Sunteți pe pagina 1din 5

Orasul secret de sub Sarmizegetusa, capitala regala a Daciei

Astazi, un drum la cetatile dacice Sarmizegetusa, Capalna, Blidaru si Costesti aduna in inima
romanului, deopotriva, durere si mandrie, pentru ca toate necazurile si trairile supreme ale
sufletului te asalteaza acolo intr-un amalgam de simtiri ce te fac sa plangi cu un ochi si sa
lacrimezi de bucurie cu celalalt. Asta am trait si eu zilele trecute cand am vazut cetatile dacilor.
La mai bine de doua milenii si jumatate de la consemnarea primelor informatii despre existenta
lor, dacii continua sa ramana un mare mister. Si cu cat ne apropiem mai mult de ei, cu atat taina
se adanceste, lumea lor socheaza perceperea, intriga, sacaie, enerveaza, invitandu-te sa “ataci”
si mai vartos adancul sperand la un pumn de lumina care sa-ti ostoiasca curiozitatea, dorul si
setea de a afla cine au fost cu adevarat ei, stramosii nostri. Un drum la cetatile lor nu te
linisteste nici pe departe,ci, dimpotriva, ascute si mai mult semnul de intrebare, ca o sica trecuta
cu lama peste obrazul de andezit al inimii. Cine sunt ei, dacii? “Ei sunt cei ce nu sunt”. Asa ar
putea sa exprime simplitatea dramatica a unei expresii destinul nedrept al misteriosilor nostri
stramosi.

Satelitii rusilor si orasul de sub cetatea din munti

Am pornit la drum spre Sarmizegetusa Regia, plecand de la Costesti, cu doua carute trase de
tractor. Dupa 20 de kilometri, am mai urcat vreo doi intrand in cetate pe poarta de vest. Ajuns
aici, ai putea sa crezi ca misterul se destrama, pentru ca tot ceea ce vezi nu pare a fi, la prima
vedere, mai mult decat arata saracele noastre pliante turistice. Un colt de cladire insa, semnalat
ca atare de arheologi, imediat in stanga incintei sacre, la care ajungi urmand calea regala, ne-a
atras atentia pentru ca el face parte din palatul regelui Decebal.
Restul este ascuns sub pamant si radacini de copaci seculari. De ce nu se mai sapa la
Sarmizegetusa, de ce totul este lasat in paragina, ce mistere ascunde subsolul acestei capitale
sunt tot atatea intrebari care ne fac sa plangem cu un ochi si sa ne bucuram cu celalalt
inlacrimat, stiind ca aici au trait si s-au rugat ei, stramosii nostri ignorati.

Pe la inceputul anilor ‘90, subsolul din zona Gradistei a fost scanat de un satelit rusesc. Ce s-a
descoperit acolo ramane o mare taina caci, oficial, nu au fost date publicitatii toate rezultatele.
Neoficial, s-a spus ca rusii ar fi descoperit situri antice si preistorice necunoscute inca in zona.
Se cunoaste totusi ca s-a intocmit un dosar al acestor descoperiri, la Ministerul Lucrarilor
Publice si Amenajarii Teritoriului si la Ministerul Culturii de atunci, care au decis efectuarea
unor cercetari. Concluzia era una socanta: fortificatiile din zona Gradiste nu erau doar cetati
dispuse pe culmile muntilor din jur, ci un imens ansamblu de 200 km patrati, foarte compact,
care cuprindea o asezare militara, una civila montana, cu mai multe nuclee.

Practic, muntii fusesera taiati si terasati, apoi amenajati in incredibilul ansamblu. Mai mult, pe o
suprafata de doi kilometri patrati, la o adancime de 8 metri, s-ar afla o asezare subterana. Prin
anul 2001, Vasile Dragomir, general de divizie in retragere, care facuse parte din echipa de
cercetatori, declara pentru un ziar central ca in zona Vartoape fusesera detectate, pe o suprafata
de 4 km patrati, 75 de gropi conice, de dimensiuni diferite, precum si incinte paralelipipedice,
modificate de mana omului, care comunicau intre ele, dar si cu platoul de deasupra prin drumuri
antice. De la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri spre muntii din apropiere, unele, prabusite
partial, iar un singur tunel ajunge la sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia, unde au fost de
asemenea detectate incinte subterane. “Vreau sa subliniez ca in urma masuratorilor noastre a
rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai importante ale
complexului, inclusiv sanctuare, constructii cu o vechime mai mare decat cele de la
Sarmizegetusa”, declara atunci generalul.

Conform studiului amintit, orasul subteran si suprateran de la Vartoape ar fi centrul


complexului, mult mai mare decat cel de la Sarmizegetusa. Ca este asa, ramane sa o confirme
viitoarele cercetari, dar noi ne-am convins de existenta tunelurilor, in acest inceput de mai cand,
ajunsi la Capalna, la un pahar de vorba, un localnic ne-a povestit cum cu ceva vreme in urma s-
a prabusit un perete de munte descoperind o parte de tunel, de putea omul sa mearga in picioare
prin el, intarita cu barne putrezite din lemn. Unde ducea, ce se afla la capatul lui, nu se stie.

Tacere, falsuri si miei fripti pe altare de andezit

Despre lumea antica s-au scris opere marete, dar, printr-un facut, tocmai capitolele referitoare la
daci au disparut. Altii i-au imortalizat pe monumente, le-au ridicat statui la Roma, unele
gazduite astazi de Vatican, in timp ce arheologii nostri le-au profanat sanctuarele frigand miei
pe altarele lor de andezit, le-au praduit comorile ramase nefurate de altii sau si-au ingropat
gunoaiele chiolhanurilor de peste noapte sub lespezile milenare.

“Dacii au fost niste barbari, inculti, care nici macar nu stiau sa scrie”, spun unii specialisti ai
nostri cu diplome academice, iar cele cateva placi de plumb, replici dupa unele din aur, cu
inscrisuri ciudate care ne vorbesc despre ei, “pierdute” in subsolul Institutului de Arheologie, nu
sunt altceva decat niste falsuri ordinare realizate de istorici pe care nu dai doi bani ca Hasdeu si
Densuseanu. Si ce importanta mai are ca pe una dintre aceste placi este redata chiar imaginea
cetatii lui Burebista de la Sarmizegetusa? Sunt falsuri si asa trebuie sa ramana, chiar daca
nimeni nu a studiat serios pana acum aceste artefacte. Si ce mai conteaza ca ei, sarantocii daci,
cercetau stelele, aveau calendare si vorbeau cu zeul lor in incinte sacre de dimensiuni
impresionante, in sanctuare taiate din andezit, piatra pe care astazi o croiesti numai cu
diamantul?

Mai intereseaza pe cineva ca stramosii astia ai nostri ridicau cetati din blocuri de calcar carate
de la zeci de kilometri, fasonate si imbinate perfect, dupa tehnici misterioase la fel ca si ei?
Lasa-i pe altii sa-si ridice in slavi stramosii druizi sau celti, care le culeg din lut pietrele pe care
au pasit, caci noi avem lucruri mai importante de facut.

Cautam, de pilda, un brand de tara care sa ne promoveze in lume: “O eterna si fascinanta


Romanie” de care alesii isi amintesc doar in campanii electorale. Un mit “Dracula”, care sa
inspaimante Europa, “Fabulospirit” sau de ce nu “Romania, the Land of Chois”, imprumutat de
pe la altii. Pe cine ar interesa cetatile dacilor, mamaliga lor de mei sau borsul de urzici, se
intreaba autoritatile? Amaratii, desi aveau muntii plini de aur, nu-l prea prelucrau, zic arheologii
nostri, care nu au reusit sa descopere mai nimic de luat in seama din acest metal prin cetatile lor.
Au facut-o taranii si altii, mai demult, o fac si astazi fara sa ne pese macar. De la daci nu a
ramas mare lucru, desi muzeele din Viena sau Budapesta, colectii particulare din intreaga lume
bahaie de podoabe din aur si argint, de mii de cosoni, toate furate din pamantul dacilor. Si ce
daca s-au recuperat niste bratari din aur gasite de niste braconieri? Credeti ca sunt adevarate?
Nici vorba. Sunt false! Sunt facute din cosoni! E clar! Probele autenticitatii lor sunt masluite, o
spun

tot ei, specialistii nostri. Si toate acestea, ca sa credem noi ca suntem urmasii unor smecheri,
prosti, neimportanti si sarlatani, scursuri fara documente de identitate istorica, despre care nu
merita sa se mai stie ceva.

Despre zei, credinte si nemurire in incinta sacra

M-am plimbat prin sanctuar cu atentie si grija sa nu calc pe vreun zeu sau sa nu frang, din
greseala, vreun deget al marelui Zamolxis. El este acolo, va asigur, dar nu mai are templu in
care sa stea. L-au distrus romanii sau chiar dacii fortati de invadatori, iar ce a mai ramas din el
s-a aruncat la vale de catre arheologi. Pe scaunele batranilor preoti stau astazi paranormali si
bioenergeticieni, care vin sa se incarce din energia templului. Din cand in cand, mai vin si
oameni normali, dar bolnavi, avizi sa se vindece de dorul stramosilor. Tot drumul spre cetatea
regala am simtit ca suntem insotiti de Marele Lup Alb, ce traia odinioara in preajma marelui
preot, care l-a condus si pe Sfantul Andrei la templul stramosilor nostri, cum spune legenda. Si
chiar cred ca a fost asa, pentru ca, la un moment dat, coborand de la Blidaru, am zarit un trunchi
de copac in forma de lup in care se metamorfozase insusi Marele Lup Alb. La Sarmizegetusa
Regia am trait pentru cateva clipe sentimentul ca dacii s-au ridicat din istorie si s-au intors in
sanctuarele din munti.

Spun aceasta pentru ca aici s-a discutat despre religia lor “cu cartea pe masa” adusa de
“Dacica”, editura care a lansat, in premiera nationala, un volum despre daci chiar la ei acasa.
Este vorba despre lucrarea “Religia geto-dacilor”, o carte despre zei, credinte, nemurire,
sacrificiu, preoti si initieri, pe baza scrierilor vechi ale antichitatii, semnata de I.I Russu. Si tot
aici dr. Aurora Petan, directorul editurii amintite, si alti vorbitori au discutat despre harta
Daciei, “Legendele dacilor liberi”, “Muntii dacilor”, “Scrieri vechi pierdute atingatoare de
Dacia”, “Medicina in Dacia”, “Andrei apostolul lupilor”, “Tezaurul dacic de la Sinaia”, tot
atatea titluri despre daci lansate de aceasta editura. Si tot la Sarmizegetusa, chemati de spiritul
stramosilor, ajunsesera regizorul Andrei Chiriac si scenaristul Mihai Manescu, doi tineri care
lucreaza in acest moment la serialul de televiziune “Secretul coifului de aur”, film inspirat de
scrierile de pe placile de plumb de la Sinaia.

Nepoti, ajunsi in vizita la bunicul Decebal

Dupa trei zile petrecute intre zidurile si altarele stramosilor daci de la Sarmizegetusa, Capalna,
Blidaru si Costesti, am plecat spre orasul nostru de zgura cu ochii sufletului plangand de mila si
de bucurie. De mila pentru istoria neamului, ignorata, batjocorita sau distrusa la comanda, ca sa
se uite totul. De bucurie, pentru ca mai exista romani, mai exista tineri, mai exista batrani cu
inimi suficient de mari ca sa incapa in ele si aceasta particica de istorie, pe care nu vor, nu pot si
nu trebuie sa o uite. Ca este asa, ne-au dovedit-o in zilele libere romanii care au renuntat la
mititeii rasuciti pe gratare pe marginile apelor si la berea rece din parau, pentru a se intalni cu
stramosii la ei acasa, in cetatile lor. Eu cred ca cineva va razbuna istoria pierduta, de vreme ce
Dacian Tudor, un baietel de numai 2 ani, a avut forta sa urce neajutat de parinti la Blidaru, iar
Raducu, fratele lui de 6 luni, a venit purtat in brate de mamica si taticu la bunicul Decebal sa-l
asculte povestind despre lupi si zei, batalii si tradari. In ceea ce ma priveste, eu nu cred ca dacii
au fost vreodata infranti.