Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cap 3
Cap 3
Transformatorul electric este un aparat static cu două sau mai multe înfăşurări,
cuplate magnetic, cu ajutorul căruia se transformă parametrii electrici (tensiunea şi curentul)
ai puterii electrice în curent alternativ, frecvenţa rămânând neschimbată.
Pentru realizarea unui cuplaj magnetic cât mai strâns, înfăşurările sunt aşezate pe un
miez feromagnetic. La frecvenţe mari (> 10kHz), transformatorul se realizează fără miez
feromagnetic.
Principiul de funcţionare al transformatorului a fost stabilit de M. Faraday în 1831
care a şi construit primul transformator cu miez de fier şi două înfăşurări; acest aparat a fost
utilizat la început pentru demonstraţia experimentală a fenomenului inducţiei
electromagnetice.
Transformatorul a fost folosit ulterior pentru producerea tensiunilor electrice înalte în
instalaţii cu arc electric, de către H. D. Rühmkorff în 1851 şi a fost perfecţionat constructiv
de către S. A. Varley în 1851 care a realizat transformatorul cu miezul în manta şi
înfăşurările în galeţi. În perioada 1844 1847, B. Iacobi utilizează bobina de inducţie cu
scântei pentru aprinderea explozivului în mine. În anul 1876, Iablochkov utilizează
transformatorul cu miezul feromagnetic deschis pentru alimentarea în curent alternativ a
arcului electric.
În anul 1885, Déri, Blathy şi Zipernowsky patentează transformatorul monofazat cu
miezul feromagnetic laminat, precum şi funcţionarea în paralel a transformatoarelor electrice.
În anul 1891 M. Dolivo - Dobrovolsky proiectează transformatorul trifazat uscat cu
coloane şi în acelaşi an Braun construieşte primul transformator monofazat în ulei pentru
tensiunea înaltă de 30 kV, demonstrând totodată rolul dublu al uleiului în transformator:
- mediu de răcire pentru înfăşurări şi miez;
- material izolant pentru înfăşurări.
2.CONSTRUCŢIA TRANSFORMTOARELOR
Transformatorul monofazat pentru frecvenţa industrială, se construieşte cu
două sau mai multe înfăşurări aşezate pe un miez feromagnetic închis, pentru
realizarea unui cuplaj magnetic foarte strâns (fig. 1).
1
Fig. 1. Transformator monofazat
2
La transformatoarele de puteri mai mari (Sn= 1kVA), miezul feromagnetic are
secţiunea realizată cu două sau mai multe trepte, pentru a spori factorul de umplere al
secţiunii transversale a bobinei.
Jugul este realizat de asemenea în trepte, de secţiune corespunzătoare, pentru a
se asigura închiderea fluxului în direcţie axială de la o treaptă a coloanei la treapta
corespunzătoare a jugului, evitându-se astfel închiderea câmpului transversal pe
pachetul de tole, ceea ce ar avea ca urmare apariţia unor pierderi suplimentare în zona
de îmbinare a jugului cu coloana.
Îmbinarea jugului cu coloanele se poate efectua prin suprapunere (fig. 3,a) sau
prin întreţesere (fig. 3, b). La îmbinarea prin suprapunere rezultă un întrefier cu o
lărgime de 0,1, până la 1 mm; în acest întrefier se prevede o izolaţie pentru a evita
scurtcircuitarea tolelor şi creşterea pierderilor suplimentare prin curenţi turbionari în
zona de suprapunere. La îmbinarea prin întreţesere a jugului cu coloana, o tolă a
coloanei alternează cu o tolă a jugului; în zona de îmbinare câmpul magnetic se
închide, în principal prin izolaţia dintre tolele vecine (fig. 3,c). Lărgimea întrefierului
echivalent, la îmbinarea prin întreţesere, este de 0,02 până la 0,06 mm. În practică se
preferă îmbinarea prin întreţesere la transformatoarele de puteri nominale Sn> 1 kVA.
3
Fig. 4. Tipuri constructive de miez:
a- transformatorul cu coloane (monofazat, respective trifazat);
b- transformatorul în manta (monofazat, respective trifazat);
4
Fig. 5. Înfăşurările transformatorului;
a- înfăşurări cilindrice concentrice;
b- înfăşurări cilindrice biconcenrice;
c- înfăşurări în galeţi alternanţi
5
Înfăşurările se execută sub forma unor bobine cilindrice repartizate în lungul
coloanei, sau sub forma unor bobine concentrate (denumite galeţi), aşezate alăturat.
Înfăşurările cilindrice se execută în următoarele moduri:
Înfăşurarea cilindrică stratificată (fig. 6) se realizează cu conductor de secţiune
circulară sau dreptunghiulara. Înfăşurarea cu grosimea mai mare de 3- 4 cm se
prevede cu canale axiale de răcire.
Înfăşurarea cilindrică helicoidală (într-un strat) se realizează cu unul, două au
trei începuturi, cu unul sau mai multe conductoare suprapuse şi conectate în paralel
(fig. 7).
Fig. 6. Înfăşurare
Fig. 7. Înfăşurări helicoidale:
stratificată
a- într-un strat; b-în două straturi; c-în două începuturi;
d-cu trei conductoare suprapuse;
6
Pentru a asigura o bună răcire a înfăşurării, aceasta se prevede cu canale axiale
de răcire.
Înfăşurările în galeţi se execută cu galeţi separaţi în cazul conductoarelor de
secţiune circulară (fig. 9), sau cu galeţi continui (fig. 10) fiind denumită şi înfăşurare
spiralată, în cazul conductoarelor profilate.
Înfăşurarea în galeţi continui se realizează printr-un procedeu de bobinare, care
nu necesită întreruperea conductorului.
Galeţii care au începutul lângă miez şi sfârşitul în exterior, se execută normal.
7
Fig. 11. Explicativă pentru bobinarea galeţilor continui:
a) galet bobinat provizoriu; b1 şi b2 –reaşezarea galetului; c-galet final;
8
Fig. 12 . Transformator electric decuvat
Fig. 13. Transformator electric încuvat Fig. 14. Schiţa releului Bucholz
9
3. PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE AL
TRANSFORMATORULUI ELECTRIC
Fie un transformator monofazat având înfăşurare primară conectata la o sursă de
curent alternativ de tensiune u ; înfăşurarea secundară se presupune mai întăi în
1
dϕ (1)
u1 ≈ −ue1 = w1
dt
10
u1 w1 (3)
ku = =
u2 w2
şi este denumit raport de transformare; prin urmare raportul de transformare este egal
cu raportul numerelor de spire ale înfăşurărilor. Tensiunea U2 la bornele secundare la
funcţionarea în gol a transformatorului este aproape în fază, sau în opoziţie de fază, cu
tensiunea primară.
În regimul armonic permanent (sinusoidal), raportul valorilor instantanee ale
tensiunilor este egal cu raportul valorilor efective; prin urmare
U1
ku = (4)
U2
sau
i1 w1 1 (7)
≈ =
i2 w2 ku
11
pe la bornele primare 1 l' este egală cu puterea transmisă pe la bornele secundare 2 2':
cos ϕ1 U1 I1 1
= ⋅ = ⋅ ku (10)
cos ϕ 2 U 2 I 2 ku
Din relaţia de mai sus rezultă că, în regim armonic, factorul de putere cosφ1 al
transformatorului este aproape egal cu factorul de putere cosφ2 al circuitului receptor.
Puterea electrică instantanee p1 schimbată de transformator pe la bornele
circuitului primar cu reţeaua de alimentare se transformă în parte în pierderi pJ1
în înfăşurarea primară, în pierderile pFe prin curenţi turbionari şi histerezis în miezul
feromagnetic şi în pierderile pJ2 în înfăşurarea secundară, o parte pm se încarcă şi se
descarcă în câmpurile magnetice din miez şi de dispersie, iar diferenţa p2 se transmite
receptoarelor conectate la bornele secundare:
12
Fig. 16. Semne convenţionale pentru transformatorul electric
13