LEGEA INDUCŢIEI ELECTROMAGNETICE

Câmpul electric este stabilit de corpuri încărcate cu sarcini electrice sau

polarizate electric, de neomogenităţi fizico-chimice şi de fluxul magnetic variabil în timp.
În regim staţionar şi în medii omogene, tensiunea electromotoare egală cu integrala
curbilinie a câmpului electric este nulă. În câmp magnetic variabil în timp, tensiunea
electromotoare este în general nenulă şi legea inducţiei electromagnetice stabileşte
modul de producere a câmpului magnetic indus, respectiv a tensiunii electromotoare
induse de fluxul magnetic variabil în timp. Întrucât în formularea legii nu intervin mărimi
de material, legea inducţiei electromagnetice este o lege generală a câmpului
electromagnetic.
Acest fenomen se poate defini fie ca:
1) fenomenul de apariţie a tensiunii electromotoare ca urmare a variaţiei fluxului
magnetic sau
2) fenomenul de apariţie a unui câmp electric datorită variaţiei unui câmp
magnetic.
Fenomenul de inducţie electromagnetică a fost pus în evidenţă şi studiat în 1831
de Faraday experimental. A fost completat în 1833 de Lentz şi fundamentat matematic
în 1873 de Maxwell.
Bazele experimentale ale legii inducţiei electromagnetice
Experimentul 1: Se consideră o spiră plată, filiformă, circulară, dintr-un material

v v
N N S S

S S N N
v v
a. b. c. d.
Figura 1
conductor şi omogen la temperatură constantă. În vecinătatea spirei se află un magnet
permanent cilindric circular a cărui axă coincide cu axa spirei, iar liniile lui de câmp se
închid în parte prin spiră. Dacă spira şi magnetul sunt ficşi sau în imobilitate relativă,
curentul electric prin spiră este nul. Menţinând spira fixă şi deplasând magnetul cu viteza
v înb lungul axei cu polul nord spre spiră, se constată că prin aceasta trece curent
electric al cărui sens de referinţă este indicat în figura 1. Îndepărtând magnetul de spiră
cu viteza -v, curentul îşi schimbă sensul. Repetând experienţele cu magnetul având
polul sud spre spiră, curenţii au sensurile reprezentate în figurile 1c şi 1d. Menţinând
magnetul fix şi apropiind respentiv îndepărtând spira paralel cu ea însăşi în lungul axei,
se constată că sensurile curenţilor în spiră rămân neschimbate. În toate cazurile în care
intensitatea curentului este nenulă, se spune că în spiră se induce curent electric de
conducţie. Spira constituie partea indusă sau inducsul, iar magnetul partea inductoare
sau inductorul dispozitivului. Din analiza acestor experienţe rezultă următoarele:
 curentul electric este condiţionat de fluxul magnetic nenul în spiră. Dacă magnetul
este situat cu axa cuprinsă în planul spirei,- poziţie în care fluxul magnetic prin spiră
 este nul, independent de starea cinematică a magnetului, nu se induce curent
electric în spiră.
 Existenţa unui flux magnetic prin spiră este o condiţie necesară dar nu şi suficientă
deoarece menţinând spira şi magnetul imobili, sau în imobilitatea relativă între ei,
curentul este nul; întrucât curentul indus este nenul numai pe durata deplasării fie
numai a indusului, fie numai a inductorului, urmează că inducerea curentului electric
este provocată exclusiv de variaţia fluxului magnetic prin spiră.
 În conformitate cu legea conducţiei electrice, curentul electric în spiră este o
consecinţă a unei tensiuni electromotoare nenule, în lungul curbei spirei. Dacă la
bornele deschise ale spirei se conectează un voltmetru şi se efectuează oricare din
experienţele care au pus în evidenţă curentul electric indus, voltmetrul indică o
tensiune electromotoare nenulă. În consecinţă, chiar şi în lipsa firului spirei, în lungul
unei curbe închise magnetul în mişcare induce o tensiune electromotoare.
 Efectuând experienţe la diferite viteze v ale magnetului în raport cu spira sau a spirei
în raport cu magnetul, şi măsurând tensiunile electromotoare la bornele spirei, se
constată că valorile lor absolute cresc respectiv scad odată cu creşterea respectiv
scăderea modulului vitezei; întrucât odată cu deplasarea fie numai a magnetului, fie
numai a spirei variază fluxul magnetic prin spiră, urmează că tensiunea
electromotoare indusă este proporţională cu viteza de variaţie în timp a fluxului
magnetic.
 În toate experienţele realizate, intensitatea curentului indus în spiră are sensul de
referinţă, astfel încât partea din fluxul magnetic pe care acesta îl produce în
exclusivitate tinde să compenseze variaţia fluxului magnetic inductoric.
Pentru determinarea expresiei integrale a legii inducţiei electromagnetice se
consideră un conductor filiform nedeformabil, care se deplasează cu viteza v într-un
câmp magnetic omogen şi constant în timp. Viteza purtătorilor mobili de sarcină din
interiorul conductorului (electronii), se va obţine prin compunerea vectorială a vitezei
electronilor în raport cu conductorul v' şi a vitezei conductorului în raport cu sistemul de
referinţă, v:
vt = v + v′
'
v viteza electronilor în raport cu conductorul
v viteza conductorului în raport cu sistemul de referinţă
v t viteza electronilor din conductor în raport cu sistemul de referinţă
Asupra electronilor în mişcare din conductor acţionează o forţă de tip Lorenz:
(
F = q ⋅ vt × B )
care determină un câmp electric indus:
Eind F
dl Eind =
q
l În regim nestaţionar, de-a lungul conturului conductor
z v B l, se induce o tensiune electromotoare:
(
el = ∫ Eind ⋅ dl = ∫ vt ×B ⋅ dl )
x l l

y Calculând integrala şi ţinând seama că datorită

(
ortogonalităţii vectorilor v′ × B şi dl produsul )
scalar al acestora este nul, se obţine expresia tensiunii electromotoare indusă într-un
contur conductor care se deplasează într-un câmp magnetic invariabil în timp:
N (
el = ∫ v ×B ⋅ dl )
l
dl
l Eind
v
B
M
 Tensiunea electromotoare de inducţie se poate produce şi în conductoare
deschise. Se consideră un conductor filiform deschis conţinut într-un contur închis.
Tensiunea electromotoare între extremităţile conductorului deschis se determină cu
relaţia:

N
eMN = ∫ v ×B dl ( )
M

Se constată experimental că sub acţiunea câmpului electric Eind, electronii din

conductorul deschis se acumulează în extremitatea conductorului (punctul M) astfel
încât apare un câmp electric orientat de la sarcinile pozitive (punctul N) spre cele
negative (punctul M), notat E , a cărui valoare permite ca în orice punct din conductor şi
în orice moment să fie îndeplinită relaţia de echilibru electrostatic.
E + E ind = 0
Pentru conductoare filiforme care se deplasează uniform în câmpuri magnetice
constante, tensiunea electromotoare indusă devine:
v = const.; B = const.; v⊥B → e MN = vBl MN
Fenomenul inducţiei electromagnetice poate fi studiat şi în cazul general al
conductoarelor închise care se deplasează în câmp magnetic variabil în timp. Pentru
studiul acestui caz se consideră un conductor filiform închis care
(2) t+∆ t se deplasează în câmp magnetic variabil şi două poziţii infinit
vecine ale acestuia corespunzând momentelor t şi t + ∆t . Dacă
dl într-un interval de timp dt, conductorul parcurge distanţa ds,
(l) (1) t atunci viteza acestuia este:
∆s
dl ds
v=
B dt
Tensiunea electromotoare indusă în conturul conductor este:
(
el = ∫ v ×B ⋅ dl = ∫)
 ds 

 ds


 ds×dl
 dt ×B  ⋅ dl = −∫ dt ×dl  ⋅ B = −∫ dt ⋅ B
l l   l  l
Se notează:
ds×dl =dA
B ⋅ dA d dΦsl
el = − ∫∫
Sl
dt
=−
dt ∫∫ ∫ B ⋅ dA = −
l
dt

dΦsl
el = − forma integrală a legii inducţiei electromagnetice:
dt
Tensiunea electromotoare ce se induce în lungul unui contur conductor închis este egală
şi de semn contrar cu viteza de variaţie a fluxului magnetic în timp prin suprafaţa
delimitată de acel contur închis.
Forma integrală poate fi pusă într-o formă echivalentă dacă se ţine seama că
atât inducţia magnetică cât şi suprafaţa pot fi variabile în timp şi spaţiu:
 B = B( x, y, z, t)

 Sl = Sl ( x, y, z, t)
x = x( t); y = y( t); z = z( t)


el = −
d
∫∫ B ⋅ dA = −∫∫
∂B 
+ v ⋅ divB + rot B × v  ⋅ dA( )
dt Sl  ∂t
Sl  

 Deoarece div B = 0 (legea fluxului electric - forma locală), tensiunea
electromotoare indusă devine:
el = −∫∫
∂B
∂t
(
⋅ dA − ∫∫rot B ×v ⋅ dA )
Sl Sl

sau: el = −∫∫
∂B
∂t
(
⋅ dA + ∫ v ×B ⋅ dl , ) relaţie care pune în evidenţă că
Sl l
tensiunea electromotoare de inducţie are două componente:
1. tensiunea electromotoare de inducţie statică, care apare în conductoare imobile
situate în câmp magnetic variabil în timp:
∂B
elstat = −∫∫ ⋅ dA
Sl
∂t
2. tensiunea electromotoare de inducţie dinamică ( de mişcare), care apare în
conductoare care se deplasează în câmpuri magnetice invariabile în timp:
( )
eldin = ∫ v × B ⋅ dl
l
Forma locală a legii inducţiei electromagnetice:
rotE = −
∂B
dt
(
− rot B × v )
pune în evidenţă că în regim nestaţionar un câmp electric poate fi produs şi prin variaţia
în timp a unui câmp magnetic.

Aşadar tensiunea electromotoare de inducţie conţine două componente:

e l = e lstat + e ldin

Un caz important a legii inducţiei electromagnetice forma locală (3) este cazul
regimului nestaţionar al mediilor imobile.
∂B
rot E = − (4) a doua ecuaţie de evoluţie a câmpului electromagnetic (a doua
∂t
ecuaţie a lui Maxwell)
Utilizând forme locale a legilor din electromagnetism se poate scrie sistemul (5)
a ecuaţiilor lui Maxwell în medii electrice liniare, imobile în regim nestaţionar.
 ∂D
rot H = ∂t + J

rot E = − ∂B
 ∂t
div D = ρv
 (5)
div B = 0
D = εE

J = σE

B = µH
În sistemul (5), în regim nestaţionar câmpurile electrice şi magnetice variabile în
timp şi spaţiu se determină prin integrarea sistemului diferenţial (5) ce constituie ecuaţia
câmpului electromagnetic. Din acest sistem se determină şi ecuaţia undelor
electromagnetice.
 Sistemul (5) are un caracter general şi permite studiul câmpului electromagnetic
în orice regim de funcţionare în medii liniare imobile, atunci când se cunosc condiţiile
iniţiale şi condiţiile de contur ale mărimilor ce intervin.