Sunteți pe pagina 1din 4

Gândirea

GÂNDIREA
Gândirea reprezintă nivelul cel mai înalt de prelucrare şi integrare a informaţiei despre
lumea externă – univers, natură, societate – şi despre noi înşine.
Gândirea este procesul psihic de reflectare mijlocită şi generalizat-abstractă – sub
forma noţiunilor (conceptelor), judecăţilor şi raţionamentelor – a însuşirilor comune
esenţiale şi necesare ale obiectelor şi a relaţiilor legice, cauzale, dintre ele.
Caracterul mijlocit al gândirii constă în aceea că ea operează nu direct asupra
realităţii, ci asupra informaţiei furnizate de percepţii şi reprezentări.
Caracterul general-abstract al gândirii rezidă în ideea că ea se desfăşoară permanent
în direcţia evidenţierii însuşirilor generale şi esenţiale ale obiectelor şi fenomenelor şi
a subordonării diversităţii cazurilor particulare unor modele ideale-generale – noţiuni,
principii, legi.

TIPURI DE GÂNDIRE
• după ORIENTARE:

o gândire DIRECŢIONATĂ

o gândire NEDIRECŢIONATĂ

• după TIPUL OPERAŢIILOR PRESUPUSE:


o gândire ALGORITMICĂ: presupune respectarea riguroasă a paşilor de rezolvare
a unei probleme;
o gândire EURISTICĂ: presupune îmbinarea originală şi creativă a operaţiilor în
rezolvarea problemelor;
• după FINALITATE (criteriul rezlvării problemelor noi):
o gândire REPRODUCTIVĂ: nivel scăzut, liniar, reproductiv de integrare activă a
operaţiilor, el fiind mai degrabă automatizat şi stereotipizat;
o gândire PRODUCTIVĂ: presupune descoperirea unui nou principiu de
relaţionare a datelor problemei decât cel însuşit deja (vezi exemplul lui
Gauss de adunare a numerelor de la 1 la 100, într-un timp foarte scurt).
Ea se mai numeşte şi gândire creatoare;
• după SENSUL DE EVOLUŢIE:
o gândire DIVERGENTĂ: reclamă din partea subiecţilor căutarea a cât mai multe
soluţii sau îndepărtarea pe cât mai multe direcţii în raport cu punctul
iniţial de plecare (trecerea de la sintetic la analitic);
o gândire CONVERGENTĂ: se mişcă în sens invers, de la diversitate la unitate, de
la disociaţii la sinteză;
• după MODUL DE DESFĂŞURARE:
o gândire VERTICALĂ: gândire algoritmică reproductivă, gândire inductivă,
gândire deductivă;

Pagina 1 din 4
Gândirea

o gândire LATERALĂ: încercarea de a rezolva cu metode neortodoxe sau


aparent ilogice;
• după DEMERSURILE LOGICE:
o gândire INDUCTIVĂ (particular  general);
o gândire DEDUCTIVĂ (general particular);
o gândire ANALOGICĂ;

• după VALOARE:
o gândire POZITIVĂ (implicare activă, contructivă, de genul „se poate”);
o gândire NEGATIVĂ (implicare defensivă, neconstructivă, de genul „nu este
posibil”);
• după CORESPONDENŢA CU REALITATEA:
o gândire REALISTĂ;
o gândire ONIRICĂ, AUTISTĂ;

• după EFICIENŢĂ:
o gândire EFICIENTĂ;

o gândire NEEFICIENTĂ.

ANALIZĂ. SINTEZĂ. COMPARAŢIE. - EXEMPLIFICĂRI


EXEMPLU. E. G. Vaturo a dresat un cimpanzeu să ia apă cu o căniţă dintr-un vas mai
mare şi cu ea să stingă flacăra ce îi bara accesul la o banană pusă între nişte bolovani.
După ce s-a deprins cu acţiunea efectuată zilnic, într-o dimineaţă n-a mai găsit
recipientul cu apă, ci numai căniţa. Or, experimentul se desfăşura pe o plută mare, în
mijlocul unui lac, deci apă se afla din belşug! Totuşi maimuţa stătea cu căniţa în mână
şi nu ştia ce să facă: pentru ea în acel moment apa din lac era altceva decât apa din
vas. Ulterior Vaturo a pus din nou vase cu apă la locul ştiut, dar le schimba forma şi
mărimea: când o putină, când un butoiaş, când o damigeană. Maimuţa se descurca
totuşi, umplându-şi căniţa cu apă, stingând focul şi consumând cu poftă banana. Din
nou s-a trezit într-o zi fără recipient cu apă, având doar căniţa. Uitându-se în jur, dintr-
o dată a avut o tresărire, s-a repezit la marginea plutei, a luat o cană şi a alergat să
stingă focul. De data aceasta, ea a făcut o sinteză, o legătură între apa din lac şi cea
din vase. Această sinteză a presupus însă o analiză (efectuarea unei separaţii, pe plan
mintal, între pereţii vasului şi conţinutul său) şi o comparaţie: o apropiere mintală între
imaginea apei din vas şi percepţia apei din jur. Interesul acestei cercetări este de a fi
accentuat un aspect important: progresul gândirii când e favorizat de variaţia
experienţei, de diversitatea obiectelor sau a situaţiilor.
Un alt experiment care reflectă învăţarea cognitivă îi aparţine lui Köhler. Acesta le-a
dat cimpanzeilor de rezolvat nişte probleme simple. De exemplu, le-a lăsat în afara
cuştii nişte beţe de bambus de diferite lungimi şi grosimi şi un fruct (o banană) ceva
mai departe. În cele din urmă, cimpanzeul Sultan a reuşit să înfigă băţul mai subţire în
băţul mai gros pentru a obţine unul mai lung, cu ajutorul căruia să-şi tragă banana.

Pagina 2 din 4
Gândirea

Köhler avea să numească această înţelegere aparent spontană a situaţiei şi soluţia ei


imediată, înţelegere intuitivă. Acest experiment mai este numit şi fenomenul „Aha”.
Spre deosebire de celelalte trei tipuri de învăţare, înţelegerea intuitivă ia în calcul şi
procesul de gândire al individului. Oamenii şi animalele pot învăţa prin gândire, nu
numai prin condiţionare sau observaţie.
Alt experiment care evidenţiază învăţarea prin observaţie îi aparţine lui Albert
Bandura. El a folosit două grupuri de copii într-o experienţă extrem de simplă. Un grup
experimental a fost pus să privească un adult într-o încăpere cu jucării care trata cu
violenţă o păpuşă gonflabilă numită „Bobo”. Cel de-al doilea grup a văzut acelaşi adult
jucându-se cu păpuşa, fără să o supună vreunei violenţe. Rezultatele experimentului:
copiii din grupul care a urmărit comportamentul agresiv al adultului au tratat cu
violenţă jucăriile, spre deosebire de cei care au văzut reversul acestui comportament.
Concluzia: copiii imită spontan reacţiile unui model, fără nici un stimul evident.
A existat şi o altă demonstraţie prin care s-a dovedit că puştii imită actele de violenţă,
s-a arătat că într-adevăr copiii sunt extrem de influenţaţi de violenţa prezentată la
televizor şi la cinematograf. Aceste experienţe nu au stabilit dacă influenţa negativă
asupra copiilor rezistă în timp.

FENOMENE NEGATIVE MANIFESTATE LA NIVELUL GÂNDIRII

„ORBIREA GÂNDIRII”
Constă în imposibilitatea sesizării a ceea ce este esenţial într-o problemă încărcată cu
multe date superfluxe (de prisos), ascunse, marcate, aşezate dezordonat. Fenomenul
„orbirii” gândirii a fost demonstrat şi pe cale experimentală. Astfel unor subiecţi li s-au
prezentat un şirag de perle dispuse într-o anumită ordine (2 mici, 2 mari), la un
moment dat ordinea fiind încălcată (2 mici, 3 mari), cerându-le să refacă ordinea
perlelor, fără a le scoate de pe şirag. Pe masa pe care s-a dispus şiragul de perle se
aflau şi alte obiecte (un cleşte, un ciocan, etc.). Nu exista decât o singură soluţie,
spargerea perlei mari cu ciocanul, numai că subiecţii nu se gândesc şi nici nu apelează
la ea, fiind „orbiţi” de valoarea perlelor, care de regulă se procură greu, sunt admirate,
preţuite şi nicidecum sfărâmate. Fenomenul „orbirii” gândirii se datorează simplităţii
struncturilor cognitive, caracterului lor rigid.

STEREOTIPIA GÂNDIRII
Presupune perseverarea gândirii în aceeaşi direcţie sau manieră de lucru şi atunci
când condiţiile problemei s-au schimbat sau când soluţionarea ei s-ar putea face pe o
cale mai simplă şi mai directă. Exemplu: problema celor nouă puncte aşezate simetric
trei câte trei în formă de pătrat, care trebuie unite prin 4 segmente de dreaptă fără a
ridica creionul de pe hârtie şi fără a ne întoarce înapoi. Această problemă este
imposibil de rezolvat atâta vreme cât încercările subiectului se desfăşoară în limitele
pătratului desemnat de dispunerea punctelor. De îndată ce aceste limite vor fi
ignorate, problema va fi soluţionată.

Pagina 3 din 4
Gândirea

FIXITATEA FUNCŢIONALĂ
Reprezintă imposibilitatea gândirii de a acorda unor obiecte şi alte utilizări decât cele
normale, fireşti, în vederea folosirii lor şi în alte scopuri.

AMELIORAREA FUNCŢIONĂRII GÂNDIRII


În psihologia gândirii, mutaţii semnificative s-au produs nu numai în plan teoretic ci şi
în plan practic, acţional. „Pe cei mai mulţi dintre noi nu i-ar deranja să fie puţin mai
deştepţi. Dar de mulţi ani, psihologii au fost mai buni în măsurarea inteligenţei decât
în a-i ajuta pe oameni să şi-o îmbunătăţească... Scopul nu este doar măsurarea
capacităţilor mintale, cât şi înţelegerea şi ajutorarea oamenilor să le folosească”.
Psihologul evreu Reuven Feurstein şi-a format repede convingerea că copiii pot fi
modificaţi structural (studiile le-a efectuat pe copii aflaţi în situaţii de dificultate –
victime ale holocaustului). El se întreba dacă inteligenţa este dată o dată pentru
totdeauna? Răspunsul a fost din capul locului negativ: nu, inteligenţa se învaţă ca
oricare alt tip de conduită. Inteligenţa poate fi cel mult barată, blocată la un moment
dat. Cauza cea mai importantă este „deprivarea culturală”, adică din diferite motive
copilul nu a beneficiat de transmiterea culturală. Propria sa cultură nu i-a fost
transmisă sau condiţia lui de la un anumit moment dat nu i-a permis să şi-o asimileze.
Feurstein propune înlocuirea identificării nivelului intelectual al unei persoane prin
raportarea la un etalon cu identificarea potenţialului de învăţare. Se procedează astfel:
într-o primă etapă se determină coeficientul de inteligenţă iniţial al subiectului, în
următoarea etapă subiectul este angajat în situaţii de învăţare a unor procedee de
dezvoltare intelectuală; în final i se măsoară din nou coeficientul său de inteligenţă.
Această metodă se deosebeşte de cea clasică prin faptul că performanţele individului
nu sunt raportate la norme (etaloane) ci la el însuşi, la propriile sale performanţe
intelectuale

ÎN CONCLUZIE, gândirea nu este un mecanism psihic aflat la discreţia altor mecanisme


psihice care o mediază şi care îi influenţează calitatea, ci ea este cea care le
mijloceşte, le influenţează pe toate celelalte, contribuind astfel la accelerarea
funcţionalităţii şi la sporirea eficienţei lor. Totodată ea se mijloceşte şi pe sine, prin
propriile produse pe care le introduce în circuitul său informaţional. Omul nu gândeşte
doar de dragul de a gândi, ci cu un dublu scop: fie pentru a-şi declanşa, organiza şi
optimiza propria sa activitate, fie pentru a justifica sau motiva prin explicaţii şi
argumente acţiunile deja săvârşite.

Pagina 4 din 4