V.

Tipuri de indicatori sociali

Datorită diversităţii indicatorilor folosiţi pentru monitorizarea stării şi schimbării în societăţile moderne,
sunt utile unele tipologii.

Prima clasificare ţine de domeniul de referinţă al indicatorilor sociali. Datorită ariei mari de cuprindere a
indicatorilor, ei sunt folosiţi atât în domeniul economic cât şi în cel al calităţii vieţii, dezvoltării sociale şi
dezvoltării durabile ş.a.m.d.

Toate aceste măsuri provin dintr-un trunchi comun, legat de impulsul către măsurarea aspectelor
societăţi început odată cu statisticile oficiale, formă de raţionalizare a organizării sociale. Pe de altă
parte, măsurile dezvoltării şi calităţii vieţii, ba chiar şi cele economice de dată mai recentă îşi au originea
în recunoaşterea limitelor măsurilor economice şi în special a Produsului Intern Brut (PIB), instrument
util, fără îndoială, dar numai pentru scopuri limitate precum cele iniţiale evaluarea strategică şi militară
ca şi pentru a evalua performanţa economiei după Marea Depresiune economică.

Preocupările pentru inegalitate, degradarea mediului înconjurător, prăbuşirea

structurii sociale a societăţii, ca şi investiţiile în generaţia viitoare şi infrastructură au
condus la o largă insatisfacţie cu Produsul Intern Brut ca scop unilateral (Greenwood,
2004, p. 334).

Astfel, indicatorii folosiţi pentru monitorizarea schimbărilor în societatea contemporană se clasifică în:

1. Indicatori demografici
2. Indicatori economici
3. Indicatori de dezvoltare socială
4. Indicatori de dezvoltare durabilă
5. Indicatori de calitatea vieţii
6. Indicatori de dezvoltare umană
7. Indicatori de bunăstarea copilului ş.a.m.d

Toate domeniile prezentate mai sus au o specificitate dar prezintă şi elemente comune. Astfel,
indicatorii economici cuprind măsuri ale nivelului de trai/standardului de viaţă folosiţi şi în cercetarea
calităţii vieţii. În plus faţă de acestea, cercetarea calităţii vieţii se referă la domenii care nu intră în sfera
economică (familia, petrecerea timpului liber etc.), a căror evaluare este exprimată nu numai în măsuri
obiective, ci şi subiective.

Domeniile calităţii vieţii, dezvoltării sociale şi dezvoltării durabile au puternice suprapuneri şi relaţii
cauzale. De exemplu, aşa cum defineşte David Simon dezvoltarea, ca un proces ”de schimbare
predominant pozitivă în calitatea vieţii indivizilor şi societăţilor atât în domeniul material cât şi în cel
nonmaterial” (apud Morse, 2004), el o plasează ca un preambul al îmbunătăţirii calităţii vieţii,
cuprinzând totodată elemente studiate de economişti precum infrastructura, calitatea locuirii şi nivelul
Sergiu Bălţătescu – Indicato
Indicatori Sociali
de trai în general.. Nu este de aceea întâmplător că adesea indicatorii dezvoltării umane ane sau dezvoltării
durabile, ca şi alţi indicatori sociali, sunt prezentaţi laolaltă cu indicii calităţii vieţii (Hagerty et al., 2001).
2001)
Laa rândul lor, indicatorii de dezvoltare socială includ măsuri de calitatea vieţii şi dezvoltare durabilă, iar
mulţi autori consideră că trebuie să fie orientaţi asupra rezultatelor, nu intrărilor în sistemul social
(Barnett, 1988).

Următoarele două clasificări sunt tehnice

tehnice. Prima, realizată de Noll (2004) ţine de modul de construcţie al
indicatorilor şi de relaţia acestora
ora cu politicile şi conceptele.

Figura 1. Tipologia indicatorilor

ilor sociali în funcţie de modul de construcţi
construcţie, după Noll (2004)

O altă clasificare este în indicatori--cauză şi indicatori-efect. Această dihotomie este legată de modelele
de măsurare ale conceptelor în raport cu care se proiectează indicatorii. Astfel, din punct de vedere
statistic, conceptele sunt operaţionalizate pri prin
n variabile latente (pe care nu le putem măsura direct), în
timp ce indicatorii sunt variabile observabile (care pot fi măsurare direct). În vreme ce unele
u concepte se
măsoară printr-un singur indicator (de exemplu vârsta sau genul etc.), altele se măsoară apelându-se la
mai mulţi indicatori. De exemplu sstatusul socio-economic
economic al individului este măsurat de obicei
obice prin
nivelul de instrucţie, venit, ca şi prestigiul ocupaţional.
Sergiu Bălţătescu – Indicatori Sociali

nivel de prestigiu
venit
instrucţie ocupaţional

status socio-
economic
Figura 2. Concept cu indicatori-cauză

În acest caz, fiecare dintre indicatorii observabili sunt şi cauze ale conceptului (nivelul de instrucţie
determină statusul socio-economic individual). Avem de-a face deci aici cu indicatori-cauză.

În foarte multe cazuri, însă, măsurile observabile se află în relaţie cauzală inversă, de la concept la
indicatorii-efect. De exemplu, faptul că un elev a fost dat afară de către un profesor, că i s-a scăzut nota
la purtare sau că a fost transferat la altă şcoală pentru probleme de disciplină sunt efecte ale devianţei
şcolare.

Devianţă
şcolară

Ţi s-a scăzut Ai fost dat Ţi s-a scăzut

nota la afară din clasă nota la
purtare de profesor purtare

Figura 3. Concept cu indicatori-efect.

Sergiu Bălţătescu – Indicatori Sociali
În sfărşit, o distincţie importantă în rândul indicatorilor este unitatea geografică şi administrativă la care
se referă aceşti indicatori. Astfel, au fost dezvoltaţi indicatori sociali la nivel local, naţional, regional sau
global, aceştia diferind nu numai în privinţa perioadei când au fost construiţi (sistemele de indicatori la
nivel naţional şi internaţional au fost dezvoltate în prima perioadă, cele de indicatori locali fiind de dată
mai recentă), dar şi în privinţa tipului abordării, indicatorii locali reflectând dorinţa comunităţilor de a-şi
monitoriza condiţiile şi dezvoltarea.

Sumar:

Marea diversitate a indicatorilor sociali face utilă clasificarea lor. Aceasta se poate realiza în funcţie de
domeniul de referinţă, acoperirea geografică, sau în funcţie de relaţia pe care o au cu variabila-concept.

Bibliografie

Barnett, T. (1988). Sociology and development. Hutchinson, London.

Greenwood, D. T. (2004), Measuring quality of life with local indicators, în: E. N. Wolff & Jerome Levy
Economics Institute. (coord.), What has happened to the quality of life in the advanced
industrialized nations?, Edward Elgar, Cheltenham, UK ; Northhampton, MA, pp. 334-374.
Hagerty, M. R., Cummins, R. A., Ferriss, A. L., Land, K., Michalos, A. C., Peterson, M., Sharpe, A., Sirgy, J.,
& Vogel, J. (2001), Quality of Life Indexes for national policy: Review and agenda for research,
Social Indicators Research, vol. 55, nr. 1, pp. 1-96.
Morse, S. (2004). Indices and indicators in development : an unhealthy obsession with numbers?
Earthscan, London ; Sterling, VA.
Noll, H.-H. (2004). Social Indicators and Indicator Systems: Tools for Social Monitoring and Reporting,
OECD World Forum "Statistics, Knowledge and Policy" Palermo.