Sunteți pe pagina 1din 36

Chimia sistemelor

deschise biologice
Cuprins

1.Teoria sistemelor deschise


2.Metabolism  Definitie
 Clasificare
 Tipuri de reactii metabolice
 Rata metabolica de baza
 Conversia energiei in reactii biochimice
3. Analize clinice de fluide biologice
 Sange
 Urina
 Lichidul cefalorahidian
 Saliva
4.Bibliografie
1.Teoria sistemelor deschise
• Organismul uman este un sistem deschis. Este foarte uşor de
înţeles teoria sistemelor deschise având ca exemplu organismul
uman cu părţile (organele) lui componente şi relaţiile dintre acestea.

• Teoria generală a sistemelor a fost formulată încă din anul 1932 de savantul
Ludwig von Bertalanffy. El defineşte un sistem ca fiind un ansamblu de elemente de
diferite naturi, identice sau diferite, unite prin conexiuni şi interacţiuni, în aşa fel
incât realizează un întreg.

• Un alt om de ştiinţă, I. Prigogine, studiind sistemele organizate din punct de


vedere al relaţiilor cu mediul, deosebeşte trei categorii de sisteme:
1. izolate – nu realizează cu mediul nici schimburi de materie nici de energie,
2. Închise – realizează cu mediul doar schimburi de energie,
3. deschise – realizează cu mediul atât schimburi de energie
cât şi de materie.
2.Metabolism
Prin metabolism se înțelege totalitatea transformărilor biochimice și
energetice care au loc în tesuturile organismului viu.
Metabolismul este un proces complex, ce implică schimburi de materii
și energii, și care include două procese (simultane) opuse:

•catabolism / dezasimilație - totalitatea proceselor chimice de degradare a


substanțelor din organism; se produce în special ruperea legăturilor dintre atomii
de carbon, din moleculele diferitelor substanțe; acest tip de reacții este însoțit de
eliberare de energie (reacție exotermă).
•anabolism / asimilație - procesele chimice de biosinteză a substanțelor
ce intră în alcătuirea materiei vii. Reacțiile anabolice se caracterizează prin
consum de energie și se numesc reacții endergonice (reacții endoterme).

Catabolismul și anabolismul se desfășoară printr-o succesiune


de numeroase reacții chimice: hidroliza, hidrogenare, deshidratare,
decarboxilare, dezaminare, transaminare, esterificare,
condensare, polimerizare.
Tipuri de reactii metabolice
Catabolism/Dezasimilatie

•Glicogenoliză - transformarea glicogenului în glucoza


•Glicoliză - transformarea glucozei în piruvat și ATP
•Fosforilarea oxidativă
•Degradarea glucidelor prin ciclul pentozofosfaților (numit și
șuntul hexozomonofosfatului)
•Proteic - hidroliza proteinelor în aminoacizi
•Degradări fermentative:
Fermentația anaeroba:
Fermentatia alcoolica
Fermentatia lactica
Fermentația propionică
Fermentația butirică
Fermentația celulozei
Fermentația aerobă:
Fermentația acetică
Fermentația citrică, succinică și malică
Fermentația oxalică
•Calea acidului mevalonic
Anabolism/Asimilatie

•Glicogeneza - formarea glicogenului în glucoză prin procesul de hidroliză


•Gliconeogeneza - formarea glucozei din proteine și grasimi
•Fotosinteza - sintetizarea substanțelor organice complexe din
substanțe minerale cu ajutorul luminii
•Sinteza porfirinelor

Metabolismul medicamentelor și xenobioticelor

•Metabolismul substanțelor medicamentoase și a altor xenobiotice include


două căi principale de metabolism: Citocromul P450
Calea flavinmonooxigenazelor

Metabolismul azotului este reprezentat de:


•Ciclul ureei
•Asimilarea azotului
•Nitrificarea
•Denitrificarea
.
La om, metabolismul începe odată cu ingestia alimentelor
şi sfârşeşte cu excreţia produşilor neutilizabili.
El se desfăşoară în trei etape:  digestivă
 celulară
 excretorie
Legătura dintre aceste etape o asigură sângele şi
circulaţia acestuia.
In termenii cei mai simpli, metabolismul reprezinta
ritmul in care corpul consuma energia,
iar acesta este diferit de la o persoana la alta.
Rata metabolica de baza

Pentru a compara metabolismul diferitelor persoane, oamenii de stiinta au


impus un nou termen numit rata metabolica de baza(Basal Metabolic Rate ).
BMR reprezinta ritmul in care este consumata energia in stare de repaos
(de exemplu stand intins sau dormind).

Cu cat greutatea corporala este mai mare cu atat mai crescuta va fi si BMR.
Rata metabolica a unei femei care sufera de obezitate este cu 25% mai mare
decat cea a unei femei slabe.
BMR inregistraza valori mai mari in copilarie decat in faza de adult.
Dupa varsta de 20 de ani, scade cu aproximativ 2 procente la fiecare zece ani.
Dar care este valoarea medie a BMR pentru o persoana?
Privita strict, valoarea medie a BMR pentru o persoana este
1,1 calorii la 1 kg greutate corporala, pe ora.
Deci, daca o persoana cantareste 64 kg,
va consuma aproximativ 70 calorii
pe ora sau 1680 de calorii pe zi, nefacand nimic.
5 lucruri care trebuie stiute despre BMR

1. Cu cat este mai crescuta valoarea BMR,cu atat slabesti mai usor.
Cu alte cuvinte, cu cat corpul consuma mai multa energie cu
atat poti manca mai mult fara sa iei in greutate.
2.
2. Valoarea BMR descreste in momentul
in care se incepe o dieta care contine
mai putine calorii decat dieta obisnuita.
Ca raspuns la un numar mai scazut de
calorii, organismul scade si BMR.
De aceea, metabolismul inregistreaza
o scadere pentru a conserva energie.
De aici efectul de stagnare din timpul
dietelor.
3. Valoarea BMR creste odata cu intensificarea efortului fizic.
In timpul exercitiilor fizice, efectul nu este doar de ardere a caloriilor
ci si de crestere a BMR, care va continua procesul de consumare
a caloriilor si dupa incetarea programului de exercitii, adesea timp de cateva ore.
4.Exercitiile fizice reprezinta singura modalitate de crestere a BMR.
Multe diete pretind ca produc o crestere a metabolismului
printr-un program alimentar de ardere a grasimilor. Adevarul este ca
rata metabolica scade in momentul in care incep sa scada si
kilogramele in exces. Scaderea BMR poate fi incetinita prin intensificarea
programului de exercitii fizice, dar nu exista nici o dovada ca rata
metabolica va creste pana la nivelul dinainte de dieta.
5. Obezitatea nu este cauzata neaparat de o valoare a BMR scazuta.
Cu exceptia cazurilor bolilor metabolice grave, nu metabolismul
este de vina pentru obezitate. Are si metabolismul o influenta asupra
greutatii corporale, insa motivul principal al obezitatii trebuie cautat in
cu totul alta parte.
Conversia energiei in reactii biochimice

Reactiile biochimice cuprind toata gama de reactii chimice care au loc


in organism.
Exemple:
 conversia zaharului sanguin in energie
 efectele testosteronului asupra dezvoltarii celulelor musculare
 producerea impulsurilor nervoase.
Tot ceea ce mancam se transforma in glucoza, combustibilul
care ne mentine corpul in miscare. Totusi, fiecare aliment se
metabolizeaza diferit, intr-o perioada specifica de timp.

Carbohidratii ies foarte repede din cursa, in timp ce proteinele si


fibrele au o conversie lenta si sigura.
3.Analize clinice de fluide
biologice
Analizele biochimice reprezinta un procedeu de cercetare prin care
este pusa in evidenta o substanta chimica aflata intr-un lichid organic.
Aceasta procedura este folosita curent în clinică pentru decelarea unor
tulburări ale metabolismului.

Fluide biologice:

Sange
Urina
Lichid cefalorahidian
Saliva
Sucuri digestive
Lichid pleural
Lichid amniotic
Sângele
Sângele este un tesut special sub formă
lichidă care, prin intermediul aparatului circulator,
alcătuit din inimă și vasele sanguine,
transportă nutrienții și oxigenul la nivelul
țesuturilor corpului, de unde preia bioxidul
de carbon și produșii de catabolism tisular,
transportându-i la nivelul organelor de eliminare.
În medicină, disciplina care se ocupă cu
studiul sângelui se numește hematologie.
Sângele este compus din elemente celulare
(cca.44 %) și plasmă (cca. 55 %).
Elementele celulare ale sângelui sunt
eritrocitele (globulele rosii), leucocitele
(globulele albe) și trombocitele
(plachete sanguine, cu rol în coagulare) .
Culoarea roșie a sângelui este datorată
pigmentului hemoglobina din eritrocite care,
încărcate cu oxigen, au o culoare
mai deschisă.
Plasma sanguină reprezintă aproximativ 55% din sânge și este formată din
aproximativ 90% apă, 1% substanțe anorganice
(săruri minerale care conțin ioni dintre care mai importanți sunt
cei de Na, Cl, K, Mg, P și Ca) și aproximativ 9% substanțe organice
(proteine, glucide, lipide etc).

În dreapta - sânge proaspăt recoltat.


În stânga - sânge recoltat pe anticoagulant
(EDTA) şi lăsat să sedimenteze.
Se observă separarea de plasmă a
elementelor celulare, care au sedimentat
la fundul eprubetei.Plasma este lichidul
transparent şi uşor gălbui aflat deasupra.

Grupe de sange

Desi tot sangele uman pare la fel, atunci


cand este testat folosind substante speciale,
diferentele devin vizibile.
Principalele grupe de celule rosii sunt A II, B III, AB IV, si O I.
Literele simbolizeaza doi antigeni (substante care pot
fi atacate de catre sistemul imunitar) denumite A si B.
Recoltarea de sange

Recoltarea sangelui se face fie pentru o analiza, fie pentru pregatirea


unei interventii chirurgicale (autotransfuzie), sau pentru a face posibila donarea
de sange (transfuzie).

Pregatire si desfasurare

Cu scopul de a evita riscurile de contaminare (indeosebi cu virusul SIDA),


luarea de sange se face cu ajutorul unor ace si instrumente de intrebuintare unica.
Recoltarea sangelui se face, de obicei, dintr-o vena din plica cotului (lichidul rosu,
vascos, care circula la nivelul arterelor si venelor sub actiunea pompei cardiace) sau,
la persoanele ale caror vene sunt putin vizibile si la copiii mici,
din venele piciorului, incheieturii mainii sau fetei dorsale a mainii.
De asemenea, se poate lua o priza de sange dintr-o artera
(de exemplu pentru a masura gazele din sange) sau din vasele
capilare.
De ce sa donez sange?

Donarea de sange este sigura si usoara!


Din cantitatea de sange donata o singura data se pot extrage elementele
care pot salva vietile a trei pacienti.

•Celulele rosii (hematiile) - se pot pastra 35 zile si se folosesc in special la


pacientii din salile de operatii si reanimare.

•Trombocitele - se pot pastra maxim 5 zile si sunt de mare ajutor bolnavilor


de cancer si leucemie.

•Plasma - poate fi congelata si rezista pana la un an, este folosita


in principal in tratamentele accidentatilor si bolnavilor cu arsuri.
Urina
Urina este un lichid secretat de catre nefroni (unitati functionale ale rinichiului),
care se scurge pe caile urinare excretorii (calice, bazinete, uretere)
si se acumuleaza in vezica inainte de a fi evacuata prin uretra.
Compozitie
Urina este un lichid galben-pai sau de
culoarea chihlimbarului, limpede in
momentul emisiei ei, cu un miros specific
si usor acida. Ea este constituita din apa,
in care sunt dizolvate substante minerale
(sodiu, potasiu, calciu, magneziu sub forma
de cloruri, sulfati, fosfati) si organice
(uree, creatinina, acid uric, acizi aminati,
enzime, hormoni, vitamine), si contine
globule rosii si globule albe in cantitate
mica (mai putin de 5 000 pe mililitru).
Volumul urinei excretate este cuprins
in mod normal intre 0,5 si 2 litri in 24 ore,
dar variaza in functie de varsta subiectului,
de cantitatea de lichide absorbite,
de alimentatie, de activitatea fizica,
de climat etc.
Patologie

• O schimbare a culorii urinei poate pune in evidenta un icter


(urina brun-roscata) sau o hematurie (urina rosie).

•Prezenta unor elemente anormale in urina sau in sedimeniul


urinar este simptomatica pentru anumite boli: diabet daca este vorba de
glucoza, nefropatie atunci cand acestea sunt proteine, acidocetoza in caz
de corpi cetonici, afectiune hepatica in caz de urobilina etc.

•O variatie a compozitiei urinei poate dezvalui o boala: astfel,


o crestere anormala a nivelului de calciu poate semnala o hiperparatiroidie,
in timp ce o micsorare anormala a acestui nivel este caracteristica
unei hipoparatiroidii sau unei insuficiente renale.
Recoltarea urinei
•Analiza urinei se face nu numai in bolile aparatului urinar,
ci si in bolile altor organe.
•In functie de analiza solicitata se recolteaza urina de dimineata sau
urina din 24 de ore.

•Astfel, urina se recolteaza pentru:


examenul sumar de urina
amilazurie
reactia imunologica de sarcina
depistaj droguri urinare
dozarea Deoxipiridolinei urinare
efectuarea Sedimentului Addis
microplasme genitale
Lichidul cefalorahidian

Lichidul cefalorahidian este un lichid care se gaseste in cavitatile ventriculare


ale creierului si in canalul central al maduvei spinarii, precum si intre foitele
care invelesc diversele parti ale sistemului nervos central. Secretat de
formatiuni speciale din sistemul nervos, lichidul cefalorahidian se compune in
cea mai mare parte din apa (98,5%), clorura de sodiu (0,7%), albumine, saruri
alcaline si urme de zahar.
Recoltarea lichidului cefalorahidian

Lichidul cefalorahidian, care circula in jurul creierului si in jurul coloanei


vertebrale, este recoltat prin punctie lombara. In timpul acestei proceduri doctorul
specialist va introduce cu grija un ac in zona lombara si va colecta astfel o mostra de
lichid cefalorahidian. Mostra va fi supusa unor investigatii medicale care vizeaza
culoarea, numarul de celule sangvine, proteine, glucoza si alte substante.
Mostra mai poate fi asezata intr-un mediu favorabil dezvoltarii bacteriilor (procedeu
numit cultura de lichid cefalorahidian) pentru a se descoperi daca in lichidul
cefalorahidian exista bacterii sau ciuperci. In timpul recoltarii mostrei de lichid
cefalorahidian se analizeaza si presiunea acestuia.
Punctia lombara se efectueaza in urmatoarele cazuri:
 cand pacientul prezinta simptome indicatoare de: meningita, cancer,
nflamare, sangerare in zona din jurul creierului sau din jurul coloanei vertebrale.
 pentru a se diagnostica conditii medicale ale creierului sau coloanei vertebrale
de ex: scleroza multipla, sindromul Guillain-Barré).
 pentru a se masura presiunea lichidului cefalorahidian
 pentru a injecta anestezice sau medicamente in lichidul cefalorahidian.
Acest procedeu se executa cand pacientul sufera de leucemie sau de anumite tipuri
de cancer.
 pacientul trebuie supus unei investigatii cu raze X si in acest scop un colorant
este injectat in lichidul cefalorahidian.
 in cazuri rare, pentru a se reduce presiunea lichidului cefalorahidian
asupra creierului.
Saliva

Saliva reprezinta produsul de


secretie a 3 perechi de glande –
parotidele, submaxilarele si
sublingualele, la care se adauga
secretia micilor glande existente in
Mucoasele labiala, linguala,
bucala si palatina.
Compozitia chimica a salivei
variaza cantitativ si calitativ foarte
mult de la un individ la altul si chiar
la acelasi individ, in functie de stimulii
locali si centrali.
Conține 99 % apă, precum și
microelemente, săruri dizolvate,
enzime, proteine, aminoacizi,
vitamine, mucus.
Recoltarea salivei
Saliva este un produs biologic incolor, inodor, insipid care se recolteazǎ
în scopul studiului de laborator. Imediat dupa recoltare, saliva are un aspect
spumos datoritǎ conţinutului în bule gazoase, iar în timp precipitǎ datoritǎ
conţinutului în carbonaţi. Saliva este apreciatǎ ca având gustul zero, ceea ce
indicǎ cǎ individul nu îşi poate percepe gustul propriei salive, în schimb pentru alt
individ saliva are un anume gust.

În anumite stǎri patologice aceste proprietǎţi organoleptice se pot modifica


constituind simptome pentru anumite boli: în cetoza rumegǎtoarelor saliva are
miros de acetonǎ.
În cazul în care conţine eritrocite sau hemoglobinǎ,
saliva capǎtǎ o culoare roşie
sau brunǎ; când conţine puroi,
culoarea salivei este verzuie.
estele de salivă, alternativă la cele sanguine

Cancerul, bolile de inimă, diabetul şi infecţia cu HIV


pot fi depistate prin măsurarea nivelului proteinelor de la
nivelul cavităţii bucale. Specialiştii spun că testul de salivă
este foarte uşor de efectuat, are o precizie ridicată, este
ieftin şi va înlocui analizele de sânge pentru a diagnostica
numeroase afecţiuni cronice.

Diagnosticul poate fi pus după 12 ore de la realizarea testului de salivă.


Asemănătoare testului de sarcină, analiza salivei poate indica dacă o persoană
este predispusă către o anumită afecţiune cronică sau dacă suferă deja de o
boală. Astfel, cercetătorii de la Universitatea de Sănătate şi Ştiinţă din Oregon,
SUA, au descoperit că saliva conţine 1.166 de proteine, adică mai mult cu o
treime decât se găsesc în sânge. Iar majoritatea proteinelor din salivă fac
parte din sistemul central al reacţiilor corpului la boli.
Testul de salivă este o metodă de diagnostic considerabil mai simplă, mai
economică şi mai puţin invazivă comparativ cu analiza sângelui. Aceasta constă în
prelevarea de salivă din interiorul cavităţii bucale, ce se aplică apoi pe tester pentru a
indica prezenţa sau absenţa unei patologii. Testul se face atunci când există
suspiciunea unei anumite afecţiuni în urma consultului medical sau poate fi folosit ca
test screening (preventiv) pentru anumite patologii precum cancerul.
Indică predispoziţia către infarct

Prin analiza biomarkerilor din salivă se poate depista predispoziţia către un


atac de cord. Aceasta este concluzia cercetătorilor de la Universitatea din Texas,
SUA, care susţin că, prin această metodă, se poate observa dacă o persoană tocmai
a suferit infarct sau dacă se va confrunta cu o astfel de problemă în viitorul apropiat.
În plus, proteinele ce se găsesc în salivă sunt un indiciu şi pentru afecţiuni precum
diabetul, maladia Alzheimer şi boala Parkinson. De asemenea, osteoporoza, artrita,
calculii renali şi cei biliari sunt boli asociate cu un exces de aciditate în organism,
iar măsurarea pH-ului din salivă este o metodă simplă de a le depista.
Bibliografie

•A. Lehninger, Biochimie generală, Editura Tehnică, 1981


•V. Ranga I.T. Exarcu Anatomia și fiziologia omului, Editura Medicală, 1970
•"MDNeolog", 2007, pag. 175, 593. (Florin Marcu)
•www.i-medic.ro
•www.wikipedia.ro
•www.adevarul.ro
•www.scritube.com/medicina