Bazele anatomice ale kinetoterapiei - articulatia

Articulatia este ansamblul partilor moi prin care se unesc doua sau mai multe oase
vecine. Clasificarea articulatiilor se face dupa mai multe criterii. Astfel, avem: articulatii
fibroase, articulatii cartilaginoase, articulatii sinoviale. Articulatiile se mai pot clasifica si
dupa gradele de libertate, a numarului de directii de miscare.

Dupa modul in care oasele componente se unesc intre ele, articulatiile se clasifica in:

1) Articulatii fibroase
- unirea se face prin intermediul tesutului conjunctiv
- suprafetele articulare congrueaza perfect intre ele
- sunt putin mobile
- exemple: articulatiile craniului, articulatiile interapofizare vertebrale

2) Articulatii cartilaginoase
- unirea se face prin fibrocartilaj
- articulatia permite o anumita miscare
- exemple: simfiza pubiana, articulatia intervertebrala

3) Articulatii sinoviale (diartroze)

- unirea se face prin capsula
- intre suprafetele articulare exista o cavitate, ceea ce permite miscari ample
- aceste articulatii se mai numesc si diartroze

Forma capetelor osoase articulare determina tipul de miscare posibila in articulatie:

- articulatii plane (miscarea e mai mult de alunecare, de exemplu articulatiile oaselor
carpului sau tarsului)
- articulatii sferoide (formate dintr-o suprafata articulara sferoida si alta concava, de
exemplu articulatia coxofemurala, scapulohumerala)
- articulatii cilindroide (se mai numesc si articulatii balamale, de exemplu articulatia
cotului)
- articulatii elipsoide
- articulatii selare

Articulatiile se clasifica si in functie de numarul gradelor de libertate:

- cu grad 1 de libertate (articulatiile plane, cilindroide, elipsoide)
- cu grad 2 de libertate (articulatii selare)
- cu grad 3 de libertate (articulatii sferoide)

Articulatiile sinoviale au o structura constanta, fiind alcatuite din aceleasi elemente

principale: cartilajul hialin, , bureletul fibrocartilaginos, capsula articulara, sinoviala,
lichidul sinovial si ligamentele pararaticulare.

1. Cartilajul hialin
Cartilajul hialin acopera capetele osoase ce fac parte din articulatie. Cartilajul hialin este
mai gros in zonele cu presiune crescuta, cum ar fi centrul capetelor articulare sferice.
Fiind nevascularizat si neinervat, cartilajul hialin suporta mai bine agresiunile insa nu se
poate regenera sau cicatriza.

Cartilajul hialin se hraneste prin difuziune, hrana venind prin vasele osului subcondral
sau prin intermediul lichidului sinovial. Cu structura sa in straturi si cu fibrele arcuate de
colagen, acesta capata o elasticitate si o rezistenta la compresabilitate crescuta,
indeplinandu-si astfel cu un maxim de randament rolul sau fiziologic. Datorita
neexistentei unur fibre nervoase in alcatuirea sa, cartilajul hialin nu doare, indiferent de
presiunea care se exercita asupra lui.

2. Bureletul fibrocartilaginos
Bureletul cartilaginos este gasit in special la enartroze datorita inegalitatii suprafetelor
articulare, cum ar fi articulatia coxofemurala. Cavitatile articulare isi maresc suprafetele
prin intermediul acestui burelet circular, pentru a congrua bine pe suprafata celeilalte
componente osoase articulare.

3. Capsula articulara
Capsula articulara este formata dintr-un strat extern, fibros si un trat intern, sinovial.
Capsula adera la periost, prinzandu-se ca un manson de epifize, de bureletul
fibrocartilaginos, pana la nivelul cartilajului.

La articulatiile cu o libertate mai mare de miscare, capsula inveleste si cativa centimetri

din metafiza. Capsula articulara este intarita si de niste fascicule fibroase, denumite
ligamente capsulare. Acestea au rolul de a proteja capsula articulara si de a frana
miscarile prea ample, miscari care ar putea provoca leziuni articulare.

Capsula delimiteaza o cavitate virtuala articulara, denumita si cavitate sinoviala. In

interiorul acestei cavitati, unele articulatii dispun si de niste ligamente interosoase
puternice, menite sa tina suprafetele articulare apropiate si sa franeze miscarile.

Capsula dispune de numeroase terminatii nervoase senzitive, inclusiv fibre dureroase.

Ambele straturi contin astfel de terminatii. Pe langa acestea, se mai gasesc si
proprioceptori specializati: baroreceptori si mecanoreceptori.

4. Sinoviala
Sinoviala este un tesut care tapeteaza interiorul articulatiilor mai specific fata profunda a
capsulei articulare. Ea este compusa de obicei din fibre elastice si din grasime. Ea contine
si produce un lichid lubrifiant denumit sinovie, care faciliteaza alunecarea suprafetelor
articulare.

Cel mai frecvent, in caz de agresiune mecanica, infectioasa sau inflamatorie, membrana
se ingroasa si secreta lichid sinovial in exces: este vorba despre hidartroza. Exista boli
specifice
ale acestui tesut, cele mai multe benigne, numite sinovite.

5. Lichidul sinovial
Lichidul sinovial se afla in interiorul cavitatii articulare si este generat de sinovie,
transsudatul plasmatic si de procesele de descuamatie sinoviale si cartilaginoase ce apar
in timpul miscarii.

Principalele roluri ale lichidului sinovial sunt:

- de hranire (imbiba cartilajul hialin)
- de a curata suprafata articulara
- de lubrufiere

6. Ligamentele paraarticulare
- sunt exterioare articulatiilor
- realizeaza rezistenta si stabilitatea articulatiei
- participa la ghidarea miscarii
- blocheaza excesul de miscare, regularizand forta muculara aplicata
- contin multe terminatii nervoase