Proiect LIFE05NAT/RO/000176: 
“Habitate prioritare alpine, subalpine şi forestiere din 
România” 
 
 
 
 
 

Recomandări de management  
pentru habitatul 
   
6230* Pajişti montane de Nardus bogate în specii pe 
substraturi silicioase 

 
 
 
 
 
 
 
Autori: Marius I. Bărbos, Nicuşor Sima 
 
Braşov, Februarie 2008 
 
 
 
  
CUPRINS 
 
 
 
CUPRINS .............................................................................................................................................. 1 
I. INTRODUCERE ................................................................................................................................... 3 
1.1. Rețeaua Ecologică Natura 2000 – informații generale. ..................................................................... 3 
1.2. Managementul siturilor Natura 2000 ................................................................................................ 4 
1.2.1. Prevederile articolului 6 din Directiva Habitate 92/43/CEE ........................................................ 5 
1.2.2. Natura proprietății şi implicațiile ei în gospodărirea durabilă a habitatelor de pajişti ............... 6 
1.2.3. Cadrul legislativ național privind managementul/gospădărirea pajiştilor (inclusiv GAEC‐urile şi 
viitoarele plăți de agro‐mediu) ............................................................................................................. 6 
II. SCOPUL ŞI NECESITATEA STUDIULUI ............................................................................................... 16 
III. DESCRIEREA HABITATULUI 6230* .................................................................................................. 17 
3.1. Structura habitatului ........................................................................................................................ 17 
3.2. Aspecte privind ecologia habitatului 6230* ..................................................................................... 18 
3.3. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare .................................................................................... 23 
3.3.1. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare față de altitudine ................................................ 23 
3.3.2. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare față de pH ........................................................... 24 
3.3.3. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare în funcție de concentrația ionilor de Ca++ ........... 24 
3.3.4. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare față de grosimea stratului de litieră ................... 25 
3.4. Principalii factori care condiționează dezvoltarea speciilor edificatoare ........................................ 26 
3.5. Sindinamica ...................................................................................................................................... 29 
3.5. Valoarea conservativă ...................................................................................................................... 30 
IV. MĂSURI DE MANAGEMENT .......................................................................................................... 32 
4.1. Amenințări potențiale – generalități................................................................................................ 32 
4.1.1. Amenințări potențiale ............................................................................................................... 33 
4.2. Măsuri de conservare....................................................................................................................... 34 
4.2.1. Principii şi obiective generale ................................................................................................... 34 
4.2.2. Măsuri de management ............................................................................................................ 36 
CONCLUZII ......................................................................................................................................... 38 
BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................................... 39 
 

2 
 
 
 
 
I. INTRODUCERE 
 
 
 
 
  Acest  Raport  este  parte  din  LIFE05NAT/RO/000176  „Habitate  prioritare  alpine,  subalpine  şi 
forestiere  din  România”.  Obiectivul  general  al  proiectului  este  identificarea  şi  descrierea  atât  a 
amenințărilor potențiale cât şi a măsurilor minime de management necesare pentru conservarea unor 
habitate Natura 2000 printre care se regăsesc şi pajiştile de Nardus bogate în specii pe substrat silicios 
din România, habitatul prioritar 6230*.  
  Pentru  punerea  în  practică  a  cerințelor  prevăzute  de  Directiva  Habitate  este  necesar  să  se 
pornească de la particularitățile structurale şi ecologice ale pajiştilor de Nardus, dar fără a se pierde din 
vedere  şi  problematica  conexă  şi  anume:  natura  proprietății  şi  implicațiile  acesteia  în  activitatea  de 
conservare, crearea cadrului legislativ adecvat şi identificarea surselor de finanțare a acestor activități. 
  Principalele  obstacole  în  realizarea  şi  implementarea  practică  a  măsurile  de  management  le‐ar 
putea  constitui  numărul  mic  de  studii  de  ecologie  aplicată  care  să  permită  identificarea  principalilor 
factori  care  influențează  aceste  pajişti,  a  atributelor  care  definesc  starea  favorabilă  de  conservare  şi 
stabilirea  intervalului  în  care  valorile  acestora  pot  varia  fără  a  modifica  în  mod  semnificativ 
caracteristicile  habitatului,  studii  care  ar  fi  utile  şi  pentru  realizarea  unui  plan  de  management  şi 
monitorizare. 
  Deoarece pajiştile încadrate în acest tip de habitat sunt, în majoritatea lor, edificate de către Nardus 
stricta  ca  specie  monodominantă  sau  în  codominanță  cu  Festuca  rubra  şi  Agrostis  capillaris,  dar  şi 
datorită  faptului  că  pentru  aceste  specii  au  mai  fost  efectuate  studii  de  ecologie,  majoritatea 
amenințărilor  identificate  şi  a  măsurilor  de  de  management  propuse  se  vor  adresa  în  mare  măsură 
acestora. 
 

1.1. Rețeaua Ecologică Natura 2000 – informații generale. 
 
 
Restrângerea  biodiversității  se  datorează  în  majoritatea  cazurilor  atât  insuficientei  dezvoltări  a  
capacităților  ştiințifice,  tehnice  şi  instituționale,  cât  şi  lipsei  cunoştințelor  şi  informării  publicului  larg, 
despre  diversitatea  biologică  şi  importanța  ei  pentru  umanitate.  Acesta  este  şi  motivul  pentru  care  în 
cadrul Convenției pentru diversitate biologică se menționează că este necesar, ca alături de aplicarea 
unor  măsuri  privind  anticiparea  şi  prevenirea  cauzelor  reducerii  biodiversității,  să  se  adopte  măsuri 
pentru  stabilirea  unor  programe  educaționale  referitoare  la  conservarea  şi  utilizarea  durabilă  a 
biodiversității  ecologice,  cât  şi  măsuri  de  promovare  şi  diseminare  a  importanței  măsurilor  necesare 
pentru conservarea diversității biologice (art.12, 13).  
Din  dorința  ca  cei  interesați  de  aspectele  legate  de  biodiversitate  să‐şi  formeze  o  imagine  de 
ansamblu a eforturilor actuale ce se întreprind în direcția conservării şi utilizării durabile, a biodiversității 
pe plan național şi internațional, s‐a considerat oportun să fie prezentate în continuare, succint, câteva 
dintre aceste demersuri. 

3 
 
 În aceste sens pentru conservarea habitatelor naturale şi supraviețuirea speciilor amenințate cu 
dispariția  şi  a  celor  rare  de  pe  teritoriul  Uniunii  Europene  a  fost  concepută  Rețeaua  NATURA  2000. 
Aceasta este o rețea ecologică europeană, care are ca scopuri principale:  
- inventarierea  speciilor  vulnerabile  de  plante  şi  animale,  respectiv  a  principalelor  tipuri  de 
habitate naturale; 
- menținerea unei stării corespunzătoare de conservare favorabilă habitatelor amintite, conform 
directivelor europene.  
Baza  legală  a  înființării  şi  funcționării  acestei  rețele  este  reprezentată  de  două  directive: 
Directiva  92/43/CEE  referitoare  la  conservarea  habitatelor  naturale,  a  florei  şi  a  faunei  sălbatice, 
cunoscută  sub  numele  Directiva    „Habitate”  şi  Directiva  74/409/CEE,  privind  conservarea  păsărilor 
sălbatice, cunoscută sub numele de Directiva „Păsări”. 
Suprafețele  terestre  şi  acvatice,  care  sunt  incluse  în  rețeaua  ecologică  europeană  se  numesc 
situri  Natura  2000.  Pentru  declararea  unui  sit  ca  aparținând  siturilor  Natura  2000,  se  ține  seama  de 
interesele economice, culturale şi sociale din zona vizată, fiind permise activități economice care sunt în 
sprijinul dezvoltării durabile şi nu afectează starea de conservare favorabilă a sitului respectiv.  
În legislația românească habitatul natural de interes comunitar este definit, prin Ordonanța de urgență 
nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecția mediului, ca fiind acel tip de habitat care este în pericol 
de  dispariție  în  arealul  său  natural  sau  care  are  un  areal  natural  redus,  fie  ca  urmare  a  restrângerii 
acestuia,  fie  datorită  faptului  că,  în  mod  natural,    suprafața  sa  este  redusă,  sau    prezintă  eşantioane 
reprezentative  cu  caracteristici  tipice  pentru  una  sau  mai  multe  din  cele  cinci  regiuni  biogeografice: 
alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică. 
Implementarea Rețelei Natura 2000 în România a fost o condiție a integrării țării noastre în UE. 
Pentru  aceasta,  primul  termen  a  fost  începutul  anului  2007,  când  trebuie  înaintată  Comisiei  Europene 
lista  potențialelor  Situri  de  importanță  comunitară,  conform  Directivei  Habitate  şi  a  listei  cu  Ariile  de 
protecție specială avifaunistică constituite conform Directivei Păsări. 
Autoritatea responsabilă pentru implementarea Rețelei Natura 2000 în România este Guvernul 
României prin Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor – Direcția Conservarea Naturii, Biodiversitate, 
Biosecuritate, în conformitate cu obligațiile asumate în cadrul negocierilor de aderare pentru Capitolul 
22  Mediu,  sectorul  Protecția  naturii.  Cadrul  instituțional  al  implementării  rețelei  Natura  2000  este 
completat  de  Agenția  Națională  pentru  Protecția  Mediului,  precum  şi  de  Agențiile  pentru  protecția 
mediului  de  la  nivel  local,  regional  precum  şi  de  administrațiile  ariilor  protejate  deja  desemnate, 
respectiv Garda Națională de Mediu ca autoritate de control. 
 
 
1.2. Managementul siturilor Natura 2000 
 
 
Este important de menționat că, în multe situații, speciile şi habitatele protejate în siturile Natura 
2000  au  apărut  şi  s‐au  menținut  ca  urmare  a  activităților  umane  de  exploatare  durabilă  a  resurselor 
naturale. Ca urmare, în majoritatea siturilor Natura 2000 se vor menține activitățile economice, dar cu 
accent deosebit pe conservarea speciilor şi habitatelor pentru care au fost declarate.   
Managementul acestor zone va trebui să țină cont de faptul că Natura 2000 este, în primul rând, 
un  instrument  de  conservare  a  biodiversității.  Planurile  de  management  vor  include  acele  activități 
economice  care  ajută  la menținerea  şi  protejarea naturii  şi  a  mediului.  Astfel,  în  siturile  Natura  2000 
vor fi permise: 
- activități agricole tradiționale, unele dintre acestea necesare pentru menținerea peisajelor (de 
exemplu cositul sau păşunatul pentru menținerea pajiştilor montane). Exploatarea terenurilor agricole 

4 
 
 nu trebuie să conducă însă la degradarea sau distrugerea habitatelor naturale şi a speciilor de plante şi 
animale de interes  comunitar, pentru care zona a fost declarată sit Natura2000; 
- cultivarea şi obținerea produselor ecologice – legume, fructe, produse lactate, carne, sucuri de 
fructe; 
- activități  de  vânătoare  şi  pescuit,  cu  condiția  ca  siturile  Natura  2000  să  îşi  păstreze  obiectul 
conservării. Aceste activități vor respecta măsurile minime de management pentru speciile de interes 
comunitar, de exemplu: respectarea perioadelor de reproducere, cuibărit, popas şi iernat; 
- activități de promovare şi dezvoltare a turismului durabil, cu accent pe eco‐turism. 
Declararea  unei  zone  ca  sit  Natura  2000  este  dovada  că  zona  respectivă  are  o  valoare  naturală 
deosebită,  putând  genera  venituri  din  ecoturism  şi  alte  activități  asociate  (produse  alimentare 
tradiționale etichetate, obiecte de artizanat etichetate). 
 
 
1.2.1. Prevederile articolului 6 din Directiva Habitate 92/43/CEE 
 
 
Întrucât,  aşa  cum  s‐a  menționat  mai  sus,  Rețeaua  ecologică  Natura  2000  ia  în  considerare 
realitățile economice, sociale şi culturale ale zonei, conservarea speciilor şi habitatelor trebuie să se facă 
printr‐un  management  activ  dar  durabil.  Pentru  atingerea  acestui  deziderat,  Directiva  Habitate 
(92/43/CEE),  prin  articolul  6,  prevede  obligații  ale  statelor  membre  cu  privire  la  gospodărirea  siturilor 
Natura  2000.  Articolul  conține  patru  paragrafe  distincte  care  reglementează  atât  măsurile  privind 
conservarea  cât  şi  cele  necesare  a  fi  aplicate  în  derularea  unor  activități/proiecte  cu  potențial  negativ 
asupra stării favorabile de conservare a habitatelor şi speciilor din situri.   
Primul  paragraf  susține  elaborarea  unor  măsuri  de  conservare  pozitive  şi  proactive  adecvate 
scopului conservării habitatelor incluse în ariile speciale de conservare (definite la punctul 1.3.). Aceste 
măsuri  pot  fi  definite  sub  forma  unui  plan  de  management  al  sitului,  pot  fi  incluse  în  planurile  de 
dezvoltare  deja  existente  ale  zonei  sau  pot  fi  sub  forma  unor  măsuri  legale,  administrative  sau 
contractuale.  Indiferent  de  forma  aleasă,  soluțiile  trebuie  să  corespundă  necesităților  ecologice  a 
tipurilor  de  habitate  naturale  si  speciilor  prezente  în  situri  (cele  din  Anexa  I  şi  respectiv  Anexa  II  din 
directivă). 
Al  doilea  paragraf    prevede  stabilirea  unor  măsuri  de  evitare  a  degradării  habitatelor  sau 
distrugerii  speciilor.  Amploarea  unor  astfel  de  efecte  negative  nu  trebuie  să  pună  în  pericol  realizarea 
obiectivelor directivei. Ca urmare, statele membre trebuie să evalueze starea de fapt în fiecare caz şi să 
acționeze în consecință. 
Paragrafele 3 şi 4 reglementează evaluarea impactului unor anumite activități/proiecte precum 
şi stabilirea unor soluții în cazurile în care acestea afectează starea de conservare favorabilă a speciilor 
şi/sau habitatelor dintr‐un sit Natura 2000. Este subliniată importanța respectării realităților economice 
si sociale ale zonei. Astfel, în cazul în care, un proiect cu impact negativ asupra stării de conservare are o 
însemnătate  vitală  pentru  comunitatea  locală,  acesta  va  fi  derulat,  însă  statul  membru  este  obligat  să 
găsească soluții alternative. Astfel de soluții sunt: 
• Crearea unui nou habitat într‐un nou sit, sau într‐un sit lărgit care va fi inclus în rețeua Natura 
2000; 
• Îmbunătățirea  stării  habitatului  în  altă  parte  a  sitului  sau  în  alt  sit  Natura  2000.  Acțiunea  de 
îmbunătățire trebuie să fie proporțională cu pierderea cauzată de proiectul în cauză; 
• În cazuri excepționale, propunerea unui nou sit Natura 2000 conform Directivei 92/43/CEE. 
 
 

5 
 
 1.2.2. Natura proprietății şi implicațiile ei în gospodărirea durabilă a habitatelor de pajişti 
 
  Una  dintre  principalele  piedici  în  aplicarea  prevederilor  Directivei  Habitate  în  ceea  ce  priveşte 
conservarea  pajiştilor  de  Nardus,    dar  şi  a  măsurilor  de  management  şi  planurilor  de  monitorizare,  o 
constiutie  complexitatea  proprietății  terenurilor  în  zona  rurală,  alături  de  procesul  de  restituire  către 
foştii proprietari a terenurilor naționalizate.  
Cu  toate  aceste  neajunsuri,  legea  72/2002  (Legea  Zoootehniei)  reglementează  într‐o  oarecare 
măsură regimul de exploatare a pajiştilor în funcție de natura proprietății. Astfel, conform art. 17 sunt 
supuse regimului de exploatare stabilit prin lege următoarele categorii de terenuri: 
a)  pajiştile  comunale  care  fac  parte  din  domeniul  privat  al  statului  şi  se  află  în  administrarea 
consiliilor locale respective; 
b)  pajiştile  în  indiviziune  care,  fie  prin  lege,  fie  prin  efectul  actelor  de  proprietate  sau  acordul 
ulterior al coproprietarilor, se folosesc în comun în cadrul asociațiilor de păşunat; 
c) pajiştile situate pe orice fel de terenuri din zonele montane, inclusiv golurile alpine, sau cele 
situate in zone inundabile ale râurilor şi în Lunca Dunării, care nu intra în primele doua categorii şi sunt 
folosite numai in timpul prielnic păşunatului, aparținând domeniului public al statului; 
d)  pajiştile  cu  regim  special,  cu  excepția  perimetrelor  de  protecție  ecologică,  a  rezervațiilor 
naturale, a parcurilor naturale şi naționale; 
e)  terenurile  arabile  şi  cele  provenite  din  pajiştile  comunale  destinate  producerii  de  furaje  şi 
semințe de culturi furajere, inclusiv terenurile folosite pentru lucrări de îmbunatațire a pajiştilor. 
De asemenea, art. 18. ‐ (1) stipulează că terenurile evidențiate ca pajişti, aparținând consiliilor 
locale  comunale,  obştilor  sau  unor  asociații  de  crescători,  se  folosesc  in  exclusivitate  pentru  păşunat, 
fâneață, cultivarea plantelor de nutreț, în vederea obținerii de masă verde, fân sau semințe, perdele de 
protecție  a  pajiştilor,  construcții  zoopastorale,  lucrări  de  îmbunătățiri  funciare  pentru  creşterea 
potențialului de producție al pajiştilor. Conform alinatului (2) al aceluiaşi articol, administrarea pajisşilor 
comunale,  orăşeneşti  şi  municipale  intră  în  atribuțiile  consiliilor  locale,  care  vor  stabili  în  răspunderea 
directă  şi  nemijlocită  a  primarilor  executarea  prevederilor  cuprinse  în  amenajamentele  pastorale  şi  în 
planurile  anuale  de  exploatare  a  pajiştilor  de  pe  raza  unităților  administrativ‐teritoriale  respective. 
Gospodărirea acestor suprafețe se face cu consultarea crescătorilor de animale, cu asistența tehnică a 
specialiştilor din unități subordonate ale Ministerului Agriculturii, Alimentației si Pădurilor. 
Art.  19.  ‐  (1)  Ministerul  Agriculturii,  Alimentatiei  si  Pădurilor,  prin  organele  de  specialitate, 
elaboreaza  strategia  de  organizare  şi  exploatare  a  pajiştilor,  parametrii  tehnici  şi  metodologia 
recomandata  detinatorilor  de  terenuri  agricole  folosite  pentru  furajarea  animalelor,  care  vor  fi 
prevăzute în normele metodologice. 
(2)  Ministerul  Agriculturii,  Alimentatiei  si  Padurilor,  prin  organele  de  specialitate,  impreuna  cu 
consiliile  judetene  si  cu  consiliile  locale,  elaboreaza  strategia  de  organizare  si  exploatare  a  pajistilor  si 
prezinta,  in  mod  distinct,  reglementari  stricte  privind  transhumanta  ovinelor,  ca  forma  de  punere  in 
valoare a resurselor furajere montane si alpine. 
 
 
1.2.3. Cadrul legislativ național privind managementul/gospădărirea pajiştilor (inclusiv GAEC‐urile şi 
viitoarele plăți de agro‐mediu) 
 
 
Ordinul comun al ministrului agriculturii, alimentației şi pădurilor nr. 226/2003 şi al ministrului 
administrației  publice  nr.  235/2003,  publicat  în  Monitorul  Oficial  nr.  423,  din  17  iunie  2003,  a  fost 
aprobată  „Strategia  privind  organizarea  activității  de  îmbunătățire  şi  exploatare  a  pajiştilor  la  nivel 
național, pe termen mediu şi lung“. 

6 
 
 
FORME DE SPRIJIN FINANCIAR, SUBVENȚII, PLĂȚI DE AGROMEDIU CARE POT CONTRIBUI LA 
MENȚINEREA STĂRII FAVORABILE DE CONSERVARE A HABITATULUI 
 
Cadrul legal pentru aplicarea bunelor condiții agricole şi de mediu 
Prin Memorandumul aprobat de Guvern în luna mai 2005 România a decis să aplice, după data 
aderării  la  Uniunea  Europeană,  schema  unică  de  plăți  pe  suprafață  –  SAPS.  În  cadrul  acestei  scheme, 
fermierii sunt eligibili pentru a primi plăți directe dacă utilizează teren agricol cu suprafața de cel puțin 1 
hectar, constituit din parcele agricole de cel puțin 0,3 hectare, şi respectă bunele condiții agricole şi de 
mediu – GAEC pe întreaga exploatație.  
În conformitate cu art. 5 al Regulamentului CE nr. 1782/2003, Statele Membre trebuie să se asigure că 
tot terenul agricol, în special cel nefolosit pentru producție, este menținut în bune condiții agricole şi de 
mediu şi să definească, la nivel regional sau național, cerințe minime pentru bunele condiții agricole şi 
de  mediu.  De  asemenea,  România  trebuie  să  se  asigure  că  terenul  care  a  fost  utilizat  drept  pajişte 
permanentă la data de 1 ianuarie 2007 este menținut ca pajişte permanentă. 
 
Anexa  IV  la  Regulamentul  CE  nr.  1782/2003  stabileşte  cadrul  general  pe  baza  căruia  Statele 
Membre definesc cerințele minime pentru bunele condiții agricole şi de mediu. 
Bunele condiții agricole şi de mediu se aplică de la data aderării României la Uniunea Europeană 
(1 ianuarie 2007) pentru: 
¾ a îmbunătăți potențialul agricol al terenului agricole  
¾ a reduce impactul negativ al agriculturii asupra mediului înconjurător. 
În conformitate cu Legea 1/2004, Agenția  de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură elaborează 
şi  adoptă  procedura  detaliată  privind  controlul  respectării  bunelor  condiții  agricole  şi  de  mediu, 
precum şi ghidul fermierului pentru solicitarea sprijinului în cadrul SAPS. 
 
Cadrul legal pentru aplicarea GAEC în legislația europeană 
¾ Regulamentul  CE  nr.  1782/2003  de  stabilire  a  normelor  comune  pentru  regimurile  de  ajutor 
direct în cadrul politicii agricole comune şi de stabilire a anumitor regimuri de sprijin în favoarea 
agricultorilor, cu modificările şi completările ulterioare. 
¾ Regulamentul  CE  nr.  796/2004  privind  stabilirea  regulilor  detaliate  pentru  aplicarea 
condiționalității,  modulării  şi  a  sistemului  integrat  de  administrare  şi  control  prevăzute  de 
Regulamentul CE nr. 1782/2003, cu modificările şi completările ulterioare. 
 
Cadrul legal pentru GAEC în legislația națională 
¾ Ordinul  nr.  791/1381  din  2006  al  ministrului  agriculturii,  pădurilor  şi  dezvoltării  rurale  şi  al 
ministrului mediului şi gospodăririi apelor pentru definirea bunelor condiții agricole şi de mediu 
în România. 
¾ Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea şi funcționarea Agenției de Plăți şi Intervenție 
pentru  Agricultură,  Industrie  Alimentara  şi  Dezvoltare  Rurală,  cu  modificările  şi  completările 
ulterioare. 
 
Motivele alegerii bunelor condiții agricole şi de mediu în România 
Exploatarea  corectă  a  terenului  agricol  conduce  la  creşterea  productivității  şi  la  îmbunătățirea 
calității mediului înconjurător. Pentru a se evita abandonarea terenurilor agricole şi pentru a se asigura 
menținerea  lor  în  bune  condiții  agricole  şi  de  mediu  au  fost  stabilite  standarde  în  conformitate  cu 
cerințele  europene  (Anexa  IV,  Regulamentul  CE  nr.  1782/2003).  Bunele  condiții  agricole  şi  de  mediu 

7 
 
trebuie  respectate  pe  toate  parcelele  (eligibile  si  neeligibile  pentru  plată)  ale  fermierilor  care  solicită 
sprijin în cadrul schemelor de plăți pe suprafață începând din anul 2007. 
 
 
Bunele condiții agricole şi de mediu în România 
Proprietarul  sau  fermierul  ce  detine  pajisti  permanente,  pentru  a  putea  primi  plăți  in  cadrul 
schemelor  de  sprijin  pe  suprafață,  trebuie  să  respecte  bunele  condiții  agricole  şi  de  mediu  specifice 
pentru pajisti, care sunt enunțate în legislația națională pentru definirea GAEC, după cum urmează: 
IV. Standarde pentru menținerea unui nivel minim de întreținere a solului: 
Nu este permis suprapăşunatul pajiştilor permanente; 
Arderea  pajiştilor  permanente  este  permisă  numai  cu  acordul  autorității  competente  pentru 
protecția mediului; 
V. Standarde pentru menținerea suprafeței existente de pajişti permanente:  
Menținerea  suprafeței  de  pajişti  permanente  la  nivel  național,  existente  la  data  de  1  ianuarie 
2007. 
Tabel 1. Tabel comparativ între Anexa IV la Regulamentul CE nr. 1782/2003 
şi condițiile GAEC din România 
 
Tema  Standard  GAEC din România
Nivelul  minim  de  Densitatea  minimă  a  animalelor  şi  sau  regimuri  GAEC 7 
întreținere  corespunzătoare 
Protejarea pajiştilor permanente  GAEC 8 
Menținerea peisajelor  GAEC 9 
Evitarea apariției vegetației nedorite pe terenurile agricole  GAEC 10 
 
GAEC 7 – Nu se permite suprapăşunatul pajiştilor permanente 
Obiectivul acestei condiții este menținerea unui nivel minim de întreținere a solului prin:  
      ‐   asigurarea unei densități optime de animale pe unitatea de suprafață;  
      ‐   exploatarea rațională  a vegetației de pe pajişti. 
În acest sens, fermierii vor avea în vedere  următoarele recomandări: 
‐  să  nu  înceapă  păşunatul  primăvara  prea  devreme,  deoarece  solul  este  încă  umed  şi  se 
bătătoreşte,  se  distruge  țelina,  se  formează  gropi  şi  muşuroaie,  contribuind  la  scăderea  treptată  a 
producției. 
‐  toamna,  să  înceteze  păşunatul  cu  aproximativ  25  –  30  de  zile  înainte  de  venirea  înghețurilor 
permanente. În felul acesta, plantele au posibilitatea să crească şi să acumuleze cantități suficiente de 
substanțe de rezervă. Aceste substanțe măresc rezistența plantelor la îngheț şi, în acelaşi timp, permit 
plantelor să crească primăvara mai repede. 
Pajişte  permanentă  suprapăşunată  =  pajiştea  permanentă  de  pe  care  vegetația  a  fost  distrusă 
pentru  că  a  fost  păscută  în  totalitate  sau  călcată  de  animale,  pe  întreaga  suprafață  în  mod  continuu; 
vegetația ierboasă lipseşte, iar terenul apare ca pământ negru (teren fără masă vegetativă). Punctele de 
adăpare,  punctele  de  acces  ale  animalelor  pe  păşune,  precum  şi  cărările  pe  care  se  deplasează 
animalele,  nu  sunt  considerate  ca  suprafețe  de  pajişte  permanentă  suprapăşunată.  Fermierii  care 
utilizează pajişti permanente trebuie să respecte aceste măsuri. 
In  cazul  în  care,  în  urma  controlului,  inspectorii  APIA  constată  că  pajiştea  permanentă  este 
suprapăşunată, condiția GAEC 7 se consideră nerespectată.  
Fermierilor care nu respectă această condiție li se vor aplica reduceri la suma totală de plată!!! 
 

8 
 
 
GAEC 8 – Arderea pajiştilor permanente este permisă numai cu acordul autorității competente 
pentru protecția mediului; 
Obiectivul  acestei  condiții  este  menținerea  unui  nivel  minim  de  întreținere  a  solului  prin 
protejarea pajiştilor permanente. Fermierul care  utilizează pajişti permanente nu trebuie să le ardă fără 
acceptul autorității competente pentru protecția mediului (Agenția Națională pentru Protecția Mediului, 
agențiile  regionale  şi  agențiile  județene  pentru  protecția  mediului  din  subordinea  Agenției  Naționale 
pentru Protecția Mediului, Garda Națională de Mediu şi comisariatele din subordinea sa). 
Aceasta  este  o  obligație  a  persoanelor  fizice  şi  juridice  prevăzută  şi  în  OUG  nr.  195/2005 
privind protecția mediului (art. 94(1), lit. n). 
Fermierilor care nu respectă această condiție li se vor aplica reduceri la suma totală de plată. 
În cazul în care, în urma controlului, inspectorii APIA constată că suprafețe ale fermei ocupate cu pajişti 
permanente au fost arse, fără autorizație de ardere, condiția GAEC 8 se consideră nerespectată. În cazul 
în care fermierul declară că focul a fost provocat de o cauză necunoscută, trebuie să prezinte sesizarea 
înregistrată  la  poliție  sau  la  inspectoratul  general  pentru  situații  de  urgență  privind  acest  fapt. 
Inspectorul trebuie să ataşeze la raportul de control o copie a autorizației de ardere sau a sesizării, iar 
fermierului nu i se aplică sancțiuni pentru neconformitatea cu GAEC8. 
 
GAEC 11 – Menținerea suprafeței de pajişti permanente la nivel național, existente la data de 
1 ianuarie 2007. 
Obiectivul acestei condiții este menținerea pajiştilor permanente existente, întrucât acestea au 
un efect pozitiv asupra mediului înconjurător, reprezentând în acelaşi timp sursa principala de furaje 
pentru animale.  
În  cererea  de  plată  pentru  schemele  de  sprijin  pe  suprafață  (SAPS)  fermierul  este  obligat  să 
declare toate parcelele agricole acoperite cu pajişti permanente din exploatația sa. De asemenea, este 
obligat  să  păstreze  această  folosință  pe  suprafețele  declarate  în  cerere,  toată  perioada  anului  pentru 
care solicită plata. 
Conform  Regulamentului  CE  nr.  1782/2003,  această  măsură  constă,  la  nivel  național,  în 
menținerea proporției suprafețelor ocupate cu pajişti permanente în raport cu suprafața agricolă utilă. 
Se consideră ca referință suprafața de pajişti permanente la data de 1 ianuarie 2007.  
Începând cu anul 2008, pentru fiecare an ulterior, se va calcula proporția anuală pe baza declarațiilor 
de suprafață depuse. Dacă proporția anuală la nivelul tarii se menține (sau creşte) față de proporția de 
referință,  atunci  nu  se  aplică  nici  o  măsură  de  administrare  a  pajiştilor  permanente  (art.  3  şi  4  al 
regulamentului nr. 796/2004). 
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură va comunica anual măsurile de administrare 
a pajiştilor permanente care vor trebui respectate în anul următor. 
Dacă  proporția  națională  va  scădea  vor  fi  impuse  măsuri  de  reconstituire  a  pajiştilor 
permanente.  Aceste  masuri  vor  fi  anunțate  fermierilor  la  momentul  depunerii  cererii  de  plata  pe 
suprafața pentru anul in care se vor fi stabilit masuri de reconstituire a pajiştilor permanente. 
Anual, până cel târziu la data de 31 octombrie, România trimite Comisiei Europene o informare privind 
raportul dintre suprafața terenului menținut ca pajişte permanentă şi suprafața agricolă utilă (art. 76(2) 
al Regulamentului CE nr. 796/2004). 
 
Controlul respectării bunelor condiții agricole si de mediu  
Controlul  se  va  executa  de  către  serviciul  control  pe  teren  din  cadrul  Sistemului  Integrat  de 
Administrare si Control (IACS), gestionat de Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură. APIA, prin 
sucursalele  județene,  efectuează  controale  la  fața  locului  pentru  a  verifica  dacă  fermierii  respectă 

9 
 
condițiile de eligibilitate şi bunele condiții agricole şi de mediu. APIA poate folosi două metode pentru a 
controla respectarea condițiilor de eligibilitate, inclusiv a bunelor condiții agricole şi de mediu: 
‐ control clasic pe teren; 
‐ control prin teledetecție. 
Sancțiunile pentru nerespectarea de către fermieri a obligațiilor privind bunele condiții agricole 
şi de mediu constau din reducerea sprijinului financiar solicitat proporțional cu gravitatea încălcării. 
 
Schema de plată unică pe suprafață (SAPS) 
Schema de plată unică pe suprafața (hectar) SAPS constă în plata unei sume uniforme la hectar 
plătibilă o singură dată pe an decuplată total de producție. 
Condițiile de eligibilitate pentru acordarea acestui sprijin sunt următoarele: 
9 utilizarea terenului agricol şi respectarea GAEC; 
9 suprafața minimă a fermei să fie de 1 ha şi  compusă din parcele agricole  de min. 0,3 ha. 
9 să  prezinte  documentele  necesare  care  dovedesc  dreptul  de  folosință  –  titlu    de  proprietate, 
contract de arendă, concesiune, alte acte prin care face dovada faptului că utilizează suprafața 
agricolă declarată, la cererea functionarilor APIA. 
9 completează şi depun o cerere în termenul legal 1 martie ‐15 mai în forma cerută de autorități, 
care să fie înregistrată de către Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS); 
Arendatorul,  concedentul  şi/sau  locatorul  nu  beneficiază  de  plăți  directe  pentru  terenul  arendat, 
concesionat şi/sau închiriat. 
 
Nu  pot  beneficia  de  plăți  directe  de  la  Uniunea  Europeană  persoanele  care  beneficiază  de  rentă 
viageră (conform legislației naționale – Legea nr.247/2005)!!! 
 
Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007‐2013  
 
Axa 2: Îmbunătățirea mediului şi a spațiului rural 
5.3.2.  Măsuri  privind  utilizarea  durabilă  a  terenurilor  agricole  Măsura  Sprijin  pentru  Zona 
Montană Defavorizată, Codul măsurii 211 
Cadrul legal Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1698/2005 ‐ Art. 36 a (i), Regulamentul Consiliului (CE) nr. 
1257/1999  ‐  Capitolul  V  (Art.  18)  şi  Regulamentul  Consiliului  (CE)  nr.  817/2004  (Art.  11  şi  Anexa  II 
9.1.3.V.) 
 
Obiectiv specific 
Să  contribuie  în  zona  montană  defavorizată  la  utilizarea  continuă  a  terenurilor  agricole, 
menținându‐se  astfel  viabilitatea  spațiului  rural  şi,  de  asemenea,  menținându‐se  şi  susținându‐se 
activitățile agricole durabile. 
Obiectiv operațional 
Să se asigure în Zona Montană Defavorizată utilizarea continuă a 2.520.000 ha terenuri agricole. 
Descrierea măsurii 
Măsura  211  este  un  instrument  prin  care  se  sprijină  financiar  utilizarea  terenurilor  agricole 
situate în zone unde producția agricolă este mai redusă cantitativ şi/sau calitativ din cauza unor condiții 
naturale  induse  de  altitudine  şi  pantă.  Sprijinul  financiar  acordat  fermelor  din  Zona  Montană 
Defavorizată (ZMD) compensează diferențele de venituri şi costuri față de condițiile naturale prezente în 
alte zone, care nu sunt defavorizate. 
Zona Montană Defavorizată are producția agricolă afectată de condițiile climatice şi de relief din 
cauza  caracteristicilor  de  altitudine  şi  de  pantă  (Art.  18  al  Regulamentului  (CE)  1257/1999)  şi  este 

10 
 
constituită din suma suprafețelor unităților administrativ‐teritoriale (UAT) desemnate conform criteriilor 
de mai jos: 
1. Unitățile administrativ‐teritoriale (UAT) de bază (comune sau oraşe) situate la altitudini medii 
mai  mari  sau  egale  cu  600  de  metri,  limitele  acestora  fiind  acelea  ale  blocurilor  fizice  (identificate  in 
Sistemul Integrat de Administrare şi Control) ce aparțin de aceste UAT; 
2.  Unitățile  administrativ‐teritoriale  de  bază  situate  la  altitudini  medii  între  400  –  600  metri  şi 
care  au  o  pantă  medie  egală  sau  mai  mare  de  15%,  limitele  acestora  fiind  acelea  ale  blocurilor  fizice 
(identificate în Sistemul Integrat de Administrare şi Control) ce aparțin de aceste UAT. 
 
Forma şi mărimea sprijinului 
Sprijinul financiar este oferit sub forma unei plăți anuale fixe pe hectar de teren agricol utilizat 
situat  în  cadrul  zonei  montane  defavorizate.  Aceste  plăți  nu  pot  depăşi  sumele  maxime  stipulate  în 
Anexa Regulamentului Consiliului (CE) Nr. 1257/1999. Dacă bugetul anual va fi depăşit, toate plățile vor 
fi reduse cu aceeaşi proporție pentru a se putea încadra în buget. 
 
Valoarea sprijinului anual este de 50 Euro. 
 
Beneficiarii 
¾ fermierii care desfăşoară activități agricole pe terenurile agricole situate înZMD. 
¾ trebuie  să  se  angajeze  că  vor  continua  activitățile  agricole  timp  de  5  ani  de  la  data  efectuării 
primei plăți aferente acestei măsuri şi că vor respecta GAEC pe toată suprafața agricolă a fermei 
şi pe toată durata angajamentului. 
 
Criterii de eligibilitate 
¾ numai parcelele cu suprafața minimă de cel puțin 0.3 hectare, iar suprafața agrícola aparținând 
unei ferme, compusă din parcele de cel puțin 0.3 hectare, trebuie să fie de minim 1ha. 
Lista cu acestor unități administrativ ‐ teritoriale este prezentă în Anexa 4A a PNDR. 
 
Măsura Plăți de Agro‐mediu. Codul Măsurii 214 
Cadrul  Legal  Articolul  36  (a)  (iv)  din  Regulamentul  Consiliului  (CE)  Nr.  1698/2005  din  20 
Septembrie  2005  privind  sprijinul  pentru  dezvoltare  rurală  din  Fondul  European  Agricol  pentru 
Dezvoltare  Rurală  (FEADR).  Articolul  39  din  Regulamentul  Consiliului  (CE)  Nr.  1698/2005  din  20 
Septembrie  2005  privind  sprijinul  pentru  dezvoltare  rurală  din  Fondul  European  Agricol  pentru 
Dezvoltare  Rurală  (FEADR).  Articolul  27  şi  punctul  5.3.2.1.4  din  Anexa  II  la  Regulamentul  (CE) 
Nr.1974/2006. 
 
Motivație 
Plățile  de  agro‐mediu  sunt  necesare  pentru  a  sprijini  dezvoltarea  durabilă  a  zonelor  rurale  şi 
pentru a răspunde cererii din ce în ce mai mari a societății pentru servicii de mediu. Plățile acordate prin 
această măsură trebuie să încurajeze fermierii şi alți administratori de terenuri să deservească societatea 
ca  întreg  prin  introducerea  sau  continuarea  aplicării  metodelor  de  producție  agricolă  compatibile  cu 
protecția şi îmbunătățirea mediului, a peisajului şi caracteristicilor sale, a resurselor naturale, a solului şi 
a diversității genetice. 
 
Obiectiv global Îmbunătățirea mediului şi a spațiului rural  
 
Obiectivul măsurii (specific) Obiectivul acestei măsuri este de a contribui la dezvoltarea durabilă 
a  spațiului  rural  prin  încurajarea  utilizatorilor  de  terenuri  să  introducă  sau  să  continue  metodele  de 

11 
 
producție  agricolă  compatibile  cu  protecția  şi  îmbunătățirea  mediului,  inclusiv  a  biodiversității,  apei, 
solului şi a peisajului rural. 
 
Rezultat 
Menținerea pajiştilor cu înaltă valoare naturală 
Menținerea biodiversității prin aplicarea practicilor agricole tradiționale 
 
Obiective operaționale Asigurarea protecției apei şi solului 
Lista pachetelor existenteşi cu posibil impacta supra habitatului 6230: 
1. Pajişti cu Înaltă Valoare Naturală 
2. Practici Agricole Tradiționale 
Programul 
Plățile de agro‐mediu vor fi acordate fermierilor care îşi asumă, în mod voluntar, angajamente 
de agro‐mediu pentru o perioadă de 5 ani de la data semnării angajamentului. 
Plățile de agro‐mediu cuprind doar acele angajamente care depăşesc cerințele minime, considerat drept 
punct de pornire pentru elaborarea plăților compensatorii de agro‐mediu. 
Beneficiari 
Fermieri 
Arie geografică 
Pachetul 1 „Pajişti cu Înaltă Valoare Naturală” şi Pachetul 2 „Practici Agricole Traditionale” 
vizează pajiştile cu Înaltă Valoare Naturală, delimitate în Program (Figura 1). Delimitarea este 
făcută la nivel de unități administrativ teritoriale (UAT). 
Criterii de eligibilitate 
Plățile de agro‐mediu pot fi acordate ca parte a măsurilor dacă beneficiarul: 
1)  este  utilizatorul  unei  suprafețe  agricole  localizată  pe  teritoriul  României,  identificabilă  în 
Sistemul  Integrat  de  Administrare  şi  Control,  cu  o  suprafață  minimă  de  1  ha  iar  parcelele  eligibile  au 
dimensiunea minimă de 0,3 ha; 
2)  se  angajează  să  mențină  angajamentul  de  agro‐mediu  pentru  o  perioada  de  5  ani,  de  la 
semnării acestuia; 
3) se angajează să respecte cerințele minime relevante pe suprafața întregii ferme; 
4) se angajează să respecte cerințele specifice pachetelor de agro‐mediu pentru care aplică; 
5) se angajează să țină o evidență a activităților agricole corelate cu implementarea cerințelor de 
agro‐mediu; 
6) declară pe propria răspundere că nu a utilizat fertilizanți chimici şi /sau pesticide în ultimii 5 
ani  pe  suprafețele  pe  care  intenționează  să  aplice  pachetul  1  „Pajişti  cu  înaltă  valoare  naturală”.  În 
situația în care fermierul utilizează acele suprafețe de mai puțin de 5 ani, declarația va avea aplicabilitate 
doar  pentru  perioada  anterioară  în  care  fermierul  a  utilizat  efectiv  acele  suprafețe.  Acest  criteriu  de 
eligibilitate este aplicabil doar în cazul pachetului 1. 
 
Forma şi valoarea sprijinului 
Plata de agro‐mediu este plătită ca plată fixă la hectar şi reprezintă o compensație pentru pierderile de 
venit  şi  costurile  adiționale  suportate  de  fermieri.  Plata  se  va  face  în  întregime  către  fermier  si  se 
efectuează anual. 
Pachetul 1: Pajişti cu Înaltă Valoare Naturală 
România  deține  una  din  resursele  cele  mai  bogate  de  pajişti  semi‐naturale  încă  existente  în 
Europa, pajişti ce pot fi clasificate ca pajişti cu înaltă valoare naturală (pajişti semi‐naturale, în general 
asociate cu o diversitate ridicată de specii şi habitate). Studiile efectuate asupra sistemelor de pajişti din 
România arată că acestea prezintă o diversitate botanică foarte ridicată.  

12 
 
 O  amenințare  importantă  este  intensivizarea  agriculturii  şi  o  posibilă  conversie  a  pajiştilor  cu 
înaltă valoare naturală pajişti utilizate intensiv. Există anumite schimbări care arată potențialul creşterii 
gradului  de  intensivizare,  cea  mai  vizibilă  dintre  aceste  schimbări  fiind  sporirea  utilizării  mijloacelor 
mecanizate  pentru  efectuarea  lucrărilor  pe  pajişti.  Nivelul  mediu  de  fertilizare  este  încă  relativ  scăzut 
însă, este de aşteptat ca acesta să crească semnificativ până în anul 2011 în strânsă corelare cu creşterea 
eficienței  în  agricultură.  O  astfel  de  creştere  a  utilizării  fertilizanților  chimici  ar  fi  implicit  asociată  cu 
scăderea semnificativă a diversității speciilor de plante şi pierderea de habitate. 
 
Programul 
Desemnarea  a  fost  realizată  folosindu‐se  una  din  definițiile  oferite  de  Agenția  Europeană  de 
Mediu prin intermediul unui studiu publicat în anul 2004 (Andersen et al). Practic, prezentadesemnare 
urmează  definiția  pentru  următorul  tip  de  teren  agricol  cu  înaltă  valoare  naturală  teren  agricol  ce 
prezintă  o  proporție  ridicată  de  vegetație  semi‐naturală  (în  particular  pajişti  semi‐naturale  în  general 
asociate  cu  prezența  unui  nivel  ridicat  de  biodiversitate).  A  implicat  utilizarea  datelor  oferite  de 
programul “Corine Land Cover 2000” precum şi diferite alte studii la nivel european şi național. Astfel, a 
fost  obținută  o  cartare  inițială  a  zonelor  cu  înaltă  valoare  naturală  la  nivel  de  unități  administrativ 
teritoriale,  urmată  de  aplicarea  unui  proces  de  omogenizare  pentru  a  se  obține  suprafețe  continue 
compacte.  Numărul  total  de  unități  administrativ  teritoriale  aflate  în  zonele  cu  înaltă  valoare  naturală 
este  de  1038.  O  listă  a  acestor  unități  administrativ  teritoriale  se  găseşte  în  Anexa  4B2.  Suprafața 
eligibilă de pajişte este de aprox. 2.4 milioane hectare. 
 
Cerințe de management 
¾ Utilizarea fertilizanților chimici este interzisă. 
¾ Utilizarea tradițională a gunoiului de grajd este permisă până în echivalentul a maxim 30 
¾ Utilizarea pesticidelor este interzisă 
¾ Cositul poate începe doar după data de 1 iulie. 
¾ Masa vegetală cosită trebuie adunată de pe suprafața pajiştii nu mai târziu de două săptămâni 
de la efectuarea cositului; 
¾ Păşunatul se efectuează cu maxim 1 UVM pe hectar 
¾ Păşunile inundate nu vor fi păşunate mai devreme de două săptămâni de la retragerea apelor 
¾ Este interzis aratul sau discuitul pajiştilor aflate sub angajament. 
¾ Nu vor fi realizate însămânțări de suprafață sau supraînsămânțări. Se pot face însămânțări 
¾ cu specii din flora locală doar în cazurile când anumite porțiuni de pajişte degradează sau sunt 
afectate accidental 
Ca urmare a respectării acestor cerințe, fermierii suferă o pierdere de venit în comparație cu cei 
care  aplică  practicile  agricole  convenționale.  Interzicerea  utilizării  fertilizanților  chimici  conduce  la  o 
scădere a producției cu 25% iar întârzierea cositului conduce la o pierdere de 33% din valoarea fânului 
obținut.  De  asemenea,  există  diferențe  în  privința  costurilor,  fermierii  trebuind  să  lucreze  mai  mult 
pentru  a  combate  manual  plantele  invazive  dar  în  acelaşi  timp  având  şi  unele  economii  prin 
neachiziționarea de fertilizanți chimici şi pesticide. În ansamblu, practica de agromediu nu este la fel de 
profitabilă ca o practică convențională, de aceea se acordă o plată compensatorie.  
Plată compensatorie la hectar = 124 Euro 
 
Indicatori adiționali pentru pachetul 1 
 
Evoluția  unor  specii  de  plante,  considerate  indicatori  calitativi  relevanți  pentru  estimarea 
succesului acestui pachet, va fi monitorizată anual pe anumite parcele eşantion aflate sub angajament. 
Speciile  ce  vor  face  obiectul  monitorizării  sunt  următoarele:  Ononis  spinosa,  Pimpinella  saxifraga, 

13 
 
Knautia  arvensis,  Leontodon  hispidus,  Plantago  media,  Briza  media,  Thymus  serpyllum,  Veronica 
austriaca,  Leucanthemum  vulgare,  Dianthis  carthusianorum,  Trifolium  montanum,  Polygala  major, 
Linum  catharticum,  Primula  veris,  Origanum  vulgare,  Prunella  grandiflora,  Viola  hirta,  Lathyrus 
pratensis,  Succisa  pratensis,  Sanguisorba  officinalis,  Serratula  tinctoria,  Clinopodium  vulgare.  Ținta 
propusă este evitarea declinului acestor specii. 
Această  listă  de  specii  poate  fi  îmbogățită  prin  adăugarea  altor  specii  relevante,  dacă  acest 
lucru va fi considerat necesar pe parcursul desfăşurării proiectelor de monitorizare!!! 
 
Pachetul 2 Practici agricole tradiționale 
‐poate fi aplicat doar în combinație cu pachetul 1!  
 
Obiectiv operațional 
Menținerea biodiversității prin aplicarea practicilor agricole tradiționale 
Țintă 2013: 375.000 hectare sub angajament 
Cerință de management 
‐ Lucrările cu utilaje mecanizate nu sunt permise pe suprafața pajiştilor aflate sub angajament. 
Respectarea acestei practici conduce la costuri mai mari pentru fermieri. Lucrări cum ar fi cositul manual 
sau  întorsul  fânului  necesită  muncă  intensă  şi  sunt  mai  costisitoare  decât  practicile  mecanizate 
moderne. De aceea, o plată compensatorie este acordată.  
Plată compensatorie la hectar = 58 Euro 
 
Combinarea pachetelor de agro‐mediu 
Pachetul  1  şi  pachetul  2  se  pot  aplica  în  combinație  pe  aceiaşi  suprafață  de  teren.  În  această 
situație şi plățile aferente acestor pachete se cumulează, neexistând cerințe care ar putea fi plătite de 
doua ori. 
 
Orientările strategice comunitare 
Resursele prevazute prin Axa 2 Îmbunătățirea mediului şi a spațiului rural trebuie sa contribuie 
la atingerea celor trei obiective prioritare de interes comunitar, şi anume: biodiversitatea şi conservarea 
sistemelor  agricole  şi  forestiere  de  tip  HNV,  apa  şi  schimbările  climatice.  Pentru  atingerea  acestor 
obiective participă mai multe măsuri din PNDR.  
Sprijinul oferit prin intermediul FEADR (PNDR – Axa 2) vizează acordarea plăților compensatorii 
pentru  utilizatorii  de  terenuri  agricole  situate  în  zonele  desemnate  Natura  2000  şi  urmăreşte 
compensarea dezavantajelor specifice zonelor desemnate datorită implementării Directivei 79/409/EEC 
privind conservarea păsărilor sălbatice şi Directivei 92/43/EEC privind conservarea habitatelor naturale 
şi  speciilor  sălbatice  de  floră  şi  faună,  contribuind  la  managementul  efectiv  al  siturilor  Natura  2000. 
Acest tip de sprijin vine în susținerea implementării rețelei europene de arii protejate Natura 2000, fiind 
complementar cu intervenția în domeniul conservării biodiversității.  
Având  în  vedere  că  între  zonele  defavorizate,  zonele  identificate  cu  suprafețe  agricole,  cu 
gospodărire  extensivă/terenuri  agricole  de  tip  HNV  şi  cele  desemnate  ca  situri  Natura  2000  există  un 
grad ridicat de suprapunere.Se previzionează că o  combinare a  Plăților pentru zonele  defavorizate  cu 
Plățile  de  agro  ‐  mediu  şi  Natura  2000  va  contribui  semnificativ  la  susținerea  viabilității  fermelor  din 
aceste  zone  şi  la  conservarea  sistemelor  agricole  cu  valoare  naturală  înaltă,  implicit  a  numeroaselor 
tipuri de habitate şi a diverselor specii asociate acestora.  
Axa  2  deține  o  disponibilitate  financiară  de  circa  5%  din  bugetul  său  pentru  a  putea  sprijini 
măsurile  Natura  2000  începând  cu  2010  sub  codul  213  „Plăți  Natura  2000  .  Punerea  în  practică 
amăsurilor  disponibile  prin  Reglementarea  (CE)  1698/2005  vor  fi  amânate  până  în  anul  2010,  când 
rețeaua  Natura  2000  va  fi  pe  deplin  funcțională,  iar  planurile  de  management  necesare  pentru  aceste 

14 
 
zone  vor  fi  întocmite.  După  desemnarea  planurilor  de  management  specifice  siturilor  Natura  2000, 
respectiv stabilirea regulilor detaliate de implementare ale Directivei Cadru Apă, acele cerințe voluntare 
de  agromediu  care  devin  astfel  obligatorii  în  unele  zone,  vor  fi  compensate  şi  plăți  legate  de 
implementarea Directivei 2000/60” în acele zone. 
 

15 
 
 
 
 
 
II. SCOPUL ŞI NECESITATEA STUDIULUI 
 
 
Aşa  cum  s‐a  arătat  şi  în  partea  introductivă,  pentru  refacerea,  menținerea  sau  chiar 
îmbunătățirea  stării  favorabile  de  conservare  a  habitatelor  şi  speciilor  din  siturile  Natura  2000,  este 
necesar  un  management  activ  şi  durabil  al  acestora.  Ca  urmare,  scopul  acestei  lucrări  îl  reprezintă 
identificarea şi descrierea măsurilor adecvate de gospodărire a habitatelor de interes comunitar incluse 
în Proiectul  LIFE05NAT/RO/000176 „Habitate prioritare alpine, subalpine şi forestiere din România”, în 
particular pentru pajiştile de Nardus bogate în specii pe substrat silicios. 
Pentru identificarea măsurilor necesare conservării acestor ecosisteme, punctul de pornire îl reprezintă 
definirea  stării  favorabile  de  conservare  a  habitatului  pornind  de  la  identificarea  principalelor  atribute 
care caracterizează această stare şi stabilirea limitelor între care pot oscila valorile acestor atribute.  Pe 
baza  datelor  privind  starea  favorabilă  de  conservare  s‐a  elaborat  un  meniu  de  masuri  minime  de 
management  necesare  conservării  sau  reconstrucției  ecologice  a  habitatului  în  vederea  atingerii  stării 
favorabile  conservare.  Rezultatul  lucrării  se  doreşte  a  fi  realizarea  unui  set  măsuri  generale  de 
gospodărire pentru fiecare dintre tipurile de habitate menționate mai sus, măsuri adecvate  menținerii 
acestora într‐o stare favorabilă de conservare.  
Reconstituirea  dreptului  de  proprietate  asupra  terenurilor  agricole  şi  forestiere  în  condițiile 
tranziției  spre  o  economie  de  piață,  determină  creşterea  presiunii  asupra  resurselor  naturale    ale 
României. Obiectivul principal al multora dintre noii proprietari îl reprezintă obținerea unor beneficii cât 
mai    mari  şi  într‐un  termen  cât  mai  scurt.  Astfel,  gospodărirea  durabilă  a  acestor  resurse  a  devenit    o 
adevărată provocare mai ales în zonele puternic antropizate. În această situație se află şi multe dintre 
siturile  Natura  2000  care,  cu  toate  că  iau  în  considerare  realitățile  economice  şi  sociale  ale  zonei, 
urmăresc  în  principal  păstrarea  şi  chiar  imbunătățirea  stării  de  conservare  a  ecosistemelor  naturale 
pentru  care  au  fost  desemnate.  Aşadar,  cunoaşterea  şi  mai  ales  aplicarea  unor  măsuri  de  gospodărire 
bazate pe dezvoltarea armonioasă a comunităților umane în interiorul sau în vecinătatea siturilor Natura 
2000 sunt imperios necesare pentru protejarea şi perpetuarea patrimoniului natural de excepție pe care 
țara noastră îl deține încă. 
În lucrarea de față ne‐am propus ca definirea măsurilor minime de conservare a habitatului 6230* să 
respecte următoarele cerințe: 
- să fie în concordanță cu legislația europeană şi națională; 
- să aibă la bază cele mai bune informații disponibile; 
- să  includă  obiective  de  conservare  adecvate  din  punct  de  vedere  ecologic  pentru  toate 
particularitățile acestui habitat; 
- să fie flexibil şi adaptabil; 
- să  fie  simplu  şi  practic  pentru  o  mai  eficientă  implementare  ținând  cont  şi  de  posibilitățile 
tehnice existente; 
- să faciliteze monitorizarea obiectivă şi sistematică a eficienței măsurilor propuse. 
 
 
 
 
 
 

16 
 
  
 
 
 
III. DESCRIEREA HABITATULUI 6230* 
 
 
COD HABITATE ROMÂNIA: R3608, R3609 
COD EUNIS: E4.3172 
COD CORINE (PAL. CLASS.): 35.1, 36.31 
 
3.1. Structura habitatului 
 
 
În  accepțiunea  manualului  european  (EUR27)  dar  şi  al  celui  românesc  de  interpretare  al 
habitatelor  Natura  2000  (Gafta  et  al.  2008),  habitatul  6230*  (pajişti  de  Nardus  bogate  în  specii  pe 
substraturi silicatice din zone montane şi submontane în Europa continentală) este reprezentat de pajişti 
permanente secundare de Nardus stricta, ale căror fitocenoze vegetează în diferite condiții staționale şi 
care au o plasticitate ecologică mare, ceea ce imprimă habitatului o mare heterogenitate structurală.  
În  acest  tip  de  habitat  au  fost  încadrate  doar  pajiştile  în  care  abundența‐dominanța  speciei  Nardus 
stricta  este  de  cel  putin  2  pe  scara  Braun‐Blanquet  (metoda  fitosociologică)  ceea  ce  corespunde  unei 
acoperiri  medii  minime  de  17,5%.  Au  fost  excluse  din  acest  habitat  pajiştile  puternic  perturbate  ca 
urmare a supraexploatării lor, în special prin păşunat excesiv, fapt ce a dus la o puternică degradare a 
acestora. 
Din punct de vedere fitosociologic, acestui habitat îi corespund următorii cenotaxoni: Scorzonero 
roseae‐Festucetum nigricantis (Puşcaru et al. 1956) Coldea 1978 (syn.: Festucetum rubrae fallax Puşcaru 
et al. 1956, Festucetum rubrae montanum Csűrös et Resmeriță 1960); Violo declinatae‐Nardetum Simon 
1966 (syn.: Nardetum strictae montanum Resmeriță et Csűrös 1963, Nardetum strictae alpinum Buia et 
al. 1962, Nardetum alpigenum carpaticum Borza 1959); Nardo‐Festucetum tenuifoliae Buiculescu 1971; 
Festuco rubrae‐Agrostietum capillaris Horvat 1951 subas. nardetosum strictae Pop 1976, Poetum medie‐
Nardetum strictae Resmeriță 1987.  
Aşa cum reiese şi din Anexa I, în structura floristică a asociațiilor habitatului 6230* se regăsesc 
un număr de 390 de taxoni identificați în 529 de relevee realizate pe suprafețe de probă a căror mărime 
variază între 25 şi 100 m2, fiind analizate doar releveele cu un număr minim de 10 specii de cormofite. 
Dintre speciile caracteristice acestui habitat putem enumera: Agrostis capillaris, Festuca rubra, Nardus 
stricta,  Deschampsia  flexuosa,  Potentilla  erecta,  Viola  declinata,  Antennaria  dioica,  Danthonia 
decumbens, Genista tinctoria ssp. tinctoria, Veronica officinalis,  Polygala vulgaris, Cerastium fontanum 
ssp. vulgare, Hieracium pilosella, Viola canina, Plantago lanceolata, Luzula campestris, Carex pallescens, 
Campanula  serrata,  Scabiosa  lucida,  Carlina  vulgaris  ssp.  vulgaris,  Luzula  luzuloides  ssp.  cuprina, 
Gentiana acaulis, Festuca tenuifolia, Cerastium fontanum ssp. triviale, Alchemilla glaucescens, Trifolium 
dubium,  Potentilla  aurea  ssp.  chrysocraspeda,  Festuca  airoides,  Festuca  nigrescens,  Plantago  atrata, 
Ranunculus serpens, Luzula multiflora, Geum montanum etc. 
 
 
 
 

17 
 
 3.2. Aspecte privind ecologia habitatului 6230* 
 
Vegetația  actuală  este  rezultatul  interacțiunii  continue,  în  spațiu  şi  timp,  atât  dintre  speciile 
componente  cât  şi  dintre  acestea  şi  factorii  din  mediul  în  care  trăiesc.  Caracteristicile  vegetație  pot  fi 
considerate ca o funcție a climatului, materialului parental, topografie, organisme şi timp (Austin 2005). 
Diferitele populații de plante care alcătuiesc o anumită comunitate vegetală reprezintă doar un anumit 
procent  din  populațiile  prezente  în  flora  locală  (Grime  2001).  Una  dintre  principalele  provocări  ale 
studiului  covorului  vegetal  este  aceea  de  a  identifica  procesele  şi  factorii  care  determină  abundența 
relativă a unei specii în cadrul unei comunități vegetale date. 
Fitocenozele acestui habitat prezintă o plasticitate ecologică relativ mare, fapt demonstrat şi de ecartul 
altitudinal, acestea putând fi găsite la altitudini cuprinse între 500 şi 2300 m.s.m., ocupând stațiuni xero‐
mezofile sau mezofile cu soluri oligotrofe acide. Pajiştile încadrate în acest tip de habitat se găsesc pe 
platouri sau versanți cu pante de până la 50‐54o fără a fi puternic condiționate  de expoziția stațiunilor 
pe care le ocupă.  
Cu toate că pajiştile de Nardus ocupă o varietate mare de stațiuni caracterizate prin variații mai 
mici  sau  mai  mari  ale  unor  variabile  de  mediu,  totuşi,  într‐un  studiu  realizat  la  nivel  regional  (zona 
montană  a  județului  Maramureş)  (Bărbos  2007),  s‐au  evidențiat  o  serie  de  factori  ecologici  care 
condiționează în mod direct sau indirect structura, stabilitatea şi dinamica acestora.  
Factorii ecologici pot fi împărțiți în patru mari categorii, şi anume: 
  1.  Factorii  topografici  (relieful)  care  influențează  în  mod  indirect  structura  şi  distribuția 
fitocenozelor prin modificarea regimului climatic şi a factorilor edafici. Dintre aceştia, cei mai importanți 
sunt: forma de relief, poziția pe pantă,  forma pantei, panta, altitudinea, expoziția şi indicele topografic 
de  umiditate  (TMI)  care  estimează  umiditatea  potențială  a  solului  pe  baza  topografiei  zonei  luate  în 
studiu.  
Dintre aceştia un rol deosebit de important îl au: 
  a) Altitudinea este  un factor de mediu care influențează în  mod  indirect structura şi dinamica 
fitocenozelor, prin modificarea factorilor climatici, edafici şi biotici (Pop 1977, Banaticla et Buot 2005). 
Astfel, odată cu creşterea altitudinii scade temperatura şi creşte nivelul precipitațiilor, ceea ce duce la o 
creştere a umidității solului reflectată şi în viteza de descompunere a litierei (Schinner 1982), fapt care 
determină  o  creştere  a  substanței  organice  din  sol  (Amundson  et  al.  1989)  şi  o  scădere  a  pH‐ului 
(Banaticla et Buot 2005). De asemenea, creşterea altitudinii influențează în mod direct durata sezonului 
de vegetație ca o consecință a duratei acoperirii cu zapadă (Dolezal et Srutek 2002, Piper et al. 2006).  
Influența indirect a altitudinii asupra covorului vegetal se poate evidenția în etajarea vegetației, fiecare 
etaj  de  vegetație  fiind  caracterizat  prin  anumite  elemente  climatic  şi  ecopedologice.  În  țara  noastră, 
pajiştile  de  Nardus  se  întâlnesc  de‐a  lungul  unui  gradiebt  altitudinal  ce  se  întinde  pe  patru  etaje  de 
vegetație  fiecare  dintre  ele  prezentând  unele  particularități  caracteristice  (Bărbulescu  et  Motcă  1983; 
Țucra et al. 1987, Rotar 1997, Ciocârlan 2000, Maruşca 2001, Doniță et al. 2005, Sima 2006) după cum 
urmează: 
Etajul nemoral include două subetaje: 
1)  subetajul  pădurilor  de  gorun  şi  de  amestec  cu  gorun  –  ocupă  terenuri  situate  la  altitudini 
cuprinse între 300 şi 700 m localizate în Podişul Moldovei şi dealurile subcarpatice. 
Elementele  climatice  caracteristice  acestui  subetaj  au  următoarele  valori  medii  multianuale 
pentru temperatură şi precipitații: T = 7,5‐90C iar Pp = 650‐850 mm. 
Tipurile  de  sol  din  acest  subetaj  aparțin:  Preluvosolurilor,  Luvosolurilor,  Eutricambisolurilor, 
Rendzinelor, Faeziomurilor (brune argiloiluviale, brune luvice, brune eumezobazice, luvisoluri, rendzine, 
pseudorendzine).  

18 
 
 2) subetajul pădurilor de fag şi de amestec cu fag şi răşinoase – se regăseşte pe terenuri situate 
la  altitudini  cuprinse  între  300  şi  1450  m,  pe  dealuri  înalte  şi  munți  mijlocii  (Subcarpații,  Depresiunea 
Transilvaniei şi Podişul Moldovei). 
Elementele  climatice  caracteristice  acestui  subetaj  au  următoarele  valori  medii  multianuale 
pentru temperatură şi precipitații: Tm=4,5‐7,50C iar precipitațiile Pm=750‐1100 (1200) mm. 
Tipurile  de  sol  întâlnite  în  acest  subetaj  aparțin:  Luvosolurilor,  Districambosolurilor, 
Prepodzolurilor (soluri brune, brune luvice, brune acide şi local brune feriiluviale). 
   
Etajul  boreal  (pădurilor  de  molid)  ocupă  partea  mijlocie  şi  superioară  a  munților  Carpați, 
respectiv ecartul altitudinal cuprinse între 1200‐1800 m. 
Elementele  climatice  prezintă  în  acest  etaj  următoarele  valori  medii  multianuale  pentru 
temperatură şi precipitații: T = 0,5‐4,50C iar Pp = 1000 ‐ 1200 mm. 
Tipurile de sol întâlnite în acest etaj aparțin: Prepodzolurilor, Podzolurilor, Districambosolurilor, 
Luvosolurilor, Rendzinelor, Regosolurilor, Litosolurilor (brune feriiluviale, podzoluri, brune acide, brune, 
rendzine, regosoluri, litosoluri). 
 
Etajul subalpin are corespondent ecartul altitudinal cuprinse între 1700‐2200 m.  
Climatul acestui etaj se caracterizează printr‐un regim termic scăzut (temperatura medie anuală 
0
0,5‐1,5 C), respectiv printr‐un regim pluviometric ridicat (precipitații ≥1200 mm). 
Tipurile  de  sol  întâlnite  în  acest  etaj  aparțin:  Podzolurilor,  Prepodzolurilor,  Rendzinelor, 
Litosolurilor (podzoluri, brune feriiluviale, rendzine, litosoluri). 
 
Etajul  alpin  include  terenurile  situate  la  altitudini  de  peste  2000  m  în  nord  şi  2100‐2200  m  în 
sud. 
Clima.  În  acest  etaj  temperatura  medie  anuală  poate  varia  între  –1,5  şi  2,50C  iar  regimul 
precipitațiilor se situează între 1300 şi 1400 mm. 
Tipurile de sol întâlnite în acest etaj aparțin: Humosiosolurilor, Rendzinelor, Litosolurilor (soluri 
humicosilicatice, rendzine, litosoluri). 
b)  Indicele  topografic  de  umiditate  (TMI),  deşi  este  corelat  cu  resursele  de  apă  ale  solului 
(Miller et Franklin 2002), nu poate fi considerat ca o unitate de măsură fidelă a umidității solului, fiind 
utilizat  pentru  a  caracteriza  din  punct  de  vedere  al  efectului  pe  care  particularitățile  topografice  îl  au 
asupra distribuție apei în sol (Meentemeyer et Moody 2000). Totuşi, prin modul în care sunt distribuite 
valorile  de  abundență‐dominanță  al  speciilor  edificatoare  în  funcție  de  variația  lui,  reflectă  destul  de 
bine variația umidității relative a solului Acest indice însumează patru parametri: poziția pe pantă, panta, 
forma pantei şi expoziția, şi poate lua valori cuprinse între 0 şi 60 (Parker 1982). 
  2.  Factorii  edafici,  prin  proprietățile  lor,  sunt  factori  limitativi  care  condiționează  creşterea  şi 
dezvoltarea plantelor, iar constituirea şi dezvoltarea comunităților vegetale fiind în strânsă legătură cu 
aceştia. Principalii componenți ai factorilor edafici sunt 
  a)  Reacția  solului  este  un  factor  care  poate  influența  în  mod  direct  sau  indirect  structura  şi 
dinamica  covorului  vegetal.  Astfel,  variația  pH‐ului  are  un  rol  important  în  determinarea  structurii 
fitocenozelor,  influențând  în  mod  direct  atât  germinarea  semințelor  (Berendse  et  al.  1998),  cât  şi  a 
creşterii  şi  dezvoltării  sistemului  radicular  al  plantelor  (Balsberg‐Pahlsson  1995)  şi  a  capacității  de 
absorbție  a  substanțelor  nutritive  de  către  acestea  (Fageria  et  al.  1989,  Tyler  et  Olsson  2001)  având 
astfel, un rol important în determinarea vitalității plantelor. Influența indirectă a acidității solului asupra 
fitocenozelor  se  manifestă  prin  intermediul  proceselor  de  descompunere  şi  mineralizare  a  materiei 
organice.  Aciditatea  solului  determină  compoziția  şi  activitatea  florei  microbiene,  prin  aceasta 
determinând atât viteza de descompunere şi mineralizare a substanței organice, cât şi tipul de humus 
rezultat în urma acestor procese (Hopkins et al. 1990, Greszta et al. 1992, Raubuch et Beese 2005). 

19 
 
  b) Substanța organică moartă din sol reprezintă materia primă din care, sub influența diferitelor 
procese fizice, chimice şi biologice ale solului, se formează humusul, care prin proprietățile şi compoziția 
chimică reprezintă componenta esențială a solului, determinând fertilitatea (Chiriță 1955, Chiriță 1974, 
Blaga et al. 2005). Sursa principală de substanță organică din sol o constituie resturile de plante moarte, 
alături  de  care  mai  contribuie,  într‐o  măsură  mai  mică  şi  microflora  şi  fauna  solului,  acestea  din  urmă 
având  un  rol  important  în  procesele  de  descompunere  a  materiei  organice.  Un  rol  important  în 
acumularea  de  substanțe  organice  în  sol  îl  are  şi  modul  de  folosință  al  vegetației  (Huntjens  et  Albers 
1978) Substanța organică din sol reprezintă un rezervor de substanțe nutritive (în special azot) care sunt 
reintroduse  treptat  în  circuitul  biogeochimic  al  elementelor  (Olff  et  al.  1993,  Sival  et  Grootjans  1996, 
Berendse  et  al.  1998).  Cantitatea  de  substanță  organică  nu  este  singurul  factor  care  influențează 
cantitatea  de  substanțe  nutritive  mineralizate,  aceasta  fiind  influențată  şi  de  alți  factori,  cum  ar  fi 
activitatea microbiană a solului, aciditatea, umiditate, temperatura solului şi nu în ultimul rând calitatea 
materiei organice din sol (Pastor et al. 1987). 
  c) Concentrația ionilor de Mg++, alături de a celor de Ca++ şi K+, are un rol important, direct în 
creşterea  şi  dezvoltarea  plantelor,  fiind  macroelemente  indispensabile  acestora,  şi  indirect,  prin 
influența lor asupra acidității solului (Botnariuc et Vădineanu 1982, Stugren 1982, Pârvu 2001). Variația 
concentrației ionilor de Mg++ din sol influențează şi procesul de absorbție a ionilor de Ca++ şi K+ (Fageria 
1974). 
  d) Fosforul împreună cu azotul sunt pricipalii nutrienți necesari pentru creşterea şi dezvoltarea 
plantelor  (Parton  et  al.  1988,  Niinemets  et  Kull  2005),  raportul  dintre  cele  două  elemente  din  țesutul 
plantelor indicând care dintre ele are rol de factor limitativ. Astfel, un raport N:P < 10 (Gusewell 2004) 
sau < 14 (Mamolos et al. 2005) indică faptul că azotul are rol limitativ, iar un raport N:P >16 (Mamolos et 
al. 2005) sau > 20 (Gusewell 2004) indică faptul că fosforul are rol limitativ. Dacă din punct de vedere 
cantitativ, o mare parte a variabilității fosforului din sol poate fi atribuită texturii solului (Stewart et Cole 
1989), din punct de vedere calitativ un rol important îl are troficitatea solului şi tipul de vegetație. Astfel, 
în  solurile  oligotrofe,  fosforul  se  găseşte  predominant  sub  formă  organică,  disponibilitatea  sa  pentru 
plante  fiind  condiționată  de  mineralizarea  acesteia  (Williams  et  al.  1999).  Din  punct  de  vedere  al 
vegetației,  aceasta  afectează  distribuția  formelor  de  fosfor  din  sol,  pajiştile  conținând  fosfor  în 
combinații  organice  labile  sau  moderat‐labile,  care  poate  fi  potențial  utilizabil  de  către  plante  (Magid 
1993). 
  Influența fosforului în viața plantelor se manifestă atât direct, prin rolul nutritiv, cât şi indirect, 
fiind unul dintre factorii care condiționează mineralizarea azotului, fertilizarea solurilor cu fosfor având 
un  impact  pozitiv  asupra  circuitului  azotului  (Purchase  1974).  Efectul  fosforului  asupra  mineralizării 
azotului este amplificat de prezența vegetației, datorită stimulării creşterii rădăcinilor, fapt ce determină 
o  creştere  a  volumului  rizosferei  şi,  implicit,  a  numărului  de  microorganisme  nitrificatoare  (Cornish  et 
Raison 1977). 
  3. Factorii climatici. Prin climat se înțelege acțiunea complexă a factorilor meteorologici (lumina, 
temperatura,  umiditatea,  precipitațiile,  vântul)  pe  o  anumită  suprafață  a  Terrei  (Pop  1977).  În  cadrul 
acestui climat general pot fi deosebite subunități mai mici cum ar fi macroclimatul sau climatul regional, 
mezoclimatul sau climatul local (topoclimatul) şi microclimatul sau climatul microreliefului care include 
şi  fitoclimatul  (Cristea  1991)  .  Din  punctul  de  vedere  al  studiilor  de  vegetație,  un  rol  important  îl  are 
analiza  macro‐  şi  microclimatului,  care  condiționează  în  mod  direct  structura  şi  raspândirea 
fitocenozelor. Din categoria factorilor climatic, un rol important îl au: 
  a)  Radiația  solară  incidentă  care  este  de  departe  sursa  dominantă  de  energie  pentru 
majoritatea organismelor vii (Schulze et al. 2005) şi este singura sursă de energie care poate fi utilizată 
în  activitățile  metabolice  de  către  plantele  verzi,  fiind  convertită  în  energie  chimică  în  procesul  de 
fotosinteză  (Begon  et  al.  2006).  Radiația  solară  este  un  factor  foarte  complex  care  prezintă  variații 
simultane ale intensității, compoziției spectrale şi a distribuției spațiale (Evans 1969, Schulze et al. 2005).  

20 
 
  Variația zilnică sau sezonieră a radiației solare directe este puternic corelată atât cu umiditatea 
solului şi a aerului, datorită evapotranspirației (Granger et Schulze 1977, Kirkpatrick et al. 1988, Newell 
et Peet 1998, Fitter et al. 1998) , cât şi cu temperatura şi intensitatea luminii, factori care influențează îm 
mod direct sau indirect structura şi dinamica vegetației (Kirkpatrick et Nunez 1980).  
  b)  Indicele  de  încălzire  (HL),  care,  chiar  dacă  nu  reprezintă  decât  o  estimare  a  cantității  de 
energie  termică  potențiale  pentru  o  anumită  stațiune,  totuşi  poate  oferi  informații  importante  privind 
bugetul  termic  al  solului  şi  a  stratului  de  aer  din  imediata  sa  apropiere.  Temperatura  joacă  un  rol 
important  atât  în  viața  plantele,  fiind  unul  dintre  principalii  factori  care  declanşează  sau  opresc 
activitățile metabolice din plante (Smith 1996, Schulze et al. 2005), cât şi în procesele biologice, chimice 
şi  fizice  din  sol  (Weaver  et  Clements  1938).  Principalii  factori  care  determină  regimul  termic  al  unei 
stațiunii variază de la radiația solară incidentă directă, care este principala sursă de încălzire (Kormondy 
1996)  până  la  culoarea,  textura,  structura  solului,  cantitatea  de  humus  din  sol,  conținutul  de  apă  al 
solului şi acoperirea cu vegetație a solului (Weaver et Clements 1938). 
  4. Factorii biotici, alături de factorii abiotici contribuie la constituirea, structurarea şi distribuția 
spațială a fitocenozelor. Dintre aceştia putem aminti acoperirea realizată de stratul de muşci, grosimea 
stratului de litieră şi modul de folosință al pajiştilor (factorul antropo‐zoogen) care, de fapt, se rasfrînge 
în mod direct asupra primilor doi. 
  a) Acoperirea realizată de stratul de muşchi are un rol important în determinarea structurii şi a 
dinamicii comunităților de plante vasculare, acționând în mod direct, ca un filtru, asupra speciilor, unele 
specii  de  muşchi  putând  avea  efecte  alelopatice  asupra  cormofitelor  (Keizer  et  al.  1985).  O  altă 
modalitate prin care muşchii influențează structura şi dinamica covorului vegetal este prin modificarea 
condițiilor microclimatice (chiar nanoclimatice) din fiecare stațiune. Astfel, covorul de muşchi determină 
o modificare a temperaturii de la suprafața solului concomitent cu o creştere a umidității (Zamfir 2000, 
Sedia et Ehrenfeld 2003, Otsus et Zobel 2004), dar influențează şi cantitatea şi calitatea luminii (Keizer et 
al. 1985). Aceste modificări ale microclimatului se răsfrâng asupra procesului de germinație a semințelor 
dar şi în creşterea şi dezvoltarea plantulelor, efectele asupra plantelor vasculare fiind diferite în funcție 
de specie şi habitat (Zamfir 2000). Păturile compacte de muşchi joacă şi un rol de barieră fizică, putând 
să împiedice astfel germinația semințelor, dar mai ales creşterea şi dezvoltarea plantulelor, dar, odată 
stabilite, plantele vasculare crează un microhabitat mult mai propice dezvoltării lor (Sedia et Ehrenfeld 
2003). 
  De asemenea, muşchii au un rol important şi în circuitul biogeochimic al elementelor, în special 
al  azotului  (Curtis  et  al.  2005).  Prezența  covorului  de  muşchi  favorizează  activitatea  microbiană  şi 
acumularea  de  materie  organică,  fapt  ce  determină  crearea  unor  microstațiuni  bogate  în  substanțe 
nutritive  şi  azot  amoniacal  (Sedia  et  Ehrenfeld  2005).  Variațiile  spațiale  şi  temporale  în  structura 
covorului de muşchi pot constitui unul dintre motivele variației diversității comunităților vegetale (Keizer 
et al. 1985). 
  b) Litiera, este un factor de mediu cu un rol foarte complex, având o importanță deosebită  în 
determinarea  structurii  şi  dinamicii  fitocenozelor.  În  funcție  de  modul  în  care  influențează  plantele  şi 
comunitățile vegetale, efectele litierei pot fi: 
  ‐ directe – constituind o barieră fizică pentru creşterea şi dezvoltarea plantulelor (Hector et al. 
2000),  pentru  disiparea  vaporilor  de  apă  din  sol  (McAlpine  et  Drake  2003),  împiedică  contactul  direct 
dintre  semințe  şi  sol  (Rotundo  et  Aguiar  2005),  împiedică  eroziunea  solului  datorată  apelor  pluviale  şi 
protejează  solul  împotriva  înghețului  (Walsh  et  Voigt  1977),  oferă  protecție  semințelor  şi  plantulelor 
tinere împotriva granivorelor şi ierbivorelor (Quested et Eriksson 2006); 
  ‐  indirecte  –  determinând  schimbări  microclimatice  care  afectează  temperatura  şi  umiditatea 
solului dar şi cantitatea şi calitatea radiației solare (Facelli et Pickett 1991, Facelli et Carson 1991, Bosy et 
Reader  1995,  Nakamura  1996,  Eckstein  et  Donath  2005),  determinând  o  scădere  a  variațiilor 
temperaturii (Bosy et Reader 1995), ameliorează condițiile de umiditate a solului, mai ales în perioadele 

21 
 
de  stres  hidric  (Maret  et  Wilson  2005)  şi  reduce  gradul  de  iradiere  al  solului  cu  până  la  99%  (Bosy  et 
Reader  1995).  Proprietățile  de  infiltrare,  structura  şi  textura,  cel  puțin  a  orizontului  superior  al  solului 
sunt determinate, parțial, de cantitatea şi calitatea  litierei  (Walsh et Voigt 1977). De asemenea, litiera 
are un rol important în circuitul biogeochimic al substanțelor nutritive (Walsh et Voigt 1977, Hector et al. 
2000, Aerts et al. 2003, Eckstein et Donath 2005, Quested et Eriksson 2006). 
  În  funcție  de  mecanismele  care  stau  la  baza  influențelor  exercitate  de  gosimea  stratului  de 
litieră asupra comunităților vegetale putem deosebi următoarele efecte: 
  ‐  efecte  fizice  –  sunt  rezultatul  proceselor  care  duc  la  modificarea  condițiilor  microclimatice, 
determină  interacțiunile  plantelor  cu  mediul  fizic  (Nakamura  1996,  Rotundo  et  Aguiar  2005). 
Acumularea  de  litieră  prezintă  o  heterogenitate  spațială  datorată  heterogenității  vegetației,  a 
redistribuirii  litierei  şi  descompunerii  ei  inegale,  ceea  ce  determină  o  heterogenitate  a  condițiilor 
microclimatice (Facelli et Pickett 1991); 
  ‐  efecte  chimice  –  care  se  datorează  în  primul  rând  proceselor  de  descompunere  la  care  este 
supusă  litiera,  acesta  fiind  un  determinant  major  al  înmagazinării  carbonului  şi  al  altor  nutrienți  şi  al 
fluxului  de  materie  în  ecosisteme  (Quested  et  Eriksson  2006).  Descompunerea  litierei  şi  eliberarea 
nutrienților este controlată de o mare varietate de proprietăți chimice ale acesteia, dintre care putem 
aminti  concentrația  de  N,  raportul  C:N,  concentrația  de  P,  raportul  C:P,  raportul  N:P,  cantitatea  de 
lignină,  concentrația  compuşilor  fenolici  (Aerts  et  al.  2003).  Proprietățile  chimice  ale  litierei  sunt 
determinate  de  compoziția  calitativă  a  acestei  care  se  datorează,  în  mare  parte,  speciilor  dominante 
(Hoorens et al. 2002, Hoorens et al. 2003). Litiera speciilor de dicotiledonate poate avea un efect chimic 
mult  mai  puternic  decât  cea  a  gramineelor  datorită  fitotoxinelor  şi  a  eliberării  de  nutrienți  într‐o 
perioadă  de  timp  mai  scurtă,  viteza  de  descompunere  a  litierei  produsă  de  graminee  fiind  mai  mică 
(Xiong et al. 2003). De asemenea, descompunerea litierei afectează pH‐ul şi conținutul chimic al apelor 
de percolare şi conduce la formarea acizilor prehumici, humici şi fulvici (Walsh et Voigt 1977), având un 
efect de fertilizare a solului (Monk et Gabrielson 1985); 
  ‐ efecte biologice – dintre care menționăm reducerea densității şi a numărului de specii (Monk 
et Gabrielson 1985, Carson et Peterson 1990, Foster et Gross 1998), influențează germinația semințelor, 
creşterea  şi  dezvoltarea  plantulelor,  incidența  bolilor  fungice,  prezența  şi  intensitatea  fenomenelor 
alelopatice (Xiong et al. 2003, Rotundo et Aguiar 2005) şi dinamica populațiilor de nevertebrate din sol 
(Xiong  et  Nilsson  1999).  De  asemenea,  afectează  şi  relațiile  intra‐  şi  interspecifice  ale  indivizilor 
populațiilor de plante (Nakamura 1996), cu rol important în structurarea fitocenozelor. 
  Dacă analizăm rolul litierei asupra populațiilor de plante şi a comunităților vegetale din punct de 
vedere calitativ, efetele acesteia pot fi: 
  ‐  efecte  pozitive  –  care  se  pot  datora  îmbunătățirii  condițiilor  hidrice  şi  reducerea  stresului 
termic, aportului de substanțe nutritive şi a diseminării semințelor ca urmare a redistribuirii ei (Foster et 
Gross 1998, Xiong et Nilsson 1999, Eckstein et Donath 2005, Maret et Wilson 2005, Quested et Eriksson 
2006),  iar  în  stadiile  inițiale  ale  succesiunii,  acumularea  de  litieră  promovează  dezvoltarea  plantulelor 
(Nakamura 1996); 
  ‐ efecte negative – determinate în general de creşterea cantitatății de litieră ceea ce duce la o 
reducere a intensității luminii la nivelul solului (Facelli et Pickett 1991), creşterea numărului de bacterii şi 
ciuperci  patogene  ca  urmare  a  creşterii  umidității  şi  a  temperaturii  (Bosy  et  Reader  1995,  Maret  et 
Wilson  2005),  inhibă  germinația  semințelor,  în  special  a  celor  mici,  a  căror  germinație  este  redusă  cu 
până 100%, şi creşterea şi dezvoltarea plantulelor (Bosy et Reader 1995, Foster et Gross 1998, McAlpine 
et Drake 2003). Toate aceste modificări cauzate de acumularea de litieră determină o scădere a bogăției 
specifice, a biodiversității şi a productivității fitocenozelor (Monk et Gabrielson 1985, Eckstein et Donath 
2005). 

22 
 
  Litiera  este  un  factor  fundamental  care  controlează  structura,  stabilitatea  şi  dinamica 
comunităților  vegetale  (Carson  et  Peterson  1990,  Grime  2001),  având  un  rol  mai  important  în 
organizarea fitocenozelor decât în circuitul biogeochimic al nutrienților (Facelli et Carson 1991). 
 
3.3. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare 
 
Fără  a  subestima  importanța  rolului  pe  care  fiecare  specie  îl  are  într‐o  anumită  fitocenoză,  în 
studiul  nostru  vom  analiza  doar  răspunsul  pe  care  speciile  Nardus  stricta,  Festuca  rubra  şi  Agrostis 
capillaris,  specii  edificatoare  (monodominante  sau  codominante)  în  majoritatea  pajiştilor  acestui 
habitat,  îl  au  față  de  câteva  variabile  de  mediu  (Bărbos  2007).  Importanța  mare  acordată  speciilor 
dominante rezidă atât în faptul că realizează cea mai mare parte a fitomasei, cât şi prin influențarea (în 
mod  direct  şi  indirect)  a  identității,  abundenței  şi  distribuției  locale  a  celorlalte  specii  (Grime  1984, 
Grime 1998, Gibson et al. 1999).  
Prin analiza răspunsului ecologic al celor trei specii s‐a urmărit atât identificarea variabilelor de 
mediu care influențează dezvoltarea lor cât şi evidențierea modului în care acestea sunt condiționate de 
variația valorilor acestor factori ecologici. Distribuția unei specii în lungul unui gradient oarecare poate fi 
caracterizată prin valoarea optimă a gradientului pentru o anumită specie, abundența speciei la valoarea 
optimă  a  gradientului  şi  lărgimea  nişei  speciei  (Palmer  et  Dixon  1990),  la  care  se  mai  poate  adăuga  şi 
forma curbei de răspuns a speciei (Huisman et al. 1993). 
 
3.3.1. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare față de altitudine 
 
Analiza  curbelor  de  răspuns  a  speciilor  edificatoare  (fig.  1)  permite  evidențierea  distribuției 
altitudinale  a  valorilor  de  abundență‐dominanță  pentru  fiecare  specie.  Astfel,  Agrostis  capillaris  şi 
Festuca rubra prezintă o scădere a valorilor de abundență‐dominață odată cu creşterea altitudinii, fapt 
ce sugerează situarea optimului altitudinal în afara intervalului în care s‐a efectuat studiul. Nardus stricta 
prezintă  o  creştere  corelată  cu  creşterea  altitudinii,  dar  fără  a  atinge  valoarea  maximă  de  abundență‐
dominanță.  

 
 
Figura 1. Răspunsul speciilor edificatoare față de altitudine 

23 
 
  
3.3.2. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare față de pH 
 
 
  După  cum  se  poate  observa  şi  in  figura  2,  toate  cel  trei  specii  au  un  răspuns  puternic  față  de 
variația pH‐ului. Dacă în cazul speciei Nardus stricta se observă o scădere a dominanței acesteia odată cu 
creşterea pH‐ului, Agrostis capillaris şi Festuca rubra prezintă o creştere corelată cu creşterea valorii pH.  
 

 
 
 
Figura 2.  Răspunsul speciilor edificatoare față de pH 
 
 
3.3.3. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare în funcție de concentrația ionilor de Ca++ 
 
 
  Cum era firesc, fiind o specie acidofilă, Nardus stricta este cel mai puternic afectată de variația 
ionilor de Ca++, care, ca şi în cazul ionilor de Mg++ prezintă o scădere a abundenței‐dominanței, odată cu 
creşterea concentrației ionilor din sol. Totuşi, există şi câteva diferențe între cele două cazuri, în special 
în ceea ce priveşte amplitudinea răspunsului şi a pantei curbei de descreştere, acestea fiind mai mari în 
cazul ionilor de Ca++ (fig. 3).  
  Răspunsul speciei Festuca rubra, determinat de creşterea concentrației ionilor din sol este unul 
asimetric, cu o amplitudine relativ mare, abundența‐dominanța maximă fiind realizată la o concentrație 
de  2,415  mg/l  (scară  logaritmică).  Agrostis  capillaris  prezintă  o  creştere  continuă  a  abundenței‐
dominanței, fiind mai mare la început după care viteza de creştere scade, curba de răspuns tinzând să se 
aplatizeze (fig. 3).  
 
 
 

24 
 
  
 
 
 
Figura 3. Răspunsul speciilor edificatoare față de Ca++ 
 
 
 
3.3.4. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare față de grosimea stratului de litieră 
 
 
Analiza  curbelor  de  răspuns  al  speciilor  edificatoare  analizate  (fig.  4)  permite  evidențierea 
distribuției valorilor de abundență‐dominanță ale acestora. Astfel, răspunsul specie Agrostis capillaris se 
caracterizează printr‐o scădere a valorilor de abundență‐dominanță odată cu creşterea grosimii stratului 
de litieră. Răspunsul speciei Festuca rubra urmează o curbă asimetrică, amplitudinea maximă a acestuia 
fiind atinsă la o grosime de 4,3 mm a stratului de litieră. 
Tot un răspuns asimetric se înregistrează şi în cazul speciei de Nardus stricta, dar acestea diferă 
față  de  răspunsul  păiuşului  roşu  atît  prin  amplitudinea  maximă  a  răspunsului,  cât  şi  prin  grosimea 
stratului de litieră la care se situează aceasta. Astfel, în cazul speciei Nardus stricta amplitudinea maximă 
este atinsă la o grosime a litierei de 39,25 mm. 
 
 
 
 
 
 
 
 

25 
 
  
 
 
Figura 3. Răspunsul speciilor edificatoare față de grosimea stratului de litieră 
 
 
 
3.4. Principalii factori care condiționează dezvoltarea speciilor edificatoare 
 
 
  Aşa cum s‐a putut observa din analizele efectuate, nu toți factorii determină acelaşi răspuns din 
partea  speciilor,  identificarea  principalilor  factori  care  determină  variații  ale  abundenței‐dominanței 
speciilor  edificatoare  fiind  importantă  atât  din  punct  de  vedere  teoretic,  prin  faptul  că  permite 
înțelegerea  mecanismelor  care  stau  la  baza  structurării,  stabilității  şi  dinamicii  fitocenozelor,  cât  şi 
practic.  Pe  baza  datelor  astfel  obținute  se  pot  elabora  proiecte  de  management  care  să  favorizeze 
instalarea  şi  conservarea  fitocenozelor  cu  importanță  practică  şi  ştiințifică  deosebită.  De  aceea, 
considerăm  ca  oportună  prezentarea,  pentru  fiecare  specie  dominantă  analizată,  a  variabilelor  de 
mediu,  ele  având  rolul  cel  mai  important  în  explicarea  variațiilor  valorilor  de  abundență‐dominanță  al 
speciilor luate în studiu.  
 
  1. Nardus stricta este influențată în principal de variațiile concentrației de Ca++ din sol, dar şi de 
variațiile  grosimii  stratului  de  litieră  (fig.  5).  Creşterea  concentrației  ionilor  de  Ca++  peste  valoarea  de 
1,195 mg/l (pe scară logaritmică) determină o scădere a abundenței‐dominanței realizată  de țepoşică, 
confirmând  astfel  statutul  de  specie  calcifugă.  În  cazul  unor  valori  scăzute  ale  Ca++  din  sol,  un  rol 
important  în  dezvoltarea  speciei  îi  revine  grosimii  stratului  de  litieră,  care,  la  valori  de  peste  26,5  mm 
facilitează  dezvoltarea  speciei  Nardus  stricta  (adaptată  prin  rizomii  săi  ascendenți,  la  prezența  acestui 
strat).  
 

26 
 
  
 
Fig. 5. Principalele variabile de mediu care influențează variația abundenței‐dominanței 
speciei Nardus stricta 
(Ca – concentrația ionilor de calciu din sol exprimată în mg/l pe scară logaritmică; n – numărul de 
relevee prezente în fiecare nod terminal; r2 – coeficientul de determinare) 
Cei  doi  factori  explică  69,82%  din  varianța  totală  a  abundenței‐dominanței  speciei,  restul  de 
aproximativ 30% din varianța totală fiind explicată de ceilalți factori, care au o importanță mai mică. 
  2.  Agrostis  capillaris.  Variația  abundenței‐dominanței  acestei  specii  este  influențată,  atât  de 
relațiile  interspecifice  dintre  aceasta,  Festuca  rubra  şi  Anthyllis  vulneraria,  cât  şi  de  către  grosimea 
stratului de litieră (fig. 6). Primul şi cel mai important factor care limitează dezvoltarea speciei Agrostis 
capillaris  este  Festuca  rubra  care,  în  funcție  de  valorile  de  abundență‐dominanță  medie,  poate  facilita 
sau inhiba dezvoltarea acesteia.  
Astfel,  la  valori  de  abundență‐dominanță  mai  mici  de  11,25%  ale  speciei  Festuca  rubra, 
abundența‐dominanța medie realizată de Agrostis capillaris este de doar 0,445%. Aceasta creşte direct 
proporțional cu creşterea acoperirii realizată de păiuşul roşu până la valoarea prag de 27,5%, fapt ce ne 
sugerează existența unor  mecanisme de facilitare între cele două specii. În acest interval de variație a 
abundenței‐dominanței  păiuşului  roşu,  un  rol  important  în  controlul  acoperirii  realizate  de  iarba 
câmpului îi revine grosimii stratului de litieră, valoarea prag a acesteia fiind de 23,5 mm.  
Dezvoltarea optimă a speciei Agrostis capillaris se realizează în condițiile unei acoperiri realizate 
de  Festuca  rubra  de  11,25‐27,49%  şi  a  prezenței  unui  strat  de  litieră  cu  o  grosime  de  sub  23,5  mm, 
condiții în care iarba câmpului realizează o abundență‐dominanță medie de 62,5%. 
  În  cazul  în  care  abundența‐dominanța  medie  a  păiuşului  roşu  se  situează  în  intervalul  27,5‐ 
49,99%, un alt factor important care condiționează dezvoltarea speciei Agrostis capillaris este Anthyllis 
vulneraria,  a  cărei  abundență‐dominanță  are  o  valoare  prag  de  2,75%.  La  o  abundență‐dominanță  a 
vătămătoarei ≥ 2,75%, iarba câmpului realizează o acoperire procentuală medie de 15,5%, în timp ce la 
valori < 2,75% acoperirea procentuală medie a speciei Agrostis capillaris este de 31,9%. La valori ≥ 50% 
ale  abundenței‐dominanței  realizate  de  păiuşul  roşu,  abundența‐dominanța  medie  realizată  de  iarba 
câmpului este de 17,5%.  

27 
 
 Cei  trei  factori  evidențiați  explică  93,34%  din  varianța  totală  a  abundenței‐dominanței  medii  a 
speciei Agrostis capillaris.  
 

 
 
Fig. 6. Principalele variabile de mediu care influențează variația abundenței‐dominanței 
speciei Agrostis capillaris 
(n – numărul de relevee prezente în fiecare nod terminal) 
 
  Efectele  de  inhibiție  a  speciilor  Festuca  rubra  şi  Anthyllis  vulneraria  asupra  speciei  Agrostis 
capillaris pot fi explicate prin competiția pentru resurse, iar efectul de facilitare pe care Festuca rubra îl 
are asupra lui Agrostis capillaris şi‐ar putea găsi explicația în efectul mediogen exercitat de păiuşul roşu, 
ceea ce duce la modificarea microclimatului astfel, încât să favorizeze instalarea şi dezvoltarea indivizilor 
de iarba câmpului. 
 
  3.  Festuca  rubra.  Variația  abundenței‐dominanței  păiuşului  roşu  este  determinată  de  relațiile 
interspecifice (de favorizare şi inhibare) care se stabilesc între acesta şi iarba câmpului şi vătămătoare, 
dar şi de grosimea stratului de litieră (fig. 7).  
Principalul  factor  care  influențează  este  abundența‐dominanța  speciei  Agrostis  capillaris,  care 
prezintă trei valori prag şi anume: 2,75; 27,5 şi 50%. La valori cuprinse în intervalul 2,75 – 27,49%, un rol 
important în variația abundenței‐dominanței speciei Festuca rubra îi revine şi grosimii stratului de litieră, 
a cărui valoare prag este de 13,5 mm. Astfel că, la o grosime a litierei egală sau mai mare decât valoarea 
prag, abundența‐dominanța medie a păiuşului roşu este de 27,5%, iar la o grosime sub valoarea prag, 
factorul  determinant  este  abundența‐dominanța  speciei  Anthyllis  vulneraria.  În  condițiile  în  care 
vătămătoarea  realizează  o  acoperire  de  peste  11,25%,  abundența‐dominanța  medie  a  păiuşului  roşu 
este de 37,5%, iar la o acoperire sub 11,5%, abundența‐dominanța medie a păişului este de 58,2%. 
  În cazul în care iarba câmpului are o abundență‐dominanță medie cuprinsă în intervalul 27,5 – 
49,99%, păiuşul roşu realizează o acoperire procentuală medie de 37,5%. La valori egale sau mai mari de 
50%  a  acoperirii  realizate  de  către  Agrostis  capillaris,  abundența‐dominanța  medie  a  speciei  Festuca 
rubra  este  de  17,5%,  în  timp  ce  la  valori  mai  mici  de  2,75%,  abundența‐dominanța  medie  a  păiuşului 

28 
 
este  de  doar  1,98%.  Ca  şi  în  cazul  speciei  Agrostis  capillaris,  efectele  de  inhibiție  exercitate  asupra 
speciei Festuca rubra se pot datora concurenței pentru resurse. 
 

 
 
Fig. 7. Principalele variabile de mediu care influențează variația abundenței‐dominanței 
speciei Festuca rubra 
(n – numărul de relevee prezente în fiecare nod terminal; r2 – coeficientul de determinare) 
 
  Efectul de facilitare pe care iarba câmpului îl are asupra păiuşului roşu, ca şi în cazul precedent, 
ar putea fi explicat prin modificarea microclimatului stratului inferior de către Agrostis capillaris, astfel 
încât să devină mult mai propice instalării şi dezvoltării indivizilor de Festuca rubra. 
  Cele  trei  variabile  de  mediu  care  condiționează  abundența‐dominanța  păiuşului  roşu  explică 
92,76% din varianța totală asociată acestei specii. 
 
 
3.5. Sindinamica 
 
 
Din  punct  de  vedere  sindinamic,  nardetele  din  etajul  montan  (Violo  declinatae‐Nardetum 
strictae)  s‐au  dezvoltat  din  pajiştile  edificate  de  păiuşul  roşu  (Festuca  rubra,  F.  nigrescens)  şi  iarba 
câmpului (Agrostis capillaris), pe care le‐a invadat ca urmare a suprapăşunării acestora. Suprapăşunatul 
a dus la acidifierea solului, tasarea lui şi la eliminarea speciilor bune furajere, al căror loc a fost luat de 
către  țepoşică  (părul  porcului)  (Pop  et  al.  2002).  Lipsa  lucrărilor  curente  de  întreținere  şi  fertilizare, 
precum şi păşunatul abuziv, nerațional cu oile, au creat în timp condiții nefavorabile pentru creşterea şi 
dezvoltarea  plantelor  autotrofe,  valoroase  şi  condiții  optime  pentru  instalarea  şi  extinderea  speciei 
Nardus  stricta.  De  asemenea,  nardetele,  prin  târlire,  în  funcție  de  intensitatea  ei,  vor  evolua  fie  spre 
pajişti  edificate  de  Agrostis  capillaris,  Festuca  rubra  şi  Festuca  nigrescens,  prin  reducerea  abundenței 
țepoşicii, fie spre pajişti nitrofile edificate de Rumex alpinus şi Urtica dioica prin eliminarea completă a 
lui Nardus stricta, urmând ca în decurs de câțiva ani țepoşica să se reinstaleze în stațiunile târlite. Prin 

29 
 
modificarea  regimului  hidric  al  solului  pajiştile  de  țepoşică  pot  evolua  spre  pajişti  edificate  de  Molinia 
caerulea sau specii de Juncus.   
Variația puternică a valorilor unor factori ecologici pot duce la modificări structural majore care 
determină  dinamica covorului vegetal  şi al habitatelor ducând la înlocuirea unor tipuri de  habitate  cu 
altele.  
 
3.5. Valoarea conservativă 
 
 
Importanța  sozologică  a  habitatului  6230*  se  datorează  faptului  că  în  structura  pajiştilor  de 
Nardus stricta, se regăsesc 40 de taxoni vulnerabili, rari sau periclitați (tab. 2  ) dintre cei înscrişi în listele 
roşii naționale iar dintre aceştia, iar doi taxoni sunt rari la nivel european (Dianthus glacialis s. gelidus şi 
Anthemis  macrantha).  Astfel,  speciile  vulnerabile,  rare  sau  periclitate  reprezintă  peste  10%  din  totalul 
taxonilor identificați în structura acestui tip de habitat la nivel național. 
 
Tabel 2 Lista taxonilor din listele roşii naționale şi europene 
care se regasesc în structura habitatului 6230* 
(LRN – liste roşii naționale, LRE – liste roşii europene) 
 
LRN  LRE  Specia 
V          Arnica montana L. 
V          Rhododendron myrtifolium Schott & Kotschy 
V          Thymus serpyllum L. 
R          Scorzonera purpurea L. s. rosea (Waldst. & Kit.) Nyman 
R          Melampyrum saxosum Baumg. 
R          Gymnadenia conopsea (L.) R.Br. 
R          Scorzonera humilis L. 
R          Phyteuma spicatum L. 
R          Dactylorhiza maculata (L.) Soó 
R          Coeloglossum viride (L.) Hartm. 
R          Listera ovata (L.) R.Br. 
R          Platanthera bifolia (L.) Rich. 
R          Veronica alpina L. 
R          Gentiana acaulis L. 
R          Festuca tenuifolia Sibth. 
R          Cerastium transsilvanicum Schur 
R          Sagina saginoides (L.) H.Karst. 
R          Centaurea uniflora Turra s. nervosa (Willd.) Bonnier&Lay 
R          Phyteuma confusum A.Kern. 
R          Plantago gentianoides Sibth. & Sm. 
R          Vaccinium uliginosum L. s. microphyllum Lange 
R          Dianthus barbatus L. s. compactus (Kit.) Heuff. 
R       R  Dianthus glacialis Haenke s. gelidus (Schott; Nyman&K)Tutin 
R          Silene nutans L. s. dubia (Herbich) Zapal. 

30 
 
 R          Plantago atrata Hoppe 
R          Leucanthemopsis alpina (L.) Heywood s. alpina 
R          Viola dacica Borbás 
R          Diphasiastrum alpinum (L.) Holub 
R          Galium pumilum Murray 
R       R  Anthemis macrantha Heuff. 
R          Crepis conyzifolia (Gouan) A.Kern. 
R          Pinguicula vulgaris L. 
R          Carex brunnescens (Pers.) Poir. 
R          Phyteuma vagneri A.Kern. 
R          Sesleria coerulans Friv. 
R          Ranunculus crenatus Waldst. & Kit. 
R          Gymnadenia odoratissima (L.) Rich. 
NT         Cirsium furiens Griseb. & Schenk 
NT         Galanthus nivalis L. 
NT         Thymus comosus Heuff. ex Griseb. 
 
  Prezența în număr mare a speciilor cu valoare sozologică mare constituie un argument în plus în 
favoarea adoptării unor măsuri specific de conservare a acestui tip de habitat. 

31 
 
 
 
 
 
IV. MĂSURI DE MANAGEMENT 
 
 
 
  Măsurile  de  conservare  vor  fi  eficiente  dacă  se  vor  realiza  într‐un  cadru  de  planificare  a 
managementului. Acesta se va dovedi fezabil numai dacă va fi organizat ca un proces circular continuu în 
care  planurile  se  pregătesc,  se  implementează  şi  se  revizuiesc  în  funcție  de  impactul  lor  constatat  în 
urma acțiunilor de monitorizare. 
  În acepțiunea lui Thomas şi Middleton (2003), planurile de management pentru ariile protejate au 
fost, în mod specific, elaborate respectând o ordine logică, prezentată mai jos: 
1. Etapa de pre‐planificare (întâlnirea echipei de planificare, sfera de aplicare a task‐urilor, agrearea 
procesului de urmat). 
2. Colectarea şi revizuirea datelor. 
3. Evaluarea datelor şi a informațiilor. 
4. Identificarea constrângerilor, oportunităților şi pericolelor. 
5. Dezvoltarea  unei  viziuni  generale  pe  termen  lung  pentru  aria  protejată  şi  stabilirea  obiectivelor 
specifice. 
6. Dezvoltarea  opțiunilor  pentru  realizarea  viziunii  şi  a  obiectivelor  (inclusiv  zonarea,  dacă  este 
cazul). 
7. Pregătirea unui draft al planului de management. 
8. Consultări publice cu privire la draftul planului de management. 
9. Evaluarea  documentelor  supuse  aprobării,  revizuirea  drafului  planului  de  management, 
producerea variantei finale a planului de management şi întocmirea rapoartelor de consultare. 
10. Aprobarea/avizarea planului de management. 
11. Implementarea acțiunilor identificate în planul de management. 
12. Monitorizarea şi evaluarea implementării şi a impactului planului de management. 
13. Revizuirea şi actualizarea planului de management. 
 
  În practică, unele dintre aceste etape pot fi realizate iterativ. De exemplu, colectarea datelor despre 
aria  protejată  (etapa  a  2‐a)  poate  fi  influențat  de  o  evaluare  cu  privire  la  valoarea  deosebită  a  unor 
particularități  (etapa  a  3‐a).  Este  important  de  remarcat  că  ordinea  propusă  este  una  circulară,  astfel 
încât  Etapa  13  este  o  revizuire  şi  o  actualizare  a  planului  de  management.  Astfel,  se  facilitează 
managementul adaptiv.  
 
 
4.1. Amenințări potențiale – generalități  
 
 
  Ca orice sistem suprapopulațional de organizare a materiei vii şi pajiştile de  Nardus  stricta 
realizează schimburi permanente de materie şi energie cu celelalte sisteme vii, căutînd să‐şi păstreze cât 
mai mult timp posibil o anumită stare de echilibru dinamic. Această stare de echilibru este temporară ea 

32 
 
putând  fi  perturbată  de  modificări  de  amplitudini  diferite  ale  valorilor  diferiților  factori  ecologici.  De 
aceea,  un  prim  pas,  necesar  şi  obligatoriu  în  activitatea  de  conservare,  îl  constituie  identificarea 
potențialilor factori perturbatori, cu alte cuvinte, identificarea amenințărilor potențiale care pot produce 
dezechilibre grave în structura, dinamica şi funcționarea habitatelor. 
 
4.1.1. Amenințări potențiale 
 
  Principalele amenințări potențiale la adresa stabilității pajiştilor de Nardus sunt: 
  1. Suprapăşunatul şi subpăşunatul, sunt activități care pot produce perturbări majore în cadrul 
acestui  tip  de  habitat,  pajiştile,  în  general,  şi  acestea  în  mod  special,  sunt  dependente  de  un  păşunat 
rațional. Un mamangement pastoral adecvat, realizat în condiții normale în ceea ce priveşte numărul de 
animale/unitatea  de  suprafață,  corelat  cu  o  intensitate  moderată  a  păşunatului,  are  efecte  benefice 
asupra  habitatului  6230*,  efecte  ce  se  manifestă  la  nivelul  tuturor  compartimentelor  acestuia 
(structural, funcțional, dinamic).  
  În  condițiile  unui  suprapăşunat,  apar  modificări  structurale  şi  funcționale  majore,  acestea 
manifestându‐se  prin  reducerea  bogăției  specifice  a  pajiştilor  şi  invadarea  acestora  de  către  specii 
colonizatoare şi invazive. Aceasta se datorează, în primul rând, eliminării speciilor bune furajere, fapt ce 
permite  dezvoltarea  speciilor  de  buruieni,  dar  şi  ca  urmare  a  modificărilor  la  nivelul  structurii  solului 
datorită tasării şi implicit a scăderii aerației solului dar şi datorită imbogățirii solului în fosfor şi azot din 
cauza dejecțiilor animale (eutrofizare). 
  Prin  subpăşunat,  speciile  ruderale  competitive  şi  cele  invazive  vor  elimina  speciile  autohtone, 
determinând astfel o schimbare lentă, dar majoră a structurii habitatului. 
  2.  Abandonul  pajiştilor,  reprezintă  una  dintre  cele  mai  mari  amenințări  la  adresa  pajiştilor 
montane,  mai  ales  în  regiuni  greu  accesibile.  Din  punct  de  vedere  ecologic,  abandonul  are  aceleaşi 
efecte cu subpăşunatul, cu deosebirea că, în cazul abandonului, acestea se manifestă mult mai rapid. 
  3.  Împădurirea  reprezintă  un  caz  particular  al  efectelor  subpăşunatului  şi  al  abandonului.  În 
acest caz, succesiunea generată de un management defectuos duce la instalarea rapidă a unei vegetații 
lemnoase.  În  unele  cazuri  (terenuri  improprii  pentru  agricultură),  împădurirea  se  efectuează  în  mod 
conştient de către om, grăbindu‐se astfel procesul de succesiune spre habitatea de păduri. 
  4.  Târlirea,  reprezintă  o  amenințare  majoră  pentru  conservarea  acestui  habitat,  determinând 
schimbări  majore  ale  principalilor  factori  edafici  şi  implicit  inițierea  unor  succesiuni  secundare  spre 
habitate  ruderalizate.  Târlirea  cu  oile  produce  schimbări  aproape  radicale  în  compoziția  pajiştilor  de 
Nardus,  începând  chiar  din  primul  an  de  aplicare.  Astfel,  târlitul  aplicat  o  noapte  şi  îndeosebi  târlirea 
timp  de  3  nopți,  cu  o  încărcătura  de  1  oaie  la  1  m2  de  pajişte,  a  influențat  negativ  ponderea  speciei 
Nardus, care în bună parte s‐a uscat chiar din primul an, scăzând proporțional până la 35%.  
  5.  Fertilizarea  chimică  sau  naturală  are  aceleaşi  efecte  ca  şi  târlirea.  Prin  fertilizare  efectul 
limitativ al nutrienților dispare iar speciile cresc mai mari, lumina devenind un factor limitativ. 
Din  punctul  de  vedere  al  compoziției  chimice,  tratamente  aplicate  5  ani  consecutivi  au 
determinat acumularea unor cantități din ce în ce mai mari de azot total, funcție de mărimea dozei de 
îngrăşământ.  În  cazul  azotului  proteic  se  observă  aceeaşi  evoluție,  creşterile  însă  fiind  realizate  prin 
valori  mai  mici  ceea  ce  dovedeşte  o  neproporționalitate  între  mărimea  dozei  de  îngrăşământ  şi  a 
azotului proteic din plante, valori mai mari s‐au înregistrat la azotul neproteic care la martorul netratat 
este de peste două ori mai mic decât la doza maximă de îngrăşământ.  
Azotul  nitric  se  găseşte  în  cantitate  mare  la  tratamentele  cu  îngrăşăminte  chimice,  valoarea 
maximă  (0,090%)  înregistrându‐se  după  5  ani  de  experimentare  la  varianta  fertilizată  anual  cu  N250. 
Acesta  este  un  indiciu  al  nemetabolizării  azotului  nitric,  în  sensul  reducerii  lui  la  amoniac  şi  antrenării 
sale  în  reacțiile  biochimice.  Proteina  solubilă,  cea  mai  accesibilă  din  punct  de  vedere  metabolic 
rămânând  la  aceleaşi  valori  cu  ale  martorului  nefertilizat  la  variantele  fertilizate  cu  doze  mai  mari  de 

33 
 
N150.  Aceasta  dovedeşte  că  sinteza  albuminelor  şi  globulinelor,  proteide  cu  cea  mai  ridicată  valoare 
alimentară, nu este favorizată de dozele mari de îngrăşăminte 
  6. Turismul şi activitățile recreative constituie o amenințare serioasă mai ales în cazul pajiştilor 
de la altitudini mari care sunt atractive pentru activități reacreative, cum ar fi sporturile de iarna. Deşi 
practicarea  acestora  nu  afectează  în  mod  direct  covorul  vegetal,  totuşi,  prin  tasarea  solului  şi 
modificarea regimului de aerație şi hidric al solului. De asemenea, prin tasarea zapezii se întârzie topirea 
acesteia micsorându‐se astfel perioada de vegetație a plantelor. 
 
4.2. Măsuri de conservare 
 
4.2.1. Principii şi obiective generale 
 
Directiva  Habitate  cuprinde  o  serie  de  cerințe  pentru  Statele  Membre  cu  privire  la 
implementarea măsurilor de conservare pentru habitatele şi speciile de interes Comunitar.  Obiectivul 
general al acestor măsuri ar fi atingerea scopului general al acestei Directive, menționat în Articolul 2(1) 
“de a contribui la asigurarea biodiversității prin conservarea habitatelor  naturale precum şi  a faunei şi 
florei  sălbatice  pe  teritoriul  european  al  Statelor  Membre  la  care  Tratatul  se  aplică”.  Articolul  2(2) 
menționează “Măsurile luate în baza prezentei Directive vizează menținerea sau restabilirea, într‐o stare 
favorabilă  de  conservare,  a  habitatelor  naturale  şi  a  speciilor  din  fauna  şi  flora  sălbatică  de  interes 
comunitar”, iar la punctul 3 al aceluiaşi articol se arată că “Măsurile luate în baza prezentei Directive țin 
seama de exigențele economice, sociale şi culturale ca şi de particularitățile regionale şi locale.” 
  Articolul 1(e) al Directivei Habiate  defineşte starea favorabilă de conservare ca fiind “starea de 
conservare a unui habitat natural înseamnă suma influențelor ce acționează asupra unui habitat natural 
şi  a  speciilor  tipice  pe  care  le  adăposteşte,  care  pot  afecta  pe  termen  lung  repartiția  sa  naturală, 
structura şi funcțiile sale, ca şi supraviețuirea pe termen lung a speciilor sale tipice, pe teritoriul vizat în 
Articolul 2”. 
  În  conformitate  cu  Directiva  Habitate,  Articolul  1(e),  un  habitat  va  fi  în  stare  favorabilă  de 
conservare atunci când: 
- aria  sa  de  răspândire  naturală  ca  şi  suprafețele  pe  care  le  acoperă  în  cadrul  acestei  arii  sunt 
stabilite sau în extindere; 
- există structura şi funcțiile specifice necesare pentru menținere pe termen lung şi este posibil  să 
existe în viitorul previzibil; 
- stadiul  de  conservare  a  speciilor  care  îi  sunt  tipice  este  favorabil  conform  punctului  (i)  (datele 
relative la dinamica populației speciei în cauză arată că această specie continuă si este posibil să 
continue,  pe  termen  lung,  să  fie  o  componentă  viabilă  a  habitatului  său  natura;    aria  de 
repartiție naturală a speciei nu se reduce şi nu riscă să se reducă într‐un viitor previzibil şi există 
şi  probabil  va  exista  un  habitat  destul  de  întins  pentru  ca  populațiile  sale  să  se  mențină  pe 
termen lung). 
Evaluarea  stării  favorabile  de  conservare  se  va  face  pe  baza  unor  atribute  care  descriu  (direct 
sau indirect) starea acestuia şi care trebuie să îndeplinească căteva cerințe minime, şi anume: 
- să fie măsurabile, astfel încât să se poate cuantifica şi monitoriza limitele acestuia; 
- să fie descrie starea caracteristicii şi nu factorii care o influențează. 
Limitele  acceptabile  între  care  pot  varia  valorile  unui  atribut  astfel  încât  habitatul  să  fie  într‐o 
stare favorabilă de conservare nu trebuie să reprezinte nivelul optim sau țintă ci să ia în considerare o 
variație acceptabilă. 
Pe  baza  atributelor  care  definesc  starea  favorabilă  de  conservare  şi  a  limitelor  între  care  pot 
varia  valorile  acestora  se  va  stabili  atât  un  meniu  de  măsuri  de  management  cât  şi  un  plan  de 
monitorizare. 

34 
 
 
Tabel 3. Starea favorabilă de conservare a habitatului 6230* 
(SFC – atribut utilizat pentru estimarea stării favorabile de conservare; MM – atribut utilizat pentru 
realizarea meniului de măsuri de management şi pentru monitorizare) 
 
Atributul  Limitele acceptabile  SFC  MM  Comentarii
Cantitativ         
• Extindere  Menținerea suprafeței actuale a habitatului sau creşterea  9  9   
acestei, dar se accept şi o scădere cu maxim 5% a 
suprafeței 
Compoziție         
specifică 
• Bogăție  > 15 specii/25m2  9     
specifică 
• Specii  Nardus stricta, Festuca rubra, Festuca nigrescens, Festuca  9  9   
edificatoar tenuifolia, Poa media 
e 
• Specii  Minimum 6 specii dintre următoarele: Scorzonera purpurea  9     
caracteristi ssp rosea, Campanula serrata, Viola declinata, Viola dacica, 
ce  Hieracium pilosella, Antennaria dioica, Danthonia 
decumbens, Veronica officinalis, Potentilla erecta, Achillea 
stricta, Carex pallescens, Luzula sudetica, Potentilla aurea, 
Arnica montana,  Gymnadenia conopsea, Coeloglossum 
viride, Polygala vulgaris, Gentiana pneumonanthe, Genista 
tinctoria, Campanula patula ssp abietina, Potentilla aurea s. 
Chrysocraspeda, Festuca airoides etc. 
• Specii  Cirsium vulgare, Carduus acanthoides, Polygonum  9  9   
invasive /  aviculare, Rumex alpines, Capsella bursa‐pastoris, Pteridium 
colonialiste  aquilinum, Taraxacum officinale, Crataegus monogyna, 
Vaccinium myrtillus, V. vitis‐idaea etc. şi să realizeze o 
acoperire de sub 5% din suprafața totală 
Structura         
vegetației 
• Înălțimea  25‐35 cm  9  9   
medie 
• Mozaicare  Acoperirea cu arbuşti şi subarbuşti să fie sub 5% din  9  9   
suprafața totală 
• Grosimea  2.5‐4 cm  9  9   
stratului de 
litieră 
• Suprafață  Sa reprezinte  maximum 5% din suprafața totală a  9  9   
fără  habitatului, dar să nu existe suprafețe mai mari de 100 cm2  

35 
 
 vegetație 
Caracteristici         
edafice 
• Regimul  1000‐1400 mm/an       
hidric 
• Reacția  4.5‐6  9  9   
solului 
 
 
4.2.2. Măsuri de management 
 
  Pajiştile de Nardus, ca majoritatea habitatelor Natura 2000 sunt rezultatul unui mod de utilizare 
tradițională  şi  rațională  a  acestora,  printr‐un  management  cu  un  impact  redus  asupra  habitatelor.  În 
acest  sens,  principalul  obiectiv  al  majorității  măsurilor  de  management  propuse  este  continuarea 
folosirii  în  mod  tradițional  al  pajiştilor  în  vederea  prevenirii  abandonării  acestora  sau  a    intensificării 
agriculturii prin utilizarea de fertilizatori, supraînsămânțare, irigare etc. 
  În  vederea  menținerii  într‐o  stare  favorabilă  de  conservare  a  pajiştilor  de  Nardus  stricta,  şi  în 
deplin acord atât cu legislația europeană şi națională existentă cât şi cu cerințele ecologice ale acestora, 
propunem următorul set de măsuri de management: 
1. Păşunatul  tradițional  în  acord  cu  practicile  locale.  Obiectivul  principal  al  acestei  măsuri  îl 
constituie  menținerea  unui  mod  tradițional  de  utilizare  a  pajiştilor  acolo  unde  acesta  a 
permis  apariția  unor  pajişti  cu  valoare  conservativă  ridicată.  Intensitate  păşunatuluiva  fi 
controlată  astfel  încât  să  se  încadreze  între  limitele  acceptabile  stabilite  pentru  definirea 
stării favorabile de conservare. În cadrul acestui acestei măsuri se poate defini un subset de 
opțiuni, şi anume: 
a. Păşunatul în composesorat; 
b. Păşunatul de‐a lungul întregului sezon de vegetație; 
c. Păşunatul după cosire. 
2. Reconstrucția  habitatului  prin  păşunat.  Această  măsură  este  menită  să  contracareze 
efectele  suprapăşunatului  sau  a  subpăşunatului  şi  este  o  măsură  temporară  care  se  aplică 
până la readucerea habitatului în limitele care definesc starea favorabilă de conservare. Şi în 
acest caz se pot distinge mai multe opțiuni, în funcție de particularitățile fiecărui habitat în 
parte. Acestea sunt: 
a. Creşterea efectivului de animale în cazul pajiştilor subpăşunate; 
b. Scăderea efectivului de animale în cazul pajiştilor suprapăşunate; 
c. Schimbarea  speciilor  cu  care  se  păşunează  (ex.  înlocuirea  vitelor  cu  oi)  în  deplin 
acord cu necesitățile habitatului. 
3. Cosirea tradițională (manuală), măsură menită să mețină o practică tradițională în siturile în 
care  prin  acest  mod  de  utilizare  a  terenului  s‐au  creat  caracteristici  cu  importanță  mare 
pentru conservare. Şi în acest caz se poate defini un subset de măsuri, recomandate pentru 
diferite particularități, cum ar fi: 
a. Cosirea de 2‐3 ori pe an; 
b. Cosirea  după  fructificarea  şi  diseminarea  majorității  speciilor  (asigură  regenerarea 
naturală  prin  semințe  care  nu  afectează  compoziția  specifică  şi  proporția  dintre 
specii); 

36 
 
 c. Cosirea  înaintea  fructificării  şi  diseminării  unor  specii  (pentru  prevenirea  înmulțirii 
naturale a unor specii invazive). 
4. Cosirea mecanică şi îndepărtarea materialului vegetal. Este o măsură ce se poate aplica în 
unele cazuri de abandon sau subpăşunat. 
5. Restricționarea  utilizării  fertilizatorilor,  în  special  al  celor  chimici  care  pot  induce 
succesiunea spre un alt tip de habitat. 
6. Restricționarea aplicării amendamentelor cu calciu. Prin efectul pe care calciul îl are asupra 
speciei  Nardus  stricta,  aplicarea  amendamentelor  cu  calciu  pot  duce  la  reconstrucția 
ecologică a habitatelor degradate, cu o bogație specifică mică, datorată tocmai expansiunii 
țepoşicii. 
7. Controlul  speciilor  invazive,  inclusiv  al  celor  lemnoase.  Este  o  măsură  care  împiedică 
expansiunea speciilor invazive alohtone sau a celor lemnoase prin îndepărtarea manuală sau 
mecanică  a  acestora.  Este  recomandată  mai  ales  în  cazul  pajiştilor  abandonate  sau 
subpăşunate. 
8. Controlul incendierilor de substanță uscată. Această măsură se va aplica doar cu aprobarea 
autorităților  de  mediu  şi  doar  în  cazuri  speciale,  ca  ultimă  alternativă  şi  sub  un  control 
riguros. 
 
 
 
 
 

37 
 
 
 
 
 
 
CONCLUZII 
 
 
  Fără  a  avea  pretenția  că  am  epuizat  subiectul,  considerăm  că  în  lucrarea  de  față  am  reuşit  să 
trecem în revistă principalele probleme privind realizarea unui plan de management pentru conservarea 
pajiştilor de Nardus bogate în specii pe soluri silicioase (habitatul 6230*).  
  Pe baza datelor prezentate putem să tragem următoarele concluzii: 
1. Habitatul 6230* este larg răspândit în România, fiind un habitat cu plasticitate ecologică mare; 
2. Bogăția  specifică  a  habitatului  analizat  este  relativ  mare,  iar  10%  dintre  speciile  de  cormofite 
sunt  specii  aflate  pe  listele  roşii  naționale  şi  europene,  fapt  ce‐i  conferă  şi  o  importanță 
sozologică;  
3. Realizarea unui proiect de management pentru conservarea unui habitat este un proces laborios 
care necesită o bună informare privind caracteristicile habitatului şi necesitățile acestuia pentru 
conservare; 
4. Un  prim  pas  în  vederea  elaborării  unui  proiect  de  management  îl  constituie  definirea  stării 
favorabile  de  conservare,  identificarea  atributelor  care  definesc  această  stare  şi  stabilirea 
limitelor acceptabile pentru acestea; 
5. Pentru a se putea identifica în mod obiectiv şi real atributele care definesc starea favorabilă de 
conservare a unui habitat este nevoie să se realizeze un studiu ecologic cât mai complex, care să 
surprindă  principalele  particularități  ale  acestuia,  date  care  vor  fi  utile  şi  în  procesul  de 
monitoritzare; 
6. Atributele  care  definesc  starea  favorabilă  de  conservare  trebuie  să  reprezinte  starea 
caracteristicii şi nu factorii care o influențează şi să fie masurabile; 
7. Limitele  acceptabile  între  care  pot  varia  valorile  unui  atribut  astfel  încât  habitatul  să  fie  într‐o 
stare  favorabilă  de  conservare  nu  trebuie  să  reprezinte  nivelul  optim  sau  țintă  ci  să  ia  în 
considerare o variație acceptabilă, stabilirea acestora trebuie să se facă pe criterii ştiințificeşi nu 
arbitrar; 
8. Obiectivele de conservare trebuie definite în termeni ecologici clari; 
9. În realizarea unui plan de management trebuie identificate principalele amenințări potențiale şi 
realizarea unui meniu de măsuri de contracarare a efectelor acestor amenințări; 
10. Planul  de  management  se  va  dovedi  fezabil  numai  dacă  va  fi  organizat  ca  un  proces  circular 
continuu în care planurile se pregătesc, se implementează şi se revizuiesc în funcție de impactul 
lor constatat în urma acțiunilor de monitorizare. 
   
 
 

38 
 
 
 
 
 
BIBLIOGRAFIE 
 
 
 
1. Aerts, R., de Caluwe, H., Beltman, B. 2003. Plant community mediated vs. nutritional controls on 
litter decomposition rates in grasslands. Ecology 84 12:3198‐3208. 
2. Alexiu, V., 1998, Vegetația Masivului Iezer‐Păpuşa, Editura Cultura, Piteşti 
3. Altesor,  A.,  Oesterheld,  M.,  Leoni,  E.,  Lezama,  F.,  Rodriguez,  C.  2005.  Effect  of  grazing  on 
community structure and productivity of a Uruguayan grassland. Plant Ecology 179 1:83‐91. 
4. Amundson,  R.  G.,  Chadwick,  O.  A.,  Sowers,  J.  M.  1989.  A  comparision  of  soil  climate  and 
biological activity along an elevational gradient in the eastern Mojave Desert. Oecologia 80 3:395‐400. 
5. Balsberg‐Pahlsson,  A.  M.  1995.  Growth,  radicle  and  root  hair  development  of  Deschampsia 
flexuosa (L) Trin seedlings in relation to soil acidity. Plant and Soil 175 1:125‐132. 
6. Banaticla,  M.  C.  N.,  Buot,  I.  E.  2005.  Altitudinal  zonation  of  pteridophytes  on  Mt.  Banahaw  de 
Lucban, Luzon Island, Philippines. Plant Ecology 180 2:135‐151. 
7. Bărbos,  M.  I.,  2007,  Studii  privind  cenologia  şi  ecologia  pajiştilor  montane  din  Județul 
Maramureş, Teza de doctorat, Universitatea „Babeş‐Bolyai”, Cluj Napoca  
8. Bărbulescu C., GH. Motcă, 1983 – Pajiştile munților înalți. Editura Ceres, Bucureşti. 
9. Begon,  M.,  Townsend,  C.  R.,  Harper,  J.  L.  2006.  Ecology:  from  individuals  to  ecosystems,  4th 
edition. Blackwell Publishing Ltd.. 
10. Berendse, F., Lammerts, E. J., Olff, H. 1998. Soil organic matter accumulation and its implications 
for  nitrogen  mineralization  and  plant  species  composition  during  succesion  in  coastal  dune  slacks. 
Plant Ecology 137 1:71‐78. 
11. Biondini, M. E., Patton, B. D., Nyren, P. E. 1998. Grazing intensity and ecosystem processes in a 
northern mixed‐grass prairie, USA. Ecological Applications 8 2:469‐479. 
12. Blaga, G., Filipov, F., Udrescu, S., Rusu, I., Vasile, D. 2005. Pedologie. Editura AcademicPres, Cluj 
Napoca. 
13. Borhidi, A. Social behaviour types, the naturalness and relative ecological indicator values of the 
higher plants in the Hungarian Flora. Acta Botanica Hungarica 39[1‐2], 97‐181. 1995.  
14. Borza,  A.,  Boşcaiu,  N.  1965.  Introducere  in  studiul  covorului  vegetal.  Editura  Academiei  R.P.R., 
Bucuresti. 
15. Borza, Al., 1959, Flora şi vegetația Văii Sebeşului, Editura Academiei, Bucureşti 
16. Boşcaiu,  N.,  1970,  Flora  şi  vegetația  Munților  Țarcu,  Godeanu  şi  Cernei,  Teza  de  doctorat, 
Universitatea “Babeş‐Bolyai”, Cluj Napoca 
17. Boşcaiu, N., Soran, V., Diaconeasa, B. 1964. Contributii la cunoasterea molinietelor din regiunea 
Oas‐Maramures. Contributii Botanice IV 241‐248. 
18. Bosy,  J.  L.,  Reader,  R.  J.  1995.  Mechanisms  underlying  the  suppression  of  forb  seedling 
emergence by grass (Poa pratensis) litter. Functional Ecology 9 4:635‐639. 
19. Botnariuc, N., Vadineanu, A. 1982. Ecologie. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti. 
20. Buia, Al., 1963, Les associations a Nardus stricta de la R.P.R., Rev. Roum. Biol., Bucureşti, VIII, 2, 
119‐137 
21. Buia,  Al.,  Păun,  M.,  Pavel,  C.,  1962,  Pajiştile  din  Masivul  Parâng  şi  îmbunătățirea  lor,  Editura 
Agro‐Silvică, Bucureşti 

39 
 
 22. Buiculescu,  I.,  1972,  Nardeto‐Festucetum  tenuifoliae  (Klika  et  Smarda  43)  com.nov.,  o  nouă 
asociație în vegetația țării noastre, Studii şi Cercetări de Biologie‐Seria Botanică, 24,4, 261‐271 
23. Buiculescu,  I.,  1987,  Flora  şi  vegetația  Masivului  Piatra  Mare,  Teza  de  doctorat,  Univesritatea 
“Babeş‐Bolyai” Cluj Napoca 
24. Burke, I. C., Lauenroth, W. K., Parton, W. J. 1997. Regional and temporal variation in net primary 
production and nitrogen mineralization in grasslands. Ecology 78 5:1330‐1340. 
25. Carson, W. P., Peterson, C. J. 1990. The role of litter in an old‐field community ‐ impact of litter 
quantity in different seasons on plant‐species richness and abundance. Oecologia 85 1:8‐13. 
26. Chifu, T. et al., 1989, Caracterizarea ecologică a unor pajişti din munții Călimani, Anal. Şt. Univ. 
“Al.I. Cuza” Iaşi (Serie nouă), 35 supl.:113‐142 
27. Chirita, C. D. 1955. Pedologie generala. Editura Agro‐Silvica de Stat, Bucuresti. 
28. Chirita, C. D. 1974. Ecopedologie cu baze de pedologie generala. Editura Ceres, Bucuresti. 
29. Cod  de  bune  practici  agricole  pentru  protecția  apelor  împotriva  poluării  cu  nitrați  din  surse 
agricole, 2005 – Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor. 
30. Cod de bune practici agricole, 2002 – Protecția apelor împotriva poluării cu fertilizanți proveniți 
din  agricultură  şi  prevenirea  fenomenelor  de  degradare  a  solului  provocate  de  practicile  agricole, 
MINSTERUL APELOR şi PROTECȚIEI MEDIULUI (MAPM) vol. I. 
31. Coldea Gh. 1990, Munții Rodnei. Studiu geobotanic, Edit. Acad. Bucureşti 
32. Coldea  Gh.,  1991,  Prodrome  des  associations  vegetales  des  Carpates  du  sud‐est  (Carpates 
Roumaines), Documents Phytosociologiques Camerino, 13, 317‐539 
33. Coldea, G. 1990. Muntii Rodnei. Studiu geobotanic. Editura Academiei Române, Bucuresti. 
34. Coldea,  G.  1991.  Prodome  des  association  vegetales  des  Carpates  du  sud‐est  (Carpates 
Roumaines). Documents Phytosociologiques XIII 317‐540. 
35. Coldea,  G.,  Taubert,  F.,  Pînzariu,  G.  1981.  Asociatii  vegetale  din  Rezervatia  Naturala  Pietrosul 
Mare. Studii si Comunicari de Ocrotirea Naturii 5 424‐450. 
36. Coldea,  Gh.,  1972,  Flora  şi  vegetația  Munților  Plopiş,  Teza  de  doctorat,  Univesitatea  “Babeş‐
Bolyai” Cluj Napoca 
37. Cornish, P. S., Raison, R. J. 1977. Effects of phosphorus and plants on nitrogen mineralization in 
three grassland soils. Plant and Soil 47 1:289‐295. 
38. Coroi Ana‐Maria, 2001, Flora şi vegetația din Bazinul Râului Milcov, Editura Tehnopress, Iaşi 
39. Coroi M., 2001, Flora şi vegetația din Bazinul Râului Şuşița, Editura Tehnopress, Iaşi 
40. Cristea, V., Gafta, D., Pedrotti, F. 2004. Fitosociologie. Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj 
Napoca. 
41. Cristea,  V.,  Groza,  G.  1983.  Contributii  la  cunoasterea  pajistilor  de  pe  Dealul  "Bãtrînu"  ‐  com. 
Vadu Crisului (jud. Bihor). Contributii Botanice XXIII 137‐143. 
42. Csűrös,  Şt.,  Resmeriță,  I.,  1960,  Studii  asupra  pajiştilor  edificate  de  Festuca  rubra  L.  din 
Transilvania, Contribuții Botanice, II, 149‐173 
43. Curtis,  C.  J.,  Emmett,  B.  A.,  Grant,  H.,  Kernan,  M.,  Reynolds,  B.,  Shilland,  E.  2005.  Nitrogen 
saturation  in  UK  moorlands:  the  critical  role  of  bryophytes  and  lichens  in  determining  retention  of 
atmospheric N deposition. Journal of Applied Ecology 42 3:507‐517. 
44. Dihoru, Gh., 1975, Învelişul vegetal din muntele Siriu, Editura Academiei, Bucureşti 
45. Dolezal,  J.,  Srutek,  M.  2002.  Altitudinal  changes  in  composition  and  structure  of  mountain‐
temperate vegetation: a case study from the Western Carpathians. Plant Ecology 158 2:201‐221. 
46. Donitã,  N.,  Popescu,  A.,  Paucã‐Comãnescu,  M.,  Mihãilescu,  S.,  Biris,  I.  A.  2005.  Habitatele  din 
România. Editura Tehnicã Silvicã, Bucuresti. 
47. Dorrough, J., Ash, J.,.McIntyre, S. Plant response to livestock grazing frequency in an Australian 
temperate grassland. Ecography 27,6, 798‐810. 2004.  

40 
 
 48. Eckstein,  R.  L.,  Donath,  T.  W.  2005.  Interactions  between  litter  and  water  availability  affect 
seedling emergence in four familial pairs of floodplain species. Journal of Ecology 93 4:807‐816. 
49. European Comission. CORINE Land Cover Technical Guide.  1993.  
50. European  Comission.  Council  Directive  92/43/EEC  of  21  May  1992  on  the  conservation  of 
natural habitats and of wild fauna and flora.  1992.  
51. European Comission. Interpretation Manual of European Union Habitats, Version EUR 27.  2007.  
52. European Environment Agency. EUNIS Biodiversity Database. http://eunis.eea.europa.eu . 2006.  
53. Evans,  G.  C.  1969.  Spectral  composition  of  light  in  field  .I.  Its  measurement  and  ecological 
Importance. Journal of Ecology 57 1:109‐&. 
54. Facelli,  J.  M.,  Carson,  W.  P.  1991.  Heterogeneity  of  plant  litter  accumulation  in  successional 
communities. Bulletin of the Torrey Botanical Club 118 1:62‐66. 
55. Facelli,  J.  M.,  Pickett,  S.  T.  A.  1991.  Plant  litter  ‐  light  interception  and  effects  on  an  old‐field 
plant community. Ecology 72 3:1024‐1031. 
56. Fageria,  N.  K.  1974.  Absorption  of  magnesium  and  its  influence  on  uptake  of  phosphorus, 
potassium, and calcium by intact groundnut plants. Plant and Soil 40 2:313‐320. 
57. Fageria, N. K., Baligar, V. C., Wright, R. J. 1989. Growth and nutrient concentrations of alfalfa and 
common bean as influenced by soil acidity. Plant and Soil 119 2:331‐333. 
58. Fitter, A. H., Graves, J. D., Self, G. K., Brown, T. K., Bogie, D. S., Taylor, K. 1998. Root production, 
turnover  and  respiration  under  two  grassland  types  along  an  altitudinal  gradient:  influence  of 
temperature and solar radiation. Oecologia 114 1:20‐30. 
59. Foster, B. L., Gross, K. L. 1998. Species richness in a successional grassland: effects of nitrogen 
enrichment and plant litter. Ecology 79 8:2593‐2602. 
60. Gafta,  D.,  Mountford,  O.  (eds.),  2008,  Manual  de  interpretare  a  habitatelor  Natura  2000  din 
România, Editura Risoprint, Cluj Napoca 
61. Gergely, I. 1970. Asociatii stepice montane din partea nordica a Muntilor Trascaului. Contributii 
Botanice X 167‐181. 
62. Gibson,  D.  J.,  Ely,  J.  S.,  Collins,  S.  L.  1999.  The  core‐satellite  species  hypothesis  provides  a 
theoretical basis for Grime's classification of dominant, subordinate, and transient species. Journal of 
Ecology 87 6:1064‐1067. 
63. Granger, J. E., Schulze, R. E. 1977. Incoming solar‐radiation patterns and vegetation response ‐ 
examples from Natal Drakensberg. Vegetatio 35 1:47‐54. 
64. Greszta,  J.,  Gruszka,  A.,  Wachalewski,  T.  1992.  Humus  degradation  under  the  influence  of 
simulated "acid rain". Water, Air, and Soil Pollution 63 1:51‐66. 
65. Grime, J. P. 1984. Dominant and subordinate components of plant communities: implications for 
succesion,  stability  and  diversity.  Pages  413‐428  in  Gray,  A.  J.,  Crawley,  M.  J.,  Edwards,  P.  J.  editors. 
Colonization, Succesion and Stability. Blackwell Scientific Publications, Oxford. 
66. Grime,  J.  P.  1998.  Benefits  of  plant  diversity  to  ecosystems:  immediate,  filter  and  founder 
effects. Journal of Ecology 86 6:902‐910. 
67. Grime,  J.  P.  2001.  Plant  strategies,  vegetation  processes,  and  ecosystem  properties,  2  edition. 
John Wiley & Sons, Ltd.. 
68. Groza,  Gh.,  1999,  Vegetația  Munților  Pădurea  Craiului.  Studiu  fitocenologic,  ecologic  şi 
bioeconomic. Teza de doctorat, Univesritatea “Babeş‐Bolyai” Cluj Napoca 
69. Gusewell,  S.  2004.  N  :  P  ratios  in  terrestrial  plants:  variation  and  functional  significance.  New 
Phytologist 164 2:243‐266. 
70. Hector,  A.,  Beale,  A.  J.,  Minns,  A.,  Otway,  S.  J.,  Lawton,  J.  H.  2000.  Consequences  of  the 
reduction  of  plant  diversity  for  litter  decomposition:  effects  through  litter  quality  and 
microenvironment. Oikos 90 2:357‐371. 
71. HG nr.1581/2005, privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone 

41 
 
 72. HG nr.2151/2004, privind instituirea regimului de arie naturala protejată pentru noi zone 
73. Hik, D. S., Jefferies, R. L. 1990. Increases in the net aboveground primary production of a salt‐
marsh forage grass ‐ a test of the predictions of the herbivore‐optimization model. Journal of Ecology 
78 1:180‐195. 
74. Hodişan,  I.,  1968,  Cercetări  fitocenologice  asupra  pajiştilor  din  bazinul  Feneşului  (Jud.  Alba), 
Contribuții Botanice, VIII, 209‐230 
75. Hoorens,  B.,  Aerts,  R.,  Stroetenga,  M.  2002.  Litter  quality  and  interactive  effects  in  litter 
mixtures: more negative interactions under elevated CO2? Journal of Ecology 90 6:1009‐1016. 
76. Hoorens,  B.,  Aerts,  R.,  Stroetenga,  M.  2003.  Does  initial  litter  chemistry  explain  litter  mixture 
effects on decomposition? Oecologia 137 4:578‐586. 
77. Hopkins, D. W., Ibrahim, D. M., Odonnell, A. G., Shiel, R. S. 1990. Decomposition of cellulose, soil 
organic‐matter and plant litter in a temperate grassland soil. Plant and Soil 124 1:79‐85. 
78. http//enrin.grida.no 
79. http://ariiprotejate.ngo.ro/retezat/probleme.htm 
80. Huisman,  J.,  Olaff,  H.,  Fresco,  L.  F.  M.  1993.  A  hierarchical  set  of  models  for  species  response 
analysis. Journal of Vegetation Science 4 1:37‐46. 
81. Huntjens, J. L. M., Albers, R. A. J. M. 1978. A model experiment to study influence of living plants 
on accumulation of soil organic‐matter in pastures. Plant and Soil 50 2:411‐418. 
82. Keizer, P. J., Vantooren, B. F., During, H. J. 1985. Effects of bryophytes on seedling emergence 
and establishment of short‐lived forbs in chalk grassland. Journal of Ecology 73 2:493‐504. 
83. Kirkpatrick,  J.  B.,  Fensham,  R.  J.,  Nunez,  M.,  Bowman,  D.  M.  J.  S.  1988.  Vegetation‐radiation 
relationships in the wet‐dry tropics ‐ Granite Hills in Northern Australia. Vegetatio 76 3:103‐112. 
84. Kirkpatrick,  J.  B.,  Nunez,  M.  1980.  Vegetation‐radiation  relationships  in  mountainous  terrain  ‐ 
eucalypt‐dominated vegetation in the Risdon Hills, Tasmania. Journal of Biogeography 7 2:197‐208. 
85. Kormondy, E. 1996. Concepts of ecology, 4th edition. Prentice Hall. 
86. Legea 13/1993, pentru aderarea României la Convenția privind conservarea vieții sălbatice şi a 
habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979 
87. Legea  13/1998,  Legea  pentru  aderarea  României  la  Convenția  privind  conservarea  speciilor 
migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn la 23 iunie 1979 
88. Legea  5/1991,  pentru  aderarea  României  la  Convenția  asupra  zonelor  umede,  de  importanță 
internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice, încheiată la Ramsar la 2 februarie 1971 
89. Legea 5/2000, Legea privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea 
a III‐a – zone protejate 
90. Legea  58/1994,  pentru  ratificarea  Convenției  privind  diversitatea  biologică,  semnată  la  Rio  de 
Janeiro la 5 iunie 1992 
91. Legea 69/1994, pentru aderarea  României la Convenția privind comerțul internațional cu specii 
sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariție, adoptată la Washington la 3 martie 1973 
92. Legea zootehniei 72/2002, 
93. Magid, J. 1993. Vegetation effects on phosphorus fractions in set‐aside soils. Plant and Soil 149 
1:111‐119. 
94. Mamolos, A. P., Vasilikos, C. V., Veresoglou, D. S. 2005. Vegetation in contrasting soil water sites 
of upland herbaceous grasslands and N : P ratios as indicators of nutrient limitation. Plant and Soil 270 
1‐2:355‐369. 
95. Manseau, M., Huot, J., Crete, M. 1996. Effects of summer grazing by caribou on composition and 
productivity of vegetation: Community and landscape level. Journal of Ecology 84 4:503‐513. 
96. Maret,  M.  P.,  Wilson,  M.  V.  2005.  Fire  and  litter  effects  on  seedling  establishment  in  western 
Oregon upland prairies. Restoration Ecology 13 3:562‐568. 

42 
 
 97. Maruşca,  T,  2001  –  Elemente  de  gradientică  şi  ecologie  montană.  Editura    Universității 
Transilvania Braşov 
98. McAlpine,  K.  G.,  Drake,  D.  R.  2003.  The  effects  of  small‐scale  environmental  heterogeneity  on 
seed germination in experimental treefall gaps in New Zealand. Plant Ecology 165 2:207‐215. 
99. McCune,  B.,  Keon,  D.  2002.  Equations  for  potential  annual  direct  incident  radiation  and  heat 
load. Journal of Vegetation Science 13 4:603‐606. 
100. McIntyre, S., Lavorel, S. 2001. Livestock grazing in subtropical pastures: steps in the analysis of 
attribute response and plant functional types. Journal of Ecology 89 2:209‐226. 
101. McNaughton, S. J. 1983. Compensatory plant growth as a response to herbivory. Oikos 40 3:329‐
336. 
102. Mihăilescu, S., 2001, Flora şi vegetația masivului Piatra Craiului, Editura Vergiliu, Bucureşti 
103. Mititelu, D. et al., 1986, Contribuție la studiul vegetației ierboase din munții Călimani, Anal. Şt. 
Univ. “Al.I. Cuza” Iaşi (Serie nouă), 32 s. II‐a Biol.: 33‐35 
104. Moldovan,  I.  1970.  Flora  si  vegetatia  Muntelui  Gutai.  Teza  de  doctorat,  Universitatea  "Babes‐
Bolyai" Cluj Napoca. 
105. Moldovan,  I.,  1970,  Flora  şi  vegetația  Muntelui  Gutâi,  Teza  de  doctorat,  Univesritatea  “Babeş‐
Bolyai” Cluj Napoca 
106. Monk,  C.  D.,  Gabrielson,  F.  C.  1985.  Effects  of  shade,  litter  and  root  competition  on  old‐field 
vegetation in South‐Carolina. Bulletin of the Torrey Botanical Club 112 4:383‐392. 
107. Nakamura, T. 1996. Ecological relationships between seedling emergence and litter cover in the 
earliest stage of plant succession on sandy soil. Ecological Research 11 1:105‐110. 
108. Nechita, N., 1998, Flora vasculară şi vegetația Masivului Hăşmaş şi a Cheilor Bicazului, Teza de 
doctorat, Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi 
109. Niculescu, M., 2006, Flora şi vegetația bazinului superior al Râului Luncavăț,  Teza de doctorat, 
Univesitatea “Babeş‐Bolyai” Cluj Napoca 
110. Niinemets,  U.,  Kull,  K.  2005.  Co‐limitation  of  plant  primary  productivity  by  nitrogen  and 
phosphorus  in  a  species‐rich  wooded  meadow  on  calcareous  soils.  Acta  Oecologica‐International 
Journal of Ecology 28 3:345‐356. 
111. Noymeir,  I.,  Gutman,  M.,  Kaplan,  Y.  1989.  Responses  of  Mediterranean  Grassland  Plants  to 
Grazing and Protection. Journal of Ecology 77 1:290‐310. 
112. O'Connor, T. G. 1991. Local extinction in perennial grassland ‐ a life‐history approach. American 
Naturalist 137 753‐773. 
113. Oesterheld, M., McNaughton, S. J. 1991. Effect of stress and time for recovery on the amount of 
compensatory growth after grazing. Oecologia 85 3:305‐313. 
114. Oksanen, J. gravy: Gradient Analysis of Vegetation. R package version 0.0‐21.  2004.  
115. Oksanen,  J.,  Kindt,  R.,  Legendre,  P.,.O'Hara,  R.  B.  vegan:  Community  Ecology  Package.  [1.8‐2]. 
2006.  
116. Oksanen, J., Minchin, P. R. 2002. Continuum theory revisited: what shape are species responses 
along ecological gradients? Ecological Modelling 157 119‐129. 
117. Olff, H., Huisman, J., Vantooren, B. F. 1993. Species dynamics and nutrient accumulation during 
early primary succession in coastal sand dunes. Journal of Ecology 81 4:693‐706. 
118. Ordinul 226/2003 al MAAP Strategia privind organizarea activitatii de imbunatatire si exploatare 
a pajistilor la nivel national, pe termen mediu si lung, imbunatatirea nivelului de productie si utilizare a 
pajistilor 
119. Otsus,  M.,  Zobel,  M.  2004.  Moisture  conditions  and  the  presence  of  bryophytes  determine 
fescue species abundance in a dry calcareous grassland. Oecologia 138 2:293‐299. 
120. OU  236/2000,  Ordonanța  de  urgență  privind  regimul  ariilor  naturale  protejate,  conservarea 
habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice 

43 
 
 121. OU nr. 195 din 22 decembrie 2005 (actualizată prin Legea nr. 265) 
122. Palmer, M. W., Dixon, P. M. 1990. Small‐scale environmental heterogeneity and the analysis of 
species distributions along gradients. Journal of Vegetation Science 1 1:57‐65. 
123. Parker, A. J. 1982. The topographic relative moisture index: an approach to moisture assessment 
in mountain terrain. Physical Geography 3 2:160‐168. 
124. Parton, W. J., Stewart, J. W. B., Cole, C. V. 1988. Dynamics of C, N, P and S in grassland soils ‐ a 
model. Biogeochemistry 5 1:109‐131. 
125. Pârvu, C. 2001. Ecologie generala. Editura Tehnica, Bucuresti. 
126. Pastor,  J.,  Stillwell,  M.  A.,  Tilman,  D.  1987.  Nitrogen  mineralization  and  nitrification  in  four 
Minnesota old fields. Oecologia 71 4:481‐485. 
127. Planul National de Dezvoltare Rurala, Decembrie – 2007. 
128. Planul național strategic România 2007‐2013 
129. Pop, I. 1977. Biogeografie ecologica, I. Editura Dacia, Cluj Napoca. 
130. Pop, I., 1976, Contribuții la cunoaşterea vegetației munceilor din împrejurimile Abrudului (Jud. 
Alba), Contribuții Botanice, XVI, 123‐132 
131. Pop,  I.,  Cristea,  V.,  Hodişan,  I.,  Gergely,  I.,  1988,  Le  conspectus  des  associations  végétales  sur 
l’étendue du department de Cluj, Contribuții Botanice, XXVIII, 9‐23 
132. Pop,  I.,  Resmeritã,  I.  1988.  Phytocoenological  evaluation  of  the  trophicity  of  grassland  soils  in 
the Romanian Carpathians. Studia Universitaria Babes‐Bolyai.Biologie 1 3‐8. 
133. Pop, I., Trețiu, T., 1958, Contribuții la cunoaşterea vegetației de la Şinca Nouă (Munții Făgăraş), 
Studii şi Cercetări de Biologie – Cluj, 2, 209‐234 
134. Popescu,  Gh.,  Costache,  I.,  Răduțoiu,  D.,  Gămăneci,  G.,  2001,  Vegetația  pajiştilor  în  Pajişti 
permanente din nordul Olteniei, Editura Universitaria, Craiova, 116‐215 
135. Purchase, B. S. 1974. Influence of phosphate deficiency on nitrification. Plant and Soil 41 3:541‐
547. 
136. Puscaru‐Soroceanu, E., Puscaru, D., Buia, A., Burduja, C., Csűrös, S., Grîneanu, A., Niedermayer, 
K., Popescu, P., Rãvãrut, M., Resmeritã, I., Samoilã, Z., Vasin, V., Velea, C. 1963. Pãsunile si fînetele din 
Republica Popularã România. Studiu geobotanic si agroproductiv.. Editura Academiei R.P.R., Bucuresti. 
137. Puşcaru‐Soroceanu,  Evdochia  (coord.)  1963,  Păşunile  şi  fânețele  din  Republica  Populară 
Română. Studiu geobotanic şi agroproductiv, Editura Academiei, Bucureşti 
138. Quested,  H.,  Eriksson,  O.  2006.  Litter  species  composition  influences  the  performance  of 
seedlings of grassland herbs. Functional Ecology 20 3:522‐532. 
139. Raclaru, P., 1967, Vegetația pajiştilor din masivul Rarău, Comunicări de Botanică S.S.N.G. (a V‐a 
Consf. de Geobot.): 143‐178 
140. Raclaru,  P.,  1970,  Flora  şi  vegetația  Munților  Rarău,  Teza  de  doctorat,  Universitatea  din 
Bucureşti 
141. Răduțoiu, D., 2006, Flora şi vegetația Bazinului Cernei de Olteț, Teza de doctorat, Universitatea 
din Bucureşti 
142. Rațiu,  O.,  1963,  Flora  şi  vegetația  Bazinului  Stâna  de  Vale,  Teza  de  doctorat,  Univesritatea 
“Babeş‐Bolyai” Cluj Napoca 
143. Raubuch, M., Beese, F. 2005. Influence of soil acidity on depth gradients of microbial biomass in 
beech fores soils. European Journal of Forest Research 124 1:87‐93. 
144. Resmeriță,  I.,  1970,  Flora,  vegetația  şi  potențialul  productiv  pe  Masivul  Vlădeasa,  Editura 
Academiei, Bucureşti 
145. Resmeriță,  I.,  Csűrös,  Şt.,  Lupşa‐Drăgan,  V.,  Calancea,  L.,  1963,  Contribuții  la  studiul  biologic, 
fitocenologic şi agrotehnic al nardetelor din Transilvania, Comunicări de Botanică, II, II, 7‐62 
146. Resmeritã, I., Lupsa‐Dragan, V., Calancea, L. 1963. Contributii la studiul biologic, fitocenologic si 
agrotehnic al nardetelor din Transilvania. Comunicãri de Botanicã 2 2:7‐62. 

44 
 
 147. Resmeritã,  I.,  Ratiu,  O.  1983.  Contributii  la  cunoasterea  vegetatiei  alpine  din  Muntii  Rodnei. 
Contributii Botanice XXIII 99‐110. 
148. Rodriguez,  C.,  Leoni,  E.,  Lezama,  F.,  Altesor,  A.  2003.  Temporal  trends  in  species  composition 
and plant traits in natural grasslands of Uruguay. Journal of Vegetation Science 14 3:433‐440. 
149. Rotundo, J. L., Aguiar, M. R. 2005. Litter effects on plant regeneration in arid lands: a complex 
balance  between  seed  retention,  seed  longevity  and  soil‐seed  contact.  Journal  of  Ecology  93  4:829‐
838. 
150. Sala, O. E., Parton, W. J., Joyce, L. A., Lauenroth, W. K. 1988. Primary production of the central 
grassland region of the United States. Ecology 69 1:40‐45. 
151. Sanda,  V.,  2002,  Vademecum  ceno‐structural  privind  covorul  vegetal  din  România,  Editura 
Vergiliu Bucureşti 
152. Schinner, F. 1982. Soil microbial activities and litter decomposition related to altitude. Plant and 
Soil 65 1:87‐94. 
153. Schneider,  E.,  Drãgulescu,  C.  2005.  Habitate  si  situri  de  interes  comunitar.  Editura  Universitãtii 
"Lucian Blaga", Sibiu. 
154. Schneider‐Binder, E. 1971. Pajistile xeromezofile din Depresiunea Sibiului si colinele marginale. 
Muzeul Brukenthal.Studii si Comunicari ‐ Stiinte Naturale 16 135‐172. 
155. Schulze, E. D., Beck, E., Müller‐Hohenstein, K. 2005. Plant ecology. Springer, Berlin. 
156. Sedia,  E.  G.,  Ehrenfeld,  J.  G.  2003.  Lichens  and  mosses  promote  alternate  stable  plant 
communities in the New Jersey Pinelands. Oikos 100 3:447‐458. 
157. Sedia,  E.  G.,  Ehrenfeld,  J.  G.  2005.  Differential  effects  of  lichens,  mosses  and  grasses  on 
respiration and nitrogen mineralization in soils of the New Jersey Pinelands. Oecologia 144 1:137‐147. 
158. Seghedin,  T.Gh.,  1985,  Flora  şi  vegetația  vasculară  a  Munților  Bistriței  cuprinşi  între  văile 
Bistriței, Neagra Şarului, Neagra şi Negrişoara, Teza de doctorat, Institutul Agronomic “Ion Ionescu de 
la Brad” Iaşi 
159. Semmartin, M., Oesterheld, M. 1996. Effect of grazing pattern on primary productivity. Oikos 75 
3:431‐436. 
160. Şerbănescu, I., 1939, Flora şi vegetația masivului Penteleu, Bucureşti 
161. Sima, N., 2006, Ecopratologie, Editura Accent, Cluj Napoca 
162. Sival,  F.  P.,  Grootjans,  A.  P.  1996.  Dynamics  of  seasonal  bicarbonate  supply  in  a  dune  slack: 
effects on organic matter, nitrogen pool and vegetation succession. Vegetatio 126 1:39‐50. 
163. Stancu,  D.I.,  2005,  Flora  şi  vegetația  Munților  Râiosu  şi  Buda,  Masivul  Făgăraş,  Editura 
Universității din Piteşti, Piteşti 
164. Stewart, J. W. B., Cole, C. V. 1989. Influences of elemental interactions and pedogenic processes 
in organic‐matter dynamics. Plant and Soil 115 2:199‐209. 
165. Strategia nationala a Romaniei privind schimbarile climatice (SNSC) 2005‐2006 (MO 670/2005). 
166. Stugren, B. 1982. Bazele ecologiei generale. Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti. 
167. Stugren, B. 1994. Ecologie teoretica. Editura Sarmis, Cluj Napoca. 
168. Thomas, L. and J. Middleton (2003).  Linii Directoare pentru planificarea managementului ariilor 
protejate.  Gland, Switzerland and Cambridge, UK, IUCN 
169. Todor, I., Culică, S., 1967, Contribuții la studiul păşunilor din masivul Gîrbova (Studiu geobotanic 
şi de producție), Comunicări de Botanică , 4, 23‐55 
170. Toma, M.I., 1985, Flora şi vegetația din Bazinele Suha Mare, Suha Mica, Ostra‐Suha şi Obcinele 
Voronețului – Județul Suceava, Teza de doctorat, Institutul Agronomic “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi 
171. Tutin,  T.  G.,  Burges,  N.  A.,  Chater,  A.  O.,  Edmonson,  J.  R.,  Heywood,  V.  H.,  Moore,  D.  M., 
Valentine,  D.  H.,  Walters,  S.  M.,  Webb,  D.  A.  1993.  Flora  Europaea,  1,  Second  edition.  Cambridge 
University Press. 

45 
 
 172. Tutin, T. G., Heywood, V. H., Burges, N. A., Moore, D. M., Valentine, D. H., Walters, S. M., Webb, 
D. A. 1968. Flora Europaea, 2, First edition. Cambridge University Press. 
173. Tutin, T. G., Heywood, V. H., Burges, N. A., Moore, D. M., Valentine, D. H., Walters, S. M., Webb, 
D. A. 1972. Flora Europaea, 3, First edition. Cambridge University Press. 
174. Tutin, T. G., Heywood, V. H., Burges, N. A., Moore, D. M., Valentine, D. H., Walters, S. M., Webb, 
D. A. 1976. Flora Europaea, 4, First edition. Cambridge University Press. 
175. Tutin, T. G., Heywood, V. H., Burges, N. A., Moore, D. M., Valentine, D. H., Walters, S. M., Webb, 
D. A. 1980. Flora Europaea, 5, First edition. Cambridge University Press. 
176. Tyler, G., Olsson, T. 2001. Plant uptake of major and minor mineral elements as influenced by 
soil acidity and liming. Plant and Soil 230 2:307‐321. 
177. Walsh,  R.  P.  D.,  Voigt,  P.  J.  1977.  Vegetation  litter  ‐  underestimated  variable  in  hydrology  and 
geomorphology. Journal of Biogeography 4 3:253‐274. 
178. Weaver, J. E., Clements, F. E. 1938. Plant ecology, 2nd edition. McGraw‐Hill Book Company, Inc., 
New York, London. 
179. Whittaker,  R.  H.  1975.  Communities  and  ecosystems.  MacMillan  Publishing  Co.  Inc.,  Collier 
MacMillan Publishers, New York, London. 
180. Williams, B. L., Shand, C. A., Sellers, S., Young, M. E. 1999. Impact of synthetic sheep urine on N 
and P in two pastures in the Scottish uplands. Plant and Soil 214 1‐2:93‐103. 
181. Xiong,  S.  J.,  Johansson,  M.  E.,  Hughes,  F.  M.  R.,  Hayes,  A.,  Richards,  K.  S.,  Nilsson,  C.  2003. 
Interactive effects of soil moisture, vegetation canopy, plant litter and seed addition on plant diversity 
in a wetland community. Journal of Ecology 91 6:976‐986. 
182. Xiong, S. J., Nilsson, C. 1999. The effects of plant litter on vegetation: a meta‐analysis. Journal of 
Ecology 87 6:984‐994. 
183. Zamfir,  M.  2000.  Effects  of  bryophytes  and  lichens  on  seedling  emergence  of  alvar  plants: 
evidence from greenhouse experiments. Oikos 88 3:603‐611. 
184. Zanoschi, V., 1971, Flora şi vegetația Masivului Ceahlău, Teza de doctorat, Univesitatea “Babeş‐
Bolyai” Cluj Napoca 
 
 
 
 
 
 
 
 

46