2. Comicul si tragicul in estetica intuitionista.

Categoriile estetice au starnit, de-a lungul timpului, numeroase controverse intre scolile
si curentele filosofice; insa indiferent de acestea ele se vor intemeia intotdeauna pe
categorii fundamentale oricarei estetici, precum:frumos, sublim, comic, tragic.. .
Categoria este o notiune filosofica fundamentala, care exprima proprietatile
esentiale, laturile si legaturile de maxima generalitate ale entitatilor existentei
obiective si subiective; si , in decursul trecerii vremurilor, categoriile au marcat
importante trepte de referinta pentru aprofundarea si sistematizarea fenomenelor
din realitate.
Teza privitoare la comic este intemeiata pe trei mari principii:
“nu exista comic inafara de ceea ce este propriu uman”
“comicul se adreseaza inteligentei pure; pentru producerea efectului sau , el
impune ceva asemanator unei anestezii momentane a inimii”
“nu am gusta comicul daca ne-am simti izolati.. rasul nostru este
intotdeauna rasul unui grup”.
In explicarea/definirea acestor principii, H. bergsom distinge intre rizibil si
comic. Daca primul poate apartine si unor fenomene naturale, comicul este prin
excelenta un fenomen artistic. Fenomene din sfera rizibilului vor apartine
comicului numai prin raportarea la un ideal uman superior. Fenomenul comic isi
gaseste isi gaseste expresia in contradictia dinte “materie” si “elan vital”, unde
elanul vital isi gaseste expresia in crrreatie, in irepetabilitate si devenire, iar
materia este intruchiparea rigiditatii, a pasivitatii absolute ~ lupta dintre acestea
doua, spune Bergson, reprezinta adevaratul izvor al comicului, si de aici naste si
celebra definiti-data comicului- de catre ganditorul numit:
“Este comic orice incident care indreapta atentia noastra asupra fizicului
unei persoane atunci cand moralul este in cauza”; definitie care explica aceasta
inlocuire a comportamentului viu din om sau societate cu o manifestare
mecanica, rigida.in exemplul omului care cade , rasul este protestul colectiv
impotriva recaderii spiritului in inertia materiei, ras ce reclama libertatea
reactiilor, atitudinea degajata, naturala.se cunoaste o mare varietate de modalitati
de definire acomicului, insa toate inglobeaza-intr-o forma sau alta- ideea
contradictiei, iar diversitatea sferelor comicului este data tocmi de aceasta largire
sau ingustare a sferei dintre poliii contradictiilor.
Se aduc insa obiectii teoriei lui Bergson, apreciata ca fiind limitata ,
reducand esenta fenomenului comic la o formula generala si abstracta, obiectie
demonstrata chiar si prin simplul exemplu al comparatiei -care nu suporta
asemanare- intre comicul unor actiuni necontrolate ale indivizilor si solemnitatea
unor miscari prilejuite de o parada militara, de exemplu.
Comicul reclama, in mod necesar, o anumita detasare de obiectul comic, in
planul constiintei, aceasta distantare consta in suspendarea oricaror legaturi
emotionale fata de obiectul comic, deoarece “rasul nu are dusman mai mare decat
emotia”.
 Identificam mai multe functii ale rasului; intai el apare ca om asura sociala
de indepartare, iar prin aceasta se atiing si unele scopuri utile. In al doilea rand
avem continutul estetic, deoarece rasul , ca insotitor al comicului, este si expresie
a unei placeri. In final, rasul are un caracter echivoc, el neapartiinand nici nici
vietii rele , nici artei.
Forma artistica prin care se realizeaza fenomenul comic este comedia,
aflata mai aproape de viata practica a oamenilor si - la fel ca si comicul- se
adreseaza intelectului pur si infatiseaza tipuri generale. Bergson situeaza comedia
la periferia artelor, deoarece tipologia infatisata prezinta doar simboluri si
generalitti; chiar si in cazul in care ar purta nume propriu, cu timpul si acesta
devine comun.
La polul opus categoriei anterioare , se situeaza tragicul- valoare pur
estetica pentru spectatori, fara scop util; daca ar fi sa cautam o asemanare ,
pentru tragic, o gasim in categoria frumosului.
Tragicul inlatura orice forma de detasare si presupune in mod necesar
implicarea emotivitatii si simpatiei fata de eroii unei drame; atentia, de asemenea,
este si ea prezenta si este absorbita de actiunea dramei, care infatiseaza
intotdeauna irepetabilul, unicitatea.
Tragedianul nu se intereseaza de ceea ce este comun, general oamenilor;
genul observatiei in drama este interior, neavand caracterul de generalitate al
celui din comedie; iar poetul tragic nu are nevoie sa observe sau sa cunoasca
direct viata celorlalti oameni, aceasta neinsemnand ca personajele sunt create din
pasaje disparate, ca si cum autorul are pune in acelasi loc piese din mai multe
jocuri de puzzle.
Opera de arta este o forma de expresie poate mai completa, omeneste mai
profunda, decat expresia verbala; ea cere din partea spectatorului, o angajare in
sfera sentimentului, de unde unii esteticieni moderni socot ca ot degaja legile sau
“categoriile”. Analiza sentimentului esstetic ar putea fi , astfel, o metoda de
aprofundare a cunoasterii omului.