,,Căluşul"-Dansul românesc tradiţional.

Barbulescu Ioana

Colegiul Tehnic Metalurgic Slatina

Dansul este considerat a fi derivat dintr-un ritual precreştin de fertilitate şi rit de primăvară , şi se
spune că aduce noroc, sănătate şi fericire în satele în care este dansat. Căluşul în formele lui atestate în
ultimele secole,se practică şi este cunoscut ca cel mai reprezentativ obicei, cel mai impresionant
spectacol şi una dintre cele mai impresionante şi valoroase creaţii populare româneşti.
Dansul Căluş se practică în sudul ţării ,dar şi în Moldova de Rusalii, caluşarii executând un ritual
magic.În Deva o variantă a acestei tradiţii are loc în ianuarie . Cei care joacă sunt iniţiaţi dupa un
ritual secret, bine păstrat.
Mişcările de dans creează prin organizarea ritmică a timpului şi spaţiului o stare extatică, care
desprinde în mod simbolic dansatorul de realitate şi îl situează la un alt nivel, unde comunicarea cu
spiritele (Ielele) devine posibilă. Căluşul este o practică semnificativă, complexă şi polisemică.
Căluşul îşi exercită puterea prin dans, muzică, costum, texte, acţiuni dramatice, obiecte rituale, reguli
şi interdicţii. Toate aceste instrumente rituale se intersectează şi se influenţează reciproc, constituind o
entitate (o practică) care este semnificativă numai în totalitatea şi complexitatea ei.
Cuvântul ,,Căluş’’derivă din latinescul dublu ,vechea formă "collusium, collusii", care înseamnă
deopotrivă "un grup de dans" şi "o societate secretă". Cuvântul românesc ,,Căluş’’înseamnă "o mică
bucată de lemn introdusa în gură pentru a preveni vorbirea", şi derivarea de la acest cuvânt are un
oarecare sprijin prin prezenţa figurii mute în unele grupuri, precum şi tăcerea - ritual folosit pentru a fi
respectate de către întregul grup. ,,Căluş’’ca un diminutiv a lui "cal", care, la rândul său, este derivat
din latinescul ,,caballus’’, fiind asociat cu fertilitatea şi războiul, precum şi imitaţiile cailor aflate în
anumite dansuri de caluş, deşi aceste dansuri nu joacă, în prezent un rol principal în ritual.
Ceremonialul cuprinde dansuri şi ritualuri executate de o ceată masculină ierarhizată: Mut, Vataf,
ajutor de Vătaf, Stegar, Căluşari de rând . Jucătorii sunt de obicei în număr impar şi stau sub comanda
unui vătaf. Ei au o costumație specială foarte ornată; toți poartă bâte, la brâu usturoi şi pelin, iar la
opinci pinteni sau clopoței. Unul dintre ei este un personaj mascat, Mutul, care execută diverse
comicării. Cetele colindă satele şi joacă la diferite case timp de 2 săptămâni. Din punct de vedere
coregrafic, jocul se desfășoară în monom, în plimbare pe linia cercului sau pe loc. Este cea mai
importantă manifestare folclorică din cadrul obiceiurilor de Rusalii. Ritualul îndeplinit de ceata
căluşarilor traduce o necesitate omenească,oferă simbolic explicaţii coerente la anumite aspecte ale
vieţii individuale şi sociale. Obiceiul căluşarilor are un rol esenţial în desfăşurarea normală a vieţii din
comunitate. El sustrage şi protejează comunitatea împotriva agresiunii Ielelor, făcând din acestea o
ameninţare transcendentă şi întotdeauna prezentă care pretinde să fie domolită prin rituri
corespunzătoare. În Saptămâna Rusaliilor oamenii nu au voie să lucreze la câmp sau cu animale;sunt
interzise spălatul,făcutul curăţeniei, cusutul, sacrificatul păsărilor,urcatul în copac sau de a pătrunde şi
poposi,în timpul nopţii, pe teritoriul Ielelor (păduri,câmpuri, grote, pe malul apelor). Nerespectând
aceste interdicţii impuse de Iele oamenii sunt ,,luaţi din căluş,,. Căluşarii prin jocul lor apără
comunitatea şi atunci când este nevoie să vindece şi să repare relele pricinuite oamenilor de forţa
nefastă a Ielelor. În unele zone în timpul ritualului de vindecare a celor ,,luaţi din căluş,, alături de
căluşari joacă şi un număr egal cu al lor, de femei numite crăiţe sau căluşeriţe,ele sunt nevestele şi în

1
acelaşi timp ajutoarele lor.Căluşul, numit şi ,,Caluser sau ,,Calucer a fost şi este, în continuare prin
anumite acte,încă perceput ca un ritual.Căluşul reprezintă un obicei de mare complexitate atât din punct
de vedere funcţional cât şi al limbajelor utilizate,din care dansul ocupă locul preponderent. Căluşul se
performă în virtutea credinţei,în eficacitatea lui magică: profilactică şi apotropaică,vindecătoare a bolii
numită ,,luat din căluş, fertilizatoare şi fecundătoa re.Numărul impar al Căluşarilor , ca şi cea mai mare
parte a actelor performate de aceştia se leagă de credinţă în existenţă şi prezenţă pe pământ, între
Sodorul Rusaliilor şi Rusalii, a Rusaliilor, fiinţe supranaturale, deosebit de agresive şi periculoase
pentru oameni cât şi pentru animale, deoarece ele nu acţionează în mod individual ci în grup. De aici
constituirea căluşarilor în ceată, ei fiind nedespărţiţi pe toata perioada Rusaliilor. Căluşarii trebuie să-i
apere pe oameni de Iele, pentru ca aceştia să nu se îmbolnăvească,şi, în acelaşi timp să-i vindece atunci
când, încălcând interdicţia de a lucra în perioada Rusaliilor, sunt luaţi din căluş.Numarul impar al
căluşarilor corespunde celui al grupului Rusaliilor. Numai acţionând în grup,dar intr-un grup egal cu
numărul impar al Ielelor,căluşarii pot ţine piept atacului acestora şi le pot domina. Dacă sunt cu soţ,ei
nu mai pot vindeca bolnavul.Căluşul poate fi conceput ca o formă de comunicare între lumea de-aici,
reprezentată de o comunitate socială dată şi o lume ”de dincolo”, reprezentată de fiinţe mitice feminine
denumite eufemistic Iele.
Comunicarea este mediată de o ceată de bărbaţi, în număr impar (vârsta acestora nu este prescrisă) şi
care se crede că sunt investiţi de Iele cu puteri supranaturale, pe care ei le folosesc, întorcându-le, chiar
împotriva Ielelor pentru a apăra sau vindeca pe cei care au fost ”luaţi din căluş” (îmbolnăviţi) ca
pedeapsă pentru că au lucrat în zile interzise, dedicate ielelor.Pentru a asigura protecţia întregii
comunităţi, căluşarii joacă în tot satul,pe muzica lăutarilor plătiţi de ei.Dansurile sunt reiterate zilnic, pe
perioada Rusaliilor, adică atâta timp cât există pericolul ca oamenii să fie agresaţi de Iele.Jocul lor se
desfăsoară între răsăritul şi apusul soarelui.După acest moment, respectiv răsăritul şi apusul soarelui,
dansul devine periculos pentru ei, întrucât nu mai beneficiază de lumina protectoare a astrului solar, de
forţa acestuia de a ţine la distanţă Ielele.Jocurile lor alunga Ielele, împiedicându-le să se aproprie de
oameni.Totodată, pentru a-i feri de boli, în speţă de ,,luatul din Căluş, căluşarii împart sătenilor usturoi
şi pelin.Oamenii le ţin asupra lor,la brâu, sau le mestecă, unii ung ferestrele şi uşile cu usturoi în
combinaţie cu pelin în acelaşi scop profilactic. Un alt mod de apărare împotriva ,,Sfintelor’’este ca
sătenii să joace alături de căluşari sau să-şi dea copiii să fie purtaţi în braţe şi jucaţi de aceştia.Căluşarii
apară comunitatea şi ,,totodată,, se apară pe ei,prin folosirea unor ,,arme,, cu puteri magice: bâte,săbii
din lemn şi chiar prin zgomotul pintenilor şi zurgălăilor de la opinci.
,,Căluşul’’ este un dans foarte frumos şi mă bucur că tradiţia românească cuprinde aşa ceva .