Saturele literare incorporează o adevărată poetică a speciei literare in

cauză. Horaţiu declară ca scrie"in felul lui Lucilius" deşi afirmă că este
inferior bătranului poet in avere, ca şi in"talent", ingenium. Dacă Ennius
era considerat de Horaţiu iniţiatorulspeciei de poezie saturică, pe care nici
grecii n-o cunoscuseră, Lucilius este declaratadevăratul inuenior al saturei.
Horaţiu nu ezită să reprobeanumite defecte ale lui Lucilius, pe care poetul
arhaic le-ar fi ocolit, dacă ar fi trăit in "secolul" luiAugust Lucilius ar fi
păcătuit prin prolixitate, prin versuri greoaie, bolovănoase,prin pasiunea
improvizaţiei, pentru că "dicta versuri stand intr-un singur picior".
Totodată Horaţiu statuează filiaţii intre satură şi comedia antică
literară,moravurilor Satura nu se poate compara cu poezia elevată şi
inspirată, care ar fi inzestrată cu o deosebită amploare, capabilă să-şi
iradieze valenţele, pană departe Horaţiu afirmă insă clar că nu practică
vehemenţa critică exagerată, persiflarea neindurătoare. Refuză veninul
sepiei şi, aşa cum il educase tatăl său, preferă ironia uşoară şi defensivă,
moderată, deşi fermă, in locul sarcasmului muşcător Pentru o asemenea
poezie, reclamă o limbă literară atent epurată, migălos cizelată
Deprecierea saturei faţa de genurile inalte ale poeziei, proclamată in altă
parte, pare astfel uitată. De fapt, acea devalorizare a saturei nu era decat
aparentă,constituia mai degrabă o manevră abilă, care făcea parte dintr-o
strategie destinată a asigura speciei respective desăvarşire sub multiple
raporturi.
Desigur, din univesrul saturelor horaţiene, emerg evocate diferite defecte
ale contemporanilor:
lăcomia, avariţia, parazitismul social, parvenitismul, dezvoltarea
superstiţiilor, inconstanţa morală etc.Insă toate aceste cusururi sunt
tratate cu prudenţă, cu ironie subţire, uneori convertită in autoironie,care
pledează pentru vechile valori romane. S-ar spune că Horaţiu şi-ar fi
depăşit, şi-ar fi refulat frustrările adolescenţei şi indeosebi ale perioadei
subsecvente dezastrului de la Philippi. Mai ales cartea a doua este
revelatoare pentru această reacţie mentală foarte caracteristică.
Elocventă pentru ironia subtilă pe care o practică poetul, este satura a
noua din cartea intai, unde el alcătuieşte un scenariu al intalnirii cu un
plicticos: "Mergeam pe calea Sacră, ca in atatea randuri, // Visand la
intamplare şi cufundat in
ganduri; // in drum, un oare-cine deodată s-a oprit, // Mi-a pus pe umăr
mana, şi astfel mi-a vorbit: // "Iubitul meu prieten, cum iţi mai merge?
Bine?" // "Aşa şi-aşa". El insă ca scaiul după mine"). Cu umor spumos şi
savuros, Horajiu infăţişează in continuare insistenţele inoportunului, de
care nu scapă decat foarte tarziu. Altădată, poetul işi exprimă satisfacţia
de a poseda o casă ia ţară şi dorinţa de a o frecventa cu asiduitate,
departe de agitaţia Romei .Cu acest prilej, el insera in satură celebra
fabulă a şoarecelui de la oraş şi a celui de la ţară. Şoarecele rustic este
invitat la oraş de şoarecele urban. Dar aici află nu numai desfătări şi feluri
alese de mancare, ci şi larma produsă de caini moloşi, care, la Roma,
vanau şoarecii. Speriat, şoarecele de la ţară, declară că se intoarce langă
pădure, unde poate trăi modest, insă liniştit7. Asemenea scenarii
evidenţiază de fapt epicureismul fundamental al lui Horaţiu, bazat pe
preconizarea ataraxiei, echilibrului, măsurei in toate. Totuşi Horaţiu se
străduieşte să adapteze nivelului obişnuit al cititorului tezele şi intuiţiile
epicureismului. In ce rezidă arta lui Horaţiu in sature, de altfel in manifest
progres faţă de ce realizase poetul in epode? Cum am arătat, in primul
rand in umorul spumos şi dezinvolt, in amuzamentul savuros. Horaţiu ia
totul "in glumă", periocum, supune materia saturelor jocului seducător,
badinajului zeflemitor. Totodată saturele constituie una dintre operele cele
mai sincere, mai spontane ale lui Horaţiu. Conversaţia liberă, scenariul
deschis exprimă mobilitatea reflecţiilor spontane ale poetului.
Ceea ce, desigur, nu exclude cizelarea migăloasa a imagisticii şi a
versurilor, care introduce in evoluţia speciei literare a saturei simţul
măsurii, gustul pentru desăvarşirea formală. Aşadar sunt eliminate din
poezia horaţiană reziduurile expresioniste, incă active in epode. De
asemenea echilibrul formal corespunde armoniei interioare, psihicului
controlat de raţiune, chiar ostentativ dirijat de aceasta.
Cultul raţiunii armonioase, exigente, prevalează in sature, pentru a veni să
supravegheze
spontaneitatea graţioasă, care este şi ea atent exprimată şi preconizată.
Tensiunea dintre controlul lucid şi expresia sinceră, deschisă, bazată pe
tehnica potpuriului, se invederează a fi fertilă in efecte multivalente.
Saturele sunt profund clasice, chiar clasicizante, fiindcă sunt dominate de
surasul spiritual, de "urbanitate", urbanitas. Amalgamul de elemente
diferite, compoziţia laxă, macrosintaxa unui discurs literar aparent foarte
liber, deşi consecvent supus controlului raţional, constituie mărcile cele
mai evidente ale saturelor horaţiene şi poartă pecetea vocaţiilor speciei
literare respective.
Elementele dramatice abundă şi Horaţiu pendulează intre simpla
exclamaţie, interogaţie, dialogul amuzant, cateodată incandescent, intre
personaje, şi monolog. Cele mai variate combinaţii sunt abil manuite. in
ultimă instanţă, aproape in fiecare satură, se conturează un scenariu
dramatizat.
Saturele sunt versificate intr-un hexametru dactilic utilizat cu sagacitate
de Horaţiu. Exegeţii saturelor au evidenţiat de altfel concreteţea imagisticii
horaţiene.