Flora Republicii Moldova

Flora Republicii Moldova este diversă şi include cca 5513 specii de plante (superioare – 1989
specii, inferioare – 3524 specii).
După compoziţia floristică cele mai bogate sunt ecosistemele forestiere (peste 850
specii), apoi cele de stepă (peste 600 specii), de luncă (cca 650 specii), petrofite (cca 250 specii),
acvatice şi palustre (cca 160 specii). Diversitatea speciilor şi grupelor ecologice este determinată
atât de variabilitatea biotopică, care include condiţii ecologice cu diverşi indici de temperatură,
umiditate, reacţie a solului, cât şi de faptul că teritoriul republicii este situat la interferenţa a trei
zone biogeografice: central-europeană – reprezentată de Podişul Central al Codrilor (54,13% sau
1 mln. 830 mii ha din teritoriul republicii); euroasiatică – reprezentată de regiunile de silvostepă
şi stepă (30,28% sau 1 mln. 23 mii ha); mediteraneană – căreia îi aparţin fragmente de silvostepă
xerofite din partea de sud a republicii (15,59% sau 527 mii ha).
Semnificativ este faptul că, pe de o parte, populaţiile speciilor răspândite în ecosistemele
naturale scad treptat, iar, pe de altă parte, populaţiile speciilor adventive şi ruderale se află în
proces de expansiune accelerată în toate tipurile de ecosisteme. Flora republicii este repartizată
neuniform în ecosistemele terestre acvatice si palustre.
Flora ecosistemelor forestiere din R. Moldova este dispusă în păduri în mare parte de
specii de foioase. Predominate sunt pădurile de cvercinee răspândite conform legităţilor
altitudinale şi exigenţei faţă de indicii ecologici principali ai biotopurilor.
În zona de nord a republicii se întâlnesc două tipuri de păduri: stejăret cu stejar
pedunculat şi cireş (dominante în această zonă), şi stejăret cu stejar pedunculat şi mesteacăn.
Ultimul tip, amplasat în sectoarele de pădure “Rosoşeni” şi “Mestecăniş” ale ocolului silvic
Ocniţa, indică limita de răspândire sud-vestică a mesteacănului în Europa de Est.
Sectoarele de pădure de fag, Fagus sylvatica L, se întâlnesc numai în partea de nord-vest
a înălţimei Moldovei Centrale (Codrii), la altitudini de 200-400 m, pe pante cu expoziţie nordică
şi nord-estică, unde fagul se află la limita estică a arealului. Pantele cu expoziţie sudică din
regiunea Codrilor sunt ocupate de goruneturi monodominante (Quercus petraea [Mattuschka]
Liebl.) şi goruneturi cu carpen (Carpinus betulus L.).
În ecosistemele de pădure din partea sudică a republicii se întâlnesc comunităţi forestiere
de tip mediteranean din stejar pufos (Quercus pubescens Willd.), care în Moldova indică limita
de nord-est a arealului şi păduri de stejar pedunculat (Quercus robur L.).
Componenţa floristică a pădurilor de stejar pufos include peste 400 specii, cele mai
reprezentative fiind cele stepice. Dintre ele un număr însemnat revine elementelor mediteraneene
– balcanice, majoritatea fiind la limita arealului.
Luncile râului Prut şi ale fluviului Nistru sunt parţial ocupate de sectoare cu comunităţi
forestiere de luncă din plop alb (Populus alba L.), stejar pedunculat (Quercus robur L.), ulm
(Ulmus laevis Pall.), de diverse specii de salcie (Salix). Pădurile de luncă constituie 4,7% din
suprafaţa totală a pădurilor republicii.
Ecosisteme de stepă. În prezent formaţiunile ierboase de stepă s-au păstrat sub formă de
pâlcuri în Câmpia Bălţilor şi în Câmpia colino-deluroasă a Bugeacului.
Poziţia geografică a stepelor Bălţilor şi Bugeacului, situate respectiv în zonele de Nord şi
de Sud ale Moldovei, le determină particularităţile climatice (mult mai xerofilă la Sud) şi
pedologice. Aceste deosebiri se manifestă prin componenţa floristică scundă (şi anume a
“amestecului de ierburi”), prin gradul de xerofilitate şi de acoperire a învelişului ierbos.
Cele mai reprezentative sunt familiile Asteraceae, Papilionaceae, Poaceae şi Lamiaceae.
Poaceele, cu toate că după numărul de specii ocupă locul II, ele joacă totuşi un rol important în
formarea comunităţilor de stepă.
Ca urmare a impactului antropic (valorificarea terenurilor înţelenite, păşunatului intensiv,
lucrările de hidroameliorare, colectarea plantelor medicinale şi decorative) comunităţile native de
stepă din Republica Moldova pe teritorii vaste practic nu s-au păstrat. Stepele sunt reprezentate
de fragmente cu vegetaţie primară şi secundară, ce se întâlnesc în poienile gorunetelor, printre
terenurile agricole şi pe pante stepice de regulă erodate.
Din numărul total de specii de stepă – 18 sunt incluse în Cartea Roşie a Republicii
Moldova, dintre care 9 specii (Astragalus dasyanthus Pall., Belevallia sarmatica (Georgi)
Woronow, Bulbocodium versicolor (Ker.-Gawl.) Spreng., Colchicum triphyllum G.Kunze, C.
Fominii Bordz., Galanthus elwesii Hook. fil., Ornithogalum amphibolum Zahar., O. oreoides
Zahar., Stembergia colchiciflora Waldst. et Kit.) figurează şi în Cartea Roşie a Ucrainei (1996) şi
Lista Roşie a Plantelor superioare din România (1994).
Diminuarea esenţială a viabilităţii populaţiilor specilor rare, mai cu seamă a speciilor de
celnuşă (Ornithogalum), şofrănel (Crocus), ruşcuţă (Adonis), ghiocel (Galanthus), zambilă
(Hyacinthella), brânduşă (Colchicum), negară (Stipa) etc. este provocată nu numai de distrugerea
biotopurilor prin valorificarea terenurilor, dar şi de colectarea şi comercializarea de către
populaţie a plantelor decorative de primăvară (efemeroide).
Ecosisteme palustre şi acvatice. Pe parcursul ultimilor decenii reţeaua hidrografică s-a
modificat esenţial, însă reprezintă unul din componentele de bază ale landşafturilor din
republică. Ecosistemele acvatice şi palustre (acvatoriile râurilor, lacurilor, iazurilor) sunt
repartizate neuniform, caracterizându-se printr-o varietate vastă a particularităţilor ecologice,
fizico-geografice, hidrochimice şi hidrobiologice.
Impactul violent al factorului antropic (defrişarea pădurilor, disecarea bălţilor şi luncilor
inundabile, canalizarea şi îndreptarea albiilor râurilor, păşunatul abuziv etc.) asupra
ecosistemelor acvatice şi palustre provoacă şi agravează procesele de erodare a genofondului
intraspecific şi chiar cenotic cu reduceri esenţiale ale suprafeţelor ocupate de vegetaţie naturală,
inclusiv acvatică şi palustră.
Conspectul floristic al plantelor vasculare din ecosistemele acvatice şi palustre numără 52
specii acvatice din 26 genuri şi 19 familii şi 165 specii palustre din 71 genuri şi 32 familii.
Genurile mai reprezentative sunt: rogozul (Carex) – 16 specii, broscăriţa (Potamogeton) – 15,
pipirigul (Juncus) – 14, troscotul (Polygonum) – 8, ciufa şi pipiriţigul (Cyperus şi Eleocharis) cu
câte 5 specii.
Ecosisteme petrofite (de stâncării). Fac parte din ecosistemele terestre şi distribuirea lor
pe teritoriul Republicii Moldova depinde atât de condiţiile de climă, relief şi sol cât şi de gradul
de toleranţă a organismelor faţă de principalii factori ecologici.
Biotopurile ecosistemelor petrofite sunt rocile calcaroase din partea de nord a Prutului şi
afluenţii săi (de la Lipcani până la Branişti) – numite toltre, ce reprezintă un element unic al
landşafturilor. În nord-estul republicii, de-a lungul fluviului Nistru şi al afluenţilor săi (de la
Naslavcea până la Tighina) biotopurile calcaroase ocupate de biocenozele pietrofile sunt
reprezentate printr-o fâşie mai lată.
Conform cercetărilor efectuate de Gh. Simonov (1980, 1987) lichenoflora şi brioflora
petrofilă din R. Moldova numără peste 20 specii de licheni şi 53 specii de muşchi, taxoni
specifici acestor biotopuri.
Studii asupra florei şi vegetaţii petrofite au fost efectuate de T.S.Gheideman (1980), Gh.
Postolache (1975, 1993), P. Pânzaru (1991). Lista plantelor pietrofile cuprinde peste 252 specii
ce fac parte din 153 genuri şi 55 familii. Cele mai reprezentative sunt familiile: Asteraceae,
Caryophyllaceae, Brassicaceae, Poaceae, Rosaceae, Papilionaceae şi Lamiaceae, speciile
cărora constituie peste 60 la sută din flora pietrofilă.
Pentru biocenozele petrofite este specifică prezenţa asteraceelor pe prima poziţie, urmate
de cariofilacee şi brasicacee. Semnificativ este rolul mic al poaceelor şi fabaceelor în formarea
fitocenozelor. Aceste particularităţi ale florei pietrofite sunt impuse de specificul habitatelor, iar
ariditatea microclimei şi inaccesibilitatea apelor subterane pentru plante reduce diversitatea
ecobiomorfelor ce formează flora pietrofilă. Aproape jumătate din flora pietrofită o constituie
hemicriptofitele – 47,2%, iar terofitele (anuale şi bienale) – 27,3%.
Din componenţa florei pietrofite 25% fac parte diverse specii de stepă – xerofile şi
mezoxerofile. Printre ele menţionăm Bărboasa (Botriochloa ischaemum L.) şi Pirul pectinat
(Agropyron pectinatum (Bieb.) Beauv.), care formează asociaţii stepice (Andropogonetum,
Poaetum). În componenţa lor a fost evidenţiată asociaţia cu specia endemică Poa versicolor
Bess., a cărui areal sudic atinge s. Dubăsari.
Cercetarea florei pietrofite a evidenţiat prezenţa a 18 specii incluse în Cartea Roşie a
Republicii Moldova şi un şir de specii rare care necesită să fie ocrotite de stat.
În categoria formaţiilor de ecosisteme pietrofile deosebim:
- păduri pietrofile de stejar (Quercus robur);
- gorunete pietrofile (Q. petraea);
- păduri de stejar pufos (Q. pubescens).
Ecologia forestieră şi factorii de impact. Scopul strategic al ecologiei forestiere este asigurarea
unei funcţionări stabile a ecosistemelor silvice, conservarea diversităţii biologice şi
genetice a pădurilor şi valorificarea relativ uniformă a bunurilor pădurii în spiritul
respectării principiului continuităţii. Realizarea acestui obiectiv este frânată de influenţa
mai multor factori de impact de origine antropică sau abiotică.
Influenţa factorului antropic poate fi explicată atât prin activităţi social-economice moderne, cât
şi istoric. Sub aspect istoric pe parcursul ultimelor 2 secole potenţialul bioproductiv şi
ecoprotectiv al pădurilor s-a diminuat mai ales datorită defrişărilor şi creării
agrocenozelor. Eliminarea, deseori nejustificată, a celor mai viguroşi arbori a condus la
simplificarea structurii arboreturilor, reducerea variabilităţii populaţionale, erodarea
biodiversităţii, modificarea tipurilor fundamentale de pădure spre cele derivate. Aplicarea
tratamentelor prin intermediul tăierilor rase cu regenerarea ulterioară din lăstari (regimul
crângului) a condus la creşterea ponderii arboreturilor provenite din lăstari de rotaţia 3-7.
Aceste arboreturi sunt biologic îmbătrânite, degradate şi de o productivitate net inferioară
faţă de cele de origine semincieră (regimul codrului).
Dintre factorii antropici moderni pot fi menţionaţi: modificarea regimului hidrologic al râurilor,
activităţile industriale cu emisii în atmosferă, recreerea şi agrementul necontrolat al
populaţiei în păduri, tăierile ilicite etc.
Dintre factorii abiotici nefavorabili cele mai grave consecinţe au fost suportate în urma calamităţilor naturale
din 26-28 noiembrie 2000. Acestea au afectat grav fondul forestier naţional din judeţele Edineţ, Soroca, Orhei,
Ungheni, Chişinău şi Bălţi, provocând pagube materiale substanţiale. Suprafaţa pădurilor afectate a constituit circa
50 mii hectare. Crengile şi o parte din arbori au fost doborâţi sub greutatea poleiului, iar o parte considerabilă a
arborilor rămaşi şi-au păstrat doar fusul, ramurile coronamentului fiind frânte în majoritate. Acest fenomen va
influenţa negativ evoluţia pădurilor respective pe o perioadă îndelungată de timp. Se va diminua volumul creşterilor
anuale, va fi redusă substanţial consistenţa şi drept consecinţă va demara procesul de înţelenire a solului.
Calamităţile vor influenţa şi asupra stării fitosanitare, sporind pericolul extinderii focarelor de boli şi dăunători.
Concomitent se poate de prognozat că arboreturile slăbite vor fi populate în masă cu insecte dăunătoare.
Reieşind din influenţa negativă a calamităţilor asupra evoluţiei pădurilor respective, unităţile silvice au
demarat procesul de ameliorare a stării arboreturilor afectate. Cheltuielile totale necesare sunt estimate în sumă de
circa 51mln. lei, fiind cuprinse în “Programul de stat privind ameliorarea stării pădurilor afectate de calamităţile
naturale din noiembrie 2000”, remis Guvernului spre examinare şi aprobare.