Sunteți pe pagina 1din 3

Avangarda

Curand dupa primul razboi mondial , la inceputul deceniului al treilea , in literatura romana isi fac loc
unele fenomene , reflectand anumite atitudini si orientari nascute in Apus , inaintea si in timpul
razboiului. Revistele : „Contimporanul”(1922-1930) , „75 H.P.”(1924) ,„Punct”(1925) , „Integral”(1925-
1927) , „Unu”(1928-1932) , „Urmuz”(1928) , „Alge”(1930) si altele devin promotoarele unor idei
avangardiste in arta. Modernismul romanesc in faza lui acuta, extremista ,sau avangardismul cum s-a
obisnuit sa-l denumeasca istoria literara , nu este un curent uniform , omogen , ci o mixtura de curente ,
orientari si tendinte. Dintre acestea, ar putea fi mentionate cateva mai importante : dadaismul ,
suprarealismul ,constructivismul , ermetismul , etc.

La originea lor sta miscarea literara dadaista , ale carei baze fusesera puse la Zürich , in Elvetia , in
anul 1916 , de doi scriitori originari din Romania , Tristan Tzara si Marcel Iancu ,impreuna cu alti scriitori
din tarile apusene. Au manifestat , de la inceput , un spirit de revolta fata de filistinismul burghez , fata
de toate valorile consacrate.

Avangarda nu a fost bine primită de România interbelică. Oficialii nu gustau modernitatea, extrema
dreaptă nu era mulţumită că printre avangardişti erau şi evrei, chiar numeroşi, extrema stângă, adică
PCR şi simpatizanţii erau temători că avangarda „abate” pe muncitor de la scopul luptei de clasă. Totuşi,
orientarea avangardei, ca şi în Franţa era de stânga. Fondatorul DADA-ismului, care a premers
suprarealismului, Tristan Tzara avea să se înscrie în PC Francez. Presa legionară şi legionaroidă a
combătut cu vehemenţă, ca şi naziştii din Germania, „arta degenerată” a avangardei. Dar Geo Bogza,
Miron Radu Paraschivescu, Gh. Dinu cu pseudonimul Stephan Roll, ş.a. au susţinut şi au participat la
manifestările avangardei. Ion Vinea, Ilarie Voronca, B. Fundoianu s-au afiliat şi au fost promotori ai
avangardei. La fel Paul Păun, Sesto Pals, alţi poeţi, prozatori mai puţin cunoscuţi. Mai vizibilă a fost
avangarda din artele plastice – Victor Brauner, Maxy, Perahim, Marcel Iancu, Ianchelevici, ş.a au ilustrat
această tendinţă majoră din veacul XX. Chiar şi Mihail Sebastian a admirat , fără a participa, noile
tendinţe.

Adversarii cei mai acerbi ai modernismului au fost Nicolae Iorga şi Brătescu-Voineşti. Vladimir
Streinu a încercat să ia apărarea artiştilor şi scriitorilor avangardişti, din păcate, tradiţionalismul este
mereu învingător, dar pentru o scurtă perioadă, de obicei, avangarda nu mai este avangardă,
modernismul nu mai este modern şi apar alte tendinţe, mai violente, dacă nu intervine un realism
necruţător precum cel nazist sau socialist. Printre ultimii avangardişti, rămaşi în ţară amintim pe Saşa
Pană, Ionathan X..Uranus (Mihai Avramescu),Virgil Teodorescu, oarecum Margareta Sterian, Gellu
Naum. Muzica nu a avut răsunetul avangardist aşteptat, sincronismul european a funcţionat mai puţin.
În 1983, Marin Mincu a publicat o antologie de „Avangardă literară românească”. Unul dintre martirii
avangardei a fost Urmuz (Demetrescu) care s-a sinucis în 1923, când avangarda abia se încropea. Alt
martir a fost Ghersaim Luca, poet stabilit la Paris, unde a suferit mult sub aspect material şi s-a sinucis în
1994, aruncându-se de pe Sena, de pe vestitul Pod Mirabeau. Nici astăzi avangarda nu este apreciată
cum ar merita, cel mai proeminent istoric literar, Nicolae Manolescu fiind refractar la acest fenomen pe
care nu prea l-a înţeles. Mai receptivi au fost regretaţii Adrian Marino şi Matei Călinescu, care au
încercat să definească avangarda în coordonatele ei româneşti. Tradiţionalismul sub forma
păşunismului, poporanismului, semănătorismului, neaoşismului, tracomaniei, protocronismului,
realismului „real” şi apoi socialist, apoi naţional-comunist, patriotard, fals, toate aceste ghiulele au
frânat evoluţia normală a artei şi literaturii, astfel că nu este de mirare că pe plan literar şi artistic,
românii s-au afirmat mai mult în afara ţării, decât în interior.

Acelaşi lucru s-a întâmplat în cinematografie. Iorga, Pârvan, Nae Ionescu, Eliade, Noica au rămas
neclintiţi în condamnarea avangardei. Pentru Eliade este de mirare , fiind cunoscut faptul că
modernismul a avut ca surse de inspiraţie şi culturile asiatice, iar prietenia cu Eugen Ionescu, a lui Eliade
ar fi trebuit să-l iniţieze în teatrul absurdului. Arghezi a cochetat cu avangardiştii, i-a încurajat, fără a se
afilia sau a se lăsa influenţat. Nici Ion Barbu nu poate fi considerat un avangardist, deşi ermetismul
poezie sale l-ar recomanda, dar poetul nu s-a recomandat ca atare. Poziţia sa se aseamănă cu aceea a lui
Paul Valery, un matematician-poet ca şi Barbu. Mulţi adulţi şi copii cunosc poezia lui Urmuz, „Cică nişte
cronicari” , titlu sub care Iordan Chimet a publicat la Ed. Universal Dalsi, în 1999 o antologie unde găsim
numele lui Urmuz, Saşa Pană, Jacques Costin, Uranus, Cugler, Geo Bogza, Arghezi, Ştefan Zeletin,
Brunea-Fox, H. Bonciu, Eugen Ionescu, Tzara, Voronca, Virgil Gheorghiu, G. Ciprian, Gellu naum, toată
„floarea” moderrnismului românesc, fără ca toţi să fie şi avangardişti, cum am arătat.

În domeniul artelor plastice vom aminti pe sculptorul Idel Ianchelevici, născut la Bucureşti în 1909,
devenit apoi cetăţean belgian, Marce Iancu, arhitectul cu numeroase proiecte realizate în Bucureşti,
strămutat în Israel, unde s-a dedicat exclusiv artelor plastice, pictorul Victor Brauner ( au scos un album
cu lucrări ale lui Brauner, Amelia Pavel , Emil Nicolae, ş.a.), M.H. Maxy, un post-avangardist, Vadsile
Cazar, ş.a. O avangardă puternică, în artele plastice, comparabilă cu aceea din Franţa sau din Germania
(până în 1933) nu a existat în România. Cel mai important a fost, fără îndoială Victor Brauner ( n. 1903 la
Piatra neamţ, decedat în 1966, la Paris) , artist ce poate sta alături de Salvador Dali, ş.a.
Practicile moderniste extreme au inceput sa prinda consistenta la noi odata cu crearea primului grup
avangardist , in 1922 , cand s-au organizat manifestarile publice ale revistei„Contimporanul” , condusa
de I.Vinea.

Considerand ca eforturile nobile ale omului nu au fost capabile sa impiedice macelul mondial ,
intemeietorii dadaismului incep sa priveasca cu dispret , anuland totul , literatura ,muzica , pictura ,
precum si orice alta activitate spirituala constructiva. O negatie totala se adopta fata de intreaga arta , o
violenta brutala se manifesta fata de toate bunurile spirituale ,sperand prin aceasta sa naruie intregul
edificiu al societatii pe care o dispretuiesc.
Se incerca discreditarea a insasi ideii de arta. In spirit dadaist , o poezie se prezenta ca o compozitie
constituita din cuvinte insiruite fara sens , reunite la intamplare , ignorand legaturile gramaticale , uneori
chiar din cuvinte pur si simplu inventate. Astfel , se realiza o literatura absurda , bazata exclusiv pe
hazard , contravenind logicii si ratiunii. Cu timpul , prin anul 1922 ,miscarea dadaista s-a destramat ,
Tristan Tzara abandonand el insusi vechile lui credinte literare. Literatura dadaista a reliefat o specie
noua de „umor negru” , bazat pe absurd.

Curentele avangardiste , modernismul in faza lui extremista , nu au avut o durata prea mare, dupa
cum n-au cunoscut nici amploarea din alte parti. Cele aproximativ doua decenii de experienta
modernist-avangardista , imbratisand toate tendintele , au fost contracarate , in cele din urma , dupa
cum remarca si Ov. S. Crohmalniceanu , de „simtul masurii , propriu spiritului romanesc” , limitandu-se
astfel efectele acestui moment poetic complex. Poezia moderna era partizana innoirilor , poetii se
inregimentau in framantarile epocii , erau receptivi si gata de aparticipa la „rasturnarile” , la limpezirile
generate de crizele care au cuprins societatea vremii , chiar daca nu intotdeauna si nu intru totul
intelegeau sensurile miscarilor sociale sau nu stiau care este atitudinea realmente operanta in domeniul
artei , in general.

Incercand sa rezumam rolul si implicatiile curentelor de avangarda , modernist-extremiste ,in


literatura romana , constatam ce ele nu au inregistrat opere de mare insemnatate , dar au imprimat
literaturii un incontestabil dinamism.