Sunteți pe pagina 1din 20

OBLIGATIILE PROFESIONALE ALE COMERCIANTILOR

6.1. OBLIGATIVITATEA ÎNREGISTRARII ÎN REGISTRUL


COMERTULUI

Calitatea de comerciant implica un statut juridic diferit de cel al necomerciantilor,


cu consecinte deosebite asupra raporturilor juridice la care participa.

În interesul bunei desfasurari a activitatii comerciale si a protejarii intereselor


participantilor la aceasta activitate, legea instituie anumite obligatii pentru comercianti,
considerate obligatii profesionale ale comerciantilor.

a) Astfel, înainte de începerea comertului, comerciantul este obligat sa ceara


înmatricularea în Registrul Comertului, iar în cursul exercitarii si la încetarea comertului,
sa ceara înscriere în acelasi registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror
înregistrare este prevazuta de lege.

6.2 Obligativitatea tinerii registrelor

b) Orice comerciant este obligat sa tina anumite registre comerciale, în care sa se


consemneze toate operatiile comerciale. Registrele obligatorii pentru comercianti sunt:
registrul jurnal, registrul inventar si registrul copier(art.20 din Legea contabilitatii
82/1991). În practica comerciala sunt folosite în afara registrelor obligatorii si registre
facultative cum sunt: registrul cartea mare, registrul de casa, registrul scadentar,
registrul de marfuri, registrul de facturi.

În afara acestora, S.A si S.C.A. trebuie sa tina un registru al actionarilor, un


registru al sedintelor si deliberarilor adunarii generale, al consiliului de administratie, un
registru al cenzorilor, un registru al actiunilor, un registru al obligatiunilor (art.127 Legea
nr.31/1990).

În registrul jurnal se trec analitic si cronologic, zi dupa zi, toate operatiunile


îndeplinite de societate, încasarile si platile în legatura cu acestea, iar luna dupa luna
sumele întrebuintate pentru cheltuieli personale ale societatii, când ele sunt admise de
actul constitutiv.

În registrul inventar, comerciantul va înscrie în fiecare an, toate bunurile mobile


si imobile, creantele si datoriile sale, atât cele civile cât si cele comerciale rezultate prin
inventariere.

Bunurile si creantele se evalueaza dupa valoarea lor reala în momentul


înscrierii, calculându-le dupa pretul lor la încheierea exercitiului anual la care se refera
inventarul. Situatia exacta a patrimoniului societatii si realitatea beneficiilor se stabileste
prin efectuarea bilantului operatiunilor anuale si a contului de profit si pierderi.

În registru copier se trece în ordine cronologica si în întregime continutul


corespondentei trimisa de societate, cât si corespondenta primita în exercitiul
comertului sau.

Scrisorile, telegramele si celelalte documente de corespondenta trimise si primite


se pot pastra, ele putând face dovada operatiunilor comerciale si a modului cum s-au
derulat acestea .
Registrul cartea mare prezinta un interes deosebit, deoarece el este
indispensabil pentru tinerea contabilitatii în partida dublă 12112f519m ;. Toate
operatiunile figureaza de doua ori în acest registru, în conturi diferite, care pot fi conturi
generale când corespund diferitelor elemente ale activului si pasivului fondului de
comert ori conturi particulare, ce privesc pe furnizori si clientii obisnuiti ai societatii. Prin
continutul sau, registrul cartea mare serveste ca repertoar al registrului –jurnal, dând
posibilitatea comerciantului sa stie daca este debitor sau creditor în raport cu fiecare din
clientii sai, fara a fi nevoie pentru a cerceta registrul-jurnal în întregime.

Registrul de casa contine în mod analitic, încasarile si platile de orice natura ale
societatii.

Registrele obligatorii trebuie tinute regulat în ceea ce priveste forma


înregistrarilor.

Legea dispune ca este culpabil de bancruta frauduloasa comerciantul care a


sustras sau falsificat registrele sale ori care, în registre în scripte sau acte autentice ori
private sau în bilant, s-a dat în mod fraudulos dator al unor sume ce nu se datorau.

Registrele corect tinute pot face proba în justitie pentru actele de comert.

Toti comerciantii au obligatia sa prezinte registrele organelor de control ale


Ministerului de Finante .

6.3. DESFASURAREA ACTIVITATII ÎN CONDITII DE


CONCURENTA LOIALA

c) Comerciantii sunt obligati sa desfasoare activitatea comerciala în conditiile unei


concurente loiale .

Concurenta loiala

Lupta pentru câstigarea, extinderea si conservarea clientelei se poate desfasura,


între agenti care produc sau distribuie marfuri, presteaza servicii ori executa lucrari,
numai în conditiile economiei de piata.

O asemenea lupta nu este de conceput decât într-un regim de libertate a


comertului.

Potrivit unei caracterizari cuprinzatoare, prin concurenta comerciala se întelege


lupta dusa, atât pe plan national, cât si international, între firme capitaliste de productie,
comerciale, bancare, etc. în scopul realizarii unor profituri cât mai mari, ca urmare a
acapararii unor segmente tot mai largi de piata si în consecinta, a sporirii volumului de
afaceri.

În continutul notiunii de concurenta comerciala regasim componentele de baza


pe care le exprima definitia generica, reprodusa mai sus si anume: pe de o parte
CONFRUNTAREA dintre subiectele de drept, iar pe de alta parte o tendinta comuna în
desfasurarea activitatii, constând în obtinerea de beneficii.

Definitia exprima, în plus, strategia care serveste pentru obtinerea de profituri cât
mai mari. Ea consta în “acapararea de segmente cât mai mari largi de piata”, ceea ce
contribuie, în mod normal, la cresterea volumului de afaceri al subiectului de drept în
cauza.

Definitia data stabileste totodata participantii la activitatea economica. Acestia


trebuie sa aiba calitatea de “firme capitaliste” de productie bancare, comerciale sau de
alta natura asemanatoare.

Se subîntelege, per a contrario, ca nu poate fi vorba de competitie într-o


economie rigid planificata, bazata pe monopolul de stat, pe centralism excesiv.

România a abandonat sistemul economiei comuniste dupa decembrie 1989,


statuând prin art. 134 pet.1 din Constitutia din 1991 ca “economia României este
economie de piata”.

Deocamdata textul citat da expresie unui vast program de viitor, care urmeaza sa fie
transpus în practica când procesul de privatizare a fostelor întreprinderi de stat va fi
realizat.

Art.134, pct.2 din Constitutie obliga statul sa asigure libertatea comertului,


protectia concurentei loiale si crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor
factorilor de productie.

Conditiile mentionate reprezinta factori de baza ai economiei de piata, care


trebuie completate si cu dispozitiile art.41 din Constitutie care precizeaza ca
“proprietatea privata este ocrotita în mod egal de lege, indiferent de titular”. Constitutia
suprima astfel fondul unic al proprietatii de stat asupra mijloacelor de productie.

Instaurarea economiei de piata în România nu ar putea fi conceputa fara aceste


principii juridice.

Stimularea initiativei private, atât pe plan intern cât si atragerea investitiilor


straine, începerea procesului de privatizare a întreprinderilor de stat care detin înca o
pondere precumpanitoare în economia nationala, liberalizarea preturilor - asigurându-se
astfel functionalitatea legii cererii si ofertei, în conditii de concurenta onesta, precum si
trecerea la convertibilitatea monedei nationale care, pe piata internationala a încetat
demult sa mai fie cotata, sunt componente majore ale trecerii spre economia de piata în
România. Regimul concurentei comerciale a fost instituit în România prin Legea
11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, Legea 15/1990, Legea 12/1990
privind protejarea populatiei împotriva unor activitati ilicite, modificata prin Legea
42/1991 si Legea 21/1996.

Concurenta licita

Nici un act normativ din legislatia româna nu a defini concurenta licita. Legea 11/1991
cuprinde în art.1 o dispozitie cu caracter general care impune comerciantilor obligatia
de a-si exercita activitatea cu buna credinta si potrivit uzantelor cinstite. Cum
concurenta este un atribut al activitatii comerciale, rezulta ca si ea trebuie sa fie
conforma bunei credinte si uzantelor cinstite. În raport cu aceste precizari putem
defini concurenta licita ca fiind forma fundamentala de concurenta în cadrul careia
comportamentul competitional al agentului economic se exercita concret, cu buna
credinta si potrivit uzantelor cinstite, în domenii permise concurentei, în scopul de a
asigura existenta sau expansiunea comertului sau.
Cerinta comportamentului de buna-credinta aratat în art.1 al Legii 11/1991 este
în concordanta si cu dispozitiile art.54 din Constitutie care prevede ca “cetatenii români,
cetatenii straini si apatrizii trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu
buna-credinta, fara sa încalce drepturile si libertatile celorlalti.

În literatura noastra de specialitate, buna-credinta a fost definita ca starea


psihologica a unui subiect de drept care implica o anumita activitate a individului sau o
atitudine pur intelectuala de ignorare sau eroare, care poate fi apreciata etic si pe baza
careia, plecând de la o norma de drept, sa se poata declansa efecte juridice.

S-a retinut de asemenea, în mod justificat, ca buna credinta este un principiu etic
convertit din morala în drept, întrucât normele legale îl implica în raporturile juridice.

Pe plan moral, valorile intrinseci ale bunei credinte includ onestitatea,


echivalenta cu probitatea, prudenta (evitarea greselilor), ordinea.

Pe plan juridic, valorile mentionate ale bunei credinte corespund cu intentia


corecta, diligenta, liceitatea si abtinerea de la vatamarea altuia.

Buna-credinta prezinta o esenta etico-juridica cu doua valente : pe de o parte loialitatea


în actele juridice, iar pe de alta parte credinta eronata si scuzabila a subiectului de drept
în cauza ca se comporta conform legii.

În sistemul de drept actual, existenta bunei credinte se prezuma, în temeiul


art.1899 din 2 cod civil “Buna credinta se prezuma întotdeauna”.

Prezumtia subsista pâna la rasturnarea ei prin proba contrara.

Prin opozitie cu buna credinta, reaua credinta poate fi înteleasa ca sinonima cu


intentia raufacatoare, cauzatoare de vatamarea partenerului contractual sau unei terte
persoane.

Un alt criteriu în evaluarea conduitei agentilor economiei îl constituie


conformarea uzantilor cinstite. O conditie similara figureaza în art.10 bis al Conventiei
de la Paris din 1883 pentru protectia proprietatii industriale, ratificata de România în
1911, care prevede urmatoarele:

“constituie un act de concurenta neloiala orice act de concurenta contrar


practicelor cinstite în materie industriala si comerciala”.

Sfera mijloacelor si instrumentelor cinstite, pe care agentii economici le pot


folosi pentru câstigarea, extinderea si pastrarea clientelei formeaza obiectul de studiu al
altei discipline – marketingul.

Practicile competitionale cinstite include procedee precum sporirea


competitivitatii produselor prin îmbunatatirea calitatii si diminuarea pretului de cost,
pregatirea logistica a marfii oferite de piata, prin ambalare, marcare si etichetare;
sondarea pietei interne si internationale, sensibilizarea clientilor potentiali prin reclama
comerciala; participarea la târguri de mostre.

Standardele uzantelor cinstite sunt supuse perfectionarii continue si inovatiilor.


O alta conditie necesara existentei concurentei licite o constituie desfasurarea
competitiei concurentiale în domeniile permise acesteia. Prin lege au fost incluse
concurentei diferite domenii cum sunt :

1) Piata fortei de munca – practica a demonstrat ca admiterea concurentei pe piata


fortei de munca determina pe întreprinzatorii preocupati de profituri maxime sa
impuna durate de lucru tot mai mari si salarii tot mai mici, fapt de natura a înrautati
statutul social al angajatilor si a afecta protectia sociala. Ca urmare statul a intervenit
si a impus reglementari obligatorii si inderogabile cu privire la : salariu minim, care
nu pate face obiect al cererii si ofertei individuale fiind predeterminat prin lege;
durata zilei de lucru, regimul concediului de odihna, protectia muncii, asigurarile
sociale si pensionarea.

2) Domeniile rezervate exclusiv monopolului de stat – interdictia legala de concurenta


este opozabila tuturor agentilor economici si încalcare ei constituie concurenta
interzisa, sanctionata prin desfiintarea efectelor tuturor actelor si faptelor de
concurenta, obligarea la repararea prejudiciilor si chiar sanctionarea contravine
concurenta interzisa, sanctionata prin desfiintarea efectelor tuturor actelor si faptelor
de concurenta, obligarea la repararea prejudiciilor si chiar sanctionarea
contraventionala si penala.

3) Anumite domenii pot fi închise unui comerciant si prin conventia partilor. Conventia
în acest sens poate fi realizata ca act independent sau ca o clauza contractuala. Ea
cuprinde angajamentul explicit al uneia din parti de a nu îndeplini o activitate
profesionala în detrimentul celeilalte pe parti. O astfel de clauza este licita în masura
în care nu încalca ordinea publica, bunele moravuri si libertatea comertului.

4) Interdictia concurentei în raporturile dintre comerciant si prepus sau alti salariati.


Potrivit art.392 cod comercial prepusul este persoana “însarcinata cu comertul
patronului sau, fie în locul unde acesta îl exercita, fie în alt loc.

Art.397 cod comercial prevede ca prepusul nu poate, fara învoirea expresa a


patronului, a face operatiuni, nici a lua parte în socoteala sa proprie sau a altuia, la
alte negoturi de natura aceleia cu care este însarcinat. În caz contrar, prepusul este
responsabil de daune-interese si patronul are înca dreptul de a retine pentru sine
foloasele ce ar rezulta din aceste operatiuni.

5) Concurenta este interzisa si în raporturile dintre societatea în nume colectiv si


asociati

Nerespectarea interdictiei impusa da lege atrage sanctionarea asociatului culpabil


prin excluderea din membrii asociati, cât si actionarea acestuia pentru acoperirea
pagubelor efective si a câstigului nerealizat. Prohibitia legala privind concurenta
asociatului si S.N.C. poate fi înlaturata asa cum prevede art.82 din Legea nr.
31/1990 numai printr-un consimtamânt explicit al celorlalti membri. În acest sens
este necesara o hotarâre adoptata de adunarea generala a societatii în cauza. Daca
o obtine, asociatul rival nu mai risca, desigur, nici o sanctiune.

Functiile concurentei

În economia de piata, concurenta îndeplineste urmatoarele functii :


1) Faciliteaza reglarea cererii si a ofertei în oricare domeniu al activitatii economice; în
cadrul pietei dominata de oferta, strategia competitionala determina atât
specializarea întreprinderii într-un sector în vederea satisfacerii cererii pietei, cât si
ajustarea ofertei în raport cu valoarea cererii.

2) Factor determinant în stabilirea pretului marfurilor. Exercitarea concurentei


împiedica impunerea de preturi de monopol cât si obtinerea de profituri care au
caracter monopolist.

3) Stimulator al inovatiilor, crearea de marfuri noi si de tehnici tot mai perfectionate de


productie, cale optima de a cuceri pozitii avantajoase de piata;

4) Concurenta asigura o alocare rationala a resurselor solicitate pe piata.

5) Concurenta statorniceste o realizare a profitului proportionala cu contributia efectiva


a agentilor economici în procesul de productie si de distributie a bunurilor.

Concurenta neloiala

Opusa concurentei licite si loiale, concurenta neloiala reprezinta încalcarea


obligatiei comerciantului de a folosi în activitatile comerciale sau industriale numai
procedee oneste, corecte.

Concurenta neloiala a fost definita în art. 2 din Legea nr.11/1991 ca fiind orice
act sau fapt contrar uzantilor cinstite în activitatea comerciala sau industriala.

În raport cu aceasta definitie actele sau faptele de concurenta neloiala presupun


întrunirea urmatoarelor conditii :

- comportamentul concurential sa constea în acte contrare uzantelor cinstite în


activitatea comerciala si industriala ;

- actele de concurenta neloiala, fiind dupa caz susceptibile de sanctiuni civile,


contraventionale sau penale, trebuie sa îndeplineasca conditiile cerute faptelor
delictuale, contraventionale sau infractionale;

- comportamentul concurential neloial trebuie sa fie concret si culpabil.

- Actele si faptele de concurenta neloiala sa se produca în domenii deschise


concurentei.

Clasificarea actelor de concurenta neloiala

1) Dupa forma raspunderii, actele de concurenta neloiala pot fi:

- infractiuni

- contraventii

- delicte civile
2) Dupa modul în care încalca limitele concurentei licite, actele de concurenta neloiala
pot fi:

- acte si practici excesive de concurenta

- acte si practici restictive de concurenta

3) Dupa scopul în care sunt savârsite, acte de concurenta neloiala pot fi:

- acte de stimulare a comertului

- acte în dauna altui comerciant

4) Dupa continutul lor, acte de concurenta neloiale pot fi:

- acte de denigrare

- acte de dezorganizare

- acte de imitare

- de infidelitate

- parazitare si clandestine

6.4. PROTECTIA CONSUMATORILOR

În exercitarea prerogativelor sale, statul se obliga potrivit art. 134 din Constitutie
sa asigure libertatea comertului si crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor
factorilor de productie. De asemenea trebuie sa tina seama de interesele
consumatorilor, ca expresie a unor drepturi fundamentale.

Cadrul juridic pentru protectia consumatorilor a fost creat prin adoptarea


Ordonantei guvernului 21/1992, adoptata si modificata prin Legea 11/1994, si Legea
178/1998 si OG nr. 58/30 I 2000.

Art.1 O.G. 21/1992 înscrie principiul potrivit caruia „Statul prin mijloacele
prevazute de lege protejeaza cetatenii calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul
necesar accesul neîngradit la produse si servicii, informarii lor complete despre
caracteristicile esentiale ale acestora, apararii si asigurarii drepturilor si intereselor
legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive, participarii acestora la
fundamentarea si luarea deciziilor ce îi intereseaza în calitate de consumator”.

Prin O.G. 58/2000 de modificare si completare a O.G. 21/1992 sunt definite


notiunile de: calitate, consumator, producator, agent economic, produs, serviciu, termen
de garantie, termen de valabilitate, practici abuzive, etc.

Calitatea este ansamblul de proprietati si caracteristici ale unui produs sau


serviciu care îi confera acestuia aptitudinea de a satisface necesitatile Legea 11/1994 a
fost publicata M.O. nr.75/23.03.1994 O.G. 58/2000 pentru modificarea si completarea
O.G. 21/1992 privind protectia consumatorilor a fost publicata în M.O. 43/31.I.2000
explicite sau implicite.

Consumator – persoana fizica care cumpara, dobândeste, utilizeaza ori consuma


produse sau servicii, în afara activitatii sale profesionale.

Agent economic – persoana fizica sau juridica care fabrica, importa, transporta,
depoziteaza sau comercializeaza produse ori parti din acestea ori presteaza servicii.

Producator – agent economic care fabrica un produs sau care îsi aplica numele,
marca sau alt semn distinctiv pe produs ori care reconditioneaza produsul.

Produs – bunul material destinat consumului sau utilizarii individuale ori


colective.

Serviciu – activitatea, alta decât cea din care rezulta produse, efectuata în scopul
satisfacerii unor necesitati ale consumatorilor.

Termen de valabilitate – limita de timp stabilita de producator, pâna la care un


produs perisabil sau pericol imediat, pentru sanatatea consumatorului, îsi pastreaza
caracteristicile specifice, daca au fost respectate conditiile de transport, manipulare,
depozitare si de pastrare; pentru produsele alimentare acesta reprezinta data limita de
consum.

Practici comerciale abuzive – metode de vânzare restrictive sau conditionate


care afecteaza interesele consumatorilor.

Legea interzice punerea pe piata a produselor periculoase, producerea, importul


si comercializarea produselor falsificate sau contrafacute.

În calitate de consumator, persoanele fizice au urmatoarele drepturi:

a) de a fi protejate împotriva riscului de a achizitiona un produs sau de a li se presta un


serviciu care ar putea sa le pericliteze viata, sanatatea sau securitatea ori sa le
afecteze drepturile si interesele legitime;

b) de a fi informati complet, corect si precis asupra caracteristicilor esentiale ale


produselor si serviciilor;

c) de a avea acces la piete care le asigura o gama variata de produse si servicii de


calitate;

d) de a fi despagubiti pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzatoare a


produselor si serviciilor folosind în acest scop mijloacele prevazute de lege;

e) de a se asocia în asociatii pentru protectia consumatorului în scopul apararii


intereselor lor. Asociatiile pentru protectia consumatorului trebuie sa fie consultate
cu ocazia elaborarii actelor normative, standardelor sau specificatiilor care definesc
caracteristicilor tehnice si calitative ale produselor si serviciilor destinate
consumatorilor.
În ceea ce priveste protectia vietii, sanatatii si securitatii consumatorilor, agentilor
economici le revin anumite obligatii cum sunt:

- sa puna pe piata numai produse sigure si daca actele normative prevad, acestea
sa fie si/sau certificate;

- sa puna pe piata numai produse care respecta conditiile calitative permise sau
declarate;

- sa opreasca livrarile si sa retraga de la beneficiari produsele la care organele


abilitate de lege au constatat ca sunt periculoase sau nu îndeplinesc
caracteristicile calitative prescrise sau declarate;

- sa asigure conditii igienico-sanitare conform normelor sanitare în vigoare în


productie, transport, depozitare.

Aceleasi obligatii le au si prestatorii de servicii. Toti agentii economici


producatori, distribuitori, prestatori de servicii sunt obligati sa puna pe piata numai
produse si servicii care corespund caracteristicilor calitative prescrise sau declarate, sa
se comporte în mod corect în relatiile cu consumatorii si sa nu foloseasca practici
comerciale abuzive.

La respectarea acestor obligatii se are în vedere si normele stabilite de guvern


pentru fabricarea, importul, conservarea, ambalarea, etichetarea produselor, prestarea
serviciilor în conditii optime.

Astfel prin O.G. nr. 31/1995 este reglementat regimul de producere, circulatie, si
comercializare a produselor farmaceutice, prin O.G: nr.42/1995 producerea de produse
alimentare destinate comercializarii potrivit O.G. 21/1992 comercializarea produselor si
serviciilor se fac în locuri si spatii autorizate conform reglementarilor legale în vigoare.

Nerespectarea drepturilor consumatorilor atrage, dupa caz, raspunderea civila,


contraventionala sau penala.

Constatarea contraventiior si aplicarea sanctiunilor se fac de catre reprezentantii


împuterniciti ai Oficiului pentru Protectia Consumatorilor, precum si de catre
reprezentatii împuterniciti ai altor organe ale administratiei publice, potrivit
competentelor stabilite prin actele normative în vigoare.

În cazul infractiunilor prevazute de Codul penal „falsificarea de alimente sau alte


produse (art. 313 C.P), înselaciune cu privire la calitatea marfurilor (art. 297 C.P.)
sanctiunea se aplica de organele jurisdictionale competente.

Pentru limitarea prejudicierii consumatorilor, agentul constatator poate dispune


urmatoarele masuri:

• aprecierea definitiva a comercializarii si retragerea din circuitul consumului uman al


produselor care: sunt periculoase, contrafacute sau falsificate, au termenul de
valabilitate expirat, sunt interzise consumului uman prin reglementari legale

Pentru asigurarea protectiei intereselor economice ale consumatorilor, O.G.


21/1992 prevede anumite drepturi la încheierea contractelor cum ar fi:
• libertatea de a lua decizii la achizitionarea de produse si servicii, fara a li se impune
în contract clauze care pot favoriza folosirea unor practici abuzive în vânzare, de
natura a influenta optiunea acestora;

• de a beneficia de o redactare clara si precisa a clauzelor contractuale, inclusiv a


celor privind caracteristicile calitative si conditiile de garantie, indicarea exacta a
pretului precum si stabilirea cu exactitate a conditiilor de credit si a dobânzii;

• de a scoate de pe piata produsele si serviciile care nu au fost solicitate si acceptate;

• de a fi despagubiti pentru daunele provocate de produsele/serviciile care nu


corespund clauzelor contractuale

• de a li se asigura service-ul necesar si piese de schimb pe toata durata medie de


utilizare a produsului.

Consumatorii au dreptul de a pretinde agentilor economici remedierea, înlocuirea


gratuita a produselor si serviciilor cu deficiente constate în termen de garantie, precum
si daune (despagubiri) pentru pierderile suferite ca urmare a necorespunderii calitative a
produselor.

Dupa expirarea termenului de garantie, consumatorii pot pretinde remedierea


sau înlocuirea produselor, dupa caz, numai în cazul descoperirii unor vicii ascunse
(deficiente calitative ale unui produs/serviciu care, existând în momentul predarii-
executarii nu au fost cunoscute si nici nu puteau fi cunoscute de consumatori prin
mijloace obisnuite).

Drepturile consumatorilor si obligatiile corelative ale agentilor economici se


completeaza cu alte reglementari precum H.G. 394/1995 republicata în 1997 privind
obligatiile ce revin agentilor economici în comercializarea produselor de folosinta
îndelungata destinate consumatorilor, H.G. 665/1996 privind înlocuirea, remedierea sau
restituirea c/v produselor care prezinta deficiente de calitate.

În ceea ce priveste informarea si educarea consumatorilor, legea stipuleaza ca


acestia au dreptul de a fi informati în mod complet, corect si precis asupra
caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite de catre agentii economici
astfel încât sa aiba posibilitatea de a face o alegere rationala, în conformitate cu
interesele lor, între produsele si serviciile oferite si sa fie în masura sa le utilizeze
potrivit destinatiei acestora în deplina securitate.

Realizarea acestui drept se face prin elementele de identificare si caracterizare


ale acestora care se înscriu la vedere pe: produse, etichete, ambalaje sau în cartea
tehnica a produsului.

Informatiile trebuie, obligatoriu, sa cuprinda: denumirea produsului, marca


producatorului, calitatea, pretul, termenul de garantie/valabilitate si, dupa caz,
principalele caracteristici tehnice si calitative, eventualele riscuri previzibile,
contraindicatii, mod de folosire etc.

Produsele de folosinta îndelungata sunt însotite si de declaratiile de conformitate,


certificat de garantie, si carte tehnica sau instructiuni de folosire.
Agentii economici sunt obligati sa demonstreze consumatorilor la cererea
acestora, cu ocazia cumpararii, modul de functionare si utilizare a produselor, iar
preturile si tarifele trebuie afisate, în mod vizibil si într-o forma neechivoca.

si în acest domeniu s-au adoptat reglementari specifice precum: H.G. nr.


857/1996 privind etichetarea energetica a aparatelor frigorifice de uz casnic, H.G. nr.
784/1996 privind aprobarea Normelor metodologice privind etichetarea produselor
alimentare sau H.G. nr. 785/1996 pentru adoptarea Normelor metodologice privind
denumirea, marcarea si etichetarea produselor textile destinate populatiei.

Pentru o mai buna realizare a protectiei intereselor si drepturilor consumatorilor a


fost organizat potrivit H.G. nr. 223/1995 Oficiul pentru Protectia Consumatorilor.

Acesta este un organ de specialitate al administratiei publice centrale si are ca


principale atributii:

• elaboreaza strategii pe termen scurt, mediu sau lung în domeniul protectiei


consumatorilor pe care le supune spre aprobare Guvernului;

• elaboreaza împreuna cu alte organe de specialitate ale administratiei publice,


proceduri privind obiectivele, conditiile si modul de elaborare în desfasurarea
activitatii de protectie a consumatorilor pe care le supun aprobarii Guvernului;

• supravegheaza respectarea dispozitiilor legale privind protectia consumatorilor


referitoare la calitatea produselor, serviciilor prestate inclusiv a celor publice, prin
efectuarea de inspectii periodice inopinante la depozite, în piete precum si la
producatori;

• supravegheaza, în unitatile vamale si pe piata, calitatea produselor de import,


pentru a preveni comercializarea acelor produse care pot afecta viata,
sanatatea/securitatea consumatorilor precum si interesele economice ale acestora;

• valorifica respectarea de catre agentii economici a standardelor obligatorii privind


protectia vietii, sanatatii, securitatii consumatorilor precum si drepturile si interesele
legitime ale acestora;

• desfasoara activitati de informare, consiliere si educare a consumatorilor individuali


sau organizati;

• sprijina asociatiile pentru protectia consumatorilor si participa, împreuna cu acestea


la informarea si educarea consumatorilor;

• avizeaza proiecte de acte normative care au legatura cu protectia consumatorilor.

Existenta unei legislatii de studii destul de vaste în domeniul practicii


consumatorilor face ca acestia sa se bucure de anumite drepturi si sa aiba la îndemâna
mijloacele juridice necesare acestora pentru protectia drepturilor si interesele lor
legitime.

Se pot observa tendintele legislativului si ale organelor administratiei centrale de


aliniere a legislatiei române în domeniu economic Legislatia Uniunii Europene, dar
pentru atingerea dezideratelor propuse trebuie sa existe o activitate îndelungata de
instruire atât a consumatorilor cât si a agentilor economici precum si un control asupra
activitatii acestora din urma.

În scopul apararii drepturilor si intereselor legitime ale consumatorilor, acestia se


pot constitui în asociatii pentru protectia consumatorilor care, în conditiile legii pot fi
parteneri sociali cu drept de reprezentare în organismele consultative cu rol în domeniul
protectiei consumatorilor.

Aceste asociatii pentru protectia consumatorilor au o paleta relativ larga de


drepturi, dintre care enumeram:

• dreptul de a solicita autoritatilor competente luarea de masuri în vederea opririi


productiei, atragerii de pe piata produselor sau serviciilor care nu asigura nivelul
calitativ sau care pun în pericol viata, sanatatea, integritatea, consumatorilor;

• dreptul de a fi consultate cu ocazia elaborarii standardelor, specificatiilor care


definesc caracteristicile tehnice si calitative a produselor sau a serviciilor destinate
consumatorilor;

• dreptul de a informa opinia publica pentru asigurarea deficientelor de calitate a


produselor si serviciilor, precum si asupra consecintelor vatamatoare ale acestora
pentru consumatori

• dreptul de a putea participa la actiunea de supraveghere pe piete împreuna cu


organele administratiei publice abilitate sa actioneze în domeniul protectiei
consumatorilor;

• dreptul dea introduce actiuni în justitie pentru apararea drepturilor, intereselor ale
membrilor lor.

6.5. OBLIGATIVITATEA PLATII IMPOZITULUI PE PROFIT

Profitul reprezinta beneficiul obtinut ca rezultat al investirii de capital.

Având natura unui venit, profitul trebuie sa fie supus impunerii, caci oricine
realizeaza un venit trebuie sa contribuie proportional, de regula, cu marimea acestuia
la formarea resurselor financiare publice, necesare acoperii nevoilor generale ale
societatii.

Impozitul pe profit reprezinta unul din cele mai importante venituri bugetare
obtinute sub forma impozitelor directe.

Prima reglementare postrevolutionara privind impozitul pe profit a fost Legea


nr.12/1991, prin care s-a realizat o simplificare legislativa, înlaturându-se toate
prevederile legale anterioare si instituind un sistem unic de participare a agentilor
economici la formarea veniturilor publice în raport cu marimea profitului obtinut, fara
diferentieri determinate de forma proprietatii.

Legea nr.12/1991 a fost abrogata prin O.G. 70/1994 privind impozitul pe profit,
care modificata, completata si republicata, este în vigoare si în prezent. (A fost
republicata în M.O./12.03.1997).
Subiectele de drept platitoare de impozit pe profit potrivit O.G. 70/1994 sunt :

1) persoanele juridice române pentru profitul impozabil obtinut din orice suma, atât în
România cât si în strainatate;

2) persoanele juridice straine care desfasoara activitati printr-un sediu, permanent în


România, pentru impozitul aferent acestui sediu; prin sediu permanent potrivit O.G.
70/1994se întelege locul prin intermediul caruia activitatea unei persoane fizice sau
juridice straine este condusa total sau partial, respectiv direct sau indirect;

3) persoanele fizice sau juridice straine care desfasoara activitati în România în baza
unui parteneriat (care nu da nastere unei alte persoane juridice) pentru toate
veniturile obtinute din respectiva activitate desfasurata în România;

4) asocierile dintre persoanele juridice române si persoanele fizice române care nu


dau nasteri unei persoane juridice, pentru veniturile realizate atât în România cât si
în strainatate;

Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit :

- trezorerie statului pentru operatiunile din fondurile publice derulate prin contul
general al trezoreriei;

- institutiile publice pentru fondurile publice constituite, inclusiv pentru veniturile


extrabugetare si disponibilitatile realizate si utilizate în conformitate cu legea
finantelor publice;

- organizatiile de nevazatori si de invalizi;

- asociatiilor persoanelor handicapate si unitatile comerciale ale acestora;

- asociatiile si fundatiile, atunci când utilizeaza cel putin 80% din veniturile
obtinute din orice sursa în scopul realizarii obiectivelor pentru care au fost
autorizate inclusiv pentru investitii si datorii, precum si cheltuielile de functionare;

- unitatile apartinând cultelor religioase pentru veniturile obtinute din producerea


valorificarea obiectelor si produselor necesare activitatii de cultura potrivit legii;

- institutiile de învatamânt particulare creditate, precum si cele autorizate


provizoriu, potrivit legii, pentru veniturile realizate din activitatile de învatamânt;
cu conditia utilizarii pentru dotarea bazei tehnico-materiale potrivit legii
învatamântului

- asociatiile de proprietari constituite ca persoane juridice, pentru veniturile


realizate din activitatile economice si care sunt utilizate pentru îmbunatatirea
confortului si a eficientei cladirii, pentru reparatii si întretinerea imobilului.

Baze de impunere

Profitul impozabil se determina ca diferenta între veniturile obtinute din livrarea


de bunuri (mobile sau imobile), prestarea de servicii sau executarea de lucrari, inclusiv
din orice alte câstiguri si cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an
fiscal, la care se adauga cheltuielile nedeductibile.

Cheltuielile nedeductibile sunt:

- sumele reprezentând impozitul pe profit datorat conform legii;

- amenzile si penalitatile datorate autoritatilor române sau straine;

- cheltuielile pentru protocol, reclama si în publicitate care depasesc limitele


prevazute de legea bugetara anuala;

- sumele reprezentând cote de majorare a rezervelor si care depasesc cotele


prevazute de lege;

- cheltuielile privind recuperarea bunurilor constatate lipsa în gestiune sau


degradate si neimputabile precum si taxele legale datorate în legatura cu
acestea;

- cheltuieli de delegare, detasare si deplasare în cadrul localitatii efectuate în


interesul serviciului si care depasesc plafoanele prevazute pentru salariatii
institutiilor publice si Regiilor Autonome cu specifice deosebite;

- cheltuielile de asigurare care nu privesc activele corporale si circulante ale


contribuabilului;

- remizele sau alte reduceri de pret acordate clientilor;

- orice alte cheltuieli de administrare si conducere înregistrate la sediul permanent


din România al unei persoane straine, daca depaseste 3 din veniturile totale
realizate prin acel sediu.

Impozitul pe profit se calculeaza, se retine si se varsa de catre contribuabilul


debitor prin aplicarea tarifului de impunere asupra bazei impozabile de 25%, procent
care reprezinta regula la care sunt si exceptii (Banca Nationala a României plateste un
impozit pe profit stabilit în cota de 80%, dar care se aplica numai asupra veniturilor
ramase dupa scaderea tuturor cheltuielilor deductibile si a fondului de rezerva, constituit
potrivit legii, persoanele juridice straine datoreaza pentru profitul realizat printr-un sediu
permanent în România o cota de 6,2 etc.).

Contribuabilii care îndeplinesc anumite conditii expres prevazute de lege le sunt


acordate anumite înlesniri sau facilitati în ceea ce priveste stabilirea si plata impozitului
pe profit. Pierderea anuala - legal declarata de catre contribuabil – poate fi recuperata
din profiturile impozabile obtinute în urmatorii 5 ani.

În temeiul unor reglementari legale speciale în raport cu actul normativ privind


impozitul pe profit – sunt acordate înlesniri constând chiar în scutirea de la impozit sau
reducerea considerabila a cotei de impunere. Astfel potrivit legii 114/1996 privind
locuintele s-a prevazut scutirea de la plata impozitului profiturilor investite pentru
realizarea locuintei, a consolidarilor de locuinte afectate de seisme, precum si pentru
lucrarile de viabilizare a terenurilor destinate constructiilor de locuinte. Conform O.G.
92/1997 privind stimularea investitiilor directe, exista posibilitatea – pentru contribuabil –
de a opta, cu ocazia realizarii unei investitii noi, între a-si deduce din profitul impozabil
aferent exercitiului financiar o cota de 20% din pretul de achizitie a echipamentelor
tehnologice care constituie active amortizabile achizitionate în acel fiscal.

Impozitul pe profit se varsa –în principiu– în contul bugetului de stat, cu o singura


exceptie: impozitul pe profit, majorarile de întârziere si amenzile datorate de Regiile
Autonome din subordinea consiliilor locale se fac venit la bugetele locale respective.

Plata impozitului pe profit se face trimestrial pâna la data de 25 inclusiv a primei


luni din trimestrul urmator aceluia pentru care se face plata.

De la aceasta regula fac exceptie BNR si societatile bancare, care trebuie sa


verse în contul bugetului de stat lunar sumele reprezentând impozitul pe profit legal
datorat, plata putând fi facuta pâna la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare aceleia
pentru care s-a calculat impozitul.

Pentru ultimul trimestru impozitul pe profit se plateste pe baza unor estimari


pentru ultimul trimestru, respectiv luna, a anului fiscal, urmând apoi sa se faca
regularizarea pentru întreg an expirat, pe baza datelor din bilantul contabil.

În cazul când sumele datorate nu au fost varsare în termenul legal, contribuabilul


va fi obligat sa suporte majorari de întârziere.

Dreptul organului fiscal de a stabili diferente de impozit, precum si de a calcula si


pretinde majorari de întârziere pentru neplata la termen a obligatiilor fiscale se prescrie
în termen de 5 ani socotiti de la data când a expirat dreptul de a depune declaratia de
impunere sau de la ultimul termen legal de plata.

Contribuabilul care se considera vatamat în drepturile sale, datorita modului în


care organul fiscal a calculat si eventual a încasat transe de impozit ori majorari de
întârziere are libertatea de a uza de caile de atac administrative si jurisdictionale
prevazute de O.G. 70/1994. Se sanctioneaza cu amenda: depunerea cu întârziere a
declaratiei de impunere si neplata în întregime a impozitului pe profit la data prevazuta
de lege.

În afara platii impozitului pe profit societatea este obligata a plati si alte taxe si
impozite reglementate de dispozitiile legale în materie fiscala.[1]

6.6. EVAZIUNEA FISCALA SI COMBATEREA EI

Evaziunea fiscala a fost conceputa si este reglementata din necesitatea stabilirii


si încasarii conforme a impozitelor, a taxelor si celorlalte venituri publice.

Faptele de sustragere de la impozit pentru impozite, taxe, contributii datorate


bugetului public sunt denumite fapte de evaziune fiscala.

Actul normativ care reglementeaza combaterea evaziunii fiscale frauduloase


este Legea 87/1994.

Legea nr.87/1994 defineste evaziunea fiscala ca fiind sustragerea prin orice


mijloc, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate
bugetului de stat si fondurilor speciale extrabugetare, de catre persoanele fizice si
persoanele juridice române sau straine având calitatea de contribuabili.

Combaterea evaziunii fiscale este conceputa si urmarita prin actiuni atât


preventive, cât si de sanctionare.

Pentru a preveni producerea faptelor de evaziune fiscala, Legea nr.87/1994


reglementeaza o serie de obligatii pentru contribuabili, cum sunt:

- efectuarea de activitati permanente sau temporare, generatoare de venituri


impozabile, poate avea loc numai în baza unei autorizatii emise de organul
competent sau a unui alt temei prevazut de lege;

- obligatia de declarare, la organul fiscal, în termen de cinci zile de la înregistrarea


actelor în legatura cu subunitatile constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru,
depozite, magazine bancile si conturile în lei si valuta în tara sau strainatate.

- obligatia de a declara organului de control bunurile sau valorile impozabile;

- obligatia de evidentiere a veniturilor realizate si a cheltuielilor efectuate din activitati


desfasurate, prin întocmirea registrelor sau a oricaror alte documente legale;

- obligatia declararii cu sinceritate a veniturilor realizate, bunurilor mobile si imobile


aflate în proprietate sau detinute cu orice titlu legal, precum si alte valori care
genereaza titlu de creanta fiscala

- obligatia de plata la termen a impozitelor si taxelor datorate;

- obligatia de a permite efectuarea controlului si de a pune la dispozitia organelor de


control a tuturor documentelor contabile, a evidentelor si a oricaror alte elemente
materiale sau valorice solicitate.

Infractiunile de evaziune fiscala si pedepsirea lor

Sunt calificate infractiuni de catre Legea nr.87/1994 urmatoarele fapte:

1) refuzul de a prezenta organelor de control financiar documentele justificatoare si


actele de evidenta contabila necesare pentru stabilirea impozitelor si a celorlalte
obligatii financiar-publice;

2) întocmirea incorecta sau necorespunzatoare de documente primare sau de


evidenta contabila ori acceptarea unor astfel de documente, cu scopul de a
împiedica verificarile financiar-contabile pentru identificarea cazurilor de evaziune
fiscala;

3) sustragerea de la plata impozitelor, taxelor si contributiilor banesti datorate statului


prin neînregistrarea unor activitati pentru care legea prevede obligatia înregistrarii, în
scopul obtinerii de venituri;

4) sustragerea de la plata obligatiilor fiscale, în întregime sau în parte, prin


nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau sursei impozabile
sau efectuarea oricaror operatiuni în acest scop;
5) fapta de a nu evidentia prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime
sau în parte veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la baza
operatiuni reale, decât au avut ca urmare neplata sau diminuarea impozitului, taxei
si contributiei;

6) organizarea sau conducerea de evidente contabile duble de catre conducatorul


unitatii sau alte persoane cu atributii financiar-contabile, alterarea memoriei
aparatelor de taxat, de marcaj sau a altor mijloace de stocare a datelor în scopul
diminuarii veniturilor supuse impozitelor, taxelor si contributiilor precum si – în
acelasi scop – distrugerea actelor contabile sau a altor documente, a memoriilor
aparatelor de taxat, de marcaj ori a altor mijloace de stocare a datelor;

7) declararea fictiva facuta de contribuabili sau împuternicitii acestora cu privire la


sediul unei societati comerciale sau schimbarea acestuia fara îndeplinirea obligatiilor
prevazute de lege, în scopul sustragerii de la controlul fiscal.

Pedeapsa prevazuta este închisoare de la 3 luni la 7 ani, care pentru cele mai
putin grave dintre aceste infractiuni poate fi înlocuita cu amenda de la 200 mii pâna la
10 milioane de lei, iar cele mai grave se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani si
interzicerea unor drepturi conform Codului penal.

Organele care, în exercitarea actiunilor de control, constata încalcari ale legislatiei fiscale
prin fapte sau omisiuni care întrunesc elementele constitutive ale oricareia dintre infractiunile de
evaziune fiscala sunt obligate sa întocmeasca procese-verbale de constatare care, însotite de
înscrisurile cu valoare probanta legala, se trimit spre sesizare organelor de ancheta penala, în
vederea pornirii procesului penal împotriva contribuabililor vinovati conform dispozitiilor
Codului de procedura penala.

Contraventiile de evaziune fiscala si sanctionarea lor

Categoria contraventiilor de evaziune fiscala cuprinde urmatoarele fapte si omisiuni:

1) nedeclararea în termenele prevazute de lege, de catre contribuabili, a veniturilor si


bunurilor supuse impozitelor, taxelor si contributiilor;

2) neîntocmirea la termen si conform prevederilor legale a documentelor primare si


contabile privind veniturile realizate de contribuabili;

3) calcularea eronata a impozitelor, taxelor si contributiilor, cu consecinta diminuarii


valorii creantei fiscale cuvenite statului;

4) neprezentarea de catre contribuabili, la cererea organelor de control, a


documentelor justificative si contabile referitoare la modul în care au fost îndeplinite
obligatiile fiscale;

5) refuzul de a prezenta organului financiar-contabil bunurile materiale supuse


impozitelor si taxelor în vederea stabilirii veridicitatii declaratiei de impunere si a
realitatii înregistrarii acesteia;

6) neretinerea sau nevarsarea, potrivit legii, la termenele legale, de catre contribuabili


carora le revin asemenea obligatii, a impozitelor, taxelor si conributiilor care se
realizeaza prin stopaj la sursa;
7) nedepunerea actelor, situatiilor si a oricaror alte date în legatura cu activitatea
efectuata de catre unitatea si subunitatile de care raspund contribuabilii, cerute de
organele financiar-fiscale precum si utilizarea în alte conditii decât cele prevazute de
lege a documentelor cu regim special;

8) neaducerea la îndeplinire, la termen, a dispozitiilor date prin actul de control încheiat


de organele financiar-fiscale;

9) neîndeplinirea obligatiilor de declarare a datelor privind sediile, subunitatile,


punctele de lucru inclusiv schimbarile intervenite în situatiile acestora;

10) neonorarea, în mod nejustificat, de catre banci sau institutii financiare la care
contribuabilii au deschis conturi de disponibilitati banesti a titlurilor de creanta fiscala
emise de organele competente, în vederea urmaririi silite a impozitelor, taxelor si
contributiilor neachitate în termen, inclusiv a majorarilor de întârziere;

11) sustragerea de la plata impozitelor, taxelor si contributiilor datorate statului pentru


veniturile detinute prin exercitarea de activitati neautorizate.

Sanctiunile ce se aplica acestor contraventii sunt:

a) amenda între 100 mii si 300 mii lei pentru persoanele fizice si între 100 mii si 3
milioane pentru persoanele juridice;

b) o suma de bani egala cu diferentele de impozite, taxe si contributii stabilite de


organele de control, când se constata ca savârsirea contraventiei a avut si
consecinta financiara a diminuarii impozitelor, taxelor sau contributiilor cu
respectivele diferente banesti fata de sumele legal datorate;

c) o suma de bani egala cu dublu diferentelor de impozite, taxe sau contributii


constatate ca datorate în cazul în care contravenientul a savârsit o noua
contraventie de evaziune fiscala în termen de un an de la prima contraventie de
acest fel.

Procedural, contraventiile, la fel ca infractiunile de evaziune fiscala, se constata de catre


organele de control financiar-fiscal ale Ministerului Finantelor si din cadrul organelor
locale de administrarea finantelor publice, de catre Garda Financiara si alte organe
legal împuternicite.

Constatarea contraventiilor de evaziune fiscala implica întocmirea în fiecare caz,


a unui proces verbal cuprinzând datele privind organul constatator, contribuabilul
persoana fizica sau functionarul din unitatea platitoare de impozit, taxa etc. vinovat de
savârsirea contraventiei, specificarea faptelor si omisiunilor constatate si apreciate ca
fiind contraventii, precizarea împrejurarii comiterii încalcarilor.

Procesele-verbale de constatare cuprinzând atât constatarea savârsirii


contraventiilor, cât si decizia de sanctionare cu specificarea cuantumului banesc al
amenzii si eventual al diferentelor de impozite, taxe sau contributii datorate, dupa
aprobarea lor de catre conducerile organelor de control fiscal, au valoare juridica de
titluri de creante bugetare în temeiul carora se urmareste plata respectivelor sume de
bani în folosul bugetului de stat, al bugetului local etc.
Împotriva proceselor-verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor de
evaziune fiscala contribuabilii pot exercita plângere la judecatoria în a carei raza
teritoriala a fost savârsita contraventia.

6.7. REGULI SPECIFICE ACTELOR DE COMERT

În privinta obligatiilor comerciale, legea instituie o prezumtie de solidaritate a


codebitorilor, fiecare debitor este tinut de întreaga datorie, neputând pretinde
creditorului sa primeasca o plata partiala.

Aceasta solutie consacrata de Codul Comercial este supusa celei reglementate


de Codul Civil. În raporturile civile, în cazul pluralitatii de debitori regula generala este
ca obligatiile sunt divizibile; fiecare codebitor este tinut pentru partea sa. În civil
solidaritatea este o exceptie de la regula divizibilitatii, ea nu se prezuma, ci trebuie sa
rezulte din lege ori sa fie stipulata în conventia partilor.

Prezumtia de solidaritate a codebitorilor reglementata de Codul Comercial este


menita sa protejeze creditul. Ea înlatura dificultatile pe care le implica diviziunea
datoriei, conferind creditorului o garantie eficace a executarii obligatiei de catre debitor.

Solidaritatea este de natura obligatiilor comerciale si deci ea nu trebuie neaparat


stipulata expres. Solidaritatea poate fi înlaturata prin conventia partilor. Rasturnarea
prezumtiei de solidaritate se poate face cu orice mijloc de proba .

Datoriile comerciale în bani produc dobânzi de drept din ziua când devin exigibile
(art.43 Cod Com.).

Aceasta regula din Codul Comercial este diferita de cea consacrata de art.1088
din Codul Civil care prevede ca dobânzile sunt datorate din ziua cererii de chemare în
judecata .

Dobânzile pentru datoriile comerciale curg de drept de la scadenta, chiar daca nu


au fost stabilite prin contact scris între parti. Explicatia acestei reguli tine de specificul
activitatii comerciale.

În materie comerciala, banii sunt fructiferi, ei trebuie sa produca alti bani.

Daca debitorul nu plateste la scadenta suma de bani datorata, înseamna ca


foloseste el aceasta suma îmbogatindu-se fara justa cauza.

Conditiile pentru ca dobânda sa curga de drept sunt:

a) Obligatia debitorului sa constea în plata unei sume de bani

b) Obligatia sa fie lichida (cuantumul sumei sa fie precis determinat)

c) Obligatia sa fie exigibila (datoria sa fi ajuns la scadenta)

În materie comerciala, anatocismul este permis. Debitorul datoreaza dobânda la


dobânda. Dobânda datorata si neachitata se adauga la suma de bani datorata si în
continuare dobânzile se calculeaza la suma rezultata.
Potrivit art.44 din Codul Comercial “În obligatiile comerciale, judecatorul nu poate
acorda termenul de gratie permis de art.1021 din Codul Civil. Aceasta interdictie îsi
gaseste fundamentul în exigentele activitatii comerciale.

În raporturile comerciale, executarea obligatiei este o conditie esentiala (art.1073


din Codul Civil). Numai prin executarea la termen a obligatiei, creditorul realizeaza
scopul avut în vedere la încheierea contractului cu debitorul.

Acordarea unui termen de gratie în raporturile comerciale ar duce la


dezorganizarea activitatii comerciale, putând provoca executari silite, falimentare.

Specific raporturilor comerciale este si faptul ca în dovada drepturilor rezultând


din actele comerciale, se poate face cu orice mijloc de proba admis de lege (art.46 din
Codul Comercial)

si potrivit art.45 din Codul Comercial în raporturile comerciale, retractul litigios


este interzis.

d) În cazul încetarii platilor pentru datoriile comerciale, comerciantul poate fi


declarat în faliment (se aplica Legea 64/1995 privind procedura de reorganizare si
lichidare judiciara)