6



 


m
Ecologia este stiinţa despre
gospodărirea naturii.
Termenul de Äecologie´ a fost definit
pentru prima dată în anul 1866 de către
biologul german Ernst Haeckel
Ecologia studiază relaţiile complexe
ale omului şi ale celorlalte vieţuitoare
cu mediul înconjurător planetar

›
6

 
   

Ecologia foloseşte cunoştiinţele

unor discipline ale ştiinţelor naturii
precum: biochimia, fiziologia,
geografia, meteorologia, genetica,
fizica, cibernetica, climatologia,
morfologia.

j
îbiectul de studiu al Ecologie îl
constituie studiul relaţiilor,
interacţiunilor dintre lumea vie ca
sistem biologic major şi mediul său
de viaţa natural şi/sau modificat

˜
Ecologia a luat naştere în a doua
jumătate a secolului XIX ca urmare a
unor necesităţi economice ale
societăţii umane
În acestă perioadă industria şi
agricultura s-au dezvoltat vertiginos
atrăgând după sine apariţia unor
probleme majore legate de mediu

a
Exploatarea neraţională a resurselor
naturale, defrişarea pădurilor în
avantajul creşterii suprafeţelor
agricole, creşterea demografică a
populaţiei umane şi dezvoltarea
intensivă a industriei, au dus la
modificarea substanţială a climei şi
solului

@
În acest context a apărut necesitatea
soluţionării problemelor legate de
ameliorarea solurilor degradate, s-a
impus nevoia studierii relaţiilor
dintre plante şi sol, precum şi a
multiplelor probleme legate de
protejarea mediului înconjurător în
vederea menţinerii sănătaţii omului şi
asigurării vieţii pe Terra
ë
 6 
    
 relaţiile dintre vieţuitoare (plante şi
animale) cu mediul lor. Raporturile
dintre organisme şi mediul
înconjurător
 nivelurile de organizare (populaţii,
biocenoze, ecosisteme, biosfera)

`
 corelaţiile dintre mediul înconjurător
şi treptele supraindividuale
 relaţiile ce se stabilesc între
organisme şi diverse comunităţi
 fluxul de materie, energie şi
informaţie care străbate un ecosistem
bine delimitat

£
Π   
    



În ecologie se disting trei direcţii sau
ramuri de cercetare:
?
? care studiază |


  à    
 


|

 |   

m
à? care se ocupă cu
interrelaţiile factorilor de mediu cu
 ?
 
|
  
|    ||


|
á  
|
 | 
 ? care studiază impactul
demografic asupra


| |

mm
º
   

 

6
  
 se ocupă cu studiul
animalelor dintr-o biocenoză şi a
relaţiilor intra sau interspecifice, precum
şi acţiunea factorilor abiotici, producţia
secundară, structura şi dinamica
populaţiilor, distribuţia indivizilor într-un
habitat, productivitatea unor grupe de
animale de interes economic etc.

m›
6
   este o altă ramură a
ecologiei, care studiază relaţiile dintre
oameni (ca indivizi), dintre populaţiile
umane şi mediul lor abiotic, biotic şi
social.
6
 

| (vegetală) se ocupa cu
studiul relaţiilor dintre plante (ca
indivizi), dintre populaţiile şi speciile
vegetale şi mediul lor de viaţă.

mj
6
 | se ocupă cu studiul
ecosistemelor marine (oceanice).
6
 
|
, este o ramură a
ecologiei care studiază interacţiunile
dintre ecosistemele naturale sau
antropogene şi diferite industrii,
respectiv cu efectul produselor
secundare rezultate din activitatea
industriala asupra mediului ambiant.

m˜
 Ñ


 
 




 

ma
 
 




ÿensul acestui cuvânt derivă din

componentele sale:
- , din greceşte cu înţelesul de sat
sau casă şi
-  , din latineşte cu sensul de
ansamblu de elemente
m@
un ecosistem cuprinde întreaga materie
vie dintr-un spaţiu finit, deci toate
animalele, plantele, microorganisme
(ciuperci, bacterii şi virusuri), împreună
cu toată substanţa organică moartă
existentă în acel teritoriu.
Ecosistemul este un sistem complex
format din vieţuitoare şi mediul lor de
viaţă fizico-chimic.

më
ieţuitoarele, reprezentate de
ansamblul de organisme vegetale
şi animale care trăiesc pe un
teritoriu determinat, alcătuiesc
á?

m`
èondiţiile de mediu incluzând
spaţiul în care trăiesc aceste
vieţuitoare cu factorii de mediu
fizici şi chimici (lumina,
temperatura, umiditatea, sărurile
minerale, etc.), care influenţează
viaţa acestora, constituie á
 

m£
Ñlantele produc prin fotosinteză
hrana care constituie sursa de
materie şi energie pentru celelalte
specii. La rândul lor, plantele depind
de condiţiile de mediu: umiditate,
temperatură, lumină, fertilitatea
solului etc. Aspectul exterior al unui
ecosistem este puternic influenţat de
speciile de plante care îl populează.

›
runcţionarea ecosistemului depinde
de relaţiile dintre speciile biocenozei,
cât şi de interacţiunea dintre acestea
şi factorii de biotop
Ñe baza acestor relaţii, ecosistemul
poate asigura desfăşurarea a trei
funcţii esenţiale: funcţia energetică,
funcţia de circulaţie a materiei şi
funcţia de autoreglare

›m
r  |  asigură toată energia
necesară pentru buna funcţionare a
întregului ecosistem.
Ñentru ca ecosistemul să poată exista
este absolut nevoie de pătrunderea
continuă a energiei solare, care este
captată de plantele verzi şi unele
microorganisme fotosintetizatoare, fiind
utilizată în sinteza propriilor substanţe
organice (producători primari).
››
èu ajutorul consumatorilor energia
înglobată în biomasa vegetală consumată
prin hrană,este transferată în continuare
la tot lanţul de consumatori printr-un flux
continuu.
Ñroducţia secundară este cea realizată de
consumatori. Ei sunt dependenţi de
energia primită de la producătorii
primari. Ñierderile de energie sunt
compensate toate prin aportul continuu al
radiaţiilor solare.
›j
r ?   ? ? ?
 permite
reluarea ciclurilor productive şi depinde
de structura ecosistemului şi în special de
populaţiile biocenozei.
Între acestea se stabilesc relaţii trofice şi
ca rezultat al acestora, elementele
nutritive de bază circulă de la producători
la consumatorii de diferite grade, spre
populaţii detritofage şi în final la
descompunători.

›˜
Œacă procesul de descompunere n-ar
mai avea loc sau s-ar desfăşura într-
un ritm necorespunzător, întregul
sistem s-ar bloca şi nu s-ar mai
realiza producţia primară. èu cât
acest proces este mai rapid, cu atât
ecosistemul este mai productiv.

›a
Ñe lângă ciclurile locale ecosistemice
în biosferă se întâlnesc şi cicluri
globale denumite cicluri bio-geo-
chimice. Œintre acestea cele mai
importante sunt ciclurile: apei,
carbonului, oxigenului, azotului şi
fosforului.

›@
r ?  ?
? asigură
autocontrolul şi stabilitatea
ecosistemului în timp şi spaţiu

ݑ
Autocontrolul în cadrul ecosistemelor
este obligatoriu, datorită faptului că
atât cantitatea de nutrienţi, cât şi
cantitatea de energie, pe care o
primesc sau o pot reţine producătorii
primari, sunt finite. Mecanismul
principal de efectuare a
autocontrolului este asigurat prin
intermediul lanţurilor trofice

›`




 


 

ݣ
 m

Este locul ocupat de o biocenoză,
cuprinzând mediul abiotic (solul, apa,
aerul, factori climatici etc.) Şi toate
elementele necesare apariţiei şi
dezvoltării organismelor.
Ñrin biotop înţelegem spaţiul în care
trăiesc vieţuitoarele precum şi factorii de
mediu care condiţionează viaţa acestora.

j
 r

 
ÿunt denumiţi factori  şi se
pot grupa în patru mari categorii:
 r

  
 :
- temperatura
- lumina
- umiditatea

jm
Ô  
  depinde de intensitatea
radiaţiilor solare şi influenţează viaţa
animalelor şi plantelor. La nivelul solului,
temperatura este influenţată de covorul
vegetal, de tipul de sol precum şi de
prezenţa apei. Astfel, solul umed se
încălzeşte mai greu decât solul uscat
Œetermină repartiţia diferenţiată a
vieţuitoarelor şi plantelor după
preferinţele termice

j›
 Œin punct de vedere ecologic se
poate vorbi de următoarele tipuri de
temperaturi:
- temperatura  |, la care începe
dezvoltarea şi activitatea imediată a
unei specii;

jj
- temperatura   , la care
dezvoltarea se produce în ritm
normal;
- temperatura  , la care procesele
metabolice, creşterea şi dezvoltare se
produc cu randament maxim.

j˜
D  depinde de cantitatea de radiaţii
solare care cade pe unitatea de suprafaţă,
de poziţia geografică, precum şi de
densitatea şi înălţimea vegetaţiei
Lumina asigură în ecosistem funcţia
energetică influenţând productivitatea
ecosistemelor, respectiv cantitatea de
biomasă vegetală şi animală

ja
 èantitatea de vapori din atmosferă
(umiditatea) influenţează puternic
repartiţia plantelor pe glob, în funcţie
de rezistenţa şi adaptarea acestora la
condiţiile de secetă sau umiditate
excesivă.

j@
á r

 

    

  : relieful, structura şi
compoziţia solul, altitudinea.
Relieful şi solul determină structura,
compoziţia şi distribuţia populaţiilor
de plante şi animale în biotop.

jë
La o aceeaşi latitudine şi longitudine,
altitudinea determină condiţii climatice
diferite, prin scăderea pronunţată a
presiunii oxigenului, cu influenţe
puternice asupra biocenozelor. Altitudinea
şi relieful schimbă foarte mult fizionomia
unui biotop, influenţând în mod direct
structura şi dinamica compoziţiei
specifice a biocenozei.

j`
 r

   : curenţii de aer,
cursurile şi căderile de apă, etc
acţionează direct asupra biotopului şi
prin interrelaţie şi asupra biocenozei.

j£
 r

   : compuşi
azotaţi, fosfaţi, sulfaţi
ractorii chimici sunt reprezentaţi
de substanţele organice rezultate în
urma descompunerii organismelor
moarte, din excreţiile şi secreţiile
organismelor vii, cât şi de
substanţele minerale eliberate în
sol de microorganisme
˜
Acestea servesc drept materie primă în
sinteza biomasei vegetale de către
producătorii primari (plante şi
microorganisme fotosintetizatoare).
ÿubstanţele organice şi minerale circulă
din mediul lipsit de viaţă în materia vie,
contribuind la realizarea ciclurilor
biogeochimice în natură.

˜m
ÿtructura minerală a biotopului
diferă de la o zonă la alta
influenţând foarte mult biocenoza
respectivă

˜›
 ›


reprezintă comunitatea de plante şi
animale care trăiesc pe un teritoriu sau
habitat fizic determinat
este unitatea structurală şi funcţională,
autoreglabilă a ecosistemului
ÿtructura biocenozei este dată de
diversitatea speciilor de plante şi animale
care o alcătuiesc

˜j
 biocenoza cuprinde următoarele grupuri de
organizare:
- 
 

 ë organisme autotrofe
capabile să-şi sintetizeze substanţele
necesare vieţii pornind de la elemente
minerale, apă şi energia luminoasă
-
 

 ë organisme heterotrofe care
nu pot sintetiza direct substanţele organice
proprii pornind de la componentele simple
abiotice

˜˜
 ÿtructura biocenozei dintr-un
ecosistem este menţinută prin
interacţiunile complexe care se
stabilesc între specii diferite (relaţii
interspecifice) sau între indivizii
aceleaşi specii (relaţii intraspecifice):
- 

  ë relaţiile de nutriţie
care apar între speciile unei
biocenoze;

˜a
- 

  ë apar atunci când un
animal trăieşte în adăpostul altui animal;
-  á   ë apar atunci când un
animal utilizează ca material de
construcţie pentru adăpost, părţi ale unui
organism din altă specie;
-  


ë apar când o specie
transportă altă specie (insectele transportă
bacterii).

˜@
 ÿTRuèTuRA TRîrIèA A
EèîÿIÿTEMELîR
ÿtructura trofică a unui ecosistem este dată
ansamblul relaţiilor trofice (de nutriţie),
stabilite între speciile care îl populează

èirculaţia substanţelor şi energiei în

ecosisteme se realizează prin căi denumite
lanţuri trofice

˜ë
? 
 sunt căile alimentare
prin care substanţa organică circulă de la
o specie la alta într-un singur sens.
Lanţurile trofice sunt conectate între ele
şi sunt alcătuite din mai multe verigi de
tipul: producători (seminţe, plante),
consumatori primari (insecte),
consumatori secundari (gaiţa), terţiari
(vulturul).

˜`
 Într-o biocenoză lanţurile trofice se pot
clasifica în:
- D 

   á
 formate de
regulă din 4 - 5 trepte: plantă verde,
fitofagi, carnivor primar, secundar şi
terţiar. Œimensiunea animalelor creşte
spre ultima verigă a lanţului (fitofagul este
mai mic decât primul zoofag) datorită
faptului că zoofagul (carnivor) consumă
hrană mai bogată în energie şi o foloseşte
mai eficient.
˜£
- D 

  


 formate de
regulă din 2 trepte: detritus (resturi de
plante şi cadavre de animale) şi
microorganisme sau animale detritivore
(bacterii sau lupul);
- D 

   
 formate de
regulă din 2 - 3 trepte: gazdă (organisme
vii), parazit (virusuri, bacterii, ciuperci) şi
uneori hiperparazit (protozoare flagelate
sau bacterii).

a
îrice unitate care include toate
organismele de pe un teritoriu dat,
care interacţionează cu mediul şi
care are o anumită structură trofică,
o diversitate de specii şi un circuit
de energie şi substanţe în teritoriul
sistemului, reprezintă un ecosistem

am
Învelişul viu al pământului,
biosfera, este format dintr-o reţea
de ecosisteme care se întrepătrund
şi se influenţează unele pe altele
Legăturile ecosistemului cu
biosfera ca întreg sunt realizate prin
fluxul de materie şi energie care
formează ciclurile bio-geo-chimice

a›
 Ecosistemele se pot clasifica în două
grupe:
- ecosistemele naturale
- ecosisteme artificiale sau antropice
Ecosistemele naturale sunt extrem de
puţine deoarece ele reprezintă
locurile neexplorate de om în care nu
este sesizabilă influenţa umană

aj
Ecosistemele artificiale (antropogene)
sunt acele ecosisteme în care intervenţia
omului este resimţită parţial sau total.
Ele au fost transformate de oameni prin
modificarea biotopului natural
Atunci când omul ţine sub control toate
legăturile dintre componentele vii şi
mediul înconjurător (cazul unei ferme
zootehnice), intervenţia omului asupra
modificării biotopului este totală

a˜
^  


 

aa
ÿpeciile de animale şi plante care
sunt active în mai multe lanţuri
trofice, constituie punctele lor de
contact

a@
Lanţurile trofice dintr-o biocenoză
sunt legate între ele, unele de altele, iar
conexiunile dintre acestea formează
reţelele trofice
Ñunctele de contact dintre lanţurile
trofice sunt denumite noduri trofice. În
ele se află fie animale omnivore
(furnici), fie carnivore (păsările
carnivore) care controlează mai multe
lanţuri trofice
aë
Ñopulaţiile situate pe aceeaşi
treaptă faţă de producătorii
primari, constituie un nivel trofic.
Ñe măsură ce se avansează în
nivelele trofice se observă că:
numărul organismelor componente
ale populaţiei scade, talia şi
longevitatea lor creşte iar ritmul de
reproducţie scade.
a`
În acest model, fiecare nivel
trofic este reprezentat de o
anumită categorie structurală a
biocenozei. La baza ei se află
producătorii, urmaţi de
consumatorii primari,
secundari, iar în vârful ei se
află consumatorii terţiari
(prădătorii de vârf)
a£
Această piramidă se mai
numeşte piramidă trofică sau
piramida eltoniană

@
r  



àà
 

Ñrincipala sursă de energie într-un

ecosistem o reprezintă energia solară
(cca.99%) şi energia rezultată din
diverse reacţii chimice (cca.1%)
îrice ecosistem primeşte şi consumă
energie
@m
 Activitatea energetică a ecosistemelor
este coordonată de cele două principii
de bază ale termodinamicii:
1. |
 | |  |  (energia
nu este nici creată nici distrusă, ci doar
transformată);
2.|

|
|  |  (nu toată
energia primită se foloseşte în mod util,
o parte este transformată ireversibil în
căldură).
@›
Ñrincipala sursă de energie pentru
ecosistemele naturale si artificiale este
energia solară
La suprafaţa pământului ajunge doar
48% din totalul energiei solare, restul
de 52% fiind absorbită de atmosferă
Apa, solul şi vegetaţia absorb 20% din
energia solară incidentă, restul energiei
fiind reflectată de pe pământ în
atmosferă
@j
rotosinteza este un proces natural prin
care plantele şi unele microorganisme
fotosintetizatoare utilizează energia
solară exogenă pentru biosinteza
materiei organice proprii.
renomenul este realizat pe baza
pigmentului clorofilian din citoplasma
celulei vegetale care, în prezenţa
luminii, declanşează descompunerea
apei în oxigen, protoni şi electroni.

@˜
Energia rezultată din fotoliza apei
(captată de electroni şi protoni) este
transformată în energie chimică
potenţială şi este stocată la nivelul
compuşilor energetici ATÑ
(adenozin-trifosfat)

@a
În urma procesului de fotosinteză
plantele eliberează pe seama
dioxidului de carbon preluat din aer,
oxigenul atât de necesar respiraţiei
tuturor organismelor din regnul
animal, vegetal, şi chiar microbian
(bacteriile aerobe)

@@
 D DÑ6
Apa este un element vital,
indispensabil vieţii pe Ñământ
Este o componentă anorganică
esenţială a materiei vii, reprezentând la
mamifere cca. 93% din greutatea
sângelui şi 80% din masa musculară
La om, apa constituie 63ë 65% din
greutatea corporală a adultului

@ë
Œin suprafaţa totală a planetei,
hidrosfera reprezintă cca. 71%,
respectiv o cantitate de cca. 13000
ë 15000 miliarde tone
Œin această cantitate, cea mai
mare parte, de 97,2%, o reprezintă
apa sărată a mărilor şi oceanelor
Œoar 2,8% din total reprezintă apa
dulce
@`
 èea mai mare parte de apa dulce
(78,5%), este stocată sub formă solidă în
calotele glaciare.
Restul de 21,40% este apa dulce
continentală din care:
- 21% sunt apele subterane şi din sol,
- 0,35% este apa din lacuri şi mlaştini,
- 0,04% este apa sub formă de vapori în
atmosferă şi numai.
- 0,01% este apă dulce curgătoare.

@£
În natură, apa se găseşte sub
formă

în biotopurile
acvatice şi terestre, sub formă de
| în atmosferă, precum şi
sub formă 

în gheaţă

ÿub acţiunea energiei solare şi a

temperaturii, apa trece dintr-o
formă în alta, efectuând un circuit
complex
ë
 6
      

:
- ascensiunea vaporilor de apă în
atmosferă şi deplasarea lor dintr-o
zonă în alta, prin acţiunea curenţilor
atmosferici;
- condensarea vaporilor de apă in nori;

ëm
- precipitarea sub formă de ploaie,
grindină, zăpadă;
- scurgerea apelor pe suprafeţele
terestre în pantă, prin cursurile de
apă, spre oceane;
- infiltrarea în sol a unor părţi din apa
de suprafaţă, care se scurge prin
cursuri subterane.

ë›
èonsumul de apă dulce este în prezent
un indicator sintetic al nivelului de
trai, de dezvoltare şi de civilizaţie

În ţările dezvoltate valoarea acestui

consum este de 2000 -
2500m3/an/locuitor, în timp ce în
ţările subdezvoltate este de cca.40-
50m3/an/locuitor

ëj
 D D Ô D 
èiclul azotului (N) este unul dintre
cele mai complexe circuite din
natură, în care azotul din mediul
abiotic (aer, apă) trece în mediul
biotic al tuturor ecosistemelor şi
revine apoi în acest mediul neviu

ë˜
În natură provine din două surse
principale: azot atmosferic şi azot
organic rezultat din descompunerea
cadavrelor animale şi vegetalelor

ëa
Ñrincipalul rezervor de azot (80% din
cantitatea totală de azot a planetei)
este atmosfera în care azotul ocupă
78% din volumul total
Restul de 20% se găseşte în
substanţele organice sintetizate de
toate organismele vii, în
componentele humice din structura
solului precum şi în unele sedimente
de natură organică şi minerală

ë@
 èircuitul azotului cuprinde două
subcicluri:
1. Ñrimul subciclu cuprinde
următoarele două etape:
- de |  

 | în care
azotul din aer este introdus în
circuit
-

||  prin care azotul
din circuit este redat atmosferei
ëë
2. Al doilea subciclu care cuprinde:
- 
 |
|  faza de
degradare a compuşilor organici
cu azot.
- 
  a compuşilor
organici azotaţi.

ë`
raza de |  

 |

  | se poate realiza prin trei
căi:
- rotochimică,
- Electrochimică,
- Biologică.

ë£
6


`
 Π

Termenul de "ecosistem" a fost inventat
în 1930 de către Roy èlapham.
ecologul britanic ÿir Arthur George
Tansley a fost primul care a descris
sistemele naturale ca o continuă
interacţiune dintre componenta vie şi
nevie a acestora, conferind termenului
semnificaţia sa actuală.

`m
În ecologie, un 

 este o unitate
de funcţionare şi organizare a ecosferei
alcătuită din á


 şi á

 şi
capabilă de productivitate biologică.
Ecosistemul cuprinde şi relaţiile dintre
biotop şi biocenoză.

`›
 Ecosistemele sunt foarte variate ca
dimensiune şi complexitate
Acestea sunt determinate de o varietate
de factori care se manifestă
interrelaţional, cei mai importanţi
factori fiind:
- ÿolul
- Atmosfera
- Radiaţia solară
- Apa

`j
 èlasificarea ecosistemelor
Ecosisteme naturale: deşerturile, taigaua,
zonele muntoase înalte
Ecosisteme antropice
Π
       

 

    
 
- ecosisteme acvatice
- ecosisteme terestre

`˜
 6

  
 
este un ecosistem al cărui biotop este
strâns legat de mediul acvatic
Ecosistemele acvatice sunt clasificate
în:
- ecosisteme acvatice cu apă dulce
(lacuri, iazuri);
- ecosisteme acvatice cu apă sărată
(mări).
`a
Mediul acvatic se caracterizează prin o
serie de factori specifici:
èantitate de oxigen mică;
Ñresiunea mare a apei;
Temperatura joasă;
Luminozitate mică.

`@
üona de mal;

 

 este fâşia care se întinde în
lungul coastelor şi ţărmurilor marine, parţial
ocupată de apă (adâncimea 0 ë 20 m). Ea
reprezintă hotarul dintre uscat şi mare.

  

 á

   reprezintă zona de mare
adâncime a unui ecosistem acvatic

`ë

   sau 
 á este o zonă
situată în mări şi în oceane, care se întinde
de la 2.000 m până la cele mai mari
adâncimi. üona abisală ocupă peste 3/4 din
suprafaţa marilor oceane (pacific, atlantic şi
indian). În această zonă se depun mâluri
fine cu globigerine, argile roşii etc.
Animalele abisale sunt animale care trăiesc
în zona abisală (peşti, crustacee, cefalopode,
echinoderme etc.), adaptate unor condiţii
speciale: întuneric complet, presiune
ridicată etc.

``
Animalele abisale prezintă modificări ale
organelor vizuale (care sunt atrofiate
sau, dimpotrivă, exagerat de mari) şi
ale organelor tactile (antene, tentacule,
care sunt puternic dezvoltate); au
adesea organe luminoase; sunt
carnivore sau se hrănesc cu nămol
bogat în substanţe organice în
descompunere.

`£
 D 
ÿ 

   
 


 



- Lacuri naturale
- Lacuri artificiale - realizate în urma
unor activităţi umane

£
 D    
   
   
á      create ca efect al
unor activităţi vulcanice.
     á ! 
  formate
prin bararea unor văi în urma
unor fenomene naturale

£m
m    , situate în depresiuni
naturale din zone montane, având
altă origine decât cele glaciare sau
vulcanice;
    


  formate în
cratere create de meteoriţi

£›
 D    
În ceea ce priveşte lacurile artificiale se pot
distinge:
a) lacuri de baraj
b) lacuri excavate - în care depresiunea în care
se formează lacului a fost creată prin
săpături.
c) lacuri de închidere a unor golfuri maritime

£j
 6

 
 

6


 
 este un ecosistem, a
cărui biotop este strâns legat de mediul
terestru. Ecosisteme terestre:
- pădurile;
- deşerturile;
- stepele;
- savanele;
- câmpiile
£˜
6

  
!
Ñădurile de stejar se întind în zonele cu
altitudine de pâna la 700-800 m. În zonele
de câmpie, aceste păduri sunt formate din

! á    şi 
! 
. În zonele
joase, ele sunt formate din stejar în amestec
cu cer sau gârniţă (rude cu stejarul). În zona
dealurilor înalte se întâlneşte gorunul care
formează păduri întinse numai de gorun sau
în amestec cu alte specii de foioase
£a
 
 
   á


:
soluri: brune şi brun-roşcate de pădure;
temperatura medie anuală în jur de 10
°è;
lumina care ajunge până la suprafaţa
solului, filtrată printre coroanele
arborilor; de aceea există numeroase
plante erbacee şi arbuşti

£@



  á

:
arbori: carpen, ulm, tei, frasin, paltin de
câmpie, arţar, cireş sălbatic;
arbuşti: măceş, păducel, soc, lemn câinesc,
corn, porumbar;
plante erbacee: păiuş etc.
animale nevertebrate: viermi, păianjeni,
melci, insecte, etc.
animale vertebrate: broască brună, brotăcel,
şopârlă, şarpe, cuc, lup, vulpe, etc

£ë
Œ
 sau 
 este o zonă care
primeşte foarte puţine precipitaţii,
aproximativ 250 mm pe an. Œeşerturile au
reputaţia de a susţine foarte puţine forme de
viaţă variate şi care rămân în general
ascunse pentru a-şi păstra umiditatea.
Aproximativ o treime din suprafaţa Terrei
este acoperită de deşerturi.Œesetul are o
mare diferenţa de temperatură: ziua este mai
cald, noaptea este mai rece

£`
ÿ
 reprezintă o zonă de vegetaţie în care
flora este reprezentată de plante ierboase şi
condiţiile climaterice sunt semiaride.
ÿtepele sunt caracteristice regiunilor
euroasiatice, dar pot fi întâlnite, cu unele
modificări, şi în Africa, Australia, în
America de Nord şi în America de ÿud. În
România, regiuni de stepă sunt cele din
estul èâmpiei Române, o parte din
Œobrogea şi un sector din sud-estul
Ñodişului Moldovei

££
 "  este un tip de relief caracterizat
prin altitudini joase (până în 300m),
interfluvii netede (câmpuri), văi slab
adâncite. èâmpiile au origini diferite:
- câmpii de acumulare (piemontane, lacustre,
deltaice, glaciare etc.);
- câmpii de eroziune (rezultate prin erodarea
completă a unor munţi sau dealuri; poartă
numele de peneplenă sau pediplenă).

m
 
     

 
:
½ 

 



 - ecosistem în care
predomină activitatea plantelor verzi,
şi care se poate autosusţine.
½ 

 



 - ecosistem în
care predomină activitatea
organismelor consumatoare.
½ 


" - ecosistem în care
producţia plantelor verzi întrece
consumul organismelor heterotrofe.
m m
½ 

 
 - ecosistem în care
producţia plantelor verzi este
aproximativ egală cu cea a
organismelor consumatoare.
½ 

 
  - ecosistem care a
apărut spontan, prin lupta pentru
existenţă a speciilor vegetale şi
animale, în care omul nu a avut nici un
rol în modificarea densităţii,
abundenţei şi diversităţii organismelor.

m ›
½ 

 


 - ecosistem în
care intervenţia omului este parţială
sau totală.
½ 

   - ansamblul planetar
în interacţiune al populaţiilor umane,
împreună cu factorii de mediu.

m j
[   

 
 

m ˜

 
 
   

   
 
 
 
  
   
 
 
     

  
  
  
       

    
 
    

m a
 
      

  
     

 !
 " 
  

   
  
"  
! 
 #  

 
      

 
 
 
  
  

m @
$! % 
    
 
    
  
  !

!      

%  
  
 



&      
     
     
 
   !     
!
  !

m ë
'    
      

  ( )   
       
 

     
    
   
  


m `
[  

 

*!      
 !    
 !  %  !

 
 
* !
    

  
  

% !  

 
     

m £
*!   
 
 


      
   !
 
 
    !

  
   
      
   

mm
6

  
 

 

   m£££ 
!
 
     › @ 
@m mm˜  %
+ 
  !
 

   
   


     

   !  
  
 
    
%
mmm
   

 
 


 

*  
 !
  
   
#
  
 
  

 
 ! 

     
 


 

 
 !
 ! 

        

,
 

-  !

,

   

-

mm›
 u   


.   
 
    !  
   !
 
  


 
   

   
 



mmj
 .   
 
 
   

!
  /
0 
  
 1
0  
  

      
 
 !   
  1
0 % 
! (

mm˜
[
  



*! 

! 
   
   
  !
(
*! 

!      

    
 

    

%


    
 
% 
(
mma
*! 

!     

 
   



!  
  
 
  
   !
     

 
   


mm@
 
 
! 
  
 ( 
    !

! 
  
 
  !       
2 % 3 
 
 

   !


  
  #
 
      !  4 

 
  
  
(

mmë
)
  ! 
2
3 
     
23   
  
 
 
(      
   

 % 
! 
 
 
 
     
( 
      

   
  
#
%
   


      (

mm`
*! 

! 
  

 ( 5

 !
   
 
    

   
  !
  

      
  (
)  

 !

      ›a

 
 
 
 
mm£
Ñ
   
 


m›


  
 


     
  

   (
*  !     
    $
  

   
  
 
!(
&     
 

 
  !
!   

!   
    
     j(a  
     j (   
(
m›m
 6
   

     
   

   
 
(
    
 

 /
 
  ,
-
 
 
 

(

m››
*       

      

    
 

(
6
 
   
(

m›j
6     

     
 
 !%  
 
 
  
!(
6
 

 !  

!
 %  
   
!    
(
    

      
 
!     
 

  
 !
  
   
    
  ( 7
   
   

   
 #! %  m› ( m›˜
 )      
 

 
  
 ,- 
 !/
 
   › ›a8
 
  a @ 8
 
 
 #

   

› ›a8(


     
 
 
   
(
6
   
   

  !    
    


     
!
      m›a
Ñ 
 

  

 



     
 


    
( + 
 !
    
   ! 
 

    

 
 % 
   !
( '

      
 
   

  
    
   
 
 
,  !  !  !%
(-(
m›@
‰


   
,'-   
! 
 
  


      
 
  
(

mݑ
A 
  
 ,'› 
 

-     
 !
  
( 
  
 ! 
   

 (
9      


  


  !  

6   



    ,  -(

m›`
Ñoluarea atmosferica implica
emanarea de substanţe
dăunătoare organismelor vii, în
atmosferă.

mݣ
Ñ
  
 este considerată ca o
consecinţă a unor obiceiuri neigienice
sau practici necorespunzătoare. Este
datorată îndepărtării şi depozitării la
întâmplare a reziduurilor rezultate din
activitatea omului, a deşeurilor
industriale sau utilizării
necorespunzătoare a unor substanţe
chimice în practica agricolă.

mj
6
 

Acest tip de poluare consta in
contaminarea izvoarelor,
lacurilor, apelor subterane,
marilor si oceanelor cu
substante daunatoare mediului
inconjurator

mjm
 )     
    

  
 

 
  /

     


  

 

%

!  
  


   
%

 !  (

mj›
   

  
 
     


,:
 (-
 ;
    
% 

 
  !
  !    
  (
    
  
!
   
 

    
  (

mjj