Sociologia Populatiei si Demografie

Curs Blackboard sem. II, anul I Fac. de Sociologie-Psihologie

LECŢIA 1 - DEMOGRAFIA CA ŞTIINŢĂ

Etimologic, termenul demografie provine din limba greacă: demos – popor,

populaţie şi graphe – a desemna, a scrie, a descrie. Prin urmare, demografia ar
însemna descrierea populaţiei.
Încercând să definim demografia, vom spune (cf. V. Trebici) că aceasta este o
ştiinţă ce are ca obiect populaţiile umane, pe care le studiază sub principalele lor
aspecte privind numărul şi repartizarea geografică, strutura după diferite caracteristici
demografice şi socio-economice, evoluţia lor, precum şi factorii ce determină
schimbările numărului şi structurii, în scopul evidenţierii regularităţilor (legităţilor)
după care se produc fenomenele demografice.
Pentru a-şi atinge scopul, demografia foloseşte cu precădere metode
cantitative/statistice, modele şi metode matematice.
Demografia a apărut odată cu statistica, desprinzându-se treptat de sub
“tutela” ei, pentru a deveni o ştiinţă autonomă.
Distingem două abordări ale demografiei: una îngustă (pe care o regăsim şi
sub următoarele denumiri : demografie pură ; demografie formală ; analiză
demografică) şi una mai largă (întâlnită şi sub terminologia : demografie socială ;
studiu al populaţiei). În sens îngust, corespunzând specificităţii obiectului ei,
demografia studiază, cu metode statistico-matematice, populaţiile umane,
concentrându-şi atenţia asupra fertilităţii, mortalităţii şi migraţiei, iar în sens larg,
corespunzând caracterului interdisciplinar al obiectului ei, studiază, în plus,
mobilitatea socială, structura socio-economică a populaţiei şi factorii socio-economici
care influenţează fenomenele demografice, precum şi raportul reciproc dintre
populaţie şi economie.
Termenul de demografie a fost folosit pentru prima dată de către demograful şi
statisticianul francez Achille Guillard (1790-1876), în lucrarea Elements de
statistique humaine ou démographie comparée (Paris, 1855). Acesta spunea:
“Demografia descrie masele cu ajutorul numerelor şi după sfera pe care ele o
acoperă… Ea are principiile sale proprii ca orice altă ştiinţă născută din observaţii
pozitive, principii ce se sprijină exclusiv pe legea numerelor mari sau pe calculul
probabilităţilor.”
Termenul demografie a fost propus de către demograful francez Emile
Levasseur (1829-1911) , în 1878, la cel de-al doilea Congres Internaţional de Igienă
şi Demografie, pentru a înlocui denumirile de statistică, fizică socială, teoria
populaţiei ş.a. Lucrările Congresului Internaţional de Igienă şi Demografie de la
Geneva (1882), apărute în 1883, includ pentru prima dată oficial conceptul de
demografie.
Demografia ca ştiinţă, însă, s-a născut cu mult mai înainte. Istoricii
demografiei sunt de acord că întemeietorul (“părintele”) acestei disciplinei este
britanicul John Graunt (1620-1674), fondator, împreună cu William Petty (1623-
1687), al şcolii de aritmetică politică. La Londra, în 1662, Graunt a elaborat celebra
lucrare Natural and political observations made upon the bills of mortality chiefly
with reference to the government, religion, trade, growth, air, diseases etc. of the City
of London (Observaţii naturale şi politice făcute pe baza listelor de mortalitate, în
Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 1
special cu referire la guvernare, religie, comerţ, creştere, aer, boli etc. din oraşul
Londra). Lucrarea mai sus amintită marchează constituirea demografiei ca ştiinţă,
datorită analizei ştiinţifice, de mare ingeniozitate, pa care o întreprinde autorul şi care-
i permite să stabilească regularităţi şi legităţi în producerea unor fenomene
demografice (de exemplu, mortalitatea), să folosească metode de estimare a
populaţiei, să facă predicţii pe baza unui material statistic relativ redus, să intuiască
caracterul dual – biologic şi social – al fenomenelor demografice.
În concepţia demografilor români din anii ‘80 ( Vladimir Trebici ş.a.),
populaţia este un sistem ale cărui stări sunt definite nu numai de parametrii
demografici (natalitate, mortalitate), ci şi de cei sociali, educaţionali, economici,
sanitari.
În baza teoriei generale a sistemelor (Ludwig von Bertalanffy), populaţia
poate fi reprezentată ca sistem demografic relativ autonom. Distingem, pe de o parte,
populaţia de tip închis, iar, pe de alta, cea de tip deschis.
Ca populaţie de tip închis, intrările sunt reprezentate de naşteri (N), iar ieşirile
de decese (M).
La populaţia de tip deschis, sistemul demografic al populaţiei are drept intrări
naşterile (N) şi imigrările (I), iar ca ieşiri decesele (M) şi emigrările (E).
Potrivit sistemului şi caracteristicilor sale, populaţia nu se confundă cu suma
subsistemelor sale sau a persoanelor care o compun ; întregul este mai important decât
părţile, deoarece intervin structurile, conexiunile şi funcţionarea sistemului.
Indiferent cum privim populaţia ( închisă sau deschisă), ea nu este izolată, ci
se află într-o permanentă interacţiune cu “mediul”, cu celelalte sisteme.
Constatările în legătură cu populaţia ca sistem demografic şi populaţia în
raport cu alte sisteme sunt importante pentru definirea demografiei şi delimitarea
obiectului său de studiu.

Pentru aprofundare - lectia 1-manual, paginile 9-20

LECŢIA 2 - RĂSPÂNDIREA POPULAŢIEI PE TERRA

Studiile de specialitate ale antropologilor arată că, o dată cu dispariţia vechilor

primate, la sfârşitul oligocenului şi începutul miocenului, acum aproximativ 24 de
milioane de ani, au trăit hominidele primitive Kenyapithecus africanus şi Dryopitecii,
urmate de specia Ramapithecus (cu 14 milioane de ani în urmă). Din aceste din urmă
hominide s-au dezvoltat strămoşii comuni ai Australopitecilor şi ai genului Homo,
care au trăit în urmă cu mai bine de 5 milioane de ani. Homo erectus a evoluat în
intervalul 2,5 milioane de ani – 100 000 de ani ; din acesta s-au desprins
pitecantropul ( omul de Jawa), atlantropul (în nordul Africii), heidelbergensis
( Germania) şi Sinathropus pekinesis.
Homo sapiens a fost atestat de către cercetători ca vieţuind acum aproximativ
250 000 de ani. El a fost considerat a fi “omul raţional” şi cel mai vechi reprezentant
al omului actual. Continuând să progresăm pe această scară a evoluţiei, precizăm
apariţia, în urmă cu 150 000 – 35 000 de ani, a lui Homo neanderthalensis, în Europa,
Asia şi Africa, având trăsături şi îndemânări superioare predecesorilor săi. Anumite
studii susţin perfecţionarea acestuia spre omul actual (Homo sapiens sapiens), în timp

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 2

ce altele concluzionează înlocuirea lui neanderthalensis cu tipul Cromagnon,
reprezentat de oameni cu înfăţişarea fizică actuală din Europa, Africa şi China.
Majoritatea paleontologilor precizează că locul antropogenezei este în Africa ;
există şi opinia că acest loc ar aparţine Asiei şi Africii în acelaşi timp. Cert este, însă,
faptul că “locul originar” corespunde zonei calde euro-asi-africane.
Procesul de aşezare a oamenilor pe aproape întreaga suprafaţă terestră s-a
derulat lent, începând de acum 1,5 – 2 milioane de ani, în condiţii de mediu şi de
existenţă extrem de diferite, ceea ce a avut o puternică influenţă asupra deosebirilor
rasiale, comportamentale, asupra ocupaţiilor şi nivelului de trai. Se estimează că
evoluţia biologică a omului s-a desăvârşit în urmă cu 100 000 de ani şi că Homo
sapiens s-a afirmat cu aproximativ 50 000 de ani în urmă ca specie ( umană ) unică.
În ceea ce priveşte adaptarea activă a omului la mediu, menţionăm că, lent, dar
continuu, aria de populare s-a extins, omul fiind singura fiinţă care a reuşit să se
adapteze activ la condiţiile naturale cele mai diverse, de la clima ecuatorială la cea
polară, de la mediile cele mai comode până la cele mai incomode. Putem vorbi, în
acest sens, de prezenţa temporară a omului în spaţiile inospitaliere sau de putinţa de
supunere a legilor naturii, exemple semnificative fiind Groenlanda şi Svalbarg.
Diversitatea demografică a lumii se asociază diversităţii politice, economice şi
culturale. Cele peste 200 de entităţi statale cunosc o mare variaţie a numărului de
locuitori, începând cu China ( peste 1,2 miliarde locuitori ) şi ajungând la microstatele
de numai câteva sute sau mii de locuitori.
La începutul anului 1995, populaţia Terrei însuma 5 759 276000 de locuitori,
iar la 11 iulie acelaşi an erau înregistraţi 5 785 335 142 de locuitori ( un plus de peste
26 milioane locuitori ). În 1998, Terra contoriza 5 929 839 000 de locuitori, din care 4
748 310 000 (80%) trăiau în ţările slab şi mediu dezvoltate.
Expresia răspândirii diferenţiate a populaţiei în teritoriu o constituie
densitatea. Aceasta reprezintă intensitatea populaţiei în raport cu suprafaţa,
determinată ca raport între numărul populaţiei (P) la un moment oarecare şi
suprafaţa teritoriului (S) locuit de aceasta. Valoarea raportului se exprimă în
număr de locuitori pe km.² Formula de calcul: d=P/S

Pentru aprofundare-manual, paginile 21-32

LECTIA 3 - NUMĂRUL POPULAŢIEI

Numărul înregistrat al populaţiei este numărul determinat nemijlocit cu

prilejul recensământului populaţiei sau al altor operaţii statistice similare,
reprezentând populaţia la momentul critic al înregistrării, ca număr fizic.
Numărul calculat al populaţiei este numărul acesteia determinat pentru o dată
sau pentru o perioadă oarecare, pentru care nu există informaţii, prin diferite metode
de calcul., simple metode de extrapolare a numărului total al populaţiei.
Să adoptăm următoarele notaţii :
P0 şi P1 – numărul populaţiei la două date diferite ;
N(0,1) – numărul născuţilor vii în intervalul 0,1 ;
M(0,1) – numărul decedaţilor în intervalul 0,1 ;
I(0,1) – numărul imigranţilor (intraţilor) în populaţia respectivă în intervalul 0,1;

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 3

E(0,1) – numărul emigranţilor (plecaţilor) din populaţia respectivă în intervalul 0,1 Δn
– sporul (excedentul) natural, determinat ca diferenţă N(0,1) - M(0,1);
Δm – sporul (excedentul) migratoriu, determinat ca diferenţă I(0,1) - E(0,1).
În cazul acesta, pentru o populaţie de tip închis (fără să fie afectată de
migraţie), există egalitatea :
P1 = P0 + (N(0,1) – M(0,1)) = P0 + Δn
Pentru o populaţie de tip deschis (cu luarea în calcul a migraţiei), egalitatea se
prezintă astfel :
P1 = P0 + (N(0,1) – M(0,1)) + (I(0,1) – E(0,1)) = P0 + Δn + Δm
Numărul populaţiei determinat în acest fel este un număr estimat: la 1 iulie sau
la 1 ianuarie al anului respectiv. Cel determinat la 1 iulie serveşte, aşa cum am
menţionat, ca număr mediu anual.
Recensământul populaţiei furnizează date cu privire la starea populaţiei, şi
anume: numărul acesteia, repartizarea ei geografică, distribuţia după diferite
caracteristici demografice şi socio-economice.

Definiţie: Prin recensământ al populaţiei înţelegem o observare statistică, de

obicei exhaustivă, având drept obiectiv înregistrarea populaţiei la un moment dat,
împreună cu o serie de caracteristici demografice şi socio-economice (domiciliul,
vârsta, sexul, starea civilă, cetăţenia, nivelul de instruire, locul de muncă etc.),
organizată în vederea determinării numărului, structurii şi repartizării teritoriale a
populaţiei.
Recensămintele moderne se caracterizează prin următoarele trăsături:
- sunt efectuate în scopuri statistice, spre deosebire de recensămintele fiscale,
înregistrările administrative etc.;
- sunt iniţiate pe baza unui act normativ de stat (lege, decret);
- se referă la un teritoriu bine determinat, acela asupra căruia se exercită
suveranitatea statului respectiv;
- au caracter de universalitate, în sensul că ele cuprind întreaga populaţie
aflată sub jurisdicţia statului (indiferent dacă, în momentul efectuării recensământului,
se aflau în interiorul graniţelor naţionale sau în străinătate) ;
- înregistrarea este obligatorie pentru toate persoanele care constituie obiectul
recensământului;
- operaţia de înregistrare se referă la acelaşi interval de timp pentru întreaga
populaţie (principiul simultaneităţii);
- informaţiile se obţin direct de la populaţie;
- metodologia de înregistrare şi programa de observare au un caracter unitar
pentru întreg teritoriul recenzat;
- unitatea de înregistrare este persoana, chiar dacă unitatea de recensământ este
familia sau gospodăria ;
- datele obţinute în urma efectuării recensământului trebuie prelucrate detaliat,
pentru a servi organizării şi conducerii economiei sau altor scopuri.

Tipuri de recensământ
- recensământ general: înregistrare, cu ajutorul recensământului, a întregii
populaţii a unei ţări;
- recensământ parţial: înregistrare, cu ajutorul recensământului, a unei părţi
din populaţie;

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 4

 - recensământ experimental (de probă): operaţie statistică ce “simulează”
recensământul, efectuată cu o fracţie foarte scăzută de sondaj, având drept scop să
verifice organizarea şi metodologia recensământului.
Pentru buna desfăşurare a unui recensământ, o atenţie deosebită trebuie
acordată momentului critic al recensământului. Prin moment critic înţelegem ziua,
socotită la ora 0, la care se referă toate datele ce se înregistrează cu ocazia
recensământului. Este condiţia simultaneităţii recensământului, importantă pentru
asigurarea cuprinderii integrale a populaţiei recenzate şi a comparabilităţii. Momentul
critic al recensământului nu este identic cu data sau perioada de înregistrare.
Pentru ţara noastră, perioada de înregistrare durează, în general, 7 – 10 zile.

Modalităţi de verificare a gradului de acoperire în cazul recensămintelor.

O primă asemenea modalitate o reprezintă repetarea recensământului. Este
foarte rar utilizată din cauza costurilor foarte ridicate. A fost folosită în Rusia o dată,
acum mai bine de 70 de ani. Este, de altfel, singurul caz cunoscut în istoria modernă a
efectuării recensămintelor.
O altă modalitate uzitată o constituie calcularea populaţiei aşteptate pentru
momentul recensământului şi compararea cu rezultatele obţinute la recensământ. Cu
cât valorile obţinute în urma acestor două proceduri sunt mai apropiate, cu atât mai
mulţumiţi ne putem declara în ceea ce priveşte operaţia de recenzare.

Analiza consistenţei interne a rezultatelor unui recensământ constituie un

procedeu mai frecvent folosit în practica demografică. Evoluţia componentelor
demografice este, mai ales pe termen scurt, dominată de inerţie demografică, ceea ce
face ca modificarea structurii pe sexe şi pe vârste a unei populaţii să aibă loc foarte
lent. Astfel, structura pe sexe şi pe vârste la un anumit moment dat nu ar trebui să fie
sensibil diferită de cea de la recensământul anterior.
Putem întâlni şi procedura de comparare a rezultatelor recensământului cu
agregate independente (informaţii privind anumite segmente ale populaţiei, culese în
alte scopuri decât cele demografice).
În fine, putem vorbi şi de efectuarea unor anchete post-recensământ pe bază
de eşantionare.

Acurateţea datelor unui recensământ nu este niciodată maximă. Întâlnim fie

subînregistrări (cel mai frecvent), fie supraînregistrări. Acestea nu reprezintă
probleme deosebite decât atunci când sunt excesive, existând riscul ca “imaginile”
obţinute să fie serios distorsionate.
Principalele neajunsuri ale unui recensământ:
- este foarte costisitor;
- se efectuează la intervale mari de timp.
Din aceste cauze, un recensământ nu satisface nevoia de date curente, de
informaţii demografice curente sau pentru o perioadă trecută neacoperită, de
informaţii pentru o perioadă viitoare de timp. În aceste condiţii, putem apela la
estimările de populaţie ori la proiecţiile de populaţie.
Estimările reprezintă încercările de stabilire, prin calculare, a numărului şi
compoziţiei populaţiei pentru momente trecute, prezente sau viitoare, altele decât cele
acoperite de un recensământ.
Estimările sunt necesare, prioritar, pentru satisfacerea nevoilor de informaţii
demografice curente.
Din punct de vedere al momentului pentru care se fac estimările, distingem:

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 5

 - estimări interrecensăminte
Acestea sunt estimări efectuate pentru un moment plasat între două
recensăminte succesive şi care iau în considerare cifrele furnizate de cele două
recensăminte şi, eventual, de recensăminte mai vechi, dar în nici un caz cifrele
rezultate ale unor recensăminte ulterioare.
- estimări postrecensământ
Estimările de acest tip sunt efectuate pentru un moment (trecut sau
prezent) ulterior unui recensământ şi care iau în considerare rezultatele
recensământului anterior şi, eventual, ale unor recensăminte mai vechi.
- proiecţiile de populaţie
Acestea constituie o categorie aparte de estimări, realizate pentru un
moment plasat în viitor. Le vom discuta în următoarea secţiune a acestei teme.
Din punct de vedere al populaţiei estimate, distingem:
- estimări ale populaţiei totale ;
- estimări ale unor grupe specifice de populaţie.
De regulă, prin populaţie totală înţelegem populaţia naţională.
Subgrupele specifice de populaţie sunt cele stabilite, identificate pe baza anumitor
trăsături, caracteristici (sexul, starea civilă, rezidenţa etc.).

Orice estimare de populaţie se efectuează în baza unor date demografice.

Acestea sunt de două feluri :
- date directe: acele date care, pe de o parte, sunt culese cu o finalitate explicit
demografică şi care, pe de altă parte, se referă (de regulă) la întreaga populaţie.
- date indirecte: acele date care, pe de o parte, sunt culese cu o altă finalitate
decât cea explicit şi predominant demografică şi care, pe de altă parte, se referă la
anumite grupe specifice de populaţie.
Urmând să definim proiecţiile de populaţie, vom spune că acestea reprezintă
încercări de a stabili care va fi numărul populaţiei în viitor, în ipoteza că natalitatea şi
mortalitatea vor urma un anumit curs ipotetic de evoluţie.
În practica demografică întâlnim două categorii de proiecţii ale populaţiei, şi
anume:
- proiecţii realiste : Acestea sunt proiecţiile care, în opinia celui ce le face, au
cele mai mari şanse să se confirme.
-proiecţii analitice : Acele proiecţii care încearcă să identifice consecinţele
viitoare asupra numărului populaţiei ale anumitor evoluţii ale natalităţii şi mortalităţii,
indiferent dacă aceste evoluţii au sau nu vreo şansă să se confirme.
Principalii factori de care depinde acurateţea unei proiecţii sunt următorii:
- corectitudinea ipotezelor privind evoluţiile viitoare ale natalităţii şi
mortalităţii;
- orizontul de timp pentru care se construieşte proiecţia.
În legătură cu cel de-al doilea factor (orizontul de timp), întâlnim, în studiile
demografice de specialitate, proiecţii de populaţie pe termen scurt (5-10 ani), proiecţii
pe termen mediu (10-20 ani) şi proiecţii pe termen lung (peste 20 ani).
Acurateţea unei proiecţii de populaţie, şansele de confirmare ale acesteia
sunt direct proporţionale cu gradul de corectitudine al ipotezelor şi invers
proporţionale cu orizontul de timp al respectivei proiecţii

Pentru aprofundare-manual, paginile 33-52

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 6

 LECTIA 4 - STRUCTURA POPULAŢIEI DUPĂ CARACTERISTICI

Sexul şi vârsta reprezintă două dintre caracteristicile demografice de bază în

analiza structurii populaţiei. Necesitatea cunoaşterii structurii populaţiei după sex şi
vârstă este uşor de intuit, dată fiind importanţa acestor caracteristici în definirea
rolului şi locului fiecărei persoane în procesul reproducerii populaţiei, al activităţii
economice şi, în general, al organizării sociale. Se poate aprecia că nu există sector de
activitate care să nu fie interesat în cunoaşterea efectivului şi structurii populaţiei după
vârstă şi sex.

Structura populaţiei după sex reprezintă o repartiţie statistică a unei populaţii

după caracteristica (însuşirea) calitativă alternativă sex în două subpopulaţii:
masculină şi feminină. Se recomandă ca această repartiţie a populaţiei să fie
combinată cu aceea în funcţie de vârstă. Prezintă importanţă cunoaşterea ponderii
femeilor şi a ponderii bărbaţilor într-o populaţie oarecare nu numai la nivelul cel mai
general, ci şi pe vârste sau grupe de vârstă.

Indicatorii statistici cei mai relevanţi în analiza sus-amintitei repartiţii sunt

următorii:
a)Raportul de masculinitate ; Raportul de feminitate
Raportul de masculinitate reprezintă acel raport între numărul bărbaţilor şi
numărul femeilor, calculat după formula :
b = (Pm/Pf)·100, unde Pf – nr. femeilor, Pb – nr. bărbaţilor, b – raportul de
masculinitate. Cu alte cuvinte, acest raport ne indică numărul de bărbaţi ce revin la
100 de femei, fie pe întreaga populaţie, fie pe vârste sau grupe de vârstă.
La naştere, raportul de masculinitate este supraunitar, la 100 de persoane de
sex feminin născându-se, în medie, 105-106 persoane de sex masculin. În timp, acest
raport se modifică, devenind subunitar. În jurul vârstei de 40 de ani, într-o populaţie,
ponderea celor două sexe se egalizează (100 de bărbaţi ce revin la 100 femei). După
vârsta de 70 de ani, raportul între efectivul populaţiei masculine şi cel al populaţiei
feminine este de 1 la 2 (50 bărbaţi revin la 100 femei). Per ansamblu (la toate
vârstele), întâlnim aproximativ 96 bărbaţi la 100 de femei (în majoritatea statelor).
În mod analog, se determină raportul de feminitate, acesta semnificând
numărul de femei ce revin la 100 de bărbaţi. În acest caz, formula de calcul va fi : f =
(Pf/Pm)·100, unde f – raportul de feminitate.
b)Proporţia bărbaţilor; Proporţia femeilor
Proporţia bărbaţilor în totalul populaţiei reprezintă raportul între numărul
bărbaţilor şi efectivul populaţiei totale sau, cu alte cuvinte, desemnează numărul de
bărbaţi ce revin la 100 de persoane. Se calculează potrivit formulei : pb = (Pm/P)·100,
unde Pm – nr. bărbaţilor, P – efectivul mediu al populaţiei totale, pb – proporţia
bărbaţilor.
În mod similar, se determină şi proporţia femeilor în totalul populaţiei
(numărul de femei ce revin la 100 de persoane, într-o populaţie dată), relaţia
matematică fiind : pf = (Pf/P)·100, cu pf reprezentând proporţia populaţiei de sex
feminin în totalul populaţiei.

Structura populaţiei după vârstă desemnează o repartiţie statistică a unei

populaţii după caracteristica (însuşirea) cantitativă continuă vârstă.

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 7

 În mod obişnuit, populaţia se distribuie pe ani de vârstă, născuţii vii dintr-un
an se distribuie pe luni, iar pentru calculele demografice cu caracter mai general se
folosesc intervalele cincinale: 0-4; 5-9; 10-14; … ; 95-99; +100. În funcţie de tipul
de analiză care ne interesează, putem opta pentru una sau alta din variantele de
distribuire a vârstelor.
Cea mai generală împărţire este: 0-19 ani (populaţia tânără); 20-64 ani
(populaţia adultă); +65 ani (populaţia vârstnică).
Cunoaşterea structurii populaţiei pe vârste beneficiază de o gamă de metode şi
procedee proprii. Cel mai important instrument de analiză a structurii după vârstă îl
constituie aşa-numita piramidă a vârstelor.

Piramida vârstelor desemnează o reprezentare grafică specială a repartiţiei

populaţiei pe vârste, constând din două histograme, una pentru populaţia ordonatelor
ca bază (numărul populaţiei de fiecare vârstă sau grupă de masculină şi una pentru cea
feminină, dispuse pe axa vârstă) şi pe axa absciselor, perpendicular (valorile vârstei).
Pe verticală întâlnim vârsta populaţiei, de la 0 ani (baza piramidei) la 100 (vârful
acesteia). În stânga este reprezentată populaţia masculină, iar în dreapta, cea feminină.
Piramida este un instrument fundamental în analiza structurii populaţiei pe
sexe şi vârste, cu o deosebită importanţă descriptivă şi analitică. Ea ne arată
proporţiile dintre efectivele pe sexe, vârste şi grupe de vârstă, oglindind, astfel,
“istoria” unei populaţii. Cu ajutorul ei putem aprecia efectele unor fenomene ca:
deficitul de naşteri din timpul războaielor, pierderile datorate războaielor, consecinţele
proceselor de îmbătrânire demografică, de reîntinerire demografică, migratorii. Ne
sunt înfăţişate cu claritate surplusul şi minusul de populaţie masculină şi feminină la
anumite vârste. Forma ei la un moment dat este rezultatul evoluţiei de lungă durată a
variabilelor demografice ce afectează numărul populaţiei (natalitate, mortalitate,
migraţie).
Evoluţia structurii pe vârste constituie conţinutul analizei aşa-numitului proces
de îmbătrânire demografică a populaţiei.
Îmbătrânirea demografică a populaţiei desemnează un proces demografic ce
constă în creşterea proporţiei populaţiei vârstnice, combinată cu scăderea proporţiei
populaţiei tinere; de obicei, proporţia populaţiei adulte rămâne vreme îndelungată
neschimbată.
Întrucât procesul de îmbătrânire demografică este reversibil, vom discuta
acum despre ceea ce, în demografie, poartă numele de reîntinerire demografică a
populaţiei. Prin reîntinerire demografică înţelegem un proces demografic ce constă în
creşterea proporţiei populaţiei tinere, ca urmare a ridicării şi menţinerii fertilităţii la
un nivel relativ ridicat.
Se apreciază că o populaţie în cadrul căreia efectivul grupei de 65 ani şi peste
deţine mai puţin de 7% din total poate fi considerată tânără din punct de vedere
demografic. În situaţia în care ponderea vârstnicilor variază între 7-12%, populaţia
respectivă se află în plin proces de îmbătrânire demografică., iar în cazul în care
depăşeşte 12 procente, vorbim de o populaţie îmbătrânită demografic.

Structura populaţiei după starea civilă reprezintă o repartiţie statistică a unei

populaţii după caracteristica stare civilă sau stare matrimonială, înţeleasă ca stare a
unei persoane în raport cu evenimentul demografic căsătorie. În fapt, stabilirea
structurii populaţiei după starea civilă, constă în determinarea greutăţii specifice a
populaţiei necăsătorite, căsătorite, divorţate sau văduve, în totalul populaţiei.

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 8

 Demografic, starea civilă a populaţiei se împarte în: necăsătorit, căsătorit,
văduv, divorţat. Informaţiile ce ne interesează se obţin, în mod obişnuit, cu prilejul
recensămintelor.

Pentru aprofundare-manual, paginile 53-66

LECTIA 5 - NATALITATE. FERTILITATE. NUPŢIALITATE.

DIVORŢIALITATE

Natalitatea populaţiei este fenomenul demografic ce desemnează intensitatea

naşterilor într-o populaţie oarecare. Matematic, cel mai des, natalitatea este măsurată
pe baza raportului dintre masa născuţilor vii dintr-o colectivitate şi efectivul total al
populaţiei colectivităţii respective.
În continuare, ne vom referi la principalii indicatori statistici de măsurare a
natalităţii.

Rata brută (generală) a natalităţii

Reprezintă un indicator ce desemnează raportul între numărul total al
născuţilor vii dintr-o perioadă (un an, de obicei) şi numărul mediu al populaţiei. Se
calculează după formula:
RBN= (N/P)·1000, unde N – născuţii vii, P – efectivul mediu al populaţiei,
RBN – rata brută (generală) de natalitate. Cu alte cuvinte, RBN desemnează numărul
de născuţi vii ce revin la 1000 de locuitori, într-o populaţie oarecare, într-un an
calendaristic.

Rata totală a natalităţii

Este un indicator rezultat din raportarea numărului total al naşterilor (născuţii
vii şi născuţii morţi) dintr-o perioadă (un an, de regulă) la numărul (mediu al)
populaţiei totale. Se calculează după formula: RTN= [(Nv+Nm)/P]·1000, unde Nv –
efectivul născuţilor vii, Nm – născuţii morţi, P – efectivul mediu al populaţiei, RTN –
rata totală a natalităţii. Astfel, putem spune că RTN desemnează numărul total de
născuţi ce revin la 1000 de locuitori, într-o populaţie oarecare, într-un an
calendaristic.
Prin fertilitate înţelegem fenomenul demografic ce desemnează intensitatea
naşterilor într-o populaţie feminină de vârstă fertilă (15-49 ani). Cifric, măsurarea
fertilităţii, la modul cel mai general, se face raportând masa născuţilor vii dintr-o
colectivitate la populaţia feminină de vârstă fertilă aparţinând respectivei colectivităţi.
Principalii indicatori statistico-demografici folosiţi în măsurarea fertilităţii vor
fi prezentaţi în cele ce urmează.

Rata generală a fertilităţii

Această rată reprezintă un indicator obţinut din raportarea numărului
născuţilor vii dintr-o perioadă (un an, de obicei) la numărul mediu al populaţiei
feminine de vârstă fertilă. Se calculează după formula: f ( sau RGF) = (N/F15-49)·1
000, unde F15-49 – totalul femeilor de vârstă fertilă, N – suma născuţilor vii, f – rata
generală a fertilităţii.

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 9

 Rata de fertilitate pe vârste
Aceasta desemnează un indicator rezultat din raportarea numărului de născuţi
vii de către femeile de o anumită vârstă (grupă de vârstă) la numărul mediu al
femeilor de vârsta (grupa de vârstă) respectivă. Se calculează după formula: fx = (Nx/
Fx)·1 000, unde x reprezintă vârsta, Fx – totalul femeilor de o anumită vârstă x, Nx –
efectivul născuţilor vii de către femeile de o anumită vârstă x, fx – rata specifică a
fertilităţii pe vârste. Aşadar, efectivul născuţilor vii de către femeile de o anumită
vârstă este în funcţie de intensitatea fertilităţii specifice şi de numărul populaţiei
feminine corespunzător vârstei respective.
Este important să ne referim, în analiza fertilităţii, şi la indicele sintetic
(conjectural) al fertilităţii (rata totală a fertilităţii). Acesta desemnează numărul
mediu de copii pe care i-ar putea naşte o femeie care, în absenţa mortalităţii, ar
parcurge intervalul de vârstă 15-49 ani fiind afectată, la fiecare vârstă, de aceeaşi
intensitate a fertilităţii ce se manifestă, în momentul studiat, la vârstele respective. Se
determină ca sumă a ratelor specifice de fertilitate după vârstă dintr-un an: D50 =
f15+f16+…+f49, unde f15 – fertilitatea totală (specifică) a femeilor în vârstă de 15
ani, D50 – indicele sintetic al fertilităţii (descendenţa finală a unei femei în întreaga sa
perioadă fertilă).
Nivelul minim al acestui indice, dacă dorim să avem o înlocuire a generaţiilor
pentru o populaţie (ţară), este de 2.1 copii/femeie. Valoarea acestuia era, în 1995,
pentru ţara noastră de 1.4 (copii/femeie). Pe glob, în acelaşi an, valoarea (media)
indicelui sintetic al fertilităţii era de 3.1.
În acest context, dosebit de importantă este cunoaşterea indicelui brut de
reproducere (Ratei brute de reproducere). Acest indice se obţine prin
înmulţirea dintre indicele sintetic al fertilităţii şi proporţia fetelor la naştere
( proporţia fetelor la naştere= raportul între numărul născuţilor vii de sex feminin şi
numărul total al născuţilor vii; cu alte cuvinte, numărul de nou-născute ce revin la 100
de nou-născuţi – fete şi băieţi - ). Proporţia fetelor la naştere prezintă o valoare
constantă – 0.488 Modalitatea de calcul este : [100/(100+105 sau 106)]. Proporţia
aceasta se notează cu k. Aşadar, RBR (rata brută de reproducere) = k· D50. Cu alte
cuvinte, rata brută de reproducere desemnează numărul mediu de fete pe care le-ar
putea naşte o femeie care, în absenţa mortalităţii, ar parcurge intervalul de vârstă 15-
49 ani fiind afectată, la fiecare vârstă, de aceeaşi intensitate a fertilităţii ce se
manifestă, în momentul studiat, la vârstele respective. Menţionăm, în acest punct al
analizei, existenţa şi a ratei nete de reproducere, reprezentând numărul mediu de fete
născute de o fmeie în decursul perioadei sale fertile, calculat prin luarea în
considerare a efectului mortalităţii.
Recapitulând: nivelul necesar al fertilităţii pentru înlocuirea exactă (simplă) a
generaţiilor este de 2.14copii/femeie, respectiv 1.04fete/femeie.
Prin nupţialitate înţelegem fenomenul demografic ce desemnează intensitatea
(frecvenţa) evenimentului demografic “căsătorie” în sânul unei populaţii.
Iată, în cele ce urmează, care sunt principalii indicatori demografici cu
ajutorul cărora se măsoară nupţialitatea.

Rata brută de nupţialitate

Aceasta reprezintă raportul dintre numărul căsătoriilor încheiate într-o
perioadă (de obicei, un an), într-o populaţie şi numărul mediu al populaţiei respective.
Formula de calcul este:

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 10

 c= (C/P)·1 000, unde C – totalul căsătoriilor, P – efectivul mediu al populaţiei,
c – rata brută de nupţialitate. Altfel spus, c desemnează numărul de căsătorii ce revin
la 1 000 de locuitori, într-o populaţie oarecare, într-un an calendaristic.

Rata de nupţialitate pe sexe

Este o rată specifică de nupţialitate, calculată prin raportarea numărului
căsătoriilor la numărul populaţiei nupţiabile de sexul respectiv.
Formulele matematice de calcul ale acestei rate sunt următoarele :
cm= (C/Pm)·1 000, respectiv cf= (C/Pf)·1 000, unde C – numărul total al
căsătoriilor, Pm – efectivul populaţiei masculine, Pf – efectivul populaţiei feminine,
cm ; cf – ratele de nupţialitate pe sexe.

Rata de nupţialitate pe vârste

Este, de asemenea, o rată specifică de nupţialitate calculată prin raportarea
numărului persoanelor căsătorite de vârstă x la numărul populaţiei nupţiabile de vârstă
x. Se calculează după formula: cx= (Cx/Px)· 1 000, unde Cx – efectivul persoanelor
căsătorite în vârstă de x ani, Px – suma nupţiabililor ce au vârsta de x ani, cx – rata de
nupţialitate pe vârste.
Divorţialitatea este fenomenul demografic ce desemnează intensitatea
(frecvenţa) divorţurilor într-o populaţie oarecare (de regulă, populaţia naţională).

Iată care sunt principalele modalităţi de analiză ale acestui fenomen :

Rata brută de divorţialitate
Desemnează raportul dintre numărul de divorţuri ce au loc într-o perioadă (un
an, de obicei), într-o populaţie şi efectivul mediu al populaţiei respective. Se
calculează după formula: d = (D/P)·1 000, unde D – suma divorţurilor, P – numărul
mediu al populaţiei, d – rata brută de divorţialitate; altfel spus, aflăm în acest mod
câte divorţuri survin, la 1 000 de persone, într-o populaţie oarecare, într-un an
calendaristic.

Rata de divorţialitate pe sexe (şi pe vârste)

Desemnează intensitatea divorţialităţii stabilită pe subcolectivităţi, grupate
după sex (şi după vârstă). Astfel, putem afla, de exemplu, care este intensitatea
divorţurilor pentru bărbaţii de 47 de ani.

Rata de divorţialitate a populaţiei căsătorite

Este un indicator specific de divorţialitate, obţinut din raportarea numărului de
divorţuri la numărul populaţiei căsătorite existente, după formula:
dc= (D/C)·1000, unde D – totalul divorţurilor, C – efectivul populaţiei
căsătorite, dc – rata specifică.

Deoarece divorţurile anulează parţial aportul nupţialităţii la constituirea

condiţiilor necesare desfăşurării normale a procesului de reproducere a populaţiei, se
obişnuieşte să se determine, în limitele aceleiaşi perioade de timp, rata nupţialităţii
nete (rata netă de nupţialitate), ca diferenţă între rata brută de nupţialitate şi rata
brută de divorţialitate. Formula de calcul este :
cnet = c-d = [(C-D)/P]·1000 (explicarea simbolurilor folosite se regăseşte în
formulele descrise mai sus).

Pentru aprofundare-manual, paginile 67-79.

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 11

 LECTIA 6 - MORTALITATEA POPULAŢIEI

Mortalitatea este fenomenul demografic ce desemnează intensitatea

(frecvenţa) evenimentului demografic deces într-o populaţie oarecare. Cantitativ, de
regulă, mortalitatea este măsurată pe baza raportului dintre numărul deceselor dintr-o
colectivitate şi efectivul (mediu) al populaţiei colectivităţii respective.
Dintre factorii mai importanţi ce influenţează mortalitatea, amintim: nivelul de
trai; nivelul material şi cultural; eficienţa activităţii sanitare; starea de sănătate a
populaţiei; morbiditatea (frecvenţa sau ntensitatea îmbolnăvirilor într-o populaţie);
războaiele; calamităţile naturale.
Să ne referim, în cele ce urmează, la principalele modalităţi de analiză a
mortalităţii.

Rata brută (generală) a mortalităţii

Această rată defineşte un indicator ce rezultă din raportarea numărului total de
decese dintr-o perioadă (un an, de regulă) la efectivul mediu al populaţiei, în perioada
analizată, într-o colectivitate oarecare. Se calculează după formula:
RBM = (M/P)·1000, unde M – suma deceselor, P – numărul mediu al
populaţiei, RBM – rata brută a mortalităţii. Altfel spus, această rată a mortalităţii
exprimă numărul de decese ce revin la 1000 de locuitori, într-o populaţie oarecare,
într-un an calendaristic.
Rata de mortalitate pe sexe
Determinarea intensităţii mortalităţii specifice pe sexe se face prin raportarea
masei deceselor înregistrate în rândul persoanelor de sex masculin, respectiv feminin,
într-o anumită perioadă de timp, la efectivul (mediu al) persoanelor aparţinând sexului
respectiv.
mm=(Mm/Pm)·1000;
mf = (Mf/Pf)·1000,
unde Pf – numărul femeilor, Pm – numărul bărbaţilor, Mm – numărul
deceselor înregistrate în rândul bărbaţilor, Mf – numărul deceselor înregistrate în
rândul femeilor, mm – rata mortalităţii bărbaţilor, mf – rata mortalităţii femeilor.

Rata de mortalitate pe vârste

Este un indicator rezultat din raportarea numărului de decese la o anumită
vârstă (grupă de vârstă), într-o anumită perioadă de timp (un an, de obicei), dintr-o
colectivitate oarecare la efectivul populaţiei de vârsta (grupa de vârstă) respectivă.
Formula matematică de calcul a acestei rate este :
mx=(Mx/Px)·1000,
unde Mx – efectivul deceselor în rândul populaţiei de vârstă x, Px –
numărul populaţiei în vârstă de x ani, mx – rata specifică a mortalităţii pe vârste. Se
calculează, astfel, numărul de decese la 1000 de locuitori care împliniseră vârsta x în
cursul anului calendaristic în care s-a efectuat observarea fenomenului.

Rata de mortalitate pe cauze de deces

Rata de mortalitate la care ne referim este un indicator de frecvenţă a
deceselor provocate de o anumită cauză, într-o populaţie. Se calculează raportând

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 12

numărul deceselor determinate de cauza respectivă la numărul mediu al populaţiei;
cifra rezultată se înmulţeşte cu 100 (rezultând rata în procente) :
mc = (Mc/P)· 100, unde c – cauza de deces. Exprimarea ratei în procente se
justifică prin numărul redus de decese în cazul anumitor cauze, fapt care ar imprima o
valoare nesemnificativă intensităţii exprimate în promile. Dacă dorim să asigurăm
comparabilitatea cu rata generală a mortalităţii, putem exprima ratele de mortalitate pe
cauze de deces şi în promile.
Calculul ratei poate surprinde, şi este de dorit a se face, variabila vârstă.
Astfel, vom putea vorbi de mortalitatea la vârsta x, survenită ca urmare a cauzei c.
Se cuvine să discutăm, în contextul analizei generale a mortalităţii, despre
speranţa de viaţă pentru o populaţie.
Cel mai important concept în cadrul analizei este cel de speranţă medie de
viaţă la naştere (la 0 ani). În limbaj curent denumită durată medie a vieţii sau viaţă
medie, speranţa de viaţă la naştere reprezintă numărul mediu de ani pe care l-ar trăi o
persoană (dintr-o cohortă ipotetică), născută în anul de referinţă, şi care ar fi afectată,
la fiecare vârstă, de mortalitatea ce caracterizează vârsta respectivă în populaţia dată,
la momentul analizei.
Alături de speranţa medie de viaţă, în studiile analitice demografice întâlnim şi
noţiunea de speranţă de viaţă la vârsta x , care defineşte numărul mediu de ani pe
care i-ar mai putea trăi o persoană în vârstă de x ani, în condiţiile în care ar fi afectată,
la fiecare vârstă (începând cu x, x+1,…), de mortalitatea ce caracterizează vârsta
respectivă în populaţia dată, la momentul analizei.
La ora actuală, speranţa de viaţă la naştere, pentru ambele sexe, este de 63.2
ani, la nivel mondial, dar diferă de la 74.1 ani pentru regiunile dezvoltate la 61.8 ani
pentru cele mai puţin dezvoltate
Dintre mortalităţile specifice după vârstă, cea mai importantă este mortalitatea
nou-născuţilor până la împlinirea vârstei de 1 an, numită mortalitate infantilă.
Mortalitatea infantilă exprimă intensitatea (frecvenţa) deceselor infantile (sub
1 an) în sânul unei populaţii.
Unul dintre indicatorii cei mai folosiţi în analiza mortalităţii infantile este rata
mortalităţii infantile. Această rată rezultă din raportarea numărului deceselor infantile
(sub 1 an) dintr-o perioadă (un an, de regulă) la naşterile vii din aceeaşi perioadă. Se
calculează după formula:
m0 = (M0/N)·1000, unde M0 – suma deceselor înregistrate la copiii în vârstă
de până la 1 an, N – numărul născuţilor vii, m0 – rata mortalităţii infantile. Altfel
spus, rata mortalităţii infantile ne indică numărul de decese infantile ce revin la 1 000
de nou-născuţi, într-o populaţie oarecare, într-un an calendaristic. Această rată
estimează probabilitatea de deces la vârsta de 0 ani.
În primele zile şi săptămâni, mortalitatea infantilă este deosebit de puternică ;
treptat, intensitatea scade, astfel încât, spre sfârşitul primului an de viaţă, ea este de
câteva ori mai mică decât în primele zile. În aceste condiţii, se pune problema găsirii
unor metode de calcul mai precise decât cea a ratei generale a mortalităţii infantile.
Astfel, un loc aparte, prin importanţa pe care o prezintă, revine analizei
mortalităţii infantile pe grupe de vârstă şi pe cauze de deces.

Rata mortalităţii neonatale

Rata exprimă intensitatea deceselor în prima lună de viaţă. Este un indicator
rezultat în urma raportării masei deceselor din prima lună de viaţă la efectivul
născuţilor vii (în întregul an) dintr-o populaţie oarecare. Formula de calcul: m0-29zile
= (M0-29zile/N)·1000. Acaestă rată se subîmparte în alte două rate :

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 13

 Rata mortalităţii( neonatale) precoce
Aceasta ne oferă o imagine asupra intensităţii deceselor în primele 7 zile
(prima săptămână) de la naştere. Formula de calcul este : mo-6zile = (M0-6
zile/N)·1000. Rata exprimă numărul de decese infantile ce survin în prima săptămână
de la naştere, într-o populaţie oarecare, la 1 000 de născuţi vii ;
Rata mortalităţii( neonatale) tardive
Rată specifică ce ne prezintă câţi dintre nou-născuţii în intervalul 7-29 de zile
de la naştere mor, prin raportare la 1 000 de născuţi vii, într-un an calendaristic.
Formula de calcul este :
m7-29zile = (M7-29zile/N)•1 000.

Rata mortalităţii postneonatale

În fine, această rată exprimă intensitatea deceselor ce survin în intervalul de la
o lună de la naştere până la un an. Se măsoară potrivit formulei:
m30-364zile = (M30-364zile/N)·1000.
Aşa cum am mai menţionat, interesează şi analiza mortalităţii infantile din
punct de vedere al cauzelor de deces. Cauzele de deces la vârsta de 0 ani se pot grupa
în două mari categorii: cauze de deces de natură endogenă şi cauze de natură exogenă.
După cum sugerează denumirea, cauzele de deces de natură endogenă sunt
afecţiuni a căror apariţie se situează în timp înainte de naştere, în mediul intrauterin,
sau sunt o consecinţă a procesului naşterii propriu-zise. În rândul cauzelor de deces de
natură endogenă se cuprind anomaliile congenitale şi afecţiunile perinatale.
Restul cauzelor care provoacă decesele la vârsta de 0 ani sunt de natură
exogenă şi reprezintă o consecinţă a contactului noului-născut cu mediul extern
(accidente, intoxicaţii alimentare, viroze, traumatisme, boli infecţioase etc.).
Corespunzător acestor cauze de deces, vom întâlni:
-rata mortalităţii infantile prin cauze de natură endogenă;
-rata mortalităţii infantile prin cauze de natură exogenă;
-rata mortalităţii infantile prin cauza x de deces.

Pentru aprofundare-manual, paginile 80-95.

LECTIA 7 - MIŞCAREA MIGRATORIE A POPULAŢIEI

Mişcarea totală a unei populaţii se compune din mişcarea naturală şi

mişcarea migratorie. Populaţia unei ţări sau a unei unităţi administrativ-teritoriale îşi
modifică numărul nu numai ca urmare a intrărilor şi ieşirilor determinate de naşteri şi
decese, ci şi în urma imigrărilor şi emigrărilor.

Mobilitatea geografică (spaţială) a populaţiei reprezintă totalul deplasărilor

populaţiei în teritoriu, cu sau fără schimbarea domiciliului stabil, indiferent de durata
absenţei din localitatea de origine (plecare). În această noţiune se includ deplasările
turiştilor, ale lucrătorilor sezonieri, ale navetiştilor, ale persoanelor dintr-o localitate
în alta, inclusiv ale celor însoţite de schimbarea definitivă a domiciliului.

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 14

 Migraţia populaţiei este forma principală a mobilităţii geografice (spaţiale) a
populaţiei, constând în schimbarea definitivă a domiciliului stabil, între două unităţi
administrativ-teritoriale bine definite.
În raport cu graniţele oficiale ale unei ţări, migraţia poate fi:
- migraţie internă: totalitatea deplasărilor, însoţite de schimbarea definitivă
(permanentă) a domiciliului obişnuit, în cadrul unei ţări, între unităţile teritorial-
administrative.
- migraţie internaţională (externă): totalitatea deplasărilor, însoţite de
schimbarea definitivă (permanentă) a domiciliului, între două ţări.

În raport cu localitatea de destinaţie (sosire), respectiv de plecare (origine), se

folosesc termenii de imigrare şi emigrare.
- imigrarea: migraţie privită din punctul de vedere al localităţii de destinaţie
(de obicei, în cadrul migraţiei internaţionale). Persoanele cuprinse în acest flux
migratoriu se numesc persoane imigrante (I).
- emigrarea: migraţie privită din punctul de vedere al localităţii de plecare (de
obicei, în cadrul migraţiei internaţionale). Persoanele cuprinse în acest flux migratoriu
se numesc persoane emigrante (E).

Migraţia brută (totală) desemnează totalitatea intrărilor şi ieşirilor în cadrul

migraţiei, adică suma persoanelor imigrante şi emigrante. Relaţia matematică de
calcul este :
Mb = I+E, unde Mb – migraţia brută.

Migraţia netă (sporul migratoriu) reprezintă diferenţa dintre numărul

intrărilor şi cel al ieşirilor în cadrul migraţiei (dintre numărul persoanelor imigrante şi
cel al emigranţilor). Formula de calcul este următoarea:
Δm = I-E, unde Δm – sporul migratoriu.
Analiza demografică mai detaliată a migraţiei nete implică luarea în discuţie a
două concepte : cele de imigraţie netă şi de emigraţie netă.

Imigraţia netă reprezintă o formă a migraţiei în care numărul persoanelor

sosite (imigrate) îl depăşeşte pe cel al persoanelor plecate (emigrate). Matematic,
acest aspect se reprezintă prin următoarea inegalitate : I>E, ceea ce implică I-E>0,
deci Δm>0. În cazul imigraţiei nete, după cum putem observa, sporul migratoriu al
populaţiei este pozitiv.

Prin emigraţie netă înţelegem acea formă a migraţiei în care numărul

persoanelor plecate (emigrate) îl depăşeşte pe cel al persoanelor sosite (imigrate). În
acest caz, inegalitatea devine : E>I, adică I-E<0, deci Δm<0. Cu alte cuvinte,
emigraţia netă presupune un spor migratoriu al populaţiei negativ.

Migraţia netă (sporul migratoriu) este cea de-a doua componentă a mişcării
totale a unei populaţii (a creşterii demografice). Alături de sporul migratoriu,
întâlnim sporul natural (considerat a fi prima componentă a creşterii demografice).
Acesta din urmă reflectă diferenţa dintre numărul născuţilor vii şi cel al totalului
deceselor, într-o populaţie, într-un an calendaristic, potrivit formulei: Δn = N-M, unde
Δn – sporul natural.

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 15

 Creşterea totală a populaţiei (sporul total al populaţiei) se compune din suma
sporului natural şi a celui migratoriu. Simbolizarea matematică este următoarea :
Δt = Δn + Δm, unde Δt – creşterea totală a populaţiei.

Modalităţi de analiză a migraţiei

Rata de migrare (rata brută de migrare)
Una dintre cele mai uzitate modalităţi de analiză a fenomenului migratoriu,
rata brută de migrare este un indicator ce măsoară intensitatea migraţiei totale prin
raportarea volumului migraţiei la numărul mediu al populaţiei. Se calculează după
formula:
migb = [(I+E)/P]·1 000. Această rată măsoară intensitatea migraţiei la 1 000
de locuitori, într-un an calendaristic, într-o populaţie.

Rata de imigrare
Această rată măsoară intensitatea imigrării prin raportarea volumului
numărului de sosiri sau intrări (imigrărilor) la numărul mediu al populaţiei. Se
calculează după formula:
imig = (I/P)·1 000. Calculul ne relevă numărul de persoane imigrante ce revin
la 1 000 de locuitori, într-un an calendaristic, într-o populaţie.

Rata de emigrare
Asemănătoare ca metodologie de calcul cu rata anterior discutată, cea de
emigrare măsoară intensitatea fenomenului emigrării, prin raportarea masei
emigranţilor (numărului de plecări sau ieşiri) la efectivul mediu al unei populaţii. Se
calculează după formula:
emig = (E/P)·1 000. Avem, astfel, imaginea numărului de emigranţi la 1 000
de persoane, într-un an calendaristic, într-o populaţie oarecare.

Rata migraţiei nete

Aceasta reprezintă o modalitate tehnică mai fină, mai precisă de măsurare a
intensităţii migraţiei. Rata migraţiei nete este un indicator care măsoară intensitatea
migraţiei nete, prin raportarea sporului migratoriu la efectivul mediu al unei populaţii.
Formula de calcul a acestei rate este: mign = [(I-E)/P]·1 000.

Cauze ale migraţiei

O cauză esenţială rezidă în procesele de suprapopulare, marcate prin ruptura
dintre numărul populaţiei şi resurse, având drept efect reducerea veniturilor şi
imposibilitatea satisfacerii consumului. Suprapopularea poate fi determinată de
excedentul naşterilor, care domină indicele mortalităţii, fapt specific mai ales ţărilor
mai puţin dezvoltate.
În anumite ţări, creşterea intensivă a animalelor a favorizat disponibilizarea
forţei de muncă, aceasta intrând apoi sub incidenţa migraţiei.
În alte situaţii, dezvoltarea căilor de comunicaţie a facilitat dispersarea
industriilor, ceea ce reclamă forţă de muncă şi antrenează o parte a populaţiei în fluxul
mgratoriu. Transportul maritim şi, într-o măsură mai mică, cel feroviar au favorizat
migraţiile intercontinentale.
De asemenea, mişcările migratorii pot fi determinate şi de motive istorice,
religioase, politice, care pot fi considerate drept cauze accidentale şi actuale.
Accidentale pot fi şi cataclismele şi maladiile, ce pot determina imigrări şi
emigrări masive şi bruşte.

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 16

 Cauzele de ordin psihologic au în vedere fascinaţia unor locuri, forme de relief
sau peisaje. În acest fel, locurile alese de un grup de populaţie pot fi poli de atracţie
pentru compatrioţi, aşa cum, de exemplu, Barcelonette – colonie în Mexic – a devenit
un caz clasic, la fel ca şi cartierele-colonii din S.U.A. şi Europa Occidentală.
Cauzele de ordin ecologic determină aşa-numita migraţie ecologică. Aceasta
presupune deplasări de populaţie din zonele afectate de trnsformări ale mediului
natural sau antropic spre alte regiuni. Astfel, Mexico-City, Milano şi Atena sunt oraşe
extrem de afectate de poluare şi pot constitui centre de disconfort şi de emigrare a
populaţiei.

Consecinţe (efecte) ale migraţiilor

O migraţie ce antrenează un număr mare de persoane, în general de vârstă
tânără, poate provoca, în populaţia de origine, un deficit de forţă de muncă şi, deci, o
slăbire a activităţilor, o scădere a natalităţii, o îmbătrânire demografică.
Dacă avem situaţia unei zone iniţial suprapopulate, migraţia poate, prin
slăbirea presiunii demografice, să amelioreze situaţia celor rămaşi, mai cu seamă dacă
migranţii trimit celor rămaşi acasă bunuri materiale şi bani.
Situaţia populaţiei din aria de primire poate fi şi ea influenţată în ambele
sensuri. În perioade de creştere economică, imigranţii contribuie la completarea
necesarului forţei de muncă; în schimb, în epoci de recesiune, participă la îngroşarea
rândurilor şomerilor, fiind cei mai expuşi la concediere, şi determină un consum
suplimentar de resurse.
Populaţia locală poate reacţiona (uneori violent) la prezenţa imigranţilor,
contribuind la schimbarea măsurilor legislative referitoare la migraţie.
Un alt aspect deosebit de intens cercetat este integrarea migranţilor în
comunităţile de primire. În cazul migraţiei interne, accentul cade îndeosebi pe
problema adaptării ruralilor la viaţa urbană şi la munca industrială. În cazul celei
externe, o atenţie specială se acordă contactelor între două populaţii ale căror culturi
sunt mult diferite.

Pentru aprofundare-manual, paginile 96-105

LECTIA 8 - POPULAŢIE – RESURSE – MEDIU ÎNCONJURĂTOR

Raportul dintre populaţie şi resurse se transpune şi în planul reproducerii

umane. Acest fapt porneşte de la ideea că resursele formează baza existenţei
populaţiei, în funcţie de care se asigură un anumit echilibru în mersul economiei şi în
calitatea vieţii.
Raţia totală de calorii, respectiv media necesară, pentru oamenii care duc o
viaţă normală şi sănătoasă, activă este apreciată la circa 3 200 de calorii/zi pentru
un bărbat şi 2 300 pentru o femeie. Acest necesar de calorii variază în funcţie de
greutate, temperatură, natura fizică sau sedentară a activităţii desfăşurate. În acest
sens, diferenţierile teritoriale, după datele F.A.O., arată că 10-15% din populaţia
mondială (peste 500 de milioane de locuitori) este subnutrită.
Insuficienţa proteinelor şi, mai ales, a celor de origine animală şi a altor
substanţe (vitamine, minerale, săruri), în condiţiile în care raţia zilnică este de
aproximativ 80 gr., cauzează subnutriţia.

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 17

 Se apreciază că cea mai importantă resursă naturală este solul, întrucât stă la
baza relaţiei dintre populaţie şi resurse alimentare, fiind, în acelaşi timp, şi cea mai
importantă “ capacitate de susţinere “ pentru agricultură. Suprafaţa uscatului terestru
este de 137 793 000 km.², din care numai 10-10.8% reprezintă terenuri cultivate, adică
în jur de 1.4 miliarde ha. După calculele specialiştilor de la F.A.O., suprafaţa cultivată
ar putea fi extinsă la 2.4-2.9 miliarde ha., fără a afecta echilibrul ecologic. Se
apreciază, de asemenea, că, din întreaga suprafaţă a uscatului, aproximativ 68%, adică
10 miliarde ha., sunt “terenuri de rezervă”, ce pot fi cuprinse în circuitul agricol, la
nivelul unei tehnici superioare. În acest caz, potenţialul agricol al Planetei ar putea fi
de 6-7 ori mai mare decât în prezent. În aceste condiţii, Pământul ar putea hrăni o
populaţie de 15-20 de miliarde de locuitori.
Decalajul dintre resursele de apă dulce şi numărul populaţiei în creştere se
adânceşte, în condiţiile în care cele mai mari debite sau cantităţi de apă sunt
repartizate acolo unde populaţia este mai rară şi spaţiile agrare sunt mai limitate:
Siberia, Amazonia, Africa Centală, Canada, Alaska. Specialiştii apreciază că, la scară
globală, va exista suficientă apă şi în viitor. La o populaţie de peste 8 miliarde de
locuitori, în anul 2 015, cantitatea potenţială disponibilă pentru fiecare persoană va fi
de 4 760 m.cubi/an, în timp ce necesarul pentru o persoană variază între 900 şi 1 400
m.cubi/an. Teritorial, apar, însă, mari diferenţe, astfel încât multe ţări se vor afla în
dificultate. La ora actuală, peste 1.3 miliarde locuitori nu au acces la apă potabilă;
aproape 1.8 miliarde locuitori nu au acces la avantajele serviciilor de apă purificată; în
jur de 200 milioane persoane contactează, anual, boli de origine hidrică, în timp ce
aproximativ 10 milioane mor, anual, ca urmare a maladiilor hidrice.
Resursele minerale prezintă mari disparităţi între ţări, iar multe din ele s-au
împuţinat, având resurse şi rezerve sigure pentru intervale scurte (10-50 de ani, după
media consumului unor ţări). De asemenea, consumul de energie se află în continuă
creştere, pentru aceasta fiind antrenate cantităţi masive de cărbune, gaze naturale,
petrol etc.
La toate aceste probleme trebuie să răspundă politicile demo-socio-economice
ale fiecărui stat în parte, politici care este util să ţină cont de recomandările desprinse
în urma ultimelor Conferinţe Mondiale ale Populaţiei şi ultimelor Planuri Mondiale de
Acţiune în domeniul Populaţiei.

Pentru aprofundare-manual, paginile 106-110

LECTIA 9 -TEORII DESPRE POPULAŢIE

Teoria despre populaţie este acea încercare teoretică ce are ca obiect studiul şi
explicarea evoluţiei fenomenelor demografice, prin condiţionarea lor de către factorii
economici, sociali, culturali, biologici etc., precum şi punerea în evidenţă a
consecinţelor şi implicaţiilor pe care le generează fenomenele demografice în evoluţia
lor.
În linii foarte generale, teoriile despre populaţie se pot reduce la două tipuri
fundamentale: teorii ce consideră creşterea populaţiei ca factor al creşterii economice
şi cele ce consideră creşterea populaţiei ca obstacol al creşterii economice şi al

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 18

ridicării nivelului de trai. Teoriile despre populaţie inspiră, la rândul lor, politicile
populaţiei sau politicile demografice.
Principala teorie clasică asupra populaţiei o constituie malthusianismul
(Thomas Malthus, 1 766 – 1 834, economist şi teolog britanic). Potrivit acesteia,
populaţia ar creşte în progresie geometrică, în timp ce masa mijloacelor de subzistenţă
ar creşte în progresie aritmetică. Dezechilibrul creat ar face necesară intervenţia
obstacolelor represive (obstacole ce se opun creşterii populaţiei şi o readuc în
echilibru cu masa mijloacelor de subzistenţă: foamete, epidemii şi războaie). De
asemenea, Malthus pune accent şi pe aşa-numitele obstacole preventive, ce pot frâna
creşterea naturală a populaţiei. Principalul astfel de obstacol îl reprezintă “reţinerea
morală”, concretizată fie în amânarea şi, chiar, suprimarea căsătoriei, fie în abstinenţa
practicată în timpul căsătoriei. Teoria malthusiană a generat numeroase polemici şi
critici, în principal invocându-se faptul că economistul englez a ignorat determinarea
social-istorică a sărăciei şi a mişcării populaţiei, acordând un prea exagerat rol
factorilor naturali.
Dintre teoriile cu cea mai mare răspândire astăzi (în ultimele decenii),
menţionăm: teoria tranziţiei demografice, teoria optimului demografic şi teoria
populaţiei staţionare.

Teoria optimului demografic pune în acord, cu ajutorul unor strategii de lungă

durată, optimizarea creşterii economice cu un număr “optim” al populaţiei. Populaţia
optimă reprezintă acel număr al persoanelor socotit optim pentru o ţară, în raport cu
suprafaţa respectivei ţări, cu resursele existente, cu gradul ei de dezvoltare.
Teoria populaţiei staţionare reprezintă o variantă a celei anterior menţionate.
Această teorie mai poartă numele de teoria ritmului zero de creştere a populaţiei.
Tranziţia demografică cuprinde cinci faze. În esenţă, principala trăsătură o
constituie scăderea mortalităţii, urmată de scăderea natalităţii. În intervalul ce separă
scăderea mortalităţii de începutul scăderii natalităţii are loc o creştere rapidă a
populaţiei, însă de scurtă durată.

Pentru aprofundare-manual, paginile 111-113

LECTIA 10 - POLITICI DEMOGRAFICE

Politica demografică reprezintă un sistem de măsuri luate cu scopul de a

influenţa variabilele demografice în sensul pe care statul îl consideră dezirabil, pe
termen scurt, dar mai ales pe termen lung, pentru societatea globală, în conformitate
cu interesele globale ale acesteia, cu respectarea drepturilor fundamentale ale
individului şi ale cuplului.
Datorită priorităţii acordate fertilităţii şi familiei, politicile demografice sunt
împărţite, cel mai frecvent, în (pro)nataliste (de încurajare a natalităţii) şi
antinataliste (de reducere a nivelului natalităţii); ultimele sunt denumite şi
malthusiene. Desigur, pot exista şi politici neutre în raport cu fenomenele
demografice (obiectivul fiind populaţia staţionară, sau “cu ritm zero de creştere”.

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 19

 Ţările cu politici de limitare a naşterilor au în plan, ca pas foarte important,
informarea populaţiei, inducând motivaţia pentru o familie de dimensiuni reduse şi
punând la dispoziţia populaţiei diverse mijloace contraceptive moderne.
Ţările cu politici (pro)nataliste folosesc mijloace incitative, mai ales de ordin
economic: alocaţii familiale, ajutoare pentru familiile cu copii, ajutoare şi avantaje
economice, educaţionale, sanitare, degrevări de impozite etc.

Pentru aprofundare-manual, paginile 114-117

Teste pentru autoevaluare şi răspunsurile aferente

LECŢIA 1 - DEMOGRAFIA CA ŞTIINŢĂ
1.În anul 1962:
A.demografii din lumea întreagă au sărbătorit bicentenarul venerabilei lor ştiinţe
B.demografii din lumea întreagă au omagiat memoria fondatorului demografiei,
Achille Guillard
C.a avut loc Conferinţa Mondială a Populaţiei de la Bucureşti
D.se stinge din viaţă demograful şi statisticianul american Walter Willcox
Variante de răspuns:
a.A+B+C+D
b.A
c.A+D
d.nici o variantă din cele de mai sus
Răspuns corect:d.

2.Demografia:
A.are ca obiect de studiu populaţiile umane şi politicile lor sociale
B.evidenţiază legităţile după care se produc fenomenele demografice
C.este o ramură distinctă a sociologiei
D.a apărut odată cu statistica
Variante de răspuns:
a.A+B+C+D
b.B+C+D
c.B+D
d.A+C+D
Răspuns corect:c.

LECŢIA 2 - RĂSPÂNDIREA POPULAŢIEI PE TERRA

1.În legătură cu procesul de antropogeneză, putem afirma următoarele:
A.hominidele primitive au trăit acum aproximativ 10 milioane de ani
B.Homo Sapiens a fost atestat ca vieţuind acum aproximativ 100.000 de ani
C.locul antropogenezei aparţine actualului spaţiu european
D.forma cea mai apropiată de omul din zilele noastre a fost Kenyapithecus Africanus
Variante de răspuns:
a.A+B+D
b.A+B+C

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 20

c.B+D
d.nici o variantă din cele de mai sus
Răspuns corect:d.
2.La ora actuală, pe Glob:
A.există peste 300 de entităţi statale
B.India are populaţia cea mai numeroasă
C.peste trei sferturi din populaţia mondială trăieşte în ţări slab şi mediu dezvoltate
D.ţara noastră depăşeşte ca număr de locuitori continentul australian
Variante de răspuns:
a.A+B+C+D
b.B+C+D
c.A+C+D
d.nici o variantă din cele de mai sus
Răspuns corect:d.

LECTIA 3 - NUMĂRUL POPULAŢIEI

1.Numărul înregistrat al populaţiei:
A.este determinat cu prilejul recensământului populaţiei
B.este considerat în demografie ca fiind secundar
C.include numărul estimat al populaţiei
D.poate fi privit şi ca indicator de moment
Variante de răspuns:
a.A+B
b.C+D
c.A+D
d.A+C
Răspuns corect:c

2.Momentul critic al unui recensământ:

A.este un interval de timp la care se referă toate datele ce se înregistrează cu ocazia
recensământului
B.reprezintă condiţia simultaneităţii recensământului
C.este identic cu perioada de înregistrare
D.este recomandabil a fi stabilit iarna sau în prima parte a primăverii
Variante de răspuns:
a.A+B+D
b.A+B+C
c.A+B
d.B+D
Răspuns corect:d.

LECTIA 4 - STRUCTURA POPULAŢIEI DUPĂ CARACTERISTICI

1.Raportul de masculinitate:
A.se calculează potrivit formulei b=(Pf/Pm)x100
B.este supraunitar la naştere
C.desemnează numărul de bărbaţi ce revin la 100 de persoane într-o populaţie
D.este subunitar în anumite zone din ţara noastră, cum ar fi municipiul Lugoj
Variante de răspuns:

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 21

a.A+B+C+D
b.A+B+D
c.B+C+D
d.B+D
Răspuns corect:d.

2.Referitor la tipurile specifice de piramide ale vârstelor, putem spune că:

A.piramida în formă de accent circumflex caracterizează ţările aflate în curs de
dezvoltare
B.piramida în formă de căpiţă este caracteristică ţărilor cu o fertilitate relativ ridicată
C.piramida în formă de urnă este caracteristică României
D.piramida în formă de treflă caracterizează ţările care s-au confruntat cu fenomenul
îmbătrânirii demografice, dar pe care l-au depăşit
Variante de răspuns:
a.A+B+C+D
b.B+C+D
c.A+B+D
d.A+C+D
Răspuns corect:b.

LECTIA 5 - NATALITATE. FERTILITATE. NUPŢIALITATE.

DIVORŢIALITATE
1.Natalitatea populaţiei:
A.este un eveniment demografic fundamental
B.are ca principali indicatori statistici de măsurare rata brută a natalităţii şi rata
generală a natalităţii
C.este mai mare în India decât în Nigeria
D.înregistrează, din punct de vedere al intensităţii, deosebiri semnificative în funcţie
de mediu, precum şi în profil teritorial, la una şi aceeaşi populaţie
E.este condiţionată şi de politicile demografice specifice fiecărui stat în parte
Variante de răspuns:
a.A+B+D
b.C+D+E
c.D+E
d.A+E
Răspuns corect:c.

2.Rata brută de nupţialitate:

A.se calculează potrivit formulei: c = (C/P) · 100
B.raportează numărul căsătoriilor la numărul populaţiei nupţiabile
C.este luată în considerare la calcularea ratei nete de nupţialitate
D.este un indicator demografic cu ajutorul căruia se măsoară frecvenţa căsătoriilor
Variante de răspuns:
a.A+B+C+D
b.A+D
c.C+D
d.A+B+C
Răspuns corect:c.

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 22

LECTIA 6 - MORTALITATEA POPULAŢIEI
1.Mortalitatea:
A.este măsurată pe baza raportului dintre numărul deceselor dintr-o colectivitate şi
efectivul mediu al populaţiei colectivităţii respective
B.este influenţată, printre altele, de morbiditate
C.ajută la stabilirea speranţei de viaţă a unei populaţii
D.este un eveniment demografic fundamental
Variante de răspuns:
a.A+B+C+D
b.A+B+C
c.A+B
d.A
Răspuns corect:b.

2.Referitor la mortalitatea infantilă, putem afirma următoarele:

A.este mai mare în România decât în Ungaria
B.se datorează exclusiv cauzelor de deces de natură exogenă
C.este un caz particular al mortinatalităţii
D.este un indicator al nivelului de trai al unui popor
Variante de răspuns:
a.A+B+C+D
b.B+C+D
c.A+B
d.A+D
Răspuns corect:d.

LECTIA 7 - MIŞCAREA MIGRATORIE A POPULAŢIEI

1.Referitor la mişcarea migratorie a populaţiei, putem afirma următoarele:
A.migraţia brută reprezintă diferenţa dintre persoanele imigrante şi cele emigrante
B.migraţia netă mai poartă şi numele de spor migratoriu
C.rata migraţiei nete este totuna cu rata de imigrare
D.indicele de atracţie a migraţiei ia în calcul şi indicii de sezonalitate a migraţiei
Variante de răspuns:
a.A+B
b.B
c.B+D
d.C
Răspuns corect:b.

2.Formula “Δt=Δn+Δm” reprezintă:

a.migraţia netă
b.sporul total al populaţiei
c.emigraţia netă
d.imigraţia netă
ANS: b

LECTIA 8 - POPULAŢIE – RESURSE – MEDIU ÎNCONJURĂTOR

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 23

1.Referitor la raportul dintre populaţie, resurse şi mediu înconjurător, putem afirma:
A.la ora actuală, peste 1 miliard de locuitori nu au acces la apa potabilă
B.aproximativ 10 milioane de locuitori mor, annual, ca urmare a maladiilor hidrice
C.presiunea umană ce se exercită asupra atmosferei are drept consecinţe boli ale
sistemului respirator, culminând cu cancerul bronhopulmonar
D.irigaţiile sunt printre singurele proceduri care nu au urmări negative în ceea ce
priveşte relaţia om – mediu înconjurător
Variante de răspuns:
a.A+B+C+D
b.A+B+C
c.B+C+D
d.C+D
Răspuns corect:b.

2. Potrivit studiilor de specialitate, un procent de ………. din populaţia mondială este

subnutrită.
a.3% - 5%
b.1% - 3%
c.45% - 50%
d.10% - 15%
Răspuns corect: d.

LECTIA 9 -TEORII DESPRE POPULAŢIE

1. Teoriile despre populaţie sunt totuna cu politicile demografice?
Răspuns:nu.

2. Thomas Malthus a elaborat:

a. o teorie pronatalistă
b. o teorie a populaţiei staţionare
c. o teorie antinatalistă
d. o teorie a tranziţiei demografice
Răspuns: c.

LECTIA 10 - POLITICI DEMOGRAFICE

1. Politica demografică este totuna cu politica socială?

Răspuns corect:Nu.

“””Copied from Blackboard Academic Suite-Universitatea Spiru Haret///All

rights reserved to Universitatea Spiru Haret///copied by
dumy1dumy@yahoo.com”””

Sociologia Populatiei si Demografie-curs sem II-Universitatea Spiru Haret-Blackboard 24