INTRODUCERE

În secolul al III-lea, creştinii încă nu primise libertate de cult. Ei erau

persecutaţi şi nu puteau să-şi mărturisească credinţa în mod liber. Din acest
motiv adunărilev pe care le făceau erau nevoiţi să le ţină în ascuns, în
catacombe sau în casele unor creştinii. Motivele acestor persecuţii erau acelea
că, ei refuzau să aducă cult împăratului (care se considera zeu), sau altor zei.
Uneori doar şi pentru simplu fapt că erai creştin, era de ajuns pentru a fi
prigonit.
Cu toate că erau prigoniţi ei nu încetau să celebreze cultul duminical.
Sângele martirilor era un izvor de viaţă şi nu se transforma în teama de a mai fi
creştin. Tăria, curajul de-a mărturisi credinţa în Isus o primeau de la El, care
era prezent în mijlocul lor de fiecare dată când se adunau în jurul mesei
cuvântului şi a pânii.
Chiar dacă în această perioadă creştinii au fost persecutaţi, nu înseamnă că
nu avem o literatură creştină. În acest secol apar scriitori latini, astfel âncât
avem două categorii de scriitori: occidentali, care scriu în limba latină şi
orientali,care sriu în limba greacă. De asemeni conţinutul scrierilor din acest
secol diferă de cel anterior. În timp ce până în această perioadă scrierile au un
caracter mai mult practic (predicarea evangheliei, apărarea creştinismului faţă
de păgâni, evrei şi eretici), scrierile ce urmează au un caracter speculativ.
Este secolul în care aper diferite şcoli, şcoala alexandrină, antiohiană, care
sunt adevărate focare de cultură. Întâlnim şi adevărate sinteze doctrinale:
Trilogia lui Clement Alexandrinul, De anima a lui Tretulian şi De unitate
catholice Ecclesiae a sfântului Ciprian. Scriitori şi literatura din această
perioadă în afară de caracterul speculativ, îl păstreayă şi pe cel practic.
Lucrarea de faţă face parte din tema generală: Celebrarea Euharistiei în
Ziua Domnului conform Tradiţiei Apostolice în secolele I-VII, şi este o
cercetare teologico – liturgică. Scopul lucrări este de a prezenta mărturiile din
secolul al III-lea despre cultul duminical şi de a vedea modul în care celebrau şi
când celebrau. În prezentarea acestor mărturi ne vom opri doar asupra a doi
autori din occident: Hipolit şi Tertulian, şi aupra a doi autori din orient:
Clement Alexandrinul şi Origene. Lucrarea este împărţităîn patru capitole.
Fiecare capitol tratează despre un scriitor, prezentându-i mai întâi viaţa şi apoi
mărturiile pe care le-a lăsat despre cultul duminical.
Părinţii latini se ocupă de chestiuni de morală şi de disciplină religioasă.
Aici scriitori nu pot împărți în grupuri sau în şcoli scrierile lor fiind
independente; pot fi grupaţi numai din punct de vedere geografic (africani,
romani, galo-romani). Cei mai mulţi sunt africani. În această perioadă
Cartagina a fost cel mai important centru literar şi teologic din Apus, cu
Tertulian şi sfântul Ciprian, dar nu putem ignora importanţa Romei cu sfântul
Hipolit. Răsăritul, cu Alexandria, prin Clement Alexandrinul, Origene şi școala
lor. Alexandria îşi mai păstrează încă, şi în secolul al III-lea, importanţa
ştiinţifică. În filozofie, sistemul care s-a impus a fost platonismul şi
neoplatonismul. În acest centru atât iudaismul cât și creștinismul au venit în
contact cu lumea greacă. Caracteristicile şcolii din Alexandria sunt două: în
filozofie, urmează filosofia platonică, iar în exegeză explicaţia alegorică a
Sfintei Scripturi. Autorii de care ne ocupăm sunt în legătură strânsă cu ea,
deoarece au fost învăţători.
 Concluzie

Apostolii, dar şi creștinii care îi ascultau şi îi urmau pe apostoli încă de la

început au pus în practică cuvântul lui Isus „Faceţi aceasta în amintirea mea!”
(1Cor 11,24), adunându-se în a opta zi. Din mărturiile redate din secolul al III-
lea reiese că în Apus creştinii se adunau în acelaşi loc unde credeau că
Dumnezeu era prezent pentru a celebra cultul duminical în ziua Soarelui.
Acestei zile ei i-au dat denumirea de Dominica Sollemnia, Octavus Dies, Dies
Domenicus. Din mărturiile lui Trertulian reiese că creștinii se adunau în fiecare
săptămână, chiar dacă erau persecutaţi. Ei celebrau Ziua Învierii Domnului în
odihnă, bucurie, pace şi pentru a se putea apropia de Dominica Sollemnia
eliminau certurile dintre ei, neînţelegerile şu duşmăniile.
Creştinii se străduiau să ia parte la acea adunare – ecclesia – care avea loc în
ascuns şi dimineaţa devreme antelucanus coetibus, pentru a se feri de
persecutori, unde rodea şi înflorea Duhul Sfânt. La această adunare se citeau şi
se interpretau Scripturile. Se cântau psalmi şi se adresau instrucţiuni şi
îndemnuri celor prezenţi.
Sfântul Hipolit ne-a lăsat exemplul unei asemenea adunări care are loc cu
ocazia consacrării unui episcop. La această consacrare s-a recitat o Rugăciune
Euharistică de o importanţă majoră care s-a păstrat până în zilele noastre.
În Orient, din mărturiile sfântului Clement din mărturiile sfântului Clement,
cât şi din relatările lui Origene, vedem că liturgia duminicală creştină constituia
centrul săptămânii. Celebrând sacramentul Paştelui lui Cristos, creştinii din
secolul al treilea îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru creație şi răscumpărare. Îi
primeau cuvântul vieţii ca pe mana cerească pe care domnul le-o dădea din cer.
Pentru aceasta, în cursul săptămânii, trăiau ca adevăraţi slujitori ai lui
Dumnezeu, recunoscându-l prezent pretutindeni. Viaţa lor devenea astfel, zi de
zi, o sărbătoare permanentă.
Condusă de lumina adevărului şi de Duhul Domnului împărtăşit celor sfinţiţi
de credinţă, Biserica aşadar, călăuzită de Duhul Sfânt, a ales ziua Domnului nu
numai ca centru al ritmului săptămânal, dar ca axă a vieţii creştine. Duminica e
pentru ea sacramentul Paştelui Domnului, taina mântuirii sale actuale. În
secolul al treilea creştinii datorită participării lor în mod activ nu numai cu
trupul dar şi cu inima, primeau la această celebrare hrana trupească şi
sufletească dar şi puterea de a-l vesti pe Dumnezeu într-o lume în care nu erau
acceptaţi datorită faptului că erau creştini.