Sunteți pe pagina 1din 8

VACANTA IN CRETA - p.

Orice drum, se spune, incepe cu un prim pas... Pentru mine, cel mai semnificativ in aceasta calatorie a
fost primul pas pe scara avionului, pentru ca nu mai zburasem, pana pe 23 mai 2009, inca niciodata...
Desi toti cunoscutii m-au asigurat ca nu e mare lucru, recunosc ca mi-am facut un pic de griji (dar nu
exagerat), pentru ca nu stiam cum voi reactiona la senzatii nemaitraite. Astazi pot spune ca, intr-adevar,
zborul intr-un avion nu e mare lucru... E adevarat ca am avut, pe drum, o vreme minunata si extrem de
putine turbulente, ceea ce nu s-ar fi putut spune la plecarea avionului. De ce spun asta? Pai afara arata
asa:

Dar nu prea am avut timp sa ma gandesc prea mult la asta, pentru ca stewardesele ne-au tinut un logos
despre centura de siguranta, masca de oxigen, vesta de salvare si altele asemenea, asa incat, cand au
terminat, deja picaturile de ploaie de pe geamuri aratau cam asa...

... si in foarte scurt timp asa:


Ne desprindem de pamant si incepem sa plutim (ma intreb cum o fi intr-un aeroplan, in care nu se aud
zgomotele motoarelor). Desi nici eu, nici fiu-meu, nu avem locuri la geam... facem totusi ceva poze,
asa cum se poate - pentru ca mi-am dorit sa vad poze din avion si n-am prea vazut cine stie ce. Asa ca...
ia sa vedeti cum se vede Bucurestiul de la inaltime...

... aglomerat, nu?!?

Dupa o vreme nu ne-am mai preocupat de ceea ce se vede jos de tot, ci de ceea ce exista intre noi si
Terra... adica norii...

Intre timp se face usor frigut in avion si pun pe mine scurta pe care mi-am lasat-o afara din bagaje
Probabil ceva din temperatura respectiva se explica si prin faptul ca, asa cum ne-a anuntat la un
moment dat capitanul, zburam la 10.000 m altitudine, iar temperatura de afara era -55 grade Celsius...
brrrr...

Mergem ce mergem (la un moment dat chiar am atipit) si de la o vreme incoace vad ca incepe lumea sa
se agite cu poze iar pe la feresti... ce sa fie, ce sa fie... se vede Creta! Iata chiar prima imagine care ni s-
a infatisat in fata ochilor:
Fiu-meu reuseste sa captureze chiar o imagine uimitoare... relieful pe pamant si... pe sub apa:

Ne pregatim sa aterizam...
... nu in mare...

... ci pe aeroportul din Heraklion (capitala Cretei):


Iata si localizarea pe harta:

Aterizarea a fost absolut perfecta, toata lumea a aplaudat!


In fine... observ ca cineva vine dupa bagaje...

... si altcineva dupa oameni...

Coboram, trecem relativ repede de faza in care vamesii se asigura ca semanam cu pozele din
pasapoarte/carti de identitate, ne recuperam relativ repede si bagajele. Aici am avut o mica surpriza,
pentru ca brelocul-soricel pe care-l atarnasem de capatul unuia dintre fermoare - ca sa-mi recunosc mai
usor bagajul - disparuse in neant. Noroc ca nu au fost multe trolere rosii si ca ramasese totusi inelul de
chei cu care am atarnat soricelul. Nota bene: pentru ca si la venirea in Bucuresti am patit la fel (oare
cei care manuiesc bagajele fac colectie de brelocuri?), mi-am promis ferm ca de-acum incolo sa-mi
marchez bagajul cu o panglicuta legata de maner. Am vazut la altii ca asa au facut si le-au ramas
marcajele acolo unde le-au pus.

S-ar putea să vă placă și