ACADEMIA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

Comert

RECENZIE

SOCIETATEA PERFECTĂ
(JOHN KENNETH GALBRAITH)

Lector univ. dr. VIRJAN DANIELA

STUDENT: RADU STEFAN
GRUPA: 314, SERIA C
ANUL 1

BUCUREŞTI 2010
 Importantul om de ştiinţa şi autorul unor teorii socio-economice care au generat
numeroase reacţii din partea criticilor de specialitate, John Kenneth Galbraith,s-a născut la
data de 15 octombrie 1908 în Canada şi a fost, pe lângă profesor la Harvard University şi
ambasador al Statelor Unite în India, consilier în probleme economice al lui J.F.
Kenndy.Dintre numeroasele sale scrieri printre care se număra “The Afluent Society” sau “
The Culture of Contentment”, “Societatea perfectă” este cea mai recentă lucrare a sa.
Apărută în anul 1996, “Societatea perfectă” propune câteva întrebări legate de
aspectele importante ale vieţii sociale cotidiene precum: “Cum ar arăta o societate perfectă?”,
“ Spre ce ar trebui sa tindem?” şi “Ce ar trebui sa facem pentru a tinde la o societate
perfectă?”.Cartea are scopul de a evidenţia lucrurile şi părţile mai puţin bune din societate
prin enumerarea aspectelor unei societăţi perfecte. Autorul îşi propune să ne arate “cum e
bine” fără a omite să facă distincţia între “cum ar fi perfect şi ceea ce se poate realiza”.Acesta
ţine să evidenţieze faptul că nu descrie perfecţiunea ci realizabilul.Constituită din 18 capitole,
cartea are rolul de a defini într-un mod cât mai clar ce anume implică o societate
perfectă.Galbraith este de părere că “nu există şanse pentru o societate perfectă atât timp cât
nu există o definire clară a ei”.
Încă din primul capitol al cărţii, autorul încearcă să descrie o societate perfectă şi,
totodată, realizabilă.Într-un mod uşor ironic acesta subliniază faptul că lumea reală este
clădită prin constrăngeri impuse de natura omului şi “constrângerile constituţionale precum şi
alte proceduri legislative de mult stabilite, la fel ca şi rigorile ce însoţesc sistemul politicii de
partid”.
Acest capitol creionează trăsăturile unei societăţi perfecte, unele dintre cele mai
importante fiind libertatea individuală a fiecărui cetăţean, egalitatea rasială şi a sexelor ,
precum şi şansa unei existenţe care să îi poată oferi individului toate satisfacţiile.Din păcate,
de cele mai multe ori, bine cunoscutul interes personal triumfă în lupta cu mult dorita
schimbare în plan social.În cel mai frecvent caz, confortul şi bogăţia se confruntă cu cei
defavorizaţi de acţiuni precum creşterea impozitelor sau “eşecul promisiunilor de reducere a
acestora”.Desigur, nimănui nu îi place să creadă că bunăstarea personală proprie se află în
conflit cu nevoile celor defavorizaţi, care, din nefericire, reprezintă majoritatea,astfel,că cei
privilegiaţi găsesc cu usurinţă metoda de a inventa o ideologie plauzibilă pentru a-şi apară
propriile interese.
În cel de-al doilea capitol al cărţii, autorul evidenţiază diferenţa dintre cei bogaţi şi
cei săraci, dintre patroni şi angajaţi, oferind un exemplu concret al unei societăţi mereu aflată
sub lupa criticilor şi, totodată, fiind de-a lungul istoriei un exemplu pentru multe naţiuni din
întreaga lume, societatea Americană.Galbraith susţine că deşi în Statele Unite ale Americii
există democraţie, aceasta este, nu în mică măsură, o democraţie a celor influenţi.Deşi dreptul
la vot este acordat oricărui cetăţean American, numai cei bogaţi şi-l exercită, pe când oamenii
cu grija zilei de mâine, neavând relaţii şi nefiind persoane influente, preferă să nu meargă la
vot.Astfel, avem de-a face cu o competiţie inegală.Rolul guvernului în această chestiune este
unul esenţial, acesta fiind bariera care desparte cele două tabere.În paginile ce urmează
autorul îşi propune să răspundă la două întrebări extrem de importante:”Care este natura
societăţii perfecte?” şi “Cum poate fi constituit un viitor mai sigur şi mai bun pentru toată
lumea?”.
În capitolul “Argumentul social”, este evidenţiat rolul fundamental al economiei
într-o societate perfectă.Fiecare membru al societăţii , indiferent de sex, rasă, vârstă sau
apartenenţa etnică, ar trebui să aibă dreptul la o existenţă mulţumitoare.Din acest punct de
vedere toţi cetăţenii sunt egali.Totuşi, indivizii se deosebesc între ei prin caracterele fizice şi
psihice, prin gradul de implicare şi afirmare pe plan material.În orice caz, autorul subliniază
faptul că, deşi indivizii sunt diferiţi, într-o societate perfectă ar trebui să existe oportunităţi
economice pentru toţi.Sistemul economic trebuie să funcţioneze în mod egal, perfect pentru
fiecare cetăţean.”Numai atunci oportunităţile vor întâlni aspiraţiile, indiferent de nivelul lor.”
De asemenea, pentru ca o societate să funcţioneze bine, economia ar trebui să se afle
în mod constant în progres.Stagnarea economică duce la consecinţe multiple, deci prima
cerinţă a unei societăţi ideale este aceea a unei economii puetrnice şi stabile.Din moment ce se
înregistrează o creştere economică fermă, se va observa şi o implicare a tuturor în diverse
domenii de activitate.
Desigur, într-o societate perfectă nu se poate vorbi despre o repartizare egală a
câştigurilor.Există oameni pentru care bogăţia şi câştigurile, precum şi imaginea publică
reprezintă principalul ţel,dar există, de asemenea, şi oameni pentru care toate acestea nu au
aceeaşi importanţă, deci societatea ideală ar trebui sa ofere tuturor posibilitatea de a câştiga în
concordanţă cu talentul şi ambiţia fiecăruia, precum şi ocazia asigurării unui viitor lipsit de
griji.
În cele ce urmează, Galbraith susţine că principala problemă cu care se confruntă o
societate perfectă este tendinţa economiei de a trece prin perioade, uneori prelungite de
stagnare, de recesiune, perioade în care numărul şomerilor este într-o continuă creştere.El este
de părere că societatea ar trebui sa prevadă aceste perioade de criză şi să le evite cu ajutorul
unei creşteri continue a producţiei şi a forţei de muncă angajate.În opinia autorului, există trei
măsuri ce pot fi luate pentru a ieşi din impas: scăderea impozitelor, scăderea ratei dobânzii şi
contribuţia directă a guvernului la cererea agregată.
Următoarea problemă dezbătută este cea a inflaţiei, una dintre marile probleme ce se
interpun în calea desăvârşirii unei economii sănătoase.Autorul susţine într-un mod realist
ideea că o societate ideală nu poate totuşi spera să împace o ocupare totală a forţei de muncă
cu o stabilitate absolută a preţurilor, însă aceasta ar trebui să facă în aşa fel încât să reducă la
minim conflictul între cele două.La un moment dat, trebuie totuşi să alegem între inflaţie şi
şomaj.
Societatea perfectă nu îşi poate permite să condamne o parte a populaţiei la
inactivitate, la şomaj şi la anumite privaţiuni.La nevoie “trebuie acceptat răul cel mai mic-
creşterea preţurilor”.Un nivel mai scăzut al şomajului trebuie privit ca un lucru absolut
necesar într-o societate ideală, însă “posibilitatea de a combina acest deziderat cu o stabilitate
absolută a preţurilor nu se încadreaza în limitele posibilului.”
În continuare, autorul dezbate problema deficitul şi cea a distrubuirii veniturilor şi a
puterii. După cum am menţionat anterior, autorul subliniază faptul că societatea perfectă nu
urmăreşte distribuirea în mod egal a veniturilor pentru că şi oamenii se deosebesc între ei prin
aspiraţiile lor, prin dorinţa lor de a face bani .Speranţa marxistă a unor câştiguri uniforme “ de
la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi” s-a dovedit a fi inaplicabilă, irelevantă.
Alt subiect deosebit de important şi intens dezbătut de-a lungul istoriei şi care este
tratat de către autor în această carte este rolul decisiv al educaţiei în societate.Un lucru ce nu
poate fi pus la îndoială este acela că educaţia este strâns legată de dezvoltarea economică.În
ultimul timp, trăsăturile fundamentale ce stau la baza dezvoltării economice sunt considerate a
fi educaţia şi transporturile.În ţările dezvoltate, economia are nevoie de o foţă de muncă bine
pregătită, educaţia şi cultura jucând un rol principal în domenii precum arta şi design-ul sau în
producţia bazată pe tehnologii avansate.
Într-o societate perfectă, ca şi în cazul distribuirii veniturilor în mod inegal,
stratificarea economică şi socială este imposibil de evitat, însă educaţia este un drept pe care
fiecare cetăţean ar trebui să îl aibe.Educaţia trebuie să îndeplinească două funcţii
fundamentale:cea de a permite oamenilor să se autoguverneze şi cea care le dă oportunitatea
de a atinge deplina satisfacţie de a trăi.
 Există, de asemenea, o relaţie directă între educaţie şi democraţie, aceasta din urmă
fiind o consecinţă normală a progresului economic şi a educaţiei.John Galbraith susţine că
pentru a înţelege pe deplin democraţia, şi pentru a face din aceasta o realitate, oamenii trebuie
să aibe acces la o educaţie propice.Adevărata recompensă a unei bune educaţii este o viaţă
mai bună şi mai bogată pentru fiecare.
Următorul capitol se referă la măsurile care trebuiesc luate de către guvern, de către
stat, la controlul pe care acestea îl deţine.Există câţiva factori ce duc la o intervenţie şi un
control din partea statului precum nevoia de a proteja planeta, diminuarea distrugerii mediului
înconjurător, necesitatea de a-i ocroti pe cei mai vulnerabili şi mai puţin privilegiaţi, tendinţa
economiei de a realiza bunuri cu diferite deficienţe tehnice.
Una dintre problemele importante ale societăţii moderne este cea legată de mediu, de
protejarea planetei,majoritatea problemelor mediului provin din impactul producţiei asupra
sănătăţii.Mai mult, efectele nocive ale activităţilor noastre de astăzi se vor vedea în viitor.O
mare problema o reprezintă, de asemenea, epuizarea resurselor naturale existente şi folosite
într-un mod abuziv.Din nefericire, majoritatea efectelor activităţilor noastre ne sunt din ce în
ce mai familiare:poluarea aerului şi apei, problemele apărute din depozitarea inadecvată a
reziduurilor, încălzirea globală, secătuirea resurselor naturale minerale şi a rezervelor de
petrol, etc.
Chiar dacă problemele legate de mediul înconjurător sunt din ce în ce mai
îngrijorătoare, din fericire, aceste aspecte se bucură tot mai mult de un larg interes public care
poate avea din ce în ce mai multe efecte benefice.
Din păcate, problemele mediului se vor afla în permanenţă în conflict cu forţele
motrice ale economiei de piaţă, însă, o societate perfectă trebuie să caute să rezolve acest
conflict într-un mod raţional.
O altă problemă foarte controversată cu care societatea modernă se confruntă este
migraţia, deplasarea oamenilor din ţările mai sărace către cele bine dezvoltate din punct de
vedere economic, deoarece pe măsură ce economia unei ţări se dezvoltă , aceasta are nevoie şi
de munca imigranţilor sosiţi din afară.Astfel,ţările puternic dezvoltate au de câştigat de pe
urma celor săraci care vin să îndeplinească munca “reală” de care toţi cetăţenii acestor ţări
prospere vor să scape.Din păcate, reacţia faţă de imigranţii străini este una nu foarte bună,
acest lucru rezultând din ideea că “noii veniţi iau slujbele ce aparţin de drept muncitorilor deja
stabiliţi”,o altă reacţie negativă este cea bazată pe criterii entice şi sociale.
O societate ideală recunoaşte acel rol benefic pe care îl are migraţia în general.
Autonomia puterii militare este tratată de către Galbraith în capitolul al
treisprezecelea al cărţii.În zilele noastre, se comite o greşeală gravă în modul de alocare a
fondurilor publice, aceasta referindu-se la modul diferit de satisfacere a nevoilor militare şi a
celor civile.Singura excepţie majoră de la exercitarea controlului democratic este puterea
militară.
De obicei armata şi împuterniciţii acesteia revendicau de la bugetul public anumite
sume ce depăşeşc procentul alocat puterii militare, inlfluenţa forţei armate fiind recunoscută
nu într-o mică măsură de către puterea legislativa.
Autorul este de părere că, o societate perfectă nu recunoaşte puterea militară .
În paginile ce urmează, se pune accentul pe rolul birocraţiei într-o societate ideală.O
caracteristică a vieţii moderne ar fi organizarea şi forţa şi, totodată, slăbiciunea ei.Instituţiile
de stat sunt etichetate ca birocraţii,iar funcţionarii publici cu posturi-cheie sunt deseori numiţi
birocraţi, acest termen având o conotaţie negativă.Societatea ideală ar trebui să combată acest
“sistem birocratic”.Trebuie recunoscut faptul că disciplina joacă un rol esenţial, ea fiind de
neînlăturat, însă întotdeauna va exista un conflict între “ nevoia practică a unei acceptări
cooperate a procedurilor şi scopurile bine stabilite, pe de-o parte, şi necesitatea de a pune la
îndoială aceste proceduri şi scopuri, de a le considera greşite sau pasibile de-a fi schimbate.”
 În cele din urmă, obiectivul final al unei societăţi perfecte este domeniul politicii
externe.În mod evident, o societate perfectă va promova întotdeauna pacea între naţiuni.În
opinia autorului, nimic nu este mai condamnabil decât un conflict militar, mai ales într-o eră
în care descoperirile tehnologice fac posibilă construcţia armelor nucleare .Războiul este o
frână evidentă în calea progresului omenirii, a dezvoltării culturii şi civilizaţiei.Toate
războaiele prin care lumea a trecut de-a lungul istoriei, cele două razboaie mondiale,
conflictul din Pacific, precum şi altele mai puţin extinse dar la fel de crunte, din Vietnam şi
Coreea au împiedicat evoluţia spre o societate mai bună.Rolul societăţii ideale trebuie să fie
acela de a preîntâmpina astfel de conflicte militare dezastruoase, precum şi găsirea unei soluţii
în problema “săracilor planetei”, ţărilor din lumea a treia .
Ca şi în cazul altor probleme menţionate mai sus, progresul economic este absolut
esenţial în menţinerea păcii şi liniştii statelor multinaţionale .În societatea modernă apar
numeroase probleme care cer o rezolvare imediată , precum protecţia săracilor şi a bătrânilor,
alocaţia de şomaj acordată celor ce şi-au pierdut locul de muncă, sănătatea publică, etc. În
rezolvarea problemelor de acest gen, guvernul modern nu mai poate asista într-un mod
pasiv .Din păcate, în ziua de astăzi, şomajul şi inflaţia sunt tolerate, socotite inevitabile şi ,
deseori, remediile împotriva acestor probleme sunt mai presus de competenţa guvernelor
responsabile cu soluţionarea lor.
O data cu globalizarea, problemele cu care se confrunta statele se înmulţesc.De
exemplu, ţările care beneficiaza de muncă şi de condiţii sociale mai bune sunt silite să
concureze cu ţările unde salariile sunt mici.Încă o problemă rezultată în procesul de
globalizare este aceea a barierelor pe care sistemul comercial şi financiar internaţional le
aşează în calea orientării spre o stabilitate economică.
Deşi experimentul globalizării ia amploare, o societate ideală nu poate fi considerată
un singur stat, ea având datoria de a sprijini forţele şi relaţiile internaţionale în mijlocul cărora
sunt implicate diferite ţări.
Capitolul “Săracii planetei” tratează relaţiile dintre ţările sărace şi bogate pornind de
la istoria puterilor coloniale.De-a lungul istoriei, a existat o perioadă în care ţările bine
dezvoltate din present, precum Anglia, Germania, Rusia,Italia sau Olanda au fost puteri
coloniale , guvernând ţările sărace de acum.Însă istoria ,singură, a avut grijă să dovedească
faptul că puterile coloniale au avut consecinţe nefaste pentru ţările sărace.
Autorul accentuează ideea că o societate ideală ar trebui să ţină seama de istorie, de
trecut, şi să aibă grijă la orice poate sugera renaşterea practicilor coloniale.
În ultimul capitol al acestei lucrări, este evidenţiată ideea că pasul decisiv care ar
duce la realizarea unei societăţi ideale ar fi acela care ar face ca democraţia să devină una
autentică, una reală.Galbraith îşi îndeplineşte scopul scriitorului care speră ca reacţiile pe care
le va cauza lucrarea sa vor duce la îndeplinirea idealului: realizarea societăţii perfecte, dacă nu
imediat, atunci în timp.Din păcate, în politica actuală, există două grupuri inegale ca putere,
lucru care face ca democraţia să devină imperfectă.Pe de o parte, sunt cei bogaţi, influenţi, cei
favorizaţi, iar pe de altă parte, există cei care trăiesc cu grija zilei de mâine, cei mai puţin
privilegiaţi.Autorul crede că dacă cei săraci, cei mai puţin favorizaţi, s-ar preocupa mai mult,
implicându-se într-un mod real în politică, prin participarea la vot, democraţia ar deveni uşor,
uşor un lucru realizabil, real.Într-o societate perfectă, influenţa şi acţiunile politice nu pot fi de
partea unei singure grupări: ce a oamenilor bogaţi, cu relaţii şi influenţi.Singura soluţie este
participarea politică mai activă a celor ce trăiesc cu grija zilei de mâine.
Scriitor realist, G.K.Galbraith admite faptul că ,în mod inevitabil, criticii vor spune
că cele scrise în carte nu se află în concordanţă cu realitatea, însă autorul nu încetează să spere
la o îmbunătăţire a lucrurilor la faptul că “Beneficiind de o democraţie reală, societatea
perfectă va izbuti în tot ceea ce va întreprinde, va capăt chiar şi acel aspect al inevitabilităţii”.
 Eu consider că lucrarea “Societatea perfectă” de John Kenneth Galbraith este un
eseu economic valoros, autorul tratând subiecte de actualitate şi probleme cu care societatea
modernă se confruntă în mod constant.El propune o noua perspectivă , din punctul meu de
vedere, foarte interesantă, pentru o mai bună înţelegere a relaţiilor sociale, politice şi
economice.Deşi subiectul cărţii este unul idealist, după cum putem observa încă din titlu,
autorul reuşeşte cu maiestrie să creioneze într-un mod realist şi realizabil caracteristicile unei
posibile societăţi perfecte.Economistul american îşi propune să ne arate “cum e bine” fără a
omite să facă distincţia între “cum ar fi perfect şi ceea ce se poate realiza”.
Bibliografie:

J.K.Galbraith, “Societatea perfecta”, Houghton Mifflin Company, New York, 1996

www.wikipedia.org