VERBUL: parte de vorbire flexibilă care arată acţiunea, starea sau existenţa.

MODURILE PERSONALE ( PREDICATIVE): îşi modifică forma după persoană şi au în propoziţie funcţia de predicat.
1. INDICATIVUL: arată o acţiune sigură, reală
a) PREZENT: merg, mergi, merge, mergem, mergeţi, merg
b) IMPERFECT: mergeam, mergeai, mergea, mergeam, mergeaţi, mergeau
c) PERFECT SIMPLU: mersei, merseşi, merse, merserăm, merserăţi, merseră
d) PERFECT COMPUS: am mers, ai mers, a mers, am mers, aţi mers, au mers
e) MAI MULT CA PERFECT: mersesem, merseseşi, mersese, merseserăm, merseserăţi, merseseră
f) VIITOR I: voi merge, vei merge, va merge, vom merge, veţi merge, vor merge.
g) VIITOR II: voi fi mers, vei fi mers, va fi mers, vom fi mers, veţi fi mers, vor fi mers.
h) VIITOR PUPULAR: o să merg, oi merge, am să merg
2. CONJUNCTIVUL: arată o acţiune posibilă
a) PREZENT: să merg, să mergi, să meargă, să mergem, să mergeţi, să meargă
b) PERFECT: eu să fi mers, tu să fi mers, el / ea să fi mers, noi să fi mers, voi să fi mers, ei /ele să fi mers
3. CONDIŢIONAL-OPTATIVUL: arată o acţiune posibilă, o dorinţă
a) PREZENT: aş merge, ai merge, ar merge, am merge, aţi merge, ar merge
b) PERFECT: eu aş fi mers, tu ai fi mers, el / ea ar fi mers, noi am fi mers, voi aţi fi mers, ei / ele ar fi mers
4. IMPERATIVUL: exprimă un ordin, o chemare, un îndemn, o poruncă
Are forme numai pentru persoana a II a sg. şi pl.
Mergi ! Mergeţi !

MODURI NEPERSONALE (NEPREDICATIVE): nu îşi modifică forma după persoană şi nu pot avea în propoziţie funcţia
de predicat
1. INFINITIVUL: exprimă numele acţiunii, al stării: a merge
2. GERUNZIUL: exprimă o acţiune în desfăşurare: mergând
3. PARTICIPIUL: exprimă acţiuni terminate şi suferite de un obiect sau de un lucru: mers
4. SUPINUL: denumeşte acţiunea, starea. Este alcătuit din prepoziţiile de, după, la, pentru + participiul verbului de conjugat: de mers, după mers

CONJUGĂRILE: se stabilesc după sufixele de infinitiv:

CONJUGAREA I: în – a: a cânta, a desena
CONJUGAREA A II A: în – ea: a vedea, a apărea
CONJUGAREA A III A: în – e: a spune, a merge
CONJUGAREA A IV A: în – i sau – î: a fugi, a hotărî
FUNCŢIILE SINTACTICE ALE VERBULUI:
1) PREDICAT:
a) VERBAL: când verbul formează singur predicatul:
Eu merg la munte.
Tu eşti în clasă. (te găseşti, te afli)
b) NOMINAL : când un verb copulativ este însoţit de un nume predicativ:
Eu voi deveni inginer.
Tu eşti cuminte.
El va ajunge avocat.
2) SUBIECT: verbe la infinitiv şi la supin:
A desena este plăcut.
De scris nu este greu.
3) ATRIBUT VERBAL: verbe la infinitiv, supin şi gerunziu:
Are dorinţa de a învăţa. (infinitiv)
Cartea de citit este nouă. (supin)
Vasile îngrijeşte frunzele fumegânde. (gerunziu)
4) COMPLEMENTE:
a) NECIRCUMSTANŢIALE: - Complement direct: Am de citit lecţia.(supin)
- Complement indirect: Vorbim despre scris. (participiu)
b) CIRCUMSTANŢIALE:
 Complement circumstanţial de timp: (până, înainte + verb la infinitiv): Pleacă înainte de a răsări soarele.
 Complement circumstanţial de mod: Acţionăm fără a ne grăbi. (infinitiv)
 Complement circumstanţial de cauză: Neînvăţând, am luat notă mică.
 Complement circumstanţial de scop: Am venit pentru a-i mulţumi. (infinitiv)
Ana pleacă la cules fructe.(supin)
c) NUME PREDICATIV: - Cartea este de citit. (supin)