Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1 PARTEA GENERALĂ
Schematic, o vertebră are forma unui inel format din două părţi:
• corpul vertebrei este partea anterioară, reprezentând un segment de
cilindru plin;
• arcul vertebrei este arcul osos din partea posterioară.
Arcul osos este legat de corp prin două mici punţi osoase numite
pediculi. Aceste elemente: corpul, arcul, pediculii, delimitează o gaură
numită orificiul vertebrei.
În realitate o vertebră este mult mai complexă decât în schema
anterioară, aceasta complexitate fiind dată de arcul vertebral. De la arcul
vertebral pleacă o serie de prelungiri numite apofize, unele folosind la
articulaţia vertebrelor şi numindu-se apofize articulare, iar altele pentru
inserţii musculare, numindu-se apofize musculare. Acestea sunt şi ele de două
feluri: apofize transversale care se îndreaptă spre lateral şi apofize spinoase
care se îndreaptă spre înapoi.
Caracterele fiecăruia dintre aceste elemente constitutive ale vertebrei
sunt:
• Corpul vertebrei - Acesta este porţiunea cea mai voluminoasă a vertebrei.
El prezintă două feţe şi o circumferinţă, cele două feţe fiind una
superioară şi una inferioară. Ele prezintă o parte centrală ciuruită de
numerose găurele şi o bandă circulară de ţesut compact care înconjoară
zona precedentă.
• Arcul vertebral - Acesta formează peretele posterior al orificiului
vertebral, el fiind constituit din două jumatăţi simetrice numite lamele
vertebrate.
• Pediculii - Fiecare pedicul are o margine superioară şi una inferioară care
descriu niste curburi numite incisuri vertebrale. Incisurile unei vertebre
corespund celor ale vertebrei superioare şi celor ale vertebrei inferioare,
formându-se astfel pe laturile coloanei vertebrale o serie de orificii
numite găuri de conjugare.
• Apofiza spinoasa - Este acea proeminenţă osoasă care prelungeşte înapoi
arcurile vertebrale.
• Apofizele transverse - Sunt două proeminenţe osoase (una dreaptă şi una
stângă) care se îndreaptă transversal şi orizontal înafară şi pleacă de pe
părţile antero-laterale ale arcului vertebral la unirea acestuia cu pediculii.
• Apofizele articulare - De fiecare arc vertebral sunt prinse patru apofize,
două superioare şi două inferioare. Apofizele superioare ale unei vertebre
se articulează cu apofizele inferioare ale vertebrei superioare si invers.
Tubercul
Orificiul vertebral- Este format din corpul vertebral, arc şi pediculi, având
forma generală a unui triunghi. Prin suprapunerea orificiilor vertebrale se
formează canalul vertebral.
_
sectorului posterior).
desen
Inervaţia structurilor segmentului motor este însă controversată; sunt
descrise cu certitudine structuri bine inervate: muşchi, articulaţii
interapofizare şi majoritatea ligamantelor, dar sunt descrise şi structuri lipsite
de inervaţie: sigur corpii vertebrali şi îndoielnic în privinţa ligamentelor
galbene.
Ansamblul funcţional al coloanei vertebrale reprezintă o însumare a
tuturor proprietăţilor individuale ale tuturor structurilor sale prin care este
asigurată statica şi dinamica sa.
Statica coloanei vertebrale
În menţinerea echilibrului static al coloanei vertebrale este necesară
integritatea anatomică şi funcţională a tuturor stucturilor componente: a celor
rigide (oase), elastice (ligamente), mobile (articulaţii), motorii (muşchi) şi
nervoase.
Toate elementele anatomice menţionate mai sus au sarcina de a asigura:
- în primul rând, unirea între ele a tuturor pieselor componente ale
coloanei vertebrale şi de a forma o structură rezistentă ca şi cum ar reprezenta
un singur organ;
- în al doilea rând, ele trebuie să asigure posibilitatea menţinerii
poziţiei verticale împotriva forţei gravitaţionale;
- în al treilea rând, toate elementele componente ale coloanei
trebuie să-i asigure acesteia posibilitatea de a executa mobilizări în spaţiu în
toate sensurile de mişcare, la toate segmentele sale funţionale şi de a rezista la
solicitări dinamice foarte mari şi în foarte variate poziţii.
Coloana vertebrală trebuie să îndeplinească toate aceste sarcini, trebuie
să susţină şi să permită mobilizarea în toate direcţiile a capului, să
confere suport pentru centura scapulară şi pentru inserţia viscerelor din
cavitatea toracică şi din cea abdominală.
Statica vertebrală este dependentă de funcţia de rezistenţă în sens cranio-
caudal asigurată de cele trei puncte de rezistenţă ale segmentului motor: unul
în sectorul anterior (corpii vertebrali şi discul intervertebral) şi două puncte în
sectorul posterior (articulaţiile interapofizare). După Steindler statica
vertebrală este condiţionată de existenţa unui echilibru intrinsec şi a unuia
extrinsec. Echilibrul intrinsec este realizat de rezistenţa elastică la presiune a
discurilor intervertebrale. Se asociază rezistenţa elastică realizată de prezenţa
celor trei curburi ale coloanei vertebrale, care conferă acesteia o rezistenţă la
solicitari mecanice cranio-caudale de zece ori mai mare decât dacă ea ar fi o
tijă rectilinie. Echilibrul extrinsec este asigurat de acţiunea muşchilor
rahidieni sau extrarahidieni care acţionează ca tonus muscular permanent reglat
în raportul muşchi antagonişti şi muşchi agonişti.
Totodată, statica vertebrală este dependentă de echilibrul postural,
fiziologic, al bazinului.
Dinamica vertebrală. Coloana vertebrală asigură funcţii aparent
contradictorii: soliditate şi elasticitate, stabilitate şi mobilitate. Stâlpul
anterior, considerat factor de rezistenţă, este şi sediul unei mobilităţi
complexe datorită caracteristicilor mecano-funcţionale ale discului
intervertebral prin care este posibilă modificarea poziţiilor suprafeţelor
articulare ale corpilor vertebrali: apropieri (prin deformarea plastică a
discului), înclinări în plan frontal şi sagital (permise de lamele inelului
fibros), mişcări de glisare (mai mult în sens lateral la nivelul coloanei
lombare). Aceste mişcări elementare sunt completate de mişcări globale de
arcuire pe care le execută stâlpul anterior sub acţiunea forţelor de presiune
datorită existenţei curburilor coloanei vertebrale.
Stâlpul posterior are funcţii dinamice complexe: rol de ghidare a
mişcărilor conferit de aşezarea aproape în plan sagital al interliniului
articular al articulaţiilor interapofizare şi înclinarea aproape verticală a
faţetelor articulare, permiţând coloanei lombare să execute mişcări în plan sagital
şi în plan frontal. Al doilea rol al stâlpului posterior este cel frenator al
amplitudinilor de mişcare la care contribuie apofizele spinoase şi cele transverse
precum şi ligamentele ce se inseră pe aceste apofize. Rolul frenator al acestor
structuri ale stâlpului posterior este şi un important factor şi în funcţia de
protecţie a structurilor din canalul vertebral, fapt demonstrat de gravitatea
consecinţelor neurologice ce apar după fracturări ale arcului vertebral posterior.
Studierea analitică a dinamicii coloanei lombare este dificil de
efectuat, deoarece coloana lombară nu este decât o parte din ansamblul
funcţional reprezentat de coloana vertebrală, excluderea din testarea
mişcărilor coloanei lombare a mişcării celorlalte segmente vertebrale nu este
posibilă.
Mişcările în plan sagital În jurul unui ax transversal coloana
lombară realizează mişcările de flexie şi extensie.
Amplitudinea maximă de flexie la nivelul coloanei lombare a fost
evaluată la 40 de grade (ceea ce dupa Charnley, ar reprezenta 25% din
mişcarea de flexie a întregii coloane vertebrale). Din unele studii s-a
constatat că amplitudinea este maximă la nivelul L5-S1. Această mişcare, ca şi
cea de extensie, este posibilă datorită deformării discului intervertebral în care
nucleul pulpos se deplasează cu cea mai mare parte a masei sale spre partea
posterioară (fară a se comporta ca o bilă), iar flbrele posterioare ale inelului
fibros sunt tensionate. Mişcarea este completată de mişcări în articulaţiile
interapofizare prin îndepărtarea cranio-caudală a faţetelor articulare.
Articulaţiile inferioare ale vertebrei superioare se degajează de articulaţiile
superioare ale vertebrei inferioare, cu posibilitatea evidenţierii radiologice a unui
"fenomen de vid". Distanţa dintre spinoase se măreşte cu 75% între L1-L2,
130% între L5-S1 şi aproximativ 360% între L3-L4. Astfel, discului
intervertebral îi revine rolul de pivot al mişcării, iar articulaţiilor
interapofizare le revine rolul de control a ghidării mişcării. Elementul motor al
flexiei îl îndeplineşte musculatura abdominală, iar elementul frenator îl
reprezintă structurile ligamentare posterioare, capsulele articulţiilor
interapofizare şi muşchii spinali. Tehnicile de evaluare a amplitudinii mişcării
de flexie sunt numeroase, multe dintre ele sunt sofisticate, dar în practică se
măsoară distanţa degete-sol sau semnul lui Schober. Evaluarea funcţională a
musculaturii se realizează prin tehnici curente de testing muscular.
Mişcarea de extensie implică intervenţia discului intervertebral şi a
articulaţiilor interapofizare, dar în sens invers celui descris anterior.
Elementul dinamic îl reprezintă musculatura spinală, iar elementul frenator este
realizat de apropierea apofizelor spinoase, tensionarea ligamentelor
intervertebrale ăi a ligamentului longitudinal anterior, precum şi de
tensionare a fibrelor anterioare din inelul fibros. Amplitudinea extensiei
lombare este apreciată a fi 30 de grade testată cu goniometru. Valoarea
funcţională a muşchilor spinali se realizează tot prin testing muscular.
Mişcările în plan frontal se execută în jurul unui ax antero-posterior aflat
în plan medio-sagital al corpului, permitând efectuarea mişcărilor de inflexiune
laterală. Aceste mişcări sunt posibile datorită deformării discului intervertebral
prin care nucleul pulpos se deplasează cu o parte din masa sa spre partea opusă
sensului de mişcare.
a.Definiţie.
Spondiloza lombară (lombartroza) este forma de reumatism degenerativ
produsă de uzura discurilor intervertebrale, însoţită de reacţii de reparare
(ostiofite, ciocuri de papagal) la nivelul corpilor vertebrali din zona lombară.
b.Clasificare
c.Etiologia
d. Simptomatologie
e. Diagnostic
Examenul radiologic
f. Evoluţie şi prognostic
g.Tratament
- Combaterea durerilor
- Combaterea redorilor şi retracţiilor
- Stabilizarea procesului de artroză
- Recâştigarea mobilităţii coloanei vertebrale
- Promovarea exerciţiilor de asuplizare a coloanei
- Armonizare a curburilor fiziologice
- Tonifierea musculaturii paravertebrale
- Crearea unui comportament igienic şi ergonomic va proteja coloana,
preîntâmpinând progresia proceselor degenerative şi apariţia puseurilor acute.
h. Complicaţii
Procesul de îngrijire a unui pacient cu spondiloză lombară:
Fişa nr. 1
1. Informaţii generale:
a. Numele şi prenumele:
b. Vârsta:
c. Starea civilă:
d. Copii: 3
e. Profesia:
f. Localitatea de origine: Iaşi
g. Diagnosticul de internare:
h. Data internării:
2. Obişnuinţe de viaţă:
a. Consumator de:
b. Dietă/ regim alimentar: -
c. Alergii cunoscute: -
3. Probleme de sănătate:
5. Investigaţii:
a. Examenul sângelui:
b. Examenul urinei:
c. Alte examene de specialitate:
6. Tratamente:
a. Medicamentos:
Fişa nr. 2
8. Informaţii generale:
i. Numele şi prenumele: .
j. Vârsta:
k. Starea civilă:
l. Copii:
m. Profesia:
n. Localitatea de origine:
o. Diagnosticul de internare:
p. Data internării:
9. Obişnuinţe de viaţă:
a. Tegumente şi mucoase:
b. Greutate:
c. Înălţime:
d. Ţesut conjunctiv adipos:
e. Sistem ganglionar şi limfatic:
f. Aparat loco-motor:
g. Aparat respirator:
h. Aparat cardio-vascular:
i. Aparat digestiv:
j. Aparat uro-genital:
k. Sistem nervos şi organe de simţ:
12. Investigaţii:
a. Examenul sângelui:
b. Examenul urinei:
c. Alte examene de specialitate:
13. Tratamente:
a. Medicamentos:
15.Informaţii generale:
a. Tegumente şi mucoase:
b. Greutate:
c. Înălţime:
d. Ţesut conjunctiv adipos:
e. Sistem ganglionar şi limfatic:
f. Aparat loco-motor:
g. Aparat respirator:
h. Aparat cardio-vascular:
i. Aparat digestiv:
j. Aparat uro-genital:
k. Sistem nervos şi organe de simţ:
19. Investigaţii:
a. Examenul sângelui:
b. Examenul urinei:
c. Alte examene de specialitate:
20. Tratamente:
a. Medicamentos: