CRCT Gutta Club

Î.C.S”RED UNION FENOSA”

Concurs republican al poveştilor ecologice

„Păstrăm resursele-salvăm planeta”

A doua viață

Nistor Marcela Leonid

s.Bulboaca, Anenii Noi

Liceul Academiei de Științe

cl. X-um/30 ianuarie 2011

 A fost odată ca niciodată, iar dacă va mai fi așa ceva, cu siguranța nu atît de
frumos. Eram o mică mașinuță jucăușă, pe o poliță la magazinul central de jucării. Pe zi
vedeam zeci de copii,unii mai cuminți, unii alintați, unii țopăiau în fața mea ca sa le fiu
cumpărat. Dar nici eu nu prea vroiam să fiu în mîinile oricui. Îmi doream un stăpîn jucăuș,
care să stea toată ziua cu mine și să mă primble, și să fim cei mai buni prieteni. În acea zi
minunată soarele parcă strălucea altfel nu ca deobicei. S-a auzit clopoțelul de la ușa
magazinului , și a intrat parcă un mic îngeraș de băiețel, norocul meu că s-a uitat la mine. M-
a cumpărat!!! Ura!!! Am ajuns acasă, m-a despachetat totul era așa de nou și de frumos.
-Bună, sunt Rică, și de azi înainte voi fi prietenul tău
-Salut, sunt Ford, și mă bucur mult că mai ales să fiu mașinuța ta.
-Hai să-ți fac cunoștință cu restul. Uite ea e Mercedes.
Asta mi-a fost de ajuns. Nu mai auzeam ce spunea mai departe stăpînul, eram în șoc. Ah,
Mercedes, mașină mai frumoasă ca ea nu am mai vazut. Simțeam cum fiecare cilindru din
mine se rotește pentru ea. Doamne, ce faruri, ce privire, și sunetul ei de la motoraș nu de un
brrrrn obișnuit, unul așa moale, gingaș, și foarte.......
-Hei, Ford! Ce-i cu tine ai adormit?
Toți chicoteau . Nici nu mi-am dat seama cum mi-a căzut parbrizul din față admirînd-o pe ea.
Toți au înțeles. Chiar vroiam să dispar, nuștiu să apară vreo gaură neagră, să nu exist. Ea, la
fel intimidată de situația dată a început rapid o temă banală.
-Cum timpul de azi?
-Păi, ca să mai detensioneze situația Rică a spus, destul de cald, chiar foarte cald pentru o
iarnă
-Ei nu e straniu, cu atîtea mașini, și fabrici, și uzine care stau și elimină ca niște monștri
răzbunători gaze otrăvitoare.
-Mercedes, dacă nu ai uitat sîntem și noi mașini.
-Ei, noi doar suntem mici și inofensive.
S-a amuzat puțin lumea, mai ales cînd a spus cuvîntul inofensiv. Nu am înțeles deodată, cînd
mai apoi, cel mai hazliu și mai mare farsor dintre toate jucăriile lui Rică, un mic greiraș, mi-a
spus că nu-i o zi fără șotii. Ei cum, chiar nu mă afecta ce-i în jurul meu, o vedeam doar pe
ea.
-Ford, lasă fetele și hai să vezi casa.
-Oh, Rică, hai lasă gluma, pur și simplu o nouă cunoștința
-Da, da. Desigur. Uite aici e camera surorei mele mai mici, nu te-aș sfătui să treci des pe aici
căci ai riscul să fii machiat sau cine știe poate și îmbrăcat în vreo rochie.
-Chiar cred că mă voi abține.
-Și bine vei face. Aici e bucătăria, apoi baia, și la stînga e dormitorul părinților. Am o
rugăminte foarte mare, dacă te vei folosi de baie să nu uiți să închizi robinetul, sînt un
ecologist fără seamă.
- Ca să nu risc, te voi ruga pe tine să o faci pentru mine.
-Bine, fără probleme. Eu trebuie să mă apuc de teme, tu vezi nu sta trist, fă ceva cu restul.
Fă ceva? Ușor de zis, eu nici măcar nu mă pot apropia de ea.
-Hei, ciudatule, ce taci? mi-a zis greierașul.
-Eu??Ciudat? de unde ai mai luat-o și pe asta?
-Păi nu eu sunt cel care are probleme cu fetele.
- Eu nu am probleme. Eu nici măcar nu vreau nimic.
-Hahahahaha, omule tu te-ai vazut pe tine? Te-ai înroșit ca o roșie în mijlocul lui august.
-Ce-ai zis? Eu sunt chiar indiferent, față de ele, și chiar de loc nu mă intrigă roțile celea
perfect rotunde, carcasa perfect lustruită, sau așa ceva.
-Bine fie cum zici, eu tot pe-a mea rămîn.
Doamne, ce s-o mai fi legat și ăsta de mine, chiar nu are ce face?
-Uite, hai că mă plictisesc cu tine, dă să facem ceva mai vesel.
-Ceva propuneri?
-Mă știi rău. Mii de propuneri.
Ma amuzat stilul lui de a vorbi, directitatea lui parcă inofensivă, și privirea ceea fugitivă care
nu o mai putea țintui locului. Ne-am dus jos, în baie, nici nu am știut ce avea în plan. M-a pus
să-l ridic nițel că nu ajungea. A rotit un robinet, a pus dopul la chiuvetă, și mi-a spus să aștept
pînă va fi plină, cică mă va învăța să înnot. Bucuria mea nebunească mi-a luat din vedere
faptul că chiuveta se împluse deja, și curgea peste margini, și mai că inunda casa. Ce
senzație, nemaipomenit, nu știam că apa poate chiar așa de bine relaxa.
- Hei, Cri-cri, așa m-a apucat să-i spun, asta e tot de ce ești în stare?
- Bre, tu chiar mă subestimezi. A sărit de pe o poliță pe alta, și tot așa pînă a ajuns la
culme, și de acolo cu un avînt nebun s-a aruncat în chiuveta plină cu apă. FLIOȘCCC!!
Apă peste tot, dar nu mă gîndeam la ea, mă rîdeam cu poftă de fața lui udă și diabolică, și
totuși împlinită că mi-a demonstrat mie de cei în stare. Chiocoteala noastră a fost auzită de
Rică, care venind în fuga mare și-a pus mîinile în cap, de ce i-au văzut ochii.
- Băieți, cum ați putu face una ca asta. Acum repede cîte o cîrpuliță în mînă și mă veți
ajuta să strîngem apa de jos. Chiar nu aveți și voi metode mai inofensive de
distracție? Voi aici vă bălăciți, pe cînd oamenii în Africa nu au apă potabilă, sînteți
niște egoiști. Chiar m-ați dezamăgit.
Bravo Ford, din prima zi ai dat-o cu nasu-n apă. Chiar pot fi așa de tont să-mi dezamagesc
stăpînul în prima zi. Stai că nu-i de ajuns. Mercedes stătea după colț și a urmărit marea mea
rușine.Chiar sunt tont.
- Ford, pot vorbi puțin cu tine?
O doamne, ea, ea vrea sa vorbească cu mine.
- Da, desigur, imediat. Ce?
- Uite chiar ați procedat urît. Știi Rică e un băiat foarte silitor, și chiar vrea să facă ceva
bun pentru planeta aceasta. Participă în foarte multe proiecte ecologice, și vrea să
devină un mare ecologist pe viitor.
- Chiar nu înteleg ce a găsit el în profesia asta. O va face pe jertfa, pe cînd toți nici
măcar nu se gîndesc la resure de apă, oamenii din Africa, s-au mai știu eu ce. Pentru
cine? Chiar nu se merită.
- Uite asta e și diferența dintre voi doi. El vrea o schimbare, el vrea să vadă o planetă
mai curată cu oameni mai păsători, el are nevoie de susținere.
- Dar de ce anume în ecologie s-a implicat?
- Aici istoria e un pic mai complicată, vezi mama lui era unul din cei mai înflăcărați
apărători ai naturii, dar s-a întîmplat un caz nenorocit....
- Ce??
- Mama lui era grav bolnavă, îi erau prescrise plimbări la aer liber și curat, ei trăiesc în
centrul orașului, spune-mi și tu de unde aer curat aici? Da, desigur o duceau în parc și
tot așa, dar nu era îndeajuns, au vrut chiar și o căsuță să cumpere, la țară , dar nu
puteau să-și permită, tratamentul era prea costisitor. Într-o bună zi, mama lui nu s-a
mai trezit. De atunci el și-a pus ca scop să ducă la bun sfîrșit ceea ce a vrut mama lui
să facă. Să facă Pămîntul un loc mai bun de trăit pentru toți.
 - Bietul de el, chiar îmi pare rău pentru tot ce am făcut, mă simt atît de nemernic.

Au trecut cîteva zile, am început să mă deprind cu casa, cu noii colegi, și cu Rică, care
aparea în fața mea ca un adevărat erou. Spre marea mea bucurie m-am apropiat
mult de Mercedes, și îmi pare că a început și ea să simtă ceva pentru mine, măcar că
se ținea doamna de fier. E noapte, mă duc pînă la ea, îmi iau motorul în dinți și mă
îndrept spre ea. Tip-til, tip-til, mă uitam în spate să nu mă vadă Cri-cri, că avea mai
apoi cu ce să-mi bată capul. Auu!! Mă doare,de ce m-am lovit??? Ohh e parbrizul ei
minunat, ne-am ciocnit unul de altul. Presupun că se îndrepta la mine, da oricum nu o
mai întreb că n-o să mai recunoască, o știu.
- Hei , ce faci? Am îndrăznit să vorbesc cu ea.
- Am venit pînă la tine, vroiam să vad dacă nu dormeai, adic nu, aveam nevoie de cheia
12, oh ce prostii vorbesc, vroiam doar să te văd pe tine.
- Nu e draguț, aveam și eu aceleași intenții. Ai văzut luna?
- Nu. Ce-i cu ea?
- Uite privește, nu e minunată? Uite cît de frumos se oglindește în oglinzile tale
laterale. Demult am vrut să-ti spun da parcă nu-mi ajunge ceva...
- Da, ce e?
- Înțelegi, puține ori în viață am avut așa ceva.... Oh nu ..ce se întăîmplă...mă apasă
ceva pe inimă nu pot vorbi. Nu nu e vorba de ceva sufletesc, e ceva din exterior, e o
talpă mare ce mă calcă, e tatăl lui Rică, nu m-a observat probabil, simt cum toate
detaliile din mine s-au strîns atit de tare încît nu mă mai pot mișca.
Dimineața.
-Bună dimineața la toți! Hei, ce-i cu voi așa triști? La ce vă uitați? Oh nu.. Ce s-a întîmplat?
Ford, dragul meu Ford, cum de s-a putut întîmpla una ca asta. Ușile îți sunt într-atît de boțite,
ferestrele stricate, nu te mai recunosc.
- Fiule, îmi pare rău, era noaptea și nici nu l-am observat. Nu cred că-l voi putea repara,
sincer chiar îmi pare rău.
- Oh, și acum ce să fac?
Toate jucăriile erau indispuse în acea zi. O asemenea atmosferă grea, demult nu a mai fost în
casă. Rică nu avea viața.
A trecut cîțiva ani buni de atunci. Nimeni nu a mai pomenit nimic de așa ceva. Rică s-a
căsătorit avea deja un băiețel, căruia i-a lăsat toate jucăriile ca un fel de moștenire, nu mare
dar desigur prețioasă. Într-o zi s-a dus cu baiatul lui la magazin pentru a procura o nouă
mașină. Clopoțelul de la magazinul central de jucării din nou a dat glas. Ochii maturi a lui Rică
priviră cu o copilărie nemaibănuită asupra unei polițe, privirea lui s-a oprit asupra unei
mașini, era Ford. Părea imposibil.
-Domnule, mă scuzați de unde aveți mașina aia?
-Păi nu e de vinzare, acolo e polița cu jucării din materile reciclate, și unele din ele sunt chiar
vechi.
Atunci Rică și-a dat seama. Lui, i-a reușit cît de cît să facă o lume mai bună, tatăl lui, atunci a
dus gunoiul la reciclare, nedădîndu-și seama de fapta pe care o face. A oferit unei mașini a
doua viață. Fără întîrziere Rică a procurat mașinuța, l-a cumpărat din nou pe Ford, dar deja
nu mai putea vorbi cu el, era matur. A vrut să vadă ce a fost cu el mai departe, cum s-a
petrecut totul, dar i l-a dat fiului său, iar pe drum i-a explicat întreaga poveste. La adus acasă
la pus pe poliță lîngă restul jucăriilor și a plecat.
Noaptea.
-Scumpa mea Mercedes, ai rămas la fel de frumoasă.
-Ah, ciudatul meu, ai revenit!!!
Aici se încheie frumoasa poveste, care poate pentru unii pare banală, dar nu e deloc, trebuie
să privim lumea cu alți ochi, trebuie să ne învățăm că putem oferi o a doua viață chiar și
deșeurilor. Trebuie să facem Pămîntul un loc mai bun pentru toți!