Sunteți pe pagina 1din 4

Sisteme de marcare.

Particularităţi pe specii

În scopul aplicării lucrărilor de ameliorare şi selecţie sau pentru diferite


investigaţii şi manopere zootehnice sau sanitar-veterinare, se impune
cunoaşterea performanţelor individuale ale animalelor. Pe lângă semnele
particulare proprii, este necesară însemnarea lor artificială, manoperă cunoscută
sub denumirea de “MARCARE”. Aceasta constă în aplicarea unuia sau mai
multor semne convenţionale în anumite zone ale corpului în funcţie de specie şi
particularităţile individuale, de rasă, linie şi familia animalului.
Metodele de marcare sunt numeroase şi diferite, însă indiferent de
procedeul folosit, ele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să se execute uşor;
- să fie aplicabile la o vârstă cât mai tânără;
- să nu fie foarte dureroasă;
- să nu deprecieze exteriorul (sănătatea şi valoarea animalului);
- să se poată citi cu uşurinţă;
- să fie durabilă;
- să nu se preteze falsificărilor.

Marca animalului este formată din număr matricol, care corespunde cu


numărul de ordine din evidenţele zootehnice, la care după situaţie se mai pot
adăuga alte semne convenţionale (mai ales litere).
Ca o marcă să fie corespunzătoare, se impun următoarele condiţii:
- numărul matricol nu se schimbă pe toată durata vieţii animalului după
cum, cel al animalelor scoase din efectiv (vânzări, mortalităţi, etc.), nu se
acordă altui animal;
- dacă animalul pierde marca şi nu i se poate stabili numărul matricol, v-
a primi unul nou, care urmează ultimului număr acordat în unitate;
- la animalele de achiziţie, pe lângă marca din unitatea furnizoare, li se
mai adaugă şi o marcă nouă, numărul matricol acordat în acest caz fiind primul
“număr liber” din registrul de evidenţă zootehnică al unităţii respective.
- în cazul animalelor din Staţiunile de selecţie, marcarea se execută de
două ori; la parturiţie cu “număr de tineret”, iar în momentul trecerii în lotul
de prăsilă cu un “număr de adult”.
Procedeele de marcare în funcţie de persistenţa lor, pot fi încadrate în
două categorii:
- procedee de marcare provizorii (de scurtă durată);
- procedee de marcare permanente.

Marcarea provizorie sau de scurtă durată


Aceste procedee se practică pentru stabilirea apartenenţei de proprietate
sau a clasei animalelor, cu ocazia executării unor manopere zootehnice, sanitar
veterinare, târguri, expoziţii etc. Dintre acestea cele mai frecvente metode sunt:
- tunderea părului sub formă de cifre sau litere în diverse regiuni
corporale (laturile gâtului, crupă, coapsă), procedeu folosit la taurine, mai rar la
suine, cabaline.
- colorarea părului cu coloranţi, imprimând litere, cifre, pete (colorantul
trebuie să fie lavabil).
- legarea unor tăbliţe cu număr matricol, la părul din moţ, coamă, coadă
sau în alte zone.

Marcarea de lungă durată sau permanentă

Aceste procedee constau în crotalierea, marcarea cu ajutorul butonilor


metalici, marcarea cu ajutorul medalioanelor, epoleţilor sau mărcile de aripă,
marcarea cu ajutorul inelelor, tatuajul, preducirea, dangalizarea,
criomarcarea, marcarea prin amprenta nazală, marcarea informatizată,
marcarea grafică. Se recurge la aplicarea acestor procedee diferenţiat pe specii,
dezvoltare corporală, pigmentaţia pielii, rasei, etc.

Marcarea cu mărci metalice sau din material plastic

Mărcile de tip crotalia (crotalia, lat.= cercei), care pot fi metalice


(aluminiu, alamă, aliaj inoxidabil) sau din material plastic. Indiferent de
structura lor chimică, trebuie să fie rezistente şi uşoare. Forma acestora este de
bandă îndoită, cu profil dreptunghiular, prezentând la capete un orificiu,
respectiv un nit. Aceste mărci se aplică în ureche, folosind un cleşte de crotalii
confecţionat din aluminiu sau fontă nichelată.
Există cleşte de crotalii prevăzut atât cu dispozitiv de perforat (cuţit
eliptic),cât şi piesa de nituit - plată pentru mărci cu nit plin şi conică pentru
mărci cu nit gol. Cu acesta se perforează urechea, apoi se introduce marca şi tot
cu acelaşi cleşte se face nituirea.
Se folosesc la bovine, ovine, suine, iepuri.
Mai comod de utilizat este cleştele de tip “autocrotalia” care fixează
automat marca, fiind astfel confecţionat încât nu este necesară perforarea
prealabilă a urechii.
In ultimul timp s-au introdus crotaliile de material plastic, care sunt de
dimensiuni mari pentru taurinele de carne şi lapte, fiind vizibile atât în adăpost
cât şi la păşune, mijlocii pentru viţei şi porci şi mici pentru ovine şi porci.
Există de asemenea tuburi, cu cerneală specială, folosite pentru scrierea
numărului, precum şi perforatoare pentru ureche, cu mâner şi lamă de oţel.
Locul de fixare al crotaliei se alege după specie: la bovine, marginea
supero-anterioară a urechii, la trecerea între treimea mijlocie şi cea bazală.
Distanţa între marginea pavilionului auricular şi genunchiul crotaliei diferă cu
vîrsta animalului: aproximativ 2 cm la adult şi 5-10 mm la tineret.
Inainte de perforare se face dezinfecţia locului de elecţie cu tinctură de
iod. Marca se introduce cu latura mai lungă de jos în sus încât numărul matricol
să fie aşezat superior, apoi se face nituirea.
Butonii metalici se folosesc la suine, bovine, ovine şi iepuri. Sunt
alcătuiţi din aceleaşi materiale metalice ca şi crotalia, fiind formaţi din două
discuri cu prelungiri centrale (proeminenţă şi orificiu) ce se întrepătund.
Locul de fixare este median şi spre baza pavilionului auricular, unde
rezistenţa este mai mare.
Epoleţii sau mărcile de aripă, sunt confecţionaţi din material plastic sau
aluminiu şi se folosesc la păsări.
Dacă sunt necesare anumite indicaţii care să diferenţieze grupe de vârstă,
producţie, linie, familie etc., epoleţii se colorează diferit. Locul de fixare al
mărcii se alege pe membrana brahială, între humerus şi radius, cât mai adânc, în
zona mai slab vascularizată.
Mărcile de aripă nu se murdăresc atât de repede ca inelele de picior şi pot
fi mai uşor descifrate. În lucrările de selecţie la păsări pentru identificarea
puiului nou eclozionat, ouăle se introduc înainte de ecloziune într-o plasă de păr,
în care va rămâne puiul după ecloziune, apoi este marcat cu numărul de pe coaja
oului (scris cu creion negru) La pui se practică marcarea imediat după ecloziune
cu tăbliţe din material plastic sau metalice, cu suprafaţa de 10 x 10 mm2, fixate
în acelaşi loc ca şi la animalele adulte sau cu inele.
Mărcile de tip inel, metalice sau din material plastic se aplică cu mâna, în
jurul tarsului, la păsări. Pe ele se înscriu semnele de individualizare.
Există inele fixe şi detaşabile (ultimele având avantajul că se pot lărgi
periodic).

Marcarea prin tatuare

Se realizează cu ajutorul unei truse de tatuaj prevăzută cu un set de ace


subţiri din care se aranjează pe placa cleştelui, de la dreapta la stînga, cifrele,
literele sau alte semne.
Este un procedeu de individualizare practic şi sigur.
Există truse speciale de tatuaj pentru taurine şi suine adulte, pentru ovine
şi caprine, pentru iepuri, câini, animale de blană şi pentru păsări.
Tatuarea se poate efectua numai pe pielea nepigmentată de pe faţa internă
sau externă a pavilionului urechii (bovine, porc), la pliul iei (câine), pe faţa
internă a buzei inferioare (cal), pe cuta de piele de la baza cozii (bovine) şi
membrana brahială (păsări). La efectuarea tatuajului, se evită locurile
vascularizate pentru a nu produce hemoragii, care ar “spăla” colorantul.
După perforarea stratului suprficial al pielii se aplică prin tamponare, un
colorant special pentru ţesuturi. După circa 5 minute se şterge colorantul de pe
piele.
Pentru colorare se foloseşte tuşul de China sau alte amestecuri ce se pot
prepara extemporaneu, cum ar fi: pastă semifluidă din negru de fum-10 părţi
glicerină anhidră - 4 părţi gumă arabică sau dextrină (dizolvate în apă distilată
caldă sau alcool sanitar în proporţie de 1:3) - 4 părţi. La tineret se examinează
tatuajul periodic şi în caz de deformare prin creştere se repetă.

Marcarea prin preducire

Individualizarea prin crestări sau perforări ale urechilor se face cu un


cleşte special numit preducea. Se practică la suine, dar se poate folosi şi la alte
specii (la palmipede în membrana interdigitală) când nu avem alte posibilităţi de
marcare, la ovine.
Metoda constă în perforarea urechii sub formă de cruce, pătrat, triunghi,
cerc etc. sau crestarea marginilor pavilionului auricular.
Metoda este utilizată de ciobani pentru marcarea oilor din turmă prin
crestarea urechilor cu cuţitul sau foarfeca.
Pentru exprimarea numărului matricol al animalului se foloseşte o “cheie
de preducit” care cuprinde semne convenţionale ce exprimă diverse cifre,
citirea făcându-se într-o ordine bine precizată.
Preducirea se execută uşor, este ieftină şi se poate practica atât la
animalele adulte cât şi la tineret. Este în schimb, un procedeu rudimentar,
dureros şi mai greu de descifrat.

Marcarea informatizată

A fost introdusă pentru prima dată la suine. Transponderul conţine un


echipament hard-soft, cu diametrul mai mic de 1 mm şi care s-a introdus iniţial
în muşchii pectorali. In prezent se introduc într-un cilindru miniatural, care prin
injectare se plasează retroauricular.
În ajutorul acestei metode de individualizare este posibil ca toate datele de
identitate ale animalelor să fie afişate pe ecranul unui terminal, fără nici o eroare
şi fără stress. În prezent acest sistem de marcare este utilizat şi la taurine, alături
de animalele de companie.

S-ar putea să vă placă și