Vânzarea nebuniei - partea a II-a

"Industria farmaceutică, ne intră în case în fiecare zi şi încearcă să ne convingă că avem, cu toţii,

această problemă, pe care ei o pot rezolva cu o pastilă. Asta e ceva periculos!"
Dr. Martin Cosgro
Psiholog

"Anul trecut, companiile farmaceutice au avut profit de 285,6 miliarde dolari. Această industrie, nu
este în afaceri de sănătate şi vindecare. Industria farmaceutică, este în afacerea managementului
bolii."
Gwen Olsen
Fost reprezentant Johnson & Johnson,
Bristol-Myers-Squib şi Abbott Laboratories
Autoarea cărţii “Confessions of an Rx Drug Pusher”
Laureata Human Rights Award, 2007

După o pauză cam lungă, fiind prins în multe alte proiecte interesante, între timp, am revenit la acest
vast şi cuprinzător documentar, al cărui subiect tratează una dintre cele mai mari şi mai periculoase
escrocherii mondiale, "mariajul financiar" dintre psihiatri şi industria farmaceutică, cea care a ajuns
să aibă profituri anuale mai mari, decât ale unei alte industrii a morţii, industria armamentului, aşa-
numit, convenţional.

Cât de sigură este, de exemplu, noua clasă "minune" de droguri antidepresive ?

În timpul testelor efectuate pe adulţi sănătoşi, pentru Prozac - primul drog psihotrop de acest gen -
50%, dintre subiecţi, au manifestat tendinţe suicidare, dar cum, legislaţia americană, prevede ca
testele de siguranţă ale drogurilor, să fie efectuate chiar de companiile producătoare, cercetătorii au
măsluit rezultatele în favoarea lor, pentru a putea obţine aprobarea Food and Drug Administration,
FDA.
Ca atare, s-a ajuns, actualmente, să se prescrie droguri psihotrope, pentru aproape orice stare
emoţională, umană, normală, sub o diversitate năucitoare de denumiri pur comerciale: Zoloft, Paxil,
Effexor, Zyban, Celexa, Sarafem, care maschează, de fapt, realitatea crudă a naturii reale, a acestor
aşa-zise "medicamente": droguri, ce provoacă dependenţe extrem de puternice - mai grave, în unele
cazuri, decât ale mult blamatelor droguri ale străzii, aflate sub interdicţie legislativă pe plan mondial -
motiv pentru care am şi folosit acest termen, pentru ele, în toată traducerea documentarului.

Deşi, aceste droguri, nu au fost niciodată aprobate oficial, pentru a fi prescrise copiilor, celor mai
năpăstuiţi dintre ei, copiii aflaţi în sistemele de adopţii statale americane, li se prescriu, pe bandă
rulantă, astfel de "tratamente", începând de la vârsta de trei ani, pentru tot felul de afecţiuni
închipuite, procentul celor afectaţi fiind de peste 60% în Texas şi peste 66% în Massachusetts.

În baza unei propagande mincinoase, mascată sub forma unor false articole ştiinţifice şi emisiuni de
ştiri, Asociaţia Americană a Psihiatrilor, organizaţie finanţată aproape exclusiv de Big Pharma, a
efectuat un lobby legislativ intens, pentru a obţine permisiunea de promovare a unor programe de
testare, ce afectează o altă categorie socială vitală: adolescenţii.

Rezultatul pătrunderii, până şi în şcoli, a acestei caracatiţe lacome, alianţa psiho-farmaceutică, s-a
concretizat în peste 84% de diagnostice psihiatrice false, la 90% dintre adolescenţi fiindu-le
prescrise droguri psihotrope, ţelul final fiind de a crea, de timpuriu, o altă categorie de consumatori
pe viaţă, ideal deloc dificil de atins, prin complicitatea cu autorităţile statale şi falsele grupuri de
sprijin, ale căror venituri provin, în proporţie de 66%, tot din industria asasinilor chimici.

Ipocrizia şi mercantilismul psihiatrilor, sunt susţinute, suplimentar, de un adevărat bombardament

mediatic şi cibernetic, prin intermediul "programelor educaţionale" al căror mesaj obsedant este
repetat la infinit: "Eşti bolnav... noi vem soluţia... întreabă-ţi doctorul !".

Există un conflict de interese, evident, datorită milioanelor de dolari investite în audio-vizual şi în

presa scrisă, de către industria farmaceutică, acesta fiind motivul principal, pentru care nu auzim
despre reacţiile adverse, multiple, ale acestor droguri, ce conduc la sinucideri, crime şi dependenţe
grave.
Datorită ignoranţei consumatorilor şi abilităţii de a pompa mesaje subliminale, prin intermediul
reclamelor televizate, doctorii au ajuns, acum, în situaţia, de a li se spune de către pacienţi, care
droguri anume, doresc să le fie prescrise, un studiu independent ce a folosit actori profesionişti, pe
post de falşi pacienţi, revelând un procent de 50% de medici, dispuşi să îndeplinească solicitarea
expresă a pacientului, din dorinţa de a nu-şi periclita afacerile.

Nimic surprinzător, de altfel, în contextul infamei societăţi de consum şi a coruptului sistem financiar
mondial, care au impus mercificarea profesiei medicale, un domeniu care nu avea ce căuta în
circuitul comercial, realitatea fiind cu totul alta:

- toate drogurile au efecte secundare, care nu fac decât să agraveze starea fizică generală, a celui
ce are aşa-zisa "boală mentală";

- drogurile psihiatrice, pot provoca depresii şi induc comportamente agresive, fie prin folosirea lor
curentă, fie prin încercarea de a renunţa, ulterior, la ele;

- majoritatea drogurilor, prescrise copiilor, provoacă dependenţe mai puternice decât cocaina, fiind
nominalizate, de fapt, în exact acelaşi nomenclator al agenţiei americane antidrog, DEA;

- "diagnosticele psihiatrice" se bazează pe o "ştiinţă" dubioasă, pe un manual inventat ad-hoc şi

arbitrar, prin votare, nici un diagnostic neputând fi determinat printr-un test obiectiv;

- se estimează o cifră de peste 100 de milioane de oameni, pe plan mondial, ce au căzut în capcana
acestor droguri mortale.

"Mai puţin de 10%, dintre aceste droguri, sunt mai eficiente decât un placebo, potrivit meta-
analizelor drogurilor psihiatrice. Şi 60% din cele 10%, menţionate anterior, chiar sunt placebo,
acesta putând fi motivul pentru care, în atât de multe cazuri, drogurile psihiatrice, sunt cunoscute a fi
cauzat mai mult rău decât bine, în situaţii reale de viaţă." - Gwen Olsen

În 22 martie 2004, FDA a publicat următorul anunţ: "...anxietate, agitaţie, atacuri de panică,
insomnie, iritabilitate, ostilitate, impulsivitate, acatizie şi comportament maniacal, toate au fost
raportate la copiii şi adulţii aflaţi sub tratament cu antidepresive."
"Toate atacurile cu armă, din şcoli, au fost rezultatul drogării psihiatrice", afirma Genita Petralli,
medicul şef al Shangri La BioSpa and Addiction Clinic. Ea preciza că, cei implicaţi, fie sufereau
efectele sevrajului, fie aveau diverse reacţii adverse, la aceste droguri, astfel de asasinate în masă,
nefiind întânite înainte ca drogurile psihiatrice să pătrundă în şcoli, prin programe similare TMAP,
CMAP sau PENMAP.

Creşterea explozivă, a numărului efectelor secundare, de la un drog la altul, pe măsura patentării

lor, nu denotă decât un atac intenţionat, progresiv, la adresa fiinţei umane, implicarea chiar şi a CIA
în multe dintre problemele psihiatrice, fiind mai mult decât elocventă, în acest sens, dacă vom
corobora, imaginea psihiatrică de ansamblu, cu experimentele CIA cu LSD şi alte halucinogene,
efectuate pe mari grupuri populaţionale, în anii '60 şi '70 şi drogarea excesivă a militarilor, care are
drept scop, cred eu, asigurarea obedienţei lor şi nu eliminarea stresului acţiunilor de luptă.

Nutriţia şi multe alte tehnici, ca: yoga, meditaţia, Ayurveda, acupunctura, medicina tradiţională
chineză ş.a. pot fi factori majori, în eliminarea toxinelor din organism şi echilibrarea psihică a
acestuia.

Suplimente ca acizii graşi Omega-3, au fost revelaţi ca având efecte, semnificative, în reducerea
depresiei, dereglării bipolare, furiei, agresivităţii şi anxietăţii.

Potrivit mentalhealth.samhsa.gov, vitaminele B-complex, riboflavinul, magneziul şi thiamina, pot trata

anxietatea, autismul, depresia, psihozele induse medicamentos şi hiperactivitatea.

De asemenea, unele alergii alimentare, au fost corelate cu apariţia unor boli

mentale: "... alergii la alimente ca: grâu, zahăr şi lapte, pot cauza sau exacerba simptomele de
schizofrenie, autism, anxietate, incapacitate de a învăţa, deficit de atenţie prin hiperactivitate ADHD
şi alte boli."

La final, vă prezint traducerea scrisorii de demisie, înaintată, Asociaţiei Americane a Psihiatrilor, de

dr. Loren R. Mosher, creatorul programului de succes "Soteria", blocat de mafia psiho-farmaceutică,
scrisoare care confirmă practicile de drogare şi supunere a indezirabililor.

"Dr. Loren R. Mosher

2616 Angell Ave, San Diego, CA 92122
Ph: 619 550-0312
Fx: 619 558 0854
4 decembrie 1998

Dr. Rodrigo Munoz

Preşedinte al Asociaţiei 
Americane a Psihiatrilor
1400 94 Street N. W.
Washington, D.C. 20005
Dragă Rod,

După aproape trei decenii, ca membru, cu un amestec de plăcere şi dezamăgire, îţi înaintez această
scrisoare de demisie, din Asociaţia Americană a Psihiatrilor. Motivul principal, al acţiunii mele, este
credinţa că, de fapt, demisionez din Asociaţia Americană a Psihofarmaciştilor. Din fericire,
identitatea reală a organizaţiei nu necesită şi schimbarea de acronim.

Din păcate, APA impune şi consolidează, prin vorbe şi fapte, dependenţa, de droguri, a societăţii
noastre, deşi se spune că duce o campanie contra drogurilor. Clienţii cu diagnostic dual, sunt o mare
problemă pentru noi, dar nu din cauza drogurilor bune, pe care le prescriem, rele fiind doar cele
obţinute fără reţetă. Un marxist, ar observa că, fiind o bună organizaţie capitalistă, APA agrează
doar drogurile din care derivă un profit - direct sau indirect.

Nu este un grup pentru mine. În acest moment al istoriei, din punctul meu de vedere, psihiatrii au
fost cumpăraţi de companiile farmaceutice, aproape în totalitate. APA nu mai poate exista, fără
suportul financiar al companiilor farmaceutice, pentru întâlniri, simpozioane, conferinţe, reclamă,
prânzuri de afaceri, burse şcolare la discreţie etc. Psihiatrii au devenit lingăii campaniilor
promoţionale ale companiilor, APA continuând să susţină că şi-a menţinut independenţa şi
autonomia, deşi este complet prinsă în mreje.

Oricine are un minim de bun simţ, participând la întâlnirile anuale, poate observa cum, companiile
farmaceutice, îşi fac reclamă iar simpozioanele sponsorizate de industrie, atrag mulţimi cu diversele
lor ispite, în timp ce o sesiune ştiinţifică serioasă, aproape că nu are audienţă. Activitatea psihiatrilor
le dezvăluie credinţele; de exemplu, mare parte a activităţii, constă într-o cvasi-ştiinţă a uzului de
droguri, ce se rezumă la scrierea de reţete.

Aceste limitări, psihofarmaceutice, ale abilităţii noastre de a fi practicieni integri, ne limitează, de

asemenea şi orizontul intelectual. Nu mai încercăm să înţelegem persoanele, ca un întreg, în
contextele lor sociale, ci mai degrabă încercăm să le reglăm neurotransmiţătorii. Problema este, că
e foarte dificil să relaţionezi cu aceşti neurotransmiţători, oricare le-ar fi configuraţia.

Deci, breasla noastră furnizează o motivaţie, prin vederea îngustă neurobiologică, pentru a menţine
la distanţă aceste conglomerate moleculare, pe care am ajuns să le definim ca pacienţi. Susţinem şi
promovăm, pe scară largă, uzul şi abuzul de chimicale toxice, despre care ştim că au serioase
efecte secundare, pe termen lung: dischinezia tardivă, demenţa tardivă şi sindromul sevrajului. Deci,
îmi doresc, oare, să fiu fraierul companiilor farmaceutice, care tratează molecule, după manualele
lor ? Mă întristează că, după 35 de ani de psihiatrie, abia aştept să mă disociez de o asemenea
organizaţie, care nu-mi reprezintă în nici un caz interesele. Nu-mi stă în puteri, să mă integrez
modelului curent, biomedical, reducţionist, trâmbiţat de liderii psihiatriei, care ne cunună, încă o dată,
cu medicina somatică. Este o problemă de modă, politică şi, prin conexiunile cu marile case
farmaceutice, bani.

În plus, APA a mai intrat şi într-o alianţă, nefastă, cu NAMI (Alianţa Naţională pentru Boli Mentale) -
nu-mi aduc aminte, ca membrii să fi fost întrebaţi, dacă susţin o astfel de organizaţie - fiindcă
ambele organizaţii au adoptat sisteme publice de credinţe, similare, privind natura nebuniei. În timp
ce-şi face reclamă ca fiind campionul propriilor clienţi, APA, de fapt, sprijină non-clienţii, părinţi care
doresc să aibă controlul, printr-o dependenţă de droguri, impusă legal, asupra copiilor lor cu
probleme. NAMI, cu aprobarea tacită a APA, a instituit un program facil de instituţionalizare şi
drogare, care violează drepturile civile ale copiilor. În majoritate, susţinem şi permitem funcţionarea,
în continuare, a acestei agende fasciste. Zeului lor psihiatric, dr. E. Fuller, i se permite să
diagnosticheze şi să recomande tratament psihiatric celor, din organizaţia NAMI, care i se opun, o
violare evidentă a eticii medicale. A protestat APA vreodată ? Desigur că nu, fiindcă el exprimă un
punct de vedere agreat de APA, care nu poate fi adoptat oficial. Lui i se permite să fie în dizidenţă,
fiindcă, la urma urmei, nici măcar nu mai este membru al APA. (Alunecoasă opţiune, APA !)

Miopia acestui mariaj de convenienţă, dintre APA, NAMI şi companiile farmaceutice (care sprijină
bucuroase ambele grupuri, din cauza simpatiei lor împărtăşite pentru droguri) este o mârşăvie. Nu
vreau să iau parte la o opresiune şi un control social, exercitat psihiatric.

Bolile cerebrale, de sorginte biologică, sunt convenabile atât pentru familii cât şi pentru profesionişti.
Nu este decât o asigurare, falsă, contra responsabilităţii personale. Suntem prinşi, neajutoraţi, într-
un vârtej al patologiei cerebrale, pentru care nimeni, cu excepţia ADN-ului, nu este responsabil.
Acum, pentru a începe de undeva, orice are o patologie cerebrală de natură anatomică, ar trebui să
cadă în sarcina neurologiei (sifilisul este un exemplu excelent). Deci, pentru a fi consecvent, cu
această viziune a "bolii cerebrale", marea majoritate, a dereglărilor psihiatrice, ar trebui să fie de
competenţa colegilor neurologi. Fără să fie nevoie să-i secondăm, cred că nu s-ar eschiva să-şi
asume responsabilitatea, pentru aceşti indivizi problematici. Faptul că, nu există dovezi, obiective,
de atribuire a bolii mentale, este, la acest moment, irelevant. Dar şi aici, avem de-a face cu moda,
politica şi banii. Acest nivel al necinstei intelectual-ştiinţifice, este mult prea strident pentru mine,
pentru a mai putea rămâne membru.

Observ, fără surprindere, că practica psihiatrică, este sistematic dezavuată, de absolvenţii americani
ai facultăţilor de medicină. Aceasta ar trebui să ne îngrijoreze, de starea actuală a psihiatriei.
Trebuie să însemne, cel puţin parţial, că ei văd, psihiatria, ca fiind foarte limitată şi netentantă.
Pentru mine, este clar că ne îndreptăm spre o situaţie în care, cu excepţia mediului academic,
majoritatea practicienilor nu vor mai avea relaţii reale, atât de vitale în procesul de vindecare, cu
persoanele cu probleme, pe care le tratează. Unicul lor rol, va fi de scriitori de reţete, nulităţi
deghizate în persoane utile.

Într-un final, de ce trebuie ca APA să pretindă că ştie, mai mult decât este cazul ? DSM IV, este o
inepţie, prin care psihiatria cerşeşte aprobarea medicinei, în general. Iniţiaţii cunosc, că este mai
mult un document politic, decât ştiinţific. Spre meritul lui, asta şi susţine, dar, această apologie
sumară, este rareori observată. DSM IV a devenit o biblie şi un best seller, producător de bani - fără
a-i fi remarcate lipsurile majore. Limitează şi defineşte practica, unii luându-l în serios, alţii fiind mai
realişti, însă. Este doar calea spre a fi plătit. Problema care se pune este, ce anume ne spun
categoriile ? Chiar reprezintă, cu acurateţe, o persoană cu probleme ? Nu o fac şi nu o pot face,
fiindcă nu există nici un fel de criterii externe, care să valideze diagnosticele psihiatrice. Nu există
nici un test de sânge, nici leziuni anatomice specifice, pentru orice dereglare psihiatrică importantă.
Deci, unde ne situăm ? APA, ca organizaţie, a intrat implicit (uneori şi explicit) într-o escrocherie
teoretică.

Este psihiatria o şarlatanie, aşa cum e ea practicată astăzi ?

Ce recomandări fac organizaţiei, când o părăsesc, după ce am fost martor la trei decenii din istoria
sa ?

1. Pentru început, să fim noi înşine. Încetaţi să mai faceţi alianţe nefaste, fără permisiunea
membrilor.

2. Fiţi realişti privind ştiinţa, politica şi banii. Etichetaţi totul, aşa cum este de fapt - asta înseamnă, să
fii cinstit.

3. Coborâţi din patul lui NAMI şi al companiilor farmaceutice. APA ar trebui să se alinieze, dacă
cineva mai crede în propria sa retorică, cu adevăratele grupuri de consumatori, de exemplu foştii
pacienţi, supravieţuitorii psihiatriei etc.

4. Vorbiţi şi cu alţi membri; nu cred că sunt unicul cu aceste opinii.

Se pare că am uitat un principiu fundamental: necesitatea de a ne orienta către

pacient/client/consumator. Întotdeauna îmi amintesc de înţelepciunea lui Manfred Beuler: "Loren, nu
trebuie să uiţi, niciodată, că eşti angajatul pacientului." Într-un final, doar ei determină, dacă
psihiatria va supravieţui sau nu, pe piaţă.

Cu sinceritate,
Dr. Loren R. Mosher"

The Marketing of Madness_p2