S.N.S.P.A.

Facultatea de Administraţie Publică

MASTER „MANAGEMENTUL AFACERILOR PUBLICE”

REFERAT

CORUPŢIA ŞI STABILITATEA POLITICĂ

2010
 CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I – CONSIDERAŢII PRELIMINARE

CAPITOLUL II – CORUPŢIA ÎN PERSPECTIVA STABILITĂŢII ŞI

INSTABILITĂŢII POLITICE

CAPITOLUL III – O NOUĂ PARADIGMĂ A CORUPŢIEI

Capitolul IV – LUPTA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: „ACUM” SAU

„CÂND” VA FI PREA TÂRZIU
 ARGUMENT

În accepţiunea axiologiei, conceptul de „stabilitate politică”

constituie o valoare politică, iar la antipodul său „instabilitatea
politică” constituie o nonvaloare. Însă putem afirma, ipotetic, că
axiologia politică şi praxiologia politică nu pot stabili „graniţele”
încadrării unor fenomene şi procese politice în matca lor de „valoare”
sau „nonvaloare”.
Fie şi pentru faptul că aceste expresii valorice se întrepătrund,
că nu pot exista criterii precise de identificare a sensurilor pozitive
sau negative, precum şi a impactului, ca subsistem, asupra
sistemului social – global.
Încercăm prin prezentul referat să dăm câteva răspunsuri.

Capitolul I
 CONSIDERAŢII PRELIMINARE

Scriitorul şi mare iluminist francez Voltaire, care s-a remarcat

pe linia gândirii raţionaliste şi a filosofiei istoriei, în epoca pregătirii
revoluţiei anti-feudale din Franţa anului 1789, afirma la timpul său,
ideea necesităţii definirii termenilor cu care operăm.

Categoria de „corupţie”, care face obiectul studiului de faţă,

poate fi concepută în multiple accepţiuni, ceea ce ar presupune
abordări multidisciplinare. O abordare pragmatică, în consens cu
ceea ce urmărim, ar fi cea avansată de Mushtag Khan, potrivit căruia
corupţia rezidă în „comportamentul care deviază de la regulile oficiale
guvernând acţiunile cuiva aflat într-o poziţie de autoritate publică
datorită intereselor private1”. În Dicţionarul Practic al Limbii Române,
noţiunea de corupţie este definită ca „abatere morală; ilegalitate;
desfrâu, decădere”2.
În Dicţionarul de Termeni Juridici, noţiunea de „corupţie” este
desemnată, în primul rând, sub aspect juridic, penal, ca „anumite
fapte limitativ determinate şi anume luarea de mită, darea de mită,
primirea de foloase necuvenite şi traficul de influenţă”. „Fenomenul
de corupţie trebuie conceput mai larg, pentru că este mai mult decât
o categorie judiciară, fiind constituit din acele activităţi ilicite,
desfăşurate de indivizi sau grupuri de persoane, în scopul obţinerii de
avantaje materiale sau morale, ale unor poziţii sociale sau politice
înalte”3.
Cuvântul „corupţie” provine de la latinescul „corrumpere” în
sensul de a rupe, a dezagrega, având, deci, conotaţii negative.

Conceptul de „instituţie politică” este utilizat în dreptul

constituţional, care, ca ramură a sistemului de drept, reglementează
raporturile sociale din domeniul cuceririi şi exercitării puterii politice.
Dacă ne axăm pe accepţiunea politologică, precizăm că termenul de
instituţie este circumscris organismelor investite cu autoritatea de a
exercita puterea politică4. În sens larg, conceptul de instituţie politică
se raportează în principal la stat, organismele de guvernare
1
„Analiza economică şi socială a corupţiei”, curs universitar, SNSPA, 2010, pag. 3
2
Dicţionar Practic al Limbii Române, editura Floarea Darurilor, 1995, Bucureşti, pag. 82
3
Emil DERSIDAN, Dicţionar de Termeni Juridici, Editura Proteus, 2005, pag. 109
4
Cristian Ionescu, Instituţii politice şi drept constituţional, Editura Juridică, Bucureşti, 2006, pag. 29
(Parlament, Preşedinte de republică sau monarh, Guvern, prim-
ministru) şi partidele politice. În sens restrâns, termenul de instituţie
politică exclude partidele politice5. Precizăm faptul că partidele
politice îşi manifestă puterea politică prin mijlocirea Parlamentului
sau/şi Guvernului.

Termenul de „putere politică” este uzitat îndeosebi în ştiinţa

politică şi în dreptul constituţional, sub forma instituţionalizată a
acesteia, adică la puterea de stat. Astfel puterea se obiectivează în
diferite organisme, investite cu atribuţii sau funcţii de putere. Puterea
are drept titular un individ, poporul (naţiunea după caz). Poporul
sau naţiunea este, după caz, titularul absolut al puterii politice, adică
al suveranităţii, iar statul (autorităţile, puterile publice) constituie
titularul puterii de stat delegate de popor6. Este necesar de precizat
că între categoria de putere politică şi categoria de putere de stat
coexistă un raport de la întreg la parte. Puterea de stat, deleagă
calitatea sa unor autorităţi publice denumite şi puteri: puterea
legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească7.
Este locul să menţionăm că puterea politică, în accepţiunea de
suveranitate nu se erodează în timp, adică nu îşi schimbă esenţa şi
conţinutul, în schimb puterea de stat este supusă atât schimbărilor
(conţinut şi forme de exercitare), cât şi titularului care o reprezintă.
Tocmai în acest spaţiu existenţial se poate manifesta procesul de
erodare. Pe bună dreptate în lucrarea „Corupţia. O analiză
economică şi socială”, se aprecia că în România, cele mai corupte
sectoare sunt cele ale partidelor politice, parlamentelor, sistemului
judiciar, legislativ8. Vom reveni, cu detalii, în capitolele următoare ale
lucrării.
Actele de putere îşi exprimă esenţa în formele de manifestare
ale supremaţiei legii. Legalitatea reprezintă principiul general de
drept potrivit căruia autorităţile de stat, instituţiile publice şi toţi
cetăţenii sunt obligaţi să respecte legea. Acest principiu consacră
supremaţia legii în întreaga activitate socială9. Tot ceea ce ignoră
principiul supremaţiei legii, se consideră ilicit, adică interzis de lege,
orice act de comportament care încalcă fie anumite dispoziţii legale,
fie alte reguli de conduită, pe care legea le declară ca trebuind să fie
5
Ibidem, pag. 32
6
Ibidem, pag. 204 – 205
7
Ibidem, pag. 210
8
Tudor Andrei, Ani Matei, Ion Ghe. Rosca, Corupţia. O analiză economică şi socială, Editura Economică,
2008, pag. 127
9
Emil Derşidan, Dicţionar de termeni juridici, Ed. Proteus, 2005, pag. 253
respectate. Literatura juridică distinge ilicitul penal şi ilicitul extrapenal
(contravenţii, abateri administrative) care poate fi prevăzut şi în alte
acte normative decât legea10.
Puterea suverană a poporului se bazează nu doar pe
supremaţia legilor. Puterea poporului (naţiunii) se sprijină şi pe
Societatea Civilă, care este ea însăşi o potentia, derivată din sensul
original. Societatea Civilă este constituită din partidele politice,
sindicatele, presa, organizaţiile neguvernamentale, opinia publică.
Accesul la putere al Societăţii Civile este limitat, ea nu se poate
opune puterii al cărei titular este poporul. Pe bună dreptate se afirmă
în unele lucrări de politologie că „vocaţia partidelor politice de a
concura la exerciţiul puterii nu este un element determinant al calităţii
lor de instituţii politice. De fapt, nu numai partidele concură la
exercitarea puterii. În acest sens, se poate considera că şi presa,
sindicatele, unele organizaţii neguvernamentale concură la procesul
de exercitare a puterii, dar nu convertesc voinţa poporului în acte de
comandă socială”11.
Nici partidele, nici sindicatele, nici alte organizaţii sociale ale
Societăţii Civile nu pot primi prin delegare şi nu îşi pot aroga
prerogative ale puterii statale.
O altă dimensiune terminologică, în economia acestui capitol,
vizează conceptul de stabilitate politică şi conceptul situat la polul
antinomic, acela de instabilitate politică. În sistemul axiologiei
politice, stabilitatea politică, ca expresie a valorii pozitive, şi
instabilitatea politică, ca expresie a valorii negative (sau nonvaloare),
se definesc şi se identifică printr-un transfer reciproc de valenţe.
După părerea mea, graniţa de delimitare a acestora comportă un
dinamism deosebit, mai ales în raportul consecinţelor din planul
corupţiei, în funcţie de regimul politic (democratic sau dictatorial), de
tradiţiile şi cultura politică prin care se originează puterea, gradul de
reformare a clasei politice şi, nu în ultimul rând, a reformelor anti-
corupţie.
O ultimă dimensiune pe care ne-am propus s-o abordăm se
referă la formele principiale ale corupţiei, având drept ghid
epistemologic lucrarea „Analiza socială şi economică a corupţiei”12.
• MITA este plata, în bani sau ceva similar, dată sau primită într-
o relaţie coruptă. Printre termenii echivalenţi ai cuvântului mită:
10
Ibidem, pag. 195
11
Cristian Ionescu, opera citată, pag. 33
12
Ani Matei, Analiza socială şi economică a corupţiei, SNSPA, Facultatea de Administraţie Publică, 2010,
pag. 15-18
 retururi, gratuităţi, aranjamente comerciale, bacşişuri, cadouri,
bani murdari. Aceste plăţi se fac prin „mâini murdare”.
• DELAPIDAREA reprezintă furtul resurselor de către oamenii
puşi să le administreze; este privită ca un furt, pentru că implică
partea civilă, în mod direct; este forma de corupţie şi abuz de
putere care se poate dezvolta în sfere instituţionale şi morale
închise, în mod independent faţă de moralul public şi cu
posibilităţi puţine de sancţiune publică.
• FRAUDA reprezintă o infracţiune economică care implică un tip
de înşelătorie, escrocherie sau înşelăciune.
• EXTORCAREA constituie extragerea banilor sau altor resurse
prin utilizarea constrângerii, violenţei sau utilizării forţei; este
implicată mafia.
• FAVORITISMUL este un mecanism de abuz de putere, de a
oferi în sistem privilegiat acces la resursele de stat, inclusiv în
sistemul oferirii de funcţii şi privilegii în formă clientelară.

Capitolul II

CORUPŢIA ÎN PERSPECTIVA STABILITĂŢII ŞI

INSTABILITĂŢII POLITICE
 Aşa cum rezultă din literatura de specialitate, atât din ţara
noastră, cât şi din literatura internaţională, corupţia există în toate
ţările, fiind caracterizată prin aceleaşi cauze şi prin aceleaşi
simptome. În perspectiva globalizării fenomenelor economico-sociale,
se reclamă şi o abordare a corupţiei în contextul globalizării. Se
apreciază că fenomenul corupţiei are un „efect devastator” asupra
tuturor statelor situate în curs de dezvoltare, având în vedere
caracterul lipsit de transparenţă al proceselor de privatizare,
nerespectarea condiţiilor stabilite în tranzacţiile care stau la baza
acestora, „capitalismul bazat pe reţele de tip mafiot”13. Ne putem
referi la perioada circumscrisă anilor 1996 – 2000, când în România
s-au perindat la fotoliul primului ministru şi al multor ministere
economice reprezentanţi ai clientelismului politic care au „devorat”
prin privatizări şi licitaţii ramuri întregi industriale: combinatul
siderurgic de la Galaţi, combinatul siderurgic de la Hunedoara,
combinatul siderurgic de la Călăraşi, care, în totalitatea lor, au
dispărut în câţiva ani, din perimetrul metalurgiei româneşti, cu
consecinţe economice şi sociale devastatoare. Sau, dacă ne referim
la perioada de după 2000, când, prin privatizări mascate, au fost
anulate marile unităţi constructoare de maşini: 23 August şi Vulcan
din Bucureşti, Tractorul şi Întreprinderea de autocamioane şi cea de
rulmenţi din Braşov. Sintagmele „capitalism bazat pe favoritisme şi
reţele de tip mafiot”, „speranţe şi deziluzii” şi altele la fel de
incriminatorii, formulate de Stiglitz, îşi regăsesc pe deplin
valabilitatea14. A fost pe deplin valabilă şi afirmaţia lui Sen, potrivit
căreia „dominaţia corupţiei” este una din cele mai mari obstacole ale
progresului economic, din cauză că domeniul legislativ oferă
funcţionarilor publici o putere discreţionară care conduce la obţinerea
de favoruri constând în sume mari de bani15.
Revenind la perioadele de tranziţie din România, respectiv
1996 – 2000, când guvernarea de dreapta, impusă de scrutinul din
1996, şi când guvernarea de stânga 2000 – 2004 propulsată de
scrutinul din anul 2000, putem să comensurăm fenomenul corupţiei
într-o perspectivă de instabilitate de regim politic ca urmare a
efectului orizontului de timp, coroborat cu efectul cererii. Cu alte
cuvinte, „o instabilitate mai mare conduce spre un nivel mai mare al
corupţiei pentru cei ce deţin puterea şi profită de pe urma oportunităţii
13
Tudorel Andrei, Ani Matei, Ioan Roşca, Corupţia. O analiză economică şi socială, Editura Economică,
2008, pag. 193
14
Stiglity, E.J., 2002, Globalizarea. Speranţe şi deziluzii, ediţia în limba română, Ed. Economică, Bucureşti
15
Sen A., 2000, Dezvoltarea ca libertate, Editura Economică, ediţia în limba română
oferite”. Iar prin efectul cererii „sectorul privat tinde, mai degrabă să
mituiască politicienii ce sunt, politic vorbind, mai stabili”16.
Studiile referitoare la percepţia socială asupra corupţiei
evidenţiază faptul că această capacitate de pătrundere a sensului
fenomenelor de dezintegrare s-a dezvoltat în România, în mod
pregnant, în ultimii 20 de ani. Este tot mai mult perceput caracterul
sistemic al perimetrelor de manifestare a corupţiei:
a) Partidele politice au denaturat până la violentare dreptul la vot
recunoscut legal pentru toţi cetăţenii României pentru a-şi
exprima în mod liber, direct sau indirect, opţiunea electorală
pentru un anumit partid politic sau candidat propus de o
grupare politică sau pentru un independent. În campaniile
electorale din ţara noastră se admite tacit încălcarea legii
electorale care interzice activităţile de corupţie în rândul
cetăţenilor cu drept de vot prin diverse mijloace: oferirea de
obiecte de uz casnic, alimente, organizarea de excursii turistice
în condiţii de gratuitate, materiale didactice pentru elevii din
unităţile preşcolare şi chiar plicuri cu bani înmânaţi unor
categorii de oameni cu venituri reduse etc.
b) În sistem legislativ, prin promovarea unor legi sau alte acte
normative impuse de anumite grupuri de interese, aşa cum s-a
înfăptuit în domeniul salarizării de categorii socio-profesionale
privilegiate, în domeniul supralicitării cuantumului pensiilor unor
categorii de persoane din clientela politică.
c) În sistemul judiciar prin inserţia traficului de influenţă din
partea unor actori politici influenţi în soluţionarea favorabilă a
unor acţiuni în justiţie, sau în ceea ce priveşte amânarea, până
la calendele greceşti, a pronunţării unor verdicte judiciare etc.
d) În sistemul guvernamental, prin emiterea unor ordonanţe de
urgenţă care să favorizeze fie anularea unor datorii faţă de
bugetul statului de către unele societăţi comerciale clientelare
politic, fie pentru anularea neconstituţională a unor prevederi
legale prin ordonanţe de urgenţă sau ordine guvernamentale
etc.
e) În sistemul poliţiei şi administraţie publice prin acordarea
abuzivă a unor carnete de conducere auto persoanelor care pot
periclita siguranţa rutieră, sau prin scutirea de penalităţi a unor
persoane care au comis infracţiuni în schimbul foloaselor

16
Tudorel Andrei, Ani Matei, Ion Ghe. Roşca, opera citată, pag. 196
 necuvenite, sau prin inacţiune atunci când se impune acţiune
pentru păstrarea ordinii publice etc.
f) În administraţia publică prin angajarea şi promovarea
personalului în funcţii de conducere ca urmare a presiunii
factorilor politici, nepromovarea de metode moderne de
recrutare, promovare şi evaluare a funcţionarilor publici, prin
lipsa de transparenţă şi neutralitate politică în gestionarea
resurselor umane etc.
g) În sistemele de sănătate publică, prin lipsa de implementare
a metodelor moderne de gestionare a fondurilor de dezvoltare
sau de interconectare a furnizorilor de servicii; neaplicarea
deciziilor legate de procesul de reformă în sănătate; lipsa de
acţiuni eficiente în educaţia sanitară şi de prevenţie a
populaţiei; combaterea practicilor pacienţilor care încurajează
comportamentul neacademic la nivelul personalului medical;
lipsa unui mecanism de motivare a salariaţilor, ceea ce
influenţează negativ salarizarea acestora şi propagarea
corupţiei etc17.
h) În sistemul învăţământului universitar şi liceal, prin
acceptarea fenomenului de corupţie şi de comportament
neacademic în universităţi şi unităţi liceale; prin alocarea de
titluri universitare fără respectarea criteriilor legale;
desfăşurarea inadecvată a admiterii în universităţi şi a
examenelor de licenţă; prin lipsa de atitudine faţă de cadrele
didactice care percep cadouri de la studenţi pentru acordarea
de note preferenţiale la examene; fraudarea examenelor în
licee sau la bacalaureat; prin tolerarea înclinaţiilor de copiere a
elevilor etc.

Revenind la conceptul de „stabilitate politică” care poate

favoriza consolidarea sau, dimpotrivă, distrugerea sistemului de
integritate a valorilor de echitate şi moralitate socială şi politică,
considerăm deosebit de util modelul avansat în lucrarea de referinţă
„Corupţia. O analiză economică şi socială”18. Ea susţine paradigmele
punctate de noi în acest referat, privind tipologia corupţiei în instituţiile
cele mai afectate din România19. Desigur, relaţia dintre

17
Tudorel Andrei, Ani Matei, Ion Stancu, Catalina Liliana Andrei, Socio - performanţa reformei sistemului
public de sănătate, Ed. Economică, 2009, pag. 167
18
Tudorel Andrei, Ani Matei, Ioan Roşca, Corupţia. O analiză economică şi socială, Editura Economică,
2008, pag. 193
19
Ibidem, pag. 127
stabilitatea/instabilitatea politică şi fenomenul corupţiei este una
neliniară. Progresul estimat de clasa politică privind un eventual
având este neconcludent şi nereceptat în opinia publică. Aşa cum
rezultă dintr-un raport internaţional privind Barometrul Global al
Corupţiei, bazat pe sondaje de opinie, în ţara noastră 37% din
populaţie crede că a crescut corupţia şi numai 19% consideră că
aceasta a scăzut, în timp ce 34% nu percep nici o diferenţă prezentă
faţă de trecut, şi nu-şi exprimă convingerea că aceasta se va diminua
în următorii 3 ani.
În ceea ce priveşte forma de manifestare a corupţiei, peste
11% din subiecţii intervievaţi au mărturisit că au fost nevoiţi să dea
mită în ultimul an pentru rezolvarea unor probleme personale sau
legate de locul de muncă20. De altfel, din multe alte surse de
informare, rezultă că în România fenomenele de corupţie se amplifică
cu mult peste media altor ţări europene. Comensurarea sumbră a
perspectivelor de manifestare a actelor de corupţie este în deplin
consens cu lipsa de optimism faţă de şansele unei stabilizări a
politicului în România. Aşa cum se aprecia în literatura de specialitate
la niveluri scăzute sau ridicate ale performanţei la putere a unui partid
sau a unui politician, corupţia este mai intensă. Există şi o piaţă a
corupţiei cu cereri şi oferte de corupţie, în care mecanismele care
reglează această piaţă fac apel la imperfecţiuni ale legislaţiei, la lipsa
controlului exercitat de instanţele legale, la disponibilitatea unor
persoane de a fi corupte sau pentru a corupe. Iar preţul corupţiei se
exprimă, de regulă, sub forma mitei21.

Capitolul III

O NOUĂ PARADIGMĂ A CORUPŢIEI

La formularea obiectivelor Uniunii Europene, la articolul 1-3 din

Constituţia Europeană, se precizează că scopul acesteia este
20
Transparency International „Repost on the Transparency International Glabl Corruption Barometer
2005”, pag. 4
21
Tudorel Andrei, Ani Matei, Ion Ghe. Roşca, Opera citată, pag. 135 - 136
promovarea păcii. În aceeaşi ordine valorică, în Constituţia
Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care a fost înfiinţată în urmă cu
peste opt decenii, este înscris ca obiectiv emblematic slujirea PĂCII
SOCIALE. Această valoare fundamentală, care imprimă dimensiunea
universală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi, respectiv, a
Uniunii Europene, nu poate fi ignorată de nici o ţară, indiferent de
regimul politic de guvernământ. Însă, în România, unele expresii ale
politicului trec, în formă mascată, peste aceste valori emblematice.
Să ne explicăm.
Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 314/2001, modificată prin
Hotărârea nr. 369 din martie 2009, în cadrul ministerelor şi altor
instituţii publice, precum şi la nivelul judeţelor şi Municipiului
Bucureşti, funcţionează Comisii de Dialog Social, ca organisme
tripartite cu funcţie consultativă, din care fac parte, deci, trei categorii
de reprezentanţi: din partea ministerului în cauză, din partea
patronatelor şi din partea sindicatelor. La nivel de minister Comisia
de Dialog Social este condusă de un secretar de stat.
La unele ministere, această structură de consultare a
partenerilor sociali a fost confiscată în scopurile realizării traficului de
influenţă, ca una din expresiile corupţiei. Exemplificăm prin speţa
oferită de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, unde exponenţi
ai Partidului Social-Democrat pătrunşi în calitate de reprezentanţi ai
unor patronate au reuşit să influenţeze acţiunile Comisiei de Dialog
Social, în probleme majore care privesc o categorie mare de salariaţi:
instructorii auto ai şcolilor de şoferi22. Aceştia au fot obligaţi să
cumpere un soft de la o firmă din Craiova, al cărei patron este un
subordonat politic al ministrului Berceanu. Unul din reprezentanţii
Comisiei de Dialog Social, membru PDL, a ameninţat cu pistolul la
sediul Autorităţii Rutiere Române pe un adversar profesional care a
refuzat să achiziţioneze soft-ul respectiv. Până la această dată, prin
vânzarea acestui soft s-au încasat câteva milioane de euro23.
Traficul de influenţă exercitat în Comisia de Dialog Social a
dobândit şi multe şanse de câştig. Pe considerentul sprijinului acordat
în campania electorală 2009, Partidului Social Democrat, un alt
reprezentant, de data aceasta al Confederaţiei Operatorilor şi
Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), de asemenea pe
post de titular în Comisia de Dialog Social din minister, a reuşit să-şi

22
Comunicat de presă, Ziua www.ziuacargo.ro
23
http:www.amosnews.ro
impună voinţa eliminării din sistemul şcolilor de şoferi din România,
unele şcoli cu tradiţie îndelungată în materie24.
Aşadar, clientelismul politic din România începe să câştige
poziţii onorabile în Comisiile de Dialog Social din ministere. Şi, după
unele informaţii, practica este întâlnită şi la nivelul comisiilor de dialog
social de la nivelul judeţean. Precum se ştie, din comisiile de dialog
social organizate la nivel teritorial (judeţean) fac parte: prefectul,
reprezentanţi ai prefectului şi ai serviciilor publice descentralizate ale
ministerelor şi altor organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale, numiţi prin ordin de către prefect. De asemenea fac parte
preşedintele Consiliului Judeţean, câte un reprezentant din fiecare
confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional, câte un
reprezentant numit de fiecare confederaţie sindicală reprezentativă la
nivel naţional25.
Aşadar, pe piaţa corupţiei, au apărut noi actori, corupţi sau
corupători, într-o bivalenţă care, nu are ca obiectiv final pacea
socială, în virtutea Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii
sau uniunii Europene. Comitetul Economic şi Social al Uniunii
Europene26, care se regăseşte în fiecare ţară membră a Uniunii, în
expresia Comitetului Economic şi Social nu poate să stăpânească
fenomenele, în plină expansiune, de corupţie, sau de trafic de
influenţă, ca un caz particular al acestui flagel.

Capitolul IV

LUPTA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI:

„ACUM” SAU „CÂND” VA FI PREA TÂRZIU

Un epilog al acestei idei avansate în paginile anterioare nu

poate fi construit în afara cadrului naţional şi transnaţional actual
24
http:www.mediafax.ro
25
Hotărârea nr. 369 din 25 martie 2009
26
Constituţia Europeană, Editura Bogdana, 2004, pag. 262
marcat de criza economico-financiară şi, în plan suprapus, de criza
umană care o însoţeşte, adică de mentalitate („scopul scuză
mijloacele”).
1. Se impun, după părerea mea, reconceptualizate numeroase
paliere prezentate în literatura de specialitate27:
a. Indicele de Percepţie a Corupţiei în rândul demnitarilor
şi politicienilor deschişi spre acceptarea mitei, încasării de
comisioane ilicite, însuşiri de fonduri publice;
b. Criza mondială a dus deja, şi continuă să ducă în
proporţie greu de anticipat la orizontul 2010, la creşterea
procesului de globalizare a fenomenelor de corupţie;
c. Monitorizarea grupurilor de indivizi sau de firme care pot
influenţa crearea legilor prin corupţia în rândul
parlamentarilor sau a politicilor guvernamentale
favorizante corupţiei;
d. Monitorizarea economiei subterane care conduce la
venituri provenite din activităţi economice care încalcă
legea: economia ilegală, economia neraportată, economia
neînregistrată, economia informală (activităţi economice
care evită costurile şi, pe cale de consecinţă, exclud
obligaţiile ce rezidă din reglementările legale şi
administrative: licenţe, contracte de muncă, credite,
asigurări sociale etc.);
e. Redimensionarea sistemului de sondaje sub auspiciile
Barometrului Global al Corupţiei: impulsionarea
colectării opiniilor publicului asupra celor mai corupte
elemente din societatea românească şi, în primul rând,
din sistemul politic;
f. Preluarea experienţei şi practicilor din unele ţări pe linia
luptei împotriva corupţiei (Hong Kong, Singapore), a
metodologiei din „Ghidul Internaţional al Riscului de
Ţară”, a ideilor din „Business International (BI)”, condus
de către „Inteligence Economic Unit”, inclusiv în ceea ce
priveşte consecinţele stabilităţii şi instabilităţii politice;
g. Studiile Băncii Mondiale privind mediul de afaceri
mondial (W.B.E.S.) referitoare la factorii de corupţie din
vânzări şi investiţii;
h. Redimensionarea activităţii pe linia activităţii de fraudă
fiscală şi crimei organizate: trafic de droguri, trafic de
27
A se vedea suportul de curs SNSPA elaborat de Ani Matei, din care repaginăm câteva idei
 maşini furate, falsificarea de monedă, furturi, şantaje,
contrabandă, munca la negru etc.
2. Nu poate fi decât acceptată teza, cu mari dimensiuni
pragmatice, emisă de Banca Mondială şi Transparency
International (TI), potrivit căreia cele mai afectate de corupţie
sunt, inclusiv în România, partidele politice, parlamentele,
justiţia. Este chiar de subliniat că în România, ca stat al
Europei de Sud-Est, se înregistrează valorile corupţiei
peste media regională în sistemul partidelor politice.

După cum se citează de TI (Transparency International), în

România măsurile de alarmă asupra integrităţii şi combaterii corupţiei
„rămân deficitare atâta vreme cât legea privind protecţia celor care
semnalează fapte de corupţie este încă opacă pentru majoritatea
funcţionarilor din sistemul public, iar jurisprudenţa sancţionării
funcţionarilor publici este aproape inexistentă”28.

A fi sau a nu fi! În luptă! Împotriva corupţiei! Acesta-i imperativul

categoric, mai mult decât în accepţiunea lui Kant.

28
Tudorel Andrei, Ani Matei, Ion Ghe. Roşca, Corupţia. O analiză economică şi socială, Ed. Economică,
2008, pag. 198