Ion Tudusciuc - Gimnastica Acrobatica

Dr.
ION TUDUSCIUC
GIMNASTICĂ ACROBATICĂ
Universitatea Spiru Haret

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
TUDUSCIUC, ION
Gimnastică acrobatică/ Ion Tudusciuc – Bucureşti:
Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006
240 p.; 20,5 cm
Bibliogr.
ISBN (10)973-725-559-3
(13)978-973-725-559-4
796.412.2(075.8)
© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006
Redactor: Octavian CHEŢAN

Tehnoredactor: Laurenţiu Cozma TUDOSE
Ilustraţii: Ion TUDUSCIUC
Coperta: Stan BARON
Bun de tipar: 27.04.2006; Coli tipar: 15
Format: 16/61×86
Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine
Splaiul Independenţei nr.313, Bucureşti, s. 6, O.P. 83
Tel./Fax: 316 97 90; www.spiruharet.ro
e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
Dr. ION TUDUSCIUC
GIMNASTICĂ ACROBATICĂ
Editura Fundaţiei România de Mâine

Bucureşti, 2006

CUPRINS
Introducere …………………………………………………………. 11
1. Învăţăminte desprinse din câteva repere istorice ……………. 17
2. Clasificarea exerciţiilor acrobatice …………………………… 22
2.1. Clasificare şi criteriu de clasificare ……………………….. 22
2.2. Clasificarea tradiţională …………………………………... 23
2.3. O nouă clasificare a exerciţiilor acrobatice ………………. 24
3. Tehnica de execuţie ……………………………………………. 28
4. Învăţarea motrică deplină ……………………………………... 30
5. Învăţarea elementului acrobatic. Fişa metodică ……………... 32
6. Învăţarea combinaţiilor acrobatice …………………………… 36
7. Învăţarea torentelor acrobatice ………………………………. 38
8. Învăţarea piramidelor …………………………………………. 41
9. Şcoala mişcărilor acrobatice şi stilul de exprimare ………….. 43
9.1. Şcoala mişcărilor acrobatice ……………………………… 43
9.2. Sisteme de exerciţii din şcoala mişcărilor acrobatice …….. 44
9.3. Stilul de exprimare ………………………………………... 54
10. Învăţarea elementelor de echilibru ………………………….. 57
10.1. Cumpănă ………………………………………………… 57
10.2. Cumpănă asimetrică ……………………………………... 58
10.3. Cumpănă înapoi …………………………………………. 59
10.4. Cumpănă cu prinderea unui picior, lateral sus ………….. 60
10.5. Cumpănă laterală ………………………………………... 61
10.6. Cumpănă cu prinderea gleznei înapoi …………………… 62
11. Învăţarea elementelor de mobilitate ………………………… 64
11.1. Sfoara ……………………………………………………. 64
11.2. Sfoara laterală …………………………………………… 65
11.3. Podul …………………………………………………….. 66

12. Învăţarea elementelor de forţă şi echilibru …………………. 67
12.1. Stând pe piept …………………………………………… 67
12.2. Stând pe omoplaţi, cu braţele întinse pe sol …………….. 68
12.3. Stând pe cap ……………………………………………... 68
12.4. Stând pe cap, cu braţele întinse ………………………….. 69
12.5. Stând pe antebraţe şi cap ………………………………… 70
12.6. Stând pe antebraţe ……………………………………….. 71
12.7. Stând pe mâini …………………………………………... 72
12.8. Stând pe mâini, din sprijin ghemuit ……………………... 73
12.9. Stând pe cap, precedat de săritură cu întoarcere de 180˚ …. 74
12.10. Stând pe o mână ………………………………………... 75
12.11. Stând pe mâini, cu braţele depărtate, din sfoară laterală ….. 76
12.12. Cumpănă liberă, cu braţele întinse, din stând pe mâini …… 77
12.13. Stând pe mâini din forţă, cu braţele întinse, din sfoară …… 78
12.14. Stând pe mâini, de pe gambe …………………………... 78
12.15. Stând pe mâini, din forţă, cu braţele întinse, din sprijin
culcat …………………………………………………... 79
13. Învăţarea rulărilor …………………………………………… 81
13.1. Rulare înainte, în stând pe piept ………………………… 81
13.2. Rulare înapoi, pe piept, din stând pe mâini ……………... 82
13.3. Rulare înapoi în stând pe cap ……………………………. 82
14. Învăţarea rostogolirilor laterale ……………………………… 84
14.1. Rostogolire laterală, corpul întins ……………………….. 84
14.2. Rostogolire laterală ……………………………………… 85
15. Învăţarea rostogolirilor înainte ……………………………… 86
15.1. Rostogolire înainte ………………………………………. 86
15.2. Rostogolire înainte în culcat dorsal, cu braţele sus ……… 87
15.3. Rostogolire înainte, cu întoarcere de 180˚, în culcat facial 88
15.4. Rostogolire înainte, cu picioarele întinse şi apropiate …... 89
15.5. Rostogolire înainte, din stând pe mâini …………………. 90
15.6. Rostogolire înainte în sfoară laterală ……………………. 91
15.7. Săritura peştelui …………………………………………. 91
15.8. Săritura peştelui, pe verticală ……………………………. 93
15.9. Săritura peştelui, precedată de întoarcere de 180˚ ………. 94
15.10. Cilindru înainte ………………………………………… 95
15.11. Rostogolire înainte în sprijin echer, depărtat …………... 96
15.12. Rostogolire înainte, după o întoarcere de 180˚, în jurul unui
braţ ……………………………………………………... 97
16. Învăţarea rostogolirilor înapoi ……………………………… 98
16.1. Rostogolire înapoi ……………………………………….. 98
16.2. Rostogolire înapoi, în stând depărtat ……………………. 99
16.3. Cilindru înapoi …………………………………………... 100
6

16.4. Rostogolire înapoi prin stând pe mâini ………………….. 101
16.5. Rostogolire înapoi, cu picioarele întinse ………………... 102
17. Învăţarea răsturnărilor laterale ……………………………… 104

17.1. Răsturnare laterală ………………………………………. 104
17.2. Roată întoarsă …………………………………………… 105
17.3. Răsturnare laterală în stând pe mâini ……………………. 106
17.4. Răsturnare laterală în stând pe cap ……………………… 107
17.5. Răsturnare laterală pe o mână, în cumpănă ……………... 108
17.6. Răsturnare laterală sărită, cu bătaie pe ambele picioare ….. 109
17.7. Răsturnare laterală pe antebraţe …………………………. 110
17.8. Roata arabă ……………………………………………… 111
18. Învăţarea răsturnărilor înainte ……………………………… 112
18.1. Săritură în stând pe mâini ……………………………….. 112
18.2. Săritură cu întoarcere de 90˚, rulare pe piept ……………. 113
18.3. Răsturnare lentă înainte …………………………………. 114
18.4. Răsturnare înainte ……………………………………….. 115
18.5. Răsturnare înainte sărită, cu aşezarea succesivă a mâinilor 116
18.6. Răsturnare înainte, în aşezat …………………………….. 117
18.7. Răsturnare înainte, de pe ambele picioare, pe unul …….. 119
18.8. Răsturnare lentă înainte, din rulare înapoi ………………. 119
18.9. Răsturnare înainte pe un picior, precedată de săritură cu
întoarcere de 180˚ ………………………………………. 120
18.10. Răsturnare înainte în stând depărtat, cu trunchiul aplecat 121
19. Învăţarea răsturnărilor înapoi ……………………………… 123
19.1. Corbet …………………………………………………… 123
19.2. Corbet în sfoară …………………………………………. 124
19.3. Răsturnare lentă înapoi ………………………………….. 125
19.4. Răsturnare lentă înapoi, din aşezat ……………………… 126
19.5. Răsturnare înapoi ………………………………………... 127
19.6. Răsturnare înapoi de pe un picior, cu avântarea celuilalt …. 128
19.7. Răsturnare înapoi înaltă, rulare pe piept ………………… 129
19.8. Răsturnare înapoi, în sprijin echer, depărtat …………….. 130
19.9. Răsturnare înapoi, întoarcere de 360˚, rulare pe piept …... 131
19.10. Răsturnare înapoi în stând pe cap ……………………… 132
19.11. Răsturnare înapoi, precedată de săritură cu întoarcere de
180˚ …………………………………………………….. 132
19.12. Răsturnare înapoi, echer, în sprijin culcat ……………... 133
19.13. Răsturnare înapoi, echer, rulare pe piept ………………. 134
20. Învăţarea îndreptărilor ………………………………………. 136
20.1. Îndreptare de pe cap ……………………………………... 136
20.2. Îndreptare de pe cap, în stând pe gambe ………………… 136
7

20.3. Îndreptare de pe ceafă …………………………………… 137
20.4. Îndreptare de pe ceafă, în aşezat cu braţele sus …………. 138
20.5. Îndreptare de pe ceafă, cu întoarcere de 360˚, în sprijin culcat
dorsal ……………………………………………………. 139
20.6. Îndreptare de pe ceafă, pe un picior, precedată de întoarcere
de 180˚ …………………………………………………... 139
21. Învăţarea salturilor înainte ………………………………….. 141
21.1. Salt înainte de pe un picior ……………………………… 141
21.2. Salt înainte grupat ……………………………………….. 142
21.3. Salt înainte de pe un picior, cu întoarcere de 180˚ ……… 144
21.4. Salt înainte grupat, în culcat facial ……………………… 144
21.5. Salt înainte în sfoară …………………………………….. 145
21.6. Salt înainte planat ……………………………………….. 146
21.7. Salt înainte întins, din rostogolire înainte ……………….. 147
21.8. Salt dublu înainte grupat, din răsturnare înainte ………… 148
21.9. Salt înainte cu întoarcere de 180˚ ……………………….. 149
21.10. Salt înainte întins, pe un picior, precedent de întoarcere de
180˚ ……………………………………………………... 150
21.11. Salt înainte întins, cu întoarcere de 360˚ ………………. 151
21.12. Salt înainte de pe un picior, în sprijin culcat dorsal ……. 152
21.13. Salt dublu înainte grupat, precedat de săritură cu întoarcere
de 180˚ …………………………………………………... 153
21.14. Salt şi jumătate înainte grupat, precedat de întoarcere de 180˚ 154
22. Învăţarea salturilor înapoi …………………………………… 156
22.1. Salt înapoi grupat ………………………………………... 156
22.2. Salt înapoi întins ………………………………………… 157
22.3. Salt tempo ……………………………………………….. 158
22.4. Salt înapoi grupat, din rostogolire înainte ………………. 159
22.5. Salt înapoi grupat, de pe un picior ………………………. 160
22.6. Salt înapoi, echer, cu întoarcere de 180˚ ………………… 160
22.7. Salt înapoi planat ………………………………………... 161
22.8. Salt dublu înapoi întins ………………………………….. 162
22.9. Salt înapoi întins, cu întoarcere de 360˚ ………………… 164
22.10. Salt dublu înapoi grupat, precedat de întoarcere de 360˚ 165
22.11. Salt înapoi întins, cu întoarcerea de 720˚ ………………. 166
22.12. Salt şi jumătate înapoi întins, cu întoarcere de 180˚ …… 167
22.13. Salt înapoi grupat, dublu ……………………………….. 168
23. Învăţarea salturilor laterale ………………………………….. 170
23.1. Salt lateral grupat ………………………………………... 170
23.2. Salt lateral, cu picioarele depărtate şi întinse ……………. 171
23.3. Salt şi jumătate, lateral …………………………………... 172

24. Învăţarea cercurilor ………………………………………….. 174
24.1. Cerc cu ambele picioare şi întoarcere în jurul axei longitu-
dinale …………………………………………………….. 174
25. Exerciţii acrobatice statice şi dinamice, în perechi şi în grup … 176
25.1. Piramide. Definire şi clasificare ………………………… 176
25.2. Piramide cu trei executanţi ……………………………… 177
25.3. Piramide cu patru executanţi ……………………………. 178
25.4. Piramide cu cinci executanţi …………………………….. 179
25.5. Piramide cu şase executanţi ……………………………... 180
25.6. Exerciţii acrobatice, de înalt nivel, în perechi …………... 181
25.7. Exerciţii acrobatice, de înalt nivel, în trei ……………….. 185
26. Sărituri şi salturi acrobatice la plasa mare elastică ………… 189
26.1. Capacitarea motrică a elevilor prin sărituri şi salturi acrobatice 189
26.2. Caracteristicile exersării ………………………………… 190
26.3. Date tehnice pentru diferite tipuri de plase elastice …….. 192
26.4. Suite simple şi complexe de sărituri şi salturi acrobatice … 193
26.4.1. Sărituri pentru începători ……………………….. 193
26.4.2. Sărituri şi salturi pentru avansaţi ………………... 195
26.4.3. Suite performante ……………………………….. 196
27. Exerciţii acrobatice pentru serbări şcolare şi studenţeşti …. 203
27.1. Centrifuga în trei ………………………………………… 203
27.2. Aruncarea în stând pe mâini …………………………….. 204
27.3. Săritura peştelui peste un partener culcat ……………….. 205
27.4. Rostogolire în trei ……………………………………….. 205
27.5. Săritura peste un partener aşezat depărtat, rostogolire înainte 206
27.6. Săritura peştelui, cu ajutor la coapse ……………………. 207
27.7. Stând pe cap, în grup ……………………………………. 208
27.8. Stând pe umeri pe tălpile partenerului …………………... 209
27.9. Răsturnare laterală peste un partener ……………………. 209
27.10. Săritura peştelui peste braţele întinse lateral …………... 210
27.11. Săritura peştelui prin fereastră …………………………. 211
27.12. Mers în mâini, pe loc, cu întoarcere …………………… 212
27.13. Purtare în extensie şi stând pe mâini …………………… 213
27.14. Mers în mâini, cu picioarele în sfoară …………………. 214
27.15. Săritura peştelui peste parteneri aplecaţi ………………. 214
27.16. Salt înainte, aruncat din palme …………………………. 215
27.17. Răsturnare înainte din stând pe mâini, peste un partener
aşezat depărtat, cu braţele sus ………………………….. 216
27.18. Răsturnare înainte, cu mâinile pe spatele unui partener … 217
27.19. Săritura peştelui peste un partener care se rostogoleşte
înainte …………………………………………………... 218
27.20. Rostogoliri laterale, în trei ……………………………... 219
9

27.21. Răsturnare înapoi, din culcat dorsal pe tălpile partenerului 219
27.22. Săritura peştelui peste un partener în stând pe cap, depărtat 220
27.23. Răsturnare laterală zburată, la trambulina elastică …….. 221
27.24. Săritura peştelui, cu vâslire …………………………….. 222
27.25. Săritura peştelui, în picaj ………………………………. 223
27.26. Săritura peştelui pe plan înclinat ……………………….. 224
27.27. Aruncare înainte şi înapoi, din stând pe mâini ………… 225
27.28. Salt înainte peste un rotor ……………………………… 226
27.29 Săritura peştelui, laterală ……………………………….. 227
27.30. Salt înainte grupat peste trei parteneri …………………. 228
27.31. Săritura peştelui peste un partener în stând pe mâini ….. 228
27.32. Îndreptare de pe cap, la aparat transversal ……………... 229
27.33. Stând pe mâini pe gleznele unui partener ……………… 230
28. Siguranţa execuţiei în formarea deprinderilor acrobatice … 231
Bibliografie ………………………………………………………… 235
10

INTRODUCERE
1. Identificarea copiilor şi elevilor dotaţi

Identificarea copiilor şi elevilor dotaţi face corp comun cu instruirea
şi educarea lor. Dotarea şi mai ales supradotarea sunt manifestări umane
graduale; esenţialul este în calitatea actului motric. Copiii şi elevii
capabili de performanţe superioare sunt cei care demonstrează achiziţii şi
abilităţi potenţiale în unul sau mai multe din următoarele domenii:
– abilităţi intelectuale generale,
– aptitudini academice specifice,
– gândire creativă sau productivă,
– abilităţi de lider,
– aptitudini pentru arte vizuale şi interpretative,
– abilităţi psihomotorii*.
După J. Feldhusen (1992) supradotarea unui copil sau adolescent
constă într-o predispoziţie naturală, psihologică sau fizică, pentru învă-
ţare şi pentru performanţe superioare, în anii preponderent formativi.
Copiii dotaţi – afirmă N.A. Mencinskaia – manifestă uşurinţă în valori-
ficarea generalizărilor în scopul explicării faptelor noi; ei au o uşurinţă
în elaborarea tehnicilor de transfer (a face altfel, a fi cât mai diferit de
altul, a se autodepăşi etc.). Observarea atentă – integrată metodologic –
va avea în vedere: rezultatele la învăţătură, testele de inteligenţă,
rezultatele în întreceri şi în jocuri bazate pe memorie. S. Laycock
recomandă utilizarea listelor care cuprind însuşirile elevilor excepţionali
(analogie cu „protocoalele de observare”, n.n.). Însuşirile din „liste” ar
fi următoarele: raţionament abstract, curiozitate epistemică, uşurinţă în
învăţare, sferă largă de interese, volum mare al atenţiei (atenţie distri-
butivă, dar şi concentrată), repertoriu mare de cuvinte, priceperea de a
exersa independent, capacitate de observare, iniţiativă şi originalitate,
reacţie rapidă la ideile şi exerciţiile noi, memorare motrică, rezolvarea
unor probleme complexe.
_____________
*
Mihai Jigău, Copiii supra dotaţi, Societatea Ştiinţă şi Tehnică, 1994.
11

Însuşirile elevilor dotaţi pot fi grupate astfel (Heinz Ries, 1978):
– din punctul de vedre al creaţiei*; elevii dotaţi aplică soluţii
rare, noi, originale, valoroase, utile, stimulatoare;
– din punctul de vedere al personalităţii; elevii dotaţi suportă mai
uşor sentimentul de nesiguranţă şi conflictele, au o toleranţă mare la
frustrare, perseverenţă în atingerea scopului, motivaţie puternică –
factor dinamogen, flexibilitate atitudinală şi echilibru emoţional, posedă
simţul propriei valori, sunt deschişi şi au încredere în forţele proprii;
– din punctul de vedere al priceperilor proprii; elevii dotaţi se
remarcă prin uşurinţa formării reprezentărilor şi noţiunilor, uşurinţă
asociativă; posedă, de asemenea, capacităţi analitice, dar şi sintetice,
priceperi de gândire divergentă, mobilitate intelectuală, sensibilitate în
problemele mediului apropiat, hotărâre în interpretarea faptelor şi
situaţiilor etc.
În general, educaţia este chemată să stabilească domeniul în care
posibilităţile pot deveni autentice (B.F. Skinner, 1971). Dotarea şi su-
pradotarea vor fi relaţionate cu şansa, cu antrenamentul şi cu selecţia
dinamică. Şansa reprezintă o întâlnire potrivită cu un profesor potrivit.
Selecţia se bazează pe alegere; criteriile somatice, biologice, psihologice,
motrice continuă să fie funcţionale. Aptitudinile pot fi surprinse prin
aprecieri intuitive şi testări; ies la iveală diferenţe izbitoare între copiii
obişnuiţi şi copiii consideraţi dotaţi. În curba lui Gauss, copiii şi elevii
dotaţi, supradotaţi, s-ar afla în primul sfert calitativ (25%).
Pedagogul Bertrand Schwartz (1976) ne propune acceptarea „peda-
gogiei atenţiei”, pe care o rezumă astfel: a şti să priveşti, a şti să asculţi, a
şti să observi.** Toate aceste trăsături se reunesc în conceptul de compe-
tenţă care însemnă asumarea responsabilităţii psihopedagogice şi spor-
tive. Testele, scalele de apreciere calitativă, precum şi interpretările vor
conduce la selecţii şi antrenamente reuşite. Performanţa copilului va fi în
acelaşi timp şi performanţa profesorului.
Contribuţii româneşti în problemele selecţiei: I. Sabău, Maria
Simionescu, Gh. Ghişoiu, Petre Dungaciu, Mihai Epuran, Nicolae
Vieru ş.a.
2. Cunoştinţe de psihomotricitate
Demersul cognitiv de mai înainte se amplifică şi se aprofundează şi
prin relaţia cu alte cunoştinţe, cum ar fi cele privind psihomotricitatea,
_____________
*
P. Niklewicz, în: L. Bandura, Elevii dotaţi şi dirijarea instituţiilor,
Editura Didactică şi Pedagogică, 1978.
**
A.F. Acland, Abilităţi şi aptitudini perfecte, Editura Naţional, 1998.
12

empatia, tactul pedagogic, relaţia educat-educator etc. Diapazonul tehnicii
de execuţie se întinde de la o încercare grosieră la una rafinată. În acest
sens, vom opera şi cu schema corporală. Se defineşte prin imaginea pe
care o are fiecare despre propriul corp, imagine totală şi segmentară, în
stare statică sau dinamică, în raportul părţilor corpului între ele şi mai ales
în raporturile acestuia cu spaţiul şi obiectele înconjurătoare (A. Porot).
Mihai Epuran şi V. Horghidan (1994) observă: „Constituită din informaţii
vizuale, vestibulare, cutanate şi posturale, schema corporală nu e nici
omogenă, nici stabilă; anumite segmente putând intra în câmpul activ al
atenţiei”. Schema corporală are la bază corpul fizic (biologic) – semni-
ficaţia acestuia fiind: „corp de muncă”, „corp de gimnastică”, „corp de
relaxare” etc. M. Bernard subliniază: corpul ne dă o configuraţie obiec-
tivă, neutră (anatomic), funcţională (fiziologic), o organizare conceptuală
(psihologic); este tocmai schema sau imaginea corpului (corporeitate).
Toate acestea, trăirea corpului, înseamnă schema corporală. În plan
practic, strict individual, segmentul participă la efortul specific. După
Schilder, doi factori joacă un rol particular în crearea imaginii corporale:
durerea şi controlul motor al membrelor.
Lateralitatea este şi ea prezentă în gimnastică. S-ar defini astfel
(M. Sovak): fenomen normal al asimetriei morfofuncţionale, apreciat
după planul median al organismului, care se manifestă în sensul preva-
lenţei, al superiorităţii, al dominaţiei unei laturi. Asimetriile funcţionale,
motrice şi senzoriale sunt evidente pentru activitatea analizatorilor cu
receptori perechi, latura preferată impunându-se. Lateralitatea are zone
sau câmpuri: dextralitate, ambidextrie şi senestralitate.
lateralitate
senestralitate ambidextrie dextralitate
muncă, artă, sport, joc etc.
În antrenamente vom urma partea naturală; partea nepreferată va
fi, din când în când, doar o alternativă care în nici un caz nu trebuie să
aibă caracter de înlocuire sau de restructurare a zonelor motoare din
creier.
Poziţiile, mişcările şi combinările acestora se învaţă prin imitare,
comunicare flexibilă, nuanţată şi prin efortul propriu-zis.
Schema corporală „suportă” numeroase influenţe şi interpretări;
în timp, conservă o anumită stabilitate, rămânând în diferite perioade
ale creşterii şi dezvoltării „corpul meu” – condiţie a identificării de
sine, nucleu al apariţiei şi dezvoltării imaginii de sine (V. Horghidan,
13

1993). Cunoştinţele despre lateralitate sunt folositoare la ajutor – asi-
gurare şi la înţelegerea preferinţei pentru o latură sau alta, în procesul
exersării.
3. Gimnastică şi deontologie
Interferenţa gimnastică-deontologie se bazează pe concepţia
umanistă conform căreia copii au nu numai drepturi ci şi obligaţii.
Prin modul de acţiune al educatorului calificat se argumentează relaţia
de întrepătrundere dintre gimnastică şi deontologie. Deontologia (gr.
deonto = necesitate, ceea ce se cade, datorie; logos = studiu) este o
doctrină a moralei profesionale, cuprinzând ansamblul normelor şi
obligaţiilor etice, specifice unei activităţi umane (Paul Popescu
Neveanu, 1978). Termenul de deontologic a fost folosit iniţial de
J. Bentham (1834), cu accepţia de ramură a ştiinţelor pedagogice ce
studiază datoriile şi drepturile ce revin celor care fac educaţie. Din
medicina veche jurământul lui Hipocrat conţine mai multe angaja-
mente din care menţionăm doar unul: „Îmi voi menţine curată sănă-
tatea, viaţa, precum şi profesiunea mea” (Tiberiu Ghiţescu, 1992).* În
1992, Mihai Epuran recomanda (tinerilor profesori, antrenori):
– să înveţe cum să înveţe;
– să înveţe să se documenteze (temeinic, critic, cu sagacitate);
– să înveţe ce este ştiinţa;
– să înveţe ce este de fapt ramura ştiinţifică pe care o studiază
sau o predau;
– să înveţe să se uite la realitate.
Exprimări educative, personalizate, întâlnim la R. Dottrens (1971)**:
– îmi voi exercita misiunea cu conştiinţă şi cu demnitate;
– voi vedea în elevii mei, nu atât şcolari, cât mai ales copii şi nu
voi uita niciodată că pentru partea care îmi revine sunt răspunzător de
destinul lor;
– voi menţine prin toate mijloacele de care dispun, onoarea
profesiei didactice;
– voi ameliora constant mijloacele (şi metodele, n.n.) puse în
mişcare de comunitatea educativă.
Aplicaţiile deontologiei contribuie – prin factorul uman – la
păstrarea şi regenerarea valorilor. Atât deontologia, cât şi gimnastica
_____________
*
T. Ghiţescu, Etica medicală, Edimpex-Speranţa, Bucureşti, 1992.
**
Robert Dottrens, Institutori ieri, educatori mâine, Editura Didactică
şi Pedagogică, 1971.
14

urmăresc, în contexte diferite, perfecţionarea fiinţei umane. Cele două
domenii nu numai că se întrepătrund dar se şi condiţionează.
Cuvinte şi expresii-cheie
Copii dotaţi, identificarea copiilor dotaţi, schemă corporală, latera-
litate, tehnica de execuţie, fişa metodică, învăţarea torentelor, învăţarea
piramidelor, şcoala mişcărilor acrobatice, suite de sărituri şi salturi (la
plasa elastică), siguranţa execuţiei.
*
* *
Toate poziţiile şi mişcările (elemente) din lucrare sunt prezentate,
pentru învăţare, sub formă de fişă metodică. În opinia autorului, o fişă
metodică ar avea următoarele caracteristici:
– simplitate (în structură);
– flexibilitate, variabilitate (la aplicaţii).
Prezentul volum se adresează studenţilor şi tinerilor profesori,
antrenori. Ediţiile anterioare (1977, 2001) au cunoscut lumina tiparului
cu titlul de „Gimnastică acrobatică”. Ilustraţiile înlesnesc lectura rapidă
şi înţelegerea; în felul acesta mesajul devine mai interesant, mai atractiv.
Ion Tudusciuc
15

16

1. ÎNVĂŢĂMINTE DESPRINSE
DIN CÂTEVA REPERE ISTORICE
Gimnastica acrobatică este o ramură a gimnasticii. Acrobaţie

înseamnă „exerciţiu dificil de echilibristică, de gimnastică, arta sau
profesiunea acrobatului” (fr. acrobatique).* În definire, genul proxim este
gimnastica – un sistem de exerciţii, aplicat analitic sau global, în vederea
perfecţionării şi armonizării mişcărilor corpului omenesc, a formării
ţinutei sale corecte.** Diferenţa specifică s-ar reliefa prin forma poziţiilor
şi mişcărilor, precum şi prin metodele cu caracter practic.
Ca sistem de exerciţii neobişnuite, gimnastica acrobatică are
obiective, structură, formă şi funcţie. În plan general didactic, exerciţiile
acrobatice urmează traseul cognitiv acţional: proiectare, predare, învă-
ţare, evaluare. Termenii gimnastică şi acrobat provin din limba greacă
(M.A. Duca, 2003).***
Exerciţiile acrobatice au apărut cu mult înaintea exerciţiilor la
aparate. În antichitate, primele forme ale exerciţiilor acrobatice s-au
exprimat în legătură cu dansul (N. Băiaşu). Dansul este o formă foarte
veche de activitate, de exprimare a spiritului. Toate artele comportă o
parte din acţiune – acţiunea care produce opera sau care o manifestă.
Acrobatica este constituită din poziţii şi mişcări neobişnuite, elaborate;
acestea se reunesc într-un tot, caracterizat prin: deprivare senzorială
vizuală, orientare spaţială, precizie (raportare la modele), forţă, supleţe,
curaj, voinţă, gândire, coordonare etc.
Pe monumentul lui Roti, din regiunea Beni-Hasan (Egipt) un grup
de tinere execută, printre alte mişcări, podul şi răsturnarea în pereche. Din
aceste imagini rezultă că podul (flexibilitatea coloanei vertebrale lom-
bare) şi răsturnările – ca exerciţii fizice – au contribuit la educarea
_____________
*
Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, 1975.
**
Nicu Alexe (coord.), Terminologia educaţiei fizice şi sportului, Editura
Stadion, 1973.
***
M.A. Duca, Gimnastica pentru toţi, Printech, 2003.
17

tinerilor egipteni. Mai târziu, aceste mişcări, în principiu asemănătoare, au
avut menirea de a distra publicul format din oameni bogaţi. În Suedia
s-au găsit desene şi sculpturi în stânci, reprezentând corăbii; pe una din
aceste corăbii, o imagine redă răsturnarea înapoi (aproximativ 2000 de
ani, î.e.n.). Statuete de aramă din epoca etruscilor reprezintă mişcări şi
poziţii acrobatice, cum ar fi: podul, răsturnarea, stând pe mâini. În „istoria
exerciţiilor...” sunt prezenţi şi grecii. V.S. Sergheev aminteşte de o planşă
– frescă murală (Cnosos, Creta) în care se pot vedea două femei
executând salturi din goana taurului. În cinstea zeilor, grecii oficiau
ceremonii şi serbări publice, însoţite de jocuri, întreceri de gimnastică,
pugilat, lupte de tauri, reprezentaţii teatrale şi de circ. Luptele de tauri şi
exerciţiile acrobatice se bucurau de o mare popularitate, iar reuniunea
acestora, în care femeile jucau un rol important, făcea ca valoarea
spectacolului să crească şi mai mult; erau ca şi azi preocupări pentru
latura dinamică şi estetică a exerciţiilor acrobatice (N. Băiaşu) (fig. 1). În
arenele circurilor romane, exerciţiile acrobatice erau tot atât de preferate
şi gustate ca şi luptele. Câteva cronici vechi amintesc de serbări organi-
zate la curtea regilor normanzi, conţinând unele exerciţii acrobatice:
răsturnări înainte şi înapoi, combinate cu diferite dansuri.
Prima lucrare care tratează exerciţiile acrobatice este scrierea lui
Archangelo Tuccaro (Paris, 1599), intitulată „Trei dialoguri cu privire la
modul de a sări şi zbura în aer”. A. Tuccaro clasifică săriturile în mai
multe categorii; de reţinut sunt săriturile cu elan la „scândura de sărit”
(trambulina, n.n.). De asemenea, sunt descrise elementele: rostogolirea
înainte, roata, îndreptarea, răsturnarea înainte, răsturnarea înapoi, saltul.
Acelaşi Tuccaro vorbeşte despre combinarea exerciţiilor, despre ordinea
în care pot fi învăţate mai uşor. Nu sunt omise asigurarea şi ajutorul.
Interesante sunt recomandările privind încălzirea, reglarea elanului, găsi-
rea celor mai potrivite exerciţii ajutătoare pentru învăţare.
În ultimul secol, competiţia, spectacolul şi ideea de succes au
catalizat – prin factori endogeni şi exogeni – procesul dezvoltării. Proba
sol cuprinde elemente acrobatice de mare complexitate. Codurile şi
regulamentele sunt şi ele în schimbare, pentru a ţine pasul cu cele mai
înalte realizări calitative practice.
Gimnastica acrobatică s-a dezvoltat prin transmiterea experienţei,
prin pătrunderea cunoştinţelor ştiinţifice în domeniu. Studiile şi întrecerile,
aparatura, pregătirea şi demonstraţiile, igiena, echipamentul şi fondul melo-
dic au căpătat noi dimensiuni tehnice, psihologice, educative şi estetice.
18

În beneficiul tineretului studios, reţinem o serie de contribuţii: A.
Doyle, Vieth, Spiess, Lion, Gh. Moceanu, von Knudsen şi Niels Bukh,
Virgil Roşală, J.C. Thulin, Nicolae Băiaşu*, E. Kerezsi, A.M. Ignaşenko,
S. Kojevnikov. R. Regnier, R. Ban, I.C. Butnaru (fig. 2)**, I. Jipa şi Silviu
Magda, A.E. Vişnevski, N.C. Loken şi R.J. Willoughby, Adina Stroescu,
Carol Bedö, K. Danilov, N. Băiaşu şi V. Andronescu, N.P. Tişin, Gh.
Popa, V. Bergler, Danilo Laţici şi C. Şelariu, I. Tudusciuc, Petre
Dungaciu, V.P. Korkin, I. Gaverdovski (fig. 3)***, V.P. Korkin şi V.N.
Arakceev, G. Popescu, J. Fekete, N. Vieru, Alice Luca ş.a.
Fig. 1. Fig. 2.
_____________
*
N. Băiaşu, Vocabular de mişcări gimnastice: rostogoliri, răsturnări,
ridicări de la pământ (îndreptări, n.n.) şi salturi, Revista Sport, 9-10, 11-12, 1949.
**
I.C. Butnaru, Călătorie în lumea circului. Din istoricul circului în
România, Editura Meridiane, 1967.
***
Decodarea cifrelor din Fig. 3 (după I. Gaverdovski, 1986) (a se înţelege
progresul probei sol, 1960-1985): 1) salt întins înapoi; 2) salt planat înapoi; 3) salt
planat înalt, înapoi; 4) piruetă; 5) piruetă dublă; 6) piruetă triplă; 7) salt înapoi
grupat dublu; 8) salt semigrupat înapoi dublu; 9) salt echer dublu, înapoi; 10) salt
întins dublu înapoi; 11) salt zburat dublu înapoi; 12) salt dublu înapoi, cu
întoarcere; 13) salt dublu înapoi, cu întoarcere în primul; 14) salt dublu înapoi cu
întoarcere în al doilea; 15) salt dublu înapoi cu dublă întoarcere; 16) salt întins
dublu înapoi cu întoarcere dublă; 17) salt înapoi cu întoarcere de 10800; 18) salt
grupat triplu înapoi (primul executant Vadim Bindler, 1974) 19) salt semigrupat
triplu înapoi; 20) salt triplu înapoi, cu o întoarcere (neexecutat încă, n.n.).
19

Fig. 3.
Succintul demers cognitiv este plin de învăţăminte:

– mişcarea umană elaborată (acrobatica) a mers mână în mănă cu
educaţia, în special şi în general, cu dezvoltarea societăţii;
– acrobatica (acrobaţia) este un fapt de cultură, date fiind valenţele
sale educativ-estetice (elevaţie, „detentă psihică” etc.);
Fig. 4.
20

– cunoaşterea ştiinţifică, pedagogică, psihologică şi biologică fun-
damentează performanţa individuală şi de grup;
– acrobatica este nucleul tare al gimnasticii artistice sportive, mai
ales pentru proba sol (exerciţii liber alese, băieţi şi fete) (fig. 4);
– transferul de capacitate se realizează prin derivare, compunere şi
împrumut (acrobatizare, gândire, creativitate şi creaţie).
Exerciţiile acrobatice au rol important în educaţia fizică şi în pregă-
tirea sportivilor. Elemente şi combinaţii acrobatice se regăsesc, de aseme-
nea, în pregătirea piloţilor şi cosmonauţilor, în artele marţiale, în sportul
extrem, în arta circului, în cascadorie etc.
21

2. CLASIFICAREA EXERCIŢIILOR ACROBATICE
2.1. Clasificare şi criteriu de clasificare

Clasificarea este operaţia logică de grupare a unor obiecte ale
cunoaşterii, în baza unor criterii (lat. classis = clasă de cetăţeni).
A. Nicolau (1997) dă următoarea definiţie: operaţie mentală de grupare a
fiinţelor, lucrurilor, situaţiilor, fenomenelor, ce au caracteristici comune.
Clasificarea este înrudită cu categorisirea şi se include în procesele de
conceptualizare; este o însuşire operaţională a inteligenţei active, în
formarea conceptelor şi a piramidei acestora. Substratul motivaţional al
clasificării constă în cerinţa de organizare a observaţiei şi gândirii, în
necesitatea de reducere a complexităţii unui teritoriu al cunoaşterii, de
regulă problematic (tendinţa spre simplitate).
Criteriul clasificării este sinonim cu punctul de vedere acceptat
explicit sau implicit. Component al cunoaşterii umane psihologice,
pedagogice şi motrice, criteriul – pentru a fi operant – trebuie localizat,
focalizat suficient de puternic, circumscris. Circumscrierea ne sugerează
faptul că există zone de interferenţă cu alte criterii şi „perimetre”. Cu
alte cuvinte, o clasă de obiecte poate fi plasată şi analizată din mai multe
puncte de vedere. „Confuzia de criterii este o greşeală de logică” (Gh.
Enescu)*.
Criteriile de clasificare ne ajută să constituim clase de obiecte (ale
cunoaşterii), să sesizăm relaţii şi să construim ierarhii (cantitate, calitate,
mixtură).
Sisteme de clasificare:
– bazate pe un criteriu,
– bazate pe n criterii.
Alegerea unui criteriu este o problemă de competenţă didactică,
ştiinţifică şi de aplicaţie.
_____________
*
Enescu Gheorghe, Dicţionar de logică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
1985.
22

Sistemul de criterii – precizează H. Lichtblau – trebuie să-i dea
mână liberă profesorului, într-o asemenea măsură încât acesta să poată
profita din plin de cunoştinţele sale pedagogice.
2.2. Clasificarea tradiţională

Acest tip de clasificare se întâlneşte în manualele din deceniile
trecute. În opinia noastră, clasificarea tradiţională se va menţine, dată
fiind valoarea ei de grupare a poziţiilor şi mişcărilor acrobatice, în baza
unor asemănări de formă şi de conţinut. Clasificarea tradiţională se
impune, pe de o parte, prin accesibilitate, iar pe de alta, prin termenii
specifici folosiţi curent în lecţii.
Înţelegem mai uşor clasificarea tradiţională prin:
– viteza de execuţie (static, dinamic);
– contactele cu reazemul (tălpi-mâini, tălpi-mâini-tălpi, tălpi-tălpi).
Poziţii acrobatice (exerciţii, elemente statice):
– podul,
– cumpăna,
– sfoara,
– stând pe cap,
– stând pe mâini.
Elementele din această categorie se caracterizează prin: mobilitate,
forţă şi echilibrare (marcare, menţinere).
Mişcări acrobatice (exerciţii, elemente dinamice, viteze diferite):
– rulare: mişcare executată pe abdomen sau pe spate, în care corpul
vine în contact succesiv cu solul;
– rostogolire: mişcare de rotaţie a corpului în jurul axei transver-
sale sau longitudinale; părţile corpului vin în contact succesiv cu solul
(vezi şi rulare); (rotare = 3600);
– răsturnare: răsturnarea este o rotaţie a corpului, caracterizată prin
contactele tălpi-mâini-tălpi;
– îndreptare: mişcare de deschidere viguroasă a unghiului corp-
membre inferioare; contactele sunt: tălpi-mâini/frunte (ceafă)-tălpi;
– salt: mişcare de rotaţie completă în aer (3600, cel puţin); mişcările
au fază de zbor, iar contactele sunt: tălpi-tălpi.
Tot aici mai reţinem şi următoarea clasificare:
– poziţii şi mişcări acrobatice: individuale, în perechi (duet) şi în
grup (torente, piramide, ansambluri).
23

Apariţia aparatelor propulsoare a condus la următoarea diviziune:
exerciţii acrobatice la sol şi exerciţii acrobatice la aparate propulsoare
(trambuline, plase, bascule).
2.3. O nouă clasificare a exerciţiilor acrobatice

Noua clasificare a exerciţiilor acrobatice a fost sugerată de următorii
„stimuli”, externi şi interni:
– dezvoltarea explozivă a gimnasticii;
– nevoia de diversitate;
– sursa logică (Gh. Enescu), după care sistemele de clasificare se pot
baza pe n criterii;
– practica îndelungată a autorului (de peste cinci decenii).
Criteriile noii clasificări:
1. Criteriul orientării spaţiotemporale (fig. 5) (rotări, grade, deprivare
senzorială vizuală).
Exemple: salt înapoi cu întoarcere de: 3600, 7200, 10800.
Fig. 5.
2. Criteriul nivelului calitativ al învăţării (fig. 6) (analogie cu eta-
pele formării deprinderilor).
Exemple: elemente acrobatice subînvăţate, învăţate şi supraînvăţate.
Fig. 6.
24

3. Criteriul estetic (fig. 7) (impresie, trăire).
Exemple: elemente slabe (greşite, urâte), intermediare şi tari (foarte
corecte, foarte frumoase).
Fig. 7.
4. Criteriul planului anatomic (fig. 8) (raportare la corp)
Exemple: elemente executate în planurile: sagital, frontal şi
orizontal, elemente executate în planuri intermediare.
Fig. 8.
5. Criteriul vitezei de execuţie (fig. 9) (marcări şi menţineri, depla-
sări lente şi rapide)
Exemple: marcarea sau menţinerea unei poziţii, executarea răstur-
nărilor şi salturilor din elan.
Fig. 9.
6. Criteriul traiectoriei (fig. 10) (înălţimea centrului general de
greutate)
Exemple: salturi joase, medii, înalte.
25

Fig. 10.
7. Criteriul vârstei (fig. 11) (consonanţă metodică)
Exemple: elemente pentru vârstele: 6-10 ani (răsturnări), elemente
pentru vârstele: 10-14 ani (salturi), elemente pentru vârstele: 14-18 ani
(răsturnări – salturi duble, combinaţii hipercomplexe).
Fig. 11.
8. Criteriul mărimii combinaţiei (fig. 12) (integrarea elementului
acrobatic în combinaţii de diferite mărimi)
Exemple: – element integrat într-o combinaţie scurtă (3 elemente);
– element integrat într-o combinaţie mijlocie (6 elemente);
– element integrat într-o combinaţie lungă (9 elemente).
Fig. 12.
9. Criteriul preferinţei (fig. 13) (acceptare în raport cu posibilităţile
proprii)
Exemple: – elemente acrobatice nepreferate;
– elemente acrobatice ,marcate de indecizie, nehotărâre;
– elemente acrobatice preferate.
26

După lectura acestor criterii, vom reţine următoarele idei:
– toate elementele acrobatice se învaţă;
– fiecare element acrobatic are tehnica lui de execuţie;
– toate criteriile se întrepătrund (sinergie în înţelegere şi activitate);
– nu există element acrobatic (sau combinaţie) fără criteriu;
– criteriile sunt necesare cunoaşterii copiilor în şi prin mişcare
(formele mişcării, geneza formelor, dezvoltarea copiilor prin mişcare);
– noua clasificare acoperă clasificarea tradiţională, fără ca aceasta
să piardă din valoare.
Fig. 13.
Toate activităţile intelectuale încep prin formarea mentală a claselor
de obiecte. Orice clasificare presupune – ca o condiţie necesară – privile-
gierea subiectivă a unor criterii, instaurarea unor preferinţe, „arbitrare”
din punct de vedere logic. Numai factorul uman (profesor, antrenor,
cercetător, n.n.) „încheagă” lucrurile (Satosi Watanabe)*.
_____________
*
A.P. Iliescu, Filosofia limbajului şi limbajul filosofic, Editura Ştiinţifică şi
Encilopedică, Bucureşti, 1989.
27

3. TEHNICA DE EXECUŢIE
Prin tehnică de execuţie înţelegem maniera personală de a învăţa şi

etala o poziţie, o mişcare de gimnastică sau combinările acestora. În lim-
baj metodic se poate spune: „învăţ un element”, „învăţ o combinaţie”.
Tehnica de execuţie este o analogie cu tehnica maşinistă; are un caracter
gradual, ceea ce înseamnă parcurgerea logic-ordonată a etapelor formării
deprinderilor. Tehnica modernă se caracterizează prin crearea unei vari-
ante de mişcare mai raţionale (apropiere de model, economie de energie,
posibilitate de integrare etc.) W. Starosta următoarea susţine următoare
definiţie: tehnica reprezintă o modalitate de executare a unei sarcini
motrice, determinată de tactică, scop, luându-se în consideraţie nivelul de
dezvoltare a calităţilor motrice şi psihice ale sportivului.
P. Dungaciu arată că toate exerciţiile fizice, energia sportivului
şi perfecţionarea deprinderilor motrice trebuie orientate spre rezol-
varea cerinţelor tehnicii. Dezvoltarea calităţilor motrice (cu pondere
sau combinat) conduce la siguranţa execuţiei, concept lansat de
V.B. Korenberg.
Tehnica elementelor de gimnastică presupune o tratare duală, for-
mă-conţinut. Forma este imaginea externă a mişcării, iar conţinutul este
imaginea sa internă (reprezentarea, simţirea, trăirea).
Principiile teoriei lui N.A. Bernstein reprezintă contribuţii funda-
mentale la însuşirea corectă, temeinică a tehnicii elementelor şi combina-
ţiilor de gimnastică. Aceste principii sunt:
– mişcările sunt dirijate după mecanismul legăturii inverse (corecţii
senzoriale);
– dirijarea la mai multe niveluri a acţiunilor motrice, ca structuri
complexe;
– învăţarea anticipată se realizează prin instituirea unei sarcini
motrice, urmată de o programă a exersării.
Tehnica de execuţie depinde de: vârstă, sex, aptitudini, volumul
exersării, „metoda profesorului”, oboseală, bioritm etc.
28

În ameliorarea tehnicii de execuţie, o mare importanţă au, de ase-
menea, analizatorii, „informarea urgentă”, corectarea greşelilor, limbajul
(sugestiv), formarea „proviziilor motrice” (acumulări) şi a contextelor
funcţionale şi educaţionale.
Faţă de tehnica de execuţie, pregătirea tehnică este o noţiune supra-
ordonată şi se defineşte astfel (Adrian Dragnea, 2000): totalitatea măsu-
rilor cu caracter organizatoric, metodic, stabilite în cadrul procesului de
pregătire, cu scopul însuşirii tehnicii specifice fiecărei ramuri de sport.
Structura exerciţiilor dinamice acrobatice ar avea patru părţi
(E.A. Vişnevski):
– perioada pregătitoare;
– perioada de lucru;
– perioada de realizare;
– perioada de încheiere.
Studiul Pentru o abordare structuralistă a elementelor acrobatice
complexe (V. Bergler) ne reţine atenţia prin următoarele idei:
– toate fazele mişcării acrobatice sunt la fel de importante pentru
realizare;
– faza de specificitate este zborul;
– elanul şi bătaia trebuie să creeze parametrii optimi pentru reali-
zarea zborului;
– în timpul zborului, corpul se mişcă în trei planuri; deplasarea are
în vedere: translaţia, întoarcerea în jurul axei transversale, întoarcerea în
jurul axei longitudinale;
– elanul condiţionează bătaia şi întoarcerea în jurul axei transversale;
– întoarcerile condiţionează aterizările.
Tehnica de execuţie aparţine factorului de antrenament – pregătirea
tehnică.
29

4. ÎNVĂŢAREA MOTRICĂ DEPLINĂ
Conceptul de învăţare deplină se leagă de numele cercetătorilor

americani B. Bloom, T.J. Hastings şi G.F. Madaus. Convingerea că cei
mai mulţi elevi pot învăţa ce li se cere, dacă procesul didactic este adaptat
vârstei şi organizat sistematic, este veche şi poate fi trimisă, în timp, până
la Comenius (V. Bunescu)*. Ca strategie închegată pe baza unei teorii
didactice elaborate, o găsim în cercetările unor psihopedagogi, cum ar fi
J.S. Bruner, B.F. Skinner, John B. Carroll, B. Bloom, R. Gagné ş.a.
În principiu, se pleacă de la învăţarea deplină ca model şi de la
faptul simplu că o problemă nu se naşte fără să conţină posibilităţi de
rezolvare.
În teorie fiinţează o serie de concepte utile practicii:
– sarcina învăţării (tema, obiectivul);
– cantitatea de timp alocată;
– timpul efectiv de lucru, exersare;
– ocazia de învăţare (orar, program);
– perseverenţa: să faci mai întâi lucrurile grele şi să laşi mulţu-
mirile şi recompensele pentru mai târziu; perseverenţa înseamnă succes
obţinut prin încercare şi eroare (cât mai puţine erori, n.n.) (Denis Waitley);
– aptitudinea de învăţare;
– capacitatea de înţelegere a sarcinii;
– calitatea instruirii.
Nivelul atins de un elev, în învăţare, poate fi pus într-o formulă
(J.B. Carroll):
Nivelul de învăţare = f ⎛⎜ timpul efectiv folosit ⎞⎟
⎜ timpul necesar ⎟
⎝ ⎠
_____________
*
Bunescu Vasile, Învăţarea deplină. Teorie şi practică, Editura Didactică
şi Pedagogică R. A., Bucureşti, 1995.
30

Idei de bază:
– elevul reuşeşte să înveţe o anumită sarcină în măsura în care folo-
seşte o cantitate de timp egală cu aceea de care are nevoie pentru a o învăţa;
– elevii care au nevoie de o cantitate mare de timp pentru învăţare,
nu au aptitudini ori acestea sunt de un nivel redus;
– alte concepte care circulă în lucrări de specialitate: învăţare opti-
mizată, învăţare eficientă, învăţare rapidă, învăţare temeinică, învăţare
afectivă etc.;
– gimnastica – în manieră critică – poate beneficia de conceptul
învăţare motrică deplină;
– deficitul aptitudinal poate fi compensat prin motivaţie, voinţă,
perseverenţă, organizare, creativitate şi, în general, prin eforturi mari.
31

5. ÎNVĂŢAREA ELEMENTULUI ACROBATIC.
FIŞA METODICĂ
Fişa metodică a elementului acrobatic este o formă scrisă de vehi-

culare a informaţiei tehnico-metodice semnificative. Acest „instrument
didactic” se concepe în vederea ordonării logice şi psiho-logice a mate-
rialului de studiu, exersare şi aşa destul de vast. În căutarea unei forme
convenabile, relativ stabile şi eficiente, vom lua în consideraţie mai multe
faţete ale instruirii, şi anume:
– creşterea continuă a numărului elementelor şi combinaţilor;
– realizarea unui indice înalt al efortului de învăţare motrică;
– sprijinirea pe un model, ca orientare spre valoare; modelul (ima-
ginea, forma) trebuie să sugereze şi să motiveze variante combinatorii.
Partea orientativă a fişei metodice conţine:
– ........................................(denumirea elementului);
– prezentare în combinaţie tipică;
– descriere (tehnica de execuţie) plus ilustrare;
– posibilităţi de transfer (derivare, compunere, împrumut, aplicaţii).
Partea practică a fişei are structura:
– secvenţe ale învăţării şi perfecţionării
– învăţarea
Seria I (exerciţii) Seria a II-a (exerciţii) Seria a III-a (exerciţii)
1. ................ 1. ............. 1. ..............
2. ............... 2. ............... 2. ...............
3. ............... 3. ............... 3. ...............
– perfecţionarea
Seria I (derivate) Seria a II-a (combinate) Seria a III-a
(exerciţii) (exerciţii) (combinaţii) (exerciţii)
1. ................ 1. ............. 1. ..............
2. ............... 2. ............... 2. ...............
Seria a IV-a (integrale)
(exerciţii)
1. ................
2. ...............
32

În procesul învăţării-perfecţionării, trecerea de la un exerciţiu la
altul şi de la o serie la alta este marcată de continuitate-discontinuitate.
Structura fişei are un impact mai mare în următoarele situaţii:
– asupra primelor învăţări;
– asupra elementelor care se aseamănă;
– asupra proiectării pe termen scurt sau mediu.
În proiectarea instruirii, cea mai bună metodă este aceea prin care
luăm ca punct de plecare rezultatele pe care le anticipăm; în acest sens,
„prezentarea în combinaţie tipică” sugerează un mod de integrare a
elementului într-un întreg.
Supraînvăţarea elementului încheie doar o etapă analitică, pe când
integrarea, combinarea, ne apropie de finalitate. Mai multe combinaţii
alcătuiesc exerciţiul integral (întregul), care ar trebui să corespundă urmă-
toarelor exigenţe:
– să evite distorsiunile tehnice;
– să creeze sentimentul întregului;
– să fie competitiv din punct de vedere tehnic şi estetic (întrecerea
cu sine, întrecerea cu alţii);
– valoarea estetică (frumuseţea) se atinge prin rafinament tehnic
(stil de exprimare).
Descrierea priveşte modul corect de execuţie. În practică, limbajul
folosit este concis; condiţia cea mai importantă a limbajului, din perspec-
tiva învăţării depline, trebuie să fie forţa de sugerare. În comunicarea
propriu-zisă, propoziţiile şi frazele trebuie să fie plastice şi modelatoare.
Noţiunile şi conceptele se vor decoda.
„Posibilităţi de transfer” se vrea un concept generic; aici avem de-a
face cu:
– transferul pozitiv;
– transferul negativ (interferenţa deprinderilor);
– transferul atitudinal;
– exerciţiile ajutătoare;
– exerciţiile ajutătoare – posibilitate;
– exerciţiile de forţă-supleţe, devenite ajutătoare.
Textele fişelor metodice vor fi însoţite de ilustraţii. Câteva argu-
mente pentru susţinerea didactică a ilustraţiilor:
– „textul grafic” se percepe şi se înţelege rapid;
– imaginea contribuie la formarea reprezentărilor corecte;
– uneori imaginea poate înlocui scrierea;
33

– scrierea şi ilustrarea sunt complementare, tot aşa cum analizatorii
se susţin unii pe alţii;
– imaginea trebuie să fie model;
– modelul „trage” după sine efortul general de învăţare;
– imaginea – model trebuie să fie o dominantă psihică;
– imaginea – model trebuie să genereze motivaţii intrinseci
puternice.
Învăţarea unui element acrobatic poate avea ca suport scris şi o altă
structurare. Ne-a reţinut atenţia modelul de fişă elaborat de Gabriel
Popescu (1994):
............... (denumirea elementului)
Repere tehnice (echivalent descriere sumară)
Sistemul algoritmic al învăţării (echivalent „Secvenţe ale învăţării şi
perfecţionării”, Ion Tudusciuc, 1984)
Cerinţe privind nivelul cunoştinţelor la startul învăţării (condiţii
explicite şi implicite)
Obiectivele pregătirii fizice specifice (segmente implicate în meca-
nismul tehnic concret)
Seria I (exerciţii)
Greşeli tehnice pe faze (corectări)
Greşeli de ţinută (corectări)
Seria a II-a (exerciţii)
Seria a III-a (exerciţii)
În opinia noastră, această fişă are următoarele virtuţi instructive:
– este extrem de analitică, fapt ce favorizează formarea timpurie a
stilului de exprimare;
– obiectivele pregătirii fizice specifice vizează cunoştinţe anato-
mice aplicate, precum şi dezvoltarea calităţilor motrice necesare execuţiei
tehnice corecte;
– greşelile tehnice pe faze şi greşelile de ţinută pot fi tratate
unificat;
– seriile se caracterizează prin „paşi mărunţi” şi prin încercări
numeroase (formarea deprinderii);
– prin „nivelul cunoştinţelor la start” înţelegem ce ştie şi ce poate
să facă (să demonstreze) elevul în acel moment; nici o învăţare nu începe
la zero.
Fişele metodice (G. Popescu, 1994) sunt ilustrate, ceea ce ridică
valoarea lor didactică, indiferent de probă şi vârstă. Datorită caracterului
logic al demersului, se pot opera cuantificări pentru un control mai bun al
34

procesului de predare-învăţare şi, de asemenea, se pot „regiza” expe-
rimente.
Demersurile de până acum pot fi sintetizate astfel:
– structura fişei capătă stabilitate în timp;
– conţinutul fişei se va confrunta continuu cu practica;
– fişa se poate simplifica; simplitatea fişei nu înseamnă gândire
simplistă;
– elaborarea fişelor este un proces creator;
– fişele se folosesc şi în alte domenii: fişe de nutriţie, fişe de
chimie, „fişa jocului” etc.
– fişele sunt simple sau complexe;
– simplitatea se caută în mod activ (fig. 14);
Fig. 14.
– complexitatea sugerează un plus de informaţie ştiinţifică şi
tehnico-metodică;
– o fişă simplă conţine două părţi: a) descrierea şi b) metodica
învăţării, exerciţii de bază;
– structura fişei este o constantă, indiferent de element, de parti-
cularităţile de vârstă şi de sex;
– variabilitatea de conţinut a unei fişe metodice este determinată de
variabilitatea practică.
35

6. ÎNVĂŢAREA COMBINAŢIILOR ACROBATICE
Combinaţiile presupun existenţa a cel puţin două elemente învăţate,

compatibile din punct de vedere compoziţional. Numărul maxim al
elementelor dintr-o combinaţie depinde de natura probei; această cantitate
este însăşi repertoriul de bază al elevului. Acolo unde integrăm elemente
statice, exerciţiul nu este oprit şi nici rupt în două. Însuşirea separată,
analitică, a elementelor trebuie să aibă în vedere perspectiva combinărilor
posibile, anticipate şi preferate. Elementul separat are o tehnică de
execuţie foarte apropiată de tehnica aceluiaşi element integrat; diferenţele
calitative sunt foarte mici.
Prima condiţie pentru organizarea învăţării, ca proces bine dirijat,
este programarea corectă a formei finite sub aspectul vitezei, ritmului,
expresivităţii. O combinaţie, luată ca întreg, se descompune în componen-
te („paşi”, „cărămizi”, secvenţe etc.) destul de elementare, ce pun în evi-
denţă structura dar şi detaliile. Atât în combinaţii cât şi în „integrale”,
elementele pot fi considerate părţi. Componentele sunt: imagini şi
cuvinte, forme-funcţii şi acţiuni motrice propriu-zise. Gândim exerciţiile
ajutătoare şi pregătitoare pentru elemente şi elementele pentru combi-
naţie. Se apelează la modele; dacă elevul a executat înlănţuirea, înseamnă
că modelul a fost construit (L.N. Landa). În stadiul de perfecţionare a
combinaţiei, elevii trebuie să fi trecut deja de perfecţionarea fiecărui ele-
ment în parte. Combinaţia acrobatică de tip gimnazial (educaţie fizică)
este analoagă cu exerciţiul liber ales din gimnastica artistică sportivă,
proba sol.
Să admitem că un elev are un repertoriu de 8 elemente. Codificând
elementele acrobatice, de la 1 la 8, vom schiţa o strategie de învăţare a
unei combinaţii*:
_____________
*
Tudusciuc Ion, Contribuţii la optimizarea predării-învăţării gimnasticii
acrobatice în gimnaziu. Studii şi cercetări experimentale, teză de doctorat în
ştiinţe ale educaţiei, Universitatea Bucureşti, 2000.
36

a) linia 1, „dus”:
1+2
1 + 2** + 3
1+2+3+4 elementele 1 – 4
b) linia 2, „întors”:
5+6
5+6+7
5+6+7+8 elementele 5 – 8
c) două linii, „dus-întors”:
linia 1 + linia 2
sau
linia 2 + linia 1 elementele 1 – 8
„Liniile” (sau combinaţiile) se caracterizează prin: progresie,
dinamism şi „ingrediente” (mişcări de legătură). Începutul şi sfârşitul sunt
reprezentate de poze obişnuite sau neobişnuite, imaginate.
_____________
**
Bloc informaţional: elementul 1 urmat de 2; 3 reprezintă progresia,
adausul ş.a.m.d.
37

7. ÎNVĂŢAREA TORENTELOR ACROBATICE
Torentele sunt forme speciale de valorificare a exerciţiilor de

acrobaţie. Se practică în lecţii, în serbări şcolare şi studenţeşti. În cadrul
torentelor, supraînvăţarea face casă bună cu organizarea excepţională.
Spre deosebire de etalarea individuală a combinaţiilor (şi exerciţiilor
liber alese), în torente avem de-a face cu fluxuri motrice dense şi foarte
rit-mate; elevii, unul după altul, accelerează, ritmează şi finalizează,
păstrând o distanţă optimă. O asemenea evoluţie dă impresia unui film
care provoacă reacţii, impresii, „detentă psihică”, în general acceptare şi
satisfacţie estetică. Elanul torentelor este constituit din alegări accelerate
şi desprinderi viguroase. Fondul muzical trebuie să corespundă acestui
dinamism accentuat. Calităţile motrice combinate implicate în torente
sunt: rezistenţa, detenta şi viteza.
Torentele sunt alcătuite din „manşe”; toţi acrobaţii execută într-o
manşă acelaşi element acrobatic (rostogoliri, răsturnări, îndreptări,
salturi). Manşa următoare este destinată altui element, sensibil mai
dificil. Antrenarea şi finalizarea, valorificarea, pun în evidenţă creati-
vitatea şi creaţia profesorului.
Gândirea şi experienţa au generat metoda algoritmică – o desfă-
şurare logică a exersării; este o metodă de pregătire a elevilor sportivi şi
se mai numeşte şi metoda programării algoritmice. (L.N. Landa). Prin
această metodă se pot rezolva nu numai operaţii mentale ci şi acţiuni
motrice. Algoritmizarea învăţării elementelor de gimnastică este aproxi-
mată; factorii aleatori care intervin în învăţare-perfecţionare sunt extrem
de numeroşi. Programările de tip algoritmic oferă spre învăţare doze opti-
me din materialul de studiu, într-o succesiune logică şi psiho-logică
(A.M. Slemin).
Algoritmul s-ar defini astfel: o succesiune de prescripţii, care, dacă
sunt respectate, conduc prin acţiune, din aproape în aproape, la rezultatul
scontat. Se cere, de asemenea, să se respecte unele cerinţe metodologice:
– analiza logică a structurii materialului de învăţat;
38

– algoritmii trebuie să fie în concordanţă cu legile dezvoltării fizice
a organismului elevilor de diferite vârste;
– algoritmii trebuie să fie în concordanţă cu nivelul calităţilor
motrice, cu etapele formării deprinderilor motrice;
– algoritmii trebuie să fie optimali (intensitate, densitate, volum, în
general dozare etc.);
– algoritmii trebuie să fie codificaţi.
Organizarea şi prezentarea materialului de studiu-exersare trebuie
să permită conducerea nemijlocită a învăţării motrice, să îndeplinească
funcţia de element de reglare a activităţii. Un algoritm pentru gimnastică,
nuanţat şi flexibil, ar arăta astfel (Ladislau Zuja)*:
– reflectă şi pregăteşte condiţiile materiale şi organizatorice;
– stimulează la elevi, gimnaşti, interesul pentru o acţiune bine
gândită;
– formulează bine tema, stabileşte concis şi clar scopul exerciţiului;
– împarte structura motrică în componentele sale, stabilind sarcini
corespunzătoare;
– asigură un model valoros al deprinderilor motrice globale sau
parţiale şi însoţeşte – 1 cu expresii verbale;
– stimulează primele încercări ale elevilor în vederea realizării
performanţelor;
– determină elevii să-şi urmărească propriile mişcări, să execute
corect şi să-şi corecteze greşelile imediat, îndeosebi în perioada iniţială a
învăţării;
– menţine interesul elevilor prin selecţia şi varietatea mijloacelor şi
metodelor;
– exercită un control cât mai des şi o estimare a performanţelor,
pentru informarea proprie şi a elevului;
– perfecţionează deprinderile dobândite, prin creşterea exigenţelor,
alternează intenţionat condiţiile externe cu cele interne, astfel încât de-
prinderea să devină cât mai corectă.
Toate aceste imperative reprezintă o expresie a flexibilităţii mintale.
Alte prescripţii algoritmice (elevi dotaţi):
– învăţarea elementelor dinamice;
– sincronizări relativ lente, pe grupuri mici (5-7 elevi);
– sincronizări relativ lente, cu întreaga formaţie;
_____________
*
Zuja Ladislau, Învăţarea programată în educaţia fizică, Educaţia
fizică în şcoală, vol. XXVII, C.N.E.F.S., Bucureşti, 1976.
39

– sincronizări rapide pe grupuri mici;
– sincronizări rapide cu întreaga formaţie;
– aplicaţii: „punere în situaţie”, „antrenament cu public”, serbări
şcolare şi studenţeşti, serbări câmpeneşti, toate pe fond muzical.
Conţinutul unor torente la trambulină elastică (gimnaziu, elevi
dotaţi)*:
– răsturnare laterală;
– răsturnare laterală pe o mână;
– roată întoarsă;
– roată întoarsă pe o mână;
– răsturnare înainte;
– răsturnare înainte pe o mână;
– salt înainte de pe un picior;
– salt înainte de pe un picior, cu întoarcere de 1800;
– sărituri drepte;
– sărituri drepte, cu întoarcere de 1800;
– sărituri drepte, cu întoarcere de 3600 (7200);
– sărituri cu echer, depărtat;
– sărituri grupare-întindere;
– săritura peştelui;
– salt înainte grupat;
– salt înainte echer;
– salt înainte grupat, cu întoarcere de 1800.
La torente, aterizările sunt urmate întotdeauna de plecări imediate.
De o mare importanţă este prepararea psihologică, înaintea serbărilor; se
inoculează elevilor ideea că sunt cei mai buni din şcoală sau din zonă, că
nu se poate să nu reuşească şi că vor fi răsplătiţi cu aplauze, laude,
diplome şi premii. Se folosesc mascote. O sugestionare potrivită îi face pe
elevi mai încrezători în propriile posibilităţi, mai stăpâni pe sine, mai
siguri şi mai curajoşi.
Educaţia pentru succes este ideea-ţintă.
_____________
*
Aplicaţiile autorului, 1990-2005.
40

8. ÎNVĂŢAREA PIRAMIDELOR
Pentru învăţarea corectă a piramidelor, se vor întruni următoarele

condiţii:
– elevii se vor cunoaşte bine între ei;
– instruirea va debuta cu exerciţii sub formă de joc; plasamentul,
rolurilor şi prizele (fig. 15) se vor proba cu mare atenţie;
Fig. 15.
– se vor transfera elemente acrobatice de la sol la piramide;

– se va dezvolta forţa segmentelor şi se va „educa” echilibrarea pe
seama forţei;
41

– piramidele se construiesc prin etajare; primele învăţări vor fi lente
(pentru memorare);
– construcţia, poza şi desfacerea necesită un timp relativ scurt;
– mai multe piramide învăţate se prezintă în suite; ultima piramidă
trebuie să aibă o valoare estetică deosebită;
– elevii mai îndemânatici şi mai uşori se plasează în vârf iar cei
mai puternici la bază (pentru susţinere);
– în piramidele mixte, elevele se vor plasa la etaje sau în lateral,
lângă elevi (margini, „chenare”);
– intrarea şi retragerea vor fi ordonate;
– echipamentul şi fondul melodic sunt alte condiţii ale învăţării şi
valorificării;
– competenţa profesorului va însemna, între altele, gust şi imagi-
naţie.
Condiţii de maximă generalitate:
– buna educaţie;
– disponibilitate pentru efort acrobatic;
– ţintirea succesului personal, de grup şi de public.
– Unii specialişti recomandă următorii paşi în învăţarea piramide-
lor (schemă de tip algoritmic, Gh. Popa, 1975):
– apelul la imagini, formarea reprezentărilor;
– descrierea construcţiei;
– definitivarea şi distribuirea sarcinilor (intrare, construcţie, menţi-
nere, desfacere, retragere etc.);
– trecere de la parter la etaje şi invers, de la etaje la parter;
– asamblarea părţilor;
– introducerea fondului melodic;
– desfacere-coborâre, cu asigurare;
– retragere (sau continuare) ordonată.
Exerciţiile acrobatice cu partener fac trecerea de la acrobatica
individuală la acrobatica în grup. Pentru vârful piramidei se va alege
unul din cei mai buni executanţi, stăpân pe sine, curajos, cu simţul
echilibrului dezvoltat (N. Băiaşu, 1985).
În general, prizele consolidează construcţia, conferindu-i stabilitate
şi siguranţă. La piramide contracţia musculaturii segmentelor are un
caracter izometric şi, în consecinţă, se va dezvolta forţa.
42

9. ŞCOALA MIŞCĂRILOR ACROBATICE
ŞI STILUL DE EXPRIMARE
9.1. Şcoala mişcărilor acrobatice

În lucrarea de referinţă Terminologia educaţiei fizice şi sportului
(1973), „şcoala mişcării” este definită astfel: „sistem sau concepţie de
organizare şi conducere a procesului de instruire motrică”. Definiţia enun-
ţată este întărită prin două recomandări:
− şcoala mişcării se realizează îndeosebi în perioada formării şi
perfecţionării deprinderilor natural-aplicative: mersul, alergarea, săritura
(copii, n.n.);
− procesul continuă cu însuşirea (învăţarea – perfecţionarea) de-
prinderilor specifice.
În plan teoretic, şcoala mişcărilor acrobatice este un concept
circumscris conceptului de şcoala mişcărilor (gen proxim şi diferenţă
specifică). Conceptul în discuţie poate fi nuanţat, astfel:
− generalizare a practicii şi fuziune a ideilor cu activităţile;
− concepţia unui autor (I. Tudusciuc, 2000) (fig. 16).
Şcoala mişcărilor acrobatice
Actul motric unitar acrobatic

(element)
Şcoala desprinderii Şcoala zborului Şcoala aterizării

1. mecanismul desprinderii 1. orientarea spaţio-temporală 1. mecanismul aterizării
2. desprindere naturală 2. zbor natural 2. aterizare naturală
3. desprindere elaborată 3. zbor elaborat 3. aterizare elaborată
4. sisteme de exerciţii 4. sisteme de exerciţii 4. sisteme de exerciţii
Fig. 16.
43

Practica – suport şi efortul teoretic generează alte concepte, cu o
sferă mai mică de cuprindere:
− şcoala desprinderii;
− şcoala zborului;
− şcoala aterizării.
Ca demers cognitiv în instruire, conceptele se exprimă prin concre-
tizări multiple – exerciţii, consonante cu particularităţile vârstelor mici
(biologice, psihice, motrice). Insistând asupra componentelor deprinde-
rilor şi exersându-le în cele mai variate condiţii, rămân oarecum stabile
unele structuri comune ale actului motric.* Similitudini importante şi
exemple: şcoala alergării (atletism), şcoala aruncării (atletism, handbal,
oină), şcoala bătăii pe trambulină (sărituri de gimnastică în educaţia
fizică) etc.
9.2. Sisteme de exerciţii din şcoala mişcărilor acrobatice

Sistemul (subsistemul) este un complex de fenomene aflate în inte-
racţiune; are structură, funcţie, relaţie şi interrelaţie, este deschis, „capa-
bil” de optimizare. Sistemul de exerciţii pe care-l propunem are
următoarele caracteristici:
– exerciţii ajutătoare – pregătitoare;
– tatonări (încercare – eroare), tatonări experimentale (elevul caută
activ soluţii proprii, îngustarea culoarului calitativ al învăţării, asimilări –
acomodări, încercări numeroase stilizate);
− baza spiralei învăţării motrice specializate, progresie motrică,
psihoneuromotrică (fig. 17);
− anticiparea transferului pozitiv, motric şi atitudinal (operaţii:
derivarea, compunerea şi împrumutul, I, Tudusciuc, 2000) (fig. 18),
acrobatizare;
− recunoaşterea – regăsirea unui criteriu biomecanic (contact-
noncontact cu reazemul) (fig. 19);
− „antrenarea” analizatorilor: vizual, auditiv, chinestezic, vesti-
bular.
În ansamblu, sistemele de exerciţii sunt stimuli în formarea experi-
enţei motrice a copiilor gimnaşti.
_____________
*
Harre D., Teoria antrenamentului, Editura Stadion, 1973.
44

Fig. 17.
Fig. 18.
45

Proba Denumirea elementului Criteriul biomecanic
contact-noncontact
sol – răsturnare înapoi talpă-palmă-talpă
– salt înainte talpă-talpă
– salt dublu înapoi întins talpă-talpă
bârnă (transfer) – salt înapoi grupat talpă-talpă

– salt înainte pe un picior talpă-talpă
sărituri (transfer) – răsturnare prin stând pe mâini talpă-palmă-talpă
Fig. 19.
Exerciţii pentru dezvoltarea detentei membrelor superioare
(ricoşare)
Prin desprinderi reactive urmărim realizarea unui zbor mai înalt. La
desprinderile de pe mâini se adaugă şi acţiunea altor segmente prin co-
ordonare psihoneuromotrică şi prin tehnica de execuţie.
Exemple de exerciţii pentru dezvoltarea detentei membrelor supe-
rioare:
− respingerea reazemului prin flexie palmară, din poziţia stând în-
clinat, cu mâinile pe o şipcă a scării fixe;
− respingerea scurtă, respingeri succesive ale reazemului, din po-
ziţia aplecat, cu braţele sus (în prelungirea trunchiului);
− izbiri ale reazemului, pe verticală, angrenând în efort corpul
întins şi încordat, cu braţele sus (la cadru izometric);
− îndoiri şi întinderi de braţe, din stând pe mâini, cu ajutor (flotări
din stând pe mâini, copii) (fig. 20);
Fig. 20.
46

− săltări (sărituri) de pe mâini în stând pe mâini, cu elan (fig. 21)
(planuri orizontale);
− sărituri de pe o trambulină pe alta, de pe mâini în stând pe mâini
(fig. 22) (planuri înclinate);
Fig. 21. Fig. 22.

− executarea „jocului” centurii scapulare (sus-jos, jos-sus), din
poziţia stând cu braţele sus şi cu o bară în mâini (2-3 kg);
− corbet pe sol, din stând pe mâini plutitor;
− corbet integrat în roată întoarsă la trambulină orizontală (fig. 23);
− corbet în sfoară;
− răsturnare înainte la trambulina orizontală (fig. 24);
Fig. 23. Fig. 24.

− răsturnare înainte, cu întoarcere de 180°, la trambulină sau pe un
capac de ladă;
− apăsări scurte („şocuri” ale partenerului, în axul braţe-trunchi);
− înclinarea corpului întins, încordat, înainte-înapoi, de către
parteneri, din stând pe mâini;
− elan şi răsturnare laterală zburată;
− elan şi răsturnare laterală sărită;
47

Fig. 25. Fig. 26.
− răsturnări înainte, în
culcat dorsal (fig. 25);
− răsturnări înainte, în
aşezat (fig. 26);
− îndreptare de pe cap, în
lungime (fig. 27).
Structura biomecanică este
Fig. 27. următoarea: tălpi – mâini – tălpi.
Exerciţii pentru dezvoltarea detentei membrelor inferioare

(şcoala desprinderii, a bătăii)
Exerciţiile pentru dezvoltarea detentei membrelor inferioare sunt
foarte apropiate structural de natura şi funcţiile organismului.
Exemple de exerciţii pentru dezvoltarea detentei membrelor infe-
rioare:
− joc de glezne (încălzire);
− alergări de viteză pe distanţe scurte (finalitate: însuşirea elanului
acrobatic);
− genuflexiuni medii, cu braţele libere;
− genuflexiuni cu sărituri rapide la ridicarea în stând;
− ridicări şi coborâri rapide ale călcâielor, situate în afara reazemului;
− alergări pe scările unui stadion (în general, pe pante, urcare,
coborâre);
− sărituri pe loc, cu balansarea braţelor înainte – sus;
− sărituri diverse cu coarda;
− ridicări pe vârfuri şi coborâri;
− ridicări pe vârfuri şi coborâri ale călcâielor sub orizontala
reazemului, cu rezistenţa moderată a unui partener;
− sărituri drepte (pe verticală) – contact foarte scurt cu solul şi
apăsări pe şipca scării fixe (retroducţie);
48

− sărituri pe loc (stilizate, „baletate”);
− sărituri pe banca de gimnastică şi înapoi, jos;
− sărituri în adâncime (h = 0,3-0,5 m) şi desprinderi imediate, pe
verticală;
− sărituri executate cu încărcătură (serii scurte);
− sărituri peste mingi medicinale (fig. 28) sau peste bănci de
gimnastică (analogie cu un traseu);
− sărituri drepte, tensionând o bandă elastică, trecută pe după ceafă
şi ancorată pe sol;
Fig. 28. Fig. 29.

− sărituri drepte şi cu întoarcere, la trambuline şi plase;
− sărituri cu întoarcere de 180°, 360° (fig. 29), sub unghiuri diferite;
− aruncarea cu tălpile a unei mingii medicinale, în unghi de 45°;
− împingerea energică a min-
gii medicinale, din poziţia culcat
dorsal;
− sărituri pe loc, cu întoarceri
spre stânga şi spre dreapta;
sărituri înapoi (zbor, plutire) de pe
bancă, ladă şi prinderea executantului
pe un „pat” de braţe; Fig. 30.
− sărituri înapoi la trambulină, în culcat dorsal (fig. 30) (deprivare
senzorială vizuală).
Exerciţii pentru dezvoltarea capacităţii de orientare spaţială

(şcoala zborului)
Exerciţii în plan sagital (înainte-înapoi)
Înainte şi înapoi sunt sensurile deplasării corpului în zbor, în culoa-
rul umerilor. Zborul, calitatea acestuia sunt condiţionate, întotdeauna, de
calitatea desprinderii (vezi exerciţiile anterioare).
Exemple:
49

− alergare, săritură de pe un picior şi aterizare pe calupuri de
burete;
− alergare, bătaie, zbor şi aterizare în culcat facial, pe calupuri de
burete;
− acelaşi exerciţiu, cu bătaie pe trambulină;
− alergare, bătaie pe trambulină, grupare-întindere în zbor,
aterizare în culcat facial pe calupuri de burete;
− alergare, bătaie pe trambulină, echer în zbor, aterizare în culcat
dorsal pe saltele suprapuse sau pe calupuri;
− sărituri drepte peste un reglator al mişcării (şnur, stimul, reper
spaţial pentru amplificarea zborului);
− „căderi” în culcat dorsal, din stând cu braţele sus, pe un „pat” de
braţe sau pe calupuri;
− sărituri înapoi, sub unghiuri diferite, cu întoarceri, în culcat întins;
− alergare, bătaie în plasa mică elastică, salt înainte, aterizare în
culcat dorsal, pe calupuri (zbor foarte înalt);
− salt înainte;
− salt înainte, grupat, echer sau întins, cu întoarcere de 180°;
− salt înapoi de pe trambulină, aterizare în culcat facial (cu ajutor,
asigurare).
Tendinţa generală a efortului, prin exerciţiile de mai sus, este trecerea
de la zboruri jucăuşe la zboruri elaborate: încercările se corectează.
Exerciţii în plan orizontal (spre stânga, spre dreapta)

Planul orizontal priveşte secţiunea imaginară a corpului. Exerciţiile
poartă denumirea de întoarceri, piruete, „tirbuşoane” etc.
Exemple de exerciţii în plan orizontal:
− sărituri cu întoarcere de 90°, spre stânga;
− sărituri cu întoarcere de 90°, spre dreapta;
− sărituri cu întoarcere de 720°, spre dreapta.
Frecvenţa cea mai mare, în pregătirea copiilor, o au săriturile cu
întoarceri de 180° şi de 360°.
50

Exerciţii în plan frontal (lateral stânga, lateral dreapta)
Exemple de exerciţii în plan frontal:
− stând cu braţele sus, cădere în culcat costal, pe saltele moi, spre
stânga şi spre dreapta;
− galop lateral;
− săritură laterală de pe trambulina elastică;
− săritură laterală, în culcat costal, de pe trambulină;
− săritură laterală, aruncat din palme, cu asigurare;
− săritură laterală la plasa mică elastică, cu asigurare;
− salt lateral cu ajutor.
Exerciţiile în plan frontal se caracterizează prin deprivare senzorială
vizuală parţială şi sunt transferabile în salturile laterale.
Exerciţii în plan sagital, declanşate din poziţie răsturnată

Exemple:
− stând pe mâini, cu ajutor, flexia şi extensia capului;
− stând pe mâini, cu ochii închişi, flexia şi extensia capului;
− stând pe mâini, cu ochii închişi, încordare generalizată;
− stând pe mâini, cădere în culcat dorsal;
− stând pe mâini, gruparea şi întinderea corpului sub un unghi de
45°, pe fondul căderii în culcat dorsal;
− stând pe mâini, cădere în culcat facial pe calup de burete;
− alergare 3-5 paşi, răsturnare înainte în culcat dorsal;
− alergare 3-5 paşi, răsturnare înainte în culcat dorsal, grupând –
întinzând corpul la 45°;
− alergare, răsturnare înainte la trambulină, în culcat dorsal pe
calupuri de burete;
− răsturnare înainte la trambulină, cu întoarcere de 180°, în culcat
facial;
− răsturnare înainte la trambulină, cu întoarcere de 360°;
− răsturnare înainte la trambulină, pe o mână, în culcat dorsal (sau
cu întoarcere de 180°, în culcat facial);
− mers în mâini, cădere în culcat dorsal;
− mers în mâini înapoi, cădere în culcat facial.
Exerciţiile prezentate în această secţiune întrunesc: forţa centurii
scapulare şi a braţelor, orientarea spaţială şi ţinuta; educă curajul, ate-
nuând frica şi permit totodată o abordare raţională a învăţării. Se folosesc:
saltele suprapuse, calupuri de burete, lonje de mână cu centură, ajutorul şi
asigurarea, parteneri, instalaţii ingenioase etc.
51

Exerciţii în plan orizontal, declanşate din poziţie răsturnată
Exemple:
− stând pe mâini, întoarcere de 90°;
− stând pe mâini, întoarcere de 180°;
− stând pe mâini, întoarcere de 180°, în partea opusă;
− stând pe mâini, întoarcere (prin păşire) spre stânga şi spre
dreapta;
− stând pe mâini, întoarcere de 180°, 360°, cu picioarele în sfoară
sau în sfoară laterală.
Exerciţiile de mai sus sunt transferabile în elementele unor probe
din gimnastică (paralele, bară fixă, bârnă).
Exerciţii în plan frontal, declanşate din poziţie răsturnată

Exemple:
− răsturnare laterală, în stând pe mâini;
− răsturnare laterală, în stând pe mâini la miniparalele;
− stând pe mâini, mers lateral spre stânga şi spre dreapta;
− răsturnare laterală pe o mână;
− răsturnare laterală pe mâna a doua;
− răsturnare laterală pe partea neîndemânatică;
− răsturnare laterală la trambulină, pe o mână;
− mers în mâini, lateral (fig. 31);
− mers în mâini, lateral, cu
picioarele în sfoară laterală;
− mers în mâini, lateral, cu
ajutor, peste banchete curbate.
Exerciţiile de mai sus se ca-
racterizează prin deprivare senzo-
Fig. 31. rială vizuală, parţială.
Exerciţii de fixare în diferite faze ale plierii

(şcoala aterizării)
Exemple:
− stând semiflexat, braţele lateral, menţinere 3s;
− aceeaşi poziţie, menţinere 4-5 s;
− ghemuit (cu spatele drept), braţele lateral sus, privirea înainte,
marcare 1 s, menţinere 2-3 s;
− revenire (redresare) sacadată, în stând, din fazele precedente;
52

− stând cu faţa spre scara fixă, apucat de o şipcă la nivelul ume-
rilor, ridicări pe vârfuri şi revenire;
− semiflexat, cu o bară pe umeri (3-5 kg), menţinere 2-3 s;
− reluarea unor exerciţii la oglindă (autocontrol comparabil cu pro-
priile reprezentări, atenţie la detalii).
Exerciţiile din şcoala aterizării contribuie la formarea simţului mus-
cular al amortizării (plierii), dezvoltă capacitatea de echilibrare specifică
gimnasticii.
Sărituri în adâncime înainte, înapoi şi lateral

Exemple:
− stând pe bancă de gimnastică, săritură în adâncime (pliere,
precizie, braţele lateral sau lateral sus);
− acelaşi exerciţiu de pe două bănci de gimnastică, suprapuse;
− stând pe lada de gimnastică de înălţime medie, sărituri în adân-
cime, cu avântarea braţelor în sus;
− săritură în adâncime, din atârnat la scara fixă;
− săritură înapoi în adâncime (cu ajutor, asigurare);
− săritură în adâncime, cu întoarceri de 180°, 360°;
− aceleaşi sărituri, cu întoarceri de 180°, 360°, în partea opusă;
− sărituri laterale, în adâncime (pondere redusă).
Fixări şi sărituri cu deprivare senzorială vizuală

Exemple:
− stând semiflexat, cu braţele lateral sus şi cu ochii închişi, men-
ţinere 1-3 s;
− stând semiflexat, cu o bară pe umeri şi cu ochii închişi, menţinere
2-3 s;
− săritură în adâncime de pe banca de gimnastică, cu ochii închişi
în zbor;
− săritură înapoi în adâncime, de pe bancă;
− sărituri înapoi în adâncime, de pe bancă, cu ochii închişi şi cu
întoarcere de 180°, 360°, în partea opusă.
Aterizări ca părţi finale ale elementelor acrobatice

Exemple:
− răsturnare înainte pe un picior;
− răsturnare înainte pe o mână (cu sfoară pe sus);
− salt înainte grupat;
53

− salt înainte echer;
− salt lateral (grupat, depărtat, echer, întins);
− îndreptare de pe cap, în aşezat;
− îndreptare de pe cap, cu întoarcere de 180°, în stând sau în sprijin
culcat.
În exersare se va urmări: plierea, precizia, echilibrarea, redresarea
după pliere, precum şi posibilităţile de combinare, continuare.
Sărituri cu aterizări sub unghiuri diferite, pentru prevenirea

accidentelor (accidentabilitate)
Exemple:
− săritură în adâncime, aterizare cu corpul înclinat şi rostogolire
înainte (autoasigurare care priveşte răsturnările şi salturile înainte, supra-
rotate);
− sărituri înapoi în adâncime, rostogoliri înapoi;
− sărituri în adâncime, lateral, rostogoliri laterale;
− aterizare obişnuită, cădere în culcat facial, frânând cu braţele.
Aterizări pe suprafeţe elastice

Exemple:
− săritură în adâncime şi aterizare pe trambulina elastică orizontală,
acoperită;
− săritură dreaptă la plasa elastică, amortizare;
− săritură dreaptă la plasa
mare elastică, cu întoarcere de 180°,
360°, spre stânga, spre dreapta;
− salt înainte la plasa elastică
– amortizare;
− salt înapoi la plasa elastică
– amortizare;
− săritură de pe o trambulină
Fig. 32.
pe alta, orizontale (fig. 32).
9.3. Stilul de exprimare

Stilul de exprimare în gimnastică poartă amprenta personalităţii
creatorului (profesor-elev, antrenor-gimnast). La nivel de măiestrie, de
performanţă, se regăsesc influenţele ambianţei, ale tradiţiei şi ale F.I.G.,
ca orientări. În formele poziţiilor şi mişcărilor de gimnastică se constată
54

un fel de fixitate (aspiraţie spre valori de tehnică perfectă de execuţie).
Faptele de stil se grefează totdeauna pe fapte de comunicare (Tudor
Vianu, 1955) (comunicare prin mişcare, arte corporale, n.n.).
Stilul de exprimare este rodul unui efort îndelungat, direct şi indi-
rect; el apare, de regulă, la elevii, gimnaştii dotaţi şi supradotaţi. Aristotel,
în „Retorica”, enumeră calităţile indispensabile stilului bun, oratoric:
– claritatea este, după Aristotel, prima virtute, pentru că dacă
discursul nu-şi arată obiectul, el nu-şi va îndeplini funcţia; la începători
avem de-a face cu sclipiri stilistice;
– adecvarea constituie a doua calitate a stilului elevat;
– invenţia (în gimnastică: elemente şi combinaţii noi, compoziţie);
– spontaneitatea este numai un moment fericit de apariţie a unei
idei.
O persoană îşi defineşte şi îşi desfăşoară întreaga gamă personală
de stiluri de mişcări, în scopul de a încerca să-şi echilibreze propriile
atitudini interioare (North, 1972, citat de J.K. Kane)*.
Alte reflecţii despre stil:
1. Stil înseamnă ridicarea la nivel artistic al unei idei de bază şi a
tuturor coeficienţilor interni şi externi – cu efect modificator atunci când
sunt încorporate într-o operă de artă. În conformitate cu această definiţie,
lipsa de stil înseamnă încercarea de a da viaţă unei opere, fie prin
ignorarea ideii de bază, fie prin lipsa de îndemânare în valorificarea
estetică a mijloacelor oferite pentru realizarea unei opere. Influenţe
extrinseci care acţionează în mod eficient în constituirea operei de artă
sub forma unor factori de primă importanţă, ca de pildă: locul, clima,
epoca, moravurile, rangul şi poziţia socială a celor cărora le este destinată
opera (Gottfried Semper, 1972)**.
2. Stilul este un mod de execuţie, la început comun iar mai târziu,
acesta devine o variantă individuală (H. Abadne Hauzer, 1974).
3. Componentele stilurilor de gândire şi acţiune umană*** sunt:
funcţia direcţională a gândirii critice care reglează conduita omului,
asigură caracterul raţional al activităţii şi prevede rezultatul (Rubinstein,
_____________
*
J.E. Kane, Expresie şi comunicare prin mişcare, în Psihologia şi sportul
contemporan (Antologie, Mihai Epuran), Editura Stadion, 1974.
**
G. Semper, Ştiinţă, artă, industrie, Secolul 20, Revistă de literatură
universală, 3-4, 1972.
***
Mihai Kramar, Psihologia stilurilor de gândire şi acţiune umană,
Polirom, Iaşi, 2002.
55

1940); funcţia evaluativă a gândirii critice (Teplov, 1950); funcţia corec-
tivă a gândirii critice – găsirea erorilor şi lipsurilor în obiectele cunoaş-
terii, în dezvăluirea cauzelor acestor erori şi în preîntâmpinarea strecurării
erorilor în activitatea ulterioară (Bairamov, 1960) (citaţi de M. Kramar,
2002).
4. „Stilul sportiv este o manifestare specifică a personalităţii sporti-
vului, constituie o variabilă integrativă, prin care sunt îmbinate într-un tot
unitar modurile de funcţionare cognitivă, conativă şi afectivă ale psihicu-
lui sportivului. Ele implică mecanisme pentru organizarea şi controlul
atenţiei, gândirii, sentimentelor şi motivelor sportivului. În consecinţă,
stilurile în sport reflectă diferenţele individuale relativ stabile între spor-
tivi, ca mod de funcţionare psihică şi ca eficienţă sportivă” (M. Kramar,
1999)*.
Educabilitatea motorie este favorabilă stilului şi stiliştilor; ea are
substrat fiziologic şi psihologic şi poate fi considerată o combinaţie a mai
multor factori: structura corpului, maturizarea etc. (similitudine: antrena-
bilitate).
5. Stilul de exprimare al gimnastului (concursuri, demonstraţii)
oglindeşte stilul de predare al profesorului, antrenorului. În antrenamente,
stilul se realizează într-un timp îndelungat, prin mijlocirea factorului
artistic, integrat în contextul general al pregătirii. Modelele şi metodele
sunt reperele cele mai căutate în domeniu. Tendinţe generale, marcate de
stil: rafinament, atingerea şi depăşirea standardelor F.I.G., excelenţa,
„bătălia stilurilor” între „şcoli de gimnastică” etc.
Stilurile de predare-conducere pot fi surprinse într-o tipologie:
– tipul înţelegător şi participativ;
– tipul eficace, raţional şi sistematic;
– tipul imaginativ şi stimulativ.
Categoriile de mai sus nu fiinţează în stare pură. Stilul, în funcţie de
domeniul cunoaşterii, este un termen polisemantic: stil cognitiv, stil
perceptiv, stil evaluativ, stil de învăţare motrică, stil de conducere, stil de
comunicare etc.
Consecvenţa cu sine, educaţia estetică şi pregătirea tehnică aproape
că se suprapun.
_____________
*
M. Kramar, Premise obiective şi subiective în structurarea timpurie a
stilului sportiv, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, Sport ’99, Arad.
56

10. ÎNVĂŢAREA ELEMENTELOR DE ECHILIBRU
10.1. Cumpănă
Descriere. Stând cu braţele sus, pas înainte cu piciorul preferat.
Spatele se arcuieşte încet prin contractura musculaturii implicate în
sarcină (extensie lentă, echilibrată). Piciorul liber se ridică înapoi, cât mai
sus, tinzând să realizeze cu piciorul de sprijin un unghi cât mai mare
(1800, sfoară verticală). Corpul împreună cu braţele şi cu piciorul „bascu-
lează” lent, înapoi, ca un singur tot. Elementul presupune o mobilitate
activă remarcabilă şi o capaci-
tate fină de echilibrare. Capul
se menţine într-o uşoară exten-
sie. În această situaţie, rolul său
(ca segment) este de a provoca
tonusul adecvat al musculaturii
spatelui. Elementul se menţine
2-3 s sau se marchează 1 s, în
funcţie de pregătirea executan-
tului şi de contextul combina-
toriu (fig. 33). Fig. 33.
Metodica învăţării. Exerciţii de bază
1. Stând cu braţele sus (sau lateral sus), cu un picior sprijinit îna-
poi pe vârf;
2. Cumpănă din poziţia stând, cu mâinile pe o şipcă a scării fixe
(fig. 34);
3. Cumpănă cu ajutorul unui partener (prindere de mâini), menţi-
nere 3 s;
4. Cumpănă, cu o greutate (1-2 kg) ancorată la glezna piciorului
ridicat sau tensionând o bandă elastică, ancorată la sol; se execută foarte
lent şi se menţine 3-5 s (fig. 35);
5. Cumpănă la oglindă (autocontrol pentru amplitudine şi ţinută);
57

6. Cumpănă pe piciorul nepreferat;
7. Cumpănă şi trecere directă în rostogolire înainte sau în stând pe
mâini;
8. Încercări libere, independent;
Fig. 34. Fig. 35.

9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: cum-
pănă, stând pe mâini – întoarcere de 3600, prin păşire, revenire în stând,
alergare, pas săltat şi răsturnare înainte pe o mână).
10.2. Cumpănă asimetrică

Descriere. Din poziţia stând, cu braţele înainte (sau în altă po-
ziţie), trunchiul se apleacă lent înainte (la orizontală). În această fază
braţele se menţin în poziţia iniţială.
În continuare, piciorul preferat se
ridică lent lateral, la orizontală sau
mai sus. Capul este ridicat. Piciorul
de sprijin este întins. Elementul se
menţine 2-3 s. Revenirea sau trece-
rea în altă poziţie este, de aseme-
nea, lentă (fig. 36).
Fig. 36. Metodica învăţării. Exerciţii
de bază
1. Aplecări, cu braţele înainte sau lateral, menţinere 2-3 s;
2. Acelaşi exerciţiu, cu gantere;
3. Stând, cu faţa spre scara fixă, apucat de şipcă la nivelul ume-
rilor, ridicarea piciorului preferat lateral, la orizontală sau mai sus, men-
ţinerea poziţiei 2-3 s;
58

4. Încercarea elementului pe un reazem mai înalt (bancă de gim-
nastică, ladă, cub, bănci suprapuse etc.);
5. Încercări cu piciorul nepreferat sus;
6. Încercări la oglindă (autocontrol);
pănă asimetrică, trecere în sfoară laterală, culcat facial şi apropierea
picioarelor, rostogolire laterală, corpul întins).
10.3. Cumpănă înapoi

Descriere. Cumpăna înapoi se execută din poziţia stând cu braţele
sus şi cu un picior sprijinit pe vârf, înainte. Corpul se extinde lent îna-
poi. Concomitent, bazinul se proiec-
tează în partea opusă, înainte. Picio-
rul liber se ridică, de asemenea, lent,
la orizontală (de preferat mai sus).
Capul participă şi el la echilibrare.
În final, elementul se marchează
(1 s). În general, echilibrarea se
obţine cu dificultate, mai ales pentru
începători. Se poate reveni în stând
(mai rar) sau frecvent se trece în răs-
turnare lentă înapoi. Se recomandă Fig. 37.
exersarea în perechi (fig. 37).
1. „Studiul” poziţiei iniţiale (autocontrol general şi pe detalii);
2. Cumpănă înapoi, cu mâinile pe o şipcă a scării fixe, braţele fiind
întinse;
3. Stând, ridicarea picio-
rului preferat înainte, la orizon-
tală, menţinere 2-3 s;
4. Încercarea elementului,
cu ajutor la antebraţe (fig. 38);
5. Încercări cu celălalt
picior;
6. Încercări libere, inde-
pendent;
Fig. 38.
59

Fig. 39.

pănă înapoi-răsturnare lentă înapoi, elan şi răsturnare înainte pe o mână,
cumpănă pe cot) (fig. 39).
10.4. Cumpănă cu prinderea unui picior, lateral sus

Descriere. Stând, cu un braţ lateral sus, ridicarea lentă a piciorului
preferat, întins. Glezna (sau gamba) se prinde cu mâna de aceeaşi parte.
Este un element acrobatic de echilibrare şi de întindere musculară pa-
sivă. Echilibrarea pe un picior şi amplitudinea cât mai mare, sunt carac-
teristici esenţiale ale elementului. Piciorul de sus se mai poate prinde la
călcâi sau la genunchi, înapoi (fig. 40).
Fig. 40. Fig. 41.

1. Fandări laterale adânci, spre stânga şi spre dreapta;
2. Sfoara laterală, cu mâinile pe sol;
3. Ridicarea unui picior lateral şi menţinerea 3-5 s;
4. Încercări la scara fixă;
5. Încercări, echilibrări, cu ajutor (fig. 41);
60

6. Încercări cu celălalt picior;
7. Cumpănă, cu un picior lateral sus, apucat la gleznă;
9. Integrarea elementul într-o combinaţie simplă (exemplu:
cumpănă cu un picior lateral sus, revenire în stând, rostogolire înainte,
două răsturnări laterale).
10.5. Cumpănă laterală

Descriere. Cumpăna laterală este un element de echilibru şi mobi-
litate; se execută pe piciorul preferat. Dacă elementul se execută spre
dreapta, atunci se ridică, în
plan frontal, piciorul stâng în-
tins. Se urmăreşte o deschide-
re (amplitudine) mai mare de
900, în articulaţiile coxofemu-
rale. Poziţia braţelor este la
alegere (condiţii: echilibrare,
plasticitate, asimetrii etc.) (fig.
42). Fig. 42.
1. Stând, cu un umăr spre scara fixă, cu o mână apucat de şipcă,
balansarea piciorului din exterior;
2. Acelaşi exerciţiu, cu celălalt picior;
3. Fandări laterale adânci;
4. Stând depărtat, lăsare lentă în sfoară laterală, cu mâinile pe sol;
5. Cumpănă laterală, la scara fixă, cu ambele mâini apucat de
şipci, menţinere 3-5 s (fig. 43);
6. Acelaşi exerciţiu, cu o greutate (1 kg) fixată la glezna de sus;
7. Cumpănă laterală, cu ajutor (fig. 44);
8. Încercări cu autocontrol la oglindă;
10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu:
cumpănă laterală, jumătate răsturnare laterală în stând pe mâini, întoar-
cere de 900, rostogolire înainte).
61

Fig. 43. Fig. 44.
10.6. Cumpănă cu prinderea gleznei înapoi

Descriere. Cumpăna cu prinderea gleznei (în plan sagital), înapoi,
se realizează printr-un balans accentuat (la limită). Pentru prinderea
gleznei, se îndoaie genunchiul iar după apucare cu ambele mâini,
urmează tensionarea muşchiului cvadriceps (întindere pasivă), astfel
încât să rezulte o tehnică de execuţie corectă. În cumpăna propriu-zisă
se regăseşte flexibilitatea coloanei lombare. Elementul se marchează 1 s
sau se menţine 2-3 s. După prinderea gleznei, corpul se verticalizează,
iar curbura generală se menţine (fig. 45). Elementul este transferabil la
bârnă.
Fig. 45. Fig. 46.

1. Cumpănă obişnuită;
2. Cumpănă cuib, cu mâinile pe o şipcă a scării fixe;
62

3. Culcat facial, apucarea gleznei piciorului liber, extensie genera-
lizată (fig. 46);
4. Valuri înainte, la scara fixă, din poziţia aşezat lângă şipci, jos;
5. Echilibrarea (gen tatonare), cu apucarea gleznei piciorului liber;
6. Arcuiri în plan sagital, localizare în zona lombară;
7. Încercări pe reazemuri de înălţimi diferite;
pănă cu prinderea gleznei înapoi, două răsturnări lente înainte pe un
picior, stând pe mâini cu braţele întinse).
63

11. ÎNVĂŢAREA ELEMENTELOR
DE MOBILITATE
11.1. Sfoara
Descriere. Sfoara este un element acrobatic de mobilitate (întindere
musculară pasivă). Deschiderea în articulaţiile coxofemurale trebuie să fie
de 1800. Din stând se trece în fandare adâncă; în continuare, bazinul se
apropie de sol. Piciorul care se plasează înainte este cel preferat. Pe sol, se
pun ambele mâini sau numai una, pentru echilibrare şi pentru prevenirea
întinderilor musculare, ligamentare. Linia umerilor va fi perpendiculară
pe linia membrelor inferioare. Se consideră că „poza” este corectă, reu-
şită, atunci când s-a ajuns pe sol, fără bruscarea musculaturii angajate în
sarcină (toleranţă la durere). În final, braţele sunt poziţionate simetric sau
asimetric (fig. 47).
Fig. 47. Fig. 48.

1. Fandarea adâncă pe o şipcă a scării fixe: împingerea repetată,
lentă, a bazinului înainte (arcuiri lente) (fig. 48);
2. Aceeaşi fandare, cu celălalt picior;
3. Întinderi pasive, cu piciorul preferat ridicat înainte (900);
4. Acelaşi exerciţiu, cu celălalt picior ridicat (900);
5. Sfoară, cu arcuiri şi cu apropierea progresivă a pubisului de sol;
6. Acelaşi exerciţiu, cu celălalt picior înainte.
7. Sfoară, cu extensia corpului;
8. Sfoară, cu menţinere 3-5 s;
64

9. Sfoară, cu flexia gambei din spate şi extensia corpului;
10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: cor-
bet în sfoară, stând pe mâini, cu braţele întinse, rostogolire înainte, cu
picioarele întinse şi apropiate).
11.2. Sfoara laterală

Descriere. Însuşirea elementului presupune o exersare perseveren-
tă, îndelungată. Primele încercări sunt adevărate tatonări. Acestea arată
care este nivelul elasticităţii musculare şi ligamentare, naturale şi antre-
nate. Din poziţia stând, membrele inferioare se depărtează progresiv, în
plan frontal. Corpul este drept, atât la pornire cât şi la final (poză). De
regulă, întinderea musculaturii implicate este pasivă. Unghiul aşteptat
este de 1800 iar în plan subiectiv, toleranţa la durere este prezentă.
Poziţia braţelor poate fi simetrică sau asimetrică (fig. 49).
Fig. 49. Fig. 50.

1. Stând depărtat, cu mâinile pe sol, menţinere 3-5 s;
2. Fandări laterale adânci, lente;
3. Fandări laterale, cu un picior pe banca de gimnastică sau pe un
capac de ladă (fig. 50);
4. Sfoară laterală, cu arcuiri lente, pe verticală;
5. Rostogolirile înainte în sfoară laterală;
6. Rostogolirile înapoi în sfoară laterală;
7. Culcat dorsal, sfoară laterală;
8. Culcat facial, sfoară laterală;
9. Sfoară laterală, din atârnat la scară fixă;
10. Trecere din sfoară obişnuită în sfoară laterală;
12. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: ros-
togolire înainte, rostogolire înainte în stând depărtat, rostogolire înainte în
sfoară laterală, cu pieptul pe sol şi braţele în prelungirea trunchiului).
65

11.3. Podul
Descriere. Elementul presupune solicitări deosebite ale coloanei
vertebrale (zona lombară). De asemenea, se întind, în tehnica de execuţie,
muşchii anteriori ai corpului (fascii ale pectoralilor, marii abdominali).
Extensia pronunţată şi în ansamblu podul executat corect, înseamnă: bra-
ţele întinse (pe verticală şi la limită), capul în extensie neforţată, picioa-
rele întinse din genunchi. Din stând, cu tălpile la lăţimea umerilor şi cu
braţele sus, înapoi, se accentuează curbura lombară prin proiectarea ba-
zinului înainte. Braţele sunt mereu întinse iar palmele se pun pe sol, cât
mai aproape de tălpi. Podul este un element acrobatic, cu atât mai corect,
cu cât pieptul este mai sus faţă de sol. Autocontrolul, de sus până jos,
revine analizatorilor vizual şi chinestezic (fig. 51).
Fig. 51.

1. Extensii din poziţia stând, cu braţele sus şi cu ajutor;
2. Extensii pronunţate din poziţia stând, cu braţele sus şi cu ajutor
3. Executarea podului, cu mâinile pe o şipcă a scării fixe;
4. Executarea podului, din culcat dorsal („podul de jos”);
5. Podul cu mâinile pe un capac de ladă sau pe o bancă de gimnas-
tică;
6. Podul, de sus, revenire în stând, cu ajutor;
7. Încercări – corectări;
8. „Căderi” în pod, din stând pe mâini;
podul, cu un picior întins ridicat în sfoară, răsturnare lentă înapoi, elan
şi răsturnare înapoi).
66

12. ÎNVĂŢAREA ELEMENTELOR
DE FORŢĂ ŞI ECHILIBRU
12.1. Stând pe piept

Descriere. Elementul se execută pornind din poziţia culcat facial, cu
braţele întinse pe lângă corp şi cu palmele pe sol. Se apasă cu un picior
întins, în sol, în timp ce al doilea se ridică lent sau balansează. Braţele
acţionează izometric (anteducţie). Dacă regiunea lombară a coloanei ver-
tebrale se curbează suficient de mult, atunci „urcarea” în această poziţie
este mult uşurată. La verticală, corpul se îndreaptă şi frecvent se extinde.
Capul se va răsuci uşor spre stânga sau spre dreapta. Variante: stând pe
piept şi pe braţe, cu un genunchi îndoit, stând pe piept şi braţe, în sfoară,
stând pe piept în sfoară laterală (Fig. 52).
Fig. 52. Fig. 53.

1. Extensii repetate, din poziţia culcat facial;
2. Cumpănă la scara fixă, cu un picior, apoi cu celălalt;
3. Anteducţii la helcometru, cu încărcături uşoare şi medii (fig. 53);
4. Stând pe piept, cu ajutor la ridicare;
5. Stând pe genunchi, rulare înainte în stând pe piept;
6. Încercarea elementului, cu ajutor la menţinere;
8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: stând
pe piept, rulare înapoi în sprijin culcat, stând pe cap, rostogolire înainte,
îndreptare de pe cap, îndreptare de pe cap cu întoarcere de 1800, în sprijin
culcat).
67

12.2. Stând pe omoplaţi, cu braţele întinse pe sol
Descriere. Elementul se execută din poziţia iniţială aşezat, cu
braţele sus. Urmează rularea înapoi. Pe măsură ce picioarele întinse şi
corpul se apropie de verticală, braţele coboară spre sol întinse, cu
palmele orientate în jos. Îndreptarea corpului trebuie să fie foarte activă.
Sprijinul se realizează pe ceafă, omoplaţi şi braţe. Poziţia (elementul) se
menţine 2-3 s sau se marchează 1 s (fig. 54). Varianta tradiţionala este
stând pe omoplaţi cu mâinile pe corp.
Fig. 54.

1. Rulare înapoi, din aşezat, cu braţele sus;
2. Retroducţia braţelor, cu rezistenţă (helcometru, partener etc.);
3. Încercarea elementului, cu ajutor (îndreptarea corpului);
4. „Intrare” în poziţia iniţială, prin rostogolire înainte;
pe omoplaţi, rulare înainte în stând, stând pe mâini şi rostogolire înainte,
două răsturnări laterale).
12.3. Stând pe cap

Descriere. Tehnica de execuţie a acestui element este relativ simplă.
Menţinerea poziţiei, a elementului, depinde de capacitatea de echilibrare a
corpului întins răsturnat şi de încordarea generalizată. În învăţare, acţiu-
nile principale sunt orientate, în primul rând, spre aducerea corpului în
fază răsturnată. Menţinerea echilibrului este condiţionată de trei puncte de
sprijin (palmele şi fruntea, triunghi). Din stând depărtat, cu braţele lateral,
corpul se îndoaie, palmele se aşează la lăţimea umerilor şi cât mai
aproape de linia imaginară ce uneşte tălpile; în continuare, mai în faţă, se
68

aşează fruntea, fără bruscare sau izbire şi se încordează musculatura gâtu-
lui (scalenii, trapezul). Cu un impuls fin, „discret”, din glezne, greutatea
trece pe cele trei puncte de sprijin. Picioarele întinse urcă lent şi se apro-
pie progresiv. Câteva greşeli (abateri de la model): aşezarea capului pe
aceeaşi linie cu mâinile, curbarea exagerată la nivel lombar, relaxarea
muşchilor gâtului, urmată de prăbuşire etc. (fig. 55).
Fig. 55. Fig. 56.

1. Culcat facial, încordări generalizate (1-3 s);
2. Îndoiri şi întinderi de braţe (flotări), lente, din sprijin culcat;
3. Încercarea elementului, cu balansul unui picior şi cu ajutor (fig.
56);
4. Urcare lentă în stând pe cap, din stând depărtat (rezemare la
scara fixă sau la perete, menţinere 2-3 s).
5. Stând pe cap din sprijin ghemuit;
6. Urcare în stând pe cap, cu picioarele întinse şi apropiate;
7. Stând pe cap şi rostogolire înainte;
rostogolire înainte, stând pe cap, rostogolire înainte în stând depărtat).
12.4. Stând pe cap, cu braţele întinse

Descriere stând pe genunchi, trecere în stând pe cap în echer
temporar. Se întind braţele şi se aşează palmele. În continuare, asistăm
la: urcarea corpului la verticală, balansând un picior şi apropiind pe
celălalt, verticalizarea din forţă, lent, cu picioarele întinse şi apropiate.
Fie că se execută din balans, fie că se execută din forţă, se acordă ajutor
(pentru echilibrarea) şi, după caz, asigurare (fig. 57).
69

Metodica învăţării. Exer-
ciţii de bază
1. Înclinări ale corpului,
înainte şi înapoi, cu rezistenţă;
2. Extensii şi flexii ale
gâtului, cu rezistenţă;
3. Stând pe cap;
4. Anteducţii la helcome-
Fig. 57. tru (sau cu partener), cu braţele
întinse;
5. Contracţii izometrice (anteducţii) la scara fixă, cu mâinile pe o
şipcă, înainte jos, braţele întinse (apucare de jos);
6. Încordare generalizată (corpul orizontal întins, sprijinit cu ceafa
şi cu gambele pe reazemuri adecvate; în acelaşi timp, braţele execută o
anteducţie, cu rezistenţa opusă de un partener);
7. Încercarea elementului, cu elan şi cu ajutor;
8. Încercarea elementului din forţă;
stând pe cap, stând pe mâini, cu braţele întinse, corbet, două răsturnări
înapoi).
12.5. Stând pe antebraţe şi cap

Descriere. Elementul stând pe antebraţe şi cap se execută dintr-o
poziţie joasă, respectiv din stând pe genunchi, cu gleznele întinse (flexie
plantară). După aşezarea antebraţelor pe sol, cu palmele orientate în sus
şi una lângă alta, urmează sprijinirea frunţii pe palme; se balansează lent
(în urcare) piciorul preferat. Piciorul al doilea îl urmează pe primul, cu o
impulsie moderată. În faza răsturnată, toată musculatura corpului se va
contracta, obţinând o rigiditate generală. Cele mai importante puncte de
sprijin şi de echilibrare, în poziţie răsturnată, sunt coatele şi capul
(fruntea), sub care se află palmele, orientate în sus (analogie cu o priză
din gimnastică). În caz de dezechilibrare înainte, mâinile apasă în sol,
cu partea dorsală, pentru a contracara presarea exagerată a articulaţiilor
cervicale. Un rol important, în menţinerea poziţiei, a echilibrului, îl au
muşchii scaleni, trapezul şi deltoizii (fig. 58).
1. Stând pe genunchi, cu braţele sus, menţinere 2-3 s;
2. Stând pe genunchi, cu braţele sus, aşezarea palmelor pe sol, cu
palmele în sus şi a frunţii pe palme;
70

3. Încercarea elementului, cu elan moderat, cu ajutor;
4. Încercarea elementului, cu rezemare la scara fixă;
5. Încercarea elementului, lent din forţă, cu genunchii întinşi;
Fig. 58. Fig. 59.

6. Stând pe antebraţe şi cap, cu picioarele în sfoară (fig. 59);
7. Stând pe antebraţe şi cap, cu picioarele în sfoară laterală;
pe antebraţe şi cap, rostogolire înainte, săritură cu întoarcere de 3600,
stând pe mâini).
12.6. Stând pe antebraţe

Descriere. Din poziţia stând pe genunchi se aşează antebraţele pe
sol, cu palmele în jos. Piciorul preferat urcă lent, la verticală, iar celălalt
efectuează impulsia, de asemenea lentă. Pe măsură ce corpul trece pe
antebraţe, picioarele se apropie.
În această fază se menţine în-
cordarea generalizată a corpu-
lui. Privirea va fi orientată în
zona antebraţelor. Echilibrarea
se realizează prin apăsarea dis-
cretă, cu palmele, în sol. Cen-
tura scapulară şi în special bra-
ţele trebuie să aibă o bună pre- Fig. 60.
gătire de forţă (fig. 60).
1. Sprijin culcat pe antebraţe, pe o bancă de gimnastică şi un
picior ridicat cât mai sus;
71

2. Luarea şi menţinerea poziţiei iniţiale;
3. Fixarea poziţiei de sprijin culcat pe antebraţe şi pe o gambă;
4. Încercarea elementului, cu ajutor;
5. Contracţii izometrice, cu braţele îndoite la 900, în diferite poziţii
ale corpului;
6. Stând pe antebraţe şi cap;
7. Stând pe antebraţe, pe un capac de ladă, cu ajutor;
pe antebraţe în sfoară, rulare pe piept, în sprijin culcat, ridicare în stând,
două răsturnări laterale, rostogolire înainte).
12.7. Stând pe mâini

Descriere. Poziţia iniţială este stând, cu braţele sus şi cu un picior
sprijinit pe vârf, înainte. Braţele sunt răsucite în exterior, pieptul proiectat
înainte, abdomenul retras (contracţia diafragmului), capul sus, gâtul liber
frumos exprimat. Corpul se dezechilibrează înainte iar piciorul preferat se
ridică la orizontală (sau mai sus); de asemenea, piciorul de sprijin, este
întins. Urmează păşirea, îndoirea corpului, aşezarea palmelor pe sol, cu
braţele întinse; în continuare, piciorul din spate balansează iar al doilea
execută impulsia, pentru a părăsi solul. Aproape de verticală, picioarele
încetinesc viteza şi se apropie.
În poziţie răsturnată, corpul este
foarte întins şi încordat. Dege-
tele mâinilor sunt uşor răsfirate
şi puţin îndoite, cu rol important
în echilibrare. Capul are o po-
ziţie obişnuită în faza răsturnată
Fig. 61. (nici flexat pe piept, nici în
extensie exagerată) (fig. 61).
1. „Gimnastică articulară” pentru articulaţiile mâinilor;
2. Sprijin culcat, ridicarea unui picior întins, înapoi sus;
3. Stând pe mâini, cu ajutor la gambe sau la glezne;
4. Stând pe mâini cu elan, rezemat la scara fixă;
5. Stând pe mâini la sol, cu aşezarea palmelor peste o zonă
haşurată (amplificarea mişcării, menţinerea constantă a unghiului
trunchi-braţe, 1800) (fig. 62);
72

6. Trecerea din pod în stând pe mâini, cu ajutor;
7. Trecerea din stând pe cap, în stând pe mâini, cu ajutor;
8. Stând pe mâini (marcare sau menţinere), rostogolire pe plan
înclinat (fig. 63);
Fig. 62. Fig. 63.

stând pe mâini, rostogolire înainte cu picioarele întinse şi apropiate,
elan, răsturnare înapoi, salt înapoi, cu întoarcere de 3600).
12.8. Stând pe mâini, din sprijin ghemuit

Descriere. Din poziţia sprijin ghemuit, cu mâinile aşezate la lăţimea
umerilor, se trece greutatea corpului pe braţe, cu picioarele grupate; fără
oprire, picioarele se întind progresiv dar exploziv, pe verticală, până în
poziţia corectă de stând pe mâini. Elementul presupune o pregătire de
forţă deosebită a centurii scapulare, îndeosebi în ceea ce priveşte
deschiderea unghiului dintre braţe şi trunchi. O parte a musculaturii
implicate ia punct fix pe humerus şi „trage” de trunchi, ridicându-l la
verticală. Pe sol, degetele mâini-
lor sunt uşor răsfirate. Pe mă-
sură ce gleznele se apropie de
înălţimea aşteptată, umerii se
retrag la verticală. O greşeală
frecventă a începătorilor este
extensia exagerată (în urcare),
sub un unghi de 450-500, care la
rându-i provoacă o cădere spre
sol a abdomenului şi bazinului
(fig. 64). Fig. 64.
73

Metodica învăţării.
Exerciţii de bază
1. Treceri (în joacă)
de pe picioarele pe mâini
(tatonări);
2. Treceri în stând pe
mâini, temporar, din ghe-
muit pe o bancă de gimnas-
tică, mâinile fiind pe sol,
Fig. 65. cu ajutor (fig. 65);
3. Stând pe mâini cu elan şi rezemare la scară fixă;
4. Anteducţii la helcometru, cu încărcătură mică sau mijlocie;
5. Urcare în stând, pe mâinii, din poziţia sprijin ghemuit, cu ajutor;
pe mâini, din sprijin ghemuit, rostogolire înainte, rostogolire în stând
depărtat aplecat, stând pe cap din forţă şi rostogolire înainte).
12.9. Stând pe cap, precedat de săritură

cu întoarcere de 1800
Descriere. Stând pe piciorul stâng, balansarea celuilalt picior
înainte sus, desprindere de pe stângul, simultan cu avântarea braţelor. În
zbor, corpul se întoarce 1800, picioa-
rele se apropie iar braţele se întind
spre sol. Corpul se apropie de verti-
cală, braţele amortizează şocul prin
îndoire (contracţie de cedare). La
amortizare mai contribuie şi elastici-
tatea platformei. Săritura nu trebuie să
fie prea înaltă; în felul acesta se va
evita tasarea vertebrelor cervicale şi
lombare (fig. 66). Elementul este o
compunere din săritură cu întoarcere
şi din stând pe cap. Fig. 66.
1. Pas sărit şi săritură cu întoarcere de 1800, balansând un picior şi
braţele;
2. Foutté;
74

3. Flotări din stând pe mâini, cu ajutor;
4. Stând pe cap;
5. Trecere lentă din stând pe mâini, în stând pe cap;
6. Încercarea elementului cu ajutor (prindere la mijloc după întoar-
cere de 1800, urmând coborârea lentă în stând pe cap);
7. Încercarea elementului, cu aterizare în stând pe cap, pe saltele
foarte moi;
9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: sări-
tură cu întoarcere de 1800, în stând pe cap, trecere în stând pe mâini,
corbet, răsturnare înapoi şi salt înapoi întins pe un picior).
12.10. Stând pe o mână

Descriere. Dificultatea acestui element constă în echilibrarea pe un
braţ, în condiţiile unui poligon de sprijin redus. Executarea (menţinerea
poziţiei) presupune o încordare generalizată a corpului şi trecerea greutăţii
de pe ambele mâini pe o mână. În faza răsturnată, picioarele întinse sunt
apropiate sau depărtate. Stând pe o mână este un element de forţă şi
echilibru; se marchează sau se menţine (fig. 67). Elementul derivă din
stând pe mâini. Variante: stând pe o mână în sfoară, stând pe o mână cu
genunchii îndoiţi.
Fig. 67. Fig. 68.

1. Stând pe mâini;
2. Stând pe mâini, cu picioarele depărtate, trecerea lentă a corpului
pe o mână şi încercare de menţinere a echilibrului;
3. Stând pe o mână (cu ajutor); se va observa, trecerea corectă,
lentă, a greutăţii corpului pe un braţ;
75

4. Stând pe mâini, rezemat la scara fixă;
5. Stând pe mâini, cu ajutor;
6. Stând pe o mână, cu ajutor (fig. 68);
7. Stând pe o mână, cu ajutor şi suprimarea bruscă a acestuia;
executantul va pune imediat mâna a doua pe sol (ca o soluţie de auto-
asigurare);
pe o mână, trecere în fandare obişnuită, stând pe mâini şi rostogolire
înainte, îndreptare de pe cap, cu întoarcere de 1800).
12.11. Stând pe mâini cu braţele depărtate,

din sfoară laterală
Descriere. Din sfoară laterală se îndoaie corpul şi se aşează palmele
lângă coapse, în interior. Urmează ridicarea lentă a bazinului şi trecerea
progresivă a corpului în zona poligonului de sprijin. După verticalizarea
corpului, picioarele întinse se apropie sus. La verticală, braţele sunt în-
tinse, încordate şi depărtate lateral; poziţia se menţine 2-3 s. În mod firesc
urmează rostogolire înainte (fig. 69).
Fig. 69.
1. Aşezat depărtat, îndoirea corpului, cu braţele lateral;
2. Sfoară laterală (după încălzire);
4. Stând pe mâini din elan, cu braţele mult depărtate;
5. Anteducţii la helcometru, cu braţele întinse lateral jos;
6. Aşezat depărtat, stând pe mâini din forţă, cu ajutor;
76

8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu sări-
tura peştelui, răsturnarea înainte, săritură în sfoară laterală, stând pe
mâini cu braţele depărtate, rostogolire înainte).
12.12. Cumpănă liberă cu braţele întinse,

din stând pe mâini
Descriere. Din stând pe mâini (marcare sau menţinere), corpul
coboară lent, oprindu-se la 450 sau la orizontala umerilor. Coborârea şi
fixarea se execută pe seama forţei centurii scapulare şi a braţelor. Pentru
executare reuşită, corectă, umerii se proiectează lent înainte (acţiune
compensatorie pentru echilibrare). Braţele, încă de la început, se vor
răsuci puţin în exterior pentru a evita forţarea nenaturală şi incomodă a
articulaţiilor radio-carpiene (fig. 70). Răsucirea menţionată mai sus se
mai întâlneşte la inele. Elementul este specific băieţilor.
Fig. 70.
1. Stând pe mâini (marcare);
2. Stând pe mâini (menţinere);
3. Anteducţii la helcometru, cu încărcături medii;
4. Treceri (lăsări) lente din stând pe mâini în stând pe mâini la 450,
cu ajutor;
5. Anteducţii la cărucior glisant, înclinat;
stând pe mâini, întoarcere de 1800, prin păşire, cumpănă cu braţele
întinse, sprijin culcat, cercuri cu picioarele întinse şi apropiate).
77

12.13. Stând pe mâini, cu braţele întinse, din sfoară
Descriere. Sfoara se marchează sau se menţine, cu braţele sus. Din
această poziţie, braţele coboară întinse, palmele se aşează lângă bazin;
începe ridicarea lentă a corpului. Pe măsură ce trunchiul se ridică, picioa-
rele se apropie până cel de dinainte este scos dintre braţe. Picioarele în-
tinse şi apropiate urcă progresiv în stând pe mâini. Rolul hotărâtor în exe-
cutarea elementului îl are pregătirea de forţă a muşchilor anteductori ai
centurii scapulare. În poziţia răsturnată, corpul va fi foarte întins, ca urma-
re a încordării generalizate a musculaturii braţelor, trunchiului şi picioare-
lor. Poziţia stând pe mâini se marchează sau se menţine, după cum cere
compoziţia. Elementul constituie o compunere din stând pe mâini şi
sfoară obişnuită.
1. Sfoara executată cu partener; executantul are braţele sus, parte-
nerul îl apucă de antebraţe şi-l ajută să treacă progresiv în sfoară;
2. Sfoara, cu braţele sus;
3. Anteducţii la helcometru, din stând, cu trunchiul aplecat;
4. Acelaşi exerciţiu se va executa cu o încărcătură mai mare;
5. Stând pe mâini, cu braţele
întinse, din sfoară, cu ajutor (fig. 71)
6. Încercări libere, indepen-
dent;
7. Integrarea elementului într-o
combinaţie simplă (exemplu: stând
pe mâini cu braţele întinse, din sfoa-
ră, rostogolire înainte grupat, săritură
în stând depărtat aplecat, stând pe
cap din forţă, trecere în sprijin culcat,
cercuri cu un picior întins, din sprijin
Fig. 71. ghemuit pe un picior).
12.14. Stând pe mâini, de pe gambe

Descriere. Din stând pe genunchi, cu braţele sus şi corpul drept, se
aşează palmele pe sol, cu braţele întinse; printr-o apăsare puternică cu
gambele pe sol, având vârfurile întinse, se proiectează umerii înainte,
astfel încât urcarea să fie înlesnită. După trecerea corpului pe braţe, ur-
mează ridicarea progresivă a picioarelor întinse. Ar fi o greşeală tehnică
să se avânte mai întâi gleznele în sus şi apoi să se încerce ridicarea
78

bazinului şi trunchiului. Un rol hotărâtor în realizarea elementului îl are
musculatura anteductoare a centurii scapulare. Mişcarea are două părţi
relativ distincte: prima, mai avântată, şi a doua frânată. Elementul pre-
supune marcarea sau menţinerea, în funcţie de contextul combinatoriu.
Greşeli frecvente: impuls slab cu gambele, prăbuşirea în timpul urcării,
întinderea incompletă în stând pe mâini etc. (fig. 72).
Fig. 72.
1. Controlul şi autocontrolul poziţiei iniţiale;
2. Stând pe mâini, obişnuit (eventual cu ajutor);
3. Stând pe genunchi, cu palmele pe sol: încercări de trecere pe
braţe, prin ridicarea bazinului (tatonări);
4. Anteducţii la helcometru, cu braţele întinse;
5. Apăsări pe vârfuri, pentru întinderea muşchilor gambieri anteriori;
6. Stând pe mâini, cu elan:
7. Stând pe mâini, cu ajutor la mijloc (în urcare);
pe mâini de pe gambe, rostogolire înainte, îndreptare de pe cap, stând pe
cap).
12.15. Stând pe mâini din forţă,

cu braţele întinse, din sprijin culcat
Descriere: Complexitatea acestui element constă în faptul că muş-
chii centurii scapulohumerale trebuie să „lucreze” în condiţii neobişnuite;
se includ succesiv, în lucrul dinamic (lent) unele fascii musculare ale
umărului. Se urmăreşte trecerea trunchiului răsturnat, la verticală, umerii
fiind fixaţi (I. Menhin). Membrele inferioare servesc ca o contragreutate.
Varianta urcării cu picioarele apropiate şi întinse este mai grea decât
79

varianta cu depărtarea picioarelor. La verticală, toate articulaţiile se întind
prin efort de contracţie generalizată (fig. 73).
Fig. 73.
1. Sprijin culcat, cu flexie plantară, trecere lentă în sprijin culcat
înalt;
2. Tensionarea benzii elastice;
3. Sprijin echer, la paralele, ridicarea trunchiului cât mai sus;
4. Culcat facial, cu mâinile pe o şipcă, jos, extensii lente;
5. Încercarea elementului, cu ajutor, în partea a doua;
pe mâini cu braţele întinse, din sprijin culcat, întoarcere de 1800 prin
păşire, rostogolire înainte, elan, răsturnare înapoi, salt înapoi întins).
80

13. ÎNVĂŢAREA RULĂRILOR
13.1. Rulare înainte, în stând pe piept

Descriere. Din stând pe genunchi, cu vârfurile picioarelor întinse şi
cu braţele lateral jos, dezechilibrare înainte extins. În „cădere” spre sol,
palmele se răsucesc în exterior iar capul se duce mult pe spate (extensie
pronunţată). Pentru extensia întregului corp se contractă întreaga mus-
culatură a spatelui. Braţele frânează rularea, prin apăsare în sol (ante-
ducţie). Poziţia finală a elementului (poză) este stând pe piept, cu palmele
pe sol şi corpul răsturnat extins. Începătorii încearcă o oarecare stare de
teamă în fazele dezechilibrării (frica de necunoscut); această trăire se
înlătură progresiv, dacă în învăţare se folosesc materiale amortizante şi
dacă se asigură o pregătire de forţă corespunzătoare la nivelul braţelor şi
centurii scapulare (fig. 74). Rularea înainte este o parte a cilindrului
înainte.
Fig. 74.
1. Luarea poziţiei iniţiale stând pe genunchi, cu braţele lateral jos
şi corpul extins, menţinere 2-3 s.;
2. Extensii generalizate ale corpului, din poziţia culcat facial;
3. Anteducţii la helcometru sau la cărucior glisant, pe plan înclinat;
4. Culcat facial, cu palmele sprijinite pe sol, lângă corp, fixat la
umeri de către un partener extensii ale corpului, menţinere 3-5 s.;
5. Încercări, cu ajutor la piept – umeri, în timpul dezechilibrării;
6. Culcat facial pe lada de gimnastică, extensii;
81

8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: oprire
în stând pe piept din cilindru înapoi, trecere lentă în sprijin culcat, stând
pe mâini din forţă, corbet, două răsturnări înapoi, salt înapoi grupat).
13.2. Rulare înapoi, pe piept, din stând pe mâini

Descriere. Stând pe mâini menţinut. Din această poziţie, corpul
coboară lent şi extins. Contactul cu solul se realizează astfel: piept, abdo-
men, coapse, gambe picioare în flexie plantară. La contactul pieptului cu
solul, capul este în extensie. Poziţia finală este culcat facial sau sprijin
culcat. Efortul principal revine muşchilor triceps şi în general braţelor şi
centurii scapulohumerale (fig. 75). Elementul este o compunere din stând
pe mâini şi rulare pe piept.
Fig. 75.
1. Stând pe mâni (variante);
2. Stând pe mâini, menţinere 2-3 s.;
3. Flotări lente din stând pe mâini, cu ajutor;
4. Stând pe mâini, rulare pe piept, înapoi, pe 2-3 saltele;
6. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: răstur-
nare înapoi în stând pe mâini, marcare, rulare pe piept, înapoi, în sprijin
culcat, cercuri Thomas).
13.3. Rulare înapoi în stând pe cap

Descriere. Din poziţia aşezat cu braţele sus, urmează rularea înapoi;
după o închidere a unghiului picioare – trunchi, se produce o deschidere,
pe verticală. În timpul rulării, braţele se îndoaie iar palmele sunt pregătite
pentru contactul cu salteaua. Cu cât deschiderea înaintea verticalei este
mai energică, cu atât se degajă mai uşor greutatea corporală de pe ceafă.
Braţele îndoite, după contactul cu solul, au rolul de a opri deplasarea
82

corpului şi de a prelua o parte a greutăţii. În poziţia finală, executantul va
fi întins şi încordat. Un autocontrol declanşat la timp, determină oprirea în
poziţie răsturnată. Poziţia se marchează sau se menţine. Elementul este
specific băieţilor; este o compunere din rulare înapoi şi din stând pe cap
(fig. 76).
Fig. 76.

1. Rulare înainte – înapoi;
2. Rulare înapoi şi trecere în stând pe cap, cu ajutor;
3. Stând pe cap, cu ajutor la gambe;
4. Extensia capului, cu rezistenţă, din aşezat; rezistenţa se aplică
la ceafă;
5. Aşezat rulare înapoi, în stând pe cap;
6. Încercarea elementului, cu plecare de sus;
8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: rulare
înapoi în stând pe cap, rostogolire înapoi în stând pe mâini, răsturnare
înapoi).
83

14. ÎNVĂŢAREA ROSTOGOLIRILOR
LATERALE
14.1. Rostogolire laterală, corpul întins

Descriere. Elementul are în el ceva natural; cu toate acestea, îl
întâlnim rar în practică. Este o alternativă pentru executanţii care au un
deficit de orientare spaţială. Se execută din poziţia iniţială culcat dorsal,
cu braţele sus (în prelungirea corpului). Urmează o întoarcere de 3600 în
jurul axului longitudinal; braţele
întinse se menţin sus iar membre-
le inferioare vor fi şi ele întinse.
În cazul combinării rostogolirilor
de acelaşi fel, se produce o de-
viere de la sensul iniţial, datorită
diferenţei de diametru (biacro-
mial – bitrohanterian). Elementul
se execută atât spre stânga, cât şi
spre dreapta (orientare spaţială)
Fig. 77. (fig. 77).
1. Culcat dorsal, cu braţele sus, rulări spre stânga şi spre dreapta
(întinderea corpului va fi foarte activă);
2. Culcat facial, rulări spre stânga şi spre dreapta;
3. Rostogoliri laterale în partea preferată;
4. Rostogoliri laterale în partea nepreferată;
5. Trei rostogoliri laterale spre dreapta;
6. Trei rostogoliri laterale spre stânga;
8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: rosto-
golire laterală, corpul întins, stând pe cap din forţă, rostogolire înainte).
84

14.2. Rostogolire laterală
Descriere. Din poziţia stând, cu braţele sus, se execută un pas
săltat, simultan cu o întoarcere (în zbor) de 900, în jurul axului
longitudinal al corpului. Urmează o dezechilibrare activă şi apropierea
corpului de sol (saltele); se trece curgător printr-o fandare. Rularea se
produce cu omoplatul preferat. Braţele vor fi scoase totdeauna de sub
trunchi, pentru a facilita „mularea” şi pentru a evita accidentele. La
sfârşitul rostogolirii, un picior (talpa) se aşează înainte; această acţiune
favorizează ridicarea în stând, cu braţele sus (fig. 78).
Fig. 78.
1. Mers (sau alergare), pas săltat cu avântarea braţelor înainte sus;
2. Mers (sau alergare), pas săltat, cu întoarcere de 900;
3. Rostogolire laterală, corpul fiind întins, braţele sus;
4. Rostogoliri laterale (corectări);
5. Executarea elementului din mers, pe un teanc de saltele (proce-
deu jucăuş);
6. Rulări stânga – dreapta, din culcat dorsal, cu picioarele uşor
depărtate;
7. Încercarea elementului cu elan (pas săltat şi întoarcere de 900);
8. „Studiul mişcării” (lent, cu atenţia concentrată asupra ridicării
în stând);
rostogolire laterală, două răsturnări laterale, stând pe mâini şi rostogo-
lire înainte).
85

15. ÎNVĂŢAREA ROSTOGOLIRILOR ÎNAINTE
15.1. Rostogolire înainte

Descriere. Rostogolirea înainte este o rotare în plan sagital, în care
corpul grupat sau semigrupat trece progresiv de pe mâini pe ceafă, spate
bazin şi tălpi. În manieră tradiţională, poziţia iniţială stând cu braţele sus
este una şi aceeaşi cu poziţia finală. Elementul se învaţă relativ repede şi
se execută fără un efort deosebit. Acest element are două caracteristici
mai importante: prima se referă la folosirea unui spaţiu cât mai redus (în
partea finală, ultima treime) printr-o grupare cât mai strânsă iar a doua,
vizează îmbunătăţirea vitezei de rotaţie, în plan sagital. Din poziţia stând
cu braţele sus, corpul se pliază şi se dezechilibrează înainte; simultan, bra-
ţele coboară, palmele se aşează pe saltelele, la lăţimea umerilor. Gruparea
presupune flexia capului pe piept. Picioarele vor fi apropiate. Imediat
după realizarea plierii şi înclinării, picioarele efectuează o impulsie,
ridicând bazinul şi trecând greutatea corpului pe braţe. Urmează desprin-
derea de pe sol şi aşezarea temporară a cefei pe saltele. În timp ce se
apropie ceafa de sol, braţele se îndoaie, frânând progresiv, astfel încât
dacă spatele este rotund, mişcarea este, în ansamblu, corectă. După pără-
sirea solului, vârfurile picioarelor se întind (flexie plantară), ca la orice
element de gimnastică. La sfârşitul ratării se prind gambele sub genunchi
(simulare), accentuând gruparea. La o împingere puternică a picioarelor
în sol va corespunde totdeauna o grupare energică, rapidă. Aceste acţiuni
permit finalizarea elementului fără ajutorul mâinilor, la ridicare (fig. 79).
Fig. 79.
86

1. Ghemuit, cu palmele pe sol, ridicarea bazinului sus şi rotunjirea
spatelui, capul flexat pe piept;
2. Aşezat (sau aşezat grupat), rulări înainte şi înapoi;
3. Grupări rapide din poziţia culcat dorsal, cu prinderea gambelor
sub genunchi;
4. Stând pe omoplaţi,
dezechilibrare, rulare îna-
inte, în stând;
5. Rostogolire înainte
pe un plan înclinat (trambu-
lină acoperită) (fig. 80);
6. Rostogolire înainte;
7. Două rostogoliri
Fig. 80.
legate;
8. Trei rostogoliri legate;
9. Încercări libere independent;
10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exem-plu:
rostogolire înainte, îndreptare pe cap, pe un picior, stând pe mâini
rostogolire, săritură dreaptă, cu întoarcere de 3600).
15.2. Rostogolire înainte în culcat dorsal, cu braţele sus

Descriere. Stând cu braţele lateral sus, trecere progresivă în sprijin
ghemuit. Urmează înclinarea înainte, impulsia cu picioarele, ridicarea
bazinului şi felxia capului în piept. După aşezarea cefei pe saltea, se
produce rularea înainte şi coborârea lentă a membrelor inferioare
întinse, în culcat dorsal. Corpul se întinde complet, cu braţele sus
(încordare generalizată (fig. 81).
Fig. 81.
87

Metodica învăţării. Exerciţii de bază.
1. Rostogolire înainte obişnuită;
2. Culcat dorsal, cu braţele sus (în prelungirea corpului) şi cu
picioarele întinse la verticală, coborârea lentă a acestora în poziţia finală;
3. Încercarea foarte lentă a elementului;
4. Culcat dorsal ghemuit, întinderea picioarelor la 450 şi coborârea
lor lentă, spre sol;
6. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: rosto-
golire înainte, rostogolire înainte din săritură, rostogolire înainte de culcat
dorsal, cu braţele sus).
15.3. Rostogolire înainte, cu întoarcere de 1800, în culcat facial

Descriere. Stând, cu braţele sus, îndoirea genunchilor şi înclinarea
corpului, în sensul rostogolirii. Se aşează palmele pe sol, la lăţimea
umerilor. Urmează impulsia membrilor inferioare şi preluarea temporară
a greutăţii, pe braţe. Braţele se îndoaie, capul flexează pe piept. Contactul
cefei cu salteaua marchează intrarea propriu-zisă în rostogolire. În timpul
rulării înainte, picioarele se întind şi coboară relativ lent, spre sol.
Concomitent cu apropierea acestora de sol, începe întoarcerea progresivă
de 1800, în jurul axei longitudinale a corpului. Elementul este cu atât mai
corect, cu cât întoarcerea începe mai de timpuriu. Braţele rămân în pre-
lungirea corpului, sus. Se vor evita căderea picioarelor, „ruperea” mişcă-
rii, aritmia (fig. 82).
Fig. 82.
1. Rostogolire înainte, din stând cu braţele sus;
2. Rostogolire înainte, cu aşezarea palmelor pe sol, la o distanţă
mai mare; încercarea presupune o impulsie mai viguroasă a membrelor
inferioare;
88

3. Întoarcere de 1800, din culcat dorsal în culcat facial, cu braţele
sus;
4. Rostogolire înainte în culcat dorsal, cu picioarele întinse;
5. Flexiuni abdominale din poziţia culcat dorsal;
6. Încercarea foarte lentă a elementului;
7. Încercare pe partea nepreferată;
rostogolire înainte, cu întoarcere de 1800, în culcat facial, stând pe cap
rostogolire, îndreptare de pe cap, pe un picior).
15.4. Rostogolire înainte, cu picioarele întinse şi apropiate

Descriere. Din poziţia stând, corpul se înclină înainte, simultan cu
îndoirea genunchilor; palmele se aşează pe sol (saltele), braţele se îndoaie
şi se trece pe ceafă, cu spatele rotunjit. În fazele rulării înainte pe
omoplaţi, mâinile se desprind, braţele se ridică în prelungirea trunchiului,
sus, alungind pârghia trunchi-braţe. Cu un elan mai mare, cum ar fi porni-
rea din stând pe mâini, elementul se execută mai uşor. În partea finală,
această rostogolire necesită o bună elasticitate a musculaturii posterioare
(biceps femoris) (fig. 83).
Fig. 83.
1. Rostogolire înainte, obişnuită;
2. Aşezat, îndoire înainte, cu pieptul pe coapse (îndoiri active şi
pasive);
3. Rostogolire înainte în aşezat, îndoiri cu arcuiri;
4. Aşezat, îndoire cu arcuire şi încercare de ridicare a bazinului de
pe sol, cu ajutorul mâinilor (împingere în sol, flexie palmară);
5. Executarea elementului, cu ajutor în partea finală (la ridicare în
stând); ajutorul se acordă la mijloc, înapoi şi prompt;
89

6. Stând pe mâini, dezechilibrare înainte (corpul drept) şi rostogo-
lire înainte, cu picioarele întinse şi apropiate;
7. Stând pe cap şi rostogolire înainte, cu picioarele întinse şi apro-
piate;
9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: două
rostogoliri înainte, rostogolire înainte cu picioarele întinse şi apropiate).
15.5. Rostogolire înainte, din stând pe mâini

Descriere. Stând, cu braţele sus, balans înainte cu un picior, pas
înainte, îndoirea corpului şi aşezarea palmelor pe sol, cu braţele întinse.
Simultan cu balansul piciorului liber, se execută o impulsie cu celălalt
(glezna se întinde imediat ce vârful piciorului a părăsit solul). În timpul
apropierii palmelor de sol, unghiul dintre braţe şi trunchi se păstrează
constant, respectiv 1800. Autocontrolul se menţine pe toată durata depla-
sării corpului, din poziţia stând până în stând pe mâini, cu braţele perfect
întinse. Poziţia răsturnată se va caracteriza prin întindere şi încordare, iar
privirea va fi orientată în zona dintre mâini. Dezechilibrarea se realizează
din balans sau prin flexarea
timpurie a capului pe piept.
La o viteză unghiulară mai
mare, nu mai este necesară
apucarea gambelor şi nici si-
mularea. În timpul dezechili-
brării, braţele sunt întinse, iar
contactul cu solul (salteaua)
se realizează începând cu cea-
Fig. 84. fa (fig. 84).
1. „Pendularea” corpului întins şi bine încordat, din stând pe
mâini, cu ajutorul partenerilor;
2. Stând pe mâini peste un spaţiu haşurat, în scopul menţinerii
unghiului corp – braţe, de 1800;
3. Stând pe mâini, dezechilibrare şi „cădere” în culcat dorsal;
4. Rostogolire înainte, din stând pe mâini, pe un capac de ladă;
5. Stând pe mâini (corpul foarte întins), rostogolire înainte;
6. Stând pe mâini, rostogolire înainte, cu braţele întinse;
90

rostogolire înainte din stând pe mâini, îndreptare de pe cap, stând pe cap
din forţă).
15.6. Rostogolire înainte în sfoară laterală

Descriere. Din poziţia stând cu braţele sus, se produce o dezechi-
librare înainte, genunchii se îndoaie şi se aşează palmele pe sol, la apro-
ximativ 0,5 m de tălpi; în continuare, se execută o impulsie, braţele se
îndoaie şi capul flexează pe piept. După
aşezarea cefei, urmează rularea înainte,
concomitent cu depărtarea amplă a pi-
cioarelor în lateral. Această deschidere
(amplitudine) este rodul unei mobilităţi
active. Poziţia finală este sfoara laterală,
corpul fiind drept (la verticală) şi cu bra-
ţele lateral sus. Variantă a poziţiei finale:
sfoară laterală cu pieptul pe sol, braţele în
prelungirea trunchiului (fig. 85). Fig. 85.
2. Rostogolire înainte, cu palmele mai departe, la plecare;
3. Rostogolire înainte în aşezat, mult depărtat;
4. Stând depărtat, lăsare lentă spre sol, cu intenţia de a ajunge în
sfoară laterală;
5. Culcat lateral, sprijinit pe antebraţ, balansul piciorului de sus
(amplitudine cât mai mare);
6. Acelaşi exerciţiu, cu celălalt picior;
7. Sfoară laterală, cu sprijinul mâinilor pe sol, menţinere 3-5 s.;
8. Rostogolire înainte în stând, mult depărtat;
9. Rostogolire înainte în sfoară laterală;
stând pe mâini rostogolire, rostogolire înainte, rostogolire înainte în
sfoară laterală).
15.7. Săritura peştelui

Descriere. Elementul se execută din elan redus. Restricţia de
spaţiu se compensează printr-o detentă dezvoltată. După alergare de 3-5
paşi, urmează bătaia pe ambele picioare şi desprinderea sub un unghi de
91

aproximativ 450. În zbor, corpul se extinde activ prin încordarea de
scurtă durată a musculaturii extensoare a spatelui (variantă complexă,
dificilă). După contactul palmelor cu solul, braţele se îndoaie, capul
flexează pe piept, spatele se rotunjeşte, picioarele se grupează. Frânarea
cu braţele, împreună cu rostogolirea, sunt acţiuni legate. Se ajunge în
faza ghemuit, urmând ridicarea în stând. Reţinem câteva greşeli de
execuţie: bătaie pe toată talpa, desprindere greoaie, cădere în cap,
relaxare timpurie (fig. 86). Elementul are la bază (origine) rostogolirea
înainte; variantă: săritura peştelui, cu întoarcere de 3600 (fig. 87).
Fig. 86.
Fig. 87.
1. Sărituri drepte, cu desprindere de pe ambele picioare, cu
avântarea braţelor în sus;
2. Rostogolirea înainte pe un plan înclinat;
3. Culcat facial, cu braţele sus, extensii repetate scurte, urmate de
menţinere (1 s.) (reprezentarea zborului, simulare);
4. Zbor cu ajutor la piept şi coapse;
92

5. Săritura peştelui în echer;
6. Săritura peştelui peste un partener (ajutor, atitudine jucăuşă,
amplitudinea zborului, educarea curajului);
7. Săritura peştelui la trambulina elastică, peste un partener ghemuit;
8. Săritura peştelui la plasa mică elastică şi aterizare pe un calup
de burete;
9. Încercări libere, independente;
10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă exemplu: sări-
tura peştelui, roată întoarsă, două răsturnări înapoi, salt înapoi în echer).
15.8. Săritura peştelui, pe verticală

Descriere. Elementul este, de fapt, o variantă a săriturii peştelui,
obişnuită. Diferenţa ar consta în înălţimea traiectoriei, care la „peştele în
picaj” este mai înaltă, iar distanţa dintre desprindere şi aterizare este mai
mică. După un elan de 3-5 paşi, se execută o bătaie energică, cu un zbor
sub un unghi de 900. Desprinderea presupune o bună detentă, forţă în
braţe şi orientare în spaţiu. Braţele, balansând activ înapoi, îndoite, ajută
corpul să se răstoarne. La punctul cel mai înalt al traiectoriei, toate
segmentele se grupează brusc; urmează o zvâcnire a picioarelor pe
verticală. În felul acesta se pregăteşte aterizarea. La aterizare, rolul
braţelor este de frânare. Rularea înainte pe ceafă şi spate este esenţială.
Partea expresivă o constituie gruparea – întindere precum şi zborul cât
mai înalt. Se învaţă şi se execută (în general) pe un material amortizant
de excepţie (calup de burete, saltele cu aer etc.) (fig. 88). Elementul
derivă din săritura peştelui.
Fig. 88.
93

1. Alergare 2-3 paşi, bătaie pe trambulina elastică (sau pe plasa
mică elastică), săritură dreaptă; se va coordona avântarea braţelor în sus
cu bătaia propriu-zisă;
2. Săritură dreaptă cu avântarea braţelor îndoite, jos, înapoi, sus;
3. Săritura peştelui în echer, cu înălţare mică;
4. Săritura peştelui în echer, cu înălţare medie;
5. Executarea elementului, cu aterizare pe saltele etajate;
6. Flotări din diferite poziţii iniţiale;
7. Executarea elementului la plasa mică elastică;
8. Executarea elementului la trambulina semielastică;
9. Executarea elementului pe pista acrobatică;
11. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: salt
înainte înalt, săritura peştelui pe verticală, îndreptare de pe ceafă, cu
întoarcere de 1800, în sprijin culcat).
15.9. Săritura peştelui, precedată de întoarcere de 1800

Descriere. În momentul contactului cu solul (la roata întoarsă) se
declanşează acţiunea de întoarcere de 1800; braţele se avântă în sus şi în
timp ce lanţul triplei extensii şi-a încheiat acţiunea, executantul este
întors deja 900. Pe măsură ce corpul se înalţă, întoarcerea continuă,
braţele se duc lateral sus, capul se ridică (extensie), pentru a facilita
zborul. În traiectoria descendentă (450), braţele se îndreaptă spre sol,
pentru amortizare – rostogolire (fig. 89). Elementul este o compunere.
Fig. 89.
94

1. Săritura peştelui, cu elan redus;
2. Săritură cu întoarcere de 1800, în culcat facial;
3. Alergare, pas sărit, roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800;
4. Executarea elementului, cu ajutor, după întoarcere;
6. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: roată
întoarsă, întoarcere de 1800 – săritura peştelui, pas săltat şi răsturnare
înainte pe un picior).
15.10. Cilindru înainte

Descriere. Din poziţia iniţială stând pe genunchi, rulare înainte cu
extensie. Contactul cu solul (saltelele) se realizează în următoarea suc-
cesiune: coapse, abdomen, piept, palme, umărul preferat. La verticală,
corpul se îndreaptă şi capul flexează pe piept. Braţele întâmpină solul.
Se rulează înainte în culcat dorsal. La trecerea peste umăr, capul se duce
într-o parte (fig. 90). Elementul este o compunere din rulare înainte pe
piept şi rulare înainte, pe spate.
Fig. 90.
1. Luarea poziţiei stând pe genunchi, cu braţele înapoi jos şi
vârfurile picioarelor întinse;
2. Extensii pronunţate din poziţia stând pe genunchi;
3. Extensii generalizate ale corpului, din culcat facial;
4. Trecerea de verticală, peste un umăr, cu ajutor;
5. Rulări înainte, din stând pe omoplaţi; braţele întinse se sprijină
pe sol;
6. Rostogolire înainte în culcat dorsal şi coborârea lentă a picioarelor,
apropiate şi întinse;
95

pe genunchi, cu braţele lateral sus, cilindru înainte, rostogolire înapoi în
stând pe mâini, corbet şi răsturnare înapoi în sprijin culcat).
15.11. Rostogolire înainte în sprijin echer, depărtat

Descriere. Din poziţia stând, cu braţele sus, corpul se înclină
înainte. Impulsia este modulată pe fondul înălţimii medii. După
contactul palmelor cu solul, urmează o frânare, picioarele se întind, se
depărtează şi în general viteza rostogolirii scade. Corpul rulează înainte,
palmele se aşează pe sol lângă pubis. Echerul, cu picioarele mult
depărtate dă o notă de distincţie elementului. Poziţia se menţine 2-3 s.
Elementul este o compunere din rostogolire înainte şi sprijin echer, cu
picioarele depărtate (fig. 91).
Fig. 91.
2. Rostogolire înainte, lentă, în aşezat depărtat;
3. Sprijin echer simplu, la paralele sau la cal cu mânere;
4. Sprijin echer, depărtat, transversal, la banca de gimnastică;
5. Rostogolire înainte în aşezat depărtat şi trecere în sprijin echer,
depărtat;
îndreptare de pe cap, îndreptare de pe cap cu întoarcere de 1800, în
sprijin culcat, stând pe mâini cu braţele întinse, rostogolire înainte în
sprijin echer, depărtat).
96

15.12. Rostogolire înainte,
după o întoarcere de 1800, în jurul unui braţ
Descriere. Stând cu braţele sus şi un picior sprijinit înainte pe
vârf. Prin îndoirea corpului, menţinând braţele în prelungirea acestuia,
mâna stângă se aşează în dreptul piciorului opus. O dată cu impulsul
piciorului drept şi balansarea stângului, începe pivotarea de 1800 în jurul
braţului stâng. În acest timp, braţul drept realizează un balans amplu,
pentru a conferi mişcării un efect estetic mai mare („vâslire”). După
întoarcerea de 1800 se aşează mâna dreaptă, astfel încât executantul
ajunge în stând pe mâini (marcare sau menţinere). Dacă mâinile au fost
aşezate suficient de departe, atunci are loc inevitabil, dezechilibrarea –
rostogolire înainte, ca o continuare firească. Înainte de rostogolire, deci
în stând pe mâini, braţul care a luat primul contactul cu solul, este
accentuat răsucită în exterior. În principiu, rostogolirea înainte nu diferă,
ca tehnică, de una obişnuită (fig. 92). Elementul este o compunere.
Fig. 92
1. Stând pe mâini; corpul va fi cât mai întins;
2. Stând pe mâini şi rostogolire înainte;
3. Simularea mişcării (după demonstrare);
5. Stând pe mâini, cu asigurare;
togolire înainte după pivotare (1800), două răsturnări înapoi, salt înapoi
întins, cu întoarcere de 1800).
97

16. ÎNVĂŢAREA ROSTOGOLIRILOR ÎNAPOI
16.1. Rostogolire înapoi

Descriere. Din poziţia stând, executantul se înclină înapoi. Corpul
rulează înapoi grupat (semigrupat), de la bazin spre ceafă. Braţele se
îndoaie pentru a prelua greutatea corpului, iar palmele se aşează pe
saltea, depărtate la lăţimea umerilor. În timpul rulării înapoi, picioarele
se avântă puternic în sensul mişcării, simultan cu împingerea braţelor.
Se ajunge în sprijin ghemuit; în continuare, executantul se ridică în
stând cu braţele sus (fig. 93). Variante: rostogolire înapoi în sfoară
laterală, rostogolire înapoi cu picioarele întinse, rostogolire înapoi în
stând pe mâini – sfoară.
Fig. 93.
1. Aşezat ghemuit, rulare înapoi şi revenire; rulare înapoi cu bra-
ţele îndoite şi cu palmele pregătite pentru a prelua greutatea corpului;
2. Îndoiri şi întinderi de braţe, cu rezistenţa unui partener, din
diferite poziţii;
3. Sprijin culcat, flotări;
4. Rostogoliri înapoi pe un plan înclinat (fig. 94);
98

Fig. 94.
5. Rostogolire înapoi;
6. Rostogolire înapoi în stând pe mâini;
7. Rostogolire înapoi în sfoară laterală;
8. Rostogolire înapoi în sprijin culcat;
9. Două rostogoliri înapoi;
togolire înapoi în sfoară laterală, rostogolire înapoi, rostogolire înapoi în
stând pe mâini, corbet, întoarcere de 1800 şi răsturnare laterală pe mâna
nepreferată).
16.2. Rostogolire înapoi, în stând depărtat

Descriere. Poziţia iniţială este stând depărtat aplecat (pot fi adop-
tate şi alte poziţii iniţiale). Urmează îndoirea accentuată a corpului, cu
braţele pregătite pentru întâmpinarea solului; palmele se aşează într-un
mod specific, lângă regiunea inghinală (în interior). Dezechilibrarea
înapoi este o fază foarte importantă a acestei rostogoliri. Palmele iau
primele contactul cu solul şi în continuare asistăm la rularea pe bazin,
spate, ceafă, palme. Împingerea cu braţele asigură trecerea fluentă a
executantului în stând depărtat (fază finală) (fig. 95).
Fig. 95.
99

1. Aşezat depărtat, rulare înainte – înapoi;
2. Acelaşi exerciţiu, cu avântări mai mari;
3. Rostogoliri înapoi, cu picioarele depărtate, pe un plan înclinat;
4. Flotări din diferite poziţii (braţ de pârghie scurt, sprijin culcat
înclinat);
5. Aşezat depărtat pe un capac de ladă de gimnastică, rostogolire
înapoi, în stând depărtat (fig. 96).
Fig. 96.
rostogolire înapoi, rostogolire înapoi în stând depărtat, stând pe cap).
16.3. Cilindru înapoi

Descriere. Cilindru înapoi este o rostogolire (înapoi); corpul, în
fazele de sus, este extins – întins. În plan sagital, mişcarea înregistrează
un joc al unghiurilor în articulaţiile coxofemurale şi ale coloanei verte-
brale. Pentru începători, exersarea elementului are o influenţă favorabilă
asupra capacităţii de orientare în spaţiu, precum şi asupra flexibilităţii
coloanei vertebrale. Din poziţia stând, cu braţele sus, corpul se îndoaie
mult înainte, până ce pieptul se apropie de coapse. Urmează dezechili-
brarea înapoi. Braţele întâmpină solul, mâinile preiau greutatea corpului
(amortizare). După acest contact al palmelor cu solul, urmează rularea
înapoi; se ajunge pe omoplaţi şi ceafă. Progresiv, picioarele se apropie de
verticală. Capul se duce într-o parte, iar o mână se sprijină într-un mod
caracteristic. Partea a doua a elementului este o rulare pe piept, coapse,
gambe, cu gleznele şi vârfurile picioarelor întinse (flexie plantară foarte
100

activă). În final, braţele contribuie la frânare, în culcat facial. Elementul se
poate executa şi din poziţia iniţială aşezat (fig. 97).
Fig. 97.
1. Extensie generalizată a corpului, din culcat facial;
2. Rulare înapoi, în stând pe omoplaţi, din poziţia aşezat;
3. „Cădere” înapoi, îndoit, în aşezat;
4. Cilindru înapoi, cu ajutor la gambe;
5. Stând pe piept, extensie (cu ajutor), „cădere” – rulare;
7. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: ci-
lindru înapoi, stând pe cap din forţă, rostogolire înainte).
16.4. Rostogolire înapoi prin stând pe mâini

Descriere. Se porneşte din poziţia stând, cu braţele sus. Urmează
ghemuirea şi înclinarea corpului înapoi. Contactul cu salteaua se realizea-
ză astfel: bazin (aşezare), spate rotunjit (rulare), aşezarea palmelor pe sol,
cu braţele îndoite. În continuare, picioarele se avântă pe verticală cu o
declanşare timpurie. Întinderea corpului la verticală se coordonează cu
împingerea în sol, cu braţele. Capul trece în poziţia obişnuită, iar privirea
se orientează asupra zonei palmelor. În stând pe mâini, corpul va fi foarte
întins şi încordat (ca un întreg). Se vor evita următoarele greşeli de
execuţie: deschiderea târzie a unghiului trunchi – membre inferioare,
împingere incompletă, anemică, lentă, cu braţele, depărtarea picioarelor,
relaxarea diferitelor segmente etc. În prima parte a elementului se poate
adopta varianta „căderii” spre sol, cu picioarele întinse şi corpul mult
îndoit înainte (fig. 98).
1. Îndoiri şi întinderi de braţe, din diferite poziţii: sprijin culcat, cu
mâinile pe banca de gimnastică (flotări);
101

Fig. 98.
2. Stând pe mâini, marcare sau menţinere;
3. Rostogolire înapoi, cu avântarea mare a picioarelor înapoi, pe
sus;
4. Îndoit pe ceafă, braţele îndoite şi palmele pe sol, lângă cap, ridi-
carea şi coborârea picioarelor întinse (tatonări pentru formarea sim-ţului
unghiului adecvat, corect);
5. Rostogolire înapoi, cu ajutor; cel care acordă ajutorul va acţiona
în sensul fazei de stând pe mâini;
6. Două rostogoliri înapoi, prin stând pe mâini, legate;
7. Trei rostogoliri înapoi, prin stând pe mâini, legate;
togolire înapoi prin stând pe mâini, corbet, două răsturnări înapoi).
16.5. Rostogolire înapoi, cu picioarele întinse

Descriere. Poziţia iniţială este stând cu braţele sus. Vom reţine şi
alte poziţii iniţiale: aşezat, ghemuit etc. Din stând, cu braţele sus, corpul
se îndoaie înainte, coborând braţele spre sol. Urmează dezechilibrarea
înapoi. În „cădere”, primul contact cu solul (saltelele) revine palmelor; în
continuare, este rândul bazinului (muşchii fesieri) la aşezarea temporară
(trecere). Între contactul palmelor, cu rol de amortizare şi rularea înapoi,
există o continuitate firească. Capul flexează pe piept. Acţiunea este
„cerută” de structura tehnică a acestei rostogoliri. În timp ce rularea (parte
a rostogolirii) se consumă, picioarele flexează pe trunchi iar vârfurile
picioarelor sunt primele care iau contact cu solul. Datorită faptului că
picioarele sunt apropiate şi întinse, braţele trebuie să împingă puternic în
sol, după ce în prealabil au fost îndoite. Tălpile se vor apropia cât mai
102

mult de mâini. După trecerea clară în stând şi după desprinderea mâinilor,
urmează redresarea corpului, în stând cu braţele sus (fig. 99).
Fig. 99.
1. Îndoiri înainte, active şi pasive; mâinile vor simula întâmpinarea
solului;
2. Aşezat, rulare înapoi, cu picioarele întinse; braţele îndoite vor
întâmpina solul;
3. Flotări din sprijin culcat echer (bazinul sus);
4. Învăţarea primei părţi a elementului (cădere înapoi), pe saltele
moi, suprapuse;
5. Rostogolire înapoi, obişnuită;
6. Rostogolire înapoi, pe un plan înclinat (trambulină elastică
acoperită cu o saltea), cu picioarele întinse şi apropiate;
8. Rostogolire înapoi, cu picioarele întinse şi apropiate;
două rostogoliri înapoi, rostogolire înapoi cu picioarele întinse şi
apropiate).
103

17. ÎNVĂŢAREA RĂSTURNĂRILOR LATERALE
17.1. Răsturnare laterală

Descriere. Stând, cu braţele sus şi cu un picior sprijinit înainte pe
vârf; corpul se apropie de sol, trecând printr-o fandare (fără oprire). Se
aşează succesiv mâinile pe sol, braţele fiind întinse. Un picior balansează
în rotaţie, celălalt execută impulsia. În continuare, se trece prin stând pe
mâini, cu membrele inferioare depărtate şi întinse. Partea a doua a ele-
mentului este constituită din aşezarea succesivă a tălpilor pe sol. Palmele
şi tălpile vor urm „culoarul” umerilor, din poziţia iniţială (fig. 100).
Fig. 100.
Metodica învăţării. Exerciţii
de bază
1. Stând pe mâini, cu ajutor;
2. Stând pe mâini (rezemat la
scara fixă), cu picioarele mult de-
părtate (Fig.101);
3. Roată cu mâinile pe un
capac de ladă;
4. Roată cu mâinile pe banca
de gimnastică;
Fig. 101. 5. Roată cu o mână pe bancă
şi cu a doua pe sol (fig. 102);
104

Fig. 102.
6. Roată pe o linie sau pe un culoar haşurat;
7. Două roţi legate;
8. Trei roţi legate;
10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: răs-
turnare laterală, răsturnare laterală pe o mână, elan, roată întoarsă, răs-
turnare înapoi).
17.2. Roată întoarsă

Descriere. Alergare lejeră, cu accelerare, pas săltat cu balansul
braţelor înainte sus; în această fază, corpul se înclină înainte. După
aterizarea din pasul săltat, trunchiul se îndoaie iar mâinile se aşează într-
un mod specific, în culoarul umerilor. Un picior balansează iar celălalt se
desprinde energic. În elementul modernizat se produce o întoarcere de
1800 în jurul axului longitudinal. După trecerea de verticală, picioarele se
apropie pentru corbet. Corbetul este o flexie rapidă, activă, a membrelor
inferioare pe trunchi şi spre sol, sincronizată cu desprinderea mâinilor.
Braţele se păstrează în prelungirea trunchiului, sus. Impactul picioarelor
cu solul surprinde corpul sub un unghi de 800 -–850. Câteva greşeli, cu o
frecvenţă mai mare, ne reţin atenţia: aşezarea simultană a mâinilor pe sol,
corbet lent, depărtarea tălpilor la contactul cu solul, îndoirea exagerată a
genunchilor, amortizarea dură (genunchii întinşi) (fig. 103).
1. Răsturnare laterală (roata);
2. Răsturnare laterală, cu o viteză crescută;
3. Stând pe mâini temporar, flexarea energică a picioarelor (spre
sol);
105

Fig. 103.
4. Culcat facial pe un teanc de saltele, cu picioarele în afara
reazemului, flexii izbind puternic saltelele;
5. Stând pe mâini pe o bancă de gimnastică şi corbet (corbet din
sprijin plutitor);
6. Stând pe mâini temporar şi corbet;
7. Alergare, roată întoarsă;
8. Alergare, roată întoarsă şi săritură dreaptă;
alergare, pas săltat, roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800, rosto-
golire înainte, săritură şi răsturnare laterală).
17.3. Răsturnare laterală în stând pe mâini

Descriere. Din poziţia stând, cu braţele sus şi un picior sprijinit pe
vârf, înainte, corpul se îndoaie spre sol. După aşezarea primei mâini pe
sol, se produce întoarcerea de 900, în jurul axului longitudinal (pivotare
pe un braţ). Balansarea piciorului liber şi impulsul cu celălalt, sunt
moderate. Privirea urmăreşte zona dintre palme. În fază răsturnată
(menţinere, marcare), picioarele se apropie. Într-o combinaţie simplă,
urmarea firească este rostogolirea înainte (fig. 104).
Fig. 104.
106

1. Răsturnare laterală;
2. Răsturnare laterală lentă;
3. Răsturnare laterală, în stând pe mâini, cu ajutor (fig. 105);
Fig. 105.
4. Stând pe mâini, depărtat, apropierea picioarelor;
5. Răsturnare laterală în stând pe mâini;
6. Răsturnare laterală în stând pe mâini, rostogolire înainte;
turnare laterală în stând pe mâini, rostogolire înainte, îndreptare de pe
cap, cu întoarcere de 1800).
17.4. Răsturnare laterală în stând pe cap

Descriere. Elementul se execută din poziţia iniţială stând, cu braţele
sus. Urmează acţiunile (fazele): pas cu un picior, îndoirea corpului,
aşezarea succesivă a palmelor pe sol şi a frunţii (triunghi, gâtul încordat).
După contactul cu prima mână, corpul se întoarce progresiv 900 iar
braţele se îndoaie, frânând. În felul acesta se evită contuziile, tasările
vertebrelor cervicale. Impulsul şi balansul picioarelor sunt şi ele frânate
(autocontrol), înainte de a ajunge la verticală. În această fază, picioarele
vor fi apropiate iar corpul drept. Contactul cu solul (salteaua) arată astfel:
prima mână, a doua mână, fruntea. Greşeli posibile (abateri de la model):
balans insuficient sau prea mare, deviere de la culoarul umerilor,
relaxarea parţială sau totală etc. (fig. 106).
1. Răsturnare cu elan redus;
2. Jumătate de răsturnare laterală, în stând pe mâini, cu ajutor şi
elan redus;
107

Fig. 106.
3. Stând pe mâini şi coborâre lentă în stând pe cap, cu ajutor;
4. Flotări obişnuite (serii scurte);
5. Flotări din stând pe mâini, cu ajutor la ridicare;
6. Stând pe cap;
7. Răsturnare în stând pe cap, cu ajutor;
8. Răsturnare în stând pe cap, cu asigurare;
10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă. (exemplu: răs-
turnare laterală în stând pe cap, rostogolire înainte, elan, salt înapoi întins).
17.5. Răsturnare laterală pe o mână, în cumpănă

Descriere. Răsturnarea laterală (pe mâna preferată) se execută mai
lent în partea a doua, pentru a pregăti echilibrarea în cumpănă. După
contactul piciorului (drept, dacă se execută pe partea stângă) cu solul,
trunchiul şi braţele încep întoarcerea de 900, Cumpăna laterală (final de
element) se marchează 1 sec. sau se menţine 2-3 sec. (fig. 107).
Fig. 107.
108

2. Răsturnare laterală pe o mână;
3. Cumpănă laterală;
4. Răsturnare laterală pe mâna stângă;
5. Răsturnare laterală pe mâna dreaptă;
6. Cumpănă laterală pe piciorul drept;
7. Răsturnare, oprire, cumpănă laterală;
9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă. (exemplu: răs-
turnare laterală pe o mână, în cumpănă, întoarcere de 900, alergare, roată
întoarsă, răsturnare înapoi, salt înapoi, echer, cu întoarcere de 1800).
17.6. Răsturnare laterală sărită,

cu bătaie pe ambele picioare
Descriere. După alergare de 2-3 paşi, se execută o desprindere
scurtă dar fermă, sub un unghi de 750 – 800. Simultan cu bătaia pe ambele
picioare, braţele se avântă în sus. Pe măsură ce corpul urcă şi se înclină,
se întoarce 900. În zbor, corpul urmează o traiectorie circulară. Contactul
mâinilor cu solul este succesiv, iar la verticală picioarele se depărtează.
„Jocul” unghiurilor articulaţiilor scapulonumerale şi braţelor constituie
componente ale amortizării. Cu cât picioarele se avântă mai sus, în zbor,
cu atât trecerea succesivă de pe o mână pe alta, este mai uşoară.
2. Executarea unui plonjon mic, din mers, peste o zonă haşurată
(0,5 m.);
3. Alergare, bătaie pe trambulina elastică şi roată sărită, pe un
calup de burete sau pe saltele suprapuse (fig. 108);
Fig. 108.
109

4. „Gimnastică articulară”;
5. Flotări din diferite poziţii;
6. Încercarea elementului, cu aşezarea succesivă a palmelor pe
repere situate în „culoarul” umerilor;
8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă. (exemplu:
răsturnare laterală sărită, cu bătaie pe ambele picioare, întoarcere, elan,
salt înainte grupat).
17.7. Răsturnare laterală pe antebraţe

Descriere. La acest element central de greutate este mult mai jos
decât la răsturnarea laterală obişnuită. Antebraţele se aşează în plan
frontal, iar picioarele se depărtează mult, urmând structura elementului.
În final, se aşează gamba stângă pe sol, apoi dreapta; întoarcerea de 900
permite continuarea combinaţiei (fig. 109).
Fig. 109.
2. Răsturnarea cu antebraţele pe o ladă mică de gimnastică (fig. 110)
Fig. 110.
110

3. Încercarea elementului pe cealaltă parte;
4. Stând pe un genunchi, cu braţele sus, răsturnare laterală pe
antebraţele;
pe mâini, coborâre lentă în stând pe genunchi, răsturnare laterală pe
antebraţe).
17.8. Roată arabă

Descriere. Elementul este o variantă între răsturnarea laterală şi
răsturnarea lentă înainte. Din poziţia stând, cu braţele sus şi un picior
sprijinit pe vârf, păşire şi îndoire spre sol. Un picior balansează, iar
celălalt împinge în sol. Mâinile se aşază succesiv. Dacă piciorul stâng
este înainte, la plecare, atunci se aşează mai întâi mâna stângă. În faza
răsturnată, picioarele sunt mult depărtate, în plan sagital (înainte –
înapoi). După desprinderea mâinii stângi de pe sol, corpul se curbează
foarte mult, greutatea trece pe piciorul drept. Urmează ridicarea în stând
pe un picior, celălalt ridicat înainte (fig. 111).
Fig. 111.
1. Roată obişnuită, din poziţia stând cu braţele sus;
2. Răsturnări lente înainte, pe un picior;
3. Stând pe mâni, cu picioarele în sfoară obişnuită;
4. Stând pe mâni, cu ajutor, mers 3-5 paşi;
5. Mers în mâni, 3-5 paşi, cu picioarele în sfoară;
6. Încercarea elementului, cu menţinere în culoarul umerilor;
8. Integrarea elementului (exemplu: roată arabă, stând pe mâni cu
elan, rostogolire înainte, îndreptare de pe cap, cu întoarcere de 1800, în
sprijin culcat).
111

18. ÎNVĂŢAREA RĂSTURILOR ÎNAINTE
18.1. Săritură în stând pe mâini
Descriere. Stând cu braţele înainte sus, săritură pe verticală cu

balansarea braţelor înapoi; concomitent, în faza răsturnată executantul
realizează şi echerul. În cădere, braţele întâmpină solul, iar picioarele
continuă să urce. Amortizarea se produce printr-o „cedare” a articulaţiilor
coatelor, umerilor şi regiunii lombare. Corpul se întinde activ pe verticală,
echilibrându-se. Elementul este valoros dacă poziţia finală de stând pe
mâini se menţine (fig. 112). Elementul este un plonjon stilizat; derivare:
săritură în stând pe mâini, cu întoarcere de 1800.
Fig. 112.
1. Căderi din stând în sprijin culcat;
2. Flotări din sprijin culcat;
3. Flotări din stând pe mâni, cu ajutor;
5. Sărituri în stând pe mâini, din ghemuit;
6. Săritură în stând pe mâini echer, cu ajutor;
7. Încercări cu aterizare pe o trambulină (fig. 113);
9. Integrarea elementului (exemplu: salt înainte, săritură cu echer,
în stând pe mâini, coborâre lentă în sprijin culcat, cercuri cu ambele
picioare).
112

Fig. 113.
18.2. Săritura cu întoarcere de 900, rulare pe piept

Descriere. Stând cu braţele sus, balansarea braţelor jos înapoi. O
dată cu ridicarea braţelor îndoite, se execută săritura cu întoarcere de 900,
trunchiul se răstoarnă şi coboară spre sol (trunchiul cu membrele infe-
rioare formează un unghi de aproximativ 900 sau mai închis). Aproape de
sol, corpul este semiîntins. Amortizarea se realizează prin îndoirea bra-
ţelor, urmată de rulare pe piept, abdomen, membre inferioare. Elementul
presupune o detentă foarte bună şi se poate executa şi cu un elan redus
(fig. 114). Elementul se compune din săritură cu întoarcere de 900 şi
rulare pe piept.
Fig. 114.
1. Săritură pe verticală, sincronizată cu balansarea braţelor înapoi sus;
2. Sărituri de înălţime medie, pe verticală, cu întoarcere de 900;
3. Îndoiri şi întinderi de braţe, din diferite poziţii;
4. Flotări din stând pe mâni, cu ajutor;
113

5. Rulări pe piept, abdomen, din plonjon în stând pe mâini temporar;
6. Săritură cu întoarcere de 900, rulare pe piept, cu ajutor;
înainte în echer, săritură cu întoarcere de 900, rulare pe piept, cercuri cu
ambele picioare).
18.3. Răsturnare lentă înainte

Descriere. Din poziţia stând pe un picior, cu braţele sus, celălalt
ridicat înainte (sau mai sus), pieptul proiectat înainte, privirea sus, pas
înainte, trecere prin fandare, îndoirea trunchiului şi aşezarea palmelor pe
sol, la lăţimea umerilor. În continuare, piciorul liber balansează înapoi. În
poziţie răsturnată, picioarele sunt depărtate în sfoară (plan sagital).
Coloana vertebrală lombară este foarte curbată. Primul picior, cel care
atinge solul, preia greutatea corpului. Bazinul se proiectează înainte. Ridi-
carea în stând pe un picior este progresivă (a se evita relaxarea prematură
sau bruscarea, „ruperea” ritmului specific). Poziţia finală se marchează
prin ridicarea capului sus la ridicare, musculatura abdominală, iniţial
întinsă, se contractă, iar palmele execută o flexie palmară (impuls). Se vor
evita următoarele greşeli: îndoirea braţelor în faza răsturnată, flexia
capului pe piept, aşezarea tălpilor prea departe de mâni etc. (fig. 115).
Fig. 115.
1. Aşezat cu spatele la scară fixă, apucat de şipcă, ridicare în stând,
prin val înainte;
2. Acelaşi exerciţiu, ridicare în stând pe un picior, celălalt ridicat
cât mai sus;
3. Podul din culcat dorsal sau de sus;
114

4. Podul din culcat dorsal sau de sus, ridicare în stând, cu ajutor;
5. Răsturnare înainte, cu ajutor;
6. Două răsturnări lente, înainte;
7. Trei răsturnări lente, înainte;
pe mâini, rostogolire înainte, răsturnare lentă înainte, răsturnare laterală).
18.4. Răsturnare înainte

Descriere. La răsturnare înainte se trece succesiv de pe picioare pe
mâini şi din nou pe picioare. Caracteristica de bază a elementului este
zborul, relativ înalt, în „culoarul” umerilor, de pe mâini pe picioare;
zborul presupune o detentă dezvoltată la nivelul braţelor. După un elan de
3-5 paşi (sau mai mare), se execută pasul săltat, simultan cu avântarea
braţelor sus. De asemenea, în zborul pasului săltat, corpul se înclină
înainte. În continuare, urmează îndoirea spre sol, aşezarea palmelor la
lăţimea umerilor, încordarea centurii scapulare, cu braţele întinse, astfel
încât unghiul dintre corp şi braţe să se menţină la 1800. Piciorul de
impulsie are şi el un rol hotărâtor în realizarea zborului înalt. În zona
verticală, picioarele se apropie, corpul se curbează, iar capul se duce pe
spate (extensie, deprivare senzorială vizuală). Zborul înalt este facilitat şi
de jocul fin al scapulei, precum şi de o flexie palmară puternică, în sol.
Aterizarea trebuie să fie sigură şi elastică. Variantă: răsturnare înainte pe
un picior (sfoară pe sus) (fig. 116)
Fig. 116.
1. Balansarea braţelor înainte sus, cu desprindere şi aterizare
succesivă a tălpilor (pas săltat);
115

2. Acelaşi exerciţiu, după un elan de 3-5 paşi;
3. Alergare 3-5 paşi, pas săltat, corpul înclinat înainte şi braţele
sus, peste o minge medicinală sau peste o zonă haşurată (0,5 m., ampli-
ficarea pasului săltat) (fig. 117);
Fig. 117.
4. Pas săltat şi stând pe mâni temporar, pe o bancă de gimnastică,
cu asigurare;
5. Încercarea răsturnării înainte, cu ajutor (din lateral) (fig. 118);
Fig. 118.
6. Răsturnare înainte la trambulina elastică orizontală, acoperită
cu o saltea, cu ajutor;
8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă. (exemplu:
răsturnare înainte, salt înainte).
18.5. Răsturnare înainte sărită, cu aşezarea succesivă a mâinilor

Descriere. Acest element se poate executa în două feluri: 1. cu
balansul braţelor înapoi sus şi 2. cu balansul braţelor înainte sus.
Indiferent de acţiunea braţelor, se urmăreşte obţinerea zborului în prima
116

parte. Mâinile se aşează succesiv, în plan sagital. Pe sus, picioarele sunt
depărtate înainte – înapoi. Partea a doua este specifică unei răsturnări
lente, presupune o bună mobilitate a coloanei vertebrale precum şi
proiectarea înainte sau a bazinului şi abdomenului. Tălpile se aşează
succesiv, iar braţele se opresc sus, întinse (fig. 119).
Fig. 119.
1. Răsturnare lentă înainte;
2. Răsturnare lentă înainte pe un picior;
4. Răsturnare înainte de pe un reazem mai înalt;
5. Desprindere şi executarea răsturnării peste un şnur (amplifica-
rea mişcării, învăţarea zborului);
6. Încercarea elementului cu aşezarea palmelor succesiv, în culoarul
umerilor, cu ajutor;
răsturnare înainte sărită, cu aşezarea succesivă a mâinilor, stând pe mâini,
întoarcere de 3600, prin păşire).
18.6. Răsturnare înainte, în aşezat

Descriere. În principiu, prima parte a elementului are o structură
asemănătoare cu aceeaşi parte a răsturnării obişnuite. După pas săltat cu
braţele sus, urmează îndoirea corpului, aşezarea mâinilor, impulsia şi
balansarea picioarelor. În continuare se „blochează” umerii şi se proiec-
tează picioarele apropiate, cât mai departe; amortizarea se face prin con-
tactul picioarelor cu solul şi prin închiderea controlată a unghiului dintre
membrele inferioare şi trunchi. Elementul se finalizează în două variante:
117

prima, în aşezat, corpul fiind drept, la verticală, braţele sus şi a doua, în
aşezat, mult îndoit (pieptul pe genunchi şi mâinile la glezne) (fig. 120).
Elementul derivă din răsturnarea înainte.
Fig. 120.
1. Răsturnare înainte;
2. Răsturnare înainte în culcat dorsal, pe saltele moi;
3. Alergare, pas săltat, răsturnare înainte, cu un „câştig spaţial” cât
mai mare, la aterizare, eventual peste o zonă haşurată (amplificarea
mişcării) (fig. 121);
Fig. 121.
4. Îndoiri rapide înainte, din aşezat cu braţele sus;
5. Încercarea elementului, cu aterizare în poziţia aşezat, corpul la
verticală şi braţele sus;
6. Răsturnare înainte în aşezat depărtat;
7. Răsturnare înainte în sfoară laterală, cu pieptul pe sol;
9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: pas
săltat, răsturnare înainte în aşezat, rulare înapoi în stând pe mâini,
întoarcere de 1800 cu păşire, stând pe mâini, trecere lentă în stând pe o
mână, cu picioarele mult depărtate).
118

18.7. Răsturnare înainte, de pe ambele picioare, pe unul
Descriere. Elementul se execută din alergare, urmată de bătaie.
După desprindere, zborul este moderat ca înălţime. Detenta braţelor
trebuie să permită o „ricoşare” a mâinilor din sol. Îndoirea picioarelor şi
întinderea lor corespund zborului al doilea, de pe mâini pe un picior. În
această fază, picioarele se depărtează în plan sagital şi se întind perfect.
Curbarea coloanei vertebrale este specifică. Contactul picioarelor cu
solul este succesiv, la aterizare. Elementul, prin finalul său, permite o
bună continuare a unei combinaţii (fluenţă) (fig. 122). Elementul este o
derivare a răsturnării înainte, obişnuite.
Fig. 122.
2. Răsturnare înainte pe un picior;
3. Exersarea bătăii, cu trecere în stând pe mâini, pe un teanc de
saltele;
4. Încercarea elementului la trambulină semielastică, cu ajutor;
turnare înainte de pe ambele picioare, pe unul, roată întoarsă, săritură cu
întoarcere de 1800, stând pe mâini şi rostogolire înainte).
18.8. Răsturnare lentă înainte, din rulare înapoi

Descriere. Elementul se caracterizează prin unitate şi fluenţă.
Pentru o execuţie corectă, este necesară o bună flexibilitate a coloanei
verticale. Din aşezat se trece în stând pe mâini, pe fond de dezechilibrare
înainte. Dezechilibrarea favorizează intrarea în răsturnarea propriu-zisă.
În deplasarea corpului înainte, cu braţele întinse, mijlocul se curbează
foarte mult, iar picioarele se aşază cât mai aproape de mâini. După
119

contactul tălpilor cu solul, membrele inferioare preiau greutatea corpului
în întregime; bazinul se proiectează înainte, mâinile execută o flexie
palmară (în sol), iar capul se duce accentuat pe spate. În primele învăţări,
picioarele pot lua contact cu solul, depărtându-se uşor. Având o bună
continuitate, elementul nu dă impresia unei compuneri (fig. 123).
Elementul este o compunere din rulare înapoi şi răsturnare lentă înainte
pe un picior.
Fig. 123.
1. Podul din culcat dorsal;
2. Podul de sus (din stând);
3. Stând pe mâini şi „cădere” în pod;
4. Răsturnare lentă înainte, cu ajutor;
5. Răsturnări lente înainte, legate;
6. Flotări (serii de flotări);
7. Rulări înainte-înapoi;
8. Rulare înapoi şi trecere în pod;
săritura peştelui, rostogolire înainte, răsturnare lentă înainte din rulare
înapoi, săritură cu întoarcere de 3600, stând pe mâini).
18.9. Răsturnare înainte pe un picior,

precedată de săritură cu întoarcere de 1800
Descriere. Desprinderea se realizează din roată întoarsă; urmează
înclinarea corpului (aproximativ 450) şi întoarcerea de 1800 în jurul axei
longitudinale. Culoarul de acţiune, în plan sagital, este cel al alergării, al
umerilor. După desprindere, picioarele se aruncă activ înapoi, întoarcerea
120

fiind aproape încheiată. Pentru evitarea şocului, la contactul palmelor cu
solul, este necesar ca picioarele să fie trecut deja de verticală. Mâinile
execută o flexie palmară puternică pentru a favoriza şi ele desprinderea de
pe sol. Aterizarea se realizează pe un picior (partea anterioară a tălpii)
pentru a facilita combinarea cu elementele următoare (fig. 124).
Elementul este o compunere din întoarcerea de 1800 şi răsturnarea înainte.
Fig. 124.
1. Alergare, roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800 în culcat
facial, pe un calup de burete;
2. Alergare, roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800, în culcat
facial, pe saltele foarte moi, suprapuse în trepte;
3. Stând pe mâini, presiuni de scurtă durată;
4. Elan, răsturnare înainte pe un picior;
5. Executarea întoarcerii cu ajutor;
6. Executarea elementului, cu ajutor;
alergare, roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800 şi răsturnare
înainte, îndreptare de pe cap, cu întoarcere de 1800, în sprijin culcat).
18.10. Răsturnare înainte în stând depărtat, cu trunchiul aplecat

Descriere. Acest element se execută din elan redus de 1-2 paşi. Cu
excepţia aterizării, tehnica de execuţie este asemănătoare cu cea a răs-
turnării înainte. Se execută pasul săltat, cu braţele sus, îndoirea corpului,
trecere prin stând pe mâini, cu umerii blocaţi. Zborul nu este prea înalt.
Amortizarea se realizează prin contactul solului cu partea anterioară a
tălpii şi prin aplecarea trunchiului, cu braţele lateral (fig. 125).
121

Fig. 125.
1. Răsturnarea înainte şi săritură în stând depărtat, cu trunchiul
aplecat;
2. Stând depărtat, cu trunchiul aplecat şi braţele lateral, menţinerea
poziţiei 2-3 s.;
3. Executarea elementului, cu aterizare pe două saltele;
4. Încercare liberă, independent;
răsturnare înainte în stând depărtat, cu braţele lateral, stând pe mâini cu
braţele întinse, rostogolire înainte, pas săltat şi răsturnare înainte pe o
mână) (fig. 126).
Fig. 126.
122

19. ÎNVĂŢAREA RĂSTURNĂRILOR ÎNAPOI
19.1. Corbet
Descriere. Din sprijin plutitor sau din stând pe mâini (temporar),
urmează o dezechilibrare controlată; pe acest fond de mişcare se execută
o flexie energică a membrelor inferioare pe trunchi, spre sol. Pentru ca
această flexie să fie corectă, viguroasă, gambele se vor apropia de coapse
şi apoi vor „produce” corbetul. În timp ce membrele inferioare se apropie
de sol, palmele execută o impulsie în reazem. Corbetul, în general, este
simplu; dificultatea sa este dată de viteză, precum şi de modul de
integrare, ca fază a elementului. Încă de la început acest element se va
învăţa corect. În combinaţii diferite, corbetul este o fază a elanului. Partea
a doua a roţii întoarse este însăşi corbetul. În învăţare, se va insista asupra
dezvoltării detenţei braţelor şi a forţei abdominale, în regim de viteză
(viteza de execuţie).
1. Stând pe mâini, dezechilibrare, trecere în stând, cu braţele sus;
2. Stând pe mâini pe o bancă de gimnastică sau pe un cub (h =
0,4 m.), corbet;
3. Corbet, cu tensionare a unei benzi elastice, ancorate la scară
fixă şi la glezne;
4. Corbet pe trambulina elastică orizontală (fig. 127) sau la o altă
instalaţie (fig. 128);
Fig. 127.
123

Fig. 128.
5. Corbet şi săritură dreaptă;
6. Corbet şi săritură dreaptă, cu întoarcere de 1800;
7. Corbet şi răsturnare înapoi, cu ajutor;
8. Culcat facial pe un teanc înalt de saltele, corbet (fig. 129);
Fig. 129.
9. Alergare, pas săltat cu braţele sus, roată întoarsă;
stând pe mâini, corbet, două răsturnări înapoi).
19.2. Corbet în sfoară

Descriere. Din sprijin plutitor sau din stând pe mâini, se execută
corbetul foarte energic. Acesta – corbetul – constă într-o flexie rapidă a
picioarelor pe trunchi şi spre sol. Unul din picioare, cel preferat, trece
printre braţe, iar celălalt rămâne în urmă, pentru ca ambele să „participe”
la sfoară. Atunci când deschiderea este aproape de 1800, în plan sagital,
124

mâinile se desprind de pe sol. Poziţia finală este sfoara cu braţele lateral
sus. (fig. 130). Elementul este o compunere din corbet şi din sfoară obiş-
nuită.
Fig. 130.
1. Stând pe mâini temporar, corbet;
2. Corbet de pe diferite suprafeţe de sprijin;
3. Corbet (după încălzire);
4. Sfoară, cu presare discretă pe umeri (întindere pasivă);
pe mâini temporar, corbet în sfoară, apropierea picioarelor în aşezat cu
braţele sus, rostogolire înapoi, săritură cu întoarcere de 1800, cumpănă
asimetrică).
19.3. Răsturnarea lentă înapoi

Descriere. Din poziţia stând pe un picior, celălalt sprijinit pe vârf,
înainte, braţele sus şi uşor răsucite în afară, urmează o extensie
accentuată a coloanei lombare. Bazinul se proiectează înainte, pentru a
permite trunchiului să coboare (mişcare compensatorie). Piciorul liber
se ridică activ, accentuând amplitudinea, limita fiind sfoara (180º).
Primul picior se aşează, după circulaţia pe sus, cât mai aproape de
mâini. Ridicarea corpului în stând cu braţele sus se realizează trecând
printr-o fandare medie. Poziţia finală este stând pe un picior, celălalt
sprijinit pe vârf. Următoarele greşeli de execuţie trebuie evitate sau,
după caz, corectate: căderea înapoi, ridicarea greoaie şi inestetică a
piciorului liber, distanţa mare dintre tălpi şi palme, amplitudinea redusă
etc. (fig. 131).
1. Podul, din poziţia înaltă stând pe un picior, celălalt ridicat
înainte, cu ajutor (din lateral);
125

Fig. 131.
2. Trecere prin răsturnare (exerciţiu cu partener, spate la spate,
preluare);
3. Podul, cu mâinile pe o şipcă a scării fixe;
4. Sfoara obişnuită;
5. Stând pe mâini în sfoară;
8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: două
răsturnări lente înapoi, întoarcere de 180º, stând pe mâini şi rostogolire
înainte).
19.4. Răsturnare lentă, din aşezat

Descriere. Din aşezat, un genunchi se îndoaie (cu talpa pe sol);
urmează avântarea piciorului întins şi trecerea progresivă de pe o mână pe
două. Treptat, corpul se arcuieşte, capul se duce pe spate; în faza de stând
pe mâini temporar, picioarele sunt depărtate în plan sagital. Partea a doua
a elementului este ca oricare revenire din stând pe mâini (fig. 132).
Elementul este o variantă, mai dificilă, a răsturnării înapoi obişnuite.
Fig. 132.
126

1. Sprijin culcat dorsal: ridicarea unui picior cât mai sus, capul în
extensie, pieptul proiectat cât mai sus;
2. Stând, extensii, înclinând corpul înapoi sub diferite unghiuri;
3. Răsturnare lentă înapoi, obişnuită;
4. Răsturnare lentă înapoi de pe un picior (sfoara pe sus);
5. Răsturnare lentă înapoi, din aşezat, cu ajutor;
6. Răsturnare lentă înapoi, din aşezat, în stând pe mâini, rostogolire
înainte;
8. Integrarea elementului dintr-o combinaţie simplă (exemplu:
stând pe mâini, rostogolire înainte în aşezat, răsturnare lentă înapoi, din
aşezat, alergare, pas săltat şi răsturnare înainte).
19.5. Răsturnare înapoi

Descriere. Elementul se execută în plan sagital printr-o săritură de
pe tălpi pe mâini. Răsturnarea înapoi este considerată element de bază în
acrobatică (şi în proba sol). Din stând, cu braţele înainte jos, se îndoaie
genunchii, în timp ce corpul se dezechilibrează activ înapoi; concomitent,
braţele se avântă sus înapoi. Partea a doua a elementului este o extensie
specială, în zbor, la care se adaugă corbetul. Impulsul picioarelor trebuie
să fie viguros. Execuţia corectă a elementului permite acumularea vitezei
pe orizontală, la care se adaugă şi acţiunea braţelor, de respingere a
solului (fig. 133).
Fig. 133.
1. Săritură înapoi, în culcat dorsal (pe un calup de burete);
2. Săritură înapoi, în culcat dorsal, tensionând o bandă elastică
ancorată;
3. „Conducerea” executantului prin mişcare, cu plecare de pe o
trambulină orizontalizată;
127

4. Stând pe mâini, corbet;
5. Corbet din sprijin plutitor, cu mâinile pe banca de gimnastică;
6. Răsturnare înapoi, cu aruncare de către un partener, cu asigu-
rare;
turnare înapoi, răsturnare înapoi, în stând pe cap).
19.6. Răsturnare înapoi de pe un picior,

cu avântarea celuilalt
Descriere. Acest element are un grad relativ ridicat de dificultate;
presupune detentă dezvoltată şi mare mobilitate în articulaţiile
principale. Din poziţia stând cu braţele înapoi jos, păşire cu piciorul
drept, apoi cu stângul, se avântă piciorul drept întins, înainte sus.
Braţele se avântă energic iar pieptul se proiectează în sus. În zbor,
picioarele se depărtează cât mai mult în plan sagital. Cu cât piciorul
liber este mai încordat şi mai întins, cu atât contactul mâinilor cu solul
este mai eficient. În continuare, picioarele coboară succesiv, corpul se
echilibrează, elementul finalizându-se în fandare (fig. 134). Elementul
derivă din răsturnarea înapoi obişnuită.
Fig. 134.
1. Mers obişnuit 3-5 paşi pe o linie trasată sau imaginară;
2. Avântări de braţe sus înapoi, cu o mică extensie a corpului;
3. Coordonarea mersului (elanului) cu avântarea piciorului preferat;
4. Balansarea piciorului preferat, din poziţia stând lângă scara fixă;
5. Extensii pasive şi active la nivelul articulaţiilor scapulo-humerale;
128

6. Răsturnare lentă înapoi de pe un picior, cu ajutor;
7. Încercare cu asigurare, de pe trambulina orizontală, acoperită;
9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu stând
pe mâini, rostogolire înainte, săritură dreaptă cu întoarcere de 180º,
răsturnare înapoi de pe un picior, cu avântarea celuilalt, rostogolire
înapoi în stând pe mâini).
19.7. Răsturnare înapoi înaltă, rulare pe piept

Descriere. Dată fiind înălţimea la care se execută, răsturnarea
înapoi înaltă, urmată de rulare pe piept, se apropie de saltul înapoi. În
faza de zbor, corpul este extins şi genunchii uşor îndoiţi. Pentru o bună
aterizare este necesară frânarea picioarelor şi o forţă corespunzătoare în
braţe; de asemenea mobilitatea coloanei lombare trebuie să fie bună
(fig. 135). Elementul derivă din răsturnarea înapoi obişnuită.
Fig. 135.
1. Stând pe mâini, rulare pe piept, cu genunchii uşor îndoiţi;
2. Răsturnare înapoi şi rulare pe piept;
3. Răsturnare înapoi înaltă, rulare pe piept, cu ajutor;
4. Răsturnare înapoi înaltă, rulare pe piept, pe saltele (fig. 136)
5. Stând pe trambulina elastică orizontală, răsturnare înapoi;
6. Răsturnare înapoi înaltă, rulare pe piept, de pe un capac de ladă;
7. Încercări cu ajutor;
săritură cu întoarcere de 360º, răsturnare înapoi înaltă – rulare pe piept,
stând pe cap din forţă, cu braţele întinse, rostogolire înainte, elan şi
răsturnare înainte în aşezat).
129

Fig. 136.
19.8. Răsturnare înapoi, în sprijin echer, depărtat

Descriere. Stând cu braţele înainte sus, dezechilibrare înapoi,
avântarea braţelor sus înapoi. În timpul zborului, pieptul este proiectat
mult în sus, ceea ce contribuie la realizarea unei extensii accentuate a
coloanei lombare. Amortizarea presupune o bună pregătire de forţă a
centurii scapulare. Pe măsură ce picioarele coboară, umerii se duc
înainte (frânare). Coborârea picioarelor în sprijin echer depărtat, se
produce relativ lent (fig. 137). Elementul derivă din răsturnarea înapoi.
Fig. 137.
1. Răsturnare înapoi, relativ înaltă, cu ajutor şi oprirea picioarelor
la verticală;
2. Răsturnare înapoi;
3. Răsturnare înapoi înaltă, frânarea deplasării picioarelor spre sol;
4. Stând pe mâini, coborârea lentă în sprijin echer depărtat;
5. Sprijin echer depărtat, menţinere 3-5 s;
6. Cumpănă liberă, cu picioarele depărtate (marcare, menţinere);
130

8. Integrarea elementului (exemplu: răsturnare înapoi în sprijin
echer, depărtat, trecere lentă în cumpănă liberă, sprijin culcat, cercuri cu
ambele picioare, oprire în sfoară, cu braţele lateral sus).
19.9. Răsturnare înapoi, întoarcere de 360º,

rulare pe piept
Descriere. Desprinderea se realizează prin avântarea energică a
braţelor, sus. Sprijinul pe braţe, la aterizare, se efectuează simultan. Mai
sunt şi alte variante ale tehnicii de execuţie, aceasta fiind preferată
datorită continuităţii întoarcerii şi deprivării senzoriale vizuale. Ampli-
tudinea zborului, suficient de înalt, se asigură prin introducerea elemen-
tului într-o combinaţie. Centura scapulo humerală este intens solicitată
datorită contracţiei de cedare. Rularea va fi corectă dacă viteza picioa-
relor va fi redusă (fig. 138). Elementul reprezintă o compunere din
răsturnarea înapoi şi întoarcerea de 360º.
Fig. 138.

1. Săritură înapoi, cu întoarcere de 180º, aterizare în culcat facial;
2. Salt înapoi întins, rulare pe piept;
3. Săritură cu întoarcere de 360º, rulare pe piept, pe saltele, cu
ajutor;
5. Executarea elementului, cu asigurare;
răsturnare înapoi, săritură cu întoarcere de 360º, rulare pe piept, trecere
în sprijin culcat, stând pe mâini din forţă, cu braţele întinse).
131

19.10. Răsturnare înapoi în stând pe cap
Descriere. Prima parte a elementului se aseamănă cu faza de
început a răsturnării înapoi, obişnuite. După contactul mâinilor cu solul,
urmează frânarea cu braţele şi trecerea în stând pe cap. În zbor,
picioarele au o viteză redusă, deşi impulsia este viguroasă. Pentru o
învăţare corectă este necesară o bună dezvoltare a forţei musculaturii
gâtului şi braţelor (Fig. 139). Elementul derivă din răsturnarea înapoi.
Fig. 139.
1. Răsturnare înapoi, de pe loc;
2. Stând pe mâini, flotări, cu ajutor;
3. Stând pe cap (variante);
4. Exerciţii de dezvoltare a forţei musculaturii gâtului (cu rezistenţă,
după încălzire);
5. Stând pe mâini, coborâre lentă în stând pe cap;
6. Răsturnare înapoi în stând pe cap, cu ajutor;
7. Răsturnare înapoi în stând pe cap, pe trambulina orizontală,
acoperită;
nare înapoi în stând pe cap, urcare din forţă în stând pe mâini, rostogolire
înainte, îndreptare de pe cap, pe un picior).
19.11. Răsturnare înapoi, precedată de săritură

cu întoarcere de 180º
Descriere. După desprindere, braţele se avântă înainte sus; pe
măsură ce corpul se înclină, în zbor, braţul stâng (drept) serveşte drept
pivot; contactul mâinilor cu solul este simultan. Datorită acestei acţiuni
132

de întoarcere, contactul cu solul este dificil (deprivare senzorială vizuală
parţială). Pentru un contact optim cu solul, articulaţiile mâinilor vor fi
foarte puternice. „Blocarea” are ca efect ricoşarea din sol şi executarea
corectă a corbetului şi a elementului de legătură (fig. 140). Elementul
este o compunere din întoarcere şi răsturnare înapoi.
Fig. 140.
1. Săritură cu întoarcere de 180º, în culcat dorsal pe saltele;
3. Săritură cu întoarcere de 180º, răsturnare înapoi, cu ajutor;
5. Executarea elementului, de pe un reazem mai înalt, cu ajutor;
6. Încercări cu asigurare;
nare înainte, săritură cu întoarcere de 180º, răsturnare înapoi, sfoară, cer-
curi cu ambele picioare întinse şi apropiate).
19.12. Răsturnare înapoi, echer, în sprijin culcat

Descriere. Această răsturnare este ceva mai înaltă decât una obiş-
nuită; înălţimea este necesară executării echerului. Înainte ca pieptul să
ajungă la orizontală, în zbor, picioarele flexează puternic pe trunchi, iar
braţele se opresc un moment. După închidere, intră în acţiune trunchiul
care-şi măreşte viteza de deplasare o dată cu braţele, în vederea întâmpi-
nării solului. Braţele acţionează pentru frânare (anteducţie), umerii se
proiectează înainte. În momentul contactului cu solul, picioarele se întind,
iar bazinul coboară pentru a participa şi el la amortizarea şocului, printr-o
uşoară cădere (fig. 141). Elementul derivă din răsturnarea înapoi.
133

Fig. 141.
2. Săritură înapoi, în echer, la plasa mare elastică şi „cădere” în
culcat dorsal;
3. Răsturnare înapoi, echer, cu ajutor;
4. Încercarea elementului la plasă mare elastică (pentru realizarea
echerului);
5. Stând pe mâini, coborâre lentă în sprijin culcat;
6. Încercare cu asigurare;
8. Integrarea elementului dintr-o combinaţie simplă (exemplu: răs-
turnare înapoi, echer, în sprijin culcat, stând pe mâini din forţă cu braţele
întinse, sprijin culcat, cercuri).
19.13. Răsturnare înapoi, echer, rulare pe piept

Descriere. Desprinderea este precedată, de regulă, de răsturnare
înapoi. În zbor, braţele se avântă lateral sus, odată cu înclinarea corpului
înapoi; mâinile se îndreaptă spre gambe pentru a marca un echer foarte
rapid. Acesta se realizează prin îndoirea accentuată a membrelor
inferioare pe trunchi. În momentul de fază răsturnată, cu picioarele la
verticală, începe deschiderea, în care rolul hotărâtor îl au braţele şi
trunchiul, care împreună pregătesc aterizarea. Corpul, în cădere este
uşor extins iar în momentul contactului cu solul, capul se duce pe spate.
Amortizarea se realizează prin îndoirea braţelor şi rularea pe piept,
abdomen, coapse, gambe, cu vârfurile picioarelor întinse (flexie
plantară). O înălţime mai mare a răsturnării nu este convenabilă datorită
riscului accidentării. În mod firesc, se ajunge în sprijin culcat (după
rulare) (fig. 142). Elementul derivă din răsturnarea înapoi.
134

Fig. 142.
1. Răsturnări înapoi;
2. Răsturnări înapoi, din ce în ce mai înalte;
3. Salt înapoi în echer;
4. Săritură în stând pe mâini, rulare pe piept, abdomen, coapse şi
gambe;
5. Flotări, din stând pe mâini, cu ajutor;
6. Executarea elementului, cu aterizare pe un calup de burete;
nare înapoi în echer şi rulare pe piept, preparaţie şi cercuri cu ambele
picioare, stând pe mâini cu braţele întinse, corbet, răsturnare înapoi, salt
înapoi întins).
135

20. ÎNVĂŢAREA ÎNDREPTĂRILOR
20.1. Îndreptare de pe cap

Descriere. Pentru executarea elementului, se pleacă din poziţia
stând cu braţele sus. Se execută o mică săritură (elan) de pe ambele
picioare, se îndoaie genunchii, trunchiul se înclină înainte, se aşează
palmele şi fruntea, mai în faţă. Cu o impulsie puternică a ambelor
picioare, corpul trece prin faza „stând pe cap”, în echer. După depăşirea
verticalei, corpul se extinde activ; această acţiune se sincronizează cu
împingerea braţelor. Corpul curbat zboară şi ajunge în faza finală stând,
cu braţele sus. Câteva greşeli de execuţie (frecvente în învăţare) trebuie
evitate: izbirea capului de saltele, împingere slabă, neterminată, cu
braţele, flexia capului pe piept, aterizare dură, cădere în aşezat etc.
Elementul este specific băieţilor (fig. 143).
Fig. 143.
1. Stând pe cap;
2. Stând pe cap, ridicarea şi coborârea picioarelor apropiate şi
întinse;
3. Simularea îndreptării din stând pe un picior: extensie cu picio-
rul liber şi întinderea braţelor sus;
4. Încercarea elementului de pe un reazem mai înalt (capac de
ladă);
136

6. Încercarea elementului, cu asigurare;
îndreptare de pe cap, îndreptare de pe cap pe un picior, stând pe mâini,
cu braţele mult depărtate).
20.2. Îndreptare de pe cap, în stând pe gambe

Descriere. Ca formă de elan se practică rostogolirea înainte. După
dezechilibrare urmează împingerea cu braţele, extensia activă a corpului
şi flexarea gambelor pe coapse. Contactul cu solul se ia cu picioarele
(gleznele) în flexie plantară pronunţată. Braţele, în zbor, se menţin în
prelungirea corpului iar amortizarea se produce prin apăsarea gambelor
în sol. La muşchii gambieri anteriori se constată, se simte, o întindere
pasivă de scurtă durată. Amortizarea solicită, în principal, muşchii
cvadriceps (fig. 144). Elementul derivă din îndreptarea de pe cap.
Fig. 144.
1. Îndreptare de pe cap;
2. Îndreptare de pe cap, variante;
3. Trecere în aşezat pe călcâie, din stând pe genunchi;
4. Îndreptare de pe cap, în stând pe gambe, pe un calup de burete,
de pe un capac de ladă (în lungime);
6. Îndreptare de pe cap, cu întoarcere de 180º, în stând pe gambe
(fig. 145);
răsturnare înainte, îndreptare de pe cap în stând pe gambe, stând pe
mâini cu braţele întinse, întoarcere de 360º prin păşire cu mâinile,
rostogolire înainte).
137

Fig. 145.
20.3. Îndreptare de pe ceafă

Descriere. Trecerea în îndoit pe ceafă reprezintă o modalitate
specifică de amortizare şi se execută fie prin săritură înapoi, fie prin
rostogolire lentă înainte. Închiderea şi îndreptarea (deschiderea unghiu-
lui corp – membre inferioare) sunt cele două părţi ale lanţului cinematic
ritmat. După închiderea accentuată, picioarele se vor proiecta înainte
sus, simultan cu îndreptarea corpului; braţele împing foarte tare în sol.
Deoarece trecerea dintr-o fază joasă într-una înaltă este dificilă, este
necesară o detentă a braţelor foarte dezvoltată. Finalul elementului este
constituit din poziţia stând cu braţele sus (fig. 146).
Fig. 146.
1. Rostogolire înainte, cu picioarele întinse, în îndoit pe ceafă,
marcarea poziţiei 1 s;
2. Menţinerea poziţiei îndoit pe ceafă, cu braţele îndoite, 3-5 s;
3. Îndoit pe ceafă, ridicare în stând pe mâini, cu ajutor la gambe;
4. Săritură înapoi în culcat dorsal, pe un teanc de saltele;
138

5. Săritură înapoi, în îndoit pe ceafă, cu ajutor;
6. Săritură înapoi, în îndoit pe ceafă, îndreptare, cu ajutor (fig.
147);
7. Rostogolire lentă înainte pe un capac de ladă, îndreptare de pe
ceafă;
Fig. 147.
îndreptare de pe ceafă, îndreptare pe un picior, elan şi răsturnare înainte
pe o mână).
20.4. Îndreptare de pe ceafă, în aşezat cu braţele sus

Descriere. Din poziţia stând se trece în faza îndoit pe ceafă, rulând
înapoi; urmează îndreptarea corpului printr-o extensie energică,
coordonată cu împungerea braţelor în sol. Închiderea şi deschiderea
unghiului corp – membre inferioare, are un ritm specific. Extensia
trebuie analizată astfel încât picioarele să se proiecteze cât mai departe
(ca şi cum ar sări în lungime). După contactul tălpilor cu solul
(saltelele), bazinul coboară şi corpul se opreşte la verticală, în aşezat cu
braţele sus. Ca variantă, se poate adopta îndreptarea de pe ceafă în
aşezat, cu pieptul pe genunchi şi cu mâinile la glezne (fig. 148). Vari-
antă: îndreptare de pe ceafă, cu întoarcere de 180º, în stând pe mâini
(fig.149).
Fig. 148.
139

1. Stând pe mâini, trecere în îndoit pe ceafă, cu ajutor la gambe;
2. Trecere lentă din ghemuit (rulând înapoi) în poziţia îndoit pe
ceafă; palmele se aşează într-un mod specific;
Fig. 149.
3. Îndreptare de pe cap;
4. Flotări cu desprindere;
6. Îndreptare de pe cap, în aşezat pe un teanc de saltele.
7. Îndreptare de pe cap, în aşezat cu braţele sus; încercare de
proiectare (aruncare) a picioarelor cât mai departe (se va folosi un
„amplificator” al mişcării cum ar fi o minge suspendată care va fi atinsă
cu picioarele);
8. Îndreptare de pe ceafă, peste un spaţiu haşurat (amplitudinea
zborului raportată la tehnica de execuţie);
9. Încercarea elementului pe un teanc de saltele;
îndreptare de pe ceafă, în aşezat cu braţele sus, rostogolire înapoi în
stând pe mâini).
20.5. Îndreptare de pe ceafă, cu întoarcere de 360º,

în sprijin culcat dorsal
Descriere. La acest element, atât poziţia iniţială cât şi cea finală,
sunt joase. Pentru o execuţie corectă, este necesară, mai întâi, învăţarea
îndreptării. Detenta dezvoltată a braţelor permite o desprindere mai
înaltă, ceea ce uşurează întoarcerea completă; corpul pivotează pe unul
din braţe. În această fază, executantul trebuie să fie întors 180º. În
140

continuare, în momentul „căderii” spre sol, se produce încă o întoarcere
de 180º. Se ajunge în sprijin culcat dorsal. Amortizarea se asigură prin
căderea uşoară a bazinului, după care corpul se întinde în sprijin culcat
dorsal (fig. 150). Elementul derivă din îndreptarea de pe ceafă.
Fig. 150.
1. Îndoit pe ceafă, îndreptare (pe verticală) în stând pe mâini;
2. Îndoit pe ceafă, îndreptare cu întoarcere de 180º, în stând pe
mâini, prin păşire;
3. Stând pe mâini, trecere cu întoarcere de 180º, în sprijin culcat
dorsal;
6. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: cer-
curi cu ambele picioare, fluturaş american, îndreptare de pe ceafă, cu
întoarcere de 360º, în sprijin culcat dorsal).
20.6. Îndreptare de pe ceafă, pe un picior,

precedată de întoarcere de 180º
Descriere. Stând cu braţele înainte jos, dezechilibrarea înapoi,
avântarea energică a braţelor sus înapoi, întoarcerea capului în partea
preferată. Pe măsură ce lanţul triplei extensii îşi „consumă” impulsul,
corpul se întoarce 180º. Urmează zborul (în echer), contactul palmelor
cu solul, îndoirea braţelor şi a corpului în faza îndoit pe ceafă. Îndrep-
tarea de pe ceafă, pe un picior, cu braţele sus, se execută viguros (fig.
151). Elementul este o compunere din întoarcere şi îndreptare de pe
ceafă.
1. Săritură cu întoarcere de 180º, în stând, trecere lină în îndoit pe
ceafă;
141

2. Îndreptare de pe ceafă, pe un picior, cu braţele sus;
3. Săritură cu întoarcere de 180º, în îndoit pe ceafă, cu ajutor;
Fig. 151.
înapoi de pe loc, săritură cu întoarcere de 180º, în îndoit pe ceafă,
îndreptare pe un picior, cu braţele sus, stând pe mâini).
142

21. ÎNVĂŢAREA SALTURILOR ÎNAINTE
21.1. Salt înainte de pe un picior

Descriere. Saltul înainte, de pe un picior necesită o detentă dez-
voltată şi o bună mobilitate în articulaţiile vertebrale lombare şi coxofe-
murale. După pas săltat, desprinderea de pe sol sau de pe trambulină se
realizează succesiv. Balansul piciorului preferat, înapoi sus şi în rotaţie
(planul sagital), trebuie să fie viguros, ferm. În faza de zbor, corpul se
extinde iar picioarele se depărtează la maximum. Braţele contribuie şi
ele la rotaţia completă, printr-un balans înapoi sus. Echilibrarea dina-
mică presupune menţinerea în „culoarul” umerilor (fig. 152).
Fig. 152.
1. Învăţarea pasului săltat (acelaşi ca la răsturnarea înainte);
2. Cumpăna „cuib”, săltări pe piciorul de sprijin, cu ajutor la
coapsă şi braţ;
3. Pas săltat şi balans înapoi sus, cu piciorul preferat; ajutorul se
acordă din lateral, oprind umerii;
4. Balansul piciorului preferat înapoi sus, cu tensionarea unei
benzi elastice, ancorată la gleznă şi pe sol;
5. Salt înainte de pe un picior, la trambulina elastică orizontală
(fig. 153);
143

Fig. 153.
7. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: elan,
salt înainte de pe un picior, rostogolire înainte, cu picioarele apropiate şi
întinse, stând pe mâini, cu braţele întinse).
21.2. Salt înainte grupat

Descriere. Saltul înainte grupat se execută din elan; elementul este
considerat o cheie a pregătirii tehnice în gimnastică. După modul de
acţiune al braţelor, distingem două modalităţi de executare: a) salt
înainte cu balansul braţelor înainte sus şi b) salt înainte cu balansul
braţelor îndoite, înapoi sus. În ordine cronologică, după elan (alergare
pe distanţă medie sau mică) urmează bătaia – o desprindere scurtă şi
zborul (fază specială). În zbor, începe gruparea. Aceasta este o flexare a
articulaţiilor principale, cu spatele rotunjit şi capul în piept. Gruparea
este foarte scurtă şi foarte strânsă. În faza descendentă a traiectoriei, se
produce degruparea, întinzând braţele sus, în prelungirea corpului.
Picioarele întâmpină solul; este o amortizare medie (ca înălţime), a
centrului de greutate. Câteva greşeli (tehnice) ne reţin atenţia: bătaie cu
genunchii îndoiţi (impulsie neterminată), coordonare slabă a bătăii cu
acţiunea braţelor, semigrupare în loc de grupare, traiectorie lungă,
aterizare dură, aterizare foarte joasă (forţarea ligamentelor genunchilor
şi gleznelor) etc. (fig. 154).
1. Rostogolire înainte (grupare strânsă, corectă);
2. Grupări rapide, din poziţia culcat dorsal);
3. Rostogoliri înainte, pe plan înclinat;
144

Fig. 154.
4. Sărituri drepte la trambulina elastică, urmate de rostogoliri
înainte;
5. Salt înainte la trambulina elastică şi aterizare pe un calup de
burete, cu ajutor;
6. Salt înainte la trambulina semielastică, cu ajutor (fig. 155);
Fig. 155.
9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: elan,
salt înainte grupat, rostogolire înainte, îndreptare de pe cap, roată pe o
mână).
145

21.3. Salt înainte de pe un picior, cu întoarcere de 180º
Descriere. Desprinderea se realizează de pe piciorul preferat (stân-
gul). După îndoirea corpului, urmează balansul piciorului drept, impulsia
cu stângul, zborul cu depărtarea picioarelor. Întoarcerea de 180º este con-
tinuă. În partea a doua a elementului, picioarele se apropie iar aterizarea
se produce precis şi elastic (fig. 156). Elementul se aseamănă cu saltul
înainte de pe un picior (corpul extins).
Fig. 156.
1. Pas săltat moderat şi impulsie cu piciorul preferat;
2. Salt înainte de pe un picior, cu ajutor;
3. Pas săltat moderat şi salt de pe un picior, cu întoarcere de 180º,
cu ajutor, la trambulina elastică;
4. Executarea elementului, cu ajutor, la trambulina semielastică;
5. Salt de pe un picior, întoarcere de 180º, la sol, cu ajutor;
nare înainte de pe un picior, salt înainte de pe un picior, cu întoarcere de
180º, aterizare pe ambele picioare, răsturnare lentă înapoi de pe un picior,
răsturnare înapoi „zburată”).
21.4. Salt înainte grupat, în culcat facial

Descriere. Alergare 3-5 paşi, săritură cu balansarea activă a braţelor
înapoi sus. Această din urmă acţiune favorizează rotarea înainte, în plan
sagital; mâinile se apropie de genunchi, iar spatele se rotunjeşte. După
rotarea completă de 360º începe degruparea şi intrarea în rotaţia a doua.
Spre sol, corpul se întinde, braţele şi gleznele sunt pregătite pentru
aterizare. Mecanismul aterizării este reprezentat de îndoirea braţelor (rolul
146

muşchilor triceps fiind covârşitor) şi de coborârea pieptului şi bazinului.
Elementul este cu atât mai reuşit, cu cât înălţimea lui este mai mare şi cu
cât amortizarea este mai puţin dură (fig.157). Elementul derivă din saltul
înainte grupat.
Fig. 157.
1. Salt înainte grupat, obişnuit;
2. Salt înainte grupat, cât mai înalt posibil;
3. Sprijin culcat, flotări cu încărcătură pe omoplaţi;
4. Salt înainte grupat la plasa mică elastică (aterizare pe calup de
burete);
5. Salt înainte grupat la plasa mică elastică, aterizare obişnuită şi
cădere în culcat facial;
6. Executarea elementului, cu asigurare la piept şi coapse (din
lateral);
7. Executarea elementului, cu aterizare în culcat facial;
9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: aler-
gare, desprindere, salt înainte, salt înainte în culcat facial, stând pe mâini,
cu braţele întinse şi picioarele apropiate, îndoit pe ceafă, îndreptare cu
întoarcere de 180º, în sprijin culcat).
21.5. Salt înainte în sfoară

Descriere. Alergare 3-5 paşi, bătaie pe ambele picioare şi înălţare.
Înainte de punctul cel mai înalt al traiectoriei, începe gruparea, cu urmă-
toarele acţiuni: flexarea capului în piept, rotunjirea spatelui, coborârea
braţelor, îndoirea picioarelor, simularea apucării genunchilor. Spre sfârşi-
tul rotării de 360º, urmează proiectarea picioarelor înainte – înapoi. În
147

zbor, spre sol, se pregătesc braţele şi mâinile pentru aterizare, care vor
prelua o parte a şocului. Cu cât zgomotul la aterizare este mai mic, cu atât
execuţia pare să fie mai corectă (fig. 158). Saltul înainte în sfoară derivă
din saltul înainte obişnuit; este o compunere din salt înainte şi din ateri-
zare în sfoară.
Fig. 158.
1. Salt înainte;
2. Salt înainte în fandare;
3. Salturi înainte de înălţimi diferite;
4. Sfoară executată lent şi apoi din sărituri pe verticală;
5. Sărituri în adâncime cu aterizare în sfoară;
gare, roată întoarsă, răsturnare înapoi, salt înapoi întins cu întoarcere de
720º, salt înainte în sfoară).
21.6. Salt înainte planat

Descriere. Saltul înainte planat (grupare întârziată) se caracterizează
printr-un zbor înalt şi lung în acelaşi timp. Detenta deosebită a membrelor
inferioare asigură reuşita elementului. Spre deosebire de saltul înainte
grupat, la care se recomandă însuşirea desprinderii acţionând cu braţele
înapoi sus, la acest element braţele se avântă înainte sus. Corpul zboară
sub un unghi de aproximativ 80º, rămânând întins aproximativ 2/3 din
traiectorie. Gruparea se realizează târziu, dar rapid, în partea descendentă
a traiectoriei; spatele se rotunjeşte, iar gambele se prind scurt sub
genunchi. Gruparea, fiind întârziată, aterizarea pare să fie sensibil mai
dură decât la saltul înainte obişnuit (fig. 159). Elementul derivă din saltul
înainte grupat.
148

Fig. 159.
1. Alergare câţiva paşi, bătaie pe trambulina elastică şi săritură
dreaptă;
2. Săritură pe verticală, punând în tensiune o bandă elastică,
ancorată lateral jos, pe sol şi trecută pe după ceafă şi umeri;
3. Rostogolire înainte pe un plan înclinat;
4. Salt înainte la trambulina elastică;
5. Salt înainte la trambulina elastică, peste un amplificator de miş-
care;
6. Săritură la trambulina elastică, înclinarea corpului în zbor, ate-
rizare pe un calup de burete, în culcat facial;
7. Salt înainte planat, la plasa mică elastică;
8. Salt înainte planat, cu întoarcere de 180º;
gare, desprindere, salt înainte planat, cu întoarcere de 180º, răsturnare îna-
poi).
21.7. Salt înainte întins, din rostogolire înainte

Descriere. Elementul este dificil în învăţare şi execuţie, deoarece
desprinderea de pe sol, pentru salt, se realizează dintr-o fază joasă. Spre
finalul rostogolirii înainte, se accelerează rotarea în plan sagital pentru a
intra în salt, fără pierderea continuităţii. Desprinderea se realizează sub
un unghi de aproximativ 85º, balansând foarte energic braţele întinse,
sus. În fază răsturnată, se extinde coloana vertebrală lombară şi se duce
capul pe spate. Detenta trebuie să fie foarte dezvoltată. Aterizarea se
efectuează prin „plierea” membrelor inferioare, astfel încât poziţia
149

finală să fie echilibrată şi sigură (fig. 160). Elementul este o compunere
şi presupune învăţarea corectă a rostogolirii şi a saltului.
Fig. 160.
2. Rostogolire înainte şi săritură dreaptă;
3. Sărituri drepte, pentru dezvoltarea detentei;
4. Sărituri în adâncime şi desprindere imediată, pe verticală;
5. Salt înainte întins, din alergare;
6. Salt înainte întins la sol (atenţia va fi concentrată asupra
extensiei coloanei lombare);
7. Rostogolire înainte şi încercarea saltului înainte (aterizare în
culcat dorsal pe un calup de burete);
8. Încercări cu ajutor sau cu asigurare;
togolire înainte, salt întins pe un picior, roată întoarsă, răsturnare înapoi).
21.8. Salt dublu înainte grupat, din răsturnare înainte

Descriere. Prepararea acestui salt începe înainte de terminarea
răsturnării înainte. La aterizare, corpul este puţin extins, cu braţele sus,
viteza de rotaţie, în plan sagital, fiind dată de braţe, trunchi şi cap,
segmente care, din extensie trec în flexie pronunţată. Prima rotaţie
atinge punctul culminant al traiectoriei, iar a doua urmează să se
150

producă pe traiectoria descendentă. Saltul înainte dublu grupat se
execută de către gimnaşti cu o detentă excepţională. În timpul învăţării,
trăsăturile psihice dominante sunt receptivitatea, reactivitatea, decizia
rapidă şi curajul (fig. 161). Saltul dublu înainte grupat derivă din saltul
înainte grupat.
Fig. 161.
2. Răsturnare înainte şi săritură pe verticală;
3. Salt înainte grupat;
4. Răsturnare înainte, salt înainte şi jumătate, în culcat dorsal pe un
calup de burete;
5. Răsturnare înainte, salt dublu înainte grupat, cu asigurare;
6. Răsturnare înainte, salt dublu înainte, echer;
8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu răstur-
narea înainte, salt înainte grupat dublu, îndreptare de pe cap, salt înainte
grupat).
21.9. Salt înainte, cu întoarcere de 1800

Descriere. În momentul desprinderii, corpul se află la verticală iar
braţele se avântă în sus. În urcare, capul se apleacă înainte. În zbor se
înregistrează un unghi de aproximativ 450 în articulaţiile coxofemurale;
după depăşirea acestui unghi, corpul se întinde, pregătindu-se pentru
aterizare. Întoarcerea este continuă. Pe traiectorie, braţele se îndoaie şi se
apropie de corp; înainte de aterizare, se întind lateral sus (fig. 162). Din
salt înainte cu întoarcere de 1800 poate rezulta saltul înainte, cu întoarcere
de 3600.
151

Fig. 162.
1. Alergare, bătaie, salt înainte grupat;
2. Alergare, bătaie, salt înainte în echer;
3. Rostogolire înainte în culcat dorsal, întoarcere de 1800, în culcat
facial;
4. Salt înainte, cu întoarcere de 1800, la trambulină sau la plasă
mică elastică;
5. Încercare cu asigurare;
6. Salt înainte cu întoarcere de 3600;
8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu salt
înainte cu întoarcere de 1800, răsturnare înapoi în stând pe mâni, cumpănă
liberă cu braţele întinse).
21.10. Salt înainte întins, pe un picior,

precedent de întoarcere de 1800
Descriere. Pentru executarea acestui element, pe lângă detentă şi
capacitatea de orientare în spaţiu, mai este necesară şi o bună mobilitate a
articulaţiilor coxofemurale. După roata întoarsă, braţele se duc energic în
sus, iar corpul începe rotarea în jurul axei longitudinale. O dată cu
întoarcerea de 1800, se depărtează picioarele. La terminarea întoarcerii,
corpul se extinde, piciorul de aterizare se avântă în rotaţie, sus, înapoi.
Capul se extinde, iar braţele se duc lateral. Aterizarea are drept mecanism
îndoirea unui picior, după care urmează contactul celuilalt picior cu solul.
De obicei, acest element se introduce la începutul unei linii acrobatice
152

(fig. 163). Elementul este o compunere din întoarcere de 1800 şi salt
înainte întins.
Fig. 163.
1. Alergare, roată întoarsă şi săritură dreaptă, cu asigurare;
2. Alergare, roată întoarsă şi săritură cu întoarcere de 1800, cu
oprirea pieptului, înainte de a „intra” în saltul înainte;
3. Salt înainte la trambulina elastică orizontală;
4. Alergare, roată întoarsă, întoarcere de 1800, salt înainte pe un
picior;
5. Stând pe mâini la sol, cu picioarele în sfoară;
6. Alergare, roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800 şi salt
înainte întins, cu depărtarea amplă a picioarelor;
9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu roată
întoarsă, răsturnare înapoi, întoarcere de 1800, salt înainte întins pe un
picior, roată întoarsă, salt înapoi cu întoarcere de 7200).
21.11. Salt înainte întins, cu întoarcere de 3600

Descriere. Răsturnarea înainte prin stând pe mâini constituie forma
de elan specifică. În momentul contactului picioarelor cu solul, corpul, cu
braţele sus, este uşor extins. În zbor, corpul se înclină înainte iar braţele se
apropie de piept. La verticală, atunci când acesta este răsturnat, se
produce întoarcerea de 1800. Braţul stâng se ridică sus, înaintea celuilalt,
având rolul de menţinere a executantului în culoarul întoarcerii. Treptat,
se depărtează de piept şi celălalt braţ. O dată cu întoarcerea completă,
153

braţele se duc lateral sus, unghiul dintre coapse şi gambe atingând, la
aterizare, o valoare de aproximativ 900 (fig. 164). Elementul derivă din
saltul înainte întins.
Fig. 164.
1. Salt înainte întins;
2. Răsturnare înainte, salt înainte întins;
3. Salt înainte întins, cu întoarcere de 3600 (desprindere de pe tram-
bulina orizontală);
4. Răsturnare înainte, salt înainte întins, întoarcere de 3600, cu
ajutor;
5. Executarea elementului la plasa mare elastică;
6. Executarea elementului la plasa mică elastică;
înainte de pe un picior, răsturnare înainte, salt dublu înainte extins).
21.12. Salt înainte de pe un picior, în sprijin culcat dorsal

Descriere. Corpul se înclină înainte pentru a favoriza impulsul
piciorului avansat. În această fază, braţele sunt înainte sus şi puţin
îndoite, pregătite fiind pentru un balans energic înapoi. Desprinderea
este aproximativ aceeaşi ca la saltul obişnuit înainte, de pe un picior.
Atunci când corpul s-a înălţat, picioarele se apropie; corpul se îndoaie
pe coapse. Braţele continuă rotarea pentru a lua primele contactul cu
solul. Amortizarea se realizează prin închiderea unghiului dintre trunchi
şi braţe şi prin proiectarea picioarelor în sprijin culcat dorsal. O altă
154

caracteristică importantă a amortizării, este căderea discretă a bazinului,
în momentul atingerii solului cu picioarele (fig. 165). Elementul derivă
din saltul înainte pe un picior.
Fig. 165.
1. Salt înainte în echer, la trambulina elastică;
2. Salt înainte de pe un picior;
3. Salt înainte de pe un picior, cu balansarea energică a braţelor
înapoi, în culcat dorsal, pe saltele moi suprapuse; primul contact cu
saltelele se ia cu mâinile;
4. Stând pe mâini (echer înalt), apucat de glezne de către un
partener aruncarea executantului în sprijin culcat dorsal, cu amortizare
pe saltele suprapuse;
5. Sprijin culcat dorsal, ridicarea şi coborârea bazinului;
6. Executarea elementului, cu ajutor la amortizare;
7. Sprijin culcat dorsal, ridicarea picioarelor la 450 de către parte-
ner, eliberarea lor (formarea simţului muscular);
turnarea înainte de pe un picior, pas săltat, salt înainte de pe un picior în
sprijin culcat dorsal, întoarcere de 1800 în sprijin culcat, cercuri cu am-
bele picioare).
21.13. Salt dublu înainte grupat,

precedat de săritură cu întoarcere de 1800
Descriere. Întoarcerea de 1800 poate fi considerată o formă de
elan. După contactul cu solul, în urcare, corpul se întoarce 1800 în jurul
axei longitudinale iar la punctul cel mai înalt al traiectoriei execută
155

prima rotare înainte, grupat; în continuare, se execută rotarea a doua.
Aterizarea trebuie să fie cât mai elastică, braţele fiind sus sau lateral sus
(fig. 166). Din acest element poate deriva saltul înainte, echer, dublu.
Fig. 166.
2. Săritură cu întoarcere de 1800, la sol, la trambulină;
3. Salt înainte grupat;
4. Salt dublu înainte grupat, cu asigurare;
5. Roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800, salt dublu înainte
grupat, cu ajutor;
6. Roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800, salt dublu înainte
grupat, cu asigurare;
7. Încercarea elementului, cu aterizare pe un calup de burete;
9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: sări-
tură cu întoarcere de 1800, salt dublu înainte grupat, stând pe mâini cu
braţele întinse).
21.14. Salt şi jumătate înainte grupat,

precedat de întoarcere de 1800
Descriere. Elementul fiind foarte dificil, presupune o detentă foarte
bună şi o capacitate de orientare spaţiotemporală dezvoltată. Dificultatea
provine din faptul că executantul intuieşte greu unghiul optim sub care
corpul vine spre sol (traiectorie descendentă). Desprinderea de pe sol se
realizează din roată întoarsă. O dată cu întoarcerea de 1800, braţele se
avântă în sus, pregătite pentru grupare. După rotarea completă în plan
sagital, începe degruparea.
156

Acţiunea braţelor este de frânare, la aterizare (fig. 167). Elementul
derivă din saltul înainte grupat.
Fig. 167.
1. Alergare, roată întoarsă, săritură dreaptă cu întoarcere de 1800;
2. Elan, salt înainte grupat;
3. Elan, săritura peştelui;
4. Alergare, roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800, cu zbor
prelungit, salt înainte grupat, aterizare pe un calup de burete;
5. Salt înainte grupat, dublu, la plasa elastică mare;
6. Salt înainte grupat, dublu, la trambulina elastică;
9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu aler-
gare, roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800, salt şi jumătate îna-
inte, săritură în echer depărtat şi răsturnare înapoi în sprijin culcat, stând
pe mâini cu braţele întinse).
157

22. ÎNVĂŢAREA SALTURILOR ÎNAPOI
22.1. Salt înapoi grupat

Descriere. Din poziţia stând, se îndoaie puţin genunchii, cu braţele
jos, înapoi (preparaţie). Urmează avântarea braţelor în sus, sincronizată
cu o săritură cât mai înaltă. În zbor, trunchiul se înclină 50 – 100. După
terminarea impulsiei picioarelor
în sol, abdomenul se retrage, pri-
virea urmăreşte braţele. Aproape
de punctul cel mai înalt al traiec-
toriei se ridică genunchii la piept
iar braţele simulează prinderea
gambelor sub genunchi. După ¾
din rotaţie, înapoi, începe degru-
parea în vederea aterizării elastice
şi precise. Condiţii ale execuţiei
tehnice corecte: detentă, orientare
spaţială, curaj la primele învăţări
Fig. 168. (fig. 168).
1. Săritură dreaptă, sincronizată cu balansarea braţelor în sus;
2. Săritură dreaptă, cu avântarea braţelor în sus şi atingerea unui
reper (minge suspendată, amplificarea săriturii);
3. Săritură dreaptă înapoi, în adâncime, urmată de rostogolire înapoi;
4. Rostogolire înapoi pe un plan înclinat;
5. Stând cu braţele sus, gruparea unui picior la piept, apoi gruparea
celuilalt picior;
6. Salt înapoi grupat de pe trambulina orizontală, cu ajutor;
7. Salt înapoi grupat, cu asigurare;
gare, pas săltat, roată întoarsă, răsturnare înapoi, salt înapoi grupat).
158

22.2. Salt înapoi întins
Descriere. Saltul înapoi întins este precedat de elan (alergare, pas
săltat şi roată întoarsă). Desprinderea de pe un sol trebuie să fie foarte
viguroasă, pentru a se obţine un salt cât mai înalt (valoare estetică).
Simultan cu desprinderea, braţelor se avântă în sus, corpul se întinde
progresiv iar aproape de punctul cel mai înalt al traiectoriei, mâinile se
duc la piept. În partea descendentă a traiectoriei, braţele se întind sus
sau lateral sus (fig. 169).
Fig. 169.
1. Alergare, pas săltat, roată întoarsă, săritură dreaptă, cu asigurare;
2. „Conducere” prin mişcare, din aşezat pe bara joasă (salt lent
înapoi, cu ajutor);
Fig. 170.
159

3. Salt înapoi întins la trambulina orizontală (fig. 170);
4. Salt înapoi întins la plasa mare elastică;
5. Salt înapoi întins, cu elan şi cu ajutor.
6. Salt înapoi, cu asigurare;
8. integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: salt
înapoi întins, salt înainte grupat, îndreptare de pe cap, cu întoarcere de
1800).
22.3. Salt tempo

Descriere. Elanul, cu viteză mare, asigură reuşita elementului.
Într-o combinaţie, viteza, de asemenea, trebuie să fie mare. În
zbor, musculatura părţii anterioare a corpului este tensionată rapid;
corbetul trebuie să fie o fază fermă. Structural, elementul se situează
între răsturnări şi salturi înapoi (fără întoarcere) (fig. 171). Răsturnarea
înapoi poate fi considerată o prelungire a elanului.
Fig. 171.
2. Răsturnarea înapoi din alergare, pas săltat, roată întoarsă;
3. Corbet cu plecări de pe reazemuri diferite (ca înălţime);
4. Corbet la sol, cu viteză mare în flexarea picioarelor pe trunchi;
5. Salturi înapoi de înălţimi diferite;
6. Salt înapoi de înălţime medie;
7. Răsturnare înapoi, salt Tkaciov (salt tempo);
160

9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu aler-
gare, pas săltat, roată întoarsă, două răsturnări înapoi, salt Tkaciov, salt
înapoi dublu, în echer).
22.4. Salt înapoi grupat, din rostogolire înainte

Descriere. Elan 2-3 paşi, săritura peştelui (fără extensie). După
desprindere urmează zborul cu spatele rotunjit; amortizarea se realizea-
ză prin îndoirea braţelor şi flexia capului pe piept. În continuare, corpul
rulează înainte şi din ghemuit începe săritura pentru salt înapoi. Braţele
se duc foarte energic în sus şi la punctul cel mai înalt al traiectoriei înce-
pe o grupare bruscă. După rotaţia completă, urmează aterizarea în stând
(fig. 172). Elementul este o compunere.
Fig. 172.
2. Săritura peştelui, din alergare;
3. Salt înapoi de pe loc;
4. Săritură pe verticală, cu îngreuiere (dezvoltarea detentei);
5. Rostogolire înainte şi săritură pe verticală;
6. Rostogolire înainte, salt înapoi grupat, cu ajutor;
7. Săritura peştelui, salt înapoi grupat, cu ajutor;
8. Săritura peştelui şi salt înapoi grupat, cu asigurare;
10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu ros-
togolirea înainte, salt înapoi grupat, stând pe mâini cu braţele întinse).
161

22.5. Salt înapoi grupat, de pe un picior
Descriere. Elan 2-3 paşi, avântarea braţelor în sus, concomitent cu
balansarea unui picior, în vederea realizării înălţării corespunzătoare.
Imediat după desprinderea de pe un picior, urmează gruparea; piciorul
de bătaie se apropie de celălalt. Mâinile simulează apucarea gambelor
sub genunchi. Atunci când a mai rămas o treime din rotaţie, începe de-
gruparea, pentru aterizare. Elementul se execută mai rar şi derivă din
saltul înapoi grupat obişnuit (fig. 173).
Fig. 173.
1. Salt înapoi de pe loc;
2. Alergare şi săritură cu ducerea energetică a unui picior înainte
sus, cădere în culcat dorsal, pe un calup de burete;
3. Alergare 2-3 paşi, salt înapoi grupat de pe un picior, cu
desprindere de pe trambulina orizontală, cu ajutor;
4. Salt înapoi grupat la sol, cu ajutor;
5. Încercări cu aterizări pe saltele suprapuse;
înapoi grupat de pe un picior, roată întoarsă, răsturnare înapoi, salt
înapoi întins, cu întoarcere de 3600).
22.6. Salt înapoi, echer, cu întoarcere de 1800

Descriere. Saltul durează aproximativ 1,07 s. Dacă se execută direct
din roată întoarsă, atunci consemnăm o „blocare” pe partea anterioară a
tălpilor, picioarele fiind încordate sub un unghi de 550-580. În continuare,
162

ascensiunea corpului este rapidă, fiind ajutată de avântarea energică a
braţelor sus (v = 13,2 m/s). Bătaia se realizează sub un unghi de
aproximativ 870 – 880. În faza răsturnată a corpului, picioarele flexează
rapid pe trunchi. Pentru efectuarea întoarcerii în jurul axei longitudinale,
se vor întinde articulaţiile coxofemurale. Îndreptarea corpului contribuie
la micşorarea vitezei unghiulare. Aceste acţiuni permit menţinerea
corpului în culoarul umerilor. Întoarcerea durează aproximativ 0,375 s.
Pentru oprire, braţele se ridică lateral sus (fig.174). Din acest element
rezultă, prin derivare, saltul înapoi, echer, cu întoarcere de 3600.
Fig. 174.
1. Roata întoarsă, salt înapoi, echer;
2. Roată întoarsă, salt înapoi echer şi întinderea timpurie a corpului;
3. Salt înapoi echer şi întoarcere de 1800, după aterizare;
4. Salt înapoi echer, la trambulina elastică orizontală, cu ajutor;
5. Salt înapoi, echer, din roată întoarsă, întoarcere de 1800,
aterizare în culcat dorsal pe calup de burete;
răsturnarea înapoi, salt înapoi echer, cu întoarcere de 1800, îndreptare de
pe cap, sprijin culcat, cercuri cu ambele picioare, pivotare în stând pe
mâini).
22.7. Salt înapoi planat

Descriere. Componentele esenţiale ale elementului sunt detenta
excepţională şi capacitatea (cognitivă) de orientare spaţiotemporală.
Zborul acestui salt dificil diferă de cel al saltului înapoi grupat prin faptul
163

că traiectoria acestuia este mai lungă iar înălţimea cel puţin egală. După
desprindere corpul este uşor extins aproximativ 2/3 din traiectorie.
întoarcerea de 3600, în plan sagital, se realizează în ultima treime a
traiectoriei şi se declanşează la începutul acestei părţi. Cu cât gruparea
este mai târzie, cu atât ea trebuie să fie mai rapidă (fig. 175). Prin derivare
se obţine saltul înapoi cu grupare întârziată (planare) şi întoarcere de 1800.
Fig. 175.
1. Culcat dorsal cu braţele sus, menţinerea poziţiei 2-3 s.;
2. Stând pe vârfuri, cu braţele lateral sus, cădere înapoi, pe saltele
suprapuse;
3. Stând pe banca de gimnastică, cu braţele sus, cădere înapoi pe
un calup de burete;
4. Stând pe trambulina orizontală, cu braţele sus, săritură pe un
plan înclinat, în culcat dorsal şi rostogolire înapoi;
5. Roată întoarsă, săritură cu corpul întins şi mult înclinat înapoi,
cu ajutor la nivelul omoplaţilor;
6. Sărituri succesive la plasa elastică mare, aterizare în culcat
dorsal, corpul în echer;
7. Roată întoarsă, salt înapoi planat, cu ajutor;
8. Roată întoarsă, salt înapoi planat, cu asigurare;
10. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu
alergare, roată întoarsă, răsturnare înapoi, salt înapoi planat, salt înainte
în echer, cu întoarcere de 1800).
22.8. Salt dublu, înapoi întins

Descriere. Unghiul de desprindere este relativ mic faţă de verti-
cală, aproximativ 50-100. Lanţul triplei extensii, al membrelor inferioare,
164

acţionează energic şi rapid, concomitent cu avântarea braţelor în sus. În
această fază, capul încă nu se duce pe spate, înapoi, deoarece, în ordinea
execuţiei, mai întâi se realizează o înălţare cât mai mare şi apoi rotaţia
dublă a corpului. Pentru scurtarea pârghiei şi pentru mărirea vitezei
unghiulare, braţele se duc lateral, apoi jos, capul „trage” pe spate, coloana
lombară se extinde; uneori genunchii se îndoaie puţin. Acţiunea de rotare
este hotărâtă şi fluentă. În jumătatea a doua a ultimei rotări, se pregăteşte
aterizarea. Reuşita saltului depinde de viteza realizată în elan (accelerare),
de detentă şi de echilibrare dinamică (fig. 176). Elementul derivă din
saltul înapoi întins (transfer pozitiv de capacitate).
Fig. 176.
1. Alergare, roată întoarsă, salt înapoi întins;
2. Alergare, roată întoarsă, răsturnare înapoi, salt înapoi întins;
3. Salt înapoi întins, la plasa elastică mare;
4. Alergare, roată întoarsă, salt înapoi întins, foarte înalt;
5. Alergare, roată întoarsă, salt înapoi dublu întins, cu ajutor;
alergare, roată întoarsă, răsturnare înapoi, salt dublu înapoi, întins, salt
înainte în echer, cu întoarcere de 1800).
165

22.9. Salt înapoi întins, cu întoarcere de 3600
Descriere. În roata întoarsă, picioarele vin spre sol încordate şi cu
viteză mare. Desprinderea este facilitată de respingerea solului şi de
avântarea braţelor în sus. Drumul braţelor este inegal, datorită declanşării
întoarcerii. În zbor, corpul se înclină, depăşind progresiv verticala. Atunci
când întoarcerea a atins 1800, braţele se îndoaie la piept; în continuare,
acestea se depărtează de corp în lateral, pentru a pregăti aterizarea
echilibrată şi elastică. Întoarcerea de 3600 este continuă. Învăţarea corectă
a acestui element facilitează învăţarea saltului înapoi întins, cu întoarcere
de 7200.
1. Stând, săritură cu întoarcere de 3600, în partea preferată;
2. Săritură cu întoarcere de 3600, sub un unghi de 450, cădere pe
saltele foarte moi, suprapuse în trepte (fig. 177)
Fig. 177.
3. Salt înapoi întins de pe trambulina elastică orizontală;
4. Roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 1800 şi prinderea la
mijloc;
5. Salt înapoi întins, cu întoarcere de 3600, la trambulina orizontală,
cu ajutor;
6. Încercarea elementului cu elan şi cu ajutor (fig. 178);
alergare, bătaie pe ambele picioare, salt înainte pe un picior, roată
întoarsă, două răsturnări înapoi, salt înapoi întins, cu întoarcere de
3600).
166

Fig. 178.
22.10. Salt dublu înapoi grupat,

precedat de întoarcere de 3600
Descriere. Desprinderea de pe sol este specifică unui salt foarte
înalt. O dată cu balansarea energică a braţelor în sus şi creşterea înălţimii
zborului, începe întoarcerea de 3600 în jurul axei longitudinale a corpului.
În zbor, la o înclinare de aproximativ 450, pieptul se proiectează în sus, ca
la un salt înapoi planat (grupare întârziată). În timpul întoarcerii, braţul
drept se îndoaie la piept iar stângul se duce în sus, uşor îndoit, deasupra
capului. În faza caracteristică saltului zburat, braţele sunt lateral sus. În
continuare, se execută gruparea obişnuită, degruparea precum şi pregă-
tirea scurtă pentru aterizare (fig. 179). Elementul este o compunere.
Fig. 179.
167

1. Roată întoarsă şi săritură cu întoarcere de 3600 (fig. 180);
2. Roată întoarsă şi săritură cu întoarcere de 3600, corpul fiind
înclinat;
3. Săritură cu întoarcere de 3600, rostogolire înapoi;
4. Roată întoarsă, săritură
înaltă, cu întoarcere de 3600 şi
salt înapoi grupat, cu ajutor;
5. Încercarea elementului
cu ajutor (aterizare pe un calup
de burete);
dent;
8. Integrarea elementului
într-o combinaţie simplă (exem-
plu: alergare, roată întoarsă, răs-
turnare înapoi, întoarcere de
3600 – salt dublu înapoi grupat). Fig. 180.
22.11. Salt înapoi întins, cu întoarcere de 7200

Descriere. Element deosebit de complex (detentă, orientare spaţială,
coordonare etc) se integrează, de regulă, la sfârşit de combinaţie. În
acrobatica demonstrativă se practică pe piste acrobatice (elan mare,
torente etc). Timpul de execuţie tehnică diferă, atât faţă de saltul înapoi,
cu întoarcere de 3600 (0,73 s.) cât şi faţă de saltul înapoi cu întoarcere de
10800 (1,04 s.). Durata medie de execuţie a acestui salt este de 0,93 s.
(Smolevski şi Kuris, 1976). Pentru o întoarcere completă (două piruete)
sigură este necesară o înălţare mare a centrului de greutate. Ca şi la alte
elemente acrobatice se va păstra culoarul umerilor.
1. Sărituri drepte cu întoarcere de 3600;
2. Sărituri cu întoarcere de 7200;
3. Sărituri cu întoarcere de 3600, 7200, din alergare şi roată întoarsă;
4. Salt înapoi întins;
5. Salt înapoi întins cu întoarcere de 3600, înalt;
6. Salt cu întoarcere de 7200, la plasa mare elastică;
7. Salt înapoi întins, cu întoarcere de 7200, cu asigurare;
168

gare, salt înainte grupat, pe un picior, roată întoarsă, răsturnare înapoi, salt
înapoi întins, cu întoarcere de 7200, cumpănă japoneză).
22.12. Salt şi jumătate înapoi întins, cu întoarcere de 1800

Descriere. Elementul este de mare dificultate. Valoarea, similitu-
dinea şi diferenţa ne amintesc de saltul înapoi întins, dublu. Condiţia
realizării jumătăţii de salt este asigurată de înălţimea primului (detentă
dezvoltată). După executarea foarte înaltă a primului salt şi intrarea în cel
de al doilea, urmează frânarea vitezei unghiulare a membrelor inferioare,
întoarcerea de 1800 în jurul axei longitudinale, faza descendentă.
„Intrarea” în această fază şi pregătirea aterizării sunt riscante. Spre sol,
gambele se ridică uşor, pentru a evita îndoirea accentuată a corpului, în
faza îndoit pe ceafă. Uneori, rularea înainte pe spate se soldează cu şocuri,
mai mult sau mai puţin dure. Primul contact cu solul, la aterizare, se
realizează cu palmele şi în consecinţă, braţele trebuie să aibă o forţă
dezvoltată (fig. 181). Elementul este o compunere.
Fig. 181.
1. Alergare, roată întoarsă, salt înapoi întins, foarte înalt;
2. Elementul de mai sus, urmat de rostogolire înainte;
3. Săritura peştelui la plasa mică elastică („peştele în picaj”);
4. Săritură cu întoarcere de 1800, rostogolire înainte, la trambulină
orizontală, cu ajutor;
5. Reluarea exerciţiului anterior, mai înalt, cu ajutor;
6. Încercarea saltului, aterizare pe un teanc de saltele, cu ajutor;
169

gare, roată întoarsă, răsturnare înapoi, salt şi jumătate înapoi întins, cu
întoarcere de 1800, răsturnare înapoi în sprijin culcat).
22.13. Salt înapoi grupat, dublu

Descriere. Acest element se execută în plan sagital şi „conţine”
două rotări. Elanul are două variante a) alergare, pas săltat, roată întoarsă
şi b) răsturnări înapoi. Atacul solului se produce în unghi de 350-550
(I. Fekete, 1996). Corbetul este rapid, desprinderea se estimează la 0,09 –
0,14 s. În zbor, braţele se avântă în sus, traiectoria atinge 2,5 m. Coapsele
se ridică brusc, mâinile apucă gambele. Viteza de rotaţie se poate mări
accentuând gruparea. În a doua treime a zborului se produce degruparea.
(fig. 182).
Fig. 182.
1. Rostogoliri înapoi, pe plan înclinat;
2. Roată întoarsă, salt înapoi grupat, foarte înalt;
3. Salt înapoi grupat, dublu, la plasa mare elastică;
4. Salt dublu înapoi grupat, la inele;
5. Salt suprarotat şi aterizare pe un calup de burete, cu asigurare,
6. Corbet în plasa mică elastică, salt înapoi grupat dublu, cu ajutor;
plecarea este din stând pe mâini pe lada de gimnastică (fig. 183);
170

Fig. 183.
gare, roată întoarsă, două răsturnări înapoi, salt înapoi grupat, dublu,
răsturnare înapoi înaltă – rulare pe piept).
171

23. ÎNVĂŢAREA SALTURILOR LATERALE
23.1. Salt lateral grupat

Descriere. Saltul lateral grupat (din alergare) se învaţă după
însuşirea corectă a răsturnărilor laterale (P. Dungaciu, S. Magda). La
pasul săltat se produce o întoarcere de 900; în continuare, impulsia
picioarelor este succesivă. Se avântă piciorul drept îndoit, în plan frontal,
iar stângul se destinde. În faza răsturnată mâinile apucă coapsele la spaţiul
popliteu. Rotarea corpului se va asigura printr-o grupare cât mai strânsă.
În coborâre, picioarele se întind pe rând, începând cu dreptul. Greşeli
frecvente: bătaie slabă, fără vigoare, balansul incomplet al piciorului
drept, gruparea insuficientă etc. În învăţare, ajutorul se acordă la spatele
executantului, cu apucare de mijloc (fig. 184). Prin derivare saltul lateral
grupat poate deveni salt lateral cu picioarele întinse şi mult depărtate.
Fig. 184.
1. Răsturnare laterală, de pe loc;
2. Răsturnare laterală din alergare;
3. Răsturnare laterală, precedată de pas săltat;
4. Răsturnare laterală la trambulina elastică orizontală;
172

5. Rostogolire laterală (gruparea corpului, variante);
6. Culcat dorsal pe lada de gimnastică, coborâre în stând (întoar-
cere de 1800);
7. Salt lateral cu ajutor;
8. Încercări pe un calup de burete (aterizare);
lateral grupat din pas săltat, întoarcere de 900, stând pe mâini – rosto-
golire înainte, două răsturnări înapoi).
23.2. Salt lateral, cu picioarele depărtate şi întinse

Descriere. Saltul lateral se execută din elan – roată întoarsă; depăr-
tarea poate să fie în sfoară laterală sau în echer depărtat. Desprinderea de
pe sol este succesivă. În punctul culminant al traiectoriei, viteza unghiu-
lară creşte datorită scurtării pârghiei. Mâinile apucă coapsele înapoi.
Aterizarea (datorită depărtării ample a picioarelor) se practică succesiv
(fig. 185). Elementul derivă din saltul lateral grupat; la o viteză mare şi la
o detentă foarte bună, se realizează saltul lateral întins (cu picioarele
apropiate).
Fig. 185.
1. Alergare, roată întoarsă, săritură cu întoarcere de 900;
2. Rostogolire laterală la sol (pe saltele suprapuse);
173

3. Pas săltat, desprindere cu întoarcere de 900, avântarea unui picior,
lateral sus;
4. Pas săltat şi săritură de pe trambulina elastică orizontală (reze-
mată); după aterizare se execută o rostogolire laterală;
5. Salt lateral, cu ajutor la mijloc;
8. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu alerga-
re, roată întoarsă, salt lateral, întoarcere de 900, cădere în sprijin culcat,
cercuri Thomas).
23.3. Salt şi jumătate, lateral

Descriere. Pentru creşterea vitezei elanului, saltul poate fi precedat
de răsturnare înapoi. Desprinderea este foarte energică, braţele se duc în
sus, corpul se întoarce în zbor 900. Aproape de punctul maxim al
traiectoriei, picioarele se depărtează şi se îndoaie puţin pe trunchi, sporind
astfel viteza unghiulară. După o rotare completă în planul frontal,
progresiv, executantul se întoarce încă 900 în jurul axei longitudinale a
corpului, apoi picioarele se apropie. În faza descendentă, corpul şi braţele
se întind, pentru a realiza îndoirea şi rostogolirea înainte cu corpul grupat
(fig. 186). Elementul este compus din salt lateral şi o fază a săriturii
peştelui.
Fig. 186.
174

1. Salt lateral;
2. Salt lateral, depărtat, echer;
3. Stând pe trambulina elastică, săritură cu întoarcere de 900 şi
rostogolirea înainte în ghemuit;
4. Acelaşi exerciţiu (înălţime mai mare);
5. Încercarea elementului pe saltele moi, cu ajutor în partea a doua
(în „picaj”);
şi jumătate lateral, îndreptare de pe cap, cu întoarcere de 1800, în sprijin
culcat, cercuri cu ambele picioare).
175

24. ÎNVĂŢAREA CERCURILOR
24.1. Cerc cu ambele picioare şi întoarcere

în jurul axei longitudinale
Descriere. Sfoară, trecere în sprijin culcat, cu picioarele depărtate,
apropierea piciorului drept de stângul, cu trecerea greutăţii corpului în
sprijin pe braţul drept şi intrarea picioarelor apropiate în deplasarea circu-
lară. În faza de sprijin bilateral, corpul este înclinat înapoi iar trunchiul
iese uşor dintre braţe. Urmează o întoarcere de 1800 după sprijin pe mâna
dreaptă şi din nou sprijin bilateral. Corpul se întinde în timp ce se execută
o întoarcere în jurul axei longitudinale. Poziţia finală este de sprijin culcat
(fig. 187).
Fig. 187.
1. Sfoară obişnuită, la sol;
2. Sprijin culcat, trecerea greutăţii corpului de pe o mână pe cealaltă;
3. Cerc din sprijin culcat (păşirea în cerc, simulare);
4. Cerc cu ambele picioare, la ciupercă (aparat auxiliar, la nivelul
solului);
5. Cerc cu ambele picioare, la capră;
176

6. Întoarcere în partea preferată, în jurul axei longitudinale, în
sprijin culcat;
7. Cercuri, din sfoară;
9. Integrarea elementului într-o combinaţie simplă (exemplu: cercuri
cu ambele picioare, cu întoarcere în jurul axei longitudinale, urcare în
stând pe mâini şi întoarcere cu păşire, corbet, răsturnare înapoi, salt înapoi
întins).
177

25. EXERCIŢII ACROBATICE STATICE
ŞI DINAMICE, ÎN PERECHI ŞI ÎN GRUP
25.1. Piramide. Definire şi clasificare

Exerciţiile acrobatice statice, în grup, poartă denumirea de pira-
mide. Piramidele se învaţă pe părţi şi se finalizează în suite (mai multe la
rând). O piramidă se constituie uneori în parte finală a unei serbări sau
demonstraţii.
Clasificarea şi criteriile acceptate introduc mai multă ordine în
mulţimea acestor poziţii şi mişcări lente, reunite.
Clasificarea piramidelor după criteriile:
1. biomecanic
– înălţime joase
medii
înalte
– suprafaţă mică
mijlocie
mare
– stabilitate mică
mijlocie
mare
2. pedagogic
– dificultate mică
mijlocie
mare
– mărimea grupului mic
mijlociu
mare
3. biologic
– compoziţia grupului băieţi
fete
băieţi şi fete
– efortul fizic mic
mijlociu
mare
178

4. psihologic
– coeziunea grupului slabă
mijlocie
mare.
În instruire toate criteriile enunţate, sunt întrunite, sinergice.
25.2. Piramide cu trei executanţi

Piramida 1
1 şi 3*, stând pe un genunchi, cu faţa spre interior şi cu braţele
înainte sus. 2, stând depărtat, cu braţele sus, pe genunchii lui 1 şi 3. 1 şi
3 îl susţin pe 2 la mijloc.
Piramida 2
1 şi 3, stând pe un genunchi, cu faţa spre interior şi cu braţele
înainte, prinşi de mâini. 2, stând pe genunchi, cu braţele lateral, pe
braţele lui 1 şi 3.
Piramida 3
1 şi 3, fandare medie spre interior, cu braţul din exterior lateral
sus. 2, stând depărtat, cu tălpile pe coapsele lui 1 şi 3. 1 şi 3 îl susţin pe
2, cu mâinile la mijloc. 2, braţele lateral sus.
Piramida 4
1 şi 3 stând semiflexat, cu faţa spre interior şi cu braţele înainte. 2,
stând depărtat pe coapsele lui 1 şi 3. 1 şi 3 îl ţin de coapse pe 2. 2, braţele
sus, cu palmele apropiate.
Piramida 5
1 şi 3, fandare spre interior, cu braţele lateral jos (exterior) şi
lateral sus (interior). 2, stând pe mâini, pe genunchi lui 1 şi 3. 2, cu
picioarele depărtate, este susţinut la coapse de 1 şi 3 (fig. 188).
Fig. 188.
*
Elevii, în piramidă, sunt numerotaţi 1-3, 1-4 ş.a.m.d.
179

25.3. Piramide cu patru executanţi
Piramida 1
1 şi 4, fandare spre interior, cu un braţ lateral sus şi cu celălalt
lateral jos. 3, sprijin pe mâini şi pe genunchi, la mijlocul grupului. 2,
stând pe spatele lui 3, cu braţele laterale jos. 1 cu 2 şi 2 cu 4 se prind de
mâini (fig. 189).
Fig. 189.
Piramida 2
1 şi 3, fandare pe un genunchi, cu braţele lateral (spre interior) şi
lateral jos (spre exterior). 4 sprijin pe palme şi pe genunchi, la mijloc. 2,
stând pe spatele lui 4, susţinut de 1 şi 3, la coapse.
Piramida 3
1 şi 3 stând pe mâini. 4, sprijin pe palme şi pe genunchi, la mijloc.
2, stând pe spatele lui 4, cu braţele lateral. 2 prinde de glezne pe 1 şi 3
(fig. 190).
Fig. 190.
180

Piramida 4
1 şi 4 fandare spre interior. 2 şi 3, stând pe un picior pe genunchii
lui 1 şi 4. 2 şi 3, în extensie şi cu braţele sus, se prind de mâini.
Piramida 5
1 şi 4, sfoară, cu faţa spre interior. Braţul din interior este lateral
sus iar celălalt, lateral jos. 3, stând pe genunchi între 1 şi 4. 2, stând pe
umerii lui 3, braţele lateral. 3, îl prinde pe 2 de picioare, pentru fixarea
întregii piramide. 1 şi 4 îl susţin pe 3 la omoplaţi, cu mâna din interior.
Piramida 6
1 şi 4 stând pe un genunchi, cu faţa spre exterior, cu un braţ
înainte şi cu celălalt sus. 3, stând la mijloc, cu braţele lateral. 2, aşezat
pe ceafă şi umerii lui 3, cu braţele lateral sus.
Piramida 7
1 şi 4, stând pe un genunchi, cu braţele sus şi corpul extins, se
prind reciproc de mâini. 2 şi 3 execută cumpănă obişnuită pe coapsele
lui 1 şi 4. 2 cu 3 se prind de mâini.
Piramida 8
1 şi 3 sprijin culcat lateral, cu picioarele spre interior. 2, stând între
1 şi 3, apucat de mâini cu 1 şi 3. 4 execută podul în faţa lui 2 (fig. 191).
Fig. 191.
Piramida 9
1 şi 4 sprijin culcat, cu mâinile pe sol şi cu un picior sprijinit pe
spatele lui 3. 1 şi 4 ridică un picior în extensie, sus. 3 sprijinit pe genunchi
şi pe mâini, la mijloc. 2 stând pe genunchi pe spatele lui 3. 2 apucă pe 1 şi
pe 4, de piciorul ridicat.
25.4. Piramide cu cinci executanţi

Piramida 1
1 şi 4 semiflexaţi din genunchi, cu braţele înainte şi cu faţa spre
exterior. 2 şi 5, stând extins, pe genunchii lui 1 şi 4. 2 şi 5 se prind de
181

mâini. 3, stând depărtat, în mijloc, cu braţele sus, îi prinde de antebraţe
pe 2 şi pe 5.
Piramida 2
1 şi 5 sprijin culcat, cu un picior ghemuit, cu faţa spre interior. 2 şi
4 stând pe un genunchi, cu braţele sus, spre 1 şi respectiv spre 5. 3, stând
în mijloc, cu braţele lateral sus.
Piramida 3
1 şi 5 stând pe mâini, la jumătate de pas de lădiţe. 2 şi 4 stând pe
lădiţe, cu braţele înainte prind de glezne pe 1 şi 5. 3 execută stând pe
mâini pe lădiţe, cu braţele mult depărtate (fig. 192).
Fig. 192.
25.5. Piramide cu şase executanţi

Piramida 1
2 şi 4, fandare spre interior. 6, execută podul. 3, stând pe
abdomenul lui 6, cu braţele lateral jos. 3, se prinde cu 2 şi cu 4 de mâini.
1 şi 5, stând pe mâini, susţinuţi cu o mână de 2 şi de 4.
Piramida 2
1 şi 6 sprijin culcat lateral, cu picioarele spre interior şi cu braţul
celălalt lateral. 2 şi 5, fandare medie, cu un picior pe spatele lui 4. 1 cu 2
şi 6 cu 5 se prind de antebraţe. 3, stând pe mâini pe genunchii lui 2 şi 5.
2 şi 5 îl prind de mijloc pe 3.
Piramida 3
1 şi 6 stând pe cap (din forţă sau cu elan), cu spatele spre interior.
2 şi 5 fandare medie, cu tălpile pe coapsele lui 4. 4 semiflexat, cu
picioarele depărtate, apucă pe 2 şi 5 de coapse. 3 stând depărtat cu
braţele lateral sus, pe umerii lui 4. 2 şi 5 îl susţin pe 3 la genunchi.
182

Piramida 4
1 şi 6 culcat dorsal, cu braţele înainte (vertical). 2 şi 5 corpul
înclinat, susţinuţi la omoplaţi de 1 şi de 6, braţele înainte. 3 şi 4 stând
înclinaţi, cu braţele înainte, palmele apropiate, susţinuţi la omoplaţi de 2
şi de 5.
25.6. Exerciţii acrobatice de înalt nivel, în perechi

Exerciţiul 1
Partenerul de jos, sprijin culcat; al doilea execută stând pe o mână,
pe capul celui de la bază (fig. 193).
Fig. 193. Fig. 194.

Exerciţiul 2
Stând depărtat, cu braţele sus; al doilea execută stând pe mâini, pe
palmele celui de jos (fig. 194).
Exerciţiul 3
Partenerul de jos aşezat depărtat, cu braţele sus; al doilea execută
stând pe mâini – răsturnare înainte, cu întoarcere de 1800 (fig. 195).
Exerciţiul 4
Stând, cu braţele lateral; partenerul execută stând pe o mână pe
capul celui de jos, cu un braţ lateral (echilibrare) (fig. 196).
Exerciţiul 5
Stând, prinderea partenerului de mijloc, aruncarea acestuia în salt
înapoi grupat; după aruncare, aruncătorul se retrage înapoi (fig. 197).
183

Fig. 195. Fig. 196.
Fig. 197. Fig. 198.

Exerciţiul 6
Partenerul de jos execută fandare laterală adâncă; al doilea
execută stând pe mâini (transversal) pe coapsa celui de jos. Urmează
răsturnare înainte pe un picior (fig. 198).
Exerciţiul 7
Stând cu braţele sus; partenerul execută stând pe mâini pe palmele
celui de jos. Partenerul se sus este aruncat în salt înainte grupat (fig.
199).
184

Fig. 199. Fig. 200.
Exerciţiul 8
Partenerul de jos execută podul, cu genunchii întinşi; celălalt
partener execută stând pe mâini, pe genunchii celui de jos (fig. 200).
Exerciţiul 9
Sfoară. Partenerul execută stând pe mâini, pe umerii celui de jos
(fig. 201).
Fig. 201. Fig. 202.

Exerciţiul 10
Stând pe umerii partenerului; dezechilibrarea perechii (ca un în-
treg), rostogolire înainte, în ultima treime a căderii spre sol. Rostogolirile
vor fi extrem de rapide, fără ca partenerii să se stânjenească (fig. 202).
185

Exerciţiul 11
Stând depărtat, cu un braţ lateral şi celălalt sus; partenera execută
cumpănă „cuib”, prinzând cu o mână piciorul de sus (fig. 203).
Fig. 203. Fig. 204.

Exerciţiul 12
Stând depărtat, cu braţele sus; stând pe mâini foarte curbat
(hiperextensie), pe mâinile partenerului de la bază (fig. 204).
Exerciţiul 13
Podul din stând depărtat, fără a atinge solul cu capul; partenerul
execută stând pe mâini, pe palmele celui de jos (fig. 205).
Fig. 205. Fig. 206.

186

Exerciţiul 14
Cumpănă liberă (450), din stând pe mâini; partenerul execută
stând pe o mână pe ceafă, cu picioarele depărtate şi cu o mână prinsă de
coapsa celui de jos (fig. 206).
Fig. 207.
Exerciţiul 15
Stând depărtat, cu un braţ lateral şi cu celălalt sus; partenera
execută cumpănă înapoi, pe palma celui de la bază (fig. 207).
25.7. Exerciţii acrobatice de înalt nivel, în trei

Exerciţiul 1
Un partener culcat dorsal, cu braţele înainte (la verticală); al doilea
rezemat şi sprijinit la omoplaţi, cu braţele înainte (la verticală). Al treilea
execută stând pe umeri, pe mâinile celui de al doilea (fig. 208).
Fig. 208. Fig. 209.

187

Exerciţiul 2
Stând depărtat, cu braţele sus; ridicarea celui de al doilea în
extensie (sfoară), cu braţele sus. Al treilea execută stând pe mâini, pe
sol, fiind prins la gambe de al doilea (fig. 209).
Exerciţiul 3
Sprijin culcat; al doilea trece în sprijin culcat înclinat, cu mâinile
pe omoplaţii celui de jos. Al treilea execută stând pe mâini din forţă, pe
umerii celui de al doilea (fig. 210).
Fig. 210. Fig. 211.

Exerciţiul 4
Partenerii de jos, faţă în faţă, sprijin culcat; al treilea execută stând
pe mâini pe ceafa celor de jos (fig. 211).
Exerciţiul 5
Culcat dorsal, cu braţele lateral şi cu picioarele la verticală (900);
al doilea partener rezemat înclinat, cu braţele înainte (la verticală). Al
treilea execută stând pe mâini din forţă, pe mâinile celui de al doilea
(fig. 212).
Exerciţiul 6
Fandare laterală pe gambă, cu un braţ sprijinit pe sol şi cu celălalt
la verticală; partenerul al doilea sprijinit la omoplaţi, rezemat, corpul
înclinat, braţele la verticală. Partenerul al treilea execută stând pe mâini
pe palmele celui de al doilea (fig. 213).
Exerciţiul 7
Stând depărtat, cu genunchii îndoiţi (900); partenerul al doilea
stând depărtat pe coapsele celui de jos, cu braţele sus; al treilea execută
stând pe mâini curbat (hiperextensie), cu picioarele în sfoară şi un
genunchi îndoit (fig. 214).
188

Fig. 212. Fig. 213.
Fig. 214. Fig. 215.

Exerciţiul 8
Partenerii de jos, unul lângă altul, execută sfoara; al treilea
execută stând pe mâini pe capul celor doi (fig. 215).
189

Exerciţiul 9
Stând, unul lângă altul, fandare adâncă; al treilea execută stând pe
mâini din forţă, pe capul celor care au fandat (fig. 216).
Fig. 216.
190

26. SĂRITURI ŞI SALTURI ACROBATICE
LA PLASA MARE ELASTICĂ
26.1. Capacitarea motrică a elevilor

prin sărituri şi salturi acrobatice
Capacitatea poate fi definită ca sistem de însuşiri funcţionale şi ope-
raţionale în uniune cu deprinderile, cunoştinţele şi experienţa necesară
care duc la acţiuni eficiente şi de performanţă. Capacitatea este întotdea-
una demonstrată şi demonstrabilă prin fapte, spre deosebire de aptitudine,
care după un sens mai vechi, reprezintă un segment al capacităţii,
respectiv însuşirile potenţiale ce urmează să fie puse în valoare (Paul
Popescu Neveanu, 1978)*. Alţi autori (H. Schaub, K.G. Zenke, 2001)**
consideră capacitatea o acomodare rapidă şi cu succes la unele situaţii sau
obiective noi. Provenind din latinescul „capacitas”, capacitatea reprezintă
posibilitatea indivizilor de a reuşi în executarea unor sarcini sau a unei
profesii (H. Pieron).
Capacitatea motrică are componente:
– stabile: aptitudini, calităţi motrice, deprinderi motrice, structuri
operaţionale, cunoştinţe, experienţă;
– de stare: motivaţie, stări emoţionale care pot favoriza, reduce
sau bloca exprimarea capacităţii motrice.
Capacitatea motrică are echivalentul de fitness. Edwin Fleishman
consideră capacitatea motrică un complex de factori, structurat astfel:
forţă, motricitate dinamică şi de relaxare, echilibru dinamic şi static,
viteză, rezistenţă, coordonare.
Capacitatea motrică este o rezultantă plurifactorială care se
lărgeşte şi se restructurează prin maturizare, instruire şi educare (Adrian
Dragnea, 1999). „Capacitatea de efort, în sensul creşterii ei, este un
obiectiv al pregătirii sportive” (Adrian Gagea, 1999).***
*
Popescu Neveanu Paul, Dicţionar de psihologie, Editura Albatros,
Bucureşti, 1978.
**
Schaub H., Zenke K.G., Dicţionar de pedagogie, Polirom, Iaşi, 2001.
***
Gagea Adrian, Metodologia cercetării ştiinţifice în educaţie fizică şi
sport, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 1999.
191

26.2. Caracteristicile exersării
„Puterea de aruncare” a acestui aparat face ca traiectoriile săriturilor
şi salturilor să fie înalte şi foarte înalte, comparativ cu traiectoriile reali-
zate la trambuline şi plase mici elastice. Prin urmare, înălţimea săriturilor
şi salturilor acrobatice (a centrului general de greutate) este o componentă
tehnică, o exigenţă estetică. Stilul de executare şi de exprimare se formea-
ză progresiv; detenta, coordonarea psihoneuromotrică, orientarea spaţio-
temporală sunt atribute ale deprinderilor speciale şi se manifestă în con-
diţii deosebite, cum ar fi contactul prelungit cu plasa, traiectoriile înalte şi
plutirea, coordonarea analizatorilor cu segmentele, deciziile rapide, echili-
brarea atât la desprindere cât şi la aterizare (contact) etc.
Stilul de exprimare apare odată cu formarea „simţului plasei”.
Elevii cu un stagiu relativ îndelungat în antrenamentul la plasa elastică
sunt mai curajoşi, mai siguri pe acţiunile lor; săriturile şi salturile, cu
timpul, se automatizează, devenind deprinderi. Plăcerea trăită, simţită în
timpul zborurilor, aproape că nu se poate descrie; pentru încercări
diverse, explicaţii, corectări, se apelează uneori la metafore.
Majoritatea săriturilor se execută în centrul plasei, acesta fiind
locul cu cea mai mare putere de aruncare şi totodată mai puţin riscant.
Marginile plasei, ramele metalice, constituie un pericol real în timpul
învăţării.
În săriturile drepte (acestea nefiind salturi), contactul cu plasa se ia
cu întreaga suprafaţă a tălpilor, depărtate la lăţimea umerilor. În suite
(combinaţii), săriturile drepte sunt intercalate între salturi, ca elemente de
potrivire; este vorba de anticiparea şi găsirea celui mai bun unghi de
desprindere. La contact, plasa se deformează datorită elasticităţii arcurilor
sau benzilor elastice ancorate, iar la terminarea impulsiei plasa se
deformează în sens invers (jos-sus), acesta fiind sensul biomecanic al
săriturilor şi salturilor acrobatice propriu – zise.
Din punct de vedere biomecanic, tehnica de execuţie a săriturii, a
saltului, depinde de proiecţia centrului general de greutate al corpului pe
poligonul de sprijin. În desprindere se întrunesc mai multe acţiuni ale
segmentelor:
– destinderea activă a lanţului triplei extensii (membrele inferioare);
– avântarea braţelor în sus, ca şi cum s-ar smulge din articulaţiile
scapulo-humerale;
– contractarea musculaturii abdominale (diafragmul) etc.
Acţiunea de avântare a braţelor are rol de echilibrare în zbor şi
trebuie să se integreze în ritmul săriturilor din suită. Timpul „scurs” pe
192

traiectoria descendentă permite comutarea atenţiei pe desprinderea
următoare. Atenţia, analizatorii vizual, chinestezic şi vestibular, au un
rol excepţional în învăţare şi perfecţionare.
Săriturile simple – dar din ce în ce mai înalte – se combină în felul
următor:
– sărituri identice;
– sărituri diferite.
Elementele de înaltă coordonare, în combinare, sunt de regulă,
diferite una de alta. Trecerea de la sărituri simple la sărituri complexe se
realizează progresiv, iar efortul intens alternează cu odihna. Deşi această
activitate este foarte plăcută, atractivă, totuşi elevii obosesc relativ repede,
mai ales începătorii. Cauzele sunt mai multe: dificultăţi de coordonare,
desincronizarea efortului cu respiraţia, frica de necunoscut şi pericol etc.
Contracararea acestei stări de fapt este posibilă, în timp, prin creşterea
volumului şi intensificării exersării, sub o îndrumare competentă. În
pauze se recomandă o relaxare controlată, conştientizată, dirijată prin
sugestie şi autosugestie. Indicii fiziologici, pulsul şi frecvenţa respiratorie
ne semnalizează dinamica efortului. După M. Rotkiewicz, timpul efectiv
pentru o suită de sărituri şi salturi, nu ar trebui să depăşească 1 – 2
minute.
Pe cât este posibil, începând cu tatonările, elevii vor folosi din
plin privirea periferică – o componentă importantă a autocontrolului.
La înşurubări, rotarea capului, întârziată iniţial dar rapidă ulterior,
o mai întâlnim la:
– sol, gimnastică artistică sportivă;
– dans;
– balet;
– sărituri în apă;
– patinaj artistic;
– înot sincron etc.
Indiferent de nivelul pregătirii, aterizarea în plasă, constituie în
acelaşi timp şi fază a desprinderii în săritura următoare.
Urcările în plasă se execută, de regulă, prin sărituri peste ramă şi
arcuri; este o modalitate obişnuită de a evita „oboseala” timpurie a
arcurilor sau benzilor elastice.
Asigurarea este obligatorie; ajutorul (în plasă), atunci când se
acordă, este destul de incomod, atât pentru profesor, cât şi pentru elev.
Opririle din suite se efectuează în plasă, fiind aterizări specifice.
Plasa elastică a apărut înainte de anul 1940 în SUA., primul
constructor şi animator fiind G. Nissen. Curând, după debut, aparatul,
193

împreună cu exerciţiile specifice, s-a răspândit în lume. Activitatea –
nouă la vremea aceea – a pătruns în şcoli şi universităţi, constituind în
acelaşi timp un fragment al pregătirii generale şi speciale a acrobaţilor şi
piloţilor.
26.3. Date tehnice pentru diferite tipuri de plase elastice

În continuare, prezentăm câteva date tehnice privind construcţia
plasei elastice mari. Ea este alcătuită dintr-un schelet metalic, cu părţi
distincte: rama, stativul, plasa propriu-zisă o împletitură de benzi foarte
rezistente. Benzile au lăţimea de 2,5 cm. După împletire, benzile sunt
cusute trainic una de alta. Întreaga reţea formează un singur tot şi se
ancorează de rama metalică dreptunghiulară. Ancorajul este format din
arcuri inoxidabile (oţel special) sau din benzi elastice. Modul de
ancorare şi de strunire trebuie să asigure o securitate maximă pentru
elevi, fie începători, fie avansaţi (fig. 217).
Fig. 217.
Plasele cele mai mici sunt destinate copiilor de 6 – 10 ani. Pentru
vârstele de 11-14 ani, se recomandă tipurile de plasă 3 şi 4 din tabelul
alăturat. Greutatea plaselor oscilează în jurul a 165 kg. După întrebuin-
ţare, plasele se pliază şi se transportă în locuri special amenajate. Şi
194

plasele îngropate sunt funcţionale, înălţimea gropii fiind una şi aceeaşi cu
înălţimea stativului. Aceste plase se utilizează în antrenamentul gimnaş-
tilor.
Date tehnice principale ale construirii diferitelor tipuri de plase
elastice
Dimensiuni (cm.)
lungime lăţime înălţime
1. 500 300 100
2. 470 280 110
3. 400 275 98
4. 457 274 91
5. 400 250 91
6. 200 150 60
26.4. Suite simple şi complexe de sărituri şi salturi acrobatice

26.4.1. Sărituri pentru începători
Exemple:
– sărituri drepte;
– săritură dreaptă, aterizare în culcat dorsal, cu picioarele uşor
flexate, săritură dreaptă, săritură înaltă cu extensie;
– săritură în echer, depărtat, cu mâinile la glezne;
– săritură în echer, depărtat, cu braţele lateral – sus;
– sărituri drepte, depărtând picioarele lateral – jos;
– sărituri în extensie, genunchii îndoiţi, braţele lateral – sus sau
lateral – jos;
– săritură dreaptă, săritură grupând corpul, aterizare în aşezat,
săritură în extensie;
– sărituri drepte, cu aterizări pe genunchi;
– sărituri drepte, cu întoarcere de 1800, alternate cu sărituri drepte,
cu întoarcere de 3600;
– sărituri drepte, cu întoarcere de 3600 spre stânga, spre dreapta;
– sărituri cu aterizare în aşezat depărtat;
– săritură grupând corpul, săritură cu întoarcere de 1800, în aşezat,
săritură cu extensie;
– sărituri în aşezat, alternate cu sărituri în extensie;
– săritură grupând corpul, săritură în aşezat, săritură în echer de-
părtat, săritură cu extensie;
– săritură în echer depărtat, săritură cu întoarcere de 1800, săritură
în extensie;
195

– săritură dreaptă, săritură cu
extensie, săritură în aşezat, săritură
cu întoarcere de 1800;
– sărituri drepte, cu braţele îna-
inte şi flexarea gambelor la 900;
– sărituri în stând pe genunchi,
pe palme şi gambe, în culcat facial
(fig. 218);
– săritură în aşezat, săritură în
culcat dorsal cu picioarele întinse la
verticală, săritură în culcat dorsal;
– săritură dreaptă, săritură în
culcat facial, săritură grupând corpul
(pieptul spre plasă), săritură pe ge-
Fig. 218. nunchi;
– sărituri cu pieptul spre plasă, aterizare în culcat facial, săritură
întinzând corpul, în culcat facial;
– săritură în culcat facial, săritură cu întoarcere de 1800, de 3600;
– săritură cu întoarcere de 1800, în culcat facial;
– săritură cu întoarcere de 1800, în culcat dorsal;
– săritură în aşezat echer, săritură cu întoarcere de 1800, în stând
pe genunchi;
– săritură în aşezat echer, săritură cu întoarcere de 1800, aterizare
în aşezat echer;
– săritură pe palme şi gambe, întoarcere de 1800, aterizare pe
palme şi gambe;
Fig. 219.
196

– săritură în culcat facial, întoarcere de 1800, în culcat dorsal,
săritură în stând;
– săritură în culcat facial, săritură cu întoarcere de 1800, în culcat
dorsal, săritură în stând;
– săritură în culcat dorsal echer, săritură cu întoarcere de 1800 (cu
spatele spre plasă), în culcat dorsal echer (fig. 219);
– sărituri drepte, cu întoarcere de 3600, în aşezat echer;
– sărituri cu întoarcere de 3600, în stând pe genunchi.
26.4.2. Sărituri şi salturi pentru avansaţi
Exemple:
– sărituri drepte, cu întoarceri de 3600, 7200, 10800;
– sărituri drepte, alternate cu salturi înainte;
– salt înainte, în culcat dorsal, săritură pe genunchi, salt înainte în
aşezat şi săritură cu întoarcere de 1800;
– salturi înainte, grupat;
– salturi înapoi, grupat;
– salturi înapoi întinse;
– sărituri drepte, alternate cu salturi înapoi, grupat;
– sărituri drepte, alternate cu salturi înapoi întinse;
– salturi înapoi extinse, cu genunchii îndoiţi;
– salturi înapoi grupate, cu întoarcere de 1800;
– salturi înapoi grupate, cu întoarcere de 3600;
– salturi înapoi întinse, cu întoarcere de 3600;
– salturi înapoi întinse, cu întoarcere de 7200;
– salturi înainte în echer;
– salturi înapoi în echer;
– salturi înainte întinse;
– salturi înainte, grupate, cu întoarcere de 1800;
– salturi înainte în echer, cu întoarcere de 1800;
– salt înainte cu întoarcere de 1800, urmat de acelaşi salt;
– săritură dreaptă, salt înainte grupat, săritură dreaptă, salt înapoi
grupat;
– săritură dreaptă în stând pe genunchi, salt înainte, săritură dreaptă,
salt înapoi în stând pe genunchi;
– salt înapoi întins, salt înainte grupat, salt înapoi în echer;
– salt înainte grupat, săritură cu întoarcere de 1800, salt înapoi
grupat.
197

26.4.3. Suite performante
Exemple:
Suita1
1. salt înapoi în echer
2. salt înainte întins, cu întoarcere de 1800
3. salt înapoi întins, în culcat facial
4. săritură în stând (fig. 220);
Fig. 220.
5. salt înapoi în echer, în aşezat
6. săritură cu întoarcere de 1800
7. salt înainte întins, în culcat dorsal
9. salt înapoi grupat
10. salt înapoi întins (fig. 221).
198

Fig. 221.
Suita 2
1. salt înapoi dublu, grupat
6. salt înapoi întins, cu întoarcere de 3600 (fig. 222)
199

Fig. 222.
7. salt şi jumătate înainte

8. salt înainte grupat, cu întoarcere de 1800
10. salt înainte întins, cu întoarcere de 1800 (fig. 223).
200

Fig. 223.
Suita 3
1. salt înapoi întins
4. săritură în stând
5. salt şi jumătate, în echer
10. salt înapoi întins, cu întoarcere de 3600.
Suita 4
1. salt dublu înapoi grupat
4. salt înapoi grupat (fig. 224)
201

Fig. 224.
6. salt înapoi întins, cu întoarcere de 1800
10. salt înainte întins, cu întoarcere de 7200.
Suita 5
1. salt dublu înainte în echer, cu întoarcere de 1800
6. salt înapoi întins, cu întoarcere de 3600
7. salt şi jumătate înainte, în culcat dorsal
10. salt înapoi întins, cu întoarcere de 7200.
202

Suita 6
2. săritură cu întoarcere de 1800, în aşezat
3. săritură cu întoarcere de 1800, în aşezat
4. săritură în echer, depărtat
5. săritură dreaptă, cu întoarcere de 1800
6. săritură în culcat dorsal echer
7. săritură cu întoarcere de 1800, grupat
8. săritură dreaptă – grupare întindere
9. salt înapoi întins.
Suita 7
5. salt înapoi în echer, în aşezat
7. salt înainte întins, în culcat facial
10. salt înapoi întins (fig. 225)
Fig. 225.
203

Sistemele de sărituri şi salturi acrobatice la plasa mare elastică, se
constituie într-un vector al pregătirii tehnice (învăţare), cel puţin din pers-
pectiva orientării spaţio-temporale. Exerciţiile din acest capitol (sărituri şi
salturi acrobatice) se adresează copiilor, elevilor şi studenţilor. Capaci-
tarea ca proces, depinde de dominanta psihică, de calitatea aparatului şi
de competenţa profesorului.
Securitatea corporală (psihofizică) trebuie echilibrată cu plăcerea
zborului; ajutorul, asigurarea şi lonjele de diferite tipuri, nu sunt
„productive” în plasă.
Pregătirea la plasa mare elastică (acumulare) este transferabilă în:
antrenarea piloţilor şi cosmonauţilor, în sport şi sport extrem, în arta
circului etc.
În exersarea – divertisment, atitudinea practicanţilor este, de
regulă, jucăuşă.
Progresia motrică ar arăta astfel (schemă algoritmică):
– urcări – coborâri
– tatonări
– suite de sărituri simple
– suite de salturi
– suite de sărituri simple combinate cu salturi
– duet (sincron, sărituri şi salturi).
204

27. EXERCIŢII ACROBATICE
PENTRU SERBĂRI ŞCOLARE ŞI STUDENŢEŞTI
27.1. Centrifuga în trei

Descriere. Exerciţiul „educă” aparatul vestibular. Se practică cu un
grup format din trei executanţi. Executantul din mijloc trebuie să fie mai
corpolent (gabarit) şi să pună mâinile la ceafă. În momentul în care
partenerii, cu degetele mâinilor încleştate, apucă braţul celui din mijloc,
acesta la rându-i „blochează” propriile braţe îndoite. Partenerii (din stânga
şi din dreapta), după realizarea prizei corecte, aleargă în cerc, în acelaşi
sens; atunci când viteza este suficient de mare, ei părăsesc solul şi intră în
faza de atârnare. În centrifugare, corpul este la aproximativ 450 (fig. 226).
Fig. 226.
Metodica învăţării
1. Fixarea braţelor îndoite, cu mâinile la ceafă (contracţii izometrice);
2. Reluarea încercării anterioare;
3. Alergare în cerc (partenerii din stânga şi din dreapta);
4. Atârnări egale, de braţele îndoite ale partenerului din mijloc;
5. Încercarea exerciţiului (în trei), rotare spre stânga;
6. Încercarea exerciţiului (în trei), rotare spre dreapta.
205

Forme de integrare în programe
1. Centrifuga spre stânga;
2. Centrifuga spre dreapta;
3. Centrifuga în costume fosforescente.
27.2. Aruncare în stând pe mâini

Descriere. Partenerul din sprijin culcat este apucat de glezne de al
doilea. Partenerul aruncător trebuie să aibă o forţă considerabilă, de
aruncare. Concret, partenerul de sus îl apucă de glezne pe cel de jos şi-l
aruncă în stând pe mâini După dezechilibrare, cel aruncat se rostogoleşte
înainte. Exerciţiul reuşeşte dacă partenerul din faza răsturnată „prinde”
unghiul favorabil al rostogolirii înainte (fig. 227)
Fig. 227.
1. Jocul „Roaba”; se practică pentru întărirea articulaţiilor mâinilor;
2. Ridicări ale partenerului, la 450, din sprijin culcat;
3. Aruncări în stând pe mâini;
5. Aruncări în stând pe mâini şi rostogolire înainte;
6. Flotări, urmate de aruncare în stând pe mâini.
1. Perechi dispuse în cerc; aruncări în stând pe mâini, spre exterior
(raze);
2. Perechi dispuse în cerc; aruncări în stând pe mâini, spre interior
(raze);
3. Perechile în linie; aruncări în stând pe mâini, în val.
206

27.3. Săritura peştelui peste un partener culcat
Descriere. Partenerul de jos ia poziţia culcat dorsal, cu braţele sus;
la un semnal începe rostogolirea laterală., Săritorul anticipează momentul
bătăii; după desprindere zboară peste partener şi amortizează cu braţele.
În continuare, se rostogoleşte înainte (ceafă, spate rotund, tălpi, ridicare în
stând) (fig. 228).
Fig. 228.
1. Săritura peştelui, obişnuită:
2. Săritura peştelui pete un partener nemişcat;
3. Săritura peştelui peste mai mulţi parteneri (2-3), nemişcaţi;
4. Executarea lentă a elementului, peste partenerul de jos, care se
rostogoleşte lent;
5. Executarea rapidă a elementului.
1. Săritura peştelui (pereche) peste al treilea partener;
2. Săritura peştelui, în trei, peste al patrulea partener.
27.4. Rostogolire în trei

Descriere. Partenerii se organizează în felul următor: cei din exte-
rior, stând faţă în faţă, la distanţă de 1-2 m; cel din mijloc este orientat spre
unul, din exterior. Începe cel din mijloc, rostogolindu-se înainte; al doilea
sare peste el grupat depărtat şi după aterizare se rostogoleşte înainte iar
peste acesta sare cel de al treilea ş.a.m.d. (Fig. 229).
2. Sărituri înalte, cu picioarele depărtate;
3. Sărituri înalte, cu picioarele depărtate, peste parteneri care se ros-
togolesc;
207

4. Executare lentă, în trei;
5. Încercări din ce în ce mai rapide.
Fig. 229.
1. Încercări în şiruri paralele;
2. Încercări în şiruri de trei, dispuse în triunghi;
3. Încercări în şiruri dispuse în „zig-zag”.
27.5. Săritură peste un partener aşezat depărtat,

rostogolire înainte
Descriere. Un partener se aşează depărtat, cu braţele sus şi cu
trunchiul drept; al doilea stând înapoi îl prinde de mâini pe cel de jos.
După asigurarea prizei corecte urmează săritura în sprijin. Pentru ca
săritorul să nu-l atingă pe cel de jos, va trebui să ridice trunchiul cât mai
sus (fig. 230). După aterizare, urmează rostogolirea înainte, fără desprin-
derea mâinilor.
Fig. 230.
208

1. Aranjarea în formaţie, săritură cu sprijin pe braţele partenerului
(tatonări);
2. Sărituri din sprijin ghemuit, în stând pe mâini, la sol;
3. Aşezat depărtat, cu braţele sus, ducerea braţelor înainte şi înapoi,
cu rezistenţă;
4. Încercarea săriturii peste partener, cu ajutor la un braţ, din lateral;
5. Încercare liberă, independentă, rostogolire înainte, după aterizare
(desprindere de partener).
1. Formaţie cerc, sărituri spre interior;
2. Formaţie cerc, sărituri spre exterior;
3. Săritură în stând pe mâini, răsturnare înainte pe un picior.
27.6. Săritura peştelui, cu ajutor la coapse

Descriere. Unul din parteneri ia poziţia stând pe genunchi, cu
braţele sus, uşor îndoite şi cu palmele în sus. Al doilea, aleargă 3-5 paşi şi
cu o bătaie scurtă, execută săritura peştelui peste cel de jos. Acesta, la
rându-i, îl împinge uşor pe săritor la coapse (sau la piept), pentru
amplificarea zborului. Aterizarea se produce prin frânare cu braţele şi prin
rostogolire înainte, cu corpul grupat (fig. 231).
Fig. 231.
2. Săritură şi rostogolire înainte;
3. Săritura peştelui peste un partener ghemuit;
4. Săritura peştelui, cu ajutor la coapse, rostogolire pe un calup de
burete;
209

5. Încercări la trambulina semielastică;
6. Încercări cu bătaie pe trambulina elastică;
7. Încercări cu bătaie în plasa mică elastică; ajutorul la coapse se
acordă din poziţia stând depărtat, cu braţele sus;
8. Încercări libere, independent.
1. Sărituri simultane, din formaţie linie;
2. Sărituri simultane, cu elan din sensuri opuse;
3. Săritura peştelui, cu ajutor la coapse, torent.
27.7. Stând pe cap, în grup

Descriere. Partenerii sunt dispuşi în triunghi (sau în cerc), orientaţi
spre interior. Fiecare executant fixează poziţia iniţială stând, cu braţele
sus şi cu un picior sprijinit pe vârf, înainte. Simultan, fiecare executant
păşeşte şi balansează lent un picior, în stând pe mâini (provizoriu,
trecător), ajungând în stând pe cap. Faza trebuie să fie lentă şi continuă,
pentru a conferi un aspect plăcut. Pentru aceasta, pasul înainte (fandare
adâncă) trebuie să fie cât mai mare (fig. 232).
Fig. 232.
1. Stând pe cap, cu ajutor;
2. Stând pe cap, liber, independent;
3. Flotări din diferite poziţii; corpul va fi drept mereu;
4. Stând pe mâini, cu ajutor la gambe sau la glezne;
5. Stând pe mâini (elan moderat) şi trecere progresivă în stând pe cap;
6. Sincronizare pe perechi;
7. Stând pe cap (sensuri opuse).
210

1. Stând pe cap, în linie (6-8 executanţi);
2. Stând pe cap, în şir (distanţă 1 m, orientare 450;
3. Stând pe cap şi revenire, în val;
4. Stând pe cap, în cerc (val).
27.8. Stând pe umeri, pe tălpile partenerului

Descriere. Partenerul de jos trece în culcat dorsal, cu picioarele la
verticală. În timp ce executantul aşează umerii pe tălpile partenerului de
jos, mâinile prind gleznele. Urcarea se realizează lent, din stând depărtat,
în poziţia răsturnată de stând pe umeri.
1. Stând pe cap, cu braţele întinse, la sol;
2. Fixarea picioarelor şi braţelor la verticală, cu rezistenţă;
3. Urcare în stând pe umeri, pe tălpile partenerului de jos, cu ajutor;
4. Urcare lentă, din forţă, în
stând pe umeri;
dent.
Forme de integrare în progra-
me
1. Stând pe umeri, pe tălpile
partenerului, cu ajutor la mijloc
(fig. 233);
2. Stând pe umeri, pe tălpile
partenerului, cu ajutor la braţe;
3. Trei perechi. Perechea din
mijloc execută în sens opus. Fig. 233.
27.9. Răsturnare laterală peste un partener

Descriere. Partenerul de jos, culcat dorsal, cu braţele sus (în pre-
lungirea corpului). Celălalt partener stă cu braţele sus iar cel de jos începe
rostogolirea laterală, cu o viteză convenabilă. Pe măsură ce rostogolirea
continuă, partenerul de sus aşează prima mână peste cel de jos şi apoi pe a
doua. Balansul şi impulsia picioarelor sunt fireşti. „Exerciţiul” se repetă
de mai multe ori (spre dreapta, spre stânga) (fig. 234).
1. Rostogoliri laterale spre stânga şi spre dreapta, din poziţia
culcat dorsal, cu braţele sus;
211

2. Răsturnare laterală (roata);
3. Răsturnare laterală (roata) în sensul opus;
4. Roata peste partenerul nemişcat în poziţia culcat dorsal, cu
braţele sus;
5. Roata peste partenerul de jos, care se rostogoleşte;
6. Acelaşi element, combinat cu o roată în sens opus, peste acelaşi
partener care se rostogoleşte în partea cealaltă.
Fig. 234.
1. Încercări simultane, pe perechi, în acelaşi sens;
2. Încercări simultane, pe perechi, în sensuri opuse;
3. Doi parteneri execută roata simultan, peste al treilea;
4. Doi parteneri execută roata simultan, în sensuri diferite, peste
partenerul de jos, nemişcat.
27.10. Săritura peştelui peste braţele întinse lateral

Descriere. Un executant dintr-un grup de trei ia poziţia stând pe
genunchi, cu braţele lateral; ceilalţi doi execută săritura peştelui peste
braţele întinse ale celui de jos. Partenerii care sar vor sincroniza săriturile
în acelaşi sens sau în sensuri opuse (fig. 235).
1. Săritura peştelui peste un „amplificator” de mişcare (un şnur
orizontal ţinut la înălţime mică sau medie);
2. Săritura peştelui peste un partener în poziţia sprijin pe palme şi
pe genunchi;
3. Săritura peştelui peste braţele întinse lateral;
212

Fig. 235.
1. Săritura peştelui peste braţe întinse lateral, simultan;
2. Săritura peştelui peste braţe întinse lateral, cu elan din sensuri
opuse.
27.11. Săritura peştelui prin fereastră

Descriere. Partenerii în stând depărtat, faţă în faţă, formează o
„fereastră”, apucându-se de mâini. Executantul, cu un elan redus, bate
pe ambele picioare şi zboară prin fereastra formată de braţele celor doi.
A se evita atingerea braţelor. În caz de atingere, cei care erau prinşi de
mâini, desfac priza. Aterizarea este o rostogolire înainte (fig. 236).
Fig. 236.
213

2. Săritura peştelui, cu elan accelerat şi cu bătaie scurtă;
3. Realizarea „Ferestrei”;
4. Săritura peştelui prin fereastră, la o înălţime medie;
5. Săritura peştelui prin fereastră, la o înălţime peste medie.
1. Săritura peştelui prin fereastră, torent de 8-12 executanţi;
2. Torente de perechi;
3. Torente din sensuri opuse.
27.12. Mers în mâini, pe loc, cu întoarcere

Descriere. Unul din parteneri execută stând pe mâini, în timp ce al
doilea îl prinde de gambe. Primul se întoarce păşind în jurul axului
longitudinal al corpului; al doilea îl susţine de gambe şi se deplasează şi
el prin păşire laterală (în cerc) (fig. 237).
Fig. 237.
1. Stând pe mâini, cu ajutorul unui partener;
2. Mers pe loc, susţinut de partener;
3. Mers în mâini, pe loc susţinut de partener, spre dreapta;
4. Mers în mâini, pe loc, susţinut de partener, spre stânga.
1. Cerc de perechi, întoarcere într-un sens;
2. Cerc de perechi, întoarcere în sensul celălalt.
214

27.13. Purtare în extensie şi stând pe mâini
Descriere. Partenerul de jos ia poziţia culcat dorsal, cu braţele
lateral şi cu picioarele întinse la verticală; al doilea se sprijină cu abdo-
menul pe tălpi şi execută o extensie (gen cumpănă). După marcare sau
menţinere este preluat de partener, cu braţele şi împins uşor cu picioa-
rele şi cu mâinile, în stând pe mâini temporar. Urmează rostogolirea
înainte (fig. 238).
Fig. 238.
1. Extensii generalizate, din poziţia culcat facial, menţinere 3-5 sec.;
3. Culcat dorsal, cu braţele lateral, ridicarea picioarelor la vertica-
lă (semiîndoite, întinse), reprezentarea preluării partenerului;
4. Fixarea membrelor inferioare, din culcat dorsal, cu rezistenţă;
5. Trecere în cumpănă pe abdomen şi tălpi (extensie), cu ajutor
din lateral;
6. Trecere lentă din cumpănă pe abdomen în stând pe mâini şi
rostogolire înainte;
7. Încercări libere, independent (pereche independentă).
1. Cumpănă pe abdomen şi tălpi, trecere în stând pe mâini, cu aju-
tor bilateral;
2. Cumpănă pe abdomen şi tălpi, trecere în stând pe mâini (cu aju-
tor), rostogolire înainte;
3. Cumpănă pe abdomen şi tălpi, trecere în stând pe mâini, rosto-
golire înainte (2 perechi);
4. Întrepătrundere (3 perechi).
215

27.14. Mers în mâini, cu picioarele în sfoară
Descriere. A merge în mâini sau a sta (a menţine) exprimă o ca-
pacitate care se formează într-un timp îndelungat. Este necesar ca centrul
de greutate, asemenea mersului obişnuit (locomoţie), să depăşească me-
reu poligonul de sprijin, în sensul deplasării. Sfoara se „antrenează” mai
întâi pe sol iar în faza răsturnată a corpului, deschiderea, amplitudinea se
pune pe seama forţei gravitaţionale şi a unor contracţii foarte active şi
corect controlate.
1. Mers în mâini 3-5 m;
2. Mers în mâini, cu deschidere activă în plan sagital;
3. Sfoara pe sol (după încălzire generală şi specială);
4. Sfoara în stând pe mâini, cu presarea membrelor inferioare de
către un partener (mobilitate pasivă),
5. Sfoara în stând pe mâini (marcare 1 sec.);
6. Mers în mâini, cu picioarele în sfoară;
7. Mers lateral în mâini, cu picioarele în sfoară;
8. Mers în mâini pe loc, cu picioarele în sfoară.
1. Mers în mâini, cu picioarele în sfoară, în coloană câte unul (fig.
239);
2. Mers în mâini, cu picioarele în sfoară, pe perechi;
3. Mers în mâini, în sfoară (întrepătrundere);
4. Mers în mâini în cerc;
5. Mers în mâini în sfoară, înapoi;
6. Mers în mâini în sfoară, înapoi, în cerc;
7. Mers în mâini lateral (intrare sau retragere, final).
Fig. 239.
27.15. Săritura peştelui peste parteneri aplecaţi

Descriere. Partenerii stând depărtat, faţă în faţă, aplecare şi
sprijinirea palmelor pe umeri („obstacol viu”); executantul este orientat
216

cu faţa spre cei doi, aleargă, bate pe ambele picioare şi execută săritura
peştelui, în echer sau în extensie (fig. 240).
Fig. 240.
1. Săritura peştelui peste un partener în sprijin ghemuit;
2. Săritura peştelui, simplă,
3. Săritura peştelui peste cei doi parteneri;
4. Săritura peştelui în extensie (înălţime medie sau mare);
5. Săritura peştelui în torent, peste parteneri aplecaţi.
1. Torent (8-10 acrobaţi);
2. Săritura peştelui, în perechi, peste parteneri (sincronizare).
27.16. Salt înainte, aruncat din palme

Descriere. Aşezat depărtat, cu palmele în sus; executantul trece în
poziţia stând pe palmele partenerului, cu braţele pregătite pentru avântare
înainte sus. Acţiunile se sincronizează astfel, cel de sus execută desprin-
derea şi saltul înainte grupat (sau în echer) iar cel de jos ajută, aruncând
partenerul cu o forţă şi sub un unghi optime. Picioarele săritorului trebuie
să fie încordate în faza desprinderii. Ca variante menţionăm saltul înainte
grupat cu întoarcere de 1800, saltul înainte în echer cu întoarcere de 1800
(3600) (fig. 241).
217

Fig. 241.
1. Salt înainte, pe saltele suprapuse;
2. Salt înainte în echer, la plasa mică elastică;
3. Sărituri în înălţime, cu aruncare din aşezat depărtat;
4. Salt înainte, cu aruncare şi cu ajutor;
5. Salt înainte aruncat, cu asigurare;
6. Încercări libere.
1. Salt înainte pe perechi (sincronizare);
2. Trei perechi; perechea din mijloc execută în sensul opus.
27.17. Răsturnare înainte din stând pe mâini,

peste un partener aşezat depărtat, cu braţele sus
Descriere. Partenerul se aşează depărtat, cu braţele sus („intră” în
poziţie prin rostogolire înainte). Executantul urcă prin săritură în stând
pe mâini. În continuare, se execută răsturnarea înainte pe un picior. În
partea a doua a răsturnării, picioarele se depărtează mult, în plan sagital
(fig. 242).
1. Sprijin ghemuit, săritură în stând pe mâini;
2. Stând pe mâini, cu ajutorul unui partener;
3. „Blocarea” braţelor întinse sus;
4. Răsturnare înainte pe un picior, peste partenerul de jos, cu ajutor;
218

Fig. 242.
5. Răsturnare înainte pe un picior, peste partenerul de jos, cu ajutor;
6. Încercări libere, independent (independenţa perechii).
1. Exersare pe perechi mixte;
2. Exersare de tip întrepătrundere, 3 perechi.
27.18. Răsturnare înainte, cu mâinile pe spatele unui partener

Descriere. Partenerul de jos se ghemuieşte pe gambe şi pe
antebraţe, orientat cu spatele sau cu faţa spre executant; după o alergare
de 3-5 paşi şi cu o impulsie puternică, se execută răsturnarea înainte prin
stând pe mâini. Concomitent cu impulsia, piciorul celălalt balansează
viguros în sus şi în rotaţie. Braţele vor fi cât mai întinse în momentul
sprijinirii. Partenerul fixează corect antebraţele pe sol, simetric (fig. 243).
2. Răsturnare înainte, cu aşezarea mâinilor pe o bancă de gimnastică;
3. Răsturnare înainte, cu palmele pe spatele partenerului grupat,
cu ajutor;
4. Răsturnare înainte, cu palmele pe spatele partenerului grupat
(elan foarte mare).
1. Răsturnări înainte, în val;
2. Răsturnări în cerc de perechi, spre exterior;
3. Răsturnări în cerc de perechi, spre interior.
219

Fig. 243.
27.19. Săritura peştelui peste un partener

care se rostogoleşte înainte
Descriere. Elanul constă dintr-o alergare moderată de 5-7 paşi.
Urmează bătaia pe ambele picioare şi săritura peştelui. Rostogolirea
înainte în depărtat se execută în maniera cunoscută. Importantă este
sincronizarea, pentru a evita atingerea, ciocnirea (fig. 244).
Fig. 244.
1. Săritura peştelui pe un calup de burete;
2. Săritura peştelui peste un partener în poziţia stând pe cap, cu
picioarele depărtate lateral;
3. Rostogolire înainte în stând depărtat;
220

4. Săritura peştelui peste partenerul care se rostogoleşte înainte;
1. Încercări în linii paralele;
2. Săritura peştelui, peste parteneri venind din sensuri opuse;
3. Săritura peştelui, în extensie, peste parteneri venind din sensuri
opuse.
27.20. Rostogoliri laterale, în trei

Descriere. Trei executanţi sunt dispuşi unul lângă altul, la un inter-
val de o,5 m; cel din mijloc sare peste un partener din exterior şi se
rostogoleşte în acelaşi sens. În acelaşi timp, partenerul din exterior se
rostogoleşte spre interior şi apoi sare peste cel de al treilea, rostogolindu-
se în sensul acceptat (fig. 245).
Fig. 245.
1. Rostogoliri laterale, în trei, în acelaşi sens;
2. Rostogoliri laterale, în trei, în sensul opus;
3. Săritură laterală şi rostogolire peste un partener care se rostogo-
leşte lateral;
4. Acelaşi exerciţiu, cu roluri schimbate;
5. Încercarea lentă a exerciţiului;
6. Încercarea rapidă a exerciţiului.
1. Triunghi de câte trei, rostogoliri laterale în trei;
2. Două formaţii de câte trei, paralele, rostogoliri laterale în trei.
27.21. Răsturnare înapoi, din culcat dorsal pe tălpile partenerului

Descriere. Partenerul susţinător este în poziţia culcat dorsal, cu
braţele lateral; al doilea, în poziţia stând, se aşează pe tălpile celui de
jos. Urmează preluarea. Cei doi se prind de mâini. Cel de jos îl trece pe
221

cel de sus, cu ajutorul picioarelor, în stând pe mâini. În felul acesta, se
execută răsturnarea lentă înapoi, cu ajutor (fig. 246).
Fig. 246.
1. Extensii din culcat dorsal, cu sprijin pe tălpi şi pe ceafă;
2. Extensii pasive, din culcat dorsal, cu spatele pe un aparat de
gimnastică dispus transversal (ladă, cal etc.);
3. Fixarea picioarelor la verticală, cu rezistenţă;
4. Răsturnare înapoi, lentă, cu ajutor;
5. Trecere în stând pe mâini, înapoi, răsturnare;
6. Încercări de echilibrare dinamică, pe fond de răsturnare înapoi;
7. Încercări libere, independent (pereche independentă).
1. Încercări simultane (perechi în linie);
2. Încercări succesive (val de perechi).
27.22. Săritura peştelui peste un partener

în stând pe cap, depărtat
Descriere. Un partener trece în poziţia stând pe cap, cu picioarele
depărtate; celălalt partener aleargă şi cu o desprindere energică, scurtă,
de pe ambele picioare, execută săritura peştelui peste obstacolul viu.
Partenerul de jos, în poziţie răsturnată, este orientat cu spatele spre
săritor (fig. 247).
1. Săritura peştelui, în echer;
2. Săritura peştelui, mai înaltă decât precedenta;
3. Săritura peştelui peste partenerul din stând pe cap;
222

Fig. 247.
4. Săritura peştelui, mai înaltă, peste acelaşi partener;
5. Săritura peştelui peste obstacolul viu, cu bătaie pe trambulina
elastică.
1. Săritura peştelui, în cerc, spre exterior;
2. Săritura peştelui, în cerc, spre interior.
27.23. Răsturnare laterală zburată, la trambulina elastică

Descriere. Alergare 3-5 paşi şi pas săltat, cu braţele sus.
Răsturnarea laterală se execută aşezând o mână pe mijlocul trambulinei
elastice şi a doua pe capătul ei. Datorită încordării braţelor, executantul
„ricoşează” din trambulină. Elasticitatea aparatului propulsor şi detenta
braţelor determină un zbor înalt, plăcut, de mare efect estetic (fig. 248).
Fig. 248.
223

1. Roata obişnuită, pe sol;
2. Roata din alergare şi pas săltat;
3. Alergare pas săltat şi roată zburată, la trambulina elastică;
4. Alergare, pas săltat, roată zburată la trambulina elastică şi întoar-
cere de 1800;
5. Alergare, pas săltat, roată zburată la trambulina elastică şi întoar-
cere de 3600;
1. Răsturnare laterală zburată, torent (8-10 executanţi);
2. Răsturnare laterală zburată, torent, sensuri opuse;
3. Torente încrucişate (6 şi 6 executanţi).
27.24. Săritura peştelui, cu vâslire

Descriere. Privită din profil, săritura peştelui, cu vâslire este de
mare efect; derivă din săritura peştelui obişnuită. Se execută în felul
următor: după alergare (elan) se „încarcă” trambulina sau plasa mică
elastică. Urmează desprinderea şi zborul până în faza de sprijin plutitor
(corpul la 450). Contactul cu aparatul transversal se execută cu palmele;
după contactul ferm, urmează retroducţia (vâslirea) cu braţele. Zborul al
doilea este în picaj iar amortizarea are următoarele faze: îndoirea braţe-
lor, aşezarea cefei, rularea înainte, ridicarea în stând, părăsirea rapidă a
saltelelor. În cazul în care executantul nu reuşeşte să se ridice în stând,
se rostogoleşte imediat lateral, pentru a evita accidentarea (autoasigu-
rare) (Fig. 249).
Fig. 249.
224

1. Săritura peştelui peste un obstacol mic;
2. Săritura peştelui peste un obstacol, sensibil mai înalt;
3. Săritura peştelui (ajutor, asigurare):
4. Săritura peştelui cu vâslire.
1. Săritura peştelui, cu vâslire, în torent;
2. Sărituri din părţi opuse, torent;
3. Sincronizare în pereche, torent.
27.25. Săritura peştelui, în picaj

Descriere. Executantul se desprinde de pe trambulină sau din
plasă, sub un unghi închis. La punctul cel mai înalt al traiectoriei, se
produce o grupare strânsă şi rapidă; în picaj, braţele se întind spre
saltele. În zbor, picioarele zvâcnesc se întind brusc în sus, în partea
opusă aterizării. Amortizarea se realizează prin cedare la nivelul
braţelor (frânare) şi pliere-rulare pe ceafă, spate, bazin, tălpi (fig. 250).
Fig. 250.
1. Săritură în sprijin ghemuit plus peştele mic;
2. Săritura peştelui, în echer;
3. Simularea grupării şi întinderii, din stând pe un picior;
4. Simularea grupării, din poziţia culcat dorsal;
5. Încercarea elementului cu ajutor sau cu asigurare;
6. Încercări libere, independent, pe calupuri de burete;
225

1. Săritura peştelui, în picaj (torent);
2. Săritura peştelui, în picaj, în cerc, din exterior spre interior şi
din interior spre exterior.
27.26. Săritura peştelui pe plan înclinat

Descriere. După desprinderea de pe trambulina elastică (sau din
plasa mică elastică), executantul depăşeşte, în zbor, muchia apropiată a
aparatului pe care se sare (lada de gimnastică). În cădere, primul contact
cu aparatul se ia cu mâinile, braţele cedează progresiv. În continuare, se
aşează ceafa pe ladă, corpul se rotunjeşte, urmând rostogolirea înainte şi
„săritura” în adâncime de pe ladă (desprindere de pe muşchii fesieri)
(fig. 251).
Fig. 251.
1. Rostogolire înainte la sol;
2. Stând pe mâini pe marginea planului înclinat, rostogolire înainte;
3. Săritura peştelui pe ladă (orizontală), de înălţime medie;
4. Săritura peştelui pe plan înclinat, cu ajutor la abdomen; cel care
acordă ajutor se plasează între ladă şi trambulină, cu faţa spre săritor;
1. Săritura peştelui, pe plan înclinat, torent;
2. Săritură în stând pe mâini, rostogolire înainte pe plan înclinat;
3. Săritura peştelui pe plan înclinat (perechi, lăzi paralele), torent.
226

27.27. Aruncare înainte şi înapoi, din stând pe mâini
Descriere. Partenerii ţin de capete un baston de lemn, deosebit de
rezistent; executantul apucă bastonul şi se întinde pe orizontală, susţinut
de 6 parteneri, organizaţi pe perechi, faţă în faţă. În partea opusă se
plasează, de asemenea, 6 parteneri, prinzători. Primii 6 îl aruncă pe
executant în stând pe mâini. Acesta „cade” în culcat dorsal pe un „pat” de
braţe, format de prinzători. Deplasarea acrobatului se numeşte jumătate
de gigantică înainte (sau înapoi). Tehnica de execuţie şi frumuseţea
mişcării depind de parteneri, de sincronizare şi de prize. În trecerea prin
stând pe mâini, corpul trebuie să fie întins, cu capul în poziţie normală.
Prinzătorii, de o parte şi de alta, îl întâmpină pe cel aruncat, cu braţele şi
cu palmele în sus (fig. 252).
Fig. 252.
1. Stând pe mâini la sol;
2. Stând pe mâini pe o bară (miniparalele);
3. Stând pe mâini, cu apucare de jos, pe o bară (miniparalele);
4. Balansări ample la bară, înainte şi înapoi;
5. Amplasarea aruncătorilor şi prinzătorilor;
6. Stând pe mâini pe bastonul fixat de parteneri;
7. Stând pe mâini (urcare cu ajutor) şi „cădere” la prinzători;
8. Aruncare în stând pe mâini şi prindere, în partea opusă (jumătate
de gigantică);
9. Aruncare înapoi (jumătate de gigantică).
227

1. Exersare pe grupuri paralele (2);
2. Exersare pe grupuri dispuse în cruce (4).
27. 28. Salt înainte peste un rotor

Descriere. Alergare 3-5 paşi, bătaie în plasa mică elastică, desprin-
dere şi executarea grupării la punctul cel mai înalt al traiectoriei (saltul
propriu-zis). Gruparea este foarte scurtă, capul flexează pe piept; urmează
degruparea, întinzând brusc picioarele şi braţele în axul longitudinal al
corpului (fig. 253).
Fig. 253.
1. Salt înainte la trambulină elastică;
2. Salt înainte grupat, cât mai înalt;
3. Salt înainte grupat, la plasa mică elastică;
4. Salt înainte grupat pe un teanc foarte înalt de saltele moi;
5. Salt înainte grupat pe un teanc foarte înalt de saltele, cu „supri-
marea” treptată a acestora;
6. Salt înainte grupat peste un obstacol (un rotor colorat).
1. Salt înainte peste un partener;
2. Salt înainte peste un grup de trei (dispunere în coloană câte
unul, cu braţele lateral sus, cu spatele spre plasă);
3. Salt înainte peste un rotor, torent.
228

27.29. Săritura peştelui, laterală
Descriere. Elementul este o combinare din salt lateral şi din rosto-
golire laterală (la aterizare, pe calup de burete). Se execută la plasa mică
elastică, după o „încărcare” extrem de puternică. Executantul zboară sub
un unghi de 700-800, întorcându-se pe traiectorie 900. După desprindere,
picioarele se depărtează, determinând mărirea vitezei unghiulare, prin
scurtarea braţului pârghiei. Depărtarea picioarelor se menţine cel puţin
jumătate din zbor (efect estetic). În partea a doua a zborului, picioarele se
apropie, pregătindu-se pentru aterizare. În ultimul moment, înainte de a
lua contactul cu saltele, executantul „oferă” omoplatul pe calupul de
burete şi se rostogoleşte lateral (fig. 254).
Fig. 254.
1. Săritura peştelui, obişnuită;
2. Rostogolire laterală pe sol;
3. Săritură cu înclinarea corpului, întoarcere de 900, aterizare obiş-
nuită şi rostogolire laterală;
4. Săritura peştelui, laterală, cu aterizare pe un teanc mare de saltele;
5. Săritura propriu-zisă, liber, independent.
1. Torent (8-10 acrobaţi);
2. Două torente (şiruri paralele, acelaşi sens, execuţie sincronă);
3. Două torente (şiruri paralele, sensuri opuse).
229

27.30. Salt înainte grupat peste trei parteneri
Descriere. Între plasa mică elastică şi calupul de burete se plasează

trei elevi gimnaşti acrobaţi în coloană, cu braţele sus. Alergare, bătaie în
plasa elastică, salt înainte grupat peste „obstacolul viu”. În caz de supra-
rotaţie, se execută o rostogolire înainte. Elementul este un salt zburat
(grupare întârziată). (fig. 255).
Fig. 255.
1. Salt înainte la plasa mică elastică;
2. Salt înainte la plasa mică elastică (depărtarea plasei de calupul de
burete” 1 m);
3. Salt peste un partener, în stând cu braţele sus;
4. Salt peste doi parteneri, în stând cu braţele sus;
5. Salt înainte grupat, peste trei parteneri.
1. Salt înainte, peste patru parteneri;
2. Salt înainte grupat, peste trei parteneri, cu întoarcere de 1800;
3. Salt înainte în echer, peste trei parteneri.
27.31. Săritura peştelui peste un partener în stând pe mâini

Descriere. Între plasa mică elastică şi calupul de burete, un partener
execută stând pe mâini (stând pe mâini, cu picioarele depărtate). Zborul
executantului poate fi în echer sau în extensie (fig. 256).
230

Fig. 256.
1. Săritura peştelui, obişnuită;
2. Săritura peştelui, mai înaltă;
3. Stând pe mâini, cu picioarele depărtate;
4. Săritura peştelui peste un partener în stând pe mâini, depărtat;
5. Săritura peştelui peste un partener în stând pe mâini.
1. Săritura peştelui peste un partener în stând pe mâini (torent);
2. Săritura peştelui, cu întoarcere de 3600, peste un partener în
stând pe mâini.
27.32. Îndreptare de pe cap, la un aparat transversal

Descriere. Executantul bate pe trambulina elastică sau în plasa mică
elastică, sare şi aşează palmele şi fruntea pe aparatul respectiv; fruntea se
aşează ceva mai în faţă. După trecerea trunchiului de verticală, se execută
îndreptarea de pe cap, propriu-zisă. La suprarotaţie (aterizare) se va
executa o rostogolire înainte, ca măsură proprie de autoasigurare. La un
nivel superior de pregătire, se pot executa îndreptări ritmate (pe al doilea
aparat, pe al treilea). După al doilea sau al treilea aparat (torent, capăt) se
va executa îndreptare de pe cap cu întoarcere de 1800 (efect estetic de
excepţie) (fig. 257).
1. Îndreptare de pe cap, la o trambulină elastică orizontală, acope-
rită;
2. Îndreptare de pe cap, pe teancuri de saltele foarte moi;
3. Îndreptare de pe cap, la un aparat acoperit cu o saltea, cu ajutor;
4. Aceeaşi îndreptare, executată cu asigurare;
231

5. Încercări cu bătaie pe trambulina elastică, cu asigurare;
Fig. 257.
1. Execuţii simultane (perechi);
2. Execuţii simultane, cu elan, din părţi opuse;
3. Încercări cu trei executanţi; cel din mijloc vine din sens opus;
4. Executarea îndreptărilor în torent (6-8 executanţi, la două aparate
distanţate).
27.33. Stând pe mâini, pe gleznele unui partener

Descriere. Executanţii (pereche) sunt dispuşi faţă în faţă, la distanţă
rezonabilă (aproximativ 1 m), unul de altul. Unul din parteneri trece în
aşezat depărtat (după o rostogolire înainte); al doilea execută, cu elan,
stând pe mâini pe gleznele celui de jos. Partenerul aşezat îl prinde de
mijloc pe cel de al doilea; împreună menţin „poza” 2-3 sec. Din stând pe
mâini se revine prin împingere (dezechilibrare controlată). Partenerul de
jos se ridică, tras de mâini.
1. Stând pe mâini la sol;
2. Stând pe mâini cu ajutor la mijloc sau la gambe;
3. Realizarea poziţiei iniţiale (pereche);
4. Realizarea poziţiei finale (pereche);
5. Încercare în doi;
6. Schimbarea rolurilor.
1. Stând pe mâini, simultan (perechi în linie);
2. Stând pe mâini, succesiv (perechi în val).
232

28. SIGURANŢA EXECUŢIEI ÎN FORMAREA
DEPRINDERILOR ACROBATICE
Siguranţa execuţiei (V.B. Korenberg, 1972) ar putea îngloba ajuto-

rul, asigurarea, autoasigurarea şi observarea. Toate nuanţele şi practicile
pot fi studiate în legătură cu accidentabilitatea. Accidentabilitatea este
preferată noţiunii de predispoziţie pentru accidente, factorii personali
favorizanţi devin cauză numai în interrelaţie cu factorii situaţionali (nou-
tatea sarcinii, stresul etc.). Această teză nu sugerează determinaţii înnăs-
cute, constituţionale, nemodificabile. Accidentele sunt de două feluri:
1. fortuite şi 2. condiţionate (G. Ionescu, 1975). Starea de sănătate deplină
este condiţia primordială a oricărei învăţări motrice.
Acolo unde condiţiile de înzestrare cu material amortizant nu sunt
asigurate, e de preferat ca profesorul să propună elevilor teme care nu
comportă riscuri O idee interesantă ne prezintă Karel Mekota (1976)*: la
exerciţiile de gimnastică trebuie avută în vedere lateralitatea; pe latura
nepreferată, cea neîndemânatică, riscul accidentării este mai mare.
În procesul de formare – perfecţionare al deprinderilor acrobatice,
profesorul va ţine seama de o serie de recomandări:
– cunoaşterea (biologică, psihologică şi motrică) a elevului; pro-
fesorul va aprecia dacă elevul este pregătit pentru executarea poziţiei,
mişcării, combinaţiei;
– profesorul se va asigura că nivelul de complexitate – dificultate
al sarcinii, corespunde capacităţii elevului;
– profesorul va cunoaşte „mecanica exerciţiului” (cunoştinţe ana-
tomice şi biomecanice, forma);
– profesorul va cunoaşte „mecanica asistenţei” (elevul şi profeso-
rul fac parte din situaţie);
– primele încercări (de ajutor/asigurare) se practică cu un elev mai
uşor, care cunoaşte şi poate să execute ceea ce i se cere;
____________
*
Karel Mekota, Deprinderile şi calităţile motrice, Educaţia fizică în
şcoală, vol. XXXIII, C.N.E.F.S., 1976.
233

– ajutorul nu trebuie să fie nici supradimensionat, nici restricţio-
nat;
– elevul va fi pregătit fizic (calităţi motrice întrunite) şi preparat
psihic;
– profesorul va fi atent, reactiv şi odihnit;
– comunicarea va fi clară (se stabilesc semnale vizuale şi sonore,
mai ales de începere);
– capul, gâtul şi coloana vertebrală vor fi întotdeauna protejate
(D. Mitchell, B. Davis, R. Lopez, 2003);
– ajutorul şi asigurarea se reduc pe măsură ce competenţa elevu-
lui creşte;
– ochii şi mâinile vor fi întotdeauna în stare de intervenţie.
Ajutorul, asigurarea, autoasigurarea şi observarea fac parte din
„metoda profesorului”. Prin ajutor înţelegem intervenţia directă (fizică) a
profesorului, cu scopul de a-i înlesni elevului realizarea poziţiei sau
mişcării (Alice Luca, 1998). Sprijinul este o formă atenuată de ajutor şi
are valoare mare la copii, în echilibrări. Asigurarea înseamnă „gata de
intervenţie” (sinonim asistenţă). Deprinderea şi priceperea de a acorda
ajutor şi a asigura elevii sunt efecte ale calificării, „rodării”, experienţei.
Autoasigurarea este un comportament inteligent; este cu atât mai necesară
cu cât elementele acrobatice sunt mai periculoase (nu în sine) şi cu cât
prezintă un nivel mai înalt de complexitate. Cauzele accidentelor:
1. metodice; 2. sursă – profesor; 3. sursă – elev; 4. condiţii materiale.
Pentru optimizarea predării – învăţării elementelor şi combina-
ţiilor, reţinem unele reguli raportate la categorii:
– pentru rostogoliri: aşezarea cefei – omoplaţilor, pe saltele, sin-
cronizată cu impulsia corectă a membrelor inferioare;
– pentru îndreptări: corpul va trece de verticală; poligonul de
sprijin” va fi acoperit;
– pentru răsturnări: „blocarea” segmentelor de sprijin, pentru a
obţine un zbor mai înalt („ricoşare”);
– pentru salturi: obţinerea înălţimii şi declanşarea rotărilor,
întoarcerilor (fig. 258), (fig. 259);
– pentru poziţii: echilibrare (marcare sau menţinere) (fig. 260).
Observarea se practică în mod curent, pentru: corectări, confir-
mări, aprecieri, nuanţări, detalii etc. Observarea se dezvoltă, se extinde
de la aproximări didactice la aproximări ştiinţifice.
234

Fig. 258.
Fig. 259.
Fig. 260.
235

Contribuţii metodice, privind ajutorul şi asigurarea: C.N. Loken,
J. Willoughby (1967), N. Băiaşu, A. Bîrlea (1969), V. P. Korkin (1971,
1983), Nicolae Kovaci (1973), V.I. Smolevski, V.N. Kuris (1976), Ion
Tudusciuc (1977, 2001), L. Thomas, J. Fiard, C. Soulard, G. Chautemps
(1989), N. Vieru 1997), A. Luca (1998), D. Mitchell, B. Davis, R. Lopez
(2003) ş.a.
Toate procedeele de asigurare şi ajutor sunt folositoare pentru
formarea deprinderilor corecte (sol, exerciţii acrobatice statice şi
dinamice, în perechi şi în grup, sărituri şi salturi acrobatice la aparate
propulsoare) şi pentru prevenirea accidentelor.
Teoretic, ajutorul, asigurarea, autoasigurarea şi observarea pot fi
circumscrise conceptului de siguranţa execuţiei. Siguranţa execuţiei mai
înseamnă: încredere totală în sine, încredere totală în profesor, antrenor,
încredere în reuşită, rezerve de forţă şi energie etc. Siguranţa execuţiei
este dublată de siguranţa afectivă.
236

BIBLIOGRAFIE
Amabile M.T., Creativitatea ca mod de viaţă. Ghid pentru părinţi şi profesori,

Editura Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti, 1977.
Baciu C.C., Aparatul locomotor, Editura Medicală, Bucureşti, 1981.
Baciu I., Grosu I., Coordonări senzorio-motorii în raport cu vârsta, Biologie şi
vârstă (red. O. Fodor), Editura Dacia, Cluj, 1971.
Badea E., Flexibilitatea mintală. O viziune sincronică, Editura Didactică şi
Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1998.
Ban R., Gimnastica pocetnica, Beograd, 1967.
Bandura I., Elevii dotaţi şi dirijarea instruirii lor, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1978.
Băiaşu N., Gimnastică acrobatică, Editura Tineretului, Cultură Fizică şi
Sport, 1957.
Băiaşu N., Andronescu V., Jocuri acrobatice şi piramide, Editura Stadion,
1972.
Băiaşu N., Bârlea A., Gimnastica de bază şi acrobatică în şcoală, Editura
C.N.E.F.S., Bucureşti, 1969.
Băiaşu N. (coord.), Gimnastică, Editura Sport Turism, 1984.
Bergler V., Pentru o abordare structuralistă a elementelor acrobatice, E.F.S.,
7, 1976.
Bergler V., Laţici D., Şelaru C., Elanul şi bătaia pentru efectuarea săriturilor
acrobatice, E.F.S., 9, 1977.
Bergler V., Tehnica salturilor întinse înapoi, cu întoarcere, E.F.S., 9, 1977.
Bertch J., Condiţiile învăţării, Învăţarea, S.C.J., 110, M.T.S., 1998.
Buzescu A., Ghid de biomecanică a omului, Editura Alexandru 27, Bucureşti,
2000.
Bârzea C., Arta şi ştiinţa educaţiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1995.
Buchmann G., Männerturner 400 Ubungen, Berlin, 1981.
Belous V., Performantica, Psihologia, 1, 1993.
Cerghit J., O deschidere nouă în explicarea procesului de învăţământ – teoria
organizării situaţiilor, Revista de pedagogie, 12, 1991.
Cristea S., Dicţionar de pedagogie, Litera Internaţional, Bucureşti – Chişinău,
2000.
237

Cahn S., Arta predării, Probleme de pedagogie contemporană, 9, 1987
Duca M.A., Gimnastica pentru toţi, Editura Printech, 2003.
Dungaciu P., Despre pregătirea motrică specială în gimnastică, E.F.S., 1,
1975.
Dungaciu P., Bănică S., Combinaţii acrobatice pentru preşcolari, E.F.S., 1,
1988.
Dragnea A., Teoria educaţiei fizice şi sportului, Editura Cartea Şcolii, 2000.
Enescu Gh., Dicţionar de logică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1985.
Epuran M., Aspecte psihologice şi metodice ale învăţării, E.F.S., 6, 1988.
Epuran M., Transferul în învăţare, E.F.S., 8, 1975.
Evdokimov V.I., Problema aplicării intuiţiei în şcoală, Probleme de pedagogie
contemporană, 9, 1987.
Egger K., Manual de educaţie fizică, Centrul de cercetări pentru problemele
sportului, Bucureşti, 1994.
Fekete J., Gimnastică, Editura Librăriile Crican, Oradea, 1996.
Fărcaş D., Modelul acţiunii, Academica, 9, 1992.
Floru R., Psihofiziologia atenţiei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967.
Famose J.P., Dobândirea deprinderilor motrice, învăţarea, S.C.J., 110, M.T.S.,
Bucureşti, 1998.
Famose J.P., Învăţarea motrică şi dificultatea sarcinii, M.T.S., S.D.P.,457,
Bucureşti, 2003.
Gagea A., Detenta, Revista A.N.E.F.S., 1, 1995.
Grosu E.F., Direcţia şi orientarea spaţio-temporală, contraste ale motricităţii,
Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Sport curat”, 2001.
Goreac A., Dezvoltarea mobilităţii, în: Antrenamentul sportiv modern, (coord.
Nicu Alexe), Editis, 1993.
Grigore V., Gimnastica de performanţă, Editura Inedit, 1998.
Grigore V. (coord.), Pregătirea artistică în gimnastica de performanţă, A.N.E.F.S.,
2001.
Gladâşev A.A., Mnogokompletnîe ghimnasticeskie snariad, Fizkultura i Sport,
Moskva, 1973.
Galperin P.I., Studii de psihologia învăţării, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1975.
Gagnè R.M., Condiţiile învăţării, Editura Didactică şi Pedagogică, 1975.
Gönczi Raicu M., Gimnastică, Universitatea de Vest din Timişoara, 1995.
Geissler E.E., Mijloace de educaţie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1977.
Glava A., Glava C., Introducere în pedagogia preşcolară, Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 2002.
Golu P., Zlate M., Verza E., Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1994.
238

Hadjiev N., Gymnastique artistique, F.I.G., 1981.
Ionescu Albu A., Leuştean E., Exerciţii pentru dezvoltarea mobilităţii, Editura
Stadion, 1974.
Kramar M., Psihologia culturii fizice şi a sporturilor, Editura Fundaţia „Vasile
Goldiş”, Arad, 1997.
Kalaşnikov G.A., Despre metodica învăţării exerciţiilor periculoase, S.P.H.,
87, C.N.E.F.S., 1972.
Kovaci N., Eliminarea ajutorului, moment critic în procesul formării deprinderi-
lor motrice în gimnastică, E.F.S., 5, 1973.
Korkin V.P., Arakceev V.N., Akrobatika, Fizkultura i Sport, Moskva, 1989.
Korkin V.P., Nacinaite s akrobatiki, Fizkultura i Sport, Moskva, 1971.
Korkin V.P., Akrobatika, Fizkultura i Sport, Moskva, 1983.
Korenberg V.B., Atenţie la detalii, Cultură Fizică şi Sport, Moscova, 1972.
Luca A., Gimnastica în şcoală, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1998.
Muraru A., Ghidul antrenorului, Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare
a Antrenorilor, Şcoala Naţională de Antrenori, Bucureşti, 2004.
Macovei S., Supleţea, Editura A.N.E.F.S., 1999.
Manno R., Calităţile de coordonare, S.D.P., 267, 1987.
Mekota K., Deprinderile şi calităţile motrice, Educaţia fizică în şcoală, vol.
XXXIII, C.N.E.F.S., 1976.
Mitrofan N., Aptitudinea pedagogică, Editura Academiei, Bucureşti, 1988.
Moţescu M., Creativitatea motrică, Psihologia, 1, 1992.
Moll K.J., Moll M., Atlas de anatomie, Editura ALL, 1997.
Montessori M., Descoperirea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1977.
Munteanu A., Incursiuni în creatologie, Editura Augusta, Timişoara, 1994.
Müller E., Metode de relaxare în şcoală, Educaţia fizică, XII, M.E.I., I.E.F.S.,
1981.
Mitchell D., Davis B., Lopez R., Deprinderea abilităţilor fundamentale în
gimnastică, Agenţia Naţională pentru Sport, 2003.
Popa Gh., Piramide, Editura Sport Turism, 1975.
Popescu G., Gimnastică (fişe metodice, sol), Biblioteca A.N.E.F.S., 1994.
Podlaha R., Stroescu A., Terminologia gimnasticii, Ediutra Stadion, 1974.
Popescu Neveanu P., Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, 1978.
Păun E., Educabilitatea, în: I. Cerghit, L.Vlăsceanu (coord.), Curs de pedagogie,
Universitatea din Bucureşti, 1988.
Percek A., Relaxarea, Editura Ceres, 1981.
Rodwel P., Exercicios practicos de ginastica acrobatica, Rio de Janeiro, 1963.
Slemin A.M., Pregătirea tinerilor gimnaşti, Editura Sport Turism, 1976.
Sillamy N., Dicţionar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti,
1996.
Schaub H., Zenke K.G., Dicţionar de pedagogie, Polirom, Iaşi, 2001.
239

Stănescu M., Strategii de învăţare motrică prin imitaţie, Editura Semne, 2002.
Săhleanu V., Voiculescu I.C., Perspectiva sistemică, Probleme de biologie
umană, Editura Didactică şi Pedagogică, 1976.
Smolevski V.M., Volnîe uprajnenia mujcin, Moskva, 1976.
Stroescu A., Gimnastica, Editura Didactică şi Pedagogică, 1968.
Ştefan M., Teoria situaţiilor educative, Aramis, 2003.
Tudor V., Capacităţile condiţionale, coordinative şi intermediare componente
ale capacităţii motrice, Editura Coresi, Bucureşti, 1999.
Tudusciuc I., Miclăuş P., Contribuţii la metodica învăţării saltului înapoi
planat, E.F.S., 6, 1969.
Tudusciuc I., Capacitatea de orientare spaţio-temporală a gimnaştilor, I. II,
E.F.S., 9,10, 1981.
Tudusciuc I., Gimnastică acrobatică, Editura Sport Turism, 1977.
Tudusciuc I., Gimnastica sportivă, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1984.
Tudusciuc I., Gimnastica sport al frumuseţii, E.F.S., 4, 1990.
Tudusciuc I., Restructurarea materialului de studiu prin unităţi didactice, E.F.S.,
12, 1976.
Tudusciuc I., Fişa informativă gimnică – instrument al tratării algoritmice în
pregătirea gimnaştilor, E.F.S., 7, 1981.
Tudusciuc I., Gimnastica acrobatică, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2001.
Tudusciuc I., Capacitarea elevilor prin sărituri şi salturi acrobatice la plasa
mare elastică, „Zilele academice arădene”, Universitatea de Vest „Vasile
Goldiş” Arad, 2004.
Tudusciuc I., Contribuţii la educarea creativităţii prin exerciţii de gimnastică,
manuscris la autor, 2002.
Tudusciuc I., În sprijinul cunoaşterii elevilor, E.F.S.,12, 1972.
Tudusciuc I., Valoarea metodică a îngrăditorilor de mişcare şi a reglatorilor
de direcţie în gimnastică, E.F.S., 4, 1970.
Tudusciuc I., Situaţiile exersării. Imaginare, organizare şi aplicaţii, Simpozion
ştiinţific, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, 2000.
Tişin N.P., Înlăturarea reacţiilor motrice de apărare a tinerilor acrobaţi, în
timpul învăţării, Teoria i praktika fiziceskoi kulturî, Moskva, 8, 1972.
Torje D.C., Stretching, Editura Zodia Fecioarei, Piteşti, 1995.
Vieru N., Manual de gimnastică sportivă, Editura Driada, 1997.
Wlodarski Z., Legităţile psihologice ale învăţării şi predării, Editura Didactică
şi Pedagogică, 1980.
240

Limbă

Ion Tudusciuc - Gimnastica Acrobatica

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ion Tudusciuc - Gimnastica Acrobatica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dr.

Universitatea Spiru Haret

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006

Redactor: Octavian CHEŢAN

Universitatea Spiru Haret

Dr. ION TUDUSCIUC

Editura Fundaţiei România de Mâine

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

17. Învăţarea răsturnărilor laterale ……………………………… 104

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

1. Identificarea copiilor şi elevilor dotaţi

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Gimnastica acrobatică este o ramură a gimnasticii. Acrobaţie

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Succintul demers cognitiv este plin de învăţăminte:

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

2.1. Clasificare şi criteriu de clasificare

Universitatea Spiru Haret

2.2. Clasificarea tradiţională

Universitatea Spiru Haret

2.3. O nouă clasificare a exerciţiilor acrobatice

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Prin tehnică de execuţie înţelegem maniera personală de a învăţa şi

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Conceptul de învăţare deplină se leagă de numele cercetătorilor

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Fişa metodică a elementului acrobatic este o formă scrisă de vehi-

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Combinaţiile presupun existenţa a cel puţin două elemente învăţate,

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Torentele sunt forme speciale de valorificare a exerciţiilor de

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

Pentru învăţarea corectă a piramidelor, se vor întruni următoarele

– se vor transfera elemente acrobatice de la sol la piramide;

Universitatea Spiru Haret

Universitatea Spiru Haret

9.1. Şcoala mişcărilor acrobatice

Actul motric unitar acrobatic

Şcoala desprinderii Şcoala zborului Şcoala aterizării