POLUAREA AERULUI DIN CIUDAD DE MEXICO

(MEXICO CITY)
CUPRINS

INTRODUCERE
1. URBANIZAREA – FACTOR DE PRESIUNE ASUPRA MEDIULUI
ÎNCONJURĂTOR
2. CARACTERIZAREA FIZICO-GEOGRAFICA A ZONEI
Caractere generale ale Mexicului
Relieful
Clima
Vegetaţia
Economia
Potenţialul turistic
Infrastructura de transport
Obiective turistice majore

3. POLUAREA AERULUI
3.1. Poluanţii aerului
3.2. Surse de poluare ale aerului
3.3. Dispersia poluanţilor în atmosferă
3.4. Caracterizarea efectelor poluanţilor asupra biocenozei

4. EFECTELE POLUANȚILOR DIN ATMOSFERĂ ASUPRA ORGANISMULUI UMAN

4.1. Particulele (PM)
4.2. Dioxidul de Sulf
4.3. Monoxidul de Carbon
4.4. Dioxidul de Azot
4.5. Ozonul

DISCUȚII
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

2
 “Dacă un singur soare și un singur aer
există pentru toți ,de ce unii țin cu tot
dinadinsul să le polueze, poluându-se?
(Grigore Vieru)

INTRODUCERE

1. URBANIZAREA – FACTOR DE PRESIUNE ASUPRA MEDIULUI

ÎNCONJURĂTOR

Urbanizarea constituie fenomenul actual cu cele mai profunde implicaţii pentru scara şi
modelele consumului, ceea ce conduce la o cerere crescândă de energie şi resurse naturale.
Transformarea acestora generează însă şi o poluare crescândă şi necesită o capacitate tot mai
ridicată de asimilare a deşeurilor
rezultate. Zonele urbane, pe lângă avantajele pe care le prezintă sub aspectul condiţiilor de
muncă şi de locuit sau al serviciilor (apă curată, salubritate, îngrijirea sănătăţii etc.), deci o nouă
calitate a vieţii, contribuie la agravarea problemelor de mediu şi sănătate prin concentrarea
diverselor tipuri de deşeuri (municipale, industriale şi periculoase).
Problemele generate de intensificarea urbanizării diferă ca natură şi dimensiune între
ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare. Necorelarea resurselor, presiunea umană şi
dezvoltarea haotică sunt aspecte specifice mai ales marilor oraşe din ţările în curs de dezvoltare.
Disocierea urbanizării de progresul economic, manifestată în ţările în curs de dezvoltare, a
condus la deficienţe în asigurarea serviciilor de bază. Incapacitatea autorităţilor dintr-o serie de
astfel de ţări de a face faţă situaţiei dramatice create de creşterea populaţiei este reflectată în bună
măsură de zonele cele mai sărace ale oraşelor.
Pe de altă parte, extinderea urbanizării creează şi ea (unele) dificultăţi în furnizarea
optimă a serviciilor către populaţie. Astfel, s-a ajuns ca, în momentul de faţă, oraşele lumii să
deţină 2% din suprafaţa uscatului; numai între 1980 şi 2000 se menţionează o dublare în
dimensiune, de la aproape 8 milioane hectare la mai mult de 17 milioane hectare a suprafeţelor
urbane din ţările în curs de dezvoltare.
Această situaţie se impune a fi menţionată, cu atât mai mult cu cât o serie de oraşe din
multe ţări în curs de dezvoltare au fost caracterizate, în ultimele două decenii ale secolului XX,
de extinderea la periferia lor a aşezărilor ilegale, de tip slums şi squatter, care semnifică în limba
română cartierele de „locuinţe sărăcăcioase” şi, respectiv, „locuinţele primilor ocupanţi ai unui
teren” (de la marginea oraşului). Acestea reprezintă cartiere alcătuite din adăposturi insalubre,
supraaglomerate, adesea lipsite de infrastructură sau servicii. Ele poartă denumirea de kampongs
în Jakarta, favelas în Rio de Janeiro sau barriados în Lima.
Este dificil de stabilit numărul total al oamenilor care trăiesc în asemenea aşezări, dar se
estimează că peste un miliard de persoane din Africa, Asia şi America Latină locuiesc în cartiere

3
ale mizeriei, pe care autorităţile le consideră ca fiind „margini” sau „sărăcie urbană” (13). Aceste
aşezări concentrează, în prezent, o parte semnificativă a populaţiei din multe oraşe situate în
ţările în curs de dezvoltare. Studii de caz efectuate în unele oraşe mari arată că este frecvent
pentru un procent de la 30 la 60% din populaţia oraşului să trăiască în aşezări ilegale de tip
squatter sau slums (tabelul 1).

Deşi ponderea persoanelor care trăiesc în asemenea aşezări variază – după cum s-a putut constata
– de la un oraş la altul şi de la o ţară la alta, cei mai mulţi dintre oameni în această situaţie împart
acelaşi mediu nesigur: adăposturi supraaglomerate, ocupate de oameni subnutriţi, bolnavi
cronici, lipsiţi de venituri şi
fără acces la serviciile de bază.
Această situaţie covârşitoare în ţările în curs de dezvoltare se datorează penuriei de locuinţe la
preţuri adecvate pentru oamenii cu venituri mici. Modelul tradiţional prin care sărăcia era
concentrată în zonele rurale este acum în schimbare. Sărăcia urbană este pronunţată mai ales în
America Latină, unde numărul săracilor urbani îl depăşeşte pe cel al săracilor din zonele rurale.
De pildă, în 1990, numărul săracilor ajunsese la 115 milioane în mediul urban, faţă de 80 de
milioane în mediul rural. În plus, un număr tot mai numeros de săraci urbani din ţările în curs de
dezvoltare, dar şi din ţări dezvoltate, se confruntă cu lipsa unui cămin. Unele estimări indică
peste 100 de milioane de persoane fără adăpost.
Condiţiile socioeconomice şi de mediu a slums-urilor sunt evidenţiate şi de situaţia acoperirii cu
servicii a zonelor respective. Multe dintre ele sunt lipsite de majoritatea serviciilor de bază,
incluzând colectarea gunoiului menajer şi sisteme de canalizare, necesare să protejeze sănătatea
umană şi mediul înconjurător.

4
 2. CARACTERIZAREA FIZICO-GEOGRAFICA A ZONEI

Caractere generale ale Mexicului. Mexicul este un stat federal (Statele Unite Mexicane)
compus din 31 state şi districtul federal (Ciudad de Mexico), cu o populaţie de circa 100 mil,
densitatea medie fiind de 50 loc./km.
Relieful Mexicului, predominant muntos şi de podiş şi cu câmpii litorale este format din:
Sirra Madre Occidentală (3539 m), Sierra Madre Orientală (4054 m în vf. Nevada), Sierra
Transversal (formată din aparate vulcanice impresionante: Orizaba - 5700 m, cea mai mare
altitudine din Mexic, Popocatepetl, Paricutin), Sierra Madre de Sud (peste 3500 m), Podişul
Central Mexican au Meseta Central (cuprins între graniţa cu SUA şi Sierra Transversal, este
predominant vulcanic), Câmpia de la Golful Californiei şi Oceanul Pacific (are caracter nisipos -
în nord, cu dune de nisip, lagune şi cordoane litorale), Câmpia de la Golful Mexic (dune litorale,
ţărm cu lagune, cordoane), Peninsula Yucatan (este un platou calcaros presărat cu înălţimi
colinare de sub 300 m), Peninsula California (peste 1000 km lungime şi înălţimi ce trec de 3000
m).
Clima Mexicului este foarte diversă, variind de la nord la sud dar şi cu altitudinea.
Altitudinal se disting următoarele etaje climatice: tierra caliente, în zonele joase (temperaturi
medii anuale de 250C), tierra templadas, mai ales în nord, la contactul cu Pod. Mexic (15-25 0C),
tierra frias şi tierra geladas, în ţinuturile înalte (sub 150C). În partea nordică clima este uscată,
până la deşertică în Campia de la Golful Californiei, Peninsula California şi în nordul Podişului
Mexican (pe întinse suprafeţe cad preciptaţii reduse, sub 250 mm/an → Deşertul Sonoran), iar în
sud este tropical umedă (1000-2000 mm/an - Sierra Madre de Sud, Peninsula Yukatan).
Principalele sisteme hidrografice sunt: Lerma (în lungul său se află marele canion Baranca-
Grande, cataractele de la Guadalajara, precum şi lacul Chapala, cel mai mare din ţară), Balsas
(cu numeroase cataracte şi forme carstice), Sonora, Yaqui, Fuerte, care se varsă în Golful
Californiei, Rio Grande şi Panuco.
Vegetaţia este formată din păduri de pin şi stejar, în regiunile montane, tufişuri de
chapparral, vegetaţie de deşert cu cactee, yucca, opunţii şi ierburi stepice, în nordul şi nord-vestul
Mexicului, păduri tropicale, în Siera Madre de Sud şi Peninsula Yukatan (aici tipice sunt pădurile
tropicale umede).
Principalele grupuri amerindiene sunt: maya (în Yucatan), zapotec (în estul statului
Oaxaca), mixtec (în vestul statului Oaxaca), olmec, toltec etc. Veniţi dinspre nord, aztecii
fondează în 1176 oraşul Tenochtitlan, astăzi Ciudad de Mexico, şi includ în imperiul lor o mare
parte a teritoriului central mexican.
Cucerirea spaniolă (Hernan Cortez, 1521) declanşează procesul de metişaj în care, datorită
ponderii însemnate, predomină caracterele rasiale amerindiene. Metişii reprezintă circa 75 % din
populaţie, urmaţi de amerindieni (14%) şi albi (10%). Mai mult de jumătate din populaţie este
concentrată în partea sudică a Podişului Mexican (unde se află şi Districtul Federal), iar peste
90% din populaţie este catolică. Limba oficială este spaniola, alături de care se mai vorbesc circa
60 de limbi amerindiene (maya, zapoteca, mixteca, otoma, huasteca, nahuatl - limba Imperiului
Aztec, este astăzi vorbită de aproape un milion de locuitori).
5
 Economia se bazează pe importante resurse naturale, în principal de subsol, unul din cele
mai vechi minereuri exploatate fiind argintul (locul 1 pe glob - mina Real de Angeles este cea
mai mare din lume). După 1900, descoperirea petrolului şi valorificarea lui a reprezentat un
reviriment important pentru economia ţării, primele câmpuri petrolifere fiind descoperite în
regiunea Golfului între Tampico şi Tehuantepec. Foarte răspândită este industria textilă, ramură
tradiţionă, bazată în special pe bumbac, iar la graniţa cu SUA s-a dezvoltat industria de vârf.
Condiţiile climatice sunt cele care au impus tipul agriculturii din Mexic, pondere
importantă având metodele tradiţionale (agricultură de subzistenţă-porumb, fasole), în regiunile
locuite în special de amerindieni. Culturile tropicale (cafeaua, trestia de zahăr, vanilie, cacao,
banane, ananas, papaya, mango), importante ca pondere în economia agricolă, au mare
răspândire în sud. Principala cereală cultivată în Mexic este porumbul, un loc important ocupând
şi la cultura sorgului. În lungul coastei Golfului Mexic (zona Campeche) se pescuiesc creveţi,
sardele şi ton iar pe coasta Baja California homari.
O importantă cultură, îndeosebi în nordul Yucatanului, practicată în ferme mici, este cea de
henequen (agavă) din care se obţin fibre rezistente pentru industria textilă. Tot agavele (maguey)
stau la baza producerii de băuturi alcoolice, precum tequila şi pulque. Principalele distilerii de
tequilla se află în oraşul Tequila, din statul Jalisco (locul de naştere al băuturii). O altă băutură
obţinută din agave este mezcal (produsă în Oaxaca).
Potenţialul turistic este extrem de bogat şi variat, compus din peisaje naturale (parcuri
naturale - Cumbres de Monterrey, vulcani - Popocatepetl, coaste spectaculoase), vestigii şi
monumente aztece (Teotihuacan, Tula, Cholula, Xochicalco), maya (Chichen-Itza, Uxmal,
Mayapal), monumente coloniale (catedralele din Guadalajara sau Ciudad de Mexico) sau staţiuni
litorale (Acapulco, Cancun, Tampico, Manzanillo, Mazatlan, Guaymas).

Ciudad de Mexico (Mexico City) este o mare metropolă situată în extremitatea sudică a
Podişului Mexican, la 2250 m altitudine, cu o populaţie de 12 mil. loc. (peste 22 mil. loc.
aglomerarea urbană). Pe actualul teritoriu aztecii întemeiază în 1176 oraşul Tenochtitlan, care
din 1321 devine capitala Imperiului Aztec. În prezent este un mare centru politic, industrial (1/2
din producţia industrială a ţării), financiar, de transport, cultural (Universidad Nacional
Autonoma de Mexico -1551) şi turistic.
Infrastructura de transport. Aeroportul Internaţional Benito Juarez, situat în estul
oraşului, este principalul aeroport al oraşului şi al ţării. La 50 km sud-vest, în oraşul Toluca, se
află Aeroportul Internaţional Adolfo Lopez Mateos, folosit, în special, pentru cursele interne,
spre Monterrey, Cancun, Guadalajara, Tijuana. Accestul de la aeroport spre oraş este asigurat de
linii de autobuz, metrou şi taxi. Legăturile cu interiorul ţării se pot face pe calea aerului (cele mai
rapide), pe şosea sau pe calea ferată. Transportul de persoane pe calea ferată nu este prea
dezvoltat, remarcându-se doar Chihuahua Pacifico (Chepe), între Chihuahua şi Los Mochis (pe
coasta Oceanului Pacific), ce traversează Sierra Madre Occidental.
Mexico City deţine patru terminale majore de autobuze, la care se ajunge rapid cu metroul:
Terminal de Autobuses del Norte (oferă legături, în special, cu partea nordică a statului: Reynosa,
Matamoros, Ciudad Juarez, Nuevo Loredo şi SUA), Terminal de Autobuses del Poniente (folosit
6
pentru partea vestică a ţării: Collima, Manzanillo, Toluca), Terminal de Autobuses del Sur
„Taxqueña” (utilizat pentru destinaţiile sudice: Acapulco, Oaxaca, Puelba) şi Terminal de
Autobuses del Oriente „Tapo” (deserveşte destinaţiile dela Golful Mexic şi Peninsula Yucatan:
Veracruz, Merida, Cancun, Campeche).
Transportul public în Mexico City este asigurat de metrou (unu dintre cele mai mari
sisteme din lume, cu 11 linii ce măsoară 170 km şi transportă circa 4,4 mil.călători zilnic),
autobuze (inclusiv microbuze particulare, numite peseros), troleibuze (circa 15 linii, acoperind
500 km de traseu) şi taxiuri (multe dintre ele vechi maşini Volkswagen). Există şi o linie de tren
(Tren Ligero), care porneşte din sudul oraşului spre Xochimilco şi Stadionul Azteca, dar şi un
autobuz turistic (Turibus), care face legătura cu cele mai însemnate obiective turistice ale
capitalei.
Cazarea în oraş se poate realiza în unul dintre numeroasele hoteluri, de la cele foarte
luxoase până la cele mai simple, dar mult mai ieftine. Printre cele mai importante hoteluri se
numără: Intercontinental Hotel Presidente (5*), JW Marriott (5*), Sheraton Maria Isabel (4*),
Radisson Paraiso (4*), Majestic Best Western (4*), Novotel Mexico Santa Fe (3*), Holiday Inn
Ciudad de Mexico Toreo-Satelit (3*).
Evenimente: Anul Nou şi Ziua Regilor – care alegorice pe Avenida Juarez (ianuarie),
Festivalurile Internaţionale de Jazz şi Film Contemporan (februarie), Fashion Week Mexico
(martie), Puerta de las Americas. Festival Internaţional de Artă (iunie), Fiestas Patrias. Ziua
Independenţei (septembrie).

Obiective turistice majore

Centrul Istoric (Centro Historico), centrat pe Plaza de la Constitucion sau Zocala, cea mai
mare piaţă din America şi a doua din lume după Piaţa Roşie. Este înconjurată de clădiri istorice,
inclusin Primăria şi Catedrala Metropolitană, cea mai mare din America.
Catedrala Metropolitană a început să fie înălţată din anul 1573 şi a fost definitivată 250 ani
mai târziu fapt ce a dat stilul eclectic arhitecturii clădirii.
Templo Mayor, situat lângă catedrală, a fost principalul templu al aztecilor, parte a oraşului
Tenochtitlan. Muzeul adăposteşte artefacte descoperite în urma săpăturilor.
Parcul (Bosque) Chapultepec, situat în partea centrală a oraşului, este cel mai mare parc
din oraş, ce găzduieşte o serie de muzee (Muzeul de Artă Modernă, Muzeul de Antropologie,
Muzeul de Istorie Naturală), lacuri, un parc zoo şi un parc de distracţii. Castillo de Chapultepec,
construit de spanioli în anul 1785, a fost până în anul 1940 rezedinţa preşedinţilor Mexicului. În
prezent găzduieşte Muzeul Naţional de Istorie, cu bogate colecţii de pictură, fresce, ceramică,
mobilier, din timpul aztecilor până în prezent.
Muzeul Naţional de Antropologie este unul dintre cele mai importante din lume, adăpostind
colecţii de sculpturi, bijuterii şi alte artefacte aparţinând vechilor culturi mexicane. Printre
comorile muzeului se disting „Piatra Soarelui” (calendar aztec) şi statuia din secolul al XVI-lea a
lui Xochipilli (zeul artei, frumuseţii, cântecului, dansului, florilor şi porumbului în mitologia
aztecă). În limba nahuatl (limba aztecilor) xochitl înseamnă floare şi pilli, copil sau prinţ.

7
 El Angel (Angel de la Independencia) este un monument dedicat voctoriei în Războiul de
Independenţă (1810-1821), situat pe Paseo de la Reforma. Acesta este un bulevard de 12 km
lungime care comemorează reformele liberale ale preşedintelui mexican Benito Juarez.
Bulevardul, construit în anul 1860 la ordinul Împăratului Maximilian I, ţine de la Parcul
Alameda până la Parcul Chapultepec. Parcul Alameda, situat lângă Palatul de Arte Frumoase
(Palacio de Bellas Artes - începutul se. XX), atează din secolul al XVI-lea şi conţine numeroase
statui, fântâni şi monumente. Dintre monumente se distinge Hemiciclo Juarez, de formă
semicirculară, din marmură albă, ridicat în cinstea preşedintelui Benito Juarez (1806-1872), erou
naţional al Mexicului, preşedinte între 1858-1872.
Bazilica de Guadalupe este un însemnat loc de pelerinaj, cel mai sfânt lăcaş de cult din
America, ce păstrează giulgiul Fecioarei din Guadalupe. Ea ocupă locul unde, pe 9.12.1531, un
ţăran indian ar fi văzut o fecioară într-o mantie albastră, asociată Fecioarei Maria. Prima biserică
a fost ridicată în intervalul 1561-1575, iar apoi, alte două lăcaşe mai mari a fost înălţate (în 1601-
1622 şi între 1697 şi 1709). În 1974-1976 o structură modernă (Noua Bazilică) a fost realizată
sub conducerea arhitectului Pedro Ramirez Vasquez.
Piaţa (Plaza) Garibaldi-Mariachi este o piaţă înconjurată de cafenele şi restaurante, cu
grupuri de muzicanţi care cântă muzică folk. Multe dintre aceste grupuri de muzicanţi sunt
„mariachis” din Jalisco, îmbrăcaţi în costume charro.
Piaţa celor trei culturi (Plaza de los Tre Culturas) este o piaţă care cuprinde vestigii aztece,
biserica catolică Santiago Tlatelolco şi o masivă clădire construită în anul 1964, ce adăposteşte
Muzeul Memorial 68, pentru a aminti de demonstraţiile studenţeşti şi anul 1968 şi de Masacrul
Tlatelolco.
Torre Mayor este cea mai înaltă clădire din oraş (225 m), localizată pe Paseo de la
Reforma, fiind construită între1999 şi 2003.
Xochimilco – vast sistem de canale şi grădini din perioada aztecă, rămăşiţe ale anticului lac
Xohimilco, situate în partea sudică a oraşului (sit UNESCO).
Teotihuacan (Oraşul Zeilor) este un mare sit arheologic localizat la 40 km nord de oraş,
faimos pentru marile piramide dedicate soarelui şi lunii. În perioada sa de înflorire oraşul era
unul dintre cele mai mari din lume (avea circa 200 mii loc.). Quetzalcoatl, al cărui nume vine de
la quetzal-pasăre viu colorată şi coatl-şarpe, era zeul aztec al cerului, zeu creator.
Parcul de distracţii Six Flags, cel mai mare din America Latină, este localizat în partea
sudică a oraşului şi a fost deschis în anul 1982 (sub numele de Reino Aventura).
Alte obiective: Palatul Naţional (Palacio Nacional – reşedinţa prezidenţială; cuprinde fresce de Diego
Rivera, 1886-1957, unul dintre cei mai mari artişti ai Mexicului, soţul Fridei Kahlo), Piramida circulară
Cuicuilco (unele dintre cele mai vechi şi importante vestigii din Mexic, în parte acoperite de material
vulcanic), Muzeul Charro (Museo de la Charreria – găzduieşte colecţii de costume tradiţionale şi
emelente de harnaşament, inclusiv ale liderului revoluţionar „Pancho” Villa), Mănăstirea La Merced
(secolul XVII, refăcută în 1834), Palatul Iturbide (Banca Naţională a Mexicului – clădire din secolul al
XVIII, operă a arhitectului Francisco Guerrero y Torres, fostă reşedinţă a lui Agustin de Iturbide,
primulîmpărat al Mexicului), Mercado San Juan (una dintre cele mai vechi şi mai mari pieţe din oraş –
fructe, flori, obiecte de artă populară), Centrul Cultural de Artă Contemporană (clădire impresionantă din

8
marmură roşie care deţine colecţii de pictură mexicană şi străină contemporană), Muzeul Frida Kahlo
(cuprinde obiecte de artă populară, pictură şi alte obiecte de artă, găzduite în casa în care s-a născut
pictoriţa Frida Kahlo, 1907-1854), Pinacoteca Virreinal (colecţie de picturi şi alte obiecte de artă,
găzduite într-o veche mănăstire din secolele XVI-XVII), Parcul Naţional Desierto de los Leones, peisaje
montane înalte, peste 3000 m altitudine, păduri de conifere şi Mănăstirea Carmelite, din secolul al XVII).

3. POLUAREA AERULUI

Aerul normal are următoarea compoziţie aproximativă (în volume): 78% azot, 21% oxigen
şi 1% alte gaze.
În compoziţia aerului perfect uscat, componentele şi concentraţiile acestora sunt
următoarele:

Component % volume Component % volume

N2 78,0880 H2 5.10-5
O2 20,9490 Xe 8.10-6
Ar 0,9300 O3 1.10-6
CO2 0,0300 Rd 6.10-8
Ne 0,0018 CH4 22.10-6
He 0,0005 N2O 5.10-6
Kr 0,0001 NO2 2.10-6
NH3 16.10-6

Aerul este un element indispensabil vieţii, omul având nevoie de 14-15 m3 aer/24 ore.

Prin respiraţie, componentele principale ale aerului îşi modifică concentraţia astfel:

Component Concentraţia în aer, %

Inspirat Expirat
Azot 78-79% 78-79%
Oxigen 20-21% 16-17%
Dioxid de carbon 0,03-0,04% 3-4%

Aerul real conţine azot, oxigen, dioxid de carbon, ozon, alte gaze, vapori de apă, pulberi,
bacterii etc.
Aerul reprezintă componenta de bază a atmosferei, înveliş gazos ce înconjoară Pământul
până la altitudinea medie de 3.000 km.

9
 În funcţie de variaţia temperaturii cu altitudinea (fig.1), atmosfera cuprinde: troposfera:
0-11 km; stratosfera: 11-45 km; mezosfera: 45-80 km; termosfera: 80-400 km; exosfera: 400-
3000 km.
În funcţie de variaţia compoziţiei aerului cu altitudinea, atmosfera are două straturi:
 homosfera (compoziţie relativ constantă până la 100 km);
 heterosfera (compoziţia variază puternic cu altitudinea la peste 100 km);
În funcţie de încărcarea electrică a componentelor aerului, atmosfera cuprinde:
- ionosfera: 80-300 km - particule încărcate electric sau ioni, formate datorită
acţiunii radiaţiei solare asupra moleculelor şi atomilor din aer; prezintă o
conductibilitate termică deosebită;
- magnetosfera: peste 500 km; particulele încărcate electric se deplasează după
liniile câmpului magnetic terestru.

<
Radiatie UV,
λ <1000 ⊕

>
Radiatie UV, 2000 < λ

Radiatie vizibila si IR, λ

ALTITUDINE,

3000 ⊕
km

3000 ⊕

termosferă

Var. temp.
cu
altitudinea

mesopauză
mesosferă
stratopauză
stratosferă
tropopauză
troposferă
500 1000 TEMPERATURA,
K
Fig.1. Evoluţia temperaturii atmosferei Pământului în funcţie
de altitudine şi nivelul de pătrundere a radiaţiei solare.
10
 Poluanţii aerului

Poluantii aerului pot fi substanţe solide, lichide sau gazoase, naturale sau artificiale care
pot fi aeropurtate.
Clasificarea poluanţilor aerului se poate face după următoarele criterii:
1. starea de agregare;
2. provenienţă;
3. acţiunea specifică asupra organismului.

1. După starea de agregare (tabelul 1.1) – există poluanţi solizi, lichizi şi gazoşi, iar în
amestec cu aerul devin suspensii, aerosoli, nori.

Tabelul 1.1. Starea de agregare a poluanţilor aerului.

Stare de agregare Diametru mediu,

Poluant + aer
poluanţi m
> 10 praf = suspensii
Solizi 0,1-10 nor = aerosoli
< 0,1 fum = aerosoli
Lichizi - nor = aerosoli
Gazoşi - nor

Poluanţii solizi (praf, pulberi) provin din eroziunea rocilor naturale, industrie, şi mai rar
din alte activităţi umane. După natură pot fi:
- anorganici - oxizi metalici (de Zn, Pb, Mn, Fe, Cu), minerale (SiO2, azbest, silicaţi),
ciment, sodă, coloranţi anorganici, sticlă etc.;
- organici - de origine animală (lână, păr, fulgi, puf), vegetală (bumbac, faină, in),
sintetică (pesticide, coloranţi organici) etc.

Suspensiile (particule cu diametrul peste 10 m = praf), se caracterizează prin:

- stabilitate mică: difuzie redusă în aer; se depun destul de repede (se mai numesc şi
pulberi sedimentabile);
- nu pătrund în alveolele pulmonare: nu sunt periculoase pentru om;
- diminuează luminozitatea: influenţează negativ fotosinteza plantelor; obturează
ostiolele (împiedică schimbul de gaze cu atmosfera);
- modifică pH-ul solului (de ex. pulberea de ciment).

Pulberile 0,1-10 m – au stabilitate mai mare; se depun în timp mai îndelungat, la

distanţe mari: 2-10 km (cenuşă, negru de fum). Având putere de difuzie mare, ajung în alveolele

11
pulmonare, fiind toxice pentru organisme. Cele mai periculoase sunt cele cu dimensiunile
cuprinse în intervalul 0,2-2 m (se separă foarte greu din aer).
Pulberile < 0,1 m - se depun foarte greu şi difuzează foarte uşor în aer. Depunerea se
face ca urmare a ciocnirii şi aglomerării lor.

Alte proprietăţi fizice importante ale particulelor:

- suprafaţă specifică mare (1 cm3 cuarţ, măcinat la diametrul de 1m, are suprafaţa
specifică de 6 m2);
- pot exploda (Zn, S, faină, dextrină), sau autoaprinde (cărbune, Al);
- adsorb gaze toxice sau vapori;
- absorb radiaţii calorice şi iradiază după încetarea încălzirii;
- formează ceaţă (sunt centri de condensare);
- particulele ascuţite traumatizează căile respiratorii; cele moi se depun ca o pastă -
traheite şi bronşite;
- se încarcă electrostatic, prin frecare, sau prin adsorbţie de ioni (pulberile metalice se
încarcă pozitiv, cele nemetalice negativ - creşte stabilitatea lor).

Substanţele lichide - majoritatea provin din industrie (gudroane de cocserie, solvenţi

lacuri-vopsele, furfurol, insecticide lichide etc). Principalele caracteristici sunt:
- volatilitatea; în contact cu aerul pot forma aerosoli;
- vaporii se răspândesc pe distanţe de sute de metri;
- afectează aparatul respirator, derma, ochii;
- se depun pe plante, dereglând respiraţia acestora;
- afectează construcţiile etc.

Aerosolii - amestec aer cu particule solide < 10 m, sau/şi substanţe lichide. Se
caracterizează prin:
- stabilitate mare;
- putere mare de difuzie;
- condensarea este favorizată de scăderea temperaturii (particulele se transformă în
cristale), umiditate (solubilizează particulele, sau le umezeşte, mărindu-le masa);
- radiaţiile UV provoacă transformări chimice.

Poluanţii gazoşi
- difuzează uşor în aer (sunt purtaţi la mari distanţe de locul unde au fost eliminaţi în
atmosferă);
- oxizi de sulf, oxizi de azot, amoniac, hidrogen sulfurat, fluor, clor, vapori de acizi
(fluorhidric, clorhidric etc).

12
2. După provenienţă, poluanţii aerului sunt:
a. primari - provin direct din surse de poluare identificate sau identificabile;
b. secundari - sunt produşi în mediu, datorită interacţiunii poluanţilor primari
sau reacţiilor chimice cu constituenţii aerului.

3. După acţiunea specifică asupra organismului, poluanţii sunt:

• iritanţi - cei mai răspândiţi: oxizi de sulf, oxizi de azot, amoniac, hidrogen sulfurat, fluor,
clor, vapori de acizi (fluorhidric, clorhidric), pulberi cu solubilitate scăzută;
• asfixianţi (împiedică oxigenarea ţesuturilor organice) - oxidul de carbon (formează cu
hemoglobina un compus stabil, carboxihemoglobina), hidrogenul sulfurat (produce
pierderea mirosului → paralizia centrilor respiratorii → decesul), vapori de acid
cianhidric;
• toxici sistemici (peste anumite concentraţii provoacă leziuni ale organelor interne, sau
sistemelor):
- plumbul: acumulare în ţesutul osos, afectează sistemul nervos, biosinteza
hemoglobinei. Intoxicaţia apare pentru concentraţii de 0,1-0,2 mg Pb/dm3;
- cadmiul: la concentraţii peste 5 g/dm3 apă induce tulburări renale, fracturi osoase
(datorită eliminării calciului). În 1970, în Japonia apărut maladia Itai-Itai ca urmare a
intoxicaţiei cu Cd;
- mercurul: pentru concentraţii mai mari de 10 g/dm3 apă se acumulează în rinichi,
creier, globule roşii, păr. Determină leziuni la nivelul sistemului osos, ochilor,
aparatului renal şi digestiv;
- fluorul: se acumulează în ţesutul osos, provocând leziuni osoase şi tulburări
metabolice. Duritatea dinţilor scade pentru concentraţii peste 1,5 mg F/dm3 apă
consumată. La concentraţii mai mari de 5 mg F/dm3 apă, se produc anchiloze
articulare, luxaţii, fracturi, curbarea oaselor lungi etc.;
- arsenul: când concentraţie depăşeşte 0,5 g/dm3 apă, acesta induce afecţiuni ale pielii,
cancer cutanat, tulburări digestive;
- cianurile: la concentraţii peste 0,01 mg/dm3 apă, are loc blocarea oxidării la nivel
celular (asfixia internă), tulburări nervoase, deces;
- pesticidele - afectează ficatul, sistemul nervos, glandele endocrine sexuale, enzimele
etc. Au acţiune cancerigenă şi chiar cocancerigene asupra descendenţilor.
• fibrozanţi (produc modificări fibroase la nivelul aparatului respirator) - suspensii
de ciment, pulberi cu bioxid de siliciu, oxizi de fier, compuşi de Ca, Ba, Be; sunt
specifice mediului industrial;
• alergenici (acţionează asupra căilor respiratorii, producând alergii):
- origine naturală (origine minerală: cuarţ; origine vegetală: polen, în, cânepă,
tutun, cafea, cacao, ricin, soia; origine animală: insecte, fungi, puf, pene);

13
 - origine industrială (produse chimice, farmaceutice, insecticide);
• cancerigeni:
- organici - hidrocarburi policiclice aromate (benzopiren, benzoantracen,
benzfluoranten etc.), pulbere de lemn; substanţe organice clorurate (pesticide),
epoxizi, nitrozamine, naftilamina de la fabricile de coloranţi;
- anorganici: crom → cancer nazal; arseniu → cancer hepatic; cadmiu → cancer
prostată; nichel → cancer căi respiratorii), substanţe radioactive → cancer tiroidian;
azbest → cancer pulmonar;
• mutageni şi teratogeni (mutageni = produc anomalii genetice ereditare; teratogeni
= produc malformaţii ale fetusului): compuşi organocloruraţi, fosforici, mercurici,
fluoruri, oxizi de azot, pulberi de lemn, particule de emisii Diesel, azbest, benzen etc.

3.2. Surse de poluare ale aerului

Sursele de poluare ale aerului: surse naturale şi surse artificiale.

a. Sursele naturale sunt:

 Solul – datorită factorilor fizici (temperatură), mecanici (ploi, curenţi de aer, impact
meteoriţi, cutremure), biologici, solul răspândeşte în aer agenţi poluanţi:
- particule solide (anorganice, organice);
- gaze: CO2, H2S, NH3;
- substanţe odorante complexe.
 Plantele şi animalele poluează mediul cu polen, spori de mucegaiuri/ levuri, păr, pene, fulgi.
 Erupţiile vulcanice emit gaze (CO, CO2, H2, H2S, NH3), vapori de apă, materiale solide de
diferite dimensiuni, care pot ajunge până în stratosferă (30-50 km).
 Praful cosmic - dezintegrarea meteoriţilor în atmosferă (circa 1000 t/an ajung pe Pământ).
 Incendiile → dioxid de carbon şi fum (distrug ecosistemele).

b. Sursele artificiale - activităţi ale omului din care rezultă produse solide, lichide şi
gazoase, care pot ajunge în atmosferă. Aceste surse sunt fixe şi mobile.
♦ Surse fixe - produc o poluare limitată (în apropierea sursei):
- procese industriale: chimice, siderurgice, metalurgice, materiale de construcţie etc.;
- procese de combustie - producere de energie electrică/ termică, încălzire locuinţe;
cantitatea şi tipul poluanţilor depinde de calitatea combustibilului şi felul arderii;
- servicii - staţii de benzină, instalaţii de vopsit, curăţătorii chimice (în uscat) etc.
♦ Surse mobile - mijloace de transport rutier, feroviar, naval şi aerian. Autovehiculele, datorită
gazelor de eşapament şi combustibilului folosit, poluează cu oxid de carbon, oxizi de azot,
14
 plumb, aldehide, etilenă, hidrocarburi aromatice, dioxid de carbon, pulberi.

Dispersia poluanţilor în atmosferă

Acest fenomen este influenţat de următoarele:

- factori meteorologici: vânt, turbulenţa aerului, umiditate, temperatură;
- modul de evacuare în atmosferă a poluanţilor.
Vântul - factor important pentru dispersarea agenţilor poluanţi în atmosferă. Gradul de
răspândire al poluanţilor este direct proporţional cu viteza vântului:
- deplasarea maselor de aer cu viteză mică: acest fapt conduce la acumularea
poluanţilor (creşte concentraţia de poluant);
- creşterea vitezei vântului: se măreşte volumul de aer în care se dispersează
poluantul (scade concentraţia, de dorit sub valoarea limită admisibilă).
Vântul are un dublu rol:
- pozitiv - creşte gradul de dispersie al poluantului;
- negativ - cărăuş al poluanţilor.

Turbulenţa aerului - fenomen generat de diferenţele de temperatură şi de frecarea

straturilor de aer în mişcare.
- favorizează dispersarea transversală a poluanţilor faţă de direcţia vântului;
- este strâns legată de regimul vânturilor (ca direcţie şi viteză).
Turbulenţa aerului, după modul de formare, poate fi:
- mecanică - apare datorită frecării maselor de aer de scoarţa terestră (depinde, în
principal de rugozitatea terenului, relief, viteza vântului); predomină în nopţile cu
temperaturi moderate şi fluctuaţii ale vântului de ordinul secundelor;
- termică sau convectivă - este generată de diferenţa de temperatură dintre suprafaţa
terenului şi pătura de aer din imediata apropiere; predomină în zilele cu soare şi vânt
slab (fluctuaţii ale vântului de ordinul minutelor).

Umiditatea aerului Creşterea umidităţii are efecte:

- pozitive - împiedifcă difuzia poluanţilor (se înregistrează concentraţii mici în aer);
- negative - formează ceaţă (vaporii de apă condensează pe particulele din aer),
fenomen care determină concentrarea poluanţilor.
Poluare indusă de creşterea umidităţii aerului, este diminuată (până la anulare) de
precipitaţii (ploaia - îndepărtează gazele; zăpada - curăţă atmosfera de pulberi).

15
 Temperatura atmosferei depinde de: anotimp, altitudine, relief, latitudine geografică.
Variaţiile de temperatură favorizează dispersia poluanţilor, datorită deplasării maselor de aer.

Evacuarea în atmosferă a poluanţilor industriali se face prin intermediul coşurilor

industriale (elemente de construcţie care asigură creşterea nivelului de dispersie al poluanţilor).
Proiectarea şi amplasarea coşurilor se face după anumite reguli:
- înălţimea coşului (Hc): > 2,5 înălţime clădiri/ forme de relief din apropiere (se evită
turbulenţa la partea superioară a coşului);
- viteza de ieşire a gazelor din coş: >20 m/s (jetul de gaze scapă din zona de turbulenţă
a coşului);
- concentraţia maximă la sol a gazelor evacuate apare la o distanţă de 5-10 Hc;
- gazele evacuate prin coşuri cu diametrul < 2 m şi Hc < 60 m, nu se dispersează bine
în atmosferă, astfel că în apropierea solului ating concentraţii periculoase.
Un coş bine proiectat asigură o bună difuzie atmosferică a poluanţilor, ceea ce face ca la
nivelul terenului, concentraţia acestora să fie 0,001-1% din concentraţia gazului la ieşirea din
coş.

Caracterizarea efectelor poluanţilor asupra biocenozei

Efectele agenţilor poluanţi se pot caracteriza prin: limită de concentraţie, doză letală,
concentraţie letală, timp letal etc.

a) Limita de concentraţie - valoare pentru care o substanţă poate avea efect poluant asupra
mediului. Acest parametru se mai numeşte şi concentraţie maximă admisă (CMA) şi are valori
diferite, în funcţie de:
- natura poluantului;
- sursa agentului poluant;
- ţara de emisie.
De ex., în funcţie de ţară, poluantul SO2 are următoarele limite de concentraţie în
atmosferă: România: 0,25 mg/m3; Canada: 0,3 mg/m3; Polonia: 0,35 mg/m3, SUA: 0,365 mg/m3;
Elveţia: 0,50 mg/m3.
Limitele sunt consemnate în standarde şi au caracter obligatoriu. Depăşirea lor de către
întreprinderile poluante, duce la aplicarea de penalităţi (pot ajunge până la suspendarea activităţii
poluatoare).
CMA se poate exprima în diferite unităţi: g/litru, %, ppm (părţi per milion), ppb (părţi
per miliard/ bilion), ppt (părţi per trilion), Cm (Curie), dB (decibeli) etc.

16
b) Doza letală = cantitatea de substanţă toxică/ microbi care, într-o anumită perioadă de timp,
omoară 50% din animalele/ organismele testate. Se notează cu DL50, şi se exprimă în mg/kg
corp. Cu cât valoarea DL50 este mai mai mică, cu atât compusul este mai toxic. Pentru poluanţii
apei se mai foloseşte termenul de concentraţie letală, care reprezintă concentraţia substanţei
toxice în soluţie apoasă care provoacă moartea a 50 % dintr-o populaţie acvatică, după o
expunere de 24-96 ore. Se notează CL50/24...95 şi se exprimă în mg/litru. În literatura americană de
specialitate se foloseşte şi termenul doză letală inferioară (Ldlo = Lethal dose low) =
concentraţia/ cantitatea minimă de compus toxic/ microbi pentru care se înregistrează moartea
organismului testat.

c) Timpul letal = durata (ore) în care compusul toxic, într-o anumită concentraţie, are acţiune
letală pentru 50% dintr-o populaţie imersată.

d) Gradul de persistenţă în mediu - depinde de natura poluantului şi condiţiile meteo (calm

atmosferic, ceaţă etc.). Timpul de staţionare (sau de persistenţă) în mediu poate fi scurt (NH3: 2
zile, SO2: 4 zile, NOX: 5 zile) sau lung (CO: 2-3 ani, CO2: 4 ani, hidrocarburi:16 ani, freoni: 100
ani, fier: 100 ani, aluminiu: 500 ani, mase plastice: 250 ani, sticlă: 4-5000 ani etc. În acest timp,
poluanţii se concentrează, se amestecă, interacţionează reciproc sau cu mediul, producând de
cele mai multe ori efecte deosebite, chiar imprevizibile asupra biocenozelor.

e) Influenţele reciproce dintre poluanţi pot fi multiple şi analiza lor se efectuează la:
- lansarea de noi produse pe piaţă;
- amplasarea de noi unităţi ec.;
- stabilirii măsurilor de protecţie a mediului.
Dacă în mediu există simultan mai mulţi poluanţi, pot apărea următoarele efecte:
 sinergetice - amplificarea efectului poluant (este mai mare decât simpla însumare a
efectelor individuale ale poluanţilor). De ex., ploile acide [emisii de SOX sau NOX +
apă], produc la plante, vieţuitoare, om şi construcţii, efecte nocive mai puternice decât
gazele uscate, sau apa, luate separat.
 antagonice - anularea reciprocă a efectelor poluante între agenţii poluanţi. De exemplu,
dacă într-un emisar, două surse diferite deversează apa acidă, respectiv apă bazică, în
punctul de întâlnire are loc reacţia de neutralizare reciprocă a celor doi poluanţi.
 anergism - absenţa influenţelor reciproce a agenţilor poluanţi. De exemplu, unele
componente ale deşeurilor solide urbane (mase plastice, lemn, metale) nu se
influenţează reciproc.
 eutrofizare - intensificarea poluării secundare. De exemplu, în apele cu concentraţie
mare de elemente nutriente (azot şi fosfor) şi în prezenţa căldurii are loc dezvoltarea
accelerată a vegetaţiei. În acest fel are loc scăderea concentraţia oxigenului din apă,
ceea ce determină distrugerea faunei acvatice. Totodată, prin putrezirea vegetaţiei
formate se elimină gaze (H2S, CH4, CO2 etc.) dăunătoare faunei, iar în apele staţionare

17
 (bălţi, iazuri, lacuri) se poate ajunge la distrugerea completă a faunei acvatice.

4. EFECTELE POLUANȚILOR DIN ATMOSFERĂ ASUPRA ORGANISMULUI UMAN

Mexico City este una dintre cele mai mari aglomeratii urbane din lume, consecinta
acestui fapt fiind o severa contaminare atmosferica. Orasul mexican contribuie cu 1.5% la gazul
cu efect de sera produs la nivel mondial. Mai precis, conditiile de trai sunt atat de nocive incat
4.000 de oameni mor anual ca urmare a acestor emisii.

Pornind de la faptul că în zonele industriale sau în zonele cu trafic aglomerat, tractul

respirator este mult mai expus poluanților atmosferici și expunerea acută la poluarea aeriană
crește incidența simptomelor respiratorii și descrește funcția respiratorie am selectat studii care
demonstrează efectul principalilor poluanți inhalați. De asemenea nu trebuie să omitem
particularitățile arborelui respirator la copii, căile respiratorii fiind mai scurte, îi fac pe aceștia
mai expuși poluanților inhalați. În același timp este important faptul că în general copiii petrec
mai mult timp în aer liber și de cele mai multe ori fac efort fizic urmat de creșterea frecvenței
respiratorii și pătrunderea unei cantități mai mari de aer în plămâni.

4.1. Particulele (PM)

Particulele PM 10 sunt particulele mici, sursele din aer, cu diametrul mai mic de 10
micrometri. Susrele acestor particule sunt motoarele autovehiculelor, arderea lemnelor și
activitatea industrială. Ele pot afecta tractul respirator de unele singure sau pot acționa împreună
cu gazele poluante pentru a mări efectul nociv asupra corpului, în special cel al copiilor mici, sau
al bătrânilor care deja suferă de boli respiratorii.
Particulele PM 2.5 sunt particule mai mici de 2,5 micrometri. Ele pot fi un real pericol
deoarece pot penetra adanc în țesuturi. În Statele Unite, standardele federale pentru particule sunt
(1997): PM 10 – o medie pe 24 de ore de 150 micrograme de particule pe metru cub, și o medie
anuală de 50 micrograme pe metru cub. PM 2.5 – 65 micrograme pe metru cub în 24 ore și o
medie anuală de 15 micrograme pe metru cub, calculată pe o perioadă de 3 ani (2) Pulberile din
mediul ambiant în zonele urbane sunt constituite dintr-un amestec complex format din metale,
diferite elemente și carbon organic. Recent s-a pus accent pe studierea particulelor ultrafine (PM
0,1) care au un mare conținut de carbon, o suprafață totală mare și un potențial mare de a
transporta compuși toxici. Datorită dimensiunilor lor reduse aceste particule pot fi inhalate
profund în plămâni și depuse în alveole (3).
Creșterile pe termen scurt ale nivelurilor de PM atrage după sine o creștere a morbidității
și mortalității de cauze respiratorii și cardiovasculare (4, 5). S-a sugerat că expunerea pe termen
18
lung la niveluri scăzute de PM este asociată cu reacții adverse, chiar și la niveluri aflate sub
nivelul standard (6). Aceste studii indică un posibil rol al particulelor fine. (PM 2.5). PM 2.5
reprezintă cea mai serioasă amenințare asupra plămânilor noștri. Ele pot penetra foarte ușor
alveolele deoarece aceasta zonă pulmonară are un sistem de curățare încet, astfel depunerile
persistă și măresc șansele apariției efectelor adverse. Aceste particule trec de asemenea și în
sânge prin cele mai mici compartimente ale plămânilor.
PM10 și PM 2.5 sunt emise cu predominanță de procesele de combustie (motoare
termice, centrale termoelectrice). Concentrația mare de PM10 și de PM 2.5 este asociată cu o
gamă largă de efecte nocive asupra sănătății, care pot fi acute sau cronice, incluzând creșterea
numărului de spitalizări pentru boli respiratorii, un număr crescut de urgențe medicale datorate
bolilor respiratorii, creșterea severității episoadelor de astm, creșterea incidenței și a duratei
simptomelor respiratorii (incluzând tusea, wheezingul, dispneea și rinita), scăderea funcției
pulmonare. Asociația Americană de Pneumologie (ALA) consideră că aceste concentrații de
particule nu trebuie să fie extraordinar de ridicate pentru ca aceste simptome să apară. Unul din
studiile care arată asocierea particulelor cu astmul, a fost realizat în Seattle, unde concentrațiile
PM nu au crescut niciodată la valori mai mari de 70% din maximul admis de standardele în
vigoare (7).
Copiii care se joacă în afara casei au un risc mai mare de expunere la poluanți decât
bătrânii care de obicei au activități în interiorul casei. Deasemenea copiii inhalează mai mult aer
per kilogram corp decât bătrânii, astfel cantitatea proporțională de poluanți inhalată este mai
mare, în plus la copii unele simptome pot fi ascunse, cum ar fi constricția toracică.
Un studiu asupra efectelor pe termen lung a expunerii la particulele aeropurtate, efectuat
în Slovacia pe 667 copii cu vârsta între 7 și 11 ani, a confirmat că prevalența simptomelor
respiratorii non-astmatice și a spitalizărilor este asociată cu creșterea totală a particulelor asociate
suspendate. Totuși nu s-a găsit nici o asociere cu diagnosticul de astm sau a simptomelor însoțite
de wheezing, dar o creștere semnificativă a internărilor în spital pentru astm, bronșita și
pneumonie a fost asociată cu creșterea poluării aerului (8).
Poluarea aerului ambiental, în special cu PM2.5 și cu ozon, a dus la creșterea prevalenței
tusei și bronșitei și la scăderea funcției pulmonare, mai intens observată la tinerii cu un istoric de
astm (7). În studiul CAMP (Childhood Asthma Management Program) care a monitorizat în
Seattle 133 copii cu vârsta între 5 și 13 ani, s-a identificat o asociere între creșterea de PM10 și
de monoxid de carbon și simptomele de astm. Nu există nici o asociere cu SO2 (9).
Internarea copiilor din Utah Valley a scăzut cu 50% în timpul grevei angajaților la
oțelăria locală, ceea ce a dus la concentrații foarte scăzute de PM10. O descreștere la 51
micrograme/metru cub a dus la descreșterea cu 4,2% a internărilor copiilor cu astm și bronșită
(7).
Un studiu efectuat între 1985-1989 în văile Utah, Salt Lake și Cache din SUA, a urmărit
asocierea între internările în spital și nivelul de PM10. S-a demonstrat că internările se făceau
pentru bronșită și astm, la copiii preșcolari. Ele au fost aproximativ de două ori mai multe în
valea Utah, unde exista un combinat siderurgic, față de zonele în care nu exista asemena
industrie. Astfel de diferențe nu s-au descoperit în văile Salt Lake și Cache. În valea Salt Lake
19
nivelul de PM10 era ridicat iar în valea Cache nivelul de PM10 era scăzut în schimb fumatul era
mai răspândit (10). Alte studii au găsit o legătură între nivelul de PM10 și solicitările unităților
de urgență pentru simptome respiratorii. Numărul de vizite la medicul de familie făcute de
pacienții în vârstă și de copiii mici a fost asociat cu nivelul de PM10 (11, 12, 13).
Studiind efectul poluării aerului exterior în orașele siderurgice din New South Wales,
autorii au identificat o creștere semnificativă a simptomelor (jena toracică, tuse nocturnă și
wheezing) cu fiecare 10 micrograme pe metru cub de PM10 în plus, dar nu așa semnificativ
pentru SO2 (14). O mică asociere există între locuirea într-o zonă cu mine de cărbune de
suprafață și o prevalenț
ă crescută a bolilor respiratorii, a severității astmului a simptomelor respiratorii și a numărului de
consultații (15). PM2.5 sunt mai strâns legate de efecte respiratorii acute la copiii școlari,
deoarece ele pot pătrunde în interiorul clădirilor mult mai ușor.
Efectele acute ale poluării aerului din timpul verii asupra simptomelor respiratorii (tuse,
durere toracică, expectorație și wheezing) la copiii școlari au fost raportate la concentrații mai
mici decât Standardele Federale pentru Calitatea Aerului (S.U.A.) (7, 16). Expunerea în timpul
zilei la poluare excesivă cu particule, în timpul verii, este asociată cu un declin al funcției
respiratorii (scade peak respiratory flow rate) și o creștere a numărului de episoade de tuse și
răceală la copii (7). Numărul internărilor în spitale al copiilor cu probleme respiratorii erau
influențate de creșterea zilnică a poluanților (PM10, SO2, NO2, O3, CO) și de factorii
meteorologici (17). Poluarea din timpul verii (PM10 și black smoke-fum) în Amsterdam a fost
asociată cu simptome respiratorii și cu folosirea crescută a substanțelor bronhodilatatoare la
copii.
Van der Zee și colab. (1999) au studiat copiii simptomatici și asimptomatici, cu vârstele
între 7 și 11 ani, din mediile urban și rural ale Olandei, și a găsit o asociere semnificativă între
PM10 și prevalența simptomelor tractului respirator inferior și a scăderii PEF, iar despre copiii
simptomatici a afirmat că sunt mai susceptibili la efectele PM10 față de copiii asimptomatici (7).
Expunerea pe termen lung la PM10 este asociată cu morbiditatea respiratorie (5). Expunerea
cronică la particule crește rata bronșitelor și a altor boli respiratorii. Analizând rezultatele
Primului Studiu Național de Sănătate și Nutriție (First National Health and Nutrition
Examination Survey) – efectuat în 53 de zone urbane din S.U.A., după verificarea vârstei, rasei,
sexului, obiceiului de a fuma, media totală de particule suspendate (TSP) a fost asociată cu riscul
crescut de bronșită cronică. Acest risc continuă să existe chiar la concentrații aflate sub
standardele de calitate pentru aerul ambiental din S.U.A. (18).

4.2. Dioxidul de Sulf

20
 Dioxidul de sulf este un gaz coroziv, incolor, cu un gust amar dar inodor. Principalele
surse sunt oțelăriile, turnătoriile, fabricile de hârtie, centralele termoelectrice și combinatele
siderurgice. Este asociat cu apariția bolilor respiratorii.
Standarde: media orară de 0,40 ppm (părți per milion) (standarde EPA) (2). Emisiile de
SO2 formează particule de sulfat aerosol în prezența altor compuși atmosferici. SO2 gazos
formează de asemenea acid sulfuric, în prezența umezelii din atmosferă. Climatul cald și uscat dă
o rată marcant diferită a compușilor de sulf, de exemplu protooxidarea, față de climatul rece. (19)
Surse: SO2 este un poluant aerian primar, este obținut atunci când sulful conținut în
combustibilii fosili sau în minereuri este ars. O mare parte din acesta se transformă în sulfat
(SO4) în atmosferă și astfel rezultă poluantul secundar. Industria dezvoltă 80% din totalul de
SO2 produs în Ontario, o sursă importantă fiind industria siderurgică, unde SO2 este emis
împreună cu PM. Împreună, SO2 și PM exercită un efect toxic sinergic. SO2 împreună cu un
nivel ridicat de PM poate cauza boli respiratorii, deprimarea sistemului imunitar și agravarea
bolilor cardiovasculare existente.
Unele studii sugerează că nivelul ridicat de SO2 poate avea un impact negativ, mai ales la
copii, cauzând scăderea măsurabilă a funcției pulmonare, scădere ce poate persista până la două
săptămâni după expunerea la poluant. (5, 6, 7) Expunerea la dioxidul de sulf agravează bolile
respiratorii și cardiovasculare existente. Copiii astmatici și bătrânii sunt, în special, sensibili la
efectele sale. În funcție de concentrație SO2 poate cauza wheezing, constricție toracică, scurtarea
respirației la persoanele care nu au astm (20). Independent de factorii meteorologici (vânt,
anotimp, temperatură) fluctuațiile ozonului și SO2 sunt într-o strânsă legătură cu episoadele
acute de wheezing și numărul de prezentări la serviciile de urgență (11, 21, 22). Într-un studiu
efectuat în ultimii zece ani asupra efectelor poluării aerului asupra stării de sănătate, folosind
oportunitatea schimbării nivelului de poluare aeriană în Germania de Est, informațiile au sugerat
o asociere semnificativă între SO2 și prevalența episoadelor de bronșită la copii, dar nu și pentru
totalul particulelor suspendate (TSP) (23). O creștere cu 18 micrograme a nivelului de SO2 a
făcut să existe o creștere de 2,8% a numărului de vizite la serviciile de urgență datorate astmului
(24).
Într-un studiu asupra simptomelor respiratorii efectuat la Dorog, în Ungaria, pe un
eșantion de 1127 de copii, frecvența bolilor respiratorii a fost mai mare în primii 3 ani de viață și
extrem de mare la preșcolari. Prevalența bolilor pulmonare cronice nespecifice la copiii din
aceasta regiune a fost găsită de 3 ori mai ridicată decât media pe țară. Analiza a arătat o strânsă
corelare între morbiditatea respiratorie acută la totalul copiilor cu vârstele între 0 și 14 ani, care
locuiesc în Dorog și nivelul de SO2 (25). Într-un studiu publicat în 1980 (26), de către Saric și
colaboratorii despre efectele poluării aeriene urbane asupra stării de sănătate la copiii de vârstă
școlară, pentru o perioadă de 6 luni de iarnă, un grup locuind într-o zonă cu un nivel al SO2
relativ ridicat au fost comparați cu un grup ce locuia într-o zonă cu aer curat. Incidența bolilor
respiratorii la copii și la familiile lor a fost de asemenea studiată. Au fost efectuate măsurători ale
SO2 și ale fumului, atât în exterior cât și în interiorul caselor, împreună cu măsurători SPM și ale
sulfaților. O diferență între grupurile de copii comparate și membrii familiilor, privind atât
volumele respiratorii cât și incidența bolilor respiratorii acute, a fost observată în defavoarea
21
celor din zona poluată. Diferențele între volumele expiratorii erau datorate efectelor poluării
aerului dar și nivelului diferit de expunere într-o perioadă lungă de timp, sau datorită expunerii la
poluare în ziua măsurării. Un efect combinat este de asemenea posibil. Rămâne însă o întrebare:
Dacă incidența bolilor respiratorii este asociată mai mult cu o medie anuală relativ mare a
poluării sau cu nivelurile ridicate de poluanți atmosferici ce apar intermitent (6).
Michelozzi și colaboratorii au studiat corelarea între mortalitate și nivelul poluării aerului (1992-
1995) și internările în spitale corelate cu poluarea aerului (1992-1997). Ei au găsit bolile
cardiovasculare corelate pozitiv cu particulele SO2, NO2, și CO. Bolile respiratorii au fost
asociate cu NO2 și CO. Ozonul a fost găsit în corelare cu totalul bolilor respiratorii (acute și
cronice) la copii. (27)

4.3. Monoxidul de Carbon

Este un gaz toxic, incolor, inodor, format la combustia incompletă a carbonului. CO se combină
cu hemoglobina din eritrocite și le scade capacitatea de a transporta oxigen. CO slăbește
contracția miocardului, afectează funcția pulmonară, și a creierului.
Bolnavii cardiaci și femeile însărcinate sunt în special expuși la riscul efectelor CO. Chiar și la
niveluri mici este periculos. A fost găsită o relație între mortalitatea zilnică și expunerea la CO
(4).
Sursele sunt: Motoarele termice ale autovehiculelor, industria.
Standardele federale în S.U.A. sunt: 35 ppm într-o ora și 9 ppm la 8 ore (2).

4.4. Dioxidul de Azot

Este un gaz maroniu, otrăvitor, care în prezența oxigenului reacționează cu vaporii de apa pentru
a forma corozivul acid azotic. O mare parte a oxizilor de azot rezultă din combustia completă la
temperaturi înalte. NO2 joacă un rol esențial în reacțiile fotochimice producătoare de ozon (2).
Mai mult de jumătate din cantitatea de oxizi de azot sunt produși de sursele staționare de ardere a
combustibililor, cum ar fi termocentralele cu cărbuni, și boilerele industriale. NO2 a fost asociat
cu simptome respiratorii și reducerea funcției pulmonare (5). În special copiii pot fi susceptibili
la o slăbire a sistemului imunitar datorită dioxidului de azot, având în vedere proprietatea sa de a
scădea funcția pulmonară (7). Un studiu de caz efectuat în Stockholm, a inclus 197 copii cu
vârstele între 4 luni și 4 ani, pentru a afla influența poluării aerului la copii, găsirea unui risc de
bronșită cu wheezing, în relație cu media ponderată de timp expus la NO2 la fete (28). Oxizii
azotului sunt ingredienți majori în poluarea cu ozon (smog). În 1999, poluarea cu ozon a crescut
peste limitele admise de 7,694 ori în 43 de state și în Districtul Columbia (S.U.A.). Smogul și
poluarea cu particule fine sunt în special dăunătoare pentru cei 14,9 milioane de astmatici din
S.U.A., incluzând aici cei 5 milioane de copiii astmatici. În 1997 smogul a declanșat mai mult de

22
6 milioane de atacuri de astm și a trimis aproape 160.000 oameni la serviciile de urgență doar în
Estul S.U.A. (29).

4.5. Ozonul

Este un gaz cu miros înțepător, incolor produs în atmosferă când oxiduzii de azot și substanțele
organice volatile reacționează chimic sub influența luminii solare. Ozonul determină iritație
pulmonară și afectează țesutul pulmonar și funcția respiratorie, modifică permeabilitatea
bronșică, cauzează constricție toracică și wheezing, crește reactivitatea bronșică și exacerbează
astmul indus alergic, tuse, durere la inspirație și iritarea căilor respiratorii superioare. Cel mai
înalt nivel îl atinge în după amiezile fierbinți de vară (5, 6).
Standardele: 0,08 ppm au fost schimbate în 1997 (2). Concentrația maxim admisă conform
Standardelor Federale pentru ozon este de 0.12 ppm media pe oră.
În cazul expunerii la ozon efectele pe termen scurt sunt: diminuarea funcției pulmonare, crește
hiperreactivitatea bronșică și produce inflamația căilor respiratorii, agravează bolile respiratorii
cum ar fi astmul bronșic, crește numărul de prezentări la departamentul de urgențe și numărul de
internări (5) Ozonul are și alte efecte în afara tractului respirator, cum ar fi cefalee, greață,
slăbiciune. În cazul copiilor simptomatologia nu apare la aceeași doză ca la adult. Datele
epidemiologice și toxicologice arata că expunerea la poluarea ambientală este asociată cu o
intoxicație respiratorie.
Poluarea atmosferică care ar produce la un adult o iritație cu un răspuns discret poate produce la
un copil mic o obstrucție semnificativă a căilor respiratorii. Mai mult, copii au nevoi crescute de
oxigen raportate la dimensiunile corpului. Frecvența respiratorie este mai mare și ei inhalează
mai mulți poluanți pe kilogram corp decât o fac adulții. În plus ei petrec mai mult timp afară cu
activități care necesită efort susținut.
Studiile experimentale și epidemiologice au prezentat motive de îngrijorare cu privire la
agresiunea chimică a poluanților atmosferici asupra țesutului pulmonar (5). La copii din Taiwan
s-a observat că ozonul scade funcția pulmonară (30). S-a demonstrat că poluarea aerului poate
exacerba simptomele de astm în cazul copiilor care au deja boala, scăderea funcției pulmonare
a fost asociată cu expunerea la particule și hiperreactivitatea bronșică a fost asociată cu
expunerea la fum (SO2, NO2). Simptomele au fost exacerbate în special de particule (pulberi),
ozon și SO2 (31).
Atkinson și colaboratorii au găsit simptome subiective respiratorii numai la expunerea la
concentrații crescute de ozon (24). Într-un studiu pe 3535 de copii din California, 265 au
dezvoltat astm în timpul celui de al patrulea către al cincilea an de urmărire. Ozonul a fost
poluantul cel mai semnificativ asociat cu dezvoltarea astmului. Riscul relativ (RR) de apariție a
astmului în comunitățile cu un nivel crescut de ozon a fost de trei ori mai mare la copii care
practicau sport în aer liber față de copiii care nu practicau sporturi în aer liber. Pentru a evita
expunerile la niveluri nocive de ozon oamenii ar trebui să minimalizeze expunerea la prânz (de la

23
2:00 până la 6:00 pm) când nivelul ozonului este crescut (32). Trebuie reținut de asemenea că
expunerea acută la ozon crește frecvența simptomelor de astm și induce noi cazuri de astm.

DISCUȚII

În toate studiile a fost găsită o asociere între bolile respiratorii și poluarea atmosferică. În
Londra, Hajat și colaboratorii au găsit o asociere între poluarea aerului atmosferic și consultațiile
zilnice pentru astm și boli respiratorii, mai semnificativ asociate cu NO2; CO; SO2 la copii. La
adulți o asociere semnificativă a fost numai pentru PM10 (33).
O creștere a nivelului mediu pentru total particule suspendate (TSP) cu100 micrograme/metru
cub în 48 ore a fost asociată cu creșterea tuturor cauzelor de mortalitate (34). Într-un studiu al
efectelor pe termen scurt a poluării efectuat în Londra, o asociere pozitivă semnificativă a fost
demonstrată între internările de urgență pentru bolile respiratorii și nivelul PM10 și SO2 dar o
astfel de asociere nu a fost demonstrată pentru ozon. Bolile cardiovasculare au fost asociate cu
poluarea cu fum și CO. Asocierea dintre condițiile meteorologice și efectul asupra respirației a
fost demonstrată pentru mai mulți poluanți ozon; PM10; SO2; NO (35). Expunerea la mai mulți
poluanți atmosferici are efecte cumulative negative asupra sănătății respiratorii. Expunerea
curentă sau anterioară la un complex de poluanți atmosferici în New York a fost în cele din urmă
responsabilă de creșterea incidenței bolilor respiratorii acute (36). Efectele poluării atmosferice și
a condițiilor socio economice asupra incidenței infecțiilor respiratorii cronice și recurente în
rândul copiilor de vârstă școlară a fost studiată în Zabrze și Zdieszowice (regiuni intens poluate)
și comparate cu zone rurale. Copiii din zonele cu o rată crescută de poluare au avut o incidență
crescută a infecțiilor respiratorii în special a tractului respirator superior (37). Brezina și colab.
din Cehoslovacia într-un studiu pilot pe 103 copii locuind într-o regiune cu aer poluat și 103
copii, control grup dintr-o zonă fără poluare atmosferică au găsit o degradare semnificativă a
funcției pulmonare la copiii din zona poluată (38).

CONCLUZII

Toate studiile demonstrează efectul nociv al poluării asupra sănătății. Dacă fiecare poluant
descris anterior determină singur apariția simptomelor respiratorii și nu numai, efectele lor
cumulate pun probleme serioase de sănătate publică. Ar trebui sensibilizați toți factorii
decizionali pentru a lua măsuri pentru un mediu sănătos și pentru a educa populați pentru o mai
bună protecție față de efectele nocive ale poluării aerului. Considerăm că ar trebui luat în
considerare conceptul de „oraș sănătos“, utilizat cu succes în multe state din Europa.

24
BIBLIOGRAFIE

1. Le Roux P – Respiratory allergy and environmental pollution in pediatrics; JN: Arch Pediatr,
1999, 6 Suppl1: 39S-47S.
2. Puget Sound Clean Air Agency – Working together for clean air. What is Air Pollution.
About our common pollutants, „The Dirty Six“.
3. Gauderman W James – Air pollution and children. An Unhealthy Mix. The New England
Journal of Medicine.
4. Bascom R, Bromberg PA, Costa DA, Devlin R, Dockery DW, Frampton MW, Lambert
W, Samet JM, Speizer FE, Utell M –
Health effects of outdoor air pollution. JN: Am J Respir Crit Care Med, 1996, 153:3-50.
5. Schwella D – Air pollution and health in urban areas. JN; Rev Environ Health, 200 Jun-Jul,
15(1-2):13-42.
6. Daly mortality and air pollution in Santa Clara County, California: 1989-1996. Environmental
Health Perspect, 1999, 107: 637-641.
7. Bonita Churney, Pamela Soderbeck – Effects of Particulate Air Pollution on Children:
Potential Impacts of the Proposed New Morro Bay Power Plant.
8. Hruba F, Fabianova E, Koppova K, Vandenberg JJ – Childhood respiratory symptoms,
hospital admission, and long term exposure to airborne particulate matter. JN: J Expo Anal
Environ Epidemiol, 2001 Jan-Feb, 11(1), 33-40.
9. Yu O, Sheppard L, Lumley T, Koenig J-Q, Shapiro G-G – Effects of ambient air pollution
on symptoms of asthma in Seattlearea children enrolled in the CAMP study. JN: Environ Health
Perspect, 200 Dec, 108 (12): 1209-14.
10. Pope C – A3rd, Respiratory hospital admission associated with PM10 pollution in Utah, Salt
Lake, and Cache Valliys, JN: Arch Environ Health, 1991, Mar-Apr, 46 (2), 90-97.
11. Petroeschevsky A, Simpson RW, Thalib L, Rutherford S – Association between outdoor
air pollution and hospital admission in Brisbane, Australia. JN: Arch Environ Health, 2001, Jan-
Feb, 56(1), 37-52.
12. Atkinson RW, Anderson HR, Sunier J, Ayres J, Boccini M, Vonk JM, Boumghar A,
Forastiere F, Forsberg B, Touloumi G, Schvartz J, Katsouyanni K – Acute effects of
particulate air pollution on respiratory admissions: results from APHEA 2 project. Air Pollution
and Health: an European Approach. JN: Am J Respir Crit Care Med, 2001, Nov 15,
164(10Pt1),1860-1866.
13. Hajat S, Anderson HR, Atkinson RW, Haines A – Efects of air pollution on general
practitioner consultations for upper respiratory diseases in London. JN: Occup Environ Med,
2002 May, 59(5), 294-299.
14. Lewis PR, Hensley MJ, Wlodarezyk J, Toneguzzi RC, Westley Wise VJ, Dunn T,
Calvert D – Outdoor air pollution and children’s respiratory symptoms in the steel cities of New
South Wales JN: Med Jurn, Australia, 1998, 169, 456-463.
15. Pless-Mulloi T, Howel D, King A, Stone I, Merefield J, Bessel J, Darnell R – Living near
opencast coal mining sites and children’s respiratory health. JN: Occup Environ Med, 2000 Mar,
57(3), 145-51.

25
16. Nicolai T – Air pollution and respiratory diseases in children: what is the clinical relevant
impact? JN: Pediatr Pulmonol, Suppl. 1999, 18, 9-13.
17. Gouveia N, Fletcher T – Respiratory diseases in children and outdoor air pollution in Sao
Paolo, Brasil: a time series analysis. JN: Occup Envir Med, 2000 Jul, 57(7), 477-483.
18. Schwartz J – Particulate air pollution and chronic respiratory disease. Environ Res, 1993 Jul,
62(1), 7-13.
19. Clean Air Hamilton – Health, Ontario-Canada, Effects of SO2 and Sulphates, Aug-Jan,
2001.
20. Annual Air Quality Report for Michigan (1994) Sulphur Dioxide Chap: 3, 6, SO2.
21. Buchdahl R, Parker A, Stebbings T, Babiker A – Association between air pollution and
acute childhood wheezy epidodes:
prospective observational study, JN: BMJ, 1996 Mar 16, 312(7032), 661-665.
22. Levy D, Gent M, Newhouse HT – Relationsheep between acute respiratory illness and air
pollution levels in an industrial city, JN: Am Rev Respir Dis, 1977 Aug, 116(2),167-173.
23. Herbarth O, Fritz G, Krumbiegel P, Diez U, Franck U, Richter M – Effects of sulfur
dioxide and particulate pollutants on bronchitis in children – a risk analysis JN: Environ Toxicol.
2001 Jun, 16(3), 269-276.
24. Atkinson RW, Anderson HR, Strachan DP, Bland JM, Bremner SA, Ponce de Leon A –
Short term association between autdoor air pollution and visitto accident to emergency
departments in London for respiratory complains. Eur Respir J, 1999 Feb, 1312, 257-265.
25. David A, Kegel E, Rudnai P, Sarkany E, Kertesz M – Correlation between air pollution
and respiratory morbidity in children at Dorog, JN: Orvosi-hetilap. 1990 Mar 11, 131(10), 513-
517.
26. Saric M, Fugas M, Hrustic O, Gentilizza M – Effects of urban air pollution on school-age
children. Arch Environ Health, 36,101-108 (1981).
27. Michelozzi P, Perucci CA, Fusco D, Barca A, Spaden T – Acute effects of air pollution in
Rome, JN: Ann Ist Super Sanita, 2000, 36(3), 279-304.
28. Pershagen G, Rylander E, Norberg S, Eriksson M, Nordvall SL – Air pollution involving
nitrogen dioxide exposure and wheezing bronchitis in children, JN: Int J Epidemiol, 1995 Dec,
24(6): 1147-1153.
29. The Bush Administration’s Pollution Plan-Natural Resources Defense Concil, 9, 5, 03.
30. Chen PC, Lai YM, Chan CC, Hwang JS, Jang CY, Wang JD – Short term effect of ozone
on pulmonary function of children in
school, JN: Environ Health Persp, 1999 Nov, 107(11), 921-925.
31. Clark NM, Brown RW, Parker E, Robins TG, Remick DgG Jr, Philbert MA, Keeler
GJ, Israel BA – Childhood asthma. JN:
Environ Health Perspect, 1999 Jun, 107 Suppl 3, 421-429.
32. Williams LK, Langley R, Howell RJ – Ozone. The good, the bed, and the ugly, JN: N
Carolina Med J, 2000 Mar-Apr, 61(2): 84-89.
33. Hajat S, Haines A, Goubert SA, Atkinson RW, Anderson HR – Association of air
pollution with daly GP consultations for asthma and other lower respiratory conditions in
London, JN: Thorax, 1999 Jul., 54(7), 597-605.
34. Heas SLM, Schwartz J, Dockery D – A case-cross ower analysis of air pollution and
mortality in Philadelphia. Jn: Environ Health Perspect, 1999 Aug 107(8), 629-631.
35. Atkinson RW, Bremner SA, Anderson HR, Strachan DP, Blad JM, de Leon AP – Short
term associations between emergency hospital admission for respiratory and cardiovascular

26
disease and outdoor air pollution in London. JN: Arch Environ Health, 1999 Nov- Dec, 54(6),
398-411.
36. Love GJ, Lan CM, Struba RJ – The incidence of respiratory illnessin families exposed to
diferent levels of air pollution in New
York metropolitan area:1971-1972, JN: Arch Environ Health, 1981 Mar-Apr, 36(2); 66-74.
37. Torbus O, Kalacinski W – Effect of air pollution and socioeconomic conditions on
incidence of chronic and recurrent respiratory infections in school children. Pneum Pol, 47, 460-
465 (1989).
38. Brezina M, Ulrich L – Pulmonary function in children exposed to polluted air.
Czechoslovak Medicine, 6, 15-23 (1983).
39. Pope CA – Respiratory disease associated with community air pollution and a steel mill,
Utah Valley. Am J Pub Health, 79, 623-628 (1989).

27