c



 
 1.
1.Incadrarea
Incadrarea
autorului în
literatura
română :

V
 

 





 

 





 
 
 

 ă

 
ă ă 
ă






 

 



 



 

 









   


  








  

 
 


 

 
. Încadrarea poemului în opera
autoruluië
autoruluië
J V dă ( în metru antic )´ face parte din ultima etapă a creaţiei
eminesciene, cea bucureşteană
bucureşteană..
J Aceasta este perioada capodoperelor.
capodoperelor.
J Acum definitivează V
uceafărul´, Vlossa´, Vcrisorile´( 1883 ).

J Tema comună a tuturor acestor texte este destinul omului de

geniu în societate.
 3.
3.eneza
enezaëë
J mrima variantă datează din
perioada studiilor berlineze
( 1873 ) şi se intitulează V dă
pentru Napoleon´.
Napoleon´.
J Eminescu lucrează
lucrează aproape 10
ani la acest text.
Împăratul Napoleon e
înconjurat de ocean, motivul insulei
sugerând izolarea şi faptul că omul
superior e neînţeles de oamenii de
rând.. Napoleon e înfăşurat tot timpul
rând
în mantia sa cenuşie.

J moezia are 11 variante.

variante. e
trece de la imaginea
împăratului singur şi neînţeles
la imaginea poetului. Napoleon la Elba
 Eminescu se inspiră din poezia lui
Horaţiu (poet latin ), de la care
preia structura strofei safice=
safice( = 11 silabe )
3 versuri safice(
+ 1 vers adonic ( 5 silabe ).
moezia nu are rimă
rimă.

Horatius apho
J Eminescu a tradus cele mai cunoscute ode, epistole şi satire
horaţiene, încercând să respecte cât mai fidel structura ritmică din
original.
J Versul safic are următoarea structură prozodică:
troheu + spondeu + dactil + dipodie trohaică
(-U /- - / -UU / -U / -U)
adonic: 5 I
ABE: 1 dactil + 1 troheu : -UU
Versul adonic: -U
J Eminescu nu va putea respecta această succesiune de celule
ritmice, însă va păstra poziţia accentelor din structura ideală a
strofei safice.
safice.
J Eminescu era fascinat
de chipul titanian al
împăratului Napoleon,
convertit treptat în
imaginea geniului
neînţeles şi cu un destin
dramatic..
dramatic
J Această invocare a
împăratului Napoleon
trădează, prin analogie,
chipul tainic al omului şi
poetului Eminescu, şi el
geniu superior şi
neînţeles.
]. en şi specieë
specieë
liric,, odă ( aparent imn închinat lui Napoleon )
liric
- în realitate= MEDITATIE FI
 FICA ;

irismul subiectiv : prezen
prezena mă
mărcilor eului liric:
liric: verbele şi pronumele, adj.
pron. pos. de persoana I: Äcredeam´, Äochii mei´, Äfocul meu´, Äpe
mine / Mie redă
redă-mă´.
5. Temaëgeniul ( + moartea, iubirea, cunoaşterea)
Au avut loc repetate modificări
Trecerea de la împăratul ale poemului, de la cele 13 strofe
Napoleon la poet este realizat
realizată
ă iniţiale trecându-se la 8, la 7 şi, în
prin invocarea unui zeu nou, sfârşit la cele 5 strofe ale versiunii
Apollo,, zeul muzelor.
Apollo finale.
Cititorul neavizat, care nu
cunoaşte trudnicul efort de
decantări succesive, n-ar putea
ghici munca de artizan, de bijutier a
poetului pentru a obţine o formă
perfectă, în acord cu finalul profund
şi abscons al dei.
 ·. tructură şi compoziţieD 
compoziţieD 
Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
mururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
chii mei nălţam visători la steaua
ingurătăţii,

I. Confesiunea geniului
J tema morţii, tema cunoaşterii;
J motivul înălţării privirii spre cer=
cer= al aspira
aspiraiei spre absolut:
absolut: mlaton:
a
inceput, sufletele pluteau între cer şi p
păământ. Cele care au reu
reuş
şit s
săă se înal
nale ,
ajungâ
ajung ând în cer, au devenit ZEI. Celelalte, s-
s-au lovit de bolta cereasc
cerească ă şi au
căzut pe p
păământ. Din amestecul sufletelor cu lutul s s--au nă
născut oamenii. De
atunci, omul înal
nală privirea spre cer, sper
sperâând, vreodat
vreodată ă, să
să devin
devinăă zeu. De
atunci, omul aspiră
aspiră spre absolut.
J motivul mantalei, motivul stelei;
stelei;
J tema singurătăţii ( = geniul este singur şi neînţeles );
J IMmERFECTU
m VETIRII.
J INCImIT
INCImIT:: Debutând Ä ex abrupto" cu un vers ce a
contrariat şi a fascinat, poezia scrisă în manieră
antică reflectă tendinţa clasică a formei perfecte,
perfecte, dar
şi zbuciumul romantic al unui geniu rupt între
condiţia sa superioară, nesupusă spaţiului şi
timpului şi condiţia omului de rând.
rând.
J Dihotomia spirit-
spirit-materie permite considerarea dei
(in metru antic) ca prima poezie cultă
cultă existenţială
românească.
J ÄNu credeam să-să-nvăţ a muri vreodată" este versul
dilematic şi tragic al poemului, care explică
sfâşierea interioară a poetului.

*ÄA învăţa să mori" implică, obligatoriu, neliniştea neantului. eniul nu

poate învăţa să moară pentru că Ämoartea" sa nu este decât o trecere
în absolut.
* Moartea pe care o va învăţa poetul este cea care va descătuşa
forţele ascensionale ale spiritului. Din perspectivă ezoterică, moartea
însuşită de poet nu este decât o schimbare profundă pe care acesta o
trăieşte prin iniţiere.
J ÄInfăşurarea" în mantie
pare a fi o reminiscenţă din
prima versiune a poeziei,
care îl prezintă pe Napoleon
în mantia sa cenuşie.
J Dar aceasta poate
simboliza şi un anume
Ärang
rang"" al poetului,
reprezentându--l ca pe un
reprezentându
individ de excepţie.
învelirea în mantie
sugerează, ca şi în cazul
călugărilor,, interiorizarea şi
călugărilor
căutarea lui Dumnezeu şi
implicit, abandonarea totală
a materialului.
J Al treilea vers ( V chii
mei nălţam visători la
steaua´ )surprinde
surprinde poza
romantică a geniului
care aspiră spre absolut,
spre infinit, amintind de
celebrul mit platonician
al Äînălţării privirii spre
cer".

J Recuzita romantică este

abundentă : Äochii
visători", motivul stelei,
tema singurătăţii.
J mrivirea devine simbolul părţii eterne,
spirituale a poetului care tinde spre
absolut..
absolut
J ingurătatea este, de fapt, orgoliul
geniului şi chinul omului de rând.
 Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
uferinţă tu, dureros de dulce...
mân-în fund băui voluptatea morţii
Nendurătoare.

ABIN BA
AA

II. Apariţia suferinţei

J suferinţa este personificată (=femeie);
J se trece de la persoana I la persoana a II-
II-a;
J tema iubirii+ tema morţii;
J IM R N= asocierea a  termeni care se opun= Vdureros de
dulce´ +´voluptatea morţii / Nendurătoare´.
J In atmosfera contemplativă şi spiritualizată
la maxim îşi face brusc apariţia Äsuferinţa".
J Folosirea perfectului simplu sugereaz
sugerează ă
acut durerea pricinuită de o acţiune
terminată recent: Äapăruşi", Äbăui".
J mersonificarea suferinţei şi folosirea
apelativului pronominal Ätu" ambiguizează
discursul liric, opţiunile fiind suferinţa
suferinţa--
femeie sau suferinţa
suferinţa--condiţie umană
(condiţia omului superior, care este legat
irevocabil de o mână de pământ).
J Ultima interpretare nu este deloc
hazardată. Exemplele cele mai edificatoare,
e drept, dintr-
dintr-un alt registru spiritual, sunt:
rugăciunea lui Iisus în grădina hetsemani
(când latura umană este mult mai puternică
decât cea divină şi este ispitită să anihileze
absolutul din ea) si celebra interogaţie de
pe cruce:
cruce: "Eli, eli , lama sabahtani".
J Cuvântul ÄÄdureros
dureros"" poate sugera faptul că
elevaţia spirituală se poate obţine doar prin
durere,, prin depăşirea probelor iniţierii.
durere iniţierii.
J ximoronul Ädureros de dulce"
dulce" explică mai clar
dubla condiţie a geniului, sfâşiat între două
contradictorii, una spre cer şi una spre
porniri contradictorii,
pământ.
J Durerea se datorează faptului că geniul este
conştient că omul din el este atras de frumuseţile
obişnuitei vieţi umane.
J uferinţa este o ispită care provoacă, în cel
conştient de ea, remuşcarea.

* Actul de a bea Äpân-

Äpân-în fund voluptatea morţii / Nendurătoare"
Nendurătoare" aminteşte
inevitabil, de sfântul raal,
raal, cupa din care a băut Iisus la cina cea de taină,
când şi-
şi-a prezis destinul, dar şi cupa în care i-
i-a fost adunat sângele
prelins din răni.
* ÄVoluptatea morţii / Nendurătoare"
Nendurătoare" se constituie într-
într-un alt oximoron
oximoron,,
pentru a sublinia din nou dubla condiţie a omului care aspiră spre ideal,
spre absolut, dar este legat pentru totdeauna şi de pământul din care s- s-a
născut.
 Xalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
ri ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

ABIN BA
AA

———

 

  




J 




J   
 
 Hercule, Deianira şi Nessus
Hercule= fiul lui Zeus şi al pamântenei
Hercule=
Alcmena,, soţia regelui Amphitryon;
Alcmena
= H. se cǎsǎtoreşte cu Deianira
Deianira,, care va fi
rǎpitǎ de centaurul Nessus,
Nessus, care o iubea;
= H. îl rǎneşte cu o sǎgeatǎ otrǎvitǎ;
= mânǎ când Hercule ajunge pe malul pe care
se aflau cei , Nessus o sfǎtuieşte pe
Deianira sǎ moaie o hainǎ în sângele lui
otrǎvit, spunându-
spunându-i cǎ, purtând-
purtând-o, Hercule
se va întoarce la ea, indiferent dacǎ ar fi
început sǎ iubeascǎ o altǎ femeie.
= Dupǎ un timp, reîntorşi acasǎ, Deianira
devine geloasǎ; pentru a- a-şi recǎpǎta soţul,
foloseşte haina muiatǎ în sângele lui
Nessus.
= Aceasta se lipeşte de pielea lui Hercule şi îl
arde atât de tare, încât eroul preferǎ sǎ-
sǎ-şi
înalţe singur un rug şi sǎ ardǎ, decât sǎ
mai suporte chinul.
= De pe rug, Hercule este luat în limp,
devenind nemuritor.
J Eul liric oscil
oscile
eaza permanent între două ispite
ispite.. Acest lucru va genera
chinul insuportabil, comparat cu cel provocat de arderea de viu: ÄXalnic,
ard de viu, chinuit ca Nessus / ri ca Hercul înveninat de haina-
haina-i".
J intagma Äard de viu" sugerează suferinţa, dar şi trăirea conştientă a
combustiei interioare si se integrează perfect întregului vers care
marchează acuitatea durerii: Äjalnic", "ard de viu", Ächinuit".
J Acest rug simbolic marchează sublimarea, distrugerea pasiunilor, a
învelişului trupesc, arderea a tot ce se opune elevaţiei.
J Invocarea celor două personaje mitologice, Hercul şi Nessus are rolul de
a crea o mitologie personală, sugerând, poate, chinurile poetului datorate
propriilor iubiri (ambele personaje vor muri din dragoste pentru Dejanira).
 * intagma Äfocul meu" sugerează faptul că suferinţa pe care o îndură i se
datorează lui în cea mai mare măsură.
* Rugul nu este unul exterior, perceptibil prin simţurile comune, ci unul
lăuntric,, ascuns şi din acest motiv mai mistuitor.
lăuntric mistuitor.
* Imaginea rugului este o metaforă a propriei sfâşieri, este o aluzie la
necesitatea depăşirii unei probe existenţiale pentru a-
a-şi regăsi, ca o răsplată
intrinsecă, liniştea iniţială.

J Combustia este înfăţişată la dimensiuni hiperbolice

hiperbolice,, eul poetic atingând
dimensiuni macrocosmice
macrocosmice:: ÄFocul meu a- a-l stinge nu pot cu toate / Apele
mării".
J mrin aceeaşi tehnică a ingambamentului se pune în relief intensitatea
arderii,, care nu poate fi oprită nici măcar cu Ätoate / Apele mării".
arderii
 De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
me-al meu propriu rug ,mă topesc în flăcări...
mot să mai reînviu luminos din el ca
masărea mhoenix?

mhoenix Dpasăre fabuloasă, despre care vechii egipteni

credeau că apare o dată la 500 de ani; în mitologia greacă
este o pasăre alegorică, având însuşirea de a se
autoincendia periodic şi a se regenera, apoi, din propria
cenuşă.

IV. Reînvierea mitică

J 


 ABIN BA
AA

J 



 
  
J   
 
 ZEU
J trofa a patra reia, la un nivel
mitologic, imaginea rugului pe
care şi-
şi-l înalţă Hercule pentru
a-şi înceta chinurile
insuportabile,, dar şi imaginea
insuportabile
apoteotică a înălţării în limp a
eroului,, din mijlocul flăcărilor.
eroului

J Dubla descendenţă a lui

Hercule, pământească
pământească,, prin
Alcmena şi divină
divină,, prin Zeus
Zeus,,
îşi are corespondent în
sâmburele divin din geniu,
geniu, dar
şi în natura sa umană.
umană.
* Interogaţia Ämot să mai renviu"
introduce un alt personaj fabulos,
care prin autocombustie se
regenerează la infinit, pasărea
mhoenix..
mhoenix

*Convingerea eului liric este că,

că,
prin trăirea deplină a unei
experienţe umane
umane,, reuşeşti să
accezi la absolut
absolut,, ajungând la
purificare,, la iluminare
purificare iluminare..
J x

!     



"


#$  
 

  

%
&


  

%
&





%









%













 






 






J '

#x

$

'

#x

$ #
# 
 "
(V


"
(V



  


%
%



  

 



  

 

 



 







 Mihai Eminescu scria pe un manuscris: VEu sunt
budist´. Budiştii credeau în Nirvana.

i
Reincarnare ( D M)  ! 
Vointa de a trăi
= trupul omului moare,i 
dar sufletul lui se
 " " ( chopenhauer, preluând ideea de la indieni )
NIRVANA

naşte în alt corp, cel !
puin de 7 ori. Dacă nu ! = dorina omului de a se naşte din
" i nou, deoarece în viaa anterioară nu
e pregătit să treacă în


Nirvana, ciclul
  şi-a împlinit toate dorinele
reincarnărilor se reia. ( iubire, bogăie, glorie );
AMARA=
ciclul reincarnarilor
specifică omului de rând.
Nirvana
* Vstingere´( în sanscrită );
* ( în religia budistă, în filosofia indiană ) stare de fericire, realizată prin eliberarea
de grijile vieţii, de suferinţe şi prin contopirea sufletului individual cu esenţa
divină, cu ajutorul contemplaţiei şi al ascezei.
* repaosul absolut al sufletului, pentru că acesta nu se mai reincarnează şi se
eliberează definitiv de suferinţǎ ;
J loc al fericirii depline, totale;
J drumul către Nirvana= drumul izbăvirii, al atingerii Absolutului.
miară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri linistit, pe mine
Mie redă-mă!
ABIN BA
AA
x

 = termen filozofic din antichitate;
recomandă starea de linişte,
de seninǎtate sufleteascǎ
obinută prin detaşarea de
frământǎrile lumii.

V. Renunţarea şi retragerea în sine

J Rugăminte= blestem = imprecaţie;
J imperativ: Vpiară´, Vvino´, Vredă-
Vredă-mă´;
J conjunctiv: Vsă pot muri´.
 —
!



J —
!
# 

"%

$











"

J &
#
&
#!
!$


!

$


!







! 
!
%
!#!$


!

 
 
%



#
$
J x!
%
!# $

x!
%
!# $




!

"




%



 %



J —!

# 

$ 

—!

#

$ 


!





!


 











J &


)
J x



 
%

x




%

%
 


 





 




  





!



!
 
%


J Redobândirea sinelui semnifică
renunţarea la una dintre valenţele
personalităţii sale, bineînţeles,
renunţarea la umanul, la materialul
din el.
J In aceeaşi tonalitate sunt scrise şi
ultimele versuri ale
uceafărului

uceafărului,,
care surprind deja detaşarea
geniului de ispita umanului.
umanului.
J eniul este supus complexului
luciferic al Äcăderii"
Äcăderii" în lumea
comună..
comună
J Aici va trăi sentimentul suferinţei
provocate de iubire.
iubire. Unica soluţie
va fi detaşarea de efemeritatea şi
zbuciumul lumii şi izolarea mândră.
mândră.
J De la imperfect
imperfect şi perfect simplu se
trece la prezent
prezent,, pentru a sugera
un chin etern,
etern, un conflict
materie,
permanent între spirit şi materie,
care are loc în orice fiinţă umană.
 ABIN BA
AA
7. til
tilë
ë
J  



 #

 



 #

 

J   
ë
a) tema geniului,
b) motivul stelelor,
c) tema singurătăţii,
ABIN BA
AA d) motivul visului .

3
3
In da (în metru antic),
antic), ca şi în
lossă, Eminescu aspiră spre
perfecţiunea formală, de
factură clasică, prin supunere
la rigorile strofei safice, adică
adică
prin respectarea
respectarea tiparului rigid
al unei poezii cu formă fixă.

3
Dacă în lossă
cugetătorul este izolat
în nemurirea sa rece,
personajul liric din dă
trăieşte experienţa
iniţiatică la nivelul
simţurilor ardente
(motivul focului), el are
şansa sau poate
obligaţia de a depăşi
neliniştea, patimile
specifice omului de
rând.
* dă (în metru antic) este o ermetizare
ermetizare,, la nivelul ideilor,
ideilor, a poemului
poemului
filosofic V
uceafărul´.
* eniul din dă (în metru antic) deţine, la începutul poeziei, cunoaşterea
raţională--prin intelect. De aici liniştea şi echilibrul olimpian.
raţională
*Äuferinţa", Äiubirea"
Äiubirea" sau umanul il ispiteşte cu posibilitatea cunoaşterii
prin afect.

Concluzie:
J Această ispită este foarte puternică, dar,
dar, ca şi în
uceafărul şi în balada
barbiana VRiga Crypto si lapona Enigel´, este în final depăşită.
J mrotagonistul încercărilor iniţiatice va reuşi, prin cunoaşterea de sine, să
ajungă la cunoaşterea ultimă, cunoaşterea absolută.
absolută.
J eniul izbuteşte să se sustragă Äcântecului de sirenă" al lumii, voinţei de a
trăi şi se apropie treptat şi definitiv de intrarea în Nirvana.
 %
*
J + &ă
  

  ,%
 
-


,%
 
-

|
-


-

"

    
 

  

"

  

  







J X
&"
!
 x +"

% . 
%
X
&"
!
 x+"

%  . 
%
  




  




J x+
 +




x+
  +






 




  

 











J

  


  .
/
-

.
/
-
 |



 





  
 




  
   


 
 




  
  
 
!


  


"


"

#

 
$