Academia Fortelor Terestre '' Nicolae Bălcescu '' 2010

ANALIZA TEHNICILOR DE AȘEZARE SI PERCEPEREA

VENITURILOR FISCALE DE LA PERSOANELE FIZICE

Coordonator: Realizat de :

Lt. col. Elena Florișteanu Stud. sg. maj. Spiridon Ionuț-Daniel

 Politica economică a unui stat se bazează în mare masură pe politica financiară
promovată prin Ministerul Finanțelor sau o structură guvernamentală similară (ex.
Departamentul Federal al Trezoreriei - în SUA) precum și politica monetară, valutară și de
credit, promovată de Banca Națională.

Politica financiară are două componente: politica fiscală și politica bugetară.

Politica fiscală a statului este sinonimă cu puterea de a percepe impozitele și taxele, iar
politica bugetara se exprimă prin puterea de a cheltui banii colectați în folosul comunității.

Politica fiscală se bazează pe unele principii valabile numai în anumite situații. Ea nu

cunoaște ''rețete unice'' universal valabile în orice țară și pentru orice situație. Astfel spus politica
fiscală nu se bazează pe ''standarde'' pe norme universal valabile, situații de criză identice
(inflație, șomaj, deficitul bugetar etc.) nu se pot rezolva cu soluții aplicate în altă țară și nici chiar
cu soluții aplicate în aceași țară dar în perioade diferite. In condițiile în care s-ar fi dovedit faptul
că ''reducerea impozitelor contribuie la stimularea economisirii și la creșterea economică
permanentă'' atunci arfi avut loc și vor avea loc reduceri de impozite s-ar ajunge în situația ca
după o anumită perioadă de timp, să nu mai existe impozite, ceea ce este de neconceput.

Utilizarea mai multor impozite este o problemă complicată, sub aspectul stabilirii
numărului și nivelului (tipului) de impozite utilizate pentru realizarea obiectivelor de politică
financiară implicit economico-socială.

Astfel spus cu toate că în practică s-a ajuns să se utilizeze un număr mare de ipozite, ni s-
a reușit în aceste condiții să se realizeze obiectivele micro și macroeconomice de natura:

 asigurării veniturilor necesare

 înfăptuirea principiilor de echitate socială și fiscală
 reducerea evaziunii fiscale, eliminarea contrabandei și ''scoaterea la lumină'' a economiei
subterane
 frânarea consumului de produse și servicii dăunătoare sănătății populației (droguri, tutun,
olcool etc.)
 stimularea dezvoltării unor domeni de activitate (ex. tehnologia infomației, agricultura,
activitatea decercetare)

VENITURILE FISCALE
 Veniturile fiscale cuprind: impozitul pe profit, accizele, impozitul pe veniturile din salarii,
impozitul pe veniturile din dividende, impozitul pe dividendele de la societațile comerciale,
impozitul pe veniturile realizate din activitatile de expertiză contabilă, taxa pe valoarea adăugata
etc.

DEFINIREA NOTIUNILOR DE IMPOZITE SI TAXE

Impozitul este cea mai importantă si totodată cea mai veche resursă financiară, originile
sale fiind legate de existeanta statului si a banilor.
Etimologic, cuvâtul ,,impozit" provine din limba latină ,,impositum", care semnifică
obligație publică.
De-a lungul timpului, modul in care a fost si este definit impozitul diferă in funcție de
cum s-a impus si a fost perceput de la o etapa la alta. Asfel, din literatura de specialitate am
retinut urmatoarele definiții care certifică poziția autorilor respectivi in legătură cu noțiunea de
impozit:
Gaston Jeze consideră că ,,impozitul este în statele moderne o prestație pecuniară pretinsă
cetățeniilor cu scopul acoperirii cheltuielilor de interes general".
Louis Trotabas intelege prin impozite ,,procedeul de repartizare a creanțelor bugetare
între cetățeni, in funcție de capacitatea lor contributivș".
Lucien Mehl si Peirre Beltrane definesc impozitul ca ,, o prestație pecuniară, pretinsă de
autoritatea publică de la persoane fizice si morale, după capacitatea lor contributivă și fără o
contraprestație determinată, în principal pentru acoperirea cheltuielilor publice, si in mod
accesoriu, cu scopuri intervenționiste publice".
Ioan Talpoș sintetizează urmatoarea definiție: ,,impozitul reprezintă o formă de prelevare
silită, la dispozitia statului, fara contraprestație directă și imediată si cu titlu nerestituibil a unei
părți din veniturile sau averea persoanelor fizice si/sau juridice in vederea acoperirii unor
necesități publice''.
Cu alte cuvinte, impozitul reprezintă ,,plata banească, obligatorie, generală, definită și
nereciprocă efectuată de persoane fizice si juridice pentru susținerea cheltuielilor publice, in
cuantumul si la termenele stabilite prin lege,fără obligația din partea statului de a presta
platitorului un echivalent direct si imediat''.
Din definițiile impozitului se desprind urmatoarele trăsături fundamentale:
caracterul general si obligatoriu, rezidă din legalitatea acestuia. Articolul 53,alineatul 1 din
Constitutia Romaniei prevede: ''cetațenii au obligația să contribuie prin impozit si taxe la
cheltuielile publice''; caracterul definit si nerambursabil, cu alte cuvinte banii plătiți ca impozit
nu se vor mai intoarce niciodată la contribuabil; prevederea silită a impozitului nu presupune o
prestație directă și imediată din partea statului.,,Există ireversibilitatea impozitului'',dar indirectă,
sub formă de utilități publice pe care le primesc în schimb plătitorii și fără a avea la baza o
echivalentă ;mobilizarea impozitelor, de către stat,la buget vizeză realizarea unor acțiuni de
interes public.
Cuvantul ,,taxă'' își are originea in limba greacă,unde intâlnim ,,taxis'' cu sensul de fixare
de impozit.

Taxele sunt plăți făcute de persoane fizice sau juridice, de regulă, pentru serviciile
prestate in favoarea acestoră de un agent economic, o institutie sau un serviciu de utilitate
publică.
Spre deosebire de impozit,texele dau dreptul platitorului să beneficieze de un
contraserviciu direct si imediat, insă de regulă nu se pune semnul egalității între costul
serviciului efectuat de către stat sau instituțiile sale și suma percepută cu titlu de taxă.

Sfera de cuprindere a impozitului

Sub aspectul sferei de cuprindere a impozitului, veniturile realizate de contribuabil,

persoana fizică rezidentă, se clasifică în două mari grupe: venituri impozabile si venituri
neimpozabile.Veniturile impozabile reprezintă categoria de venituri supuse impozitării si includ
atât veniturile în bani cât si echivalentul în lei al veniturilor în natură, cuprinzând următoarele
categorii: venituri din activități independente din care fac parte veniturile comerciale, veniturile
din profesii libere precum si veniturile din drept de proprietate intelectuala; venituri din salarii;
venituri din cedarea folosinței bunurilor; venituri din investiții; venituri din pensii pentru suma
ce depașește un anumit cuantum pe lună (precizat prin ordin al ministrului finanțelor publice);
venituri din activitați agricole (precizate expres în actele normative în vigoare); venituri din
premii si din jocuri de noroc; venituri din alte surse.

Veniturile neimpozabile sunt veniturile care nu se impun impozitării din anumite

considerente de ordin social, economic, politic. În aceasta grupă se includ urmatoarele
categorii: ajutoare, indemnizații, și alte forme de sprijin cu destinație specială, acordate din
bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale, bugetele locale
și din alte fonduri publice inclusiv indemnizația de maternitate si pentru creșterea copilului,
precum și cele de aceeasi natura primite de la „alte persoane”,făcând excepție îndemnizațiile
pentru incapacitatea temporară de muncă, deoarece acestea sunt asimilate veniturilor de natură
salarială, venituri care se supun impozitării. Din categoria „alte persoane” care pot acorda
ajutoare si alte forme de sprijin fac parte printre alții și: casa de ajutor reciproc a pensionarilor
acordate membrilor din contribuțiile acestora; organizații sindicale, umanitare, Crucea Roșie
și alte entități care pot acorda ajutoare umanitare sau sociale.

Veniturile neimpozabile care sunt cuprinse în această categorie sunt multe la număr
dintre care pot fi amintite: alocația de stat pentru copii; ajutorul pentru încălzirea locuinței;
ajutorul social acordat potrivit legii; ajutoare umanitare, medicale si sociale. O altă categorie a
veniturilor neimpozabile reprezintă: sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând
despăgubiri pentru pagube suportate, sume asigurate precum si orice „alte drepturi” facând
exceptie câstigurile primite de la socieăați de asigurări. Sumele care reprezintă „alte drepturi”
pot fi plăti eșalonate, rente sau alte sume de aceeași natură. Atunci când suportatorul primei de
asigurare este o persoană fizică independentă, atunci contravaloarea primelor de asigurare
reprezintă venit impozabil pentru persoana fizică beneficiară. În cazul în care veniturile
neimpozabile sunt realizate de o persoană fizică alături de veniturile impozabile, numai acestea
din urma se supun impozitării. Ca exemplu dacă o persoană fizică își vinde casa sau
autoturismul, proprietate personală, sumele obținute pentru acestea nu reprezintă venituri care
se supun impozitării. Un alt exemplu relevant este acela în care o persoana fizică moștenește un
imobil de locuit pe care îl închiriaza, contravaloarea imobilului mostenit nu constituie venit
impozabil, în schimb chiria obtinuta reprezinta un venit impozabil din cedarea folosintei
bunurilor.

Tehnica asezarii si perceperii fiecarui impozit sau taxe presupune precizarea unui
anumit numar de elemente definitorii (comune tuturor tipurilor de impozite sau taxe):

 subiectul impozabil;
 suportatorul impozitului;
 obiectul impozabil;
 sursa impozitului;
 unitatea de impunere;
 cota de impunere;
 termenul de plata;
 asieta (modul de asezare a impozitului).

Subiectul impozabil numit adesea platitor sau contribuabil este persoana fizica sau
juridica obligata la plata unui impozit catre stat.

Suportatorul impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul din veniturile sale.
Ca regula absoluta, la impozitele indirecte (TVA, accize) suportatorul difera de platitor si, acesta
din urma transmite presiunea fiscala, iar acest fenomen este cunoscut sub denumirea de
repercursiunea impozitelor. La impozitele directe, de regula, platitorul si suportatorul sunt
aceeasi persoana (vezi impozitul pe avere).

Obiectul impozabil reprezinta materia supusa impozitarii, care poate fi: veniturile,
averea, suma vanzarilor etc. Evaluarea materiei impozabile poate fi destul de dificila. De regula,
aceasta se face pe baza declaratiei contribuabilului. In alte cazuri, ea se evalueaza conform unor
norme fixate de catre autoritatea publica sau se face o expertiza fiscala.

Sursa impozitului este reprezentata de venit, dar si de avere (sau din venitul procurat de
avere)
 Unitatea de impunere este in fapt unitatea de masura a materiei impozabile exprimata fie
in unitati valorice, fie in unitati naturale. Spre exemplu, la venit unitatea de impunere este
unitatea monetara (leul), la avere avem metri patrati pentru terenuri sau capacitatea cilindrica
pentru automobile etc.

Cota de impunere reprezinta impozitul ce revine pe unitatea de masura a materiei

impozabile. In toate tarile se practica mai multe feluri de cote, fie exprimate procentual fata de
valoarea materiei impozabile, fie in unitate monetara pe unitatea de masura a materiei
impozabile.

Cotele de impozitare exprimate procentual pot fi:

 progresive;
 progresive in transe (la salarii);
 proportionale (la profit)

Cota de impunere poate fi aparenta (cea prevazuta de lege) sau reala (care poate fi mai mica sau
mai mare decat cea aparenta, datorita unui sistem de scutiri sau penalizari).

Termenul de plata este reprezentat de perioada la care este datorat impozitul (la salarii
lunar, la venituri din chirii trimestrial etc).

Asieta (modul de asezare al impozitului) reprezinta un grup de operatiuni prin

intermediul carora se defineste in fiecare caz in parte forma concreta a impozitului si modul in
care se aseaza.

Asezarea unui impozit presupune:

 constatarea si evaluarea materiei impozabile;

 stabilirea cuantumului impozitului datorat de catre contribuabil;
 perceperea/incasarea impozitului.

Fiscalitatea veniturilor
In ansamblul impozitelor directe fiscalitatea veniturilor detine o pondere covarsitoare.
Obiectul (materia) impunerii îl constituie venitul, indiferent de forma: salariul, pentru angajati,
precum si participatiile acestora la profit; dividendele din profit obtinute de catre actionari;
beneficiile întreprinderilor individuale, ale micilor producatori si liberi profesionisti; dobânzile
la sumele împrumutate; chiriile, arenzile, rentele, primele, câstigurile, comisioanele, pensiile,
altele dupa particularitatile sistemului fiscal din fiecare tara. Venitul impozabil nu se identifica
cu venitul brut realizat de o persoana fizica. Din aceasta din urma sunt efectuate anumite
scazaminte, potrivit legii, iar partea ramasa este venit impozabil. Nu se iau în calcul, în cele mai
multe tari, fiind exceptate: minimul neimpozabil (o suma prag sub care nu se impune), unele
alocatii si indemnizatii cu caracter social (alocatii familiale, alocatii de la asigurarile sociale,
ajutoare de somaj etc.), dobânzile la unele împrumuturi de stat si la unele instrumente de
economisire, cotizatiile la asigurarile sociale, pierderile de orice fel, cheltuielile de productie etc.
Impunerea veniturilor persoanelor fizice, în general, este individuala, dar poate fi si
colectiva, adica pe un grup (de obicei pe familie, sau pe camin), nediferentiata. Sub aspect
tehnic, impunerea veniturilor persoanelor fizice poate actiona fie asupra veniturilor particulare
provenind din fiecare sursa (este impunere separata), fie asupra venitului global nediferentiat
(impunere globala). În primul caz, este vorba de impozite analitice (sau particulare pe venit), iar
în al doilea caz, sunt instituite impozite sintetice (generale pe venit). În finantele publice se mai
întâlneste si o impunere mixta, în care se utilizeaza impunerea globala, dar exista si venituri care
se impun separat.
La impozitele particulare pe venit (analitice), veniturile persoanelor se impun separat,
fiecare contribuabil plateste atâtea impozite câte venituri realizeaza în cursul anului fiscal.
Constituie primul sistem de impunere a veniturilor persoanelor practicat, caracteristic perioadei
clasice si liberalismului timpuriu. Astazi, tarile dezvoltate nu-l mai folosesc. În România,
sistemul a fost practicat pâna în anul 2000, de când a fost introdusa impunerea globala a
veniturilor persoanelor fizice.
Fiscalitatea separata a veniturilor persoanelor fizice

La impozitele particulare pe venit fiecare persoana fizica plateste atâtea impozite câte venituri
realizeaza. Este întâlnita însa si varianta aplicarii unui impozit unic pe venit, care permite
impunerea diferentiata pe grupe de venituri. În aceasta varianta, impozitul unic este suma
impozitelor calculate pe fiecare grupa de venit (în Anglia sunt denumite celule de venit) dupa
reguli si cote de impunere specifice. Impozitele analitice nu au în vedere orice venit, ci numai
categoria marilor venituri (stabile si repetabile),de pilda salariile, beneficiile industriale,
comerciale sau veniturile din valori mobiliare (dividende, dobânzi, prime).
Sistemul impunerii veniturilor particulare este avantajos în multe privinte: permite
impunerea diferentiata a veniturilor obtinute de o anumita persoana fizica, adaptata specificului
materiei impozabile; este mai lejer comparativ cu sistemul impunerii venitului global, pentru ca
nu este afectat de efectele progresivitatii impunerii; pentru platitor este mai comoda. Pentru fisc
însa, impozitele particulare au un randament mai scazut, implica o activitate mai laborioasa si
mai costisitoare pentru stabilirea asietei si încasarea impozitelor, nu permite cunoasterea
situatiei de ansamblu a platitorului, defavorizeaza persoanele care realizeaza un singur venit.
Din aceste motive, în tot mai multe tari, practica impunerii separate a veniturilor este în
restrângere.

Fiscalitatea globala a veniturilor

 Impunerea globala a veniturilor este forma caracteristica de impozitare a veniturilor
persoanelor în economiile moderne. Continutul sau consta în asezarea unui impozit singur
asupra veniturilor însumate (totalul acestora) detinute de o persoana fara considerente privind
sursa lor. Un astfel de impozit este numit global sau sintetic.

Conditiile practicarii impunerii globale sunt: existenta, pentru fiecare persoana, a mai multor
venituri (din surse diverse), de nivel ridicat si stabile; veniturile sa fie cunoscute si declarate,
implicând atât o educatie financiara adecvata a cetateanului, cât si o dotare cu mijloace
avansate de control si administrare a impozitelor; veniturile sa nu fie susceptibile de evaziune,
fenomenul având nivel redus, iar disciplina financiara sa fie severa; introducerea sistemului sa
nu deregleze fluxurile de venituri adresate de platitori altor sectoare; implementarea sistemului
sa genereze spor de randament fiscal comparativ cu impunerea separata a veniturilor.

La impunerea globala a veniturilor, elementele de aplicare, introduse prin reglementari

sunt: obiectul impunerii, constituit din ansamblul veniturilor realizate de persoane;
contribuabilii, adica subiectii de impozit, reprezentând persoanele rezidente pentru veniturile
realizate în tara de origine a acestora; baza de impozitare, semnificând venitul global net stabilit
prin cumulul veniturilor particulare, la care se aplica deduceri si corective legale; cota (tariful)
de impozit, care este progresiva pe transe. Prin aplicarea sa la venitul global net (baza de calcul)
se stabileste cuantumul impozitului unic datorat de persoana pentru suma veniturilor sale
particulare, adica impozitul global (sintetic); perioada impozabila, o constituie anul fiscal, care
corespunde anului calendaristic, sau nu, dupa particularitatile sistemului fiscal din fiecare tara;
regimul juridic, continând temeiul legal al impozitului, principiile de urmat si destinatia
varsamântului.

Baza de calcul este dintre toate elementele implicate în impunere cel mai laborios si
având prin excelenta continut tehnic. Evaluarea ei este precedata de delimitarea si determinarea
categoriilor de venituri care urmeaza a fi însumate. Succesiunea operatiunilor de parcurs este
urmatoarea: determinarea veniturilor nete pe fiecare categorie de venituri care intra în sfera
impozitului (categoriile de venituri, la rândul lor, pot fi alcatuite din mai multe venituri, de pilda
veniturile salariale pot însemna salarii din surse diferite); determinarea venitului global, care
reprezinta suma tuturor veniturilor nete pe categorii de venituri obtinute de o persoana;
determinarea venitului global brut, semnificând venitul global (de mai sus) din care s-au dedus
deficitele ce pot fi imputate asupra sa; determinarea venitului global net ca diferenta între
venitul global brut (anterior) si elementele deductibile fiscal (reprezinta obligatiile personale ale
contribuabilului) si abateri cu caracter social. Aceasta marime fiscala este venit impozabil (baza
de calcul). Pentru a fi reala mai trebuie sa fie si disponibil, adica sa fi fost încasat de
contribuabil.

Avantajele impunerii globale a veniturilor sunt urmatoarele: permite aplicarea

progresivitatii tarifului, asigurând la “venituri egale” “impozite egale”; face posibila
personalizarea impozitului; permite observarea ansamblului materiei impozabile a
contribuabilului; diminueaza sustragerea de la plata. are randament fiscal ridicat. Dezavantajele
impunerii sunt ca nu permite diferentierea sarcinii fiscale în functie de natura venitului;
defavorizeaza persoanele care realizeaza venituri din mai multe surse, si ca implica volum mare
de lucrari pentru întocmirea declaratiilor si pentru control.

Fiscalitatea veniturilor persoanelor fizice in Romania

În România se practica actualmente si se prevede practicarea în continuare, conform

proiectului Codului Fiscal, o impunere mixta a veniturilor persoanelor fizice, unele venituri
fiind excluse de la globalizare. Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit sunt
urmatoarele: venituri din activitati independente; .venituri salariale; venituri din cedarea
folosintei bunurilor; venituri din investitii; venituri din pensii; venituri din activitati agricole;
veniturile din premii si câstiguri din jocuri de noroc; venituri din alte surse. Venitul anual global
impozabil este reprezentat de suma veniturilor anuale nete realizate din activitati independente,
din salarii, din cedarea folosintei bunurilor, din care se scad pierderile fiscale , deducerile
personale, deducerile pentru reabilitarea termica si amenajarea locuintei de domiciliu, prime de
asigurare pentru locuinta de domiciliu, contributii la scheme facultative de pensii si asigurari de
sanatate, ambele în limita echivalentului în lei a 200 euro pe an.

Veniturile persoanelor fizice care nu se globalizeaza, fiind supuse unui impozit final
separat, sunt veniturile din investitii, cele din pensii, din premii si câstiguri din jocuri de noroc.
De asemenea exista si venituri care nu se impoziteaza, deci care nu trebuie declarate si nu vor fi
impuse, precum: bursele; sumele sau bunurile primite sub forma de sponsorizare; sumele
încasate din asigurari cu titlu de compensatie pentru pagubele suportate; veniturile din
agricultura si silvicultura în conditiile impuse de lege; premii, indemnizatii, prime realizate la
concursuri internationale sau desfasurate în România de sportivi, antrenori, tehnicieni, elevi,
studenti; veniturile veteranilor de razboi, a vaduvelor acestora precum si a victimelor regimului
comunist; ajutoarele, indemnizatiile si alte forme de sprijin cu destinatie speciala acordate din
bugetul public, cu exceptia indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca.
Impozitul pe venitul global este suma datorata de contribuabil pentru toate veniturile
supuse globalizarii realizate în anul fiscal. Venitul anual global impozabil se poate determina
dupa relatia:

unde: Vai – venituri nete din

activitati independente; Vsal – venituri nete din salarii; Vcfb – venituri nete din cedarea folosintei
bunurilor; Vs – venituri de aceeasi natura, obtinute din strainatate; Pf – pierderi fiscale
reportate; Dp – deduceri personale; AD – alte deduceri conform legii.
METODE ȘI TEHNICI DE IMPUNERE, URMĂRIRE ȘI PERCEPERE A
IMPOZITELOR ȘI TAXELOR

Metodele, tehnicile si procedeele de impunere difera în functie de natura impozitului si

taxei, de statutul juridic al platitorului, de fe 313d316d lul obiectului impozabil, de modul de
evaluare a bazei de calcul, de instrumentele folosite si de necesitatea alimentarii cu venituri
bugetare a bugetelor locale si centrale.

Veniturile bugetare sunt constituite prin acte normative cu caracter fiscal, asa ca
impunerea, urmarirea si perceperea consta în aplicarea corecta si respectarea prevederilor
legale.

Impunerea presupune identificarea tuturor categoriilor de persoane, care detin sau

realizeaza venituri, de asemenea evaluarea bazei de calcul a impozitului sau taxei si
determinarea corecta a cuantumului acestora.

Formele impunerii

În cazul în care contribuabilii, persoane juridice, identifica singuri obiectul impozabil,

evalueaza baza de impunere si determina obligatia de plata la buget , impunerea reprezinta
forma de autoimpunere. Exemplu: calculul TVA si accize.

Atunci când evaluarea obiectului impozabil se face în functie de realizarile anuale,

impunerea va fi provizorie, în timpul anului, si definitiva la sfârsitul anului fiscal. De exemplu,
impozitul pe profit se calculeaza trimestrial, cumulat de la începutul anului, în mod provizoriu
si se definitiveaza prin recalculare si regularizare pe baza datelor din bilantul contabil anual.
Contribuabilul are obligatia sa depuna declaratia de impunere pentru anul fiscal expirat, pâna la
termenul prevazut pentru depunerea situatiilor financiare. De asemenea contribuabilii care
realizeaza venituri din activitati independente sau din cedarea folosintei bunurilor, efectueaza în
cursul anului plati anticipate cu titlu de impozit în contul impozitului anual datorat. La sfârstul
anului, pe baza realizarilor efective, se definitiveaza impozitul anual, în baza deciziei de
impunere anuala.
 Daca se are în vedere modul de desfasurare a activitatii care genereaza venitul
impozabil, impunerea poate fi individuala sau colectiva. De exemplu, impunerea venitului
agricol este colectiva deoarece se face pe întreg colectivul asociatiei, sau în cazul unei
gospodarii, impozitul se stabileste pe o gospodarie care întruneste mai multi membrii ai
familiei. Dar, cânde persoanele fizice realizeaza venituri independente, impunerea este
individuala.

În functie de modul în care se realizeaza evaluarea obiectului impozabil, impunerea

poate fi directa, indirecta sau forfetara.

Impunerea directa presupune evaluarea directa a obiectului impozabil de catre organul

fiscal, pe baza delclararii obiectului impozabil de catre contribuabil. De exemplu, impozitul pe
cladiri, pe terenuri sau impozitele din activitati independente comerciale sau profesii libere.

Impunerea indirecta sau forfetara apare în cazul în care evaluarea obiectului

impozabil se efectueaza de catre organul fiscal pe baza unor informatii obtinute indirect de la
persoane terte. De exemplu, în cazul anumitor activitati se prezinta înainte o valoare anticipata a
obiectului impozabil, în baza caruia se stabileste impozitul sau în cazul veniturilor obtinute
închirierea unei locuinte, persoana terta este reprezentata de chirias.

Din punctul de vedere al cumularii componentelor bazei de calcul, impunerrea poate fi

partiala sau globala.

De exemplu, în cazul impunerii dintr-o singura sursa de venit, aceasta este partiala, cum
ar fi în cazul impozitelor pe salarii. Dar, în cazul în care salariatul realizeaza venituri din mai
multe surse, impozitul e calculeaza pe fiecare sursa, dar se însumeaza, impunera fiind astfel
globala.

În cazul anumitor categorii de venit (dividende, dobânzi, jocuri de noroc), impunerea

este finala deoarece venitului i se aplica o anumita cota procentual proportionala, la data platii
veniturilor.

INSRUMENTELE IMPUNERII

Instrumentele impunerii cele mai folosite sunt: declaratia fiscala, prcesul verbal, decizia
de impunere – înstiintare de plata, raportul de inspectie fiscala.

Toti platitorii, persoane fizice sau juridice, au obligatia sa întocmeasca si sa depuna

declaratii sau deconturi de impunere, denumite declaratii fiscale.
 Declaratia fiscala este documentul prin care platitorul informeaza organul fiscal
competent cu privire la dobândirea obiectului impozabil de care se va tine seama la
determinarea bazei de calcul a impozitului si a cuantumului acestuia. Platitorul este obligat sa
depuna declaratia fiscala chiar daca este scutit de plata impozitelor.

Declaratia de impunere poate fi initiala sau anuala.

Declaratia de impunere initiala se depune la organul fiscal la momentul dobândirii

obiectului impozabil. Celelalte declaratii se depun anual, la începutul sau la sfârsitul anului
fiscal. De exemplu, veniturile realizate din activitati comerciale, salarii.

Din punct de vedere al raportarii la perioada impunerii, declaratia fiscala poate fi

anterioara sau ulterioara perioadei respective. De exemplu, declaratiile anuale privind anumite
venituri estimate. Declaratia pe venit global care se depune dupa încheierea anului fiscal are
caracterul unei declaratii de impunere ulterioare.

Procesele verbale se întocmesc de catre organele de inspectie fiscala la finalizarea

controlului inopinat sau tematic.

Atunci când constatarile efectuate întrunesc elementele constitutive ale unei infractiunii,
sunt sesizate oragnele de urmarire penala.

În cazul aplicarii amenzii contraventionale, se întocmeste procesul verbal de constatare

si sanctionare contraventionala.

Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent ori de câte ori se emite baza
de impunere.

Sunt asimilate deciziilor de impunere si deciziile privind rambursarile de TVA, precum

si deciziile privind restituirile de impozite, taxe, contributii si alte venituri.

Urmarirea si perceperea impozitelor si taxelor se desfasoara de catre aparatul fiscal si

are în vedere depistarea contribuabililor platitori, supravegherea si îndrumarea permanenta a
acestora în scopul achitarii integrale si la termen a obligatiilor ce le revin.

Perceperea impozitelor si taxelor presupune încasarea efectiva a sumelor datorate si

înregistrarea lor la trezoreria publica sau la banci.

Perceperea se realizeaza dupa urmatoarele metode:

 Calcularea si varsarea lor directa

 Stopajul la sursă
  Impunerea si debitarea
 Aplicarea si anularea de timbre fiscale mobile

Metoda calcularii si varsarii directe presupune determinarea impozitelor si taxelor,

precum si varsarea sumelor datorate bugetului la termenele legale de plata. De exemplu, plata
TVA, accizelor si impozitului pe profit.

În cazul perceperii prin stopaj la sursa obligatia calcularii, retinerii si virarii la termen a
impozitului revine platitorului. Exemplu, în cazul impozitelor pe salarii.

În cazul perceperii prin impunere si debitare organul fiscal înscrie debitele datorate si
înstiinteaza pe platitori, uneori urmând si încasarea directa. De exemplu, în mediul rural,
impozitul din activitati agricole.

În cazul aplicării si anulării timbrului, plata se face anticipat prin aplicarea timbrelor în
cazul unor activități cu caracter juridic. Anularea timbrului presupune scoaterea acestuia din
circulație si imposibilitatea folosirii ulterioare după, aplicarea acestuia. De asemenea, taxele nu
mai pot fi restituite.
BIBLIOGRAFIE

Vacărel I. et. all (2006), Finanțe publice , ediția a-ᴠ-a Editura Didactică și pedagogică București

Corduneanu C. (1998) Sistemul fiscal în știința finanțelor, Editura Codecs, București

Bistriceanu Gh. (2006) Finanțe publice ale României vol. I Editura Universul Juridic, București

Coordonayor Lucian Voinescu, Ghid fiscal, reglementari și aplicații vol.I vol.II Editura
Economagazin

Maria Andrada Georgescu , Administrarea finanțelor publice și a bugetului, Editura Pro

Universitatea

Grigorie N. Lacrita, “Fiscalitate: controverse si solutii”, Editura Irecson, Bucuresti, 2007, pag 9

Dumitru Andreiu Petre Florescu, Paul Coman, Balasa Gabriel, “Fiscalitatea in Romania”,
Editura Bucuresti, 2005, pag 49

Adam Smith, “Avutia natiunilor”, vol.II, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1965, pag 242-
244

Brezeanu Petre, “Fiscalitate”, Editura Economică, Bucuresti, 1999, pag. 52

Gabriel Stefura, “Bugete publice si fiscalitate”, Editura Universitatii Alexandru Ioan Cuza, Iasi,
2007, pag 56

“Impozite sit axe”, nr 3, martie 2007, pag 61

Mosteanu Tatiana, “Reforma sistemului fiscal în România”, Editura Did. si Ped., Bucuresti,
1999, pag 25

Ţâtu, L, serbanescu, C, Vasilescu, D, stefan, D, Nica, A, Fiscalitate de la lege la practica, Ed.

All Beck, 2004

Vintila, G, Fiscalitate. Metode tehnici fiscale, Ed. Economica, Bucuresti, 2004