Sunteți pe pagina 1din 2

Suportul psihologic pentru pacientii cu cancer: un lux sau o necesitate?

(art. publicat in revista Psihosomatica (reteaua Info-sanatate), iulie 2008)

In prezent, la nivel international se remarca o constientizare a implicarii factorilor psihologici in


diverse maladii, in cazul de fata cancerul, atat in plan academic (reflectat prin preocuparile de
cercetare si prin continutul materiilor predate la nivel universitar) cat si in plan clinic (ex. asa-
numitele „Behavioural Oncology Unit” in Marea Britanie, centre total integrate fizic si functional
cu serviciile de oncologie oferite pacientilor).
In mod timid, in Romania, pacientii realizeaza ca tratamentul administrat nu este suficient pentru
a face fata schimbarii dramatice ce a avut loc in viata lor. Provocarile psihologice pe care le
implica expresia „am cancer” sunt substantiale si necesita sprijin specializat. Din pacate, aceasta
nevoie nu isi gaseste in general raspuns in ceea ce spitalele pot oferi si in politica de sanatate
publica existenta.

Scopul acestui articol nu este sa descifreze amalgamul de blocaje care in final se rasfrange asupra
pacientului ci sa incerce un raspuns minimal la intrebari cheie: suportul psihologic pentru
pacientii cu cancer este un lux sau o necesitate? Ce pot oferi credibil interventiile psihologice in
schimbul efortului uman si financiar pe care statul trebuie sa il suporte?

Cel mai cunoscut avantaj pe care suportul psihologic il aduce si care poate spori supravietuirea
este aderenta la tratament (treatment compliance). Importanta ei este remarcabila deoarece intre
40-80% dintre pacienti nu urmeaza recomandarile primite daca acestea nu sunt relationate cu
nevoile, prioritatile si asteptarile pacientului.

In atingerea aderentei la tratament se poate utiliza in interventiile psihosociale chestionarului


asupra percepŃiilor bolii “Illness Perceptions Questionnaire” elaborat în 1996 de Weinman, Petrie,
Moss-Morris si Hornne, chestionar bazat pe cercetarile lui Leventhal . Aceste cercetari arata ca
indivizii isi reprezinta mental informatiile despre boala si medicatie, sub forma de convingeri
personale cu un continut specific. Din dorinŃa de a explica şi conferi sens stării actuale în care se
află (sănătate/boală), pacientul integrează printr-un proces repetitiv informaŃia primită de la
stimuli interni şi externi în structurile cognitive existente, cu scopul de a ghida comportamentul
de coping, ale cărui rezultate sunt evaluate, iar evaluarea este utilizată pentru reestimarea
severitatii percepute a afectiunii şi pentru planificarea modalităŃilor viitoare de coping, inclusiv
adoptarea unui anumit stil de viata.

Deoarece diagnosticul si tratamentul cancerului presupun experiente stresante, numeroase studii


au validat ideea ca un procent ridicat din pacienti manifesta anxietate sau depresie clinica (intre
40-80% din respectivii pacienti - dupa unele studii, de 2-3 ori mai mult decat numarul cazurilor
clinice din comunitate –dupa alte studii), familiile lor fiind de asemenea influentate negativ de
situatia aparuta. Aceasta stare de fapt grava subliniaza necesitatea unor interventii psihologice
realizate de catre personal specializat dar si o instruire adecvata a tuturor cadrelor medicale ce
intra in contact cu pacientii ce sufera de cancer.

Cercetari in domeniul Psiho-neuro-imunologiei au aratat ca stresul cronic afecteaza negativ in


special activitatea celulelor NK (natural killer). Se cunoaste faptul ca creierul are legaturi cu
sistemul nervos si cel endocrin, comunicand implicit cu sistemul de aparare imunitar prin aceste
mecanisme precum si prin altele, mai putin clarificate. O modificare semnificativa in activitatea
creierului se rasfrange astfel si asupra sistemului imunitar. In acest moment, din punctul de
vedere al interventiilor psihologice, rezultate statistic semnificative au fost obtinute ca urmare a
utilizarii unor exercitii de relaxare, meditatie si imagerie mentala (ex: „Alterations in Brain and
Immune Function Produced by Mindfulness Meditation” –Richard J. Davidson et. al,
Psychosomatic Medicine 65, 2003; „Immune Responses to Guided Imagery During Breast
Cancer Treatment” – Cecile A. Lengacher et. al, Biological Research Nursing 3, 2008).

Intre rezultate statistic semnificative si cele clinic semnificative este insa o mare diferenta. Acesta
poate sa fie la prima vedere explicatia interesului relativ redus pe care suportul psihologic l-a
trezit in randul medicilor si al celor ce stabilesc politicile de sanatate publica. Sunt insa voci care
sustin ca RCT se concentreaza asupra componentelor presupus active ale interventiei, neluand in
considerare efectele sinergice, imposibilitatea standardizarii interventiei psihologice datorita
unicitatii fiecarui pacient si contextului clinic, ingrijirea pacientilor cu cancer implicand un sistem
individualizat multimodal, cu metode de evaluare corespunzatoare.

Mecanismele insuficient clarificate prin care interventiile psihologice ar functiona reprezinta un


alt obstacol in acceptarea utilizarii lor. Din acest punct de vedere vor mai trece probabil minim
15-20 ani pana cand tehnologia va atinge precizia necesara identificarii detaliate a mecanismelor
implicate, in acelasi timp psihologia trebuind sa gaseasca modalitatile de producere stabila a unor
efecte clinice semnificative.

In absenta unor efecte secundare negative din partea interventiilor psihologice merita in acest
moment utilizarea lor in demersul terapeutic? Studii efectuate in America de Nord arata ca
raspunsul la intrebare este „DA” (inclusiv studiul realizat la Mount Sinai School of Medicine,
co-autor prof. Daniel David, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj). Nu trebuie uitat ca in acest
moment urmarirea riguroasa a efectelor unei interventii psihologice in cadrul unui experiment
este dificila si costisitoare, marcata de numeroase probleme metodologice. Cu toate acestea, cazul
experimentului realizat in Germania poate fi semnificativ („Impact of psychotherapeutic support
for patients with gastrointestinal cancer undergoing surgery: 10-year survival results of a
randomized trial” - Kuchler T et al., J Clin Oncol. 25, 2007). Prin folosirea ca „end point” a
supravietuirii (ceea ce minimizeaza potentiale erori de masurare), la 10 ani de la interventia
chirurgicala pentru cancer gastrointestinal, 21 % din pacientii ce au beneficiat si de suport
psihologic pe durata spitalizarii (7-8 ore in total /pacient) erau in viata fata de 9% din cei ce au
efectuat doar interventia chirurgicala. O zi de munca pentru un psihoterapeut a dublat sansele ca
respectivul pacient sa fie in viata peste 10 ani. Ce medicament existent ofera aceasta sansa la
pretul cu care un angajat in spital este platit intr-o zi? Poate ca avand astfel de argumente
psihologul va fi primit in sfarsit legal in echipa ce ofera „servicii de sanatate” si nu va fi doar
incadrat ca personal auxiliar pentru asistenta medicala…

Stud. Adrian Andreescu


Facultatea de psihologie, USH, Brasov
Adrian[.]research[at]yahoo.com