Capitolul 1:

CÎTEVA NOŢIUNI PRIVIND FISCALITATEA ÎNTREPRINDERII

OBIECTIVE:
1. Recapitularea unor definiţii fiscale care au fost deja tratate la alte discipline.
2. Prezentarea unor caracteristici actuale ale sistemului fiscal din România.
3. Enumerarea principalelor impozite şi taxe la care trebuie să facă faţă întreprinderile.
4. Precizarea unor noţiuni privind presiunea fiscală şi evaziunea fiscală.

1.1. Concepte, principii şi definiţii fiscale

Implicaţiile fiscale se manifestă, de regulă, prin intermediul impozitelor şi taxelor. La nivelul, unei
ţări, ansamblul impozitelor şi taxelor provenite de la persoanele fizice şi de la cele juridice,
formează sistemul fiscal. Aşezarea şi perceperea impozitelor se realizează prin crearea şi
menţinerea în stare de funcţionare a unui mecanism fiscal format din instrumentele şi metodele
folosite pentru realizarea funcţiilor sistemului fiscal, în condiţiile respectării principiilor fiscale.
Sistemul de impozite şi taxe trebuie, aşadar, să îndeplinească următoarele funcţii:
a) finanţarea cheltuielilor publice, urmărindu-se obiectivul de randament bugetar;
b) redistribuirea veniturilor conform principiului echităţii;
c) de stabilizare a activităţii economice sau de corectare a dezechilibrelor în scopuri de
eficienţă economică.
În România s-a elaborat şi se ajustează în permanenţă un sistem fiscal care se doreşte
performant. În ceea ce priveşte impunerea întreprinderilor, s-au propus şi s-au realizat ori urmează
să se realizeze mecanisme care să asigure:
• tratamentul nediferenţiat al agenţilor economici, indiferent de tipul afacerii, de forma de
proprietate sau de dimensiuni (cu excepţiile de rigoare, cum ar fi, de exemplu, microîntreprinderile
în cazul cărora nu se impozitează profiturile, ci veniturile ori întreprinderile mici ale căror activităţi
sînt scutite de TVA – ambele excepţii pot fi depăşite prin libertatea lăsată întreprinderilor respective
de a opta pentru impozitarea în condiţii normale);
• evitarea impunerii de două sau mai multe ori a aceleaşi baze impozabile;
• încercarea de diminuare a sarcinii fiscale şi, acolo unde este posibil, "anestezierea fiscală",
adică micşorarea gradului de percepere de către contribuabil a sarcinii fiscale (mai ales prin
utilizarea de impozite indirecte);
• descurajarea unor activităţi sau consumuri;
• aducerea la un nivel cît mai redus a evaziunii fiscale;
• deconectarea din ce în ce mai evidentă dintre regulile contabile şi cele fiscale, cel puţin la
nivel de reglementare;
• încercarea de a evita ca unele părţi din materia impozabilă să scape de impozit;
• simplificarea, pe cît posibil, a impunerii (şi aici găsim nenumărate excepţii – reguli pentru a
căror înţelegere sînt necesare eforturi importante – vezi, de exemplu, TVA armonizată).
Aceste mecanisme se adaugă sau se pot adăuga unei serii de facilităţi care vin să stimuleze
contribuabilul în vederea desfăşurării unor activităţi în măsură să lărgească baza de impozitare ori
să micşoreze presiunea socială asupra bugetului. Se înscriu aici, măsuri precum cele de mai jos:
a) stimularea exportului prin scutirea de TVA a operaţiunilor de acest tip;
b) posibilitatea recuperării mai rapide a capitalului imobilizat, prin folosirea regimurilor
fiscale de amortizare degresivă sau accelerată;
c) importul de echipamente tehnologice în condiţii fiscale atrăgătoare: scutiri sau diminuări de
la plata taxelor vamale sau de la garantarea plăţii acestora (în anumite condiţii) ori amînarea plăţii
lor;
d) posibilitatea reportării, timp de cinci ani, a deficitului fiscal;

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 Capitolul 1 –Noţiuni generale pagina 2

e) stimularea întăririi resurselor proprii prin permisiunea acordată societăţilor comerciale de a

constitui rezerve legale prelevînd anual 5% din profitul brut, pînă cînd acestea ating 20% din
capitalul social;
f) scutiri de impozite şi taxe pentru investiţiile realizate în zonele declarate ca defavorizate sau
în cazul investiţiilor cu impact major ori al întreprinderilor mici şi mijlocii (situaţie aflată în
lichidare – printre altele şi datorită exceselor la care a dat naştere).
Este evident că multe din aceste măsuri sînt adaptări pe condiţiile româneşti ale experienţelor
fiscale din alte state.
Parcurgerea problematicii fiscale obligă la prezentarea şi a definiţiilor fiscale (numite şi
elemente tehnice ale impozitului), a căror formulare reprezintă o componentă a sistemului doctrinei
fiscale. Astfel, se pot avea în vedere următoarele concepte:
Subiectul impozabil este persoana obligată direct (personal) potrivit legii, să suporte plata
unui impozit sau a unei taxe. Subiectul impozabil poate fi o persoană fizică sau juridică care posedă
bunuri, realizează venituri sau face cheltuieli pentru care legea prevede obligaţia plăţii unor
impozite sau taxe. În mod curent, subiectul impozabil se mai numeşte şi contribuabil.
Plătitorul de impozit este persoana obligată să efectueze calculul şi plata obligaţiei faţă de
buget. De cele mai multe ori, plătitor este însuşi subiectul impozabil, dar sînt şi cazuri în care
plătitorul nu este şi subiect (cazul impozitului pe salarii, suportat de salariat şi plătit de angajator,
sau al impozitului pe dividende sau al impozitelor plătite de garant atunci cînd titularul nu-şi achită
obligaţia).
Baza impozabilă (baza de calcul) desemnează suma asupra căreia se aplică o cotă de impozit
pentru a se determina cuantumul impozitului datorat; se mai foloseşte şi noţiunea de obiect
impozabil.
Cota de impunere se exprimă într-o sumă fixă sau un procent care se aplică asupra bazei
impozabile şi cu ajutorul căreia se determină impozitul datorat.
Termenul de plată reprezintă perioada de timp în care se poate plăti impozitul, fiind prevăzut
de lege (cele mai multe impozite în sarcina întreprinderilor au ca termen de plată ziua de 25 a
perioadei următoare celei pentru care se datorează).
Înlesnirile acordate la plată (sau facilităţile) apar sub forma scutirilor, amînărilor,
eşalonărilor, reducerilor.
Sancţiunile apar atunci cînd nu se respectă termenele legale de plată a impozitelor sau atunci
cînd obligaţia de plată este determinată incorect.
Impunerea constă în identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice sau juridice care
realizează un anumit obiect impozabil, în evaluarea bazei de calcul a impozitului şi în determinarea
exactă a mărimii acestuia.

1.2. Sistemul de impozite şi taxe la care trebuie să facă faţă

întreprinderile din România
Conform normelor fiscale româneşti, întreprinderile au obligaţia de a plăti impozite, taxe şi alte
contribuţii, chiar dacă unele dintre acestea sînt suportate de alţi contribuabili. Beneficiari ai acestor
impozite pot fi bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale sau bugetele fondurilor
speciale. Cîteva impozite: taxa pe valoarea adăugată, accize, impozit pe venit, impozitul pe
veniturile persoanelor fizice nerezidente, taxe vamale, taxe de metrologie, taxe consulare, taxa de
timbru pentru activitatea notarială, taxe judiciare de timbru, taxe de înregistrare a medicamentelor şi
a produselor biologice de uz uman, taxe sanitar – veterinare, tarife din activitatea de standardizare,
impozit pe profit, impozitul pe veniturile reprezentanţelor, impozit pe veniturile
microîntreprinderilor, impozitul pe dividende, taxa pentru jocuri, taxa pentru autorizaţia de transport
internaţional, taxe şi tarife pentru autorizare în domeniul activităţilor nucleare, impozitul pe clădiri,
impozitul pe teren, taxa pe teren, taxa pentru mijloacele de transport, impozitul pe spectacole, taxe
extrajudiciare de timbru, taxa pentru mijloacele de reclamă şi publicitate, fondul pentru plata
ajutorului de şomaj, fondul pentru asigurările sociale de stat, fondul special pentru sănătate publică,

Costel Istrate – Contabilitatea operaţiunilor fiscale ale întreprinderii © 2008/2009

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com
 Capitolul 1 –Noţiuni generale pagina 3

fondul de asigurări sociale de sănătate, fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu
handicap, contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii, contribuţia la fondul pentru garantarea
creanţelor salariale, fondul special pentru protecţia asiguraţilor, fondul special al aviaţiei civile,
fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic, fondul pentru regenerarea pădurilor, fondul
special pentru dezvoltarea şi modernizarea punctelor de trecere a frontierei, fondul de garantare a
depozitelor în sistemul bancar, fondul cinegetic şi a protecţiei vînatului, fondul de protecţie socială
a constructorilor, fondul cinematografic, fondul cultural naţional, fondul de ameliorare a fondului
funciar, fondul pentru reformă economică, fondul naţional de solidaritate, fondul pentru amenajarea
lacurilor şi rîurilor, fondul naţional de solidaritate în metalurgie, fondul pentru mediu, fondul
special pentru produse petroliere.
Această listă nu este valabilă pentru toate întreprinderile, multe obligaţii (mai ales fondurile
speciale) sînt în sarcina întreprinderilor care desfăşoară anumite activităţi sau care deţin anumite
bunuri. În plus lista nu este fixă: evoluţia legislaţiei fiscale din România face ca destul de frecvent la
aceasta să se adauge noi obligaţii ori, mai rar, să dispară unele impozite sau taxe.

1.3. Presiunea fiscală şi evaziunea fiscală

La nivel macro economic, presiunea fiscală poate fi dată de rata fiscalităţii, calculată ca raport între
încasările fiscale totale şi produsul intern brut. La nivelul întreprinderii, indicatorul de presiune
fiscală poate fi calculat ca raport între sumele plătite statului (eventual diminuate cu subvenţiile
primite şi cu taxele de consumaţie transferate asupra consumatorilor, pe de o parte, şi veniturile
brute sau valoarea adăugată, pe de altă parte; pentru ca această caracterizare a presiunii fiscale la
nivel de întreprindere să fie reprezentativă, în condiţii de inflaţie, putem să calculăm şi raportul între
sumele plătite (ori de plătit) cu titlu de impozite şi taxe, pe de o parte, şi fluxurile de intrări de
trezorerie, pe de altă parte (pe aceeaşi linie, putem stabili şi ponderea plăţilor la diferitele bugete în
totalul plăţilor efectuate de întreprindere în cursul unei perioade).
Atunci cînd presiunea fiscală depăşeşte anumite limite, randamentul impozitelor şi taxelor
poate deveni mai mic, deoarece se vor manifesta fenomene de rezistenţă la impozite din partea
contribuabililor: rezistenţe în plan politic, abstinenţa fiscală, frauda fiscală şi evaziunea fiscală, fuga
capitalurilor către teritorii mai primitoare din punct de vedere fiscal. Toate aceste manifestări pot fi
încurajate şi de alte componente ale mediului în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea,
componente de natură socială, financiară, politică etc.
În condiţiile unei presiuni fiscale mari, contribuabilii pot ajunge să deruleze operaţiuni care
să nu respecte normele fiscale, contabile sau de altă natură, intrînd în starea de evaziune fiscală.

Costel Istrate – Contabilitatea operaţiunilor fiscale ale întreprinderii © 2008/2009

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com