Sunteți pe pagina 1din 11

Terapia Tulburărilor de Comportament

(Studiu de Caz)

MOTTO:
“Un defect nu este o imperfecţiune esenţială a fiinţei, ci un mod deosebit de aberant de a acţiona la exigenţele
lumii exterioare;…un copil dificil este aproape întotdeauna un copil care are anumite dificultăţi”1
Andre Berge

În ceea ce priveşte societatea contemporană, se poate observa cu uşurinţă că în interiorul acesteia anumite
fenomene capătă amploare de la un an la altul. Printre acestea se numără şi inadaptarea la dogmele şcolare ale
cărei efecte produc disfuncţii la nivel de personalitate. Copilul timpurilor moderne se pare că trăieşte înconjurat
de numeroase exemple negative, iar puterea sa de reacţie împotriva acestui fenomen este una destul de limitată în
condiţiile în care acesta nu are un fundament educaţional şi spiritual solid. De aceea s-a propus tratarea acestei
probleme de o continuă actualitate.
Tulburările de comportament sunt privite ca ceva patologic, oamenii se sustrag temători în faţa acestei
sintagme, lăsându-i pe tineri singuri. Strigătul lor de salvare sperie; se vede doar violenţa, deoarece lumea este
oarbă în momentul în care trebuie să intre în sufletul lor să îl citească.
Sfera de manifestare comportamentală se distinge prin noi achiziţii, care pleacă de la minciună, evaziune
şcolară şi familială, abandon şcolar, vagabondaj, consum de alcool, droguri, tâlhării şi crime. Toate îi atrag pe
adolescenţi în lumea lor, dezumanizându-i, depersonalizându-i. Vârsta adolescenţei precoce reprezintă perioada în
care copilul poate fi influenţat foarte uşor. El se află în proces continuu de structurare a personalităţii chiar dacă s-
a remarcat prin acte sau forme de devianţă comportamentală. Restructurarea sistemului personal poate fi realizată
printr-un proces de consiliere psihologică sau psihoterapie.
Situaţia materială a familiei, stilul parental şi educaţional pot fi considerate drept factori declanşatori - o
cauză a devianţei comportamentale. Pedagogul joacă un rol primordial în dezvoltarea personalităţii
adolescenţului, mai ales că acesta este mai mult la şcoală decât acasă, astfel, prin modul de dirijare a activităţii de
învăţare poate facilita situaţia de recuperare a elevilor cu tulburări de comportament. Un rol deosebit îl susţine
mass-media, care poate propaga modele comportamentale clare, cu modalităţi de acţiune iraţionale, ce intră sub
incidenţa legilor penale.

După DSM – IV (1994)2, tulburările de conduită se încadrează în patru grupe principale:


- Conduită agresivă, care cauzează sau ameninţă cu vătămarea fizică alţi oameni sau animale:
- adesea tiranizează, ameninţă sau intimidează pe alţii,
- iniţiază adesea bătăi,
- a făcut uz de armă care poate cauza o vătămare corporală serioasă altora (ex: băţ,
cărămidă, cuţit, armă de foc),
- a fost crud fizic cu alţi oameni,
- a fost crud fizic cu animalele,
- a furat cu confruntare cu victima (ex: banditism, furt din poşete),
- a forţat pe cineva la activitate sexuală.
- Conduită nonagresivă, care cauzează pierderea sau prejudicierea proprietăţii:
- s-a angajat deliberat în incendieri cu intenţia de a cauza un prejudiciu serios,
- a distrus deliberat proprietatea altuia (ex: altfel decât prin incendiere).
- Fraudă sau furt:
- a intrat prin efracţie în casa, dependinţele sau autoturismul cuiva,
- minte adesea pentru a obţine bunuri sau favoruri ori pentru a evita anumite obligaţii (adică
“escrochează” pe alţii),
- a furat lucruri de valoare mare fără confruntare cu victima (ex. furt din magazine, dar fără
efracţie).
1
Berge, A., 1970, L'enfant au caractère difficile, Paris: Hachette;
2
Grupul operativ pentru DSM-IV, Allen Frances, M.D., pag 94-100;
- Violări serioase ale regulilor:
- adesea lipseşte de acasă noaptea în dispreţul interdicţiei părinţilor, începând înainte de
vârsta de 13 ani,
- a fugit de acasă (noaptea) de cel puţin două ori în timp ce locuieşte în casa părintească sau
a substitutului parental (sau odată, fără a reveni acasă o lungă perioadă de timp),
- chiuleşte adesea de la şcoală, începând înainte de a împlini 13 ani.
Clasificarea tulburărilor de conduită în funcţie de vârsta de debut:
 Cu debut în copilărie: debutul unui criteriu caracteristic tulburării de conduită înainte de vârsta de 10 ani;
 Cu debut în adolescenţă: absenţa oricărui criteriu caracteristic tulburărilor de conduită înainte de vârsta de
10 ani.
Clasificarea tulburărilor de conduită privind severitatea acestora:
 Uşoară: fără probleme de conduită în exces, iar cele existente cauzează numai un prejudiciu minor altora;
 Moderată: numărul problemelor de conduită şi efectul asupra altora, intermediar între “uşoară” şi “severă”;
 Severă: multe probleme de conduită în exces ori probleme de conduită care cauzează un prejudiciu
considerabil altora.
Există patru ipostaze care duc la tulburări de comportament – de aici patru categorii de tulburări de
comportament (Ghiran, 1991):
 Tulburări de comportament de tip criză bio-psiho-socială. Această categorie de tulburări comportamentale
sunt numai expresia trecerii prin starea de criză. Ele sunt raportate la anumite etape critice de vârstă.
 Tulburări de comportament de tip carenţial care sunt determinate de carenţe afective sau materiale.
Carenţele, indiferent de natura lor, duc la insuficienţe care nu le satisfac copiilor în cauză nici măcar
trebuinţele elementare. Aceste insuficienţe determină tulburări de comportament.
 Tulburări de comportament de tip sociopatic. În acest caz comportamentul deviant îşi are originea într-un
eveniment extrafamilial cu influenţe asupra individului.
 Tulburările de comportament pot apărea ca simple simptome în cadrul unor tulburări psihice mult mai
complexe.

Conform unor definiţii formulate în literatura de specialitate, a purcede la realizarea unui studiu de caz ar
constă în: sesizarea şi înţelegerea în detaliu a elementelor din structura psihică a minorului care rămân
neschimbate pe parcursul întregii vieţi, precum şi a acelor elemente care rămân supuse transformărilor în funcţie
de numeroşi factori. Studiul cazuistic urmăreşte să arate mai curând cum anumiţi factori şi condiţii cu valoare
etiologică determină apariţia unor comportamente nedorite în sistemul axiologic, etic, moral şi psihic al
adolescentului contemporan. Importanţa factorilor şi circumstanţelor este variabilă de la caz la caz. S-a recurs la
alegerea acestui caz deoarece există convingerea conform căreia un comportament nedorit poate fi înlocuit astfel
încât să se ocolească manifestări cum sunt: inadaptarea şcolară, absenteismul, vagabondajul, delincvenţa juvenilă
etc. Această cale ocolitoare permite adolescentului să convieţuiască legal (din punct de vedere juridic), sănătos
(psihic) şi corect (educaţional), prin încercarea de a-l determina să-şi facă prieteni şi să socializeze cu colegii de
clasă.
De asemenea, s-a urmărit (ca scop) sprijinirea şi conştientizarea familiei în ceea ce priveşte rolul educativ
în creşterea şi educarea propriului copil, cu referire la relaţiile familie-copil, relaţii ce trebuie bazate pe încredere
şi respect reciproc.

” Astăzi tineretul iubeşte luxul. El are obiceiuri rele, dispreţuieşte autorităţile, nu-i respectă pe cei
bătrâni şi pălăvrăgeşte în loc să lucreze. Tinerii nu se mai ridică în picioare atunci când intră în cameră cineva
mai în vârstă decât ei; îşi contrazic părinţii; vorbesc cu emfază, înfulecă la masă, îşi tiranizează rudele.”

Socrate
 DATE DE IDENTIFICARE ALE CLIENTULUI

1. NUME ŞI PRENUME: S.O.


2. VÂRSTA: 12 ani
3. SEX: MASCULIN
4. NAŢIONALITATE: Română
5. ETNIE: Română
6. RELIGIE: Ortodoxă
7. DOMICILIUL: Str. Turda, Nr. 7, Mediaş, Jud.
Sibiu
8. CLASA: a V-a

S.O. este un băiat ajuns la vârsta de 12 ani, integrat în educaţia de masă a Şcolii Generale nr. 7 în
municipiul Mediaş. Născut pe o dată de 23.09., O. parcurge experienţa unei familii cu un tată mai mult absent din
viaţa parentală, o mamă preocupată de aducerea unui venit net în familie, un bunic cu un trecut clinic bogat, cu
trei fraţi şi o soră cărora el trebuie să le poarte oarecum de grijă.
Până în momentul interviului, O. nu are înregistrate antecedente medicale majore. Din declaraţiile mamei,
s-a aflat că în perioada sarcinii aceasta a consumat ocazional tutun şi alcool. Fapt ce poate fi luat în calcul în
analiza stării de sănătate a elevului. A fost crescut în mare parte de bunic, datorită timpului dedicat şi interesului
ridicat al părinţilor de a asigura o situaţie materială cât de cât bună a familiei. Prezintă instabilitate psihomotorie,
intoleranţă la frustrare, agresivitate fizică faţă de bunic, mamă şi cadrele didactice. În relaţiile cu colegii şi
prietenii susţine un limbaj violent, considerat ca mecanism de apărare în acoperirea unei stime de sine scăzute.
Pe fondul tulburărilor de comportament, O. s-a adaptat cu greu la activitatea şi disciplina din ciclul primar,
fapt ce dovedeşte o inadaptare la sistemul pedagogic. În urma examenului somatic, S.O. prezintă o dezvoltare
staturală, ponderală şi toracică normală, situată la limita superioară. Acesta este bine dezvoltat fizic, plăcut, cu
mici neconcordanţe în ţinuta vestimentară, inteligenţă sub limita normalului. Declaraţiile cadrului didactic
evidenţiază o capacitate slabă de efort, de concentrare în special, nu poate urmări activitatea prezentată la orele de
însuşire a cunoştinţelor. Oboseşte repede şi nu mai participă la activitate, mai ales în orele ce prevăd recapitularea
activităţilor. Trece mai uşor de la activitate la joc decât invers. Prezintă sindrom hiperkinetic secundar, ceea ce i-a
creat premisele apariţiei unei tulburări de comportament. Prezintă bradilalie, caracterizată printr-o vorbire
încetinită, greu de urmărit. Prognosticul este însă favorabil, ritmul vorbirii putând fi ameliorat.
Paleta caracteristicilor psihologice se descriu o întârziere mintală uşoară, psihomotricitate deficitară
( dezordini în lateritate), motricitatea fină fiind comandată de grabă şi stângăcii. Gândirea se află la stadiul
judecăţilor simbolice, cu lentoare în idei, neavând capacitate de sinteză sau generalizare. Procesele mnezice
prezintă tulburări de fixare, predominant mecanice, de durată medie. S.O. are nevoie de concentrare pe termen
lung, imaginaţia fiindu-i săracă şi reproductivă. În urma colectării de date, s-a observat că O. prezintă aptitudini
speciale pentru jocurile de construcţii şi strategie, îi place să găsească seturi de numere ascunse. Seria trăsăturilor
de caracter oferă imaginea unei încrederi scăzute în sine, o atitudine defensivă, puţin prietenoasă faţă de colegi. În
munca individuală, S.O. îşi manifestă prestaţia sub formă de lene, dezordine, cu executarea silită a sarcinilor.
Insatisfaţia primirii de sarcini e demonstrată prin agresiune verbală, impulsivitate, urmate de momente de
închidere în sine. Prezintă un stil de lucru independent, dar în salturi. Este nervos, agitat, impulsiv în reacţii. Are
un gust pronunţat pentru bizar, macabru, negativ (exemplu: ideea de a-şi amenaja camera în culori impulsive şi cu
simboluri macabre). Deseori vorbeşte foarte mult, fără să-i pese de constrângerile sociale (situaţii/ consecinţe). Se
enervează repede (este uşor de provocat). Se ceartă des cu adulţii (bunicul, mama şi profesorii). Atribuie altora
vina pentru greşelile proprii. Trăieşte sentimente ambivalente faţă de tată: îl apreciază mult şi ar fi dorit să fie cu
el, dar îl consideră vinovat pentru situaţia în care se află. Adoptă comportamente de risc pentru sănătate (exemplu:
fumează).
Şcolarul are un temperament flegmatic, intens doar pentru o scurtă perioadă. Rezistă la efort fizic, dar nu
şi psihic. Prezintă mobilitate slabă de adaptare la programul şcolar, vorbeşte câteodată neîntrebat, reproducând
anumite replici de la televizor, imită gesturi de împuşcături şi iasă din sala de clasă în timpul desfăşurării orelor.
Pe parcursul pauzelor, O. este văzut ieşind din campusul şcolii, îndreptându-se spre magazinele din vecinătatea
instituţiei. Ajunge în clasă cu mult mai târziu decât ceilalţi colegi ai săi.

 DATE PRIVIND FAMILIA / GRUPUL DE APARTENENŢĂ

1. NUMELE TATĂLUI: S. I. (43 ani)


2. PROFESIA TATĂ: Plecat în străinătate (Italia)
3. NUMELE MAMEI: S. A. (31 ani)
4. PROFESIA MAMĂ: Bucătăreasă / Femeie de servici
5. RELAŢIA ÎNTRE PĂRINŢI: Echilibru nervos precar
6. NIVELUL CULTURAL AL FAMILIEI: Scăzut
7. NUME FRAŢI/SURORI: S.C. (9 ani); S.L. (7 ani); S.M. (5
ani); S.B. (1 an).
8. ALTE PERSOANE CARE LOCUIESC CU S. L. (bunic – 64 ani)
FAMILIA:
9. ACTIVITĂŢI ÎN CADRUL FAMILIEI: Gospodărirea locuinţei
10. INFLUENŢA MEDIULUI FAMILIAL: Există influenţe negative
11. CONDIŢII DE LOCUIT: Precare (2 camere în bloc de
familişti)
12. CONDIŢII MATERIALE: Situaţie modestă
13. PRIETENI APROPIAŢI: Face parte dintr-un grup al
cartierului
14. PREOCUPĂRI / EVENIMENTE: Calculator (Internet Cafe), Fotbal.

S.O. locuieşte împreună cu ceilalţi şapte membrii ai familiei (tatăl nu îşi mai îndeplineşte drepturile
parentale datorită absenţei prelungite), la periferia oraşului, într-un cartier rău famat. Acesta îşi duce viaţa într-un
apartament al unui bloc dedicat familiilor cu situaţii sociale speciale. Locuinţa în sine reprezintă un mediu al
ostilităţii, datorită lipsei confortului şi materialelor electrocasnice necesare optimei convieţuiri (în două încăperi a
câte 7 metri pătraţi fiecare, familia minorului încearcă să creeze spaţiu pentru joacă, teme, reparaţii, gătit sau
spălat). Din cauză localizării serviciului sanitar pe coridorul blocului, membrii familiei sunt nevoiţi să recurgă la
metoda îmbăierii după un program prestabilit.
Minorul provine dintr-o familie legal constituită, în care se consumă traiul spontan. Cu excepţia mamei
care se străduieşte să păstreze cele două locuri de muncă, ceilalţi membrii ai familiei nu se bucură de venituri prea
mari (tatăl trimite arar bani acasă, bunicul lucrează “cu ziua” în locuri unde sănătatea îi permite, iar ceilalţi fraţi
au îndeletniciri în casă, încercând să îngrijească mica gospodărie).
Cu toate că veniturile familiei se bazează pe alocaţiile copiilor şi banii aduşi de părinţi, membrii familiei
nu au apelat încă la varianta comiterii de ilegalităţi; chiar dacă tulburările celui mai mare dintre copii ar putea
prezice un viitor cu precădere delicvenţial. Un model de viaţă cu influenţe negative îi este implementat copilului
de părinţii cu trecut suspect şi de situaţiile conflictuale existente în prezent (între mamă-socru, mamă-tată şi tată-
bunic).
Anturajul lui S.O. este format, mai ales, din minori cu vârste cuprinse între 10-14 ani, sub influenţa cărora
acesta îşi poate „hrăni” devianţa. Pare-se că în cadrul acestui grup, adolescentul în devenire primeşte „modelarea”
specifică vagabondajului interzonal, abateri de la o comportare exemplară faţă de adulţi şi vecini, luare în
derâdere a oricărei prezenţe străine pe stradă etc. Cu toate că în cadrul acestui grup S.O. nu are o poziţie de leader,
la şcoală acesta are atitudini de dominanţă, considerându-se o persoană populară, cu permisivitate la ironii.
În ideea perceperii stării de fapt, şcolarul dovedeşte că nu se simte bine în postura aleasă. Pentru el, totul
reprezintă doar o cale provizorie de trecere prin viaţă, o mediană între ceea ce este şi ceea ce doreşte să fie. Fiind
într-o perioadă de mari conflicte interioare, S.O. încearcă să-şi găsească rostul în viaţă, mizând pe sistemul
încercare-eroare. Un prim pas în accesarea „lumii noi” îl constituie decizia de a se integra într-un alt cerc de
prieteni, de a-şi întări pozitiv încrederea şi de a-şi clădi un alt sistem de valori.
 CONTEXTUL ÎN CARE A FOST DEPISTAT CAZUL:

1. Profesorii au semnalat o serie de manifestări necontrolate în timpul orelor prin care deranjează colegii;
2. Înregistrează absenteism semnificativ, agresivitate verbală faţă de profesori şi unii colegi. La unele ore îşi
pierde răbdarea şi caută să părăsească clasa.
3. La sfatul dirigintei, bunicul solicită consiliere psihopedagogică pentru că nu reuşeşte să se mai înţeleagă cu
nepotul şi sunt în conflict permanent.
4. Prin conversaţie dirijată, s-a aflat că tulburările de comportament sunt determinate de lipsa de înţelegere a
bunicului faţă de manifestările de independenţă ale elevului, precum şi de sentimentul acestuia că nu este
iubit şi dorit.

 ISTORICUL EVOLUŢIEI PROBLEMEI

Datorită faptului că tatăl este plecat în Italia, responsabilitatea creşterii şi educării parentale a căzut pe
mamă şi bunic. Rămânând în grija bunicului (care manifestă dependenţă de alcoolul şi devine uneori violent),
elevul a profitat de lipsa de interes a celor doi în ceea ce priveşte evoluţia sa şcolară şi a început să manifeste cât
mai des tulburări de comportament şi de învăţătură.
Cu carenţe în deprimare, S.O. nu are prieteni şi nu socializează prea mult cu colegii de clasă. În grupul de
cartier simte şi oferă apreciere doar pentru doi prieteni. În ultimul an a înregistrat numeroase absenţe nemotivate.
Aceeaşi situaţie s-a întâlnit şi cu un an înainte, fapt ce a dus la repetarea clasei a V-a.
În mediul şcolar, comportamentul merge pe următoarele direcţii: vorbeşte în timpul orelor (chiar şi
neîntrebat), deranjează predarea lecţiei prin afirmaţii exagerate, îşi agasează colegii verbal şi fizic, prezintă un
vocabular violent cu cadrele didactice. Este nepăsător în faţa consecinţelor apărute în urma comportamentului său
neadecvat, iar dacă primeşte mustrări din partea unui coleg S.O. devine iritat şi porneşte cu uşurinţă un conflict.
Pe drumul de urmat până acasă O. se opreşte, atenţia fiindu-i atrasă de orice obiect / subiect considerat ca
abatere de la normele sociale. De exemplu, participă la bătăi de stradă, chinuie câini vagabonzi, intră în curţi,
studiază maşinile parcate etc.

 CREAREA UNUI PROGRAM DE SCHIMBARE

► ANALIZA DATELOR
La recomandarea dirigintelui, S.O. a ajuns în cabinetul psihopedagogic pentru a primi orientare în scopul
ameliorării abaterilor de la comportamentul considerat normal. Această recomandare a fost însoţită de un substrat
bogat în motive îngrijorătoare. Sub aceste considerente, dirigintele a participat la o şedintă în care s-au notat
următoarele:
o Date referitoare la momentul de apariţie a devianţei comportamentale;
o Aşteptările care se conturează în urma consilierii;
o Care sunt şansele de producere a schimbării;
o Timpul estimat pentru producerea schimbării.

► INTERVENŢIA TERAPEUTICĂ
S-a avut în vedere consilierea individuală a şcolarului, urmărindu-se:
• Îmbunătăţirea imaginii de sine şi dezvoltarea capacităţii de autocunoaştere;
• Formarea deprinderilor de relaţionare pozitivă (prin comunicare asertivă, abilităţi în rezolvarea de
probleme şi luare de decizii);
• Scăderea agresiunii şi impulsivităţii (identificarea propriilor emoţii, deprinderea unor metode de
exprimare a furiei pe căi nedistructive, diferenţierea între gând şi acţiune);
• Formarea unor atitudini pozitive faţă de un stil de viaţă sănătos;
• Dobândirea unor tehnici eficiente de învăţare;
• Dezvoltarea motivaţiei pentru învăţare prin orientare profesională.
În timpul integrării lui S.O. în planul de schimbare, s-a apelat la consilierea persoanelor care au acceptat
colaborarea pentru înlesnirea schimbării de comportament a şcolarului. Este vorba despre bunicul, mama şi
dirigintele elevului. După ce s-au luat în consideraţie declaraţiile oferite de aceste persoane s-a mers pe urmărirea
ipotezelor:
• Îmbunătăţirea comunicării bunic-copil, prin înţelegerea de către cel dintâi a caracteristicilor de vârstă
ale şcolarului;
• Dezvoltarea interesului pentru cunoaşterea realistă a copilului (resurse şi capacităţi, puncte slabe);
• Condiţionarea comportamentului elevului printr-un contract stabilit cu acordul părţilor implicate.

► FIXAREA OBIECTIVELOR
- Obiective pe termen lung:
1. Echilibru familial: părinţii pot învăţa cum să se poarte cu copilul lor, cum să îl implice în activităţile
zilnice, mărindu-i responsabilitatea şi implicarea socială;
2. Identificarea comportamentelor pozitive, a calităţilor pe care copilul le are, pentru a-l ajuta să se
dezvolte într-o direcţie pozitivă şi cu implicare socială;
3. Înţelegerea şi rezolvarea problemelor una câte una, prin responsabilizarea elevului şi învăţarea asumării
responsabilităţii;
4. Frecventarea cu regularitate a orelor;
5. La şcoală va lua parte la discuţiile structurate şi nestructurate cu toţi colegii;
6. Activităţile scrise vor fi terminate în timp util.
- Obiective pe termen scurt:
1. Se va nota care este atitudinea elevului faţă de profesori;
2. Se vor înregistra informaţii referitoare la modul în care este tratat S.O. în mediul familial şi educaţional;
3. Să se investigheze de ce nu există un program fix al activităţilor realizate de O.;
4. Realizarea unei liste ce prevede caracteristicile de personalitate;
5. Stabilirea nivelului de popularitate în cadrul grupului de colegi / prieteni;
6. Se va verifica dacă S.O. imită comportamentul unor persoane externe mediului familial / şcolar;
7. Se va avea în vedere răspunsul la întrebarea „Ai un model de urmat în viaţă?” (dacă există etichetare;
dacă nu are însuşite corect normele moral-etice);
8. Se vor nota date privitoare la problemele din familie, lipsa unei alimentaţii corecte sau nesatisfacerea
corespunzătoare a nevoilor de bază;
9. Va fi implicat în activităţi ce solicită părerea la toate discuţiile din clasă alături de colegii săi.
10. I se vor da sarcini precise, fiind implicat în diverse acţiuni, pentru a fi responsabilizat.

► METODE ŞI STRATEGII
Pe parcursul consilierii, cei doi actori au conceput şi pus în practică diverse strategii coerente şi adaptate
tulburărilor de comportament de tip carenţial. În vederea susţinerii acestui lucru s-a facut uz de: metoda
observaţiei, a interviului structurat, a metodei scalării, modelul ABC comportamental, metoda scaunului, metoda
psihogenogramei etc. Un alt mijloc terapeutic utilizat a fost cel de implicare / intervievere a membrilor familiei,
urmănd paşii terapiei de grup. Ajutorul acordat lui S. a implicat şi participarea la orele de clasă, cu permisiunea de
a-şi putea oferi părerea în faţa colegilor săi, printr-un sistem de sprijin şi încurajare acordat de profesori şi
dirigintă.

 APLICAREA PROGRAMULUI DE SCHIMBARE

În timpul unei întâlniri la care au participat diriginta, mama, consilierul şcolii şi directorul şcolii, S.O. a
acceptat să încerce o schimbare în sistemul său comportamental. După această şedinţă programul recuperator a
fost orientat pe două direcţii: elevul a primit o serie de responsabilităţi pentru activitatea în clasă şi a fost
direcţionat spre consiliere psihopedagogică.
Pentru prima parte a programului s-a avut în vedere îndeplinirea următoarelor responsabilităţi:
→ I s-a cerut lui S.O. să răspundă zilnic de creta şi buretele pentru tablă, de curăţenia clasei,
explicându-i-se cât de importantă este această sarcină nouă.
→ Participarea în clasă - profesorii au fost de acord să ajute elevul să găsească răspunsul unor întrebări
care vor fi puse în orele următoare. Acest fapt a avut ca scop intensificarea gradului de participare
în clasă, micşorându-i-se nivelul de agresivitate verbală în faţa colegilor.
→ Participarea lui O. la discuţiile din clasă nu vor lăsa loc unei intensificări speciale. Băiatul va fi
conştient că răspunsurile corecte date în faţa colegilor sunt de fapt o recompensă: “Ceilalţi vor
vedea că nu sunt aşa de rău.”
→ S-au redus numărul notiţelor luate în clasă.
→ S-au realizat evaluări orale ale materiilor, după fiecare unitate de învăţare, înaintea evaluărilor
sumative.
→ În timpul activităţilor de grup, S.O. a avut drept sarcină dirijarea sau coordonarea planului de
acţiune după o consultare cu profesorul care a precizat îndatoririle.

A doua parte a programului s-a materializat sub forma participării elevului la şedinţele de consiliere ale
consilierului şcolar. Aceste activităţi s-au desfăşurat în timpul orarului şcolar, cu învoirea scrisă a cadrelor
didactice. S-a stabilit de comun acord ca şedinţele să se desfăşoare în decurs de o oră, o dată pe săptămână. Tot
aici, s-a mai avut în vizor acordul membrilor familiei de a participa la unele din şedinţele de consiliere.

♦ Şedinţa 1

Prima şedinţă reprezintă premisa esenţială în dezvoltarea unei alianţe terapeutice în care comunicarea
consilier-consiliat să aibă şi efecte psihoterapeutice implicite. Directivele primei întâlniri consilier-elev-dirigintă
au mers sub ideea stabilirii unei relaţii de durată bazate pe respect, comunicare şi colaborare. Aici s-au putut
delimita aşteptările dirigintei cu privire la procesul consilierii, motivele care au determinat-o să recurgă la
sfaturile unui consilier. În prima fază de culegerea a informaţiilor, consilierul a aflat că este privit ca o persoană
abilă în a face legătura între instituţia şcolară şi persoana reală ce stă dincolo de comportamentul deviant al lui
S.O. Dorinţa stăruitoare a dirigintei e „hrănită” de persistenţa acestei tulburări care împiedică desfăşurarea
programului educativ-formativ. O informaţie importantă notată în timpul acestui interviu a fost aceea că
problemele comportamentale s-au acutizat în timp, mai ales o dată cu trecerea în ciclul gimnazial.
Următoarea etapă din această şedinţă a fost întâlnirea propriu-zisă cu elevul. După prezentările de rigoare,
consilierul a dorit ca elevul să se obişnuiască cu mediul cabinetului. După câteva întrebări legate de şcoală, S.O. a
fost întrebat dacă ştie unde se află, dacă are cunoştintă despre motivul pentru care se află acolo. Plin de
sinceritate, copilul a recunoscut că şi-a lovit unul din colegi şi că acest fapt l-a adus în faţa dirigintei, a
directorului şi a consilierului.
În ideea stabilirii relaţiei terapeutice, cei doi membrii au stabilit împreună câteva reguli ce meritau
obedienţă pe tot parcursul întâlnirilor. Printre acestea s-au numărat specificaţiile referitoare la:
• Ora şi data întâlnirilor (consilierul a subliniat importanţa punctualităţii în sistemul de valori
uman);
• Confidenţialitatea datelor;
• Închiderea telefonului pe durata şedinţelor;
• Care / ce / când poate vorbi (cu specificaţia că O. poate interveni cu neclarităţi / observaţii /
aprecieri ori de câte ori simte nevoia;
• Interzicerea fumatului în interiorul cabinetului (Consilierul: „Dat fiind faptul că ne aflăm într-o
instituţie publică, există reguli de ordine interioară pe care noi toţi trebuie să le respectăm”;
• Locul unde se vor aşeza cei doi în timpul întâlnirilor;
• Tehnicile utilizate.
După parcurgerea acestei faze, consilierul s-a asigurat că înţelege motivul pentru care S.O. este prezent în
cabinet. Pentru elev a fost bine de ştiut că se afla într-un mediu securizat, în compania unei persoane care îi va
oferi toate mijloacele prin care să descopere calea corectă în conduită.
♦ Şedinţa 2

O dată cu intrarea în ora de desfăşurare a celei de-a doua şedinţe, consilierul i-a lăsat libertatea elevului de
a descrie o situaţie în care a fost mustrat sau i s-a spus că nu a procedat corect. S.O. a înşiruit evenimentele
petrecute într-o oră de matematică, în timpul căreia profesoara l-a certat privitor la neefectuarea temei de casă.
Drept răspuns, O. şi-a exprimat ofensa trăgând-o de păr pe colega din bancă. Deranjând toată clasa la comiterea
acestei greşeli, profesoara a folosit ameninţarea cu prezenţa bunicului la şcoală. O. a precizat că în acel moment a
simţit o agitaţie în corp, o caldură ce îi inunda tot corpul. S-a dovedit că aceste simptome erau generate de frica de
bunic, deoarece la aflarea unei astfel de situaţii bunicul devine violent şi îl pedepseşte prin lovituri.
Prin folosirea parafrazărilor şi sumarizării, consilierul a îndreptat discuţia spre identificarea trăirilor
elevului („Am văzut faptele. Acum să vedem cum te-ai simţit tu în momentele acelea”....”Ai fi avut alte
alternative?”). Pornind de la premisa că un comportament manifest suportă anumite consecinţe, consilierul a
trecut la propunerea rezolvării unei teme, activitate înclusă în metodologia ABC-ului comportamental 3.
Aşadar, S.O. a exersat identificarea consecinţelor pozitive şi negative ale conduitei sale. Un al doilea
exerciţiu a constat în realizarea unei liste cu situaţii generatoare de satisfacţii. Această listă a conţinut încurajările,
laudele, părerile pozitive oferite de colegi, prieteni, familie. S-a mers pe evidenţierea stimulentelor pozitive
oferite în mediul familial şi grupul prietenilor. Apoi s-a optat pentru administrarea unui set de întrebări cu subiect
închis şi deschis, prin care elevul a dovedit observaţii critice asupra comportamentul său:
- Cum defineşti bunătatea? R: „Să fiu ascultător.”
- Cum te caracterizezi? R:”O persoană bună doar cu cei pe care îi cunosc.”
- Numeşte o faptă ce te poate defini „BUN” R:”Să cumpăr de toate pentru casă.”
- Care a fost cea mai bună faptă pe care ai făcut-o faţă de părinţi?R:”Câteodată am grijă de fraţii mei.”
- Ce înţelegi printr-un comportament bun în clasă?R:”Să scriu în caiet şi să am tema făcută.”
- „A fi bun” este: R:”Atunci când asculţi.”
Cu notarea pe o scală de la 1 la 10, elevul a acordat note semnificative sentimentelor trăite cu tatăl său,
momentelor când fraţii mai mici îi apreciau ajutorul, când mama îi mulţumea pentru efortul depus într-o sarcină
etc. La sfârşitul acestui exerciţiu, consilierul a dorit să repete răspunsurile lui S.O., rugându-l pe elev să reia lista
situaţiilor. Observaţiile consilierului au cuprins punctări precum: copilul simte dor faţă de tată, îşi apreciază şi
respectă mama, dar ocoleşte să îl includă pe bunic în discuţii.
Ca o încoronare a activităţilor acestei şedinţe, consilierul a propus încercarea de a realiza o primă temă de
casă: „Gândeşte-te la două lucruri pe care ai putea să le faci astfel încât să îţi aducă satisfacţie, dar fără să
jignească alte persoane”. Iar spre sfârşitul orei, consilierul a cerut acordul pentru prezenţa părinţilor la una din
şedinţele de consiliere. Reacţia consiliatului la aceste îndatoriri a fost una aprobatoare, urmând ca în decursul unei
săptămâni să realizeze sarcina după buna ştiinţă.

♦ Şedinţa 3

Întâlnirea cu numărul trei a început lejer, prin adresarea de întrebări uzuale, de detensionare. Pentru a face
mai uşoară întrarea în activitatea de zi, consilierul l-a întrebat ce a făcut de când nu s-au văzut. Elevul a început
redarea unei poveşti scurte ce conţinea subiectul testării la biologie şi cel al veştilor primite de la tată. În
continuare, consilierul i-a reamintit lui S.O. de tema propusă la sfârşitul ultimei şedinţe: „Mai ţii minte care a
fost tema cu care am încheiat şedinţa trecută?”. Elevul părea să-şi aducă aminte, însă a ezitat în oferirea
răspunsului afirmativ aşteptat. Nu a realizat tema, însă a venit însoţit de mamă şi bunic.
Cei doi membrii familiali au intrat în spaţiul cabinetului de consiliere la chemarea elevului. Toţi cei trei
au fost invitaţi să se aşeze pe scaunele aranjate în formă de cerc. Consilierul a notat modul de aşezare al
persoanelor, astfel: mama a ales scaunul din apropierea geamului, în dreapta ei s-a aşezat fiul, în stânga bunicul,
iar în faţa ei, consilierul. Înterpretarea acestei poziţionări merge pe următoarele considerente: S.O. îşi apreciază

3
Tomşa, Gh., 2008, Consilirea copilului, Editura Credis, Bucureşti, pag 96-97.
mama, nu simte afiliere faţă de bunic (s-a aşezat cel mai departe de bunic, ca gest defensiv) şi acceptă ca
consilierul să joace un rol protectiv în faţa acestui tutore.
După ce s-a prezentat „părinţilor”, consilierul a lăudat performanţele copilului şi a oferit fraze de apreciere
pentru prezenţa lor în viaţa copilului / nepotului lor („Văd că sunteţi interesaţi de situaţia lui O.”). A fost în
interesul consilierului ca părinţii să audă şi să vadă cât de deosebit este copilul, astfel încât aceştia să înceapă o
apreciere a conduitei lui.
O primă activitate de grup elaborată de consilier a constat în direcţionarea întrebărilor spre completarea
psihogenogramei. Observându-se influenţele pe care le au cele două rude asupra copilului, este generată ideea
formării unor coaliţii. A fost uşor de observat că mama îşi protejează mult fiul şi că acesta – la rândul lui- oferă
răspunsuri afective în direcţia ei: „Acasă fac numai ce vreau eu. Dacă la mama nu îi place, mă enervez şi văd
că ma lasă în pace.”; „O. este un alt copil acasă. Se vede că suferă de când a plecat tatăl lui în Italia. Lui O. îi
este dor de tatăl lui, îi simte lipsa. De la plecarea soţului, O. are tot mai multe probleme cu ceilalţi şi tot aud că
uneori refuză să meargă la ore din cauză că nu vorbeşte cu tatăl la telefon.”; „Eu nu îl pedepsesc pentru ce
face, deoarece mă gândesc că va veni vremea când O. îşi va da seama că greşeşte şi nu va mai fi violent, iar
când tata se va întoarce, totul va fi bine.”; „Îmi pare rău că l-am lăsat pe şot să plece, dar altă soluţie nu era.
Am de hrănit 4 copii, iar pentru că sunt tot timpul plecată la servici mă bucur că socrul meu poate să rămână
să ţină de grija casei. Căteodată O. vorbeşte foarte urât cu fraţii lui şi mai ales cu bunicul. Socrul mi se plânge
că O. sare la bătaie dacă i se reproşează că vorbeşte urât.”
S-a observat că rolul consilierului a fost acela de a afla cât mai multe informaţii de la cei trei membrii,
concomitent, fără ca vreunul să rămână neglijat. În urma completării psihogenogramei, s-a putut stabili că există
câteva tensiuni în familie, datorate situaţiei materiale precare şi viciilor manifestate.
În a doua etapă a şedinţei, consilierul şi-a formulat întrebările cu scopul de a afla programului zilnic al
elevului. Însă timpul prea scurt l-a determinat pe acesta să amâne activitatea pentru şedinţa următoare.

♦ Şedinţa 4

În primele minute ale acestei şedinţe, consilierul a dorit să readucă în discuţie concluziile formate după
cele 3 şedinţe trecute, realizând astfel o rezumare a evenimentelor. Dorind să ofere cursivitate terapiei, consilierul
şi-a rugat interlocutorii să povestească o zi obişnuită din viaţa lor, fapt ce avea să confirme / infirme cele spuse în
timpul şedinţei anterioare. Consilierul a făcut apel la poziţia lui de „dirijor” al sesiunii, întrebându-şi fiecare client
în parte, evitând astfel producerea unor intervenţii concomitente. Consilierul nu s-a lăsat pe deplin condus de ceea
ce a declarat fiecare membru: „Aici este un cabinet şi von încerca să evităm să ne comportăm ca acasă”.
Relatarea faptelor a început lejer, luând cuvântul mama, bunicul şi apoi copilul. La finalul discuţiilor s-a
constatat că O. este un copil care rămâne nesupravegheat în timpul petrecut acasă, deoarece grija este orientată
înspre satisfacerea nevoilor celorlalţi copii mai mici. Tocmai din acest motiv, nu se ştia dacă O. participă integral
la orele de şcoală sau dacă îşi finalizează toate temele (nici un adult nu este prezent pentru a-l ajuta pe O. să îşi
elaboreze temele). În timpul relatării faptelor, s-a mai putut nota că în unele zile din lună, O. este trimis de bunic
să presteze unele munci, să facă cumpărăturile sau să ceară bani din vecinătate.
Pentru o mai bună clarificare a informaţiilor, consilierul a elaborat şi administrat un set de întrebări pentru
cei doi părinţi, dorind în acest mod să afle gradul de responsabilitate pe care aceştia îl au asupra copilului /
nepotului lor. Aceste întrebări au fost realizate în scris şi au conţinut pe următoarele subiecte:
• La ce oră se trezeşte?
• La ce ore manâncă?
• La ce oră merge la culcare?
• Cu cine îşi petrece O. timpul?
• Unde îi place să petreacă cea mai mare parte a timpului?
• Ce face în timpul în care este plecat de acasă?
• Care sunt prietenii cei mai buni ai lui O.?
• Despre ce vorbeşte cu prietenii lui?
• Care a atitudinea lui O. când vine acasă de la şcoală / de la joacă?
• Ce face O. când este acasă?
• Care sunt îndatoririle lui în casă?
• Cum se înţeţege O. cu fraţii săi?
• De câte ori pe săptămână vorbeşte O. cu tatăl său?
• Ce îl supără cel mai mult pe O.?
Completarea acestor întrebări a reprezentat o activitate cu un grad crescut de dificultate, datorită lipsei
comunicării între membrii familiei. S-a putut afla totuşi că există un grup de copii în care este inclus şi O.
Prietenii lui se întâlnesc în parc, unde fie iniţiază jocuri (fotbal, cărţi, zale), fie povestesc despre păţaniile altor
copii din şcoală sau din cartier. Sub influenţa aceluiaş grup, O. participă la „drumeţii” prin alte cartiere sau locuri
rău famate. Controlat de autoritatea „căpeteniei” grupului (un băiat de 14 ani), O. participă la acţiuni ce
deranjează ordinea publică, de mutilare a câinilor vagabonzi şi de intrare prin efracţie în curţile vecinilor bătrâni.
Obişnuit cu aceste admolestări, O. îşi permite să ironizeze adulţii cu care se întâlneşte pe drum sau în mijloacele
de transport intern. S-a mai putut afla că S. nu petrece prea mult timp în casă. Interesul lui pentru membrii
familiei este dovedit doar atunci când e pusă în discuţie o eventuală convorbire cu tatăl plecat. Grija pe care o are
faţă de copii este impusă, iar îndatoririle gospodăreşti sunt realizate cu greu, anevoios, superficial.
Pentru o viziune mai clară asupra acestor lucruri, consilierul a realizat un grafic al activităţilor realizate de
O. pe timp de 24 de ore. Graficul este prezentat în partea de Anexe, iar de pe urma „citirii” lui, s-au putut
identifica următoarele scalări:
→ 2 ore din zi O. le petrece prin casă;
→ 5-6 ore din zi este la şcoală;
→ 6 ore doarme;
→ 10 ore din zi le petrece în afara casei, pe stradă.
Mai departe s-au ridicat câteva întrebări referitoare la timpul exagerat de mare petrecut în afara casei. Cu
cine petrece O. acest timp?, Ce face? Ce îl determină pe O. să petreacă atâta timp pe stradă? Pe lângă răspunsul la
aceste întrebări, consilierul a rugat cei trei membrii să facă o investigaţie individuală şi să se gândească la un
lucru pe care îl făceau odinioară, moment care le aducea bucurie.

Şedinţa 5-6

Această nouă sesiune de consiliere a început cu o mică recapitulare a evenimentelor din şedinţele
anterioare. Pasul următor a constat în exerciţii de monitorizare a comportamentului, pentru descoperirea
momentului declanşator al conduitei deficitare. Colaborând cu profesorii şi diriginta, consilierul a făcut observaţii
asupra perioadelor în care apar problemele comportamentale, înregistrând frecvenţa, întensitatea şi factorii
declanşatori: „Când trebuie să răspund cu voce tare în clasă, mi-e teamă că vor râde ceilalţi copii de mine dacă
voi greşi.” „Dacă cineva îmi zice ceva, în pauză, sar la bătaie.”
O altă etapă în terapie a constat în încercarea de a schimba gândurile iraţionale în gânduri raţionale.
Consilierul şi-a sfătuit clientul să îşi imagineze o situaţie declanşatoare de nervozitate, în care se simte iritat şi îl
încearcă ideea de a lovi sau agasa. Apoi O. a fost întrebat dacă mai găseşte şi alte alternative acestei conduite. O.
a fost pus să realizeze o listă cu răspunsuri pozitive la una din situaţiile de frustrare (de exemplu: când strigă
profesoara de matematică la el). Importantă a fost completarea acestei liste de către O. şi modul de gândire critică
care a fost folosit. La finele acestui exerciţiu, consilierul i-a indicat elevului să pună în practică o astfel de situaţie
şi să descrie apoi sentimentele care îi apar.
Un punct important de precizat a fost feek-back-ul înregistrat în cazul realizării acestor situaţii-eveniment.
Consilierul l-a rugat pe O. să înregistreze toate răspunsurile sau gesturile de recompensare pe care el le va primi
în urma comportării exemplare în faţa clasei sau a părinţilor.
Cu ocazia unei alte şedinţe, exerciţiul propus de consilier a fost acela de a nota pe două coloane adjective
pentru „Ce am fost” şi pentru „Unde am ajuns”. Răspunsurile au fost cele expectate. Lista adjectivelor pozitive a
inundat coloana „Unde s-a ajuns”, lucru satisfăcător atât pentru elev, cât şi pentru consilier.
♦ Alte şedinţe
Pe lângă sesiuni de educare şi responsabilizare a părinţilor cu privire la viaţa şi performanţele şcolare şi
sociale ale lui O., consilierul a iniţiat activităţi de creştere a stimei de sine, de luare a deciziilor, de rezolvare de
probleme. Finalitatea acestor sesiuni nu a fost alta decât aceea de a inspira ideea că abaterea de la normele
standard determină instaurarea de sancţiuni multiple şi împiedică dezvoltarea personalităţii şi a progresului
personal în viitor.

 REZULTATE PE TERMEN SCURT

După săptămâni de consiliere, ajutor şcolar şi familial, randamentul lui S.O. a crescut. Mama a început să
simtă mici dificultăţi în impunerea unor noi limite în casă, dar a recunoscut că băiatul ei mare depune mare efort
pentru a colabora. Bunicul a simţit şi el provocare în a-şi reorienta interesele şi de a le oferi tuturor nepoţilor
educaţia necesară. Timpul petrecut cu nepoţii lui s-a mărit. Acesta a dovedit motivaţie în a-şi responsabiliza
nepotii mari în sarcinile dedicate casei.

 CONCLUZII

Dorinţa lui S.O. de a epata prin comportamentul agresiv atât verbal cât şi fizic se datorează lipsei
modelului patern (tată) în mediul familial, cât şi lipsei de comunicare cu mama şi bunicul. Îi este teamă să-şi facă
prieteni, să se ataşeze emoţional de o altă persoană şi de aici dificultatea lui de a relaţiona corect cu colegii.
Comportamentul agresiv faţă de colegii, adulţii şi fraţii lui este datorat absenţei unei persoane vizate drept model
în casă, respectiv tatăl, în care copilul să aibă mare încredere. Momentan, el se simte abandonat.
În lunile următoare se continuă şedinţele de consiliere prin colaborarea cu diriginta şi profesorii. Chiar
dacă progresul este simţit, este necesar ca programul de vindecare să continue sub forma exersării
comportamentului pe fondul unor recompense pozitive, educării Sine-lui şi inducerea unor idei moralizatoare.
Dacă familia şi mediul şcolar vor acţiona pozitiv asupra tânărului, acesta va putea vedea lumea mare a adultului
mai plină de responsabilităţi şi putere de sacrificiu. Toate aceste lucruri vor fi posibile doar prin suport afectiv,
relaţional şi moral. Doar aşa depăşirea momentului va fi îndeplinită.

 BIBLIOGRAFIE:

♣ Berge, A., (1970). L'enfant au caractère difficile, Paris: Hachette;


Cristea, S., 2003, "Managementul organizaţiei şcolare", EDP, Bucureşti;
Iucu, R., 2003, “Managementul clasei”, Ed. Credis, Bucureşti;
♣ Jinga, I., 2001, "Managementul învăţământului”, Editura Aldin, Bucureşti;
Păun, E., 1999, "Şcoala - o abordare socio-pedagogică", Ed. Polirom, Iaşi;
♣ Tomşa, Gh., 2008 „Consilirea copilului”, Editura Credis, Bucureşti;
♣ Grupul operativ pentru DSM-IV, Allen Frances, M.D.;