P. 1
Curs baschet

Curs baschet

|Views: 5,479|Likes:
Published by Grobois Eniko

More info:

Published by: Grobois Eniko on Feb 19, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/23/2015

pdf

text

original

Curs nr.

1
Istoricul jocului

1.1 Date istoriografice privind apariţia şi evoluţia jocului de baschet.
Baschetul face parte din categoria jocurilor inventate. Cunoaşterea istoricului şi a
evoluţiei jocului ne ajută să înţelegem baschetul ca joc sportiv, în actualul lui stadiu de
dezvoltare, precum şi regulile complicate dar logice.
Deşi inventat la o dată nu prea îndepărtată (1891-1892), există versiuni care susţin că
jocuri asemănătoare au fost practicate de indienii din America, dar este puţin probabil ca aceste
jocuri să fi fost călăuzitoare adevăratului creator al jocului.
La sfârşitul anului 1891 s-a încredinţat unui tânăr asistent, cu numele James A. Naismith,
să conducă orele de educaţie fizică cu studenţii de la Colegiul Springfield, din statul
Massachussetts (SUA). Studenţii nu aveau nici un fel de atracţie pentru orele de educaţie fizică,
care se desfăşurau iarna în sală, şi priveau această activitate cu o totală lipsă de interes. La
grupele la care nu putuseră rezista profesorii de educaţie fizică mai experimentaţi, şi-a început
activitatea Naismith, încercând ca şi predecesorii săi, să practice jocuri care plăceau studenţilor
(fotbal, rugby, handbal şi alte jocuri), adaptându-le la condiţiile sălii. După o perioadă de lucru,
J.Naismith se părea cu nu va mai rezista cu încercările lui, dar nu a cedat şi a început să caute
cauzele pentru care nu plăceau aceste jocuri imaginate şi conduse de el.
Astfel, a ajuns la concluzia că nu putea să atragă oameni maturi cu jocuri practicate de cei
mici, sau prin schimbarea regulilor atât de conservatoare ale jocurilor sportive de stadion. Pentru
sală trebuia să le dea studenţilor un mijloc care să corespundă înclinaţiilor şi particularităţilor
fizice şi psihce specifice vârstei. Toate acestea l-au convins asupra necesităţilor imaginării unui
joc, bazat pe principii şi reguli noi.
În acest sens, a fost necesar să-şi clarifice cât mai logic principiile şi regulile jocurilor
existente. Constatrea că pentru mingile mici se utiliza crosa, băţul sau racheta, l-a făcut să se
oprească la o minge de dimensiuni mai mari.
Continuând analiza a ajuns să stabilească primele reguli ale noului joc, care constituiau o
replică a regulilor jocului în aer liber, inaplicabile în sală datorită spaţiului restrâns şi numărului
mare de executanţi.
Primul joc s-a desfăşurat între două echipe a câte 9 jucătiori, deoarece grupa număra 18
studenţi. Mingea era pusă în joc printr-o aruncare la centru echipele fiind aliniate pe liniile de
fund ale terenului ( ca la polo). Jocul a plăcut foarte mult şi un student l-a denumit baschet-ball.
Această denumire a fost adoptată încă de atunci şi păstrată şi astăzi în majoritatea ţărilor.
Se pare că la crearea jocului a contribuit şi un coleg a lui J. Naismith, pe nume Luther
Gulick, fapt întărit şi de prima carte apărută în 1893-1894 la New-York, intitulată : ,,Jocul de
basket-ball''(30 de pagini), care are ca autori pe ambii colegi. Tot în această carte autorii dau
două scheme de aşezare pe teren a echipelor, formate din 5 sau 9 jucători în funcţie de
dimensiunile terenului, care erau 27metrii X 13,5metrii sau 46 metrii X 23,4 metrii.
Unele izvoare referitoare la istoricul jocului amintesc că primele jocuri s-au desfăşurat pe
echipe de câte 50 de jucători şi cu două coşuri de fructe aşezate pe pământ, mingea fiind jucată
numai prin rostogolire. Din cauza busculadelor şi accidentărilor care se făceau în apropierea
coşurilor, a fost nevoie ca acestea să fie ridicate de la pământ, ca să nu fie atinse. Tehnica
evoluând, a fost necesară scoaterea fundului coşului, deoarece trebuia ca după fiecare coş
marcat, mingea să fie scoasă prin urcarea pe o scară. Jocul atrăgea mulţi spectatori din rândul
studenţilor, care îl priveau din balcoanele pe care erau prinse coşurile. În zelul lor, spectatorii
interveneau de foarte multe ori şi dirijau mingea spre coş, ca urmare au fost prinse de panouri
special amenajate, pentru a putea a fi cât mai departe de spectatori.
3
Jocul a prins foarte repede şi studenţii Colegiului Springfield l-au răspândit în toată lumea
cu destul de mare repeziciune. În acelaşi timp au fost modificate şi regulile de joc, contribuind la
progresul tehnico-tactic, mult superior celorlalte jocuri sportive.
La jocurile Olimpice de la Saint Louis, 1904 s-a făcut pentru prima oară o demonstraţie cu
acest joc, şi in aceeaşi perioadă a fost introdus în Germania de către Dr. Schmidt, care asistase la
această demonstraţie. În Franţa se pomeneşte despre baschet în anii 1905-1906, ulterior fiind
răspândit în toată Europa.
Federaţia Internaţională de Baschet Amator (FIBA) ia fiinţă în anul 1932, cu sediul în
Elveţia. În anul 1935 se dispută la Geneva primul campionat european (masculin) la care a luat
parte şi ţara noastră.
Baschetul feminin, a început prin imitaţie, într-o şcoală învecinată Colegiului Springfield.
În anul 1895, regulile jocului au fost prelucrate şi adaptate, deoarece fetele nu aveau experienţa
altor jocuri sportive. Terenul era împărţit în trei zone, jucătoarele neputându-se deplasa dintr-o
zonă în alta, limitându-se astfel şi efortul fizic. Jocul semăna mai mult cu base-ball-ul. La cel de-
al IV-lea Festival Mondial al Tineretului din anul 1953, organizat la Bucureşti, o echipă feminină
engleză a făcut o demonstraţie a acestui joc sportiv de echipă, cu care au apărut în arenă fetele.
1.2 Istoricul jocului de baschet în România
După primul război mondial, în România baschetul a făcut primii paşi, odată cu
pătrunderea capitalului american în industria petrolieră. Angajaţii americani erau organizaţi în
diferite societăţi, printre care şi instituţia cultural-religioasă YMCA. Una din sarcinile acestei
societăţi a fost promovarea sporturilor tipic americane, unde pe lângă box şi atletism, baschetul
ocupa un loc de frunte.
În anul 1920 profesorul american FORBES , a recrutat o serie de tineri din rândurile
armatei pentru practicarea baschetului, cu care în acelaşi an organizează o demonstraţie pe
terenurile ZMCA, atrăgând publicul prin dinamismul şi spectaculozitatea acestui nou joc sportiv.
Apreciind frumuseţea jocului, profesorul de educaţie fizică I. Bucovineanu introduce
acest joc sportiv în rândul elevilor de la liceul Mihai Viteazul. În continuare au fost cuprinse şi
alte licee bucureştene: Spiru Haret, Matei Basarab, Dimitrie Cantemir.
Până în anul 1924 au fost organizate competiţii sporadice între liceele bucureştene. Din
anul 1924 până în anul 1927 competiţia organizată este câştigată de liceul Mihai Viteazul.
Trebuie menţionat faptul că din anul 1924, baschetul a pătruns şi la ANEF.
În anul 1929 se organizează primul campionat cu participarea cluburilor YMCA, TCR,
Juventus, Viforul Dacia şi Sportul Studenţesc. Campioanatul este câştigat de Tenis Club Român.
În anul 1931 se înfiinţează Federaţia Română de Baschet, Volei şi Handbal, considerate la
acea dată ,,sporturi minore”, unde nu de multe ori evoluau aceeasi jucători.
Tot în 1931 se inaugurează primul campionat masculin regional, cu participarea a 9
echipe, câştigat de YMCA. În continuare campionatul este câştigat în 1931 de Juventus, în 1933
de CFR, iar in 1934, 1935 şi 1936 de Sportul Studenţesc.
În anul 1936 apare şi în provincie o activitate sporadică de baschet masculin, în oraşele:
Timişoara, Iaşi, Sibiu şi Braşov.
Activitatea competiţională internaţională începe prin participarea în anul 1935 la
Campionatele Europene de la Geneva, unde echipa noastră s-a clasat pe ultimul loc (din 10 ţări
participante) datorat în cea mai mare parte a valorii scăzute a baschetului românesc în
comparaţie cu celelalte ţări participante.
În climatul politic generat de război, interesul pentru unele discipline a scazut, dorindu-se
o dispariţie lentă a unor sporturi ca baschetul, voleiul, rugbyul şi înglobarea acestor sporturi în
cadrul federaţiilor de tir, scrimă şi box.
Totusi trebuie remarcat entuziasmul unor tineri care au încercat între anii 1936-1940
( Sportul Studenţesc) şi 1941-1944 ( Viforul Dacia) impulsionarea activităţii baschetbalistice.
4
În Transilvania activitatea cea mai prolifică era desfăşurată la Târgu Mureş, Oradea şi
Cluj.
Începând cu anul 1950 se reia campionatul naţional (republican) organizat pe faze locale
şi turneu final, câştigat de Metalul Bucureşti în 1950 şi 1952 şi PTT Bucureşti în 1951.
Din anul 1954 se organizează Campionatul Divizionar A, care este dominat de echipele
Dinamo Bucureşti şi CCA sau Steaua Bucureşti.
La echipele feminine, în anii 1953 şi 1954, supremaţia o are Ştiinţe Cluj, apoi pentru mulţi
ani centrul de greutate al baschetului feminin se mută la Bucureşti, unde echipe ca Ştiinţa,
Politehnica, Rapid şi IEFS câştigă ani la rând campionatul.
Începând cu anul 1979 supremaţia baschetului feminin este deţinută de Universitatea
Cluj, cucerind consecutiv titlurile de campioni naţionali până în anul 1993, beneficiind de
conducerea antrenorilor emeriţi Nicolae Martin şi Horia Pop.
Baschetul masculin clujean a trebuit să lupte de-a lungul anilor cu supremaţia celor doi
coloşi militari, obţinând de mai multe ori locurile 2 şi 3, dar marele succes l-a constituit
câştigarea celor două titluri de campioni naţionali în anii 1991 şi 1993, sub îndrumarea
antrenorilor Gheorghe Roman şi Liviu Moraru.
La aceste succese clujene trebuie să remarcăm aportul pe care l-au adus specialiştii din
cadrul catedrei de baschet a CSS „Viitorul” Cluj, care de-a lungul anilor şi mai ales în ultimul
deceniu au furnizat cu regularitate elemente de certă valoare loturilor naţionale de cadeţi, cadete,
juniori, junioare, seniori , senioare cât şi celor două echipe devizionare A.
Pe plan internaţional, baschetul românesc a avut o serie de succese la Campionatele
Europene:
- seniori: locul V în anii 1957 şi 1967;
- senioare: locul IV în anii 1960, 1962, 1966 şi locul V în anul 1970;
- juniori: locul IV în anul 1990 şi locul V în 1991;
- junioare: locul III în anul 1990;
- cadeţi: locul VIII în anul 1987;
- cadete: locul II în anul 1989.
1.3 Despre baschetul clujean
În anul 1945 jocul de baschet este practicat în liceele diin Cluj: N. Bălcescu, G. Bariţiu,
E. Racoviţă, S. Brassai, Gh. Sincai.
În anul 1948 au loc competiţii demonstrative de baschet cu participarea unor asociaţii
sportive muncitoreşti: Iris, Ciocanul şi studenţeşti: Medicina, Chimia, Politehnica şi Agronomia.
În toamna anului 1955 se manifestă un interes crescând în practicarea jocului de baschet
în rândul tineretului şcolar, prin înfiinţarea secţiilor de baschet la Şcoala Sportivă de elevi
( actualul Club Sportiv Şcolar ,,Viitorul”) şi Liceul cu program Sportiv ( Liceu ,,Nicolae
Bălcescu”).
Pe parcursul anilor CSŞ ,,Viitorul” devine atât la juniori cât şi la junioare o pepenieră a
baschetului clujean, prin numeroasele titluri de campioni naţionali, dar şi prin promovarea unor
jucători reprezentativi pentru baschetul românesc.
Clubul Ştiinţa Cluj ( actualul Universitatea Cluj-Napoca) finalizează instruirea
baschetbaliştilor juniori la un nivel calitativ superior prin cadrul organizatoric, brandul clubului,
valoarea tehnicienilor şi preocupările privind realizarea profesională a componenţilor echipei
( profesor-antrenor, medici, ingineri, jurişti).
În ultimii ani apar şcoli private de baschet la copii şi juniori, acestea prin performanţele
realizate dovedind interesul specialiştilor pentru viitorul baschetului juvenil clujean. De subliniat
că interesul pentru baschetul clujean, pentru tradiţia lui în rândul spectatorilor, fac ca la jocurile
din Sala Sporturilor să fie prezenţi 2000-3000 spectatori, buni cunoscători ai spectacolului
sportiv.
5
Verificaţi- vă cunoştinţele
 Cine a inventat baschetul? Motivaţia apariţiei lui şi principalele reguli stabilite de
inventator.
 Când a avut loc prima demonstraţie de baschet în România? Dar primele campionate?
 Care sunt primele locaţii ale practicării jocului de baschet în Cluj-Napoca şi anul apariţiei
lui?
 Motivaţi cauzalitatea tradiţiei baschetului clujean.
6
Curs nr. 2
Teoria baschetului
2.1 Caracteristici şi tendinţe actuale ale jocului de baschet

a. Caracteristici
• Baschetul poate fi practicat atât în scop competiţional, cât şi ca activitate fizică
recreativă, de întreţinere sau ludică; el poate fi practicat de copii şi tineri, de ambele sexe, de
bărbaţi şi femei, de oameni în vârstă înaintată.
• Baschetul este un joc sportiv ce dispune de o gamă variată de procedee tehnice, de acţiuni
tactice de la cele mai simple până la cele mai complexe. Acest fapt solicită jucătorilor o pregătire
continuă şi perseverentă, iar profesorilor, eşalonarea treptată în predarea succesiunii de învăţare
şi perfecţionare a tehnicii şi tacticii.
• Baschetul oferă momente de o deosebită spectaculozitate; alternarea rapidă a situaţiilor
ofensive cu cele defensive, posibilitatea jucătorilor de a-şi etala fantezia şi inventivitatea fazelor
de joc, aruncările acrobatice, pasiunea întrecerii.
• Baschetul determină dinamismul în desfăşurarea fazelor de joc. Dimensiunile relativ
reduse ale terenului de joc, precum şi numărul mic de jucători, determină deplasări ale acestora şi
o circulaţie a mingii foarte rapidă, jucătorii participând permanent atât la faza de atac, cât şi la
cea de apărare.
• Baschetul asigură o lărgire a bagajului de cunoştinţe şi de stimulare a iniţiativei creatoare:
varietatea procedeelor tehnice, concretizată prin multitudinea de acţiuni tactice, oferă mari
posibilităţi de studiu practico-teoretic.
• Baschetul influenţează pozitiv dezvoltarea multilaterală a tineretului, contribuind la
întărirea sănătăţii şi la dezvoltarea calităţilor morale şi de voinţă, obligându-l pe sportiv la o
comportare demnă, de sportivitate, de fair-play.
b. Tendinţe
Ca urmare a unui permanent şi continuu proces de selecţie, instruire şi pregătire,
desfăşurat pe baze ştiinţifice, riguroase, asistăm astăzi la o continuă creştere a nivelului
măiestriei în practica jocului, lucru ce determină modificări în orientarea jocului de baschet
actual.
Considerăm ca esenţiale următoarele tendinţe ale jocului actual:
• Creşterea mediei de înălţime a echipelor prin generalizarea structurii formaţiei din teren
la un minim de trei jucători peste doi metri, ale căror calităţi biomotrice de îndemânare,
mobilitate şi viteză sunt dezvoltate la nivelul jucătorilor de talie medie ( la fete peste 1,84metri);
• Îmbinarea armonioasă a particularităţilor de ordin tehnic, tactic, temperamental şi psihic
ale fiecarui jucător cu cele ale pregătirii generale şi specifice;
• Apărarea a căpătat un caracter din ce în ce mai activ, mai agresiv, determinat de puternica
dezvoltare a acţiunilor tactice individuale şi colective de atac;
• Prin tactica colectivă de echipă se valorifică la cel mai înalt nivel potenţialul individual al
fiecărui jucător;
• Mobilitatea capacităţii de adaptare a pregătirii fiecărei echipe faţă de aceste tendinţe
( prezentate mai sus) începând chiar cu etapa iniţierii copiilor;
• Manifestarea unei atitudini din ce în ce mai conştiente faţă de pregătire, dusă până la
sacrificiu.
7
În continuare vom prezenta şi unele dintre caracteristicile jocului de baschet ce se
maniestă în contextul baschetului internaţional.
Profesorul universitar doctor Leon Teodorescu în lucrarea: ,, Probleme de teorie şi
metodică în jocurile sportive” precizează că aceste caracteristici ar fi următoarele:
o Lupta pentru imprimarea ritmului şi a tempoului de joc, variaţii de ritm în funcţie de
evoluţia scorului;
o Creşterea importanţei şi folosirea tot mai frecventă a jocului aerian în lupta pentru
recuperarea mingii;
o Apariţia cuplurilor stabile;
o Simplificarea construirii atacului colectiv determinat de: finalizarea acţiunilor în lupta
directă cu adversarul (relatia 1x1), accelerarea vitezei de execuţie în faza finală a acţiunii de
finalizare, creşterea ponderii contraatacului, generalizarea aruncărilor la coş din săritură;
o Creşterea eficienţei apărării prin combinarea sistemelor de apărare, prin agresivitatea
permanentă, generalizarea presingului temporar şi creşterea ponderii intercepţiei;
o În relaţia atacant-apărător se caută a se realiza superioritatea poziţională şi numerică.
Particularizând aceste tendinţe şi orientări la nivelul echipelor de copii şi juniori, acestea
pot fi exprimate astfel:
- Contraatacul, ca formă principală de atac;
- Atacul rapid, cu repunere rapidă din orice situaţie;
- Atacul poziţional 2-1-2 sau 1-4, ce se bazează pe acţiuni individuale , pe combinaţii de
,,dă şi du-te” şi încrucişări;
- Preocuparea permanentă pentru recuperarea ofensivă şi defensivă;
- Apărarea om la om pe tot terenul, cu marcaj agresiv şi diferenţiat;
- Creşterea tempoului de joc prin realizarea unui număr mai mare de finalizări;
- Sporirea preocupărilor pentru finalizările de 3 puncte;
- Ambidextrie în execuţia paselor, a driblingului şi a aruncărilor la coş;
- Generalizarea aruncărilor la coş din săritură;
- Sporirea capacităţii jucătorilor de a acţiona în relaţia atacant-apărător, în funcţie de
poziţia apărătorului şi de distanţa faţă de panou.
2.2 Principalele părţi constitutive ale jocului de baschet
Practica jocului de baschet a determinat apariţia unii domeniu de activitate socială.
Există o ,,masă” deloc de neglijat, care trăieşte din şi pentru baschet: jucători, antrenori,
manageri, medici, arbitrii, constructori de baze sportive, designeri de echipament sportiv,
conducători de cluburi.
Această diversitate de personal activează în subdomenii ale baschetului:
- jucătorii: cu practicarea jocului şi antrenamentelor;
- antrenorii: cu probleme teoretice şi metodice de instruire şi antrenament;
- medicii: cu probleme de specialitate în bio-psiho-fiziologie.
Aceşti specialişti sunt într-o continuă şi permanentă interdependenţă şi perfecţionare.
Fapt ce a determinat apariţia părţilor constitutive ale baschetului în direcţia:
a) teoriei;
b) metodicii;
c) practicii.
a) Teoria baschetului
Teoriei baschetului îi revine sarcina de a descrie, explica, sistematiza şi comunica practica
acestuia.
8
Ea presupune elaborarea unor legităţi şi corelări cu sprijinul cercetării ştiinţifice. Teoria
baschetului trebuie considerată ca un sistem deschis, complex, dinamic, adaptiv şi anticipativ.
Conţinutul principalelor sarcini şi probleme ale teoriei baschetului ar fi:
+ studiul conţinutului şi structurii jocului;
+ studiul optimizării tehnicii şi tacticii;
+ adaptarea la baschet a cuceririi celorlalte ştiinţe;
+ studierea şi optimizarea pregătirii( iniţiere, învăţare, repetare, perfecţionare);
+ probleme de selecţie;
+ forma sportivă în jocul de baschet.
b) Metodica baschetului

Metodica baschetului exprimă şi valorifică funcţia aplicativă a teoriei baschetului,
reprezintă o formă de didactică specială care adaptează la specific metodele, principiile şi
mijloacele generale ale pedagogiei.
Metodica baschetului este subordonată:
º metodicii antrenamentului sportiv şi;
º metodologiei jocurilor sportive.
Ea cuprinde principii, metode şi mijloace specifice instruirii. Ea constă din cunoştinţe,
priceperi şi deprinderi necesare tehnologiei instruirii, antrenării, organizării şi conducerii
echipelor.
În activitatea metodică, pe lângă acumularea prin studiu a cunoştinţelor, un rol
determinant il are practica pedagogică.
Conţinutul, principalele sarcini şi probleme ale metodicii baschetului:
× metodica selecţiei (organizare, principii, mijloace);
× principiile, mijloacele şi metodele de antrenament pe factorii antrenamentului;
× aparate ajutătoare de instruire şi metodica folosirii lor:
× planificarea;
× metodica arbitrajului;
× practica pedagogică;
× metodica organizării activităţii.
c) Practica baschetului
Practica baschetului nu trebuie limitată numai la joc, ea trebuie extinsă la întreaga
activitate de baschet, respectiv la domeniul acestuia.
În cadrul activităţii practice, un loc important îl ocupă şi organizarea şi arbitrajul,
activităţi aferente jocului, dar care reprezintă activităţi practice.
Conţinutul, principalele sarcini şi probleme ale practicii baschetului cuprind:
• meci oficial şi amical;
• jocuri şcoală, de antrenament şi verificare;
• iniţiere, învăţare, repetare, perfecţionare;
• planificare;
• lecţia de educaţie fizică şi antrenament;
• sport complementar, agrement sportiv;
• organizare, echipă, secţie, club;
• sistem competiţional;
• organizarea pregătirii, perfecţionării şi promovării specialiştilor;
• propaganda;
• construcţii şi amenajări.
9
2.3 Conţinutul şi sfera domeniului baschetului
Cunoaşterea multilaterală şi în profunzime a baschetului este o necesitate şi o condiţie în
stabilirea conţinutului şi sferei domeniului.
Din acest punct de vedere (al conţinutului şi sferei domeniului) se poate considera că jocul
de baschet este:
a) joc sportiv colectiv;
b) sport;
c) disciplină sportivă;
d) mijloc al educaţiei sportive şi fizice;
e) sport complementar;
f) spectacol sportiv;
g) disciplină stiinţifică sportivă aplicativă;
h) disciplină de învăţământ.
a. Joc sportiv colectiv
Baschetul face parte din categoria jocurilor sportive inventate. Calitatea de joc sportiv îl
încadrează:
- în primul rând ca subdomeniu specializat al culturii, educaţiei şi civilizaţiei sportive;
- în al doilea rând ca formă de activitate socială organizată.
Jocul de baschet este un joc sportiv colectiv, cu un mod specific de manifestare şi
practicare a activităţii corporale şi a exerciţiului fizic, la care participanţii constituiţi în două
echipe a 5 jucători, aflaţi temporar într-un raport de adversitate neostilă, tipică jocurilor sportive,
denumită rivalitate sportivă, luptă pe un teren special amenajat cu coşuri de baschet, pentru
obţinerea victoriei, fiecare participant încercând să realizeze mai multe aruncări reuşite în coşul
adversarilor, în condiţiile regulamentului de joc.
b. Sport
Din punct de vedere al activităţii, al practicii sportive, baschetul poate fi considerat un
sport. Baschetul este un sport deoarece are la bază o activitate specifică de întrecere în care se
valorifică intens formele de practicare a exerciţiilor fizice în vederea depăşirii proprii sau a
partenerului.
De aceea se consideră că baschetul poate fi practicat ca:
× sport de masă;
× sport pentru baza de masă a performanţei;
× sport de performanţă;
× sport de mare performanţă;
Baschetul se poate practica la toate vârstele, atât de bărbaţi cât şi de femei.
c. Disciplină sportivă
Jocului de baschet, îi este determinat statutul de disciplină sportivă de:
- cadrul organizatoric şi sportiv, instituţionalizat pe plan naţional şi internaţional, alături de
celelalte discipline sportive;
- puterea de stat care să recunoască acest cadru şi să accepte aderarea acestuia la
organismul internaţional de coordonare şi conducere.
10
Din acest punct de vedere baschetul românesc, alături de cele 164 de federaţii naţionale,
sunt afiliate la FIBA, şi are statut de disciplină sportivă, deoarece în ţara noastră există o bază
instituţionalizată pentru activitatea de baschet, care constă din unităţi sportive (cluburi, asociaţii)
unde jucătorii legitimaţi participă la competiţii oficiale pentru obţinerea de titluri de campioni, de
calificare într-o categorie superioară şi de obţinerea de clasificări sportive.
În România traseul piramidei competiţionale cuprinde:
• Festivalul naţional de minibaschet categoriile 1 şi 2;
• Campionatul republican de juniori III – copii;
• Campionatul republican de juniori II – cadeţi;
• Campionatul republican de juniori I;
• Campionatul republican de seniori divizionar A şi B.
Activitatea acestor unităţi este condusă şi coordonată de către FRB.
d. Mijloc al educaţiei sportive şi fizice
Considerarea baschetului ca mijloc al educaţiei fizice reprezintă recunoaşterea funcţiei
formative a acestuia.
Funcţia formativă constituie o componentă importantă a conceptului despre baschet,
calitate oficializată în programele de educaţie fizică şcolară.
Legătura dintre educaţia fizică şi educaţia sportivă reprezintă: utilizarea sporturilor şi
jocurilor sportive în realizarea obiectivelor şi funcţiilor educaţiei fizice.
Din aceste considerente baschetul este un mijloc nu numai al educaţiei fizice, ci unul
dintre mijloacele tipice ale educaţiei sportive şi fizice moderne.
Baschetul sub aspect al educaţiei ( educaţional) contribuie la:
× întărirea sănătăţii;
× dezvoltarea şi educarea calităţilor motrice şi psihice;
× dezvoltarea fizică, educaţia spiritului de colectiv şi de competitivitate;
× capacitatea de autoorganizare şi autoconducere.
e. Sport complementar
Calitatea de sport complementar dată baschetului este o consecinţă a valorii lui educative,
care influenţează asupra calităţilor motrice şi psihice, inclusiv asupra aspectelor morale şi de
voinţă.
Dintre toate jocurile sportive, baschetul este cel mai frecvent utilizat ca sport
complementar, fiind recomandat în toate perioadele antrenamentului, inclusiv în cea
competiţională.
Această recomandare se bazează pe:
- influenţarea baschetului asupra motricităţii, psihicului şi funcţiunilor organismului;
- avantajul de a putea fi practicat sub formă simplificată, ca număr de jucători, suprafaţă de
joc;
- posibilitatea de a fi practicat ca mijloc de pregătire fizică generală, ca mijloc de odihnă şi
recreere activă.
f. Spectacol sportiv
Caracteristica de spectacol sportiv este comună tuturor sporturilor, în care competiţiile
pot fi vizionate de spectatori.
De aceea subliniem obligaţia morală a profesorilor-antrenori şi sportivilor ca echipa să fie
astfel pregătită încât prestaţia lor din jocuri să aibă toate caracteristicile unui spectacol sportiv,
care să contribuie la cultura şi educaţia pe plan sportiv al spectatorilor.
Referitor la latura educativă a baschetului, considerat ca spectacol sportiv , implică şi
aspectul etic-sportiv de ,,fair-play”, în spiritul căruia jucătorii trebuie să contribuie la educarea
spectatorilor în spiritul respectului şi omeniei, care trebuie să se manifeste în sport.
11
g. Disciplină spotivă aplicativă
Considerarea baschetului ca disciplină sportivă aplicativă se referă la toti specialiştii şi
îndeosebi profesorii de educaţie fizică şi antrenorii, care prin pregătirea şi investigaţiile pe care le
fac se alătură celorlalţi specialişti ai educaţiei fizice şi sportului.
Jocul de baschet trebuie investigat de pe poziţiile tuturor ştiinţelor şi în primul rând al
ştiinţelor din domeniul educaţiei fizice (teoria şi metodica educaţiei fizice, psihologia educaţiei
fizice, fiziologia efortului, pedagogia).
Se poate aprecia că baschetul este o disciplină de sinteză, „interdisciplinară”, bio-socio-
pedagogică.
Calitatea de interdisciplinaritate conferă baschetului caracteristica de a avea şi o
metodologie de cercetare ştiinţifică proprie.
h. Disciplină de învăţământ
Specialiştii care se formează în unităţile de învăţământ specifice educaţiei fizice şi
sportului pot avea nivele de pregătire diferite în raport cu gradul de însuşire a disciplinei baschet,
aceştia sunt: instructorii sportivi, antrenorii, profesorii de educaţie fizică, cercetătorii ştiinţifici.
Important este ca acesti specialişti să fie formaţi teoretic şi practic, cu cunoştinţe,
priceperi şi deprinderi, în principal metodologice, predării baschetului în unităţile de învăţământ
sau în cele sportive.
Practic cele prezentate se pot concluziona astfel:
- pentru un student al FEFS, baschetul este disciplină de învăţământ;
- pentru un elev, care practică baschetul, acesta este un obiect de învăţământ.
Verificaţi- vă cunoştinţele
 Dintre cele 3 părţi constitutive ale jocului de baschet: teoria, metodica şi practica jocului,
pe care o consideraţi prioritară?Motivaţi alegerea.
 Evoluţia jocului de baschet a determinat apariţia şi evoluţia unor noi caracteristici şi
tendinţe, care sunt acestea?
 Baschetul este un joc sportiv cu un conţinut bine delimitat; care sunt cele 8 domenii de
manifestare? Comentaţi.
12
Curs nr. 3
Concepţia de joc şi pregătire
3.1. Despre concepţia de pregătire şi de joc
Faptul că baschetul este răspândit pe întreg mapamondul, cu un număr de 221 (2008) de
ţări afiliate la FIBA, fiind practicat pe o perioadă lungă a vieţii( 20-25 de ani), îi conferă o mare
diversitate de concepţii de pregătire şi de joc.
Practica domeniului a demonstrat fără putinţă de tăgadă că concepţia de pregătire şi de joc
este determinată de trei criterii:
a) de vârstă;
b) de obiectivele de performanţă;
c) de cadrul organizatoric.
a) Criteriul de vârstă se referă la conceptul de pregătire şi de joc pentru: minibaschet
categoria a II-a (9-10 ani), minibaschet categoria a I-a (11-12 ani), juniori III (13-14 ani),
juniori II (15-16 ani), juniori I (17-18 ani), tineret (19-20 ani), şi seniori (peste 21 de ani).
b) Criteriul obiectivelor de performanţă reprezintă motivaţia sportivului care poate tinde
de la marea performanţă la practicarea baschetului cu plăcere şi agrement;
c) Criteriul organizatoric diferă şi el în funcţie de celelalte două criterii, fiind organizate:
campionate mondiale şi Jocuri Olimpice, campionate europene sau zonale (balcanice,
mediteraneene), campionate naţionale ( profesionale sau amatoare) campionate de tineret
şi juniori, campionate de Old-Bozs, de cei cu probleme deficitare (neuromotorii, pe
cărucioare cu rotile).
Specialiştii definesc concepţia de joc prin particularităţile şi caracteristice aplicării tacticii
de către o echipă, iar concepţia de pregătire prin totalitatea parametrilor şi caracteristicilor
modelului ales.
Concepţia de pregătire şi de joc se poate realiza la nivelul echipei, atunci cînd profesorul-
antrenor aplică tactica adecvată, ţinând seama de caracteristicile individuale ale sportivilor aflaţi
în pregătire, iar la nivel naţional, când este preluată unitar întregii ţări, fiind puse în practică toate
echipele.
Concepţiile de pregărire şi de joc sunt în continuă perfecţionare, evoluează şi sunt probate
de marile competiţii internaţionale, prin „noul” pe care îl aduc, în acelaşi timp sunt modelate
după criteriul vârstei la toate nivelele ( minibaschet, copii, juniori, tineret, seniori).
De aceea vom prezenta principalii parametrii ai jocului, care relevă în mod obiectiv
aportul sportivului în economia jocului, precum şi caracteristicile de ansamblu ale jocului care
evidenţiază jocul practicat de o echipă în atac şi apărare ( prin centralizarea parametrlor jocului
individual).
a. postul în echipă ( F-fundaş, E-extremă, P- pivot);
b. numărul de minute jucate;
c. numărul de mingi câştigate prin:
- recuperare în atac;
- urmărire în apărare;
- intercepţii, smulgeri, deposedări de dribling şi capacul;
13
- angajare 1x1;
- alte situaţii.
d. numărul de mingi pierdute prin:
- pase greşite;
- paşi;
- dublu dribling, minge condusă;
- angajare de 1x1;
- infracţiune de 3”, 5”, 10”, 30”;
- alte situaţii.
e. numărul de greşeli personale prin:
- greşeli de apărare;
- greşeli în atac.
f. numărul de puncte marcate ( cu calcularea procentajelor dintre încercări şi
aruncări reuşite);
- de sub coş;
- de la semidistanţă;
- de la distanţă ( 3 puncte);
- din aruncări libere.
g. numărul de pase decisive;
h. numărul de greşeli personale provocate adversarului:
- direct;
- altui adversar.
Toţi aceşti parametrii se centralizează în fişe speciale, pentru un joc sau un grup de jocuri
(turnee) şi constituie un istrument de lucru şi de observare deosebit de eficient pentru profesorii-
antrenori, jucători, specialişti şi chiar pentru mass-media. În ţările de baschet avansat apar reviste
de specialitate care informează specialiştii în domeniu, dar şi publicul amator, despre
clasamentele celor mai buni: recuperatori, pasatori (pase decisive), apărători, marcatori de la
aruncări libere, de 3 puncte etc. Se constituie chiar clasamente pentru cei mai compleţi jucători,
unde criteriul principal este cel al numărului punctelor marcate.
3.2 Concepţia unitară de pregătire şi de joc a echipelor de baschet din ţara noastră
Federaţia Română de Baschet, în colaborare cu colegiul Central al Antrenorilor, au
elaborat în anul 2007, concepţia de pregătire şi joc, pentru toate eşaloanele baschetului
românesc.
Sintetizând datele prezentate în acest material, precum şi din discuţiile cu cei mai valoroşi
specialişti din domeniul baschetului, ne determină să apreciem principalele direcţii în procesul
de instruire, pentru îmbunătăţirea concepţiei unitare de joc în ţara noastră.
a. Pregătirea fizică
Se continuă influenţarea şi perfecţionarea indicilor de pregătire fizică generală, prin
utilizarea exerciţiilor din şcoala alergării, săriturii şi aruncării, gimnastica de bază şi acrobatică,
jocuri complementare şi pregătitoare.
Acestea se vor realiza prin:
× Maximizarea indicilor de viteză sub toate formele de manifestare;
× Dezvoltarea forţei generale şi forţei specifice;
× Dezvoltarea mobilităţii articulare şi elasticităţii musculare;
× Dezvoltarea calităţilor motrice combinate.
b. Pregătirea tehnică
14
× Învăţarea şi perfecţionarea principalelor procedee tehnice trebuie să se realizeze în
condiţii de solicitare psihică, formându-se obişnuinţa de a concentra atenţia în orice condiţii de
joc pentru realizarea unei eficacităţi ridicate în acţiunile de atac şi apărare.
× Îmbunătăţirea procentajelor aruncărilor la coş în condiţiile unei apărări agresive
permanente.
× Însuşirea şi perfecţionarea unui număr mai mare de procedee de aruncare la coş, pentru
fiecare post în parte, precum şi îmbunătăţirea vitezei şi preciziei de pasare în condiţii de efort
ridicat şi în luptă cu adversarii.
c. Pregătirea tactică
× Iniţierea şi perfecţionarea acţiunilor de 2-3 jucători trebuie să se realizeze în condiţiile de
viteză şi de eficienţă superioare modelului de joc;
× Folosirea sistematică a unui număr mare de exerciţii pentru contraatac şi atacul rapid,
acestea trebuie să urmărească sporirea siguranţei în execuţie şi precizia finalizărilor acestora;
× Creşterea agresivităţii sistemelor de apărare şi menţinerea acesteia pe toată durata
jocurilor;
d. Pregătirea teoretică
Obiectivele specifice acestui factor al antrenamentului sunt:
× Antrenamente care trebuie să determine suportarea durerii fizice prin acceptarea faptului
că aceasta este iminentă în lupta sportivă, fiind vorba de o stare relativă;
× Trecerea peste perturbaţiile provocate de schimbarea mediului de desfăşurare a
activităţii( climă, fus orar, starea terenului, condiţii de cazare, masă) acestea realizându-se prin
obişnuirea sportivilor cu situaţii mereu schimbătoare, cu condiţii de lucru îngreuiate, prin
convingerea acestora asupra necesităţii repetării cu eforturi de voinţă a acestor situaţii;
3.3. Caracteristicile şcolilor de baschet pe plan mondial
Autorii, în calitate de antrenori ai echipelor reprezentative de baschet ale României,
cadeţi, juniori, tineret şi seniori şi ai echipelor „Universitatea” Cluj, participând la numeroase
competiţii oficiale internaţionale (campionate europene, Cupa Campionilor Europeni, Cupa
Cupelor, Cupa Koraci, Cupa Prieteniei), considerăm că în stabilirea principalelor şcoli de
baschet, factorul hotărâtor, pe lângă cel al tradiţiei, îl constituie şi cel geografic.
Exprimând acest punct de vedere, din documentarea noastră practică, ne vom referi la
următoarele şcoli de baschet:
a. şcoala americană, cu subramurile:
- nordamericană (SUA, Canada);
- sudamericană (Porto-Rico, Brazilia, Argentina, Cuba).
b. Şcoala europeană, cu subramurile:
- fosta Iugoslavie (Croaţia, Slovenia, Serbia, Muntenegru, Macedonia);
- fostul URSS (Letonia, Lituania, Estonia, Rusia, Ucraina, Bielorusia);
- Latină (Italia, Franţa, Spania);
- Model american (Grecia, Israel);
c. şcoala asiatică
d. şcoala australiană.
a. Şcoala americană
Subramura nordamericană
Este de departe cea mai avansată, iar după hotârârea Federaţiei Internaţionale de Baschet
din 1991, privind posibilitatea participării la jocurile olimpice şi la campionatele mondiale sau
15
continentale ale jucătorilor profesionişti americani, centrul de greutate al baschetului s-a stabilit
în SUA.
Sistemul organizatoric perfect, numărul mare de jocuri, atât în campionatul profesionist
(NBA) cât şi în cel al colegiilor universitare (NBC), uriaşa forţă materială, financiară şi umană
implicată în acest angrenaj, fac din fenomenul baschetbalistic american ceva inimitabil.
Principalele caracteristici:
• pregătirea fizică impresionantă, cu o capacitate uriaşă de efort, cu mijloace de
antrenament din atletism, haltere, culturism şi inot;
• gabarit iesit din comun, cu jucători de 2,10-2,20 metri, cu greutate de 120-130kg.,
acţionând din ce în ce mai departe de coş (7-10metri), cu viteză mare de execuţie;
• execuţii tehnice în regim de viteză şi detentă, duse până la perfecţiune şi virtuozitate;
• ritm de joc cu tempouri rapide, care au dus la mărirea numărului de posesii de minge la
100-120 pe joc;
• bază de selecţie uriaşă în rândul tineretului (şcoli, colegii, universităţi) şi o emulaţie
bazată pe motivaţii materiale demne de luat în seamă;
• interes major al publicului spectator, relevant prin numărul mare de bilete vândute la un
joc (15000-18000);
• o literatură de specialitate şi de popularizare în continuă creştere, un sistem
informaţional, TV, audio, şi presă bine pusă la punct, unde sponsorii îşi dispută întâietatea
finanţării.
Subramura sudamericană
Este puternic reprezentată de echipele din Porto-Rico, Brazilia, Cuba, şi Argentina. De
altfel mulţi jucători din aceste ţări participă ca jucători profesionişti în NBA.
Campionatul continentului sudamerican este deosebit de spectaculos, copiind mult
subramura nordamericană, cu accent mai maer pe fantezie şi imaginaţie ca formă de exprimare.
b. Şcoala europeană
Subramura fosta Iugoslavie
Reprezentată prin Croaţia, Slovenia, Serbia, Muntenegru, şi Macedonia, constituie
mândria noastră a balcanicilor şi a europenilor.
Cuprinşi în şcoala de baschet europeană, baschetul practicat în fosta Iugoslavie copiază
fenomenul baschetului american, formând în ultimele trei decenii echipe naţionale şi de club
medaliate la competiţiile oficiale. Locuitorii acestor regiuni au o medie de înălţine mult mai
ridicată decât în restul Europei. Au organizat şcoli de baschet pentru tinerii foarte înalţi, conduse
de antrenori autohtoni cu stagiid e pregătire în SUA, sau de antrenori americani, formând
jucători de o valoare deosebită: Ciosici, Radja, Kukoci, Divaci, Petrovici etc.
Principalele caracteristici:
• permanenta preocupare pentru selecţie şi instruire a unor jucători de talie înaltă;
• pregătirea fizică generală bună;
• formarea unei mari caacităţi de luptă, dârzenie şi combativitate în atac şi apărare,
caracteristică tuturor jucătorilor fostei Iugoslavii;
• o tactică de echipă simplă şi eficientă, bazată pe o bună pregătire tehnico-tactică
individuală, cu multe aruncări la coş de la distanţă (fundaşii şi extremele) şi aruncări la
semidistanţă (pivoţii);
• un sistem de popularizare prin mijloace mass-media bine pus la punct, considerat ca cel
mai bun din Europa;
• de la destrămarea Iugoslaviei multi jucători evoluează în străinătate, inclusiv în SUA.
Subramura fostei Uniuni Sovietice
16
Echipele fostei Uniuni Sovietice s-au divizat în puternicele echipe ale Lituaniei, Letoniei,
Estoniei, Rusiei, Ucrainei, şi Bielorusiei. De aceea este prematur să analizăm şi să relevăm
caracteristicile fiecărei ţări în parte din acest conglomerat de naţiuni.
În continuare vom încerca să sintetizăm echipe şi naţionale celebre ale fostei Uniuni
Sovietice.
Principalele caracteristici:
• automatizarea până la perfecţionare a componentelor simple ale jocului cu o diversitate a
procedeelor alese, aceasta ducând la un joc „de metronom” exact, care avea răspuns prompt la
orice adversitate;
• jocul în forţă şi sub panou, cu procedee simple dar eficace (Saboris 2.18 metri);
• pregătirea fizică ireproşabilă;
• selecţie deosebită, cu o bază de masă similară cu cea a SUA;
• precizie mare la aruncări la coş, ceea ce presupune un volum uriaş de muncă.
Subramura ţărilor latine
În aceste ţări (Italia, Franţa, Spania) activează echipe de club de tradiţie, puternice, care
folosesc comform regulamentului FIBA şi jucători străini din ţări puternice din acest punct de
vedere( americani, iugoslavi, sovietici). Baschetul practicat este de bună calitate cu copierea
caracteristicilor şcolii americane şi iugoslave.
Aportul jucătorilor autohtoni este determinant, dar cu o talie mai redusă şi o pregătire
fizică şi calităţi motrice mai modeste. Baschetul practicat în aceste ţări este mai „tacticizat”, cu
multe combinaţii care pun în valoare liderii formaţiilor.
Subramura Grecia-Israel
Ţări cu influenţă americană şi mai nou iugoslavă.
Echipe de club, mai ales masculine, foarte puternice care evoluează cu jucători străini
naturalizaţi ( americani, sârbi, şi ruşi), Olimpiakos Pireu, Panatinaikos Atena, Macabi Tel Aviv.
Jocul este bine organizat tactic, predomină agresivitatea în apărare, în special la jucătorul
cu mingea, atacul este rapid, simplu, pe coş, cu angajări la jucătorii pivoţi şi aruncări precise de
la semidistanţă şi de la distanţă.
Se constată un interes major al publicului spectator, fapt ce determină apariţia unor
sponsori generoşi: Tuborg, Coca-Cola, Bayern.
Baza de selecţie a crescut în ultimii ani, precum şi intereseul pentru tânăra generaţie, fapt
confirmat de obţinerea locului I de echipa de juniori a greciei la campionatele Mondiale din
1995.
c. Scoala asiatică
Are handicapul înălţimii şi a gabaritului, dar îl suplineşte cu succes prin joc rapid şi
inventiv.
Principalele caracteristici:
- acţiuni de atac purtate în mare viteză cu execuţii şi finalizări acrobatice, spectaculoase;
- apărări deosebit de agresive cu desfăşurare pe suprafeţe mari de teren;
- calităţi motrice ieşite din comun: detentă, viteză de execuţie, supleţe,coordonare,
agilitate;
- precizie deosebită la aruncările la coş de la mare distanţă.
d. Şcoala australiană
Este o îmbinare a şcolii americane şi europene, datorată numeroşilor emigranţi.
17
Selecţia este dirijată, cu priorităţi în gabarit şi calităţi motrice. Se joacă „tacticizat” cu
atacuri lente, duse la limita a 24”, iar în apărare predomină sistemul combinat, dus până la
perfecţiune, bazat pe multă combativitate.
Verificaţi- vă cunoştinţele
 Ce reprezintă concepţia de pregătire şi de joc?
 Care sunt principalele direcţii de instruire şi de joc stabilite de FRBaschet pentru
creşterea calitativă a performanţelor naţionale şi internaţionale?
 Prin ce se caracterizează principalele şcoli de baschet pe plan mondial? Comentaţi şi
descrieţi.
Curs nr. 4
Metodica baschetului
4.1. Aspecte metodice ale instruirii echipelor şcolare pentru jocuri şi competiţii
Practicarea dirijată a jocului de baschet necesită o perioadă de instruire între 8 şi 10 ani
( aproximativ de la 8 la 18 ani), acest fapt presupune stabilirea unei programări judicioase a
mijloacelor şi metodelor folosite, în concordanţă cu dezvoltarea biologică, psihologică şi
motrică, care se realizează pe parcursul ciclului gimnazial şi liceal prin orele de educaţie fizică şi
a colectivului sportiv.
Această pregătire poate fi etapizată respectând particularităţile de vârstă, după cum
urmează:
♦ etapa 1 ( de iniţiere) 8-10 ani, categoria minibaschet II, clasele 3-4;
♦ etapa 2 ( de învăţare) 11-12 ani, categoria minibaschet I, clasele 5-6;
♦ etapa 3 ( de fixare) 13-14 ani, categoria juniori III, clasele 7-8;
♦ etapa 4 ( de consolidare) 15-16 ani, categoria juniori II, clasele 9-10;
♦ etapa 5 ( de perfecţionare sau măiestrie) 17-18 ani, juniori I, clasele 11-12;
Pentru o mai bună înmagazinare a datelor în cadrul celor cinci etape de instruire, ne vom
referi cu prioritate asupra:
♣ particularităţilor de vârstă;
♣ ponderii factorilor de antrenament;
♣ obiectivelor de lucru şi a normelor de efort;
♣ unor indicaţii metodice.
Etapa a I-a (8-10 ani) şi a II-a (11-12 ani)
Particularităţile de vârstă
× atenţie la coloana vertebrală, începe dezvoltarea somatică a marilor grupe musculare.
Posibilitatea de deformare a oaselor.
× Capacitate mică de efort de intensitate maximă, tensiune arterială scăzută. Eforturile
greşit dozate depăşesc posibilităţile organelor interne.
× Predomină procesele de excitaţie asupra celor de inhibiţie ceea ce favorizează formarea
deprinderilor motrice. Atenţie deci la învăţarea corectă a mişcării.
Ponderea factorilor antrenamentului este următoarea:
18
Pregătirea fizică 40%
Pregătirea tehnică 40%
Pregătirea tactică 20%
Obiectivele instruirii pe factorii antrenamentului
a. Pregătirea fizică
♦ utilizarea unui număr mare de mijloace în vederea realizării obiectivelor pregătirii fizice
generale;
♦ dezvoltarea cu prioritate a îndemânării (coordonare neuromusculară, supleţe, mobilitate,
ambidextrie, precizia actului motric).
b. Pregătirea tehnică
♦ însuşirea corectă a mecanismului de bază al mişcării ( elemente şi procedee tehnice
fundamentale) precum şi executarea lor sub formă de complexe (structuri);
♦ formarea ambidextriei
c. Pregătirea tactică
- învăţarea fundamentelor de bază ale acţiunilor tactice individuale şi colective în atac şi
apărare în limita elementelor tehnice învăţate;
- formarea plasamentului în teren şi îndeplinirea unor sarcini simple de joc.
Stabilirea normelor de efort
Volumul de lucru 280-320 ore anul, din care:
- 120 -130 ore pentru PFG şi PF sp
- 90-110 ore pentru Pth şi Pta;
- 50 ore pentru competiţii;
- 15 ore pentru selecţie şi verificare;
- 15 ore pentru vizionări jocuri sau TV-video.
Intensitatea lecţiilor de antrenament va fi mică şi mijlocie. Intervalul optim între lecţii va
fi de 2 zile dar nu mai mult de 3 zile. Durata lecţiilor de 45-60 minute la începutul procesului de
pregătire şi 60-90 minute spre sfârşitul etapei.
Numărul jocurilor si durata lor: echipele vor fi formate din 12 jucători cu un joc la 1-2
săptămâni. Jocul va avea 2 reprize cu o durată de 12 minute repriza şi cu o pauză de 10 minute.
Treptat numărul jocurilor poate să crească. În cadrul Festivalului de minibaschet cele 2
reprize ( a câte 20 deminute), sunt împărţite în două părţi a câte 10 minute, cu pauză de 1 minut.
Terenul se schimbă în repriza mare.
Indicaţii metodice
♣ exerciţiile folosite vor avea intervale de odihnă (revenire activă) lungi;
♣ principalul mijloc de pregătire îl va constitui folosirea jocurilor pregătitoare şi a jocului
bilateral cu reguli reduse;
♣ exerciţiile pentru învăţarea elementelor tehnice vor urmări însuşirea corectă a
momentelor esenţiale în efectuarea mişcărilor fără a pierde vremea cu detalii;
♣ exerciţiile tactice trebuie să aibă caracter concret datorită lipsei de discernământ a
elevilor de această vârstă; se va evita starea de plictiseală şi oboseală a lecţiilor tactice
prelungite;
19
♣ atenţie la limbaj! Profesorul trebuie să aibă rolul unui prieten mai mare care îl va învăţa
pe copil un joc atractiv şi frumos. Orice manifestare în forţă va îndepărta copilul.
♣ Dacă este posibil se vor folosi mingi mai mici şi panouri cu inele mai joase;
♣ Jocul de antrenament desfăşurat pe reprize de 5-10 minute trebuie să înceapă cu însuşirea
unor reguli simple cum ar fi:
- nu alerga cu mingea în mână!;
- nu împinge sau lovi adversarul!;
- adversatul este oponent de joc şi nu duşman!;
- repune mingea de joc din afara terenului!;
- pasează cât mai mult până în preajma coşului!
♣ Metodele de lucru pentru această vârstă sunt demonstraţia şi exersarea;
♣ Procedeele de lucru sunt:
- structuri de exerciţii cu acţiune cumulativă asupra marilor grupe
musculare;
- însuşirea deprinderilor tehnico-tactice de bază şi alternarea cu structuri de
exerciţii ce urmăresc dezvoltarea fizică generală;
- repetarea procedeelor tehnice şi aplicarea lor în condiţii variabile de
echilibru, tempo, pozitive pentru dezvoltarea îndemânării;
- folosirea ambidextriei în efectuarea structurilor;
- folosirea unor exerciţii cu caracter analitic pentru creşterea tonusului
muscular şi a mobilităţii şi supleţei articulare.
Etapa a III-a (13-15 ani), clasele VII-VIII
Particularităţi de vârstă
- creşterea corpului în lungime; dezvoltarea heterocromă şi în salturi;
- profilarea masei musculare şi mărirea indicilor de forţă;
- procese furtunoase de dezvoltare şi începutul maturizării sexuale( mai ales la fete);
intensificarea funcţiilor hormonale;
- consolidarea gândirii abstracte prin posibilitatea crescută de sinteză şi analiză; caracterul
mobil al proceselor psihice
Ponderea factorilor de antrenament
a b
Pregătirea fizică 40% 35%
Pregătirea tehnică 35% 35%
Pregătirea tactică 25% 30%
Obiectivele instruirii pe factorii antrenamentului
a. Pregătirea fizică
- continuarea pregătirii fizice generale şi a pregătirii fizice specifice prin utilizarea unui
larg arsenal de mijloace;
- realizarea PF sp cu atenţie mărită pentru dezvoltarea vitezei sub toate formele de
manifestare precum şi a cuplurilor de calităţi motrice viteză+forţă, şi viteză+îndemânare.
b. Pregătirea tehnică
20
- învăţarea tuturor elementelor tehnice şi a tuturor procedeelor asociate sub formă de
structuri;
- perfecţionarea principalelor structuri de exerciţii în condiţii apropiate de joc şi în condiţii
de joc;
- dezvoltarea preciziei în aruncări la coş şi în pasarea mingii
c. Pregătirea tactică
- perfecţionarea acţiunilor tactice individuale în relaţia 1x1;
- cunoaşterea combinaţiilor fundamentale de 2-3 jucători în atac şi apărare;
- cunoaşterea unui sistem de joc în atac şi apărare.
Stabilirea normelor de efort
Volumul de lucru este de 470-490 ore anual din care:
- 200ore pentru PFG, PFM, şi PFSp;
- 210 ore pentru PTh şi PTa;
- 60 de ore pentru competiţii;
- 10 ore pentru selecţie şi verificare;
- 10 ore pentru lecţii teoretice, control medica
Intensitatea lecţiilor de antrenament este mijlocie şi mare. Lecţii de 3-4 ori pe săptămână
cu o durată de 90-120 minute. Intensitatea maximă va fi plasată la sfârşitul lecţiei.
Numărul jocurilor şi durata lor: se joacă în fiecare săptămână ( joc oficial sau de
verificare) cu 2 reprize a 20 minute cu pauză de 10 minute.
Indicaţii metodice
Vârsta mijlocie reprezintă etapa de desăvârşire a pregătirii efectuate în etapa precedentă şi
începutul fundamentării viitoarei măiestrii sportive.
Conţinutul procesului de pregătire are următoarele sarcini:
• se continuă desăvârşirea dezvoltării fizice şi a pregătirii fizice multilaterale;
• se acordă o atenţie deosebită dezvoltării vitezei sub toate aspectele de manifestare şi a
cuplurilor de calităţi: V+F şi V+Î;
Învăţarea şi perfecţionarea procedeelor tehnice se va realiza prin îngreunarea condiţiilor
de execuţie: asocierea sub formă de structuri cu alte elemente tehnice, prezenţa adversarului
semiactiv şi activ, aplicarea lor în condiţii de joc propriu zise.
Se va pune accent pe dezvoltarea calităţilor motrice specifice sub formă de exerciţii şi
structuri pe care se grefează elementul tehnic care necesită în mod preponderent calitatea
respectivă (viteza de execuţie a paselor, săriturile la panou în regim de rezistenţă, etc).
Se va acorda o atenţie deosebită educării gândirii tactice, plasament în atac şii apărare,
marcajul diferenţiat, relaţia 1x1 pe posturi.
Se va începe selecţia pentru specializarea pe posturi.
Metodele de lucru utilizate sunt: demonstraţia, explicaţia, exersarea.
Procedeele metodice de lucru sunt:
- exersarea priceperilor şi deprinderilor motrice specifice în alternanţă cu exerciţiile
efectuate în scopul precizării detaliilor de execuţie;
- pentru dezvoltarea vitezei – creşterea tempoului de execuţie cu alternarea execuţiilor
lente cu cele de viteză mare;
- pentru dezvoltarea forţei body-building: exerciţii cu învingerea propriei greutăţi;
- pentru dezvoltarea rezistenţei: metoda repetării unor eforturi prelungite (aerobe) cu
intensitate moderată (medie) şi tempo uniform. Pe acest fond se va interveni cu „injecţii” de
circuite şi intervale care socilită efortul specific anaerob. Dozarea se poate individualiza.
21
Caracterul de întrecere şi joc va rămâne pregnant în lecţii dar se va mări numărul de
repetări a exerciţiilor analitice.
Etapa a IV-a(16-17 ani) sau clasele IX-XII
Particularităţile de vârstă
♦ remarcarea deplină a aptitudinilor motrice pentru activitatea de performanţă şi
diferenţierea lor pe posturi de joc;
♦ încheierea proceselor de maturizare sexuală;
♦ capacitatea crescută de analiză critică, perceptivitate asociativă precum şi o bună
memorie şi atenţie distributivă
Ponderea factorilor de antrenament şi obiectivele instruirii
a. Pregătirea fizică (30%)
♦ atenţie deosebită pentru pregătirea fizică generală şi multilaterală;
♦ dezvoltarea forţei şi rezistenţei precum şi a cuplului F+V şi V+R;
♦ dezvoltarea calităţilor motrice specifice în concordanţă cu execuţia corectă a
deprinderilor motrice specifice.
b. Pregătirea tehnică( 40%)
♦ perfecţionarea elementelor tehnice învăţate şi consolidarea lor pe postul din echipă;
♦ creşterea vitezei de execuţie în condiţii îngreunate de joc şi stres;
♦ creşterea îndemânării în execuţiile de mare fineţe în condiţii de factori perturbatori.
c. Pregătirea tactică (30%)
- perfecţionarea tacticii individuale în apărare şi atac în funcţie de postul din echipă;
- perfecţionarea principalelor combinaţii de 2-3 jucători în funcţie de specializarea pe
posturi şi sistemele folosite;
- cunoaşterea şi aplicarea în joc cu eficacitate a tacticii colective de echipă pentru atac şi
apărare.
Stabilirea normelor de efort
Volumul de lucru: 650-850 ore anual din care:
Pentru 16 -17 ani Pentru 18-19 ani
Pentru PFG+PFSp 210 ore 240 ore
Pentru PTh+PTa 310 ore 460 ore
Pentru competiţii 70 ore 80 ore
Pentru selecţie şi verificare 10 ore 10 ore
Pentru teorie şi diverse 50 ore 60 ore

Intensitatea lecţiilor de antrenament va fi mijlocie şi mare cu un număr de 4-6
antrenamente pe săptămână cu durata de 90-120 minute. În tabere sau în cantonamente este
indicat regimul de două antrenamente pe zi cu durata de 90-120 minute.
În lecţiile de antrenament lungi (120 minute) se va lucra pentru tactica de echipă, aruncări
la coş înregistrate de pe posturi, jocuri şcoală.
22
Pentru cadeţi este contraindicată programarea jocurilor la un interval mai mic de 3 zile. În
cazul turneelor cu 3-4-5 jocuri consecutive se va urmări cu foarte mare atenţie refacerea după
efort.
Indicaţii metodice
Conţinutul şi desfăşurarea activităţilor cu grupele de cadeţi şi juniori I se apropie din ce în
ce mai mult de specificul activităţii cu seniorii.
Trebuie să respectăm cu stricteţe particularităţile de vârstă ale acestor perioade: fetele
încep să-şi oprească creşterea în înălţime câştigând în greutate. Apare maturizarea sexuală şi cea
psihică mai repede decât la băieţi. Băieţii încep să depăsească fetele în ceea ce priveşte
dezvoltarea fizică: înălţime, greutate, masă musculară. La 19 ani atât la fete cât şi la băieţi
capacitatea aparatului locomotor se apropie de cea a adulţilor.
Din punct de vedere psihic, stabilizarea şi cristalizarea personalităţii se face în valuri:
supraestimarea posibilităţilor proprii (teribilism), instabilitatea hotărârilor, aspiraţia de întrecere,
cristalizarea trăsăturilor de caracter.
Pentru pregătirea fizică profesorul îşi va orienta activitatea metodică spre dezvoltarea
calităţilor motrice generale şi specifice. Se introduce cu prudenţă (15-16 ani) antrenamentul de
forţă cu ridicarea de greutăţi şi se extinde la 18-19 ani cu antrenamente periodice ( un
antrenament sau două pe săptămână) cu încărcătură maximă. Se insistă asupra dezvoltării
cuplului F+V.
Pentru dezvoltarea rezistenţei, exerciţiile capătă un caracter specific fiind cunoscut
specificul de efort mixt (aerob şi anaerob) al jocului. Atenţie mare la intervalele de odihnă pentru
revenire! Se va controla în permanenţă frecvenţa cardiacă şi respiratorie.
Pregătirea tehnică ocupă un rol important în volumul antrenamentelor în acestă perioadă.
Axată pe structuri tehnic-tactice individuale, va avea prioritate în specializarea pe posturi şi în
relaţia 1x1.
Se va insista asupra următoarelor aspecte:
♣ lărgirea posibilităţilor de legare a elementelor tehnice;
♣ utilizarea acestor elemente tehnice în regim de viteză şi forţă în prezenţa adversarului;
♣ îmbunătăţirea calităţii execuţiei, apariţia stilului personal de joc.
Pregătirea tactică va urmări rezolvarea unor situaţii din ce în ce mai complexe de joc;
plecând de la relaţia 1x1 (atac şi apărare) trecând prin combinaţiile de 2-3 jucători (atac şi
apărare) se va ajunge la tactica colectivă de echipă cu însuşirea unor sisteme de joc pentru atac şi
apărare.
Procedeele metodice de lucru sunt:
- exersarea unor structuri de exerciţii specifice cu caracter analitic în scopul tonificării unor
grupuri şi lanţuri musculare şi a stabilităţii articulaţiilor care participă în joc;
- folosirea circuitelor şi circuitelor cu intervale pentru dezvoltarea forţei şi a cuplurilor
F+V şi V+R;
- alternarea execuţiilor lente cu cele executate în mare viteză cu desfăşurare pe tot terenul
pentru formarea simţului tactic de variaţie de ritm (individual şi colectiv);
- se va insista pe dezvoltarea îndemânării prin repetări de structuri tehnico-tactice în
condiţii din ce în ce mai complexe.
4.2. Baschetul în învăţământul gimnazial (cls. V-VIII) şi liceal (cls. IX-XII)
Concepţia care stă la baza reformei sistemului de învăţământ românesc, implicit al
educaţiei fizice şi sportului şcolar îşi găseşte aplicabilitatea în programa şcolară de specialitate.
La elaborarea programei s-a avut în vedere:
- standardele de performanţă ale învăţământului primar, gimnazial şi liceal;
23
- reluarea în sens concentric a elementelor predate în ciclul anterior;
- experienţa şi tradiţia educaţiei fizice în ţara noastră;
- condiţiile de dotare materială.
Practicarea jocului de baschet comform programei de specialitate se realizează în cadrul
lecţiei de educaţie fizică şi de activităţi sportive
A. Baschetul în lecţia de educaţie fizică :
Programa şcolară actualizată oferă profesorului o totală libertate în ceea ce priveşte
programarea şi planificarea instruirii, aceasta fiind determinată de specializarea cadrului didactic,
baza materială existentă, şi tradiţia baschetului în şcoală, noua programă orientând instruirea cu
clasa a V-a (fosta programă stabilea iniţierea cu clasa a VI-a) până la a XII-a, cu un volum de 2
lecţii săptămânale (clasele V-VIII) şi 1 lecţie săptămânală ( clasele IX-XII).

Obiectivele instructiv- educative
• dezvoltarea motricităţii specifice jocului de baschet
• aplicarea în joc a structurilor tehnico-tactice şi a principalelor reguli de joc
• cultivarea în lecţii a relaţiilor de colaborare specifice jocului de baschet
• formarea obişnuinţei de a practica baschetul în scop recreativ
Indicaţii metodice generale
- durata temelor de baschet este de 15′ -20′
- grupele de lucru vor avea un efectiv redus(individualizare) pentru a asigura numărul de
repetări ( 6-8 elevi la un panou + o minge)
- mijloacele vor fi sub formă de concurs, ştafete aplicative, jocuri de mişcare
- atenţia cadrului didactic va fi orientată spre corectitudinea în execuţie
- temele vor fi menţinute 3-4 lecţii continue, respectându-se etapele instruirii ( metodica
învăţării, fixării, consolidării)
- elementul tehnic aruncarea la coş cu toate procedeele tehnice de execuţie trebuie introdus
în fiecare lecţie
- învăţarea şi fixarea elementelor tehnice şi acţiunilor tactice se va realiza sub formă de
structuri, respectându-se 2 structuri pe jumatate de teren, o structură pe tot terenul, finalizarea
structurilor concretizându-se prin concursuri individuale, pe grupe şi perechi.
- jocul propriu-zis se va realiza pe o suprafaţă limitată(3x3), precum şi în ,,val” (pentru
intensitate şi complexitate).
B. Baschetul în lecţia de activităţi sportive
Se desfăşoară sub forma lecţiilor de antrenament (1-3 săptămânal), lecţia ţine 90′ . Se
organizează ( ca activitate benevolă a alevilor) pe clase paralele sau pe grupe valorice ca nivel de
instruire.
Are ca scop participarea la Campionatul Naţional de baschet a Liceelor sau a Şcolilor
Generale. La aceste competiţii nu au drept de joc elevii legitimaţi la cluburi sportive. Un rol
determinant în eficienţa lecţiilor de colectiv/ansamblu sportiv îl are:
- interesul cadrului didactic (acţiune neplătită);
- cunoştinţele din domeniu;
- sprijinirea specialiştilor din cluburile sportive ( prin legitimarea mai întârziată, prin jocuri
de verificare, prin cnducerea echipei la jocuri)
- colaborarea cu cluburile sportive ( în selecţia şi promovarea elevilor talentaţi)
Verificaţi- vă cunoştinţele
24
 Care sunt etapele de instruire şi joc, respectând particularităţile de vârstă? Descrieţi
fiecare etapă în parte.
 Caracterizaţi principalele aspecte ale practicării baschetului în lecţia de educaţie fizică şi
în lecţia de activităţi sportive.
Curs nr. 5
Tehnica jocului de baschet
5.1. Generalităţi
Tehnica jocului de baschet reprezintă ansamblul de mişcări specifice ca formă şi conţinut,
folosite în scopul practicării cu randament maxim a unui joc sportiv, în concordanţă cu cerintele
jocului competiţional.
Acest ansamblu de mişcări specifice grupează elemente şi procedee tehnice şi se referă în
egală măsură atât la manevrarea obiectului de joc, cât şi la deplasările efectuate de jucători în
vederea acestei manevrări.
În procesul jocului, tehnica are o importanţ deosebită, ea nefiind un factor izolat, din
contră, între tehnică şi ceilalţi factori ai conţinutului pregătirii (fizic, tehnic, tactic, psihic şi
teoretic), există o strânsă interdependenţă şi condiţionare reciprocă.
Tehnica îşi are suportul în calităţile motrice. O tehnică corespunzătoare permite
manifestarea aptitudinilor sportivului, aproape de nivelul maxim al posibilităţilor lui.
Tehnica este aceea care condiţionează tactica, însă este subordonată acesteia,
influenţându-se reciproc.
Tehnica are un caracter aciclic.
5.2. Elemente în subordine

Jocului de baschet îi corespund ca elemente în subordine:
♦ elementul tehnic;
♦ procedeul tehnic;
♦ stilul.
a) Elementul tehnic
Reprezintă noţiunea de generalizare a execuţiei mai multor procedee tehnice având un
caracter abstract şi materializat prin procedee tehnice, ca mijloace de realizare.
Elementul tehnic se referă la mecanismul de bază al mişcărilor specifice.
25
b) Procedeul tehnic
Reprezintă concretizarea şi adaptarea în joc a elementului tehnic, are un caracter concret
în execuţie, cu un mecanism complex de mişcări, executate conştient, într-o succesiune raţională
şi într-un scop precis.
Spre exemplificare:
Elementul tehnic Procedeul tehnic
Pasarea mingii - pasa cu două mâini de la piept;
- pasa cu o mână de la umăr;
- pasa cu pământul;
- pasa de deasupra capului.
Când însuşirea procedeului tehnic se face izolat, în afara procesului de joc, avem de a face
cu un procedeu simplu.
Acest procedeu simplu pentru a putea fi folosit în condiţii concrete de joc se
perfecţionează numai dacă este înlănţuit cu alte procedee tehnice, în raport cu situaţiile pe care
trebuie să le rezolve jucătorul în momentul dat, transformându –se în procedee complexe.
Cu cât numărul de procedee tehnice însuşite este mai mare, cu atât jucătorul va rezolva
mai uşor, mai rapid şi mai operativ, situaţia respectivă de joc.
c) Stilul
Însuşirea mecanismului de bază al tehnicii are un pronunţat caracter individual,
determinat de particularităţile psiho-fizice ale fiecărui jucător.
Automatizarea procedeelor tehnice ca deprinderi motrice, la nivelul măiestriei, suferă de
cele mai multe ori de o notă particulară-personală, în procesul execuţiei.
Această notă personală, cunoscută sub denumirea de stil, se datorează particularităţilor
individuale ale jucătorului.

5.3. Clasificarea elementelor si procedeelor tehnice
Jocul fără minge
Elementul tehnic Procedeul tehnic
Mişcarea în teren
1. Poziţia fundamentală a- în atac
b- în apărare
2. Deplasările în teren a- alergare normală
b- alergare specifică înainte
c- alergare specifică înapoi
d- pasul adăugat înainte-înapoi
e- pasul adăugat lateral
f- lucrul de braţe şi picioare
3. Schimbările de direcţie a- cu frânare pe un picior
b- cu frânare pe ambele picioare
4. Pirueta a- pivotarea fără minge pentru
schimbarea de direcţie
5. Săriturile a- de pe loc
b- din deplasare
c- cu desprindere pe un picior
d- cu desprindere pe două picioare
26
Jocul cu minge
Elementul tehnic Procedeul tehnic
Prinderea mingii
a. cu o mână
b. cu două mâini
-de pe loc
-din săritură
-din săritură
Ţinerea mingii
a. cu o mână
-apucat
-în sprijin pe antebraţ
-în echilibru
b. cu două mâini simetric
-în dreptul pieptului
-de deasupra capului
-de joc din lateral
c. cu două mâini asimetric -cu două mâini de sus
-cu două mâini din faţă
-cu două mâini de jos
Pasarea mingii
a. de pe loc
b. din deplasare
c. din săritură
a. Pasarea mingii
cu două mâini de pe
loc şi din deplasare
Pase fundamentale
-de la piept
-de la umăr
-de deasupra capului
-cu pământul
Pase speciale
-peste umăr
-pe sub axilă
-înapoi peste cap
-din voleibolare
-pe la spate
b. Pasarea mingii
cu o mână de pe loc
şi din deplasare
Pase fundamentale
-de la umăr
-din lateral
-de jos
Pase speciale
-în cârlig
-în semicârlig
-peste umăr
-pe sub axilă
-pe sub antebraţ
-pe la spate
-din voleibolare
-cu pământul
c. Pase din săritură
a. cu două mâini
-de deasupra capului
-de la piept
-cu pământul
-peste umăr
-din voleibolare
b. cu o mână
-de la umăr
-de deasupra capului
-în cârlig şi semicârlig
-peste umăr
-pe la spate
din voleibolare
27
Opririle a. într-un timp
b. în doi timpi
-prin săritură
-prin păşire
Pivotarea a. ofensivă
b. defensivă
-prin păşire
-prin întoarcere
Aruncarea la coş
a. Aruncarea la coş
cu două mâini
De pe loc
-de deasupra capului
-de la piept
-de jos oferită
Din deplasare
-de deasupra capului
-de la piept
-oferită
-peste cap
Din săritură
-de deasupra capului
-de la piept
-din voleibolare
b. Aruncarea la coş
cu o mână
De pe loc -din faţă de la umăr
-de deasupra capului
-cârlig
-semicârlig
Din deplasarea -din faţă de la umăr
-de deasupra capului
-oferită
-cârlig
-semicîrlig
-peste cap
-din voleibolare
Din săritură -din faţă de la umăr
-de deasupra capului
-cârlig
-semicârlig
-din voleibolare
Conducerea mingii
a. Prin împingere -înalt-de pe loc-înainte
-mediu-din mers-înapoi
-jos-din alergare-lateral
b. Prin rostogolire -din mers
-din alergare
c. Din punct de vedere tactic -ofensiv
-defensiv
-de aşteptare
-de diversiune
A. Tehnica fără minge
Poziţia fundamentală
Reprezintă poziţia iniţială a tuturor procedeelor tehnice ale jocului de baschet.
Ea trebuie să asigure jucătorului:
- o poziţie convenabilă, lejeră şi echilibrată;
- stabilitate şi posibilitate de trecere de la acţiuni tehnico-tactice defensive la cele ofensive;
- un consum energetic minimal, în cursul desfăşurării jocului
28
Prezentarea modelului
- picioarele cu genunchii uşor îndoiţi şi depărtaţi aproximativ la proiecţia
lăţimii umerilor;
- gleznele îndoite;
- greutatea corpului repartizată egal pe suprafaţa fiecărei tălpi, aşezate pa-
ralel pe sol;
- echilibrarea anteroposterioară este realizată prin ducerea înainte, cu ju-
mătate de talpă a unuia din picioare( dreptul-dreptacii, stângul-stângacii);
- trunchiul- spatele arcuit este uşor aplecat înainte, coborârea centrului de
greutate al corpului este realizată prin flexia articulaţiilor, gleznelor,
genunchilor şi şoldului;
- umerii relaxaţi, cu braţele uşor depărtate lateral;
- capul şi bărbia se menţin în sus, privirea căutând să cuprindă o zonă cât mai mare din teren.
Greşeli frecvente
♦ depărtarea sau apropierea picioarelor modifică nefavorabil baza de susţinere a corpului;
♦ articulaţiile gleznelor şi ale genunchilor prea îndoite, determină o poziţie cu centrul de
greutate prea ridicat, sau o aplecare exagerată a trunchiului;
♦ crisparea musculaturii determină o atitudine rigidă şi mai putin mobilă;
Utilizarea tactică
Poziţia fundamentală în apărare reprezintă mijlocul prin care se realizează marcajul,
specific apărării om la om.
a. Poziţia fundamentală în atac
Jucătorul atacant va avea privirea orientată spre coş, ţinând mingea la nivelul bărbiei sau
pieptului. Genunchii şi gleznele uşor îndoite, corpul având o poziţie stabilă şi echilibrată.
Această poziţie este intermediară în realizarea triplei ameninţări.
b. Poziţia fundamentală în apărare
Determină o coborâre mai accentuată a centrului de greutate.
Poziţia braţelor este determinată de plasamentul în teren al
apărătorului. Mâna de pe partea piciorului mai avansat impiedică
prin ridicare în sus a braţului, aruncarea la coş efectuată de atacant.
Celălalt braţ este îndreptat lateral în scopul de a intercepta o even-
tuală pasă, sau în cazul unei depăşiri, pentru a scoate mingea din
dribling.
Indicaţii metodice generale
În învăţarea poziţiei fundamentale accentul cade pe realizarea
unei baze de susţinere corespunzătoare prin repartizarea egală a greutăţii pe ambele picioare
pentru asigurarea stabilităţii jucătorului. Acestui element tehnic îi va fi afectat unui număr mai
mic de repetări în cadrul metodicii de învăţare izolată. Consolidarea se va realiza odată cu
celelalte execuţii tehnice unde apare ca poziţie de bază.
- în apărare = marcajul;
29
- în atac = pivotările, opririle, depăşirile.
Metodica învăţării poziţiei fundamentale
Pentru învăţarea poziţiei fundamentale, exerciţiile vor urmări găsirea poziţiei optime
pentru stabilirea bazei de susţinere şi a echibrului corpului. Aceste exerciţii vor fi grupate astfel:
× execuţii de pe loc:
- balans bertical, lateral, anteroposterior;
- dezechilibrări;
- sărituri cu aterizare în poziţia fundamentală, cu accent pe balansul vertical;
♣cu schimbarea planului de aterizare;
♣fară schimbarea planului de aterizare:
× execuţii din deplasare:
- mers şi alergare în diferite direcţii cu păstrarea permanentă a poziţiei echilibrate
(deplasarea cu paşi alunecaţi);
× sărituri cu aterizare în poziţia fundamentală:
- pe direcţia de deplasare;
- cu schimbarea planului faţă de direcţia de deplasare.
× execuţia poate fi:
- de voie-liber fiecare;
- la semnalul antrenorului (fluier, bătaie din palme);
- în dreptul diferitelor semne sau obstacole.
Exerciţii pregătitoare
- patru sărituri ca mingea pe loc, apoi din poziţia fundamentală alte patru sărituri cu
accentuarea îndoirii genunchilor la aterizare;
- „săritura vrăbiuţei” executată fie de pe loc, fie din deplasare;
- din poziţia fundamentală, săritură cu schimbarea alternativă a piciorului din faţă;
- cu elan redus, săritură peste capră, cu aterizare echilibrată în poziţia fundamentală;
- din alergare, înainte şi laterală, la semnal oprire în poziţia fundamentală.

Deplasările în teren
Prin deplasări se urmăreşte:
- câştigarea unei viteze de deplasare;
- executarea cu uşurinţă a diferitelor procedee tehnice necesare rezolvării situaţiilor de joc
(schimbări de direcţie, frânări, lucru cu mingea, fente, sărituri).
În jocul de baschet sunt folosite următoarele procedee de deplasare în teren:
a. Alergarea normală asemănătoare celei din atletism se foloseşte pentru:
- deplasarea jucătorilor în teren;
- alergarea de viteză şi în situaţiile de contraatac;
b. Alergarea specifică înainte
„Specificul” constă în faptul că prin această alergare
este menţinută permanent poziţia fundamentală a jucătoru-
lui în timpul deplasării.
30
Prezentarea modelului
Alergarea înainte se face prin păşiri succesive, picioarele
călcând spre înainte şi uşor lateral în scopul măririi bazei de sus-
ţinere. Contactul cu solul se ia, fie pe toată suprafaţa tălpii, fie
prin rulajul tălpilor (călcâi – talpă – vârf). Genunchii puţin îndoiţi cedează împreună cu
gleznele în momentul contactului cu solul. Trunchiul este puţin aplecat înainte, cu centrul de
greutate coborât. Braţele pendulează la pornire, în restul alergării ele fiind pregătite pentru a
prinde mingea.
Greşeli frecvente
♦ în deplasare există tendinţa de a sări, prin ridicarea tălpilor de pe sol;
♦ se micşorează baza de susţinere, deoarece contactul cu solul nu se ia pe toată talpa;
♦ se aleargă pe vârfuri, micşorându-se stabilitatea şi eficacitatea acţiunilor.
Utilizarea tactică

Această alergare se foloseşte în tot timpul jocului, în circulaţia individuală din atac, cu
precădere în demarcaj şi în acţiunile premergătoare intrării în posesia mingii.
c. Alergarea specifică înapoi ( cu spatele)
Prezentarea modelului
Jucătorul se deplasează spre înapoi având labele picioarelor uşor depărtate, călcâiele
orientate către afară. Contactul cu solul se face prin rulare (vârf – talpă – călcâi) şi mult înapoi,
pentru a evita căderile pe spate. Deplasările picioarelor se face prin alunecare. Trunchiul este
uşor aplecat înainte pentru a menţine centrul de greutate înainte. Braţele rămân lângă corp, uşor
depărtate şi flexate din coate.
Greseli frecvente
- se aleargă cu trunchiul lăsat pe spate, fapt ce provoacă dezechilibru – cădere;
- picioarele se duc mult prea înapoi;
- se sare în timpul alergării;
Utilizarea tactică
Procedeul este folosit în retragerea din terenul de atac în terenul de apărare (repliere), în
acţiunile de flotare şi aglomerare precum şi în urmărirea unui adversar care se îndreaptă spre coş.
d. Pasul adăugat înainte sau înapoi
Acest procedeu de mişcare în teren permite apărătorului
menţinerea poziţiei fundamentale în orice moment al jocului.
El face parte din bagajul tehnic denumit „jocul apărăto-
rului”, reprezintă un mijloc de realizare a marcajului, fiind ase-
mănător cu ,,paşii boxerului” şi prezintă ca principală caracte-
ristică faptul că piciorul din urmă nu depăseste pe cel din faţă.
31
Prezentarea modelului
Din poziţia fundamentală de apărare, jucătorul păstrând contactul cu solul pe toată talpa,
începe mişcarea prin deplasarea spre înainte a piciorului din faţă. Braţul ridicat determină o
poziţie oblică a trunchiului şi labei piciorului din spate. Piciorul din urmă este tras cu repeziciune
spre cel din faţă, fără a fi ridicat de pe sol, apărătorul revenind în poziţia anterioară dar avansând
cu lungimea pasului executat. Celălalt braţ balansează în plan lateral.
Greşeli frecvente
♦ deplasarea se face prin săritură, care determină dezechilibrări;
♦ se fac păşiri prea lungi;
♦ se încrucişează picioarele;
♦ labele picioarelor sunt orientate cu vârfurile către direcţia de deplasare;
♦ nu se menţine poziţia joasă, cu centrul de greutate coborât.
Utilizarea tactică
Pasul adăugat are o rază de acţiune redusă, de 3-4 metri. Este folosit în acţiunile de
apărare pentru apropierea sau depărtarea de adversar, la retragerea pentru apărarea coşului, la
scoaterea mingii de la adversar precum şi în plasament.
e. Pasul adăugat lateral
Reprezintă cel mai important
mijloc tehnic al ,,jocului de picioare
al apărătorului” folosit pentru urmă-
rirea adversarului şi pentru circulaţia
de minge în apărarea zonă.
Prezentarea modelului
Poziţia fundamentală rămâne cea fundamentală joasă.
Deplasarea începe prin:
- ducerea spre lateral a piciorului de pe direcţia deplasării;
- talpa piciorului fiind menţinută cât mai sus aproape de suprafaţa solului;
- celălalt picior se apropie, talpa acestuia alunecând pe suprafaţa solului.
În timpul deplasării:
- corpul rămâne orientat lateral faţă de direcţia de deplasare;
- braţele puţin îndoite din coate, orientate lateral, lucrează activ pentru stânjenirea
circulaţiei mingii;
- poziţia este joasă prin îndoirea articulaţiilor gleznei şi genunchilor, trunchiul păstrând
verticalitatea.
Greşeli frecvente
- încrucişarea picioarelor şi trecerea greutăţii corpului pe un singur picior de sprijin;
- ridicarea centrului de greutate care determină dezechilibrări;
- se execută sărituri în timpul deplasării, jucătorul făcând balans vertical sau lateral;
- se ridică picioarele de pe sol în loc ca deplasarea să se facă prin alunecare.
32
Utilizarea tactică
Acest procedeu se foloseşte în acţiunile de marcaj, în urmărirea adversarului care se
deplasează şi pentru obţinerea unui plasament bun în apărare.
f. Lucrul de braţe şi jocul de picioare
Procedeele tehnice ale deplasărilor în teren se manifestă în joc sub formă de procedee
tehnice complexe , numite ,,jocul de picioare” însoţite în apărare şi de lucrul de braţe.

Prezentarea modelului
Jucătorul, pentru a-şi menţine poziţia fundamentală execută în mod cursiv o succesiune de
procedee tehnice, menţinând caracteristicile de execuţie ale fiecăreia.
La jocul de picioare se adaugă activitatea permanentă a braţelor care lucrează în plan
lateral, acestea stând la baza marcajului.
Utilizarea tactică
Lucrul de braţe se foloseşte la acţiunile defensive la realizarea marcajului, interceptarea şi
smulgerea mingii ,închiderea pătrunderilor şi în apărarea în zonă. Jocul de picioare este utilizat
în acţiunile defensive pentru asigurarea rapidităţii de deplasare a apărătorului şi în acţiunile
ofensive ca mijloc de realizare a demarcajului.
Indicaţii metodice generale
Succesiunea de învăţare a procedeelor de deplasare cuprinde:
♦ alergarea normală în ritm variat;
♦ alergarea specifică înainte;
♦ alergarea specifică înainte-înapoi;
♦ deplasarea laterală (pasul adăugat lateral);
♦ deplasarea oblică (pasul adăugat înainte-înapoi);
♦ jocul de picioare.
Metodica învăţării deplasărilor în teren
♦ fiecare procedeu va fi executat separat;
♦ prin imitare: in grup(antrenorul demonstrând în oglindă)sau pe perechi;
♦ la semnale: auditive sau vizuale;
♦ sub formă de concurs, pe distanţe limitate: ştafete cu procedee izolate, ştafete cu procedee
combinate;
♦ sub formă de complexe de procedee tehnice;
♦ jocul de picioare al apărătorului:
•pe perechi;
•individual;
•paşi adăugaţi înainte, sprint, oprire şi retragere cu spatele;
•joc de braţe şi picioare la un semnal, sprint până la un semn, oprire şi continuarea
jocului de braţe şi picioare, la semnal retragere în alergare cu spatele.
33
Exerciţii pregătitoare
- alergare cu schimbarea ritmului;
- din deplasare cu paşi adăugaţi lateral, rotări laterale de braţe în afară şi înăuntru;
- sărituri înainte cu bătaie pe ambele picioare, cu schimbarea alternativă a piciorului din
faţă şi răsucirea trunchiului în partea opusă piciorului;
- rostogolirea şi conducerea unei mingi pe sol, spre dreapta şi stânga , cu paşi adăugaţi
lateral.
Schimbările de direcţie
Schimbările de direcţie reprezintă un element tehnic folosit de atacanţi în realizarea
acţiunii de demarcaj individual.
Prin acest element tehnic, jucătorul îşi asigură trecerea de pe o direcţie de alergare pe alta,
fără a mai fi nevoit să se oprească.
Deosebim două procedee de execuţie:
- schimbarea de direcţie cu frânare pe un picior;
- schimbarea de direcţie cu frânare pe ambele picioare.
Prezentarea modelului
Schimbarea de direcţie cu frânare pe un picior
Din deplasare declanşarea schimbării de direcţie se
execută:
× printr-o oprire cu o uşoară ghemuire pe piciorul opus
noii direcţii, al cărui genunchi rămâne îndoit;
× printr-o păşire mai lungă pe acest picior , talpa se aşează
oblic pe sol, fiind orientată spre noua direcţie;
× apare un moment de frânare, moment care pentru a nu ,,rupe” mişcarea este amortizat
printr-o îndoire din articulaţia gleznei, genunchiul şi coxo-femurală a acestui picior.
Centrul de greutate este proiectat în interiorul ocolirii, greutatea corpului fiind orientată
spre exterior. Prin impulsia acestui picior se determină răsucirea energică a corpului urmată de
aşezarea pe sol, pe noua direcţie.
Schimbarea de direcţie cu frânare pe ambele picioare
Din deplasare jucătorul execută:
♣ o uşoară săritură;
♣ picioarele se duc înainte şi iau concomitent contact cu solul;
♣ vârfurile vor fi orientate spre noua direcţie;
♣ greutatea corpului va fi repartizată mai mult pe piciorul din afara ocolirii şi pe marginea
tălpilor din interiorul ocolirii;
♣ îndoirea gleznelor amortizează şocul frânării, genunchii fiind proiectaţi spre noua
direcţie;
♣ plecarea executându-se cu piciorul din interiorul ocolirii.
Greşeli frecvente
- poziţia înaltă determină dezechilibrări;
- piciorul din interior prea depărtat pe noua direcţie, întârzie pornirea;
- centrul de greutate nu se proiectează suficient în interiorul ocolirii, fapt ce determină
dezechilibrări.
34
Utilizarea tactică
Este elementul specific activităţilor de demarcaj. Este folosit pentru provocarea greşelilor
de marcaj precum şi ca fentă, când precede ieşirea la minge.
Indicaţii metodice generale
Este un procedeu de bază, mai ales în instruirea începătorilor, precum şi în predarea
jocului de baschet în şcoală. Cel mai frecvent şi eficient procedeu de-a lungul jocului este cel cu
frânare pe un picior.
Metodica învăţării schimbărilor de direcţie
- deplasarea pe toată suprafaţa terenului cu efectuarea schimbărilor de direcţie (lucru
individual);
* schimbarea de direcţie în dreptul unor jaloane;
* din deplasare, schimbare de direcţie la semnal vizual sau auditiv;
* sub forma complexelor de procedee tehnice de deplasare:
♣ alergare normală, schimbare de direcţie spre înainte, urmate la semnal de sprint;
♣ alergare normală, schimbare de direcţie, frânare, retragere cu spatele;
♣ joc de braţe şi picioare, sprint cu schimbare de direcţie, frânare şi retragere cu
spatele.
Exerciţii pregătitoare
- fandări laterale, înainte, înapoi pe loc;
- jucătorii în formaţie de şir câte unul, se vor deplasa în teren, imitându-l pe primul,
folosind elemente de schimbare de direcţie;
- leapşa în doi pe suprafaţă limitată.
Pirueta
Este o pivotare fără minge în care piciorul pe care se face întoarcerea poate fi ridicat în
timpul execuţiei.
Se execută de pe loc ( din poziţie statică) sau din deplasare ( ca element de schimbare de
direcţie).
Utilizarea tactică
Se foloseşte ca procedeu în executare schimbărilor de direcţie, la plecările din blocaj, la
blocajele defensive, la evitarea
blocajelor de apărător şi în con-
tinuarea acţiunii de marcaj.

Săriturile
Sunt foarte frecvent folo-
site în jocul de baschet, ele asi-
35
gurând un grad sportiv de spec
taculozitate.
O bună săritură va pune
în valoare execuţia unor proce-
dee tehnice sau acţiuni tactice
cum ar fi:
- urmărirea şi recuperarea mingii ricoşate din panou, atât în atac cât şi în apărare;
- execuţia aruncării la coş din săritură, din deplasare, din dribling sau din voleibolare;
- în execuţia procedeelor tehnice de capac împotriva aruncării la coş;
- angajarea mingii la 1x1.
Săriturile folosite în jocul de baschet, urmăresc menţinerea unei poziţii cât mai echilibrate
în timpul săriturii în vederea execuţiei unor procedee de mare precizie.
Săriturile pot fi executate:
× de pe loc;
× din deplasare;
× cu desprindere:
* pe un picior;
* pe două picioare.
Verificaţi- vă cunoştinţele
 Definiţi tehnica jocului de baschet
 Ce reprezintă elementul tehnic, procedeul tehnic, stilul? Exemplificaţi.
 Care sunt elementele şi procedeele tehnice ale jocului fără minge? Dar cele a jocului cu
minge?
36
Curs nr. 6
B. Tehnica cu minge
Prinderea mingii
Prinderea mingii reprezintă un element important din tehnica de bază a jocului. Ea
asigură:
- posibilitatea unei recepţionări corecte a mingii;
- precum şi a execuţiei pe care urmează să o efectueze jucătorul cu mingea (pasă, dribling,
sau aruncare la coş).
Prinderea mingii presupune doi jucători în execuţie:
- unul care pasează;
- altul care primeşte.
Cel care primeşte mingea, adică prinde mingea trebuie:
♦ să privească mingea din momentul în care aceasta părăseşte mâinile coechipierului şi
până în momentul în care o prinde.
♦ să execute o ieşire la minge - în întâmpinarea ei – spre direcţia de unde este pasată.
Prinderea mingii se realizează:
- printr-o poziţie cât mai relaxată a corpului;
- printr-o mişcare de cedare spre înapoi a trunchiului şi braţelor pentru amortizarea
prinderii mingii.
Prinderea mingii se poate efectua:
♦ cu două mâini
♦ cu o mână.
♦ de pe loc;
♦ din alergare;
♦ din săritură.
Întrucât mecanismul prinderii este asemănător în majoritatea situaţiilor de joc, vom
prezenta procedeul de bază de prindere a mingii cu două mâini şi anume:
a. Prinderea mingii cu două mâini la piept
37
Prezentarea modelului ( a tehnicii de execuţie)
Cuprinde trei poziţii:
- iniţială;
- intermediară;
- finală.
Poziţia iniţială: jucătorul care urmează să prindă mingea
caută printr-o cât mai uşoară şi comodă deplasare să se oriente-
ze cu faţa spre direcţia de unde vine mingea, păstrând poziţia
fundamentală cu braţele întinse în întâmpinarea mingii, paralele
şi cu degetele răsfirate şi orientate în sus.
Poziţia intermediară: începe în momentul în care are loc contactul cu mingea, degetele
se încordează iar articulaţiile pumnilor exercită o cedare spre înapoi (autorezistenţă) care se
transmite şi braţelor, care la rândul lor prin îndoirea lor din coate vor realiza amortizarea
prinderii şi aducerii mingii în dreptul pieptului.
Poziţia finală: este determinată de momentul în care jucătorul în poziţie fundamentală, cu
mingea în dreptul pieptului, braţele cu coatele flexate, uşor depărtate de corp, este într-o poziţie
relaxată.
Caracteristici de execuţie
* palmele sunt orientate întotdeauna cu degetele către direcţia de venire a mingii, cu faţa
palmară uşor către minge;
* contactul cu mingea începe cu faţa palmară a degetelor;
* primul contact cu mingea constituie începutul amortizării, pe măsură ce se face
amortizarea se trece la ţinerea corectă a mingii, corectându-se eventual priza palmelor pe minge;
* din punct de vedere tactic se reclamă ,, ieşirea la minge”.
Greşeli frecvente
f palmele sunt orientate faţă-n faţă, fapt ce determină dispariţia mişcării de autorezistenţă
din articulaţiile pumnilor, mingea putând trece cu uşurinţă printre palme:
f contactul este luat direct cu palmele pe minge şi nu cu degetele;
f amortizarea nu se face prin succesiunea mişcărilor de autorezistenţă şi de cedare a
degetelor, palmelor şi braţelor.
Utilizarea tactică
 Când mingea vine la înălţimea capului sau mai sus:
♦ braţele se întind spre minge oblic, în sus şi înainte;
♦ mingea ia contact cu degetele;
♦ braţele se îndoaie şi aduc mingea spre piept.
 Când mingea vine prea jos:
se va căuta ca prinderea să se facă coborând cât mai mult trunchiul;
braţele fiind îndreptate spre oblic în jos şi înainte;
palmele orientate spre înainte şi în sus;
priza iniţială va fi de jos şi din lateral (asimetrică), urmând ca pe traiectul
aducerii mingii la piept, priza să fie schimbată în ţinere cu două mâini la piept,
în priză simetrică.
Ţ inerea mingii
38
Reprezintă procedeul iniţial de plecare în execuţia majorităţii elementelor de tehnică.
Învăţarea unei ţineri corecte a mingii determină:
 desfăşurarea ulterioară corectă a procedeului care va urma;
 un bun control, o execuţie corectă şi eficientă cu mingea;
Învăţarea unei ţineri incorecte generează greşeli:
 de execuţie;micşorează eficacitatea;
 îngreunează protecţia şi transmiterea mingii.
Se deosebesc următoarele modalităţi de ţinere a mingii:
 cu două mâini (specifică jocului de baschet în special de copii şi juniori);
 cu o mână,
precum şi următoarele procedee de ţinere a mingii:
 cu priză simetrică:
f ţinerea cu două mâini îndreptul umărului;
f ţinerea cu două mâini deasupra capului;
f ţinerea cu două mâini de jos din lateral.
 cu priză asimetrică:
f ţinerea cu două mâini de sus;
f ţinerea cu două mâini de jos.
Vom prezenta în continuare cele mai importante procedee de ţinere a mingii cu două
mâini, procedee fundamentale ale jocului.
a. Ţinerea mingii cu două mâini de la piept – priză simetrică
Prezentarea modelului (a tehnicii de execuţie):
 mingea este ţinută pe calota sa inferioară, din lateral şi puţin
înapoi;
 degetele desfăcute se aşează pe minge cu toată suprafaţa lor;
 degetele trebuie să cuprindă mingea în aşa fel încât degetele
inelare
să stea chiar pe axa mingii;
 degetele mari formează prin prelungirea lor un unghi sub 90
grade,
fiind depărtate unul de celălalt la 4-7 cm.
 palmele se vor găsi în prelungirea antebraţelor, într-o flexie
radio-
dorsală din articulaţia pumnilor, evitându-se lipirea podului palmei
de
minge;
 antebraţele, îndoite din coate, fac ca mingea să fie ţinută la nivelul pieptului permiţând
privirea peste minge;
 coatele sunt puţin depărtate de corp, într-o postură cât mai relaxată şi convenabilă
comformaţiei fiecărui jucător.
Greşeli frecvente
♦ orientarea palmelor cu degetele spre înainte sau în jos;
♦ degetele mari sunt depărtate sau prea apropiate;
♦ podul palmelor ia contact cu suprafaţa mingii;
♦ coatele mult depărtate de corp determină o ţinere prea din lateral a mingii;
39
♦ nu se menţine priza fermă pe minge, ea fiind învârtită în palme.
Utilizarea tactică
f reprezintă procedeul principal folosit în execuţia majorităţii elementelor tehnice (faza
iniţială);
f este procedeul cel mai des folosit în jocul de baschet.
b. Ţinerea mingii cu două mâini deasupra capului – priză simetrică
Prezentarea modelului (a tehnicii de execuţie)
Mâinile cuprind mingea la fel ca în procedeul prezentat
anterior,
cu deosebirea că:
 mingea va fi ţinută deasupra capului, în dreptul frunţii;
 coatele vor fi îndoite aproximativ într-un unghi drept;
 antebraţele vor fi paralele.
Greşeli frecvente
 ţinerea mingii în dreptul ochilor sau înapoi, peste cap;
 îndoirea exagerată a coatelor;
 lipsa paralelismului coatelor.
Utilizarea tactică
Þ acest procedeu de ţinere a mingii este folosit de jucătorii înalţi, pentru protecţia acesteia;
Þ este cel mai modern şi actual procedeu de ţinere a mingii;
Þ reprezintă poziţia iniţială de pasă şi aruncare la coş de pe loc şi din săritură.
c. Ţinerea mingii cu două mâini în faţă – priză asimetrică
Prezentarea modelului (a tehnicii de execuţie)
 mâna care execută aruncarea la coş este aşezată pe minge înapoia
acesteia
cealaltă mână sprijinind-o din lateral;
 degetele ambelor mâini sunt răsfirate pe minge;
 mingea este ţinuta în dreptul bărbiei, la o depărtare de 20-25 cm de
piept;
 palma mâinii care execută aruncarea la coş este flexată dorsal iar co-
40
tul orientat spre direcţia aruncării, ceva mai apropiat de corp şi pe aceeaşi axă cu
palma.
Greşeli frecvente
= degetele mâinilor nu sunt suficient de mult răsfirate pe minge;
= priza pe minge este pasivă;
= palma mâinii care sprijină mingea este aşezată în faţă, deasupra sau sub minge.
Utilizarea tactică
 reprezintă procedeul de ţinere care îşi face loc din ce în ce mai mult în jocul modern de
baschet;
 reprezintă faza iniţială a unor procedee tehnice ce solicită execuţia finală cu un singur
braţ, în special aruncării la coş cu o mână de pe loc, din săritură şi deplasare, precum şi pasa cu o
mână sau plecarea din dribling.
Indicaţii metodice generale
Prinderea şi ţinerea mingii se găsesc într-o permanentă interdependenţă şi succesiune
ireversibilă, legate şi de alte elemente ale jocului ca: pasa, driblingul şi aruncarea la coş.
De aceea traseul metodic al învăţării acestor elemente va trebui să fie abordat în mod
unitar, repetarea şi perfecţionarea lor urmând să se facă odată cu învăţarea paselor şi a
aruncărilor la coş.
Deşi în orice acţiune de joc ţinerea mingii este precedată întotdeauna de prinderea ei, în
cadrul formării mecanismului de bază, primele exerciţii vor fi adresate direct numai ţinerii
mingii.
Se va insista asupra:
- felului în care se aşează mâinile pe minge;
- prizei active prin permanenta flexiune dorsală a articulaţiilor pumnilor;
- mingea trebuie să fie ţinută în dreptul pieptului.
Prinderea mingii
Reprezintă elementul de dificultate pentru începători, ea trebuie să asigure intrarea în
posesia mingii printr-o priză corectă a acesteia.
În învăţare se va ţine cont de:
× întâmpinarea mingii să se facă cu braţele întinse, palmele orientate către direcţia din care
vine;
× amortizarea prinderii se va face prin lucrul de flexie din articulaţiile membrelor
superioare.
Metodica învăţării prinderii şi ţinerii mingii
Controlul ţinerii mingii ( a prizei) prin:
× alunecarea palmelor şi degetelor pe mingea aflată pe sol;
× ridicarea mingii de pe sol, controlul prizei corecte;
× schimbarea locului de ţinere a mingii;
× preluarea mingii (de sus, de jos) din mâinile partenerului şi controlul ţinerii ei;
× acelaşi lucru după ricoşarea mingii din sol.
× fente de pasare, de aruncare la coş, de plecare în dribling;
41
× lucru de braţe , adică mişcări pentru protecţia mingii prinj schimbarea locului de ţinere a
mingii ( sus, jos, lateral)
Exerciţiile prezentate mai sus vor fi executate la început:
 individual;
 pe perechi;
 în formaţie de două linii faţă-n faţă, la distanţa de 2-3 metri.
Se va insista pe:
- exerciţii pentru învăţarea ţinerii corecte a mingii în priză simetrică;
- aceleaşi exerciţii vor fi însoţite şi de transmiterea mingii către partener, care urmează să
înveţe şi prinderea acesteia.
Exerciţii pregătitoare
 jocuri, concursuri, ştafete cu transport de 1-2 sau mai multe mingi, folosind ca elemente
de deplasare alergarea normală, cu spatele, săritură pe un picior, pe ambele picioare(transportul
mingilor se poate face la piept, cu braţele întinse înainte, deasupra capului şi în lateral);
 exerciţii de aruncări şi prinderi de minge, din mers şi din alergare, însoţite de întoarceri şi
sărituri;
 exerciţii de jonglerie cu mingea( treceri în jurul capului, şoldurilor, printre picioare);
 ştafete cu mingea rostogolită pe sol, cu semănarea şi culegerea mingilor, mingea peste
pod, mingea prin tunel, transmiterea mingii prin lateral.
Opririle
Sunt elemente specifice jocului de baschet, legate în mod direct de prevederile
regulamentare privind înaintarea cu mingea.
Oprirea este precedată întotdeauna de prinderea mingii, care se poate face prin:
 prindere din pasă;
 prindere din dribling.
Oprirea se poate executa:
 într-un timp – prin săritură;
 în doi timpi – prin păşire.
a. Oprirea într-un timp prin săritură
Prezentare a modelului
Oprirea într-un timp prin săritură reprezintă procedeul cu care se începe învăţarea acestui
element.
= în momentul care precede prinderea mingii, jucătorul execută o
uşoară săritură înainte, aterizarea efectuându-se pe ambele picioare
care
vor fi proiectate înainte;
= centrul de greutate al corpului rămânând înapoia poligonului de
sprijin al tălpilor;
= gleznele, genunchii, şi trunchiul se flezează foarte mult, jucătorul intrând în poziţie
fundamentală;
= dacă viteza de deplasare este mare, se recomandă, ca după efectuarea aterizării, un picior
să fie dus înainte, trecând în pivotare prin păşire, realizând astfel o nouă frânare.
42
b. Oprirea în doi timpi prin păşire
Prezentarea modelului
× Procedeu cu o frecvenţă de folosire din ce în ce mai
mare în jocul modern;
× tehnica de execuţie este asemănătoare opririi într-un timp
şi anume:
× uşoară săritură cu prinderea mingii;
× aterizarea pe primul picior care ia contact cu solul cu căl-
câiul, genunchiul fiind întins;
× urmează flexia genunchiului, mişcare ce contribuie la amortizarea şocului de aterizare,
oprire;
× proiecţia centrului de greutate al corpului este deplasată spre înainte, inerţia alergării ca şi
dezechilibrarea corpului fiind anulate prin aşezarea înainte a celuilalt picior, cu talpa orientată
oblic spre interior, contactul cu solul luându-se mai mult pe marginea internă a labei piciorului;
× trunchiul se apleacă, răsucindu-se uşor, umărul de pe partea piciorului din faţă ducându-
se oblic înainte pe direcţia de aşezare a acestui picior;
× greutatea corpului începe a fi repartizată pe acest picior, dar ea va trebui să rămână mai
mult pe piciorul care a luat primul contactul cu solul;
× după oprire, piciorul din faţă va fi retras, jucătorul urmând să intre în poziţie
fundamentală.
Caracteristicile generale de execuţie a opririlor
 tehnica opririlor este acea mişcare prin care jucătorul trece dintr-o stare dinamică, activă,
într-o stare statică.
 în executarea opririlor, jucătorul va trebui să-şi păstreze echilibrul corpului permanent;
 în momentul aterizării, picioarele vor fi împinse pe direcţia deplasării, astfel ca suprafaţa
de sprijin să preceadă proiecţia centrului de greutate pe sol;
 învingerea inerţiei se face prin lucru de cedare-frânare executat prin îndoirea picioarelor;
 indiferent de procedeul folosit, picioarele vor fi depărtate pentru a asigura o bază de
susţinere corespunzătoare.
Greşeli frecvente
- în timpul săriturii corpul se apleacă înainte;
43
- la aterizare nu sunt duse suficient de înainte, nu se fixează genunchii, care să tindă spre o
ghemuire a corpului în finalul opririi;
- greutatea corpului este repartizată inegal, mai mult pe piciorul din faţă
Utilizare tactică
 oprirea în doi timpi este procedeul folosit ori de câte ori jucătorul, aflat în alergare,
primeşte mingea, sau driblând trebuie să se oprească;
 oprirea precedată de prinderea mingii este folosită ca fentă pentru realizarea demarcajului
individual, înaintea executării unei acţiuni individuale de depăşire;
 oprirea reprezintă totodată elementul component al acţiunii de „ieşire la minge” în
vederea asigurării prinderii mingii.
Indicaţii metodice generale
- succesiunea metodică a învăţării opririlor începe cu oprirea într-un timp, procedeu ce
conferă avantajul de a putea determina oricare dintre picioare ca picior de pivot;
- consolidarea deprinderii va trebui făcută în paralel cu învăţarea prinderii mingii, din
dribling sau pasă şi a pivotării, sub forma unor structuri de joc.
Metodica învăţării opririlor
Exerciţii fără minge
- exerciţii imitative (fără minge) din mers şi din alergare, de voie sau la semnal;
- deplasare, săritură, oprire (fără sau cu schimbarea planului de aterizare).
Exerciţii cu minge
Þ aruncarea mingii în sus şi înainte-alergare-prindere-oprire;
Þ acelaşi exerciţiu cu lăsarea mingii să cadă pe sol-prindere-oprire;
Þ alergare-prindere-oprire-pasă;
Þ alergare-prindere-oprire-aruncare la coş de pe loc-urmărire cu recuperare;
Þ dribling-prindere-oprire-pasă sau aruncare la coş;
Þ dribling-prindere-oprire-pivotare-pasă;
Þ dribling-prindere-oprire-dribling-oprire-pivotare-pasă.
Exerciţii pregătitoare
 deplasări cu sărituri pe ambele picioare:
 cu faţa, cu spatele;
 fără minge şi cu mingea-n mână;
 sub formă de ştafete sau jocul „leapşa”;
 cu elan redus, sărituri peste banca de gimnastică (desprindere simultană pe ambele
picioare);
 sărituri în pătrat cu desprindere simultană pe ambele picioare.
Pivotarea
Pivotarea este specifică numai jocului de baschet, fiind unul dintre elementele tehnice a
căror execuţie este condiţionată de prevederile regulamentului.
Ea reprezintă realizarea poziţiei fundamentale în diferite condiţii de execuţie, asigurând
echilibrarea jucătorului ca urmare a unei opriri, protecţia individuală a mingii în atac sau fentă
ofensivă în realizarea acţiunii de depăşire sau a unei aruncări la coş.
44
Din punct de vedere al metodicii generale de învăţare a jocului, pivotarea constituie
elementul de bază în tehnica jocului şi în acţiunile tactice individuale cu minge.
Pivotarea se clasifică:
 din punct de vedere al execuţiei:
= pivotare prin păşire;
= pivotare prin întoarcere.
 din punct de vedere tactic:
= pivotare ofensivă (spre înainte);
= pivotare defensivă (spre înapoi).
a. Pivotarea prin păşire – spre înainte, spre înapoi
Prezentarea modelului
Jucătorul în poziţie fundamentală, cu mingea în mână, protejând-o prin lucrul de braţele:
 trece greutatea corpului pe piciorul ales ca pivot, executând o uşoară flexie în toate
articulaţiile acestui picior;
 corpul se apleacă spre înainte, călcâiul piciorului pivot se ridică de la sol şi printr-o
uşoară extensie în articulaţiile acestui picior, jucătorul execută o păşire spre înainte cu celalalt
picior;
 pingeaua piciorului pivot nu se va ridica de pe sol, iar piciorul pe care se păşeşte nu
rămâne întins, ci este uşor îndoit din genunchi;
 când ia contact din nou cu solul, acesta preia o parte din greutatea corpului;
 în executarea pivotării prin păşire spre înapoi, execuţia mişcării este aceeasi, dar în sens
invers, cu excepţia călcâiului piciorului de pivotare, care nu se mai ridică de pe sol
b. Pivotarea prin întoarcere (spre înainte, spre înapoi)
Prezentarea modelului
În general mişcarea este asemănătoare celei descrise mai sus, esenţial în această mişcare
fiind:
f descărcarea de greutate a piciorului oscilant
mai ales călcâiul;
f impulsul dat de uşoara răsucire a unărului,
trunchiului , şoldului şi a piciorului de către direcţia
întoarcerii;
f în timpul pivotării, piciorul oscilant alunecă pe
sol;
f la terminarea pivotării jucătorul se va afla în
45
poziţie fundamentală, cu baza de susţinere ceva mai
mare şi orientat pe noua direcţie.
Caracteristicile în execuţia pivotărilor
^ în timpul execuţiei pivotării, se urmăreşte menţinerea poziţiei fundamentale, concomitent
cu realizarea protecţiei mingii;
^ piciorul oscilant-mobil nu se va deplasa niciodată până în poziţia de a fi pe aceeaşi
lungime de linie cu piciorul pivot;
^ labele picioarelor trebuie să fie paralele şi cu sprijin pe pingea, pentru a realiza o poziţie
echilibrată;
^ articulaţiile gleznelor şi genunchilor sunt permanent flexate , indiferent de acţiune şi
distanţele dintre labele picioarelor.
Indicaţii metodice generale
În execuţia acestui element, se va urmării:
Þ centrul de greutate să fie coborât;
Þ trunchiul uşor înclinat;
Þ tălpile picioarelor să fie depărtate şi în acelaşi plan cu linia umerilor.
Metodica învăţării pivotărilor
Exerciţii imitative(fără minge), executate pe loc, din alergare, cu oprire la semnal:
= piruete, mersul pe trotinetă cu punct fix pe sol;
= păşire înainte,înapoi, lateral, cu revenire în poziţia fundamentală;
= întoarceri prin păşiri repetate pe piciorul de impulsie, înainte, înapoi;
= ştafete, alergare cu oprire şi pivotare în dreptul diferitelor semne sau la semnale.
Exerciţii cu mingea, de pe loc, din poziţia fundamentală:
= prindere-pivotare prin păşire înapoi,înainte-pasă;
= acelaşi complex de pivotare prin întoarcere 90-180grade;
= acelaşi complex cu schimbarea locului de ţinere a mingii în timpul pivotării.
Exerciţii cu mingea,din deplasare
= aruncarea mingii în sus şi înainte-alergare-prindere în săritură-oprire-pivotare-pasă;
= dribling-oprire-pivotare-pasă;
= alergare-prindere-oprire-pivotare-pasă-deplasare;
= dribling-oprire-aruncare la coş;
= alergare-prindere-oprire-pivotare-aruncare la coş de pe loc.
Exerciţii pregătitoare
= din mers şi alergare, la semnal alternând partea şi picioruld e întoarcere, întoarceri la 180-
360grade;
= stând cu faţa la scara fixă, apucat de o şipcă la înălţimea umărului, cu sprijinirea
picioarelor pe şipcile 3-5-împingerea înapoi în braţe şi săritură cu întoarcere (spre dreapta,
stânga) 180grade.
= din alergare, bătaie pe un picior şi săritură peste bârnă sau ştachetă şi aterizare cu
întoarcere 90-180grade;
= săritură de pe ladă sau capră, cu întoarcere de 90-180 grade dreapta sau stânga, aterizare
cu îndoirea genunchilor;
= pe perechi, unul execută pivotare şi protecţia mingii, celălalt caută dezechilibrarea prin
împingere.
46
Verificaţi- vă cunoştinţele
 Prezentaţi demersul metodic al învăţării elementelor tehnice:poziţia fundamentală,
deplasările în teren, schimbările de direcţie, pirueta şi săriturile, punctând pe: prezenţa
modelului, greşeli frecvente, utilizarea tactică, metodica învăţării, indicaţii metodice.

Curs nr.7
B. Tehnica cu minge (elemente tehnice fundamentale)
Pasarea mingii
Pasarea mingii este elementul tehnic determinant în rezolvarea scopului jocului de baschet
asigurând caracterul colectiv prin legătura pe care o face între acţiunile individuale şi cele
colective.
Prin esenţa sa tehnico-tactică acest element tehnic, pe lângă faptul că prezintă o gamă
largă de procedee, presupune neapărat prezenţa partenerului, fiind condiţionată de:
 poziţia şi viteza de deplasare a acestuia;
 specificul fazei de joc;
 plasamentul adversarului.
Pasa este condiţionată de existenţa unui jucător care o efectuează şi a altuia căruia i se
adresează.
Jucătorul care efectuează pasa trebuie:
 să fie atent cu pasa pe care o execută să fie transmisă unui coechipier demarcat;
 să determine rapid ,,culoarul” de pasare;
 să asigure protecţia mingii în timpul pasării;
 să folosească pasele scurte;
 să lucreze cu ambele mâini(ambidextrie).
Jucătorul căruia i se adresează pasa trebuie:
 să se demarce
47
 să participe la obţinerea unui plan mai avansat;
 să folosească momentul intrării în posesia mingii ca fază iniţială pentru acţiunea viitoare.
Pentru ca o pasă să fie utilizabilă este necesar a se respecta o serie de condiţii:
 să aibă adresă;
 să aibă adâncime;
 să aibă forţă de transmitere;
 să nu i se imprime efect;
 procedeul de pasare să corespundă situaţiei tactice.
Vom prezenta în continuare acele procedee de pasare care fac obiectul instruirii, în special
la nivelul ciclului gimnazial şi liceal
a. Pasa cu două mâini din dreptul pieptului, de pe loc
Acest procedeu face parte din grupa paselor fundamentale, fiind folosit pentru pasarea
mingii la distanţe mici şi medii (6-8 metri).
Este pasa de bază şi specifică in baschet.
Prezentarea modelului
× din poziţia fundamentală, mingea ţinută
în dreptul pieptului, în priză cu două mâini,
× se începe mişcarea de extindere a braţelor
spre înainte;
× partea finală a execuţiei dă un ultim im-
puls mingii, printr-o mişcare de biciuire execu
tată din articulaţiile pumnilor şi de împingere din
degete (mai puţin degetele mari);
× datorită impulsului dat mingii(care părăseşte mâinile jucătorului)braţele, în partea finală a
execuţiei sunt întinse înainte, la înălţimea umerilor, către direcţia de pasare, cu palmele orientate
în jos şi cu degetele răsfirate.
Greşeli frecvente
· ţinerea mingii în poziţie pasivă;
· executarea din articulaţiile pumnilor a unor mişcări suplimentare cu mingea, înainte de
pasare, sau a unei mişcări de rotare din braţe prin coborârea mingii spre abdomen;
· acţionarea în faza finală de impulsie a pasei prin îndoirea falangelor degetelor şi
împingerea mingii cu degetele mari;
· depărtarea exagerată a coatelor în lateral, în timpul execuţiei, ceea ce duce la anularea
forţei de pasare şi la efectuarea unei mişcări rigide.
Utilizarea tactică
Pasa este folosită:
× în atacul poziţional;
× în special împotriva apărărilor individuale;
48
× împotriva apărării în zonă;
× în acţiunile de manevrare şi pregătire a atacului.
b. Pasa cu două mâini de deasupra capului, de pe loc
Această pasă este fundamentală pentru jucătorii consacraţi, cu talie înaltă, solicitând în
execuţie forţă în braţe.
Prezentarea modelului
 din poziţia fundamentală, mingea ţinută deasupra capului şi în dreptul frunţii,
braţele uşor îndoite din coate orientate oblic înainte către direcţia de pasare;
 printr-o uşoară arcuire a trunchiului braţele se extind oblic înainte şi în sus, impulsul
final dat mingii fiind executat prin mişcarea de biciuire, din articulaţia palmelor;
 poziţia finală a palmelor, cu degetele răsfirate, spre în jos şi înainte.
Greşeli frecvente
f ducerea mingii spre înapoi peste cap, fapt care întârzie şi îngreunează pasa;
f mişcarea prea amplă din braţe în detrimentul celei de zvârlire din articulaţiile pumnilor;
f orientarea coatelor în lateral şi nu spre înainte şi în jos.
Utilizarea tactică
Pasa cu două mâini de deasupra capului, de pe loc, este folosită de jucătorii înalţi (centru
şi extreme), pentru:
 a degaja mingea din aglomerările de sub coş;
 transmiterea foarte rapidă a mingii în faza nou apărută (recuperarea cu pasă pentru
contraatac).
c. Pasarea mingii cu pământul
La acest procedeu de pasare pot fi
folosite atât pasele executate cu două mâi-
ni cât şi cele executate cu o mână, cu ob-
servaţia ca prizele iniţiale să nu depăşeas-
că înălţimea pieptului executantului.
Prezentarea modelului
- în execuţia unei pase cu pământul se
recomandă ca mingea să lovească solul în ce-a de-a doua treime a distanţei dintre jucătorul care
pasează şi primitor;
- mingii îi trebuie imprimată o forţă care să o facă ca din ricoşeul cu solul să ajungă
aproximativ la înălţimea abdomenului celui căruia îi este adresată.
La execuţie:
- mecanismul este asemănător procedeului de pasare directă, cu deosebirea că braţele se
întind în jos şi înainte;
- poziţia fundamentală a jucătorului este ceva mai coborâtă.
Greşeli frecvente
49
- mingea este azvârlită sau lovită de sol în loc să fie împinsă;
- mişcarea de biciuire efectuată din articulaţia pumnilor este lentă, imprimndu-i mingii un
impuls slab, ca urmare mingea ricoşează puţin din sol şi la mică înălţime, creând dificultăţi în
prinderea ei de către partenerul căruia îi este adresată pasa.
Utilizarea tactică
Reprezintă un procedeu al jocului modern folosit:
- pentru transmiterea mingii la distanţe mici şi mijlocii;
- împotriva apărărilor activ-agresive cu marcaj din faţă al partenerului căruia îi este
adresată pasa.

d. Pasa cu două mâini din deplasare
Această pasă se prezintă sub forma unui complex în care se îmbină alergarea cu prinderea
mingii şi execuţia propriu-zisă pasei – care nu diferă cu nimic ca procedeu de cele descrise
mai înainte.
Elementul principal în executarea
unei pase din deplasare îl constituie res-
pectarea regulilor paşilor, prin care nu i
se permite să efectueze mai mult de două pă-
şiri cu mingea ţinută în mâini.
Prezentarea modelului
- jucătorul în alergare (deplasare)
execută în momentul prinderii mingii o păşire
mai lungă, mingea fiind prinsă în momentul de zbor al acestei păşiri;
- alergarea se continuă în timp ce prinderea mingii este amortizată prin flexia braţelor, care
determină aducerea ei într-o poziţie cât mai convenabilă pentru executarea ulterioară a pasei;
- urmează o a doua păşire în alergare, după care se execută pasa înainte ca celălalt picior să
ia contact cu solul.
Greşeli frecvente
- nerespectarea regulii paşilor;
- între cele două poziţii , jucătorul nu păstrează o poziţie stabilă de ţinere a mingii
balansându-se, lucru ce duce la dezechilibrări;
- nu se ţine seama de direcţia şi viteza de deplasare a partenerului căruia îi este adresată
pasa, aceasta neexecutându-se pe poziţii viitoare în care jucătorul respectiv va ajunge odată cu
mingea.
Utilizarea tactică
Datorită dinamicii de desfăşurare, execuţia paselor din deplasare se face în majoritatea
fazelor de joc şi cu deosebire în atacul bazat pe circulaţii ale jucătorilor, în atacul rapid, în fazele
de atac în superioritate numerică, pe contraatac.
Indicaţii metodice generale cu privire la învăţarea paselor
50
Învăţarea paselor începe cu pasa cu două mâini de la piept şi varianta cu pământul,
urmate de pasa cu două mâini de deasupra capului şi cu o mână de la umăr.
O dată cu învăţarea paselor se consolidează prinderea şi ţinerea mingii.
În cadrul învăţării paselor, distingem o eşalonare metodică a condiţiilor de execuţie:
- de pe loc;
- urmate de deplasare;
- din deplasare.
În învăţarea pasei de pe loc se recomandă folosirea metodei globale, insistându-se doar
asupra lucrului din articulaţiile pumnilor.
În învăţarea pasei din deplasare apare ca element suplimentar coordonarea dintre lucrul
picioarelor şi cel al braţelor.
Se va urmări:
- învăţarea regulilor paşilor sub aspect regulamentar;
- cât şi ca execuţie propriu-zisă;
- precum şi formarea şi dezvoltarea simţului de apreciere a distanţei, unghiului şi
intensităţii cu care se transmite mingea, raportate la deplasarea jucătorilor.
La început distanţa de pasare va fi mică (3-4 metri), urmărindu-se corectitudinea execuţiei
şi nu viteza sau forţa de transmitere.
Treptat se va trece de la pasele de studiu la cele executate mai rapid, în care nu se va mai
insista pe controlul prizei la minge, în paralel cu mărirea distanţei.
Metodica învăţării paselor de pe loc şi urmate de deplasare
f Exerciţii imitative(fără minge):
· de pe loc, imitarea pasei cu două mâini de la piept,insistând asupra
mişcării finale – de biciuire- din articulaţia pumnilor;
· din mers şi apoi uşoară alergare, săritură imitând prinderea mingii,
aterizare pe ambele picioare, pasă;
f executarea pasei în formaţii cu căpitan:
 în linie;
 în semicerc;
 în cerc.
f Executarea paselor în formaţii fără căpitan:
 pe perechi;
 în triunghi;
 în pătrat;
 în cerc;
 două linii faţă-n faţă (variantă – după pasă, deplasare la coada şirului
opus).
f Circulaţia mingii:
 spre dreapta;
 spre stânga.
f Circulaţia jucătorilor:
 la şirul propriu;
 la şirul alăturat;
 spre dreapta;
 spre stânga.
51
Notă: se pot folosi mai mult mingi. Se recomandă ca prinderea mingii să nu se facă într-o
poziţie statică;la început cu ,,joc de picioare” după care, cu ,,ieşire la minge”.
Metodica învăţării paselor din deplasare
Execuţii imitative (fără minge)
 din mers şi uşoară alergare, păşire mai lungă pe dreptul cu imitarea prinderii mingii,
păşire pe stângul, imitarea pasei şi continuarea deplasării;
Exerciţii şi formaţii pentru învăţarea şi consolidarea paselor din deplasare:
 pe perechi la distanţă de 3 metri unul de altul, jucătorii îşi pasează mingea alergând pe
loc;
 jucătorii aşezaţi în şir câte unul, aleargă pe rând către antrenor, primesc mingea, o
pasează înapoi şi se deplasează la coada şirului;
 jucătorii aşezaţi în cerc, cu un căpitan la centru, se deplasează primind mingea pe raza
cercului;
 jucătorii în şir, pasează din alergare, succesiv stânga-dreapta şi reprimind mingea, se
reântorc în dribling la coada şirului;
 pase în 2-3 jucători care se deplasează înainte (din mers şi apoi din alergare);
 suveica;
 pase în trei jucători cu schimbări de locuri.
Consolidarea însuşirii paselor în relaţie cu alte elemente tehnice
Pentru pasele de pe loc şi urmate de deplasare:
 prindere-pivotare-pasă-deplasare;
 prindere-dribling-oprire-pasă-deplasare;
 prindere-pivotare-dribling-oprire-pasă-deplasare;
 prindere-fentă-pivotare-dribling-oprire-pasă-deplasare.
Pentru pasele din deplasare:
 alergare-prindere-dribling-pasă din deplasare;
 prindere de pe loc-plecare în dribling-pasă din deplasare;
 deplasare-prindere-oprire-dribling-pasă din deplasare.
Exerciţii pregătitoare
Exerciţii pentru prelucrarea artuculaţiilor pumnilor:
¦ rotări în toate sensurile;
¦ închiderea şi deschiderea pumnilor;
¦ mişcări de flexie şi extensie prin presiunea unei palme asupra celeilalte;
¦ scurtări şi biciuiri din articulaţia pumnilor.
¦ flotări la perete şi la sol;
¦ exerciţii cu măciuci, mingi de tenis şi mingi medicinale;
¦ exerciţii cu cordonul elastic, extensorul;
¦ exerciţii de pasare din poziţii nespecifice, din ghemuit, din sezând, din culcat înainte;
¦ pasarea mingii la ţintă:
¦ cercuri trasate pe sol, pe perete;
¦ cutii de ladă.
¦ concursuri în întreceri de transport şi transmitere a mingii de baschet sau medicinale.
52
Aruncările la coş
Aruncarea la coş reprezintă elementul cel mai important al jocului de baschet, prin care se
concretizează scopul final al jocului : înscrierea de puncte.
În joc, aruncarea la coş nu trebuie să fie o acţiune întâmplătoare. Ea trebuie:
- să aibă la bază un procedeu tehnic de aruncare bine însuşit;
- să aibă o justificare tactică a execuţiei în momentul dat al jocului.
Clasificarea aruncărilor la coş
1. din punct de vedere al poziţiei jucătorului:
 aruncări de pe loc;
 aruncări din alergare:
 precedate de prinderea mingii din pasă;
 precedată de prindereamingii din dribling;
 aruncări din săritură.
2. din punct de vedere al distanţei:
 aruncări din apropierea coşului (sub 2 metri);
 arucări de la semidistanţă (2-5 metri);
 aruncări de la distanţă (peste 5 metri).
3. din punct de vedere al execuţiei:
 aruncări la coş cu două mâini;
 aruncări la coş cu o mână;
 aruncări la coş cu panoul;
 aruncări la coş cu inelul-directe;
 procedee de bază;
 procedee speciale.
Aruncările la coş de pe loc
 nu mai au pondere mare datorită apărărilor care au devenit mai active, mai agresive;
 ele rămân procedee de bază în formarea mecanismului şi a stereotipiei mişcării de
aruncare la coş în etapa de iniţiere;
 se folosesc cu precădere în aruncările de la distanţă ale juniorilor şi seniorilor.
Aruncarea la coş cu o mână din faţă
Această aruncare prezintă o serie de avantaje:
- corespunde ca formă de exprimare celor trei stări ale poziţiei
jucătorului în teren: de pe loc, din săritură, din alergare;
- aduce priorităţi de ritm în execuţia aruncării la coş, corespun
zător jocului actual;
- poziţiile de exhilibru ale corpului pot fi uşor compensate prin
orientarea unui singur braţ pe direcţia coşului.

Ca urmare, aruncarea la coş a devenit un element funda-mental
al jocului modern, biomecanica de execuţie a părţii finale a aruncării
fiind asemănătoare pentru toate procedeele şi condiţiile de execuţie a
aruncării la coş.
53
Execuţia aruncării la coş cu o mână de pe loc a căpătat unele variante prin care doar
poziţia iniţială este modificată.
Prezentarea modelulu i
În poziţia iniţială:
 mingea este ţinută în priză asimetrică, în dreptul pieptului,
la nivelul bărbiei;
 palma mâinii care execută aruncarea se află înapoi şi puţin
sub minge;
 degetele răsfirate şi cu cotul orientat în jos;
 flexia braţului pe antebraţ, formând un unghi de aproxima
tiv 90°;
 cealaltă mână sprijină mingea din lateral;
privirea este îndreptată spre inel şi panou.
Jucătorul în poziţie fundamentală mediu:
 este orientat către coş;
 cu trunchiul puţin aplecat înainte;
 cu tălpile paralele şi depărtate la lăţimea umerilor;
 piciorul de pe partea braţului de aruncare este cu o jumătate de talpă înaintea celuilalt;
 greutatea corpului este egal repartizată pe ambele picioare, pe întreaga suprafaţă a
tălpilor.
Execuţia aruncării:
 începe printr-o triplă flexie a membrelor inferioare care fac ca centrul de greutate al
corpului să coboare;
 în acest timp mingea rămâne la nivelul bărbiei jucătorului.
În poziţia intermediară
 mingea continuă să fie ţinută cu ambele mâini (priză asimetrică) până ce cotul braţului de
aruncare ajunge la nivelul umărului;
 în continuarea mişcării în sus, mingea este ţinută pe palma braţului de aruncare ( care se
găseşte acum sub minge) şi părăseşte mâna ca urmare a unei ultime impulsii date printr-o flexie
palmară pronunţată din articulaţia pumnului;
 braţul stâng rămâne undeva în lateral şi în sus, constituind elementul de protecţie a mingii
pe ultima parte a aruncării
În poziţia finală:
 corpul este extins uşor pe vârfuri cu greutatea deplasată pe piciorul din faţă;
 braţul de aruncare este întins în sus şi înainte, cu palma şi degetele răsfirate, orientate în
jos şi în afară;
 degetele index şi mijlociu sunt orientate către direcţia aruncării.
Greşeli frecvente
- priza la minge nu este asimetrică, mingea fiind ţinută în palme în formă de pâlnie;
- cotul braţului de aruncare este orientat lateral şi nu pe direcţia aruncării;
- degetele mâinii care aruncă nu acoperă o suprafaţă cât mai mare, nefiind răsfirate
suficient pe minge;
- poziţia iniţială incorectă: jucătorul ţine înainte piciorul opus mâinii de aruncare, iar
greutatea corpului este repartizată pe piciorul din faţă;
54
- nu se imprimă mingii, în partea finală a aruncării, mişcarea de biciuire care trebuie să fie
dată prin impulsia din articulaţia pumnului, iar planul palmei nu este perpendicular pe direcţia
aruncării.
Utilizarea tactică
· reprezintă procedeul cel mai folosit în jocul actual de baschet, pentru aruncările efectuate
de la distanţe mici şi mijlocii;
· reprezintă mecanismul de bază pentru aruncările cu o mână executate din deplasare şi din
săritură;
· acest procedeu trebuie să fie însuşit de toţi jucătorii, indiferent de sex sau vârstă.
Metodica învăţării aruncărilor la coş de pe loc
Execuţii imitative(fără minge)
f imitarea lucrului din braţ şi palmă;
f imitarea lucrului de coordonare dintre braţe şi picioare;
f imitarea integrală a procedelului de aruncare.
Execuţii pentru învăţarea aruncării la coş de pe loc
f aruncarea mingii din apropiere – 1 metru -, din unghi de 45° faţă de panou şi cu panoul,
în care ţinerea mingii se face numai cu mâna de aruncare la coş (numai pe partea dreaptă);
f schimbarea unghiului de aruncare, 3 unghiuri de bază (dreapta, stânga, faţă);
f mărirea distanţei de aruncare, 2-3 metri, cu atenţie asupra traiectoriei mingii;
f execuţia aruncării fără panou, în care se introduce ţinerea asimetrică.
Formaţii
f în şir: se trasează pe sol distanţa de execuţie a aruncării, cel care aruncă îşi urmăreşte
mingea pe care o pasează următorului şi se deplasează la coada şirului;
f în semicerc: 5 jucători în 5 poziţii, cu un jucător recuperator-distribuitor sub coş, pot fi
folosite una sau mai multe mingi. Aceeaşi formaţie cu doi recuperatori;
f pe teren: se delimitează poziţiile de aruncare iar jucătorul care execută aruncările
schimbă permanent poziţiile, mingile fiindu-i continuu pasate de ceilalţi doi: după un număr de
aruncări se schimbă rolurile;
f două şiruri: cu câte o minge fiecare, după aruncare jucătorul urmăreşte mingea şi o
pasează trecând la coada şirului (propriu sau alăturat). Un şir recuperează, iar celălalt aruncă la
coş).
Concursul de aruncări la coş de pe loc
f individual sau pe echipe de 2-4 jucători;
- cu adiţionare:
 cine înscrie mai multe coşuri în ,,n” minute;
 cine înscrie mai multe coşuri din 20 de aruncări;
 cine înscrie mai multe coşuri la rând;
 cine termină mai repede circuitul (5 poziţii).
f prin eliminare: esti obligat ca din una, două sau trei aruncări executate să înscrii acelaşi
număr de coşuri ca cei din înaintea ta.
Exerciţii pentru consolidarea aruncării la coş de pe loc
55
f aruncarea mingii în sus şi înainte, săritură şi prindere, oprire şi aruncare la coş de pe loc;
f dribling, oprire, aruncare la coş de pe loc;
f variante: la oprire, aruncarea la coş va fi precedată de:
 fentă de pasă;
 fentă de depăşire.
f alergare, prindere, oprire, pivotare, aruncare la coş de pe loc;
f jucătorii aşezaţi pe un şir cu faţa la coş, sub panou un recuperator – distribuitor cu o
minge pe care o pasează în diferite direcţii. Fiecare jucător din şir se va deplasa după minge,
executând oprire, pivotare şi aruncare la coş de pe loc. După un număr de repetări se va schimba
jucătorul recuperator.
f jucătorii dispuşi pe două şiruri, un şir pasează, celălalt execută ieşire la minge, prindere,
oprire, pivotare, aruncare la coş, urmărire, recuperare şi deplasare în dribling la coada şirului.
Aruncările la coş din deplasare
Din punct de vedere al mecanicii mişcării, aruncările la coş din deplasare sunt formate
dintr-un complex de procedee:
 alergarea sau driblingul în alergare;
 prinderea mingii;
 cele două păşiri;
 desprinderea;
 zborul;
 aterizarea.
a. Aruncarea la coş cu o mână de sus, din dribling
Prezentarea modelului
Executând dribling în alegare, jucătorul:
¬ Va da un impuls mai puternic mingii
la ultima bătaie în sol pentru a avea posibili
tatea să efectueze o păşire mai lungă;
¬ impulsia mai puternică a mingii în sol,
coordonată cu această păşire mai lungă, permi
te ca mingea să poată fi uşor prinsă cu două
mâini şi adusă spre piept;
¬ alergarea este continuată cu o a doua
păşire, pe celălalt picior, care la contact cu solul, având rolul de a bloca şi frâna viteza, pentru ca
prin rularea călcâiului, tălpii şi vârfului, aceasta să fie transformată în forţă de ridicare în săritură;
¬ desprinderea de sol este ajutată şi prin pendularea dinapoi spre înainte şi în sus a
genunchiului celuilalt picior, cu ducerea coapsei acestuia până la orizontală;
¬ corpul şi piciorul de bătaie se extind, mişcarea de aruncare fiind începută de braţ, prin
ducerea mingii deasupra capului, în dreptul frunţii, braţul formând cu antebraţul un unghi drept;
¬ din momentul în care mâna care sprijină mingea nu mai are contact cu aceasta, braţul
respectiv, flexat din cot şi orientat spre înafară, constituie un element de protecţie a mingii în
timpul aruncării propriu-zise;
56
¬ aruncarea la coş este executată în punctul maximal săriturii, corpul fiind întins, braţul
orientat pe direcţia aruncării, mingea părăsind mâna ca urmare a unui ultim impuls, dat prin
flexia palmară a articulaţiei pumnului;
¬ aterizarea se face pe ambele picioare şi pe cât posibil cât mai aproape de locul de
desprindere în săritură, aceasta pentru ca jucătorul în caz de nereuşită a finalizării să poată
participa la recuperare.
b. Aruncarea la coş cu o mână de sus, din alergare
Prezentarea modelului
Se execută ca procedeu identic celui
descris mai înainte cu singura deosebire că
mingea este pasată jucătorului care urmea-
ză să finalizeze.
Jucătorul în alergare:
· îşi coordonează în aşa fel paşii ca
momentul de prindere a mingii să coincidă cu o
păşire mai lungă, pe piciorul de pe partea mâinii de aruncare;
· în timpul zborului execută prinderea mingii cu douâ mâini, pe care o aduce spre piept;
· în continuare succesiunea complexului de mişcări este identică celei descrise la aruncarea
la coş din dribling.
Greşeli frecvente
¬ nu se respectă regula paşilor, jucătorul executând mai mul de două păşiri cu mingea în
mână;
¬ genunchiul de pe partea braţului de aruncare nu este pendulat corespunzător, fapt care
determină o prea mică înălţare la săritură;
¬ braţul de aruncare nu se întinde complet, iar palma nu imprimă mingii impulsul final;
¬ slaba coordonare dintre lucrul picioarelor şi al braţului de aruncare, care determină o
dezechilibrare şi aterizare pe un singur picior.
Utilizarea tactică
- sunt folosite ca finalizări din apropierea coşului sau de la distanţe mici;
- ca urmare a unor acţiuni tactice individuale sau colective.
Metodica învăţării aruncării la coş din deplasare
Metodica învăţării acestor aruncări abordează separat însuşirea aruncării la coş din
dribling şi din alergare, insistându-se asupra aspectelor legate de:
- respectarea regulii paşilor;
- prinderea mingii; coordonarea între braţul de aruncare şi piciorul din partea opusă în
momentul aruncării propriu-zise.
Exerciţii imitative (fără minge)
- alergare, desprindere pe un picior, lovirea cu palma mâinii opuse piciorului de impulsie a
unui obiect suspendat (panou, plasa coşului);
- alergare, desprindere prin impulsia pe piciorul stâng şi aterizare pe ambele picioare;
- imitarea tehnicii de execuţie a aruncării la coş din alergare:
57
 cele două păşiri
 desprindere în săritură;
 imitarea mişcării de aruncare la coş;
 aterizare pe ambele picioare.
Învăţarea aruncării la coş din dribling
× din apropierea coşului (1,5 metri) din unghi de 45° faţă de panou, cu mingea ţinută în
priză asimetrică cu două mâini, se execută păşire pe piciorul stâng, desprindere în săritură şi
aruncare la coş;
× acelaşi exerciţiu de la distanţa de 2,5 metri de coş, cu păşire pe piciorul drept, apoi pe
stângul, desprindere în săritură, aruncare şi aterizare simultană pe ambele picioare;
× se măreşte distanţa de la care se pleacă, la circa 3 metri de coş: păşire pe piciorul stâng,
se execută o singură bătaie a mingii în dribling după care păşirea pe piciorul drept, se prinde
mingea, păşire pe piicorul stâng, desprindere în săritură şi aruncare la coş.
Formaţii de bază
 un şir, fiecare jucător cu câte o minge, se execută dribling şi aruncare din apropierea
coşului, după aruncare fiecare jucător îşi urmăreşte mingea cu care revine în dribling la coada
şirului;
 un şir, cu o minge, primul jucător din şir pleacă în dribling, aruncă la coş, recuperează
mingea pe care o pasează următorului din şir, după pasă revenind la coada şirului;
 formaţii de două şiruri, fiecare jucător al şirului 1 cu o minge, se execută dribling şi
aruncare din apropierea coşului, după aruncare, deplasare la coada şirului 2, fiecare jucător din
acest şir după recuperare trece în dribling la coada şirului opus.
Învăţarea aruncării la coş din alergare
 alergare, prinderea mingii printr-o păşire mai lungă pe piciorul drept, păşire pe stângul cu
desprindere în săritură şi aruncare la coş;
O succesiunea prinderii mingii urmează următoarea metodologie:
 mingea luată din mâinile antrenorului;
 mingea aruncată în sus şi înainte de către jucător;
 mingea pasată din lateral de antrenor sau de partener;
 aruncarea la coş din alergare precedată de prindere din pasă.
Formaţii
- două şiruri , fiecare jucător din şirul 2 cu câte o minge pe care o va pasa lui 1 care aleargă
spre coş, după aruncare acesta recuperează mingea cu care, în dribling, trece la coada şirului 2.
Consolidarea învăţării aruncării la coş din dribling şi alergare
¦ aruncarea mingii în sus şi înainte, alergare, prindere, oprire, dribling şi aruncare la coş;
¦ prinderea mingii din pasă precedată de schimbarea de direcţie în alergare şia runcarea la
coş din alergare;
¦ dribling, oprire, pivotare, pasă, alergare, prindere şi aruncare la coş din dribling;
¦ exerciţii complexe cu desfăşurare pe tot terenul.

Aruncările la coş din săritură
58
Aceste aruncări:
× oferă jucătorilor posibilitatea folosirii unor complexe variate de procedee tehnice;
× se pot executa cu o mână sau cu două mâini, din faţă sau de deasupra capului;
O aruncările la coş din săritură se pot executa:
× cu desprindere de pe loc;
× precedate de deplasare şi oprire:
· într-un timp;
· în doi timpi.
× din dribling;
× după prinderea mingii din pasă.
Aruncarea la coş din săritură, precedată de deplasare şi oprire într-un timp
Prinderea mingii
Jucătorul îşi coordonează paşii ca momentul
prinderii mingii să corespundă cu intervalul dintre
două păşiri, într-o săritură.
 mingea este recepţionată în momentul de zbor;
 aterizarea se face printr-o oprire intr-un timp;
 picioarele luând simultan contact cu solul şi ru
lând călcâi, talpă;
 gleznele şi genunchii se flexează, această aterizare
prin amortizare determinând momentul imediat următor.
Bătaia
Se execută simultan pe ambele picioare prin continuarea rulării călcâi, talpă, vârf, pentru a
se realiza o săritură cât mai echilibrată şi înaltă
Săritura (desprinderea de pe sol)
 se face cât mai aproape de verticală, prin impulsia puternică realizată din vârfurile
picioarelor, prin extinderea articulaţiilor trenului inferior, coordonate simultan;
 corpul rămâne cât mai echilibrat vertical, mişcarea fiind coordonată cu cea a braţelor care
încep aruncarea propriu-zisă;
 în timpul săriturii jucătorul caută să asigure o plutire, adică o întârziere în punctul maxim
al săriturii, pentru a pregăti finalul aruncării propriu-zise.
Aruncarea la coş
Este asemănătoare cu procedeul aruncării la coş de pe loc.
 momentul de execuţie al bătăii corespunde poziţiei de ţinere a mingii în dreptul bărbiei,
în dreptul umărului sau deasupra capului;
 în timpul săriturii, mingea va fi dusă deasupra capului, iar în punctul maxim al săriturii şi
în timp ce se realizează plutirea braţul se destinde în sus şi înainte;
 partea finală a aruncării se execută pe momentul în care corpul începe să recadă din
săritură şi constă şin mişcarea de biciuire, făcută prin flexia puternică şi rapidă din articulaţia
pumnului.
Aterizarea
Se face în mod obişnuit, pe ambele picioare, care în timpul săriturii au fost puţin
depărtate.
59
Metodica învăţării aruncărilor la coş din săritură
Această aruncare se învaţă numai după consolidarea aruncării la coş de pe loc.
Execuţii imitative(fără minge)
× săritură de pe loc cu imitarea aruncării la coş din săritură;
× alergare, oprire într-un timp şi săritură cu imitarea aruncării la coş din săritură.
Învăţarea aruncării la coş din săritură
× de pe loc, desprindere în săritură şi aruncare la coş din apropiere (2 metri), din unghi de
45° faţă de panou;
× aruncarea mingii în sus şi înainte, alergare, prindere, oprire într-un timp, desprindere şi
aruncare la coş din apropiere (2 metri);
× dribling, oprire într-un timp şi desprindere cu aruncare la coş din săritură.
Formaţii
Aceleaşi care au fost prezentate la metodica învăţării aruncării la coş de pe loc şi din
deplasare.
Conducerea mingii (driblingul)
Driblingul constă dintr-o serie de impulsuri imprimate mingii, care o fac să ricoşeze din
sol în raport cu direcţia impulsiei şi vitezei de deplasare a jucătorului.
Ca urmare, deosebim dribling înalt sau jos, executat pe loc sau în alergare, toate acestea
fiind determinate de situaţia tactică impusă de momentul jocului.
Prezentarea modelului
De pe loc sau din deplasare, mecanismul de
execuţie al mişcării este acelaşi, singura deosebire
constă în impulsia mingii.
În driblingul pe loc impulsia imprimată min
gii va fi pe verticală, iar în driblingul din alergare
impulsia va fi înapoia axei verticale a mingii, pe
partea dinspre executant.
- palma cu degetele răsfirate ia contact cu mingea încă pe tra
iectoria sa ascendentă (din ricoşeul solului) acoperind o parte din
calota superioară, înapoia mingii;
- prin flexarea braţului din articulaţia cotului şi a mâinii din
cea a pumnului, se amortizează forţa ascensională a mingii care
este totodată controlată; palma imprimă mingii o nouă impulsie
spre sol, printr-o mişcare a antebraţului din articulaţia cotului,
a pumnului şi a degetelor, conducând mingea spre această traiec-
torie descendentă;
- impulsul dat mingii spre sol va fi orientat lateral, oblic şi
înainte faţă de jucător, unghiul de contact al mingii cu solul
depinzând de viteza de deplasare a jucătorului;
60
- sensul impulsiei este controlat de lucrul din articulaţia pumnului şi degetelor printr-o
mişcare fermă, dar suplă, ceea ce determină şi înălţimea la care va ricoşa mingea, viteza cu care
va ricoşa din sol ca şi distanţa pe care o va căpăta;
- în timpul execuţiei corpul nu se balansează, lucrul braţelor fiind independent de mişcările
celorlalte segmente, corpul păstrând o poziţie echilibrată, uşor aplecată, înclinarea fiind raportată
la viteza de deplasare a jucătorului;
- în dribling, corpul trebuie să constituie principalul element de protecţie a mingii, fiind
interpus între minge şi adversar;
- braţul opus celui cu care se driblează este uşor îndoit din cot şi constituie elementul de
protecţie a mingii din lateral;
- capul este ridicat, cu privirea cuprinzând un câmp vizual cât mai mare pentru a observa
atât coechipierii cât şi adversarii şi niciodată mingea.
Greşeli frecvente
- mingea este plesnită sau lovită şi nu împinsă prin lucrul braţelor şi al palmei;
- trunchiul prea aplecat din flexia bazinului micşorează câmpul de vizibilitate al
jucătorului;
- corpul se balansează vertical în timpul execuţiei driblingului;
- se priveşte mingea şi nu jocul în ansamblul lui.
Utilizarea tactică
- în trecerea mingii din terenul de apărare în atac;
- ca element de organizare a sistemului de atac;
- în superioritate numerică, în acţiunile de depăşire, pe contraatac;
- împotriva apărării agresive;
- pentru scoaterea mingii din zone aglomerate şi după recuperarea la panou.
a. Schimbarea de direcţie în dribling
Driblingul rezolvă acele situaţii tactice care impun depăşirea adversarului direct.
Schimbarea de direcţie în dribling este influenţată de următorii factori:
- fenta;
- ritmul;
- viteza;
- protecţia mingii.
Precedând schimbarea de direcţie, fenta , trebuie să-l surprindă pe apărător, eficacitatea
ei rezidă din datele false care se dau adversarului prin mişcările şi poziţia corpului, prin privire.
În momentul execuţiei schimbării de direcţie:
- ritmul: ricoşeul mingii va fi schimbat;
- viteza de alergare: determinată de impulsul mingii în sol, va determina un dribling cât
mai coborât şi mai ales ca mingea să fie întâmpinată încă pe traiectoria ei ascendentă din ricoşeu,
cu mâna care o va controla.
În timpul execuţiei unei schimbări de direcţie deosebit de important este protecţia
mingii, în care umărul celui ce driblează trebuie să fie între apărător şi minge pentru a asigura
protecţia ei.
Vom prezenta câteva procedee de bază, care pot fi folosite de jucători în realizarea
schimbării de direcţie în dribling.
61
b. Pirueta
Este procedeul cel mai eficient. Dificultatea constă în modul în care mâna ”înfăşoară”
mingea pentru a-i schimba direcţia şi ritmul de ricoşare.
Învăţarea driblingului
 dribling pe loc:
 cu mâna dreaptă, cu mâna stângă;
 înalt, mediu, jos.
 dribling din mers şi uşoară alergare:
 cu mâna dreaptă, cu mâna stângă;
 spre înainte, cu spatele;
 înalt, mediu, jos.
 dribling cu ocolire de obstacole
 dribling şerpuit:
 la fantezia jucătorului;
 printre obstacole.
 dribling în teren cu temă:
 la semnal auditiv sau vizual;
 cu schimbări de direcţie, cu piruete.
Consolidarea învăţării driblingului
Execuţii precedate sau urmate de alte elemente tehnice: prindere, oprire, pasă, aruncare la
coş.
* dribling, oprire, pasă;
* dribling, pasă, deplasare;
* dribling, oprire, pivotare, pasă;
* dribling, oprire, aruncare la coş din săritură;
* ieşire la minge , prindere, dribling, aruncare la coş din dribling.
Formaţii
 suveică cu dribling, oprire, pasă şi deplasare la coada şirului opus;
 pe lungimea terenului, încrucişare în dribling şi pasă din alergare;
 pe două şiruri, cu două mingi, dribling, oprire, pivotare, pasă şi deplasare la coada şirului
de unde a plecat;
 încrucişare cu dribling, oprire, pasă şi aruncare la coş efectuată de cel căruia i s-a pasat
mingea;
 ieşire la minge, prindere, oprire, pivotare, dribling şi aruncare la coş din dribling.
Verificaţi- vă cunoştinţele
62
 Prezentaţi demersul metodic al învăţării elementelor tehnice: pasarea mingii, aruncarea la
coş şi conducerea mingii, punctând pe: prezenţa modelului, greşeli frecvente, utilizarea tactică,
metodica învăţării, indicaţii metodice.
Cursul nr. 8
Tehnica jocului de baschet
8.1. Unele generalităţi privind metodica învăţării, fixării, consolidării şi perfecţionării
tehnicii în jocul de baschet
Etapele instruirii tehnicii jocului de baschet presupune două aspecte:
1. Pregătirea teoretică;
2. Pregătirea practică.
I. Pregătirea teoretică, cuprinde:
1. descrierea elementului sau procedeului tehnic;
2. demonstrarea acestuia.
63
1. descrierea sau explicarea elementului sau procedeului tehnic trebuie să fie clară,
concisă, sugestivă, pe înţelesul colectivului. Ea trebuie să scoată în evidenţă caracteristicile
mişcării, din care să rezulte ceea ce este corect şi eficace şi ceea ce este greşit şi să stimuleze
activitatea conştientă a elevilor
2. demonstrarea elementului sau procedeului tehnic trebuie să se facă:
- global ( la început) – se execută în ritm normal pentru ca elevii să-şi formeze o
reprezentare cât mai fidelă asupra mişcării;
- regizată (apoi) – în care ritmul de execuţie este lent, scoţându-se în evidenţă elementele
principale;
- parţială (când este nevoie) – când mişcarea este mai complicată, demonstraţia
efectuându-se fragmentar.
Este foarte important ca aceste demonstraţii să fie însoţite şi de unele explicaţii, pentru
fixarea mai corectă a deprinderii.
Practic, profesorul enunţă denumirea elementului sau procedeului tehnic, prezintă unele
referinţe în direcţia prevederilor regulamentului de joc şi aplicativităţii (utilizării) tactice, apoi
profesorul sau un elev care practică baschetul de performanţă(deţinător a unei tehnici corecte)
execută procedeul tehnic de 2-3 ori în întregime şi ritm normal de execuţie. După aceasta
profesorul execută procedeul tehnic într-un tempo mai lent-regizat, insistând asupra momentelor
cheie, a căror execuţie determină corectitudinea mişcării, iar dacă este cazul, demonstraţia se va
efectua fragmentar, oprind execuţia în momentele cheie. Pentru e preveni greşelile de execuţie,
profesorul va demonstra şi execuţia incorectă, exagerând mişcarea. Dacă este necesar, se va opri
în momentule execuţiei incorecte explicând conţinutul greşelii.
După demonstraţie şi explicaţie, profesorul va executa din nou procedeul tehnic integral
cu ritmul , tempoul, amplitudinea, forţa şi viteza specifice jocului.
II. Pregătirea practică, cuprinde:
1. dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor motrice necesare execuţiei;
2. pregătirea tehnică propriu-zisă.
2. Pregătirea tehnică propriu-zisă cuprinde următoarele etape:
a. Etapa dezvoltării şi perfecţionării calităţilor motrice, necesare procedeului tehnic,
cunoscute din atletism şi metodica educaţiei fizice.
b. Etapa învăţării deprinderilor tehnice, a formării mecanismului de bază a mişcării, care
urmăreşte formarea deprinderii corecte de execuţie.
Caracteristici
* elementul se învaţă izolat de joc şi în mod analitic;
* se creează condiţii optime de execuţie, condiţiile cele mai uşoare,
care presupun:
- condiţii de echilibru favorabile;
- execuţii la distanţă mică şi ritm lent;
- execuţii fără minge – de exemplu opriri, schimbări de direcţie;
- execuţii cu mingea de pe loc – când procedeul nu-i este caracteristică mişcarea;
- execuţii cu circulaţie de minge sau de jucători, din unghiuri convenabile;
c. Etapa execuţiei tehnice în condiţii obişnuite şi variate (fixare-consolidare)
Odată formată deprinderea tehnică, treptat condiţiile de pregătire trebuie să devină
normale, similare jocului şi din ce în ce mai variate. Aceste condiţii de pregătire se referă la:
- diversificarea lor privind echilibrul, distanţa, returul, direcţia de execuţie, ambidextria;
64
- precum şi la prezenţa coechipierului şi adversarului.
d. Etapa asamblării în acţiuni individuale (consolidare-perfecţionare)– etapa complexelor de
procedee tehnice în care se urmăreşte crearea condiţiilor apropiate de joc. Procedeul tehnic
învăţat se leagă de celelalte procedee tehnice însuşite anterior şi se desfăşoară în prezenţa
adversarului semiactiv sau activ. Exerciţiile complexe dau posibilitatea:
* să se pregătească diferite faze de joc;
* să se perfecţioneze tehnica necesară acestor faze;
* de asemenea ele permit complexului de procedee tehnice să se desfăşoare în condiţii de
efort fizic asemănătoare jocului.
e. Etapa perfecţionării procedeului tehnic în condiţii de joc şi apropiate de joc – etapa
complexelor pe acţiuni tactice
În această etapă se folosesc mijloace cu conţinut tactic care necesită:
- fond motric bogat;
- ambidextrie;
- ritm variat;
- varietate de utilizare tactică;
- jocuri şcoală, de antrenament şi de verificare.
În cadrul jocurilor şcoală, de antrenament şi de verificare, elevii au ocazia să exerseze
diferite procedee tehnice însuşite anterior, în condiţii concrete de joc, de efort fizic şi sub
coordonarea psihică apropiată jocului.
Prezenţa acestei etape în procesul învăţării şi perfecţionării tehnice duce la înlăturarea
greşelilor metodice care pot apărea, determinate de despărţirea artificială a procedeului tehnic de
conţinut tactic şi pe amândouă de jocul oficial.
Verificaţi- vă cunoştinţele
 Care sunt etapele învăţării şi perfecţionării tehnicii jocului de baschet? Descrieţi şi
comentaţi fiecare etapă în parte.
Cursul nr. 9
Tactica jocului de baschet
9.1 Generalităţi
În dicţionarul limbii române contemporane ( Vasile Breban, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1988, pag.603) prin tactică se înţelege:
 arta conducerii trupelor în luptă;
 modul în care diferitele forme şi mijloace sunt folosite în vederea înfăptuirii obiectivului
fundamental strategic;
 totalitatea mijloacelor folosite pentru a izbuti într-o acţiune.
Prin extrapolare la teoria baschetului, tactica constituie totalitatea acţiunilor individuale
şi colective ale jucătorilor unei echipe, organizate şi coordonate unitar şi raţional în limitele
regulamentului de joc şi ale sportivităţii, cu scopul realizării victoriei prin valorificarea
65
calităţilor şi particularităţilor de pregătire ale jucătorilor proprii, în concordanţă cu
caracteristicile adversarului.
Tactica reprezintă contribuţia activă a factorului conştinţă atât în cadrul jocului cât şi în
procesul de antrenament. De aceea, forţa tactică a unei echipe rezidă din participarea activă şi
creatoare a jucătorilor în realizarea diferitelor acţiuni şi combinaţii de atac si apărare.
Tactica presupune o concepţie unitară de desfăşurare a activităţii jucătorilor în timpul
jocului, realizate prin acţiuni individuale şi colective organizate şi coordonate.
Realizarea tacticii este condiţionată de pregătirea tehnică care concretizează şi
materializează concepţia şi intenţiile tactice, ea fiind un mijloc de bază în realizarea tacticii.
În lupta sportivă (jocuri şi antrenament) baza succesului o constituie gândirea. Tehnica
este un mijloc condus de raţiune, gândirea este aceea care dă conţinut tactic procedeelor tehnice,
ea este cu atât mai eficace cu cât arsenalul de procedee tehnice, pregătire tactică şi experienţă de
joc este mai mare, mai bogat.
Este evidentă, în acest context, interdependenţa tehnicii şi tacticii cu ceilalţi factori ai
antrenamentului (pregătirea fizică, teoretică şi psihologică) pe întreg parcursul pregătirii.
Putem afirma că tactica jocului de baschet este una din cele mai bogate în conţinut şi care
a influenţat în multe situaţii şi tacticile altor jocuri sportive:
- dă şi du-te, încrucişări (în fotbal şi handbal);
- blocaje ( în handbal);
- sisteme de apărare om la om şi în zonă (în fotbal, handbal, hochei).
9.2 Caracteristicile tacticii
Pentru ca tactica adoptată şi aplicată de echipă să fie eficace şi cu randament, ea trebuie să
îndeplinească următoarele cerinţe:
a) Să fie accesibilă:
 tactica trebuie să corespundă nivelului tehnic şi particilarităţilor bio-psiho-fizice ale
jucătorilor;
 ea trebuie să fie simplă, uşor de realizat şi să nu îndepărteze jucătorul de la scopul
jocului.
b) Să fie raţională
 tactica trebuie să se adapteze la condiţiile jocului şi caracteristicile adversarilor;
 ea este un instrument al realizării scopului jocului şi nu un obiect în sine;
 tacticizarea excesivă duce la pierderea eficienţei şi calităţii jocului.
c) să fie elastică:
 trebuie să se adapteze permanent ,,din mers” la situaţiile jocului;
 aceasta presupune o bună pregătire a unui fond mare de mijloace care să promoveze
surpriza adversarului, dar în acelaşi timp să şi prevină surprizele din partea lui.
d) să fie activă:
 tactica nu se prezintă ca un sistem rigid, imobil, ea este în continuă evoluţie;
 fantezia jucătorilor, contribuţia actică, creatoare, duce la progresul tacticii;
 creativitatea jucătorilor, a antrenorilor, atât timp cât este subordonată jocului şi a
anumitor principii de organizare, reprezintă un factor al succesului;
 în acest context colaborarea antrenor-jucător este profotabilă pentru orientarea tactică a
echipei în joc.
9.3 Elemente în subordine
Conţinutul tacticii este variat, el cuprinde o serie de noţiuni şi aspecte care nu pot fi
incluse în cadrul definiţiei enunţate.
66
De aceea vom incerca să prezentăm sistematizat aceste acţiuni, cuprinse în sfera noţiunii
de tactică şi care sunt cunoscute sub denumirea de elemente în subordine.
Atacul – situaţia tactică când o echipă fiind în posesia mingii are posibilitatea să întreprindă
acţiuni ofensive.
Apărarea – situaţia tactică în care o echipă caută să împiedice pe adversar să înscrie puncte şi să
intre în posesia mingii pentru a intreprinde acţiuni ofensive.
Tactica individuală – ansamblul de acţiuni folosite conştient de un jucător în lupta cu unul sau
mai multi adversari şi în colaborare cu coechipierii, în scopul realizării unei sarcini a jocului, atât
în atac cât şi în apărare.
Tactica colectivă – ansamblul de acţiuni individuale folosite conştient de mai mulţi jucători, în
lupta cu adversarii, în scopul realizării unei sarcini a jocului, atât în atac cât şi în apărare.
Verificaţi-vă cunoştinţele
× Definiţi tactica jocului de baschet.
× Comentaţi principalele caracteristici ale tacticii jocului de baschet.
Cursul nr. 10
Tactica individuală
Asemănător tuturor jocurilor sportive, şi baschetul constă dintr-o succesiune de acţiuni
prin care jucătorii fie în atac sau în apărare, caută să valorifice în joc elementele pregătirii
tehnice şi ale capacităţii fizice.
De aceea putem considera că jocul de baschet constă dintr-o succesiune de acţiuni cu
caracter individual, subordonate sarcinilor tactice ale echipei, desfăşurate în cadrul relaţiei
atacant-apărător.
10.1 Acţiuni tactice individuale în atac
10.1.1. Demarcajul individual
67
Reprezintă acţiunea tactică individuală, folosită împotriva apărărilor om la om, prin care
un atacant caută să scape de sub marcajul apărătorului direct folosind mijloace personale,
în scopul de a primi mingea şi intreprinde acţiuni ofensive.
Demarcajul individual se realizează printr-o utilizare judicioasă şi oportună a elementelor
de mişcare în teren, prin folosirea tactică a lor.
Demarcajul individual efectuat cu scopul de a primi mingea, în funcţie de direcţia pasei şi
poziţia apărătorului se poate împărţi în:
- demarcaj în adâncime (spre coş);
- demarcaj lateral.
Ambele demarcaje urmăresc scurtarea drumului de parcurgere a mingii (traiectoria ei) şi
limitarea posibilităţilor de intercepţie.
În demarcajul individual, atacantul foloseşte o gamă variată de procedee tehnice: porniri
bruşte, plecări false, alergări cu schimbări de ritm şi de direcţie, piruete, opririle şi fentele.
În continuare vom prezenta din punct de vedere tactic, principalele mijloace individuale
ce se folosesc în demarcaj.
a. Alergările cu schimbare de ritm
Se realizează folosind alergarea într-un ritm variat. Atacantul prin sprinturi scurte şi
opriri, prin „ţâşniri” rapide va încerca să scape de adversarul direct. Această alergare trebuie
folosită numai în anumite momente, în raport de situaţia tactică dată: intenţiile partenerilor,
poziţia mingii.
b. Alergări cu schimbare de direcţie
Descrise în cadrul tehnici jocului, sunt folosite în circulaţiile ofensive ale atacanţilor. Ele
determină un moment de avantaj faţă de apărător, care sesizează cu întârziere noua direcţie de
deplasare a atacantului direct.
c. Pirueta
Reprezintă mijlocul cel mai eficace de demarcaj, care îmbină schimbarea de direcţie cu
cea de ritm în alergare.
Tehnica de execuţie
- pirueta începe printr-o apropiere de adversarul direct;
- momentul care ar părea a fi de contact cu apărătorul
direct se va transforma într-o piruetă efectuată pe piciorul
din faţă, în faţa adversarului, cu trecere foarte aproape de
el şi continuare alergării pe noua direcţie;
- pirueta este o întoarcere extrem de rapidă pe piciorul
din faţă, trebuind să fie executată într-o poziţie semiflexată;
- momentul întoarcerii este precedat de o oprire realizată pe
piciorul din faţă care se îndoaie mult din genunchi, determinând
coborârea centrului de greutate şi prin aceasta uşurarea înscrierii
atacantului în mişcarea de întoarcere prin piruetă spre înapoi, urmată
de continuarea alergării pe o nouă direcţie.
10.1.2. Ieşirea la minge
68
Reprezintă o acţiune tactică individuală de demarcaj lateral cu scop de manevră, prin care
atacantul, folosind o succesiune de mijloace ale jocului ofensiv fără minge, scapă pentru un
moment de sub supravegherea apărătorului direct, în vederea primirii mingii de la un coechipier.
Este o variantă de demarcaj care a devenit de sine stătătoare, dat fiind succesiunea
mijloacelor care o compun:
- fentă de plecare cu schimbare de direcţie sau piruetă;
- prinderea mingii concomitent cu oprire şi pivotare.
Tehnica de execuţie
Atacantul caută printr-o fentă de plecare sau printr-o schimbare de direcţie sau piruetă să-
şi fixeze apărătorul direct, dându-i impresia că va exercita o pătrundere directă.
Stimulând plecarea spre o direcţie, atacantul printr-o păşire scurtă terminată cu o frânare
puternică pe piciorul din faţă (însoţind această mişcare şi cu o fentă de braţ, umăr sau cap şi
privire) determină o ghemuire a corpului care să-i dea posibilitatea de a ţâşni în sensul opus. În
consecinţă se va efectua şi accentua coborârea centrului de greutate.
Piciorul din faţă, în flexie se destinde şi propulsează atacantul spre direcţia de unde vine
mingea.
Păşirea pe celălalt picior determină momentul de desprindere de apărătorul direct, care
oricum are un timp de întârziere în reacţia lui faţă de acţiunea atacantului.
Printr-o uşoară săritură în întâmpinarea mingii, pasată, atacantul prinde mingea
concomitent cu execuţia opririi într-un timp, oprire ce se poate defini ca oprire laterală.
În acest fel atacantul se va găsi lateral faţă de coş, trebuind să pivoteze pe piciorul din
planul cel mai depărtat faţă de coş. Această pivotare îl va orienta cu faţa pe direcţia coşului, în
poziţie fundamentală echilibrată, care va permite să aprecieze şi să domine situaţia faţă de
apărător. El nu va folosi încă driblingul, potenţialul lui ofensiv îi rămâne intact, aceasta
determinând momentul triplei ameninţări.
10.1.3. Poziţia triplei ameninţări
Reprezintă un moment tactic important, în care se găseşte atacantul intrat în posesia
mingii şi al cărui potenţial ofensiv rămâne intact, el putând:
- să arunce la coş;
- să plece in dribling;
- sau să paseze,
fapt care pentru apărător reprezintă o ameninţare permanentă.
69
Poziţia triplei ameninţări (descrierea poziţiei
Este similară celei prezentate la tehnica de execuţie
a aruncării la coş cu o mână din faţă, de pe loc) con
stituie fundamentul necesar pe care trebuie să se
bazeze tehnica şi tactica individuală de atac.
Pentru a da eficienţă poziţiei triplei amenţări
atacantul trebuie:
- să execute rapid şi precis aruncarea la coş de pe
loc, de la distanţă şi semidistanţă;
- să-şi dezvolte privirea şi siguranţa execuţiei spre a fi
un pasator abil;
- să-şi perfecţioneze tehnica unor plecări rapide în dribling, pentru a putea realiza acţiuni
de depăşire.
10.1.4. Pătrunderea
Pătrunderea , sau demarcajul în adâncime, reprezintă acţiunea tactică individuală,
efectuată de atacantul fără minge, care caută să-şi depăşească apărătorul direct şi să străpungă
apărarea în direcţia coşului. Pătrunderea are un caracter agresiv, atacantul prin acţiunea sa
favorizează primirea mingii, ce trebuie să-i fie pasată pe poziţie viitoare la întâlnire.
Tehnica de execuţie
Atacantul caută, ca printr-o fentă de plecare sau pornind brusc, să-şi surprindă apărătorul
direct. Pătrunzând pe direcţia coşului, într-un ,,culoar” determinat de coechipierul cu minge şi
adversarul direct, caută un demarcaj pentru surprinderea acestuia în eventualitatea primirii pasei.
Primind mingea, atacantul va avea posibilitatea de a finaliza folosind procedee de
aruncare la coş din alergare sau din săritură, sau să paseze în continuare mingea unui coechipier.
Utilizarea tactică
Fiind o acţiune de demarcaj în adâncime, este eficientă împotriva tuturor sistemelor de
apărare. Trebuie să fie folosită când marcajul apărătorului este aproape de atacantul la
intercepţie, în urma demarcajului cu ajutorul coechipierului (blocaj, încrucişare) în combinaţiile
de ”dă şi du-te”, în atacul în superioritate numerică.
10.1.5. Depăşirea
Reprezintă acţiunea tactică individuală prin care atacantul cu mingea foloseşte un
ansamblu de procedee şi mijloace cu ajutorul cărora se demarca şi folosind driblingul atacă
coşul, sau pasează în continuare.
Sarcina principală în realizarea depăşirii o constituie obţinerea de către atacantul posesor a
mingii a priorităţii de acţiune şi imediat după aceasta, a priorităţii de plan, faţă de adversarul
direct.
Plecarea în dribling, care trebuie făcută într-un ritm cât mai rapid, necesită o tehnică
corectă pentru a evita abaterea de ,,paşi” la plecare.

Tehnica de execuţie
70
Din poziţia triplei ameninţări, atacantul,
în funcţie de felul în care este marcat, va pre-
ceda întotdeauna plecarea în depăşire printr-o
fentă. Astfel , în cazul în care apărătorul se
menţine la o distanţă mai îndepărtată, atacan
tul va trebui să fenteze o aruncare la coş, prin
care sa-l determine pe apărător să se apropie
de el.
Dacă apărătorul execută un marcaj apro-
piat , eficienţa unei fente de plecare spre stanga
cu piciorul de pe această parte, determină depla
sarea apărătorului în această direcţie, fapt ce-i
uşurează plecarea în depăşire pe partea dreaptă.
Revenirea din această fentă de păşire
deschisă-scurtă şi plecarea în depăşire cu dribling
se va face printr-o păşire în cruciş-lungă, efectuată cu piciorul stâng peste dreptul, protejând
mingea înainte de efectuarea primei impulsii în dribling.
De reţinut:
- lungimea pasului de atac;
- protecţia corectă a mingii, umerii şi piciorul stâng constituie paravan în protecţia mingii,
driblingul cu mâna dreaptă la o distanţă de o lăţime de corp;
- păstrarea permanentă a unui câmp vizual la ansamblul de joc.
Utilizarea tactică
Prezintă aceeaşi eficienţă împotriva oricărei forme de apărare. De asemenea, ori de câte
ori se execută un marcaj strict, precum şi în combinaţiile tactice de 2 şi 3 jucători (blocaj,
încrucişare).
10.1.6. Urmărirea şi recuperarea mingii în atac
Reprezintă acţiunea tactică individuală prin care un atacant încearcă să recâştige mingea,
în urma unei aruncări la coş nereuşite, efectuate de el sau de un coechipier.
Acţiunea propriu-zisă începe din momentul în care mingea a fost aruncată la coş,
atacantul care întreprinde această acţiune în dispută cu apărătorul său, urmărind-o prin
apropierea şi plasarea sa într-un loc prezumtiv unde va cădea mingea.
Acţiunea ofensivă de urmărire şi recuperare a mingii la panou se realizează de jucătorii
care se găsesc cel mai aproape de coş în momentul de finalizare, de obicei jucătorii pivoţi sau
extreme şi care au reuşit să obţină prim planul faţă de coş şi apărătorul lor direct. În această
situaţie, ei vor căuta să realizeze o nouă finalizare, folosindu-se de procedee specifice:
- voleibolarea, sau
- împingerea de sus în jos a mingii din coş.
În cazul în care atacantul nu a obţinut un plasament de prim plan în lupta sa directă cu
apărătorul, dar are o săritură mai înaltă, pentru a nu comite o greşeală personală, va căuta să
,,scoată” mingea pe care o va voleibola spre fundaşii echipei, sau chiar eventuala ei prindere.
În concluzie:
 recuperarea ofensivă este mult mai dificişă de realizat comparativ cu cea defensivă;
 ea presupune obţinerea primului plan faţă de coş, în disputa cu apărătorul care prin
poziţia lui defensivă este de la început avantajat, găsindu-se între atacant şi coş.
10.2. Metodica învăţării acţiunilor tactice individuale în atac
71
Învăţarea acţiunilor tactice individuale de atac este strâns legată de nivelul de însuşire a
elementelor tehnice ce compun fiecare acţiune în parte. Această însuşire a tehnicii este
materializată şi valorificată în joc sub forma acţiunilor individuale şi colectiev de atac.
Acţiunile individuale de atac nu pot fi învăţate şi consolidate decât paralel cu
corespondentele lor din apărare, în cadrul interrelaţiei atacant-apărător. În cadrul exersării
acestor acţiuni, în raport de tema sau sarcina fixată apărătorului, se creează condiţiile tactice ale
eşalonării metodice a învăţării acţiunii respective.
Profesorul–antrenor are obligaţia de a determina formaţiile de lucru pe posturile din
dispozitivul sistemului de atac pe care-l preconizează sau l-a adoptat.
Vom prezenta în continuare, ca model metodic de învăţare şi perfecţionare, secţiunea
tactică ”depăşirea”.
În cadrul primei etape, a condiţiilor izolate de joc, rezolvarea cu succes a însuşirii acţiunii
de depăşire, cere din partea jucătorului un control deosebit asupra:
- driblingului efectuat atât cu mâna îndemânatecă cât şi cu cealaltă mână(ambidextrie);
- protecţia mingii în timpul efectuării driblingului;
- schimbările de direcţie din dribling;
- opririlor, fentelor şi pivotărilor;
- aruncărilor la coş din deplasare şi din săritură.
După exersarea izolată a elementelor tehnice, care compun acţiunea de depăşire, se trece
la ansamblarea lor în complexe:
Fentă de aruncare, plecare în dribling, oprire Fentă de aruncare, plecare în dribling
Pasă şi aruncare la coş. Fentă combinată
72

Aruncarea mingii în sus şi înainte, prindere Ieşire la minge, prindere, oprire, fentă de
Oprire, pasă (a) sau plecare în dribling (b) pasă spre stânga sau aruncare la coş şi pa
să la dreapta.
Pentru ca aceste exerciţii complexe să fie cât mai apropiate de condiţiile concrete de joc,
se recomandă ca în faţa elevilor care execută depăşirea să se plaseze jaloane în dreptul cărora să
primească mingea şi să efectueze depăşirea propriu-zisă.
Apoi jaloanele vor fi înlocuite cu apărători care vor acţiona respectând următoarea
eşalonare metodică a temei pe care o vor primi:
- aşezare în faţa executantului, fără marcaj;
- marcaj întârziat;
- cu marcaj semiactiv;
- cu marcaj activ, fără a stânjeni execuţiile cu mingea (respectarea plasamentului între
adversar şi coş);
- cu marcaj activ, joc de relaţie atacant-apărător.
În etapa a III-a se încadrează acţiunea de depăşire în sistemul de atac preconizat de
profesorul-antrenor, dominând atât jocurile de pe teren (2 la 2, 3 la 3, 5 la 5) cât şi jocurile
bilaterale cu temă şi de situaţie.
10.3. Acţiunile tactice individuale în apărare
Principalele acţiuni tactice individuale în apărare sunt:
- marcajul;
- intercepţia;
- smulgerea mingii;
- scoaterea mingii din dribling;
- provocarea unei angajări 1x1;
- capacul;
- blocajul defensiv.
10.3.1. Marcajul
Este acţiunea tactică individuală de apărare, princ are un jucător încearcă, regulamentar,
să anihileze acţiunile atacantului direct.
Marcajul este raportat la relaţia dintre apărător – atacant şi minge, putându-se efectua la
jucătorul cu minge şi fără minge.
Marcajul se clasifică:
73
- normal;
- agresiv;
- la intercepţie;
- diferenţiat;
- specializat.
Marcajul normal
Se foloseşte la marcarea jucătorului fără minge. Prin acest marcaj se urmăreşte:
- împiedicarea acestui jucător de a ocupa pe teren un
loc convenabil ( de a primi mingea sau arunca la coş);
- interceptarea mingii.
Regulile de bază ale acţiunii de marcaj sunt:
- să se plaseze între atacant, coş şi minge;
- să fie în poziţie fundamentală joasă cu braţele desfăcute;
- privirea spre centura adversarului şi poziţia mingii;
- deplasarea se face in linie dreaptă nu în arc de cerc;
- deplasarea se face prin paşi adăugaţi sau alergare
laterală;
- în deplasare se continuă lucrul de braţe;
- distanţa dintre apărător şi coş trebuie să fie direct proporţională cu distanţa dintre atacant
şi coş.
În acest marcaj al atacantului fără minge , apărătorul are dus înainte piciorul şi braţul de
pe aceeaşi parte cu locul unde se găseşte mingea. Distanţa apărătorului faţă de atacant trebuie să
fie în raport de distanţa acestuia faţă de panou.
În concluzie, în acest marcaj, reţinem că pe măsură ce atacantul se apropie spre coş,
distanţa se micşorează, poziţia apărătorului de vine mai joasă, iar atenţia lui se concentrează tot
mai mult asupra atacantului.
10.3.2. Intercepţia
Reprezintă o acţiune tactică individuală realizată de către un apărător, atunci când mingea
este pasată între doi atacanţi, iar apărătorul se găseşte pe traiectoria dintre cei doi.
Această acţiune este de mare răspundere pentru apărare deoarece ratarea ei determină
demarcarea totală şi sigură a atacantului.
Realizarea intercepţiei este favorizată de:
- distanţa mare dintre cel ce pasează şi cel ce primeşte mingea;
- poziţia ocupată în teren de atacant;
- apărările agresive – presingul;
- poziţia fundamentală şi plasamentul apărătorului.
10.3.3. Smulgerea mingii
Reprezintă acţiunea tactică individuală pe care o foloseşte apărătorul împotriva
atacantului cu minge, cand acesta are priză deficitară şi lipsită de protecţia mingii.
Procedeele de smulgere folosite sunt:
- prin apucare;
- prin lovire.
Acţiunea se desfăşoară foarte rapid şi constă în apucarea sau lovirea mingii pe partea ei
liberă.
74
Procedeul prin apucare se execută printr-o mişcare de jos în sus, mâna depărtată de minge
o cuprinde de desubt, cealaltă mână apucând-o de partea superioară. Concomitent se trage de
minge, adăugând printr-o mişcare de pivotare forţa corporală în acţiunea de smulgere a mingii
din mâinile adversarului.
Procedeul prin lovire. Lovirea se face printr-o acţiune puternică. Se execută cu palma de
jos în sus pe porţiunea ei liberă, numai în momentul în care atacantul o îndepărtează de corp.
10.3.4. Provocarea unei angajări 1x1
Modul de efectuare a acestei acţiuni tactice individuale de apărare se încadrează la
capitolul smulgerea mingii. În momentul în care atacantul nu a cedat ţinerea mingii, ca urmare a
intervenţiei arbitrului, jocul se va întrerupe, fiind reluat printr-o posezie din lateral a unei dintre
echipe (cea care urmează ).
10.3.5. Capacul
Reprezintă acţiunea tactică individuală prin care un apărător încearcă să împiedice
regulamentar aruncarea la coş a atacantului. Este spectaculos, solicită calităţi deosebite: detentă,
aprecierea corectă a distanţei, viteză, un bun echilibru şi control a mişcărilor.
Tehnica de execuţie prezintă două procedee de acţionare:
- capacul executat din deplasare (aruncarea la coş din alergare);
- capacul executat de pe loc ( aruncarea la coş de pe loc).
a. Capacul executat din deplasare
Apărătorul îl însoţeşte pe atacant, deplasându-se în paralel (în acelaşi timp), momentul
deprinderii în săritură trebuie să coincidă cu săritura pentru aruncare şa coş a atacantului.
Săritura se va executa cât mai aproape de adversar, evitând contactul cu acesta, cu braţul dinspre
adversar ridicat, urmărindu-se printr-o mişcare cât mai scurtă, din articulaţia pumnului, devierea
mingii aruncate spre coş, în momentul în care mingea părăseşte degetele sau puţin după aceea.
b. Capacul executat de pe loc
Apărătorul , găsindu-se cu faţa spre atacant, va executa
O săritură cât mai înaltă deprinzându-se în momentul în care
mingea este pe punctul de a părăsi mâna atacantului. Execu-
tând bătaia pe ambele picioare în săritură, care trebuie să fie
cât mai înaltă, apărătorul va întinde în sus braţul dinspre ata-
cant, cu palma către minge. Momentul de impact cu mingea
va trebui să se facă printr-o mişcare scurtă, executată din ar-
ticulaţia pumnului (nu din braţ=greşală personală).
10.3.6. Urmărirea şi recuperarea mingii în apărare
Blocajul defensiv
Reprezintă acţiunea tactică individuală prin care apărătorul caută să intre în posesia
mingii, în urma unei aruncări la coş nereuşite executate de atacant.
Această acţiune tactică este prezentă printr-o succesiune de momente:
- controlul atacantului;
- ocuparea poziţiei pentru recuperare;
- intrarea în posesia mingii.
75
Controlul atacantului constă din realizarea unui plasament, prin care apărătorul
interpunându-se în prim plan faţă de
adversarul direct şi coş, nu mai
urmăreşte traiectoria mingii ci numai
adversarul direct. Pentru aceasta
Apărătorul va face o păşire iniţială
spre
înapoi, adoptând o poziţie ceva mai
joasă, pentru a preveni orice
eventuală
pătrundere spre coş a atacantului, pe
care îl va controla, atingându-l uşor cu
mâna (antenă de contact).
Ocuparea poziţiei pentru recuperare. După fixarea plasamentului, apărătorul trebuie să
împiedice adversarul – atacantul – să se apropie de coş şi să urmărească mingea. El va executa o
piruetă pentru blocaj (prin care se întoarce cu faţa la coş), pe piciorul de pe partea pe care
atacantul încearcă apropierea de coş. În tot acest timp va continua (prin antena de contact)
controlul adversarului, celălalt braţ fiind întins în sus, oblic înainte, pentru a asigura recuperarea
defensivă sau voleibolarea mingii. După execuţia piruetei, apărătorul va încerca menţinerea
poziţiei de blocare defensivă a atacantului adoptând o poziţie solidă şi masivă, cu bază largă de
sprijin, capul ridicat, privirea urmărind mingea, corpul şi picioarele flexate. Această poziţie
corespunde momentului în care mingea ricoşează din panou sau inel.
Intrarea în posesia mingii. Apărătorul execută o săritură cât mai înaltă pentru prinderea
mingii, o desprindere viguroasă
cu bătaie pe ambele picioare, înăl-
ţare către minge cu corpul drept
fără a intra sub minge. Prinderea
mingii se va face cu două mâini,
cu braţele întinse, printr-o mişcare
de smulgere.
În timpul săriturii şi după prindere,
apărătorul va trebui să protejeze
mingea. Aterizarea se va face într-o
poziţie în care apărătorul să ocupe un spaţiu cât mai mare (picioarele depărtate, poziţie joasă,
capul ridicat, coatele depărtate, şi va executa protecţia mingii prin pivotare).
Metodica învăţării acţiunilor tactice individuale de apărare
Învăţarea tacticii individuale în apărare este indisolubil legată de învăţarea jocului
apărătorului în cadrul relaţiei atacant-apărător.
Tacticii individuale va trebui să i se acorde o atenţie deosebită, pentru că ea reprezintă
fundamentul acţiunilor colective din cadrul sistemelor de apărare. Cu toate acestea preocuparea
pentru apărare este de mai multe ori neglijată, aceasta fiind cauzată de faptul că:
- jocul de apărare este mai sărac în procedee decât cel de atac;
- perfecţionarea tehnicii şi tacticii defensive nu se poate face decât în condiţii de mare efort
şi de joc, ea necesitând multă răbdare şi perseverenţă;
- exerciţiile folosite în învăţarea şi perfecţionarea apărării dau mai puţină satisfacţie
personală şi, dina cest motiv, sunt mai puţin plăcute, solicitând voinţa, conştientizarea şi
participarea cât mai activă a sportivului la pregătire.
76
Primele noţiuni de apărare (marcajul individual) se transmit jucătorilor odată cu abordarea
formelor incipiente de joc, urmând ca tehnica defensivă să fie abordată în paralel cu procedeele
tehnice de atac şi să constea din elementele mişcării în teren, a regulilor de marcaj etc.
Pentru a putea acţiona tactic în apărare, jucătorii vor trebui să parcurgă elementele ce
constituie asa numitul ,,joc fără minge al apărătorului”, şi anume:
- poziţia fundamentală medie şi joasă;
- deplasările cu paşi adăugaţi şi alergarea laterală;
- schimbările de direcţie, opriri – porniri bruşte;
- fentele, lucrul cu braţele şi jocul de picioare.
Consolidarea învăţării acestor elemente se va face în cadrul unor complexe:
- colectivul aşezat în semicerc, şiruri sau linie execută deplasări înainte, înapoi şi lateral
din poziţie fundamentală, la indicaţia profesorului sau la diferite semne vizuale sau auditive;
- acelasi exerciţiu sub formă de reprize a 20-40 secunde;
- sprint înainte (3-4 metri), oprire, retragere cu spatele şi joc de braţe şi picioare;
- deplasasare laterală (dreapta-stânga), piruetă înapoi, săritură la panou, deplasare înainte
cu paşi adăugaţi, oprire şi joc de braţe şi picioare;
- alergare în zig-zag cu schimbări de direcţie, retragere cu spatele, alergare laterală dreapta
stânga, săritură la panou, piruetă după care se reia exerciţiul;
- ştafete cu exerciţii desfăşurate sub formă de concurs, cu elemente de mişcare în teren;
- marcaj la jucător imaginar.
În etapa a II-a, a condiţiilor apropiate de joc, se trece la exerciţii în prezenţa atacantului (
la început atacantul este fără minge, apoi cu minge):
- 1 la 1 ”joc în oglindă”;
- 1 la 1 ”leapşa” peste genunchi;
- 1 la 1 pe jumătate sau pe tot terenul;
atacantul efectuează demarcajul;
apărătorul marcaj;
- idem 2 la 2 (apărătorii vor împiedica pe atacanţi să ajungă la anumite puncte fixe);
- 1 la 1 şi 2 la 2 cu minge (stabilindu-se sarcini precise pentru atacant şi apărător);
- joc 2 contra 1 şi 3 contra 2 pe suprafaţă limitată de teren.
În cadrul acestor exerciţii se vor obişnui elevii să respecte unele reguli de bază în
efectuarea marcajului:
- interpunerea între coş şi adversar;
- deplasarea permanentă în poziţie fundamentală, cu joc activ de braţe (unul sus celălalt
oblic în jos);
- privirea îndreptată spre atacant, la nivelul centurii acestuia;
- deplasarea prin paşi adăugaţi şi alergare laterală (evitarea încrucişării picioarelor) şi pe
drumul cel mai scurt – în linie dreaptă, nu pe arcul de cerc descris de atacant.
Având în vedere că marcajul se face în funcţie de situaţiile de joc, învăţarea lui va începe
cu marcajul normal, forma activă, marcajul diferenţiat.
- joc 5 la 5 pe jumătate de teren, cu temă:
cine ţine mingea mai mult;
pase în ordine numerică fără aruncare la coş;
idem, fără drbling;
idem, cu un singur dribling şi pasă precedată de pivotare;
pasele şi aruncările la coş precedate de fente şi pivotăi;
dribling cu schimbarea direcţiei de deplasare prin pivotare defensivă.
77
În etapa a III-a se trece la jocul 5 la 5 pe jumătate de teren şi pe tot terenul în care
jucătorii în apărare aplică, pe lângă regulile marcajului menţionate mai sus şi regula referitoare la
distanţă: distanţa dntre apărător şi atacant trebuie să fie direct proporţională cu distanţa la care
se găseşte faţă de coş precum şi de acţiunea pe care o întreprinde atacantul (driblează sau a
terminat driblingul, este un bun aruncător de la semidistanţă sau nu, etc.).
În cadrul acestor jocuri se învaţă şi se perfecţionează diferitele forme ale marcajului, în
funcţie de tema preconizată: marcaj normal, marcaj diferenţiat, sau marcaj special.
Pentr învăţarea şi perfecţionarea marcajului se va folosi cât mai mult jocul pe jumătate de
tern cu sau fără aruncări la coş. Aceste genuri de jocuri contribuie mult la dezvoltarea gândirii
tactice în paralel cu aceea a perfecţionării mijloacelor tehnice care compun jocul.
Verificaţi-vă cunoştinţele
× Clasificaţi şi descrieţi acţiunile tactice individuale de atac.
× Care sunt principalele aspecte ale metodicii învăţării tacticii individuale.
78
Cursul nr. 11
Tactica colectivă elementară de atac
Orice combinaţie tactică constă dintr-o coordonare a acţiunilor individuale a doi sau trei
coechipieri, cu scop bine definit şi raportat la atac (favorizarea demarcajului, pătrunderii,
depăşirii şi finalizarea atacului prin aruncare la coş) şi la apărare (realizarea unui marcaj cât mai
eficient şi a acţiunilor pentru recâştigarea mingii).
Denumite şi combinaţii tactice fundamentale, ele constituie baza acţiunilor tactice
colective de echipă, în atac şi în apărare.
11.1. Combinaţii tactice în atac
Principalele combinaţii tactice în atac sunt:
- Combinaţia tactică: ”dă şi du-te”;
- Încrucişarea simplă şi dublă;
- Blocajul şi ieşirea din blocaj;
- Atacul în superiorotate numerică.
11.1.1. Combinaţia tactică : ”dă şi du-te”
Este recomandată în toate materialele de specialitate drept combinaţia tactică
fundamentală de atac desfăşurată între doi jucători, ce poate fi integrată în orice sistem de
circulaţie ofensivă, prin care jucătorul care pasează pătrunde în mod sistematic spre coş, în
scopul realizării unei acţiuni de finalizare.
Prezentarea modelului
Combinaţia ”dă şi du-te” se realizează între
doi jucători: jucătorul aflat în posesia mingii o va
pasa unui coechipier apropiat, după care execută o
acţiune de demarcaj individual cu direcţie de coş
(realizând o pătrundere) pentru a reprimi mingea
şi a încerca să finalizeze printr-o aruncare la coş.
Alte forme sau variante ale combinaţiei ”dă
şi du-te”:
- cu demarcarea celui care pasează cu ajutorul
coechipierului căruia i-a pasat ( incrucişarea simplă pe
jucător static) sau:
- demarcarea celui de al treilea atacant prin blocajul efectuat de primul pasator.
Acestor forme vor fi studiate la combinaţiile tactice respective.
Componentele combinaţiei
În execuţia combinaţiei „”dă şi du-te” deosebim mai multe acţiuni tactice individuale care
constituie mijloace de realizare a respectivei faze de joc şi care trebuie coordonate în raport de
situaţia concretă de joc:
a) Transmiterea mingii şi intrarea în posesia acesteia de către partener presupune:
 din partea celui care execută pasa, ca aceasta să fie precedată de o fentă pentru a
determina ”culoarul” de pasare prin translatarea atenţiei apărătorului spre o altă direcţie, iar;
79
 din partea primitorului câştigarea priorităţii de plan faţă de apărătorul direct în raport de
minge, prin execuţia unei „”ieşiri la minge” şi de folosire a momentului de intrare în posesia
mingii drept fază iniţială pentru acţiunea sa următoare.
b) Demarcajul individual al pasatorului urmat de pătrundere cu direcţie spre coş
folosind în acest scop următoarele mijloace:
 pătrundere directă spre coş (prin surprindere) din poziţie statică;
 fentă de plecare pe direcţia opusă şi pătrundere pe partea mingii;
 plecare falsă cu schimbare de direcţie şi pătrundere pe partea mingii.
Sunt cunoscute drept clasice pătrunderile a căror deplasare în teren descriu literele L, C
sau S , în funcţie de poziţia iniţială în teren şi demarcajul pe care-l realizează cel care execută
acţiunea de pătrundere.
b) Pasa de angajare a pătrunzătorului va trebui să fie precedată de elemente de ”
hărţuire” a apărătorului direct (fentă de aruncare la coş de la semidistanţă, fentă de depăşire)
efectuate în scopul de a-l împiedica pe acesta să contribuie la întrajutorarea apărării prin
închiderea culoarului de pătrundere.
Utlizarea tactică a combinaţiei
Simplă conceptual, uşor de executat şi folosit în joc, combinaţia „”dă şi du-te” este
reprezentativă pentru învăţarea jocului colectiv organizat. Ea este folosită în special împotriva
apărărilor individuale, mai ales a celor agresive. Totuşi , nu de puţine ori, această combinaţie este
folosită împotriva apărărilor în zonă, pentru a determina depăşirea numerică pe anumite subzone.
Folosind aşezările din dispozitivul preconizat prin modelul de joc şi de pregătire la nivelul
eşalonului echipelor şcolare şi de juniori (sistemul 2-1-2) împotriva apărării individuale,
distingem mai multe variante de folosire a combinaţiei tactice ”dă şi du-te” în cadrul unor cupluri
de jucători prestabilite:
- fundaş – extremă pe aceeaşi parte;
- fundaş – fundaş;
- extremă – fundaş de pe aceeaşi parte;
- extremă – jucător centru;
- jucător centru – extremă.
11.1.2. Încrucişarea simplă şi dublă
a) Încrucişarea simplă
Reprezintă combinaţia tactică fundamentală din care rezultă demarcajul unui atacant prin
interpunerea în drumul apărătorului acestuia a unui cuplu atacant – apărător care creează, pentru
moment, un aşa numit ”paravan” spontan.
Prezentarea modelului
Încrucişarea simplă se realizează între doi atacanţi: jucătorul aflat în posesia mingii,
driblează către partenerul său interpunându-se între acesta şi adversarul lui. Din alergare sau
executând o oprire şi pivotare defensivă, îi pasează mingea partenerului de combinaţie, acesta
continuând acţiunea de încrucişare prin efectuarea unui dribling spre coş pentru a finaliza.
Şi această combinaţie tactică prezintă o multitudine de
forme sau variante de execuţie:
- efectuată între doi atacanţi fără minge, urmând ca cel
care se demarcă pe partea mingii să primească pase de la un
al treilea coechipier;
- cu desfăşurare în contextul unui început de ”opt
80
paravanat”;
- cu desfăşurare în contextul combinaţiei ,,dă şi du-te”,
ambii atacanţi fiind în deplasare sau:
- unul staţionar ”încrucişare simplă pe jucător static” (de obicei încrucişarea efectuându-se pe
jucătorul centru).
Această ultimă variantă a combinaţiei de ”încruci-
şare simplă cu jucător static” asociată cu combinaţia ”dă
şi du-te”, reprezintă situaţii des întâlnite în multitudinea
sistemelor ofensive folosite împotriva apărărilor om la om.
Ca urmare, vom face şi prezentarea acestui model.
Fundaşul (2) aflat în posesia mingii, execută o pasă că-
tre jucătorul centru (5) cu care urmează să combine. Folosind
mijloacele specifice demarcajului ”în adâncime” (schimbările de
direcţie, pirueta, schimbări de ritm în alergare), va trece foarte
aproape de coechipierul căruia i-a pasat şi de la care reprimeşte mingea, realizând o acţiune de
pătrundere în dribling cu direcţie de coş. Jucătorul centru (5) are sarcina de a anticipa acţiunea
coechipierului său, executând o „”ieşire la minge” urmată de angajarea cât mai oportună a lui (2)
în momentul trecerii acestuia pe lângă el.
Componentele combinaţiei
Combinaţia tactică „”încrucişare simplă” efectuată între doi atacanţi are o deosebită
eficienţă atât în cadrul desfăşurării unei circulaţii ofensive cât şi ca acţiune de finalizare a unui
atac. Coordonarea acţiunilor individuale ale celor doi atacanţi reprezintă ”cheia” reusitei acestei
combinaţii tactice fundamentale.
a) Atacantul care iniţiază combinaţia driblează spre partenerul cu care urmează să combine,
cu iniţiativa vădită de a pătrunde între acesta şi apărătorul lui, creând o ”paravanare” spontană în
marcajul efectuat de respectivul apărător. Momentul interpunerii va trebui să coincidă fie cu
execuţia unei pase directe către coechipierul care trece prin înapoi alui, fie cu execuţia unei
opriri urmată de o pivotare defensivă şi pasă oferită către coechipierul care trece pe lângă el.
b) Atacantul fără minge trebuie să contribuie la reuşita combinaţiei. Ca urmare, el va
preceda momentul de încrucişare cu o fentă de pătrundere (sau pătrundere falsă) spre coş – pe
direcţia opusă - pentru a determina retragerea adversarului său care va mări astfel distanţa de
marcaj. Apoi, schimbând brusc direcţia de deplasare şi trecând suficient de aproape de partenerul
său, primeşte mingea. În urma acestor acţiuni desfăşurate deci de doi atacanţi, din momentul în
care ultimul primeşte mingea, el va dispune de următoarele posibilităţi de finalizare:
- să arunce la coş din săritură folosind ”paravanul” creat prin prezenţa coechipierului de la
care a primit mingea, sau;
- profitând de întârzierea în marcaj realizată prin intermediul cuplului coechipier-apărător
în drumul apărătorului său direct, să realizeze o acţiune de depăşire în dribling finalizând din
apropierea coşului.
Utilizarea tactică
Combinaţia de ”încrucişare simplă” este specifică atacului împotriva apărărilor
individuale, îndeseobi cele cu caracter agresiv. Ea poate fi folosită atât în cadrul desfăşurării
unor circulaţii ofensive de pregătire a atacului cât şi drept combinaţie de finalizare a atacului.
Variatele forme sub care se poate desfăşura în contextul şi al altor combinaţii sau acţiuni tactice
o impun drept combinaţie fundamentală în jocul ofensiv desfăşurat la oricare nivel de instruire.
b) Încrucişarea dublă
Reprezintă combinaţia tactică fundamentală care se desfăşoară cu participarea a trei
atacanţi, dintre care unul - cel care se încrucişează, este static.Mingea se poate afla fie la
81
atacantul pe care se execută încrucişarea, fie la alt atacant, care pasează coechipierului care s-a
demarcat în urma execuţiei acestei combinaţii.
Prezentarea modelului
Jucătorul centru (5) în posesia mingii este folosit
drept ”paravan” staţionar pentru apărătorii celor doi par
teneri (1 şi 2) în deplasările pe care aceştia le fac prin
faţa sa.
Va primi mingea întotdeauna cel de- al doilea
pătrunzător (2) care, pe lângă paravanul staţionar al
jucătorului centru, foloseşte pentru a se demarca şi în
târzierea provocată de adversarul său direct (B) de
pătrunderea efectuată de partenerul său (1).
Componentele combinaţiei
Eficacitatea acestei combinaţii este determinată de
manevrele cu conţinut tactic pe care le întreprind cei doi pătrunzători şi anume plecarea falsă şi
schimbarea de direcţie, schimbarea ritmului de alergare, aducerea adversarului direct în
paravanul jucătorului staţionar, astfel ca acesta să fie obligat să-l ocolească pierzând ”contactul”
cu adversarul său.
Atunci când mingea este pasată jucătorului centru (5) de către unul dintre pătrunzători (1),
acesta va pătrunde primul – fără a mai fenta- trecând suficient de aproape pe lângă jucătorul
centru pentru a-şi orienta adversarul său (A) în paravanul static constituit pe perechea jucător
centru şi apărătorul acestuia. Al doilea pătrunzător (2) foloseşte momentul de pătrundere a
partenerului său (1) , timp în care, printr-o fentă de plasare pe direcţia opusă îşi concentrează
apărătorul direct asupra unei eventuale acţiuni individuale, după care va pătrunde pe direcţie
opusă, încrucişându-şi direcţia de deplasare cu cea a coechipierului său (1) , iar la trecerea pe
lângă jucătorul centru, va primi pasa de la acesta, urmând să finalizeze printr-o arucare la coş din
săritură sau din dribling.
În cazul în care apărătorii reacţionează executând schimbarea adversarilor, combinaţia se
transformă într-o acţiune individuală întreprinsă de jucătorul centru care poate acţiona fie printr-
o pătrundere cu drbling spre coş, fie finalizând printr-o aruncare la coş din săritură.
Ca variante de execuţie a acestei combinaţii mai precizăm următoarele situaţii:
- încrucişare dublă executată de fundaş şi extremă pe jucătorul pivot;
- încrucişări succesive pe jucătorul centru în cadrul unor circulaţii ofensive, ”optul” în
patru jucători sau ”cercurile secante”.
11.1.3. Blocajul şi ieşirea din blocaj
A. Blocajul
Blocajul reprezintă combinaţia tactică princ are un atacant ocupă static o poziţie pe teren,
barând drumul probabil de deplasare a apărătorului care marchează un coechipier aflat sau nu în
posesia mingii, favorizând acestuia efectuarea demarcării, depăşirii sau aruncării la coş.
Blocajele se execută atât în favoarea unui atacant aflat în posesia mingii, cât şi a celui fără
minge.
În raport de locul ocupat de atacant faţă de apărătorul care urmează a fi blocat, blocajul
poate fi: anterior, lateral şi posterior.
Prezentarea modelului
a. Blocajul anterior , se execută în favoarea
atacantului posesor al mingii şi se foloseşte cu
precădere pentru a fovoriza aruncările la coş
82
de la semidistanţă.
Executarea blocajului se face fie urmări-
rind pasa, fie în dribling spre un coechipier, ur-
mat de oprirea între acesta şi apărător şi de pa-
sare a mingii. În cazul în care apărătorul barat
prin blocaj anterior ocoleşte pe atacantul care
efectuează blocajul şi iese să marcheze pe ata-
cantul aflat în posesia mingii şi care se pregăteşte să arunce la coş de la semidistanţă, acesta va
efectua o depăşire pe partea opusă prin care apărătorul ocoleşte pe atacantul care execută
blocajul sau va arunca din săritură.
b.Blocajul lateral se execută atât în favoarea unui atacant aflat în posesia mingii, cât şi a
unuia fără minge. Atacantul care îl execută se plasează lateral, cu faţa sau spatele faţă de
apărător.
El favorizează pătrunderile şi depăşirile, având eficacitate împotriva marcajelor agresive.
Pentru favorizarea blocajului, pătrunderea sau depăşirea care îl succede trebuie făcută în mod
obligatoriu prin partea în care deplasarea apărătorului este barată prin blocaj.
Pentru reuşita acţiunii este necesar ca atacantul în favoarea căruia se execută blocajul, să-
şi ducă apărătorul în blocaj, astfel încât acesta să se ciocnească de cel care blochează.
În practică, blocajul lateral se execută într-un plan situat oblic şi înapoi faţă de apărători.
Se recomandă atacanţilor ca demarcarea sau depăşirea să se execute energic, în viteză, pentru a
distrage atenţia apărătorului de la evitarea blocajului.
c.Blocajul posterior are aplicativitate mai ales în colaborarea dintre jucătorul pivot şi
extremă.
El constă din plasamentul atacantului în spatele
apărătorului.
Aşezarea atacantului care blochează nu se face
exact în spate, ci o jumătate de pas spre dreapta sau
spre stânga, astfel încât apărătorul care efectuează
pirueta pentru a-şi urmări atacantul pe care-l march-
ează să fie oprit prin blocaj.
Reuşita acţiunii este determinantă dacă înainte de
pătrundere sau de depăşire, atacantul care valorifică
blocajul simulează o plecare în partea opusă.
B. Ieşirea din blocaj
Ieşirea din blocaj este o combinaţie care se execută în continuarea sau concomitent cu
blocajul, mai ales când apărătorii au efectuat schimbarea de adversar.
83
Aceasta trebuie astfel executată încât apărătorul care marchează pe atacantul care
valorifică blocajul să rămână pe planul al doilea, în imposibilitate de a acţiona eficient împotriva
celor doi atacanţi.
Prezentarea modelului
În momentul în care atacantul care valorifică
Blocajul pătrunde sau execută depăşirea, atacantul
Care a efectuat blocajul face un pivot sau o piruetă
Şi apoi se deplasează spre coş.
Dacă apărătorii au făcut schimbarea de adver
Sar, ieşirea din blocaj este urmată de o alergare în
Partea opusă acţiunii apărătorului care a executat
Schimbarea, realizându-se astfel o superioritate nu-
Merică din partea atacanţilor.
De obicei, atacantul care iese din blocaj
va executa pirueta care precede plecarea, întor-
cându-se cu faţa spre minge.
Pirueta va fi executată după ce apărătorii
au făcut schimbul de adversar. Nu este necesar
a se aştepta ca apărătorul blocat să se lovească de atacantul
care efectuează blocajul, el poate începe pirueta în
momentul în care atacantul cu mingea a ajuns pe acelaşi
plan cu el.
Atacantul care iese din blocaj va ajuta prin vorbire
acţiunea coechipierului care valorifică blocajul.
11.1.4. Atacul în superioritate numerică
Reprezintă o situaţie tactică frecvent întâlnită în desfăşurarea jocului de baschet, mai ales
în faza de finalizare a contraatacului. Rezolvarea ei impune o serie de sarcini cu caracter tactic,
determinate de relaţia 2 contra 1 sau 3 contra 2, după cum urmează:
Atacantul cu minge:
- forţează în dribling, pe drumul cel mai scurt şi în cea mai mare viteză, atacarea coşului;
- dacă nu este oprit de un apărător, finalizează atacul prin aruncare din apropierea coşuilui;
- numai în cazul în care apărătorul ataca decisiv, pasează coechiăierului demarcat;
- după pasă preia sarcinile de jucător fără minge (dublajul atacantului cu minge,
participarea la recuperare în caz de nereuşită a aruncării la coş).
Atacantul cu minge
- ocupă plan şi culoar diferit faţă de atacantul cu minge;
- caută sa atragă asupra sa apărătorul;
- dublează ofensiv sau defensiv atacantul cu minge;
- participă la recuperare.
84
Prezentarea modelului
Atacul ”2 contra 1”. Ideea de bază în rezolvarea acestui atac constituie apărătorul la
marcajul atacantului cu minge. Atacantul(1) driblează
deplasându-se în cea mai mare viteză în drumul spre
coş. Intrat în zona de mare periculozitate din apropie-
rea coşului el va fi atacat de apărătorul (A) care va
încerca oprirea lui din acţiune, moment care va coin
cide cu execuţia unei pase către coechipierul său (2)
aflat în acţiune de dublaj ofensiv şi care va finaliza
atacul aruncând din apropierea coşului. Cei doi atacanţi
(1 şi 2 ) vor circula ocupând planuri şi culoare diferite.
Atacul ”3 contra 2”. Acest atac, pentru a avea eficacitate, va trebui să fie purtat pe
mediana terenului. Jucătorul cu minge (1) driblând
în mare viteză cu direcţie de coş. Coechipierii săi
(2 şi 3) îl dublează ofensiv sau defensiv, ocupând
planuri şi culoare diferite.
Apropiindu-se de zona de mare periculozi-
tate din apropierea coşului, apărătorul (A), ieşind
din dispozotivul defensiv, îl opreşte pe (1) din dri-
bling. Această împerechere în relaţia atacant – apă-
rător îl va scoate pe A şi 1 din atacul ”3 contra 2”. Pasa
executată către atacantul 2, complet demarcat şi în
situaţia de a finaliza dintr-o foarte bună poziţie faţă de
coş, îl va determina pe celălalt apărător să-şi părăsească plasamentul iniţial şi-l atace decisiv.
Atacantul 2 rezolvă această situaţie de atac ”2 contra 1” prin pasarea executată lui 3 în
apropierea coşului, care va finaliza acest atac în superioritate numerică.
Desfăşurarea atacului în superioritate numerică ”3 contra 2” prezintă mai multe variante
determinate de modul în care acţionează cei doi apărători, variante pe care le vom prezenta în
continuare.
În cazul în care cei doi apărători (Aşi B) rămân în marcajul jucătorilor care îl dublează pe
atacantul cu minge (1), acesta îşi continuă driblingul pătrunzând şi finalizând din apropierea
coşului.
Dacă cei doi apărători (A şi B) vor încerca închiderea culoarului de părtrundere spre coş a
driblerului (1), acesta are posibilitatea de a pasa eclui mai bine plasat dintre coechipierii săi de la
dublaj.
În situaţia în care cei doi apărători (A şi B) folosesc manevre de hărţuire retrăgându-se în
apărarea coşului şi prin plasamentul lor închid culoarele de pasare către coechipierii de la dublaj
(2 şi 3), atacantul (1) are posibilitatea ca, executând o oprire din dribling la nivelul liniei de
aruncări libere, să execute o aruncare la coş din săritură, fiind complet demarcat.

Componentele combinaţiei
Situaţia tactică de atac în superiorotate numerică îşi găseşte rezolvarea prin folosirea
eficientă a principalelor elemente tehnice ale jocului: driblingul pasa şi aruncarea la coş din
alergare sau săritură, integrate în acţiunile individuale solicitate: demarcaj, depăşire, dublaj şi
finalizare în condiţiile jocului de relaţie ce precede finalizarea atacului.
Utilizarea tactică
Atacul în superioritate numerică este specific fazei de finalizare a contraatacului sau
atacului rapid solicitând în mod deosebit o eficienţă ridicată a tehnici de execuţie a
componentelor tehnico-tactice.
85
Metodica învăţării combinaţiilor tactice elementare colective în atac
a. Indicaţii metodice generale
Cu privire la învăţarea şi consolidarea combinaţiilor tactice fundamentale:
 învăţarea combinaţiilor tactice de atac se va face în strânsă legătură (în paralel) cu
combinaţiile de apărare şi invers;
 învăţarea combinaţiilor tactice de atac precede întotdeauna învăţarea celor de apărare
(mai ales privitor la prima etapă a învăţării – a condişiilor izolate de joc);
 învăţarea combinaţiilor tactice se va face numai după ce jucătorii şi-au insuşit un bagaj
tehnic minimal (pasa, driblingul, aruncarea la coş, schimbarea de direcţie, opririle pivotarea,
jocul de braţe şi picioare, deplasările specifice);
 învăţarea combinaţiilor tactice presupune neapărat însuşirea acţiunilor individuale (la
nivel satisfăcător): demarcajul individual, depăşirea, recuperarea, marcajul defensiv;
 învăţarea combinaţiilor tactice necesită operioadă lungă dar, în acelaşi timp, prezintă
avantajul folosirii unor exerciţii şi formaţii structurate pe modelul sistemului de joc preconizat,
mijloace care, prin caracterulo lor de întrecere şi atractivitate, măresc în mod deosebit interesul
elevilor în pregătire.
b. Metodica pregătirii combinaţiei tactice de ”dă şi du-te”
Combinaţia tactică ”dă şi du-te” este, în general, o acţiune tactică de finalizare a atacului -
cea mai simplă combinaţie între doi jucători în atac. Este prima combinaţie ce se învaţă cu
începătorii. Ea trebuie să fie prezentă însă odată cu primele complexe tehnico-tactice ale învăţării
jocului de baschet în şcoală.
”Dă şi du-te” este combinaţia tactică în atac prin care un jucător pasează mingea unui
coechipier, pătrunde, reprimeşte mingea şi o aruncă la coş.
1. Structuri de exerciţii pentru pregătirea fizică
a) exerciţii fără minge:
* sprinturi scurte (5-10m);
* alergări cu opriri bruşte;
* starturi cu opriri la semnale;
* alergare cu schimbare de ritm;
* pas sărit, pas săltat şi triplu salt;
* mers ghemuit şi fandat.
b) exerciţii cu minge:
* aruncări şi prinderi de mingi de diferite mărimi şi greutăţi;
* purtarea mingii în jurul segmentelor corpului;
* pase cu mingea medicinală;
* sărituri la coardă şi peste banca de gimnastică;
* pase şi aruncări la coş din săritură, voleibolări repetate.
2. Structuri şi exerciţii pentru pregătirea tehnică şi tactică îndividuală
Perfecţionarea procedeelor tehnice care intră în componenţa acţiunii:
· pasa cu două mâini de la piept, directă şi cu pământul;
· aruncarea la coş din alergare, din dribling şi din săritură;
· fentă de pasă şi de aruncare la coş.
La început se perfecţionează aceste procedee tehnice izolate, apoi se asamblează în
structuri. Exemple:
· ieşire la minge-prindere-oprire-pasă;
· ieşire la minge-prindere-oprire-fentă-pasă;
86
· pasă-schimbare de direcţie-prindere-oprire-pasă precedată
de fentă;
· pasă- schimbare de direcţie în alergare-prinderea mingii-
dribling-aruncare la coş.
Perfecţionarea acţiunilor individuale care compun combinaţia: demarcajul, pătrunderea,
recuperarea la panou.
3. Învăţarea combinaţiei propriu-zise
”Dă şi du-te” fără adversar şi fără acţiune finală
”Dă şi du-te” cu acţiune finală ( exerciţii pe jumătate de teren)

Exerciţii cu desfăşurare pe tot terenul pentru consolidarea învăţării combinaţiei ”dă şi du-te”
4. Învăţarea combinaţiei în condiţii de adversitate
Combinaţia ”dă şi du-te” se poate executa:
- între jucătorii pătrunzători, în care pătrunderea se efectuează prin demarcaj individual;
- între jucătorii pătrunzători şi jucătorii cu srcini speciale ( pivot sau centru).
În toate cele trei exerciţii finalizarea se poate face prin aruncare la coş din alergare, din
dribling sau din săritură. La început apărătorii vor fi pasivi, apoi vor primi tema prin care treptat
se va ajunge la un marcaj normal. În această etapă a învăţării se vor face multe jocuri 2x2, 3x3,
4x4 pe jumătate de teren, cu aplicarea combinaţiei ”dă şi du-te”.
Pentru eficienţa aplicării combinaţiei se va ţine seama de:
87
 anticiparea acţiunii coechipierului de către jucătorul care urmează să angajeze;
 oportunitatea angajării (când coechipierul s-a demarcat corepunzător);
 alegerea procedeului de pasare care să corespundă cel mai bine situaţiei tactice;
 dublarea acţiunii finale;
 recuperarea ofensivă.
Jucătorul care angajează are un rol important deoarece el este acela care valorifică
acţiunea pătrunzătorului. El trebuie să fie acela care să aprecieze dacă angajarea este posibilă şi
utilă. Orice întârziere în angajare, defavorizează demarcajul şi plasamentul pătrunzătorului.
5. Încadrarea combinaţiei în sistemul de atac
- încadrarea combinaţiei ”dă şi du-te” în sistemul de atac în semicerc;
- încadrarea combinaţiei ”dă şi du-te” în sistemul
de atac 2-1-2 (cu jucător centru);
- jocuri 5x5 cu temă, desfăşurate pe jumătate de
teren şi pe tot terenul (coşul înscris ca urmare a finali-
zării unei combinaţii valorează 4 puncte; sau este per-
misă finalizarea ca urmare a efectuării combinaţiei);
- joc bilateral cu aplicarea combinaţiei în funcţie
de situaţia tactică.
Verificaţi-vă cunoştinţele
× Clasificaţi şi descrieţi acţiunile tactice individuale de apărare.
× Care sunt principalele aspecte ale metodicii învăţării tacticii individuale de apărare.
88
Curs nr 12
Tactica colectivă elementară
12.1. Combinaţiile tactice în apărare
Principalele combinaţii tactice în apărare sunt:
f închiderea culoarului de pătrundere;
f alunecarea;
f flotarea;
f aglomerarea;
f schimbarea de adversar;
f apărarea în inferioritate numerică
12.1.1.Închiderea culoarului de pătrundere
Reprezintă combinaţia tactică prin intermediul căreia doi apărători colaborează în vederea
anihilării unei eventuale acţiuni ofensive de depăşire sau a unei combinaţii de ”dă şi du-te”.

Prezentarea modelului
Apărătorii (B) şi (C) care au plasamentul cel
mai apropiat de coechipierul lor (A) – care-l mar-
chează pe atacantul cu minge (1) – se vor plasa
iniţial în afara axei adversar - coş, apropiindu-se
şi micşorând distanţa faţă de acesta. Sarcina lor
constă în închiderea culoarului către coş şi de dubla-
re a marcajului realizat de (A) împotriva lui (1) care
poate încerca o acţiune individuală de depăşire sau
să combine printr-un ”dă şi du-te” cu (2) sau (3).
Prina ceastă acţiune, apărătorul care intră în
combinaţie încercând închiderea culoarului de pătrundere pe partea pe care va acţiona atacantul
(1), se va deplasa ocupând o poziţie înapoia apărătorului (A) încercând chiar scoaterea sau
interceptarea mingii, acţiune favorozată de faptul că atacantul (1) o protejează ceva mai puţin
faţă de el.
Utilizarea tactică
Închiderea culoarului de pătrundere reprezintă combinaţia tactică fundamentală care este
folosită în orice formă de apărare, indiferent de nivelul tehnico-tactic al echipei.
12.1.2. Alunecarea
Ca urmare a circulaţiilor ofensive ale atacanţilor, desfăşurate pe suprafaţa relativ mică a
terenului, apar aglomerări care stânjenesc circulaţia apărătorilor, determinând întârzieri la
efectuarea marcajului respectivilor atacanţi. Pentru a evita aceste situaţii pe care atacantul
demarcat le poate folosi chiar şi pentru o eventuală finalizare a atacului, apărătorii trebuie să
folosească ”alunecarea”. Ea reprezintă combinaţia tactică dintre doi jucători prin care un
apărător îşi ajută coechipierul, creându-i un drum liber de deplasare în urmărirea adversarului
89
direct, prioritate în acţiunea de ”alunecare” având apărătorul al cărui atacant are mingea sau
pătrunde în direcţia de coş.

Prezentarea modelului
Apărătorul (A) sesizează direcţia de deplasare
în dribling a atacantului (2) şi pentru a-i permite coe-
chipierului său (B) menţinerea în marcaj a atacantului
(2) – acesta fiind suficient de periculos prin situaţia lui
tactică (posesia mingii în dribling şi direcţia lui de de-
plasare) se retrage puţin, schimbând totodată şi poziţia
plasamentului faţă de atacantul direct (1), minge şi coş
lăsându-i spaţiu coechipierului său (B) pentru a alune-
ca în urmărirea lu (2), după care, revine la distanţa optimă de
efectuare a marcajului la adversarul său în raport de evoluţia fazei
de joc.
Utilizarea tactică
Alunecarea este o combinaţie specifică apărării individuale fiind folosită împotriva
circulaţiei ofensive a atacanţilor sau chiar împotriva unor combinaţii cu încrucişări sau blocaje
efectuate de aceştia.
12.1.3. Flotarea
Reprezintă o combinaţie tactică specifică apărării, care are un vădit caracter colectiv prin
acţiunea de întrajutorare efectuată de unul sau doi apărători. Ea se realizează prin retragerea
temporară a apărătorului de la adversarul său direct ( care nu are mingea şi se găseşte în teren,
mai departe de acesta), în vederea întăririi apărării unei suprafeţe de joc în care se poate
concentra atacul advers datorat prezenţei unui atacant periculos, fie prin înălţimea lui, fie prin
nivelul pregătirii lui tehnico-tactice. Atunci când atacantul apărătorului care ”flotează”
reprimeşte mingea, le va reveni în marcajul normal al acestuia.
Prezentarea modelului
Apărătorii ai căror atacanţi sunt mai departe de
minge (B) şi (D), se vor retrage de la adversarii lor di-
recţi, ”flotând” în acoperirea zonei din apropierea co-
şului pentru a-i stânjeni jocul jucătorului pivot (5) cât
şi eventualele acţiuni individuale pe care le poate în-
treprinde atacantul cu minge (1). Apărătorii atacanţi-
lor (1) şi (5) execută un marcaj activ, fiind asiguraţi
împotriva unor eventuale depăşiri.
Utilizarea tactică
Flotarea poate avea un caracter temporar – atunci când este executată de apărătorii care în
faza dată se găsesc mai depărtaţi de minge şi odată cu revenirea mingii în posesia adversarului
lor direct revin la un marcaj normal – şi un caracter permanent – atunci când se efectuează de la
un atacant mai slab în acţiunile ofensive, care circulă mai puţin şi nu este eficace în aruncările la
coş de la distanţă şi semidistanţă.
12.1.4. Aglomerarea
Este o combinaţie tactică defensivă care se aseamănă cu flotarea, în care apărătorii a doi
sau trei atacanţi îşi urmăresc permanent, însă de la o distanţă mult mărită, adversarii direcţi în
deplasările lor, fără a părăsi o zonă bine determinată din apropierea coşului, în scopul întării
apărării acestei zone.
90
Ori de câte ori adversarul direct al unuia dintre aceşti apărători care ”aglomerează”,
pătrunde în suprafaţa din apropierea coşului, el este preluat în marcaj activ de apărătorul său.
Prezentarea modelului
Apărătorul (E) îl marchează activ pe jucătorul
pivot (5), la fel ca şi (B) pe (2), aceştia fiind atacanţii
cei mai periculoşi aia dversarilor. Apărătorii (A, C,
şi D), fac ”aglomerarea” suprafeţei de restricţie pentru
a anihila acţiunile jucătorului pivot (5) sau eventualele
pătrunderi în acestă zonă ale celorlalţi jucători. În mo-
mentul în care atacantul (1) pătrunde spre coş întrând
în suprafaţa din apropierea coşului, apărătorul lui direct (A)
care a executat un marcaj în supraveghere ”aglomerând”
această suprafaţă, îl preia în marcaj activ.
Utilizare tactică
Reprezintă o combinaţie prin care sunt adaptatela specificul apărării om la om, reguli ale
sistemului de apărare zonă, plasamanetul jucătorilor care aglomerează fiind determinat de
circulaţia mingii manevrate de adversari. Se pare că această combinaţie nu mai este folosită decât
de echipe cu un nivel mai coborât de pregătire.
12.1.5. Schimbare de adversar
Este o combinaţie tactică defensivă în care 2 sau3 jucători colaborează pentru a împiedica
reuşita atacanţilor care execută blocajul sau încrucişarea.
Utilizarea tactică
Folosirea acestei combinaţii de apărare este ocazională, efectuându-se numai atunci când
acţiunile individuale de apărare nu fac faţă situaţiei.
Iniţiativa trebuie să aparţină apărătorului blocat (care şi-a pierdut adversarul) care anunţă
pe coechipierul al cărui atacant a efectuat blocajul să preia şi să efectueze marcajul asupra
atacantului demarcat prin blocaj. Concomitent primul apărător va prelua spre marcare pe
atacantul marcat anterior de coechipierul căruia i-a predat pe atacantul prerepartizat.
Reluarea atacanţilor repartizaţi iniţial se efectuează la prima ”minge moartă” sau la o altă
fază de joc nepericuloasă, care permite revenirea asupra schimbării.
12.1.6. Apărarea în inferioritate numerică
Reprezintă situaţia tactică din timpul jocului în care apărarea unei echipe este surprinsă de
atacul în superioritate numerică realizat printr-un contraatac al adversarilor. Sarcina de bază din
această situaţie solicită apărătorilor satisfacerea cerinţelor de apărare a coşului propriu
concomitent cu întârzierea acţiunii de finalizare a contraatacului advers în vederea restabilirii
unui echilibru numeric prin atragerea rapidă a partenerilor. Cele mai frecvente situaţii sunt de un
apărător împotriva a doi atacanţi şi de doi apărători împotriva a trei atacanţi.
Prezentarea modelului
Un apărător împotriva a doi atacanţi
În această situaţie apărătorul (A) are tendinţa
de retragere în zona de apărare a coşului folosind
mijloace specifice: fente, ieşiri false la jucătorul
cu minge (1), în scopul de a-l determina pe atacant
să execute o pasă, precum şi încercarea de inter-
ceptare a acestei eventuale pase către atacantul (2)
care dublează atacul. Plasamentul său se va men-
91
ţine între cei doi atacanţi, cu o oarecare pondere
spre atacantul cu minge.
În momentul în care atacantul cu minge (1) intră în zona de periculozitate a coşului,
apărătorul are obligaţia de a-l prelua decisiv în marcaj, folosind ca mijloc: scoaterea mingii din
dribling, oprirea din dribling, capacul şi chiar greşala personală dacă situaţia tactică a jocului o
impune.
Doi apărători împotriva a trei atacanţi
Atunci când doi apărători sunt surprinşi de un atac
în superioritate numerică, ei se vor retrage în apărarea
coşului folosind mijloace de simulare a marcajului la
jucătorul cu minge, un plasament pe planuri şi culoare
diferite (în scară), încercând prin mijloace descrise mai
înainte întârzierea atacului. Apropierea jucătorului cu
minge (1) de zona de periculozitate a coşulu va
determina activarea marcajului la acest jucător, care va fi marcat
de apărătorul (A), celălalt apărător (B) dublându-i acţiunea cu
sarcini de apărare a coşului şi marcaj de supraveghere între atacanţii 1 şi 2- asemănătăr situaţiei
anterioare de 1 contra 2.
Utilizarea tactică
Această situaţie tactică de apărare este destul de des întâlnită mai ales în jocul în care fie
una, fie ambele echipe folosesc contraatacul. Aşa cum atacul trebuie să pregătească rezolvarea
superiorităţii numerice şi apărarea, cu toate măsurile de asigurare a unui echilibru defensiv cât
mai puternic, trebuie să se pregătească în vederea rezolvării cât mai favorabile a acestei situaţii
defensive, în care avantajul este destul de net de partea atacului.
12.2.Metodica învăţării combinaţiilor tactice în apărare
a. Indicaţii metodice generale
Constatându-se, din practică, că balanţa dintre cantitatea de muncă alocată acţiunilor de
atac înclină în favoarea celei de-a doua, profesorilor şi antrenorilor le revine sarcina de a face un
echilibru între aceste două compartimente ale jocului. Aceasta se poate realiza prin:
- selecţionarea, preluarea şi imaginarea unor exerciţii de apărare cât mai atractive;
- utilizarea multor exerciţii sub formă de întrecere (care să creeze un climat de afirmare a
personalităţii jucătorului apărător);
- lămurirea jucătorilor asupra faptului că acţiunile de apărare sunt rezultatul gândirii
tactice;
- alcătuirea unor exerciţii cu conţinut tactic de atac şi apărare, în paralel.
Combinaţiile tactice colective elementare de apărare se bazează pe principiile apărării şi
constituie suportul moral al echipei.
Primele noţiuni de apărare (combinaţii) se transmit jucătorilor încă din primele lecţii ale
învăţării combinaţiilor de atac sau a acţiunilor individuale (exemplu: odata cu pătrunderea şi
depăşirea se învaţă şi închiderea culoarului de pătrundere).
Prima etapă de pregătire neavând deosebiri esenţiale de la o combinaţie la alta, o vom
trata în general (valabilă pentru toate combinaţiile).
Din punct de vedere fizic, acţiunile tactice de apărare solicită următoarele calităţi:
 viteză de reacţie şi deplasare;
 rezistenţă în regim de viteză, regim de menţinere a poziţiei fundamentale şi de joc de
braţe si picioare;
92
 îndemânare (latură a preciziei şi coordonării mişcărilor în spaţiu şi timp) manifestată în
colaborare cu partenerul;
 forţa în picioare (detenta);
Aceste calităţi vor fi dezvoltate prin următoarele mijloace:
 jocuri de mişcare în teren;
 exerciţii nespecifice, inclusiv metodele moderne princ aer se dezvoltă rezistenţa şi viteza
(circuit, intervale, cu repetări);
 exerciţii specifice de deplasare, schimbări de direcţie, opriri – porniri bruşte etc
În etapa pregătirii tehnice se vor perfecţiona elementele de mişcare în teren şi anume:
· poziţia fundamentală şi deplasările prin pasşi adăugaţi şi
alergare laterală;
· opririle şi schimbările de direcţie;
· săriturile şi piruetele.
La început se vor perfecţiona izolat şi apoi în jocul de reşaţie apărător-atacant.
Din punct de vedere al pregătirii tactice individuale, se vor perfecţiona:
· marcajul adversarului cu minge, fără minge, marcajele
speciale;
· deposedarea adversarului de minge;
· intercepţia, capacul şi recuperarea defensivă.
b. Metodica învăţării combinaţiei de închidere a culoarului de pătrundere
Închiderea culoarului de pătrundere reprezintă acţiunea de întrajutorare prin care se
barează drumul de acces către al atacantului scăpat de sub supravegherea apărătorului direct. Ea
se realizează printr-o mişcare de apropiere a doi apărători, deplasare princ are se urmăreşte
micşorarea sau chiar închiderea culoarului de pătrundere a atacantului cu minge.
Exerciţii pentru învăţarea închiderii culoarului de pătrundere desfăşurate în condiţii
apropiate de joc şi în condiţii de joc:
Doi apărători şi un atacant cu Doi atacanţi care execută combinaţia
minge, care driblează spre coş; ”dă şi du-te” şi doi apărători care lu-
apărătorii încearcă inchiderea crează închiderea culoarului de pă-
depăşirii folosind mijloace spe- trundere;apărătorul (B) se va deplasa
cifice jocului în apărare; ei se în lateral şi puţin în spatele apărăto-
vor deplasa permanent pentru rului (A) şi va încerca să-l deposede-
a determina un plasament Ӕn ze pe atacantul (1) de minge;
scară”;
93
Unu contra doi apărători. Atacantul
Încearcă finalizări din depăşiri efec-
tuate în dribling. Apărătorii vor an-
trena închiderea depăşirii şi recupe-
rarea defensivă din aruncarea la coş
efectuată.
Încadrarea combinaţiei în sis- Încadrarea combinaţiei în sistemul
temul de apărare om la om.A- de apărare om la om. Atacantul e-
tacantul execută pătrunderi, xecută pătrunderi, depăşiri,”dă şi
depăşiri, ”dă şi du-te”,şi arun- du-te” şi aruncări la coş de la semi-
cări la coş de la semidistanţă; distanţă; apărarea execută închide-
apărarea execută închiderea ea culoarului de pătrundere şi re-
culoarului de pătrundere şi re- cuperări defensive a mingii arunca-
cuperări defensive a mingii a- te la coş de către atacanţi.
runcate la coş de către atacan-
ţi.
12.3. Generalităţi privind metodica învăţării şi perfecţionării tacticii colective
elementare (combinaţii tactice 2-3 jucători)
În cadrul metodicii de învăţare şi perfecţionare a combinaţiilor de 2-3 jucători, deosebim
aceleaşi etape ca şi la tactica individuală.
a. Etapa condiţiilor izolate de joc
După ce se determină calităţile motrice necesare, elementele tehnice componente, se
precizează şi antrenează şi acţiunile individuale care intră în structura combinaţiilor de 2-3
jucători.
Formaţiile de lucru folosite în această etapă au o circulaţie de minge şi jucători
asemănătoare cu cea folosită în cadrul combinaţiei.
Combinaţia se exersează fără prezenţa adversarului şi în colaborare cu jucătorii din
diferite posturi ale dispozitivului de atac sau apărare.
b. Etapa condiţiilor apropiate de joc
Se exersează cantitativ:
94
 diferite variante de utilizare tactică a combinaţiei;
 diferite posibilităţi de finalizare.
Se acordă atenţie deosebită jocului cu temă care dezvoltă:
 gândire tactică;
 orizontul tactic;
 un bagaj variat de cunoştinţe.
În cadrul acestor jocuri, elevii încearcă:
 să-şi aplice cunoştinţele tactice;
 să sesizeze şi valorifice situaţiile de joc;
 să capete deprinderea de a relua combinaţiile în caz de nereuşită.
c. Etapa condiţiilor de joc
Se încadrează combinaţia de 2-3 jucători în cadrul sistemului de joc. Se reglementează
circulaţia jucătorilor care participă la combinaţie cu circulaţia celorlalţi jucători. Se dau sarcini în
cadrul sistemului şi respectiv în timpul efectuării combinaţiilor. În jocurile şcoală accentul cade
pe execuţia combinaţiei şi pe realizarea diferitelor sarcini date echipei în atac şi apărare.
Verificaţi-vă cunoştinţele
× Clasificaţi şi descrieţi principalele combinaţii colective elementare de apărare.
× Care sunt principalele aspecte ale metodicii învăţării tacticii colective elementare de
apărare?
95
Curs nr. 13
Tactica colectivă de echipă, sisteme de joc
13.1. ÎN ATAC, şi anume:
 contraatacul şi atacul rapid;
 atacul împotriva apărării om la om;
 atacul împotriva apărării în zonă
13.1.1. Contraatacul şi atacul rapid
A. Contraatacul
Contraatacul reprezintă forma de atac cea mai spectaculoasă atât pentru spectatori cât şi
pentr jucători, forma relativ uşoară de a înscrie puncte în jocul de baschet, reprezentând totodată
modul de exprijare a personalităţii, imaginaţiei şi a îndemânării jucătorilor.
Contraatacul solicită o foarte bună pregătire fizică, pregătire care conferă jucătorilor
capacitatea de a juca cât mai rapid, să paseze şi să poată arunca la coş cât mai precis şi cu viteză
mărită.
Clasificarea contraatacului
a. Contratacul direct:
- cu dribling pe centru sau lateral;
- cu pasă directă la jucătorul vârf de contraatact;
96
b. Contraatacul cu intermediar:
- cu un intermediar şi un vârf;
- cu un intermediar şi două vârfuri.
Prezentarea modelului
Reprezentând o formă de desfăşurare a acţiunilor ofensive, ca orice sistem de atac,
contraatacul prezintă o succesiune de faze.
a. Intrarea în posesia mingii
- interceptarea mingii;
- recuperarea defensivă;
- după înscrierea unui coş de către adversar;
- după abatere comisă de adversar;
- după angajare 1x1.
Intrarea în posesia mingii va trebui să fie rezultatul gândirii tactice a jucătorilor, de
anticipare şi sesizare a respectivei posibilităţi. Aceasta va contribui la declanşarea contraatacului,
să capete un caracter organizat, putând fi lansat de orice jucător, de pe orice parte a terenului, în
funcţie de situaţie.
b. Desfăşurarea contraatacului, care cuprinde:
* circulaţia jucătorilor;
* circulaţia mingii.
Circulaţia jucătorilor
97
Se efectuează în raport cu sarcinile ce revin fiecărui jucător în momentul intrării în
posesia mingii (lansatori, intermediari sau vârf) şi în raport de poziţiile adversarilor surprinşi
dezorganizaţi în terenul de joc.
Echipa trebuie să realizeze un sistem de contraatac determinat de posesorul de minge şi
de poziţiile atacanţilor pe întreaga suprafaţă a terenului de atac.
Posesorul de minge va determina organizarea şi desfăşurarea contraatacului:
- frontal ceilalţi jucători pot deveni vârfuri de contraatac
- 1-2 coechipieri pot avea plasament lateral în acelaşi plan cu posesorul de minge – ei vor
fi intermediarii laterali cei mai apropiaţi de panoul propriu;
- ceilalţi doi atacanţi (vârfurile) vor ocupa culoarle laterale cu tendinţa de a alerga către
mijlocul terenului.
Deplasarea jucătorului în teren se face pe un front larg (trei culoare) cu plasament în
adâncime în aşa fel încât întreaga suprafaţă a terenului de joc să fie acoperită proporţional de
atacanţi determinaţi fie de sistemul de atac, al echipei proprii, de pozişia apărătorilor surprinşi
dezorganizaţi sau organizaţi în apărări presing pe tot terenul sau trei sferturi de teren.
Exemple de circulaţie a jucătorilor în momentul intrării în poseia mingii

Posesor -1; Posesor -1; intermediar
Vârfuri -2-3-4-5. lateral-2
Intermediar centru -3;
Vârfuri -4-5.
1- repunere după coş marcat 1- repunere din lateral
2-3- intermediari 2-3 intermediari
4-5 –vârfuri 4-5 vârfuri de contraatac
Circulaţia mingii
Se efectuează fie prin pasă lungă direct la vârf de contraatact, fie prin dribling pe centru,
fie prin pase scurte prin intermediari. Pasarea mingii se face în adâncime. Cel caer pasează
mingea trebuie să o transmită pe poziţie viitoare, cu intensitate corespunzătoare lungimii pasei.
98
c. Driblingul
În contraatact, driblingul reprezintă o puternică armă ofensivă. Utilizarea lui în
contraatacul modern este efectuată din momentul intrării în posesia mingii şi în special de
vârfurile de contraatac în atacarea coşului. Conducerea mingii se efectuează în adâncime, cu
maximul de viteză, având sarcina depăşirii liniilor de apărare şi a determinării inferiorităţii
numerice (2x1, 3x1, 3x2).
Ritmul în contraatac este imprimat de circulaţia jucătorilor, de dribling, de viteza de
transmitere a paselor pe poziţii viitoare.

d. Finalizarea contraatacului
Aruncarea la coş se efectuează de regulă de regulă de la 1-3-4 metri de coş. Se poate ataca
panoul pe ambele laturi (dreapta-stânga), cât şi pe centru (cu arucnare din săritură) un jucător va
dubla contraatacul asigurând recuperarea ofensivă în caz de nereuşită.
Utilizarea tactică
Se recomandă a fi utilizat ori de câte ori echipa intră în posesia mingii şi creează
posibilităţi de lansare a contraatacului. Este indicat a fi folosit în special la începutul jocului
pentru a dezorganiza şi demoraliza echipa adversă, în diferitele momente ale jocului, la sfârşitul
reprizei I, în repriza a II-a, în ultimele două minute de joc, în funcţie de formaţia folosită de
adversar în teren, ş.a.
Trebuie valorificate lipsurile echipei adverse în pregătirea fizică sau a apărării.
Contraatacul trebuie utilizat permanent ca primă fază a atacului.
Variante de desfăşurare a contraatacului
99
Metodica învăţării contraatacului
Se realizează prin cele trei componente ale pregătirii:
 fizică;
 tehnică;
 tactică.
Componenta fizică
a) Viteza de deplasare, de execuţie şi reacţie:
 alergare cu accelerări;
 alergări cu variaţii de ritm;
 starturi si sprinturi de distanţe de 10-15 metrii sau 20-30 de metrii;
 exerciţii sub formă de concurs cu elemente tehnice simple (pase, dribling, aruncări).
b) Îndemânarea în regim de viteză cu accent pe ambidextrie:
 execuţii de procedee tehnice în regim de viteză;
 procedee tehnice din poziţii şi condiţii deosebite ( ambidextrie, poziţii echilibrate);
 exerciţii de mânuire a mai multor mingi;
 jocuri pregătitoare şi ştafete cu dribling şi pase.
c) Detenta necesară pentr aruncări, urmăriri şi recuperări: sărituri cu coarda.
Componenta tehnică
× elemente de mişcare în teren, în special structuri cu schimbări de direcţie, opriri şi
pivotări;
× pasa cu două mâini de la piept, pasa de la umăr şi din lateral cu o mână, pasa cu
pământul;
× aruncările la coş din alergare, din dribling şi din săritură.
Componenta tactică
- demarcajul, urmărirea şi recuperarea densivă şi ofensivă, dublajul;
- atacul în superioritate numerică.
Aceste cerinţe minimale sunt adaptate, modelate la specificul contraatacului şi sunt
exersate, perfecţionate prin exerciţii complexe executate în regimul calităţilor motrice solicitate
de sistem.
Exerciţii pregătitoare
 pase în formaţii de pătrat:
100
 pase în trei din deplasare cu aruncare la coş din alergare sau precedat de 2-3 driblinguri;
 pase în trei jucători cu schimb de locuri şi aruncare la coş.
101
Exerciţii complexe desfăşurate pe tot terenul cu caracter tactic
Prin sarcinile pe care le îndeplineşte fiecare jucător (lansator, intermediar, vârf de
contraatac), prin tempoul desfăşurării acţiunilor, prin ritmul de execuţie a procedeelor, circulaţia
de minge şi jucători, aceste exerciţii pregătesc condiţiile apropiate de joc.

Făcând legătura între exerciţiile pregătitoare şi cele de învăţare propriu-zisă a
contraatacului, exerciţiile tactice edifică în primul rând sarcinile exerciţiilor pregătitoare, regimul
de execuţie a procedeelor tehnice şi, în al doilea rând, includerea tuturor acţiunilor în fazele
contraatacului.
Pentru un nivel ceva mai ridicat de pregătire, se pot folosi şi următoarele exerciţii:
102
Exerciţii pentru învăţarea propriu-zisă a contraatacului
* 2-3 executanţi simulează marcajul unor atacanţi imaginari. Antrenorul aruncă la coş iar
cei trei jucători acţionează în vederea declanşării contraatacului; cel caer intră în posesia mingii
îi lansează pe ceilalţi care pleacă pe contraatac.
103
* acelaşi exerciţiu desfăşurat în funcţie de situaţile ordonate de antrenor în vederea intrării
în posesia mingii
* doi atacanţi îşi pasează mingea în apropierea suprafeţei de restricţie iar alţi 3-4 jucători
aflaţi în apărare caută să intre în posesia mingii. În momentul realizării intercepţiei se
declanşează contraatacul, circulaţia de jucători şi minge fiind cea prestabilită de antrenor
( Variantă: acelaşi exerciţiu cu retragerea jucătorilor care au pasat în apărare).
Prin aceste exerciţii se realizează următoarele condiţii de desfăşurare a contraatacului:
 educarea capacităţii de anticipare;
 utilizarea culoarelor de desfăşurare a contraatacului;
 oportunitatea acţiunilor;
 adâncimea circulaţiei de minge şi de jucători;
 dublarea.
Mai târziu, jucătorii care pierd posesia mingii, acţionează în calitate de apărători.
Odată cu retragerea apărătorilor devine necesară folosirea combinaţiei de atac în
superioritate numerică (2 contra 1 sau 3 contra 2), pentru reuşita finalizării contraatacului. Se vor
folosi apoi:
 joc 3 contra 2, 4 contra 3, 5 contra 4;
 joc 3 contra 3 fără dribling pe toată suprafaţa terenului;
 joc de şcoală 5 contra 5, cu temă:
contraatac reuşit =4 puncte;
sunt valabile numai coşurile înscrise din contraatac;
după contraatact finalizat se mai acordă un atac poziţional.
B. Atacul rapid
Este o formă de atac în care o echipă intrând în posesia mingii realizează o trecere rapidă
cu cei mai avansaţi jucători pentru a surprinde apărarea adversă dezorganizată.
Spre deosebire de contraatac, unde există superioritate numerică a atacanţilor, aici există
un echilibru numeric.
104
Reuşita atacului rapid constă în atacarea coşului, într-un moment în care apărătorii nu au
plasament corespunzător:
 sunt împerecheaţi greşit;
 sunt încă în retragere;
 sunt derutaţi de viteza şi ofensiva atacului;
 nu pot colabora suficient;
 nu sunt organizaţi.
Atacul rapid se utilizează după un contraatac nereuşit, când numărul atacanţilor este egal
cu al apărătorilor (3x3, 4x4, 5x5) sau când acţiunile atacanţilor nu dau posibilitate regrupării
tuturor apărătorilor (retragerea pivoţilor, 4x3, 5x4).
În realizarea atacului rapid, echipa trebuie să cunoască o serie de combinaţii care au un
caracter de improvizaţie, prin adaptarea acţiunilor individuale şi combinaţiilor tactice la situaţiile
spontane. Cele mai frecvente combinaţii sunt:
- ”dă şi du-te”;
- încrucişările;
- pătrunderile şi depăşirile.
13.1.2. Atacul împotriva apărării om la om
Atacul împotriva apărării om la om se caracterizează prin:
× circulaţia jucătorilor este ofensivă, rapidă, continuă, colectivă şi în regim variat;
× determină apărătorii să greşească, să nu poată respecta regulile de marcaj;
× circulaţia jucătorilor eliberează spaţiul din apropierea coşului, obligându-i pe apărători să
se apere pe o suprafaţă de teren mai mare;
× pătrunderile se efectuează cu preponderenţă pe centru;
× pasele sunt date pe poziţii viitoare;
× circulaţia mingii este determinată de circulaţia jucătorilor;
× folosirea driblingului ca armă de atac.
Mijloacele de bază folosite în atacul împotriva apărării om la om sunt:
× acţiunile tactice individuale;
× combinaţiile tactice de 2 şi 3 apărători;
× circulaţiile organizate.
Apărarea om la om poate fi atacată prin trei tipuri de atac:
× contraatac;
× atac rapid;
× atac poziţional.
Deoarece la primele două tipuri de atac (contraatac si atac rapid) ne-am referit în
subcapitolul anterior, în continuare vom prezenta atacul poziţional
Atacul poziţional
Este forma de atac în care echipa aflată în posesia mingii atacă coşul împotriva unei
apărări organizate.
Este un mijloc de bază în realizarea atacului deoarece majoritatea acţiunilor de finalizare
se realizează în atacul poziţional. Desfăşurarea atacului poziţional cere atacanţilor cunoştinţe de
tactică individuală şi colectivă, precum şi o pregătire minuţioasă a atacului.
În cadrul atacului poziţional întâlnim toate fazele atacului:
- intrarea în posesia mingii;
- trecerea din apărare în atac;
- aşezarea în dispozitivul de atac;
- pregătirea atacului;
105
- acţiunea finală;
- recuperarea şi echilibrul defensiv.
Un rol important în desfăşurarea atacului poziţional îl are conducătorul de joc, care
trebuie să imprime linia tactică de pregătire a atacului.
A. Sistemul de atac poziţional în potcoavă (sau semicerc) – în asezarea 1-2-2
Jucătorii sunt plasaţi în faţa coşului, la o distanţă
de 7-8 metrii de acesta, lăsând liber spaţiul din apropie-
rea coşului.
Dispozitivul de atac împarte zona în cinci supra-
feţe egale care reprezintă zonele de acţiune ale jucăto-
rilor.
Jucătorii 1 şi 2 sunt plasaţi pe colţurile terenului
fiind denumiţi jucători de colţ. Aceştia trebuie:
 să arunce bine la coş;
 să angajeze cu uşurinţă pătrunzătorii de pe partea
opusă;
 să fie buni pătrunzători şi să depăşească cu uşurinţă adversarii;
 să participe la recuperare şi voleibolare.
Jucătorii 3 şi 4 sunt plasaţi la nivelul liniei de aruncări libere şi sunt denumiţi jucători
intermediari. Ei trebuie:
 să fie eficace în aruncările de la semidistanţă şi distanţă;
 să cunoască pătrunderile şi depăşirile;
 să participe la echilibrul defensiv;
 să combine cu jucătorii de colţ.
Jucătorul 5 este plasat pe linia mediană a terenului, în spatele semicercului de aruncări
libere. El este denumit conducătorul de joc. El trebuie:
 să posede aceleaşi cunoştinţe tehnico-tactice ca ale celorlalţi coechipieri;
 este jucătorul care asigură echilibrul defensiv.
Caracteristicile sistemului de atac în semicerc sunt:
× plasarea departe de coş;
× prezintă avantajul unei uşoare circulaţii a mingii datorită distanţelor mici dintre jucători;
× desface apărarea, obligând apărătorii să răspundă de o suprafaţă mai mare de teren;
× creează în apărare un spaţiu vulnerabil, în apropierea coşului;
× asigură un echilibru defensiv puternic, de 2-3 jucători;
× recuperarea ofensivă la panou este mai dificilă;
× se poate ataca coşul cu uşurinţă prin centru.
Combinaţiile de bază ale sistemului de atac în semicerc. Principalele acţiuni sunt:
 pătrunderile şi depăşirile (asigurarea demarcajului individual), în special pătrunderile din
partea opusă mingii;
 combinaţie de ”dă şi du-te”;
 blocajul la jucătorul fără minge şi cu minge;
 încrucişare.
106

Utilizarea tactică a sistemului de atac în semicerc se face:
 atunci când avem jucători rapizi, buni pătrunzători, cu o tehnică individuală desvârşită;
 dacă jucătorii sunt buni aruncători de la semidistanţă;
 când nu avem jucători pivoţi;
 în prima etapă de învăţare a tacticii colective;
 împotriva unui adversar care se apără agresiv, pe jumătate de teren.
B. Sistemul de atac cu un jucător pivot (atacul 4+1)
Aecastă denumire vine de la aşezarea jucătorilor în dispozitivul de atac, şi anume 4
pătrunzători şi un jucător pivot.
Dispozitivul de atac plasează pe jucători într-o aşezare ce asigură o repartizare echilibrată
a zonei de atac.
Jucătorul 5- pivot – este plasat într-o zonă din apropierea coşului, şi acţionează mai bine
de jumătate din spaţiul de 3” şi părţile laterale ale liniei de aruncări libere. El trebuie:
 să fie înalt, robust, cu calităţi fizice dezvoltate (forţă, viteză, îndemânare);
 să cunoască procedeele variate de transmitere a mingii cu priză înaltă;
 să fie eficace în aruncarea la coş din săritură;
 să folosească pase şi aruncări protejate;
 să cunoască pătrunderile şi depăşirile specifice pe spaţiu limitat;
 să recupereze la panou;
 să arunce din voleibolare.
Jucătorii 1 şi 2 – pătrunzători – sunt plasaţi pe colţurile terenului. Ei trebuie:
 să fie jucători dinamici, cu viteză şi forţă de pătrundere;
 să cunoască procedee variate de pasare, în special angajarea pivotului;
 să fie buni marcatori din zonele lor de acţiune, cu procedee de pe loc, şi din săritură, buni
pătrunzători.
În joc ei colaborează cu pivotul, anagajându-l, combină cu acesta prin blocaje, încrucişări
şi dublează acţiunile ofensive ale pivotului. Participă la recuperare cu pivotul.
Jucătorii 3 şi 4 – fundaşi- sunt plasaţi în ultimul plan. Cu aceeaşi pregătire fizică şi
tehnico-tactică ca şi pătrunzătorii (1 şi 2) ei au sarcina de a asigura echilibrul defensiv. Unul
dintre ei este jucătorul de joc.
107
Caracteristicile sistemului de joc cu un pivot sunt:
× dispozitivul de atac plasează un jucător sub coş şi patru jucători în afară, aşezaţi pe
colţurile unui trapez, cu baza mare către coş;
× acest dispozitiv de atac este format din două planuri;
× atacarea spaţiului vulnerabil din apropierea coşului este permanentă;
× atacarea coşului se poate face cu uşurinţă, alternând aruncările de sub coş cu cele de la
semidistanţă şi distanţă.
Combinaţiile de bază ale sistemului de atac cu un jucător pivot se pot împărţi în:
 acţiuni individuale ale pătrunzătorilor, fundaşilor şi pivotului;
 combinaţii între pătrunzători şi fundaşi;
 combinaţii între pătrunzători şi pivot;
 combinaţii între pivot şi pătrunzători.
Acţiunile individuale sunt identice cu cele prezentate în atacul în semicerc, cu precizarea
că pătrunzătorii vor ţine cont de plasamentul jucătorului pivot, acesta căutând să circule,
eliberând culoarele de pătrundere.
Combinaţiile ”dă şi du-te” (1) creează două posibilităţi de acţiune finală a pivotului sau a
fundaşului, iar blocajele (2) şi încrucişările (3 ) sunt eficace deoarece se realizează în apropierea
coşului.
Utilizarea tactică se face:
- când echipa are un jucător cu calităţi şi specializat;
- când pătrunzătorii şi fundaşii aruncă la coş eficace de la distanţă;
- împotriva oricărei variante de apărare.
13.3. ÎN APĂRARE
Prin sisteme de apărare se înţelege organizarea şi coordonarea acţiunilor individuale şi
colective a tuturor apărătorilor, în scopul formării unui grup de luptă omogen împotriva
adversarilor.
Practica şi evoluţia jocului de baschet a scos în evidenţă trei sisteme de apărare:
1. sistemul de apărare om la om;
2. sistemul de apărare în zonă;
3. sistemul de apărare combinat.
În continuare ne vom referi doar la primul sistem de apărare.
13.3.1. Sistemul de apărare om la om

Sistemul de apărare om la om este apreciat ca unul din cele mai eficiente sisteme şi
reprezintă sistemul de bază al jocului de baschet.
108
În cadrul acestui sistem fiecărui jucător i se repartizează câte un atacant, pe care este
obligat să-l marcheze pe toată durata jocului.
Apărătorul marchează atacantul prin vederea periferică atât a câmpului de joc cât şi a
circulaţiei mingii.
Apărarea om la om este o:
 apărare individuală, sub aspectul împerecherii directe a apărătorului cu atacantul;
 apărare colectivă, deoarece apărătorii colaborează între ei, se sprijină, se ajută reciproc
prin plasament, alunecări, schimburi de adversari, dublaje.
Caracteristicile sistemului de apărare om la om
Atenţia apărătorului se va îndrepta în principal asupra atacantului şi în secundar asupra
mingii. Se poate aplica pe orice porţiune de teren, având un caracter activ. Se acţionează pentru
câştigarea mingii. Plasamentul, circulaţia şi organizarea acţiunilor sunt determinate de circulaţia
atacanţilor.
Regulile de bază a apărării om la om:apărătorul trebuie să se găsească permanent între
coş şi adversar şi să privească tot timpul mingea.
Utilizarea tactică
Se foloseşte împotriva oricărui sistem de atac, împotriva echipelor:
 a căror jucători aruncă precis la coş de la distanţă;
 a căror jucători au o slabă pregătire tehnică;
 în cazul în care în ultimele minute de joc conduce adversarul şi se urmăreşte câştigarea
mingii.
Avantajele apărării om la om sunt:
× asigură supravegherea fiecărui atacant în parte;
× dă posibilitatea studierii adversarilor, cu mult înaintea jocului;
× repartizarea jucătorilor adverşi se poate face după talie şi după pregătire;
× dă posibilitatea apărării să profite de slăbiciunile atacanţilor;
× se pot da sarcini fiecărui apărător;
× poate să se adapteze în funcţie de situaţia jocului, căpătând un caracter activ sau pasiv.
Dezavantajele apărării om la om sunt:
× cere calităţi relativ egale cu cele ale adversarilor;
× face faţă mai greu combinaţiilor tactice bazate pe blocaje, paravane, încrucişări;
× lansarea contraatacului se face mai greu, fiecare apărător fiind preocupat de atacantul său.
Variantele apărării om la om sunt:
a) apărarea om la om normală;
b) apărarea om la om agresivă şi la intercepţie;
c) apărarea om la om cu aglomerare;
d) apărarea om la om cu flotare;
e) apărarea om la om cu presing
a) Apărarea om la om normală
Este utilizată la iniţierea în jocul de baschet pentru începători. Se manifestă sub două
forme:
- forma pasivă, ce se caracterizează prin marcarea atacanţilor după retragerea în apărare a
apărătorilor;
- forma activă, care se caracterizează prin faptul că distanţa de marcaj se micşorează, iar
apărătorii manifestă iniţiativă în atacarea mingii.
109
b) Apărarea om la om agresivă
În baschetul modern se bucură de cea mai mare utilizare. În aecst tip de apărare se
urmăreşte ca adversarii direcţi să fie marcaţi aproape, strâns, folosindu-se tactica de hărţuire,
pentru a determina pe atacanţi să greşească.
Se manifestă sub două forme:
 om la om pe jumătate de teren, în care apărătorii după ce se retrag în terenul propriu
aşteaptă atacanţii în apropierea liniei de centru, de unde îi marchează agresiv;
 om la om pe tot terenul, care presupune marcarea adversarului imediat ce s-a pierdut
mingea, chiar în terenul de atac. Apărătorii atacă foarte agresiv, de aproape, căutând prin
mijloace regulamentare să împiedice transmiterea mingii sau menţinerea posesiei ei de către
atacant.
Utilizarea tactică
* împotriva echipelor slabe tehnic;
* împotriva echipelor care desfăşoară atac organizat, static;
* împotriva echipelor care utilizează pase lungi;
* spre sfârşitul jocului, când echipa este condusă;
* împotriva echipelor care au jucători buni marcatori, dar sunt lenţi;
* când adversarul dă semne de oboseală.
c) Apărarea om la om cu aglomerare
Se desfăşoară pe o suprafaţă de teren mai restrânsă, în general la 6 metri, în apropierea
coşului. Această variantă a apărut ca urmare a lipsei de eficacitate în aruncările la coş de la
semidistanţă şi a concentrării acţiunilor finale pe aruncările de sub coş, pe jucătorii pivot sau
pătrunzători.
d) Apărarea om la om cu flotare
Se caracterizează prin faptul că se ajută coechipierul în marcarea unui atacant periculos.
Acest ajutor, numit flotare, poate fi efectuat de unul sau mai mulţi apărători în mod permanent
sau temporar.
Flotarea permanentă se face de apărătorul al cărui atacant nu este periculos, nu este
eficace în aruncările la coş şi joacă static, în general conducătorul de joc care aruncă mai rar la
coş.
Flotarea temporară se utilizează când apărătorul cel mai apropiat de atacantul cu minge
ajută pe apărătorul acestuia la marcaj. În general această flotare se execută la jucătorii pivot.
e) Apărarea om la om presing
Constituie varianta modernă a apărării agresive, forma cea mai activă de apărare. Scopul
acestei apărări este:
 de a împiedica circulaţia de minge;
 de a realiza intercepţii şi smulgeri.
Apărătorii în lupta cu atacanţii îl marchează strict la intercepţie, prin joc de braţe şi
picioare, pentru a-i îndepărta de poziţiile preferate, împiedicându-i să-şi organizeze acţiunile,
obligându-i să arunce imprecis la coş, să comită infracţiuni.
Apărarea presing poate fi aplicată temporar sau permanent, în ambele cazuri apărătorii
trebuind să posede o bună pregătire prin:
 rezistenţă în regim de viteză;
 viteză de reacţie şi combativitate;
 acţiuni tehnico-tactice bine însuşite (smulgeri, intercepţii, capac).
Utilizarea tactică
Se foloseşte:
110
 împotriva echipelor pregătite tehnic şi fizic;
 împotriva echipelor care folosesc atacul organizat bazat pe combinaţii;
 pentru a opri contraatacul.
Verificaţi-vă cunoştinţele
× Clasificaţi şi descrieţi tactica colectivă (împotriva apărării om la om).
× Clasificaţi şi descrieţi tactica colectivă în sistemul de apărare om la om.
Cursul nr 14
Jocuri pregătitoare şi ştafete aplicative pentru
111
învăţarea jocului de baschet
14.1 Despre jocurile pregătitoare şi ştafetele aplicative în practica jocului de baschet
Jocul de baschet, prin caracteristicile sale, prin formele sale de practicare, atât ca sport de
performanţă, ca sport pentru toţi cât şi ca mijloc în lecţia de educaţie fizică, îndeplineşte multiple
valenţe formative.
Este de remarcat, accesibilitatea jocului de baschet, acesta putând fi practicat de la vârste
destul de fragede (8-10 ani), folosindu-se bineânteles, mijloace adaptate comform
caracteristicilor de vârstă.
Jocul constituie activitatea fundamentală a preşcolarului şi continuă să rămână în interesul
preocupărilor la vârsta şcolarului mic.în şcoală, copilul preferă jocul, comportamentul ludic, cu
care a fost obişnuit.
Jocul dinamic este o variantă a activităţii de joc având la bază diferite acţiuni motrice,
motivate de o temă, respectând anumite reguli şi urmărind atingerea unui scop propus. Acţiunile
motrice au componentele: alergarea, viteza, îndemânarea, exerciţiile cu mingea ş.a.m.d., toate
executate sub diferite formaţii, forme şi combinaţii de structuri.
Jocul este principalul mijloc princ are copilul descoperă viaţa din jurul său şi astfel el nu
constituie o simplă distracţie. Prin joc, copilul învaţă culorile, forma şi însuşirile materiei,
raporturile spaţiale, cunoaşte animelele, plantele, viaţa celor adulţi dar această cunoaştere se
desfăşoară într-o formă accesibilă şi interesantă pentru copii.
Referindu-se la clasificarea jocurilor de mişcare, din domeniul educaţiei fizice şi
sportului, Cârstea ,Gh., (2000), prezintă ca principală clasificare următoarele:
 jocuri de mişcare (sau dinamice);
 jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive;
 jocuri sportive.
Predescu T. (1999) sistematizează jocurile după criteriul sarcinilor pe care le rezolvă,
astfel:
- jocuri pentru dezvoltarea calităţilor motrice;
- jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice specifice.
Ţinând cont de opiniile mai multor autori şi de diferite criterii de sistematizare, putem
sistematiza jocurile astfel:
 după efeciv: individuale; colective; de masă.
 după modul de organizare a participanţilor: jocuri cu împărţire pe echipe sau pe
grupe; jocuri fără împărţire pe echipe sau grupe (jocuri ”frontale”).
 după materialele folosite: fără obiecte; cu obiecte.
 după cadrul ”organizatoric” în care se efectuează: jocuri în lecţie; jocuri în tabere;
jocuri în recreaţia organizată; jocuri în staţiuni balneo-climaterice şi de odihnă; jocuri în
activitatea independentă.
 după locul în care se desfăşoară: jocuri în aer liber; jocuri în interior (sală sau alte
spaţii).
 după sarcinile pe care le rezolvă: a)jocuri pentru formarea şi perfecţionarea
deprinderilor motrice de bază şi utilitar aplicative: pentru alergare; pentru săritură; pentru
aruncare; pentru căţărare;pentru târâre; pentru escaladare; b) jocuri pentru formarea şi
perfecţionarea deprinderilor motrice specifice ramurilor sportive: pregătitoare pentru jocurile
sportive (baschet, handbal, fotbal, volei); pregătitoare pentru gimnastica la aparat şi sărituri;
pregătitoare pentru atletism; c) jocuri pentru educarea sensibilităţilor motrice şi educarea
calităţilor motrice de bază: pentru dezvoltarea simţului orientării în spaţiu; simţului ritmului;
112
simţului echilibrului; dezvoltarea vitezei; dezvoltarea îndemânării; dezvoltarea forţei;
dezvoltarea rezistenţei; d) jocuri pentru educarea atenţiei.
14.2 Metodica utilizării jocurilor pregătitoare
Pentru îndeplinirea sarcinilor, în alegerea jocurilor de mişcare trebuie să se îndeplinească
următoarele cerinţe:
 să se ţină cont de sarcinile jocului;
 locul jocului în lecţia de educaţie fizică ( prima verigă, a doua verigă, verigile tematice);
 vârsta jucătorilor şi particularităţile morfo-funcţionale şi psihice ale copiilor cu care se va
lucra;
 nivelul dezvoltării şi pregătirii fizice a copiilor, starea de sănătate;
 particularităţile de sex;
 condiţiile materiale privind locul de desfăşurare şi inventarul de materiale de care
dispunem;
 condiţiile atmosferice, dacă se lucrează în aer liber.
Respectând aceste cerinţe, alegerea jocului trebuie să asigure accesibilitatea şi în acelaşi
timp trebuie să trezească interesul elevilor.
Pentru o bună desfăşurare a jocului, trebuie să se ţină cont de următoarele:
- asigurarea condiţiilor materiale necesare desfăşurării jocului, în mărimi, bastoane, corzi,
măciuci, steguleţe, jaloane, etc.).
 organizarea colectivului pentru joc;
 explicarea şi demonstrarea jocului;
 urmărirea atentă de către profesor a desfăşurării jocului pentru a putea observa
corectitudinea execuţiei elevilor şi respectarea regulilor;
 dozarea efortului în joc, în funcţie de particularităţile de vârstă şi sex ale copiilor,, nivelul
de dezvoltare fizică a acestora, cantitatea de efort fizic şi intelectual depusă anterior, locul
jocului în lecţia de educaţie fizică.

14.3 Jocuri pregătitoare pentru jocul de baschet
Abordând clasificarea jocurilor dinamice după criteriul sarcinilor pe care lew rezolvă în
lecţia de educaţie fizică cu conţinut din baschet şi condiţiile de desfăşurare, le putem clasifica
astfel:
A. Jocuri pentru dezvoltarea calităţilor motrice necesare jocului de baschet;
B. Jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice specifice baschetului
(pregătitoare).
A. Jocuri pentru capacităţi motrice
 Jocuri pregătitoare pentru dezvoltarea vitezei: leapşa, al treilea fuge, şoarecele şi pisica,
cursa în cerc, şarpele îşi prinde coada, ultimul aleargă în faţă, de-a prinselea cu ajutor, năvodul şi
pescarii, ştafetă în zig zag, ştafetă cu alergare, cursa spate în spate, cursa în trei picioare, mingea
în cerc, mingea în suveică.
 Jocuri pregătitoare pentru dezvoltarea săriturii: lupta cocoşilor, ştafetă cu coarda,
undiţa, ştafetă cu sărituri într-un picior, trenul săltăreţ, sar peste băţ, ştafetă cu sărituri din
ghemuit în ghemuit.
 Jocuri pentru dezvoltarea capacităţii coordinative: semănatul şi culesul mingilor,
transportul mingilor, mingea peste pod, mingea pe sub pod, mingea călătoare, ştafetă cu opt în
jurul picioarelor, ştafetă cu dribling cu mâna stângă, mingea la ţintă, dribling printre jaloane,
ştafetă cu dribling cu două mingi, mingea la căpitan.
113
 Jocuri pentru dezvoltarea rezistenţei: micul maraton, marele maraton, 1x1 leapşa pe tot
terenul, 1x1 marcaj-demarcaj pe jumatate şi pe tot terenul, 1x1 leapşa cu dribling pe suprafaţă
limitată, joc 2x2, 3x3, 4x4, 5x5 fără dribling, cu ţinerea mingii pe suprafaţă limitată, pe jumatate
si pe tot terenul cu folosirea paselor cu două mâini de la piept, cu pământul, din voleibolare.
 Jocuri pentru pregătirea tehnică
 Jocuri pentru mişcarea în teren:
 ştafetă cu alergare cu plecare din diferite poziţii: stând, aşezat, culcat facial, dorsal, lateral
– pe 3,5,10,15,20,30 m;
 ştafete cu pas adăugat înainte, înapoi, lateral, cu deplasare în triunghi, pătrat, romb, pe
jumătate sau tot terenul;
 ştafetă cu joc de picioare şi lucru de braţe, pe perechi, în oglindă;
 ştafete combinate, cu plecări din diferite poziţii, cu alergare înainte, înapoi, joc de
picioare şi lucru de braţe, sărituri;
 leapşa în doi cu alergare pe suprafaţă limitată, pe jumătate sau pe tot terenul;
 1x1 marcaj-demarcaj pe suprafaţă limitată, pe jumătate sau pe tot terenul.
 Jocuri pregătitoare pentru pase:
 mingea la căpitan în linie, în şir, în semicerc, în cerc, cu două şiruri;
 suveică simplă;
 suveică dublă;
 octogonul;
 caruselul;
 cine pasează mai departe;
 pase în triunghi, în pătrat, în stea;
 ştafetă cu pase în doi;
 pase la numărul strigat;
 pase la numele strigat;
 pase în ordine numerică;
 mingea salvează;
 pasează şi ocoleşte-mă;
 ţinerea mingii 2x2, 3x3, 4x4, 5x5 cu diferite procedee de apsare pe supărafaţa limitată,
pe jumătate sau pe tot terenul;
 mingea frige;
 cine pasează mai repede 10, 20, 30 de pase cu diferite procedee de pasare;
 cine execută mai multe pase în 10, 20, 30 de secunde cu diferite procedee de pasare.
 Jocuri pregătitoare pentru dribling:
 Ştafete cu dribling pe jumătate şi pe tot terenul:
* cu mâna dreaptă dus-întors;
* cu mâna stângă dus-întors;
* cu mâna dreaptă dus, cu mâna stângă întors;
* dribling înainte- dribling cu spatele;
* dribling cu modificări de poziţii ale corpului: semigenuflexiune, ghemuit etc;
* dribling cu piruetă la diferite semne;
* dribling cu trecerea mingii pe la spate;
* dribling cu trecerea mingii printre picioare;
* dribling cu variaţii de ritm;
114
* dribling cu opriri-porniri bruşte la diferite semne şi semnale;
* dribling cu schimbări de direcţie;
 Ştafete cu dribling cu două mingi:
* în linie dreaptă;
* cu ocolirea unor jaloane;
* cu variaţii de ritm;
* cu ocolirea cercurilor centrale;
* cu modificări de poziţii ale corpului;
 Joc cu dribling numai cu mâna dreaptă;
 Joc cu dribling numai cu mâna stângă.
 Jocuri pregătitoare pentru aruncările la coş
 cine înscrie mai repede 1,3,5,10 coşuri;
 cel mai bun din 5,10 aruncări libere;
 obligă-l să înscrie;
 cel mai bun din 3 procedee;
 cel mai bun din 5 poziţii;
 cel mai bun din 5 poziţi la 3 distanţe;
 cel mai bun din 5 aruncări din dribling;
 cine înscrie mai repede 2,3,5 aruncări consecutive.
B. Jocuri pentru pregătirea tactică
 Joc 1x1 pe jumătate şi pe tot terenul;
 Joc 2x2:
 la un panou, la panourile laterale, pe tot terenul;
 fără dribling, cu dribling;
 cu depăşire;
 cu pătrundere;
 cu dă şi du-te;
 cu recuperare la aruncarea proprie;
 cu recuperarea la aruncarea coechipierilor;
 cu marcaj agresiv pe jumătate sau pe tot terenul;
 Joc 3x3 (idem 2x2);
 Joc 4x4 (idem 2x2);
 cu contraatac cu dribling
 cu pasă directă la vârf;
 cu pasă la intermediar;
- atac rapid;
 Joc 5x5:
 cu contraatac;
 cu atac rapid care se termină cu finaşizare după 5 pase;
 cu atac care se termină în 5-10-15 secunde;
 fără dribling;
 cu ţinerea mingii pe jumătate de teren;
 cu marcaj agresiv pe jumătate de tern şi pe tot terenul;
 Joc 1x1, 2x2, 3x3, 4x4, 5x5, pe jumătate şi pe tot terenul, cu teme tactice pentru atac şi
apărare.
115
Verificaţi-vă cunoştinţele
× Prin ce se caracterizează jocurile de mişcare şi ştafetele aplicative în practica
baschetului?
× Exemplificaţi şi descrieţi jocurile pentru dezvoltarea capacităţii motrice.
× Exemplificaţi şi descrieţi jocurile pentru pregătirea tehnică.
× Exemplificaţi şi descrieţi jocurile pentru pregătirea tactică.
116
Bibliografie
1. Colibaba-Evuleţ,D., Bota,I., (1998) – Jocuri sportive. Teorie şi metodică, Ed.
Aldin, Bucureşti.
2. Dârjan, C., (1998) – Baschet-metodica instruirii juniorilor, Ed. Fundaţiei
”România de mâine”, Bucureşti.
3. Diamantakos, I., Muşat,S., - Baschet-evaluarea competenţei sportive la
optimizarea performanţei echipelor.
4. Hrişcă,A., Predescu,T., Popescu, A., (1985) – Baschetul la copii şi juniori,
Ed. Sport-Turism, Bucureşti.
5. Moanţă, A., (2005) – Baschet metodică, Ed. Alpha, Bucureşti.
6. Moanţă,A., (2000) – Pregătirea fizică în jocul de baschet, PRO- Editura.
7. Negulescu, C., (1997) – Metodica învăţării şi perfecţionării tehnicii şi tacticii
jocului de baschet, Ed. ANEFS, Bucureşti.
8. Pop,H., Roman,Gh., (2001) – Baschetul în şcoală, Ed. Quo Vadis, Cluj-
Napoca.
9. Pop,H., Roman, Gh., (2007) – Baschetul în învăţământul gimnazial şi liceal,
Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca.
10. Pop,H., (1996) – Învăţaţi baschet fără profesor, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.
11. Pop,M., Pop,H., (2002)- Noţiuni de kinetoterapie cu aplicaţii în jocul de
baschet, Ed. Eliron, Cluj-Napoca.
12. Predescu, T., (2001) – Baschet-pregătirea echipelor de performanţă, Ed.
Semne, Bucureşti.
13. Predescu, T., (2000) – Baschet-curs de bază, Ed. ANEFS, Bucureşti.
14. Predescu,T., Moanţă,A., (2001) _ Baschetul în şcoală. Instruire-învăţare.
Ed. Semne, Bucureşti.
15. Roman, Gh., (2007) – Antrenamentul sportiv, Ed. Napoca Star, Cluj-
Napoca
16. Sabău, E.,(2003) – Jocuri de mişcare-fundamente teoretice şi practice. Ed.
ARVIN PRESS, Bucureşti
17. Terminologia educaţiei fizice şi sportului,(1973) - Ed. Stadion, Bucureşti.
117
CUPRINS
Cursul nr. 1 – Istoricul jocului............................................................................ 3
Cursul nr. 2 – Teoria baschetului......................................................................... 7
Cursul nr .3 - Concepţia de joc şi pregătire ..................................................... 13
Cursul nr. 4 – Metodica baschetului................................................................... 18
Cursul nr. 5 – Tehnica jocului de baschet (cu minge)....................................... 25
Cursul nr. 6 – Tehnica cu minge..........................................................................37
Cursul nr. 7 – Tehnica cu minge (elemente tehnice fundamentale)..................47
Cursul nr. 8 – Generalităţi privind metodica învăţării, fixării, consolidării şi
perfecţionării tehnicii în jocul de baschet.......................................................... 63
Cursul nr. 9 – Tactica jocului de baschet .......................................................... 65
Cursul nr. 10 – Tactica individuală.....................................................................67
Cursul nr. 11 – Tactica colectiva elementară......................................................78
Cursul nr. 12 – Tactica colectiva elementara......................................................88
Cursul nr. 13 - Tactica colectivă de echipă, sisteme de joc...............................95
Cursul nr. 14 – Jocuri pregătitoare şi ştafete aplicative pentru învăţarea
jocului de baschet ...............................................................................................110
Bibliografie...........................................................................................................115
118

Jocul a prins foarte repede şi studenţii Colegiului Springfield l-au răspândit în toată lumea cu destul de mare repeziciune. În acelaşi timp au fost modificate şi regulile de joc, contribuind la progresul tehnico-tactic, mult superior celorlalte jocuri sportive. La jocurile Olimpice de la Saint Louis, 1904 s-a făcut pentru prima oară o demonstraţie cu acest joc, şi in aceeaşi perioadă a fost introdus în Germania de către Dr. Schmidt, care asistase la această demonstraţie. În Franţa se pomeneşte despre baschet în anii 1905-1906, ulterior fiind răspândit în toată Europa. Federaţia Internaţională de Baschet Amator (FIBA) ia fiinţă în anul 1932, cu sediul în Elveţia. În anul 1935 se dispută la Geneva primul campionat european (masculin) la care a luat parte şi ţara noastră. Baschetul feminin, a început prin imitaţie, într-o şcoală învecinată Colegiului Springfield. În anul 1895, regulile jocului au fost prelucrate şi adaptate, deoarece fetele nu aveau experienţa altor jocuri sportive. Terenul era împărţit în trei zone, jucătoarele neputându-se deplasa dintr-o zonă în alta, limitându-se astfel şi efortul fizic. Jocul semăna mai mult cu base-ball-ul. La cel deal IV-lea Festival Mondial al Tineretului din anul 1953, organizat la Bucureşti, o echipă feminină engleză a făcut o demonstraţie a acestui joc sportiv de echipă, cu care au apărut în arenă fetele. 1.2 Istoricul jocului de baschet în România După primul război mondial, în România baschetul a făcut primii paşi, odată cu pătrunderea capitalului american în industria petrolieră. Angajaţii americani erau organizaţi în diferite societăţi, printre care şi instituţia cultural-religioasă YMCA. Una din sarcinile acestei societăţi a fost promovarea sporturilor tipic americane, unde pe lângă box şi atletism, baschetul ocupa un loc de frunte. În anul 1920 profesorul american FORBES , a recrutat o serie de tineri din rândurile armatei pentru practicarea baschetului, cu care în acelaşi an organizează o demonstraţie pe terenurile ZMCA, atrăgând publicul prin dinamismul şi spectaculozitatea acestui nou joc sportiv. Apreciind frumuseţea jocului, profesorul de educaţie fizică I. Bucovineanu introduce acest joc sportiv în rândul elevilor de la liceul Mihai Viteazul. În continuare au fost cuprinse şi alte licee bucureştene: Spiru Haret, Matei Basarab, Dimitrie Cantemir. Până în anul 1924 au fost organizate competiţii sporadice între liceele bucureştene. Din anul 1924 până în anul 1927 competiţia organizată este câştigată de liceul Mihai Viteazul. Trebuie menţionat faptul că din anul 1924, baschetul a pătruns şi la ANEF. În anul 1929 se organizează primul campionat cu participarea cluburilor YMCA, TCR, Juventus, Viforul Dacia şi Sportul Studenţesc. Campioanatul este câştigat de Tenis Club Român. În anul 1931 se înfiinţează Federaţia Română de Baschet, Volei şi Handbal, considerate la acea dată ,,sporturi minore”, unde nu de multe ori evoluau aceeasi jucători. Tot în 1931 se inaugurează primul campionat masculin regional, cu participarea a 9 echipe, câştigat de YMCA. În continuare campionatul este câştigat în 1931 de Juventus, în 1933 de CFR, iar in 1934, 1935 şi 1936 de Sportul Studenţesc. În anul 1936 apare şi în provincie o activitate sporadică de baschet masculin, în oraşele: Timişoara, Iaşi, Sibiu şi Braşov. Activitatea competiţională internaţională începe prin participarea în anul 1935 la Campionatele Europene de la Geneva, unde echipa noastră s-a clasat pe ultimul loc (din 10 ţări participante) datorat în cea mai mare parte a valorii scăzute a baschetului românesc în comparaţie cu celelalte ţări participante. În climatul politic generat de război, interesul pentru unele discipline a scazut, dorindu-se o dispariţie lentă a unor sporturi ca baschetul, voleiul, rugbyul şi înglobarea acestor sporturi în cadrul federaţiilor de tir, scrimă şi box. Totusi trebuie remarcat entuziasmul unor tineri care au încercat între anii 1936-1940 ( Sportul Studenţesc) şi 1941-1944 ( Viforul Dacia) impulsionarea activităţii baschetbalistice. 4

În Transilvania activitatea cea mai prolifică era desfăşurată la Târgu Mureş, Oradea şi Cluj. Începând cu anul 1950 se reia campionatul naţional (republican) organizat pe faze locale şi turneu final, câştigat de Metalul Bucureşti în 1950 şi 1952 şi PTT Bucureşti în 1951. Din anul 1954 se organizează Campionatul Divizionar A, care este dominat de echipele Dinamo Bucureşti şi CCA sau Steaua Bucureşti. La echipele feminine, în anii 1953 şi 1954, supremaţia o are Ştiinţe Cluj, apoi pentru mulţi ani centrul de greutate al baschetului feminin se mută la Bucureşti, unde echipe ca Ştiinţa, Politehnica, Rapid şi IEFS câştigă ani la rând campionatul. Începând cu anul 1979 supremaţia baschetului feminin este deţinută de Universitatea Cluj, cucerind consecutiv titlurile de campioni naţionali până în anul 1993, beneficiind de conducerea antrenorilor emeriţi Nicolae Martin şi Horia Pop. Baschetul masculin clujean a trebuit să lupte de-a lungul anilor cu supremaţia celor doi coloşi militari, obţinând de mai multe ori locurile 2 şi 3, dar marele succes l-a constituit câştigarea celor două titluri de campioni naţionali în anii 1991 şi 1993, sub îndrumarea antrenorilor Gheorghe Roman şi Liviu Moraru. La aceste succese clujene trebuie să remarcăm aportul pe care l-au adus specialiştii din cadrul catedrei de baschet a CSS „Viitorul” Cluj, care de-a lungul anilor şi mai ales în ultimul deceniu au furnizat cu regularitate elemente de certă valoare loturilor naţionale de cadeţi, cadete, juniori, junioare, seniori , senioare cât şi celor două echipe devizionare A. Pe plan internaţional, baschetul românesc a avut o serie de succese la Campionatele Europene: - seniori: locul V în anii 1957 şi 1967; - senioare: locul IV în anii 1960, 1962, 1966 şi locul V în anul 1970; - juniori: locul IV în anul 1990 şi locul V în 1991; - junioare: locul III în anul 1990; - cadeţi: locul VIII în anul 1987; - cadete: locul II în anul 1989. 1.3 Despre baschetul clujean În anul 1945 jocul de baschet este practicat în liceele diin Cluj: N. Bălcescu, G. Bariţiu, E. Racoviţă, S. Brassai, Gh. Sincai. În anul 1948 au loc competiţii demonstrative de baschet cu participarea unor asociaţii sportive muncitoreşti: Iris, Ciocanul şi studenţeşti: Medicina, Chimia, Politehnica şi Agronomia. În toamna anului 1955 se manifestă un interes crescând în practicarea jocului de baschet în rândul tineretului şcolar, prin înfiinţarea secţiilor de baschet la Şcoala Sportivă de elevi ( actualul Club Sportiv Şcolar ,,Viitorul”) şi Liceul cu program Sportiv ( Liceu ,,Nicolae Bălcescu”). Pe parcursul anilor CSŞ ,,Viitorul” devine atât la juniori cât şi la junioare o pepenieră a baschetului clujean, prin numeroasele titluri de campioni naţionali, dar şi prin promovarea unor jucători reprezentativi pentru baschetul românesc. Clubul Ştiinţa Cluj ( actualul Universitatea Cluj-Napoca) finalizează instruirea baschetbaliştilor juniori la un nivel calitativ superior prin cadrul organizatoric, brandul clubului, valoarea tehnicienilor şi preocupările privind realizarea profesională a componenţilor echipei ( profesor-antrenor, medici, ingineri, jurişti). În ultimii ani apar şcoli private de baschet la copii şi juniori, acestea prin performanţele realizate dovedind interesul specialiştilor pentru viitorul baschetului juvenil clujean. De subliniat că interesul pentru baschetul clujean, pentru tradiţia lui în rândul spectatorilor, fac ca la jocurile din Sala Sporturilor să fie prezenţi 2000-3000 spectatori, buni cunoscători ai spectacolului sportiv. 5

vă cunoştinţele  Cine a inventat baschetul? Motivaţia apariţiei lui şi principalele reguli stabilite de inventator. 6 .Verificaţi.  Când a avut loc prima demonstraţie de baschet în România? Dar primele campionate?  Care sunt primele locaţii ale practicării jocului de baschet în Cluj-Napoca şi anul apariţiei lui?  Motivaţi cauzalitatea tradiţiei baschetului clujean.

jucătorii participând permanent atât la faza de atac. de fair-play. posibilitatea jucătorilor de a-şi etala fantezia şi inventivitatea fazelor de joc. • Baschetul asigură o lărgire a bagajului de cunoştinţe şi de stimulare a iniţiativei creatoare: varietatea procedeelor tehnice. el poate fi practicat de copii şi tineri. cât şi la cea de apărare. • Apărarea a căpătat un caracter din ce în ce mai activ. tactic. • Prin tactica colectivă de echipă se valorifică la cel mai înalt nivel potenţialul individual al fiecărui jucător. 2 Teoria baschetului 2. dusă până la sacrificiu. Dimensiunile relativ reduse ale terenului de joc. obligându-l pe sportiv la o comportare demnă. determinat de puternica dezvoltare a acţiunilor tactice individuale şi colective de atac. alternarea rapidă a situaţiilor ofensive cu cele defensive. Considerăm ca esenţiale următoarele tendinţe ale jocului actual: • Creşterea mediei de înălţime a echipelor prin generalizarea structurii formaţiei din teren la un minim de trei jucători peste doi metri.1 Caracteristici şi tendinţe actuale ale jocului de baschet a. de bărbaţi şi femei.84metri). 7 . riguroase. cât şi ca activitate fizică recreativă. • Mobilitatea capacităţii de adaptare a pregătirii fiecărei echipe faţă de aceste tendinţe ( prezentate mai sus) începând chiar cu etapa iniţierii copiilor. lucru ce determină modificări în orientarea jocului de baschet actual. b. aruncările acrobatice. concretizată prin multitudinea de acţiuni tactice. • Manifestarea unei atitudini din ce în ce mai conştiente faţă de pregătire. ale căror calităţi biomotrice de îndemânare. de ambele sexe. asistăm astăzi la o continuă creştere a nivelului măiestriei în practica jocului. desfăşurat pe baze ştiinţifice. determină deplasări ale acestora şi o circulaţie a mingii foarte rapidă.Curs nr. • Baschetul determină dinamismul în desfăşurarea fazelor de joc. oferă mari posibilităţi de studiu practico-teoretic. mobilitate şi viteză sunt dezvoltate la nivelul jucătorilor de talie medie ( la fete peste 1. • Baschetul influenţează pozitiv dezvoltarea multilaterală a tineretului. Caracteristici • Baschetul poate fi practicat atât în scop competiţional. de întreţinere sau ludică. contribuind la întărirea sănătăţii şi la dezvoltarea calităţilor morale şi de voinţă. de oameni în vârstă înaintată. Acest fapt solicită jucătorilor o pregătire continuă şi perseverentă. iar profesorilor. • Îmbinarea armonioasă a particularităţilor de ordin tehnic. Tendinţe Ca urmare a unui permanent şi continuu proces de selecţie. pasiunea întrecerii. • Baschetul oferă momente de o deosebită spectaculozitate. eşalonarea treptată în predarea succesiunii de învăţare şi perfecţionare a tehnicii şi tacticii. instruire şi pregătire. de acţiuni tactice de la cele mai simple până la cele mai complexe. de sportivitate. precum şi numărul mic de jucători. mai agresiv. • Baschetul este un joc sportiv ce dispune de o gamă variată de procedee tehnice. temperamental şi psihic ale fiecarui jucător cu cele ale pregătirii generale şi specifice.

cu marcaj agresiv şi diferenţiat. acestea pot fi exprimate astfel:  Contraatacul.dă şi du-te” şi încrucişări.masă” deloc de neglijat. arbitrii. o Creşterea importanţei şi folosirea tot mai frecventă a jocului aerian în lupta pentru recuperarea mingii. Fapt ce a determinat apariţia părţilor constitutive ale baschetului în direcţia: a) teoriei. Probleme de teorie şi metodică în jocurile sportive” precizează că aceste caracteristici ar fi următoarele: o Lupta pentru imprimarea ritmului şi a tempoului de joc. creşterea ponderii contraatacului. o Apariţia cuplurilor stabile. prin agresivitatea permanentă. o Creşterea eficienţei apărării prin combinarea sistemelor de apărare. ce se bazează pe acţiuni individuale . cu repunere rapidă din orice situaţie. Această diversitate de personal activează în subdomenii ale baschetului: . conducători de cluburi. sistematiza şi comunica practica acestuia. Există o . variaţii de ritm în funcţie de evoluţia scorului.  Atacul poziţional 2-1-2 sau 1-4. c) practicii. o Simplificarea construirii atacului colectiv determinat de: finalizarea acţiunilor în lupta directă cu adversarul (relatia 1x1). Aceşti specialişti sunt într-o continuă şi permanentă interdependenţă şi perfecţionare. Particularizând aceste tendinţe şi orientări la nivelul echipelor de copii şi juniori.  Atacul rapid. 2.  Sporirea capacităţii jucătorilor de a acţiona în relaţia atacant-apărător.antrenorii: cu probleme teoretice şi metodice de instruire şi antrenament.  Creşterea tempoului de joc prin realizarea unui număr mai mare de finalizări. generalizarea aruncărilor la coş din săritură. 8 ... ca formă principală de atac. . medici. explica.  Ambidextrie în execuţia paselor.  Preocuparea permanentă pentru recuperarea ofensivă şi defensivă.  Generalizarea aruncărilor la coş din săritură. manageri.În continuare vom prezenta şi unele dintre caracteristicile jocului de baschet ce se maniestă în contextul baschetului internaţional. accelerarea vitezei de execuţie în faza finală a acţiunii de finalizare. antrenori. designeri de echipament sportiv. a) Teoria baschetului Teoriei baschetului îi revine sarcina de a descrie.  Sporirea preocupărilor pentru finalizările de 3 puncte. Profesorul universitar doctor Leon Teodorescu în lucrarea: .2 Principalele părţi constitutive ale jocului de baschet Practica jocului de baschet a determinat apariţia unii domeniu de activitate socială. b) metodicii. pe combinaţii de .medicii: cu probleme de specialitate în bio-psiho-fiziologie. a driblingului şi a aruncărilor la coş. care trăieşte din şi pentru baschet: jucători.  Apărarea om la om pe tot terenul. . o În relaţia atacant-apărător se caută a se realiza superioritatea poziţională şi numerică.. constructori de baze sportive. generalizarea presingului temporar şi creşterea ponderii intercepţiei.jucătorii: cu practicarea jocului şi antrenamentelor. în funcţie de poziţia apărătorului şi de distanţa faţă de panou.

principiile şi mijloacele generale ale pedagogiei. • construcţii şi amenajări.  metodologiei jocurilor sportive. Conţinutul. dar care reprezintă activităţi practice.  metodica arbitrajului. un loc important îl ocupă şi organizarea şi arbitrajul. repetare. activităţi aferente jocului. • organizarea pregătirii. mijloacele şi metodele de antrenament pe factorii antrenamentului. priceperi şi deprinderi necesare tehnologiei instruirii. 9 . Conţinutul. echipă. b) Metodica baschetului Metodica baschetului exprimă şi valorifică funcţia aplicativă a teoriei baschetului. • jocuri şcoală. club. dinamic.  studiul optimizării tehnicii şi tacticii. • organizare. repetare.  probleme de selecţie. un rol determinant il are practica pedagogică. c) Practica baschetului Practica baschetului nu trebuie limitată numai la joc. reprezintă o formă de didactică specială care adaptează la specific metodele. Ea cuprinde principii. • planificare. perfecţionare. învăţare. ea trebuie extinsă la întreaga activitate de baschet. principalele sarcini şi probleme ale practicii baschetului cuprind: • meci oficial şi amical. organizării şi conducerii echipelor. • propaganda.  forma sportivă în jocul de baschet. metode şi mijloace specifice instruirii. perfecţionării şi promovării specialiştilor.  metodica organizării activităţii. În activitatea metodică. perfecţionare). principalele sarcini şi probleme ale metodicii baschetului:  metodica selecţiei (organizare. • sistem competiţional. principii. • sport complementar. agrement sportiv. Teoria baschetului trebuie considerată ca un sistem deschis.  practica pedagogică. antrenării. pe lângă acumularea prin studiu a cunoştinţelor. Metodica baschetului este subordonată:  metodicii antrenamentului sportiv şi. Ea constă din cunoştinţe.  aparate ajutătoare de instruire şi metodica folosirii lor:  planificarea.Ea presupune elaborarea unor legităţi şi corelări cu sprijinul cercetării ştiinţifice. de antrenament şi verificare. învăţare. complex.  adaptarea la baschet a cuceririi celorlalte ştiinţe. respectiv la domeniul acestuia.  principiile. • lecţia de educaţie fizică şi antrenament. • iniţiere. adaptiv şi anticipativ.  studierea şi optimizarea pregătirii( iniţiere. Conţinutul principalelor sarcini şi probleme ale teoriei baschetului ar fi:  studiul conţinutului şi structurii jocului. secţie. mijloace). În cadrul activităţii practice.

De aceea se consideră că baschetul poate fi practicat ca:     sport de masă. Baschetul se poate practica la toate vârstele.2. al practicii sportive.în al doilea rând ca formă de activitate socială organizată. e) sport complementar. 10 . b) sport. pentru obţinerea victoriei. fiecare participant încercând să realizeze mai multe aruncări reuşite în coşul adversarilor. sport de mare performanţă. a. c) disciplină sportivă. îi este determinat statutul de disciplină sportivă de: . atât de bărbaţi cât şi de femei.puterea de stat care să recunoască acest cadru şi să accepte aderarea acestuia la organismul internaţional de coordonare şi conducere. sport pentru baza de masă a performanţei. f) spectacol sportiv. . Joc sportiv colectiv Baschetul face parte din categoria jocurilor sportive inventate. luptă pe un teren special amenajat cu coşuri de baschet. denumită rivalitate sportivă. Disciplină sportivă Jocului de baschet. aflaţi temporar într-un raport de adversitate neostilă. Baschetul este un sport deoarece are la bază o activitate specifică de întrecere în care se valorifică intens formele de practicare a exerciţiilor fizice în vederea depăşirii proprii sau a partenerului. instituţionalizat pe plan naţional şi internaţional. g) disciplină stiinţifică sportivă aplicativă. Sport Din punct de vedere al activităţii. cu un mod specific de manifestare şi practicare a activităţii corporale şi a exerciţiului fizic. . Din acest punct de vedere (al conţinutului şi sferei domeniului) se poate considera că jocul de baschet este: a) joc sportiv colectiv. b.3 Conţinutul şi sfera domeniului baschetului Cunoaşterea multilaterală şi în profunzime a baschetului este o necesitate şi o condiţie în stabilirea conţinutului şi sferei domeniului. Jocul de baschet este un joc sportiv colectiv.în primul rând ca subdomeniu specializat al culturii.cadrul organizatoric şi sportiv. tipică jocurilor sportive. la care participanţii constituiţi în două echipe a 5 jucători. baschetul poate fi considerat un sport. Calitatea de joc sportiv îl încadrează: . c. d) mijloc al educaţiei sportive şi fizice. sport de performanţă. educaţiei şi civilizaţiei sportive. alături de celelalte discipline sportive. h) disciplină de învăţământ. în condiţiile regulamentului de joc.

f.avantajul de a putea fi practicat sub formă simplificată. . Referitor la latura educativă a baschetului. • Campionatul republican de juniori I. ci unul dintre mijloacele tipice ale educaţiei sportive şi fizice moderne. în care competiţiile pot fi vizionate de spectatori. deoarece în ţara noastră există o bază instituţionalizată pentru activitatea de baschet. alături de cele 164 de federaţii naţionale. Sport complementar Calitatea de sport complementar dată baschetului este o consecinţă a valorii lui educative. calitate oficializată în programele de educaţie fizică şcolară. e. şi are statut de disciplină sportivă. fiind recomandat în toate perioadele antrenamentului. Baschetul sub aspect al educaţiei ( educaţional) contribuie la:  întărirea sănătăţii. 11 . Dintre toate jocurile sportive. • Campionatul republican de juniori III – copii. • Campionatul republican de seniori divizionar A şi B. asociaţii) unde jucătorii legitimaţi participă la competiţii oficiale pentru obţinerea de titluri de campioni. Din aceste considerente baschetul este un mijloc nu numai al educaţiei fizice.influenţarea baschetului asupra motricităţii. • Campionatul republican de juniori II – cadeţi. baschetul este cel mai frecvent utilizat ca sport complementar.  dezvoltarea fizică. educaţia spiritului de colectiv şi de competitivitate. care trebuie să se manifeste în sport. Spectacol sportiv Caracteristica de spectacol sportiv este comună tuturor sporturilor. de calificare într-o categorie superioară şi de obţinerea de clasificări sportive. în spiritul căruia jucătorii trebuie să contribuie la educarea spectatorilor în spiritul respectului şi omeniei. ca număr de jucători.Din acest punct de vedere baschetul românesc. Funcţia formativă constituie o componentă importantă a conceptului despre baschet. Legătura dintre educaţia fizică şi educaţia sportivă reprezintă: utilizarea sporturilor şi jocurilor sportive în realizarea obiectivelor şi funcţiilor educaţiei fizice. Mijloc al educaţiei sportive şi fizice Considerarea baschetului ca mijloc al educaţiei fizice reprezintă recunoaşterea funcţiei formative a acestuia. considerat ca spectacol sportiv .fair-play”. inclusiv în cea competiţională.posibilitatea de a fi practicat ca mijloc de pregătire fizică generală. care influenţează asupra calităţilor motrice şi psihice. implică şi aspectul etic-sportiv de .  dezvoltarea şi educarea calităţilor motrice şi psihice. d.. Această recomandare se bazează pe: . sunt afiliate la FIBA. De aceea subliniem obligaţia morală a profesorilor-antrenori şi sportivilor ca echipa să fie astfel pregătită încât prestaţia lor din jocuri să aibă toate caracteristicile unui spectacol sportiv. Activitatea acestor unităţi este condusă şi coordonată de către FRB. care constă din unităţi sportive (cluburi.  capacitatea de autoorganizare şi autoconducere. care să contribuie la cultura şi educaţia pe plan sportiv al spectatorilor. inclusiv asupra aspectelor morale şi de voinţă. psihicului şi funcţiunilor organismului. . În România traseul piramidei competiţionale cuprinde: • Festivalul naţional de minibaschet categoriile 1 şi 2. suprafaţă de joc. ca mijloc de odihnă şi recreere activă.

Disciplină spotivă aplicativă Considerarea baschetului ca disciplină sportivă aplicativă se referă la toti specialiştii şi îndeosebi profesorii de educaţie fizică şi antrenorii. priceperi şi deprinderi.vă cunoştinţele  Dintre cele 3 părţi constitutive ale jocului de baschet: teoria. 12 . predării baschetului în unităţile de învăţământ sau în cele sportive. profesorii de educaţie fizică. care practică baschetul. Se poate aprecia că baschetul este o disciplină de sinteză.pentru un elev. baschetul este disciplină de învăţământ. cercetătorii ştiinţifici. care prin pregătirea şi investigaţiile pe care le fac se alătură celorlalţi specialişti ai educaţiei fizice şi sportului. Jocul de baschet trebuie investigat de pe poziţiile tuturor ştiinţelor şi în primul rând al ştiinţelor din domeniul educaţiei fizice (teoria şi metodica educaţiei fizice. acesta este un obiect de învăţământ. Practic cele prezentate se pot concluziona astfel: . fiziologia efortului. .  Evoluţia jocului de baschet a determinat apariţia şi evoluţia unor noi caracteristici şi tendinţe. pedagogia). cu cunoştinţe. care sunt cele 8 domenii de manifestare? Comentaţi. bio-sociopedagogică. în principal metodologice.pentru un student al FEFS. Verificaţi. Important este ca acesti specialişti să fie formaţi teoretic şi practic. „interdisciplinară”. Disciplină de învăţământ Specialiştii care se formează în unităţile de învăţământ specifice educaţiei fizice şi sportului pot avea nivele de pregătire diferite în raport cu gradul de însuşire a disciplinei baschet. metodica şi practica jocului. antrenorii. Calitatea de interdisciplinaritate conferă baschetului caracteristica de a avea şi o metodologie de cercetare ştiinţifică proprie. psihologia educaţiei fizice. pe care o consideraţi prioritară?Motivaţi alegerea. aceştia sunt: instructorii sportivi. care sunt acestea?  Baschetul este un joc sportiv cu un conţinut bine delimitat.g. h.

iar concepţia de pregătire prin totalitatea parametrilor şi caracteristicilor modelului ales. Concepţiile de pregărire şi de joc sunt în continuă perfecţionare. E-extremă. Practica domeniului a demonstrat fără putinţă de tăgadă că concepţia de pregătire şi de joc este determinată de trei criterii: a) de vârstă. c. P. iar la nivel naţional. copii. intercepţii. numărul de mingi câştigate prin: recuperare în atac.pivot). 13 . a) Criteriul de vârstă se referă la conceptul de pregătire şi de joc pentru: minibaschet categoria a II-a (9-10 ani). mediteraneene). b. tineret (19-20 ani). evoluează şi sunt probate de marile competiţii internaţionale. fiind practicat pe o perioadă lungă a vieţii( 20-25 de ani). campionate europene sau zonale (balcanice. a.1. juniori II (15-16 ani). juniori III (13-14 ani). îi conferă o mare diversitate de concepţii de pregătire şi de joc. Concepţia de pregătire şi de joc se poate realiza la nivelul echipei. Despre concepţia de pregătire şi de joc Faptul că baschetul este răspândit pe întreg mapamondul. când este preluată unitar întregii ţări. de cei cu probleme deficitare (neuromotorii. deposedări de dribling şi capacul. c) Criteriul organizatoric diferă şi el în funcţie de celelalte două criterii. b) de obiectivele de performanţă. De aceea vom prezenta principalii parametrii ai jocului. tineret. urmărire în apărare. campionate naţionale ( profesionale sau amatoare) campionate de tineret şi juniori. seniori). 3 Concepţia de joc şi pregătire 3. numărul de minute jucate. campionate de Old-Bozs. atunci cînd profesorulantrenor aplică tactica adecvată. pe cărucioare cu rotile). juniori I (17-18 ani). prin „noul” pe care îl aduc. în acelaşi timp sunt modelate după criteriul vârstei la toate nivelele ( minibaschet. smulgeri. juniori. fiind puse în practică toate echipele. Specialiştii definesc concepţia de joc prin particularităţile şi caracteristice aplicării tacticii de către o echipă. c) de cadrul organizatoric. minibaschet categoria a I-a (11-12 ani). şi seniori (peste 21 de ani). cu un număr de 221 (2008) de ţări afiliate la FIBA. postul în echipă ( F-fundaş. ţinând seama de caracteristicile individuale ale sportivilor aflaţi în pregătire. precum şi caracteristicile de ansamblu ale jocului care evidenţiază jocul practicat de o echipă în atac şi apărare ( prin centralizarea parametrlor jocului individual). care relevă în mod obiectiv aportul sportivului în economia jocului. fiind organizate: campionate mondiale şi Jocuri Olimpice. b) Criteriul obiectivelor de performanţă reprezintă motivaţia sportivului care poate tinde de la marea performanţă la practicarea baschetului cu plăcere şi agrement.Curs nr.

Acestea se vor realiza prin:  Maximizarea indicilor de viteză sub toate formele de manifestare. despre clasamentele celor mai buni: recuperatori. Toţi aceşti parametrii se centralizează în fişe speciale. 10”. d. pentru toate eşaloanele baschetului românesc. paşi.  Dezvoltarea calităţilor motrice combinate. b. alte situaţii. numărul de greşeli personale prin: greşeli de apărare. de la semidistanţă. pentru îmbunătăţirea concepţiei unitare de joc în ţara noastră. pasatori (pase decisive). gimnastica de bază şi acrobatică. infracţiune de 3”. numărul de mingi pierdute prin: pase greşite. numărul de puncte marcate ( cu calcularea procentajelor dintre încercări şi aruncări reuşite). a. numărul de pase decisive.angajare 1x1. de sub coş. de la distanţă ( 3 puncte).  Dezvoltarea mobilităţii articulare şi elasticităţii musculare. g. pentru un joc sau un grup de jocuri (turnee) şi constituie un istrument de lucru şi de observare deosebit de eficient pentru profesoriiantrenori. Se constituie chiar clasamente pentru cei mai compleţi jucători. 3. din aruncări libere. 5”. concepţia de pregătire şi joc. dublu dribling. h.2 Concepţia unitară de pregătire şi de joc a echipelor de baschet din ţara noastră Federaţia Română de Baschet. apărători. 30”. jucători. Pregătirea tehnică 14 .  Dezvoltarea forţei generale şi forţei specifice. au elaborat în anul 2007. Pregătirea fizică Se continuă influenţarea şi perfecţionarea indicilor de pregătire fizică generală. e. greşeli în atac. în colaborare cu colegiul Central al Antrenorilor. În ţările de baschet avansat apar reviste de specialitate care informează specialiştii în domeniu. dar şi publicul amator. unde criteriul principal este cel al numărului punctelor marcate. de 3 puncte etc. altui adversar. Sintetizând datele prezentate în acest material. specialişti şi chiar pentru mass-media. prin utilizarea exerciţiilor din şcoala alergării. f. marcatori de la aruncări libere. minge condusă. ne determină să apreciem principalele direcţii în procesul de instruire. alte situaţii. numărul de greşeli personale provocate adversarului: direct. săriturii şi aruncării. jocuri complementare şi pregătitoare. precum şi din discuţiile cu cei mai valoroşi specialişti din domeniul baschetului. angajare de 1x1.

Canada). Model american (Grecia. Cupa Prieteniei). Cuba). în calitate de antrenori ai echipelor reprezentative de baschet ale României. îl constituie şi cel geografic. Caracteristicile şcolilor de baschet pe plan mondial Autorii. cadeţi. fus orar. cu subramurile: fosta Iugoslavie (Croaţia. privind posibilitatea participării la jocurile olimpice şi la campionatele mondiale sau 15 . a. participând la numeroase competiţii oficiale internaţionale (campionate europene. Latină (Italia. Spania). c. şcoala australiană. pentru fiecare post în parte. Exprimând acest punct de vedere.  Trecerea peste perturbaţiile provocate de schimbarea mediului de desfăşurare a activităţii( climă. Muntenegru. formându-se obişnuinţa de a concentra atenţia în orice condiţii de joc pentru realizarea unei eficacităţi ridicate în acţiunile de atac şi apărare. Israel).  Folosirea sistematică a unui număr mare de exerciţii pentru contraatac şi atacul rapid. Lituania. iar după hotârârea Federaţiei Internaţionale de Baschet din 1991.  Îmbunătăţirea procentajelor aruncărilor la coş în condiţiile unei apărări agresive permanente. Pregătirea tactică  Iniţierea şi perfecţionarea acţiunilor de 2-3 jucători trebuie să se realizeze în condiţiile de viteză şi de eficienţă superioare modelului de joc. Serbia.  Creşterea agresivităţii sistemelor de apărare şi menţinerea acesteia pe toată durata jocurilor. acestea trebuie să urmărească sporirea siguranţei în execuţie şi precizia finalizărilor acestora. factorul hotărâtor. Cupa Cupelor. Argentina. Cupa Campionilor Europeni. Şcoala europeană. Rusia. Estonia. starea terenului. sudamericană (Porto-Rico. ne vom referi la următoarele şcoli de baschet: a. masă) acestea realizându-se prin obişnuirea sportivilor cu situaţii mereu schimbătoare. fostul URSS (Letonia. Pregătirea teoretică Obiectivele specifice acestui factor al antrenamentului sunt:  Antrenamente care trebuie să determine suportarea durerii fizice prin acceptarea faptului că aceasta este iminentă în lupta sportivă. cu condiţii de lucru îngreuiate.3. Brazilia. precum şi îmbunătăţirea vitezei şi preciziei de pasare în condiţii de efort ridicat şi în luptă cu adversarii. 3. şcoala americană. d. c. considerăm că în stabilirea principalelor şcoli de baschet. Franţa. Învăţarea şi perfecţionarea principalelor procedee tehnice trebuie să se realizeze în condiţii de solicitare psihică. fiind vorba de o stare relativă. Şcoala americană Subramura nordamericană Este de departe cea mai avansată. juniori. pe lângă cel al tradiţiei. Bielorusia). tineret şi seniori şi ai echipelor „Universitatea” Cluj. cu subramurile: nordamericană (SUA. b. Slovenia. prin convingerea acestora asupra necesităţii repetării cu eforturi de voinţă a acestor situaţii. condiţii de cazare. şcoala asiatică d. Cupa Koraci. Ucraina.  Însuşirea şi perfecţionarea unui număr mai mare de procedee de aruncare la coş. din documentarea noastră practică. Macedonia).

copiind mult subramura nordamericană. Muntenegru. şi Argentina. cu greutate de 120-130kg. Divaci. duse până la perfecţiune şi virtuozitate. colegii. formând jucători de o valoare deosebită: Ciosici. Au organizat şcoli de baschet pentru tinerii foarte înalţi. • ritm de joc cu tempouri rapide. bazată pe o bună pregătire tehnico-tactică individuală. şi presă bine pusă la punct. atât în campionatul profesionist (NBA) cât şi în cel al colegiilor universitare (NBC). Petrovici etc. care au dus la mărirea numărului de posesii de minge la 100-120 pe joc. De altfel mulţi jucători din aceste ţări participă ca jucători profesionişti în NBA. centrul de greutate al baschetului s-a stabilit în SUA. cu accent mai maer pe fantezie şi imaginaţie ca formă de exprimare. Cuba. caracteristică tuturor jucătorilor fostei Iugoslavii. TV. • execuţii tehnice în regim de viteză şi detentă. Subramura sudamericană Este puternic reprezentată de echipele din Porto-Rico. unde sponsorii îşi dispută întâietatea finanţării. haltere.10-2. • o tactică de echipă simplă şi eficientă. Şcoala europeană Subramura fosta Iugoslavie Reprezentată prin Croaţia. • de la destrămarea Iugoslaviei multi jucători evoluează în străinătate. Serbia. şi Macedonia. Cuprinşi în şcoala de baschet europeană. Kukoci. fac din fenomenul baschetbalistic american ceva inimitabil. Locuitorii acestor regiuni au o medie de înălţine mult mai ridicată decât în restul Europei. • formarea unei mari caacităţi de luptă. cu viteză mare de execuţie. acţionând din ce în ce mai departe de coş (7-10metri). numărul mare de jocuri. sau de antrenori americani. Principalele caracteristici: • pregătirea fizică impresionantă. cu multe aruncări la coş de la distanţă (fundaşii şi extremele) şi aruncări la semidistanţă (pivoţii). • o literatură de specialitate şi de popularizare în continuă creştere. Campionatul continentului sudamerican este deosebit de spectaculos. formând în ultimele trei decenii echipe naţionale şi de club medaliate la competiţiile oficiale. • pregătirea fizică generală bună. constituie mândria noastră a balcanicilor şi a europenilor. cu jucători de 2. uriaşa forţă materială. audio. considerat ca cel mai bun din Europa.continentale ale jucătorilor profesionişti americani. Slovenia. un sistem informaţional. baschetul practicat în fosta Iugoslavie copiază fenomenul baschetului american. • un sistem de popularizare prin mijloace mass-media bine pus la punct. relevant prin numărul mare de bilete vândute la un joc (15000-18000). • bază de selecţie uriaşă în rândul tineretului (şcoli. • gabarit iesit din comun.. Principalele caracteristici: • permanenta preocupare pentru selecţie şi instruire a unor jucători de talie înaltă. universităţi) şi o emulaţie bazată pe motivaţii materiale demne de luat în seamă. • interes major al publicului spectator. cu mijloace de antrenament din atletism. Subramura fostei Uniuni Sovietice 16 . cu o capacitate uriaşă de efort. inclusiv în SUA. b. Radja. culturism şi inot. conduse de antrenori autohtoni cu stagiid e pregătire în SUA. dârzenie şi combativitate în atac şi apărare.20 metri. Brazilia. financiară şi umană implicată în acest angrenaj. Sistemul organizatoric perfect.

pe coş. Letoniei.  precizie deosebită la aruncările la coş de la mare distanţă. • selecţie deosebită. c. aceasta ducând la un joc „de metronom” exact. fapt ce determină apariţia unor sponsori generoşi: Tuborg.  calităţi motrice ieşite din comun: detentă. cu o bază de masă similară cu cea a SUA. iugoslavi. Baza de selecţie a crescut în ultimii ani. cu angajări la jucătorii pivoţi şi aruncări precise de la semidistanţă şi de la distanţă.coordonare. spectaculoase. dar cu o talie mai redusă şi o pregătire fizică şi calităţi motrice mai modeste. De aceea este prematur să analizăm şi să relevăm caracteristicile fiecărei ţări în parte din acest conglomerat de naţiuni. Principalele caracteristici:  acţiuni de atac purtate în mare viteză cu execuţii şi finalizări acrobatice. 17 . Bayern. Baschetul practicat în aceste ţări este mai „tacticizat”. Echipe de club. Macabi Tel Aviv. supleţe. Estoniei. Franţa. Coca-Cola. dar îl suplineşte cu succes prin joc rapid şi inventiv. În continuare vom încerca să sintetizăm echipe şi naţionale celebre ale fostei Uniuni Sovietice. d. care folosesc comform regulamentului FIBA şi jucători străini din ţări puternice din acest punct de vedere( americani.18 metri). datorată numeroşilor emigranţi.  apărări deosebit de agresive cu desfăşurare pe suprafeţe mari de teren. ceea ce presupune un volum uriaş de muncă.Echipele fostei Uniuni Sovietice s-au divizat în puternicele echipe ale Lituaniei. Jocul este bine organizat tactic. fapt confirmat de obţinerea locului I de echipa de juniori a greciei la campionatele Mondiale din 1995. cu procedee simple dar eficace (Saboris 2. sovietici). puternice. • jocul în forţă şi sub panou. Şcoala australiană Este o îmbinare a şcolii americane şi europene. sârbi. agilitate. simplu. şi Bielorusiei. şi ruşi). predomină agresivitatea în apărare. Principalele caracteristici: • automatizarea până la perfecţionare a componentelor simple ale jocului cu o diversitate a procedeelor alese. care avea răspuns prompt la orice adversitate. în special la jucătorul cu mingea. mai ales masculine. cu multe combinaţii care pun în valoare liderii formaţiilor. atacul este rapid. Aportul jucătorilor autohtoni este determinant. Olimpiakos Pireu. Spania) activează echipe de club de tradiţie. Subramura Grecia-Israel Ţări cu influenţă americană şi mai nou iugoslavă. Subramura ţărilor latine În aceste ţări (Italia. foarte puternice care evoluează cu jucători străini naturalizaţi ( americani. Baschetul practicat este de bună calitate cu copierea caracteristicilor şcolii americane şi iugoslave. • precizie mare la aruncări la coş. Panatinaikos Atena. Ucrainei. Se constată un interes major al publicului spectator. viteză de execuţie. precum şi intereseul pentru tânăra generaţie. Scoala asiatică Are handicapul înălţimii şi a gabaritului. Rusiei. • pregătirea fizică ireproşabilă.

♣ unor indicaţii metodice. Posibilitatea de deformare a oaselor. Curs nr. ne vom referi cu prioritate asupra: ♣ particularităţilor de vârstă. categoria juniori II. ♦ etapa 5 ( de perfecţionare sau măiestrie) 17-18 ani. în concordanţă cu dezvoltarea biologică. Verificaţi. categoria minibaschet II. bazat pe multă combativitate. Etapa a I-a (8-10 ani) şi a II-a (11-12 ani) Particularităţile de vârstă  atenţie la coloana vertebrală. ♦ etapa 3 ( de fixare) 13-14 ani. dus până la perfecţiune. acest fapt presupune stabilirea unei programări judicioase a mijloacelor şi metodelor folosite. duse la limita a 24”. clasele 5-6. Atenţie deci la învăţarea corectă a mişcării.vă cunoştinţele  Ce reprezintă concepţia de pregătire şi de joc?  Care sunt principalele direcţii de instruire şi de joc stabilite de FRBaschet pentru creşterea calitativă a performanţelor naţionale şi internaţionale?  Prin ce se caracterizează principalele şcoli de baschet pe plan mondial? Comentaţi şi descrieţi. care se realizează pe parcursul ciclului gimnazial şi liceal prin orele de educaţie fizică şi a colectivului sportiv. juniori I. Se joacă „tacticizat” cu atacuri lente. tensiune arterială scăzută. Eforturile greşit dozate depăşesc posibilităţile organelor interne. ♣ obiectivelor de lucru şi a normelor de efort. clasele 9-10. iar în apărare predomină sistemul combinat. categoria juniori III.  Capacitate mică de efort de intensitate maximă. clasele 11-12. Aspecte metodice ale instruirii echipelor şcolare pentru jocuri şi competiţii Practicarea dirijată a jocului de baschet necesită o perioadă de instruire între 8 şi 10 ani ( aproximativ de la 8 la 18 ani). Pentru o mai bună înmagazinare a datelor în cadrul celor cinci etape de instruire. după cum urmează: ♦ etapa 1 ( de iniţiere) 8-10 ani. Această pregătire poate fi etapizată respectând particularităţile de vârstă. categoria minibaschet I. Ponderea factorilor antrenamentului este următoarea: 18 . clasele 7-8.1. ♦ etapa 4 ( de consolidare) 15-16 ani. clasele 3-4. psihologică şi motrică. 4 Metodica baschetului 4. ♦ etapa 2 ( de învăţare) 11-12 ani. începe dezvoltarea somatică a marilor grupe musculare.Selecţia este dirijată.  Predomină procesele de excitaţie asupra celor de inhibiţie ceea ce favorizează formarea deprinderilor motrice. ♣ ponderii factorilor de antrenament. cu priorităţi în gabarit şi calităţi motrice.

Jocul va avea 2 reprize cu o durată de 12 minute repriza şi cu o pauză de 10 minute. se va evita starea de plictiseală şi oboseală a lecţiilor tactice prelungite. 50 ore pentru competiţii. ambidextrie. Pregătirea tehnică ♦ însuşirea corectă a mecanismului de bază al mişcării ( elemente şi procedee tehnice fundamentale) precum şi executarea lor sub formă de complexe (structuri). Indicaţii metodice ♣ exerciţiile folosite vor avea intervale de odihnă (revenire activă) lungi. b. În cadrul Festivalului de minibaschet cele 2 reprize ( a câte 20 deminute). Stabilirea normelor de efort Volumul de lucru 280-320 ore anul. 15 ore pentru selecţie şi verificare. precizia actului motric). ♣ principalul mijloc de pregătire îl va constitui folosirea jocurilor pregătitoare şi a jocului bilateral cu reguli reduse.Pregătirea fizică Pregătirea tehnică Pregătirea tactică 40% 40% 20% Obiectivele instruirii pe factorii antrenamentului a. ♣ exerciţiile tactice trebuie să aibă caracter concret datorită lipsei de discernământ a elevilor de această vârstă. Intervalul optim între lecţii va fi de 2 zile dar nu mai mult de 3 zile.  formarea plasamentului în teren şi îndeplinirea unor sarcini simple de joc. ♦ dezvoltarea cu prioritate a îndemânării (coordonare neuromusculară. din care: 120 -130 ore pentru PFG şi PF sp 90-110 ore pentru Pth şi Pta. ♦ formarea ambidextriei c. Durata lecţiilor de 45-60 minute la începutul procesului de pregătire şi 60-90 minute spre sfârşitul etapei. Terenul se schimbă în repriza mare. Pregătirea fizică ♦ utilizarea unui număr mare de mijloace în vederea realizării obiectivelor pregătirii fizice generale. ♣ exerciţiile pentru învăţarea elementelor tehnice vor urmări însuşirea corectă a momentelor esenţiale în efectuarea mişcărilor fără a pierde vremea cu detalii. mobilitate. Numărul jocurilor si durata lor: echipele vor fi formate din 12 jucători cu un joc la 1-2 săptămâni. cu pauză de 1 minut. Treptat numărul jocurilor poate să crească. 19 . 15 ore pentru vizionări jocuri sau TV-video. Pregătirea tactică  învăţarea fundamentelor de bază ale acţiunilor tactice individuale şi colective în atac şi apărare în limita elementelor tehnice învăţate. Intensitatea lecţiilor de antrenament va fi mică şi mijlocie. sunt împărţite în două părţi a câte 10 minute. supleţe.

 consolidarea gândirii abstracte prin posibilitatea crescută de sinteză şi analiză. însuşirea deprinderilor tehnico-tactice de bază şi alternarea cu structuri de exerciţii ce urmăresc dezvoltarea fizică generală. şi viteză+îndemânare. b. adversatul este oponent de joc şi nu duşman!. tempo. ♣ Dacă este posibil se vor folosi mingi mai mici şi panouri cu inele mai joase. Etapa a III-a (13-15 ani). dezvoltarea heterocromă şi în salturi. ♣ Procedeele de lucru sunt: structuri de exerciţii cu acţiune cumulativă asupra marilor grupe musculare. ♣ Jocul de antrenament desfăşurat pe reprize de 5-10 minute trebuie să înceapă cu însuşirea unor reguli simple cum ar fi: nu alerga cu mingea în mână!. Pregătirea tehnică 20 . intensificarea funcţiilor hormonale. pasează cât mai mult până în preajma coşului! ♣ Metodele de lucru pentru această vârstă sunt demonstraţia şi exersarea.  procese furtunoase de dezvoltare şi începutul maturizării sexuale( mai ales la fete). nu împinge sau lovi adversarul!.  profilarea masei musculare şi mărirea indicilor de forţă. folosirea unor exerciţii cu caracter analitic pentru creşterea tonusului muscular şi a mobilităţii şi supleţei articulare. repetarea procedeelor tehnice şi aplicarea lor în condiţii variabile de echilibru. caracterul mobil al proceselor psihice Ponderea factorilor de antrenament a 40% 35% 25% b 35% 35% 30% Pregătirea fizică Pregătirea tehnică Pregătirea tactică Obiectivele instruirii pe factorii antrenamentului a. clasele VII-VIII Particularităţi de vârstă  creşterea corpului în lungime. Pregătirea fizică continuarea pregătirii fizice generale şi a pregătirii fizice specifice prin utilizarea unui larg arsenal de mijloace. Orice manifestare în forţă va îndepărta copilul.♣ atenţie la limbaj! Profesorul trebuie să aibă rolul unui prieten mai mare care îl va învăţa pe copil un joc atractiv şi frumos. pozitive pentru dezvoltarea îndemânării. folosirea ambidextriei în efectuarea structurilor. repune mingea de joc din afara terenului!. realizarea PF sp cu atenţie mărită pentru dezvoltarea vitezei sub toate formele de manifestare precum şi a cuplurilor de calităţi motrice viteză+forţă.

perfecţionarea principalelor structuri de exerciţii în condiţii apropiate de joc şi în condiţii de joc. relaţia 1x1 pe posturi. Intensitatea maximă va fi plasată la sfârşitul lecţiei. explicaţia. aplicarea lor în condiţii de joc propriu zise. Conţinutul procesului de pregătire are următoarele sarcini: • se continuă desăvârşirea dezvoltării fizice şi a pregătirii fizice multilaterale. săriturile la panou în regim de rezistenţă. 210 ore pentru PTh şi PTa. Stabilirea normelor de efort Volumul de lucru este de 470-490 ore anual din care: 200ore pentru PFG. Procedeele metodice de lucru sunt: exersarea priceperilor şi deprinderilor motrice specifice în alternanţă cu exerciţiile efectuate în scopul precizării detaliilor de execuţie.învăţarea tuturor elementelor tehnice şi a tuturor procedeelor asociate sub formă de structuri. etc). marcajul diferenţiat. pentru dezvoltarea vitezei – creşterea tempoului de execuţie cu alternarea execuţiilor lente cu cele de viteză mare. Se va începe selecţia pentru specializarea pe posturi. plasament în atac şii apărare. 60 de ore pentru competiţii. 10 ore pentru lecţii teoretice. Lecţii de 3-4 ori pe săptămână cu o durată de 90-120 minute. Pregătirea tactică perfecţionarea acţiunilor tactice individuale în relaţia 1x1. Numărul jocurilor şi durata lor: se joacă în fiecare săptămână ( joc oficial sau de verificare) cu 2 reprize a 20 minute cu pauză de 10 minute. cunoaşterea combinaţiilor fundamentale de 2-3 jucători în atac şi apărare. control medica Intensitatea lecţiilor de antrenament este mijlocie şi mare. Se va acorda o atenţie deosebită educării gândirii tactice. Pe acest fond se va interveni cu „injecţii” de circuite şi intervale care socilită efortul specific anaerob. exersarea. • se acordă o atenţie deosebită dezvoltării vitezei sub toate aspectele de manifestare şi a cuplurilor de calităţi: V+F şi V+Î. şi PFSp. Metodele de lucru utilizate sunt: demonstraţia. PFM. Învăţarea şi perfecţionarea procedeelor tehnice se va realiza prin îngreunarea condiţiilor de execuţie: asocierea sub formă de structuri cu alte elemente tehnice. Dozarea se poate individualiza. 10 ore pentru selecţie şi verificare. pentru dezvoltarea forţei body-building: exerciţii cu învingerea propriei greutăţi. pentru dezvoltarea rezistenţei: metoda repetării unor eforturi prelungite (aerobe) cu intensitate moderată (medie) şi tempo uniform. cunoaşterea unui sistem de joc în atac şi apărare. dezvoltarea preciziei în aruncări la coş şi în pasarea mingii c. prezenţa adversarului semiactiv şi activ. Se va pune accent pe dezvoltarea calităţilor motrice specifice sub formă de exerciţii şi structuri pe care se grefează elementul tehnic care necesită în mod preponderent calitatea respectivă (viteza de execuţie a paselor. Indicaţii metodice Vârsta mijlocie reprezintă etapa de desăvârşire a pregătirii efectuate în etapa precedentă şi începutul fundamentării viitoarei măiestrii sportive. 21 .

Stabilirea normelor de efort Volumul de lucru: 650-850 ore anual din care: Pentru PFG+PFSp Pentru PTh+PTa Pentru competiţii Pentru selecţie şi verificare Pentru teorie şi diverse Pentru 16 -17 ani 210 ore 310 ore 70 ore 10 ore 50 ore Pentru 18-19 ani 240 ore 460 ore 80 ore 10 ore 60 ore Intensitatea lecţiilor de antrenament va fi mijlocie şi mare cu un număr de 4-6 antrenamente pe săptămână cu durata de 90-120 minute. 22 . ♦ dezvoltarea calităţilor motrice specifice în concordanţă cu execuţia corectă a deprinderilor motrice specifice. ♦ dezvoltarea forţei şi rezistenţei precum şi a cuplului F+V şi V+R. ♦ creşterea îndemânării în execuţiile de mare fineţe în condiţii de factori perturbatori. ♦ capacitatea crescută de analiză critică. În tabere sau în cantonamente este indicat regimul de două antrenamente pe zi cu durata de 90-120 minute.Caracterul de întrecere şi joc va rămâne pregnant în lecţii dar se va mări numărul de repetări a exerciţiilor analitice. Etapa a IV-a(16-17 ani) sau clasele IX-XII Particularităţile de vârstă ♦ remarcarea deplină a aptitudinilor motrice pentru activitatea de performanţă şi diferenţierea lor pe posturi de joc. ♦ creşterea vitezei de execuţie în condiţii îngreunate de joc şi stres. aruncări la coş înregistrate de pe posturi. cunoaşterea şi aplicarea în joc cu eficacitate a tacticii colective de echipă pentru atac şi apărare. Pregătirea tehnică( 40%) ♦ perfecţionarea elementelor tehnice învăţate şi consolidarea lor pe postul din echipă. perceptivitate asociativă precum şi o bună memorie şi atenţie distributivă Ponderea factorilor de antrenament şi obiectivele instruirii a. b. ♦ încheierea proceselor de maturizare sexuală. În lecţiile de antrenament lungi (120 minute) se va lucra pentru tactica de echipă. Pregătirea fizică (30%) ♦ atenţie deosebită pentru pregătirea fizică generală şi multilaterală. jocuri şcoală. Pregătirea tactică (30%) perfecţionarea tacticii individuale în apărare şi atac în funcţie de postul din echipă. perfecţionarea principalelor combinaţii de 2-3 jucători în funcţie de specializarea pe posturi şi sistemele folosite. c.

Procedeele metodice de lucru sunt: exersarea unor structuri de exerciţii specifice cu caracter analitic în scopul tonificării unor grupuri şi lanţuri musculare şi a stabilităţii articulaţiilor care participă în joc. Pentru dezvoltarea rezistenţei. Baschetul în învăţământul gimnazial (cls. La elaborarea programei s-a avut în vedere: standardele de performanţă ale învăţământului primar. masă musculară. va avea prioritate în specializarea pe posturi şi în relaţia 1x1. exerciţiile capătă un caracter specific fiind cunoscut specificul de efort mixt (aerob şi anaerob) al jocului. cristalizarea trăsăturilor de caracter. Indicaţii metodice Conţinutul şi desfăşurarea activităţilor cu grupele de cadeţi şi juniori I se apropie din ce în ce mai mult de specificul activităţii cu seniorii. aspiraţia de întrecere. ♣ utilizarea acestor elemente tehnice în regim de viteză şi forţă în prezenţa adversarului. Atenţie mare la intervalele de odihnă pentru revenire! Se va controla în permanenţă frecvenţa cardiacă şi respiratorie. folosirea circuitelor şi circuitelor cu intervale pentru dezvoltarea forţei şi a cuplurilor F+V şi V+R. La 19 ani atât la fete cât şi la băieţi capacitatea aparatului locomotor se apropie de cea a adulţilor. alternarea execuţiilor lente cu cele executate în mare viteză cu desfăşurare pe tot terenul pentru formarea simţului tactic de variaţie de ritm (individual şi colectiv). Pentru pregătirea fizică profesorul îşi va orienta activitatea metodică spre dezvoltarea calităţilor motrice generale şi specifice. Băieţii încep să depăsească fetele în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică: înălţime. stabilizarea şi cristalizarea personalităţii se face în valuri: supraestimarea posibilităţilor proprii (teribilism). ♣ îmbunătăţirea calităţii execuţiei. V-VIII) şi liceal (cls. plecând de la relaţia 1x1 (atac şi apărare) trecând prin combinaţiile de 2-3 jucători (atac şi apărare) se va ajunge la tactica colectivă de echipă cu însuşirea unor sisteme de joc pentru atac şi apărare. implicit al educaţiei fizice şi sportului şcolar îşi găseşte aplicabilitatea în programa şcolară de specialitate. În cazul turneelor cu 3-4-5 jocuri consecutive se va urmări cu foarte mare atenţie refacerea după efort. Apare maturizarea sexuală şi cea psihică mai repede decât la băieţi. apariţia stilului personal de joc. Se insistă asupra dezvoltării cuplului F+V. Se va insista asupra următoarelor aspecte: ♣ lărgirea posibilităţilor de legare a elementelor tehnice. IX-XII) Concepţia care stă la baza reformei sistemului de învăţământ românesc. Pregătirea tehnică ocupă un rol important în volumul antrenamentelor în acestă perioadă. greutate. 23 . se va insista pe dezvoltarea îndemânării prin repetări de structuri tehnico-tactice în condiţii din ce în ce mai complexe. instabilitatea hotărârilor. gimnazial şi liceal. Din punct de vedere psihic.Pentru cadeţi este contraindicată programarea jocurilor la un interval mai mic de 3 zile. Axată pe structuri tehnic-tactice individuale. Pregătirea tactică va urmări rezolvarea unor situaţii din ce în ce mai complexe de joc. Trebuie să respectăm cu stricteţe particularităţile de vârstă ale acestor perioade: fetele încep să-şi oprească creşterea în înălţime câştigând în greutate. 4. Se introduce cu prudenţă (15-16 ani) antrenamentul de forţă cu ridicarea de greutăţi şi se extinde la 18-19 ani cu antrenamente periodice ( un antrenament sau două pe săptămână) cu încărcătură maximă.2.

B. sprijinirea specialiştilor din cluburile sportive ( prin legitimarea mai întârziată. consolidării) elementul tehnic aruncarea la coş cu toate procedeele tehnice de execuţie trebuie introdus în fiecare lecţie învăţarea şi fixarea elementelor tehnice şi acţiunilor tactice se va realiza sub formă de structuri. cunoştinţele din domeniu. fixării. Obiectivele instructiv. jocul propriu-zis se va realiza pe o suprafaţă limitată(3x3). baza materială existentă. ştafete aplicative. aceasta fiind determinată de specializarea cadrului didactic. prin jocuri de verificare. precum şi în . respectându-se 2 structuri pe jumatate de teren.- reluarea în sens concentric a elementelor predate în ciclul anterior. Se organizează ( ca activitate benevolă a alevilor) pe clase paralele sau pe grupe valorice ca nivel de instruire. jocuri de mişcare atenţia cadrului didactic va fi orientată spre corectitudinea în execuţie temele vor fi menţinute 3-4 lecţii continue. finalizarea structurilor concretizându-se prin concursuri individuale.val” (pentru intensitate şi complexitate).educative • dezvoltarea motricităţii specifice jocului de baschet • aplicarea în joc a structurilor tehnico-tactice şi a principalelor reguli de joc • cultivarea în lecţii a relaţiilor de colaborare specifice jocului de baschet • formarea obişnuinţei de a practica baschetul în scop recreativ Indicaţii metodice generale durata temelor de baschet este de 15′ -20′ grupele de lucru vor avea un efectiv redus(individualizare) pentru a asigura numărul de repetări ( 6-8 elevi la un panou + o minge) mijloacele vor fi sub formă de concurs. Baschetul în lecţia de educaţie fizică: Programa şcolară actualizată oferă profesorului o totală libertate în ceea ce priveşte programarea şi planificarea instruirii.vă cunoştinţele 24 . Baschetul în lecţia de activităţi sportive Se desfăşoară sub forma lecţiilor de antrenament (1-3 săptămânal). lecţia ţine 90′ . noua programă orientând instruirea cu clasa a V-a (fosta programă stabilea iniţierea cu clasa a VI-a) până la a XII-a. Are ca scop participarea la Campionatul Naţional de baschet a Liceelor sau a Şcolilor Generale. prin cnducerea echipei la jocuri) colaborarea cu cluburile sportive ( în selecţia şi promovarea elevilor talentaţi) Verificaţi. şi tradiţia baschetului în şcoală. o structură pe tot terenul. La aceste competiţii nu au drept de joc elevii legitimaţi la cluburi sportive. experienţa şi tradiţia educaţiei fizice în ţara noastră.. pe grupe şi perechi. Un rol determinant în eficienţa lecţiilor de colectiv/ansamblu sportiv îl are: interesul cadrului didactic (acţiune neplătită). condiţiile de dotare materială. cu un volum de 2 lecţii săptămânale (clasele V-VIII) şi 1 lecţie săptămânală ( clasele IX-XII). Practicarea jocului de baschet comform programei de specialitate se realizează în cadrul lecţiei de educaţie fizică şi de activităţi sportive A. respectându-se etapele instruirii ( metodica învăţării.

influenţându-se reciproc. Acest ansamblu de mişcări specifice grupează elemente şi procedee tehnice şi se referă în egală măsură atât la manevrarea obiectului de joc. Tehnica are un caracter aciclic. în concordanţă cu cerintele jocului competiţional. procedeul tehnic. există o strânsă interdependenţă şi condiţionare reciprocă. respectând particularităţile de vârstă? Descrieţi fiecare etapă în parte.  Caracterizaţi principalele aspecte ale practicării baschetului în lecţia de educaţie fizică şi în lecţia de activităţi sportive. Care sunt etapele de instruire şi joc. Tehnica este aceea care condiţionează tactica. tactic. psihic şi teoretic).1. ca mijloace de realizare. Generalităţi Tehnica jocului de baschet reprezintă ansamblul de mişcări specifice ca formă şi conţinut. ea nefiind un factor izolat. 25 . Tehnica îşi are suportul în calităţile motrice. folosite în scopul practicării cu randament maxim a unui joc sportiv. O tehnică corespunzătoare permite manifestarea aptitudinilor sportivului. În procesul jocului. stilul. cât şi la deplasările efectuate de jucători în vederea acestei manevrări. aproape de nivelul maxim al posibilităţilor lui.2. Curs nr. însă este subordonată acesteia. 5 Tehnica jocului de baschet 5. din contră. între tehnică şi ceilalţi factori ai conţinutului pregătirii (fizic. Elemente în subordine ♦ ♦ ♦ Jocului de baschet îi corespund ca elemente în subordine: elementul tehnic. a) Elementul tehnic Reprezintă noţiunea de generalizare a execuţiei mai multor procedee tehnice având un caracter abstract şi materializat prin procedee tehnice. tehnica are o importanţ deosebită. 5. Elementul tehnic se referă la mecanismul de bază al mişcărilor specifice. tehnic.

în afara procesului de joc.de pe loc b. Când însuşirea procedeului tehnic se face izolat. într-o succesiune raţională şi într-un scop precis. Săriturile a. suferă de cele mai multe ori de o notă particulară-personală.în apărare 2. Poziţia fundamentală a. Schimbările de direcţie a. cu atât jucătorul va rezolva mai uşor.cu frânare pe ambele picioare 4. .în atac b. Cu cât numărul de procedee tehnice însuşite este mai mare.cu desprindere pe două picioare Elementul tehnic 26 . Deplasările în teren a. Acest procedeu simplu pentru a putea fi folosit în condiţii concrete de joc se perfecţionează numai dacă este înlănţuit cu alte procedee tehnice.alergare normală b.pasul adăugat lateral f.cu desprindere pe un picior d. avem de a face cu un procedeu simplu. c) Stilul Însuşirea mecanismului de bază al tehnicii are un pronunţat caracter individual. Această notă personală.pasa de deasupra capului.b) Procedeul tehnic Reprezintă concretizarea şi adaptarea în joc a elementului tehnic.pivotarea fără minge pentru schimbarea de direcţie 5. 5. Clasificarea elementelor si procedeelor tehnice Jocul fără minge Procedeul tehnic Mişcarea în teren 1.alergare specifică înainte c. are un caracter concret în execuţie. în procesul execuţiei.pasa cu două mâini de la piept. Spre exemplificare: Elementul tehnic Procedeul tehnic Pasarea mingii . cunoscută sub denumirea de stil. situaţia respectivă de joc.lucrul de braţe şi picioare 3. se datorează particularităţilor individuale ale jucătorului. . mai rapid şi mai operativ. executate conştient.3.pasa cu o mână de la umăr. la nivelul măiestriei.pasa cu pământul. cu un mecanism complex de mişcări.alergare specifică înapoi d. Automatizarea procedeelor tehnice ca deprinderi motrice. în raport cu situaţiile pe care trebuie să le rezolve jucătorul în momentul dat.din deplasare c.cu frânare pe un picior b. Pirueta a.pasul adăugat înainte-înapoi e. . transformându –se în procedee complexe. determinat de particularităţile psiho-fizice ale fiecărui jucător.

din deplasare c. de pe loc b.Jocul cu minge Elementul tehnic Prinderea mingii Procedeul tehnic a. Pasarea mingii cu două mâini de pe loc şi din deplasare Pase speciale Pase fundamentale b. Pasarea mingii cu o mână de pe loc şi din deplasare Pase speciale a. din săritură Pase fundamentale -de la piept -de la umăr -de deasupra capului -cu pământul -peste umăr -pe sub axilă -înapoi peste cap -din voleibolare -pe la spate -de la umăr -din lateral -de jos -în cârlig -în semicârlig -peste umăr -pe sub axilă -pe sub antebraţ -pe la spate -din voleibolare -cu pământul -de deasupra capului -de la piept -cu pământul -peste umăr -din voleibolare -de la umăr -de deasupra capului -în cârlig şi semicârlig -peste umăr -pe la spate din voleibolare a. cu două mâini a. cu o mână b. cu două mâini simetric -de pe loc -din săritură -din săritură -apucat -în sprijin pe antebraţ -în echilibru -în dreptul pieptului -de deasupra capului -de joc din lateral -cu două mâini de sus -cu două mâini din faţă -cu două mâini de jos Ţinerea mingii c. cu două mâini asimetric Pasarea mingii a. cu o mână b. cu o mână 27 . cu două mâini c. Pase din săritură b.

Din punct de vedere tactic -prin săritură -prin păşire -prin păşire -prin întoarcere -de deasupra capului -de la piept -de jos oferită -de deasupra capului -de la piept -oferită -peste cap -de deasupra capului -de la piept -din voleibolare -din faţă de la umăr -de deasupra capului -cârlig -semicârlig -din faţă de la umăr -de deasupra capului -oferită -cârlig -semicîrlig -peste cap -din voleibolare -din faţă de la umăr -de deasupra capului -cârlig -semicârlig -din voleibolare -înalt-de pe loc-înainte -mediu-din mers-înapoi -jos-din alergare-lateral -din mers -din alergare -ofensiv -defensiv -de aşteptare -de diversiune A. stabilitate şi posibilitate de trecere de la acţiuni tehnico-tactice defensive la cele ofensive. Tehnica fără minge Poziţia fundamentală Reprezintă poziţia iniţială a tuturor procedeelor tehnice ale jocului de baschet. în doi timpi a. Prin împingere Conducerea mingii b. defensivă De pe loc Aruncarea la coş a. într-un timp b. Aruncarea la coş cu două mâini Din deplasare Din săritură De pe loc Din deplasarea b. Prin rostogolire c. Aruncarea la coş cu o mână Din săritură a. lejeră şi echilibrată. un consum energetic minimal.Opririle Pivotarea a. Ea trebuie să asigure jucătorului: o poziţie convenabilă. în cursul desfăşurării jocului    28 . ofensivă b.

genunchilor şi şoldului. aşezate paralel pe sol. stângul-stângacii). . în apărare = marcajul. sau în cazul unei depăşiri. sau o aplecare exagerată a trunchiului. corpul având o poziţie stabilă şi echilibrată.gleznele îndoite. ţinând mingea la nivelul bărbiei sau pieptului. coborârea centrului de greutate al corpului este realizată prin flexia articulaţiilor. . a. cu jumătate de talpă a unuia din picioare( dreptul-dreptacii. Indicaţii metodice generale În învăţarea poziţiei fundamentale accentul cade pe realizarea unei baze de susţinere corespunzătoare prin repartizarea egală a greutăţii pe ambele picioare pentru asigurarea stabilităţii jucătorului. . ♦ crisparea musculaturii determină o atitudine rigidă şi mai putin mobilă.umerii relaxaţi. specific apărării om la om.Prezentarea modelului . Poziţia fundamentală în atac Jucătorul atacant va avea privirea orientată spre coş. Poziţia fundamentală în apărare Determină o coborâre mai accentuată a centrului de greutate.picioarele cu genunchii uşor îndoiţi şi depărtaţi aproximativ la proiecţia lăţimii umerilor. privirea căutând să cuprindă o zonă cât mai mare din teren. determină o poziţie cu centrul de greutate prea ridicat. cu braţele uşor depărtate lateral. Consolidarea se va realiza odată cu celelalte execuţii tehnice unde apare ca poziţie de bază.trunchiul. aruncarea la coş efectuată de atacant. .spatele arcuit este uşor aplecat înainte. Genunchii şi gleznele uşor îndoite. pentru a scoate mingea din dribling. ♦ articulaţiile gleznelor şi ale genunchilor prea îndoite.greutatea corpului repartizată egal pe suprafaţa fiecărei tălpi. 29 . b. Mâna de pe partea piciorului mai avansat impiedică prin ridicare în sus a braţului. Acestui element tehnic îi va fi afectat unui număr mai mic de repetări în cadrul metodicii de învăţare izolată.capul şi bărbia se menţin în sus. Greşeli frecvente ♦ depărtarea sau apropierea picioarelor modifică nefavorabil baza de susţinere a corpului. . Celălalt braţ este îndreptat lateral în scopul de a intercepta o eventuală pasă. gleznelor. Poziţia braţelor este determinată de plasamentul în teren al apărătorului. Utilizarea tactică Poziţia fundamentală în apărare reprezintă mijlocul prin care se realizează marcajul. . Această poziţie este intermediară în realizarea triplei ameninţări.echilibrarea anteroposterioară este realizată prin ducerea înainte.

Deplasările în teren Prin deplasări se urmăreşte: câştigarea unei viteze de deplasare. cu accent pe balansul vertical. execuţia poate fi:  de voie-liber fiecare.  sărituri cu aterizare în poziţia fundamentală:  pe direcţia de deplasare. În jocul de baschet sunt folosite următoarele procedee de deplasare în teren: a. depăşirile. săritură cu schimbarea alternativă a piciorului din faţă. ♣ cu schimbarea planului de aterizare. Alergarea normală asemănătoare celei din atletism se foloseşte pentru:  deplasarea jucătorilor în teren. lucru cu mingea.  cu schimbarea planului faţă de direcţia de deplasare. apoi din poziţia fundamentală alte patru sărituri cu accentuarea îndoirii genunchilor la aterizare. lateral. cu elan redus.  dezechilibrări. la semnal oprire în poziţia fundamentală. „săritura vrăbiuţei” executată fie de pe loc. săritură peste capră. cu aterizare echilibrată în poziţia fundamentală. 30 . fente. executarea cu uşurinţă a diferitelor procedee tehnice necesare rezolvării situaţiilor de joc (schimbări de direcţie. ♣ fară schimbarea planului de aterizare:  execuţii din deplasare:  mers şi alergare în diferite direcţii cu păstrarea permanentă a poziţiei echilibrate (deplasarea cu paşi alunecaţi).- în atac = pivotările. fie din deplasare. din alergare. anteroposterior. bătaie din palme). b. din poziţia fundamentală.  la semnalul antrenorului (fluier. Aceste exerciţii vor fi grupate astfel:  execuţii de pe loc:  balans bertical.  alergarea de viteză şi în situaţiile de contraatac. înainte şi laterală.  Exerciţii pregătitoare patru sărituri ca mingea pe loc.  în dreptul diferitelor semne sau obstacole. opririle. Alergarea specifică înainte „Specificul” constă în faptul că prin această alergare este menţinută permanent poziţia fundamentală a jucătorului în timpul deplasării. sărituri). frânări. Metodica învăţării poziţiei fundamentale Pentru învăţarea poziţiei fundamentale. exerciţiile vor urmări găsirea poziţiei optime pentru stabilirea bazei de susţinere şi a echibrului corpului.  sărituri cu aterizare în poziţia fundamentală.

Contactul cu solul se ia. Greseli frecvente se aleargă cu trunchiul lăsat pe spate. Genunchii puţin îndoiţi cedează împreună cu gleznele în momentul contactului cu solul. călcâiele orientate către afară. Deplasările picioarelor se face prin alunecare. Utilizarea tactică Această alergare se foloseşte în tot timpul jocului. picioarele se duc mult prea înapoi. Alergarea specifică înapoi ( cu spatele) Prezentarea modelului Jucătorul se deplasează spre înapoi având labele picioarelor uşor depărtate. reprezintă un mijloc de realizare a marcajului. Utilizarea tactică Procedeul este folosit în retragerea din terenul de atac în terenul de apărare (repliere). micşorându-se stabilitatea şi eficacitatea acţiunilor. se sare în timpul alergării. Trunchiul este uşor aplecat înainte pentru a menţine centrul de greutate înainte. în circulaţia individuală din atac. pentru a evita căderile pe spate. uşor depărtate şi flexate din coate.Prezentarea modelului Alergarea înainte se face prin păşiri succesive.paşii boxerului” şi prezintă ca principală caracteristică faptul că piciorul din urmă nu depăseste pe cel din faţă. prin ridicarea tălpilor de pe sol. 31 .. fie prin rulajul tălpilor (călcâi – talpă – vârf). fie pe toată suprafaţa tălpii. c. se micşorează baza de susţinere. deoarece contactul cu solul nu se ia pe toată talpa. Braţele rămân lângă corp. Pasul adăugat înainte sau înapoi Acest procedeu de mişcare în teren permite apărătorului menţinerea poziţiei fundamentale în orice moment al jocului. se aleargă pe vârfuri. fiind asemănător cu . El face parte din bagajul tehnic denumit „jocul apărătorului”. d. Trunchiul este puţin aplecat înainte. picioarele călcând spre înainte şi uşor lateral în scopul măririi bazei de susţinere. în acţiunile de flotare şi aglomerare precum şi în urmărirea unui adversar care se îndreaptă spre coş. Contactul cu solul se face prin rulare (vârf – talpă – călcâi) şi mult înapoi. cu centrul de greutate coborât. cu precădere în demarcaj şi în acţiunile premergătoare intrării în posesia mingii. în restul alergării ele fiind pregătite pentru a prinde mingea. Greşeli frecvente ♦ ♦ ♦ în deplasare există tendinţa de a sări. Braţele pendulează la pornire. fapt ce provoacă dezechilibru – cădere.

Braţul ridicat determină o poziţie oblică a trunchiului şi labei piciorului din spate. În timpul deplasării: corpul rămâne orientat lateral faţă de direcţia de deplasare. apărătorul revenind în poziţia anterioară dar avansând cu lungimea pasului executat. lucrează activ pentru stânjenirea circulaţiei mingii. Greşeli frecvente încrucişarea picioarelor şi trecerea greutăţii corpului pe un singur picior de sprijin.Prezentarea modelului Din poziţia fundamentală de apărare. începe mişcarea prin deplasarea spre înainte a piciorului din faţă. se execută sărituri în timpul deplasării. de 3-4 metri. jucătorul păstrând contactul cu solul pe toată talpa. nu se menţine poziţia joasă. trunchiul păstrând verticalitatea.jocului de picioare al apărătorului” folosit pentru urmărirea adversarului şi pentru circulaţia de minge în apărarea zonă. Prezentarea modelului Poziţia fundamentală rămâne cea fundamentală joasă. cu centrul de greutate coborât. orientate lateral. braţele puţin îndoite din coate. Deplasarea începe prin: ducerea spre lateral a piciorului de pe direcţia deplasării. la retragerea pentru apărarea coşului. se ridică picioarele de pe sol în loc ca deplasarea să se facă prin alunecare. Utilizarea tactică Pasul adăugat are o rază de acţiune redusă. Este folosit în acţiunile de apărare pentru apropierea sau depărtarea de adversar. fără a fi ridicat de pe sol. talpa acestuia alunecând pe suprafaţa solului. se fac păşiri prea lungi. Celălalt braţ balansează în plan lateral. ridicarea centrului de greutate care determină dezechilibrări. jucătorul făcând balans vertical sau lateral. e. care determină dezechilibrări. 32 . talpa piciorului fiind menţinută cât mai sus aproape de suprafaţa solului. poziţia este joasă prin îndoirea articulaţiilor gleznei şi genunchilor. Piciorul din urmă este tras cu repeziciune spre cel din faţă.. celălalt picior se apropie. Pasul adăugat lateral Reprezintă cel mai important mijloc tehnic al . se încrucişează picioarele. labele picioarelor sunt orientate cu vârfurile către direcţia de deplasare. la scoaterea mingii de la adversar precum şi în plasament. Greşeli frecvente ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ deplasarea se face prin săritură.

Jocul de picioare este utilizat în acţiunile defensive pentru asigurarea rapidităţii de deplasare a apărătorului şi în acţiunile ofensive ca mijloc de realizare a demarcajului. ♦ prin imitare: in grup(antrenorul demonstrând în oglindă)sau pe perechi. oprire şi retragere cu spatele.. pe distanţe limitate: ştafete cu procedee izolate. Utilizarea tactică Lucrul de braţe se foloseşte la acţiunile defensive la realizarea marcajului.închiderea pătrunderilor şi în apărarea în zonă. ♦ la semnale: auditive sau vizuale. menţinând caracteristicile de execuţie ale fiecăreia. Indicaţii metodice generale ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ Succesiunea de învăţare a procedeelor de deplasare cuprinde: alergarea normală în ritm variat. acestea stând la baza marcajului. numite . deplasarea oblică (pasul adăugat înainte-înapoi). în urmărirea adversarului care se deplasează şi pentru obţinerea unui plasament bun în apărare.Utilizarea tactică Acest procedeu se foloseşte în acţiunile de marcaj. ♦ sub formă de concurs. Lucrul de braţe şi jocul de picioare Procedeele tehnice ale deplasărilor în teren se manifestă în joc sub formă de procedee tehnice complexe . alergarea specifică înainte. la semnal retragere în alergare cu spatele. •paşi adăugaţi înainte. alergarea specifică înainte-înapoi. La jocul de picioare se adaugă activitatea permanentă a braţelor care lucrează în plan lateral. 33 . pentru a-şi menţine poziţia fundamentală execută în mod cursiv o succesiune de procedee tehnice. oprire şi continuarea jocului de braţe şi picioare. •individual. Prezentarea modelului Jucătorul. interceptarea şi smulgerea mingii . deplasarea laterală (pasul adăugat lateral). sprint.jocul de picioare” însoţite în apărare şi de lucrul de braţe. ♦ jocul de picioare al apărătorului: •pe perechi. •joc de braţe şi picioare la un semnal. jocul de picioare. ♦ sub formă de complexe de procedee tehnice. sprint până la un semn. ştafete cu procedee combinate. f. Metodica învăţării deplasărilor în teren ♦ fiecare procedeu va fi executat separat.

întârzie pornirea. al cărui genunchi rămâne îndoit. pe noua direcţie. rostogolirea şi conducerea unei mingi pe sol. spre dreapta şi stânga . fără a mai fi nevoit să se oprească.rupe” mişcarea este amortizat printr-o îndoire din articulaţia gleznei. Greşeli frecvente poziţia înaltă determină dezechilibrări. schimbarea de direcţie cu frânare pe ambele picioare. ♣ greutatea corpului va fi repartizată mai mult pe piciorul din afara ocolirii şi pe marginea tălpilor din interiorul ocolirii. Deosebim două procedee de execuţie: schimbarea de direcţie cu frânare pe un picior. ♣ plecarea executându-se cu piciorul din interiorul ocolirii. cu paşi adăugaţi lateral. centrul de greutate nu se proiectează suficient în interiorul ocolirii. ♣ vârfurile vor fi orientate spre noua direcţie. Schimbările de direcţie Schimbările de direcţie reprezintă un element tehnic folosit de atacanţi în realizarea acţiunii de demarcaj individual.  printr-o păşire mai lungă pe acest picior . din deplasare cu paşi adăugaţi lateral. cu schimbarea alternativă a piciorului din faţă şi răsucirea trunchiului în partea opusă piciorului. genunchii fiind proiectaţi spre noua direcţie. rotări laterale de braţe în afară şi înăuntru. fiind orientată spre noua direcţie. Prin impulsia acestui picior se determină răsucirea energică a corpului urmată de aşezarea pe sol.  apare un moment de frânare. Prin acest element tehnic. Centrul de greutate este proiectat în interiorul ocolirii. sărituri înainte cu bătaie pe ambele picioare. talpa se aşează oblic pe sol. greutatea corpului fiind orientată spre exterior. genunchiul şi coxo-femurală a acestui picior. ♣ îndoirea gleznelor amortizează şocul frânării. Schimbarea de direcţie cu frânare pe ambele picioare Din deplasare jucătorul execută: ♣ o uşoară săritură. 34 . Prezentarea modelului Schimbarea de direcţie cu frânare pe un picior Din deplasare declanşarea schimbării de direcţie se execută:  printr-o oprire cu o uşoară ghemuire pe piciorul opus noii direcţii. fapt ce determină dezechilibrări. jucătorul îşi asigură trecerea de pe o direcţie de alergare pe alta.Exerciţii pregătitoare alergare cu schimbarea ritmului. moment care pentru a nu .. piciorul din interior prea depărtat pe noua direcţie. ♣ picioarele se duc înainte şi iau concomitent contact cu solul.

precum şi în predarea jocului de baschet în şcoală. ♣ joc de braţe şi picioare. sprint cu schimbare de direcţie. Indicaţii metodice generale Este un procedeu de bază. ♣ alergare normală. la blocajele defensive. * sub forma complexelor de procedee tehnice de deplasare: ♣ alergare normală. când precede ieşirea la minge. frânare. la plecările din blocaj. Metodica învăţării schimbărilor de direcţie deplasarea pe toată suprafaţa terenului cu efectuarea schimbărilor de direcţie (lucru individual). Cel mai frecvent şi eficient procedeu de-a lungul jocului este cel cu frânare pe un picior. urmate la semnal de sprint. * schimbarea de direcţie în dreptul unor jaloane. Este folosit pentru provocarea greşelilor de marcaj precum şi ca fentă. schimbare de direcţie. folosind elemente de schimbare de direcţie. la evitarea blocajelor de apărător şi în continuarea acţiunii de marcaj. mai ales în instruirea începătorilor. înapoi pe loc. se vor deplasa în teren. Pirueta Este o pivotare fără minge în care piciorul pe care se face întoarcerea poate fi ridicat în timpul execuţiei. Se execută de pe loc ( din poziţie statică) sau din deplasare ( ca element de schimbare de direcţie). Exerciţii pregătitoare fandări laterale. retragere cu spatele. ele asi35 . leapşa în doi pe suprafaţă limitată. * din deplasare. schimbare de direcţie spre înainte. frânare şi retragere cu spatele. schimbare de direcţie la semnal vizual sau auditiv.Utilizarea tactică Este elementul specific activităţilor de demarcaj. Săriturile Sunt foarte frecvent folosite în jocul de baschet. jucătorii în formaţie de şir câte unul. imitându-l pe primul. Utilizarea tactică Se foloseşte ca procedeu în executare schimbărilor de direcţie. înainte.

stilul? Exemplificaţi. * pe două picioare. execuţia aruncării la coş din săritură. atât în atac cât şi în apărare. Săriturile folosite în jocul de baschet.gurând un grad sportiv de spec taculozitate. din deplasare.  Care sunt elementele şi procedeele tehnice ale jocului fără minge? Dar cele a jocului cu minge? 36 . O bună săritură va pune în valoare execuţia unor procedee tehnice sau acţiuni tactice cum ar fi: urmărirea şi recuperarea mingii ricoşate din panou. Săriturile pot fi executate:  de pe loc. în execuţia procedeelor tehnice de capac împotriva aruncării la coş. Verificaţi. din dribling sau din voleibolare. urmăresc menţinerea unei poziţii cât mai echilibrate în timpul săriturii în vederea execuţiei unor procedee de mare precizie.  cu desprindere: * pe un picior.vă cunoştinţele  Definiţi tehnica jocului de baschet  Ce reprezintă elementul tehnic. procedeul tehnic. angajarea mingii la 1x1.  din deplasare.

vom prezenta procedeul de bază de prindere a mingii cu două mâini şi anume: a.în întâmpinarea ei – spre direcţia de unde este pasată. altul care primeşte. ♦ din alergare. Tehnica cu minge Prinderea mingii Prinderea mingii reprezintă un element important din tehnica de bază a jocului. printr-o mişcare de cedare spre înapoi a trunchiului şi braţelor pentru amortizarea prinderii mingii. Prinderea mingii se realizează: printr-o poziţie cât mai relaxată a corpului. ♦ să execute o ieşire la minge . Întrucât mecanismul prinderii este asemănător în majoritatea situaţiilor de joc. precum şi a execuţiei pe care urmează să o efectueze jucătorul cu mingea (pasă. Ea asigură: posibilitatea unei recepţionări corecte a mingii. Cel care primeşte mingea. 6 B. dribling. ♦ de pe loc. ♦ din săritură. adică prinde mingea trebuie: ♦ să privească mingea din momentul în care aceasta părăseşte mâinile coechipierului şi până în momentul în care o prinde.Curs nr. Prinderea mingii cu două mâini la piept 37 . Prinderea mingii se poate efectua: ♦ cu două mâini ♦ cu o mână. sau aruncare la coş). Prinderea mingii presupune doi jucători în execuţie: unul care pasează.

cu faţa palmară uşor către minge. Greşeli frecvente  palmele sunt orientate faţă-n faţă. mingea putând trece cu uşurinţă printre palme:  contactul este luat direct cu palmele pe minge şi nu cu degetele. paralele şi cu degetele răsfirate şi orientate în sus. corectându-se eventual priza palmelor pe minge. Caracteristici de execuţie * palmele sunt orientate întotdeauna cu degetele către direcţia de venire a mingii. Poziţia finală: este determinată de momentul în care jucătorul în poziţie fundamentală. uşor depărtate de corp. intermediară. cu mingea în dreptul pieptului.. braţele cu coatele flexate. * primul contact cu mingea constituie începutul amortizării. în sus şi înainte.  priza iniţială va fi de jos şi din lateral (asimetrică). urmând ca pe traiectul aducerii mingii la piept. Poziţia intermediară: începe în momentul în care are loc contactul cu mingea.  amortizarea nu se face prin succesiunea mişcărilor de autorezistenţă şi de cedare a degetelor.  palmele orientate spre înainte şi în sus. priza să fie schimbată în ţinere cu două mâini la piept. degetele se încordează iar articulaţiile pumnilor exercită o cedare spre înapoi (autorezistenţă) care se transmite şi braţelor. ♦ mingea ia contact cu degetele. Poziţia iniţială: jucătorul care urmează să prindă mingea caută printr-o cât mai uşoară şi comodă deplasare să se orienteze cu faţa spre direcţia de unde vine mingea.  braţele fiind îndreptate spre oblic în jos şi înainte. * din punct de vedere tactic se reclamă . pe măsură ce se face amortizarea se trece la ţinerea corectă a mingii. Când mingea vine prea jos:  se va căuta ca prinderea să se facă coborând cât mai mult trunchiul. ♦ braţele se îndoaie şi aduc mingea spre piept. * contactul cu mingea începe cu faţa palmară a degetelor. ieşirea la minge”. este într-o poziţie relaxată. păstrând poziţia fundamentală cu braţele întinse în întâmpinarea mingii. în priză simetrică. fapt ce determină dispariţia mişcării de autorezistenţă din articulaţiile pumnilor. Utilizarea tactică  Când mingea vine la înălţimea capului sau mai sus: ♦ braţele se întind spre minge oblic.  Ţinerea mingii 38 . palmelor şi braţelor. care la rândul lor prin îndoirea lor din coate vor realiza amortizarea prinderii şi aducerii mingii în dreptul pieptului. finală.Prezentarea modelului ( a tehnicii de execuţie) Cuprinde trei poziţii: iniţială.

Reprezintă procedeul iniţial de plecare în execuţia majorităţii elementelor de tehnică. fac ca mingea să fie ţinută la nivelul pieptului permiţând privirea peste minge. Învăţarea unei ţineri incorecte generează greşeli:  de execuţie.  cu o mână. a.  ţinerea cu două mâini deasupra capului. podul palmelor ia contact cu suprafaţa mingii. precum şi următoarele procedee de ţinere a mingii:  cu priză simetrică:  ţinerea cu două mâini îndreptul umărului. Greşeli frecvente ♦ ♦ ♦ ♦ orientarea palmelor cu degetele spre înainte sau în jos. din lateral şi puţin înapoi.  îngreunează protecţia şi transmiterea mingii.  ţinerea cu două mâini de jos.  cu priză asimetrică:  ţinerea cu două mâini de sus.  ţinerea cu două mâini de jos din lateral.  degetele mari formează prin prelungirea lor un unghi sub 90 grade. Ţinerea mingii cu două mâini de la piept – priză simetrică Prezentarea modelului (a tehnicii de execuţie):  mingea este ţinută pe calota sa inferioară. Învăţarea unei ţineri corecte a mingii determină:  desfăşurarea ulterioară corectă a procedeului care va urma.  palmele se vor găsi în prelungirea antebraţelor. procedee fundamentale ale jocului. coatele mult depărtate de corp determină o ţinere prea din lateral a mingii. Vom prezenta în continuare cele mai importante procedee de ţinere a mingii cu două mâini.  degetele trebuie să cuprindă mingea în aşa fel încât degetele inelare să stea chiar pe axa mingii. o execuţie corectă şi eficientă cu mingea. Se deosebesc următoarele modalităţi de ţinere a mingii:  cu două mâini (specifică jocului de baschet în special de copii şi juniori).micşorează eficacitatea.  antebraţele. într-o postură cât mai relaxată şi convenabilă comformaţiei fiecărui jucător.  coatele sunt puţin depărtate de corp.  un bun control.  degetele desfăcute se aşează pe minge cu toată suprafaţa lor. 39 . fiind depărtate unul de celălalt la 4-7 cm. îndoite din coate. într-o flexie radiodorsală din articulaţia pumnilor. evitându-se lipirea podului palmei de minge. degetele mari sunt depărtate sau prea apropiate.

reprezintă poziţia iniţială de pasă şi aruncare la coş de pe loc şi din săritură. c. cu deosebirea că:  mingea va fi ţinută deasupra capului.  palma mâinii care execută aruncarea la coş este flexată dorsal iar co40 . este cel mai modern şi actual procedeu de ţinere a mingii. ea fiind învârtită în palme.  coatele vor fi îndoite aproximativ într-un unghi drept. Utilizarea tactică    acest procedeu de ţinere a mingii este folosit de jucătorii înalţi. Ţinerea mingii cu două mâini în faţă – priză asimetrică Prezentarea modelului (a tehnicii de execuţie)  mâna care execută aruncarea la coş este aşezată pe minge înapoia acesteia cealaltă mână sprijinind-o din lateral. îndoirea exagerată a coatelor. lipsa paralelismului coatelor. peste cap.  mingea este ţinuta în dreptul bărbiei.  este procedeul cel mai des folosit în jocul de baschet. la o depărtare de 20-25 cm de piept.♦ nu se menţine priza fermă pe minge. pentru protecţia acesteia.  degetele ambelor mâini sunt răsfirate pe minge. în dreptul frunţii. Greşeli frecvente    ţinerea mingii în dreptul ochilor sau înapoi. b. Utilizarea tactică  reprezintă procedeul principal folosit în execuţia majorităţii elementelor tehnice (faza iniţială).  antebraţele vor fi paralele. Ţinerea mingii cu două mâini deasupra capului – priză simetrică Prezentarea modelului (a tehnicii de execuţie) Mâinile cuprind mingea la fel ca în procedeul prezentat anterior.

acelaşi lucru după ricoşarea mingii din sol. Utilizarea tactică  reprezintă procedeul de ţinere care îşi face loc din ce în ce mai mult în jocul modern de baschet. palmele orientate către direcţia din care vine. de jos) din mâinile partenerului şi controlul ţinerii ei. mingea trebuie să fie ţinută în dreptul pieptului. controlul prizei corecte. ridicarea mingii de pe sol. Prinderea mingii Reprezintă elementul de dificultate pentru începători.  reprezintă faza iniţială a unor procedee tehnice ce solicită execuţia finală cu un singur braţ. prizei active prin permanenta flexiune dorsală a articulaţiilor pumnilor. Indicaţii metodice generale Prinderea şi ţinerea mingii se găsesc într-o permanentă interdependenţă şi succesiune ireversibilă. ceva mai apropiat de corp şi pe aceeaşi axă cu palma. Deşi în orice acţiune de joc ţinerea mingii este precedată întotdeauna de prinderea ei. repetarea şi perfecţionarea lor urmând să se facă odată cu învăţarea paselor şi a aruncărilor la coş. driblingul şi aruncarea la coş. ea trebuie să asigure intrarea în posesia mingii printr-o priză corectă a acesteia. deasupra sau sub minge. Se va insista asupra: felului în care se aşează mâinile pe minge. Metodica învăţării prinderii şi ţinerii mingii Controlul ţinerii mingii ( a prizei) prin: alunecarea palmelor şi degetelor pe mingea aflată pe sol.tul orientat spre direcţia aruncării. fente de pasare. primele exerciţii vor fi adresate direct numai ţinerii mingii. priza pe minge este pasivă. în cadrul formării mecanismului de bază. În învăţare se va ţine cont de:  întâmpinarea mingii să se facă cu braţele întinse. schimbarea locului de ţinere a mingii. de plecare în dribling. 41       . palma mâinii care sprijină mingea este aşezată în faţă. din săritură şi deplasare. Greşeli frecvente    degetele mâinilor nu sunt suficient de mult răsfirate pe minge. de aruncare la coş. De aceea traseul metodic al învăţării acestor elemente va trebui să fie abordat în mod unitar. legate şi de alte elemente ale jocului ca: pasa. preluarea mingii (de sus. în special aruncării la coş cu o mână de pe loc. precum şi pasa cu o mână sau plecarea din dribling.  amortizarea prinderii se va face prin lucrul de flexie din articulaţiile membrelor superioare.

se recomandă. aceleaşi exerciţii vor fi însoţite şi de transmiterea mingii către partener. 42 . aterizarea efectuându-se pe ambele picioare care vor fi proiectate înainte. un picior să fie dus înainte. realizând astfel o nouă frânare.  prindere din dribling. Oprirea într-un timp prin săritură Prezentarea modelului Oprirea într-un timp prin săritură reprezintă procedeul cu care se începe învăţarea acestui element.  în doi timpi – prin păşire.  exerciţii de jonglerie cu mingea( treceri în jurul capului. adică mişcări pentru protecţia mingii prinj schimbarea locului de ţinere a mingii ( sus. şi trunchiul se flezează foarte mult. mingea prin tunel. care urmează să înveţe şi prinderea acesteia. lucru de braţe . legate în mod direct de prevederile regulamentare privind înaintarea cu mingea. Opririle Sunt elemente specifice jocului de baschet. şoldurilor.  ştafete cu mingea rostogolită pe sol.  centrul de greutate al corpului rămânând înapoia poligonului de sprijin al tălpilor. jucătorul intrând în poziţie fundamentală. genunchii. însoţite de întoarceri şi sărituri. cu braţele întinse înainte. folosind ca elemente de deplasare alergarea normală. jos. Se va insista pe: exerciţii pentru învăţarea ţinerii corecte a mingii în priză simetrică. pe ambele picioare(transportul mingilor se poate face la piept.  în formaţie de două linii faţă-n faţă. cu semănarea şi culegerea mingilor.  dacă viteza de deplasare este mare. Oprirea se poate executa:  într-un timp – prin săritură. săritură pe un picior. a. mingea peste pod. deasupra capului şi în lateral). care se poate face prin:  prindere din pasă. concursuri. ca după efectuarea aterizării. la distanţa de 2-3 metri.  în momentul care precede prinderea mingii. transmiterea mingii prin lateral.  exerciţii de aruncări şi prinderi de minge. trecând în pivotare prin păşire. jucătorul execută o uşoară săritură înainte. Exerciţii pregătitoare  jocuri.  pe perechi.  gleznele. cu spatele. ştafete cu transport de 1-2 sau mai multe mingi. din mers şi din alergare. printre picioare). lateral) Exerciţiile prezentate mai sus vor fi executate la început:  individual. Oprirea este precedată întotdeauna de prinderea mingii.

jucătorul va trebui să-şi păstreze echilibrul corpului permanent.  trunchiul se apleacă.  învingerea inerţiei se face prin lucru de cedare-frânare executat prin îndoirea picioarelor.  în executarea opririlor. contactul cu solul luându-se mai mult pe marginea internă a labei piciorului. piciorul din faţă va fi retras. astfel ca suprafaţa de sprijin să preceadă proiecţia centrului de greutate pe sol. mişcare ce contribuie la amortizarea şocului de aterizare. Oprirea în doi timpi prin păşire Prezentarea modelului  Procedeu cu o frecvenţă de folosire din ce în ce mai mare în jocul modern. cu talpa orientată oblic spre interior. umărul de pe partea piciorului din faţă ducânduse oblic înainte pe direcţia de aşezare a acestui picior.  greutatea corpului începe a fi repartizată pe acest picior. oprire. Caracteristicile generale de execuţie a opririlor  tehnica opririlor este acea mişcare prin care jucătorul trece dintr-o stare dinamică.  tehnica de execuţie este asemănătoare opririi într-un timp şi anume:  uşoară săritură cu prinderea mingii. genunchiul fiind întins.  aterizarea pe primul picior care ia contact cu solul cu călcâiul. picioarele vor fi depărtate pentru a asigura o bază de susţinere corespunzătoare. răsucindu-se uşor.  indiferent de procedeul folosit.b. 43 .  în momentul aterizării. activă. într-o stare statică. picioarele vor fi împinse pe direcţia deplasării. jucătorul urmând să intre în poziţie fundamentală. dar ea va trebui să rămână mai mult pe piciorul care a luat primul contactul cu solul. inerţia alergării ca şi dezechilibrarea corpului fiind anulate prin aşezarea înainte a celuilalt picior.  proiecţia centrului de greutate al corpului este deplasată spre înainte.  după oprire. Greşeli frecvente în timpul săriturii corpul se apleacă înainte.  urmează flexia genunchiului.

 dribling-prindere-oprire-pivotare-pasă. sărituri peste banca de gimnastică (desprindere simultană pe ambele picioare). Exerciţii pregătitoare  deplasări cu sărituri pe ambele picioare:  cu faţa. nu se fixează genunchii. sau driblând trebuie să se oprească. Indicaţii metodice generale succesiunea metodică a învăţării opririlor începe cu oprirea într-un timp. Pivotarea Pivotarea este specifică numai jocului de baschet. deplasare. oprire (fără sau cu schimbarea planului de aterizare).la aterizare nu sunt duse suficient de înainte. asigurând echilibrarea jucătorului ca urmare a unei opriri. sub forma unor structuri de joc.  cu elan redus. înaintea executării unei acţiuni individuale de depăşire. protecţia individuală a mingii în atac sau fentă ofensivă în realizarea acţiunii de depăşire sau a unei aruncări la coş.  dribling-prindere-oprire-dribling-oprire-pivotare-pasă. consolidarea deprinderii va trebui făcută în paralel cu învăţarea prinderii mingii.  alergare-prindere-oprire-aruncare la coş de pe loc-urmărire cu recuperare.  alergare-prindere-oprire-pasă. greutatea corpului este repartizată inegal. Metodica învăţării opririlor Exerciţii fără minge exerciţii imitative (fără minge) din mers şi din alergare. fiind unul dintre elementele tehnice a căror execuţie este condiţionată de prevederile regulamentului.  oprirea precedată de prinderea mingii este folosită ca fentă pentru realizarea demarcajului individual. aflat în alergare.  acelaşi exerciţiu cu lăsarea mingii să cadă pe sol-prindere-oprire.  sărituri în pătrat cu desprindere simultană pe ambele picioare. care să tindă spre o ghemuire a corpului în finalul opririi. Exerciţii cu minge  aruncarea mingii în sus şi înainte-alergare-prindere-oprire.  sub formă de ştafete sau jocul „leapşa”. procedeu ce conferă avantajul de a putea determina oricare dintre picioare ca picior de pivot.  fără minge şi cu mingea-n mână. primeşte mingea. 44 . cu spatele. săritură. mai mult pe piciorul din faţă Utilizare tactică  oprirea în doi timpi este procedeul folosit ori de câte ori jucătorul. din dribling sau pasă şi a pivotării.  dribling-prindere-oprire-pasă sau aruncare la coş.  oprirea reprezintă totodată elementul component al acţiunii de „ieşire la minge” în vederea asigurării prinderii mingii. Ea reprezintă realizarea poziţiei fundamentale în diferite condiţii de execuţie. de voie sau la semnal.

care nu se mai ridică de pe sol b.  în executarea pivotării prin păşire spre înapoi. călcâiul piciorului pivot se ridică de la sol şi printr-o uşoară extensie în articulaţiile acestui picior. şoldului şi a piciorului de către direcţia întoarcerii. Pivotarea se clasifică:  din punct de vedere al execuţiei:  pivotare prin păşire.  pingeaua piciorului pivot nu se va ridica de pe sol.  când ia contact din nou cu solul. cu mingea în mână. Pivotarea prin întoarcere (spre înainte.Din punct de vedere al metodicii generale de învăţare a jocului.  la terminarea pivotării jucătorul se va afla în 45 .  impulsul dat de uşoara răsucire a unărului. esenţial în această mişcare fiind:  descărcarea de greutate a piciorului oscilant mai ales călcâiul.  pivotare defensivă (spre înapoi). iar piciorul pe care se păşeşte nu rămâne întins. cu excepţia călcâiului piciorului de pivotare. pivotarea constituie elementul de bază în tehnica jocului şi în acţiunile tactice individuale cu minge.  în timpul pivotării. spre înapoi) Prezentarea modelului În general mişcarea este asemănătoare celei descrise mai sus. ci este uşor îndoit din genunchi. protejând-o prin lucrul de braţele:  trece greutatea corpului pe piciorul ales ca pivot.  corpul se apleacă spre înainte.  din punct de vedere tactic:  pivotare ofensivă (spre înainte). trunchiului . a.  pivotare prin întoarcere. execuţia mişcării este aceeasi. piciorul oscilant alunecă pe sol. spre înapoi Prezentarea modelului Jucătorul în poziţie fundamentală. jucătorul execută o păşire spre înainte cu celalalt picior. dar în sens invers. executând o uşoară flexie în toate articulaţiile acestui picior. Pivotarea prin păşire – spre înainte. acesta preia o parte din greutatea corpului.

 din alergare.  păşire înainte.  acelaşi complex cu schimbarea locului de ţinere a mingii în timpul pivotării. cu baza de susţinere ceva mai mare şi orientat pe noua direcţie. Caracteristicile în execuţia pivotărilor  în timpul execuţiei pivotării. alergare cu oprire şi pivotare în dreptul diferitelor semne sau la semnale. se urmăreşte menţinerea poziţiei fundamentale. înainte. trunchiul uşor înclinat. Indicaţii metodice generale În execuţia acestui element. la semnal alternând partea şi picioruld e întoarcere.  ştafete. lateral. din alergare. bătaie pe un picior şi săritură peste bârnă sau ştachetă şi aterizare cu întoarcere 90-180grade.  acelaşi complex de pivotare prin întoarcere 90-180grade.  întoarceri prin păşiri repetate pe piciorul de impulsie.înapoi. întoarceri la 180360grade. 46 . cu oprire la semnal:  piruete.  alergare-prindere-oprire-pivotare-pasă-deplasare. Exerciţii cu mingea.  săritură de pe ladă sau capră. cu întoarcere de 90-180 grade dreapta sau stânga. unul execută pivotare şi protecţia mingii. mersul pe trotinetă cu punct fix pe sol.  labele picioarelor trebuie să fie paralele şi cu sprijin pe pingea. celălalt caută dezechilibrarea prin împingere. din poziţia fundamentală:  prindere-pivotare prin păşire înapoi.  dribling-oprire-pivotare-pasă.înainte-pasă.    Metodica învăţării pivotărilor Exerciţii imitative(fără minge). cu sprijinirea picioarelor pe şipcile 3-5-împingerea înapoi în braţe şi săritură cu întoarcere (spre dreapta. tălpile picioarelor să fie depărtate şi în acelaşi plan cu linia umerilor. concomitent cu realizarea protecţiei mingii.  pe perechi.  stând cu faţa la scara fixă. executate pe loc. apucat de o şipcă la înălţimea umărului.din deplasare  aruncarea mingii în sus şi înainte-alergare-prindere în săritură-oprire-pivotare-pasă. stânga) 180grade. aterizare cu îndoirea genunchilor.  dribling-oprire-aruncare la coş. Exerciţii cu mingea. se va urmării: centrul de greutate să fie coborât.  alergare-prindere-oprire-pivotare-aruncare la coş de pe loc.  piciorul oscilant-mobil nu se va deplasa niciodată până în poziţia de a fi pe aceeaşi lungime de linie cu piciorul pivot.poziţie fundamentală. de pe loc. înapoi. cu revenire în poziţia fundamentală. pentru a realiza o poziţie echilibrată.  articulaţiile gleznelor şi genunchilor sunt permanent flexate . Exerciţii pregătitoare  din mers şi alergare. indiferent de acţiune şi distanţele dintre labele picioarelor.

Tehnica cu minge (elemente tehnice fundamentale) Pasarea mingii Pasarea mingii este elementul tehnic determinant în rezolvarea scopului jocului de baschet asigurând caracterul colectiv prin legătura pe care o face între acţiunile individuale şi cele colective. Jucătorul căruia i se adresează pasa trebuie: să se demarce 47  . Prin esenţa sa tehnico-tactică acest element tehnic.  specificul fazei de joc. indicaţii metodice. fiind condiţionată de:  poziţia şi viteza de deplasare a acestuia. punctând pe: prezenţa modelului. Curs nr. pe lângă faptul că prezintă o gamă largă de procedee.. greşeli frecvente. utilizarea tactică.  să asigure protecţia mingii în timpul pasării.  să folosească pasele scurte. Pasa este condiţionată de existenţa unui jucător care o efectuează şi a altuia căruia i se adresează. schimbările de direcţie. Jucătorul care efectuează pasa trebuie:  să fie atent cu pasa pe care o execută să fie transmisă unui coechipier demarcat.vă cunoştinţele  Prezentaţi demersul metodic al învăţării elementelor tehnice:poziţia fundamentală. deplasările în teren. metodica învăţării. presupune neapărat prezenţa partenerului. pirueta şi săriturile.  să determine rapid .Verificaţi.culoarul” de pasare.  să lucreze cu ambele mâini(ambidextrie).  plasamentul adversarului.7 B.

Este pasa de bază şi specifică in baschet.  partea finală a execuţiei dă un ultim impuls mingii.      Vom prezenta în continuare acele procedee de pasare care fac obiectul instruirii. Pentru ca o pasă să fie utilizabilă este necesar a se respecta o serie de condiţii: să aibă adresă.  se începe mişcarea de extindere a braţelor spre înainte. să aibă forţă de transmitere. către direcţia de pasare. de pe loc Acest procedeu face parte din grupa paselor fundamentale. să nu i se imprime efect. în partea finală a execuţiei sunt întinse înainte.  depărtarea exagerată a coatelor în lateral. Prezentarea modelului  din poziţia fundamentală. procedeul de pasare să corespundă situaţiei tactice.  să participe la obţinerea unui plan mai avansat. să folosească momentul intrării în posesia mingii ca fază iniţială pentru acţiunea viitoare. să aibă adâncime. în timpul execuţiei. cu palmele orientate în jos şi cu degetele răsfirate. Utilizarea tactică Pasa este folosită: în atacul poziţional. înainte de pasare. sau a unei mişcări de rotare din braţe prin coborârea mingii spre abdomen.  datorită impulsului dat mingii(care părăseşte mâinile jucătorului)braţele. în special împotriva apărărilor individuale. printr-o mişcare de biciuire execu tată din articulaţiile pumnilor şi de împingere din degete (mai puţin degetele mari). la înălţimea umerilor. ceea ce duce la anularea forţei de pasare şi la efectuarea unei mişcări rigide. mingea ţinută în dreptul pieptului. în priză cu două mâini. 48   . Greşeli frecvente  ţinerea mingii în poziţie pasivă. în special la nivelul ciclului gimnazial şi liceal a. Pasa cu două mâini din dreptul pieptului.  executarea din articulaţiile pumnilor a unor mişcări suplimentare cu mingea.  acţionarea în faza finală de impulsie a pasei prin îndoirea falangelor degetelor şi împingerea mingii cu degetele mari. fiind folosit pentru pasarea mingii la distanţe mici şi medii (6-8 metri).

La execuţie: mecanismul este asemănător procedeului de pasare directă. solicitând în execuţie forţă în braţe. de pe loc.  printr-o uşoară arcuire a trunchiului braţele se extind oblic înainte şi în sus. Greşeli frecvente 49 . braţele uşor îndoite din coate orientate oblic înainte către direcţia de pasare. cu deosebirea că braţele se întind în jos şi înainte. în acţiunile de manevrare şi pregătire a atacului. Prezentarea modelului în execuţia unei pase cu pământul se recomandă ca mingea să lovească solul în ce-a de-a doua treime a distanţei dintre jucătorul care pasează şi primitor. Prezentarea modelului  din poziţia fundamentală. mingea ţinută deasupra capului şi în dreptul frunţii. b. cu talie înaltă. mingii îi trebuie imprimată o forţă care să o facă ca din ricoşeul cu solul să ajungă aproximativ la înălţimea abdomenului celui căruia îi este adresată. impulsul final dat mingii fiind executat prin mişcarea de biciuire. cu observaţia ca prizele iniţiale să nu depăşească înălţimea pieptului executantului. mişcarea prea amplă din braţe în detrimentul celei de zvârlire din articulaţiile pumnilor.  împotriva apărării în zonă. fapt care întârzie şi îngreunează pasa.  transmiterea foarte rapidă a mingii în faza nou apărută (recuperarea cu pasă pentru contraatac). c. orientarea coatelor în lateral şi nu spre înainte şi în jos. de pe loc Această pasă este fundamentală pentru jucătorii consacraţi. cu degetele răsfirate. Pasarea mingii cu pământul La acest procedeu de pasare pot fi folosite atât pasele executate cu două mâini cât şi cele executate cu o mână. Greşeli frecvente    ducerea mingii spre înapoi peste cap. pentru:  a degaja mingea din aglomerările de sub coş.  poziţia finală a palmelor. spre în jos şi înainte. din articulaţia palmelor. Utilizarea tactică Pasa cu două mâini de deasupra capului. Pasa cu două mâini de deasupra capului. este folosită de jucătorii înalţi (centru şi extreme). poziţia fundamentală a jucătorului este ceva mai coborâtă.

mingea este azvârlită sau lovită de sol în loc să fie împinsă. lucru ce duce la dezechilibrări. execuţia paselor din deplasare se face în majoritatea fazelor de joc şi cu deosebire în atacul bazat pe circulaţii ale jucătorilor. alergarea se continuă în timp ce prinderea mingii este amortizată prin flexia braţelor. Pasa cu două mâini din deplasare Această pasă se prezintă sub forma unui complex în care se îmbină alergarea cu prinderea mingii şi execuţia propriu-zisă pasei – care nu diferă cu nimic ca procedeu de cele descrise mai înainte. pe contraatac. după care se execută pasa înainte ca celălalt picior să ia contact cu solul. nu se ţine seama de direcţia şi viteza de deplasare a partenerului căruia îi este adresată pasa. Elementul principal în executarea unei pase din deplasare îl constituie respectarea regulilor paşilor. d. între cele două poziţii . Utilizarea tactică Datorită dinamicii de desfăşurare. imprimndu-i mingii un impuls slab. aceasta neexecutându-se pe poziţii viitoare în care jucătorul respectiv va ajunge odată cu mingea. jucătorul nu păstrează o poziţie stabilă de ţinere a mingii balansându-se. care determină aducerea ei într-o poziţie cât mai convenabilă pentru executarea ulterioară a pasei. Greşeli frecvente nerespectarea regulii paşilor. mingea fiind prinsă în momentul de zbor al acestei păşiri. Prezentarea modelului jucătorul în alergare (deplasare) execută în momentul prinderii mingii o păşire mai lungă. urmează o a doua păşire în alergare. mişcarea de biciuire efectuată din articulaţia pumnilor este lentă. creând dificultăţi în prinderea ei de către partenerul căruia îi este adresată pasa. împotriva apărărilor activ-agresive cu marcaj din faţă al partenerului căruia îi este adresată pasa. Utilizarea tactică Reprezintă un procedeu al jocului modern folosit: pentru transmiterea mingii la distanţe mici şi mijlocii. în fazele de atac în superioritate numerică. ca urmare mingea ricoşează puţin din sol şi la mică înălţime. în atacul rapid. prin care nu i se permite să efectueze mai mult de două păşiri cu mingea ţinută în mâini. Indicaţii metodice generale cu privire la învăţarea paselor 50 .

În cadrul învăţării paselor. O dată cu învăţarea paselor se consolidează prinderea şi ţinerea mingii. precum şi formarea şi dezvoltarea simţului de apreciere a distanţei. cât şi ca execuţie propriu-zisă. săritură imitând prinderea mingii. pasă.  în cerc. în paralel cu mărirea distanţei. imitarea pasei cu două mâini de la piept.  spre dreapta.  în pătrat. deplasare la coada şirului opus). insistându-se doar asupra lucrului din articulaţiile pumnilor. Metodica învăţării paselor de pe loc şi urmate de deplasare Exerciţii imitative(fără minge):  de pe loc. în care nu se va mai insista pe controlul prizei la minge. urmate de pasa cu două mâini de deasupra capului şi cu o mână de la umăr.  executarea pasei în formaţii cu căpitan:  în linie. Treptat se va trece de la pasele de studiu la cele executate mai rapid.  din mers şi apoi uşoară alergare.din articulaţia pumnilor.  spre stânga. distingem o eşalonare metodică a condiţiilor de execuţie: de pe loc.  la şirul alăturat.  Executarea paselor în formaţii fără căpitan:  pe perechi.insistând asupra mişcării finale – de biciuire. unghiului şi intensităţii cu care se transmite mingea.  Circulaţia jucătorilor:  la şirul propriu.Învăţarea paselor începe cu pasa cu două mâini de la piept şi varianta cu pământul.  spre stânga. În învăţarea pasei din deplasare apare ca element suplimentar coordonarea dintre lucrul picioarelor şi cel al braţelor. raportate la deplasarea jucătorilor. urmate de deplasare.  51 .  Circulaţia mingii:  spre dreapta.  în cerc. urmărindu-se corectitudinea execuţiei şi nu viteza sau forţa de transmitere. aterizare pe ambele picioare. În învăţarea pasei de pe loc se recomandă folosirea metodei globale.  în semicerc.  două linii faţă-n faţă (variantă – după pasă.  în triunghi. din deplasare. La început distanţa de pasare va fi mică (3-4 metri). Se va urmări: învăţarea regulilor paşilor sub aspect regulamentar.

Exerciţii pregătitoare Exerciţii pentru prelucrarea artuculaţiilor pumnilor: rotări în toate sensurile.  pase în 2-3 jucători care se deplasează înainte (din mers şi apoi din alergare). aleargă pe rând către antrenor. prindere-fentă-pivotare-dribling-oprire-pasă-deplasare. din ghemuit. jucătorii îşi pasează mingea alergând pe loc. flotări la perete şi la sol. Metodica învăţării paselor din deplasare Execuţii imitative (fără minge)  din mers şi uşoară alergare. păşire mai lungă pe dreptul cu imitarea prinderii mingii. Pentru pasele din deplasare: alergare-prindere-dribling-pasă din deplasare. cutii de ladă. o pasează înapoi şi se deplasează la coada şirului. exerciţii cu cordonul elastic. se deplasează primind mingea pe raza cercului. exerciţii cu măciuci. pasarea mingii la ţintă: cercuri trasate pe sol. cu un căpitan la centru.ieşire la minge”. scurtări şi biciuiri din articulaţia pumnilor. exerciţii de pasare din poziţii nespecifice. primesc mingea. păşire pe stângul.  suveica. succesiv stânga-dreapta şi reprimind mingea.  pase în trei jucători cu schimbări de locuri. extensorul.la început cu .joc de picioare” după care. se reântorc în dribling la coada şirului. prindere de pe loc-plecare în dribling-pasă din deplasare. din sezând. Consolidarea însuşirii paselor în relaţie cu alte elemente tehnice        Pentru pasele de pe loc şi urmate de deplasare: prindere-pivotare-pasă-deplasare.  jucătorii aşezaţi în cerc. concursuri în întreceri de transport şi transmitere a mingii de baschet sau medicinale. pe perete. închiderea şi deschiderea pumnilor. prindere-dribling-oprire-pasă-deplasare.Notă: se pot folosi mai mult mingi. deplasare-prindere-oprire-dribling-pasă din deplasare..  jucătorii aşezaţi în şir câte unul. pasează din alergare..  jucătorii în şir. 52             . imitarea pasei şi continuarea deplasării. prindere-pivotare-dribling-oprire-pasă-deplasare. Se recomandă ca prinderea mingii să nu se facă într-o poziţie statică. Exerciţii şi formaţii pentru învăţarea şi consolidarea paselor din deplasare:  pe perechi la distanţă de 3 metri unul de altul. mingi de tenis şi mingi medicinale. cu . din culcat înainte. mişcări de flexie şi extensie prin presiunea unei palme asupra celeilalte.

aruncări la coş cu panoul. prin care se concretizează scopul final al jocului : înscrierea de puncte. aruncarea la coş a devenit un element funda-mental al jocului modern. aruncarea la coş nu trebuie să fie o acţiune întâmplătoare. Aruncarea la coş cu o mână din faţă Această aruncare prezintă o serie de avantaje: corespunde ca formă de exprimare celor trei stări ale poziţiei jucătorului în teren: de pe loc. corespun zător jocului actual. biomecanica de execuţie a părţii finale a aruncării fiind asemănătoare pentru toate procedeele şi condiţiile de execuţie a aruncării la coş. precedată de prindereamingii din dribling. aruncări din alergare: precedate de prinderea mingii din pasă. din punct de vedere al execuţiei: aruncări la coş cu două mâini. 3. din săritură. din punct de vedere al distanţei: aruncări din apropierea coşului (sub 2 metri). 53 . aduce priorităţi de ritm în execuţia aruncării la coş. Aruncările la coş de pe loc  nu mai au pondere mare datorită apărărilor care au devenit mai active. Ea trebuie: să aibă la bază un procedeu tehnic de aruncare bine însuşit.Aruncările la coş Aruncarea la coş reprezintă elementul cel mai important al jocului de baschet. aruncări la coş cu o mână. din alergare.  ele rămân procedee de bază în formarea mecanismului şi a stereotipiei mişcării de aruncare la coş în etapa de iniţiere.  se folosesc cu precădere în aruncările de la distanţă ale juniorilor şi seniorilor. Clasificarea aruncărilor la coş               1. din punct de vedere al poziţiei jucătorului: aruncări de pe loc. poziţiile de exhilibru ale corpului pot fi uşor compensate prin orientarea unui singur braţ pe direcţia coşului. aruncări la coş cu inelul-directe. procedee de bază. arucări de la semidistanţă (2-5 metri). aruncări de la distanţă (peste 5 metri). aruncări din săritură. 2. Ca urmare. procedee speciale. În joc. mai agresive. să aibă o justificare tactică a execuţiei în momentul dat al jocului.

 cu tălpile paralele şi depărtate la lăţimea umerilor. în dreptul pieptului.  palma mâinii care execută aruncarea se află înapoi şi puţin sub minge.  degetele index şi mijlociu sunt orientate către direcţia aruncării.  în continuarea mişcării în sus. cotul braţului de aruncare este orientat lateral şi nu pe direcţia aruncării.  piciorul de pe partea braţului de aruncare este cu o jumătate de talpă înaintea celuilalt. pe întreaga suprafaţă a tălpilor.  braţul de aruncare este întins în sus şi înainte. nefiind răsfirate suficient pe minge.  cu trunchiul puţin aplecat înainte.  greutatea corpului este egal repartizată pe ambele picioare. 54 .Execuţia aruncării la coş cu o mână de pe loc a căpătat unele variante prin care doar poziţia iniţială este modificată.  degetele răsfirate şi cu cotul orientat în jos. În poziţia intermediară  mingea continuă să fie ţinută cu ambele mâini (priză asimetrică) până ce cotul braţului de aruncare ajunge la nivelul umărului. Jucătorul în poziţie fundamentală mediu:  este orientat către coş.  în acest timp mingea rămâne la nivelul bărbiei jucătorului. cu palma şi degetele răsfirate. la nivelul bărbiei. mingea fiind ţinută în palme în formă de pâlnie. degetele mâinii care aruncă nu acoperă o suprafaţă cât mai mare. constituind elementul de protecţie a mingii pe ultima parte a aruncării În poziţia finală:  corpul este extins uşor pe vârfuri cu greutatea deplasată pe piciorul din faţă. privirea este îndreptată spre inel şi panou.  braţul stâng rămâne undeva în lateral şi în sus. Prezentarea modelului În poziţia iniţială:  mingea este ţinută în priză asimetrică. poziţia iniţială incorectă: jucătorul ţine înainte piciorul opus mâinii de aruncare. formând un unghi de aproxima tiv 90°. orientate în jos şi în afară. iar greutatea corpului este repartizată pe piciorul din faţă. Execuţia aruncării:  începe printr-o triplă flexie a membrelor inferioare care fac ca centrul de greutate al corpului să coboare. mingea este ţinută pe palma braţului de aruncare ( care se găseşte acum sub minge) şi părăseşte mâna ca urmare a unei ultime impulsii date printr-o flexie palmară pronunţată din articulaţia pumnului.  flexia braţului pe antebraţ. Greşeli frecvente priza la minge nu este asimetrică.  cealaltă mână sprijină mingea din lateral.

pentru aruncările efectuate de la distanţe mici şi mijlocii. Utilizarea tactică  reprezintă procedeul cel mai folosit în jocul actual de baschet. cel care aruncă îşi urmăreşte mingea pe care o pasează următorului şi se deplasează la coada şirului.  cine înscrie mai multe coşuri din 20 de aruncări. 3 unghiuri de bază (dreapta.  două şiruri: cu câte o minge fiecare. pot fi folosite una sau mai multe mingi.  mărirea distanţei de aruncare. Metodica învăţării aruncărilor la coş de pe loc Execuţii imitative(fără minge) imitarea lucrului din braţ şi palmă. iar celălalt aruncă la coş). cu un jucător recuperator-distribuitor sub coş. cu adiţionare:  cine înscrie mai multe coşuri în . în care se introduce ţinerea asimetrică.  Exerciţii pentru consolidarea aruncării la coş de pe loc 55 .    Execuţii pentru învăţarea aruncării la coş de pe loc  aruncarea mingii din apropiere – 1 metru -.  execuţia aruncării fără panou. iar planul palmei nu este perpendicular pe direcţia aruncării. Formaţii  în şir: se trasează pe sol distanţa de execuţie a aruncării. Aceeaşi formaţie cu doi recuperatori.nu se imprimă mingii. stânga. imitarea integrală a procedelului de aruncare. Un şir recuperează.  reprezintă mecanismul de bază pentru aruncările cu o mână executate din deplasare şi din săritură.  acest procedeu trebuie să fie însuşit de toţi jucătorii. în partea finală a aruncării. imitarea lucrului de coordonare dintre braţe şi picioare. cu atenţie asupra traiectoriei mingii.  cine termină mai repede circuitul (5 poziţii). după aruncare jucătorul urmăreşte mingea şi o pasează trecând la coada şirului (propriu sau alăturat). mişcarea de biciuire care trebuie să fie dată prin impulsia din articulaţia pumnului. două sau trei aruncări executate să înscrii acelaşi număr de coşuri ca cei din înaintea ta.  schimbarea unghiului de aruncare.n” minute. din unghi de 45° faţă de panou şi cu panoul.  prin eliminare: esti obligat ca din una. 2-3 metri.  în semicerc: 5 jucători în 5 poziţii.  pe teren: se delimitează poziţiile de aruncare iar jucătorul care execută aruncările schimbă permanent poziţiile.  cine înscrie mai multe coşuri la rând. în care ţinerea mingii se face numai cu mâna de aruncare la coş (numai pe partea dreaptă). faţă). Concursul de aruncări la coş de pe loc individual sau pe echipe de 2-4 jucători.. mingile fiindu-i continuu pasate de ceilalţi doi: după un număr de aruncări se schimbă rolurile. indiferent de sex sau vârstă.

coordonată cu această păşire mai lungă. săritură şi prindere.  jucătorii aşezaţi pe un şir cu faţa la coş. Fiecare jucător din şir se va deplasa după minge.  aterizarea. care la contact cu solul. mişcarea de aruncare fiind începută de braţ. Aruncarea la coş cu o mână de sus. 56 .  din momentul în care mâna care sprijină mingea nu mai are contact cu aceasta. jucătorul:  Va da un impuls mai puternic mingii la ultima bătaie în sol pentru a avea posibili tatea să efectueze o păşire mai lungă. pentru ca prin rularea călcâiului. oprire şi aruncare la coş de pe loc. din dribling Prezentarea modelului Executând dribling în alegare. braţul formând cu antebraţul un unghi drept.aruncarea mingii în sus şi înainte. un şir pasează. recuperare şi deplasare în dribling la coada şirului. pe celălalt picior. a. în dreptul frunţii. celălalt execută ieşire la minge. sub panou un recuperator – distribuitor cu o minge pe care o pasează în diferite direcţii. variante: la oprire.  desprinderea de sol este ajutată şi prin pendularea dinapoi spre înainte şi în sus a genunchiului celuilalt picior.  prinderea mingii. flexat din cot şi orientat spre înafară.  desprinderea.  alergare.  cele două păşiri. având rolul de a bloca şi frâna viteza. urmărire.  alergarea este continuată cu o a doua păşire. oprire.  zborul. oprire. constituie un element de protecţie a mingii în timpul aruncării propriu-zise. executând oprire. pivotare. pivotare şi aruncare la coş de pe loc.  jucătorii dispuşi pe două şiruri. După un număr de repetări se va schimba jucătorul recuperator.  fentă de depăşire. tălpii şi vârfului. aruncare la coş de pe loc. oprire.    Aruncările la coş din deplasare Din punct de vedere al mecanicii mişcării. prindere. aruncarea la coş va fi precedată de:  fentă de pasă. permi te ca mingea să poată fi uşor prinsă cu două mâini şi adusă spre piept. braţul respectiv. aruncare la coş de pe loc. aruncare la coş. prin ducerea mingii deasupra capului.  corpul şi piciorul de bătaie se extind. cu ducerea coapsei acestuia până la orizontală. aceasta să fie transformată în forţă de ridicare în săritură. prindere. aruncările la coş din deplasare sunt formate dintr-un complex de procedee:  alergarea sau driblingul în alergare.  impulsia mai puternică a mingii în sol. pivotare. dribling.

fapt care determină o prea mică înălţare la săritură. braţul orientat pe direcţia aruncării. Jucătorul în alergare:  îşi coordonează în aşa fel paşii ca momentul de prindere a mingii să coincidă cu o păşire mai lungă. jucătorul executând mai mul de două păşiri cu mingea în mână.  aterizarea se face pe ambele picioare şi pe cât posibil cât mai aproape de locul de desprindere în săritură.  în timpul zborului execută prinderea mingii cu douâ mâini. aceasta pentru ca jucătorul în caz de nereuşită a finalizării să poată participa la recuperare. plasa coşului). Metodica învăţării aruncării la coş din deplasare Metodica învăţării acestor aruncări abordează separat însuşirea aruncării la coş din dribling şi din alergare.  braţul de aruncare nu se întinde complet. din alergare Prezentarea modelului Se execută ca procedeu identic celui descris mai înainte cu singura deosebire că mingea este pasată jucătorului care urmează să finalizeze. care determină o dezechilibrare şi aterizare pe un singur picior. aruncarea la coş este executată în punctul maximal săriturii. imitarea tehnicii de execuţie a aruncării la coş din alergare: 57 . alergare. corpul fiind întins. insistându-se asupra aspectelor legate de: respectarea regulii paşilor. Greşeli frecvente  nu se respectă regula paşilor. dat prin flexia palmară a articulaţiei pumnului. prinderea mingii. Aruncarea la coş cu o mână de sus. desprindere prin impulsia pe piciorul stâng şi aterizare pe ambele picioare. iar palma nu imprimă mingii impulsul final.  în continuare succesiunea complexului de mişcări este identică celei descrise la aruncarea la coş din dribling. Utilizarea tactică sunt folosite ca finalizări din apropierea coşului sau de la distanţe mici.  slaba coordonare dintre lucrul picioarelor şi al braţului de aruncare.  genunchiul de pe partea braţului de aruncare nu este pendulat corespunzător. desprindere pe un picior. mingea părăsind mâna ca urmare a unui ultim impuls. Exerciţii imitative (fără minge) alergare. coordonarea între braţul de aruncare şi piciorul din partea opusă în momentul aruncării propriu-zise. ca urmare a unor acţiuni tactice individuale sau colective. lovirea cu palma mâinii opuse piciorului de impulsie a unui obiect suspendat (panou. pe care o aduce spre piept. b. pe piciorul de pe partea mâinii de aruncare.

Formaţii de bază  un şir. cu o minge. după pasă revenind la coada şirului. trece la coada şirului 2. cu păşire pe piciorul drept. prindere. recuperează mingea pe care o pasează următorului din şir. alergare. primul jucător din şir pleacă în dribling.  aruncarea la coş din alergare precedată de prindere din pasă.  exerciţii complexe cu desfăşurare pe tot terenul. păşire pe stângul cu desprindere în săritură şi aruncare la coş. prinderea mingii printr-o păşire mai lungă pe piciorul drept. se prinde mingea. fiecare jucător din şirul 2 cu câte o minge pe care o va pasa lui 1 care aleargă spre coş.  formaţii de două şiruri. la circa 3 metri de coş: păşire pe piciorul stâng. Aruncările la coş din săritură 58 . desprindere în săritură şi aruncare la coş. după aruncare acesta recuperează mingea cu care.  mingea aruncată în sus şi înainte de către jucător. se execută dribling şi aruncare din apropierea coşului. pivotare.  prinderea mingii din pasă precedată de schimbarea de direcţie în alergare şia runcarea la coş din alergare. alergare. după aruncare fiecare jucător îşi urmăreşte mingea cu care revine în dribling la coada şirului.    cele două păşiri desprindere în săritură. după aruncare. Formaţii două şiruri . oprire. Învăţarea aruncării la coş din dribling  din apropierea coşului (1. fiecare jucător cu câte o minge. aruncare şi aterizare simultană pe ambele picioare. în dribling. apoi pe stângul. se execută o singură bătaie a mingii în dribling după care păşirea pe piciorul drept. păşire pe piicorul stâng. oprire. se execută dribling şi aruncare din apropierea coşului. se execută păşire pe piciorul stâng. prindere şi aruncare la coş din dribling.  mingea pasată din lateral de antrenor sau de partener. deplasare la coada şirului 2. aterizare pe ambele picioare. aruncă la coş. imitarea mişcării de aruncare la coş.5 metri) din unghi de 45° faţă de panou. cu mingea ţinută în priză asimetrică cu două mâini. O succesiunea prinderii mingii urmează următoarea metodologie:  mingea luată din mâinile antrenorului. fiecare jucător al şirului 1 cu o minge. desprindere în săritură şi aruncare la coş.  dribling.  un şir. fiecare jucător din acest şir după recuperare trece în dribling la coada şirului opus. desprindere în săritură. dribling şi aruncare la coş. pasă.  se măreşte distanţa de la care se pleacă. Învăţarea aruncării la coş din alergare  alergare. Consolidarea învăţării aruncării la coş din dribling şi alergare  aruncarea mingii în sus şi înainte.  acelaşi exerciţiu de la distanţa de 2.5 metri de coş.

   

 

Aceste aruncări: oferă jucătorilor posibilitatea folosirii unor complexe variate de procedee tehnice; se pot executa cu o mână sau cu două mâini, din faţă sau de deasupra capului; O aruncările la coş din săritură se pot executa: cu desprindere de pe loc; precedate de deplasare şi oprire:  într-un timp;  în doi timpi. din dribling; după prinderea mingii din pasă.

Aruncarea la coş din săritură, precedată de deplasare şi oprire într-un timp Prinderea mingii Jucătorul îşi coordonează paşii ca momentul prinderii mingii să corespundă cu intervalul dintre două păşiri, într-o săritură.  mingea este recepţionată în momentul de zbor;  aterizarea se face printr-o oprire intr-un timp;  picioarele luând simultan contact cu solul şi ru lând călcâi, talpă;  gleznele şi genunchii se flexează, această aterizare prin amortizare determinând momentul imediat următor. Bătaia Se execută simultan pe ambele picioare prin continuarea rulării călcâi, talpă, vârf, pentru a se realiza o săritură cât mai echilibrată şi înaltă Săritura (desprinderea de pe sol)  se face cât mai aproape de verticală, prin impulsia puternică realizată din vârfurile picioarelor, prin extinderea articulaţiilor trenului inferior, coordonate simultan;  corpul rămâne cât mai echilibrat vertical, mişcarea fiind coordonată cu cea a braţelor care încep aruncarea propriu-zisă;  în timpul săriturii jucătorul caută să asigure o plutire, adică o întârziere în punctul maxim al săriturii, pentru a pregăti finalul aruncării propriu-zise. Aruncarea la coş Este asemănătoare cu procedeul aruncării la coş de pe loc.  momentul de execuţie al bătăii corespunde poziţiei de ţinere a mingii în dreptul bărbiei, în dreptul umărului sau deasupra capului;  în timpul săriturii, mingea va fi dusă deasupra capului, iar în punctul maxim al săriturii şi în timp ce se realizează plutirea braţul se destinde în sus şi înainte;  partea finală a aruncării se execută pe momentul în care corpul începe să recadă din săritură şi constă şin mişcarea de biciuire, făcută prin flexia puternică şi rapidă din articulaţia pumnului. Aterizarea Se face în mod obişnuit, pe ambele picioare, care în timpul săriturii au fost puţin depărtate.

59

Metodica învăţării aruncărilor la coş din săritură Această aruncare se învaţă numai după consolidarea aruncării la coş de pe loc. Execuţii imitative(fără minge)   săritură de pe loc cu imitarea aruncării la coş din săritură; alergare, oprire într-un timp şi săritură cu imitarea aruncării la coş din săritură.

Învăţarea aruncării la coş din săritură  de pe loc, desprindere în săritură şi aruncare la coş din apropiere (2 metri), din unghi de 45° faţă de panou;  aruncarea mingii în sus şi înainte, alergare, prindere, oprire într-un timp, desprindere şi aruncare la coş din apropiere (2 metri);  dribling, oprire într-un timp şi desprindere cu aruncare la coş din săritură. Formaţii Aceleaşi care au fost prezentate la metodica învăţării aruncării la coş de pe loc şi din deplasare. Conducerea mingii (driblingul) Driblingul constă dintr-o serie de impulsuri imprimate mingii, care o fac să ricoşeze din sol în raport cu direcţia impulsiei şi vitezei de deplasare a jucătorului. Ca urmare, deosebim dribling înalt sau jos, executat pe loc sau în alergare, toate acestea fiind determinate de situaţia tactică impusă de momentul jocului. Prezentarea modelului De pe loc sau din deplasare, mecanismul de execuţie al mişcării este acelaşi, singura deosebire constă în impulsia mingii. În driblingul pe loc impulsia imprimată min gii va fi pe verticală, iar în driblingul din alergare impulsia va fi înapoia axei verticale a mingii, pe partea dinspre executant. palma cu degetele răsfirate ia contact cu mingea încă pe tra iectoria sa ascendentă (din ricoşeul solului) acoperind o parte din calota superioară, înapoia mingii; prin flexarea braţului din articulaţia cotului şi a mâinii din cea a pumnului, se amortizează forţa ascensională a mingii care este totodată controlată; palma imprimă mingii o nouă impulsie spre sol, printr-o mişcare a antebraţului din articulaţia cotului, a pumnului şi a degetelor, conducând mingea spre această traiectorie descendentă; impulsul dat mingii spre sol va fi orientat lateral, oblic şi înainte faţă de jucător, unghiul de contact al mingii cu solul depinzând de viteza de deplasare a jucătorului;

60

sensul impulsiei este controlat de lucrul din articulaţia pumnului şi degetelor printr-o mişcare fermă, dar suplă, ceea ce determină şi înălţimea la care va ricoşa mingea, viteza cu care va ricoşa din sol ca şi distanţa pe care o va căpăta; în timpul execuţiei corpul nu se balansează, lucrul braţelor fiind independent de mişcările celorlalte segmente, corpul păstrând o poziţie echilibrată, uşor aplecată, înclinarea fiind raportată la viteza de deplasare a jucătorului; în dribling, corpul trebuie să constituie principalul element de protecţie a mingii, fiind interpus între minge şi adversar; braţul opus celui cu care se driblează este uşor îndoit din cot şi constituie elementul de protecţie a mingii din lateral; capul este ridicat, cu privirea cuprinzând un câmp vizual cât mai mare pentru a observa atât coechipierii cât şi adversarii şi niciodată mingea. Greşeli frecvente mingea este plesnită sau lovită şi nu împinsă prin lucrul braţelor şi al palmei; trunchiul prea aplecat din flexia bazinului micşorează câmpul de vizibilitate al jucătorului; corpul se balansează vertical în timpul execuţiei driblingului; se priveşte mingea şi nu jocul în ansamblul lui. Utilizarea tactică în trecerea mingii din terenul de apărare în atac; ca element de organizare a sistemului de atac; în superioritate numerică, în acţiunile de depăşire, pe contraatac; împotriva apărării agresive; pentru scoaterea mingii din zone aglomerate şi după recuperarea la panou. a. Schimbarea de direcţie în dribling Driblingul rezolvă acele situaţii tactice care impun depăşirea adversarului direct. Schimbarea de direcţie în dribling este influenţată de următorii factori: fenta; ritmul; viteza; protecţia mingii.

-

Precedând schimbarea de direcţie, fenta , trebuie să-l surprindă pe apărător, eficacitatea ei rezidă din datele false care se dau adversarului prin mişcările şi poziţia corpului, prin privire. În momentul execuţiei schimbării de direcţie: ritmul: ricoşeul mingii va fi schimbat; viteza de alergare: determinată de impulsul mingii în sol, va determina un dribling cât mai coborât şi mai ales ca mingea să fie întâmpinată încă pe traiectoria ei ascendentă din ricoşeu, cu mâna care o va controla. În timpul execuţiei unei schimbări de direcţie deosebit de important este protecţia mingii, în care umărul celui ce driblează trebuie să fie între apărător şi minge pentru a asigura protecţia ei. Vom prezenta câteva procedee de bază, care pot fi folosite de jucători în realizarea schimbării de direcţie în dribling. 61

pasă. oprire.  înalt. oprire. cu mâna stângă. pasă şi deplasare la coada şirului de unde a plecat.     Consolidarea învăţării driblingului Execuţii precedate sau urmate de alte elemente tehnice: prindere.  printre obstacole. pivotare. cu mâna stângă. oprire. oprire. aruncare la coş din dribling. dribling în teren cu temă:  la semnal auditiv sau vizual. deplasare. oprire.b. cu două mingi. dribling şi aruncare la coş din dribling. oprire. pivotare. Formaţii  suveică cu dribling. oprire. Învăţarea driblingului  dribling pe loc:  cu mâna dreaptă. oprire. dribling. dribling. mediu.  pe două şiruri. prindere. pasă şi aruncare la coş efectuată de cel căruia i s-a pasat mingea. prindere. dribling din mers şi uşoară alergare:  cu mâna dreaptă. aruncare la coş. aruncare la coş din săritură.      dribling.  cu schimbări de direcţie.  înalt. dribling. dribling. Dificultatea constă în modul în care mâna ”înfăşoară” mingea pentru a-i schimba direcţia şi ritmul de ricoşare. Verificaţi. jos. Pirueta Este procedeul cel mai eficient.  ieşire la minge. pasă. dribling cu ocolire de obstacole dribling şerpuit:  la fantezia jucătorului. dribling. mediu. pasă.vă cunoştinţele 62 . pasă şi deplasare la coada şirului opus. încrucişare în dribling şi pasă din alergare. ieşire la minge . cu spatele.  pe lungimea terenului.  încrucişare cu dribling. pivotare.  spre înainte. pasă. cu piruete. jos.

Unele generalităţi privind metodica învăţării. Cursul nr. metodica învăţării. 1. indicaţii metodice. Pregătirea teoretică. greşeli frecvente. demonstrarea acestuia. Pregătirea practică.1. Prezentaţi demersul metodic al învăţării elementelor tehnice: pasarea mingii. 2. cuprinde: descrierea elementului sau procedeului tehnic. Pregătirea teoretică. fixării. I. 8 Tehnica jocului de baschet 8. consolidării şi perfecţionării tehnicii în jocul de baschet Etapele instruirii tehnicii jocului de baschet presupune două aspecte: 1. punctând pe: prezenţa modelului. 2. utilizarea tactică. 63 . aruncarea la coş şi conducerea mingii.

direcţia de execuţie.execuţii la distanţă mică şi ritm lent. . regizată (apoi) – în care ritmul de execuţie este lent. . schimbări de direcţie. din care să rezulte ceea ce este corect şi eficace şi ceea ce este greşit şi să stimuleze activitatea conştientă a elevilor 2. demonstraţia se va efectua fragmentar. a formării mecanismului de bază a mişcării. 2. Etapa învăţării deprinderilor tehnice. necesare procedeului tehnic. După aceasta profesorul execută procedeul tehnic într-un tempo mai lent-regizat. profesorul va executa din nou procedeul tehnic integral cu ritmul . Pregătirea tehnică propriu-zisă cuprinde următoarele etape: a. profesorul va demonstra şi execuţia incorectă. se va opri în momentule execuţiei incorecte explicând conţinutul greşelii. descrierea sau explicarea elementului sau procedeului tehnic trebuie să fie clară.execuţii cu circulaţie de minge sau de jucători. dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor motrice necesare execuţiei. Aceste condiţii de pregătire se referă la: diversificarea lor privind echilibrul. a căror execuţie determină corectitudinea mişcării. parţială (când este nevoie) – când mişcarea este mai complicată. amplitudinea. b. demonstrarea elementului sau procedeului tehnic trebuie să se facă: global ( la început) – se execută în ritm normal pentru ca elevii să-şi formeze o reprezentare cât mai fidelă asupra mişcării. Caracteristici  elementul se învaţă izolat de joc şi în mod analitic.  se creează condiţii optime de execuţie. Ea trebuie să scoată în evidenţă caracteristicile mişcării. Este foarte important ca aceste demonstraţii să fie însoţite şi de unele explicaţii. demonstraţia efectuându-se fragmentar. Pregătirea practică. 2. pregătirea tehnică propriu-zisă. oprind execuţia în momentele cheie. tempoul. După demonstraţie şi explicaţie. pentru fixarea mai corectă a deprinderii. c. ambidextria. concisă. forţa şi viteza specifice jocului. prezintă unele referinţe în direcţia prevederilor regulamentului de joc şi aplicativităţii (utilizării) tactice. apoi profesorul sau un elev care practică baschetul de performanţă(deţinător a unei tehnici corecte) execută procedeul tehnic de 2-3 ori în întregime şi ritm normal de execuţie. II. . distanţa. iar dacă este cazul. scoţându-se în evidenţă elementele principale. Practic. Pentru e preveni greşelile de execuţie. insistând asupra momentelor cheie. cuprinde: 1. din unghiuri convenabile. treptat condiţiile de pregătire trebuie să devină normale. cunoscute din atletism şi metodica educaţiei fizice. sugestivă.condiţii de echilibru favorabile.execuţii cu mingea de pe loc – când procedeul nu-i este caracteristică mişcarea. Etapa dezvoltării şi perfecţionării calităţilor motrice. exagerând mişcarea.1. care urmăreşte formarea deprinderii corecte de execuţie. 64 .execuţii fără minge – de exemplu opriri. Dacă este necesar. condiţiile cele mai uşoare. care presupun: . similare jocului şi din ce în ce mai variate. returul. . pe înţelesul colectivului. profesorul enunţă denumirea elementului sau procedeului tehnic. Etapa execuţiei tehnice în condiţii obişnuite şi variate (fixare-consolidare) Odată formată deprinderea tehnică.

-

precum şi la prezenţa coechipierului şi adversarului.

d. Etapa asamblării în acţiuni individuale (consolidare-perfecţionare)– etapa complexelor de procedee tehnice în care se urmăreşte crearea condiţiilor apropiate de joc. Procedeul tehnic învăţat se leagă de celelalte procedee tehnice însuşite anterior şi se desfăşoară în prezenţa adversarului semiactiv sau activ. Exerciţiile complexe dau posibilitatea:  să se pregătească diferite faze de joc;  să se perfecţioneze tehnica necesară acestor faze;  de asemenea ele permit complexului de procedee tehnice să se desfăşoare în condiţii de efort fizic asemănătoare jocului. e. Etapa perfecţionării procedeului tehnic în condiţii de joc şi apropiate de joc – etapa complexelor pe acţiuni tactice În această etapă se folosesc mijloace cu conţinut tactic care necesită: fond motric bogat; ambidextrie; ritm variat; varietate de utilizare tactică; jocuri şcoală, de antrenament şi de verificare. În cadrul jocurilor şcoală, de antrenament şi de verificare, elevii au ocazia să exerseze diferite procedee tehnice însuşite anterior, în condiţii concrete de joc, de efort fizic şi sub coordonarea psihică apropiată jocului. Prezenţa acestei etape în procesul învăţării şi perfecţionării tehnice duce la înlăturarea greşelilor metodice care pot apărea, determinate de despărţirea artificială a procedeului tehnic de conţinut tactic şi pe amândouă de jocul oficial. Verificaţi- vă cunoştinţele  Care sunt etapele învăţării şi perfecţionării tehnicii jocului de baschet? Descrieţi şi comentaţi fiecare etapă în parte.

Cursul nr. 9
Tactica jocului de baschet
9.1 Generalităţi În dicţionarul limbii române contemporane ( Vasile Breban, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988, pag.603) prin tactică se înţelege:  arta conducerii trupelor în luptă;  modul în care diferitele forme şi mijloace sunt folosite în vederea înfăptuirii obiectivului fundamental strategic;  totalitatea mijloacelor folosite pentru a izbuti într-o acţiune. Prin extrapolare la teoria baschetului, tactica constituie totalitatea acţiunilor individuale şi colective ale jucătorilor unei echipe, organizate şi coordonate unitar şi raţional în limitele regulamentului de joc şi ale sportivităţii, cu scopul realizării victoriei prin valorificarea 65

calităţilor şi particularităţilor de pregătire ale jucătorilor proprii, în concordanţă cu caracteristicile adversarului. Tactica reprezintă contribuţia activă a factorului conştinţă atât în cadrul jocului cât şi în procesul de antrenament. De aceea, forţa tactică a unei echipe rezidă din participarea activă şi creatoare a jucătorilor în realizarea diferitelor acţiuni şi combinaţii de atac si apărare. Tactica presupune o concepţie unitară de desfăşurare a activităţii jucătorilor în timpul jocului, realizate prin acţiuni individuale şi colective organizate şi coordonate. Realizarea tacticii este condiţionată de pregătirea tehnică care concretizează şi materializează concepţia şi intenţiile tactice, ea fiind un mijloc de bază în realizarea tacticii. În lupta sportivă (jocuri şi antrenament) baza succesului o constituie gândirea. Tehnica este un mijloc condus de raţiune, gândirea este aceea care dă conţinut tactic procedeelor tehnice, ea este cu atât mai eficace cu cât arsenalul de procedee tehnice, pregătire tactică şi experienţă de joc este mai mare, mai bogat. Este evidentă, în acest context, interdependenţa tehnicii şi tacticii cu ceilalţi factori ai antrenamentului (pregătirea fizică, teoretică şi psihologică) pe întreg parcursul pregătirii. Putem afirma că tactica jocului de baschet este una din cele mai bogate în conţinut şi care a influenţat în multe situaţii şi tacticile altor jocuri sportive: dă şi du-te, încrucişări (în fotbal şi handbal); blocaje ( în handbal); sisteme de apărare om la om şi în zonă (în fotbal, handbal, hochei). 9.2 Caracteristicile tacticii Pentru ca tactica adoptată şi aplicată de echipă să fie eficace şi cu randament, ea trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: a) Să fie accesibilă:  tactica trebuie să corespundă nivelului tehnic şi particilarităţilor bio-psiho-fizice ale jucătorilor;  ea trebuie să fie simplă, uşor de realizat şi să nu îndepărteze jucătorul de la scopul jocului. b) Să fie raţională  tactica trebuie să se adapteze la condiţiile jocului şi caracteristicile adversarilor;  ea este un instrument al realizării scopului jocului şi nu un obiect în sine;  tacticizarea excesivă duce la pierderea eficienţei şi calităţii jocului. c) să fie elastică:  trebuie să se adapteze permanent ,,din mers” la situaţiile jocului;  aceasta presupune o bună pregătire a unui fond mare de mijloace care să promoveze surpriza adversarului, dar în acelaşi timp să şi prevină surprizele din partea lui. d) să fie activă:  tactica nu se prezintă ca un sistem rigid, imobil, ea este în continuă evoluţie;  fantezia jucătorilor, contribuţia actică, creatoare, duce la progresul tacticii;  creativitatea jucătorilor, a antrenorilor, atât timp cât este subordonată jocului şi a anumitor principii de organizare, reprezintă un factor al succesului;  în acest context colaborarea antrenor-jucător este profotabilă pentru orientarea tactică a echipei în joc. 9.3 Elemente în subordine Conţinutul tacticii este variat, el cuprinde o serie de noţiuni şi aspecte care nu pot fi incluse în cadrul definiţiei enunţate.

66

De aceea vom incerca să prezentăm sistematizat aceste acţiuni, cuprinse în sfera noţiunii de tactică şi care sunt cunoscute sub denumirea de elemente în subordine. Atacul – situaţia tactică când o echipă fiind în posesia mingii are posibilitatea să întreprindă acţiuni ofensive. Apărarea – situaţia tactică în care o echipă caută să împiedice pe adversar să înscrie puncte şi să intre în posesia mingii pentru a intreprinde acţiuni ofensive. Tactica individuală – ansamblul de acţiuni folosite conştient de un jucător în lupta cu unul sau mai multi adversari şi în colaborare cu coechipierii, în scopul realizării unei sarcini a jocului, atât în atac cât şi în apărare. Tactica colectivă – ansamblul de acţiuni individuale folosite conştient de mai mulţi jucători, în lupta cu adversarii, în scopul realizării unei sarcini a jocului, atât în atac cât şi în apărare.

Verificaţi-vă cunoştinţele   Definiţi tactica jocului de baschet. Comentaţi principalele caracteristici ale tacticii jocului de baschet.

Cursul nr. 10
Tactica individuală
Asemănător tuturor jocurilor sportive, şi baschetul constă dintr-o succesiune de acţiuni prin care jucătorii fie în atac sau în apărare, caută să valorifice în joc elementele pregătirii tehnice şi ale capacităţii fizice. De aceea putem considera că jocul de baschet constă dintr-o succesiune de acţiuni cu caracter individual, subordonate sarcinilor tactice ale echipei, desfăşurate în cadrul relaţiei atacant-apărător. 10.1 Acţiuni tactice individuale în atac 10.1.1. Demarcajul individual 67

prin „ţâşniri” rapide va încerca să scape de adversarul direct. trebuind să fie executată într-o poziţie semiflexată. a. opririle şi fentele. Ele determină un moment de avantaj faţă de apărător. prin folosirea tactică a lor. în scopul de a primi mingea şi intreprinde acţiuni ofensive. cu trecere foarte aproape de el şi continuare alergării pe noua direcţie. pirueta este o întoarcere extrem de rapidă pe piciorul din faţă. plecări false. atacantul foloseşte o gamă variată de procedee tehnice: porniri bruşte. în funcţie de direcţia pasei şi poziţia apărătorului se poate împărţi în: demarcaj în adâncime (spre coş). Demarcajul individual efectuat cu scopul de a primi mingea. care sesizează cu întârziere noua direcţie de deplasare a atacantului direct.1. în faţa adversarului. 10. sunt folosite în circulaţiile ofensive ale atacanţilor. Ambele demarcaje urmăresc scurtarea drumului de parcurgere a mingii (traiectoria ei) şi limitarea posibilităţilor de intercepţie. Demarcajul individual se realizează printr-o utilizare judicioasă şi oportună a elementelor de mişcare în teren. Alergările cu schimbare de ritm Se realizează folosind alergarea într-un ritm variat. b. Atacantul prin sprinturi scurte şi opriri. care îmbină schimbarea de direcţie cu cea de ritm în alergare. demarcaj lateral. urmată de continuarea alergării pe o nouă direcţie. determinând coborârea centrului de greutate şi prin aceasta uşurarea înscrierii atacantului în mişcarea de întoarcere prin piruetă spre înapoi. în raport de situaţia tactică dată: intenţiile partenerilor. Pirueta Reprezintă mijlocul cel mai eficace de demarcaj. piruete. poziţia mingii. Alergări cu schimbare de direcţie Descrise în cadrul tehnici jocului. momentul care ar părea a fi de contact cu apărătorul direct se va transforma într-o piruetă efectuată pe piciorul din faţă. În demarcajul individual. momentul întoarcerii este precedat de o oprire realizată pe piciorul din faţă care se îndoaie mult din genunchi. Ieşirea la minge 68 . folosită împotriva apărărilor om la om. principalele mijloace individuale ce se folosesc în demarcaj.2. c. alergări cu schimbări de ritm şi de direcţie. Această alergare trebuie folosită numai în anumite momente.Reprezintă acţiunea tactică individuală. În continuare vom prezenta din punct de vedere tactic. prin care un atacant caută să scape de sub marcajul apărătorului direct folosind mijloace personale. Tehnica de execuţie pirueta începe printr-o apropiere de adversarul direct.

El nu va folosi încă driblingul.1. prinderea mingii concomitent cu oprire şi pivotare. dându-i impresia că va exercita o pătrundere directă. umăr sau cap şi privire) determină o ghemuire a corpului care să-i dea posibilitatea de a ţâşni în sensul opus. atacantul printr-o păşire scurtă terminată cu o frânare puternică pe piciorul din faţă (însoţind această mişcare şi cu o fentă de braţ. să plece in dribling.Reprezintă o acţiune tactică individuală de demarcaj lateral cu scop de manevră. trebuind să pivoteze pe piciorul din planul cel mai depărtat faţă de coş. aceasta determinând momentul triplei ameninţări. Păşirea pe celălalt picior determină momentul de desprindere de apărătorul direct. Printr-o uşoară săritură în întâmpinarea mingii. sau să paseze. Piciorul din faţă. potenţialul lui ofensiv îi rămâne intact. în vederea primirii mingii de la un coechipier. dat fiind succesiunea mijloacelor care o compun: fentă de plecare cu schimbare de direcţie sau piruetă. în care se găseşte atacantul intrat în posesia mingii şi al cărui potenţial ofensiv rămâne intact. Este o variantă de demarcaj care a devenit de sine stătătoare. pasată. Tehnica de execuţie Atacantul caută printr-o fentă de plecare sau printr-o schimbare de direcţie sau piruetă săşi fixeze apărătorul direct. Stimulând plecarea spre o direcţie. fapt care pentru apărător reprezintă o ameninţare permanentă. Poziţia triplei ameninţări Reprezintă un moment tactic important. atacantul prinde mingea concomitent cu execuţia opririi într-un timp. care oricum are un timp de întârziere în reacţia lui faţă de acţiunea atacantului. folosind o succesiune de mijloace ale jocului ofensiv fără minge. care va permite să aprecieze şi să domine situaţia faţă de apărător. el putând: să arunce la coş. în poziţie fundamentală echilibrată. scapă pentru un moment de sub supravegherea apărătorului direct. 69 . În acest fel atacantul se va găsi lateral faţă de coş. prin care atacantul. În consecinţă se va efectua şi accentua coborârea centrului de greutate.3. oprire ce se poate defini ca oprire laterală. 10. în flexie se destinde şi propulsează atacantul spre direcţia de unde vine mingea. Această pivotare îl va orienta cu faţa pe direcţia coşului.

să-şi perfecţioneze tehnica unor plecări rapide în dribling. Utilizarea tactică Fiind o acţiune de demarcaj în adâncime. de pe loc) con stituie fundamentul necesar pe care trebuie să se bazeze tehnica şi tactica individuală de atac.paşi” la plecare. caută un demarcaj pentru surprinderea acestuia în eventualitatea primirii pasei. Pătrunderea are un caracter agresiv. Sarcina principală în realizarea depăşirii o constituie obţinerea de către atacantul posesor a mingii a priorităţii de acţiune şi imediat după aceasta. Tehnica de execuţie 70 . Pătrunderea Pătrunderea . să-şi dezvolte privirea şi siguranţa execuţiei spre a fi un pasator abil. atacantul prin acţiunea sa favorizează primirea mingii. Pentru a da eficienţă poziţiei triplei amenţări atacantul trebuie: să execute rapid şi precis aruncarea la coş de pe loc. 10. sau să paseze în continuare mingea unui coechipier. care trebuie făcută într-un ritm cât mai rapid. care caută să-şi depăşească apărătorul direct şi să străpungă apărarea în direcţia coşului. 10. Depăşirea Reprezintă acţiunea tactică individuală prin care atacantul cu mingea foloseşte un ansamblu de procedee şi mijloace cu ajutorul cărora se demarca şi folosind driblingul atacă coşul.Poziţia triplei ameninţări (descrierea poziţiei Este similară celei prezentate la tehnica de execuţie a aruncării la coş cu o mână din faţă. faţă de adversarul direct. ce trebuie să-i fie pasată pe poziţie viitoare la întâlnire. în atacul în superioritate numerică. sau demarcajul în adâncime. pentru a putea realiza acţiuni de depăşire. Trebuie să fie folosită când marcajul apărătorului este aproape de atacantul la intercepţie.1.4. să-şi surprindă apărătorul direct..1. ca printr-o fentă de plecare sau pornind brusc. încrucişare) în combinaţiile de ”dă şi du-te”. este eficientă împotriva tuturor sistemelor de apărare.culoar” determinat de coechipierul cu minge şi adversarul direct. Tehnica de execuţie Atacantul caută. Plecarea în dribling. în urma demarcajului cu ajutorul coechipierului (blocaj. reprezintă acţiunea tactică individuală. într-un .5. efectuată de atacantul fără minge. atacantul va avea posibilitatea de a finaliza folosind procedee de aruncare la coş din alergare sau din săritură. Primind mingea. Pătrunzând pe direcţia coşului. sau pasează în continuare. de la distanţă şi semidistanţă. a priorităţii de plan. necesită o tehnică corectă pentru a evita abaterea de ..

Urmărirea şi recuperarea mingii în atac Reprezintă acţiunea tactică individuală prin care un atacant încearcă să recâştige mingea. În această situaţie. De reţinut: lungimea pasului de atac.. păstrarea permanentă a unui câmp vizual la ansamblul de joc. de obicei jucătorii pivoţi sau extreme şi care au reuşit să obţină prim planul faţă de coş şi apărătorul lor direct. Metodica învăţării acţiunilor tactice individuale în atac 71 . pentru a nu comite o greşeală personală. prin care sa-l determine pe apărător să se apropie de el. Utilizarea tactică Prezintă aceeaşi eficienţă împotriva oricărei forme de apărare. În concluzie:  recuperarea ofensivă este mult mai dificişă de realizat comparativ cu cea defensivă. umerii şi piciorul stâng constituie paravan în protecţia mingii. sau împingerea de sus în jos a mingii din coş. va căuta să .  ea presupune obţinerea primului plan faţă de coş. în cazul în care apărătorul se menţine la o distanţă mai îndepărtată. dar are o săritură mai înaltă. Acţiunea ofensivă de urmărire şi recuperare a mingii la panou se realizează de jucătorii care se găsesc cel mai aproape de coş în momentul de finalizare. În cazul în care atacantul nu a obţinut un plasament de prim plan în lupta sa directă cu apărătorul.1. atacantul care întreprinde această acţiune în dispută cu apărătorul său. atacan tul va trebui să fenteze o aruncare la coş. în urma unei aruncări la coş nereuşite. folosindu-se de procedee specifice: voleibolarea. urmărind-o prin apropierea şi plasarea sa într-un loc prezumtiv unde va cădea mingea. precum şi în combinaţiile tactice de 2 şi 3 jucători (blocaj. driblingul cu mâna dreaptă la o distanţă de o lăţime de corp. determină depla sarea apărătorului în această direcţie. Revenirea din această fentă de păşire deschisă-scurtă şi plecarea în depăşire cu dribling se va face printr-o păşire în cruciş-lungă. ei vor căuta să realizeze o nouă finalizare. Acţiunea propriu-zisă începe din momentul în care mingea a fost aruncată la coş. efectuate de el sau de un coechipier. 10. în funcţie de felul în care este marcat. încrucişare). găsindu-se între atacant şi coş. eficienţa unei fente de plecare spre stanga cu piciorul de pe această parte. fapt ce-i uşurează plecarea în depăşire pe partea dreaptă. va preceda întotdeauna plecarea în depăşire printr-o fentă. De asemenea. Astfel . 10. ori de câte ori se execută un marcaj strict. în disputa cu apărătorul care prin poziţia lui defensivă este de la început avantajat. protejând mingea înainte de efectuarea primei impulsii în dribling.6. protecţia corectă a mingii. atacantul. Dacă apărătorul execută un marcaj apropiat . sau chiar eventuala ei prindere.scoată” mingea pe care o va voleibola spre fundaşii echipei. efectuată cu piciorul stâng peste dreptul.Din poziţia triplei ameninţări.2.

Această însuşire a tehnicii este materializată şi valorificată în joc sub forma acţiunilor individuale şi colectiev de atac. În cadrul primei etape. ca model metodic de învăţare şi perfecţionare. a condiţiilor izolate de joc. aruncărilor la coş din deplasare şi din săritură. protecţia mingii în timpul efectuării driblingului. Acţiunile individuale de atac nu pot fi învăţate şi consolidate decât paralel cu corespondentele lor din apărare. care compun acţiunea de depăşire. schimbările de direcţie din dribling. fentelor şi pivotărilor. rezolvarea cu succes a însuşirii acţiunii de depăşire. în cadrul interrelaţiei atacant-apărător. secţiunea tactică ”depăşirea”. cere din partea jucătorului un control deosebit asupra: driblingului efectuat atât cu mâna îndemânatecă cât şi cu cealaltă mână(ambidextrie). plecare în dribling şi aruncare la coş. opririlor. Vom prezenta în continuare. în raport de tema sau sarcina fixată apărătorului. Profesorul–antrenor are obligaţia de a determina formaţiile de lucru pe posturile din dispozitivul sistemului de atac pe care-l preconizează sau l-a adoptat. După exersarea izolată a elementelor tehnice. Fentă combinată 72 . se trece la ansamblarea lor în complexe: Fentă de aruncare.Învăţarea acţiunilor tactice individuale de atac este strâns legată de nivelul de însuşire a elementelor tehnice ce compun fiecare acţiune în parte. În cadrul exersării acestor acţiuni. oprire Pasă Fentă de aruncare. se creează condiţiile tactice ale eşalonării metodice a învăţării acţiunii respective. plecare în dribling.

3 la 3. cu marcaj activ.3. blocajul defensiv. Apoi jaloanele vor fi înlocuite cu apărători care vor acţiona respectând următoarea eşalonare metodică a temei pe care o vor primi: aşezare în faţa executantului. 10. marcaj întârziat. capacul.Aruncarea mingii în sus şi înainte. princ are un jucător încearcă. cu marcaj semiactiv. putându-se efectua la jucătorul cu minge şi fără minge. dominând atât jocurile de pe teren (2 la 2.1. joc de relaţie atacant-apărător. pasă (a) sau plecare în dribling (b) Ieşire la minge. Pentru ca aceste exerciţii complexe să fie cât mai apropiate de condiţiile concrete de joc. scoaterea mingii din dribling. regulamentar. smulgerea mingii. se recomandă ca în faţa elevilor care execută depăşirea să se plaseze jaloane în dreptul cărora să primească mingea şi să efectueze depăşirea propriu-zisă. fentă de pasă spre stânga sau aruncare la coş şi pa să la dreapta. 5 la 5) cât şi jocurile bilaterale cu temă şi de situaţie. provocarea unei angajări 1x1. fără a stânjeni execuţiile cu mingea (respectarea plasamentului între adversar şi coş). Marcajul se clasifică: 73 . fără marcaj. intercepţia. prindere Oprire.3. oprire. 10. Marcajul Este acţiunea tactică individuală de apărare. să anihileze acţiunile atacantului direct. Acţiunile tactice individuale în apărare Principalele acţiuni tactice individuale în apărare sunt: marcajul. În etapa a III-a se încadrează acţiunea de depăşire în sistemul de atac preconizat de profesorul-antrenor. Marcajul este raportat la relaţia dintre apărător – atacant şi minge. cu marcaj activ. prindere.

Acţiunea se desfăşoară foarte rapid şi constă în apucarea sau lovirea mingii pe partea ei liberă. privirea spre centura adversarului şi poziţia mingii. reţinem că pe măsură ce atacantul se apropie spre coş. Procedeele de smulgere folosite sunt: prin apucare. la intercepţie. interceptarea mingii. iar atenţia lui se concentrează tot mai mult asupra atacantului. coş şi minge. distanţa dintre apărător şi coş trebuie să fie direct proporţională cu distanţa dintre atacant şi coş. poziţia apărătorului de vine mai joasă. prin lovire. poziţia ocupată în teren de atacant. Această acţiune este de mare răspundere pentru apărare deoarece ratarea ei determină demarcarea totală şi sigură a atacantului. iar apărătorul se găseşte pe traiectoria dintre cei doi. apărătorul are dus înainte piciorul şi braţul de pe aceeaşi parte cu locul unde se găseşte mingea.3. 10. poziţia fundamentală şi plasamentul apărătorului. Distanţa apărătorului faţă de atacant trebuie să fie în raport de distanţa acestuia faţă de panou. 10. agresiv. cand acesta are priză deficitară şi lipsită de protecţia mingii. apărările agresive – presingul.3. în deplasare se continuă lucrul de braţe.- normal. Intercepţia Reprezintă o acţiune tactică individuală realizată de către un apărător. În concluzie. Prin acest marcaj se urmăreşte: împiedicarea acestui jucător de a ocupa pe teren un loc convenabil ( de a primi mingea sau arunca la coş). Realizarea intercepţiei este favorizată de: distanţa mare dintre cel ce pasează şi cel ce primeşte mingea. specializat.2.3. să fie în poziţie fundamentală joasă cu braţele desfăcute. deplasarea se face in linie dreaptă nu în arc de cerc. în acest marcaj. diferenţiat. Marcajul normal Se foloseşte la marcarea jucătorului fără minge. Smulgerea mingii Reprezintă acţiunea tactică individuală pe care o foloseşte apărătorul împotriva atacantului cu minge. 74 . deplasarea se face prin paşi adăugaţi sau alergare laterală. distanţa se micşorează. atunci când mingea este pasată între doi atacanţi. Regulile de bază ale acţiunii de marcaj sunt: să se plaseze între atacant. În acest marcaj al atacantului fără minge .

6.Procedeul prin apucare se execută printr-o mişcare de jos în sus.3. solicită calităţi deosebite: detentă. în momentul în care mingea părăseşte degetele sau puţin după aceea. b. a. evitând contactul cu acesta. executată din articulaţia pumnului (nu din braţ=greşală personală). Se execută cu palma de jos în sus pe porţiunea ei liberă. Capacul executat din deplasare Apărătorul îl însoţeşte pe atacant. adăugând printr-o mişcare de pivotare forţa corporală în acţiunea de smulgere a mingii din mâinile adversarului. momentul deprinderii în săritură trebuie să coincidă cu săritura pentru aruncare şa coş a atacantului. numai în momentul în care atacantul o îndepărtează de corp. 10. capacul executat de pe loc ( aruncarea la coş de pe loc). din articulaţia pumnului. devierea mingii aruncate spre coş. Săritura se va executa cât mai aproape de adversar. Concomitent se trage de minge. 75 . Este spectaculos. cu braţul dinspre adversar ridicat. va executa O săritură cât mai înaltă deprinzându-se în momentul în care mingea este pe punctul de a părăsi mâna atacantului. urmărindu-se printr-o mişcare cât mai scurtă. Capacul executat de pe loc Apărătorul . Urmărirea şi recuperarea mingii în apărare Blocajul defensiv Reprezintă acţiunea tactică individuală prin care apărătorul caută să intre în posesia mingii. cealaltă mână apucând-o de partea superioară. aprecierea corectă a distanţei. Capacul Reprezintă acţiunea tactică individuală prin care un apărător încearcă să împiedice regulamentar aruncarea la coş a atacantului. fiind reluat printr-o posezie din lateral a unei dintre echipe (cea care urmează ). Procedeul prin lovire.3. 10. care trebuie să fie cât mai înaltă. mâna depărtată de minge o cuprinde de desubt. apărătorul va întinde în sus braţul dinspre atacant. deplasându-se în paralel (în acelaşi timp).3. În momentul în care atacantul nu a cedat ţinerea mingii. Provocarea unei angajări 1x1 Modul de efectuare a acestei acţiuni tactice individuale de apărare se încadrează la capitolul smulgerea mingii.4. Executând bătaia pe ambele picioare în săritură. ca urmare a intervenţiei arbitrului. Această acţiune tactică este prezentă printr-o succesiune de momente: controlul atacantului. jocul se va întrerupe. găsindu-se cu faţa spre atacant. viteză. ocuparea poziţiei pentru recuperare. în urma unei aruncări la coş nereuşite executate de atacant. cu palma către minge.5. un bun echilibru şi control a mişcărilor. Lovirea se face printr-o acţiune puternică. Momentul de impact cu mingea va trebui să se facă printr-o mişcare scurtă. Tehnica de execuţie prezintă două procedee de acţionare: capacul executat din deplasare (aruncarea la coş din alergare). intrarea în posesia mingii. 10.

capul ridicat. aceasta fiind cauzată de faptul că: jocul de apărare este mai sărac în procedee decât cel de atac. Metodica învăţării acţiunilor tactice individuale de apărare Învăţarea tacticii individuale în apărare este indisolubil legată de învăţarea jocului apărătorului în cadrul relaţiei atacant-apărător. pentru că ea reprezintă fundamentul acţiunilor colective din cadrul sistemelor de apărare. 76 . ea necesitând multă răbdare şi perseverenţă. cu bază largă de sprijin. celălalt braţ fiind întins în sus. pe piciorul de pe partea pe care atacantul încearcă apropierea de coş. pentru a asigura recuperarea defensivă sau voleibolarea mingii. În tot acest timp va continua (prin antena de contact) controlul adversarului. printr-o mişcare de smulgere. perfecţionarea tehnicii şi tacticii defensive nu se poate face decât în condiţii de mare efort şi de joc. oblic înainte. o desprindere viguroasă cu bătaie pe ambele picioare. Prinderea mingii se va face cu două mâini. înălţare către minge cu corpul drept fără a intra sub minge. atingându-l uşor cu mâna (antenă de contact). pe care îl va controla. exerciţiile folosite în învăţarea şi perfecţionarea apărării dau mai puţină satisfacţie personală şi.Controlul atacantului constă din realizarea unui plasament. şi va executa protecţia mingii prin pivotare). poziţie joasă. Aterizarea se va face într-o poziţie în care apărătorul să ocupe un spaţiu cât mai mare (picioarele depărtate. conştientizarea şi participarea cât mai activă a sportivului la pregătire. Ocuparea poziţiei pentru recuperare. După execuţia piruetei. Apărătorul execută o săritură cât mai înaltă pentru prinderea mingii. privirea urmărind mingea. solicitând voinţa. apărătorul va trebui să protejeze mingea. apărătorul va încerca menţinerea poziţiei de blocare defensivă a atacantului adoptând o poziţie solidă şi masivă. nu mai urmăreşte traiectoria mingii ci numai adversarul direct. coatele depărtate. Cu toate acestea preocuparea pentru apărare este de mai multe ori neglijată. dina cest motiv. adoptând o poziţie ceva mai joasă. După fixarea plasamentului. sunt mai puţin plăcute. apărătorul trebuie să împiedice adversarul – atacantul – să se apropie de coş şi să urmărească mingea. Pentru aceasta Apărătorul va face o păşire iniţială spre înapoi. capul ridicat. prin care apărătorul interpunându-se în prim plan faţă de adversarul direct şi coş. El va executa o piruetă pentru blocaj (prin care se întoarce cu faţa la coş). Această poziţie corespunde momentului în care mingea ricoşează din panou sau inel. Tacticii individuale va trebui să i se acorde o atenţie deosebită. cu braţele întinse. Intrarea în posesia mingii. În timpul săriturii şi după prindere. pentru a preveni orice eventuală pătrundere spre coş a atacantului. corpul şi picioarele flexate.

 dribling cu schimbarea direcţiei de deplasare prin pivotare defensivă. cu temă:  cine ţine mingea mai mult. idem 2 la 2 (apărătorii vor împiedica pe atacanţi să ajungă la anumite puncte fixe). alergare în zig-zag cu schimbări de direcţie. ştafete cu exerciţii desfăşurate sub formă de concurs. cu elemente de mişcare în teren. 77 . a condiţiilor apropiate de joc. 1 la 1 ”leapşa” peste genunchi. Pentru a putea acţiona tactic în apărare. retragere cu spatele şi joc de braţe şi picioare. deplasasare laterală (dreapta-stânga). cu un singur dribling şi pasă precedată de pivotare. deplasările cu paşi adăugaţi şi alergarea laterală.  apărătorul marcaj. săritură la panou. la indicaţia profesorului sau la diferite semne vizuale sau auditive. schimbările de direcţie. privirea îndreptată spre atacant. se trece la exerciţii în prezenţa atacantului ( la început atacantul este fără minge. 1 la 1 pe jumătate sau pe tot terenul. nu pe arcul de cerc descris de atacant. Consolidarea învăţării acestor elemente se va face în cadrul unor complexe: colectivul aşezat în semicerc.joc fără minge al apărătorului”. deplasarea permanentă în poziţie fundamentală. În etapa a II-a. alergare laterală dreapta stânga. oprire şi joc de braţe şi picioare. săritură la panou. oprire.Primele noţiuni de apărare (marcajul individual) se transmit jucătorilor odată cu abordarea formelor incipiente de joc. lucrul cu braţele şi jocul de picioare. sprint înainte (3-4 metri). Având în vedere că marcajul se face în funcţie de situaţiile de joc. deplasarea prin paşi adăugaţi şi alergare laterală (evitarea încrucişării picioarelor) şi pe drumul cel mai scurt – în linie dreaptă.  idem. jucătorii vor trebui să parcurgă elementele ce constituie asa numitul . marcajul diferenţiat. 1 la 1 şi 2 la 2 cu minge (stabilindu-se sarcini precise pentru atacant şi apărător). învăţarea lui va începe cu marcajul normal. cu joc activ de braţe (unul sus celălalt oblic în jos). şi anume: poziţia fundamentală medie şi joasă. joc 2 contra 1 şi 3 contra 2 pe suprafaţă limitată de teren. opriri – porniri bruşte. fără drbling. acelasi exerciţiu sub formă de reprize a 20-40 secunde. forma activă. şiruri sau linie execută deplasări înainte. În cadrul acestor exerciţii se vor obişnui elevii să respecte unele reguli de bază în efectuarea marcajului: interpunerea între coş şi adversar. fentele. deplasare înainte cu paşi adăugaţi.  pasele şi aruncările la coş precedate de fente şi pivotăi. joc 5 la 5 pe jumătate de teren.  pase în ordine numerică fără aruncare la coş. retragere cu spatele.  idem. marcaj la jucător imaginar.. înapoi şi lateral din poziţie fundamentală. urmând ca tehnica defensivă să fie abordată în paralel cu procedeele tehnice de atac şi să constea din elementele mişcării în teren.  atacantul efectuează demarcajul. apoi cu minge): 1 la 1 ”joc în oglindă”. piruetă înapoi. a regulilor de marcaj etc. piruetă după care se reia exerciţiul. la nivelul centurii acestuia.

În cadrul acestor jocuri se învaţă şi se perfecţionează diferitele forme ale marcajului. Verificaţi-vă cunoştinţele   Clasificaţi şi descrieţi acţiunile tactice individuale de atac. sau marcaj special.În etapa a III-a se trece la jocul 5 la 5 pe jumătate de teren şi pe tot terenul în care jucătorii în apărare aplică.). etc. în funcţie de tema preconizată: marcaj normal. Pentr învăţarea şi perfecţionarea marcajului se va folosi cât mai mult jocul pe jumătate de tern cu sau fără aruncări la coş. Aceste genuri de jocuri contribuie mult la dezvoltarea gândirii tactice în paralel cu aceea a perfecţionării mijloacelor tehnice care compun jocul. 78 . pe lângă regulile marcajului menţionate mai sus şi regula referitoare la distanţă: distanţa dntre apărător şi atacant trebuie să fie direct proporţională cu distanţa la care se găseşte faţă de coş precum şi de acţiunea pe care o întreprinde atacantul (driblează sau a terminat driblingul. marcaj diferenţiat. este un bun aruncător de la semidistanţă sau nu. Care sunt principalele aspecte ale metodicii învăţării tacticii individuale.

în atac şi în apărare. Componentele combinaţiei În execuţia combinaţiei „”dă şi du-te” deosebim mai multe acţiuni tactice individuale care constituie mijloace de realizare a respectivei faze de joc şi care trebuie coordonate în raport de situaţia concretă de joc: a) Transmiterea mingii şi intrarea în posesia acesteia de către partener presupune:  din partea celui care execută pasa. pătrunderii. după care execută o acţiune de demarcaj individual cu direcţie de coş (realizând o pătrundere) pentru a reprimi mingea şi a încerca să finalizeze printr-o aruncare la coş. cu scop bine definit şi raportat la atac (favorizarea demarcajului.Cursul nr.1. depăşirii şi finalizarea atacului prin aruncare la coş) şi la apărare (realizarea unui marcaj cât mai eficient şi a acţiunilor pentru recâştigarea mingii). 11 Tactica colectivă elementară de atac Orice combinaţie tactică constă dintr-o coordonare a acţiunilor individuale a doi sau trei coechipieri. prin care jucătorul care pasează pătrunde în mod sistematic spre coş. 79 . Denumite şi combinaţii tactice fundamentale. în scopul realizării unei acţiuni de finalizare.1. ce poate fi integrată în orice sistem de circulaţie ofensivă. Combinaţia tactică : ”dă şi du-te” Este recomandată în toate materialele de specialitate drept combinaţia tactică fundamentală de atac desfăşurată între doi jucători. Alte forme sau variante ale combinaţiei ”dă şi du-te”: cu demarcarea celui care pasează cu ajutorul coechipierului căruia i-a pasat ( incrucişarea simplă pe jucător static) sau: demarcarea celui de al treilea atacant prin blocajul efectuat de primul pasator. 11. iar. Acestor forme vor fi studiate la combinaţiile tactice respective. Atacul în superiorotate numerică.1. Încrucişarea simplă şi dublă. Combinaţii tactice în atac Principalele combinaţii tactice în atac sunt: Combinaţia tactică: ”dă şi du-te”. ele constituie baza acţiunilor tactice colective de echipă. ca aceasta să fie precedată de o fentă pentru a determina ”culoarul” de pasare prin translatarea atenţiei apărătorului spre o altă direcţie. Blocajul şi ieşirea din blocaj. Prezentarea modelului Combinaţia ”dă şi du-te” se realizează între doi jucători: jucătorul aflat în posesia mingii o va pasa unui coechipier apropiat. 11.

b) Demarcajul individual al pasatorului urmat de pătrundere cu direcţie spre coş folosind în acest scop următoarele mijloace:  pătrundere directă spre coş (prin surprindere) din poziţie statică. această combinaţie este folosită împotriva apărărilor în zonă.  plecare falsă cu schimbare de direcţie şi pătrundere pe partea mingii. uşor de executat şi folosit în joc. extremă – jucător centru. acesta continuând acţiunea de încrucişare prin efectuarea unui dribling spre coş pentru a finaliza. combinaţia „”dă şi du-te” este reprezentativă pentru învăţarea jocului colectiv organizat. cu desfăşurare în contextul unui început de ”opt 80 . nu de puţine ori. mai ales a celor agresive. b) Pasa de angajare a pătrunzătorului va trebui să fie precedată de elemente de ” hărţuire” a apărătorului direct (fentă de aruncare la coş de la semidistanţă. Încrucişarea simplă şi dublă a) Încrucişarea simplă Reprezintă combinaţia tactică fundamentală din care rezultă demarcajul unui atacant prin interpunerea în drumul apărătorului acestuia a unui cuplu atacant – apărător care creează. fundaş – fundaş. driblează către partenerul său interpunându-se între acesta şi adversarul lui. C sau S . extremă – fundaş de pe aceeaşi parte.2. 11. Sunt cunoscute drept clasice pătrunderile a căror deplasare în teren descriu literele L. Din alergare sau executând o oprire şi pivotare defensivă. pentru moment. Totuşi . Folosind aşezările din dispozitivul preconizat prin modelul de joc şi de pregătire la nivelul eşalonului echipelor şcolare şi de juniori (sistemul 2-1-2) împotriva apărării individuale.1. fentă de depăşire) efectuate în scopul de a-l împiedica pe acesta să contribuie la întrajutorarea apărării prin închiderea culoarului de pătrundere. prin execuţia unei „”ieşiri la minge” şi de folosire a momentului de intrare în posesia mingii drept fază iniţială pentru acţiunea sa următoare. Prezentarea modelului Încrucişarea simplă se realizează între doi atacanţi: jucătorul aflat în posesia mingii. Ea este folosită în special împotriva apărărilor individuale. Şi această combinaţie tactică prezintă o multitudine de forme sau variante de execuţie: efectuată între doi atacanţi fără minge. pentru a determina depăşirea numerică pe anumite subzone. jucător centru – extremă. din partea primitorului câştigarea priorităţii de plan faţă de apărătorul direct în raport de minge.  fentă de plecare pe direcţia opusă şi pătrundere pe partea mingii. îi pasează mingea partenerului de combinaţie. un aşa numit ”paravan” spontan. în funcţie de poziţia iniţială în teren şi demarcajul pe care-l realizează cel care execută acţiunea de pătrundere. Utlizarea tactică a combinaţiei Simplă conceptual. distingem mai multe variante de folosire a combinaţiei tactice ”dă şi du-te” în cadrul unor cupluri de jucători prestabilite: fundaş – extremă pe aceeaşi parte. urmând ca cel care se demarcă pe partea mingii să primească pase de la un al treilea coechipier.

primeşte mingea. Încrucişarea dublă Reprezintă combinaţia tactică fundamentală care se desfăşoară cu participarea a trei atacanţi. ambii atacanţi fiind în deplasare sau: . cu desfăşurare în contextul combinaţiei . realizând o acţiune de pătrundere în dribling cu direcţie de coş. Jucătorul centru (5) are sarcina de a anticipa acţiunea coechipierului său. a) Atacantul care iniţiază combinaţia driblează spre partenerul cu care urmează să combine. îndeseobi cele cu caracter agresiv. Momentul interpunerii va trebui să coincidă fie cu execuţia unei pase directe către coechipierul care trece prin înapoi alui.. din momentul în care ultimul primeşte mingea. În urma acestor acţiuni desfăşurate deci de doi atacanţi. Variatele forme sub care se poate desfăşura în contextul şi al altor combinaţii sau acţiuni tactice o impun drept combinaţie fundamentală în jocul ofensiv desfăşurat la oricare nivel de instruire. fie cu execuţia unei opriri urmată de o pivotare defensivă şi pasă oferită către coechipierul care trece pe lângă el. creând o ”paravanare” spontană în marcajul efectuat de respectivul apărător. pirueta. vom face şi prezentarea acestui model. Ea poate fi folosită atât în cadrul desfăşurării unor circulaţii ofensive de pregătire a atacului cât şi drept combinaţie de finalizare a atacului. Utilizarea tactică Combinaţia de ”încrucişare simplă” este specifică atacului împotriva apărărilor individuale. executând o „”ieşire la minge” urmată de angajarea cât mai oportună a lui (2) în momentul trecerii acestuia pe lângă el.Mingea se poate afla fie la b) 81 . el va dispune de următoarele posibilităţi de finalizare: să arunce la coş din săritură folosind ”paravanul” creat prin prezenţa coechipierului de la care a primit mingea. Coordonarea acţiunilor individuale ale celor doi atacanţi reprezintă ”cheia” reusitei acestei combinaţii tactice fundamentale. schimbări de ritm în alergare). Această ultimă variantă a combinaţiei de ”încrucişare simplă cu jucător static” asociată cu combinaţia ”dă şi du-te”. sau. Ca urmare.dă şi du-te”. reprezintă situaţii des întâlnite în multitudinea sistemelor ofensive folosite împotriva apărărilor om la om. el va preceda momentul de încrucişare cu o fentă de pătrundere (sau pătrundere falsă) spre coş – pe direcţia opusă .pentru a determina retragerea adversarului său care va mări astfel distanţa de marcaj.cel care se încrucişează. dintre care unul . Componentele combinaţiei Combinaţia tactică „”încrucişare simplă” efectuată între doi atacanţi are o deosebită eficienţă atât în cadrul desfăşurării unei circulaţii ofensive cât şi ca acţiune de finalizare a unui atac.unul staţionar ”încrucişare simplă pe jucător static” (de obicei încrucişarea efectuându-se pe jucătorul centru). b) Atacantul fără minge trebuie să contribuie la reuşita combinaţiei. este static. va trece foarte aproape de coechipierul căruia i-a pasat şi de la care reprimeşte mingea. cu iniţiativa vădită de a pătrunde între acesta şi apărătorul lui. profitând de întârzierea în marcaj realizată prin intermediul cuplului coechipier-apărător în drumul apărătorului său direct. Folosind mijloacele specifice demarcajului ”în adâncime” (schimbările de direcţie. să realizeze o acţiune de depăşire în dribling finalizând din apropierea coşului. Apoi.paravanat”. Fundaşul (2) aflat în posesia mingii. Ca urmare. execută o pasă către jucătorul centru (5) cu care urmează să combine. schimbând brusc direcţia de deplasare şi trecând suficient de aproape de partenerul său.

astfel ca acesta să fie obligat să-l ocolească pierzând ”contactul” cu adversarul său. ”optul” în patru jucători sau ”cercurile secante”. timp în care. fie finalizând printr-o aruncare la coş din săritură.3. după care va pătrunde pe direcţie opusă. Al doilea pătrunzător (2) foloseşte momentul de pătrundere a partenerului său (1) .al doilea pătrunzător (2) care. se execută în favoarea atacantului posesor al mingii şi se foloseşte cu precădere pentru a fovoriza aruncările la coş 82 . lateral şi posterior. Prezentarea modelului Jucătorul centru (5) în posesia mingii este folosit drept ”paravan” staţionar pentru apărătorii celor doi par teneri (1 şi 2) în deplasările pe care aceştia le fac prin faţa sa.atacantul pe care se execută încrucişarea. urmând să finalizeze printr-o arucare la coş din săritură sau din dribling. încrucişându-şi direcţia de deplasare cu cea a coechipierului său (1) . 11. iar la trecerea pe lângă jucătorul centru. În raport de locul ocupat de atacant faţă de apărătorul care urmează a fi blocat. Componentele combinaţiei Eficacitatea acestei combinaţii este determinată de manevrele cu conţinut tactic pe care le întreprind cei doi pătrunzători şi anume plecarea falsă şi schimbarea de direcţie. care pasează coechipierului care s-a demarcat în urma execuţiei acestei combinaţii. fie la alt atacant. pe lângă paravanul staţionar al jucătorului centru. Va primi mingea întotdeauna cel de. foloseşte pentru a se demarca şi în târzierea provocată de adversarul său direct (B) de pătrunderea efectuată de partenerul său (1). favorizând acestuia efectuarea demarcării. Blocajul anterior . printr-o fentă de plasare pe direcţia opusă îşi concentrează apărătorul direct asupra unei eventuale acţiuni individuale. combinaţia se transformă într-o acţiune individuală întreprinsă de jucătorul centru care poate acţiona fie printro pătrundere cu drbling spre coş. Atunci când mingea este pasată jucătorului centru (5) de către unul dintre pătrunzători (1). depăşirii sau aruncării la coş. va primi pasa de la acesta. Blocajele se execută atât în favoarea unui atacant aflat în posesia mingii. blocajul poate fi: anterior. Blocajul şi ieşirea din blocaj A. Blocajul Blocajul reprezintă combinaţia tactică princ are un atacant ocupă static o poziţie pe teren. barând drumul probabil de deplasare a apărătorului care marchează un coechipier aflat sau nu în posesia mingii.trecând suficient de aproape pe lângă jucătorul centru pentru a-şi orienta adversarul său (A) în paravanul static constituit pe perechea jucător centru şi apărătorul acestuia. încrucişări succesive pe jucătorul centru în cadrul unor circulaţii ofensive. aducerea adversarului direct în paravanul jucătorului staţionar. În cazul în care apărătorii reacţionează executând schimbarea adversarilor. Prezentarea modelului a. schimbarea ritmului de alergare.1. Ca variante de execuţie a acestei combinaţii mai precizăm următoarele situaţii: încrucişare dublă executată de fundaş şi extremă pe jucătorul pivot. acesta va pătrunde primul – fără a mai fenta. cât şi a celui fără minge.

fie în dribling spre un coechipier. astfel încât acesta să se ciocnească de cel care blochează. Se recomandă atacanţilor ca demarcarea sau depăşirea să se execute energic. El favorizează pătrunderile şi depăşirile. Ieşirea din blocaj Ieşirea din blocaj este o combinaţie care se execută în continuarea sau concomitent cu blocajul. Pentru reuşita acţiunii este necesar ca atacantul în favoarea căruia se execută blocajul. ci o jumătate de pas spre dreapta sau spre stânga. b. săşi ducă apărătorul în blocaj. având eficacitate împotriva marcajelor agresive. În practică. blocajul lateral se execută într-un plan situat oblic şi înapoi faţă de apărători. mai ales când apărătorii au efectuat schimbarea de adversar. B. acesta va efectua o depăşire pe partea opusă prin care apărătorul ocoleşte pe atacantul care execută blocajul sau va arunca din săritură. Aşezarea atacantului care blochează nu se face exact în spate. astfel încât apărătorul care efectuează pirueta pentru a-şi urmări atacantul pe care-l marchează să fie oprit prin blocaj. Executarea blocajului se face fie urmărirind pasa.Blocajul lateral se execută atât în favoarea unui atacant aflat în posesia mingii. În cazul în care apărătorul barat prin blocaj anterior ocoleşte pe atacantul care efectuează blocajul şi iese să marcheze pe atacantul aflat în posesia mingii şi care se pregăteşte să arunce la coş de la semidistanţă. pătrunderea sau depăşirea care îl succede trebuie făcută în mod obligatoriu prin partea în care deplasarea apărătorului este barată prin blocaj. Pentru favorizarea blocajului. 83 . El constă din plasamentul atacantului în spatele apărătorului. cu faţa sau spatele faţă de apărător.Blocajul posterior are aplicativitate mai ales în colaborarea dintre jucătorul pivot şi extremă. Reuşita acţiunii este determinantă dacă înainte de pătrundere sau de depăşire. pentru a distrage atenţia apărătorului de la evitarea blocajului. atacantul care valorifică blocajul simulează o plecare în partea opusă. Atacantul care îl execută se plasează lateral. în viteză. c. cât şi a unuia fără minge. urmat de oprirea între acesta şi apărător şi de pasare a mingii.de la semidistanţă.

participarea la recuperare în caz de nereuşită a aruncării la coş). dublează ofensiv sau defensiv atacantul cu minge. după pasă preia sarcinile de jucător fără minge (dublajul atacantului cu minge.4. Atacantul care iese din blocaj va ajuta prin vorbire acţiunea coechipierului care valorifică blocajul. realizându-se astfel o superioritate nuMerică din partea atacanţilor. De obicei. Pirueta va fi executată după ce apărătorii au făcut schimbul de adversar. după cum urmează: Atacantul cu minge: forţează în dribling. atacantul Care a efectuat blocajul face un pivot sau o piruetă Şi apoi se deplasează spre coş. întorcându-se cu faţa spre minge. Nu este necesar a se aştepta ca apărătorul blocat să se lovească de atacantul care efectuează blocajul. pasează coechiăierului demarcat. în imposibilitate de a acţiona eficient împotriva celor doi atacanţi. numai în cazul în care apărătorul ataca decisiv. finalizează atacul prin aruncare din apropierea coşuilui. ieşirea din blocaj este urmată de o alergare în Partea opusă acţiunii apărătorului care a executat Schimbarea. 11. atacarea coşului. pe drumul cel mai scurt şi în cea mai mare viteză. Atacantul cu minge ocupă plan şi culoar diferit faţă de atacantul cu minge. Rezolvarea ei impune o serie de sarcini cu caracter tactic. dacă nu este oprit de un apărător. caută sa atragă asupra sa apărătorul.1. mai ales în faza de finalizare a contraatacului. Dacă apărătorii au făcut schimbarea de adver Sar. Atacul în superioritate numerică Reprezintă o situaţie tactică frecvent întâlnită în desfăşurarea jocului de baschet.Aceasta trebuie astfel executată încât apărătorul care marchează pe atacantul care valorifică blocajul să rămână pe planul al doilea. determinate de relaţia 2 contra 1 sau 3 contra 2. Prezentarea modelului În momentul în care atacantul care valorifică Blocajul pătrunde sau execută depăşirea. participă la recuperare. atacantul care iese din blocaj va executa pirueta care precede plecarea. el poate începe pirueta în momentul în care atacantul cu mingea a ajuns pe acelaşi plan cu el. 84 .

Jucătorul cu minge (1) driblând în mare viteză cu direcţie de coş. moment care va coin cide cu execuţia unei pase către coechipierul său (2) aflat în acţiune de dublaj ofensiv şi care va finaliza atacul aruncând din apropierea coşului. Componentele combinaţiei Situaţia tactică de atac în superiorotate numerică îşi găseşte rezolvarea prin folosirea eficientă a principalelor elemente tehnice ale jocului: driblingul pasa şi aruncarea la coş din alergare sau săritură.Prezentarea modelului Atacul ”2 contra 1”. îl opreşte pe (1) din dribling. Coechipierii săi (2 şi 3) îl dublează ofensiv sau defensiv. variante pe care le vom prezenta în continuare. apărătorul (A). pentru a avea eficacitate. Cei doi atacanţi (1 şi 2 ) vor circula ocupând planuri şi culoare diferite. depăşire. Ideea de bază în rezolvarea acestui atac constituie apărătorul la marcajul atacantului cu minge. Această împerechere în relaţia atacant – apărător îl va scoate pe A şi 1 din atacul ”3 contra 2”. Intrat în zona de mare periculozitate din apropierea coşului el va fi atacat de apărătorul (A) care va încerca oprirea lui din acţiune. Desfăşurarea atacului în superioritate numerică ”3 contra 2” prezintă mai multe variante determinate de modul în care acţionează cei doi apărători. Atacantul 2 rezolvă această situaţie de atac ”2 contra 1” prin pasarea executată lui 3 în apropierea coşului. îl va determina pe celălalt apărător să-şi părăsească plasamentul iniţial şi-l atace decisiv. integrate în acţiunile individuale solicitate: demarcaj. fiind complet demarcat. 85 . În cazul în care cei doi apărători (Aşi B) rămân în marcajul jucătorilor care îl dublează pe atacantul cu minge (1). dublaj şi finalizare în condiţiile jocului de relaţie ce precede finalizarea atacului. Utilizarea tactică Atacul în superioritate numerică este specific fazei de finalizare a contraatacului sau atacului rapid solicitând în mod deosebit o eficienţă ridicată a tehnici de execuţie a componentelor tehnico-tactice. executând o oprire din dribling la nivelul liniei de aruncări libere. atacantul (1) are posibilitatea ca. În situaţia în care cei doi apărători (A şi B) folosesc manevre de hărţuire retrăgându-se în apărarea coşului şi prin plasamentul lor închid culoarele de pasare către coechipierii de la dublaj (2 şi 3). complet demarcat şi în situaţia de a finaliza dintr-o foarte bună poziţie faţă de coş. acesta îşi continuă driblingul pătrunzând şi finalizând din apropierea coşului. Dacă cei doi apărători (A şi B) vor încerca închiderea culoarului de părtrundere spre coş a driblerului (1). va trebui să fie purtat pe mediana terenului. acesta are posibilitatea de a pasa eclui mai bine plasat dintre coechipierii săi de la dublaj. ocupând planuri şi culoare diferite. Apropiindu-se de zona de mare periculozitate din apropierea coşului. să execute o aruncare la coş din săritură. care va finaliza acest atac în superioritate numerică. Atacantul(1) driblează deplasându-se în cea mai mare viteză în drumul spre coş. Acest atac. Pasa executată către atacantul 2. ieşind din dispozotivul defensiv. Atacul ”3 contra 2”.

directă şi cu pământul. măresc în mod deosebit interesul elevilor în pregătire.  învăţarea combinaţiilor tactice se va face numai după ce jucătorii şi-au insuşit un bagaj tehnic minimal (pasa. schimbarea de direcţie.  alergare cu schimbare de ritm. 86 . prin caracterulo lor de întrecere şi atractivitate. Structuri de exerciţii pentru pregătirea fizică a) exerciţii fără minge:  sprinturi scurte (5-10m). Indicaţii metodice generale Cu privire la învăţarea şi consolidarea combinaţiilor tactice fundamentale:  învăţarea combinaţiilor tactice de atac se va face în strânsă legătură (în paralel) cu combinaţiile de apărare şi invers. driblingul. în general. în acelaşi timp. o acţiune tactică de finalizare a atacului cea mai simplă combinaţie între doi jucători în atac.  alergări cu opriri bruşte.  purtarea mingii în jurul segmentelor corpului. voleibolări repetate. marcajul defensiv. b) exerciţii cu minge:  aruncări şi prinderi de mingi de diferite mărimi şi greutăţi. 2. din dribling şi din săritură.  aruncarea la coş din alergare. Structuri şi exerciţii pentru pregătirea tehnică şi tactică îndividuală Perfecţionarea procedeelor tehnice care intră în componenţa acţiunii:  pasa cu două mâini de la piept. b. aruncarea la coş.  învăţarea combinaţiilor tactice de atac precede întotdeauna învăţarea celor de apărare (mai ales privitor la prima etapă a învăţării – a condişiilor izolate de joc).  învăţarea combinaţiilor tactice necesită operioadă lungă dar. 1. Metodica pregătirii combinaţiei tactice de ”dă şi du-te” Combinaţia tactică ”dă şi du-te” este. jocul de braţe şi picioare.  pas sărit.  fentă de pasă şi de aruncare la coş. recuperarea.  ieşire la minge-prindere-oprire-fentă-pasă.  starturi cu opriri la semnale. reprimeşte mingea şi o aruncă la coş. apoi se asamblează în structuri. ”Dă şi du-te” este combinaţia tactică în atac prin care un jucător pasează mingea unui coechipier. La început se perfecţionează aceste procedee tehnice izolate. prezintă avantajul folosirii unor exerciţii şi formaţii structurate pe modelul sistemului de joc preconizat. Este prima combinaţie ce se învaţă cu începătorii. mijloace care. opririle pivotarea. pas săltat şi triplu salt. deplasările specifice).  sărituri la coardă şi peste banca de gimnastică.  pase cu mingea medicinală.  învăţarea combinaţiilor tactice presupune neapărat însuşirea acţiunilor individuale (la nivel satisfăcător): demarcajul individual.Metodica învăţării combinaţiilor tactice elementare colective în atac a. depăşirea. Exemple:  ieşire la minge-prindere-oprire-pasă.  mers ghemuit şi fandat. Ea trebuie să fie prezentă însă odată cu primele complexe tehnico-tactice ale învăţării jocului de baschet în şcoală.  pase şi aruncări la coş din săritură. pătrunde.

 de fentă. 4x4 pe jumătate de teren. cu aplicarea combinaţiei ”dă şi du-te”. Învăţarea combinaţiei în condiţii de adversitate Combinaţia ”dă şi du-te” se poate executa: între jucătorii pătrunzători. 3. recuperarea la panou.schimbare de direcţie în alergare-prinderea mingiidribling-aruncare la coş. - În toate cele trei exerciţii finalizarea se poate face prin aruncare la coş din alergare. La început apărătorii vor fi pasivi. din dribling sau din săritură. pătrunderea. pasă-schimbare de direcţie-prindere-oprire-pasă precedată  pasă. apoi vor primi tema prin care treptat se va ajunge la un marcaj normal. 3x3. în care pătrunderea se efectuează prin demarcaj individual. Perfecţionarea acţiunilor individuale care compun combinaţia: demarcajul. Pentru eficienţa aplicării combinaţiei se va ţine seama de: 87 . În această etapă a învăţării se vor face multe jocuri 2x2. Învăţarea combinaţiei propriu-zise ”Dă şi du-te” fără adversar şi fără acţiune finală ”Dă şi du-te” cu acţiune finală ( exerciţii pe jumătate de teren) Exerciţii cu desfăşurare pe tot terenul pentru consolidarea învăţării combinaţiei ”dă şi du-te” 4. între jucătorii pătrunzători şi jucătorii cu srcini speciale ( pivot sau centru).

jocuri 5x5 cu temă.     anticiparea acţiunii coechipierului de către jucătorul care urmează să angajeze. recuperarea ofensivă. Verificaţi-vă cunoştinţele   Clasificaţi şi descrieţi acţiunile tactice individuale de apărare. Orice întârziere în angajare. El trebuie să fie acela care să aprecieze dacă angajarea este posibilă şi utilă. oportunitatea angajării (când coechipierul s-a demarcat corepunzător). defavorizează demarcajul şi plasamentul pătrunzătorului. încadrarea combinaţiei ”dă şi du-te” în sistemul de atac 2-1-2 (cu jucător centru). Încadrarea combinaţiei în sistemul de atac încadrarea combinaţiei ”dă şi du-te” în sistemul de atac în semicerc. joc bilateral cu aplicarea combinaţiei în funcţie de situaţia tactică. Jucătorul care angajează are un rol important deoarece el este acela care valorifică acţiunea pătrunzătorului. Care sunt principalele aspecte ale metodicii învăţării tacticii individuale de apărare. 5. 88 . alegerea procedeului de pasare care să corespundă cel mai bine situaţiei tactice. dublarea acţiunii finale. sau este permisă finalizarea ca urmare a efectuării combinaţiei). desfăşurate pe jumătate de teren şi pe tot terenul (coşul înscris ca urmare a finalizării unei combinaţii valorează 4 puncte.

schimbarea de adversar. Prina ceastă acţiune. apărătorul care intră în combinaţie încercând închiderea culoarului de pătrundere pe partea pe care va acţiona atacantul (1). 12. acţiune favorozată de faptul că atacantul (1) o protejează ceva mai puţin faţă de el. desfăşurate pe suprafaţa relativ mică a terenului.1. apropiindu-se şi micşorând distanţa faţă de acesta. indiferent de nivelul tehnico-tactic al echipei. Utilizarea tactică Închiderea culoarului de pătrundere reprezintă combinaţia tactică fundamentală care este folosită în orice formă de apărare.Închiderea culoarului de pătrundere Reprezintă combinaţia tactică prin intermediul căreia doi apărători colaborează în vederea anihilării unei eventuale acţiuni ofensive de depăşire sau a unei combinaţii de ”dă şi du-te”. apărătorii trebuie să folosească ”alunecarea”. alunecarea. Prezentarea modelului Apărătorii (B) şi (C) care au plasamentul cel mai apropiat de coechipierul lor (A) – care-l marchează pe atacantul cu minge (1) – se vor plasa iniţial în afara axei adversar . se va deplasa ocupând o poziţie înapoia apărătorului (A) încercând chiar scoaterea sau interceptarea mingii. determinând întârzieri la efectuarea marcajului respectivilor atacanţi.1.1. Combinaţiile tactice în apărare Principalele combinaţii tactice în apărare sunt: închiderea culoarului de pătrundere.Curs nr 12 Tactica colectivă elementară 12. Sarcina lor constă în închiderea culoarului către coş şi de dublare a marcajului realizat de (A) împotriva lui (1) care poate încerca o acţiune individuală de depăşire sau să combine printr-un ”dă şi du-te” cu (2) sau (3). Alunecarea Ca urmare a circulaţiilor ofensive ale atacanţilor.coş. apar aglomerări care stânjenesc circulaţia apărătorilor. creându-i un drum liber de deplasare în urmărirea adversarului 89 .2. apărarea în inferioritate numerică       12. flotarea. Ea reprezintă combinaţia tactică dintre doi jucători prin care un apărător îşi ajută coechipierul. aglomerarea. Pentru a evita aceste situaţii pe care atacantul demarcat le poate folosi chiar şi pentru o eventuală finalizare a atacului.1.

Apărătorii atacanţilor (1) şi (5) execută un marcaj activ. Aglomerarea Este o combinaţie tactică defensivă care se aseamănă cu flotarea. Prezentarea modelului Apărătorii ai căror atacanţi sunt mai departe de minge (B) şi (D). fie prin nivelul pregătirii lui tehnico-tactice. în vederea întăririi apărării unei suprafeţe de joc în care se poate concentra atacul advers datorat prezenţei unui atacant periculos.3. fără a părăsi o zonă bine determinată din apropierea coşului. mai departe de acesta). schimbând totodată şi poziţia plasamentului faţă de atacantul direct (1). minge şi coş lăsându-i spaţiu coechipierului său (B) pentru a aluneca în urmărirea lu (2). le va reveni în marcajul normal al acestuia. în scopul întării apărării acestei zone. Utilizarea tactică Flotarea poate avea un caracter temporar – atunci când este executată de apărătorii care în faza dată se găsesc mai depărtaţi de minge şi odată cu revenirea mingii în posesia adversarului lor direct revin la un marcaj normal – şi un caracter permanent – atunci când se efectuează de la un atacant mai slab în acţiunile ofensive. 90 . care are un vădit caracter colectiv prin acţiunea de întrajutorare efectuată de unul sau doi apărători. care circulă mai puţin şi nu este eficace în aruncările la coş de la distanţă şi semidistanţă. după care. fie prin înălţimea lui. Ea se realizează prin retragerea temporară a apărătorului de la adversarul său direct ( care nu are mingea şi se găseşte în teren.direct. se vor retrage de la adversarii lor direcţi. 12. ”flotând” în acoperirea zonei din apropierea coşului pentru a-i stânjeni jocul jucătorului pivot (5) cât şi eventualele acţiuni individuale pe care le poate întreprinde atacantul cu minge (1). în care apărătorii a doi sau trei atacanţi îşi urmăresc permanent. Utilizarea tactică Alunecarea este o combinaţie specifică apărării individuale fiind folosită împotriva circulaţiei ofensive a atacanţilor sau chiar împotriva unor combinaţii cu încrucişări sau blocaje efectuate de aceştia.1. Atunci când atacantul apărătorului care ”flotează” reprimeşte mingea. Flotarea Reprezintă o combinaţie tactică specifică apărării.4. prioritate în acţiunea de ”alunecare” având apărătorul al cărui atacant are mingea sau pătrunde în direcţia de coş. Prezentarea modelului Apărătorul (A) sesizează direcţia de deplasare în dribling a atacantului (2) şi pentru a-i permite coechipierului său (B) menţinerea în marcaj a atacantului (2) – acesta fiind suficient de periculos prin situaţia lui tactică (posesia mingii în dribling şi direcţia lui de deplasare) se retrage puţin. adversarii direcţi în deplasările lor. revine la distanţa optimă de efectuare a marcajului la adversarul său în raport de evoluţia fazei de joc. fiind asiguraţi împotriva unor eventuale depăşiri.1. 12. însă de la o distanţă mult mărită.

Utilizare tactică Reprezintă o combinaţie prin care sunt adaptatela specificul apărării om la om. Apărarea în inferioritate numerică Reprezintă situaţia tactică din timpul jocului în care apărarea unei echipe este surprinsă de atacul în superioritate numerică realizat printr-un contraatac al adversarilor. Iniţiativa trebuie să aparţină apărătorului blocat (care şi-a pierdut adversarul) care anunţă pe coechipierul al cărui atacant a efectuat blocajul să preia şi să efectueze marcajul asupra atacantului demarcat prin blocaj. apărătorul lui direct (A) care a executat un marcaj în supraveghere ”aglomerând” această suprafaţă. fac ”aglomerarea” suprafeţei de restricţie pentru a anihila acţiunile jucătorului pivot (5) sau eventualele pătrunderi în acestă zonă ale celorlalţi jucători. Prezentarea modelului Un apărător împotriva a doi atacanţi În această situaţie apărătorul (A) are tendinţa de retragere în zona de apărare a coşului folosind mijloace specifice: fente. Se pare că această combinaţie nu mai este folosită decât de echipe cu un nivel mai coborât de pregătire. Reluarea atacanţilor repartizaţi iniţial se efectuează la prima ”minge moartă” sau la o altă fază de joc nepericuloasă. efectuându-se numai atunci când acţiunile individuale de apărare nu fac faţă situaţiei. În momentul în care atacantul (1) pătrunde spre coş întrând în suprafaţa din apropierea coşului. 12. îl preia în marcaj activ. şi D).1. 12. ieşiri false la jucătorul cu minge (1). Prezentarea modelului Apărătorul (E) îl marchează activ pe jucătorul pivot (5). în scopul de a-l determina pe atacant să execute o pasă.1. Concomitent primul apărător va prelua spre marcare pe atacantul marcat anterior de coechipierul căruia i-a predat pe atacantul prerepartizat. Cele mai frecvente situaţii sunt de un apărător împotriva a doi atacanţi şi de doi apărători împotriva a trei atacanţi.Ori de câte ori adversarul direct al unuia dintre aceşti apărători care ”aglomerează”. care permite revenirea asupra schimbării. Plasamentul său se va men91 . precum şi încercarea de interceptare a acestei eventuale pase către atacantul (2) care dublează atacul.5. Apărătorii (A. Schimbare de adversar Este o combinaţie tactică defensivă în care 2 sau3 jucători colaborează pentru a împiedica reuşita atacanţilor care execută blocajul sau încrucişarea. Utilizarea tactică Folosirea acestei combinaţii de apărare este ocazională. plasamanetul jucătorilor care aglomerează fiind determinat de circulaţia mingii manevrate de adversari. reguli ale sistemului de apărare zonă.6. pătrunde în suprafaţa din apropierea coşului. la fel ca şi (B) pe (2). Sarcina de bază din această situaţie solicită apărătorilor satisfacerea cerinţelor de apărare a coşului propriu concomitent cu întârzierea acţiunii de finalizare a contraatacului advers în vederea restabilirii unui echilibru numeric prin atragerea rapidă a partenerilor. aceştia fiind atacanţii cei mai periculoşi aia dversarilor. el este preluat în marcaj activ de apărătorul său. C.

Aceasta se poate realiza prin: selecţionarea. trebuie să se pregătească în vederea rezolvării cât mai favorabile a acestei situaţii defensive.ţine între cei doi atacanţi. cu o oarecare pondere spre atacantul cu minge. în care avantajul este destul de net de partea atacului. 92 . În momentul în care atacantul cu minge (1) intră în zona de periculozitate a coşului. ei se vor retrage în apărarea coşului folosind mijloace de simulare a marcajului la jucătorul cu minge. Apropierea jucătorului cu minge (1) de zona de periculozitate a coşulu va determina activarea marcajului la acest jucător. fie ambele echipe folosesc contraatacul. apărătorul are obligaţia de a-l prelua decisiv în marcaj. folosind ca mijloc: scoaterea mingii din dribling. Primele noţiuni de apărare (combinaţii) se transmit jucătorilor încă din primele lecţii ale învăţării combinaţiilor de atac sau a acţiunilor individuale (exemplu: odata cu pătrunderea şi depăşirea se învaţă şi închiderea culoarului de pătrundere). cu toate măsurile de asigurare a unui echilibru defensiv cât mai puternic. regim de menţinere a poziţiei fundamentale şi de joc de braţe si picioare. din practică. celălalt apărător (B) dublându-i acţiunea cu sarcini de apărare a coşului şi marcaj de supraveghere între atacanţii 1 şi 2. Din punct de vedere fizic.Metodica învăţării combinaţiilor tactice în apărare a. preluarea şi imaginarea unor exerciţii de apărare cât mai atractive. o vom trata în general (valabilă pentru toate combinaţiile). lămurirea jucătorilor asupra faptului că acţiunile de apărare sunt rezultatul gândirii tactice. Utilizarea tactică Această situaţie tactică de apărare este destul de des întâlnită mai ales în jocul în care fie una. în paralel. Aşa cum atacul trebuie să pregătească rezolvarea superiorităţii numerice şi apărarea. capacul şi chiar greşala personală dacă situaţia tactică a jocului o impune. utilizarea multor exerciţii sub formă de întrecere (care să creeze un climat de afirmare a personalităţii jucătorului apărător). Doi apărători împotriva a trei atacanţi Atunci când doi apărători sunt surprinşi de un atac în superioritate numerică. Combinaţiile tactice colective elementare de apărare se bazează pe principiile apărării şi constituie suportul moral al echipei. un plasament pe planuri şi culoare diferite (în scară).asemănătăr situaţiei anterioare de 1 contra 2. alcătuirea unor exerciţii cu conţinut tactic de atac şi apărare. acţiunile tactice de apărare solicită următoarele calităţi:  viteză de reacţie şi deplasare.  rezistenţă în regim de viteză. încercând prin mijloace descrise mai înainte întârzierea atacului. care va fi marcat de apărătorul (A). Prima etapă de pregătire neavând deosebiri esenţiale de la o combinaţie la alta. Indicaţii metodice generale Constatându-se. oprirea din dribling. 12. profesorilor şi antrenorilor le revine sarcina de a face un echilibru între aceste două compartimente ale jocului. că balanţa dintre cantitatea de muncă alocată acţiunilor de atac înclină în favoarea celei de-a doua.2.

fără minge. b.  forţa în picioare (detenta).apărătorul (B) se va deplasa în lateral şi puţin în spatele apărătorului (A) şi va încerca să-l deposedeze pe atacantul (1) de minge. Din punct de vedere al pregătirii tactice individuale. Doi atacanţi care execută combinaţia ”dă şi du-te” şi doi apărători care lucrează închiderea culoarului de pătrundere. opriri – porniri bruşte etc În etapa pregătirii tehnice se vor perfecţiona elementele de mişcare în teren şi anume:  poziţia fundamentală şi deplasările prin pasşi adăugaţi şi alergare laterală.  opririle şi schimbările de direcţie. inclusiv metodele moderne princ aer se dezvoltă rezistenţa şi viteza (circuit. schimbări de direcţie.  intercepţia.  săriturile şi piruetele. deplasare princ are se urmăreşte micşorarea sau chiar închiderea culoarului de pătrundere a atacantului cu minge. apărătorii încearcă inchiderea depăşirii folosind mijloace specifice jocului în apărare. Metodica învăţării combinaţiei de închidere a culoarului de pătrundere Închiderea culoarului de pătrundere reprezintă acţiunea de întrajutorare prin care se barează drumul de acces către al atacantului scăpat de sub supravegherea apărătorului direct. cu repetări). capacul şi recuperarea defensivă. îndemânare (latură a preciziei şi coordonării mişcărilor în spaţiu şi timp) manifestată în colaborare cu partenerul. Aceste calităţi vor fi dezvoltate prin următoarele mijloace:  jocuri de mişcare în teren. La început se vor perfecţiona izolat şi apoi în jocul de reşaţie apărător-atacant. Exerciţii pentru învăţarea închiderii culoarului de pătrundere desfăşurate în condiţii apropiate de joc şi în condiţii de joc: Doi apărători şi un atacant cu minge.  exerciţii specifice de deplasare. 93 . intervale. Ea se realizează printr-o mişcare de apropiere a doi apărători.  exerciţii nespecifice. care driblează spre coş. ei se vor deplasa permanent pentru a determina un plasament ”în scară”. se vor perfecţiona:  marcajul adversarului cu minge.  deposedarea adversarului de minge. marcajele speciale.

”dă şi du-te” şi aruncări la coş de la semidistanţă. depăşiri.3. elementele tehnice componente. a. Generalităţi privind metodica învăţării şi perfecţionării tacticii colective elementare (combinaţii tactice 2-3 jucători) În cadrul metodicii de învăţare şi perfecţionare a combinaţiilor de 2-3 jucători. Etapa condiţiilor izolate de joc După ce se determină calităţile motrice necesare. b. Combinaţia se exersează fără prezenţa adversarului şi în colaborare cu jucătorii din diferite posturi ale dispozitivului de atac sau apărare. 12. Atacantul execută pătrunderi.Unu contra doi apărători. deosebim aceleaşi etape ca şi la tactica individuală. apărarea execută închideea culoarului de pătrundere şi recuperări defensive a mingii aruncate la coş de către atacanţi. Etapa condiţiilor apropiate de joc Se exersează cantitativ: 94 . depăşiri. Atacantul Încearcă finalizări din depăşiri efectuate în dribling. Formaţiile de lucru folosite în această etapă au o circulaţie de minge şi jucători asemănătoare cu cea folosită în cadrul combinaţiei. apărarea execută închiderea culoarului de pătrundere şi recuperări defensive a mingii aruncate la coş de către atacanţi. Încadrarea combinaţiei în sistemul de apărare om la om.şi aruncări la coş de la semidistanţă. se precizează şi antrenează şi acţiunile individuale care intră în structura combinaţiilor de 2-3 jucători. ”dă şi du-te”. Încadrarea combinaţiei în sistemul de apărare om la om.Atacantul execută pătrunderi. Apărătorii vor antrena închiderea depăşirii şi recuperarea defensivă din aruncarea la coş efectuată.

un bagaj variat de cunoştinţe. să capete deprinderea de a relua combinaţiile în caz de nereuşită. Se acordă atenţie deosebită jocului cu temă care dezvoltă: gândire tactică. Se dau sarcini în cadrul sistemului şi respectiv în timpul efectuării combinaţiilor. diferite posibilităţi de finalizare. În jocurile şcoală accentul cade pe execuţia combinaţiei şi pe realizarea diferitelor sarcini date echipei în atac şi apărare. orizontul tactic.  Care sunt principalele aspecte ale metodicii învăţării tacticii colective elementare de apărare? 95 . Etapa condiţiilor de joc Se încadrează combinaţia de 2-3 jucători în cadrul sistemului de joc. Se reglementează circulaţia jucătorilor care participă la combinaţie cu circulaţia celorlalţi jucători.        diferite variante de utilizare tactică a combinaţiei. În cadrul acestor jocuri. Verificaţi-vă cunoştinţele  Clasificaţi şi descrieţi principalele combinaţii colective elementare de apărare. să sesizeze şi valorifice situaţiile de joc. c. elevii încearcă: să-şi aplice cunoştinţele tactice.

Contraatacul şi atacul rapid A. Contraatacul solicită o foarte bună pregătire fizică. şi anume:  contraatacul şi atacul rapid. Clasificarea contraatacului a.1.  atacul împotriva apărării în zonă 13.1. - cu pasă directă la jucătorul vârf de contraatact. 96 .  atacul împotriva apărării om la om. sisteme de joc 13. Contraatacul Contraatacul reprezintă forma de atac cea mai spectaculoasă atât pentru spectatori cât şi pentr jucători. forma relativ uşoară de a înscrie puncte în jocul de baschet. Contratacul direct: cu dribling pe centru sau lateral. 13 Tactica colectivă de echipă.Curs nr. ÎN ATAC. imaginaţiei şi a îndemânării jucătorilor. să paseze şi să poată arunca la coş cât mai precis şi cu viteză mărită. pregătire care conferă jucătorilor capacitatea de a juca cât mai rapid.1. reprezentând totodată modul de exprijare a personalităţii.

- b. Circulaţia jucătorilor 97 . de pe orice parte a terenului. a. Aceasta va contribui la declanşarea contraatacului. după abatere comisă de adversar. b. după angajare 1x1. contraatacul prezintă o succesiune de faze. putând fi lansat de orice jucător. Intrarea în posesia mingii va trebui să fie rezultatul gândirii tactice a jucătorilor. Desfăşurarea contraatacului. care cuprinde:  circulaţia jucătorilor. de anticipare şi sesizare a respectivei posibilităţi. Intrarea în posesia mingii interceptarea mingii. să capete un caracter organizat. - cu un intermediar şi două vârfuri. recuperarea defensivă. după înscrierea unui coş de către adversar. ca orice sistem de atac. în funcţie de situaţie.  circulaţia mingii. Prezentarea modelului Reprezentând o formă de desfăşurare a acţiunilor ofensive. Contraatacul cu intermediar: cu un intermediar şi un vârf.

1. de pozişia apărătorilor surprinşi dezorganizaţi sau organizaţi în apărări presing pe tot terenul sau trei sferturi de teren. Exemple de circulaţie a jucătorilor în momentul intrării în poseia mingii Posesor -1. Echipa trebuie să realizeze un sistem de contraatac determinat de posesorul de minge şi de poziţiile atacanţilor pe întreaga suprafaţă a terenului de atac. Deplasarea jucătorului în teren se face pe un front larg (trei culoare) cu plasament în adâncime în aşa fel încât întreaga suprafaţă a terenului de joc să fie acoperită proporţional de atacanţi determinaţi fie de sistemul de atac.intermediari 4-5 –vârfuri 1. 98 .Se efectuează în raport cu sarcinile ce revin fiecărui jucător în momentul intrării în posesia mingii (lansatori. intermediar lateral-2 Intermediar centru -3. al echipei proprii. cu intensitate corespunzătoare lungimii pasei. fie prin dribling pe centru. Cel caer pasează mingea trebuie să o transmită pe poziţie viitoare. Pasarea mingii se face în adâncime. fie prin pase scurte prin intermediari. intermediari sau vârf) şi în raport de poziţiile adversarilor surprinşi dezorganizaţi în terenul de joc. Vârfuri -2-3-4-5. Posesorul de minge va determina organizarea şi desfăşurarea contraatacului: frontal ceilalţi jucători pot deveni vârfuri de contraatac 1-2 coechipieri pot avea plasament lateral în acelaşi plan cu posesorul de minge – ei vor fi intermediarii laterali cei mai apropiaţi de panoul propriu.repunere după coş marcat 2-3. Vârfuri -4-5.repunere din lateral 2-3 intermediari 4-5 vârfuri de contraatac Circulaţia mingii Se efectuează fie prin pasă lungă direct la vârf de contraatact. Posesor -1. ceilalţi doi atacanţi (vârfurile) vor ocupa culoarle laterale cu tendinţa de a alerga către mijlocul terenului.

3x2). Este indicat a fi folosit în special la începutul jocului pentru a dezorganiza şi demoraliza echipa adversă. având sarcina depăşirii liniilor de apărare şi a determinării inferiorităţii numerice (2x1. Contraatacul trebuie utilizat permanent ca primă fază a atacului. Se poate ataca panoul pe ambele laturi (dreapta-stânga).a. Variante de desfăşurare a contraatacului 99 . Driblingul În contraatact. Trebuie valorificate lipsurile echipei adverse în pregătirea fizică sau a apărării. Utilizarea lui în contraatacul modern este efectuată din momentul intrării în posesia mingii şi în special de vârfurile de contraatac în atacarea coşului. Ritmul în contraatac este imprimat de circulaţia jucătorilor. în funcţie de formaţia folosită de adversar în teren. ş. cât şi pe centru (cu arucnare din săritură) un jucător va dubla contraatacul asigurând recuperarea ofensivă în caz de nereuşită. Utilizarea tactică Se recomandă a fi utilizat ori de câte ori echipa intră în posesia mingii şi creează posibilităţi de lansare a contraatacului.c. în repriza a II-a. cu maximul de viteză. de dribling. în ultimele două minute de joc. driblingul reprezintă o puternică armă ofensivă. în diferitele momente ale jocului. Conducerea mingii se efectuează în adâncime. de viteza de transmitere a paselor pe poziţii viitoare. d. 3x1. Finalizarea contraatacului Aruncarea la coş se efectuează de regulă de regulă de la 1-3-4 metri de coş. la sfârşitul reprizei I.

în special structuri cu schimbări de direcţie. tehnică. Componenta tehnică  elemente de mişcare în teren. Aceste cerinţe minimale sunt adaptate. aruncări). din dribling şi din săritură. pasa de la umăr şi din lateral cu o mână. c) Detenta necesară pentr aruncări.  Exerciţii pregătitoare pase în formaţii de pătrat: 100 . atacul în superioritate numerică. urmăriri şi recuperări: sărituri cu coarda.  procedee tehnice din poziţii şi condiţii deosebite ( ambidextrie. modelate la specificul contraatacului şi sunt exersate. b) Îndemânarea în regim de viteză cu accent pe ambidextrie:  execuţii de procedee tehnice în regim de viteză. dribling. dublajul.  alergări cu variaţii de ritm.  starturi si sprinturi de distanţe de 10-15 metrii sau 20-30 de metrii.  aruncările la coş din alergare.Metodica învăţării contraatacului    Se realizează prin cele trei componente ale pregătirii: fizică. Componenta tactică demarcajul.  exerciţii sub formă de concurs cu elemente tehnice simple (pase. de execuţie şi reacţie:  alergare cu accelerări. perfecţionate prin exerciţii complexe executate în regimul calităţilor motrice solicitate de sistem.  jocuri pregătitoare şi ştafete cu dribling şi pase.  exerciţii de mânuire a mai multor mingi.  pasa cu două mâini de la piept. opriri şi pivotări. urmărirea şi recuperarea densivă şi ofensivă. Componenta fizică a) Viteza de deplasare. tactică. poziţii echilibrate). pasa cu pământul.

 pase în trei jucători cu schimb de locuri şi aruncare la coş. 101 . pase în trei din deplasare cu aruncare la coş din alergare sau precedat de 2-3 driblinguri.

prin ritmul de execuţie a procedeelor. se pot folosi şi următoarele exerciţii: 102 . Pentru un nivel ceva mai ridicat de pregătire. vârf de contraatac). prin tempoul desfăşurării acţiunilor. Făcând legătura între exerciţiile pregătitoare şi cele de învăţare propriu-zisă a contraatacului. regimul de execuţie a procedeelor tehnice şi. exerciţiile tactice edifică în primul rând sarcinile exerciţiilor pregătitoare. aceste exerciţii pregătesc condiţiile apropiate de joc. circulaţia de minge şi jucători. în al doilea rând. includerea tuturor acţiunilor în fazele contraatacului.Exerciţii complexe desfăşurate pe tot terenul cu caracter tactic Prin sarcinile pe care le îndeplineşte fiecare jucător (lansator. intermediar.

Antrenorul aruncă la coş iar cei trei jucători acţionează în vederea declanşării contraatacului. cel caer intră în posesia mingii îi lansează pe ceilalţi care pleacă pe contraatac. 103 .Exerciţii pentru învăţarea propriu-zisă a contraatacului  2-3 executanţi simulează marcajul unor atacanţi imaginari.

104 . B. Mai târziu. Spre deosebire de contraatac.  oportunitatea acţiunilor. 4 contra 3. Prin aceste exerciţii se realizează următoarele condiţii de desfăşurare a contraatacului:  educarea capacităţii de anticipare. unde există superioritate numerică a atacanţilor. jucătorii care pierd posesia mingii. aici există un echilibru numeric. Odată cu retragerea apărătorilor devine necesară folosirea combinaţiei de atac în superioritate numerică (2 contra 1 sau 3 contra 2). În momentul realizării intercepţiei se declanşează contraatacul.  utilizarea culoarelor de desfăşurare a contraatacului. Atacul rapid Este o formă de atac în care o echipă intrând în posesia mingii realizează o trecere rapidă cu cei mai avansaţi jucători pentru a surprinde apărarea adversă dezorganizată. pentru reuşita finalizării contraatacului.  joc de şcoală 5 contra 5. acţionează în calitate de apărători. circulaţia de jucători şi minge fiind cea prestabilită de antrenor ( Variantă: acelaşi exerciţiu cu retragerea jucătorilor care au pasat în apărare). cu temă: contraatac reuşit =4 puncte. sunt valabile numai coşurile înscrise din contraatac.  adâncimea circulaţiei de minge şi de jucători. 5 contra 4. după contraatact finalizat se mai acordă un atac poziţional. acelaşi exerciţiu desfăşurat în funcţie de situaţile ordonate de antrenor în vederea intrării în posesia mingii  doi atacanţi îşi pasează mingea în apropierea suprafeţei de restricţie iar alţi 3-4 jucători aflaţi în apărare caută să intre în posesia mingii.  joc 3 contra 3 fără dribling pe toată suprafaţa terenului.  dublarea. Se vor folosi apoi:  joc 3 contra 2.

într-un moment în care apărătorii nu au plasament corespunzător:  sunt împerecheaţi greşit. echipa trebuie să cunoască o serie de combinaţii care au un caracter de improvizaţie.1. Desfăşurarea atacului poziţional cere atacanţilor cunoştinţe de tactică individuală şi colectivă. Este un mijloc de bază în realizarea atacului deoarece majoritatea acţiunilor de finalizare se realizează în atacul poziţional. încrucişările. Deoarece la primele două tipuri de atac (contraatac si atac rapid) ne-am referit în subcapitolul anterior.  pătrunderile se efectuează cu preponderenţă pe centru.2. Cele mai frecvente combinaţii sunt: ”dă şi du-te”. în continuare vom prezenta atacul poziţional Atacul poziţional Este forma de atac în care echipa aflată în posesia mingii atacă coşul împotriva unei apărări organizate.  circulaţia mingii este determinată de circulaţia jucătorilor. 4x4. În realizarea atacului rapid. prin adaptarea acţiunilor individuale şi combinaţiilor tactice la situaţiile spontane. când numărul atacanţilor este egal cu al apărătorilor (3x3.Reuşita atacului rapid constă în atacarea coşului.  circulaţiile organizate. Apărarea om la om poate fi atacată prin trei tipuri de atac:  contraatac. obligându-i pe apărători să se apere pe o suprafaţă de teren mai mare.  pasele sunt date pe poziţii viitoare.  atac poziţional. colectivă şi în regim variat. În cadrul atacului poziţional întâlnim toate fazele atacului: intrarea în posesia mingii. trecerea din apărare în atac.  atac rapid.  circulaţia jucătorilor eliberează spaţiul din apropierea coşului.  folosirea driblingului ca armă de atac. precum şi o pregătire minuţioasă a atacului.  nu pot colabora suficient.  determină apărătorii să greşească.  combinaţiile tactice de 2 şi 3 apărători. 4x3. Atacul rapid se utilizează după un contraatac nereuşit. rapidă. 5x5) sau când acţiunile atacanţilor nu dau posibilitate regrupării tuturor apărătorilor (retragerea pivoţilor.  sunt încă în retragere.  nu sunt organizaţi. Mijloacele de bază folosite în atacul împotriva apărării om la om sunt:  acţiunile tactice individuale. pătrunderile şi depăşirile. 105 . Atacul împotriva apărării om la om Atacul împotriva apărării om la om se caracterizează prin:  circulaţia jucătorilor este ofensivă. aşezarea în dispozitivul de atac. să nu poată respecta regulile de marcaj. 13. continuă. pregătirea atacului.  sunt derutaţi de viteza şi ofensiva atacului. 5x4).

 încrucişare. El trebuie:  să posede aceleaşi cunoştinţe tehnico-tactice ca ale celorlalţi coechipieri. Principalele acţiuni sunt:  pătrunderile şi depăşirile (asigurarea demarcajului individual).  combinaţie de ”dă şi du-te”. lăsând liber spaţiul din apropierea coşului. care trebuie să imprime linia tactică de pregătire a atacului. prezintă avantajul unei uşoare circulaţii a mingii datorită distanţelor mici dintre jucători. asigură un echilibru defensiv puternic. Ei trebuie:  să fie eficace în aruncările de la semidistanţă şi distanţă. se poate ataca coşul cu uşurinţă prin centru. Un rol important în desfăşurarea atacului poziţional îl are conducătorul de joc. A.  să angajeze cu uşurinţă pătrunzătorii de pe partea opusă. Dispozitivul de atac împarte zona în cinci suprafeţe egale care reprezintă zonele de acţiune ale jucătorilor. Jucătorii 1 şi 2 sunt plasaţi pe colţurile terenului fiind denumiţi jucători de colţ. Jucătorii 3 şi 4 sunt plasaţi la nivelul liniei de aruncări libere şi sunt denumiţi jucători intermediari.  blocajul la jucătorul fără minge şi cu minge. Jucătorul 5 este plasat pe linia mediană a terenului. recuperarea şi echilibrul defensiv. Sistemul de atac poziţional în potcoavă (sau semicerc) – în asezarea 1-2-2 Jucătorii sunt plasaţi în faţa coşului. obligând apărătorii să răspundă de o suprafaţă mai mare de teren.  să participe la echilibrul defensiv.  să fie buni pătrunzători şi să depăşească cu uşurinţă adversarii. în spatele semicercului de aruncări libere. El este denumit conducătorul de joc. 106 . Caracteristicile sistemului de atac în semicerc sunt: plasarea departe de coş. recuperarea ofensivă la panou este mai dificilă.  să combine cu jucătorii de colţ.  este jucătorul care asigură echilibrul defensiv. Aceştia trebuie:  să arunce bine la coş. în apropierea coşului.        Combinaţiile de bază ale sistemului de atac în semicerc. la o distanţă de 7-8 metrii de acesta.  să cunoască pătrunderile şi depăşirile. creează în apărare un spaţiu vulnerabil. de 2-3 jucători. în special pătrunderile din partea opusă mingii.  să participe la recuperare şi voleibolare. desface apărarea.- acţiunea finală.

 să cunoască pătrunderile şi depăşirile specifice pe spaţiu limitat. Sistemul de atac cu un jucător pivot (atacul 4+1) Aecastă denumire vine de la aşezarea jucătorilor în dispozitivul de atac. când nu avem jucători pivoţi. pe jumătate de teren. Jucătorul 5. B.  să cunoască procedee variate de pasare. În joc ei colaborează cu pivotul. cu viteză şi forţă de pătrundere. robust.pivot – este plasat într-o zonă din apropierea coşului. Unul dintre ei este jucătorul de joc. Participă la recuperare cu pivotul.  să fie buni marcatori din zonele lor de acţiune. cu o tehnică individuală desvârşită. şi anume 4 pătrunzători şi un jucător pivot. viteză. în prima etapă de învăţare a tacticii colective. cu procedee de pe loc. combină cu acesta prin blocaje. îndemânare). şi din săritură. dacă jucătorii sunt buni aruncători de la semidistanţă.  să fie eficace în aruncarea la coş din săritură.  să recupereze la panou. Ei trebuie:  să fie jucători dinamici. Cu aceeaşi pregătire fizică şi tehnico-tactică ca şi pătrunzătorii (1 şi 2) ei au sarcina de a asigura echilibrul defensiv. buni pătrunzători. împotriva unui adversar care se apără agresiv. Jucătorii 1 şi 2 – pătrunzători – sunt plasaţi pe colţurile terenului. Dispozitivul de atac plasează pe jucători într-o aşezare ce asigură o repartizare echilibrată a zonei de atac. anagajându-l.sunt plasaţi în ultimul plan. El trebuie:  să fie înalt. în special angajarea pivotului. şi acţionează mai bine de jumătate din spaţiul de 3” şi părţile laterale ale liniei de aruncări libere. buni pătrunzători. 107 .     Utilizarea tactică a sistemului de atac în semicerc se face: atunci când avem jucători rapizi.  să arunce din voleibolare. cu calităţi fizice dezvoltate (forţă. Jucătorii 3 şi 4 – fundaşi.  să folosească pase şi aruncări protejate.  să cunoască procedeele variate de transmitere a mingii cu priză înaltă. încrucişări şi dublează acţiunile ofensive ale pivotului.

combinaţii între pătrunzători şi fundaşi. sistemul de apărare om la om. 2. ÎN APĂRARE Prin sisteme de apărare se înţelege organizarea şi coordonarea acţiunilor individuale şi colective a tuturor apărătorilor.  atacarea coşului se poate face cu uşurinţă. Sistemul de apărare om la om Sistemul de apărare om la om este apreciat ca unul din cele mai eficiente sisteme şi reprezintă sistemul de bază al jocului de baschet. În continuare ne vom referi doar la primul sistem de apărare. - Utilizarea tactică se face: când echipa are un jucător cu calităţi şi specializat. aşezaţi pe colţurile unui trapez.Caracteristicile sistemului de joc cu un pivot sunt:  dispozitivul de atac plasează un jucător sub coş şi patru jucători în afară. 13.  atacarea spaţiului vulnerabil din apropierea coşului este permanentă.  acest dispozitiv de atac este format din două planuri. 13. Practica şi evoluţia jocului de baschet a scos în evidenţă trei sisteme de apărare: 1. 3. în scopul formării unui grup de luptă omogen împotriva adversarilor. combinaţii între pătrunzători şi pivot. 108 . Acţiunile individuale sunt identice cu cele prezentate în atacul în semicerc. alternând aruncările de sub coş cu cele de la semidistanţă şi distanţă. combinaţii între pivot şi pătrunzători.1. sistemul de apărare în zonă. cu precizarea că pătrunzătorii vor ţine cont de plasamentul jucătorului pivot.3. iar blocajele (2) şi încrucişările (3 ) sunt eficace deoarece se realizează în apropierea coşului.     Combinaţiile de bază ale sistemului de atac cu un jucător pivot se pot împărţi în: acţiuni individuale ale pătrunzătorilor. împotriva oricărei variante de apărare. fundaşilor şi pivotului. cu baza mare către coş. Combinaţiile ”dă şi du-te” (1) creează două posibilităţi de acţiune finală a pivotului sau a fundaşului.3. eliberând culoarele de pătrundere. sistemul de apărare combinat. acesta căutând să circule. când pătrunzătorii şi fundaşii aruncă la coş eficace de la distanţă.

căpătând un caracter activ sau pasiv. deoarece apărătorii colaborează între ei. se pot da sarcini fiecărui apărător. apărarea om la om cu flotare. 109 . se sprijină. paravane.  a căror jucători au o slabă pregătire tehnică. care se caracterizează prin faptul că distanţa de marcaj se micşorează. se ajută reciproc prin plasament. apărarea om la om cu aglomerare. fiecare apărător fiind preocupat de atacantul său. repartizarea jucătorilor adverşi se poate face după talie şi după pregătire. Se acţionează pentru câştigarea mingii. cu mult înaintea jocului. Apărătorul marchează atacantul prin vederea periferică atât a câmpului de joc cât şi a circulaţiei mingii. lansarea contraatacului se face mai greu. a) b) c) d) e) a) Variantele apărării om la om sunt: apărarea om la om normală. Plasamentul. sub aspectul împerecherii directe a apărătorului cu atacantul. schimburi de adversari. pe care este obligat să-l marcheze pe toată durata jocului.În cadrul acestui sistem fiecărui jucător i se repartizează câte un atacant. dă posibilitatea apărării să profite de slăbiciunile atacanţilor. Caracteristicile sistemului de apărare om la om Atenţia apărătorului se va îndrepta în principal asupra atacantului şi în secundar asupra mingii. dă posibilitatea studierii adversarilor. Utilizarea tactică Se foloseşte împotriva oricărui sistem de atac. poate să se adapteze în funcţie de situaţia jocului. Se poate aplica pe orice porţiune de teren. Regulile de bază a apărării om la om:apărătorul trebuie să se găsească permanent între coş şi adversar şi să privească tot timpul mingea. alunecări.  în cazul în care în ultimele minute de joc conduce adversarul şi se urmăreşte câştigarea mingii. ce se caracterizează prin marcarea atacanţilor după retragerea în apărare a apărătorilor. apărarea om la om cu presing          Apărarea om la om normală Este utilizată la iniţierea în jocul de baschet pentru începători.  apărare colectivă. circulaţia şi organizarea acţiunilor sunt determinate de circulaţia atacanţilor. Dezavantajele apărării om la om sunt: cere calităţi relativ egale cu cele ale adversarilor. apărarea om la om agresivă şi la intercepţie. având un caracter activ. iar apărătorii manifestă iniţiativă în atacarea mingii. forma activă. încrucişări. face faţă mai greu combinaţiilor tactice bazate pe blocaje. dublaje. împotriva echipelor:  a căror jucători aruncă precis la coş de la distanţă. Se manifestă sub două forme: forma pasivă. Avantajele apărării om la om sunt: asigură supravegherea fiecărui atacant în parte. Apărarea om la om este o:  apărare individuală.

în general la 6 metri. Se manifestă sub două forme:  om la om pe jumătate de teren. pentru a-i îndepărta de poziţiile preferate. forma cea mai activă de apărare. intercepţii. folosindu-se tactica de hărţuire. în general conducătorul de joc care aruncă mai rar la coş.  de a realiza intercepţii şi smulgeri. În general această flotare se execută la jucătorii pivot. chiar în terenul de atac.b) Apărarea om la om agresivă În baschetul modern se bucură de cea mai mare utilizare. când echipa este condusă. poate fi efectuat de unul sau mai mulţi apărători în mod permanent sau temporar. obligându-i să arunce imprecis la coş. numit flotare. în care apărătorii după ce se retrag în terenul propriu aşteaptă atacanţii în apropierea liniei de centru. static. Acest ajutor. Utilizarea tactică  împotriva echipelor slabe tehnic. în apropierea coşului.  împotriva echipelor care utilizează pase lungi. Această variantă a apărut ca urmare a lipsei de eficacitate în aruncările la coş de la semidistanţă şi a concentrării acţiunilor finale pe aruncările de sub coş. strâns. căutând prin mijloace regulamentare să împiedice transmiterea mingii sau menţinerea posesiei ei de către atacant. Utilizarea tactică Se foloseşte: 110 . dar sunt lenţi.  când adversarul dă semne de oboseală. împiedicându-i să-şi organizeze acţiunile.  împotriva echipelor care au jucători buni marcatori. de aproape. capac). Apărătorii atacă foarte agresiv. în ambele cazuri apărătorii trebuind să posede o bună pregătire prin:  rezistenţă în regim de viteză.  viteză de reacţie şi combativitate. de unde îi marchează agresiv.  spre sfârşitul jocului.  împotriva echipelor care desfăşoară atac organizat. d) Apărarea om la om cu flotare Se caracterizează prin faptul că se ajută coechipierul în marcarea unui atacant periculos. care presupune marcarea adversarului imediat ce s-a pierdut mingea. Flotarea temporară se utilizează când apărătorul cel mai apropiat de atacantul cu minge ajută pe apărătorul acestuia la marcaj.  om la om pe tot terenul. nu este eficace în aruncările la coş şi joacă static. pe jucătorii pivot sau pătrunzători. Apărarea presing poate fi aplicată temporar sau permanent. c) Apărarea om la om cu aglomerare Se desfăşoară pe o suprafaţă de teren mai restrânsă. pentru a determina pe atacanţi să greşească. Flotarea permanentă se face de apărătorul al cărui atacant nu este periculos. e) Apărarea om la om presing Constituie varianta modernă a apărării agresive. prin joc de braţe şi picioare. Scopul acestei apărări este:  de a împiedica circulaţia de minge. Apărătorii în lupta cu atacanţii îl marchează strict la intercepţie. În aecst tip de apărare se urmăreşte ca adversarii direcţi să fie marcaţi aproape.  acţiuni tehnico-tactice bine însuşite (smulgeri. să comită infracţiuni.

   împotriva echipelor pregătite tehnic şi fizic. pentru a opri contraatacul. împotriva echipelor care folosesc atacul organizat bazat pe combinaţii. Cursul nr 14 Jocuri pregătitoare şi ştafete aplicative pentru 111 . Verificaţi-vă cunoştinţele   Clasificaţi şi descrieţi tactica colectivă (împotriva apărării om la om). Clasificaţi şi descrieţi tactica colectivă în sistemul de apărare om la om.

plantele. handbal. toate executate sub diferite formaţii. Prin joc. pentru săritură. volei). raporturile spaţiale..m. Ţinând cont de opiniile mai multor autori şi de diferite criterii de sistematizare. comportamentul ludic. jocuri fără împărţire pe echipe sau grupe (jocuri ”frontale”). Referindu-se la clasificarea jocurilor de mişcare. Jocul constituie activitatea fundamentală a preşcolarului şi continuă să rămână în interesul preocupărilor la vârsta şcolarului mic.în şcoală. respectând anumite reguli şi urmărind atingerea unui scop propus. (2000). b) jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice specifice ramurilor sportive: pregătitoare pentru jocurile sportive (baschet. astfel: jocuri pentru dezvoltarea calităţilor motrice. din domeniul educaţiei fizice şi sportului.  după sarcinile pe care le rezolvă: a)jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice de bază şi utilitar aplicative: pentru alergare. Predescu T. jocuri în interior (sală sau alte spaţii). mijloace adaptate comform caracteristicilor de vârstă.  jocuri sportive. cu care a fost obişnuit. motivate de o temă.învăţarea jocului de baschet 14. 112 .  după modul de organizare a participanţilor: jocuri cu împărţire pe echipe sau pe grupe. putem sistematiza jocurile astfel:  după efeciv: individuale. jocuri în activitatea independentă. îndeplineşte multiple valenţe formative. pentru escaladare.1 Despre jocurile pregătitoare şi ştafetele aplicative în practica jocului de baschet Jocul de baschet.Gh. accesibilitatea jocului de baschet.pentru târâre. prin caracteristicile sale.. prin formele sale de practicare.d.  după locul în care se desfăşoară: jocuri în aer liber. copilul preferă jocul. jocuri în tabere. Acţiunile motrice au componentele: alergarea. Jocul este principalul mijloc princ are copilul descoperă viaţa din jurul său şi astfel el nu constituie o simplă distracţie. pentru aruncare. fotbal. Este de remarcat. de masă. colective. ca sport pentru toţi cât şi ca mijloc în lecţia de educaţie fizică. prezintă ca principală clasificare următoarele:  jocuri de mişcare (sau dinamice).  după cadrul ”organizatoric” în care se efectuează: jocuri în lecţie. forme şi combinaţii de structuri. cu obiecte. (1999) sistematizează jocurile după criteriul sarcinilor pe care le rezolvă. pregătitoare pentru atletism. c) jocuri pentru educarea sensibilităţilor motrice şi educarea calităţilor motrice de bază: pentru dezvoltarea simţului orientării în spaţiu. îndemânarea. pregătitoare pentru gimnastica la aparat şi sărituri. cunoaşte animelele. jocuri în staţiuni balneo-climaterice şi de odihnă. viaţa celor adulţi dar această cunoaştere se desfăşoară într-o formă accesibilă şi interesantă pentru copii. pentru căţărare. atât ca sport de performanţă. jocuri în recreaţia organizată.a. copilul învaţă culorile. jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice specifice. acesta putând fi practicat de la vârste destul de fragede (8-10 ani). viteza. folosindu-se bineânteles. Jocul dinamic este o variantă a activităţii de joc având la bază diferite acţiuni motrice. simţului ritmului. exerciţiile cu mingea ş.  jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive. Cârstea .  după materialele folosite: fără obiecte. forma şi însuşirile materiei.

verigile tematice). transportul mingilor.  dozarea efortului în joc. A. mingea în suveică. Jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice specifice baschetului (pregătitoare). Jocuri pentru capacităţi motrice  Jocuri pregătitoare pentru dezvoltarea vitezei: leapşa. şarpele îşi prinde coada. mingea la ţintă.  condiţiile atmosferice. cantitatea de efort fizic şi intelectual depusă anterior. dacă se lucrează în aer liber. ştafetă cu alergare. Pentru o bună desfăşurare a jocului. în mărimi. corzi. dribling printre jaloane.3 Jocuri pregătitoare pentru jocul de baschet Abordând clasificarea jocurilor dinamice după criteriul sarcinilor pe care lew rezolvă în lecţia de educaţie fizică cu conţinut din baschet şi condiţiile de desfăşurare. şoarecele şi pisica. le putem clasifica astfel: A.  Jocuri pentru dezvoltarea capacităţii coordinative: semănatul şi culesul mingilor. cursa în trei picioare. ştafetă în zig zag. dezvoltarea îndemânării.2 Metodica utilizării jocurilor pregătitoare Pentru îndeplinirea sarcinilor. dezvoltarea rezistenţei. 14. nivelul de dezvoltare fizică a acestora. steguleţe. Respectând aceste cerinţe. ştafetă cu coarda. starea de sănătate. al treilea fuge.). dezvoltarea vitezei. năvodul şi pescarii. a doua verigă.simţului echilibrului. în funcţie de particularităţile de vârstă şi sex ale copiilor. ştafetă cu dribling cu mâna stângă.  nivelul dezvoltării şi pregătirii fizice a copiilor. 113 . cursa spate în spate.  condiţiile materiale privind locul de desfăşurare şi inventarul de materiale de care dispunem.  organizarea colectivului pentru joc.  vârsta jucătorilor şi particularităţile morfo-funcţionale şi psihice ale copiilor cu care se va lucra. cursa în cerc. măciuci. jaloane. Jocuri pentru dezvoltarea calităţilor motrice necesare jocului de baschet. etc. mingea peste pod. în alegerea jocurilor de mişcare trebuie să se îndeplinească următoarele cerinţe:  să se ţină cont de sarcinile jocului. undiţa. sar peste băţ.. d) jocuri pentru educarea atenţiei. ştafetă cu sărituri într-un picior. mingea la căpitan.  particularităţile de sex. trenul săltăreţ. ultimul aleargă în faţă. mingea în cerc. trebuie să se ţină cont de următoarele: asigurarea condiţiilor materiale necesare desfăşurării jocului. de-a prinselea cu ajutor. B. locul jocului în lecţia de educaţie fizică.  locul jocului în lecţia de educaţie fizică ( prima verigă. ştafetă cu dribling cu două mingi. mingea pe sub pod.  explicarea şi demonstrarea jocului. ştafetă cu opt în jurul picioarelor. ştafetă cu sărituri din ghemuit în ghemuit.  Jocuri pregătitoare pentru dezvoltarea săriturii: lupta cocoşilor. alegerea jocului trebuie să asigure accesibilitatea şi în acelaşi timp trebuie să trezească interesul elevilor. bastoane. 14. dezvoltarea forţei. mingea călătoare.  urmărirea atentă de către profesor a desfăşurării jocului pentru a putea observa corectitudinea execuţiei elevilor şi respectarea regulilor.

lateral. dorsal. 5x5 fără dribling. marele maraton.  dribling cu trecerea mingii pe la spate.  mingea frige. 3x3. pe jumătate sau tot terenul. 20. ghemuit etc. 114 . joc 2x2. 1x1 leapşa cu dribling pe suprafaţă limitată.20. înapoi.  cu mâna dreaptă dus.  ştafete cu pas adăugat înainte. cu mâna stângă întors. 3x3.  cine execută mai multe pase în 10.30 m. 30 de pase cu diferite procedee de pasare.  suveică simplă. cu plecări din diferite poziţii. lateral – pe 3. în semicerc. cu deplasare în triunghi. 30 de secunde cu diferite procedee de pasare. culcat facial. în şir. 1x1 marcaj-demarcaj pe jumatate şi pe tot terenul.15.dribling cu spatele. pe jumătate sau pe tot terenul. 20.   Jocuri pregătitoare pentru dribling: Ştafete cu dribling pe jumătate şi pe tot terenul:  cu mâna dreaptă dus-întors.  ştafete combinate.  pase la numărul strigat.  dribling cu variaţii de ritm. în cerc.  pasează şi ocoleşte-mă.  ştafetă cu joc de picioare şi lucru de braţe.  mingea salvează. în pătrat. în stea.  ţinerea mingii 2x2.  dribling înainte. în oglindă. 4x4. 4x4. 5x5 cu diferite procedee de apsare pe supărafaţa limitată.10.  cine pasează mai departe. romb. cu două şiruri. aşezat.5. pătrat.  caruselul.  ştafetă cu pase în doi. cu ţinerea mingii pe suprafaţă limitată. cu pământul. din voleibolare. joc de picioare şi lucru de braţe.  pase în ordine numerică. cu alergare înainte. pe perechi.  cu mâna stângă dus-întors.  pase la numele strigat.  dribling cu trecerea mingii printre picioare.  Jocuri pregătitoare pentru pase:  mingea la căpitan în linie. pe jumătate sau pe tot terenul.  Jocuri pentru pregătirea tehnică  Jocuri pentru mişcarea în teren:  ştafetă cu alergare cu plecare din diferite poziţii: stând. pe jumatate si pe tot terenul cu folosirea paselor cu două mâini de la piept. înapoi.  cine pasează mai repede 10. Jocuri pentru dezvoltarea rezistenţei: micul maraton.  1x1 marcaj-demarcaj pe suprafaţă limitată.  dribling cu modificări de poziţii ale corpului: semigenuflexiune.  pase în triunghi. 1x1 leapşa pe tot terenul. pe jumătate sau pe tot terenul. sărituri.  dribling cu piruetă la diferite semne.  leapşa în doi cu alergare pe suprafaţă limitată.  octogonul.  suveică dublă.

Joc cu dribling numai cu mâna stângă. atac rapid. 3x3. Ştafete cu dribling cu două mingi:  în linie dreaptă. obligă-l să înscrie. 4x4.  cu marcaj agresiv pe jumătate de tern şi pe tot terenul.  cu atac rapid care se termină cu finaşizare după 5 pase.10 aruncări libere. la panourile laterale.    dribling cu opriri-porniri bruşte la diferite semne şi semnale. cel mai bun din 5 poziţii.  Joc 2x2:  la un panou.5.  cu marcaj agresiv pe jumătate sau pe tot terenul. cel mai bun din 5 aruncări din dribling. B.  fără dribling.  cu pătrundere.3.  cu dă şi du-te.  cu modificări de poziţii ale corpului.5 aruncări consecutive.  Joc 5x5:  cu contraatac.  Joc 3x3 (idem 2x2).  Jocuri pregătitoare pentru aruncările la coş cine înscrie mai repede 1. pe tot terenul. cine înscrie mai repede 2.  cu recuperarea la aruncarea coechipierilor.  fără dribling. pe jumătate şi pe tot terenul. Jocuri pentru pregătirea tactică          Joc 1x1 pe jumătate şi pe tot terenul.  cu pasă la intermediar. cel mai bun din 3 procedee.  cu ocolirea cercurilor centrale.  cu depăşire.  cu ţinerea mingii pe jumătate de teren. cel mai bun din 5 poziţi la 3 distanţe. Joc cu dribling numai cu mâna dreaptă.  dribling cu schimbări de direcţie.  cu contraatac cu dribling  cu pasă directă la vârf.10 coşuri.  cu variaţii de ritm. cu teme tactice pentru atac şi apărare. cel mai bun din 5.  Joc 1x1. 2x2. 115 .3. cu dribling. 5x5.  Joc 4x4 (idem 2x2).  cu ocolirea unor jaloane.  cu atac care se termină în 5-10-15 secunde.  cu recuperare la aruncarea proprie.

 Exemplificaţi şi descrieţi jocurile pentru pregătirea tactică.Verificaţi-vă cunoştinţele  Prin ce se caracterizează jocurile de mişcare şi ştafetele aplicative în practica baschetului?  Exemplificaţi şi descrieţi jocurile pentru dezvoltarea capacităţii motrice.  Exemplificaţi şi descrieţi jocurile pentru pregătirea tehnică. 116 .

Bucureşti. Dacia. Ed. Ed. Ed. Popescu.. Moanţă. C. Bucureşti.H. Pop. Moanţă. Bucureşti. Napoca Star. Aldin. 11.. Stadion.T.H. Sport-Turism. Bucureşti. Pop.H. Pop. Gh. ANEFS.Ed. (1996) – Învăţaţi baschet fără profesor. Ed. Bucureşti.. (2000) – Baschet-curs de bază. Ed. Ed. Bota.A.. ARVIN PRESS. Teorie şi metodică. T. A. (2001) _ Baschetul în şcoală. 14. 7. ClujNapoca. (2007) – Antrenamentul sportiv. Pop. Bucureşti.. 13. Gh. (2002).. Moanţă. Muşat.. Alpha. Bucureşti. 5. 8. .. Ed. Ed. (1998) – Jocuri sportive. 3. Cluj-Napoca. Fundaţiei ”România de mâine”.. Predescu. Bucureşti 17. (1998) – Baschet-metodica instruirii juniorilor.. Cluj-Napoca. Roman. 4. Ed..D. A.M. E. Diamantakos. Roman.I.Bibliografie 1. Semne. PRO. Eliron. Quo Vadis.A. Sabău. Pop.. Negulescu. ClujNapoca 16. (2000) – Pregătirea fizică în jocul de baschet. Hrişcă.Editura. (2007) – Baschetul în învăţământul gimnazial şi liceal. (1997) – Metodica învăţării şi perfecţionării tehnicii şi tacticii jocului de baschet.S.(2003) – Jocuri de mişcare-fundamente teoretice şi practice..Noţiuni de kinetoterapie cu aplicaţii în jocul de baschet. Bucureşti.A. 6.. Semne. (1985) – Baschetul la copii şi juniori. (2001) – Baschetul în şcoală. Predescu..Baschet-evaluarea competenţei sportive la optimizarea performanţei echipelor. Bucureşti. Ed. Terminologia educaţiei fizice şi sportului.. Predescu. 10. Cluj-Napoca.H.T.. 117 . ANEFS.. 2. C.. I.(1973) . Ed.. Roman. (2005) – Baschet metodică. (2001) – Baschet-pregătirea echipelor de performanţă.. 15. Dârjan. 12.. Colibaba-Evuleţ.Gh. Ed. T. Ed. Napoca Star.. Ed.. Predescu. Instruire-învăţare. 9.

.. 14 – Jocuri pregătitoare şi ştafete aplicative pentru învăţarea jocului de baschet ....................................................... 11 – Tactica colectiva elementară..47 Cursul nr..........Tactica colectivă de echipă..........................................................CUPRINS Cursul nr........................................................ 1 – Istoricul jocului........... sisteme de joc....................... 7 Cursul nr .. 13 ..................................... 6 – Tehnica cu minge.............................................. 9 – Tactica jocului de baschet .......78 Cursul nr......................................... 65 Cursul nr.................................................................3 .37 Cursul nr.......... 4 – Metodica baschetului........ consolidării şi perfecţionării tehnicii în jocul de baschet................................................................. 12 – Tactica colectiva elementara......88 Cursul nr.............Concepţia de joc şi pregătire ................................ 18 Cursul nr............. 63 Cursul nr.............. 25 Cursul nr... 10 – Tactica individuală.............................. fixării.................................................................................................................................................. 13 Cursul nr.................115 118 ............110 Bibliografie...67 Cursul nr.................. 2 – Teoria baschetului.......................... 8 – Generalităţi privind metodica învăţării........................... 7 – Tehnica cu minge (elemente tehnice fundamentale)... 5 – Tehnica jocului de baschet (cu minge)..95 Cursul nr............................................ 3 Cursul nr......................................

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->