Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova

Liceul Teoretic „Gaudeamus”

Lucrare ştiinţifică
Tema:

Crudul adevar al
Holocaustului

Efectuat Elevul clasei a XII-a”A”

BERNIC Marcel

Conducător STARAŞCIUC ARCADIE

ştiinţific

Petreşti 2010
 Cuprins
Întroducere............................................................................................ 3
Evreii – duşman al naţiunii germane................................................... 3
Povara tuturor........................................................................................ 4
Emigrarea evreilor................................................................................. 6
Supravieţuitorii Holocaustului.............................................................. 7
Atitudinea faţă de evrei în Germania după Primul Război Mondial 7
Holocaustul pe teritoriul satului Petreşti............................................. 8
Monumentele memoriale ale Holocaustului........................................ 9

ANEXE
Anexa 1 Populaţia evreiască din Europa............................................. 10
Anexa 2 Cronologia Holocaustului....................................................... 11
Anexa 3 Centrele de eutanasiere din Germania.................................. 13

Bibliografie............................................................................................. 14
.

2
 Introducere
Cuvîntul “Holocaust” provine din greaca veche şi înseamănă “victimă”. În
cultura iudaică, evreii se referă adesea la Holocaust folosind cuvântul Shoah
(cuvânt de origine ebraică însemnând "catastrofă" sau "distrugere totală"). Jean
Michel Lecompte în cartea “Predarea holocaustului în secolul XXI” remarcă
faptul că anglosaxonii folosesc acest cuvînt ca sinonim pentru noţiunea de
“catastrofă” şi subînţeleg prin el noţiunea de “genocid”, adică nimicirea în
masă de către nazişti şi complicii lor a evreilor, ţiganilor, invalizilor. Chiar de
la bun început, scopul naziştilor a fost exterminarea totală a poporului evreiesc.
Evreii erau ucişi doar pentru faptul că existau, această existenţă a lor era însăşi
o crimă. Căpeteniile acestor criminali erau “idealişti, deşi ideile lor erau tortura
şi omorul”.
Holocaustul reprezintă nimicirea planificată, din motive ideologice, a
tuturor reprezentanţilor unui grup naţional, etnic, rasial sau religios. Ceea ce s-a
întîmplat în perioada războiului cu comunitatea evreiască din Europa poate fi
numit fără nici o ezitare genocid. Prin genocid se înţelege oricare din
următoarele acţiuni, săvîrşite cu intenţia de a nimici complet sau parţial un grup
naţional, etnic sau religios. Şi totuşi ceea ce s-a întîmplat cu evreii depăşeşte
noţiunea de genocid, e mai mult de cît atît.
Holocaustul a însemnat omorîrea a şase milioane de evrei şi milioane de
persoane fără provenienţă evreiască de către nazişti şi colaboratorii loc pe
parcursul a celui de al II-lea război mondial.
Evreii nu au fost singurele victime ale naziştilor în timpul celui de-al doilea
război mondial. Naziştii au încarcerat şi omorât şi oameni care se împotriveau
regimului lor pe motive ideologice; romi; germani care prezentau un handicap
mental sau fizic; homosexuali; soldaţi slavi capturaţi în război, dizidenţi
religioşi (Martorii lui Iehova etc.). Mulţi credeau ca de fapt evreii nici nu sunt
oameni şi că folosesc magia pentru a crea aparenţa că sunt ca ceilalţi. Toate
aceste credinţe s-au amestecat cu superstiţiile privind puterea magică a sângelui

3
uman, vrăjitoria şi perversiunea, ajungându-se la "eticheta de sânge", falsa
acuzaţie că evreii folosesc sângele copiilor creştini în ritualurile lor.
Asemenea idei stereotip despre evrei au interacţionat în mintea multor europeni
cu teamă de orice era străin cunoaşterii lor, dar şi cu tensiunile economice şi
sociale. Ca rezultat, violenţa anti-semită s-a manifestat în repetate rânduri.

Evreii – duşman al naţiunii germane

Poporul evreiesc era considerat din punct de vedere biologic, principalul
duşman al naţiunii germane. Spre deosebire de slavi, pe care intenţionau să-i
transforme în robi, evreii, credeau ei, în genere nu meritau să trăiască şi
trebuiau excluşi din familia popoarelor. În timpul celui de-al II-lea război
mondial, naziştii şi complicii lor au omorît în diverse ţări ale Europei
aproximativ 6 milioane de evrei. Aceasta a însemnat nu numai uciderea unui
număr imens de oameni, ci o încercare de a şterge de pe faţa pămîntului
naţiunea evreiască, cultura ei.
Toate aceste acţiuni inumane erau prezentate populaţiei ca un război sfînt,
purtat în scopul nimicirii duşmanului principal. Ideologia nazistă îl considera pe
evreu, diavolul în carne şi oase, o formă inferioară de viaţă, nişte paraziţi care
răspîndeau printre poporul German o maladia ducătoare de moarte, un virus
fără antidot. Ceea ce au făcut fasciştii şi aliaţii lor cu cei 6 milioane de evrei se
numeşte CATASTROFĂ.
În pofida faptului că pe tema Holocaustului au fost scrise numeroase
lucrări ştiinţifice, memorialistice, publicistice, au fost făcute multe filme
documentare şi artistice, acest fenomen rămîne pînă astăzi în mare parte
necunoscut şi greu de explicat. La genocidul evreilor au luat parte nu doar
nemţii, ci şi austriecii, ungurii, francezii, belgienii, polonezii, grecii, croaţii,
românii, moldovenii, cehii, ruşii, ucrainenii, bieloruşii, lituanienii, estonienii,
letonii. Biserica tăcea atunci cînd trebuia să-şi declare în mod deschis poziţia.
În Europa de Est Evreii care au supraveţuit celui de-al doilea război
mondial trăiau în condiţii de sărăcie lucidă, boală, frică şi mizerie. Cele mai

4
urgente şi mai disperate nevoi de hrană şi medicamente, au fost rezolvate de
către organizaţia umanitară “JOINT”, care a desfăşurat ample operaţiuni de
sprijin acordat supraveţuitorilor evrei. Bugetul organizaţiei “JOINT” pentru
operaţiunile din întreaga lume se ridica la mai mult de 53 milioane dolari în
anul 1946, din care 86% au fost cheltuiţi în Europa, în special în lagărele pentru
refugiaţi.

Povara tuturor
La 27 ianuarie 1945 forţele ruseşti ocupă lagărul nazist de exterminare în
masă de la Auschwitz. Acest loc deja le crea deja o imagine sinistră oamenilor.
Aici au murit peste 1,1 milioane de oameni, printre care aproximativ 960 000
de evrei. Cu cîteva zile în urmă majoritatea prizonierilor rămaşi în lagăr
fuseseră strămutaţi în partea centrală a Germaniei, unde naziştii încă mai
opuneau rezistenţă. Pe măsură ce avansau dinspre vest trupele britanice şi
americane eliberau alte lagăre de concentrare unul cîte unul Majdanek,
Treblinka, Sobibor, ele erau scene ale ororii extreme. Alte sute de mii de
prizonieri au fost ucişi la Dachau, Bergen-Belsen, Buchenwald. În ultimele zile
ale războiului, înainte de sosirea trupelor aliate au fost împuşcaţi foarte mulţi
oameni.
Aliaţii erau complet nepregătiţi pentru ceea ce au găsit în lagărele de
concentrare. Lagărul capturat de britanici la 12 aprilie 1945, Bergen-Belsen
prezenta o scenă foarte greu de imaginat. 40 000 de prizonieri înfometaţi se
zbăteau între viaţă şi moarte. Alimentarea negativă era atît de avansată, încît au
fost selectaţi doar cei care aveau şanse de a supraveţui, celorlalţi nu li se acorda
nici un ajutor. Lipsa pregătirii trupelor aliate a condus la moartea a mii de
deţinuşi chiar şi după eliberarea lagărului de către aliaţi Mauthausen şi
Theresienstandt de către ruşi.
Supraveţuitorii acestor acte inumane reprezentau doar o rămăşiţă din
marile comunităţi evreieşti din Europa centrală şi de est de dinainte de război.
Evreii din Europa interbelică locuiau deseori în concentrări urbane. Polonia

5
reprezenta patrie a 3,2 milioane de evrei în 1939, dintre care aproximativ 90%
au fost omorîţi de către nazişti şi colaboratorii lor locali pe parcursul ocupaţiei
germane. În 1941 şi 1944 populaţiile de evrei din Rusia Albă şi Ucraina au fost
decimate într-o proporţie similară. În Ungaria, România şi Bulgaria, care şi-au
păstrat o semi-independenţă în timpul ocupaţiei naziste au supraveţuit mai
mulţi, cu toate acestea sute de mii de evrei au fost deportaţi spre lagărele morţii.
În 1940 evreii din Franţa au fost supuşi unor legi discriminatorii de către
propriul lor guvern. Cu doi ani mai tîrziu poliţia franceză a arestat zeci de mii
de evrei pe care mai apoi i-au predat nemţilor, care i-au deportat la Auschwitz,
unde aproximativ 75000 au murit. 3/4 din evreii din Olanda şi 1/3 din Belgia au
fost ucişi. Italia a protejat într-un fel evreii şi naţionalităţile conlocuitoare, dar
după căderea lui Benito Amilcare Andrea Mussolini în iunie 1943 şi ocuparea
ţării de către nazişti, mii de evrei italieni au fost deportaţi spre lagărele morţii.
În total, mai puţin de un milion de evrei în Europa ocupată de nazişti cu
excepţia URSS se aflau încă în viaţă în 1945.
Oamenii doreau să audă poveşti despre eroismul şi gloria Rezistenţei. Nu
doreau să audă, să se facă cunoscuţi cu sinistrele evenimente şi date despre
prizonierii din lagărele de concentrare. Întorşi de la Auschwitz, Bergen-Belsen
şi Theresienstand evreii nu au găsit nici o compasiune, nici un ajutor, ba mai
mult, unii evrei s-au trezit că trebuiau să achite chiria sau prime de asigurare
pentru perioada deportării lor. Fosta revistă de rezistenţă „De Patriot” îi
implorau pe evreii întorşi să-şi dovedească recunoştinţa şi să plătească
despăgubiri celor ce au devenit victime pentru că au ajutat evreii. Din cauza
comportamentului populaţiei milioane de oameni au fugit în vest, unde s-au
trezit din nou în lagăre de data aceasta ca refugiaţi. Aceşti refugiaţi erau numiţi
„oameni strămutaţi”, deoarece aliaţii folosind termenul evreu ar fi putut sugera
izolarea într-un mod ofensator un grup rasial de celelalte. Problema „oamenilor
strămutaţi” devine o povară pentru aliaţi. Uşile lor erau închise aproape peste
tot. Evreii erau bine organizaţi în grupuri cum ar fi Comitetul Evreilor
Americani (the American Jewish Committee) şi Congresul Mondial al Evreilor

6
(World Jewish Congress). Aveau şi organizaţii de asistenţă socială, cea mai
importantă ocupîndu-se cu distribuirea ajutoarelor către evreii din Europa
(AJDC) şi era cunoscută sub numele de „Joint”.
Situaţia economică a marii britanii după război părea să facă imposibilă
primirea unui număr mare de evrei şi nici guvernul SUA nu avea vre-o soluţie.
Fiind presat de organizaţiile evreilor Truman l-a împuternicit pe Earl G.
Harrison la 22 iunie 1945 să-şi asume sarcina cu problemele imigrării. După o
anchetă el propune o serie de reforme cu scopul de a aduce o îmbunătăţire
imediată a condiţiilor de trai în lagăre. Truman şi Einshower au pus repede în
practică recomandările lui Harrison: au înfiinţat 12 lagăre pentru evrei, au
demontat gardurile de sîrmă ghimpată şi turnurile de pază, s-a mărit raţia de
hrană la 2300 kCal, apoi la 2500 kCal pe zi. Mai apoi aceleaşi măsuri au fost
luate în zona de ocupaţie franceză. Evreii plecau din Europa de Est din cauza
izbucnirilor repetate de violenţă împotriva lor. Aceasta a condus la agravarea
problemei refugiaţilor în Europa de Vest. Guvernul sovietic, stimulînd fluxul de
refugiaţi spre Vest, dorea să contribuie la slăbirea poziţiei Marii Britanii în
Orientul Mijlociu.
În lagăre viaţa de zi cu zi ia treptat o întorsătură pozitivă datorită
medicamentelor şi a alimentelor oferite de UNRRA (Departamentul pentru
Asistenţă şi Reabilitare din cadrul Naţiunilor Unite). În aceste lagăre s-au creat
chiar nişte organizaţii ce aveau denumirea She’erit ha-pletah. Potrivit unui
sondaj 90% dintre refugiaţii evrei întrebaţi doreau să imigreze în Palestina. De
la finele războiului şi pînă în 1947, numărul evreilor decedaţi în urma unor
incidente absurde dintre populaţie şi evrei în Polonia se ridica la peste 1500.
În octombrie 1945 Britanicii au convins autorităţile de la Washington să
fie de acord cu înfiinţarea unei comisii anglo-americane de anchetă. Scopul
anchetei era de a se ocupa cu problema refugiaţilor evrei din Europa. Printre
membrii americani ai acestei comisii se numărau Joseph C. Hutcheson,
judecător; Bartley C. Crum, avocat şi James G. McDonald, fost comisar din
partea Ligii Naţiunilor pentru Refugiaţi. Dintre membrii Britanici s-a remarcat

7
Richard Crossman, membru al parlamentului din partea Partidului Laburist.
Raportul comitetului din aprilie 1946 nu a mulţumit aproape pe nimeni. Pe
englezi şi pe arabi prin faptul că solicita primirea a 100 mii refugiaţi evrei din
Europa în Palestina. În aprilie-mai 1946 pe problema refugiaţilor şi a
persoanelor strămutate s-a desfăşurat o conferinţă la Londra, unde nu s-a ajuns
nici la o soluţie practică. Între timp situaţia evreilor din Europa de est se
înrăutăţi. Pe 4 iulie, 1946, la Kielce, cei 200 de evrei a unei comunităţi, care
înainte de război număra 18000 membri, au fost atacaţi de o mulţime furioasă.
Ei au fost acuzaţi că au răpit un băiat creştin pentru a-l sacrifica în scop ritualic.
Preşedintele comunităţii a fost împuşcat mortal în ceafă, de un soldat în timp ce
acesta încerca să telefoneze autorităţile oraşului pentru a cere ajutor. 41 de evrei
au fost omorîţi şi 50 răniţi, unul dintre supraveţuitori îşi amintea mai tîrziu:
„Cînd mi-am redobîndit cunoştinţa, zăceam întins pe jos, gol, printre
cadavre. Puţin înainte mi-am dat seama vag că un soldat îmi luat ceasul de la
mînă şi pantofii. Acesta era cel ce trebuia să păzească cadavrele evreilor. Am
fost salvat înainte de a fi îngropat de viu, de către Dr. Balanowski, care a
observat că îmi mişcam mîna. Am fost adus la spital în Lódz, grav rănit, unde
am zăcut două luni.”
Pentru participare la masacru, unii oameni au fost arestaţi, iar nouă chiar
au fost condamnaţi la moarte. Cimitirul unde au fost îngropate victimile a fost
transformat, mai tîrziu, în teren de fotbal.

Emigrarea evreilor
O emigrare spontană, dar şi foarte bine organizată a avut loc între iunie şi
septembrie 1946, aproximativ 100 mii de evrei au părăsit Polonia; pentru a
ajunge în lagăre pentru refugiaţi din Germania. Ritmul rapid al plecări evreilor
din Europa de est a modificat problema refugiaţilor evrei. La acea vreme circa
1/4 de milion de refugiaţi de evrei din Germania , Austria şi Italia, depindeau
de UNRRA pentru a supraveţui. Punctul culminant al luptei Britanico-sioniste
în ceea ce priveşte emigrarea în Palestina a fost tragica poveste a vasului

8
„Exodus 1947” care naviga spre palestina în vara anului 1947, avînd la bord
4515 refugiaţi. Refugiaţilor nu li s-a permis să intre în Palestina şi au fost
trimişi înapoi în Franţa. Guvernul francez le-a interzis să pună piciorul pe
pămînt francez, apoi s-a ordonat ca refugiaţii să se întoarcă în Germania, unde
au fost debarcaţi cu forţa şi din nou închişi în lagăre sub pază militară.
În urma deciziei Naţiunilor Unite, din noiembrie 1947 de a diviza Palestina
Într-un stat evreiesc şi unul arab s-a ajuns la o soluţionare a problemelor
Palestinei şi a refugiaţilor, strîns legate una de cealaltă. Retragerea marii
Britanii din Palestina, la 14 mai 1948, concomitentă cu proclamarea zilei
independenţei statului Israel, a făcut ca zonele controlate de sionişti să se
deschidă imigrării libere a evreilor. În prima zi de existenţă a statului
independent au sosit 1700 de evrei. Pînă la finele anului 1951 numărul total al
emigranţilor sosiţi de la cîştigarea independenţei ajunsese la 687 mii. Între
timp, şi SUA şi-ai deschis porţile, însă treptat şi cu multe rezerve. În iulie 1948
legea referitoare la persoanelor strămutate (Displaced People Act) a deschis
porţile americane refugiaţilor. În decembrie 1950, încă mai existau 39 mii de
refugiaţi evrei în lagărele din Germania, Austria şi Italia. Numărul lor a scăzut
rapid cînd IRO (Organizaţia Internaţională pentru Problemele Refugiaţilor) şi a
încheia operaţiunile în ianuarie 1952, numai 12 mii refugiaţi evrei au mai rămas
în Germania. În februarie 1957, lagărul de la Föhrenwald a fost cel din urmă
închis în ciuda protestelor celor care mai rămăseseră. Ei au fost dispersaţi în
mai multe oraşe din Germania, unde li s-au pus la dispoziţie locuinţe.

Supravieţuitorii Holocaustului
După război, circa 250.000 de supravieţuitori evrei s-au îndreptat spre
taberele de refugiaţi organizate de Aliaţi în Germania, Austria şi Italia. Ei au
făcut presiuni asupra armatei americane şi guvernului să fie lăsaţi să emigreze
în Palestina, pe atunci sub conducere engleză, şi guvernul american - la rândul
său - a făcut presiuni asupra Marii Britanii să accepte aceşti refugiaţi. Anglia a
refuzat, însă, şi mii de supravieţuitori evrei s-au îmbarcat pentru a imigra

9
clandestin în Palestina. Suferinţa supravieţuitorilor, care nu aveau unde să se
duca, şi politica statului englez de a opri navele şi a-i trimite pe supravieţuitori
în tabere de detenţie în Cipru, a determinat un val de revoltă din partea opiniei
publice mondiale. Evreii din Statele Unite s-au mobilizat în favoarea rezolvării
problemei refugiaţilor prin crearea unui stat evreiesc în Palestina. Sub presiunea
refugiaţilor evrei şi a opiniei publice, englezii au fost nevoiţi să ceară Naţiunilor
Unite să rezolve pretenţiile evreilor şi arabilor asupra Palestinei. În 1947,
Organizaţia Naţiunilor Unite a votat împărţirea Palestinei între statul evreu şi
arabi. Statul evreu Israel a luat naştere în mai 1948.

Atitudinea faţă de evrei în Germania după Primul Război Mondial

Mulţi germani i-au învinovăţit pe evrei pentru înfrângerea Germaniei în
primul război mondial, unii susţinând chiar că aceştia au trădat naţiunea
germană în timpul acestui război. Mai mult, la sfârşitul războiului un grup cu
orientare comunistă a încercat să organizeze o revoluţie de tip bolşevic în statul
german Bavaria. Majoritatea liderilor acestei tentative eşuate erau evrei. Ca
urmare, unii germani îi asociau pe evrei cu bolşevicii şi priveau ambele grupări
ca pe inamici periculoşi ai Germaniei.
După război, în Germania s-a instaurat Republica de la Weimar.
Politicienii şi intelectualii evrei au jucat un rol important în viaţa Germaniei în
timpul acestei republici şi mulţi ne-evrei au fost nemulţumiţi de influenţa lor.
Având ca baza convingerile sale anti-semite, Adolf Hitler a atacat rolul
impresionant jucat de evrei în societatea germană în timpul Republicii de la
Weimar, mai ales în cercurile intelectuale şi în politica de stânga, referindu-se
la ei ca ciumă şi cancer.
În cartea sa Mein Kampf, publicată în 1926, Hitler a pus situaţia grea a
Germaniei la sfârşitul primului război mondial pe seama unei conspiraţii
internaţionale a evreilor, folosind termeni ca extirpare şi exterminare în relaţie
cu aceştia. El susţinea că evreii au dobândit puterea economică şi abilitatea de a
controla şi manipula mass-media în avantajul propriu şi a scris despre

10
necesitatea eradicării puternicei lor poziţii economice chiar prin eradicare lor
fizică, dacă este cazul.

Holocaustul pe teritoriul satului Petreşti

Din spusele unui martor ocular am descoperit că pe teritoriul satului
Petreşti au avut loc crunte acţiuni împotriva evreilor.
Încă şi acum, spune Bernic Olimpia, că vede feţele disperate ale
sărmanilor „jdani”. Din cele relatate de ea am aflat că în Petreşti nu au locuit
evrei, dar în raion erau evrei care duceau relaţii economice cu satul nostru.
Evreii aveau la Sculeni şi la Ungheni prăvălii, lucru caracteristic pentru
persoanele înstărite. Vaibar, Leiba, Itsic sunt numele unor evrei ce întreţineau
relaţii cu satul nostru. Ea spune că aceşti oameni erau ca toţi oamenii, aveau
copii, soţii, gospodării. Ba chiar unii erau oameni de vază, de exemplu Tolschi
şi Vaibar erau medici vestiţi în Ungheni şi Sculeni, ei au avut multe succese
profesionale.
În primăvara anului 1943 evreii de pe teritoriul raionului Ungheni au fost
luaţi cu forţa şi aduşi la marginea satului Petreşti, unde se găsea şi se găseşte şi
astăzi o ravenă mare cu maluri abrupte. Copii, adolescenţi, bătrîni, cu toţii au
fost aşezaţi pe malul ravenei. La ordinul căpitanului ei erau împuşcaţi cu
mitraliera şi cădeau direct în adîncul ravenei. Nu toţi mureau pe loc. Martorul
nostru spune că ţine minte perfect cum evreii strigau: „Anul acesta e al nostru,
iar celălalt va fi al vostru”. Fiind conştienţi că nu au scăpare au transformat
mica pădure de la marginea satului într-un loc sinistru. Unul dintre evrei a
căzut fără a fi împuşcat şi după ce s-au mai liniştit apele a fugit, cînd şi-au dat
seama, germanii au ridicat o alarmă de proporţii, s-au organizat şi l-au prins pe
meleagurile Medeleni-ului, unde l-au şi împuşcat.
„Consătenii” noştri se duceau la faţa locului şi îi dezbrăcau, le luau tot ce aveau
la ei: pantofi, pantaloni, paltoane, etc.

11
 Gemetele lor s-au auzit încă 2-3 zile după masacru. Valea reprezenta un
peisaj de nedescris. De la cadavre era un miros foarte urît. Apoi a venit un utilaj
care i-au acoperit cu pămînt.
Unii au reuşit să scape, Leiba s-a răspuns de pe tărîmul Israelului nu cu
multi ani în urmă. Şi Tulschi a reuşit să ajungă în ţara lor, ţara Evreilor.

Monumentele memoriale ale Holocaustului

Monumente şi muzee dedicate Holocaustului s-au ridicat în întreaga lume.
În Germania şi în ţările europene care s-au aflat sub ocupaţie nazistă, rămăşitele
multor lagăre de concentrare şi centre de execuţie au fost transformate în muzee
şi monumente. în ţările care nu au fost implicate în evenimentele Holocaustului,
guvernele şi organizaţiile supravieţuitorilor au ridicat, de asemenea,
monumente şi muzee. Printre aceste organizaţii se numără Yad Vashem,
Autoritatea pentru Comemorarea Martirilor şi Eroilor Holocaustului, care a fost
înfiinţată în 1953 la Ierusalim printr-un act al Parlamentului israielian pentru a
comemora evreii ucişi de nazişti. În Statele Unite, două muzee au fost deschise
în 1993: Muzeul Memorial al Holocaustului, în Washington, care este destinat
prezentării istoriei Holocaustului, şi Muzeul Tolerantei, în Los Angeles,
California, care este dedicat luptei împotriva prejudecăţilor, intoleranţei,
încălcării drepturilor omului şi genocidului.

12
 ANEXE
ANEXA 1 Populaţia evreiască din Europa
anul 1937 1946 1967 1999
ţara
Austria 191 000 31 000* 12 500 12 500
Belgia 65 000 45 000 40 500 31 800
Bulgaria 49 000 44 200 5 000 1 700
Cehoslovacia 357 000 55 000 15 000 7 500 †
Danemarca 8 500 5 500 6 000 6 400
Elveţia 18 000 35 000 20 000 19 000
Estonia 4 600 § 2 500
Finlanda 2 000 2 000 1 750 1 300
Franţa 300 000 225 000 535 000 520 000
Germania 500 000 153 000* 30 000 70 000
Grecia 77 000 10 000 6 500 4 800
Italia 48 000 53 000* 35 000 31 000
Iugoslavia 71 000 12 000 7 000 3 200 ≠
Letonia 95 000 § § 12 000
Lituania 155 000 § § 5 000
Luxemburg 3 500 500 500 600
Marea Britanie 330 000 370 000 400 000 286 000
Norvegia 2 000 750 000 1 000 1 000
Olanda 140 000 28 000 30 000 25 000
Polonia 3 250 000 215 000 21 000 5 000
Portugalia - 4 000 1 000 3 000
Republica Irlanda 5 000 3 900 2 900 1 000
România 850 000 420 000 100 000 9 000
Spania - 6 000 6 000 12 000
Suedia 7 500 15 500 13 000 16 500
Turcia ¶ 50 000 48 000 35 000 18 000
Ungaria 400 000 145 000 80 000 55 000
URSS/CSI ¶ 2 669 000 1 971 000 1 715 000 470 000
Total 9 248 100 3 898 350 3 119 650 1 627 900
LEGENDĂ: *- Includ şi persoane strămutate.
†- Totalul pentru Republica Cehă şi Slovacia.
≠- Totalul pentru fosta Iugoslavie.
§- Ţările Baltice din fosta URSS 1941-1991.
¶- Regiunile din Asia nu au fost luate în consideraţie.
NOTĂ: Aceste cifre, luate din diferite surse, au un grad variabil de siguranţă, iar în unele cazuri
sînt eronate. Aceasta este caracterisric în special pentru datele anului 1946, cînd a avut loc o
mare mişcare a populaţiei evreieşti. Mai trebuie de ţinut cont că graniţele multor ţări s-au schimbat
între 1937 şi 1946.
CONCLUZIE: În această perioadă populaţia evreiască a scăzut considerabil mai ales în Austria,
Cehoslovacia, Germania, Iugoslavia, Polonia, România, Ungaria, URSS/CSI.

13
ANEXA 2 Cronologia Holocaustului

1939
30 ianuarie – Adolf Hitler Anunţă în Reichstag precum că unul din scopurile războiului este
distrugerea rasei Evreieşti din Europa;
1 septembrie – Adolf Hitler stabileşte „Acţiunea T4” programul de eutanasiere;
21 septembrie – Heydrich Memo numeşte teritoriile Germaniei ca fiind lipsite de Evrei;
12 octombrie – primele mijloace de transport se îndreaptă spre rezervaţia din Lublin;

1940
20 mai – La Auschwitz este stabilit lagărul de concentrare Auschwitz I;
30 iunie – Autorităţile germane ordonează prima concentrare a 160 mii de evrei în lagărul de
concentrare de la Lodz;
15 noiembrie – 350 mii de evrei din Varşovia (30% din populaţia oraşului) sunt deportaţi în
lagăre de concentrare;

1941
22 iunie – Trupele germane şi ale forţelor aliate invadează Uniunea Sovietică în operaţia
Barbarossa, omorînd în acelaşi timp toţi evreii de la frontiere;
20 iulie – Autorităţile germane stabilesc la Minsk, teritoriu ocupat de ei, un gheto şi la 25
iulie a concentrat toţi evreii din zonă;
31 iulie – Marşalul german Hermman Göting este însărcinat de a lua măsuri pentru
implimentarea „soluţiei finale a problemei evreilor”. „Soluţia finală” era omorîrea în
masă a tuturor evreilor din Europa;
15 august – au fost izolaţi circa 30000 evrei la lagărul de la Kovno;
3 septembrie – are loc primul experiment de eutanasiere cu gaz la Auschwitz. Victimile au
fost prizonieri sovietici şi locuitori ai Poloniei.
6 septembrie – sunt omorîţi mii de evrei de către germani şi lituanieni lîngă pădurile de la
Ponary, Lituania;
15 septembrie – guvernul nazist a scos un decret conform căruia toţi evreii cu vîrsta de mai
mult de 6 ani trebuie să poarte o stea galbenă tot timpul;
29-30 septembrie – 30 mii de evrei sunt împuşcaţi la marginea oraşului Kiev, Ucraina;
15 octombrie – se începe deportarea evreilor din Germania în lagărele de concentrare din
Lodz, Riga şi Minsk;
28 octombrie – 9200 de evrei de la Kovno sunt împuşcaţi, acţiunea fiind numită „Marea
Acţiune”;
26 noiembrie – este deschis lagărul de concetrare Auschwitz II, iniţial destinat încarcenării
prizonierilor sovietici, dar mai apoi fiind utilizat ca centru pentru omorîre;
1 decembrie – o subunitate a trupelor germane raportează că au omorît în Lituania 136442
evrei.
8 decembrie – la Chelmon, Polonia încep operaţiile de omorîre cu gaz a evreilor.

1942
16 ianuarie – Autorităţile germane încep deportarea Evreilor de la Lodz la Chelmno.
17 martie – la Belzec începe omorîrea cu gaz a evreilor, care atinge numărul de 600 mii în
decembrie.
27 martie – Autorităţile germane încep deportarea sistematică a evreilor din Franţa;
martie-aprilie – are loc deportarea evreilor de la Lublin la Belzec şi are loc planificare
omorîrii a 2 milioane de evrei;
mai – încep operaţiile de gazifiere la centrul Sobibor, unde pînă în noiembrie 1943 au fost
omorîţi 250 mii de evrei;

14
4 mai – la Auschwits II are loc prima selectare a victimelor pentru gazifiere, sunt aleşi
bolnavii, subnutriţii;
31 mai – este deschis lagărul Auschwits III (cunoscut şi sub numele de Monowitz).
23 iulie – încep operaţiile de gazifiere la Treblinka, unde au fost omorîţi 750 mii de evrei;
4 august – începe deportarea sistematică a evreilor din Belgia;

1943
15 martie – se începe de portarea evreilor din Salomika, Grecia,
21 iulie – Heinrich Himmler ordonează lichidarea tuturor ghotto-urilor din ţările baltice şi
deportarea evreilor în lagăre de concentrare;
2 august – are loc revolta evreilor de la centrul Treblinka, unde 300 de prizonieri scapă dar
restul sunt omorîţi;
14 octombrie – are loc revolta evreilor de la centrul Sobibor unde cca 100 au fost omorîţi şi
restul au scăpat;
21 octombrie – autorităţile germane declară ghetto-ul din Minsk oficial lichidat după ce au
fost omorîţi ultimii 2000 de evrei;

1944
15 mai-9 iulie – 430 mii de evrei din Ungaria sunt deportaţi la Auschwits II, unde jumătate
au fost imediat omorîţi;
23 iulie – Trupele sovietice eliberează oraşul Majdanek, Germanii surprinşi încearcă să
distrugă lagărul şi urmele de omorîre în masă;
7-30 august – lagărul Lodz este lichidat şi 60 mii de evrei sunt transferaţi la Auschwits II;
6 octombrie – evreii de la Auschwits II au omorît gărzile încercînd să fugă;
30 octombrie – are loc ultima deportare de la Terezin la Auschwits;

1945
17 ianuarie - are loc evacuarea forţată a evreilor rămaşi la Auschwits, operaţia fiind numită
marşul morţii;
27 ianuarie – trupele sovietice eliberează aproximativ 8 mii evrei rămaşi la Auschwits;
30 aprilie – Hitler se sinucide la Berlin;
1945-1955 – are loc emigrarea evreilor în diferite ţări sigure, majoritatea emigrînd în SUA.

15
ANEXA 3 Centrele de eutanasiere din Germania

▫ - cu gaz;
 - cu injecţii letale.

Denumirea Kulmhof Auschwitz- Belzek Sobibor Treblinka Majdanek Stutthof

lagărului Chelmno Birkenau
Data 7 17
Septembrie Martie 23 iulie Octombrie Iunie
fondării decembrie martie
1941 1942 1942 1942 1944
1941 1942
Tipul de Monoxid
Monoxid Monoxid
gaz utilizat Monoxid de carbon Zyklon-
Gaz Vans Zyklon-B de de
de carbon şi Zyklon B
carbon carbon
B
Numărul
de
320 000 1 200 000 600 000 250 000 700 000 1 380 000 65 000
persoane
omorîte

16
 Bibliografie

1. Bernars Wasserstein: „Dispariţia diasporei. Evreii din Europa începînd

cu 1945”
2. Sergiu Nazaria: „Holocaust, file din istorie”
3. Unite States Holocaust memorial museum: „Teaching about the
Holocaust 2001”(Învăţînd despre Holocaust 2001)
4. Internet: www.wikipedia.org

17