Sunteți pe pagina 1din 2

Comletare proverb

În general proverbele exprimă printr-o judecată de tip inferior un adevăr formulabil printr-o
judecată de tip superior şi declanşează în mintea interlocuitorului un întreg şi complicat
raţionamentinductiv. Ele apar ca forme de însusire estetică a realităţii, nu reprezinta o cunoastere
teoretică bazată pe gândirea strict logică , deşi unele din ele se apropie de această moralitate, ci reflecta
lumea lucrurilor concrete sau particulare, cu scopul de a dezvălui o semnificaţie mai largă, o însuşire sau
un raport necesar între lucruri.

În consecinţă, proverbele se comportă ca mici opere literare. Valoarea lor estetică este cu atât mai
mare cu cât formularea este mai aproape de senzorial (de o experienţă directă) şi cu cât acest senzorial
exprimă o idee mai generală. Proverbele nu sunt folosite niciodată izolat, ci încadrate într-un context
particular , verbal sau situaţional. Apariţia unui proverb într-un context narativ, de exemplu duce la
îmbogăţirea conţinutului acestuia, prin raportarea lui directă la un adevăr general, in aceleaşi timp,
duce la accentuarea momentului la care se referă , la specificarea lui în mod deosebit , fapt care
determină o evidenţiere a lui în cadrul naraţiunii. În cursul naraţiunii proverbele apar în momente
caracteristice , contribuind in ansamblul ei, la dezvăluirea mesajului propriu-zis al creaţiei în ansamblul
ei , la dezvăluirea poziţiei pe care naratorul o are în spirit popular faţă de faptele pe care le
zugrăveşte .

Deci , proverbele operează întărind latura subiectivă a creaţiei artistice ceea ce concordă cu
mentalitatea colectivă a mediului în care trăieşte naratorul sau la care se referă . Se poate spune că
orice aplicare a unui proverb la un context este echivalentă cu un act de creaţie care priveşte atât
contextul cât şi proverbul.

În povestirea basmelor populare întrebuinţarea proverbului este la latitudinea individului


povestitor, folosirea lui constituind un act de creaţie . Aplicarea la un număr mare de situaţii concrete
determină o mare bogăţie de sensuri ale aceleaşi proverb, toate subordonate unei semnificăţi
generale. Cum semnificaţiile joacă un rol important în stabilirea valorii operei literare, se poate trage
concluzia că bogăţia de conţinut a proverbelor şi zicătorilor rezulta nu numai din numărul mare de
expresii de acest gen , ci şi din bogăţia de sensuri pe care o poate avea unul şi aceleaşi proverb.

Copletarea chicitori

Implicat, ghicitorilor devin o probă în riturile de iniţiere sau de încercare, un examen nu numai
al ???? ci şi al cunoştinţelor pentru că ele încep să se contureze ca un limbaj de grup sau profesional
specific. Ele devin un semn al înţelepciunii populare şi un joc distractiv în aceleaşi timp, dar şi un examen
al însuşirii orizontului de cunoştinţe al colectivităţii, al intregrării individului în modul colectiv de gândire.

Ghicitoarea nu permite lectura dincolo de text a mesajelor deschise, o lectură individualizată ca


sistem de receptare şi interpretarea a semnificaţiilor. Calitatea ghicitirii constă atât în valoarea
metaforei , cât şi în efortul pe care îl cere pentru a fi dezlegată . Creatorul ghicitorei trebuie să alege
termenul figurat în aşa fel încât să prezinte asemănări care să facă posibilă dezlegarea, dar care să-l şi
inducă în eroare pe cel caruia i se propune acest lucru.

Aristotel definea ghicitoarea ca o „ metaforă bine realizat”