Sunteți pe pagina 1din 3

Frankl credea de asemenea ca nimicul este castigat prin incercarile de a

sterge moartea din viata. Moartea nu jefuieste viata dupa cum se intelege nici ea nu
isi bate joc de eforturile omului. In contrariu, existenta finitului uman este o
preconditie ceea ce inseamna: “ Pentru ceea ce vietile noastre si-ar dori sa fie daca
ele nu ar fi finite de timp, dar infinite. Daca noi am fi nemuritori, am putea amana in
mod legitim fiecare actiune pentru totdeauna. Nu ar avea nici o consecinta daca nu
am facut un lucru acum. Dar in fata mortii ca sfarsitul absolut al viitorului nostru si
la limita posibilitatilor noastre, suntem sub imperativul utilizarii vietii noastre in cea
mai mare masura – nu lasa oportunitatile singulare al caror finit adunat constituie
intreaga viata – trecuta fara a fi folosita.
Viata omului, Frankl (1986) este mentinuta istoric: se desfasoara in
timp si este ireversibila. Prin urmare, fiecare persoana trebuie sa fie constant
constienta de “ toata gravitatea unei responsabilitati” , ca el sau ea cum sa isi
petreaca timpul pentru urmatoarea ora sau zi.
Pentru ambele Frankl (1986) si mai (1967) se pare, constiinta noastra ar
trebui sa fie imbibata cu sensul de finitate a existentei noastre. Totul ar trebui sa fie
vazut in aceasta lumina, astfel incat sa ne putem decide mai bine cum sa ne petrecem
viata. Cu toate acestea, trebuie notata diferit valenta atribuita acestei constientizari.
Pentru luna mai ca si pentru Kubler-Ross (1975) aceasta poate fi utilizata pentru a
spori pofta noastra de viata, a spori experienta noastra pe moment. Frankl, pe de alta
parte, a subliniat implicatiile estice ale acestei constientizari cu dubioase rezultate,
ce trebuiesc adaugate. Insistentele asupra gravei responsabilitati ne poarta pentru
fiecare moment al vietii noastre cu aceasta considerabila anxietate: cum sa nu ne
simtim vinovati si abatuti, daca noi “deseuri” in fiecare moment pretios, al
existentei noastre daca ne rasfatam pe noi ar trebui sa fim aproape capitalisti – in
cauya cu maximizarea utilizarii noastre.
Trebuie sa fim permanent constienti de faptul ca viata noastra poate fi
denuntata in orice moment, Frankl (1986) continua greoi si reaminteste de
simplitatea lui Montaigne inclusiv in formularea unui gand similar: “ Noi trebuie sa
fim intotdeauna porniti si gata de plecare”.
Cu toate acestea, faptul ca moartea noastra ne poate prinde in mijlocul
celor mai dragi activitati si inainte de a finaliza lucrurile noastre, nu este un motiv de
disperare. Potrivit lui Frankl (1986) daca viata noastra este semnificativa sau nu
depinde de ceea ce facem cu ea, nu de durata acesteia. Intradevar, cateodata ceea ce
este neterminat este cel mai frumos.

Karl Jaspers, un alt analist de orientare existentialista a conditiei umane,


a fost mai putin bland in legatura cu interferenta dintre moarte si planurile noastre:
“ In imaginea pe care o formam despre un individ ca mort ajungem sa
simtit doua lucruri: lucruri neterminate, in special atunci cand exista o moarte
timpurie....si lipsa de implinire: nu a realizat in viata toate posibilitatile. Nici o fiinta
umana nu poate fi totul, dar poate doar sa scada realizarile.
O persoana poate solicita suplimentar prin transcinderea ei insasi “ prin
intelegere vazand si de asemenea iubitoare a tot ceea ce ea nu poatesa isi insuseasca
niciodata. (Jaspers 1963). In cele din urma, totusi “toata unitatea si complexitatea
unei vieti nu este nimic”. (Jaspers 1963, p673).
Acest apel de a privi dincolo de noi de a depasi unele dificultati asociate
cu acordarea de valoare si inchidere a oricarei existente individuale este subscrisa de
la unul dintre cei mai influienti psihologi comportamentali, B.F. Skinner (1971).
Este individualist, el a pretins, cine nu are un motiv special de a privi cu aprobiu la
perspectiva de anihilare personala:
“ Individualistul poate sa nu gaseasca nici o consolare in reflectarea
oricarei contributii, care i se va arata lui. El a refuzat sa actioneze pentru binele
altora si prin urmare nu este intarita de faptul ca altii pe care i-a ajutat vor trai mai
mult decat el. El a refuzat sa se acuze pentru supravietuirea culturii sale si nu este
intarita de faptul ca va supravietui mai mult decat el. Pentru a apara libertatea si
demnitatea sa el a negat contributiile din trecut si prin urmaretrebuie renuntat la
toate cererile pentru viitor (Skinner 1971, p201.).”
Un punct de vedere este avansat de Erick Erickson(1982). Fiecare
studiu de dezvoltare umana este marcat de un conflict dintre tendintele antice.
Conflictul dintre integritate si disperare caracterizeaza o persoana multi ani mai
tarziu, in cazul in care a reusit cu succes aceasta va conduce la dezvoltarea de
intelepciune, pe care Erickson a definit-o ca “ o preocupare informat si desprinsa cu
insasi viata in fata mortii”.
Integritatea cere, de asemenea, respingerea de individualism si o
profunda integrare in societatea cuiva. Integritatea reprezinta incheierea fazei unui
proces de dezvoltare pe tot parcursul vietii. Ca atare, atitudinea inteleapta fata de
viata si moarte permite si oportunitatea pe care o ofera pentr a evita disperarea si
teama, astfel asociate cu moartea necesita o durata de viata, de negocieri, de succes,
de tranzitie.
Fromm (1964) nu a putut gasi sprijin in Freud. In scrierile compuse la
scurt timp dupa izbucnirea Marelui Razboi, Freud a remarcat atitudinea pe care omul
modern, civilizat o are fata de moarte, cu aparentele sale detasate si rationale
confirmate de inevitabilitatea sa. Aceasta din urma este dezvaluita de accentul pus
pe cauzele externe ale decesului: cum ar fi boli sau accidente. Dar aceasta nu este o
alegere psihologic vitalizanta pentru:
“ Viata este saracita, se pierde in interes atunci cand miza cea mai mare
in joc este viata, viata insasi nu poate fi riscata. Ea devine superficiala si goala.....
Tendinta de a exclude moartea din calculele noastre aduc multe renuntari si
excluderi in viata noastra ( Freus 1915/1970).”
Cu dorinta de cunoastere, care ajunge pana in prezent, Freud a relatat
prin aceasta atitudine un rol tot mai important asumat de reprezentarile fictive despre
viata:
Aceasta este un rezultat inevitabil al tuturor de aceea noi trebuie sa
cautam in lumea fictiunii, in literatura si in teatru compensate pentru ceea ce a
pierdut viata. Acolo mai gasim oamenii care stiu cum sa moara- care intr-adevar,
pentru a gestiona chiar a ucide pe cineva. In domeniul fictiunii gasim pluralitatea
vietilor de care avem nevoie. Vom muri cu eroul cu care ne-am identificat, vom
supravietui cu el, si este gata sa moara din nou.
Cu toate acestea Freud a concluzionat, aceasta este numai atunci cand
realitatea mortii poate sa nu mai fie negata, la fel ca in timpul razboiului ca viata
recupereaza surplusul ei si devine interesanta din nou.

Moartea si anotimpurile vietii


Erikson(1982) a definit esenta intelepciunii ca o perspectiva detasata
asupra vietii indusa de aproprierea de moarte, care poate fi realizata doar in stadiile
avansate ale vietii umane. In conformitate cu Jung (1933) rolul mortii de
sensibilizare ar trebui sa fie axat pe indeplinirea sarcinilor care sunt corespunzatoare
acestui stadiu de viata; in curs de dezvoltare un ego rezistent, bine-socializat. Nu
este nevoie sa faci loc mortii in viata psihologica a unei persoane tinere. Pe de alta
parte, la fel ca si in trecut si moartea a fost axata pe tradarea cerintelor de viata, o
persoana trecuta de zenitul vietii, care a refuzat sa se confrunte cu moartea ar fi cu
un pas mai putin langa cursul vietii lui.
De la mijlocul vietii, doar el ramane in viata, care este vitala gata sa
moara cu viata. De la un secret, parabola este inversata, moartea este nascuta. A
doua jumatate a vietii nu semnifica ascendenta, desfasurare, crestere, exuberanta, dar
moartea din moment ce se termina e un obiectiv. Negarea de implinire este un
sinonim ce refuza a fi acceptat si terminat. Amandoua nu inseamna sa traiasca, iar
dorinta de a trai nu e identica cu cea de a nu trai.