Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Avem timp
(varianta completă de Octavian Paler)
Moise Maimonide
De la Wikipedia, enciclopedia libera
Sari la: Navigare, cautare
În "Sanhedrin Misna", scrisa în limba araba si tradusa mai târziu în ebraica, comenteaza
Misna (Ansamblul legilor nescrise ale iudaismului rabinic transmise prin traditie. Misna
împreuna cu comentariile sale - Ghemara - alcatuiesc Talmudul) si stabileste "Cele 13
principii ale Credintei", care sunt si astazi recitate de evlaviosii evrei în fiecare dimineata, ca
parte componenta a rugaciunii. Aceste principii, în forma scurta, sunt:
Imagine:Flamme de Maimonide.gif
1. Dumnezeu a fost si va fi de-a pururi.
2. Dumnezeu este unul singur.
3. Dumnezeu nu are forma.
4. Dumnezeu a existat înainte ca orice altceva sa fi existat.
5. Dumnezeu este Domnul întregului univers.
6. Dumnezeu a ales oameni de seama pentru a ne fi noua profeti.
7. Moise a fost cel mai mare profet dintre câti au fost si el a vazut chipul Domnului.
8. Dumnezeu ne-a dat pe Muntele Sinai, prin profetul Sau, o Tora (Legea) asupra adevarului.
9. Dumnezeu nu îsi va schimba niciodata legile.
10. Dumnezeu ne cunoaste toate gândurile ascunse.
11. Dumnezeu îl rasplateste pe cel bun si îl pedepseste pe cel rau.
12. Într-o buna zi Dumnezeu ni-l va trimite pe Mesia sa ne mântuiasca de pacatul originar.
13. El îi va învia pe cei morti.
În anul 1180, Maimonide definitiveaza lucrul la "Misna Tora", în 14 volume, un cod autoritar
al legilor iudaice, scrise si orale.
Între 1176 si 1190 (sau pâna în 1200?), lucreaza la principala sa opera, "Calauza
nehotarâtilor" (în araba: Dalalat al-Ha'irin, tradusa apoi în ebraica: More nevuchim), în care
încearca sa împace iudaismul rabinic cu principiile aristotelice trecute prin filosofia araba, în
care sunt incluse elemente neoplatoniciene. Aceasta carte, care cuprinde conceptii asupra
naturii lui Dumnezeu si asupra Creatiei lumii, asupra liberului arbitru si a legaturii strânse
între bine si rau, a influentat si pe filosofii crestini ca Toma de Aquino si Albertus Magnus si,
într-o oarecare masura, gândirea lui Spinoza. În secolul al XVIII-lea, filosoful Moise
Mendelssohn a prelucrat opera lui Maimonide, în încercarea de a pune de acord un iudaism
modern cu ideile iluminismului.
Maimonide a murit la 13 decembrie 1204 la Fustat si a fost înmormântat, conform dorintei lui,
la Tiberia,in Palestina (Eretz Israel). Mormântul sau poate fi vazut si astazi.
Imagine:MaimonideCordoba.jpg
Statuia lui Maimonide din Cordoba
[modifica] Semnificatia operei lui Maimonide
Marele merit al lui Maimonide este acela de a fi combinat filosofia aristotelica cu o teorie
iudaica distincta asupra preceptelor etice ale Torei. Creativitatea sa a însemnat însa si
principalul obstacol în calea acceptarii ideilor sale. Într-o religie fondata pe traditii de
nezdruncinat, punctele de vedere ale lui Maimonide au constituit timp de secole subiecte
controversate, în special în cercul rabinilor ortodoxi. Impactul acestora însa nu poate fi negat.
Textele sale teologice continua sa fie dezbatute si azi în academiile iudaice. Maimonide este
primul care pune accentul pe perceptia pe care omenirea o poate avea în relatia directa cu
Dumnezeu, formulându-si celebra teza potrivit careia oamenii l-ar vorbi pe Dumnezeu numai
de rau din moment ce se discuta mai degraba despre "ce nu este" decât despre "ce este"
Dumnezeu. Maimonide considera ca între Dumnezeu si oameni s-ar interpune o categorie
speciala, trupurile paradisiace, pe care le numeste "îngeri", modelul spre care aspira oamenii
atunci când încearca sa atinga acel summum bonum, cunoasterea lui Dumnezeu. Aici
Maimonide scoate la iveala "judecata", unul dintre principalele instrumente ale gândirii sale,
prin intermediul caruia va cerceta toate poruncile traditionale iudaice. Desemantizând si
explicitând aceste porunci, separând sacrul de profan, Maimonide reuseste sa transforme
"morala divina" într-o "morala profana", de aici usurinta cu care preceptele sale au devenit
repede puncte de referinta pentru legile morale firesti.