Lei 3600

ISBN 973-37-0242-0

Povestlle adunate . .in . acest volum sum -creatllle ce reprezinta un concurs deosebit ~i unic in felul sau : CONCURSUL NATIONAL DE POVE~TI.

Organizat de muzeul ;,Ion Creanga" din Iasl, in ambianta legendara de la Bojdeuca, acest concurs sta, nemijlocit, sub semnul marelui prozator moldav ~i prlmeste, astfel, binecuvintarea geniului popular roman. Autorli, de virste ~i profesiuni diferite, incepatorl sau mai experlmentati in ale scrisului, au cautat modalltati narative ~i stilistice noi, resuscitind povestea ca specie literara.

Publicind . textele premiate la ultimele doua edltll, editura "Junimea" recunoaste §i incurajeaza aceste creatii sl, mai cu seam a, cauta 0 cale sigura de comunicare cu cei mai tineri ~i mai impatlmlt! cititori de literatura romana, Pentru au-

-torii povestilor ~i pentru cititorii acestor povesti, editarea acestui volum este PREMIUL SPECIAL oferit de JDNIMEA.

ILUSTRA'fII DE

RADU GAVRILESCU

Coordonator al Concursului National ION CREANGA de creatie Ilterara - POVE~TI: Constantin Parsacan

Directorul editurii ,.Junimea" ANDI ANDRIE$

ISBN 973-37-0242-0

80 Qn[J~Q 8[JJ[jg[1~

,"

gO

o

I

I

I 8GDnn

L~=---. _._

Povestea

•

unul om

de Victor Coiocaru

N u dorrni, taticule?

Tatal ii lua capul ;oi i-l aseza incet pe pieptul sau, N u, spuse el. Ma gindesc ...

- La ce, taticule? intreba din nou Ionica,

, - Eu ... , raspunse tatal si ofta - ... n-ar fi trebuit sa-ti spun, dar de-acum esti mare ... Eu, puiule, sint bolnav si sa nu te sperri, curind am sa mor.

-Stupoare si frica de neinteles in ochisorii copilului care se umplura de lacrimi. Se smulse dinbratele grele si-si infunda nasul in perna, incepind a scinci incet:

- Eu nu vreau sa mori, taticulel Te rog eu sa nu mori! cuvinta el mai apoi si-si imbrati:;;a parintele.

Secunde 1ungi de tacere trecura si-ntre timp mina tatalui tot mingiia parul blond.

- Asa trebuie, puiu1e, raspunse cu greutate tatal, Cu totii murim. Primul tau motan n-a murit?

Ionica il privi mirat. Isi sterse 1acrimile ;;1 nasul cu coltul

minecii si protesta indoind buza de jos: - Dar el era motan, tata!

Patul se cutremura mai intii:

- Au! Au! - strigii tatal care apoi izbucni intr-un ris clocotitor. Incet, Ionical Incet, ca nu pot sa rid tare. Nu te supara si nu te uita furios la mine. 'I'ii minte ca motanul tau visa? Mustacea si alerga prin vis. Ei, bine, toti cei ce ne nastern, adorrnim ... ntr-o buna zi un somn asa, fara vise. Si-asa a fost de ci nl lumea, A murit si el ... Ah!

Ionica 11 privi departindu-se pentru citeva clipe. Tatal lui era bolnav tare. Abia acum remarca asta. ~i el, care fusese atit

26

de obraznic, se simtea grozav de vinovat. Mai f'acu un pas ina poi, parca temindu-se, apoi batu in podea cu piciorul drept:

- Nu admit sa fii bolnav, intelegi? Am sa rna bat cu totil Am sa fiu eel mai ascultator si mai silitor copil, numai te rag ...

Si incepu din nou sa plinga, acum, de-adevaratelea.

- Te rog, tata - spuse el, sa nu mori tu! ... Spune-mi un leac care sa te vindece! Sau sa dau un te1efon undeva? Hai, ca rna pricep! Spune-mi, te rag! ...

Tatal intinse rnina dupa e1 si zimbi. Nu spuse nimic. Ionica 11 privi infricosat de tacere, dar se apropie, lasindu-se mingiiat din nou.

- Te rag, tata, un leac!

. - E foarte greu de gasit, primi intr-un tirziu raspunsul.

Dad nu cumva, chiar imposibil. Leacul e sus pe eel'.

Copilul intoarse capul $i privi pe fereastra. Aco1o, din intunericul auriu, Luna stralucea plina totusi de umbre parca arnenintatoare.

- Pe Luna?

- Da, fiule, pe Luna. Traieste acolo 0 lume vesnica ... Si

vesela si trista ... in care toate lucrurile sint aurite. Si-acolo, pazita de 0 pastorita cu parul blond, exista 0 vaca de aur ...

Ochii lui Ionica tresarira de curiozitate si se cuibari asa cum

face a intotdeauna la poveste. ' ,

- Putini au ajuns acolo, dar si mai putini s-au inters, fiindca, sorbind din lapte1e vacii de aur din Luna, au cunoscut 0 sanatate fara de sfirsit si-o bucurie la fel de mare. Si si-au unit vieti1e - de-acum aurite si ele - incit Luna a d~v~nit odata

, ,

eu ei a imensa faptura: vesnica si stralucitoare.

Baiatul sorbea cuvintele. Ofta.

- Si cum se poate ajunge acolo? intreba el impins de nerabdare.

- Nu stiul - raspunse tatal. '['i-am spus ca n-am vazut pe nimeni care sa se fi intors de ac010. Se spune ca. doar citiva ani au mai venit si putini sint cei ce i-au vazut. Dar eu cred ca se lauda.

11 saruta. Ionica privea mirat cind 10. Luna, cind 1a parintele sau intins pe pat. Ar mai fi vrut sa stie, dar tatal 11 zori:

- Sl-acum, hai, du-te si te culcal N-ar fi trebuit sa-ti spun.

Du-te $i nu fi trist! E aproape miezul noptii. Trebuie sa te odihnesti ca sa cresti mare ... Si poate ca-ntr-o zi ai sa gasesti tu drumul.

27

De voie, de nevoie, baiatul isi saruta apasat tatal pe obraz si se retrase in camera lui. Ingenuncheat pe marginea patului, se ruga ;;;i simti cum ochii i se umezesc din nou. Trufasa Luna trimitea si-aici lumina sa indepartata facind odaia sa straluceasca,

- Doamne! se ruga el. - Arata-mi, Doamne, drumul spre laptele vacii de aur din Luna sa-l fac bine din nou pe taticul meu!

'I'resari: un huruit grav, ca venit din departare, misca putin perdeaua si-o voce cumva cunoscuta parca sopti: ,,- Hai!" Inirna incepu sa-i bata cu putere. Apropiindu-se de Iereastra vazu un drum de raze care, plecind din Iata lui, se pierdea serpuind undeva spre marginea cerului.

"Sa plec?" - i!?i spuse. ,,- Si tata? .. Dar, altfel ... " Un tremur violent 11 zgiltii si-atunci se hotari pe loco ,,- Doamne, - isi spuse - tata moare, iar eu ce fac? Trebuie sa-i demonstrezl" 9i-nca.lecind fereastra, porni pe drumul acela luminos de-abia vazind, caci stralucirea il orbea ca si cum ar fi mers prin bezna. Incet, din neant, aparura Iiinte care crcscura, iar Ionica, privindu-le miscarea, se intreba si el de ce nu se simte deloc speriat: ,,- Sint libelule - i9i spunea - libelule uriase care danseaza innebunind aerul si iata-le cum ... , ei, mai sa fie, cum imi strabat trupul ... Ca si cum eu as fi inchipuire, iar ele, nu". Apoi se in", treba: ,,- Inchipuire?" Si, urrnarindu-le zborul, simti cum somnul ii cuprinde incet.

Se trezi tresarind. ,,- Tata!" - isi spuse. Intinse mina cautind perna. In locul ei dadu de un smoc de iarba aspra si inalta. ,,- Unde rna aflu?" - se intreba. Totul era intunecat, iar Luna de pe cer si drumul ei stralucitor disparusera. Abia de se vedea. Un cor de gemete izbucni de jur imprejur. Se ridica si explorind locul gasi intinse printre tufisuri joase 0 multime de girafe ce dadeau incet din giturile lor lungi, miscind copitele fara vlaga. Tresareau speriate de mica fiinta care le tulbura si scoteau sunete

prelungi aid om a unor vaiete. ' ,

- Care-i acolo? rasuna 0 voce bubuita si-un zgomot de copite in galop crescu, lasind sa apara intr-un sfirsit inaintea-i 0 girafa

imens. .

- Cine esti tu si ce naiba cauti aici? - facu aceasta inain-

_", ,

tind amenintator si aplecind capul. Aici e interzis, nu stii ?

- Eu sint Ionica, nu te supara si cred c-am rata cit calea.

Pornisem pe un drum stralucitor si plin de 1i.belule, dar cred c-am adormit. Tu cine esti? Caci esti atit de inalt! - rosti baiatul. Se

, ,

vede ca animalului ii placu ceea ce auzi, caci pufni de citeva ori pe nas.

28

- Un baietel. Ha! Un baietel! facu el. Si continua: - Bineinteles ca sint ir-{alt. Girafa Bill ~~ cheama. Sint paznicul acestui loco Caci tu te af1i intr-un loc deosebit. Aici vin girafele bolnave sa zaca si uneori sa moara fara ca nimeni sa nu le mai auda si sa

, ,

le umileasca.

- Esti atit de inalt, incit cred ca poti ajunge la cer. Ma lasi sa rna catar putin pe gitul tau?

Girafa Bill isi Ireca urechile de cornite si rumega multumita.

, , , ,

- Oh, da! Oh, da! facu el. Stiu ce se spune. De-aici de la inaltime pot supraveghea intreaga savana, Stiu unde ploua si unde este iarba mai grasa ~i pot intrezari parul leoaicei cea eu labele moi ca pantofii de hot, oricit de departe s-ar afla. Apoi tresari si-si muta capu1 vreun metru-doi mai inapoi, privind cu severitate la copil: Sau vrei sa spui cumva ca umblu cu capul in

nori? I

- Nu, Bill, in nici un caz - raspunse Ionica, intinzind 0 mina si incercind sa mingiie unul din picioarele acelea 1ungi. Voiam asa, ~i eu, sa rna catar putin acolo sus.

Girafa se retrase un pas si se roti.

- Vai, vail Ce indraznealal Cit de needucata este tinara generatie! Ai cutezat sa calci - spuse Bill - aceasta iarba sfinta si-acum incerci sa rna tratezi ca pe sarmanele voastre animale de casa? In nici un caz, tinere! Odata sosit aici, trebuie sa-ti cistigi meritul de a fi numit girafa de onoare. Dupa aceea, vom vedea! Apleaca-tcsi vezi de fratii si surioarele mele. Poate ca au nevoie de ceva, caci trebuie si ele sa fie ingrijite. Iar tu esti om si sta in puterea ta sa vindeci. Pina atunci, te las. Dar nu cumva s-aud ca le-ai f'acut vreun rau, fiindca te voi strivi in copite.

Si, spunind astea, Bill 0 zbughi la trap, pierzindu-se in semiintuneric.

- La naiba l rosti in sine a sa Ionica lovindu-se cu palma peste picior. - Ce sta asta cu nasul pe sus! ... Insa se resemna si incepu sa se indoaie asupra trupurilor gingase care gemeau in iarba. Scotea aici un spin, dincolo aducea apa in pumni de la un lac apropiat. Si mingiia, aco1o un de nu mai stia ce sa faca, capetele moi cu ochi mari si rotunzi ale girafelor ce sernanau din ce in ce mai putin cu ce1e vazute 1a te1evizor. Pareau si ele copii. Obosea in rastimpuri 9i-l fura somnu1, caci trupurile bolnave nu se mai terminau. Zece, 0 suta, 0 mie ... Cite sa fi fost? I se parea ca mereu si rnereu veneau altele fiindca de cite ori atipea, gemete

29

noi, tot mai indepartate, il trezeau din somn chemindu-l la ele. n mai striga din cind in cind pe Bill, insa acesta nici ca se arata,

Si-asa statu Ionica acolo un timp nernasurat de lung. Nu se facea nicicind nici noapte de-a binelea si nici dimineata, caci eerul parea intuneeat de un nor gros ee nu lasa sa se vada nici urma de Luna sau stele. Si-odata, atipit, visa chipul tatalui sau plingind: ,,- Ionica!" - striga aeesta. ,,- De ce-ai fugit si m-ai lasat sa mor singur?"

- Nu te-am Iasat, tata! Ma grabesc, rna grabesc! - chiui la rindu-i, sarind in pieioare. Unde esti, Bill? Mai, prajina! M-am saturat, intelegi? Mai am si eu alta treaba. Doar mi-ai promis ceva!

Dar vocea rasuna imediat in spatele sau:

- Ehei, omuletule! Stai, nu te minia. Sint aici.

Si, intorcindu-se, Ionica il vazu intr-adevar pe Bill.

- Am fest intotdeauna Iinga tine ~i mi-a placut ce-ai fa-cut.

Bineintelas ca. tin minte. Nu asa ne-a fost invoiala? Ai fost atit de bun cu Iratii mei, incit aproape ca merit: numele de girafa, Hai, urea!

Si fiinta aceea inalta ingenunche. Copilul se agata cu 0 mina de coarnele catifelate si se simti propulsat in inalt.

- A~a-i ca-i bine? - intreba Bill.

De acolo, de sus, Ionica vedea totul ca-n palma: intindere fara sfirsit cu laeuri, copaci si tufisuri. I se paru di zareste un foc in departare. Dar oricit flutura prin aer mina ramasa libera, nu reusi s-atinga nimic.

- Da-ma jos! Da-ma jos imediat! - spuse el. Totul a Iost in zadar. Eu v-am ajutat pe toti ~i voi nu mi-ati dat nimic. Mi-am pierdut degeaba vremea cu voi. Iar tu m-ai mintit!

Bill 11 aseza imediat pe pamint eu aceeasi miscare de ingenunchere.

- Cu ce-am mintit ? Ce-ai fi vrut tu? - intreba copilul

care smiorcaia si batea din picioare.

- A~ fi vrut s-ating eerul - raspunse Ionica. Bill izbucni in ris si se scutura.

- Doamne, inca unul care vrea s-atinga cerul! . . . pufni el si se departa hohotind, asa ca Ionica ramase singur.

PEnse un timp, apoi se Iinisti, caci sesiza 0 transformare in lumea din jurul sau, Zgomotele se stinsera, micile licariri ce luminau bezna incepura sa piara. Si-atunci cind chiar si cea mai plapinda geana de lumina disparu. Un intuneric majestuos, incins ca

30

un cuptor, rasar! imprejurul sau. Un frison il cuprinse. ,,- Acus, acus trebuie sa apara si Luna", - isi spuse el. Dar nu se-ntimpla nimic. Zari totusi, prin intunericul fierbinte plapinda lumina a focului ee-l zarise cu citeva clipe inainte. Forni intr-acolo. Treeu mult timp, caci focul, pe masura ce el merge a, parea ea se indeparteaza. Auzea parca mereu vocea taticului sau si se grabea serfsnind din dinti, Numai atunci cind oboseala parea ca-l va dobori, se pomeni deodata cu el in fata. Alaturi, incalzindu-se, 0 Iata mica, blonda, scincea.

- Ionical - striga ea si se repezi sa-l prinda chiar atunci cind se prabusea, - Te asteptam, Tonica!

Baiatul deschise ochii si, privind-o, se indragosti de ea irnediat. Era nespus de f'rumoasa, iar parul ei parea aurit in vapaia flacarilor.

- Luna - sopti el. - Am ajuns pe Luna. Fata cu parul de aur, te iubescl

- Nu, dragul meu - rosti ea. - Nu ai ajuns acolo, iar eu nu sint fata din Luna ci, sora ei, Pazitoarea drumetilor. Am venit sa-ti arat drumul caci, trebuie sa ti-c spun, l-ai cam ratacit,

Fata ii lua capul in poala. Nemarginita usurare simtea baiatul deoarece, cu fiecare mingiiere si sarutare pe care 0 prime a, oboseala 11 parasca ca prin farmec. Clipele i se pare au ore si totusi vremea disparea, ca si cum nici n-ar fi existat; se lipise parca de parul ei si se amesteca jucausa ca vintul.

- Te iubesc, Pazitoarea drumetilorl - sopti el. - Ce bine ca te-am intilnitl Te voi lua cu mine si nicicind drumurile mele nu se vor mai incur ca.

Dar fata se desprinse din imbratisare.

- 0, nul Te rog, Tonica, nu te amagi singur. Eu sint legata de foc, asa cum sora mea este legata de vaca din Luna. Si trebuie sa ies cu el inaintea tuturor drurnetilor rataciti. Vom fi totusi impreuna pentru ca tu rna vei pastra in suflet~l tau, iar eu i'ntr-al meu. ° fericire mai mare nu poate fi pe lumea asta.

Baiatul sari iute linga ea si 0 prinse de miini cu putere: - N u - spuse el. - N u asa! Degeaba te port in gind dad nu te simt alaturi ... Daca nu vei veni cu mine, am sa te urmez eu!

Dar fata 11 privea dojenitor:

- Si tatal tau, Tonica? Cu el cum ramine?

° fulgeratoare durere strabatu inima baiatului: "Cum de-am putut sa uit de tata?" - se intreba si parca intreg cerul ii apasa acum pieptul.

31

- Cum de-am putut sa uit l?i ce-i de facut? - striga si stringind in brate fata, se prabusi la pamint in uitare, Cit a dimas asa? Nu se putea sti,

- Da-mi drumul! Nu rna stringe asa si las a-rna sa-mi termin si eu suferinta! - veni din bratele sale vocea care-l trezi. Caci ~le stringeaurie zor 0 blana ca1da $i pufoasa. Deschise ochii si constata cu mirare ca-l tine la piept pe motanul Misu. Primul lui motan despre care credea ca a murit.

- Mi9U, Misul Traiesti! Ce bine-mi pare, iubitule! - striga el acoperind felina cu sarutari.

- Nu rna stringe, Ionica! Ai Iebra, - spuse Misu si cautindu-se in buzunar ii intinse 0 aspirma,

- Ce ciudat! - exclama baiatul. N-am stiut pina acum ca si motanii au buzunare. Multumescl si lua aspirina, mestecind-o eu pofta. La voi [ina si pastilele sint dulci. Doamne, ce tara minunata e aceasta? Spune tu, Misulel

Motanul se desprinse cu greu si se prabusi la picioarele lui gif'iind.

-,- Prietene - ii raspunse. Pentru ca, desi m-ai mai tras de coada :;li eu te-am mai zgiriat, tot prieteni am ramas, chiar nu intelegi? Aceasta-i tara luminii de Luna. E crunta tara a suferintei si a mortii, De aici nimeni nu mai poate scapa. Priveste! - spuse el aratind cerul.

Si-ntr-adevar, ridicind privirea, Ionica descoperi deasupra crestetului sau 0 Luna imensa, cu 0 stralucire rece, plina de umbre ca niste mari nelinistitoare. Vru sa intrebe, insa motanul continua:

- Doar laptele vacii de aur din Luna mai poate face ceva pentru noi. Si tu esti bolnav acum, chiar daca te-ai mai refacut cumva dupa pastila de adineaori. Hai, iute, s-o salvam pe Pasarea visu1ui! A cazut mai de mu1t si ea vrajita de lumina asta si, ca sa se inalte inapoi, ii trebuie 0 picatura de singe de om. Sa nu te temi, caci altfel, totul e pierdut. Si tii minte cita grija a avut taticul tau de noi doi!

Timpul pornise deodata sa curga albastru si urlator ca 0 cascada. Se ridicara si plecara imediat. Intrasera parca intr-o tara a florilor gigantice. Flori de liliac, margarete, flori lacrimoase de tei alcatuiau 0 padure stranie ce-i imbata cu-apasatoarele sale mirosuri. Pe Pasarea visului 0 gasira zacind intr-o poiana. Era imensa, albastra cu straluciri violete. Ionica nu mai vazuse decit avioane de dimensiunea asta.

Pasare, Pasare maiastra, strigii el, am venit!

Si-aceasta deschise incet ochiul sau mare: - Un om! exclama ea. Un om adevarat!

Ionica, rupind un spin de trandafir cit 0 sabie, se taie imediat la brat:

- Ia, soarbe!, ii spuse, iar Pasarea, de cum gust a Iichidul negru, si sari in picioare. 19i scutura aripile de citeva ori si cei doi prieteni se pomenira aproape ingropati in polenul care curgea din imensele corole.

- Opreste-te! striga Misu. Nu face asa, ca sint alergic!

- Nu mai e timp, raspunse pasarea, Stiu de ce-ai venit. Asta

vrea toata lumea. Rei, omule, azvirle-te in spatele meu si tine-te bine! In curind Luna va incepe sa descreasca si daca nu ne grabim, ne vom rataci in cer!

Tonica 11 strinse pentru 0 clipa la piept pe motan apoi, dintr-o singura miscare, se arunca pe una din aripi si se catara pina sus pe grumazullucios.

- Asteapta-mal ii striga el de acolo. Ma intorc negresit!

- Sa nu ne parasesti! Sa nu ramii acolo, pe Luna! striga la

rindu-i Misu, pe care baiatul 11 vedea facindu-se din ce in ce mai mic, pina cind se pierdu acoperit de petalele florilor.

Zburau. Fire de apa si mari devenite acum minuscule ramasera in urma. Pasarea visului cea mare 9i puternica era acum un fulg de nea lipsit de substanta, baiatului parindu-i-se ca zboara pe un Inger. Lumina crestea, iar Luna se mare a deasupra lor si deodata pare a incepu sa ploua cu stele. 0 ploaie ciudata, de jos in sus, caci toate curgeau inspre Luna. Stelele pareau mai degrabs niste fluturi tremuratori care urcau sau niste ochi ce se apropiau cercetator de ei spre a-si lua zborul mai departe, cu un clinchet blind. Tonica i!?i apropie Iata de urechea pasarii si intreba:

- Ce-i asta? N-am auzit nicicind de ceva asemanator.

- Tine-te bine! ii raspunse Pasarea. Sint sufletele copiilor

care-au murit inainte de a-si fi terminat copilaria. Nu te uita la ele! Vazute de aproape sint atit de frumoase, incit te ametesc si poti cadea. Si nu vreau sa te pierd tocmai acum cind mi-ai redat viata.

Si baiatul strinse penele pasarii in miini, simtind cum, ca 0 alinare ametitoare, il cuprinde, din nou, un fel de somn.

Cind se trezi intr-o imbatatoare lumina alba, in Iata-i state a, aidoma Pazitoarei drumetilor, dar parca mai frumoasa, insasi Fata din Luna.

3 - Povestlle de Ia bojdeuca

33

- Bine-ai venit, omule! 11 intimpina ea. Noi te-am vegheat si ti-am trimis drumul la inceput. Insa erai prea fraged sa-l poti strabate pe de-a intregul intr-o prima noapte. A'9a ca am trimis-o inaintea ta pe sora noastra, cea ce vegheaza focul, spre a te ajuta. $i bine am facut caci, iata, Pasarea visului poate zbura acum din nou la noi, aducindu-ne oameni.

Si, zicind aceasta, ii intinse baiatului un poeal plin cu lapt~· auriu. Ionica bau si simti in acea clipa cum, cu imensa bucurie, ochii sai pot deslusi pe indelete minunatiile palatelor si stralucitoarelor gradini din jurul sau.

- E minunat la voi! spuse el. Miraculoasa intr-adevar i si licoarea si lumina voastra. Va multumesc! Dar umbra de aici e

, ,

reee si rna grabesc 1a tatal meu care rna asteapta bolnav sa. vin inapoi.

Fata din Luna facu ochii mari si toate faptur ile din jurul lor . se cutremurara:

- Cum? intreba ea. Nu te-a irnbatat fericirea? Caci 1aptele vacii de Luna pe care l-ai baut e elixirul bucuriei vesnice :;;i-o. vesniciei uitarii. Cine esti tu :;;i cum de n-a putut sa te tulbure nimic din toate acestea? Cine esti, de-ai reusit so. vezi si race ala din minunatia lurninii noastre?

Baiatul facu 0 plecaciune :;;i apoi 0 privi pe f'ata in ochi.

- Ionica rna numesc, raspunse. Si, acoperit cu dragoste, .arn crezut ca tot pamintul se va schimba 1a pocnetu1 degetelor mele. Am fost un imbatat de ~~eu» ... Dara acum m-am vindccat si rna stiu doar de. Ionica. Si mai stiu ca ceea ce ramine dupa ce se termina totul e numai bunatatea.

- Si tu? intreba Fata din Luna. Pentru tine nu mai doresti . .?

mrmc:

~aiatu1 zimbi blind si, sarutind mina fetei, ii raspunse:

-. Pe negindite am inceput sa traiesc odata cu 1umea. Ce doresc? Sa-mi fie aproape eei dragi, caci ~-<eu» asa cum rna gindesc acum, -«eu»· e doar visul. De aceea rna grabesc a-ti cere putin lapte, caci am pe cineva drag care sufera si tare rna grab esc acasa!

Cind Ionica termina de vorbit, Fata din Luna p1ingea. 11 binecuvinta, 11 saruta cu drag si, daruindu-i un vas plin eu laptele vacii de aur, ii spuse:

34

- Omule, pentru ca ne-ai miscat atit,'ia ca1ea drumului de aur si intoarce-te 1a ai tai. Ceea ce-ai facut tu e 0 lutpa eu mult peste mintea omeneasca. F'iindca oriee se poate cu usurinta imblinzi, dar dorul - mai putin, Un dor mai mare te-a runt de dorul nostru. Grabeste-te, caci in curind intunericul va incepe sa muste imparatia noastra si incet, incet, ne vom cufunda in inghetata sa nemiscare. Nu-i timp, grabeste-te si ori de cite ori vei ,. privi cerul, aminteste-ti de noi cu drag!

Si Ionica pleca alergind cu vasul sub brat pe calea stralucitoare care cobora inspre casa. Dar ii fu greu si drumul de intoarcere, caci in cale intilni din nou pe Misu, girafe si oameni bolnavi, carora, fara sa stea pe ginduri, le daruia cite 0 picatura din laptele de aur pe care-l purta, Calea pe care mergea devenea din ce in ce mai grea si mai nesigura ca si cum pietrele de lumina ar fi innebunit.

- Girafa de, onoare te numesti aeum, Ionical auzi la un moment dat 0 voce :;;1, intorcind capul, il reeunoscu 9i-1 saluta vesel pe Bill, girafa cea inalta, lasindu-l iute in urrna. Si cind, in sfirsit, pa:;;i pervazul Ierestrei camerei sale, un somn greu S2 abatu asupra lui.

Se destepta pe covor incalzit de razele soarelui ce patrundeau pe geam. In mina tinea vasul, Ce bine semana eu vaza sa de flori! Dar din nefericire acesta era gol. II scutura, dadu sa scurga rnacar 0 picatura intr-un pahar, dar nu gasi nimic.

- Taticulel Taticule! navali el plingind de ise rupea pieptul in camera tatalui.

- Ce s-a intimplat, Ionica? Te doare ceva? 11 intreba acesta chinuindu-se sa se ridice.

- Nu, tata - raspunse copilul - dar vezi, azi noapte am fost pe Luna si-am adus lapte de acolo de la vaca de aux. Insa am intilnit atita boala si suferinta in cale, incit am daruit aici 0 picatura, colo 0 picatura, si-acum, cind am ajuns la timp, vasul e gol. Si Luna intra in descrestere ... Ce rna fac, tata, ce rna Iac? - hohotea el. Pentru tine am plecat si tocmai pe tine sa te las sa mori? Am vrut sa Iiu bun si iata c-am facut numai rau ...

Tatal il strinse la piept :;;i-l privi eu blindete:

- Ei, Ionica, nu fi asa de necajit! Nicicind nu e pierdut chiar totul. Spune-rni, tu ai baut din 1aptele aeela?

35

Copilul o£ta si, nemaiputind vorbi din pricina lacrimilor, dadu din cap. Tatal relua:

_ Ia sa vedem, chiar n-a ma ramas nimic? Ba, uite, 0 ultima

picatura, 0 sorb de pe buzele tale.

Sarutindu-l, il strinse in brate ~i-l linisti intr-un stirsit. $i-n

urma sarutarii, tata] lui Ionica s-a insanatosit. Si-au mai trait im-

preuna un timp oarecare ...

l