Sunteți pe pagina 1din 5

AZOITEI STEFANA SIMONA

GR. 13

Rolul creditului bancar în finanțarea economiei

Economia de piaţă presupune în mod necesar existenţa unui sistem bancar care să asigure
mobilizarea tuturor disponibilităţilor monetare ale economiei şi orientarea lor temporară în
desfăşurarea de activităţi economice eficiente.
Prin activitatea desfăşurată de bănci, de colectare de resurse financiare concomitent cu
plasarea acestora spre unităţile care resimt nevoi temporare suplimentare, acestea îndeplinesc un
rol important de intermediere bancară. În acest sens, creditul devine instrument activ în
stimularea dezvoltării economiei, prin intermediul lui încurajându-se acţiunea anumitor
fenomene, în funcţie de obiectivele urmărite a se realiza.
Creditul este indispensabil economiei, de aceea modul de acordare a acestuia are o
importanţă majoră, aici intervenind funcţia băncii de analist financiar pentru a orienta resursele
spre cele mai eficiente plasamente.
Evoluţia ultimilor ani au condus la modificări structurale atât pe partea cererii de credite,
cât şi pe partea ofertei. Procesul de restructurare a economiei împreună cu modificarea
comportamentului populaţiei acţionează pe partea creşteri cererii de creditare atât în scopul
consumului cât şi pentru investiţii. Restructurarea şi privatizarea sectorului bancar, precum şi
creşterea competiţiei în contextul alinierii la practicile europene acţionează în sensul expansiunii
ofertei de creditare. De aici rezultă că procesul de creştere a creditului bancar acordat populaţiei
are suport sustenabil atât din partea cererii, cât şi a ofertei.
Creditul bancar este o operaţiune prin care debitorul intră în posesia imediată a resurselor
împrumutate în schimbul unei promisiuni (care capătă de cele mai multe ori formă scrisă)
irevocabile de a rambursa la o dată şi în condiţii prestabilite suma respectivă.
Creditul bancar reprezintă forma cea mai extinsă de credit. Creditul bancar poate fi
acordat atât de bănci, cât şi de instituţii financiare şi de credit şi acoperă orice necesitate a
debitorului, în condiţiile stabilite cu banca. Prin urmare, există o mare varietate de credite bancare
care se deosebesc între ele după obiectul creditului, după modalitatea de garantare, după
destinaţie, etc. Creditul bancar este un credit pe bani.
Categoria cea mai larg răspândită este creditul bancar, prin care se „injectează” un volum
suplimentar de mijloace de plată prin circuitele economico-financiare.
Sfera creditului bancar s-a lărgit foarte mult, pe măsura dezvoltării societăţii, ajungând să
reprezinte una dintre cele mai uzuale modalităţi şi forme de creditare, între altele şi prin faptul că
băncile dispun de active deosebit de mari pe care urmăresc să le valorifice pe calea dobânzilor în
urma împrumuturilor ce le contactează într-un volum tot mai sporit populaţiei.
Creditul bancar şi în general activitatea băncilor implicate în toată activitatea vieţii
economice constituie un domeniu deosebit de propice nu numai pe plan economic, dar şi social,
politic al perioadei de tranziţie.
Prin finanţarea consumului şi prin crearea unor instrumente şi tehnici, creditul a devenit o
prezenţă indispensabilă în viaţa populaţiei în orice ţară civilizată (creditul de consum, ipotecar
etc).
Creditul are o importanţă deosebită în economie deoarece, prin însăşi natura lui,
contribuie la creşterea vitezei de rotaţie a banilor, la multiplicarea monedei scripturale, la reluarea
permanentă a fondurilor.
Creditul participă la funcţionarea mecanismului economic, la desfăşurarea relaţiilor de
producţie, îndeplinind roluri şi funcţii însemnate în viaţa economică:
 contribuie, alături de alţi factori, la asigurarea stabilităţii preţurilor, la stimularea dezvoltării
producţiei şi a circulaţiei mărfurilor, a concurenţei;

2
 permite accelerarea concentrării capitalurilor, sporind acţiunea productivă a acestora, şi
totodată, mijloceşte redistribuirea lor între diferite ramuri, subramuri şi domenii de activitate;
 contribuie la finanţarea deficitelor bugetare, la promovarea relaţiilor economice
internaţionale prin diferitele sale forme, mai ales în comerţul exterior, cu predilecţie pentru
stimularea exportului şi pentru derularea normală a operaţiilor de import-export.
A utiliza creditul în mod raţional şi eficient constituie un puternic factor de diminuare a
fenomenului inflaţionist şi chiar de lichidare treptată a acestuia.
Intervenția activă a creditului în viața economică se reflectă în o serie de procese ce
determină importante mutații, fără de care desfășurarea normală a proceselor economice ar fi
serios perturbată.
 creditul permite utilizarea economiilor bănești temporar disponibile, pe calea redistribuirii lor
prin intermediul instituțiilor de credit. Prin credit se mobilizează lichiditățile disponibile într-o
economie care, prin aparatul bancar, sunt puse la dispoziția agenților deficitari, în procesul
creșterii economice.
 creditul favorizează accelerarea concentrării capitalurilor. Economia modernă facilitează
existența unor întreprinderi-colos, societăți de mari dimensiuni, ca si investiții de mare
anvergură, a căror derulare nu ar fi posibilă fără mobilizarea unor fonduri adecvate, prioritar
prin credite.
 creditul stimulează producția. Extinderea activității unui agent economic nu este posibilă
numai prin mijloace proprii. Organizarea creditului bancar oferă libertate de acțiune si
perspectivă în orientarea eficientă a activității sale.
 creditul reprezintă o cale de acțiune a politicii monetare a unui stat. Prin stimularea sau
descurajarea creditului, autoritatea monetară influențează masa monetară în circulație, cu toate
consecințele legate de oferta de monedă într-o economie.
 creditul permite înlocuirea monedei efective în circulație. Acest fenomen implică mai multă
siguranță si rapiditate în efectuarea operațiunilor financiare, dezvoltarea și modernizarea
mijloacelor de plată, costuri mai reduse și influență favorabilă asupra fenomenului inflaționist.
 creditul favorizează organizarea procesului de producție și de comercializare, și stabilirea
unor prețuri reale, mai ales în condițiile producției sezoniere, când se înregistrează un mare
decalaj între momentul producției si cel al încasării contravalorii aferente.
Din analiza rolului creditului se pot identifica funcțiile de bază ale acestuia, respectiv:
 funcția distributivă - constă în mobilizarea resurselor bănești temporar disponibile în
economie la un moment dat și redistribuirea lor prin acordarea de credite; în acest
mod,creditul participă la concentrarea capitalurilor si dirijarea lor spre sectoarele deficitare,
spre acțiuni de mare anvergură a căror finalizare nu ar fi posibilă fără atragere de capitaluri
excedentare;

3
 funcția de transformare a economiilor inactive în investiții - foarte importantă dacă avem în
vedere afirmațiile că economisirea care nu este urmată de investiții reprezintă tezaurizare,
factor de dezechilibru pentru economie;
 funcția de emisiune monetară - prin credit se pun în circulație mijloace bănești
suplimentare, în corelație cu cerințele din economie;
 funcția de asigurare a stabilității relative a prețurilor - prin reglarea dimensiunilor cererii și
ofertei de produse si servicii pe piață prin intermediul diferitelor forme de credit (de consum,
sezonier, ipotecar, etc.).
Creditul bancar introduce în circulație o cantitate suplimentară de bani,care reprezintă
realmente principalul volum de mijloace de plată în circuitele economico-financiare. Creația
monetară este strâns legată de mecanismele de finanțare a economiei, care permit agenților
economici să dispună de resurse pentru consum și investiții peste nivelul veniturilor lor imediate,
pe baza anticipărilor viitoare. Intermedierea permite creația monetară fără suport material,
specifică băncilor care gestionează depozite la vedere, extinsă în ultimul timp și instituțiilor care
administrează plasamente pe termen scurt ușor transformabile în monedă, cunoscută fiind
realitatea după care “creditele fac depozitele”. Această putere de a crea monedă poate fi restrânsă
prin reglementări impuse băncilor sau prin politica băncii centrale.
Creditul și mecanismele sale specifice permit disponibilizarea de fonduri lichide
pentru investiții productive. Din punct de vedere economic general, creditul și investițiile
reprezintă baza creșterii economice, deci a creșterii nivelului de trai. Relațiile organizate de
creditare fac posibile investițiile necesare unei cresteri economice adecvate si continue.
Creditarea bancară și dobânda au efect direct asupra dinamicii activității economice, fiind în
legătură cu nivelul resurselor de finanțare și costul acestora.1
Creditele bancare joacă un rol important în derularea activității agenților economici
în țările cu economie în tranziție. În perspectiva depășirii acestei perioade de către România,
rolul creditului bancar în acoperirea necesităților financiare ale agenților economici va fi
primordial, fiind necesare însă măsuri ferme privind:
 capitalizarea băncilor (s-a stabilit deja majorarea capitalului propriu);
 micșorarea nivelului dobânzii la credite;
 politică financiară judicioasă (priorități la creditare pentru agenții economici care realizează
export);
 susținerea programelor de restructurare si modernizare ale agenților economici viabili prin
credite cu garanție guvernamentală si dobândă bonificată;
 transformarea creditelor (bancare) în participații la capitalul firmei.
Creditul bancar se asigură în special pe termene scurte și foarte scurte și servește drept
1
Vasile Turliuc – Creditarea bancară și creșterea economică, în “Mecanismele financiar monetare în procesul
tranziției la economia de piață”, coordonator Ghe. Voinea, Editura Sedcom Libris, Iasi, 1999

4
principală contrapartidă a creației monetare.
Creditul pe termen scurt are ca destinație finanțarea cheltuielilor curente de producție
și acoperirea nevoilor de trezorerie, pentru care băncile pun la dispoziție mijloace de plată
create de ele însele și este rambursabil când întreprinderea obține fondurile din vânzarea
produselor sale. În fapt, băncile deschid "linii de credit" la dispoziția agenților economici
pentru a le permite continuitatea în exercitarea unei activități. Astfel, prin creația monetară și
contrar aspectului provizoriu al creditelor acordate, băncile participă în mod durabil la
finanțarea economiei.
În acelasi timp, prin sistemul bancar se pune la dispoziția economiei moneda necesară
tranzacțiilor. În mod global, economia are nevoie de un volum suficient de mare de credit
asigurat prin "resurse monetare" pentru ca volumul de monedă existent să se mențină sau să
crească.
În general, creditele bancare au în vedere cele două tipuri principale de nevoi de finanțare
ale unui agent economic:
 nevoi de finanțare rezultate din ciclul de exploatare, care au un caracter permanent, situație
în care banca propune un montaj financiar ce constă într-o combinație de credite pe termen
scurt, în funcție de activitatea întreprinderii (vânzare pe piața internă sau externă, activitate
permanentă sau sezonieră), valabil pe o perioadă de un an, având stabilite și plafoane de
utilizare a diferitelor credite;
 nevoi de finanțare rezultate din ciclul de investiții, care nu sunt finanțate niciodată integral
prin credite bancare, întreprinderea contribuind si cu alte surse, cum ar fi autofinanțarea,
împrumuturi obligatare, aportul acționarilor, pentru finanțarea investițiilor, agentul economic
solicită credite bancare pe termen mediu si lung.

Bibliografie:
1. Turliuc, V., - Creditarea bancară și creșterea economică, în “Mecanismele financiar
monetare în procesul tranziției la economia de piață”, coordonator Ghe. Voinea, Editura Sedcom
Libris, Iasi, 1999
2. Basno C., Dardac, N., - “Management bancar”, Editura Economică, Bucureşti, 2002
3. Berea O., Stoica C., - “Creditul bancar”, Editura Expert, Bucureşti , 2003