Dinamica si structura comerţului exterior al României

(1859-1939)

Comerţul exterior al României a evoluat şi s-a modificat de-a lungul perioadei 1859-
1939 ca urmare a unor evenimente politice,economice şi sociale petrecute pe plan naţional şi
internaţional.
Dar întâi sã vedem ce este comerţul exterior si când a apãrut el în ţara noastrã,pentru cã
rãdãcinile sale sunt mai adânci de anul 1859.Comerţul exterior este “o formã de participare a
ţãrilor la circuitul economic mondial,care cuprinde exportul si importul de produse între douã
sau mai multe state.Posibilitãţile largi de dezvoltare a producţiei agricole,îndeosebi a
cerealelor,bogãţia în animale ca şi resursele naturale ale ţãrii,au atras devreme economia
româneascã în schimbul internaţional.Ĩncã din feudalism,ţãrile române aveau relaţii
comerciale cu ţãrile vecine cum erau Polonia,Ungaria,Rusia sau Imperiul Otoman, care dupã
secolulul al XVI-lea a devenit principalul partener comercial1.”
Evenimentul care a marcat relaţiile comerciale ale ţãrii noastre cu celelalte state este
Unirea Principatelor Moldovei şi Ţãrii Româneşti la 24 ianuarie 1859, eveniment ce a
însemnat începutul unei perioade în care “au fost adoptate o serie de mãsuri care au
determinat un nou cadru legislativ al desfãşurãrii comerţului exterior 2.”Una din aceste mãsuri,
ne spune N. Suta în aceastã carte, este renunţarea la sistemul de arendare a vãmilor, luarea
acestora de la particulari pentru a fi exploatate de stat în regie. Deasemenea, se adoptã un nou
regulament vamal în1860 iar ”taxa vamalã este stabilitã la 5% ad valorem.Se menţine scutirea
de taxe a oierilor transilvãneni şi sunt scutite de taxe la export cãrţile tipãrite în Principate,
hârtia,stearina, alimentele necesare cãlãtorilor, utilajele si cãrbunele necesare industriei si
navigaţiei pe Dunãre3.”
Alte lucruri realizate de noul regulament vamal au fost interzicerea importului de vin şi
bãuturi spirtoase ce aveau sub 40 grade si sarea (mai puţin cea de mare), impunerea unor
condiţii pentru realizarea comerţului de tranzit, precum şi recunoaşterea oraşelor Brãila şi
Galaţi ca porturi franco (“reglementare care permite intrarea si ieşirea de mãrfuri, indiferent
de originea sau provenienţa lor, fãrã a fi supuse impunerii vamale şi regimului vamal pentru
mãrfurile care intrã sau ies din teritoriul vamal al ţãrii respective”)4. Aceste oraşe fuseserã
1
Ilie Puia, Mic dicţionar pentru tineret de istorie a economiei româneşti,Editura Politicã,1988,pg 80
2
Nicolae Suta, Gabriela Drãgan, Maria Mureşan,Istoria comerţului exterior românesc,Editura
Eficient,Bucuresti,1996,pg 78
3
ibidem
4
***Dicţionarull complet al economiei de piaţã,Editura BussinessBooks,volumul1,pg 260

1
declarate zone libere sau antrepo în 1836, respectiv 1837. Antrepo este “o zonã, de obicei
port, consideratã cã nu face parte din teritoriul vamal al ţãrii respective, mãrfurile nu suportã
la intrare impozite sau taxe vamale, pentru acestea se fac depozite de mãrfuri, unde se
efectueazã apoi vânzãri parţiale sau integrale. Ĩnsã atunci când marfa e vândutã se plãteşte
ţãrii importatoare taxa vamalã legalã iar pentru operaţia de depozitare a mãrfurilor se plãteşte
o anumitã chirie5 ”. Alte mãsuri luate prin noul regulament vamal sunt : reglementarea
cursurlor monedelor strãine, introducerea unor reguli pentru taxarea corectã a produselor
importate şi exportate, precum şi stabilirea mãrfurilor care sunt scutite de taxe vamale sau cele
care sunt interzise.
Un eveniment important care a ajutat la dezvoltarea comerţului exterior a fost şi
adoptarea legii monetare în1867, dar şi legea referitoare la accizele comunale din 1871 şi
legea veterinarã din 1874.

Comerul exterior în perioada 1859-1900

Ĩn aceastã perioadã, în care capitalismul a invadat din ce în ce mai mult ţara noastrã,
comerţul exterior a înregistrat o creştere continuã, cu unele excepţii şi a fost caracterizat prin
“existenţa celor douã tipuri de politicã economicã adoptate de statul roman : regimul liberului
schimb(1859-1886) şi regimul protecţionist(1886-1916)6.”
”Din 1863 pânã în 1896 comerţul exterior a sporit cu 242,9%. De asemenea, în perioada
1863-1876, balanţa comercialã a Principatelor Unite s-a menţinut activã, exportul prezentând
regulat un excedent asupra importului. Din totalul exporurilor însã 75-80% îl constituiau
cerealele iar 13-19% animalele şi produsele animale7. ” Aceeaşi sursã ne oferã informaţia cã
importul era constituit mai ales din produse textile semifabricate sau finite(35-40%), urmau
produsele din fier,otel şi alte metale, cãrbunele, maşini industriale şi agricole(mai puţin) iar în
ultimul rând articole coloniale (cafea, condimente, orez, fructe exotice) zahãr, ulei de mãsline
etc.
Realizarea constructiilor de cãi ferate, prima fiind fãcutã în 1869, a dus la desfãşurarea
comerului exterior în condiţii mai bune.
Ĩn ceea ce priveste evoluţia comerţului exterior al Principatelor în perioada 1860-1875,
acesta a crescut fizic şi valoric, în anul 1875 acesta fiind cu circa 37% mai mare decât în anul

5
Ibidem.
6
Mihai Irimiea,Istoria economiei naţionale Editura Universitãţii din Ploieşti,Ploieşti,2005,pg 64.
7
N. N. Constatinescu(coordonator),Istoria economicã a României,Vol I,ediţia a doua,Editura
Economicã,1998,pg 325

2
1860. Referindu-ne la aceeaşi perioadã, spunem cã importurile au crescut cu 67% iar
exporturile cu 25%. Ĩn intervalul 1871-1875 au avut loc cele mai mari creşteri, în comparaţie
cu perioada 1861-1865; astfel valoarea medie a comerţului exterior a crescut cu aproximativ
37%, cea a importului cu circa 47% iar cea a exportului cu 34%. Deasemenea, şi volumul
comerţului exterior pe locuitor a crescut de la 42,7 lei în 1865 la 51,8 lei în 1875 iar populaţia
a crescut de la 4,4 milioane la 5 miloane. Balanţa comercialã a fost caracterizatã prin
excedent, acesta variind între 11,9 mil în 1874 şi 107, mil în 18688.
Ĩn continuare, urmeazã prezentarea comerţului exterior ca structurã pe categorii de
mãrfuri.
“Structura exportului, pe categorii de mãrfuri, în anii 1871-1875 este urmãtoarea : grâu-
36,7%, porumb-28,6%, orz şi ovãz-10,3%, secarã-2,6%, vite cornute-3,9%, porci-3,9%, oi şi
capre-0,63%, lânã-3,8%, petrol-1,3%, fãinã-0,51% şi restul alte poduse iar structura
importului pe categorii de produse în aceeaşi perioadã este : materii prime şi fabricate
(bumbac, fabricate din bumbac, lânã, hârtie ,sticlãrie ,metale) -53,7% , fabricate din metale
comune ,fierãrie-18%, articole de consum (fructe meridionale, cafea, ceai, cacao, tutun,
medicamente)-8,9%, produse animale (cai, cornute, peşte, conserve, grãsimi) -7,9%, produse
vegetale (seminţe, fãinã, legume, fabricate din vegetale) -6,4%, produse minerale (cuarţ, sare,
cãrãmizi)-1,2% şi restul alte produse9.”
Relaţiile comerciale externe ale ţãrii noastre erau mai ales cu Turcia în perioada 1861-
1865, iar din 1871 locul acesteia este luat de Austro-Ungaria cu aceasta încheindu-se o
convenţie vamalã, fapt ce va determina ca în 1877 importul din acest imperiu sã fie peste 50%
din totalul importurilor iar comerţul cu Turcia scade continuu. Si Anglia era un partener
comercial important, în aceastã ţarã exportându-se între 1871-1880 în jur de 18% din
exporturi (se exportau mai ales grâne) iar importul din Anglia reprezenta 17,8% din totalul
produselor importate (se aduceau din Anglia textile, produse metalurgice, cãrbune, articole
coloniale).10
Odatã cu dobândirea independenţei în 1877, Convenţia cu Austro-Ungaria a devenit
nefavorabilã şi a fost denunţatã în 1886, când a fost introdus şi regimul protecţionist.
”Protecţia vamalã se realiza prin : taxe ridicate la mãrfurile importate, acestea mergând
pânã la 50% din valoarea mãrfurilor, faţã de 7,5% în 1866”, adãugarea unei suprataxe de 30%
asupra valorii mãrfurilor şi produselor importate din statele care ar fi supus produsele
8
Datele numerice au fost preluata din Nicolae Suta,Istoria comerţului exterior românesc,Editura
Eficient,Bucureşti,1996,pg80
9
C.I. Bãicoianu, Istoria politicii noastre vamale şi comerciale ,vol I,partea1,Bucureşti 1904,apud Nicolae
Suta,Istoria comerţului exterior românesc,Editura Eficient,Bucureşti,1996,pg80-81.
10
N. N. Constantinescu, op. cit.,pg 326

3
româneşti la taxe suplimentare şi stabilirea unor taxe mici la export pentru produse agricole,
forestiere, petroliere care sã stimuleze creşterea exportului.11 Deşi Austro-Ungaria nu mai
deţinea ponderea cea mai mare în comerţul nostru exterior, aceasta împreunã cu Germania (cu
care va încheia o convenţie în 1893) dominau încã schimburile comerciale ale ţãrii noastre în
ceea ce priveşte importurile, exporturile în Germania fiind foarte scãzute (2,3% în 1882 şi
circa 11% în 1892). Locul cel mai important în exportul ţãrii noastre îl avea în intervalul
1886-1902 Anglia, acesta deţinând urmãtoarele ponderi în totalul exporturilor României :
circa 40%în 1882 şi 42,2% în 1892. La începutul secolului al XX-lea Belgia devine principala
ţarã unde se exportã, dar şi Anglia rãmâne o piaţã bunã de desfacere pentru produsele noastre.
Dupã 1875, deşi cerealele şi produsele agricole în general rãmâneau produsele exportate
în cea mai mare cantitate, cresc într-o oarecare mãsurã şi exporturile de lemn şi petrol. Ĩn
1891 structura exportului se prezenta astfel : materii fãinoase şi derivate-82,54%, fructe,
legume şi alte vegetale-6,06%, animale vii-1,2%, materii textile şi industrii derivate-1,65%,
lemn-1,23%, combustibili, minerale, bitumuri-0,65%, piei, blãnuri, încãlţãminte-0,57% şi
restul alte articole. Importul era constituit în ultimele douã decenii ale secolului al XIX-lea
mai ales din produse industriale care formau 75% din valoarea totalului importurilor (creşte
mai ales importul de metal, produse metalurgice şi maşini necesare tehnologizãrii ţãrii), 15%
reprezenta importul de diverse articole alimentare (articole coloniale în principal), 4% materii
prime destinate industriei şi 6% forma importul de alte produse. Importurile au fost mai mari
decât exporturile în perioada 1876-1900 iar acest lucru au determinat o balanţã comercialã
deficitarã. Evouţia exporturilor a fost oscilantã, variind de la valori ca 141 mil lei (în 1877),
149 mil lei(1899), 184 mil(1884) la valori de peste 260mil lei în unii ani (1887, 1889-1890,
1896-1897 precum şi perioada 1891-1895). Deficitul balanţei comerciale a crescut de 4 ori
din 1876 pânã în 1899 iar cele mai mari deficite se înregistrau în balanţele comerciale cu
Germania şi Austro-Ungaria12. Importurile au fost mai mari din punct de vedere valoric dar au
avut cam aceeaşi evoluţie în timp.
Deficitele mari ale balanţei comerciale se datoreazã urmãtoarelor lucruri : efectelor
convenţiei vamale încheiate cu Austro-Ungaria şi rãzboiului vamal pe care aceastã ţarã ni-l
declarã dupã denunţarea convenţiei în 1886, evoluţiei importurilor mult mai mari faţã de
exporturile cãtre Germania datoritã avantajelor oferite acesteia prin convenţia semnatã în
1893, izbucnirii crizei agrare din Europa ca urmare a extinderii producţiei agricole americane
datorate preţurilor mult mai scãzute, şi nu în ultimul rând diferenţelor dintre preţurile
11
Mihai Irimiea ,op. cit.,pg 64-65
12
Datele cifrice au fost luate şi prelucrate din: Nicolae Suta, op. cit.,pg 93-96 şi N.Constantinescu, op. cit.,pg
327-329

4
mãrfurilor exportate şi a celor importate (plata unei tone de produse importate era de 4-5 ori
mai ridicatã decât încasarea unei tone exportate). La acest deficit au contribuit şi factorii
naturali şi anume condiţiile climatice nefavorabile (seceta sau inundaţii) care au determinat
obţinerea unor recolte scãzute şi implicit reducerea exportului de cereale care, aşa cum am
mai spus, deţineau cea mai mare pondere în totalul produselor exportate.
Ĩn figura urmãtoare este prezentatã evoluţia valoricã a comerţului exterior al României
din 1861 pânã în 1900 pe subperioade ce reprezintã medii ale anilor pe care îi cuprind.

evolutia valorica a exportului si importului importuri

exporturi
450
valoarea in mil lei

400
350
300
250
200
150
100
50
0
1861- 1871- 1876- 1881- 1886- 1891- 1896-
1865 1875 1880 1885 1890 1895 1900
perioada

Sursa:N. Suta: Istoria comerţului exterior românesc, Editura Eficient, Bucureşti,1996,pg 81-
94
Se observã din grafic cã importurile şi exporturile au crescut simţitor şi cã, din perioada
1876-1880, importurile încep sã fie mai mari decât exporturile, deci balanţa comercialã
devine deficitarã din motivele enunţate anterior.

Comerţul exterior din anul 1900 şi pânã la terminarea primului rãzboi mondial

Perioada 1900-1913 se caracterizeazã prin creşterea comerţului exterior de circa douã ori
de la aproape 646000mii lei aur în 1901 la 1260000mii lei aur în 1913; au existat şi unele

5
scãderi determinate de evenimente cum ar fi: criza mondiala de supraproducţie de la sfârşitul
secolului al XIX-lea, rãscoalele ţãranilor din 1907, pregatirile pentru rãzboi şi alte
evenimente. Cele mai mici valori ale comerţului exterior au fost înregistrate în anii 1904
(circa573000mii lei aur) şi 1908 din cauza secetei din anii 1903-1904 care a însemnat o
scãdere consistentã a producţiei agricole, şi din cauza rãscoalelor ţãrãneşti din 1907 care au
afectat deasemenea producţia de cereale şi alte produse agricole. Doar în aceşti ani (1904 şi
1907) balanţa comercialã a înregistrat deficit, în toţi ceilalţi ani fiind excedentarã, cel mai
mare sold fiind în anii 1907 şi 1911 datoritã exporturilor mai ridicate (în 1911 se obţine cea
mai mare valoare a exportului şi anume 691720mii lei aur. Importul atinge nivelul maxim în
anul 1912 şi cel minim în 190313.
Sporirea valorii importurilor şi exporturilor în aceastã perioadã denotã intrarea tot mai
puternicã a ţãrii noastre în sfera pieţei mondiale şi creşterea importanţei comerţului exterior
pentru economia ţãrii. Comerţul exterior s-a dezvoltat şi datoritã unei modernizãri a formelor
sale cum ar fi: dezvoltarea mijloacelor de transport şi telecomunicaţii, apariţia comerţului pe
bazã de mostre, construirea unor magazii moderne în porturile mari care sã simplifice
comerţul mare de import-export. Au fost înfinţate şi burse de mãrfuri în Galaţi, Brãila şi
Constanţa; la acesta burse se vindeau mai ales cerelele şi fãina. ”Ĩn raport cu numarul
populaţiei,România ocupa în anul 1913 locul 8 în comerţul mondial, dupã Argentina, Olanda,
Belgia, Anglia, Franţa, Germania şi Statele Unite ale Americii14.”
Structura comerţului exterior nu se modificã mult de perioada prezentatã anterior, se
importã şi exportã cam aceleaşi produse dar în cantitãti şi valori diferite.
Structura exportului se prezenta, în 1912 astfel: 75,8% cereale, 3,8% lemn, 10,3% petrol
şi 10,1% alte produse (legume, produse animaliere şi altele)15. Cerealele deţineau în
continuare supremaţia, atât din punct de vedere valoric cât şi fizic dar, faţã de perioada
anterioarã, exportul acestora scade şi al lemnului la fel, mai ales datoritã creşterii ponderii
exportului petrolului; în preajma primului rãzboi mondial se exporta mai bine de jumãtate din
producţia de petrol.
Nici structura importului nu evolueazã mult faţã de perioada de pânã la 1900: ponderea cea
mai mare din totalul impoturilor o deţineau tot produsele manufacturate (circa 70% în 1911)
iar produsele neprelucrate aveau o pondere mai mica (circa 30% în 1911). Prin urmare,
România continua şã fie o ţarã agricolã ce exporta cerele în principal şi importa produse
industriale pe care industria noastrã nu era încã aptã sã le producã. Ca şi în perioada
13
Datele au fost preluate din Enciclopedia României,vol IV(Economia naţionalã),apud N. Suta,op. cit.,pg134.
14
N. N. Constantinescu,op. cit.,pg 329.
15
Conform Enciclopedia României,vol IV(Economia naţionalã),pg 467.

6
precedentã, valoarea unei tone exportate era mai mica decât valoarea unei tone importate dar
acest lucru nu mai determina o balanţã comercialã deficitarã.
Conform Enciclopediei României, în ceea ce priveşte partenerii comerciali ai ţãrii, la export
pe primul loc se afla tot Belgia, care împreunã cu Italia şi Austro-Ungaria deţineau în 1912
peste 57% din totalul exporturilor româneşti iar o pondere de 30%o formau ţãri ca Olanda,
Franţa, Anglia şi Germania; la import s-a menţinut ca principal partener comerial Germania,
urmatã deAustro-Ungaria şi Anglia a cãrei pondere a mai scãzut, aceste trei ţãri cumulând
circa 73% din totalul importurilor şi urmate fiind de Franţa, Italia şi Belgia.
Izbucnirea primului rãzboi mondial schimbã evoluţia şi structura comerţului exterior
radical şi a economiei ţãrii în general, care nu era pregãtitã de rãzboi. România a parcurs douã
faze în timpul rãzboiului: faza neutralitãţii (august 1914-august1916) şi faza rãzboiului
(august 1916-1918). Comerţul exterior a fost afectat încã din perioada neutralitãţii atât ca
structurã, evoluţie cât şi orientare geograficã. Evenimentul cel mai important care a marcat
schimburile comerciale a fost închiderea strâmtorilor Bostfor şi Dardanele ceea ce a însemnat
pentru noi pierderea contactului cu Europa Occidentalã- Anglia, Franţa, Belgia- care deţinea o
pondere mare în comerţul exterior al României. În aceste condiţii Germania şi Austro-Ungaria
au profitat de aceastã loviturã datã comerţului nostru şi au reuşit sã îşi mãrescã foarte mult
ponderea în comerţul exterior al României. Cu toate acestea, au fost încheiate afaceri foarte
bune cu petrol, mai ales cu Germania, cu aceasta existând o convenţie potrivit cãreia pentru
fiecare vagon cu muniţii sau medicamente livrat României, guvernul exporta în Germania un
vagon de benzinã. Închiderea strâmtorilor a determinat şi reducerea considerabilã a
volumului comerţului. ”Astfel , ca tonaj, exportul a scãzut de la 4.569.000 tone în 1913 la
1.420.000 tone în 1915 iar valoric de la 670 mil lei la 570 mil lei. La rândul sãu, importul s-a
redus de la 1.374.000 tone în 1913 la 290.000 tone în 1915 sau, valoric de la 590 mil lei la
333 mil lei16.
Alţi factori care au determinat scãderea volumului comerţului exterior au fost: începerea
pregãtirilor militare şi impunerea unor restricţii pentru exportul de produse alimentare (de
exemplu, singura cereala rãmasã liberã la export era porumbul) şi materii prime pentru a
constitui reserve de aceste produse pentru intrarea în rãzboi. Aceste restricţii nu au durat mult
iar în august 1915 s-a revenit la liberalizarea exportului de cereale pentru cã stocurile erau
prea mari, recoltele fiind consistente în anul 1915, dar Germania şi Austro-Ungaria au format
un consorţiu care avea drept scop impunerea unor preţuri cât mai mici pentru cerealele
româneşti. Pentru a împiedica acest lucru, guvernul roman a înfinţat în octombrie 1915 o
16
N. N. Constantinescu,op. cit.,pg 371

7
organizaţie denumitã ”Comisia Centralã pentru vânzarea şi exportul cerealelor şi al
derivatelor” care avea dreptul de a fixa cantitãţile de cereale necesare pentru consumul intern,
de a stabili preţuri maximale la vânzare în interior şi preţuri minimale la export şi de a vinde
exclusiv produse agricole; aceastã comisie se ocupa şi de transporturile şi magaziile statului
din staţiile de cale feratã şi porturi. Alte organizaţii care au luat naştere în aceastã periodã au
fost : ”Comisia pentru exportul vinului” şi “Comisia pentru export”.
Structura comerţului exterior nu a suferit mari schimbãri, la export predominau tot
cerealele, urmate de petrol iar la import predominau produsele manufacturate de uz individual
şi industrial dar a apãrut şi importul de produse militare care au ocupat un loc destul de
important.
Odatã cu intrarea în rãzboi a României de partea Antantei, comerţul sãu exterior s-a
diminuat aproape complet, singurele schimburi comerciale fiind cele cu Rusia care
cuprindeau produse necesare rãzboiului. Ocuparea unei mari pãrţi din teritoriul ţãrii noastre de
cãtre Puterile Centrale a afectat foarte mult economia, inclusiv comerţul exterior, prin jafurile
care au avut loc, emiterea leului de ocupaţie şi transportul de bunuri în aceste ţãri.

Comerţul exterior al României în perioada interbelicã

Comerţul exterior a evoluat în perioada interbelicã în funcţie de necesitãţile financiare ale

economiei naţionale.
Teoreticianul Virgil Madgearu deosebea patru faze în dezvoltarea comerţului exterior al
României între 1919 şi 1938 : ”faza reconstrucţiei economice şi a adaptãrii economiei
româneşti la noile graniţe (1919-1926), faza stabilizãrii economiei (1927-1929), faza
depresiunii mondiale economice (1930-1934), faza redresãrii economiei (1935-1938)17.
Prima fazã, conform spuselor profesorului V. Madgearu, se caracterizeazã printr-o valoare
mare a importurilor –lucru caracteristic economiei de refacere- şi prin creşterea continuã a
valorii exporturilor, lucru necesar refacerii economiei. Capacitatea de producţie scãzutã
determinatã de devastãrile rãzboiului, deprecierea leului au fãcut ca pânã în anul 1923
importurile sã fie mult mai mari decât exporturile în ciuda mãsurilor luate pentru a evita acest
lucru : majorarea taxelor vamale în 1920 cu de 5 ori, introducerea unui tarif vamal
protecţionist în 1921, mãrirea producţiei naţionale. Ĩn 1923 balanţa comercialã devine activã
dar recolta slabã din 1924 face ca în 1925 aceasta sã fie din nou deficitarã. Ĩn faza de
stabilitate sunt reduse taxele la export şi exportul continuã sã creascã. Balanţa comercialã
17
Virgil Madgearu,Evoluţia economiei româneşti dupã Rãzboiul Mondial,Editura Ştinţificã,1995,pg 196.

8
înregistreazã un excedent extraordinar în 1926 datoritã scãderii preţurilor mondiale dar în
1928 se înregistreazã din nou deficit ca urmare a înrãutãţirii poziţiei comerţului exterior, a
lipsei de numerar şi devize, a poziţiei deflaţioniste şi a secetei. Anul 1929 este anul stabilizãrii
leului deci şi a stabilizãrii comerţului exterior. Anii 1930 şi 1931 se caracterizeazã ” printr-o
scãdere însemnatã a importului de produse, mai ales a celor fabricate, datoritã capacitãţii
industriei naţionale de a satisface nevoile interne şi printr-un efort considerabil al exportului
care a sporit prin contribuţia excepţionalã a animalelor şi produselor animaliere, dar îndeosebi
prin cea a petrolului18”.
Referitor la structura comerţului exterior al României, în primii ani de dupã rãzboiul
mondial (1920-1921), ponderea cea mai mare o aveau în import tot produsele manufacturate,
ţesãturile şi fierãria reprezentau aproximativ 40% din totalul importurilor. Creşte importul de
maşini şi instalaţii industriale, care trece de la 12% în 1920 la 36% în 1926 iar aceasta
însemna creşterea capacitãţii de producţie idustriale. Importul de metale rãmâne la un volum
sporit iar cel de produse textile (materie brutã şi fire) înregistreazã o sporire considerabilã în
anul 1927, an în care însumeazã circa 30% din totalul importurilor. Importul înregistreazã
scãderi importante în faza de depresiune mondialã din punct de vedere fizic şi valoric :
importul unor produse alimentare ca orez, portocale, mãsline, ceai, cafea scade brusc dar se
menţine la un volum care sã asigure strictul necesar. Cea mai importantã schimbare în
structura importurilor este creşterea importului de maşini şi instalaţii industriale care ia treptat
locul importului de bunuri de consum care scade simţitor pânã în 1939, aceastã schimbare
semnificând dezvoltarea industriei şi posibilitatea de a produce în ţarã produsele pe care
înainte România era nevoitã sã le procure din alte state. Exportul se rezuma în perioada
interbelicã în principal la produse agricole, petrol şi lemn. Exportul de cereale a fost în
creştere pânã în anul1927, când atinge o valoare maximã, iar în urmãtorii 10 ani scade datoritã
crizei mondiale şi a scãderii mari a preţurilor : de la 49,4% în 1927 acesta ajunge la 24,4% în
1938. Ĩn ultimii ani ai perioadei analizate se trece la stimularea exportului celorlalte produse
vegetale-legume şi seminţe care creşte din punct de vedere fizic de la 150.000 tone în 1920 la
268.000 tone în 1938. Exportul de animale a avut o evoluţie oscilantã : a crescut în primii ani
de dupã rãzboi înregistrând în anul 1925 o pondere maximã în totalul exporturilor (14%) şi o
pondere minima în 1933 (circa 3% din totalul exporturilor). Exportul de piei, lânã brutã,
resturi de animale este neînsemnat în perioada interbelicã, la fel şi cel de fructe. Exportul de
lemne a înregistrat un volum maxim în anii 1924-1925 şi anume 2,5 mil tone,acesta
însemnând 20% din totolul exporturilor. Ĩn ceea ce priveşte exportul de petrol şi produse din
18
Ibidem,pg 199

9
petrol, acesta a crescut simţitor si a avut ponderea maximã din totalul exporturilor în anul
1933- 55,3%. Expansiunea maximã a exporturilor per total a fost atinsã în 1931 dupã care a
scãzut cu excepţia anilor1936-1937.19
Orientarea geograficã a comerţului exterior s-a modificat în perioada interbelicã
comparativ cu perioada rãzboiului şi cea imediat urmãtoare : dacã în anul 1919 ponderile cele
mai mari în importurile României reveneau Italiei (19,20%), Statelor Unite (14,80%), Angliei
(14,07%), Franţei (14,63%) şi Germaniei (11,20%), în anul 1938 acestea se modificã iar
ponderile cele mai mari le reveneau Germaniei (36,81%), Ceho-Slovaciei (13,13%), Angliei
(8,15%), Austriei (8,49%), Franţei (7,69%), Belgiei (5,34%), Italiei şi Statelor Unite (4,96
respectiv 4,85%).
Se observã cã în perioada de imediat dupã rãzboi scade mult ponderea ţãrilor pe care
România le avusese drept inamice (Germania, Austria şi Ungaria) şi creşte ponderea celorlalte
ţãri- Anglia, Franţa, Italia, SUA). La export s-au înregistrat urmãtoarele ponderi în volumul
total al exporturilor: în anul 1919 -Ceho-Slovacia (12,30%), Bulgaria (13,29%), Ungaria
(11,7%), Franţa (10,24%), Italia (9,06%), Austria (5,39%), Iugoslavia (4,1%) iar în anul 1938
cele mai mari procente reveneau unor ţãri ca Germania (26,5%), Anglia (11,08%), Ceho-
Slovacia (9,56%), Austria (6,77%), Grecia (6,83%), Italia (6,22%), Ungaria (5,14%), Franţa
(4,67%)20.
Majoritatea relaţiilor comerciale ale României s-au desfãşurat- în perioada interbelicã –cu
ţãri capitaliste dezvoltate şi în principal cu state europene.
Putem spune, în concluzie, cã importurile şi exporturile ţãrii noastre au înregistrat multe
oscilaţii şi modificãri de-a lungul perioadei 1859-1939 în ceea ce priveşte structura, orientarea
geograficã, evoluţia volumului fizic şi valoric. Toate aceste modificãri şi oscilaţii au fost
datorate : politicii comerciale pe care statul roman a adoptat-o la diferite momente, situaţiei
economice, politice şi militare internaţionale, stadiului de dezvoltare al economiei naţionale,
si chiar factorilor naturali.

19
Date preluate din : Virgil Madgearu,op. cit.,pg 203-207
20
Datele au fost preluate din Nicolae Suta,op. cit.,pg 208-211

10
 BIBLIOGRAFIE

1.*** Dicţionarul complet al economiei de piaţã,Editura Business Books,volumul I.

2.*** Enciclopedia României,volumul IV.
3.Bãicoianu, C. I. , Istoria politicii noastre vamale şi comerciale,Vol I ,partea întâi,
Bucureşti,1904.
4.Constantinescu, N.,Istoria economicã a României,Vol. I,Ediţia a doua,Editura
Economicã,1998.
5.Irimiea, M., Istoria economiei naţionale,Editura Universitãţii din Ploieşti,Ploieşti,2005.
6.Lupu, M. A.(coordonator),Istoria economiei naţionale a României,Editura Didacticã şi
Pedagogicã,Bucureşti,1974.
7.Madgearu, V., Evoluţia economiei româneşti dupã rãzboiul mondial,Editura Ştinţificã,1995
8.Marcu, N.(coordonator),Istorie economicã,Editura Didacticã şi Pedagogicã,Bucureşti,1979.
9.Puia, I., Mic dicţionar pentru tineret de istorie a economiei ramâneşti,Editura
Politicã,Bucureşti,1988.
10.Suta, N. ,Drãgan, G. ,Mureşan, M. ,Istoria comerţului exterior românesc,Editura
Eficient,Bucureşti,1996.

11