Barack Obama-discurs

În această dimineaţă – la fel că mulţi alţii în ultimele câteva luni – ne-am trezit cu
unele dintre cele mai întunecate ştiri despre economia noastră. Pe parcursul a
câteva ore, eşecul aprobării planului de salvare economică în Washington a
condus la cea mai mare cădere dintr-o zi a bursei de valori de pe parcursul
ultimelor două decade.

O valoare mai mare de un triliard de dolari a fost pierdută la ora închiderii

pieţelor bursiere în ziua de luni. Şi nu a fost vorba despre bogăţia a câţiva CEO
(Chief Executive Officer, n.t.) sau manageri de pe Wall Street. Conturile 401 (k)
(planul individual de contribuţie pentru pensii, n.t.) precum şi conturile de
pensionare pe care se bizuie milioane de oameni pentru viitorul familiilor lor sunt
mai mici acum. Fondurile de pensionare statale ale profesorilor şi ale lucrătorilor
guvernamentali au pierdut miliarde şi miliarde de dolari. Harnicii lucrători
americani care şi-au investit economiile pentru a le vedea crescând, le văd acum
cum dispar.

Dar în timp ce declinul busei de valori este devastator, consecinţele crizei

creditului care l-au cauzat vor fi şi mai mari dacă nu acţionăm şi dacă nu
acţionăm imediat.

Datorită crizei din sectorul imobiliar, ne găsim acum în situaţia foarte periculoasă
în care instituţiile financiare ale ţării se tem să împrumute bani. Dacă toate
acestea ar însemna doar falimentul a câteva mari bănci de pe Wall Street, ar fi
doar un lucru.

Dar nu înseamnă numai asta. Înseamnă şi că dacă nu vom acţiona, va fi mult mai
greu pentru voi ca să obţineţi aprobarea unei ipoteci pentru casa voastră sau
pentru împrumuturile de care aveţi nevoie pentru a cumpără o maşină sau
pentru a vă trimite copii la colegiu. Mai înseamnă că întreprinderile nu vor mai fi
în stare să obţină creditele de care au nevoie pentru a deschide noi fabrici, sau
ca să angajeze mai mulţi lucrători, sau să-şi plătească muncitorii aflaţi pe ştatele
de plată. Ceea ce înseamnă că se vor falimenta mii de afaceri. Milioane de slujbe
se pot pierde. O recesiune lungă şi dureroasă ar putea să urmeze.

Aş vrea să clarific lucrurile. Faptul că suntem în această încurcătură este o crimă.

Este o crimă deoarece nu am ajuns aici prin accident. Acesta nu este o parte
normală a unei ciclu de afaceri. Acesta nu a fost rezultatul acţiunii a câtorva
mere putrede.

Criza financiară este rezultatul direct al lăcomiei şi iresponsabilităţii care au

dominat Washington-ul şi Wall Street-ul pe parcursul a mai multor ani. Este
rezultatul activităţii speculatorilor care au profitat de sistem, al regulatorilor care
s-au uitat în altă parte, şi al lobistilor care şi-au cumpărat calea către guvernul
nostru. Este rezultatul unei filozofii economice care spune că trebuie să dăm mai
mult, mereu mai mult acelora care deţin cel mai mult sperând că prosperitatea
va aluneca către fiecare; o filozofie care vede ca neînţelepte şi nenecesare şi cele
mai de bun simţ regulamente. Şi această catastrofă economică este verdictul
final al acestei filozofii – o filozofie pe care nu ne putem permite s-o continuăm.

Deşi este mult de reproşat şi mulţi din Washington şi din Wall Street merită
reproşuri, acum avem cu toţii responsabilitatea de a rezolva această criză
deoarece afectează bunăstarea financiară a fiecărui american. Va veni timpul să-i
pedepsim pe cei care au declanşat acest incendiu, dar acum este momentul
pentru noi să ne adunăm şi să stingem focul.

Acesta este unul din acele momente definitorii când poporul american îşi
aţinteşte privirile către Washington pentru a fi condus. Nu este un timp pentru a
face politică. Nu este un timp pentru partizanate. Nu este un moment în care să-
ţi permiţi să imaginezi căi de a te acoperi de glorie sau să arăţi ce trebuie blamat.
Nu este un moment pentru politicieni ca să se preocupe de alegerile viitoare.
Este un timp al nostru pentru preocuparea cuvenită ţării pe care o iubim. Acesta
este un timp pentru acţiune.

Ştiu că mulţi dintre voi se tem chiar acum – pentru slujbele voastre, pentru casele
voastre, în legătură cu economiile voastre. Dar în acelaşi timp ştiu asta – ştiu că
putem să ne conducem singuri către ieşirea din această criză. Deoarece asta este
ceea ce suntem. Deoarece acestea sunt Statele Unite ale Americii. Aceasta este o
naţiune care s-a confruntat cu războiul şi cu depresiunea; mari provocări şi mari
ameninţări. Şi în toate aceste momente, ne-am ridicat să înfruntăm provocările –
nu ca democraţi, nu ca republicani, ci ca americani. Cu hotărâre. Cu încredere.
Cu acea credinţă fundamentală că aici în America, destinul nu este scris pentru
noi, ci de noi. Aceasta este ceea ce suntem şi aceasta este ţara care trebuie să
fim în acest moment.

Acum nu mai este numai o criză de pe Wall Street – este o criză americană iar
economia americană are nevoie de planul de salvare. Înţeleg de ce oamenii sunt
sceptici când acest Preşedinte cere un cec în alb pentru rezolvarea problemei. Mi-
am cheltuit cea mai mare parte a timpului în Washington fiind sceptic în privinţa
acestei Administraţii, iar în aceste zile nu a fost diferit. De aceea, acum o
săptămâna am cerut ca acest plan să includă propuneri specifice care să-i
protejeze pe plătitorii de taxe americani – protecţii acceptate de Administraţie în
final, ca şi de democraţii şi republicanii din Congres.

În primul rând, am spus că avem nevoie de un comitet independent care să

supraveheze şi să dea socoteală pentru modul şi pentru direcţia unde vor fi
cheltuiţi banii la fiecare pas din drumul parcurs.

În al doilea rând, am spus că nu putem ajuta băncile de pe Wall Street fără să-i
ajutăm pe milioanele de proprietari inocenţi ce se zbat să rămână în casele lor. Şi
lor le este necesar un plan.

În al treilea rând, am spus că nu voi permite că acest plan să devină un plan de

asistenţă pentru conducătorii de pe Wall Street a căror lăcomie şi
iresponsabilitate ne-au condus în această nebunie.
Iar în ultimul rând, am spus ca dacă plătitorii de taxe americani vor finanţa
această soluţie, atunci ei vor trebui să fie trataţi ca investitori – deci ar trebui să
vă primiţi înapoi fiecare cent din dolarii plătiţi ca taxă în momentul în care
economia va recupera.

Ultima parte este importantă, deoarece a fost partea cea mai puţin înţeleasă şi
aspectul cel mai slab comunicat din întregul plan. Acesta nu este doar un plan ca
să se pună 700 de miliarde din banii voştri în posesia a câtorva bănci de pe Wall
Street. Dacă totul se va executa în maniera cea mai bună, atunci guvernul va
cumpără temporar valorile riscante ale instituţiilor noastre financiare, în aşa fel
încât ele să reînceapă să dea împrumuturi şi apoi să se vândă acele valori când
pieţele se vor reaşeza şi când economia va recupera. Dacă acest proces este
condus corect, sperăm să ne putem recupera cea mai mare parte dacă nu chiar
toţi banii noştri, iar dacă se va produce un profit din investiţia guvernamentală –
fiecare cent al acestuia să meargă direct la voi, investitorul. În cazul în care vom
avea pierderi, am propus să instituim o Taxă Financiară de Stabilitate pe care va
trebui s-o plătească întreaga industrie financiară în aşa fel încât Wal Street-ul să
achite nota de plată – nu contribuabilul american. Am spus de asemenea ca dacă
voi deveni Preşedinte, voi revizui întregul plan în ziua în care voi prelua
atribuţiunile pentru a fi sigur că acesta funcţionează pentru salvarea economiei
noastre şi pentru a ne recupera toţi banii.

Cu toate protecţiile acordate contribuabilului îmi dau seama că acest plan nu

este perfect sau neatacabil. Nu are importanţă cât de bine vom conduce
investiţiile guvernamentale din acest plan, tot vom risca banii contribuabilului.
Ştiu că avem democraţi şi republicani în Congres care au îngrijorări legitime cu
privire la acest lucru, şi ştiu că sunt mulţi americani care împărtăşesc aceste
îngrijorări.

Dar ştiu de asemenea că nu ne permitem să nu acţionăm. Ambele partide sunt

aproape de acceptarea acestui plan, iar în următoarele câteva ore şi zile, vom
caută orice idee nouă care să ne ajute la realizarea acestui lucru. În această
dimineaţă, am propus o astfel de idee care poate să crească suportul bipartizan
pentru acest plan şi care să conducă în acelaşi timp la stabilizarea economiei: să
se extindă asigurarea federală a depozitelor asupra familiilor şi micilor afaceri
americane care şi-au investit banii în băncile noastre.

Majoritatea familiilor americane trebuie să fie asigurate că depozitele de până în

100000 de dolari pe care le-au făcut în băncile noastre sunt garantate de către
guvernul federal. Această garanţie este mai mult decât suficientă pentru cea mai
mare parte a familiilor, dar nu este suficientă pentru multe întreprinderi mici
pentru a reuşi să-şi rezolve problemele legate de statul de plată, de cumpărarea
materialelor şi pentru ca să creeze noi slujbe. Limita curentă de asigurare de
100000 de dolari a fost introdusă acum 28 de ani şi nu a fost ajustată cu rata
inflaţiei. Am propus creşterea limitei FDIC la 250000 de dolari – un pas care îi va
susţine pe micii întreprinzători, va face mai sigur sistemul nostru bancar şi va
restabili încrederea prin asigurarea familiilor că banii lor sunt în siguranţă.
Aceasta este doar una din idei. Dacă există şi alţii care să crească suportul
pentru acest plan şi pentru ieşirea din impas a economiei îi încurajez pe
democraţi şi pe republicani să se alăture. Dar trebuie să acţionăm şi trebuie să
acţionăm acum. Nu putem avea o altă zi ca aceea de ieri. Nu putem risca o altă
săptămâna sau o altă lună în care întreprinderile americane să le fie frică să-şi
extindă creditul şi să împrumute bani. Aceasta nu este o opţiune pentru ţara
noastră.

Pentru restul zilei şi pentru cât va trebui, voi continua să apelez la liderii din
ambele partide şi să fac orice este necesar pentru a ajuta să treacă acest plan de
salvare. Acelor democraţi şi acelor republicani care ieri s-au opus planului, le
spun a€“ faceţi un pas înainte şi acţionaţi pentru binele ţării voastre. Iar la toţi
americanii le spun următoarele – dacă voi deveni Preşedinte al Statelor Unite,
acest plan de salvare nu va fi ultimul lucru pe care îl vom face pentru întărirea
economiei – va fi doar începutul.

Oamenii ne întreabă dacă mărimea acestui plan, împreună cu economia slăbită

înseamnă că următorul Preşedinte va trebui să-şi reducă propria agendă sau
unele din propunerile sale. Răspunsul este în acelaşi timp şi da şi nu. Cu mai
puţini bani care vor intră în Trezorerie, este posibil ca să întârziem unele
programe sau politici utile pe care le-am propus în campanie. Şi aşa cum am
spus, ca Preşedinte voi trece în revistă bugetul federal, linie cu linie, şi voi
elimina programele care nu mai au eficienţă pentru a le face pe cele de care
avem nevoie pentru a lucra mai bine şi care ne costă mai puţin.

Dar există anumite investiţii în viitorul nostru pe care nu le putem întârzia tocmai
pentru că economia noastră este nestabilizată. Poţi oricând să renunţi la vopsirea
casei tale sau la renovarea bucătăriei, dar când acoperişul se dărâma sau când
sistemul de încălzire se strică, îţi dai seama că acestea sunt investiţii pe termen
lung pe care este nevoie să le faci imediat.

Acelaşi lucru este adevărat pentru economia noastră. Nu putem aştepta pentru a-
i ajuta pe americani cu preţurile în creştere şi cu salariile în scădere fără să le
acordăm o scădere a taxelor corespunzătoare clasei medii. Nu putem lasă ca
greutatea zdrobitoare a costului asigurării sănătăţii să cadă pe familii,
întreprinderi şi pe întreaga noastră economie. Nu putem întârzia crearea a
milioane de noi locuri de muncă pentru reconstrucţia drumurilor şi podurilor
noastre şi pentru a investi în noile surse de energie care ne vor opri din a trimite
700 de miliarde de dolari către tirăni şi dictatori pentru ţiţeiul lor. Şi nu putem
aştepta pentru educarea generaţiei următoare de americani pentru a le da
îndemânarea şi cunoştintele de care au nevoie pentru a fi competitivi cu oricare
lucrători, de oriunde în lume. Acestea sunt priorităţile pe care nu le putem
întârzia.

Imediat ce vom trece acest plan de salvare, va trebui să ne mişcăm cu acelaşi

sens al urgenţei pentru a salva familiile de pe Main Street (familiile obişnuite, în
comparaţie cu cei de pe Wall Street – bogataşii, n.t.) care se luptă zi de zi pentru
a-şi plăti facturile şi pentru a-şi menţine slujbele. Am spus-o înainte şi o spun din
nou: trebuie să aprobăm un plan de stimulare a economiei care îi va ajuta pe
oameni cu preţul crescut al hranei şi al combustibilului, să salvăm un milion de
slujbe pentru reconstrucţia şcolilor şi drumurilor noastre, şi pentru a ajuta statele
şi oraşele să evite tăierile bugetare şi creşterea taxelor. Un plan care să extindă
beneficiile ajutorului de şomaj pentru acei americani care şi-au pierdut slujbele şi
care nu-şi pot găsi altele.

În afara stimulării economiei pe care am propus-o spre aprobare ambelor partide

şi Preşedintelui, avem nevoie de o agendă economică pentru a restabili
oportunităţile pentru americani şi pentru prosperitate în America. Avem nevoie
de politici care să crească economia de pe Main Street până în Wall Street şi
oriunde între ele – în aşa fel încât secolul 21 să fie un alt secol american. În aşa
fel încât să nu împrumutăm şi să facem datorii către China ca să plătim ţiţei din
Arabia Saudită. În aşa fel încât slujbele viitorului să nu se ducă către cei mai
educaţi în India şi că maşinile viitorului să nu fie fabricate în Japonia. În aşa fel
încât să lăsăm o moştenire de mare oportunitate copiilor noştri şi copiilor lor. În
acest fel vom ieşi din această criză mai puternici şi mai prosperi decât am fost
mai înainte, şi voi face ca Preşedinte al Statelor Unite.

Voi începe cu o revizie a codului de taxe în aşa fel încât să nu-i favorizeze pe
lobiştii care l-au scris, ci pe lucrătorii americani şi pe întreprinzătorii care o
merită. Voi elimina taxele pe creşterea capitalului la micile întreprinderi şi pentru
companiile start-up, în aşa fel încât să creştem economia şi să creăm slujbele
bine plătite, înalt tehnologizate ale viitorului.

Voi tăia taxele – tăia taxele – pentru 95% din lucrători şi pentru familiile lor. Şi
dacă faci mai puţin de 250000 de dolari pe an, nu vei avea nici măcar o creştere
de un ban pentru taxele tale, deoarece într-o economie ca asta, ultimul lucru este
să mărim taxele pentru clasa mijlocie.

Voi reforma sistemul nostru de sănătate pentru a da ajutor familiilor,

intreprindeilor, precum şi întregii economii ce se vede confruntată cu costul
zdrobitor al asigurării sănătăţii prin investirea în noi tehnologii şi medicina
preventivă. Dacă aveţi contribuţii la asigurările sociale, planul meu va conduce la
micşorarea sumelor plătite. Dacă nu aveţi, veţi fi îndrituiţi pentru acelaşi fel de
asigurare medicală pe care şi-au acordat-o membrii Congresului. Şi voi stopa
discriminarea companiilor de asigurări faţă de cei care sunt bolnavi şi care au
mai mare nevoie de asistenţă medicală.

Ca să creăm noi slujbe. Voi investi în reconstrucţia infrastructurii noastre

deficitare – în drumurile noastre, în şcoli, în poduri. Vom reclădi reţeaua noastră
electrică şi vom construi noi linii de înaltă tensiune pentru a conecta America. Şi
voi crea slujbele viitorului prin mutaţii la nivelul energiei folosite în economie. Voi
deschide rezervele noastre de gaze naturale, voi investi în tehnologiile care
utilizează cărbune curat, şi pentru a găsi căi de a utiliza în siguranţă puterea
nucleară. Voi ajută companiile noastre de automobile să se doteze în aşa fel încât
maşinile cu combustibili eficienţi să fie fabricate chiar aici în Statele Unite ale
Americii. Şi voi face mai simplu accesul la aceste maşini pentru poporul
american. Şi voi investi 150 de miliarde de dolari pe parcursul următoarei decade
în surse reînnoibile, surse competitive de energie – în energie eoliană şi în
energie solară şi în noua generaţie de bio-combustibili; o investiţie care va
conduce la noi industrii şi la crearea a cinci milioane de noi slujbe care sunt bine
plătite şi care nu pot fi niciodată lăsate să fie outsourced (făcute de persoane de
pe teritoriul altor ţări, n. t.).

Şi dacă voi deveni Preşedinte, voi îndeplini obligaţia noastă morală de a acorda
fiecărui copil o educaţie la nivelul cel mai înalt, pentru ca nu va fi nevoie de mai
puţin ca să fie competitiv în competiţia la nivelul economiei globale. Voi investi în
educaţia din fragedă copilărie. Voi recruta o armată de noi profesori, cărora le voi
plăti salarii mai mari şi le voi da un sprijin mărit. În schimb, le voi cere standarde
mărite şi o mai mare responsabilitate. Şi ne vom ţine promisiunea făcută fiecărui
tânăr american – dacă eşti hotărât să-ţi serveşti comunitatea sau ţara ta, îţi vom
asigura o educaţie la colegiu.

În final, voi moderniza regulamentele noastre financiare mult depăşite şi voi pune
în locul lor regulile bunului simţ la care fac apel încă din luna martie – reguli care
vor ţine piaţa noastră liberă, justă, onestă, reguli care vor asigura că Wall Street-
ul nu va mai putea face încă o dată cascadoriile care au cauzat această criză. Şi
le voi lua puterea acelor lobisti ai corporaţiilor care consideră că pot să stea în
calea acestor reforme. Am făcut-o în Illinois, am făcut-o în Washington, şi o s-o
fac din nou ca Preşedinte.

Acestea sunt schimbările şi reformele de care avem nevoie. O creştere de jos în

sus care va crea oportunităţi pentru fiecare american. Investiţii în tehnologii şi
inovaţie care vor restaura prosperitatea şi vor conduce la noi slujbe şi la o nouă
economie pentru secolul 21. Nişte regulamente ale bunului simţ pentru sistemul
nostru financiar care vor preveni repetarea unei crize ca aceasta.

Nu voi pretinde că va fi uşor sau că va fi realizat fără costuri. Toţi vom fi nevoiţi
să ne sacrificăm şi cu toţii vom fi nevoiţi să tragem cu toată puterea acum mai
mult ca niciodată, deoarece suntem cu toţii împreună în asta. Ceea ce am învăţat
până acum cu toţii din această criză este ca nu există o reală separare între Main
Street şi Wall Street. Există numai drumul pe care-l parcurgem că americani – şi
că putem să ne ridicăm sau să cădem în acea călătorie că naţie; ca un singur
popor.

Această ţară şi visul pe care-l reprezintă sunt puse la încercare într-un fel pe care
nu l-am mai văzut de aproape un secol. Şi generaţiile viitorului ne vor judeca
pentru felul cum vom răspunde la acest test. Vor spune oare că acesta a fost un
timp în care America şi-a pierdut drumul şi ţelul? Oare acum vom lăsa ca
diferenţele noastre mărunte şi politicile fracţioniste să lasă să alunece această
ţară într-o recesiune dureroasă şi întunecată?

Sau vor spune că acesta a fost un alt moment în care a învins America? Când ne-
am retras din adversitate prin recunoaşterea că ţelul comun este scopul
succesului fiecăruia dintre noi?

Eu cred că acesta este unul din acele momente. Ştiu că mulţi dintre voi sunt
temători în privinţa viitorului vostru şi în privinţa viitorului acestei ţări. Îmi dau
seama că sunteţi cinici şi sătui de politică. Înţeleg că sunteţi dezamăgiţi şi chiar
furioşi pe liderii voştri. Aveţi tot dreptul să fiţi. Dar în ciuda a toate acestea, vă
cer să credeţi – să credeţi în această ţară şi în abilitatea voastră pentru a o
schimba. Va cer ceea ce a fost cerut poporului american în vremurile de
încercare şi tulburare din timpul istoriei noastre – ceea ce s-a cerut la începutul
marii crize financiare pe care a îndurate-o ţara noastră. În prima sa adresă “de la
gură sobei”, Franklin Roosevelt le-a spus compatrioţilor săi că “… există un
element de reajustare a sistemului nostru financiar mai important decât moneda,
mai important decât aurul, iar acesta este încrederea pe care o au oamenii.
Încrederea şi curajul sunt elementele esenţiale ale succesului în realizarea
planului comun. Să ne unim în alungarea fricii. Împreună, nu putem pierde.”

America, împreună, nu putem pierde. Nu acum. Nu când avem o criză de rezolvat

şi o economie pe salvat. Nu când sunt atât de mulţi americani fără slujbe şi fără
case. Nu când sunt sunt familii care nu-şi permit o consultaţie la medic, sau care
nu-şi pot permite educaţia la colegiu pentru copilul lor, sau să-şi plătească
facturile la sfârşitul lunii. Nu când este o generaţie care se bazează pe noi pentru
a le acorda aceleaşi oportunităţi şi aceleaşi şanse pe care le-am avut pentru noi
înşine. Acum este timpul să-i facem să fie mândri de ceea ce am făcut noi aici. Să
dăm copiilor noştri viitorul pe care-l merită, şi să acţionăm cu încredere şi curaj
pentru a arată lumii că în acest moment, în aceste alegeri, Statele Unite ale
Americii sunt încă cea mai mare speranţă de pe Pământ. Mulţumesc Nevada,
Dumnezeu să vă binecuvânteze, Dumnezeu să binecuvânteze America .