În primul capitol al cărţii sale „Despre Libertate”, John Stuart Mill prezintă concepţiile

referitoare la libertate din cele mai vechi timpuri până în perioada modernă. Astfel dacă
în antichitate se considera că este mai bine ca un anumit conducător suprem al unui stat
să aibă puteri aproape nelimitate, prin această stare de fapte urmărindu-se protejarea
obştei de abuzurile nobilimei şi a funcţionarilor aparatului de stat, începând cu timpurile
premoderne a luat naştere ideea de „putere populară” prin acest lucru înţelegându-se
posibilitatea obştei de a-şi alege conducătorii şi de a-i schimba după bunul ei plac
evitându-se în acest fel abuzurile suferite de către populaţie din partea puterii centrale
sau a funcţionarilor de diferite ranguri, în acest sistem, ei fiind reprezentanţii puterii
obşteşti, putând fi schimbaţi la rândul lor din funcţiile deţinute. Mill atrage însă atenţia
asupra metehnelor acestei idei despre libertate subliniind faptul că se pot uşor înregistra
acte de tiranie ale obştei asupra ei înşişi prin oprimarea grupurilor minoritare din cadrul
unei societăţi date, opimare care este facută cu ajutorul organelor de stat cât şi cu
metode populare. De asemenea autorul atrage atenţia şi asupra legilor, cutumelor şi firii
indivizilor, aceste trei elemente influenţând foarte mult evoluţia diverselor clase sociale
sau politice care sfârşesc prin a-şi impune dominaţia asupra altora. De multe ori cutuma
este pe nedrept asociată cu firea individulă şi „preferinţele sau repulsiile societăţii sau
acelea ale unei părţi importante ale sociatăţii, sunt prin urmare principala pricină care a
înrâurit regulile impuse ca norme de comportament în societate; şi sunt sancţionate fie
pe cale legală, fie prin repulsia stârnită în opinia publică în cazul transgregării lor.”
Elementul religios este unul dintre pilonii de susţinere al comportamentului social, un
element ce instituie reguli, ierarhii şi chiar instituţii menite de a proteja anumite doctrine
sau legi cu referiri religioase. În multe dintre cazuri puţina libertate religioasă prezentă
în diferite ţări ale continentului european se datora unor scriitori formatori de opinie
care considerau că libertatea conştiinţei umane este un drept fundamental al omului. Au
existat însă şi excepţii în anumite medii în care indiferenţa faţă de religie a primat
evitându-se astfel disensiuni de natură teoligică.
Mill atrage atenţia de asemenea, asupra modelelor de constrângere şi de coerciţie pe
care statul le aplică individului. Astfel „simpla satisfacţie a statului fie că e vorba de o
satisfacţie materială, fie că e vorba de o satisfacţie morală nu este câtuşi de puţin prin ea
însaşi o îndreptăţire sufiecintă care să îngăduie statului să acţioneze împotriva
individului” deci metodele de constrângere şi pedepsele ar trebui aplicate doar ca ultimă
soluţie, în acest sens „tot ceea ce-l priveşte exclusiv pe individ, independenţa trebuie să-
i rămână pe bună dreptate absolută. Asupra lui însuşi, asupra propriului său trup şi
asupra propriei sale minţi individul rămâne suveran.” Autorul insintă asupra faptului că
o astfel de abordare este valabilă doar pentru cei care au ajuns la vârsta legală a
majoratlui, dar toţi indivizii membri ai unei societăţi care sunt în situaţia de a avea
nevoie de îngrijirea altor indivizi trebuiesc puşi sub protecţie legală faţă de eventualele „
neajunsuri din partea altora.”
Libertatea de gândire este în opinia lui Mill unul dintre principiile care fac o societate
demnă de a fi numită „liberă” alături de libertatea de exprimare a opiniilor şi a publicării
acestora, insintându-se asupra faptului că „acest principiu necesită libertatea gusturilor
şi a părerilor; libertatea de a ne făuri astfel planul existenţei încât să corespundă
structurii însuşirilor noastre; libertatea de a face tot ce poftim, supunându-ne însă
consecinţelor care pot urma, fară a stârni rezistenţa semenilor noştri,atâta timp cât nu îi
vătămăm în mod direct; chiar dacă aceştia ar considera comportamentul nostru de a fi
smintit, pervers sau cu totul greşit îndrumat.”
Chiar dacă Mill consideră că este nevoie de o multitudine de libertăţi pentru a echilibra
o societate care a ajuns la o oarecare maturitate socilă şi politică el evidenţiază
că”singura libertate care merită pe drept cuvânt acest nume este libertatea de a-ţi urmări
binele personal pe calea aleasă de tine, atâta vreme, evident, cât nu cauţi să-i stânjeneşti
în strădaniile lor de a-şi căpăta libertatea dorită.” Cu toate acestea autorul este de acord
că societatea a dorit mereu ca indivizii să se conformeze anumitor standarde şi tipare pe
care anumiţi gânditori aveau puterea să le impună; dar acest mod de gândire nu poate fi
justificat decât în contextul în care comunitatea respectivă ar fi supusă mereu unor
atacuri exterioare sau interioare, atacuri ce ar fi fatale pentru acea societate.