractul
nostru (râsete din audienţă). El ne spune că a găsit o altă mediere deja. (Râsete)
Sfătuitorii voştri, psihologii voştri şi psihiatrii nu înţeleg prin ce treceţi voi. Dar,ei trebuie să fie
profesionali. Ei trebuie să justifice dolarii pe care voi le plătiţi lor. Ei trebuie să dea o denumire a
lucrurilor prin care treceţi. Deci ei scormonesc în cărţile lor, şi îşi scarpină capul, şi ei se întreabă. Ei
verifică lista lor despre simptomele pe care le aveţi, pagină cu pagină. Şi ei găsesc ceva ce ei pot ataşa
vouă.
Voi staţi pe scaun în biroul lor sau pe canapea şi spuneţi povestea voastră prin care treceţi, de
exemplu,criza de vârstă mijlocie, cel mai urât lucru ce ei au văzut (Râsete din audienţă). Ei vă spun că
trebuie să reveniţi în fiecare săptămână până ce totul trece (mai multe râsete) Ei o să vă spună să luaţi
reţeta cu medicamente şi să le cumpăraţi la farmacie. Ei o să spună că o să vă simţiţi mult mai bine.
Atunci voi mergeţi afară şi închideţi uşa după voi întrebându-vă ce s-a întâmplat.
Ce s-a întâmplat este că un înger uman trece printr-o criză de viaţă mijlocie. Dar, asta a fost o criză
divină şi nu de viaţă mijlocie, şi nu fizic şi nu emoţional. Este ceva ce ei nu înţeleg, şi ei nu au o carte pe
raftul bibliotecii lor care să explice asta. Nu până în prezent. Acele cărţi o să fie scrise de voi, dragilor.
Poate astea nu o să fie folosite de psihologi şi psihiatri tradiţionali. Dar, când voi luaţi responsabilitate
pentru a şti cine sânteţi şi rolul vostru, dar cumva misterios, cei care trec prin acele crize o să-şi găsească
drumul lor la voi şi nu îşi vor găsi drumul la birourile acelora care au studiat în căi vechi.
Nu, dragul meu prieten, tu nu treci printr-o criză de viaţă mijlocie Tu treci printr-o criză spirituală, o
schimbare spirituală, dacă ne dai voie să spunem asta. Şi tu faci foarte bine. Noi îţi mulţumim pentru
întrebarea ta. Noi avem înţelegere prin ce treceţi voi.
Întrebare de la Shaumbra 8: Când tu Tobias ai spus despre ce noi am vrut să ştim, despre exprimarea
noastră, inima mea a fost completă. Şi eu atunci am înţeles şi asta a plecat. Şi eu m-am gândit, “Oh,
bine. Asta a trecut. Dar, după asta, colectivul, fiecare a intrat în sufletul meu şi eu trebuia să-mi exprimi
dragostea mare a Shaumbrei, a familiei. Eu spun din tot sufletul meu şi din tot sufletul fiecăruia care este
aici că noi ne-am alăturat în dragostea familiei. Şi, recent eu am fost convins în simţămintele mele că eu
fac parte din Cercul Crimson. Şi asta a fost cea mai mare binecuvântare pe care am simţit în viaţa mea.
Mulţumesc.
Tobias: Mulţumesc. Şi noi mulţumim pentru tine că te-ai exprimat, şi noi îţi mulţumim că ne-ai vorbit
nouă. Şi mai mult ca niciodată, noi mulţumim pentru munca ce faci tu. Noi ştim că este dificil şi
problematic. Tu dai mult din tine.
Întrebarea de la Shaumbra 9: Deci, Tobias cum merge pe partea voastră a voalului acuma? (Foarte
multe râsete şi aplauze din audienţă).
Tobias: (Râzând) Mulţi îngeri au căzut jos de râs. (Mai multe râsete din audienţă) Ei nu s-au gândit
niciodată că o să vină această zi cu un astfel de întrebare! Noi trebuie să chemăm paramedicii noştri
selestiali ca să îi reînviem. (Mai multe râsete)
Sântem foarte ocupaţi aici. (Multe râsete) Când cei care fac tranziţia de pe partea voastră şi vin aici, ei
sânt foarte surprinşi cât de ocupaţi sântem noi. Peste tot sânt activităţi. Este o agitaţie de jur împrejur.
Sânt discuţii, activităţi sau planificări. Noi încercăm... dar şi noi sântem obosiţi. Dar, noi încercăm să
răspundem la schimbările voastre şi câteodată avem un timp dificil să ţinem pasul. Voi vă schimbaţi aşa
de repede şi eliberaţi foarte mult. Ştiţi voi, că de fiecare dată când voi eliberaţi ceva, este o muncă
URIAŞĂ pe partea noastră.( Multe râsete). Acum Cauldra spune că Evreul bătrân din mine iese acum
afară! Noi am lucrat aici până la os! (Multe râsete)
Când voi schimbaţi conştienţa unui lucru care s-a întâmplat în trecut, nu contează dacă a fost în această
viaţă, sau alta, voi nu schimbaţi secvenţa evenimentelor care a luat loc. Voi numai schimbaţi lumina în
jurul acestora. Când voi decideţi să eliberaţi frica care merge înapoi poate 15 vieţi în urmă, noi trebuie să
facem parte din acel proces. Noi trebuie să mergem înapoi 15 vieţi în urmă. Noi trebuie să trimitem o
echipă întreagă acolo care ajută la schimbarea energiei. (Multe râsete).
Noi sântem bucuroşi să facem asta, pentru că asta este serviciul nostru. Pentru asta sântem noi aici.
Dar, noi nu am realizat că o să fie atâta muncă şi atâta activitate. Nouă ne place asta, dar drept să spun,
Cauldra a gândit că este o glumă atunci când a anunţat un popas de odihnă la sfârşitul săptămânii pentru
Shaumbra. Noi sântem uşuraţi că voi faceţi asta! (multe râsete) Nu este nicicum o glumă! Noi nu am
programat vacanţe şi sfărşit de săptămâni ca şi voi. Deci asta a fost o bucurie pentru noi.
Cum merg lucrurile pe partea noastră a voalului? Noi preluăm spusele lui Metatron, “Noi nu am fi
putut imagina mai bine! Este provocator şi dificil pentru noi. Dar, noi nu am fi putut imagina. Voi ştiţi,
sigur, că au fost scenarii potenţiale de distrugerea Pământului prin care noi nu am vrut să trecem cu voi.
Ce facem noi este că construim Energie Nouă în care voi intraţi. Noi construim Energia Nouă pentru
generaţii care vin, dar nu numai pentru generaţii de umani, dar şi pentru entităţile spirituale care o să
trăiască în Energia Nouă, pe care voi ajutaţi să creaţi”. Noi mulţumim mult pentru întrebarea şi
comentariul tău.
Întrebare de la Shaumbra 10: Mulţumesc Tobias. Eu nu sânt sigură că pot să spun această întrebare.
Referitor la relaţii, eu am multă claritate după medierea de astăzi, punând conştienţa noastră într-un
potenţial, potenţialul pe care alegem. Tu ne-ai spus de multe ori când noi am întrebat, “Ce vrei tu?”. Eu
cred că îngrijorarea totdeauna intră când eu mă întreb următoarea, “Nu este asta o agendă? Eu nu creez o
agendă?” Şi dacă potenţialul pe care eu aleg are efect pe alţi oameni, oare violez eu voinţa lor liberă?
Deci, poţi tu să vorbeşti despre asta nouă? Mulţumesc.
Tobias: Într-adevăr. Pe partea noastră noi numim asta” lucru de cap” (Râsete din audienţă) Asta este
atunci când umanii încep cu, “ce dacă” şi din nou “ce dacă” şi se îngrijorează de efectul creativităţii lor.
Mai întâi este să ştiţi că agenda sigur vă limitează, având un rezultat pre-determinat a situaţiei. Noi
spunem să eliberaţi agenda voastră pentru că având agendă, voi sânteţi ca şi într-o cutie.
Ca divini umani voi puteţi crea mult mai multe decât voi a-ţi gândit că a fost posibil. Când voi
eliberaţi agenda, voi atunci eliberaţi limitaţiile voastre. Asta este, o eliberare de limitaţii şi pemiţând ceva
nou şi întreg să intră în fiinţa voastră.
În legătura cu afectarea celorlaţi...într-adevăr, voi afectaţi pe ceilalţi! Nu este asta ce voi a-ţi ales...să
aveţi lumina voastră, să strălucească, şi ei să se folosească de asta? Este o fizică interesantă aici, ceea ce
este dificil pentru un alt uman pe bază de conştienţă, nu fizic, ci conştient, ei pot alege să fie afectaţi de
lumina voastră. Să înţelegeţi, că dacă voi simplu alegeţi un drum special sau o expresie specială, voi nu îi
schimbaţi pe alţi umani, numai în caz de ei aleg asta.
Mulţi Shaumbra sânt îngrijoraţi pentru lucruri ce a-ţi făcut voi în trecut - cum să spun - schimbând
gândirea, încrederea celorlaţi. Noi v-am spus mai demult...sânteţi voi care a-ţi ajutat la crearea religiilor.
Voi sânteţi care a-ţi ajutat la spălarea creierului uman. Şi voi vă îngrijoraţi că veţi face asta din nou.
Dar, asta este diferit în Energia Nouă. Voi lucraţi pe o bază energizat neutru. Energia voastră este în
starea neutră până ce alţi umani doresc să folosească asta. După aceea, este responsabilitatea lor. Nu
este a voastră.
Tu ai pus întrebări bune. Astea sânt îngrijorări excelente. Dar, mută-te dincolo de asta. Exprimă-te pe
tine însuţi. Să nu-ţi fie frică de “ce dacă”. “Ce dacă superi pe cineva?Ce dacă mă supăr pe mine însumi?
“ Ai încredere în tine însuţi. Ai încredere în divinitatea ta. Asta este cheia aici...când voi exprimaţi
încredere în voi înşivă. Noi îţi mulţumim pentru întrebarea ta.
Întrebare de la Shaumbra 11: Ce este această energie scuturătoare pe care noi simţim şi cu toate
dizolvările în jurul nostru? Spune-ne. (Râsete din audienţă aşa cum Shaumbra 11 încearcă să plece de la
microfon furişându-se. Shaumbra 11 nu doreşte să răspundă la întrebarea lui Tobias).
Tobias: (punând picior peste picior, stând pe scaun) Timpul nu este important pe partea noastră.
(Multe râsete)
Shaumbra 11: (care a venit înapoi la microfon) Înseamnă schimbând mai repede decât noi putem
imagina pe noi înşine.
Tobias: Asta este adevărat. Schimbările sânt mult mai rapide decât am anticipat noi. Schimbările au
loc foarte, foarte repede la acest punct, într-un sens, pentru că voi a-ţi ales asta. Voi, toţi Shaumbra, a-ţi
ales să treceţi peste,foarte repede. Ce ar fi luat zeci sau sute de vieţi, voi încercaţi să curăţiţi, să
transmutaţi şi să transformaţi într-o singură viaţă, în numai câţiva ani.
Este ceva ce noi numim, “elementul quantum” Voi toţi a-ţi simţit că sânt schimbări globale care vor fi
observate în anul 2012. Voi a-ţi citit despre asta în cărţi. Voi a-ţi discutat asta, şi voi ştiţi că asta v-a
veni. Noi v-am spus că voi nu sânteţi încuiaţi în anul 2012 Nu trebuie să aveţi frică de nici o dată.
Voi sânteţi cei care alegeţi pasul. Voi a-ţi ales accelerarea. Voi aveţi piciorul pe pedalul de acceleraţie
mergând cât se poate de repede. Dar, dragi Shaumbra, uitaţi-vă jos, pentru un moment. Unde se află
celălalt picior al vostru? (O pauză scurtă şi râsete) Voi a-ţi răspuns la întrebare voastră proprie! Voi
puneţi un mare stres pe motorul spiritual al vostru. Voi încercaţi să mergeţi prea repede, dar frica voastră
pune celălalt picior pe frână. Un picior pe acceleraţie şi celălalt pe frână. Asta vă cauzează probleme.
Voi a-ţi spus în Shoud că vă exprimaţi. Cum puteţi să vă exprimaţi dacă un picior este pe frână? Voi
sânteţi precauţi şi vă justificaţi. Dar, daţi drumul la frână puţin. Voi o să găsiţi că voi puteţi tranziţiona în
Energia Nouă mult mai repede.
Lumea în jurul vostru continuă să fie în sus şi în jos.Acum un an în urmă noi am spus că bursa pe piaţă o
să fie în sus şi în jos. Noi nu prezicem viitorul; dar, totuşi noi putem vedea că acum o să meargă înainte şi
înapoi, sus şi jos. Asta este un curs natural. Într-un fel asta este proiectat de voi, pentru că asta clădeşte
momentul, şi clădeşte energia. Dacă s-ar fi dus tot timpul în sus, atunci nu ar fi fost energie
corespunzătoare care să creeze momentul sau combustibilul. Deci, aşa voi experienţaţi susul şi josul. Voi,
Shaumbra, începeţi să vă obişnuiţi cu asta. Voi învăţaţi cum să staţi într-un loc de balanţă, chiar dacă
lumea în jurul vostru trece prin furtună.
Voi, numiţi asta “topire joasă”, ce faceţi voi într-adevăr prin acest proces rapid, furios şi intens prin
care treceţi, voi într-un fel vibraţional topiţi atribuţiile vechi, barierele vechi, forme vechi de conştienţă în
jurul vostru. Asta vă oboseşte sistemul vostru, mental, fizic şi spiritual. Dar, voi repede topiţi straturile
vechi. Voi începeţi să vedeţi lumina la capătul tunelului. Dar, asta nu este un tren. Asta este divinitatea
voastră. Aşa cum voi vedeţi asta, voi vreţi să acceleraţi asta. Voi vreţi să mergeţi mai repede. Voi într-
adevăr începeţi să simţiţi că asta se apropie. Deci, ultimele straturi care mai sânt în jurul vostru...voi
încercaţi să topiţi asta şi să ardeţi repede. Asta se întâmplă cu voi.
Acum, când voi treceţi prin asta, să nu încercaţi să vă luptaţi cu ele. Noi adaugăm o sugestie simplă şi
efectivă pentru voi toţi, Shaumbra. Când voi într-adevăr simţiţi că aveţi o perioadă de necaz, faceţi o
baie. Faceţi o baie. Folosiţi sare de mare în apa de baie. Asta ajută la eliminarea energiilor vechi. Asta
ajută. Inspiraţi adânc.
Dragi prieteni, mâncaţi prăjitură cu ciocolată! (Râsete). Este mult mai mult la asta decât umorul în
spatele acestuia. Asta face două lucruri. Mai întâi voi vă onoraţi pe voi înşivă şi în al doilea rând, există o
vibraţie puternică în ciocolată ca atare. Ciocolata ajută să liniştească simptomele de ascensiune! (Râsete)
Dragi prieteni, a fost o plăcere să fim aici astăzi. A fost o plăcere să vedem că voi mediaţi pe voi
înşivă, să vedem cum vă exprimaţi pe voi înşivă în grup. Ce a-ţi spus voi, a fost notat pe partea noastră,
ca şi pe partea voastră. Asta o să devină o carte pentru cei care vă urmează. Voi nu sânteţi singuri
niciodată. Şi nici ei nu o să fie singuri niciodată.
ŞI AŞA ESTE !

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE


“SHOUD 2: NU ESTE MOARTE”
14 SEPTEMBRIE 2002

Tobias: Şi aşa este dragă familie, dragă Shaumbra, că noi ne adunăm din nou în spaţiul nostru sacru şi
divin. Voi sânteţi printre primii care vă mutaţi, ceea ce noi numim Energia Nouă a Pământului. Asta dă
mie o mare plăcere în această zi pentru Shoud-ul al doilea, timpul în care voi vă mediaţi pe voi înşivă.
Eu iubesc momentul când noi intrăm în spaţiul vostru, când noi ne adunăm, când ne invitaţi în locul
vostru, când voi într-adevăr puteţi să deschideţi inima voastră. Eu iubesc sunetul muzicii voastre, (ce sa-
cântat înainte de a începe comunicarea). Asta spune povestea călătoriei voastre. Eu iubesc felul în care
voi staţi în anticipaţie ca să petrecem timpul împreună!
Timpul nostru împreună mi se pare foarte scurt, dar, dragi prieteni, noi sântem totdeauna cu voi. Noi
mergem alături de voi, şi împărţim timpul şi experienţele cu voi. Câteodată eu pot să stau aici şi să inspir
dragostea ce voi emanaţi, dragostea ce vine din inima voastră.
Toţi de pe partea asta a noastră înţeleg că călătoria în care sânteţi este dificilă şi problematică. Noi
ştim că este câteodată când voi a-ţi gândit că a-ţi eliberat tot, şi după aceea voi aflaţi că încă mai aveţi de
eliberat. Când voi a-ţi gândit că a-ţi eliberat totul, voi aflaţi că încă mai este de eliberat ceva karmă
strămoşească. Voi ştiţi că erau timpuri înainte ca voi să veniţi pe Pământ, şi încă mai căraţi karma la cel
mai adânc nivel din fiinţa voastră.
Dar, voi continuaţi. Voi continuaţi călătoria. Voi continuaţi, ştiind că munca pe care o faceţi este
importanăt pentru fiinţa voastră, pentru esenţa voastră. Este foarte important pentru alţi umani care sânt
prezenţi pe Pământ în acest timp şi pentru cei care vin după voi. Munca voastră este foarte importantă
pentru Tot Ce Este, pentru Spirit şi pentru toţi ceilalţi.
Voi ajungeţi la o nouă înţelegere a cine într-adevăr sânteţi. Nu este umanul pe care vedeţi în oglindă.
Nu este vorba despre carnea şi oasele voastre. Nu este umanul care are un nume. Nu, este vorba de ceva
mult mai mult decât toate astea.
Deci, nouă ne place timpul pe care împărţim cu voi. Şi noi avem mult mai mult de discutat astăzi, mult
de împărţit cu voi.
Noi vă cerem, dragi prieteni, să aduceţi energiile voastre laolaltă cu noi. Noi vă cerem să ţineţi mâna
îngerilor care au venit în această cameră astăzi. Noi o să vă explicăm într-un moment cine sânt aceşti
îngeri şi de ce sânt ei aici. Dar, noi vă cerem să ţineţi mâna întinsă lor, daţi voie să vă atingă, să vă ia
mâna, ca ei să atingă un Divin Uman, şi să simtă pentru un moment cum este vibraţia voastră, să vă simtă
pe voi. Ei vin aici, ca să înveţe de la voi, să înveţe cum este să fiţi într-o călătorie aşa încredibilă, şi să fiţi
în acest spaţiu şi să ajungeţi la o nouă înţelegere a voastră.
Şi acum, dragi prieteni, eu, Tobias vă cer ca să întindeţi mâna la umanul care stă lângă voi. Ţineţi
mâna lor pentru un moment preţios. Simţiţi energia lor. Simţiţi cum este călătoria lor. Oh, nu prin
creierul vostru...dar, simţiţi prin inima voastră. Oh, o energie se mută când voi întindeţi mâna la celălalt,
cum ţineţi mâna lor, şi cum îi atingeţi pentru un moment! Asta aduce împreună toată energia de
Shaumbra în această cameră.
Şi acum, dragi prieteni, întindeţi braţele voastre înafară. Atingeţi mâinile acelora care se conectează cu
noi în acest moment prin internet. Simţiţi-i. Şi pentru voi toţi care ascultaţi sau citiţi asta, întindeţi
mâinile afară ca într-adevăr să vă integraţi cu Shaumbra în acest moment, în acest timp. Şi acum pentru
voi toţi, întindeţi braţele înafară şi ţineţi aşa. Ţineţi energia acestui moment pentru toţi care o să citească
aceste cuvinte sau aude aceste cuvinte în zilele care vin. Ajutaţi-i să înţeleagă că şi ei sânt în acest
moment chiar acuma aşa cum sânteţi şi voi, că ei nu sânt singuri şi că sânt alţi umani care sânt divini.
Sânt şi alţi umani care merg în Energia Nouă. Oh, noi mulţumim pentru voi toţi aici, şi pentru toţi care vă
conectaţi şi împărţiţi acest moment din timp.
Noi câteodată dorim ca să fi fost o cale mai diferită de comunicare, nu numai cuvinte umane. Voi
învăţaţi...voi învăţaţi să faceţi asta. Voi învăţaţi să deschideţi inima voastră, să înţelegeţi un nou nivel, nu
numai a minţii dar, a întregii voastre fiinţe.
Acum, dragi prieteni, aşa cum auzim pe Cauldre (Geoffrey Hoppe), vorbind la acele seminare, astea se
întâmplă în acum. Astea se întâmplă în acum. Este dificil să pre-pregătiţi un seminar care o să i-a loc în
următoarea două luni, sau şase luni de acum. Oh, voi puneţi poate o denumire pentru acel seminar. Voi
poate scrieţi cuvinte pe o pagină. Şi Cauldre vrea să facă acele cartonaşe. (Râsete din audienţă). Dar, asta
nu este felul Energiei Noi. Energia Nouă este despre moment şi despre Acum.
Dacă vreţi să folosiţi un titlu pentru un seminar care se va ţine în următoarele zile sau luni, asta o să fie,
de “A Fi Determinat”. (Râsete din audienţă) A fi determinat în momentul când voi sosiţi. Prostuţ uman,
Cauldra, el gândeşte că poate să plănuiască toate aceste lucruri. (Mai multe râsete). Noi ştim că asta îl
face pe el nervos, şi noi ştim că şi pe voi Shaumbra, vă face nervos ca să trăiţi în moment.
Voi totuşi vreţi să aveţi un plan în buzunarul din spate. Sau poate voi vreţi să aveţi cartonaşe în
computerul vostru. Dar, când voi intraţi în acel moment din timp, atunci o să aveţi o înţelegere şi realizare
despre ce voi într-adevăr aveţi nevoie. Voi puteţi doar să ştiţi în avans de ce aveţi nevoie. Asta se V-A
întâmpla numai într-un moment.
Când voi staţi în moment, şi când voi nu aveţi nici o frică, şi când voi sânteţi deschişi la spiritul vostru
şi divinitatea voastră...în acel moment toate răspunsurile vor ieşi. Soluţia este deja acolo. Asta simplu
aşteaptă pe voi ca să întâmpinaţi. Înţelegeţi voi ce vrem noi să spunem?
Seminarele Shaumbrei şi comunicările o să fie în momentul de “A Fi Determinat”, până ce voi şi
celelalte partide ajung să fie în scenariu. Numai este nevoie de subiect în avans. Nu discuţii pre-
determinate. Fiţi în moment. Aşa o să aveţi strălucirea aurie, iluminarea, lucrul de a “şti în sinea
voastră”, acel “ah,hah”, care spune că sânteţi în locul potrivit.
Pentru cei care sânt învăţători şi vindecători, se aplică acelaşi lucru. Este acelaşi. Noi ştim că mulţi
dintre voi încercaţi să analizaţi, să faceţi o citire pe ei înainte ca ei să intră pe uşa voastră, încercând să
aflaţi ce trebuie făcut înainte ca ei să ajungă acolo. Voi ne întrebaţi pe noi. Voi întrebaţi sufletul lor
Îngeresc, “Ce este ceea ce eu trebuie să ştiu despre acest client sau despre această clasă?” Dar, voi nu o să
auziţi nici un răspuns, înafară de A Fi Determinat în moment. (Râsete din audienţă)
Poate asta vă înfricoşează puţin pe voi Shaumbra. Voi a-ţi fost învăţaţi să plănuiţi totul în viaţa
voastră. Dar, acum este să trăiţi în moment cu adevărat. Şi când acel client ajunge la uşa voastră şi voi
staţi de vorbă cu el sau ea înainte ca să începeţi sesiunea, atunci voi o să ştiţi. Atunci o să vină totul ca o
inundaţie în raze aurii. O să fie totul arătat vouă în acel moment. Voi o să ştiţi exact de ce au venit ei la
voi. Nu pentru ce spun ei că au venit la voi, dar de adevăratelea de ce se află acolo.
Când voi vă adunaţi pentru un seminar cu Cercul Crimson, (la fel în toată lumea) voi poate gândiţi de
ce sânteţi voi acolo. Dar când voi vă prezentaţi şi vă deschideţi inima, atunci problema reală o să iasă
afară. Atunci, voi vă deschideţi. Atunci o să fie să înţelegeţi de ce sânteţi într-adevăr aici.
Voi nu trebuie să fiţi la seminare să învăţaţi despre abundenţă. Asta este doar o procesare a minţii
voastre. Voi încercaţi să aveţi o schemă, sau un mecanism sau program sau un proces. Asta nu lucrează
aşa.
Abundenţa spirituală nu se poate prelucra cu un program din mintea voastră. Abundenţa vine atunci
când staţi cu voi înşivă, când voi aprobaţi divinitatea voastră, când voi vă deschideţi şi realizaţi că totul
este complet în moment. Când voi staţi în moment, asta este umplut cu abundenţă.
(Tobias merge într-o stare meditativă, vorbind ritmic)
Chiar acum, în acest moment în care staţi...eliberând problemele de ieri şi îngrijorările de
mâine...momentul în care staţi este complet. Permiteţi-vă să simţiţi asta...în acest moment în care vă
aflaţi. Nu este vorba despre ce s-a petrecut în trecut...sau ce se v-a întâmpla mâine...sau îngrijorându-vă
despre tot ce trebuie să plătiţi...sau îngrijorându-vă despre orice altceva...sau zbierând la noi pentru un
răspuns...mai bine este să staţi în Momentul Divin. Asta este plin cu abundenţă...şi vindecare...şi
înţelepciune ...şi dragoste. Permiteţi-vă să simţiţi asta aşa cum stăm acum aici împreună ca Shaumbra.
Toate lucrurile sânt apropriate...toate lucrurile sânt balansate...toate lucrurile sânt în Acum.
Asta este o lecţie simplă, dragi prieteni...o lecţie foarte simplă care este pentru voi şi pentru noi toţi.
Voi încercaţi să faceţi totul foarte complex. Noi încercăm să punem tot ce putem într-o frază sau un
paragraf şi încercăm să facem, o carte din asta. Voi luaţi ce se poate spune într-un moment a timpului şi
încercaţi să puneţi asta în câteva ore de lectură. Lectura cea mai bună ce am văzut noi până acum este
când voi staţi în Acum, inspiraţi asta înăuntrul vostru şi după asta să staţi o oră fără cuvinte, fără intelect,
fără să procesaţi nimic, simplu inspiraţi momentul de Acum.
Deci, lucrurile o să fie diferit pentru voi, pentru Cauldra, şi pentru toţi restul, aşa cum continuaţi să
călătoriţi în Energia Nouă. Să nu aveţi planuri pregătite. Oh, noi ştim că Cauldra ţipă la noi chiar acum!
(Râsete din audienţă). Noi ştim că sânt ceva aranjamente. Voi trebuie să aveţi apă pe masă să aveţi scene
frumoase şi toate celelalte. Asta este bine. Faceţi aceste lucruri, dar când voi intraţi în moment, atunci să
nu aveţi agendă. Permiteţi-vă să fiţi.
Cu câteva zile înainte de aceaste adunări, Cauldra ne întreabă ce o să spunem noi, ce vom împărtăşi
vouă. El vrea să se simtă în securitate că o să fie ceva! Dar, el...şi voi...trebuie să învăţaţi să fiţi totdeauna
în moment, în acum. În acel moment, poate noi o să îndrugăm verzi şi uscate. (Râsete din audienţă).
Poate nu o să fie nici un punct semnificativ. Nu o să fie un titlu uriaş pentru comunicare. Poate, o să fie
doar “Shoud 2” ???(Mai multe râsete) Voi spuneţi, “Noi nu ştim ce a spus Tobias, dar a fost bine!”
Este timpul, este spaţiul, energia şi dragostea întâlnirii noastre care este aşa important.
Cuvintele...aceste cuvinte nu prea au valoare.
Este mult de spus când staţi liniştiţi. Umanii au un timp dificil atunci când stau liniştiţi. Umanilor nu
le place să facă o pauză. De ce este asta? Nu este comfortabil pentru că în apuză, în linişte voi trebuie să
începeţi să vă uitaţi în sinea voastră. Voi nu o să aveţi distracţia de afară, zgomotul, convorbirile, lucruri
care să ocupe mintea voastră şi mâinile voastre. Oh, umanilor nu le place liniştea
În Energia Nouă, liniştea o să fie aur. Liniştea v-a fi ce vă reînnoieşte pe voi. Nu o să fie nevoie de
mantra, sau alte zicale,sau citând cărţi sau ascultând înregistrări. O să fie doar să staţi în moment. Nu o
să fie nevoie nici de rugăciune sau de meditaţie. Noi am văzut mulţi umani care sânt bine intenţionaţi dar,
nu ştiu cum să facă meditaţia! În linişte este doar respiraţia, respirare înăuntru şi afară şi la fel faptul de a
şti că energia vieţii continuă...şi că creaţia continuă să se extindă.
Este bine să fim aici cu voi. Sânt mulţi alţii care vin aici în această zi. Ei vin aici, în acest grup unic
de umani - cum să spun - de fapt, ei sânt foşti umani. Cei care se adună aici...ei sânt sute şi sute...noi nu i-
am numărat încă. Ei sânt umani din toate părţile lumii, cu diferite încrederi şi rasă, sute şi sute care au
umplut în ultimele minute acest loc în timpul în care am fost ocupat cu voi, vorbindu-vă vouă. Sânt ei
care au trecut pe partea cealaltă în ultimele trei zile. Aceştia sânt umani care au lăsat trupul lor pe pământ
şi au venit pe partea noastră a voalului. Aceştia nu sânt Shaumbra. Aceşti umani nu erau pe nici un drum
spiritual aşa cum sânteţi voi.
După trei zile când umanul părăseşte trupul, este un timp foarte delicat. Asta nu este un proces pre-
scris, a ceea ce se petrece. Este bazat pe conştienţa lor şi evenimentele care au înconjurat viaţa lor şi
moartea lor.
Când noi îngerii, mergem să îi întâlnim - şi sânt îngeri care sânt foarte bine antrenaţi pentru asta -
câteodată noi sântem bineveniţi cu braţele deschise şi lacrimi, şi alte dăţi noi sântem refuzaţi, pentru că
umanul care tranziţionează pe partea cealaltă a voalului s-a aşteptat la altceva. Sânt timpuri când îngerii
nici nu sânt văzuţi de umanii care tranziţionează,pentru că ei sânt aşa concentraţi pe umanul de ei însuşi,
încât ei nu pot vedea îngerii în faţa lor.
Grupul care este aici ei au binevenit îngerii pe partea lor...ei vor să ştie ce s-a întâmplat lor...unde erau
ei...unde s-au dus ei, ce o să urmeze. Au fost mulţi în acest grup care au aşteptat pentru un fel de judecată,
aşteptând ca îngerii să vină să îi ducă la un loc de judecată. Câţiva dintre ei au gândit atunci când au
simţit strălucirea caldă aurie care s-a emenat din spaţiul unde au fost, că ei au fost duşi la locul judecăţii.
Într-adevăr, dragi prieteni, ei au fost aduşi în această cameră astăzi!. Ei au fost aduşi în acest spaţiu iar,
energia creată de voi le arată lor potenţialul vieţii lor viitoare. Ei vin să viziteze pe voi, mulţi dintre ei
confundaţi, şi se întreabă de ce sânt ei aici, întrebându-se de ce este un grup de umani, care stau aici,
emanând atâta iubire. Ei nu realizează că unde sânt ei,este un loc pe Pământ. Oh, asta este Pământul
Nou. Este conştienţa Pământului Nou.
Dar, mulţi dintre cei care sânt aici cred că asta este un loc în ceruri, pentru că ei văd umanii care sânt
aşa deschişi, iubitori şi sânt angajaţi în călătoria lor propriu. Ei nu văd durerile prin care a-ţi trecut voi nu
demult. Ce văd ei este conştienţa voastră, şi acea conştienţă este dragostea şi angajamentul la Spirit şi
divinitate.
Ei au fost invitaţi aici în această zi ca ei să vadă potentialul mare, în aşa fel ca ei să vadă cum o să arate
călătoria lor, şi ca să vadă că viaţa continuă în ciuda faptului că este o schimbare şi o transformare. Viaţa
continuă. Sutele de fiinţe care au lăsat trupul lor nu demult şi care sânt aici cu noi, se scarpină pe cap.
Ştiţi voi, ei încă se asociază pe ei însuşi cu corpul lor fizic, mirându-se cum ei nu au văzut asta,
întrebându-se de ce ei nu au întâlnit pe cineva ca voi, un învăţător ca voi. Ei sânt aici să observe un grup
de umani care au trecut prin multe şi multe vieţi, încredinţaţi spiritului, divinităţii şi care au eliberat toate
părţile egoiste a fiinţei umane să numai fie egoişti, dar totuşi să fie ei înşişi.
Deci, dacă nu vă supăraţi, dragi priteni, ei o să stea cu noi toţi astăzi! Ei o să simtă energia voastră. Ei
o să înveţe ceva de la voi. Îngerii i-au escortat pe ei aici înainte să meargă în alte regate, unde ei o să se
întâlnească cu prieteni şi familia sau alţii care au murit de mult. Ei au fost aduşi aici ca să înţeleagă noul
potenţial. Deci bineveniţi pe ei în Cercul Crimson, astăzi.
Să înţelegeţi că voi poate o să simţiţi frica lor. Voi o să simţiţi că ei o să pună întrebări. Ce este de
făcut, dragi prieteni? Simplu, lăsaţi să vă atingă. Întindeţi mâna către ei. Lăsaţi-i să simtă împuternicirea
Divinului Uman, cel care merge pe Pământ dar totodată şi care merge în alte regate. Şi asta sânteţi
voi,Shaumbra
Ei au venit astăzi să audă Shoud-ul, să audă divinitatea voastră vorbind.
Eu am fost întrebat de mulţi dintre voi aici cum este pe partea noastră a voalului? Cu ce ne ocupăm
noi? Ce fel de serviciu avem noi? Cum este când mergeţi pe partea cealaltă? Unde mergeţi? Asta nu se
poate explica în căi definite, dar, noi o să încercăm să vă dăm o privire generală.
În această parte a noastră, noi nu vorbim despre umani în general, dar noi vorbim despre Shaumbra.
Când voi părăsiţi trupul vostru şi veniţi pe partea noastră, noi sântem acolo. Noi, îngerii Consiliului
Crimson, sântem acolo pentru că noi v-am cunoscut pentru o veşnicie de timp. Noi sântem mult mai
familiari vouă decât cei care au fost prietenii sau familia voastră din această viaţă.
Noi vă salutăm şi binevenim pe voi. Şi când noi ne uităm în ochii voştri, imediat este acea cunoaştere,
o conecţie imediată. Sânt câţiva din Cercul Crimson care au trecut pe partea noastră nu demult, şi noi
trebuie să vă spunem, că este un moment fericit, pentru că ei ne recunosc imediat. Nu este nici o
întrebare. Nu este nici o frică. Ei îşi aduc aminte de noi de la aceste adunări şi din visele lor. Ei ştiu că ei
au venit într-un loc bun.
La acest punct ei încă mai sânt greoi cu toate vibraţiile de fiinţe umane. Noi mergem cu ei într-un loc
liniştit şi noi revedem viaţa lor cu ei împreună. Şi într-o zi cu voi...da, într-o zi voi veţi veni înapoi aici.
Noi ştim asta foarte bine! Noi o să stăm cu voi şi o să discutăm călătoria voastră. Noi o să ascultăm la
poveştile voastre dintre care părţi mai memorabile din viaţa voastră. Exprimând, asta ajută pe voi să
veniţi înapoi în balanţă pe partea noastră.
Voi o să puneţi multe întrebări. Voi vă întrebaţi ce a-ţi făcut bine sau rău, şi dacă noi credem că voi nu
a-ţi făcut o întoarcere greşită. Şi răspunsul nostru este acelaşi totdeauna. Nu este rău şi nu este bine. Este
doar experienţa momentului şi ce faceţi cu noua înţelepciune.
Voi puneţi multe întrebări despre viaţa voastră. A-ţi fi putut oare să faceţi mai bine? A-ţi fi putut oare
să luaţi hotărâri mai bune? De multe ori noi avem lacrimi în ochi când voi întrebaţi asta. Dragi prieteni,
tot ce faceţi voi este apropriat! Tot. Voi încă nu realizaţi că voi aveţi călăuzire divină în viaţa voastră.
Este deja acolo.
După câteva zile, noi vă acompaniăm la funeralul vostru propriu. Asta este un lucru amuzant, amuzant
pentru voi, şi cumva amuzant pentru noi.
Asta nu este ca şi cu alţi umani, când mergem la funeralul lor. Oh, acolo este multă supărare, şi durere
şi remuşcare. Tipicul uman este distrus prin vinovăţie şi ruşine. Ei vor să atingă membri familiei, în
special pe cei pe care au rănit, sau pe cei de care sânt îndrăgostiţi. Ei vor să meargă înapoi la acel uman
să-l ţină şi să-l îmbăţişeze. Dar în general acel uman nu simte nimic.
Tipicul uman simte că ei sânt acolo, la funeralul lor propriu. Ei încă sânt plini cu vibraţii umane şi ei
simt că ei stau acolo, ca şi cum voi staţi aici în această cameră, chiar acuma. Ei nu pot înţelege de ce
oamenii nu pot să-i audă. Ei nu pot înţelege asta. Şi mai presus de asta, ei încep să simtă şi să audă
gândurile umanilor. Şi asta îi surprindă pe ei pentru că atunci când au fost în formă umană ei nu au putut
să audă gândurile celorlalţi.
Dar, ei acum încep puţin să înţeleagă. Şi ei aud câţiva umani spunând în gând că, “Noi sântem
bucuroşi că ea a murit” (Râsete din audienţă) Şi alţii spun în gândul lor că, “Eu aş fi dorit să o tratez mai
bine”, iar alţii spun că, “Eu aş fi dorit să fi fost un copil mai bun,sau un bărbat mai bun, sau mai bine nu aş
fi divorţat-o”. (Mai multe râste) Ei încep să audă aceste lucruri, şi asta le face şi mai confundaţi şi
înspăimântaţi.
Dar, dragi Shaumbra când voi mergeţi la funeralul vostru, voi o să aveţi ilumânarea voastră. Pentru
voi o să fie cumva amuzant. O să fie o amuzare. O să fie o celebrare! Voi ştiţi că ei nu pot să vă audă.
Voi ştiţi asta. Dar, voi mergeţi şi staţi în spatele lor şi puneţi mâna voastră pe umerii lor şi îi liniştiţi şi îi
spuneţi că voi sânteţi bine.
Ştiţi voi de ce le este frică la umani când tranziţionează pe partea cealaltă a voalului? Este despre ziua
judecăţii care a fost întipărit în ei de religia voastră. Voi a-ţi fost învăţaţi că este un fel de retribuţie, un fel
de judecată când voi muriţi. Mulţi umani cară cu ei această frică când ei mor. Asta este cel mai dificil
lucru pentru noi să mânuim. Nu este nici o judecată care să vă aştepte. Yeşhua (Jesus) nu vă aşteaptă să
vă judece şi nimeni altul.
Deci, când umanii vin pe partea noastră după ce trec peste perioada de supărare şi funeralul lor propriu,
atunci vine pasul următor care este interesant. La acest punct, totul se poate crea. Imaginaţi-vă fără un
corp fizic. Imaginaţi-vă simplu ca o simţire şi înţelepciune. Ce faceţi cu asta?
La acest moment, câţiva umani simt că ei trebuie să meargă într-un timp de pedepsire de sine. Ei se
pun pe ei înşişi într-un întuneric. Ei se pun pe ei înşişi într-un loc de simţăminte urâte şi dense. Într-un
sens ei merg într-un tip de incubator ca să aibă o auto-pedepsire pentru toate lucrurile pe care ei cred că nu
au făcut bine. Şi când noi stăm în jurul lor, şi când noi încercăm să le spunem că noi îi iubim şi nimic nu
a fost făcut greşit, ei nu vor să ne ascultă. Noi trebuie să onorăm asta.
La un moment dat - şi nu este o măsurare a timpului aici - la un punct anume, ei o să iasă din asta. Ei o
să se deschidă. Atunci, noi o să fim capabili să lucrăm cu ei. Ei încă mai sânt plini cu vibraţia umană. Ei
încă mai sânt mult conectaţi cu Pământul. Când ei ies din asta, atunci noi o să îi luăm într-un tip de clasă.
Noi ne întâlnim atunci cu umanii care au plecat de pe Pământ înaintea lor, şi cu îngerii de pe partea
noastră. Atunci, noi începem să re-vedem şi să vorbim despre cine sânt ei într-adevăr. Noi putem vedea
schimbarea energiei lor aşa cum ei eliberează identitatea ce au avut ca umani. Este amuzant pentru că ei
vin aici, şi ei nu realizează că cine sânt ei este mult mai mare decât umanul pe care ei s-au concentrat în
viaţa lor.
Noi îi ajutăm să înţeleagă şi să se rebalanseze. Îndată ce ei încep să se rebalanseze şi încep să înţeleagă
că identitatea lor este mult mai mare,...oh, ei o să aducă la suprafaţă memorii despre viaţa lor din trecut şi
chiar se reîmprospătează pe ei înşişi.. vieţi înainte de asta...şi înainte de asta. Şi când ei încep să elibereze
greutatea vibraţiei umane, un lucru ciudat se întâmplă. Imediat ei vor să vină înapoi pe Pământ! Ei vor să
vină înapoi!
Când ei ajung la înţelegerea călătoriei lor, ei vor să meargă înapoi. Noi încercăm să îi convingem să nu
facă asta. (Râsete din audienţă) Noi am vrea ca ei să petreacă puţin mai mult timp aici pe partea noastră,
ca să ajungă la o înţelegere mai adâncă şi să devină mult mai balansaţi. Ei doar au ajuns la punctul de
înţelegere a călătoriei lor. Acum ei vor să sară înapoi şi să experienţeze mai mult.
Este ca şi umanii care merg la călărie şi sânt plini cu frică dar totuşi vrea să meargă înapoi imediat ca să
înveţe să simtă din nou. La acest punct, mulţi umani merg înapoi pe Pământ. Ei se duc înapoi fără o
contemplaţie adâncă că unde aleg să meargă în acea viaţă. Ei merg direct înapoi în drama fiinţei umane,
înapoi în aceaşi familie în acealaşi grup de prieteni, şi duşmani, cu care au călătorit ei înainte. Şi noi
zâmbim. Şi noi avem lacrimi. Dar, noi înţelegem.
Alţii aşteaptă. Aşteaptă pentru o perioadă de timp. Ei petrec o perioadă de timp pe partea noastră a
voalului în acele tipuri de sală de clase. Ei petrec timpul să călătorească, pentru că aici noi putem călători
interdimensional. Ei pot să meargă în alte părţi a universului vostru fizic, şi alte părţi a tuturor
dimensiunilor care este în jur împrejur. Ei ajung să-şi amintească cine sânt ei. Ei revizuiesc vieţile lor
trecute şi pun asta într-o perspectivă.
La un moment dat ei sânt traşi înapoi pe Pământ. Odată ce ei gustă din experienţa umană, ei vor să
meargă înapoi. Ei sânt conectaţi la Pământ. Şi chiar încă mai sânt aspecte şi energii ale lor din vieţile
trecute care mai sânt pe Pământ. Ei sânt traşi înapoi pe Pământ mai repede sau mai târziu.
Eu, Tobias am avut un timp dificil când am ales să nu vin înapoi pentru o perioadă lungă de timp. Au
fost părţi din mine care au fost traşi foarte mult ca să vină înapoi şi să fie în formă umană cu voi toţi. Eu
vreau mult de tot să merg cu voi. Dar, dragi prieteni, eu ştiu că rolul meu este aici pe partea asta a
voalului ca să vă călăuzesc pe voi şi să fiu prietenul vostru. Dar, ei încă mai sânt conectat de Pământ.
Într-o zi eu mă voi reîntoarce.
Odată ce Spiritul, odată ce îngerul a fost în formă umană, ei stau în acel ciclu până la completare. Ei
sânt traşi înapoi mereu şi mereu. Când ei vin înapoi pe această parte a voalului atunci, sânt multe
lacrimi. Sânt multe poveşti. Sânt multe glume. Dar, tot timpul noi vedem în ochii voştri, noi vedem că
voi vreţi să mergeţi înapoi pe Pământ în formă umană, înapoi ca să învăţaţi mai mult. În oricare viaţă,
dacă asta este scurtă sau lungă, este mult de câştigat, multă înţelepciune care este adus la spiritul vostru,
multă dragoste care este în asta. De aceea voi spuneţi, “Asta v-a fi ultima mea viaţă pe Pământ”...dragi
prieteni, este o tragere. Este ca şi o gravitate spirituală care vă aduce înapoi ca să experienţaţi încă odată.
Pe partea noastră a voalului noi nu avem timp aşa cum voi cunoaşteţi pe Pământ. Dar, noi avem o
progresare a evenimentelor. Imaginaţi-vă că nu aveţi un ceas, nu aveţi un soare pentru ziua şi noaptea
care să vă dea indicaţii de trecerea timpului. Noi nu avem asta aici. Dar, noi avem o progresare a
evenimentelor şi experienţelor. Câţiva dintre voi a-ţi spus că noi nu avem timp pe partea noastră, că toate
lucrurile se desfăşoară simultan. Asta nu prea este corect.
Noi avem acces la trecut. Noi putem să mergem uşor înapoi în trecut. Noi nu facem parte din trecut,
dar noi putem merge înapoi în trecut şi să simţim energiile acestuia. Noi nu putem merge în viitor că asta
nu a fost creat încă. Noi putem să vedem potenţialul a ceea ce s-ar putea să se întâmple. Noi putem să ne
uităm în direcţia în care mergeţi voi. Dar, nouă nu ne place să jucăm acest joc aici. Asta înseamnă că voi
trebuie să trăiţi în prezent. Este o imaginaţie a cum lucrurile o să fie. Noi am învăţat nu de mult să nu
prezicem viitorul. Noi ne mirăm când o să înveţe asta şi umanii!
Noi ne ocupăm timpul nostru lucrând cu voi, mergând alături de voi, împărţind experienţele, şi să vă
confortăm. Noi sântem acolo atunci când voi veniţi pe partea noastră. Noi sântem acolo să împărţim
energiile şi dragostea cu voi în timp ce sânteţi aici cu noi pentru o perioadă de timp.
Noi nu avem nevoie de mâncare pe partea noastră. Câţiva din voi credeţi că noi trebuie să mâncăm
mâncare ca şi voi. Nu, noi nu mâncăm. Noi câştigăm energie...noi aducem înăuntru energie în multe căi.
Una dintre căi este să consumăm energia altei entităţi, să-i înfulecăm, să luăm energia lor! Dar, dragi
prieteni, noi toţi, încluzând voi, a-ţi învăţat de mult că asta nu merge aşa. Asta nu este aşa, pentru că
foamea nu se poate satisface prin consumând energia altei entităţi.
Un alt lucru ce facem este să stăm în momentul nostru în spaţiul nostru singuri şi să respirăm. Într-
advăr, noi respirăm. Noi inspirăm energii înăuntrul nostru şi exhalăm energii înafară. Voi inspiraţi - voi
vă gândiţi că inspiraţi aer. Dar, voi cu adevărat inspiraţi energie. Noi inspirăm pulsul a Tot Ce Este de
Acasă. Noi putem simţi asta aici. Noi putem simţi pulsul de Acasă. Deci, noi inspirăm înăuntru şi
eliberăm. Asta ne hrăneşte. Asta este mâncarea noastră şi susţinerea noastră.
Sânt timpuri când cei dintre noi de aici care am fost în formă umană - noi plănuim o seară de cină. Noi
preparăm un meniu a mâncărurilor noastre preferate din timpul în care am fost pe Pământ. Eu, Tobias, am
fost cel căruia i-a plăcut carnea de oaie. Şi noi aducem vegetale, fructe, dulciuri...şi într-adevăr, vin! Şi
noi punem masa. Noi re-creăm experienţa din baza noastră vibraţională şi a înţelegerii. Noi re-creăm
experienţa umană de a avea cină. Şi noi sântem încântaţi de asta.
Şi noi invităm prietenii de pe partea noastră, câţiva care au fost în formă umană, câţiva care au venit de
curând pe partea noastră. Ei vin la masa noastră. Cei care nu au fost niciodată în formă umană ei gândesc
că asta este un lucru ciudat. Da, dragi prieteni, asta nu se poate nicicum compara cu bucuria umanilor
când ei consumă mâncare.
Când voi staţi în moment la masa de seară a voastră, voi nu trebuie să binecuvântaţi şi să puneţi mâna
pe deasupra mâncării voastre. Voi simplu trebuie să vă bucuraţi de acel moment. Bucuraţi-vă de
vibraţie. Bucuraţi-vă de experienţa de a aduce mâncarea în corpul vostru fizic, având nutriţie şi energia să
intră în viaţa corpului vostru.
Dragi prieteni, voi nu trebuie să transformaţi ceea ce voi credeţi că sânt impurităţi în mâncare, în carne,
sau în orice, şi încercaţi să faceţi - cum să spun - “hocus pocus” deasupra mâncării şi să încercaţi să
eliberaţi negativele componente.(Râsete multe). Voi sânteţi Divini Umani! În minutul în care mâncarea
atinge vibraţia, voi transformaţi asta într-un moment. Voi nu trebuie să faceţi nici o ceremonie.
Ceremonia Este. Şi este Acum. Este cu voi tot timpul.
Pe partea noastră a voalului, noi ne contopim cu alte entităţi. A fost un timp pe partea noastră a
voalului când asta a fost evitat într-un fel. A fost foarte, foarte mult timp înainte, înainte ce Pământul a
fost creat, când nouă ne-a fost frică de contopire. Asta a fost timpul când entităţile s-au consumat şi s-au
bătut cu alte entităţi. Nouă ne-a fost frică să mergem înafara carapacei noastre. Dar, acum, mulţi dintre
noi am învăţat cum să facem asta. Este un lucru binecuvântat. Eu pot să mă duc afară şi să simt o altă
entitate şi să permit ca ea să mă simtă pe mine. Noi menţinem identitatea noastră unică, dar pentru un
moment noi ne contopim împreună.
Pe partea noastră a voalului, noi putem crea ceea ce noi vrem. Noi putem crea o căsuţă frumoasă. Eu,
Tobias am un loc în care îmi place să creez, bazat pe experienţa fiinţei umane a mele. Este o căsuţă la
ţară, cu pomi, cu raze de soare şi un pârău la spatele căsuţei şi de jur împrejur sânt animale. Eu am iubit
animalele mele când am fost în formă umană. Deci, eu am creat acest loc pentru mine.
Dar, dragi prieteni, asta nu se compară cu creaţia materială, cum voi puteţi să faceţi ca umani. Este ca
şi vântul, comparat cu experienţa umană când sânteţi în formă materială şi experienţaţi asta. Voi cel mai
bine puteţi experienţa ca umani când sânteţi în moment, în loc să vă frământaţi despre trecut, sau ce o să
aducă ziua de mâine.
Aici pe partea noastră a voalului, sânt entităţi care încă se luptă să afle cine sânt ei. Lor încă mai este
frică. Ei încă se mai bat în alte dimensiuni, se luptă unul cu altul, se luptă cu ei înşişi, încercând să
descopere cum să meargă Acasă. Când noi mergem să lucrăm cu ei, să îi vorbim, ei vor să se lupte şi cu
noi. Şi aşa, noi am învăţat de mult timp să îi lăsăm în pace. Ei joacă un joc acolo afară, fiinţele acelea
energetice. Ei joacă un joc. Şi noi onorăm asta. Noi îi permitem să joace acel joc.
Sânt entităţi pe partea noastră care sânt pierduţi. Ei se pierd. Vedeţi voi, aici sânt dimensiuni ce voi
nici nu puteţi să imaginaţi în mintea voastră umană. Imaginaţi că puteţi să creaţi tot ce vreţi, nu în formă
materială, dar, energetic. Sânt mulţi care sânt pierduţi în labirint, peirduţi în creaţiile lor proprii.
Sânt mulţi dintre noi care merg afară să încerce să-i ajute să-şi găsească drumul înapoi. Noi sântem
lumină pentru ei. Şi odată ce ei înţeleg că este un drum de afară din acel labirint...oh, dragi prieteni, ei
sânt foarte uşuraţi. Noi îi ajutăm şi îi ghidăm înapoi în spaţiul energetic.
Noi putem crea, dar nu este ca şi în realitatea voastră pe care aveţi pe partea voastră. De aceea este aşa
preţios să fiţi umani. Este un dar. Câteodată voi blestemaţi. Voi creaţi în general. Voi vreţi pictura
întreagă. Voi vreţi să ştiţi totul din trecut şi totul ce v-a veni. Voi uitaţi să trăiţi în moment şi să apreciaţi
şi să experienţaţi şi să fiţi fiinţe umane.
Fiind un uman, dragi prieteni, voi puteţi să ştiţi ceva special despre voi. Voi puteţi trece prin multe
experienţe,experienţe de vibraţii şi de simţăminte. Dar, voi vreţi să ignoraţi toate acestea. Voi vreţi să
trăiţi în trecut sau să trăiţi în viitor care nu a fost creat.
Fiind un uman este un dar pentru că vă ajută să înţelegeţi identitatea voastră. Voi vă concentraţi pe
identitatea umanului doar într-o singură viaţă. Dar, darul este când voi înţelegeţi, în timp ce sânteţi în
formă umană, că voi sânteţi mult mai mult decât numele ce aveţi pe identitatea voastră de conducere. Voi
sânteţi mult mai mult. Mergând în condiţia umană şi luînd formă fizică, voi acceleraţi procesul creşterii
voastre, de zece sau de sute de ori, faţă de entităţile care nu au fost niciodată pe Pământ.
Sânt mulţi care nu au fost niciodată pe Pământ, mulţi, mulţi, mulţi care nu au fost pe Pământ. Mulţi
dintre ei aşteaptă timpul când pot să vină pe Pământ. Alţii aşteaptă pentru timpul când într-adevăr Energia
Nouă este creată în universul vostru.
Vedeţi voi, acuma este doar o singură planetă Pământ. Dar în zilele care vor veni o să fie multe locuri
cu vibraţia Pământului. Munca ce faceţi voi acuma v-a crea Pământul Nou, şi un alt Pământ Nou după
asta. Şi universul o să înceapă să se deschidă şi să obţină oportunitatea pentru alte entităţi ca să
experienţeze conştienţa umană şi până la urmă conştienţa Divinităţii Umane.
Acum, dragi prieteni, înţelegeţi importanţa muncii voastre pe care faceţi? Sânt multe entităţi care
aşteaptă oportunitatea experienţei umane. Şi sânt mulţi la care le este frică de experienţe umane. Ei ştiu,
bazat pe ce ei au văzut...ei ştiu că experienţa umană este dificilă şi dureroasă. Ei ştiu că pot să fie pierduţi
în experienţa umană. Ei pot să devină aşa de concentraţi în asta că uită pentru ce au venit pe Pământ.
Chiar şi când voi veniţi pe partea noastră a voalului, voi încă nu vă aduceţi aminte. Sânt entităţi care
mor şi încă nu îşi deschid ochii când ajung pe partea noastră. Ei sânt cei care sânt legaţi de Pământ. Voi
îi cunoaşteţi cu numele de stafii. Ei hoinăresc pe Pământ. Ei sânt pierduţi în umanitatea lor. Câteodată ei
găsesc un drum să se reîncarneze. În alte timpuri ei continuă să meargă pe Pământ ca stafii, supăraţi cu ei
înşişi sau pe alţii, vrând să stea în vibraţia umanilor.
Sânt mulţi care nu şi-au ridicat mâna până acum, îngeri care nu sânt gata să ia o experienţă. Ei ştiu că
odată o să meargă pe drumul pe care a-ţi mers voi. Ei o să i-a formă umană. Ei ştiu că asta este calea de a
merge pentru evoluţia lor proprie şi pentru sufletul lor propriu. Dar, acuma ei stau undeva în spate,
onorând mult pe prietenii lor...pe voi. Voi a-ţi mers pe drum ca umani, şi acum mergeţi pe calea Divinului
Uman. Voi vă mutaţi în energia Nouă, să ajutaţi să creaţi ce mulţi alţii o să experienţeze în urma voastră.
Deci voi a-ţi întrebat pe noi cum este pe partea noastră. Noi o să vă vorbim despre asta din când în
când. Noi o să împărţim experienţele noastre cu voi. Când voi veniţi înapoi la noi, noi o să vă salutăm.
Într-adevăr, noi o să sărbătorim. Într-adevăr noi o să ne uităm peste evenimentele vieţii voastre, cu voi
împreună, a acestei vieţi şi vieţile din trecut. Noi o să sărbătorim.
Oh, şi noi o să vedem...noi o să vedem. Asta este ca şi cuvintele cântecului care s-a cântat înainte de a
începe comunicarea. A fost un cântec despre un câine, un câine caruia i-a plăcut să hoinărească, ca şi o
stea călătoare. El găsea o casă comfortabilă şi a stat acolo o perioadă. Dar după aceea el a trebuit să
continue hoinăreala, ne ştiind unde o să-l ducă vântul, îngrijorat de ploaie şi de moment. Despre asta a
fost cântecul vostru.
Şi asta ne aduce aminte de voi Shaumbra. Voi a-ţi venit aici înapoi. Lucrurile aici sânt uşoare.
Lucrurile aici sânt comfortabile şi calde, pentru că noi toţi am creat acest spaţiu. Dar, noi ştim ...noi ştim.
Noi vedem acea privire în ochii voştri. Noi vedem un alt cântec scris de Shaumbra.
Oh, eu vă iubesc pe voi toţi foarte mult!
Dragi prieteni, este timpul pentru voi să vorbiţi. Este timpul ca Shoud-ul să i-a loc. Eu, Tobias de la
Consiliul Crimson şi Ordinul To-Bi-Wah, mă voi retrage. Cauldra v-a plasa energia lui direct în energia
voastră. Atunci, voi o să auziţi sunetul vocii voastre.
Deci, luaţi un moment ca să respiraţi adânc în timp ce noi ajustăm energiile. Luaţi un moment ca să
apreciaţi pe toţi umanii care au trecut pe partea noastră şi care stau în acest spaţiu cu voi. Ei la fel sânt
nerăbdători să audă ce aveţi să spuneţi!
Shoud: Eu sânt Shaumbra. Eu sânt familie. Eu sânt o voce şi multe voci. Eu sânt esenţa voastră. Eu
sânt sufletul vostru. Eu sânt divinitatea voastră. În acest spaţiu eu pot vorbi. În acest spaţiu nu este
separare dintre umani şi divini. Este unul, şi de aceea, voi permiteţi esenţei voastre să vorbească. Voi
permiteţi esenţei voastre să simtă şi să experienţeze şi să fie. Eu sânt Shaumbra, o singură vibraţie, şi
multe vibraţii.
Eu sânt esenţa voastră, şi eu împart mesajul că Nu Este Moarte este numai viaţă. Umanul din noi care
se îngrijorează despre moarte, îngrijorare ce merge într-un nimic, o îngrijorare că totul o să se termină la
un anumit timp.
Eu, esenţa voastră, vă reamintesc că nu este moarte. Eu continui să merg înainte şi înainte. Eu
continui călătoria cu voi. Nu este nici un sfârşit. Este viaţă, şi se trăieşte mai departe.
Eu, esenţa voastră vă ajut să mergeţi în viaţă, nu contează ce voi faceţi, eu vă ajut să mergeţi în viaţă şi
în moment, şi ca să trăiţi fiecare moment preţios în plin.
Eu esenţa voastră, vă cer ca să mă îngrijiţi. Eu sânt înăuntrul vostru şi în jurul vostru. Eu sânt
începutul vostru, dar noi nu avem un sfârşit. Eu, esenţa voastră, vă cer să mă îngrijiţi ca pe un copil care a
fost născut. Eu, esenţa voastră, vă cer ca să mă simţiţi. Eu sânt prezent acum şi în totdeauna.
Eu, esenţa voastră, am fost separat de voi, sau cel putin aşa s-a părut. Dar, acum, noi ne reunim. Noi
putem să ne reunim în moment. Eu, esenţa voastră nu pot să mă reunesc cu voi când voi trăţi în trecut.
Eu nu pot să mă reunesc cu voi când voi sânteţi în viitorul potenţial. Eu pot doar să împart momentul cu
voi.
Eu, esenţa voastră, sufletul vostru, spiritul vostru, vă cer ca să vă îndrăgostiţi încă odată de mine şi să
înţelegeţi că noi sântem unul şi acelaşi. Îndrăgostiţi-vă de voi înşivă. Să nu simţiţi nici o ruşine sau
vinovăţie ca să vă iubiţi cine sânteţi voi, şi cine sânt eu. Când voi mă iubiţi, voi o să învăţaţi să iubiţi toate
lucrurile. Dragostea voastră pentru toate lucrurile o să găsiţi prin mine. Dragostea nu o să fie găsită afară.
O să fie găsită mai întâi înăuntrul vostru.
Eu, esenţa voastră, sufletul vostru, lumina voastră, eu vin la voi. Voi a-ţi căutat partea pierdută din
voi. Dar, eu vin la voi. Eu intru în realitatea voastră, în conştienţa voastră ca o simţire, ca o undă, ca o
briză, ca o suflare. Eu vin la voi când sânteţi gata. Eu vin la voi când voi eliberaţi orice vinovăţie. Eu vin
la voi când voi vă iertaţi pe voi înşivă. Eu vin la voi când voi recunoaşteţi divinitatea voastră.
Eu, esenţa voastră, vin la voi când sânteţi gata pentru puterea şi gloria ce este conţinut în sinea mea.
Eu sânt voi, niciodată pierdut, totdeauna aici, totdeauna aşteptând momentul când voi puteţi să staţi în
Acum şi să fiţi cu mine.
Eu, esenţa voastră, am nevoie de îngrijirea voastră. Eu am nevoie de îngrijire şi dragostea voastră. Eu
am nevoie de înţelegere.
Eu simplu, sânt simţire. Eu am nevoie să vă simt. Eu am nevoie să vă simt că sânteţi acolo şi sânteţi
prezenţi pentru mine. Eu, esenţa voastră, trăiesc în suflarea din respiraţia voastră. Eu trăiesc în momentul
în care staţi voi.
Eu, esenţa voastră, nu sânt separat. Eu nu aştept pentru voi ca să ajungeţi la o înţelegere specifică sau
o învăţătură înaltă. Eu sânt aici, gata pentru voi.
Eu, esenţa voastră, nu sânt identitatea unei vieţi de a voastre. Eu sânt identitatea a Tot Ce Este. Voi,
identitatea care a-ţi fost darnici cu noi când a-ţi plecat de Acasă.
Eu, esenţa voastră, aducem completarea. Eu o să vă aduc înţelegere. Eu o să aduc înţelepciune. Eu
voi aduce dragoste ce voi nu a-ţi cunoscut nici odată. Eu o să aduc putere, şi o să vă aduc balanţă. Eu voi
aduce simţăminte. Dar, mai presus de orice, eu voi aduce viaţă pentru voi, viaţă eternă, o viaţă
îndeplinită.
Eu, esenţa voastră, aştept pentru voi. Eu am aşteptat cu răbdare pentru o veşnicie de timp, în timp ce
voi v-aţi jucat, în timp ce voi a-ţi schimbat identificarea voastră de la o experienţă la alta. Eu v-am
aşteptat în timp ce voi a-ţi experienţat fiind în formă de lumină, în formă umană, schimbând vieţi,
schimbând trupuri, schimbând stări vibraţionale, schimbând dimensiuni, schimbând unde a-ţi locuit ca
umani, unde a-ţi locuit ca îngeri. Eu v-am aşteptat pentru voi.
Eu, spiritul vostru, o să aduc înţelegere, nu de la minte, dar din fiinţa voastră internă. Eu, spiritul
vostru, vin la voi când voi sânteţi gata în moment şi în suflarea care se trezeşte.
Eu, esenţa voastră, voi veni la voi, nu de la un loc de unde a-ţi aşteptat voi. Eu voi veni la voi într-un
loc nou, într-o nouă experienţă şi o nouă vibraţie. Eu vă cer să nu vă uitaţi în locuri vechi pentru mine ca
să mă găsiţi, doar în moment.
Eu sânt Shaumbra. Noi sântem familie.
Tobias: Eu, Tobias, vin înapoi să spun câteva cuvinte, dragi prieteni, câteva cuvinte. Primul cuvânt
este să permiteţi vouă înşivă să simţiţi. Asta este un subiect. Asta este o discuţie pe care o să avem
mereu. Sufletul vostru vă cere ca să simţiţi. Noi vă cerem să simţiţi.
Este o minte divină care înlocuieşte mintea umană. Este un proces care merge dincolo de orice
gândire. În inima voastră şi în sufletul vostru, şi în esenţa voastră, este o inteligenţă. Nu este ceea ce voi
ştiţi de la creierul vostru uman. Este un nou tip de inteligenţă şi de a şti şi înţelege şi de înţelepciune. Noi
o să vă cerem să simţiţi mereu şi mereu cine sânteţi voi, să simţiţi cei din jurul vostru, să ne simţiţi pe noi.
Deschideţi acele centre de simţăminte.
Da, noi am discutat asta cu Shaumbra de la Lacul Tahoe. Noi am creat energie acolo. Acel grup a
creat energia pentru discuţii pe care o să avem din nou şi din nou.
Simţiţi cine sânteţi. Noi vă vedem că voi treceţi printr-un proces intelectual, încercând să analizaţi
fiinţa voastră întreagă a cine sânteţi, încercând să analizaţi cum să ajungeţi la pasul următor. Voi începeţi
să înţelegeţi că asta nu vine prin analizări. Asta nu vine prin învăţături.
Vine prin faptul că voi vă deschideţi. Vine prin eliberare. Vine prin faptul de a trăi în moment. Vine
prin suflarea voastră. De aceea noi am spus, “Eliberaţi ceremoniile. Eliberaţi rugăciunile. Eliberaţi căile
vechi”.
Esenţa voastră stă cu voi. Câţiva întreabă. “De ce nu vedem, sau simţim asta? Unde este asta
Tobias?” Voi încă mai judecaţi cu mintea voastră.
Aşa cum esenţa voastră a spus, asta vine la voi din locuri noi. Voi o să înţelegeţi. Voi o să staţi poate
lângă un râu într-o zi. Voi o să conduceţi maşina pe drum. Poate voi adormiţi într-o zi în fotoliu şi voi o
să primiţi asta. Voi o să ştiţi că voi v-aţi uitat în locurile vechi pentru esenţa voastră. Asta vine din locuri
noi. Este aici în această cameră.
Daţi voie să spunem că se află aici sute şi sute de entităţi cu ochii largi deschişi şi gura deschisă. Ei
încă sânt în starea lor vibraţională de a fi umani dar, ei încep deja să simtă şi să aibă sens. Ei văd ce nu
puteţi voi vedea - că divinitatea străluceşte în sinea voastră în acest moment. În acest moment asta este
aici. Ei văd potenţialul ca sufletul să se integreze, esenţa Spiritului în această dimensiune, pe Pământ în
forma voastră umană. Ei văd potenţialul pentru că ei se uită la asta chiar acuma.
Dragi prieteni, voi a-ţi făcut un serviciu mare că a-ţi dat voie la acele entităţi să fie în acest spaţiu
astăzi. Esenţa voastră este aici în acest moment, în suflarea ce voi luaţi.
Noi vă iubim mult. Noi vă mulţumim că împărţiţi acest timp cu noi şi cu mulţi alţii.
Noi ne vom reîntoarce în câteva momente pentru întrebări şi răspunsuri şi să ne amuzăm puţin. Noi vă
cerem să veniţi la microfon şi să puneţi întrebarea voastră. Noi am vrea să vă vorbim direct. Să nu fiţi
timizi. Ah, şi cum a-ţi spus voi acum o lună vouă înşivă, “Exprimaţi”. Exprimaţi cine sânteţi voi.
Exprimaţi divinitatea voastră.
Deci, noi ne reîntoarcem în câteva momente ca să împărţim întrebările şi gândurile cu voi. Între timp
să înţelegeţi că sânt foarte mulţi în jurul vostru în călătoria voastră. Voi niciodată nu sânteţi singuri.
ŞI AŞA ESTE!

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE


“SHOUD 2: NU ESTE MOARTE” - ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
14 SEPTEMBRIE 2002

Tobias: Şi aşa este, dragi prieteni, că noi ne adunăm din nou în acest spaţiu, în energia care s-a creat de
zile şi săptămâni până acuma. Noi ne-am adunat împreună ca să împărţim energiile, să învăţăm şi să
simţim.
Ce este ce a-ţi spus vouă înşivă în Shoud 2, astăzi? Ce înţelepciune a-ţi împărţit cu voi înşivă? Este,
că nu există moarte. Nu este moarte. Este doar viaţă, şi este ca să trăiţi în moment. Este ca să trăiţi viaţa
în plin. Este să trăiţi viaţa în bucurie. Este să trăiţi viaţa fără nici o condiţie, nu bine, nu rău, nu mirându-
vă dacă a-ţi făcut un lucru bun sau rău.
Voi o să simţiţi asta în fiinţa voastră. Esenţa voastră v-a împărţi asta cu voi. Esenţa voastră vă v-a
călăuzi. Esenţa voastră este cu voi. Este voi. Nu există moarte.
Cei care au venit aici astăzi, musafirii noştri, au fost cei care nu demult au lăsat trupul lor pe Pământ.
Ei cred foarte mult în moarte, cred în lucruri ca ziua judecăţii, sau de a face lucruri bune sau rele. Ce au
văzut ei a fost un grup de umani care au exprimat faptul că nu este moarte. Poate, trupul fizic vă va părăsi
într-o zi. Dar, acum, dragi prieteni, pentru că esenţa voastră intră în voi şi are permisiunea să intră în voi,
asta înseamnă că nu este moarte în ciuda faptului că voi a-ţi gândit că este.
Vedeţi voi, cei care au venit aici astăzi şi care stau în Cercul al Doilea...ei sânt îngrijoraţi de faptul că
identitatea lor ca umani a murit. Oh, moartea fizică se întâmplă repede la mulţi. Un moment voi sânteţi
pe Pământ şi în momentul următor, voi sânteţi aici! Este vorba doar de pierderea identităţii voastre, tot de
ce v-aţi ţinut numele de pe carnetul de conducere, a cine a-ţi crezut că a-ţi fost. Dar, voi Shaumbra, voi a-
ţi învăţat că sânteţi mult mai mult decât acea persoană care se uită în oglindă sau care stă în scaun.
Voi a-ţi învăţat să eliberaţi limitarea identităţii voastre şi să deveniţi întregi şi compleţi. Eliberând
identitatea voastră veche umană, voi începeţi să acceptaţi pe voi înşivă. În acest fel drumurile sânt
deschise pentru voi ca să începeţi să acceptaţi tot ce sânteţi voi, spiritul vostru, toate experienţele pe care
voi a-ţi avut..totul. Atunci frica de moarte o să vă părăsească.
Şi acum voi puteţi trăi. Voi puteţi trăi fiecare moment în plin. Voi puteţi trăi fiecare suflare pe care o
luaţi. Voi puteţi trăi fiecare moment, fără să aveţi grijă ce ziua de mâine aduce. Asta o să vină la voi,
toate acele lucruri.
Abundenţa...o să fie aici. Asta este rezultatul trăirii voastre. Abundenţa este rezultatul exprimării
voastre în fiecare moment din timp. O să fie acolo. Dacă concentrarea voastră este pe abundenţă, asta vă
v-a evita. Voi totdeauna încercaţi să aveţi abundenţă, sau încercaţi să aveţi bucurii sau încercaţi să aveţi
sănătate, dar niciodată nu a-ţi fost şi nu a-ţi realizat.
Nu este moarte. Este doar tranziţie. Este doar eliberare şi reînnoire. Nu este moarte. Este doar o
schimbare. Este doar reînnoire şi trăire.
Daţi voie să trăim aici acest moment.
Inspiraţi în acest moment.
Acest moment...inspiraţi înăuntrul, dragi prieteni...şi eliberaţi...expiraţi înafară.
Inspiraţi viaţa. Inspiraţi viaţa prin voi.
Inspiraţi reînnoire. Daţi voie ca reînnoirea să treacă prin toată fiinţa voastră fizică cât şi prin conştienţa
voastră.
Inspiraţi viaţa Acum. Vedeţi cât este de uşor.
Aşa cum inspiraţi, auziţi şi a doua inspiraţie. Asta este esenţa voastră, spiritul vostru, divinitatea
voastră. Esenţa voastră la fel inspiră şi respiră. Asta este ataşat vouă cu fiecare suflare ce luaţi. Fiecare
suflare ce eliberaţi, voi cedaţi asta la tot ce sânteţi voi. Voi inspiraţi divinitatea înăuntrul. Asta inspiră pe
voi înăuntrul.
Voi inspiraţi asta înăuntrul. Acum, urmează inspiraţia următoare pentru voi. Voi inspiraţi divinitatea
înăuntrul. Acum asta devine voi.
Voi şi Spiritul. O singură suflare. Înăuntrul şi înafară, în acest moment, şi cu simţire. Plin cu viaţă.
Toate celelalte lucruri de care voi vă îngrijoraţi...toate sânt balansate în acest moment în timpul pe care
noi inspirăm.
Este simplu, drgai prieteni. Voi o să mergeţi afară pe această uşă, poate o să fiţi loviţi cu nişte
condiţii Pământeşti, condiţii umane. Voi poate o să uitaţi pentru un moment. Dar, mâine, sau poate ziua
următoare voi o să vă aduceţi aminte ce am spus şi ce am făcut împreună.
În moment, suflarea de acum, este punctul abundenţei. Asta este punctul de balanţă. Asta este punctul
de unitate cu voi înşivă. Sinea voastră Înaltă nu este undeva departe de voi sau într-o altă galaxie. Nu
este nici un zid care să desparte pe voi de tot ce sânteţi voi. Este doar o suflare în momentul de Acum.
Asta vă aduce pe voi înapoi, împreună. Aşa este. Voi o să găsiţi toate lucrurile că o să vină la voi. Tot de
ce aveţi nevoie în viaţa voastră umană v-a veni la voi. O să fie acolo. Voi o să realizaţi că nu este
moarte. Este numai viaţă.
Şi cu asta noi sântem încântaţi să răspundem la întrebările voastre.
Întrebarea de la Shaumbra 1: Un prieten de al meu cu multiplă scleroză s-a sinucis acum câţiva ani.
Întrebarea mea este, ce se întâmplă cu oamenii care se sinucid, când ei trec dincolo? Este diferit faţă de
ceilalţi care au o moarte naturală?
Tobias: Este multă dezbatere în societatea voastră despre sinucidere. Noi spunem asta foarte simplu
vouă. Umanul este posesorul fiinţei lui/ei. Ei pot să facă orice aleg ei. Dacă ei aleg sinuciderea, ei sânt
salutaţi pe partea noastră tot aşa ca şi cum cineva moare de orice tip de moarte. Nu este nici o judecată pe
partea noastră despre sinucidere.
Conştienţa în care s-au aflat ei în momentul trecerii pe partea noastră v-a determina nivelul lor de
vibraţie atunci când ei ajung pe partea noastră. Dacă ei au fost plini cu supărare şi furie, supărare şi furie
vor avea atunci când sosesc pe partea noastră. Dacă ei au fost plini cu înţelegere pentru ei înşişi, ei o să
arate înţelegere când ei ajung la noi. Mulţi oameni care se sinucid sânt plini cu înţelegere pentru ei înşişi
în ciuda tristeţii şi durerii prin care trec ei. Este uşor să lucrăm cu ei.
Este ceva vinovăţie în ei. Ei gândesc, că poate ei au făcut rău că s-au sinucis. Dar, dragi prieteni, nu
este nici o judecată pe partea noastră. Este viaţa voastră. Voi puteţi să jucaţi cu ea, să o trăţi, sau să luaţi
oriunde voi doriţi. Noi o să vă iubim oricum.
Întrebare de la Shaumbra 2: Prietenul meu are o tumoare la creier. Cum o să fie el din privinţa
sănătăţii şi care este viitorul relaţiei noastre?
Tobias: Asta este o altă AFD (râsete din audienţă), de, A Fi Determinat. Sânt experienţe pe care
fiecare uman îşi dă lui/ei înşişi. Este experienţa de tumoare pe creier pe care dragul de el îşi dă lui însuşi.
Dar, din nou, asta se întâmplă în moment. El poate să aleagă să se vindece. El poate să aleagă să-şi
agraveze condiţia lui. El poate să aleagă să ajungă la noi înţelegeri. El şi-a dat lui însuşi această
imbalanţă ca să ajute pe el însuşi să se oprească pentru un moment, şi să ajute pe el să meargă într-un
moment liniştit şi să considere unde să meargă în această viaţă. Este după el.
Tu...tu eşti o lumină pentru el. Tu poţi să pleci de aici cu tot ce ai învăţat despre tine şi despre viaţă.
Şi, fără să spui multe cuvinte, tu poţi să fi în prezenţa lui. Prin tine el o să vadă cum este să trăieşti. Şi
atunci alegerea este după el. El poate să aleagă să trăiască în plin, sau poate să aleagă să vină înapoi pe
partea noastră a voalului.
Ştiţi voi că asta este cea mai mare problemă ce umanii au? Asta ne lasă perplex. De ce nu alegeţi voi
viaţă şi să o trăiţi? De ce alegeţi voi să fiţi în durere dacă voi nu aveţi nevoie de asta nicicum? Nu este
karma. Nu sânt păcate. Dar, câteodată umanii se simt vinovaţi şi ei îşi pun acele lucruri pe ei înşişi.
Voi puteţi sta în faţa partenerilor voştri, dragilor, şi să fiţi un exemplu pentru ce viaţa este în momentul
de Acum, trăind în fericire şi în împlinire. Pentru a trăi este uşor. Dar, umanii fac asta foarte complicat!
Deci, răspunsul pentru întrebarea ta este de A Fi Determinat. Răspunsul este după el. Şi cu tine aici ca
Shaumbra, cea care reflectă lumina şi viaţa...asta o să-l ajute să vadă mult mai clar alegerea lui. Noi îţi
mulţumim şi vă onorăm pe amândoi.
Întrebarea de la Shaumbra 3: Tobias, poţi să-mi dai ceva informaţii despre entităţile(stafii) care se
lipesc de fiinţa noastră? Eu înţeleg că sânt fiinţe care sânt atraşi de lumina noastră şi ei se lipesc de noi şi
trăiesc ca substituiţi prin noi. Ai tu ceva sugestii pentru protecţie şi de a îndepărta pe aceştia?
Tobias: Într-adevăr, şi asta este o întrebare la care sântem încântaţi să răspundem. Tu ai întrebat
despre aceste entităţi care se ataşează de umani, şi de viaţa voastră. Ei o să facă parte din viaţa voastră,
într-un sens, pentru că voi permiteţi asta lor. Sânt foarte multe entităţi care voi numiţi stafii, cei care nu
au un trup fizic, dar în acelaşi timp ei nu au plecat din dimensiunea Pământului, aşa cum am spus înainte,
ei hoinăresc pe Pământ. Ei se ataşează de umani care acceptă şi co-operază cu ei.
În general ei nu se ataşează de cei care sânt bine balansaţi, iluminaţi umani, ca şi voi. Ei încearcă să se
ataşeze de oameni cu vibraţie joasă. Ei deobicei se ataşează de tavernele, birturile şi locuri unde se
folosesc multe feluri de droguri. Voi o să găsiţi acele entităţi în acele locuri pentru că ei sânt comfortabili
cu acea vibraţie joasă. Acei umani sânt deschişi pentru ca acele entităţi să se ataşeze de ei într-un fel.
Sânt alţii care sânt fascinaţi de călătoria voastră şi ei vor să facă parte din asta. Ei gândesc că dacă se
ţin tare de voi, atunci voi o să-i ajutaţi ca ei să ascende şi să se transforme. Dar, noi am realizat că ei nu
pot să se ţină pentru o perioadă lungă. Este ca şi cum voi a-ţi pune mâna pe o tigaie fierbinte. Asta o să le
rănească după un timp şi ei atunci dau drumul la tigaie.
Noi vă sugerăm la toţi Shaumbra să nu vă necăjiţi din cauza acestor entităţi. Dacă ceva...dacă este o
influenţă, aşa cum mulţi a-ţi avut, asta nu este de la entităţi rămase pe Pământ. Astea sânt de la aspectele
voastre înşivă din trecut care nu vor să dea drumul. Ei încearcă să se ţină de identitatea lor, ei încearcă,
chiar că ei sânt morţi, ei încearcă să continuă să trăiască în voi şi prin voi şi ei încearcă să influenţeze viaţa
voastră. Cam asta se întâmplă cu voi Shaumbra.
Dacă simţiţi influenţa acelor entităţi care se lipesc de voi, atunci eliberaţi-i. Dacă ei nu vor să plece
atunci ordonaţi să plece la naiba afară din energia voastră! (Râsete din audienţă) Şi ei trebuie. Dacă voi
sânteţi puternici în sinea voastră, ei trebuie să plece. Ei o să ţipe şi o să lovească. Şi ei o să cauzeze ceva
tulburări în viaţa voastră. Dar, când voi luaţi divinitatea voastră proprie şi o posedaţi, ei trebuie să plece.
Ei trebuie să plece.
Oh, ei o să vă spună altceva. Ei o să spună că ei pot să stea şi să vă controleze. Dar, posedaţi
divinitatea voastră. Şi, spuneţi-le că ei trebuie să plece. Lor le este frică de moartea identităţii lor. Ei ştiu
deja că ei au murit, dar ei vor să continue să trăiască în identitatea lor veche! Ei nu realizează că este mult
mai mult la asta decât identitatea a ceea ce ei gândesc. Ei sânt mult mai măreţi decât ei gândesc că sânt.
Spuneţi-le să plece.
Întrebare de la Shaumbra 4: Salut, Tobias. Eu aş vrea să cer ceva ajutor sau ceva sugestii. Tu ţi-ai
construit o casă frumoasă pentru tine însuţi (aşa cum Tobias a mentionat mai devreme în această
comunicare) Eu caut o casă nouă pentru mine. Eu mă bucur pentru orice ai de spus mie. Mulţumesc.
Tobias: Acum, noi te rugăm să vii înapoi şi spune-ne, “Ce ai vrea să ai”?
Shaumbra 4: Uh, oh!
Tobias: Descrie nouă casa pe care o vrei.
Shaumbra 4: O casă mică cu pomi, un pârâiaş în spatele casei şi ceva animale în jurul ei. (Este similar
cu descrierea casei lui Tobias) (Râsete din audienţă)
Tobias: Chicotând: Acea casă nu este de vânzare! (Mai multe râsete) Noi am vrea ca tu să creezi
pentru tine ceva mai mare, ceva fără limită, ceva ce este reflecţia a tot ce ai fost tu şi tot ce eşti acuma.
Eşti gata să aduci asta în viaţa ta?
Shaumbra 4: Da, sânt.
Tobias: Fără nici o rezervaţie?
Shaumbra 4: Fără.
Tobias: Fără să te simţi vinovată?
Shaumbra 4: Fără.
Tobias: Într-adevăr. Deci, crează şi noi o să fim acolo pentru tine. Toţi Shaumbra o să fie acolo aşa
cum tu creezi pentru tine. Dar, fă asta fără limită. Fără să pui o limită. Tu eşti unde trebuie să fi. Tu eşti
aici pentru că totul a fost programat. Totul a venit împreună în acest timp. Deci, noi îţi cerem să trăieşti
ca o regină, ceea ce eşti.
Shaumbra 4: Muţumesc.
Întrebare de la Shaumbra 5: Salut Josif în Israel şi salut Tobias. Eu am avut o oportunitate care a venit
în drumul meu în care o carte ar fi fost scris despre adevărul, despre cine a fost fratele meu. Procesul
despre moartea lui a lăsat o impresie falsă, peste tot, despre cine a fost el. Eu mă întreb dacă asta a fost o
agendă sau o intenţie de adevăr. Intenţia mea este în jurul afirmaţiei, a cine a fost el pentru ca fiica lui să
poate să accepte asta.
Mie nu-mi pasă cum oamenii vor reacţiona sau dacă îşi schimbă gândurile lor despre el. Este vorba
despre adevărul în legătură a cine a fost el şi că nu s-a spus asta. De fapt, opusul problemei este ce s-a
întâmplat. Deci eu mă mir dacă asta este ca o agendă? Şi ce simtă fratele meu Johnny despre asta?
Tobias: Şi întrebarea pe care noi o punem este: “Cum te simţi tu despre asta? Care este simţământul
tău despre acest proiect?”
Shaumbra 5: Simţământul meu este afirmativ. Eu mă simt clar că nu am o agendă. Eu vreau doar
adevărul să se ştie, cine a fost el, pentru că el a fost o persoană minunată, tot timpul disponibil. Au fost
multe informaţii incorecte. În acelaşi timp asta cauzează ceva intensitate în tatăl meu, mi-e frică că o să
aibă un atac de cord. Asta aduce la suprafaţă toată furia şi altele, chiar dacă el spune că trebuie să facă
asta. Dar, eu nu sânt clar în treaba asta...eu mă îngrijorez cum Johnny se simtă despre asta, dacă asta este
posibil.
Tobias: Tu ai griji în sinea ta despre asta. Şi într-adevăr tu spui că ai claritate despre asta. Dar, noi nu
vedem asta. Este multă confuzie despre această problemă, confuzie despre ce să faci. Noi nu îţi dăm nici
o opinie a noastră pe care drum să mergi, să laşi asta doar să fie sau să aduci asta afară într-o carte, sau
orice altă metodă pe care ai.
Dar, noi stăm aici cu fratele tău drag care îţi cere un singur lucru. (Pauză). Mai întâi el îţi trimite
dragostea lui. Dar, el spune ca tu să continui cu viaţa ta. El este balansat în viaţa lui de aici. El o să vină
înapoi pe Pământ foarte curând, foarte curând. Şi el doreşte să trăieşti viaţa ta şi să nu te îngrijorezi
despre acele lucruri. Acele lucruri erau apropriate. Într-adevăr, şi el a făcut parte din acea configuraţie ca
şi restul jucătorilor. El vrea să se reîntoarcă pe Pământ şi să te vadă ca pe cineva din familie, care nu este
cuprins în trecut, dar care trăieşte momentul. Aşa vrea el să te vadă pe tine.
Întrebarea de la Shaumbra 6: Mulţumesc Tobias, pentru tot efortul tău astăzi. Viaţa mea este plină cu
abundenţă, mulţi prieteni, multă comunitate, şi multe lucruri materiale şi multe feluri de dragoste. Dar,
partea cu banii este cea dificilă. Asta aşteaptă până la ultimul minut. Şi în ultimul timp, nu a fost acolo,
nici chiar în ultimul minut. Eu mă întreb dacă tu poţi să răspunzi la asta.
Tobias: Într-adevăr, şi asta este o problemă, această problemă de abundenţă financială, această
problemă de abundenţă, atinge pe mulţi Shaumbra. Şi, voi învăţaţi. Voi încă mai folosiţi căile vechi ca să
atrageţi asta la voi. Noi însă vă spunem, la voi toţi că este simplu când staţi în moment. De ce aveţi
nevoie în moment, o să vină la voi. Nu pentru că voi expectaţi asta, nu lucruri de care nu aveţi nevoie în
călătoria voastră. Dacă aveţi nevoie de o casă comfortabilă, asta o să fie acolo. Dacă aveţi nevoie de
partea financiară în călătoria voastră, o să fie acolo. Asta vine la voi.
Asta este cel mai problematic lucru pentru voi toţi. Voi învăţaţi să permiteţi la energie să vină la voi în
ultimul minut. Asta este adevărata acceptare în care voi trăiţi şi plănuiţi să continuaţi să trăiţi.
Shaumbra, voi gândiţi prea mult despre moarte. Voi gândiţi să plecaţi de aici. Ce se întâmplă atunci?
Asta înseamnă că curgerea vieţii se opreşte. Când voi vă gândiţi ca să veniţi înapoi pe partea noastră...noi
nu spunem că este prin sinucidere, dar noi spunem că voi ştiţi când este timpul ca să vă întoarceţi, sau
poate voi vreţi să veniţi înapoi? În acest caz lucrurile în viaţa voastră încep să moară, ca şi frunzele de pe
copaci care mor. Ele pierd energie de la sursă. Ele încep să cadă. Dacă voi vă întrebaţi, să staţi sau să
plecaţi, voi atunci tăiaţi curgerea vieţii.
Când voi începeţi să trăiţi în fiecare moment, toate energiile o să vină la suprafaţă, ca şi prin copac,
prin ramurile lui şi până la frunze. Şi voi deveniţi abundenţi din nou. Este foarte simplu, dragi prieteni.
Să ştiţi că voi sânteţi aici. Să ştiţi că voi trăiţi în fiecare moment. Asta o să vină la voi.
Întrebare de la Shaumbra 7: Bună ziua Tobias. De la alegerile prezidenţiale, eu mă văd că sânt foarte
sceptic despre totul ce se audă la ştiri. Şi eu aş aprecia câteva informaţii despre Bush, despre războiul cu
Irac.
Tobias: Asta este simplu, simbolic pentru conştienţa umană. La acest punct dorinţa este doar pentru
câţiva umani, care sânt prinşi în dualitate, care îşi zbărnăiesc sabiile lor ca să facă ameninţări. Asta este
apropriat, într-un sens, asta este timpul de completare a gridului. Toate lucrurile nerezolvate o să vină la
suprafaţă. Şi sânt multe probleme nerezolvate pe plan mondial. Multe probleme.
Toate acestea aduc o oportunitate unică pentru toţi umanii care citesc ştirile sau ascultă la ştiri ca să
gândească despre acest proces, acest lucru numit “război”. Au fost războaie. Au fost bătălii, de foarte
mult timp înainte ca voi să veniţi pe Pământ. Ce umanii fac este să treacă prin acele experienţe care s-au
întâmplat de foarte mult timp înainte, înainte ce voi a-ţi venit pe Pământ şi de când a-ţi ajuns la noi
înţelegeri şi noi înţelepciuni. Voi aveţi o oportunitate unică ca să vă uitaţi la dualitate, la importanţa -sau
ne-importanţa războiului - şi cum să trăiţi împreună ca o comunitate globală.
Noi am întrebat Shaumbra să nu se roage pentru nici o parte. Noi v-am cerut ca să mergeţi în sinea
voastră, să fiţi balansaţi în divinitatea voastră proprie. Asta poate să facă conştienţa să se schimbe ca orice
altceva. Când voi vă rugaţi pentru o parte, voi adăugaţi dualitate la asta. Dacă vă rugaţi ca toate aceste
activităţi să se oprească, poate voi nu înţelegeţi valoarea ce se petrece acolo. Dar, când voi mergeţi în
sinea voatră, când mergeţi în înăuntrul vostru pentru balansare şi completare în voi înşivă, asta schimbă
conştienţa până la punctul acela că poate nu o să fie nevoie de război.
Acest conflict o să se continue până la sfârşitul anului, poate o să meargă şi în anul următor. Asta este
simplu din cauza tuturor schimbărilor care au loc cu ajustarea finală a gridului în acest timp.
Conducătorii voştri şi chiar dictatorii voştri sânt o reflecţie a conştienţei voastre proprii. Voi sânteţi cei
care îi alegeţi. Voi sânteţi cei care îi puneţi într-un birou, voi sânteţi cei care îi permiteţi spaţiul de a fi
dictatori. Când voi vă uitaţi la conducătorii voştri, voi într-adevăr vă uitaţi la voi înşivă, într-un fel la
naţiunea voastră, şi la comunitatea voastră. Ei sânt cine sânteţi voi.
Noi nu facem nici o predicţie a ceea ce o să se întâmple în lunile următoare, deşi s-ar putea să fie o
călărie sălbatică pentru voi toţi! Noi nu luăm partea nici unei părţi. Asta este simplu o expresie a
dualităţii. Noi vă sugerăm vouă să staţi în centrul vostru prin acest timp dificil, prin acest război dificil,
prin timpul financiar de sus şi în jos, prin timpul în care mulţi oameni în jurul vostru îşi pierd balanţa.
Întrebarea de la Shaumbra 8: Salut Tobias. Asta este o continuare a întrebării anterioare. Este o
referinţă la situaţia politică curentă în lume şi rolul Shaumbrei şi a lucrărtorilor de iluminare mergând în
lume cu adevărul nostru şi încrederea noastră în pace, şi punând asta afară în lumea fizică.
Tobias: Şi cum ai vrea să faci asta? (Râsete din audienţă).
Shaumbra 8: Să merg afară în lume şi să spun adevărul meu.
Tobias: Şi care este adevărul tău? (Râsete din audienţă şi de la cel care întreabă) Este adevărul tău o
agendă? Este adevărul tău bazat pe o carte? Sau, este bazat pe ce ai descoperit pentru tine însuţi? Cum te
exprimi şi cum împarţi ceea ce ai descoperit pentru tine, şi în sinea ta?
Shaumbra 8: Eu împart dragostea mea ceea ce pun afară pentru toată lumea, pentru toate partidele care
sânt implicaţi în asta. Şi întrebarea mea este...totul este cuprins în acea linie între faptul de a sta în
adevărul tău şi de a lua acţiunea afară în lume.
Tobias: Într-adevăr. Şi ce se întâmplă aici în acest proces , este că tu nu trebuie să faci aproape nimic
până ce asta nu vine la uşa ta. Şi atunci este timpul să dansezi cu asta. Ce noi înţelegem prin asta, că nu
este nevoie să fi vigilent. Nu este nevoie să mergi afară şi să proclami la lume că ei trebuie să facă un
lucru sau altul.
Ce am spus tot timpul la Shaumbra, este să învăţaţi să menţineţi divinitatea voastră. Atunci oamenii o
să vină la voi, rând pe rând, sau în grupuri şi poate în grupuri largi. Ei o să vină să vadă ce este ceea ce
voi aveţi. Ei o să fie inspiraţi de divinitatea voastră proprie fiind exprimat prin condiţia voastră umană şi
nu prin cărţi, cuvinte sau orice fel de demonstraţie.
Asta este o Energie Nouă, şi este diferit faţă de cea veche. Voi nu trebuie să mergeţi afară şi să
fluturaţi steaguri sau semne. Voi nu trebuie să încercaţi să salvaţi lumea. Lumea este bine. Lumea joacă
un joc chiar acuma, având o distracţie de sine stătătoare. Când cei care sânt obosiţi să joace acel joc o să
vină la voi, atunci este timpul pentru voi să lucraţi cu ei. Atunci este timpul.
Noi iubim pe Shaumbra mult, pentru că voi vreţi să faceţi multe. Voi vreţi să fiţi activi. Voi vreţi să
mergeţi afară şi să schimbaţi lumea. Dar, dragi prieteni, lumea care este gata pentru schimbare, o să vină
la voi. Atunci, v-a fi momentul în care o să ştiţi ce să faceţi.
Mulţi dintre voi întreabă, “Ce aş putea să fac eu Tobias când eu o să aud bătăi în uşa mea şi oamenii o
să vină la mine? Ce aş putea să fac?” Voi trebuie să fiţi în moment. Şi dacă încă nu sânteţi siguri ce să
faceţi, dacă răspunsul nu a venit la voi, staţi cu ei în moment şi inspiraţi înăuntru viaţa. Este un lucru
minunat. Atunci o să ştiţi ce să faceţi.
Noi vă onorăm, pentu că voi vedeţi durerea în lume. Şi, voi vedeţi potenţialul lumii care o să devină
un loc de dragoste adevărată. Voi vedeţi lumea devenând un loc unde fiecare uman o să ştie cine este şi
că ei fac parte din unitate. Ziua aceea soseşte. Asta o să i-a ceva timp. De aceea este că voi sânteţi aici.
De aceea este că toţi Shaumbra sânt aici - să ajute unul pe altul, şi atunci o să ajute pe restul. Ei o să vină
la voi. În acelaşi timp Shaumbra staţi acolo, staţi unde sânteţi. O să fie un timp dificil ce o să vină. Sânt
multe imbalanţe pe care noi vedem de pe partea noastră. Noi nu ştim încă ce o să aleagă umanii ca să
experienţeze. Dar, noi putem vedea că poate o să fie un timp de călărire. Posedaţi divinitatea voastră. Şi
înţelegeţi, dargi prieteni, că nu există moarte. Fiţi plini de viaţă în fiecare moment.
Noi o să revenim luna viitoare. În acelaşi timp, noi o să megem cu voi prin multe experienţe. Noi o să
fim aici ca să impărţim totul cu voi. Dar în acest timp să înţelegeţi, că pentru cei sute de suflete care au
trecut pe partea noastră, ei au văzut ceva ceea ce ei nu au văzut înainte pe Pământ. Voi a-ţi făcut o
diferenţă. Ei o să vorbească despre asta pe partea noastră. Ei o să-şi aducă aminte de asta când o să se
întoarcă pe Pământ în formă umană.
Noi vă iubim şi voi nu sânteţi niciodată singuri.
ŞI AŞA ESTE!

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE


“SHOUD 3: TRĂIND ÎN DOUĂ LUMI”
13 OCTOMBRIE 2002

Tobias: Şi aşa este, dragi prieteni, că noi ne adunăm ca o familie, ca Shaumbra şi cei care ne-am
cunoscut pentru aşa un timp lung. Energia de astăzi este dulce. Într-adevăr asta este energia celora care
înaintează, a acelora care se mută în Energia Nouă. Este energia celora care au îndrăznit să întrebe; “De
ce sânt eu aici? De ce sânt eu pe această planetă în acest timp? De ce sânt eu aici...ca o sclipire a
Dumnezeului...ca şi identitatea a Tot Ce Este? De ce sânt eu aici?”
Voi a-ţi îndrăznit să întrebaţi de ce! Asta a început trezirea şi deschiderea în sinea voastră. Asta vă ia
pe un drum care vă conduce într-o Energie complet Nouă. Voi mergeţi într-o Energie complet Nouă. Şi,
ce învăţaţi aici şi unde mergeţi de aici, restul o să vă urmeaze. Tot Ce Este urmează paşii voştri.
Voi mergeţi primii şi Tot Ce Este vă urmează. Toţi Arhanghelii. Toţi îngerii. Chiar şi spiritul vă
urmează paşii. Este dificil pentru voi să imaginaţi asta. Dar, pentru asta sânteţi voi aici. De aceea noi vă
onorăm aşa mult.
Dragi prieteni, dragi Shaumbra, scoateţi-vă pantofii. Scoateţi-vă pantofii acuma! Noi vă cerem să vă
scoateţi pantofii. Voi nu prea sânteţi în legătură cu pământul. Noi avem mult de lucru cu voi astăzi.
Dacă nu vă plac picioarele voastre şi voi gândiţi că ele miroase, (râsete din audienţă), atunci este timpul ca
să schimbaţi felul în care vă gândiţi despre voi înşivă şi despre corpul vostru. Mulţi dintre voi nu sânteţi
în contact cu pământul.
(Audienţa îşi scoate pantofii)
Acum, simţiţi talpa piciorului. Simţiţi covorul. Şi, da, da, cei care ascultă sau citesc aceste
rânduri...mulţi dintre voi deja v-aţi scos pantofii. Dar, pentru cei care nu şi-au scos încă, este timpul să o
facă.
Simţiţi energia care vine de la Gaia, de la Pământ. Asta intră în întregul vostru corp. Voi sânteţi ca şi
un pom cu rădăcini. Voi trebuie să aveţi energia Pământului. Voi trebuie să aveţi legătura cu pământul.
Mulţi dintre voi lucraţi doar de la jumătatea corpului. Este timpul ca să simţiţi asta în tot corpul vostru.
Acum că v-aţi scos pantofii, întindeţi picioarele voastre la cel de lângă voi, atingeţi degetele piciorelor
vecinilor. Simţiţi piciorul lor, (râsete din audienţă) Asta este un lucru bun, dragi prieteni. Voi vă ţineţi
picioarele voastre mult timp închişi în pantofi. (Mai multe râsete). Nu este de mirare că ele fac lucruri
ciudate la corpul vostru. Atingeţi laba piciorului celor de lângă voi. Şi, dacă nu este nimeni în jurul
vostru, atingeţi degetele de la celălalt picior al vostru, puneţi laba piciorului pe celălalt picior. Faceţi
legătura cu pământul înainte ca noi să continuăm.
În zilele mele când eu am umblat pe Pământ, noi am atins Pământul mereu. Noi nu am încălţat pantofi
interesanţi ca şi voi acuma. Pe partea noastră a voalului noi râdem câteodată de accesoriile pe care le
îmbrăcaţi pe picioarele voastre. Interesant.
Cum spuneţi voi - asta este moda! Astea au o formă interesantă! Noi credem că cu cât sânt mai bizare,
cu atât mai mult vă place vouă. (Râsete din audienţă)
Când voi vă scoateţi pantofii şi daţi voie la capătul nervurilor din talpa piciorelor să absoarbe energiile,
energiile naturale a Pământului...oh, atunci este că voi o să aveţi un ritm adevărat care intră în corpul
vostru. Asta combinat cu respiraţia voastră, dragi prieteni...asta vă v-a ajuta ca să fiţi în balanţă.
Noi avem mult de discutat astăzi. Şi ca şi în totdeauna, noi avem musafiri care vin aici. Este cineva
care vine astăzi, care nu a fost aici direct, dar energia lui a fost de jur împrejur. Cel care vine astăzi...voi
puteţi simţi...voi puteţi simţi energia lui, căldura lui. Voi puteţi spune că musafirul care vine aici vă
împunge, ceea ce v-a ajutat pe voi să vă treziţi.
Într-adevăr, este o energia cunoscută vouă, este a Arhanghelui Gabriel. Arhanghelul Gabriel este plin
cu culori strălucitoare de argint cu rozuliu, combinat împreună, rotindu-se ca un vârtej, intră în acest
spaţiu astăzi. Noi vă cerem pe fiecare dintre voi să simţiţi energia lui Gabriel. Simţiţi asta în respiraţia
voastră. Simţiţi prin picioarele...mâinile şi prin inima voastră.
Gabriel aşa cum ştiţi, este Arhanghelul care sună trompeta pentru sosirea Hristosului. Asta sânteţi voi.
Hristosul, este divinitatea voastră care se naşte în sinea voastră. Este Gabriel care a trimis sunetul care a
început trezirea voastră. El este arătat în picturile voastre ca cel care suflă în trompetă pentru sosirea
Timpurilor Noi.
Gabriel este cunoscut pe partea noastră a voalului ca Îngerul Naşterii. Ce voi naşteţi acuma este
divinitatea voastră proprie. Această lumină preţioasă a fost totdeauna în sinea voastră, dar a fost lipit de
şapte sigilii. Gabriel vine în ajutorul Mamei Maria în procesul naşterii voastre.
Gabriel vine la voi când voi căutaţi puterea ca să continuaţi călătoria voastră, pentru că el este cunoscut
pentru balanţa puterii şi înţelegerii lui. Când voi căutaţi putere, când voi sânteţi în orele voastre
întunecoase şi voi ne chemaţi pe noi, este Gabriel care vine la început şi el atunci aduce pe mulţi alţii.
Gabriel la fel aduce energia înţelegerii asociată cu naşterea Noului. El vă ajută la deşteptarea
înţelegerii voastre în sinea voastră. Gabriel ajută la deşteptarea înţelegerii a călătoriei voastre şi vă ajută
la eliberarea energiilor din trecut care au atârnat pe sufletul vostru. Înţelegerea ajută să eliberaţi povare de
vinovăţie şi frică şi ruşine.
Gabriel vine la voi în acest moment pentru că voi sânteţi aşa deschişi.Voi sânteţi plini de bucurii în
călătoria voastră. Voi sânteţi în întregime în momentul prezent. Voi a-ţi lucrat aproape cu Gabriel, în
special când voi dormiţi noaptea.
Gabriel are în vedere dezvoltarea Pământului Nou. Asta nu este o planetă, dar este diferit faţă de
Pământul pe care sânteţi voi, Pământul pe care simţiţi prin degetele picioarelor voastre. Într-adevăr este
un loc nou care se construieşte, o nouă conştienţă. Noi am vorbit nu demult pe partea cealaltă a lumii
(Olanda) cu un grup de Shaumbra, despre asta. Noi am vorbit despre câteva atribuţii. Şi noi o să
continuăm să discutăm despre asta mult mai mult, aşa cum mergem înainte.
Dar, să ştiţi, dragi prieteni, că nu este numai vorba despre viaţa voastră pe Pământ. Voi ajutaţi să creaţi
energiile Pământului Nou. Într-adevăr, când voi lăsaţi trupul vostru fizic din această viaţă, voi o să aveţi
la dispoziţie o alegere. Voi o să puteţi alege să veniţi înapoi pe această planetă Pământ ca să fiţi învăţători
pentru mulţi, să fiţi cei care o să fiţi iluminaţi, şi care au ajuns la înţelegerea cu ei înşişi. Voi puteţi să
alegeţi ca să veniţi înapoi pe Pământul acesta ca să fiţi îngeri călăuzi umani pentru alţii, care o să treacă
prin deşteptarea lor.
Cealaltă alegere o să fie ca să mergeţi pe ceea ce noi numim Pământul Nou. Din nou spunem că asta
nu este o planetă, dar câţiva din voi şi câţiva oameni de ştiinţă ai voştri au văzut ca o planetă ascunsă, cea
de a zecea planetă. Oamenii ştiinţifici nu o să vadă asta cu instrumentele lor ştiinţifice. Nu este nici o
planetă ascunsă, nici o planetă materială. Dar, este o energie care se construieşte şi care o să fie Pământul
Nou, locul Nou.
Voi o să puteţi să alegeţi să mergeţi acolo, pentru că voi a-ţi fost arhitecţii acestuia. Voi a-ţi fost
constructorii. Voi a-ţi construit şi a-ţi făcut munca pentru această planetă nouă. Noi o să vorbim despre
asta. Noi vom discuta asta într-o altă sesiune.
Gabriel se simte familiar cu voi, pentru că voi a-ţi lucrat cu el. Voi a-ţi lucrat cu el atunci când a-ţi luat
deciziile voastre şi când a-ţi mers prin experienţele voastre. Gabriel se alătură vouă în acest moment, şi o
să rămână aici până la sfârşitul timpului nostru împreună, astăzi. El o să continuă să lucreze cu voi,
continuă să fie aici ca un prieten, ca un călăuz, cel cu care voi lucraţi.
Acum, dragi prieteni, multe se întâmplă pe Pământ chiar acuma. În următoarele câteva luni alinierea
grilajului v-a fi completă. Asta este munca pe care face Kryon pentru mulţi ani. Kryon a aliniat grilajul
magnetic a Pământului, grilajul deasupra voastră, grilajul ce înconjoară Pământul in regatul de afară.
Alinierea acestui grilaj magnetic a luat loc pentru ca voi să puteţi aduce mai mult din divinitatea voastră
înăuntru. Energia divină nu necesar este conţinut în grilaj, dar grilajul înfluenţează cât puteţi aduce
înăuntrul energia divină a voastră.
Grilajul la fel crează puterea dualităţii. Grilajul la fel crează voalul. Într-adevăr voalul cauzează ca voi
să uitaţi cine sânteţi şi pentru ce sânteţi aici. Dar, conştienţa voastră şi conştienţa tuturor umanilor pe
Pământ, se schimbă acuma. Kryon, maestrul magnetic, a venit la această planetă cu anturajul lui ca să
ajusteze grilajul în aşa fel ca voi să puteţi aduce într-adevăr şi să ţineţi divinitatea voastră.
Acea muncă se apropie de sfârşit în următoarele luni. Nu este o dată specifică. Mulţi s-au întrebat,
“Este această dată în 30 decembrie 2002? Este oare data din 3 martie 2003?” Dragi prieteni, nu este o
dată specifică. Dacă voi a-ţi vrea să puneţi o dată în calendarul vostru şi să aveţi o sărbătoare pentru asta,
asta este bine. Dar, asta nu se întâmplă într-o dată specifică.
La sfârşitul acestui an, Kryon o să înceapă să plece. Kryon o să plece înafara drumului vostru ca voi să
puteţi poseda şi balansa divinitatea voastră. Voi o să fiţi în stare să aduceţi într-o cantitate mare energia
voastră divină.
Vibraţia Pământului o să treacă prin multe schimbări şi ajustări chiar acuma. Voi puteţi vedea asta
când o să citiţi titlurile din ziarele voastre. Este un efort vechi care ia loc, lupta între vechi şi nou. Voi o
să continuaţi să vedeţi asta pentru o perioadă de timp, dragi prieteni. Nu o să fie că toate problemele
voastre dispar atunci când se trece la anul 2003 în calendarul vostru. Într-un fel, lucrurile o să fie mult
mai intense de cât niciodată.
Cum este atunci când voi daţi la un copil un joc puternic să se joace? Câteodată este mai mult conflict
şi haos pentru ei căci ei nu ştiu cum să mânuiască asta.
Voi, dragi prieteni, cei care sânteţi Shaumbra, cei care vă conectaţi cu aceste vibraţii a Consiliului
Crimson, voi a-ţi realizat balanţa. Voi a-ţi realizat înţelepciunea cum să mânuiţi divinitatea voastră.
Dar, sânt mulţi pe Pământ în acest timp care simt un nou sens de schimbări şi un nou sens de putere în
sinea lor. Sânt mulţi umani care o să simtă lipsa călăuzilor şi comfortul lor în jurul lor. Şi asta o să
producă o imbalanţă pentru o perioadă de timp.
Atacurile teroriste mentionate în ziarele voastre...astea o să continue. Dar, astea nu o să aibă efect pe
voi, Shaumbra. Voi puteţi să staţi în mijlocul furtunii şi să fiţi perfect balansaţi. Voi puteţi fi în mijlocul
furtunii şi să nu fiţi afectaţi de ploaie, şi vânt, şi zguduiri a pământului. Voi înţelegeţi ce se întâmplă. Voi
înţelegeţi că voi continuaţi să trăiţi şi continuaţi să mergeţi înainte. Şi, voi înţelegeţi că totul o să vină la
voi. Tot de ce aveţi nevoie vine la voi. Noi o să vorbim mai mult despre asta astăzi.
Sânt lovituri de sabii peste pământul vostru în acest timp. Este ameninţarea războiului. Este o dorinţă
pentru schimbare şi asta câteodată aduce conflict. Câteodată ca să vă mutaţi în energia Nouă, aşa cum
ştiţi, asta cere o bătălie interioară în voi. Voi toţi aici a-ţi experimentat asta.
Sânt bătălii pe dinafară, condiţiile karmice vechi care cer să fie balansate, care cer să fie rezolvate.
Sânt imbalanţe care sânt cauzate atunci când prea multă Energie Nouă este la dispoziţia umanilor - şi alte
Energii Noi sânt aduse din alte părţi din întregul univers. Asta crează imbalanţă.
Voi treceţi printr-o perioadă de mari schimbări acuma. Staţi în moment, şi voi nu o să fiţi afectaţi de
aceste lucruri. Uitaţi-vă la bursa voastră şi propriul vostru ban care se duce în jos şi în jos. Orice sughiţ în
sistemul vostru, orice îngrijorare pentru faptul că lucrurile s-ar putea să nu fie aşa cum erau ieri, cauzează
panică, cauzează frică şi nesiguranţă, şi, de aceea, bursa merge în jos. Asta poate se ridică, într-un fel de
sine stătător.
Voi o să continuaţi să vedeţi asta. Noi am vorbit despre asta mai mult de un an. Noi am spus că o să
fie căderi în burse, apoi câştig de necrezut şi din nou mai multe căderi. O să fie ca o călărie. Voi o să
continuaţi să vedeţi asta.
Da, noi ştim, dragi prieteni, că asta afectează pe mulţi dintre voi pesonal. Cuibul vostru, perina voastră
pentru viitor, siguranţa voastră dintr-o dată a dispărut. Asta vă cauzează multe îngrijorări. Şi voi vă
plângeţi la spirit noaptea. Voi spuneţi, “Dragă Dumnezeule, ce nu fac eu bine? De ce se întâmplă asta?”
Totul este apropriat. Asta vă învaţă ca voi să trăiţi în moment. Vă învaţă că voi nu trebuie să plănuiţi
toate aceste lucruri în viitor.
Asta este un punct unde lui Cauldre (Geoffrey Hoppe), nu îi place ceea ce spunem (Râsete din
audienţă) El ştie că o să primească multe întrebări. Dar, dragi prieteni, noi repetăm, este că asta vă învaţă
în moment, să fiţi tot ce sânteţi voi.
Voi o să continuaţi să vedeţi toate acele învălmăşeli în toată lumea. Asta este apropriat. Sânt cicluri de
energii. Sânt cele joase şi înalte, şi astea lucrează împreună. Cele joase sânt la fel de importante ca şi cele
înalte. Când voi mergeţi în cele joase în călătoria voastră, asta crează un moment şi o energie care o să
împingă pe voi într-o întreagă conştienţă nouă. Nu este o serie de cicluri în sus şi jos care urmează un
drum liniar. La un punct anume asta vă împinge la o conştienţă nouă.
Ciclurile de sus şi jos a Pământului vostru sânt la fel de importante. Când voi vedeţi astea că se
întâmplă în jurul lumii, când voi vedeţi toate acele scuturări şi când auziţi vorbind despre război, staţi în
spatele zidului scurt. Ieşiţi afară din dualitate pentru un moment. Intraţi în graţia divinităţii voastre
proprii. Uitaţi-vă bine ce se întâmplă cu adevărat, nu ce apare la suprafaţă şi ce este scris în ziarele
voastre. Staţi în spatele zidului scurt şi priviţi ce se întâmplă într-adevăr.
Şi, într-adevăr...Cauldre ne opreşte aici! (Râsete din audienţă şi Tobias face o pauză) Noi ajungem la o
înţelegere acum. (Mai multe râsete şi încă o pauză) El a fost de acord ca noi să continuăm (Mai multe
râsete)
Dragi prieteni, noi ştim că mulţi dintre voi vă rugaţi pentru pace, chiar acuma. Asta este bine. Dar, nu
este chiar lucrul potrivit pentru cine este iluminat, Divin Uman, să se roage în acest moment. Şi din nou
spunem, înţelegeţi mai întâi pentru ce voi vă rugaţi. Înţelegeţi dinamicitatea a ce se petrece înainte ca voi
să începeţi să vă rugaţi pentru pace.
Noi ştim că rugăciunile voastre vin din inima voastră iubitoare, un loc ce într-adevăr doreşte rezoluţie
şi balanţă. Dar, câteodată când voi vă rugaţi pentru pace, voi de adevăratelea puneţi o pătură peste
problemă. Voi încercaţi să acoperiţi o rană care are nevoie de un tip diferit de atenţie.
Câteodată rugăciunea pentru pace face ca inevitabilul să se întârzie, dar asta din contra cauzează ca
conflictul să se încălzească şi să se intensifice.
Dragi prieteni, staţi în spatele zidului scurt, şi înţelegeţi ce se petrece în lumea voastră chiar acuma.
Când voi ajungeţi la o nouă iluminare, atunci voi o să ştiţi ce să faceţi. Voi o să ştiţi ce să faceţi. Ca divini
umani, voi puteţi să faceţi mai mult ca să schimbaţi conştienţa planetei în loc să vă rugaţi pentru ceva ce
voi nu prea înţelegeţi.
Când voi aveţi pace şi balanţă şi integrare în sinea voastră, când voi a-ţi transmutat teama veche şi
vinovăţia veche care sânt în sinea voastră şi a-ţi transmutat asta într-o înţelepciune şi energie divină, dragi
prieteni, asta face ca conştienţa planetei să se schimbă. Voi nu trebuie să faceţi nimic specific la acest
punct. Vibraţia voastră v-a schimba pe cei care sânt în jurul vostru. O să schimbă situaţii şi probleme şi
poate o să permite la câteva conflicte care există să găsească o cale de a se rezolva de sine stătător într-o
manieră sănătoasă şi pozitivă.
Atâta timp cât sânt umani pe Pământ, o să fie conflict. Când umanii ajung să fie Divini Umani, atunci
conflictul o să dispară. Atâta timp cât sânteţi aici, voi o să locuiţi într-o lume care este plină de conflicte.
Să nu uitaţi călătoria voastră. Să nu uitaţi conflictul ce l-aţi avut în sinea voastră. Să nu uitaţi cum a-ţi
rezolvat asta. Asta nu a ascuns conflictul vostru propriu sub preş. Asta s-a adresat lucrului. Şi, da, noi
ştim că a fost dificil.
Nu demult câţiva au simţit o activitate galactică intensă. Voi a-ţi simţit că se întâmplă multe afară, în
locurile multi-dimensionale a universului. Voi simţiţi o atragere. Voi simţiţi că energia voastră este trasă
spre planete şi galaxii. Voi ştiţi că ceva se întâmplă acolo afară.
Câţiva simţiţi o comunicare pe care voi a-ţi numi o comunicare a extratereştilor. Noi numim asta
trecutul vostru. Noi vrem să clarificăm asta înainte ca să fie puse întrebări ca de exemplu, “Ce se
întâmplă acolo afară? De ce simt eu toate aceste activităţi în alte regate?” Activitatea nu este numai în
universul vostru fizic. Voi simţiţi activitatea şi din partea noastră a voalului.
Este multă activitate aici la noi ca şi pe Pământ, chiar acuma. Este multă transformare a energiilor
vechi în Energia Nouă, chiar acuma. Pe partea noastră a voalului noi ne pregătim pentru Energia Nouă,
despre care noi o să vorbim mai târziu. Universul se schimbă pentru că voi vă schimbaţi. Trecutul vostru
se schimbă pentru că voi eliberaţi. Voi eliberaţi. Viitorul este trecutul vindecat. Vindecarea are loc
acuma.
Voi puteţi simţi activitatea acolo afară. Voi puteţi simţi schimbările energiilor în jurul vostru. Voi
simţiţi că soluţii apar.
Şi, voi puteţi simţi la fel că sânt energii care nu vor să se schimbă în cel Nou, ca şi energia pe Pământ
în acest timp.
Ei se ţin de cărţile vechi şi reguli vechi. Lor le este frică că identitatea lor v-a fi anihilată la
schimbarea în Energia Nouă. Şi, într-un sens ele au dreptate. Într-un sens identitatea veche se v-a
schimba. Ele nu o să fie capabile să se ţine de faptul a cine ele au crezut că au fost.
Sună asta familiar, dargi prieteni? Este asta ca şi prin ce treceţi chiar acuma în viaţa voastră proprie - o
parte din voi se ţine de cea Veche şi nu vrea nicicum să dea drumul, având frica de moartea identităţii?
Este adevărat. Identitatea se v-a schimba pentru totdeauna. Dar, de la asta o să vină o nouă identitate
şi o nouă înţelegere a cine sânteţi voi, toate astea pentru că voi puneţi întrebarea, “de ce”
Daţi voie să vorbim un moment despre călătorie, călătoria voastră care a traversat multe vieţi, şi multe
feluri de vieţi, chiar înainte ca voi să veniţi pe Pământ. Călătoria voastră v-a luat de la regat prin Zidul de
Foc şi până la acest moment în care voi staţi. Daţi voie să vorbim despre înţelegerea umană a călătoriei
voastre.
Voi v-aţi gândit că a-ţi mers de la punctul A la punctul B. Voi a-ţi călătorit într-un drum liniar în
călătoria voastră. Noi vă vedem metaforic conducând maşina voastră în josul drumului, conducând
primejdios cu o viteză continuă. Portbagajul este plin cu valize...valize foarte pline...umplute cu lucruri.
(Râsete din audienţă) Şezutul din spate este plin cu hărţi şi calculatoare pentru ajutorarea navigaţiei şi
lucruri ce voi gândiţi că mai aveţi nevoie în călătoria voastră, şi încă alte lucruri.
Voi aproape zburaţi pe drumul principal în urmărirea şi căutarea identităţii voastre proprii şi
înţelegerea a cine sânteţi şi de ce sânteţi aici. Voi mergeţi aşa de repede pe acel drum că voi rar luaţi o
oprire. Voi conduceţi foarte repede, atât de repede cât poate maşina, dar neştiind unde mergeţi, dar ştiind
că voi trebuie să fiţi acolo în scurt timp. (Râsete din audienţă). Noi vă vedem în această urmărire, în
această călătorie.
Voi vă opriţi la o staţie de odihnă doar ca să vă umpleţi rezervorul şi să mergeţi la toaletă. (Râsete din
audienţă). Şi chiar atunci, dragi prieteni, voi mergeţi la toaletă aşa de repede încât faceţi o injustiţie la
sistemul vostru fizic! Voi nu luaţi timpul ca într-adevăr să faceţi lucrurile cum trebuie. Voi sânteţi
grăbiţi. Şi atunci la amuzamentul nostru, noi vă vedem că săriţi, hop înapoi în maşină şi beţi cafea sau
ceva răcoritor. (Mai multe râsete). Asta este drumul vostru. Liniar şi în viteză cu puţine opriri.
Noi am primit un şoc acum câteva luni când voi a-ţi decis să luaţi un sfârşit de săptămână liberă de la
activitatea voastră. (Este vorba de oprirea pentru un sfârşit de săptămână de odihnă în luna August) Noi
am ştiut despre ce o să vorbim astăzi. Voi v-aţi gândit că a fost timpul ca să luaţi o pauză ca să reînnoiţi
sistemul vostru. Noi vă aplaudăm că recunoaşteţi necesitatea acestei pauze. Dar, totodată este un lucru
frumos, pentru că noi o să folosim acest exemplu ca să înţelegeţi noul model a Energiei Noi.
Deci sânteţi la punctul de conducere de la A la B pe drumul vostru liniar, conducând în cea mai mare
viteză, luând doar câteva pauze cât este posibil. Asta a fost felul energiei Vechi. Într-adevăr pe parcursul
drumului voi a-ţi învăţat multe. Voi a-ţi obţinut multe prin experienţele voastre. Voi a-ţi învăţat multe
despre voi înşivă.
Dar, în Energia Nouă este diferit. În Energia Nouă voi vă retrageţi pentru un stop de odihnă. Voi
parcaţi maşina voastră. Voi deschideţi portbagajul şi aruncaţi toate valizele. (Râsete din audienţă) Voi
aruncaţi toate hârtiile şi toate ajutoarele de navigaţie electronicele şi calculatoarele şi toate celelalte
lucruri care sânt înghesuite în maşina voastră...şi, celularele voastre (mai multe râsete) Voi aruncaţi astea,
dragi prieteni, pentru că voi nu o să aveţi nevoie de astea niciodată.
Atunci voi o să vă opriţi pentru un moment şi o să vă bucuraţi de Pământul de sub picioarele voastre şi
aerul pe care inspiraţi în plămânii voştri. Voi o să vă bucuraţi pentru un moment de scenariul în jurul
vostru. Voi vă gândiţi că, “Asta este incredibil, pentru că eu nu am observat asta înainte - eu am călătorit
foarte repede. Eu am fost foarte ocupat urmărând această călătorie liniară de la punctul A la punctul B şi
eu nu am observat niciodată lucrurile în jurul meu. Eu nu am observat că erau animale pe copaci şi pe
terenuri verzi. Eu nu am observat niciodată căldura şi dragostea ce a venit de la Soare. Eu nu am
observat ce bine a fost să simt Pământul sub tălpile mele. Eu nu am observat cât de mult înseamnă să
respiri de adevăratelea”.
Aşa cum staţi aici la stopul de recreere, deodată lucrurile o să înceapă să se schimbe. Asta vă
înfricoşează, pentru că vouă nu prea vă plac schimbările aşa mult, nu-i aşa? Vouă nu vă plac schimbări.
Voi observaţi că maşina voastră, vehicolul vostru care v-a luat de-a lungul drumului la o viteză
primejdioasă acum începe să dispară, începe să dispară. Valizele pe care le-aţi aruncat grămadă, pe care
le-aţi scos din maşină, începe să dispară la fel.
Asta a fost doar o iluzie. A fost o iluzie până la un punct, dragi prieteni, când voi a-ţi fost gata să vă
opriţi. A fost o iluzie până ce a-ţi fost gata să vă mutaţi în Energia Nouă. Acum voi eliberaţi asta şi voi o
să vedeţi că asta dispare.
Atunci voi realizaţi ceva când voi vă uitaţi spre drumul pe care a-ţi călătorit. Drumul se mişcă şi voi
staţi foarte liniştiţi. Drumul se mişcă în Energia Nouă, şi voi rămâneţi pe loc!
Aşa cum voi continuaţi să vă miraţi, voi o să vedeţi că asta nu este doar un singur drum. Nu este doar
o linie dreaptă de la punctul A la punctul B cu o linie galbenă la mijloc. Voi realizaţi că sânt multe
drumuri, multidimensionale, şi care se intersectează la punctul vostru de oprire. Sânt drumuri care sânt în
sus şi în jos, şi se mişcă într-un unghi diferit. Câteva drumuri sânt chiar spirale, câteva apar că merg în
sus şi în jos, altele apar la prima vedere de a fi cu două benzi şi atunci se schimbă în patru benzi sau opt
benzi.
Toate drumurile se mişcă. Voi staţi liniştiţi. Asta este energia momentului, a celui de Acum. Asta
este energia timpului nou.
Voi v-aţi chinuit, încercând să înţelegeţi cum să faceţi ca lucrurile să meargă înainte. Voi a-ţi încercat
să aflaţi cum să continuaţi călătoria veche mergând cu cea mai mare viteză, cu toate că maşina veche în
care eraţi a început să se strice. Voi a-ţi încercat să aflaţi toate astea dragi prieteni, în felul Energiei
Vechi.
În Energia Nouă voi o să rămâneţi nemişcaţi şi balansaţi şi în totalitate prezenţi, în moment. Drumul
se v-a mişca. Noi v-am vorbit despre asta mai demult. Noi v-am dat o metaforă diferită. În acel timp voi
a-ţi început doar să ajungeţi la conştienţa unde voi puteaţi realiza şi înţelege cum viaţa într-adevăr
lucrează. Acum, noi putem să ne întoarcem la voi peste câţiva ani mai târziu cu acest mesaj. Asta
înseamnă a trăi în prezent.
Acum, noi spunem că drumul se mişcă, ce înseamnă asta? Asta înseamnă că lucrurile vor veni la voi.
Toate drumurile, toate mişcările energetice,o să treacă prin voi. Asta o să aducă totul apropiat la voi,
dacă asta este abundenţa, sau relaţii sau noi oportunităţi. Asta o să vină la voi, pentru că drumul se mişcă,
şi o să treacă prin voi. Aşa cum voi vă mutaţi în Energia Nouă, tot ce este apropriat o să vină la voi. Asta
a însemnat ceea ce noi am spus ca să, “ Dansaţi cu tot ce vine la uşa voastră din faţă”. Asta o să vină la
voi.
Multe, multe lucruri o să treacă în drumul vostru. Câteva din potenţiale, câteva experienţe sau oameni,
sau oportunităţi, energii care o să treacă prin voi. Voi nu trebuie să le îmbrăţişaţi. Permiteţi doar să treacă
prin voi.
Oamenii o să vină şi o să plece repede din viaţa voastră, şi înafara vieţii voastre. Asta nu înseamnă că
voi trebuie să vă ţineţi de aceştia. Asta înseamnă că ei au trebuit să fie atinşi de energia voastră aşa cum ei
merg în jos pe drumul vechi de la punctul A la punctul B. Astea sânt oportunităţi care o să vină la voi, şi
asta nu înseamnă ca să fie îmbrăţişaţi de voi. Astea doar sânt în trecere.
Vă aduceţi aminte când noi am vorbit că voi adăugaţi energia la gândurile voastre? Noi v-am dat
exemplu durerea de cap de la o altă persoană. Energia lor a emanat spre afară. Energia lor, energia
durerii de cap, a fost ca şi nişte băşicuţe care pluteau. Aşa cum trece prin voi, voi adăugaţi o atingere a
Energiei Noi a voastre care este într-o stare neutră. Asta poate fi activată de oricare persoană care alege
asta atunci când băşicuţele trec de la voi la ei.
Este ca şi oprirea voastră pentru odihnă, pe un drum marginal. Lucrurile o să vină în viaţa voastră şi o
să treacă, deci ei o să aibă oportunitatea să fie atinşi de energia voastră divină. Alte lucruri o să vină la
voi, şi astea o să se oprească puţin. Astea o să fie acolo ca voi să îmbrăţişaţi şi să dansaţi cu astea.
Asta poate să fie o relaţie. Asta poate să fie un loc de muncă. Poate să fie orice tip de oportunitate
nouă. Dar, o să vină la voi ca să o îmbrăţişaţi. Voi o să ştiţi dacă vă întrebaţi sinea voastră internă. Dar,
cu adevăratelea o să fie lucruri care se atrag la voi pentru care aveţi înţelegere şi înţelepciune şi experienţă
ca să mânuiţi asta.
Vă aduceţi aminte, dragi prieteni, când noi v-am vorbit despre Cuptorul de Graţie? Vă aduceţi aminte
că voi a-ţi pus problemele voastre în Cuptorul de Graţie pentru a avea o rezoluţie? Noi ştim că mulţi
dintre voi a-ţi făcut asta noaptea, punând o problemă de relaţie, sau de abundenţă, sau de sănătate în
Cuptorul de Graţie.
Aduceţi-vă aminte că noi am spus, “Permiteţi la divinitatea voastră să găsească soluţia. Permiteţi la
divinitatea voastră să fiarbă acea problemă până ce a fost gata pentru a pune la o parte” Atunci voi a-ţi
scos problemele din Cuptorul de Graţie şi a-ţi pus pe un grătar să se răcească. La un moment dat noi v-am
cerut ca să luaţi toate acele probleme care erau răsfirate în bucătăria din casa nouă şi să le aruncaţi în aer.
Atunci când voi a-ţi făcut asta, astea s-au transformat în lumini strălucitoare, lumini briliante şi jucăuşe
care reprezentau înţelepciunea a ceea ce a-ţi învăţat prin acele probleme şi dificultati.
Noi o să luăm acele lumini şi o să adaugăm la stopul vostru de recreere. Toate acele probleme,
reprezentate ca şi lumini albe, lumini dansatoare, înţelepciune ce a-ţi câştigat...acestea o să fie luminile
care iluminează oprirea voastră pentru recreere. Acestea o să fie luminile care o să atragă lumea şi situaţii
la voi. Astea sânt ca şi un cordon de lumini pe care voi puneţi în jurul staţiei voastre de recreere.
Au fost probleme pe care a-ţi fi vrut să le obţineţi - poate a fost o problemă de abundenţă - dar acuma
voi sânteţi experţi în asta. Problema principală ce a-ţi avut în trecut o să vină înapoi la voi prin alţi
oameni. Cei care au probleme de abundenţă o să observe şi o să vadă la un moment dat lumina care
reprezenta problema de abundenţă ceea ce a fost odată a lor. Şi aceşti oameni cu problema o să vină la voi
pentru călăuzire. Ei o să fie atraşi de voi.
Dacă problema voastră a fost să zicem despre relaţii...oh, dar voi a-ţi ajuns la o mare pricepere în aceşti
ultimii câţiva ani despre relaţii, şi despre cine sânteţi voi. Deci, nu este oare normal că ce o să vină la voi
când sânteţi în acea oprire de recreere, că o să fie cineva care la fel are o problemă de relaţii?
Luminile voastre proprii, care odată au fost problemele voastre şi pe care le-aţi pus în Cuptorul de
Graţie...lumina voastră proprie o să atragă la voi toate instrumentele şi toate resursele de care aveţi nevoie
pentru munca ce faceţi. Lumina voastră proprie, înţelepciunea voastră proprie din experienţele voastre de
dinainte o să atragă la voi acum abundenţă de care aveţi nevoie în viaţa voastră. O să atragă oameni. O să
atragă potenţialele de care aveţi nevoie. O să vină la voi atâta timp ce voi nu încercaţi să conduceţi pe
şosea cu o viteză primejdioasă.
Problemele pe care le-aţi avut în trecut o să atragă oameni şi circumstanţe apropiate pentru voi ca să
fiţi învăţători şi sfătuitori şi călăuzi pentru alţii. Este chiar simplu, dragi prieteni, dar o să ia puţină
muncă.
Voi o să rămâneţi în Acum. Voi o să rămâneţi în plini în prezent, plini cu viaţă şi vitalitate în Acum.
Asta numim noi, oprirea voastră de recreere.
Drumurile se mişcă. Drumurile se mişcă şi ele trec prin voi. Asta este energia Timpului Nou. Asta este
schimbarea în tiparul care permite vouă să atrageţi tot ce aveţi nevoie în acest timp.
Staţi în acum. Staţi în plină prezenţă. Înţelegeţi că o să vină la voi. Înţelegeţi că câteva lucruri o să
vină ca să fie atinşi de voi. Altele o să vină ca să danseze.
O să ia puţină muncă din partea voastră ca să fiţi în prezent. Voi sânteţi obişnuiţi să fiţi în trecut sau să
vă îngrijiţi despre viitor. Trecutul, dragi prieteni, v-a omorât. Ca să trăiţi în trecut, asta crează o perioadă
de moarte. Când voi trăiţi în trecut, voi gândiţi despre ce s-a întâmplat înainte. Asta trimite un semnal la
sistemul vostru, la biologia voastră, şi începe procesul de moarte.
Când voi trăiţi în viitor...când voi vă îngrijoraţi că ce o să se întâmple...când voi vă îngrijoraţi ce o să
se întâmple când vă pensionaţi...când voi vă îngrijoraţi cum o să se arate lumea în 10 sau 15 ani în
viitor...dacă vă îngrijoraţi dacă o să primiţi hârtia rozulie săptămâna viitoare...asta vă cauzează o sufocare,
o sufocare, o stingere a focului divinităţii care se naşte în sinea voastră. Trecutul vă omoară. Viitorul vă
sufocă.
Trăiţi în Acum, în moment, în plină prezenţă, în plină disponibilitate de ce este nevoie când acele
lucruri vin la voi. Asta este energia a Timpului Nou. Asta este schimbul tiparului ce o să fie aşa
important, în special în lunile următoare. Noi ştim că asta este energia Timpurilor Noi pentru că noi
vedem asta în locul pe care noi numim Pământul Nou.
Acum, dargi prieteni, este timpul pentru voi ca să vorbiţi. Eu, Tobias, am spus destul pentru o perioadă
de timp aici. Este timpul ca Shoud-ul să înceapă. Este timpul pentru Gabriel, pentru Maria, Metatron,
Tobias şi alţii să se retragă pentru un moment...să luăm scaunele noastre...să scoatem pantofii...să stăm şi
să ascultăm ce are Shaumbra să spună. Noi luăm un moment ca să ajustăm energiile. Şi ce o să auziţi este
vocea fiinţei voastre proprii.
Shoud 3 începe.
Noi sântem Shaumbra. Noi sântem familie. Noi avem o voce, şi avem multe voci.
Noi mergem în două lumi. Noi trăim în două lumi în acest timp. Ce găsim noi este că asta poate să fie
problematică - o parte din noi în Energia Veche şi o parte în cea Nouă. Noi găsim că asta crează problema
ca atare, dificultatea proprie. Asta încearcă să ne tragă în diferite direcţii câteodată.
Mulţi dintre noi vrea să se mută în energia Nouă. Dar, noi ne găsim că trăim în lumea Energiei Vechi.
Câteodată noi găsim că noi pur şi simplu nu ştim cum să balansăm pe amândouă. Noi găsim, aşa cum
spunem în limba noastră umană proprie, că sântem între ciocan şi nicovală.
Dar, noi facem progrese în balansarea celor două energii. Noi ajungem la înţelegeri noi a lucrurilor,
chiar şi despre sănătatea noastră proprie, cum trupul nostru răspunde. Trupul nostru care a fost construit
în Energia veche, caută să se revitalizeze singur în Energia Nouă.
Trupul nostru caută noi tipuri de mâncare. Nimic nu este apropriat pentru noi...cu excepţia ciocolatei.
(Râsete din audienţă) Trupul nostru nu este satisfăcut cu ce vedem noi pe rafturile din magazine.
Dar, nimeni încă nu a descoperit nici un fel de mâncare sau nutriţie pe care corpul nostru cere. Deci
noi trebuie să ne adresăm la mâncărurile vechi. Noi ajustăm energia lor înainte ca să luăm astea în corpul
nostru.
Asta este un exemplu de dificultate trăind în două lumi în acelaşi timp. Noi am ştiut că o să fie dificil
înainte ca să ajungem la acest punct. Noi ne-am aşteptat să fie dificil. Dar, noi nu am realizat ce a
însemnat asta.
Noi găsim ca să mergem la lucru devine tot mai dificil pentru noi. Noi ne uităm la sistemul energiei
Vechi şi lumea care apare viguroasă. Este dificil ca să spunem lor că este o nouă cale, un drum dificil, din
cauza ierarhiei care s-a construit în multe companii. Noi găsim foarte obositor şi parcă ne usucă ca să fim
în serviciul Energiei Vechi.
Noi dorim să avem o nouă înţelegere în oamenii care lucrează în jurul nostru şi oamenii pentru care
lucrăm noi. Noi nu sântem siguri care este răspunsul, pentru că noi ne-am împotmolit în multe căi a
gândirii noastre pe care am avut despre abundenţa noastră. Poate în Energia Nouă noi o să găsim un drum
mai bun!
Relaţiile noastre, la fel au fost bazate în Energia Veche. Noi am început astea în Energia Veche.
Câteodată este dificil. Este dificil să ne adresăm la prietenii vechi, chiar la câţiva care fac parte din
familia noastră sau cei cu care ne-am căsătorit. Câteodată este foarte dificil să ne adresăm la copii noştri.
Noi ştim că nu este apropriat să încercăm să-i schimbăm. Dar, este dificil câteodată să trăim în două lumi
în acelaşi timp.
Noi avem nevoie ca să ieşim din asta din când în când. Câţiva dintre noi sânt surprinşi, pentru că noi
nu ne-am gândit că o să avem nevoie de atâta timp, atâta timp preţios pentru noi înşine. Dar, noi gâsim că
acum asta este foarte important. Noi gâsim că este o plăcere să ne alăturăm la alţi Shaumbra, pentru că
găsim o înţelegere, chiar dacă nu sânt spuse cuvinte. Şi la fel este o înţelegere când ne aminteşte despre
relaţii.
Trăind în două lumi în acelaşi timp este dificil, chiar trăind în două lumi în sinea atitudinii noastre
proprii şi percepţia a cine sântem noi. O parte din noi vrea comfortabilul Vechi, o altă parte din noi vrea
neapărat să se mută în Energia Nouă. Este dificil să trăim în sinea noastră proprie în cele două lumi. Noi
ne-am gândit că am eliberat totul, dar noi găsim că mai este mult de eliberat, mai multe straturi. Nouă ni
se pare câteodată că nu se mai termină. Este foarte dificil să trăim în două lumi în acelaşi timp.
Noi găsim că sânt unelte care ies la iveală. Astea nu sânt unelte pe care noi le-am aşteptat. Astea sânt
unelte simple. Când noi le punem la folosire astea vin ca să ne servească foarte bine în multe căi
neaşteptate.
Ca Shaumbra, noi învăţăm importanţa RESPIRAŢIEI. Noi nu ne-am gândit că asta o să fie un
instrument atât de puternic. Respiraţia dă suflare la flacăra divină din sinea noastră. Respiraţia adâncă ne
ajută să fim în moment. Respiraţia adâncă învigorează sistemul nostru. Respiraţia este acceptarea trăirii.
Noi am crezut că o să fie ceva mult mai complex, aceste unelte pentru Energia Nouă. Noi am găsit că
respiraţia conştientă ne deschide. Asta ne ajută să eliberăm mult din stresul nostru şi mult din tensiunea
noatră.
Noi la fel am găsit că o altă unealtă în Energia Nouă este de a SIMŢI. Noi învăţăm să simţim mai
întâi, şi după aceea ne gândim. Noi învăţăm să gândim prin simţirea noastră în loc să împingem totul
prima dată prin capul nostru pentru analizare. Noi învăţăm că este un nou tip de inteligenţă în sinea
noastră care transcende calea veche ceea ce noi putem numi gândire. Asta este conţinut în simţirile
noastre.
Aşa cum SIMŢIM mai întâi, şi după acea gândim, noi la fel devenim foarte senzitivi. Senzitivitatea
este minunată pentru că noi simţim şi înţelegem lucrurile ca niciodată. Dar, câteodată aşa cum trăim în
două lumi, senzitivitatea este dificilă pentru că noi simţim durerea altor oameni. Noi simţim efortul lor.
Noi putem simţi chiar şi în sinea noastră ceea ce noi nu am ştiut că a fost acolo.
Noi învăţăm că una dintre uneltele Energiei Noi, este să gândim cu simţirea noastră. Este un loc pentru
logică, şi este un loc pentru analize. Dar, înţelepciunea nu vine de la creier. Asta vine de la simţirea
noastră.
Trăind într-o singură lume a fost destul de dificil...şi acum noi trăim în două lumi. Dar, aşa cum trăim
în două lumi, noi găsim că este o altă unealtă simplă, o unealtă foarte simplă. Este conştienţa momentului,
CONŞTIENŢA MOMENTANĂ”. Este de a fi în moment, complet prezent. Din nou, noi nu ne-am fi
gândit că o să fie aşa de simplu ca să fim în Acum...să nu ne îngrijorăm pentru trecut, pentru că noi am
eliberat asta...să nu ne îngrijorăm pentru viitor, pentru că noi nu am creat asta încă. Când noi sântem
complet prezenţi în Acum, în acest moment, noi sântem balansaţi.
Aşa cum noi toţi stăm aici ca Shaumbra, viaţa este balansată. Viaţa curge. Lucrurile sânt aşa cum
sânt. Şi în asta este perfecţiune de sine. Aşa cum stăm în moment, energia noastră nu se scurge în trecut
sau în viitor. Energia noastră este conţinut în plin şi în moment.
Când noi sântem în moment, o potrivire poate să ia loc. Când noi sântem în moment, noi facem o
pauză lungă pentru corpul nostru, ca asta să vină înapoi în alinierea naturală. În moment, trupul nostru se
ajustează de la Energia Veche în cea Nouă. Noi îi dăm o şansă ca să auto alinieze.
Când sântem în moment, emoţiile noastre poate să vină înapoi în balanţă. Emoţiile noastre au fost
împrăştiate peste multe teritorii în trecut. Stând în acest moment, respirând, emoţiile noastre se pot alinia
de sine stătător. Trupul nostru...emoţiile noastre... mintea noastră...se realiniează natural.
Aşa cum noi trăim în două lumi, noi ajungem să înţelegem că DRUMUL SE MIŞCĂ, că noi putem să
stăm în moment, şi asta o să vină la noi. Atunci, noi avem o responsabilitate să acţionăm cu orice este,
asta poate să fie o persoană, un servici, o oportunitate, o problemă. Când asta vine la noi şi când sântem
siguri că este apropriat să dansăm cu asta, atunci avem o responsabilitate ca să facem ceva cu asta.
Noi numai trebuie să ne grăbim în josul drumului. Noi numai trebuie să călărim în nişte destinaţii
necunoscute. Noi putem să fim în moment. Drumul se mişcă în jurul nostru şi ne aduce tot ce este
apropriat nouă.
Trăind în două lumi în acelaşi timp, este o solicitare ce noi nu am aşteptat. Dar cu uneltele noi -
respiraţia adâncă, a fi în moment, simţire şi acceptare ca totul să vină la noi - noi învăţăm să ne ajustăm la
asta.
Ca Shaumbra noi ştim că noi am ales o muncă provocatoare. Ca Shaumbra noi ştim că avem de învăţat
pe alţii. Şi noi am învăţat la fel despre Energia Nouă. Ca Shaumbra noi ştim că noi creăm energiile
Pământului Nou. Dar, la fel noi ajutăm să ajustăm vibraţiile Pământului Vechi.
Noi trăim în două lumi. Noi sântem Shaumbra.
Tobias: Eu, Tobias, mă reîntorc pentru un moment aici, ca să vă aplaud pe voi toţi pentru înţelegerea la
care voi a-ţi ajuns.
Eu vreau să vă aplaud pentru munca pe care o faceţi în Shoud. Mulţi dintre voi în lumea întreagă
începe să-şi exprime divinitatea lor de sine. Asta este un pas important în progresul vostru propriu.
Vorbiţi cu inima şi sufletul celora care se adună cu voi. Vorbiţi cu inima voastră proprie şi sufletul vostru
propriu. Noi vă încurajăm toate astea în grupurile voastre de Shaumbra în toată lumea.
Să nu vă îngrijoraţi dacă cuvintele care ies din gura voastră seamănă cu ale voastre. Asta este
apropriat. Când cei care mediază şi cu care noi lucrăm, când ei încep comunicarea, vocea care iese din
gura lor sună ca şi vocea lor proprie pentru prima dată, ei poate să afirmă asta. Când voi începeţi Shoud-
ul, voi începeţi un proces care într-adevăr posedă cine sânteţi voi, într-adevăr exprimând cine sânteţi voi.
Şi aşa este, dragi prieteni, că noi am vorbit vouă despre un nou tipar. Asta o să ia puţină gândire. Noi
deja auzim acele întrebări de ale voastre despre asta! Şi asta este bine.
Noi am fi bucuroşi să răspundem la orice întrebare pe care aveţi după o scurtă pauză. Noi o să venim
înapoi aici. Noi vă cerem ca să veniţi la microfon şi să ne vorbiţi, să puneţi întrebări, să spuneţi o
experienţă de Shaumbra din toată lumea. Da, într-adevăr să nu vă reţineţi să veniţi la microfon, şi să
spuneţi despre ceva prin care a-ţi trecut. Nu trebuie să fie neapărat o întrebare pentru Tobias.
Noi ne întoarcem în câteva minute. Dar, până atunci, dragi prieteni, noi ştim că voi trăiţi în două lumi.
Dar, să ştiţi că sânt mulţi pe partea noastră care include şi pe Gabriel - care a suflat trompeta tot timpul cât
noi am vorbit astăzi, puţin a fost iritator, (râsete din audienţă) - care include pe Gabriel care ni se alătură
vouă în Acum. Pentru că într-adevăr voi nu sânteţi niciodată singuri!
ŞI AŞA ESTE!

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE


“SHOUD 3: TRĂIND ÎN DOUĂ LUMI” - ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
13 OCTOMBRIE 2002

Tobias: Şi aşa este, dragi prieteni, că noi continuăm să menţinem şi să împărţim această energie
împreună. Noi ne uităm la voi. Chiar şi cei care citesc acest material, noi putem să vă vedem. Noi ne
uităm la voi,şi noi vedem multă dragoste în inima voastră. Noi vedem o dorinţă de împlinire a
promisiunilor. Noi vedem o înţelegere pentru alţii şi pentru Pământul vostru şi pentru călătoria prin care
trec toţi.
Voi într-adevăr sânteţi pionieri, cei care aleg şi trec prin ceea ce nu a fost cunoscut până acum câţiva
ani în urmă. Dar, acum voi şi noi şi Tot Ce Este, ajung la înţelegerea a ce înseamnă şi ce este această
Nouă Energie. Noi toţi ajungem să înţelegem potenţialul de integrare a divinităţii, integrarea că “Şi Voi
Sânteţi Dumnezeu” în viaţa voastră de umani pe Pământ.
Acest moment este ca un cadou. Momentul în care noi sântem chiar acuma, este un dar pentru noi.
Noi dăm înapoi vouă darul dragostei şi înţelegerii. Fiind în moment ca şi acuma, asta deschide noi
oportunităţi, deschide potenţiale ceea ce nu a fost posibil până acum de a realiza.
Fiind în moment aşa cum stăm noi acum, aşa cum a-ţi spus voi în Shoud, permite fiinţei voastre întregi
să vină înapoi în balanţă. Asta permite ca înţelegerea şi priceperea ce stă dedesubtul suprafeţei,să vină la
suprafaţă. Fiind în moment asta permite ca cuvintele să fie spuse dar,care nu au nevoie de cuvinte în jurul
lor. Asta permite energiei să treacă prin acele cuvinte care nu au nevoie de explicaţii. Ca umani voi încă
vreţi să exprimaţi cuvinte cu înţelegere şi definiţie pentru tot. Dar, voi învăţaţi că fiind în
moment,energiile sânt mult mai puternice decât cuvintele.
Înainte ca să trecem la întrebări şi răspunsuri, Arhanghelul Gabriel vrea să vă vorbească. Deci, noi îl
rugăm pe Cauldre, (Geoffrey Hoppe) să fie deschis şi să fie în moment. El câteodată devine nervos. Dar,
el spune că el şi voi toţi sânteţi deschişi să-l primiţi pe Gabriel care o să vă vorbească pentru un moment.
(Pauză, în timp ce Cauldre se pregăteşte ca să medieze pe Gabriel)
Arhanghelul Gabriel : Eu sânt Gabriel din Ordinul de Arc. Eu cunosc pe fiecare dintre voi foarte
bine. Cu fiecare am lucrat cu mult înainte ca voi să veniţi pe acest loc numit Pământ.
Eu sânt un aspect din voi, dar eu la fel am identitatea mea personală. Eu sânt aspectul din voi care
respiră viaţă într-un nimic. Eu sânt aspectul din voi care dă viaţă la ceea ce nu a fost înainte. Eu sânt
aspectul din voi care naşte Noul.
De aceea este că eu am lucrat cu voi toţi aşa de strâns. De aceea este că eu am sunat din trompetă
pentru aşa un timp lung, ca să vă reamintesc zi după zi şi noapte de noapte, sunând din trompetă pentru
trezirea voastră, reamintându-vă că cine sânteţi, reamintându-vă despre timpul pe care am petrecut
împreună. Când trompeta a sunat, atunci a fost timpul ca voi să vă aduceţi aminte, timpul pentru voi ca să
mergeţi la nivelul următor.
De aceea este că voi sânteţi aici. Şi de aceea este posibil pentru mine ca să las energiile Ordinului de
Arc să stea la picioarele voastre în această zi. De aceea este posibil pentru mine ca să împart energia mea
cu fiecare dintre voi.
Împreună noi dăm viaţă la divinitate, la împlinire, la Creaţia a Doua. Noi dăm naştere la Creaţia a
Doua în acest moment pe care noi împărţim.
Fiecare dintre voi a fost de acord la nivelul vostru divin ca să fie un învăţător. Ca învăţători voi o să
arătaţi la alţii cum să trăiască, cum să trăiască indiferent dacă ei sânt în Energia Veche, care poate este
potrivit pentru ei, sau cum să trăiască în Energia Nouă, sau cum a-ţi spus voi în Shoud astăzi, cum să
trăiască în ambele lumi în acelaşi timp.
Voi sânteţi învăţătorii vieţii. Voi exprimaţi ceea ce voi a-ţi învăţat. Voi comunicaţi asta la alţii. Voi
încurajaţi pe aceştia să se exprimă, să comunice, să trăiască. Împreună cu toţii construim Energia Nouă.
Dar, asta este grupul. Voi sânteţi legiunea de îngeri cu care am lucrat aşa de strânşi, preparând pentru
acest timp în care sântem acuma.
Eu sânt aici. Eu sânt capabil să aduc energia mea mai aproape de voi. Eu sânt aici ca să vă dau
puterea şi înţelegerea şi la fel să vă încurajez ca să puneţi astea în viaţă şi să le trăiţi.
Eu sânt Gabriel din ordinul de Arc. Şi aşa este.
Tobias: Într-adevăr, este o onoare ca să-l avem pe acest drag, drag prieten care se alătură nouă pentru
această porţiune a călătoriei voastre. Este o mare onoare pentru mine Tobias, să lucrez cu voi şi să lucrez
cu toţi ceilalţi care au venit şi care continuă să vină. Înţelegeţi că este o mare onoare şi o mare bucurie
pentru călătoria voastră. Înţelegeţi că voi într-adevăr trăiţi în două lumi în acelaşi timp - este chiar o
experienţă!
Şi să înţelegeţi că este mult de învăţat despre a trăi în moment. O să fie dificil pentru la început. Voi o
să fiţi atraşi înapoi în acele maşini, metaforul despre care v-am spus în călătoria voastră, şi să călătoriţi în
josul drumului, gândind tot timpul, “Cum să stau în moment? Cum să stau în moment?” Voi o să
trebuiască să vă opriţi la marginea drumului.
Acum, vreau să vă spun că asta nu înseamnă că voi nu o să fiţi ocupaţi. Din contră, o să fie mai multă
activitatea decât înainte! O să fie mult mai mult de făcut, mult mai mult să jonglaţi, mult mai mult să staţi
în balanţă cu asta. O să fie mai mulţi oameni care o să vină în viaţa voastră şi mai multe oportunităţi.
O să fiţi nevoiţi să triaţi cu ce să staţi şi la ce să daţi drumul. Chiar dacă asta este un stop de recreere, o
să fie totuşi o mai mare activitate. Mulţi care sânt în călătoria lor o să se oprească. Voi o să fiţi acolo ca
îngeri umani, învăţători în Energia Nouă.
Cu asta noi vă cerem ca să veniţi în faţă şi să ne povestiţi sau să ne întrebaţi.
Întrebarea de la Shaumbra 1: Tobias, eu sânt foarte curios despre Kryon şi crearea grilajului. Poţi să ne
spui ceva mai mult, cum o să ne afecteze asta pe noi şi dacă este o cale de a ne conecta sau reconecta la
grilaj?
Tobias: Într-adevăr, nu a fost Kryon care a creat grilajul, dar a fost Kryon care a avut responsabilitatea
pentru ajustare în răspuns la schimbarea vibraţiilor umanilor. Kryon a venit acum câţiva ani în urmă ca să
facă ajustarea finală. Asta vă va permite ca într-adevăr să posedaţi şi să ţineţi divinitatea voastră.
Grilajul magnetic este ca o şosea de energie care se intersectează şi care înveleşte întregul Pământ.
Sânt puncte specifice pe grilaj. Sânt proprietăţi fizice, magnetice şi electrice la grilaj.
Kryon a venit cu un anturaj din toate părţile acestei creaţii ca să ajusteze asta. Asta permite o eliberare
a energiei pe care voi puteţi să aduceţi în viaţa voastră.
Acum voi spuneţi, “Cum ne conectăm la asta?” Voi totdeauna a-ţi fost conectaţi cu asta, dar voi nu a-
ţi fost capabili să folosiţi potenţialul în plin a energiilor. Voi sânteţi conectaţi la asta, şi acum puteţi să
mânuiţi toate energiile care sânt disponibile.
Asta nu a fost posibil în trecut.Dacă voi a-ţi fi încercat să aduceţi înăuntrul aceste energii,astea ar fi ars
circuitul vostru, ar fi ars trupul vostru fizic, mental şi emoţional. Dar, acum voi sânteţi capabili ca să
mânuiţi aceste energii.
Deci, Kryon face ultimele ajustări. Şi după asta este după voi ce faceţi cu asta. Este după fiecare uman
pe Pământ ce să facă cu acest nou potenţial. Nimic nu este reţinut acum. Este tot al vostru.
Cum realizaţi asta? Într-adevăr, voi totdeauna sânteţi conectaţi, dar cum realizaţi acest potenţial de
energii care sânt în grilaj? Fiţi în moment.Aşa cum a-ţi spus în Shoud astăzi, este ca să respiraţi adânc.
Este ca să simţiţi. Este ca să fiţi în moment. Este să realizaţi că voi atrageţi totul la voi.
Acum, noi nu vrem să vă vedem pe voi toţi Shaumbra să mergeţi afară şi să încercaţi să scrieţi o carte
şi să aveţi clase despre cum să vă conectaţi cu această energie şi să o faceţi să lucreze. Asta o să vină la
voi. Este aşa simplu. Vine la voi.
Atunci, voi puneţi în efect, în viaţa voastră, dar depinde de situaţia pe care o aveţi la mână. Atunci, voi
respiraţi viaţă în asta. Voi daţi viaţă prin fiinţa voastră. Prin toate sensurile voastre fizice şi divine, voi
permiteţi ca această energie să vină la suprafaţă. Asta este ce noi spunem că magia începe. Asta este
unde voi puteţi face lucruri ce voi a-ţi crezut că niciodată nu este posibil, şi să înţelegeţi lucruri ce voi nu
a-ţi fi putut înţelege înainte.
Aşa cum staţi în moment, voi o să realizaţi că energiile potentiale divine o să fie mai mult disponibile.
Într-un fel este o combinaţie de energii a grilajului, energia grilajului Pământului şi divinitatea voastră
care infloreşte în sinea voastră şi astea se intersectează ca să creeze un nou potenţial uriaş.
Întrebarea de la Shaumbra 2: Eu nu ştiu dacă întrebarea asta este potrivită, dar sânt singură că tu ai să-
mi spui dacă asta nu este.(Râsete din audienţă) Noi avem un prieten care a trecut prin multe experienţe cu
noi în această viaţă, şi eu cred că şi în alte vieţi. Şi acuma el este pe un drum deviat. Eu câteodată
gândesc că îl eliberez pe el, îi dau drumul. Dar, după asta el totdeauna se reîntoarce în viaţa noastră la un
punct anume. Asta ne supără. Eu nu ştiu precis dacă el face parte din acele lucruri pe care noi ar trebui să
lăsăm să continuă să meargă.
Tobias: Este o întrebare potrivită...
Shaumbra 2: Mulţumesc.
Tobias...pentru ca Tu să răspunzi! (Râsete din audienţă)
Shaumbra 2: Oh! (Râsete) Păi...
Tobias: Deci, ce vrei să faci cu cel care se încrucişează cu drumul din viaţa ta, care pleacă în alte
direcţii dar, mereu se reîntoarce?
Shambra 2: Vai, asta este foarte dificil. Când el nu este în jur atunci este uşor să-l eliberez. Şi atunci
începem să-l uităm, dar el se reîntoarce. Şi este multă energie acolo atunci când el este în jur.
Tobias: Dă-ne voie să adaugăm părerea noastră la asta.
Shaumbra 2: Mulţumesc.
Tobias: Acel drag uman, care într-adevăr a fost cu tine în multe vieţi anterioare, se bazează pe tine. El
se bazează foarte mult. Aşa cum tu dai drumul lui,cu adevărat să dai drumul, el poate atunci să vină
înapoi la tine puţin diferit. Aici este - cum poţi să spui în termene psihologice - este un lucru de
codependenţă ce ia loc. Eliberează-l şi el poate să vină înapoi la tine ca nou. El poate să vină înapoi la
tine acuma ca student sau un copil, în loc să fie cel care încearcă să disturbă toate energiile.
Dar, dedesubtul acestora, acel drag uman înţelege şi vede balanţa ce este în sinea ta. El se bazează pe
tine. În timp ce el pleacă şi joacă în alte locuri şi încearcă noi experienţe, el totdeauna vine înapoi, pentru
că tu, într-un fel, eşti o casă energetică pentru el. Deci, el o să vină înapoi.
Dar, când el vine înapoi, încearcă să-i pui întrebări. Întreabă-l pe prietenul tău ce gândeşte şi ce simtă şi
prin ce trece, şi atunci ascultă. Ascultă. Tu ai să înţelegei. Şi când începi să auzi vocea lui, el o să ajungă
la noi înţelegeri în sinea lui. Dar, într-adevăr, este timpul ca să eliberez pe acest uman din calea Energiei
Vechi în care tu ai relatat cu el.
Shaumbra 2: Ce înţelegi prin eliberare?
Tobias: În inima ta, din inima ta, vorbeşte lui. Dă voie lui să ştie că este timpul pentru el să se bazeze
pe energia lui proprie. În inima ta, spune că tu numai ai nevoie de această legătură a Energiei Vechi care
a creat acea codependenţă. În inima ta, spune-i lui că el este liber şi tu eşti liberă. Aşa este cum tu trebuie
să eliberezi.
Întrebare de la Shaumbra 3: (Un băiat care este în jur de zece ani). Salut Tobias. Dualitatea este încă o
mare parte din viaţa multor prieteni de ai mei. Ai tu ceva sugestii sau idee pentru mine ca să pot ajuta pe
ei fără ca ei într-adevăr să ştie sau să-i sperii pe ei? (Râsete din audienţă şi aplauze şi chicotirile lui
Tobias)
Tobias: Într-adevăr, dualitatea este o cutie de nisip minunată ca să jucaţi cu ea. Sânt mulţi, mulţi
umani care încă se mai bucură să se joace cu asta. Nu este nimic de spus lor. Când ei sânt obosiţi să se
joace cu acea cutie de nisip, ei o să vină la voi. Ei o să vină la voi.
Voi chiar că o să vreţi pentru voi înşivă, pentru Shaumbra, să vă jucaţi câteodată în dualitate. Dar, voi
o să găsiţi că aşa cum voi vă mutaţi în Energia Nouă că voi nu o să fiţi strânşi în asta, că voi puteţi să
mergeţi să vă jucaţi când vreţi, dar voi nu o să fiţi potmoliţi în asta.
Ce să spui la prietenii tăi, pentru cei care mai sânt aici? Iubeşte-i pentru ce fac ei. Iubeşte-i pentru ce
ei crează. Şi ei o să vină la voi cu întrebare la timpul potrivit.
Întrebare de la Shaumbra 4: Tobias, întrebarea este direct pentru Gabriel. Ai fost tu Gabriel care ai
venit şi ai stat pe patul meu? Ai fost tu care ai pus Cartea de Flăcări în mâna mea? Şi dacă ai fost tu, ce
este ceea ce tu vrei ca eu să ştiu, şi pe care eu nu am priceput?
Tobias: Gabriel spune că a fost el, dat au fost şi alţii. A fost Yeşhua (Iisus) A fost Metatron, într-
adevăr şi alţii care te-au cunoscut de pe partea cealaltă a voalului, a căror nume tu nu ai recunoaşte în
acest moment. Dar, a fost un grup care a venit. Ei au încercat să-ţi dea speranţă şi să-ţi spună să nu fi
înspăimântat spunându-ţi că timpul şi energia nu prea a fost bun.
În timp ce tu ai fost entuziastic şi ai vrut să mergi în împlinire, a fost foarte încet atunci din cauza
conştienţei celor din jur. Conştienţa masei nu prea a fost gata pentru tine. Ei au spus să fi paşnic. Ei ţi-au
dat energie de speranţă, spunându-ţi că timpul o să vină, că o să vină. Şi ei toţi dau din cap acuma şi spun
că acum este timpul. Este timpul ca să te reîntorci la viaţă.
Întrebare de la Shaumbra 5: Dragă Tobias, ceva s-a întâmplat de când eu am fost la prima şcoală
(Şcoala Cercului Crimson 1: Înafara Cercului) anul trecut în Noiembrie. Eu nu prea ştiu să exprim asta în
cuvinte, dar eu primesc aceste senzaţii care sânt cumva energetice, cumva ca şi când mă uit la munţi sau
pomi, sau primesc senzaţia unui prieten. Eu nu văd imaginea lor, dar eu primesc impresia vibraţiei lor. Şi
eu am vorbit despre asta la o discuţie locală a unui grup de Shaumbra. Eu nu ştiu ce înseamnă asta. Cu
cât mai mult stau în Acum şi inspir adânc asta devine şi mai profund. Asta este ca şi când eu vreau să sun
pe cineva...eu primesc impresia...senzaţia...a orice este...eu nu ştiu ce este...şi atunci eu nu am nevoie să-i
chem pe ei. Poţi să spui ceva despre asta?
Tobias: Într-adevăr, aşa cum tu şi alţi Shaumbra se deschid, voi deveniţi mult mai senzitivi. Voi
începeţi să vorbiţi, voi începeţi comunicarea în Limbajul Ah. Şi nu este nevoie de cuvinte la acest punct.
Ele sânt transmise pe nivele diferite.
Voi vă deschideţi la senzitivitatea voastră, deci voi vedeţi, simţiţi şi auziţi, şi aveţi sens şi gustaţi toate
acele lucruri mai mult ca înainte. Voi sânteţi mai perceptivi la oameni şi simţurile lor, şi drumul lor. Voi
sânteţi mult mai perceptivi la Gaia. Voi sânteţi mult mai perceptivi la tot ce este în jurul vostru. Şi aceste
energii se ridică, aceste alarme energice din sinea voastră vă face atenţi de o situaţie, o atenţie pentru voi
ca ei să primească energia voastră, dragostea voastră şi binecuvântările voastre.
Dar, aşa cum voi experienţaţi de multe ori, nu este nevoie de cuvinte. Voi lucraţi într-adevăr în
Limbajul Ah. Voi într-adevăr lucraţi cu asta. Şi poate asta este puţin necomfortabil la început. Voi nu
sânteţi siguri ce înseamnă aceste alarme de energii. Dar, asta doar vă face atenţi că o acţiune ia loc la
nivele multidimensionale. Asta este.
Shaumbra 5: Are asta de a face cu “Terra”?
Tobias: Nu necesar. Are de a face simplu cu deschiderea divinităţii voastre din sinea voastră.
Întrebare de la Shaumbra 6: Tobias, întrebarea este; atacul meu de panică de acum două săptămâni are
de a face cu această deschidere? Şi cum pot să fiu eu mai prezent, să fiu conştient şi să nu mă duc înafara
realităţii cu asta?
Tobias: Această panică, atacuri pe care tu şi mulţi alţii se confruntă acuma...voi vă mutaţi în Energia
Nouă şi deodată este ca şi cum Energia Veche vă trage înapoi. Asta încearcă să vă tragă înapoi, cauzează
anxietate. Asta vă duce la uimirea voastră că ce faceţi, vă miraţi dacă este o nebunie să trăiţi în Acum,în
loc să mergeţi pe vechiul drum liniar a Energiei Vechi.
Noi ştim că mulţi dintre voi aveţi aceste anxietăţi. Asta vă trezeşte în mijlocul nopţii sau vă opreşte
peste zi. Asta este ritmul de viaţă de oprire/începre de a trăi în două lumi în acelaşi timp. Ca să vă uşuraţi
astea, cel mai uşor lucru ca să trăiţi în moment este simplu să respiraţi adânc.
Voi nu puteţi crea momentul în mintea voastră. Voi simplu puteţi crea asta fiind acolo. Asta înseamnă
să fiţi prezenţi în plin în tot ce faceţi. Fiţi prezenţi în plin în fiecare moment...dacă voi sânteţi la
lucru...dacă voi sânteţi aici Shaumbra...sau dacă sânteţi singuri în natură...fiţi complet prezenţi şi complet
în viaţă. Gabriel vine în acest timp ca să spună la toţi ca să inspiraţi viaţa, inspiraţi viaţa în tot ce faceţi.
Asta vă ajută să eliberaţi discomfortul sau nebunia sau atacurile de anxietate.
Shaumbra 6: Încă o întrebare Tobias. Pe copii pe care eu îi învăţ, cei cu tulburare deficită , şi cu
distractibilitate mare...au ei o funcţiune în toate schimbările ce se întâmplă? Şi cum putem noi să
redirecţionăm astea?
Tobias: Într-adevăr, într-un sens, mulţi dintre ei iau pe ei însuşi inbalanţa energetică a celorlalţi
umani. Ei absoarbe asta în sinea lor, ajutând să transmute asta, ajutând să aducă asta înapoi în balanţă
care este în serviciul multora. Recunoaşteţi asta, şi voi o să începeţi să vedeţi lucrurile în ei cum nu a-ţi
văzut niciodată înainte.
Alţii din ei împing tare în sinea lor să schimbă de la energia lor veche, veche, veche şi karma veche în
Nou. Asta cauzează văzând pe dinafară o nebunie sau imbalanţă.
Înţelegeţi, din nou, ei lucrează foarte,foarte tare şi încearcă să îndeplinească multe lucruri într-un scurt
timp. Ajutaţ-i să înţeleagă lucrurile aceste simple...lucruri simple, ca să trăiască în moment, sau respiraţia
adâncă. Voi o să ştiţi ce cuvinte să folosiţi. Pentru voi toţi Shaumbra, voi nu trebuie să citaţi cuvintele lui
Tobias sau Gabriel sau a celorlaţi. Voi o să ştiţi în cuvintele voastre proprii ce să spuneţi lor, la părinţii
lor, şi la ceilalţi.
Dar, noi vă întrebăm acum specific ca să continuaţi această muncă, să continuaţi drumul pe care
sânteţi. Voi v-aţi întrebat de multe ori dacă asta este unde ar trebui să fiţi. Dar, este foarte mult ce voi
puteţi spune la alţii, să-i învăţaţi şi o să învăţaţi şi voi, şi atunci voi puteţi să spuneţi asta la ceilalţi
Shaumbra aşa cum continuaţi această muncă.
Întrebare de la Shaumbra 7: Tobias, eu nu ştiu dacă ai fost tu sau Gabriel, dar unul dintre voi a spus
mai înainte că atunci când noi terminăm viaţa aici şi părăsim corpul nostru fizic, că noi o să putem alege
ca să venim înapoi şi să fim învăţători, sau să mergem pe Pământul Nou care se crează. Toată lumea pe
acest Pământ o să aibă la dispoziţie această alegere?
Tobias: Asta este o întrebare excelentă şi noi o să vorbim despre asta mai detailat în alte sesiuni. Ca
răspuns la întrebarea ta,am fost eu, Tobias, care am spus asta. Asta nu se aplică la toţi umanii în acest
timp. Asta este pentru Shaumbra, pentru cei care se conectează într-un fel sau altul la aceste cuvinte. Asta
permite mie oportunitatea ca să arăt că noi avem mult de discutat aici, este foarte mult despre Shaumbra.
Nu este despre alţi umani, pentru că călătoria lor este diferită de a voastră acum.
Dar, legat de ce ai spus tu, despre a face o selecţie ca să veniţi înapoi pe acest Pământ, sau să mergeţi
pe Pământul Nou, asta înseamnă un mesaj la toţi Shaumbra.
Shaumbra 7: Poţi să ne dai o infomaţie cum o să fie cu ceilalţi umani?
Tobias: Ei încă sânt traşi foarte tare de ciclul lor propriu de karma şi de energia Pământului de a veni
înapoi pe acest Pământ Vechi. Noi am amintit puţin despre asta în comunicarea din luna trecută. Sânt cei
care îşi părăsesc corpul fizic, şi într-un sens ei nu vin înapoi pe partea noastră a voalului să petreacă ceva
timp aici. Ei sânt atraşi înapoi pe Pământ ca un magnet puternic, înapoi într-un corp nou, foarte repede.
Cei care încă mai merg în Energia Veche o să se găsească că ei vin înapoi pe Pământ. Ei caută să aibă un
corp. Ei caută împlinire pe drumul lor propriu.
La un punct anume ei o să vină la voi. Ei o să vină la Shaumbra. Ei o să vină la cei care acum merg în
Energia Nouă. Ei vor să ştie cum să elibereze ciclul karmic vechi pentru care ei vin înapoi pe Pământ
mereu şi mereu.
Atunci este ocazia ca voi să spuneţi că ei pot să iasă din ciclul karmic vechi oricând ei doresc. Ei nu o
să vă creadă imediat. Ei gândesc că mai întâi trebuie să aibă toate retribuţiile, trebuie să plătească pentru
toate vinovăţiile lor. Dar, asta este simplu, ei trebuie doar să spună că vor să termină cu ciclul lor karmic.
Aşa cum am spus, noi o să vorbim mai mult despre Pământul Nou în una dintre sesiunile care vin.
Dar, este o alegere interesantă. Noi am urmărit pe câţiva care au trecut pe partea noastră, care au avut
oportunitatea să vadă ambele. Este interesant de observat ce ei aleg. Şi noi o să păstrăm asta pentru o altă
discuţie. (Râsete din audienţă)
Întrebare de la Shaumbra 8: Tobias, eu m-am întrebat, pot eu după ce am terminat aici, pot eu să stau
mai mult timp pe partea cealaltă a voalului şi după aceea să vin înapoi aici, şi după aceea să mă duc pe
Pământul Nou? (Râsete din audienţă)
Tobias: Noi am vrea să te întrebăm pe tine, bazat pe momentul în care stai acuma, “Ce ai vrea tu să
alegi?”
Shaumbra 8: Păi, după ce am terminat aici, vreau să stau mai mult timp cu voi, după aceea să vin
înapoi aici, şi după aceea să merg pe Pământul Nou. (Râsete din audienţă)
Tobias: Noi toţi râdem pe partea noastră a voalului. (Mai multe râsete) Şi Gabriel a spus; “Tipic
uman”. (Mai multe râsete) şi, ce dacă noi spunem că nu este un potenţial ca să faci tu toate astea
simultan?
Shaumbra 8: Oh!
Tobias: Şi cu asta, dragi prieteni, noi nu vrem să vorbim despre asta, pentru că noi acuma adunăm
doar informaţii. Noi avem destul de mult ca să spunem despre Pământul Nou. Dar, noi o să vorbim despre
asta într-un alt timp, în timp potrivit. Dar, atunci o să vorbim mai mult şi sigur o să fie multe întrebări.
Dar, noi spunem un singur lucru. Voi toţi vizitaţi Pământul Nou noaptea în somnul vostru, în visele
voastre. Voi ajutaţi să construiţi acest loc nou. Voi mergeţi acolo, şi lucraţi cu Gabriel, donatorul de
viaţă. Şi voi lucraţi cu Metatron, şi lucraţi cu Amael, şi Uriel şi Rafael şi toţi ceilalţi din Ordinul de
Arc,ca să infiinţaţi acest loc nou. Deci, voi deja simţiţi asta. Noi o să vă ajutăm să aduceţi asta la
suprafaţă atunci când venim înapoi din nou să discutăm.
A fost o plăcere ca şi întotdeauna să fim cu voi şi să împărţim cu voi acest moment. Acest moment
poate să fie...această energie care este aici...această dragoste...poate să fie mereu aici.
Noi vă iubim mult. Şi voi nu sânteţi niciodată singuri.
ŞI ASA ESTE !

“ SERIILE DIVINITĂŢII UMANE “


“SHOUD 4: TROMPETA LUI GABRIEL”
3 NOIEMBRIE 2002

Tobias: Şi aşa este, dragi prieteni, dragi Shaumbra, că noi ne adunăm împreună în această zi în energia
care reprezintă pe voi, care se schimbă mult. În timp ce muzica a cântat (Cerul din vest, de Brian Keane,
înainte de a începe comunicarea) mulţi dintre voi au putut să audă vibraţia şi să simtă frecvenţa trompetei
lui Gabriel. Gabriel a suflat din trompetă mulţi ani în urmă, chemând pe voi în serviciu, chemându-vă la
schimbări, chemându-vă la Pământul Nou şi chemându-vă să luaţi statutul vostru de ascensiune.
În timp ce s-a cântat acea muzică, noi am putut să simţim ceva cântând în inimile voastre. Voi a-ţi
putut să vă aduceţi aminte când Gabriel a sunat pentru prima dată trompeta în 1987. În acel timp voi a-ţi
spus, “Da, da, Spirit. Eu sânt aici. Da, Spirit eu sânt gata să merg înainte”.
Oh, în ce călătorie a-ţi fost voi de atunci! Din perspectiva noastră a fost doar acum un moment.
Dar,asta este la o distanţă de 15 ani. În acea călătorie a-ţi fost voi ca să puteţi ajunge până la acest punct!
Noi sântem copleşiţi cu emoţii, când noi ne adunăm ca acuma...când voi puneţi jos toate barierele şi
toate zidurile...când voi ştiţi că sânteţi îmbrăţişaţi de dragostea Spiritului, de dragostea mea, a lui Tobias,
şi dragostea tuturor care vin aici în această zi. Da, şi cel mai important lucru este atunci când voi sânteţi
îmbrăţişaţi de dragostea Shaumbrei; cei care stau alături de voi, cei cu care a-ţi jucat fotbal luna trecută!
(Râsete din audienţă).
Într-o zi noi o să stăm aici şi nu vom scoate nici un cuvânt. Noi o să împărţim simţirele şi dragostea.
Noi o să facem dansul cu fiecare în parte, fără nici un cuvânt.
Dragi prieteni, noi am auzit că voi plănuiţi să învăţaţi cum să mediaţi (se referă la sesiunea de
comunicare a Cercului Crimson) Noi avem ceva infosmaţii pentru voi. Voi deja ştiţi cum să mediaţi. Voi
însă nu ştiţi că voi ştiţi! O să fie foarte uşor pentru că voi permiteţi la sinea voastră să facă asta, câci voi
aveţi încredere adevărată a cine sânteţi voi şi permiteţi să auziţi vocea internă şi să simţiţi flacăra internă.
Într-adevăr, când voi vă conectaţi cu cine într-adevăr sânteţi ce o să auziţi clar în fundal este,că sântem
noi. Voi o să realizaţi că noi am fost cu voi la fiecare pas din drumul vostru. Voi o să relaizaţi că voi nu
sânteţi singuri, că asta este călătoria multora.
Aşa cum voi învăţaţi să vă exprimaţi pe voi înşivă, voi o să auziţi pe noi foarte clar. Voi o să puteţi
distinge nume. Voi o să ştiţi care arhanghel este. Voi o să puteţi să simţiţi ca un întreg, într-un fel nou.
Voi o să puteţi deosebi pe umanii pe care a-ţi cunoscut în această viaţă şi care au plecat şi au venit pe
partea noastră. Asta o să fie o nouă putere.
Este într-adevăr un nou fel de mediere. Noi îl întrebăm pe Cauldre (Geoffrey Hoppe) să facă asta tot
mai mult. Şi, nu este ceea ce voi a-ţi gândit că va fi. Metoda energiei vechi de mediere a fost ca să vă
“goliţi” pe voi înşivă pentru faptul ca îngerii să vorbească prin voi. Voi a-ţi fi permis ca îngerii să se
folosească de trupul vostru, vocea voastră şi realitatea voastră ca un vehicol pentru energiile lor.
Ştiţi voi , că atunci când noi comunicăm, îl rugăm pe Cauldre să fie complet prezent cu noi, să fie
energia lui complet prezent în Acum. În acest fel nu o să fie aşa dificil pentru corpul lui. O să fie natural.
El nu o să fie un vas gol. El o să facă parte din grupul energetic care aduce şi comunică mesajele. Este un
cor de îngeri şi energii umane.
Tot aşa trebuie să fie şi pentru voi. Când voi învăţaţi cum să mediaţi, voi trebuie să fiţi complet
prezenţi. Să ştiţi că noi vrem ca voi să fiţi complet prezenţi cu noi. Noi o să fim împreună cu toţii.
Voi vă îngrijoraţi că este o parte din voi, parte în care nu aveţi încredere, care v-a interveni, care v-a
filtra, care v-a deforma mesajele. Să ştiţi că voi a-ţi depăşit asta. Să ştiţi că atunci când voi într-adevăr
aveţi încredere şi într-adevăr permiteţi la flacăra divină a voastră ca să vină la suprafaţă, asta nu vă v-a
conduce aiurea. Asta nu vă v-a aduce mesaje nepotrivite.
Când voi vă deschideţi la simţămintele voastre şi participaţi cu noi, asta crează o mediere puternică.
Voi vă găsiţi că nu este aşa dificil pentru corpul şi mintea voastră. Voi nu trebuie să treceţi prin schimbări
drastice ca să ieşiţi înafara a ce numiţi voi umoros...stare umană umoroasă , aşa cum ne place nouă să
spunem. (Râsete din audienţă pentru pronunţarea accidentală a lui Tobias, dar glumeţ a ieşit pe vârful
limbii) - într-o stare modificată. În Energia Nouă, voi sânteţi complet prezenţi, divin umani care permiteţi
nouă să venim în Acum-ul vostru şi atunci să aducem la suprafaţă corul de msaje a tuturor celor de la noi.
Asta este comunicarea din Energia Nouă. Despre asta este totul. Asta deveniţi voi. Fiţi cu noi. Alăturaţi-
vă nouă. Spuneţi, “Da”! Şi, daţi voie la noi toţi ca să ne mutăm în Energia Nouă.
Dragi prieteni, în Shoud-ul din luna trecută, voi v-aţi dat unelte puternice pe care le folosiţi în Energia
Nouă. Asta ne-a impresionat pe noi pe partea noastră a voalului, că voi puteţi fi aşa de bine concentraţi şi
articulaţi. Noi ne-am găsit pe noi înşine foarte ocupaţi scriind şi uitându-ne la energia a ce a-ţi exprimat
voi. Noi am decis că noi o să continuăm să vă aducem aminte tot ce a-ţi spus voi în Shoud, mereu şi
mereu, până ce voi simţiţi asta adânc în fiinţa voastră, până ce voi spuneţi , “Da, eu pot face asta”.
Uneltele Energiei Noi pe care voi v-aţi dat vouă înşivă, sânt foarte simple. Respiraţi, respiraţi adânc,
dragi prieteni...asta aduce viaţă şi asta spune la tot corpul vostru că voi vreţi să continuaţi să trăiţi. Numai
este nevoie să vă sufocaţi. Numai este nevoie să fiţi prezenţi pe jumătate. Respiraţia spune corpului
vostru, “da, eu vreau să continui să trăiesc. Da, eu vreau să întineresc. Da, eu găsesc valoare în viaţa mea
acuma. Eu sânt ceea ce sânt, eu sânt în moment”.
Respiraţia este foarte simplă, foarte simplă. Nu este o unealtă complexă. Asta nu vă costă nimic. Voi
nu aveţi nevoie de şcolarizare scumpă ca să învăţaţi cum să faceţi asta. Este natural, dat de Dumnezeu, de
voi şi este puternic. Folosiţi asta când sânteţi într-o situaţie dificilă, când aveţi presiuni puternice, că noi
ştim că mulţi aveţi. Folosiţi respiraţia ca să aduceţi viaţa nouă, să aduceţi pe “eu sânt” în putere, pe “Eu
Sânt”.
Şi, dragi prieteni, voi v-aţi dat vouă înşivă de “a simţi”. A simţi, să permiteţi vouă înşivă să vă
deschideţi şi să simţiţi cine sânteţi voi. Într-adevăr, o să fie dificil câteodată, pentru că voi o să simţiţi
durerile voastre şi durerile altora. Dar, dragi învăţători, voi ştiţi că voi a-ţi fost acolo. Voi cunoaşteţi
durerea. Durerea serveşte un scop. Durerea face parte din proces. Când asta este recunoscut, atunci
durerea nu o să mai doară.
Durerea crează o energie ca să vă ajute să continuaţi să evoluaţi şi să vă dezvoltaţi. Durerea numai
devine ceea ce voi a-ţi numi negativ. Când voi vă deschideţi ca să simţiţi, voi poate simţiţi durerea
voastră proprie din trecut. Dar, înţelegeţi că asta este potrivit.
A simţi permite la fel ca să îmbrăţişaţi viaţa...viaţa voastră...viaţa altora...să simţiţi dulceaţa...să simţiţi
puritatea...să simţiţi graţia vieţii. Deschiderea voastră pentru a simţi la fel înseamnă ca să vă bucuraţi de
umanul de voi ca niciodată, să vă bucuraţi de lucruri simple ...glume, mâncare, sex...toate lucrurile care
sânt un dar pentru umani.
Simţiţi sinea voastră proprie, identitatea pe care a-ţi creat. Voi ştiţi, dragi prieteni, că mult a venit la
voi din capul vostru. Au fost vorbele din capul vostru care v-au învăţat să nu credeţi. Au fost vorbele din
capul vostru care, au creat să nu aveţi încredere a cine sânteţi într-adevăr voi. Mergeţi în simţirile voastre,
în întregimea voastră, în inima voastră. Atunci, creierul o să mânuiască detaliile. O să mânuiască ce
trebuie să fie mânuit în realitatea voastră de zi cu zi. Dar, permiteţi-vă ca să simţiţi. Respiraţi adânc şi
simţiţi, dragi prieteni.
A treia unealtă pe care v-aţi dat vouă înşivă este de a fi în moment, să fiţi în Acum, să fiţi complet
prezenţi. Aşa cum am spus, ca să trăiţi în trecut asta v-a trage procesul de moarte în sinea voastră. Asta
v-a sufocă divinitatea voastră. Fiţi în Acum, complet prezenţi, complet conştienţi.
“Acuma” cuprinde nu numai scaunul în care staţi, şi camera în care vă aflaţi, dar la fel totul ce se
întâmplă în viaţa voastră. Toate astea fac parte din acum. Dar, voi sânteţi complet prezenţi, complet în
legătură cu pământul şi complet în centru. Când voi sânteţi în acum, asta atrage toate lucrurile potrivite la
voi. Asta este o fizică simplă spirituală.
Şi, a patra unealtă pe care voi v-aţi dat vouă, este ca să:Fiţi în Acum, şi drumul v-a trece prin voi. Noi
ştim că voi nu prea a-ţi priceput asta încă, încercând să înţelegeţi ce înseamnă asta. Dar, voi o să ajungeţi
să înţelegeţi.
Aşa cum voi lucraţi cu asta, voi o să începeţi să înţelegeţi magicul aici. Într-adevăr, noi folosim
termenul magie, sincronicitate. Când voi sânteţi prezenţi, plin în Acum , respirând şi simţând, voi puteţi
atrage toate lucrurile potrivite la voi. Voi sânteţi ca un magnet. Totul o să vină la voi în moment. Toate
resursele. Toate uneltele. Şi toate serviciile de lucru pe care voi faceţi, astea o să vină la voi.
Când voi sânteţi înafara de Acum, voi sânteţi ca o casă goală. Şi, aşa atunci când uneltele şi oamenii şi
oportunităţile vin la voi în Acum, voi nu o să fiţi acasă ca să primiţi acestea.
Când voi trăiţi în Acum, tot de ce aveţi nevoie o să vină la voi. Când rămâneţi în Acum, drumul se v-a
mişca. Drumul vă aduce tot de ce aveţi nevoie. Voi o să puteţi să simţiţi ce este important ca să
îmbrăţişaţi, şi ce nu simplu atingeţi şi daţi drumul. Când voi respiraţi, simţiţi şi trăiţi în Acum, voi o să
aveţi puterea ca flacăra divină din voi să mânuiască tot ce vine în drumul vostru.
Aceste patru unelte - a respira, a simţi, a fi prezent în Acum, şi de a atrage totul la voi - astea sânt
foarte simple, unelte simple. Învăţaţi asta pe alţii, dragi prieteni, alţii care se alătură vouă. Învăţaţi asta pe
ei. Ei nu chiar o să înţeleagă prima dată. O să li se pare foarte simplu. Capul lor v-a fi ocupat pentru a
analiza asta.
Voi ştiţi ce înseamnă asta. Aşteptaţi până ce convorbirile din cap pleacă. Atunci, mergeţi cu ei prin
toate aceste unelte. Treceţi cu ei peste aceste unelte. Ajutaţi-i să înţeleagă ceea ce înţelegeţi voi - cele
patru unelte a Energiei Noi care este dată de voi înşivă în Shoud, aprobat de toţi din această parte a
voalului. Noi nu am fi putut spune mai bine. Sânteţi voi Shaumbra care ajungeţi la noua iluminare.
Dragi prieteni, dragi Shaumbra, universul vă observă chiar acuma. Toţi îngerii şi entităţile observă tot
ce faceţi voi. Asta este o încrucişare de drumuri pentru noi toţi, pentru voi care sânteţi umani, pentru voi
care sânteţi Divini Umani, şi pentru noi toţi. Într-adevăr, munca pe grilaj este aproape gata, aproape,
aproape complet. Ei doar fac ultimele curăţiri, ultimele părţi şi bucăţi punând pe asta atingerea de
lustruire. Aşa cum munca pe grilaj ajunge la completare, o nouă chemare merge afară. Chemarea este
acceptarea a tot ce sânteţi voi.
Pe această parte a voalului, într-adevăr noi sântem ocupaţi. Noi vă observăm. Noi răspundem. Noi
vrem să vedem ce faceţi voi acuma cu abilitatea de a integra complet divinitatea voastră. Noi vrem să
vedem ce faceţi voi când ajungeţi la reamintirea a cine sânteţi voi într-adevăr. Cu completarea gridului,
noi vrem să vedem cum lucraţi cu noi pentru ca să creaţi Pământul Nou.
Noi o să ajungem la o încrucişare de drumuri foarte importantă în următoarele câteva săptămâni, care
este sfârşitul anului vostru calendaristic, şi noi ne întrebăm cum şi ce o să facă umanii în această energie
potenţială nouă, cu abilitatea de a aduce şi accepta divinitatea lor? Toţi ochii din cer sânt concentraţi pe
Pământ, inclusiv ochii a cine a-ţi fost voi în trecut, ceea ce voi numiţi extratereşti, se concentrează pe voi
chiar acuma. Ei vor să ştie cum voi răspundeţi la potenţialul nou, abilitatea ce aduce cu adevărat şi ţine
divinitatea voastră, şi cum exprimaţi asta.
Ordinul de Arc (Arhanghelii) vă obsearvă foarte atent chiar acuma. Ce o să se întâmple? Ce o să se
întâmple când umanii primesc noul potenţial a Eergiei Noi? Multe se întâmplă între acum şi sfârşitul
anului când grilajul ajunge la completare.
Vedeţi ce se întâmplă în primele luni din anul viitor. Asta vă v-a ajuta să spună direcţia în care
Pământul vechi merge.
Priviţi-vă pe voi înşivă în următoarele luni. Observaţi şi simţiţi schimbările care au loc în sinea
voastră. Voi a-ţi trecut prin aşa multe în ultimii câţiva ani. Observaţi şi vedeţi, dragi prieteni, cum devine
mai uşor. Voi a-ţi trecut prin eliberări...şi eliberări şi eliberări...şi acum veniţi la un punct de acceptare şi
expresie. Observaţi cum viaţa voastră se schimbă, cum atitudinea voastră se schimbă şi abilitatea voastră
proprie, care cu adevărat crează totul în realitatea voastră.
Următoarele luni sânt foarte importante. Noi nu trebuie să spunem că astea sânt critice la balanţa
Pământului, şi la univers, dar într-un fel, astea sânt. Oh, dacă asta nu iese cum trebuie, dacă asta nu
reuşeşte, dragi prieteni, noi toţi vom învăţa ceva uriaş (chicotind). Dar, noi nu vedem că asta se v-a
întâmpla.
Voi a-ţi trecut prin cel mai greu din toate cele în viaţa voastră proprie. Acum este doar faptul de a intra
în serviciul vostru nou. Dar aşa cum am spus, dacă asta nu iese cum trebuie, voi totuşi veţi învăţa o
cantitate uriaşă de lucruri. Dacă noi ar fi trebuit să încercăm asta din nou, noi am fi mult mai pricepuţi şi
mult mai înaintaţi. Nimic nu a fost pierdut din ceea ce a-ţi făcut. Nu s-ar fi pierdut nici un gând sau
simţământ. Asta tot ar fi făcut parte din faptul de a aduce la voi tot de Acasă. Asta ar fi făcut parte din
extinderea Primului Cerc, venind în Energia Nouă a Tot Ce Este.
Destrucţie sau Terminare? Nu, noi nu vedem astea. Haos în jur? Desigur! Desigur! Cu empatia pe
care a-ţi obţinut prin experienţa voastră proprie, să ştiţi că şi ceilalţi trebuie să treacă prin asta. Într-
adevăr, ei o să treacă prin multe prin care voi a-ţi trecut - dând jos strat după strat...ajungând la rezoluţie
din sinea voastră...schimbând identitatea voastră de la cine a-ţi crezut că a-ţi fost, iluzia a tuturor
experienţelor de dinainte...şi ajungând la o nouă înţelegere, identitatea voastră nouă ca Creatori, cei care
moştenesc tronul.
Deci, într-adevăr o să fie haos de jur împrejur. Voi o să vedeţi asta. Voi o să vedeţi în cei care fac
parte din famila voastră, prietenii şi cei de la lucru. Voi o să vedeţi şi în ziarele voastre. Dar, voi o să ştiţi
ceva. Voi o să ştiţi că lucrurile nu o sa cadă jos. Voi o să ştiţi că ei fac progrese pe drumul lor.
De ce credeţi că noi cei care facem parte din Consiliul Crimson şi ordinul To-Bi-Wah, am venit când
am venit? Noi am venit să vă încurajăm drumul vostru, şi să vă încurajăm să fiţi învăţătorii în Energia
Nouă, învăţători a divinităţii.
Dragi prieteni, noi toţi ne uităm acum la voi să vedem ce se întâmplă. Noi sântem emoţionaţi, cum a-ţi
spune voi, ca şi copii care aşteaptă crăciunul. Noi toţi sântem emoţionaţi pentru voi, Shaumbra, care a-ţi
trecut prin timpurile cele mai dificile. Voi ajungeţi la punctul unde voi într-adevăr puteţi trăi şi să vă
exprimaţi cu adevărat, şi să creaţi cu uşurinţă. Asta este despre ce noi sântem aşa de emoţionaţi. Voi vă
întoarceţi într-o armonie în biologia voastră. Voi învăţaţi cum mintea lucrează şi de ce lucrează în acel
fel. Voi ajungeţi la înţelegere cum sânteţi de împuterniciţi ca să fiţi creatori în fiecare moment.
(Pauză)
Acum, eu, Tobias, aş vrea să adaug un comentariu personal despre ce se întâmplă în lumea voastră
chiar acuma. Câţiva dintre voi o să fiţi de acord, câţiva nu. Aşa să fie. Cauldre a spus politicos că el se
retrage pentru un moment ca să permite să intră simţămintele mele.
Da, eu sânt pasionat despre asta, pentru că eu am fost ...eu am fost ca uman pe Pământul vostru. Şi eu
am văzut cum lucrurile merg. Eu sânt acum pe partea asta a voalului. Eu am o perspectivă diferită. Eu
văd acum clar, dragi prieteni, că un lucru în special trebuie să se schimbe chiar acuma pe Pământ. Asta
este religia voastră. Religiile trebuie să se schimbe.
Cine ţine puterea? Nu sânt politicienii. Sânt cei care sânt conducătorii religiilor şi conducătorii
Spirituali pe Pământ. Cine sânt cei care înfluenţează sufletele? Mai mult ca sigur, sânt bisericile. Şi, eu
am văzut cum bisericile ţin înapoi oamenii. Asta trebuie să se schimbe.
Bisericile stau pe reguli vechi şi regulaţii vechi, şi frică veche. Ei spun poveşti vechi. Cei care sânt
conducători religioşi, cei care deschid uşile bisericilor, lor le este frică de umbra lor proprie. Şi lor le este
frică să iasă înainte şi să spună adevărul lor. Şi lor le este frică pentru că ei ştiu că ei nu cunosc pe
Dumnezeu! Ei trăiesc cu asta şi ei dorm cu asta. Ei se roagă, şi se roagă şi se roagă ca să-l cunoască pe
Dumnezeu...la un Dumnezeu care nu este. Voi puteţi înţelege asta în două feluri.
Dragi prieteni, dragi prieteni, cei care ţin puterea religioasă din lume, le este frică să se uită în sinea
lor. Şi da, aceştia sânt conducătorii, bărbaţi şi femei şi copii lor. Ei sânt care stau în faţa voastră
sâmbetele şi duminicile cu toată lumea şi pretind că ei ştiu şi că înţeleg. Dar, ei ştiu că ei nu înţeleg.
Deci, ce fac ei? Ei se bazează pe cărţi vechi şi reguli vechi şi ei propovăduiesc frica. Ei nu îşi învaţă
pe studenţii lor cum să meargă în sinea lor. Ei nu vă învaţă că divinitatea este personală, şi este una, şi că
se poate poseda. Asta nu trebuie învăţat. Asta se simte şi se experienţează.
Ei învaţă pe oameni, pe care pe mine, Tobias, personal mă deranjează, ei vă învaţă despre iad care nu
există şi rai care este exclusiv. Ei vă spune că voi a-ţi făcut ceva greşit, că voi trebuie să recâştigaţi
drumul vostru înapoi în rai. Asta nu este adevărat, şi ei ştiu asta! Ei trăiesc cu asta în fiecare zi, dar ei nu
ştiu cum să iasă afară din asta.
Religiile voastre din lume deţin puterea. Sânt mult mai puternice decât banii, decât politica. Dacă
bisericile ar începe să exprimă adevărul că voi toţi sânteţi Dumnezeu, adevărul că voi toţi aveţi puterea în
sinea voastră, acest Pământ ar lua o săritură uriaşă chiar acuma. Noi nu ar mai fi trebuit atunci să trecem
prin toate eforturile astea şi toată munca asta.
Dragi prieteni, eu, Tobias, nu văd că asta se v-a rezolva peste noapte. Este mult mai mult în farfurie.
Eu nu văd că religiile să declară că, “Voi Sânteţi Dumnezeu” Eu îi văd că ei vin încă cu alte reguli şi alte
căi pentru a vă confrunta pe voi, asta pentru că ei sânt confuzi. Cum pot ei să spună adevărul şi claritatea
când ei sânt confuzi în asta, când ei merg în timpul lor liniştit de rugăciune şi încearcă să-l găsească pe
Dumnezeu undeva afară, încearcă să găsească îndeplinire care deja este în sinea lor?
Asta este proiectul meu favorit şi supărarea mea favorită. Eu voi continua să vorbesc despre asta. Sânt
religiile pe lume, dragi prieteni, care trebuiesc schimbate. Voi puteţi să vă rugaţi pentru pace...pentru
ţările care sânt în război. Asta nu v-a face nici o diferenţă atâta timp cât religiile ţin puterea.
Şi aşa este asta, dragi prieteni, de aceea eu şi toţi ceilalţi care vin aici - Rafael, Gabriel, Maria,
Metatron - de aceea este că noi continuăm să vă spunem mereu şi mereu că totul începe în sinea voastră.
Începe prin acceptarea puterii din sinea voastră. Începe prin a recunoaşte cine sânteţi voi.
Aşa cum ştiţi, asta este înspâimântător şi dificil ca să mergeţi în sinea voastră şi să spuneţi, “Ar putea
Dumnezeu să creeze toate lucrurile pe care eu le-am creat? Cum pot să fiu eu Dumnezeu şi să creezi
război? Cum pot să fiu eu Dumnezeu şi să creez durere pentru alţii? Cum pot eu să fiu Dumnezeu şi să
fiu ignorant câteodată...şi să nu înţeleg cum lucrurile sânt într-adevăr?”
Da, dragi prieteni, înţelegerea adevărată a Dumnezeului este de compasiune totală. TOTALĂ
compasiune şi înţelegere că Dumnezeu a vrut să experienţeze război. Dumnezeu a vrut să experienţeze
uitarea a cine este el sau ea. Dumnezeu a vrut să experienţeze cum a fost să meargă într-un trup minunat
ca şi al vostru. Dumnezeu a vrut să experienţeze creaţia voastră proprie. Asta este compasiune sau
înţelegere. Asta este Dumnezeu. Şi asta este ceva ce voi nu o să citiţi niciunde în cărţile vechi şi religiile
vechi care stăpânesc sufletele umanilor pe Pământ.
Fiţi curajoşi unde mergeţi. Fiţi curajoşi în a şti că VOI la fel Sânteţi Dumnezeu. Voi ajungeţi într-un
timp nou acum. Divinitatea voastră este complet disponibilă pentru voi înşivă cu terminarea grilajului.
Voi nu aveţi nevoie de completarea grilajului ca să luaţi asta înăuntrul, dar, dragi prieteni, asta face pentru
voi puţin mai uşor.
Voi ajungeţi la un timp acum când voi completaţi ce a fost un ciclu foarte delicat şi foarte important -
eliberarea vechiului. Voi ajungeţi la o conştienţă a cine sânteţi voi într-adevăr, înţelegând uneltele,
înţelegând puterea pe care într-adevăr voi posedaţi. Voi ajungeţi la o cale nouă şi diferită.
Să nu vă împachetaţi în reguli acum, să nu uitaţi asta! Să nu uitaţi să spuneţi la fiecare bărbat, femeie
şi copil, că ei posedă divinitatea lor proprie. Asta nu este ţinută în biserici, şi nu este ţinută într-o carte. Ei
nu trebuie să moară ca să-şi reamintească asta sau aceste experienţe. Ei sânt divini, în Acum, în moment.
Să nu uitaţi aceste cuvinte astăzi.
Oh, cât de mult îmi place să vă vorbesc! Cât de mult îmi place să merg cu voi adânc în înăuntrul
vostru! Cât de mult îmi place când voi îmi daţi voie să împart călătoria voastră cu voi. Noi ne mutăm în
ciclul următor, Shaumbra.
Daţi voie să întroducem vizitatorul de astăzi. Vizitatorul nostru este...noi ştim că mulţi dintre voi
simţiţi energia lui în timp ce eu vă vorbesc. Este o energie care vine acum, o energie familiară,
strălucitoare, care aşteaptă să intră, aşteaptă să fie complet prezent în acest spaţiu. Luaţi un moment ca să
simţiţi această energie. Fiţi în momentul prezent în Acum.
Inspiraţi şi simţiţi energia. Să nu încercaţi să mergeţi la mintea voastră ca să aflaţi numele. Simţiţi
energia celui care este vizitatorul nostru în această zi. Voi începeţi să aveţi această simţire. Voi începeţi
să simţiţi. Noi dăm voie la vizitatorul nostru să vină în faţă şi să vă vorbească.
Salutare, dragilor, eu sânt Kryon în serviciul magnetic. Eu vin la voi astăzi plin cu emoţii, într-
adevăr aşa cum a spus Tobias, aşteptând să vin în faţă, păşind în spaţiul energetic de aici, aşteptând pentru
oportunitatea să fiu prezent cu voi. Voi toţi a-ţi lucrat cu energia lui Kryon, cu energia mea, ultimii ani.
Este o plăcere să vin la adunarea voastră de aici astăzi. Eu îi mulţumesc lui Tobias şi la toţi ceilalţi pentru
a-mi da voie să fiu aici în acest timp de completare.
Eu sânt Kryon în serviciul magnetic, şi eu am fost aici pentru treisprezece ani. În 1987, luna August,
Arhanghelul Gabriel a trimis o chemare. Gabriel a sunat din trompetă pentru toţi care au fost gata să se
trezească, să vină înainte şi să facă munca aşa cum noi tranziţionăm în Energia Nouă. Şi voi a-ţi auzit
chemarea adânc în sinea fiinţei voastre.Voi a-ţi răspuns în felul vostru potrivit.
Anturajul lui Kryon a auzit chemarea şi a auzit răspunsul vostru. Şi în anul 1989, anturajul a venit pe
Pământ să ajusteze grilajul în răspuns la schimbarea conştienţei voastre. Munca a luat paisprezece ani în
plin. Şi la sfârşitul acestui timp voi o să aveţi potenţialul pentru toată puterea voastră divină, puterea
divină care a stat în cocon de când a-ţi plecat de Acasă, aşteptând pentru timpul potrivit şi aşteptând
pentru ca ciclul să fie complet, aşteptând să devină disponibilă vouă.
Deci în anul 1989, anturajul a început munca. La 1 Ianuarie 1992, Kryon a venit pe Pământ, cu
prezenţa lui plină ca să înceapă cu adevărat munca lui de ajustare a grilajului. Şi 144.000de umani au fost
chemaţi să înceapă munca. 144.000 umani pe Pământ au fost chemaţi să fie în serviciu în timpul în care
să înceapă procesul de ascensiune. Asta a fost o mutare din Energia veche în Energia Nouă sau
divinitatea.
Şi 144.000 umani au răspuns. Toţi care stau în această cameră, toţi care ascultă şi toţi care citesc
aceste mesaje, şi toţi care au fost atraşi de munca mea, au răspuns. Au fost 144.000 umani care au ales să
intră în ascensiune. Mulţi dintre aceştia nu au înţeles la nivelul lor intelectual ce a însemnat asta şi ce ar
putea să determine. Dar, 144.000 umani s-au oferit.
Mulţi dintre voi a-ţi crezut că nu meritaţi asta. Voi nu a-ţi gândit că o să fiţi aleşi. Voi a-ţi gândit că o
să fie altcineva. Voi a-ţi gândit că corpul lor fizic se v-a dizolva şi evapora. Dar, aşa cum a-ţi aflat asta
nu este aşa. A-ţi fost voi care a-ţi spus, “da”. A-ţi fost voi care a-ţi făcut un pas înainte ca să mergeţi în
ascensiune. Au fost 144.000 de umani care au început procesul. Şi, de atunci alţi 144.000 s-au alăturat şi
încă alţii şi alţii.
Eu, Kryon sânt aici ca să vă spun vouă, că cei care au făcut un pas înainte, cei care au ridicat mâna
când Gabriel a sunat din trompetă, eu vă mulţumesc şi vă onorez pentru tot prin ce a-ţi trecut, pentru că a-
ţi fost voi care a-ţi mers în ascensiune. Voi sânteţi cei care a-ţi început energia care a schimbat faţa
Pământului, şi a schimbat tot univesul.
Munca mea pe Pământ este aproape terminată. Este un timp emoţional şi dificil ca să spun la revedere
vouă. Eu nu am fost niciodată în formă umană, dar eu am un aspect a cine sânteţi voi. Dar, de ce m-am
bucurat în tot acest timp a fost că am putut să fiu cu voi, şi eu nu am realizat că mă voi bucura şi
experianţa asta aşa de mult. Kryon s-a îndrăgostit de umani pentru care am fost în serviciu. Noi am avut
multe adunări şi un timp special împreună. Este dificil pentru mine ca să plec. Dar, munca mea este
aproape completă. De ce aş putea să mai stau când este timpul pentru voi ca să preluaţi asta?
Da, într-adevăr Spiritul pe această parte a voalului plânge. Dar, eu voi fi întotdeauna cu voi. Munca
mea v-a fi într-un loc nou unde eu vă voi întâlni din nou, dar atunci într-un fel diferit. Munca mea v-a fi
în acel loc despre care fratele Tobias a vorbit, locul despre care Arhanghelul Mihail o să vorbească în
lunile care vin.
Este vorba despre Noul Pământ. Kryon v-a merge pe acel loc, Pământul Nou, ca să vă ajut pe voi şi pe
alţi îngeri să înfiinţaţi noul grilaj magnetic. Dar, asta v-a fi diferit de tipul de grilaj ce aveţi pe Pământul
asta. O să fie mult mai diferit. Grilajul Pământului Nou vă v-a permite să călătoriţi fără corp. Acel grilaj
vă v-a permite să creaţi aproape la viteza gândurilor. Grilajul pe care eu voi instala vă v-a permite ca voi
să fiţi totdeauna în comunicare şi conecţie cu fiecare parte a cine sânteţi voi, fiecare parte a Spiritului,
toate în acelaşi timp. O să fie o muncă de plăcere pentru mine şi anturajul meu.
Dar, eu voi ţine minte în totdeauna timpul preţios pe care am avut noi împreună pe Pământ. Eu voi
ţine minte întotdeauna pe cei 144.000 care au răspuns la sunetul trompetei lui Gabriel, pe cei care s-au
oferit cu curaj, fără frică, cei care s-au oferit în a servi Spiritul. Eu voi fi în totdeauna în comunicare cu
voi. Eu voi fi în totdeauna conectat cu voi, dar v-a fi dintr-un loc diferit.
În una dintre zile, voi o să veniţi pe Pământul Nou. Voi o să veniţi să vă stabiliţi acolo. Voi o să veniţi
să vă jucaţi acolo. Şi, voi o să veniţi ca să creaţi acolo. Şi, eu vă voi recunoaşte pe voi. Eu voi şti numele
vostru la nivelul sufletului vostru. Eu cunosc energia voastră. Eu voi fi acolo ca să vă salut pe voi şi să
lucrez cu voi încă odată.
În timp ce eu am lucrat pe partea de afară a grilajului magnetic a Pământului, voi a-ţi lucrat pe grilajul
cristalin a lui Gaia, grilajul corespondent care este în interiorul Pământului. Felul în care a-ţi lucrat şi a-ţi
afectat asta, a fost prin eliberarea trecutului, prin eliberarea energiilor a cine a-ţi fost în vieţile anterioare,
prin eliberarea energiilor care erau legate aici. Dragi prieteni, voi a-ţi lucrat pe grilajul magnetic cristalin
a Pământului, în timp ce eu am lucrat pe grilajul magnetic ce înconjoară Pământul. Împreună noi am creat
o schimbare. Noi am creat potenţialul nou.
Este o onoare pentru mine că am fost invitat de Tobias în această zi ca să fim cu voi. Munca este
aproape gata. Eu îmi iau rămas bun de la voi cu dragoste şi în lumină. Şi aşa este.
Tobias: Eu, Tobias, mă reîntorc, dragi prieteni, plin cu dragoste şi emoţie pentru Kryon, ştiind că
noi l-am adus pe Kryon ca un musafir special în această zi. Voi încă mai puteţi simţi energia lui Kryon în
jurul vostru, înconjurându-vă, dansând cu voi. Kryon a fost o parte importantă în toată munca voastră şi
v-a continua să fie în Energia Nouă.
Kryon pleacă de pe planeta asta fizică, dar merge să continuă munca voastră pe Pământul Nou. Kryon
îşi ia rămas bun de la voi în dragoste şi împuternicire astăzi când el împartă acest spaţiu cu noi. Voi o să
lucraţi cu această energie în timpul care vine. Această entitate plăcută cunoscut ca Kryon, pleacă acuma
ca să lucreze pe grilajul megnetic a Pământului Nou, un loc pe care voi o să mergeţi în timpul determinat.
Şi, dragi prieteni, în sărbătorirea a ce a-ţi făcut voi, în sărbătorirea Pământului Nou, noi o să dedicăm
discuţiile noastre luna viitoare, luna de naştere, noi dedicăm pentru Pământul Nou. Noi o să vorbim
despre atribuţiile Pământului Nou. Noi o să discutăm ce am învăţat pe planeta Pământ, pe Gaia, care este
adus pe Pământul Nou. Noi o să vorbim despre potenţialul Pământului Nou. Noi o să vorbim despre ce
tip de teren de joacă este asta.
Noi nu prea spunem în advans care v-a fi subiectul următor. Dar, noi vrem ca voi să vă pregătiţi în
anticipaţie! Noi vrem ca voi să începeţi să simţiţi Pământul Nou care se construieşte chiar acuma. Şi, noi
o să discutăm asta în detalii. Deci, vă rugăm să nu puneţi nici o întrebare despre asta astăzi. Noi ţinem
asta pentru luna viiotare.
Şi cu asta, dragi prieteni, este timpul pentru Shoud. Este timpul ca să spuneţi adevărul. Este timpul
pentru Cauldre ca să fie în centrul tuturor energiilor, cu cei care stau în această cameră şi cei care sânt
conectaţi din toată lumea.
Cauldre glumeşte cu noi spunând că astăzi este ca şi “Spectacolul lui Tobias”,(râsete din audienţă), cu
toţi invitaţii şi vizitatorii. El se plânge puţin că totdeauna trebuie să schimbă modul de comunicare. Dar,
asta ar trebui să fie natural pentru el şi pentru voi toţi...mergând de la o energie la alta.
Noi luăm un moment aici, o pauză pentru ajustare. Şi, după asta voi o să auziţi vocea voastră proprie.
Shoud. Noi sântem Shaumbra. Noi sântem familie. Noi sântem o singură voce şi multe voci. Noi
ajungem la un timp de completare, începutul unui nou ciclu, şi sfârşitul ciclului Vechi. Noi ajungem la un
timp când noi putem începe să fim cine sântem noi, şi când numai avem nevoie să ne ascundem. Noi,
Shaumbra, am făcut un lucru ascuns pentru mult timp, lucrând pe sinea noastră internă, lucrând la
eliberări, lucrând să ajungem la noi înţelegeri şi înţelepciuni.
Aşa cum Kryon a menţionat, noi am trecut printr-un proces care a luat 14 ani pentru completare. Noi,
Shaumbra, sântem puţin nerăbdători să ştim ce conţine asta, şi ce este în faţa noastră. Noi ştim că
completarea grilajului este aproape gata. Noi nu sântem siguri dacă am învăţat tot ce trebuie să învăţăm.
Ca Shaumbra, noi am înţeles că este timpul să mergem înainte. Este timpul să acceptăm divinitatea
noastră şi să fim tot ce sântem noi. Noi am învăţat tot ce a fost important să învăţăm în aceşti ultimii ani,
şi că noi ne-am ghidat pe noi înşine, şi că noi ne-am mutat în noi locuri, şi am lăsat casele noastre vechi.
Noi înţelegem că noi am schimbat şi relaţii. Noi am trecut prin multe.
Toate astea au fost conduse de sinea noastră proprie. Toate astea au un scop şi un înţeles. Toate astea
au fost în răspuns la trompeta care a sunat, chemarea pentru cei care vor trece prin proces. Noi,
Shaumbra, înţelegem că noi ne-am oferit în serviciul total, fără nici o reţinere ca să fim primii ca să
trecem prin acest proces, cu umilinţă, în linişte şi mult timp singuri, cu noi înşine.
Noi înţelegem că prin tot ce am trecut a servit un scop pentru Tot Ce Este. Noi înţelegem că prin tot ce
am trecut asta ne-a dat o nouă înţelepciune şi o nouă înţelegere. Noi înţelegem că ghidarea uriaşă de la
sinea noastră divină ne dă nouă experienţe, ne dă nouă înţelegere.
Acum vine timpul de acceptare. Acum vine timpul pentru serviciul adevărat. Acum vine timpul de
acceptare a puterii noastre. Aşa cum Kryon ne-a spus nouă, munca pentru grilaj este aproape gata. Nu
este nici un scop pentru a continua asta, nu avem nici un scop de a întârzia procesul.
Este timpul pentru noi ca să fim învăţători pentru care noi am dat acordul nostru, să fim prezenţi în
plin, să fim acolo pentru alţii. Este timpul pentru noi ca să ieşim de sub ascunziş. Este timpul pentru noi
de a fi, “Eu Sânt în Acum”. Este timpul pentru noi să fim conştienţi pentru tot ce vine în realitatea
noastră, să mergem în înăuntrul nostru, să aducem afară uneltele, să aducem afară puterea şi resursele ca
să ne folosim de astea.
Este timpul pentru noi ca să mergem afară în lume şi să facem munca noastră, munca de afară. Noi am
făcut multă muncă internă pentru ultimii 14 ani, până la punctul la care noi aproape ne-am pierdut în
asta. Noi aproape am uitat de ce sântem aici şi pentru ce am fost noi de acord să facem.
Este timpul pentru noi, pentru Shaumbra, ca să facem un pas înainte, să facem munca de serviciu pentru
care noi am venit să facem în primul rând. Este timpul pentru noi să scriem cărţile, să predăm în clase, să
vorbim deschişi la oameni despre cine sântem noi, şi să le spunem că cine sântem noi poate să fie şi ei.
Şi, noi sântem Dumnezeu”.
Munca gridului este aproape gata. O parte din noi nu vrea să ştie de asta. O parte din noi vrea să avem
acea târâire pentru luni şi luni şi poate ani, că aşa noi putem să evităm inevitabilul. Inevitabilul este de a
fi Spirit în formă umană în moment. Inevitabilul este să avem încredere în cine sântem, şi să nu permitem
la nimeni să ţină nici o putere peste noi.
Noi, Shaumbra, răspundem la a doua chemare a lui Gabriel. Noi, răspundem la sunetul al doilea a
trompetei lui Gabriel. Este timpul pentru noi ca să facem munca noastră. Noi ştim că asta o să vină la
noi. Noi ştim că oportunitatea, sau oamenii, sau înţelegerea sau pasiunea poate să vină la noi acum.
Numai sânt scuze. Grilajul este complet. Noi ştim că este timpul să facem un pas înainte. Noi ştim că
sânt patru unelte pe care noi ne-am dat nouă înşine pentru porţiunea următoare a călătoriei noastre. Noi
ştim că este o familie în jurul nostru numit Shaumbra care o să ne suporte pe noi în asta. Şi, noi ştim că
nimeni numai poate să ia nimic de la noi.
Nu este moarte. Nu este nimeni care o să ţină puterea deasupra noastră. Este timpul să facem munca
noastră. Pentru asta am venit noi aici. De aceea este că noi stăm aici. Noi sântem Shaumbra. Noi sântem
putere.
(Pauză)
Tobias: Deci, eu, Tobias, revin pentru un moment ca să vă cer să îmbrăţişaţi energia de voi.
Îmbrăţişaţi energia a ce a-ţi împărţit cu voi înşivă în Shoud astăzi. Noi putem vedea că câţiva dintre voi
scărpinaţi capul vostru şi mirându-vă ce a-ţi spus astăzi! (Câteva râsete din audienţă) Ceea ce a-ţi spus a
fost, “Timpul este acum. Gridul este complet”.
Voi a-ţi făcut multă muncă internă, că voi aproape că a-ţi început să vă bucuraţi de această muncă
internă. Voi a-ţi făcut multe eliberări. Noi vedem pe câţiva dintre voi care încearcă să găsească noi
lucruri ca să elibereze şi de care nu este nevoie. (Râsete din audienţă) Ce a-ţi spus vouă înşivă în Shoud, a
fost că este timpul să ajungeţi la platou, aşa cum a-ţi spune voi. Este timpul să începeţi ciclul nou şi
munca nouă. Este timpul să fiţi Dumnezeu în formă umană, acum.
Împărţiţi asta unul cu altul. Noi am mai spus asta altă dată. În grupul vostru, în Internet...spuneţi unul
la altul. Experienţele încă mai sânt dificile câteodată. Dar, atunci când unul spune cum este să fiţi
complet prezenţi, să aveţi o muncă puternică şi plină, atunci ceilalţi o să aibă confidenţă şi o să încerce şi
ei. Vorbiţi unul cu altul, Shaumbra.
Ce a-ţi auzit că a spus Kryon, Kryon care a fost emoţional...eu nu l-am văzut niciodată aşa înâbuşit. Ce
a-ţi auzit că a spus Kryon...şi noi vom repeta şi confirma că au fost 144.000 umani chemaţi să facă
munca. Asta este o ecuaţie matematică a ce se poate lua pentru a începe procesul apocalipsului...ridicarea
voalului...schimbând ceea ce a fost...de a scăpa de iluzie. 144.000 pe întreaga planeta Pământ au răspuns,
câţiva conştienţi, câţiva la nivelul interior.
Noi astăzi le vorbim lor. Noi astăzi ne uităm la ei. Fiţi mândri a cine sânteţi voi. Pentru cei câţiva
dintre voi care spuneţi, “Oh, nu este posibil că am fost eu. Nu cred că tu îmi vorbeşti mie Tobias, pentru
că eu doar am început să fac această muncă”. Voi greşiţi. Voi sânteţi aceia. Voi sânteţi cei care a-ţi
răspuns.
Şi, după asta procesul a început, şi ce ne-a uimit pe noi toţi pe această parte a voalului...oh, asta nu a
fost limitat la 144.000. Liniile erau adânci, oamenii aşteptau, umanii aşteptau, vrând să facă parte din
proces. Şi, aşa cei 144.000s-a extins, şi au fost mai mulţi şi mai mulţi. Şi zilnic vin mai mulţi. Ei pot să
audă sunetul trompetei ce a sunat în 1987. Acestora le-a luat un timp ca să audă asta. Ei acuma aud asta.
Este o schimbare care i-a loc pe Pământ. Este o schimbare. Este despre completarea grilajului. Este
despre voi să posedaţi divinitatea voastră proprie. Este multă muncă de făcut. Multe schimbări vor veni
în viaţa voastră acum. Voi o să fiţi întrebaţi să divinitatea voastră şi să folosiţi asta în următoarele luni
care vin.
Noi ne vom reîntoarce într-un moment să răspundem la întrebările voastre. Dar, dragi prieteni,
înţelegeţi că în toate ciclurile vieţii voastre pe Pământ, în special în acest ciclu, şi în special în cei foşti 14
ani, voi nu a-ţi fost singuri.
ŞI AŞA ESTE

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE


“SHOUD 4: TROMPETA LUI GABRIEL” - ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
3 NOIEMBRIE 2002

Tobias: Şi aşa este, dragi prieteni, că energia lui Kryon rămâne în plin prezent cu noi prin tot timpul
care ne-a rămas astăzi. Kryon se mişcă şi se învârteşte în jurul vostru, în jurul corpului vostru, a minţii
voastre şi în jurul divinităţii voastre. Kryon este aici în aprecierea muncii pe care voi a-ţi făcut, şi în
cunoştinţa lucrurilor care se schimbă cu adevărat. Şi schimbarea apare mai întâi în sinea voastră.
Voi a-ţi trecut prin prea multe. Este timpul pentru toate astea să se împreuneze. Este timpul să se
înceapă partea următoare a călătoriei voastre, pe care să o faceţi în bucurie. Trăiţi în expresia minunată a
cine sânteţi voi fără ca să vă necăjiţi ce ceilalţi gândesc, fără să vă necăjiţi despre forţa voastră proprie sau
puterea voastră proprie, sau de abilitatea şi înţelepciunea de a balansa asta.
Dragi prieteni, nu de mult voi a-ţi eliberat călăuzii voştri, cei care au ocupat spaţiul în jurul vostru. Ei
v-au ajutat ca să ţineţi balanţa a cine a-ţi fost în total, şi v-au ajutat ca să menţineţi legătura între
conştienţa voastră umană şi conştienţa voastră divină pe această parte a voalului. Voi a-ţi eliberat călăuzii
voştri. A fost dificil. Voi v-aţi simţit singuri.
Dar, a fost o altă parte din voi care s-a deschis şi a acceptat spaţiul vostru nou. Ştiţi voi că călăuzii
voştri, cei care erau în spatele vostru pentru aşa mult timp, au fost într-adevăr aspectele voastre proprii din
trecut? Au fost părţi din voi care au murit când ei au fost în formă umană şi au rămas pe partea asta,
partea noastră a voalului, dar ei au putut să vină înapoi la voi ca să fie în serviciul sufletului vostru şi să
servească în evoluţia voastră. Alţi călăuzi care erau părţi din voi care nu au luat niciodată o experienţă
umană, dar au înţeles experienţele voastre înainte ca voi să veniţi pe Pământ.
Călăuzii voştri, a-ţi fost voi. Nu a fost oare potrivit ca să eliberaţi pe ei, să vă eliberaţi pe voi înşivă, să
eliberaţi trecutul vostru? Nu a fost potrivit să predaţi acea instruire ca să puteţi să intraţi în plină expresie?
La fel este important să onoraţi şi să eliberaţi pe Kryon care a lucrat cu voi foarte aproape ajutând la
ajustarea grilajului electromagnetic care înconjoară Pământul şi grilajul lui Gaia. Nu este potrivit că
instruirea s-a terminat, că acum voi aduceţi toate divinităţile voastre? Acest proces permite o parte mare
să fie aduse prin grilaj.
Deci, Kryon a terminat pe Pământ. El pleacă pe acel loc pe care voi ajutaţi să creaţi, şi despre care noi
o să vorbim la întâlnirea noastră următoare, numit Pământul Nou. Anturajul se mută acolo. Câţiva din
voi a-ţi vorbit despre Pământul Nou. Voi a-ţi denumit asta Planeta X, planeta pierdută, sau Nibiru.
Această planetă care nu este văzut de oamenii voştri ştiinţifici, dar este simţit de voi. Forţele ei energetice
se pot simţi de astronomi care explorează alte spaţii din afară, care explorează galaxia voastră.
Kryon pleacă pe Planeta Nouă, unde este sarcină următoare pentru Spirit. Înţelegeţi, dargi prieteni, că
Kryon este voi, un aspect din cine sânteţi voi, parte din voi toţi care se aventurează mai departe în răspuns
la schimbările conştienţei voastre. Voi încă mai puteţi să comunicaţi cu Kryon pentru că timpul şi spaţiul
nu ne opreşte pe noi să venim şi să vorbim cu voi. Dar, Kryon pleacă ca să facă un alt serviciu care este
potrivit.
Într-o zi o să fie potrivit pentru mine, Tobias, să iau un rol diferit la întâlnirile noastre cu Shaumbra.
Mie îmi place să vin şi să vă vorbesc vouă. Mie îmi place să vă vizitez. Într-adevăr mie îmi place să fiu
pe scenă.(Râsete din audienţă şi chicotirile lui Tobias)
Dar, la un punct eu vreau să vă văd pe voi că mediaţi pe voi înşivă, divinitatea voastră, a cine sânteţi
voi. Eu vreau să văd că voi SIMŢIŢI, că sânteţi senzitivi pentru a înţelege şi să mediaţi alţi umani care
permit vouă să faceţi asta. Eu vreu să vă văd că vă ţineţi energia voastră. Când timpul acela vine...când
voi într-adevăr posedaţi a cine sânteţi voi...când voi într-adevăr ieşiţi de sub ascunziş şi fiţi tot ce sânteţi
voi, dragi Dumnezei...atunci eu voi veni înapoi pe Pământ. Eu atunci pot veni înapoi pe Pământ şi să iau
formă fizică. Eu pot să trec prin acea călătorie. Eu pot să stau cu voi în formă umană, dacă voi o să fiţi pe
Pământ în acel timp. Eu o să mă duc la voi învăţători, la cei care mă vor ajuta prin procesul meu.
Totul este despre schimbare. Câteodată schimbarea este dificilă. Câteodată umanii, chiar şi îngerii, nu
vor să accepte schimbări. Câteodată voi vreţi noul, dar voi nu vreţi să predaţi vechiul. Câteodată voi vreţi
să căraţi în jurul vostru multe bagaje din trecut. Câteodată este greu ca să eliberaţi.
A fost trist pentru voi ca să daţi drumul la călăuzi, nu-i aşa? Este greu ca să eliberaţi câţiva îngeri cu
care a-ţi lucrat. Dar, ei vă cer că atunci când timpul este potrivit, daţi drumul lor ca ei să poate fi eliberaţi
la nivelul următor, ca să puteţi intra în plin în divinitatea voastră proprie.
Cu asta noi sântem bucuroşi să încercăm să răspundem la întrebările voastre.
Întrebarea de la Shaumbra 1: Acum o lună, eu m-am uitat pe o pagină şi a apărut un punct micuţ şi
asta s-a extins într-o formă geometrică, de o culoare verde strălucitoare. Poţi tu să-mi spui ce înseamnă
asta?
Tobias: Într-adevăr, tu ai văzut între dimensiuni. Tu te deschizi. Asta este comun deosebit la
Shaumbra ca să experienţeze asta în timp ce citesc pentru că atenţia lor şi o parte din creierul lor este
concentrat pe pagină, pe procesul de a înţelege şi a interpreta cuvintele tipărite pe pagină. Şi atunci
deschiderea se întâmplă.
Asta o să se întâmplă mult mai des. Câţiva umani văd asta aşa cum Cauldre spune, “un punct
albastru”. Este lumină albă care apare. Când voi vă permiteţi ca să mergeţi tot mai adânc, o să apare
simboluri , o să fie energii care o să fie prezenţi în asta. Voi într-adevăr vedeţi în alte dimensiuni. Asta o
să se întâmple mai des.
Poate voi credeţi că trebuie să mergeţi la doctor să vă controlaţi ochii. Dar, adevărul este că aceste
lucruri o să apare mult mai des. Fiţi deschişi la asta şi să înţelegeţi aceste mesaje pentru că aceste mesaje
sânt pentru voi. Ele vin jos pe un drum principal în “Acum-ul” vostru pentru voi. Voi nu trebuie să le
interpretaţi aceste mesaje prin mintea voastră. Voi o să ştiţi astea în inima voastră.
Toate aceste lucruri, dragi prieteni, noi trebuie să spunem aici, la această întrebare excelentă...toate
aceste lucruri la care a-ţi lucrat şi pe care a-ţi aşteptat o să vină în calea voastră. Câteodată astea o să fie
ca o surpriză pentru voi. Câteodată voi nu o să fiţi siguri. Dar, astea vin în calea voastră.
Întrebarea de la Shaumbra 2: Tobias, Kryon, Gabriel, Metatron,Yeshua şi toate entităţile dragi care a-
ţi lucrat cu mine ... mulţumesc, mulţumesc pentru dragostea voastră, mulţumesc pentru călăuzirea
voastră. Şi mulţumesc pentru curcubeul pe care am văzut astăzi.
Tobias: Noi îţi mulţumim ţie. Şi, noi îţi spunem...noi spunem la toţi Shaumbra, că voi sânteţi foarte
importanţi în această muncă. Aşa cum Kryon a menţionat înainte, au fost 144.000 de umani care au
ridicat mâna care au răspuns la trompeta lui Gabriel. Noi ştim că mulţi dintre voi nu credeţi că el a vorbit
cu voi. Dar, el a vorbit. Munca voastră a capturat atenţia lui Metatron, Maria, Gabriel, Yeshua, Rafael şi a
tuturor de pe partea noastră a voalului.
Aşa cum am spus înainte, universul vă observă chiar acuma, se uită să vadă cum răspundeţi voi, să
vadă dacă voi faceţi pasul următor. Spuneţi voi, “da” la divinitatea voastră? Spuneţi voi, “da” la munca
voastră nouă care vine la voi? Ieşiţi voi de sub ascunzişul vostru cu adevăratelea?
Noi ştim că mulţi a-ţi făcut munca internă. Într-un fel, asta poate să fie comfortabil. Dar, sânteţi voi
gata ca să luaţi jos foile - ştiţi voi despre ce vorbim noi - ca să puteţi face nivelul următor de lucru?
Întrebarea de la Shaumbra 3: Salutare şi dragoste, Tobias. Întrebarea sau îngrijorarea mea are de a
face cu senzitivitatea, asta mai mult la lucru, şi în măsură în care eu sânt bombardat de astea, câteodată nu
sânt capabil să nu mă smucesc în jurul lor.
Tobias: În primul rând situaţia ta de lucru propriu are un potenţial înalt de a se schimba. (Râsete din
audienţă şi chicotirile lui Tobias) Dar, asta trebuie scris de mâna ta proprie. Asta o să fie ceva ce tu
alegi. Într-adevăr, este dificil pentru Shaumbra care s-a deschis aşa mult şi a devenit aşa de senzitiv să
mânuiască Energia Veche. Dar, dragi prieteni, aşa cum spuneţi, “da” aşa cum mergeţi în nivelul următor
de lucru, asta o să vă aducă munca mai mult în Energia Veche, pentru că aici este nevoie de voi.
Dar, tu ai să te duci acolo cu o cutie de unelte noi, cu unelte noi, unelte pe care voi v-aţi dat vouă înşivă
ca: abilitatea de a sta concentraţi şi în legătură cu pământul...să staţi în spatele zidului scund...şi să nu fiţi
prinşi în dramă...să simţiţi lucrurile în jurul vostru...să fiţi senzitivi la asta, dar să nu fiţi traşi de asta. Voi
v-aţi dat abilitatea să fiţi în situaţii foarte diferite şi să citiţi energiile în felul de a înţelege ce se întâmplă
în jurul vostru. Voi v-aţi dat abilitatea de a trage la voi resursele potrivite şi uneltele în moment.
Noi nu putem spune că o să fie mai uşor. Voi o să fiţi cuprinşi în continuare de Energia Veche. Dar,
acum voi aveţi mult mai multă înţelepciune despre felul cum lucrurile sânt. Voi o să realizaţi că sânt
umanii, umanii care se mută în divinitatea lor proprie ca şi cum voi a-ţi făcut. Dar, ei trec prin procesele
lor.
Noi adăugăm încă un lucru aici. Voi învăţaţi mult despre înţelegere, compasiune, să aveţi totală
compasiune. Compasiunea nu înseamnă să vă pară rău de ceilalţi în călătoria lor, şi să nu judecaţi pe ei.
Compasiunea înseamnă simplu de a da voie lor să treacă prin procesele lor.
Compasiunea ce aveţi pentru alţii radiază o energie sau o lumină din voi. Asta devină un potenţial
pentru ei ca să folosească când ei sânt într-adevăr gata să se trezească. Lumina voastră, vibraţia voastră
care este în jurul lor devine un potenţial pentru ei ca să folosească când ei încep procesul lor de trezire.
Dragi prieteni, voi nu a-ţi avut această energie ca să lucraţi cu asta când voi a-ţi început trezirea
voastră. Nu au fost alţi umani în jurul vostru cu energia nouă de compasiune, energia Pământului Nou.
Voi a trebuit să descoperiţi asta singuri. Voi a trebuit să aduceţi asta la voi înşivă. Acum, voi puteţi să
staţi cu ei fiind unul care dă lumină lor. Voi o să fiţi cei care daţi compasiune. După asta este după ei
dacă ei se folosesc de asta sau nu.
Mulţi dintre voi o să fiţi chemaţi într-o formă nouă de serviciu în lunile care vin. Asta poate nu este la
ceea ce voi a-ţi gândit. Asta poate nu o să fie ce voi gândiţi chiar acuma ca o muncă exotică sau un loc
exotic. Oriunde mergeţi, la orice lucru la care sânteţi chemaţi să faceţi din sinea voastră proprie, voi o să
aveţi toate uneltele. Puterea voastră şi sensurile voastre o să fie în balanţă împreună cu înţelepciunea şi
puterea voastră.
Întrebarea de la Shaumbra 4: Tobias, este o plăcere. Eu am ţinut acest loc pentru fiica mea - ea are 12
ani - în dragoste şi aşteptând ca ea să se trezească. Ea m-a surprins cu o întrebare săptămâna trecută
despre vrăjitorie şi vrea să înceapă să studieze asta. Poţi tu să-mi dai orice informaţie pentru un tată care
îşi creşte singur copila.
Tobias: Este o călătorie minunată prin care o să treci tu cu ea! Ea este o fiinţă minunată şi într-adevăr
care se deschide. Cel mai bine cum putem noi să spunem, aşa cum am mai spus înainte, este să asculţi.
Permite ei să exploreze, cele de sus şi cele joase, şi cele laterale. Permite ei să găsească ea calea asta în
sinea ei. Fi acolo când ea te întreabă. Fi acolo ca să-i spui ce ai învăţat tu. Fi deschis şi onest cu ea ca şi
prin tot ce ai trecut tu. Tu vorbeşte la o fată care a depăşit vârsta de 12 ani! Vorbeşte-i din inima ta. Ea o
să simtă asta. Ea o să audă asta. Asta într-adevăr o să ajute pe ea în călăuzire în călătoria ei. În acest caz,
dragule, tu eşti chemat ca să fi un învăţător. Şi o să fie cineva care v-a fi nerăbdător. Şi o să fie cineva
care te v-a încerca.
Întrebarea de la Shaumbra 5: Hello, Tobias, dragostea mea ţie şi la toţi în lumea Spiritului în special
dragoste şi recunoştinţă la Kryon astăzi. Tu ai vorbiit foarte pasionat despre religii şi cerinţa ca astea să se
schimbe. Este ceva ce noi, Shaumbra putem face să asistăm la asta? Prima mea înţelegere a fost
compasiune. Eu mă întreb ai ceva cuvinte pe care poţi să împarţi cu noi pe această temă?
Tobias: Eu cred că dacă aş fi fost pe Pământ chiar acuma, eu aş fi fost pus în titlurile ştirilor voastre,
(râsete din audienţă) pentru că asta este un subiect pentu mine. Eu am petrecut foarte mulţi ani, foarte
mulţi ani ca un adept religios în legile Israelului. Viaţă după viaţă eu am urmat regulile şi am încercat să
trăiesc în legi religioase. Eu am învăţat mult în acel proces. Dar, la fel am învăţat că asta nu a fost calea
spre rai, şi nici raiul pe Pământ, sau calea spre mine însumi. De aceea este că eu vorbesc despre acest
subiect cu mare pasiune din inima mea.
Într-adevăr, într-adevăr, este vorba despre compasiune chiar acuma, dar compasiune combinată cu
înţelegerea este mult mai convingătoare. Mulţi dintre voi gândiţi că marea problemă a planetei voastre
este din cauza conducătorilor politici, sau cei care poluează mediul înconjurător,sau guvernul, sau băncile
şi comerţul, sau extratereştri sau orice altceva faţă de amuzante teorii conspiratoare.
Din perspectiva noastră, astea nu sânt nimic, comparat cu puterea bisericilor. Ei reţin oamenii
vorbându-le de lucruri vechi. Dacă aveţi înţelegerea acelor rădăcini cauzătoare şi aveţi compasiune...asta
crează schimbări uriaşe. Noi nu spunem că voi trebuie să scrieţi nişte articole inflamatorii despre biserici.
Noi nu spunem să mergeţi să distrugeţi slujbele de duminică (Râsete) Dar, ce spunem noi este să fiţi
atenţi, să aveţi compasiune că umanii într-adevăr caută un răspuns şi caută adevărul.
Oamenii îşi întorc spatele acum la biserici. Ei sânt pierduţi. Ei caută înţelepciune. Ei caută înţelegere
spirituală. Dar, ei nu o să găsească asta în capele sau temple. Şi aşa ei se duc înapoi în casele lor, şi ei
sânt abătuţi şi ei nu ştiu ce să mai creadă. Ei spun, “Nu cred că este un Dumnezeu, că altfel cineva totuşi
ar şti asta”.
Aici sânteţi voi Shaumbra care puteţi intra în rol. Aici intraţi în joacă. Dacă voi sânteţi compasionaţi
şi înţelegători şi voi sânteţi în Acum, ei o să găsească drumul lor la voi. Atunci voi puteţi ajuta pe ei să
înţeleagă că nu este nici o clădire sfântă care conţine răspunsul. Asta este conţinut în sinea tuturor.
Maestrul Yeshua a încercat şi a încercat, şi a încercat să ne spună. Maestrul Yeshua este chiar mai
categoric despre bisericile în această lume decât sânt eu. (Râsete din audienţă) Dacă el ar veni înapoi
acuma - noi nici nu putem spune cuvântele ca să descriem - dar el ar zdrobi câteva uşi. Asta este mesajul
pe care el a încercat acum 2000 de ani în urmă să ne spună şi el a fost pus pe cruce pentru asta. Asta este
o problemă pe partea voastră. Da, da, ai compasiune. Noi îţi mulţumim că ne-ai adus aminte despre asta!
Întrebare de la Shaumbra 6: Hello, Tobias, cum te simţi astăzi?
Tobias: Înflăcărat, mulţumesc. (Mai multe râsete).
Shaumbra 6: Eu sânt nou în căutarea mea, şi eu nu demult m-am găsit pe acest drum...eu nu sânt sigur
încă. Eu vreau să spun că acum şase luni eu nu am imaginat pe mine să fiu aici. Aşa cum mă cunoşti pe
mine şi cu perspectiva ta, ai vreo sugestie în ce direcţie pot să merg eu?
Tobias: Într-adevăr. Şi tu spui că eşti nou la asta, şi noi spunem, “Nu, din contră tu eşti chiar bătrân la
asta”. Tu ai făcut multă muncă pe sinea ta internă în multe vieţi anterioare, şi chiar cel care ai
fost...călugăr nu este cuvântul potrivit, dar un fel de “Frate”, în autoritate ecleziastică. Tu ai fost cel care a
fost într-un fel de ordine secretă din cauza pasiunii tale foarte puternice de a găsi divinitatea ta. Tu ai mers
foarte adânc. Tu nu eşti nou la asta.
Noi îţi spunem ţie, este mult mai uşor pentru tine acum decât tu gândeşti. Aspectele tale din vieţile
anterioare spun că căutarea ta trebuie să fie dificilă, poate dureroasă. Aceste aspecte îţi spun că tu trebuie
să petreci multe, multe ore pe genunchii tăi, într-o stare meditativă, sau să te rogi. Într-un sens este o
tragere de la acele serii din vieţile trecute, care spun că tu trebuie să găseşti răspunsul în felul acesta.
Noi sântem aici ca să spunem în această zi că tu nu trebuie să faci acelea...şi nici alţii din voi.
Abilitatea să aduceţi răspunsul este în sinea voastră chiar acuma. Abilitatea ca să aduceţi divinitatea
voastră este aici. Completarea grilajului de la anturajul lui Kryon face asta foarte uşor pentru voi acuma.
Este doar o problemă de acceptare a abilităţilor voastre.
Pentru tine în particular, noi ştim că tu ai căutat din greu şi mult timp pentru un răspuns în capul tău.
Tu ai abilitatea şi un dar pe care tu ai adus în această viaţă, de a simţi, de a simţi. Tu eşti încurajat de cei
în jurul tău cu adevărat, este multă dragoste în jurul tău - ca tu să simţi asta. Dar, într-un fel, ţie ţie frică
de asta. Tu nu prea eşti sigur de tine însuţi. Dar, noi îţi spunem, dacă tu îţi pemiţi ca să simţi, tu o să
ajungi la răspunsuri. Atunci nu o să mai fie nici o căutare pentru nimic. O să fie acolo. Numai trebuie să
cauţi...asta o să vină la tine.
Deci, pentru tine special, în loc să-ţi recomandăm - glumând spus, 10 “Tatăl Nostru şi 10 Sfânta
Maria”,(râsete din audienţă), pentru tine noi recomandăm 10 inspirări adânci dimineaţa, şi 10 înainte de
culcare. Tu eşti iertat. (Mai multe râsete şi aplauze).
Întrebarea de la Shaumbra 7: Eu apreciez sensul tău de umor. Eu am fost soţie de predicator pentru 9
ani. Asta a fost o lecţie foarte, foarte bună. Întrebarea mea, certificarea mea...în munca ce fac, pe care am
fost călăuzit să fac, în schimbarea persoanei mele interne şi externe, vine de la eliberarea armurei în
straturi din jurul corpului meu, şi de a elibera prin extremităţi, prin mâni şi picioare în Pământul Mamă.
Consecvent, tu schimbi vibraţia fiinţei tale interne şi externe...schimbând ADN-ul ca să facă pe tine fizic o
persoană mai uşoară, care în schimb în mod fizic schimbă felul în care tu influenţezi pe alţi oameni. Şi
aşa, tu schimbi lumea, unul şi unul. Unde merg de aici...pentru că eu am văzut asta, dar acum...care este
pasul următor, pentru că eu ştiu că este o altă dimensiune, bucata pe care eu trebuie să ştiu?
Tobias: Şi, noi te întrebăm pe tine, “Care crezi că este pasul următor? Ce alegi tu pentru pasul
următor să fie?” Tu ai o intuiţie, dar tu nu ai permis la asta să vină la suprafaţă.
Shaumbra 7: Da...h, eu cred că înţeleg procesul. Eu sânt în acest proces. Deşi, este pentru a fi precis
pentru ceilalţi, ca să lucrezi cu cineva când eu, sau când unii...of...ok...de a schimba responsabilitatea şi de
a lua consecvenţa şi de a lua compasiunea în tine însuţi, şi după asta să permiţi să treacă prin...cam aşa
ceva.
Tobias: Cam aşa ceva. Într-adevăr, intuiţia ta este bună şi puternică, dar noi te rugăm să ţii totul
simplu. Voi toţi...ţineţi simplu. Este o tendinţă ca să întraţi în procese şi proceduri. Dar, totul este aşa
simplu. Asta o să vă uimească când descoperiţi că sânteţi în Energia Nouă. Voi o să spuneţi,”Eu mi-aş fi
dorit să nu fi făcut asta aşa dificil. Eu aş fi dorit să fi ţinut asta simplu”.
Pentru tine în particular, noi îţi spunem,ţine simplu. Pasul următor, pasul următor, noi nu ştim. Şi,
chiar dacă noi am fi ştiut, noi nu ţi-am fi spus. (Râsete din audienţă) Este pentru tine ca să descoperi.
Este pentru tine să creezi în orice fel tu doreşti. Tu şti unde eşti acuma...ceea ce este o cale, şi asta este în
moment, asta vine la tine. Şi este după tine să dansezi cu asta. Noi spunem, pasul următor, dacă este, este
simplicitatea şi bucurie copleşitoare de a şti până la urmă cine eşti...şi compasiunea ca să fi acolo pentru
alţii care vin la tine ca să afle cum ai făcut tu. Asta este pasul următor.
Întrebarea de la Shaumbra 8: Mulţumesc pentru voi toţi care a-ţi trimis chemarea acum 14 ani în urmă
şi la fel că sânteţi cu noi. Eu simt că am eliberat mult şi m-am vindecat mult, şi luna trecută în final am
accepat cine într-adevăr sânt eu şi divinitatea mea. Şi asta mă face mai puternic. Simt parcă într-adevăr
m-am orientat în direcţia cea bună. Totuşi, eu am o problemă de sănătate, care este foarte persistentă. Şi,
eu am încercat să merg în sinea mea, şi să vorbesc la asta, şi am trimis dragoste şi am întrebat ce a vrut.
Eu am un succes limitat. Eu mă mir dacă este ceva la asta, sau dacă ceva îmi scapă şi cu care tu poţi să
mă ajuţi.
Tobias: Într-adevăr - cum să spun - tu ai avut mai mult succes cu asta decât tu realizezi acuma. Tu ai
infiinţat procesul de reînnoire în sinea ta, rebalansarea în sinea ta. Dar asta nu a venit încă la suprafaţă.
Deci, încă mai simţi că este acolo. Şi, dacă ai controlat asta, asta încă se mai arată.
Dar, noi sântem aici ca să-ţi spunem, uitându-ne drept la tine, uitându-ne adânc în sinea ta, că tu ai
înfiinţat o schimbare şi asta se împlineşte. Acum ai răbdare cu tine. Tu ai dat lor energie de a fi în Acum,
energie de reînnoire, şi curăţire şi purificare. Dar, este o pisălogie, o problemă veche care merge mult
înapoi, foarte mulţi ani înapoi. Este - cum să spun - una dintre ultimele rămăşiţe pe care trebuie să
eliberezi cu adevărat.
Dar, fiinţa ta proprie, sufletul tău propriu ştie că este timpul pentru eliberare. La nivelul cel mai adânc
celular, a ceea ce ai putea spune la nivelul ADN-lui...au fost schimbări uriaşe până la punctul la care astea
pot spune că a fost un miracol ce a schimbat asta. Când schimbările sânt gata ca să-şi arate faţa adevărată,
când munca internă biologică reală este gata să vină în faţă, asta se v-a întâmpla foarte repede. Atunci
poţi să şti că ai făcut foarte bine. Să şti că tu ai făcut - cum să spun - ai stat în moment foarte mult, ai
mers înăuntrul tău, şi că ai făcut acea muncă. Atunci, rezultatele vor veni în faţa ta.
Shaumbra, voi aveţi abilitatea ca să rearanjaţi corpul vostru fizic fără să depuneţi o muncă grea, şi fără
să vă pedepsiţi pe voi înşivă. Voi aveţi nevoie de corpul vostru fizic ca să mergeţi înainte în munca
voastră nouă. Să ştiţi că grilajul este complet, şi acum este un potenţial adevărat şi o balanţă adevărată
între grilajul Pământului, voi aveţi nevoie de un corp putenic şi balansat pentru munca nouă care vă
aşteaptă. Nouă nu ne place cuvântul “vindecare”. Rebalansare şi reînnoirea corpului vostru o să vină
foarte repede. O să vină foarte repede.
Mergeţi în sinea voastră. Vorbiţi la corpul vostru. Ascultaţi. Ascultaţi la asta. Binecuvântaţi. Spuneţi
la fiecare celulă din corpul vostru şi fiecare moleculă că îi iubiţi. Spuneţi corpului vostru că aveţi nevoie
de el şi că îl iubiţi. Corpul vostru numai are nevoie să cară peste tot bagajele vechi şi Energiile Vechi.
Acum, daţi voie la corpul vostru să ajungă la schimbarea voastră de conştienţă.
Noi vrem ca voi să aveţi un corp sănătos şi puternic pentru munca ce vă aşteaptă. Noi vrem ca voi să
aveţi abundenţă în toate căile din viaţa voastră. Voi o să aveţi nevoie de acele lucruri. Şi mai mult ca
niciodată, voi meritaţi astea. Voi meritaţi sănătate. Voi meritaţi abundenţă financiară. Voi meritaţi relaţii
puternice, nu relaţii în care voi depindeţi de alţii sau care vă usucă, dar relaţii care sânt puternice.
Dragi prieteni, aşa cum voi vă mutaţi în următoarele luni, aşa cum mergeţi dincolo de completarea
grilajului şi voi începeţi munca voastră, înţelegeţi că numai sânt lecţii pentru voi. Numai sânt lecţii.
Trecutul este vindecat. Trecutul este rebalansat. Viitorul este pentru voi să creaţi. Numai sânt lecţii. Voi
numai aveţi nevoie de povara problemelor de sănătate, şi toate celelalte, nu lecţii. Dar, este timpul să fiţi
în expresia plină a cine sânteţi voi.
Şi, noi o să fim acolo. Noi o să stăm în spatele vostru pe tot drumul. Voi niciodată nu sânteţi singuri.
Kryon vă salută cu o dragoste deosebită acum la plecarea lui, şi vă îmbrăţişează cu multă dragoste astăzi.
ŞI AŞA ESTE
SERIILE DIVINITĂŢII UMANE
“SHOUD 5: PĂMÂNTUL NOU”
8 DECEMBRIE 2002

Tobias: Şi aşa este , dragi prieteni, că noi ne adunăm din nou ca o familie, ca Shuambra. Noi împărţim
energiile noastre, noi împărţim dragostea noastră, şi noi împărţim călătoria noastră. Într-adevăr, eu
Tobias, mie îmi place să intru la voi vioi, aşa cum spune Cauldre (Geoffrey Hoppe) Mie îmi place să vin
în spaţiul vostru, să stau lângă voi, să fiu cu voi, să vă simt aproape.
Ceilalţi de pe partea noastră a voalului nu poate să vină aproape de voi numai dacă voi daţi
permisiunea voastră. Noi sigur nu putem să intervenim. Noi nu putem să venim aproape până ce voi nu
ne daţi permisiunea voastră şi până ce voi nu deschideţi inimile voastre.
De aceea este aşa o bucurie pentru mine, Tobias, şi pentru tot restul îngerilor şi entităţilor care stau în
Cercul al Doilea în adunările voastre ca şi asta. Oh, ei sânt foarte emoţionaţi ca şi mine. Ei sânt aici
astăzi, stând în Cercul al Doilea, sânt sute şi sute de îngeri şi entităţi, într-un fel, ei trebuie să ia tichet
pentru acest spectacol, (râsete din audienţă), pentru că noi limităm numărul şi cota de energie care vine
înăuntru ca să ţină balanţa.
Îngerii intră, aşteptând să fie cu voi, aşteptând să simtă energia voastră şi dragostea voastră, aşteptând
să vadă creatura amuzantă numită uman, dar care acum se schimbă în Divini Umani. Ei vin înâuntru să
observe, pentru că ei ştiu că timpul lor o să vină ca să fie într-un trup fizic care merge ca uman pe Pământ.
Îngerii sânt fascinaţi de tot ce faceţi. Ei notează totul. Ei scriu totul. Ei observă primul grup de umani
care se integrează în plin în Energia Nouă. Ei aşteaptă pe voi ca să comunicaţi cu ei la nivelul vostru, să
vorbiţi cu ei şi să-i asculaţi. Da, asta este în ce voi vă mutaţi, unde voi vorbiţi lor din inima voastră şi voi
puteţi să-i auziţi pe ei cum vă vorbesc înapoi la voi fără filtere, fără straturile care intervin în comunicaţii.
Cum faceţi asta dragi prieteni? Voi faceţi prin deschiderea voastră. Voi faceţi prin simţirile voastre, în
loc de gândire. Voi o să simţiţi vibraţiile lor. Voi o să mediaţi pe ei, într-adevăr, aşa cum voi învăţaţi să
mediaţi pe voi înşivă şi pe alţi umani. Atunci voi o să-i mediaţi pe ei.
Ce o să auziţi voi de la ei, în spatele tuturor cuvintelor, în spatele tuturor simţirilor, este că voi sânteţi
cei care sânteţi bucuroşi. Voi sânteţi cei care a-ţi luat dificultatea călătoriei. Voi sânteţi învăţătorii lor.
Asta o să auziţi voi.
Într-adevăr noi iubim aceste adunări! Noi iubim acest timp împreună cu voi. Şi într-adevăr, este spus
mult ce merge dincolo de cuvinte. Da, aşa cum Cauldre a spus înainte de a începe comunicarea, el a
învăţat - voi învăţaţi - că nu sânt importante cuvintele. Sânt energiile. Şi, dragi prieteni, ca voi, ca
Shaumbra, voi învăţaţi să mediaţi, învăţaţi să înţelegeţi aceste energii, voi nu trebuie să vă îngrijoraţi de
cuvinte. Voi nu trebuie să le puneţi în cuvinte.
Este mult de spus fără ca să folosim cuvinte. Fără cuvinte voi ocoliţi creierul, mintea. Voi mergeţi
direct la inimă. Voi mergeţi direct în adâncul inimii. Este mult de spus la întâlnirile noastre fără ca astea
să fie în cuvinte. De aceea este că voi ieşiţi din “zona”. Mulţi aţipiţi în timpul comunicării pentu că voi
vă permiteţi să primiţi toate acele energii.
Ce grup minunat avem noi astăzi aici, cei care stau în aceste scaune, şi cei care sânt conectaţi din toată
lumea - un grup aşa cum am spus, care a ridicat mâna când trompeta lui Gabriel a sunat, şi care a spus,
“Dragă Dumnezeule, drag Spirit, eu mă ofer în serviciu. Eu voi face orice”.
Şi, aici voi staţi, mulţi ani au trecut de atunci şi a-ţi trecut prin multe dificultăţi şi probleme, eliberând
tot ce a-ţi gândit că a-ţi fost, pentru faptul ca voi să deveniţi tot ce puteţi deveni. Şi, aici voi staţi gata
pentru mai mult, aşteptând pentru ce urmează, continuind să cântaţi cântecul din inima voastră, care
spune, “Spirit, eu mă dau pe mine însămi pentru a fi în serviciul tău, pentru a servi Totul”.
Noi ne întâlnim de multe ori ca astăzi, când voi visaţi noaptea. Da, noi toţi ne întâlnim ca şi grupul
acesta. De ce oare este că această energie vi se pare aşa familiar? Este pentru că noi ne întâlnim în visele
voastre. Noi stăm de multe ori în linişte ca şi acuma, de multe ori simţând doar vibraţiile. Asta este unde
voi mergeţi noaptea prin celelalte călătorii ale voastre. Voi veniţi la acest loc de energii “Shaumbratică”.
Şi, noi stăm. Şi noi zâmbim. Sânt câteva lacrimi. Dar, noi împărţim energii. Noi împărţim poveşti. Noi
ne împărţim pe noi înşine.
Dragi prieteni, mulţi dintre voi a-ţi simţit stres în corpul vostru. Noi ştim asta. Noi putem vedea asta
aşa cum ne uităm la voi. Noi putem vedea ce arată a fi ca flăcări solare care ies din câmpul vostru auric.
Mult stres. Asta este la fel şi în mintea voastră. Înţelegeţi că scopul pentru asta chiar acuma este din
cauza ajustării finale a grilajului de care am vorbit luna trecută.
Voi puteţi simţi că potenţialul nou intră. Voi puteţi simţi că o schimbare are loc. La nivelul cel mai
înalt energia se schimbă. La nivelul interior în sinea voastră energia se schimbă chiar acuma. Corpul
vostru ştie că ceva se întâmplă. Corpul vostru ştie că are nevoie de schimbare ca să se ajusteze la
divinitatea voastră. Are nevoie să se schimbă pentru că voi permiteţi la energiile voastre divine să iasă la
suprafaţă din sinea voastră.
Acestea sânt înalte, energii de frecvenţă înalte, nu ce a experienţat corpul vostru în vieţile voastre
anterioare. Aceste energii sânt puternice. Aceste energii sânt înalte. Aceste energii sânt intense. Şi,
astea vin în acum.
Corpul vostru se pregăteşte singur. Trece prin schimbări la un nivel adânc. Corpul vostru se schimbă
la nivelul spaţiului dintre spaţii, după aceea prin ADN şi celule şi ţesături şi organe. Prin ce treceţi voi
chiar acuma este o ajustare biologică în aşa fel ca voi să puteţi mânui toate aceste Energii Noi. Astea intră
acuma. De aceea este că trupul vostru are dureri. De aceea sânt acele dureri. Dar, astea o să treacă. Aşa
cum corpul vostru se acomodează şi se ajustează la noua frecvenţă, durerile vor pleca din corpul vostru.
Noi ştim că este stres în mintea voastră chiar acuma. Voi sânteţi obişnuiţi să vedeţi ce este în drumul
vostru în viitor. Voi sânteţi obişnuiţi să ştiţi ce o să faceţi, unde o să fiţi în următoarele trei luni sau şase
luni. Umanii îşi plănuiesc viaţa lor până ce mor. Ei plănuiesc serviciul lor, pensionarea lor şi chiar
moartea lor. Interesant!
Dar acum voi nu puteţi vedea nici până la ziua de mâine. Voi aveţi dificultate să ştiţi ce este în faţa
voastră. Asta cauzează stres pentru mintea voastră. Asta este din cauza schimbărilor care au loc. O parte
din voi este în frică, necunoscând ce o să se întâmple în continuare, ne-putând prezice şi a plănui înainte.
Oh, asta cauzează stres în mintea voastră!
Noi ştim că mulţi dintre voi stau trezi noaptea, mirându-se, întrebându-se ce o să facă. Îngrijorare...voi
sânteţi îngrijoraţi. Voi vă spuneţi vouă înşivă, “Eu am 30, 40, 50 de ani, sau mai mult. Ce o să fac eu?
Cum o să fie pensionarea mea? Cine o să aibă grijă de mine? Cum o să trăiesc eu? Ce o să fac eu?” Noi
ştim că voi vă îngrijoraţi.
Stresul ce aveţi acuma este pentru că voi faceţi ajustări în mintea voastră şi în spiritul vostru ca să trăiţi
în Acum, să trăiţi în Acum, în moment. Este dificil pentru că voi totuşi vreţi să ştiţi ce o să se întâmple
mâine. Trăind în Acum este ACUM. Asta este momentul.
Deci, este mult stres în mintea voastră...mult stres în mintea voastră. Înţelegeţi că toate astea sânt
potrivite, şi toate astea au de a face cu alinierea grilajului magnetic.
Să înţelegeţi că acest stres o să treacă în curând, şi atunci voi o să aveţi un corp re-construit de la bază
în sus. Voi o să aveţi o minte care o să înţeleagă momentul. Şi voi o să aveţi un spirit care înţelege că tot
ce aveţi nevoie pentru voi, o să vină la voi.
Asta este noul model. Voi acuma trăiţi în asta. Voi acuma sânteţi în asta. Voi daţi naştere la
divinitatea voastră, aducând asta în Acum - nu un concept intelectual, dar o realitate care este în sinea
voastră.
În discuţiile noastre din luna trecută, dragi prieteni, eu am spus la un moment dat, chiar mult despre
biserici. Eu am vorbit despre biserici cum astea ţin înapoi conştienţa. Este totuşi un timp pentru
schimbare. Eu am vorbit mult despre biserici şi despre conducătorii religioşi pentru o cauză specifică - ca
să vă ajut pe voi, Shaumbra, să înţelegeţi rolul vostru nou.
Voi o să fiţi învăţătorii noi spirituali. Voi o să fiţi cei care o să călăuziţi pe alţii. Voi o să fiţi preoţii şi
preotesele noi în felul vostru propriu. Poate voi nu o să aveţi o clădire mare unde ei o să vină să se roage
odată la săptămână. Poate, voi o să faceţi în felul vostru propriu, în casa voastră, în maşina voastră, într-
un fel sau altul. Dar, voi, voi, sânteţi învăţătorii noi.
Luna trecută eu am vorbit despre biserici pentru a aduce punctul meu, să aduc punctul meu de vedere
la voi toţi. Să nu vă bizuiţi pe cărţile vechi şi căi vechi când voi sânteţi cu studenţii voştri, fiţi în Acum, în
moment. Să nu aveţi nişte poveşti banale în buzunarele voastre pentru ei.
Fiţi în Acum. Citiţi energia lor. Simţiţi energia lor. Auziţi cuvintele lor. Atunci, voi o să ştiţi ce să
spuneţi. Atunci, voi o să ştiţi cum să aveţi înţelegere pentru ei. Atunci, voi o să ştiţi ce să faceţi pentru ei.
Bisericile, dragi prieteni, au servit un scop. Voi simţiţi cei care a-ţi ajutat să le creaţi în primul rând,
multe vieţi îaninte. Dar, timpul lor ajunge la un sfârşit. Este o Energie Nouă şi un nou tip de Divini
Umani gata să facă munca. Uitaţi-vă cum puteţi să fiţi cu adevărat în serviciu.
Uitaţi-vă la balanţa nouă de energie masculină şi feminină de care este nevoie pe Pământ. Într-adevăr,
bisericile din lume au o dominaţie masculină, o orientare masculină. Acum este portrivit pentru
contopirea energiei feminine cu masculin. Acum este potrivit. Este potrivit de a fi primitorul cât şi cel
care dă.
De aceea este că eu, Tobias, am atins problema despre biserici luna trecută! Eu am încercat să spun
punctul meu de vedere la voi toţi - să vedeţi ce nu este bine chiar acuma cu mulţi umani...să vedeţi ce
unealtă o să folosească învăţătorii noi...şi mai mult ca orice, să vă amintesc vouă ca voi să amintiţi
studenţilor voştri că ei sânt la fel Dumnezeu, că ei au puterea în sinea lor. Asta nu este conţinut pentru ei
în voi, în cărţi, sau într-o mantra. Asta este conţinut în SINEA LOR.
Amintiţi-i mereu şi mereu despre acelaşi lucru despre ce noi v-am amintit vouă că - VOI SÂNTEŢI LA
FEL DUMNEZEU. Asta începe cu voi. Asta începe cu sinea voastră. Asta începe atunci când voi faceţi
primul pas de împuternicire a divinului.
Dragi prieteni, este o schimbare care ia loc pe Pământ. Noi am vorbit despre asta mereu şi mereu. Noi
am vorbit despre timpurile dificile a Pământului care o să treacă prin ceea ce trec şi instituţiile vechi care
nu sânt potrivite în Energia Nouă - aşa cum astea ajung la concluzia că pereţii lor o să cadă jos.
Toate aceste schimbări implică o balanţă şi o contopire a energiei masculine cu cea feminină, feminin
cu masculin. Noi nu vorbim aici despre genul feminin şi masculin. Noi vorbim despre energia feminină
şi energia masculină, cea care dă şi cea care primeşte. Este timpul acuma ca asta să intră în balanţă.
Asta o să se întâmple cu completarea grilajului magnetic. Este timpul ca asta să se întâmple în fiecare
dintre voi. Nici unul dintre voi nu este aici masculin sau feminin din punctul de vedere energetic. Voi
sânteţi amândouă energii. Este timpul să vă uitaţi la voi având ambele energii - cea care dă şi cea care
primeşte, masculin şi feminin, cea care îngrijeşte şi cea care are putere. Voi toţi sânteţi atât masculin cât
şi feminin.
Noi luăm această oportunitate ca să vă rugăm să iubiţi şi să recunoaşteţi şi să apreciaţi pe acei care au
venit în această viaţă cu un contract ca să aducă amândouă energii în înăuntrul trupului lor. Voi îi numiţi
pe aceştia “homosexuali” De multe ori, ei sânt ridicularizaţi. Dar ei au venit cu un contract mare ca să
contopească amândouă energii - într-un singur trup. Câteodată asta le-a cauzat inbalanţa. Câteodată asta
a cauzat lor o mare dificultate internă.
Ei au fost primii care au incorporat amândouă energii în acelaşi timp. Cei pe care voi îi numiţi
“homosexuali” sau “lesbiani”, ei sânt obosiţi acum. Ei au cărat mult din această energie, această energie
contopită de masculin şi feminin. Ei au făcut munca lor.
Acum este timpul pentru voi ca să acceptaţi contopirea energiilor în sinea voastră. Noi nu vorbim aici
despre gen. Noi vorbim despre voi. Noi vorbim despre balanţa energetică a voastră masculină şi
feminină. Este timpul pentru voi ca să acceptaţi amândouă părţi din voi.
Voi a-ţi trecut prin multe conflicte în aceşti ani despre cine a-ţi fost voi. Voi v-aţi întrebat cât de mult
a-ţi fost femeie, sau cât de mult a-ţi fost bărbat. Acum este timpul să fiţi amândouă. Cei care au fost în
societatea voastră homosexuali şi lesbiani au clădit drumul şi au deschis uşa, în aşa fel încât vouă vă este
mult mai uşor de acceptat acum să căraţi energia contopită.
Vorbind despre energia feminină divină, noi avem o invitată minunată astăzi care vine în acest timp
special a anului ca să fie cu voi. Energia ei a fost puternică în jurul vostru pentru multe luni. Pentru mulţi
ea a fost o forţă călăuză pentru toată viaţa voastră. Ea se alătură vouă ca un simbol a energiei feminine ca
şi re-balanţa energiei feminine în sinea voastră în sinea societăţii, în sinea bisericilor.
Ea intră ca energia Mariei, ceea ce voi a-ţi chemat “Sfânta Maria” Dar, nu este doar persoana care a
fost în Scripturile sfinte a bisericilor Christiane. Maria reprezintă zeiţa. Maria reprezintă balanţa
feminină.
Pământul vostru intră într-o nouă balanţă. Energia feminină intră foarte puternică acuma...puternică şi
care este capabilă să fie balansată una lângă alta a energiei masculine care a dominat Pământul pentru
atâtea secole. Regina se reântoarce, energia zeiţei care este simbolizat prin Maria.
Maria se alătură nouă ca o invitată specială şi de onoare în această zi. Ea doreşte să petreacă un
moment cu voi toţi. Ea doreşte să petreacă un moment, ca voi să simţiţi potenţialul energiei feminine
divine. Deci, noi o să fim în linişte pentru un moment în aşa fel ca Regina să poate să stea alături de
Regele din înăuntrul vostru. Da, şi acum este un timp bun ca să inspiraţi asta în sinea voastră.
(Pauză)
Energia Reginei, a femininului, reprezentată astăzi aici prin Maria, ajută să umple spaţiul ce a fost de
mult neglectat în societatea voastră. Ea vine aici ca să ia scaunul corect pentru o nouă balanţă feminină şi
masculină, reîntoarcerea Reginei, şi balansarea cu Regele. Permiteţi-vă ca să absorbiţi aceste energii a
Mariei. Permiteţi-vă să simţiţi energia Reginei în sinea voastră.
Aceste energii o să fie foarte importante în lunile care vin, pentru că ele sânt energii de ingrijire şi
compasiune. Astea sânt care dau viaţă. Astea sânt care primesc energii. Şi, oh, dragi prieteni, fiecare
dintre voi are nevoie să primească, are nevoie să primească!
Voi a-ţi fost cei care a-ţi dat. Voi a-ţi fost luptătorii. Voi a-ţi fost cei care a-ţi construit şi a-ţi plănuit.
Energia voastră a fost puternică şi foarte afirmativă. Da, bărbaţi şi femei...noi vorbim la amândoi. Dar,
acum în balanţa Noii Energii este important ca să fiţi şi primitori. Trebuie să fie acea balanţă de a da şi a
primi, de masculin şi feminin, de a da viaţă, de a crea, toate astea în sinea voastră, toate în sinea voastră.
Deci, energia Mariei este puternică şi prezentă astăzi aici, care reaminteşte că a fost energia feminină
care a dat naştere la cel pe care voi numiţi Yeshua (Jesus), a dat naştere la umanul bărbătesc care a învăţat
oamenii într-un fel nou, a învăţat fără perdea. Ea a dat naştere la Yeshua, care a vrut să schimbă cursul
istoriei. Ea a dat naştere la Yeshua, care nu a fost acceptat în acel timp, dar acele cuvinte au rămas
cunoscute de mulţi în această lume. A început cu naşterea de la energia feminină.
Toate astea sânt importante acum pentru că ajustarea grilajului este făcută...femininul primitoarea, şi
compasionata. Dacă nu este nimic ce noi putem realiza astăzi, ce vrem noi ca voi să faceţi, este să simţiţi
această contopire în înăuntrul vostru. Mulţi dintre voi, chiar şi femeile, a-ţi închis partea feminină în voi,
sau voi nu a-ţi înţeles asta.
Mulţi dintre voi bărbaţi, într-adevăr, a-ţi gândit că nu a fost potrivit să exprimaţi partea feminină, deci
voi a-ţi închis uşa pe partea aceea a voastră. Este timpul să deschideţi uşa încă odată. Este timpul, dragi
prieteni, să simţiţi energia îmbinată, contopită şi balansată a masculinului şi femininului în înăuntrul
miezului fiinţei voastre.
Noi putem să simţim schimbarea aşa cum stăm aici. Cei care sânt în Cercul al Doilea pot vedea
transformarea care ia loc în sinea voastră.
Acum noi vrem să adaugăm un alt punct aici. Mulţi dintre voi se întreabă ce fel de muncă o să faceţi.
Voi a-ţi auzit cât de mult am vorbit noi despre a învăţa pe alţii. Voi a-ţi auzit cât de mult am vorbit despre
munca nouă şi schimbări în viaţa voastră. Într-adevăr, mulţi dintre voi o să treacă prin schimbări în
următoarele trei, şase sau nouă luni. O să fie o schimbare unde voi trăiţi, în munca voastră, da, şi în
relaţiile voastre.
Câteodată voi a-ţi simţit presiunea ca să faceţi schimbări în viaţa voastră. Voi nu prea a-ţi înţeles ce ar
fi trebuit să faceţi. Mulţi dintre voi au zâbovit un timp în mari schimbări în viaţa voastră. Voi a-ţi
aşteptat. Voi a-ţi amânat. Oh, dragi prieteni, energia acestor decizii o să vină să vă viziteze în căi
puternice. Este timpul ca să faceţi schimbări în viaţa voastră. Este timpul să vă mutaţi la nivelul următor.
Voi vă întrebaţi ce fel de muncă o să faceţi. Daţi voie să spunem că o să fie diferit. O să fie o muncă
de pasiune, o muncă a inimii voastre. O să fie nişte schimbări prin care voi treceţi ca să puteţi ajunge la
acel punct. Asta se va întâmpla în curând.
Noi vrem să aducem un punct foarte clar. Voi vă întrebaţi despre un lucru. Noi auzim pe mulţi că
spun noaptea, spunând la îngeri şi la arhangheli, “Munca mea nu este importantă. Eu nu simt că fac nimic
important. Eu lucrez la un magazin. Eu lucrez ore. Nu ar trebui eu să fac o muncă spirituală mare?”
Mulţi dintre voi - foarte mulţi dintre voi sânteţi în serviciu care nu vă plac. Asta se va schimba. Asta
se va schimba. Mulţi dintre voi sânteţi gata să începeţi munca voastră nouă - de a fi învăţători. Fiind un
învăţător, asta are multe implicaţii...asta poate fi făcut în multe căi diferite.
Lucrul important este că voi deja faceţi munca, sau a-ţi făcut munca. Munca este în înăuntrul vostru.
Munca este în sinea voastră. Schimbările pe Pământ şi schimbările în Univers şi totul în Cercul al Doilea
sânt afectate de ce faceţi înăuntrul vostru.
Când noi auzim că voi spuneţi, “Dragă Tobias, eu nu simt că fac nici o muncă”, noi trebuie să
chicotim. Schimbările ce a-ţi făcut în sinea voastră, eliberând Vechiul şi acceptând divinitatea
voastră...asta este ce într-adevăr face o diferenţă. Noi ştim că voi a-ţi trecut prin mult efort intern, multe
curăţiri. Asta este într-adevăr o muncă puternică. Munca asta face o diferenţă mai mult ca orice altceva.
Când voi schimbaţi vibraţia voastră, voi schimbaţi totul în jurul vostru. Voi schimbaţi vibraţia masei
conştiente. Voi schimbaţi vibraţia îngerilor şi a arhanghelilor.
Munca adevărată este ceea ce a-ţi făcut voi în sinea voastră. Nu este ceea ce este pe cartea voastră de
afacere. Nu este serviciul sau profesia voastră. Este ceea ce a-ţi făcut voi în interiorul vostru. Mulţi dintre
voi gândesc că voi nu meritaţi pentru că voi nu faceţi ce voi consideraţi că este o muncă importantă. Noi
dăm din cap şi spunem, “Nu, voi nu înţelegeţi încă” Munca importantă este ce a-ţi făcut voi în înăuntrul
vostru.
Schimbările pe care voi a-ţi făcut înfruntând întunericul în sinea voastră, înfruntând frica voastră, prin
eliberarea rănilor vechi...aceste schimbări au schimbat lumea voastră la punctul unde voi nu aveţi nevoie
să treceţi prin nici un fel de catastrofă sau terminare. Munca ce a-ţi făcut în sinea voastră este munca
adevărată. Munca pe care a-ţi făcut înăuntrul vostru a schimbat oamenii în jurul vostru. Asta a împiedicat
ceea ce ar fi fost o schimbare catastrofică a Pământului.
Oh, într-adevăr, voi o să vedeţi Pământul că se scutură şi o să râgâie pentru un timp. Asta este
potrivit. Dar, voi o să vedeţi că nu o să fie o mare pierdere în vieţile umane. Gaia este capabilă să
elibereze într-un fel fără distrugere. Asta este pentru că voi a-ţi făcut munca în înăuntrul vostru.
Nu este vorba de cariera voastră de zi cu zi sau serviciul care este important. Este ceea ce voi a-ţi făcut
în sinea voastră, asta este important. Ce a-ţi făcut înăuntrul vostru asta este munca adevărată.
Voi meritaţi. Voi a-ţi făcut munca. Pentru că voi a-ţi făcut munca, într-adevăr, o să fie o nouă
chemare pentru voi. O să fie o nouă chemare în următorul an într-un fel sau altul. Asta o să fie o mutare
la un nivel nou.
Da, noi ştim că o să fie ceva stres care este cauzat de schimbări. Umanilor...nu le plac schimbări. Ei se
plâng despre ce au, dar ei nu vor să se schimbe. (Râsete din audienţă şi chicotirile lui Tobias) Dar, noi vă
spunem, Shaumbra în toată lumea, o să fie o schimbare în viaţa voastră. Asta înseamnă să daţi drumul la
ceva ca să faceţi loc pentru ceva nou.
Noi vă cerem să nu ne blestemaţi atunci când treceţi prin procesul de eliberare a ceva. Noi vă întrebăm
să onoraţi asta şi să binecuvântaţi. Asta este potrivit. Asta poate să fie prieteni, sau familie, sau carieră
sau servici. Asta poate să fie ceva în corpul vostru ce trebuie să eliberaţi.
Dar, noi spunem că schimbările vin. Noi spunem că dacă nu sânteţi siguri câteodată, dacă nu sânteţi
siguri de balanţa voastră, vorbiţi la alţi Shaumbra. Ah, voi sânteţi cei mai buni învăţători şi cei mai buni
studenţi unul pentru altul. Într-adevăr, voi sânteţi.
De-a lungul drumului, noi am vrea să spunem o poveste scurtă, o poveste scurtă. Noi o să ţinem asta
scurt. La Cauldre nu prea îi vine să creadă. (Râsete din audienţă) Ca să vă ajutăm să înţelegeţi partea
unde sânteţi, noi o să spunem povestea lui Joe, povestea pe care noi am spus câteva săptămâni în urmă în
Orient, ce voi numiţi Korea. Acolo a fost spus şi noi o să spunem din nou pentru toţi Shaumbra să audă
pentru că asta este povestea voastră. Este despre voi.
Este că Joe este Shaumbra, ca şi voi, trecând prin multe schimbări în viaţa lui...învăţând să înţeleagă că
şi el este Dumnezeu...învăţând să elibereze lucrurile vechi care nu l-au mai servit pe el...trecând prin
schimbări care câteodată l-au făcut să fie încurcat şi întrebându-se ce să facă el...dar, ştiind că este o
călăuzire...ştiind că el nu este niciodată singur. Ca şi voi, Joe caută iluminarea lui. Joe caută să înţeleagă
divinitatea lui şi conecţia lui cu Spiritul.
Într-o noapte, într-un vis lucid, Joe s-a găsit pe el însuşi că merge în Templul interior a Divinităţii,
Templul Divinităţii din sinea lui. El a simţit că el a călătorit peste timp şi spaţiu şi dimensiuni. Dar, el de
adevăratelea a luat o călătorie internă a sinei lui, în înăuntrul lui.
În visul lui lucid, Joe a mers la templul Divinităţii. El a deschis uşa. El priveşte, el a văzut un hol
mare şi frumos plin cu lumină, lumină care parcă nu a avut sursă. Totul a fost iluminat, strălucitor, auriu
şi licărând.
Joe a intrat în Templul Divinităţii şi s-a uitat în jur. El a văzut că întregul perimetru a fost plin cu
îngeri. El a recunoscut mulţi dintre ei fiind aspecte din el din trecut. Şi el a recunoscut mulţi îngeri care
s-au adunat în Holul Divinităţii fiind cei care au mers în spatele lui în vieţile trecute a lui sau în această
viaţă.
Îngerii au fost cu toţii familiari lui. Au fost sute şi sute de îngeri. Ei s-au adunat pentru că ei au ştiut
că Joe o să vină.
Joe a văzut un scaun în centrul holului. El a ştiut că a fost timpul să se apropie de Scaunul Divinităţii
şi să stea pe el. El s-a apropiat încet de Scaunul Divinităţii, uitându-se la îngerii care au fost prezenţi,
ştiind că o să fie un tip de ceremonie ce o să ia loc.
El s-a apropiat de scaunul Divinităţii, s-a aşezat pe el şi a spus, “Dragă Spirit, sânt eu gata pentru
iluminarea mea? Sânt eu gata pentru divinitatea mea?” O linişte s-a aşezat în tot holul.
Un înger a ieşit afară din grup. Un înger mare, frumos, puternic, strălucitor a făcut un pas până la
scaun unde Joe a stat şi a spus, “Joe noi sântem onoraţi să te avem pe tine aici în Templul Divinităţii, şi
Joe tu nu eşti gata încă să primeşti iluminarea ta”.
O tristeţe s-a aşezat peste Joe, o confuzie, o supărare. Supărarea lui a cauzat să se trezească din visul
lucid, să se trezească şi să aducă aminte de toate detaliile de a merge în Holul Divinităţii, şi şi-a adus
aminte de felul cum s-a simţit când îngerul a spus lui că el nu a fost încă gata. El a fost treaz toată
noaptea, şi ziua următoare şi cea următoare, întrebându-se ce ar trebui el să facă să primească iluminarea
lui.
La sfârşitul celei de a doua zi, Joe a ajuns la concluzia că el nu a studiat destul, că el nu a învăţat
destul. Şi aşa Joe a început un program greu, de a citi cărţi, să meargă la cursuri şi să înveţe tot ce a putut
el. Pentru următoarele şase luni Joe a citit, a studiat şi a ascultat. Fiecare moment din orele treze el a
absorbit materialele, încercând să găsească perle noi de înţelepciune.
După şase luni dificile, instovitoare, încărcând mintea lui cu informaţii, el a mers înapoi la Templul
Divinităţii, într-o noapte în visele lui lucide. Încă odată el a deschis uşa templului, şi încă odată templul a
fost plin cu sute şi sute de îngeri, toţi pe care Joe a recunoscut.
Încă odată el a mers până la Scaunul Divinităţii şi s-a pus pe scaun. Îngerul mare a făcut un pas înainte
ştiind ce o să întrebe Joe. Cu puţină nervozitate în vocea lui, fiind slăbit şi obosit, Joe a spus, “Sânt eu
gata pentru iluminarea mea?” Şi încă odată îngerul mare a spus, “Joe, tu nu eşti gata pentru iluminarea
ta”.
Emoţia răspunsului care a venit de la îngerul mare l-a împins pe Joe înapoi în viaţa lui umană în lumea
de zi cu zi. El s-a trezit în patul lui transpirând, amintându-şi fiecare detaliu din visul lui. Din nou Joe a
stat treaz toată noaptea şi încă două zile după aceea întrebându-se ce l-a ţinut pe el înapoi de la iluminare.
Până la urmă el a ghicit. El a avut multe lucruri scumpe care l-au ţinut pe el înapoi, multe lucruri
materiale în viaţa lui care l-au ţinut departe de iluminarea lui. El a simţit parcă au fost nişte ancori în jurul
picioarelor lui, care l-au tras în jos, reţinând pe el de la iluminarea lui.
Joe a mers afară şi a împărţit totul - casa lui, maşina lui, banii pe care i-a economisit, totul înafara de
hainele de pe el. El a mers afară şi a trăit ca un cerşetor, mâncând doar atât ca să supraveţuiască,
acceptând numai atâţea bani sau mâncare cât să-l menţină la suprafaţă. Pentru şase luni de zile, Joe a trăit
o viaţă de sărăcie, o viaţă de lipsuri, eliberând tot ce era material în jurul lui în aşa fel ca el să numai aibă
acele ancore.
După şase luni, Joe s-a găsit încă odată în visul lui lucid când a călătorit la Templul Divinităţii. El a
deschis uşa, a mers înăuntru, de data asta foarte obosit şi slăbit, infometat, dar nu a mai cărat cu el bunuri
materiale exceptând hainele de pe el. Joe a stat în scaunul Divinităţii cu multă nerăbdare aşa cum îngerul
s-a apropiat de el. Din nou Joe a pus întrebarea, “Sânt eu gata pentru iluminarea mea?” De data asta
îngerul înalt şi frumos nu a spus nici un cuvânt, dar simplu a dat din cap, “Nu, nu”.
Acest răspuns ne-verbal la aruncat pe el afară din visul lui lucid, înapoi în lumea lui umană. El s-a
găsit pe el întins pe colţul străzii, pentru că el nu a avut un pat ...întins pe colţul străzii, mirându-se,
întrebându-se ce trebuie el să ştie. El a stat întins la colţul străzii un timp lung până când cineva a venit şi
l-a mutat pe el, parcă el a fost o bucată de gunoi.
Joe s-a gândit despre viaţa lui, s-a gândit despre călătoria lui. Deodată lui a venit că el nu a fost în
serviciu pentru alţii. Viaţa lui a fost despre el însuşi. El a ştiut că a fost numai pentru el, că el a petrecut
prea mult timp cu călătoria lui spirituală şi pentru trezirea lui. Sigur, sigur, faptul că el nu a fost gata
pentru iluminarea lui a fost că el nu a făcut destul pentru alţii.
Şi aşa Joe s-a îmbarcat într-un program complet nou de a fi în serviciu pentru alţii. El a găsit toate
oportunităţile să ajute pe alţii. El a ajutat pe bătrâni la cumpărături. El a ajutat copii în parc care au căzut
jos şi care s-au lovit. El a ajutat pe cei care se certau. El a căutat orice oportunitate să fie în serviciul
pentru alţii, ca să-şi găsească “punctele pentru iluminarea lui”.
După şase luni de a da pe el însuşi în toate felurile la orice uman care i-a permis asta lui, Joe s-a dus
înapoi la Templul Divinităţii, într-o noapte în visul lui lucid. El a deschis uşa, a văzut îngerii, dar de data
asta el nu s-a oprit ca să simtă dragostea lor şi energia lor, pentru că el a fost puţin supărat. (Râsete din
audienţă)
El a vrut iluminarea lui. El a mers la Scaunul Divinităţii şi a stat jos. Înainte ca îngerul să poate să
vină la el, el a spus, “Sânt eu gata acum pentru iluminarea mea?” O tăcere a căzut peste mulţime de
îngeri, şi într-o unitate sute de îngeri au spus, “Nu, nu, Joe tu nu eşti gata încă”. (Râsete din audienţă)
La acel punct Joe a izbucnit în plâns şi a spus,”Eu mă predau”. Eu mă predau. Eu am încercat totul ca
să pot să ajung la iluminarea mea. Eu am renunţat la toată bunăstarea mea. Eu am fost în serviciu pentru
alţii. Eu am studiat despre spiritualitate şi religii. Eu am venit aici şi voi spuneţi mie încă odată “nu”.
Joe a izbucnit în plâns. El a avut lacrimi în ochii lui, şi aşa cum a plâns, el a eliberat Energiile Vechi
care erau închise în el.
Un înger înalt, mare, a ieşit înainte, a pus mâna lui pe umerii lui Joe şi s-a uitat la el cu ochi de
compasiune. Chiar şi prin compasiune, Joe a văzut că îngerul a zâmbit, chiar a chicotit. Asta l-a enervat
pe Joe şi mai mult, pentru faptul că a râs de el.
Joe a întrebat, “Ce este ceea ce trebuie eu să ştiu? Ce trebuie să fac să obţin iluminarea mea?” Acel
înger a râs şi a spus lui, “Joe a fost aşa de simplu tot timpul. Tu a trebuit doar să întrebi. Noi ţi-am fi
spus. Dar, acum că tu ai încercat totul, acum că ai experienţat toate acele lucruri diferite, acum tu pui
întrebarea. Noi îţi arătăm reflecţia ta în oglindă. Prin acea reflecţie tu o să vezi răspunsul”.
Joe s-a holbat la înger şi dintr-o dată el a putut să se vadă în faţa îngerului. El a putut să vadă fiinţa lui
fiind reflectat de la îngerul înalt care a stat în faţa lui. Răspunsul a venit la el. A fost simplu. A fost aşa
de simplu că Joe s-a simţit ruşinat pentru un moment, şi el atunci a izbucnit în râs.
Răspunsul, dragi prieteni, a fost că Joe nu a avut meritul de sine. Joe nu a valorat nicicum pe el însuşi,
sau ce a făcut el. Deci, cum putea el să aibă iluminare? Joe a simţit că el nu a fost destul de perfect, şi nu
a fost destul de bun pentru Dumnezeu. De fiecare dată când a stat în scaunul Divinităţii, lipsa lui de
meritul de sine a ieşit la iveală. Când a stat în Scaunul Divinităţii şi a întrebat dacă el a fost gata pentru
iluminarea lui, toţi îngerii a trebuit să spună, “Nu, tu nu eşti gata pentru că tu nu ai meritul de sine. Tu te
priveşti pe tine mai puţin decât Dumnezeu, mai puţin decât perfect”
Joe la fel a văzut în reflecţia lui proprie că tot ce a făcut el în vieţile anterioare, au fost perfecte. Totul
a făcut parte din învăţătură şi experienţă. To ce a făcut el a contribuit la Tot Ce Este. Tot ce a făcut el a
creat o nouă experienţă pentru sufletul lui. Totul a fost perfect.
Nu au fost întoarceri greşite pe drum...niciodată. Nu au fost drumuri ne-împortante. Nu au fost greşeli
pe drum...niciodată. Chiar şi în viaţa în care el a fost care a furat, sau un bandit, sau un ucigaş...toate astea
au fost potrivite. Da, la fel şi în viaţa asta ca fiind un vindecator, un doctor şi învăţător, cel care a lucrat
cu alţii...astea la fel au fost potrivite.
Stând în Scaunul Divinităţii, Joe a realizat că el nu a trebuit să întrebe dacă el a fost gata pentru
iluminarea lui. Răspunsul a fost deja acolo. El nu a trebuit să întrebe îngerii. Tot ce a trebuit el să facă a
fost să accepte pe el însuşi cu o totală compasiune şi dragoste, exact aşa cum îngerii l-au acceptat pe el.
Dar, el a trebuit să facă asta în sinea lui.
În acest moment, Joe a atins iluminarea lui. În acel moment, divinitatea lui a strălucit în sinea lui. El a
realizat în moment, că totul a fost perfect şi bun. Şi aşa se sfârşeşte povestea lui Joe, Shaumbra ca şi
voi...voi care staţi în aceste scaune astăzi...voi care staţi în scaune şi ascultaţi astăzi sau cei care citesc
asta.
Voi nu trebuie să întrebaţi dacă sânteţi gata pentru iluminarea voastră sau divinitatea voastră.
Divinitatea voastră este chiar aici acum, gata pentru a merge, gata pentru ca voi să înţelegeţi perfecţiunea
a tot ce a-ţi făcut voi. Divinitatea voastră vă aşteaptă ca voi să acceptaţi că voi nu trebuie să aveţi un
serviciu de o afacere mare pentru ca voi să fiţi merituoşi. Voi nu trebuie să vorbiţi la sute sau mii de
oameni ca să aveţi un merit.
Munca ce a-ţi făcut în sinea voastră este ce face diferenţa. Munca ce a-ţi făcut pentru a ajunge la o
nouă înţelegere a cine sânteţi voi, asta a făcut diferenţa.
Voi meritaţi. Noi nu vrem să spunem asta vouă! Noi vrem ca voi să înţelegeţi asta în sinea voastră.
Noi vrem ca voi să acceptaţi că tot ce a-ţi făcut a servit un scop şi a fost făcut în dragoste şi perfecţie. Voi
sânteţi prea pretenţioşi cu voi înşivă.
Chiar acuma sânt schimbări prin care treceţi în această viaţă, şi voi credeţi că faceţi greşeli. Voi vă
îngrijoraţi de oameni pe care îi afectaţi prin deciziile voastre. Dragi prieteni, voi nu puteţi să-i afectaţi.
Voi nu puteţi.
Voi gândiţi că voi jigniţi pe alţii prin ce faceţi pentru voi înşivă chiar acuma pe drumul vostru
spiritual. Înţelegeţi că voi nu jigniţi pe nimeni. Într-un fel voi sânteţi, voi sânteţi cei mai buni învăţători
posibili pentru ei. Voi vă îngrijoraţi că pierdeţi prea mult timp cu voi înşivă. Voi vă îngrijoraţi că voi ar
trebui să fiţi în serviciu pentru alţii, ca şi Joe.
Voi gândiţi că trăind o viaţă în sărăcie o să vă aducă iluminarea. Deci, la nivelul interior voi alegeţi o
viaţă de sărăcie. Dragi prieteni, în munca Spirituală din Energia Nouă, voi aveţi nevoie de abundenţă.
Permiteţi asta în viaţa voastră. Voi a-ţi trăit în sărăcie prea mult timp. Voi a-ţi trăit prea mult timp în
lipsuri. V-a adus asta iluminare? Nu. Asta v-a adus doar durere. Asta doar v-a epuizat puterea voastră şi
energia voastră.
Voi a-ţi studiat şi a-ţi studiat până ce ochii voştri au devenit obosiţi şi ceţoşi, gândind că voi o să găsiţi
un răspuns într-o carte, sau de la cineva. Astea nu au folosit. Voi sânteţi învăţători. Voi sânteţi cei care o
să scrieţi cărţile noi, nu studiind pe cele vechi. Voi a-ţi învăţat tot ce trebuie să învăţaţi din studiile
voastre. Acum să începeţi să practicaţi asta. Practicaţi. Fiţi călăuzi. Fiţi călăuzi Divini Umani.
Într-un fel, dragi prieteni, voi v-aţi ascuns dincolo de aceste lucruri de care şi Joe s-a ascuns. Voi v-aţi
ascuns în spatele gândurilor, şi credeţi că voi nu a-ţi învăţat multe, şi de aceea voi nu puteţi învăţa pe
alţii. Voi a-ţi crezut că trebuie să vă pedepsiţi pe voi înşivă prin sărăcie, deci voi a-ţi stat în sărăcie. Voi
a-ţi crezut că voi trebuie să faceţi toate acele lucruri pentru alţii, să fiţi acolo pentru ei.
Dragi prieteni, noi vă punem o întrebare dificilă; Cum o să ajungă ei la iluminarea LOR, dacă voi nu
daţi voie pentru călătoria lor, care înclude şi dificultăţi şi probleme? Dar, dacă voi încercaţi să interveniţi,
încercând să puneţi bandaje pe viaţa lor, cum o să ajungă ei la iluminarea lor?
Voi nu sânteţi aici ca să vindecaţi şi să salvaţi pe nimeni. Voi sânteţi aici ca să facilitaţi procesul lor
propriu de vindecare. Voi sânteţi aici ca să fiţi un călăuz înţlegător, dar nu ca să faceţi pentru ei. Voi nu
primiţi “puncte spirituale” pe partea noastră a voalului pentru serviciile voastre pentru alţii. Voi primiţi
iluminare dacă voi ajungeţi la sensul vostru de merit de sine propriu.
Noi nu vrem să mai spunem asta din nou vouă! Voi trebuie să descoperiţi pentru voi înşivă. VOI
MERITAŢI. VOI LA FEL SÂNTEŢI DUMNEZEU. Tot ce a-ţi făcut vreodată a fost făcut în numele
dragostei...totul. ..totul...totul.
Voi la fel sânteţi Dumnezeu. Voi nu a-ţi omorât pe nimeni niciodată. Oh, voi a-ţi distrus corpul lor
fizic şi ei a trebuit să se re-nască (râsete din audienţă) Dar, energia lor a fost încă aici. Ei stau alături de
voi. Cum a-ţi fi putut să-i omorâţi pe ei? Ei stau lângă voi. Voi niciodată nu a-ţi făcut nici o pagubă la
spirit şi la dragostea pentru Dumnezeu. Voi doar a-ţi construit experienţe.
Cu aceasta, dragi prieteni, daţi voie pentru un moment să vorbim aici despre Pământul Nou. Daţi voie
să vorbim pentru un moment că unde o să mergeţi.
Dar, noi vă reamintim vouă...noi nu vrem să mai discutăm încă odată despre subiectul de meritul
vostru de sine! (Râsete din audienţă) Acum asta rămâne problema voastră!
Dragi prieteni, voi a-ţi plecat de Acasă de foarte mult timp într-o călătorie ca să învăţaţi ceva despre
Spirit pe care voi nu a-ţi putut învăţa dacă a-ţi fi rămas în regat. Voi a-ţi plecat de Acasă ca să învăţaţi
ceva despre ceea ce nu a fost posibil pentru Spirit să înveţe de unul singur.
O parte din călătorie a fost de a pleca de Acasă şi să ştergeţi orice identitate pe care voi a-ţi avut pentru
faptul de a crea o nouă identitate. Când voi a-ţi plecat de Acasă, voi a-ţi creat o nouă identitate pentru ca
să puteţi experienţa lucrurile într-un fel complet nou.
A fost un plan strălucitor, un plan strălucitor de a uita cine a-ţi fost voi, să ştergeţi identitatea...să fiţi
voi înşivă. A fost un plan strălucitor, noi trebuie să admitem asta.
Când voi a-ţi trecut prin Zidul de Foc, prima întrebare a voastră a fost, “Cine Sânt Eu?” Voi nu a-ţi
mai fost atunci acasă. Voi nu a-ţi mai făcut parte din unitate. Voi numai a-ţi fost Prinţi şi Prinţese în
regat. Voi a-ţi fost în nimic. Voi a-ţi fost în Vid. Voi a-ţi fost în nimic. Voi a-ţi întrebat în întuneric,
“Cine Sânt Eu?”
Această întrebare simplă, va împins printr-o călătorie care a luat secole. Acea întrebare simplă - Cine
Sânt Eu? - asta va scos din Vid unde voi şi toţi alţii a-ţi creat universul. Într-adevăr, sânt universe. Ce voi
vedeţi acolo afară este universul vostru fizic, dar sânt multe, multe straturi, multe dimensiuni pe care voi
nu vedeţi cu ochii voştri umani.
Când voi a-ţi pus întrebarea, “Cine Sânt Eu?”, asta a început o călătorie lungă. Voi a-ţi mers afară să
vedeţi cum este ca să aveţi identitatea voastră proprie. Voi a-ţi învăţat despre adâncul adâncurilor. Voi a-
ţi învăţat despre lăţimea lăţimilor şi lungul lungimilor.
Voi a-ţi învăţat despre culoarea albastră. Voi a-ţi învăţat despre păsări. Voi a-ţi învăţat despre stele.
Voi a-ţi creat toate astea. Voi le-aţi creat şi apoi le-aţi experienţat.
Voi a-ţi creat apa. După aceea voi v-aţi pus pe voi înşivă într-un corp fizic ca să puteţi experianţa asta.
Voi a-ţi creat valuri energice care plutesc în spaţiu, şi după asta voi v-aţi jucat cu astea. Folosind
valurile aceste energetice, voi a-ţi creat grupuri întregi şi societăţi.
Voi a-ţi creat poveşti, poveşti afară în univers, afară în Vid, poveşti spuse aici şi spuse până la infinit.
Poveştile sânt despre cum v-aţi mutat de la o identitate la alta, şi cum v-aţi grupat cu alte identităţi care la
fel erau în căutare, întrebând aceaşi întrebare ca, “Cine Sânt Eu?”
Voi a-ţi învăţat ce este iubirea şi a-ţi învăţat ce este ura. Voi a-ţi învăţat frumuseţea apusului de soare.
Voi a-ţi învăţat despre durere când cineva moare. Voi a-ţi învăţat să râdeţi. Voi a-ţi învăţat despre locuri
şi ce au cărat astea.
Voi a-ţi învăţat despre bucuria de a avea o familie, de a cunoaşte pe cineva, să vă îndrăgostiţi şi să
creaţi bebelaşi care să crească în tineri zburdalnici. (Râsete din audienţă) Voi a-ţi învăţat despre emoţii ,
ca frica. Voi a-ţi învăţat despre supărare.
Tot ce a-ţi creat vreodată voi a-ţi învăţat din astea. Astea toate sânt legate de întrebarea, “Cine Sânt
Eu?”
Voi a-ţi avut experienţe minunate...minunate. Voi a-ţi creat muzică ca să puteţi asculta asta. Voi a-ţi
creat animale ca să puteţi învăţa despre biologie sau să aveţi animale preferate de casă, care să vă arate
dragoste fără condiţii.
Voi a-ţi învăţat ce înseamnă să fiţi îndrăgostiţi aşa de mult de cineva la care voi a-ţi permis ca energia
voastră să cadă în a lor. Şi voi a-ţi învăţat ce înseamnă să aveţi duşmani, care v-ar infuleca, care v-ar
anihila pe voi dacă nu a-ţi fi făcut voi asta mai întâi.
Ce joc minunat...ce joc minunat (râsete din audienţă)
Dragi prieteni, “Cine Sânt Eu?” este singura întrebare ceea ce a creat toate astea. Cum poate fi ceva din
asta greşit? Astea toate au fost desenate ca să vă ajute să învăţaţi şi să înţelegeţi, şi să vă ajute ca să
ajungeţi la o înţelegere adâncă a “Cine Sânt Eu?”
A fost o călătorie minunată, o călătorie lungă. Dar, voi ştiţi, dragi prieteni, că nu a fost chiar aşa de
mult decând voi a-ţi plecat de Acasă, nu chiar aşa de mult. Este o iluzie că aşa mulţi ani, secole sau o
veşnicie de timp a trecut. Într-un sens, a fost doar o clipire a ochiului. A fost doar o singură respiraţie
decând a-ţi plecat de Acasă şi a-ţi pus întrebarea “Cine Sânt Eu?”
Vedeţi acum, vedeţi ce a-ţi creat. Voi a-ţi creat trupuri fizice pentru ca să puteţi experienţa creaţiile
voastre. Toate astea răspund la întrebarea “Cine Sânt Eu?”
Cum se aplică asta la Pământul Nou? Pământul Nou nu este o planetă, deşi are caracteristicile planetei.
Are un tip de atragere gravitaţională pe care noi numim Pământ Nou. Are un tip de energie care într-un
moment poate să apare că are o masă, iar în momentul următor parcă nu are.
Pământul Nou se construieşte acuma. Se construieşte de voi. Se construieşte din cauza schimbărilor
pe care voi faceţi în sinea voastră. Pământul Nou se construieşte cu asistenţa tuturor îngerilor din Ordinul
de Arc. Dar într-un sens, voi sânteţi contractorii generali. Ei doar ajută la formarea şi de a ţese şi
structura energiile conform spuselor voastre.
Voi toţi a-ţi călătorit acolo în unele hoinăreli ale voastre, în visele voastre. Deci voi aveţi deja o
percepţie a acestei energii, energia Pământului Nou. Câţiva dintre voi, când voi părăsiţi corpul vostru
fizic, când voi sfârşiţi cu această viaţă...câţiva din voi o să meargă aolo, într-un sens se stabileşte acolo.
Alţii o să vrea să se întoarcă pe acest Pământ.
Daţi voie acum să spunem diferenţa principală a Pământului Nou, comparat cu orice altceva. Chiar
acuma voi încă mai întrebaţi, “Cine Sânt Eu?”. Pe Pământul Nou nu este această întrebare. Este simplu
faptul de a şti că, “Eu Sânt. Eu Sânt. Eu Sânt”. Voi a-ţi trecut printr-o călătorie lungă ca să ajungeţi la
acest punct, şi voi numai aveţi nevoie să răspundeţi la întrebarea “Cine Sânt Eu?” Voi ajungeţi la
conştienţa nouă de “Eu Sânt”.
Când voi mergeţi pe Pământul Nou - mai devreme sau mai târziu - voi o să găsiţi lucrurile foarte diferit
faţă de vechea planetă Pământ. Voi o să găsiţi că voi numai aveţi nevoie să creaţi situaţii pentru voi ca să
răspundeţi la întrebarea,“Cine Sânt Eu?”Când voi mergeţi pe Pământul Nou, voi o să înţelegeţi faptul de
“Eu Sânt”
Pe Pământul Nou, voi o să lucraţi, studiaţi şi jucaţi cu Energia Nouă. Aşa cum am spus înainte,
Energia Nouă nu a fost creată înainte. A fost o cantitate limitată de energie care a plecat din Regat şi voi
doar a-ţi schimbat formele ei şi proporţia înainte şi înapoi. Dar, acum, voi umanii pe Pământ a-ţi creat
Energia Nouă pentru prima dată înafara Regatului.
Pământul Nou este un loc unde voi o să studiaţi această energie. Voi o să învăţaţi despre potenţialul
Energiei Noi. Voi o să învăţaţi ce trebuie să faceţi cu asta. Voi o să învăţaţi cum să fiţi creatori
adevăraţi. Diferenţa mare este că voi numai o să întrebaţi “Cine Sânt Eu?” Voi o să înţelegeţi exprimarea
de,”Eu Sânt”
Pe Pământul Nou, voi o să fiţi primitori de energii, la fel şi cei care daţi. Ştiţi voi că aici pe Pământul
Vechi voi daţi...şi voi daţi...şi voi daţi. Este de a da afară tot timpul, de a da în creaţie, de a da în creaţie
forme noi şi identităţi noi.
Pe Pământul Nou voi o să daţi şi o să primiţi. Pe Pământul Nou voi o să fiţi într-o energie balansată de
masculin şi feminin. Într-un sens, acolo nu o să fie nicium masculin şi feminin. Asta a fost vechi. Asta a
fost dualitatea. Voi o să fiţi complet integraţi.
Pe Pământul Nou, voi o să fiţi în stare să mergeţi înapoi şi să luaţi orice atribut pe care voi a-ţi învăţat
şi a-ţi folosit. Voi nu o să aveţi un corp fizic uman, numai dacă voi doriţi. Voi puteţi crea asta, şi voi
puteţi merge înapoi în biologie şi masă. Dar, voi puteţi să ieşiţi din asta oricând vreţi asta.
Chiar acuma, în Energia Veche, voi sânteţi aşa cum spuneţi, prinşi în aceste trupuri şi dacă părăsiţi
asta, voi atunci treceţi printr-o moarte sigură. Pe Pământul Nou voi puteţi crea trupul şi voi puteţi crea
masa oriunde voi doriţi. Dacă vreţi să vă bucuraţi de o mâncare bună, voi puteţi crea trupul, şi după ce a-
ţi terminat de mâncare voi puteţi ieşi afară din forma fizică, înapoi în forma de energie pură.
Eu am vorbit despre mine că eu am creat căsuţa mea cum se spune, la ţară. Dar, într-un sens, asta este
doar o hologramă de a mea, o iluzie. Dar, pe Pământul Nou voi o să fiţi capabil să creaţi realitatea,
realitatea materială oricând doriţi.
Pe Pământul Nou nu o să fie moarte pentru că nu o să aveţi un trup permanent. Voi nu o să muriţi
niciodată. Pe Pământul Nou nu este moarte, deci nu o să aveţi acea teamă în faţa voastră. Pe Pământul
Nou voi treceţi prin cicluri şi schimbări. Voi mergeţi de la un nivel de vibraţie, la celălalt nivel şi la
celălalt nivel, poate luând nişte pauze între ele, dar nu este moarte.
Pe Pământul Nou nu este necesar să căutaţi un partener sau un prieten ca să facă parte din viaţa
voastră. Voi o să fiţi compleţi în voi înşivă. Voi o să fiţi întregi în voi înşivă. Dar, pe Pământul Nou voi
o să găsiţi că puteţi foarte uşor să vă împreunaţi energiile cu o altă entitate dacă doriţi asta. Voi puteţi să
deveniţi o parte din ei şi o parte din experienţa lor. Voi o să înţelegeţi totul prin ce a trecut sufletul lor.
Voi cu adevărat o să puteţi vedea asta direct în sinea lor. Dar, pe Pământul Nou voi nu trebuie să-i
consumaţi. Nici ei nu au nevoie să vă consume pe voi. Voi sânteţi compleţi şi întregi în voi înşivă.
Pe Pământul Nou, voi nu o să aveţi un creier ca şi cum aveţi voi ca umani, pentru că voi o să
SIMŢIŢI. Voi nu o să aveţi nevoie de această barieră, acest filtru a creierului prin care să procesaţi
lucrurile. Într-un sens, toate recordurile a tuturor experienţelor voastre vor fi conţinute în sinea voastră.
Voi o să aveţi acces la astea, dar astea nu o să fie ca creierul vostru care face judecări, care vă spune ce
este bine şi ce este rău. Pe Pământul Nou nu este bine şi rău. Este simplu,”Eu Sânt”.
Pe Pământul Nou voi o să aveţi sensuri de necrezut de a simţi...de a înţelege...de compasiune...şi
dragoste...şi bucurie. Pe Pământul Nou voi nu trebuie să experienţaţi lucruri ca şi pe Pământul Vechi, de
frică şi supărare. Acestea au făcut parte din acest joc de a răspunde la întrebarea, “Cine Sânt Eu”.
Pământul Nou o să fie ca un laborator pentru studierea aplicaţiilor Energiei Noi, şi cum să folosiţi asta
pentru a crea. Pământul Nou o să fie un loc de a învăţa unde energiile de Acasă poate să intră complet.
Da, într-adevăr Pământul Nou o să fie o lumină pentru Acasă, care să permite energiilor Regatului, a
Regelui şi Reginei să se lărgească spre înafară.
Pământul Nou o să fie un loc unde voi, îngerii umani puteţi să lucraţi cu umanii care au rămas pe
Pământul Vechi. Voi o să fiţi capabili să staţi lângă ei. Ei poate nu o să vă recunoască pe voi pentru că ei
încă sânt în dualitate.
Voi o să fiţi capabili să vă transportaţi pe voi înşivă înapoi pe Pământul Vechi pentru că voi a-ţi fost
acolo. Voi a-ţi ajutat să creaţi asta. Voi ştiţi cum energiile lucrează. Deci, voi puteţi să mergeţi înapoi şi
să fiţi lângă cei care întreabă pentru călăuzire. Voi o să fiţi în stare să staţi cu ei. Foarte puţini o să vă
recunoască deoarece ei sânt încă în Energia Veche.
Înţelegeţi voi, dragi prieteni, că chiar şi noi care sântem pe această parte a voalului, că noi nu putem să
venim prea aproape de voi, umani?
Sânt bariere energetice care ne opreşte pe noi să venim aproape de voi. Dar, de la Pământul Nou voi o
să fiţi capabili să veniţi şi să fiţi mult mai aproape decât sântem noi acuma.
Este o întrebare aici (întrebare care vine de la cineva din audienţă) - întrebându-se, întrebându-se dacă
entităţi ca mine Tobias, sau Maria sau oricare din noi, putem să mergem pe Pământul Nou oricând dorim
noi? Într-un sens, da, noi putem, dar noi nu putem să stăm acolo. Noi putem vizita, cam aşa puteţi
înţelege asta.
Într-adevăr ca voi să fiţi rezidenţi pe Pământul Nou voi trebuie să treceţi prin întregul proces de
iluminare pe Pământul Vechi. Asta este drumul ca să puteţi ajunge pe Pământul Nou. Îngerii pe această
parte a voalului nu pot să ocolească Pământul ca să ajungă la Pămăntul Nou.
O altă întrebare este pusă acum, “Care este numele Pământului Nou?” Noi vă spunem că încă nu avem
nici un nume. Energiile încă mai sânt în costruire. Nu este potrivit ca să aibă un nume la acest punct.
Noi la fel spunem că Pământul Nou este un loc separat, nu este o planetă, dar mai precis o energie care
se formează. Asta este un loc minunat din tot ce am văzut noi, din tot ce noi percepem că va fi. O să fie
un loc unde voi o să înţelegeţi într-adevăr pe “Eu Sânt”, a cine sânteţi voi.
Ce se întâmplă la Pământul Vechi? Noi nu ştim încă. Este după voi. Este după ceilalţi umani. Noi
vedem potenţiale puternice similare care i-au loc pe Pământul Nou şi că o să se întâmple şi pe Pământul
Vechi. Noi vedem că înţelegerea de “Eu Sânt” poate să se întâmple şi pe Pământul Vechi, la fel.
Noi vedem că Pământul Vechi, Pământul fizic, are la fel un potenţial de a elibera dualitatea. Noi
vedem potenţialul că voi nu trebuie să căraţi în jurul trupului vostru fizic tot timpul Energia Veche. Noi
vedem potentialul unde nu sânt bătălii pentru că nu este nimic pentru ce să se bată. Cu înţelegerea de “Eu
Sânt” nu este nevoie de bătălii.
Pământul Vechi are potentialul de a se schimba. Pământul vechi are potentialul să aducă atribuţiile
Pământului Nou. Pământul Vechi are la fel atribuţiile, dragi prieteni, să fie un loc pentru suflete care vrea
să continuă să joace jocurile vechi, care vrea să continue căutarea răspunsului la întrebarea “Cine Sânt
Eu?”
Pământul vechi are potentialul să continue luptele...să continue poluarea...să continuă neîncrederea...să
continuă emoţiile şi supărarea, ura şi furia. Are aceste potentiale. În care parte merge Pământul Vechi
asta depinde într-adevăr de voi şi alţi umani la acest punct. Depinde într-adevăr de munca pe care voi
faceţi în sinea voastră, adânc în sinea voastră.
Este la un punct pe care noi nu ştim, dar o să fie într-un fel sau altul. Noi nu vedem că Pământul Vechi
o să treacă printr-un fel de distrugere sau terminare, dar poate că rămâne terenul de joc a dualităţii vechi.
Asta se va şti în următorii câţiva ani, în timpul despre care a-ţi vorbit fiind “săritura cvantum”. Asta va
determina pe care drum va merge Pământul Vechi. Ce noi ştim chiar acuma este că Pământul Nou se
construieşe. Şi se contruieşte de voi.
Să numai întrebaţi “Cine Sânt Eu?” Voi o să aveţi înţelegerea de “Eu Sânt”. Este ceva pe care voi
începeţi să experimentaţi în viaţa voastră chiar acuma.
Acum, noi ştim că o să fie multe întrebări despre Pământul Nou. La câteva noi nu o să putem răspunde
pentru că nu a fost încă determinat. Dar, noi putem să vă dăm o prevedere a energiilor Pământului Nou, şi
înţelegerea de cum puteţi lua tot ce a-ţi făcut până acum şi să vă jucaţi cu asta pe Pământul Nou. Voi
puteţi intra în materia fizică. Voi puteţi face toate aceste lucruri pe Pământul Nou. Şi cu asta este timpul
ca voi să vorbiţi. Este timpul pentru Shaumbra, ca voi să vorbiţi vouă înşivă despre ce se petrece în viaţile
voastre. Eu, Tobias, mă voi retrage pentru un moment, şi ce o să auziţi o să fie sunetul inimii voastre
proprii, a fiinţei voastre proprii. Noi o să luăm un moment ca să ajustăm energiile.
(Pauză în timp ce Cauldre se transferă la energia Shaumbrei)
Shaumbra: Noi sântem Shaumbra, şi noi sântem familie. Noi sântem o voce, şi noi sântem multe
voci. Împreună noi mergem în călătorie, o călătorie a Shaumbrei, o călătorie care ne conduce de Acasă
până la locul despre care Tobias a vorbit, Pământul Nou.
Noi ascultăm la vorbele lui Tobias, noi visăm despre Pământul Nou fiind chiar aici unde noi trăim
acum. Noi visăm să aducem acelaşi energii care au fost pe ce numim Pământul Vechi. Ca Shaumbra, noi
vedem potentialul pentru toate aceste lucruri să apare pe acest Pământ.
Ca Shaumbra, pe drumul nostru chiar acum sânt foarte multe schimbări şi câteodată este dificil.
Câteodată noi nu ştim pe unde să mergem. Noi nu ştim ce blochează drumul în faţa noastră.
Dar, noi sântem aici ca să spunem un singur lucru, simplu şi scurt în acest Shoud. Noi am creat multe
reguli pentru noi în trecut. Noi am creat reguli ca să ne ajutăm să trecem prin timpuri dificile. Noi am
creat reguli cum să ne comportăm...ce să mâncăm...ce să gândim...cu cine să ne asociăm.
Noi am creat reguli pentru noi înşine despre ce a fost bine şi ce a fost rău, ce este bine şi ce este rău.
Noi am creat multe reguli pentru noi înşine cu care este dificil să înaintăm.
Ca Shaumbra, noi ne reamintim că este timpul ca toate regulile să se termine. Să permitem să numai
avem reguli în viaţa noastră. Între acum şi sfârşitul anului calendaristic, noi o să ne uităm la regulile pe
care noi le-am creat. Noi o să ne uităm la reguli pe care am creat că ce este bine să îmbrăcăm...cum este
bine să vorbim...cum este bine să acţionăm...care sânt lucrurile bune în ce să credem, care sânt mâncăruri
bune să mâncăm.
Noi am creat volume şi volume de reguli şi nici una numai corespunde nouă. Noi ne vom uita prin
astea în următoarele zile sau săptămâni aşa cum noi experienţăm asta în viaţa noastră. Noi o să ne uităm
la toate regulile pe care le avem şi noi o să ajungem la înţelegerea că regulile ne-au servit în trecut, dar
numai sânt potrivite.
Este timpul ca toate aceste reguli să dispară. Noi am permis la reguli să ne guverneze viaţa noastră.
Noi ne-am dat pe noi înşine la puterea şi controlul a cine sântem noi ca să ne guverneze, dar ceea ce nu se
mai aplică. Noi am lăsat o porţiune din identitatea noastră să fie judecat. Asta este vocea în capul nostru.
Asta este vocea despre regulile pe care noi le-am făcut şi am dat autoritate la acele părţi din noi.
Pentru a aplica regulile, noi auzim vocea judecătorului şi a juriului şi ei controlează şi călăuzează
vieţile noastre. Este timpul ca să luăm toate cărţile de legi pe care le-am scris pentru noi înşine şi să le
aruncăm afară. Acele reguli vechi nu ne mai servesc pe noi nicium. Acele reguli vechi numai sânt bune
pentru noi. Astea nu ne mai servesc pe noi.
Ca Shaumbra, noi am dat puterea noastră la reguli vechi pe care sinea veche a creat. Ca Shaumbra, noi
dăm voie la regatul nostru să fie guvernat de aspectele noastre - judecătorul şi juriul care ne-a spus ce să
facem şi ce să nu facem. Şi noi ne uităm pe drumul nostru şi ce stă în faţa noastră, noi realizăm că
regulile vechi ne va ţine pe noi ca să devenim cine sântem,ne reţine să înţelegem adevărul de “Eu Sânt”.
Şi aşa, este timpul să ne uităm la acele reguli cum dictează şi călăuzeşte viaţa noastră. Şi atunci noi
eliberăm astea .
Sânt reguli care ne călăuzeşte viaţa noastră pe care noi nici nu pricepem că sânt reguli. Astea sânt aşa
de imprimaţi şi intipăriţi în noi că noi nu realizăm că astea sânt iluzii, şi că noi nu avem nevoie de ele
niciodată. Noi avem tendinţa să creăm instrucţiuni limitate pentru noi înşine care nu ne-au permis să ne
exprimăm şi să ne bucurăm cu adevărat.
Noi am creat multe reguli pentru că noi nu am avut încredere în noi înşine. Noi nu am avut încredere
în puterea noastră proprie şi divinitatea noastră proprie. Deci, noi ne-am limitat pe noi înşine cu reguli
după reguli şi după reguli cum să trăim..ce să fim...şi cum să fim înţeleşi de alţii.
Noi realizăm că aceste reguli vechi sânt ultimele rămăşiţe pe care trebuie să eliberăm pentru faptul de a
deveni Divini Umani. Noi am eliberat vieţi anterioare. Noi am eliberat energii vechi. Noi am eliberat alţi
oameni. Dar, ca Shaumbra noi realizăm că este timpul să eliberăm toate regulile vechi pe care noi le-am
creat. Nici una numai este aplicabilă. Şi nu este nici un scop ca să scriem altele noi.
Dacă noi lăsăm ca divinitatea noastră să fie călăuzul nostru, de ce am avea nevoie de reguli? De ce am
avea nevoie să creăm restricţii? Dacă noi într-adevăr avem încredere în noi înşine ca îngeri divini, atunci
nu avem nevoie de reguli. Este numai creaţie. Este numai “Eu Sânt” Şi aşa este.
Tobias: Eu, Tobias, mă return pentru un moment. Ah, nouă ne place să ne uităm la voi. Noi iubim
acest timp împreună.
Noi am acoperit o mare parte astăzi. Noi o să vorbim despre Pământul Nou la întâlnirile următoare.
Noi o să vorbim despre ce a-ţi spus voi - cum energiile Pământului Nou poate să facă parte şi din
Pământul Vechi. Noi putem concepe contopirea Pământului Vechi cu cea Nouă în aşa fel ca ei să fie una,
în aşa fel ca să nu fie separaţi. Asta poate ia un timp. Dar, dragi prieteni, cu munca ce faceţi voi, este
potenţialul pentru asta să se întâmple. Este un potenţial pentru Pământul Nou să fie chiar aici.
Voi nu sânteţi niciodată singuri. Voi aveţi Shaumbra ca familie. Voi ne aveţi pe noi, îngeri ca prieteni
adevăraţi.
ŞI AŞA ESTE

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE


“SHOUD 5: PĂMÂNTUL NOU” - ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
8 DECEMBRIE 2002

Tobias: Şi aşa este, dragi prieteni, că noi continuăm cu energia întâlnirii noastre. Noi urmărim ce se
petrece, şi noi vedem că mulţi dintre voi folosesc oportunitatea în întâlnirile cu Shaumbra să elibereze
lucruri care numai sânt potrivite. Voi eliberaţi adânc, la nivelul intern. Şi astea încă mai ies la iveală ca
să fie eliberate în zilele şi săptămânile după întâlnirea de astăzi.
Dar, voi veniţi aici cu pasiune, dorinţă şi putere pentru a da drumul la lucruri nepotrivite ca să fiţi într-
adevări liberi. Voi puteţi fi liberi de identitatea voastră veche. Voi puteţi fi liberi chiar aşa cum spuneţi în
Shoud, de reguli vechi. Noi a trebuit să chicotim când am auzit că voi exprimaţi asta. Noi am aşteptat ca
voi să spuneţi asta - că a venit timpul ca să daţi drumul la reguli vechi pe care le-aţi cărat cu voi pentru un
timp aşa lung.
Sânt reguli vechi în biserici vechi, despre ce este bine şi ce este rău. Şi asta nu face altceva decât să
intensifice dualitatea. Sânt multe reguli chiar şi în Vârsta Nouă, despre ce este bine şi ce este rău. Noi
găsim că mulţi care se trezesc pe drumul lor spiritual caută învăţători din Vârsta Nouă şi ei se găsesc
confruntaţi cu multe reguli la fel ca şi în biserici vechi.
Deci, este o plăcere ca să vă auzim pe voi, Shaumbra, că voi sânteţi gata să eliberaţi regulile. În
Shoud, voi spuneţi că regulile nu vă mai servesc pe voi. Voi spuneţi că voi sânteţi gata să luaţi înapoi
proprietatea regatului vostru, a sinei voastre proprii. Da, într-adevăr aşa cum a-ţi menţionat în Shoud,
observaţi-vă pe voi înşivă astăzi, mâine, şi săptămânile şi lunile care vin...observaţi ce reguli vechi apar şi
dictează viaţa voastră. Când astea apar, recunoaşteţi astea pentru ce ei sânt. Recunoaşteţi că voi numai
aveţi nevoie de ele niciodată.
Voi nu aveţi nevoie de reguli ca să vă spună ce este bine şi ce este rău, pentru că într-un sens, nu există
bine sau rău. Aşa cum am menţionat înainte, tot ce a-ţi făcut până acum, asta a servit un scop de a vă
ajuta să înţelegeţi cine sânteţi voi. Tot ce a-ţi făcut până acum va dat o nouă perspicacitate şi dimensiune.
Dualitatea a fost un joc minunat pe care voi a-ţi creat ca să vedeţi amândouă părţi a voastre, şi ca să
ajute să vedeţi oglinda ca să puteţi înţelege cine a-ţi fost voi. Dar, acum voi vă mutaţi într-un timp şi
energie de,“Eu Sânt. Eu Sânt Spirit. Eu Sânt la fel Dumnezeu. Eu Sânt Lumina, şi Eu Sânt Întunericul.
Eu Sânt Ceea ce Eu Sânt”.
Voi a-ţi auzit aceste cuvinte înainte, de multe ori de la mulţi alţii. Dar, acum este timpul ca să trăiţi
asta, nu ca să le aveţi ca idee intelectuală, nu ca să le aveţi ca şi o ironie când voi vorbiţi cu alţii, dar ca să
trăiţi asta în viaţa voastră.
“Eu Sânt Spirit. Eu Sânt Divin. Eu Am Meritul de Sine. Eu Sânt Începutul. Eu Sânt Sfârşitul. Eu
Sânt Totdeauna”.
Dragi prieteni, dragi prieteni, asta este Energia Nouă. Asta este felul Energiei Noi. Asta este energia
dincolo de Pământul Nou. Dar, la fel poate să fie energia în viaţa voastră astăzi. “Eu Sânt”, numai
încearcă să află cine sânteţi voi - numai trebuie să caută pentru identitatea voastră. Voi a-ţi făcut mult
timp asta.
Este timpul ca să trăiţi fără reguli pe care a-ţi impus pe voi înşivă. Este timpul ca să trăiţi cu meritul şi
înţelegerea că tot ce a-ţi făcut voi până acum a servit un scop. Tot ce a-ţi făcut până acum a construit
vasul sufletului vostru. Acum este timpul ca să fiţi îngeri divin umani pe Pământ cu înţelegerea de Eu
Sânt...Eu Sânt.
Şi cu asta noi vom fi încântaţi să răspundem la întrebările voastre.
Întrebarea de la Shaumbra 1: Salut Tobias. Întrebarea mea este despre...păi, mai întâi asta este doar un
fel de confirmare despre fiinţe inderdimensionale pe care ai menţionat tu înainte. Eu simt că aceste fiinţe
pot fi văzute de noi, ca şi în stânci, sau pomi, sau chiar şi în lumina străzii. Şi eu doar mă întreb care este
părerea ta despre asta?
Tobias: Asta este o întrebare excelentă. Şi noi mai întâi spunem că totul are conştienţă...totul...totul.
Pământul, pomii, frunzele de pe copaci, animale...da, chiar şi lucruri create de oemeni ca - sticla de
plastic, scaune, lumină. Totul are conştienţă. Are o vibraţie unică. Într-adevăr, aşa cum voi deveniţi mult
mai mult senzitivi, aşa cum voi daţi la o parte filterele, voi puteţi vedea astea.
Conştienţa există la nivele multiple. De exemplu, o pasăre individuală ca, gaiţa albastră are o
conştienţă proprie. Şi după asta mai este şi conştienţa tuturor gaiţelor albastre. După asta mai este un alt
nivel - conştienţa păsărilor. Şi dincolo de asta mai este un alt nivel - conştienţa animalelor. Şi atunci
astea incorporează conştienţa totală a Pământului. Deci, asta are straturi multiple şi nivele multiple.
Aşa cum voi vă deschideţi şi deveniţi conştienţi de toate aceste lucruri, voi puteţi să vorbiţi la aceste
energii. Da, într-adevăr. Şi Shaumbra, noi vă încurajăm pe voi toţi ca să vorbiţi la aceste energii, să
comunicaţi cu ele. Chiar şi energia unui creion pe care ţineţi în mână are conştienţă proprie, dar nu un
spirit ca şi cum aveţi voi. Dar, are o conştienţă şi voi puteţi vorbi la astea.
Voi puteţi vorbi la mobilă care are poate sute de ani...şi să ascultaţi poveştile lor, o să spună despre
oamenii care au avut acele mobile.(Râsete din audienţă) Toate aceste lucruri sânt vii şi vibrante. Ca şi
umani iluminaţi, voi puteţi să abordaţi asta. Voi puteţi să vă distraţi cu asta dacă voi le vorbiţi.
În timp ce conduceţi pe drum, semnul STOP are o conştienţă. Asta vă spune câţi oameni au trecut prin
ele. O să vă spună câţi oameni au blestemat asta. Asta vă va permite să simţiţi partea metalică a lor.
Astea o să vă permită să simţiţi puterea mesajelor lor. Sânt multe straturi şi nivele.
Câteodată voi o să fiţi puţini confuzi pentru că voi o să mergeţi între toate acele straturi şi nivele.
Poate că o să fie puţin confuz la început. Dar, aşa cum voi lucraţi cu astea, aşa cum vorbiţi la tot ce vă
înconjoară, voi o să fiţi capabili să distingeţi pe care nivel sau pe ce strat sânteţi...cu cine comunicaţi...ce
simţiţi voi.
Şi după asta, asta merge dincolo de toate aceste lucruri care sânt în jurul vostru. Sânt straturi şi nivele
a conştienţei inderdimensionale care există chiar în această cameră, straturi cu entităţi care au lăsat corpul
uman, dar încă mai merg pe Pământ. Voi îi numiţi strigoi. Sânt câţiva chiar în această cameră. Voi
sânteţi ca şi o enigmă pentru ei, voi toţi. (Râsete din audienţă) Ei nu prea ştiu de ce sânt ei aici, dar este
ceva ce i-a atras pe ei.
Într-adevăr sânt straturi de conştienţă a îngerilor care sânt aici. Ei iubesc când voi vorbiţi lor. Asta le
face pe ei să strălucească.
Sânt conştienţe a nivelelor intergalactice. Astea sânt, aşa cum voi a-ţi spune, tipuri de forme
inteligente pentru straturile nivelelor intergalactice. Noi am spus că atunci când voi vă uitaţi în universul
vostru fizic, nu prea este nimic acolo de văzut. Dar, este mult între celelalte straturi şi nivele. Nu prea
este viaţă pe celelalte planete în universul vostru. Dar, este o formă de viaţă pe straturile deasupra,
dedesubtul şi laterale.
Apropo, astea toate aşteaptă ca într-o zi să fie capabili să vină în acest strat pe care voi numiţi universul
vostru. Astea aşteaptă pe voi ca să faceţi munca care să permită ca uşa să se deschidă în aşa fel ca ei să
poate intra în ce voi numiţi universul vostru fizic. Aceştia, pe care voi numiţi extratereşti, există pe alte
nivele inderdimensionale.
Aşa cum am spus noi, astea sânteţi voi din trecut. Ei sânt voi din trecut. Într-un fel ei sânt trecutul în
termenul timpului. Într-un fel, asta este pentru că voi a-ţi semănat acea rasă pe care voi numiţi
extratereşti. Voi a-ţi semănat...voi a-ţi format acele familii şi acele grupuri. După aceea voi a-ţi mers
înainte şi a-ţi lăsat pe aceştia în urmă, în trecut. Deci, ei încă mai poartă multă energie din voi.
Viaţa există peste tot în jurul vostru. Dacă sânteţi liniştiţi şi vă deschideţi inimile voastre, voi o să
auziţi toate astea. Voi în curând o să puteţi vedea toate astea. Este o conştienţă în stâncă şi asta vă va
vorbi. Când voi învăţaţi cum să comunicaţi cu stâncă, atunci voi o să înţelegeţi cum să mutaţi stânca fără
să o atingeţi.
Întrebarea de la Shaumbra 2: Tobias, ca membru homosexual din familia Shaumbra, eu doresc să-ţi
mulţumesc pentru cuvintele tale compasionate şi înţelegătoare. Şi eu doar doresc ca toţi homosexuali,
lesbiani şi bisexuali să aibă acea compasiune şi înţelegere.
Tobias: Şi noi îţi mulţumim pentru călătoria ta, pentru tot ce ai îndurat în viaţa ta. Noi cerem de la toţi
Shaumbra care sânt aici să te onoreze cu aplauze pentru tot ce ai făcut tu.(Aplauzele audienţei). Într-o zi,
umanii o să se uită înapoi la ziua când a fost o diviziune între masculin şi feminin, bărbat şi femeie, ei o să
se întrebe de ce s-a întâmplat asta. Într-o zi o să se uită înapoi la luptătorii adevăraţi, la cauze adevărate
de a aduce aceste energii împreună, cei ca tine, cei care sânt în societatea voastră acuma, îndurând
dificultăţi, îndurând mânia celor care se autonumesc religioşi. Mulţumesc.
Întrebarea de la Shaumbra 3: Tobias, de la seriile Creaţiei, tu ai spus că dacă noi dorim să creăm ceva,
noi putem. De ce nu putem noi face asta? (Râsete din audienţă).
Tobias: Reguli! Regulile voastre! Meritul de sine. Toate aceste probleme despre care noi v-am vorbit
mereu şi mereu, probleme vechi din vieţile trecute care încă mai sânt blocate, vieţile voastre din trecut
când voi v-aţi promis vouă înşivă sărăcie...reguli pe care voi vă daţi vouă înşivă şi în această viaţă!
Ştiţi voi, dragi prieteni, că frica cea mare a voastră este abilitatea voastră de a crea? Voi vă îngrijoraţi
că creând fără pereţi fără reguli şi restricţii şi bariere şi filtere, că voi o să creaţi ceva urât, ceva teribil.
Voi vă uitaţi înapoi la timpul înainte ca voi să veniţi pe Pământ, când voi a-ţi creat universul fizic, când au
fost lupte mari şi bătălii mari. Şi, voi a-ţi spus vouă înşivă, “Eu NICIODATĂ nu voi exprima puterea mea
din nou! Şi aici sânteţi voi, stând în faţa noastră, întrebând de ce nu puteţi crea?
Nu puteţi oare vedea pentru voi înşivă de ce nu puteţi crea? Nu puteţi vedea că toate filterele şi
barierele pe care le-aţi pus în jurul vostru, vă face să vă fie frică să creaţi? Daţi drumul la acestea şi
creaţi. Daţi drumul la acestea şi creaţi ceea ce inima voastră doreşte.
Să nu vă îngrijoraţi să creaţi prea mult pentru voi înşivă. Să nu vă îngrijoraţi dacă creaţi prea multă
abundenţă pentru voi înşivă, că astea sânt luate de la alţii. Astea nu vor fi luate de la alţii. Este destul de
mult şi pentru alţii. Totul este doar o problemă de a merita pentru voi înşivă. Astea toate ajung la meritul
vostru propriu
Voi aveţi abilitatea să creaţi universuri. Aduceţi, acea abilitate şi acea putere pe Pământ, şi să nu vă fie
frică de cine sânteţi voi. “Eu Sânt”. Să nu uitaţi de, “Eu Sânt”.
La fel voi trebuie să practicaţi creaţia înainte ca ceva să se întâmple. Noi vedem umani care stau, care
aşteaptă, aşteaptă să creeze, dar nu se exprimă. Asta nu se va întâmpla până ce voi nu luaţi primul pas.
Abundenţa începe când voi începeţi. Sănătatea începe când voi începeţi. Relaţiile şi toate acele lucruri
despre care umanii se îngrijorează...încep când voi începeţi. Luaţi bagheta magică pe care voi aveţi şi
faceţi asta. Aşa să fie! Voi sânteţi creatori!
Întrebarea de la Shaumbra 4: Eu sânt bucuroasă că tu ai spus asta. Eu simt că eu am să rup acele
reguli şi este timpul ca eu să creez. Eu sânt Linda Lee, şi eu sânt aici să ajut umanitatea. Eu pot să fiu
contactată la; Spiritspower@earthlink.net Eu mulţumesc pentru călătoria mea. Şi eu sânt foarte fericită să
ajut pe alţii în călătoria lor.
Tobias: Într-adevăr. Prin schimbările pe care tu ai făcut în sinea ta, tu ajuţi umanitatea. Fiind liber
pentru alţii şi a declara că eşti o învăţătoare, tu eşti gata să călăuzeşti pe alţii care vin la tine. Tu aduci o
diferenţă în asta. Într-adevăr, pentu voi toţi, pentru voi toţi, este doar un singur lucru, de a învăţa pe alţii
că - şi ei la fel sânt Dumnezeu. Ei o să fie învăţaţi în multe căi diferite, asta depinde de persoanele care
vin la voi. Dar, într-adevăr faceţi-vă liberi pentru alţii. Declaraţi că sânteţi învăţători. Lăsaţi ca sufletul
vostru propriu să audă asta. Declaraţi că voi sânteţi gata pentru orice ce vine în calea voastră. Şi asta va
veni.
Întrebarea de la Shaumbra 5: Salut. În primul rând vreau să spun “Mulţumesc Tobias ..mulţumesc
Geoff...mulţumesc Linda”. Şi o parte din aceşti “mulţumesc” este pentru că acum vreo 10-12 ani în urmă,
mie mi-a fost frică să mă duc în faţa oamenilor şi să le vorbesc. Şi aici sânt eu acum! Şi eu cred că
Spiritul m-a împins tare, că altfel eu nu aş fi fost aici. Oh, ce vreau eu să spun? Şti tu, când eu am fost
copil, eu am fost crescut ca un Catolic Roman şi prima întrebare din catechism a fost,”Cine este
Dumnezeu?” Şi Dumnezeu este peste tot. Aşa eu prin anii ‘80, am citit că ,”Eu Sânt Dumnezeu”, şi asta
a fost uşor să accept. Şi după asta eu am aflat că “Catolic” înseamnă, “Universal”. Şi atunci eu am crezut
că, “Oh, eu nu sânt un Catolic Roman. Eu sânt doar Catolic”. Şi aici sânt eu. Eu m-am împotmolit. Asta
este...Tobias, poţi tu să şti ce am vrut eu să spun prin “scrisoarea”. Poţi tu Tobias, să şti la ce m-am referit
prin “scrisoarea”. Este ceva ce eu am scris ceea ce mi se pare că mă ţine blocat. Dar oricum, eu nu simt
că am probleme cu meritul de sine, ci două feluri de “nu”, a “nu”înţelege şi a “nu” avea încredere. Spune-
mi te rog ceva despre astea, pentru că eu vreau să ajut un număr mare de oameni pentru propria lor
bunătate. Dar, eu m-am blocat cumva.
Tobias: Noi ştim că mulţi se simt blocaţi. Una dintre cauze este că sânt prea multe probleme care încă
mai ies la iveală. Şi aşa cum am spus înainte, astea o să se uşureze în lunile care vin. O să fie mai uşor.
O altă cauză este că voi declaraţi în Shoud-ul de astăzi - că sânt foarte multe reguli pe care VOI a-ţi pus
acolo în calea voastră. Este timpul să daţi drumul la astea. Daţi drumul la astea, observând şi vâzând ce
au fost aceste reguli vechi, şi atunci eliberaţi astea.
Şi, dragi prieteni, noi adăugăm, la persoana care a pus întrebarea - cum să spun - nu este pentru
nicicare dintre voi să schimbaţi,şi să salvaţi lumea. Noi ştim că mulţi dintre voi cu cea mai dragă inimă
spune, “Eu Sânt aici să ajut umanitatea, să salvez umanitatea!” Dar, nu este nimic ce să salvaţi!
Este de a se bucura de acest joc (Răsete din audienţă) Ei au o plăcere şi o bucurie cu boala din corpul
lor, şi cu problemele prin care ei trec cu partenerii lor şi prietenii lor. Ei au un timp plăcut cu bătăliile pe
care le au în mintea lor.
Înţelegeţi voi că şi voi a-ţi venit de acolo? Şi voi a-ţi trecut prin toate acele experienţe. Şi până ce voi
a-ţi fost gata pentru trezirea voastră, asta a fost o parte din călătoria voastră.
Deci noi vă reamintim la toţi că voi sânteţi învăţători, şi ei o să vină la voi. Ei o să vină la voi când
este potrivit lor. Nu trebuie ca voi să mergeţi afară şi să predicaţi asta la alţii. Voi nu trebuie să fiţi cei
care predicaţi aceste reguli. Voi nu trebuie să spuneţi la alţii ce a spus Tobias. Voi trebuie să spuneţi lor
ce spune inima voastră.
Pentru cel care a pus întrebarea sânt - cum să spun - sânt câteva probleme personale care ar fi bine să
nu divulgăm aici. Deci, noi te rugăm ca să vorbeşti cu Cauldre. Nouă ne place să-l oferim pe Cauldre ca
voluntar. (Râsete din audienţă)Fă-ţi un timp pentru a discuta cu el. El acum ne întreabă ce timp posibil
are el pentru aşa ceva, dar noi ştim că el o să găsească timp. Este bine să nu discutăm această problemă
personală aici. Dar noi mulţumim pentru oportunitatea să vorbim despre alte lucruri.
Întrebarea de la Shaumbra 6: Salut, Tobias. Eu sânt Jim. Mulţumesc că eşti aici şi că ne transmiţi
aceste iluminări frumoase, aceste informaţii care ne dai nouă care ne schimbă viaţa noastră, şi schimbă
viaţa noastră de eu sânt...sau schimbă conştienţa mea, eu simt că eu mă schimb, nu numai viaţa mea, dar şi
cei din jurul meu. Una dintre întrebările pe care am eu pentru tine - alegem noi durerea în viaţa noastră ca
să ne schimbăm pe noi înşine?
Tobias: Într-adevăr, voi alegeţi, Spiritul niciodată nu trage de sfoară, niciodată nu trage sfoara. Îngerii
niciodată nu trag sfoara. Fiecare experienţă pe care a-ţi infiinţat pentru voi înşivă, asta faceţi pentru voi
înşivă. Acum, dificultatea este că voi nu întotdeauna vedeţi cum înfiinţaţi aceste lucruri. Asta este făcut
pe alte nivele în sinea voastră pe care voi nu recunoaşteţi la nivelul vostru conştient. Voi vă daţi vouă
înşivă tot felul de experienţe.
În trecut voi a-ţi înfiinţat experienţe bazate pe percepţia karmică a voastră, bazate pe percepţia voastră
de legea balanţei. Dar, acum mulţi dintre voi a-ţi trecut de asta. Acum să înţelegeţi că nu este karma.
Dar, într-adevăr, tot ce este înfiinţat de voi este o parte din creşterea voastră şi o parte din înţelegerea
voastră.
Acum, noi am ajuns într-un timp de tranziţie când nu avem nevoie de lecţii. Nu este nevoie să treceţi
prin dureri şi dificultate. Voi tranziţionaţi de la munca voastră proprie pentru a fi acolo pentru alţii, când
este potrivit pentru ei ca să vină la voi, pentru ca să fiţi în serviciu. Noi am vorbit despre asta înainte când
am spus, “Nu este vorba despre voi nicicum”. Sânt lucruri care o să vină în viaţa voastră când voi trebuie
să călăuziţi şi să facilitaţi pe alţii. Dar, voi la fel înfiinţaţi asta. Voi vă puneţi într-un loc ca să fiţi
învăţători pentru ei.
Ca răspuns la întrebarea ta - spiritul şi îngerii niciodată, niciodată nu crează scenarii pentru voi. Toate
astea vin din sinea voastră. Şi când voi vă uitaţi la astea, voi o să ajungeţi la o înţelegere mai bună cum
voi într-adevăr sânteţi creatori.
Linda: Asta ar fi fost ultima întrebare.
Tobias: Încă o întrebare ar fi potrivit.(Râsete din audienţă).
Întrebarea de la Shaumbra 7: Mulţumesc pentru tot ce faci Tobias şi restul. Eu aş vrea să scap de
durere. Eu aş vrea ...eu vreau ca asta să plece. Mie nu-mi pasă care este călătoria mea. Eu vreau ca asta
să plece. Cum să fac asta? (Râsete şi aplauze)
Tobias: Nouă ne place cum tu ai prezentat asta aşa simplu! (Mai multe râsete). Şi într-adevăr, - cum
să spun - înţelege, oricât de dificil apare asta, că durerea pe care tu porţi, în primul rând, este doar o
iluzie. Asta tu nu simţi aşa. Dar, într-adevăr, este doar o iluzie. Înţelege că tu poţi să ordoni ca durerea să
plece. Tu poţi să însişti pentru asta. Voi sânteţi creatorii. Voi sânteţi stăpânitorii regatului vostru
propriu. Durerea este acolo din cauza problemelor vechi. Dar, tu încă permiţi ca asta să fie în sinea ta.
Tu poţi să îndepărtezi durerea. Spune-i să plece. Şi dacă vine înapoi, asta numai te verifică să vadă cât
de puternic eşti. Tu doar te verifici pe tine însuţi ca să vezi cât de puternic eşti. Dacă vine înapoi, ordonă
să plece din nou. Ordonă să plece.
Asta este o problemă bună Shaumbra, pentru că de multe ori când voi vă schimbaţi aranjamentele
minţii voastre, atunci când voi eliberaţi, astea de multe ori vin înapoi ca şi o verificare sau testare de sine.
Este un fel de a întreba pe voi înşivă, dacă voi a-ţi fost serioşi despre cine sânteţi voi şi ce faceţi voi.
Câteodată voi trebuie să repetaţi mereu şi mereu până ce înţelegeţi la nivelul sufletului şi puteţi să auziţi
vocea voastră proprie spunând, “Eu Sânt”. Deci, este bine să spui la acea durere că numai are loc în viaţa
ta, spune-i să plece. Tu eşti creatorul. Tu eşti conducătorul regatului tău propriu.
Şi aşa este, dragi prieteni, că noi ajungem la vacanţa de Crăciun pe Pământ. Noi ajungem la timpul de
completare a grilajului. Este timpul pentru voi să vă bucuraţi de săptămânile următoare, ultimele
săptămâni cu grilajul aşa cum este, înţelegând că voi aveţi acces la toată divinitatea voastră. Dar, este
după voi să trageţi înăuntrul, să o posedaţi şi să o folosiţi.
Nouă ne place acest timp din an pe Pământ, pentru că energiile sânt minunate. Este multă deschidere a
inimilor. Este multă iubire şi primire. Da, într-adevăr este şi stres. Şi o să fie stres de jur împrejur, aşa
cum am menţionat la începutul discuţiei de astăzi, stres din cauza acestor schimbări care se petrec acum.
Dar, noi o să fim cu voi, când voi vă bucuraţi de acest sezon de vacanţă pe care iubiţi şi o împărţiţi în viaţa
voastră. Noi o să fim în spatele vostru. Într-adevăr voi niciodată nu sânteţi singuri.
ŞI AŞA ESTE

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE


“SHOUD 6: SINEA TA ESTE GHIDUL TĂU”
4 IANUARIE 2003

Tobias: Şi aşa este, dragi prieteni, dragi Shaumbra, că noi vă binevenim pe voi acasă! Noi vă
binevenim înapoi la energia a cine sânteţi voi. Noi vă binevenim înapoi în acest spaţiu pe care noi
împreună am creat de multe ori. Noi toţi - toţi care sânt Shaumbra în formă umană, cei care sânt
Shaumbra pe partea noastră a voalului - noi ne adunăm şi ne bucurăm unul pentru altul.
Totdeauna asta este puţin rezistibil şi emoţional pentru mine, chiar dacă noi stăm undeva afară cu
Shaumbra, sau dacă stăm în una dintre sălile de clasă a hotelului...sau într-o casă...oriunde...noi toţi putem
ajusta energiile noastre.
Într-adevăr, voi puteţi sta într-o arie sărăcăcioasă şi negativă şi întunecoasă. Dragi prieteni, voi nu
trebuie să lăsaţi asta să vă afecteze. Voi nu trebuie să trimiteţi raze de lumină ca să schimbaţi ce vă
înconjoară. Voi simplu staţi în asta şi asta se schimbă.
Noi credem că este amuzant că câţiva umani crează un ecran de protecţie în jurul lor. Voi spuneţi,
“Înconjuraţi-vă cu lumină”. Noi spunem, “Luaţi jos acele ziduri” Voi puteţi trăi oriunde şi să nu fiţi
afectaţi de nimic. Asta noi numim compasiune. Compasiunea este înţelegerea adevărată a călătoriei
celorlaţi, şi călătoria voastră. Având compasiune voi puteţi sta în întunericul întunericului, în locuri
înfricoşătoare. Voi nu trebuie să creaţi un ecran de protecţie în jurul vostru.
În felul vostru, acum, voi Shaumbra, sânteţi iluminatorii. Voi străluciţi. Voi a-ţi trimis o Nouă
Energie, chiar dacă voi realizaţi asta conştient sau nu. Când voi mergeţi într-un magazin, sau când
mergeţi într-un loc unde sânt mulţi oameni, voi nu trebuie să vă înconjuraţi cu ziduri protective. Voi
simplu trebuie să fiţi doar în moment.
Ce voi consideraţi negativ, întunecos sau orice tip de energie fără balanţă, treceţi prin astea. Astea nu
au nici un efect asupra voastră. Astea trec prin voi. Când voi puneţi în jurul vostru ziduri protectoare,
astea la fel nu lasă ca energiile să vină la voi. Voi vă înconjuraţi cu un perete ca voi să nu simţiţi şi să nu
sensaţi nimic. Asta a fost potrivit când voi a-ţi învăţat despre voi înşivă şi despre Dumnezeul din Sinea
voastră, da, la un punct anume voi a-ţi creat acele bariere. Dar, dragi prieteni, asta este Energia Nouă.
Într-adrevăr, în lunile care urmează noi o să vă spunem despre lucruri specifice care vor părea că sânt
contradictorii cu ceea ce am spus noi înainte, sau informaţii ce voi a-ţi auzit de la alte comunicări. De ce?
Pentru că asta este o Nouă Energie. Asta se schimbă rapid. Voi vă schimbaţi.
Câţiva din voi încearcă să găsească energia noastră. Voi spuneţi, “Ceva simt că este diferit. Poate eu
nu sânt în locul meu bun. Poate eu ar fi trebuit să fac o ceremonie înainte să stau jos. Alţii poate spun,
“Eu am uitat să sfânţesc camera, de aceea eu nu pot să mă conectez ca şi până acuma”. (Râsete din
audienţă)
Dragi prieteni, scopul pentru care voi nu vă conectaţi cu noi ca şi în trecut, este că voi v-aţi schimbat şi
noi ne-am mutat. Energia este acum într-un loc diferit. Învăţaţi să vă obişnuiţi cu asta. Învăţaţi să vă
obişnuiţi cu mutări frecvente şi schimbări. Învăţaţi să numai mergeţi înapoi la căile vechi. Onoraţi căile
vechi. Asta va servit bine. Dar voi acuma sânteţi în Energia Nouă.
Energia pe care noi aducem astăzi vine dintr-un alt loc. Imaginaţi că aveţi o acordare în sinea voastră.
Acum ajustaţi butonul ca şi cum a-ţi face la un aparat de radio. Puneţi asta pe o frecvenţă înaltă. Noi
putem să venim acum mult mai diferit la această frecvenţă înaltă pentru că voi sânteţi la o înaltă
conştienţă. Când voi spuneţi, “Luna trecută asta s-a simţit diferit, sau acum două luni...ce nu este bine
aici...”ah, luaţi un moment. Permiteţi-vă să ajungeţi la această frecvenţă înaltă ca să vă contopiţi cu noi.
Aici este un metafor frumos. Noi am fost deja în acest hol (Coal Creek Canyon) înainte, cu un centru
frumos şi cu o vatră în centru, o bucătărie şi cu podea care scârţie. Voi a-ţi început să vă întâlniţi aici cu
grupul Cercului Crimson şi după aceea v-aţi mutat în mai multe locuri. Acum sânteţi înapoi. Dar, mulţi
dintre voi a-ţi observat astăzi că venind înapoi la acest loc vechi, asta arată şi se simtă diferit. Este diferit
pentru voi, pentru că voi v-aţi schimbat.
Voi o să găsiţi acest metafor foarte potrivit în anul care vine. Voi o să re-vizitaţi locuri Vechi, dar
astea o să fie diferit. Observaţi ce se întâmplă când voi mergeţi înapoi în locuri vechi, când voi sânteţi
chemaţi înapoi ca să faceţi munca.
Ah, noi ştim că Cauldre (Geoffrey Hoppe) se îngrijorează mult. El s-a îngrijorat de faptul că venind
înapoi la acest loc, asta poate înseamnă un pas înapoi. Dragi prieteni, este o evoluţie. Este un ciclu. Voi
toţi o să vă găsiţi că mergeţi înapoi în locurile Vechi întâlnind oameni Vechi în acest an. Dar, asta o să fie
diferit...într-adevăr.
În conştienţa voastră nouă, da, voi vă schimbaţi. Voi schimbaţi energiile şi chiar şi cum arată şi cum se
simtă Vechiul. Deci, când voi sânteţi chemaţi înapoi la Vechi pentru diferite scopuri, înţelegeţi că asta nu
o să fie Vechi. O să fie Nou. O să fie nou în multe feluri.
Noi sântem bucuroşi să fim aici în acest loc - cu nişte energii calde. Pe noi nici nu prea ne deranjează
masa de la bar. Noi găsim oarecum comfortabili (râsete din audienţă), o să fie timpuri când noi o să stăm
în picioare. Noi o să stăm în picioare şi o să vorbim. O să fie timp, când noi o să vrem să străbatem
intervalul dintre scaune. Noi ştim că toţi lucrătorii voluntari intră în panică! (Râsete) “Oh, Tobias ce vrei
să faci - să cutreieri intervalele?”
Dar, o să vină un timp, chiar foarte curând, după ce noi putem trece câţiva umani peste îngrijorările lor,
noi am vrea să venim şi să vă atingem, să vă atingem în timp ce noi vorbim. Noi am vrea să venim să
stăm pe scaune cu voi împreună în timp ce noi vorbim. Logica se va subînţelege. (Râsete din audienţă)
La fel este mai diferit acum din cauza schimbărilor grilajului. Ultima ajustare la grilaj s-a terminat.
Asta deschide calea ca voi să acceptaţi complet, să posedaţi şi să integraţi divinitatea voastră. Sânt
schimbări care au luat loc în ultimele săptămâni din acest timp. O să mai fie multe schimbări în anul care
vine.
Dar, acum daţi voie să vă prezint un prieten foarte drag mie. Noi stăm împreună la “vila” mea
celestială şi discutăm despre multe lucruri. Noi vorbim despre cum este să fi în formă umană. Da, într-
adevăr noi fumăm câteva ţigări de tip uman. Noi ne relaxăm şi spunem poveşti. (Râsete din audienţă).
Eu vă rog să simţiţi energia musafirului nostru de onoare în această zi. Simţiţi aşa cum respiraţi.
Simţiţi în sensurile voastre. Curăţiţi mintea voastră, dragi prieteni. Asta vine din inimă. Nici să nu
îndrăzniţi să puneţi această energie în cuvinte. Doar simţiţi. El vine cu culoarea violet, raze violete. El a
lucrat cu voi toţi. Energia lui a fost prezentă în trecut acum 20 sau 30 de ani. Dar prezenţa lui nu a fost
aşa puternică în ultimii ani. Dar, el vine înapoi, complet prezent ca niciodată.
Într-adevăr, musafirul nostru de onoare este Sfântul Germaine. El este un prieten drag mie şi vouă.
Noi petrecem multe ore împreună, vorbind despre umani, pentru că şi el a umblat ca uman pe Pământ.
Sfântul Germaine este maestru la alchimie şi maestru schimbărilor. Sfântul Germaine nu s-a conformat la
căile Vechi, dimpotrivă el a spus, “Este o cale mai bună aici pe Pământ”. El a experienţat energiile şi a
practicat alchimia în timp ce a fost uman pe Pământ.
Sfântul Germaine a trecut prin tipul lui propriu de ascensiune în timp ce a fost un uman pe Pământ. El
a învăţat cum să alunece între vieţi şi să contopească vieţile împreună. El a învăţat cum să dea jos
barierele ca să-şi reamintească o viaţă la alta.
Dragul de Sfântul Germaine, a făcut parte din călătoria voastră în ultimii ani, dar mai mult când a-ţi
fost voi în visele voastre. El a fost departe de regatul Pământesc pentru o perioadă de timp, lucrând cu voi
la înfiinţarea energiilor Pământului Nou. El la fel a preparat energiile pentru acest timp ca să poate din
nou să meargă aproape de voi.
Energiile Sfântului Germaine au stat departe pentru o perioadă de timp. El se reîntoarce în acest timp
la completarea grilajului. El se reîntoarce când voi puteţi într-adevăr să posedaţi divinitatea voastră
proprie. El vine acum, foarte fericit că poate să fie aici, foarte fericit să fie cu voi ce îi aduce aminte
despre călătoria lui proprie. El o să vină înapoi să viziteze acest grup de multe ori în acest an. El o să vă
viziteze direct. Energia lui o să vină direct, nu numai în starea voastră de vis, dar şi când sânteţi trezi.
Deci, noi vă cerem să luaţi un moment să simţiţi energia Sfântului Germaine. Mulţi poate văd culori.
Mulţi dintre voi aveţi senzaţii pe corpul vostru. Poate pentru alţii este doar de a şti. Dar, nu uitaţi asta,
pentru că Sfântul Germaine a spus că el vine în starea voastră trează. El o să fie acolo să vă încurajeze
când voi treceţi prin dificultăţi. El o să vă aducă aminte că toate soluţiile sânt deja în mâna voastră.
Este o mare plăcere să avem energia Sfântului Germaine cu noi astăzi.
Daţi voie să vorbim pentru un moment despre direcţia în care se îndreaptă umanitatea în acest an. Asta
nu este o prezicere. Asta nu este o predicţie. Noi vorbim despre lucruri pe care noi vedem în perspectiva
noastră. Noi am vrea să împărţim astea cu voi ca să vă ajutăm să înţelegeţi prin ce trece lumea voastră, şi
unde se află relaţia voastră cu aceste lucruri, şi să vă ajutăm să înţelegeţi pentru ca aceste lucruri să nu vă
afecteze aşa mult.
Ajustarea finală a grilajului şi potenţialul de împuternicire pentru toţi umanii crează o problemă pentru
energia veche a dualităţii. Poate umanii nu realizează în mintea lor conştientă că ei au un potenţial de
împuternicire. Toţi umanii în lumea întreagă simt ceva. Câteodată asta nu este comfortabil. Este ca şi
cum ar auzi o bătaie în uşă, dar ei nu vor să admite asta.
Voi ştiţi despre ce vorbim noi. Mulţi dintre voi a-ţi avut această experienţă înainte ca voi să vă treziţi
ca să aflaţi cine sânteţi voi. Este o simţire de a nu avea odihnă, de a nu avea pace în voi înşişi o simţire că
ceva se va întâmpla, dar neştiind ce. Asta a făcut parte din procesul de trezirea voastră. Asta a fost
Sunetul Trompetei lui Gabriel, chemându-vă la trezirea voastră.
Umanii în toată lumea simt asta acum, chiar dacă ei nu merg la biserici sau nu sânt spirituali. Ei simt
că ceva s-a schimbat. Această simţire, această agitaţie, astea intensifică energiile de dualitate chiar
acuma. Asta se va continua să fie pentru următorii câţiva ani. Dualitatea se va intensifica.
Voi nu trebuie să participaţi la asta. Voi nu trebuie să fiţi afectaţi de asta. Dar, voi o să vedeţi asta în
alţii. Noi am vorbit despre asta înainte când noi am spus că voi a-ţi trecut prin procese dificile din
ascensiunea voastră, de a merge pe Pământul Nou. Dar, voi aveţi unelte noi şi voi aveţi unul pe altul.
Acum, este o întreagă undă umană care trece prin acest proces. Ei nu au tipul de spiritualitate de a
înţelege sau o bază pe care voi posedaţi. Ei sigur că nu au nici o Shaumbra ca să-i călăuzească. Ei o să
aibă numai dacă ei fac conecţie cu voi, învăţătorii.
Cu dualitatea care se intensifică în acest an, voi o să vedeţi potenţialul pentru un război. Când războiul
se termină într-un loc, asta o să apare în alt loc. Regiuni care au avut pace pentru o perioadă o să intră în
conflict. Vedeţi voi, asta este cam prin ce a-ţi trecut voi. Sânt Energii Vechi care trebuiesc curăţate,
pentru că ele vin la suprafaţă ca să fie recunoscute şi transformate.
De aceea este că noi vă spunem vouă, dragi Shaumbra, că nu este potrivit ca să vă rugaţi pentru pace.
Este potrivit ca voi să fiţi în pacea voastră PROPRIE şi să iluminaţi asta la lumea voastră. Dar, voi ştiţi că
sânt nişte conflicte sigure,şi Energia Veche trebuie să ajungă la o înţelegere unică.
Este o şedinţă în care se vorbeşte despre războiul cu Irac şi voi puteţi vedea cum asta crează o comoţie
în lumea întreagă. Este o intensitate de a face ravagii. Sânt puteri...sânt forţe care vor să aibă război. Şi
sânt alţii care luptă pentru pace.
Noi vedem că o să fie o negociere de ultim minut. Dar, dragi prieteni, energiile de conflict se vor
ridica în spatele acestora. Dacă astea nu se ridică în Orientul Mijlociu, astea o să apare în altă parte a
lumii. Voi o să vedeţi conflicte care izbucnesc, după aceea se calmează, din nou izbucnesc şi atunci iarăşi
se calmează. Câteva din conflicte o să ducă la război.
Asta nu trebuie să fie în acest fel. Aceste conflicte se pot rezolva deschis şi cu mare adevăr. Ştiţi voi
cum este asta. Voi a-ţi avut acele conflicte în sinea voastră. Voi într-un sens, sânteţi microcosmul a ce se
întâmplă în lume. Aceste conflicte s-au înfăţişat în voi înşivă. Câteodată, voi a-ţi încercat să liniştiţi astea
sau a-ţi încercat să nu daţi nici o atenţie! Noi v-am văzut că a-ţi fugit de la problemele voastre! (Râsete
din audienţă) Voi nu a-ţi vrut să aveţi de a face cu situaţiile din sinea voastră! Dar, mai devreme sau mai
târziu voi a trebuit să vă adresaţi la conflictele voastre interne. Mai devreme sau mai târziu voi a trebuit
să ajungeţi la unison cu sinea voastră.
Asta o să fie anul cel mai interesant. Cu finanţele lumii, să vă aşteptaţi la aceeaşi ca şi anul trecut. Mai
multă încurcătură, sus şi în jos...nu este un timp bun pentru bursă. Pentru cei care se întreabă despre
stocul de bursă...acum nu este un timp bun. (Râsete din audienţă). Sânt mulţi care ne întreabă pentru
câteva ponturi..foarte mulţi. (Mai multe râsete) Dacă eu Tobias, sau Sfântul Germaine am fi chiar acum
pe Pământ, asta ar fi una dintre formele de noroc de care am fi stat departe.
În lumea industriei, acest fenomen pe care voi a-ţi văzut nu de mult - cea mai mare corporaţie care a
căzut - şi asta va continua. Asta va continua nu numai în Statele Unite, dar în toată lumea. Într-un fel
aceste companii se lărgesc atât de mult încât ei nu pot să mânuiască energia lor. Într-un fel, ele
explodează în interiorul lor în aşa fel încât să poate să se impartă în bucăţi mai mici.
Vedeţi voi, este o cantitate anume de energie care este potrivită, dacă asta este într-o ţară, într-o
companie sau oriunde. Ele devin prea mari şi atunci astea trebuie să se desparte în mai multe bucăţi mici.
Câteodată bucăţile mici pot fi mult mai efective decât cele uriaşe.
Noi am discutat despre biserici la întâlnirile din luna trecută. Ele o să continuă să treacă prin ruperea
lor. O să fie mai multe controverse sau dezbateri în biserici în acest an. O să fie schimbări mari în
conducere în multe biserici mari din cauza câtorva conducători - cum să spun - neavând puterea ca să
treacă prin mari schimbări a conştienţei lor.
O să fie mari schimbări în bisericile voastre. Când voi vedeţi astea, să nu intraţi în panică. Înţelegeţi
că este potrivit. Noi am vorbit despre asta de mai mult timp când noi am spus că pereţii o să vină jos
rostogolând. Şi noi nu am vorbit doar de biserici. Pereţii o să vină jos rostogolând. Asta face parte din
transformare.
Sfântul Germaine ştie multe despre transmutarea energiilor, şi câteodată sânt multe energii alcătuite şi
atunci pereţii acestor energii trebuie să vină jos pentru ca ei să poate să se reconstruiască într-un fel diferit,
într-un fel Nou.
Dragi prieteni, o să fie multe lucruri care se va întâmpla în acest an. O să se anunţe mari tehnologii
ştiinţifice avansate, mai multe decât a-ţi văzut în ultimii ani. Este interesant de notat în timp ce într-o arie
- arie a industriei, bisericii, politica - trec prin multe transformări, multe schimbări, mulţi pereţi o să se
rostogolească jos,într-un sens, ştiinţa şi tehnologia o să facă mari sărituri înainte.
Voi o să auziţi despre mari descoperiri în aria medicală, probleme medicale care au năpăstuit umanii
pentru mulţi ani. Doctorii şi oamenii ştiinţifici ai voştri o să anunţe noi înţelegeri. O să ia un timp până se
termină testarea cerută şi certificarea, dar descoperirea este la mână. Când voi o să citiţi despre
descoperiri în ziarele voastre, voi o să vă întrebaţi, “Cum este că asta a putut să se developeze? Cum este
că răspunsul a fost aşa simplu, dar nu a fost luat în seamă pentru aceşti ani?” Noi spunem că asta este din
cauza muncii pe care voi a-ţi depus şi alţi umani pe drumul spiritual.
Noi v-am spus vouă înainte - nu este vorba de voi nicicum. Voi treceţi prin toate acele procese din
sinea voastră. Voi vă schimbaţi conştienţa voastră. Voi ridicaţi conştienţa planetei.
Ce se întâmplă când voi ridicaţi conştienţa voastră? Asta se extinde înafară!. Voi iluminaţi un nou
nivel de conştienţă în toată lumea. Şi când oamenii voştri ştiinţifici sau inginerii voştri, sau când toţi
conducătorii voştri merg la lucru, schimbarea conştienţei voastre va permite lor să ajungă la noi
înţelegeri,la descoperiri noi.
Unul dintre marii voştri inventatori, cel cu numele de Thomas Edison, s-a înconjurat pe el însuşi,
cumva fără să-şi dea seama de asta, de cei care au ţinut o vibraţie şi energie foarte înaltă. Când el a lucrat
la invenţia şi experienţa lui, el sigur s-a folosit de conştienţa înaltă a lor şi aşa a ajuns la înţelegerea şi
realizările pe care el nu ar fi putut altfel să aibă.
Când voi auziţi de acei mari ştiinţifici şi de tehnologie şi ştiinţe înalte în acest an, daţi mulţumiri vouă
înşivă pentru munca pe care o faceţi. Voi schimbaţi vibraţia şi faceţi posibil ca alţii să-şi facă munca într-
un fel nou şi diferit. Vedeţi voi ce efect aveţi voi în lume?
Vorbind despre ştiinţă, dragi prieteni, daţi voie să vorbim despre înmulţirea prin clonare. Noi dorim ca
voi să notaţi ceea ce se întâmplă chiar acuma. Noi dorim ca voi să aveţi o viziune clară despre asta şi nu
este ceea ce voi sau alţii gândesc. Aţi găsit voi interesant că un grup de căutători spirituali (Raelienii) au
contopit ştiinţa şi tehnologia cu arte spirituale?
Da, noi ştim că ei ar fi putut să facă o muncă mai bună. Dar, este un plan în spatele acestuia. Voi o să
vedeţi că asta se descoperă aici în câteva săptămâni sau luni care vin. Asta a pus pe cineva la marginea
conducerii, ce umanii ar numi franjuri ca să producă această tehnologie.
Raelienii într-adevăr sânt în contact cu regate de afară. Ei într-adevăr sânt în contact cu extratereştri.
Ce ei nu au realizat încă, este că extratereştri sânt ei înşişi din trecut. Într-adevăr ei lucrează cu cei care au
legături cu stelele. Într-adevăr ei lucrează cu nişte energii foarte interesante în experienţele lor.
Dragi prieteni, asta implică pe cei care au mintea foarte deschisă ca să treacă prin acele bariere. Poate
ei sânt consideraţi puţin dezechilibraţi, dar asta ia făcut să meargă la nivelul următor. Asta a dus la
săritura contopirii spiritului cu ştiinţa. Noi putem să spunem acum că aceştia vor fi văzuţi ca cei în care
nu poţi avea încredere şi ei vor fi ridicularizaţi în comunitatea ştiinţifică şi de ziare şi televiziune.
Ce ei au făcut este doar începutul. Ei au o înţelegere de bază care sânt la nivele mai simple decât
ADN-ul vostru. Ei au făcut asta prin permiterea minţii lor să se lărgească şi după asta punând totul în
aplicaţii practice. Ei au făcut asta prin înconjurarea fiinţei lor cu vibraţii înalte, şi la fel intrând în
vibraţiile voastre.
Ei o să fie ridicularizaţi de comunitatea de ştiinţă. Comunitatea de ştiinţă a împins pe ei la o parte
pentru că nu au fost ei care au înventat asta (râsete din audienţă) Dar, în spatele scenei, câţiva ştiinţifici
vor înţelege valoarea muncii Raelienilor, ceva aşa simplu care le-a scăpat lor din vedere.
Să ne uităm acum la problemele filozofice de clonare. Noi ştim că este multă dezbatere privind
clonarea. Şi asta o să continuă. Cei care sânt împotriva aceştora sânt prietenii noştri, conducătorii
religioşi tradiţionali (râsete din audienţă) Ei nu cred că voi sânteţi Dumnezeu. Ei stau la altar şi ei nu cred
că voi sânteţi Dumnezeu. Ei nu cred în contopirea ştiinţei cu spiritul şi că pot crea lucruri mari
Ce se întâmplă cu clonarea pe Pământ, la asta se va lucra şi pe Pământul Nou. Vedeţi voi, principiul
este simplu. Voi nu sânteţi un corp. Voi sânteţi Spirit. Când voi alegeţi ca să părăsiţi corpul vostru fizic,
voi puteţi să vă clonaţi pe voi înşivă. Voi puteţi merge de la o viaţă la următoarea fără ca să treceţi prin
procesul traumatic de naştere. Dacă voi vreţi să rămâneţi pe acest Pământ, voi nu trebuie să treceţi prin
ciclul lung şi dureros ca să ajungeţi înapoi aici. Voi doar puteţi sări într-un corp nou.
Dragi prieteni, sânt cei care nu înţeleg asta. Voi nu clonaţi Spiritul. Voi simplu clonaţi biologia
voastră. Sânt cei care nu înţeleg că viaţa este eternă. Voi puteţi schimba corpul vostru fizic foarte uşor.
Şi asta o să vină. Asta vine. Încă este mult de învăţat. Primele clonări sânt încă imperfecte. Dar, asta
vine.
Noi am vorbit despre Pământul Nou şi am spus că voi puteţi intra în biologie şi să ieşiţi afară din asta.
Asta o să fie posibil şi aici pe Pământ. O să fie nişte ciocniri cu forţele care nu vor să vadă asta. Lor le
este frică. Lor le este frică că asta înseamnă ca să revizuiască şi să schimbe sau să arunce afară cărţile
vechi. Ei nu vor să facă asta. Ei au o frică mare.
De aceea este că noi am vorbit aşa mult timp vouă, Shaumbra, spunându-vă că voi sânteţi învăţătorii
noi. Este timpul pentru voi ca să ieşiţi afară şi să vă lăsaţi auziţi.
În acest an şi anii care vin voi o să continuaţi să vedeţi că dualitatea se intensifică în jurul vostru. Dar
acum, dragi prieteni, VOI sânteţi într-un loc nou. Voi puteţi să vă uitaţi cu ochi noi. Voi nu trebuie să fiţi
afectaţi de haosul ca şi în trecut. Voi puteţi să fiţi într-un loc de înţelegere şi compasiune, realizând că
sânt mulţi umani care încă mai joacă jocul dualităţii, multe jocuri pe care lor le face plăcere să joace. Asta
nu este despre voi nicicum.
O să fie diferit pentru voi dacă anul următor vă uitaţi înafară pentru un răspuns, dacă voi căutaţi pe
cineva sau ceva ca să vă dea răspunsul. Voi acuma a-ţi intrat într-o nouă eră pentru voi înşivă. Numai
aveţi scuze. Grilajul s-a ajustat. Voi a-ţi trecut printr-un proces intens în aceşti ani. Numai sânt scuze şi
numai sânt aşteptări. Este aici acum. Divinitatea voastră este aici, acum. Este în voi. Este în jurul
vostru. SÂNTEŢI VOI.
Noi puţin ne supărăm când vedem că alţii spun, “Dar, aşteaptă: Aşteaptă pentru altceva. Trebuie să
aşteptăm anul 2012. Noi mai avem aproape 10 ani de aşteptat” (Râsete din audienţă) Câţiva spun că
trebuie să aşteptaţi până la 3 Martie 2003. Câţiva spun că trebuie să aşteptaţi până la alinierea planetelor.
Totdeauna este ceva ca să aşteptaţi! Cauldre numeşte asta,”morcovi spirituali”
Dragi prieteni, este potrivit pentru cei care vrea să urmeze calea de perpetuare a aşteptării. Asta este
potrivit pentru ei. O să fie mulţi care o să urmeze acea cale, pentru că într-un sens ei nu vor să ia
responsabilitatea chiar acuma. Ei vor să aibă un scop pentru o amânare. Ei vor să aibă o altă dată în
calendar ca să poate să amâne inevitabilul. Şi inevitabilul este...că Voi Sânteţi Divini. Voi la fel sânteţi
Dumnezeu.
Dragi Shaumbra, voi sânteţi diferiţi. De aceea sântem noi aici. De aceea este că Sfântul Germaine vine
înapoi în regatul Pământesc mult mai puternic decât vreodată. El a fost plecat pentru o perioadă de
vreme. El vine înapoi ca să lucreze cu cei care sânt gata să fie divini şi să exprmă divinitatea lor. Nu sânt
scuze. Numai sânt schimbări la grilaj. Numai sânt alinieri planetare. Nu sânt aşteptări pentru decolarea
Obiectelor Neidentificate. (Râsete din audienţă) Nimic. Nimic.
Voi sânteţi ACUM divini, în acest moment. Voi vă acoperiţi pe voi înşivă cu divinitatea voastră şi noi
recunoaştem asta. Numai sânt ghizi de acum înainte. Nu este nimeni ca să facă în locul vostru. Oh, într-
adevăr sânt mulţi, mulţi dintre noi aici, ca şi Sfântul Germain, Yeshua, Metatron şi mulţi alţii. Dar, noi
sântem aici ca să vă încurajăm. Noi sântem aici ca să stăm cu voi din când în când, să vă încurajăm, să vă
vorbim, să vă dăm perspectiva noastră. Dar, este după voi ca să faceţi lucrul, şi să fiţi creatorii vieţii
voastre noi şi a Pământului Nou.
Este timpul ca să fiţi ghizii voştri proprii, voi să fiţi călăuzii voştri proprii...voi Înşivă...ca ghizi. Noi
ne uităm la voi şi noi vedem un înger şi un Dumnezeu care este gata, care are toate instrumentele ca să
meargă înainte. Noi vedem îngeri şi Dumnezei aici care nu trebuie să dea puterea lor la nimeni sau la
nimic. Noi vedem îngeri şi Dumnezei care au trecut prin prea multe probleme şi dificultăţi ca să ajungă la
acest punct.
Voi vă minunaţi ce urmează. Ce contează? O să vină la voi doar potrivit. Şi când vine, să înţelegeţi
că voi aveţi toate uneltele, toate uneltele. Să nu ne chemaţi când vă este frică. Chemaţi-vă pe voi înşivă.
Oh, noi o să fim acolo dar nu putem face în locul vostru.
Acum, dragi prieteni, noi vrem să vă atragem atenţia la ceva care se leagă de ceea ce noi am vorbit în
termenele ştiinţei şi tehnologiei voastre. Cele mai bune răspunsuri sânt cele simple. Voi nu le-aţi băgat în
seamă până acum.
Divinitatea, Dumnezeul a cine sânteţi voi, este foarte simplu. Dar, voi încercaţi să o faceţi complex.
Este foarte simplu. Este acolo chiar acuma. Voi vă încercaţi puterea din când în când. Voi spuneţi,
“Dacă şi eu sânt Dumnezeu, de ce nu pot eu să creez o mare abundenţă pentru mine însumi? De ce nu pot
eu să vindec trupul meu? De ce nu pot eu să citesc gândurile celorlalţi umani?”
Dragi prieteni, voi puneţi energia voastră în locuri greşite, voi puneţi energia voastră la rezultatul de
sfârşit a dorinţei voastre. Voi nu puneţi energia în moment. Când voi vă concentraţi la abundenţă, desigur
voi aveţi greutăţi cu abundenţă. Când voi sânteţi îngrijoraţi de relaţiile voastre, când voi vă îngrijoraţi de
sănătatea voastră, voi totdeauna o să aveţi aceste probleme. Este vorba de a fi, a trăi în moment, în Acum.
Dumnezeul vostru de sine, divinitatea voastră vine la voi în căile cele mai simple. Are grijă de toate.
VOI aveţi grijă de toate în viaţa voastră. Voi o să fiţi surprinşi cât de uşor este ca să permiteţi la
Divinitatea voastră de Sine să vină şi să vă dea răspunsul. Numai este nevoie de efort pentru lucruri.
Divinitatea voastră sânteţi VOI. Într-un fel, asta a fost plecat de la voi şi a fost separat de voi pentru un
timp lung. Acest Dumnezeu de Sine a fost...oh, într-un fel, a fost plecat de la voi. Voi nu a-ţi fost în stare
să vă conectaţi cu asta. Dar, acum este aici, venind cu multă dragoste şi compasiune pentru voi, şi
înţelegerea la cel mai adânc nivel.
Dragi prieteni, când aveţi o problemă în viaţa voastră, să înţelegeţi că voi deja a-şi rezolvat problema.
Divinitatea voastră de Sine a rezolvat asta. Când aveţi dificultăţi în viaţa voastră, să nu intraţi în panică.
Să înţelegeţi că soluţia este deja acolo. Este în sinea voastră. VOI SÂNTEŢI CĂLĂUZII VOŞTRI
PROPRII.
Această divinitate vrea să aibă grijă de voi, vrea să fie cu voi, vrea să mânuiască totul. Dar, asta cere ca
să daţi drumul la căile vechi de mânuirea problemelor. Daţi drumul, aşa cum spunem noi, eliberaţi şi
permiteţi. Această soluţie o să vină la suprafaţă.
Mulţi dintre voi a-ţi avut vise intense în ultimii ani şi luni, vise frumoase. Câţiva dintre voi vă aduceţi
aminte de câte ceva din acele vise, sau poate doar simţiţi. În acele vise voi a-ţi întâlnit fiinţa cea mai
frumoasă, cea mai iubitoare, compasionată şi înţelegătoare, ce voi puteţi imagina.
În visul vostru voi a-ţi călătorit pe un drum...sau a-ţi stat în casa voastră...sau a-ţi fost la o petrecere.
Voi a-ţi întâlnit o fiinţă care a emanat aşa o lumină care aproape v-a cauzat să cădeţi în genunchi. Fiinţa a
emanat dragoste şi compasiune irezistibilă. În vis voi a-ţi ştiut că voi cunoaşteţi acea fiinţă, dar voi nu a-ţi
ştiut cum. Voi a-ţi ştiut că voi trebuia să fiţi împreună şi să împărţiţi viaţa împreună dar, voi nu a-ţi ştiut
când.
Atunci o mare supărare a trecut peste voi pentru că voi nu a-ţi putut imagina pe voi fără această mare
fiinţă. Asta a fost dragostea voastră pe care voi a-ţi căutat totdeauna. Asta a fost flacăra geamănă sau
prietenul sufletesc. A fost partea incompletă din voi, sau aşa ceva a-ţi simţit voi. În vis voi a-ţi simţit
dragostea intensă şi conecţia intensă, şi voi nu a-ţi vrut să daţi drumul la asta nicicum.
Momentul în care voi v-aţi îngrijorat de pierderea conecţiei, voi a-ţi început să ţipaţi şi să plângeţi. Voi
a-ţi simţit că mergeţi înapoi în întuneric...înapoi într-o singurătate...pierdând conecţia cu dragostea cea
mare pe care voi a-ţi simţit vreodată. Noi ştim că voi a-ţi fost acolo. Noi v-am observat în visele voastre.
Noi am avut lacrimi în ochi, ştiind cât de dificil a fost pentru voi ca să vă întâlniţi cu Adevărata voastră de
Sine, cu Sinea voastră Divină, să atingeţi şi să simţiţi acea energie şi după aia să dispară.
Dragi prieteni, voi a-ţi avut acele vise, ca să vă prepară pe voi înşivă, să prepară corpul vostru, mintea
voastră, emoţiile voastre. Voi a-ţi fost în acele călătorii în visele voastre ca să prepară partea voastră
divină, să intră în lumea voastră. Partea aceea a voastră este aici acum. Este aici în sinea voastră. Este
cea mai mare dragoste. Este cea mai mare compasiune. Este într-un fel prietenul sufletesc al vostru,
pentru ca asta sânteţi voi, partea care nu a fost capabilă să intră înainte de acest timp. Sânteţi voi. Nouă nu
ne place să folosim termenul, separat. Sânteţi voi. Simţiţi asta. Simţiţi asta în fiinţa voastră.
Mulţumesc Gaia, exact ţintit! (Aceste vorbe au venit de la Tobias, un vânt puternic a izbucnit afară şi a
mişcat clădirea, exact când Tobias a cerut ca Shaumbra să simtă Divinitatea lor de Sine)
Această Divinitate de Sine sânteţi voi. Totdeauna a-ţi fost. Vine înăuntrul acum. Vine ca să facă parte
din voi. Vrea să se împartă într-un fel cum nu a putut să facă înainte. Voi o să găsiţi că aşa cum voi vă
bizuiţi pe voi înşivă fiind ghidul vostru de sine, că aşa cum voi vă opriţi să vă uitaţi şi să căutaţi de afară,
aşa cum voi vă opriţi să căutaţi date externe care v-a reţinut de a fi fiinţe divine...voi o să găsiţi că această
Divinitate de Sine cu adevărat are grijă de tot ce voi aveţi nevoie.
Voi, Dumnezeii, voi într-adevăr aveţi grijă de orice aveţi nevoie. Abundenţă o să curgă în viaţa
voastră. Sănătatea voastră se va reîntoarce. Relaţiile o să vină în potrivire atunci când voi nu vă
concentraţi pe astea, când trăiţi în Acum, când sânteţi divini.
Dragi prieteni, viaţa o să aibă problemele ei. Dar, aşa cum am spus,, “Nu este vorba de voi”. Voi o să
vedeţi conflicte în jurul vostru. Voi o să fiţi chemaţi în locuri noi. Voi o să fiţi chemaţi să faceţi munci de
diferite tipuri. Să nu uitaţi, nu este vorba de voi.
Să nu uitaţi că toate situaţiile în care voi vă aflaţi, voi, Dumnezeii, deja aveţi răspunsul pregătit. Ieşiţi
afară din mintea umană, mintea care este în frică şi panică. Staţi în mijlocul celei mai dificile situaţii şi
observaţi cum Soluţia Divină se desfăşoară în viaţa voastră. Se va dezvălui în viaţa voastră.
Luaţi o pauză pentru un moment. Reamintiţi-vă cine sânteţi voi. Încetaţi să vă necăjiţi. Încetaţi să ne
mai chemaţi ca să rezolvăm problemele pentru voi. Respiraţi adânc. Fiţi în moment şi observaţi cum
soluţia se rezolvă. Ţineţi minte că asta poate nu o să fie răspunsul ce voi a-ţi gândit că o să fie. Să aveţi
mintea deschisă. Asta o să vină dintr-un loc diferit, ca şi energia de astăzi care vine dintr-un loc diferit.
Noi am venit înapoi într-un loc vechi, dar energia vine diferit. Voi o să aveţi multe experienţe dar, energia
o să vină diferit.
Este o tendinţă din partea voastră că atunci când aveţi probleme dificile în jurul vostru, sau în sinea
voastră, voi sânteţi în panică şi încercaţi să aduceţi tot felul de scheme, planuri sau acţiuni. Una dintre
cele mai favorite lucruri la umani pentru noi este că voi umanii gândiţi într-un fel specific şi spuneţi,
“Numai gânduri bune eu permit aici”. Asta numai este aşa cum a fost, dargi prieteni. Voi puteţi să fiţi în
mijlocul oricărei probleme în jurul vostru sau în voi, permiteţi la divinitatea voastră să fie cu voi în cea
mai mare dragoste şi compasiune.
Oh, dragi prieteni, voi o să vedeţi...voi o să vedeţi cum soluţia de rezolvare vine într-un fel foarte
frumos. Asta o să facă felul vostru vechi de a gândi foarte greu, chinuitor şi rece! Soluţiile noi...astea o să
fie frumoase. Astea o să fie dincolo de aşteptările voastre. Astea o să fie în Energia Nouă.
(Foarte empatic) Numai aveţi nici o scuză, Shaumbra! Nu dăţi în viitor pentru care trebuie să
aşteptaţi. Nu trebuie să aşteptaţi pentru extratereştrii sau fiinţe mari să vină la voi. Asta este Acum!
Ajustarea grilajului a fost evenimentul final. Numai trebuie să aşteptaţi şi numai trebuie să aveţi scuze de
nici un fel!
VOI SÂNTEŢI GHIZII VOŞTRI PROPRII. Răspunsul este în sinea fiecăreia dintre voi, individual.
Asta este în sinea voastră. Asta este în sinea voastră. Fiţi în moment. Respiraţi asta înăuntrul. Înţelegeţi
că şi voi sânteţi Dumnezeu. Observaţi soluţiile noi că se rezolvă.
După aceea povestiţi asta la alţi Shaumbra. Respiraţi tot ce învăţaţi. Spuneţi la ceilalţi Shaumbra
despre acest lucru nou numit Soluţie Divină. Spuneţi cum sânteţi de împuterniciţi în viaţa voastră.
Împărţiţi cu ei cum voi învăţaţi tot mai mult în fiecare zi.
Mesajul nostru astăzi este simplu, simplu - voi sânteţi pentru voi înşivă călăuzii Divini, începând de
acum. Voi aveţi puterea în sinea voastră. Numai aveţi nici o scuză - numai dacă vreţi ca asta să fie acolo.
Acum este timpul pentru ca voi să vorbiţi. Este timpul pentru Shoud. Este timpul pentru voi toţi să
puneţi energiile împreună.
Noi o să luăm un moment ca să schimbăm energiile cu Cauldre. Şi după asta voi o să auziţi pe voi
înşivă.
Shoud: Noi sântem Shaumbra. Şi noi sântem familie. Noi avem o singură voce. Şi noi avem multe
voci.
Noi ne adunăm ca familie într-un loc frumos cu îngeri frumoşi, toţi cumva cu ochii larg deschişi,
câţiva din noi se miră unde este această divinitate. Dar, noi ca Shaumbra, noi dăm voie ca asta să intră în
viaţa noastră. Noi, ca Shaumbra, noi eliberăm căile vechi de a mânui problemele. Noi dăm voie la
divinitatea noastră să intră. Noi dăm voie să învăţăm căi noi. Asta ne cauzează puţină nelinişte şi
tulburare în sinea noastră!
Noi putem simţi adevărul ce spune Tobias şi Sfântul Germaine. Este într-adevăr timpul pentru noi ca
să devenim divini şi să facem munca. Noi am aşteptat destul. Câteodată noi am crezut că asta nu o să
vină niciodată. Altă dată, noi am fi dorit ca asta să nu vină niciodată. Noi realizăm că este aici acum.
Noi sântem gata să facem munca noastră.
Ca Shaumbra, noi realizăm că este ceva la care trebuie să ne uităm şi să ne adresăm. Asta este drama,
drama (râsete din audienţă). Noi toţi am trecut prin asta nu demult. Într-un fel, noi nu ştim altă cale. Noi
am devenit aşa de înţepeniţi în dramă că noi gândeam că totul în viaţă este despre dramă. Ca Shaumbra,
noi ştim că drama poate să fie distractivă, dar poate să ne lipsească de energii, să ia energia de la noi,
energia valoroasă de care noi avem nevoie.
Noi realizăm că noi nu trebuie să ne implicăm în drame. Familiile noastre încearcă să ne tragă în ele.
La servici noi totdeauna sântem traşi în dramele celorlalţi. Noi sântem traşi în drama evenimentelor din
lume. Noi putem fi traşi în drama lucrurilor din sinea noastră, despre problema noastră cu meritul de
sine. Noi intrăm în drama sănătăţii noastre, “Ce este acea negativitate, energie întunecoasă care invadează
corpul meu? Eu trebuie să anihilez asta. Eu trebuie să şterg asta cu lumină şi lucruri bune”.
Într-un sens, noi nu am înţeles ce să facem dacă nu ar fi fost drama. Se pare că este un vid dacă nu este
dramă.
Acum noi recunoaştem că noi nu trebuie să participăm în dramele altor oameni. Dar, noi putem să
participăm complet în viaţă. Ieşind afară din dramă, asta nu înseamnă că noi trebuie să fim neutralizaţi, că
noi nu putem să avem împliniri şi bucurii. Noi simplu nu trebuie să intrăm în drame.
Este drama despre care vorbeşte Tobias în lecţiile unde aminteşte de ziduri scunde. Este despre a avea
locul nostru de pace, unde noi sântem într-un loc în compasiune totală pentru alţii şi călătoria lor...dacă ei
au o viaţă dificilă, sau o viaţă minunată, dacă ei se duc în distrugere de sine...dacă ei sânt în dureri
mari...sau dacă ei sânt complet într-o viaţă împlinită...noi avem compasiune pentru ei.
Când noi avem compasiune totală pentru prietenii noştri umani, noi nu trebuie să fim implicaţi în
dramele lor. Noi înţelegem jocul pe care ei joacă, şi noi îi iubim pe ei pentru asta. Noi avem compasiune.
Cu familiile noastre proprii, drama a fost felul lor de viaţă, şi pentru noi la fel. Oh, ei ştiu cum să apase
butonul nostru şi să ne aducă chiar acolo! Atunci noi avem un joc minunat cu noi toţi. Ei nu se simt bine
când noi sântem pe dinafară, când noi nu sântem implicaţi cu ei. Ei gândesc că nu este ceva bine cu noi.
Ei gândesc că noi sântem cumva străini când nu vrem să jucăm jocul dramei familiare.(Râsete din
audienţă). Dar, într-un fel noi am stat undeva într-un colţ spunând nouă înşine, “Eu nu voi lua parte în
dramă! Eu nu voi participa în drama! Eu nu voi face parte din drama! (Râsete din audienţă)
Acum, noi putem fi în mijlocul dramei lor, dar noi putem fi într-un spaţiu paşnic, un spaţiu de
compasiune. Noi o să ştim ce să facem în moment. Noi nu trebuie să preparăm frazele noastre când
mergem acasă, ce să gândim, ce să spunem. Noi o să fim în stare să zâmbim lor şi să ne bucurăm de ce ei
fac pentru că noi sântem într-o mare compasiune.
Fiind într-un loc de compasiune, înseamnă să fim într-un loc de pace, ştiind că noi nu trebuie să
schimbăm un lucru, că astea sânt complet potrivite, că ei învaţă despre cine sânt ei şi ce fac ei. Fiind în
compasiune, asta înseamnă că noi putem fi în pace. Asta înseamnă că noi nu trebuie să risipim energiile
încercând să jucăm drama lor, sau să încercăm pe ei să nu joace jocul lor de dramă.
Fiind în compasiune, înseamnă să fim în pacea noastră. Fiind în pacea noastră înseamnă că noi reţinem
integritatea energiei noastre proprii. Asta mai înseamnă că noi avem energie ca să fim acolo să îi ajutăm
pe ei.
Câţiva din ei, aşa cum ştim nu o să fie niciodată gata. Alţii o să ne vadă cum stăm noi în acest loc de
dragoste, şi admiraţie şi compasiune pentru ei şi putem să ne bucurăm de întreaga experienţă. Ei o să vină
la noi când ei vor să ştie cum să facă viaţa lor paşnică.
Aşa cum ne mutăm înafară din căile Vechi, şi ne mutăm în Energia Nouă, noi recunoaştem drama
pentru ce este. Noi recunoaştem că noi numai trebuie să mai jucăm acest joc. Noi recunoaştem că deşi
viaţa fără drame este cumva plicitsitoare, (râsete din audienţă), în Energia Nouă găsim că este o nouă
împlinire, o nouă înţelegere şi o nouă bucurie care face ca drama să arate ca un joc copilăresc.
Deci noi spunem nouă înşine, astăzi, “Vezi drama pentru ce este”. Înţelegem că nu avem nevoie să
jucăm drama numai dacă noi dorim asta. Noi avem compasiune pentru toţi ceilalţi. Prin compasiune noi
putem să îi iubim. Noi putem să-i lăsăm să-şi joace jocul lor. Dar, noi nu trebuie să fim afectaţi. Este
timpul să înlocuim drama, să înlocuim cu împlinirea, bucuria şi adevărată compasiune pentru tot ce fac
alţii. Şi aşa este.
Tobias: Acum, eu, Tobias, mă reîntorc pentru un moment. Mie îmi place să stau în picioare. (Râsete
cum Cauldre se scoală de pe scaun) În curând eu am să merg. (Mai multe râsete)
Dragi prieteni, voi o să găsiţi răspunsul în locuri diferite din sinea voastră. Voi o să găsiţi răspunsul
într-un loc diferit, şi asta va fi în sinea voastră, toate răspunsurile. Noi sântem emoţionaţi, şi în special
Sfântul Germaine, pentru că el înţelege alchimia şi schimbarea şi transformarea. Prin asta a-ţi trecut voi.
El este foarte emoţionat, şi eu Tobias sânt foarte emoţionat. Ştiind că dacă sânteţi în moment, voi vă
întegraţi în plin, şi soluţia va apare în faţa voastră. Asta nu o să vină de la noi, sau alte fiinţe de dinafară.
Asta o să fie dată vouă de voi înşivă. Când voi recunoaşteţi asta, atunci o să înţelegeţi despre ce am vorbit
noi pentru câţiva ani. Voi o să înţelegeţi când noi spunem, “Voi la fel sânteţi Dumnezeu” Voi o să
înţelegeţi cât de simplu este şi cât de complex a-ţi făcut voi asta.
Dragi prieteni, până ce nu a-ţi ajuns la acest punct în conştienţă, voi nu a-ţi putut să recunoaşteţi asta,
ca şi ştiinţificii care lucrează la tehnologie şi invenţia nouă. Ei nu au putut să vadă asta până ce conştienţa
a fost ridicată la un nivel nou. Noi o să venim înapoi pentru întrebări şi răspunsuri . În acelaşi timp
mâncaţi, bucuraţi-vă şi staţi înafara dramei. Dragi prieteni, voi niciodată nu sânteţi singuri. Sinea voastră
Dumnezeiască a fost tot timpul acolo.
ŞI AŞA ESTE

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE


“SHOUD 6: SINEA TA ESTE GHIDUL TĂU” - ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
4 IANUARIE 2003

Tobias: Şi aşa este, dragi prieteni, că noi ne reîntoarcem pentru puţin mai multă discuţie. Şi după
aceea noi vom fi bucuroşi să auzim întrebările voastre. Nouă ne-ar face plăcere să auzim răspunsurile
voastre la întrebările puse de voi. (Chicotirile lui Tobias şi râsetele audienţei)
Prima dată noi am vrea să vorbim pentru un moment despre ceva dar, într-un ton mai serios. Noi am
vrea să spunem - că Sfântul Germaine merge printre intervale, el vă vizitează pe voi, vine în casa voastră,
vine prin computerul vostru, stă cu voi - astea sânt primele sarcini a lui Sfântul Germaine în această lună
şi lunile care vin, ceva ce noi ştim, Shaumbra, pentru care a-ţi fost provocaţi în ultimul timp.
Întrebarea este că, dacă voi a-ţi vrea să staţi sau să plecaţi de pe acest Pământ ca umani. Noi ştim că
voi v-aţi gândit la asta. Noi ştim că voi v-aţi întrebat...dacă timpul vostru a venit, a-ţi întrebat de ce a-ţi
sta pe acest loc minunat Pământ, a-ţi întrebat dacă a-ţi servit scopul vostru şi dacă este timpul ca să veniţi
înapoi pe partea noastră a voalului, a-ţi întrebat care pasiune într-adevăr conţine momentul.
Asta o să fie mai mult o problemă în zilele acestea şi zilele care vin, pentru că lucrarea la grilajul
magnetic a Pământului s-a terminat. Voi întrebaţi, “Oare să stau eu, sau să plec? Să trăiesc sau să mor?”
Noi am observat că mulţi dintre voi a-ţi învins frica de moarte. Voi înţelegeţi că spiritul merge
înainte. Voi înţelegeţi că nu este moarte. Este doar părăsirea corpului vostru fizic vechi.
Acum, cum mergeţi în Energia Nouă, voi o să găsiţi această întrebare pus de voi înşivă, pentru voi
înşivă tot mai mult. Sfântul Germaine vine ca să fie cu voi, să stea cu voi, şi să vă iubească prin acele
momente dificile. Sfântul Germaine este marele alchimist, un mare transformator de energii. Sfântul
Germaine înţelege cum să treacă de la o formă la alta, cum să transmute energia veche în energia nouă.
El a fost departe de Pământ pentru mulţi ani pentru că el a lucrat la înţelegerea Noii Energii pe care voi
a-ţi adus înăuntru, şi ca să ştiţi cum se foloseşte asta şi cum se aplică asta. El o să vină la voi în timpul
acesta provocator şi dificil ca să lucreze cu voi, să vă ajute să înţelegeţi asta.
Nu există un răspuns bun sau rău, deşi influenţa lui Tobias este ca să staţi pe Pământ. Voi a-ţi învăţat
multe. Este nevoie de voi pentru ceilalţi.
Una dintre problemele pe care voi înfruntaţi de a sta şi de a trăi sau a muri, este cu adevărat despre a
trece pragul uşii. Voi încă aveţi un picior în Vechiul şi un picior în Noul. Vouă vă este frică să mutaţi
acel picior din Vechi, complet în Nou. De aceea, voi simţiţi că sânteţi în...cum să spun - teritoriu neutru,
un teren fără oameni. Voi nu participaţi complet în Vechiul. Voi nu participaţi complet în Noul.
Dragi prieteni, este timpul să faceţi o decizie. Voi ştiţi că va fi dificil să mergeţi înapoi în vechi. Voi
a-ţi încercat. Este dificil să mergeţi înapoi în Energia Veche. Voi aveţi multă înţelepciune şi iluminare de
la Nou. Dar, acum, este o mare frică pentru a lua celălalt picior şi punând complet în Energia Nouă.
Când voi staţi între cele două lumi, este natural că voi vă gândiţi la alegerea voastră de a trăi sau a muri.
Cu adevărat alegerile pot fi ca - voi să vreţi să rămâneţi cu un picior în Vechi, sau sânteţi gata să puneţi
amândouă picioare în Nou? “Sânteţi gata”, aşa cum a întrebat Metatron, “ca să exprimaţi în plin cine
sânteţi,să izbucniţi în viaţă cu creativitate, cu expresia?” Sânteţi gata să arătaţi la lume cine sânteţi voi?
Voi a-ţi vorbit în Shoud luna trecută despre reguli. Unul dintre regulile impuse de sine este să gândiţi
că voi nu puteţi să fiţi sociabili, care ies afară şi se arată pe ei înşişi şi care sânt expresivi Voi vă gândiţi că
ori nu este potrivit,sau că alţii o să râdă de voi. Noi am avut această problemă cu Cauldre, (Geoffrey
Hoppe) pentru o perioadă de timp! Dar, dragi prieteni, dragi prieteni, el a pus şi celălalt picior în Energia
Nouă.
Oamenii care lucrează cu clonare (Raelians) sânt supuşi la o mare ridicularizare pentru că ei se
exprimă pe ei înşişi. Dar, pentru că ei nu ţin nimic înapoi, lucruri care au fost dezvăluite lor despre natura
vieţii, despre biologie, despre continuarea vieţii, lucruri pe care oamenii ştiinţifici cu amândouă picioare
în Energia Veche, nu au putut vedea astea.
Deci, dragi prieteni, voi înfruntaţi o situaţie nouă interesantă. Cum Metatron a spus, “Sânteţi gata?”
O să puneţi şi celălalt picior în Energia Nouă? O să exprimaţi divinitatea voastră în plin? Da, câţiva din
jurul vostru gândesc că voi sânteţi puţin fustaneli. Dar, ce vedem noi este că ei o să vină înapoi mai târziu
şi o să spună, “Noi ştim că am râs de voi, şi că v-am ridicularizat. Dar, acum noi vedem ceva preţios şi
iubitor la voi. Noi vedem o iluminare ce vine de la voi”.
Problema asta despre a trăi sau a muri este despre acceptarea divinităţii voastre. Daţi voie la asta ca să
fie exprimată în voi şi prin voi. Aşa cum voi daţi jos barierele vechi, şi căile vechi, şi căile vechi, oh,
dragi prieteni, voi o să descoperiţi o nouă cale de a trăi. Asta va face ca calea veche să fie tare, grea şi
rece.
Sânteţi gata să puneţi două picioare în Energia Nouă şi să exprimaţi asta în totalitate? Sânteţi gata să
trăiţi fiecare moment, fiecare zi cu pasiunea plină cu compasiune? Sânteţi gata să lăsaţi divinitatea
voastră în viaţa voastră?
Voi a-ţi învăţat să aveţi încredere în voi înşivă în aceşti ani şi prin vieţile voastre. Voi ştiţi că puteţi
avea asta ca umani. Dar, învăţând să aveţi încredere în divinitatea voastră este puţin înfricoşător. Este
dificil ca să daţi drumul la căile vechi de a face lucrurile.
Mesajul nostru este ca să permiteţi Sinei voastre să fie propriul vostru ghid. Voi o să vă găsiţi pe voi
înşivă unde sânteţi divini, unde voi permiteţi la acea divinitate să iasă, unde soluţiile o să vină la voi cum
voi nu a-ţi fi putut realiza niciodată.
În această cale nouă voi nu trebuie să vă îngrijoraţi de abundenţă. Viaţa voastră o să fie abundentă în
fiecare zi. Voi nu o să trebuiască să plănuiţi cum să scoateţi totul până la capăt. Ele totdeauna se vor
întâlni. Este dificil să descriem asta în cuvinte, deci noi vă dăm asta mai mult în energie. Este vorba
despre a da drumul la căile vechi, să aveţi încredere în voi înşivă, şi să aveţi compasiune totală pentru voi
înşivă. Este vorba despre a trăi ca un Uman Divin în fiecare moment.
Sfântul Germaine o să fie cu voi. Noi v-am rugat să vă conectaţi cu energia lui înainte, ca atunci când
el o să vină înapoi la voi în timpurile voastre problematice, când voi vă întrebaţi de ce oare voi vreţi să
mergeţi înainte, el o să stea cu voi. El o să vă aducă aminte de ce. El o să vă aducă aminte de frumuseţea
şi bucuria de a trăi. El o să vă aducă aminte că căile vechi numai sânt aplicabile niciodată. El o să vă
aducă aminte să puneţi cele două picioare complet în Energia Nouă, cele două picioare complet pe
pământ, şi să fiţi complet deschişi la divinitatea voastră proprie.
Este vorba de a avea încredere în divinitatea voastră ca să aducă soluţia şi rezoluţia. Este vorba despre
a învăţa să eliberaţi căile vechi de a merge la creier, de a merge la logică. Este vorba despre a simţi.
Prieteni dragi voi o să numiţi astea miracole, când astea încep să se întâmple în viaţa voastră. Nu este
nicicum un miracol. Este fizica spirituală a Energiei Noi - împlinirea, împlinirea totală unde voi nu trebuie
să vă îngrijoraţi de detalii. Sinea voastră o să mânuiască detaliile pe un alt nivel.
Cu asta noi sântem încântaţi să răspundem la întrebările voastre
Întrebarea de la Shaumbra 1: Tobias, eu în ultimul timp am viziuni, una dintre astea este că patru sfere
se învârt în interiorul unui cub. Şi, cealaltă viziune este Pământul Nou care se crează. Au aceste viziuni
în fact o bază, sau este imaginaţia mea lucrând suplimentar?
Tobias: Asta este o întrebare plăcută pentru că este ceva ce tu experimentezi şi tot aşa mulţi Shaumbra
la fel. Ei au gânduri şi viziuni care vin în mintea lor. Şi atunci ei se întreabă dacă ei sânt nebuni. Ei
încearcă să blocheze aceste lucruri, sau poate ei încearcă să prelucreze astea în mintea lor logică. Când ei
nu pot face asta atunci ei devin nemulţumiţi.
Toate aceste lucruri care vin la voi sânt potrivite. Într-adevăr, voi faceţi multă muncă în călătoria
voastră noaptea pe Pământul Nou. Voi la fel aduceţi înapoi acele energii pe acest Pământ. Astea, într-un
sens, sânt în sinea voastră. Astea se arată la voi prin acele viziuni şi simţiri ce aveţi.
Când voi încercaţi să le înţelegeţi în mintea voastră, voi nu puteţi face asta. Astea sânt ca şi vise.
Umanii încearcă să înţeleagă visele prin mintea lor şi încearcă să folosească logica. În aceste cazuri - cum
să spun - nu este nimic logic despre vise.
Aici este un exemplu bun de a sta simplu în moment şi întrebând acele viziuni ce vă spun. Şi atunci în
loc să încercaţi să auziţi un răspuns, voi trebuie să SIMŢIŢI răspunsul. Este acolo. Este acolo. Poate asta
nu o să vină în cuvinte. Poate o să fie o serie de simţăminte pe care mai târziu creierul vostru vă va
trasmite în cuvinte. Dar, mai întâi voi o să aveţi simţiri şi acele simţiri sânt de a şti ce este spus în acele
viziuni.
Asta este o întrebare excelentă pentru că voi toţi o să aveţi experienţe noi, viziuni noi şi gânduri şi
lucruri care vin la voi. Voi nu o să fiţi nebuni. Astea fac parte din proces. Încurajaţi asta în voi. Şi asta o
să invită chiar mai multe experienţe de acest fel. Astea conţin informaţii şi energii importante pentru voi.
Întrebarea de la Shaumbra 2: Poţi să spui mai mult despre Cercul de Foc, (Zidul de Foc). A fost într-
adevăr un foc, sau asta a fost doar un metafor?
Tobias: Este un metafor. Nu a fost un foc adevărat prin care a-ţi trecut atunci când a-ţi plecat de
Acasă. Este un metafor pe care noi folosim pentru că asta conţine...mai întâi simţiţi energia pentru un
moment, cu toţii. Simţiţi energia focului. Este puternică. Este strălucitoare. Este intrigantă. Umanii sânt
atraşi de foc. Dar, atunci când voi vă apropiaţi prea mult, voi vă ardeţi. Deci, noi folosim asta ca un
metafor când vorbim despre Zidul de Foc. Asta a fost o energie de care voi a-ţi fost atraşi, sau ce v-a
atras. Dar, când v-aţi apropiat mult, atunci voi a-ţi simţit că poate asta nu este un lucru bun. Voi a-ţi
încercat să vă retrageţi, dar asta va tras înăuntrul.
Este o metaforă interesantă. Această metaforă a fost folosită de biserici care se referă la Iad, care se
referă la inversul Raiului. Când voi a-ţi trecut prin Zidul de Foc şi a-ţi mers în Vid, voi v-aţi uitat înapoi.
Voi v-aţi uitat înapoi şi ce a-ţi văzut? Voi a-ţi văzut Soarele Central, mare şi cu o lumină strălucitoare,
ceea ce a fost Zidul de Foc şi care a înconjurat Regatul.
Într-adevăr este un metafor. Această oferă oportunitatea ca să vă întreb pe toţi ca să simţiţi metaforul
de foc. Să nu GÂNDIŢI. SIMŢIŢI focul. Inspiraţi energia focului în fiinţa voastră. Voi nu trebuie să
puneţi asta în cuvinte. Inspiraţi energia focului. Simţiţi cum afectează corpul vostru, ce vă trimite - o
multitudine de simţiri.
Întreabarea de la Shaumbra 3: Hello, Tobias. Asta este o întrebare din Cordova, Argentina. Un grup
de prieteni crează o comunitate numită, “Inti-Shanti”. Şi ei vor să ştie care este scopul lor, şi cum pot ei
să meargă înainte cu Energia Nouă?
Tobias: Este dificil să spunem care este scopul lor. Ar fi interesant pentru voi toţi ca să aflaţi care este
scopul vostru. Întruniţi-vă într-un Shoud şi întrebaţi la cel mai adânc nivel din fiinţa voastră - ce scop
serveşte asta. Unde o să mergeţi cu asta?
Noi pe partea asta...noi chicotim pentru că noi ştim că ceva este un scop pentru care ei se grupează, un
scop minunat şi frumos. Voi încă nu a-ţi realizat ce este. Dar, întruniţi-vă şi întrebaţi pe voi înşivă care
este scopul. Unde mergeţi cu asta? Noi o să comfirmăm că este un scop foarte divin cu acest grup. Dar,
noi cerem ca voi să simţiţi ce este asta. Atunci noi vă cerem să reportaţi înapoi la noi atunci când a-ţi
aflat!(Râsete)
Întrebarea de la Shaumbra 4: Tobias, săptămâna trecută sau aşa eu am fost plin de emoţie şi anticipaţie
şi bucurie. Eu mă mir dacă asta este ca să mă uit înainte la Energia Nouă şi la lucruri personale care sper
că se vor împlini, sau este doar Energia Nouă sau o combinaţie?
Tobias: Cum te simţi tu despre asta? (Râsete din audienţă) de unde crezi că acea bucurie vine?
Shaumbra 4: Eu cred că, eu gândesc că asta este amândouă. Eu ştiu că într-un fel este viaţa mea
proprie şi lucruri care aş vrea să le am. Dar, eu nu ştiu...este prea multă emoţie şi de aceea cred că trebuie
să fie şi altceva.
Tobias: Într-un fel, când tu ai pus acea întrebare tu la fel ţi-ai dat răspunsul ţie însuţi. Da, tu te muţi în
Energia Nouă. Tu special ţi-ai dat permisiunea ţie însuţi ca să eliberezi multe bagaje din trecut. Tu ţi-ai
dat voie ţie însuţi să cureţi tăbliţa în aşa fel ca să te poţi duce să faci munca ta adevărată, în pasiunea ta
adevărată.
La nivelul tău interior, tu la fel simţi ce o să vină pe drum la tine. Aşa cum am spus, drumul se mişcă;
tu rămâi în Acum. Drumul îţi aduce ţie lucrurile care sânt foarte împlinitoare, lucruri pe care tu nici nu ai
anticipat, şi pentru lucruri pentru care nici nu ai întrebat sau te-ai rugat. Astea vin la tine pentru că tu ai
curăţat drumul. Tu poţi să simţi vibraţiile lor mutându-se în Acum-ul tău. Asta cauzează mare emoţie.
Deci, mergi cu simţurile tale. Tu eşti bun cu asta, dar tu câteodată le ignori. Tu deja şti înainte că tu şti!
Întrebarea de la Shaumbra 5: Tobias, poţi tu să spui ceva despre relaţiile dintre animale şi oameni şi în
special ce se întâmplă cu căprioarele chiar acuma?
Tobias: Când voi toţi a-ţi venit pe Pământ - înainte ca voi să aveţi un corp fizic - voi a-ţi însămânţat
Pământul. Da, voi citiţi despre asta tot timpul, despre Sămânţa Stelelor. Dar, înţelegeţi că a-ţi fost voi
care a-ţi venit aici în prepararea voastră pentru forma biologică umană. Voi a-ţi însămânţat Pământul şi a-
ţi însămânţat Gaia cu energii care au germinat în forme de plante, în forme de animale, şi formă de viaţă
peste tot.
Voi a-ţi spus că voi a-ţi avut nevoie de aceste energii a animalelor ca să ţineţi balanţa pentru Gaia, şi să
vă aducă vouă nutriţie pentru corpul vostru de la forme de plante şi surse de plante. Şi, voi a-ţi ştiut că
animalele pot fi acolo în serviciu pentru voi, într-un sens, o reflecţie a energiei voastre proprii, a dragostei
voastre proprii. Animalele au ţinut o balanţă importantă atât pentru Gaia cât şi pentru voi înşivă.
Animalele voastre domestice favorite de casă au luat mult din conştienţa şi energia voastră. Dar, ei
sânt separaţi. Ei au un spirit separat. Dar, ei absorb mult din energia şi conştienţa voastră, deci ei reflectă
asta înapoi la voi. Priviţi relaţia voastră cu aceste animale favorite, şi voi o să vedeţi relaţia voastră cu voi
înşivă.
Spiritul animal şi spiritul de elemente care au ţinut energia Pământului pentu voi, acum numai trebuie
să ţină acea energie. Deci ei pot alege să plece. Munca lor este terminată.
Şi multe specii de animale trec prin schimbările lor proprii în răspuns la schimbarea conştienţei voastre
proprii. De exemplu populaţia căprioarelor se micşorează aşa cum ei îşi schimbă biologia lor. Ei trec
printr-un proces de epurare naturală.
Asta nu este pentru că umanii nu sânt buni. Asta nu este pentru că voi vă simţiţi pedepsiţi. Asta nu
este pentru că voi aveţi căi aşa groaznice.
Uitaţi-vă la populaţia de căprioare cu compasiune. Ei trec prin epurarea lor proprie de Energia Veche.
Ei o să aibă după asta un corp mai puternic mult mai capabil de a fi în mediu înconjurător nou şi energie
nouă în jurul lor. Ei transformă specia lor proprie, deci onoraţi-i pentru asta. Este dificil de privit
câteodată, pentru că voi iubiţi animalele. Dar, ca şi formele de plante, pomii, ei trec peste micşorarea lor
proprie naturală ca să poate să se adapteze la Energia Nouă.
Întrebarea de la Shaumbra 6: Tobias, când tu ne-ai cerut să experienţăm energia Sfântului Germaine,
eu am simţit asta ca o energie mare în înăuntrul inimii mele, aşa de mare că asta parcă nu ar fi încăput în
corpul meu fizic. Cum o să pot să ştiu diferenţa între Sfântul Germaine când vine ca să mă viziteze şi să
meargă cu mine, şi experienţa mea de a simţi divinitatea mea proprie?
Tobias: Asta este o întrebare minunată. Sfântul Germaine conţine o energie foarte specifică. De aceea
este că noi am întrebat pe voi toţi să-l simţiţi când el a intrat. Energia o să fie simţit în interiorul vostru.
Asta conţine o vibraţie specifică. Dacă voi nu sânteţi siguri puneţi întrebarea în sinea voastră, “Ce simt
eu?” Voi poate primiţi un răspuns dublu - că Sfântul Germaine este chiar acum lângă voi, iubindu-vă,
mergând în călătoria voastră, contopându-se cu voi în acel moment. Deci, să nu fiţi surprinşi că voi o să
aveţi un răspuns care conţine amândouă.
Sfântul Germaine vrea să pună mâna lui pe umerii vioştri chiar acuma. El vă cere ca să inspiraţi
dragostea lui înăuntrul vostru. Energia lui nu o să vă supra împuternicească pe voi. Într-un fel, asta este
foarte familiar vouă pentru că voi a-ţi făcut multă muncă cu el în trecut. El chiar va cunoscut în formă
fizică când el a mers pe Pământ.
Nici una dintre astea, dragi prieteni, nu trebuie să fie un mister. Nici una dintre astea nu este ceva
neobişnuit. Entităţi ca Sfântul Germaine, vrea să vă atingă, vrea să fie aproape de voi şi să se contopească
cu voi. Voalul este foarte subţire, aşa subţire că voi puteţi aduce asta înăuntru. Acum el vă îmbrăţişează
şi spune, “Mulţumesc”.
Întrebarea de la Shaumbra 7: Tobias, mai înainte tu ai spus că noi nu trebuie să ţinem în jurul nostru
un ecran de protecţie, şi că noi putem fi în siguranţă oriunde sântem. Ce zici despre oamenii în casa mea
care sânt posedaţi de demoni? Cum putem noi să mânuim asta, dacă nu avem nevoie de ecrane
protectoare? Trebuie să facem ceva special?
Tobias: Este un singur lucru de făcut în această instanţă. Aveţi cea mai mare dragoste şi compasiune
pentru acele persoane care joacă jocul acesta groaznic cu toate acele entităţi. La persoana la care tu te
referi care este posedat de demon, este posedat de el însuşi şi de trecutul lui. Această persoană nu este
posedată de forţe de dinafară. Este un conflict în sinea lui şi asta cauzează ce apare să fie o diviziune
mare. Asta dă aparenţa că el este posedat de o entitate externă.
Când eşti în mijlocul acestor tip de energii ciudate, să ai compasiune totală. Înţelege că ei încearcă să
afle soluţii în sinea lor. Ei joacă jocul de-a v-aţi ascunselea, un joc între lumină şi întuneric, de dualitate.
Este foarte dificil, aşa cum am menţionat, foarte dificil pentru o entitate de afară să intră în voi şi să vă
posede. Da, ei rămân în jur. Dar, să posedeze un corp sau o minte este foarte dificil. Ca un răufăcător,
înţelege că această persoană, acest individ se fragmentează pe el însuşi. Ai compasiune. Savurează jocul
cu el. La început el o să fie supărat pe tine pentru că el vrea ca tu să devii slab din cauza lui. El vrea să te
sperie. Ai compasiune. Râde cu el. Ce joc minunat joci tu!
Tu nu trebuie să pui nici un ecran în jurul tău, niciodată. Tu poţi fi în oricare situaţie. Cât de dificil
pare asta, tu să ai compasiune. Atunci tu vei vedea ce alcătuire are individul, sau asemenea grupuri sau o
întreagă naţiune. Tu o să realizezi că nu sânt circumstanţe rele. Sânt doar jocuri foarte extreme jucate.
Întrebarea de la Shaumbra 8: Hello,Tobias. Cum te simţi astăzi?
Tobias: (Chicotând) Foarte bine!
Shaumbra 8: Întrebarea mea este despre realinierea grilajului despre care tu şi Kryon a-ţi vorbit de
multe ori. Şi în special, eu ştiu toate părţile sacre, în special pe teritoriul meu unde stau - eu ştiu că câteva
teritorii pe care tu ai vizitat nu demult - dar care nu sânt locate unde ar trebui să fie, asta din cauza unei
greşeli. Dar, ele sânt acolo ceea ce noi numim, “linii de bucăţi de pământ acoperită temporar cu iarbă”
sau “linii energetice” sau intersecţii a acestor linii unde energia este foarte puternică. Şi, dacă grilajul este
deja realiniat, astea nu o să mai treacă prin acele locuri? Şi dacă da, o să aibă aceaşi energie cum era şi în
trecut?
Tobias: Grilajul, grilajul magnetic care a fost ajustat de anturajul lui Kryon acum este gata...acesta te-a
afectat pe tine. Asta nu a schimbat sau afectat grilajul Pământului, acele linii energetice despre care tu
vorbeşti, astea nu au afectat vortexul Gaiei. Grilajul magnetic pe care Kryon a ajustat a afectat umanii,
individualii.
Sânt grilaje a Pământului, care se cheamă “grilaje Cristaline”. Acestea se ajustează acum. Şi astea o
să fie de-a lungul acelor linii despre care vorbeşti tu. Acestea au de a face cu liniile. Acestea au de a face
cu vortexele. Şi, desigur, acestea au de a face cu conecţiile energetice cu celelalte dimensiuni şi
universuri. Toate acestea sânt ajustate acum de voi, umanii.
Conştienţa voastră o să schimbă grilajele Cristaline a Pământului! Asta este responsabilitatea voastră.
Voi nu trebuie să vă concentraţi la asta în fiecare dimineaţa când vă sculaţi. Asta este făcut natural de voi.
Asta lucrează aşa. Când voi, voi toţi, a-ţi venit pentru prima dată pe Pământ înainte ca să aveţi formă
fizică, voi a-ţi însămânţat Pământul cu energia voastră. Voi a-ţi însămânţat această rocă pământeană cu
viaţă nouă. Voi a-ţi pus energii speciale în jurul Pământului care acum formează un grid cristalin, grilaj
cristalin. Aceste grilaje cristaline au ajutat la formarea vieţii aşa cum voi ştiţi pe Pământ - plante, apa,
animale şi celelalte lucruri. Grilajele cristaline au ajutat astea ca să fie aduse pe Pământ. Grilajele
cristaline sânt cele care au dat viaţă la Gaia.
Acum pentru că conştienţa voastră s-a schimbat, şi acum că puneţi cele două picioare în Energia Nouă,
astea schimbă grilajele cristaline şi le ajustează. La fel astea eliberează o energie complet nouă. Într-un
fel, voi puteţi spune că voi a-ţi implantat această energie în Pământ înainte cu mult ca voi să veniţi aici.
Voi a-ţi implantat şi a-ţi spus, “Asta nu o să fie disponibilă până ce conştienţa mea, vibraţia mea, este la
un nivel anumit. Şi atunci asta o să vină la suprafaţă din Pământ”.
Deci, voi aproape sânteţi gata să vă conectaţi la grilajele cristaline a Pământului. Astea o să dea la
biologie umană şi spirit o energie complet nouă. Grilajele cristaline sânt ale voastre, a tuturor. Voi a-ţi
pus acolo înainte ca voi să veniţi pe Pământ. Acum voi le activaţi.
Noi o să luăm grupuri acolo în acest an...acum Cauldre deja îşi roteşte ochii! (Râsete). Noi o să luăm
grupuri la diferite locuri energetice. Noi o să aducem sus câteva dintre aceste energii pe care voi le-aţi
plantat acolo. Noi o să vă arătăm dinamicitatea acestei reţea cristaline a Pământului cum vine la
suprafaţă, şi vă arătăm cum să le folosiţi aceste energii. Noi o să stăm în nişte locuri ciudate, locuri care
nu prea vă plac. (Râsete) Dar, asta ca să vă arătăm cum puteţi să aduceţi în sus energiile voastre de la
grilajele care au fost plantate acolo.
Acum, Cauldre spune că noi ne-am întins aici, dar noi mai aducem un punct. Vortexele energiei vechi
într-adevăr se schimbă, sau deja s-au schimbat. Astea se mută. Sânt mulţi care călătoresc la locuri vechi
şi sacre şi pretind că simt ceva. (Râsete din audienţă). Poate, ei se conectează cu o energie care a fost
acolo un timp foarte lung.
Dar, asta se schimbă. Sânt locuri noi care se ivesc. Noi o să menţionăm astea în acest an aşa cum ele
apar, dar locuri ca şi - cum să spun - energie ce erupe, care doar vine explodând - geizerele Energiei Noi,
vin la suprafaţă din Pământ. Noi îţi mulţumim pentru această întrebare frumoasă şi oportunitatea să
vorbim despre grilajele cristaline.
Întrebarea de la Shaumbra 9: Salut Tobias. Revenind la cele spuse mai înainte, Pământul Nou -
grilajele cristaline şi magnetice, o să fie astea similare sau doar cu o vibraţie mai înaltă? O să fim în stare
să creăm animale şi natură ca aici? Şi o să fim în stare să zburăm? (Tobias chicotează şi audienţa râde)
Tobias: Este un tip de grilaj pentru Pământul Nou. Asta nu este magnetic. Asta nu este cristalin. Este
dificil să descriem. Deci, noi vă cerem ca să simţiţi asta. Câteodată cuvintele, cuvintele umane nu sânt
complete. Voi mergeţi acolo, voi toţi, noaptea ca să lucraţi pe acel loc, să adăugaţi energia voastră.
Daţi voie să luăm un moment. Simţiţi din ce este făcut grilajul nou. Aşa cum am spus, nu este
magnetic şi nu este cristalin. Luaţi un moment ca să simţiţi asta. Nu treceţi asta prin creierul uman. Voi
nu aveţi nevoie de cuvinte pentru răspuns. Simţiţi fără cuvinte. Deci, simţiţi pentru un moment.
Acum, problema aici este că umanii vor să pună în cuvinte, şi să definească, să pună în paranteze, să
structureze şi să organizeze. Permiteţi să fie o simţire vie, simţire vie.
Asta nu este nici lumină. Nu este o structură cristalină pe Pământul Nou. Ata este diferit faţă de
Pământul Vechi. Pe Pământul Vechi voi a-ţi avut nevoie de o energie magnetică foarte intensă şi
puternică ca să vă ţină pe voi toţi. Voi la fel a-ţi avut nevoie de grilajul cristalin şi energiile cristaline a
Gaiei ca să suporte forma de viaţă. Pe Pământul Nou este o Nouă Energie care este făcătorul acestui
grilaj.
Într-adevăr, pe Pământul Nou, animalele de casă preferate pe care le-aţi iubit aşa mult, şi pe care le-aţi
îngrijit, într-un fel, ei o să fie acolo...o să fie acolo. Energiile lor o să fie acolo, dacă voi alegeţi asta.
Pământul Nou este un loc frumos unde aceste energii pot intra şi să fie cu voi mult mai prezent ca aici.
Voi o să aveţi un nou fel de comunicare cu ei.
Într-un sens, voi puteţi spune că animalele voastre de casă au reprezentat un tip de anturaj care va
urmat pentru mulţi, mulţi ani. Ei nu au venit doar pentru o singură viaţă şi după aceea au plecat.
Animalele voastre de casă au tendinţa să vină înapoi în multe vieţi. Ei iubesc munca ca să fie în serviciu
pentru voi. Deci, da, astea o să fie acolo pe Pământul Nou.
Întrebarea de la Shaumbra 10: Tobias, tu ai vorbit de multe ori despre pacea în lume şi să nu ne rugăm
pentru pace în lume,şi eu mă străduiesc cu asta. James Twyman, de exemplu chiar acuma lucrează ca să
adună 100.000de oameni ca să facă o muncă de comun acord pentru pacea din lume. Şi, eu rezonez cu
această muncă. Deci poţi tu să comentezi puţin despre asta? Eu imaginez că marea parte din aceşti
100.000 de oameni sânt Shaumbra.
Tobias: Dacă 100.000 de oameni nu au pace în sufletele lor şi stau împreună pentru scopul păcii în
lume, răspunsul totuşi este zero. (Râsete din audienţă) Dacă zece Shaumbra au ajuns să aibă pace în sinea
lor, şi să aibă totală compasiune pentru ei înşişi şi pentru alţii, atunci staţi împreună în bucurie şi ei o să
radieze o lumină, o vibraţie, care o să fie disponibilă pentru toţi cei care vor alege asta. O să fie
disponibilă pentru umanitate în timpul când ei sânt gata pentru asta. Asta este ce schimbă lumea!
Dacă oamenii care sânt în dualitate şi în conflicte şi nu sânt fericiţi cu viaţa lor proprie, ei se roagă
pentru pace, asta nu o să aibă nici un efect până ce ei nu au pace în sinea lor. Noi nu spunem că aceste
activităţi nu sânt bune, pentru că asta ajută la concentrarea problemei de pace. Dar prima dată asta trebuie
să vină din sinea voastră.
Noi ne uităm la rugăciunile care vin de la umani. Noi ne uităm la grupuri de acţiuni şi mişcări. Şi,
dragi prieteni, noi vedem că este un vid în aceste lucruri. Vidul este în indivizi.
Da, sânt mulţi Shaumbra care sânt implicaţi în acest proces de pace în lume pentru că ei sânt într-un
loc de pace cu ei înşişi, sau ajung la acest loc. Voi sânteţi într-un loc de compasiune. Ei iubesc energiile
acestei munci. Noi nu judecăm asta. Dar, noi spunem că unealta cea mai puternică pentru pace în lume
este pacea şi compasiunea în sinea voastră...pace şi compasiune şi dragoste de sine. Schimbările care
aveţi în sinea voastră în aceşti ultimii ani au făcut foarte mult în schimbarea Gaiei, aşa mult că asta
schimbă întregul univers. Este o ecuaţie foarte simplă.
Noi spunem că nu este un grup care este mai bun decât celălalt Noi simplu spunem că voi Shaumbra,
voi Shaumbra, sânteţi într-o călătorie puţin diferită. Voi sânteţi iluminatorii. Lumina voastră poate să
schimbe multe doar cu prezenţa voastră. De aceea este că aşa mulţi dintre voi v-aţi mutat în diferite părţi
a ţării sau în lume. Câteodată este nevoie de lumina voastră acolo. Voi mergeţi acolo şi spuneţi, “Tobias,
Metatron, Rafael, ce putem să facem acum?” Şi noi spunem, “Voi deja faceţi, fiind doar prezenţi acolo”.
Acum, noi ştim că este o dramă a umanilor de a compara munca unuia cu munca celuilat, şi dacă un
grup este mai bun decât celălalt. Astea toate sânt potrivite. Pe drumul vostru propriu, dragi prieteni,
uitaţi-vă înapoi. Voi a-ţi trecut prin multe faze ca să ajungeţi aici. Permiteţi la ceilalţi ca să treacă şi ei
prin fazele lor.
Întrebarea de la Shaumbra 11: Salutare Tobias. Tu ai vorbit mai demult de schimbările care s-au
întâmplat la instituţii, în special în afaceri şi biserici. Eu aş vrea ca tu să spui ceva în termene de
schimbări pe care tu prevezi în educaţie în ţara noastră şi asta nu numai pentru copii dar în special în
sportul cu gladiatorii. (Râsete din audienţă)
Tobias: Noi am vorbit despre educaţie mai demult. Asta o să fie cea mai mare schimbare. Într-un fel,
în multe părţi a lumii, sânt mulţi care nu vor să se concentreze pe educaţie. Noi am văzut asta de pe partea
noastră că este o muncă de îngrijire a copiilor şi care nu este bună.
Noi am văzut, dragi prieteni, că sânt unii care sânt înţepeniţi în căile vechi a lor şi nu vor să se uită la
Nou. Deci, ei o să continuă să meargă înapoi la cărţile vechi a lor. Ei o să continuă să meargă înapoi la
regulile vechi. Când timpul devine dificil pentru ei şi puţin instabil, ei o să spună, “Noi trebuie să mergem
înapoi la căile vechi - la cele de bază - să pedepsim copii...făcând doar lucruri de bază. Noi o să retragem
activităţile creative, muzica şi artele, şi felul în care copii se exprimă. Noi o să-i facem pe ei să studieze
ce este de bază”.
Dragi prieteni, asta este dificil. Aici este unde noi vă provocăm. Noi vă provocăm pe cei care sânt gata
să pună cele două picioare în Energia Nouă. Creaţi sistemul nou. Creaţi felul nou de a învăţa şi de a
încuraja copii să fie creativi şi expresivi. Încurajaţi-i să cânte din inimă în loc să lucreze de la creier.
Vedeţi voi că o mare parte ce vedeţi voi în educaţie este o reflecţie mare de dualitate chiar acuma.
Asta este adus până la creier. Este despre a studia şi a reţine astea, şi de a fi logic şi metodic. Ei ucid
sufletele şi inima individului. Oamenii nu sânt învăţaţi cum să simtă într-adevăr, cum să se exprime. Ei
sânt învăţaţi că mintea este supremă şi totul trece prin minte.
Noi vă învăţăm pe voi, şi poate voi puteţi învăţa pe copii voştri şi alţi copii...simţirea vine din inimă.
Asta vine din suflet. Mintea nu este altceva decât organul ce interpretează informaţiile. Câteodată mintea
nu poate să ţină toate informaţiile care vin. De aceea este că câteodată mintea are un scurt-circuit cu toate
lucrurile noi pe care voi faceţi. Mintea are un timp dificil să reţină interpretările, traducerile tuturor
energiilor care trec prin voi. Deci, noi provocăm pe toţi Shaumbra, începeţi căile noi.
Voi spuneţi, “Dar, eu nu am nici o calificare. Eu nu ştiu de unde să încep. Eu nu ştiu ce să fac?” Luaţi
acest pas, Shaumbra, chiar dacă nu aveţi acea înclinaţie ca să facţi această muncă. Luaţi acest pas. Faceţi
efortul şi începeţi. Toate acele resurse o să vină la voi ca să începeţi şcoala nouă. Şi astea o să crească în
popularitate. Sistemul vechi o să fie foarte supărat cu voi. (Râsete din audienţă). Dar, când voi arătaţi lor
ce înseamnă a avea un copil care poate să simtă, să fie creativ, şi să exprime, în loc ca să gândească numai
de la creier, ei o să vadă ce au pierdut în toţi aceşti ani.
Sistemul educaţional şi religios are nevoie de revizie, o revizie majoră. Religia o să cadă prima.
Sistemul educaţional o să aibă nevoie de mai multă muncă.
Noi v-am spus, dargi prieteni, că voi sânteţi învăţătorii. Noi înţelegem asta în multe feluri. Noi
înţelegem literal - învăţătorii căilor noi, învăţătorii înţelegerilor noi...învăţătorii a acestor umani noi, cei
care sânt mici acuma, dar care cresc.
Asta este o întrebare excelentă, şi la fel noi discutăm mult despre asta pe partea noastră a voalului.
Dacă sistemul educaţional nu se schimbă, asta va ţine înapoi conştienţa şi aşa o să fie timpuri dificile.
Învăţaţi pe copii voştri să fie creativi. Daţi-le înapoi arta şi muzica. Aceste lucruri au fost luate, da. Ei s-
au dus pentru dualitate pe care ei joacă, acest sport şi la fel lucrurile minţii. Daţi înapoi arta creativă.
Cu acesta, dragi prieteni, noi aducem timpul nostru împreună la o concluzie,şi în felul în care noi
împărţim energiile chiar acuma.
Aşa cum ştiţi voalul devine tot mai subţire. Acum ne este mai uşor pentru noi ca să venim la voi. Dar,
voi sânteţi surprinşi când noi venim. Voi sânteţi surprinşi dacă ne arătăm lângă voi. Voi nu luaţi în seamă
acel simţământ. Voi spuneţi, “Oh, până ce eu nu simt o mână fizică că mă atinge, asta nu poate să fie
Tobias, sau Metatron sau Sfântul Germaine sau altcineva”.
Când voi primiţi aceste simţiri, nu uitaţi că voi ne daţi voie ca noi să venim mai aproape de voi.
Energia voastră proprie se extinde. Când voi primiţi acele gânduri care par să fie emoţionali şi de care voi
deveniţi pasionaţi, să nu treceţi asta cu vedere.
Voi primiţi gânduri minunate, simţiri minunate. Voi sânteţi emoţionaţi de astea. Când voi mergeţi la
culcare, voi adormiţi cu astea. Voi sânteţi plini cu anticipaţie şi creaţii despre idea nouă care a venit la
voi.
Ziua următoare vă sculaţi şi atunci iarăşi deveniţi logici. (Râsete din audienţă). Şi atunci voi începeţi
cu, “Ce dacă”. Atunci cu asta voi coborâţi sinea voastră proprie şi idea voastră proprie. Voi gândiţi că
idea mare ce a-ţi avut noaptea trecută a fost doar o halucinaţie a minţii voastre nebune. Voi treceţi peste
viaţa zilnică tărând picioarele, ţinând capul în sus, întrebându-vă, când va veni vreodată divinitatea
voastră. Asta a venit noaptea trecută! (Râsete din audienţă) Şi voi a-ţi ignorat asta. Voi a-ţi “logicalizat”
asta. (Râste din audienţă) Noi am inventat acest cuvânt.
Dragi prieteni, acele momente de inspiraţie sânt pentru că divinitatea voastră se arată. Este timpul să
urmaţi inima voastră. Urmaţi cântecul inimii voastre.
Dragi prieteni, noi o să fim alături de voi în călătoria voastră. Sfântul Germaine o să fie acolo. Când
voi vă întrebaţi, “Să trăiesc sau să plec” divinitatea o să spună, “Este într-adevăr timpul să trăiţi, ca
niciodată până acum. Să trăiţi în divinitate.
ŞI AŞA ESTE

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE


“SHOUD 7: ILUZIA PUTERII”
1 FEBRUARIE 2003

Tobias: Şi aşa este, dragi Shaumbra, că noi ne reunim în energia Cercului Crimson. Cei care au mers
pe drumul dificil fiind îngeri în formă umană se adună acum ca să înveţe, să predea, să împartă şi într-
adevăr să se înalţe.
Eu, Tobias, sânt plin cu emoţii şi dragoste. Eu îmbrăţişez vibraţia care este aici în acest spaţiu. Nu este
vorba doar de spaţiul fizic ci de spaţiul de energie şi conştienţă, unde se adună toţii.
Asta îmi ia un moment pentru ajustarea energiilor mele la acest spaţiu a Cercului Crimson. Mie îmi
place să mă uit la fiecare dintre voi. Eu vă cunosc pe fiecare dintre voi, pe fiecare în parte...dacă a fost în
timpul vieţii mele pe Pământ când am râs împreună, când am plâns împreună...sau dacă a fost în timpul
când voi a-ţi venit înapoi aici la Cercul Crimson de pe partea cealaltă a voalului, când a-ţi vizitat asta între
vieţile voastre, când noi am stat şi am ascultat la poveştile voastre despre aventurile minunate pe Pământ.
Când voi veniţi aici între vieţi, noi vă întrebăm, “Cum a-ţi simţit că au fost experienţele voastre trăind
din nou ca umani? Cum a fost când a-ţi simţit experienţele adânci de dragoste? Cum au fost când a-ţi
simţit experienţa trecerii prin durerea morţii voastre? Cum a fost simţământul când voi v-aţi născut în
formă umană fizică şi când voi a-ţi gândit că a-ţi pierdut legătura cu noi? Cum a fost simţământul atunci
când voi a-ţi creat ceva cu mâinile voastre? Ah, şi cum a fost când voi a-ţi creat ceva folosind spiritul şi
creativitatea voastră? Cum v-aţi simţit atunci când v-aţi uitat la apusul soarelui, fiind doar voi înşivă? A-
ţi ştiut voi că noi am stat lângă voi?
Nouă ne place să auzim poveştile voastre când veniţi înapoi. Şi, să ştiţi că nu este vorba despre a sta
împreună ca să vă judecăm, şi să ne uităm unde v-aţi întors la dreapta sau unde a-ţi greşit. Asta este
calitatea umanului care trăieşte în dualitate. Nu există bine sau rău. Sânt doar experienţe şi expresii.
Când voi veniţi aici înapoi, noi nu avem clase intensive cu voi ca să revizuim fiecare activitate a vieţii
voastre, şi atunci să spunem cum a-ţi fi putut face munca mai bine. Asta nu este aşa. Noi simplu stăm şi
ascultăm la poveştile voastre. Ca un bun analist, noi spunem, “Cum şi a-ţi simţit atunci...?” (Râsete)
Atunci noi spunem cu un zâmbet şi un clipit, “Dacă ar fi trebuit să faceţi din nou, cum a-ţi face
atunci?” Şi puf, voi sânteţi înapoi pe Pământ! (Râsete din audienţă) Voi dispăreţi chiar în faţa ochilor
noştri! Aşa puternici sânteţi voi. Aşa multă energie de creativitate aveţi voi. În momentul în care voi
gândiţi, “Da, eu aş vrea să mă duc înapoi şi să fac într-un fel diferit ca să pot să am un simţământ
diferit”,voi deja a-ţi şi dispărut. Voi deja a-ţi şi plecat.
Astăzi, dragi prieteni, noi avem mult de vorbit. Este mult ce VOI trebuie să spuneţi în Shoud. Deci
aşa o să ţinem partea noastră scurt. Noi am verificat mai înainte ca să vedem...noi ne-am furişat în camera
de a zi a voastră - spunând aşa - să vedem ce o să spuneţi în Shoud astăzi. Asta este un concept foarte
interesant de care sânteţi conştienţi...şi la conştienţa la care a-ţi ajuns.
Daţi voie pentru un moment ca să întroducem musafirul nostru de astăzi. Dragi prieteni, simţiţi această
energie. Simţiţi asta. Voi nu trebuiesă vă îngrijoraţi de numele lui sau de imaginea lui prin creierul
vostru. Asta o să vină mai târziu. Dar, simţiţi energia musafirului nostru special. Este sămânţa
ideilor...multe, multe idei...destule sămânţe ca să se umple un teren mare.
Musafirul nostru de astăzi, dragi prieteni,este cel care a fost aici luna trecută...este energia Sfântului
Germaine. El vine înapoi în vizită. Aşa cum am spus noi, el o să lucreze cu voi. El a vizitat pe voi toţi
în ultimele săptămâni, într-o formă sau alta.
Voi spuneţi, “Păi, eu nu l-am văzut. Eu nu am ştiut că el a fost aici”. Gândiţivă din nou. Întoarceţi-vă
înapoi la ultimele săptămâni care au trecut pentru că Sfântul Germaine putea să apară ca şi un copil, ca şi
un animal micuţ, permiţând energiei lui să treacă prin ei. El putea să apare noaptea când voi a-ţi fost
treziţi pe la ora 3 sau 4 dimineaţa. El a vorbit la mulţi dintre voi care a-ţi condus maşina pe drum, sau
când a-ţi fost într-un loc paşnic. El a fost cu voi. El continuă să fie în jurul vostru în acest an. Prietenul
meu Sfântul Germaine o să fie aproape de voi...împreună cu energia iubitoare şi îngrijitoare a Sfântei
Maria. Ei sânt ca doi stâlpi care o să lucreze foarte aproape cu voi.
Aşa cum am menţionat în ultima noastră discuţie, Sfântul Germaine a fost departe pentru o perioadă de
timp, ajutând pe îngerii de pe partea noastră a voalului la naşterea şi dezvoltarea locului nou pe care
numim Pământul Nou. El nu a putut să fie contactat, pentru că a fost foarte ocupat cu acest proiect.
Acum, cu alinierea grilajului, el îşi aduce energia lui în amândouă locuri, Pământul fizic pe care locuiţi
acuma şi Pământul Nou. El este ca şi o conductă între cele două Pământuri.
Sfântul Germaine lucrează direct cu ordinul Arhanghelului Gabriel. Noi îl ştim pe el aici ca un înger
care se poate conecta la forme umane. Noi îl ştim pe el aici cu numele de Zebael. Noi nu îl numim
Sfântul Germaine. Asta este numele dat de voi uman.
Eu aş vrea să adaug ceva, ce a fost o mare bucurie pentru mine acum o săptămână la comunicarea
ţinută în Denver. A fost o bucurie să fiu în energia Divinilor Umani care au fost curajoşi, care au trecut
peste linia de comfort ca să înveţe cum să medieze. Amintiţi-vă cum a fost atunci când a-ţi deschis gura şi
a-ţi dat voie la spiritul vostru să se exprime. Aduceţi-vă aminte de nervozitatea voastră, trepidaţie, şi
poate simţirea de a fi blocaţi, ştiind răspunsul simţând asta acolo, şi totuşi simţând că poate o să spuneţi
ceva greşit, simţând că poate nu este potrivit, poate simţând nevoia de fi ceva mare şi profund. Da, fiecare
dintre voi, fiecare a luat riscul şi a-ţi trecut peste linia aceea. A fost o plăcere să vedem că umanii simt din
nou.
Voi a-ţi fost învăţaţi să fiţi logici, să gândiţi într-o manieră prescrisă. Energia voastră a devenit limitată
prin acele activităţi. Dar, acum voi învăţaţi să SIMŢIŢI din nou...şi poate sânteţi puţin înfricoşători de
simţirea voastră la început.
Da, într-adevăr când voi vă deschideţi la spiritul în Sinea voastră, asta aduce înapoi memorii vechi.
Aduce înapoi memorii de foarte mult timp, înainte de a veni pe Pământ, când voi a-ţi fost aşa puternici şi
expresivi, când voi a-ţi creat lucruri mari, dar la fel şi lucruri distrugătoare şi teribile. Voi v-aţi închis în
voi înşivă. Dar, aşa cum voi vă deschideţi din nou şi învăţaţi să simţiţi, este poate puţin confuz şi
înfricoşător la început.
Cei care a-ţi trecut prin această experienţă de învăţarea “medierii”, voi a-ţi făcut un pas mare. Voi v-
aţi permis ca să SIMŢIŢI. Aşa cum am spus, nu a fost vorba despre mediere. Medierea este ceva vechi.
Asta o să fie marginal. Scuze, Cauldre (Geoffrey Hoppe). (Râsete din audienţă).
Este vorba despre a permite vouă înşivă să SIMŢIŢI din nou. Şi când voi permiteţi să SIMŢIŢI, asta
deschide o uşă prin care voi vă conectaţi la divinitatea voastră - şi Dumnezeul de Sine. Când voi permiteţi
să SIMŢIŢI, voi puteţi să vă conectaţi cu orice. Asta are o vibraţie. Asta are o amprentă energetică
umană. Şi, voi puteţi să vă conectaţi cu asta.
Când voi vă permiteţi vouă înşivă să simţiţi, atunci voi puteţi atinge energia unui- să zicem - copac.
Poate, copacul nu are ce să vă spună prin cuvinte, sau poate nu are o înţelepciune profundă. Poate o să vă
întrebe ca să simţiţi energia lui. Şi voi simţiţi ca şi al vostru. Voi vă conectaţi la acel pom. Voi puteţi
spune că voi mediaţi. Este o mediere sau comunicare între voi şi acel copac.
Când voi învăţaţi să vă conectaţi, când voi deschideţi acele simţăminte, atunci voi vă puteţi conecta la
alţi umani. Când voi staţi în spatele zidului scund, în special când ieşiţi afară din dramă şi nu aveţi nici o
judecată, dar aveţi o mare compasiune, voi o să simţiţi multe lucruri de la umani. Oh, oh, şi simţirile la
care vă deschideţi voi! Voi veţi putea auzi şi simţi şi şti întreaga lor poveste. Voi o să fiţi în stare să
simţiţi întreaga poveste a călătoriei lor de la timpul decând au plecat de Acasă şi până acum.
Şi, când voi într-adevăr vă deschideţi şimţirile voastre, voi o să puteţi să ne simţiţi pe noi, entităţile
care nu au forme fizice, îngerii, arhanghelii, cei mari dintre cei mari. Voi puteţi să ne simţiţi pe noi, şi să
comunicaţi cu noi. Noi nu necesar o să vorbim vouă în cuvinte, ca şi cum facem acuma. Noi o să vorbim
prin simţiri.
Noi nu avem limbaj aici pe partea noastră ca şi cum aveţi voi pe Pământ. Noi avem conecţii prin
vibraţii, simţiri şi energii, oh, astea sânt mult mai complete decât cuvintele. Nouă nu ne place să vă
vorbim în cuvinte, pentru că astea sânt limitate. A trebuit un timp pentru Cauldre să înveţe cum să ia
simţirile şi gândurile care au venit de la noi şi să le pună în cuvinte umane care să fie înţelese de alţii.
Umanii care erau prezenţi la acea lecţie de Mediere săptămâna trecută, au experienţat acelaşi lucru -
cum să percepe un ocean de simţiri şi să aducă astea jos până la forma unui râu micuţ. Aşa este limbajul
vostru uman - limitat. Dar, a fost o plăcere să vedem umanii cum simt din nou.
Şcolile şi familiile şi locurile unde munciţi vă învaţă să nu simţiţi. Copii voştri sânt învăţaţi să nu
simtă. Ei sânt învăţaţi să se folosească de ceea ce se cheamă minte, sau creier. Ei au fost învăţaţi să se
concentreze la asta. Dar, ei nu sânt învăţaţi să simtă.
Dragi prieteni, dragi prieteni, a fost o mare bucurie. Noi o să încurajăm acest grup de învăţători să
continuă să predea mai departe. Într-o zi, poate încă în această viaţă, o să fie milioane, milioane, milioane
de umani, care vor fi învăţaţi să simtă din nou, care vor fi încurajaţi să simtă.
Noi vorbim despre idei, creativitate şi pasiune. Astea sânt în simţirile voastre. Voi vă miraţi de ce nu
simţiţi pasiune în viaţa voastră. Asta este pentru că voi numai simţiţi. Voi încercaţi să aveţi pasiune în
mintea voastră. Asta nu merge aşa. Creierul vostru este fără pasiune.
Voi, îngerii, voi Dumnezeii, voi sânteţi plini de pasiuni. Astea vin prin simţirile voastre. Dacă vreţi să
ştiţi unde este pasiunea voastră, asta este în ceea ce se cheamă simţire. Este acolo, dar voi încercaţi să
descoperiţi asta prin mintea voastră.
Este o plăcere să fi în această şcoală!
Dragi prieteni, să vorbim un moment despre ce Cauldre a prezentat astăzi, Universitatea Shaumbra. El
ne-a întrebat de multe ori, “Tobias, Tobias, ce trebuie eu să fac?” “Nu contează”, am spus noi. “Nu
contează”. Tu nu trebuie să faci nimic. Sau, tu poţi să mergi pentru tot.
“Tobias, cum o să arate asta?” “Nouă nu ne pasă”, am spus noi (Râsete din audienţă). “Este pentru
tine şi restul Shaumbra să decide asta. Găsiţi pe cineva, care poate să aducă asta într-o pictură. Găsiţi pe
cineva care poate să medieze pe toţi Shaumbra şi care poate să picteze asta pe un canavas.
“Tobias, Tobias”, a spus Cauldre. “Asta este prea mare” Şi noi am spus, “Prea mare?” (Râsete) “Mult
mai mare, precum tu gândeşti”. Schimbă-ţi gândirea, şi schimbă simţul tău despre asta, şi deschide-te la
asta. De ce te limitezi, Cauldre?”
Şi, nu este numai Cauldre pe care noi menţionăm. Noi vă menţionăm pe voi toţi. (Mai multe râsete)
Voi ne-aţi auzit bine!
Şi, Cauldre a spus, “Cum o să facem să meargă acest lucru? Care sânt logisticile?” Şi noi am spus,
“Cauldre, pentru asta te-ai dus TU pe Pământ ca să fi un uman”. Asta este călătoria unui înger uman. Asta
este pentru voi ca să aflaţi.
Şi, până la urmă în disperarea lui el a spus, “Dar, Tobias, Tobias, cum simţi tu despre asta?” Şi eu am
spus, “Noi simţim că asta este Energia Nouă. Noi simţim că este potrivit. Dacă tu alegi ca să nu faci asta,
noi înţelegem. Dacă toţi Shaumbra în jurul lumii aleg să nu facă parte din asta, atunci înţelege că asta la
fel este potrivit. Înţelegeţi că dacă voi nu faceţi asta, atunci grupul următor va face”. (Mai multe râsete).
Noi acuma împărţim ceva cu voi toţi. Noi am fost - cum să spun - noi am chicotit. Noi ne-am aşteptat
la asta. Noi nu am spus asta la Cauldre sau la alţii. Dar noi spunem acuma vouă.
Locul pe care voi numiţi Universitatea Shaumbra, pe care voi vedeţi descris în pictură, asta deja
există. Asta nu există aici pe această planetă. Asta există într-un alt loc, într-o altă dimensiune. Voi deja
a-ţi construit asta. Asta există pe partea noastră.
Asta a fost în construire pentru ultimii 12 ani. Voi a-ţi lucrat la asta. Voi a-ţi înfiinţat energiile pentru
asta. Voi a-ţi pus toate cadrurile în loc şi a-ţi umplut interiorul cu energii potrivite. De fiecare dată când
voi a-ţi trecut prin una dintre dificultăţile voastre şi experienţe provocatoare şi de a merge într-o situaţie
de ascensiune voi a-ţi umplut Universitatea Shaumbra, cu acea energie.
Asta deja există pe o dimensiune diferită şi un loc diferit. Asta deja există şi se contopeşte chiar acuma
pe locul numit Pământul Nou. Vedeţi voi, Pământul Nou este o bibliotecă şi Universitate a Energiei Noi.
Pământul Nou este biblioteca şi Universitatea şi centrul de cercetare pentru Divinul Uman.
Deci, vedeţi voi, acest concept, ceea ce voi numiţi sămânţă, asta deja a înmugurat. Noi nu am vrut să
spunem asta la Cauldre sau la altcineva până acum. Noi vrem ca voi să faceţi deciziile.
Dacă alegeţi să aduceţi aici pe Pământ energiile Universităţii Shaumbra, asta va fi uşor. Asta deja
există. Voi o să găsiţi că asta o să curgă. Voi o să găsiţi că sânt acolo cei care fac un pas înainte ca să
împlinească abundenţa de care este nevoie, abundenţa de talente şi bani şi dragoste şi compasiune şi
cunoştinţe şi înţelepciune şi toate aceste lucruri. Ei o să facă un pas înainte. Dar, ei au aşteptat pentru
voi. Ei au aşteptat pentru voi...da, Cauldre...pentru voi, Shaumbra...ca să fiţi curajoşi şi îndrăzneţi.
Să vorbim aici pentru un moment cum acestea lucrează. Este multă discuţie că metafizicienii au
realităţi şi universe paralele. Noi nu am insistat prea mult cu asta în trecut, pentru că noi vrem ca voi să vă
concentraţi în momentul de “Acum” în viaţa voastră. Dar, într-adevăr sânt alte realităţi şi astea există în
jurul vostru. Astea există la fel înafară de univers.
Voi vedeţi universul. Voi vă uitaţi acolo afară şi voi vedeţi peste dimensiunile ochilor voştri. Voi
vedeţi stele care sânt locate în puncte specifice. Ce voi nu vedeţi sânt straturile şi multi- dimensiunile care
există. Voi vă uitaţi prin ochii voştri umani limitaţi. Dacă voi v-aţi gândit că universul a fost mare ca să
vedeţi prin ochii voştri umani, voi ar trebui să vedeţi asta cât de mare este în ochii unui înger!
Dacă simţiţi ce este acolo afară, voi o să realizaţi că universul vostru fizic este cumva gol. Dar, toate
universele, straturile care există în asta şi în jurul acestuia, sânt chiar pline. Afară acolo în acele situaţii
multi-dimensionale se lucrează cu experienţele multor umani în călătoria lor.
De exemplu, legendele lui Camelot şi Regele Arthur de care la mulţi le place, astea nu prea s-au
întâmplat aici pe Pământ, noi regretăm asta. Dar, astea s-au întâmplat pe alte dimensiuni. Astea s-au
întâmplat în energiile înconjurătoare a acestui loc ce voi ştiţi de Arcturus. Asta a fost trăit acolo afară, nu
în formă umană fizică, dar întreaga realitatea şi conceptul, şi energiile în spatele acestuia au fost jucate
acolo afară. A fost un Rege Arthur şi Guenevere şi Merlin, şi toţi acei caracteri. Dragi prieteni, asta a fost
foarte important, foarte simbolic în timpul de schimbare.
Voi a-ţi fost actorii în acel joc. Când voi nu a-ţi jucat acel rol, voi a-ţi ajutat în spatele scenei. În alte
timpuri voi a-ţi stat în audienţă şi voi a-ţi urmărit legenda Regelui Arthur şi povestea lui Camelot cum s-a
desfăşurat. Şi, asta s-a întâmplat acolo. S-a întâmplat.
A fost o scriptură care nu a fost scrisă în avans. Noi nu am ştiut şi voi nu a-ţi ştiut sfârşitul povestirii.
Într-un sens voi a-ţi putea spune că povestea Regelui Arthur continuă în celelalte dimensiuni. Povestea nu
s-a terminat niciodată. Asta continuă. Voi mergeţi înapoi din când în când ca să vă reconectaţi. Multe
din aceste energii au fost aduse pe Pământ de voi pentru că voi a-ţi fost implicaţi în povestea aceea.
Da, sânt mulţi Regi Arthur aici şi mulţi Guenevere şi mulţi Merlin, toate aceste caractere. Câteodată
voi spuneţi, “Oh, Tobias, eu cred că am fost Regele Arthur în viaţa mea din trecut. Dar, cum poate asta să
fie? Eu m-am întâlnit cu cineva ieri care a gândit acelaşi lucru şi alaltăieri la fel”(Râsete multe).
Voi vă scărpinaţi pe cap şi spuneţi, “Cum poate să fie aşa mulţi din noi? Precis eu sânt nebun. Precis,
astea sânt toate halucinaţiile minţii mele nebune, care vrea să fie în negare despre viaţa de toată ziua”.
Nu, dragi prieteni, asta nu este aşa. Voi a-ţi fost...voi a-ţi fost Regele Arthur. La un moment dat voi a-
ţi mers pe scenă şi a-ţi asumat acea energie şi a-ţi jucat rolul acela pentru un timp. Şi după asta, altcineva
a venit şi a jucat rolul şi altcinea şi altcineva. După aceea voi a-ţi înversat rolurile. Voi a-ţi jucat
caractere diferite în drama aceea dinamică.
Şi atunci, când a-ţi venit pe Pământ, oh, voi v-aţi simţit aşa de conectaţi de povestea aceea, foarte
conectaţi de locul unde s-a întâmplat povestea aceea. Şi asta s-a întâmplat. Unele părţi din acea poveste
s-au întâmplat aici pe Pământ. Unele părţi au fost aici, dar marea majoritate a povestii s-a întâmplat pe
planeta cosmică.
Asta este adevărat pentru că multe lucruri sânt lucrate pe nivele multi-dimensionale. Oh, este mult de
lucru. Este mult de lucru. Voi vă miraţi de ce, când cineva drag vouă lasă corpul uman şi vine pe partea
noastră a voalului, voi auziţi de la ei în scurt timp şi după aceea numai auziţi nimic de la ei.
Dragi prieteni, sânt multe activităţi pe partea noastră a voalului cum spuneţi voi - în timpul nopţii, voi
puteţi merge ca să jucaţi în multe scenarii. Voi puteţi merge la şcoli. Voi puteţi pleca de unul
singur...multe lucruri se petrec aici.
Noi amintim astea ca să vă reîntârim punctul nostru ca voi să vedeţi pictura, ceea ce voi numiţi
Universitate Shaumbra. Asta este deja construit. Voi doar acuma aduceţi acele energii în realitatea
voastră umană. Voi puteţi construi asta la fel pe Pământ. Construiţi asta în multe locuri. Să nu ţineţi asta
într-o singură locaţie. Construiţi Universitatea Shaumbra în toată lumea.
Aşa cum am spus de multe, multe ori, este nevoie de învăţători, este nevoie de locuri energetice unde
alţii pot învăţa, pot învăţa despre călătoria voastră. Ei pot învăţa de la voi. Ei se pot duce la clasele
voastre şi să citească cărţile voastre. Ei la fel pot lua terapia voastră cum să se deschidă la simţămintele
lor, cum să fie creativi din nou.
Acest fel de loc o să fie unde o să vină copii. Ei o să fie învăţaţi într-un fel diferit. Ei o să fie învăţaţi
să folosească toate resursele lor, nu numai mintea, nu numai studierea matematicii şi ştiinţei şi
computerul, dar învăţând cum să simtă din nou.
Au fost discuţii despre diferite tipuri de categorii de copii, indigo, clare, cristale, şi Dumnezeu ştie de
care. Dar, cine o să meargă la Universitatea Shaumbra, o să fie copii divini plini cu creativitate. Asta este
Energia Nouă.
Sfântul Germaine şi eu am avut un timp bun împreună de când s-a întors el. El este un prieten bun, şi
noi amândoi împărţim atribuţiile de a fi umani în trecut. Deci, în această perioadă scurtă el şi eu am ajuns
din urmă cu poveştile noastre de umani şi am râs împreună, ne-am reunit, şi am spus poveşti umane. Eu
cred că câteva poveşti de ale noastre, noi am încercat să întrecem unul pe altul - astea ar putea să fie
poveşti mari de ficţiune pe Pământ.
Una dintre lucrurile pe care am făcut, noi am trecut peste volumul ce noi numim glumând, “î-
poştă”,”poştă îngerească”, care au venit de la voi în ultimul timp (Râsete din audienţă) Voi a-ţi avut multe
întrebări pe care le-aţi trimis la noi. Noi auzim toate astea. Noi ascultăm la toate astea. Noi am vrea să
discutăm câteva dintre aceste întrebări înainte ca Shoud-ul să înceapă.
Sfântul Germaine acum comentează...”Umanii întreabă cele mai sucite întrebări” Asta noi numim, un
joc în programul vostru de televiziune - umanii întreabă cele mai sucite întrebări. Voi însă întrebaţi cele
mai simple întrebări şi cele mai profunde. Deci, să discutăm câteva dintre astea.
“Este un Dumnezeu” Asta este pe care noi mereu şi mereu auzim de la voi. Răspunsul este, “Nu”...şi
“Da”. În termenele tradiţionale în gândirea umană, nu este un Dumnezeu. Umanii au fost învăţaţi că
există un Dumnezeu şi este o figură puternică masculină în acest loc numit rai. Cu toate că voi Shaumbra
ştiţi mai bine, voi încă mai aveţi asta împrintat în mintea voastră. Voi încă mai gândiţi că acolo afară este
o figură mare. Voi încă mai încercaţi să vă conectaţi cu acea energie.
În acest fel, nu este nici un Dumnezeu. Nu este un Creator care are un fel de judecată despre voi. Nu
este un Dumnezeu de acest tip.
Da, este un Dumnezeu, un Dumnezeu care este în sinea voastră, care a fost totdeauna voi. Este o sursă
de Dumnezeu, de Acasă, care v-a născut pe voi. A fost energia Regelui şi Reginei care s-au iubit foarte
mult. Când Regele s-a uitat în ochii Reginei, dragostea lor s-a conectat...asta va născut pe voi...o nouă
energie...energie exploratoare...energia care a luat dragostea Spiritului şi a adus în locuri noi...a adus în
noi dimensiuni...a adus în ce nu a existat înainte.
Asta este Dumnezeul şi compasiunea şi unitatea care în totdeauna va iubit. Sânt energiile mamă/tată,
despre care voi vorbiţi. Dar, vedeţi voi, voi gândiţi că Dumnezeul este separat. Voi gândiţi că Dumnezeul
a uitat de voi pe drumul vostru. Voi gândiţi că voi a-ţi făcut o întoarcere greşită pe drumul vostru. Şi că
acum voi trebuie să găsiţi drumul Acasă. În aceste termene nu este un Dumnezeu.
Este un Dumnezeu în termenul în care asta stă chiar acum înăuntrul vostru, şi care există în jurul
vostru, şi care există pe straturile multi-dimensionale a universului. Este un Dumnezeu care stă în
interiorul Regatului şi îi este dor de voi, îi este tare dor de voi. Este un Dumnezeu care vine la voi, pentru
că voi înlărgiţi energia de Acasă, şi aşa Dumnezeul vine la voi. Deci, când voi întrebaţi pe noi dacă este
un Dumnezeu, voi primiţi un răspuns de “da şi nu”.
Mulţi dintre voi la fel întrebaţi, “Care este cel mai mare înger? Noi ştim că este o ierarhie acolo sus la
voi. Care este cel mai mare înger? Şi dragă Tobias, ca şi o notă la ultimul rând, unde te încadrezi tu?”
(Râsete din audienţă) Eşti tu pe treapta cea mai mare sau eşti doar un înger de nivel mijlociu?”
Drgai prieteni, este umanul care crează aceste tabele de ierarhie îngerească. Noi gândim că astea sânt
nostime, foarte nostime. Voi aveţi toate aceste Ordine ierarhice. Voi aveţi toate arborele familiei
ierarhice îngereşti şi ramurile care ies din astea şi toţi îngerii diferiţi şi care de ce şi de cine răspunde.
Noi, chicotim.
La sfârşitul tabelului vostru cu îngerii mari, voi câteodată vă puneţi pe voi umanii...jos de tot a
tabelului. Dacă chiar vreţi să înţelegeţi care este cel mai mare înger, întoarceţi harta cu susul în jos.
Întoarceţi cu susul în jos. Voi sânteţi la vârful tabelului! Voi sânteţi în comandă. Noi sântem aici ca să
vă suportăm pe voi. Aşa cum am spus înainte, noi vă urmăm în paşii voştri.
Noi putem să răspundem acuma, dar Cauldre...el spune, “Vrei să ai locul, ca Universitatea Shaumbra
să se nască, să se construiască şi să fie creată?” Noi toţi dăm din cap că, “da”, pentru că aşa cum noi
urmăm în urmele paşilor voastre, şi noi venim pe Pământ şi trecem prin procesul de Ascensiune, noi vom
fi fericiţi să avem un loc ca asta. (Râsete din audienţă) Noi am fi fericiţi să avem toate informaţiile şi
energia prin care a-ţi trecut voi. Noi am fi fericiţi să vă avem pe VOI ca învăţători.
Deci, da, într-adevăr, voi sânteţi îngerii cei mai mari. De aceea sântem noi aici ca să vă suportăm.
Înafară de asta, nu este aici nici o ierarhie.
Este ceva ce se cheamă Ordinul de Arc, Ordinul Arhanghelilor, care a creat un acord unificat a tuturor
energiilor şi a îngerilor ceea ce voi a-ţi numi lumină şi întuneric. Toate acestea au creat Ordinul de Arc
pentru ca să se mute la nivelul de înţelegere. Vedeţi voi, atunci când universul a ajuns la un impas mult ,
mult timp înainte, toate energiile au încetinit, şi aşa s-a ajuns la impas. Noi a trebuit să găsim rezoluţii,
pentru că asta nu a ajutat pe nimeni şi nu a servit la faptul ca toate energiile să ajungă la un închidere.
Deci, noi toţi, băieţii buni, băieţii răi, noi am creat acest lucru numit Ordinul de Arc. Astea sânt energii
prototipe. Sânt energiile lui Gabriel, Rafael, Amael, şi a tuturor celorlalţi din Ordinul de Arc.
Însă, nu sânt fiinţe arhanghelice singulare. Astea reprezintă energii. Da, câteodată voi veţi putea
vedea sau simţi energiile lui Rafael. Dar, nu este un singur înger. Este o energie unificată. Face parte din
voi. Face parte din voi.
Deci, noi auzim asta de multe ori, “Cine este cel mai mare înger? Cine este în serviciu acolo sus?”
Energia lui Metatron, aşa cum voi toţi ştiţi, stă pe partea dreaptă a Spiritului. Dar, aşa cum voi ştiţi,
Metatron este voi. Metatron este vocea voastră în spirit. Metatron poate fi perceput ca o energie
singulară, sau energii multi dimensionale, straturi multi-dimensionale.
Unde mă încadrez eu Tobias? Asta este amuzant. Dragi prieteni, este o insignă de onoare specială pe
care o port şi pe care mulţi îngeri şi entităţi nu au. Deci, eu primesc din când în când un serviciu
suplimentar special. Pentru faptul că eu am fost un uman odată, este o onoare şi distincţie specială. Şi da,
sânt alţi îngeri care vin de departe ca să se holbească la mine şi să audă de la mine poveşti umane.
Ei sânt fascinaţi de un înger care a trecut prin procesul de a fi uman. Deci, când voi veniţi înapoi aici,
este multă onoare, şi sânt mulţi, mulţi îngeri care o să adună în jurul vostru, într-un fel, ei aşteaptă pentru
autograful vostru energetic, aşteptând să audă poveştile voastre de pe Pământ.
O altă întrebare ce noi auzim de multe ori pe partea noastră este, “De ce este război? De ce este război
pe Pământ?” Asta este o întrebare interesantă. Dragi prieteni, noi spunem că războiul este un fel de cale
pentru umani ca să rezolve conflictele între ei.
Noi v-am spus mai demult că toate experienţele voastre pe Pământ, într-un sens, sânt reconstituirea
experienţelor pe care voi a-ţi avut înainte de a avea formă umană. Voi reconstituiţi experienţele pe care
le-aţi avut în locuri îndepărtate în univers. Voi a-ţi venit pe Pământ şi acum le re-jucaţi din nou într-o
energie încetinită, o energie unde voi aveţi oportunitatea să aveţi o alegere conştientă despre ce să faceţi
mai departe.
Poate voi a-ţi avut o experienţă cu mult înainte de a veni pe Pământ, o experienţă afară în univers de un
tip de o mare bătălie cu o altă fiinţă, când voi a-ţi încercat să consumaţi energia celuilat. Acum, a-ţi venit
pe Pământ şi voi vreţi să aveţi o mai mare înţelegere despre ce s-a întâmplat. Voi vreţi să re-experienţaţi
asta, dar într-un fel nou, o cale în care voi puteţi să aveţi un simţământ despre asta.
Deci, poate voi întâlniţi acea entitate în această viaţă. Acum voi sânteţi amândoi în formă umană. Voi
aveţi un fel de înţelegere din trecut ca să veniţi înapoi împreună. Asta nu este karma. Asta este o alegere.
Este o alegere de a re-experienţa ceva ce s-a întâmplat mult timp îaninte.
Deci, voi vă căsătoriţi cu acea persoană (râsete din audienţă, ceea ce continuă cu o lungă privire între
Geoff şi Linda). Voi experienţaţi împreună ce este dragostea, cum este să împărţiţi dragostea. Oh, sigur
voi aveţi nişte dezacorduri între voi, din când în când. Dar, acum voi experienţaţi cu ei o cale nouă de a
mânui dezacordurile, o cale nouă de a mânui diferenţele în energii. Acum voi experienţaţi ce înseamnă să
vă îndrăgostiţi de ei.
Vedeţi voi, în experienţa voastră înainte de a fi umani, voi nu a-ţi avut niciodată idea de a vă deschide
şi de a permite contopirea energiilor lor cu a voastră. Vouă va fost frică că ei ar fi încercat să vă consume
energia voastră.
Dar, ca umani pe Pământ, voi puteţi să vă deschideţi şi puteţi să vă îndrăgostiţi unul de altul. Voi
puteţi învăţa cum să rezolvaţi problemele voastre. Vedeţi, dragi prieteni, ce faceţi voi aici pe Pământ este
că voi ajungeţi la o mai mare înţelegere a ceea ce voi a-ţi experienţat în trecut.
“De ce este război?”, voi întrebaţi. Încă mai sânt grupuri....încă mai sânt individuali care încă mai
încearcă să înţeleagă. Deci, ei se luptă între ei. Ei o să ajungă să înţeleagă, ca şi cum voi a-ţi înţeles că
războiul duce la nimic. Nici o parte nu poate să domineze pe cealaltă sau să preia o altă parte.
Voi a-ţi văzut asta în istoria voastră pe Pământ. Voi a-ţi văzut când o ţară cucereşte o altă ţară. Dar,
permiteţi câteva sute de ani să treacă, şi asta se va schimba. Daţi câteva sute de ani sau poate mai puţin de
acum, şi asta se va termina. O energie nu poate să domineze o altă energie. Un înger nu poate să
posedeze un alt înger.
Ei re-trăiesc experienţe vechi. De aceea este că noi spunem, “Permiteţi lor să treacă prin asta”. Ei o să
se sature de asta. Ei o să se sature să explodeze pe ei înşişi şi să explodeze ţara lor şi conştienţele lor”. Ei
o să se obosească cu toate energiile negative asociate cu asta.
Atunci, o să fie timpul vostru ca să începeţi munca. Cumva, într-un fel, ei o să-şi găsească drumul lor
la voi. Ei o să-şi găsească drumul lor la voi şi o să spună, “Războiul nu a adus nimic, Unde să mergem de
aici?” Ei o să se obosească să tot încerce să domineze şi să posede unul pe altul. Ei o să se obosească ca
să arate cât de puternici şi mari sânt ei. Ei o să se obosească de activităţile teroriste când ei realizează că
vocea lor nu este auzită.
Pentru asta este război. De aceea noi vă cerem să onoraţi asta, dar la fel să înţelegeţi că ei o să fie
obosiţi de asta.
Voi spuneţi, dragă Tobias, dragă Sfântul Germaine, “De ce este că eu simt că m-am înţepenit? De ce
este asta pentru că eu citesc comunicările, eu citesc multe lucruri, eu merg la multe alte adunări, şi eu
totuşi simt că m-am înţepenit? Eu încă nu pot să fac conecţie cu divinitatea mea?”
Şi noi spunem vouă, dargi prieteni, “Voi încercaţi prea tare asta în creierul vostu. Voi a-ţi uitat cum să
simţiţi. Voi sînteţi înţepeniţi pentru că voi nu permiteţi vouă să simţiţi. Voi sânteţi aşa de ocupaţi ca să
încercaţi să aflaţi asta că voi a-ţi uitat cum să simţiţi.
Deci, noi spunem vouă, “Voi sânteţi înţepeniţi chiar acuma pentru că voi nu v-aţi deschis inima
voastră”. În acele câteva ocazii când voi a-ţi încercat...a-ţi încercat să deschideţi inima...voi a-ţi fost
înfricoşaţi. Voi nu a-ţi ştiut ce să faceţi. Voi a-ţi închis o energie de emoţii, şi simţăminte şi viziuni.
Experienţele au apărut şi voi v-aţi simţit fără control când voi a-ţi deschis uşa inimii voastre de aceea este
că voi vă simţiţi înţepeniţi. Deschideţi uşa inimii. Permiteţi la acele simţăminte să iasă afară. Permiteţi-
vă să simţiţi din nou.
În acelaşi fel voi întrebaţi pe noi, “De ce este că eu nu simt nici o pasiune?” Este o contradicţie în
cuvinte...voi nu simţiţi de loc, deci de ce a-ţi simţi pasiune? (Râsete din audienţă) Când voi vă permiteţi
ca să simţiţi la cel mai adânc nivel din fiinţa voastră, atunci o să simţiţi şi pasiunea voastră.
Voi încercaţi să creaţi pasiune în mintea voastră. Asta nu merge aşa. Voi încercaţi să manufacturaţi
pasiunea, punând pe hârtie. Voi încercaţi să fiţi arhitecţi şi constructorii pasiunii voastre. Voi niciodată
nu o să găsiţi acolo.
Pasiunea, este Fructul Trandafirului, care totdeauna a fost în sinea voastră. Este acolo chiar acuma.
Asta este accesibilă când voi simţiţi. Când voi vă deschideţi, când voi permiteţi să vă debarasaţi de căile
vechi, când voi puteţi ieşi din mintea voastră şi să intraţi în inima voastră, dargi prieteni.
Dragă Tobias, dragă Tobias, voi scrieţi, “Ce gândeşti despre pagina de mesaje din Internet a Cercului
Crimson?” (Râsete) Oh, dragi prieteni, asta este în primele trei întrebări pe care noi le primim. Noi
trebuie să râdem câteodată de toate întrebările pe care le puneţi, voi vreţi să ştiţi despre această pagină de
mesaje în sistemul vostru de Internet. Noi stăm şi chicotim.
Ce loc minunat de a exprima dualitatea! Vedeţi, voi învăţaţi multe, dar încă mai aveţi acele conflicte.
Astea ies pe pagina voastră de mesaje. Au fost şi câteva lucruri frumoase şi înţelepte. Dar la fel şi ceva
conflicte. Este prea multă presiune, dragi prieteni, pe voi chiar acuma. Voi sânteţi - cum să spun - voi vă
explodaţi acolo.
Noi auzim pe mulţi dintre voi, că vreţi să ştiţi cum simţim noi, cum simţiţi noi despre moderatorii
paginei de mesaje (râsete). Noi vă auzim cum spuneţi, “Dar, Tobias, tu spui că nu trebuie să avem reguli.
Deci, de ce sânt acele reguli pe pagina de mesaje? Tobias, vorbeşte lui Cauldre. Vorbeşte la moderatorii
încăpăţânaţi. (Mai multe râsete)
Dragi prieteni, noi nu le-am vorbit. Noi nu. Noi permitem asta să fie al vostru. Dar, noi vă
reamintim...şi Cauldre acum chicotează. Noi vă reamintim că acele reguli despre care am vorbit noi...este
timpul să eliberaţi regulile - noi v-am vorbit VOUĂ despre VOI ÎNŞIVĂ, despre regulile voastre proprii
pe care aveţi pentru voi înşivă. Şi, totuşi voi vreţi să vă concentraţi toată energia voastră pe reguli de
dinafară, pe alte reguli.
Dragi prieteni, totdeauna o să fie reguli. Chiar şi pe partea noastră, sânt parametri specificie pe care le
avem pentru diferite lucruri specifice. Noi nu le numim reguli sau legi.
Atât cât sânteţi pe Pământ, voi o să aveţi acorduri şi reguli. Când voi vedeţi un semn de stop, asta
înseamnă ca să vă opriţi. Dacă treceţi prin asta, voi intraţi într-un accident şi vă loviţi de un pom, să nu
spuneţi la poliţist că Tobias a spus că nu ar trebui să fie reguli, de aceea voi ignoraţi semnul de oprire.
Nu, dragi prieteni, regulile despre care noi am vorbit sânt reguli pe care voi le creaţi pentru voi înşivă.
Acum, puteţi pune jos aceste reguli - puteţi voi să ajustaţi energiile voastre...puteţi fi într-un loc de
compasiune adevărată şi să nu fiţi în dramă, ca să puteţi intra în orice mediu energetic,dacă asta este
pagina de messaje în Înternet...dacă asta este să conduceţi maşina şi să ţineţi cont de acorduri specifice
despre trafic...dacă asta este ca să vă aderaţi la acorduri specifice şi parametri în locurile voastre de lucru?
Noi vă ştim Shaumbra. Voi sânteţi ca şi nişte sisteme neobişnuite. Vouă nu vă plac regulile de loc.
Dar, întrebarea adevărată este, “Puteţi să luaţi jos regulile voastre proprii ca să puteţi fi în orice tip de
mediu sau orice loc, şi să mergeţi cu ele? Puteţi voi să mergeţi oriunde...dacă asta este un restaurant sau
teatru...sau dacă este un birou sau acasă...şi să înţelegeţi că acei îndivizi care fac parte din energia creată
pentru acorduri specifice, şi totuşi să fiţi în spaţiul vostru divin?
Poate, poate, Shaumbra, iluminarea voastră şi prezenţa voastră în orice energie o să vă ajute ca să vă
mutaţi la un nivel mai sus. Poate, special cu acest lucru ce voi numiţi pagina de mesaje, poate voi puteţi fi
acolo şi să ajutaţi să ridicaţi acea vibraţie în aşa fel ca să numai fie acei parametri.
Noi nu avem o opinie în nici un fel. Dar, nouă ne face plăcere să vă vedem cum voi jucaţi dualitatea
voastră, şi să observăm cum voi întoarceţi cuvintele mele în acest loc. Oh, da! (Râsete)
Dragi prieteni, întrebarea pe care noi primim de multe ori este, “De ce sânt eu aici? Ce fac eu pe
Pământ?” Astea sânt una dintre cele mai bune întrebări. Sânt bune, pentru că într-un fel, răspunsul este
nimic şi totul. Dacă voi a-ţi părăsi Pământul acuma, voi a-ţi fi bineveniţi la noi. Dacă a-ţi fi aici, ar fi o
mare reuniune!
Ce faceţi voi pe Pământ? Voi ajutaţi pentru a ajunge la o nouă înţelegere şi o nouă înţelepciune pentru
toţi Spiriţii. Voi a-ţi plecat de Acasă de foarte mult timp - şi totuşi nu aşa de mult în favoarea spiritului ca
să fiţi creatori în felul vostru propriu, să mergeţi să înlărgiţi dragostea Spiritului. Pentru asta sânteţi voi pe
Pământ. Asta este aşa simplu. Voi sânteţi aici, trăind şi experienţând totul în moment, şi să creaţi în
moment în interesul a Tot Ce Este.
Şi la urmă, dargi prieteni, voi întrebaţi pe noi, “Ce este dragostea? Ce este dragostea?” Ah, asta este
simplu. Dragostea este acceptarea tuturor lucrurilor. Când noi spunem că Spiritul vă iubeşte fără nici o
condiţie, asta înseamnă că Spiritul iubeşte tot ce sânteţi voi, acceptă tot despre voi, şi tot ce a-ţi fost
vreodată. Dragostea este acceptarea a tuturor lucrurilor. Asta este simplu.
Dragostea este compasiune. Compasiunea este acceptare. Compasiunea este înţelepciune şi înţelegere
că totul este potrivit, indiferent cum arată asta pe dinafară.
Dragostea este la fel o expresie. Dragostea are dorinţa să se împarte pe ea însăşi la fiecare nivel.
Dragostea se uită înăuntrul. Dar, la fel se exprimă şi înafară. Când voi a-ţi părăsit comfortul de Acasă şi a
Regatului, a fost dorinţa de a exprima această dragoste care a cauzat pe voi să plecaţi din comfortul de
Acasă şi din regat, a fost dorinţa de a exprima dragostea care a făcut ca să plecaţi. Dragostea este
acceptarea şi exprimarea bucuriei.
Acestea sânt doar câteva din multe, multe întrebări pe care noi sântem întrebaţi şi la care am vrut să ne
adresăm cu voi astăzi. Noi o să vorbim despre astea în viitor. Să vă simţiţi liberi - cum să spun - să vă
conectaţi cu noi oricând.
Dar, acum noi am vrea să auzim de la voi. Noi am vrea ca voi Shaumbra, să conectaţi toate energiile
voastre în acest lucru minunat pe care noi numim Shoud, un timp în care voi vorbiţi şi ascultaţi. Deci, noi
luăm un moment aici ca să ajustăm energiile. Lucrul următor pe care voi auziţi o să fie vocea voastră în
Shoud.
(Pauză în timp ce Cauldre schimbă la comunicare cu Shaumbra)
Shoud: Noi sântem Shaumbra. Noi sântem familie. Noi sântem o voce şi multe, multe voci din toată
lumea, şi din toată creaţia. Noi ne adunăm împreună ca şi acum în conecţie şi Shoud de multe ori, nu
numai odată pe lună când ne adunăm aici. Dar, de multe ori, noi sântem conectaţi unul cu altul.
Când noi ne întâlnim unul cu altul de prima dată, noi simplu avem o reuniune pentru că noi am fost
împreună de multe ori în trecut. Ca Shaumbra, este multă activitate chiar acuma în viaţa noastră. Sânt
multe schimbări care apar în jurul acestei planete pe care sântem noi cuprinşi. Ca Shaumbra, noi începem
să simţim adevărata bucurie şi emoţia de a fi aici ca umani, şi mergând în Energia Nouă.
Ca Shaumbra, noi simţim multe poveri vechi a trecutului aşa cum asta ne părăseşte. Noi simţim că
greutatea de pe umerii noştri pleacă, părăseşte corpul nostru biologic.
Ca Shaumbra, noi simţim emoţia momentului în care sântem. Noi simţim emoţia a tot ce putem crea
împreună. Puţin cu puţin, pas cu pas, acele timpuri dificile din trecut, acele zile când noi am mers pe
drumul ascensiuneii se îndepărtează tot mai mult. Noi ajungem la noi înţelegeri şi iluminare. Noi
împărţim mai mult unul cu altul decât înainte.
Este ceva ce noi Shaumbra am descoperit nu de mult. Asta nu vine de la Tobias, sau Metatron sau
Sfântul Germaine, sau alţi îngeri. Noi am descoperit asta. Noi am experienţat asta în puţine feluri din
viaţa noastră. Şi noi sântem aici acum să exprimăm ceea ce noi am realizat.
Să mergem înapoi la timpul în care am părăsit Regatul, şi am plecat de Acasă, am trecut prin Zidul de
Foc şi pentru prima dată am simţit un sens a identităţii noastre individuale proprii. La acel punct noi am
început să avem simţăminte de putere, un simţământ de putere că noi putem merge ca să creăm stele,
galaxi şi planete. Noi am putut să creăm toate astea din nimic. Vedeţi voi, noi am, fost în Vid. Acolo a
fost nimic.
Noi am simţit o mare putere care a venit sus prin noi, o expresie a venit sus prin noi că să aflăm unde
am putea să creăm toate acele lucruri mari. Noi am simţit puterea atunci când noi am întâlnit alte entităţi,
alţi îngeri. Noi atunci am putut să ne ciocnim energiile noastre unul cu altul. Noi am putut să avem lupte
şi să vedem cine este mai puternic, cine este cel mai bun. Noi am avut multă putere atunci ca să creăm şi
ca să distrugem. Dar, într-un sens, asta a fost doar transformarea energiei dintr-o stare la alta.
Puterea a fost adictivă. Puterea a fost vioaie şi noi am vrut mult mai mult din această putere. Asta a
fost una dintre căile noastre de a experienţa identitatea noastră înafara de Acasă, ca să simţim puterea, să
adunăm mai multă putere şi atunci să le folosim.
Dar, la un moment dat, toate energiile din univers au început să se încetinească până ce astea au ajuns
la un impas. Nu conta cât de multă putere am avut noi, ceva a cauzat ca energiile noastre să ajungă la un
grilaj închis.
la acest punct s-a format Ordinul de Arc, ca să găsească o soluţie şi să elibereze energiile noastre din
nou.
Noi Shaumbra, am ales să venim pe Pământ atunci şi să luăm formă fizică umană. Când noi am
descendat şi am încetinit vibraţia noastră şi am intrat în masă, noi am descoperit atunci ceva. Noi am
descoperit cum a fost să simţi fără să ai putere, să simţi uman şi să nu poţi să creezi nimic, să simţi că
magia noastră a fost luată de la noi, toate abilităţile noastre de a crea ceva din aer, de a crea universe, au
fost luate. Asta a fost un şoc pentru noi ca să învăţăm ce înseamnă să nu ai putere.
Multe, multe vieţi noi am petrecut ca să aflăm cum să mergem înapoi, să încercăm să descoperim
puterea noastră încă odată în acest loc numit Pământ, loc ce nu este ca asta. Cum să devenim noi îngeri
puternici şi fiinţe puternice? Cum putem să manifestăm ceva imediat în faţa noastră, simplu gândind şi
dorind asta ?
Dec noi am fost în călătoria asta adevărată de dualitate, dorind să avem putere, dorind să avem ceea ce
vine înapoi la noi, şi totuşi mergând în corpuri nostime şi neavând putere de loc şi câteodată dificil chiar
să găsim un servici, sau să avem ceva de mâncare, sau să creăm lucruri pe care noi am vrut în viaţa
noastră.
Noi ne aducem aminte la un nivel adânc când a fost uşor să creăm a stea, când a fost uşor să creăm un
tip de viaţă înainte ca să venim pe Pământ. Deci, asta este dilema în care am fost pentru aşa o perioadă
lungă de timp.
Acum vine Energia Nouă. Acum vine deschiderea conştienţei noastre. Şi acum ajungem la realizarea
că nu este putere. Nu a fost niciodată. Asta a fost o iluzie. Iluzia de putere...noi am ajuns până aici, în
lunga noastră călătorie, ca să descoperim asta. Noi a trebuit să avem ceea ce noi am gândit că a fost
putere atunci, şi după asta să pierdem toată puterea atunci când am venit pe Pământ, şi am ajuns la
înţelegerea că niciodată nu am avut putere.
Este energie. Şi noi putem să facem acea energie în orice dorim noi. Dar, acest concept întreg de
putere nu există. Asta a fost o iluzie. Noi ne-am străduit pentru puterea în vieţile noastre. Dar, asta este o
iluzie. Numai avem nevoie de străduiri.
Este numai energie. Asta nu se măsoară în cât putem să avem sau să controlăm. Asta am crezut noi că
a fost puterea. Asta este energie. Este a noastră ca să lucrăm cu asta, nu ca să folosim împotriva altora,
nu ca să fie adunată şi depozitată ca şi cum am făcut în trecut, şi să nu arătăm la alţii că noi sântem cei mai
mari.
Nu este putere, Shaumbra. Asta a fost doar o iluzie. A fost doar energie. A fost doar dragoste şi
expresie. Noi înţelegem ce înseamnă asta, chiar dacă mintea noastră încearcă să afle asta acuma. Noi
ştim ce înţelegem prin asta. Asta este iluzia puterii.
Noi putem să eliberăm toate acele concepţii pe care am avut de a fi fiinţe puternice.Numai este nevoie
de asta nicicum.Şi aşa este.
Tobias: Acum, eu Tobias, şi dragul Sfântul Germaine ne reîntoarcem. Nouă ne-a plăcut ceea ce a-ţi
spus voi. Nouă ne place ceea ce voi a-ţi realizat.
Când noi am atins conştienţa voastră înainte Shaumbra, şi am văzut despre ce o să vorbiţi, asta ne-a
uluit la început. Vedeţi voi, noi am învăţat ceva de la voi. Este dificil pentru voi să înţelegeţi pentru că
voi gândiţi că pe partea noastră...că noi ştim totul. Voi gândiţi că spiritul ştie tot. Dar, dragi prieteni, nu
este totdeauna aşa. Câteodată sânteţi voi care descoperiţi pentru prima dată. Voi ajungeţi la iluminare.
Câteodată voi ne surprindeţi şi ne uluiţi.
Când noi ne-am uitat la voi şi am văzut realizaţia la care a-ţi ajuns, dragi prieteni, noi am luat asta,
înapoi la ceilalţi de pe partea noastră a voalului. Noi am spus, “Ghiciţi ce umanii au realizat?” Şi ei au
spus, “Ce”? Şi noi am spus ,“Umanii o să vorbească despre putere”. Şi ceilalţi îngeri au dat din cap
spunând,”Da, putere, un lucru minunat”. Şi noi am spus, “Nu, nu voi nu realitaţi. Îngerii umani au ajuns la
realizarea că puterea este o iluzie”.
Şi îngerii de pe partea noastră au început să plângă. Asta a fost o nouă informaţie pentru ei. Ei au
realizat asta prin voi astăzi. Asta a schimbat multe aspecte a ceea ce facem noi aici. Noi ştim că asta este
o confuzie pentru câţiva dintre voi. Voi o să înţelegeţi. Dar, dragi prieteni, noi vă felicităm şi vă onorăm
pe voi învăţătorii.
Noi vă iubim mult. Voi nu sânteţi niciodată singuri. Fie ca călătoria noastră să continuă împreună.
ŞI AŞA ESTE
SERIILE DIVINITĂŢII UMANE
“SHOUD 7: ILUZIA PUTERII” - ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
1 FEBRUARIE 2003

Tobias: Şi aşa este, dragi prieteni, că noi ne reîntoarcem la această zi de Shaumbra, timpul nostru
împreună. Da, într-adevăr, voi a-ţi ajuns la concluzia că cu cât voi eliberaţi ceea ce a-ţi gândit că a fost,
eliberaţi limitaţiile identităţii voastre vechi, voi puteţi într-adevăr să fiţi ca noi născuţi, să aveţi o nouă
înţelegere şi perspicacitate. Voi puteţi să ajungeţi la înţelegerea cum totul este potrivit. Când voi
eliberaţi identitatea veche, voi ajungeţi să descoperiţi o sine complet nouă în căi voi nu a-ţi imaginat
înainte, plină cu dragoste şi energie şi creativitate.
La comunicarea recentă, mulţi dintre voi a-ţi avut doar un fel de încercare, a ce înseamnă ca să lăsaţi
Spiritul să vină prin voi, divinitatea voastră proprie să vină la suprafaţă. Voi a-ţi avut o încercare ca să
vedeţi ce înseamnă să daţi drumul la concepţiile vechi şi noţiuni, şi să fiţi în moment. Voi ştiţi că mintea
poate să vă spună că asta poate să fie plictisitor şi să fie fără substanţă dacă daţi drumul sau eliberaţi totul.
Oh, dar dragi prieteni, când voi daţi drumul, asta este ca un fluviu. Asta deschide stăvilarele şi tot ce a
fost în spatele acestuia va trece prin asta. Vedeţi voi, din perspectiva veche, uitându-vă la stăvilar, asta s-a
văzut ca o dâră de apă într-un pârâu. Ce nu a-ţi putut să vedeţi a fost volumul de energie şi dragoste care a
fost pe partea cealaltă a stăvilarului.
Când voi daţi drumul la vechea identitate a voastră, voi deveniţi ca “omul de nicăieri” (Tobias aici se
referă la un cântec cântat înainte de începerea Întrebărilor şi răspunsurilor - este o versiune cântat de
Beatles,numit,” Omul de nicăieri”) Voi într-adevăr puteţi deveni tot, tot, un nou nivel de experienţe care
este dificil de descris în cuvinte. La acel punct nu este nevoie ca să faceţi o nouă identitate.
Voi sânteţi tot. Asta este o experienţă fericită. Asta vă va aduce pe voi pe genunchi atunci când voi o
să înţelegeţi asta, când voi înţelegeţi ce înseamnă să permiteţi Spiritului să danseze prin voi, Spiritul
vostru să danseze fără nici o restricţieşi nereţinere
Aşa cum a-ţi spus în Shoud şapte acum câteva minute, nu este nevoie să construiţi putere. Nu este
nevoie să acumulaţi putere şi să încercaţi puterea. Voi a-ţi simţit cum a fost când a-ţi avut toată puterea în
univers, şi după aceea asta a fost luată. Voi a-ţi ajuns la realizarea că puterea este o iluzie. Voi nu aveţi
nevoie de putere voi deja SÂNTEŢI TOT CE SÂNTEŢI.
Voi nu trebuie să încercaţi să construiţi identitatea voastră şi baza de putere în sinea voastră. Dacă
cineva vine şi vă atacă, cineva vă atacă cu vorbe sau cu fiinţa lor fizică, voi nu aveţi nevoie de putere. Voi
sânteţi energie. Ei o să zboară prin voi. Voi nu o să fiţi afectaţi.
În trecut, voi a-ţi încercat să construiţi baza puterii voastre. Voi a-ţi simţit că voi a-ţi fost disconectaţi
de Acasă şi de Spirit şi din această cauză voi a trebuit să creaţi o casă de putere în jurul vostru. Acum, voi
realizaţi că nu este nevoie pentru asta. Tot de ce aveţi nevoie, voi găsiţi în moment. De ce nu aveţi
nevoie acuma este “puterea” în moment. De ce ar trebui să aveţi iluzia puterii când asta este exact acolo?
Umanii vorbesc despre a fi puternici. Ei caută asta. Ei doresc asta. Ei se duc şi caută pentru asta.
Dar, nu este nevoie pentru asta acum. Folosiţi asta în viaţa voastră. Folosiţi conceptul de putere ca şi o
iluzie. Folosiţi asta în viaţa voastră. Vedeţi cum vă simţiţi cu asta. Voi poate o să vă simţiţi epuizaţi la
început. Voi poate aveţi tendinţa să nu eliberaţi conceptul vechi dintr-o dată.
Poate o frică apare din sinea voastră, spunând, “Dacă eu dau drumul la toată puterea mea, atunci într-
adevăr ceva o să vină şi mă cucereşte, mă consumă”. Încercaţi, dargi prieteni, să eliberaţi asta. Voi o să
descoperiţi că nici o entitate şi nici un grup nu poate să vă consume...niciodată. Voi sânteţi unici şi întregi
în voi înşivă. Noi vă aplaudăm pentru această realizare, această iluzie a puterii în această zi. Şi cu asta,
noi sântem bucuroşi să împărţim conversaţia cu voi.
Întrebarea de la Shaumbra 1: Tobias, noi ne întrebăm dacă marea majoritate a copiilor care au
“autism”, sânt Shaumbra, şi dacă au probleme să se ajusteze la Energia Nouă? Nepotul nostru este
aproape trei şi a fost diagnozat că are “autism” Noi am simţit încă de la naşterea lui că el este Shaumbra.
Ai vreo sugestie ce trebuie să facem ca să putem ajuta aceşti copii ca să-şi ţină propria energie şi să
ajusteze la asta care se pare că este copleşitoare pentru ei?
Tobias: Într-adevăr, mulţi care sânt iluminaţi ei vin acuma în acest timp şi îşi aleg pe voi ca părinţi - ei
vin fără nici o bază de karma. Ei vin foarte deschişi şi curaţi. Dar, ei sânt aşa de senzitivi şi sânt afectaţi
profund de toate vibraţiile în jurul lor. Ei sânt aşa de senzitivi că asta îi scoate afară din balanţă şi ei nu
pot să ţină concentrarea lor în această lume ca şi umani. Deci, mulţi dintre ei v-au ales pe voi ca părinţi,
călăuzi şi învăţători. Ei cunosc energia voastră. Energia voastră, asta o să-i îngrijeze şi îi protejează pe ei.
Ei sânt foarte deschişi şi ei simt. Dar, ei au dificultate să se ajusteze la orice în jurul lor. Este
important ca ei să se simtă în siguranţă. Asta îi va ajuta pe ei să se conecteze cu energia pământului.
Vorbiţi-le. Vorbiţi-le de spaţiul sigur pe care voi creaţi împreună cu ei.
Vorbiţi-le despre faptul de a se conecta pe ei înşişi la dragostea lui Gaia...Gaia, care este un Spirit
preţios în sinea ei, un spirit drăgăstos şi îngrijitor. Spuneţi-le să se imagineze pe ei înşişi ca fiind un copac
şi că rădăcinile lor întră direct şi ferm în Gaia şi ramurile se deschid la energiile din cer. Da, această
combinaţie de a se conecta la Gaia şi aducând înăuntru energia divină, asta îi va ajuta pe ei.
Ei ştiu că ei au ales un rol dificil când ei s-au întors în această lume ca umani deschişi şi clari. Şi ei au
nevoie de reasigurare... oh, în special când ei îşi joacă rolul lor. Ei vor să ştie, într-un sens, că voi
totdeauna o să fiţi acolo pentru ei indiferent prin ce tip de simţământ trec ei.
Deci, da, într-adevăr acel drag de care ai menţionat tu, este Shaumbra...Shaumbra, ce înseamnă familie
de Acasă, familie care a fost împreună înainte, care a fost într-o călătorie pentru a aduce Energia Divin
Umană pe Pământ în acest timp. Shaumbra nu este un grup de care trebuie să vă alăturaţi. Asta, simplu
înseamnă că noi am fost împreună înainte, şi că noi mergem pe un drum comun, şi noi dăm voie Spiritului
să se desfăşoară în timp ce este în formă umană pe Pământ.
Întrebarea de la Shaumbra 2: Tobias, dacă cineva moare în dimensiunea a 3-a în timp ce este furios,
această persoană ia cu el supărarea şi crezul limitat pe partea cealaltă a voalului? Putem noi să ajutăm
acele persoane care au trecut pe partea cealaltă nu de mult, trimiţându-le raze violete de transmutare ca să
ajutăm să-şi transformă supărarea lor în timp ce sânt pe planul astral?
Tobias: Într-adevăr, asta ne dă oportunitatea să vorbim aici un moment despre proiectul cu care o să
lucreze Shaumbra. Noi am menţionat asta înainte - acest subiect despre moarte. Asta trebuie să fie
înţeles în timp ce sânteţi pe Pământ.
Voi credeţi că dacă cineva moare atunci toate problemele lor sau toate neînţelegerile lor sau
imbalanţele dispar? Dragi, dragi Shaumbra, asta nu este aşa. Când cineva moare şi a avut o furie, ei la fel
sânt furioşi aici. Este simplu, imaginaţi-vă pe pe voi înşivă dintr-o dată fără corp fizic. Conştienţa nu
întotdeauna se schimbă în special pentru cei care nu sânt într-o stare iluminată.
Când cei ca voi Shaumbra vin aici, ei înţeleg procesul de tranziţie. Ei înţeleg că ei nu trebuie să cară
dualitatea cu ei înşişi. Dar, pentru marea majoritate a umanilor, când ei sânt furioşi, ei vin aici cu acea
furie. Dacă ei sânt într-un loc foarte limitat şi greu cu crezurile lor despre Dumnezeu, ei vin aici cu
acesta.
Aşa cum am spus înainte, sânt milioane, şi milioane şi milioane de umani care au plecat de pe Pământ,
care au venit înapoi aici şi ei aşteaptă. Ei aşteaptă să fie judecaţi. Ei nu o să asculte la spusele celui mai
mare înger care vine să-i viziteze. Ei aşteaptă pentru Cristos să vină şi să-i salveze şi să-i judece.
Când noi îi apropiem, ei nu ne lasă pe noi pentru că ei aşteaptă pentru acea entitate. Dar, chiar dacă
Cristos sau energia lui Sananda merge printre ei, ei nu îl recunosc. Ei au spus, “Asta este o glumă”. Deci,
noi nu sântem siguri pentru ce aşteaptă ei.
Când umanii vin la noi, de multe ori ei nu ajung până la noi. Energia lor, cumva rămâne într-o stare
aproape de Pământ. Ei înţeleg că numai sânt în corpuri umane fizice, dar ei nu-şi permit lor înşişi să vină
complet pe partea noastră. Ce se întâmplă în general, este că pentru o perioadă scurtă ei stau fără corp
fizic.
Ei simt atragerea puternică ca să meargă înapoi şi să ia formă umană. Ei nu-şi petrec un timp ca să-şi
revizuiască viaţa lor. Ei nu-şi petrec un timp ca să vorbească la îngerii “analişti” de pe partea noastră a
voalului (răsete din audienţă) Ei vor să sară înapoi în dualitate. De multe ori ei au supărarea şi furie în
sinea lor. Ei sânt dezechilibraţi, şi ei cresc ca copii cu asta în ei.
Asta este dificil, pentru că este nevoie de o tranziţie între o perioadă de vieţi. Dar, mulţi nu aleg asta.
Sânt umani care merg înapoi în formă umană doar în câteva zile sau săptămâni de la moartea lor. Voi o să
vedeţi asta de multe ori când oamenii care sânt ucişi într-un război. Ei vor să vină înapoi să fie cu cei
dragi lor. Asta le trage pe ei înapoi pe Pământ.
Noi vă încurajăm pe voi să lucraţi cu acest subiect de moarte şi tranziţie la Universitatea Shaumbra.
Moartea în Energia Nouă este despre cum să lăsaţi corpul fizic graţios...cum să eliberaţi asta înainte ca voi
să plecaţi...şi la ce să vă aşteptaţi când ajungeţi aici.
Oh, o să fie cei care o să vă provoace. Da, da, ei vor să creadă că este o linie pentru judecată aici la
noi, o mare linie de păcătoşi care aşteaptă să fie judecaţi. Ei vor să creadă că sânt diferite nivele în rai pe
care ei sânt acceptaţi, bazat pe câţi bani ei au oferit pentru ajutorare sau ce au făcut ei în viaţa lor.
Nici una dintre lucrurile astea, dragi prieteni, nu sânt reale. Are asta un sens comun uman şi să fie
adevărat? Noi credem că nu! Deci, noi îţi mulţumim pentru această întrebare şi pentru oportunitatea ca să
pontificăm la asta (Râsete din audienţă)
Întrebarea de la Shaumbra 3: Eu am primit o carte nu demult care este o carte de Energie Veche,
intitulat “Eu sânt asta”, care a fost scrisă acum 30 de ani. Eu doar am frunzărit-o şi în mare mesajul a fost
identic ce Tobias ne-a spus astăzi - să mergem în sinea noastră, şi să ieşim din mintea noastră, şi să stăm
în momentul de “Acum”. Noi nu sântem cei care avem un nume pe carnetul de conducere. Totul este o
iluzie. Deci, cum o să afecteze Energia Nouă pe acei care o să se uită la asta peste 30 de ani? O să fie mai
repede şi mai uşor pentru ei? Tobias a spus că îngerii care o să se incarneze în viitor nu o să fie în stare să
ocolească Pământul asta şi să meargă direct pe Pământul Nou. Înseamnă asta că mesajul o să fie acelaşi?
Tobias: Dragi prieteni, dacă vă uitaţi la cărţile voastre de înţelepciune pe parcursul istoriei moderne,
voi o să vedeţi mesajul nostru repetat mereu, şi mereu şi din nou. Noi spunem asta în multe căi diferite
pentru că sânt mulţi urechi diferiţi care ascultă. Dar mesajul în sine este acelaşi. Adevărul este acelaşi.
VOI LA FEL SÂNTEŢI DUMNEZEU.
Şi, da, Cauldre, noi încă mai aşteptăm ca acea carte să apare! (Râsete din audienţă)
Dar, dragi prieteni, sântem cei de pe partea noastră care vorbim la mulţi dintre voi ca voi să primiţi
mesajul din nou şi din nou. Eu, Tobias, am fost implicat cu mulţi umani în cursul timpului recent, lucrând
ca să aduc mesajele la umani. Mulţi dintre ei, (şi voi), nu realizaţi că astea sânt comunicări, dar astea sânt.
Noi o să continuăm să vă dăm acest mesaj că - VOI LA FEL SÂNTEŢI DUMNEZEU. Voi sânteţi
Divini Umani. Totul este conţinut în sinea voastră. Marele maestru a dragostei, Yeshua, a avut acest
mesaj simplu. Dar, asta a fost deformat mereu şi mereu de biserici, şi aşa noi a trebuit să aducem asta
înapoi pe Pământ prin căi noi şi voci noi.
Dacă Yeshua a întâlnit un alt uman pe drum, el ar fi spus, “Totul este în sinea ta. Dumnezeul este în
sinea ta. Tu eşti Dumnezeu. Ai nevoie de vindecare? Eu nu pot să te vindec. Eu nu pot să fac miracole
pentru tine. Dar, eu pot să arăt cum să te vindeci pe tine însuţi. Eu pot să-ţi arăt cum poţi să revii în
balanţă”. Au fost mulţi care au urmat vorbele lui. Au fost mulţi care l-au ridicularizat pe Yeshua. Au
fost mulţi care au ascultat vorbele lui şi au învăţat ce înseamnă ca să vină Spiritul sus din sinea lor şi să
vindece corpul lor fizic, şi să facă alte miracole. Da, şi Jesus într-adevăr nu a performat nici un miracol pe
nimeni. El a arătat lor cum să facă asta pentru ei înşişi.
Întrebarea de la Shaumbra 4: Tobias, tu ai adus nouă mulţi vizitatori interesanţi. Şi eu aş dori să aduci
pe cineva. Eu aş vrea să aud despre Mohamed.
Tobias: Asta este foarte interesant pentru că noi am vorbit doar despre asta. Cauldre a întrebat când o
să vină Mohamed. Energia lui a fost în Cercul al Doilea, de multe, multe ori. Dar, voi ştiţi, într-un sens,
el a fost - cum să spun - el a fost foarte ocupat cu alte lucruri. (Mai multe râsete) El o să fie invitat la un
punct anume, dar sânt nişte scopuri energetice pentru care el nu a vrut să fie aici ca un musafir principal.
Este multă confuzie despre maeştri voştri. Câteodată ei încearcă să aibă un profil neînsemnat. Ei nu
vor energii şi atenţii să fie concentrate pe ei. Ei nu vor ca umanii să-i urmeze. Şi ei înţeleg că este nevoie
de balanţă pentru a evita contrazicerile. Dar, noi îţi mulţumim pentru întrebarea ta, şi să fi sigur că
Mohamed o să fie aici. Fi sigur că noi o să-i vorbim şi el o să aibă un mesaj care o să vă şocheze, atunci
când o să vină ca invitat. Da, într-adevăr el a fost cunoscut pentru asta în timpul lui.
Întrebarea de la Shaumbra 5: Tobias, poţi tu să spui cum Gaia produce ulei crud?
Tobias: Sânt multe căi diferite de a răspunde. Pe partea ştiinţifică, este simplu, este prin rearanjarea
structurii moleculare a formelor de viaţă care au fost pe planeta voastră, combinat împreună cu diferite
surse energetice.
Într-un sens, se poate spune că acest ulei este “dulceaţa lui Gaia”. Asta este un produs secundar a
întregii transformări şi mişcarea energiei a acestui organism minunat numit Gaia.
A fost potrivit pentru acest ulei crud să fie folosit de umani. Nu este nici un resentiment din partea
Gaiei pentru asta. Dar, dragi prieteni, este timpul aşa cum ştiţi ca să se mute la nivelul următor a energiei
Pământului vostru. Dar, noi o să vorbim despre asta.
Întrebarea de la Shaumbra 6: Tobias, cum pot să fiu cel mai bun instrument de compasiune pentru
cineva drag cu boală mintală, ceea ce noi umanii numim boală mintală? Şi cum putem să vindecăm
această boală mintală fără medicamente?
Tobias: Tu deja ai fost un instrument de compasiune şi tu şti asta. Tu ai avut zilele tale de
nemulţumiri. Dar, oh, asta ţi-a adus multă bucurie şi o nouă înţelegere în viaţa ta. Asta este simplu un
fapt de a şti ce umanii aleg în viaţa lor. Nu este o greşeală a naturii. Nu este o pedeapsă a Dumnezeului.
Ei aleg asta pentru mai multe scopuri.
Dacă ai vrea să fi şi mai înţelegător şi compasionat, şi să vezi cum astea au fost alcătuite, întreabă pe
acel drag ţie într-o stare de comunicare, într-o stare de simţământ. Să te ajute să înţelegi mult mai mult
despre dinamicitatea de ce ei aleg asta în viaţa lor. Voi la fel o să fiţi surprinşi la câteva lucurui pe care
voi o să auziţi.
Şi dacă spui, “Dar, Tobias, eu nu prea ştiu cum să fac să pot comunica?”, asta este greşit, pentru că tu
faci asta de foarte mult timp, în special cu acel individ. Permite-ţi ţie să intri în simţirea a ce ei vor să
spună. Ei o să spună o poveste minunată, o poveste care te include şi pe tine din trecut. Tu acuma poţi să
eliberezi acea Energie Veche, ceea ce te ţine de ei. Tu la fel poţi să vezi pe ei într-un fel complet nou, cu
o înţelegere complet nouă.
Boala mentală nu este ceva ce se poate vindeca. Asta este o condiţie care este adus de pe partea
noastră a voalului în acord când cineva se naşte. Ei aleg asta - ceea ce voi consideraţi invaliditate şi ceea
ce nu este de loc - pentru o multitudine de scopuri.
Şi, da... noi nu putem să repetăm asta destul de mult? Aceste medicamente pe care voi a-ţi făcut pentru
minte, astea ţin înapoi evoluţia conştienţei. Noi ştim că câteodată asta ajută cumva. Parcă face asta mai
confortabil. Dar, noi nu sântem în favoarea acestor lucruri. Sânt remedii homeopatice pe care doctorii
voştri homeopatici pot prescrie. Asta o să ajute pe acei indivizi să numai ia acele medicamente care
limitează mintea. Deci, noi sugerăm ca tu să mergi să vezi un homeopat. Şi sânt câţiva aici în această
cameră. Vorbeşte cu ei ce se poate face. Ei o să te găsească după această întâlnire şi ei o să-ţi vorbească
pentru că ei au o mare compasiune în inima lor.
Întrebarea de la Shaumbra 7: Tobias, vreau să te întreb despre un prieten care a trecut pe partea
cealaltă a voalului în vara anului 2001, şi de ce el...care a fost semnificaţia ca să mă ataşez de el în
ultimele două săptămâni, de ce eu nu m-am ataşat înainte. Şi eu simt că el îşi face prezenţa lui. Eu vreu
doar să ştiu cum este el şi importanţa acestuia.
Tobias: Tu poţi să rămâi acolo. (Tobias spune la cel care a întrebat şi care vrea să plece de la
microfon) Noi am vrea să-ţi vorbim. (Râsete de la audienţă) Deci, când el îţi vorbeşte, ce spune el că
face?
Shaumbra 7: El face bine, foarte bine. Incredibil de bine.
Tobias: Şi cum îi place lui pe această parte a noastră?
Shaumbra 7: Îi place mult.
Tobias: Şi doreşte el să vină înapoi pe Pământ?
Shaumbra 7: Da.
Tobias: Şi ce aşteaptă el?
Shaumbra 7: Eu cred că aşteaptă ca noi să terminăm noua şcoală, Universitatea Shaumbra. (Râsete
multe şi aplauze)
Tobias: Noi râdem şi Cauldre râde. Cauldre...el câteodată este provocat ca să vorbească despre
finanţe, nevoia de energie pentru a suporta această şcoală. Deci, sânt căi ascunse pe care noi aducem
afară (mai multe răsete) Şi cel mai bun lucru este că el ştie asta.
Deci, cum te simţi tu, cum te-ai simţit când el a plecat, şi de ce te-ai legat de el înainte ca el să plece?
Care a fost semnificaţia perioadei acele scurte de timp? Fi foarte deschis cu noi. Permite-ţi asta ţie. Tu
şti cum să mediez.
Shaumbra 7: Eu cred că el a fost curios sau eu cred că el m-a ales pe mine că eu am ţinut prezenţa în
acel timp. Eu m-am conectat mult cu el. Şi, el m-a făcut să râd foarte mult. A fost uluitor prin ce a trecut
el, şi el a fost capabil ca...el a avut o înţelegere sigură despre el însuşi.
Tobias: El la fel a ştiut că timpul lui a sosit. Şi lui i-a fost frică şi a avut griji, ca şi mulţi umani despre
moarte. Într-un fel el a înţeles frumuseţea şi bucuria experienţei de viaţă şi la fel că trebuie să părăsească
asta şi să vină înapoi pe partea noastră a voalului.
Dar, el a avut nevoie ca cineva să îi reamintească de asta. El a avut nevoia să îi fie reamintit de
binecuvântările vieţii. El a avut nevoia ca cineva să-i reamintească de bucuria de a lăsa corpul fizic pentru
a trece pe partea noastră. El a trebuit să înţeleagă că nu este un Dumnezeu răzbunător sau care judecă pe
partea noastră şi care aşteaptă să i se spună ce a făcut el bine sau rău. El a uitat câteva din astea.
El a trebuit să fie în prezenţa cuiva care a avut înţelepciune. Deci aşa el a venit la tine. A fost o
legătură. Asta i-a reamintit lui de tot ce a fost el şi ce a învăţat. Şi, el îţi mulţumeşte ţie foarte mult. Şi,
pentru asta el continuă să vină la tine şi glumeşte cu tine.
Şi da, într-adevăr, într-adevăr el vine înapoi. Într-adevăr el aşteaptă pentru un grup de umani care sânt
într-adevăr centralizaţi şi legaţi de divinitatea lor proprie. El vrea ca să fie crescut într-o familie ca asta.
El a petrecut multe vieţi în care a avut familii dificile. Dar, acest înţelept ştie că nu este nici un sens de a
alege aceea niciodată. Dacă aveţi o şansă, voi puteţi să alegeţi acum să veniţi înapoi într-o familie care vă
va iubi şi vă va îngriji în Energia Nouă. Şi, pentru asta aşteaptă el.
Întrebarea de la Shaumbra 8: Tobias, eu am o întrebare referitor la nava spaţială Columbia care a avut
acel accident în această dimineaţa. Eu cred că acele şapte suflete s-au oferit voluntari ca să plece de pe
această planetă . Eu am vrut să ştiu cum sânt ei la ora actuală, şi poate ei pot vedea pictura mai largă că de
ce au ales ei să facă asta.
Tobias: Într-adevăr, noi sântem încântaţi că tu ai întrebat asta. Nu este că tu sau alţi umani să scrie
scenariul de a pleca de aici. Sânt potenţiale care există. Dar, pentru cei care au fost la această misiune, ei
au ştiut pericolul şi riscul pe multe nivele. Dar, asta nu a fost scris să se sfârşească astăzi. Deci, noi vrem
ca voi să înţelegeţi, voi toţi, că nu este o dată specifică sau un timp în viitor când să veniţi voi înapoi la
noi. Este vorba despre potenţiale.
Mulţi dintre voi... a-ţi trecut printr-o expereinţă a morţii, poate în accidente fatale de maşini,sau alte
situaţii tragice. Dar, voi nu a-ţi experienţat moartea. Voi a-ţi schimbat asta. Voi a-ţi schimbat asta.
Daţi voie acum să vorbim despre tragedia zilei de astăzi cu Columbia. Noi vă cerem ca să înţelegeţi că
sânt multe simbolisme aici şi multe de înţeles. Noi vă cerem ca să nu vă prindeţi în drama a ceea ce noi
spunem acum, dar să înţelegeţi la un nivel mai adânc. (Râsete din audienţă aşa cum Tobias se îndoieşte ca
să continuă) La Cauldre nu o să-i placă ceea ce noi o să spunem, dar noi totuşi spunem.
Au fost multe, multe a ceea ce voi numiţi misiuni spaţiale în timpul vostru. Este o mare curiozitate
despre ce se întâmplă înafara regatului Pământesc, că ce este în spaţiu. Asta este de înţeles. Un lucru ce
oamenii de ştiinţă şi guvernul a învăţat mai demult a fost că lucrurile sânt diferite odată ce se părăseşte
pătura magnetică a Pământului, când ieşiţi din spaţiu. Ce au învăţat ei, este că există o energie uriaşă care
se poate atinge.
Kryon vorbeşte despre aceste energii şi le numeşte grilaj cosmic Sânt energii mari care se pot atinge.
Însă este foarte dificil de atins de pe Pământ. Deci, ei au condus nişte experienţe pentru mult timp. Ei au
făcut conecţii. Ei gândesc că acolo sânt fiinţe extraterestre. Ei încă nu sânt în clar cu asta. Dar, ei simt şi
sânt capabili ca să-şi dea seama despre vibraţii. Ei simt valurile de energii care vin înăuntru. Şi ei
încearcă să înţeleagă ce sânt aceste energii universale, şi mai mult ca orice cum să aducă asta înapoi aici
pe Pământ.
În trecut când ei au încercat să colecteze aceste energii, gândiţi-vă la asta, într-un fel aceste energii
despre care noi vorbim aici, ca vibraţii şi tonuri, astea sânt foarte specifice. Ei încearcă să decodifice
aceste energii ca să înţeleagă mai bine. Ei gândesc că asta este un limbaj, deşi asta nu este aşa. A fost o
presupunere că asta a fost un limbaj de la alte civilizaţii, ceea ce voi a-ţi numi extratereşti. Dar, asta nu
este aşa. Ce au descoperit ei este că atunci când ei pot atinge aceste frecvenţe şi vibraţii, că asta aduce un
tip de energie convingătoare şi o energie foarte sigură.
Dragi prieteni, asta este munca pentru care ei merg în spaţiu. Credeţi voi că ei merg să înveţe cum să
crească porumbul mai mare? (Râsete din audienţă) Sau să vadă dacă şobolanii trăiesc mai multe zile?
Nu. Ei într-un sens au descoperit, Energia Nouă. (Suspine şi aah-uri de la audienţă) Da. Şi, ei folosesc
asta în experienţele lor chiar acuma.
(Chicot) Ei înţeleg că NOI ştim asta. Ei chiar ascultă la cuvintele noastre aici. Ei încearcă să
înţeleagă ce noi deja ştim, deci să-i ajutăm să înţeleagă mai bine ce ar trebui ei să ştie. Deci, noi am vrea
să-i Salutăm astăzi pe ei. (Râsete din audienţă) Vă mulţumim că voi acultaţi vorbele noastre! (S-a
descoperit mai târziu că în timpul comunicării au fost 70 de interferări pe Internet de la armata US)
Ei folosesc un tip de substanţă bazat pe apă ca să încerce să colecteze această energie din spaţiu. Ei
ştiu că este foarte puternică. În timp ce ei sânt în misiunea lor în spaţiu, înafara magnetică puternică a
pământului, ei pot să utilizeze această energie. Dar, încercările trecute de a aduce asta înapoi pe Pământ
au eşuat.
Acum, aşa cum ştiţi, grilajul Pământului s-a schimbat. Lucrurile au devenit diferite acum o lună. Ei au
mers în spaţiu, foarte recent, şi ei au ştiut asta. Dragi prieteni, ei înţeleg că grilajul s-a schimbat.
Ei au încercat să aducă această Energie Nouă puternică înapoi pe Pământ. Ei au încercat să treacă asta
prin nivele. Ei au încercat să aducă înapoi în atmosfera Pământului. Şi asta nu prea mege aşa bine. Nu
prea merge. Încă mai este ceva ce are nevoie de o mare înţelegere.
Într-un fel voi puteţi spune că conştienţa umanităţii nu o să permită să fie adus înapoi aici. Este prea
puternică pentru folosirea umanilor chiar acum. Armele nucleare pe lângă asta arată mici şi neterminate.
Este destulă conştienţă şi vibraţie a planetei de a şti că dacă asta ar fi fost adus înapoi acum şi pus în
mâinile celor care au agendă, asta ar putea să fie catastrofic. Cei care erau pe bordul Columbia, într-un
fel da, ei au dat viaţa lor astăzi pentru a asigura că asta nu a fost adus înapoi pe Pământ în acest timp.
O să fie mai multe explorări, dar foarte sigur pentru timpul acesta cei de la guvern o să înţeleagă că
este dificil de adus acea energie înapoi din afară regatului Pământesc. Ei o să continuă experimentele lor.
De ce este oare în ştirile voastre şi licăreşte în timp ce reporterii vorbesc despre incidentul asta şi spun,
“Dacă găsiţi ceva dărămături, să nu le atingeţi. Staţi la o parte de astea.” Asta este pentru că ei nu ştiu ce
este asta. O să vină în ştirile voastre o largă varietate de speculaţii despre proiecte de spionaj şi despre tot
felul de lucruri. Asta la fel serveşte un scop, pentru că asta deschide adevărul. Da, o să fie investigaţii. Şi
da, o să fie cineva care realizează că ei au făcut ceva în spaţiu şi despre care ei nu au vorbit aici pe
Pământ.
Acum, dragi prieteni, noi nu vrem să vă implicaţi prea mult în asta. Noi încercăm să vă spunem ca voi
să înţelegeţi ce se petrece la un nivel mai adânc. Aşa cum eliberaţi dualitatea, şi agenda şi drama din viaţa
voastră, atunci este mult mai uşor să împărţiţi toate astea pentru că voi o să realizaţi că nu o să petreceţi
prea mult timp concentrându-vă pe asta.
Da, noi v-am spus acum multe luni, multe luni, că ei au început să înţeleagă ce este Energia Nouă. Voi
a-ţi creat energia Nouă. Noi v-am spus atunci că asta nu se poate folosi de voi chiar acum, dar voi a-ţi
creat Energia Nouă, şi asta s-a format afară în universul vostru.
Întrebarea de la Shaumbra 9: Salut Tobias. Poţi să vorbeşti despre Sabotaj şi înspecial sabotajul de
sine? Dacă eu sânt Dumnezeu şi un înger, de ce fac eu asta?
Tobias: Este o frică - este o frică de a fi puternic. La fel este o frică de a nu avea putere. Asta este un
conflict care ia loc în sinea ta. Şi tu nu eşti singur. Sânt foarte mulţi care experienţează asta la fel. Tu
simţi că dacă tu te deschizi, poate dragonul din sinea ta o să iasă la suprafaţă, dragonul care în trecut şi a
distrus Universe, a distrus alţi umani şi s-a distrus pe el însuşi. Deci, este un conflict. Este acest sabotaj
de sine.
Shaumbra, voi ştiţi că uşa trebuie să se deschidă. Voi ştiţi că puteţi să rupeţi pereţii jos. Dar voi
deschideţi uşa numai un pic. Şi după asta dacă voi simţiţi ceva, simţiţi un pic că sânteţi neliniştiţi, când
voi simţiţi lucruri vechi din trecut, voi închideţi uşa imediat. Deci, au fost multe deschideri şi închideri de
uşi, balamalele sânt obosite în ultimul timp. (Râsete din audienţă).
Este potrivit că tu ai pus întrebarea astăzi despre sabotajul de sine, pentru că, dragă Shaumbra, tu ai
ajuns la înţelegerea că puterea este o iluzie. Eliberează conceptul de putere. Nu este nevoie nicicum de
sabotaj de sine.
Permite-ţi să te exprimi în plin, într-o cale măreaţă în momentul în care eşti. Permite-ţi să te simţi
incomod la început cu asta. Permite-ţi simţămintele vechi din trecut să vină înapoi să te viziteze. Tu şti
scopul pentru care simţămintele vechi, oamenii sau experienţele din trecut vin înapoi să te viziteze din
nou? Asta este pentru că ei vor să vadă ce ai tu. Ei vor să simtă iluminarea ta. Ei vor să simtă divinitatea
ta.
Deci noi îţi spunem ţie, eliberează toate astea. Înţelege că puterea a fost o ilizie, că tu simplu eşti.
Sabotarea şi sabotarea de sine o să dispară. Noi ştim că tu ai fost în mare conflict cu asta. Şi asta te
oboseşte mai mult ca orice...foarte, foarte obositor. Este timpul să eliberezi asta.
Dragi Shaumbra, o altă zi împreună...o altă zi în moment...o altă zi de înţelegere nouă...noi
aventuri...Energie Nouă.
Voi nu sânteţi niciodată singuri.
ŞI AŞA ESTE

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE


“SHOUD 8: ILUZIA PUTERII II”
1 MARTIE 2003

Tobias: Şi aşa este , dragi prieteni şi Shaumbra, că noi ne împreunăm energiile noastre în acest timp,
în acest spaţiu sacru. Eu, Tobias, am aşteptat de la ultima noastră întâlnire ca să pot să vin înapoi şi să mă
bucur cu familia în acest timp. Eu am aşteptat să fiu cu voi, aşteptând să vă aud în Shoud.
Voi mediaţi înţelepciune profundă în Shoud, dragi prieteni, înţelepciune pe care noi studiăm aici pe
partea noastră a voalului. Voi ajungeţi la o adâncă dar simplă şi nouă înţelegere a cine sânteţi voi. Voi
ajungeţi să înţelegeţi asta de la inimă, nu de la minte.
Oh, sânt foarte multe cărţi despre religie şi spiritualitate care au fost scrise din mintea oamenilor. Dar,
dragi Shaumbra, voi vă bazaţi pe simţăminte. Voi o să înţelegeţi mai mult despre asta în lunile şi anii care
vin. Şi asta este diferenţa ce vedem noi. Numai sânt liste de studiat. Shaumbra, voi ţineţi totul simplu,
profund şi înţelept.
La întâlnirea noastră de acum o lună, când voi a-ţi spus că puterea este o iluzie...asta a fost, într-un sens
o trecere a proporţiilor cvantum. Mulţi dintre voi, incluzând Cauldre (Geoffrey Hoppe), încă nu
realizează implicaţiile acestora. Dar, asta este o materie de bază şi principală pentru Energia Nouă. Astea
nu erau numai cuvinte pe care le-aţi spus ca să umpleţi ceva spaţiu sau timp. Asta este conştienţa nouă.
De aceea noi toţi, îngerii de pe această parte a voalului vin fugind aici, ca să fie cu voi, să vă asculte, să
vă simtă, să împartă un moment cu voi. Să facem asta acum. Să împărţim momentul. Să începem,
Shaumbra în toată lumea. Să ne împreunăm într-o simplă respiraţie împreună. Permiteţi asta ca să atingă
divinitatea voastră. Permiteţi-vă să fiţi curajoşi.
Să permitem nouă înşine să fim în acest moment în linişte şi să simţim asta. Pentru ceilalţi care ascultă
astăzi, (Internet), să ştiţi că nu este nimic greşit cu computerul vostru. Poate o să fie după ce am trecut
prin asta, (râsete din audienţă) dar, pentru un moment permiteţi-vă să simţiţi în moment cu toţi Shaumbra.
În acest moment împreună se poate spune multe. Mult simţămint vine prin asta. Mulţi dintre voi vă
deschideţi. Da, într-adevăr asta ia curaj şi îndrăzneală a îngerilor umani să fie în moment, centralizaţi
complet în Acum, şi să simtă. Asta ia curaj şi îndrăzneala umanilor să se deschide la simţăminte încă
odată. Asta este important. Asta este unde informaţia reală este. Asta este unde divinitatea poate să vină
strălucitoare.
Noi vedem că voi a-ţi curăţat straturi şi straturi şi straturi care v-au reţinut de la a simţi. Aceste straturi
v-au ţinut de la înţelegere adevărată a cine sânteţi voi. Da, într-adevăr, asta ia curaj şi îndrăzneală la
umani ca să deschidă simţămintele lor.
La întâlnirea din luna trecută, voi a-ţi recunoscut că puterea a fost o iluzie. De aceea, dragi prieteni,
când voi vă deschideţi, când voi vă permiteţi vouă înşivă ca să simţiţi din nou, voi nu trebuie să vă
îngrijoraţi despre cineva care se bagă în spaţiul şi energia voastră. Vedeţi voi, voi v-aţi închis foarte mult.
Voi a-ţi spus acele bariere în aşa fel ca alte entităţi să nu poate să vă controleze, să vă consume, să fure
energia voastră, să controleze mintea voastră, să controleze viaţa voastră sau să vă înrobească într-un fel.
Voi toţi a-ţi trecut prin asta. Voi a-ţi fost sclavi şi a-ţi fost cei care a-ţi avut sclavi, nu numai în vieţile
de pe Pământ, dar chiar şi înainte de a-ţi fi umani. Voi a-ţi simţit cum este ca să aveţi putere peste viaţa
altcuiva. Făcând asta, voi v-aţi închis. Voi a-ţi ascuns simţămintele voastre de la voi înşivă.
Acum a-ţi ajuns la realizarea că puterea a fost o iluzie. Este doar energie, energie ca voi să vă jucaţi cu
cine vreţi,şi să creaţi oricum vreţi. Dar, puterea a fost o iluzie, de aceea voi nu puteţi niciodată să înrobiţi
pe altcineva. Voi nu puteţi să îi preluaţi. Şi nimeni nu poate să vă controleze pe voi.
Dragi prieteni, la nivelul vostru prezent de înţelepciune şi înţelegere, nu sânt forţe care să vă controleze
sau să vă preia, numai dacă voi doriţi asta. Deci asta este un timp potrivit să fiţi curajoşi şi îndrăzneţi.
Deschideţi simţămintele voastre şi să ştiţi că nimic nu poate să intră ...nimic. Nimic nu vă poate absoarbe
pe voi.
Asta este timpul Energiei Noi, ca să trăiţi cu adevărat, să o trăiţi cu adevărat.
Daţi voie să respirăm din nou împreună. Aşa cum faceţi asta, noi o să venim înăuntru, chiar mai
aproape în spaţiul vostru şi chiar mai aproape de simţămintele voastre. Noi vă cerem ca să simţiţi, pe noi
toţi...da, într-adevăr, includând invitatul nostru special care vine astăzi. (Râsete din audienţă, referitor la
Cauldre care tachinează - şi acum Tobias tachinează Shaumbra, înainte de a începe comunicarea despre
cine o să fie invitatul special de astăzi) Da, este mare curiozitate despre asta! Noi o să întroducem pe
invitatul nostru în câteva minute.
Mulţi dintre voi cunoaşteţi acest musafir. Voi a-ţi lucrat cu această entitate în multe feluri. Viaţa
voastră a fost influenţată de această entitate în multe, multe căi. O fiinţă mare!
Dar înainte ca să întroducem musafirul drag...la fel un prieten bun de al meu...da, într-adevăr, eu am
mulţi prieteni buni pe această parte (râsete din audienţă)...eu spun la cel care a văzut numele meu pe placa
de înregistrare a unei maşini...asta nu am fost eu! Şi pentru Cauldre, eu nu întotdeauna cred că tu eşti
nostim, dar astăzi a fost puţin prea nostim (mai multe râsete, Tobias se referă aici cum Cauldre l-a cicălit
pe Tobias, spunând la Tobias şi la audienţă că el imaginează pe Tobias cum conduce o maşină mare şi
foarte repede ocupând tot drumul...) Dar, vreau la fel să ştiţi dragi prieteni, că tabla de înregistrare pe care
a văzut acel individ, asta nu a fost pe maşină pe care a văzut-o acel individ. A avut - cum a-ţi spune voi -
a avut o placă cu înregistrare cu litere şi numere, normale.
Dar,voi a-ţi simţit. Inima voastră a fost deschisă. Eu am stat lângă voi. Noi am vorbit. Şi când voi v-
aţi uitat la acea placă, ce a-ţi văzut voi a fost “Tobias”. Tobias conducea pe drum...da, într-adevăr,
conducând cu voi.
Dragi prieteni, daţi voie să vorbim aici pentru un moment despre anul în care sânteţi, această Energie
Nouă în care voi vă mutaţi, şi această dualitate presupusă între Vechi şi Nou. Daţi voie să vorbim pentru
un moment despre religiile voastre. Noi am vorbit despre asta înainte. Noi am vrea să vorbim despre asta
din nou, înainte ca noi să întroducem pe musafirul nostru.
Religiile lumii voastre chiar acuma, trec peste mult haos intern. Ei trec prin multe schimbări. Dar o
parte din ei încă se mai ţin de Vechiul. Ei nu vor să se schimbe. Lor le este frică să se schimbe. Mai mult
ca orice ei gândesc - nu uitaţi cuvântul, gândesc - că Dumnezeul nu vrea ca ei să se schimbe de la căile
Vechi, deci ei se ţin tare în ciuda faptului că totul arată că este timpul pentru schimbare.
Cei care merg la acele slujbe, numărul lor scade. Dar, ei nu înţeleg de ce. Ei studiază şi ei au mari
întâlniri unde ei vor să ştie de ce numărul se micşorează. Deci de multe ori ei blestemă umanitatea,
blestemă faptul că umanii pierd sensul lor spiritual.
Asta este amuzant pe partea noastră. Noi râdem despre asta. Umanii nu îşi pierd spiritualitatea lor. Ei
au mai multă spiritualitate decât înainte. Este multă trezire care i-a loc pe această planetă, trezire a
conştienţei care va rezulta o săritură cvantum în viaţa voastră...pământul trece prin mari schimbări.
Religiile voastre ţin la Vechi. Ei încearcă să caută căi ca să stea în existenţă. În anii care vin, voi o să
vedeţi figurativ şi cu adevărat cum pereţii bisericilor vor cădea jos. Pentru mulţi dintre ei pereţii o să cadă
jos din interior. Voi o să continuaţi să vedeţi mult haos în biserci din toată lumea.
Luptele pe care le aveţi chiar acuma sânt bazate pe religii. Nu este economia. Nu este uleiul. Este
despre religie. Asta este karma veche care se joacă. Sânt conflicte între Creştini şi Islami. Sânt conflicte
între toate bisericile. Acum asta ajunge la culme. Şi asta este potrivit. Asta este potrivit.
Dragi prieteni, pentru asta sânteţi voi Shaumbra pe Pământ. Da, vedeţi voi...voi sânteţi cei care a-ţi
creat bisericile. Voi sânteţi acei care au creat Gândul Nou, mult timp înainte. Voi a-ţi ajutat să clădiţi
religiile.
Undeva în sufletul vostru, voi a-ţi ştiut că a fost timpul ca să daţi drumul la asta şi să vă permiteţi să
ajungeţi la un nou adevăr şi o nouă înţelegere. Voi vedeţi cum vorba divină a fost deformată şi sucită şi
schimbată pentru interesele umanilor. Şi asta v-a întristat. Asta încă vă mai intristează în miezul inimii
voastre. Mulţi dintre voi a-ţi plecat nu numai de la ordinele religioase dar, şi de la viaţă. Voi ştiţi despre
ce vorbim noi.
Voi a-ţi venit înapoi în acesată încarnare, dar voi a-ţi trăit o viaţă singuratică de voi înşivă. Voi a-ţi
fost deziluzionaţi pentru ce a-ţi creat voi şi ce au devenit aceste biserici, voi sânteţi deziluzionaţi de
războaie, de lipsa de înţelegere şi dragoste. Voi a-ţi fost deziluzionaţi de energiile care au fost create de
biserici, care au mers afară şi au cucerit lumea. Deci aşa mulţi dintre voi a-ţi fost implicaţi în vieţile
trecute în multe, multe cruciade şi nu numai în cruciadele Creştine, dar în cruciadele Islamice şi cruciadele
multor altor religii.
Voi a-ţi plecat de la bisericile voastre pe care le-aţi iubit, primele biserici pe care voi a-ţi ajutat să
construiţi. Şi după asta voi a-ţi intrat într-o izolare. Voi a-ţi încercat să uitaţi cine a-ţi fost. Voi a-ţi văzut
rezultatele a ceea ce voi a-ţi încercat să creaţi. Şi vouă nu prea va plăcut asta. Deci aşa voi v-aţi ascuns.
Voi a-ţi mers într-o călătorie singuratică...câţiva de aici pentru multe, multe vieţi...duzine de
vieţi...singuri...îndepărtaţi.
Voi ştiţi în sinele fiinţei voastre că voi a-ţi avut puterea şi înţelegerea. Voi a-ţi ştiut că voi a-ţi putut să
influenţaţi multe lucruri, dar voi a-ţi ascuns astea. Voi nu v-aţi permis vouă ca să ieşiţi din ascunzătoarea
voastră cu asta. Voi nu a-ţi fost curajoşi. Voi nu a-ţi îndrăznit. Atitudinea voastră a fost joasă.
Dar, voi la fel a-ţi ştiut la nivelul sufletului vostru că timpul o să vină pentru voi ca să ieşiţi din
ascunzătoare, ca să vă exprimaţi divinitatea voastră, pentru că voi să fiţi învăţătorii şi călăuzii pentru alţii,
dar nu în felul Vechi şi nu în bisericile vechi. Voi sânteţi pionierii şi răspânditorii.
Asta a cauzat multe schimbări în această viaţă a voastră. Voi ştiţi că asta este viaţa ascensiunii şi
unificării cu voi înşivă.
Dragi prieteni, când voi vă uitaţi la concepţiile Universităţii Shaumbra ce o să fie construit pe Pământ,
asta vă înfricoşează. Voi vă aduceţi aminte de asta şi spuneţi, “Dar, eu am ajutat la crearea bisericilor.
Uitaţi-vă ce au făcut ei”. Dragi prieteni, Vechiul a fost, şi asta a servit un scop. Bisericile au condus
umanitatea pe drumul de trezire a divinităţii lor.
Aşa cum am spus mai de mult, Arhanghelul Gabriel a sunat din trompeta lui ca voi să veniţi înapoi...ca
voi să fiţi învăţătorii...ca voi să mergeţi înainte...nu la o religie, dar ca să creaţi o conştientă. Chemarea a
mers afară, nu pentru ca să aveţi documente lungi şi cărţi despre cum viaţa ar fi trebuit trăită, dar mai
degrabă simplu să iluminaţi divinitatea voastră, să aduceţi asta în viaţa voastră. Fiind în Acum ca Divini
Umani, asta este cel mai bun exemplu, cea mai bună cale de a arăta la ceilalţi.
Ei o să vină la voi. Ei o să vină, nu ca să memoreze scripturi lungi, şi liste lungi şi reguli. Ei o să vină
la voi ca să simtă strălucirea divinităţii voastre, şi după aceea să deschidă a lor. Ei o să vină la voi ca să
vadă că este posibil ca să fiţi îngeri divini pe acest Pământ.
Deci noi vă spunem astăzi că voi o să continuaţi să vedeţi multe schimbări în toate bisericile voastre.
Ei o să proclame, mai mult ca niciodată, că ei au dreptate, că ei au calea dreaptă. Ei se ţin încă de căi
Vechi. Dar, pereţii lor o să se rostogolească în jos.
Vedeţi voi, dragi Shaumbra, de ce este aşa important ca voi să fiţi aici? Când zidurile bisericilor vin
jos, unde o să meargă oamenii? La cine o să meargă? Ei o să fie deziluzionaţi, cum a-ţi fost şi voi
deziluzionaţi. Ei o să aibă nevoie de ghidarea cuiva care a găsit iluminare în sine. Nu din cărţi, nu din
reguli, dar dinăuntrul.
De aceea este că voi sânteţi aici. De aceea este că noi vă întrebăm ca să fiţi curajoşi şi îndrăzneţi în
viaţa voastră proprie chiar acuma. Ieşiţi afară, Ieşiţi afară din ascunzătoare, dragi Shaumbra, oriunde vă
ascundeţi! (Râsete din audienţă). Noi o să vă încurajăm să faceţi pasul înainte în viaţa voastră. Noi ştim
că voi încă vă ascundeţi. Noi ştim că voi sânteţi cumva timizi. Dar acum este timpul să faceţi pasul
înainte.
Şi cu asta, noi am vrea să aducem musafirul nostru astăzi. Dragi prieteni, noi vă cerem ca să simţiţi
energia lui. Asta este foarte familiar la mulţi dintre voi. Musafirul nostru, musafirul nostru vă iubeşte pe
voi toţi foarte mult. (Râsete din audienţă aşa cum Tobias încearcă să tragă de cuvinte ca să spune cine este
musafirul)
Musafirul nostru este cel...(mai multe râsete aşa cum Tobias continuă să înţepe audienţa!) care a mers
în formă umană şi a câştigat o faimă proastă în multe diferite ocazii. Musafirul nostru a stat în faţa
tufişului arzător şi a auzit cuvintele Dumnezeului. Musafirul nostru a stat în vârful muntelui într-o zi şi a
simţit că cerul se deschide şi el a fost inspirat într-un fel care a schimbat lumea şi încă mai influenţează
lumea. Musafirul nostru a adus un mesaj în faţa oamenilor.
Noi am vrea să-l aducem înăuntru pe Moshe - Moses. El vine în vizită în această zi. El vine ca să fie
cu voi. Şi da, la răspunsul intrebării a unei persoane de aici, întrebat în mintea ei, da lui i-a plăcut filmul.
Lui i-a plăcut cum Charleton Heston a jucat rolul. (Mai multe râsete). Umanii pun cele mai ciudate
întrebări, în special în timpul ca asta! (Mai multe râsete)
Energia lui Moses vine aici ca să fie cu noi. Da, el a fost uman. El ştie ce înseamnă asta. El a eliberat
oamenii lui de la robie, i-a eliberat într-un timp când ei au fost aşa jos. Aceşti oameni erau ţinuţi ascunşi.
Ei au fost sclavi în Egipt, şi atunci egiptienii au fost mari conducători în acel timp.
Ca copil, Moses, el ar fi trebuit să fie ucis dacă părinţii lui nu l-ar fi ascuns şi după aceea l-au dat la
familia regală. El a crescut fără să ştie că el a fost un evreu. El totuşi mai târziu a descoperit originea de
evreu, şi că el a fost salvat şi a fost protectat. Prin această experienţă el a întins mâinile lui Dumnezeu în
semn de mulţumire.
Moses a trecut prin multe lucruri în viaţa lui ca uman, experienţând multe lucruri similare ce mulţi
dintre voi a-ţi avut în trecut sau în această viaţă. El a fost educat. El a fost în ranguri înalte şi ordinile
societăţii din acel timp.
Într-o zi, Moses a văzut un paznic bătând până la moarte pe un sclav evreu. El atunci în schimb l-a
omorât pe paznic. Supărarea lui, şi dragostea lui pentru oamenii lui, a ieşit pe prima linie. El după asta s-
a dus şi s-a ascuns pentru mulţi, mulţi ani, ca şi mulţi dintre voi v-aţi ascuns de trecut şi v-aţi ascuns de
trecutul vostru.
Dar, el a făcut o conecţie puternică cu Spiritul şi divinitatea lui proprie în acea viaţă, că el nu prea a
putut să se ascunde, ca şi cum voi nu prea puteţi să vă ascundeţi. Voi nu puteţi să vă ascundeţi de
divinitatea voastră şi de la Cine Sânteţi Voi. Deci, într-o zi în faţa tufişului arzător, Moses din nou a
primit un mesaj, un mesaj că avea o muncă de făcut, şi anume, ca să scoată oamenii lui afară din sclavie.
Dragi prieteni, Moshe - Moses - a fost un bălbâitor. El s-a bălbâit. Şi, el a spus, “dragă Dumnezeule,
cum pot să fiu eu un conducător? Cum pot să scot oamenii mei din scalvie, dacă eu mă bălbâi?”
El a încercat să se eschiveze de la ceea ce el a ştiut că a fost munca lui, misiunea lui. Deci, aşa -
Spiritul lucrând prin Gabriel şi Mihail, au plantat idea ca să vorbească fratele lui pentru el, pentru că el
încă fiind în miezul sinelui lui, lui a fost încă frică ca să iasă pe prima linie, încă i-a fost frică ca să fie
curajos şi îndrăzneţ.
Dragă Shaumbra, înţelegeţi ce Moses vă spune vouă?
La un moment dat, Moses s-a dus pe vârful Muntelui Sinai. În meditaţie şi rugăciune el a întrebat
Spiritul pentru a înţelege cum să conducă şi să ghideze pe oamenii lui. Atunci a fost că cele zece Porunci
au fost transmise. Într-un fel, voi puteţi spune că astea nu erau porunci. Astea erau angajamente de la
Dumnezeu...angajamente pentru Moses...angajamente pentru oamenii lui...şi angajamente pentru toţi
umanii pe Pământ.
Este interesant cum bisericile pe care voi le-aţi ajutat să le creaţi au schimbat astea în porunci. Noi o să
vorbim despre asta în câteva minute.
Deci, dragi prieteni, Moses a ajutat să scoată oamenii lui din sclavie. El i-a condus pe ei într-o
călătorie lungă prin deşert, o metaforă minunată...şi parţial adevărată. El i-a condus într-o călătorie lungă,
lungă prin desert prin curăţirea lor proprie, prin nopţile întunecoase proprii a sufletelor lor. El a condus o
rasă întreagă. Moses şi conştienţa Evreilor în acel timp a creat noul stat Israel. Şi voi ştiţi multe despre
restul acestei povestiri.
Moses a ajutat la crearea noilor principii pentru umani în acel timp. El i-a ajutat să înţeleagă cum să
trăiască o viaţă mai bună, şi la fel o viaţă mai bună spirituală. El i-a ajutat să creeze reguli de care au fost
nevoie în acel timp, reguli care au ajutat persoanele care aveau locul lor în comunitate, locul lor în familie
şi locul lor pentru Dumnezeu. El a dat crezare la o naţiune nouă.
Cuvântul lui încă mai are influenţă în întreaga lume, în special la Creştini şi Evrei. Ce Moses a început
4000 de ani în urmă încă mai are o influenţă puternică în lume. Moses a ajutat să aducă în Anul
Cristosului faptul când umanii puteau să aducă divinitatea lor din regatele de afară pe Pământ şi să se
integreze cu partea lor umană. Moses a fost instigatorul , cel care a implementat asta, lucrând cu mulţi
dintre voi.
Da, mulţi dintre voi a-ţi mers cu Moses. Oh, voi a-ţi crezut că el a fost aspru, şi un conducător vechi.
Şi el a fost. El a fost foarte strict câteodată. El a trebuit să fie. El a încercat să vă arată vouă şi la alţii,
calea voastră în divinitatea voastră proprie. A fost foarte dificil câteodată. Conştienţa a fost foarte diferită
atunci, faţă de acum.
După o viaţă lungă şi chiar provocatoare, dar împlinitoare şi răsplătitoare, Moses a părăsit Pământul.
El a văzut că ceva a început să ia loc, ceva schimbări au început să domineze peste pământ. Dar, la fel el
a văzut că a fost un dezechilibu. El a văzut că acolo a fost un alt grup de oameni care erau trataţi ca
sclavi...care erau sclavi aparţinând proprietarilor...care nu au avut nici o scăpare...care nu au avut călăuzi.
Ei au avut nevoie de un mesaj diferit pentru grupul lor. Deci, dragul de Moses a venit înapoi. Dragul de
Moses s-a reîntors pe Pământ, acceptând o altă solicitare, fiind curajos şi îndrăzneţ din nou, şi aşa el s-a
reîntors pe Pământ ca Mohamed.
Moses şi Mohamed...aceiaşi...aceiaşi entităţi. Întrebarea a fost pusă la ultima noastră întâlnire, “Când
va veni Mohamed ca invitat la Cercul nostru Crimson?” Noi trebuie să râdem câteodată, pentru că noi am
ştiut de această vizită. Şi, noi v-am spus atunci că noi avem o mică surpriză pentru voi.
Moses s-a reîntors ca Mohamed ca să creeze Islamul, Islamul de pe pământul din Arabia care a u avut
o karma veche şi care a trebuit să fie eliberată. Ei au avut nevoie de cineva ca să-i călăuzească afară din
puşcăria sufletelor lor.
Moses şi Mohamed au avut o influenţă uriaşă în societate. Deci, imaginaţi cum se simtă el acuma când
vede această dualitate, cînd vede conflictele între Creştini, Evrei şi Islami. Voi poate credeţi că el este
supărat pentru aceste evenimente. Dar, dragi prieteni, el are o mare, mare compasiune pentru umani.
Moses şi Mohamed înţeleg ce se petrece în această lume chiar acuma. El înţelege că umanitatea este în
timpul pentru mari schimbări. El înţelege că religiile care erau potrivite atunci, acum nu prea sânt
potrivite.
Moses vine aici astăzi ca să vă încurajeze în munca voastră. El vă încurajează, dragi prieteni, să staţi la
tufişul arzător şi să auziţi cuvintele Dumnezeului în sinele vostru. El vă încurajează ca să staţi pe munte,
ca şi cum faceţi voi chiar acuma - nu Muntele Sinai, ci Coal Creek Canyon (râsete din audienţă) să
înţelegeţi angajamentele ce Spiritul are pentru voi, angajamentul ce voi aveţi pentru Spiritul vostru.
El vine aici astăzi şi vă roagă să fiţi curajoşi şi îndrăzneţi, aşa cum a fost el. Moses, bălbâitorull, cel
care nu a putut să scoată cuvintele din gura lui, dar a urmat inima lui ca să schimbe lumea întreagă.
Moses, care s-a reântors ca Mohamed ca să ajute să scape un alt grup de oameni din sclavie, să ajute ca să
ridice conştienţa lor, ca să ajute să elibereze acele grupuri de trecutul lor.
Deci este o plăcere să-l avem pe Moses - Mohamed - aici astăzi ca să împărţim acest timp împreună, să
fim în acest moment de Acum.
Noi vă cerem ca să inspiraţi asta înăuntru şi să permiteţi ca energia lui Moses/Mohamed să fie cu voi,
să zâmbească la voi, şi să mulţumească vouă pentru munca pe care voi faceţi. El are empatie şi
compasiune, pentru că el a mers în pantofii voştri de multe ori, călcând teritorii noi, spărgând sisteme
vechi, fiind în adevărul lui.
Moses a spus...(pauză) dargi prieteni, el ne spune că cele Zece Porunci, au fost potrivite, deşi cumva s-
a denaturat, dar astea într-adevăr au fost zece porunci. Dar, Moses ne spune că dacă el ar trebui să scrie
ceva nou pentru Energia Nouă...dacă el ar lucra cu Shaumbra chiar acuma, ar fi o altă serie nouă de
porunci. Iată ce ar scrie Moses/Mohamed ca porunci în Energia Nouă.
Prima şi cea mai importantă, dragi prieteni, Moses spune, “Voi sânteţi la fel Dumnezeu. Voi sânteţi la
fel Dumnezeu”. Onoraţi asta. Acceptaţi asta. Să vă îndrăgostiţi de asta. Simţiţi Dumnezeul în sinele
vostru. Voi la fel sânteţi Dumnezeu.
Numărul 2, Moses/Mohamed spune că trebuie să fiţi în momentul de acum, cu Dumnezeu, Dumnezeul
care este în sinele vostru, Dumnezeul care este în toate lucrurile. Permiteţi vouă înşivă să simţiţi asta. Fiţi
în acest spaţiu. La un moment dat el ar spune, ca să onoraţi Sâmbăta/Duminica, să onoraţi o singură zi.
Oh, a fost o mare problemă în timpul lui ca să oprească oamenii pentru o singură zi ca să simtă Spiritul.
Ce spune el acuma este, “Fiţi în moment cu Spiritul, cu voi înşivă. Simţiţi asta”. Voi nu trebuie să aveţi o
zi separată pentru asta. Voi puteţi să fiţi în dragostea Spiritului în fiecare moment.
Numărul 3, Moses/Mohamed spune, “Onoraţi originea voastră. Onoraţi străbunii voştri. Onoraţi
trecutul vostru”. Voi a-ţi trecut prin multe vieţi şi încarnări ca să ajungeţi la acest punct. Câteodată voi
nici nu vreţi să recunoaşteţi asta, că cine a-ţi fost voi. De ce oare credeţi că uitaţi despre vieţile voastre
trecute? Pentru că voi ascundeţi asta sub carpetă. Voi încercaţi să le ascundeţi. Onoraţi tot ce a-ţi făcut,
chiar şi acele vieţi în care voi a-ţi considerat mizerabile. Onoraţi pe voi înşivă şi trecutul vostru. Aproape
4000 de ani în urmă Moses a spus, “Onoraţi mama şi tatăl vostru”. Acuma el spune, “Onoraţi originea
voastră. Onoraţi cine a-ţi fost. Onoraţi cine sânteţi astăzi, cu adevărat”.
Numărul 4, Moshe spune, “Dragi prieteni, fiţi în adevărul vostru. Fiţi în adevărul vostru totdeauna”.
Umanii evită adevărul. Da, într-adevăr, ei spun minciuni pentru că lor nu le place să vadă adevărul lor.
Acum, fiţi în adevărul vostru. Asta vă va ridica la o nouă conştienţă din sinele vostru. Asta va ajuta pe
voi să simţiţi. Va ajuta ca să înţelegeţi şi chiar să auziţi cuvintele adevărate a divinităţii voastre.
Dacă voi sânteţi în Acum şi în adevărul vostru, dargi prieteni, asta vă dă tot ce doriţi voi. Când
încercaţi să evitaţi adevărul cine a-ţi fost voi în trecut, sau chiar diferite acţiuni de ale voastre în această
viaţă, asta deformează realitatea. Într-un sens, voi trăiţi într-o stare schimbătoare. Voi mergeţi înafara
Acum-lui. Fiţi în adevărul vostru. Fiţi mândri a cine sânteţi voi. Admiteţi toate acţiunile voastre şi luaţi
resposabilitate pentru viaţa voastră. Fiţi în adevărul vostru, dragi prieteni.
Numărul 5, Moshe spune, “Voi sânteţi creatorii. Voi puteţi crea abundenţa voastră în viaţă. Voi
sânteţi creatorii pentru tot ce aveţi în moment. Din nou, luaţi responsabilitate”.
În zilele vechi el ar spune, “Să nu furaţi de la altii. Să nu râvniţi la bunurile vecinilor”. Dar el spune
acum, “Voi sânteţi creatorii. Voi nu aveţi nevoie ce alţii au. Voi puteţi crea pentru voi înşivă...totul...totul
în viaţa voastră”. Să nu vă uitaţi la alţii şi să nu fiţi geloşi despre viaţa altora şi bunurile pe care se pare că
au, pentru că voi nu înţelegeţi într-adevăr problemele prin care ei trec. Fiţi creatorii vieţii voastre proprii.
Să aveţi responsabilitate.
Şi la sfârşit, Moshe spune, “Dragi prieteni, sărbătoriţi viaţa. Respiraţi înăuntru viaţă. Fiţi curajoşi şi
îndrăzneţi. Simţiţi viaţa”. Spuneţi vouă înşivă, “Da, eu aleg viaţă. Eu aleg să trăiesc. Eu aleg să fiu aici
pe această planetă Pământ chiar acum, complet conştient a cine sânt, complet conştient a ce fac eu aici”.
Deci asta este ce Mohamed şi Moses ar scrie pe table acum pentru voi. Este foarte simplu. Poate ei o
să facă un film din asta! (Râsete din audienţă)
Dragi prieteni, energia lui Moses/ Mohamed a venit înapoi pe Pământ chiar acuma foarte puternic. El
o să fie aici pentru o perioadă, în special în timpul tranziţionării pentru biserici. El o să fie aici pentru o
vreme.
Energia lui Moses va continua să fie aici şi da, cel care doar a întrebat în gândul lui - da, într-adevăr au
fost ceea ce au apărut miracole create în acel timp...împărţire în două a Mării Roşii, nu chiar miracol, dar
în acel timp a părut că a fost. Şi, da cei care se minunează - el o să cureţe drumul principal de zăpadă
pentru voi în această noapte. (Această afirmare se referă la căderea abundentă a zăpezii, acoperând drumul
pe care Shaumbra trebuie să meargă înapoi acasă, după această adunare). El o să stea alături de voi. El o
să stea lângă voi şi o să cureţe drumul.
Înainte ca Shoud-ul să înceapă, daţi voie să vorbim pentru un moment despre o noţiune. Noi vă cerem
ca să simţiţi asta. Voi o să aveţi tendinţa să mergeţi foarte intelectual cu asta. Noi vă facem atenţi despre
asta chiar acuma. Şi noi chicotim. Noi vă cerem ca voi să SIMŢIŢI, despre ce o să vorbim noi.
Noi o să vorbim pentru un moment despre Acum-ul Lărgit, Acum-ul Lărgit, şi ce înseamnă implicaţiile
acestuia în viaţa voastră, şi cum este diferit faţă de momentul Acum. Noi vă cerem ca să simţiţi Acum-ul
Lărgit.
Este un potenţial pentru multe discuţii pe tabelul vostru de mesaje în Internet despre Acum-ul Lărgit.
Noi vă cerem ca să fiţi curajoşi şi îndrăzneţi cum Shaumbra intră într-o disecţie foarte complexă şi
detailată la ceea ce spunem noi aici. Reamintiţi la ceilalţi ca să meargă înapoi la SIMŢĂMINTELE lor.
Voi o să înţelegeţi mult mai bine prin simţire, în loc să încercaţi să intelectualizaţi conceptul.
Chiar acuma noi stăm în Acum-ul Lărgit. Asta vă înclude pe voi în acest moment, complet prezenţi
cu noi. Dar, asta este lărgit, pentru că nu sânteţi numai voi umanii stând pe scaunele voastre, sau întinşi
pe canapeaua voastră, sau pe jos. Nu este doar acea porţiune din voi.
Vedeţi, voi vă lărgiţi. Voi vă deschideţi la energia câmpului vostru ca asta să poate să înclude şi alte
lucruri în momentul vostru. Voi încludeţi pe Moses şi eu Tobias, chiar dacă noi sântem o pereche de
bătrâni Evrei morţi. (Râsete din audienţă) Voi ne încludeţi pe noi în momentul vostru de acum.
În Acum-ul Lărgit, voi nu trebuie să părăsiţi corpul vostru, sau realitatea voastră ca să mergeţi în alte
dimensiuni ca să ne vizitaţi pe noi. Voi nu negaţi partea voastră umană sau momentul în care voi staţi.
Dar, voi vă deschideţi energiile voastre. Voi lărgiţi câmpul vostru de energie ca să ne încludeţi pe noi.
Aşa cum voi lărgiţi câmpul vostru energetic, voi la fel încludeţi toate aspectele a cine a-ţi fost voi în
vieţile trecute. Voi încludeţi toate astea în energia de Acum-ul vostru. Aşa cum noi stăm aici chiar
acuma, la mulţi dintre voi nu vă este frică ca să vă deschideţi. Voi sânteţi într-o energie sacră a divinităţii
voastre, şi de familie Shaumbra. Deci aşa voi vă puteţi deschide ca să încludeţi toate experienţele a
vieţilor voastre trecute. Voi puteţi să vă deschideţi şi să încludeţi alte regate.
Este Acum-ul Lărgit pentru că voi sânteţi complet prezenţi. Voi sânteţi punctul de ancorare. Voi
sânteţi punctul focal. VOI sânteţi sursa.
Vedeţi voi, în trecut voi a-ţi fi încercat să părăsiţi momentul vostru de Acum şi corpul vostru. Voi a-ţi
fi încercat să negaţi Acum-ul ca să mergeţi altundeva. Asta este despre ce Moses a vorbit, când el a spus,
“Fiţi în adevărul vostru”. Adevărul vostru este că voi sânteţi umani. Voi sânteţi acum aici. Să nu
încercaţi să plecaţi. Asta este Acum-ul Lărgit.
Acum-ul Lărgit este Energia Nouă. Asta este fizica. Voi puteţi să fiţi complet prezenţi şi totuşi asta
înclude şi altceva. Când vouă nu vă este frică că altcineva vă poate consuma pe voi sau să vă controleze,
atunci voi puteţi deschide câmpul energetic şi să fiţi în Acum-ul Lărgit.
Conştienţa voastră se lărgeşte pe nivelele multi-dimensionale când voi sânteţi în Acum-ul Lărgit.
Energia voastră nu numai se extinde în lumea de trei dimensională a voastră, dar, acum asta trece şi în alte
dimensiuni. Voi intraţi în straturile multi-dimensionale a ceea ce noi numim “spaţiul între spaţii” a
atomilor. Spaţiul între spaţiu este unde voi pătrundeţi în straturile multi-dimensionale.
Noi vă dăm un exemplu scurt ca să vă ajutăm să înţelegeţi. Imaginaţi un lac mare, mare. Lacul este
frumos, înconjurat de munţi. Lacul este foarte frumos şi este foarte calm. Este ca oglinda.
Voi puneţi barca voastră la ţărm la capătul lacului. Voi mergeţi cu barca voastră în linie dreaptă,
îndreptându-vă pe ţărmul celălalt. Dar, asta este un ţărm pe care voi nu puteţi vedea. Voi vă gândiţi că
este acolo.
Voi conduceţi barca cu viteză mare, pe apa ca oglinda. Aşa cum vă uitaţi înapoi voi vedeţi dâra pe care
lasă barca. Voi vedeţi valurile care au fost create de mişcarea bărcii.
În acest metafor, valurile lăsate în urma voastră sânt ca toate experienţele vieţilor voastre în trecut. Voi
a-ţi creat ceva. Voi a-ţi creat mişcări, aici reprezentat de valuri. Valurile i-au forma vieţii şi energiei lor
proprii.
Aşa şi energiile vieţilor voastre din trecut i-au identitatea lor proprie. Ele nu sânt creatoare ca şi voi.
Dar vieţile voastre din trecut continuă să trăiască. Noi am vorbit despre asta mai demult. Când voi îi
eliberaţi pe ei, ei atunci merg pe planuri cosmice şi continuă o viaţă a lor proprie. Valurile în spatele
bărcii reprezintă experienţele voastre şi tot aşa toate energiile trecutului vostru.
Acum când voi mergeţi în Acum-ul Lărgit în care sânteţi acum, barca se opreşte. Barca se opreşte, dar
valurile continuă. Ele au o viaţă de a lor proprie. Ele vin înapoi şi se intersectează cu barca. Ele vin
înapoi. Valurile vin înapoi şi se intersectează cu barca.
În Acum-ul Lărgit, voi nu sânteţi numai pe suprafaţa lacului, dar voi sânteţi la toată adâncimea lacului.
Voi nu sânteţi doar o barcă pe suprafaţa apei, dar voi sânteţi ca şi un submarin în adâncimea apei. Vedeţi
voi, în timp ce voi gândiţi că trăiţi o viaţă liniară, au fost multe lucruri ce s-au întâmplat pe alte nivele.
Lacul este foarte, foarte adânc. Ce creaţi voi este mai mult decât un val pe suprafaţă. Voi a-ţi
schimbat toate lucrurile în univers. Voi însă a-ţi văzut asta doar pe suprafaţă. Voi a-ţi văzut doar
valurile. Voi niciodată nu a-ţi văzut ţărmul sau ce a fost la adâncimea apei.
În Acum-ul Lărgit în care staţi acum, voi aveţi un acces plin la toată adâncimea lacului, la toate
experienţele care au fost create pe suprafaţa valurilor. Astea toate vin înapoi la voi. Nu este nevoie acum
ca să treceţi lacul cu barca voastră.
Totul vine la voi...totul...totul. Acum-ul Lărgit include toate energiile din trecut, toată munca pe care
voi a-ţi făcut inter-dimensional. Asta vine înapoi la voi. Asta vine înapoi la voi.
Voi o să ajungeţi să realizaţi multe lucruri. Voi o să ajungeţi să înţelegeţi aceste lucruri pe care voi
numiţi Tulburare Multiplă Personală. Voi o să înţelegeţi că astea erau aspecte din voi înşivă.
Mulţi dintre voi experienţează acum lucruri ca Tulburare Multiplă Personală. Voi vă gândiţi că ceva se
petrece în mintea voastră. Voi aveţi simţăminte. Voi aveţi viziuni şi imagini din trecut de la aspectele
voastre înşive din nivelele multi-dimensionale. Astea vin la voi. Nu este nimic rău cu asta. Staţi conectaţi
în momentul de Acum Lărgit şi voi o să înţelegeţi despre ce este vorba.
Voi o să vedeţi lucruri ce se întâmplă vouă şi asta o să vă facă să vă scărpinaţi pe cap, poate vedeţi o
maşină cu un număr anumit de înregistrare, de exemplu, voi o să vă vedeţi că sânteţi într-un accident de
maşină cu acel număr de înregistrare, şi apoi voi vă găsiţi deodată pe partea cealaltă a străzii cu faţa în
direcţia bună a traficului, complet în siguranţă. Voi v-aţi mirat că ce s-a întâmplat cu acel moment
“pierdut”. Nu au fost îngerii care au făcut asta. A-ţi fost voi. A-ţi fost voi în Momentul Lărgit, în care a-
ţi ales un potenţial diferit.
Noi o să vorbim despre Acum-ul Lărgit, implicaţiile acestuia şi cum afectează viaţa voastră în
următoarele întâlniri de Shaumbra. O să intrăm în mai multe detalii.
În acelaşi timp, noi ştim că câţiva dintre voi îşi notează asta, încercând să gândească şi să afle cum este
asta. Dragi prieteni, simţiţi asta. Simplu simţiţi asta. Fiţi în Momentul Lărgit. Într-adevăr, totul vine la
voi. Totul vine la voi. Asta este fizica Energiei Noi.
Acum, dragi prieteni, este timpul pentru Shoud. Este timpul ca să aduceţi toate energiile voastre
împreună. Este timpul ca să vorbiţi într-o singură voce. Este timpul pentru Moshe şi pentru mine ca să
stăm liniştiţi şi să vă ascultăm. Să stăm aici şi să auzim cuvintele voastre...să simţim dragostea voastră
care emanează din voi.
Noi luăm un moment ca să schimbăm energiile. Şi lucrul următor ce voi auziţi, o să fiţi voi.
Şi, dragi prieteni, înainte ca să începem aici...să fiţi curajoşi. Deschideţi-vă. Adăugaţi energia voastră
la Shoud.
Shoud: Noi sântem Shaumbra. Noi sântem o familie. Noi sântem familie prin lume şi univers. Noi
sântem o voce şi multe voci în această zi.
Noi ne bucurăm să avem pe Moshe şi Mohamed şi Tobias aici cu noi. Ne dă o mare bucurie să vorbim
din inima noastră şi din simţirile noastre. Ne dă o bucurie să ne exprimăm în căile Energiei Noi.
Luna trecută când ne-am adunat în Shoud, noi am vorbit despre iluzia puterii, şi despre faptul că într-
adevăr nu este putere. Într-adevăr este numai energie. Noi lucrăm cu energie. Noi creăm energie.
Cu această nouă înţelegere noi ştim că în înăuntrul Momentului Lărgit, în înăuntrul realităţii noastre,
nu este lumină şi întuneric. Nu sânt forţe care lucrează împotriva unui altuia. Acum, elementele lucrează
împreună pentru fiecare.
Cu această înţelegere, noi putem vindeca. Noi putem balansa corpul nostru fizic. Dacă avem boli în
înăuntrul nostru, acum aceastea lucrează cu elementele care încearcă să vindece pe noi, forţele imune,
părţile biologiei noastre care încearcă să se repare.
Noi nu avem două forţe în înăuntrul nostru, care se luptă înainte şi înapoi. Este doar una. Asta
lucrează împreună în comun. Astea toate lucrează împreună să ne ţină în balanţa Energiei Noi.
Noi nu trebuie să ne îngrijorăm că ne molipsim de nişte germi sau boli de la alţi oameni. Noi putem să
fim într-un birou unde toţi sânt răciţi şi noi nu trebuie să ne îngrijorăm că primim asta de la ei. Noi ne
deschidem şi permitem la toate energiile să intră în realitatea noastră, în viaţa noastră, chiar şi în corpul
nostru, pentru că odată ce vin în corpul nostru, atunci toate energiile lucrează împreună. Ele se combină
în Noua Energie pentru o întreagă nouă balanţă.
Nu este putere în gripă sau putere în corpul nostru de a se vindeca singur. Asta a fost o iluzie. Acum
totul intră în unitate şi se împreunează. În Momentul Lărgit noi ne întinerim pe noi înşine. Ca Shaumbra,
noi realizăm că noi nu trebuie să ne luptăm cu nimic. Noi nu trebuie să luptăm cu ceea ce noi considerăm
energii întunecoase, energii de boli, energii care nu sânt sănătoase, pentru că astea erau nişte iluzii.
Noi nu trebuie să ne îngrijorăm despre emoţii dezechilibrate, emoţii întunecoase, pentru că acum toate
emoţiile noastre lucrează împreună. În trecut noi totdeauna ne-am luptat cu demonii noştri, sau cu
întunericul nostru. Asta a fost potrivit pentru că ne-a dat energie ca să continuăm să ne mutăm în călătoria
noastră.
Dar acum, eliberând iluzia puterii, eliberând judecata despre lumină şi întuneric, toate aceste lucruri
pot lucra împreună. Noi putem fi creatori şi să alegem realitatea noastră, şi toate energiile o să suporte
acea alegere a noastră.
Noi nu trebuie să ne îngrijorăm despre vibraţiile negative de la alţi oameni că ne afectează pe noi.
Astea pot veni în câmpul nostru energetic, aceste simţăminte negative, aceste aspecte negative care vin de
la alţii. Astea nu trebuie să ne pună jos. Asta este doar energie şi asta ne poate hrăni. Noi putem fi
balansaţi. Noi putem fi plini cu compasiune şi dragoste chiar în mijlocul unui grup mare de oameni care
sânt supăraţi şi abătuţi.
Eliberând iluzia puterii noi ne deschidem la un întreg regat nou de energie care suportă alegerile
noastre ca creatori. Noi putem aduce orice energie în fiinţa noastră. Este o transmutare care ia loc. Este
un proces care aduce totul împreună pentru a suporta dumnezeul ce sântem noi.
Luptând cu întunericul, aşa cum am făcut, noi am dat putere la întuneric. Întunericul încercând să
anihileze lumina, asta a dat la lumină doar speranţă şi putere.
Noi acuma eliberăm judecăţile despre energie. Noi eliberăm iluzia puterii în aşa fel ca astea să poate
să lucreze împreună.
Ca să ne vindecăm pe noi înşine, noi ne deschidem la tot. Ca să vindecăm corpul nostru, noi permitem
la toate energiile să vină înapoi împreună. Într-un fel, putem spune că nu avem nevoie de antibiotice. Noi
nu avem nevoie de aceste lucruri ca să încercăm să curăţim negativitatea. Noi acceptăm şi noi apreciăm
toate energiile care intră.
Prin munca pe care o facem cu Sfântul Germaine, noi devenim transmutatori. Noi devenim
schimbători de energii. Noi eliberăm acuzaţiile vechi pe elemente de lumină şi întuneric în aşa fel ca
amândouă să fie potrivite. Amândouă lucrează pentru noi ca creatori.
Aşa este că noi schimbăm lumea din sinele nostru. Noi schimbăm lumea prin reunirea energiilor şi
acceptarea ce este potrivit. Noi ne schimbăm vieţile noastre luînd responsabilitate pentru toate aspectele
din trecut. Noi luăm responsabilitate chiar dacă corpul nostru este într-o boală şi noi permitem pe noi
înşine să transmutăm asta în vindecare. Noi luăm responsabilitate pentru orice dezechilibru în emoţii.
Noi permitem pentru forţele opuse în mintea noastră să vină împreună în unitate, nu ca una să fie
sclavă celeilalte sau să se anihileze una pe cealaltă, dar lucrând în armonie, împreunându-se într-un dans
nou, lumină şi întuneric care se împreunează creând o Energie Nouă, energia a treia.
Puterea a fost o iluzie. Este doar energie.
Noi sântem Shaumbra. Noi sântem călători. Noi sântem creatori. Şi aşa este.
(Pauză, în timp ce Cauldre se prepară ca Tobias să se întoarcă)
Tobias: Eu, Tobias şi Moshe ne reîntoarcem. Da, noi avem nişte întâlniri interesante. Voi poate nu a-
ţi crezut că voi o să puteţi vedea asta în viaţa voastră când voi o să puteţi sta o zi cu Yeshua, în ziua
următoare cu Moshe şi toţi ceilalţi pe care noi am adus aici. Dar, dragi prieteni, voi atrageţi aceste
energii. Voi atrageţi interesul îngerilor cu munca pe care o faceţi.
Noi vă spunem mereu şi mereu, şi noi o să continuăm să vă spunem mereu şi mereu - că noi vă
onorăm. Voi sânteţi fiinţe mari. Voi nu vedeţi dedesubtul, de la suprafaţa lacului. Voi nu vedeţi ceea ce
voi într-adevăr faceţi. Voi aveţi tendinţa să vă uitaţi înapoi şi să spuneţi, “Tot ce am făcut a fost că am
creat valurile” (Râsete din audienţă)
Ceea ce a-ţi făcut voi, astea au schimbat ţesutul conştienţei umanilor. Voi a-ţi schimbat la fel ţesătura
conştienţei universului. De aceea este că noi sântem totdeauna onoraţi ca să împărţim dragostea noastră
cu voi, să aducem pe îngerii şi pe Maeştri aici. Noi vă onorăm ca şi pe Maeştri adevăraţi a Energiei Noi.
Într-adevăr, noi vă cerem ca voi să fiţi îndrăzneţi în viaţa voastră. Ieşiţi afară din ascunzătoare, dragi
Shaumbra. Ieşiţi afară şi jucaţi-vă. Ieşiţi afară şi creaţi. Ieşiţi afară şi să fiţi o rază de lumină pentru alţii.
Noi vă iubim mult. Şi noi continuăm să fim cu voi.
Shaumbra, îngerii cei mai mari ai universului vă privesc. Ei vă iubesc şi vă suportă în această călătorie
incredibilă. Voi nu sânteţi niciodată singuri.
ŞI AŞA ESTE

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE


“SHOUD 8: ILUZIA PUTERII II” - ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPSUNSURI
1 MARTIE 2003

Tobias: Şi aşa este, dragi prieteni, că noi continuăm cu energia din această zi, în această adunare de
Shaumbra, şi în acest timp de mutare în Energia Nouă.
Este o mare onoare că Moses este aici astăzi, şi că împartă acest spaţiu cu voi. El a fost un pionier în
timpul lui, creând căile noi, creând înţelegerea nouă, creând regulile de care au fost nevoie în acel timp.
Voi nu aveţi nevoie de reguli în timpul vostru...singura regulă este ca să urmaţi inima voastră, să urmaţi
simţămintele voastre şi să aveţi încredere în divinitatea voastră proprie.
Una dintre lucrurile pe care dragul de Moses a încercat să întroducă pentru oamenii lui a fost conecţia
lor la Spirit, ceva ce a luat mii şi mii de ani pentru a face asta. Este ceva ce voi Shaumbra, faceţi acum în
viaţa voastră. Voi vă conectaţi la Spirit, vă conectaţi la divinitatea voastră.
În zilele lui Moses, idea că şi “VOI LA FEL SÂNTEŢI DUMNEZEU”, a fost aşa de străin, încât
cuvintele nici nu puteau să fie rostite, pentru că au fost puteri - da, într-adevăr - puteri - asta ar fi putut să
pună un sfârşit la asta. Idea că sânteţi divini, că voi sânteţi aici într-o călătorie sacră, nu ar fi putut
nicicum discuta.
Multe din poruncile pe care le-a primit Moses au fost ca şi ceea ce auziţi voi astăzi...”onoraţi părinţii
voştri”, “să nu ucideţi”,”să nu furaţi”,”să nu doriţi bunurile vecinilor”. Dar, ce Moses a primit pe vârful
muntelui a fost acordul şi angajamentul şi încrederea , asigurarea de la Spirit că îngerii erau cu el.
Ceea ce a auzit el în acea zi în vârful muntelui, a fost angajamentul pentru Tot Ce Este, şi a fost un
scop, şi a fost o înţelegere. A fost o mişcare de energie în univers. A fost un angajament de la Spirit ca să
fie mereu acolo.
A fost un angajament, ceea ce a fost dat lui Moses pe munte că într-adevăr nu este moarte, că este
simplu o tranziţie. Este simplu o schimbare. Este simplu o experienţă.
Ce a fost dat lui Moses, a fost un angajament de la Spirit, de a iubi totdeauna toţi îngerii. A fost un
angajament ce a fost dat lui Moses, că Spiritul va veni la fiecare într-o zi, că voi nu a-ţi fost pierduţi că voi
nu a-ţi fost uitaţi. A fost un angajament de la Spirit de a vă onora pentru munca ce faceţi.
A fost un angajament de la Spirit că într-o zi asta să fie născut în înăuntrul vostru în timp ce sânteţi în
forma umană, în timp ce voi staţi în Momentul Divin. A fost un angajament că Spiritul să fie acolo
pentru suport, dragoste şi onoare.
A fost angajamentul adevărat ceea ce a fost dat lui Moses. Astea erau intrepretate mai târziu într-un fel
în care oamenii să poate să înţeleagă, erau interpretate ca nişte porunci.
Acum permiteţi-vă să SIMŢIŢI energia angajamentului Spiritului lui Moses. Simţiţi angajamentul de
la Spirit. Oh, voi vorbiţi despre simţire. Voi vorbiţi despre ceva ce deschide pe voi şi atinge inima
voastră. Simţiţi energia adevărată a ce a fost dată lui Moses în acea zi, angajamentul de la Spirit că
întotdeauna asta să fie cu voi.
De aceea este că noi spunem mereu şi mereu, “Voi nu sânteţi niciodată singur”. Spiritul are
angajamentul să fie cu voi şi în voi.
Dragi prieteni, voi a-ţi spus în Shoud despre un nou aspect a iluziei puterii. Iluzia a fost că, acolo au
fost două forţe separate luptându-se în voi, luptându-se pentru a avea control, una încercând să cucerească
pe cealaltă. Aşa cum voi a-ţi exprimat în Shoud, nu este nevoie pentru această luptă.
Cum vă vindecaţi pe voi înşivă? Voi permiteţi energiilor să lucreze împreună. Voi ştiţi dragi prieteni,
toate aceste energii au un ţel comun. Toate astea caută rezolvare spirituală,realizare divină. Aveţi
încredere în voi înşivă că tot ce este în biologia voastră, în mintea voastră, în emoţiile voastre şi spiritul
vostru, caută realizare divină.
Daţi drumul la asta pentru un moment. Eliberaţi. Asta a fost ce Moses/Mohamed a încercat să spună
oamenilor Islamului. Islam înseamnă “eliberare” şi “capitulare”. Eliberaţi. Asta a trebuit să fie
prezentată într-o cale diferită în acel timp, în felul în care oamenii să poate să audă, să înţeleagă şi să
accepte sinele în fiinţa lor. Multe mesaje ce au fost spuse mii de ani în urmă, sânt foarte relevante astăzi,
sânt o parte din realizarea conştienţei voastre în acum, decât în mii de ani în urmă.
Aveţi încredere în divinitatea voastră proprie şi să ştiţi că toate aceste energii lucrează împreună.
Eliberaţi conştienţa dualităţii că voi puteţi da doar lumină...sau că puteţi fi doar întuneric şi că astea două
nu pot lucra împreună. Priviţi cum se vindecă corpul vostru. Priviţi cum mintea voastră intră într-o nouă
balanţă. Priviţi cum deveniţi divini, şi creatori. Aveţi încredere în voi înşivă.
Să ştiţi că totul în sinele vostru caută realizare divină. Câteodată voi încercaţi să controlaţi procesele în
corpul vostru prin mintea voastră. Voi gândiţi că dacă mintea voastră nu spune la corpul vostru ce să facă,
atunci corpul o să meargă într-o direcţie greşită că asta o să lucreze împotriva voastră.
Voi reţineţi asta în mintea voastră. Vouă vă este frică să deschideţi câteva cămăruţe micuţe în mintea
voastră. Vouă vă este frică de scheletul vostru. Astea erau simplu experienţe din trecut. Chiar şi cea mai
întunecoase experienţe din cele întunecoase pe care a-ţi avut, au fost pentru realizarea divină. Astea v-au
ajutat să obţineţi noi înţelegeri şi până la urmă noi energii.
Puteţi voi să aveţi încredere în voi înşivă orbeşte? Puteţi avea încredere în divinitatea voastră la miezul
fiinţei voastre? Noi nu vă cerem să aveţi încredere în nişte dumnezei pe care i-au creat nişte religii, un
dumnezeu cu o barbă albă, care stă în cer, şi vă judecă. Noi nu vă cerem să aveţi încredere într-un
dumnezeu pe care voi nu cunoaşteţi şi nu puteţi identifica. Asta ar fi prostesc.
Noi vă cerem să fiţi curajoşi şi îndrăzneţi. Aveţi încredere în voi înşivă şi în divinitatea voastră. Aveţi
încredere că fiecare aspect din voi, fiecare viaţă din trecut şi fiecare aspect multi-dimensional, totdeauna
s-a îndreptat spre realizarea divină. Realizarea divină vine când sânteţi în Momentul Lărgit. Barca nu
trebuie să treacă lacul, niciodată.
Puteţi să aveţi încredere în voi înşivă atât de orbeşte că voi puteţi să întineriţi corpul vostru, şi că voi
puteţi să aduceţi abundenţă vouă înşivă? Puteţi să aveţi acea încredere adâncă în voi?
Moses vine în această zi. Mohamed vine în această zi să dea sunetul pentr-u o nouă eră, pentru
Energia Nouă, să recunoască pe voi pentru munca ce faceţi, şi vă cere ca să continuaţi asta. Staţi aici pe
Pământ. Continuaţi munca. Fiţi învăţătorii. Ieşiţi afară din cutie. Aveţi încredere în voi înşivă.
Cu asta, noi avem plăcerea să răspundem la întrebările voastre.
Întrebarea de la Shaumbra 1: Eu nu simt bucurie, poate câteva momente câteodată. Eu simt că eu sânt
pe o plută de emoţii. Şi, eu mă simt singură în asta. Eu am doi băieţi care au 8 şi 10 ani, şi eu simt că şi ei
au acest efort. Acest an este mai greu decât celălalt. Poţi să mă ajuţi să înţeleg ce se petrece cu mine şi
băieţii mei?
Tobias: Într-adevăr, tu şi băieţii tăi sânteţi Shaumbra. (Pauză de la Tobias ca şi cum el ar fi terminat de
răspuns. (râsete)
Tu ai fost de acord cu o călătorie foarte dificilă. Tu ai fost de acord ca să foloseşti această viaţă pentru
ascensiunea ta. Tu ai fost de acord să opreşti traversarea zgomotoasă a bărcii pe lac şi să creezi valuri,
creând o viaţă nouă, creând experienţe noi. Tu ai ales să aduci toate astea împreună în această viaţă. Asta
este dificil. Asta nu este - cum să spun - slab de inimă. Shaumbra voi sânteţi tari. Dragi prieteni, dragi
prieteni, asta este o călătorie dificilă. Asta este.
Într-un sens, este similar cu starea de conştienţă a lui Moses şi pentru oamenii lui când ei au fost în
desert pentru 40 de ani. Ei au cărat divinitatea lor pentru 40 de ani, încercând să găsească un loc de
odihnă. Asta este un metafor. O parte din asta s-a întâmplat într-adevăr. Dar, asta a fost un metafor.
Tu şi toţi Shaumbra din toată lumea, voi treceţi prin multe lucruri. Voi treceţi printr-un proces de
schimbare care este foarte dificil. Voi treceţi de la Vechi la Nou.
Cum puteţi să creaţi bucurie în viaţa voastră? Uitaţi-vă la tot ce a-ţi făcut. Permiteţi ca să simţiţi asta.
Staţi în Acum. Staţi în Moment. Permiteţi ca să simţiţi asta. Asta o să vină, puţin câte puţin, dar o să
vină. Voi treceţi printr-un proces de moarte în aşa fel ca voi să puteţi fi renăscuţi...diferiţi, acum...în acest
timp divin.
Pentru tine în special, tu încerci aşa de tare chiar acuma. Tu încerci prea tare. Noi vedem asta. Este
mult efort în mintea ta. Tu te miri de ce nu sânt lucrurile aşa cum ai planificat să fie. Dar, planurile tale au
fost Vechi.
Asta este nou. Stai în moment. Respiră adânc. Astea sânt unelte simple, unelte simple. Noi ştim că
sânt mulţi Shaumbra care gândesc, “Nu, nu se poate să fie aşa de uşor. Eu nici nu vreu să încerc asta,
pentru că asta sună aşa de uşor”. Dar, asta este. Astea sânt uneltele pe care voi v-aţi dat vouă înşivă.
Aşa cum voi treceţi prin procesul de transformare, voi o să găsiţi bucurie. Voi o să simţiţi bucurie.
Asta nu o să fie ca şi o bucurie nesinceră pe care a-ţi avut în trecut. Asta o să fie o nouă bucurie, plin de
compasiune, dragoste şi înţelegere adevărată.
Întrebarea de la Shaumbra 2: În numele tuturor care ne-am îngrăşat ca să ne protectăm...acum că
Energia Nouă este aici, mi se pare că eu voi folosi asta ca să pierd din greutate, să devin sănătos. Şi asta
nu merge aşa, deci eu aş vrea o sugestie de la tine.
Tobias: Noi îţi spunem glumând, “Mănâncă ciocolată” (Râsete)
Shaumbra 2: Eu mănânc. Asta este problema. (Mai multe râsete).
Tobias: Greutatea a fost o problemă pentru mulţi dintre voi. Asta a fost o protecţie aşa cum spui.
Dar, acum tu poţi să eliberezi asta. Tu poţi să spui la corpul tău că numai este nevoie de protecţie
niciodată. Tu poţi să eliberezi asta.
Încă mai este o frică asociată cu asta. Voi gândiţi că dacă voi eliberaţi asta, voi o să fiţi foarte
vulnerabili. Oh, da, voi o să fiţi. Voi o să fiţi vulnerabili, dar vulnerabili la simţiri noi, vulnerabili la alţi
oameni, vulnerabili la toate aceste lucruri. Dar, asta nu trebuie să te afecteze pe tine. Asta nu trebuie să te
domine.
Spune corpului tău că este timpul pentru eliberare. Este timpul pentru o cedare. Este timpul pentru -
cum să spun, aşa cum Moses ar spune - este timpul pentru Islam-ul corpului vostru, să eliberaţi ceea ce
numai vă serveşte.
Puneţi energia voastră în mâncare înainte ca să mâncaţi asta. Voi o să înţelegeţi care este balanţa
potrivită în baza momentului cu moment. Voi nu trebuie să aveţi acele diete scrise care vă spun exact ce
să mâncaţi şi când să mâncaţi. Asta este de zi cu zi, moment cu moment.
Sânt zile când corpul vostru o să aibă nevoie de mai mult zahăr. O să fie alte zile când o să aveţi
nevoie de mai multe proteine. Corpul vostru o să spună. Voi o să simţiţi asta. Asta o să facă
cumpărăturile voastre puţin,încurcate. Dar asta este.
Din nou, noi ştim că noi recurgem la cele mai simple unelte, dar astea sânt efective. Inspiraţi asta
înăuntrul. Inspiraţi asta în biologia şi corpul vostru. Simţiţi asta de sus în jos. Spuneţi corpului vostru că
poate să elibereze asta. Este o memorie care se construieşte în toate celulele şi ţesăturile care spun;
“Protectează. Depozitează. Depozitează. Poate o să avem zile dificile, deci trebuie să depozităm
mâncarea. Noi trebuie să ne protectăm pe noi înşine”.
Este ca şi în armată care se prepară pentru o luptă. Ei se baricadează, construiesc ziduri. Asta este ce
voi toţi a-ţi făcut. Spuneţi vouă înşivă, “Nu este nici o bătălie”. Spuneţi vouă înşivă, “Voi puteţi elibera
acum”. Inspiraţi asta înăuntru. Inspiraţi asta şi simţiţi asta. Voi o să vedeţi asta că o să plece. Voi o să
vedeţi asta că pleacă. Corpul vostru vrea să elibereze asta mai mult ca orice.
Noi ştim că Shaumbra vrea ca noi să spunem o dietă magică. (Râsete) Dar, magia este în respiraţie şi
în moment. Corpul vostru, când se simte în siguranţă...corpul vostru va elibera. Dacă nu eliberează
excesul, dacă încă mai depozitează, şi vă protectează, mergeţi în corpul vostru şi întrebaţi de ce continuă
să facă asta. Întrebaţi de ce vrea să facă încă asta. Asta o să spună vouă nişte lucruri interesante. Corpul
vostru ştie cum să se regleze însuşi. Asta înseamnă încredere. Corpul ştie cum să se regleze pe el însuşi,
dacă voi permiteţi asta. Dar, dacă voi întotdeauna vă gândiţi că o să vină un timp dificil, gândind că viaţa
este grea, gândind că voi întotdeauna sânteţi vulnerabili la alţii...asta o să facă cel mai bun lucru pentru
voi, o să depoziteze şi o să vă protecteze.
Deschideţi-vă şi respiraţi. Inspiraţi divinitatea voastră. Greutatea din corp va pleca.
Întrebarea de la Shaumbra 3: Tobias, poţi tu să clarifici pentru noi diferenţa între karma Energiei
Vechi, şakra cu şapte colţuri şi Energia Nouă fără karma şi câmpul unificat? Este oare o diferenţă când
lucrăm cu cei care se trezesc? Înseamnă că câmpul unificat este o şakră mare conectată la toate?
Mulţumesc.
Tobias: Într-adevăr, în Energia Veche au fost şapte şakre fizice şi cinci şakre eterice. Astea au fost
potrivite în timp. Aceste şakre se unifică aşa cum vă mutaţi în Energia Nouă. Voi numai trebuie să
segmentaţi părţile din voi.
Când umanii încep procesle lor de trezire, aici apare o schimbare în aceste energii. Asta poate să
cauzeze discomfort fizic - asta este faptul că corpul are dureri. Aşa cum centrele energetice se reunesc
într-una, asta este cumva un timp dificil prin care voi treceţi.
Pentru voi care sânteţi lucrători energetice, pentru voi vindecători, observaţi diferenţa între cineva care
încă mai are şakrele independente şi cineva care are un sistem de şakre unificată. Modalitatea de
vindecare pe care voi folosiţi pentru ei o să fie diferit.
Voi acuma vă integraţi pe voi înşivă complet. Voi integraţi trecutul vostru. Voi integraţi totul în viaţa
voastră curentă. Voi a-ţi ales această viaţă ca să fiţi “ascendenţi desemnaţi” pentru tot sufletul vostru.
Voi vă unificaţi toate experienţele trecutului vostru.
În trecut, fiecare viaţă a voastră a fost independentă şi separată cu puţină conecţie între ele. A fost ca şi
cu şakrele voastre , independente şi separate. Acum, dragi prieteni, astea toate se unesc împreună. Asta
este Noua Energie - când astea se împreunează. Este mult mai uşor pentru vindecători să lucreze cu aceste
şakre unificate.
Întrebarea de la Shaumbra 4: Tobias, eu sânt foarte fericit că tu ai venit înapoi în viaţa mea. Întrebarea
mea este - eu încerc să înţeleg divinitatea cu mintea mea, eu ştiu asta. Întrebarea mea este - noi încercăm
să ne integrăm...divinitatea noastră este în sinele nostru. Asta a fost într-un cocon în sinele nostru pentru
milioane şi bilioane de ani. Şi acum noi ne integrăm, ne trezim, şi ne ţinem divinitatea noastră. Când noi
sântem pe partea cealaltă a voalului - întrebarea mea este...este divinitatea noastră trezită atunci când
sântem pe partea cealaltă? Este asta o parte din noi? Şi când noi venim înapoi, trebuie să facem totul de
la început, iarăşi în cocon şi atunci se trezeşte din nou? Eu întreb...este divinitatea ta trează în timp ce tu
eşti unde eşti acuma? (Râsete din audienţă)
Tobias: Noi sântem încântaţi cu întrebarea ta. Noi îţi dăm un răspuns simplu la întrebarea ta
complexă?
Când voi veniţi înapoi pe partea noastră a voalului, nu, divinitatea voastră nu iese automatic din ce noi
am numit cocon ca să fie cu voi.
Pentru faptul că eu Tobias, sau Moses, sântem înapoi pe această parte a voalului, într-adevăr noi nu
avem acces la divinitatea noastră în plin. De aceea este că noi vă onorăm pentru munca pe care voi faceţi.
Aşa cum voi integraţi, aşa cum permiteţi pentru acea porţie dumnezeiască a voastră să vină în realitatea
şi momentul vostru, aşa voi daţi voie ca asta să se nască, şi permiteţi ca să vină afară din cocon. Voi
asiguraţi un mediu sigur pentru ca divinitatea voastră să iasă afară. Asta la fel schimbă şi afectează
accesul nostru la divinitatea voastră.
Aşa cum am spus înainte, voi sânteţi cei care mergeţi prima dată. Voi sânteţi care vă integraţi prima
dată. Când voi faceţi asta, când voi aduceţi Casa eternă la voi, asta schimbă tot universul. Asta schimbă
tot universul.
Deci, asta este dificil pentru că mulţi dintre voi cred acum că ei nu au acces la divinitatea lor pe partea
noastră, oare asta este bine sau rău? (Râsete din audienţă) Aici pe partea noastră a voalului - aşa cum voi
puteţi simţi, pentru că voi a-ţi fost aici de multe ori - noi avem o înţelegere diferită. Noi avem o privire
generală a lucrurilor. Noi am lărgit simţămintele şi intuiţiile noastre. Noi am lărgit cunoştinţa şi
înţelepciunea din cauza acelor priviri generale. Dar totuşi, toţi îngerii lucrează spre a permite ca
divinitatea noastră să iasă afară.
Este o diferenţă între divinitate şi inteligenţă. Este o diferenţă între divinitate şi cunoaştere sau
înţelepciune. Este foarte dificil de descris. Dar, divinitatea este foarte specială, şi nu este nimic la ceea ce
voi v-aţi gândit că este. Câteodată voi căutaţi asta în locuri neobişnuite. Dar, este gata să vină afară din
înăuntrul vostru.
În esenţă noi vă permitem să înţelegeţi că ceea ce faceţi, adică aducând divinitatea voastră, înseamnă
că aduceţi Casa la noi toţi. Noi vă mulţumim.
Întrebarea de la Shaumbra 5: Eu sufăr de fobia socială. Mie îmi este frică să mănânc şi să beau în
prezenţa altor oameni. În aceste situaţii eu de multe ori sânt în tensiune şi exagerare şi mie îmi este frică
că eu aş putea să tremur, să vibrez sau să mă scutur...eu nu prea găsesc cuvântul Englez potrivit. Ce pot să
fac?
Tobias: Este despre ce am vorbit noi mai înainte în discuţiile noastre. Mulţi dintre voi v-aţi ascuns pe
voi înşivă pentru mult timp. Voi v-aţi retras pur şi simplu din societate pentru multe vieţi. Acum voi
veniţi înapoi în societate în această viaţă şi voi nu sânteţi obişnuiţi să performaţi funcţiuni “personale” în
public. Voi la fel a-ţi fost implicaţi în grupuri în trecut care au avut un regim foarte strict de a mânca, şi a
bea. Deci, toate aceste lucruri vin afară şi voi vă treziţi că aveţi ceea ce numiţi fobia socială.
Cum să eliberez asta? (Pauză de la Tobias) Noi ne consultăm puţin aici. Răspunsul ce am primit de la
divinitatea ta proprie şi de la cei care lucrează cu tine este, “să nu te provoci pe tine însăţi în aceste
situaţii. Să nu te pui pe tine în aceste situaţii” Este o parte din tine care de fapt culege beneficiul ca tu să
mănânci singură. Da, asta poate să fie dificil, în special cu prieteni şi familie. Dar, pur şi simplu să fi
mulţumit aşa cum este asta. Tu te pedepseşti pe tine însăţi prea tare.
În timpul potrivit tu o să te simţi mult mai comfortabil cu asta. În acelaşi timp, simplu acceptă asta
despre tine însăţi, onorează-te pe tine însăţi. Noi ştim că asta nu este răspunsul direct la întrebarea ta.
Dar, dragă, acceptă asta chiar acuma. Este un scop pentru asta.
Întrebarea de la Shaumbra 6: Eu am o întrebare despre donarea de sânge şi celule. Când eu fac asta,
sigur, sângele este scos afară din venă, se procesează printr-o maşină. Şi eu am un prieten care este foarte
îngrijorat de curăţire efectivă a maşinii între donaţii. Poate că este o posibilitate de a culege un fel de
boală, dacă ei nu curăţă maşina între donaţii. Deci, eu aş vrea a doua opinie.
Tobias: Dă ne voie să întrebăm a treia opinie. Cum te simţi tu despre asta?
Shaumbra 6: Am ştiut că tu ai să mă întrebi asta! De aceea este că eu întreb asta din partea prietenului
meu. Eu simt că a dona sânge este darul vieţii mele. Deci, eu nu sânt îngrijorat de asta. Dar, eu vreau a
doua opinie...a treia...a patra...a cincia.
Tobias: Aşa cum a fost discutat astăzi în Shoud, chiar bacteria sau ce consideraţi energie negativă sau
boli, se pot pune la muncă, se pot unifica. Chiar şi acele boli caută realizare divină. Astea vă ajută pe voi
şi ajută pe ceilalţi ca să căutaţi asta. Deci, până la urmă nu este nevoie de îngrijorare.
Până la urmă voi toţi puteţi să transmutaţi orice. Acum, noi nu vă sugerăm să mergeţi afară şi să
încercaţi să faceţi fapte măreţe ca să arătaţi despre ce noi am vorbit. Noi simplu vă cerem ca voi să vă
puneţi în situaţie unde nu vă afectează pe voi, şi unde nu vă afectează prietenii şi pe alţi oameni.
În general, noi spunem că asta este un lucru bun. Este un lucru sănătos la acest punct.
Întrebarea de la Shaumbra 7: Tobias, eu iubesc comunicările tale. Eu sânt acasă când citesc cuvintele
tale şi răspund la energia ta. Eu simt o mare dragoste. Şi eu ştiu că eu deja am ascendat. Eu am fost pe
partea voastră cu îngeri aurii, şi eu m-am auzit pe mine spunând, “Da, eu mă voi duce înapoi să fiu
învăţător”. Şi cu asta eu m-am simţit bine. Dar, în relaţia cu bărbatul meu, cu el nu este vorba de a
ascende. Eu încerc să eliberez această relaţie, dar asta nu merge. Eu cred că nu am destul curaj, sau nu
am destulă răbdare. Eu simt această durere şi eu nu pot să fiu în dragoste când el este în jurul meu. Te
rog, poţi să spui ceva despre situaţia asta a mea?
Tobias: Într-adevăr, sânt multe Energii Vechi din vieţile trecute, implicate în relaţia ta. Tu deja ai
realizat asta. Tu deja ai înţeles asta. Dar, pe lângă acesta, mai este frica ta. Este frica că dacă părăseşti
bărbatul tău, tu o să fi singură, şi că tu nu o să ai energia unei alte persoane în jurul tău.
Noi îţi cerem ca să te uiţi adânc la această frică pe care o ai, şi realizează că tu nu eşti niciodată
singură, şi dacă alegi să faci o schimbare cu această relaţie a ta, atunci să fi sigură că asta curăţă drumul.
Asta va deschide căi noi. Asta va permite să intră alţii în viaţa ta, alţii care vor fi potriviţi.
La Cauldre nu îi place când noi dăm sfaturi ca asta. Dar, dragă, tu şi partenerul tău ştiţi că este timpul
să acţionaţi. Tu şti asta înăuntrul tău. Este timpul ca să eliberezi. Este timpul ca să dai faţă cu frica ta.
Şi, sânt cei care aşteaptă să intră în viaţa ta, dar care nu pot până nu sânt făcute schimbări. Nu uita că tu
nu eşti singură.
Întrebarea de la Shaumbra 8: Tobias, eu am o viziune care cumva este înfricoşătoare pentru că asta mi
se pare că este mare ca şi Universitatea Shaumbra. Dar, asta este un nou fel de biserică sau reţea de
biserică. Şi eu aş vrea perspectiva ta în asta.
Tobias: Noi vrem perspectiva ta. (Râsete din audienţă)
10
Shaumbra 8: Viziunea mea este despre o biserică care este dedicată pentru o nouă înţelegere a
dragostei despre care tu ai vorbit.
Tobias: Dar, cum te SIMŢI tu despre asta în inima ta? Cum te SIMŢI? Tu vorbeşti nouă de acolo sus.
(Tobias arată la capul lui Cauldre)
Shaumbra 8: Eu mă simt emoţional. Eu mă simt pasionat.
Tobias: Şi de ce ai vrea să te reţii de la această pasiune?
Shaumbra 8: Pentru că biserica a fost ca...Eu ştiu că am făcut parte la stabilirea bisericilor care acuma
se sfârşesc. Şi, este ceva, eu cred - este o frică de a crea ceva nou care ar fi batjocoritor, văzând că ceva
rău...
Tobias: Noi am vorbit mai înainte cum pereţii bisericilor o să vină jos. Noi am vorbit cum asta o să fie
predominant în anii care vin. O să fie mulţi oameni care nu o să aibă un loc unde să se roage. O să fie
mulţi oameni care nu sânt comfortabili să vină să mă vadă pe mine Tobias, mulţi oameni nu o să fie
comfortabili cu nouătăţile ce aduc Shaumbra.
Este ce simţim noi - este ce simţiţi voi la fel - că o să fie nevoie pentru locuri cu uşi ce sânt denumite
biserici. Încă o să mai fie nevoie de locuri pentru tranziţionarea Energiei Vechi în cea Nouă.
Ce simţi tu este potrivit. Este foarte bine. Dar, tu nu îţi dai ţie însăţi destulă încredere. Sânt îngeri
care stau cu tine, care lucrează cu tine, care te ajută să încarci această pasiune. Deci, stai cu asta. Acceptă
asta. Noi înţelegeri o să vină la tine.
Tu încă mai eşti înceţoşat cu simţăminte vechi, cu înţelegeri noi, cu viziuni vechi şi noi. Astea toate
încă mai se petrec în tine. Deci, rămâi cu asta pentru un timp. Inspiră asta înăuntrul. Tu o să ajungi la noi
înţelegeri despre locul şi despre tipul de umani care o să beneficieze de asta. Dar, într-adevăr, ascultă la
inima ta. Tu eşti la locul bun. Ascultă la inima ta.
Întrebarea de la Shaumbra 9: În sfârşit au fost multe discuţii între Shaumbra despre Tulburări Personale
Multiple pe pagina de mesaje a Internetului Cercului Crimson. Eu spun, “în sfârşit”, pentru că eu am
căutat un timp lung pentru o perspectivă spirituală a experienţelor mele cu acest diagnostic. Şi, mulţumită
paginii din Internet, eu am realizat că eu nu sânt singurul cu asta. Eu am început să găsesc răspunsuri în
sinele meu. Cu toate astea, dacă tu ai putea să mai adaugi ceva asta ar fi mult apreciat de mine.
Tobias: Într-adevăr, asta este o dilemă interesantă. Pentru la început, astea nu sânt tulburări. Astea
SÂNT personalităţi multiple. Sânt fragmente din fiecare aspect al tău. Astea sânt părţi din tine care merg
pe planuri multi-dimensionale ca să experienţeze lucrurile. Astea sânt aspecte din tine din vieţile trecute.
Deci, dragule, astea toate continuă. Tu te deschizi la simţămintele tale. Tu eliberezi toate lucrurile.
Deci, acum toate aceste aspecte ale tale intră în conştienţa ta. Ele vin să se reunească cu tine. Ele vin şi îţi
arată cine sânt ele. Astea nu sânt tulburări!
Câteodată astea fac viaţa în moment, provocativ. Aceste aspecte din tine plâng pentru atenţia ta. Asta
este ceva ce mulţi dintre voi o să simtă şi o să experienţeze în lunile care vin. Asta nu este o tulburare.
Câţiva umani sânt ”fragmentaţi” mult. Ei au multe părţi şi părticele din ei împrăştiate în jurul
universului, împrăştiate în multe locuri. Este timpul ca să aduceţi toate aceste energii împreună,să
culegeţi părţile sufletului vostru împreună.
Cum faceţi asta? Este simplu - noi spunem încă odată - este prin respirare şi fiind în Momentul Lărgit.
Toate aceste părţi şi părticicele o să vină înapoi la voi. Când vin înapoi la voi, ele o să încerce să se
identifice. Ele o să joace rolul pentru voi. Să nu lăsaţi ca asta să vă răstoarnă din balanţă. Simplu
permiteţi acelor părţi să se reintegreze. Când noi vorbim despre astea, noi vorbim în primul rând despre
Shaumbra.
Pentru cei care sânt încă în experienţele multiplei personalităţi din Energia Veche, este o cale complet
diferită de cum să trateze acele multiple personalităţi. Câteodată, multiplele personalităţi pot fi
devastatoare pentru persoana care este încă în Energia Veche.
Dar, ce vorbim noi aici se referă la cei ca voi care sânteţi în Energia Nouă. Mai mult ca orice, este
timpul ca să fiţi în Acum şi să permiteţi la toate aspectele din voi să vină înapoi şi să se reunească cu voi.
Voi sânteţi ascendanţi desemnaţi. Toate aspectele voastre, trecând prin planurile multi-dimensionale,
ele se bizuiesc pe voi, ca voi să fiţi cei care integrează toate energiile acestora. Ele se bizuie pe voi ca să
mergeţi cu ele în Energia Nouă.
Făcând aşa, voi o să vă întâlniţi cu multe din ele. Să înţelegeţi că acele aspecte fac parte din voi. Să
înţelegeţi că ele vor să se integreze. Ele o să vină înapoi la voi când ele simt că sânt în siguranţă.
Voi aveţi o responsabilitate pentru voi înşivă în această viaţă. Voi luaţi pe voi responsabilitatea a
multor vieţi ale voastre şi multe aspecte ale voastre. Voi vă miraţi de ce este această viaţă actuală a
voastră aşa de dificilă, de ce vă usucă? Este pentru că voi v-aţi angajat într-un rol incredibil.
Noi o să vorbim despre multiple personalităţi în următoarele comunicări. Noi doar atingem asta acum,
ca răspuns la întrebarea ta. Dar, o să fie mai multe discuţii despre asta.
Întrebarea de la Shaumbra 10: Hello, Tobias, eu sânt de peste hotare. Eu vreau să-mi mulţumesc mie
însumi că am ajuns aici. (Râsete) Tot ce s-a discutat în această seară are legătură cu întrebarea mea. Şi, eu
voi încerca să fiu concis. Eu fac parte dintr-o reţea din ţara mea (Africa de Sud) care este foarte spirituală
cu lucrătorii de iluminare şi oameni care se suportă unul pe altul pe fiecare nivel. Dar, pentru mulţi dintre
noi care am încercat, noi am ajuns la un punct în care noi ne luptăm cu un ultim obstacol. Noi ştim foarte
bine că noi creăm realitatea noastră tot timpul. Şi noi ne dăm nouă înşine lecţii unde trebuie să ajungem.
Dar, mulţi dintre noi - curăţând, muncind, şi eliberând toate lucrurile şi bagajele - deodată se opresc în faţa
unei mari obstacole pe care noi creăm şi re-creăm şi re-creăm. Eu vreau cheia la asta. Eu vreau să ştiu
cum să înţeleg ce facem noi, cum să mergem dincolo de asta, pentru că noi recunoaştem lecţiile, dar noi
nu ajungem să le rezolvăm pentru că noi nu ajungem dincolo de asta. Poţi să ne ajuţi?
Tobias: Într-adevăr, şi noi o să ne consultăm cu energia lui Moses.
Ultima frontieră este despre încredere. Voi toţi aveţi de a face cu asta. Asta nu este doar pe pământul
vostru şi cu oamenii voştri. Asta se întâmplă peste tot pământul cu Shaumbra. Nouă ne place acest
termen. (Râsete). Este ceva ce experienţaţi voi toţi.
Voi vă gândiţi de ce nu ies lucrurile aşa cum doriţi. Voi toţi vă gândiţi că, “Eu sânt aproape acolo. Eu
simt asta. Eu sânt aşa aproape. Eu simt că izbucnesc prin asta. Dar, eu nu sânt chiar acolo.”
Este vorba de încredere. Este vorba despre a avea încredere în divinitatea voastră. Eliberaţi. Eliberaţi
controlul pe care voi aveţi de la mintea voastră. Eliberaţi şi permiteţi ca divinitatea voastră să iasă la
suprafaţă.
Este un pas dificil. Este ca şi cum a-ţi face un pas de pe vârful stâncii, având încredere că o să fiţi
suportaţi, având încredere că dacă faceţi pasul de pe vârful stâncii voi o să creşteţi imediat aripi ca să
puteţi zbura, sau că voi singuri o să puneţi o piatră sub picioarele voastre.
Este vorba despre încredere. Este vorba despre a fi în moment. Asta este un lucru dificil şi
problematic prin care voi treceţi. Puteţi să aveţi încredere în voi înşivă şi divinitatea voastră?
Mulţumesc pentru călătoria pentru care ai făcut până aici. Şi tu o să ai mai multe călătorii înaintea ta.
Pauză
Deci, dragi Shaumbra, noi aducem la sfârşit acest timp cu voi împreună. Noi sfârşim cu voi o altă zi
când noi putem să intrăm în viaţa voastră, când noi putem să venim într-adevăr mai aproape de energia
voastră.
Am avut multe de discutat aici astăzi. Să nu vă gândiţi prea mult la asta, mai bine să absorbiţi, să
simţiţi. Sânt foarte multe la asta pentru care voi toţi sânteţi pregătiţi. Şi aşa cum am spus la ultima
întrebare, este bine să aveţi încredere, să aveţi încredere în voi înşivă fiind într-o lume aspră şi
problematică în jurul vostru. Puteţi voi cu devărat să aveţi încredere în divinitatea voastră?
Cu Moses stând între voi astăzi, şi Mohamed stând între voi, dragi prieteni, noi vă reamintim că noi vă
iubim pentru călătoria voastră. Şi voi nu sânteţi niciodată singuri.
ŞI AŞA ESTE

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE


“SHOUD 9: PLANUL VOSTRU DIVIN”
5 APRILIE 2003

Tobias: Şi aşa este, dragi Shaumbra şi dragi prieteni, că noi ne adunăm încă odată în acest loc unde
inimile voastre sânt deschise unde voi vă mutaţi pe nivele noi şi noi înţelegeri. Eu, Tobias, şi toţi restul
din regatul îngeresc intră în spaţiul vostru acum.
Noi vă cerem ca să simţiţi asta. Deschideţi inimile voastre. Simţiţi cum energia s-a schimbat în
ultimele câteva minute. Simţiţi cum s-a schimbat asta când voi a-ţi respirat conştient.
Nu sântem noi, pe partea asta care schimbăm lucrurile. Sânteţi voi. Dar, când voi vă deschideţi, când
voi ieşiţi din ascunzătoarea voastră, atunci noi putem să venim mult mai aproape de voi. Noi putem veni
atât de aproape, sigur dacă voi ne permiteţi, voi puteţi simţi căldura energiei noastre lângă voi. Dacă voi
vă permiteţi vouă înşivă, voi atunci puteţi simţi onoarea şi dragostea pe care noi vă aducem. Cuvântele
nici nu pot exprima ce simţim noi pentru voi. Deci, lăsaţi ca simţămintele noastre să spună povestea.
Respiraţi asta înăuntrul , dragi prieteni. Respiraţi înăuntrul. Luaţi simţămintele noastre de dragoste şi
onoare.
Noi ştim că călătoria poate să fie dificilă. Dar, la fel poate să fie foarte simplă. Călătoria a fost lungă
şi provocatoare. Dar, acum poate fi plină de bucurie şi poate fi fără sfârşit.
Voi într-adevăr vă intemeiaţi în acest lucru pe care noi numim Energie Nouă. Voi într-adevăr începeţi
să vă deschideţi să integraţi tot ce a-ţi fost întotdeauna, să înţelegeţi că voi sânteţi creatorii şi să înţelegeţi
că voi puteţi crea fiecare moment în care vă aflaţi.
Voi v-aţi concentrat pe aspectele umane a voastre. Concentrarea a fost aspră, severă - şi dificilă. Dar,
voi vă extindeţi concentrarea voastră acum. Voi schimbaţi concentrarea şi acceptaţi pe“Eu Sânt”în sinele
vostru în timp ce sânteţi pe Pământ.
Mulţi dintre voi v-aţi spus vouă înşivă în trecut, “Eu aştept ziua când voi putea să plec de pe această
planetă ca să-mi aduc aminte cine sânt eu şi cine am fost eu. Eu nu cred că vreodată voi înţelege viaţa în
timp ce sânt în corpul acesta uman şi merg pe aceste dimensiuni umane”.
Dar, este o schimbare care vine la voi. Voi acceptaţi să înţelegeţi că este potrivit ca voi să vă
deschideţi, să vă aduceţi aminte şi încă odată să simţiţi tot ce sânteţi voi în timp ce încă mai sânteţi pe
Pământ. Nu este nevoie să aşteptaţi să intraţi în mormânt ca să vă reamintiţi, ca să aveţi înţelegere şi
conştienţă.
Dar, dragi prieteni, respiraţi încă odată. Respiraţi într-adevăr energiile a celor din regatul îngeresc care
stau acum cu voi.
Când noi am început discuţiile noastre cu voi câţiva ani în urmă, a fost dificil pentru noi să venim aşa
aproape ca şi acuma. Erau bariere care au împiedicat pe noi să venim aşa aproape. A fost dificil să venim
foarte aproape pentru că noi nu am vrut să deranjăm echilibrul biologiei voastre şi a minţii voastre şi totul
în Spiritul vostru.
Acum în Energia Nouă, cu înţelegerea voastră deschisă şi sensul fiinţei voastre în Acum, noi putem
veni direct. Poate, voi nu o să ne vedeţi imediat, pentru că nu este chiar aşa de potrivit ca să ne vedeţi cu
ochiul vostru fizic. Este potrivit să ne simţiţi aşa cum voi deschideţi centrul inimii voastre. Atunci voi o
să fiţi capabili să faceţi celelalte lucruri despre care a-ţi visat - să vedeţi spirite şi să ne auziţi vorbind.
Dar la început este despre simţăminte şi să fiţi senzitivi la prezenţa noastră. Asta nu vine prin mintea
voastră. Asta vine prin toată fiinţa voastră, prin ce a-ţi numi centrul inimii voastre.
Eu, Tobias sânt aici. Eu plutesc în aer deasupra lui Cauldre, (Geoffrey Hoppe). Eu la fel o îmbrăţişez
pe Linda, (soţia lui Geoffrey Hoppe) pentru că ea ajută la menţinerea liniilor de comunicare, deschise şi
clare. Şi eu mă aşez lângă voi. Toate acestea se întâmplă în acelaşi timp. Într-adevăr, eu pot să fiu lângă
Cauldre şi Linda şi la fel lângă voi.
Noi o să vorbim în multe feluri despre Energia Nouă. Dar, înţelegeţi că asta la început vine prin
simţăminte, prin inimă. Dacă mintea are eforturi acuma, uşor puneţi asta la o parte. Simţiţi-ne pe noi,
percepeţi-ne pe noi prin simţămintele voastre. Uşor, uşor permiteţi asta. Uşor aveţi încredere în voi
înşivă că sânteţi în condiţie umană şi în condiţie spirituală în acelaşi timp,chiar acuma. Aceasta este calea
Energiei Noi.
Dragi prieteni, este o mare plăcere să fiu întrebat din nou, ca să fiu iarăşi aici cu voi, să vorbesc în
această zi. Sânt multe probleme despre care noi am vrea să vorbim. Daţi voie să începem mai întâi cu o
discuţie a ceea ce voi numiţi dimensiune, timp şi spaţiu.
Conştienţa multi-dimensională este ceva ce voi, Shaumbra deja începeţi să experienţaţi. Voi o să
experienţaţi mult mai mult în zilele care vin. Nu există timp sau spaţiu, dar este ceva ce ajută la
înţelegerea şi la formarea nivelelor diferite a conştienţei.
Imaginaţi-vă că a-ţi dat jos ceasul de pe mână. Imaginaţi-vă că soarele străluceşte încontinu şi că stă
pe loc şi nu că s-a mişcat pe cer. În acest caz cum a-ţi fi ştiut că a existat timp?
Timpul a fost o condiţie pe care voi a-ţi creat când a-ţi venit pe Pământ. Asta a fost bazat pe mişcarea
largă a stelelor, a soarelui şi Pământului. Asta este desemnat ca să ajute la definirea progresiei sau
evoluţiei experienţelor voastre. Timpul ajută să plasaţi evenimentele într-o perspectivă definită. Asta
pune experienţele vieţii într-un pachet, de înţeles pentru voi.
Timpul nu există pe partea noastră a voalului, dar totuşi este o progresie a evenimentelor, şi progresie a
conştienţei. Unii umani cred că toate lucrurile deja s-au întâmplat în trecut, prezent şi viitor. Dar,
înţelegeţi că viitorul nu a fost încă creat. Viitorul nu este cunoscut de Spirit, sau de voi. Viitorul trebuie
să fie creat.
Viitorul este definit de toate potenţialele din care voi alegeţi. Este ca şi când mergeţi într-un magazin
mare unde sânt mii şi milioane de lucruri din care puteţi să alegeţi. Viitorul într-un sens, este ca şi un
magazin uriaş de potenţiale. Voi alegeţi ce vreţi să experienţaţi.
Apoi, între potenţiale care există, sânt şi “fără potenţiale” - noi ştim că la fizicienii voştri nu prea le
plac aceste cuvinte. Dar, există şi “fără - potenţiale”. Astea trebuiesc însă să fie definite. Este un spaţiu a
conştienţei care este păstrat pentru acele potenţiale care nu au fost încă luate în consideraţie.
Viitorul nu a fost creat. Asta aşteaptă pe voi ca să alegeţi ce vreţi să experienţaţi. Până la urmă este
după voi şi după sufletul vostru ce voi experienţaţi.
Nu este timp. Nu este nici spaţiu. Voi definiţi spaţiul măsurând distanţele de la un punct la celălalt.
Voi aveţi metode de măsurare pentru asta pe care voi numiţi unităţi de măsură ca şi pentru lungime sau
volum. Voi la fel măsuraţi şi viteza călătoriei, ca de exemplu cât timp ia la lumină să ajungă de la un
punct la altul. Dar, dragi prieteni, asta este iluzie. Cu adevărat nu există spaţiu.
Este interesant că oamenii ştiinţifici continuă să încerce să determine mărimea universului. Dar ei
măsoară cu unelte omeneşti vechi. Ei măsoară cu unelte care energetic nu sânt potrivite înafara regatelor
Pământului, sau poate a acestui sistem solar. Nu este spaţiu aşa cum voi cunoaşteţi.
Astea sânt metode pe care umanii au ales ca să ajute la înţelegerea şi definirea experienţelor lor. Dacă
voi aveţi un eveniment major în viaţa voastră, voi puteţi defini asta prin timp şi spaţiu în care a-ţi fost.
Asta ajută să puneţi toate într-o perspectivă.
Timp şi spaţiul aşa cum ştiţi va continua să fie pentru o perioadă lungă, lungă pe Pământ. Dar...dar, în
Energia Nouă voi învăţaţi să fiţi înafara regatelor cunoscute de timp şi spaţiu. Asta este important ca să
înţelegeţi. Noi menţionăm astea pentru că este ceva ce mulţi dintre voi începeţi să experienţaţi. Până la
un punct, asta este înspăimântător pentru unii dintre voi. Voi vă simţiţi dezechilibraţi. Voi simţiţi o lipsă
de control.
Voi vă mutaţi în Energia Nouă.Voi experienţaţi viaţa în Acum- ul Lărgit. Voi atrageţi în voi toate
nivelele multi-dimensionale.
Dragi prieteni, noi ştim că uneori voi ne blestemaţi pe noi pentru că voi câteodată nu vă aduceţi aminte
ce zi este, sau cât este ceasul. (Râsete din audienţă) Voi sânteţi supăraţi pe noi pentru că voi vă simţiţi
dezorientaţi fizic. Voi simţiţi că pierdeţi control. Oh, voi sânteţi...pe o cale binecuvântată şi specială.
În clasele recente denumite “Unelte Divine”, noi am luat multe grupuri printr-o călătorie ca să
expereinţeze Acum-ul Lărgit. Noi mergem dincolo de timp şi spaţiu. Aceste experienţe ajută pe voi să
înţelegeţi cum să fiţi Divini Umani în moment, în timp ce aveţi acces la toate nivelele multi-dimensionale.
Noi am vorbit foarte recent despre ce noi numim “puncte de separare”. Astea sânt puncte de separare a
conştienţei. Nu există timp şi spaţiu în sine. Dar, sânt puncte de separare a conştienţei.
Noi am stat împreună acum câteva minute când a început muzica să cânte. Muzica ne-a adus
împreună ca şi un grup, ca Shaumbra într-un punct de separare a conştienţei. Noi ne-am mutat împreună
de la un nivel, de la un punct la punctul următor.
Acum, noi sântem la un punct nou de separare împreună. La acest nivel voi sânteţi mult mai conştienţi
de spiritul vostru şi spiritul din jurul vostru. Voi încă sânteţi umani, stând pe aceste scaune, sau stând în
faţa computerului. Dar, voi acum v-aţi deschis la alte regate. Voi sânteţi la un nou punct de separare.
Voi puteţi să vă aduceţi aminte despre experienţa voastră de a sta într-un lac sau un râu. Aduceţi-vă
aminte cum a-ţi putut simţi diferenţele straturilor de temperatură a apei. Stratul de sus a fost cald, şi puţin
mai jos stratul de apă a fost mai rece. Dar, când a-ţi mers mai adânc, voi a-ţi putut găsi un alt strat de apă
din nou cald.
Nu sânt straturi specifice de apă. Dar sânt puncte când voi mergeţi de la rece la cald. Voi puteaţi simţi
accea senzaţie pe corpul vostru.
Nivelele multi-dimensionale sânt ca şi acele senzaţii. Într-un sens, astea sânt îmbinate, dar voi puteţi
găsi punctele de separare a conştienţei. Aşa este când voi începeţi călătoria voastră pe nivelele multi-
dimensioanle.
Nu este timp sau spaţiu. Sânt puncte de separare a conştienţei. Şi cu voi astăzi noi am experienţat
unul.
Acum, Shaumbra, să adunăm energiile noastre împreună şi să deschidem un alt punct de separare a
conştienţei, un punct unde noi înţelegem că noi toţi sântem umani. Noi toţi sântem divini. Dar, noi ne
deschidem la noi energii şi noi informaţii. Cu cât mai mult permiteţi asta şi permiteţi să se întâmple asta,
conştienţa voastră merge la acel punct nou de separare.
Deci, să respirăm împreună cu voi Shaumbra şi să mergem la punctul următor de separare. Asta este
un nou nivel de conştienţă. Nu este mai bun sau mai rău. Simplu asta este lărgit. Simplu este mai mare
sau mai cuprinzător.
Voi puteţi fi ferm plantaţi în realitatea voastră umană în timp ce accesaţi toate aceste puncte de
separare a conştienţei. Voi puteţi merge pe multe nivele de înţelegere când voi lucraţi cu studenţii voştri,
sau clienţii voştri. Voi a-ţi lucrat în mod liniar. Voi a-ţi încercat să urmaţi o cale poate prin mintea
voastră sau trupul vostru. Dar, acum, dragi prieteni, voi într-adevăr puteţi merge cu ei la aceste puncte noi
de separare a conştienţei. Voi puteţi lua călătoria ca şi ghidul lor şi să mergeţi cu ei la o nouă înţelegere
până la rădăcina cauzei dezechilibrului în înăuntrul sistemului lor.
Voi puteţi să mergeţi la punctele de separare în conştienţa sufletului vostru propriu. Sufletul vostru nu
este liniar. Este profund. Este vast. Este îngust. Este mic - toate astea în acelaşi timp. Asta se lărgeşte
înafară, şi se contractă înăuntrul. Sufletul vostru este multi-dimensional. Voi a-ţi operat pe un nivel
liniar.
Acum voi puteţi să vă deschideţi la toate punctele de separare. Punctele de separare pot fi conştiente
de la o viaţă la alta. Asta poate fi înţelegerea relaţiei voastre cu toţi ceilalţi îngeri. Voi puteţi să vă
permiteţi să mergeţi la punctele de separare în toate acele straturi. În fiecare punct este informaţie,
înţelepciune şi înţelegere.
Voi puteţi merge la un punct de separare într-o viaţă din trecut, în timp ce rămâneţi în momentul
prezent. Voi puteţi primi şi să vă reamintiţi toate informaţiile din acea viaţă. Vedeţi voi, mulţi dintre voi
a-ţi fost blocaţi de vieţile voastre trecute pentru că voi a-ţi încercat să descifraţi asta în mintea voastră.
Voi a-ţi încercat să forţaţi mintea voastră să vă reamintiţi experienţele voastre. Mintea voastră este
programată pentru această realitate în care vă aflaţi. Asta nu este programat ca să ia informaţii de la
celelalte vieţi ale voastre...până acuma. Acum, voi puteţi permite conştienţei voastre să meargă la un
punct de separare, un strat a sufletului vostru, de a primi şi a simţi informaţiile.
În aşa fel o să străbateţi şi o să călătoriţi cu toţii în Energia Nouă, în timp ce rămâneţi chiar acuma ca
şi umani pe Pământ. Voi vă lărgiţi în multe căi. Voi o să aveţi o mai mare înţelegere.
Asta este unde voi mergeţi, Shaumbra. Asta este abilitatea de a avea ca totul să vină în momentul
vostru prezent. Asta înclude şi amintiri din trecut, abilitatea de a merge în alte dimensiuni, ca într-adevăr
să fiţi capabili să simţiţi şi să înţelegeţi regatele îngereşti, de a călători în diferite părţi a universului pe
care voi niciodată nu a-ţi fi putut imagina şi dimensiuni care se întind între toate stelele şi toate straturile.
Asta va fi făcut încet, Shaumbra, în aşa fel ca să nu vă nimiciţi. Vedeţi voi, sinele vostru propriu
reglează cât de mult poate să vină la voi. Voi nu vreţi să nimiciţi corpul şi mintea voastră. Asta se
întâmplă chiar acuma. De aceea este că voi simţiţi unele senzaţii în corpul vostru, mintea şi spiritul vostru
în acest timp.
Asta va lua un pic de timp ca să înţelegeţi ce aducem noi vouă. Noi nu vrem ca voi să intelectualizaţi
asta. Noi ştim că voi aveţi această tendinţă. Dar, în energia Nouă pe care voi inspiraţi, aşa cum voi
simţiţi, aşa cum trăiţi în moment, acum voi puteţi să începeţi să aveţi contacte cu acele puncte de separare
a conştienţei.
Permiteţi-ne să respirăm încă odată, şi luaţi energiile noastre la punctele de separare diferite, la un
nivel diferit de conştienţă unde este o conştienţă a tot ce se petrece în jurul vostru, dar, unde noi nu trebuie
să devenim implicaţi în toate emoţiile şi toată dualitatea. Noi putem fi observatori pasionaţi a lumii în
jurul vostru. Daţi voie să mergem la acel punct de separare, şi să fim împreună pentru o înţelegere clară şi
înţelepciune a ceea ce se petrece. Noi vorbim acum despre lumea voastră.
De la ultima noastră întâlnire, într-adevăr, a început războiul. Războiul este distrugător, chiar în
momentul acesta când noi vorbim. Sânt vieţi pierdute chiar acuma, dragi prieteni. Este suferinţă. Sânt
lacrimi care se varsă. Este supărare, supărare pe tot globul.
Din perspectiva noastră, din punctul nostru de separare, noi nu trebuie să fim implicaţi în dualitatea
Energiei Vechi. Dar, noi putem avea compasiune pentru călătoria fiecăruia care joacă acest joc.
Războiul este o reflecţie a conştienţei Pământului Vechi, nu necesar a Energiei voastre Noi în care voi
staţi, dar o reflecţie a ceea ce se întâmplă peste Pământul Vechi. Sânt nişte dinamici interesante care iau
loc aici.
Este un război karmic, şi un război a religiilor. Este un război a Energiei Vechi care încearcă să
învingă şi să anihileze. Este un război al controlului şi puterii. Este un război care ia loc în inima fiecărui
bărbat şi femeie pe Pământ chiar acuma, poate excluzând Shaumbra.
Dragi prieteni, voi deja a-ţi trecut prin război. De aceea este că acest război, pentru câţiva dintre voi,
vă afectează aşa adânc, şi este aşa dureros. Şi, pentru alţi Shaumbra, voi vă miraţi de ce nu vă afectează
asta. Vă miraţi de ce nu vă mişcă asta. Poate asta va necăjit că nu a adus la suprafaţă emoţia din sinele
vostru. Shaumbra, voi deja a-ţi trecut prin război.
Priviţi analogiile aici. Sânt două forţe, amândouă susţin că au dreptate în ochii Dumnezeului, luptând
una cu alta. Asta s-a întâmplat în sinele vieţii voastre proprii, în sinele conştienţei voastre proprii, şi
sufletul vostru propriu. Este o parte care pretinde că este eliberatoarea, şi cealaltă parte se agaţă de
energiile adevărate a Dumnezeului. Vă aduceţi aminte Shaumbra, de bătălia voastră proprie în Sinele
vostru care a fost ca asta, bătălia între înainte şi înapoi, bătălia între Vechiului şi Noul?
Războiul este la fel bazat pe dezechilibrul între masculin şi feminin. Este o luptă a religiilor şi o luptă
între balanţa masculină şi feminină, o parte care se ţine de energiile patriarhale, ne dorind să elibereze,
susţinând că Dumnezeul Tatăl le-a spus să păstreze aceste energii.
Este interesant că “eroul” războiului, cel puţin în ochii ştirilor, este o femeie. Ea a fost capturată dar
după aceea salvată şi eliberată. Asta este un simbol a ceea ce se petrece pe faţa Pământului. Asta deja a
luat loc în sinele vostru.
Războiul arată să aibă doar o parte, să fie asimetric chiar acuma. O parte o să declară victorie foarte
curând. Dar, dragi prieteni, asta nu este sfârşitul. În timp ce este evident cine a fost învins, totodată nu
este chiar aşa de evident ce fel de probleme noi o să apară la suprafaţă. Aceste probleme o să apare în
diferite locuri. Astea o să vină înapoi cu feţe diferite. Asta este doar începutul.
Vă aduceţi aminte, dragi prieteni, când voi v-aţi gândit în virtutea voastră că voi a-ţi anihilat
întunericul din sinele vostru? (Râsete din audienţă) Vă aduceţi aminte când v-aţi gândit la... ...fiindcă voi
a-ţi spus că a-ţi fost Lucrătorii pentru Iluminare, că întunericul ar fi trebuit să plece? Voi a-ţi fost mândri
când voi a-ţi simţit că întunericul a fost învins în sinele vostru. Şi voi v-aţi simţit atunci îndreptăţiţi.
Apoi când voi a-ţi stat întinşi şi fericiţi, iată ce s-a întâmplat (mai multe râsete). Întunericul a ieşit din
ascunzătoare ca şi un gândac de bucătărie, înapoi în viaţa voastră, făcându-vă mizerabili, mult mai
mizerabili decât a-ţi fost înainte de bătălie. (Mai multe râsete) Asta a făcut ca voi să pierdeţi încrederea şi
convingerea în voi înşivă şi în Dumnezeu şi în învăţătorii voştri.
Dragi prieteni, voi deja a-ţi trecut prin bătălii şi războaie în sinele vostru. Voi a-ţi ajuns la un loc al
echilibrului şi înţelegerii unde nu este bine şi rău. Este doar experienţă. Nu este o lumină şi un întuneric.
Sânt numai energii care lucrează împreună la continuarea lărgirii conştienţei voastre şi dezvoltarea
conştienţei a întregii umanităţi. Voi a-ţi trecut prin războaie.
Când voi vedeţi la televizor şi citiţi ziarele, voi vedeţi bătălii prin care voi deja a-ţi trecut. Da, va fi un
“sfârşit” aici curând. Dar, în realitate nu este niciodată un sfârşit în orice faceţi voi, sau orice ce este în
regatele spiritului.
Noi am râs cu un grup de Shaumbra (La Scoala 1 a Cercului Crimson) când noi am fost provocaţi de
cineva care a spus, “Tobias când o să fie acel sfârşit?” Noi am râs şi am spus, “niciodată”.Este doar
evoluţie, schimbare, conştienţă lărgită şi înţelepciune. Nu este sfârşit.
Acest război este într-un loc sacru. Această zonă a lumii a dat naştere la mari Maeştri. La fel este o
arie a Pământului pe care aproape voi toţi a-ţi mers într-un timp sau în altul, într-o viaţă. Voi a-ţi trecut
prin acea arie ca să adăugaţi energia voastră. Războiul are loc într-o parte a lumii care este plină cu
energii sacre, dar dezechilibrat spre energia masculină, duşmănos, căutător de energii pentru putere.
Mulţi dintre voi ne-aţi întrebat recent, “Dragă Tobias, dragă Tobias, cum vă simţiţi voi îngerii despre
acest război? De ce nu interveniţi? De ce nu opriţi durerea şi suferinţa?” Dragi prieteni, noi vă iubim pe
toţi şi noi avem pasiune pentru voi toţi. Noi nu îndrăznim să vă oprim de la jocul vostru, şi de la a trece
prin procesele voastre şi de a ajunge la noile înţelegeri.
Spiritul vă iubeşte foarte mult. Spiritul vă lasă să alegeţi orice cale pe care vreţi să înaintaţi, să învăţaţi
şi să deveniţi “Eu Sânt” Noi nu îndrăznim să intervenim cu ceea ce se petrece în Orientul Mijlociu chiar
acuma.
Noi sântem aici ca să vă confortăm pe orice care ne solicită. Oh, şi atunci, este un punct de separare a
conştienţei care apare atunci când voi ne solicitaţi şi aşa noi putem să stăm cu acel înger uman şi să îi
vorbim. Noi nu avem o echipă care câştigă şi alta care pierde.
Tot ce se petrece acolo este potrivit. Noi vă întrebăm astăzi,
“Puteţi să onoraţi asta? Puteţi să aveţi pasiune şi înţelegere pentru ceea ce se petrece acolo?” Priviţi
dincolo de ce este evident. Uitaţi-vă dincolo de lucruri şi de vărsare de sânge şi înţelegeţi cum toate astea
ajută la schimbarea Pământului. Asta este un potenţial pe care mulţi oameni şi într-un fel, conştienţa
umanităţii a ales să experienţeze ca să se mută la nivelul următor.
Noi v-am onorat când voi a-ţi ales una dintre cele mai dificile experienţe în viaţa voastră în timp ce
treceţi prin procesul de ascensiune. Noi v-am onorat, deşi, da, a fost dificil de privit câteodată. Noi v-am
onorat când voi a-ţi ales sărăcie, când voi a-ţi ales boală, când voi a-ţi ales dezechilibru mental ca să vă
ajute să treceţi prin procesul de ascensiune. Noi vă onorăm că rămâneţi pe Pământ şi vă permiteţi ca să
deveniţi Divin Umani.
Noi iubim acest punct de separare unde nu este timp şi spaţiu. Nouă ne place să stăm aici în acest
punct de conştienţă cu voi. Nouă ne place că împărtăşiţi asta cu noi, şi că absorbiţi energiile noastre.
(pauză)
Noi avem un invitat special astăzi. Invitatul nostru nu este o energie masculină şi nici feminină, dar
noi identificăm sau ne adresăm la acest înger ca masculin pentru uşurarea discuţiilor. Invitatul nostru nu
a fost în formă umană. Numele lui este scris în cărţile voastre. Da, este un nume şi o energie cu care voi
toţi sânteţi familiari.
El este cel pe care noi îl numim Îngerul Ascensiunii. El este minunat, înger înţelegător de pe partea
noastră a volalului care lucrează cu voi toţi pe o bază obişnuită. El a lucrat cu voi prin tot procesul
provocator de ascensiune prin care voi a-ţi trecut. Asta este Îngerul Schimbării, îngerul care ajută la
călăuzirea voastră, care ajută la încurajarea voastră aşa cum voi generaţi energii, vă ajută să vă mutaţi de
la fiinţe simple umane la Divini Umani. Acest nume nu este familiar în cărţile voastre umane.
Noi vă cerem să respiraţi înăuntrul energia Îngerului de Ascensiune. El este cumva un sergent de
instrucţie pentru mulţi dintre voi, dar un sergent de instrucţie cu compasiune, care lucrează constant cu
voi. Acum el are un nou rol.
Numele Îngerului de Ascensiune este Hossaf, care se citeşte literă cu literă în limbajul vostru uman ca,
H-o-s-s-a-f. Voi îl ştiţi pe el bine când voi veniţi pe partea noastră a voalului în timpul stării voastre de
somn. Hossaf este ca şi un prieten, un învăţător, un suporter şi un instructor rezistent.
Hossaf a vrut să vină la aceste întâlniri deja de un timp, dar energiile nu erau chiar potrivite. Nu a fost
potrivit pentru energia lui să vină aici. A fost mult mai potrivit pentru voi să vă conectaţi la energia lui
când voi a-ţi venit pe partea cealaltă, când voi a-ţi călătorit noaptea inter-dimensional.
Acum, Hossaf vine şi este foarte bucuros să vă vadă cum arătaţi în forma umană. El se amuza cumva,
de ceea ce voi a-ţi ales să arătaţi ca umani! (Râsete din audienţă) El vă cunoaşte energetic. El vă cunoaşte
după culoarea voastră când sânteţi la nivelul dimensional al nostru.
Hossaf vine acum şi - cum să spun - el este surprins. El găseşte asta...este ca şi cum ai încerca să pui
energia la faţă. (Mai multe râsete) El poate să vadă ambele. El poate să vadă tiparul energiei voastre,
culorile voastre, aşa cum a-ţi numi voi. Dar, la fel el vede faţa glorioasă, corpul vostru glorios.
Hossaf este amuzat. Asta este cauza pentru care noi nu l-am întrebat să vină până acum. (Mai multe
râsete). El este amuzat cum voi puteţi să vă puneţi în această - cum să spun - materie solidă, pentru că el
nu a fost niciodată într-o stare fiinţă fizică. El este ca şi un copil care aleargă de jur împrejurul camerei.
El este foarte amuzant că asta poate fi făcut.
El a auzit poveştile voastre. Dar, el acum poate să vină foarte aproape.Într-un sens, asta dă lui Hossaf
un nou tip de compasiune şi înţelegere pentru călătoria voastră. Poate noi am fi putut să-l lăsăm să vină
mult mai repede! (Râsete din audienţă)
El este un învăţător mare care înţelege fizica spirituală, care înţelege dimensiunile, care înţelege cum
energiile se mişcă şi cum pot fi create energiile chiar acuma. Hossaf a dorit să experimen- teze pe voi în
mediul vostru nenatural aici în forma umană.
El la fel o să lucreze cu voi într-un mod diferit. Într-un sens, el a avut o slujbă care a fost schimbat. El
o să vă ajute pe voi cu echilibrul energiilor aşa cum voi trăiţi în Acum-ul Lărgit şi începeţi să
experimentaţi realitatea multi-dimensională.
El vine în această zi când noi vorbim despre punctele de separare sau punctele noii conştienţe în aşa fel
că el poate să vă ajute pe voi ca să echilibraţi regatele între fizic şi nefizic. El o să fie cel care o să lucreze
cu voi, aşa cum voi extindeţi energiile voastre în momentul de acum şi integraţi nivelele multi-
dimensionale.
Este un potenţial care a ieşit din uz sau dezechilibrat, aşa cum a experienţat Cauldre câteva săpătmâni
în urmă în timpul comunicării noastre (la San Francisco, “Unelte Divine”) Este un potenţial de a deveni
dezechilibrat aşa cum voi vă extindeţi în Acum-ul vostru, aşa cum mergeţi la acele alte straturi şi nivele.
Hossaf a fost de acord să lucreze direct cu voi în starea voastră umană ca să vă ajute să ţineţi echilibrul aşa
cum extindeţi nivelele multi-dimensionale.
Asta este provocator pentru că este o tendinţă de a retrage energiile voastre, să le aduceţi înăuntrul mai
strâns şi mai aproape de voi. Voi doriţi să definiţi aşa cum ar trebui să fie viaţa, bazată pe o stare mentală
a Energiei Vechi faţă de acceptarea ce viaţa este şi poate fi, bazată pe Energia Nouă.
Voi vă întrebaţi câteodată de ce nu se schimbă mai multe în viaţa voastră, de ce nu creaţi mai multe şi
manifestaţi mai multe, de ce nu simţiţi încă că este un proces de alegere. Asta este pentru că voi aveţi
tendinţa să retrageţi energiile voastre, să le aduceţi înăuntru prea definit. Problema este să lărgiţi acelea în
timp ce voi rămâneţi în sursa de Acum. Asta este când schimbări mari vor apare în viaţa voastră.
Hossaf, fiind acest tip de învăţător pentru voi, acum el întreabă, “Deci, ce trebuie să pierdeţi? Ce
trebuie să pierdeţi prin deschiderea, prin extinderea şi prin permiterea voastră?”
Când voi vă supăraţi pe voi înşivă sau pe noi, sau pe Spirit, şi vă întrebaţi de ce nu sânt lucrurile
diferite, uitaţi-vă la energiile voastre proprii. Voi le închideţi. Respiraţi adânc la acel punct. Simţiţi la
acel punct. Acceptaţi călăuzirea lui Hossaf şi toată echipa lui care vine să menţină echilibrul între condiţia
umană şi dreptul vostru divin, câştigat prin naştere.
Hossaf s-a liniştit puţin. (Râsete din audienţă). El este aici ca să lucreze cu voi. El a fost un comfort şi
un înger învăţător în celelalte regate. El este cel cu care voi a-ţi mers înapoi noaptea, confuzi, cu ochii
înlăcrimaţi, supăraţi, frustraţi. El este cel care cu energia puternică dar înţelegătoare va susţinut ca să
înaintaţi. Acum el ajustează concentrarea pe munca lui. El vine mult mai aproape de voi şi de umanitatea
reală. Noi sântem încântaţi să te avem pe tine aici cu noi, Hossaf.
Daţi voie să vorbim pentru un minut despre călătoria voastră, dragi prieteni, despre una dintre
celelalte aspecte care se întâmplă chiar acuma. Daţi voie să vorbim despre Planul Divin, Planul vostru
Divin, sau cum spunem noi, “întregul plan”.
Vedeţi voi, voi a-ţi privit călătoria voastră proprie prin ochii voştri limitaţi a umanului, şi asta a fost
potrivit. Voi a-ţi pus limitările pe voi înşivă. Voi a-ţi creat un plan pentru voi înşivă. Voi a-ţi spus că
vreţi să aveţi anumite lucruri în viaţa voastră. Voi a-ţi vrut să vă căsătoriţi. Voi a-ţi vrut să aveţi copii.
Voi a-ţi vrut să aveţi un oarecare tip de casă, anumite tipuri de prieteni. Asta a fost un plan uman pe care
voi a-ţi produs.
Când acel plan nu a reuşit, voi a-ţi fost furioşi şi frustraţi. Bisericile v-au spus că voi a-ţi fost păcătoşi,
şi voi a-ţi crezut asta. (Râsete din audienţă) Voi a-ţi crezut că din cauza asta planul vostru uman nu a
reuşit. Voi a-ţi devenit frustraţi şi confuzi. Mulţi dintre voi a-ţi petrecut nenumărate ore pe genunchii
voştri, rugându-vă, întrebându-vă ce să faceţi mai departe, cerând călăuzire, cerând iertare de la
Dumnezeul pe care nu l-aţi cunoscut. Dar, dragi prieteni, voi a-ţi pregătit un plan uman care nu necesar a
fost corespunzător cu Planul Divin.
Planul Divin nu este un plan pe care voi a-ţi cunoaşte ca umani. Asta nu este scris pe o bucată de
hârtie cu nişte ţeluri sau un orar, un program, sau buget şi toate celelalte lucruri amuzante pe care voi
faceţi. (Câteva râsete) Noi nu avem asemenea lucruri pe partea noastră. Este mult mai multă distracţie
aici.(Râsete)
Planul vostru Divin nu este ceva ce este scris. Mai degrabă asta este pasiunea sufletului vostru. Este o
dorinţă de a învăţa ceva, de a creşte, de a extinde, sau a simte, de a avea experienţe.
Pentru mult timp Planul vostru Divin a fost blocat de la voi. Când voi veniţi pe Pământ, voi luaţi
anumite atribuţii a dualităţii şi voalul care face ca Planul divin să nu fie accesibilă.
Sânt mulţi umani care au venit înapoi pe partea noastră a voalului, vin înapoi la forma lor energetică
îngerească, care încă nu au înţelegere sau acces la Planul lor Divin. Câteodată asta este ascuns chiar şi
pentru îngeri. Câteodată este ascuns în aşa fel că îngerul sau umanul să poate să treacă printr-o
experienţă, neîmpovărată de ce ei gândesc că ar trebui să fie, în aşa fel ca ei să meargă prin experienţe
total liberi faţă de ce planul conţine.
Vedeţi voi, Planul Divin, sau întregul plan, nu este de loc un plan. Este ceva ce “devine” şi care
câteodată are o anumită direcţie sau o anumită cotitură. Asta are o dorinţă anumită, o împlinire la asta.
Planul Divin a sufletului vostru a fost un mare mister pentru voi de a lungul multor vieţi a voastre,şi în
mod special în această viaţă noi vă auzim că spuneţi mereu şi mereu, “Spirit, ce este ceea ce eu ar trebui
să fac acuma?” Şi răspunsul pe care voi primiţi - vouă nu o să vă placă asta prea mult - este, “Nouă nu ne
pasă, orice alegeţi, orice alegeţi” (Râsete din audienţă) Acum, asta a fost dificil, şi noi ştim că voi a-ţi fost
frustraţi cu noi pentru că voi a-ţi vrut să înţelegeţi Planul Divin.
Eu, Tobias, Hossaf sau oricare înger nu putem spune care este întregul plan. Dar, noi putem spune
acum la umanii Energiei Noi, cum să accesaţi asta şi cum să vă integraţi cu asta. Noi putem să vă spunem
cum să aduceţi asta în viaţa voastră. Este al vostru. Asta este cadoul vostru. Asta este între voi, condiţia
voastră umană şi sinele vostru divin. Asta este al vostru.
Planul Divin Întreg este ca şi curgerea apei într-un râu. Asta are maluri sau limite, dar asta poate fi
învins oricând. Asta are o curgere care este măreaţă şi frumoasă şi naturală. Asta nu are nevoie să fie
manipulată sau controlată.
Planul vostru Divin este împlinirea sufletului. Asta este pasiunea sufletului. Planul Divin ar puteaa fi
dificil de pus în cuvinte. Noi ştim, voi vreţi să încercaţi să intelectualizaţi asta, poate vreţi să scrieţi pe o
hârtie şi să puneţi pe perete şi să spuneţi, “Asta este Planul meu Divin”. Voi poate aşa înfringeţi scopul
adevărat de conectare cu Planul vostru Divin.
Planul Divin se schimbă constant, asta pentru că voi vă schimbaţi constant. Planul Divin este în Acum,
dar asta îmbrăţişează trecutul şi la fel potenţialele viitorului. Planul Divin poate să se integreze cu planul
uman. Planurile se pot complementa unul cu altul. Planul Divin poate să aducă tipul de împlinire
materială pe care voi doriţi în timp ce aduce împlinirea Spiritului, a energiei creatoare. Ele pot lucra
împreună. În alte cuvinte, Planul vostru Divin poate să audă nevoile sinelui vostru uman. Şi acum sinele
vostru uman poate să simtă curgerea Planului vostru Divin.
Cum ajungeţi la asta, dragi prieteni? Cum vă conectaţi la Planul Divin şi cum să-l contopiţi cu planul
uman? Asta este prin a da permisiunea voastră de a merge la acel punct de separare, care energetic se
încrucişează când aceste două se întâlnesc - -acel punct în care staţi voi acum. Planul vostru Divin este
totalmente în jurul vostru. Dacă încercaţi să-l canalizaţi în mintea voastră şi să puneţi în cuvinte... sau
încercaţi să-l analizaţi...sau încercaţi să-l segmentaţi, aşa cum faceţi cu timpul sau spaţiul vostru...asta vă
va evita.
Nu uitaţi că noi am spus că timpul este o iluzie. Asta este pe dispozitivul, ceasul de pe mâna voastră.
Asta este rezultatul a ce vedeţi voi pe cer. Asta este o iluzie.
Planul Divin, dragi prieteni, nu se poate segmenta, sau pacheta, sau analiza ca şi cum voi faceţi cu
timpul sau chiar cu spaţiul. Asta este doar acolo. Asta este o simţire ne-puse în cuvinte, ne-scrise pe un
sul de hârtie. Este o simţire.
Noi nu putem defini asta pentru voi. Noi putem doar să spunem că asta există, în acest moment, în
acest punct de separare în care noi stăm împreună. Voi puteţi aduce asta în realitatea voastră stând în
acest moment cu noi respirând. Aah...asta o să aducă energiile sale în fiecare ţesut al corpului vostru.
Asta o să aducă Planul Divin în fiecare aspect al conştienţei voastre. Aşa cum voi respiraţi în moment,
asta va aduce contopirea Planului Divin cu planul uman.
Noi trebuie să râdem pentru că chiar cuvântul “plan” nu este potrivit. Asta este simplu o împlinire şi o
devenire. Asta este sufletul vostru, şi vrea să se joace. Este sufletul vostru şi are o mare înţelegere pentru
viaţă. Este sufletul vostru având pasiunea să experienţeze ceva nou. Astea două se pot contopi în Energia
Nouă.
Asta este aşa simplu! Shaumbra, să nu faceţi asta complex! Asta este foarte simplu! Voi puteţi sta în
momentul contopirii a înţelegerii divine şi umane, oricând. Asta nu trebuie să fie doar în acest timp de
întâlnire a Cercului Crimson. Ce experienţaţi aici chiar acuma poate să fie în orice moment de Acum.
Planul Divin numai trebuie să fie ascuns. Planul Divin numai trebuie să vă scape printre degete,
niciodată. Asta nu este un secret. Asta este în Acum-ul vostru.
Asta nu este ca energiile cu care a-ţi lucrat înainte. Asta nu pot fi controlate. Asta se poate doar
îmbrăţişa. Asta nu se poate limita pentru că asta creşte tot timpul. Asta nu se poate captura şi închide şi
folosi la discreţia voastră aşa cum doriţi, pentru că asta sânteţi voi. Şi, asta este mai mare ca şi umanul de
voi. Planul Divin nu poate fi luat de la voi pentru că nu este aparţinător. Asta simplu este. Asta
totdeauna va fi acolo.
Deci, dragi prieteni, în această Energie Nouă, voi puteţi să extindeţi conştienţa voastră, să călătoriţi
între nivele, să călătoriţi în toate dimensiunile. Planul Divin poate să vină în Acum-ul vostru, pentru o
înţelegere mai mare a scopului.
Voi v-aţi întrebat, “Dragă Spirit, unde este pasiunea mea?” Asta este aici acum. Respiraţi asta
înăuntrul. Simţiţi asta. Asta aduce viaţa înăuntru. Asta aduce o nouă înţelegere. Evitaţi temptaţia de a
încerca să analizaţi asta. Evitaţi temptaţia de a încerca să o încuiaţi.
Vedeţi voi, asta este ca şi o pasăre. Voi vreţi să o încuiaţi într-o colivie ca să vă bucuraţi de asta la
voinţa şi discreţia voastră. Asta nu trebuie să fie încuiată într-o colivie. Asta este totdeauna acolo,
totdeauna în dezvoltare, totdeauna la dispoziţia voastră în Acum. Numai sânt atribuţii dualistice pentru
planul uman şi planul divin ca fiind separate, sau neavând conştienţe. Astea sânt aici acum.
Universul, dragi prieteni, voi, dragul Dumnezeu, sânt totdeauna împlinitori şi totdeauna în desfăşurare.
Universul, omniversul, nu este limitat în nici un fel care ar crea vreo problemă. Asta totdeauna răspunde
vouă, în fiecare moment. Voi şi sufletul vostru răspundeţi la voi înşivă în fiecare moment.
Nu sânt lipsuri, astea există doar în iluzia pe care o aveţi. Nu este boală, este doar în iluzia voastră.
Dumnezeul nu reţine nimic de la voi. Dar, Dumnezeul...câteodată voi pretindeţi că el nu este acolo în aşa
fel ca voi să puteţi experienţa ceva. Dar acum nevoile pentru acele tipuri de experienţe pot pleca.
Voi puteţi folosi conştienţa şi înţelegerea voastră ca să creaţi cu adevărat. Universul, omniversul, se
desfăşoară constant şi devine constant împlinitor. Voi puteţi să vă permiteţi să fiţi în acel punct de
separare ca să primiţi binecuvântările împlinirii tot timpul. Asta este aşa simplu. Asta este aşa simplu -
diferit în orice fel în care v-aţi comportat, gândit sau acţionat înainte. Asta este Energia Nouă. Asta este
diferit acum.
Dragi prieteni, astăzi noi am făcut lucrurile puţin mai diferit. Noi am făcut asta pentru faptul ca să-i
dăm lui Hossaf o idee a ce facem noi împreună în aceste clase, o idee despre voi. Nu a fost nevoie pentru
Shoud. Nu este nevoie pentru mine, Tobias, să vorbesc şi după asta pentru Shoud. Astea toate devin
unul. Noi stăm la acel punct de separare unde toate nivelele se intersectează sau se topesc împreună.
Shoudul este comunicarea. Eu sânt voi. Voi sânteţi eu. Toate vocile sânt una. Shoudul este
comunicarea. Numai este nevoie pentru acea separare, niciodată.
O mică schimbare...noi ar fi trebuit să-l prevenim pe Cauldre...el devine nervos, (râsete din audienţă).
În ultimile 15 minute, Cauldre ne tot spune, “Dar, Tobias, tu vorbeşti prea mult astăzi. O să mai avem
timp pentru Shoud?” Noi am fost în Shoud, dragi prieteni.
Mai este un alt punct pe care voi a-ţi cerut să aducem astăzi. Este un punct simplu, dar un punct pe care
voi doriţi să subliniaţi pentru voi înşivă. Dragi Shaumbra, voi vă luaţi pe voi înşivă prea serioşi. Voi
depuneţi efort. Voi uitaţi să râdeţi. Voi uitaţi să vă înveseliţi. Voi încă mai aveţi reguli despre ce voi
gândiţi că trebuie sau că nu trebuie să faceţi. Voi uitaţi să vă distraţi.
Shaumbra, încurajaţi-vă ca să fiţi mai bucuroşi, într-un sens, da, să nu vă îngrijoraţi atât de mult pentru
lucruri în viaţa voastră, pentru oamenii din viaţa voastră. Voi puteţi iubi într-adevăr pe cineva când voi
vă opriţi să vă îngrijoraţi pentru acea persoană . Grijile reprezintă îngrijorările voastre. Voi gândiţi că voi
trebuie să căraţi povările lor pentru ei, să vă îngrijoraţi pentru ei.
Voi vă îngrijoraţi despre direcţia în care merge lumea. Dragi prieteni, lumea este perfectă. Într-adevăr
este. Lumea se desfăşoară într-un mod potrivit. Aveţi pasiune şi înţelegere.
Voi vă îngrijoraţi prea mult despre voi şi despre dezvoltarea voastră spirituală. Dacă voi vă opriţi să vă
îngrijoraţi, atunci orice se poate adeverii. Atunci, voi puteţi să vă bucuraţi de orice prin care voi treceţi.
Dar, voi gândiţi că asta trebuie să fie într-un anumit fel şi să aibă anumite atribuţii. Voi gândiţi că dacă
voi râdeţi, dacă mergeţi afară să aveţi un timp bun, că asta vă va îndepărta de pe pista voastră.
Eu, Tobias, sânt cunoscut pentru un pahar - sau poate două - de vin. Dar, dragi prieteni, câteodată mă
uit la voi, şi eu gândesc că, “Dacă eu aş fi fost în pantofii voştri, eu aş fi băut mai mult vin, şi nu m-aş fi
simţit vinovat!” (Râsete din audienţă).Fiecare noapte eu aş fi sărbătorit viaţa mea şi pe prietenii mei
Shaumbra.
Da, şi de ce aveţi dureri de cap? Asta este pentru că voi vă îngrijoraţi a naibii de mult despre tot ce
faceţi. De ce puneţi în greutate atunci când mâncaţi? Asta este pentru că voi vă îngrijoraţi prea mult
despre asta. Voi vă îngrijoraţi despre tot.
Să fiţi mai puţin serioşi, şi mult mai veseli. Voi treceţi prin una dintre cele mai mari schimbări văzute
vreodată în umanitate, schimbare de la Energia Veche la cea Nouă, ceva despre care s-a visat şi a fost
prorocit de când îngerii au venit prima dată pe Pământ. Asta este creaţia Noii Energii. Şi voi scăpaţi asta
pentru că voi vă îngrijoraţi despre orice.
Şi noi auzim scuzele voastre, “Dar, Tobias, eu trebuie să mă îngrijorezi. Maşina mea nu merge bine.
Şi, poate eu voi pierde slujba. Eu trebuie să mă îngrijorezi”. Deci, atunci, dragi prieteni savuraţi
ACESTEA. (Râsete din audienţă)
Voi ne-aţi cerut ca să aducem asta la cunoştinţa voastră, să vi le amintim. Voi v-aţi gândit despre
astea. Voi v-aţi întrebat nu de mult cum să faceţi să nu fiţi aşa serioşi. Voi sânteţi aşa de serioşi că uitaţi
să vă bucuraţi.
Deci, daţi voie să ne mutăm la acel punct de separare. Daţi voie să ne mutăm împreună la acel punct
de bucurie. Daţi voie să schimbăm conştienţa la punctul unde putem avea bucurie în viaţă. Voi o să vedeţi
că asta poate să fie fără efort. Voi o să vedeţi că voi aveţi energiile să creaţi orice doriţi. Deci, dragi
Shaumbra, bucuraţi-vă. Zâmbiţi de mai multe ori. Îmbrăţişaţi de mai multe ori. Aveţi puţin mai mult vin
seara. Şi nu ţineţi astea împotriva voastră.
Cu asta, dragi prieteni, a fost o onoare pentru Hossaf să fie aici astăzi. A fost o onoare pentru el să
preia rolul acesta nou de a vă ajuta cu extinderea voastră multi-dimensională, în timp ce sânteţi complet
prezenţi, şi respiraţi şi sânteţi în Acum.
Asta este Energia Nouă, şi voi sânteţi pionierii. Voi sânteţi primii care a-ţi spart pereţii Energiei Vechi
ca să ajungeţi aici. Voi sânteţi cei care, dragi prieteni, cei care a-ţi schimbat lumea pentru că voi a-ţi
schimbat conştienţa voastră.
Voi vă întrebaţi uneori şi spuneţi, “Dragă Spirit, eu simt că nu fac nimic”. Dar, NOI ştim că voi a-ţi
făcut un lucru incredibil, fiind doar aici. Voi nu trebuie să faceţi nimic fizic pentru ca să aveţi un impact
pe Tot Ce Este. Voi a-ţi schimbat lumea.
Ceea ce vedeţi că se întâmplă în război, asta este rezultatul schimbării voastre de conştienţă. Da,
războiul este greşeala voastră.(Râsete din audienţă) Asta ar fi putut să fie dezastruos. Asta putea să fie
Armaggedon. Asta ar fi putut să fie peste tot în lume - Al III-lea Război Mondial - dar în acest timp cu
bombe nucleare. Războiul, da, este greşeala voastră pentru că este izolat într-o arie unică.
O să fie doar un număr mic de umani care se vor tranzita în timpul acestui proces. Ei s-au oferiti pe ei
înşişi pentru ca schimbarea să aibă loc. Războiul va fi rapid. Ast nu are nevoie să facă ravagii în
conştienţa umană. Războiul este televizat în timp real, în Acum-ul vostru Extins în aşa fel ca voi să puteţi
vedea efectele în aşa fel ca umanitata să capteze astea şi să treacă prin schimbările de conştienţă, să
meargă la un punct nou de separare.
Deci, dragi prieteni, nu este că noi propunem ca aceste activităţi să fie primele alegeri ale voaste. Dar,
câteodată noi trebuie să ne retragem şi să onorăm umanii pentru ce ei aleg. Voi, dragi Divini Umani, aveţi
înţelegere şi onoare prin care omologii voştri trec care încă mai sânt în Energia Veche. Voi niciodată nu
sânteţi singuri în călătoria voastră. Şi acum Hossaf vine să vă ajute cu noile înţelegeri interdimensionale.
Noi vă iubim mult.
SI AŞA ESTE!

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE


“SHOUD 9: PLANUL VOSTRU DIVIN” - ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
5 APRILIE 2003

Tobias: Şi aşa este, dragi prieteni, că noi continuăm cu energia din această zi. Noi continuăm să
lucrăm cu voi ca să vă ajutăm să înţelegeţi cum puteţi să ajungeţi la aceste puncte diferite de separare,
aceste nivele unde conştienţa se împreunează şi se schimbă. Aşa voi puteţi aduce înţelepciunile înăuntru.
Voi puteţi sărbătorii toate experienţele conţinute acolo.
Astea sânt ca şi stelele pe cerul vostru. Acestea sânt puncte de lumină...ce voi numiţi stele. Într-un fel,
toate dimensiunile în jurul vostru au puncte stelare, puncte de separare, unde diferite atribuţii se
împreunează la o intersecţie. Acolo este un cadou pentru voi, ca să accesaţi în timp ce voi rămâneţi în
Acum ca Divin Umani.
Într-adevăr, stelele sânt puncte de separare. Într-adevăr, voi puteţi permite să vă contopiţi cu acele
energii în unele nopţi când voi puteţi vedea clar stelele. Contopiţi-vă cu asta. Aduceţi energia în Acum-ul
vostru şi simţiţi asta. Asta este un punct de separare de la întâmplările care au luat loc în universul vostru
de foarte mult timp. Stelele sânt simboluri. Stelele sânt puncte de separare a experienţelor care au luat
loc în timp ce voi a-ţi construit universul.
Fiecare stea, ficare planetă, fiecare galaxie şi sistemul lor solar au atribuţiile lor unice. Ele conţin
informaţii specifice. Fiecare punct stelar este ca şi o bibliotecă a înţelepciunii. Asta este o cale bună de a
practica aducerea punctului de separare în conştienţa voastră şi la fel de a simţi asta. Într-adevăr, stelele
reprezintă istoria călătoriei voastre, istoria a tot ce s-a petrecut înainte ca voi să veniţi pe Pământ. Într-
adevăr, universul masiv al vostru este terenul nou de joc a Energiei Noi. Noi am spus mai demult că nu
prea este aşa mult de văzut acolo afară, înafară de potenţialele pe care construiţi şi experienţaţi.
Şi încă ceva aici înainte ca să începem sesiunea de întrebări şi răspunsuri. Dragi prieteni, noi am vorbit
despre Planul Divin, ceea ce noi preferăm să numim “planul complet”, planul integrat, de ce voi umanii
aveţi nevoi şi dorinţe, şi ce devine sufletul vostru, spiritul vostru şi cum se împlineşte. Aceste două se
pot integra împreună. Acesta este planul complet.
Când voi aveţi probleme sau dificultăţi, retrageţi-vă pentru un moment, respiraţi şi întrebaţi, “Care este
esenţa Planului Divin”. Şi, atunci contopiţi planul vostru divin cu nevoile voastre umane.
Voi o să începeţi să vedeţi o pictură complet nouă. Voi o să aveţi o înţelegere complet nouă de ce
lucrurile se întâmplă aşa cum se întâmplă. Voi o să înţelegeţi că voi nu sânteţi victime a Planului vostru
Divin. Voi simplu nu a-ţi înţeles unde a vrut să meargă nivelul vostru sufletesc. Acum, voi umanii şi
Divini Umani puteţi fi în această călătorie împreună. Nu este nevoie pentu asta să fie separat.
Sânt Planuri Divine, nu numai pentru indivivizi, dar pentru grupuri la fel. Este un Plan Divin a
Shaumbrei pe care voi a-ţi creat. Voi puteţi simţi asta dacă voi permiteţi. Planul Divin este pentru un
grup de umani care au fost în căutare...un grup de umani care au încercat să înţeleagă...să ajungă la o nouă
conştienţă...să se mute împreună...să împartă împreună...să suporte unul pe altul...şi să aducă energia
grupului înafara Vechiului în cea Nouă... într-o energie contopită şi unificată.
Sânt Plauri Divine în locurile voastre de muncă. Permiteţi-vă să simţiţi asta...un grup de umani care
sânt împreună într-un birou... într-o clădire...sau o companie pentru un scop...poate, necunoscut în sala de
şedinţe...dar aprobat pe alte nivele de toţi umanii participanţi.
Sânt Planuri Divine pentru naţiuni. Sânt Planuri Divine pentru familii.
În Energia Nouă în care sânteţi, voi începeţi să senzaţi, să simţiţi şi să cunoaşteţi Planul Divin şi să
integraţi asta cu umanul. Asta vă dă o perspectivă complet nouă şi înţelegerea de ce oare anumite lucruri
s-au întâmplat în viaţa voastră.
Nu este Dumnezeul care dictează termenele. Nu este un Ordin Celestial care vă înmânează asta. Nu
este un consiliu de 300.000 de îngeri care fac asta să se întâmple.
Este Planul vostru Divin. Asta a fost cumva ascuns de voi până acuma, cumva ascuns în aşa fel ca voi
să puteţi trece printr-o serie de noi înţelegeri. Dragi prieteni, de acum înainte să chemaţi totdeauna Planul
vostru Divin ca să înţelegeţi ce se întâmplă în viaţa voastră.
Când voi vă uitaţi la scenariul cu războiul care se petrece chiar acum în Orientul Mijlociu, să nu vă
uitaţi la ceea ce este scris în ziarele voastre sau arătate pe ecranele televizoarelor voastre. Mergeţi în
Planul Divin care este în spatele celor scrise în ziare şi arătate la televizor. Voi o să aveţi o nouă
compasiune şi înţelegere a ce se petrece într-adevăr.
Cu asta noi sântem încântaţi să răspundem la întrebările voastre.
Întrebarea de la Shaumbra 1: Dragă Tobias, astăzi eu sânt aici şi eu reprezent un grup cam ciudat,
oameni neobişnuiţi aici, numiţi personalul Naţiunilor Unite, dar cei care lucrează pe teren, cei care ...chiar
dacă ei admit sau nu...au fost aleşi să petreacă cei mai buni ani din viaţa lor mutându-se de la un loc la
altul, care este plin de negativitate, energii foarte grele, primejdioase, şi aşa mai departe. Neobişnuit, asta
este în timpul râzboiului, sau după război, când ne mutăm acolo. Şi, acel grup este foarte obosit în acest
moment. Şi eu cred că mesajul de la tine ar ajuta pe ei să se împuternicească cumva şi să meargă înainte,
pentru că ei ştiu că trebuie să facă asta. Dar, ei vor să ştie ce se întâmplă cu acest rol a lor în planul
întreg. Mulţumesc.
Tobias: Într-adevăr, noi sântem încântaţi să te avem în energia directă şi că reprezinţi pe ceilalţi pentru
care tu vorbeşti. În toată lumea sânt echilibratori de energii şi de locuri. Acum, acest servici de a fi
echilibrator de locuri, câteodată ei sânt numiţi donatori de pace, într-adevăr este foarte obositor pentru tine
şi pentru grupul tău, pentru că voi simţiţi că sânteţi asaltaţi de ambele energii, nu numai de una, dar din
toate părţile. Voi a-ţi venit în această lume în acest timp ca să fiţi echilibratori, susţinători de energii, să
ţineţi un echilibru foarte delicat.
Asta este foarte important acuma cu toate evenimentele care se degajează la schimbarea de la Energia
Veche la cea Nouă. Nu este vorba doar despre război. Dar, este despre a ţine echilibrul. Vedeţi voi, sânt
incredibile, incredibile energii a Vechiului care încearcă să se menţine. Şi, sânt energii a Noului care
încearcă să meargă înainte. Şi sânt indivivizi, îngeri ca şi tine şi ca ceilalţi cu care lucrezi, care stau în
cadrul uşii între Vechi şi Nou, încercând să menţine un echilibru.
Descrierea voastră şi cartea voastră de vizită spune că voi sânteţi susţinătorii de pace. Dar, într-adevăr
voi sânteţi susţinători şi echilibratori de energii. Asta este una dintre cele mai dificile slujbe pentru că voi
sânteţi traşi în toate direcţiile, de aceea voi vă simţiţi foarte, foarte obosiţi. Voi a-ţi venit pentru acest fel
de serviciu cu acordul vostru. Voi a-ţi fost de acord că voi o să fiţi mutaţi de la un loc în lume la un alt
loc, oriunde este nevoie de energia voastră.
Înţelegeţi că serviciul pe care voi faceţi, este plin de dăruire de sine. Asta faceţi pentru toată
umanitatea. Asta faceţi pentru ca să ţineţi o parte să nu fie dominată de cealaltă. Asta este o sarcină de tip
special.
Înţelegeţi că voi puteţi alina acele simţăminte de oboseală pe care aveţi, acele simţăminte copleşitoare,
simplu prin permiterea energiilor să treacă prin voi. Voi aveţi tendinţa...toţi din grupul tău, aveţi tendinţa
să vă ţineţi agăţaţi de acele energii foarte mult, încercând să le afectaţi. Voi afectaţi ceea ce se întâmplă,
simplu fiind doar acolo.
Voi sânteţi aplaudaţi pe partea noastră a voalului. Şi, voi o să vedeţi foarte curând, foarte curând, în
următorii câţiva ani...Cauldre ne întreabă să definim ce înţelegem prin, “foarte curând”, pentru că definiţia
noastră şi a lui sânt cumva diferite. Voi o să vedeţi în următorii câţiva ani că cei care sânt susţinătorii
echilibrului, susţinătorii locurilor, că nu o să mai fie nevoie de ei ca şi înainte. În alte cuvinte, voi a-ţi
făcut munca şi serviciul vostru, şi voi puteţi să vă mutaţi la servicii mult mai creative, poate în aceaşi
organizaţie, dar ceva ce este mult mai creativ, în loc de tipul din situaţia prezentă în care vă aflaţi acum.
Pentru foarte mult timp pe Pământ au fost susţinători de energii şi echilibratori. Voi toţi a-ţi avut
călăuzi spirituali la un moment dat. Ei au fost susţinători de energii pentru locuri. Ei au plecat când a fost
potrivit pentru ca voi să posedaţi divinitatea voastră. Sânt multe elemente naturale şi animale în lume care
susţin energii pentru mult timp. Ei erau echilibratori şi susţinători de locuri. Mulţi dintre ei au ales să
plece sau să schimbe slujba lor.
Acum, umanii, ca şi tine şi cei din grupul tău...voi o să găsiţi că în următorii ani...voi nu va trebui să
echilibraţi energiile atât de mult ca şi acuma. Asta este pentru că schimbarea ce apare pe Pământ chiar
acuma, câteve din evenimente ce va transpiră în acest an şi în anul următor, va ajuta la mutarea conştienţei
umanităţii înainte.
Deci, tu eşti într-adevăr onorat pentru munca de altruist ce faci. Şi înţelege că schimbarea vine şi aşa
tu te poţi muta într-un tip diferit de serviciu.
Întrebarea de la Shaumbra 2: Tobias, moartea este o problemă provocatoare pentru noi îngerii umani.
Multe suflete cu două picioare şi patru picioare aleg să plece acum de pe Pământul mamă. Dragul meu
însoţitor, Rascal, se pare că se apropie de timpul tranziţiei sale. Eu nu vreau ca el să aibă dureri. Dar, eu
simt o nelinişte ştiind că trebuie să-l pun să fie adormit totalmente. Eu ştiu când o să fie timpul potrivit.
Dar, este oare un ceremoniu sau aşa ceva, care ar fi beneficial pentru el şi pentru mine? Cum putem noi
să asistăm mai bine pe acei care trec prin tranziţia lor? Şi în general ai tu ceva de spus sau o sugestie
pentru a experienţa acest fel de supărare când umanii sau ne-umanii însoţitori fac tranziţia lor?
Tobias: Într-adevăr, noi am vorbit despre asta recent în termenele umanilor şi experienţa de moarte.
Umanii au fost victimele morţii în trecut. Shaumbra, aşa cum voi deveniţi mult mai conectaţi în energia
Nouă, moartea o să fie o alegere pentru voi. Voi nu puteţi fi capabili să învingeţi moartea, cel puţin în
această viaţă. Asta face parte din procesul care încă mai este foarte adânc întipărit în voi şi are o cantitate
anumită de inteligenţă, dincolo de a face asta.
Dar, în loc să fiţi subiectivi la moarte din cauza unei boli care intră în corpul vostru, sau oricare
experienţă de durere, voi o să începeţi să aveţi posibilitatea cum doriţi să plecaţi şi chiar când doriţi să
plecaţi. Asta se va întâmpla când veţi integra cu Planul vostru Divin. Deci, voi nu o să fiţi capabili să
scăpaţi de a vă reîntoarce Acasă, deci moartea. Dar, voi o să fiţi capabili să definiţi asta şi să creaţi mult
mai bine pentru voi înşivă.
În ceea ce priveşte animalele care părăsesc Pământul, din nou, asta se referă la răspunsul pe care am
dat noi la ultima întrebare. Au fost mulţi susţinători de locuri, de multe diferite tipuri, susţinători de locuri
umane, susţinători de la regatul animal, chiar şi de la regatul îngeresc. Noi vrem să ne uităm la animalul
tău de casă, tu care ai pus întrebarea, simtă animalul tău şi înţelege că acest drag animal a fost un
echilibrator şi susţinător de loc pentru tine.
Acest drag însoţitor te-a ajutat pe tine să procesezi multe energii. Acest animal de casă al tău te-a
ajutat să transmuţi câteva din dezechilibrul din corpul tăi fizic. Asta a luat în corpul lui câteva din
dezechilibrul tău în serviciul pentru tine. Deci, acest însoţitor al tău este obosit. Este gata să plece. Asta
şi-a împlinit serviciul. El vrea ca tu să accepţi că tu eşti Dumnezeu.
Acest animal de casă poate să vină înapoi la tine din nou, dar în acest timp fără ca să aibă
responsabilitatea de a ţine energie pentru tine. Acest animal de casă poate să vină înapoi foarte repede. El
îşi va găsi drumul lui cumva la tine. Tu nu trebuie să te îngrijorezi pentru asta. Poate să vină foarte
repede înapoi la tine dar în acest timp fără sarcină şi contract. Şi, amândoi puteţi să aveţi mult mai multă
veselie împreună. Acest animal de casă al tău va pleca el însuşi. Tu nu trebuie să te îngrijorezi ca să-l pui
la adormit. Tu nu trebuie să iei pe tine acea vinovăţie. Acest animal te iubeşte prea mult şi nu te lasă să
treci prin acea experienţă.
Deci, comunică cu acest animal de casă drag. Vorbeşte-i la nivelul lui divin. Discută Planul lui Divin.
Şi, mai mult ca orice, eliberează-l. Dă voie la prietenul tău drag să plece acum. El şi-a făcut serviciul.
Eliberează-l.
Este acelaşi lucru cu umanii în viaţa voastră. Eliberaţi-i. Cel mai dificil lucru de văzut de pe partea
noastră a voalului este să vedem supărarea voastră când cineva moare. Oh, noi ştim că este dificil să
pierdeţi pe cineva pe care voi iubiţi. Noi ştim că este şi mai dificil să aveţi acele simţăminte de vinovăţie
închise în voi, şi să le daţi drumul. Asta vă lasă într-un fel de încurcătură pe care voi trebuie să
prelucraţi.
Dar, dragi prieteni, eliberaţi. Eliberaţi-i. Onoraţi-i. Găsiţi bucurie în aceste experienţe. Într-adevăr
aşa este.
A fost o neînţelegere despre moarte care a dus la o cale dizgraţioasă că umanii au trebuit să moară.
Eliberaţi, aşa cum am spus înainte. Dacă aveţi pe cineva drag care este pe punctul de a trece dincolo, noi
am fost rugaţi să spunem ce să spunem lor, ce tip de medicamente sau alte remedii să le dăm.
Cel mai bun lucru pe care voi puteţi face este să le ţineţi mâna lor. Aduceţi-i în momentul vostru drag
de Acum. Spuneţi-i că tranziţia va fi plină de bucurie şi dragoste. O să fie din noi de pe partea asta a
voalului care o să fie acolo să îi primească. Şi spuneţi lor, că voi puteţi să-i eliberaţi acum.
Întrebarea de la Shaumbra 3: Eu cred că tu deja ai răspuns la toate întrebările mele, deci este cumva
ciudat să pun o întrebare. Dar, eu mă plâng despre genunchii mei. (Râsete din audienţă) Cum pot să fac
pe genunchii mei să fie sănătoşi? Am dureri. Eu sânt obosit de asta.
Tobias: Într-adevăr, corpul uman a trecut prin multe, nu numai al tău, dar şi pentru toţi Shaumbra. Şi,
încă mai este o problemă cu genunchii tăi pentru că...dragă, tu ai fost curajoasă să te ridici şi să pui această
întrebare...deci noi sântem curajoşi ca să-ţi răspundem. Tu încă nu faci conecţia cu tine aşa cum trebuie.
Shaumbra 3: Eu nu ştiu cum să fac asta.
Tobias: Să respiri adânc, să stai în momentul de Acum, şi, pentru tine - poate tu vrei să dezbaţi asta cu
noi - dar pentru tine, dragă, este să alegi viaţă. Tu încă mai dezbaţi dacă să vii sau să pleci. Nouă ne-ar
face plăcere să vi înapoi la noi, dar este mare “nevoie” pe Pământ pentru tine. Nu este o glumă când noi
spunem “genunchi morţi” pe Pământ. (Tobias face o pauză în timp ce audienţa începe să râde la jocul de
cuvinte a lui Tobias)
Shaumbra 3: Eu aş vrea să fac un târg cu tine. Dacă tu cumva poţi să mă ajuţi ca să îmi vindec
genunchii mei...să întineresc corpul meu...în aşa fel ca eu să pot avea o petrece în fiecare noapte...(râsete
din audienţă)...şi eu nu sânt alergică la alcohol... eu voi rămâne aici (mai multe râsete).
Tobias: Atunci, noi îţi cerem să foloseşti respiraţia, pentru că este aşa simplu şi asta poate fi făcută
oricând şi respiră prin tot corpul tău până la genunchi, până la picioarele tale, ca să se deschide circulaţia.
Sânt arii de energii închise aici. Dacă tu ai dificultate să înveţi cum să respiri pe tot drumul şi prin
genunchi şi până jos la picioare şi în Pământ, să şti că sânt experţi în această cameră care o să fie bucuroşi
să te ajute cu asta.
Dar, la fel este un proces interesant, aici. Fiind curajos să te ridici şi să accepţi asta, într-un sens, tu eşti
destul de curajos ca să spui că eşti gata să eliberezi şi să mergi înainte. Deci, acum începe să eliberezi
toate energiile strânse care sânt în acea arie.
Asta este foarte simplu, foarte simbolic. Tu nu permiţi la viaţă ca să vină pe tot drumul până jos la
pământ ca să te re-energizeze noi nu disitribuim sfaturi medicale de nici un fel. Dar, noi simplu spunem
să faci asta, şi tu o să ai o mare uşurare.
Întrebarea de la Shaumbra 4: Tobias, eu sânt plin de furie şi sânt rănit ca niciodată în viaţa mea. Eu
vreau să iau lumina mea şi să mă întorc Acasă. Şi, eu sânt un lucrător pentru sănătatea mentală şi aşa eu
ştiu că simţămintele mele şi gândurile mele sânt în moderaţie severă, deşi eu aleg să nu acţionez pe asta.
De un timp, mie mi se pare că oricând doresc să fac un efort ca să-mi fac viaţa mai bună,eforturile mele
nu lucrează în favoare mea şi nu mă răsplătesc. Oglinda mai mare este ceea ce se întâmplă în lume.
Şi, da, eu probabil sânt supărat cu spiritul. Aşa cum şi eu sânt Spirit, eu la fel sânt supărat pe mine
însumi. Eu sânt sigur că m-am pus pe mine multe Capturări de 22, dar asta nu mă face să mă simt mai
bine ştiind că probabil eu sânt cauza problemelor mele personale. (Râsete din audienţă) Dacă eu nu am
reuşit să creez o viaţa care să mă îngrijească şi să mă alimenteze, şi dacă fraţii mei pe Pământ sânt comişi
să creeze mizerie şi mai multe războaie, atunci eu nu sânt sigur că mai vreau să joc acest joc.
Eu m-am gândit fiind aşa de sinucigaş că asta schimbă alegerilor mele, spus ironic. Sau poate asta
este tot scopul că eu trebuie să trec prin iad - şti tu, “dacă aş avea doar 30 de zile să trăiesc, poate as fi
făcut diferit”. Eu aproape că am cumpărat un divan foarte scump, asta numai că m-a făcut fericit când am
privit la planul deştept şi culoarea frumoasă şi clară, dacă eu consider să nu fiu aici, atunci nu este nici un
scop să economisesc economiile mele. (Râsete din audienţă) Sau, poate pot să cheltuiesc asta, oprându-mă
să lucrez pentru un an de la serviciul meu...sânt nişte posibilităţi, hă?
Tobias, poţi să mă ajuţi să trec peste efortul meu intern şi să mă eliberezi? Şi, fi concret şi specific cât
se poate mai mult, te rog. (Mai multe râsete) Eu în general am trecut de stupiditatea de a face ceva bun.
(Mai multe râsete). Cu dragoste şi ceva protecţie de sine cavaleresc.
Tobias: Într-adevăr, în onoare şi respect la întrebarea ta, da, noi putem fi concreţi şi direcţi în răspunsul
nostru. Răspunsul este, “Nu, nu este nimic ce noi putem face” (Ceva râsete) Dar, noi te iubim pentru
călătoria ta. Răspunsul la fel este că, tu treci printr-un proces foarte intens. Tu creezi un tip de energie
prin supărarea ta şi frustrarea ta care este disponibilă ca să foloseşti ca să te împingi pe tine la ce gândeşti
tu că este nivelul următor...şi, vezi ce gândeşti că este nivelul următor şi unde gândeşti că ar trebui să fie,
într-adevăr nu este niciunde tu într-adevăr mergi. (Răsete de la audienţă, la frazele răsucite a lui Tobias)
Tu poţi să spui că mult din Shoud a fost pentru tine. Mult din asta energetic a fost pentru tine. Este
timpul ca să eliberezi expectaţiile tale. Este timpul să te conectezi la Planul Divin. Tu o să ai o mare
înţelegere de bucurie care este disponibilă ţie.
Tu ai noţiuni foarte predeterminate a lucrurilor cum astea ar trebui să fie. Şi, tu într-un fel te-ai pus în
cutie. Şi, tu nu şti cum să ieşi afară din asta. Îngerul păzitor aici pentru tine, asistenţa pentru tine, este
divinitatea ta proprie şi planul tău propriu.
Dar, tu nu ai avut destulă încredere în tine însuţi ca să te poţi uita la asta, ca să permiţi să vină asta în
viaţa ta. Tu eşti supărat cu tine însuţi. Tu cauţi ajutor de afară. Chiar dacă noi am vrea să te ajutăm să
ieşi afară din asta, asta nu te-ar satisface faţă de ce se întâmplă adânc în sinele tău. Şi mai mult ca orice,
tu ai fi mult mai supărat cu noi, dacă noi am fi făcut asta!
Noi îţi cerem ca să revizuieşti totul ce s-a spus în Shoud, să înţelegei despre ce vorbim noi când
spunem că tu ai un plan întreg, Planul Divin pentru tine însuţi. La fel, eliberează toate expectaţiile tale.
Într-un fel, permite-ţi să mori în timp ce trăieşti ca uman. Dă voie la toate expectaţiile Vechi, la karma ta
veche, la felul Vechi să plece.
Începe curat şi proaspăt. Poate ar fi bine - sugestie, sugestie, ar fi bine pentru tine să te muţi ca să poţi
să-ţi dai un început curat. Noi credem că tu înţelegi, ce spunem noi prin asta. Noi îţi mulţumim pentru
întrebare. Şi, agravarea şi frustarea pe care tu simţi o să vină înapoi ca să te servească când tu alegi asta.
Întrebarea de la Shaumbra 5: Dragă Tobias, câţiva dintre noi sântem într-adevăr gata să ne mutăm
afară din energiile vechi a instituţiilor şi slujbe şi noi simţim că am fost acolo pentru un timp foarte lung.
Şi, întrebarea mea este...are asta de a face că noi simţim că sântem parcă într-o pauză sau un fel de in-
spirare în înăuntrul, chiar acuma pe planetă . Şi, da, este acea dorinţă de a fi pasionat şi creativ, şi într-
adevăr înaintând într-o viziune. Şi, eu mă întreb care este următorul pas? Ce facem noi între timp?
Tobias: Este timpul pentru tine şi pentru toţi care simt asta să începeţi să înaintaţi. La fel este după
fiecare dintre voi şi poate voi toţi în colectivitate, să creaţi oportunitatea pentru asta. Sânt multe instituţii
vechi pe Pământ care încă mai sânt potrivite pentru cei care se află în Energia Veche.
Dar, noi am găsit că Shaumbra este foarte frustat în aceste...dacă astea sânt spitale...dacă sânt clinici de
sănătate mentale...dacă sânt şcoli convenţionale...sau orice fel din acele locuri. Voi deveniţi tot mai
frustaţi cu limitele instituţiilor vechi.
Dragi prieteni, a fost un vis care a fost transformat cumva într-o realitate bazat inter-dimensional şi este
gata să devină o realitate într-o formă sau alta pe Pământ. Cauldre a definit asta, Universitatea Shaumbra.
Asta nu trebuie să fie doar un loc. Într-un fel, asta nu trebuie să fie în nici un loc fizic. Asta poate să fie
oriunde. Asta este începutul de a vă încuraja pe voi toţi să începeţi noul vostru servici, să începeţi
instituţiile noi cu suportul pe care aveţi de la fiecare - emoţional, financiar şi tot suportul Shaumbrei.
Începeţi să scrieţi acele planuri de învăţământ. Luaţi acel risc, şi puneţi afară acele programe. Voi o să
fiţi uluiţi câţi oameni o să vină la voi. Dar, asta nu poate fi făcut, dragi prieteni, până ce voi nu decideţi să
începeţi asta.
Voi puteţi avea acest desen a Universităţii Shaumbra pentru toţi care vin la adunările voastre. Şi, voi
puteţi să vă uitaţi la asta şi să spuneţi, “Asta ar fi foarte frumos să fie adevărat într-o zi”. Sau voi puteţi ca
asta să se adeverească acum. Voi puteţi începe să creaţi asta, dacă asta este o clădire, dacă asta este un tip
de conecţie practică unul cu altul, faceţi să se adevărească.
Eu nu pot să accentuez destul că lumea o să aibă disperat nevoie de fiecare dintre voi pentru tot ce
puteţi oferi. De aceea este că voi sânteţi aici pe această planetă. Voi a-ţi trecut mai întâi prin probleme şi
v-aţi mutat în energia Nouă în aşa fel că voi puteţi să dezvoltaţi aceste programe noi, dacă astea sânt
pentru partea fizică, mentală, spirituală, sau dacă sânt pentru grupuri individuale. Acum este timpul
pentru asta, dragi prieteni.
Noi ne referim la cărţile care vor fi scrise. Şi, asta este un metafor. Asta este felul de a spune că nu
sânt doar cărţi, dar sânt şi clase. Asta este o cale nouă de a apropia afacerea şi administraţia financiară.
Chiar acuma administrarea financiară este o energie foarte Veche. Şi, asta se mişcă foarte încet, şi
favorizează doar pe câţiva.
Există căi noi. Asta nu este pentru mine Tobias, sau orice alt înger să creeze asta. Este după voi să
faceţi asta. De aceea este că voi sânteţi aici pe Pământ acum.
Deci, dragi prieteni, solidificaţi asta. Universitatea Shaumbra există pe nivele inter-dimensionale.
Sânteţi voi destul de curajoşi ca să aduceţi asta pe Pământ? Noi îţi mulţumim pentru întrebarea ta şi
pentru oportunitatea ca să pontificaţi. (Râsete din audienţă).
Întrebarea de la Shaumbra 6: Tobias, ca Lucrător pentru Iluminare, născut ca Muslim în Iran, te rog
spune care este calea cea mai bună să vorbesc despre învăţăturile lui Tobias şi Mohamed la oamenii mei şi
să ajut pe ei într-o cale potrivită pentru că, tu şti, că în aceste zile religiile sânt probleme senzitive în Iran.
Şi, la oameni le este frică chiar şi de umbra lor.
Tobias: Într-adevăr, noi te onorăm şi îţi mulţumim pentru această întrebare. Noi vrem să facem o
pauză aici. Daţi-ne voie să aducem pe toţi Shaumbra la un punct de separare unde conştienţa Veche se
mută în cea Nouă. Aduceţi punctul de separare aici, şi asta să vă îmbrăţişeze în momentul nostru pentru
munca ce faceţi voi. Câţiva care sânt Shaumbra...ei gândesc că au o muncă dificilă. Şi, noi auzim de la
câţiva astăzi că într-adevăr, într-adevăr este o muncă grea.
Deci, ca răspuns la întrebarea ta, să nu menţionezi sau că citezi pe, Tobias, Mohamed, Moses, Yeshua
sau pe alţii mai sus. În Energia Nouă, sânt cuvintele care vin din inima voastră şi care ies prin gura
voastră, asta contează. În aşa fel voi faceţi o diferenţă. În momentul în care voi începeţi să menţionaţi
alte fiinţe, voi aşa mergeţi afară din moment. Voi aşa nu sânteţi complet integraţi în adevărul vostru.
Tu eşti, drag prieten...când tu menţionez pe mine, când menţionez pe Tobias...într-un fel, ţie îţi este
frică să pronunţi cuvintele tale. Deci, tu te ascunzi în spatele meu. Şi, când lor nu le place ce menţionezi
tu, tu ai să spui, “Păi, eu nu întotdeauna sânt de acord cu Tobias”. (Râsete din audienţă)
Deci, spune cuvintele tale din inima ta. Noi o să stăm în spatele tău. Noi o să fim acolo să te suportăm
şi să te iubim. Dar, aşa este cum trebuie să vorbeşti în Energia Nouă. Noi îţi mulţumim profund pentru
întrebarea ta.
Întrebarea de la Shaumbra 7: Eu lucrez într-o organizaţie care se cheamă HIDROGEN. Asta acum
încearcă să ajute Pământul să transforme combustibilul fosil într-o energie reînoită şi hidrogen (aplauzele
audienţei) Ai ceva sugestie cum...ce fel de target să înfiinţeze organizaţia noastră, şi cum putem să
înaintăm?
Tobias: Într-adevăr. Şi noi recunoaştem şi aplaudăm munca pe care faci tu şi grupul tău. Hidrogenul
este unul dintre cele mai disponibile energii pe Pământ chiar acuma. Este o problemă simplă de a lucra cu
asta ca să deschideţi potenţialul. Asta este în siguranţă. Asta este abundent. Şi, asta este şi mai puternic
de cum cercetătorii înţeleg chiar acuma.
Munca pe care grupul tău face, aduce o mare diferenţă. Şi, ce noi am sugera aici este că este nevoie de
a scrie mult mai mult despre asta, să descrieţi activităţile voastre, ca să fie mult mai vizibil pentru
organizaţia voastră. Chiar vorbind despre asta aici acum când mii de Shaumbra de peste toată lumea
ascultă şi ne aude...asta va aduce la suprafaţă atenţia şi conştienţa voastră.
Sânt multe diferite tipuri de energii care se pot folosi pentru susţinerea activităţii umane şi vieţii
umane. Noi vedem că hidrogenul are potenţialele cele mai mari în imediata apropiere. După un anumit
punct din timp voi o să începeţi să înţelegeţi energiile cosmice şi atunci astea se pot aduce înăuntrul. Dar,
acum pentru Pământ, energia de hidrogen este foarte importantă.
Voi puteţi spune că cercetătorii s-au uitat foarte adânc pentru a găsi soluţii şi cum să folosească astea.
Răspunsul este chiar evident. Noi am - cum să spun - este dificil să aducem informaţii ştiinţifice
câteodată prin Cauldre (râsete din audienţă). Dar, noi ştim cum să ocolim aceste limitaţii. (Mai multe
râsete) Şi el înţelege ce spunem noi.
Noi am fi încântaţi să răspundem la acest fel de întrebare când noi ne adunăm unul câte unul, sau să fie
date în scris. Dar, sânt nişte probleme care sânt scăpate din vedere în acest timp. Şi, într-adevăr, Cauldre
înţelege că sânt perioade când noi nu putem descrie precis informaţiile ştiinţifice, aşa că noi trebuie să
apropiăm asta într-o cale diferită.
Întrebarea de la Shaumbra 8: Tobias, ca şi aici în Colorado, noi trăim într-un loc foarte vechi. Şi, noi
ne bucurăm de aer proaspăt. Şi, noi ştim despre a respira adânc şi aşa mai departe. Şi, noi ne plimbăm
afară. Şi, noi ne uităm pe cer. Şi, noi vedem lucruri care sânt ca urme lăsate pe cer, pe care oamenii
numesc “urme chimice” şi sânt potenţial otrăvitoare. Şi, prietenii noştri se îngrijorează de asta. Cum
putem să ne adresăm la asta, pentru că se pare, că chiar dacă noi stăm în spatele zidului scund, astea vin la
noi. Nu putem scăpa de asta chiar dacă respirăm adânc. Deci, poţi să ne ajuţi, cum să ne adresăm la asta,
nu numai pentru noi înşine dar şi pentru alţii?
Tobias: Noi vrem, dar noi nu o să fim prea populari cu asta. Dragi prieteni, dacă voi sânteţi implicaţi
cu orice fel de teorie conspirativă, voi negaţi că voi sânteţi la fel Dumnezeu. Dacă sânteţi implicaţi în
orice fel de teorie conspirativă, voi într-adevăr evitaţi inevitabilul şi cele dificile. Şi aşa voi trebuie să vă
uitaţi în sinele vostru, trecând prin procesul vostru propriu de trezire.
Noi vedem acele diverse teorii conspirative, câteva din ele au un anumit adevăr. Astea sânt create...şi
astea se extind...şi astea sânt dramatice şi emoţionale...şi astea captivează atenţia oamenilor, simplu asta
este o distragere...o distragere de la faptul de a nu vă uita în sinele vostru.
Este puţin adevăr în ceea ce numiţi voi, “urme chimice”. Este puţin adevăr în ce a fost numit
“Iluminati”. Este mult adevăr că umanii aruncă astea în aer afară din proporţie, fiind foarte dramatici, în
aşa fel că ei nu trebuie să facă munca reală.
Noi vă încurajăm să vă uitaţi pe cer când trec avioane, şi inspiraţi asta cât puteţi de adânc, şi înţelegeţi
că nu este o otrăvire intenţionată care sânt puse aici să încerce să omoară umanitatea. Sânt căi mult mai
uşoare de a face asta. O bombă nucleară ar rezolva asta foarte repede. Deci, dragi prieteni, să nu fiţi
tulburaţi de aceste conspiraţii.
Da, sânt unele elemente în acele urme chimice din cauza combustibilului care nu fac arderea
completă. Să sperăm că într-o zi ei o să folosească hidrogenul. Sânt nişte combustibili ne arşi care ar
putea să fie toxice.
Dar, în general nu este un plan intenţionat de guvern ştiut şi secret ca să preia lumea, aruncând
chemicale pe populaţie. Totuşi este un plan deliberat făcut de indivizi ca să perpetueze această dramă şi
aceste conspiraţii, să hrănească egoul lor blestemat (aplauze din audienţă). Deci, dragi prieteni, ei privesc
cum toate oile urmează să facă ceea ce ei spun. Cauldre gândeşte că el trebuie să fugă pe uşa din dos când
comunicarea se termină. (Râsete din audienţă) Dragi prieteni, voi veniţi aici ca să aflaţi adevărul. Şi noi
vă dăm asta, aşa cum vedem noi.
Problema este DRAMA care înconjoară toate astea şi asta vă reţine de la munca adevărată care este în
mâna voastră.
(Pauză)
Deci, dragi prieteni, noi am vorbit despre multe lucruri astăzi. Noi am vorbit despre Planul vostru
Divin. Noi am vorbit cum puteţi să începeţi să înţelegeţi ca să călătoriţi pe o bază inter- dimensională şi
să aduceţi totul înapoi la voi în momentul de Acum. Noi am vorbit despre călătoria voastră şi despre cum
Hossaf vine acum să lucreze cu voi în următorul pas.
Este mult ca să absorbiţi şi să digeraţi aici. Noi simplu vă reamintim vouă ca să nu intelectualizaţi
asta. Simţiţi drumul vostru prin asta, acum. Simţiţi drumul vostru prin asta. Ce este potrivit o să vină
înapoi în mintea voastră. Şi, voi o să aveţi o înţelegere bună.
Noi o să lucrăm foarte aproape cu voi în următoarele săptămâni. Poate o să fie lucruri surprinzătoare şi
interesante care se vor întâmpla pe nivelul vostru global, parţial din cauza acestui război, şi parţial cum
intră ceva din Energii Noi. Să nu fiţi surprinşi. Să nu intraţi în dramă. Înţelegeţi că este potrivit. Aveţi
compasiune pentru ce se întâmplă în lumea Veche şi ţineţi echilibrul vostru în Energia Nouă.
Voi niciodată nu sânteţi singuri.
ŞI AŞA ESTE

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE


“SHOUD 10: ARTISTUL SPIRITUAL”
3 MAI 2003

Tobias: Şi aşa este, dragi Shaumbra, că divinitatea intră înundând această cameră, acest spaţiu. Nu este
energia îngerilor care vin să fie cu voi astăzi. Dar, voi Shaumbra, voi permiteţi preţioasei, preţioasei
divinităţi de Sine, să intră în realitatea voastră Oh, cum s-a schimbat energia doar în câteva minute în
timp ce ascultam muzica (înainte de începerea comunicării) Voi vă deschideţi inimile...având încredere în
voi înşivă...având încredere în partea aceea divină a voastră care a fost dificil de reamintit, şi totuşi
totdeauna prezent cu voi.
Este o bucurie pentru mine Tobias, să zbor aici, în inima fiecăruia care se conectează. Este o onoare
pentru mine să conduc pe toţi invitaţii noştri în spaţiul vostru. Noi avem mult de discutat cu voi, ca de
obicei. Noi avem mulţi invitaţi pe care noi o să-i întroducem într-un minut.
Dar, dragi prieteni, noi vă cerem să respiraţi energia Dumnezeului de Sine al vostru. Respiraţi în asta,
şi daţi voie la partea divină că ea este în siguranţă ca să fie aici. Dar, să ştiţi că viaţa încă mai are
problemele ei şi dificultăţile ei pentru că voi sânteţi divini îngeri în Energia Nouă, încă mai lucrând în
lumea Energiei Vechi. Dar, acum asta este în siguranţă. Asta este în siguranţă să contopiţi umanul şi
divinul împreună. Asta este în siguranţă ca voi să permiteţi naşterea a cine sânteţi voi în această realitate.
Voi totdeauna a-ţi stăpânit această realitate - numită condiţie umană - pentru voi înşivă. Voi nu a-ţi
prea invitat acest preţios, senzitivul, Divinul de Sine în realitatea voastră. Voi a-ţi simţit că lumea voastră
a fost prea dificilă şi prea aspră pentru divinitatea voastră. Deci aşa voi a-ţi păstrat toată condiţia umană
pentru voi înşivă. Voi a-ţi mers pe drumul pustiu, singuratici viaţă după viaţă, pentru că voi a-ţi iubit prea
mult divinitatea voastră. Voi nu a-ţi vrut să expuneţi asta la ceea ce a-ţi gândit că au fost dificultăţi şi
asprimi a acestei realităţi umane.
Deci, voi a-ţi păstrat divinitatea voastră în siguranţă şi speranţă, ca şi o mamă care îşi ţine copilul în
siguranţă. Dar, dragi prieteni, în tot acest timp, voi îngerul Dumnezeului de Sine, a-ţi dorit să veniţi aici şi
să vă jucaţi, a-ţi vrut să vedeţi cum este această realitate umană. Asta a aşteptat ca voi să daţi permisiunea
voastră. Acest aspect feminin, îngrijitor al vostru nu a dorit să expune divinul înger la război , boală,
supărare, frustrare şi sărăcie. Şi, acestea sânt doar lucruri în viaţa voastră! Gândiţi-vă la toate celelalte
aspecte minunate dar provocatoare a acestei lumi în care voi nu a-ţi vrut să expuneţi divinitatea voastră.
Acum divinitatea voastră vrea să intră şi să se joace. Noi ştim că voi începeţi să permiteţi ca asta să se
întâmple. Noi am putut vedea asta când am început Shoud-ul de astăzi. Noi am putut să vedem
deschizându-vă şi dând voie la copilul divin să intră şi să se joace.
Dragi prieteni, noi avem mult de vorbit astăzi. Dar, mai mult ca orice, noi avem multe ca voi să
SIMŢIŢI, multe ca voi să SIMŢIŢI. Da, într-adevăr, voi vă descurcaţi mult mai bine acum cu ieşitul din
mentalul vostru! Voi găsiţi că într-adevăr faptul de a SIMŢI funcţionează din nou. Acum este în siguranţă
ca să SIMŢIŢI.
Astăzi, noi o să vă iubim...vă vom onora...vă vom îngriji în timpul nostru pe care petrecem împreună.
Noi o să facem un masaj spiritual pentru întreaga voastră fiinţă. Acest masaj vă va ajuta să vă uşuraţi în
aşa fel ca voi să puteţi începe să simţiţi tot ce şi cine sânteţi voi...şi de unde veniţi...şi aşa voi puteţi să
începeţi să extindeţi conştienţa voastră...şi să permiteţi creativităţii să curgă în fiecare moment de acum
înainte.
Dragi prieteni, astăzi noi o să vă provocăm din nou. Voi o să aveţi multe întrebări de pus despre ce
vom spune noi astăzi. Când voi o să recapitulaţi asta voi o să vă scărpinaţi pe cap...o să dezbateţi cu noi...o
să vă certaţi cu noi. Dar, asta este bine. Acesta produce energii care iniţiază un întreg proces a noii
înţelegeri în sinele vostru.
Noi vrem ca voi să fiţi provocaţi deoarece asta vă face entuziaşti. (Râsete din audienţă) Asta vă face să
fiţi frustraţi cu noi...câteodată cu Cauldre (Geoffrey Hoppe) şi Linda. Dar, asta pune energia în mişcare.
Noi o să vorbim mai mult despre asta, astăzi. Noi o să vă provocăm. Noi o să aducem la suprafaţă
multe probleme care sânt în înăuntrul vostru. Poate voi o să vă simţiţi puţin incomozi.
Şi, astăzi, noi o să-l tachinăm pe Cauldre puţin mai mult. Da, ca şi într-o comunicare tipică...noi o să
facem toate aceste lucruri. (Râsete din audienţă)
Nouă ne place să stăm aici cu voi. Noi putem să spunem că energia pe care noi am adus-o ca să o
distribuim, a fost deja distribuită. Voi deja a-ţi acceptat-o. Acum daţi voie ca asta să se absorbe în voi
cu adevărat. Daţi-vă voie să vă relaxaţi şi să vă deschideţi.
Noi avem un număr de invitaţi în această zi. În general, noi limităm asta numai la o singură entitate ca
să nu vă copleşească. Dar, astăzi sânt mulţi care vor să intră. Şi noi ştim că voi sânteţi mult mai capabili
să echilibraţi multiplele energii acum decât acum şase luni sau anul trecut.
Noi vă cerem ca să deschideţi inimile voastre şi să simţiţi energiile prietenului nostru Metatron, care
vine înapoi să vă viziteze...să fie cu noi...să vă împingă puţin...să vă împingă mai mult. Metatron intră
direct în acest cerc pentru că, într-adevăr, Metatron este vocea voastră în Spirit. Metatron este simbolul
Dumnezeului de Sine al vostru.
Reamintiţi-vă când Metatron a intrat de prima dată în acest cerc. Reamintiţi-vă cât de aspră, puternică
şi copleşitoare erau energiile lui. Noi ştim că asta va istovit pe mulţi dintre voi pentru câteva zile.
Dar, acum, acum simţiţi pe Metatron - diferit - blând, compasionat, dar încă plin de înflăcărare şi
pasiune - plin de dorinţe...plin de expansiune. Metatron poate să-şi pună energia lui chiar acuma în
centrul vostru. Asta nu va arde circuitele şi sistemele voastre. Metatron poate să îmbrăţişeze inima şi
sufletul vostru...să vă atingă cum nu ar fi putut să facă asta acum un an în urmă.
Metatron intră ca purtătorul energiei acestui Shoud. Metatron intră ca să expună la acea parte a voastră
pe care voi a-ţi rezistat pentru aşa mult timp. Dar, asta este o parte foarte importantă din voi şi din
Energia Nouă, acum.
De asemenea cel care intră în spaţiul vostru, stând lângă voi...asta este energia Îngerului de
Ascensiune, Hossaf, care a venit pentru prima oară luna trecută la voi. El a venit şi a fost foarte încântat,
şi surprins să vă vadă în această formă diferită. El a fost fericit că a fost invitat în cercul acesta, pentru că
el nu a fost în condiţie umană înainte.
El a lucrat cu voi pe partea cealaltă şi lucrează cu voi intensiv în visele voastre. El este entitatea şi
Îngerul care o să fie acum cu voi. El o să fie cel care ajută şi cel care echilibrează toate aceste energii aşa
cum voi mergeţi multi-dimensional.
Voi v-aţi dat jos de pe drumul Vechi, drumul Vechi care va dus de la o viaţă liniară la cealaltă, drumul
Vechi care a fost pavat cu karma. Acum, voi mergeţi multi-dimensionali, jos de pe drumul karmic,
înafară Energiei Vechi. Voi vă întrebaţi de ce vă simţiţi câteodată aşa de ciudat, şi de ce vă comportaţi aşa
de ciudat. Asta este pentru că voi într-adevăr deveniţi fiinţe multi- dimensionale, vă integraţi cu tot ce a-ţi
fost voi şi tot ce sânteţi în acest moment.
Asta este un punct de separare, de împlinirea unei călătorii care a început atunci când voi a-ţi plecat din
Regat, când voi a-ţi plecat de Acasă. A fost un potenţial pentru a pleca de Acasă ca să înţelegeţi
identitatea voastră de Prinţi şi Prinţese ale creaţiei. A fost un potenţial de a şti că şi voi a-ţi avut energii
creatore, că voi a-ţi putut crea ceva, ce se numeşte “cosmos”. Voi a-ţi putut crea ceva denumit “Ordinul
de Arc”, unde se află energiile arhanghelilor. A fost o împlinire de a şti că voi a-ţi putut să veniţi într-un
loc numit Pământ, fiind calea de lansare pentru Energia Nouă.
Pământul a fost creat ca să rezolvă o problemă cu energiile care s-au blocat. Dar, a fost numai o parte
din asta. Voi a-ţi venit aici pe Pământ, asta fiind locul de iniţiere a Energiei Noi, să aveţi realizarea unui
nivel nou de înţelegere.
Voi a-ţi făcut asta prin deghizarea voastră de la voi înşivă... luînd pe voi dualitatea şi voalul...luînd
corpul uman, voi Artişti Spirituali aţi desemnat asta ca o cale de a ajunge la anumite înţelegeri.
Şi acum voi staţi aici în Shoud, ascultând pe Metatron în sufletul vostru, ascultând sufletul vostru
vibrând pentru prima dată după un timp lung. Voi vreţi să ştiţi cum să îndepărtaţi această barieră pe care
a-ţi creat voi, această iluzie a dualităţii, această iluzie a separării de la Spirit.
De aceea sântem noi aici. Despre asta o să discutăm noi astăzi. Această va fi despre care noi o să vă
reamintim la toate întâlnirile noastre şi totdeauma când noi vă vizităm în persoană.
Dragi prieteni, Hossaf, vine ca să vă ajute la echilibrarea tuturor acestor energii aşa cum voi vă mutaţi
de la calea liniară în cea multi-dimensioanală. Voi puteţi să-i vorbiţi oricând. Voi puteţi să-mi vorbiţi
mie, Tobias, oricând. Aveţi încredere în simţămintele pe care le primiţi înapoi.
Voi nu o să auziţi cuvinte de la noi, dacă credeţi sau nu asta. Dacă primiţi cuvinte în capul vostru,
pentru cea mai mare parte, asta nu sântem noi pe care auziţi. Voi vă conectaţi la un sistem vechi
intelectual, un sistem intelectual care este depăşit şi arhaic. Asta nu este comunicare. Când voi gândiţi că
trebuie să auziţi cuvinte sau scrieţi ceva, acestea sânt căi vechi prin care se primesc mesajele.
Voi o să ne auziţi în inima voastră, în simţămintele voastre. Asta va fi o mişcare. Asta va fi o esenţă şi
o simţire. Mai târziu, voi o să ştiţi ce să faceţi cu asta. Voi o să înţelegeţi ce a fost într-adevăr transmis
vouă. Când voi ne vorbiţi nouă, permiteţi-vă să fiţi în moment şi simţiţi-ne. Simţiţi-ne.
Asta face Cauldre acum. Câteodată el gândeşte că noi ar trebui să-i dăm lui o expunere totală a
discuţiilor noastre în avans, ca să se simtă mult mai comfortabil. (Râsete din audienţă) Lui i-ar plăcea
asta. El ne întreabă în fiecare lună, monoton, (mai multe râsete), “Tobias, Tobias, poţi să-mi spui? Dă-mi
doar câteva puncte despre ce o să vorbeşti. Fă-mă să mă simt mai comfortabil. Tobias, poţi să
împărtăşesti mai întâi cu mine?”
Nu, nu, Cauldre, noi vrem ca tu să SIMŢI. Noi vrem ca tu să fi în Acum, pentru că atunci când faci
asta, tu te conectezi cu fiecare. Şi ei se conectează cu tine. Dacă voi planificaţi înainte, voi veţi crea
blocaje care nu ar permite curgerea energiei.
Cauldre...el îşi clatină capul chiar acuma. Lui totdeauna îi este frică că o să spunem ceva stupid.(Mai
multe râsete), că noi o să spunem ceva ce va cauza la ascultători să aibă un şoc, că o să fie o retribuţie de
la cei care citesc sau ascultă la acesta.
Dar, dragi prieteni, noi am trecut prin asta împreună. Aveţi încredere în voi înşivă mai întâi. Aveţi
încredere în spirit. Aveţi încredere în ceea ce trece prin voi. Asta este divin.
Deci, Hossaf este încântat să vină înapoi cu grupul nostru, acompaniat de energiile lui Metatron.
În această zi noi avem mulţi invitaţi. Este o energie dragă care intră acum, potrivit pentru acest timp
pentru multe, multe motive. Este energia de Mamă a Mariei - radiant albastră, alb sclipitor, dansând
împreună. Ce aliniere avem noi astăzi aici!
Maria - noi o ştim ca Marit. (Tobias pronunţă Mar-eet), ea vă întreabă să inspiraţi energiile ei, pentru
că ea vine aici ca să vă îngrijească în timpul când voi aveţi nevoie de asta...în timpul în care sânteţi
obosiţi...când voi aveţi dureri şi suferinţe...în timpul în care voi aveţi nevoie să fiţi ţinuţi în braţele
Spiritului, simbolizat prin Maria. Nicicând înainte noi nu am fost capabili să aducem înăuntrul asemenea
energii împreună în cerc ca acum. Noi nu am vrut să aruncăm energiile voastre afară din echilibru. Dar,
acum ei toţi sânt aici ca să vă onoreze.
Maria aduce energiile de naştere, de îngrijire şi de creativitate. Ea este o importantă energie în acest
Shoud. Ea vine în timpul când mamele peste toată lumea o să fie onorate într-o săptămână şi o zi din
timpul vostru (se referă la ziua Mamei din 11 Mai), care este un moment de reflecţie pentru energiile
feminine, dumnezeiesti, pentru energiile de naştere.
Ea vă întreabă şi pentru următoarea săptămână şi o zi, să inspiraţi energiile Regelui şi Reginei...de
Acasă...de dragostea Dumnezeului care v-a născut...dragostea Dumnezeului care va dat aceaşi energie
Creatoare pe care el a avut. Ce cadou! Ce cadou! Ce cale pentru Spirit ca să înţeleagă cu devărat
dragostea... va creat pe voi, şi după aceea va eliberat.
Ce lucru dificil este asta pentru orice mamă, să dea naştere la un copil, să-l îngrijească de la început
până ce este dependent de dragostea mamei, iar într-o zi va trebui să lase copilul liber. Asta necesită cea
mai mare iubire şi compasiune.
Asta a făcut Spiritul pentru voi. Spiritul a spus, “Eu vă dau aceaşi abilitate de Creator ce am şi eu. Şi
într-o zi voi o să moşteniţi tronul. Într-o zi, după toate experienţele, prin toate dimensiunile, voi o să
moşteniţi tronul”. De aceea este că voi sânteţi aici pe Pământ. De aceea voi a-ţi creat experienţele aceste
dinamice şi minunate, fiind îngeri în formă umană.
Asta nu este forma voastră reală. Asta nu sânteţi cine sânteţi voi. Dar, sânteţi cine sânteţi în acest
moment. Deci respiraţi asta înăuntru. Respiraţi în esenţa aceea pe care a-ţi creat. Asta este minunat.
Asta este divin. Asta este dificil câteodată.
Energia mamei, reprezentată prin Mareet, vine pentru fiecare dintre voi. Fiecare dintre voi, fără
excepţie, a-ţi fost născuţi de o mamă. Dacă mama voastră este aici pe Pământ chiar acum, sau a venit
înapoi pe partea noastră, dragi prieteni, acea energie este aici astăzi.
Dar, noi vă cerem ca să vă uitaţi la asta diferit, nu mama pe care a-ţi văzut-o prin ochii voştri umani,
dar o energie mai mare, ca pe un înger care a fost capabilă să vă nască, să vă hrănească, şi să vă iubească
în ciuda problemelor pe care voi le-aţi cauzat mamei voastre. Asta este un simbol, ca un metafor a ceea ce
se petrece chiar acum între voi şi sinele vostru Divin. Este o naştere. Voi naşteţi asta. Asta va născut pe
voi. Voi aveţi această mamă, energie această dumnezeaiscă în sinele vostru.
Deci, Mareet vine ca să fie cu voi pentru următoarele săptămâni. Fiţi atenţi la ceea ce se întâmplă în
viaţa voastră, ce se întâmplă, îngrijirea care ia loc, ambele în înăuntrul vostru, şi îngrijirea pe care voi
acordaţi altora. Fiţi atenţi la această energie iubitoare, creativă care este aici, adusă de Maria, care este
aici pentru voi. Esenţa propriei voastre mamă intră acum şi stă alături de Metatron, Hossaf şi Maria, şi vă
îmbrăţişează în această perioadă a călătoriei voastre.
(Pauză)
Să vorbim pentru un moment despre lumea voastră, ce se întâmplă, cum se leagă asta de viaţa voastră.
Când noi am stat împreună luna trecută, s-a început un război. Asta a fost în conştienţa umanităţii pentru
că, vedeţi voi, acum lucrurile se petrec aşa repede. Ştirile ies afară repede.
Ştirile sânt mai rapide decât inteligenţa militară în aceste zile. (Râsete din audienţă) Voi ştiţi ce se
întâmplă şi puteţi afla înaintea celor de la Pentagon sau alte complexe militare. Nu găsiţi asta interesant?
Lucrurile s-au schimbat. Într-o lună războiul a escaladat, ca apoi pentru toate intenţiile şi scopuri asta s-a
sfârşit.
Sau, poate asta nu s-a sfârşit?
Asta a fost rapid. În trecut războaiele au ţinut sute de ani. Dar, asta a fost rapid, foarte rapid. Asta
este ca şi timpul în care trăiţi voi, în special timpul Energiei vechi din jurul vostru. Totul va trece repede.
Încăierările la servici...în familiile voastre...vor trece repede. Ele vor fi precise. Ele vor ataca până la
miez.
Dar, dragi prieteni, este ceva de reamintit aici în acest metafor a războiului din Orientul Mijlociu. Aşa
cum am spus de multe ori înainte ca acest război să fie iniţiat, că asta va fi rapid, dar o să fie cicumstanţe
neobişnuite în jurul acestuia. Războiul nu a fost ceea ce voi a-ţi gândit că o să fie.
Acum puteţi să vă uitaţi la asta. S-a terminat războiul? Poate că bombardamentele s-au terminat.
Poate tragerile s-au terminat. Dar războiul continuă. Când trupele încep să se retragă, noi lupte vor
începe. Vedeţi voi, asta a fost un război religios.
Ce s-a întâmplat aici, au fost forţele care au intrat - Britanicii, Americanii şi alţii care s-au alăturat
acestora - ei au mers acolo şi au eliberat oamenii a acelei regiuni, ca să reînceapă bătăliile lor vechi.
(Râsete din audienţă). Ei au fost în încurcătură pentru câteva secole. Ei nu au fost în stare să lupte unul
cu altul cum ar fi vrut ei. Acolo a fost al treilea element, dictatorul, care a pus un capăt la bătălia prin
frică şi teroare şi reguli şi regulaţii şi structuri.
Dar acuma este o nouă dilemă. Dacă forţele aliate rămân în acest teritoriu, oamenii acestei regiuni se
vor răzvrăti. Ei o să încerce să-i alunge afară. Dacă ei pleacă, aşa cum ne aşteptăm să fie, dacă ei îşi
retrag trupele, atunci energiile religioase Vechi, pot relua luptele lor. Războiul nu s-a terminat nicicum.
Într-un sens, Preşedintele Statelor Unite şi ceilalţi conducători ai lumii care au suportat această acţiune
sânt într-o situaţie dificilă de, ne-câştigătoare. Dacă ei se retrag acum, ei o să fie acuzaţi că au cauzat
dezechilibru într-o regiune. Dar dezechilibrul deja a existat. Deci ei rămân, ei o să fie trataţi foarte severi
de oamenii din acea arie. Dacă ei rămân, ei o să-şi atragă critici din restul lumii care spun că ei încearcă
să ocupe acel teritoriu.
Energia Nouă va permite ca să staţi în spatele zidului scund şi să observaţi ce se întâmplă. Asta vă
permite să observaţi ce se întâmplă în toată lumea şi în jurul vostru. Lucrurile trec foarte repede.
Conflictele se înfierbinte.
Multe conflicte religioase sânt şi vor continua să rămâne. Aduceţi-vă aminte că energia cuvintului
“religie”, înseamnă “sprijin pe”. Noi vă cerem ca să onoraţi asta - să nu onoraţi faptul că este dificultate şi
conflict - dar onoraţi faptul că asta este acolo ceea ce ei aleg în această porţiune din călătoria lor. Onoraţi
faptul că sânt Energii Vechi care caută rezoluţii.
Aduceţi-vă aminte cum a fost pentru voi înşivă, războaiele ce au apărut în sinele fiinţei voastre în
aceşti câţiva ani în urmă. Mulţi dintre voi a-ţi avut situaţii exterioare care au fost puse pe voi, lucruri care
v-au reţinut de la libertatea voastră proprie. Când karmele şi vieţile trecute au fost eliberate, voi v-aţi
gândit că totul o să fie perfect şi în roz.
Şi ce a-ţi găsit voi a fost că, Energiile Vechi au venit să se lupte şi mintea voastră a fost câmpul de
bătălie. Energiile Vechi au fost nevoite să-şi găsească rezoluţie.
Acum voi intraţi în Energie Nouă şi realizaţi că toate acele lucruri au fost potrivite. Toate aceste
clarificări au luat loc. Voi a-ţi învăţat că simplu, voi nu puteţi să puneţi un bandaj peste rănile vechi. Asta
nu merge aşa.
Vindecători şi facilitatori: Voi a-ţi aflat că nu puteţi doar să puneţi un bandaj peste rana adâncă la
clienţii voştri. Aceste răni vechi au nevoie să se fie adresate.
Shaumbra, voi a-ţi făcut asta cu voi înşivă. Voi a-ţi luat jos bandajele. Voi a-ţi dat voie la toate aceste
energii de la sinele vechi să iasă la suprafaţă. Şi astea au ajutat să vă împingă în Energia Nouă, în Acum
în care staţi acum.
Încă mai sânt dificultăţi şi probleme în viaţa voastră. Dar, opriţi-vă şi simţiţi pentru un moment. Toate
problemele în viaţa voastră, câte din ele sânt legate de situaţiile cu alţi oameni? Câte sânt în sinele
vostru? Marea majoritate a problemelor voastre sânt pentru că voi sânteţi implicaţi cu alţi oameni. Voi v-
aţi implicat în vieţile lor. Şi asta este de onorat în multe căi.
Dar, voi luaţi problemele lor fiind ca şi ale voastre...probleme cu copii voştri...probleme la
servici...probleme cu prieteni. Voi citiţi ziarele şi voi absorbiţi problemele de pe prima pagină ca fiind ale
voastre.
Este timpul ca asta să se sfârşească. Este timpul să recunoaşteţi că în înăuntrul vostru voi sânteţi
întregi şi compleţi. Nu sânt multe dificultăţi sau probleme în viaţa voastră proprie chiar acuma. Da, într-
adevăr câţiva dintre voi au dezechilibru în corpul lor, asta pentru că voi a-ţi luat pe voi energiile multor
oameni şi multor lucruri. Când voi eliberaţi astea, corpul vostru poate să se reîntoarcă în echilibru.
Uitaţi-vă la toate lucrurile care se întâmplă în lume, războaie, probleme şi dificultăţi. Astea se vor
continua. Să nu fiţi înspăimântaţi, depresaţi sau supăraţi când voi vedeţi că războaiele continuă. Asta este
potrivit chiar acum.
Ce puteţi face ca să afectaţi şi să schimbaţi conştienţa? Fiţi în Acum-ul vostru. Inspiraţi asta
înăuntrul. Fiţi plini de viaţă. Spunând “da” la viaţă. Asta va ridica vibraţia voastră. Vibraţia voastră
atunci merge afară la restul lumii. Asta merge afară prin zonele multi-dimensionale.
Asta dă altor oameni şi altor forme energia potenţialului pentru schimbare. Apoi depinde de ei dacă ei
vor să folosească asta sau nu. Când voi staţi într-un loc de iubire şi echilibru în Acum, voi aveţi
potenţialul să schimbaţi lumea şi de a sfârşi câteva din aceste conflicte. Dar, noi la fel vă cerem să onoraţi
acei oameni, acele ţări, acele triburi, să continue bătălia lor Veche chiar acum, dacă ei aleg asta.
În jurul lumii voastre chiar acum, este un virus interesant care se cheamă SARS. (Severe acute
respiratory syndrome) (Sindromul respirator grav acut) În toamna trecută când noi am vorbit despre
situaţia Pământului, noi am spus că un virus nou o să apare. Desigur, asta a apărut. Desigur asta cauzează
chiar ceva interest, cauzând chiar un pic de îngrijorare şi multă teamă.
Noi vă spunem, Shaumbra...şi Cauldre te rog...noi vă spunem, Shaumbra, voi puteţi să fiţi în inima
acestui lucru numit SARS. Voi puteţi să fiţi între oameni care au această boală, şi asta nu o să vă afecteze
pe voi pentru că voi a-ţi învăţat să respiraţi înăuntru viaţa.
Uitaţi-vă la această boală. Ce afectează asta? Afectează sistemul respirator. Asta este o boală
respiratorie. Asta aduce înţelegerea importantă a respiraţiei, importanţa vieţii şi spunând “da” la viaţă.
Şi, asta nu trebuie să vă afecteze pe voi. Da, voi puteţi mânca mâncarea chinezească: (Râsete din
audienţă).
Acest virus este caracteristic la ceea ce se întâmplă în conştienţa umanităţii chiar acum. Umanitatea a
uitat să respiră. Asta este aşa de simplu. Virusul reaminteşte la fiecare ca să respiră, dar făcând aşa, asta
va aduce la suprafaţă multă frică.
SARS va continua să crească. Chiar dacă ei spun că au găsit tratamentul pentru asta, ei o să realizeze
că asta este mult mai deştept decât ei. Tratamentul este doar temporar, dar boala va continua să se
răspândească în jurul lumii pentru o perioadă de timp. Da, asta eventual va dispărea de unul singur. Asta
va dispărea aşa cum a apărut.
Nu o să fie vaccinări sau medicamente ca să se facă să dispară asta. Asta va fi o schimbare de
conştienţă. Acea schimbare de conştientă poate fi afectată de un grup restrâns de Shaumbra care respiră
conştient. Şi, dacă un grup de Shaumbra respiră conştient, asta poate într-adevăr să se schimbe. Noi
provocăm acest grup să respiră adânc, să respiraţi viaţa pentru voi înşivă şi asta va afecta toată umanitatea.
Când noi ne vom aduna în Iulie, (la Conferinţa Energiei Noi din mijlocul verii la Breckenridge) - noi îl
punem pe Cauldre în încurcătură - noi vom cere ca Shaumbra din toată lumea să facă respiraţie adâncă de
45 de minute. Asta vă va face bine. Şi asta va schimba lumea. Şi, da noi o să găsim o cale de conectare
la Internet ca să respiraţi împreună. (Râsete din audienţă).
Deci, dargi prieteni, când voi vedeţi lucruri în ziarele voastre, staţi în spatele zidului scund. Să
înţelegeţi ce se întămplă într-adevăr. Voi puteţi înţelege ţinând lucrurile simplu. Asta este foarte simplu -
lucruri ca războiul, lucruri ca SARS.
Şi atunci mai este economia voastră. Asta nu trebuie să vă afecteze pe voi. Noi vedem pe mulţi dintre
voi care aud ştiri despre economie. Şi, noi vedem energiile voastre cum se încreţesc. (Râsete din
audienţă). Voi spuneţi, “Într-adevăr, avem timpuri grele. Eu nu am abundenţă. Într-adevăr sistemul
economic se prăbuşeşte”. Şi atunci voi mergeţi înapoi la modul vostru vechi de lipsă de abundenţă.
Voi sânteţi în Energie Nouă. În Energie Nouă este împlinire totală, nu necesar în modul în care a-ţi
presupus în mintea voastră din Energia Veche. Dar, este o împlinire totală pentru voi. Economia poate să
prăbuşească şi voi totuşi o să aveţi abundenţă.
Nu, noi nu facem o predicţie aici. Economia o să continuă să se schimbe brusc, în sus şi în jos, fără o
logică aparentă. Voi o să ascultaţi ştirile voastre şi o să auziţi pe aşa numiţi experţi discutând despre
economie şi făcând anumite lucruri. Şi a doua zi tot ce au spus acei experţi se va dovedi că este greşit.
Dragi prieteni, nu este logică la ceea ce se întâmplă acum din punctul de vedere a Energiei Vechi. Este
din punctul de vedere a Energiei Noi...este o inerţie de mişcare care alcătuiesc acele efecte de sus şi în jos
a economiei. Totdeauna când este o coborâre, asta ajută la alcătuirea energiei ca să catapulteze asta într-
un tip Nou de abundenţă.
Noi am spus mai demult că o să fie o nouă revizuire generală a sistemului monetar a lumii în anii care
vin, nu prea mulţi ani. Felul afacerilor monetare încă mai este în Energia Veche. Dar, asta se va
schimba. Asta trebuie să se schimbe.
Între timp voi o să vedeţi urcuşuri şi coborâri. Dar, asta nu vă afectează pe voi. Voi puteţi crea
abundenţă în fiecare moment. Voi puteţi face asta prin eliberarea tuturor noţiunilor preconcepute pe care
a-ţi avut, ce abundenţa este. Voi puteţi face asta ne adunând bani pentru zile ploioase, pentru că aşa cum
ştiţi, dacă faceţi asta - dacă voi faceţi asta, dacă vă este frică să cheltuiţi - voi VEŢI avea parte de zile
ploioase. (Râsete din audienţă) Aşa, dragi prieteni, asta nu trebuie să vă afecteze pe voi. Voi puteţi fi
totalmente, totalmente abundenţi în această Energie Nouă.
Încă un lucru despre ce se petrece în lumea voastră - voi o să continuaţi să vedeţi diferite feluri de
vreme dezbinătoare. Noi sântem încântaţi să vă raportăm că schimbările Pământului se petrec foarte lin.
Sânt furtuni, cutremure şi alte tipuri de evenimente naturale.
Dar, din nou, noi spunem că au fost foarte puţine pierderi de vieţi. Asta este pentru că există un grup
care fac o schimbare prin schimbarea din înăuntrul lor. Ei ajută la eliberarea energiilor din trecut, a
vieţilor lor trecute, a căilor lor trecute. Ei ajută pe Gaia să elibereze presiunea, aşa că acum este doar
răgăială în loc de vomă. (Râsete din audienţă) Pământul poate să elibereze blând.
Nu trebuie să fie o mare pierdere de vieţi omeneşti. Dimpotrivă, umanii pleacă de pe Pământ în alte
căi, chiar acum. Da, sânt mult mai mulţi care pleacă, mai mulţi decât înainte. Dar, asta nu este prin
război. Asta nu este prin inundaţii. Sânt alte căi. Ei pleacă liniştiţi.
Asta va nedumeri pe experţii medicali care urmăresc tendinţele asociate cu moartea. Şi, ei măsoară
asta faţă de boli, războaie, acţiunile Dumnezeului - un termen interesant - şi alte lucruri. Dar, ei o să
găsească că oamenii încep să moară mult mai frecvent. Ei nu o să înţeleagă de ce.
Asta este pentru că sânt suflete care aleg să plece în timp ce ei încă mai sânt în Energia Veche. Ei ştiu
la nivelul lor intern că tranziţia de la energia umană Veche în cea Nouă, în timp ce ei vor rămâne în
biologie, este foarte, foarte dificilă. Sânt mulţi umani care nu vor să se mută încă în Energia Nouă. Ei nu
simt încă că sânt gata pentru asta. Ei vor tranziţiona. Ei o să lasă corpul lor uman în urmă. Ei vor veni pe
partea noastră a voalului. Ei o să vină aici pentru înţelegere, iubire şi îngrijire.
Dar, mai mult decât orice, ei o să vină aici ca să observe ce faceţi voi. Ei o să privească drumul vostru.
Ei o să privească felul în care voi faceţi schimbările. Ei o să folosească asta ca un model, pentru când ei
se reîntorc pe Pământ în viaţa lor următoare.
Ceea ce faceţi voi este foarte important. Ceea ce faceţi voi aşa simplu, aşa singuri, asta este important.
Voi alcătuiţi energiile pentru tranziţionarea în Acum.
Încă odată, noi vă cerem ca atunci când voi vă adunaţi această vară la conferinţa Noii Energii, faceţi-vă
timp ca să respiraţi şi să sărbătoriţi viaţa. Sărbătoriţi viaţa şi trimiteţi energiile la restul lumii ca viaţa să
devină fericită.
Deci, dargi prieteni, daţi voie să adunăm toate energiile voastre împreună în acest timp, ceea ce noi
numim Shoud. Pentru mine, Tobias, Metatron, Hossaf şi toate energiile mamelor biologice, se adună aici
cu voi. Daţi voie să creăm una, o întreagă, o energie integrată a Shaumbrei, a Spiritului. Şi, permiteţi ca
să fim mulţi. Permiteţi ca noi să fim vocea voastră în Spirit, prin Metatron. Permiteţi să fim vocea tuturor
conştienţelor umane.
(Pauză)
Există o parte din voi care a fost adormită. Asta cunoaşte creativitatea voastră. Creativitatea voastră
este dreptul vostru din naştere. Voi sânteţi Artişti Spirituali! Voi sânteţi cei care a-ţi creat toate
stelele...toate dimensiunile...acest loc numit Pământ...corpul fizic în care sânteţi...experienţele pe care
aveţi.
Experienţele voastre nu sânt predestinate. Viaţa voastră nu este predestinată de un Dumnezeu
necunoscut. Voi nu treceţi printr-un labirint ca să vă demonstraţi vouă înşivă reîntoarcerea la Spirit.
Eliberaţi noţiunea Veche. Voi sânteţi creatori în fiecare moment a vieţii voastre. Voi sânteţi responsabili
pentru asta. Voi poate nu înţelegeţi complet ce spunem noi aici. Poate asta vă este cumva un concept
străin. Dar, dragi prieteni, simţiţi asta. Simţiţi cum a-ţi creat toate acestea.
Artişti Spirituali ce sânteţi, a-ţi creat calea care duce la acest loc. Artisti Spirituali, ce sânteţi voi, asta a
folosit creativitatea aşa cum voi a-ţi folosit culoarea şi pensula voastră care a făcut toate acestea să se
întâmple. Canavasul vostru a fost în vid la început. A fost nimic, şi voi a-ţi umplut asta cu cosmos. Voi
a-ţi umplut asta cu viaţă.
Când voi a-ţi venit pe Pământ şi a-ţi luat corpul acesta şi a-ţi luat dualitatea, voi a-ţi uitat despre
creativitate în multe feluri. Noi nu vorbim despre creativitate artistică aici - deci de a compune un cântec,
de a desena o pictură - de obicei acele lucruri ce voi gândiţi ca fiind un tip creativ. Noi vorbim despre o
energie, o forţă de viaţă care trece prin voi şi care crează în moment.
DRAGI PRIETENI, ÎNŢELEGEŢI CĂ VOI NU SÂNTEŢI INTELIGENŢA. VOI SÂNTEŢI
ENERGIE. Aşa cum voi începeţi să vă definiţi pe voi înşivă prin multe vieţi ca şi inteligenţă, voi aşa
pierdeţi curgerea creativităţii. Inteligenţă a fost ceva pe care voi a-ţi dezvoltat printr-o serie de incarnări
umane.
Voi a-ţi dezvoltat lucrul numit mintea. Asta va servit bine, dar acum este obosită. Asta vrea ca
creativitatea să vină înapoi în viaţa voastră.
Creativitatea în Energie Nouă este esenţial ca şi respiraţia. Creativitatea şi respiraţia acum se
contopesc în Acum-ul vostru, în moment. Creativitatea este dreptul vostru câştigat prin naştere.
Creativitatea este forţa de viaţă, Spiritul divin, trecând prin voi în Acum. Asta vrea să se exprime pe ea
însăşi. Voi puteţi să vă exprimaţi pe voi înşivă când voi eliberaţi toate noţiunile preconcepute cum ar fi
viaţa.
Voi aveţi acele idei despre ce înseamnă abundenţa - un număr de X dolari în bancă. Voi aveţi
concepţii despre relaţii - câţi prieteni aveţi, şi cât de mult ei vă plac pe voi.
Toate acestea sânt căi Vechi care inhibită creativitatea ca să treacă prin voi. Creativitatea este o
curgere naturală, dar asta nu poate să treacă prin creier. Asta nu poate să treacă prin pâlnia creierului.
Asta trece prin voi. Asta ajunge în Acum-ul vostru. Şi atunci voi puteţi să vă aduceţi la voi tot ce doriţi
voi.
Voi a-ţi avut multe conflicte despre cum să creaţi. Voi vă întrebaţi dacă chiar sânteţi creatori? Voi
gândiţi câteodată că voi sânteţi într-un fluviu mare a vieţii fiind împinşi de-a lungul acestuia, nefiind
capabili să învingeţi curenţii sau curgerea fluviului. Câteodată voi ridicaţi mâinile şi renunţaţi. Şi voi
spuneţi, “Eu trebuie să fiu împins, într-un fel sau altul de curgerea vieţii. Eu nu am control”.
Dar, da, într-adevăr voi aveţi. Într-adevăr, aveţi control. Voi puteţi să faceţi parte din curgerea
fluviului, şi totuşi puteţi să fiţi separaţi de asta. Voi puteţi manifesta în viaţa voastră. Voi puteţi crea.
Noi am vorbit la ultima noastră întâlnire despre Planul Divin, care cu adevărat nu este de loc un plan.
Noi am vorbit despre cum voi puteţi realiza planul în Acum-ul vostru. Asta este diferit de planul uman,
planul uman pe baza căruia a-ţi lucrat în toată viaţa voastră, de fapt în multe vieţi. Acum planul uman şi
planul divin se pot contopi împreună în Acum.
Voi vă străduiţi cu concepţiile despre care noi am vorbit...despre lucruri ca, stând în spatele zidului
scund...despre a dansa cu ce vine la uşa voastră din faţă. Voi vă străduiţi cu concepţiile care au de a face
cu creaţia.
Voi încercaţi să aflaţi toate aceste lucurui în tiparul Energiei Vechi a voastre. Voi încercaţi să fiţi
logici. Voi încercaţi să aflaţi cum să creaţi mai mulţi bani, cum să creaţi mai multe bucurii. Dar, voi
faceţi asta în mintea Energiei Vechi.
De-a lungul anilor, noi v-am spus multe, multe cuvinte. La urmă a fost doar despre eliberare, eliberare
şi de a da drumul. Şi, noi am repetat acele cuvinte mereu şi mereu în multe diferite căi, dând diferite
titluri la multe comunicări. Dar, esenţa tuturor acestora a fost despre eliberare.
Voi a-ţi fost pe un drum Vechi, pe un drum liniar. Noi a trebuit să vă încurajăm ca voi să eliberaţi...să
permiteţi...să ieşiţi afară din mintea voastră a Energiei vechi. Noi v-am încurajat să mergeţi într-un loc de
vid, în neutral, în aşa fel ca energiile Noi să intră în viaţa voastră. Noi v-am încurajat pe voi ca să eliberaţi
toate căile Vechi.
Vedeţi voi, mintea Energiei Vechi în care a-ţi fost, asta ar fi creat mai multe probleme de energie
Veche, probleme mari. Poate mai mulţi bani în bancă, dar totuşi asta a fost Energie Veche. Şi, încă asta
ar fi fost o problemă.
Noi ştim că mulţi dintre voi a-ţi pierdut casele voastre...a-ţi pierdut lucuri care erau preţioase vouă...a-ţi
pierdut relaţii de prietenie...a-ţi pierdut tot ce voi v-aţi gândit că a-ţi fost. Asta a fost dificil şi dureros.
Dar, voi a-ţi fost în drumul Energiei Vechi.
Dacă voi a-ţi fi înţeles cum să creaţi cu adevărat în căile Vechi, voi poate v-aţi fi afundat şi a-ţi fi fost
în capcana căilor Energiei Vechi. Voi a-ţi fi construit căşi mari în Energie Vechi şi maşini mai repezi în
Energie Veche în care v-aţi fi întrecut pe drumul spre o destinaţie necunoscută. (Râsete din audienţă) Voi
a-ţi avut mai mulţi prieteni în Energia Veche care au spus că vă plac. Dar de adevăratelea ei v-au detestat.
Voi a-ţi fi avut o altă căsătorie în Energia Veche. (Mai multe râsete)
Noi ştim că voi a-ţi fost singuri. Că voi a-ţi fost lefteri. Voi a-ţi fost bolnavi. Dar, a fost mai bine ca
să eliberaţi acestea decât să mergeţi înapoi în Energia Veche giratorie, şi încă mai mare, mai rapidă şi mult
mai confuză.
Noi am trecut dincolo de asta cu voi. Noi o să vă reamintim de câteva ori despre eliberare, dar noi am
trecut dincolo de asta. Voi a-ţi făcut o muncă minunată de a elibera tot ce a-ţi gândit că a-ţi fost. Oh,
câteodată, voi o să mai megeţi înapoi la şmecheriile şi căile voastre Vechi. Dar, în cea mai mare parte voi
o să ajungeţi să acceptaţi că voi sânteţi mai mult decât voi a-ţi putut imagina.
Voi ajungeţi să acceptaţi că calea spre energia Nouă nu este liniară. Asta este diferit. Voi ajungeţi să
înţelegeţi că fericirea, bucuria şi împlinirea vin într-o cale Nouă. Voi ajungeţi să înţelegeţi că planul uman
a fost de protecţie şi un plan al fricii, şi că Planul Divin este unul de împlinire şi de creaţie şi a Noii
Energii.
Esenţa, Energia Nouă este creativitatea. Asta permite la forţele creative acum să treacă prin voi, şi să
creaţi într-o cale Nouă şi diferită, o cale pe care chiar noi toţi care ne alăturăm în această zi, nu putem
defini sau descrie.
Dragi prieteni, combinaţia respiraţiei şi creativităţii în Acum este puternică. Asta nu este ceea ce voi a-
ţi fi expectat. Asta nu este ceva ce puteţi analiza în mintea voastră. Asta este mult mai glorios decât voi
a-ţi fi putut imagina vreodată, în special - căile Energiei Vechi ale voastre.
Este timpul să vă deschideţi la curgerea creativităţii. Vouă va fost frică de asta. Voi folosiţi nişte
scuze şi spuneţi că, “Eu nu sânt creativ. Eu nu ştiu cum să desenez, să pictez, sau să dansez, sau orice ce a
fost crezut ca un talent creativ sau tendenţios”.
Nu, creativitatea este diferită. Este fluxul vieţii, fluxul Spiritului în voi, fiind exprimat în moment.
Este timpul să exprimaţi, Shaumbra. Şi, de aceea Metatron stă lângă voi, încă odată încurajându-vă.
Voi a-ţi primit gânduri şi simţăminte şi îndemnări. Voi a-ţi simţit o nouă pasiune ce vine la suprafaţă,
dar nu a-ţi fost în stare să înţelegeţi asta. Dar, vouă va fost frică să vă exprimaţi. Vouă va fost frică ca să
permiteţi la acea creativitate în viaţa voastră. Voi nu a-ţi avut prea multă încredere în asta. Voi nu a-ţi
avut încredere prea multă în voi înşivă. Voi a-ţi fost preocupaţi despre lucruri ridicole. Voi a-ţi fost
preocupaţi despre pierderea echilibrului vostru.
Dragi prieteni, permiteţi ca creativitatea să treacă prin voi, expresia vieţii să treacă prin voi. Altfel,
asta va cauza un tip de durere. Când creativitatea în Energia Nouă a umanului este blocată sau inhibată,
voi o să intraţi într-un tip de durere. Asta are nevoie de exprimare. Asta are nevoie de curgere. Voi a-ţi
avut creativitate, energie creativă decând a-ţi plecat de acasă. Voi a-ţi blocat asta în aceste multe, multe
vieţi.
Creaitivitatea, într-un fel este antiteza a ceea ce vedeţi în restul lumii şi în jurul vostru. Restul lumii
merge digital (Râsete din audienţă). Asta devine foarte, foarte intelectual. Asta încearcă să definească
drumul liniar a căilor Vechi şi gândeşte că dacă asta se poate defini intelectual, atunci asta se poate
învinge.
Asta nu funcţionează aşa. Voi nu o să fiţi în stare să închipuiţi pe Dumnezeu sau Spirit în mintea
voastră. Voi nu o să fiţi în stare să aveţi o curgere a creativităţii care trece prin voi cu reguli şi structuri.
Asta este unde bisericile greşesc acuma. De aceea este că zidurile lor o să se prăbuşească. Ei încearcă
să definească pe Dumnezeu prin reguli, prin ritualuri, prin căi Vechi. Asta nu se va întâmpla. Dumnezeul
şi dragostea Dumnezeului şi dragostea tuturor îngerilor, şi dragostea divinităţii voastre se poate simţi doar
în moment aşa cum respiraţi, aşa cum permiteţi creativităţii să curgă.
Respiraţi asta înăuntrul, dragi prieteni. Voi nu puteţi să aveţi o discuţie intelectuală cu voi înşivă când
voi respiraţi. (Râsete din audienţă) Când respiraţi mintea voastră se opreşte să bată câmpii. Voi vă opriţi
să analizaţi când voi respiraţi.
Respiraţi adânc. Încercaţi să vă gândiţi în acelaşi timp. Asta nu merge. Aşa este darul respiraţiei.
Asta deschide toate centrele de simţământ - simţământe umane şi centrele simţămintelor divine.
Acum, respiraţi şi simţiţi curgerea energiei voastre creatoare trecând prin voi. Ele sânt fără limite,
nedefinite. Ele simplu vor să danseze în Acum-ul vostru. Respiraţi adânc şi simţiţi energiile voastre
creative în acum. Ele - voi - vor să se exprime.
Voi v-aţi simţit stânjeniţi în ultima vreme, întrebându-vă ce ar trebui să faceţi. Nu contează ce faceţi.
Puteţi face orice. Luaţi primul pas. Începeţi ceva, nu contează ce, chiar dacă este ceva rău. (Râsete din
audienţă)
Echilibrul divinităţii voastre proprii vă va aduce la locul potrivit. Încercaţi să faceţi ceva, ceea ce voi
a-ţi considerat Energie Veche închisă aşa cum respiraţi. Divinitatea voastră vă va aduce înapoi în
echilibru, locul potrivit.
Încercaţi să scrieţi acea carte despre care v-aţi gândit, chiar dacă voi credeţi că nu sânteţi scriitori.
Începeţi procesul. Voi poate nu o să sfârşiţi asta. Poate ajungeţi la ceva ce voi nu a-ţi imaginat că este
posibil. Dar, cel puţin voi începeţi procesul.
Începeţi să cântaţi. Poate voi nu sfârşiţi să cântaţi. Poate voi ajungeţi la o înţelegere complet nouă
despre voi înşivă.
Începeţi să creaţi clase. Poate voi nu ajungeţi să fiţi în faţa oamenilor ca să le vorbiţi. Dar, poate
ajungeţi să faceţi ceva mare şi împlinitor pentru sufletul vostru propriu.
Să nu aveţi aşteptări că unde o să ajungeţi când curgerea creativă începe. Asta a fost calea Energiei
Vechi. Aşteptările au fost doar limitări. Permiteţi curgerea creaţiei.
Începeţi proiectul despre care a-ţi visat. Şi, când luaţi primul pas, voi poate nu sfârşiţi unde voi a-ţi
gândit că veţi ajunge. Voi o să ajungeţi într-un loc multi-dimensional, mult mai împlinitor şi mult mai
creativ.
Creativitatea nu este limitată sau definită. Asta este o expresie care vă va lua în locuri pe care voi nici
nu visaţi pentru că astea sânt aşa de mari. Totul începe când voi începeţi.
Voi a-ţi întrebat de ce nu a-ţi avut bani, sau dragoste sau sănătate în viaţa voastră. Voi a-ţi apropiat
asta cu mintea Energie Vechi. Acum, eliberaţi toate aceste probleme. Încetaţi să vă concentraţi pe
acestea.
Faceţi ceva în viaţa voastră. Acele probleme vor pleca singure. Faceţi ceva. Faceţi o mişcare
radicală. Mâncaţi ceva diferit la cina astăzi. (Râsete) Faceţi o plimbare.
Ieşiţi afară din ascunzătoare, dragi Shaumbra. Permiteţi ca creativitatea să vă mişte. Şi înţelegeţi că
tot timpul sânteţi voi, dar asta este partea pe care voi nu a-ţi ştiut pentru aşa multă vreme.
Creativitatea, energia forţei vieţii, se mişcă nemărginit în voi şi prin voi, este esenţa Energiei Noi.
Faceţi ceva, începeţi acum. Dacă nu sânteţi siguri ce, respiraţi în acel ceva, şi după asta urmaţi pasiunea
voastră. Asta este aşa simplu, dragi Shaumbra.
Voi a-ţi făcut asta complex. Voi a-ţi apropiat asta cu mintea Energiei Vechi. Acum apropiaţi asta cu
spiritul Energiei Noi şi creativitate. Asta vrea să iasă afară. Voi vreţi să ieşiţi afară şi să vă jucaţi. Este
timpul acum.
Metatron este aici cu energiile lui încurajându-vă să mergeţi înainte. Hossaf este aici ca să vă ajute să
vă ţineţi echilibrul aşa cum vă mutaţi în Acum şi în teritorii neexplorate. Energiile Mariei sânt aici ca să
vă îngrijească, să vă consoleze, să vă iubească aşa cum continuaţi drumul, aşa cum începeţi să vă
exprimaţi.
Toate aceste energii sânt adunate aici pentru voi. Dar, voi nu puteţi să cereţi de la ei să facă în locul
vostru. Ei sânt aici ca cei care consolează, cei care vă iubesc. Dar, depinde de voi, dragi Shaumbra.
Noi punem afară această provocare a Energiei Noi. Voi sânteţi Artişi Spirituali. Începeţi să vă
exprimaţi în Acum-ul vostru, în această Energie Nouă.
Înainte să încheiăm acest Shoud, noi am vrea să vă întrebăm pentru o favoare specială, ceva ce noi am
vrut să facem de un timp. Noi am vrea ca Cauldre să deschidă ochii pentru un moment şi eu, Tobias, aş
vrea să-l îmbrăţişez. Eu aş vrea ca voi să vă daţi vouă o îmbrăţişare. Aşa cum vă îmbrăţişaţi, deschideţi-
vă şi simţiţ curgerea creativităţii.
Deci, hello, Cauldre. (Râsete din audienţă aşa cum Geoff/Cauldre începe să se mişte hezitant)
Acum, dacă am putea să avem ceva muzică...şi noi o să continuăm să stăm complet prezenţi în timpul
îmbrăţişării, (hesitare şi pauză în timp ce Geoff/Cauldre începe să se ridice)
El o să facă asta încet. (Mai multe râsete) Dacă am putea să avem ceva muzică şi toţi să se ridice şi să
se îmbrăţişeze...
(Grupul începe să se ridice şi se mişcă prin cameră, dând îmbrăţişări din toată inimă unul la altul, în
timp ce Tobias/Geoff/Cauldre încep să îmbrăţişeze participanţii. Multe mulţumiri au fost spuse între
Tobias şi “îmbrăţişătorii”. Aşa cum timpul a trecut cu îmbrăţişări, vocea lui Tobias a devenit vocea lui
Geoff în ce în ce mai mult. Un comentariu de la Geoff a fost, “Tobias poate numai comunică niciodată.
El poate doar să îmbrăţişeze).
ŞI AŞA ESTE

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE


“SHOUD 10: ARTISTUL SPIRITUAL” - ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
3 MAI 2003

Tobias: Şi aşa este, dragi prieteni, că noi continuăm energiile de creativitate în această zi. Metatron,
Hossaf, Maria şi toţi ceilalţi îngeri şi entităţi stau aici în faţa unui grup de Artişti Spirituali. Voi a-ţi creat
creat calea voastră de Acasă până la acest spaţiu, şi acum creaţi o înţelegere şi conştienţă complet nouă.
Voi creaţi o adevărată deschidere a Spiritului. Voi sânteţi ca şi floarea care se deschide, acceptând toate
lucrurile în jurul vostru, voi vă deschideţi inimile ca să dezvăluiţi ceea ce voi într-adevăr sânteţi.
A fost o onoare şi bucurie pentru mine, Tobias, ca însfârşit să vă îmbrăţişez! (Râsete din audienţă) Şi
cei care au întrebat în inimile lor, “Asta a fost Tobias? Sau asta a fost Cauldre?” (Mai multe râsete). Într-
adevăr am fost noi amândoi. La fel a fost energia lui Metatron, Hossaf şi Maria. Noi toţi am putut veni
mulţumitor lui Cauldre care a împărţit corpul lui pentru această ocazie. (Mai multe râsete)
Nu a fost totdeauna aşa uşor ca să venim aşa aproape de voi. Câteodată este o asumare că îngerii pot
veni liberi la orice oră. Asta nu este chiar adevărat, dragi prieteni. Este dificil pentru noi ca să trecem
prin voal, exact aşa cum este dificil pentru voi să treceţi peste voal. Îngerii pot, într-un sens, să observe de
la distanţă. Dar, a fost totdeauna foarte dificil pentru noi să venim aşa aproape ca şi cum am fost capabili
astăzi.
Ce onoare a fost să primim şi să ne conectăm la voi! Ce bucurie a fost să vedem că voi vă deschideţi
inima voastră, şi vă simţiţi în siguranţă, şi că vă deschideţi inimile!
Îmbrăţişările sânt lucruri interesante. Când un uman este în siguranţă ca să îmbrăţişeze...oh, ei sânt
într-adevăr în siguranţă ca să-şi exprime divinitatea lor creativă. Corpul reprezintă o barieră, venind aşa
aproape de un uman, atingând, asta crează barieră.
Dar, noi v-am simţit cum voi v-aţi deschis, când voi ne-aţi atins. Noi am putut să simţim asta. Noi nu
sântem în formă fizică, dar noi am simţit senzaţia energiei voastre irezistibilă şi dragostea voastră într-un
fel pe care eu, Tobias, nu am fost putut să fac în trecut.
Câţiva dintre voi a-ţi fost neliniştiţi câteodată, pretenţioşi câteodată. Noi v-am auzit pe câţiva din voi
spunând nouă că, “Dacă voi sânteţi aşa reali, manifestaţi-vă în faţa noastră. Arătaţi-vă nouă. Dovediţi că
voi existaţi. Eu vreau să văd un înger cu ochii mei umani”. Câţiva dintre voi a-ţi infiinţat asta ca un test
pentru voi înşivă sau poate un test pentru noi.
Ce spunem noi vouă atunci când voi gândiţi în acest fel, în felul logic, când voi cereţi dovadă în
realitatea voastră din Energia Veche, noi putem sta în faţa voastră, şi voi nu puteţi să ne vedeţi. Când voi
vă deschideţi inima voastră, când voi ieşiţi afară din realitatea Veche, voi o să ne simţiţi mai întâi pe noi,
şi după aceea voi o să începeţi să ne vedeţi. Voi o să începeţi să cunoaşteţi când sântem lângă voi şi când
nu. Asta nu o să mai fie un dubiu în mintea voastră.
Voi deja primiţi nişte aluzii din astea. Voi ne vedeţi ca nişte pete de lumină strălucitoare în colţul
ochilor voştri. Dar, când uitaţi că sântem noi, voi intraţi în intelect. Voi deveniţi analatici. Atunci pata
de lumină strălucitoare se pare că dispare. Asta nu dispare. Noi continuăm să fim acolo.
Voi vedeţi esenţa Spiritului în acea lumină strălucitoare. Dar, voi a-ţi dat asta înapoi la mintea voastră
analitică şi atunci voi numai puteţi să ne senzaţi. Câteodată voi ne vedeţi ca o mişcare din lateral. Voi
primiţi o senzaţie de căldură peste voi. Dar, în momentul în care voi începeţi să analizaţi, asta dispare.
Dragi prieteni, timpul următor când se întâmplă asta, când noi sântem chiar acolo în realitatea voastră,
voi ştiţi ce să faceţi. Să inspiraţi asta înăuntru. Permiteţi la divinitatea voastră proprie să danseze cu a
noastră.
Voi vă întrebaţi uneori, “Oare, inventez eu asta?” Într-un sens, noi râdem şi spunem, “Ce contează
asta?” (Râsete din audienţă) Ce este realitatea? Realitatea voastră veche a fost îngustă, drum
liniar...uscat...dificil...aspru. Realitatea voastră Nouă este tot ce faceţi...totul. Asta este ce noi vrem să
spunem aici.
Exprimaţi-vă. Mergeţi multi-dimensionali. Permiteţi-vă să fiţi înafara mentalului vostru (câteva
râsete) realitatea voastră este tot ce faceţi voi. Voi numai trebuie să fiţi în lumea realităţii Vechi care a
fost limitată numai la ceea ce a-ţi văzut, sau poate a-ţi simţit cu sensurile voastre umane. Asta poate să
meargă mai lateral, mai adânc. Realitatea voastră este orice ce voi vreţi să faceţi. Asta devine ceea ce voi
consideraţi tangibil, real, când voi exprimaţi în sinele momentului a realităţii de Acum.
Nu este un adevăr despre o singură realitate. Oh, câteodată sensurile voastre umane încearcă să
demonstreze altfel, încearcă să spună că realitatea este numai ce voi sânteţi. Realitatea este un pom, voi
simţiţi asta când vă loviţi cu capul de asta. Dar, realitatea la fel este totul ce există în Acum în jurul
vostru. Inspiraţi asta înăuntru şi exprimaţi. Exprimaţi creativitatea voastră. Atunci asta devine o realitate
pentru voi, ca şi cum copacul este pentru capul vostru, dacă îl loviţi de pom.
Cu asta, dragi prieteni, noi sântem încântaţi să răspundem la întrebările voastre.
Întrebarea de la Shaumbra 1: Tobias, de ce mă simt eu aşa gol şi trist în aceste zile? Eu nu vreau să
fac nimic, numai să stau şi să nu fac nimic, dar eu am o slujbă unde trebuie să merg zilnic, şi un soţ, şi un
bebelaş care îmi cere atenţia mea.
Tobias: Într-adevăr, asta este o întrebare pe care toţi Shaumbra întreabă, sau poate deja a întrebat -
simţământul de goliciune, simţământul de tristeţe. Voi într-adevăr mergeţi de la o energie la alta. Voi
într-adevăr schimbaţi tot ce a-ţi gândit că a-ţi fost. Voi muriţi, într-un fel, mergând de la o viaţă la cea
următoare, dar stând în acelaşi corp fizic,şi încă mai adânc, ataşat de realităţile energiei Vechi.
Noi am vorbit mai înainte în Shoud despre trecerea perioadei de eliberare uriaşă, o perioadă de vid.
Asta este unde aşa multă tristeţe vine. Asta se pare că face parte din proces.
Sânt lucruri care pot fi făcute şi să aducă ceva comfort. Asta este foarte simplu. Asta este respiraţia -
respiraţia de acceptare, acceptare că voi sânteţi în acest spaţiu. Nu este un sens de a încerca să ascundeţi
sau să vă bateţi cu asta.
Onoraţi pe voi înşivă în tristeţea în care sânteţi. Onoraţi-vă. Partea pe care voi a-ţi gândit că a-ţi
cunoscut aşa de bine asta este plecat. Onoraţi simţământul vidului. Să nu încercaţi să învingeţi, să vă
bateţi cu sau să negaţi asta. Fiţi în asta complet.
Acum, noi ştim că mulţi dintre voi spuneţi, “Dar, Tobias, noi nu vrem să fim în asta. Noi încercăm să
ieşim din asta”. (Râsete din audienţă) Voi o să primiţi multe daruri pentru voi înşivă dacă vă onoraţi,
acceptaţi şi permiteţi acea condiţie.
Vouă vă este frică că vă înţepeniţi dacă onoraţi asta, că voi trebuie să fugiţi de la asta, repede cum
puteţi. Este ca şi un bau-bau care încearcă să vă gonească şi să vă consume. Dar, voi nu o să...voi nu o să
fiţi înţepeniţi în asta.
Deci, tu eşti binecuvântat într-un fel. Tu experienţezi ce toţi Shaumbra de peste lume a trecut, sau trec
peste acum. Inspiraţi asta înăuntrul şi sărăbătoriţi moartea Sinelui Vechi. Şi să nu aveţi nici o expectaţie
despre cum o să fie Energia Nouă.
Întrebarea de la Shaumbra 2: Da, eu am o întrebare. Mulţi copii sânt diagnozaţi cu ADD (Atenţia
Tulburării Deficite) şi ADHD (Atenţia Tulburării Hiperactive Deficite) în special în Societatea
Americană. Întrebarea mea este - oare nu sânt acestea neînţelese? Nu fac parte din Energia Nouă care
vine?
Tobias: Într-adevăr, tu eşti foarte perceptiv. Cei care se pare că nu pot să se concentreze vin pe
Pământ ca copii mult mai dezvoltaţi ca şi cum a-ţi venit voi. Aceştia sânt copii foarte sensibili. Ei sânt
conştienţi de multe lucruri care se petrec în jurul lor în regatele care se pot numi, “ne-reale”. Dar, aşa cum
ştiţi acuma, astea sânt foarte reale, într-adevăr.
Structurile curente a şcolilor şi familiilor încearcă să-i pună într-o singură, concentraţie liniară şi
analitică. Însă ele sânt foarte multi-dimensionale şi foarte sensibile. Ele au nevoie de continuă stimulare
de la toate felurile de resurse. Ele au nevoie de abilitatea ca să se exprime ele însăşi. Şi multe din ele
neagă locurile de expresie. Şcolile, aşa cum am vorbit mai înainte, astea nu aduc acele tipuri de
împrejurări pentru aceşti copii.
Cine o să creeze acele şcoli? Sânteţi voi Shaumbra. Când faceţi asta? Sânt acuma milioane şi
milioane de aceşti copii a Energiei Noi care vin pe Pământ. Unde o să fie cuprinşi aceşti copii dacă voi nu
creaţi acele şcoli? Când o să folosiţi abilitatea voastră proprie creativă şi infiinţaţi acele locuri? Când o să
luaţi în seamă instrucţiunile lui Metatron că, “Acum este timpul”!
Tu eşti foarte perceptiv despre copii Energiei Noi. Şi asta mă intristează pe mine, Tobias. Da, cu cât
mai mult sânt în jurul vostru, eu dezvolt caracteristici umane. (Râsete din audienţă) Asta mă intristează să
văd în ce mod sânt trataţi aceşti copii.
Tu şti exact ce se întâmplă. Ei sânt diagnozaţi. Ei sânt analizaţi de sistemul Energiei Vechi, de cei
care se numesc doctori. Copii sânt analizaţi, şi lor li se dă un tip de medicamente care înăbuşesc curgerea
creativă în ei înşişi.
Eu nu trebuie să mai spun încă odată ce trebuie făcut. Acum este timpul, Shaumbra, pentru voi să
faceţi munca. Când voi începeţi expresia creativă proprie, făcând toate lucrurile ca şi înfiinţarea şcolilor,
să nu vă îngrijoraţi dacă asta nu se realizează imediat, dacă nu se manifestă imediat. Nu vă agitaţi dacă
asta se schimbă pe parcurs.
Cel puţin voi faceţi mişcări şi permiteţi energiei divine să vină în Acum. Dar, asta va creşte şi se va
forma aşa cum ieşiţi din Enegia Veche. Să nu vă îngrijoraţi că faceţi greşeli. Voi aveţi un echilibrator
natural şi spiritual acum, în sinele vostru. Acestea vor rezolva acele greşeli. Noi îţi mulţumim pentru
această întrebare şi oportunitatea să pontificăm. (Râsete din audienţă)
Întrebarea de la Shaumbra 3: Tobias, poţi tu să ne spui despre rolul organizaţiei Iehoviste? Este ceva
ce pot să fac eu pentru viaţa familiei prietenului meu care sânt Iehovişti, dar să fie mai puţin înfricoşător?
(Râsete din audienţă) Eu te iubesc mereu.
Tobias: Sânt multe grupuri Spirituale karmice care vin înapoi împreună viaţă după viaţă. Sânt cei pe
care doar ai menţionat - organizaţia Iehovistă. Dacă urmăriţi arborele genealogic a membrilor acestei
organizaţii, ei au petrecut timp împreună în trecut, poate într-un alt tip de organizaţie spirituală sau
organizaţie religioasă. Ei vin înapoi împreună în acest timp ca să se reunifice. Ce îi ţine împreună, este
poate o carte sau un sistem de încredere comună. Dar, ce îi leagă într-adevăr este grupul vechi karmic.
Ei înfiinţează multe reguli şi regulaţii, dacă asta este organizaţie Iehovistă, sau altele foarte strânse cu
concentrare înaltă religioasă pe care aveţi chiar acum. Ei o să încerce să atragă membri de afară, dar ce
găsesc ei este că cei de dinafară vin şi pleacă. Ei poate se alătură pentru puţină vreme şi după aceea
pleacă, pentru că ei nu poartă aceaşi energii karmice ca acest grup.
Este mai mult folos pentru ei ca să vină înapoi împreună. Ei se împuternicesc unul pe altul. Şi ei
lucrează prin multe situaţii karmice ale lor. Deci, este pentru tine ca să onorezi pe toţi. Asta nu înseamnă
că trebuie să accepţi sistemul lor de credinţă, sau ei să accepte a ta.
În relaţia familiară cu aceştia, tu ai fost conectat cu acest grup karmic în trecut. Acum, tu eliberezi pe
tine însăţi de la Energia Veche. Tu nu te simţi comfortabil cu dinamicitatea familiei care este împlicat în
organizaţia Iehovistă. Înţelege că nu este potrivit ca să-i schimbi pe ei. Dar, este potrivit ca să-ţi schimbi
situaţia ta. O să fie multă vinovăţie în legătură cu asta. Şi o să fie foarte dificil pentru că încă mai există
legături puternice la felul Vechi a familiei.
Legătura cu familia Iehovistă nu este doar din vieţile de pe Pământ. Asta este de la un grup înainte de
a veni pe Pământ, înainte ca Pământul să fie creat. Asta a fost mai degrabă un grup celestial numit - se
spune pe litere - C-I-D-A, Cida, din care voi toţi a-ţi făcut parte.
Acum, tu şti că este timpul de a pleca din acest grup. Asta este dificil. Asta cauzează ţie multă
frustrare şi agravare. Dar, noi îţi spunem ţie, ascultă de inima ta. Tu o să şti ce trebuie să faci.
Noi subliniăm că multe grupuri şi religii chiar acum au legături din timpul de înainte de a veni pe
Pământ, încludând tribul din Israel din care am făcut şi eu parte. Noi am fost un grup care ne-am
cunoscut foarte bine. Noi am dus multă karmă cu noi când am veniit pe Pământ.
Asta a fost intensificat în timpul Atlantei, unde grupul nostru a avut tendinţa de a domina Atlantisul.
Noi am avut tendinţa de dominare. Noi am fost un grup foarte elit. A fot o condiţie karmică şi curăţire
karmică pentru care copii Israelului, tribul evreu, au fost de acord. Asta a fost ceea ce voi ştiţi Războiul al
II-lea.
Întrebarea de la Shaumbra 4: Eu sânt Iosif din Israel.
Tobias: Iosif, eu ştiu cine eşti tu. (Râsete din audienţă) Noi ne cunoaştem unul pe altul de un timp
oarecare.
Shaumbra 4: A fost foarte emoţional să te îmbrăţişez. Mulţumesc. Şi, hello la toată familia asta
minunată şi splendidă din toată lumea şi familia mea din Israel (vorvind ceva în limba ebraică) care sânt
trezi...este foarte târziu la noi acum. Întrebarea mea este, ce poţi tu să spui despre situaţia asta foarte,
foarte teribilă şi intensă în Israel? Ce poţi tu să spui despre acei tineri care trebuie să meargă la armată?
Ei sânt prinşi în război şi în acea situaţie, dar mi se pare că este lumea, cel puţin Statele Unite îi suportă
într-un fel. Cea de a doua întrebare este - ce fel de furtună a fost când eu am zburat la Colorado?
Mulţumesc.
Tobias: Într-adevăr, noi am vorbit despre locul meu natal, Israelul. De multe ori noi am vorbit despre
conflictele care există în Israel chiar acum. Aceste conflicte vor continua. Astea vor continua până ce
toate energiile, energiile religioase Vechi, ies la suprafaţă şi până ce găsesc o cale de rezoluţie diferită şi
nouă. Ei o să facă asta când ei obosesc de căile lor Vechi.
Ei încă se mai joacă cu căile Vechi de terorism şi bombardamente şi supresie şi represie. Asta merge
înapoi în timpul Atlantisului. Şi asta merge înapoi chiar şi înaintea timpului când încă nu au fost umani pe
Pământ. Deci, tu o să vezi astea că se intensifică, toate astea sânt o cale de curăţire.
Acum, dragă Iosif, tu nu eşti legat de acest loc Israel. Tu te-ai schimbat. Tu ai eliberat multe din
aceste energii. Dacă alegi ca să pleci din acest loc, asta va fi dificil şi trist, dar tu nu eşti legat de acel loc.
Dacă tu alegi să stai acolo, tu o să aduci acolo esenţa Shaumbrei şi esenţa Energiei Noi cu tine. O să fie
dificil să stai pentru o perioadă de timp. Asta este alegerea ta. Este după tine , dar să şti că este o sarcină
dificilă.
Acest conflict va exista pentru o perioadă de vreme. Noi nu profetăm aici, dar noi vedem că astea
devin puţin mai uşoare în lunile care vin, şi foarte rele după asta. Înţelege - stând în spatele zidului scund
- asta este potrivit acum. Asta face parte din procesul de reînnoire.
Poate, în una dintre aceste zile umanii de peste tot globul o să aibă timpul pentru soluţii şi creativitatea
Energiei Noi cu care voi toţi o să vă prezentaţi. Voi nu trebuie să recurgeţi la Căile Vechi. Dar, asta este
calea care va fi încă pentru o perioadă de timp în acel loc.
Eu voi strecura o notă personală aici. De un timp oarecare, eu, Tobias, am încercat să-l îndemn pe
Cauldre şi Linda să meargă în Israel (Râsete din audienţă) Eu nu anunţ asta public. (Mai multe râsete) Să
nu fie o îndoială că este potrivit pentru noi să mergem înapoi acolo. Nu este vorba numai despre mine să
vizitez acea arie din lume care este aşa sacră şi aşa sentimentală pentru mine.
Dar, dragă Cauldre şi Linda, noi v-am făcut să mergeţi în Korea şi voi a-ţi fost în siguranţă. Noi v-am
făcut să mergeţi în multe locuri dificile, şi voi totdeauna a-ţi fost în siguranţă. Voi nu demult a-ţi fost în
Indianopolis, şi a-ţi fost în siguranţă. (Mai multe râsete)
Deci, o să fie multe energii protectoare în jurul vostru. Noi am vrea să facem asta în decursul unui an
de acum. (Mai multe râsete în special de la Linda care îşi mişcă ochii cu o expresie uimitoare şi
comentează, “Ai uitat acea parte că acolo o să fie şi mai rău?”) Mai devreme ar fi bine. (Mai multe râsete)
Dar, nu contează când mergeţi, voi o să găsiţi că voi nu trebuie să fiţi afectaţi de energiile din jurul
vostru.
Este muncă de făcut pentru noi acolo, pentru noi toţi. Este muncă de a aduce Energia Nouă. Noi
trebuie să ajutăm să eliberăm ceva povări de la Iosif care face asta cu grupul lui. Ar fi foarte potrivit ca ei
să aibă pe mulţi Shaumbra dintre voi care să meargă acolo.
Răspunsul la întrebarea despre furtună la sosirea ta - într-un sens, sânt două căi diferite de a exprima
asta. Aria asta muntoasă crează vânturi turbulente, şi avioanele au un timp dificil cu asta. Pe cealaltă
parte, asta a fost la fel simbolic despre călătoria ta personală,Iosif, în care tu călătoreşti la locuri noi. Şi,
câteodată când tu eşti aşa de aproape ca să te simţi în siguranţă la sosire, şi asta este un punct de separare,
atunci este o tulburare în aer.
Asta este un exemplu bun pentru voi toţi. Nu este întotdeauna o călătorie lină. Nu este totdeauna
uşor. Acceptă că tu, drag prieten, eşti complet în siguranţă, chiar în toate astea. Acceptă că asta face parte
din călătoria ta, şi opreşte-te să te baţi cu asta. Înţelege că chiar şi furtuna aduce Energie Nouă şi curăţire
Nouă.
Noi mulţumim pentru întrebare şi noi ne bucurăm că o să te întâlnim în ţara ta natală.
Întrebarea de la Shaumbra 5: Cum pot să ştiu eu că eu doresc ceva? Eu sânt serios. Câteodată când eu
mă uit la lucruri pe care eu le vreau, şi văd că eu nu prea le vreau pe acele lucruri. Cum pot să ştiu că eu
vreau ceva cu adevărat? Şi te rog nu răspunde cu, “Cum pot să ştiu că tu într-adevăr nu ai vrut acel
lucru?” Într-adevăr, eu nu vreau să devin ceva în termen pământesc, nu în conştienţa. Şi atunci, multe
lucruri mi se par inutile. Poţi să spui ceva despre acest subiect?
Tobias: Într-adevăr. Tu treci printr-o perioadă de confuzie, (râsete din audienţă) ca şi mulţi Shaumbra
de peste toată lumea. Voi numai ştiţi ce vreţi, dar voi nu ştiţi să definiţi lucrul nou pe care voi vreţi. Asta
vă lasă într-o stare de confuzie prin procesul de tranziţie. Poate voi a-ţi gândit că aveţi nevoie de o maşină
nouă, dar atunci când mergeţi ca să vedeţi maşina nouă, voi realizaţi că voi nu sânteţi de loc interesaţi de
asta. Multe lucruri o să fie ca asta pentru un timp.
Cum ştiţi dacă într-adevăr vine ceva, o pasiune care este cu adevărat a voastră, nu numai un capriciu,
dar ceva ce este profund? Oh, voi o să simţiţi asta. Voi o să simţiţi un tip de dragoste şi conecţie şi
pasiune şi dorinţă creativă pe care eu nu pot exprima în cuvinte. Asta o să fie dincolo de simţire, sau
presimţire. Asta va fi o undă a pasiunii şi dorinţei, dar toate astea într-o manieră potrivită, într-un fel a
dorinţei creative împlinite care este în sinele vostru. Deci, în acelaşi timp, simplu respiraţi înăuntrul şi
înţelegeţi că totul în jurul vostru se schimbă. Şi asta se schimbă pentru că voi deveniţi umanii Energiei
Noi.
Întrebarea de la Shaumbra 6: Eu întreb în numele copilului meu care a terminat alte două săptămâni în
care el nu a putut să mănânce şi pierde din greutate. “Ce se întâmplă cu corpul meu. De ce este stomacul
meu aşa sensibil la fructe şi multe feluri de mâncăruri? De ce am eu atâte gaze când digerez mâncărurile
tot timpul? Şi, de ce sânt eu în dureri? Şi, de ce este când eu telefonez la oameni, ei nu sânt responsabili
ca să mă sună înapoi? Şi, de ce mor oamenii aşa des?”
Tobias: Sistemul tău este foarte, foarte sensibil în special cu timpul energiilor pe care tu ai adus în
această viaţă, şi schimbări prin care treci chiar acum. Tu aproape refuzi tot ce are de a face cu Energia
Veche, cu căile Vechi. Asta înclude mâncărurile pe care tu aduci în sistemul tău. Asta cauzează tulburare
în sinele tău. Asta este din cauza refuzului căilor Vechi.
Este de înţeles că corpul tău are nevoie de mâncare la acest punct pentru susţinere. Corpul tău are
nevoie de energie care este asociată cu asta. Are nevoie de nutriţie. Deci, este un lucru important de
înţeles chiar acum, deoarece tu înghiţi ceva pe care tu consideri din căile Vechi, care sânt crude şi aspre,
dar este încă important ca să aduci astea în sistemul tău. Aducând mâncare în sistemul tău, asta nu te
prinde în cursa Energiei Vechi. Tu trebuie să reaminteşti asta ţie însuţi.
Tu o să fi capabil - tu personal - o să fi capabil să asimilezi energii de la tot ce este în jurul tău, aşa cum
ai dorit tu, prin respirarea energiilor care sânt în dimensiunile din jurul tău. Dar, corpul tău nu prea este
gata pentru asta încă. Într-un sens tu refuzi felul de viaţă Veche de sine.
Dar,aşa cum am spus de multe ori în discuţiile noastre cu Shaumbra, este la fel şi despre a onora căile
Vechi. Căile Vechi dificile cum erau, v-au adus la acest loc. Căile Vechi nu pot fi negate, sau într-un
sens, nu pot fi schimbate. Astea au trecut. Onoraţi-le. Şi aşa cum faceţi şi aşa cum vă onoraţi pe voi înşivă
şi drumul vostru, voi o să treceţi prin procesul de transformare al vostru propriu, mult mai lin. Voi nu
trebuie să faceţi asta prin excluderea a ceea ce simţiţi a fi o forţă de viaţa a Energiei Vechi.
La fel este de a nu lua povările şi dificultăţile din restul lumii. Voi încercaţi să faceţi toate astea în
acelaşi timp. Eu vă cunosc din trecut, şi vă cunosc că eraţi chiar nişte alergători, cei care v-aţi mişcat
foarte repede. Voi a-ţi venit în această viaţă şi voi încercaţi să faceţi totul de o dată. Dar, încă mai sânt
câteva probleme pe care voi le reţineţi în sinele vostru - supărare, resentiment.
Eu sugerez ca să te ajut să eliberezi asta, ghidul tău drag - Mama ta să te scoată afară în natură şi tu să
urli cât poţi. Da, urlă în natură, nu în casa ta, (câteva râsete) dar, dă drumul la asta. Asta are de a face
desigur cu respiraţia. Dar, asta are de aface cu eliberare profundă de la ceva supărări vechi. Şi, înţelege
că mişcarea în Energia Nouă este foarte potrivit acum.
Întrebarea de la Shaumbra 7: Întrebarea mea este - cum pot oamneii de origine Africană să se
potrivească în Energia Nouă? Şi a doua întrebare, cum poate tineretul nostru să se potrivească În Energia
Nouă?
Tobias: Interesant. Nu sânt linii sau bariere pentru Energia Nouă. Noi putem elibera astea acum.
Când Hossaf a intrat în grupul nostru luna trecută şi a început să privească corpul vostru uman, şi să vadă
energiile voastre acum în forme diferite şi figuri, el a venit înapoi pe partea noastră, şi a început să
schiţeze cum să se arate el dacă s-ar reîntoarce ca un uman. (Râsete)
La început el a spus că ar vrea să aibă o piele închisă la culoare, pentru că el a văzut că asta arată bine.
Dar, el la fel a vrut să aibă păr roşu pentru că el a admirat flama acesta (Râsete) El a spus că cumva el ar
prefera un corp mai scurt în care intră, pentru că el preferă să fie mai compact şi strâns. Cauldre nu crede
că asta este amuzant. (Mai multe râsete despre comentariul care se referă la înălţimea lui Cauldre,
aproximativ 6,2 inchi) Şi, el încă mai încearcă să decide dacă el o să fie bărbat sau femeie. Poate
amândouă. (Mai multe râsete)
Felul nostru de a spune - cum să spun - asta nu contează pentru noi.
Acum, un răspuns mai direct şi mai rezonabil la întrebarea ta - nu este vorba despre un sex special sau
o rasă. Este vorba despre a avea Energie Nouă, să germineze în înăuntrul tuturor diferitelor grupuri -
grupuri pe care voi aveţi pe Pământ şi atunci să le contopiţi împreună. Asta este foarte important.
Pentru tineretul despre care tu te adresezi, ei vin pe Pământ cu atribuţii multe a Energiei Noi. Ei nu
trebuie să treacă prin tipuri de tranziţie sau multe eforturi prin care a-ţi trecut voi. Da, tinerii care vin, ei
au nevoie de învăţători. Ei au nevoie de ghidul uman. Ei vin cu atribuţiile Noii Energii în lumea care încă
este mai este mult în Energia Veche. Şi, ei o să fie confuzi, şi ei o să fie perplexi dacă ei nu ai învăţători.
Asta ajunge la esenţa Cercului Crimson, şi de ce sânteţi aici. Noi vă încurajăm pe voi toţi să fiţi
învăţători şi ghizi, încurajăm pe voi să folosiţi forţele creative care vor trece prin voi, ca să începeţi să
dezvoltaţi căile Noi.
Întrebarea de la Shaumbra 8: Întrebarea mea se referă exact la ceea ce ai spus. Eu am lucrat un timp
continuu şi cu punerea cuvintelor mele în acţiuni fizice. De exemplu, eu am fost în trafic, şi nu am putut
să întorc niciunde. Şi, eu am spus, “De ce nu putem să îndepărtăm maşinile roşii?”şi să le aruncăm, cam
aşa (cel care a pus întrebarea face un gest cu mâna). Ghiceşte ce? Maşinile roşii s-au îndepărtat.
Mamăăă şi eu am putut să merg afară, şi apoi maşinile roşii au venit înapoi. Noi am avut aceste feluri de
experienţe. O să aveţi voi asemenea clase, să învăţăm aşa ceva? Noi avem nevoie de învăţători ca să ne
înveţe cum să...eu nu vreau să spun, “manipula” asta, dar să învăţăm să controlăm...şi nici asta nu este
cuvântul potrivit - tu şti ce vreau eu să spun - să fim capabili să practicăm asta mai mult. Şi, la fel pot să
mai pun o altă întrebare? Tu ai un grid parţial în acest loc în special - roşu, galben, verde. De ce este
numai parţial? Şi ce vrei să infiinţezi tu? Mulţumesc.
Tobias: În termenele a ce voi a-ţi numi sincronitate şi care se întâmplă în viaţa voastră, în termene ca
şi spaţiul de parcare liberă, în termene de mişcarea traficului când voi aveţi nevoie de astea...astea toate
sânt sincronizate şi asta o să vină mult mai mult în viaţa voastră. Asta o să fie acolo. Când voi încercaţi
să manipulaţi sau să controlaţi prin mintea voastră, asta nu va fi aşa. În schimb atunci asta va fi
contraproductiv. Şi asta va deveni mult mai dificil.
Deci, dragi prieteni, noi v-am mişcat pe voi toţi de-a lungul drumului de înţelegere. Asta nu vine de la
calea Energiei Vechi, şi asta nu vine de la minte. Asta este un pic tulburat chiar acum, pentru că voi încă
nu sânteţi siguri cum să creaţi şi cum să manifestaţi.
Ceea ce noi am făcut, este că am încercat să mişcăm toate drumurile Vechi afară, să vedeţi asta într-un
spaţiu complet deschis şi pur, cum sincronităţile vin natural la voi fără a forţa sau fără încercare de a
controla. Odată ce începeţi să vedeţi cum apar toate sincronităţile, cum totul este doar acolo pentru voi,
atunci noi o să intrăm în mai multe detalii, cum puteţi să faceţi asta pe un nivel conştient mult mai
proactiv. Asta a fost îngrijorarea noastră, şi într-un sens, îngrijorarea voastră, că dacă încercaţi să faceţi
acele sincronităţi a Energiei Noi, dar încă în setul vostru mental a Energiei Vechi, asta vă va cauza multe
dificultăţi şi dureri.
Deci, pentru toţi Shaumbra, chiar acum, pentru toţi Shaumbra, este doar despre a privi cum totul vine
la voi. Să nu încercaţi să limitaţi asta. Lăsaţi doar să vină la voi. Noi o să intrăm în mai multe detalii cu
voi în discuţiile viitoare. Dar, acum priviţi doar cum totul ajunge în viaţa voastră.
Noi ştim că voi vreţi mai mult control asupra acestora. Voi vreţi să simţiţi că voi sânteţi cei care
definiţi asta. Noi vă asigurăm, voi definiţi asta, dar nu pe un nivel pe care voi înţelegeţi acum. Noi o să
ajungem acolo, dar să nu faceţi asta cu mintea Energiei Vechi.
Şi în termenul tuturor grilajelor şi culorilor - să nu mergem acolo chiar acum. Daţi voie doar să
simţiţi. Sânt multe energii pe care voi nu percepeţi. Voi vă concentraţi pe o singură arie. Sânt mai multe
energii aici ce tu poţi imagina, în special cu grupul care s-a adunat aici astăzi. Deci, noi vă cerem să
mergeţi doar multi-dimensionali, în timp ce staţi în Acum-ul vostru şi simţiţi, simţiţi vibraţiile de care voi
nu a-ţi fost conştienţi, cumva ascunse în spatele celorlalte. Dar, ele sânt acolo.
Întrebarea de la Shaumbra 9: Hello, Tobias. Care este scopul universului fiind aşa de larg?
Tobias: Într-adevăr asta nu este aşa de larg. (Râsete) Universul apare doar larg, şi vă confundă când vă
uitaţi la asta în setul mental al vostru din Energia Veche sau când priviţi cu telescoapele. Dispozitivul de
măsurare pe care umanii folosesc acum ca să măsoare universul, sânt cumva amuzante în perspectiva
noastră.
Fiecare zi oamenii ştiinţifici ajung la o nouă ecuaţie, despre cât de vechi este universul. Şi noi o să
adăugăm aici ca un punct - asta nu este chiar aşa de vechi aşa cum ei gândesc, nu de loc. Noi am spus de
multe ori înainte în discuţiile cu voi...noi ne referim la termenul, “Un timp lung, dar nu chiar aşa de
lung”. Dragi prieteni, universul, voi şi călătoria voastră, sânt noi, sânt recente, asta este aproape amuzant.
Credeţi că voi a-ţi fost în jur pentru un timp lung şi universul a fost chiar şi mai lung? Asta este chiar
amuzant, pentru că asta este chiar nou. Asta a fost doar acum un moment când voi a-ţi plecat de Acasă,
numai un moment din timp.
Este o iluzie că universul este larg şi vechi. Universul este circular, şi se lărgeşte într-un spiral.
Universul nu se poate defini cu nici un instrument de măsurare pe care voi aveţi chiar acum. Voi puteţi
explora universul extinzând conştienţa voastră, stând în sursa, dar noi nu credem că informaţiile pe care
voi le daţi la oamenii voştri ştiinţifici, nu o să-i facă să simtă bine. (Râsete)
Universul este casa nouă pentru extinderea spiritului. Când voi vă uitaţi la cer, şi vedeţi bilioane de
stele, când voi vedeţi spaţii uriaşe şi deschise, acolo nu prea este nimic. Asta nu mişună cu vieţi
extraterestre. Viaţa extraterestră există pe alte nivele dimensioanale. Astea nu sânt în universul vostru
fizic.
Deci, de ce a-ţi avea această largă cameră de zi? Asta este ca musafirii să poate să intră. Este ca atunci
când Spiritul se extinde din Regat prin voi, are un loc ca să joace în acest lucru numit cosmos sau univers.
Ce se învaţă aici pe Pământ despre forţe de viaţă şi formă de viaţă, astea vor fi cărate pe alte planete şi alte
locuri, locuri care chiar acum se par nelocuite de forme umane. Dar, forma umană o să ia o dinamicitate
complet nouă, aşa cum mergem în energia Nouă.
Universul nu este aşa de larg, dar nu este ceea ce voi gândiţi că este. Universul este Casa Nouă pentru
extinderea Spiritului. Şi, voi sânteţi cei care creaţi asta.
Nu este de mirare ca cei ca Metatron, Hossaf, Maria şi restul îngerilor vin şi vă mulţumesc pentru
munca bine făcută de voi.
Voi nu sânteţi singuri niciodată. Noi totdeauna sântem cu voi.
ŞI AŞA ESTE

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE


“SHOUD 11: PATRU TIPURI ALE ENERGIEI NOI”
7 IUNIE 2003

Tobias: Şi aşa este, dragi prieteni şi Shaumbra, că noi ne adunăm din nou pentru timpul nostru de
vindecare, timpul nostru de împărtăşeală, timpul nostru de pauză şi de la programul vostru agitat de a
trece de la Energia Veche la cea Nouă. Noi ne-am întins puţin cu muzica (muzica ce s-a cântat înainte de
începerea Shoud-ului) pentru că, oh, asta este timpul când noi putem să vă vorbim cu adevărat, când
putem veni aici.
Ce căutaţi astăzi - comfort, echilibru în corp şi minte, o schimbare prin care a fost dificil de trecut -
multe din astea, noi am făcut în timp ce muzica a cântat - în timp ce voi v-aţi deschis inima în timp ce voi
nu a-ţi fost în mentalul vostru...în timp ce voi a-ţi deschis porţile pentru noi ca să venim inundând acest
spaţiu astăzi. Voi v-aţi dat acest cadou vouă înşivă.
Multă transformare se poate obţine prin sunet. Sânt Shaumbre care ascultă sau citesc asta acum,şi
folosesc asta ca un tip terapeutic. Pentru cei care au dificultăţi şi sânt înafara echilibrului, sânt frecvenţe
specifice care sânt determinatoare pentru a ajuta la aducerea echilibrului înapoi.
Asta nu este un lucru nou. Oamenii ştiinţifici au descoperit de mai mult timp, că sunetul are un impact
dramatic pe forţa de energie a vieţii.
Muzica poate să aibă un impact în viaţa voastră. Muzica frumoasă pe care doar a-ţi ascultat (Ave
Maria lui Shubert, cântată de Natalie Campbell de pe CD-ul ei numit “ Flama Albastră”), a fost într-un fel
o comunicare a compozitorului şi a cântereţei care au permis curgerea energiilor potrivite ca să treacă prin
ei. Da, într-adevăr ei au fost artiştii creatori care au exprimat această energie prin vocea şi simţământele
lor. Ei au permis la această curgere să treacă prin ei. Această înregistrare conţine uriaşe energii de re-
echilibrare.
Dragi Shaumbra, sânt multe tipuri noi de modalităţi, multe surse noi pentru voi toţi ca să lucraţi cu ele.
Uitaţi-vă dincolo de ce este evident. Uitaţi-vă dincolo de traseele care deja s-au dezvoltat. Jucaţi-vă cu
sunete şi culori. Jucaţi-vă cu toate energiile care vin înăuntru la voi,din punctul de vedere a inter-
dimensiunii. Astea toate sânt disponibile vouă.
În timp ce muzica a cântat, asta la fel va permis să fiţi în Acum aici cu familia în această cameră,
familia care se conectează prin Internet. Asta va permis să fiţi în moment, să respiraţi adânc şi cu
siguranţă. În timp ce a-ţi făcut asta, voi a-ţi schimbat vibraţia a cine sânteţi voi.
Voi sânteţi o forţă energetică. Voi atrageţi totul la voi şi voi trântiţi înapoi semnătura voastră
vibraţională la toţi în jurul vostru. Este o completare a cercului în energia voastră. Noi o să vorbim
despre asta astăzi.
Când voi permiteţi să fiţi relaxaţi şi în moment şi auziţi energiile minunate, voi deschideţi energia
dinamică fenomenală care permite la tot ce este potrivit să vină în viaţa voastră. Noi am declarat asta
mereu şi mereu. Noi ştim că pentru mulţi dintre voi asta este un concept dificil. Dar, asta o să vină la
voi. Eliberaţi aşteptările ce voi a-ţi gândit că ar trebui să aveţi în viaţa voastră. Deschideţi inima voastră
şi simţiţi toate potenţialele.Astea vin la voi
Dragi prieteni, voi învăţaţi o cale complet Nouă de a trăi. Voi învăţaţi să fiţi în Energia Nouă, unde
totul vine la voi, unde într-adevăr voi puteţi să fiţi în momentul lărgit. În acest Acum lărgit, tot ce a-ţi fost
voi pot veni înapoi ca să vă servească. Toate lucrurile vin înapoi la voi, dar într-un fel Nou, diferit şi
potrivit.
Voi învăţaţi că nu trebuie să planificaţi toate detaliile în viaţa voastră. Voi nu trebuie să planificaţi ce o
să trebuiască să fie de acum într-o lună, sau şase luni, sau şase ani. Asta simplu vine la voi. Noi ştim că
asta este o provocare. Noi ştim că întrebarea voastră este adâncă. Dar, asta este calea Energiei Noi.
Voi a-ţi învăţat bine cum să planificaţi totul. Voi a-ţi devenit maeştri în asta. Acum că voi înţelegeţi
toate planificările, şi trăind pe drumul liniar Vechi...acum voi puteţi părăsi acestea.
Marii Maeştri artişti, au învăţat toate tehnicile de a picta. Ei au trebuit să devine proficienţi cu tehnica
de a picta, ca să poate să devină Maeştri. După ce ei au stăpânit tehnicile vechi de a picta, ei au emis
titulatura de Maestru, şi ei au început căi noi de a crea pe canavas. Marii Maeştri pictori au cunoscut asta
pentru că au fost experţi în acele tehnici. După învăţarea tehnicilor, ei au putut să se elibereze de acestea,
ca să explore tipuri de expresii noi, expresii care au fost contra tuturor din timpul vieţii lor.
Voi sânteţi ca acei Maeştri, dargi Shaumbra. Voi a-ţi învăţat cum să planificaţi şi să organizaţi, cum să
eliberaţi cecurile voastre, cum să faceţi toate acele lucruri umane. Voi a-ţi învăţat foarte bine. Voi nu
aruncaţi acestea afară sau respingeţi faptul de cum să trăiţi pe un drum liniar. Voi simplu transcendeţi
asta. Voi simplu a-ţi stăpânit asta.
Acum este timpul să puneţi jos acele tehnici ca să puteţi explora conştienţele Noi. Asta faceţi voi
acum. Puţin cu puţin, dar sigur, voi învăţaţi să permiteţi Energiei Noi să vină în viaţa voastră şi atunci să
dansaţi cu asta. Voi a-ţi învăţat că în toate planurile şi organizările voastre, voi nu a-ţi fi putut să faceţi
prea bine. Voi învăţaţi acum să fiţi creatori în momentul Nou.
Ce o să se întâmplă când voi opriţi toate planificările? Sânt milioane şi milioane de alţi umani care o
să pună această întrebare pentru voi! (Râsete) Ei încă mai învaţă. Lor le place să facă asta. Ei trăiesc cu
asta.
Oh, da, voi încă mai trebuie să treceţi prin câteva mişcări din cauza timpului şi a mediului de lucru în
care vă aflaţi. Dar, voi ştiţi că astea sânt doar mişcări. Chiar şi maestrul pictor bătrân ar face ocazional o
repetare a mişcării sau o mişcare veche, dar el a ştiut ce a fost. El a ştiut că trebuie să stea cu acea
energie. Dar, acel Maestru a ştiut că el într-adevăr a transcendat căile vechi.
Aici a-ţi ajuns şi voi, Shaumbra. Voi vă daţi jos de pe drumul liniar Vechi. Voi începeţi să
experienţaţi cum este ca să aveţi totul să curgă în viaţa voastră. Voi începeţi să experienţaţi un loc
deschis, încredere şi graţie unde totul curge în viaţa voastră...totul.
Asta este o schimbare uriaşă. Noi o să continuăm să vorbim despre asta. Noi vrem ca voi să continuăţi
să lucraţi cu asta mereu şi mereu. Când voi vă găsiţi într-o înţepenire şi frustrare, când voi vă găsiţi pe voi
înşivă pe o stradă moartă, înţelegeţi că voi lucraţi în Energia Veche. Respiraţi adânc şi daţi voie ca totul
să vină la voi.
Noi ştim că câţiva dintre voi clătinaţi din cap şi spuneţi, “Tobias, asta nu poate să fie aşa simplu”.
Ah...şi dacă voi nu vreţi să fie asta aşa simplu, atunci nu o să fie. Asta poate să fie împlinitoare.
Dragi Shaumbra, noi avem o invitată minunată astăzi, o invitată pe care voi o ştiţi foarte bine. Voi
cunoaşteţi energiile ei foarte bine. Ca şi voi, această invitată trece printr-o schimbare şi proces de
eliberare. Invitata noastră a suportat viaţa pe această planetă Pământ. Ea a ţinut o energie uriaşă pentru
umanitate.
Dragi prieteni, invitata noastră astăzi este energia Gaiei. Gaia, Mama Pământului aşa cum câţiva din
voi o numiţi, este un înger. Ea este singulară, energie îngerească. Acest înger, Gaia, a fost responsabilă
pentru menţinerea curgerii forţei energică a vieţii pe Pământ. Ea a venit aici cu primii îngeri care au venit
să viziteze Pământul, să însămânţeze Pământul cu energii noi care eventual să aducă viaţă la această rocă.
Gaia a trecut prin multă preparare înainte ca să vină aici.
Ea are un scaun de onoare în Ordinul de Arc (Arhanghelii). Scaunul ei a fost liber pentru mult timp, în
timp ce a vizitat Pământul. Ea este energia Zeiţei naşterii şi a vieţii.
Ea a pus dragostea ei adâncă în Pământ şi în toate energiile înconjurătoare Pământului. Ea a venit aici
înainte ca unii dintre voi să vină pe Pământ. Ea a spus, “Eu voi fi aici ca să iubesc şi să hrănesc pe toţi
care vin să experienţeze acest loc numit Pământ. Eu voi fi cea care dă viaţă, şi eu voi fi cea care ia viaţa.
Eu voi ajuta să ţin energiile într-un echilibru potrivit”.
Gaia vine acum ca să fie cu voi. Gaia vine să împărtăşească energiile ei şi la fel să împărtăşească
tranziţia prin care ea trece. Voi puteţi spune, într-un fel, că Gaia experienţează un tip de energie de gripă,
foarte similar cu ceea ce mulţi dintre voi a-ţi experienţat. Ea trece prin schimbări drastice în sistemul ei
vechi în liniile pământului şi grilajului şi în toată curgerea energiilor Pământului. Asta a cauzat cumva o
dificultate pentru îngerul Gaia.
Dar, voi ştiţi ce, dragi prieteni? Ea sărbătoreşte asta. Ea sărbătoreşte schimbarea în sinea sistemului ei
propriu. Ea onorează procesul. Ea vă cere să nu fiţi trişti pentru ea. Ea nu a fost tristă când voi a-ţi fost
bolnavi! (Râsete din audienţă) Ea înţelege că aste face parte din proces.
Gaia a creat multe regate pe Pământ ca să suporte echilibrul energiei. Ea a creat regatul plantelor -
pomii, plantele, florile. Şi prin regatul plantelor ea îşi exprimă bucuria ei pentru prezenţa voastră pe
Pământ. Ea îşi exprimă dragostea ei şi simţămintele ei de frumuseţe pentru voi. Ea vă permite să vă jucaţi
în grădina ei.
În înăuntrul regatului de plante, este o energie foarte specială. Asta aduce hrană, adăpost şi căldură.
Gaia şi regatul de plante se reînnoiesc continu şi se reciclează pentru a ajuta la susţinerea voastră aici pe
Pământ în corpul vostru fizic.
Gaia a ajutat la crearea regatului animal, cei care aduc vouă hrană şi căldură. Câţiva dintre voi simţiţi
că nu este potrivit ca să măncaţi carne animală. Noi vă onorăm pentru această alegere, dar pentru cei care
se înfruptă din asta, înţelegeţi că aceste animale se oferă pe ei înşişi ca să vă ajută la menţinerea corpului
vostru fizic pe Pământ.
Energiile regatului animal se schimbă acum. Ei numai trebuie să vă suporte în felul în care au făcut
înainte. Într-un sens, ei pleacă. Oh, voi încă o să mai vedeţi veveriţe...căprioare...urs cenuşiu...multe
vaci...şi alte feluri de animale. Dar, vibraţia se schimbă.
Voi poate nu sânteţi atraşi aşa de mult de carne ca şi cum a-ţi fost în trecut. Asta nu este un lucru
religios. Asta nu este o regulă. Noi nu vrem ca cineva să spună că Tobias face reguli despre carne. Noi
spunem că vibraţia voastră se schimbă şi tot aşa vibraţia regatului animalelor. Deci, voi poate nu sânteţi
înclinaţi să mâncaţi acest tip de mâncare. Ascultaţi la corpul vostru. Asta vă va spune ce să mâncaţi.
Gaia la fel a ajutat la crearea regatului uman, regatul în care se află biologia umană şi corpul fizic. Ea
ajută la susţinerea şi hrănirea regatului uman. Ea vă dă energie.
Puneţi conştienţa voastră în picioarele voastre pentru un moment. Respiraţi în picioarele voastre. Ah,
la Gaia îi plac picioarele voastre. (Râsete din audienţă) Ea vă ajută ca să fiţi conectaţi cu pământul.
În primele zile a pământului, îngerii nu au fost conectaţi de loc cu pământul. Gaia a trebuit să lucreze
mult ca să tragă energie în picioarele voastre, din Pământ. Ea vă dă energia forţei vieţii din pământ. Voi
primiţi energii de jos şi din sus. Gaia a fost cea care va suportat în acest fel. Ea vă dă energie înapoi la
voi, ca şi cum face prin degetele picioarelor voastre chiar acum, dându-vă energia forţei vieţii, ajutându-
vă să eliberaţi Energia Veche care numai vă serveşte şi aduce cantitate proaspătă, mereu şi mereu.
Regatul uman se schimbă pe Pământ. Vibraţia se schimbă. Voi simţiţi asta în fiecare zi. Toate aceste
lucruri se schimbă.
Este încă un regat, regatul acvatic, aşa cum am vorbit recent la un loc cu apă şi roci, ce se numeşte
Pahrump, (Nevada). Voi a-ţi venit acolo şi a-ţi pus energia voastră cu Gaia în apă. Gaia va suportat când
voi a-ţi venit pentru prima dată aici, şi voi nu a-ţi fost în tipul de biologie aşa de aspră ca şi cum sânteţi
acum.
Voi la fel a-ţi permis energiilor voastre îngereşti să înotaţi în ocean, şi să vă contopiţi cu delfinii şi
balenele. Despre asta se vorbeşte în primele pagini din Biblie. Voi vă puteţi vedea pe voi înşivă în aceste
pasaje ale Bibliei. Spirit - voi - a-ţi creat balenele care înoată în oceane. Ei s-au obişnuit să fie în aceste
tipuri de realitate. Regatul acvatic se schimbă la fel.
Toate acestea, dragi prieteni, fac parte din procesul de transformare şi o nouă responsabilitate,
responsabilitate pe care voi începeţi să luaţi. Vedeţi voi, Gaia a ţinut multe energii, mult echilibru pentru
voi. Ea a ajutat continu la naşterea voastră,din nou şi din nou. Acum multe din rolurile ei - exprimate
prin regatul plantelor, prin regatul animalelor şi acvatic, se schimbă. Ea, predă într-un sens,
responsabilitatea energiilor de reînnoire, vouă.
Sânt multe, multe, multe schimbări care se petrec chiar acum, Shaumbra. Voi vă miraţi câteodată de ce
sânteţi indispuşi. Noi ştim că voi veniţi la aceste adunări ca să primiţi ajutor pentru indispunerile voastre.
Asta este pentru că Gaia eliberează, acum. Ea a fost aici pentru o veşnicie de timp.
Ea, la fel o să meargă Acasă în curând - este greu de imaginat Pământul fără Gaia. Ea doreşte ca voi să
începeţi energiile de reînnoirea biologiei voastre, energiile de transformare şi re-echilibrarea corpului,
mereu şi mereu. Ea nu o să plece într-un fel de năpustire - sau ce înseamnă acest cuvânt, (râsete din
audienţă) ca şi grupul din săptămâna trecută (grupul Anasazi în Santa Fe).
Oh, ei au aşteptat, (grupul Anasazi). Ei au ţinut o energie, aşteptând pe Shaumbra să vină, aşteptând
pentru Shaumbra să preia asta. Ei au ţinut asta pentu zeci de mii de ani. Ei au aşteptat pentru întâlnira din
săptămâna trecută şi ei s-au bucurat. Ei s-au bucurat. Ei s-au bucurat, au cântat, au dansat. Ei au fost
mulţumiţi pentru timpul pe care au avut aici. Dar, ei au ştiut că a fost timpul ca să predea asta la
Shaumbra. A fost timpul pentru voi să luaţi energiile reflecţiei pe care ei au ţinut aşa mult timp.
Gaia, nu o să plece cu o furtună mare. Dar, ea îşi schimbă energiile ei acum. Ea se schimbă, de aceea,
voi o să găsiţi că plantele, animalele şi regatul acvatic se schimbă.
Noi ştim că sânteţi supăraţi câteodată. Voi vă miraţi de ce unele lucruri sânt făcute pe Pământ. Dar,
încercaţi să vedeţi asta din spatele zidului scund. Câteodată ce gândiţi că este un act nepăsător a
neîndemânaticii umane, că acel potenţial dăunează mediul...toate acestea fac parte din schimbare.
Acestea doar participă fără cunoştinţă la procesul de eliberare.
Voi ştiţi, dargi prieteni, că Gaia este enorm de puternică. Ea poate să se vindece pe ea însăşi -
mulţumită vouă. Voi nu trebuie să o salvaţi. Voi trebuie dar să vă salvaţi pe voi înşivă. Ea se poate
vindeca pe ea însăşi chiar foarte bine.
Dificultatea ei este că ea este aşa de puternică câteodată că ea trebuie să - cum să spun - să-şi modereze
energiile ei în aşa fel ca să nu vă sufle jos de pe planetă (râsete din audienţă) Ea lucrează cu asta. Ei îi
place să se exprime. Dar, noi şi voi, am rugat-o să se exprime unde nu afectează aşa multe vieţi umane.
Ea se schimbă în răspuns la schimbarea conştienţei voastre, încet retrăgând energiile ei, şi merge înapoi
încet în Ordinul de Arc, ca voi să puteţi să luaţi acele energii în sinele vostru. Aşa cum faceţi asta, voi o
să ajungeţi la noi tipuri de înţelegere, una dintre ele vă rugăm să simţiţi chiar în acest moment - cum într-
adevăr se întâmplă reînnoirea, curăţirea şi eliberarea biologiei voastre.
Gaia vă cere ca să simţiţi această capabilitate în sinea ei acum pentru un moment, abilitatea de curăţire
şi de reînnoire, de naştere mere şi mereu, unde energia nu este cu adevărat moartă. Este doar curăţită.
Vedeţi voi, voi o să luaţi înăuntrul aceste energii. Voi o să fiţi cei care furnizaţi forţa energetică a vieţii şi
echilibrul care merge cu asta.
Inspiraţi înăuntru pentru un moment şi simţiţi energiile Gaiei.
(Pauză scurtă pentru respiraţie)
Ea într-adevăr este Zeiţa. Voi întrebaţi , “Cât de mult durează plecarea ei?” Noi nu ştim, - poate ani şi
ani din timpul vostru liniar. Asemenea lucruri i-au chiar un timp. Dar, ea a început procesul acum.
Vedeţi voi, că de când Consiliul Crimson a început să vorbească cu voi, s-a început plecarea Energiilor
Vechi. Asta a început cu depărtarea ghizilor voştri. Ei şi-au terminat munca lor. Ei v-au servit. Atunci
cu cea mai mare dragoste, ei v-au cerut ca să luaţi responsabilitate pentru energiile divine ale voastre. Au
fost multe grupuri care au plecat nu de mult, mergând înapoi pe partea cealaltă.
(Pauză)
Mulţi dintre voi ştiţi că cineva drag a venit aici, ca să fie prezentă la această adunare, (Tobias se referă
aici la o femeie care a făcut parte din Cercul Crimson din România, care a plecat într-o vizită în
Colorado. Ea a murit într-un accident de maşină în seara puţin înainte de începerea acestei comunicări)
Să nu fiţi înstristaţi pentru ea. Nu a fost un accident . Ea a creat asta cu grijă. Ea a trecut oceanul. Ea a
venit gândind - gândind cu mintea umană în Energie Veche - ea a venit aici ca să fie cu Shaumbra.
Într-un sens, Monica este aici. Ea este aici, dar ea a ştiut că a fost timpul ei. Ea a ştiut că ea poate să
performe un serviciu valoros pentru voi toţi, venând înapoi pe partea noastră, fiind acum cu noi. Ea stă
aici cu noi în Cercul al Doilea. Şi ea vă onorează.
Nu a fost durere...într-adevăr voi a-ţi putea să ştiţi asta. Ea de fapt a părăsit corpul ei înainte ca
accidentul să se întâmple. De aceea se pare că a fost ca şi un accident, pentru că ea deja a părăsit corpul ei
fizic. Ce cale frumoasă pentru voi să aveţi infiinţate asemenea lucruri.
Deci, dargi prieteni, Gaia se schimbă, şi predă vouă responsabilitatea.
Şi, da, într-adevăr câţiva din voi aud vocea de dincolo - vocea lui Metatron chiar acum spunând,
“Sânteţi gata să aveţi responsabilitatea forţei energiei vieţii umane şi echilibrul ce Gaia a ţinut pentru aşa
mult timp? Sânteţi gata să aduceţi înăuntrul energiile din regatul plantelor, animalelor şi acvatice care au
ţinut o energie de reînnoire, de vindecare?”
Deci, Gaia are onoarea să fie aici cu voi. Ea este foarte drăguţă şi o doamnă foarte largă. (Râsete din
audienţă). Ea are onoarea să fie cu acest grup. Şi, ea a înţeles asta în timp ce muzica a cântat astăzi, ea la
fel a venit cu toată frumuseţea ei ca să vă dea un gust cum este când vă reînnoiţi pe voi înşivă, şi să vă
ajute, să vă încurajeze să treceţi prin acest proces.
Respiaţi încă odată, dargi prieteni şi simţiţi energiile Gaiei. Noi o să vă ţinem la curent despre
îndepărtarea ei.
Multe se întâmplă acum, prepararea ce voi numiţi, “săritură cvantum”, ceea ce noi numim schimbare în
Eneregie Nouă, acest timp pe care noi am prezis că se va întâmpla cândva în anul 2007, poate mai înainte,
sau mai târziu. În jurul acestui timp vine o mare schimbare în conştienţa umană. Voi o să vedeţi lucruri
că o să ia viteză, schimbând tot în jurul vostru.
Şi amintiţi-vă tot timpul, amintiţi-vă Shaumbra, nu este vorba despre voi. Este într-adevăr lumea, şi
oamenii pe pământ, şi îngerii care înconjoară asta, care sânt gata pentru o schimbare mare. O să fie umani
care vor pleca repede, animale care vor pleca repede. Să-i iubiţi atunci când ei pleacă. Dacă vă agăţaţi de
ei asta face călătoria lor înapoi la noi foarte dificilă. Onoraţi-i că ţin o energie pentru voi aşa mult timp.
Lucrurile o să continuă să prindă viteză.
Dragi prieteni, daţi voie să adunăm împreună energiile Shaumbrei, a tuturor acelora care stau în spatele
vostru care au lăsat corpul lor fizic, dar continuă să fie o parte importantă din munca noastră. Daţi voie să
aducem energiile Gaiei împreună pentru Shoud-ul nostru de astăzi, pentru că noi sântem într-adevăr o
voce. Noi sântem multe voci. Noi sântem familie. Noi sântem într-o călătorie împreună. Noi sântem
aici în moment pentru împărtăşire şi îngrijire.
(Pauză)
Daţi voie să vorbim astăzi despre cele Patru Tipuri ale Energiei Noi. Noi o să vorbim despre mai
multe altă dată, dar, pentru astăzi avem numai patru. Dragi prieteni, noi am vorbit despre conştienţa
masei, câteva săptămâni în urmă într-un loc numit Independence, (Missouri), selectat dinadins, dar
selectat de umani, nu de noi.
În acest loc numit Independence, noi am vorbit despre conştienţa masei. Noi am pus o întrebare la
grupul care a fost acolo. Într-un sens - pentru cel care a întrebat acum în gând - a fost doar o mână de
oameni - un grup selectat. Noi am întrebat acest grup Shaumbra, “Sânteţi gata ca să eliberaţi asuprirea
conştienţei masei?” Noi am crezut că ştim răspunsul, dar noi a trebuit totuşi să întrebăm.
Acum, noi venim la acest grup, la toţi Shaumbra, astăzi şi la toţi care sânt pe drumul călătoriei lor. Vă
întrebăm pe voi toţi, “Sânteţi gata? Algeţi voi ca să părăsiţi conştienţa masei? Alegeţi voi să părăsiţi
conştienţa masei?”
Conştienţă înseamnă să fi conştient...conştient. Conştienţa poate fi ceva foarte personal. Poate să fie
conştienţă personală unde voi sânteţi conştienţi de voi înşivă şi ce se petrece în sinele vostru. Asta este
conştienţa personală.
Există şi conştienţă de grup. Noi am vorbit despre grupuri care au călătorit împreună, mult timp
înainte de a veni pe Pământ, şi au călătorit şi pe Pământ. Voi şi familia voastră biologică faceţi parte din
grupul vostru propriu de conştienţă. Voi a-ţi fost împreună înainte. Voi a-ţi venit înapoi în această viaţă
împreună.
Există şi grupuri religioase. Noi am vorbit despre astfel de grupuri. Cei pe care voi numiţi Mormoni
au o energie de grup, o conştienţă de grup. Evreii la fel au o energie de grup. Sânt multe diferite tipuri de
conştienţă, de grupuri religioase. Este o conştienţă. Este o atracţie care vă atrage să continuaţi să lucraţi
împreună din nou şi din nou, viaţă după viaţă.
Atunci mai este conştienţa de masă sau conştienţa umană. Vedeţi voi, voi toţi împărţiţi o călătorie
împreună, fiecare uman care trăieşte pe această planetă Pământ chiar acum, şi cei care au avut vreodată o
călătorie umană sau viaţă umană. Voi faceţi parte din conştienţa de masă. Este o conştienţă colectivă.
Asta se poate atinge la orice oră.
Voi vă întrebaţi de ce câteodată apare o nouă invenţie, şi este inventat de trei, patru sau cinci oameni
ştiinţifici diferiţi, inventatori în general în acelaşi timp, şi totuşi nefamiliar unul cu altul şi trăind în diferite
părţi a lumii. Asta nu este o coincidenţă. Ei abordează şi intră în conştienţa masei. Când conştienţa
masei atinge un nivel anumit, lucrurile pot fi inventate prin procesul creativ. Când vibraţia umanităţii
atinge un punct anume, asta infiinţează un tip de energie unde invenţia corespunzătoare poate fi adusa în
realitate.
Thomas Edison, depre care am vorbit mai demult - cum să spun, el s-ar auto-numi, Shaumbra. Au fost
şi alţii care au lucrat pe acelaşi tip de invenţie, în general în acelaşi timp. El simplu a abordat şi a intrat în
conştienţa masei.
Conştienţa masei poate să fie un lucru minunat. Dar, la fel asta poate să vă ţină înapoi. Mulţi dintre
voi a-ţi trecut prin supărări în ultimul timp, voi vreţi să ştiţi de ce lucrurile nu s-au întâmplat mai repede, şi
vreţi să ştiţi de ce simţiţi de parcă vreţi să pătrundeţi în asta, dar asta este ca un fel de membrană din gumă
prin care voi nu puteţi pătrunde. De fiecare dată când voi încercaţi să împingeţi lucrurile, astea sar
înapoi. Voi simţiţi că sânteţi aşa de aproape de perspicacitate,conştienţă şi nouă înţelegere a voastră, dar
voi nu prea puteţi să ajungeţi acolo, nu prea puteţi trece prin voal.
Dragi prieteni, în mare, asta este efectul conştienţei masei. Vedeţi voi, voi faceţi parte din asta. Asta
este ca şi o minge uriaşă. Voi faceţi parte din asta. Voi sânteţi în asta. Asta v-a ţinut înapoi. Asta va
servit bine, dar, acum sânteţi gata să mergeţi cu o viteză mai rapidă decât conştienţa masei. Voi sânteţi la
un punct unde voi puteţi elibera acea supunere a conştienţei masei.
Deci, întrebaţi-vă pe voi înşivă, “De ce, de ce ar trebui să stau în conştienţa masei?” O parte din acest
scop ar fi că este comfortabil. Voi ştiţi asta foarte bine. Voi a-ţi fost în asta şi a-ţi făcut parte din asta în
fiecare viaţă când a-ţi venit aici pe Pământ. Ca să mergeţi înafara unui loc de comfort, o zonă de comfort,
asta poate să fie tulburător, cumva înfricoşător.
Deci, mulţi dintre voi a-ţi stat deliberat în conştienţa masei pentru că asta a fost comfortabil. Voi ştiţi
asta bine. Câţiva a-ţi stat în conştienţa masei din cauza celor dragi vouă, familia voastră, prietenii voştri,
întrebându-vă ce se va întâmpla la relaţiile voastre de rudenie dacă voi eliberaţi acea supunere a
conştienţei umane. A-ţi putea să eliberaţi asta?
Câţiva din ei se bizuie pe voi, foarte mult. Ei se bizuie pe voi, într-un sens, cum noi ne bizuim pe
suportul Gaiei, de îngrijire şi reînnoire. La nivelul adânc voi a-ţi simţit că dacă eliberaţi conştienţa masei,
voi la fel veţi elibera şi relaţiile voastre.
Şi voi aveţi dreptate - voi eliberaţi acestea , şi asta este potrivit. Dacă este potrivit, acele relaţii o să
vină înapoi la voi. Dar, voi trebuie să fiţi gata ca să eliberaţi acestea cu adevărat. Noi o să vorbim despre
asta într-un moment.
Câţiva dintre voi a-ţi stat în conştienţa masei simplu din cauza fricii. Vouă vă este frică să daţi drumul
la Vechiul. Vouă vă este frică că ce poate să fie înafara conştienţei umane.
Câţiva dintre voi a-ţi stat deliberat în conştienţa masei în aşa fel ca voi să puteţi fi vindecători mai
empatici şi facilitatori. Voi a-ţi simţit că dacă eliberaţi atunci voi eliberaţi şi legătura care vă ajută să
înţelegeţi pe clienţii şi pacienţii voştri. Voi gândiţi că dacă eliberaţi conştienţa masei voi veţi merge într-
un loc diferit. Şi atunci cine ar fi acolo ca să ajute la vindecarea lor?
Câţiva dintre voi a-ţi stat în conştienţa masei pentru că voi nu a-ţi ştiut că puteţi părăsi asta. Deci,
astăzi, dragi prieteni, astăzi în Primul Tipar a Energiei Noi, noi spunem că, “ Conştienţa de masă este un
acord care a servit timpul ei cu voi”. Conştienţa de masă este un acord. Vedeţi voi, voi toţi a-ţi fost de
acord cu asta. Îngerii, Gaia, formele de plante, regatul animal...voi toţi a-ţi fost de acord cu asta. Dar,
asta numai vă serveşte pe voi, numai dacă voi alegeţi asta.
Deci, la Gaia de peste lume, la Shaumbra care stau aici, Shaumbra care ascultă sau care citesc acest
material, şi pentru toţi Shaumbra care vin pe acest drum în călătoria lor, noi vă întrebăm, “Alegeţi voi să
eliberaţi conştienţa de masă? Alegeţi voi să eliberaţi supunerea pe care a-ţi avut în vibraţia generală?”
Oh, voi ne întrebaţi, voi vă târguiţi cu noi. Voi spuneţi, “Deci ce dacă eu eliberez, ce o să primesc în
schimb?” (Râsete) Voi o să aveţi o surpriză mare. (Mai multe râsete) Asta o să fie ca şi o expertiză
spirituală. (Mai multe râsete) “Ce dacă eliberez conştienţa de masă? O să fie viaţa mea mai bună? Ce o
să se schimbe? Pe cine pot să las afară din viaţa mea? Cu cine pot să rămân?”
Dragi prieteni, noi nu putem să vă dăm aceste răspunsuri. Noi ştim că asta este nemulţumitor pentru
voi câteodată. Dar, voi ştiţi că ştiţi asta în sinele vostru. Voi simţiţi asta. Voi doar încercaţi să analizaţi
asta. Deci, simţiţi mai adânc. Nu este răspuns bun sau rău aici. Voi puteţi să staţi. Voi puteţi să plecaţi.
Dar, dragi prieteni, voi nu puteţi pleca şi în acelaşi timp să rămâneţi. (Mai multe râsete) Când voi
eliberaţi, atunci voi eliberaţi. Ce se întâmplă după asta, este ceva ce voi a-ţi creat.
Acum, noi vrem să discutăm despre un alt subiect aici, un lucru interesant. Este o zi neobişnuită, o zi
nobişnuită aici. Energiile sânt puţin înafara porţiei - poate deja simţiţi asta. Lucrurile merg într-un fel
strâmb, într-un fel, nu urmează o curgere lină - dacă voi permiteţi să simţiţi asta.
Este o energie de afară care vine aici, fiind deliberat - cum să spun - concentraţi pe grupul de aici,
pentru că ei înţeleg ce se petrece. Ei au ştiut înainte ca voi să intraţi pe uşă că ce va lua loc.
Voi puteţi spune că sânt forţe de pe partea noastră a voalului care nu vor să vadă că asta se întâmplă.
Noi vă cerem ca să simţiţi de ce ei nu vor ca asta să se întâmple, ce trebuie ei să piardă în acest proces
întreg. Ei lucrează cu forţe de pe Pământ care nu vor ca asta să se întâmple.
Ei proiectează energiile deliberate pe fiecare dintre voi astăzi. Nu este nici un motiv ca să fiţi
înfricoşaţi. Ei într-adevăr ascultă la ce se întâmplă aici astăzi. Şi, ei intensifică efortul lor chiar acum. Ei
cred că poate să direcţioneze puterea lor la voi în timp ce staţi aici şi vorbiţi. Ei cred că vă pot speria. Oh,
ei încearcă foarte tare. Ei nu au învăţat până acum că puterea este doar o iluzie.
Deci, dragi Shaumbra, asta trece direct prin voi. Direct prin voi. Şi ei sânt nemulţumiţi pentru asta.
Ce voi simţiţi nu este dezechilibrul energiei voastre proprii, ci a lor. Ei nu pot folosi aceste energii ca să
manipuleze pe voi.
Ei sânt foarte nemulţumiţi în acest moment când noi vă punem o întrebare aşa profundă. Ei devin
indispuşi...şi, într-adevăr, chiar acum când voi permiteţi la acele energii să treacă prin voi fără nici un tip
de paranoia sau îngrijorare.
Voi sânteţi divini acum. Energiile lor negative, aspre trec direct prin voi. Energiile vin înapoi şi
afectează echipamentul lor propriu şi corpul lor propriu. Vedeţi, voi lăsaţi să curgă asta direct prin voi.
Nouă nu ne place să intrăm în aceste conspiraţii mari. Dar, noi am intrat - cum să spun - noi l-am
avertizat/am vorbit lui Cauldre, înainte ca ziua să înceapă. Într-adevăr, într-adevăr sânt - cumva comice
aici -dar nişte oameni ciudaţi care trimit energii ciudate la voi. Asta nu este despre voi.
Ei nu vor să vadă primul fel de grup de umani care încep să părăsească conşienţa de masă. Ei au ceva
de pierdut în acest proces, o doză oarecare de control.
Deci, dragi prieteni, noi vă punem întrebarea, “Alegeţi voi ca să părăsiţi conştienţa de masă?” Noi nu
vorbim despre a părăsi corpul vostru fizic. Voi nu o să muriţi...numai dacă vreţi asta. Noi vorbim despre
schimbare, schimbarea unei tipare de energii care a fost aşa de mult întipărit în voi, ca să eliberaţi asta, să
eliberaţi.
Voi nu trebuie să decideţi chiar acum. (Chicotiri) Noi vă dăm încă 15 minute (Râsete) Voi luaţi cât
aveţi nevoie. Voi nu trebuie să luaţi o hotărâre astăzi.
Dar, noi vă spunem un lucru. Când voi eliberaţi, voi nu puteţi merge înapoi, cel puţin în felul în care
voi a-ţi gândit că a-ţi putea. Când voi mergeţi înapoi în conştienţa masei, asta va fi complet diferită.
Când voi abordaţi energiile umane, acestea vor fi dintr-un loc Nou. Acestea o să fie cumva tulburătoare la
început. Dar, voi o să fiţi eliberaţi de acel voal, acel strat care va ţinut înapoi.
Voi o să fiţi ca nişte pescăruşi de mare care se îndepărtează de restul, care pleacă de unul singur, care
părăsesc mentalul pescăresc, care părăsesc conştienţa pescărească. Asta este un lucru cam singuratic la
început. Ah...dar sânt atâtea binecuvântări asociate cu asta.
Deci, dragi prieteni, Primul Tipar ale Energiei Noi este că acordul conştienţei de masă, numai, numai
vă aparţine. Dacă voi alegeţi, voi puteţi elibera. Noi ştim că mulţi dintre voi treceţi prin eforturi mari, zile
în şir. Voi întraţi în lungi dezbateri cu voi înşivă şi vă întrebaţi ce o să mai arunce Tobias la voi?
Permiteţi-vă ca să simţiţi despre ce vorbim noi. Permiteţi-vă să simţiţi energiile care încearcă să vă
deranjeze aici astăzi, şi de ce vor ei să facă asta, de ce vor ei să încerce să vă atace. Înţelegeţi că energiile
lor doar trec direct prin voi. Asta nu trebuie să vă afecteze pe voi.
Tiparul al doilea ale Energiei Noi este că totul şi toţii care au venit la voi în Energia Veche au fost
neîmpliniţi. Fiecare persoană pe care a-ţi cunoscut înaintea ascensiunii călătoriei voastre, ei au venit la
voi într-o energie neîmplinită. Şi, voi a-ţi venit la ei - cu energie neîmplinită.
Fiecare relaţie ce a-ţi avut a fost bazată pe energie neîmplinită. Fiecare animal de casă pe care a-ţi avut
a fost bazat pe energie neîmplinită. Fiecare experienţă pe care a-ţi avut în viaţa voastră a fost de energie
neîmplinită.
Şi, asta este una mare. Asta este o mare schimbare. Vedeţi voi, porţiunile neîmplinite au încercat să se
împreuneze, să se împlinească unul pe altul. Cele două bucăţi au încercat să facă un întreg unul cu altul.
Unde a-ţi avut un vid, un gol în viaţa voastră, voi a-ţi fost atraşi de altcineva care a avut un potenţial de
împlinire ca voi să deveniţi întregi.
Asta este diferit în Energia Nouă. Şi, asta este pe care noi vrem să observăm cu grijă. Aşa cum voi
mergeţi în procesul vostru de ascensiune, voi deveniţi îngeri umani împliniţi. Voi -ţi ajuns la cercul
întreg, cercul plin. Voi numai aveţi karma.
Da, voi aveţi doar dorinţe, să exprimaţi dorinţele voastre, să fiţi creativi. Dar, voi sânteţi împliniţi la
suflet, la nivelul Spiritului. Voi a-ţi trecut în toate vieţile voastre prin ce a trebuit să treceţi. Voi sânteţi
împliniţi în orice fel. Voi sânteţi întregi şi compleţi. Noi ştim că voi gândiţi că încă mai este mult ce
trebuie reparat. Dar, dragi prieteni, noi vă spunem, dacă voi sânteţi aici, dacă voi ascultaţi sau citiţi acest
material, voi sânteţi împliniţi, voi sânteţi suflete împlinite.
Acum, voi încă mai existaţi într-o lume neîmplinită în jurul vostru. Toate dinamicitatea se schimbă
acum. Tot ce se întâmplă în viaţa voastră se schimbă. Tot ce a venit la voi în Energia Veche a fost
energie neîmplinită.
Uitaţi-vă. Revizuiţi viaţa voastră, sau vieţile pe care a-ţi avut înainte. Voi o să vedeţi cum asta a venit
la voi, dorind ceva. Şi, voi vă găsiţi că aşteptaţi ceva. Chiar şi îngerii...da, tot ce a venit la voi a fost
energie neîmplinită.
Asta a fost calea Veche. Voi a-ţi fost energii neîmplinite, şi de accea a-ţi fost atraşi de lucruri care v-ar
fi împlinit. Dar, voi a-ţi atras la fel energii neîmplinite. O dinamicitatea foarte interesantă de cum a-ţi
făcut drumul vostru în Energia Veche! Voi a-ţi venit la acest grup numit Cercul Crimson pentru că voi a-
ţi fost neîmpliniţi. Şi, asta a venit la voi pentru că a fost neîmplinit. Totul în viaţa voastră a fost energie
neîmplinită, întâlnind energie neîmplinită.
Deci, voi puteţi imagina acum ce se întâmplă când voi deveniţi energii împlinite? Voi numai trebuie să
căutaţi să vă completaţi pe voi înşivă. Dar, totul în jurul vostru caută să se completeze însuşi. Asta
schimbă toate interacţiunile cu alţi umani. Asta schimbă interacţiunile cu îngerii cu care voi lucraţi. Asta
schimbă totul aşa cum staţi aici, chiar acum, fiind fiinţe complet divine.
Voi a trebuit să treceţi printr-o perioadă aici, o schimbare foarte, foarte dificilă în viaţa voastră - a
eliberării - de a da drumul - îmbolnăvându-vă...pierzând slujba...pierzând casa...toate acestea pentru
clarificarea căii, pentru a clarifica calea ca să puteţi sta fermi în Energia Nouă ca fiinţe împlinite. Asta
schimbă fiecare dinamicitate. Asta schimbă ce vine la voi. Noi vă spunem din nou şi din nou - asta o să
vină la voi. Şi, asta o să vină la voi acum diferit pentru că voi sânteţi compleţi.
Încă o să mai fie oameni neîmpliniţi şi probleme şi lucruri care vin la voi. Dar, întreaga înrudire
dinamică se schimbă pentru că voi sânteţi împliniţi. Aduceţi-vă aminte de asta. Simţiţi asta pentru o
perioadă de timp.
Tot ce a venit în viaţa voastră în trecut a fost energie neîmplinită. Voi a-ţi fost la fel energii
neîmplinite, deci voi toţi a-ţi jucat un joc. Deci, simţiţi ce se întâmplă când voi ajungeţi la cercul întreg,
când voi sânteţi împliniţi, cum totul se schimbă.
Asta este o schimbare mare de tipar ale Energiei Noi. Noi o să vorbim despre asta mai mult, dar asta
are de a face cum vă relataţi la Gaia, cum vă relataţi la animale, cum vă relataţi la delfini. Asta are de a
face cum voi vă relataţi la orice. Asta se schimbă. Asta este diferit faţă de cum a fost înainte. Şi,
elementul de bază este că voi sânteţi împliniţi.
Voi a-ţi ajuns la cercul întreg - implicaţie majoră în viaţa voastră. Noi ştim că a fost dificil să ajungeţi
la acest punct. Noi ştim că a fost dificil ca să treceţi prin tot prin care a-ţi trecut. Asta a făcut parte din
proces.
Tiparul Numărul Trei ale Energiei Noi - toţi cu care voi a-ţi interacţionat, toţi care v-au părăsit, ei o să
vină înapoi în viaţa voastră. (Râsete din audienţă) Toţi! Ei o să vină înapoi în această viaţă, sau într-o altă
viaţă. Ei o să vină înapoi în visele voastre. Ei poate vin înapoi când sânteţi între vieţi. Dar, dragi
prieteni, noi ştim că mulţi dintre voi a-ţi tăiat lucruri afară din viaţa voastră şi a-ţi trântit uşa. Dar, acum în
Energia Nouă, ei o să vină înapoi la voi.
Scopul este simplu. Voi a-ţi împărtăşit ceva cu ei, orice a fost , o experienţă, o simţire - voi a-ţi
împărţit energiile ca îngeri. Ca umani voi poate a-ţi fost supăraţi cu ei. Ca umani poate ei au murit
înaintea voastră...orice ar fi fost scopul. Dar, voi a-ţi devenit o parte din ei, şi ei au devenit o parte din
voi, pentru că noi toţi sântem unul şi acelaşi în multe căi, şi totuşi independenţi.
Dar, pentru că noi toţi sântem corelaţi, ei o să-şi găsească drumul lor înapoi la voi. Ei au venit la voi
înainte pentru că voi a-ţi fost neîmpliniţi, şi ei la fel. Acum voi sânteţi împliniţi. Ei o să vină înapoi în
viaţa voastră din nou pentru că voi sânteţi diferiţi. Ei o să vină înapoi în viaţa voastră, înţelegând la
nivelul cel mai adânc că ei vor să aibă ceea ce aveţi şi voi. Ei o să vină înapoi căutând împlinire. Când ei
fac asta, voi o să ştiţi exact cum să lucraţi cu ei. Voi o să ştiţi din cauza călătoriei în care a-ţi fost cu ei.
Voi o să ştiţi cuvintele pe care trebuie să spuneţi şi ce să faceţi.
Mulţi dintre voi a-ţi părăsit serviciul, sau serviciul va părăsit pe voi, (câteva râsete) numai ca să vă
găsiţi că lucraţi tot acolo mai târziu, şi scărpinându-vă pe cap şi spunând, “Spirit ce este asta? Despre ce
este vorba?” Voi a-ţi părăsit asta pentru o perioadă ca să vă puteţi completa pe voi înşivă, în aşa fel ca voi
să puteţi veni în împlinirea voastră personală. Atunci, voi a-ţi mers înapoi. Voi a-ţi ştiut foarte bine. Dar,
acum voi a-ţi mers înapoi la acel servici ca o energie împlinită. Şi, asta schimbă totul.
Relaţiile pe care le-aţi avut cu alţi oameni...ei o să vină înapoi, vrând să ştie ceva. Ei o să vrea
împlinirea ce aveţi voi. Asta se întâmplă pe nivele subtile. Ei poate o să vină înapoi la voi, cerând cecul
pe care voi a-ţi uitat în poştă pentru ei (Râsete din audienţă) Ei poate o să vină înapoi din cauza unui
prieten comun din trecut. Ei poate o să vină înapoi pentru că ei se trezesc în mijlocul nopţii, având un vis
intens despre voi, şi a trebuit doar să ridice receptorul şi să vă sună la telefon, chiar dacă voi nu i-aţi văzut
de mulţi ani.
Dar, toţi oamenii, toate lucrurile, chiar şi animalele de casă şi toate lucrurile din trecut o să vină
înapoi. Asta face parte din energia Noii Energii.
Vedeţi voi, energia voastră împlinită îi trage pe ei înapoi. Voi împărţiţi o experienţă, fiind o parte din
ei, şi ei fac parte din voi - asta îi atrage pe ei înapoi. Noi ştim că mulţi dintre voi sânteţi înspăimântaţi de
asta.
Dar, vedeţi voi, înainte voi a-ţi fost fiinţe umane neîmplinite. Şi a fost dificil cu ei. Acum, acum voi o
să puteţi vedea pe ei într-o lumină complet nouă cu un tip nou de dragoste. Deci, aşteptaţi că ei o să vină
înapoi în viaţa voastră.
Şi, să nu ne chemaţi pe noi ca să întrebaţi, “Dragă, Tobias, dragă Tobias, eu m-am gândit că eu am
eliberat-o. De ce a venit ea înapoi acum? (Râsete din audienţă) Nu am învăţat lecţia mea? Am uitat eu
ceva pe pagina de încercare ce aş putea să am...sau trebuie să merg înapoi să învăţ din nou?
Nu, dragi prieteni, voi sânteţi conectaţi. Chiar aşa cum voi părăsiţi conştienţa de masă - nu, noi
spunem altfel - în special cum părăsiţi conştienţa de masă, voi o să vă găsiţi pe voi înşivă într-o cale
complet nouă cu lucruri din trecut. S-ar putea să fie acolo pentru voi toţi, dacă voi vă miraţi despre
această întrebare de a părăsi conştienţa de masă, asta are de a face cu neîmplinire contra împlinire.
Acestea sânt energii majore în Energie Nouă.
Şi acum numărul Patru - Tiparul al Patrulea - noi am spus înainte, şi noi o să mai spunem într-o altă
formă. Răspunsul este deja în sinele vostru,dacă voi daţi voie ca să apare asta fără gând. RĂSPUNSUL
SE AFLĂ DEJA ÎN SINELE VOSTRU. ASTA O SĂ APARE CÂND NU AVEŢI NICI UN GÂND.
Mulţi dintre voi depuneţi eforturi aşa cum am menţionat la ultima noastră întâlnire. Voi aşteptaţi
pentru o voce mare în capul vostru. Voi aşteptaţi pentru acele semne uriaşe. Voi nu aveţi încredere în voi
înşivă. Răspunsul este acolo. asta este liniştit. Asta este subtil. Asta o să fie acolo dacă voi nu aveţi nici
un gând ataşat. Voi sânteţi foarte ocupaţi, analizând, minunând, încercaţi să aflaţi răspunsul. Voi
încercaţi să ne închipuiţi pe noi pe această parte. Voi încercaţi să închipuiţi Spiritul şi totul. Răspunsul
apare în sinele vostru fără gând. Este acolo.
Acum, ce se întâmplă, dargi prieteni...daţi voie să folosim exemplul de a vorbi la biologia voastră. Voi
aveţi un dezechilibru. Voi aveţi dureri. Voi a-ţi vrea să ştiţi ce trebuie să ştiţi despre asta. Şi aşa voi ne
întrebaţi. Noi nu putem să vă spunem. Asta face parte din acordul dintre noi cu voi. Asta este după voi
să aflaţi.
Vedeţi voi, noi avem un acord că noi o să vă ajutăm să descoperiţi divinitatea voastră, în aşa fel ca într-
o zi, voi să puteţi ajuta pe noi ca să descoperim divinitatea noastră. Dar, noi avem un acord, chiar dacă
între timp este dificil. Dar, noi vă cerem să mergeţi înăuntrul vostru.
Deci, voi puneţi întrebarea la corpul vostru. Voi întrebaţi genunchii voştri ce le trebuie lor ca să se
uşureze, să se simtă bine din nou, ca să vă cară şi să vă suporte. Şi atunci voi vă aşteptaţi la nişte voci
puternice. Voi aşteptaţi un semn mare.
Dragi prieteni, răspunsul este acolo. Asta o să vină prin voi la voi, poate în acel moment, poate mai
târziu pe drum. Şi, poate să fie,da, poate să fie ceva ce voi nu credeţi. Poate voi vedeţi un panou de afişe
ce vă spune ceva. Poate spune, “Respiraţi adânc,
până la genunchii voştri”. Şi, atunci voi nu luaţi asta în seamă. Voi analizaţi asta şi spuneţi, “Oh, este
doar mintea mea nebună care îmi vorbeşte”.
Dragi prieteni, prin câte căi diferite puteţi VOI să încercaţi să ajungeţi la VOI...din nou, şi din nou şi
din nou? (Râsete din audienţă) Voi doar nu vreţi să ascultaţi de VOI înşivă. Voi vreţi să ascultaţi pe noi.
Dar, răspunsul adevărat este în sinele vostru.
Şi, asta vine...asta apare la voi fără nici un gând. În alte cuvinte, nu încercaţi să aflaţi asta. Nu
analizaţi asta. Puneţi-vă orice fel de întrebare ce doriţi. Şi, atunci eliberaţi asta. Lăsaţi doar să fie.
Mergeţi şi faceţi alte lucruri normale. După asta răspunsul o să vină la voi.
Asta poate o să vină în vis şi voi vă treziţi atunci. O să vină în formă de iluminare şi de a şti într-un
anumit moment. Poate o să vină în timp ce vă uitaţi la programul de televiziune. Nu treceţi asta cu
vederea. Nu spuneţi, “Păi, asta este ceva zăpăceală ce am văzut la televizor”
Vedeţi voi, ce vedeţi, sânteţi voi care treceţi prin întregul proces de schimbare şi schimbare de la Vechi
la Nou. Câteodată este o întârziere în răspuns. Voi o să fiţi mult mai experţi cu asta. Voi o să învăţaţi să
aveţi încredere în răspunsul vostru propriu. Câteodată este o întărziere. Câteodată divinitatea voastră
trebuie să aştepte pentru momentul potrivit când voi nu vă uitaţi. Şi atunci, asta intră.
Dacă voi totdeauna vă uitaţi şi analizaţi, asta nu poate să intră. Dacă voi totdeauna sânteţi în
anticipaţia răspunsurilor, atunci asta nu poate să treacă prin voi. Deci, asta va aştepta şi va aştepta şi va
aştepta până la momentul potrivit când voi nu vă aşteptaţi la asta...câd voi nu încercaţi să analizaţi asta...şi
când voi nu aveţi nici un gând despre asta. Şi, atunci răspunsul vine la suprafaţă.
Răspunsul deja este acolo. Uitaţi-vă altundeva, în aşa fel ca asta să poate veni la voi. Opriţi-vă să
încercaţi să ghiciţi asta. Răspunsul este acolo.
Voi o să fiţi mult mai experţi cu asta şi o să aveţi mai mare încredere, mai mare înţelegere cum
lucrează acest proces. Dar, noi am vrut să vă ajutăm să înţelegeţi ce se întâmplă aici. Tiparul al patrulea
ale Energiei Noi, este că răspunsul este deja acolo. Asta o să apare când nu aveţi nici un gând despre asta.
Noi ştim că mulţi dintre voi vă bazaţi pe noi. Când noi spunem că nu puteţi să vă bizuiţi pe noi, că noi
nu putem să vă dăm toate răspunsurile, atunci voi fugiţi la o altă comunicare. (Râsete şi chicotiri) Şi, noi
ne simţim cumva trădaţi. (Mai multe râsete) Voi spuneţi, “Tobias, vorbeşte, vorbeşte şi vorbeşte, dar el
nu ne răspunde niciodată la întrebările noastre”.
Dragi prieteni, noi ştim ce se întâmplă când mergeţi la o altă comunicare. Ei o să spună acelaşi lucru!
(Mai multe râsete) Este bine să vedem pe câţiva dintre voi înapoi aici! (Mai multe râsete)
Noi toţi încercăm să vă spunem acelaşi lucru. Răspunsurile se află în sinele vostru. Este vorba despre
a avea încredere. Este despre a vă deschide. Este despre a vă permite vouă înşivă ca să mergeţi la un
nivel nou. Este despre a ieşi din calea Energiei Vechi, din şoseaua liniară Veche. Este, despre a merge în
Nou.
Noi ştim că nu este comfortabil câteodată şi că este dificil. Dar, noi lucrăm cu voi, vă încurajăm prin
procesul vostru.
Astăzi au fost aduse aici multe energii. Am vorbit despre multe despre Gaia care pleacă peste o
perioadă de timp - mulţumim - şi voi acceptând responsabilitatea forţei de viaţă a reînnoirii şi echilibrului.
Noi am vorbit, dargi prieteni, despre un pas mare pentru voi toţi despre eliberarea conştienţei de masă -
ceea ce înseamnă - de care voi v-aţi agăţat, şi ceea ceeste aşa de potrivit de eliberat dacă voi alegeţi asta.
Noi am vorbit despre energia neîmplinită, şi despre cum a-ţi ajuns la cercul complet. Noi ştim că este
dificil câteodată de acceptat asta. Voi spuneţi, “Dar, dacă eu sânt aşa de mare, dacă eu am ajuns la
întregirea cercului, de ce mai am probleme cu maşina mea, cu casa mea?” Dragi prieteni, asta este pentru
că voi vă uitaţi într-un fel încă în Energie Veche.
Ajungând la împlinirea întregului cerc înseamnă cu totul altceva. Asta este la nivelul sufletului. Voi
încă mai încercaţi să forţaţi lucrurile la nivelul vostru Vechi uman. Voi o să găsiţi că este uimitor de uşor
aşa cum operaţi în Energia Nouă a voastră cu divinitatea voastră...cum totul vine la voi. Voi o să vă
simţiţi cumva vinovaţi cât de uşor este când voi vă uitaţi în împrejur...oamenii în jurul vostru, care încă
mai trec prin efort.
Voi o să vreţi să le spuneţi lor că, “Asta este aşa uşor. Lăsaţi ca asta să vină la voi”. Dar, voi
cunoaşteţi acea privire uimitoare pe care o să primiţi de la ei, ca şi privirea uimitoare pe care voi ne-aţi dat
nouă. (Râsete din audienţă)
Dragi prieteni, nouă ne place să petrecem timpul cu voi. Nouă ne place să vă ajutăm să treceţi prin
procesul vostru de transformare în timp ce noi vorbim aici. Nu este despre cuvintele pe care noi spunem
aici. Este despre ce se întâmplă în acest spaţiu - eliberarea, reînnoirea şi îmbrăţişarea Sinelui vostru
Divin.
Noi ne reîntoarcem într-un moment ca să vă vorbim puţin mai mult. Dar, pentru acum, mergeţi şi
sărbătoriţi. Sărbătoriţi şi uitaţi-vă în ochii celorlaţi aşa cum voi vorbiţi, şi permiteţi -vă să simţiţi şi să
vedeţi o fiinţă umană împlinită.
Noi vă iubim mult. Noi totdeauna sântem cu voi.
ŞI AŞA ESTE

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE


“SHOUD 11: PATRU TIPURI ALE ENERGIEI NOI”
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
9 IUNIE 2003

Tobias: Şi aşa este, dragi Shaumbra, că Gaia vă iubeşte foarte mult. Ea este foarte încântată că este
aici, într-un fel delicat dar, potrivit...încântată că a fost în serviciul divin pentru voi...din nou, ea nu pleacă
într-o clipă, dar începe să se îndepărteze.
Ghizii voştri s-au îndepărtat. Multe din natură, zâne şi devaşii s-au îndepărtat. Oh, noi ştim că câţiva
dintre voi vă întrebaţi de ce vedeţi zânele aşa de rar, sau de loc. A fost timpul lor să plece. Anturajul lui
Kryon a plecat la fel.
Acum, Gaia încet, încet se depărtează, încet se depărtează. Ea se reîntoarce la Scaunul ei în Ordinul de
Arc, în aşa fel ca voi să puteţi întegra toate acestea în sinea voastră. Din nou, asta va fi un proces. Timpul
trebuie luat în considerare cu asta.
Gaia a venit aici astăzi ca să vă mulţumească că voi a-ţi lăsat spiritul vostru în biologia ei...să împărţiţi
o expereinţă cu ea...să vă mulţumească că voi luaţi responsabilitatea forţei energetice a vieţii...curgerea
energiilor care trec prin voi ...energii care vă pot hrăni...energii care vă pot reîntineri...energii care pot să
cauzeze nu numai susţinerea vieţii ca atare dar, ca să se lărgească...ceea ce voi numiţi Energie Nouă.
Dragi prieteni, un punct pe care noi vrem să facem încurajator, este ca să înţelegeţi acum într-un fel
complet diferit că nu este vorba despre voi nicicum. Vedeţi voi, aşa cum mergeţi în Energia Nouă şi cum
deveniţi împliniţi, tot aşa sufletul şi spiritul vostru devin împliniţi. Asta schimbă totul. Dar, totuşi voi
sânteţi încurajaţi de umani, şi chiar şi de forme ne-umane care sânt împliniţi.
O analogie simplă este că... Cauldre, ne avertizează că aici călcăm pe gheaţă subţire, (râsete din
audienţă) O analogie simplă, un câine care este flămând va dori să aibă mâncare. Câinele este
neîmplinit. Are foame în intestinele lui. Deci, din momentul în care se trezeşte şi până merge la culcare -
chiar şi în timpul somnului - el se va gândi la mâncare. El vrea să-şi satisfacă foamea. Totul în viaţa lui
se referă la faptul de a primi mâncare. El vrea să-şi satisfacă foamea.Totul în viaţa lui este despre de a
primi mâncare.
Energia de bază a unui câine este să fie în serviciu pentru voi, câinii se conectează foarte adânc cu
Gaia. Lor le place să se rostogolească în Gaia (râsete din audienţă). Dar, un câine este aici ca să fie în
serviciul vostru. Asta este o reflecţie a voastră. Ei vin aici să fie în serviciu ca animalul vostru de casă.
Totuşi când biologia lui nu este împlinită, când îi este foame el va nesocoti obligaţiile lui şi angajamentul
lui de serviciu ca să se hrănească pe el însuşi. Pe nivelul interior el ştie că trebuie să se susţine pe el însuşi
înainte ca el să poate să fie în serviciul vostru.
Voi sânteţi asemănători căinilor! (Râsete din audienţă) Voi sânteţi aici în serviciu. Foamea voastră a
fost, foamea spirituală, foamea sufletului...vrea completarea călătoriei voastre...vrea să elibereze
angajamentul din Vechi şi karma Veche...vrea să accepte divinitatea care este în sinele vostru, şi
divinitatea care a fost reţinută de ceilalţi - de Gaia, de Anasazi, de regatul animal, regatul plantelor, şi de
regatul delfinilor.
Voi a-ţi fost înfometaţi pe nivelul vostru sufletesc. Dar, acum voi vă permiteţi să fiţi împliniţi. Voi
mergeţi în sinele vostru şi vă reînnoiţi din înăuntrul vostru. Foamea voastră spirituală numai este forţa de
conducere. Voi găsiţi asta în moment, în respiraţie în voi înşivă. Vedeţi voi, totul se schimbă. Voi
sânteţi împliniţi.
Dar, restul lumii, voi puteţi spune, sânt ca şi câinii înfometaţi. Ei au un scop diferit pentru ceea ce fac,
un scop diferit de a fi aici pe Pământ faţă de voi. Mulţi dintre ei sânt în Energia Veche. Voi deveniţi
echilibraţi în Energia Nouă. Şi totuşi, voi existaţi unul lângă altul cu ei.
Să înţelegeţi că nu este vorba despre voi când lucrurile se întâmplă. Ei încearcă să se hrăneacă pe ei
înşişi. Ei încearcă să găsească împlinirea lor. Ei o să fie atraşi spre voi, în special cei pe care i-aţi
cunoscut înainte, pentru că ei cred că voi aveţi ceva ce satisface foamea lor. Ei gândesc că dacă ei i-au o
înghiţitură din voi, asta le va face bine, dacă ei i-au ceva de la voi. Deci, mulţi dintre ei o să încerce să
facă asta. Nu este vorba de voi. Ei sânt câinii infometaţi.
Dragi prieteni, noi vă cerem să vă aduceţi aminte că experienţele care vin la voi sânt acolo pentru un
scop. Dar, nu este vorba despre voi. Voi puteţi să aplicaţi energiile voastre pline ca să fiţi totalmente în
serviciu, dacă asta alegeţi voi.
Şi, în serviciu, dragi prieteni - noi avem un proverb pe partea noastră - când voi sânteţi în serviciu,
toate lucrurile vin la voi. Când voi sânteţi în serviciu, nivelul sufletului vostru ştie că are nevoie de o
biologie puternică. Asta are nevoie de abundenţă. Asta are nevoie de relaţii într-un timp ooarecare şi în
alt timp nu are nevoie de relaţii. Totul o să vină la voi.
Pentru nişte scopuri ciudate, fiind în serviciu în vieţile trecute, asta a însemnat luînd jurământul
sărăciei, eliberând totul. Acum, în Energia Nouă, timpul Nou, totul vine la voi repede, repede. Voi nu
trebuie să vă milogiţi pentru asta. Asta deja ştie de ce are nevoie. Divinitatea voastră deja ştie şi înţelege.
Deci, asta poate să vină la voi ca să puteţi fi mai puternici şi mai efectivi în munca Spiritului şi în
serviciul muncii spirituale. Noi vă cerem ca să absorbiţi asta în sinele vostru, absorbiţi faptul că poate să
vină la voi ca să puteţi fi mai puternici în serviciu.
Vedeţi voi, voi a-ţi evitat - multă vindecare, multă abundenţă - voi a-ţi scăpat astea. Voi v-aţi gândit că
asta a fost calea Maestrului. Noi vă spunem că adevăratul Maestru aduce înăuntru fiecare unealtă şi
fiecare resursă pe care ea sau el are nevoie în moment, în acel moment, nu depozitat într-un morman, dar
adus înăuntru în acel moment. Permiteţi-vă acest fenomen natural, spiritual - să vină la voi. Noi o să
spunem asta mereu şi mereu până ce voi începeţi să înţelegeţi cu adevărat.
Şi, înţelegeţi că cine vine la voi chiar acum pentru cea mai mare parte o să fie umani neîmpliniţi,
experienţe neîmplinite, grupuri neîmplinite. Lor le este foame. Ei o să vadă că voi sânteţi împliniţi în
sinele vostru. Ei vor şă ştie de unde a-ţi luat asta. Voi o să ştiţi cum să manevraţi asta cu ei atunci când ei
vin la voi. Voi o să ştiţi.
Lucrurile se mişcă foarte, foarte repede acum şi va continua să facă aşa pentru următoarele câţiva ani.
O să fie o schimbare rapidă de înapoi şi înainte în jurul vostru. Vă rog să nu luaţi asta ca şi al vostru.
Înţelegeţi asta.
Mulţi din voi a-ţi veniţi aici astăzi şi v-aţi simţit ciudaţi. Voi a-ţi simţit intensitatea care a fost aici.
Voi a-ţi vrut...voi a-ţi vrut să vă simţiţi minunat, sfinţi, calzi, paşnici, simţământul iubitor. (Râsete)
Ah...,dragi prieteni, ceea ce voi a-ţi simţit a fost grupul acela de afară despre care v-am vorbiti care au
vârsat energiile lor aici.
Voi nu a trebuit să fiţi afectaţi de ei, dar, voi a-ţi putut să-i simţiţi. Voi a-ţi putut să simţiţi intensitatea
lor.Voi a-ţi putut simţi supărarea şi frica lor. Voi a-ţi putut simţi că ei au încercat să vă manipuleze.
Voi puteţi să luaţi acele energii înăuntru, pentru că, vedeţi voi, aşa cum vin la voi, astea nu au nici un
ataşament la voi. Ei pot trimite energii afară cu ataşament, dar când vine la voi în Energia Nouă, asta vine
ca şi o energie pură. Şi, voi puteţi să faceţi cu asta orice doriţi voi. Şi, voi aveţi înţelepciunea să înţelegeţi
ce este asta.
Deci, dargi prieteni, toate aceste lucruri se întâmplă. Lucrurile se schimbă rapid. Sânt multe forţe la
care nu le plac schimbările. Ei simt că ei pierd ceva control şi putere. Lor le este frică să facă schimbări
ei înşişi, schimbare care cere de la ei încredere că şi ei sânt Dumnezei. Ei au fost conduşi la încrederea că
ei nu sânt Dumnezeu, dar ei pot să intră cu ceva puteri înalte dacă ei fac unele lucruri.
Ei au o frică ca de moarte ca să se uite în sinea lor şi să spună, “Şi eu sânt Dumnezeu”. Este un păcat
pentru ei să spună asta. Acum, voi o să înţelegeţi cine vă deranjează astăzi. Asta este o blasfemie, ca să
spună asta. Deci, ei au o frică ca să spună asta. Au o frică.
Dragi prieteni, noi ne uităm la acest grup chiar acum. Noi ne conectăm cu voi într-un fel drăgăstos.
Noi vedem că voi sânteţi destui de curajoşi ca în sfârşit să recunoaşteţi asta...încercaţi să vă deschideţi la
asta...încercaţi să permiteţi divinităţii voastre să intră. Asta este de ce noi totdeauna devenim foarte
emoţionaţi când noi venim aici la voi. De aceea este aşa onoare pentru noi, aşa onoare ca să fim aici cu
aceşti îngeri în Energia Nouă - VOI.
Este timpul pentru întrebări şi răspunsuri. Este timpul ca să vă vorbim. Dar, noi am vrea să facem
lucrurile puţin diferit, astăzi. NOI dorim să punem întrebări VOUĂ. (Râsete din audienţă) Noi am vrea
ca voi să împărtăşiţi cu ceilalţi energia voastră.
Noi am vrea ca voi să veniţi aici în faţă. Şi când voi faceţi asta, noi atunci am vrea să vă punem o
întrebare. Noi nu întrebăm mai întâi, si după aceea voi să veniţi aici în faţă. Noi vă cerem ca să fiţi în
Acum, în moment, la microfon. (Râsete din audienţă) Noi am vrea ca voi să împărtăşiţi cu noi energiile
voastre. Deci fiţi curajoşi, dragilor. Treceţi la microfon.
(Pauză, apoi aplauze, cum primul Shaumbra se apropie de microfon).
Tobias: Ah,...aşa multă energie a trecut când tu te-ai ridicat! (Râsete) Deci, noi te întrebăm - care este
lucrul tău favorit despre a fi uman? Apropo, nouă ne-ar place să ştim într-adevăr. Asta nu este doar o
inventare de a noastră, dragi prieteni. Nouă ne place să auzim de la voi.
Răspuns de la o femeie din audienţă, (nu omul de la microfon). Sex! (Râsete din audienţă)
Tobias: Şi, întrebarea pe care noi vă punem înapoi pentru tine dragule - este asta o energie împlinită
sau neîmplinită? (Mai multe râsete din audienţă)
Shaumbra 1: Omul de la microfon: Sexul este foarte, foarte bun. Şi, de fapt eu gândesc că asta devine
din ce în ce mai bun. Eu am avut o experienţă la o sesiune de mediere unde eu am simţit ...că divinitatea
mea a început să experienţeze energii sexuale noi...şi eu am putut de fapt să simt energiile mele în sinea
mea şi la fel partenerei...cu toate că noi am fost separaţi în distanţă. Deci, a fost o contopire a energiilor
cu toate că nu a fost un contact fizic între noi. Şi, eu cred - răspunsul la întrebarea pe care ai pus mai
înainte - lucrul ce îmi aduce cea mai multă bucurie este descoperirea divinităţii mele şi permiţând
acestuia să se înflorească şi să crească.
Tobias: Şi, noi îţi mulţumim că ai fost curajos, ca să vii în faţă şi să împărtăşeşti asta cu noi. Noi
auzim mult mai multe decât cuvintele. Noi auzim dragostea în inima voastră. Noi simţim îmbujorarea pe
care aveţi despre voi înşivă. Şi, asta va ajuta la eliberarea multor îndoieli pe care voi toţi aveţi, aveţi
despre această călătorie şi unde vă aflaţi şi cum faceţi voi.
Şi, noi folosim acest moment să adaugăm o notă despre sex. Sexul este lucrul cel mai mare care reţin
umanul de la descoperirea faptului despre cât de divini sânt ei. Au fost multe energii de vinovăţie şi
ruşine şi abuz asociat cu sex. Când voi vă deschideţi sexual, dacă asta este faţă de voi înşivă sau la o altă
persoană, când voi vă deschideţi, atunci divinitatea voastră poate să vină şi să joace cu voi. Asta poate să
danseze. Dar, atâta timp cât sânt acele poveri de vinovăţie şi abuz în voi, asta este foarte dificil pentru
divinitatea voastră să iasă la suprafaţă.
Una dintre cele mai mari expresii a divinităţii este ceea ce voi numiţi sex. Voi v-aţi dat asta vouă
înşivă, această plăcere mare. În momentul orgasmului, energia, energia divină curge prin voi. Şi, dacă
sânteţi cu un partener cu care împărtăşiţi asta, care este împlinit ca şi voi...oh, dragilor, aşa într-adevăr
creaţi Energie Nouă.
Deci, să numai aveţi ruşine despre sex. Să numai fie abuz în jurul sexului. Lăsaţi să fie asta deschis.
Fiţi voi, Shaumbra, cei care predaţi asta, pentru că noi ştim că voi a-ţi trecut prin cele mai afurisite şi cele
mai dificile experienţe cu asta. Deci, fiţi învăţători acum. Fiţi învăţătorii iubirii. Mulţumim.
Shaumbra 2: O femeie: Hello, Tobias.
Tobias: Salutări. Şi, noi te întrebăm astăzi - alegi tu ca să te eliberezi de la conştienţa de masă sau
alegi să rămâi?
Shaumbra 2: Eu aleg să eliberez asta. Eu am fost de fapt la acea sesiune de la Independence....
Tobias: De aceea ţi-am pus această întrebare! (Râsete din audienţă) Tu ai fost una dintre acele care a
trecut prin această experienţă în numele tuturor Shaumbra. Continuă.
Shaumbra”: Să vorbesc despre asta? Daaa, eu aleg să eliberez conştienţa de masă. Eu nu am fost
niciodată o persoană ca să fiu într-o cutie, spunând aşa. Eu sânt un fel de boxer spărgător. Deci, asta este
un pas natural.
Tobias: Tu ai fost - cum să spun - o parte importantă a energiei de la Independence acum câteva
săptămâni. Şi, noi ştim că tu ai lucrat şi ai vorbit cu alţii acolo, ajutând pe aceştia să înţeleagă în special
care au fost problemele reale cu asta. Şi, este multă muncă, dragă, ce trebuie să faci, este să călăuzeşti
alţi oameni prin eliberarea acestui proces, şi când pot să elibereze noţiunile şi concepţiile Vechi. Noi
lucrăm cu tine foarte strâns în tot ce faci, în tot ce câştigi. Şi, noi ştim, câteodată şi tu te scarpini pe cap şi
te minunezi de asta. Dar, pe ce te îmbarci, şi ce predai tu este important, una dintre elementele foarte
critice. Noi te încurajăm ca să continui munca ta. Noi putem încuraja pe acei care sânt aici ca să suporte
munca ta, să participe în locul de întâlnire pe care ai aranjat aici. Şi, tu ajuţi pe alţii să devină
independenţi în multe căi diferite.De aceea, noi am vrut să ne adresăm cu această întrebare.
Shaumbra 2: Mulţumesc. Eu aş adauga, dacă mi se dă voie, că deşi eu învăţ pe alţii despre investiţia
proprietăţii reale, asta este ca şi o travestire. Într-adevăr este vorba despre împuternicire abundenţă...
Tobias: Este despre independenţă personală pe fiecare nivel. Dar, câinii flămânzi merg pentru
mâncare. Persoana care este în sărăcie, asta totdeauna se îngrijorează despre bani şi se concentrează pe
asta. Deci, tu le dai un instrument pentru independenţă. Şi, tu poţi să ne menţionez pe noi. (Râsete)
Tobias la Shaumbra 3: (Asta este un tânăr adolescent) Cum te simţi aflându-te aici?
Shaumbra 3: Minunat.
Tobias: Cum te simţi fiind aici?
Shaumbra 3: Minunat. (Râsete din audienţă)
Tobias: Cum te simţi într-adevăr fiind aici?
Shaumbra 3: Minunat. (Mai multe râsete)
Tobias: Inspiră înăuntru şi permite-ţi să simţi energiile. Sânt unii aici care nu sânt în formă fizică, şi
care stau în spatele tău. Şi, de aceea este că te întrebăm cum te simţi fiind aici? Poţi tu să simţi pe cei
care stau în spatele tău?
Shaumbra 3: Cumva.
Tobias: Nu face nimic dacă spui, “nu”. Dar, dacă inspiri asta înăuntru, dacă deschizi inima ta, tu o să
simţi că ei au fost acolo pentru un număr de ani din viaţa ta. Tu i-ai cunoscut pe ei înainte. Ei au fost în
corp fizic uman. Ei au mers cu tine. Ei au plecat din această viaţă special ca să poate să vină înapoi şi să
împartă această parte a călătoriei cu tine, să fie o asigurare, energie de asigurare pe partea ta. Aceştia sânt
foarte iubitori faţă de tine, şi au aşteptat pentru un timp ca tu să simţi această energie. Ar fi bine să nu -
cum să spun - să intrăm în toate detaliile, dar dacă tu deschizi simţămintele tale, tu o să înţelegi multe
despre ce vorbim noi. Deci, cum te simţi?
Shaumbra 3: Cumva incomod.
Tobias: Bine! (Râsete din audienţă) Incomoditatea ajută la schimbare...într-adevăr ajută, schimbă
totul. Dar, ce a fost important aici, a fost că tu te-ai ridicat, că tu ai fost de acord să fi în faţa tuturor
Shaumbra. Tu ai fost de acord să fie asta scris în cărţi care vor intra în istorie, pe care alţii o să citească,
stând aici astăzi în faţa tuturor, deschizând simţămintele tale. Vezi tu, este în siguranţă să deschizi
simţămintele tale. Este sigur. Energiile care intră nu pot să atace sau să intre în acţiune. Este în siguranţă
să fie expus ca şi cum tu eşti acum. Noi ştim că ţie ţi-ar place să fugi înapoi la scaunul tău (câteva
râsete). Dar, tu eşti un arătător de drum. Tu ajuţi pe alţii să vadă. Este bine să simţi şi să te deschizi. Şi,
ai vreo întrebare?
Shaumbra 3: Nu.
Tobias: Ai vreo întrebare? (Mai multe râsete)
Shaumbra 3: Nu.
Tobias: Dacă ai o întrebare tu poţi să întrebi orice.
Shaumbra 3: Pot să mă duc înapoi la locul meu? (Mai multe râsete şi aplauze de la tot grupul)
Tobias: Da. Noi îţi mulţumim din nou că ai fost aşa deschis. (Mai multe aplauze)
Tobias (se adresează la Shaumbra 4, o femeie) Noi privim. (Pauză) Şi, când este ziua ta?
Shaumbra 4: 15 Februarie.
Tobias: O zi frumoasă.
Shaumbra 4: Da, este.
Tobias: Şi, câţi ani ai?
Shaumbra 4: 52...52 de milioane...bilioane.
Tobias: Într-adevăr. Într-adevăr. Şi, noi te întrebăm asta în această zi. Noi te rugăm să împărtăşeşti
asta deschis cu grupul, în aşa fel ca ei să ştie când este ziua ta de naştere. Ei poate să planifice o petrecere.
(Câteva râsete) Dar, la fel este şi calea noastră să vă ajutăm pe toţi să înţelegeţi, vedeţi voi, voi sânteţi
născuţi în fiecare zi, acum. Calea Energiei Vechi umane a fost ca să vă uitaţi la data naşterii şi să aflaţi
vârsta voastră.
Noi vedem pe mulţi dintre voi când vă sculaţi dimineaţa, şi vă uitaţi în oglindă, şi număraţi zilele şi
anii care trec. Şi, voi simplu în acest fel atacaţi biologia voastră spre procesul de moarte. Voi vă ţineţi de
o dată când v-aţi născut pe acest Pământ, şi chiar de un semn zodiac în care veniţi. Nici una dintre astea
nu prea sânt potrivite. Dar, voi puteţi să notaţi aceea dată. Încă mai puteţi să chicotiţi la voi înşivă în acea
zi.
Dar, voi sânteţi cu toţii re-născuţi. Voi toţi sânteţi re-născuţi. Voi PUTEŢI reîntineri pe voi înşivă, în
special cu câteva energii aduse astăzi de Gaia. Voi puteţi să vă reîntineriţi. Voi nu trebuie să vă ţineţi de
procesul de îmbătrânire niciodată. Voi nu trebuie să vă ţineţi de nişte cifre ai anului. Asta încă mai este
imprimat în mulţi dintre voi. Şi, aşa mulţi dintre voi încă mai continuaţi - cum să spun - naşterea şi ciclul
de vârstă, şi să număraţi anii. Este timpul ca să eliberaţi asta, să eliberaţi conştienţa de la acel tipar
Vechi. Deci, noi îţi mulţumim pentru această oportunitate. Şi, noi îţi mulţumim că ai stat în faţa acestui
grup ca asta.
Shaumbra 5: Un bărbat. Salut, Tobias.
Tobias: Într-adevăr. Deci, vei alege ca să vii înapoi în viaţa următoare, să vii înapoi pe Pământ? Tu
nu trebuie să vii înapoi. Tu poţi să eliberezi asta. O să alegi să vii înapoi aici?
Shaumbra 5: Eu nu prea ştiu încă.
Tobias: Dar, dacă trebuie să faci o decizie acum, ce ai alege?
Shaumbra 5: Eu cred că eu voi alege să vin înapoi.
Tobias: Într-adevăr. Şi noi îţi mulţumim că ai acceptat această întrebare de la noi. Scopul pentru care
noi ridicăm asta astăzi este că noi vă cerem la toţi să eliberaţi orice noţiune predeterminată ce aveţi despre
reîntoarcerea voastră. Nu este ceea ce voi gândiţi că este. Voi v-aţi uitat la vieţile cu efort şi dificultate.
Voi v-aţi uitat la vieţile când voi nu a-ţi putut simplu doar fi sau a simţi sinea voastră întreagă. Mulţi
dintre voi aveţi angajamente faţă de voi înşivă, că voi nu o să mai veniţi înapoi aici din nou. Şi, asta vă
blochează câteva potenţiale care sânt pentru voi.
Sânt căi de a veni înapoi despre care nu a-ţi visat înainte. Sânt lucruri minunate despre Gaia şi despre
Pământ, scopuri de a veni înapoi. Dar, noi vă cerem pe voi toţi simplu să eliberaţi preconcepţiile Vechi pe
care le-aţi avut despre a vă întoarce sau nu, despre a merge pe Pământul Nou, sau să vă întoarceţi aici.
Şi, ce putem să simţim noi în inimile voastre şi în fiinţa voastră este de a servi totalmente umanitatea.
Voi a-ţi trecut prin experienţe dificile, câteva în această viaţă, multe în celelalte şi a-ţi câştigat empatie
uriaşă şi dragoste pentru umanitatea. Şi, noi vedem că voi vă daţi pe voi înşivă la alţii. Şi, noi vă
mulţumim pentru asta. Şi, noi am vrut să luăm această oportunitate ca simplu să comfirmăm ceea ce
faceţi voi.
Shaumbra 6: O femeie: Salut, Tobias.
Tobias: Hello. Este o plăcere să te vedem din nou. Întrebarea pe care noi avem pentru tine în această
zi - de ce a traversat puiul drumul? (Râsete din audienţă)
Shaumbra 6: A fost curios.
Tobias: El a fost curios. Într-adevăr, şi curios pentru ce?
Shaumbra 6: Pentru tot.
Tobias: Te simţi puţin incomod?
Shaumbra 6: Da.
Tobias: Într-adevăr, puiul a fost curios. Dar, dacă punem totul împreună, puiul niciodată nu a traversat
drumul (câteva râsete). Asta a fost o iluzie, că a trebuit să traverseze drumul ca să-şi satisfacă
curiozitatea. Puiul a rămas în Acum, în moment. Şi, totul a venit la el. Nu a fost nevoie ca să traverseze
drumul. (Râsete)
Shaumbra 6: Mulţumesc.
Tobias: Şi noi îţi punem repede o altă întrebare. Treci printr-o străduinţă, simţîndu-te cumva înţepenit,
ştiind că câteva energii s-au schimbat. Dar, care este unealta de azi pe care tu ai să aplici în viaţa ta care
să te ajută să treci prin acest efort?
Shaumbra 6: Totul este împlinit în mine. Eu sânt împlinită.
Tobias: Într-adevăr. Într-adevăr...înţelegerea care deja este acolo, înţelegerea că tu nu trebuie să
traversezi pe partea cealaltă a drumului, doar să inspiri asta înăuntru. Puii sânt omorâţi când traversează
drumul! (Mai multe râsete) Mulţumim.
Shaumbra 6: Îţi mulţumesc foarte mult.
Tobias: La Shaumbra 7, femeia se apropie de microfon. Şi, noi te întrebăm pe tine - cum ai sfătui pe
cei care vin la tine? Ce sfat i-ai da despre călătoria ta spirituală, cea pe care ai fost pentru aşa timp lung?
Dar, când ei vin la tine ca învăţători,ce o să le spui lor?
Shaumbra 7: Când ei vin la mine ca învăţători?
Tobias: Într-adevăr.
Shaumbra 7: Ce o să spun ei lor? Eu voi încerca să fiu deschis cât pot, pentru că eu nu o să ştiu cine o
să aibă un mesaj pentru mine. Şi, eu voi încerca să aplic în orice fel pot pentru mine, dacă are un răspuns
pentru mine. Eu voi lua ce îmi trebuie, şi eu voi lăsa ce nu-mi trebuie.
Tobias: Într-adevăr, noi te întrebăm această întrebare pentru că ei o să vină curând la tine. Ei o să vină
la tine, şi nu necesar cei pe care tu aştepţi. Dar, ei o să vină la tine într-un fel interesant şi diferit. Şi tu o
să fi într-o situaţie dificilă, în termenul inimii tale şi unde este inima ta în vibraţia ta. Şi, într-un sens ei o
să vrea să ştie ce este ceea ce tu şti. Dar, ei o să întrebe într-un fel în favoarea lor.
Şi este important la acel punct ca să respiri adânc. Este important la acel punct să-i întreb cum se simt
ei. Este important să asculţi. Este important pentru ei ca să se exprime, să se exprime ce se petrece.
Asta este foarte important pentru toţi Shaumbra. Nu este nevoie de pontificare. Nu este nevoie ca să
reciţi strofe dintr-o carte. Este să fi în moment cu studenţii, când ei vin la tine, respiră adânc şi ascultă.
Vedeţi voi, asta este ceea ce facem noi cu voi. Când voi veniţi la mine, plângând, sau supăraţi cu noi,
noi respirăm adânc. Şi noi spunem, “Cum este ceea ce tu simţi? Sună ca şi o supărare. Sună ca şi cum
aveţi dificultate?” Şi, atunci voi permiteţi toate acele gânduri şi simţăminte să se proceseze prin voi. Şi,
atunci voi ajungeţi să primiţi răspunsul vostru propriu.
Deci, asta este ce o să se întâmple în viaţa ta. Asta este ceva ce vă spunem noi, foarte important. Şi,
noi îţi mulţumim că eşti aici. Mulţumim că ai preluat acest rol Nou ce vine la tine.
Shaumbra 8: un bărbat. Hello, Tobias.
Tobias: Într-adevăr. Şi, noi te întrebăm astăzi - care este calea cea mai bună pentru a elibera Energiile
Vechi?
Shaumbra 8: Respiraţia.
Tobias: Răspuns bun! (Râsete din audienţă) Şi, tu ai făcut deja câteva eliberări. Noi ştim, fiind alături
de tine, fiind cu tine că a fost un efort pentru tine ca să ieşi din mentalul tău, câteodată. Dar, acum că
înveţi să respiri, ce se întâmplă ...cum...în special cum sânt eliberate energiile Vechi de la tine? Este ceva
ce faci pe care noi am vrea ca tu să împărtăşeti cu ceilalţi.
Shaumbra 8: Mi se pare că m-am dat jos de pe o pistă de gândire. Şi, uşor m-am eliberat pe mine. Şi,
asta este ca şi un fel de cale de exprimre multi-dimensională. Este cumva greu de explicat, eu cred.
Tobias: Asta este pentru că tu te duci la capul tău.(Câteva râsete) Ce vedem noi că tu faci când respiri,
tu permiţi ca să intră asta foarte adânc şi acolo tu faci parcă un plan comprimat. Tu aduni asta în sinele
tău. Şi după asta tu intenţionezi să dai drumul. Tu inteţionezi să dai drumul deodată într-o izbucnire. Tu
inspiri domol. Dar, tu eliberezi foarte repede. Se pare că asta te-a servit foarte bine la eliberare. Este ca
şi - cum să spun - o explozie de energie pe care eliberezi. Se pare că aşa trece mai multă energie. Deci, noi
am vrut ca tu să împărtăşeşti asta cu ceilalţi, să-i ajuţi să înţeleagă că tu într-adevăr poţi să eliberezi lucruri
prin respiraţie. Asta este aşa uşor. Asta este aşa uşor. Şi, noi îţi mulţumim că faci parte din Shaumbra
minunată pe Pământ şi că adaugi energia ta la acest cerc.
Linda: Referitor la programul lui Geoff, asta ar fi ultimul interviu.
Tobias: Într-adevăr. (Râsete din audienţă)
Shau 9: O femeie. Hello, Tobias.
Tobias: Într-adevăr. Ce ţi-ar aduce cea mai mare bucurie în viaţa ta acum?
Shaumbra 9: Asta poate să fie o întrebare încărcată.
Tobias: Respiră adânc. Ce ţi-ar aduce cea mai mare bucurie chiar acum în viaţa ta personală?
Shaumbra 9: Inima mea spune un singur lucru. Asta ar fi o relaţie.
Tobias: Atunci aşa este. Aşa să fie. Tu ai pus asta afară. Şi tu meriţi asta. Tu ai mult de dat, şi tu vrei
să împărtăşeşti asta cu cineva. Dar, permite să fie o relaţie a doi umani împliniţi. Nu este nevoie să fie
cineva care se numeşte Shaumbra, dar cineva care este împlinit la nivelul de suflet. Tu ai aşteptat pentru
un timp destul de lung. Deci, tu ai exprimat asta. Tu ai împărtăşit asta. Tu ai împărtăşit acest simţământ
adânc cu noi toţi. Şi, la fel tu ai creat asta. Noi îţi mulţumim. Şi, noi am vrea să te auzim din nou
povestând ceva despre relaţia ta.
Shaumbra 9: Eu aş vrea să-ţi spun despre asta. Îţi mulţumesc.
Tobias: Mulţumesc, tu eşti cea care doar ai creat asta. Şi, asta poate să vină la tine acum. Noi punem
încă o întrebare.
Shaumbra 10: O femeie. Hello, Tobias.
Tobias: Hello. Este bine să te avem în această energie. Şi, noi te întrebăm - care este cel mai mare
lucru pe care tu poţi să faci acum pentru tine? Asta este o întrebare personală pusă direct ţie. Care este cel
mai mare lucru ce poţi face pentru tine însâţi?
Shaumbra 10: Singurul lucru ce îmi vine în minte este ceea ce am învăţat prin toată viaţa mea - să mă
iubesc pe mine însămi.
Tobias: Într-adevăr. Asta este lucrul cel mai dificil pentru un uman ca să facă. Ei sânt învăţaţi pentru
o lungă perioadă de timp să nu iubească pe ei înşişi. Ei au fost învăţaţi că ei nu sânt compleţi. Ei sânt
învăţaţi că nu sânt merituoşi. Deci, să înveţi să te iubeşti pe tine însăţi din nou, este cel mai mare cadou ce
ai putea să-ţi dai ţie însăţi. Este cea mai mare bucurie. Asta aduce - cum să spun - o mai rapidă
transformare.
Dar, este dificil de făcut. Este dificil câteodată să vă uitaţi la voi înşivă - voi toţi - în oglindă şi să vă
iubiţi pe voi înşivă.
Mulţi îngeri s-au adunat astăzi aici, ceea ce voi a-ţi numi, “îngeri înalţi şi mari”, venând de la Ordine
înalte. Ei stau aici plângând pentru că ei ştiu cine eşti tu. Ei ştiu munca pe care ai făcut tu. Ei ştiu
dedicaţia ta. Ei te iubesc mult. Ei doar doresc ca fiecare să se iubească pe el însuşi, şi să vă puteţi accepta
cine sânteţi voi, nu încercând să jucaţi smecherii în mintea voastră, dar încercând să permiteţi să intră
toată dragostea care este acolo, să vă iubiţi pe voi înşivă fără nici o condiţie.
Voi puteţi să iubiţi pe alţii. Şi, dragilor, voi puteţi să faceţi asta foarte bine, să-i iubiţi, să-i îngrijiţi pe
alţii. Dar, iubind pe voi înşivă este cel mai mare cadou ce voi puteţi să vă daţi vouă înşivă.
Cu asta, dragi prieteni, noi vă mulţumim pentru această zi...pentru împărtăşeală...pentru a fi aici cu
noi...pentru a ne asculta. Noi vă mulţumim că a-ţi permis la energia Gaiei să vină în această cameră şi să
înţelegeţi că este timpul acum ca tranzitarea ei să înceapă. Aşa cum am spus, asta o să ia mulţi, mulţi,
mulţi ani. Dar, a început. Gaia se deschide spunând că ea ar dori ca voi să luaţi responsabilităţile, aşa
mult ca şi acum o săptămâna cu Anasazi în Santa Fe. A fost timpul lor să se îndepărteze. Ei şi-au făcut
munca lor. Câţiva din grupul acela s-au simţit goi, singuri, au simţit că un prieten drag a plecat. Şi, într-un
sens, este adevărat.
Este multă schimbare. Mulţi sânt pe cale să plece acum. Dar, este pentru voi, să vă luaţi divinitatea
voastră proprie, să luaţi responsabilitatea ca să fiţi susţinătorii şi eliberatorii energiilor. Noi vă reamintim
- în special - când energia pleacă, atunci ei pot veni înapoi la voi într-un fel complet nou. Ei simplu
părăsesc relaţiile Energiei Vechi în aşa fel ca ei să poată să vină înapoi în Nou. Când voi eliberaţi pe
cineva sau ceva - chiar şi pe îngeri - ei pot veni înapoi să se alăture vouă într-o Energie complet Nouă.
Noi încă mai avem mult de vorbit vouă. Noi vă iubim foarte mult. Şi voi nu sânteţi niciodată singuri.
ŞI AŞA ESTE

SERIILE DIVINITĂŢII UMANE


“SHOUD 12: CELE ŞAPTE SIGILII”
19 IULIE 2003

Tobias: Şi aşa este, dragi Shaumbra, că noi ne adunăm din nou. Noi ne adunăm într-o energie care a
fost continuu de-a lungul acestui sfârşit de săptămână (Conferinţa din mijlocul verii a Energiei Noi în
Breckenridge, Colorado). Energia este paralelă în timp/spaţiu, ceea ce s-a întâmplat mii de ani în urmă.
Energia a acelei întâmplări a călătorit în direct cu energia acestei întâmplări. Noi o să vorbim despre asta
în acest Shoud.
Este o plăcere pentru mine, Tobias, să fiu aici cu toţi Divini Umanii. Sânteţi voi care a-ţi răspuns la
chemarea de a fi aici din nou. Este o onoare pentru mine, Tobias, să fiu aici împreună cu Arhanghelul
Mihail (comunicare prin Ronna Herman) dragul Mihail, energia căruia a venit înundând aici noaptea
trecută, a cărei familii voi aparţineţi şi energia Vulturului Alb şi Mark (comunicare prin Janette Crowley)
care a venit aici ca să vă ajute la echilibrul vostru, ajută să treceţi prin acest proces într-o cale inter-
dimensională şi totodată într-o cale foarte Nouă.
Aflându-vă aici, voi v-aţi dat permisiunea vouă înşivă ca să treceţi peste pragul următor. Asta vă
călăuzeşte la mai multă împlinire, mai multă completare şi tipuri noi de experienţe în viaţa voastră.
Energiile lui Mark şi Vulturul Alb ajută să învingeţi câteva din îngrijorări ale voastre.
Este o onoare pentru mine, Tobias, să fiu aici cu energia dragei Maria, Marit - înger minunat. Energia
ei a venit curgând înăuntru cu muzica (se referă la cântecul Ave Maria, cântată de Natalie Campbell
înaintea comunicării). Noi ştim că voi a-ţi simţit căldura îngrijirea, comfortul şi dragostea ei prin cântec.
Noi a trebuit să facem o mică pregătire pe partea noastră ca să fim siguri ca această dragă Natalie să
transmită energia Mariei vouă. Vedeţi voi, noi putem să facem asemenea lucruri când sântem nevoiţi să
facem. (Râsete din audienţă)
Este o onoare pentru mine ca să fim aici cu Metatron, energia căruia continuă să vă înghionteze înainte,
şi să vă întrebe din nou şi din nou, “Sânteţi gata? Sânteţi curajoşi?” Poate voi conduceţi maşina şi o să
simţiţi sau auziţi cuvintele, “Sânteţi gata?” Poate voi vă abţineţi de la ceva ce voi simţiţi în inima voastră
că ar fi bine să faceţi. Atunci Metatron intervine şi vă reaminteşte şi vă spune, “Sânteţi gata?” Voi v-aţi
pregătit pentru asta de vieţi şi vieţi, nu numai aici pe Pământ, dar cu mult înainte de a veni aici.
Este o onoare pentru mine, Tobias, să fiu aici cu energia Sfântului Germain, prietenul meu drag pe
această parte a voalului. Noi amândoi am fost în forme umane înainte. Noi împărtăşim multe poveşti şi
glume despre voi! (Câteva râsete) Şi este o onoare să fiu aici cu Hossaf care într-adevăr învaţă mult
despre îngerii umani, învaţă cum reacţionaţi, învaţă obstacolele lucrului care se cheamă voal. Da, asta se
îndepărtează.
Voi sânteţi aşa de obişnuiţi să aveţi voalul în jurul vostru. Câteodată când voalul începe să se
îndepărteze, noi vedem că voi trageţi voalul înapoi peste voi ca şi nişte copii care trag plapuma pe capul
lor noaptea. Voi vă simţiţi comfortabili sub voal. Voi ştiţi cum să faceţi lucrurile sub voal.
Aşa cum voalul se ridică, voi simţiţi ceva amuzant în corpul vostru. Mintea voastră parcă nu este
echilibrat. Voi simţiţi că nu sânt bariere. Nu sânt ziduri ca să vă susţine. Asta este un simţământ
neobişnuit şi incomod. Şi, aşa voi încercaţi să trageţi voalul din nou înapoi peste voi. Dar, în respiraţia
următoare voi spuneţi, “Dragă Spirit, eliberează voalul din jurul meu, pentru că eu vreau să fiu un înger
liber!”
Noi avem mulţi invitaţi astăzi, cei care ajută pe partea noastră, ceea ce voi a-ţi numi membri
personanlului Consiliului Crimson.
Şi noi avem acum îngerii intunericului în împrejur. Da...drăguţ, nu-i aşa? Ei vin aici ca să observe. Ei
nu pot face nimic aici, dragi prieteni. Ei sânt într-un spaţiu sacru şi sfânt care a fost creat de voi
Shaumbra. Ei nu pot face nimic în acest spaţiu. Ei sânt aici ca să observe. Ei fac parte din Tot Ce Este.
Ei sânt o parte din trecutul vostru. Ei sânt o parte din Noul vostru. Este o binecuvântare în fiecare dintre
ei. Noi o să discutăm despre ei astăzi. Sânt patru îngeri ai intunericului aici astăzi, câte unul în fiecare
colţ a acestei camere. Ei au o muncă de făcut aici cu voi. Ei o să ajute să mişte şi să transmute ceva
energii.
Noi am spus la Cauldre, (Geoffrey Hoppe) pe drumul lui spre acest munte că tema acestui eveniment
este, “Voi puteţi zbura”. Dragi prieteni, din perspectiva voastră umană, asta se poate înţelege în mai multe
feluri. Voi aveţi o expresie şi noi chicotim când auzim asta. Lucruri - cum să spun - ei zboară când ating
ventilatorul”(Râsete din audienţă) Şi, sânt multe ventilatoare în această cameră (din cauza căldurii care
este în sala de dans) Asta nu este un accident.
Energia acestui eveniment deasemenea permite ca lucrurile să zboară, să se înalţe. Să fie eliberate, să
se deschide, ca şi fluturele care iese din cocon. Fluturele este copleşit de lumina şi soarele şi simte ceva
diferit în jurul lui. Acel lucru numit aripi...la început este înfricoşător, pentru că viermele de mătase nu a
ştiut de aripi până atunci. A ştiut numai de picioare. Şi la fel vede culorile glorioase a aripilor lui. El le
întinde, permiţând aripilor să simtă aerul. Fostul vierme de mătase respiră adânc, deschide aripile, se
eliberează, lasă în urmă coconul, lasă în urmă ce l-a ţinut închis şi sigilat pentru aşa un timp lung.
Fluturele se pregăteşte pentru o nouă călătorie, un nou serviciu, şi o cale nouă de a trăi.
Dragi prieteni, energia acestei conferinţe este ca să zboare...să zboare. Deci, noi vă cerem să respiraţi
adânc, voi toţi, cei care ascultaţi la Internet, cei care citiţi aceste cuvinte sau ascultaţi la aceste cuvinte în
zilele care urmează. Respiraţi adânc. Noi o să mergem într-o călătorie astăzi.
Asta este Shoud 12 a Seriilor Divinităţii Umane. Noi am avut un an minunat împreună cu voi, un an
minunat. A fost un timp că noi am tranziţionat de la mine, Tobias, şi de la îngerii care v-au vorbit. În
această serie, voi a-ţi început să vorbiţi. Vocea şi energia voastră s-au contopit în toate tiparele
vibraţionale, vibraţii complexe şi frumoase a fiecărei comunicări. Voi v-aţi împreunat. Aşa Shoud-ul a
început. Asta a devenit vocea voastră, vocea noastră şi vocea Spiritului.
Asta nu a fost făcut până acum. Totdeauna a fost că umanul a ascultat la îngeri, a încercat să asculte pe
Dumnezeu...umanul asculta la cineva... de cineva cu o carieră bisericească spunând ce să faceţi şi cum să
faceţi...umanul urmând un guru care nu a avut mai multe soluţii ca ceilalţi umanii. Acel guru a ştiut doar
să vorbească ceva mai bine.
Deci, voi v-aţi împreunat în Shoud. Asta a devenit vocea Shaumbrei şi vocea Spiritului - monumental,
schimbând energia Pământului.
Noi o să continuăm cu Shoud-urile noastre. Energia voastră o să devină mult mai mult o parte a
Shoud-ului. Dar, voi ştiţi, aşa cum voi deveniţi mult mai mult a energiei Shoud-ului, aşa cum voi
deschideţi inimile şi vă exprimaţi pe voi înşivă energetic prin noi, atunci NOI putem să fim mult mai mult
o parte a Shoud-ului. Shoud-ul poate să fie mult mai împlinit şi mult mai complet.
Vedeţi voi, energia Shoud-ului nu este liniară. Este multi-dimensională. Când voi vă deschideţi la tot
ce sânteţi voi şi adăugaţi energia noastră la acest vas de dragoste şi informaţie numit Shoud, aşa noi putem
să ne deschidem mult mai mult. Dragi prieteni, asta este calea în care lucrează spiritul. Aşa cum voi
deveniţi mult mai mult Dumnezeu a cine într-adevăr sânteţi, aşa Dumnezeul poate să devină mult mai
mult Dumnezeul a cine într-adevăr el/ea este! Asta este fizica Energiei Noi.
Voi nu comercializaţi o energie pentru altul. Voi nu ieşiţi afară, ca noi să ne retragem. Voi ieşiţi afară
şi vă lărgiţi şi Spiritul este direct pe partea voastră. Gaia...şi chiar Anasazi...şi chiar animalele...şi
spiriduşii Pământului...ei au început să plece. Ei au început să plece şi şi-au retras energia lor Veche şi
relaţiile lor Vechi cu voi. Aşa cum ei pleacă, aşa voi acceptaţi responsabilităţile. Aah, asta este un punct
cheie...atunci, ei pot veni înapoi. Ei pot veni înapoi mult mai împliniţi şi într-o cale complet nouă în
Energia Nouă.
Energia Veche, vedeţi voi a fost puţin dezechilibrată. A fost nevoie de susţinătorii de energii ca să
menţine locul unde voi nu a-ţi fost compleţi. Aşa cum voi eliberaţi tot ce este Vechi, şi începeţi să
acceptaţi pe Dumnezeul care este în sinele vostru, atunci toate aceste lucruri pot veni înapoi într-o cale
dinamică în Energie Nouă. Voi nu pierdeţi nimic. Voi câştigaţi totul în Energie Nouă.
Vouă va fost frică că trebuie să eliberaţi relaţiile voastre...să eliberaţi serviciul vostru...şi să eliberaţi tot
felul de lucruri în viaţa voastră. Voi a-ţi fost trişti chiar şi cu Gaia, trişti că ea pleacă. A fost plecarea a
acestor lucruri din calea Veche, dar voi a trebuit să daţi drumul cu adevărat. Voi a trebuit să-i eliberaţi în
totalitate, şi fără să anticipaţi ca ei să poate să vină înapoi mai târziu. Voi a trebuit să eliberaţi cu adevărat
Vechiul.
Atunci aşa cum voi vă extindeţi în binele vostru, atunci toate acele lucruri pe care a-ţi eliberat pot veni
înapoi şi se pot extinde.
Noi sântem puţin copleşiţi astăzi stând împreună cu voi la un eveniment ca asta, puţin copleşiţi la
dedicaţia şi determinarea voastră, dragostea voastră, bunăvoinţa voastră de a merge acolo înapoi, chiar şi
dacă se pare că lucrurile lucrează împotriva voastră. Noi o să stăm cu voi în această energie copleşitoare
pentru un moment şi aspirăm asta înăuntru pe partea noastră. Da-ţi voie să vă onorăm pentru cine sânteţi
voi. Voi sânteţi îngerii care sânteţi deschizătorii drumurilor noi, îngerii care cu adevărat, cu adevărat
iubesc şi trăiesc în Acum (puţină pauză) Ce zi minunată este asta!
Aproximativ 2150 de ani în urmă, dragi prieteni, acest grup, exact acest grup, şi nu alţii, au stat
împreună ca şi acum într-un loc numit Muntele Zion. Permiteţi-vă să intraţi inter-dimensional în asta în
timp ce stăm în momentul de Acum. Staţi în acest moment de Acum şi intraţi inter-dimensional în Acum-
ul Înlărgit. Permiteţi la energiile de câteva mii de ani în urmă să vină înapoi în Acum. Noi am stat
împreună într-un grup ca asta înainte.
Au fost şi în acel timp îngeri care au stat în Cercul al Doilea. Şi au fost alţi umani şi îngeri care s-au
conectat energetic, telepatic ca şi cei care se conectează cu noi aici prin Internet chiar acum. Ei s-au
conectat, chiar dacă a fost de pe planeta Pământ sau planuri multi-dimensionale. Voi v-aţi conectat atunci
într-o matriţă largă de energie iubitoare.
Cei care sânt în această cameră au stat împreună. Voi a-ţi călătorit de departe, teritorii îndepărtate ca
să fiţi la acea întâlnire de preoţi şi profeţi. Voi a-ţi venit din teritoriile Asiei, teritoriile Europei, teritoriile
Africii şi teritorii necunoscute. Voi a-ţi călătorit luni de zile, mulţi dintre voi ani de zile, ca să fiţi la acea
întâlnire.
Respiraţi asta în voi şi permiteţi să vă aduceţi aminte de evenimentul de acum 2150 de ani în urmă.
Voi a-ţi fost misticii. Câţiva din voi a-ţi fost preoţi şi rabini. Voi a-ţi fost Arabi şi Evrei şi Africani şi
Asiatici.
Vedeţi voi, o cerinţă a plecat afară din casa uriaşă a Arhanghelului Mihail ca să vă întâlniţi pe Muntele
Zion pentru o lună de zile pentru meditaţie şi rugăciune...pentru conecţie intensă cu partea noastră a
voalului...pentru conecţie intensă la Pământ,şi pentru conecţie intensă pentru o întâlnire similară cândva în
viitor. Voi nu a-ţi ştiut data exactă, dar voi a-ţi ştiut că voi vă veţi aduna împreună din nou ca să
deschideţi ceva ce a fost închis pentru aşa multă vreme, să schimbaţi ceva ceea ce a avut nevoie de
Energie Nouă.
Voi a-ţi stat împreună atunci ca şi cum stăm împreună aici. Acolo au fost mari discuţii, chiar şi cu
barierele limbilor vorbite. Au fost mari discuţii despre natura umanităţii, despre condiţie umană, şi natura
spirituală a umanităţii peste tot globul Pământesc, similar discuţiilor pe care voi aveţi aici astăzi. S-a
discutat atunci cum să vă reconectaţi cu Spiritul, şi ce a reţinut umanitatea.
Au fost câţiva dintre voi care au vrut să menţină o alianţă cu bisericile, sinagogurile, câţiva dintre voi
nu a-ţi vrut să fiţi rebeli, dar mai degrabă a-ţi dorit să încercaţi să integraţi gândurile voastre noi, felul
vostru nou de a vă uita la umanitatea şi spiritualitatea în structura bisericilor. Voi a-ţi vrut să staţi în
aliniere cu bisericile, să fiţi cu energia lor. Alţii dintre voi a-ţi fost chiar rebeli. Voi a-ţi vrut să mergeţi
de unul singur, să începeţi religia voastră nouă.
Alţii dintre grup au fost mult în conspiraţii, conspiraţia guvernului şi bisericilor, multe care au fost
adevărate. Dar, voi a-ţi vrut să vă concentraţi energiile acelei întâlniri, a conferinţei voastre pe Muntele
Zion, pe acele conspiraţii. Un alt grup din voi a vrut să meargă pe teritorii izolate, mii de mile depărtare,
să trăiţi ca un grup, să vă izolaţi, să vă închideţi şi simplu să ţineţi energia Pământului.
Ce a fost discutat în mari detalii la acea întâlnire a fost înţelegerea despre cele Şapte Sigilii, despre care
a fost scris mai târziu în Biblie. Au fost mari energii în acele discuţii. A fost conecţia la energiile
galactice, energiile multi-dimensionale. Dacă citiţi cartea Revelaţiei, voi o să vedeţi cum energiile
galactice au intrat în joc.
Întâlnirea a fost despre Şapte Sigilii. Voi a-ţi ajuns la înţelegerea că a fost ceva în condiţia spiritului
uman care a fost sigilat în sinele vostru, dar asta a fost potrivit. Au fost şapte condiţii a omenirii sigilate
în îngerii umani care mergeau pe faţa Pământului. Şi, într-o zi acele sigilii ar fi gata să se deschide dacă
Pământul supraveţuieşte, dacă umanitatea trece anumite poduri sau deschide anumite uşi. Cele Şapte
Sigilii au fost identificate. Energia lor a fost discutată. În această întâlnire, dragi prieteni, voi a-ţi descris
sigiliile la înţelegerea sistemului energetic în sinele corpului uman, ceea ce voi numiţi Şakre.
Acum, noi vă cerem ca să fiţi deschişi cu noi aici. Staţi în Acum. Staţi foarte prezenţi în fiinţa voastră,
şi să înţelegeţi că noi vom aduce energiile adunării voastre în această cameră, energii de acum câteva mii
de ani în urmă. La fel noi tragem energiile bisericilor voastre de astăzi, care a originat din munca pe care
aşa mulţi dintre voi a-ţi făcut în trecut. Şi noi vom aduce energiile a ceea ce noi numim Pământul Nou.
Respiraţi adânc, dragi prieteni, şi permiteţi-ne să integrăm aceste elemente împreună în această
dimensiune foarte interesantă pe care voi permiteţi să fie creat în jurul vostru.
Astăzi noi vom deschide blând - foarte blând - deschidem cele Şapte Sigilii. Noi vrem ca voi să
înţelegeţi că voi faceţi asta pentru voi înşivă. Voi nu faceţi pentru toată umanitatea. Voi nu puteţi să
faceţi pentru ei. Voi nu faceţi pentru cei care stau alături de voi. Voi nu faceţi pentru copii voştri, sau
părinţii voştri. Voi blând deschideţi cele Şapte Sigilii pentru voi înşivă.
Dar, vedeţi voi, aşa cum deschideţi, aşa cum schimbaţi vibraţia, voi afectaţi potenţialul tuturor
lucrurilor în jurul vostru. Aşa cum am spus înainte, când voi schimbaţi vibraţia voastră, voi trimiteţi afară
energie neutră potenţială care poate fi folositor pentru oricare uman, oricare tip de viaţă care aleg asta.
Dar, voi nu împuneţi voinţa voastră pe ei.
Sânt mulţi umani, marea majoritate a umanilor de astăzi, nu doresc să deschidă sigiliile. Înţelegeţi pe
aceştia şi onoraţi-i. Dacă acei sânt aici energetic sau fizic, dacă ei nu doresc, atunci ei nu trebuie să
deschide sigiliile.
Înţelegeţi, aşa cum blând, aşa cum deschideţi blând...da, într-adevăr - cineva doar a întrebat - mulţi
dintre voi deja treceţi prin acest proces, în esenţă voi ajutaţi la dizolvarea câtorva învelişuri care sânt pe
acele sigilii. Şi, acum, acum acest grup, este în siguranţă ca să deschide blând aceste sigilii mult mai mult.
Acestea erau şapte atribuţii care au fost create, bazate pe călătoria voastră de Acasă...prin Zidul de
Foc...prin ordinul de Arc...şi prin toate experienţele voastre pe Pământ. Aceste atribuţii au fost adânc
întipărite în sinele vostru, de voi înşivă. Acestea sânt condiţii care sânt gata pentru schimbare. Acestea
sânt tipare vechi şi dinamici Vechi, modele vechi care sânt gata pentru o schimbare. Acestea nu erau
lucruri care au fost impuse pe voi de Spirit, sau impuse pe voi de întuneric. Acestea sânt condiţii simple şi
tipare a călătoriei voastre.
Întunecimea este aici astăzi pentru că a făcut parte din acea călătorie a voastră, acea parte din voi.
Întunecimea este aici ca să vă arate exact ce este şi ce nu este, şi să vă arate că a fost simplu un atribut a
Vechiului care numai are nevoie ca să existe nicidecum în felul în care voi a-ţi creat asta.
În Primul Sigiliu, dragi prieteni, este energia Separării. Această energie este foarte adânc întipărită în
sinele vostru. Asta a fost cu voi decând voi a-ţi plecat de Acasă şi a-ţi trecut prin Zidul de Foc. Voi a-ţi
sigilat asta în sinele vostru, a-ţi trăit cu asta, şi a-ţi crezut în asta, şi a-ţi acceptat că voi a-ţi fost separaţi de
la Spirit. Când voi a-ţi trecut prin Zidul de Foc şi a-ţi simţit că v-aţi sfărâmat în bilioane şi bilioane de
bucăţi, asta a creat un sens de separare.
Acest sens de separare a stat cu voi...dorul de a merge Acasă...dorul de Mamă/Tată/Dumnezeu...dar
nefiind în stare să găsiţi acea energie...dorul de a fi în braţele celor iubiţi, cei iubiţi, Regele şi Regina...de
la forţa de Unitate de unde a-ţi venit. Separarea a fost o iluzie. Asta a trebuit să fie acolo. Asta a trebuit
să fie sigilată în interiorul vostru în aşa fel ca voi să puteţi pleca de unul singur în călătoria voastră. Asta
va servit bine.
Bisericile moderne de astăzi au intensificat şi au mărit energia de separare. Ei au întipărit mult mai
adânc asta în sinele vostru. Ei v-au spus cum a-ţi fost aruncaţi afară din rai, cum a-ţi fost interzis să
mergeţi în grădină. Dragi prieteni asta a fost Energia Veche, şi asta nu are loc în Energia Nouă. Voi nu
sânteţi separaţi. În realitate, voi nu a-ţi fost separaţi niciodată.
Deci, cu dragostea în inima voastră şi lacrimi în ochii voştri, dragi prieteni, permiteţi-vă ca să
deschideţi Primul Sigiliu. Aşa cum voi deschideţi, Sigiliul de Separare aduce înapoi energia Spiritului şi
de Acasă. Asta aduce înapoi dragostea Dumnezeului. Asta aduce în realitate, în Acum.
Să nu lăsaţi omul, femeia sau biserica să spună încă odată că voi sânteţi separaţi de Dumnezeu.
Niciodată.
Sigiliul al Doilea conţine energia de Sine. Vedeţi voi, atunci când a-ţi trecut prin Zidul de Foc şi a-ţi
experienţat separarea, voi la fel a-ţi început să experienţaţi Sinele pentru prima dată. Voi a-ţi realizat că
aveţi identitatea voastră proprie şi amprenta voastră proprie spirituală.
A fost o realizare de Sine, dar asta la fel a creat neîncrederea de Sine, a “Cine sânt eu? Cine sânt eu?
De ce sânt aici? De ce nu sânt Acasă? De ce sânt într-un vid?” Conştienţa de Sine şi neîncrederea de
Sine la fel va dat energia pentru descoperirea de Sine. Voi a-ţi fost în călătorie de o veşnicie de timp,
descoperând cine sânteţi voi, şi cine nu sânteţi voi.
Bisericile spun că Sinele este rău. Înţelegeţi şi aduceţi-vă aminte că voi a-ţi ajutat să creaţi unele dintre
doctrine şi dogmele bisericilor. Dar este timpul ca să transformaţi acea energie, să transmutaţi în Acum.
Ei spun că Sinele trebuie anihilat. Ei spun să daţi drumul, să lăsaţi ca un Dumnezeu necunoscut să vă
preia şi că într-o zi voi o să pierdeţi toată amintirea a cine a-ţi fost vreodată pentru că voi o să fiţi înapoi în
raiul binecuvântat a Dumnezeului într-o mare unitate.
Dragi prieteni, în Energia Nouă, este Sinele. Este realizarea de sine, înţelegerea de sine. Voi o să vă
aduceţi aminte de călătoria care va adus până aici. Voi o să vă aduceţi aminte cine sânteţi voi. Sinele nu
se poate nega. Sinele nu se poate anihila.
În fiecare noapte peste toată lumea noi lucrăm cu umanii care încearcă să se sinucide, fizic şi
emoţional. Ei încearcă să ucide memoriile a ce au făcut ei, şi unde au fost ei. În fiecare noapte noi
plângem pentru Sinele care este un dar preţios a Spiritului. Este darul vostru.
Să nu lăsaţi ca omul, femeia sau biserica să spună ca să vă negaţi Sinele. Asta este o parte esenţială a
identităţii voastre spirituale unice. Voi sânteţi Creatorii Sinelui. Deci, dragi prieteni, cu dragostea în
inima voastră şi cu lacrimi în ochi, deschideţi Sigilul al Doilea. Vedeţi frumuseţea Sinelui vostru. Blând
permiteţi ca Sigiliul al Doilea să se deschidă.
Dragi prieteni, este al Treilea Sigiliu. Şi, da - cel care a întrebat - asta la fel se referă la energiile
Şakrei. Asta la fel se referă la cuvintele din scripturi, dacă studiaţi asta. În spatele Sigiliului al Treilea
este energia lui Satan. Asta este în sinele vostru, întipărit adânc în sinele vostru.
Energia lui Satan nu este altceva decât dualitatea, lumina şi întunericul. Asta a primit puterea lui
proprie. Dar voi ştiţi acum că puterea este o iluzie. Satanul a primit putere proprie, identitate proprie şi
locul lui propriu de alăturare cu Dumnezeul, cu Spiritul.
Da, într-adevăr, bisericile de astăzi vă învaţă că voi puteţi alege Dumnezeul sau pe Satan. Esenţial ei
sânt acelaşi. Ei sânt în esenţă la fel, toate părţile acelaşi. Dar,a fost întipărit în sinele vostru, această
esenţă de dualitate spune că există o separare şi o diviziune.
Este o frică care va motivat pe voi...şi la fel va îmbolnăvit...va slăbit...va omorât...o frică de a cădea în
mîinile Satanului. Voi v-aţi întrecut pentru lumină. Voi a-ţi încercat să găsiţi refugiu în lumină. Dar,
Satan parcă va găsit întotdeauna. Voi v-aţi întrebat unde este Dumnezeul şi de ce nu este Dumnezeu
acolo ca să vă scoate afară, de ce Satan vă trage, trage de voi.
Voi la fel a-ţi ajuns să credeţi că este un Satan în sinele vostru, o parte din voi care este rău, ceva
ticălos, şi că asta nu ar merita dragostea din inima voastră, şi că nu ar trebui să se dea viaţă pentru a
exista. Aşa voi a-ţi tăiat o parte din voi înşivă.
Deci, dragi prieteni, cu dragoste în inima voastră şi lacrimi în ochii voştri, deschideţi Sigiliul al Treilea
ca să dezvăluiţi că acolo a fost o iluzie a dualităţii, energia aceea este doar o energie, până ce voi o
etichetaţi asta. Este doar energia Spiritului. Simţiţi forţele întunecoase care sânt în fiecare colţ a camerei.
Înţelegeţi jocul pe care ei ai jucat pentru că voi a-ţi cerut asta.
Să nu lăsaţi ca omul, femeia sau biserica să vă spună vreodată că Satanul vă va prinde. Să nu lăsaţi
omul, femeia sau biserica să vă spună vreodată că a fost o putere opusă a Spiritului. Există doar energie.
Asta este în Sinele vostru. Voi sânteţi creatorii. Blând permiteţi ca Sigiliul al Treilea să se deschide.
Dragi prieteni, în Sigiliul al Patrulea este energia Păcatului, asta este la fel vinovăţia pe care a-ţi cărat
pentru aşa multă vreme. Asta este foarte adânc întipărit în sinele vostru şi face parte din condiţia
spiritualului uman. Păcatul şi vinovăţia - astea înseamnă acelaşi lucru. Voi a-ţi cărat vinovăţia de a pleca
de Acasă. Voi a-ţi cărat vinovăţia încercând să anihilaţi sau să consumaţi alţi îngeri în timpuri foarte
îndepărtate, în timpul creaţiei stelelor şi galaxiilor, mult înainte ca să luaţi forma fizică. Voi a-ţi cărat
vinovăţia pentru că vouă vi s-a spus că voi faceţi lucruri care nu merită dragostea Dumnezeului.
Voi a-ţi cărat energia păcatului şi vinovăţiei în sinele vostru. Asta a făcut parte din condiţia Spiritual
uman. Aşa cum voi deschideţi asta, voi o să realizaţi că nu a fost niciodată un scop pentru a vă simţi
vinovaţi, că nu a fost nici un lucru ca păcat. Este Doar Experienţă.
Deci, dragi prieteni, cu dragoste în inima voastră şi lacrimi în ochii voştri, permiteţi la Sigiliul al
Patrulea să se deschidă. Eliberaţi-vă de la povara de păcat şi vinovăţie pe care a-ţi cărat pentru aşa mult
timp. În Energia Nouă nu există nici un lucru ca păcat. Nu este nimic ca să vă simţiţi vinovaţi.
Să nu permiteţi la omul, femeia sau biserică să vă spună vreodată că voi a-ţi făcut ceva rău în ochii lui
Dumnezeu. Totul este experienţă.
În Energia Nouă voi aveţi o balanţă în sinele vostru unde voi nu o să fiţi siliţi să faceţi lucruri care sânt
împotriva voinţei şi dragostei pentru un alt om...femeie...sau Pământ...sau oricare obiect viu, pentru că voi
aveţi o mai mare înţelegere despre călătoria lor. Voi o să aveţi o mai mare înţelegere pentru ei, o
înţelegere în care voi puteţi să vă uitaţi la ei făcând lucruri ticăloase pentru ei înşişi şi totuşi să-i iubiţi.
Eliberaţi păcatul şi vinovăţia. Şi, ca învăţătorii Energiei Noi, ajutaţi pe alţii să treacă prin obstacolele
dificile, această şakră dificilă.
Dragi prieteni, în spatele celui de al Cincilea Sigiliu este o energie pentru care noi vrem să acordaţi o
atenţie deosebită astăzi, şi de acum încolo fiecare zi care vine. Aşa cum a-ţi construit condiţiile spiritului
uman şi le-aţi sigilat în înăuntrul sistemului conştienţei şi încrederii voastre, prin asta voi a-ţi creat o
condiţie numită Suferinţă, Suferinţă. Voi a-ţi simţit că drumul înapoi Acasă, drumul de ispăşire pentru
ceea ce a-ţi crezut că a fost un drum greşit, trebuia să fie prin suferinţă.
Voi v-aţi dat vouă înşivă suferinţă...suferinţă fizică...suferinţă financiară...suferinţă în relaţii...suferinţă
de dragul altora. Dragi Shaumbra, voi sânteţi experţi în a suferi pentru alţii! Făcând aşa, voi negaţi pe ei
de la suferinţa lor proprie. Şi, asta arată o lipsă de înţelegere pentru ei.
Voi a-ţi luat pe voi înşivă suferinţa voastră...suferinţa lumii...suferinţa vieţilor trecute...suferinţa
universului care nu a fost niciodată creat. (Râsete din audienţă) Voi a-ţi luat pe voi înşivă suferinţa
entităţilor şi îngerilor care a-ţi fost voi înşivă. Voi a-ţi întipărit energia de suferinţă adânc în sinele vostru,
şi asta cauzează probleme în inima voastră. Asta cauzează probleme în viaţa voastră. Voi a-ţi coborât atât
de jos în călătoria voastră că voi a-ţi gândit că singura cale de întoarcere a fost suferinţa, suferinţa.
Când voi sânteţi gata ca să deschideţi Sigiliul Suferinţei, voi o să găsiţi că energia se transformă în
bucurie şi creaţie. Dragi Shaumbra, poate câţiva din voi o să aveţi un timp dificil ca să deschideţi acest
sigiliu, pentru că voi încă vă mai gândiţi că este mult mai multă suferinţă prin care trebuie să treceţi. Voi
încă vă mai gândiţi că viaţa trebuie să fie dificilă. Voi v-aţi convins pe voi înşivă despre asta aşa de adânc
că voi vă daţi vouă înşivă infimul minim, doar destul ca să supraveţuiţi. Voi veniţi înapoi pe partea
noastră şi spuneţi, “Al dracului, viaţa este dificilă!” De acum încolo când noi auzim asta de la voi, noi
vom spune, “Al dracului, de ce alegeţi voi asta pentru voi?” (Râsete din audienţă)
Deci, dragi prieteni, cu dragoste în inima voastră şi lacrimi în ochii voştri, şi râset în vocea voastră,
deschideţi al Cincilea Sigiliu, şi permiteţi energiei de suferinţă să fie eliberată din conştienţa voastră.
Permiteţi la toate felurile de suferinţe prin care a-ţi trecut şi suferinţe pe care o experienţaţi acum să vă
părăsească acum.
Să nu permiteţi omului, femeii, sau bisericii vreodată, vreodată...să vă spună că voi trebuie să suferiţi
din nou. Bucuria este calea Energiei Noi. Îndeplinirea este calea Energiei Noi. Fiţi mândri că cine sânteţi
voi, ce sânteţi voi, şi ce faceţi voi. Exprimaţi asta în dragoste, ca şi ce a-ţi auzit noaptea trecută (se referă
la un vorbitor cu o seară de dinainte) Dragi Shaumbra, eliberaţi suferinţa de la Sigiliul al Cincilea ca să
puteţi experienţa binecuvântările fiind îngeri pe Pământ.
În spatele celui de al Şaselea Sigiliu - un element interesant - un element care are astăzi multe energii
în spate - energii care cu adevărat încearcă să vă atace - energii care au fost prezente la adunarea noastră
din luna trecută şi care vin din nou, în special în această zi. În spatele celui de al Şaselea Sigiliu este
Salvare.
Noi ştim că într-o zi, la răscrucea călătoriei voastre, o să fie salvare. O să fie eliberare. Nu este o
Farfurie Zburătoare care o să vină jos ca să vă ia. (Râsete din audienţă) Nu este un guru. Nu este un alt
uman. Nu este nici chiar Jesus. Yeshua.
Salvarea sânteţi voi înşivă. Salvare este eliberarea tuturor iluziilor. Deschiderea celui de al Şaselea
Sigiliu Este salvare. Acceptarea în înăuntrul inimii voastre a cuvintelor - EU SÂNT LA FEL
DUMNEZEU - asta este Salvare.
Bisericile voastre (creştine) astăzi, spun tuturor că este salvare prin Hristos, singurul copil. Şi eu,
Tobias, voi face o declaraţie curajoasă aici - asta este o minciune! Nu este nimeni ales. Sânt îngeri de
Acasă cu milioane şi milioane din ei. Şi, eu sânt aici şi vorbesc la ei 238 de îngeri prezenţi chiar acum
aici, plus toţi ceilalţi care sânt pe Internet sau citesc asta. Eu mă adresez la voi toţi.
Să nu permiteţi bisericii să vă spună că trebuie să urmaţi o cale sau alta, încludând pe a lui Yeshua.
Într-adevăr, el a dat un exemplu. Dar, el nu a vrut ca alţii să-l urmeze. Voi ştiţi, el a făcut ceva greşeli.
El a suferit mai mult decât trebuia. (Ceva râsete)
Deci, dragi prieteni, cu dragoste în inima voastră şi lacrimi în ochii voştri, deschideţi Sigiliul al Şaselea
al Salvării. Transmutaţi Energia Veche de Salvare dacă cineva vine să vă salveze, dacă se întâmplă ca să
fiţi judecaţi. Eliberaţi asta din sinele vostru. Înţelegeţi că voi sânteţi Salvarea voastră proprie. Nimeni nu
este salvarea voastră, înafară de voi înşivă.
Salvarea a fost mereu acolo. Asta a fost acceptarea voastră înşivă şi călătoria voastră. Înţelegeţi că
Yeshua vă iubeşte. Yeshua a mers cu voi. Yeshua nu a avut nevoie să vă salveze de la nimic. Voi nu a-ţi
avut nevoie de salvare. Voi a-ţi avut nevoie de a vă aduce aminte de asta.
Şi la sfârşit, Sigiliul al Şaptelea. Sigiliul al Şaptelea la fel este energia Sinelui, la fel ca şi Sigiliul
Numărul Doi. Dar, în Sigiliul al Şaptelea, este deschiderea Sinelui de, “Eu Sânt”, faţă de Sinele, “Cine
Sânt Eu?” Al Şaptelea Sigiliu este fluturele din cocon.
Sigiliul al Şaptelea a fost întotdeauna în sinele vostru. Totdeauna a fost un potenţial de, “Eu Sânt”.
“Eu Sânt” nu are nevoie de întrebarea că cine este. Nu are nevoie să fie întrebat ce se întâmplă în jur.
Asta are o înţelegere de a şti la un nivel nou profund. Sinele în spatele celui de al Şaptelea Sigiliu,
înţelege lucrurile prin inima divină, nu prin inteligenţă umană. Sigiliul al Şaptelea este potenţialul
Energiei Noi şi a Pământului Nou.
Deci cu toată binecuvântările noastre...de la Arhanghelul Mihail...de la Metatron...şi Maria...şi
Hossaf...şi de la Sfântul Germain...da, într-adevăr...cel care a întrebat - da şi Kryon...şi de la întunericii
care stau în colţurile camerei...deschideţi Sigiliul al Şaptelea şi permiteţi vouă înşivă să fiţi cel/cea de “Eu
Sânt”.
Dragi prieteni, în Energia Nouă să nu daţi voie omului, femeii sau bisericii vreodată să vă spună că
sânteţi mai puţini decât Dumnezeu. Începeţi să trăiţi fiecare moment, fiecare respiraţie, şi fiecare zi ca
Dumnezei. Deschideţi inima divină a voastră. Eliberaţi poverile pe care a-ţi pus pe voi din mintea
voastră.
Sigiliul al Şaptelea se va deschide blând, blând. Voi aveţi dragostea şi suportul îngerilor în jurul
vostru în acest timp. Şi, voi aveţi Sinele Divin al vostru. Vedeţi voi, un bebelaş nu se concepe şi se naşte
într-o zi. Asta ia luni, nouă luni. Deschiderea Sigiliilor voastre, o să vină blând şi încet.
Noi vă cerem ca primul lucru dimineaţa să fie să respiraţi asta şi să acceptaţi că Voi Sânteţi La Fel
Dumnezeu. În timpul zilei când auziţi flecăreala minţii, asta înseamnă simplu neîncredere de Sine.
Aduceţi-vă aminte vouă înşivă că, “Eu Sânt La Fel Dumnezeu”. Asta este tot ce trebuie să ştiţi. Voi
meritaţi asta, voi toţi. Voi meritaţi asta. Acum, acceptaţi asta în inima voastră.
O să vină timpuri noi la voi toţi. Poate o să aveţi provocări. Poate trebuie să lucraţi cu astea. Dar, asta
nu o să fie ca înainte. Nu o să fie ca înainte. Vedeţi voi, câţiva din voi munciţi, munciţi foarte greu.
Chiar şi energia muncii se va schimba. O să fie mai mult jucăuşă. Nu o să fie nevoie de atâta efort. Voi
nu trebuie să suferiţi.
O să fie multe pentru voi să faceţi Shaumbra, în zilele care vin în Energia Nouă. Voi a-ţi auzit câteva
din asta aici. (Se referă la prezentarea Conferinţei Noii Energii) Vouă vi s-a dat oferte. Vouă vi s-a arătat
aici oportunitate şi potenţiale. Vouă vi s-a arătat aici cum învingeţi obstacolele, barierele.
Dacă acceptaţi provocările, dacă acceptaţi Energia Nouă, dacă vă permiteţi să deschideţi Sigiliile din
înăuntrul vostru care au fost închise pentru aşa mult timp, voi o să găsiţi un drum diferit. Asta o să vină la
voi. Asta O Să Vină La Voi. Voi o să găsiţi că numai trebuie să lucraţi aşa de greu. Da, voi o să aveţi
zile cu activităţi, mai multe ca înainte, dar astea nu vor fi munci de trudă ca în trecut. Asta o să fie bucuria
vieţii. Puteţi să mânuiţi asta, Shaumbra? (Râsete din audienţă)
Acum douăzeci de luni, stând în această cameră, noi v-am dat comunicarea în acea duminică dimineaţa
(se referă la Şcoala Cercului Crimson de prima dată: Înafara Cercului) Acea comunicare a fost o reflecţie
a cuvintelor care au fost scrise aproximativ 2150 de ani în urmă de voi toţi, de voi toţi care v-aţi adunat pe
Muntele Zion.
Esenţa acelei comunicări au fost cuvintele care nu s-au putut spune sau scrie (o pauză mică pentru că
Tobias devine emoţional) un pic de emoţie aici - cuvinte care nu puteau fi pronunţate sau scrise mai târziu
şi abia se pot pronunţa sau scrie acum în acest an 2003. Voi a-ţi fi fost ucişi pentru asta atunci. Acum,
voi o să fiţi doar loviţi un pic! (Râsete din audienţă)
Acum douăzeci de luni în urmă noi am comunicat doar câteva cuvinte - VOI LA FEL SÂNTEŢI
DUMNEZEU. Cuvinte simple. Dar astea sânt cele mai dinamice cuvinte în Energia Nouă.
Noi l-am provocat pe Cauldre să publice Biblia Energiei Noi. Şi, noi am susţinut asta, într-adevăr.
Noi am pus presiune pe energia Shaumbrei ca să creeze acest lucru. Noi l-am bătut pe umeri pe Cauldre
de multe, multe ori ca să facă asta.
Într-adevăr, într-adevăr, noi înţelegem îngrijorările. Într-adevăr, noi înţelegem că la aceste “forţe de
salvare” a Energiei Vechi nu le place asta. Ei nu vor să vadă asta. Ei nu vor ca aceste cuvinte să fie
publicate, vedeţi voi, pentru că ei încă au cele Şapte Sigilii închise în sinele lor. Ei încă se agaţă de
încrederile Vechi şi căi Vechi. Lor le este frică de Energia Nouă, de biserica Nouă, de calea Nouă.
Dar, noi vă ştim Shaumbra, că voi sânteţi puternici. Noi ştim că voi sânteţi gata. Voi sânteţi gata
pentru asta.
Deci, noi vă cerem să acceptaţi acest dar pe care a-ţi creat, aceste cuvinte - VOI LA FEL SÂNTEŢI
DUMNEZEU.
Biblia Noii Energii este gata! Cauldre o să vă spună o poveste amuzantă când noi terminăm cu
comunicarea noastră. Biblia Energiei Noi a trebuit să fie gata pentru această conferinţă. Abia a fost!
Asta a trebuit să fie în această cameră, astăzi! Asta a fost cu energiile unificate a celor 238 care s-au
adunat pe Muntele Zion acum 2150 de ani în urmă.
În această Biblie a Energiei Noi, sânt doar cinci cuvinte, (patru în engleză) (Râsete din audienţă) VOI
LA FEL SÂNTEŢI DUMNEZEU. Asta este aşa simplu. Asta este simplu.
În Biblia Energiei Noi pe care voi vedeţi astăzi sânt doar 238 de pagini. Este o pagină care reprezintă
pe fiecare dintre voi aici din această cameră astăzi. Coperta Bibliei Energiei Noi, reprezintă pe toţi
Shaumbra din toată lumea.
Biblia Energiei Noi, are pagini albe pentru că nu om, femeie sau biserică poate să vă spună cum să vă
trăiţi viaţa voastră. VOI LA FEL SÂNTEŢI DUMNEZEU. Fiecare dintre voi aici, fiecare de acum 2150
de ani, este reprezentat de o pagină în această Biblie. Voi a-ţi ajutat să creaţi asta.
Asta este o zi semnificativă pentru noi şi pentru voi. Asta este o zi în care forţele de afară nu s-au
aşteptat la asta. Ei au început atacurile lor energetice acum o lună. Şi, unii dintre voi puteţi simţi asta. Ei
au intensificat asta la ultima noastră întâlnire. Ei aproape că l-au făcut pe Cauldre să uite de această carte!
(Câteva râsete) Dar, asta a fost distribuit în timp. Noi glumim cu tine Cauldre.
Deci, dragi prieteni, aşa este energia Shoud-ului 12 din Seriile Divinităţii Umane. Cele Şapte Sigilii,
energiile care au fost întipărite în sinele vostru, se pot deschide şi elibera.
Da, dacă studiaţi scriptura, şi energiile sistemului şakrelor, voi o să vedeţi cum astea toate se leagă.
Dacă voi vreţi să studiaţi scriptura ca să învăţaţi mai mult despre revelaţie, să înţelegeţi că aproape 2150
de ani în urmă când noi ne-am întâlnit pe Muntele Zion, noi ne-am conectat cu energiile inter-
dimensionale, căutaţi interpretările atunci când se vorbeşte despre demoni, şi cai, şi luptători şi toate
celelalte simboluri care se găsesc în cartea Revelaţiei. Uitaţi-vă la acele scripturi, şi voi o să înţelegeţi
într-adevăr.
Noi o să continuăm cu energiile acestei întâlniri în următoarele zile. Dar energia ACESTUI moment,
este acceptarea că VOI LA FEL SÂNTEŢI DUMNEZEU, şi deschiderea celor Şapte Sigilii.
Noi vă iubim mult. Voi niciodată nu sânteţi singuri.
ŞI AŞA ESTE!

Notă de la Geoffrey Hoppe (Cauldre)


Prima Şcoala a Cercului Crimson, “Cercul pe Dinafară” a fost ţinut în Great Divide Lodge, în
Noiembrie între 8-11, 2001 în aceaşi sală de dans ca şi Conferinţa Energiei Noi unde a luat loc această
comunicare. A fost un sfârşit de săptămână lungă şi obositoare la Şcoală, dar foarte împlinitoare. Peste
60 de Şhaumbra a re-experienţat călătoria de Acasă, prin Zidul de Foc, în Vid şi prin creaţia Universului.
Eu îmi aduc aminte clar cât de obosit am fost când m-am trezit duminică dimineaţa, ultima zi din
Şcoală. Tobias deja a comunicat prin mine de cinci ori în ultimele două zile şi noi am avut ultima
comunicare de făcut în acea dimineaţă. Eu am spus lui Tobias că am fost epuizat şi i-am spus să ţină o
comunicare scurtă. Eu am fost îngrijorat despre abilitatea mea de a ţine concentrarea şi energia
comunicării.
Mai târziu în acea dimineaţa, Tobias a venit pentru comunicare. Eu m-am simţit energizat în
momentul în care el a început să vorbească. Asta a fost una dintre cele mai bune şi cea mai lungă
comunicare dat de Tobias. Aici a fost când el a prezentat pentru prima oară cuvintele “Voi La Fel Sânteţi
Dumnezeu”. El a spus că planeta a fost gata pentru Biblia Noii Energii şi asta trebuie să conţine doar
cinci cuvinte, (patru în engleză), “VOI LA FEL SÂNTEŢI DUMNEZEU”. Tobias a spus că Biblia
Energiei Noi trebuie să fie de “100 şi 100 de pagini mai multe” şi că toate paginile înafară de una trebuie
să fie goale. El a spus că creatorii Energiei Noi ce sântem, este după noi ca să scriem acele pagini a
Bibliei Energiei Noi a noastre proprii.
Eu am pus proiectul în mentalul meu în cutia “de a face”, dar asta a început să fie înpins la fundul
mormanului pentru că toate celelalte proiecte au fost cu termene limitate. După un an sau aşa ceva, eu am
contactat câteva tipografii pentru a obţine o valoare estimată, dar m-am înpotmolit în câteva obstacole
pentru că ei nu prea au înţeles de ce am nevoie de o carte cu copertă tare şi cu numai o singură pagină
tipărită. În această confuzie, eu am lăsat proiectul să-şi găsească drumul lui încă odată la fundul listei.
Asta a fost iarna, Tobias din nou mi-a reamintit despre Biblia Energiei Noi într-o comunicare publică.
Eu am fost foarte legat de un proiect mare pentru consultarea unui client, şi aşa am ales să ignor
rugămintea lui Tobias. Şi, doar cu două săptămâni înainte ca să plecăm la Conferinţa Noii Energii, Tobias
a venit într-o după amiază când eu am ieşit afară să iau o pauză.
“Cum merge cu Biblia mea, a Noii Energii?” - el a întrebat cu un pic de ironie în vocea lui.
“Tobias, eu nu am avut timp să fac munca artistică şi producţie” am răspuns eu.
“Ar fi bine să avem cartea pentru Conferinţa Energiei Noi din mijlocul verii” a înghiontat Tobias.
“Conferinţa este numai la două săptămâni departe, Tobias” am spus eu pe un ton exasperat. “Eu voi
încerca să fac asta cât mai repede când vom veni înapoi”.
“Hmmmm...a făcut el” şi cu asta Tobias a plecat.
Telefonul a sunat în momentul în care am ajuns înapoi la biroul meu. A fost un tipograf cu care am
lucrat pe baza de client-proiect. La terminarea discuţiilor noastre, el a spus, “Îţi mai aduci aminte de cartea
pe care ţi-am estimat acum şase luni? Cea cu toate paginile albe? Eu am dat acum de acele hârtii. Încă
mai consideri să faci acea carte?”
“Cum naiba face asta Tobias!!?”, m-am minunat eu. Eu am spus la tipograf că eu am nevoie ca cărţile
să fie distribuite în două săptămâni, sigur nu mai târziu de vineri, 18 Iulie. Dacă asta nu este posibil,
atunci trebuie să lăsăm asta după conferinţă.
Tipografia a sunat înapoi în curs de patru ore. În ciuda faptului că această companie nu a produs cărţi
cu coperte tari, şi ei trebuiau să dea asta la un subcontractor, la o companie din Coasta Estică, el a spus că
poate să distribuiască 300 de cărţi la Breckenridge în 18 Iulie...în cazul în care eu am toate foile cu artă
gata până mâine zi la prânz.
A doua zi eu m-am sculat la 6 dimineaţa, am desenat coperta şi paginile înăuntrul şi am trimis prin
email la tipografie la ora prânzului. Eu am trecut prin mai multe emoţii, mentale şi provocări spirituale în
acea dimineaţă decât în oricare timp în cei opt ani din călătoria mea spirituală. Cine sânt eu să scriu
această carte? Ce o să spună oamenii? Cum o să reacţioneze fundamentaliştii? Este Yeshua OK cu asta?
Moses? Ce o să spună mama mea şi tatăl meu, care sânt acum pe partea cealaltă a voalului? Eu m-am
îmbolnăvit la stomac, şi fiind în conflict cu înăuntrul meu că nici nu l-am putut simţi pe Tobias în jurul
meu. În momentul de dualitate în mintea mea, asta a apărut ca...blasfemie. Eu am avut viziunea că am
fost lovit cu pietre. Pietre acele tari, desigur.
300 de copii a Bibliei Energiei Noi au fost distribuite aşa cum a fost promis la Breckenridge, Colorado,
în 18 Iulie. Tobias mi-a cerut să nu prezint cartea doar după comunicarea lui în sâmbăta de după masă, 19
Iulie. Eu nu am înţeles această dorinţă a lui, dar după comunicare am înţeles în plin. El a vrut să instaleze
energia pentru întroducerea noii cărţi a Shaumbrei, “Biblia Noii Energii”, 238 de pagini. Cinci cuvinte
simple, (patru în engleză), “VOI LA FEL SÂNTEŢI DUMNEZEU”.
Într-un moment foarte frumos şi mişcător de după comunicare, Brad Johnson, Clear Lake, MN, a
sugerat ca fiecare la Conferinţă să se semneze într-o singură Biblie a Energiei Noi. În timpul comunicării
din a doua zi, Tobias a acceptat idea şi a sugerat ca Linda şi eu să luăm acea copie “semnată” la toate
seminarele, aşa ca toţi Shaumbra să poate să semneze asta. ŞI AŞA ESTE!

S-ar putea să vă placă și