Sunteți pe pagina 1din 10

„ Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile

noastre sunt destul de pitorești și poetice ca să putem găsi și la noi sujeturi* de scris fără să avem
pentru aceasta trebuință să ne împrumutăm de la alte nații.”
M. Kogalniceanu
(N. Manolescu, Istoria critica a literaturii romane, Editura Fundatiei Culturale Romane, p166)

„Nu e ușor de deosebit elementul nou, romantic, de acela vechi, religios în ideile acelor
reprezentanți ai claselor mijlocii care, dupa 1821, combat cu destulă ardoare împotriva marii
boierimi compromise în timpul fanarioților.
Un anume stil romantic putea fi sesizat deja în proclamația lui Tudor sau in discursurile lui
Gheorghe Lazăr.
Imediat dupa 1821 ia naștere primul curent politic romantic și anume cărvunarismul.
Garabet Ibrăileanu a văzut în ideile cărvunarilor un fel de democratism revoluționar.
Eugen Lovinescu a socotit proiectul de constituție din 1822 „adevăratul act politic al
Revoluției franceze” de la noi. Legătura dintre ideile cărvunarilor și acelea ale revoluției
franceze e, de altfel, evidentă, pentru cine compară unele din articolele proiectului cu „Declarația
drepturilor omului”. Nemaifiind sustinuti dupa 1826, cărvunarii pierd treptat teren și cum spune
tot Lovinescu, „nu-i mai găsim” în revoluția moldovenească de la 1848. Însa la 1848 ideologia
liberală și revoluționara na apare închegată iar esența ei romantică nu mai poate trece
neobservată.
Dar despre ce fel de romantism este vorba? Ca să ne lămurim, e necesar sa stabilim unele
discriminări in interiorul unui curent de idei sociale și politice departe de a fi omogen,
răsfrîngînd tendințe dintre cele mai variate si contradictorii. Romantismul nostru politic din sec.
XIX ar putea fi decupat, înainte de orice, în trei faze: aceea premergătoare , dintre 1821 și 1839,
a cărvunarismului moldovenesc; aceea din jurul lui 1848 si in sfîrșit aceea a „reacțiunii”
junimiste, sprijinita pe ideile evoluționismului, care culmineaza cu naționalismul și pesimismul
lui Eminescu.
În ce-l privește, pașoptismul politic cunoaște patru orientări ale discursului politic: utopismul
mesianic (a lui Eliade), conservatorismul nostalgic al ardelenilor, școala critică și istorica
moldovenească și pragmatismul revoluționar brătienist și rosettist (al muntenilor, in general).”
(N. Manolescu, Istoria critica a literaturii romane, Editura Fundatiei Culturale Romane, p171)
„De atunce, unsprezece ani sunt aproape; intre alte multe inaintari ce s-au facut in imbele
principaturi, literatura n-a ramas in lenevire. Ajutata de stapanire, aparata si imbogatita de niste
barbati mari si patrioti adevarati, a caror numi vor fi trainice ca veacurile, inlesnita prin miile de
scoli ce s-au facut in targurile si satele Moldovalahiei, literatura noastra a facut pasuri de uriesi si
astazi se numara cu mandrie intre literaturile Europei.”(Mihail Kogalniceanu, Scrieri, editura
Tineretului, p 125)
Epoca pasoptista reprezinta o puternica manifestare a constiintei nationale, delimitata
aproximativ intre anii 1830-1860.Termenul de „pasoptism” provine de la evenimentele
revolutionare din 1848(patru zeci si optisti).
Ideile de propsire nationala si de reforma nationala, generate de intreaga evolutie a societatii
romanesti si care se manifestasera pana acum atat in revolutia inabusita, din 1812 in actiunea din
1840, cat si in scris, si-au aflat aplicarea politica din revolutia din 1848. De sigur, aceasta
revolutie a cunoscut anume desfasurari si modalitati de manifestare fie in Moldova, fie in
Muntenia sau in Transilvania(inclusiv Banatul), cu revendicari ce apartin uneia sau alteia din
Tarile Romane. Determinata de necesitatile impreioase ale dezvoltarii sociale si nationale,
revolutia din 1848-1849 este parte alcatuitoare a revolutiilor care au sguduit societatea europeana
in acesti ani.

INTRODUCŢIE (LA DACIA LITERARĂ)

La anul 1817, dl Racocea, c. c. translator românesc în Lemberg, publică prospectul unei


foi periodice ce era să iasă pentru întâiaşi dată în limba românească. Planul său nu se putu aduce
în împlinire. La anul 1822, dl Z. Carcalechi, în Buda, cercă pentru a doua oară o asemene
întreprindere, dar şi aceasta fu în zadar. În sfârşit, la 1827, dl I. Eliad vru şi ar fi putut, pe o scară
mult mai mare, să isprăvească aceea ce Racocea şi Carcalechi nu putură face. Ocârmuirea de
atunce a Ţării Româneşti nu-i dădu voia trebuincioasă. Aşa, puţinii bărbaţi care pe atunce
binevoia a se mai îndeletnici încă cu literatura naţională pierdură nădejdea de a vedea vreodată
gazete româneşti. Numai doi oameni nu pierdură curajul, ci aşteptară toate de la vreme şi de la
împrejurări. Aceştii fură dl aga Asachi şi dl I. Eliad; unul în Moldavia, altul în Valahia păstrau în
inima lor focul luminător al ştiinţelor. Aşteptarea lor nu fu înşelată. Împrejurări cunoscute de toţi
le veniră întru ajutor. Aşa, la 1 iunie 1829 în Iaşi, ALBINA ROMÂNEASCĂ văzu lumina zilei
pentru întâiaşi dată. Puţin după ea se arătă şi CURIERUL ROMÂNESC în Bucureşti. De atunce,
unsprezece ani sunt aproape; între alte multe înaintări ce s-au făcut în ambele principaturi,
literatura n-a rămas în lenevire. Ajutată de stăpânire, apărată şi îmbogăţită de nişte bărbaţi mari şi
patrioţi adevăraţi, a cărora nume vor fi trainice ca veacurile, înlesnită prin miile de şcoli ce s-au
făcut în târgurile şi satele Moldo-valahiei, literatura noastră făcu pasuri de uriaş şi astăzi se
numără cu mândrie între literaturile Europei.
Dupa Albină şi după Curier, multe alte gazete româneşti s-au publicat în deosebitele trei
mari provincii ale vechii Dacii. Aşa, în puţină vreme, am văzut în Valahia: Muzeul naţional,
Gazeta teatrului, Curiozul, Romania, Pământeanul, Mozaicul, Curierul de ambe sexe, Vestitorul
bisericesc, Cantorul de avis; în Moldova: Alăuta românească, Foaia sătească, Oziris; în Ardeal:
Foaia Duminicii, Gazeta de Transilvania şi Foaia inimii. Unele dintr-însele, adică acele care au
avut un început mai statornic, trăiesc şi astăzi; celelalte au pierit sau din nepăsarea lor, sau din
vina altora. Cele mai bune foi ce avem astăzi sunt: Curierul românesc, sub redacţia dlui I. Eliad,
Foaia inimii a dlui Bariţ şi Albina românească, care, în anul acesta mai ales, au dobândit
îmbunătăţiri simţitoare. Însă, afară de politică, care le ia mai mult de jumătate din coloanele lor,
tustrele au mai mult sau mai puţin o coloră locală. Albina este prea moldovenească, Curierul, cu
dreptate poate, nu prea ne bagă în seamă, Foaia inimii, din pricina unor greutăţi deosebite, nu
este în putinţă de a avea împărtăşire de înaintirile intelectuale ce se fac în ambele principaturi. O
foaie, dar, care, părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu literatura naţională, o foaie care,
făcând abnegaţie de loc, ar fi numai o foaie românească şi prin urmare s-ar îndeletnici cu
producţiile româneşti, fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune, această foaie, zic, ar împlini
o mare lipsă în literatura noastră. O asemenea foaie ne vom sili ca să fie DACIA LITERARĂ; ne
vom sili, pentru că nu avem sumeaţa pretenţie să facem mai bine decât predecesorii noştri. Însă
urmând unui drum bătut de dânşii, folosindu-ne de cercările şi de ispita lor, vom avea mai puţine
greutăţi şi mai mari înlesniri în lucrările noastre. Dacia, afară de compunerile originale a
redacţiei şi a conlucrătorilor săi, va primi în coloanele sale cele mai bune scrieri originale ce va
găsi în deosebitele jurnaluri româneşti. Aşadar, foaia noastră va fi un repertoriu general al
literaturii româneşti, în care, ca într-o oglindă, se vor vedea scriitori moldoveni, munteni,
ardeleni, bănăţeni, bucovineni, fieştecare cu ideile sale, cu limba sa, cu tipul său. Urmând unui
asemene plan, Dacia nu poate decât să fie bine primită de publicul cititor. Cât pentru ceea ce se
atinge de datoriile redacţiei, noi ne vom sili ca moralul să fie pururea pentru noi o tablă de legi şi
scandalul o urâciune izgonită. Critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu
persoana. Vrăjmaşi ai arbitrarului, nu vom fi arbitrari în judecăţile noastre literare. Iubitori ai
păcii, nu vom primi nici în foaia noastră discuţii ce ar putea să se schimbe în vrajbe. Literatura
noastră are trebuinţă de unire, iar nu de dezbinare; cât pentru noi, dar, vom căuta să nu dăm cea
mai mică pricină din care s-ar putea isca o urâtă şi neplăcută neunire. În sfârşit, ţelul nostru este
realizarea dorinţei ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi.
Dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul
naţional. Această manie este mai ales covârşitoare în literatură. Mai în toate zilele ies de sub
teasc cărţi în limba românească. Dar ce folos! că sunt numai traducţii din alte limbi şi încă şi
acele de-ar fi bune. Traducţiile însă nu fac o literatură. Noi vom prigoni cât vom putea această
manie ucigătoare a gustului original, însuşirea cea mai preţioasă a unei literaturi. Istoria noastră
are destule fapte eroice, frumoasele noastre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt
destul de pitoreşti şi de poetice, pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi de scris, fără să avem
pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii. Foaia noastră va primi cât se poate
mai rar traduceri din alte limbi; compuneri originale îi vor umple mai toate coloanele.
Dacia, ce prin urmare va cuprinde toate ramurile literaturii noastre, va fi despărţită în
patru părţi. În partea dintâi vor fi compuneri originale a conlucrătorilor foaiei; partea a doua va
avea articole originale din celelalte jurnaluri româneşti. Partea a treia se va îndeletnici cu critica
cărţilor nou ieşite în deosebitele provincii ale vechii Dacii. Partea a patra, numită Telegraful
Daciei, ne va da înştiinţări de cărţile ce au să iasă în puţin, de cele ce au ieşit de sub tipar, relaţii
de adunările învăţaţilor români, ştiri despre literatorii noştri şi, în sfârşit, tot ce poate fi vrednic
de însemnat pentru publicul român.
Iaşii, 30 ghenarie 1840
(„Dacia literara”, 1840, tom, 1, pp. 1-8)
(Mihail Kogalniceanu, Scrieri, editura Tineretului, p 125)
Dacia literara - Rolul lui M.Kogalniceanu

Aparitia in 1840 a revistei Dacia literara a fixat in istoria literaturii si a intregii culturi romanesti un nou
moment, unul dintre principalele momente de referinta.Cu toate ca a aparut doar in 3 numere, acest
periodic a dat miscarii impulsionate de Curierul romanesc,Albina romaneasca,Foaie pentru minte, Inima
si literatura ,un accent menit a-i preciza pe deplin continutul si a-i determina pentru cateva decenii
intreaga evolutie.Insusindu-si romantismul cu implicatii luministe inerent creatiei promovate de publicatiile
anterior aparute, Dacia literara i-a imprimat un caracter national explicit.Din paginile ei porneste asa
numitul de Ibraileanu "curent poporan si istoric".Curentul acesta exista de fapt,insa nedeclarat.Pana la
Kogalniceanu s-a scris in spirit national asa cum se vorbeste in proza fara constientizarea
faptului.Kogalniceanu a formulat ceea ce toti patriotii gandeau si simteau.Prin orientarea data de el,Dacia
literara ne apare astazi asemenea unui izvor care,adunand puroaiele din jur,genereaza un fluviu.
La data aparitiei periodicului,M Kogalniceanu avea 23 de ani si publicase 3 lucrari istorice in limbile
germana si franceza aparute toate in 1837.Inapoiat,in 1838,de la studii el preia,in iulie,Alauta
romaneasca,incercand sa o invioreze.Din 1840 va dirija o seama de alte publicatii,nu numai culturale,va
conduce impreuna cu Alecsandri,Negruzzi,P.M. Cimpeanu teatrul national din Iasi,va intemeia o
tipografie,in care va edita,in afara de revistele sale,indeosebi piese de teatru,calendare,almanahe.In1843
va incepe sa lucreze ca profesor de istorie la Academia Mihaileana,deschizandu-si cursul cu celebra
lectie in care inalta un elogiu vibrant trecutului national eroic.Mai energic si, in orice caz,mai modern in
conceptii decat Asachi,pe care incepe sa-l eclipseze,M.Kogalniceanu devine noul emul moldovean al lui
Heliade Radulescu,asupra caruia dobandeste un tot mai vadit ascendent.Datorita activitatii sale,centrul
spiritualitatii romanesti se deplaseaza in capitala Moldevei.Carturar dublat de un om de
actiune,declansatorul curentului national are de facut fata sicanelor stapanirii(Mihail Sturdza),care ii
cenzureaza si suprima publicatiile,ii intrerupe cursul academic,il inchide in manastirea Rasca.Participand
la Revolutia din 1848,e nevoit sa se refugieze la Cernauti,unde nu pierde timpul,ci activeaza si mai intens
impotriva tiraniei:colaboreaza la ziarul revolutionar Bucovina,redacteaza Dorintele partidei nationale si
Proiect de constitutie pentru Moldova.Intors in tara(dupa treceri pe la Viena si Paris)in 1849 se consacra
cu si mai darza vointa luptei pt unirea principatelor,sprijinita acum si de catre insusi noul domnitor,Grigore
Alexandru Ghica.Sfetnicul cel mai apropiat al lui Alexandru Ioan Cuza.Dupa infaptuirrea
Unirii,Kogalniceanu va fi initiatorul si infaptuitorul reformelor legate de numele primului domnitor al
Romaniei.Detinator de inalte functii si sub Carol I ,invatatul a continuat sa actioneze pe toate taramurile
vietii publice in spiritul progresului,al reformelor,al liberalismului avansat.
Spiritus rector in spatiul cultural,precursor in materie de critica si ideologie literara, Mihail Kogalniceanu a
avut si un real de prozator,valorificat nu doar la maturitate in discursurile parlamentare, si felurite alte
cuvantari,dar si nemijlocit,in tinerete,in incercari izbutite de proza narativa.Autor de " Scene" si "Fiziologii"
inca inainte de infiintarea Daciei literare,tanarul scriitor l-a secundat,dupa aceea,pe C.Negruzzi in
intemeierea la noi a acestor specii( noul chip de a face curte,Fiziologia provincialului in Iasi,etc),nu fara a
scrie si o povestire mai lunga,neterminata,Iluzii pierdute.Publica si un roman,Tainile inimii.Vocatia literara
a lui Kogalniceanu e atestata si de corespondenta sa,de notele de calatorie,de traduceri si
adaptari.Kogalniceanu nu respingea traducerile din principiu dar considera ca acestea nu trebuiau sa
covarseasca literatura originala si mai ales nu trebuia orice,indiferent de calitate.In conceptia lui era
legitim a traduce si a adapta oricat ,insa nu in detrimentul creativitatii autohtone.Ori in acel moment
tocmai creativitatea autohtona era dupa opinia lui ,amenintata.Cu un sentiment de mandrie nationala
direct exprimat,Kogalniceanu formuleaza memorabil necesitatea unei literaturi crescute din realitatile
noastre,expresie a caracterului national specific:"istoria noastra are destule fapte eroice,frumoasele
noastre tari sunt destul de mari,obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice pentru ca sa
putem gasi si la noi sujeturi de scris,fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam la alte
natii".
Promovarea spiritului national fiind crezul intregii sale vieti,M.Kogalniceanu si l-a afirmat,dupa interzicerea
Daciei literare,prin infiinatrea,in acelasi an,a unei noi publicatii istorice,Arhiva romaneasca,iar 5 ani mai
tarziu prin editarea unui corpus de cronici.
Roman pana in cele mai intime fibre ale fiintei,admirativ pana la patetism fata de pamantul strabun si fata
de tot ce e maret in trecutul national,istoricul luminat dezaproba,totusi paseismul si conservatorismul.
Romania literara a lui Alecsandri care,neputand sa apara in 1851 la Paris cum se intentiona,si-a tiparit
primul numar,un an mai tarziu la Iasi dar nu a obtinut autorizatia de difuzare.Abia dupa inca 3 ani,in 1855
a putut iesi la lumina dar nu pentru mult timp,caci,spre sfarsitul anului a fost interzisa.Reeditand titlul
Daciei literare,intr-o formulare inca si mai expresiva,Romania literara se dorea o noua Propasire.Cautand
sa reflecte intreaga lume romaneasca,saptamanalul s-a bucurat de colaborarea tuturor scriitorilor notorii
din viitoarele Principate
Unite:Balcescu,C.Negruzzi,M.Kogalniceanu,Gr.Alexandrescu,Al.Odobescu,D.Bolintineanu,Alecu
Russo,Al.Donici,G.Sion.
Cu neegalata vigoare a militat pentru Unire,Steaua Dunarii,"jurnal politic,literar si comercial",scos de
Kogalniceanu si altii,cu intreruperi,de 3 ori pe saptamana,lasi,din octombrie 1855 pana in noiembrie
1860.Un timp(1856-1858)a aparut in limba franceza,la Bruxelles,sub titlul l`Etoile du Danube.De la 2
ianuarie 1859,fuzionand cu Zimbrul si Vulturl,isi adauga si aceasta denumire.Avand printre colaboratori
pe Alexandrescu,Bolintineanu,Donici,Creteanu,D.Dascalescu,C.A.Rosetti,V.Alecsandri(care in
1856,semneaza Hora Unirii),Steaua Dunarii se declara,din primul numar,"Jurnalul Unirii",specificand ca
Unirea era "singurul mod in stare de a consolida nationalitatea romanilor,de a le da demnitate,putere si
mijloace pentru a implini misia lor pe pamantul ce de catre Cel-de-Sus li s-a dat spre
mostenire".Subliniind,in articolul-program ca "Unirea Principatelor este dorinta vie si logica a marii
majoritati a romanilor",redactia inalta idealului national de veacuri un adevarat imn:"Unirea Principatelor a
fost visul de aur, telul ispravitor a marilor barbati ai Romaniei,a lui Iancu Huniad,ca si a lui Stefan cel
Mare,ca si a lui Mihai Viteazul,a lui Vasile-Voda ca si a lui Matei Basarab".
In favoarea Unirii se pronunta in anii imediat premergatori lui 1859,deschis sau aluziv,si alte ziare
bucurestene si iesene de recenta aparitie,precum Timpul(1856)si sumplimentul sau,Albumul
literar,Concordia(1857),Romanul(1857),Romania(1867),Nationalul(1857),Dambovita(1858),Buciumul si
Opinia(1857,la Paris).
Continuatoare si a Romaniei literare,Steaua Dunarii a sustinut in probleme de limba principiile bunului
simt,iar in materie de cultura generala,ea a declansat lupta,ce avea sa fie reluata de Junimea,impotriva
confuziilor de valori,obscuratismul mediocritatii si imposturii:"Uram confusiile babilonice,uram ignoranta si
mediocritatea ascunse sub cuvinte rasunatoare,dar seci de simt."
(Dumitru Micu,Istoria literaturii romane de la creatia populara la post modernism, editura Saeculum
I.O.Bucuresti, 2000, p 89)
Daca,stergand "colbul de pe cronice batrane",C-tin Negruzzi a validat literar orientarea istorica a
curentului national,starnit de Dacia literara,spiritul critic initiat de revista si-a avut cel mai talentat campion
in Alecu Russo.Nascut in Basarabia educat de la varsta de 10 ani in Elvetia,autor in adolescenta de
versuri frantuzesti,antidespotice,urmasul de vechi boieri moldoveni cu numele frantuzit in cinstea lui Jean-
Jacques Rousseau,a fost in viata civila jurist si adversar al regimului sturdzist,s-a ilustrat prin acte
incompatibile cu statutul de functionar obedient.De pe urma unor replici din piesa de teatru Jignicierul
Vadra... s-a ales in 1846 cu un surghiun la manastirea Soveja.
Participant in 1848 la actiunea revolutionara,a trebuit,dupa esuarea ei,sa ia drumul exilului.In loc insa de
a se duce direct la Viena,cum planuia s-a oprit in Ardeal luand parte la adunarea de pe Campia
Libertatii,apoi la o alata adunarea in Logoj organizata de Eftimie Murgu,a fost arestat la Dej si trimis in
inchisoarea din Cluj,de unde,dupa eliberare,a ajuns in fine la Viena,apoi la Paris si a revenit la Iasi in
1851.
Fara a profesa critica literara,Russo a expus,intr-un lung serial de Cugetari,neincheiat,aparut in Romania
literara,postum in Revista Romana(1863),consideratii de cultura generala esentiale pentru asezarea
bazei teoretice a curentului national.Pledand pentru o cultura adecvata firii si conditiilor formative ale
neamului nostru,cugetatorul dezvolta indeosebi opinii privind limba romana:diametral opuse conceptii
latiniste instaurate in Ardeal,total discordante si cu italienismul heliadist,cu toate tendiintele de construire
a unei limbi artificiale.Limba,sustine Russo nu poate fi produsa voluntar,pe considerente de sistem,ea s-a
creat in experienta istorica milenara a poporului.Neamul romanesc nu incepe odata cu "scoalele
Ardealului"ci odata "cu scoala limbei hrisoavelor,limba publica cu scoala limbei canticilor populare,limba
inimei neamului,cu scoala limbei traducatorilor cartilor bisericesti,limba credintei,cu scoala limbei
hronicarilor,limba istoriei".A incerca refacerea originarului latin este,dupa Russo,a inventa "o limba
pasareasca,inteleasa numai de adepti".O asemenea tentativa apreciaza el,e "un lucru peste fire".E ca si
cum "am lega un om viu de un trup mort".
Russo a descoperit si a daruit lui Alecsandri balada Miorita pe care o califica drept "cea mai frumoasa
epopee pastoreasca din lume".Paralel cu studiul Cugetari,in Romania Literara a aparut si cealalta scriere
ampla a lui Alecu Russo,Amintiri,ramasa si ea neincheiata,ca urmare a pierderii finalului,dupa suprimarea
publicatiei.
Cateva alte bucati literare lasate de Russo au fost scrise in frantuzeste si traduse de
Balcescu,Alecsandri,Odobescu si Sadoveanu.Acestea sunt:doua legende(Piatra Teiului,Stanca
Corbului),"fiziologia" Iasii si locuitorii lui in 1840,jurnalul tinut la Soveja si Cantarea Romaniei,poem in
proza aparut in Romania viitoare fara semnatura si atribuit de unii lui Balcescu,primul
traducator.Frematator romantic,jeluitor si exultant,biblic,tonul poemuluia fost pus in relatiile cu cel din
Paroles d`un croyant de Lammenais.Textele pieselor de teatru intr-un act Bacalia ambitioasa si Jignicerul
Vadra sau Provincialul la Teatrul National,jucate in 1846 s-au pierdut,ca si manuscrisele altor scrieri.
Cu aparitia in Dacia literara indata dupa articolul introductiv din primul numar al nuvelei
Alexandru Lapusneanul care valida artistic programul revistei in momentul lansarii acestuia,lua nastere in
lieratura romana proza narativa de imaginatie.Realizare suprema a lui C.Negruzzi aceasta scriere nu e
doar o capodopera a nuvelei romanesti,ci se poate afirma nuvela noastra paradigmatica.La ea raportam
ca la un pattern precum in teatru la " O scrisoare pierduta" toate celelalte produse literare autohtone ale
speciei.Nuvela Alexandru Lapusneanul este construita de-a dreptul impecabil satisfacand cele mai
moderne exigente.Modurile compozitionale sunt doua: relatarea si punerea in scena.Efectele artistice
superioare se obtin ,desigur,prin cel de-al doilea mod care imortalizeaza momentele esentiale:momente
in care ii vedem pe eroi si ii auzim ca pe niste oameni vii in care,miscarile lor,fizice si sufletesti,ne sunt
aratate nemijlocit,ca intru-un spectacol.Nuvela a si fost,de altfel,dramatizata.
Negruzzi relateaza succint,dar concret comunicand numai esentialul,renuntand la orice descriere de
peisaj si la orice insertie de lirism sau reflectie.Romantica prin tema,nuvela sa este o naratiune de tinuta
clasica.Totul,in cuprinsul ei,este creatie obiectiva,totul se exprima in act.Nici o situatie nu debordeaza
spatiul actiunii,nici un personaj nu se angajeaza in vreun demers neangrenat in subiect si nu debiteaza
vreun cuvant nefunctional ,starile de constiinta se declara in replici si se traduc in comportamente.
Alexandru Lapusneanul este o nuvela infaptuita cu o arta predominant clasica,romantica prin climatul de
epoca,prin natura exceptionala a unor personaje,indeosebi a protagonistului.Asemenea tuturor
naratiunilor de factura clasica,nuvela debuteaza cu o expozitiune (caracterizarea pe scurt a momentului
istoric in care Al.Lapusneanu vine de la Istanbul,cu oaste,pentru a prelua domnia),parcurge o introducere
(dialogul dintre Lapusneanu si vornicul Bogdan privind sansele de reusita),pentru ca abia dupa aceea sa-
si desfasoare,in 4 secvente,fixate in tot atatea capitole,cuprinsul.Acesta se intocmeste gradat ,inscriind
momente tot mai emotive,culminand cu acela al lesinului doamnei la vederea capetelor de boieri ucisi
asezate in piramida,urmat de o relativa detensionare,ce mentine,totusi un suspans pana la final cand prin
otravirea tiranului se produce deznodamantul.
Alexandru Lapusneanul incarneaza tipul etern al despotului unind ratiunea de stat cu instinctul de
exercitare a puterii profesand nediferentiat asprimea necesara ca instrument politic si cruzimea
gratuita.Autoritarismul lui se justifica principal prin necesitatea de mentinere a unitatii statale primejduita
de dendinte centrifuge dar sub pretextul actiunii politice si isi satisface pornirea perversa spre
crima.Lapusneanul este simultan un cap politic lucid,un spirit machiavelic.In viziunea scriitorului Al
Lapusneanul este un personaj din plamada monstrilor shakspearieni.
La data publicarii nuvelei,C Negruzzi era un scriitor format.Incepuse sa scrie pe la 13 ani si sub titlul
Zabavile mele din Basarabia(1821-1822-1823)la satul Sarautii in raiaua Hotinu,isi copiase traduceri si
prelucrari din Madame de Genlis si Dimitrie Darvari.Dupa inapoierea din Basarabia unde se refugiase cu
familia tradusese din Voltaire,Marmontel,Florian,La Fontaine si cativa fabulisti francezi marunti.In 1828
scrisese si versuri originale umoristice.Debutase editorial in 1835 cu melodrama Triizeci de ani sau Viata
unui jucator de carti tradusa dupa V.Ducange si M.Dinaux,mai tiparise in 1837 poema Aprodul Purice si
piese de teatru Maria Tudor si Angelo tiranul Padovei,transpuneri din V.Hugo din care tradusese si
balade aparute in 1839 in Albina Romaneasca.Colaborase la aproape toate periodicile si calendarele
aparute pana in 1840,semnand,intre altele,nuvelele Zoe si Au mai patit-o si altii.
Dupa decesul Daciei literare avea sa colaboreze la Spicuitorul moldo-roman,Propasirea Romania Literara
si altele.
A fost de asemenea deputat,membru al Consiliului administrativ extraordinar,cenzor al presei,membru in
1856 in comisia pentru delimitarea frontierei de stat,reprezentant in 1860 al marilor proprietari in
Obsteasca adunare.
Opera literara a lui Negruzzi,din care el insusi a gasit o cale sa editeze in 1857 doar o parte din Pacatele
tineretelor,si este variata in aspectul structurilor si inegala valorii.Zona rezistenta a literaturii lui Negruzzi
este cea prozastica dar nu in intregime.
Realizata exemplar in sfera literaturii de fictiune doar prin Al. Lapusneanul,proza romaneasca ramane
pana dupa 1850 predominant reflexiva,memorialistica si chiar direct istorica.
„In cea mai mare parte,proza literara a perioadei 1840-1861 a fost produsa de autori a caror
profesie nu era scrisul neangajat,si cu atat mai putin cel rezervat unui anume gen beletristic,ci ziaristica
lingvistica,filologia,dascalia,politica si militaria.Cu putine exceptii acestia au scris de
toate:versuri,teatru,povestiri,schite,nuvele si la aproape toti productiile lizibile sunt tocmai cele in principiu
mai putin elaborate:amintiri,note de calatorie,jurnale,corespondenta,editate,majoritatea,postum,unele abia
in zilele noastre.
Pionier al poeticii romanesti Timotei Cipariu (1805-1887) putea deveni si un important scriitor,daca
disciplina cercetarilor riguroase nu i-ar fi absorbit aproape total preocuparile.Complet ignorate poeziile
sale sunt scrise in versuri solid articulate,dense,intr-o limba curata,cursiva,melodioasa.Memorialistica
lui,impresiile de calatorie se disting printr-o spontaneitate,printr-o candoare ce le mentin prospetimea.
Savantul cu infatisare austera reconstituie scene din copilaria sa,se lasa,copilareste,cucerit de privelisti
italiene,dar mai ales jubileaza sub efectul incantarii provocate de frumusetea "orasului colosal" Bucuresti.
De cu totul alt gen e Venetia lui C Negri(1812-1876) mai curand nuvela romantica decat relatare a unui
voiaj,cu toate ca marele patriot nu a scris literatura decat la staruintele lui Alecsandri.Mai rezistenta decat
compunerile explicit literare(versuri,putina proza narativa) s-a dovedit corespondenta sa redactata
aproape toata in limba franceza.
Mai antrenant decat versurile lirice,fabulele,proza de moravuri si caractere, "canticelele comice", "scenele
nationale" este,si in cazul lui Dimitrie Ralet(1816-1858)jurnalul sau de
calatorie,copios,detaliant,problematizant,si spiritual.
Din abundenta opera a lui C.A.Rosetti (1816-1885),poet,traducator,critic literar si teatral,mare
ziarist,intemeietor de periodice,orator,militant politic,rezista eroziunii timpului mai ales jurnalul si
corespondenta editate stiintific(nu integral)dupa 1970.Ele releva si interioritatea autorului infinit mai
complexa decat personalitatea sociala a celui care impreuna cu ceilalti pasoptisti si unionisti a trasat
calea evolutiei istorice a Romaniei moderne.
Prin memorialistica,mai mult decat prin piesele de teatru,prin proza de imaginatie si prin ultra-prozaicele
versuri,poate suscita interes si Alexandru Pelimon(1822-1881),excursionist patimas,cutreierator al intregii
tari,ale carui Impresiuni de calatorie in Romania(1859) si Memoriul.Descrierea s. monastiri(1861) includ
instructive documente privind indeosebi viata de ocna si cea monahala.Componentele de ordin
documentar dau agrement de asemenea "romanelor"si istorisirilor romantate ale scriitorului.
Nu acelasi lucru se poate spune,din pacate despre proza memorialistica a lui Constantin
D.Aricescu(1823-1886),ziarist revolutionar,autor si de versuri,piese de teatru,traduceri,studii
istorice,articole literare,proza narativa.Dintre cartile sale sunt lizibile fragmentar Istoria
Campulungului,Istoria revolutiunii romane de la 1821,ce dezvaluie realitati oribile din viata manastireasca.
Un instructiv memorial de calatorie este "Peregrinul transilvan sau Epistole scrise den tiere straine unui
amic in patria de la anul 1835 pana inchisive 1848"a lui Ion Codru-Dragusanu(1818-1884),stapinit de un
permanent dor de duca,ce l-a purtat dupa venirea in romania prin mai toate tarile europene.
Sursa de incantare devin pentru cititor"suvenirile"lui Gheorghe Sion(1822-1892),nuvele in toata puterea
cuvantului in doua capitole,Emanciparea tiganului si Fratii Cauciuc.Incarcate de culoare orientala,clasic
structurate dar cu intriga de tip romantic capitolele acestea par opere de imaginatie.Mai putin norocos a
fost Sion in incercarile de poezii si teatru iar in critica,prin deficitul de cultura,a devenit o victima a
sarcasmului maiorescian celui mai crud.A tradus mult asemenea tuturor contemporanilor.Intr-
adevar,memorialistul Grigore LA Custeanu(1813-1883) scrie fara a literaturiza,facand abstractie de toate
conventiile beletristice si avand curajul sinceritatii politicii abslolute.Dotat cu iscusiinta de a istorisi,de a
reface momente de alta data in scene vii,el relateaza evenimentele din 1848 cu o candoare stupida din
punctul de vedere al unui reactionar fanatic,care la 1 iulie a arestat guvernul provizoriu si era gata sa il
taie cu sabia pe "cainele"de Ion Heliade Radulescu pentru proclamatia de la Islaz.Mentalitatea de
clasa,imbecila,automatismele de gandire si comportament genereaza in Amintiri un pitoresc de carnaval
si un umor involuntar realmente unice in literatura romana.”
(Dumitru Micu, Istoria literaturii romane de la creatia populara la post modernism, editura Saeculum
I.O.Bucuresti 2000, p 94)
Ion Catina,Andrei Muresanu

In poezie,numelor stralucitoare si inainte de aparitia Daciei literare(Iancu Vacarescu,Heliade,Grigore


Alexandrescu,C.Stamate,AL.Donici)li se alatura, in deceniul al cincilea,acele ale mai tinerilor
V.Alecsandri,D.Bolintineanu,Cezar Bolliac,Andrei Muresanu si Ion Catina(1820-1851) care avea publicata
o placheta de poezii(1846) si piesa Zoe(1847),dramatizare a nuvelei lui Negruzzi.In versuri e un romantic
byronian,tumultuos si meditativ, "geniu" ros de "raul secolului".
Tot printr-o singura poezie,Un rasunet,scrisa in 1848,devenita din decembrie1989,imnul de stat al
Romaniei,mai tarziu si al Republicii Moldova(temporar) s-a imortalizat si Andrei Muresanu(1816-
1863).Mitizat de Eminescu in doua poeme dramatice,Muresanu(1869) si Andrei Muresanu(1871),autorul
Marseliezei romanesti(potrivit aprecierii lui Balcescu) a fost unul dintre animatorii de frunte ai revolutiei
ardelene din 1848.Nascut la Bistrita unde a urmat cursul secundar a studiat si la Blaj,devenind apoi
institutor si profesor la Brasov.Indiferent insa de valoarea literara intrinseca,nici o alta poezie a lui Andrei
Muresanu provoaca in suflete romanesti o elevatie comparabila cu cea produsa de tonalitatea
Rasunetului.Conotatiile inefabile trezite de memoria istorica,improspateaza cantarea desteptarii noastre
neincetat dandu-i o vibratie inedita ori de cate ori recitata sau intonata.

Cezar Bolliac
Insuficient a fost si inca mai este apreciat Cezar Bolliac,una dintre cele mai dinamice si fecunde spirite ale
epocii sale:poet,teoretician literar,memorialist,ziarist,traducator,arheolog,militant si ganditor
politic.Personalitatea lui se exprima doar partial si clocoteste universurile si oratoria sa.Aprig convins ca
"poezia cea adevarata este aceea care vorbeste inimei,iar nu fantaziei numai",poetul considera ca "este
timpul ca poezia sa se ocupe sa puie in miscare toate resorturile sale la o prefacere intreaga,la o reforma
totala de constiinta"schimbarea tuturor ideilor ce au avut pana acum si are astazi omul despre
lume.Amestec de romantism activ,revolutionar,iluminism,democratism radical,socialism utopic,ideologia
lui Cezar Bolliac este in aspectul estetic,eminamente romantica,indatorata conceptiei lui Victor
Hugo.Vazand in poezie o forta a naturii si avand in vedere ca natura nu e perfecta Bolliac refuza estetica
normativa.Cezar Bolliac s-a vrut si a fost realmente asemenea lui Hugo principalul sau model, "ecoul
sonor" al epocii si al societatii,cantand mai mult decat oricare alt poet roman din secolul al 19-lea pe
"coarda de arama".Cu ale sale lungi poezii ia nastere in literatura romana poezia de denuntare a
inechitatii si oprimarii sociale.Ca prozator Cezar Bolliac s-a realizat nu doar in vasta si deosebit de variata
activitate publicistica desfasurata atat in propriile gazete cat si in multe altele si mai ales in memorialul de
calatorie incarcat de informatie,scris cu sensibilitate.Mai putin personal,probabil in piesele de
teatru,originale si localizari(Manastirea Dealului si Radu Voda),care nu s-au pastrat,scriitorul a fost si unul
dintre intemeietorii arheologiei romanesti,precursor al lui B.P.Hasdeu prin preocuparea pentru antichitatea
dacica.

Dimitrie Bolintineanu

Aproape toti scriitorii din epoca romantica nerapiti de moarte in floarea tineretii au publicat mult si in toate
genurile.Nici unul atat de mult si divers ca Bolintineanu pe o suprafata egala de timp.El s-a relevat in
1842 cu poezia O fata tanara pe patul mortii,semnata in Curier de ambe sexe,a debutat editorial in
1847,cu volumul Colectie din poeziile Domnului...,si a incercat sa mai scrie,bolnav,in 1870.In intervalul
dintre debut si ultima aparitie,el a tiparit carti mai multe decat anii cuprinsi in respectivele decenii si chiar
decat toti anii parcursi de la nastere la deces,daca se pun la socoteala si reeditarile.Privita de sus,dupa
ce a fost traversata pe toata intinderea opera lui Bolintineanu izbaveste prin diferentele de nivel
calitativ.Zona lirica se ridica prin cateva piscuri deasupra tuturor celorlalte.Scrisul lui Bolintineanu are de
suferit in ansamblu de pe urma propensiunii spre superficialitate.
Din punct de vedere istorico-literar Manoil prezinta interes si ca primul roman romanesc
epistolar.Elena,ca o prima tentativa prozaistica romaneasca va surprinde miscari de viata interioara,cel
dintai roman cu elemente de psihologie feminina.

Vasile Alecsandri

"Regele" poeziei romanesti,nu doar din perioada structurata de ideologia Daciei literare ci din intreaga
epoca pe care a strabatuto a fost in constiinta contemporanilor Vasile Alecsandri.Si nu numai al poeziei ci
al intregii literaturi.Alecsandri,fara a-si asuma un rol de mentor dar,adunand in Romania literara toate
talentele contemporane,a contribuit mai abundent si cu mai multa eficacitate decat oricare alt scriitor la
umplerea de continut a tuturor institutiilor de cultura creeate dupa restaurarea domniilor pamantene.A fost
codirector al Teatrului National iesean,redactor la Propasirea,colaborator la mai toate periodicile
timpului,revolutionar dintre cei mai activi,autor in 1848 al celebrelor Protestatie in numele Moldovei,al
Omenirei si al lui Dumnezeu si Printipele noastre pentru reformarea patriei,unionist infocat,autor al
imnului unirii,candidat la domnie in 1859,ministru al lui Cuza si al lui Carol I , insarcinat importante misiuni
diplomatice.Scrisa in cursul a 4 decenii,opera lui Alecsandri este mai vasta decat a lui Bolintineanu,dar nu
atat de variata.Scriitorul a debutat in Dacia literara cu nuvela Buchetiera de la Florenta,iar editorial tot in
1840 cu piesa de teatru Farmazonul din Harlau.Activitatea poetica si-a inceput-o in limba
franceza,semnand in Le Glaneur moldo-valaque(1844),bucatile Le Cosaque si La Jeune fille.In 1853 ii
apare intaiul volum de versuri,Doine si lacrimioare,retiparit in 1863 cu adaugarea ciclului Margaritarele si
in prima editie de Opere complete unde este urmat in al treilea volum de needitatele,pana atunci,Pasteluri
si Legende.Debutul editorial in poezia originala a fost precedat de lansarea in 1852 si 1853 a celor doua
volume de Poezii poporale.Operei literare a scriitorului i se adauga texte politice si manuale scolare.Proza
narativa a lui Alecsandri a fost stransa doar partial in volumele Salba literara(1857) si
Proza(1876).Productiv in toate genurile,Alecsandri a exercitat cateva decenii,prerogativele "recalitatii"
literare(proclamata de Eminescu in Epigonii) in virtutea mai ales a valorii liricei sale.Nimeni pana la el n-a
articulat mai armonic si mai dulce versul,dandu-i o influenta la fel de muzicala,prin utilizarea de variate
sisteme prozotice.Prin Alecsandri rostirea romaneasca a dobandit o eleganta cum nu mai
cunoscuse.Interpret al marilor simtaminte general omnesti,Alecsandri s-a revelat mai inatai c poet al iubirii
si al simtului de dreptate.Stiind sa p[icteze in cuvinte Alecsandri stapaneste de asemenea arta punerii in
miscare a privelistilor.Aceasta arta este aplicata cu rezultate superioare.Expert in detectarea frumusetilor
din natura ochiul poetului se indreapta iute si sigur catre detaliul plastic revelator vadind o deosebita
sensibilitate pentru valorile cromatice cat si pentru cele sonore.In viziunea lui Alecsandri,florile sunt dotate
cu clopotei,pulberea zapezii are aspectul nisipului alb,fierbinte,din deserturile africane.Maiestria picturala
isi atinge apogeul in pastelurile de iarna care,luandu-si consituenti din regnul mineral,expunand
cristale,incorporeaza natura in arta.Contemplator al eternei naturi Alecsandri a fost totodata un tipic
scriitor-cetatean,participant nu numai prin intensa activitate politica ci si prin creatie la toate marile
evenimente ale timpului sau:Revolutia din 1848,Razbouiul pentru independenta etc.In genul dramatic
Alecsandri a inceput sa scrie fara indoaiala si din obligatia de a da teatrului din Iasi,dupa asumarea
directiei lui in 1840,alaturi de Negruzzi si Kogalniceanu,un repertoriu.Piesele sale nu puteau avea atunci
decat un caracter functional.Cum publicul mergea la spectacole pentru a se distra,era normal sa i se
ofere piese amuzante de un comic usor.Piesele mai lungi ca Iorgu de la Sadagura sau Iasii in carnaval
etc contin si comic de moravuri.Superioare fata de celelalte piese sunt dramele istorice.In
acestea,derularea intrigii include momente de reala tensiune dramatica si personajele nu se diferentiaza
doar tipologic ci si individual.Indiferent de specii:nuvela,inceputuri de
roman,memorialistica,eseistica,critica literara,corespondenta,aceasta proza este scrisa alert consolidata
prin scene vii,unele dialogate.IN prozele de imaginatie nu partea epica,romantioasa retine atentia ci
pictura de medii si peisaje interioare.Avand innascut darul moldovenesc de a povesti,prozatorul-poet stie
tot atat de bine sa zugraveasca.In proza de idei,o preocupare constanta e apararea limbii,manifestarile
contrare spiritului ei,fiind ironizate caustic.