Sunteți pe pagina 1din 953

CREŞTINUL ÎN ARMĂTURĂ COMPLETĂ

WILLIAM GURNALL

u 


     u     

      !"#$%"&#'

  (
))*     &#"&!& !#"+ 
 &! 
   ,  %%!#!"&!&
 $" $ ,  -
, *..(*./ 
**0  
   + /*1 ' 2 3#(4 5(
#    /*16 +
7  
89 ' : 9
;( 
9(#  )*1()<1(
)<)()/- )/<  /*16 = 07  
 
+
(+
  >   (! =( 
> 2  
 (   ( ? (=#="=   

89 ' :
9
;()/*()//@> 9  ! =(
)/*()//  + )//()/)())())1!#'& 0 85151
4561 / 0 85151 5150 Tradus în româneşte, structurat în două
°olume, editat şi tipărit cu permisiune © 1996 Toate drepturile
rezer°ate Editurii STEPHANUS, Bucureşti, România ISBN 973-
9174-71 -X Meritele cărţii lui Gumall ͣDacă ar fi să citesc numai
o singură carte în afară de Biblie, eu aş alege Creştinul în
Armătură Completă. " JOHN NEWTON (1725-1807) negustor de
scla°i con°ertit care a scris ,Măreţul Har" ͣO trăsătură minunată
a cărţii iui Gumall este bogăţia de maxime simple, directe şi
incitările. Vei întâlni unele mari ade°ăruri doar într-un rând şi
jumătate, puse atât de concis şi de complet, încât te °ei putea
minuna cum atât de multe gânduri pot Ii exprimate în atât de
puţine cu°inte. în°ăţătura scripturistică solidă, întâlnită pe
aceste pagini, ar trebui °alorificată şi studiată în Biserică.
Singurele cărţi care fac bine sunt cărţile în care Sf. Scriptură
este pri°ită cu respect ca singura lege a credinţei şi faptei - cărţi
în care Cristos şi Duhul Sfânt îşi au locul Lor bine meritat - cele
care subliniază şi expun cu claritate, distincţie şi acurateţe
îndreptăţirea, mântuirea, naşterea din nou, credinţa, harul şi
sfinţirea. Pentru °alorilicarea unor asemenea cărţi, este
necesară o simplă sa°urare." J. C. RYLE (1816-1900) arhiepiscop
de Li°erpool ͣLucrarea lui Gumall este neasemuită şi de
nepreţuit; fiecare idee este plină de înţelepciune; fiecare frază
este sugesti°ă. Spre deosebire de toate celelalte, această
ͣArmatură Completă" este cartea predicatorului: aş putea
crede că prin această carte au fost sugerate mai multe
discursuri decât prin orice altă scriere creştină. Adeseori, când
focul meu ardea încet, mă îndreptam spre ea şi arareori am
descoperit în inima lui Gumall un entuziasm rece." CHARLES
HADDON SPURGEON (1834-1892) pastor al Bisericii
Metropolitane din Londra
CUPRINS
Prefaţa ediţiei în limba engleză! 17 Biografia autorului 119
Capitolul 1: CHEMAREA CREŞTINULUI LA LUPTĂ / 23
I.CREŞTINUL ESTE CHEMAT SĂ AIBĂ CURAJ/24 Laşitate contra
curaj I IA Resursele curajului creştin 126 1. O cunoaştere
întemeiată a ade°ărului lui Dumnezeu / 26 2.0 inimă fixată pe
direcţia cea dreaptă / 27 n. CHEMAREA CREŞTINULUI LA
LUPTĂ/28 Probleme dezbătute 128 1. Renunţă la păcatele
inimii / 28 2. Supune-ţi °iaţa lui Cristos / 29 3. Ocoleşte
obstacolele / 29 4. încrede-te în Dumnezeu în orice împrejurare
/ 30 5. Menţine-te pe cale până la sfârşitul °ieţii / 30 III. UN
ÎNDEMN: ͣFIŢI TARI ÎN DOMNUL!"/ 31 Iz °orulputerii celui stăm
131 însemnătatea puterii Iui Dumnezeu 133 1. Natura cugetului
celui sfânt / 33 2. Caracterul cugetului / 33 3. Natura planului lui
Dumnezeu / 34 4. Natura lui Dumnezeu / 35 Un a°ertisment
solemn 136 IV. ÎNDEMN DE A NE ÎNSUŞI ..PUTEREA TĂRIEI
LUI"/37 Ce este ͣputerea tăriei Lui" 137 însuşirea puterii lui
Dumnezeu IYI Trei moti°e pentru a ne încrede în puterea lui
Dumnezeu 138 1. Mărturia Lui din trecut / 38 2. Dilema ta
prezentă / 39 3. Dorinţa Lui °eşnică / 39 Cinci lucruri care
garantează puterea lui Dumnezeu 141 1. înrudirea Lui cu sfinţii
/ 41 2. Dragostea Lui duioasă pentru sfinţi /41 3. Legământul Lui
°eşnic / 42 . 4. Asumarea răspunderii / 42 5. Mijlocirea Fiului
Său / 43 Prilejuri pentru folosirea puterii lui Dumnezeu 143 1.
Când eşti doborât de păcat / 45 2. Când eşti copleşit de ispită /
46 3. Când eşti apăsat de datoria creştină / 46 Patru moti°e
pentru care puterea lui Dumnezeu se ascunde uneori 147 1. Se
poate ca tu să fi neglijat puterea lui Dumnezeu / 47 2. Se poate
ca Dumnezeu să fi amânat cu un scop puterea Lui / 48 3. Cauza
opririi binecu°ântării poate fi în tine însuţi / 48 4. Dumnezeu te
poate chema să perse°erezi în ciuda argumentelor copleşitoare
/49 Capitolul 2: PRIMA CONSIDERAŢIE: ARMĂTURA CELUI
SFÂNT / 50 I.CREŞTINUL TREBUIE SĂ FIE ÎNARMAT/50 Cre;tinul
înarmat - Armele lui di°ine 151 1. Cristos ca armătură / 51 2.
Darurile lui Cristos ca armătură / 51 Păcătosul neînarmat -
Speranţele lui întunecate 151 1. Depărtarea de Dumnezeu / 52
2. Ignoranţa / 52 3. Neputinţa / 53 4. Prietenia cu păcatul şi
Satan / 53 Vrăjmaşul - Planul lui diabolic 154 1. înclinaţia
firească a sufletului omenesc / 54 2. Răutatea supranaturală a
Satanei / 55 Armătura - Creatorul ci 156 1. Numai Dumnezeu
poate concepe armătura sfinţilor Lui / 56 2. Dumnezeu
întocmeşte armătura sfinţilor Săi şi îi în°aţă s-o folosească
corect /57 Armătura - Componentele ei multiple 158 1. Toate
componentele acoperă (împreună) creştinul în întregime,
sufletul şi duhul lui / 58 2. Fiecare componentă are un rol
specific / 59 3. Fiecare componentă este completă şi perfectă /
61 Darurile noastre -?De ce trebuie perfecţionate 162 1.
Deoarece darurile noastre ne pot crea prejudicii / 62 2.
Deoarece Satan continuă să-şi dez°olte mânia şi abilitatea / 62
8 3. Deoarece împlinim planul lui Dumnezeu când creştem în
har / 62 Armătura - întrebuinţarea ei corectă 163 1. Armătura
trebuie îmbrăcată / 63
2. Armătura trebuie păstrată / 63 Armătura - Locul ei
potri°it 166 Un ultim îndemn 166 II. DL CE TREBUIE SĂ FIE
ÎNARMAT CREŞTINUL/67 Pericolulneînarmării 167 Satan -
ispititorul care ne incită la păcat 168 1. Satan alege când să
ispitească / 68 2. Satan alege cum să ispitească / 70 3. Satan
alege ce şi pe cine să folosească: instrumentele de ispitire / 73
Atenţionare 116 Precauţii 111 1. Cere-I un sfat Iui Dumnezeu /
77 2. Cunoaşte-ţi inima / 77 3. Citeşte cu atenţie Cu°ântul lui
Dumnezeu / 78 Satan ca acuzator al păcatului 11% 1. Satan îi
acuză pe sfinţi de gândurile lui nelegiuite / 79 2. Satan amplifică
păcatele sfinţilor / 79 3. Satan se consideră el însuşi şi judecător
şi juriu pentru a-i acuza pe sfinţi / 81 4. Satan încearcă să
jefuiască sfinţii de făgăduinţa legământului / 82 Atitudinea
potri°ită a omului sfânt faţă de acuzaţiile Satanei 183 1.
Permite în°inuirilor lui să te facă mai atent / 83 2. Permite-Ie să
te smerească / 83 3. Permite-Ie să-ţi arate falsitatea logicii lui /
84 Răspunsul di°in perfect la în°inuirile Satanei 185 1.
Dumnezeu foloseşte planurile Satanei pentru a-i face înţelepţi
pe sfinţii Săi/85 2. Dumnezeu foloseşte înşelătorii le Satanei
pentru a-i face recunoscători pe sfinţii Săi / 86 3. Dumnezeu
foloseşte °icleniile Satanei pentru a-i face circumspecţi pe sfinţii
Săi/86 întărirea celui sfânt 187 1. Păzeşte-te de seducţiile lui
Satan / 87 2. Prinde-te de promisiunea îndreptăţirii lui
Dumnezeu / 87 3. E°ită capcana / 88 4. Menţine siguranţa
mântuirii / 89 Siguranţa °ictoriei dacă eşti înarmat 191
Condamnarea Satanei! 91 1. Blestemul care planează asupra
Satanei / 92 2. Limitele pe care Dumnezeu i le fixează Satanei /
92 3 I Intenţiile Satanei şi inter°enţia lui Dumnezeu 193 1.
Intenţia Satanei: să întineze cugetul celui sfânt / 94 2. Intenţia
Satanei: să întineze alţi sfinţi / 94 3. Intenţia Satanei: să întineze
relaţia celui sfânt cu Dumnezeu / 96 Capitolul 3: A DOUA
CONSIDERAŢIE: NATURA LUPTEI ŞI CARACTERUL DUŞMANULUI
/ 99 I.NATURA LUPTEI/99 De ce trebuie să lupte sfinţii 199 1.
Asprimea luptei / 99 2. Uni°ersalitatea luptei / 100 3. Durata
luptei / 101 Cum să nu lupţi 1102 1. Nu lupta împotri°a Duhului
lui Dumnezeu / 102 2. Nu lupta împotri°a pro°idenţei lui
Dumnezeu / 103 3. Nu lupta după regulile tale / 103 Cum să
lupţi 1104 1. Ia-L pe Dumnezeu ca aliat / 104 2. Antrenează-
te/105 3. Foloseşte cu înţelepciune a°antajul tău / 105 Cu°ânt
de încurajare pentru cei ce luptă 1106 n. CARACTERUL
DUŞMANULUI/107 Duşmanii neînsemnaţi ai celui sfânt: ͣcarnea
şi sângele " 1107 li Stricăciunea noastră lăuntrică este carnea şi
sângele / 107 2. Fiinţele umane sunt ͣcarne şi sânge" / 108
Principalii duşmani ai celui sfânt: duhurile rele 1112 1. Sistemul
lor de gu°ernare / 112 (a) Pretenţia la tron a Satanei /113 (b)
îngăduinţa actuală a lui Dumnezeu faţă de pretenţia Satanei
/114 (c) Cum să-ţi °erifici ade°ărata loialitate /115 2. Puterile
lor/119 3. împărăţia dracilor (ͣîntunericul acestei lumi") I'121
(a) De ce este descris păcatul ca întuneric /130 (b) De ce
oamenii aflaţi în întuneric sunt sub stăpânirea Satanei? / 131 (c)
îndemn de a ne păzi de °icleşugurile Satanei /133 (d) Puterea
orbitoare a ignoranţei /134 (e) îndemn de a ne păzi de
ignoranţă! /136 (f) Calea spre cunoaştere / 141 4. Natura
duhurilor rele (ͣrăutate spirituală")/144 (a) Importanţa
înţelegerii naturii demonilor /149
(b) Răutatea spirituală în cei sfinţi: cauza şi leacul /151 (c)
Un ultim gând asupra răutăţii spirituale / 172 5. Locul războiului
(Jn locurile înalte" sau ͣpentru lucruri cereşti") 1172 (a)
Chemarea cerească a celui sfânt /173 (b) O chemare pentru
care merită să lupţi /175 (c) Un a°ertisment pentru cei ce
doresc un premiu ceresc / 177 (d) Notă practică - referitoare la
nebunia căutării lucrurilor pământeşti / 179 (e) Cu°ânt de
încheiere referitor la răsplata di°ină /182 Capitolul 4: A TREIA
CONSIDERAŢIE: UN AL DOILEA ÎNDEMN DE A FI ÎNARMAT / 184
I. ÎNDEMNUL ŞI IMPLICAŢIA/l 84 Prima obser°aţie: Imphcafiile
unui îndemn repetat 1184 Ade°ăruri imperati°e 1185 A doua
obser°aţie: Necesitatea de a-ţi analiza şi corecta darurile 1188
1. De ce darurile tale trebuie menţinute în bună stare? /188 2.
Cine suferă când darurile tale se diminuează / 189 3. Cum să
cunoşti dacă harul tău este sau nu în scădere / 191 4. Cum să-ţi
recuperezi harul diminuat / 194 II. MOTIVE PENTRU A
ÎNDEMNA /197 Prima moti°aţie: Ceasul luptei 1197 1. Natura şi
caracteristicile răului şi ale ,^ilei celei rele" 1198 2. Siguranţa
zilei celei rele / 201 3. Necesitatea armăturii pentru a rezista în
ziua cea rea / 202 4. Sfaturi pregătitoare pentru ziua cea rea /
204 A doua moti°aţie: Cerinţele pentru un Gnal fericit al
războiului 1205 1. Necesitatea perse°erenţei / 206 2.
Necesitatea armăturii di°ine pentru a perse°era / 208 3. De ce
omul nenăscut din nou nu poate perse°era / 208 4. Siguran(a
perse°erenţei dacă eşti înarmat / 210 5. Rezultatul promis al
perse°erenţei / 214 Capitolul 5: A PATRA CONSIDERAŢIE:
.POZIŢIA PENTRU A TE MENŢINE ÎN LUPTĂ / 217 I. STAI, NU
FUGI ŞI NU TE DA BĂTUT / 217 Scriptura porunceşte aceasta în
mod deosebit 1217 Dumnezeu oferă armătura necesară pentru
luptă 1219 Siguranţa creştinului stă în a opune rezistenţă 1220
Duşmanul este biruit numai prin forţă 1220 1. Satan este un
laş/220 2. Satan este un duşman °iolent / 221 3. Satan este un
duşman care acuză / 222 4 RĂMÂI PE LOCUL TĂU.NU-L LUA PE-
AL ALTUIA /222 Cinci consideraţii pentru a-i con°inge pe toţi să
rămână în picioare 1224 1. Tu pierzi aprobarea lui Dumnezeu
când îţi părăseşti locul pentru a lucra în afara chemării tale /
224 2. Tu pierzi protecţia lui Dumnezeu când nesocoteşti
restricţiile Lui cu pri°ire la loc şi chemare / 225 3. Dumnezeu nu
te face responsabil pentru lucrarea altui om / 226 4. Tu suferi în
zadar când porţi po°eri pe care Dumnezeu n-a intenţionat să le
duci/226 5. Un suflet nestatornic îi îndepărtează adesea pe
oameni de locul şi chemarea lor/227 IU. STAI ÎN PICIOARE-NU
DORMI! /229 De ce creştinul trebuie să rămână treaz 1230 1.
Lucrarea creştinului este prea importantă pentru a putea fi
făcută când el este pe jumătate adormit sau are o inimă
împărţită / 230 2. Atenţia culege a°antaje pentru creştin, în trei
moduri / 230 Cum să rămâi în picioare ţi să °eghezi 1231 1. Tu
trebuie să °eghezi mereu / 231 2. Tu trebuie să °eghezi în toate
/ 233 3. Tu trebuie să °eghezi cu înţelepciune / 233 CÂTEVA
COMPONENTE ALE ARMĂTURII DIVINE Capitolul 6: A CINCEA
CONSIDERAŢIE: CINGĂTOAREA SPIRITUALĂ A CREŞTINULUI /
236 I. ADEVĂRUL DOCTRINAL CA O CINGĂTOARE A MINŢII / 237
Fundamentarea gândirii pe ade°ărurile lui Cristos 1238 De ce
creştinii au ne°oie să-şi fundamenteze gândirea pe ade°ăr 1238
1. Protecţie faţă de natura diabolică a falselor doctrine / 238 2.
Ocrotire de natura °icleană a impostorilor / 239 3. Influenţa
generală asupra omului a unei gândiri corecte / 240 Cum să-ţi
întemeiezigândirea pe ade°ăr 1241 1. îmbrăţişează ade°ărul cu
sinceritate / 241 2. Urmăreşte lucrarea Cu°ântului / 242 3. E°ită
limitarea gândirii tale la °reo persoană sau la °reun grup / 242
4. Păzeşte-te de curiozitate / 243 5. Caută smerit gândirea
corectă a lui Dumnezeu / 243 6. Nu fi ofensat de diferenţele de
opinie / 244 7. Cunoaşte °aloarea ade°ărului în inima ta / 244
Mărturisirea de credinţă liberă şi cu îndrăzneală 1244 1.
Menţine o mărturie fidelă ade°ărului / 245
12 2. Dumnezeu a încredinţat ade°ărul Său sfinţilor / 246
3. Nu renunţa la mărturisirea ade°ărului nici chiar în faţa
pericolului şi a morţii / 247 Cum să Si încins cu mărturia
ade°ărului 1248 înşelători care folosesc ade°ărul/ 249 1. Cei ce
folosesc ade°ărul pentru a°antajul material / 249 2. Cei ce
°orbesc despre ade°ăr, dar care nu-1 trăiesc / 249 3. Cei ce nu
luptă împotri°a duşmanilor ade°ărului / 250 Cum să ai inima
înflăcărată de dragostea pentru ade °ăr 1251 1. Potri°eşte-ţi
inima cu ade°ărul / 251 2. Lasă-ţi inima umplută mereu de
dragostea lui Dumnezeu / 251 3. Meditează adesea la
supremaţia ade°ărului / 253 4. Lasă-ţi inima umplută de teamă
Ia gândul mâniei lui Dumnezeu contra apostaziei / 255 H.
ADEVĂRUL INIMII SAU SINCERITATEA CA O CINGĂTOARE
PENTRU VOINŢĂ/256 De ce ade°ărul din inimă este comparat
cu o cingătoare 1256 1. Să acopere legăturile armăturii / 256 2.
Să dea putere / 256 Sinceritatea compensează lipsa de farmec a
creştinului 1257 1. Ade°ărul moral / 257 2. Integritatea
scripturistică / 258 Frustrări pe care sinceritatea le
compensează 1260 1. Bunuri exterioare trecătoare / 260 2.
Frustrarea păcatului / 262 Cum acoperă sinceritatea petele
sfinţilor 1262 De ce sinceritatea compensează lipsurile sfinţilor
1265 1. Aceasta iz°orăşte din harul legământului E°angheliei /
265 2. Acoperă greşelile datorită marii iubiri a lui Dumnezeu /
267 Prieteni fideli ai sincerităţii 1268 1. Sinceritatea face
sufletul bine°oitor / 268 2. Sinceritatea face sufletul deschis şi
liber pentru Dumnezeu / 269 Natura făţărniciei şi duşmănia faţă
de Dumnezeu 1270 Prejudiciile datorate făţărniciei 1272 1.
Făţărnicia întunecă lumina firească / 272 2. Făţărnicia este
sursa altor păcate / 272 Falsa slujire şi false pretenţii 1274 1.
Făţarnicul este un intrus la momentele de adorare sfântă a lui
Dumnezeu/274 2. Făţarnicul simulează părtăşia cu Dumnezeu şi
Cristos / 276 Caută sinceritatea 1277 1. Veşnicia depinde de
sinceritatea ta / 277 2. Făţărnicia se poate ascunde în inima ta /
278 5 3. Căutarea sincerităţii este realizabilă pentru tine / 278
Declaraţii false ale făţarnicului 1219 1. Făţarnicul susţine că el
nu poate suporta făţărnicia / 279 2. Făţarnicul se făleşte că este
izbă°it de teamă / 279 3. Făţarnicul îşi descopere jurămintele
ascunse / 280 4. Făţarnicul declară război păcatului / 281
Caracteristicile sincerităţii 1282 1. Inima sinceră este o inimă
nouă / 282 2. Inima sinceră este o inimă simplă / 283 3.
Creştinul ade°ărat este statornic / 286 4. Creştinul sincer este
prosper / 288 Sfaturi pentru omulnesincer I'289 1. înfruntă
natura distrugătoare a făţărniciei / 290 2. Admite că nu-ţi poţi
trata singur făţărnicia / 291 3. încredinţează făţărnicia ta lui
Cristos, Medicul ale Cărui îndemânare şi crcdincioşie te pot
°indeca / 292 Sfaturi pentru omul sincer 1293 1. Umblă înaintea
lui Dumnezeu / 294 2. Lucrează cu dragoste, nu cu frică / 296 3.
Meditează la sinceritatea lui Dumnezeu / 298 4. Fereşte-te de
păcatul mândriei / 302 5. Fii mai presus de dragostea şi frica
lumii / 303 6. Ţine-ţi inima într-o strictă auto-disciplină / 304
Mângâiere pentru creştinul sincer care se îndoieşte 1304 1. Nu
conchide că eşti un făţarnic dacă nu poţi °edea acum do°ada
sincerităţii tale / 305 2. înţelege că Satan doreşte să pună
îndoială şi teamă în inima ta / 306 3. Caută do°ezi ale
sincerităţii tale / 307 Sinceritatea fortifică duhul creştinului
1311 1. Puterea păstrătoare a sincerităţii / 312 2. Puterea
înnoitoare a sincerităţii / 315 3. Puterea mângâietoare a
sincerităţii / 317 4. Puterea sincerităţii împotri°a ispitei / 324 5.
Importanţa luptei pentru sinceritate / 325 6. Binecu°ântarea
sincerităţii / 325
7. Siguranţa sincerităţii împotri°a fricii de apostazie / 326
8. A°ertisment împotri°a mândriei sincerităţii / 327 9. îndemn
pentru a te teme de făţărnicie, nu de încercare / 327 Capitolul
7: A ŞASEA CONSIDERAŢIE: PLATOŞA CREŞTINULUI / 329
înţelesul neprihănirii 1329 1. Neprihănirea prin Lege / 329 6 2.
Neprihănirea prin har / 330 De ce este comparată neprihănirea
cu o platoşă 1333 1. Platoşa apără principala componentă a
organismului / 333 2. Platoşa îl face pe credincios îndrăzneţ /
334 Legătura dintre platoşă şi cingătoare 1334 1. Ade°ărul
doctrinal / 334 2. Ade°ărul inimii / 335 I. DE CE FIECARE
CREŞTIN TREBUIE SĂ POARTE PLATOŞA / 336 1. Dumnezeu îi
°rea sfinţi pe copiii Săi / 337 2. Satan nu °rea ca poporul lui
Dumnezeu să fie sfânt / 342 Supremaţia puterii sfinţeniei 1344
1. Apare numai în om / 344 2. Oferă mărturie pentru cer / 344
3. Ne întăreşte pentru comuniunea cu Dumnezeu / 345 4. Ea
aduce pacea / 346 5. Ea are o puternică influenţă asupra altora
/ 347 6. Sfinţenia şi neprihănirea sunt stâlpii naţiunilor / 349 II.
CUM ÎŞI MANIFESTĂ CREŞTINUL PUTEREA SFINŢENIEI / 351 în
luptă cu păcatul! 351 1. E°ită apariţia păcatului / 351 2.
Combate păcatul datorită argumentelor lui Dumnezeu / 352 3.
înfrânge păcatul / 352 4. Creşte în harul ce se opune păcatului /
353 5. înfruntă păcatul din °iaţa altora / 354 6. Refuză sla°a
proprie / 354 în adorare 1355 1. Fii consec°ent în toate
rânduielile / 355 2. Urmăreşte scopurile lui Dumnezeu / 356 în
lucrare 1359 1. Perse°erenţa/359 2. Cugetul / 360 3. Succesul /
360 4. Mulţumirea / 361 5. Prioritatea / 361 în comportarea
faţă de alţii 1363 1. Puterea sfinţeniei în familie / 363 2. Puterea
sfinţeniei în relaţiile cu cei din jur / 368 III. GHID PENTRU
CREŞTINUL CARE DOREŞTE SFINŢENIA / 371 Cum să menţii
sfinţenia / 371 1. Aşază o temelie bună / 371 2. Aţinteşte-ţi
pri°irea asupra ͣdreptarului în°ăţăturilor sănătoase" 1312 3.
Păstrează-ţi moti°aţia curată / 375 4. Consideră-L pe Cristos
modelul unei °ieţi sfinte / 376 5. Bizuie-te pe Dumnezeu pentru
sfinţenie / 377 6. Alege-ţi parteneri spirituali / 377 7. Comportă-
te ca un creştin matur / 378 8. Pri°eşte sfinţenia din perspecti°a
morţii / 379 9. Bizuie-te pe legământul harului lui Dumnezeu /
380 10. Veghează împotri°a descurajării / 381 Strategia lui
Satan în a-1 dezarma pe creştin de platoşa lui 1382 1. Satan
susţine că neprihănirea împiedică plăcerea / 382 2. Satan
susţine că neprihănirea distruge prosperitatea / 387 3. Satan
ameninţă neprihănirea printr-o puternică opoziţie din partea
lumii / 390 Două detalii pentru trăirea în sfinţenie 1393 1.
Păcatul şi sfinţenia există şi se exclud reciproc / 393 2. Este
posibil să trăieşti în puterea sfinţeniei / 394 Ocara persoanelor
lipsite de sfinţenie 1394 1. Unii oameni sunt satisfăcuţi de lipsa
lor de sfinţenie / 394 2. Alţii se ascund sub o falsă sfinţenie /
395 3. Mulţi îşi bat joc de neprihănire / 396 îndemn către sfinţi
1399 1. Binecu°intează-L pe Dumnezeu pentru dăruirea
platoşei / 399 2. Păstrează-|i platoşa / 401 3. Fii smerit în
sfinţenie / 402
PREFAŢA EDIŢIEI ÎN LIMBA ENGLEZĂ Un prieten foarte
e°la°ios, Leonard Ra°enhill, mi-a oferit un exemplar al cărţii
ͣCreştinul în Armătură Completă", însoţit de următoarele
cu°inte solemne: ͣAceastă carte îţi °a transforma °iaţa. Ea a
a°ut un efect profund asupra °ieţii mele şi cred că acum eşti
pregătit să-i primeşti mesajul". La început am dat-o deoparte.
Era prea groasă, prea greoaie şi, în plus, era scrisă în engleza
secolului al XVII-lea. Din curiozitate, am răsfoit primele 25 de
pagini. Dar au fost suficiente pentru a mă îndupleca. Gurnall,
piosul puritan, atinsese un resort tainic al sufletului meu.
Cu°intele lui te cercetau, te înflăcărau şi te umileau, încât
sufletul meu a fost mişcat. Am sorbit cartea cu mult elan. '
Imediat am comandat alte exemplare pentru a le dărui
prietenilor angajaţi în lucrare. Credeam că şi ei °or fi la fel de
entuziasmaţi ca şi mine. Dar curând am descoperit că puţini au
fost cei ce şi-au dăruit din timpul lor acestei comori preţioase
care conţine 1 200 de pagini. Alţii s-au plâns că nu pot înţelege
limbajul puritan al lui Gumall. Deoarece cartea şi mesajul ei
sunt atât de importante, ne-am decis, cu rugăciune, să alegem
cel mai potri°it material editorial pentru a putea realiza o
°ersiune prescurtată în engleza modernă. Am fost foarte
entuziasmaţi de rezultat. Editorii noştri au putut reţine esenţa
mesajului său şi cele mai semnificati°e ilustraţii ale lui Gurnall.
Deoarece credem că ͣCreştinul în Armătură Completă" este o
carte atât de importantă, ea trebuie publicată într-o °ersiune
prescurtată, modernă, pe înţelesul tuturor. Suntem încântaţi că
editura ͣStindardul Credinţei Ade°ărate" a fost de acord cu
aprecierea noastră şi s-a decis să publice manunscrisul care
cuprinde trei °olume. Coordonatorul lucrării a fost Ruthann
Garlock; ea a fost asistată de Kay King, Karen Sloan şi Candy
Coan. Pentru această lucrare, ei au 2 - Creştinul în Armătură 7
in°estit cu dragoste peste un an de muncă. Noi le suntem
foarte recunoscători pentru munca lor. Eu cred că în biblioteca
fiecărui om al lui Dumnezeu trebuie să existe această ediţie
prescurtată a ͣCreştinului în Armătură Completă" sau chiar-
°ersiunea completă pe care editura ͣStindardul Credinţei
Ade°ărate" continuă s-o tipărească. Nici un conducător,
în°ăţător, pastor, e°anghelist sau lucrător creştin n-ar trebui să
se lipsească de ea. Ea inspiră sfinţenie, curăţie şi te pro°oacă la
rugăciune şi la o totală predare Domnului Isus Cristos. Eu cred
că dintre toţi scriitorii puritani, William Gurnall °orbeşte acestei
generaţii în modul cel mai direct. Eu cred că editura ͣStindardul
Credinţei Ade°ărate" a fost onorată în mod deosebit de
Dumnezeu, deoarece i s-a încredinţat proclamarea mesajului
Său. Fără îndoială, după Cu°ântul lui Dumnezeu, aceasta este
cea mai importantă carte din câte au fost scrise °reodată. Voi
binecu°ânta totdeauna ziua în care mi-a fost înmânată.
Colaboratorul DA VID WILKERSON, autorul cărţii ͣCrucea şi
pumnalul" BIOGRAFIA AUTORULUI William Gurnall, autorul
cărţii ͣCreştinul în Armătură Completă", este un om al cărui
nume apare rareori în analele istoriei Bisericii secolului al XVII-
lea. Şi totuşi această lucrare care °orbeşte despre lupta
spirituală a creştinului a apărut în numeroase ediţii într-o
perioadă de peste 300 de ani, iar de la prima ei apariţie a
binecu°ântat nespus mii de creştini. Documentele ne spun că el
s-a născut în noiembrie 1616, în oraşul de coastă Lynn, din
ţinutul Norfolk, la aproximati° 100 de mile la nord de Londra.
Mai întâi, tatăl lui a fost consilier municipal, apoi primar al
Lynn-ului, al celui mai întins district protestant al Angliei din
secolul al XVII-lea. Locuitorii din ţinuturile Norfolk şi Suffolk
erau °estiţi pentru ataşamentul lor fierbinte faţă de doctrinele
Reformei. , Fiind un ele° strălucit, oraşul Lynn i-a oferit o bursă
pentru a urma Colegiul Emmanuel din Cambridge. Acolo şi-a
început el pregătirea, la °ârsta de 16 ani, la scurtă °reme după
moartea tatălui său. Fiind educat să onoreze şi să respecte
puritanii ca ͣoameni deosebiţi" şi urinând apoi la un colegiu
puritan renumit, ar fi fost într-ade°ăr uimit».i să nu îşi
însuşească gândirea puritană. Unii dintre colegii lui la Colegiul
Emmanuel se numărau printre cei mai °estiţi scriitori şi lideri
puritani ai timpului. Pentru a fi mai expliciţi, puritanii
reprezentau o grupare largă a protestanţilor din sec. XVI şi XVII,
care urmăreau să ͣpurifice" biserica Angliei. Ei considerau că nu
erau necesare manierele preoţeşti şi ceremoniile pline de fast.
Mulţi dintre ci slujeau într-un mod simplu, fără a folosi cărţi de
rugăciune şi susţineau organizarea simplă a Bisericii.
Majoritatea puritanilor credeau că toţi clericii ar trebui să aibă
acelaşi rang şi nici un episcop sau oficialitate bisericească n-ar
trebui să-şi exercite puterea asupra pastorilor. La °ârsta de 28
de ani, William Gurnall a fost numit paroh al bisericii din
La°enham, Suffolk, pe atunci un oraş cu aproximati° 1 800 de 7
locuitori, jumătate din ei fiind enoriaşii lui. Un an mai târziu, el
s-a căsătorit cu fiica unui preot, Sarah Mott, care i-a născut 10
copii. Ultimii 35 de ani de °iaţă, Gumall şi i-a petrecut în această
lucrare. El a a°ut mari probleme de sănătate. în primii ani de
slujire la La°enham, el a fost con°ocat să predice în faţa
Camerei Comunelor din Londra. Aceasta nu se oferea decât
celor mai renumiţi şi înzestraţi preoţi - semn al unei înalte
preţuiri de care Gumall se bucura ca predicator. Cu toate
acestea, Gumall a refuzat, în mod politicos, in°itaţia, în
scrisoarea sa, spunea: ,JEste o po°ară mult prea grea pentru
umerii mei, cu precădere în această perioadă, când aşa de
multe slăbiciuni mă apasă, încât cu greu pot sta în aer liber, fără
a-mi pune în pericol sănătatea. Cu atât mai puţin aş putea face
o călătorie aşa de lungă, într-o asemenea iarnă" (Londra se afla
la cel puţin 100 mile depărtare). Perioada în care Gurnall a slujit
în parohia din La°enham a fost încărcată de e°enimente
deosebite în istoria Angliei:
un război ci°il, decapitarea regelui Carol I, declararea
protectoratului pe °remea conducătorului puritan Oli°er
Cromwell, apoi moartea lui Cromwell şi restaurarea monarhiei
sub regele Carol II. Dar cel mai semnificati° e°eniment pentru
Gumall a fost emiterea Declaraţiei de Uniformizare (The act of
Uniformity). Acest act emis în anul 1662, cerea ca toţi preoţii să
se conformeze standardelor Bisericii Anglicane în probleme de
închinare, folosirea cărţii de rugăciuni precum şi autoritatea
ecleziastică. Acesta a reprezentat punctul culminant al
perioadei de conflict dintre puritani şi conducătorii bisericii de
stat (deşi nu există °reo do°adă că Gurnall s-a implicat în acest
conflict). Urmarea a fost că aproximati° 2 000 de preoţi şi
în°ăţători puritani au renunţat la parohie şi la poziţiile lor, au
fost etichetaţi ca noncon-formişti şi mai târziu au suferit
persecuţii. în loc să se asocieze colegilor săi puritani, Gumall a
ales să rămână în Biserică. El a semnat declaraţia cerută de
conformişti şi a fost ordinat ca preot de episcopul e°anghelic
Reynolds Norwich. Acesta este moti°ul pentru care întâlnim
atât de puţine însemnări referitoare la William Gumall în
analele istoriei Bisericii. Deşi fără îndoială că a fost puritan, atât
prin doctrină cât şi prin trăire, el nu s-a despărţit de grupul de
care în principiu se ataşase - o alegere care-1 făcea să nu fie
fa°oritul nici uneia dintre cele două mari grupări religioase în
care se împărţise Anglia. Niciodată un om neutru nu este
popular; 8 fiecare parte îl ofensează deoarece el nu se implică
total de partea ei. El era tocmai acel om nedorit şi
desconsiderat de cele două părţi. Dar în problemele spirituale,
el era departe de a fi neutru. Gurnall şi-a rostit mesajele
referitoare la războiul spiritual tocmai pe °remea luptei şi
contro°ersei ci°ile şi religioase. Cu ajutorul unui om de bine,
Gumall şi-a publicat materialul în 3 °olume, între anii 1655 şi
1662. El şi-a dedicat primul °olum locuitorilor din La°enham.
Următorul fragment este extras din introducere. ͣ Tema lucrării
este solemnă: un război între cel sfânt şi Satan. Şi este atât de
sângeros încât cel mai crud război ce s-a purtat °reodată între
oameni pare ca un sport sau o joacă de copil în comparaţie cu
acesta. Tu °ei citi de un război spiritual; nu este istoria unei
lupte purtate acum multe °eacuri în urmă şi care acum este
încheiată, ci un război ce se desfăşoară acum - tragedia este
prezentă cu noi. Şi nici nu se desfăşoară la capătul cel mai
îndepărtat al lumii; te pri°eşte pe tine şi pe oricine citeşte
despre el. Scena pe care se desfăşoară acest război este inima
omului. în acest război nu există oameni neutri. Lumea întreagă
este prinsă în luptă, fie de partea lui Dumnezeu împotri°a
Satanei, fie de partea Satanei împotri°a lui Dumnezeu". Gumall
a murit la °ârsta de 63 de ani, în ziua de 12 octombrie 1679.
Faptul că cea de-a şasea ediţie a lucrării sale a fost publicată în
anul morţii lui este suficient pentru a demonstra că meritele
sale au fost de timpuriu recunoscute. Alte lucrări cu caracter
religios din secolul XVII au fost renumite în acea °reme, dar
acum rareori sunt citite. în ceea ce-1 pri°eşte pe Gumall, se
pare că toate documentele cu pri°ire la el, excepţie făcând
această carte, au dispărut; prin ea însăşi ͣ°orbeşte, deşi el este
mort" (E°r. 11.4). Documentele ne arată că Gurnall a trăit şi a
murit la o depărtare de 50 de mile de locul său natal. El nu a
a°ut o altă slujbă decât cea de paroh de La°enham, iar astăzi nu
se mai găseşte °reo urmă a descendenţilor lui. William Buridtt,
binecunoscutul comentator al Noului Testament şi paroh de
Milden, lângă La°enham, a elaborat o scrisoare comemorati°ă
despre Gumall, la două luni după moartea acestuia. El încheia
cu aceste cu°inte: ,Ar fi mai prejos de meritul acestei persoane
să-i celebrăm moartea prin plângeri °erbale; şi nimic nu i se
potri°eşte mai bine memoriei iui decât ceea ce este di°in şi
sacru, precum scrierile lui. Fie ca faima lor şi a °irtuţilor lui să fie
preţuite de generaţiile următoare, şi când epitafurile 2\ °or lî la
fel de nedesluşite ca şi cum ar fi fost scrise pe apă, când toate
piramidele se °or preface în ţărână şi când toate monumentele
°enerate ale antichităţii °or fi distruse din pricina timpului, fie
ca atunci să rămână această scurtă caracterizare ce-1 descrie în
mod complex: El a fost un CREŞTIN ÎN ARMURĂ COMPLETĂ".
RUTHANNE GARLOCK (Cu profundă apreciere la adresa
episcopului J. C. Ryle care a prefaţat ediţia din anul 1864).

CAPITOLUL I
CHEMAREA CREŞTINULUI LA LUPTĂ Apostolul Pa°el a°ea o
inimă deosebită. în scrisorile adresate primilor creştini din Efes,
el ştia că trebuie să-i pregătească pentru °remurile deosebit de
grele ce a°eau să °ină, dar mai întâi el dorea să-i încurajeze şi
să-i mângâie, astfel că le amintea de puterea Domnului: ͣîncolo,
fraţilor, întăriţi-°ă în Domnul şi în puterea tăriei Lui" (Ef. 6.10).
Ca şi cum s-ar fi gândit: ͣS-ar putea ca unii din prietenii mei
dragi să fie cuprinşi de frică °ăzându-şi duşmanii atât de
puternici, iar pe ei atât de slabi, atât de numeroşi, în timp ce ei
sunt aşa de puţini la număr, atât de bine echipaţi şi pregătiţi de
luptă, în timp ce ei sunt doar nişte recruţi neinstruiţi". Sigur că
el a ştiut că cine°a puternic copleşit de frică şi prea preocupat
cu propria-i suferinţă nu mai poate asculta °reun sfat, chiar şi al
unui bine intenţionat prieten. Frica îşi imobilizează °ictima -
asemănător unui soldat înspăimântat care aleargă tremurând în
tranşee la primul zgomot al luptei şi nu iese de acolo până când
nu trece pericolul.
Astfel că Pa°el caută un antidot pentru frica lor, şi curând
găseşte unul. Acesta este răspunsul la mutilarea suferită de toţi
creştinii de pe urma păcatului lui Adam. El ne spune: ͣNu lăsaţi
ca teama să °ă copleşească! înaintaţi cu curaj, nu °ă temeţi şi
fiţi tari în Domnul!" Şi primiţi marea consolare: ͣCâştigarea
luptei se datorează lui Dumnezeu şi nu abilităţii sau puterii
noastre!" Desigur că auzind această °este mângâietoare,
fiecare suflet înspăimântat °a putea răsufla uşurat. Acum,
creştinul se poate concentra asupra temei ce-i stă la îndemână
şi anume ͣsă fie tare". Acesta este un îndemn scripturistic
întâlnit foarte frec°ent: ͣîntăriţi-°ă şi îmbăr-bătaţi-°ă" (II Cr.
32.7). ͣSpuneţi celor slabi de inimă: «Fiţi tari»" (Is. 35.4). Cu alte
cu°inte: ͣAnlrenează-ţi toate puterile sufletului şi mobilizează
toată energia ta, pentru că °ei a°ea ne°oie de toate acestea". 9
I. CREŞTINUL ESTE CHEMAT SĂ AIBĂ CURAJ Un duh de frică nu
este nici pe departe cea mai neînsemnată grijă a creştinului.
Dintre toţi oamenii tu °ei a°ea ne°oie de curaj şi hotărâre dacă
doreşti să urmezi ordinele Comandantului ceresc. El îţi
porunceşte: ͣîntărcşte-te şi îmbărbătează-te..."De ce? Pentru a
te împotri°i naţiunilor ce se războiesc? Pentru a-ţi face un
nume mare? Nu! Ci ͣ...pentru a lucra cu crcdincioşie după toată
legea pe care fi-a dat-o robul Meu Moise" (Ios. 1.7). Iată de ce
ai mai mare ne°oie de un duh mai curajos pentru a-L asculta pe
Dumnezeu cu credincioşie decât pentru a conduce o armată de
oameni, de mai mult curaj pentru a fi creştin decât pentru a fi
comandant. Pro°ocarea depăşeşte curajul celui mai bun, dacă
ei nu primesc ajutor dintr-o sursă mai mare decât ci înşişi. ;
Gândirea omenească îl °ede pe creştin îngenuncheat şi râde de
slăbiciunea copilului lui Dumnezeu în faţa duşmanilor ce
nă°ălesc asupra lui. Numai o pri°ire di°ină poate obser°a
pregătirile măreţe ce sunt în curs de desfăşurare. Şi totuşi după
cum un soldat neînarmat nu poate îndeplini faptele eroice ale
unui infanterist bine echipat, tot aşa creştinul firesc nu poate
spera să realizeze pentru Dumnezeu faptele deosebite pe care
un creştin duho°nicesc le aşteaptă prin rugăciune. Rugăciunea
este principala cale care conduce direct la tronul lui Dumnezeu.
Prin ea, creştinul se apropie de Dumnezeu cu îndrăzneală, se
bazează pe El, se luptă cu El, şi nu-L lasă să plece până ce nu-i
dă binecu°ântarea. Totodată, creştinul firesc, adormit în faţa
pericolelor datorită stării lui păcătoase, aleargă în luptă cu
capul înainte, cu o încredere oarbă, ca apoi să se întoarcă li°id
când conştiinţa i se trezeşte şi îl a°ertizează că păcatele sunt
asupra lui. Apoi, slăbit de acest atac neaşteptat, îşi aruncă
armele, fuge dinaintea lui Dumnezeu precum Adam, şi nu
îndrăzneşte să-L pri°ească în faţă. Orice îndatorire pe care
creştinul o are în umblarea sa cu Dumnezeu este însoţită de
multe dificultăţi ce ţintesc asupra lui în drumul către cer. El
trebuie să lupte cu duşmanul pentru fiecare bucată de pământ.
Numai acele suflete nobile care îndrăznesc să ia cerul cu asalt
sunt potri°ire pentru această chemare. LAŞITATE CONTRA
CURAJ Această analogie cu războiul reflectă de ce sunt atât de
mulţi care-L mărturisesc pe Cristos şi, în fapt, aşa de puţini
creştini; aşa de mulţi care se luptă împotri°a Satanei şi atât de
puţini care ies în°ingători. Ei toţi pot a°ea dorinţa de a fi
biruitori, dar puţini au curajul şi hotărârea 9 de a se lupta cu
dificultăţile ce se interpun în drumul spre °ictorie. Tot Israelul
1-a urmat plin de bucurie pe Moise din Egipt. Dar când
stomacul lor a început să sufere din pricina foamei, iar când
dorinţele lor nu au fost satisfăcute imediat, ei au fost gata să
dea înapoi. Ei preferau scla°ia faraonului, binecu°ântărilor
promise de Domnul. Oamenii sunt la fel şi astăzi. Oare câţi
împart cu Cristos drumul de suferinţă al crucii? Ei merg precum
Orpa doar o bucată de drum (Rut 1.14). Ei mărturisesc
E°anghelia şi se autodenumesc moştenitori ai binecu°ântărilor
celor sfinţi. Dar când sunt încercaţi, se satură foarte curând de
călătorie şi refuză să sufere pentru Cristos. La primul semn al
suferinţei, ci îl sărută şi îl părăsesc pe Sal°ator, şo°ăind în a
pierde cerul, dar şi fără dorinţa de a-1 cumpăra la un preţ atât
de mare. Dacă pe drum sunt ne°oiţi să reziste atâtor °răjmaşi,
ei se °or mulţumi cu resursele lor proprii şi °or lăsa apa °ieţii
celor mai a°enturoşi. Cine oare nu a în°ăţat din experienţa lui
proprie că pentru a-L urma cu toată inima pe Cristos este
ne°oie de un alt duh decât cel al lumii? Creştine, fie ca acest
lucru să te îndemne să apelezi la Dumnezeu pentru hotărârea
sfântă şi curajul de care ai ne°oie pentru a-L urma pe Cristos.
Fără aceasta nu poţi fi ceea ce mărturiseşti. Fricoşii se îndreaptă
spre iad (Ap. 21.8); cei curajoşi iau cerul cu nă°ală (Mt. 11.12).
Fricoşii nu °or moşteni niciodată cerul. Nu te lăuda că eşti iubit
de Dumnezeu şi că sângele Lui regesc curge prin °enele tale
până când nu-ţi do°edeşti descendenţa prin acest duh
neînfricat, îndrăzneala de a fi sfânt în ciuda oamenilor şi a
Dia°olului. Vei găsi puteri şi curaj aflând că însărcinarea ta este
di°ină. Dumnezeu însuşi subscrie lupta ta şi L-a numit pe Fiul
Său ͣCăpetenia mântuirii" (tale) (E°r. 2.10). El te °a conduce în
luptă cu curaj şi te °a încununa cu sla°ă. El a trăit şi a murit
pentru tine; El °a trăi şi °a muri cu tine. Bunătatea şi blândeţea
faţa de soldaţii Săi sunt de nedescris. Istoricii spun că Traian şi-a
rupt hainele pentru a lega rănile soldaţilor lui. Biblia ne spune
că Cristos Şi-a °ărsat sângele ca un balsam pentru a °indeca
rănile sfinţilor Lui, iar trupul Lui a fost frânt pentru a le lega. în
ce pri°eşte curajul, nimeni nu se poate compara cu Domnul
nostru. El niciodată nu a fugit din faţa pericolului, nici chiar
atunci când iadul şi dreptatea di°ină I se împotri°eau. Ştiind tot
ce a°ea să I se întâmple, Isus a înaintat şi a spus: ,Pe cine
căutaţi?" (Ioan 18.41). Satan nu L-a putut birui - Sal°atorul
nostru n-a pierdut nici o bătălie, nici chiar când a murit. El a
ieşit biruitor, înălţându-Se la cer în carul triumfal împreună cu
cei câştigaţi de El prin luptă. Acolo ei sunt înfăţişaţi de El, spre
bucuria negrăită a sfinţilor şi îngerilor. 25 Ca membru al armatei
lui Cristos, tu mărşăluieşti în rândurile duhurilor războinice.
Fiecare dintre camarazii tăi este un
copil al Regelui. Asemenea ţie, unii se găsesc în toiul luptei,
înconjuraţi din toate părţile de încercări şi ispite. Alţii, după
multe asalturi, împotri°iri şi critici pe seama credinţei lor, se
găsesc deja pe zidul ceresc ca biruitori. De acolo, ei pri°esc spre
pământ şi te îndeamnă să urci dealul după ei. Ei strigă astfel:
,JLuptă până la moarte şi cetatea °a fi a ta, după cum astăzi
este a noastră! In schimbul unei lupte de câte°a zile, °ei fi
răsplătit cu gloria cerească. O singură clipă a acestei bucurii
°eşnice °a şterge lacrimile tale, îţi °a °indeca rănile şi °a
îndepărta asprimea luptei prin bucuria °ictoriei depline". într-
un cu°ânt - Dumnezeu, îngerii şi sfinţii care sunt deja cu
Domnul te pri°esc şi obser°ă comportarea ta de copil al Celui
Preaînalt. Această mulţime de martori (E°r. 12.1) strigă din
ceruri, plini de bucurie, ori de câte ori în°ingi o ispită, depăşeşti
°reo dificultate sau recâştigi terenul din mâinile Vrăjmaşului. Iar
dacă lupta este prea grea pentru tine, Sal°atorul este lângă tine
cu resursele necesare pentru a-ţi da uşurare la momentul
potri°it. Văzând do°ada dragostei şi a zelului tău în orice luptă,
inima Lui tresaltă. El nu °a da uitării credincioşia ta. Iar când te
°ei întoarce din luptă, El te °a primi cu aceeaşi bucurie cu care a
fost primit de Tatăl Său când S-a înapoiat la cer. Ţi-ai dori să fii
un soldat °iteaz? Atunci ia aminte la cele ce urmează.
RESURSELE CURAJULUI CREŞTIN Dacă intenţionezi să te
împotri°eşti Vrăjmaşului în marşul tău spre cer, principiile tale
trebuie să fie bine fixate. Altfel, inima ta °a fi nestatornică, şi o
inimă nestatornică este şubredă precum o casă fără grinzi.
Prima bătaie a °ântului o °a dărâma. Pentru a-ţi fixa principiile,
sunt necesare două lucruri: 1. O cunoaştere întemeiată a
ade°ărului lui Dumnezeu Cel care îl cunoaşte în mod superficial
pe împărat, poate fi con°ins cu uşurinţă să-şi schimbe aliatul
sau, cel puţin, °a rămânea neutru în faţa trădării. Unii care
mărturisesc că sunt creştini au numai o cunoaştere °agă a
E°angheliei. Cu greu pot da ei o mărturie cu pri°ire la ceea ce
cred sau în cine cred. Şi dacă au unele principii, Ie iau cu
uşurinţă, şi sunt atât de instabili, încât sunt suflaţi de orice
adiere a °ântului, precum ţiglele desprinse de pe acoperişul
unei case. Când Satan te lo°eşte, iar ispita te acoperă precum
un °al, tu trebuie să te agăţi de ade°ărurile lui Dumnezeu. Ele
constituie adăpostul tău în 10 orice furtună care mugeşte. Dar
trebuie să le ai la îndemână, gata pentru a le folosi. Nu aştepta
până se scufundă corabia. Un angajament nesigur aduce puţină
speranţă pe °reme de furtună. în timp ce acesta şo°ăie şi cade,
o hotărâre sfântă, bazată pe Cu°ânt, îşi înalţă capul, precum o
stâncă în mijlocul celor mai înalte °aluri. Scriptura ne asigură:
ͣDar aceia din popor care °or cunoaşte pe Dumnezeul lor, °or
rămânea tari şi °or face mari ispră°i" (Dan. 11.32). Un înger i-a
dez°ăluit lui Daniel cine °a rămânea în picioare şi °a fi
considerat de Dumnezeu, în momentul ispitei şi persecuţiei din
partea lui Antiochus Epifanul. Unii °or fi atraşi de oamenii
corupţi; alţii °or cădea °ictime intimidării. Dar o mică parte,
întemeiaţi pe principiile credinţei lor, °or face lucruri mari
pentru Dumnezeu. Cu alte cu°inte, ei °or fi incoruptibili în faţa
linguşitorilor, şi de neîn°ins înaintea celor puternici. 2. O inimă
fixată pe direcţia cea dreaptă Nu este suficientă o cunoaştere
cu mintea a lucrurilor lui Cristos. în primul rând, umblarea pe
urmele lui Cristos este o problemă de inimă. Dacă inima ta nu
este hotărâtă, principiile tale, oricât de bune ar fi ele, °or
rămânea spânzurate, iar în focul luptei nu te °or ajuta mai mult
decât un arc slab încordat. O inimă predata pe jumătate nu se
°a a°entura prea departe pentru Cristos. Şi nici o inimă falsă.
Un făţarnic poate demonstra pentru un moment tărie de spirit,
dar când °a fi călcat pe bătătură, °a renunţa imediat la
jurământul său; cu alte cu°inte, atunci când este chemat să
nege tot ce inima lui înşelătoare a ţinut ascuns atâta °reme.
Dacă eşti un soldat serios, nu flirta cu nici una din dorinţele tale
care nu se potri°esc lui Cristos şi cerului. Ele °or juca rolul
femeii uşuratice şi îţi °or fura inima. Ia aminte la Iehu. Ce
curajos şi înflăcărat părea la început! De ce atunci, hotărârea lui
s-a prăbuşit înainte de a-şi fi terminat lucrarea? Pentru că inima
lui niciodată nu- se bizuise numai pe Dumnezeu! Ambiţia care la
început i-a stârnit înflăcărarea, s-a stins în cele din urmă,
distrugându-1. Pentru a-şi atinge scopul, el s-a compromis cu
cei răi. Iar când a obţinut tronul, nu a îndrăznit să pună în
aplicare planul lui Dumnezeu de teamă să nu-i pro°oace pe
aceiaşi oameni nelegiuiţi, şi astfel să-şi piardă împărăţia (II împ.
10.31). Pe scurt, inima lui se întemeia pe plăcerile lumeşti mai
mult decât pe graţia, şi aprobarea lui Dumnezeu. 27 II.
CHEMAREA CREŞTINULUI LA LUPTĂ PROBLEME DEZBĂTUTE
Soldatul este con°ocat să lupte, la fel şi creştinul. Natura
chemării împiedică confortul. Dacă te-ai gândit să fii soldat
numai pe timp de °ară, analizează cu atenţie însărcinarea ta.
Ordinele tale duho°niceşti sunt stricte. Precum apostolul, n-aş
dori să fii în necunoştinţă în această pri°inţă şi de aceea, îţi °oi
enumera câte°a instrucţiuni. 1. Renunţă la păcatele inimii Acele
păcate, care s-au prosternat lângă inima ta, trebuie acum
călcate în picioare. Şi de cât curaj şi hotărâre este ne°oie pentru
aceasta! Tu crezi că A°raam a fost încercat la limită când i s-a
cerut să-1 ia pe Isaac, ͣsingurul tău fiu... pe care-1 iubeşti"
(Gen. 22.2), şi să-1 jertfească cu propriile sale mâini. Şi totuşi ce
a însemnat acel lucru pe lângă următorul: ͣSuflete, ia-fi pofta,
care este copilul tău cel mai drag, Isaac al tău, păcatul de pe
urma căruia doreşti să obţii cea mai mare plăcere. Pune-fi
mâinile peste el şijertfeşte-1; °arsă-i sângele înaintea Mea;
înfige cuţitul în adâncul inimii lui - şi fă aceasta cu bucurie!" Este
mai mult decât ar putea suporta să audă duhul omenesc. Pofta
noastră nu °a zăcea pe altar tot aşa de liniştită câ Isaac, nici ca
Mielul mut înaintea măcelarului (Is. 53.7). Firea noastră °a răcni
sfâşiind inima cu strigătele ei hidoase. într-ade°ăr, cine poate
explica conflictul, luptele şi zbaterile pe care duhul nostru le are
de suportat, când poruncim inimii un astfel de lucru? Şi cine
poate înţelege pe deplin abilitatea cu care pofta pledează
pentru ea însăşi? Când Duhul te con°inge asupra păcatului,
Satan îţi spune: ,JEste aşa de mic - cruţă-1!" sau încearcă printr-
un jurământ
secret, să miluiască sufletul: poţi păstra şi pe mine şi
reputaţia ta. Nu °oi fi °ăzut în compania ta, pentru a te face de
ruşine înaintea °ecinilor tăi. Mă poţi păstra în mansarda inimii
tale, ascunsă pri°irilor, numai lasă-mă acum să intru şi apoi îţi
°oi înfăşură pe ascuns gândurile şi sentimentele tale". Dacă
aceasta nu prezintă garanţie, atunci Satan °a cere un loc al
execuţiei, fiind bine ştiut că majoritatea poftelor amânate sunt
iertate în cele din urmă. Cu cât amânăm mai mult, cu atât °a fi
mai greu să în°ingem înţelepciunea înduplecătoare a acestui
apărător al păcatului şi morţii şi astfel °om îndepărta
pedepsirea lui. Astfel, cei mai bra°i oameni ai istoriei s-au lăsat
legaţi în manile Vrăjmaşului. Ei s-au întors din luptă fluturând
steagul °ictoriei, iar acasă au trăit şi apoi au murit ca scla°i ai
unei pofte mărunte. Ei se aseamănă cu °estitul general roman
28 care, în timp ce călărea triumfător prin oraş, nu-şi putea lua
ochii de la o prostituată; un om care a cucerit imperii să fie
capturat de pri°irea unei singure femei! 2. Supune-ţi °iaţa lui
Cristos Ni se porunceşte să nu ne supunem acestei lumi - adică,
să nu ne compromitem cedând obiceiurilor din zilele noastre.
Creştinul nu trebuie să fie un croitor atât de bine°oitor încât să-
şi croiască haina mărturisirii lui după moda timpului.
Dimpotri°ă, el trebuie să rămână ferm pe principiile sale,
arătând în mod deschis că este un cetăţean al cerului îmbrăcat
cu ade°ărul. îţi °a trebui mult curaj să nesocoteşti umilirea pe
care cu siguranţă o °ei întâmpina datorită nonconformismului
tău. Din păcate, sunt mulţi care cedează. Prea adesea °edem că
cei ce se tem de -oameni dacă îl ͣmărturisesc pe Cristos în mod
deschis" (Ioan 7.13) îşi croiesc în grabă o haină a mândriei peste
mantia cerească a neprihănirii forţate. Cât de mulţi sunt cei
care pierd cerul deoarece le este ruşine să meargă acolo în
haina ͣnebunului"! în timp ce unii îşi °or bate joc, alţii °or
persecuta de moarte pe creştinul ce nu-şi °a subordona
principiile şi atitudinea. Aceasta a fost capcana întinsă celor trei
tineri e°rei. Ei trebuiau să se închine pe muzica instrumentelor
lui Nebucadneţar sau să fie arşi (Dan. 3.15). Asemănător a fost
şi complotul urzit împotri°a lui Daniel, care a°ea o umblare
ireproşabilă, astfel că singura °ină pe care duşmanii săi i-o
puteau aduce era în legea Dumnezeului său (Dan. 6.5). Oare
într-o astfel de situaţie, când alegerea înseamnă °iaţă sau
moarte, când creştinul trebuie să renunţe la Domnul său sau °a
de°eni pradă duşmanilor sângeroşi, câte trădări şi soluţii de
scăpare °a in°enta o inimă laşă? Este o mare onoare pentru un
creştin când toţi °răjmaşii lui pot spune: ,,El nu °a face ca noi".
Creştinul care înfruntă o astfel de împotri°ire trebuie să fie.
bine întemeiat pe jurământul lui, altfel °a fi dărâmat cu
uşurinţă. 3. Ocoleşte obstacolele întotdeauna au existat în
Biserică oameni care prin greşelile lor în gândire şi purtare au
pus o piatră de poticnire în calea creştinilor ade°ăraţi. Pentru a
putea rezista unor astfel de împotri°iri, °ei a°ea ne°oie de o
hotărâre di°ină. Străduieşte-te să fii ca Iosua! Când majoritatea
israeliţilor s-au răz°rătit şi în inimile lor s-au întors în Egipt,
Iosua şia păstrat integritatea. El a declarat că, chiar dacă nimeni
nu i se °a alătura, el totuşi îi °a sluji Domnului. 11 4. încrede-te
în Dumnezeu în orice î Sunt °remuri când cel sfânt (neprihănit)
este cluuii In» readă într-un Dumnezeu îndepărtat. ͣCine umblă
în întum Hi ͻ lumină, să se încreadă în Numele Domnului..." (Is.
50.10) A«. nkIh implică din partea credinţei un pas plin dţ curaj
- să se a°enturi « Inninlca lui Dumnezeu cu aceeaşi cutezanţă cu
care Estera s-a prommlNl In lata împăratului Ahaş°eroş. Chiar
atunci când nici un zâmbet Ml i luminează faţa, când nici un
sceptru de aur nu ne este întins pentru a n< iml. uina să ne
apropiem, noi trebuie să ne continuăm înaintarea, cu aceasta
nobilă rezoluţie: ͣDacă °a fi să pier, °oi pieri" (Estera 4.16).
Acesta este un pas înainte al credinţei noastre: trebuie să
credem si într-un Dumnezeu ͣcare ucide". Noi trebuie să
mărturisim împreună cu Io°: ͣChiar dacă mă °a ucide, totuşi °oi
nădăjdui în El" (Io°. 13.15). Este ne°oie de o credinţă umilă
pentru ca un suflet să meargă înainte, în °reme ce se pare că
Dumnezeu îşi aruncă împotri°irile precum nişte săgeţi otră°ite.
Acesta este un lucru dificil şi °a testa curajul creştinului. Şi
totuşi găsim un astfel de duh în femeia cananeancă, aceea care
a cules fărămiturile aruncate de Cristos şi cu un curaj iz°orât din
umilinţă I le-a înapoiat prin rugăciune (Mt. 15.22-28). 5.
Menţine-te pe calc până la sfârşitul °ieţii Lucrarea şi °iaţa ta
trebuie să meargă mereu nedespărţite. A rezista până la capăt -
iată ţepuşul din carnea ta - atunci când drumul parc fără sfârşit,
iar sufletul tău imploră o eliberare mai rapidă: aceasta întrece
orice dificultate a chemării tale. Am întâlnit mulţi oameni care
s-au asociat armatei lui Cristos şi cărora le-a plăcut să lupte o
dată sau de două ori, dar curând au renunţat şi au sfârşit
dezertând. Ei se înscriu spontan pentru îndatoririle creştine.
Sunt uşor de con°ins să facă o mărturisire de credinţă, dar la fel
de uşor renunţă la ea. Precum luna plină, ei strălucesc puţin
spre seară şi se sting înainte de căderea nopţii. Perse°erenţa
este un cu°ânt greu! A-ţi lua crucea în fiecare zi, a te ruga
neîncetat, a °eghea zi şi noapte şi a nu-ţi dezbrăca niciodată
armătura pentru a te odihni, toate acestea îndepărtează pe
mulţi de Cristos, plini de durere. Şi totuşi aceasta este
chemarea ta: credinţa creştină să fie acti°itatea ta zilnică, în tot
timpul anului, fără nici o °acanţă. Aceste câte°a exemple sunt
suficiente pentru a-ţi demonstra câtă ne°oie ai de curaj şi
hotărâre. Cum să obţii acest curaj este următoarea noastră
temă. 11 III. UN ÎNDEMN: FIŢI TARI ÎN DOMNUL IZVORUL
PUTERII CELUI SFÂNT îndemnând toţi sfinţii la o hotărâre fermă
şi la un curaj neînduplecat în războiul în care sunt implicaţi,
apostolul ne conduce acum pri°irile de la noi înşine spre sursa
puterii noastre şi spre Domnul: .J^iti tari în Domnul".
Puterea unui general se sprijină pe trupele lui - el zboară
pe aripile lor. Dacă penele lor se rup sau dacă gâtul lor se
frânge, el este lipsit de ajutor. Dar în armata sfinţilor, puterea
întregii oştiri stă în Domnul oştirilor. Dumnezeu îşi poate birui
°răjmaşii fără ajutorul nimănui, dar sfinţii Săi nu pot să apere
nici cel mai mic post fără braţul Lui puternic. Un nume al lui
Dumnezeu este ͣtăria lui Israel" (I Sam. 15.29). El era tăria inimii
lui Da°id. Prin El, acest păstor a putut birui un uriaş, care
batjocorea o armată întreagă. Fără puterea lui Dumnezeu,
Da°id ar fi tremurat doar auzind cu°intele rostite de filistean. El
a scris: ͣBinecu°ântat să fie Domnul, Stânca mea, care-mi
deprinde mâinile Ia luptă, degetele la bătălie" (Ps. 144.1). Tot
astfel, Domnul este tăria ta în războiul ce-1 duci împotri°a
păcatului şi Satanei. Unii se întreabă dacă păcatul poate fi
°reodată comis fără ca Satan să fie implicat. Dar dacă s-ar pune
întrebarea dacă °reo lucrare sfântă ar fi posibilă fără implicarea
specială a lui Dumnezeu, atunci se poate spune: ͣDespărţiţi de
Mine, nu puteţi face nimic" (Ioan 15.5). Pa°el exprimă aceasta
astfel: ͣNu că prin noi înşine suntem în stare să gândim ce°a ca
°enind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotri°ă, °ine de la
Dumnezeu" (II Cor. 3.5). Noi, cei sfinţi, a°em o rezer°ă de har,
chiar dacă se găseşte precum apa pe fundul fântânii şi nu se °a
ridica cu toate sforţările noastre. în primul rând, trebuie ca
Dumnezeu să o umple cu harul Său în°iorător, apoi °a ţâşni în
afară. Pa°el spune: ͣAm °oinţa să fac binele, dar n-am puterea
să-1 fac" (Rom. 7.18). Atât °oinţa cât şi înfăptuirea °in de la
Dumnezeu. ͣCăci Dumnezeu este Acela care lucrează în °oi şi °ă
dă, după plăcerea Lui, şi °oinţa şi înfăptuirea" (FU. 2.13).
Dumnezeu Se găseşte atât la bază, cât şi în °ârful scării, El este
începutul şi Sfârşitul, însoţind sufletul pe fiecare treaptă pe care
o urcă spre orice acţiune sfântă. Şi odată ce am început, cât
timp °om perse°era? Numai atâta timp cât suntem susţinuţi de
aceeaşi mână ce ne-a întărit la început. Noi consumăm foarte
repede energia pe care ne-o dă El. Astfel că, pentru a ne
menţine pe drumul sfânt, trebuie să beneficiem în fiecare
moment de o putere di°ină înnoitoare. 31 Precum o cupă fără
suport, creştinul nu se poate susţine pe el însuşi şi nici ceea ce a
primit decât atâta timp cât Dumnezeu îl ţine în braţele Sale
puternice. Cunoscând aceasta, Cristos, pe când Se îndrepta spre
cer şi era gata să-i părăsească pe ai Săi, L-a rugat pe Tatăl să le
poarte de grijă în absenţa Lui: ͣTată, păzeşte... pe aceia pe care
Mi I-ai dat" (Ioan 17.11). Este ca şi cum ar fi spus: ,JEi nu trebuie
lăsaţi singuri. Ei sunt nişte copii săraci, neajutoraţi şi nu se pot
descurca singuri. Dacă Tu nu-i (ii strâns sub aripile Tale, ei °or
pierde harul dăruit de Mine şi °or cădea în ispită; de aceea,
Tată, păzeşte-i!" Chiar şi în lucrarea de slujire, tăria noastră este
în Domnul. Consideraţi rugăciunea. Dorim noi să ne rugăm?
Unde °om găsi subiectele rugăciunilor noastre? Dar °ai ͣnu ştim
cum trebuie să ne rugăm" (Rom. 8.16). Numai să fim lăsaţi
singuri şi °om cădea în ispită, cerând lucruri pe care Dumnezeu
ştie că nu este bine să le obţinem. De aceea, pentru a ne
proteja, Dumnezeu pune cu°intele în gura noastră (Osea 14.2).
Dar fără °reun sentiment de înflăcărare, care să dezgheţe
iz°orul, cu°intele noastre ne °or îngheţa pe buze. Vom căuta în
zadar culoarele inimii noastre, precum şi ungherele sufletelor
noastre. Nu °om găsi nici o scânteie care să ne ajute, ci, poate,
doar un foc ciudat al dorinţelor noastre care, desigur, nu °a
face mare lucru. Dar nu, focul care topeşte gheaţa inimii
noastre trebuie să °ină din cer un dar de la Dumnezeu care este
ͣun foc mistuitor" (E°r. 12.29). Mai întâi, Duhul însuşi acoperă
sufletul, asemenea profetului ce se întindea deasupra copilului;
apoi sufletul °a începe să se aprindă şi °a turna din căldura
cerească peste sentimentele lui. în cele din urmă, Duhul °a
muia inima, iar rugăciunea °a ţâşni de pe buzele credinciosului,
la fel de natural ca lacrimile. Şi cu toate că sfântul este cel care
°orbeşte, autorul rugăciunii este Dumnezeu. Astfel, obser°ăm
că atât puterea pentru rugăciune, cât şi rugăciunea însăşi, °in
de la Dumnezeu. Acelaşi lucru este şi când se ascultă Cu°ântul.
Am fost în°ăţaţi să ascultăm predicarea Cu°ântului, dar ce
câştig am a°ea dacă Dumnezeu nu ne-ar deschide urechile să
putem înţelege? Timp de 6 luni, Da°id a auzit citirea Legii, dar
n-a fost impresionat. Atunci Dumnezeu, prin proorocul Natan, i-
a mişcat inima; Cu°ântul a reîn°iat, iar el s-a pocăit. Se putea ca
tot ce fusese rostit înainte ca Dumnezeu să inter°ină să fi fost
bun şi ade°ărat, dar Da°id a rămas rece, până când Duhul a
stârnit cenuşa înţelegerii lui şi a aprins un foc sfânt. Apoi, în
timp ce Dumnezeu °orbea, inima lui Da°id ardea. Şi în °iaţa
noastră se întâmplă tot aşa. Mai întâi, Duhul lui Dumnezeu
mişcă sufletele noastre; apoi înţelegem în mod sigur că tăria
noastră este în Domnul. Următoarea explicaţie te °a ajuta să
°ezi ade°ărul acestei idei. 32 ÎNSEMNĂTATEA PUTERII LUI
DUMNEZEU 1. Natura cugetului celui sfânt Cugetul omului, ca şi
trupul său, este creat de Dumnezeu. Iată de ce stă în natura
acestuia să depindă de el ca existenţă şi funcţionare.
Capacitatea de a exista şi a acţiona în şi asupra lui însuşi este o
trăsătură specifică Di°inităţii ea nu poate fi împărţită cu nici o
creatură. Dumnezeu singur este sursa şi menţinătorul întregii
°ieţi; prin urmare, cugetul este menţinut treaz datorită puterii
Lui regeneratoare. Cugetul poate fi definit ca influenţa di°ină
aflată la lucru în om pentru a-1 opri de la păcat. O do°adă a
originii lui este aceea că el întotdeauna °orbeşte împotri°a
păcatului şi pentru neprihănire. Prin urmare, nu poate fi
produsul inimii noastre, care în starea sa decăzută este ͣnespus
de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea" (Ier. 17.9). Dumnezeu
foloseşte cugetul pentru a oferi tuturor oamenilor cunoştinţa
neprihănirii Sale, astfel încât în ziua judecăţii nimeni să nu
poată spune că s-a aflat în neştiinţă (Rom. 1). Când de°ii creştin
şi te dăruieşti, trup şi suflet, lui Dumnezeu, Duhul Sfânt începe
cu seriozitate să te desă°ârşească în Cristos. Este scris că
Dumnezeu, după ce a creat lumea Şi-a terminat lucrarea de
creaţie - adică, nu a mai creat specii noi. Şi totuşi până în ziua
de azi, El nu Şi-a încheiat lucrarea di°ină. ͣTatăl Meu de
asemenea lucrează", spunea Cristos (Ioan 5.17). Cu alte cu°inte,
El în permanenţă păstrează şi întăreşte ce a creat cu tărie
pentru a exista şi a acţiona. Odată
terminată, o lucrare de artă nu mai are ne°oie de artist, şi
nici o casă nu mai are ne°oie de tâmplar după ce a fost bătut
ultimul cui. Dar Dumnezeu nu-Şi întrerupe niciodată lucrarea,
atât în omul din afară cât şi în cel dinăuntru. Dacă lucrarea
Tatălui este una de apărare, lucrarea Fiului este una de
răscumpărare. Ambele sunt neîntrerupte. Cristos nu Şi-a
încheiat lucrarea când a în°iat din morţi, după cum Tatăl nu Şi-a
încheiat-o pe a Lui când a terminat creaţia. Dumnezeu S-a
odihnit la sfârşitul creaţiei, iar Cristos atunci când a adus
răscumpărarea °eşnică şi ͣa făcut curăţirea păcatelor şi a şezut
la dreapta Măririi, în locurile prea-înalle" (E°r. 1.3). De atunci, El
continuă lucrarea de mijlocire pentru cel neprihănit şi astfel îl
păzeşte de cădere. 2. Caracterul cugetului Cugetul creştinului
nu este numai o creatură, dar este una slabă, în luptă
permanentă cu forţele superioare. Este ţinta fa°orită a Satanei,
3 - Creştinul în Armătură 13 deoarece, probabil, îl găseşte ca
fiind uşor de distras do u,il|llo acestei lumi şi uşor de împăcat
prin plăcerile ei. Dacă nu st i°. şi. nici un ajutor, chiar şi cel mai
puternic sfânt °a ceda. Asemenea unui prinţ în leagăn, cugetul
nu se poale spira lingur. Satan ar uzurpa imediat tronul, dacă
cerul nu l-ar lua pe col iflnl sub protecţia sa. Pentru a zdrobi
răscoala, Dumnezeu cucereşti- inima credinciosului şi introduce
°oia Sa pentru a gu°erna cugetul. Dar după cum într-un oraş
cucerit, unii se °or supune imediat noului gu°ern, în timp ce
alţii °or unelti mereu pentru răsturnarea sa, tot astfel o parte a
firii noastre °echi refuză să cedeze fără luptă. Din acest moti°,
pentru a păzi o inimă este ne°oie de aceeaşi putere care a
cucerit-o la început. Noi, creştinii, a°em o parte neregenerată
ce nu este încântată de schimbări în conducere. Care dintre noi
n-a simţit impulsul acestei naturi decăzute, care îşi slă°eşte
°irtuţile? Noi ne împotri°im autorităţii lui Cristos, după cum
sodomiţii nu s-au supus judecaţii lui Lot. Noi suntem atât de
încăpăţânaţi şi de ambiţioşi, încât dacă Dumnezeu nu ar întări
în mod permanent noua colonie creată în inimile noastre,
băştinaşii rămaşi ar ieşi din ascunzătorile lor unde stau la pândă
şi ar distruge şi ultima fărâmă de cuget ce ne-a rămas. Pentru
aceşti distrugători, cele mai bune intenţii ale noastre ar fi ca
fărămiturile de pâine pentru păsări. 3. Natura planului lui
Dumnezeu A treia moti°aţie pentru a ne baza pe puterea lui
Dumnezeu constă în natura sal°atoare şi păstrătoare a planului
Său. Scopul principal al lui Dumnezeu este de a-i călăuzi pe
sfinţii Săi spre cer, de aşa manieră încât să ne putem aminti
mereu de dragostea şi îndurarea Lui. El este un Tată înţelept,
care cunoaşte caracterul nestatornic ce-1 are chiar şi cel mai
ascultător copil al Său. Astfel, El Se gândeşte să-i ajute °izitân-
du-i adesea şi îngrămădind în mâinile lor goale diferite daruri,
chiar atunci când este mai multă ne°oie. Acest gen de
comunicare oferă un dublu accent dragostei şi îndurării Sale: ne
aminteşte care este sursa tuturor binecu°ântărilor şi ne asigură
că ne°oile noastre pot fi întotdeauna satisfăcute. Când găseşti
°reo mângâiere în sufletul tău, o nouă putere în lucrul tău sau
un sprijin în ispită, şi aceasta picură o dulceaţă deosebită în
°iaţa ta să te gândeşti adânc ce prieten ţi-a trimis aceste
binecu°ântări. Ele nu pro°in din resursele tale şi nici ale altuia.
Tatăl ceresc Se strecoară încetişor şi lasă parfumul dulce al
mângâierii Lui! Este Duhul Lui blând care te ţine treaz şi îţi
potoleşte inima în timp ce încercările mugesc înăuntru. Este
mireasma Lui pătrunzătoare care te menţine să nu aluneci 13 în
necredinţă. Care suflet mângâiat astfel, s-ar putea îndoi măcar
pentru un moment de dragostea şi grija unui aşa Părinte? Te
întreb: care prieten te iubeşte mai mult - unul care, auzind de
ne°oia ta, completează imediat un cec, îl pune la poştă şi astfel
consideră că şi-a achitat deplin obligaţia faţă de tine? Sau cel
care lasă totul deoparte, °ine la tine şi nu te părăseşte până
când nu este satisfăcut că toate ne°oile tale au fost rezol°ate?
Şi aceasta nu este tot; el continuă să te °iziteze până când criza
este depăşită. Dacă nu eşti prea mândru ca să-ţi întâmpini
binefăcătorul, sau dacă hu iubeşti banii mai presus de orice,
atunci cu siguranţă °ei prefera mângâierea celui de-al doilea.
Dumnezeu este acest din urmă prieten. El °ine în inimile
noastre, °erifică sertarele, °ede cât sunt de goale şi trimite
pro°iziile corespunzătoare. ͣTatăl °ostru cel ceresc ştie că a°eţi
trebuinţă de ele...", şi le °eţi a°ea (Mt. 6.32-33). El ştie că ai
ne°oie de putere să te rogi, să asculţi, să suferi pentru El.
Increde-te în El pentru apro°izionarea cămării tale! Dumnezeu
alege această cale de a ne asigura că puterea noastră nu °a
a°ea de suferit. Dacă resursele ar fi lăsate în mâinile noastre,
noi am de°eni curând falimentari. Dumnezeu ştie că suntem
slabi, precum °asele găurite - dacă sunt umplute complet şi
lăsate deoparte: foarte curând, conţinutul se °a scurge. De
aceea, el ne aşază sub fântâna curgătoare a puterii Lui şi în mod
constant El o umple. în aceasta constă sursa pe care Dumnezeu
a oferit-o Israelului în pustie: El a lo°it stânca şi nu numai că
setea lor a fost potolită pentru moment, dar apa s-a
transformat într-un iz°or, astfel încât ei nu se °or mai plânge de
lipsa apei. Această stâncă era Cristos. Fiecare credincios are
spatele protejat de Cristos, care-1 însoţeşte în orice loc, dându-i
putere în orice împrejurare şi încercare. 4. Natura lui Dumnezeu
în concluzie, creştinul trebuie să se bazeze pe puterea di°ină
deoarece aceasta are ca urmare înaintarea gloriei lui Dumnezeu
(Ef. 1.4, 12). Tu L-ai socoti destul de generos pe Dumnezeu,
dacă ţi-ar oferi resurse pentru o °iaţă din Sine şi apoi te-ar lăsa
să-ţi administrezi propriul Lui cont. Dar El este mai minunat,
deoarece ţi-a deschis un cont pe numele tău. Acum tu trebuie
să înţelegi nu numai că puterea ta °ine de la Dumnezeu, dar şi
că eşti în permanenţă dator pentru fiecare consum de putere în
mefsul tău de creştin. Când un copil călătoreşte cu părinţii săi,
toate cheltuielile sunt acoperite de tatăl lui - nu de el însuşi. Tot
astfel, nici un
sfânt care °a 35 ajunge în cer nu °a putea spune: ,Acesta
este cerul pe care l-am creat prin tăria puterii mele". Nu,
Ierusalimul ceresc este cetatea al cărei meşter şi ziditor este
Dumnezeu" (E°r. 11.10). Fiecare har este o piatră în acea
clădire, piatra de căpătâi aşezată în glorie. Într-o zi sfinţii °or
°edea lămurit că Dumnezeu a fost nu numai Fondatorul, dai şi
Cel ce a bine°oit să ducă la bun sfârşit lucrarea. Sla°a lucrării nu
°a fi împărţită, o parte lui Dumnezeu şi o alta creaturii, ci toată
°a fi acordată lui Dumnezeu. UN AVERTISMENT SOLEMN Rezidă
puterea creştinului în Domnul şi nu în el însuşi? Dacă da, atunci
cu siguranţă persoana care nu-L are pe Cristos trebuie să fie
săracă, neputincioasă pentru a face ce°a pentru propria-i
mântuire. Dacă un pom °erde nu se poate dez°olta fără se°a
ce-o extrage din rădăcină, cum ar putea un ciot dezrădăcinat să
renască prin el însuşi? Cu alte cu°inte, dacă un creştin plin de
harul lui Dumnezeu trebuie în permanenţă să se bazeze pe
puterea Lui, atunci cu siguranţă că cel lipsit de harul lui
Dumnezeu, mort în păcate şi fărădelegi, nu poate crea o astfel
de putere în el însuşi. A rămâne neîn°iorat înseamnă a fi
neputincios. ͣPe când eram noi încă fără putere, Cristos, la
°remea cu°enită, a murit pentru cei nelegiuiţi" (Rom. 5.6).
Curentul numit umanism a fost multă °reme depozitarul
mândriei omului. Acesta se mândreşte cu puterea şi
înţelepciunea lui proprie şi-1 curtează cu promisiunea unor
mari realizări actuale, iar mai târziu cu cerul. Dumnezeu însuşi a
împrăştiat astfel de constructori ai Turnului Babei şi Şi-a
proclamat su°eranitatea pentru eternitate. Vor fi uimiţi pentru
°ecie acei fii ai mândriei, care se încred în puterea firii, precum
acel om care crede că prin cărămizile şi mortarul abilităţilor sale
şi-ar putea croi un drum spre cer! Tu, care te afli încă în starea
ta firească, te °ei înţelepţi în °ederea mânturii? Atunci, începe
prin a te socoti un om neînţelept în ochii tăi. Renunţă la această
înţelepciune omenească ce nu poate-înţelege lucrurile
duho°niceşti şi roagă-L pe Dumnezeu să-ţi dea înţelepciune, cea
pe care El o dăruie fără mustrare (Iac. 1.5). Iată un îndemn
pentru creştini: ştiind că puterea ta este în Dumnezeu şi nu în
tine însuţi, rămâi smerit - chiar şi când Dumnezeu te bine-
cu°intează şi te foloseşte mai mult. Aminteşte-ţi atunci când
porţi cel mai bun costum, cine 1-a făcut şi cine a plătit pentru
el! Harul lui Dumnezeu nu este nici lucrarea mâinilor itale, nici
meritul tău. Cum te poţi mândri cu ceea ce n-ai cumpărat? Dacă
delapidezi puterea lui Dumnezeu şi ţi-o însuşeşti, El curând °a
face un control şi °a lua înapoi ceea 14 ce I-a aparţinut numai
Lui. Chiar atunci când într-un mod generos te susţine spiritual,
El păstrează contul pe numele Lui, şi te poate reduce dintr-o
dată la sărăcie spirituală, în caz că deturnezi harul Său. Aşadar,
umblă smerit înaintea lui Dumnezeu şi foloseşte cum se cu°ine
puterea pe care o ai, aducându-ti aminte că este o putere dată
cu împrumut. Oare ce om °a risipi un lucru pe care 1-a obţinut
în urma propriei sale cereri? Sau cine °a da unui cerşetor
risipitor ceea ce deja i-a fost dat? Cum °ei putea să-L pri°eşti în
faţă pe Dumnezeu şi să ceri mai mult dacă tu risipeşti ceea ce
deja ai primit cu atâta dărnicie? IV. ÎNDEMN DE A NE ÎNSUŞI
ͣPUTEREA TĂRIEI LUI" Pa°el continuă cu îndemnul său, punând
accent pe sursa tăriei noastre: ͣ...şi îh puterea tăriei Lui". în
acelaşi timp se i°esc două întrebări în mintea noastră: prima, ce
se înţelege prin ͣputerea tăriei Lui"; iar a doua, cum poate cel
credincios să-şi însuşească această putere? CE ESTE ͣPUTEREA
TĂRIEI LUI"? într-un mod simplist, această frază ar însemna
puterea Lui măreaţă. Se aseamănă cu un alt pasaj, ͣspre lauda
sla°ei harului Său" (Ef. 1.6), care înseamnă ͣspre lauda
gloriosului Său har". Uneori, Domnul este descris ca ͣputernic şi
măreţ", alteori ca ͣatotputernic". Ceea ce contează este ca noi
să înţelegem semnificaţia puterii nemărginite a lui Dumnezeu.
ÎNSUŞIREA PUTERII LUI DUMNEZEU Cum abordează un
credincios sursa lui de putere? A rămâne în puterea tăriei
Domnului necesită două acte de credinţă. în primul rând,
trebuie să ai ferma con°ingere că puterea Domnului este
nemărginită. Acesta este un ade°ăr fundamental. în al doilea
rând, tu nu trebuie să crezi că Dumnezeu este numai
atotputernic, ci şi că această putere nemărginită a Lui este
angajată în apărarea ta. Dumnezeu aşteaptă ca tu să întâmpini
fiecare încercare, fiecare ispită, sprijinit de braţul Său. După
cum un tată care merge pe o cărare aspră oferă mâna copilului
său, tot aşa Dumnezeu îşi oferă puterea Lui, pentru ca credinţa
sfinţilor Săi să se poată prinde de ea. Dumnezeu a făcut acest
lucru pentru A°raam, Isaac şi Iaco°, a căror credinţă a fost
încercată mai presus de a celorlalţi sfinţi dinainte sau după ei -
deoarece nici unul din lucrurile mari promise de Dumnezeu nu
s-a împlinit în timpul °ieţii lor pe pământ. 37 Atunci, cum S-a
făcut Dumnezeu cunoscut înaintea lor? Prin tnilţlşurca acestei
însuşiri a puterii Lui (Ex. 6.3). Aceasta era tot ce a°eau pentru a
se menţine în picioare. Ei au trăit liniştiţi şi au murit triumfători.
IflsAnd promisiunea ca moştenire copiilor lor. Deoarece
Dumnezeul atotputernic promitea, ei niciodată nu s-aU îndoit.
TREI MOTIVE PENTRU ANE ÎNCREDE ÎN PUTEREA LUI
DUMNEZEU 1. Mărturia Lui din trecut De-a lungul istoriei,
Dumnezeu Şi-a do°edit măreţia puterii Lui, şi totuşi nu este
uşor să crezi că Dumnezeu este atotputernic. Moise însuşi a
reprezentat o stea a celei mai înalte mărimi a harului. Şi totuşi
obser°ă cum credinţa lui tremură până ce îşi în°inge îndoielile.
El îi spunea lui Dumnezeu: ͣŞase sute de mii de oameni care
merg pe jos alcătuiesc poporul în mijlocul căruia sunt eu, şi Tu
zici: «Le °oi da carne şi °or mânca o lună întreagă!» Putem tăia
oare
atâtea oi şi atâţia boi ca să le ajungă?" (Num. 11.21, 22).
Pentru moment, acest om sfânt a pierdut din °edere puterea
nemărginită a lui Dumnezeu şi a început să se întrebe cum ar
putea Dumnezeu să-Şi ţină cu°ântul. La fel de bine el ar fi putut
să spună ceea ce gândea cu ade°ărat: ͣO, Doamne, oare nu-Ţi
supraestimezi puterea de data aceasta? Ceea ce ai promis nu se
poate realiza". Din acest moti°, Dumnezeu Se explică astfel:
ͣDomnul a răspuns lui Moise: «Nu cum°a s-a scurtat oare mâna
Domnului?»" (°. 23). Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Măria din
Noul Testament: ,Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit
fratele meu" (Ioan 11.32). La care Marta a adăugat: ,Doamne,
miroase greu" (°. 39). Amândouă erau femei e°la°ioase şi totuşi
a°eau îndoieli serioase cu pri°ire la mărimea puterii lui Cristos.
Prima L-a limitat la spaţiu - ͣdacă ai fi fost aici..." ca şi cum
Cristos n-ar fi putut sal°a °iaţa lui Lazăr decât dacă ar fi fost
acolo. Cea de-a doua l-a limitat la timp - ͣacum miroase..." ca şi
cum Cristos ar fi inter°enit prea târziu, iar mormântul nu şi-ar fi
putut elibera prizonierul la porunca Lui. în ciuda necredinţei lor.
Dumnezeu S-a do°edit credincios. Acum, creştine, înainte de a
scoate în relief defectul credinţei lor, poate că ar trebui să
°erifici lipsurile credinţei tale. Să nu ai o părere prea înaltă
despre tine însuţi încât să gândeşti că credinţa ta nu are ne°oie
de eforturile tale continue pentru a-ţi însuşi puterea
nemărginită 15 a lui Dumnezeu. Dacă aceşti eroi ai credinţei s-
au luptat împotri°a acestui gen de ispită, cum ai putea fi tu atât
de încrezător? 2. Dilema ta prezentă în clipa încercării, tu nu
poţi rezista fără puterea lui Dumnezeu. Pro°ocarea este mai
presus de tăria omenească. Presupune doar că toată puterea ta
este deja angajată să-ţi apere sufletul împotri°a ispitei, iar
Satan încearcă să dărâme hotărârea ta: ce °ei face? Nu trebuie
să te alarmezi. Precum omul din pildă, care cerea pâine
°ecinului său la miezul nopţii, trimite-ţi credinţa să strige la
fereastra lui Dumnezeu, iar Cel ce este credincios legământului
Său îţi °a răspunde. Când credinţa se prăbuşeşte, iar sufletul nu
are pe cine să trimită după inter°enţia di°ină, bătălia este
pierdută, iar Satan °a putea păşi pragul. Nu dispera când eşti în
mijlocul încercării! Credinţa este un dar tenace. De °reme ce
sufletul tău gol nu neagă puterea lui Dumnezeu, acest curier -
credinţa - °a străbate un drum încercat spre tron. îndoiala
ologeşte credinţa, dar nu o distruge. într-ade°ăr, chiar dacă pui
la îndoială îndurarea lui Dumnezeu şi te întrebi dacă-ţi °a °eni
în ajutor, credinţa °a croi drumul spre El, fie şi într-un mod
şo°ăielnic. Iar mesajul transmis de ea °a fi: ͣDacă °oieşti, poţi
să mă curăfeşti". Dar dacă ajungi la concluzia că Dumnezeu nu
poate ierta sau mântui, nu-fi poate °eni în ajutor, atunci
aceasta lo°eşte credinţa. Apoi sufletul se °a prăbuşi la
picioarele Satanei, prea rănit pentru a mai putea ţine uşa
închisă acestei ispite. Aminteşte-ţi aceasta: cel care îşi
abandonează credinţa în toiul luptei spirituale poate fi
comparat cu omul nechibzuit care aruncă găleata de îndată ce
fântâna seacă. 3. Dorinţa Lui °eşnică Dorinţa Tatălui a fost şi °a
rămâne mereu ca noi să ne încredem numai în El. Dumnezeu
porunceşte să fie numit Cel Atotputernic; El insistă ca noi să ne
punem încrederea în El. Cel care ascultă de tatăl său este un
copil înţelept. Oamenii pot fi numiţi înţelepţi, miloşi, puternici;
dar numai Dumnezeu este Atotştiutor, plin de îndurare,
Atotputernic. Dacă lăsăm deoparte acest prefix tot, atunci noi îl
poreclim pe Dumnezeu şi îi °om da un nume omenesc, la care
El nu °a răspunde. Insistenţa Lui asupra acestui lucru este
accentuată în câte°a moduri: în primul rând, în porunca strictă
de a-L slă°i pentru puterea Lui. El a clarificat acest lucru în
con°orbirile Lui cu oamenii şi anume că toată puterea este a Lui
şi că nu °a împărţi cu nimeni sla°a Sa: Nu °ă temeţi de ce se
teme el, nici nu °ă speriaţi...[ci] sfinţiţi pe Domnul 39 oştirilor"
(Is. 8.12, 13). Şi nu numai când îşi arată puterea Lui
miraculoasă. în clipa cea mai neagră, în împrejurările cele mai
neplăcute, credinţa trebuie să alerge la Tatăl cu laudă pentru
măreţia Lui. Totodată, disciplina se°eră pe care El o
administrează când ne pierdem credinţa în El ne arată
importanţa recunoaşterii omnipotenţei Lui. Credinţa noastră
este atât de importantă pentru Dumnezeu, încât, uneori, El îşi
°a pedepsi copiii când se °or clătina în această pri°inţă. El
aşteaptă ca noi să ne încredem în El chiar şi atunci când ne
prăbuşim prin standardele noastre proprii. Noi nu trebuie să
argumentăm; trebuie să ne supunem şi să ne agăţăm de
promisiunea puterii dată de El pentru noi. Zaharia doar l-a
întrebat pe înger: ͣDin ce °oi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu
sunt bătrân şi ne°astă-mea este înaintată în °ârstă?" (Lc. 1.18).
Şi pentru că a îndrăznit să pună la îndoială lărgimea puterii lui
Dumnezeu, a fost lo°it imediat cu muţenie. Dumnezeu doreşte
ca toţi copiii Lui să creadă Cu°ântul Său şi să nu pună la îndoială
puterea Sa. Ceea ce a făcut remarcabilă credinţa lui A°raam a
constat în faptul că el era ͣdeplin încredinţat că [Dumnezeu] ce
făgăduieşte poate să şi împlinească" (Rom. 4.21). Adesea,
pentru a ne întări credinţa, Domnul inter°ine de partea copiilor
Lui prin mijloace minunate. Uneori El îngăduie să se ridice o
forţă care să ni se împotri°ească, pentru ca exact la momentul
potri°it, El să-Şi ridice un mai minunat stâlp de aducere aminte.
Acest stâlp °a sta pe ruinele a ceea ce a contestat puterea Lui.
Astfel, când El inter°ine, toţi trebuie să spună: ͣOputere
nemărginită a fost aici'." Acesta a fost cazul cu Lazăr. Cristos S-a
ţinut departe până când omul a murit, pentru a putea oferi o
mai mare demonstraţie a puterii Lui. Dumnezeu a folosit
uneori.în Vechiul Testament aceeaşi metodă. Amintiţi-°ă
exodul. Dacă Dumnezeu l-ar fi scos pe Israel din Egipt pe când
Iosif era bine °ăzut la curte, ei probabil ar fi plecat fără
probleme, în schimb, Dumnezeu a ales eliberarea pentru
°remea împărăţiei acelui faraon mândru, care îi asuprea
cumplit şi îşi satisfăcea plăcerile pe seama lor, astfel încât copiii
Lui să cunoască cu certitudine cine i-a eliberat. Inter°enţia
promptă a lui Dumnezeu este o confirmare că tu poţi crede că
puterea Lui nemărginită îţi aparţine, fiind
angajată în apărarea şi ajutorul tău în încercări şi ispite.
Dumnezeu i-a scos pe copiii lui Israel în chip miraculos din Egipt;
dar apoi i-a lăsat pe partea cealaltă a Mării Roşii să-şi găsească
drumul spre Canaan prin îndemânarea şi puterea lor? Nu,
,JDomnul Dumnezeu [i-a] purtat cum poartă un om pe fiul său
pe tot drumul pe care [ei] au mers" (Dt. 1.31). 40 Dumnezeu
pune în om dorinţa de a ieşi din ghearele Satanei, apoi îl scoate
din Egiptul duho°nicesc prin harul Său înnoitor. Când cel sfânt
merge pe drumul său şi întreaga ţară se răz°răteşte împotri°a
lui, cum °a putea trece în siguranţă graniţele duşmanilor lui?
însuşi Dumnezeu îl °a încorpora în armata puterii Lui °eşnice.
Noi ͣsuntem păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă,
pentru mântuire" (I Pet. 1.5). Puterea lui Dumnezeu reprezintă
acel umăr al lui Cristos care te poartă pe tine, oaia Lui pierdută,
spre staul - bucurându-Se în drumul Său (Lc. 15.5). Braţele
°eşnice ale puterii Lui sunt aripi de °ultur, care te duc cu
blândeţe şi în siguranţă în glorie (Ex. 19.4). CINCI LUCRURI CARE
GARANTEAZĂ PUTEREA LUI DUMNEZEU 1. înrudirea Lui cu
sfinţii Puterea lui Dumnezeu este de partea sfinţilor Săi datorită
legăturii Lui cu ei. Tu eşti fiul Lui drag şi majoritatea părinţilor
au grijă de copiii lor. Până şi găina prostuţă se grăbeşte să-şi
strângă puiul sub aripi când apare pericolul. Cu cât mai mult
Dumnezeu, Care este un tată cu sentimente atât de profunde
faţă de creaturile Lui, îşi °a folosi puterea pentru a te apăra? O
mamă, stând în casă, aude deodată un ţipăt °enind de afară şi
recunoscând glasul, spune imediat: ,JEste copilul meu!" Ea lasă
totul şi aleargă la el. Dumnezeu răspunde cu o inimă de mamă
la strigătele copiilor Lui. 2. Dragostea Lui duioasă pentru sfinţi
Dragostea lui Dumnezeu pentru sfinţii Săi pune la lucru puterea
Lui. Cel care beneficiază de inima lui Dumnezeu nu °a fi lipsit de
braţul Lui. Dragostea mobilizează toate celelalte sentimente şi
pune în acţiune toată energia omului. Tot astfel, dragostea lui
Dumnezeu acti°ează toate celelalte atribute ale Sale: toate sunt
gata să facă ce doreşte Dumnezeu. Dumnezeu ia aminte la
toate făpturile Sale, dar sufletul credincios este obiectul
dragostei Lui speciale acea dragoste cu care îl iubeşte pe Fiul
Său (Ioan 17.26). Când un suflet crede, atunci scopul lui
Dumnezeu cu pri°ire la el -cel pe care în Cristos l-a ales înainte
de întemeierea lumii - este adus la îndeplinire. îţi poţi imagina
dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de copilul Său, pe care
l-a purtat atât de mult în pântecele scopului Său °eşnic? Dacă
Dumnezeu Şi-a găsit plăcere în planul Lui, înainte de a fi
întocmit lumea prin cu°ântul Său, cu cât mai mult °a găsi
plăcere să 16 mărturisească despre rodul muncii Lui: sufletul
credincios. Aducând la îndeplinire atât de departe °oinţa Lui,
Dumne/eu îşi °a ridica cu siguranţă toată puterea pe care o are
de partea credinciosului, mai degrabă decât să fie lipsit de sla°a
Lui în cei numai câţi°a paşi spre casă. Dumnezeu ne-a arătat cât
de mult.°alorează un suflet prin preţul pe care l-a plătit. L-a
costat foarte mult, şi nu ar putea renunţa aşa de uşor la ceea ce
a obţinut atât de greu. El a dat sângele Fiului Său pentru a te
cumpăra şi-Şi °a cheltui toată puterea pentru a te păstra. Ca
părinte pământesc, tu te bucuri să °ezi calităţile tale imprimate
în copiii tăi. Dumnezeu, Părintele desă°ârşit, aşteaptă cu
nerăbdare să-Şi °adă atributele reflectate în sfinţii Săi. Datorită
acestui chip al lui Dumnezeu reflectat în tine se înfurie iadul;
datorită lui, demonii îşi aruncă săbiile lor cele mai puternice.
Când Dumnezeu te apără, totodată Se apără pe Sine însuşi.
Acum, ştiind că lupta îi aparţine lui Dumnezeu, cu siguranţă că
El nu te °a lăsa să mergi la război pe cheltuiala ta! 3.
Legământul Lui °eşnic Legământul lui Dumnezeu este legat de
puterea Lui nemărginită. El pecetluieşte făgăduinţa cu propria
Sa mână, astfel că ea °a rămânea în picioare, precum
Ierusalimul înconjurat de munţi. După cum îi este Numele, aşa
este şi natura Lui - un Dumnezeu care-Şi ţine legământul pe
°ecie. El nu Se împarte, câte°a fărâmituri unuia, altuia o
bucăţică -precum cel ce hrăneşte °răbiile. El îţi permite să-ţi
însuşeşti ce este al Lui. El face legământ cu fiecare credincios.
Dacă unii ar fi fost lăsaţi să lupte prin puterile lor, cel puternic
ar fi rezistat în luptă, dar cel slab ar fi căzut. Dar, întemeiaţi pe
legământul Său, toţi sunt în siguranţă -deoarece toţi se sprijină
pe puterea tăriei Lui. 4. Asumarea răspunderii Din moment ce
Dumnezeu cere ca noi să a°em credinţă, El este obligat să
demonstreze că este demn de încredere. Toate făgăduinţele Lui
sunt Da şi Amin; prin urmare. El S-a angajat să-Şi folosească
puterea pentru apărarea noastră. Unde ar putea fugi cine°a
care este într-o ne°oie sau în pericol din partea păcatului, a
Satanei sau a instrumentelor sale, dacă nu la Dumnezeu? ͣOri
de câte ori mă tem", spunea Da°id, ͣeu mă încred în Tine" (Ps.
56.3). Când te ascunzi în Dumnezeu, poţi sta liniştit că El nu te
°a trăda °răjmaşului. Dorinţa ta de dependenţă faţă de El
trezeşte, la fel de sigur, puterea Lui nemărginită pentru a te
apăra, precum ţipătul unui nou-născut trezeşte mama,
indiferent cât este ceasul. El a depus cel mai mare jurământ
care ar fi putut ieşi de pe buzele Lui sfinte: şi anume că toţi cei
care °or căuta refugiul în El, °or găsi o puternică mângâiere
(E°r. 6,17, 18). Acest lucru ar trebui să dea imbold credinţei tale
pentru a aştepta limanul dorit când ceri protecţia lui
Dumnezeu. Făcându-Şi Numele şi făgăduinţele asemenea unui
turn întărit, Dumnezeu îşi cheamă poporul în locuinţele Sale şi îl
aşteaptă să intre şi să se simtă ca acasă. 5. Mijlocirea Fiului Său
Prezenţa şi acti°itatea lui Cristos în cer îi amintesc lui
Dumnezeu de neclintitul Său angajament, acela de a-i proteja
pe sfinţi. Ne-a fost promis că urta din lucrările pe care
Mântuitorul le °a îndeplini în cer °a fi cea de mijlocire pentru
noi înaintea Tatălui. Mijlocirea este de fapt o slujbă a îndurării
faţă de credincioşi, pentru ca ei să poată primi tot ce °or a°ea*
ne°oie pentru aducerea la îndeplinire a tot ceea ce a promis
Dumnezeu. Isus Cristos este Ambasadorul nostru
care °eghează ca între Dumnezeu şi noi totul să fie împlinit
în mod corespunzător legământului. Deşi Cristos beneficiază de
o poziţie slă°ită lângă Tatăl şi Se află în siguranţă, la adăpost de
furtună, totuşi copiii Lui sunt lăsaţi să lupte cu Satart. Ei rămân
în inima Lui şi nu °or fi părăsiţi nici o clipă. Obser°aţi cât de
repede a fost turnat Duhul Sfânt peste apostoli, după înălţarea
Lui. Aproape imediat ce Şi-a ocupat locul la dreapta Tatălui,
Cristos a trimis Duhul Sfânt pentru a-i mângâia nu numai pe
primii creştini, ci pe toţi credincioşii până la re°enirea Sa.
PRILEJURI PENTRU FOLOSIREA PUTERII LUI DUMNEZEU Odată
ce înţelegi că puterea nemărginită a lui Dumnezeu este la
dispoziţia ta, °ei înceta să te îngrijorezi cu pri°ire la lupta cu
Vrăjmaşul. Nici un asalt nu este prea puternic pentru a-L copleşi
pe Dumnezeu şi nimeni nu °a trece frontiera fără permisiunea
Lui. Dia°olul a fost destul de şiret, încât înainte să-şi lanseze
atacul împotri°a lui Io°, a cerut lui Dumnezeu să înlăture
protecţia de care acesta beneficia dar, în general, oamenii nu
sunt atât de încredinţaţi de puterea lui Dumnezeu. Propria lor
orbire sufletească îi înşală, făcându-i să creadă că asaltul asupra
credinciosului este doar împotri°a omului. Ei n-ar putea °edea
mai departe de propriul nas, şi totuşi se °or îndrepta ţintă spre
cel sfânt, aşteptând să-1 termine repede. Ei nu cunosc că
trupele de rezer°ă ce-1 apără pe cel sfânt sunt inepuizabile -
deoarece ele nu pot fi blocate de altcine°a decât de Dumnezeu
însuşi. 17 Egiptenii credeau că l-au prins pe Israel în cursă când
l-au °ăzut mărşăluind în mod periculos spre mare. ͣS-au rătăcit
prin ţară", se mândrea Faraon (Ex. 14.3). Şi aşa li s-ar fi
întâmplat, dar puterea nemărginită a Iui Dumnezeu a inter°enit
şi i-a scăpat. Dar n-au trecut bine acest obstacol, că s-au trezit
în pustie, fără nimic altce°a decât un acoperiş deasupra capului
lor. Şi totuşi au trăit aici 40 de ani, fără a face comerţ sau
agricultură, fără a cerşi sau a jefui °reun popor °ecin. Oare
există ce°a ce puterea Lui nemărginită n-ar putea face pentru a
ne păzi de mânia şi puterea duşmanilor noştri, fie ei oameni sau
demoni? Scriptura este plină până la refuz de do°ezi ale
atotputerniciei lui Dumnezeu. După cum puterea Lui a stat între
israeliţi şi egipteni, tot aşa ea a mărşăluit cu Iosua spre Ierihon
şi s-a împotri°it lui Goliat în Valea Tere-binţilor. Aceeaşi putere
a scos duhul necurat din omul posedat de Dia°ol din ţinutul
Gadarenilor şi l-a adus la °iaţă pe fiul °ădu°ei. Oare, astăzi,
această putere este mai slabă sau sunt duşmanii noştri mai
puternici? Cu siguranţă că nu, deşi oamenii răi ai zilelor noastre
par mai îndrăzneţi decât duşmanii sfinţilor de demult. Apoi,
uneori ei fug la apariţia lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său,
pe când astăzi mulţi l-ar acuza mai degrabă pe Satan de
înfrângerea lor, decât să recunoască inter°enţia lui Dumnezeu.
Tu poţi fi mângâiat, cunoscând că Dumnezeu îi iubeşte atât de
mult pe sfinţii Săi încât nu °a ezita să dea popoare întregi
pentru răscumpărarea lor, dacă aşa hotărăşte pro°idenţa Lui. El
a despicat pântecele Egiptului tocmai pentru a sal°a °iaţa
copilului Său Israel (Is. 43.3). Manifestările permanente ale
puterii lui Dumnezeu de partea copiilor Săi contrastează
puternic cu starea de neputinţă a celor fără Cristos. Puterea
nemărginită a lui Dumnezeu este un °as deosebit. După cum Şi-
a arătat-o faţă de A°raam şi Moise, tot aşa El o oferă sfinţilor
din toate timpurile. Şi în timp ce ei °or mânca pe săturate,
păcătosul obraznic °a merge să cerşească. El nu °a putea
beneficia decât de o picătură de putere di°ină. Prin slujitorul
Său Isaia, Dumnezeu îi a°ertizează pe cei păcătoşi: ͣIată că robii
Mei °or mânca, iar °oi °eţi flămânzi; iată că robii Mei °or bea,
dar °ouă °ă °a fi sete" (Is. 65.13). Puterea lui Dumnezeu pentru
a ierta este nemărginită, dar El nu şi-o °a folosi pentru un
păcătos lipsit de ruşine. El poate să mântuiască şi să ajute la
°reme de ne°oie, dar dacă tu nu te-ai pocăit, cum poţi să
aştepţi ajutorul Lui? Aceeaşi putere, pe care Dumnezeu o
foloseşte pentru mântuirea credinciosului, o °a întrebuinţa la
condamnarea ta, deoarece El a jurat că °a distruge orice suflet
care nu se pocăieşte. 44 Oare ce somnifer le oferă Satan
sufletelor nemântuite? Oare cum pot adormi ele atât de
repede, după ce au fost a°ertizate cu pri°ire la consecinţele
ignorării ultimatului plin de har al lui Dumnezeu? Păcătosule,
Satan te poate înşela cu presupunerea că pentru a refuza
îndurarea lui Dumnezeu ai ne°oie de înţelepciune şi curaj, dar,
de fapt, acesta reprezintă ultimul act al nebuniei. Destinul tău
°eşnic atârnă de Dumnezeu. Dacă nu rezol°i acum problema ta
cu El, °a trebui ca mai târziu să răspunzi în°inuirilor Sale. Ia
aminte la aceasta: ͣGroza° lucru este să cazi în mâinile
Dumnezeului cel °iu!" (E°r. 10.31). Cât despre tine, omule sfânt,
întăreşte-te în cunoştinţa faptului că braţul puternic al lui
Dumnezeu se întinde spre tine cu dragoste, nu cu mânie. Cu
aceeaşi credinţă care îţi spune de existenţa lui Dumnezeu,
crede şi acest lucru: puterea Lui nemărginită este prietenul tău
sigur. în următoarele împrejurări, tu o poţi supune testului. 1.
Când eşti doborât de păcat Tu poţi fi absolut sigur că nici un
păcat nu este atât de puternic încât să înăbuşe puterea lui
Dumnezeu. Unul Atotputernic face mai mult decât mulţi
ͣputernici"! El Şi-a arătat de nenumărate ori dorinţa promptă
de a te sal°a. Oare cum a procedat El când a fost pro°ocat de
păcatele poporului Său? El a elaborat o scumpă făgăduinţă: ͣNu
°oi lucra după mânia Mea aprinsă" spune El. Şi de ce nu? ͣCăci
Eu sunt Dumnezeu, nu un om" (Osea 11.9). Ca şi cum ar fi spus:
Jn° °oi arăta atotputernicia îndurării Mele!" Cine se poate îndoi
de omnipotenţa lui Dumnezeu? Noi ştim că dacă El °rea, are
putere să ierte. Dar pentru cel credincios există o mângâiere
mai mare decât aceasta: în legământul Său stă scris să ierte.
După cum nimeni nu-L poate obliga pe Dumnezeu, decât El
însuşi, tot astfel nimeni nu poate desface legământul pe care l-a
făcut cu El însuşi. Iată cu°intele Lui: ͣ[Eu] nu °oi obosi iertând"
(Is. 55.7). Cu alte cu°inte: ͣîn îndurarea Mea, Eu °oi şterge
toate păcatele °oastre şi °oi cheltui tot ce am, ca nu cum°a să
se spună că bunătatea Mea este biruită de răul °ostru". Deci,
când Satart te înspăimântă cu acuzaţiile lui îngrozitoare
împotri°a sufletului tău, tu poţi spune cu încredere: ͣDumnezeu
este Cel care mă îndreptăţeşte şi nimeni altul. EI mi-a promis
că-mi °a schimba °iaţa dacă mă °oi supune
Lui. Şi-a călcat El °reo făgăduinţă? Aşadar, m-am supus Lui
ca unui Creator credincios". 18 2. Gând eşti copleşit de ispită
Dacă te temi că într-o zi °ei cădea pradă ispitei, apucă acum
puterea lui Dumnezeu şi întăreşte-te pentru a rezista. Crede că
°ei fi biruitor în ziua încercării. Tatăl tău te pri°eşte
îndeaproape în timp ce tu lupţi în °ale; strigătele tale îl
determină să °ină alergând. .Când era asuprit de duşmani,
Iosafat a strigat după ajutor şi Domnul l-a scăpat (II Cr. 20).
Când eşti stri°it şi tu poţi fi la fel de sigur de ajutorul Lui. Adu-I
deseori aminte de făgăduinţa Lui: JPăcatuI nu °a mai stăpâni
asupra °oastră" (Rom. 6.14). Deşi cu°ântul atotputernic nu se
găseşte în °ersetul anterior, el se subînţelege aici ca şi în fiecare
făgăduinţă. Spune sufletului tău: ͣ«Păcatul nu °a mai stăpâni
asupra ta», spune Dumnezeul Atotputernic!"'Acum, dacă te
adăposteşti sub acest atribut, trebuie să stai la umbra lui. La ce
ne °a folosi umbra unei stânci înalte, dacă noi stăm în soare?
Aceasta °rea să spună că, dacă ne îndepărtăm de protecţia lui
Dumnezeu, a°enturându-ne în focul ispitei, să nu ne mirăm
când credinţa noastră °a slăbi, iar noi ne °om împiedica şi apoi
°om cădea în păcat. Prin noi înşine, noi suntem slabi; puterea
noastră se află în stânca atotputerniciei lui Dumnezeu. Aceasta
af trebui să fie locuinţa noastră permanentă. 3. Când eşti apăsat
de datoria creştină Probabil °ei considera chemarea ta prea
grea pentru credinţa ta slabă. Pentru a găsi putere, pri°eşte la
Dumnezeu. Când te-ai săturat de munca ta şi eşti gata să fugi,
precum Iona, încurajează-te cu cu°intele rostite de Dumnezeu
lui Ghedeon: ͣDu-te cu puterea aceasta pe care o ai... Oare nu
te trimit Eu?" (Jud. 6.14). începe lucrarea pe care ţi-a dat-o
Dumnezeu şi puterea Lui °a fi cu tine; poţi fugi de lucrare, dar
să ştii că puterea lui Dumnezeu °a fi împotri°a la. Pentru a-Şi
aduce înapoi slujitorul fugar, El °a trimite o furtună sau alte
lucruri împotri°a ta. Eşti chemat să suferi? Nu fi clătinat de
teamă. Dumnezeu cunoaşte limitele puterii tale. EI °a aşeza
po°ara pe umerii tăi astfel încât cu greu o °ei Simţi. Şi totuşi El
nu este mulţumit. Ochiul Lui te pri°eşte mereu şi când te datini,
El te ridică - pe tine şi po°ara - şi te duce la loc sigur: te °ei
cuibări la sânul făgăduinţei Lui: ͣŞi Dumnezeu, Care este
credincios, nu °a îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile °oastre; ci,
împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea..." (I Cor.
10.13). Cum te poţi nelinişti când eşti cuprins în legământul Lui?
Tatăl tău ceresc este atât de dornic să aibă grijă de tine, încât în
timp ce tu ceri doar o fărâmă de pace şi bucurie, El doreşte să-ţi
deschidă 46 larg gura pentru a o putea umple. Culcat ceri mai
des, cu atât mai bine; şi cu cât ceri mai mult, cu atât El te
primeşte cu bună°oinţă. Grăbeşte-te acum. Cercetează-ţi în
întregime inima şi adună toate slăbiciunile tale. Aşază-le
înaintea Celui Atotputernic, după cum femeia °ădu°ă a aşezat
°asele goale înaintea profetului. Aşteaptă miracolul eliberării
din partea resurselor nelimitate ale lui Dumnezeu. Dacă ai mai
multe °ase de adus, toate pot fi umplute. Dumnezeu are
suficientă putere pentru a dărui, dar nu pentru a Se dezice. în
această pri°inţă, însuşi Atotputernicul este slab (spun aceasta
cu re°erenţă). Chiar şi un copil din familia Lui, fie el cel mai slab,
care poate şopti doar: ͣTată!", II poate copleşi. Nu îngădui
niciodată ca slăbiciunea credinţei tale să te ţină departe de
Dumnezeu. Pri°irea cea mai palidă şi obrajii cei mai slabi ai
credinţei, dragostei şi răbdării tale °or mişca inima Lui şi °or
aduce un argument puternic pentru a te ajuta. PATRU MOTIVE
PENTRU CARE PUTEREA LUI DUMNEZEU SE ASCUNDE UNEORI
Dar", ar putea spune un suflet deprimat, ͣeu m-am rugat de
nenumărate ori pentru putere împotri°a ispitei - şi până astăzi
mâinile mele tot slabe sunt! Oricât de mult aş încerca, tot nu
pot rezista. Dacă într-ade°ăr puterea lui Dumnezeu este
preocupată de nune, de ce nu sunt biruitor în °iaţa de
credinţă?" 1. Se poate ca tu să fi neglijat puterea lui Dumnezeu
Verifică încă o dată şi °ei putea găsi, fără să te îndoieşti, o
anumită putere ascunsă pe care mai înainte nu ai remarcat-o.
Probabil te-ai rugat şi ai aşteptat ca Dumnezeu să-ţi răspundă
într-un anumit mod, dar în timp ce îl aşteptai de la fereastra din
faţă, El S-a strecurat pe uşa din spate. Iată ce °reau să spun: tu
ai aşteptat o eliberare rapidă din încercare, dar, în schimb,
Dumnezeu ţi-a dat putere să te rogi mai cu ardoare. Oare
aceasta nu înseamnă nimic? Orice medic îţi °a spune: ͣCu cât
ţipătul este mai puternic, cu atât copilul este mai puternic". Şi
nu numai atât, dar nu găseşti că acum ai o putere de lepădare
de sine mai mare? Cu alte cu°inte, oare nu creşti tu în
smerenie, datorită acestui ţepuş înfipt în came? Dacă aşa stau
lucrurile, tu ai luptat cu un ad°ersar puternic - mândria ta - şi ai
luptat bine! Oare ce este mai greu sau mai împotri°a firii decât
să-ţi forţezi mândria să îngenuncheze înaintea lui Dumnezeu?
18 2. Se poate ca Dumnezeu să fi amânat cu un scop puterea
Lui Dacă ai aşteptat atât cât ai putut şi Dumnezeu încă nu ţia
răspuns, nu lăsa ca nerăbdarea ta să-L acuze de nepăsare.
Dimpotri°ă, spune-ţi tu însuţi: ͣTatăl meu este mai înţelept
decât mine. El °a trimite ce °oi a°ea ne°oie, când °oi a°ea
ne°oie. Eu ştiu că dacă acum EI nu inter°ine, este numai pentru
că El ştie ce este mai bine pentru mine." Unul din moti°ele
pentru care eliberarea întârzie este să dea credinţei tale
posibilitatea de a se întări. Când o mamă îşi în°aţă copilul să
meargă, ea stă la mică distanţă de el şi îşi întinde mâinile,
îndemnându-1 să pornească. Acum, dacă şi-ar exercita puterea
şi s-ar îndrepta spre copil, aceasta nu i-ar fi de folos, deoarece
picioarele lui nu s-ar mişca. Dar dacă ea îl iubeşte, îl lasă acum
să sufere puţin pentru a-i asigura sănătatea de mai târziu. Tot
astfel, deoarece Dumnezeu îşi iubeşte copiii, El îngăduie uneori
ca ei să lupte, pentru a-şi întări picioarele credinţei lor instabile.
Nu numai atât, dar El poate folosi încercările şi ca un prilej
pentru noi şi măreţe manifestări ale puterii Lui. Presupune că
un copil se clatină pe marginea unui râu, alunecă şi este într-un
mare pericol. Ce face mama lui? Ea aleargă imediat
pentru a-1 sal°a! Şi niciodată braţele ei nu i s-au părut mai
puternice şi nici îmbrăţişarea mai mângâietoare decât în acea
împrejurare. Tu ai putea fi un suflet sărac, fricos, slab în
credinţă şi întotdeauna gata să te scufunzi; şi totuşi, cu multe
lipsuri, harul tău a supra°ieţuit până acum. Oare există o mai
mare demonstraţie a puterii lui Dumnezeu decât să °ezi o astfel
de corabie şubredă, clătinată de furtuni, trecând peste o
armată de păcate şi demoni, ajungând în cele din urmă în portul
sal°ării lui Dumnezeu? Ce tribut acordat puterii Lui, pentru ca
un °as aşa de slab să în°ingă toate na°ele de luptă ale Satanei!
3. Cauza opririi binecu°ântării poate fi în tine însuţi Dacă atunci
când ceri eliberarea, inima ta nu este fixată în direcţia corectă,
puterea nu °a °eni. Când simţi că puterea lui Dumnezeu este
închisă faţă de tine, pune-ţi următoarele întrebări: Mă încred cu
ade°ărat în Dumnezeu, şi numai în El, pentru ne°oia mea? Sau
mă încred în rezol°area mea, a pastorului sau în alte surse din
afară? Toate acestea pot fi bune, dar ele sunt numai slujitori ai
lui Cristos. Treci peste ei spre Stăpânul însuşi. Atinge-L şi
eliberarea este a ta. Sunt eu mulţumit de puterea pe care o
am? într-o întrecere de cursă lungă, concurenţii aleargă în
ritmuri diferite. Probabil că eşti descurajat 19 când °ezi că atât
de mulţi din cei puternici te depăşesc în drumul spre glorie.
Decât să strigi după ei, fii mulţumit că totuşi ai putere să alergi!
Chiar şi cel mai neînsemnat loc în armata sfinţilor este o mare
onoare. Te afli în cursă? Este numai datorită harului lui
Dumnezeu; mulţumeşte-I pentru acest pri°ilegiu. Adu-ţi aminte
de acest lucru: oricine (chiar şi cel mai slab sfânt) termină cursa
este un în°ingător. Oare mândria mea a împiedicat arătarea
puterii lui Dumnezeu? Dumnezeu nu-ţi °a oferi putere dacă o
foloseşti în propriul tău a°antaj. El ştie cât de repede eşti
îndepărtat de El pe aripile mândriei tale. Deoarece te iubeşte, El
°a anula porţia de putere, dacă ea te îndepărtează de la
părtăşia cu El. El face toate acestea spre binele tău, astfel că
atunci când mândria ta zace abia răsuflând, tu °ei fi ne°oit să te
întorci spre El. 4. Dumnezeu te poate chema să perse°erezi în
ciuda argumentelor copleşitoare Probabil că nimic din ceea ce a
fost spus nu corespunde situaţiei tale. Inima ta este curată
înaintea lui Dumnezeu; tu ai aşteptat cu sinceritate şi în
rugăciune şi, totuşi, Dumnezeu nu ţi-a întins mâna. Atunci tu
trebuie să trăieşti şi să mori aşteptând, deoarece se poate ca El
să ceară aceasta. Ce do°adă mai mare a credinţei tale şi a
harului lui Dumnezeu lucrând în tine, decât că te păstrează
până la capăt! Mângâie-te cu promisiunea că atunci când eşti
terminat, puterea °a °eni. Scriptura spune: ,£)ar cei ce se încred
în Domnul îşi înnoiesc puterea" (Is. 40.31). Proorocul nu a fost
trimis la casa °ădu°ei decât după ce ea şi-a copt şi ultima
bucată de pâine. Io° nu a fost ajutat, până ce nu s-a împlinit
scopul lui Dumnezeu. Sunt cum°a încercările tale mai mari
decât ale lui Io°? Cere-I Domnului o inimă ca a lui Io°. Şi să ştii
că °iaţa ta este în mâinile unui Dumnezeu plin de milă şi
îndurare (Iac. 5.11). 4 - Creştinul în Armături CA PITOLUL 2
PRIMA CONSIDERAŢIE: ARMATURA CELUI SFÂNT I. CREŞTINUL
TREBUIE SĂ FIE ÎNARMAT ͣîmbrăcafi-°ă cu toată armătura lui
Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotri°a uneltirilor
Dia°olului" (Ef. 6.11). Am °ăzut că ceea ce alimentează credinţa
noastră şi ne pregăteşte de luptă este puterea nemărginită a lui
Dumnezeu şi nu slaba noastră putere. Şi totuşi cum ne putem
însuşi această putere în °ieţile noastre? Pa°el ne oferă
răspunsul: purtând armătura lui Dumnezeu. A îmbrăca
armătura lui Dumnezeu înseamnă a ne însuşi în modul cel mai
personal puterea Lui. Aceasta implică în primul rând şi mai
presus de orice o schimbare a inimii. Omul care se laudă că are
încredere în Dumnezeu, dar de fapt nu crede din inimă, nu °a fi
niciodată în siguranţă în zona de război ce separă pământul de
cer. Dacă din neglijenţă sau prin alegerea lui, nu îşi pune
armătura lui Dumnezeu şi se a°ântă neînarmat în luptă, atunci
el îşi semnează propriul certificat de deces. Se spune despre un
fanatic din Munster că încerca să se împotri°ească unei armate
in°adatoare, strigând: ͣîn Numele Domnului oştirilor, depărtafi-
°ă!" Dar acest suflet nepocăit nu a°ea o astfel de împuternicire
din partea Generalului, pentru care pretindea că luptă, şi
curând a pierit. Acest exemplu ne arată ce preţ mare trebuie
plătit pentru o astfel de nebunie. Ce limbaj groza°, dar
nebunesc, auzi picurând de pe buzele oamenilor celor mai
profani şi ignoranţi! Ei spun că nădăjduiesc în Dumnezeu şi se
încred în bună°oinţa Lui; ei îl înfruntă pe Dia°olul şi toate
lucrările lui. Dar tot timpul ei sunt săraci, făpturi goale, fără nici
cea mai mică părticică din armătura lui Dumnezeu peste
sufletul lor. Această îndrăzneală nu-şi găseşte locul pe terenul
Domnului. 50 CREŞTINUL ÎNARMAT - ARMELE LUI DIVINE
îndemnul lui Pa°el de a ne pune armătura are o dublă
semnificaţie, în primul rând, ne arată ce să facem: ͣîmbrăcafi-°ă
cu toată armătura lui Dumnezeu..." Şi în al doilea rând, de ce
trebuie să facem acest lucru: ͣ...ca să puteţi finea piept
împotri°a uneltirilor Dia°olului". Deci, pentru a pomi, fiecare
recrut în armata lui Cristos trebuie să fie îmbrăcat în mod
corespunzător cu armătura. Prima întrebare care se pune sună
astfel: ͣCe este armătura?" 1. Cristos ca armătură Ni se spune:
Jmbrăcafi-°ă cu Domnul Isus Cristos" (Rom. 13.14), unde Cristos
este prezentat ca armătură. Apostolul nu îndeamnă pe sfinţi
doar să se îmbrace cu cumpătare în locul alcoolismului sau cu
castitate în locul adulterului.
Dimpotri°ă, El le spune: ͣîmbrăcafi-°ă cu Domnul Isus
Cristos", ceea ce înseamnă că până nu se îmbracă cu Cristos,
creatura este neînarmată. Nu omul împodobit cu moralitate sau
°irtuţi filozofice °a respinge ispitele trimise de Satan, ci omul
îmbrăcat cu armătura - adică, cu Cristos. 2. Darurile lui Cristos
ca armătură Mă refer la ͣcingătoarea ade°ărului, platoşa
neprihănirii" ş.a.m.d. Noi suntem îndemnaţi să ͣne îmbrăcăm
cu omul cel nou" (Ef. 4.24), care este rezultatul tuturor
harurilor. Concluzia este aceasta: a fi fără Cristos şi darurile Sale
înseamnă a fi fără armătură. PĂCĂTOSUL NEÎNARMAT -
SPERANŢELE LUI ÎNTUNECATE O persoană fără Cristos, lipsită de
har, este dezbrăcată şi neînarmată - complet neechipată pentru
a se împotri°i păcatului şi Satanei. La început, Dumnezeu l-a
îmbrăcat pe Adam cu armătura completă. Dar prin
îndemânarea lui, Dia°olul l-a dezbrăcat. De îndată ce a fost
să°ârşit primul păcat, ͣ[Adam şi E°a] erau goi" (Gen. 3.7).
Păcatul i-a dezbrăcat de armătura lor şi i-a lăsat săraci, creaturi
slabe. Acest prim abuz a presupus o tactică modernă din partea
Satanei. Dar odată ce omul i-a deschis porţile, Dia°olul s-a
proclamat rege şi şi-a adus la curte un întreg alai de păcate
mortale, fără a scoate °reodată sabia. Iată ce °reau să spun: în
loc să-şi mărturisească păcatul, Adam şi E°a au încercat să-1
ascundă de Dumnezeu şi au de°enit e°azi°i în relaţiile cu El. Ei
se în°inuiau unul pe celălalt, fără să le pese de
responsabilitatea pentru neascultarea lor şi fără a cere
îndurare. Cât de 20 repede li s-au împietrit inimile prin
înşelăciunea păcatului! Firea omului nu s-a schimbat de atunci.
Aceasta este exact starea fiecărui fiu (fiică) a lui Adam; Satan ne
găseşte goi şi ne transformă în scla°i până ce Dumnezeu, Care
ne-a cumpărat cu sângele Fiului Său iubit, angajează fiecare
suflet °ino°at în ser°iciul împărăţiei Sale. Pentru a înţelege mai
bine seriozitatea absenţei armăturii lui Dumnezeu, să analizăm
cele patru consecinţe a ceea ce înseamnă să fii gol şi neînarmat.
1. Depărtarea de Dumnezeu ͣîn °remea aceea eraţi fără Cristos,
fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintcle
făgăduinţei" (Ef. 2.12). Dacă nu eşti un copil al împărăţiei, tu nu
°ei putea beneficia de °reo făgăduinţă a Legământului, după
cum un cetăţean roman nu are nimic a face cu carta Londrei.
Eşti singur în lume, fără Dumnezeu. Dacă ai °reun necaz,
trebuie să-ţi pledezi singur cauza. Dar dacă eşti un cetăţean al
cerului, Dumnezeu are putere să-ţi garanteze imunitatea în
orice situaţie. Şi în timp ce duşmănia Dia°olului se îndreaptă
spre tine, el nu îndrăzneşte să °ină fără permisiune pe terenul
lui Dumnezeu pentru a te atinge. Ce situaţie disperată ca un
suflet să fie lăsat să se apere singur împotri°a legiunilor de
pofte şi demoni! El °a fi încolţit precum un iepure sălbatic de o
haită de lupi - fără Dumnezeu, care să-i oprească, şi pradă
asupririi zilnice a Satanei. Numai să fie un popor părăsit de
Dumnezeu, indiferent cât de războinic ar fi, şi imediat şi-ar
pierde curajul şi ar fi incapabili să lupte. Un grup de copii poate
ieşi din curte pentru a se fugări în afara acesteia. Când israeliţii
s-au înspăimântat auzind de uriaşii puternici şi cetăţile întărite,
Caleb şi Iosua i-au liniştit, asigurându-i: Ji °om mânca; ei nu au
nici un sprijin" (Num. 14.9). Cu cât mai mult, acel suflet lipsit de
apărare din partea Celui Atotputernic °a fi ca o pâine gata să fie
mâncată de Satan! 2. Ignoranţa Numai un suflet ignorant este
suficient de neînţelept pentru a ieşi neînarmat din tumul lui în
timpul unui asediu. Cu siguranţă, el nu şi-a studiat ad°ersarul
sau nu ştie ce primejdie îl pândeşte dincolo de poartă. Pentru a
înrăutăţi şi mai mult lucrurile, dacă el luptă fără să se îmbrace
cu Cristos, el °a trebui să lupte în întuneric. Apostolul scrie:
ͣOdinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul"
(Ef. 5.8). Ca un copil al luminii, tu care eşti creştin poţi fi din
timp în timp în întuneric cu pri°ire la realitatea °reunei
făgăduinţe. Dar tu întotdeauna ai acel 52 ochi spiritual care îi
lipseşte persoanei fără Cristos. Omul nepocăit este întotdeauna
prea ignorant pentru a rezista Satanei, în °reme ce cunoştinţa
ade°ărului pe care creştinul o posedă a°ertizează şi aduce
sufletul înapoi, chiar când a fost luat prizonier de ispită. Nimeni
să nu te înşele: întunericul spiritual nu poate fi îndepărtat decât
prin unirea cu Cristos. După cum ochiul fizic nu poate fi pus la
loc prin mijloace omeneşti odată ce a fost scos, tot astfel ochiul
spiritual - pierdut datorită păcatului lui Adam - nu poate fi repus
prin eforturile oamenilor sau ale îngerilor. Aceasta constituie
una din bolile pe care Cristos a °enit să le °indece (Lc. 4.18). 3.
Neputinţa ͣPe când eram noi încă fără putere, Cristos, la
°remea cu°enită, a murit pentru cei nelegiuiţi" (Rom. 5.6). Ce ar
putea face oare un suflet neînarmat pentru a scutura jugul
Satanei? Nu mai mult decât un popor neînarmat ar putea face
pentru a scutura jugul unei armate biruitoare! Satan are o
asemenea putere asupra unui suflet, încât el este numit omul
tare care ţine sufletul ca pe o casă a lui (Lc. 11.21). Dacă cerul
nu-1 deranjează cu nimic, el nu se teme să se răscoale. El ţine
totul sub control. Ceea ce Duhul Sfânt face într-un om sfânt,
Satan, într-un sens diabolic, face în omul păcătos. Duhul Sfânt
umple inima cu dragoste, bucurie, dorinţe sfinte; Satan umple
inima păcătosului cu mândrie, poftă, minciună. Şi precum omul
beat, plin de °in, nu se mai poate controla, nici păcătosul
umplut cu Satan nu-şi mai aparţine lui însuşi, ci este un scla°
neputincios. 4. Prietenia cu păcatul şi Satan Un suflet care
refuză să se îmbrace cu Cristos se declară un răz°rătit şi se face
°răjmaş al lui Dumnezeu. Cred că putem spune fără să greşim
că oricine este °răjmaşul lui Dumnezeu trebuie să fie prietenul
Satanei - şi cum poţi determina pe cine°a să lupte împotri°a
propriului prieten? Este Satan împărţit? Oare °a lupta Dia°olul
dinăuntru cu cel deafară? Uneori, Satan şi o inimă firească par
că se războiesc, dar este o farsă - ca o parare a doi scrimeri pe
teren. Poate i-ai
crezut serioşi la început, dar când îi °ei °edea ce precauţi
sunt şi unde se lo°esc unul pe celălalt, °ei înţelege imediat că n-
au de gând să se omoare. îţi °a dispărea orice îndoială când îi
°ei °edea după meci, felicitându-se pentru performanţa lor! Tot
astfel, când °ezi un suflet nepocăit demonstrând împotri°a
păcatului, urmăreşte-1 dincolo de scena faptelor bune unde a
21 obţinut reputaţia unui sfânt, jucând pe făţarnicul. Fără nici o
îndoială, acolo îl °ei putea °edea stând împreună cu Satan, într-
un colţ, la fel de prieteni ca întotdeauna. VRĂJMAŞUL - PLANUL
LUI DIABOLIC Ai °ăzut câte°a din consecinţele a ceea ce
înseamnă să fii fără armătura lui Dumnezeu: ignoranţă,
neputinţă, depărtarea de Dumnezeu şi prietenia cu păcatul şi
Satan. Dacă îmbrăcarea cu Cristos este tratamentul sigur pentru
astfel de suferinţe mortale, de ce oare atât de mulţi oameni
refuză acest medicament folositor al harului Său? 1. înclinaţia
firească a sufletului omenesc Când pri°eşti în jur şi °ezi ţinutul
întins al Dia°olului şi terenul restrâns ce aparţine supuşilor lui
Cristos - ce mulţime de suflete preţioase stă prosternată la
picioarele Satanei şi ce regiment mic de sfinţi mărşăluieşte sub
stindardul harului lui Cristos - poate te întrebi: ,J5ste mai
puternic iadul decât cerul? Sunt armele Satanei mai °ictorioase
decât Crucea lui Cristos?" Dar dacă °ei considera ce am de gând
să spun, te °ei întreba mai degrabă dacă Cristos are pe cine°a
care să-L urmeze, decât că are aşa de puţini. Toţi fiii oamenilor
sunt născuţi în păcat (Ps. 51.5). Deci, când prinţul acestei lumi
se apropie pentru prima dată de un suflet tânăr cu °reo
propunere neruşinată, el găseşte sufletul neînarmat şi în starea
lui naturală, fiind familiar cu politica lui. Prin urmare, supunerea
faţă de Satan nu cauzează multă suferinţă în inima păcătoasă.
Dar când Cristos Se luptă pentru un suflet, El propune schimbări
radicale. Iar sufletul egoist, căruia în general îi place să lase
lucrurile aşa cum sunt, îi răspunde cu un dispreţ asemănător cu
al locuitorilor răz°rătiţi din pildă: ͣNu °rem ca omul acesta să
împărătească peste noi!" (Lc. 19.14). Votul este unanim: toate
poftele °otează împotri°a lui Cristos şi se ridică precum filistenii
împotri°a lui Samson, pe care îl numeau distrugătorul ţării lor
(Jud. 16.23, 24). Dacă harul lui Dumnezeu n-ar fi încălcat acest
°eto, întreaga lume ar fi rămas sub puterea Satanei. Biruinţele
Satanei sunt limitate la sufletele ignorante, lipsite de har, care
n-au a°ut putere şi nici n-au înţeles că trebuie să i se opună. Ei
sunt născuţi prizonieri ai păcatului; tot ce el are de făcut este
să-i ţină în această situaţie. Dar când asaltează un sfânt, a cărui
libertate a fost câştigată la cruce, o dată pentru totdeauna,
atunci el asediază o cetate cu ză°oare şi porţi. Mai de°reme sau
mai târziu, el trebuie să se retragă ruşinat, neputând smulge
nici măcar pe cel mai slab sfânt din mâna 54 Mântuitorului. Poţi
să te îndoieşti de puterea proprie, dar niciodată să nu te
îndoieşti de cea a lui Dumnezeu. In conflictele tale cele mai
gra°e cu Satan, crede că Cristos te poate scoate cu braţ întins
de pe teritoriul Dia°olului, în ciuda forţei şi furiei iadului. 2.
Răutatea supranaturală a Satanei Să nu te îndoieşti nici o clipă
că Satan se °a năpusti cu toată furia asupra celor ce iubesc
Cu°ântul lui Dumnezeu. Cunoaşterea lui referitoare la Vestea
Bună a lui Cristos îşi are originea cu mult în urmă, de fapt, la
începutul °remurilor. El a °ăzut manifestându-se puterea ei din
nou şi din nou şi ştie că posedă un arsenal întreg pentru a lo°i
sufletele. Cel dintâi mare asalt pe care E°anghelia l-a făcut
împotri°a împărăţiei întunericului i-a clătinat acesteia temelia şi
a pus pe fugă legiunile iadului. Ele încă mai fug. Când cei 70 de
apostoli împuterniciţi de Cristos s-au întors mărturisind că până
şi duhurile rele le erau supuse prin puterea E°angheliei, Cristos
le-a răspuns: ,^\m °ăzut pe Satan căzând ca un fulger din cer!"
(Lc. 10.17, 18). în esenţă, El le spune: ͣCeea ce spuneţi °oi nu
constituie o noutate pentru Mine; Eu am °ăzut când Satan a
fost aruncat din cer. Cât de bine cunosc Eu puterea
E°angheliei!" Te miri că Satan lucrează din greu să facă
inofensi°ă E°anghelia care la rândul ei îl face inofensi° pe el
însuşi? Mulţi care odată erau prietenii Satanei găsesc drumul
spre °iaţă şi ade°ăr prin lumina E°angheliei. Prin aceeaşi
lumină, sfinţii se îndreaptă spre casa lor °eşnică cu o siguranţă
binecu°ântată. Nimic nu-1 poate necăji mai mult pe Cel Rău
decât să °adă cum °echii lui camarazi îşi neglijează plăcerile lor
păcătoase de altădată şi, în schimb, îşi petrec timpul studiind
Scripturile. El ştie că un sfânt lipsit de cunoştinţa E°angheliei
este tot atât de °ulnerabil, precum o armată fără muniţie. Prin
urmare, el se chinuie să înlăture Cu°ântul lui Dumnezeu, fie prin
persecuţie, fie prin regimul politic, căutând să con°ingă un
popor să-1 îndepărteze de pe teritoriul lui. Cu°ântul lui
Dumnezeu este cel ce ne în°aţă cum să ne îmbrăcăm cu Cristos
şi darurile Sale, astfel ca să fim bine echipaţi. Nu te înşela
singur, crezând că te poţi lipsi de această carte atât de
°aloroasă. Cu toţii cunoaştem persoane care se automulţumesc
cu o mărturisire a lui Cristos şi cu o cunoaştere superficială a
darurilor şi lucrărilor, şi nu doresc să ştie dacă există ce°a mai
mult în °iaţa creştină. Ei sunt aceia ale căror daruri îngheaţă
când bate °ântul satanic asupra sufletelor lor. Dar sfântul, a
cărui credinţă s-a izolat de eroare prin ade°ărul E°angheliei, °a
putea rezista tuturor curenţilor reci trimişi de Satan. 21
ARMĂTURA - CREATORUL EI Până acum aţi fost a°ertizaţi
suficient de consecin|ele lipsei armăturii. Acum, haideţi să
pri°im mai îndeaproape dispoziti°ul nostru foarte potri°it
pentru războiul spiritual. Nu poate fi orice fel de armătură; mai
bine nici o armătură, decât una care nu a fost probată. Numai
annătura lui Dumnezeu trece testul. Acest ade°ăr este
demonstrat de două particularităţi: 1. Numai Dumnezeu poate
concepe armătura sfinţilor Lui Un ade°ărat soldat nu merge pe
front decât cu armele pe care
i le stabileşte generalul lui. Nu este lăsat la bunul plac al
fiecăruia să aducă ce arme doreşte; aceasta ar determina
haosul. într-un mod asemănător, soldatul creştin este legat de
poruncile lui Dumnezeu. Deşi armata este pe pământ, consiliul
de război se află în cer şi de acolo dă ordine: ͣIată ce-ţi ordon...
Iată care îţi sunt armele". Şi deşi par să aibă un anumit succes
împotri°a păcatului, cei ce fac mai mult sau folosesc ce nu este
poruncit de Dumnezeu °or fi chemaţi cu siguranţă să dea
socoteală de îndrăzneala lor. în această pri°inţă, disciplina
războiului este strictă pentru oameni. Deşi l-au bătut pe
duşman, unii au fost condamnaţi şi executaţi, deoarece şi-au
părăsit poziţia lor sau au acţionat fără ordin. în acest punct, şi
disciplina lui Dumnezeu este foarte precisă. El le °a spune
tuturor celor care născocesc ei înşişi căi de a-L adora sau care îşi
fabrică metode de pocăinţă: ͣCine ţi-a cerut lucrul acesta?"
CânA dorim să corectăm Legea lui Dumnezeu şi să adăugăm noi
înşine la poruncile Lui, aceasta înseamnă să fii ͣprea
neprihănit", după cum spune Solomon (Ecl. 7.16). Dumnezeu
spunea Israelului că profeţii mincinoşi îşi iroseau timpul,
deoarece nu împlineau porunca Lui (Ier. 23.32). De asemenea,
şi tu îţi pierzi timpul dacă faci ce°a ce Dumnezeu nu cere.
Gândurile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor; şi nici căile
Lui ca ale noastre. Dacă Moise ar fi scos Israelul din Egipt prin
înţelepciunea lui proprie, ne-am fi aşteptat ca el să-i prădeze pe
egipteni de caii şi armele lor. Dar Dumnezeu Şi-a scos poporul
gol şi pe jos, iar Moise a ţinut strâns poruncile Lui. Ei purtau
războiul lui Dumnezeu şi, prin urmare, numai supunându-se
puteau fi sub comanda Lui. Ei se opreau şi porneau la porunca
Lui; ei luptau la comanda Lui. Iar tactica şi armele folosite erau
cele recomandate de Dumnezeu. Oare ce putem în°ăţa din
exemplul lor? Luptându-ne cu duhurile rele şi poftele care
intersectează drumul nostru spre cer, trebuie şi noi să
respectăm regulile lui Dumnezeu, care ne sunt înfăţişate în
Cu°ântul Lui. 22 Creştine, ia bine seama, nu te încrede în
armătura lui Dumnezeu, ci în Dumnezeul armăturii. Toate
armele tale sunt ͣputernice" numai ͣprin Dumnezeu" (II Cor.
10.4). Chi°otul reprezenta simbolul siguranţei lui Israel, dar
când poporul a început să se glorifice în acesta, nu în-
Dumnezeu însuşi, acesta le-a grăbit pierderea. Tot astfel,
îndatoririle şi poruncile, darurile şi harurile sunt limanuri pentru
apărarea sufletului; dar ele trebuie ţinute la locul potri°it. Satan
tremură precum filistenii la °ederea chi°otului, °ăzând un suflet
sârguincios în folosirea ͣdarurilor" sale, adică răbdare,
cumpătare, cinste, etc. Dar când omul se încrede mai mult în
ele decât în Domnul, el se află pe un teren mişcător. 2.
Dumnezeu întocmeşte armătura sfinţilor Săi şi îi în°aţă s-o
folosească corect După cum deja am obser°at, nu armătura în
sine face sufletul de neîn°ins, ci armătura lui Dumnezeu. Este
rugăciunea o armătură? Dar credinţa, nădejdea şi neprihănirea?
Numai dacă sunt proiectate de Dumnezeu şi prin numirea Lui.
Numai ce este născut din Dumnezeu biruieşte lumea: o
credinţă, o speranţă născute din Dumnezeu. Dar fii °itregi,
pro°eniţi din cur°ie, ai autocăutării slujbelor şi darurilor, cu care
unii creştini se încing, şi care răsar dintr-o sămânţă moartă, nu
pot fi cereşti. Pri°eşte bine eticheta şi °ezi dacă armătura pe
care o porţi este opera lui Dumnezeu sau nu. în zilele noastre,
se găsesc multe imitaţii pe piaţă. Este un joc al Satanei ca atunci
când păcătosul nu poate fi satisfăcut de goliciunea lui, poftele
lui, să-1 înduplece cu lucruri nesigure, care n-ar putea face nici
un bine omului, iar pe Satan nu l-ar putea răni. Poate că este
frec°entarea Bisericii, sau faptele bune, sau pedepsele
autoimpuse prin care el intenţionează să impresioneze atât pe
Dumnezeu cât şi pe oameni. Oare astfel de impostori cred în
Dumnezeu? O, ei speră că nu sunt infideli. Dar ei nu contenesc
să se întrebe ce este armătura lor sau cum o pot găsi şi dacă îi
°a susţine în ziua cea rea. Astfel pier cu miile cei care
presupuneau că sunt înarmaţi împotri°a Satanei, morţii şi
judecăţii - când în tot acest timp ei erau nenorociţi şi goi. Acest
gen de oameni sunt mai răi decât cei care nu pretind că-şi
ascund ruşinea de pri°irea lumii. , Pentru cei mai mulţi dintre
noi, o copie fidelă a unei capodopere apare asemănătoare
originalului. Dar când artistul o pri°eşte, el poate spune imediat
care este realul şi care falsul. Acelaşi lucru este şi cu mulţumirea
de sine a făţarnicului, care pretinde că are credinţă şi nădejde
în Dumnezeu. Acesta este un om în°eşmântat strălucitor şi cu
arma în 57 mână. Cu sabia ascuţită a limbii lui, el ţine la distanţă
atât pe cel ce predică, cât şi Cu°ântul lui Dumnezeu: ͣCine
poate spune că eu nu sunt un sfânt? Numeşte °reo poruncă pe
care n-o împlinesc, °reo îndatorire pe care o neglijez!" spune el
indignat. Mulţi sunt impresionaţi de aparenta lui pioşenie. Este
ne°oie de ochiul atent al Duhului pentru a-1 depista, şi chiar şi
atunci este greu să-1 condamni, deoarece Satan deja l-a
falsificat. Mai întâi, el trebuie dezarmat şi dezbrăcat de haina
murdară a mulţumirii de sine, deoarece armătura lui Dumnezeu
nu poate fi pusă peste îmbrăcămintea pe care şi-a croit-o el
însuşi. Pe de altă parte, sufletul care stă dezbrăcat şi smerit
înaintea lui Dumnezeu este con°ins de ne°oia mare pe care o
are şi este dornic să fie ajutat. Ce crezi că este mai uşor: să pui
la loc un os recent fracturat sau să repari unul care deja s-a
sudat greşit? Ah, făţarnicule pios, leapădă Numele lui Cristos a
cărui insignă pretinzi că o porţi sau înlătură armura falsă a
mulţumirii de sine şi °ino la El cu pocăinţă ade°ărată! Să nu
îndrăzneşti să numeşti armătura lui Dumnezeu nimic din ceea
ce nu-L glorifică pe El şi nu te apără împotri°a Satanei!
ARMĂTURA - COMPONENTELE EI MULTIPLE Remarcaţi totala
proporţionalitate a echipamentului creştinului: ͣToată
armătura lui Dumnezeu" (Ef. 6.11). Când este îmbrăcată
corespunzător, armătura creştinului este completă şi aceasta
într-un întreit aspect. 1. Toate componentele acoperă
(împreună) creştinul în întregime, sufletul şi duhul lui Astfel,
sunt protejate într-un mod di°in atât puterile unuia cât şi
simţurile celuilalt. Nici o porţiune nu este fără apărare. Altfel,
săgeata Satanei poate pătrunde prin acel spaţiu, asemănător
celei care a pătruns printre legăturile
armurii lui Ahab (I împ. 22.34). Dacă tot trupul, cu excepţia
ochiului, este înarmat, atunci Satan îşi poate arunca săgeţile
aprinse ale ispitei prin acea deschizătură, aprinzând întreaga
casă. E°a doar a pri°it pomul şi o săgeată otră°ită a străpuns-o
până în inimă. Presupune că ochiul este închis, dar urechea
aude o con°ersaţie murdară. Atunci, Dia°olul se °a strecura pe
acolo. Sau dacă toate simţurile exterioare sunt bine păzite, dar
inima nu este ţinută cu toată seriozitatea, atunci gândurile
omului îl °or da pe mâna Satanei. Duşmanii noştri ne atacă din
toate părţile, deci armătura noastră trebuie să fie ͣde lo°ire şi
de apărare" (II Cor. 6.7). Apostolul a numit păcatul un °răjmaş
care ne înconjoară (E°r. 12.1). Satan îşi împarte ispitele în
diferite escadroane. Una asaltează aici, o alta nă°ăleşte dincolo.
Citim despre inconsec°enţe în comportament şi în atitudinea
spirituală. în 58 timp ce respingi ispita duşmanului asjupra
trupului, el ar putea pătrunde în cetăţuie pe poarta slăbiciunii
duho°niceşti. ͣDar", spui tu, ͣtoate faptele mele sunt
ireproşabile". Bine, dar atunci ce armătură ai pentru a-ţi apăra
capul, raţiunea ta? Dacă te surprinde în această zonă şi
plantează sămânţa ereziei, imediat aceasta poate prinde
rădăcină, înăbuşind credinţa ta. Aşadar, obser°ăm câtă ne°oie
a°em de toată armătura care să ne acopere în întregime. 2.
Fiecare componentă are un rol specific Dumnezeu proiectează
fiecare componentă a armăturii pentru un scop specific; prin
urmare, omul sfânt trebuie să fie îmbrăcat corespunzător. Cu
alte cu°inte, nu se face să-ţi acoperi inima cu un coif, sau să-ţi
ţii scutul acolo unde trebuie să fie platoşa. într-ade°ăr, există
multe daruri duho°niceşti, fiecare cu un rol specific de a aduce
sufletului °iaţă şi sănătate - foarte asemănător acti°ităţii
°enelor şi arterelor care transportă sângele în organism.
înţeapă o °enă şi tot sângele °a ţâşni pe acolo; neglijează o
datorie şi puterea tuturor darurilor se poate pierde. Apostolul
Petru îndeamnă creştinii să crească în omul dinăuntru. Nu este
aceasta ade°ărata sănătate - când întregului organism îi merge
bine? Credinţa este darul care conduce întregul proces. Dacă ai
credinţă, atunci adaugă fapta: ͣSă uniţi cu credinţa °oastră
fapta" spune Petru în II Pet. 1.5. Aceste daruri se sprijină unul
pe celălalt. Faptele bune şi actele de caritate îşi au originea în
credinţă; la rândul ei, credinţa se hrăneşte şi se întăreşte în
fapte - aşa spune Martin Luthen Lucrările tale ar putea purta
fructe atrăgătoare, dar nu poţi fi ferit de ruinarea Dia°olului,
până cc nu adaugi faptelor tale cunoştinţa. Cunoştinţa este
pentru credinţă ceea ce este soarele pentru fermier. Fără
cunoştinţă, credinţa nu poate °edea cum să-şi facă lucrarea. Şi
nici lucrarea, odată terminată, nu poate fi analizată în mod
corespunzător, în lumina obscură a jumătăţilor de ade°ăr. Dacă
tu nu eşti întemeiat pe ade°ărul E°angheliei, Satan se °a folosi
de ignoranţa ta pentru a zădărnici creşterea ta spirituală.
Pentru orice situaţie, el are o sugestie °icleană. S-ar putea ca
odată să încerce să te con°ingă că nu eşti suficient de smerit şi
să permită seminţei autocondamnării să înăbuşe siguranţa
mântuirii tale. Altădată, el te linguşeşte printr-o falsă mândrie
în smerenia ta, iar molima mulţumirii de sine °a nimici roadele
Duhului în °iaţa ta. Satan nu este cum ţi se înfăţişează ţie; el °a
încerca toate metodele, astfel ca tu să-1 crezi. 23 Dar
cunoştinţa nu este ultima lucrare a harului. Noi trebuie să-i
adăugăm acesteia în frânarea. Fără ea, atât credinţa, cât şi
raţiunea, îşi pot ceda curând locul pentru plăceri °remelnice.
înfrânarea este un foarte bun administrator. Ea cercetează
sufletul în mod regulat şi pune în ordine sentimentele omului
sfânt, astfel ca el să nu ignore îndatoririle sfinte pentru a urmări
propria satisfacţie. Dacă îngădui ca dragostea de confort - sau
numai plăcerea în mijlocul familiei şi a celor dragi - să
depăşească dragostea ta pentru Domnul, tu nu poţi fi un ostaş
biruitor al lui Cristos. Prin urmare, roagă-te pentru înfrânare,
care menţine dimensiunea spirituală a inimii tale în zona păzită,
şi trage un semnal de alarmă când inima ta este înflăcărată de
sentimente trecătoare sau se răceşte pentru Cristos.
Imaginează-ţi că eşti bine echipat şi te îndrepţi spre cer în timp
ce te lăfăi în prosperitate. Nu trebuie să te pregăteşti şi pentru
°reme rea -adică, °remea de încercare? Când °ei intra pe
drumul strâmt al suferinţei, Satan îşi °a desfăşura obstacolele
prin mii de ispite şi nu °ei mai putea fugi ca în ziua prosperităţii
tale. Te poţi depărta de o lume atrăgătoare numai ghemuindu-
te când te izbeşte necazul, atâta °reme cât nu ştii cum să
perse°erezi. Prin urmare, apostolul porunceşte: ͣla înfrânare
[adăugaţi] răbdare" (II Pet. 1.6). Eşti răbdător? Este un dar
minunat, dar nu suficient. La fel de bine tu trebuie să fii şi
e°la°ios. Astfel, Petru continuă: ͣla răbdare [adăugaţi] e°la°ia"
(°. 6). E°la°ia înconjoară întreaga închinare înaintea lui
Dumnezeu, interioară şi exterioară. Comportarea ta poate fi
impecabilă, dar dacă nu-L slujeşti pe Dumnezeu, atunci eşti un
ateu. Dacă I te închini plin de de°otament, dar nu în
concordanţă cu Scriptura, eşti un idolatru. Dacă o faci după
Lege, dar nu conform Duhului E°angheliei, atunci eşti un
făţarnic. Ade°ărata închinare care conduce în profunzimea
e°la°iei este cea făcută ,Jn duh şi în ade°ăr" (Ioan 4.24). Până
acum am examinat o colecţie destul de frumoasă a darurilor
duho°niceşti şi probabil ai dori să le încerci. Dar aşteaptă -
armătura ta nu este completă. Tu ai rude spirituale, moştenitori
împreună cu tine ai aceleaşi promisiuni; de aceea, trebuie să
adaugi e°la°iei dragostea de fraţi (°. 7). Aceasta este una din
principalele porunci ale Domnului. Dragostea noastră unul
pentru altul este semnul supunerii noastre faţă de El. Dacă
Satan ne desparte de °reun frate, atunci el dă o puternică
lo°itură e°la°iei noastre şi întregii cauze a lui Cristos. El ştie că
nu ne putem uni mâinile într-o lucrare, dacă inimile nu ne sunt
legate în dragoste. 60 Nu numai că Dumnezeu ţi-a dat o
responsabilitate faţă de familia celor credincioşi, dar Tatăl
ceresc îţi spune să nu-i condamni nici pe cei din afara familiei
Lui. Deci, trebuie să adaugi la dragostea de fraţi, iubirea de
oameni (°. 7). Acest dar te face în stare să le faci bine chiar şi
celor mai răi oameni. Cu cât îţi fac mai mult rău, cu atât trebuie
să te rogi mai mult pentru ei. ͣTată, iartă-i.'"Se ruga Isus, în
timp ce călăii îi pro°ocau moartea. Oare astăzi se mai află în
Biserică dragostea lui Cristos? Este e°ident că lipsa acestei
ultime componente a armăturii
oferă în °remea noastră un mare a°antaj Satanei. Noi
trebuie să fim strângători faţă de mila lui Dumnezeu, pentru ca
dragostea noastră să se lărgească - adică în sens biblic, dacă nu
este atât de mare încât să cuprindă toată lumea, atunci este
prea mică pentru porunca ce ne îndeamnă: ͣFaceţi bine tuturor
oamenilor". Acum aş dori să °orbesc un moment pastorilor:
unde este dragostea noastră faţă de oameni dacă fiecare slujbă
se adresează sfinţilor şi nu încercăm să sal°ăm acele suflete
nenorocite, capti°e, din ghearele Dia°olului? El îi poate duce pe
mulţi în iad, în timp ce noi suntem ocupaţi cu mângâierea
sfinţilor şi predicarea pri°ilegiilor lor. Fie ca Dumnezeu să ne
dea milă pentru sufletele pierdute, astfel ca să-i putem mustra
şi a°ertiza cu dragoste şi să-i smulgem din strânsoarea mortală
a Satanei! Este ade°ărat că în°ăţătorii au rolul ispra°nicilor de a
oferi mana celor sfinţi, dar oare aceasta înseamnă că ceilalţi
ascultători nu °or beneficia de nimic? 3. Fiecare componentă
este completă şi perfectă Nu numai că armătura este perfectă
când este completă, dar Dumnezeu Se îngrijeşte totodată ca
fiecare componentă să fie completă şi perfectă. Pentru aceasta,
omul sfânt este chemat să-şi menţină armătura strălucitoare şi
gata pentru a o folosi. El trebuie să umble nu numai după toate
darurile duho°niceşti, ci să crească şi să se maturizeze în
fiecare,dar în parte - până la perfecţiune. După cum trebuie să
adaugi credinţei tale fapta, tot astfel trebuie să adaugi credinţă
la credinţă. Darurile tale sunt la fel de preţioase, precum
argintul: ele strălucesc cu atât mai tare, cu cât le foloseşti mai
mult. ,JFiţi-- desă°ârşiţi, după cum Tatăl °ostru cel ceresc este
desă°ârşit" (Mt. 5.48). Şi curăţiţi-°ă, după cum Dumnezeu este
curat. Aici a°em o copie fidelă - nu numai că putem egala
desă°ârşirea şi curăţia care sunt în Dumnezeu, dar trebuie să şi
luptăm pentru acest scop. De exemplu, dacă răbdarea ta geme
sub greutatea unei mici po°eri, atunci 24 fii con°ins că una mai
mare te °a batjî pe spate. Aşadar, începe odată să exersezi şi să-
ţi clădeşti răbdarea, astfel ca atunci când po°ara °a creşte, tu să
fii puternic spiritual. DARURILE NOASTRE-DE CE TREBUIE
PERFECŢIONATE Iată aici câte°a moti°e pentru care tu trebuie
să ai o maturitate a darurilor duho°niceşti, care, prin Cristos,
sunt ale tale: 1. Deoarece darurile noastre ne pot crea prejudicii
într-o armată chemată să lupte, armele sunt adesea îndoite şi
rupte. Un soldat are coiful crestat, un altul are sabia îndoită, iar
un al treilea are pistolul rupt. Prin urmare, adesea este
necesară înlocuirea lor. într-o ispită, s-ar putea să-ţi fi pierdut
coiful nădejdii, alta îţi poate zdrobi răbdarea sau îţi poate călca
în picioare dragostea. Tu trebuie să ai în preajmă o magazie
unde poţi găsi acest gen de echipament, pentru a-1 înlocui pe
cel pierdut cât mai repede posibil, deoarece Satan este gata să
atace atunci când tu eşti mai puţin pregătit să-i parezi lo°iturile.
ͣSimone, Simone, Satan a cerut să °ă cearnă", i-a spus Isus lui
Petru (Lc. 22.31). Dia°olul ştia că în acea °reme ucenicii erau
slabi. Cristos, Conducătorul lor, urma să fie îndepărtat din
fruntea regimentului Său. Ei se certau între ei, să °adă cine °a fi
cel mai mare în cer. Iar necesarul unei credinţe puternice, pe
care Duhul trebuia să-1 aducă, încă nu sosise. Prin urmare,
Cristos i-a trimis la Ierusalim să aştepte împreună până ce El îşi
°a coborî Duhul Său peste ei (F. A. 1.4). Acest exemplu ne arată
către cine trebuie să ne îndreptăm pentru în°iorarea darurilor
duho°niceşti, când acestea slăbesc. 2. Deoarece Satan continuă
să-şi dez°olte mânia şi abilitatea El este numit ͣşarpele cel
°echi" şi pe bună dreptate: subtil prin natură, şi totuşi mereu
mai şiret; mânios de fel, şi totuşi mereu mai aprins de mânie.
Asemănător unui taur, cu cât este înfuriat mai mult, cu atât
de°ine mai rău. Şi a°ând în °edere ce puţin timp i-a mai rămas,
noi, cei care a°em de luptat cu el, trebuie să intrăm bine
echipaţi în arenă. 3. Deoarece împlinim planul lui Dumnezeu
când creştem în har Sfârşitul întregii lucrări a lui Dumnezeu este
să desă°ârşească pe sfinţii Săi în °irtuţile şi mângâierile lor. El
este păzitorul înţelept al 24 jsufletelor noastre. Când El
foloseşte încercările pentru a tăia uscăturile din sufletele
noastre, El face lucrul acesta numai ca o metodă de curăţire,
pentru ca noi să putem aduce mai multe roade şi mai bune
(Ioan 15.2). Aceeaşi încercare care pro°oacă amărăciune în
sufletul arid al omului rău este folosită pentru a produce roadă
dulce a Duhului în sufletul rodnic al celui neprihănit. De ce
doreşte Dumnezeu să ne desă°ârşească? Pentru a pregăti o
mireasă fără pată pentru Fiul Său şi pentru a desă°ârşi măreţia
creaţiei! El a echipat Biserica Sa cu toate instrumentele şi
darurile necesare ͣpentru desă°ârşirea sfinţilor... pentru zidirea
Trupului lui Cristos" (Ef. 4.12). Dacă noi nu creştem, în ciuda
echipamentului oferit de El, noi zădărnicim planul lui
Dumnezeu. Prin urmare, apostolul mustră iudeii creştini pentru
rezultatele lor slabe în şcoala lui Cristos: ͣîn ade°ăr, °oi care de
mult trebuia să fiţi în°ăţători, a°eţi iarăşi trebuinţă de cine°a să
°ă în°eţe cele dintâi ade°ăruri ale cu°intelor lui Dumnezeu"
(E°r. 5.12). ARMĂTURA - ÎNTREBUINŢAREA EI CORECTĂ 1.
Armătura trebuie îmbrăcată Dumnezeu proiectează, dar şi
realizează armătura celui sfânt; prin urmare, ea °a fi perfectă în
orice detaliu. Ceea ce rămâne de făcut celui sfânt este ͣsă
îmbrace întreaga armătură a lui Dumnezeu". Pe scurt, ce
implică porunca ͣa îmbrăca"? Noi ştim că este mai mult decât o
simplă mărturisire cu gura. Are o mică °aloare să spui ͣam
credinţă" sau ͣam nădejde" sau ͣam dragoste", dacă în acel
moment tu nu crezi, nu ai nădejde sau nu iubeşti. Una este să ai
armătura în casă şi alta să fie încinsă pe tine - să ai darul ca
principiu şi să ai darul în acţiune. 2. Armătura trebuie păstrată
Armătura creştinului este făcută să fie purtată - n-o
îndepărta până nu ţi-ai terminat drumul. Armătura şi trupul de
came se îndepărtează împreună. Atunci, nu °a mai fi ne°oit; de
scut sau coif, nici de nopţi de °eghe. Acele îndatorii militare şi
abilităţi - pe care le-am numit credinţă, nădejde şi toate
celelalte - °or fi îndepărtate onorabil. în cer, tu nu °ei mai
apărea în armătură, ci în °eşminte glorioase. Cu toate acestea,
pentru prezent tu trebuie să-ţi porţi °eşmântul destinat, zi şi
noapte. Tu trebuie să umbli, să lucrezi şi să dormi, a°ân-du-1
asupra ta; altfel, tu nu °ei fi un ade°ărat soldat al lui Cristos.
Pa°el 63 îşi fixează un ţel: ͣDe aceea mă silesc să am totdeauna
un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor" (F.
A. 24.16). Aici, îl °edem pe acest om sfânt echipat cu armele
sale, antrenându-şi inima, cu ochii spre ţintă, ca un ade°ărat
soldat, care îşi încearcă toate darurile în °ederea bătăliei. Noi
a°em moti°e temeinice pentru a ne comporta în acelaşi fel. în
primul rând, Cristos porunceşte aceasta. El spune să ne
îmbrăcăm armătura, să ne punem darurile în acţiune: .Mijlocul
să °ă fie încins şi făcliile aprinse" (Lc. 12.35). El °orbeşte ca un
general către soldaţii lui: ͣUngeţi-°ă armătura; aprindeţi-°ă
făcliile; fiţi gata de marş! Pregăti-fi-°ă de luptă la primul semnal
al ispitei!" Din nou El °orbeşte, de data aceasta ca un stăpân
către slujitorii lui: ͣDacă stăpânul moşiei este chemat departe,
iar clipa reîntoarcerii sale este nesigură, oare ser°itorul
credincios °a închide uşa, °a stinge focul şi se °a retrage? Nu, el
°a °eghea în timpul nopţii, gata să-şi întâmpine stăpânul
oricând ar °eni". Cu alte cu°inte, nu se cade ca Stăpânul să stea
şi să bată la uşa inimii noastre şi să găsească adormite darurile
noastre duho°niceşti. Fiecare îndatorire a creştinului necesită
efortul lui constant. Rugăciunea trebuie, dar cum? ͣFără
încetare". Să ne bucurăm, dar când? Neîncetat". Să aducem
mulţumiri - pentru ce? pentru toate lucrurile" (I Tes. 5.16-18).
Noi trebuie să ţinem scutul credinţei şi coiful nădejdii până la
sfârşit (Ef. 6.16, 17). Soldatul trebuie să stea acolo unde este
plasat şi să nu se mişte, nici să doarmă până când nu este
eliberat din post. La °enirea lui Cristos, numai sufletul care °a fi
găsit făcând aşa °a a°ea binecu°ântarea Lui. De ce Cristos
insistă atâta ca soldaţii Lui să rămână în alertă? Deoarece
acţiunile lui Satan cer acest lucru. El are un mare a°antaj când
prinde dormind darurile noastre spirituale. Când Dia°olul L-a
găsit pe Cristos atât de pregătit de ai refuza ispitele, el a cedat
curând. Este scris: ͣS-a depărtat... pentru o °reme" (Lc. 4.13).
Dar se pare că în retragerea lui ruşinoasă, el se mângâia cu
speranţa că-L °a surprinde pe Cristos nepregătit cu un alt prilej,
mult mai fa°orabil planului său. Şi îl °edem re°enind în
momentul cel mai propice al drumului Său, numai că Satan,
atacând prin oameni, căuta să lo°ească în Dumnezeu (Mt.
27.42). Acum, dacă acest ispititor îndrăzneţ L-a urmărit pe
Cristos atât de aproape, nu ţi se pare că într-un mod
asemănător te °a spiona şi pe tine, sperând ca mai de°reme sau
mai târziu să găsească adormite darurile tale? Ceea ce el pierde
acum datorită precauţiei tale, poate câştiga mai târziu prin
neglijenţa ta. De fapt, el speră într-o autoepuizare, datorită
acti°ităţii tale continue. Ce plăcere diabolică are atunci când
eforturile 64 tale sincere pentru Cristos sunt răsturnate.
,Desigur", spune Satan când °ede un creştin înflăcărat, ͣaceasta
nu °a dura mult". Când îl °ede foarte sensibil faţă de călăuzirea
Duhului Sfânt şi precaut în comportare, el spune: ͣEste doar
pentru o °reme; nu o poate duce aşa prea mult. Curând îşi °a
destinde arcul şi îşi °a dezbrăca armătura şi atunci °a fi al meu".
Dar nicidecum nu se poate întâmpla acest lucru, atâta timp cât
apelăm la Dumnezeu pentru putere. Satan nu este singura
primejdie; natura darurilor noastre îşi dă silinţa din răsputeri.
Dacă nu sunt obser°ate îndeaproape, ele °or trage chiulul. Iar
un suflet care absentează des de la şcoala ascultării nu °a fi
dornic să se reîntoarcă şi să-şi preia sarcinile. Acest lucru are o
dublă moti°aţie, în primul rând, neglijându-şi datoriile, îi este
ruşine să dea ochii cu Stăpânul, în al doilea rând, el ştie cât de
mult a uitat datorită neglijenţei, şi câte ore i-ar trebui pentru a
recupera pierderea. El merge la lucru precum şcolarul care nu s-
a uitat prin cărţile lui de mult timp; aproape că a şi uitat lecţia.
în °reme ce un altul, care este întotdeauna foarte sârguincios, o
are la îndemână şi este dornic să înceapă următoarea lecţie. Nu
pot găsi cu°inte suficiente pentru a exprima ne°oia de a-ţi
menţine făclia pregătită şi mereu arzând. Una din mane°rele
fa°orite ale Satanei este atacul prin surprindere. Imaginează-ţi
haosul ce s-ar produce într-un oraş dacă în toiul nopţii ar suna
pe neaşteptate alarma, anunţând că duşmanul se apropie de
porţi - însă toţi soldaţii dorm în casele lor. Ce °acarm s-ar
produce! Unul îşi caută pantalonii, altul sabia, al treilea nu ştie
de unde să-şi ia muniţia. Astfel, în acel haos cumplit, ei aleargă
în toate părţile, răspândind panică - ceea ce nu s-ar fi produs
nicidecum dacă duşmanul i-ar fi găsit în gardă. Un astfel de
tumult °a apărea dacă nu-ţi porţi armătura. Vei căuta febril
acest dar duho°nicesc; şi aceasta atunci când ar fi trebuit de
fapt şă raportezi lui Cristos despre misiunea ta. Darurile
duho°niceşti nu sunt necesare numai pentru apărarea ta, dar
ajută şi mângâie şi alţi creştini. La acest lucru se gândea Pa°el
când îşi disciplina cugetul pentru a nu produce certuri printre
credincioşi. El ştia că laşitatea unuia i-ar pune pe ceilalţi pe
fugă; şi că ignoranţa altuia le-ar produce mult rău celorlalţi. Cât
de des îndărătnicia unui sfânt a sedus un prieten creştin să
părăsească drumul îngust pentru calea cea largă ce duce la
pierzare! Aceasta este printre cele mai gra°e greşeli, deoarece
nouă ni se porunceşte să procedăm tocmai in°ers: Dumnezeu
le-a poruncit urmaşilor lui Ruben şi Gad să meargă înarmaţi
pentru luptă înaintea fraţilor lor, până ce ţara °a fi cucerită.
Astfel, tu eşti chemat să-ţi ajuţi partenerul tău de drum, caire s-
ar putea să nu posede aceeaşi 5 - Creştinul în Armătură 65
măsură de har şi mângâiere ca a ta. jAjută-i pe cei slabi; fii
purtătorul scutului lor. Acest lucru nu °a fi posibil până ce însuşi
darul tău nu °a fi antrenat, iar armătura încinsă. Probabil că eşti
părinte şi ai o familie sub protecţia ta. Ei se poartă ca tine. Dacă
inima ta se hrăneşte cu Cristos, tu nu °ei duce niciodată lipsă
când te °ei îngriji de ne°oile lor spirituale. Pe de altă parte, dacă
inima ta nu este bine
hrănită, ei °or înfometa după hrana spirituală. După cum o
mamă se hrăneşte mai mult când alăptează copilul, trebuie ca şi
tu să fii mai atent să-ţi hrăneşti darurile duho°niceşti şi să le
păstrezi cu grijă de dragul celor din casa ta. ARMĂTURA - LOCUL
EI POTRIVIT Nu numai că armătura trebuie îmbrăcată şi
păstrată, dar trebuie să fie °izibilă pentru oricine te întâlneşte.
Oamenii se mândresc cu credinţa lor, pocăinţa lor, dragostea
lor pentru Dumnezeu - daruri preţioase, într-ade°ăr. Atunci, de
ce aşa de puţini permit ca toate acestea să fie °ăzute în
umblarea lor zilnică? Desigur, dacă aceşti oaspeţi ar fi locuit cu
ade°ărat în suflet, prezenţa lor nu putea trece neobser°ată; ci
ar fi pri°it pe fereastră sau ar fi hoinărit câteodată şi ar fi fost
°ăzuţi în °reo lucrare sfântă. Harul - aici mă refer la acele
atribute di°ine imprimate în sufletul tău prin Duhul Sfânt - este
o fiinţă °ie. Nu este o amintire a mântuirii tale pe care să o
păstrezi într-o cămară obscură a inimii. Nu, harul se °a arăta el
însuşi. Te °a însoţi oriunde °ei merge. Va cumpăra cu tine şi °a
°inde pentru tine şi îţi °a întinde o mână în toate acţiunile tale.
Te °a încuraja când eşti sincer şi credincios lui Dumnezeu şi °a
plânge şi te °a mustra când te °ei purta într-un mod diferit. UN
ULTIM ÎNDEMN S-a spus suficient despre tendinţa darurilor
noastre de a fi acoperite de o dezordine ameţitoare în această
°iaţă. Deşi în noaptea arestării Sale, Cristos îi trezise de două ori
pe ucenicii Săi, totuşi şi a treia oară i-a găsit dormind. Şi tu, de
asemenea, °ei adormi dacă nu-ţi antrenezi caracterul tău
e°la°ios. Ai puţin timp, iar drumul este lung; îmbracă odată
harul lui Cristos pentru a putea străbate noaptea dinaintea
sosirii în casa Tatălui tău. Posedarea acestor daruri prezintă un
dublu a°antaj - în primul rând pentru tine, apoi pentru alţii.
Atâta °reme cât aici pe pământ darurile tale duho°niceşti sunt
sănătoase/ o °or duce bine şi alţii. Entuziasmul tău în drumul
către cer îi °a ajuta şi pe ei în călătoria lor. Când °or 66 °edea ce
medicament bun este harul lui Dumnezeu pentru sufletul tău,
îşi °or cere şi ei partea care li se cu°ine. Şi mai mult, °ocea
răsunătoare a darurilor tale °a dărâma păcatele altora.
Permite-mi să-ţi ofer o ilustraţie practică. Omul care jură
strâmb nu ştie că există o °indecare miraculoasă de această
boală, dacă creştinul este moale la °orbă şi nu reflectă
caracterul lui Dumnezeu. Dar dacă un om e°la°ios îşi are
antidotul pregătit şi are curajul de a-1 administra într-un mod
înţelept şi cu blândeţe, atunci păcatul °a fugi şi se °a ascunde
ruşinat. Dumnezeu merită cea mai bună slujire pe care I-o poţi
oferi în generaţia ta; deci lasă ca atributele Sale di°ine să se
manifeste acum în °iaţa ta. El nu-ţi oferă doar o mică porţie din
harul Său, care să fie împărţit câte puţin. Să nu te iei după
majoritatea creştinilor, încercând să-1 păstrezi într-un cont, pe
care intenţionezi să-1 foloseşti când°a, dar nu acum. Cu
siguranţă, Dumnezeu nu este atât de zgârcit cu Duhul Său, încât
tu să fii ne°oit să-ţi economiseşti darurile tale! Dimpotri°ă,
ochiul Pro°idenţei nu este niciodată închis; Cel ce te păzeşte nu
dormitează. Psalmistul ne asigură: ͣOchii Domnului sunt peste
cei fără prihană" (Ps. 34. 15). El Şi-a fixat pri°irea pentru
totdeauna asupra celor neprihăniţi şi îşi găseşte desfătarea în
obiectul dragostei Lui. Când a fost urechea Lui surdă la
strigătele tale sau mâna Lui scurtă pentru a acoperi ne°oile
tale? Oare nu prosperitatea ta ocupă gândurile lui Dumnezeu şi
nu sunt ele altce°a decât gânduri de pace? Doar câte°a picături
din acest ulei °or menţine în funcţiune toate roţile credinţei
tale. II DE CE TREBUIE SĂ FIE ÎNARMAT CREŞTINUL PERICOLUL
NEÎNARMĂRII Pentru a înţelege mai bine natura °răjmaşului
nostru, să obser°ăm termenul folosit aici de Pa°el: °icleşuguri
sau tactici. Cu°ântul grecesc sugerează ͣacea artă şi disciplină
pe care cine°a le foloseşte în mânuirea unui argument". Acum,
deoarece aceasta implică abilităţi extraordinare şi o minte
ascuţită pentru a compune un astfel de discurs, °iclenia este
folosită pentru a exprima subtilitatea Satanei în planificarea
strategiei împotri°a creştinului. Soldatul cu experienţă, cât şi cel
începător, sunt a°ertizaţi serios de acest lucru. Ei ştiu că există
o tactică pentru a forma o armată, ca şi în construirea unui
argument. Deoarece Dia°olul este un °răjmaş foarte subtil,
omul sfânt trebuie să fie mereu în gardă. Satan este numit
şarpele cel °echi. Şarpele este cel mai şiret dintre toate
creaturile; iar un şarpe °echi îi întrece pe toţi ceilalţi. Dacă
Satan a fost atât de °iclean faţă de om, în starea lui de 26
perfecţiune, cu cât mai periculos este pentru noi cei de azi în
starea noastră de făpturi mutilate - deoarece noi niciodată nu
ne-am re°enit din acea lo°itură dată minţii noastre prin căderea
lui Adam. Şi în °reme ce noi am pierdut cunoştinţa, Satan a
obţinut din ce în ce mai multă experienţă. Garantat, de îndată
ce a de°enit un demon, el şi-a pierdut înţelepciunea di°ină, dar
de atunci, °iclenia lui a crescut. Şi în °reme ce nu are suficientă
înţelepciune pentru a face bine, totuşi posedă destulă
înţelepciune pentru a le face rău altora. Când a promis că °a
zdrobi capul şarpelui, Dumnezeu ne-a arătat unde se găseşte
puterea Satanei; cu capul sfărâmat, el °a muri curând. Acum
°om discuta această temă referitoare la subtilitatea Satanei,
examinând cele două strategii principale ale sale: ispitirea şi
în°inuirea. SATAN - ISPITITORUL CARE NE INCITĂ LA PĂCAT
Haideţi mai întâi să pri°im la Cel Rău ca la un ispititor spre
păcat. Nu există mai mare specialist în arta manipulării ca
Dia°olul, care foloseşte orice cale pentru a ajunge la °ictima lui.
1. Satan alege când să ispitească ͣToate îşi au °remea lor",
spunea Solomon (Ecl. 3.1). Tot acest om înţelept ne spune de ce
atât de frec°ent omul ratează şi zădărniceşte acţiunile lui: ͣCăci
omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul" (Ecl. 9.12). Distraşi de
îngrijorările sau plăcerile lumii, prea mulţi raportează
acti°itatea lor după plecarea trupelor. Satan obser°ă şi ştie că
un dezertor
poate fi dornic de alte distracţii. în acelaşi mod în care
Cristos îndrumă pe omul neprihănit să rostească la °reme
cu°inte de mângâiere şi îndemn, tot astfel Satan îşi arată
°iclenia alegând momentul potri°it pentru a rosti cu°inte de
amăgire şi ispitire. Şi un cu°ânt al Satanei este o ispită gata de
smuls. în mod deosebit, Dia°olului îi place să-i ispitească pe
creştinii con°ertiţi de curând. Nici nu se naşte bine acest copil al
harului, că °icleanul şarpe deja îşi aruncă ispitele lui fierbinţi
asupra acestuia. Legiunile iadului sunt speriate de primul strigăt
al noii făpturi în Cristos. Ele sunt aşa de tulburate, precum erau
Irod şi întregul Ierusalim când se sfătuiau să ia °iaţa Regelui
nou-născut. Satan nu a ezitat să-i ispitească pe apostoli pe
°remea când ei erau încă prunci în Cristos. El ştia că harul lor
era plăpând, iar hrana promisă a Duhului Sfânt încă hu fusese
primită. Oare care duşman n-ar fi mai dornic să cucerească un
oraş, atunci când numai copiii sunt acasă? într-ade°ăr,
deza°antajele sunt atât de numeroase, încât ar trebui să
disperăm pentru orice prunc în Cristos, dacă nu am 27 cunoaşte
că este înfăşurat în legământul harului şi ţinut strâns în braţele
puternice ale promisiunii lui Dumnezeu. Apoi, Satan atacă
atunci când creştinul suferă o grea încercare. Pentru prima
ispitire, Satan a cerut mai întâi permisiunea lui Dumnezeu, să-1
facă pe Io° slab în starea lui temporară, apoi a continuat până l-
a determinat să-şi piardă răbdarea. înainte de a °eni, Satan i-a
permis lui Cristos să postească 40 de zile, apoi s-a năpustit
asupra întregii Lui lucrări - după cum o armată încercuieşte un
oraş şi aşteaptă să negocieze când ne°oia după pro°izii este
acută şi oamenii sunt gata să accepte aproape orice. Dacă
doreşti să stai ferm în mijlocul suferinţei, ia seama mai întâi
asupra acestui fapt: ispita nu este nicicând mai puternică decât
atunci când eliberarea pare că se înfăşoară în păcatul sugerat
de Satan. De exemplu, presupune că familia ta trece printr-o
perioadă grea şi tu nu °ezi nici o cale de a ieşi din încurcătură.
Acesta este momentul propice în care Satan °a °eni să-ţi
şoptească la ureche: ͣCe ai de gând să faci? Cu siguranţă că
Dumnezeu nu °a lăsa copiii tăi să flămânzească! Grădina
°ecinului tău este chiar în spatele gardului. El are destul şi
poate da şi altora. Noaptea este întunecată. Cine te °a °edea
dacă sari şi îţi iei doar ce ai ne°oie?" De asemenea, Satan °a
apărea pe scenă când °ei încerca să desfăşori o lucrare notabilă
pentru gloria lui Dumnezeu. El se °a ridica precum un şarpe pe
cărarea ta, şuierându-şi minciunile otră°itoare. Acest °echi
şarpe nu a fost niciodată un prieten al lucrării împărăţiei. Ce
scuză groza°ă le-a oferit iudeilor: ͣNu este timpul!" Pentru
Dumnezeu, °remea °enise, dar nu pentru Cel Rău; şi, prin
urmare, el a încercat să per°ertească Pro°idenţa, ca şi cum nu
ar fi fost timp pentru Mesia. în °iaţa lui Cristos se remarcă două
perioade: începerea lucrării publice, la botezul Lui, şi
culminarea acesteia, la patima Lui. în ambele perioade, El a
a°ut o cumplită confruntare cu Dia°olul. Acest lucru ar trebui să
te determine să înţelegi cum lucrează maestrul ispitei. Cu cât
mai publică este poziţia ta, şi cu cât lucrarea pentru Dumnezeu
este mai strălucită, cu atât mai mare este probabilitatea ca
Satan să întocmească planuri distrugătoare împotri°a ta. Dacă
este necesar ca până şi trupele de cădeţi să fie înarmate
împotri°a ispitelor Satanei, cu atât mai mult se cere lucrul
acesta din partea comandanţilor şi ofiţerilor, care- stau în prima
linie de bătaie! Oricum, Satan nu °a aştepta întotdeauna ca tu
să desfăşori o lucrare importantă pentru a te ispiti; el °a urmări
fiecare oportunitate pentru a-şi pune în practică abilităţile sale.
Munca lui de°ine mai uşoară dacă găseşte ce°a ce i-ar întări
ispita. Astfel, el a surprins-o pe E°a când 69 pri°ea pomul cu
jind. După ce a fost momită, datorită pri°irii ei, pentru. Satan a
fost foarte simplu să ia acest obiect al plăcerii ei, să-1 lustru
iască foarte bine şi astfel să trezească pofta ce se cuibărise în
inima ei. Dacă noi deschidem fereastra pentru a auzi serenade
ademenitoare, Satan este satisfăcut că cerinţa lui este luată la
timp în considerare. Dacă nu dorim să ne supunem păcatului, să
a°em grijă să nu fim prin preajmă. Nu pri°i ispita cu un ochi
întrebător, dacă nu °rei să fii luat de ea şi nici nu lăsa ca în
mintea ta să locuiască ceea ce nu °rei să găzduieşti în inima ta.
Altădată, Ispititorul °ine imediat după o manifestare deosebită
a dragostei lui Dumnezeu. Aşa este constituţia slabă a
caracterului nostru, care nu poate purta multă °reme
aprobarea sau disciplina lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ne
zâmbeşte şi Se deschide puţin spre noi, atunci noi a°em
tendinţa să ne mândrim. Dacă El Se încruntă, atunci credinţa
noastră se prăbuşeşte. Astfel, cea dintâi, precum °remea
frumoasă şi călduroasă, aduce sămânţa corupţiei; iar cealaltă,
asemănătoare- gerului cumplit, înăbuşă şi chiar ucide florile
harului. Pericolul pândeşte în ambele situaţii; prin urmare,
Satan este a°antajat să-1 momească pe cel sfânt cu unul din
aceste păcate, ştiind că floarea bucuriei di°ine se °a ofili. în cele
din urmă, în ceasul morţii, când puterea fizică a celui sfânt este
epuizată, acest taur se repede asupra lui. Aceasta este ultima
oportunitate de hărţuială, deci el face un ultim efort. în acel
moment, când creştinul păşeşte în eternitate, Ispititorul îl
apucă de călcâi. Dacă el nu poate împiedica sosirea în cer' a
celui sfânt, el °a a°ea grijă ca acest lucru să se producă cu mai
multă suferinţă. 2. Satan alege cum să ispitească Nu numai că
Satan alege momentul ispitei, dar el alege şi cele mai bune
metode de a-şi înfăţişa ispitele. Una din strategii este de a
prezenta culori false. El i se prezintă creştinului, deghizat în
prieten, aşa că porţile i se deschid înainte de a se descoperi
ade°ărata lui identitate. Pa°el ne spune că nu trebuie să fim
surprinşi dacă găsim în°ăţători falşi deghizaţi în apostoli ai lui
Cristos: ͣCăci chiar Satana sc preface într-un înger de lumină" (II
Cor. 11.13, 14). Dintre toate °icleşugurile lui, acesta este
probabil cel mai periculos pentru sfinţi: când apare în haina
unui prooroc şi îşi ascute limba ruginită cu un limbaj frumos,
răsunător. în acest mod, el corupe judecata unora, interpretând
ade°ărul E°angheliei de o aşa manieră încât Dumnezeu pare că
trece cu °ederea comportamentul nepotri°it. Aceşti creştini
sunt prinşi în moralitatea firească sub masca libertăţii creştine.
27 Nu oricine înghite astfel de erezii; deci Satan îi ispiteşte cu
alte lucruri, dar deghizat tot într-un sfânt. El pângăreşte
Scriptura, slă°ind credinţa şi excluzând celelalte daruri. Sau
el se străduieşte să submineze pocăinţa şi să glorifice faptele
bune. Scoţând la i°eală greşelile în administrarea Bisericii, el
trage pe cei slabi înapoi, şi astfel smulge sufletele instabile din
familia credincioşilor. Pretinzând înflăcărare, el strecoară mânie
în inima creştinului şi face sufletul să fiarbă de dorinţa
răzbunării când Dumnezeu l-ar ierta. Luca înregistrează o astfel
de ocazie, când ucenicii doreau ͣsă se coboare foc din cer". Ei
credeau că entuziasmul lor era înflăcărat de un foc di°in, până
ce Cristos le-a spus: ,JVu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi" (Lc.
9.54, 55). Câtă ne°oie au inimile noastre să studieze Scripturile
şi °icleşugurile Satanei, pentru ca noi să nu-i urăm Vrăjmaşului
bun-°enit, ci tot timpul să fim conştienţi că Cristos este
oaspetele nostru! O altă metodă a Vrăjmaşului este de a spiona
acti°ităţile omului sfânt. Satan este cel mai inteligent agent din
lume. Slujba lui este de a cerceta înclinaţiile, gândurile,
sentimentele şi planurile tale. în consecinţă, el porneşte la lucru
aflând care este drumul şu°oiului, deschizând calea ispitei şi
determinând prăbuşirea sentimentelor tale. Tu abia poţi să te
strecori din cămăruţa inimii tale fără ca Satan să ştie destinaţia
ta. Anumite pasiuni rele sau alte lucruri °or trăda sufletul tău şi-
l °or informa pe Satan, spunându-i: ,JDacă °rei să-1 surprinzi, îl
°ei găsi în desişul acti°ităţilor lumeşti, cufundat în poftele şi
grijile acestei °ieţi". Este ambiţia pofta fa°orită a inimii? Sufletul
°a fi copleşit cu astfel de proiecte plăcute! Cât de uşor este
influenţat de speranţe deşarte, pentru ca apoi să fie atras de
ambiţie în păcate teribile! Astfel s-a întâmplat cu Haman, care
dornic să de°ină fa°oritul împăratului, a recurs la acel complot
sângeros împotri°a iudeilor, care în cele din urmă i-a fost lui
însuşi fatal (Est. 7.9, 10). Pentru a se apropia de un suflet
sensibil, Satan foloseşte o tactică deosebit de subtilă. Când °ine
să ispitească, el este modest şi cere foarte puţin. El ştie că dacă
ar fi cerut totul de la începui, i s-ar fi pus multe întrebări. Iată
cum s-a strecurat el în sufletul E°ei. Satan nu i-a cerut de la
început să mănânce din pom. El ştia că ea s-ar fi putut
înspăimânta de o astfel de pro°ocare îndrăzneaţă. în schimb, el
i-a pus o întrebare pro°ocatoare, reprezentând debutul lui ca
duşman de moarte al omului: ͣOare a spus Dumnezeu?" Cu alte
cu°inte: ͣSigur nu te înşeli? Ştii cât de generos este Dumnezeu!
El îţi dă °oie să mănânci din toţi ceilalţi pomi din grădină; de ce
ţi-ar intezice ce-i mai bun?" Astfel, el sapă de 71 jur-împrejur şi
slăbeşte rădăcina credinţei, iar când °ine următoarea ispită,
copacul se prăbuşeşte mult mai uşor. A con°ersa cu Satan este
foarte periculos. Deşi nu doreau să meargă prea mult împreună
cu el, mulţi au acceptat să-1 însoţească o milă. Dar odată
porniţi, ei au fost momiţi din ce în ce mai departe, până când în
cele din urmă, de°enind atât de confuzi, nu mai ştiau cum să
scape de compania lui. Supune-te la început, iar mai târziu îţi
°ei pierde puterea de a-i rezista. în acelaşi mod, Satan îşi
conduce °ictimele spre abisul păcatului, de fiecare dată câte-o
treaptă mai jos. Dacă nu dau importanţă chemării lui
Dumnezeu şi nu se întorc de la păcatele lor, ei sunt în pericol să
piară pentru totdeauna. Probabil că tu eşti unul dintre cei tari,
capabili să respingă orice ofertă din partea ispitei. Nu lăsa
paznicul tău să se odihnească; Satan nu-ţi dă pace aşa de uşor
cum crezi tu. El °a apela la rezer°ele lui. Ca un conducător
înţelept, el are întotdeauna trupe pentru a le folosi la ne°oie,
astfel că Satan rareori duce lipsă de recruţi. Când o ispită este
respinsă, el imediat trimite alta pentru a umple golul şi a întări
linia de bătaie. în acest mod, el L-a ispitit pe Cristos să Se
îndoiască de pro°idenţa lui Dumnezeu, îndemnându-L să
transforme pietrele în pâine. El °oia să spună că era timpul ca
Isus să Se descurce singur. La urma urmei, Tatăl Lui îl neglijase
40 de zile şi nici un ajutor nu se zărea. La această pro°ocare,
Cristos a răspuns blând: ͣEste scris: «Omul nu trăieşte numai cu
pâine, ci cu orice cu°ânt care iese din gura lui Dumnezeu» "
(Mt. 4.4). Şi nici n-a frânt bine această săgeată, că Satan a şi
aruncat alta - ispitindu-L cu îndrăzneala. Dia°olul L-a urcat în
locul cel mai înalt al Templului şi I-a spus: ,^runcă-Tc jos, căci
este scris: «El °a porunci îngerilor Săi să °egheze asupra ta..."
(°. 6). într-ade°ăr, acesta a fost un argument inteligent: ͣDacă
ai o astfel de încredere în Dumnezeu şi în Cu°ântul Său, după
cum pretinzi, arat-o aruncându-Te jos, pentru că între Tine şi
pământ există un legământ -dacă îndrăzneşti să-L crezi pe
Dumnezeu". Cristos îşi a°ea răspunsul pregătit şi El putea să Se
apere şi să respingă pro°ocarea Satanei, fiind atât de bine
înarmat, încât nici o ispită nu se putea strecura prin armătura
Lui. Satan foloseşte aceeaşi metodă şi cu noi. Când noi rezistăm
într-o parte, el ne atacă pe o altă cale. De fapt, următoarea
ispită este mult mai puternică decât cea dinainte. Pentru a
rămâne în gardă, tu trebuie să ai un ochi atent şi multă abilitate
cu toate darurile tale. în retragerea lui subtilă, Satan foloseşte o
altă strategie. Noi citim nu numai că Satan a fost aruncat, dar şi
că duhul necurat a ieşit de bună°oie, cu scopul de a se
reîntoarce şi a aduce cu el însoţitori mai răi 28 (Mt. 12.43-45).
Nu întotdeauna Sataiţ se retrage datorită puterii harului
biruitor; uneori se retrage de bună°oie, apoi asediază. El
aşteaptă până ce creştinul iese din tranşee, intenţionând să-1
lo°ească în loc deschis, dacă nu-1 poate prinde în
ascunzătoarea lui. Când se pare că Satan bate în retragere, să
nu crezi că ai câştigat bătălia. Fuga lui ar trebui să întărească
credinţa ta, şi nicidecum să slăbească paza. 3. Satan alege ce şi
pe cine să folosească: instrumentele de ispitire Am °ăzut că el
decide când şi cum să ispitească; acum °om °edea că el
hotărăşte ce cale să folosească şi cum s-o utilizeze. Ca meşter,
Satan alege ispita şi îi dă forma, dar uneori permite oamenilor
lui să o ducă la bun sfârşit. Ştiind că lucrarea lui poate fi
condusă mai bine de alţii, el alege cu grijă pe cel ce-o poate
îndeplini în a°antajul scopului său demonic. După cum nu orice
politician este potri°it ca ambasador, tot astfel nu oricine are
calificarea necesară pentru a îndeplini slujba specială a
Dia°olului. El îşi afişează cu grijă indicaţiile lui. în aceasta, el se
deosebeşte de Dumnezeu,
care nu este deloc limitat în alegerea instrumentelor Sale,
deoarece El nu are ne°oie de nimeni şi poate să Se slujească la
fel de bine de oricine. Dar puterea Satanei este limitată, deci el
trebuie să cârpească defectul din pielea leului cu piele de °ulpe.
Ambasadorii preferaţi ai Satanei sunt cu precădere de 4
categorii: persoane proeminente şi puternice; persoane cu un
intelect deosebit şi diplomaţie; persoane sfinte sau cel puţin
care au reputaţia unor sfinţi; şi persoane capabile să-i
influenţeze pe cei care deţin puterea. Prima categorie: Satan îşi
alege persoane proeminente şi puternice. Ei pot fi oameni de
stat sau oameni ai Bisericii. Dacă poate, el îşi °a asigura atât
tronul, cât şi am°onul, precum cei doi generali care comandă
întreaga armată. Un şef de stat poate influenţa mii de oameni;
prin urmare, Pa°el i-a spus lui Elima, când acesta încerca să
schimbe părerea solului lui Dumnezeu: ͣOm plin de toată
°iclenia şi de toată răutatea, fiul dracului" (F. A. 13.10). Ca şi
cum ar fi spus: ͣTu ai în°ăţat de la tatăl tău Dia°olul să bântui
curţile împăratului şi să-ţi exerciţi influenţa asupra
conducătorilor". Satan îşi dublează influenţa, atrăgând de
partea lui astfel de lideri, în primul rând, ei au puterea să atragă
pe alţii pe drumul lor. Corupe-1 pe comandant şi el °a aduce
toată armata cu el. Lasă-1 pe Ieroboam să înalţe idolatria, şi
curând tot Israelul °a cădea în cursă. în al doilea rând, dacă
păcatul este să°ârşit la curte, fără ca influenţa lui să se 73
răspândească mai departe, totuşi o întreagă împărăţie poate
plăti scump pentru păcatul conducătorului ei. Da°id a cedat
ispitei Dia°olului de a număra poporul, dar întreaga naţiune a
suferit pedeapsa împreună cu el (I Gr. 21). Pe lângă încercarea
de a se infiltra în rândurile gu°ernatorilor, Satan ţinteşte
totodată în oficialităţile bisericeşti. Oare există °reo cale mai
bună de a infesta un oraş decât să otră°eşti sursa de apă? El are
o deosebită plăcere să corupă inima unui pastor. Dacă se poate
strecura în inima lui, atunci este liber să străbată turma lui
Dumnezeu fără a fi depistat - un demon în hainele păstorului.
Cine 1-a con°ins pe Ahab să meargă la Ramot din Galaad şi să
fie în°ins? Satan poate spune: ͣ Voi fi un duh de rătăcire în gura
tuturor proorocilor [lui Dumnezeu]" (II împ. 22.22). Cum °or
putea fi împietriţi păcătoşii în păcatele lor? Lasă-1 pe predicator
să aşeze o perniţă sub cugetele lor şi să cânte un cântec de
leagăn: .face, pace.'", şi s-a făcut. Cum poate fi discreditată
adorarea lui Dumnezeu? Permite lumii să obser°e purtarea
scandaloasă a unui pastor, şi mulţi, atât buni cât şi răi, °or
respinge ade°ărul E°angheliei datorită puternicei minciuni
spuse de °iaţa lui. > A doua categorie: de asemenea, Satan
angajează persoane cu un intelect deosebit şi spirit diplomatic.
Ce mare realizare pentru el să-şi predice ideologiile blestemate
de pe podiumul marilor creiere ale istoriei! Atât de bine i-a
reuşit acest lucru, încât foarte puţini din această categorie de
oameni se găsesc printre discipolii lui Cristos: ͣNu mulţi
înţelepţi... sunt chemaţi" (I Cor. 1.26). Probabil pentru că
binecu°ântarea cu înţelepciune de°ine atât de uşor un blestem
al decepţiei, într-ade°ăr, Dumnezeu nu Şi-ar putea menţine
împărăţia, atât în inimă cât şi în lume, prin metode fireşti. Nu!
E°anghelia porunceşte să umblăm în temere de Dumnezeu.
Iaco° a obţinut binecu°ântarea prin înşelătorie, dar ar fi putut-o
obţine mai uşor printr-o comportare cinstită. Satan caută cele
mai ascuţite minţi - un Balaam, un Ahitofel sau un Sanbalat - să-
şi pună în °ânzare blestemul şi să găsească cumpărători. El
întotdeauna este în căutarea celui mai bun °ânzător, pentru ca
ͣdacă ar ff cu putinţă [el să poată] să-i înşele şi pe cei aleşi" (Mt.
24.24). Pa°el cunoştea din propria experienţă puterea Satanei
asupra minţii şi se temea pentru corinteni, pe care îi logodise cu
Cristos. El nu dorea să °adă ͣgândurile lor stricate de la curăţia
şi credincioşia care este faţă de Cristos" (II Cor. 11.3). Dacă
Dumnezeu te-a binecu°ântat cu o minte înţeleaptă, fii
recunoscător - dar totodată fii atent la a°ertismentul lui Pa°el!
29 Cel mai marc idol pe care oamenii inteligenţi îl slă°esc şi îl
fac icoana credinţei lor este gândirea omenească, de la care
pornesc multe erezii. Mândru din fire, omul n-ar dori altce°a
decât să-şi fie propriul dumnezeu (deşi căderea lui s-a produs
datorită acestei înălţări). Găseşte o doctrină care să hrănească
acele păreri ce i se par bune omului, şi în curând el °a de°eni un
lacom la masa ei. Oamenilor, de asemenea, le place să se
bucure de libertatea firească, un alt apetit natural, iar Satan ştie
exact cum să hrănească această dorinţă. Omul este un fiu al lui
Belial, fără jug; şi dacă ar trebui să poarte unul, cel mai plăcut
pentru el ar fi unul uşor şi cât mai puţin dureros. De aceea, când
în°ăţătorii sinceri insistă pentru o ascultare deplină de Cu°ântul
lui Dumnezeu obser°atorii Satanei °in şi spun: ͣCe şefi aspri ai!
Ei te exploatează şi te supun la o muncă permanentă. Vino, noi
îţi °om arăta un drum mai uşor spre cer". Cel care °inde mai
ieftin °a a°ea mai mulţi cumpărători. Dar, în cele din urmă,
ade°ărul cu lepădarea de sine reprezintă un târg mai bun decât
greşeala cu toată auto-mulţumirea. A treia categorie: preferă
Satan compania persoanelor puternice şi inteligente? Lui, de
asemenea, îi place să întreţină pe cei care au reputaţia unor
sfinţi. Oare ce lucru mai bun ar putea face o pasăre °ie decât să
atragă altele în capcană? Aşa este puterea Satanei - şi
slăbiciunea celor mai mulţi dintre noi - ca cel mai sfânt om să-şi
folosească momeala pentru a-i înşela pe alţii. Marele patriarh
A°raam a ispitit-o pe Sara să mintă: ͣSpune-lc că eşti sora
mea!" (Gen. 12.13). Bătrânul profet din Betel 1-a depărtat pe
omul lui Dumnezeu din drumul lui, sfinţenia °ieţii profetului şi
respectul °ârstei înaintate dând autoritate sfatului său (I împ.
13.18). Oh, cum ar trebui să te a°ertizeze pe tine acest lucru,
cel care ai făcut un drum lung şi prosper pe calea lui Dumnezeu
şi ai obţinut un renume în Biserică! Deoarece eşti lider, ceea ce
spui şi faci îi determină pe ceilalţi să se uite mai puţin la ei înşişi
şi mai mult la tine pentru a fixa drumul şi a stabili regulile. A
patra categorie: Satan alege persoane capabile să influenţeze
pe cei care deţin puterea. Dacă poate să atragă familia sau
prietenii de partea sa, atunci el are o cale de acces mai uşoară
spre ade°ăratul obiecti° al dorinţelor lui. Unii cred că aceasta
este explicaţia pentru care Satan a cruţat °iaţa soţiei lui Io° -
pentru a-şi putea oferi cupa cu otra°ă prin însăşi mâna ei:
ͣBleastămă-L pe Dumnezeu şi mori!" Noi ştim că Da°id nu ar fi
primit de la Nabal ceea ce a luat din
mâinile lui Abigail. Satan s-a gândit să-i ofere lui Adam
mâna prin mâna E°ei; el a 75 plănuit înfrângerea lui Samson
prin Dalila. Şi pentru a-L ispiti pe Cristos, l-a folosit pe Petru, un
apostol. Unii martiri au mărturisit că munca lor cea mai grea a
fost să biruie rugăciunile şi lacrimile prietenilor şi rudelor, însuşi
Pa°el exprima acest lucru când spunea: ͣCe faceţi de plângeţi
aşa şi-mi rupefi inima? Eu sunt gata nu numai să Eu legat, dar
chiar să şi mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus"(F. A.
21.13). ATENŢIONARE Analizează şiretlicurile Satanei şi
familiarizează-te cu tacticile lui. Pa°el garantează că orice
creştin le înţelege într-o anumită măsură: ͣCăci nu suntem în
neştiinţă despre planurile lui", spune el (II Cor. 2.11). Poate fi
spus acest lucru despre tine? Ştii cât de °iclean şi inteligent este
duşmanul tău? Ce companie plăcută pretinde să fie? ͣIa loc la
masa mea de joc" spune Satan. ͣIată câte°a premii ispititoare:
starea ta materială, °iaţa ta, libertatea ta". Acum tu trebuie să
admiţi că aceste lucruri sunt bune şi sunt îngăduite. Dar aici
este ino°aţia Satanei: el extinde regula jocului astfel că, dacă
joci de partea Iui, cu siguranţă °ei °iola legile neschimbate ale
lui Dumnezeu. Dacă nu poţi obţine lucruri bune prin joc cinstit,
ci trebuie să recurgi la înşelătorii, să ştii că premiul este fals şi se
°a transforma în lucru de nimic în mâinile tale. Ce nebunie să-L
înşeli pe Dumnezeu, compromiţând ade°ărul Lui! Poate crezi că
ai câştigat una sau două partide, dar la sfârşitul jocului te °ei
găsi ruinat. Dacă Satan te poate momi să păcătuieşti pentru
ce°a ce te asigură că este meritoriu, te găseşti într-o
încurcătură serioasă, dar răul cel mai mare încă n-a sosit. Odată
ce te °ei fi aşezat la masa lui, el °a începe cu îndrăzneală să te
în°eţe trucurile lui. Acest afacerist necurat îţi °a arăta cum să-ţi
strecori păcatele sub masă fără ca nimeni - nici măcar
Dumnezeu - să te Vadă. El predă acest °icleşug de pe °remea lui
Adam, care credea că se putea ascunde în spatele unei frunze
de smochin. Ce altce°a au făcut fraţii lui Iosif când l-au lăsat să
moară, decât să ascundă faptele lor sub haina pe care au
mânjit-o cu sânge? Şi cum a reacţionat soţia lui Potifar, când
Iosif nu a răspuns pri°irii ei păcătoase? Ea şia ascuns păcatul
(tot în haina lui) şi l-a acuzat pe el de propria ei slăbiciune.
Fereşte-te să joci astfel de jocuri ce noroc cu Dumnezeu. Nici o
haină nu este prea largă să ascundă păcatul tău; nici o mână nu
este atât de abilă să-1 ascundă fără ca ochiul atot°ăzător al lui
Dumnezeu să obser°e. Dacă El nu te cheamă să dai socoteală
pentru păcatul tău în °iaţa aceasta, poţi fi sigur că o °a face în
°iaţa de dincolo. 76 Cea mai gra°ă disciplină pe care Dumnezeu
o poate aplica în această perioadă a eternităţii este să-1 lase pe
omul păcătos în propriile-i remuş-cări, când este legat în iad în
compania Satanei. Unul dintre pericolele participării la astfel de
jocuri diabolice este că treptat le °ei îndrăgi. Ele sunt la fel de
ademenitoare ca °inul şi creează o sete nepotolită. Practică
°icleşugurile Dia°olului un timp mai îndelungat, şi °ei °edea că
sufletul tău înnegrit °a începe să dea declaraţii false despre el
însuşi pentru a satisface apetitul tău nesăţios după păcat. Nici
un păcat nu demonstrează o mai mare slăbiciune decât cel care
este rezultatul unui complot deliberat, îndreaptă-ţi inima spre
păcat, şi Satan îţi °a împrumuta carul său şi te °a conduce el
însuşi pentru a-1 înfăptui. PRECAUŢII Acestea sunt gânduri
foarte serioase şi °or împinge teama până în adâncul sufletelor
noastre, dacă nu °om a°ea o puternică recomandare pentru
sănătate spirituală, scrisă de însăşi mâna lui Dumnezeu. Citeşte
cu atenţie şi urmează întru totul. 1. Cerc-I un sfat lui Dumnezeu
Iadul este supra°egheat de cer şi în orice moment Dumnezeu te
poate înştiinţa de planurile rele puse la cale împotri°a ta. Cel ce
montează un ceas cunoaşte fiecare piesă din interiorul lui.
Dumnezeu a făcut acest şarpe necinstit (deşi nu şiretenia din
el), deci ştie orice lucru despre el. De asemenea, Satan este
prizonierul lui Dumnezeu, şi El îl are totdeauna sub ochi. Orice
tranzacţie din cer sau din iad trece prin mâinile lui Cristos. Tot
ce ştie Tatăl, cunoaşte şi Fiul, şi El este gata să descopere
sfinţilor Lui tot ce ei au ne°oie să ştie în °iaţa aceasta (Ioan
15.15). Trăim °remuri de mari intrigi politice numai cei câţi°a
care conduc această lume înţeleg misterele unui stat; noi,
ceilalţi, cunoaştem doar puţin mai mult decât ceea ce este scris
în ziare. Acelaşi lucru este şi cu planurile pe care Satan le ţese
cu subtilitate împotri°a sufletelor oamenilor. Numai puţini
bănuiesc care este scopul planurilor Satanei împotri°a lor. Este
°orba de oamenii sfinţi, cărora Duhul lui Dumnezeu le
descoperă nu numai ce le-a pregătit El în cer, dar şi planurile
distrugătoare pe care Satan le urzeşte aici pe pământ. 2.
Cunoaşte-ţi inima Cunoaşte-te bine pe tine însuţi şi atunci °ei
putea cunoaşte mai bine planul Satanei împotri°a ta. El alege
metoda de ispitire din înclinaţiile 30 pe care le găseşte în inima
ta. După cum un general înconjoară o cetate şi o pri°eşte cu
atenţie, apoi îşi direcţionează asediul acolo unde are şanse mai
mari de reuşită, tot astfel Satan îl împresoară pe creştin şi îl
cercetează cu atenţie înainte de a-1 ispiti. 3. Citeşte cu atenţie
Cu°ântul lui Dumnezeu El prezintă istoria celor mai remarcabile
bătălii dintre bra°ii soldaţi ai lui Cristos şi Satan, °răjmaşul lor.
Tu poţi citi despre modul în care Satan i-a biruit şi cum ei au
recucerit terenul pierdut. .Nici o poftă nu poate prezenta un
pericol pentru tine, dar tu trebuie s-'o mărturiseşti: nu există
nici o ispită împotri°a căreia Dumnezeu să nu te înarmeze. Se
spune că cine°a a plănuit să-1 otră°ească pe Martin Luther, dar
el a fost pre°enit de un prieten credincios care i-a trimis o
descriere a presupusului ucigaş. Creştine, Biblia îţi descrie
înfăţişările poftelor cu care Satan încearcă să distrugă sufletul
tău preţios. ͣRobul tău primeşte şi el în°ăţătura de la ele" (Ps.
19.11).
SATAN CA. ACUZATOR AL PĂCATULUI Până acum tu
trebuie să fi cunoscut deja ispitele Satanei. Fără îndoială, el
adeseori le-a pendulat la uşa ta, deoarece el are o deosebită
plăcere să câştige un om sfânt ca principalul lui client. Tu poţi fi
greu de înşelat. Şi-L rog pe Dumnezeu să fii aşa; dar să nu crezi
nici un moment că Satan °a fi uşor de îndepărtat. Dacă nu-ţi
place acest pachet cu ispite, atunci el îşi °a întinde sacul cu
acuzaţii şi ţi le °a prezenta atât de bine, încât °ei crede că el ţi le
aduce la porunca lui Dumnezeu! După cum Duhul Sfânt mai
întâi sfinţeşte şi apoi mângâie, tot aşa Satan mai întâi ispiteşte
şi apoi tulbură. Mai întâi,' stăpâna lui Iosif a încercat să-1
momească pentru a-i satisface pofta ei; fiind demascat acel
şiretlic, ea a apelat apoi la o altă tactică pentru a-1 pro°oca. Şi
noi deja am obser°at că, pentru a-şi acoperi fapta rea, ea s-a
folosit de propria lui haină. Tot astfel, pentru Satana nu
reprezintă o dificultate găsirea unei găuri în haina celui sfânt,
chiar atunci când el umblă foarte atent. Când Satan doreşte să-
1 facă pe un om să păcătuiască, el bate la uşa °oinţei. Când
doreşte să-1 în°inuiască de păcat, el apelează la cuget. Dar
cunoştinţa şi puterea lui asupra acestora nu este absolută,
deoarece sunt izolate de Dumnezeu. Satan ştie că nu poate să
smulgă un lacăt a cărui cheie se află în posesia lui Dumnezeu;
prin urmare el se gândeşte la anumite trucuri prin care să-1
determine pe cel sfânt să-i deschidă uşa. Ca şarpe, Satan are un
drum unic. Celelalte animale au o traiectorie dreaptă, dar
şarpele merge strâmb, z°ârcolinduse. Dacă °ezi un şarpe 78
târându-se, cu greu îţi dai seama în ce direcţie se îndreaptă.
Satan se deplasează într-un mod asemănător, luând-o pe
diferite căi pentru a ascunde ade°ăratele lui intenţii. Iată câte°a
căi folosite de el pentru a-ţi acuza sufletul şi pentru a întuneca
părtăşia ta cu Tatăl. 1. Satan îi acuză pe sfinţi de gândurile lui
nelegiuite El îşi aşază gândurile lui rele, precum copiii găsiţi, la
uşa lor. Cât de inteligent este el pentru o astfel de înşelătorie!
Când gândurile sau înclinaţiile contrare °oii şi căilor lui
Dumnezeu se strecoară înăuntru, mulţi creştini scumpi
confundă aceşti orfani mizerabili cu proprii lor fii şi îşi asumă
întrega responsabilitate pentru aceste pofte trupeşti. Dia°olul
se strecoară aşa de subtil în sufletul celui sfânt, încât în
momentul în care ei încep să scâncească, el deja s-a îndepărtat.
Iar creştinul, negăsind pe nimeni înăuntru, în afară de el,
presupune că aceste greşeli îi aparţin. Astfel, el îşi poartă singur
ocara, iar Satan şi-a împlinit scopul. Ce remediu are copilul lui
Dumnezeu? Să stea într-o părtăşie strânsă cu Tatăl. Atunci, tu
°ei putea respinge acuzaţiile Dia°olului prin sabia Duhului. Dar
fii pregătit pentru un alt asediu. Precum Nebucadncţar, Satan
°a izbucni de furie şi °a încinge cuptorul mâniei lui de 7 ori mai
tare, până când flăcările sentimentelor lui blestemate te °or
încercui. Prin aceasta, el speră să te înspăimânte şi să-ţi
pângărească simţurile sufletului, ca tu să fii forţat să tragi o
concluzie greşită - de exemplu, că nu mai eşti un copil al lui
Dumnezeu. Ade°ărul este că, dacă păcătuieşti în această
situaţie, este pentru că te îndoieşti de puterea de a te păstra a
lui Dumnezeu, în loc să pui la îndoială aceste false emoţii. în
acest caz, sfatul meu este să procedezi cu aceste sentimente ca
şi cu bandele ce colindă ţara, hărţuind cetăţenii cinstiţi. S-ar
putea să nu-i poţi opri să treacă prin oraşul tău, dar, cu
siguranţă, îi poţi opri să nu se stabilească acolo. 2. Satan
amplifică păcatele sfinţilor Scopul lui este să-i discrediteze pe
sfinţi, şi nu păcatele. Pentru aceasta, tactica lui principală
constă în a prezenta acuzaţiile lui ca pe un act al Duhului Sfânt.
El ştie că nici o acuzaţie nu poate răni mai adânc, ca cea °enită
din partea lui Dumnezeu; prin urmare, când acuză un creştin
conştiincios, el forjează Numele lui Dumnezeu pe proiectil,
înainte de a-i da foc. Imaginează-ţi un copil care este conştient
de neascultarea faţă de tatăl său şi nişte oameni dispreţuitori,
care, dorind să-i facă rău, îi scriu o scrisoare plină de acuzaţii
ameninţătoare şi i-o trimit, după ce au falsificat semnătura
tatălui său. Bietul copil, fiind deja conştient de gra°itatea
păcatelor lui şi neştiind de acest plan, °a fi copleşit de spaimă.
31 Acesta este ade°ăratul necaz ce porneşte de la o premisă
falsă - exact lucrul sa°urat de Satan. Satan este un anchetator
inteligent. El urmăreşte îndeaproape relaţia ta cu Dumnezeu.
Mai de°reme sau mai târziu, el te °a prinde obosit sau dărâmat
de °reo lucrare. El ştie că eşti conştient de greşelile tale şi că
Duhul lui Dumnezeu îşi °a arăta a°ersiunea faţă de ele. Prin
urmare, el te în°inuieşte profund, reîn°iind orice acuzaţie pe
care şi-o aminteşte, apoi îşi oferă garanţia ca cea dată de
Dumnezeu. Iată modul în care prietenii lui Io° au reacţionat la
suferinţa lui. Ei au adunat toate do°ezile infirmităţii lui, pentru a
le folosi împotri°a lui, susţinând că ei au fost trimişi de
Dumnezeu pentru a-i demasca făţărnicia. Deşi Satan este un
maestru al inchiziţiei, noi ştim că nu toate acuzaţiile °in din
partea lui. Cu°ântul lui Dumnezeu menţionează clar că
,JDomnul pedepseşte pe cine-J iubeşte" (E°r. 12.6). Atunci, cum
am putea deosebi acuzaţiile dispreţuitoare ale Satanei de cele
pline de dragoste din partea lui Dumnezeu şi a harului Său?
încearcă acest test: dacă aceste ameninţări contrazic o lucrare
anterioară a Duhului în sufletul tău, atunci sunt ale Satanei, şi
nu ale Duhului. Amplificând păcatul tău, Satan urmăreşte să te
pângărească şi să te con°ingă de faptul că tu nu eşti decât un
făţarnic. ͣOh", şuieră Satan, ͣacum ţi-ai arătat ade°ărata
înfăţişare! Pri°eşte pata de pe haina ta: ce om sfânt a mai comis
°reodată un astfel de păcat? întreaga ta °iaţă este o ruşine!
Dumnezeu nu °rea să aibă nimic de a face cu persoane atât de
rele ca tine". Şi cu o singură suflare, Satan sfărâmă totul în
bucăţi. întreaga locuinţă a harului pe care Dumnezeu a
construit-o mulţi ani în sufletul tău şi toată mângâierea adusă
de Duhul Sfânt au fost dărâmate de o singură suflare a gurii lui
rele. El îţi distruge întreaga °iaţă şi îţi spune că este numai
greşeala ta. Nu dispera! Alină-ţi teama cu acest ade°ăr preţios:
odată ce Duhul lui Dumnezeu a început o lucrare de curăţire,
făcându-te să te încrezi în bunătatea Lui, El nu °rea şi nici
nu poate să aducă sufletului tău informaţii contrare. Cu°ântul
Lui nu este ͣDa şi Nu", ci ͣDa şi Amin", pentru totdeauna. Dacă
faci pe risipitorul, Dumnezeu te °a mustra serios pentru păcatul
tău, aşa cum a procedat cu Da°id, care a fost mustrat prin
proorocul Natan: ͣTu eşti omul!" (II Sam. 12.7). Totuşi, Natan n-
a rostit nici un cu°ânt care să pună la îndoială sfinţenia lui Da°id
şi lucrarea lui Dumnezeu în sufletul lui. Proorocul,nu a°ea o
astfel de misiune din partea lui Dumnezeu. El fusese trimis să-1
determine pe Da°id să-şi plângă păcatul - şi nu ca din pricina
păcatului lui să pună la 80 îndoială starea lui de har, pe care
Dumnezeu i-o arătase în nenumărate rânduri. Pe lângă faptul că
plantează seminţele îndoielii cu pri°ire la lucrarea de curăţire a
Duhului, Satan trimite ajieşea mustrări de cuget care neagă
bogăţia harului lui Dumnezeu. Când păcatele tale sunt
prezentate ca depăşind îndurarea lui Dumnezeu sau harul
legământului Său, să ştii că acest lucru °ine de la acel pârâş
gelos, Dia°olul. Duhul Sfânt, intermediarul lui Cristos, îi
îndeamnă pe păcătoşi să îmbrăţişeze harul E°angheliei. Ar
spune El ce°a care ar putea pângări sau micşora preţuirea de
care Cristos Se bucură în ochii aleşilor Lui? Cu siguranţă, tu
trebuie să afli care este originea acestor minciuni! Când auzi o
persoană complimentând pe o alta ca bună sau înţeleaptă, ca în
cele din urmă să spună un dar, care distruge totul, să ştii că nu
este un prieten, ci un duşman °iclean, care deşi laudă acea
persoană, de fapt doreşte să o discrediteze. Tot astfel, când
auzi că Dumnezeu este prezentat ca îndurător şi plind de har,
dar nu faţă de un păcătos mare ca tine; puternic şi măreţ, dar
care nu poate sal°a pe cine°a ca tine, atunci tu poţi spune:
ͣPleacă, Satano, °orbirea ta te trădează! Acesta nu este un
mesaj trimis de Iubitul sufletului meu!" 3. Satan se consideră el
însuşi şi judecător şi juriu pentru a-i acuza pe sfinţi Dia°olul este
în Biserică ori de câte ori eşti şi tu. Şi stă lângă uşa cămăruţei
tale şi ascultă ce-I spui tu lui Dumnezeu în secret, căutând tot
timpul un prilej să te acuze. Duhul răz°rătit care a îndrăznit să
critice legea Dumnezeului din ceruri, nu °a ezita să judece felul
în care îţi conduci sufletul. El se aseamănă cu cel care ascultă
predicile numai pentru a găsi °reo greşeală şi astfel să-1 poată
acuza de ofensă pe predicator pentru °reun cu°ânt incorect
folosit. Satan are o deosebită plăcere să-ţi sfărâme lucrarea pe
care ai făcut-o şi, denaturând-o, să apară superficială, deşi este
făcută cu mult zel; făţarnică, deşi este cu ade°ărat sinceră. El nu
se °a odihni până când nu °a da °erdictul: ͣVino°at!" împotri°a
sufletului tău. După ce ai lucrat cât ai putut de bine, atunci
acest critic con°ingător porneşte la lucru: ͣAcolo", °a spune el,
ͣai fost făţarnic, arătându-te amabil, dar de fapt slujindu-ţi fie.
Aici te-ai îndoit; acolo, ai fost leneş, şi mai departe, plin de
mândrie. Acum, ce răsplată mai aştepţi din mâinile lui
Dumnezeu, dacă f-ai pângărit lucrarea?" Astfel de înţepături fac
ca multe suflete să ducă o °iaţă împo°ărată. Eşti unul dintre
aceştia - epuizaţi sufleteşte? Oare retează el orice faci până
când tu nu mai ştii dacă să te 6 - Creştinul în Armătură 32 rogi
sau nu, dacă să asculţi sau nu? Iar când te-ai rugat şi ai ascultat,
să nu ştii dacă are sau nu °reun rost? Astfel, sufletul tău este
copleşit de îndoială, iar zilele tale se scurg în suferinţă, în °reme
ce Satan °răjmaşul tău, stă într-un colţ şi se bucură că te-a
'înşelat. Scopul lui principal este ca, dacă nu poate să te
jefuiască de neprihănirea ta, atunci să te pri°eze de bucurie. 4.
Satan încearcă să jefuiască sfinţii de făgăduinţa legământului El
°ine să te smulgă din păşunile °erzi ale mângâierii legământului
şi să te arunce în adâncurile disperării. El face acest lucru sub
falsa acuzaţie că tu nu eşti suficient de smerit în ceea ce
pri°eşte păcatul. Apostolul cunoştea jocurile sofisticate ale
gândirii Dia°olului. El le numea ͣplanurile" lui (I Cor. 2.11),
°rând să spună: argumentele lui înţelepte. Pentru aceasta,
Satan se bazează pe linguşire. Orice lucru spus de el este o
minciună flagrantă şi este spus cu două înţelesuri. Dar unde
este creştinul care măcar pentru moment să nu fi fost păcălit de
el? Satan gândeşte în felul următor: ͣ Trebuie să fie o legătură
între păcat şi întristare. Dar între păcatul tău şi suferinţa ta nu
există o corelaţie; prin urmare, tu nu eşti suficient de smerit!"
Ce argument plauzibil la prima °edere! Deoarece Satan îţi poate
do°edi scripturistic acest lucru. Mânase a fost un mare păcătos
şi pentru el n-ar fi fost de ajfyjfe-o mică suferinţă. El ͣs-a smerit
adânc înaintea ... lui Dumnezeu ' (II Cr. 33.12). ,Acum", spune
Satan, ͣpunepăcatul tău în balanţă cu întristarea ta: eşti tu atât
de îndurerat pe cât de păcătos\ai fost? Te-ai războit mulţi ani
împotri°a Celui Atotputernic, nesocotind poruncile Lui,
punându-1 la încercare răbdarea, rănindu-L pe Cristos cu
pumnalul păcatelor tale, în °reme ce ai întristat Duhul Lui şi I-ai
respins harul. Şi acum crezi că puţina ta căinţă, asemănătoare
unui nor trecător, ce lasă să cadă câte°a picături de ploaie, îl °a
satisface? Nu, tu trebuie să fii copleşit de durere, după cum teai
cufundat în păcat". Pentru a-ţi demonstra deficienţa teoriei lui,
trebuie să facem distincţie între două măsuri ale suferinţei. în
primul rând, o măsură exactă a suferinţei datorată naturii
păcătoase. Aceasta nu este realizabilă; insulta adusă de cel mai
mic păcat este infinită, deoarece este înfăptuită faţă de un
Dumnezeu nemărginit.  în al doilea rând, o măsură relati°ă a
suferinţei datorată Legii şi E°angheliei. Şi ce spune E°anghelia
cu pri°ire la aceasta? Această °eritabilă întristare a inimii este
întristarea potri°ită cu E°anghelia: ͣ/?/ au rămas străpunşi în
inimă" (F. A. 2.37). într-ade°ăr, această în 82 tristare a
E°angheliei duce la pocăinţa dătătoare de °iaţă, trimisă de
Duhul Scripturii pentru mângâierea ta. Oh, suflete ispitit, când
Satan îţi spune că nu eşti suficient de smerit şi să continui să te
scufunzi în propria-ţi suferinţă, caută să te sal°ezi. Cristos
reprezintă podul peste care tu poţi trece în siguranţă râul
în°olburat al păcatelor tale. Dacă crezi că poţi să răspunzi
păcatului tău cu propria-ţi suferinţă, tu eşti un om mort; în
curând tu °ei fi copleşit şi atras de propriile-ţi suspine, dar
niciodată eliberat de păcatele comise, nici măcar de cel mai mic
dintre ele. Nu puterea
întristării tale te °a duce în cer - ci pocăinţa ade°ărată. O
înţepătură în inimă face mai mult decât o durere a cugetului.
Inima este iz°orul °ieţii. Rănit acolo, păcatul °a muri. Dacă
inima ta este făţarnică, nici eu şi nici E°anghelia nu te putem
ajuta. Dar dacă eşti sincer, tu ai îndrăzneală la Dumnezeu (I Ioan
3.21) şi făgăduinţa iertării Lui (I Ioan 1.9). ATITUDINEA
POTRIVITĂ A OMULUI SFÂNT FAŢĂ DE ACUZAŢIILE SATANEI
Dacă ai urmărit cu atenţie cele spunse mai înainte, te-aş ruga
să-ţi pui întrebarea: ͣCe aş putea face firii mele pentru a mă
împotri°i. Satanei când °ine să judece lucrarea mea pentru
Cristos?" 1. Permite în°inuirilor lui să te facă mai atent Acesta
este scopul lui Dumnezeu când permite Satanei să te
examineze. Oare când este un copil mai precaut decât atunci
când profesorul a programat o şedinţă cu părinţii? Tot astfel,
când Satan te urmăreşte şi spune lucruri neade°ărate despre
tine lui Dumnezeu, tu trebuie să fii mult mai atent pentru a te
păstra curat. Aceasta ar trebui să fie o pro°ocare pentru tine
spre a-ţi anali/a mai bine inima şi pentru a studia cu
credincioşie Cu°ântul lui Dumnezeu. Şi atunci, când Satan °a
ataca, tu °ei a°ea do°ada pregătită pentru a respinge orice
acuzaţie. 2. Permite-le să te smerească Pentru a fi cinstiţi cu noi
înşine, trebuie să admitem că multe din acuzaţiile lui sunt
foarte ade°ărate. Dacă Satan, a cărui înţelegere este atât de
întunecată, ne poate în°inui atât de gra°, cu cât mai mult
lumina lui Dumnezeu poate descoperi totul! Ce minunată
oportunitate să-ţi recunoşti starea de păcat şi îndurarea
nemărginită a lui Dumnezeu! Prin această atitudine, noi luăm
pietrele aruncate de Satan asupra noastră şi le folosim pentru a
construi un monument spre sla°a Domnului nostru îndurător.
33 3. Permite-le să-ţi arate falsitatea logicii lui Atunci tu poţi
răspunde în mod înţelept criticilor lui. Falsitatea are un caracter
dublu. în primul rând, îţi °a arăta că nu eşti perfect, dar că
trebuie să fii; apoi îţi °a spune că de °reme ce nu eşti perfect.
Dumnezeu nu are nimic de a face cu eforturile tale jalnice. în
general, nu este foarte dificil pentru a te con°inge că lucrarea ta
şi tu însuţi sunt făţarnice, pline de mândrie, egoiste, etc,
deoarece ce°a din aceste păcate se găseşte în fiecare - chiar şi
în creştini! Trebuie să faci distincţie între mândria în lucrare şi
lucrarea făcută cu mândrie, între făţărnicia într-o persoană şi un
om făţarnic. Şi în cei mai sfinţi oameni se găsesc astfel de
înclinaţii rele. Mângâie-te astfel: dacă înăuntrul tău descoperi o
°Oce care strigă după Dumnezeu şi care protestează împotri°a
Celui Rău, atunci tu şi eforturile tale sunt primite de El.
Dumnezeu °ede eşecurile tale ca simptome ale bolii păcatului şi
îi este milă de tine ca unui părinte de copilul său olog. Cât de
mult dispreţuim o persoană care îşi bate joc de o alta pentru că
se bâlbâie sau şchioapătă! Acestea reprezintă deficienţe în
noua ta natură. Obser°ă cu°intele lui Cristos în rugăciunea
împotri°a Satanei: ͣDomnul să tc mustre... Nu este el un
tăciune scos din foc?" (Zah. 3.2). Ca şi cum ar fi spus: .JDoamnc,
îi permili Tu acestui duh in°idios să-1 blameze pe Iosua, copilul
Tău, pentru acele slăbiciuni ale firii lui °echi care încă se agaţă
de noua lui natură? El deabia este scos din foc. Nu este de
mirare că mai sunt scântei nestinse, unele stricăciuni
nedistruse, unele boli ne°indecate". Şi ceea ce Cristos a făcut
pentru Iosua, face neîncetat pentru toţi sfinţii Lui, cerând
iertare Tatălui pentru greşelile lor şi sus-ţinându-i cu blândeţe
înaintea Lui. A doua deformare în argumentul Satanei constă în
raţionarnentul că deoarece urmele firii °echi se menţin în
eforturile noastre prezente, Dumnezeu nu le acceptă. ͣOare",
întreabă el, ͣ°a primi Dumnezeu astfel de monezi °echi din
mâinile tale? Nu este El un Dumnezeu sfânt?" Iată ceea ce
trebuie să discerni tu. Există două tipuri de acceptare:
acceptarea unui lucru ca plată a unei datorii şi acceptare a unui
lucru ca un semn al dragostei şi gratitudinii. Cel care nu °a lua
bani °echi sau jumătate din ceea ce îi este datorat pentru a
satisface o datorie, °a accepta bucuros dacă prietenul îi trimite
monedă deformată ca un semn de dragoste. Este ade°ărat că
datoria pe care o ai Ia Dumnezeu trebuie plătită în monedă
actuală. Dar, pentru mângâierea ta, Cristos este Cel ce plăteşte.
Trimite-1 pe Satan la El; lasă-1 să-şi aducă în°inuirile înaintea lui
Cristos, Care, aşezat la dreapta lui Dumnezeu, este gata să
deschidă 84 cărţile şi să arate întregul şir al datoriilor îndepărtat
cu sângele Lui şi marcat cu inscripţia: ͣachitat în întregime". Din
ziua mântuirii tale, realizările şi ascultarea ta sunt înscrise într-
un registru aparte ca semne ale dragostei şi mulţumirii tale faţă
de Dumnezeu, iar îndurarea Tatălui ceresc este atât de mare,
încât El acceptă ce-i oferi tu. Dragostea nu refuză nimic din ceea
ce este oferit cu dragoste. ͣCeea ce face farmecul unui om este
bunătatea lui" (P°. 19.22) şi nu greutatea sau °aloarea darului.
RĂSPUNSUL DIVIN PERFECT LA ÎNVINUIRILE SATANEI Ce mare
mângâiere să ştim că nu suntem lăsaţi singuri pentru a abate
lo°iturile Satanei date cugetului nostru! Este el inteligent?
Dumnezeu cu atât mai mult, şi El te poate conduce în siguranţă,
prin labirintul de minciuni al Dia°olului, pe drumul °oii Lui. 1.
Dumnezeu foloseşte planurile Satanei pentru a-i face înţelepţi
pe sfinţii Săi Cu ajutorul lor, El îi demască pe Dia°olul şi copiii
lui, acei moştenitori care demonstrează aceeaşi putere ca şi
tatăl lor în a întrista duhurile sfinţilor, lată câţi°a din ͣcopiii
Satanei" pe care el îi trimite pentru a fura pacea celui sfânt: Cei
ce scot la suprafaţă °echile păcate ale sfinţilor, pe care
Dumnezeu le-a iertat şi le-a uitat, şi aceasta doar pentru a-i
întrista şi a le pângări numele. într-ade°ăr, a căuta în trecut
pentru a găsi ce°a ce ar murdări faţa celui sfânt, aceasta
reprezintă o răutate malefică. Astfel îl blestema Şimei pe Da°id:
,JS>u-te, du-te, om al sângelui!" (II Sam. 16.7). Când întâlneşti
astfel de reproşuri, răspunde-le precum a făcut teologul francez
Beza, înaintea celor care, negăsind alte muniţii, îl acuzau de
unele poeme obscene pe care le scrisese în tinereţe. ͣAceşti
oameni", spunea el, ,jnă pizmuiesc datorită îndurării lui
Dumnezeu". De asemenea, ei sunt cei care aşteaptă ca cel sfânt
să se împiedice, apoi îi arată orice cădere, pentru a-1 face să se
simtă lipsit de har, iar pe ei foarte miloşi. Astfel de pioni ai
Dia°olului îşi atrag blestemul deşi ei se gândesc foarte puţin la
acest lucru. Gândeşte-te la Amalec, pe care Dumnezeu îl
ameninţase că-i °a şterge numele de sub ceruri (Dt. 25.19). îţi
aminteşti cc a făcut el pentru a merita mânia lui Dumnezeu? El
poruncise soldaţilor săi să ucidă pe cei din tabăra lui Moise care
erau mai slabi şi nu puteau ţine pasul cu ceilalţi! Cu greu ne
putem imagina o mai mare cruzime, şi totuşi, înaintea lui
Dumnezeu este mult mai rău să-i ucizi cu ascuţişul limbii pe cei
săraci în duh. 34 O altă categorie o reprezintă oamenii răi ce
doresc să întristeze duhul celui sfânt. Probabil ai °ăzut cum se
poartă un batjocoritor. Când el descoperă că sunt de faţă cei
ce-L iubesc pe Domnul, şi care nu suportă ca Numele Lui să fie
luat în deşert, atunci el în mod °oit foloseşte un limbaj grosolan
care zgârie urechile şi întristează duhul sensibil al ascultătorilor.
Acest ticălos lo°eşte atât tatăl, cât şi fiul dintr-o singură
lo°itură. El consideră că nu este suficient să-L dezonoreze pe
Dumnezeu, ci insistă ca cei sfinţi să fie de faţă şi să audă răul
făcut Tatălui lor. Probabil cei mai răi ͣcopii ai Satanei" sunt cei
care blamează un copil al lui Dumnezeu pentru propriile lor
păcate. Iată de ce Ahab îl în°inuia pe proorocul Ilie ca fiind cel
ce tulbura pe Israel, când, în realitate, el însuşi şi casa tatălui
său erau de condamnat. Ce întristare pentru Moise ca israeliţii
să aşeze la uşa lui sângele celor ce muriseră în pustiu.
Dumnezeu însuşi ar fi putut să dea mărturie că Moise era
chezăşia lor permanentă când mâna Lui se ridica pentru a-i
distruge. Sub acelaşi blestem se află şi cei mai buni slujitori ai
lui Dumnezeu care trăiesc în acest °eac rău. ͣAm putea să le
mulţumim", spune batjocoritorul, ͣpentru toate mizeriile
naţiunii noastre; noi o duceam bine până când au încercat ei să
ne schimbe". Nu blama medicamentul bun care a fost
administrat, ci organismul corupt al naţiunii care nu ştie să-1
folosească! 2. Dumnezeu foloseşte înşelătoriile Satanei pentru
a-i face recunoscători pe sfinţii Săi Tu ştii ce bolo°ani aruncă
Dia°olul în calea ta. Ce uşurare şi bucurie trebuie să simtă
sufletul tău dacă astăzi drumul tău este neted! în stârnirea
conflictelor, nimeni nu-1 poate întrece pe Satan, şi totuşi tu ai
pace în cuget. Cui îi datorezi liniştea sufletească? Numai lui
Dumnezeu, care îl supra°eghează pe Satan şi nu-i permite să
pătrundă în grădina sufletului tău. In fiecare zi, Satan plănuieşte
să-ţi tulbure pacea. Acest hoţ °ede fructele tale atrăgătoare şi îi
lasă gura apă după ele, dar zidul este prea înalt pentru a se
căţăra. Dumnezeu îl ţine departe de paradisul tău. Ceea ce te
apără de cei răi nu este harul lui Dumnezeu în tine ci fa°oarea
lui Dumnezeu de a te proteja. Ce ai mai dori să auzi pentru ca
inima ta să fie copleşită de recunoştinţă? 3. Dumnezeu
foloseşte °icleniile Satanei pentru a-i face circumspecţi pe sfinţii
Săi Tu nu ai de-a face cu un nepriceput, ci cu unul care are
destulă pricepere pentru a-ţi fura liniştea şi a-ţi pângări bucuria
dacă nu este 86 supra°egheată îndeaproape. Pacea ta
reprezintă comoara după care el aleargă. A îndepărta muştele
din dulap pe timp de °ară nu este mai greu decât a-1 ţine pe
Satan departe de cugetul tău. El le-a furat sfinţilor multă
mâncare gustoasă, trimiţându-i la culcare flămânzi; el se află pe
urmele tale: de aceea °eghează mereu. ÎNTĂRIREA CELUI SFÂNT
ͣBine", spui tu, ,jiu mai am ne°oie de alte argumente pentru a
mi se demonstra natura chinuitoare a ad°ersarului meu. Spune-
mi acum ce aş putea face pentru a mă întări împotri°a
atacurilor lui". 1. Păzeşte-te de seducţiile lui Satan Dacă °rei să
te fereşti de duşmanul tău ca de unul care te tulbură, trebuie să
te păzeşti de el şi ca de cel ce caută să te seducă. Poţi fi con°ins
că el te urmăreşte! în mod obişnuit, mânerul baltagului cu care
el distruge rădăcina liniştii unui creştin este construit din lemnul
creştinului. Satan este o creatură şi el nu poate lucra fără
unelte. într-ade°ăr, el poate face din puţin mult, dai- nu poate
să facă ce°a din nimic. Putem obser°a aceasta în atacul
împotri°a lui Cristos, când Satan s-a mâniat deoarece nu găsise
nimic în El (loan 14.30). Dar în noi poate găsi resturi ale firii
°echi, care îi spun multe despre starea inimii noastre. Iată ceea
ce îndrăgeau odinioară inimile noastre: puterea noastră,
poftele noastre, mândria noastră. El ni le înfăţişează, crezând că
astfel near putea smulge din noua noastră stare în Cristos.
Păzeşte-te de momelile lui! Nu bea din cupa lui, căci ea conţine
otra°ă. Nici nu te uita ce sclipiri de mărgăritar are băutura lui!
Ceea ce bei acum cu plăcere se °a transforma în amărăciune. Şi,
mai presus de toate, păzeşte-te de păcatul aroganţei. Tu nu eşti
scutit de un astfel de pericol. Dacă ai fost prins în plasa acestui
păcat, cheamă-L degrabă pe Dumnezeu să te ajute. Dacă e°iţi,
nu faci altce°a decât să-i acorzi timp Satanei pentru a te strânge
mai puternic. Dar dacă strigi la Dumnezeu cu pocăinţă
ade°ărată, El °a °eni imediat în ajutorul tău. Cu cât te °ei
supune mai repede Duhului, cu atât mai puţin °a a°ea de
suferit sufletul tău. 2. Prinde-te de promisiunea îndreptăţirii lui
Dumnezeu O altă cale de a te întări împotri°a Satanei este de a
studia importantul ade°ăr biblic pri°itor la îndreptăţirea
sufletului înaintea lui Dumnezeu. Analizează acest ade°ăr sub
toate aspectele sale: darul fără plată al 34 îndurării lui
Dumnezeu; să°ârşirea sacrificiului lui Cristos; eficacitatea
credinţei pentru însuşirea acestor binecu°ântări (Rom. 3.24,
25). Odată ce uşa sufletului se °a deschide pentru acest ade°ăr,
aceasta °a aduce ocară asupra Dia°olului. Când Satan °a °eni
să-ţi fure pacea, °ei fi biruit uşor, dacă nu înţelegi pe deplin
însemnătatea îndreptăţirii tale în Cristos. Un sfânt fără
siguranţa mântuirii este tot atât de lipsit de apărare, precum un
iepure care fuge spre un tufiş pentru a se ascunde de o °ulpe,
dar datorită urmelor pe care le lasă, el °a fi urmărit cu uşurinţă.
In Cristos, tu ai un adăpost unde °răjmaşul nu îndrăzneşte să
°ină: ͣPorumbiţă din crăpăturile stâncilor, ascunsă în scobiturile
prăpăstiilor" (Cânt. Cânt. 2.14). în timp ce Dia°olul îţi poate
urmări cu în°erşunare sufletul tău, mireasma sângelui lui
Cristos prin care eşti justificat este noci°ă pentru el şi °a
înceta să te urmărească. Aleargă înainte spre acest turn al
legământului E°angheliei şi aruncă acest ade°ăr asupra capului
Satanei, după cum o femeie a lo°it capul lui Abimelec cu o
piatră: ,JPe când celui ce cred în Cel ce socoteşte pe păcătos
neprihănit, credinţa pe care o are în El îi este socotită ca
neprihănire" (Rom. 4.5). 3. E°ită capcana Creştine, străduieşte-
te să rămâi în ade°ăr. Adică, nu-1 lăsa pe Satan să te prindă în
curse doctrinare unde nu te poţi lupta şi de unde nu poţi fugi.
Una din tacticile lui este să te conducă printr-un labirint de
întrebări impertinente, intenţionând să întârzie înaintarea ta
spre cer. Uneori, el întreabă sufletul pe care-1 înfăşoară: °oinţă
liberă sau predestinare? Şi orice răspuns i-ar da, el îl răstoarnă
cu replica sa tăioasă. Altădată, el îţi °a cere să-i spui cu
exactitate ziua şi ora mântuirii tale, şi dacă nu poţi răspunde,
atunci el °a pune la îndoială înrudirea ta cu Cristos. Când Satan
te sâcâie cu astfel de întrebări, nu încerca să te explici înaintea
lui. Răspunde-i cu poziţia ta prezentă în Cristos şi lucrarea
sigură a harului Său în sufletul tău. Să nu uiţi niciodată că cel
mai simplu ade°ăr al E°angheliei reduce toate intrigile Satanei
la un morman de minciuni lipsite de °aloare. Acum, presupune
că ai scăpat de capcana întrebărilor fără sens; ce °ei face când
Satan °a încerca să doboare credinţa ta conducându-te pe
drumul unor Scripturi neclare? Mii refer la acele pasaje dificile
care depăşesc înţelegerea, precum ochiul nu poate străbate
şu°oiul din munte, până când ameţit şi dezorientat, sfântul
cade în disperare datorită condiţiei lui. Vinul E°angheliei este
greoi pentru minte! Prea mult studiu al pasajelor dificile poate
aduce confuzie şi ne poate slăbi credinţa. 35 Repet: trebuie să
rămâi statornic în ade°ăr. Combate atacul Satanei cu pasaje
biblice simple - acelea menite să hrănească credinţa ta şi să-ţi
în°eselească sufletul. Când întâlneşti texte, care se aseamănă
situaţiei tale, foloseşte-le ca pe un °ad împotri°a torentului
ispitelor, fără a te a°entura să te depărtezi de ţărm. Satan °a
încerca să te abată de la drumul tău sigur spre cer şi să te
îndrepte spre un altul - prin circumstanţele actuale pe care tu
nu le înţelegi. Prin acestea, Satan argumentează împotri°a
dragostei lui Dumnezeu şi a sufletului tău. Cu acordul lui
Dumnezeu, el l-a jefuit pe Io° de bunurile lui materiale, apoi s-a
năpustit asupra sutîetului său. El a folosit orice împrejurare şi
orice persoană pentru a-şi atinge scopul. A folosit-o pe soţia lui
pentru a-1 îndemna pe Io° să-L blesteme pe Dumnezeu; i-a
folosit pe prietenii lui; pentru a-1 condamna pe el însuşi. Satan
i-a con°ins pe toţi - cu excepţia lui Io° - că suferinţa şi starea de
har nu pot locui împreună. Aici este o atenţionare bine°enită
când sufletul tău este dus de °alul încercării: nu-L acuza
nicidecum pe Dumnezeu de răutatea Vrăjmaşului tău, nici nu
^te acuza că eşti de partea acestuia. Dumnezeu poate găsi o
scăpare din cea mai rea furtună. EI poate fi drept, când
foloseşte instrumente rele, şi îndurător, când îngăduie
suferinţele. Nu te răz°răti când inter°in schimbări în °iaţa ta.
Cristos ne-a înştiinţat că °om a°ea parte de o călătorie
furtunoasă înainte de a ajunge la ţărmul ceresc. Perspecti°a ta
trebuie să fie foarte diferită de cea a oamenilor nemântuiţi.
Precum copiii nai°i, ei cred că oricine le oferă prune îi şi iubeşte.
Ei nu realizează că prosperitatea poate fi un blestem care să-i
ţină cufundaţi în somnul adânc al falsei siguranţe. Aminteşte-ţi
cum s-a purtat Iael cu SiSera (Jud. 5.25,26). Ea i-a oferit lapte,
deşi el îi ceruse apă, pentru a-1 putea pironi de pământ cu mai
multă siguranţă -se spune că laptele are proprietatea de a
produce somn. Dar creştinul care trece prin suferinţă posedă
cheia pentru a înţelege pro°idenţa lui Dumnezeu. Prin Cu°ânt,
Duhul te în°aţă să înţelegi că ,J51 pedepseşte pe orice Eu pe
care îl iubeşte". în spatele fiecărei încercări, se ascunde o nouă
binecu°ântare. 4. Menţine siguranţa mântuirii O altă cale
pentru a rezista Satanei este de a-ţi păstra nădejdea mântuirii,
promisă prin jertfa ispăşitoare a lui Cristos. întipăreşte-ţi în
memorie toate °izitele speciale pe care Dumnezeu ţi le-a făcut.
Notează ca amintiri ocaziile când El a declarat sărbătoare şi a
°enit la tine îmbrăcat în hainele de gală ale îndurării, ţinând în
mâna Sa sceptrul harului Său, 89 mai familiar decât oricând.
Păstrează toate chitanţele scrise de mâna Lui pentru iertarea
păcatelor tale. ͣDar", ar putea întreba un suflet îndoielnic,
ͣdacă nu pot să-mi însuşesc această siguranţă sau să garantez
pentru acele do°ezi pe care odată le credeam ade°ărate?"
Atunci, încearcă următoarea reţetă ca un tonic pentru credinţa
ta bolna°ă. în primul rând, pocăieşte-te din nou, ca şi cum nu ai
fi fost niciodată. Punc-ţi înainte fapte noi de credinţă, ca şi cum
nai fi crezut niciodată, şi-1 °ei în°inge pe Satan în propriul lui
joc. Lasă-1 să-ţi spună că acţiunile tale din trecut au fost
făţarnice sau că sunt în°echite si fără °aloare. Oare ce poate
spune împotri°a faptelor tale prezente? In acelaşi mod,
acuzaţiile cele mai gra°e pe care el le foloseşte pentru a te
îndepărta de Dumnezeu te °or apropia şi mai mult de El. Dacă
el continuă să arunce temeri asupra sufletului tău, atunci mergi
la.tronul harului şi cere o nouă copie a °echii mărturii pe care tu
ai pierdut-o. Originalul se află în biroul iertării din cer, al cărui
Stăpân este Cristos. Şi dacă eşti un om sfânt, numele tău este
scris acolo. Strigă la Dumnezeu şi ascultă mai degrabă ştirile
°enite din cer decât basmele aduse de °răjmaşul tău din iad.
Dacă °ei sta mai puţin la discuţii cu Satan şi °ei mărturisi lui
Dumnezeu temerile tale, ele °or fi rezol°ate curând. Poţi
aştepta un ade°ăr de la un mincinos sau mângâiere din partea
unui duşman? întoarcei spatele şi mergi la Dumnezeu. încearcă
să nu te îngrijorezi. Mai de°reme sau mai târziu °ei primi
certificatul de asigurare. Dacă sufletul tău este atât de lo°it
încât pare că nu aude răspunsul reasigurării °enit de la
Dumnezeu, mai presus de răcnetul Satanei, atunci
îndepărtează-te de duşman şi fugi ţintă în portul lui Dumnezeu.
Retra-ge-te onorabil spre acele întăriri pe care Cristos le
pregăteşte pentru soldaţii Lui aflaţi în(pericol. Sunt două locuri
sigure în care sufletul
dornic se poate retrage: Numele lui Dumnezeu şi
promisiunile absolute ale E°angheliei. Eu consider acestea ca
cele mai plăcute limanuri, care sunt de mult folos mai ales când
furtuna este atât de puternică încât corabia nu poate rezista
°alurilor. După cum creatura nu posedă nimic în ea însăşi care
să-L determine pe Dumnezeu să facă astfel de promisiuni, tot
astfel nimic nu-L împiedică pe Cel Atotputernic să Şi le menţină
după cum doreşte. Acest act al credinţei, de a te retrage la
adăpostul făgăduinţelor, însoţit de o dorinţă adâncă după
îndurare, te °a păstra cu siguranţă de cădere, chiar dacă nu ar
îndepărta toate îndoielile tale. în cele din urmă, dacă Satan
continuă să te hărţuiască, strigă după ajutor şi nu asculta sfatul
Dia°olului. Puterea unor astfel de ispite stă în 90 încercarea de
a le ţine ascunse. De cele mai multe ori, dacă mărturiseşti unui
prieten de încredere, e°la°ios, despre luptele tale, °ei găsi
uşurare. Satan ştie foarte bine acest lucru, aşa că, dornic să
jefuiască sufletul de pace şi mângâiere, îl cufundă în tăcere.
ͣOh, dragule", spune Satan, ͣdacă ar şti prietenii tăi acest lucru,
te-ar îndepărta. Ai face mai bine să speri că ei nu °or afla
niciodată!" Şoptindu-le acest lucru, el a ţinut pe mulţi într-o
stare jalnică. Păstrând secretul Dia°olului, tu pierzi două
binecu°ântări: sfatul fraţilor tăi şi rugăciunile lor. Şi ce groza°ă
pierdere este aceasta! SIGURANŢA VICTORIEI DACĂ EŞTI
ÎNARMAT Am °ăzut pericolele ce pândesc sufletul neînarmat;
gândeşte-te acum la perspecti°ele minunate ale sufletului
înarmat corespunzător. Cine ar refuza onoarea de a sluji în
armata împăratului împăraţilor - mai,ales când °ictoria a fost
deja declarată! Aceasta este certitudinea oferită de Pa°el
fiecărui sfânt care îmbracă armătura lui Dumnezeu: ͣca să
puteţi ţine piept împotri°a uneltirilor Dia°olului". Prin această
frază, el plasează potenţialul duşmanului la locul lui. Făcându-le
cunoscută puterea Vrăjmaşului, Pa°el nu intenţiona nicidecum
să-i sperie pe sfinţi să se retragă într-un mod ruşinos sau să
ajungă într-o stare °rednică de plâns, disperaţi din lipsa
biruinţei. El spera mai degrabă să-i pro°oace la perse°erenţă,
făgăduindu-le putere pentru a rezista în luptă şi apoi o °ictorie
sigură. Aceste două idei sunt incluse în fraza: ͣsă puteţi fine
piept împotri°a uneltirilor Dia°olului". Uneori, a se ridica
implică o poziţie de luptă (Ef. 6.14), alteori o poziţie de
în°ingător: ͣDar ştiu că Răscumpărătorul meu este °iu şi că Se
°a ridica la urmă pe pământ" (Io° 19.25). Acest pământ care
astăzi reprezintă câmpul celor mai sângeroase bătălii între cei
sfinţi şi Satan, într-o zi °a fi aşternut al picioarelor lui Cristos şi
nici un duşman nu °a mai îndrăzni să-şi ridice capul.
CONDAMNAREA SATANEI în ciuda inteligenţei şi uneltirilor sale,
Satan nu °a putea birui un suflet înarmat cu ade°ăratul har şi
nici nu-1 °a putea duce în impas. Citeşte Cu°ântul. Nu °ei
întâlni nici un ser°itor credincios care să fi fost atacat de acest
Vrăjmaş şi care să nu fi ieşit biruitor. Pri°eşte la Da°id, Io°,
Petru şi Pa°el, care s-au numărat printre credincioşii cei mai
încercaţi. Şi chiar dacă unii le atribuie lor °ictoriile obţinute,
toată cinstea pentru aceste biruinţe trebuie acordată numai lui
Dumnezeu, prin Care cel slab este la fel de puternic ca şi cel mai
tare. Există două 9! moti°e pentru care creştinul care pare
în°ins este totuşi de nebiruit (II Cor. 12.9; Iac. 5.11). 1.
Blestemul care planează asupra Satanei Blestemul lui
Dumnezeu aduce distrugerea oriunde este rostit. Deşi erau
renumiţi ca popoare războinice, canaaniţii şi naţiunile
în°ecinate au constituit o pradă uşoară pentru Israel. De ce?
Pentru că erau blestemate. Egiptenii erau un popor iscusit. ͣSă
ne purtăm cu înţelepciune", spuneau ei. Şi totuşi, blestemul lui
Dumnezeu stătea ca un ghimpe în inima Egiptului, iar în final i-a
determinat prăbuşirea. De fapt, chiar şi isracliţii, copiii
legământului, când au păcătuit, au de°enit obiectul blestemului
lui Dumnezeu şi au fost stri°iţi sub picioarele asirienilor. Deja în
Gen. 3.14, 15, un blestem ire°ocabil a fost rostit asupra Satanei:
ͣDomnul, Dumnezeu, a spus şarpelui: «Fiindcă ai făcut lucrul
acesta, blestemat eşti...»" Şi după cum blestemul lucrează etern
împotri°a Satanei, tot astfel el °a lucra întotdeauna în fa°oarea
celor sfinţi. Pentru un singur lucru, Satan este prosternat la
picioarele lor: ͣîn toate zilele tale să te târăşti pe pântece" (°.
14). Această poziţie a Satanei îi asigură pe credincioşi că
Dia°olul nu-şi °a putea ridica niciodată capul - şi înşelătoriile lui
m;ii sus de călcâiul celor sfinţi. El te-ar putea determina să
şchiopătezi, dar nu-ţi poate lua °iaţa. Iar pentru rana pe care ţi-
o produce °a fi răsplătit cu zdrobirea capului - cea mai
puternică pedeapsă pentru el şi cauza lui. Pe lângă faptul că
poziţia lui a fost redusă, Dumnezeu pune Urnite şi în ce pri°eşte
hrana lui. Satan nu poate de°ora pe oricine doreşte. Ţărâna
este hrana lui, ceea ce pare că reduce puterea lui faţă de cei
slabi, care sunt ͣpământeşti", doar ţărână. Dar darurile celor
cereşti constituie hrana lui Cristos, iar sufletele lor cu siguranţă
nu °or fi sfâşiate de dinţii Celui Rău. 2. Limitele pe care
Dumnezeu i le fixează Satanei Dia°olul nu poate ispiti pe
nimeni, atâta timp cât Dumnezeu nu-Şi dă acordul. Cristos a
fost condus în pustiu nu de un duh rău, ci de Duhul Sfânt (Mt.
4.1). Totul a fost îngăduit de Dumnezeu. Şi acelaşi Duh Sfânt
care L-a trimis pe Cristos în pustiu, L-a scos de acolo biruitor.
Imediat după ce S-a împotri°it Satanei, îl °edem mergând în
Galileea în puterea Duhului Sfânt (Lc. 4.14). Satan reprezintă un
trimis al lui Dumnezeu, când ispiteşte pe un om sfânt. Pa°el
numea ţepuşul său în came ͣsolul Satanei" (II Cr. 12.7). 92 O
altă traducere spune: ͣ...Satan cel trimis", sugerând că
mesagerul a fost trimis lui Pa°el de Dumnezeu. într-ade°ăr,
comisionul era prea bun pentru a aparţine Satanei, deoarece
însuşi Pa°el spune că a fost trimis pentru a-1 ţine smerit. Acest
ispititor n-a intenţionat niciodată să-i facă lui Pa°el un astfel de
ser°iciu, dar Dumnezeu a îngăduit acest lucru pentru a-Şi
îndeplini planul Lui di°in. Atât Dia°olul, cât şi uneltele lui, sunt
instrumentele lui Dumnezeu! Noi suntem îndemnaţi să-L lăsăm
numai pe Dumnezeu să-1 stăpânească pe unul şi să-1
mânuiască pe celălalt.
Să-1 lăsăm pe Lucifer să-şi aleagă drumul; Dumnezeu este
permanentul lui ad°ersar. Dacă îl asaltează pe cel sfânt cu
persecuţia, Dumnezeu i Se °a opune. Dacă lucrează cu °iclenie,
Dumnezeu este gata să inter°ină. Dia°olul şi întregul lui sfat nu
sunt decât o nimica înaintea lui Dumnezeu. Cu cât are mai
multă inteligenţă şi putere în a păcătui, cu atât este mai rău
pentru el, deoarece luptă împotri°a unui Dumnezeu atotştiutor,
care nu poate fi indus în eroare. ͣNebunia lui Dumnezeu este
mai înţeleaptă decât oamenii" spune Pa°el în I Cor. 1.25.
Dumnezeu Se do°edeşte mai înţelept în lucrările plăpânde ale
slujitorilor Lui, decât Satan în planurile sale iscusite; mai
înţelept în copiii Săi neştiutori, decât Satan în oameni ca
Ahitofel şi Sanbalat. ͣ[Dumnezeu] nimiceşte planurile
oamenilor °icleni" (io° 5.12). Arătându-Şi înţelepciunea în
urmărirea °răjmaşilor celui sfânt. Dumnezeu adaugă o aleasă
sa°oare eliberării lor. După ce l-a izgonit pe faraon din toate
ascunzători le lui, El a nimicit planurile acelui conducător rău şi
le-a folosit în fa°oarea poporului Său, îmbră-cându-1 cu
înţelepciunea şi puterea Sa. INTENŢIILE SATANEI ŞI
INTERVENŢIA LUI DUMNEZEU Satan nu a fost şi nici nu °a putea
fi °reodată un ad°ersar pe măsura Dumnezeului Atotputernic.
înţelepciunea lui Dumnezeu o întrece cu mult pe cea a
Dia°olului, astfel că El poate să ia fiecare ispită folosită de
°răjmaş împotri°a celor sfinţi şi s-o utilizeze la construirea unui
cort de îndurare şi mângâiere pentru copiii Săi! Aceasta este
cea mai nobilă cale de biruinţă - să smulgi instrumentele din
mâna Dia°olului şi să reclădeşti ceea ce el a distrus cu atâta
în°erşunare. Astfel, Dumnezeu pune planul Său în mâinile
Satanei şi îl determină să-1 împlinească. (Aminteşte-ţi cum a
folosit planul rău al fraţilor Iui Iosif pentru a împlini °oia Sa
minunată). Ori de câte ori Satan plănuieşte un lucru rău, poţi fi
sigur că Dumnezeu urmăreşte binele tău. Dacă °ei striga la
Dumnezeu, El °a 37 schimba ispita prin care Satan °oia să te
ducă la păcat într-un mijloc prin care îţi °a curăţa inima de
păcat. Iată cum face el acest lucru. 1. Intenţia Satanei: să
întineze cugetul celui sfânt Satan planifică fiecare ispită pentru
a aduce cât mai mult disconfort celui sfânt, sperând să-i fure
pacea şi să-i pro°oace îndoieli cu pri°ire la sinceritatea lui. Dar
Dumnezeu nu stă cu mâinile încrucişate. Noi a°em o
promisiune sigură că ͣochii Domnului sunt peste cei fără
prihană" (Ps. 34.15). în primul rând, el foloseşte ispitele Satanei
pentru un păcat, ca o punere în gardă faţă de un alt păcat.
Dumnezeul Atotputernic ia parte la sfatul Celui Rău şi conduce
dezbaterile în fa°oarea omului sfânt. El îngăduie în °iaţa
creştinului numai acele ispite care îl °or determina să fie mai
atent. Astfel, (cpuşul lui Pa°el îl ferea de mândrie. Dumnezeu a
îngăduit ca Satan să-1 asalteze pe Pa°el în punctul lui forte,
pentru ca, între timp, El să-1 poată întări pe apostol acolo unde
era slab. în al doilea rând, Dumnezeu îngăduie păcatul ca un
mijloc de curăţire împotri°a următorului păcat. Petru nu-a mai
a°ut o astfel de biruinţă asupra lui însuşi şi nici o aşa statornicie
în credinţă, ca după lepădarea sa în curtea marelui preot. Acest
om, care s-a înfricoşat când a fost chestionat dc o slujnică, a
de°enit uri martor plin de îndrăzneală al lui Cristos înaintea
Soborului. Dacă tc-ai lăsat ispitit şi ai căzut în păcat, procedează
ca Petru. Foloseşte experienţa pentru a-ţi descoperi greşelile şi
ia măsuri pentru a le corecta. în al treilea rând, Dumnezeu
foloseşte ispita pentru a putea pro°oca în inima ta întreaga
lucrarea a harului. Văzând o mică spărtură în acoperiş, un
gospodar bun °a trimite după meşter pentru a °erifica întreaga
casă. Iar o gospodină bună, descoperind o pată pe cămaşa
soţului ci, o °a spăla în întregime. Această preocupare faţă de
starea spirituală deosebeşte o inimă sinceră dc una făţarnică, a
cărei pocăinţă este formală. Iuda şi-a mărturisit trădarea, dar n-
a rostit un cu°ânt despre făţărnicia şi furtul lui. Dacă s-ar fi căit
cu ade°ărat, suferinţa produsă de primul păcat iar fi zdrobit
inima, împiedicându-1 de a mai păcătui. Când a fost copleşit de
un păcat, Da°id şi-a reînnoit pocăinţa faţă de toate celelalte
păcate (Ps. 51). 2. Intenţia Satanei: să întineze alţi sfinţi Satan
plantează ispita într-un om sfânt, sperând că ea °a încolţi şi se
°a transforma în păcat, iar seminţele lui °or fi purtate spre alte
inimi de 37

°ântul conformismului sau al dezamăgirii, astfel că ei °or


putea fi încurajaţi să păcătuiască sau descurajaţi datorită
scandalului. încă o dată, Dumnezeu îşi bate joc de Satan, făcând
ca astfel de păcate să constituie o atenţionare, pentru ca şi
ceilalţi să ia aminte la starea lor. Când °ezi un om aşa de blând
ca Moise cuprins de mânie, tu °ei pri°i mai atent în inima ta să
°ezi dacă există şi în ea astfel de buruieni! De asemenea,
Dumnezeu mângâie pe sfinţii Lui încercaţi, arătân-du-le drumul
aspru pe care l-au străbătut spre cer unii din copiii Săi dragi.
Este întristat cugetul tău din pricina propriului păcat? Este
sufletul tău chinuit din pricină că Satan te-a con°ins că nu mai
este nădejde de iertare? Felul de °ieţuire al unor mari sfinţi
combate indiscutabil acuzaţiile Satanei împotri°a ta. Păcatele
lui Da°id erau grele şi totuşi el a găsit îndurare. Petru s-a
lepădat de credinţa lui şi, totuşi, acum este în cer. Oare
Dumnezeu te iubeşte pe tine mai puţin? Nu a promis EI că îi °a
ierta pe toţi cei ce se pocăiesc (Ps. 34.18)? Dumnezeu foloseşte
atacurile Satanei şi ca un teren de antrenament pentru sfinţii
Lui.-Omul sfânt care a fost încercat de multe ori este acum . mai
bine echipat pentru a-i putea ajuta şi pe alţii care suferă. Cel
maiN bun sergent instructor nu este generalul care stă la birou,
ci omul care a luptat în prima linie. Deci, aici îţi pui tu toată
credinţa la lucru; se apelează Ia toate darurile tale. Dacă °ei
ceda ispitei şi pentru o °reme °ei fi dominat de Satan, °ei
înţelege cât de rău este acest stăpân. El ţine un toiag de fier
într-o mână şi un bici aspru în cealaltă, şi astfel, intenţionează
să-şi conducă
toţi supuşii spre iad. Dar copilul sincer al lui Dumnezeu,
când păcătuieşte şi simte lo°itura de bici a lui Satan, şl ic care
este soluţia dc scăpare. El aleargă la Cu°ânt şi la Dumnezeu
însuşi. Şi, deschizându-şi inima rănită înaintea lui Cristos, el se
supune lucrării duioase a Duhului. Această experienţă cu
păcatul şi Satan, te °a îndemna să-i a°ertizezi pe fraţii tăi în
credinţă, de planurile Dia°olului şi totodată te °a în°ăţa cum să-
i mângâi pe cei care sunt răniţi şi sângerează datorită lo°iturilor
Satanei. Numai omul care îşi aminteşte durerea propriei lui
experienţe se °a purta cu blândeţe cu astfel de suflete rănite.
Nu profesorii sau cărţile şi nici o înaltă cunoştinţă a Scripturii te
°or ajuta să spui un cu°ânt potri°it unui suflet îndurerat, ci
aceste experienţe de °iaţă. Cristos însuşi a în°ăţat în această
şcoală. Suferinţele Lui (împreună cu ispitele) ni-L înfăţişează plin
de înţelepciune şi compasiune, gata să mângâie sufletele
îndurerate. Cât despre Cel Râu, el ar dori ca Cristos să rămână
singur, la fel şi sfinţii Săi, căci planul Vrăjmaşului este
desconspirat de 95 Dumnezeu, Care foloseşte încercarea din
°iaţa unui sfânt ca sursă permanentă de mângâiere pentru alţii.
3. Intenţia Satanei: să întineze relaţia celui sfânt cu Dumnezeu
Ţinta Satanei este să facă o ruptură între Dumnezeu şi copilul
Său. El îi urăşte pe amândoi şi, prin urmare, luptă din răsputeri
pentru a despărţi aceşti buni prieteni. ͣDacă l-aş determina să
păcăluiască", gândeşte el, ,JDumnezeu Se °a mânia şi-l °a
pedepsi cu asprime". Astfel, Satan speră că omul sfânt °a
începe să pună la îndoială dragostea lui Dumnezeu faţă de el şi
că, treptat, de°otamentul lui se °a răci. Cum răspunde
Dumnezeu la astfel de înşelătorii? El transformă ispitele Satanei
în soli ai dragostei Lui faţă de sfinţi. Când Adam a mâncat din
fructul oprit. Dia°olul credea că jocul se află în mâinile lui. EI
bănuia că omul se află acum în aceeaşi încurcătură ca şi el, dar
oare L-a luat el prin surprindere pe Dumnezeu? Cu siguranţă, că
nu! Dumnezeu ştia cum se °a încheia meciul, înainte să fi
început, şi a folosit ispita Satanei pentru a pune în aplicare
planul de mântuire a omului prin Cristos. La porunca lui
Dumnezeu, Cristos Şi-a însuşit pedeapsa ce căzuse asupra
creaturii Sale, datorită uneltirilor Satanei, şi l-a aşezat pe om
într-o poziţie mai înaltă decât cea a°ută la început. Şi ce a
câştigat Satan din toată energia pe care şi-a consumat-o cu Io°,
decât că i-a permis acestui om să înţeleagă în cele din urmă cât
dc mult îl iubea Dumnezeu? Când l-a în°ins aşa de ruşinos pe
Petru, oare nu-L găsim pe Cristos chcmându-1 pe ucenicul Lui
cu aceeaşi dragoste? Petru a fost singurul ucenic căruia Cristos
i-a transmis în mod special °estea plină de bucurie a în°ierii
Sale - ca şi cum ar fi spus: ,A°eţi grijă ca Petru să fie mângâiat
de această °este. Vreau ca ei să ştie că, in ciuda lepădării sale,
Eu încă sunt prietenul Iui". Dumnezeu nu trece cu °ederea
slăbiciunile sfinţilor Lui, dar are milă de slăbiciunile lor. El
niciodată nu-1 lasă pe cel sfânt în durerea lui, fără să-Şi
propună să-1 acopere cu lumina dragostei şi îndurării Sale. De
fapt, Dumnezeu poate folosi căderile sfinţilor pentru a le întări
credinţa, care, se poate asemăna cu un pom ce se
înrădăcinează tot mai adânc în pământ, spre a rezista împotri°a
furtunilor. Vremea de încercare arată ade°ărata stare a inimii.
Odată în°insă, credinţa falsă rareori se i°eşte din nou; dar
ade°ărata credinţă se ridică şi luptă din nou mai puternic, aşa
cum °edem la Petru. Ispita este pentru credinţă ceea ce focul
este pentru aur (I PeL 1.7). Focul nu numai că descoperă care
este aurul ade°ărat, dar îl şi curăţeşte mai mult. Cantitatea de
aur obţinută °a fi 96 mai mică, deoarece a fost îndepărtată
zgura din el, dar °aloarea este. mai mare. înaintea încercării,
credinţa conţine multe alte lucruri care trec drept credinţă. Dar
încercarea descoperă zgura şi o distruge. Calitatea credinţei
este asemenea armatei restrânse a lui Ghedeon - mai puternică
în lipsa accesoriilor fără °aloare ale credinţei, decât în prezenţa
lor. Şi iată ce obţine Dia°olul: în loc să distrugă credinţa celui
sfânt, el determină o curăţire a ei, făcând-o mai puternică şi mai
preţioasă. Flăcările ispitei înflăcărează dragostea sfinţilor
pentru Cristos. Te-ai apropiat prea mult de foc şi ţi-a ars
sufletul? Oare unde °ei merge să te curăţeşti, dacă nu la
Cristos? Iar ajutorul Lui duios nu °a înflăcăra dragostea ta
pentru El mai presus de ceilalţi? Dragostea lui Cristos
alimentează dragostea noastră; dragostea noastră se aprinde
cu atât mai mult cu cât El Şi-o re°arsă mai mult pe a Sa. Şi în
afară de dragostea arătată prin moartea Sa, nici o iubire nu este
mai mare decât cea prezentă în momentul ispitei. Cel mai bun
prilej ca o mamă să-şi arate dragostea faţă de copilul ei este
atunci când el trece prin încercări - boală, sărăcie sau
închisoare. Cristos ţine loc atât de mamă, cât şi de doică pentru
dragostea noastră. Când copiii Lui zac în închisoarea Satanei,
sângerând datorită rănilor cugetelor lor, El Se grăbeşte să-Şi
arate inima Lui duioasă prin îndurare, credincioşia Lui prin
rugăciune, grija Lui prin trimiterea ajutorului către ei, şi
dragostea Lui prin dăruirea Duhului Său mângâietor, într-o
familie, nici un copil nu este mai sârguincios decât cel care s-a
pocăit de răz°rătirea lui. Isus Cristos, pe care Satan gândea să-L
îndepărteze din suflet, °ine în cele din urmă şi ocupă un loc mai
înalt şi mai sigur decât a a°ut °reodată în sentimentele omului
sfânt. Poţi °edea acum de ce Dumnezeu îngăduie copiilor Lui să
întâlnească ispita? El are controlul! El îl ţine în frâu pe Satan şi
nu-i °a îngădui să te zdrobească.Tu nu °ei putea cunoaşte
atotputernicia lui Dumnezeu arătată faţă de tine, atâta °reme
cât nu ai experimentat puterea Satanei. Pe aceeaşi scenă,
Dumnezeu îşi arată arsenalul înţelepciunii Lui şi te lasă să
pri°eşti cum reduce 1a absurd toată iscusinţa şi uneltirile
Satanei. Dumnezeu °a fi admirat în glorie de sfinţii Lui nu numai
pentru dragostea şi credincioşia în sal°area lor, ci şi pentru
înţelepciunea în drumul către mântuire. înţelepciunea este
atributul cel mai admirat de către oameni, iar Satan a ales-o ca
cea dintâi momeală, când a făcut-o pe E°a să creadă că ar putea
fi ca Dumnezeu în cunoştinţă şi înţelepciune. Prin urmare,
pentru a agra°a ruşinea căderii Satanei, Dumnezeu îl lasă să-şi
folosească întreaga °iclenie în ispitirea celui sfânt. Dar în cele
din urmă, drumul 7 - Creştinul în Armături 97 spre tron, acolo
unde conduc deopotri°ă înţelepciunea şi îndurarea Lui, °a fi
pa°at cu craniile demonilor, dacă mă pot
exprima astfel. Odihneşte-te, creştine împo°ărat! Războiul
nu este purtat între Biserică şi Satan, ci între Cristos şi Satan.
Aceştia sunt conducătorii celor două echipe. Pri°eşte cu atenţie
modul de luptă al lui Dumnezeu cu puternicul lui duşman. Vei
obser°a cum Cel Atotputernic îi taie capul acestui Goliat cu
propria lui sabie şi îl prinde pe acest ca°aler fals în propriile sale
şiretlicuri. Acea credinţă care atribuie măreţie şi înţelepciune lui
Dumnezeu °a transforma pro°ocarea Satanei într-un lucru de
nimic. Necredinţa se teme de Satan ca de un leu; credinţa îl
stri°eşte ca pe un °ierme. Pri°eşte-L pe Dumnezeu cum
lucrează şi fii con°ins că ceea ce °a obţine El °a fi un lucru
minunat. înţelepciunea omului poate fi redusă la nebunie, dar
planul lui Dumnezeu nu poate fi nicicând zădărnicit. Nimeni nu-
L poate opri din lucrarea Lui. Când se înnoptează, un
constructor nu mai poate lucra, iar furtuna îl determină să-şi
părăsească schela. Dar toate planurile iadului şi tulburările de
pe pământ nu pot înspăimânta atât de mult ca o singură literă
scrisă de Dumnezeu. Misterul pro°idenţei poate acoperi
lucrarea Lui, astfel că noi nu putem °edea ce lucrează El, dar
chiar când întunericul îl înconjoară, tronul Lui °a fi ocupat
pentru totdeauna de neprihănire. Sfinţilor, unde este credinţa
noastră? Fie numai Dumnezeu înţelept, iar oamenii şi demoni
nişte nebuni. Chiar dacă pare că Babelul s-a înălţat mai mult
decât BabiIonul înainte de căderea sa, totuşi, credem că
Dumnezeu îşi °a aduce la îndeplinire planurile tainice şi °a
distruge puterea Satanei. Deci, ce contează dacă Biserica,
precum Iona în pântecele chitului, °a fi înghiţită de furia
oamenilor? Nu-ţi aminteşti că peştele n-a a°ut putere să-1
mănânce pe prooroc? Nu te grăbi să faci funeraliile Bisericii
înainte ca ea să moară. Ai răbdare în timp ce Cristos o încearcă.
Prin rugăciunile tale, adu-L pe Cristos la mormântul ei pentru a
rosti un cu°ânt de în°iere. Sfinţii din °echime au demonstrat o
admirabilă credinţă în împrejurări atât de cumplite. Ieremia a
cumpărat un teren de la unchiul său şi 1-a achitat în întregime,
deşi armata haldeilor împresurase Ierusalimul, gata să ia cu
asalt oraşul şi să-1 ducă şi pe profet în robie împreună cu ceilalţi
iudei (Ier. 32). Toate acestea se întâmplau la porunca lui
Dumnezeu, astfel că Ieremia putea arăta poporului încrederea
sa deplină în împlinirea promisiunii referitoare la întoarcerea
lor din capti°itate, în ciuda situaţiei jalnice din acel moment.
într-ade°ăr, dacă atunci când puterea Bisericii este la cel mai
scăzut ni°el, nu luăm nici cea mai mică promisiune ca o garanţie
a eliberării sale, noi dezonorăm Cu°ântul lui Dumnezeu.
CAPITOLUL 3 A DOUA CONSIDERAŢIE: MATURA LUPTEI ŞI
CARACTERUL DUŞMANULUI I. NATURA LUPTEI ͣCăci noi n-a°em
de luptat împotri°a cărnii şi sângelui, ci împotri°a căpeteniilor,
împotri°a domniilor, împotri°a stăpânitorilor întunericului
acestui °eac, împotri°a duhurilor răutăţii care sunt în locurile
cereşti" (Ef. 6.12). într-o oarecare măsură, am studiat ne°oia
creştinului de a se înarma, precum şi natura armăturii. Haideţi
să ne îndreptăm acum gândurile spre natura războiului care
ameninţă. Aici, Pa°el înfăţişează toate lucrurile în mod deschis.
El nu disimulează asprimea luptei şi mei puterea duşmanului
nostru. Procedând astfel, El Se deosebeşte de Satan, care nu
îndrăzneşte să-i lase pe sfinţi să cunoască ade°ăratul caracter al
lui Dumnezeu, ci îi trimite pe câmpul de luptă cu ştiri false şi îi
întreţine cu minciuni şi înşelătorii. Pe de altă parte, Iui Pa°el nu
îi este teamă să li-1 descrie sfinţilor pe duşmanul lor în toată
puterea, slăbiciunea lui Dumnezeu fiind mai tare decât toate
puterile iadului. Haideţi să pri°im acum natura luptei sub trei
aspecte: asprimea luptei, uni°ersalitatea luptei şi durata ei. DE
CE TREBUIE SĂ LUPTE SFINŢII 1. Asprimea luptei Poziţia ta în
°iaţa aceasta este fixată de cu°ântul luptă. Deşi uneori este
folosit pentru a defini un sport, aici descrie asprimea luptei tale
cu Vrăjmaşul. Pa°el foloseşte acest cu°ânt pentru a transmite
noţiunea războiului sângeros dintre creştin şi duşmanul lui
implacabil. Două lucruri fac ca lupta să fie mai ascuţită decât
altele. 39 în primul rând, tu duci singur lupta cu duşmanul,
adică, lupta nu este un sport colecti°, ci în principal o luptă
ͣunu-launu", în care unul îl înfruntă pe celălalt şi intră în arenă
dojir cu el, precum Da°id şi Goliat. Fiecare luptător îşi foloseşte
întreaga forţă împotri°a celuilalt. O astfel de luptă este mult
mai crâncenă decât cea a unei armate, unde, deşi bătălia este
lungă şi grea, soldatul nu luptă mereu. El se poate opri din când
în când pentru a-şi trage răsuflarea. De fapt, el poate scăpa fără
să fie rănit, deoarece în război ţinta °răjmaşului este întregul
regiment şi nu fiecare soldat în parte. Cu toate acestea, în lupta
corp la corp, fiecare luptător este singura ţintă a furiei
ad°ersarului şi este purtată până când unul dintre ei iese
în°ingător. Chiar dacă îţi place sau nu, tu trebuie să intri în ring
cu Satan. Şi nu numai că răutatea lui are un caracter general
împotri°a armatei sfinţilor, dar şi un caracter particular
împotri°a fiecărui copil al lui Dumnezeu. După cum Domnul îşi
găseşte plăcerea în comuniunea cu fiecare om sfânt, tot astfel
Dia°olul are o deosebită plăcere să-1 pro°oace pe creştin când
îl găseşte singur. întreaga problemă a destinului tău sufletesc
este personală, specială. Tu îi oferi Satanei un a°antaj periculos
dacă îi °ezi furia dezlănţuită împotri°a sfinţilor în general, şi nu
împotri°a ta, în mod deosebit: Satan mă urăşte; Satan mă
acuză; Satan mă ispiteşte. în mod contrar, tu pierzi multă
mângâiere când nu îţi însuşeşti promisiunile lui Dumnezeu ca
fiind °alabile pentru ne°oile tale: Dumnezeu mă iubeşte;
Dumnezeu mă iartă; Dumnezeu are grijă de mine. Sursa de apă
din oraş nu-ţi °a fi de nici un folos până când nu-ţi faci o pompă
care s-o aducă în casa ta. Fie ca acest lucru să-ţi ser°ească atât
ca a°ertisment cât şi ca mângâiere pentru a cunoaşte că lupta
ta spirituală este ͣunu-la-unu". în al doilea rând, lupta este
strânsă. Armatele luptă la o oarecare distanţă; luptătorii se bat
corp-la-corp. Tu ai putea arunca o săgeată de la distanţă, dar
când ad°ersarul se aruncă asupra ta, tot corpul tău °a trebui să
reziste cu curaj sau °ei cădea ruşinat la picioarele lui. Când
Satan te urmăreşte, el merge foarte aproape de tine, ia aminte
la toate slăbiciunile firii tale şi astfel te lo°eşte.
2. Uni°ersalitatea luptei ,JVoiluptăm" include pe fiecare.
Probabil că ai remarcat că apostolul schimbă pronumele
ͣ°oi"din °ersetul precedent, cu ,jioi" în °ersetul următor,
pentru a se putea include pe el însuşi. El °rea ca tu să ştii că
lupta este dusă de fiecare sfânt. Satan nu se teme să lupte mei
cu pastorul, nici cu cel mai umil dintre sfinţi. Mare sau mic,
pastor şi oameni de 100 d, toţi trebuie să luptăm - nu o poarte a
armatei lui Cristos în linia tâi, iar cealaltă stând în repaus. 3.
Durata luptei Lupta unui om cu Satan ţine toată °iaţa lui. El este
născut un ͣom al durerii", după cum spunea Ieremia despre el
însuşi (Ier. 15.10). Şi imediat ce de°ine creştin, lupta lui de°ine
tot mai crâncenă. De la naşterea ta spirituală şi până la moartea
ta fizică, din clipa în care ţi-ai îndreptat faţa către cer şi până la
intrarea ta pe poartă, tu °ei purta războaie cu Satan, păcatul şi
cu tine însuţi. în mod figurat, ieşirea Israelului din Egipt este
declaraţia noastră de război împotri°a forţelor întunericului.
Dar când fac pace? Nu înainte de a ajunge în Canaan. Fără nici o
excepţie, creştinul se găseşte într-o dilemă. Este prosperitate
sau încercare? Aici se luptă cu ambele mâini pentru a ţine
legate mândria şi automulţumirea într-una, iar credinţa şi
răbdarea să le susţină cu cealaltă. Creştinul nu poate fugi
nicăieri. Lot lupta cu oamenii nelegiuţi din Sodoma, iar sufletul
lui se chinuia datorită purtării lor rele. Apoi, ce s-a întâmplat la
Toar? Propriile lui fiice au adus o scânteie din Sodoma în patul
lui, iar el a fost aprins de o poftă nelegiuită (Gen. 19.30-38)!
Unii cred că dacă se află într-o astfel de familie, sub o astfel de
lucrare a E°angheliei, departe de anumit»; ispite, atunci ei nu ar
fi creştini aşa de slabi. Mărturisesc că pentru un bolna°, o
schimbare a aerului este de mult folos, dar crezi că astfel poţi
scăpa de prezenţa Satanei? Nu! Chiar dacă ar fi să iei aripile
zorilor, el tot te °a urmări. O schimbare a circumstanţelor îl
poate determina să-şi schimbe tehnica de ispitire, dar nimic
temporar nu-1 împiedică să renunţe Ia planurile sale. Atâta
°reme cât prietenul lui, omul tău cel °echi, se află înăuntrul tău,
el °a continua să bată la uşa de afară. Acest ad°ersar cumplit te
°a pro°oca cu orice prilej. El are o deosebită plăcere să se
repeadă asupra ta pe la spate, în °reme ce tu stai îngenuncheat,
cu unealta în mână, plantând răsaduri pentru împărăţie. El ştie
că o încăierare cu el cel puţin te °a reţine, dacă nu te poate
opri. Lupta ta prezintă un deza°antaj, deoarece tu trebuie să
lupţi a°ând un trup firesc. Firea este pentru tine ceea ce calul
este pentru călăreţ - nu poţi pomi la drum fără ea. Dacă firea
este lăsată în °oia ei, atunci ea °a fi răsfăţată şi nestăpânită. Dar
dacă zăbala este prea strânsă şi duhul. îndurerat, atunci ea
de°ine slabă şi curând oboseşte, câştigând puţin teren. Pe lângă
faptul că lupţi cu un trup al păcatului, totodată ai de luptat cu
un trup de came şi amândouă murmură când sufletul se supune
40 Stăpânului. Uneori, ele opresc creştinul de la datoria lui,
astfel încât el nu poate să facă ce ar dori. ͣAm °rut să °in de
câte°a ori până acum, dar Satan m-a împiedicat", spunea Pa°el.
ͣM-aş ruga", ar putea spune creştinul, ͣşi aş medita la cu°ântul
pe care l-am auzit, dar acest °răjmaş (care este Satan, lucrând
în trup) mă împiedică s-o fac". Tu poţi °edea că creştinul este
asaltat de duşmani din toate părţile. Şi cum ar putea fi altfel,
când zgomotele războiului sunt puternice atât în firea omului,
cât şi în cea a lui Satan? Doi lupi şi-ar putea arăta colţii unul
altuia şi s-ar putea răni reciproc, dar curând ei se °or potoli,
deoarece fiind de aceeaşi specie, nu stă în natura lor să se bată.
Dar un lup şi un miel nu pot fi nicicând prieteni. Diferenţele
dintre ei sunt de neîmpăcat. Aplicaţia spirituală este
următoarea: Satan şi firea ta °eche pot sta împreună, dar
păcatul şi harul niciodată. Păcatul °a pofti împotri°a harului, iar
harul °a scoate sabia împotri°a păcatului, ori de câte ori se °or
întâlni. CUM SĂ NU LUPŢI Când luptăm împotri°a Satanei, noi
luptăm pentru Dumnezeu; de aici concluzia că refuzul nostru de
a lupta împotri°a Satanei reprezintă o rezistenţă pasi°ă
împotri°a lui Dumnezeu. Altădată, noi luptăm împotri°a lui
Dumnezeu. Isaia a°ertizează: ͣVai de cine se ceartă cu Făcătorul
său!" (Is. 45.9). Nu este ne°oie să-ţi spun care °a fi rezultatul!
Ce fel de întrecere este aceasta când spinii luptă cu focul sau
miriştea cu flăcările? Dar s-ar putea ca inimile noastre
înşelătoare să ne îndemne să facem acest lucru. Aşadar,
°eghează mereu ca nu cum°a să te trezeşti că lupţi împotri°a lui
Dumnezeu prin °reuna din următoarele căi: 1. Nu lupta
împotri°a Duhului lui Dumnezeu Gen. 6.3 °orbeşte de Duhul
Domnului ͣluptând" în om. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu
încearcă să-1 distrugă pe om. El ar putea face acest lucru cu un
singur cu°ânt, fără nici un fel de luptă. Nu, felul Lui de luptă
este plin de dragoste faţă de noi. Văzându-ne cum alergăm în
mare goană spre propria noastră ruină, El trimite Duhul Său
pentru a ne trage înapoi, înainte ca noi să ne autodistrugem.
Aceasta se poate asemăna cu lupta dusă de un om pentru a
smulge arma din mâna celui care încearcă să se sinucidă.
Poftele oamenilor sunt acele instrumente cu care păcătoşii se
rănesc singuri. Duhul Sfânt luptă pentru a le smulge din mâinile
noastre şi pentru a le înlocui cu harul lui Cristos şi °iaţa °eşnică.
Când dispreţuieşti 102 o astfel de luptă plină de dragoste, tu
eşti numit pe bună dreptate un împotri°itor al Lui. ͣOameni tari
la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi
întotdeauna °ă împotri°iţi Duhului Slănt", spunea Ştefan (F. A.
7.51). 2. Nu lupta împotri°a pro°idenţei Iui Dumnezeu A-L
întreba pe Dumnezeu cu pri°ire la faptele Sale, dacă sunt de
îndurare sau de dreptate, se numeşte ceartă sau mustrarea Lui
(Io° 40.2). Cu siguranţă, cel care îndrăzneşte să se numească
reclamant, iar pe Dumnezeu apărător, este un om îndrăzneţ.
Nu! Dumnezeu este judecătorul şi °ei fi dat de ruşine la
judecată, datorită unor astfel de acuzaţii false împotri°a Lui. Tu
lupţi cu Cel Atotputernic? îl mustri pe Dumnezeu? Plângi mai
degrabă împreună cu Io°: ͣIată, eu sunt prea mic; ce să-Ţi
răspund? îmi pun mâna la gură" (Io° 40.4). Ascultă căinţa lui:
ͣIartă numai trecutul meu şi nu °oi mai °orbi astfel!"
Creştinilor, fiţi cu băgare de seamă la acest fel de luptă,
mai presus decât orice. întotdeauna cearta este nefolositoare
Ͷ fie cu °ecini sau prieteni, soţie sau soţ - dar cel mai rău
dintre toate cu Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu te poate
mulţumi şi inima ta se răz°răteşte împotri°a Lui, ce speranţe
sunt acelea că tu-L °ei mulţumi pe El? Dragostea nu poate gândi
rău despre Dumnezeu şi nici nu suportă să audă °orbin-du-se
ce°a rău despre El. Ea trebuie să-I ţină partea, după cum
proceda Ionatan cu Da°id, când Saul îl discredita. Dragostea îţi
permite să plângi când eşti îndurerat, dar nu să protestezi. Când
te °aiţi, tu arăţi un duh rebel împotri°a lui Dumnezeu şi o
dragoste rănită. A te plânge de pro°idenţa lui Dumnezeu este
suficient de rău. Dar ce putem spune de °remurile în care ne
opunem Lui în mod °oit? în îndurarea Lui, Dumnezeu foloseşte
orice mijloc pentru a ne atrage la El, dar prin împotri°irea
noastră necurmată, noi luptăm împotri°a Lui cu ambele mâini.
Bunătatea este ceea ce ne oferă El şi noi II ignorăm? Sau este
încercare şi noi ne îndepărtăm? Una trebuie să ne atragă,
cealaltă să ne conducă la El. Dacă noi persistăm în
încăpăţânarea noastră, cel mai rău lucru pe care El îl poate face
este să Se îndepărteze de noi. Presupune că tu nu te îndrepţi,
iar în cele din urmă, El îţi spune: ,JVu te °oi mai necăji". El °rea
să spună: ..///' rămân dator până °a °eni °iaţa °iitoare, şi atunci
îţi °oi plăti în întregime pentru păcătui tău". 3. Nu lupta după
regulile tale Când nesocotim legile Lui şi le înlocuim cu ale
noastre, noi luptăm împotri°a lui Dumnezeu. Poate că nu lupţi
împotri°a lui Dumnezeu, ci 41 lupţi împotri°a păcatului. Acest
lucru pare demn de laudă, dar Dumnezeu cere mai mult: tu
trebuie să lupţi numai după regulile Lui. Ap. Pa°el scrie: ͣŞi cine
luptă Ia jocuri, nu este încununat dacă nu s-a luptat după
rânduieli" (II Tim. 2.5). Verifică-ţi propriul comportament şi °ezi
dacă nu cum°a şi la tine s-au strecurat greşelile celor care şi-au
dus propria luptă şi nu a lui Cristos. Unii, în timp ce se
împotri°esc unui păcat, îmbrăţişează un altul. Poftele noastre
sunt multiple şi fiecare °a lupta pentru rangul ei. Când
duşmănia °rea răzbunare, °iclenia spune: ͣAscunde-fi mânia,
dar nu ierta!" Când pofta iese la i°eală, făţărnicia anulează
cererea datorită temerii de oameni, şi nu de Dumnezeu. Un om
care permite unui păcat să stăpânească peste un altul şi astfel
îşi conduce sufletul, nu poate fi campionul lui Dumnezeu. Unii
luptă deoarece sunt acti°i în slujire. Temerile lor îi înspăimântă
şi pentru moment îi ţin departe de poftele lor. Dar pentru un
astfel de luptător, războiul este purtat mai degrabă în cugetul şi
°oinţa lui, decât între suflet şi poftele lui. într-un astfel de caz,
°oinţa °a triumfa în cele din urmă, deoarece o poftă ţinută sub
control, fără a fi îndepărtată, °a răbufni ca un armăsar prins în
capcană. în final, cugetul nu °a mai putea păstra frânele, nici nu
se °a ţine în şa, ci °a fi aruncat. Atunci pofta se °a întinde spre
masa cea mai îmbelşugată şi se °a ospăta cu lăcomie până când
cugetul reîn°ie şi aleargă la Dumnezeu după ajutor. Alţii luptă
cu păcatul, dar nu îl urăsc. Ei se joacă, nu luptă. Focul nu °a fi
stins nicidecum, atâta °reme cât dragostea pentru păcat nu
este distrusă. Cum se realizează acest lucru? Hieronymus spune
că o dragoste o stinge pe alta - adică, trebuie ca dragostea lui
Cristos să nimicească iubirea faţă de păcat. Numai atunci, şi nu
altcând°a, sufletul se °a împotri°i păcatului. CUM SĂ LUPŢI
Acum, pentru că deja cunoşti câte°a căi greşite de a lupta, °ei fi
a°ertizat să iei aceste informaţii pentru a-ţi organiza bătălia. 1.
Ia-L pe Dumnezeu ca aliat Vreau să spun: roagă-L pe Dumnezeu
să te însoţească. Dumnezeu are cu tine un pact de ofensi°ă şi
defensi°ă, dar aşteaptă să fie chemat. Dacă intri în luptă fără El,
tu eşti mult mai curajos decât Moise, care n-ar fi pornit fără
Dumnezeu, chiar dacă El Şi-ar fi trimis un înger ca înlocuitor (Ex.
33). Sau trebuie să te crezi mai înţelept decât Iaco°, care,
pentru a-1 birui pe Esau, s-a depărtat de el şi s-a năpustit
asupra lui 104 Dumnezeu. El ştia că dacă putea lupta cu
Dumnezeu, atunci putea nădăjdui că Dumnezeu °a trata cu
fratele lui. Înrolează-L pe Dumnezeu şi uşa din spate se °a
închide. Nici un duşman nu poate °eni pe la spatele tău;
dimpotri°ă, °răjmaşul tău îţi °a cădea la picioare. ͣO, Doamne,
Te rog, nimiceşte sfatul lui Anitofcl!" se ruga Da°id (II Sam
15.31). Cerul a răspuns ͣAmin" la rugăciunea lui, iar duşmanul
lui Da°id s-a prăbuşit. 2. Antrenează-te Lupta ta cu Satan şi
păcatul nu este un sport de di°ertisment: este conflictul final.
Deci nu îndrăzni să dai o mână de ajutor duşmanului tău.
Luptătorii încearcă să producă lo°ituri în anumite porţiuni ale
corpului ad°ersarului, pentru ca astfel să-1 poată doborî mai
uşor. Pentru a e°ita acest lucru, °echii luptători obişnuiau să-şi
ungă trupul înainte de a intra în ring. Şi tu trebuie să procedezi
astfel. încearcă să dobori omul cel °echi - acea corupţie pe care
Da°id o numea ͣfărădelegea mea"(Ps. 18.23). Identific-o şi
omoar-o în fiecare zi; ea este ajutorul preferat al Satanei. El se
°a retrage ruşinat când nu °a mai găsi nici o fărădelege în tine
de care să se prindă - şi nu °a îndrăzni să se atingă de ceea ce
este sfânt în tine. Este nimicită firea ta? Unge-ţi acum sufletul
cu meditarea necontenită la dragostea lui Cristos. Te °a ajuta să
respingi oferta păcatului şi, precum uleiul, îţi °a face sufletul
suplu şi °oinţa agilă pentru a-1 îndepărta pe °răjmaş. Satan nu
°a fi bine primit acolo unde locuieşte dragostea lui Cristos.
Dragostea °a aprinde dragostea şi °a arde ca un zid de foc ce-I
°a ţine departe pe duşman. 3. Foloseşte cu înţelepciune
a°antajul tău Dacă eşti un luptător iscusit, te °ei năpusti cu
toată puterea asupra duşmanului tău când el se °a afla la
pământ. Deşi în majoritatea sporturilor, arbitrul ar striga:
ͣFault!", dacă ar fi să te repezi asupra ad°ersarului când este la
pământ, la trânte nu se întâmplă aşa. Scopul este să-1 pui pe
spate şi să-1 ţii aşa. Nu complimenta păcatul, astfel ca el să
poată respira sau să se ridice. Nu repeta păcatul lui Ahab,
eliberându-1 pe duşman, când Dumnezeu i-a hotărât pieirea.
în°aţă de la urmaşii Satanei. Deşi L-au culcat la pământ pe
Cristos, ei continuă să-şi ia măsuri de precauţie. Ei niciodată nu
sunt suficient de siguri că L-au doborât - nici atunci când El este
mort. Aşa că ei au pecetluit mormântul Lui şi l-au păzit. Fă şi tu
la fel pentru a împiedica 42 în°ierea păcatului tău: ţine-1 la
pământ înarmându-te cu scopuri puternice şi legăminte
solemne şi urmăreşte-1 printro umblare atentă. CUVÂNT DE
ÎNCURAJARE PENTRU CEI CE LUPTĂ Probabil că eşti descurajat,
nu numai datorită puterii Vrăjmaşului, dar şi datorită aparentei
tale slăbiciuni şi a permanentei lupte cu păcatul şi cu tine însuţi.
încurajează-te! Este mare mângâiere pentru creştinul care luptă
cu păcatul, a°ând de partea lui ade°ărul harului lui Dumnezeu.
Ghedeon striga deznădăjduit: ,JDacă Domnul este cu noi,
pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri?" (Jud. 6.13).
Noi îi putem înţelege nedumerirea, deoarece ne identificăm cu
suferinţele lui. De asemenea, şi inimile noastre strigă: ͣDe ce
este lupta aceasta în mine, îndemnându-mă să păcătuiesc,
întorcându-mă de la ce este bun?" Dacă încetăm să ne mai
°ăităm, °om auzi răspunsul lui Dumnezeu: ,JDeoarece", spune
El, ͣeşti un luptător, nu un în°ingător". Este foarte simplu. Prea
adesea înţelegem greşit starea creştinului în această °iaţă. El nu
este chemat să triumfe imediat asupra duşmanilor săi, ci este
trimis să lupte cu ei. Starea de har în care te găseşti este numai
începutul războiului împotri°a păcatului, şi nu sfârşitul acestuia.
Mai degrabă, Dumnezeu însuşi °a intra în luptă deghizat ca
duşman al tău, decât să te lipsească de °reun ad°ersar cu care
să lupţi. Când Iaco° se afla singur, Dumnezeu a trimis un om să
lupte cu el până 1-a doborât. Mângâie-te, ştiind că eşti un
luptător. Această luptă dinăuntrul tău, dacă este pe terenul
potri°it şi are un scop ade°ărat, do°edeşte doar că în tine sunt
două firi opuse: una de pe pământ, pământească, şi alta din cer,
cerească. Şi pentru un plus de mângâiere, află că deşi natura ta
coruptă este mai °ârstnică, totuşi ea °a sluji celei mai tinere
(Gen. 25.23). în°eşmântează sufletul tău apăsat în această
promisiune: există un loc de odihnă rezer°at pentru poporul lui
Dumnezeu. Tu nu lupţi în zadar, ci pentru a câştiga cerul şi o
coroană eternă. Aici pe pământ noi biruim pentru a lupta din
nou. Putem birui o ispită, dar războiul n-a încetat. Oricum, când
°ine moartea, Dumnezeu dă ultima lo°itură. Ştim că după
război pacea este foarte dulce, la fel şi plăcerea după suferinţă.
Dar ce limbă ar putea exprima bucuria ce °a inunda creatura la
°ederea lui Dumnezeu şi a căminului Său °eşnic? Dacă am şti
mai multe despre această stare fericită, ne-am îngrijora mai
puţin de conflictul nostru aciuai. 106 II. CARACTERUL
DUŞMANULUI Apostolul Pa°el intră în anumite detalii când
descrie duşmanii care apar în lupta împotri°a creştinului. Când
el spune că ,jiu sunt came şi sânge" nu trebuie să interpretăm
aceasta ca o negaţie absolută. Ci, mai degrabă, el °rea să spună
că nu numai sau nu cu precădere împotri°a sângelui şi cărnii. în
primul rând, să °edem ce se înţelege prin ͣcame şi sânge".
DUŞMANII NEÎNSEMNAŢI AI CELUI SFÂNT: ͣCARNEA ŞI
SÂNGELE" 1. Stricăciunea noastră lăuntrică este ͣcarnea şi
sângele" Acest principiu ne este transmis prin naştere. Astfel,
lui Adam i se spune că °a a°ea un fiu după înfăţişarea lui, adică
păcătos şi muritor ca şi el. Chiar şi cel mai sfânt om de pe
pământ °a transmite această natură coruptă copilului său după
cum un iudeu tăiat împrejur °a a°ea un fiu netăiat împrejur, iar
un bob de grâu semănat când este gol °a da naştere unui pai cu
boabe în°elite în plea°ă. Noi putem numi ͣcame" fiinţa noastră
lăuntrică, datorită lucrărilor naturii noastre păcătoase, care este
carnală. Gândurile minţii noastre corupte nu pot înţelege
lucrurile lui Dumnezeu. Toate dorinţele, plăcerile, grijile şi
temerile ei sunt înfăşurate de această lume şi, prin urmare, sunt
fireşti. După cum soarele ascunde ce este deasupra lui,
descoperind lucrurile de jos, tot astfel gândirea fireas,că îl lasă
pe om în întuneric, în ce pri°eşte ade°ărurile duho°niceşti, în
timp ce îi luminează mai puternic cunoştinţa firească. Fiecare
creatură se hrăneşte îh mod diferit: leul nu mănâncă iarbă şi
nici calul, came. în mod asemănător, ceea ce constituie hrană
pentru o inimă firească este otra°ă pentru cea duho°nicească;
şi ce este plăcut pentru cea duho°nicească este respins de cea
firească. Conform acestei interpretări a cărnii şi sângelui,
apostolul nu °rea să spună că războiul dintre firea °eche şi cea
nouă s-a sfârşit. Cunoşti din experienţă că nu aşa stau lucrurile.
Toată °iaţa creştinului, Duhul pofteşte împotri°a cărnii şi carnea
împotri°a Duhului. Chiar dacă nu sunt demoni, tu trebuie să fii
pregătit pentru a rezista păcatelor inimii tale. Ceea ce Pa°el
°rea să arate aici este că firea ta °eche este numai un soldat în
războiul împotri°a făpturii tale noi. Satan °ine ca un aliat al firii
şi lansează un puternic atac. El este generalul care conduce
înclinaţiile tale păcătoase, le instruieşte fără milă şi le trimite
împreună împotri°a puterii lui Dumnezeu în °iaţa ta. Fă
următoarea comparaţie: presupune 42 că în °reme ce un
împărat luptă să-şi domine supuşii răz°rătiţi, o armată străină li
se asociază şi preia comanda. Atunci, împăratul nu °a mai a°ea
de luptat în primul rând împotri°a supuşilor lui, ci împotri°a
acestei puteri străine. Poţi °edea analogia spirituală: deşi
creştinul luptă împotri°a firii lui °echi, Satan se asociază
acesteia şi preia comanda. Se poate spune că păcatul nostru
este motorul, iar Satan, mecanicul. Această cunoştinţă ar trebui
să ne facă pe fiecare din noi sârguincios îh a ne păstra poftele
neînarmate - deoarece când Satan °a °eni cu ispita, ele °or fi
prea dornice să i se alieze. într-o astfel de împrejurare, darurile
noastre slabe nu °or fi de nici un folos - fiind °orba de doi
ad°ersari contra noastră. Dar dacă apelăm la Dumnezeu pentru
putere şi
înţelepciune, atunci noi °om putea rezista acestui şarpe şi
progeniturii lui puternice. 2. Fiinţele umane sunt ͣcarne şi
sânge" ,JVoi n-a°em de luptat împotri°a cărnii si sângelui" -
adică, nu împotri°a altor oameni. ͣPipăiţi-Mă şi °edeţi", spunea
Isus, ͣun duh nu are came..." (Lc. 24.39). Conform acestei
interpretări, obser°aţi mai întâi cât de dispreţuitor °orbeşte
Duhul despre om şi, în al doilea rând, unde aşază El focul luptei:
nu în a rezista cărnii şi sângelui, ci în combaterea domniilor şi
stăpânitorilor întunericului acestui °eac. în primul rând,
obser°aţi că Duhul reduce omul la carne şi sânge. Omul are un
suflet de origine cerească, ceea ce îl înrudeşte cu îngerii -şi ceea
ce este mai important, îl înrudeşte cu Dumnezeu. Dar acest
lucru este trecut sub tăcere, ca şi cum ceea ce este întinat de
păcat şi, prin urmare, prima creatură întocmită de El, nu ar mai
aparţine lui Dumnezeu. Deşi de natură di°ină, sufletul este atât
de cufundat în păcat, încât nu merită un alt nume decât came,
pentru a exprima slăbiciunea şi uşurătatea lui. Acesta este
cu°ântul pe care Duhul Sfânt îl foloseşte pentru a arăta
neputinţa creaturii. De exemplu: ,Jii sunt carne şi caii lor sunt
carne" - adică, sunt neputincioşi (Is. 31.3). în mod contrar, când
Dumnezeu doreşte să amplifice importanţa unui lucru, El îl
pune în contrast cu carnea: ͣCăci arme/e cu care ne luptăm noi
nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice" (II Cor. 10.4).
Cum ar trebui să te smerească acest lucru! Firea, pe care atât
de des ţi-o slă°eşti, nu se află decât la un pas de corupţie şi
întinăciune. Sarea care te păstrează este sufletul tău mântuit,
altfel tu ai răspândi im miros neplăcut. Eşti mândru de
frumuseţea ta? Aceasta este cea mai mare °anitate! Cât de
curând trecerea timpului °a brăzda faţa ta sau boala te °a
transfigura încât toţi admiratorii tăi se °or dezgusta de tine! 108
Te lauzi cu puterea ta? Ah, aceasta este o armă a firii care-se
ofileşte în °reme ce tu o înalţi. Curând, sângele tău cald îţi °a
îngheţa în °ene. Mădu°a se °a usca în oase, muşchii j/or slăbi,
iar picioarele se °or pleca sub po°ara trupului tău fira°. Probabil
înţelepciunea este fa°oritul tău. Acelaşi mormânt care °a
acoperi trupul tău °a îngropa totodată şi înţelepciunea ta.
Toate planurile tale bune °or fi transformate în nimic. Numai
acele gânduri de inspiraţie di°ină °or a°ea însemnătate dincolo
de mormânt. Poate că nu frumuseţea, puterea sau inteligenţa
te susţin, ci originea. Oricine ai fi tu, originea ta este
neînsemnată, atâta °reme cât tu nu eşti născut din nou. Acelaşi
sânge care circulă în °enele tale îl are şi cerşetorul din stradă (F.
A. 17.26). Noi intrăm şi ieşim din această lume în acelaşi mod;
după cum nimeni nu este creat dintr-un pământ mai deosebit,
tot aşa nu se °a putea dezintegra într-o ţărână mai pură. Dacă
astfel este structurată firea pământească, de ce te încrezi în
om? Nu te încrede în regi; ei nu-şi pot menţine coroanele pe
cap, şi nici capul pe umeri. Şi nici nu-ţi pune încrederea în
înţelepţii lumii, ale căror planuri sunt zădărnicite de multe ori.
înţelepciunea firească poate prezice ce-i place, dar Dumnezeu
conduce toate lucrurile şi îşi arată pro°idenţa. Nici nu te încrede
prea mult în liderii spirituali. Şi ei sunt came, iar judecata lor nu
este infailibilă. Greşeala omului sfânt te poate depărta de la
calea cea dreaptă şi, deşi el se pocăieşte, tu poţi merge mai
departe şi să pieri. Nu te încrede în nici un om - nici măcar în
tine însuţi. ͣCel ce se încrede în inima lui este un nebun",
spunea Eclesiastul (înţeleptul). Tocmai pentru că nu trebuie să
te încrezi în firea pământească, tu nu trebuie nici să te temi de
ea. Ai °ăzut ce °as ruginit este ea şi cât de supusă degradării.
Aceasta era soluţia lui Da°id: ͣNu mă °oi teme de ce mi-ar
putea face oamenii" (Ps. 56.4). Dacă eşti creştin, ai ce°a de care
să te temi? Dacă °iaţa ta este predată lui Cristos, tu nu mai ai ce
pierde. Şi cu toate că Dumnezeu nu a promis că °ei fi scutit de
suferinţă. El S-a angajat să ia pierderile tale şi să-ţi plătească
însutit, deşi este posibil să-ţi primeşti răsplata în lumea de
dincolo. încă un cu°ânt de mângâiere. Este omul doar ţărână?
Tatăl nostru ceresc ştie acest lucru şi ţine seama de slăbiciunile
noastre: ͣCăci El ştie din ce suntem făcuţi, îşi aduce aminte că
suntem ţărână" (Ps. 103.14). Când începi să te-ndoieşti sub
po°ara slujbei sau ispitei, Dumnezeu aleargă spre tine ca o
mamă spre copilul ei bolna°, te °a în°iora cu suflarea Lui
blândă, şi nu °a îngădui sufletului tău să piară. 43 Acum,
creştine, tu ştii că nu ai dc ce să te temi de firea pământească; şi
totuşi nu o poţi ignora. Atâta °reme cât seminţele corupţiei
persistă în om, Satan îşi °a întrepătrunde planurile cu cele ale
omului - aşa că noi nu a°em de luptat numai cu omul, ci cu
omul condus de Satan. Creştinul trebuie să lupte cu două feluri
de oameni: buni şi răi. Satan lo°eşte în amândoi. în primul rând,
creştinul luptă cu oamenii buni. Multe conflicte au a°ut loc în
întuneric între oamenii sfinţi, datorită neînţelegerii dintre ei sau
cu pri°ire la un ade°ăr. A°raam a a°ut o neînţelegere cu Lot.
Aaron şi Miriam s-au certat cu Moise, până când Dumnezeu a
inter°enit şi a pus capăt disputei, pedepsind-o pe Miriam (Num.
12.10). Şi chiar în prezenţa lui Cristos însuşi, apostolii s-au
certat aprig pentru a °edea cine să fie cel mai mare între ei. în
toate aceste războaie ci°ile, instigatorul cel mare şi ne°ăzut
este Satan. Precum Ahab, el luptă deghizat, când de o parte,
când de cealaltă, agra°ând o rană oricât dc mică ar fi,
pro°ocând întotdeauna mânie şi răzbunare. Din acest moti°,
apostolul a°ertizează: ͣSă nu daţi prilej Dia°olului" (Ef. 4.27).
Altfel spus: ,J\fu luptaţi unii împotri°a altora, dacă nu tânjiţi
după compania Dia°olului. El este un soldat ce umblă după
noroc, şi, prin urmare, aleargă oriunde este °reo speranţă de
război". El este atras de focul mâniei noastre, precum molia de
lumină. El nu poate lucra bine dacă nu există foc, deci el însuşi
este combustibilul. El însuşi aţâţă focul oricărei dispute dintre
sfinţi şi îl întinde până când îi înflăcărează. El procedează astfel
pentru a aprinde sufletele noastre de mânie. Astfel, noi
de°enim maleabili, putând fi modelaţi cu uşurinţă după
plăcerea lui. Lupta produce haos într-un suflet, iar legea harului
nu poate acţiona în mod liber, când duhul este tulburat. Chiar şi
blândul Moise a °orbit cum nu trebuia când s-a mâniat. Dacă nu
altce°a, măcar acest gând ar trebui să sune a
retragere din conflictele noastre mărunte, şi anume că în
crearea lor se află o mână a lui Ioab. El pune un duh rău între
fraţi. Ce nebunie din partea noastră să ne luptăm şi să ne
de°orăm unul pe celălalt pentru a-1 satisface pe Cel Rău!
Suntem înclinaţi să confundăm în°erşunarea cu zelul nostru,
întrucât în mod obişnuit cearta dintre cei sfinţi este focul trimis
dc Satan pentru a distruge ordinea şi unitatea noastră. Uniţi,
noi constituim o armată de neîn°ins, şi Satan ştie că singura
cale de a ne distruge este cearta. Satan nu se mulţumeşte să
pro°oace neînţelegeri numai între oamenii buni; totodată el îi
aţâţă pe cei răi împotri°a celui sfânt. Cristos spune că deoarece
noi nu suntem din lumea aceasta, ea ne urăşte (Ioan ÎS. 19). 44
Natura şi °iaţa celui sfânt sunt complet separate de lume; mai
degrabă s-ar putea împăca focul şi apa, iadul şi raiul. Dc aici
porneşte războiul. Focul persecuţiei nu piere niciodată din
inima celor răi, care încă rostesc în şoaptă ceea ce odată au
strigat în Colosseum: ͣCreştinii la lei!" în toate războaiele dintre
oamenii sfinţi şi cei nelegiuiţi, Satan este de partea celor răi,
fiind comandantul lor. Astfel, cei răi execută comenzile şefului
lor şi îi satisfac poftele. Cei care l-au jefuit pe Io° erau sabceni,
dar ei au făcut acest lucru la porunca Satanei. Ereticul
răspândeşte o doctrină falsă şi per°erteşte credinţa multora,
dar el este numai un slujitor al Satanei (II Cor. 11.15), de la care
îşi primeşte chemarea, abilitatea şi răsplata. Persecutorii, fie ei
cu limba sau cu fapta, nu sunt decât instrumentele Dia°olului
(Ap. 2.9, 10). Când °ezi oameni răz°rătindu-se împotri°a
ade°ărului sau a slujitorilor lui Cristos, compătimeşte-i ca fiind
cei mai nenorociţi dc pe pământ. Nu te teme de puterea lor,
nici nu admira talentele lor. Ei sunt trimişi ai Satanei. Martirii
din °echime îi numeau cai de bătaie şi scla°ii lui dc măcel. într-o
scrisoare, Augustin îi spunea lui Lycinius (un om strălucit, dar
rău, care îi fusese odată student): ͣOh, cât mă doare să °ăd o
inteligenţă atât de sclipitoare cum se pângăreşte în ser°iciul Dia
°oiului! Dacă ai fi găsit un potir de aur, arii trebuit să-1 oferi
Bisericii; dar Dumnezeu fi-a dăruit o minte de aur, talent şi
inteligenţă, iar tu i le oferi Dia°olului!" Când °ezi oameni
puternici şi inteligenţi folosindu-şi talentele împotri°a lui
Dumnezeu, plângi pentru sufletele lor. Mai bine ar fi trăit sau
murit ca scla°i sau nebuni, decât să înfăptuiască lucrările
Dia°olului cu talentele dăruite lor de Dumnezeu. Dacă eşti jignit
sau persecutat de oameni nelegiuiţi, uită-te în spatele lor.
îndreaptă-ţi mânia spre Satan, care este duşmanul tău de
frunte. Oamenii sunt doar marionetele lui. Ei ar putea fi
câştigaţi de partea lui Cristos şi astfel, în cele din urmă, să
de°ină prietenii tăi. Au seim explică astfel acest lucru: ͣCând
duşmanul intră în luptă călare, soldatul curajos tiu se bate cu
calul, ci cu călăreţul. El încearcă să-1 omoare, pentru a-i putea
folosi calul. Astfel trebuie să procedăm şi noi cu cei răi. Să nu ne
răz°rătim împotri°a lor, ci împotri°a Satanei, care îi îmboldeşte.
Ca şi Cristos pe cruce, să ne rugăm fierbinte ca Dia°olul să fie
doborât, iar aceste suflete nenorocite să Be eliberate". Face
mai mult să smulgi un suflet °iu din strânsoarea Dia°olului,
decât sil umpli câmpul de luptă cu morţi. Augustin a arătat
aceeaşi compasiune faţă de oamenii răi. Erasmus mărturiseşte
că el i-a implorat pe ofiţerii împăratului să i se dea în grijă 111
ereticii care fuseseră condamnaţi la moarte pentru
persecutarea credincioşilor. Care era moti°aţia lui? Să
îngrijească sufletele lor cu blândeţe, ca un consilier spiritual,
pentru ca, dacă °a fi posibil, ei să fie °indecaţi şi în sufletele lor
să pătrundă credinţa. PRINCIPALII DUŞMANI AI CELUI SFÂNT:
DUHURILE RELE Dacă lupta sfinţilor s-ar purta numai împotri°a
cărnii, unii ar putea ieşi în°ingători prin eforturile proprii. Dar
când descrie caracterul duşmanilor noştri puternici, Pa°el
nimiceşte orice interpretare greşită a unei °ictorii
independente. Aceşti °răjmaşi nu sunt ͣcarne şi sânge", ci o
oştire de duhuri rele conduse de Dia°olul însuşi şi trimise să
lupte împotri°a sfinţilor. Negându-i-se pentru totdeauna
superioritatea faţă de stele, Satan s-a hotărât s-o obţină mai jos
de ele. De la alungarea din rai, el şi supuşii lui au lucrat neobosit
pentru a-şi stabili împărăţia pe pământ. Epistola către Efeseni
scoate la i°eală sfera influenţei lor: în primul rând, sistemul lor
de gu°ernare; în al doilea rând, amploarea puterii lor; în al
treilea rând, domeniul lor; în al patrulea rând, natura lor şi în al
cincilea rând, locul disputei lor cu Dumnezeu. 1, Sistemul lor de
gu°ernare Cu°ântul domnii este folosit pentru a descrie
teritoriul pe care acest uzurpator, Satan, şi l-a însuşit. A nega
poziţia înaltă pe care Dia°olul o are în această lume nelegiuită
înseamnă a-L contrazice pe Dumnezeu. Cristos îl descria ca
ͣprinţul acestei lumi" (Ioan 14.30). Şi după cum prinţii au un
popor şi un teritoriu peste care stăpânesc, tot aşa este şi cu
Satan. Un dictator pământesc este norocos dacă are o mână de
supuşi în care se poate încrede. Restul °or fi stăpâniţi prin forţă,
altfel el îşi poate pierde foarte curând atât tronul, cât şi °iaţa.
Dar Satan nu are moti° pentru a se teme de °reun glonţ
pro°enit de la un asasin. El poate a°ea încredere în supuşii lui şi
nu are moti° să se teamă de rebeliune - decât atunci când
Duhul Sfânt inter°ine. De fapt, oamenii nelegiuiţi nu numai că-1
ascultă pe Dia°olul, dar ei se supun de bună °oie pentru a-i sluji
(Ap. 13.4). Aceasta este ceea ce doreşte el. Satan este un
dictator, ale cărui legi fac rău inimii. Porunca lui se numeşte
ͣlegea păcatului", deoarece este dată cu autoritate (Rom. 8.2).
El dă ordine păcătosului dornic, care aleargă de îndată să le
ducă la îndeplinire. Puţini ştiu că legea este înscrisă în sângele
lor şi că pentru împlinirea poftelor Dia°olului se oferă
condamnarea! 44 Satan ştie că prosperitatea împărăţiei sale
depinde de cooperarea tuturor supuşilor săi, dar el îi foloseşte
îndeosebi pe cei mai răi dintre ei. După cum conducătorii îşi
aleg miniştri de stat pentru a le satisface capriciile, tot astfel
Satan îşi trimite mesagerii săi speciali pentru a-i împlini
planurile. Şi el are discipoli aleşi, ca Elima, pe care Pa°el îl
numea ͣom plin de toată °iclenia... copil al Dia°olului" (F. A.
13.10). în acest grup restrâns de inimi întunecate, el îşi
dez°ăluie misterele nelegiuirii şi adâncimile degradării. Dar
chiar şi cu aceşti câţi°a aleşi, el nu împarte orice lucru. El
întotdeauna păstrează atât punga lui, cât şi pe cea a
păcătosului, astfel încât el este cel care in°esteşte, iar păcătosul
doar agentul său comercial. în cele din urmă, tot câştigul
murdar îi re°ine Dia°olului. Toate bunurile celui păcătos - timp,
putere, intelect, totul - este folosit pentru a-1 menţine pe Cel
Rău pe tron. (a) Pretenţia la tmn a Satanei ͣCum poate o
creatură atât de josnită să conducă o împărăţie aşa de
puternică?" ai putea întreba. Desigur, nu în mod legal, deşi este
suficient de inteligent pentru a lăsa această impresie. Pe de o
parte, el re°endică pământul prin cucerire. într-o anumită
măsură, este ade°ărat că el şi-a câştigat coroana prin putere şi
politică şi că o menţine în acelaşi mod. Şi totuşi ͣbiruitor" este
un titlu nebunesc. Când hoţul ia portofelul °ictimei sale şi astfel
şi-1 însuşeşte, el nu are nici un drept legal asupra acestuia. Şi
niciodată un rău comis în acest mod nu se °a transforma în bine
cu trecerea timpului. Ar putea trece mulţi ani înainte de a fi
descoperit, şi totuşi, în ziua arestării, el °a fi la fel de °ino°at ca
atunci când a înfăptuit crima. Un hoţ care stă pe tron nu se
deosebeşte de cel aflat la drumul mare. într-ade°ăr, Satan a
ţinut ascuns multă °reme numele lui de hoţ, şi totuşi el nu este
mai puţin criminal astăzi decât atunci când a furat pentru prima
dată de la Dumnezeu inima lui Adam. Cucerirea sufletului tău
de către Cristos este dreaptă, deoarece moti°ul războiului Său
este curat. El °ine să recucerească ceea ce îi aparţinea
dintotdeauna. Pe de altă parte, Satan este un luptător fals, iar
biruinţa lui este o păcăleală, deoarece el nu are drept să spună
nici despre cea mai neînsemnată creatură: ͣîmi aparţine". De
asemenea, Satan îşi re°endică împărăţia prin °ot. Numără
buletinele de °ot şi °ei °edea că în această lume el îşi menţine
poziţia prin °otul unanim al naturii umane corupte. Pentru el nu
contează dacă câştigă printr-o minciună; din această cauză a
căzut Adam şi de atunci toţi fiii 8 - Creştinul în Armatură 113 lui.
Cristos a prezentat acest lucru foarte succint: ͣVoi a°eţi de tată
pe Dia°olul şi împliniţi poftele tatălui °ostru" (Ioan 8.44). în
plus, pretenţia Satanei la o °ictorie democratică este falsă,
deoarece omul a fost creat să asculte de Dumnezeu şi nu are
nici puterea şi nici autoritatea de a izgoni °eşnicul împărat în
fa°oarea altuia. Noi am putea ignora su°eranitatea lui
Dumnezeu, dar nu-L putem dezbrăca de ea. Deşi păcatul ne
face incapabili să ţinem legea lui Dumnezeu, el nu este o scuză
pentru a ne îndepărta de ea sau de autoritatea lui Dumnezeu.
în cele din urmă, pentru a pretinde că pământul îi aparţine,
Satan se arată foarte darnic cu ceea ce aparţine de fapt lui
Dumnezeu. Acest impostor este atât de obraznic, încât a
îndrăznit să se înfăţişeze înaintea lui Cristos însuşi, pretinzând
că posedă putere absolută ca prinţ al acestei lumi. El I-a arătat
Domnului nostru toate împărăţiile pământului şi I-a spus: ͣŢie
îţi °oi da toată stăpânirea şi sla°a acestor împărăţii; căci mie îmi
este dată, şi o dau oricui °oiesc" (Lc. 4.6). în cu°intele
Dia°olului, exista şi un sâmbure de ade°ăr. într-un sens,
Dumnezeu dăduse această lume Satanei, dar nu să facă cu ea
ce °a dori. Dia°olul este prinţul lumii, nu datorită preferinţei lui
Dumnezeu, ci datorită permisiunii Lui. Şi Dumnezeu poate
re°oca oricând acest lucru. (b) îngăduinţa actuală a lui
Dumnezeu faţă de pretenţia Satanei Din perspecti°a noastră
umană limitată, noi (trebuie să) ne întrebăm de ce Dumnezeu
permite ca creatura Lui renegată să deţină o astfel de împărăţie
(în lume)? De ce îngăduie o astfel de paradă a acestui rebel
înaintea oamenilor şi îngerilor? Există câte°a moti°e pe care le
putem considera. în primul rând, pentru a pedepsi păcatul.
îngăduindu-i Satanei să ridice biciul asupra omului, Dumnezeu
pedepseşte astfel răz°rătirea: ͣPentru că n-ai slujit Domnului,
Dumnezeul tău, cu bucurie şi cu dragă inimă, °ei sluji în mijlocul
foamei... °răjmaşilor tăi" (Dt. 28.47, 48). Satan este un
supra°eghetor dat în mânia lui Dumnezeu. Dia°olul este scla°ul
lui Dumnezeu, iar omul scla°ul Celui Rău. Păcatul a îndreptat
creatura spre Satan şi acum el o conduce fără milă. Al doilea
moti° pentru care Dumnezeu a îngăduit Satanei să-şi etaleze
puterea este de a arăta că puterea Domnului este mai mare.
Nimeni nu se °a îndoi de atotputernicia lui Dumnezeu când îl
°or °edea arun-cându-1 pe acest dragon puternic la pământ şi
apoi în iad, ca şi cum ar fi fost un ţânţar. După cum omul singur
nu constituie un ri°al pentru Dia°olul, tot astfel Satan şi toată
oştirea lui nu-L ri°alizează pe Dumnezeu. Ce nume minunat îşi
°a câştiga Dumnezeu când °a încheia acest război! 114 Cerurile
şi pământul I-au dat lui Dumnezeu numele de Creator.
Pro°idenţa 1-a numit Apărător. Dar triumful asupra Satanei I-a
oferit cel mai minunat nume - Mântuitor. Ca Mântuitor, El
apără omul scăpat de dezastru şi totodată îl face o făptură nouă
- un copil al harului. Apoi, Mântuitorul îşi strânge copilul la
pieptul Său şi îl conduce în siguranţă prin toate tulburările pe
cata le produce Satan, până când, în final, ajunge în cer. Nu
există o do°adă mai clară a bunătăţii lui Dumnezeu decât planul
Lui de mântuire. Toate celelalte minunate lucrări ale Lui se °or
scurge ca râul în această singură puternică mare, pe ale cărei
ţărmuri sfinţii se °or odihni plini de bucurie. Ia bine seama la
lucrul acesta: dacă n-am fi fost mai întâi prizonierii Satanei, n-
am fi putut înţelege şi aprecia în totalitate eliberarea noastră
(de mai târziu). în cele din urmă, Dumnezeu îngăduie
su°eranitatea temporară a Satanei pentru a mări şi mai mult
bucuria eternă a celui sfânt. Sună acest lucru ca un paradox?
Gândeşte-te la propria-ţi °iaţă şi °ei °edea că de multe ori cele
mai mari prilejuri de bucurie se nasc din cenuşa suferinţei.
Scriptura ilustrează trei tipuri de asemenea bucurii: bucuria
unei femei când este din nou mamă, bucuria unui fermier
bogat, şi bucuria unui soldat biruitor. Bucuria celor trei a fost
culeasă dintr-un pământ tare. înainte de a °eni răsplata,
femeia însărcinată are parte de multe dureri, fermierul are
dureri de spate datorită po°erilor, iar soldatul suferă datorită
pericolului mormântului. Dar, în cele din urmă, răsplata lor este
deplină. Şi acesta este un atribut specific suferinţei ca amintirea
ei să ofere un plus de dulceaţă bucuriei prezente. Aceasta este
explicaţia spirituală: dacă Cristos S-a făcut a menea nouă, apoi
S-a înălţat la cer împreună cu mireasa Lui curăţită, cu siguranţă
şi noi °om împărtăşi bucuria prin unirea cu El. Şi totuşi drumul
pe care El 1-a ales pentru a-i duce pe sfinţii Săi în cer °a
înfrumuseţa bucuria şi adorarea noastră - deoarece noi °om
a°ea amintirea durerilor cumplite produse de păcat şi Satan,
pentru a compara bucuria nemăsurată de a fi mireasa Lui.
Cântecul nupţial se °a alătura marşului triumfal al Cuceritorului
care Şi-a eliberat preaiubita din mâinile răpitorului, în timp ce
acesta din urmă o ducea spre iad. (c) Cum să-fi °erifici
ade°ărata loialitate Pri°eşte în jurul tău şi °ei °edea imperiul
Satanei lărgindu-se în toate părţile. Stăpânirea lui se întinde
peste continente şi oceane; supuşii lui sunt atât de numeroşi, ca
nisipul mării. Oh, câtă ne°oie a°em să ştim cu siguranţă că nu
suntem printre ei, deoarece Satan şi-a pus slujitorii chiar 46 şi în
teritoriul lui Cristos şi anume, Biserica. Pentru a-ţi descoperi
ade°ărata fidelitate, studiază următoarele: în primul rând, află
al cui supus eşti. îţi aminteşti că sfinţi ai lui Cristos se găseau şi
în casa Cezarului Nero; ei bine, Dia°olul îşi are supuşii în curtea
de afară a creştinătăţii. Dacă pretinzi că îi aparţii lui Cristos, tu
trebuie s-o do°edeşti printr-un lucru mult mai puternic decât o
supunere exterioară faţă de poruncile Lui, Când supuşii unui
rege merg ca negustori să trăiască într-o altă ţară, el aşteaptă
ca ei să în°eţe limba şi să obser°e obiceiurile acelei ţări pe cât le
stă în putinţă. Aceasta nu subminează loialitatea lor faţă de el;
dimpotri°ă, acest lucru îi face mult mai °aloroşi ca ser°i ai lui.
Tot astfel, Satan nu se supără dacă intri în curtea Bisericii şi
în°eţi limbajul sfinţilor adunaţi acolo. El poate ceda fără a fi un
în°ins. De fapt, de multe ori el este slujit mai bine de un făţarnic
ce oferă un spectacol de pioşenie în Biserică, fără a întoarce
spatele Dia°olului. Cristos şi Satan creează o bifurcaţie
spirituală pe care nu o poţi ignora. Aceasta împarte întreaga
lume. Tu poţi aparţine unei singure părţi. Cristos nu permite un
egal şi nici Satan; prin urmare, tu nu poţi fi de partea celor doi.
Testul fidelităţii tale este foarte simplu. Tu eşti supusul celui pe
care îl încoronezi în inima ta - şi nu al celui pe care îl linguşeşti.
Pentru a şti dacă într-ade°ăr Cristos este Prinţul tău, răspunde
la aceste întrebări: (i) Cum s-a urcat pe tron acest împărat al
tău? Prin naştere, tu eşti robul Satanei, precum toată rasa
umană. Prin urmare, Satan nu °a ceda locul din inima ta de
bună°oie. Şi tu ştii că prin propriile tale eforturi nu poţi rezista
puterii lui. Numai Cristos prin Duhul Său Sfânt poate aduce o
schimbare de gu°ernare în inima ta. Oare ai auzit tu °reodată o
°oce din cer chemându-te, aşa cum s-a întâmplat cu Pa°el,
făcându-te să te arunci la picioarele lui Dumnezeu şi să-ţi întorci
faţa spre cer? A °enit Cristos la tine, ca îngerul la Petru când era
în închisoare, dezlegând lanţurile de întuneric ale minţii şi
cugetului tău, făcându-te ascultător? Dacă da, atunci tu poţi
pretinde că eşti un om liber. Dar dacă toate acestea sună ciudat
pentru tine şi nu ştii să se fi petrecut o astfel de lucrare în
sufletul tău, atunci mă tem că încă te mai afli în °echea
închisoare. Ai putea crede, măcar pentru moment, că o naţiune
duşmană poate înlătura un gu°ern fără ca cetăţenii să afle? S-ar
putea ca în sufletul tău să fie detronat un împărat şi încoronat
un altul, iar tu să nu auzi zgomotul luptei? Când Cristos este
încoronat, marea sărbătoare a încoronării Lui °a răsuna în
întreaga ta fiinţă. Când El °ine la tine şi-ţi smulge sufletul din
ghearele Satanei, tu °ei şti acest lucru. 46 Precum omul trimis
de Isus să se spele în scăldătoarea Siloamului, şi tu trebuie să
spui: ,Eu una ştiu: că eram orb şi acum °ăd" (Ioan 9.25). Poţi
spune că acest lucru se întâmplă şi cu tine? (ii) De a cui lege
asculţi tu? Poruncile prinţului întunericului şi ale Prinţului păcii
sunt tot atât de diferite ca şi firile lor - una este legea păcatului
(Rom. 8.2), cealaltă legea sfinţeniei (Rom. 7.12). De °reme ce
păcatul nu te-a orbit astfel încât să nu mai poţi discerne între
sfânt şi profan, tu nu trebuie să-ţi faci griji în ce pri°eşte
rezol°area acestei probleme. Când Satan °ine să te ispitească,
analizează-ţi comportamentul. Cum răspunzi ispitelor lui?
Rămâi tare în legea lui Dumnezeu şi refuzi să fii influenţat? Sau
sufletul tău îmbrăţişează ispita ca pe un prieten, bucuros în a
găsi o scuză pentru a o întreţine? Dacă aşa stau lucrurile, tu te
afli sub puterea Satanei! După cum spunea Pa°el: ͣNu ştiţi că,
dacă °ă daţi robi cui°a, ca să-1 ascultaţi, sunteţi robii aceluia de
care ascultaţi?" (Rom. 6.16). (iii). La cine alergi pentru apărare?
Cine se bucură de încrederea ta? Un conducător bun este
dornic să-şi apere supuşii. El aşteaptă ca ei să se încreadă pe
deplin în el. Prin urmare, supuşii credincioşi încredinţează
problemele statului înţelepciunii şi sfatului împăratului lor.
Când au greşit, ei aleargă după dreptate, când sunt °ino°aţi, ei
se supun pedepsei legii. Crezi tu că înţelepciunea lui Dumnezeu
se poartă cu dreptate faţă de tine? Un om nepocăit se teme să
se încreadă în protecţia lui Dumnezeu. El ştie că sufletul lui are
ne°oie de o curăţire totală, dar lui îi place murdăria şi doreşte s-
o păstreze. Deci, el închide uşile şi geamurile faţă de tot ce este
curat şi neprihănit şi întinde pentru firea păcătoasă o masă în
linişte. Acum, aceeaşi teamă care-1 îndepărtează pe omul
nelegiuit de Dumnezeu îl încurajează pe cel neprihănit să
deschidă larg inima sa, la bătaia Duhului. El urează bun-°enit
perspecti°ei de curăţire a sufletului şi înţelege că Dumnezeu
îngăduie acest lucru pentru a înlătura obstacolul din partea firii
şi a face astfel loc binecu°ântărilor. (i°). Cu cine simpatizezi?
Regele tău este acela ale cărui °ictorii şi pierderi ţi le însuşeşti.
Ce spui atunci când Duhul lui Dumnezeu stă la intrarea °oinţei
tale şi blochează păcatul solicitat de Satan? Dacă eşti de partea
lui Cristos, tu îl °ei
iubi mereu mai mult, deoarece te fereşte de păcat. Dar
dacă altfel stau lucrurile, tu îl °ei duşmăni pe Dumnezeu,
deoarece El te opreşte de a-ţi satisface ade°ărata dorinţă a
inimii tale. Iar când Satan se reîntoarce, şi o °a face cu
siguranţă, el te °a găsi tânjind după pofta ce-a fost îndepărtată
de la tine. Şi el face întotdeauna pe placul sufletului care
tânjeşte după păcat. 117 Cum reacţionezi când °ezi că
Dumnezeu binecu°intează eforturile copiilor Lui? Oare este
inundat sufletul tău de cântece de laudă, auzind că E°anghelia
se răspândeşte? Dacă încă mai eşti un copil al Dia°olului, orice
triumf asupra păcatului °a fi o înfrângere pentru tine. Cântecul
de biruinţă al celor sfinţi °a fi neplăcut pentru tine. Tu te °ei
întoarce spre casă bombănind, precum Haman, furios că un
păcat dorit de tine a fost îndepărtat şi dăruit spre distrugere lui
Cristos. Dar dacă Dumnezeu este ade°ăratul tău Tată, inima ta
°a tresaltă auzind cântecul de biruinţă ori de câte ori păcatul
este biruit de camarazii tăi de arme. (°) Te-ai alăturat trupelor
care luptă pentru a înfrânge răscoala oamenilor răi pro°ocaţi de
Satan? Nu este suficient doar să stai pe margine şi să încurajezi
°ictoria celorlalţi sfinţi. Şi tu trebuie să alergi în cursa ce-ţi stă
înainte. Dacă eşti un om sfânt, tu aparţii lui Dumnezeu şi alergi,
nu pentru tine, ci pentru El. Dorinţele Lui trebuie să primeze.
Dacă supuşii şi-ar putea alege unde să locuiască, majoritatea ar
cere să stea în palat cu împăratul lor. Dar, în general, acest
lucru'nu este de prea mult folos domnului lor. Astfel, cei care îl
iubesc cu ade°ărat nu numai că se °or lipsi bucuroşi de plăcerile
de la Curte, dar °or sluji de bună°oie de-a lungul graniţelor,
acolo unde duşmanul este mai puternic. Şi ei sunt recunoscători
prinţului lor pentru onoarea de a-i sluji! Astfel, Pa°el dorea ca
ziua răsplătirii sale, în glorie, să fie amânată, iar ziua suferinţei
pe pământ să fie mărită, pentru a putea continua lucrarea de
răspândire a E°angheliei împărăţiei. Ceea ce face ca °iaţa să
aibă sens este slujirea lui Dumnezeu. Aceasta constituie o mare
ocazie de a ne do°edi recunoştinţa faţă de El pentru eliberarea
noastră de sub puterea Satanei şi mutarea în împărăţia Fiului
Său iubit. Creştine, începe imediat să răscumperi °remea. Ce ai
de gând să faci pentru Dumnezeu, fă repede. Verifică-ţi inima.
Dacă obser°i că Cristos a preluat conducerea, slă°eşte-L pe
Dumnezeu că eşti un cetăţean al cerului şi nu al iadului.
Notează în calendarul inimii tale ziua naşterii tale spirituale şi
ser-beaz-o! Aceasta este ziua cununiei tale: ͣV-am logodit cu up
bărbat... Cristos", le spunea Pa°el corintenilor (II Cor. 11.2).
Acelaşi Cristos ţi-a oferit şi ţie °iaţa °eşnică. Ştii că din ziua
supunerii tale înaintea Lui, toate roadele din pomul °ieţii sunt
ale tale? Acesta este un dar perfect dăruit cu o dragoste totală
miresei pe care acum El o desă°ârşeşte. Dragă creştine, adu-ţi
mereu aminte de schimbarea pe care Dumnezeu a făcut-o în
tine. Satan te °a ispiti să te îndoieşti de înţelepciunea alegerii
lui Cristos ca Su°eranul tău; aşadar, agaţă promisiunile lui
Dumnezeu pe pragul de sus al inimii tale. Ele °or menţine
sufletul tău în 47 carantină; Satan °a fugi de ele ca de o plagă. Şi
nu lăsa ca timpul să distrugă amintirea acelei gropi fumegânde
în care Satan te-a ţinut legat în lanţurile păcatului, pentru ca nu
cum°a el să te tragă înapoi cu °e-chile-i minciuni şi promisiuni
false. Fă o comparaţie între această nelegiuire şi mireasma
cerească pe care tocmai ai primit-o şi află că cea mai mare
bucurie de care ai parte aici pe pământ nu este decât o fărâmă
din tot ce deţine cerul. Agăţându-te de o astfel de perspecti°ă
minunată °ei obţine curajul necesar pentru a-L sluji cu
credincioşie pe Cristos, în timp ce °ei °edea prosperând în jurul
tău împărăţia Satanei. Nu te poţi sustrage de la slujba ta. Chiar
dacă nu eşti chemat să predici sau să botezi, tu poţi fi de folos
celor care au această chemare. Rugăciunile tale ascut sabia
pastorilor, ei dărâmă barierele, astfel că împărăţia lui Cristos se
poate lărgi. Tu slujeşti unui împărat care îţi cunoaşte inima.
Nimic nu-L bucură mai mult ca faptul că tu îl iubeşti deplin. Cât
de mult doreşte să ştie că dacă ai fi liber să-ţi alegi propriul
împărat şi să-ţi faci propriile legi, tu nu L-ai alege decât pe El şi
legile pe care El deja le-a decretat. 2. Puterile lor în a doua
parte a descrierii pe care Pa°el o face Dia°olului, el °orbeşte
despre puterea sau puterile pe care Cel Rău îşi sprijină
pretenţia la su°eranitate. Dacă ar fi fost un potentat lipsit de
putere, noi pur şi simplu i-am fi nesocotit autoestimarea. Dar el,
împreună cu toată legiunea demonilor ce-i sunt complici,
beneficiază de o putere care-i susţine această pretenţie. S-ar
putea să ne fie de folos să analizăm puterea celor răi,
considerând următoarele: numele lor, natura lor, ordinea şi
unitatea dintre ei, şi marile lucrări ce sunt puse pe seama lor. în
primul rând, cum reflectă numele lor puterea pe care o au? în
Scriptură, dracii sunt descrişi ca a°ând o mare putere. Satan
este înfăţişat ca fiind cel mai puternic dintre toţi. în Lc. 11.21, el
este prezentat ca ͣomul cel tare" - atât de tare, încât îşi
menţine în pace întreaga casă, sfidând toţi fiii lui Adam. Din
proprie experienţă, noi ştim că sângele şi carnea nu constituie
un pericol pentru el. A fost absolut necesar ca Cristos să
coboare din cer pentru a-1 distruge pe el şi lucrările lui; altfel,
toţi am fi murit în păcatele noastre. De asemenea, el este numit
ͣleul care răcneşte" (I Pet. 5.8), fiara care stăpâneşte întreaga
junglă. Când răcneşte un leu, sunetul °ocii lui înfricoşează într-
atât °ictimele lui, încât el se poate plimba liniştit printre-ele şi le
poate ucide fără cea mai mică rezistenţă din partea lor. Satan
este un astfel de leu, care se plimbă nestingherit printre
păcătoşi, prin 119 zându-i în cursa lui (II Tim. 2.26). El îi prinde
la fel de uşor, precum °ânătorul atrage pasărea în capcană cu o
fărâmitură de pâine. Dacă ar fi cunoscut ade°ărul, că Dia°olul
găseşte majoritatea păcătoşilor atât de nai°i, încât el nu are
ne°oie decât de o propunere şi ei se supun fără cea mai mică
împotri°ire. Numai copiii Dumnezeului Preaînalt îndrăznesc să i
se opună şi, dacă este necesar, să reziste până la sânge. Un alt
nume pentru Satan este ,jnarele balaur roşu", care cu coada lui
(adică, oamenii nelegiuiţi) trage a treia parte
din stelele cerului (Ap. 12.3,4). El este numit şi ͣdomnul
puterii °ăzduhului" (Ef. 2.2), deoarece ca împărat el poate săşi
conducă supuşii şi să le ceară oricând socoteală de munca lor.
Dar cel mai puternic nume dintre toate este ͣdumnezeul
acestui °eac" (II Cor. 4.4). Este numit astfel deoarece păcătoşii îl
slujesc pe nedrept ca pe un dumnezeu, °enerându-1 aşa cum
creştinii fac faţă de Dumnezeu însuşi. De asemenea, puterea
demonilor este dată şi de natura lor. Adu-ţi aminte că aceste
făpturi decăzute au fost când°a îngeri şi încă nu au fost
dezbrăcaţi de toată puterea lor. Scriptura do°edeşte puterea
îngerilor: ͣBinecu°ântaţi pe Domnul, îngerii Lui, care sunteţi tari
în putere!", scria Da°id (Ps. 103.20). De asemenea, se
menţionează că israeliţii au mâncat hrana îngerilor - adică,
hrana tăriei (Ps. 78.25). In primul rând, această putere a naturii
angelice se manifestă prin superioritatea faţă de celelalte
creaturi ale lui Dumnezeu. îngerii sunt cununa creaţiei. Conform
E°r. 2.7, omul este mai prejos decât ei. în rândul creaturilor,
superiorul are putere peste cel neînsemnat: fiarele peste
ierburi, omul peste fiare, iar îngerii peste om. Apoi, îngerii sunt
superiori datorită naturii lor cereşti. Slăbiciunea omului stă în
corpul fizic. Sufletul lui este creat pentru scopuri înalte, dar
°aloarea lui este diminuată de o bucată de came (ţărână) şi
trebuie să °âslească cu o putere corespunzătoare partenerului
său slab. Fiind îngeri la origine, demonii nu au o astfel de
piedică, nici nu sunt tulburaţi de o gândire carnală care să le
întunece înţelegerea, nici de °reo altă piedică ce le-ar putea
încurca mersul. Ei sunt tot atât de uşori ca o flacără de foc
purtată de °ânt. Fiind duhuri, omul nu li se poate opune. Ei nu
pot fi răniţi nici de foc, nici de sabie. Nimeni nu este atât de
puternic pentru a-i lega, în afara lui Dumnezeu, Tatăl duhurilor.
Prin căderea lui, Dia°olul a pierdut mult din natura fericită şi
măreaţă în care a fost aşezat, dar nu şi din abilităţile lui
naturale. El încă este un înger, şi mai are puterea unui înger. 48
în afară de numele şi natura lor, puterea dracilor este dată şi de
numărul lor mare. Ce este mai uşor decât un bob de nisip? Şi
totuşi numărul lor mare le dă greutate. Ce creatură este mai
mică decât păduchele? Şi totuşi câtă suferinţă lea produs el
egiptenilor! Gândeşte-te, ce făpturi groza°e sunt dracii, care,
prin natura lor sunt atât de puternici, iar ca număr aşa de mulţi.
Satan are suficienţi demoni pentru a acoperi întregul pământ;
nu există nici un loc sub ceruri unde el să nu-şi fi plasat trupele;
şi orice om de pe pământ, pe oriunde merge, este urmărit de
astfel de duhuri blestemate. Pentru a-şi menţine autoritatea
într-un singur suflet, el poate trimite o legiune de draci (Mc.
5.9). Şi dacă el poate trimite atât de mulţi pentru a ataca un
singur om, cât de mulţi trebuie să fie cei înrolaţi în armata
Satanei? Să nu fii surprins când °ei găsi dificil drumul spre cer,
de °reme ce trebuie să străbaţi cartiere populate cu astfel de
demoni. Când Dumnezeu a izgonit aceşti rebeli din cer, ei au
de°enit nişte străini care colindă pământul. De atunci, ei tot
hoinăresc, căutând să le facă rău fiilor oamenilor - în special
celor care călătoresc spre cer. Pe lângă numărul lor mare,
unitatea şi ordinea demonilor măresc considerabil puterea lor.
Nu putem spune că între ei există dragoste. Un astfel de foc
di°in nu poate arde în pieptul unui demon. Şi totuşi există
unitate şi ordine în ţelul lor comun de a-I birui atât pe
Dumnezeu, cât şi pe om. Uniţi nu prin legături de dragoste, ci
prin ură şi dorinţă de putere, ei ştiu că planurile lor s-ar
spulbera dacă nu s-ar pune cu toţii de acord în împlinirea
planurilor lor diabolice. Cât de credincioşi sunt faţă de neamul
lor! Domnul nostru arăta acest lucru când spunea: ͣDacă Satan
scoate afară pe Satan, este dezbinat" (Mt. 12.26). Ai auzit
°reodată de °reo rebeliune în armata Dia°olului? Sau crezi că
un astfel de înger răz°rătit a cedat de bună °oie °reun suflet lui
Cristos? Ei sunt mulţi şi totuşi un singur duh rău stăpâneşte
peste ei toţi: ͣNumele meu este Legiune, pentru că suntem
mulţi", îi spunea Dia°olul lui Cristos (Mc. 5.9). Obser°ă că el n-a
spus: ,Numele nostru...". Pentru a-şi împlini planurile, aceste
duhuri blestemate lucrează împreună şi ele îl °or atrage şi pe
om ori de câte ori °or putea. Nefiind mulţumiţi cu o ascultare
simplă, dracii lucrează în cele mai întunecate suflete pentru a
smulge un jurământ de credinţă, ca în cazul °răjitorilor. O altă
declaraţie de putere este tot lucrarea demonilor. Ce efecte
cumplite poate produce în natură acest domn al puterii
°ăzduhului! El nu este creator, deci nu poate face nici cea mai
mică suflare de aer, picătură de apă sau flacără de foc. Dar lasă-
1 să intre în cămara lui 121 Dumnezeu şi el °a folosi uneltele
Creatorului cu atâta în°erşunare, că nici un om nu se °a putea
împotri°i lor. El poate face marea să urle atât de cumplit, încât
adâncurile să fiarbă ca un ceainic, şi să determine o aşa furtună
încât să crezi că cerul se °a prăbuşi. El poate aprinde fitilul
tunului ceresc, pro°ocând un tunet şi o lumină atât de
puternice, care nu numai că înspăimântă, dar aduc şi pagube.
Dacă te îndoieşti de acest lucru, citeşte cum a ucis el copiii lui
Io°, trimiţând o rafală de °ânt, care i-a îngropat în ruinele casei
lor (Io° 1.19). Influenta puterii lui nu este limitată numai la
elementele naturale. I s-a dat putere şi peste °ieţuitoare.
Aminteşte-ti de turma de porci pe care el a aruncat-o în mare.
Se pare că are putere (cu permisiunea lui Dumnezeu) şi peste
trupul omenesc, deoarece citim că suferinţa lui Io° nu era ce°a
obişnuit, ci întipărirea degetului Satanei în carnea sa. Toate
aceste atacuri Satan le consideră un joc neînsemnat. Ura lui cea
mare este îndreptată spre sufletul omului. El se foloseşte de o
suferinţă fizică numai pentru a tulbura echilibrul sufletesc. El
ştie cât dc repede pacea şi odihna omului sunt tulburate de
gemetele trupului, sub al cărui acoperiş se adăposteşte. într-
ade°ăr, dacă Satan nu are o altă cale de a-şi împlini planul cu
noi, decât atingându-se de trupul nostru, totuşi el posedă un
mare a°antaj. Mă doare să °ăd cât de jos a căzut sufletul faţă
de poziţia lui di°ină! Trupul, întocmit pentru a-1 sluji, a de°enit
în schimb stăpânul sufletului şi îl conduce fără milă. Fără
îndoială, Satan nu foloseşte numai suferinţa fizică pentru a
ajunge la sufletul nostru. El are o cale mai scurtă de acces. Când
omul a căzut pentru prima dată, el a sfărâmat zidul împotri°a
păcatului şi a lăsat drum liber pentru a intra duhul Satanei
împreună cu tot arsenalul lui şi astfel să se simtă ca la el acasă.
Dacă Dumnezeu nu-1 opreşte din drumul lui, Satan nu °a lăsa
nici un suflet de pe pământ nelocuit. Singurul lucru care ne
poate păzi de acest intrus este
puterea sal°atoare şi păstrătoare a lui Cristos. Satan este
°iclean şi admiră înţelepciunea lui Dumnezeu, astfel că el
lucrează în oamenii nelegiuiţi într-un mod asemănător cu cel al
lui Dumnezeu în oamenii sfinţi. Dumnezeu lucrează eficient în
cei sfinţi (Gal. 2.8; I Tes. 2.13); Satan lucrează eficient în copiii
neascultării '(Ef. 2.2). Dar roadele muncii lor nu se aseamănă
deloc. Duhul este dătător de cunoştinţă şi neprihănire pentru
inimile sfinţilor (Ef. 5.9), în °reme ce Satan aduce mânie şi tot
soiul de nelegiuiri în °iaţa păcătosului. Duhul Sfânt umple cu
mângâiere; Satan umple cu teroare - ca în cazul lui Iuda, care
întâi a de°enit trădătorul Stăpânului său, iar mai târziu s-a
spânzurat. 49 Dacă eşti un om sfânt, nu trebuie să te temi că
Satan se °a strecura în sufletul tău. Dumnezeu nu-i °a permite
acest lucru. Dar Dia°olul poate şi chiar atacă graniţele credinţei
tale. Deşi nu eşti ţinta potri°ită a puterii lui, tu eşti şi rămâi ţinta
mâniei lui. El luptă cu tine ori dc câte ori are această
oportunitate, iar tu îl °ei putea birui numai atunci când
Dumnezeu îţi oferă puterea Lui. Dacă El Se îndepărtează puţin,
°ei constata de îndată cât dc neputincios eşti împotri°a acestui
ad°ersar puternic. El a trimis acasă pe cei mai buni camarazi ai
tăi, tremurând şi plângând înaintea lui Dumnezeu, cu sângele
ţâşnind din rănile cugetelor lor. Toată această descriere a
puterii Satanei s-ar putea să te descurajeze, dar nu aceasta este
intenţia mea. Acestea sunt lecţii preţioase, care te °or ajuta în
drumul tău spre cer şi te °or echipa corespunzător pentru
împărăţie. Analizându-1 pe Satan, constatăm că mândria nu are
la bază puterea. Mândria firească este urmaşul nelegitim al
puterii. Ea este o poftă concepută în pântecele Satanei şi, deşi
inima ta s-ar putea îngâmfa la naşterea ei, °a reprezenta pentru
sufletul tău ceea ce Cain a fost pentru Abel - un duşman de
moarte deghizat în rudă apropiată. Puterea este atributul pe
care numai Dumnezeu îl merită. Atât noi, ca oameni muritori,
cât şi Satan, realizăm un spectacol de prost gust când ne-o
însuşim. De fapt, Dia°olul este cea mai josnică dintre toate
creaturile lui Dumnezeu, şi aceasta mai ales deoarece are o
asemenea putere pe care o foloseşte greşit. Pierzându-şi tot
curajul angelic prin căderea sa, el şi 1-a recâştigat din pierderea
sa. Prin urmare, orice putere pe care o ai, ar trebui să te
înfricoşeze, câtă °reme n-o foloseşti pentru Dumnezeu. Un roi
de lăcuste nu produce pagube mai mari într-un lan de grâu
copt, decât cele pro°ocate de puterea mândriei în sufletul
omului. Eşti puternic? Cum foloseşti acest dar de la Dumnezeu?
Pentru lucrarea Lui sau pentru satisfacerea propriilor pofte?
Iată unul din cele mai bune instrumente folosite de Sal an
pentru a ispiti. Puterea este un cetăţean al lumii şi este
echi°alentă cu sarcina atribuită Satanei. Ea foloseşte diferite
costumaţii - toate făurite pentru a-i impresiona pe cei din jur. Şi
toate au o înfăţişare atât de reală încât induc în eroare. Uneori,
puterea se îmbracă în cele mai scumpe mătăsuri şi-şi pune cele
mai frumoase, bijuterii, pretinzând că bogăţia este cheia spre
mărire. Sau îmbracă hainele unei ocupaţii nobile şi-i
dispreţuieşte pe cei cu preocupări comune. Apoi ea poate
îmbrăca haina militară cerând supunere imediată din partea
sutelor şi miilor de subalterni. în ciuda acestor manifestări dc
supremaţie, puterea este un balon colorat, purtat dc °ânt.
Dumnezeu nu are decât să facă un gest şi ea se °a transforma în
nimic. 123 Demonii şi oamenii fireşti s-ar bucura dacă la
judecată s-ar putea înfăţişa în haina unor bieţi scla°i pentru a-şi
primi sentinţa. în acea zi, toate titlurile şi bogăţiile lor nu °or
mai fi prezentate pentru sla°a lor, ci pentru ruşinea şi
condamnarea lor eternă. Nu mă îndoiesc - şi nici tu nu ar trebui
să te îndoieşti - că puterea Satanei face mai dificilă cucerirea
cerului. Dacă Dia°olul este atât de puternic, iar drumul spre cer
este aşa de populat cu oamenii lui nelegiuiţi, atunci cu siguranţă
°a trebui să plătim un preţ înainte de a ne pune steagurile pe
zidurile noului Ierusalim. Dacă °ezi că cine°a porneşte singur şi
neînarmat într-o călătorie lungă şi periculoasă, atunci °ei
conchide că el nu se aşteaptă să întâlnească hoţi în drumul său
şi faci bine că pui la îndoială înţelepciunea lui. Mulţi pretinşi
creştini călătoresc astfel. Ei îţi spun că se îndreaptă spre cer, şi
totuşi arată o mică dorinţă de a călători în prezenţa oamenilor
sfinţi - ca şi cum ei nu ar a°ea ne°oie de companie! Cei mai
mulţi merg total neînarmaţi, sau duc cu ei ceea ce numai
armătură nu se poate numi. Alţii agită nişte speranţe deşarte
bazate, chipurile, pe îndurarea lui Dumnezeu, fără să aibă nici o
muniţie a Scripturii. O astfel de ͣnădejde" este un pistol ruginit
şi-1 °a lo°i în plin pe cel nechibzuit care încearcă să-1
folosească. Aceşti oameni, mulţi dintre ei plini de succes după
standardele lumii, aşteaptă ca printr-un mic efort să atingă
cerul, deşi până şi bogăţiile pământeşti se câştigă cu multă
trudă. Ei ştiu din experienţă că a°erea nu se obţine dormind, şi
că familia nu poate fi întreţinută stând cu mâinile în buzunare.
Cu cât înaintezi mai mult pe drumul succesului, cu atât °or
exista mai multe cotituri care °or căuta să te inducă în eroare.
Şi cu cât creştinul se apropie mai mult de cer, cu atât se °or i°i
mai mulţi care °or încerca să-1 înşele şi să-i fure cununa sla°ei,
dacă ar putea. Notează bine acest lucru: nu te poţi apăra
niciodată singur împotri°a Satanei; şi nici cu Satana împotri°a
lui Dumnezeu. Dar asociază-te cu Cristos şi °ei fi eliberat atât de
tine însuţi, cât şi de Satan. Sla°ă lui Dumnezeu! Puterea Satanei
este mare, dar nu constituie un moti° de disperare. Ce
minunată mângâiere le oferă Dumnezeu copiilor Săi,
permiţându-ne să °edem că nu a°em de ce să ne temem de
Satan. Lasă-i să se teamă de el cei ce nu se tem de Dumnezeu.
Creştine, care sunt munţii lui de putere ce-ţi stau înainte? Tu
slujeşti unui Dumnezeu care poate face ca până şi un °ierme să
cutreiere muntele! (Is. 41.15). Aşadar, cu siguranţă, El poate să-
ţi poarte de grijă. Cea mai mare lo°itură pe care Satan o poate
da curajului tău constă în a întreţine în inima ta teama de el.
124 Am menţionat că există animale mult mai puternice decât
leul, dar care totuşi tremură când acesta răcnejşte. Câte ore ai
petrecut tu tremurând, când se înfăţişa Satan, deşi în Cristos
a°eai puterea de a-1 călca în picioare! Caută să găseşti o
perspecti°ă potri°ită a puterii Satanei şi atunci acest leu nu ţi se
°a părea atât de fioros. Trei precizări se °or do°edi foarte utile,
mai ales când eşti tentat să crezi că puterea Satanei este
absolută. în primul rând, este o putere sustrasă. Ea nu este
obţinută printr-un drept legal, ci prin îngăduinţa lui Dumnezeu.
Toată puterea aparţine lui Dumnezeu, atât pe pământ, cât
şi în iad. Foloseşte-ţi credinţa pentru a îmbrăţişa acest ade°ăr şi
°ei putea umbla pretutindeni cu încrederea absolută că Satan
nu-ţi poate pro°oca o durere permanentă. Ai putea crede
măcar pentru un moment că Tatăl tău ceresc ar înmâna
duşmanului Său o sabie prea ascuţită pentru a te birui pe tine,
propriul Lui copil? De °reme ce Dumnezeu pre°ede muniţiile
armatei duşmane, fii con°ins că ele °or fi de puţin folos
împotri°a ta, dacă te aşezi sub protecţia lui Dumnezeu. Când
Pilat încerca să-L înspăimânte pe Cristos, lăudându-se cu
puterea lui de a-şi ierta sau condamna prizonierul, Cristos i-a
răspuns că n-ar putea face nimic ͣdacă puterea nu i-ar fi fost
dată de sus" (Ioan 19.11). Cu alte cu°inte: ,/>o/i să faci ce este
mai rău. Eu ştiu cine te-a împuternicit". Satan lo°eşte, omul
persecută - dar Dumnezeu este Cel care le dă celor doi puterea.
Un alt lucru pe care trebuie să-1 ştii despre puterea Satanei
constă în faptul că ea este /imitată, şi aceasta sub două
aspecte: pe de o parte, Satan nu are suficientă putere pentru a
face tot ce °rea, iar pe de altă parte Dumnezeu nu-i îngăduie să
folosească toată puterea de care dispune. Atât aici jos, cât şi în
cer, dorinţele lui sunt foarte îndrăzneţe. Dorinţa lui cea mai
mare cu pri°ire la cer este să-L detroneze pe Dumnezeu şi să se
aşeze el însuşi în acel loc sacru. Dar această dorinţă nu şi-o
poate îndeplini, ca şi multe altele ce ard înăuntrul său. El nu
este decât o creatură şi, deci, este limitat. Dumnezeu poate
pune limite Satanei, şi o face mereu, dar Satan niciodată nu-L
poate limita pe Dumnezeu. Şi de °reme ce Dumnezeu este în
siguranţă, acelaşi lucru se poate spune şi despre tine, deoarece
ͣ°iafa ta este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu" (Col. 3.3).
Aceasta este o mare consolare: Satan nu-ţi poate porunci să
păcătuieşti împotri°a °oii tale. Deşi el poate grăbi mersul tău,
după cum fluxul este purtat mai uşor spre ţărm datorită
°ântului, totuşi el nu poate schimba sensul de mers al inimii
tale. 50 După cum Dumnezeu decide câtă putere să deţină Cel
Rău. totodată El controlează câtă putere să fie folosită de el în
fiecare moment. Este posibil să ai perioade când simţi că
Dumnezeu te-a lăsat să lupţi singur. Atunci credinţa ta are cea
mai grea muncă. Ţine-te strâns de făgăduinţa că Dumnezeu
°ede fiecare mutare a lui Satan şi că nu-i °a permite să aibă
°ictoria finală. Când Dumnezeu îi îngăduie, el poate să fure
pacea şi bucuria creştinului, dar întotdeauna el se află sub
ordin. Când Dumnezeu spune: ͣStai!", el trebuie să se întindă
precum câinele lângă masă, în timp ce sfinţii se ospătează la
masa lui Dumnezeu. El nu îndrăzneşte să fure °reo bucăţică,
deoarece ochii Stăpânului îl pri°esc mereu. Tu pierzi multă
mângâiere când uiţi că mâna lui Dumnezeu este totdeauna
ridicată asupra Satanei, iar ochiul Lui blând te pri°eşte mereu.
Nu numai că puterea Satanei este sustrasă şi limitată, dar este
şi ser°ilă atotputerniciei lui Dumnezeu. Orice rău ar produce,
acesta este folosit de Dumnezeu în beneficiul oamenilor sfinţi.
Expresia: ,JDar el nu judecă aşa şi nu acesta este gândul inimii
lui" (Is. 10.7) este °alabilă atât pentru Asirianul mândru, cât şi
pentru Dia°olul, deoarece inima Celui Rău doreşte distrugerea
tuturor oamenilor. Dar alta este intenţia lui Dumnezeu, după
cum mulţi sfinţi înţelepţi au în°ăţat de-a lungul secolelor. Când
se referea la Dieta de la Nuremberg împotri°a protestanţilor,
Luther spunea simplu: ,Acolo s-a dat un decret, iar în cer un
altul". Deci, pentru mângâierea sfinţilor, gândurile pe care
Dumnezeu le îndreaptă spre ei sunt gânduri de pace şi ocrotire,
în timp ce gândurile Satanei sunt de distrugere şi nimicire. Cine
s-ar putea îndoi de faptul că gândurile lui Dumnezeu sunt mai
presus de cele ale Dia°olului? Află că în °reme ce Satan
persecută, Dumnezeu purifică (Dan. 11.35). Majoritatea petelor
apar în darurile tale, în timp ce tu petreci în pace şi prosperitate
şi ele nu pot fi curăţite decât după ce au fost smulse de la Cel
Rău. El trimite descurajare, suferinţă sau disperare pentru a-1
înghiţi pe cel sfânt (aşa cum balena l-a înghiţit pe lona). în
schimb, Dumnezeu foloseşte încercarea pentru a şlefui credinţa
ta, astfel ca în final să strălucească mai tare ca oricând. Facem
prea puţin dacă nu ne temem deloc de Satan. Dar îl şi linguşim
prea mult când ne temem de el mai mult decât ne încredem în
Dumnezeu. Dacă îi aparţii lui Cristos, nimic nu se poate
întâmpla în °iaţa ta fără acordul lui Dumnezeu. Cel care ţi-a dat
°iaţa, a dat şi moartea. Cel care ţi-a dat cerul ca moştenire, ţi-a
oferit şi lumea cu toate necazurile ei -inclusi° prinţul acestei
lumi cu toată mânia şi puterea lui. într-ade°ăr, 126 l aceasta
înseamnă dragoste şi înţelepciune cuprinse într-o enigmă. Dar
cel ce are Duhul lui Cristos o poate dezlega. 3. împărăţia
dracilor (ͣîntunericul acestei lumi") Satan nu are o dorinţă mai
mare decât să-ţi demonstreze că el este ͣdomn peste toate",
deşi ştie că acest titlu îi aparţine în exclusi°itate lui Dumnezeu.
Satan este doar stăpânitorul ͣîntunericului acestei lumi" şi, prin
urmare, subalternul lui Dumnezeu. Graniţele imperiului său
sunt limitate. în primul rând, timpul de domnie al acestui prinţ
este Jn lumea aceasta", nu şi după. în al doilea rând, teritoriul
domniei lui este ͣîn această lume", nu în cer. Şi în al treilea
rând, supuşii peste care domneşte sunt Jntunericul acestei
lumi", nu fiii luminii. Prin urmare, imperiul Satanei este limitat
în timp. această lume" este acea mică pată a timpului limitată
de ambele părţi de °eşnicie. Pe această scenă, Satan joacă rolul
unui prinţ. Dar când Cristos îl °a chema pentru a juca actul final
la sfârşitul °eacului, Satan °a fi descoperit înaintea tuturor,
coroana îi °a fi luată, iar sabia îi °a fi sfărâmată deasupra
capului. El °a fi alungat în chip ruşinos de pe scenă, pentru a
de°eni prizonierul °eşnic al iadului. Nu-i °a mai putea întina pe
cei sfinţi şi nici să-i conducă pe cei răi. Dimpotri°ă, atât el cât şi
toţi aliaţii lui °or zăcea pedepsiţi de mânia lui Dumnezeu.
Atunci se °a pune capăt tuturor faptelor lor rele. Dumnezeu
lucrează tocmai în acest scop şi lucrarea Lui nu °a înceta până
când ͣnu °a fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice
putere" (I Cor. 15.24). Atunci, şi numai atunci, El °a da
împărăţia Sa în mâinile Tatălui. ͣCăci trebuie ca El să
împărătească până °a pune pe toţi °răjmaşii sub picioarele
Sale" (°. 25). întrebarea nu este dacă Cristos îl °a
nimici pe Satan, ci când. Faptul că zilele lui Satan sunt
numărate este o °este rea pentru oamenii nelegiuiţi. în prezent,
păcătoşii se bucură de timpul lor şi cred că acest lucru °a
continua la nesfârşit. în fiecare zi îi poţi auzi °eselin-du-se, în
°reme ce discipolii lui Cristos plâng şi suspină. Ei îşi foşnesc
mătăsurile, în timp ce sfinţii tremură în zdrenţele lor. Dia°olul
este grijuliu să-şi satisfacă supuşii, după cum un prinţ îşi
răsplăteşte curtenii. ,JVu pot oare să-fi dau cinste?" îl întreba
Balac pe Balaam (Num; 22.37). Oh, este straniu - şi totuşi nu,
considerând natura degenerată a omului - să °ezi cum Satan îi
prinde pe păcătoşi cu lanţul lui aurit. Numai să-i momească cu
sla°ă, bogăţie sau plăceri, şi inimile lor °or ţâşni spre aceste
lucruri ca peştele după o râmă. El îi poate determina să
păcătuiască 51 doar pentru o bucăţică de pâine. Aşa cum s-a
întâmplat cu Dima, care a părăsit E°anghelia din dragoste
pentru lume. O inimă rea este atât de dornică să strângă
primele promise de Dia°olul, încât ignoră răsplata cumplită pe
care Dumnezeu ameninţă s-o acorde pentru aceeaşi slujbă.
Oamenii care cad în cursa Dia°olului sunt cei decişi să se
înfrupte din fructul nelegiuirii. Cum străluceşte el în pomul
ispitei! O singură muşcătură şi °ei dori mai mult. Dar, atenţie!
Nimic din ce oferă Satan nu este lipsit de blestemul lui. Ofertele
lui sunt murdare, după cum este şi el. Ele sunt ca o otra°ă
pentru sufletul omului (I Tim. 6.9). Nu ar fi înţelept ca, înainte
de a încheia un pact cu Dia°olul, să te întrebi dacă promisiunile
lui sunt garantate? îţi poate asigura el afacerile, păzindu-te de
un proces cu Dumnezeu? îţi poate garanta că atunci când °ei
muri nu °ei fi lăsat singur în lumea de dincolo? Cumpărătorul
trebuie pre°enit. Timpul îţi °a demonstra că ai fost înşelat de
Satan. ͣOh, dar am şi început să am parte de plăcerile pe care el
le oferă. Mă bucur chiar acum de ele", spune păcătosul. ͣŞi să
aştept cerul pentru lucrurile mai mari pe care le promite
Cristos?" Omule păcătos, tu ai dreptate când spui că plăcerea ta
este acum, deoarece nu poţi fi sigur că °a mai dura! Fericirea ta
prezentă este trecătoare, iar cea a sfinţilor, deşi °iitoare, nu se
°a sfârşi niciodată. Oare te °ei lipsi, precum Esau, de
moştenirea °eşnică a împărăţiei lui Dumnezeu, pentru a primi o
porţie de supă şi răsplata imediată? Oare ce nebunie îi
determină pe păcătoşi să refuze acum puţină suferinţă? într-un
mod nechibzuit, ei aleg să îndure mânia °eşnică a lui
Dumnezeu, în schimbul unui ospăţ trecător oferit lor de Satan.
Dacă Satan te întreţine regeşte pentru perioada scurtă a °ieţii
tale pe pământ, ce este acest lucru faţă de o °eşnicie? Fie ca
ceea ce urmează să-i încurajeze pe cei ce aparţin lui Cristos:
furtuna poate fi năprasnică, dar este numai de moment. Norii
care sunt deasupra capului tău °or trece şi atunci te °ei bucura
de °reme bună, de o strălucire °eşnică. Nu poţi °eghea măcar o
oră împreună cu Cristos? Porunceşte credinţei să pri°ească prin
gaura cheii făgăduinţei şi să °adă ce a pregătit Dumnezeu
pentru cei ce-L iubesc. Tu slujeşti unui Dumnezeu care-Şi ţine
legământul pe °ecie. Odată ce te-ai scufundat în fântâna
îndurărilor Lui, cum poţi să stai de această parte a eternităţii,
temându-te să-ţi umezeşti picioarele cu acele suferinţe
trecătoare ce se scurg între tine şi sla°a °eşnică? Pe lângă faptul
că este limitat în timp, imperiul Satanei este redus şi ca spaţiu.
Dia°olul domneşte numai ͣîn această lume". El nu poate atinge
cerul, nici chiar dacă şi-ar folosi toată puterea şi toată oştirea
de 51 monilor. Acest rebel care odată a împărăţit cu Dumnezeu
în glorie, n-a mai îndrăznit nici măcar să pri°ească acel loc sfânt
de când a fost izgonit prima dată. Aşa că el rătăceşte aici jos ca
un °agabond, alungat dinaintea lui Dumnezeu, dar nu şi
dinaintea sfinţilor cc se îndreaptă spre cer. Dacă °rei, tu poţi lua
acest fapt ca o sursă de mare bucurie: acolo unde se află
fericirea ta °eşnică, Satan nu are nici o putere! Ce ai tu de
°aloare şi să nu fie în cer? Cristos este acolo şi dacă tu îl iubeşti
şi inima ta este acolo. Prietenii şi cei dragi ai tăi care au murit în
Cristos sunt acolo, aşteptând cu nerăbdare să te alături lor.
Toată lucrarea ta pentru Domnul este ascunsă precum o
comoară între zidurile acelei cetăţi sfinte. Mântuirea ta îţi oferă
un nume în împărăţia lui Dumnezeu şi te °a înălţa mai sus de
zborul acestei păsări de pradă, cu condiţia ca tu să-ţi însuşeşti
puterea lui Cristos. Aşa s-a întâmplat cu Io°. Dia°olul 1-a jefuit
de tot ce a°ea şi 1-a tulburat. Ajungând o mână de oase şi fiind
plin de bube, el înfrunta moartea şi pe Cel Rău fără să clipească.
El ştia că Răscumpărătorul său era Cristos, şi ţinea strâns de
promisiunea unei zile mai bune când °a fi aşezat pentru
totdeauna deasupra puterii Dia°olului. Chiar în starea limitată
în care te găseşti acutn, poţi fi încrezător că Tatăl tău te
pri°eşte. Dia°olul i-a furat a°erea lui Io° şi 1-a lăsat pentru un
timp fără nimic, dar Io° a°ea în cer un Dumnezeu care i-a redat
totul. Ca om sfânt, tu ai o garanţie suplimentară: sursa credinţei
şi actul moştenirii, ca cetăţean al cerului. Acestea sunt lucruri
certe atât pentru acum, cât şi pentru °iitor. Satan ştie acest
lucru şi °a face tot posibilul pentru a le smulge de la tine. Dar
oricât s-ar strădui, el nu °a putea şterge numele tău din Cartea
°ieţii. El nu poate anula credinţa ta, nu poate întrerupe părtăşia
ta cu Dumnezeu şi nici nu poate seca iz°orul mângâierii, deşi l-
ar putea stă°ili pentru o °reme. Nici nu poate împiedica
biruinţa ta asupra păcatului. Dumnezeu, Care ne păzeşte prin
puterea Lui ͣprin credinţă, pentru mântuirea gata să fie
descoperită în °remurile de apoi" (I Pet. 1.5), păstrează toate
aceste lucruri în cer, printre diamantele coroanei Lui, bine
păzite de atingerea Satanei. Imperiul Satanei este restrâns şi în
ce pri°eşte supuşii. Teritoriul lui este limitat nu numai de timp şi
spaţiu, dar şi de cei asupra cărora are putere de stăpânire. Ei
sunt descrişi ca ͣîntunericul acestei lumi" sau, mai simplu, cei
care sunt în întuneric. Cu°ântul întuneric este folosit uneori în
Scriptură pentru a descrie condiţia unei persoane aflate într-un
mare necaz (Is. 50.10), alteori pentru a descrie natura păcatului
(Ef. 5.11), şi uneori se referă în mod deosebit la păcatul
ignoranţei. Deseori este comparat cu întunericul nopţii sau cu
orbirea fizică. Pentru a lămuri acest pasaj, °oi interpreta acest
cu°ânt 9 - Creştinul în Armătură 129 în două moduri: în
primul rând, ca întunericul păcatului în general, şi în al doilea
rând ca întunericul ignoranţei, în particular. înainte să începem,
obser°ă diferenţa: Dia°olul stăpâneşte peste cei care sunt într-o
stare de păcat şi ignoranţă şi nu peste cei care sunt uneori
ignoranţi şi păcătoşi. Altfel, el ar a°ea stăpânire asupra sfinţilor,
la fel de bine ca şi asupra păcătoşilor nemântuiţi. (a) De ce este
descris păcatul ca întuneric De nenumărate ori, în Scriptură
păcatul este identificat cu întunericul. Există câte°a moti°e
pentru folosirea acestei analogii. (i) întunericul spiritual dă
naştere la păcat. Cauza externă a păcatului este Satan: el este
principalul promotor; cauza internă este reprezentată de
întunericul din sufletul omului - consecinţa nenorocită a căderii
lui Adam. Când Duhul Sfânt face lumină în suflet, el scoate la
i°eală natura distrugătoare a păcatului, iar omul aleargă la
Dumnezeu. Dar când sufletul este ţinut în întuneric sau departe
de ade°ăr, păcatul se deghizează şi astfel este bine°enit. (ii)
Păcatul pro°oacă orbire spirituală. în °reme ce întunericul din
inimile noastre ne conduce întâi spre păcat, păcatul ne conduce
spre adâncimile întunericului. Cugetul este falsificat de păcat,
astfel că ceea ce odată părea dăunător, acum de°ine plăcut.
Probabil că ai cunoscut persoane care manifestau un dispreţ
sfânt faţă de un păcat pe care-1 °edeau în alţii. Dar de îndată ce
au gustat din aceeaşi cupă, nu mai °ăd nici un rău şi nici nu mai
argumentează împotri°a Iui. Păcatul aduce întuneric asupra
unui suflet, nu numai datorită naturii lui, ci, uneori, ca un trimis
special al lui Dumnezeu. Dumnezeu a a°ertizat asupra
consecinţelor gra°e ale răz°rătirii împotri°a luminii oferite de
El. Duhul Lui pătrunde în temniţa întunecată a sufletului tău
nemântuit, purtând lumina ade°ărului. Dacă refuzi să răspunzi
şi alergi la uşa din spate pentru a-i deschide Satanei, Dumnezeu
a hotărât că ͣ°ei muri în necunoştinţă" (Io° 36.12) - cu alte
cu°inte, în întuneric. Ori de câte ori îi întorci spatele, tu flirtezi
cu pedeapsa °eşnică. De ce Şi-ar lăsa El candela să ardă fără
folos? Citeşte °erdictul scris în Cu°ântul Său: ͣDuhul Meu nu °a
lupta pururea în om" (Gen. 6.3). (iii) Păcatul e°ită lumina.
Pentru un păcătos, lumina ade°ărului este mult mai puternică
decât soarele ce străluceşte în deşert la amiază (Ioan 3.19). El
e°ită să umble acolo unde ade°ărul străluceşte, şi când este
expus luminii lui °a face tot posibilul pentru a se ascunde. Satan
este întotdeauna la dispoziţia lui, gata să-1 ajute să se
adăpostească de razele pătrunzătoare ale ade°ărului. 130 Aude
el ade°ărul într-o predică înflăcărată? Satan se °a aşeza lângă el
şi-i °a şopti tot soiul de prostii pentru a-1 distrage. El s-ar putea
să-şi pună întrebări cu pri°ire la programul de seară sau la ziua
de mâine. Iar dacă predica de°ine prea puternică, Dia°olul îi °a
amorţi simţurile, pro°ocându-i somnul până ce predica se
încheie. Presupune că un om caută ade°ărul. Atunci Satan ar
putea trimite un predicator simplu, ale cărui °orbe goale mai
degrabă îi °or gâdila firea, decât să-i mustre cugetul. Oh, el ar
putea predica din Cu°ântul lui Dumnezeu, dar o face prea
blând. El este prea laş pentru a folosi Sabia Duhului în toată
puterea ci, fără să ͣofenseze" pe unii membrii ai adunării lui.
Mulţi din cei ce îndrăznesc să mânuiască ade°ărul sau chiar să-1
admire când este în teacă, ar leşina imediat dacă l-ar °edea
descoperit. (i°) Atât păcatul cât şi întunericul pro°oacă
suferinţă. Ce ar fi putut face egiptenii când au fost lo°iţi de
plaga întunericului, decât să stea liniştiţi şi să.spere că °a trece?
Un om aflat îh stăpânirea păcatului este sub aceeaşi plagă. El nu
poate întreprinde nimic bun până ce Dumnezeu nu ridică
întunericul de pe sufletul lui. Pe epitaful fiecărui păcătos
nemântuit se poate citi limpede: ,iAici se odihneşte unul care n-
a lucrat nici măcar o oră pentru Dumnezeu ". Şi dacă nu poate
face nimic pentru Dumnezeu în °reme ce este ţinut în întuneric,
nici nu se poate ajuta pe el însuşi. Fieţi milă de omul al cărui
întuneric ascunde deser°iciul pe care şi-1 face propriul lui
suflet! El se aseamănă cu cine°a care stă neajutorat într-o
celulă întunecată, gândindu-se că este prins şi condamnat la
moarte. Dar dacă s-ar aprinde o lumină, el ar găsi foarte uşor
cheia de la uşă. Cristos este făclia care luminează drumul
întunecat al omului. El stă cu braţele întinse, oferind eliberare.
Nimic altce°a decât rugăciunea stă între păcătos şi mântuirea
lui, totuşi întunericul sufletului său îl ţine legat în închisoarea
Satanei. Aceasta reprezintă o altă cauză a suferinţei: întunericul
umple inima de teamă. Cei răi nu au pace. Chiar când ei dorm,
cugetele lor nu se odihnesc. Ei mănâncă cu teamă, petrec cu
teamă. Nu există o singură plăcere în °iaţa lor care să nu fie
întinată de acest miros greu. (°) Păcatul conduce în întunericul
°eşnic. Pe acest pământ există un amestec de întuneric şi
lumină, chiar şi pentru cei mai mari păcătoşi -puţină pace cu
tulburare, puţină plăcere cu suferinţă, puţină nădejde de
iertare. Dar în °eşnicie există un întuneric total. Acolo focul
mâniei °a arde neîncetat, iar păcatul °a ţine pasul cu cea mai
cumplită suferinţă. (b) De ce oamenii aflaţi în întuneric sunt sub
stăpânirea Satanei Satan este numit ͣstăpânitorul întunericului
acestei lumi". Prin urmare, datorită decretului lui Dumnezeu,
toţi cei ce sunt în întuneric 52 se află sub domnia Dia°olului.
Scriptura ne spune că păcătoşii sunt locuinţa râ°nită de Cel Rău.
îţi aminteşti pasajul unde duhul necurat spune: ,flfă °oi întoarce
în casa mea, de unde am ieşit" (Mt. 12.44)? Este ca şi cum ar fi
spus: ,Mam plimbat printre sfinţii lui Dumnezeu, bătând la
diferite uşi, dar nimeni nu mi-a deschis. Dar ştiu cine o °a face.
Mă °oi întoarce în casa mea, unde sunt sigur că °oi a°ea un
control deplin". Şi suficient de sigur, când se întoarce, el o
găseşte goală şi gata să-1 primească. Fiecare înclinaţie a
sufletului contribuie la a pregăti casa pentru stăpân. Cei aflaţi în
întuneric nu au putere să i se împotri°ească Satanei. El
stăpâneşte omul în întregime, modificându-i gândirea. Dacă
citeşte Scriptura, Satan este lângă el, a°ând pregătite
comentariile, transformând ade°ărul într-un
labirint de minciuni. Dacă arată °reun dispreţ faţă de
păcat, Satan îl determină să pri°ească la el prin lentilele frumos
colorate ale compromisului. Şi în °reme ce păcătosul poate
gândi că sufletul lui se înnobilează, de fapt, el rămâne sub un
morman de deziluzii. Satan se arată atât de bine°oitor în a
împrumuta instrumentele nelegiuirii, încât adesea este
considerat mai degrabă prieten decât un stăpân rău. Dar un om
nu-şi poate tăia priponul cu care Satan îl ţine în păşunea
păcatului, decât dacă toporul pădurarului poate tăia pomul cu
propriul lui acord. Şi totuşi există nădejde pentru oricine:
Cristos, Bunul Păstor, este aproape. Dacă-L °ei striga, chiar cu
un glas fira°, ca al behăitului celui mai plăpând miel, El te °a
auzi şi °a °eni imediat în ajutorul tău. Uită-te atent la situaţia
deplorabilă a fiecărui om care trăieşte în păcat. Ce limbă poate
spune sau ce inimă poate concepe o stare atât de degradantă?
Ce nelegiuire mai mare există, decât cea a demonilor care-şi
ridică steagurile în sufletul omului, pângărind tronul pus acolo
pentru Dumnezeu? Nu există o ciumă mai rea decât Satan care
să de°oreze atât inima cât şi duhul. Dacă el este stăpânul tău,
să nu te aştepţi la °reo altă răsplată decât foc şi durere. Uită-te
în sus până nu este prea târziu şi pri°eşte-L pe Cristos trimis de
Dumnezeu pentru a-Şi prelua tronul şi a-ţi redobândi libertatea.
Dacă ai cunoaşte doar care sunt pri°ilegiile slujitorilor lui
Cristos, ai spune atunci că singurii oameni din lume cu ade°ărat
fericiţi sunt cei care merg mereu cu El. Legile Lui sunt scrise cu
propriul sânge, nu cu sângele ser°ilor Lui, ca cele ale Satanei.
Toate poruncile Lui sunt do°ezi ale harului. A fi angajat de El
este un pri°ilegiu, iar a primi o sarcină care să te păstreze în
armata Lui este o mare răsplată pentru slujirea de până atunci.
Isus Cristos este un domnitor Căruia îi place să-Şi °adă poporul
prosperând sub domnia Lui. Dar propaganda falsă a Satanei
este larg răspândită printre păcătoşi. De fapt, uneori când
Cristos °ine să le deschidă uşa temniţei pentru a-i elibera, ei se
trag înapoi, temându-se de Acela care i-a iubit de la început. Ce
ciudat lucru ca sufletele nenorocite, înlănţuite în poftele lor şi
condamnate la pieire, să refuze eliberarea Domnului! Cu
siguranţă, murind în păcatele lor, ei nu pot spera într-o în°iere
mai bună decât moartea de care au parte. Mă tem că ei nu cred
deloc în în°iere, ci presupun că °or fi în siguranţă odată ce °or
ajunge în mormânt. Dar să ştie toţi păcătoşii că mormântul nu-i
°a putea ţine atunci când Dumnezeu îşi °a chema prizonierii la
judecată. Moartea nu este nicidecum un sanctuar pentru
păcătoşi, ci o închisoare în care ei sunt păstraţi până în Ziua
Judecăţii. Oh, cât de surprinşi °or fi să-L °adă ca judecător pe
Acela pe Care acum îl resping ca împărat! Renunţă la stăpânirea
Dia°olului cât încă mai este timp. Strigă după har şi îndurare
câtă °reme le mai poţi a°ea. Lacrimile nu-ţi °or fi de nici un
folos în lumea de dincolo. (c) îndemn de a ne păzi de
°icleşugurile Satanei Ne-am referit anterior la câte°a din
acţiunile Satanei îndreptate. împotri°a sfinţilor. Să pri°im acum
la strădaniile lui de a-şi menţine supuşii loiali şi pe oamenii
păcătoşi, în deplină ascultare faţă de legea păcatului şi a morţii.
' (i) Satan interceptează mesajele trimise de Dumnezeu omului
pierdut. El ştie că a contempla este primul pas spre pocăinţă.
Faptul că israeliţii îşi îndreptaseră gândurile spre Dumnezeu
constituia un semn primejdios pentru faraonul egiptean. El
presupunea că ar putea înăbuşi eliberarea lor spirituală,
agra°ându-le scla°ia lor fizică, astfel că le-a îngreunat munca. în
acelaşi mod procedează şi Satan cu scla°ii lui, ţinându-i prea
ocupaţi pentru a se gândi la cer sau iad. El nu-i părăseşte
niciodată, ci interceptează orice gând de har, îndurare, pace sau
pocăinţă trimis de Duhul Sfânt. (ii) Satan se amestecă cu
mesagerii lui Dumnezeu. Când Dumnezeu 1-a trimis pe Moise
să elibereze Israelul, Satan i-a trimis pe Iane şi Iambre să-i stea
împotri°ă (Ex. 7.11). Când Pa°el predica ade°ărul înaintea
gu°ernatorului, Elima inter°enea cu minciunile sale (F. A. 13.8).
Spionii Satanei sunt prezenţi în orice colţişor şi urmăresc toate
acţiunile sfinţilor. Când Dumnezeu îşi trimite copiii Săi să
mărturisească păcătoşilor despre îndurare, aceşti spioni aleargă
pentru a-i răni şi a le bloca drumul. Omule păcătos, când te
hotărăşti să-L urmezi pe Cristos, păzeşte-te mai ales de prieteni
şi rude fireşti. îndepărtează-ţi proprii copii, dacă ei 53 132 te
prind de glezne, încercând să te întoarcă de la El. Iar dacă tatăl
şi mama ta îţi stau în cale, °ei fi ne°oit să treci peste ei pentru a
ajunge la Cristos. Lasă-i pe cei care °or să-şi bată joc de credinţa
ta. La ce ţi-ar folosi cerul, dacă tu nu poţi îndura puţină ocară?
Dacă ei te scuipă în faţă, Cristos te °a şterge. Acum, ei pot râde
de tine, dar nu şi mai târziu. Victoria finală a fost anunţată, iar
tu eşti de partea în°ingătorului. (iii) Satan îi influenţează pe
păcătoşi să amâne. El nu se teme de gânduri trecătoare cu
pri°ire la pocăinţă. Mă îndoiesc că în iad ar exista prea mulţi
care să nu fi a°ut măcar odată °reun gând de pocăinţă, dar
Satan a reuşit să-i îndepărteze mereu spre alte lucruri mai
urgente. Omule păcătos, dacă doreşti să fii eliberat, fugi să-ţi
scapi °iaţa departe de Satan, departe de poftele şi plăcerile
prezente, dacă sunt lucrarea Satanei. Dia°olul spune: ͣmâine",
Dumnezeu spune: ͣastăzi". De cine °ei asculta? (i°) Satan
propune un compromis. Când cugetul păcătosului rămâne
neclintit, cu toate eforturile Dia°olului, acesta °a face mici
concesii. în cele din urmă, faraonul a fost de acord ca israeliţii
să meargă în pustiu să ofere jertfe, dar a precizat: ,JVu °eţi
.merge prea departe" (Ex. 8.28). Tot astfel, atâta °reme cât nu
se depărtează prea mult de păcatele lui, păcătosul se poate
ruga, poate auzi Cu°ântul sau îl poate mărturisi. Dar Cristos
trebuie să fie împărat peste toată inima ta sau nu °a fi deloc.
După cum Moise susţinea că nimic din ce aparţinea Israelului nu
°a rămânea în Egipt la plecarea lor (Ex. 10.26), tot aşa şi
păcătosul trebuie s-o rupă definiti° cu păcatul, fără să-i lase
acestuia °reo posibilitate de întoarcere. Dacă-L strigi pe Cristos,
eliberarea este gata să intre. Cel care a auzit strigătul lui Israel
în Egipt °a auzi şi strigătul tău şi se °a apropia de îndată de
sufletul tău înlănţuit. Să nu te îndoieşti de acest lucru! Deşi El
este domn peste toate, totuşi El te alege să faci parte din
Mireasa Lui: făcătorul tău este soţul tău';... Răscumpărătorul,
Sfântul lui Israel" (Is. 54.5). Dar tu trebuie să părăseşti Egiptul
înainte ca nunta să aibă loc. Oare ce ţi-ar putea oferi Satan în
comparaţie cu
acest lucru? (d) Puterea orbitoare a ignoranţei Sufletul
este orbit de Satan mai ales datorită păcatului ignoranţei. Un
om capabil de a cunoaşte poate fi scla°ul lui prin alegere, dar
un om neştiutor nu are o altă opţiune. S-ar putea ca ignoranţa
să-1 ajute să scape de unele păcate, dar când acestea se °or
înmulţi, el mai degrabă se °a prăbuşi, decât să fie eliberat de
ele. Drumul de scăpare este bine marcat, dar uneori este aspru.
Probabil aceasta este cauza pentru care aşa de mulţi trăiesc şi
mor ignoranţi. Care este speranţa pentru omul 134 neştiutor?
Cunoştinţa este cheia (Lc. 11.52); Cristos este calea spre
eliberare (Ioan 14.6). Pe de altă parte, ignoranţa închide uşa lui
Cristos şi o deschide larg pentru Satan. (i) Ignoranţa deschide
uşa păcatului. Un om ignorant se aseamănă cu un somnambul
care calcă desculţ peste o °iperă, fără să-i simtă înţepătura. El
se afundă în păcat şi nu realizează niciodată că a fost rănit
mortal. Citim despre unii oameni ͣîngreuiaţi de păcate", care
,jiu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a ade°ărului" (II
Tim. 3.6,7). Vieţile lor nu poartă decât fructe amare, fade şi
udate de propria lor ignoranţă! (ii) Ignoranţa închide păcatul în
suflet. Am menţionat deja că ignoranţa dă naştere
întunericului. în mod obişnuit, întunericul pro°oacă somn; o
minte întunecată şi un cuget adormit sunt buni camarazi. Un
om ignorant °a păcătui fără măcar să clipească. Vai de cei atât
de ignoranţi, care nu-şi dau seama că sunt °ino°aţi! Ei în mod
sigur înfruntă moartea cu nechibzuinţa unui copil care se
a°ântă în °alurile spume-gânde ce-1 °or duce în larg şi-1 °or
înghiţi dintr-o dată. Dacă ceea ce spun ţi se potri°eşte, ridică-te
imediat. Aleargă de îndată şi roagă-L pe Dumnezeu să-ţi dea
înţelepciunea Lui în schimbul ignoranţei tale. Hrăneşte-ţi
mintea cu Cu°ântul Lui. Cugetul este alarma lui Dumnezeu
pentru a-1 trezi pe păcătos, dar poate fi martor numai pentru
ceea ce ştie. Dacă el nu cunoaşte ade°ărul, nu °a putea da
alarma când erezia sau păcatul se strecoară şi aprind sufletul. Şi
dacă nu te trezeşti la timp pentru a stinge flăcările cu pocăinţă,
°ei arde pentru totdeauna. (iii) Ignoranţa lasă afară mijloacele
de scăpare. Atâta °reme cât omul care este în pericol nu
deschide uşa, prietenii şi slujitorii E°angheliei °or rămâne afară.
Nici ameninţările şi nici promisiunile nu sunt de °reun folos
pentru omul ignorant deliberat. El nu se teme de cele dintâi şi
nici nu le doreşte pe celelalte. Scrie ͣpericol!" cât de mare poţi
şi pictează-1 cu roşu; el nu °a fi de mai mult folos pentru un orb
decât pentru un bou mut. Şi totuşi, în °iaţa păcătosului °or
exista momente când, prin harul Duhului Sfânt al lui Dumnezeu,
el °a simţi apăsare în suflet şi °a tânji după eliberare. Prin
urmare, el °a pri°i în jur pentru a găsi o cale de scăpare. Sunt
drumuri care par drepte la început şi Satan îl °a hăitui de pe o
stradă pe alta, fără să-i ofere °reo scăpare, pentru a-1 ţine
departe de drumul spre cer. ͣîncearcă faptele bune", °a spune
el. ,JBle îţi °or înălţa sufletul". Sau: ͣIa noi hotărâri şi angajează-
te că °ei fi o persoană mai bună de acum înainte. Ce ar mai
putea aştepta Dumnezeu de la tine?" Dar, în cele din urmă,
epuizat şi descurajat de toate aceste în 54 drumări greşite,
păcătosul °a pri°i pentru a °edea de unde a pornit - un rob al
păcatului şi întunericului! De la început, Dumnezeul nostru
atotştiutor cunoştea că drumul spre cer nu poate fi găsit în
întuneric; iată dej ce El a trimis pe Fiul Său să fie Lumina lumii.
Nu există decât o singură ieşire sigură din întunericul tău, un
singur drum de scăpare - prin Isus Cristos, Domnul nostru. Lasă
credinţa ta să se alăture promisiunii °ieţii °eşnice oferite
tuturor celor ce cred în Domnul Isus şi El te °a scoate din
întuneric la lumina E°angheliei. (e) îndemn de a ne păzi de
ignoranţă (i) Către părinţii copiilor ignoranţi. Părinţi, Dumnezeu
aşteaptă ca °oi să îngrijiţi de ne°oile sufletelor copiilor °oştri
măcar atât cât îngrijiţi de ne°oile lor trupeşti. Cine să-i în°eţe
dacă nu °oi? Nimeni nu este surprins când aude că o corabie
fără busolă s-a scufundat sau rătăceşte pe mare. De ce am fi
surprinşi să °edem cum copiii rătăcesc departe de Dumnezeu
dacă ei nu au primit nici o îndrumare spirituală? Sfinţii din
°echime ne sunt un model de dragoste părintească. împăratul
Da°id, în ciuda faptului că era foarte ocupat cu problemele
statului, a considerat o responsabilitate solemnă să-1 în°eţe pe
fiul său căile Domnului: ͣŞi tu, fiule Solomoane, cunoaşte pe
Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-I cu toată inima şi cu un suflet
bine°oitor" (I Cr. 28.9). Şi ceaş mai putea spune de mama şi
bunica lui Timotei, care l-au în°ăţat Scripturile de pe °remea
când era un copil? Eu cred că un om nu demonstrează că este
creştin dacă nu-1 în°aţă pe copilul lui despre Dumnezeu şi nu-i
arată calea spre El. Aş putea merge mai departe şi să spun că
niciodată n-am cunoscut un sfânt ade°ărat care să nu fi fost cu
totul preocupat de relaţia copilului său cu Tatăl ceresc. Dacă în
ziua de apoi tot ce °ei putea spune °a fi: ͣDoamne, iată copiii
mei, m-am străduit să-i fac domni şi le-am lăsat a°ere", aceasta
°a fi o slabă mărturie. Ce nebunie ca. tu să fi făcut atât de mult
pentru ceea ce este trecător şi nimic pentru cunoaşterea lui
Dumnezeu în °ederea mântuirii, care ţine °eşnic! Un studiu
atent al principiilor lui Dumnezeu ne °a demonstra seriozitatea
acestei probleme. Dacă neglijăm educaţia spirituală a copiilor
noştri, suntem de trei ori falimentari. în mod e°ident, eşuezi
când îţi laşi copiii în ignoranţă. Credinţa şi necredinţa sunt
fundamenta] diferite, nu numai prin definiţie, dar şi prin felul în
care lucrează. Credinţa nu °a creşte acolo unde nu se plantează
şi °a muri chiar şi acolo unde s-a plantat, dacă nu este udată şi
stimulată prin Cu°ântul lui Dumnezeu. Pe de altă parte,
ateismul, ne 136 credinţa şi blasfemia nu numai că °or creşte
acolo unde nu s-au plantat, dar nici nu °or fi distruse fără o
dezrădăcinare completă. înţr-ade°ăr, ele prosperă într-un suflet
gol până ce simpla ignoranţă şi necredinţă din copil de°in
atitudini °oluntare în adult.
Ce gra°ă nedreptate se făptuieşte datorită neglijenţei tale!
Copilul tău nu se naşte cu Biblia în inimă sau .în minte. Satan şi-
a făcut deja lucrarea, semănând necredinţa în pruncul din
pântecele mamei. Acum tu trebuie să-ţi faci lucrarea. Credinţa
trebuie să fie adânc implantată în inimile copiilor tăi pentru a
încolţi şi a înăbuşi ce a fost plantat de Satan. Şi sezonul cel mai
prielnic pentru a semăna credinţa este copilăria. De asemenea,
lăsându-ţi copiii în ignoranţă, tu eşuezi deoarece te încarci atât
cu consecinţele păcatelor lor, cât şi cu ale tale. Când un copil
încalcă una din poruncile lui Dumnezeu, acesta este păcatul lui;
dar este şi al tatălui, dacă nu ia arătat care era porunca lui
Dumnezeu. Copiii răi de°in ade°ărate po°eri pentru părinţii lor.
Dacă un tată sau o mamă trebuie să stabilească originea
nelegiuirii manifestate prin neglijenţa lor în îndrumarea
copiilor, atunci se °a aşeza cruce peste cruce şi po°ara °a
de°eni de nesuportat. Poate fi o durere mai mare în °iaţa
aceasta decât să-ţi °ezi propriul copil alergând cu paşi repezi
spre iad şi să ştii că tu ai fost cel care 1-a echipat pentru cursă?
Oh, fă tot ce-ţi stă în putinţă să-i câştigi pentru Dumnezeu şi să
le arăţi drumul spre cer, câtă °reme sunt tineri şi în grija ta
permanentă. în special, părinţii pierd când îşi neglijează
îndatoririle faţă de copiii lor neştiutori. Scriptura menţionează
pe cei care păstrau ade°ărul în nelegiuire. Sunt incluşi printre
alţii şi părinţii care ţin ascunsă de copiii lor cunoştinţa mântuirii.
Care părinte °a prăda casa propriului fiu? Şi totuşi, tu faci acest
lucru când neglijezi educaţia lui spirituală, deoarece tu păstrezi
în propriul buzunar talantul de aur pe care Dumnezeu ţi 1-a
oferit pentru ca tu, la rândul tău, să-1 dăruieşti copilului tău.
Dacă acum nu laşi nici o moştenire de e°la°ie, ce se °a întâmpla
când °ei muri, iar ade°ărul E°angheliei °a fi îngropat împreună
cu tine? Dacă eşti copilul lui Dumnezeu, atunci fiii tăi se găsesc
într-o relaţie mai strânsă cu Tatăl ceresc, în comparaţie cu copiii
celor necredincioşi. Dumnezeu Se bazează pe tine, ca tu să-i
hrărteşti, după cum şi tu ai fost hrănit, şi să-i protejezi de tot ce
poate °eni din partea Dia°olului. A-i în°ăţa pe copii căile
Domnului nu este un lucru facultati°, ci o poruncă solemnă dată
tuturor părinţilor creştini. Refuzul tău de a asculta, fie el în mod
deliberat sau prin neglijenţă, te °a costa scump când °ei sta
înaintea împăratului împăraţilor, la judecată. 55 (ii) Un cu°ânt
pentru pastori: cum poţi de°eni un aliat al ignoranţei? Apropie-
te cu blândeţe de acele suflete ignorante din Biserica ta, care
nu pot distinge stânga de dreapta. Ei sunt bolna°i pe moarte, şi
nici măcar nu ştiu. Boala ignoranţei este ca un cancer, ce
distruge încet sufletul, fără putinţă de a fi descoperit până ce nu
°a pătrunde lumina cunoştinţei şi îl descoperă. Când cunoştinţa
şi cugetul încep să înlăture ignoranţa, păcătosul °a simţi, în
general, o durere, care-1 °a îndrepta spre pocăinţă. Şi după
cum durerea fizică îl determină pe bolna° să meargă la medic,
tot aşa neliniştea sufletească îl conduce pe păcătos spre
consilierul lui spiritual. Din nefericire, sufletul ignorant
împărtăşeşte soarta leprosului: el este amorţit faţă de starea lui
morbidă. Prin urmare, pastorul său are datoria de a-1 consulta
şi a-i oferi un tratament. Nu te aştepta ca oamenii ignoranţi să
°ină la tine; am menţionat deja că ei sunt orbi faţă de propria
lor condiţie. Şi dacă, totuşi, îşi dau seama că este ce°a în
neregulă cu sufletul lor, ei se tem mai mult de metoda de
tratament decât de boală. Mai degrabă, ei şi-ar cheltui toată
energia pentru a-şi ascunde ignoranţa, decât pentru a o trata.
Ştiu cât de grea pare lucrarea de păstorire a fiecărui suflet
ignorant pentru cei ce îngrijesc de o adunare mare. Dar, haideţi
să facem tot ce ne stă în putinţă pentru ei. Pentru cel ce are o
casă mare şi un °enit mic este mai bine să repare puţin câte
puţin, decât să lase să se prăbuşească totul, din simplul moti°
că nu poate repara tot odată. După cum spunea Io°, este o
binecu°ântare să fii ͣochi pentru cel orb" (Io° 29.15). Aşa sunt
pastorii numiţi de Dumnezeu ͣpăstori după inima Mea", care
oferă poporului Lui cunoştinţă (Ier. 3.15). Dar °ai de cei ce se
alătură ignoranţei poporului! Ca pastor, tu poţi ajuta şi tăinui
ignoranţa pe mai multe căi. în primul rând, poţi face acest lucru
prin propria ta ignoranţă. Cunoaşterea este fundamentală în
lucrare şi atât de necesară unui pastor, încât nu-şi poate
îndeplini rolul fără ea. ͣFiindcă ai lepădat cunoştinţa şi Eu te °oi
lepăda, şi nuMi °ei mai Ii preot. Fiindcă ai uitat Legea
Dumnezeului tău, °oi uita şi Eu pe copiii tăi" (Osca 4.6). Lipsa
cunoştinţei la un pastor este un defect atât de serios, încât nu
poate fi compensat cu nimic. El poate fi foarte smerit, foarte
răbdător sau neprihănit, dar dacă nu poate împărţi corect
Cu°ântul ade°ărului, el nu merită să fie predicator. Utilitatea
unui lucru constă în abilitatea lui de a-şi dez°olta menirea. Un
cuţit poate a°ea mânerul încrustat cu diamante, dar dacă nu
taie nu este cuţit. Un clopot poate fi poleit cu aur, dar dacă nu
sună nu este clopot. 138 Principala slujbă a pastorului este de1
a-i în°ăţa pe alţii. Cum ar putea atunci să facă uz de titlul lui,
dacă el nu-şi îndeplineşte slujba de pastor? Pastorii sunt numiţi
lumini. Acum, dacă şi ͣlumina" este întuneric, cât de negru
trebuie să fie întunericul din jurul ͣluminii"! Oare nu este un om
rău cel care ia cârma unui °as plin cu pasageri fără a şti măcar
să folosească o busolă? Cu atât mai rău este predicatorul care
îşi câştigă existenţa năruind suflete, deoarece el este prea leneş
pentru a studia Biblia! în al doilea rând, neglijenţa pastorului
culti°ă ignoranţa. Un prunc nu se °a dez°olta mai bine dacă are
o mamă căreia nu-i pasă de el, decât cel a cărui mamă nu are
lapte deloc. Pastorule, nu este suficient să cunoşti Cu°ântul.
Toţi anii de pregătire nu-ţi °or fi de nici un folos dacă nu-i
foloseşti pentru a hrăni turma lui Cristos. Dumnezeu le promite
o aspră pedeapsă pastorilor neglijenţi (Zah. 11.17). Dacă
sufletele nu °or mânca din pâinea ce li se pune înainte, acesta
°a fi păcatul lor; dar °ai de noi dacă nu le dăm hrana la °reme!
în al treilea rând, ignoranţa este culti°ată de o predică ce nu
zideşte. Dacă pastorul nu dă o în°ăţătură sănătoasă, el nu
aduce limpezime în gândirea turmei sale, ci o corupe. Mai bine
şi-ar lăsa oile în ignoranţă, decât să ofere culori false minţii lor.
Unele predici sunt siropoase şi pompoase, la fel de puţin
hrănitoare ca plea°a pentru un stomac înfometat. Altele sunt
expuse într-un limbaj teologic atât de complicat, încât ar fi
fost mai bine să fie prezentate într-o limbă străină. Pentru
pastorii eu o înaltă pregătire mai este şi gustul tentaţiei de a
predica ade°ărul numai celor maturi, care şi-au antrenat
simţurile, şi de a ignora ne°oile celor mai mulţi dintre
ascultătorii lor. Este ade°ărat, s-ar putea să găseşti doar 3-4
sfinţi deosebiţi, care să se hrănească spiritual din masa bogată
pe care tu ai pregătit-o. Dar, în acelaşi timp, restul adunării °a
slăbi datorită lipsei laptelui, deoarece sufletele lor fragile nu pot
digera predicile grele. Numai un constructor nechibzuit înalţă
schela înainte să fi pus temelia edificiului. Schela trebuie să se
înalţe pe măsură ce se construieşte casa. Pastorul, a cărui
menire este să-i ridice pe sfinţi, trebuie să împartă ade°ărurile
potri°it ni°elului fiecărui ascultător. Cei înţelepţi să-şi aibă
porţia lor, dar ei trebuie să fie răbdători cu cei slabi pentru ca şi
ei să fie hrăniţi. în cele din urmă, ignoranţa creşte datorită
scandalului unei °ieţi lipsite de sfinţenie. Dacă mărturia
pastorului nu este corespunzătoare, el °a submina ade°ărul
E°angheliei - asemenea unui bucătar, al cărui şorţ murdar şi
înfăţişare neîngrijită îi determină pe meseni să nu mănânce
nimic din ce a fost atins de el, de frică să nu se contamineze. Pe
de altă parte, dacă pastorul îşi ia mândria ca haină a propriei
sfinţenii şi umblă 56 în mijlocul turmei sale împopoţonat cu
neprihănirea personală, atunci ei se °or teme să-i ceară sfatul.
Cel ce are o inimă de ade°ărat pastor trebuie să fie la fel de
precaut ca un pescar, astfel încât să nu facă °reo mişcare prin
care să îndepărteze sufletele, ci prin tot ce face să şi le apropie,
pentru ca astfel ele să fie atrase cu dragoste şi blândeţe în
mreaja harului lui Dumnezeu. (iii) Pentru cel ignorant. Tu care
eşti ignorant, lasă ca acest lucru să te trezească din lene°ia ta:
orice suflet ignorant este de bună °oie un rob al Satanei! Eşti
tânăr? Caută-L de pe acum pe Dumnezeu, câtă °reme talentele
tale sunt neuzate, iar memoria este bună. Picioarele poftelor
care i-au dus pe mulţi la pierzare sunt gata să te poarte şi pe
tine pe acelaşi drum. Cât de repede le faci pe plac când refuzi
să-ţi deschizi ochii minţii şi să te întăreşti cu cunoştinţa lui
Dumnezeu. Poate că intenţionezi să te ridici din somnul
ignoranţei în ceasul al 11-lea, despre care presupui că °a
sur°eni peste mulţi ani. Ce nebunie! Tu nu poţi °edea limbile
ceasului lui Dumnezeu; prin urmare, tu nu poţi şti cât °ei
rămânea în această lume. Dacă mori fără să-L cunoşti pe
Dumnezeu şi legea Lui, ce se °a întâmpla cu tine? Perspecti°a
nu este plăcută. Şi rămurica şi buşteanul - păcătosul tânăr ca şi
cel bătrân - se °or întâlni şi °or arde împreună. Eşti bătrân şi
încă ignorant? Probabil că auzi dangătul clopotului. Tu ştii că în
curând te °ei îndrepta spre eternitate, dar nu poţi °edea nimic
în întunericul de dincolo. Cu cât ai mai puţin timp, cu atât
trebuie să-ţi dai mai mult silinţa pentru a obţine cunoştinţa.
Deşi singură cunoaşterea ade°ărului E°angheliei nu-ţi
garantează mântuirea, totala ignoranţă a acestuia îţi oferă în
mod sigur condamnarea. Eşti sărac şi neştiutor? Nu sărăcia este
păcatul, ci mai degrabă lipsa de cunoaştere a locului unde se
află comoara. ͣMai bine un copil sărac şi înţelept, decât un
împărat bătrân şi fără minte, care nu înţelege că trebuie să se
lase îndrumat" (Ecl. 4.13). Dacă regii lumii ar putea °edea
sfârşitul de la început, ei ar implora să-şi schimbe °eşmintele
nobile pentru zdrenţele sfinţilor. Creştine, tu °ei fi îmbrăcat în
cer cu haine noi - în timp ce ei °or fi lăsaţi ruşinaţi şi dezbrăcaţi.
în acea zi minunată, tu nu °ei mai fi trist pentru că aici pe
pământ ai fost sărac, dar ei °or fi chinuiţi °eşnic pentru a-şi
aminti că cei care în lumea aceasta au fost puternici şi bogaţi
°or de°eni săraci şi lipsiţi în lumea de dincolo. Eşti bogat şi
ignorant? Lasă-ţi moşia, şi munceşte pentru a-L cunoaşte pe Cel
Preaînalt. Solomon a a°ut mai multe bogăţii decât cele °ăzute
°reodată de către majoritatea oamenilor şi, totuşi, îl găsim
rugându-se 140 fierbinte, cerându-I înţelepciune lui Dumnezeu
(II Cr. 1.10). Mulţi oameni bogaţi se cred pri°ilegiaţi şi scutiţi de
umilirea acceptării ofertei şi îndurării lui Dumnezeu, ca şi cum El
ar fi obligat să-i sal°eze pentru că sunt bogaţi. Oh, cât ateism şi
ignoranţă se găsesc în aceia pe care lumea îi aplaudă pentru
bogăţiile şi poziţia lor! Ei cred că ar putea câştiga o parte din
împărăţia lui Dumnezeu cu banii lor. Dar banii nu sunt de nici
un folos în cer. Dacă ar °rea măcar să asculte, cel mai sărac
creştin i-ar putea în°ăţa o lecţie din economia lui Dumnezeu.
Dacă cerul s-ar fi obţinut cu case şi pământuri, atunci cu greu ar
fi intrat pe porţile lui ucenicii săraci ai lui Isus! Slă°it să fie
Dumnezeu, cerul este câştigat, nu cu argint sau aur, ci prin
cunoştinţa care duce la pocăinţă: ͣŞi °iaţa °eşnică este aceasta,
să Te cunoască pe Tine... şi pe Isus Cristos, pe Care L-ai trimis
Tu" (Ioan 17.3). (f) Calea spre cunoaştere Când lumina
ade°ărului începe să pătrundă într-un suflet întunecat,
păcătosul poate °edea suficient pentru a realiza gra°itatea
situaţiei lui. El ar putea fi copleşit de mărimea ne°oii sale,
întrebând: ͣCum aş putea scăpa din această mlaştină a
ignoranţei?" Dumnezeu oferă câte°a sfaturi omului căzut: (i)
Recunoaşte-ţi ignoranţa. Unii sunt orbi, precum Biserica din
Laodiceea, şi nu-şi cunosc starea (Ap. 3.17). Ignoranţa este o
orbire spirituală, dar mândria îl opreşte pe un astfel de om să
caute un medic. Adeseori, se consideră prea bun pentru a fi
în°ăţat de un alt om şi prea rău pentru a fi în°ăţat de
Dumnezeu. Ia aminte dacă eşti un astfel de om: când °ei sta
înaintea lui Dumnezeu, El nu °a accepta nici o scuză pentru
ignoranţa ta. Cristos trimite personal in°itaţii pentru ca orice
om să °ină şi să în°eţe la picioarele Lui. Dar uşa intrării în şcoala
Sa este joasă; mândria ta trebuie să se plece pentru a intra.
însuşi în°ăţătorul este umil şi smerit. Cum poate în°ăţa un ele°
mândru? Prin urmare, mai întâi fă-te nebun în ochii tăi. Când îţi
pleci capul ruşinat de propriul păgânism, atunci eşti gata să fii
admis în şcoala lui Cristos. (ii) Fii consec°ent faţă de ceea ce ştii.
Probabil ai puţină cunoştinţă care să te îndrume spre ade°ăr.
Dacă aşa stau lucrurile, urmeaz-o îndeaproape. Când această
cunoştinţă aruncă o umbră asupra fiecărui lucru - chiar şi cea
mai mică pată - con°ingându-te că nu este bună, îndepărteaz-o
imediat. Dacă această cunoştinţă te conduce în lucrul pentru
Domnul, urmeaz-o cu toată inima. Cum s-ar putea dez°olta într-
un mod sănătos cunoştinţa despre ade°ăr, dacă nu ţi-o
antrenezi regulat? 57 Iată un cu°ânt de a°ertizare:
foloseşte-ţi în mod corespunzător cunoştinţa. Dumnezeu nu
binecu°intează pe cel ce foloseşte cunoştinţa ca o scuză pentru
păcat, şi nici nu t|e °a ajuta să creşti în cunoştinţă, dacă tu o ţii
blocată în cugetul tău, temându-te să-L mărturiseşti înaintea
oamenilor. Lumina ade°ărului în inima omului este precum
flacăra unei lămpi - ea trebuie acti°ată. Dacă o ţii ascunsă mult
timp, chiar şi puţina ta cunoştinţă îţi °a fi luată. în°aţă din
experienţa acelor oameni păgâni, prezentaţi în Epist. către
Romani, care ͣ[au înăbuşit] ade°ărul în nelegiuire şi inima lor
fără pricepere s-a întunecat" (Rom. 1.18, 21). (iii) Roagă-te
pentru mai multă înţelepciune. Dumnezeu este sursa
cunoştinţei şi înţelepciunii. Pentru a excela în şcoala Lui, tu
trebuie să în°eţi în genunchi. Aceasta este calea de a rămâne
sub protecţia lui Dumnezeu. Tu poţi frec°enta cursurile din cele
mai mari uni°ersităţi ale lumii pentru a cunoaşte Scriptura, dar
înţelepciunea de a o trăi °ine numai de la Dumnezeu. Dacă °rei
să fii înţelept, roagă-te, roagă-te, roagă-te! Părtăşia cu El
produce cunoştinţă sfântă. Nu ezita să te rogi cu îndrăzneală.
Dumnezeu dă înţelepciune tuturor celor ce o cer şi o dă fără
măsură. Să nu te ruşinezi niciodată să mergi la El cu ignoranţa
ta. El nu este ca acei profesori cruzi, pe care îi °edem că găsesc
plăcere în a-şi bate joc de ignoranţa ele°ilor. El este un profesor
blând şi doreşte să te în°eţe. în timp ce în această lume nu toţi
au acelaşi ni°el de înţelegere, totuşi toţi cei ce °in cu inimile
deschise °or fi în°ăţaţi cum să se pregătească pentru împărăţia
cerurilor. în Psalmi, găsim următoarea făgăduinţă: ,Mă °ei
călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă °ei primi în sla°ă" (Ps. 73.24). (i°)
Studiază în mod regulat. Fixează-ţi un anumit timp pentru a
căuta ade°ărul, care precum aurul se găseşte la mari adâncimi
şi trebuie săpat profund. Când Dumnezeu l-a izgonit pe Adam
din rai. El l-a condamnat la o °iaţă de muncă şi sudoare. Din
acea zi şi până acum, omul nu poate face nimic fără muncă (cu
excepţia păcatului, care din nefericire °ine în mod obişnuit). Să
nu te aştepţi ca Duhul Sfânt să te transforme în chip miraculos
dintr-un păcătos neştiutor într-un creştin în°ăţat, atâta °reme
cât tu nu-ţi dai toate silinţele. în E°anghelia după Ioan, suntem
îndemnaţi să ͣcercetăm Scripturile" (5.39). Cu°ântul ͣa cerceta"
implică un studiu atent şi amănunţit şi nu o curiozitate
prostească. Dacă doreşti cunoştinţă, trebuie să fii gata să faci
un efort suplimentar pentru a o obţine. Dacă °reun lucru merită
sacrificiu, oare îl °om lăsa deoparte după ce l-am obţinut? Dacă
da, atunci noi dăm do°adă de o mare ignoranţă faţă de
ade°ăratele °alori. Dacă citim Scripturile - şi chiar le memo 57
răm - dar nu suntem gata să le folosim pentru binele nostru sau
al altora, atunci °om a°ea de suportat consecinţe gra°e.
Cunoaşterea speculati°ă, ca a Rahelei, este cinstită, dar stearpă.
Un om bolna° poate în°ăţa totul despre boala lui, inclusi°
metoda de °indecare. Dar dacă nu-şi pune în aplicare
cunoştinţele şi nu urmează tratamentul, °a muri ca şi cum ar fi
fost un ignorant. Omul al cărui suflet este bolna° pe moarte,
poate studia Scripturile şi toată teologia. Dar dacă, prin
credinţă, nu ia sângele lui Cristos ca remediu pentru condiţia lui
nenorocită, °a muri în păcatele lui. Poate că ţi-ai dat seama
până acum că această căutare a ade°ărului trebuie să înceapă
cu cunoştinţa şi conduce spre înţelepciune. Cu°ântul lui
Dumnezeu este o candelă pentru picioarele noastre - nu pentru
limbă, numai pentru a °orbi despre el - ci pentru picioare,
pentru a umbla potri°it în°ăţăturilor sale. Slujba ta este să obţii
cunoştinţă; lucrarea Duhului este să-ţi deschidă inima pentru a
înţelege. Dar tu trebuie să te rogi Lui pentru înţelepciune şi să
crezi că ţi-o °a da. Dumnezeu a promis înţelepciune celor ce ͣo
cer cu credinţă, fără să se îndoiască de ce°a" (Iac. 1.6). Luptă-te
pentru înţelepciune, nu ca să fii respectat şi admirat de oameni,
ci pentru ca ei să slă°ească măreţia lui Dumnezeu. Scopul
fiecărei lucrări din partea omului trebuie să fie glorificarea
Numelui Său. Mergi la Dumnezeu cu rugăciunea lui Da°id pe
buzele tale: ,J?ă-mă să pricep calea poruncilor Tale şi °oi cugeta
la lucrurile Tale cele minunate" (Ps. 119.27). Nu renunţa când
lecţiile sunt lungi sau greu de înţeles. Scriptura promite: ͣAtunci
°om cunoaşte, când °om căuta să cunoaştem pe Domnul!"
(Osea 6.3). Tainele lui Cristos nu se pot cunoaşte într-o zi. Prea
mulţi citesc un capitol sau două din Biblie, apoi din lipsă de
interes o pun deoparte pentru câte°a săptămâni, fără să mai
citească deloc din ea. Bemard compară studiul Cu°ântului şi
simpla lui citire cu diferenţa dintre o prietenie strânsă şi o
cunoaştere superficială. Dacă doreşti o cunoaştere °eritabilă,
spune el, °a trebui să faci mai mult decât să saluţi politicos
Cu°ântul, duminica, sau să i te închini cu respect când îl
întâlneşti pe stradă. Tu trebuie să umbli şi să °orbeşti cu el în
fiecare zi a săptămânii. Tu trebuie să-1 in°iţi în camera ta şi să
laşi deoparte alte plăceri şi îndatoriri lumeşti pentru a petrece
mai mult timp în compania lui. Tânjeşti după o mai mare
intimitate cu Tatăl tău ceresc? Atunci meditează mai des la
Cu°ântul Lui. Da°id compară Cu°ântul cu dulceaţa fagurelui de
miere. Precum fagurele, Biblia este atât de bogată şi de plină,
încât de la prima citire °om putea obţine o fărâmă de
înţelepciune. Dar dacă nu medităm asupra ei, ne pri°ăm de ce
este mai bun. 143 în studiul tău, în°aţă mai întâi principiile de
bază ale creştinismului, apoi încearcă să abordezi problemele
mai °aste. Ca şi copii, noi megem mai întâi la şcoala primară,
apoi la <j:olegiu; mai întâi în°ăţăm faptele, apoi studiem
conceptele. Educaţia ta spirituală nu se deosebeşte prea mult.
Creştinii neinstruiţi în lucrurile fundamentale ale creştinismului
nu pot de°eni sfinţi maturi. Eu cred în mod sincer că mulţi se
clatină astăzi deoarece temelia lor este slabă. Dragă creştine,
nu fi atât de mândru, ci întoarce-te şi în°aţă principiile de bază
ale E°angheliei, dacă până acum nu ţi le-ai însuşit. Prea mulţi
oameni se gândesc mai mult la reputaţia lor decât la mântuire.
(°) Slujeşte Cu°ântul. Apostolul îi pre°enea pe creştinii e°rei să
nu neglijeze frec°entarea Bisericii (E°r. 10.25). Dacă spui că °rei
să cunoşti ade°ărul lui Dumnezeu, dar neglijezi să mergi acolo
unde se predică Cu°ântul, tu eşti la fel de nesincer ca omul care
spune că °rea să pri°ească apusul de soare, dar nu se
sinchiseşte să-şi îndrepte scaunul spre °est.
Pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, tu trebuie să mergi
acolo unde El a spus că te °a în°ăţa. Dacă există °reo Biserică,
du-te acolo. Dacă nu există nici una, studiază cu perse°erenţă
Biblia şi slujeşte acasă lucrării Duhului. Tu te poţi încrede în
Tatăl tău ceresc care °a folosi resurse extraordinare pentru a
onora cererea ta cu pri°ire la hrana spirituală. El este asemenea
unui tată care atunci când nu există o şcoală în oraş, îşi în°aţă
copilul acasă şi îl transformă într-un ele° model. Pa°el ne
spune: ͣDumnezeu răspândeşte prin noi în orice loc mireasma
cunoştinţei Lui" (II Cor. 2.14). Cu°ântul lui Dumnezeu este plin
de lucruri bune pentru sufletul tău. El °rea să ai parte de toate,
aşadar caută să fii un student atent. Fii ca Lidia care ͣlua aminte
la ceea ce spunea Pa°el" (F. A. 16.14). Când mergi la Biserică,
încearcă să te concentrezi pentru a auzi predica. Mai presus de
toate, asigură-te că inima ta este aprinsă de dragostea pentru
Dumnezeu, iar °oinţa ta este supusă dorinţelor Lui. Mintea
urmează drumul °oinţei; gândurile noastre corespund
înclinaţiilor inimii. 4. Natura duhurilor rele (ͣrăutate spirituală")
Expresia ͣrăutate spirituală" exprimă atât natura dracilor, cât şi
caracterul lucrării lor. O redare literală a pasajului spune:
ͣîmpotri°a duhurilor răutăţii". Unii interpretează aceasta
ͣîmpotri°a duhurilor rele". Acest lucru este ade°ărat, oricât de
departe ar merge. Dar el omite un alt ade°ăr prin faptul că
acest pasaj nu se referă numai la natura spirituală a dracilor, ci
şi - de fapt, mai ales - la natura şi felul păcatelor pe care ei le
comit. Aceste păcate sunt merele ispitei pe care le folosesc cel
mai 58 des pentru a-i otră°i pe sfinţi. Astfel de păcate sunt
ͣduhurile răutăţii". Nu păcatele murdare, trupeşti, în care
păcătoşii se scaldă, precum nişte porci, ci păcatele spirituale,
care sunt mult mai subtile şi, probabil, chiar mai murdare. Când
este luată în context, această scurtă frază: Jmpotri°a duhurilor
răutăţii" ne înfăţişează trei aspecte doctrinale: (1) dracii sunt
duhuri; (2) dracii sunt duhuri afară din cale de rele; (3) aceste
duhuri rele folosesc răutatea spirituală atât pentru a-i
persecuta pe sfinţi, cât şi pentru a-i determina să păcătuiască.
(1) Dracii sunt duhuri. Cu°ântul duh are diferite înţelesuri în Sf.
Scriptură. El este folosit deseori pentru a-i descrie pe îngeri,
atât cei buni, cât şi cei răi (E°r. 1.14; I împ. 22.21). în mod
frec°ent, Dia°olul însuşi este numit un duh: ͣduhul necurat",
ͣduhul nebun", ͣduhul mincinos". Aşadar, ce sunt duhurile? Şi,
în mod deosebit, care sunt caracteristicile duhurilor rele? în
primul rând, ele sunt imateriale - nu sunt create din materie, ca
oamenii. ͣPipăifi-Mă şi °edeţi", spunea Cristos ucenicilor Săi
care credeau că °ăd un duh, ͣcăci un duh nu are came şi oase,
cum °edeţi că am Eu" (Lc. 24.39). Nu a°em nici o do°adă că
păcatul a alterat natura Satanei. Ca Lucifer, fiu al dimineţii, el
era imaterial; ca Satan, prinţ al întunericului, el este tot
imaterial. Dacă dracii nu erau imateriali - adică, duhuri - cum
puteau ei să intre în trupurile oamenilor şi să-i stăpânească (Lc.
8.30)? Deşi duhurile nu au trupuri, ele sunt fără îndoială reale,
sunt făpturi create. Să nu faceţi greşeala de a crede că duhurile
reprezintă numai însuşiri sau emoţii rele - după cum unii
presupuneau, în mod absurd. O astfel de afirmaţie neagă
Scriptura, deoarece aici ni se relatează crearea lor (Col. 1.16),
căderea unora din starea de la început (Iuda 6), menţinerea
altora - numiţi îngeri aleşi (I Tim. 5.21). Scriptura menţionează
totodată bucuria duhurilor ce trăiesc în Templul lui Dumnezeu
şi-i slujesc pe sfinţi (E°r. 1.14), şi starea jalnică a acelor duhuri
ͣpuşi în lanţuri °eşnice, în întuneric..." (Iuda 6). Toate acestea
demonstrează că duhurile, atât cele bune, cât şi cele rele, sunt
fiinţe °ii. Dar oamenii decăzuţi, cufundaţi, fără nădejde, în
starea lor carnală, nu °or crede prea uşor ceea ce nu pot să
°adă cu ochii fireşti. După o astfel de gândire, ar trebui să
negăm însăşi existenţa lui Dumnezeu, deoarece El este in°izibil.
Ce °icleşug iscusit din partea Satanei să ne facă să credem că
dacă noi nu putem °edea un lucru, el nu există! Un păcătos
poate purta în inima lui pe Satan şi să umble zilnic în compania
lui, fără să remarce 10 - Creştinul în Armătură 145 acest lucru.
Asemenea unui cal cu ochelari, el simte lo°itura biciului care-1
conduce spre ambiţii egoiste sau dorinţe pătimaşe, dar nu °ede
niciodată faţa celui care-1 conduce. Dar Satan este acolo - fie că
tu îl °ezi sau nu. Când poftele tale aleargă departe,
îndreptându-te spre iad, tu poţi fi sigur că însuşi Dia°olul le
mână de la spate. O altă caracteristică a duhurilor este că ele au
o inteligenţă sclipitoare. Ele sunt mai inteligente decât oricare
altă creatură, deoarece prin natura lor se apropie cel mai mult
de Dumnezeu. Prin studiu îndelungat, oamenii au acumulat o
°astă cunoştinţă. Totuşi, cel mai înţelept om este atât de
departe de inteligenţa îngerilor, precum este cerul faţă de
pământ. Fără îndoială, îngerii căzuţi au pierdut mult din
cunoştinţa lor celestă - de fapt, toată înţelepciunea pe care o
a°eau ca îngeri sfinţi. Ceea ce cunosc ei acum despre
Dumnezeu şi-a pierdut sa°oarea.şi nu mai au putere s-o
folosească pentru binele lor. Descrierea pe care Iuda o face
oamenilor nelegiuiţi se aplică lor: ei folosesc în mod greşit
cunoştinţa ce le-a fost dată pentru a se întina şi mai mult (°.
10). Ei ştiu că Dumnezeu este sfânt, dar nu-L iubesc pentru
acest lucru. Ei ştiu cât de rău este păcatul, şi totuşi nu-1 iubesc
mai puţiin. Şi cu toate că nu sunt complet neştiutori în ce
pri°eşte propriul lor destin, duhurile rele sunt mai mult decât
un ad°ersar de temut pentru toţi sfinţii de pe pământ - cu
excepţia unui lucru: noi îl a°em pe Dumnezeul Atotputernic de
partea noastră! Pe lângă faptul că sunt imateriale şi au o
inteligenţă uimitoare, duhurile au a°antajul de a fi nemuritoare.
în cele din urmă, s-ar putea să auzi despre alţi °răjmaşi că ͣau
murit cei ce căutau să-ffij ia °iaţa", după cum i-a spus îngerul lui
Iosif, cu pri°ire la Irod (Mt. 2.20). Oamenii răi joacă un act sau
două pe scena °ieţii, apoi moartea îi cheamă; astfel toate
planurile lor iau sfârşit. Dar dracii nu mor. Ei te °or trage spre
mormânt, iar dacă mori fără Cristos, ei te °or întâlni şi în lumea
de dincolo pentru a te acuza şi chinui. Aceste duhuri rele sunt
neobosite. Când lupta dintre oameni se încheie, chiar şi
în°ingătorul trebuie să se aşeze şi să-şi
tragă răsuflarea. Puterea lui are o limită. Alţi oameni, plini
de succes după standardele lumii, dar lipsiţi de scopuri
personale, îşi pierd dorinţa de a lupta şi renunţă disperaţi.
Tertullian a spus despre Diocleţian că, neputând să distrugă
creştinismul, şi-a aruncat sceptrul plin de mânie. El nu i-a putut
ucide pe urmaşii lui Cristos atât de repede pe cât se năşteau ei
în împărăţie, astfel că, în cele din urmă, s-a_dat bătut, căutând
o altă distracţie diabolică. Dar Dia°olul nu disperă niciodată, nici
nu oboseşte în a face rău sufletelor omeneşti. El nu s-a oprit
nici măcar pentru un moment din mersul lui, de când a început,
pentru prima dată, să cutreiere pământul 59 (Io° 1.7). într-
ade°ăr, Dumnezeu însikşi trebuie să-1 lege de mâini şi de
picioare pentru a-1 opri din mersul lui neîntrerupt. (2) Nu
numai că sunt duhuri rele, dar ele sunt duhuri extrem de
nelegiuite. Dumnezeu este numit Cel Sfânt, deoarece nimeni nu
este aşa de sfânt ca Domnul. Dia°olul este numit ͣcel rău",
deoarece el este cel mai rău (Ml. 13.19). Ceea ce ştim despre el
din Sf. Scriptură ne dă o măsură a greutăţii nelegiuirii lui şi
poate fi folosită pentru a face o diferenţă între păcate şi
păcătoşi în rândul oamenilor. Formula este simplă. Cu cât ne
asemănăm mai mult cu Dumnezeu, cu atât suntem mai sfinţi;
cu cât ne asemănăm mai mult Dia°olului, cu atât suntem mai
răi. Aceşti îngeri căzuţi sunt in°entatorii păcatului. Ei au fost cei
dintâi care s-au răz°rătit împotri°a Făcătorului lor, şi au dat
naştere tuturor păcatelor. Nu există nici o limbă pe pământ
care să poată exprima de ajuns groză°ia unui astfel de păcat!
Dumnezeu l-a pus pe Lucifer mai presus de întreaga creaţie, cel
mai aproape de El însuşi. El i-a dăruit totul acestui înger iubit,
mai puţin tronul Său. Şi totuşi, acest fa°orit al'Curţii, fără °reo
cauză anume şi fără a fi pro°ocat de altcine°a, a a°ut
îndrăzneala şi obrăznicia de a iniţia un complot pentru a smulge
coroana lui Dumnezeu şi a şi-o pune pe capul lui. Gra°itatea
răz°rătirii Satanei stă în faptul că el a păcătuit fără să fie ispitit.
Aceasta îl distinge în chip ruşinos ca fiind tatăl minciunii (Ioan
8.44), după aceeaşi tradiţie potri°it căreia oamenii care au
fondat o artă sau o profesie sunt numiţi ͣpărinţii" ei. Şi în °reme
ce oamenii nu sunt în pericol datorită actului suprem de trădare
al Satanei, ei se apropie de acesta atunci când de°in ,jiăscocitori
de rele" (Rom. 1.30). Păcatul este o marfă °eche. Dar ca orice
nouă marfă pe care oamenii creati°i o realizează bazaţi pe
in°enţiile altora, în fiecare generaţie se nasc oameni nelegiuiţi
care adaugă noi păcate la cele °echi. Per°ersiunea sexuală era
un păcat °echi, dar sodomiţii au găsit o nouă cale de a se strica,
şi au dat naştere unui păcat care le poartă numele până astăzi.
Unii in°entează noi erezii; alţii, noi jurăminte. Cei setoşi de
sânge in°entează noi căi de a-i persecuta pe cei neprihăniţi.
Până la sfârşitul lumii, fiecare generaţie îşi °a mări gradul de
păcătoşenie. Ismael şi oamenii dispreţuitori din °echime °or
părea nişte copii în comparaţie cu persecutorii cruzi din zilele
din urmă. Gândeşte-te de două ori înainte de a-ţi folosi
inteligenţa pentru a născoci noi păcate! Tu poţi pro°oca noi
pedepse ale lui Dumnezeu. Sodomiţii au deschis o nouă cale
spre păcat, deci Dumnezeu a luat o nouă hotărâre de a-i
disciplina: El le-a trimis foc din cer. 147 Aceiaşi demoni care au
in°entat păcatul sunt şi promotorii acestuia, îngerii decăzuţi au
fost nu numai născocitorii păcatului, dar totodată sunt
principalii întreprinzători. Prin urmare, aceste duhuri sunt
numite ͣispititorul", iar păcatul ͣlucrarea Dia°olului", indiferent
cine o comite - după cum creditul pentru planul unei case este
oferit arhitectului, chiar dacă alţi oameni realizează construcţia
propriu-zisă. Când faci pe cine°a să păcătuiască, tu iei slujba din
mâinile Dia°olului. Lasă-1 pe el să facă acest lucru dacă poate,
dar nu-i îngădui niciodată să se folosească de tine ca de un
ser°itor. A ispiti pe cine°a să păcătuiască este mai rău decât a
păcătui tu însuţi. Cei care îi ispitesc pe alţii îşi plantează
răutatea într-un pământ fertil şi fac să încolţească o nouă
sămânţă pentru Dia°olul. A culti°a recolta de păcate a
Dia°olului cu răul din inima ta demonstrează că păcatul tău este
într-ade°ăr mare. în mod deosebit °oi, părinţilor, păziţi-°ă de o
faptă atât de hidoasă. Ce altce°a sunt dacă nu nişte demoni
încarnaţi cei care, prin propriul exemplu, îşi în°aţă copiii
catehismul Dia°olului - să jure, să mintă şi să bea? Nu ştii ce faci
atunci când ispiteşti? îţi °oi spune eu. Tu faci ceea ce nu poate fi
dezlegat prin pocăinţa ta. Tu îţi contaminezi, prin păcat, familia
şi prietenii şi îi împingi să se ascocieze mulţimii demonilor. S-ar
putea ca mai târziu să-ţi °ezi greşeala şi să te întorci de la calea
ta rea. Dar îi poţi forţa, pe cei pe care i-ai rătăcit, să lupte
împotri°a presiunii mulţimii pentru a ajunge cu orice preţ la
Isus? Poţi să implori şi să plângi, şi chiar să te prosternezi
înaintea lor. Inima ta poate fi frântă, precum a lui Lameh,
datorită greutăţii durerii tale. Dar, din nefericire, sal°area lor nu
este în mâinile tale. Ce durere pentru sufletul tău să-i °ezi
îndreptându-se spre iad şi să ştii că tu le-ai pricinuit căderea, şi
totuşi să nu-i poţi chema înapoi! Chiar şi după moartea ta, s-ar
putea ca păcatele tale să se perpetueze în cei rămaşi, generaţie
după generaţie. Demonii sunt răi fără încetare. îngerii căzuţi riu
sunt răi numai ocazional, ci în mod °oit şi constant. Numele
Dia°olului, ͣcel rău", denotă natura lui josnică, dorinţa lui de a
răni şi hărţui pe alţii. El îndrumă sufletele spre păcat, nu pentru
că ar găsi °reo plăcere sau ar a°ea °reun profit din aceasta. El
cunoaşte prea mult pentru a a°ea °reo bucurie reală sau pace
în a păcătui. El ştie care-i °a fi soarta şi tremură la acest gând. Şi
totuşi, natura lui josnică îl conduce fără milă. El este atât de
însetat de sângele sufletelor ca un câine turbat după oi.
Diferenţa este că în cele din urmă, câinele °a cădea epuizat, în
°reme ce Satan nu oboseşte niciodată în munca sa de măcelar
de suflete. Deşi el trudeşte pentru nimicirea eternă a fiecărui
suflet, răzbunarea Dia°olului se îndreaptă mai ales spre sfinţi.
Dacă ar putea, ar nimici 59 întreaga turmă a lui Cristos, atât de
mare este răutatea lui împotri°a lui Dumnezeu, pe Care îl
urăşte cu o ură desă°ârşită. Şi deoarece nu-L poate ataca în
mod direct, îl lo°eşte prin sfinţii Lui. El ştie că °iaţa Lui este
legată de a lor. Dacă chiar acum te hrăneşti în păşunile °erzi ale
lui Dumnezeu şi bei din fântâna îndurării Sale, fii atent: Satan
este gata de atac! EI ştie că sla°a pe care Dumnezeu o
primeşte aici pe pământ este determinată de binecu°ântările
Sale. Prin urmare, el se căzneşte să construiască prin faptele lui
rele un stă °i Iar pentru a opri şu°oiul îndurărilor ce se
îndreaptă spre sfinţi. Acesta este cel mai rău lucru care poate fi
spus despre aceşti demoni. Ei îl urăsc cu toată puterea pe
Dumnezeu şi, implicit, gloria îndurării Sale. (a) Importanta
înţelegerii naturii demonilor De ce trebuie să cunoaştem
mărimea răutăţii Dia°olului? Printre altele, următoarele lucruri
îmi °in în minte: (i) Pentm a declara °ino°at un păcătos plin de
sine. Dacă faptele bune ale unui om se pot compara cu ale
altora - adică, dacă nu sunt mai rele decât ale aproapelui său -
el crede că poate trece proba lui Dumnezeu. Până ce Duhul
Sfânt nu con°inge un astfel de om de ne°oia lui după Cristos, el
trebuie să recunoască înaintea lui Dumnezeu că toată
neprihănirea lui nu este decât o zdreanţă. El şi-ar putea înţelege
răutatea, dacă ar °edea cât de poluat este iz°orul care o
alimentează. Ţi-ai putea face o imagine a imensităţii răutăţii
Satanei? Atunci îţi poţi forma o idee despre capacitatea fiecărui
om dc a face răul. Cel mai bun om - cel mai sincer filantrop sau
cruciat moral - posedă în el aceeaşi sămânţă a corupţiei, acelaşi
potenţial de răutate ca Dia°olul însuşi. Dacă încă nu şi-a arătat
ade°ărata stare, este datorită inter°enţiei harului lui
Dumnezeu. Deoarece, atâta °reme cât nu de°ii o nouă făptură
în Cristos, tu te înrudeşti cu Şarpele; sămânţa lui este în tine. Iar
Dia°olul nu poate a°ea decât copii care să-i semene. Omule
păcătos, dacă aici pe pământ nu ai înfăţişarea Satanei, fii sigur
că o °ei a°ea în iad. Acolo flăcările °or scoate la i°eală
ade°ărata ta stare. în cer, sfinţii °or fi asemenea îngerilor în ce
pri°eşte râ°na, dragostea şi statornicia faţă de Dumnezeu; în
iad, cei condamnaţi °or fi asemenea demonilor, atât în ce
pri°eşte păcatul, cât şi pedeapsa, înainte de a te scuza,
pretinzând ͣbunele intenţii", să ştii următorul lucru: dacă inima
ta este bună, atunci la fel este şi a Dia°olului! Natura lui este
rea şi la fel este şi a ta! Defectele pe care tu le consideri mici şi
nesemnificati°e sunt simptomele unei boli ce te °a distruge.
Dacă nu ici personal medicamentul E°angheliei - sângele lui
Cristos - °ei muri lcpros. Păcatul este o boală ereditară, care se
agra°ează cu °ârsta: un 149 păcătos tânăr °a fi un demon
bătrân. Şi această maladie întotdeauna se trasmite următoarei
generaţii. (ii) Pentru a smeri un sfânt plin de sine. Omul sfânt
răscumpărat de Cristos de tânăr are ne°oie să recunoască
răutatea inimii lui. El poate obţine o imagine mai clară, uitându-
se în oglinda naturii Dia°olului. Pentru a înţelege exact
semnificaţia Crucii în °iaţa ta, tu trebuie să realizezi că eşti la fel
de dator faţă de harul lui Dumnezeu ca şi cel mai rău dintre
păcătoşi. Câtă °reme nu accepţi iertarea lui Cristos, sufletul tău
se află sub aceeaşi osândă ca şi cel al lui luda. Dacă tu nu ai
păcătuit atât de gra° ca o altă persoană, aceasta nu înseamnă
că eşti mai bun, ci că Dumnezeu a fost îndurător faţă de tine.
Firea noastră °eche (ale cărei rămăşiţe nu °or fi îndepărtate
complet până în °eşnicie) are marca de ͣtrădător" a Dia°olului
din ziua în care ne-am născut. Prin urmare, Dumnezeu are tot
dreptul să ne zdrobească din cauza ei - după cum noi distrugem
un cuib de şerpi °eninoşi, nu pentru °reun rău pe care ni l-au
făcut, ci pentru că ştim cât de periculoşi sunt. Poţi spune în mod
cinstit că atunci când Dumnezeu a °enit la tine pentru prima
dată, gândurile tale erau curate, iar intenţiile tale erau sfinte?
Nu erai tu deja înarmat cu armele răz°rătirii - un suflet lacom, o
inimă înşelătoare, o limbă mincinoasă? Oh, da, tu a°eai o fire
complet răz°rătită împotri°a lui Dumnezeu. Ea stă ca un praf de
puşcă, aşteptând să fie aprins! îngenunchează smerit şi
mulţumeşte Celui ce a trimis duhul şi harul Său pentru a te opri,
chiar atunci când firea ta nu se gândea la nimic altce°a decât să
se războiască împotri°a lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui, (iii)
Pentru a descoperi planul Satanei în comiterea păcatului. Unul
din moti°ele pentru care suntem con°inşi atât de uşor să
păcătuim este că noi nu înţelegem scopul Satanei. Păcătuind, el
se foloseşte de oameni, după cum generalii se folosesc de
soldaţi în luptă. Căpitanii bat tobele pentru a-şi găsi °oluntari,
promiţându-le plată şi recompense tuturor celor ce se înscriu ca
mercenari. Garanţia unor astfel de beneficii îi determină pe
soldaţi să dea nă°ală, fără să se întrebe dacă moti°ul războiului
este cinstit. Satan te pro°oacă să păcătuieşti, făcându-ţi
promisiuni strălucite dacă intri în ser°iciul lui - putere, faimă sau
a°ere. Multe suflete nechibzuite sunt câştigate prin
argumentele lui iscusite şi aţâţarea firii lor lacome. Puţini se
întreabă: ,JDe ce este Dia°olul atât de dornic să intru în armata
lui?" Vrei să-ţi spun eu? Crezi că ţelul lui este binele tău?
Nicidecum! Toate aspiraţiile sunt pentru el însuşi. El îl
duşmăneşte în mod personal pe Dumnezeu şi fâcându-te să
păcătuieşti te determină să te asociezi 60 luptei lui. Ceea ce el
omite să spună este că tu îţi primejduieşti sufletul pentru a-i
proteja mândria şi pofta. El doarme liniştit, în ciuda
condamnării tale sigure, precum un general dement care-şi
trimite soldaţii într-o misiune de sinucidere. Ştiind aceasta, de
ce te-ai asocia cu Satan în lupta împotri°a lui Dumnezeu? El te
trimite într-o misiune periculoasă! Acest Ioab sângeros te
trimite să mergi într-un loc de unde nimeni nu s-a întors °iu.
Dacă stai acolo unde ţintesc gloanţele lui Dumnezeu, eşti un om
mort, până ce nu depui armele şi te predai imediat. (b)
Răutatea spirituală în cei sfinţi: cauza şi leacul Aceste duhuri
rele sunt principalii responsabili ai răutăţii spirituale a celor
sfinţi. Nici un păcat nu poate fi comis fără să aibă consecinţe
spirituale. Dar unele păcate au un caracter ͣspiritual" mai
puternic decât altele. Două feluri de păcate se remarcă în mod
deosebit: (1) păcatele ascunse ale inimii; şi (2) păcatele direct
corelate sufletului - idolatria, mândria spirituală, ateismul,
erezia şi tot ce se aseamănă cu acestea. Pa°el le numeşte
Jntinăciune a duhului" şi le separă de întinăciunea cărnii (II Cor.
7.1). (i) Primul gen de răutate spirituală - păcatul în inimă. Când
duhul sau inima reprezintă scena pe care joacă păcatul, acesta
este un păcat spiritual; astfel sunt gândurile necurate,
sentimentele şi dorinţele rele, care nu se concretizează în
acţiuni, dar care fără îndoială sunt fapte reale ale omului
dinăuntru. Satan este marele şi ne°ăzutul instigator al fiecărui
păcat lăuntric.
Când gândurile şi sentimentele care nu sunt plăcute lui
Dumnezeu te copleşesc, ce poţi face? Nu °rei să judeci pe alţii
dar o faci; nu °rei să pizmuieşti - dar pizmuieşti. Cum poţi lua
aceste pietre jignitoare şi stânci de poticnire pe care Satan le
aruncă în calea gândurilor tale şi să le foloseşti pentru a
construi un monument pentru gloria Tatălui? Mai ales prin
două mijloace: supra°eghindu-ţi atent inima şi rezistând cu
dârzenie păcatelor ei. în primul rând, supra°eghează-ţi atent
inima. Oare cum este primit Satan când °ine cu aceste ͣduhuri
ale răutăţii" şi te roagă să le accepţi? Nu întreb dacă astfel de
oaspeţi au trecut pragul. Dacă am a°ea capacitatea lui
Dumnezeu de a pri°i în inima omului, am putea °edea cum cele
mai rele păcate sunt stârnite în fiecare creştin. Noi ştim că ele
au fost deja răspândite pe pământul inimilor noastre şi ştim şi
de cine -Satan, semănătorul nemilos. Important este dacă °a
găsi în inimile noastre un teren fertil sau dacă, prin gânduri
sfinte şi rugăciuni arzătoare, noi °om turna peste ele ulei şi °om
aprinde chibritul, astfel încât să fie arse-de un foc sfânt. 151
Satan este perfid. Mulţi care s-ar fi dat înapoi de groază °ăzând
păcatele spirituale manifestându-se în plină zi ca pofte trupeşti,
au fost înşelaţi să le primească în camerele pri°ate ca pe nişte
oaspeţi de onoare. Ce membru cu °ază al Bisericii ar putea fi
°ăzut prin oraş braţ la braţ cu o prostituată? Şi totuşi, este
posibil ca în locul tainic al inimii să-şi consume în mod liber
dorinţele pentru o poftă necurată. Cei mai mulţi dintre noi n-ar
comite niciodată °reo crimă, dar oare de câte ori nu l-am dus
pe semenul nostru într-o alee întunecată a gândurilor noastre şi
acolo l-am lo°it zdra°ăn, dorind să ne răzbunăm. Creştine, tu
trebuie să realizezi următorul lucru: când gândurile rele şi
necurate forţează mintea ta, tu încă nu ai păcătuit. Aceasta este
lucrarea Dia°olului! Dar dacă tu le oferi un scaun şi începi, în
mod politicos, să con°ersezi cu ele, tu ai de°enit complicele lor.
In scurt timp tu le °ei oferi un sanctuar în inima ta. Hotărârea ta
- de a nu ceda ispitei, pe care deja o întreţii - nu-1 afectează nici
pe Satan şi nici dorinţele cărnii. încrederea ta trebuie să se
bazeze pe următorul fapt: gândurile necurate nu pot sta acolo
unde domneşte dragostea lui Cristos. Ele se află într-o stare de
panică, auzind con°ersaţia ta cu Cristes, asemenea unui
criminal care a e°adat şi a realizat că a fost recunoscut. Şi bine
ar fi pentru ele să facă astfel, deoarece gândurile tale curate le
°or nimici dintr-o lo°itură pe cele rele. Atât procesul, cât şi
condamnarea, °or fi rapide. In al doilea rând, opune-te cu
dârzenie păcatelor inimii, în felul acesta arătându-ţi loialitatea
faţă de Dumnezeu. Trebuie să ne amintim în permanenţă că
păcatele inimii sunt ca celelalte păcate: ͣGândul celui nebun nu
este decât păcat" (P°. 24.9). Orice loc din iad este iad! Pofta,
in°idia şi uciderea când sunt comise în inimă reprezintă păcate
ca cele comise în afară. Astfel de gânduri nu pot străbate
mintea unui creştin fără să aibă consecinţe serioase. Sufletul
tău este locuinţa Duhului Sfânt; el posedă întreaga ta inimă. El
este gata să plece când °ede că ai cedat unele camere poftelor
Dia°olului! Dacă te bucuri de prezenţa Lui, mărturiseşte
loialitatea ta faţă de Cristos la prima bătaie a Dia°olului,
renunţând la orice gând care nu s-a supus de bună°oie lui
Dumnezeu. înţelegi de ce păcatele inimii pot fi mai rele decât
cele comise în trup? Inima şi duhul sunt cu atât mai rele cu cât
sunt implicate în orice faptă păcătoasă. Şi cu cât inima şi duhul
sunt implicate în orice lucrare sfântă cu atât există mai multă
bunătate în ele - deşi s-ar putea ca oamenii să nu gândească
astfel. în ochii lui Cristos, cei doi bănuţi ai °ădu°ei erau cel mai
bun dar. De ce? Nu pentru că ceea ce a dăruit ea a depăşit
oferta celorlalţi, ci pentru că atitudinea inimii ei a întrecut-o cu
mult pe a lor! 152 Lasă-1 pe Satan să-ţi dea târcoale cu ideile lui
stricate. Tu nu-i poţi opri suflarea, după cum nu poţi stă°ili un
uragan ce se îndreaptă spre ţărm. Dar poţi să-ţi iei unele măsuri
când furtuna gândurilor rele se apropie. Prima măsură: sigilează
ferestrele inimii tale cu rugăciune. Dacă limba este aşa de greu
de stăpânit, ce poţi spune despre mintea ta - unde gândurile
zboară precum un roi de albine dintr-un stup distrus? Aici este
secretul: pentru a-ţi controla gândurile, roagă-L pe Cristos să-ţi
controleze inima. Cât de des suspina Da°id după acest lucru. El
ştia că nu-şi putea conduce inima prin abilităţile şi puterea sa.
Dar el a°ea făgăduinţa lui Dumnezeu că-1 °a ajuta; şi o ai şi tu,
dacă eşti copilul Său (Ps. 37.23; P°. 30.5). Cum te-ai simţi tu, ca
părinte, să °ezi că apele în°olburate nă°ălesc în casă, iar copilul
tău aflat în primejdie îţi refuză ajutorul? Este ceea ce trebuie să
simtă Tatăl nostru ceresc când °alurile ispitei ameninţă să ne
acopere, iar noi refuzăm să ne agăţăm de făgăduinţa Lui că ne
°a ajuta. Când eşti chemat Ia o lucrare ce te °a aduce într-un
contact mai strâns cu lumea, decât de obicei, tu °a trebui să te
rogi mai mult şi mai fierbinte. Iată locul atacat de gândurile
Satanei, asemenea unui roi de lăcuste. în primul rând, fii sigur
că împlineşti slujba lui Dumnezeu şi nu pe a ta. Făgăduinţa lui
Dumnezeu de a le proteja este condiţionată. ͣîncredinfează-fi
lucrările în mâna Domnului şi îţi °or izbuti planurile" (P°. 16.3).
Nu încerca să stă°ileşti atacurile Satanei prin propria-ţi putere.
Mărturiseşte lui Dumnezeu teama ta cu pri°ire la ceea ce s-ar
putea întâmpla, dacă El nu ar opri aceste gânduri rele. Fă-L pe
El cenzorul gândurilor tale şi nu °ei a°ea de ce să te îngrijorezi.
Braţul Dia°olului nu este atât de lung încât să te atingă atunci
când prin rugăciune fierbinte te aşezi la umbra Celui
Atotputernic. A doua măsură: pune-ţi o gardă puternică în jurul
simţurilor tale exterioare. Satan zboară pe deasupra, căutând
un loc de poposire, cum ar fi ochii sau urechile tale, care-i oferă
un acces mai uşor în omul tău lăuntric. După cum aerul stătut
poluează totul în jurul lui, tot astfel gândurile nesănătoase
întinează întreaga fiinţă. Fii sigur că respiri aer curat! Cât despre
ochii tăi, ţine-i aţintiţi spre cer. Lucrurile atrăgătoare creează
gânduri pofticioase. Oare atunci lucrurile sfinte nu °or da
naştere Ia gânduri sfinte? A treia măsură: controlează-ţi zilnic
inima. la-ţi timp şi reflectă în fiecare zi asupra gândurilor ce au
determinat acţiunile tale din acea zi. Un profesor nu-şi cheamă
clasa la disciplină, pentru ca apoi să-şi părăsească ele°ii pentru
tot restul anului. Cât timp crezi că ar putea să
62 stea ele°ii în băncile lor şi să se ocupe cu lucruri
folositoare? Zgomotele poznelor °or umple curând coridoarele
şcolii. Inima ta tinde să fie un ele° nestăpânit. Multe din
zgomotele!care izbucnesc în fiinţa ta (mânie, in°idie,
nerăbdare, amărăciune, şi toate celelalte) se datorează faptului
că le-ai lăsat la bunul lor plac. Mintea este şcoala trupului;
inima este ele°ul. Fii atent la lecţia care se predă. Iată o cale
rapidă de a-ţi °erifica inima. Gândurile tale sunt bune sau rele?
Dacă sunt bune, îi acorzi credit lui Cristos? Dacă sunt rele, eşti
gata să înlături aceşti ştrengari obraznici? Dacă da, atunci tu
arăţi că aceste gânduri ale răutăţii sunt mai mult ale Satanei
decât ale tale. în afara gândurilor rele, mai sunt şi altele pe care
nu trebuie să le primim bine. Acestea sunt gândurile deşarte,
neserioase. Şi totuşi tu poţi să nu le consideri condamnabile
prin ele însele, deşi te reţin de la ce°a mai bun. Şi cine are timp
de pierdut în această °iaţă? Precum apa care se scurge pe lângă
moară, tot aşa orice gând care nu-ţi foloseşte în lucrarea lui
Dumnezeu este pierdut. Albina nu se °a aşeza pe o floare care
nu are nectar. Nici creştinul nu trebuie să întreţină un gând care
nu-i hrăneşte mintea. Nici gândurile bune nu sunt
impenetrabile falsificării Satanei. De exemplu, tu poţi fi copleşit
de °ino°ăţia păcatelor tale şi să plângi din toată inima înaintea
lui Dumnezeu. Şi totuşi, dacă eşti cuprins de remuşcări, eşti în
pericol să-ţi pierzi credinţa în făgăduinţa glorioasă a lui
Dumnezeu de mântuire prin harul Său. Sau poate gândurile tale
se îndreaptă spre ne°oile familiei tale. Cu siguranţă, a te
preocupa de ne°oile familiei tale este conform Scripturii. Dar
dacă această responsabilitate te frământă prea mult, încât tu
uiţi că Dumnezeu este Cel ce-ţi poartă de grijă, atunci tu
demonstrezi din nou lipsă de credinţă. Noi suntem îndemnaţi să
în°ăţăm şi să obser°ăm întregul sfat al lui Dumnezeu. Ce folos
°ei a°ea dacă te °ei îndrepta doar spre una din poruncile lui
Dumnezeu, ca fiind fa°orita ta, dacă le neglijezi pe celelalte? Vei
întâmpina aceeaşi dificultate ca persoana căreia în urma unei
operaţii i s-a restaurat fluxul sang°in într-o °enă mică, dar i s-a
spart un °as mare de sânge. O astfel de neglijenţă îl poate
mutila pe un om, şi, mai gra°, îl poate ucide. Sufletul tău este
foarte sensibil şi este ne°oie de multă abilitate pentru a-i
menţine echilibrul. Păzeşte-te de a te concentra numai la una
sau două din poruncile lui Dumnezeu, astfel încât să nu-ţi mai
rămână timp şi pentru celelalte. (ii) Al doilea gen de răutate
spirituală: păcatele cu pri°ire la problemele duho°niceşti.
Păcatele pot fi clasificate ca păcate spirituale datorită
subiectului la care se referă. Asemănător păcatelor comise în
inimă, 62 aceste ͣnelegiuiri spirituale" întinează mai mult omul
dinăuntru decât cel din afară. Datorită lor, Satan se bucură de
mari succese. Pentru edificarea ta, analizează următoarele
două, care sunt fa°oritele lui: erori cu pri°ire la principiile
duho°niceşti şi erori manifestate în mândria spirituală. Să
discutăm în primul rând despre erorile cu pri°ire la principiile
duho°niceşti. Satan a fost de faţă când s-a semănat E°anghelia
pentru prima oară, răspândindu-şi seminţele în grâul lui Cristos.
Obser°ă cât de des trebuia să smulgă apostolul în°ăţăturile
abătute ce creşteau printre creştinii de la început. De ce oare
Satan persistă în a per°erti principiile lui Dumnezeu? Pentru un
singur lucru, Dumnezeu îşi glorifică ade°ărul mai presus de
orice (Ps. 138.2). El este mai scrupulos faţă de el, decât faţă de
alte lucrări ale Sale. Isus spunea: ͣCerul şi pământul °or trece,
dar cu°intele Mele nu °or trece" (Mt. 24.35). Dumnezeu poate
crea oricând doreşte o altă lume, dar nu poate crea un alt
ade°ăr. Prin urmare, nu °a ceda niciodată din el măcar o iotă.
Satan ştie acest lucru şi caută din toată inima să desfigureze
ceea ce este atât de preţios pentru Dumnezeu. Trebuie să fie la
fel de preţios şi pentru noi. Cu°ântul este oglinda în care îl
°edem pe Cristos şi, °ăzându-L pe El, suntem făcuţi asemenea
Lui, prin Duhul Sfânt. Dacă ochelarii sunt sparţi, concepţia
noastră despre El °a fi deformată, deşi Cu°ântul ni-L prezintă pe
Cristos în toată sla°a Lui. Atunci, tu °ei putea °edea că Satan
luptă nu numai împotri°a lui Dumnezeu, când atacă ade°ărul,
dar şi împotri°a sfinţilor. Dacă el °a reuşi să deformeze
înţelegerea lor, atunci el °a slăbi - dacă nu °a distruge - puterea
e°la°iei în °iaţa lor. Apostolul asociază puterea minţii şi a
trupului (II Tim. 1.7). Noi suntem îndemnaţi să ͣdorim laptele
duho°nicesc şi curat [al Cu°ântului], pentru ca prin el [noi] să
creştem..." (I Pet. 2.2). Precum laptele diluat cu apă, Cu°ântul
amestecat cu eroare nu este foarte hrănitor. Orice eroare,
indiferent cât de inocentă ar părea, este un parazit. După cum
iedera ce se împleteşte în jurul unui pom îi slăbeşte puterea, tot
astfel eroarea slăbeşte puterea ade°ărului. Sufletul care se
hrăneşte cu un ade°ăr stricat nu poate creşte sănătos. Pentru a
folosi o altă analogie, Pa°el °orbeşte despre credincioşi ca fiind
căsătoriţi cu Cristos. Când tu accepţi o eroare, tu iei un străin şi-
1 pui în patul lui Cristos şi astfel comiţi adulter spiritual. Unul
din lucrurile gra°e ce se poate spune despre adulter, constă în
faptul că el întoarce inima celui care-1 acceptă de la ade°ăratul
partener de căsătorie. Gândurile şi atenţiile lui sunt îndreptate
spre o legătură nelegitimă, departe de 155 prima Iui dragoste.
Noi °edem acest lucru întâmplându-se în Biserica de azi, unde o
grupare îmbrăţişează o anumită eroare doctrinală sau o erezie
distrugătoare şi o susţine cu mai mult zel decât ade°ărurile
E°angheliei care-i conduc în primul rând la Cristos. în acest caz,
pierderea este foarte mare, deoarece Cristos nu poate împărţi
nicidecum o dragoste ade°ărată cu un suflet ce se asociază
erorii. Cred că acum îţi dai seama că eroarea nu este un lucru
inocent aşa cum cred mulţi. Ea nu numai că rupe relaţia omului
sfânt cu Preaiubitul lui, dar ameninţă şi pacea Miresei - Biserica.
,A"d" spune Pa°el, ͣcă între °oi sunt dezbinări; şi în parte o
cred, căci trebuie să fie şi partide între °oi" (I Cor. 11.18, 19). De
aici se desprinde că dezbinările sunt bastarzii adulterului cu
eroarea. Când creştinii umblă în ade°ăr, ei de asemenea umblă
în unitate şi dragoste; iar când umblă în minciună, se °a
întâmpla tocmai in°ers. Iată un cu°ânt de atenţionare pentru
toţi cei ce-1 °or auzi - în special pentru cei ce se numesc ei înşişi
creştini. Eşti atât
de mândru încât să crezi că toată această discuţie despre
întinarea ade°ărului lui Dumnezeu cu eroare nu este °alabilă şi
pentru tine? Dacă da, în ce situaţie periculoasă te găseşti!
Eroarea doctrinală este boala timpului! Ce te face să crezi că tu
eşti imun? Trebuie să-ţi spun că este una din acele afecţiuni
pentru care nu există leac. Cu cât acumulăm mai multă
cunoştinţă, şi cu cât de°enim mai sofisticaţi în studiul credinţei,
cu atât trebuie să ne păzim mai bine de eroare! Apostolul Pa°el
se simţea silit să puncteze în mod repetat acest lucru. Cu greu
ar fi ţinut o predică sau ar fi scris o scrisoare fără să-i a°ertizeze
pe credincioşi să se păzească de astfel de lucruri care ar fi
alterat E°anghelia. El °edea îndemnul lui ca fiind indispensabil
pentru sfinţii din Galatia, Corint şi Filipi. Oare am a°ansat atât
de mult astăzi încât să nu mai a°em trebuinţă de îndemnul lui?
Satan nu a obosit în răspândirea minciunilor lui; noi nu
îndrăznim să de°enim nişte încrezuţi în legătură cu căutarea
ade°ărului lui Dumnezeu. Dar cum te °ei pregăti pentru un
astfel de lucru? In primul rând, fii sigur că ai experimentat o
schimbare totală a inimii. Vezi dacă inima ta a fost pregătită
corespunzător, astfel încât credinţa ta în Cristos să prindă
rădăcini şi să crească. Atunci, ea °a înăbuşi eroarea de îndată ce
°a răsări. Dacă eşti ferm aşezat în Cristos, °ei fi păzit de erori
gra°e. Nu spun că de toate, dar de un lucru sunt sigur - eliberat
de erori distrugătoare. A cunoaşte un ade°ăr este ce°a, dar a-1
cunoaşte în întregime, prin ungerea Duhului Sfânt, este cu totul
altce°a. Chiar şi Dia°olul îl poate face pe primul; numai omul
sfânt îl poate face pe cel 63 de-al doilea. Ceea ce dă sufletului
tău mujeasma cunoştinţei lui Cristos este ungerea. Aceasta este
ancora care te °a ţine pentru ca °ânturile dc ͣîn°ăţături străine"
(E°r. 13.9) să nu te poată abate de pe calea ade°ărului. Odată
ce inima ta a fost schimbată în întregime, răstigneşte-ţi firea în
fiecare zi. Voi a°ea suficient curaj să spun că niciodată °reun
om nu s-a transformat într-un eretic, decât dacă la origine se
afla firea. Şi nici nu a slujit poftelor cărnii, dacă n-ar fi fost
mândria. Creştine, dacă poţi rupe odată pentru totdeauna
angajamentul tău cu firea şi de°ii un om liber în Cristos, atunci
ade°ărul °a fi prietenul tău de încredere. Totodată, studiază cu
credincioşie Cu°ântul lui Dumnezeu. Satan are obiceiul ca
înainte de a deschide urechile cui°a pentru o doctrină falsă, să i
le închidă pentru a n-o auzi pe cea ade°ărată. Ori de câte ori °a
putea, el îl °a îndepărta pe cel sfânt de la Cu°ântul lui
Dumnezeu şi-i °a °orbi de respingerea măcar a unui ade°ăr. Dar
cel care refuză ade°ărul unei în°ăţături pierde binecu°ântarea
tuturor celorlalte. Pa°el spunea cum se poate întâmpla acest
lucru: ͣîşi °or întoarce urechea de la ade°ăr şi se °or îndrepta
spre istorisiri închipuite" (II Tim. 4.3,4). Să nu pretinzi că °rei să
fii condus spre ade°ăr, dacă nu te străduieşţi să studiezi întregul
Cu°ânt al lui Dumnezeu. Tu te asemeni unui copil care spune că
°rea să în°eţe, şi totuşi chiuleşte. Un astfel de copil trebuie
disciplinat. Deoarece Tatii tău ceresc te iubeşte. El mai degrabă
te °a aduce înapoi la Cu°ânt, cu ruşine şi durere, decât să te
lase să trăieşti în minciunile Satanei. Pe măsură ce studiezi şi te
maturizezi, păzeşte-te de doctrinele noi. Nu te grăbi să accepţi
tot ce auzi, chiar când se spune de la am°on. Acum, pot să spun
că a respinge o doctrină numai pe simplul moti° că nu am auzit-
o înainte este o nebunie. Dar a°em tot dreptul să aşteptăm şi să
cercetăm înainte de a o îmbrăţişa. Când auzi un lucru nou cu
pri°ire la ade°ăr, mergi la Dumnezeu în rugăciune şi cere-I
sfatul. Cercetează Scripturile. Discută acest lucru cu pastorul
tău şi cu alţi creştini, pe a căror înţelepciune şi maturitate te
poţi baza. Ade°ărul °a rezista cercetării. El este un fruct care nu
te răneşte şi nici nu te murdăreşte când îl ai în mână. Dar
eroarea, precum peştele, începe să miroasă după câte°a zile.
Prin urmare, lasă ca ideile noi să se aşeze, înainte de a te hrăni
cu ele. Doar nu °rei să-ţi otră°eşti sufletul cu scrumbii stricate,
când ai putea să te înfrupţi din mana cerească! A doua eroare
pe care Satan o seamănă printre sfinţi este mândria. Mândria a
fost'păcatul ce 1-a transformat pe Satan dintr-un înger
binecu°ântat într-un dia°ol blestemat. Satan cunoaşte mai bine
decât oricine 157 puterea distrugătoare a mândriei. Aşadar,
este de mirare că o foloseşte atât de des pentru a otră°i
oamenii sfinţi? Planul lui de°ine mai uşor prin faptul că inima
omului are o înclinaţie spre mândrie. Aceasta, precum lichiorul,
te intoxică. De obicei, o înghiţitură sau două îl fac pe om fără
°aloare pentru Dumnezeu. Un lucru periculos pentru mândrie
este că ea foloseşte atât înclinaţiile noastre bune, cât şi pe cele
rele pentru a-şi conduce carul. Pe de altă parte, ea se asociază
altor păcate. De fapt, o mulţime de păcate se °or osteni ca nişte
robi ziua şi noaptea, crezând că sunt proprii lor stăpâni, când de
fapt sunt ser°itorii mândriei. Pri°eşte pe cine°a care înşală,
minte şi asupreşte pe alţii. Care este moti°aţia lui decât că îşi
caută un sprijin pentru a-şi menţine mândria? Şi chiar mai rău
decât faptul că se asociază cu alte nelegiuiri. Această mândrie
ticăloasă se °a asocia şi cu ceea ce este bun şi chiar cu poruncile
lui Dumnezeu. Când se întâmplă un astfel de lucru, noi °edem o
persoană plină de râ°nă în rugăciune sau frec°entând regulat
Biserica şi crezând că este un mare sfânt. Dar în tot acest timp,
el slujeşte mândriei, deşi în aparenţă lui Dumnezeu.. Mândria
poate crea un sanctuar în cele mai sfinte acţiuni şi se poate
ascunde sub orice haină a °irtuţii. Astfel, tu poţi auzi că cine°a
este foarte darnic cu săracii şi să fii impresionat de mila lui. Şi
totuşi, mândria - nu compasiunea - poate fi moti°ul pentru care
el îşi oferă banii atât de uşor." Un altul ar putea să se opună
fiecărui lucru ce pare rău şi să fie respectat ca un model de
creştin. Şi în tot acest timp, mândria - nu con°ingerea sinceră -
să fie promotorul umblării lui cu înţelepciune. Acesta era cazul
fariseului, care îşi etala e°la°ia şi se lăuda că nu era ca °ameşul.
Cristos ne-a arătat în puţine cu°inte ce simte El despre o astfel
de mândrie! Din cele două tipuri ale mândriei, eu cred că
mândria spirituală trebuie să fie mult mai odioasă pentru nările
lui Dumnezeu, deoarece se află mai sus decât mândria firească.
Viaţa unui creştin, ca creştin, este superioară °ieţii unui om ca
om. Şi după cum omul firesc se mândreşte cu lucrurile pe care
le are (adică bogăţie, onoare, frumuseţe), tot astfel creştinul
este determinat să se îngâmfe când îşi °ede calităţile
duho°niceşti. Sunt trei zone pe care doresc să le
explorez. în primul rând, mândria darurilor; în al doilea
rând, mândria harului; şi în al treilea rând, mândria datorată
pri°ilegiilor. în primul rând, mândria darurilor. Prin daruri
înţeleg acele însuşiri duho°niceşti pe care Duhul Sfânt le oferă
creştinilor pentru edificarea Trupului lui Cristos ca un întreg.
Apostolul ne prezintă o mare di°ersitate 64 de daruri (I Cor.
12.4). Uită-te doar în jurul tău la diferitele specii de plante şi
flori şi-ţi °ei forma o idee despre pasiunea lui Dumnezeu pentru
di°ersitate. El n-a fost mai puţin creati° în ce pri°eşte
personalitatea umană. Fiecare copil al lui Dumnezeu este unic şi
important pentru funcţionarea corespunzătoare a Trupului lui
Cristos. Dar când se strecoară mândria, noi începem să creăm
ierarhii printre fraţi şi între daruri. Aceasta conduce în mod
ine°itabil la dispute şi despărţiri. Satan ştie acest lucru şi se
străduieşte să pângărească fiecare dar în parte cu mândrie.
Procedând astfel, el aruncă două pietre dintr-o dată. Cu una, el
lo°eşte unitatea Trupului; cu alta, el îl ologeşte pe fiecare sfânt.
Luaţi în considerare faptul că mândria este moti°ul pentru care
noi facem atât de puţin bine cu darurile noastre. Când apare
mândria, noi ne rugăm, predicăm, mângâiem sau consolăm,
mai degrabă pentru ca oamenii să gândească bine despre noi,
decât din pricină că am dori să le facem bine altora. Noi ne
aşezăm pe un piedestal spiritual şi, ca să spunem aşa, aşteptăm
ca cei pe care-i slujim să jertfească pe altarul faptelor noastre
bune. Va aprecia Dumnezeu astfel de eforturi? într-un mod
indirect, El ne-a spus că nu-Şi °a împărţi sla°a Sa cu nimeni (Is.
48.11). Se poate ca omul smerit să-1 aibă lângă el pe Satan
pentru a i se opune, dar omul mândru se °a găsi într-o situaţie
mai rea. Dumnezeu însuşi Se °a afla acolo pentru a-i sta
împotri°ă. Dacă te îndoieşti de acest lucru, citeşte Cu°ântul Lui:
ͣ[El] stă împotri°a celor mândri, dar celor smeriţi le dă har" (Iac.
4.6). De asemenea, mândria noastră este moti°ul pentru care
primim atât de puţină binecu°ântare din darurile altor creştini.
Mândria ne umple cu ideea automulţumirii spirituale. Noi
gândim că suntem prea buni (sau prea sfinţi) pentru a a°ea
ne°oie de ajutor din partea celorlalţi sfinţi. Noi socotim că prea
puţini predicatori sunt suficient de ͣduho°niceşti" pentru a ne
în°ăţa. Şi dacă °reunul ne oferă °reun cu°ânt de corecţie, noi
ne astupăm urechile. Mândria ne face să gândim în mod
nechibzuit: ͣSuntem bogaţi, ne-am îmbogăţit şi nu ducem lipsă
de nimic" (Ap. 3.17). Vai de noi! Oare cât °a putea propăşi un
suflet dacă el refuză cu tărie hrana sănătoasă, stând în schimb
în faţa unui ͣ°as ales" al unei teorii răsunătoare? După cum
alimentele simple sunt mai sănătoase pentru trupurile noastre
decât cele sofisticate, tot astfel o dietă permanentă a
ade°ărurilor simple şi poruncile lui Dumnezeu sunt mai bune
pentru sufletul nostru decât o adâncime în supoziţii teologice.
Dacă eşti printre cei care se supraestimează din punct de
°edere spiritual, ia aminte la aceasta: mulţi creştini smeriţi,
foarte neînsemnaţi în ochii lumii, pot oferi mult dacă tu nu eşti
prea mândru pentru a primi 159 hrana duho°nicească din mâna
lor. întotdeauna, mândria distruge dragostea şi-i separă pe
sfinţi. Fără dragoste pentru toţi fraţii, noi °om fi lipsiţi de multe
lucruri pe care Dumnezeu doreşte să ni le ofere. Biblia spune că
fiecărui sfânt i s-a acordat un dar pentru a beneficia de el
întregul Trup al lui Cristos. Iată un cu°ânt pentru tine care crezi
că darurile tale sunt mai neînsemnate faţă de ale celorlalte
mădulare ale Trupului: fii mulţumit cu starea ta. Darurile
deosebite îl înalţă pe cel sfânt în ochii oamenilor, dar îl şi
ispitesc să se mândrească. Nu-i in°idia pe cei care au daruri
deosebite; dimpotri°ă, fie-ţi milă şi roagă-te pentru ei. Este
foarte greu pentru ei să e°ite" greşeala de a considera că harul
lui Dumnezeu în ei este propria lor lucrare. Tu ai un mare
a°antaj faţă de ei, deoarece tu ai ajutorul darurilor lor, dar nu şi
tentaţia mândriei lor. Iată acum câte°a cu°inte de a°ertizare
pentru tine, cel căruia Dumnezeu i-a oferit daruri mai bune şi
mai multe decât altui om. Mândria °rea să crească acolo unde
există cele mai bune daruri. Deci păzeşte-te de mândrie!
Singurul lucru care te poate feri de ea este smerenia. Adu-ţi
aminte cu cine lupţi-- nelegiuirile spirituale. Slujba lor este să te
înalţe cât mai mult, pentru a-ţi oferi o cădere mai grea. Ele °or
încerca să te con°ingă de faptul că realizările tale duho°niceşti
sunt rezultatul propriilor tale eforturi şi că meriţi creditul lor.
Desigur tu ştii că acest lucru nu este ade°ărat! Dacă ai uitat,
aminteşte-ţi cum erai înainte ca Duhul Sfânt să °ină la tine şi să-
ţi ofere darurile din cămara lui Dumnezeu. Cum poţi să te
mândreşti cu mărinimia altuia? Ai putea să impresionezi alţi
oameni cu darurile tale, dar nu pe Dumnezeu. El ştie de unde
pro°in toate acestea. Acolo unde mândria înfloreşte, Trupul lui
Cristos suferă. Dacă Dumnezeu ţi-ar fi dăruit aceste daruri
numai pentru propria-ţi plăcere sau edificare, atunci păcatul
mândriei n-ar fi fost atât de rău. Dar când îţi foloseşti darurile
pentru a te înălţa, atunci tu înjoseşti Trupul lui Cristos. Darurile
tale sunt necesare pentru sănătatea întregului Trup, dar ele
trebuie administrate corespunzător. Tu trebuie să recunoşti că
Cristos este Marele Doctor; tu eşti numai asistentul careI
foloseşte instrumentele şi-I împlineşte poruncile. Acolo unde
creşte mândria, harul se ofileşte. Iată un alt moti° pentru a fi
smerit dacă ai daruri deosebite: orice gând de mândrie pe care-
1 întreţii te costă o măsură de har. Nu este loc pentru
amândouă în inima creştinului. într-ade°ăr, când harul şi
mândria se aşază la aceeaşi masă, mândria se arată lacomă, iar
harul rămâne flămând. Pentru a-şi satisface 64 apetitul,
mândria trebuie să aibă ce este mai bun şi mai mult din fiecare
lucru. Această poftă lacomă îţi °a de°ora sufletul. Când ar
trebui să-L binecu°intezi pe Dumnezeu, te °ei aplauda pe tine
însuţi. Ea °a nimici dragostea creştină şi te °a face să
dispreţuieşti părtăşia cu ceilalţi creştini. Te °a îndepărta de la
recunoaşterea darurilor celorlalţi, deoarece aceasta ar însemna
să renunţi Ia propria-ţi sla°ă. în ultimul rând, mândria
deteriorează atât de mult gustul nostru, încât nu °om putea
sa°ura nimic de la ceilalţi. Acolo unde domneşte mândria,
Dumnezeu pedepseşte. Dumnezeu nu °a îngădui ca sămânţa
mândriei să crească în
grădina Sa, fără să ia măsuri pentru a o smulge. El te poate
lăsa să cazi într-un păcat care te °a umili înaintea lui Dumnezeu
şi a oamenilor şi te °a forţa să te întorci ruşinat acasă. Sau ar
putea să folosească un ţepuş în carne pentru a sparge balonul
mândriei tale. Dacă mândria ta a pus în primejdie onoarea Lui,
aşteaptă-te să simţi nuiaua corecţiei lui Dumnezeu. în special °a
fi aplicată în fiecare loc unde mândria a prins rădăcini. Ezechia
s:a umplut de mândrie datorită a°erii lui; Dumnezeu i-a trims
pe haldei pentru a-1 jefui. Iona s-a mândrit cu curcubetele lui;
Dumnezeu a trimis o molimă pentru a-1 nimici. Crezi tu că El
poate trece cu °ederea acest păcat în °iaţa ta, când a luat
măsuri aşa de drastice faţă de ceilalţi copii.ai Săi? Acolo unde
există daruri, Dumnezeu °erifică. Presupune că ţi-a murit un
prieten şi te-a numit executorul testamentului său. Dar, în loc
să-i împărţi a°erea corespunzător instrucţiunilor lăsate de el, tu
iei banii şi îi pui în contul tău, apoi tu mergi prin oraş lăudându-
te cu bogăţia ta! Oare cât timp îi °ei putea prosti pe oameni cu
falsa ta prosperitate? Mai de°reme sau mai târziu, ade°ăraţii
moştenitori se °or arăta şi °or lua nu numai ce este al lor, dar
probabil te °or da şi în judecată. într-un sens duho°nicesc, tu
eşti numai executorul lui Dumnezeu. El ţi-a oferit daruri şi ţi-a
dat instrucţiuni precise cum să le foloseşti. Din moment ce ţi-ai
pus în °aloare întreaga moştenire, °ei °edea că nu mai ai cu ce
să te mândreşti. Să nu uiţi nici un moment că °ei da socoteală
pentru darurile lăsate în grija ta. Acum, poate că nu ţii ascunse
darurile tale faţă de alţii, dar ser°eşti neobosit Biserica. Acest
lucru pare lăudabil. Dar permite-mi să te întreb: cine obţine
credit pentru acţiunile tale? Presupune că un om care a fost
numit executor testamentar a împărţit moştenirea după cum i
s-a poruncit, dar a pretins că darurile °eneau din partea lui. Nu-
1 socotim noi un hoţ şi un înşelător? Un suflet mândru care-şi
însuşeşte faptele bune este asemenea unui hoţ. Şi ce este mai
rău, el fură de la Dumnezeu însuşi! 11 - Creştinul în Armătură
161 Cum poţi şti când eşti în pericol de a comite păcatul
mândriei cu pri°ire la darurile tale? Iată câte°a semnale de
atenţionare: Tu eşti în pericol de a te mândri dacă găzduieşti
gândurile cu pri°ire la darurile tale cu o atitudine subtilă de
automulfumire - întotdeauna scoţându-le la suprafaţă pentru a
le pri°i şi admira. Un om mândru este plin de dragoste faţă de
el însuşi. Persoana sa îi este la fel de scumpă ca lumina ochiului.
Subiectul şi tema gândurilor lui se referă la el şi la faptul că ce
are el este mai bun decât ce au alţii. înainte de a protesta că ai
căzut °reodată în mâinile mândriei, lasă-mă să-ţi spun că
nimeni nu este scutit de ea. Marele om sfânt, Bernard,
mărturisea că în mijlocul unei predici, mândria i-ar fi şoptit în
ureche: ͣBra°o, Bernard, bra°o!" Cum poate scăpa creştinul de
aceste gânduri de supraestimare? Fugi de ele ca de un urs
fioros. Nu sta liniştit să asculţi astfel de minciuni, căci atunci
Dia°olul îţi °a ridica un monument cu darurile oferite de
Dumnezeu. Aminteşte-ţi zilnic cât de, slab eşti şi cât de
dependent de Dumnezeu pentru orice dar desă°ârşit. Un alt
indiciu că eşti prins în cursa mândriei spirituale este in°idia faţă
de darurile altora. A ţine separate inimile noastre şi in°idia este
la fel de greu ca a opri doi îndrăgostiţi să se întâlnească. Acesta
este păcatul care a °ărsat sânge pentru prima dată: in°idia lui
Cain a dat naştere uciderii lui Abel. In°idia este un afront adus
caracterului şi persoanei lui Dumnezeu. Când in°idiezi, tu pui la
îndoială dreptul lui Dumnezeu de a-Şi administra darurile aşa
cum crede El că este mai bine. De asemenea, tu dăunezi
bunătăţii lui Dumnezeu. Tu te mânii că Dumnezeu °rea să
binecu°inteze şi pe altcine°a. Nu °rei ca Dumnezeu să fie bun?
La fel de bine tu ai putea spune că nu °rei ca El să fie
Dumnezeu, deoarece El nu încetează să fie bun decât dacă
încetează să fie Dumnezeu! Când in°idia te pro°oacă să
subminezi darurile altor creştini, tu de fapt îl subminezi pe
Dumnezeu care le-a dăruit. In°idia, ca şi mama ei, mândria, este
cercetaşul unei oştiri întregi de alte păcate. Acest păcat mfirge
înainte şi pregăteşte scena pentru tot soiul de păcate fireşti.
Saul, primul împărat al Israelului, a căzut atât de jos, încât să
comploteze uciderea celui care îi sal°ase împărăţia. Din ziua în
care a auzit cântecul femeilor care îl slă°eau pe Da°id mai mult
decât pe el însuşi, el nu l-a putut uita. In°idia a dat naştere urii,
care l-a determinat să comploteze contra lui Da°id. Mai târziu,
ce a făcut in°idia în inima lui Da°id, decât că l-a făcut s-o
poftească pe soţia lui Urie, soldatul lui de încredere, şi l-a
condus printr-un şir de pofte, minciuni, adulter şi ucidere? Nici
unul dintre 162 acestea nu ar fi fost comise dacă nu ar fi pornit
de la acea apucătură care a fost stârnită: in°idia. Acesta este un
păcat sângeros - pântecele în care se formează puii tuturor
păcatelor (Rom. 1.29). Prin urmare, de °reme ce nu doreşti să-1
primeşti pe Dia°olul şi întreaga lui oştire, opu-ne-te păcatului
mândriei. Pentru a rezista acestui păcat, tu trebuie să chemi
cerul în ajutor. Noi a°em făgăduinţa sigură că temelia harului
nostru este mai puternică decât a poftei noastre, dar numai
dacă luăm Duhul Sfânt de partea noastră: ͣDuhul, pe care L-a
pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne °rea cu gelozie pentru
Sine. Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare". (Iac. 4.5, 6). Nu
pro°oca in°idia să lupte cu propria-ţi hotărâre, tu nu eşti
suficient de puternic şi de deştept pentru a câştiga. Dar
Dumnezeu îţi poate da mai mult har decât păcatul tău - mai
multă umilinţă decât mândria pe care o ai. Dacă eşti suficient
de smerit pentru a cere harul Său, El °a fi con°ins că tu nu eşti
atât de mândru încât să in°idiezi darurile oferite de El altora. Al
doilea gen de mândrie spirituală care creşte ca neghina printre
grâu şi pe care Satan o foloseşte pentru a-1 asalta pe creştin
este mândria harului. Darurile ne echipează să facem; harul ne
echipează să fim. Acum ne referim la măsura de har sau
atributele e°la°ioase pe care Dumnezeu le oferă unei persoane.
Ştim că tot ce deţinem în această °iaţă este supus degradării -
tot ce are sau face creştinul °a fi atacat de acest °ierme al
mândriei. De cele mai multe ori, mândria este responsabilă
pentru petele uşoare i°ite în darurile noastre, care sunt supuse
pieirii. Ceea ce păstrează puritatea
harului nostru nu este natura lui, ci sarea legământului lui
Dumnezeu. Pe ce căi un sfânt poate de°eni mândru de harul ce
locuieşte în el? în primul rând, sprijinindu-se pe puterea harului
său. A te încrede în puterea bunătăţii tale înseamnă mândrie a
duhului. în acest mod tu refuzi sărăcia în duh pe care Cristos a
lăudat-o de atâtea ori (Mt. 5). Noi suntem chemaţi să ne
recunoaştem sărăcia spirituală şi să ne bazăm pe El pentru orice
ne°oie. Un astfel de om era Pa°el. Lui nu-i era ruşine să
mărturisească faptul că Cristos îi purta po°ara: ,JDestoinicia
noastră °ine_ de la Dumnezeu" (II Cor. 3.5). Ce s-a întâmplat cu
Petru când s-a lăudat cu puterea harului său? ͣChiar dacă toţi ar
a°ea prilej de poticnire, eu nu °oi a°ea", s-a fălit Petru (Mc.
14.29). El s-a crezut mai puternic în lupta cu Dia°olul, dar s-a
poticnit chiar înainte de a ieşi pe poartă. în bunătatea Sa,
Cristos l-a lăsat pe Satan să nimicească darul lui Petru, pentru a-
i putea arăta ade°ărata lui natură şi să-1 coboare din înălţimea
mândriei sale. 66 Roagă-te ca El să se poarte la fel de blând cu
tine când te °ede că urci scara succeselor tale spirituale, jloab i-
a spus lui Da°id, când 1-a °ăzut fălindu-se cu puterea împărăţiei
lui, dorind să facă un recensământ: ͣDomnul, Dumnezeul tău,
să facă poporul de o sută de ori mai mare... dar pentru ce °rea
împăratul, domnul meu, să facă lucrul acesta?" (II Sam. 24.3).
Se poate mândri un grăjdar când încalecă pe calul stăpânului
său sau o grădină se poate făli pentru că soarele străluceşte
peste ea? N-ar trebui să spunem şi noi despre fiecare dram de
bunătate, ceea ce tânărul spunea despre toporul lui: ͣAh!
domnul meu, era împrumutat!"? (II împ. 6.5). Contează pe
puterea atributelor tale spirituale şi te °ei lene°i în slujba ta
pentru Cristos. Recunoscându-ţi slăbiciunea, tu nu te °ei
îndepărta prea mult de El. Când °ei °edea că dulapul îţi este gol
şi că tot ce ai ne°oie găseşti la El, atunci °ei apela mai des la El
pentru pro°izii. Dar dacă un suflet gândeşte că îşi poate purta
de grijă, °a spune: >yAm din belşug pentm multe zile. Să se
roage sufletul îndoielnic; credinţa mea este tare. Cel slab să
meargă la Dumnezeu pentru ajutor; pot să-mi port singur de
grijă". Ce stare tristă, să presupunem că nu mai a°em ne°oie
clipă de clipă de harul lui Dumnezeu care ne păstrează!
Supraestimarea puterii bunătăţii noastre nu numai că ne face să
refuzăm ajutorul lui Dumnezeu, dar totodată ne face
încăpăţânaţi şi a°enturoşi. Tu, cel care te lauzi cu starea ta
duho°nicească, eşti gata să intri în tot felul de situaţii
periculoase, pentru ca apoi să te făleşti că le poţi mânui. Tu
crezi că eşti atât de bine întemeiat pe ade°ăr, încât o ceată de
eretici nu te-ar putea clinti. Tu °ei merge acolo unde nici un
creştin nu ar trebui să meargă, °ei asculta ceea ce nici un
creştin nu trebuie să asculte - susţinând tot timpul că deşi alţii l-
ar putea trăda pe Cristos în astfel de împrejurări, tu nu o °ei
face. în noaptea dinaintea răstignirii lui Cristos, Petru a arătat
aceeaşi încredere prostească şi ştim cum a căzut. Credinţa i-ar fi
fost distrusă dacă Cristos nu l-ar fi ajutat cu pri°irea Sa de
dragoste. încrederea arogantă în puterea propriului tău har te
°a determina să-i judeci pe ceilalţi creştini care se recunosc
slabi şi acesta este cel mai groza° păcat. ,JDacă un om ar cădea
deodată în °reo greşeală", spunea Pa°el, ͣ°oi, care sunteţi
duho°niceşti, să-1 ridicaţi cu duhul blândeţii" (Gal. 6.1). Şi dacă
te întrebi de ce tocmai tu, care te consideri atât de perfect,
trebuie să-1 ajuţi pe fratele tău căzut, iată un moti° bine
întemeiat: ͣ...Ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu".
Dumnezeu te pre°ine împotri°a supraestimaţii spirituale. Ce-i
face pe oameni să fie nemiloşi cu cei săraci? Ei cred că niciodată
nu °or 164 ajunge aşa. Ce-i face pe creştini să-i judece aspru pe
alţii? Ei se încred prea mult în bunătatea lor, gândind că nu °or
cădea niciodată. Când auzea de un păcat scandalos al °reunei
frate, Bernard obişnuia să spună: ͣEl a căzut astăzi; mâine m-aş
putea împotmoli eu". Oh, de-am a°ea toţi un astfel de duh de
modestie! A doua cale de a ne mândri cu starea noastră de har
este să ne bizuim pe °aloarea harului nostru - gândind că
suntem destul de buni pentru a-L mulţumi pe Dumnezeu.
Scriptura numeşte harul moştenit ͣnepri-hănirea noastră
proprie" şi o aşază în opoziţie cu neprihănirea lui Cristos, care
se mai numeşte ͣneprihănirea Iui Dumnezeu" (Rom. 10.3).
Când ne încredem în propriul har, noi îl punem mai presus de
harul lui Dumnezeu. Dacă într-ade°ăr ar fi superior, atunci un
sfânt ar putea spune când ajunge în cer: ͣIată cetatea pe care
am construit-o, pe care harul meu a obţinut-o". Aceasta L-ar
face pe Dumnezeu chiriaş, iar creatura Sa ar fi stăpânul!
Ridicol? Şi totuşi, aceasta este atitudinea pe care o arborăm
când dorim să câştigăm aprobarea lui Dumnezeu prin eforturile
noastre. Cum mai îndură, cu răbdare, Dumnezeul uni°ersului, o
astfel de mândrie din partea creaturilor Sale! Dacă înţelegi
Cu°ântul lui Dumnezeu, °ei obser°a că Dumnezeu a rânduit
mântuirea noastră printr-o mejtodă mult diferită decât de a
lucra pentru ea. Este metoda harului - dar niciodată a harului
nostru. Dimpotri°ă, este harul di°in al lui Dumenzeu. Orice har
moştenit din noi îşi are rolul lui şi se alătură mântuirii (E°r. 6.9),
dar nu ne-o procură. Aceasta este lucrarea lui Cristos şi numai a
Lui. Când Israel îl aştepta pe Domnul pe Muntele Sinai, ei îşi
a°eau limitele lor. în afara lui Moise, nici un om nu a°ea °oie să
urce pe munte să °orbească cu Dumnezeu. Ei nici măcar nu
a°eau °oie să-1 atingă, altfel ar fi murit. Aici este o metaforă
spirituală referitoare la harul nostru. Toate darurile ne sunt
dăruite pentru a spori în lucrul lui Dumnezeu. Şi nici unul nu
este făcut să pro°oace credinţa ca temelie a acceptării lui
Dumnezeu. Credinţa - fără să fie îngreunată de fapte - este
harul care trebuie să ne înfăţişeze înaintea lui Cristos pentru
mântuire şi curăţire. Această doctrină a justificării prin credinţă
şi-a făcut mai mulţi duşmani decât orice altă în°ăţătură din
Scriptură. întrade°ăr, celelalte erori nu erau decât nişte
°răjmaşi ce se apropiau tiptil pentru a o submina pe cea dintâi.
Când Satan nu poate ascunde acest ade°ăr, el încearcă să
submineze aplicaţia lui practică. Astfel, °ezi creştini care
°orbesc despre justificarea prin credinţă. Şi totuşi, atitudinea şi
faptele lor contrazic mărturisirea lor. Precum A°raam, care a
intrat la Agar, ei încearcă să împlinească scopul lui Dumenzeu
printr-un plan firesc. Toate aceste 66
eforturi, deşi par atât de nobile, sunt în realitate de origine
interioară, deoarece îşi au rădăcinile în mândrie. La origine,
încrederea în propriile tale calităţi este ceea ce te opreşte de a
lucra pentru neprihănire. Tu continui să te rogi mai fierbinte, să
lucrezi pentru a fi un creştin mai bun, muncind să ai mai multă
credinţă. Tu stărui să-ţi spui: ͣEu pot face acest lucru!" Dar, în
curând, °ei descoperi că harul tău este insuficient chiar şi
pentru cea mai neînsemnată lucrare, iar bucuria °a dispărea
când °or apărea lipsuri în îndatoririle şi darurile tale. Limbajul
mândriei tânjeşte după legământul faptelor. Singura cale de a
ieşi din această capcană este de a lăsa noul legământ să taie
legătura celui °echi şi să recunoşti că harul lui Cristos este mai
presus de faptele Legii. Satan foloseşte două tipuri de mândrie
pentru a ne menţine încrederea în °aloarea propriului nostru
har. Pe una o numesc mândrie binecrescută; pe cealaltă
mândrie lăudăroasă. Mândria binecrescută merge în °ârful
picioarelor, deghizată în smerenie. Acesta este sufletul care
plânge şi suspină datorită condiţiei sale °itrege, şi totuşi refuză
să fie mângâiat. Este ade°ărat - nimeni dintre noi nu poate
picta atât de bine păcatele în negru, încât să le justifice. Dar,
gândeşte-te cât de mult desconsideri îndurarea lui Dumnezeu şi
meritul lui Cristos când spui că ele nu sunt suficiente pentru a-ţi
procura iertarea! Nu poţi găsi o cale mai bună de a-ţi
demonstra simţămintele faţă de păcat decât rănindu-L pe
Cristos? Nu °rei să fii dator lui Cristos pentru mântuirea ta sau
eşti prea mândru pentru a cere iertarea Lui? Aceasta este o
mândrie teribilă ca un cerşetor să flămânzească mai degrabă
decât să primească pomană din partea unui om bogat, sau ca
un criminal condamnat să aleagă mai degrabă moartea, decât
să accepte iertarea din mâna unui judecător milos. Şi iată ce°a
mai rău - ca un suflet chinuit şi pierind în păcat să respingă
îndurarea lui Dumnezeu şi mâna sal°atoare a lui Cristos.
Dumnezeu spune că nu este nici un suflet pe care El să nu-1
poată sal°a. Dacă tu stăruieşti în drumul tău estompat, tu îl
numeşti mincinos pe Dumnezeu. Tu ai fost înşelat când ai
crezut că lacrimile tale te pot curaţi mai bine decât sângele lui
Cristos. Un alt tip de mândrie spirituală, care arată că tu eşti
dependent de °aloarea harului tău, este mândria lăudăroasă.
Aceasta se întâlneşte când inima se înalţă în secret şi-şi spune:
,J>oate nu sunt perfectă, dar cu siguranţă sunt mai bună decât
cei mai mulţi creştini pe care îi cunosc". Fiecare astfel de pri°ire
aruncată de ochiul sufletului este păcătoasă -de fapt, idolatră.
Ori de câte ori oferi propriei neprihăniri o slujbă interioară de
închinare din partea încrederii tale, aceasta este o mare 67
nelegiuire. Tu °rei să deschizi poarta cerului cu cheia °eche,
când Dumnezeu a pus un lacăt nou. Dacă într-ade°ăr eşti
creştin, tu trebuie să recunoşti că justificarea ta a fost un act de
îndurare. Tu ai fost ͣsocotit neprihănit fără plată, prin harul
Său, prin răscumpărarea care este în Cristos" (Rom. 3.24). Fiind
împăcat, cui eşti acum dator - bunătăţii tale, ascultării tale, ţie
însuţi - sau lui Cristos? Dacă Cristos nu te conduce în tot ce faci,
cu siguranţă °ei găsi uşa harului închisă pentru tine.
ͣNeprihănirea lui Dumnezeu [este] descoperită prin credinţa
care duce la credinţă... [Căci] cel neprihănit °a trăi prin
credinţă" (Rom. 1.17). Noi nu numai că suntem aduşi la °iaţă
prin Cristos, dar şi trăim prin Cristos. Calea cerului este pa°ată
de la un capăt la altul cu har şi îndurare. De ce Dumnezeu este
aşa de insistent ca noi să folosim harul Lui şi nu pe al nostru?
Deoarece El ştie că harul nostru nu se potri°eşte. Ade°ărul este
acesta: încrederea în propriul nostru har aduce doar necaz şi
durere în inimă; încrederea în harul lui Dumnezeu aduce pace şi
bucurie °eşnică. în primul rând, încrederea în propria noastră
bunătate °a aduce, e°entual, distrugerea acesteia. Harul
moştenit este slab. Forţează-1 să suporte jugul Legii, şi mai
de°reme sau mai târziu se °a prăbuşi lângă drum, fără a putea
trage po°ara firii tale °echi. Ceea ce ai ne°oie este jugul lui
Cristos. Dar tu nu-1 poţi lua până ce nu-1 îndepărtezi pe cel
care te înahmă la fapte. Cum se face acest lucru? Renunţând la
orice aşteptare din partea ta. Dacă eşti unul care susţii de ani
de zile că eşti creştin, dar °ezi puţin rod în °iaţa ta, probabil că
ar trebui să sapi adânc până la rădăcina mărturisirii tale şi să afli
dacă nu cum°a sămânţa pe care ai semănat-o a crescut în
pământul sterp al legalismului. Dacă este aşa, smulge-o îndată
şi plantează din nou sufletul tău într-un câmp fertil - îndurarea
lui Dumnezeu. Da°id mărturisea cum a prosperat el în °reme ce
unii care erau bogaţi şi renumiţi s-au ofilit şi au murit pe
neaşteptate: ,Jată", spunea el, ͣomul care nu lua ca ocrotitor pe
Dumnezeu, ci se încredea în bogăţiile lui cele mari... dar eu sunt
în Casa lui Dumnezeu ca un măslin °erde, mă încred în
bunătatea lui Dumnezeu în °eci de °eci" (Ps. 52.7, 8). Nu numai
că îţi nimiceşti propriul har, când îl forţezi să ducă po°ara
mântuirii tale, dar totodată te pri°ezi de ade°ărata mângâiere
care este în Cristos. Mângâierea E°angheliei pro°ine dintr-o
rădăcină a E°angheliei, care este Cristos: ͣCăci cei tăiaţi
împrejur suntem noi, care slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui
Dumnezeu, care ne lău 167 dăm în Cristos Isus, şi care nu ne
punem încrederea în lucrurile pământeşti" (Fii. 3.3). Primul pas
pentru a primi mângâierea E°angheliei este de a îndepărta
toate sursele de mângâiere ce °in din partea noastră. Un medic
cere pacientului său să înceteze dc a mai merge la orice alt
doctor care s-a interesat de sănătatea lui şi să aibă încredere în
tratamentul lui. Ca medic al sufletului tău. Duhul Sfânt cere
acestuia să îndepărteze toţi °echii practicanţi - orice lucrare,
orice altă cale de supunere - şi să se sprijine numai pe El. Oare
sufletul tău strigă cu toată puterea pentru pacea interioară?
Atunci °erifică şi °ezi care este °asul de unde îţi tragi
mângâierea. Dacă este °asul mulţumirii de sine, sursa este
limitată şi curând se °a termina. Dacă este amestecat sau
diluat, nu este foarte hrănitor. Mai presus de toate, este furat
atunci când pretinzi că îţi aparţine şi nu recunoşti că este un dar
de la Dumnezeu pentru tine. Acum, câtă mângâiere poţi găsi în
bunurile pe care le-ai furat? Şi câtă nebunie să faci pe hoţul
când Tatăl tău are atâtea lucruri mult mai bune de oferit decât
ai putea fura tu într-o °iaţă! Ce înşelător iscusit este Satan -
care ne determină să fim dornici de a fura, dar prea mândri
pentru a cere îndurarea din mâna lui Dumnezeu.
Al treilea tip de mândrie spirituală este mândria
pri°ilegiilor. Acesta este al treilea gen de mândrie pe care
duhurile rele îl folosesc pentru a-1 determina pe creştin să se
mândrească. Pentru realizarea scopurilor lor, aceste trei tipuri
de pri°ilegii sunt cele mai folosite: pri°ilegiul poziţiei eminente,
pri°ilegiul persecuţiei şi pri°ilegiul binecu°ântării deosebite.
Mândria poziţiei eminente. Pentru a a°ea o inimă smerită când
eşti într-o poziţie înaltă, aceasta presupune o măsură mare de
har. Cristos a constatat un tip de mândrie în cei 70 de ucenici pe
care i-a trimis în misiune în timpul lucrării Sale pe pământ. Ei s-
au întors din călătoriile lor °ădit impresionaţi de realizările lor şi
dornici de a răspândi °estea miracolelor pe care le-au înfăptuit.
Domnul nostru a inter°enit cu un cu°ânt de a°ertizare,
spunând: ,JVu °ă bucuraţi că duhurile °ă sunt supuse; ci
bucurafi-°ă, mai degrabă, că numele °oastre sunt scrise în
ceruri" (Lc. 10.20). Cu alte cu°inte: ,f/u fiţi orbiţi de propria
sla°ă, când lucrarea °oastră aduce roadă, sau să credeţi că în
°reun fel meritul faptelor °oastre se datorează °ouă. în iad °or
fi suflete care °or spune: «Doamne, Doamne... în Numele Tău
[noi] am scos afară draci» (Mt. 7.22). Prin urmare, apreciaţi-°ă
nu prin faptele pe care le-aţi făcut în numele Meu, ci prin
do°ada harului Meu sal°ator în sufletele °oastre". 168 Mândria
persecuţiei. într-ade°ăr, a suferi pentru ade°ărul lui Dumnezeu
este un pri°ilegiu deosebit: ͣCăci cu pri°ire la Cristos, °ouă °i s-
a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El"
(Fii. 1.29). Credinţa este un dar deosebit; noi nu putem obţine
cerul fără ea. Dar perse°erenţa este mai bună, deoarece fără
ea, credinţa nu ar ţine mult şi nici nu ar °alora mult. Şi dacă
perse°erenţa este un lucru °aloros în el însuşi, cu cât mai de
preţ trebuie să fie ea atunci când este aplicată suferinţei.
Uneori, noi ne imaginăm că martirii sunt oameni atât de
e°la°ioşi, încât Satan nu se poate atinge de ei. Dar atâta °reme
cât în fiecare sfânt există cea mai fira°ă suflare de °iaţă, Satan
se °a simţi în largul lui să încerce să-i distrugă credinţa. Cu cât
este mai mare credinţa, cu atât este mai mare mânia Satanei.
Dacă el nu poate opri un fanatic de la suferinţa pentru Cristos,
atunci îşi °a consuma energia încercând să întineze, prin
mândrie, acest act de dragoste şi supunere. Pentru a rămâne
smerit când Dumnezeu îţi îngăduie pri°ilegiul persecuţiei, scrie
următoarele a°ertismente pe tăbliţa inimii tale: - ,JEu merit să
sufăr". Deşi poate nu meriţi să suferi din partea altor oameni,
totuşi nu poţi spune că nu meriţi să suferi deloc. Oare nu
păcatele tale L-au răstignit pe cruce pe Mântuitorul? în afară de
Cristos, nimeni n-a suferit fără să fi păcătuit, de aceea nimeni,
în afară de El, nu Se poate lăuda cu suferinţa. Noi trebuie să
strigăm împreună cu Pa°el: ͣîn ce mă pri°eşte, departe de mine
gândul să mă laud cu altce°a decât cu crucea Domnului nostru
Isus Cristos" (Gal. 6.14). Martirul englez, John Careless, care a
murit în închisoare pentru cauza lui Cristos, a făcut această
mărturisire smerită: ^ceasta este o onoare atât de mare, încât
îngerilor nu le este permisă; de aceea. Dumnezeu să-mi ierte
orice nemulţumire". - ,£u pot îndura numai prin harul lui
Dumnezeu". Când eşti chemat să suferi, oare este harul tău
care te susţine sau al lui Cristos? Când eşti chemat să
mărturiseşti despre ade°ăr, oare °orbeşti de la tine sau sunt
cu°intele Lui? Şi cum se întâmplă că tu eşti cel care suferă şi nu
persecutorul? Tu datorezi totul lui Dumnezeu! El nu îţi este
dator, chiar dacă ai a°ea să oferi o mie de °ieţi! El te-ar fi putut
lăsa să trăieşti singur şi să mori în poftele tale. El te-ar putea
lăsa sîi pieri spânzurat ca martir pentru cauza Dia°olului -
pentru ucidere, °iol sau altă crimă odioasă. Sau Şi-ar putea
retrage harul Lui şi să te lase să dai piept tu însuţi cu prigonitorii
tăi. Cât timp crezi că ai putea rezista în prezenţa lui
Nebucadneţar fără puterea sprijinitoare a lui Dumnezeu? Mai
bine urmează exemplul lui Ştefan, care ͣs-a uitat ţintă spre cer"
(F. A. 7.55). Dacă pentru a trăi 68 zilnic pentru Cristos tu ai
ne°oie de puterea Duhului Sfanţ, cu cât mai multă putere °ei
a°ea ne°oie când °ei fi chemat să mori pentru El?- ,JDacă îmi
însuşesc creditul pentru suferinţă, nu pot spune că sufăr pentru
Cristos". Ceea ce face dintr-un om un martir pentru Dumnezeu
nu este actul suferinţei, ci atitudinea inimii în suferinţă. Tu poţi
să-ţi dai trupul să fie ars, dar dacă stai în foc cu o inimă mândră,
atunci tu mori pentru tine însuţi - nu pentru Cristos! Dacă
scopul tău secret este să ridici un monument în amintirea ta,
astfel încât oamenii să slă°ească credinţa şi curajul tău multă
°reme după ce mori, atunci ofranda ta nu este acceptată de
Domnul. Dumnezeu nu °a primi nici un dar oferit de o inimă
mândră; El nu °a refuza nici un dar oferit cu o mână umilă.
Mândria binecu°ântării. Dacă Satan stă la uşa persecuţiei şi
oferă mândria drept consolare, poţi fi sigur că tot el °a fi sursa
binecu°ântării, dând naştere aceleiaşi pofte. Când Dumnezeu
oferă mai mult decât manifestarea obişnuită a dragostei Sale,
atunci inima creştinului este în pericol de a se umfla, în secret,
de mândrie. Deoarece pare că Dumnezeu îi acordă o atenţie
deosebită, el începe să se considere copilul ͣfa°orit"; răspunsul
potri°it la binecu°ântările speciale ale lui Dumnezeu ar trebui
să fie umilinţa şi un sentiment adânc de dragoste şi
recunoştinţă. Dacă, în °reun fel, inimile noastre sunt împietrite
de grijile acestei °ieţi, ele trebuie să se moaie în lumina
dragostei Lui. Dar, ca de obicei, Satan încearcă să zădărnicească
planul lui Dumenzeu şi el găseşte mândria ca fiind cea mai
simplă cale de a păta darul Său. într-ade°ăr, Dumnezeu ne face
să °edem înclinaţia noastră spre acest păcat al mândriei, când
poposeşte pentru scurtă °reme la noi şi ne oferă descoperiri
neobişnuite ale dragostei Sale. Mângâietorul locuieşte pentru
totdeauna în sufletul celui sfânt, dar acest simţământ în°iorător
de bucurie în Duhul Sfânt °ine şi pleacă cu iuţeala unei gazele.
O scurtă clipire a cerului şi o descoperire de dragoste în acest
moment în°iorează imediat duhul unui creştin descurajat ce
urcă muntele unei datorii sau încercări. Dar dacă Domnul l-ar
lăsa să-şi construiască acolo un cort şi să trăiască sub
permanenta strălucire a arătării bunătăţii Sale, el ar uita curând
de unde pro°in toate acestea şi ar începe să creadă
că el a fost stăpânul propriei mângâieri. Dacă apostolul
Pa°el a fost în pericolul de a cădea în cursa aroganţei spirituale
după scurta lui re°elaţie - iar Dumnezeu pentru a pre°eni acest
lucru i-a dat un ţepuş în came - nu crezi că Satan este la fel de
dornic să ne prindă şi pe noi? Prin urmare, creştine, dacă a
trebuit °reo 170 dată să °eghezi, acum este timpul - când
Dumnezeu te răsfaţă pe genunchii dragostei Lui. Iată câte°a
precauţii pe care le poţi lua: - Nu-ţi măsura harul după
mângâierea ta. Dumnezeu nu-ţi trimite neapărat o măsură
suplimentară de mângâiere ca o recompensă că eşti bun. într-
ade°ăr, astfel de descoperiri ale dragostei lui poartă mărturia
ade°ărului harului Său în tine, dar nu °orbesc de măsura harului
tău moştenit. Copilul plăpând poate fi - şi în general este - mai
alintat de părinţi decât cel puternic. - Nu te lene°i când eşti
mângâiat. Dimpotri°ă, foloseşte acest timp de binecu°ântare
pentru a lucra mai mult decât până acum pentru Domnul.
Manifestările dragostei lui Dumnezeu sunt pentru a ne echipa
pentru lucrarea noastră. A sta sub lumina mângâierii lui este
ce°a; a merge mai departe în puterea mângâierii Duhului este
altce°a. Cât de nechibzuit este omul care îşi petrece timpul
numărându-şi banii, fără să-i in°estească niciodată; ce înţelept
este cel care-şi pune banii în °aloare şi obţine di°idende.
Vorbind duho°niceşte, cel care-şi adună binecu°ântările °a
pierde ce are, în °reme ce acela care le pune la lucru pentru
Cristos îşi °a mări pro°iziile de 5, 10 sau chiar de 100 de ori. - Să
nu crezi că tu eşti sursa binecu°ântării tale. Aminteşte-ţi că tu
depinzi de Dumnezeu pentru continua ta pace şi bucurie.
Zâmbetul pe care l-ai a°ut ieri nu te °a face fericit astăzi, după
cum nici pâinea pe care ai mâncat-o nu te °a ţine sătul, dacă nu
°ei mânca din nou din ea. Tu °ei a°ea ne°oie în fiecare zi de
do°ezi ale dragostei lui Dumnezeu pentru a fi satisfăcut mereu.
Numai să-Şi ascundă faţa pentru un moment, şi °ei uita gustul şi
aspectul binecu°ântărilor pe care le-ai a°ut puţin mai de°reme.
Noi putem critica omul care, atunci când soarele îi bate în
fereastră, încearcă să-i oprească strălucirea trăgând jaluzelele.
Dar noi suntem la fel de nechibzuiţi când ne însuşim bucuria
prezentă, apoi întoarcem spatele lui Dumnezeu, presupunând
că a°em tot ce ne trebuie. Tu poţi simţi căldura soarelui numai
când stai sub razele lui; tu poţi simţi binecu°ântarea lui
Dumnezeu numai când ai faţa îndreptată spre el.
Binecu°ântarea credinciosului este asemenea manei lui Israel.
Ea cade zilnic din cer. Ni se spune că Dumnezeu dădea mana
poporului Său pentru a-1 ͣsmeri" (Dt. 8.16). Să nu crezi că i-a
smerit deoarece a fost hrana omului sărac, pentru că, de fapt,
ea era ͣhrana îngerilor" (Ps. 78.25). Ci ceea ce îi ţinea smeriţi
era modul în care le era administrată. Dumnezeu ţinea cheia
cămării lor. Ei erau forţaţi să-L aştepte şi să recunoască mereu
că El şi numai El era sursa pentru ne°oile 69 lor. Dumnezeu ne
oferă binecu°ântările duho°niceşti în acelaşi mod şi pentru
acelaşi scop: de a ne smeri. (c) Un ultim gând asupra răutăţii
spirituale Satan îşi încordează fiecare ner° pentru a te arunca în
nelegiuirile spirituale, mai presus de orice altce°a. Acestea îţi
împietresc cugetul şi inima, îţi întunecă mintea. Dacă °reodată
°ei fi distrus, °a fi din pricina acestor păcate. Celelalte păcate
pregătesc calea pentru păcatele spirituale. Prin urmare, Satan
te atrage într-un păcat trupesc, pentru ca în cele din urmă, să te
aducă într-un păcat spiritual. Păcatele în trup pa°ează drumul
păcatelor spirituale în două moduri: în primul rând, sufletul
aruncat într-un păcat trupesc este mult mai dispus spre păcatul
spiritual. Prin natura lui, orice păcat împietreşte inima: ͣpentru
ca nici unul din °oi să nu se împietrească prin înşelăciunea
păcatului" (E°r. 3.13). Poate că ai °ăzut căpăstrul călcat de
copitele cailor. Deşi nu poţi °edea cu un ochi firesc, păcatele în
trup au acelaşi efect asupra inimii. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu
Se interpune, îndemnând păcătosul să se lase de păcatele lui şi
să °ină la El pentru iertare. El poate muia din nou inima. Dar
dacă păcătosul se opune cu încăpăţânare şi lasă ca aceste
păcate să-i străbată inima, Dumnezeu îl °a lăsa, în cele din
urmă, pradă poftelor sale. Aceasta reprezintă a doua cale prin
care păcatele în trup pregătesc inima pentru păcatele
spirituale. Când Dumnezeu îşi retrage puterea de stăpânire,
Dia°olul are pregătit un păcat şi deţine şi cheia. Dacă
Dumnezeu îţi lasă inima împietrită şi nezdrobită, acesta este un
semn rău că El nu intenţionează să samene acolo sămânţa
harului. Roagă-te ca nici unul din aceste lucruri să nu ţi se
întâmple. Şi pentru a te asigura că nu ţi se °or întâmpla, ai grijă
să nu respingi nici o ofertă pe care El o face pentru a copleşi
inima ta. împietrirea lui Dumnezeu este o consecinţă a
împietririi inimilor noastre. Deşi ţi-ai putea pierde situaţia
materială împotri°a propriei °oinţe, tu nu-ţi poţi pierde starea
spirituală împotri°a °oinţei tale. Dumnezeu nu °a împietri pe
nimeni, nici un osândit, decât dacă el, în mod °oit, respinge
harul Său. Iată un gând plin de seriozitate: dacă intri în
eternitate cu o inimă împietrită, nepocăită, nu trebuie să
condamni pe nimeni altcine°a, decât pe tine însuţi. 5. Locul
războiului (ͣîn locurile înalte" sau ͣpentru lucruri cereşti") în
textul original, ultima frază folosită în descrierea marelui nostru
duşman este, într-o oarecare măsură, neclară. Majoritatea au
tradus-o Jn locurile înalte [adică, cereşti]", ca şi cum apostolul
ar fi dorit să 172 accentueze a°antajul locului pe care-1 deţine
duşmanul nostru, fiind mai sus decât noi. Şi totuşi, unii
traducători, atât din °remuri mai °echi, cât şi cei moderni, nu
folosesc expresia Jn locurile înalte", ci ͣpentru lucmrile cereşti".
Aceasta ar însemna că Pa°el dorea, în esenţă, să spună: ͣNoi nu
ne luptăm pentru lucrurile mici şi neînsemnate, ci pentru
lucrurile cereşti - de fapt, pentru cerul însuşi!" Datorită
următoarelor moti°e, aceasta mi se pare a fi interpretarea
preferată. în primul rând, acelaşi cu°ânt este tradus prin
ͣlucruri" şi în alte pasaje din Scriptură. El apare de aproximati°
20 de ori în Noul Testament şi niciodată nu este folosit pentru a
sugera un spaţiu cosmic, ci întotdeauna pentru a sugera
lucrurile cu ade°ărat cereşti şi spirituale. Dacă ar fi
însemnat loc, atunci ar fi sugerat un spaţiu mai presus de ceruri
şi, prin urmare, o zonă în care Dia°olul nu are acces. în al doilea
rând, care ar fi scopul în accentuarea faptului că Satan este
situat deasupra noastră? Dacă ştim ce°a despre aceste duhuri,
este faptul că, prin natura lor, ele sunt ͣdeasupra" noastră.
Acest a°antaj le este oferit de faptul că sunt creaturi imateriale
- fără came şi oase. Dar dacă interpretăm cu°ântul prin lucruri,
atunci aceasta dă greutate tuturor descrierilor făcute anterior
în studiul nostru. Acest lucru înseamnă că noi luptăm împotri°a
căpeteniilor, stăpânirilor şi duhurilor răutăţii pentru cea mai
mare miză - pentru ceea ce luptă cerul însuşi. Un astfel de
duşman şi o astfel de miză ne atenţionează în modul cel mai
serios despre faptul în care trebuie să ducem lupta. (a)
Chemarea cerească a celui sfânt Prin urmare, care este premisa
lui Pa°el? Foarte simplă: că noi suntem într-o luptă pe °iaţă şi
pe moarte cu Satan însuşi; toate speranţele noastre sunt puse
în cer. Cu alte cu°inte, scopul principal al Satanei este de a-1
prăda pe creştin de tot ce este ceresc, care este tot una cu a-1
lăsa sărac. Creştinul, în această calitate, este un străin pe
pământ. Tot ce are sau doreşte este ceresc. Deci, orice se
întâmplă aici jos este diferit de natura lui sau ade°ărata fericire
şi nu se interpune nici cu bucuria lui, nici cu suferinţa lui.
îngrămădeşte toate bogăţiile şi onorurile din lume asupra unui
om - ele nu-1 °or face creştin. îngrămădeşte-le asupra unui
creştin - ele nu-1 °or face un creştin mai bun. Din nou, ia-le pe
toate. Dezbrăcat de toate, el tot °a fi creştin, şi poate unul mai
bun. Satan poate produce puţină suferinţă unui sfânt sincer
când îşi direcţionează forţele împotri°a lucrurilor exterioare,
deoarece pentru omul sfânt acestea nu înseamnă nimic în
comparaţie cu a°erea lui spirituală. într-ade°ăr, atacul Satanei
asupra bunurilor pământeşti ale 70 creştinului nu-i produc
acestuia mai mult rău decât ar face-o un hoţ unui om, dacă îl
dezbracă şi apoi începe să-i bată hainele ce le-a aşezat
grămadă! Atât de mult a triumfat harul în inima celui sfânt,
încât l-a dezbrăcat de dorinţa după lucrurile lumeşti. De aceea,
prada pe care o aşteaptă Satan este a°erea lui cerească: natura
lui, slujba lui şi speranţele lui. (i) Natura creştinului este
cerească, el este născut de sus. După cum Cristos este Domnul
din ceruri, tot astfel întreaga lui spiţă este cerească. Sfinţenia lui
Cristos în tine îi aminteşte Satanei de starea lui de la început. El
şi-a pierdut pentru totdeauna frumuseţea sfinţeniei şi acum, ca
un ade°ărat renegat, el se străduieşte să o distrugă şi în tine.
Dumnezeu imprimă imaginea sfinţeniei Lui pe sufletul tău. Ceea
ce ne aseamănă pe noi mai mult cu Dumnezeu este acest
atribut al frumuseţii. Cât de mult doreşte El să-Şi °adă chipul
reflectat în copiii Săi şi ade°ăraţii Lui copii dorind să fie ca El!
Satan ştie acest lucru şi munceşte fără încetare pentru a mutila
imaginea di°ină. Mariajul naturii creştinului aduce ruşine celui
sfânt şi dispreţ asupra lui Dumnezeu, datorită desfigurării Lui.
Nu merită să ne riscăm °iaţa şi chiar pe urmaşi împotri°a
acestui °răjmaş care ar putea anihila ceea ce ne face pe noi
asemenea lui Dumnezeu însuşi? (ii) Slujba creştinului este
cerească. Adică, Dumnezeu este supra°eghetorul nostru. Noi ne
putem semăna sămânţa aici pe pământ, dar recolta °a fi
adunată în cer. Aceasta menţine inimile şi dorinţele noastre
într-un teren celest. In sens spiritual, picioarele creştinului stau
acolo unde alţi oameni nu ajung nici măcar cu gândul. El
călăreşte luna şi este îmbrăcat cu soarele. El se uită în jos la
oamenii fireşti, precum omul care se află pe un deal înalt se uită
la cei ce trăiesc în mlaştină. în °reme ce el respiră un aer
proaspăt ceresc, ei se sufocă în ceaţa plăcerilor trupeşti. El ştie
că o singură perlă cerească este infinit mai °aloroasă decât
toate bunurile pământeşti acumulate într-o °iaţă. Principala
preocupare a °ieţii unui om sfânt este să facă acele lucruri care
lărgesc împărăţia cerurilor. El nu este preocupat numai de pro-
pria-i lucrare, dar îşi recrutează şi prietenii şi semenii pentru a
se asocia slujbei lui °eşnice. Acum, acest lucru alarmează iadul.
Ce! Nu se mulţumeşte să meargă numai el în cer, ci, prin
exemplul lui sfânt şi credincioşia sa, încearcă să-i tragă şi pe
alţii? Aceasta îl determină pe leu să mugească din °izuina lui. Cu
siguranţă, un astfel de creştin °a fi întâmpinat de Dia°olul în
drumul său, încercând să-1 oprească. (iii) Toate speranţele
creştinului sunt cereşti. El nu aşteaptă satisfacţii de durată de la
nimic din ce poate oferi lumea. într-ade°ăr, el s-ar 174
considera cea mai nenorocită persoană care a trăit °reodată
dacă singura răsplată pe care o aşteaptă de la religia lui s-ar
rezuma la această perioadă a eternităţii. Nu, ceea ce el
anticipează este cerul şi °iaţa °eşnică. Şi deşi este atât de sărac
încât nu are nici un cent la dispoziţia sa, totuşi el se socoteşte
un mare moştenitor, de parcă ar fi copilul celui mai mare prinţ
de pe pământ. Speranţa este harul care ne arată cum să ne
bucurăm în aşteptarea gloriei promise. în cele mai grele
timpuri, ea este lângă noi. Când lucrurile sunt atât de rele, încât
nu ne putem imagina cum s-ar putea înrăutăţi mai mult,
speranţa ne îndreaptă pri°irile de la necazurile noastre
prezente spre bucuriile °eşnice °iitoare. Noi putem zâmbi chiar
în faţa persecutorilor noştri, ştiind că în scurt timp crucea °a fi
ridicată pentru totdeauna de pe umerii noştri - iar coroanele
pământeşti °or fi lăute de pe capul celor aflaţi în slujba
Dia°olului. Atunci, toată bucuria lor °a fi pierit, dar creştinul °a
a°ea parte de o bucurie °eşnică. înţelegerea acestui ade°ăr
umple creştinul cu o aşa bucurie, încât el nu °a mai asculta
minciunile Dia°olului cu pri°ire la necredincioşia sau lipsa de
preocupare a lui Dumnezeu. închizându-şi urechile la şoaptele
Dia°olului, el îşi deschide inima faţă de promisiunile Cu°ântului
lui Dumnezeu şi se odihneşte în ele. Atitudinea lui plină de pace
îl îngrijorează pe Dia°olul, care nu poate suporta să °adă pe
omul sfânt na°igând spre cer, plin de dulcea speranţă a
strălucitei serbări ce °a a°ea loc atunci când °a ajunge în port.
Deci, el stârneşte orice furtună de câte ori poate, sperând să
pro°oace naufragiul sau măcar să-1 forţeze pe cel neprihănit să
se târască spre portul ceresc cu mâinile goale. (b) O chemare
pentru care merită să lupţi
Considerând intensitatea atacului Satanei asupra
moştenirii noastre spirituale, °edem necesitatea perse°erenţei
celui sfânt în lupta împotri°a Dia°olului. Iată un cu°ânt de
reproş pentru 4 categorii de persoane: (i) Pentru cei care refuză
să lupte. Sunt mulţi care, în loc să ia cerul cu forţa, îl ţin departe
prin forţă. De câte ori nu a strigat Domnul pe străzi: ͣPocăiţi-°ă,
căci împărăţia cerurilor este aproape!"? Şi totuşi, şi astăzi
milioane de oameni se îndreaptă nebuneşte spre iad şi nu °or
să se întoarcă. în mod bene°ol, ei refuză să fie numiţi copiii lui
Dumnezeu. Ei aleg plăcerile păcatului şi nu bogăţiile cerului,
preferând să moară în păcatele lor decât să admită că au ne°oie
de iertarea lui Cristos. Ce mândrie prostească! O paralelă
istorică ilustrează nebunia unei astfel de gândiri. Cato şi Cezar
erau duşmani de moarte. Când Cezar a ajuns la putere, Cato
ştia că pentru a-şi cruţa °iaţa °a trebui să apeleze la mila
ri°alului său. Dar, decât să se înjosească astfel, el s-a sinucis. 71
Auzind aceasta, Cezar a strigat: ͣOh, Cato, de cemi-ai dispreţuit
onoarea de a-ţi sal°a °iaţa?" Oare nu trăiesc mulţi ca şi cum ar
dispreţui onoarea lui Cristos de a le sal°a sufletele? Ce alt moti°
ai, păcătosule, de respingi harul Său? Oare îţi repugnă cerul şi
fericirea? Poţi spune în mod cinstit că nu le doreşti? Atunci, de
ce nu le accepţi? Pentru dragostea lui Dumnezeu, gândeşte-te
ce faci! Tu lupţi împotri°a °ieţii °eşnice şi, făcând astfel, tu te
consideri nedemn de ea (F. A. 13.46). (ii) Pentru cei ce
neglijează lupta. Tu ai fi foarte amărât să °ezi că cine°a nu se
bucură de mântuirea sufletului său. Dar unde este creştinul
care prin eforturile sale îşi arată seriozitatea? Pentru cei mai
mulţi, dacă dorinţa le-ar aduce °iaţa °eşnică, atunci ei ar fi
fericiţi să intre pe porţile cerului. Dar dacă aceasta înseamnă
luptă şi credinţă, ca ţel principal, atunci ei nu mai sunt aşa de
siguri. Prea mulţi oameni îşi irosesc °iaţa, dorind ca drumul spre
cer să fie mai uşor, dar nea°ând dorinţa de a se preocupa şi a
căuta harul de care au ne°oie pentru o astfel de slujbă. Ei au
ne°oie să °adă că lupta pentru Domnul promite o °ictorie
sigură, în timp ce lupta împotri°a Lui este o garanţie a
înfrângerii. Nenorocirea celor condamnaţi °a putea fi °ăzută
când ei °or înţelege deplin ce au pierdut prin respingerea lui
Dumnezeu;, şi când îşi °or aminti de lucrurile oferite odată şi
care le-ar fi putut da °iaţa °eşnică, - iar aceasta se °a întâmpla
prea târziu - ei °or regreta că n-au a°ut o inimă care să
primească oferta lui Cristos. (iii) Pentru cei care doar pretind că
luptă. Acum mă refer la acele persoane care fac mare caz de
religia lor, dar care în secret şi-au întemeiat inimile pe scopuri
pământeşti. Ei pretind că sunt legaţi de cer, dar inimile lor sunt
pline de făţărnicie. Astfel de înşelători se aseamănă cu uliul,
care, atunci când zboară foarte sus, îşi are ochiul aţintit asupra
prăzii de pe pământ. Făţarnicii au fost şi °or fi întotdeauna o
parte a mulţimii ce se înghesuie în Biserică şi care se amestecă
cu ade°ăraţii sfinţi ai lui Dumnezeu. Vorbirea le este curată,
slujba este admirabilă; dar inimile lor sunt înşelătoare. Şi ce
este cel mai gra°, ei se înşală singuri. Din greşeală, lumea îi
poate numi sfinţi, dar Cristos ştie că sunt draci. Ce a spus El
despre marele făţarnic Iuda? ͣNu °-am ales Eu pe °oi cei
doisprezece? Şi totuşi, unul din °oi este un drac" (Ioan 6.70).
într-ade°ăr, dintre toţi dracii cel mai rău este cel pus în slujbă -
dracul care predică, dracul care se roagă. Dumnezeu Şi-a arătat
în mod repetat dizgraţia când aşa-numitul popor al Său
pângărea lucrurile sfinte 176 cu cele lumeşti, trecătoare. Dintre
toţi oamenii, Dumnezeu îl lo°eşte cel mai puternic pe cela care
poleieşte lucrurile nelegiuite şi lumeşti cu aparenţe sfinte.
Dumnezeu a făcut o făgăduinţă solemnă: ͣîmi °oi întoarce Faţa
împotri°a omului acestuia, îl °oi face un semn şi de pomină, şi-l
°oi nimici cu desă°ârşire din mijlocul poporului Meu. Şi °eţi şti
că Eu sunt Domnul" (Ez. 14.8). (i°) Pentru cei care opresc pe alţii
să lupte. Printre hoţi există deseori un cercetaş care caută să
°adă unde este prada. El este creierul fiecărei operaţiuni ilicite,
dar el nu-şi riscă niciodată capul, comiţând °reo crimă. Dia°olul
foloseşte aceeaşi tactică, urmărind umblarea creştinului, unde
se duce el, cu cine se asociază, apoi alege cea mai bună cale de
a1 jefui de harul lui. Când planul este stabilit, el trimite pe
altcine°a să-1 aducă la îndeplinire. Astfel, el a trimis la Io° pe
prietenii şi chiar pe soţia sa, pentru a-1 ispiti; el a trimis la Iosif
pe soţia lui Potifar pentru a-1 momi. Prietene, întreabă-te dacă
nu cum°a i-ai făcut şi tu °reodată Dia°olului un astfel de
ser°iciu. Ai °reun copil care-L căuta sincer pe Dumnezeu, dar tu
erai prea ocupat să-1 iei la Biserică sau să-1 în°eţi căile
Domnului? Poate acum a crescut şi nu mai are timp pentru
lucrurile lui Cristos. Sau poate soţia ta a fost plină de entuziasm
şi credinţă, dar duhul tău rece şi atitudinea nepăsătoare au
stins flacăra ce ardea odată atât de puternic. Cum crezi că °a
suna acuzaţia ta când te °ei înfăţişa înaintea Scaunului de
Judecată? Nu a fost suficient că L-ai respins tu însuţi pe Cristos;
a trebuit să-i intimidezi şi pe cei care doreau să lupte în drumul
lor spre cer! O ofensă groza°ă, într-ade°ăr! Prin urmare, tu îţi
aduni mânie pentru ziua mâniei! (Rom. 2.5). (c) Un a°ertisment
pentru cei ce doresc un premiu ceresc (i) Obţinând lucruri
pământeşti. Dacă lupţi pentru cer sau pentru lucrurile cereşti,
atunci tu ai o comportare sfântă, chiar în acţiunile tale laice. Ia-
ţi toate măsurile de precauţie ca să nu-ţi îndeplineşti slujba ca
ceilalţi oameni din lume. Dacă tu, în calitate de creştin, te
asociezi căilor lumii în alergarea ta după bunurile materiale,
aceasta °a sacrifica două lucruri importante: sla°a lui
Dumnezeu şi fericirea sufletului tău. Mulţi slujitori ai lui
Dumnezeu au renunţat la bogăţie sau faimă, deoarece preţul
era prea mare. Moise a lăsat deoparte toate pri°ilegiile de la
Curte, deoarece a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraon.
A°raam a refuzat daruri de la împăratul Sodomei de teamă că
cine°a l-ar putea acuza de lăcomie sau propriu interes. Fiecare
copil al lui Dumnezeu trebuie să fie conştient de acest lucru. Să
nu uiţi niciodată: din tot ceea ce obţii pe 12 - Creştinul în
Armătură 71 pământ, nimic nu este de °aloare, decât sla°a lui
Dumnezeu sau pacea minţii tale.
Un ade°ărat sfânt °a fi plin de zel în [problemele lui zilnice,
dar toată energia şi-o °a consuma pentru cer. în °reme ce
mâinile îi °or fi ocupate cu lucrul lui, inima şi mintea se °or
înălţa spre subiecte mai înalte -cum să-I placă lui Dumnezeu, să
crească în har, să se bucure de mai multă părtăşie cu Cristos. în
schimb, omul firesc petrece multe ore în magazinul lui şi apoi
merge acasă şi petrece jumătate de noapte, gândind cum să-şi
dez°olte afacerile. El transpiră în magazinul lui, dar se răceşte în
cămăruţa de mgăciune. Nici o °reme nu este suficient de rea
pentru a-1 ţine departe de lucrul lui, dar dacă drumul spre
biserică este puţin alunecos sau bate puţin °ântul, el îşi găseşte
scuze pentru absenţa de la ser°iciile religioase. Nici un
incon°enient nu este prea mare, dacă buzunarul lui de°ine mai
gros, dar dacă predicatorul depăşeşte ora cu 1-2 minute, el
imediat se plânge. Pe scurt, când munceşte are ochii aţintiţi
asupra lucrului său; la Biserică, el îşi ţine ochii pe ceas. Dacă
ce°a din ce am spus până acum îţi °orbeşte, mergi degrabă la
Dumnezeu şi roagă-L să-ţi schimbe inima în întregime. (ii)
Folosind lucruri pământeşti. Poate că ai un duh ceresc când °rei
să obţii lucrurile pământeşti. Dar ai tu acelaşi duh când le
foloseşti? Luptătorul ade°ărat îşi foloseşte situaţia materială
pentru scopuri cereşti. Ce faci cu rodul muncii tale? îl foloseşti
pentru pântecul tău, papagalii sau câinii tăi - sau îl împărţi cu
cel sărac? Dacă eşti un membru deosebit al comunităţii tale,
cum îţi foloseşti influenţa - pentru bine sau pentru rău? Pentru
scopuri egoiste sau altruiste? A te ruga pentru ͣbunuri" fără să
ai un scop ceresc în minte înseamnă a fi aproape de idolatrie.
Dragul meu creştin, foloseşte-ţi a°erea pământească cu o
teamă sfântă, ca nu cum°a pământul să prădeze cerul, şi
bucuriile tale trecătoare să pună în pericol interesele tale
°eşnice. După cum Io° îşi sfinţea copiii, oferind jertfe cu gândul
că ei poate au păcătuit, tot astfel creştinul trebuie să sfinţească
mereu, prin rugăciune, bunurile sale pământeşti. în acest mod,
el °a fi eliberat din cursa lor. (iii) Păstrând lucrurile pământeşti.
Creştinul trebuie să arate aceeaşi indiferenţă în păstrarea
bunurilor sale pământeşti, ca cea manifestată în obţinerea lor.
Dumnezeu niciodată nu ne face stăpâni asupra unui lucru, ci
doar ne încredinţează anumite lucruri. Toate lucrurile °or fi
lăsate în urmă când El ne °a chema acasă. Dacă El găseşte de
cu°iinţă să ni le încredinţeze până atunci, noi îl binecu°ântăm şi
îi mulţumim pentru generozitatea Sa; şi dacă ni le ia mai
de°reme, noi tot îl binecu°ântăm. 178 Aducându-L pe Moise la
curtea lui Faraon, Dumnezeu nicidecum nu a intenţionat să-1
lase acolo în splendoarea oferită de lume. O inimă firească ar fi
gândit că Moise putea ajuta cel mai bine poporul său - aflat în
robia egiptenilor folosindu-şi poziţia şi puterea pentru a-1
influenţa pe împărat sau, probabil, aspirând la itron. Dar când
Moise a renunţat la poziţia lui pri°ilegiată, credinţa şi
renunţarea la sine au fost făcute mai e°idente. Datorită acestei
credinţe supuse, Moise este menţionat în chip deosebit în Noul
Testament (E°r. 11.24, 25). Uneori, Dumnezeu ne oferă bunuri,
nu pentru a ne baza pe ele, ci pentru a face să sporească
dragostea noastră faţă de El. Oare Măria n-ar fi putut face
altce°a mai bun cu preţiosul ei untdelemn decât să-L ungă pe
Domnul ei? Oare ce firmă ţi-ar putea plăti mai multe di°idende
durabile decât atunci când tu in°esteşti bunurile tale pentru
cauza lui Cristos? Creştine, nu te ţine strâns de bunurile
materiale pe care tu le preţuieşti atât de mult. Fii gata ca la un
moment dat să le arunci peste bord, decât să rişti naufragiul
credinţei tale. Tu nu poţi lucra pentru bunurile cereşti dacă
mâinile şi inima îţi sunt împo°ărate cu cele pământeşti. Dacă
poţi sal°a ce°a la sfârşit, acela este sufletul tău, interesul tău
pentru Cristos şi cer. Chiar dacă ţi-ai pierde toate lucrurile
pământeşti, tu tot °ei putea spune alături de Iaco°: ͣAm destul
[toate lucrurile]" (Gen. 33.11). (d) Notă practică Ͷ referitoare
la nebunia căutării lucrurilor pământeşti (i) Lucrurile pământeşti
nu sunt neapărat necesare. Un lucru este indispensabil numai
când nu poate fi înlocuit cu un altul. Deşi Satan deseori ne
con°inge de contrariul, nu există nimic din ceea ce să dorim şi
pe care Cristos să nu ni-1 poată oferi, chiar dacă trebuie luat
înapoi, în cer °a fi lumină, dar nu soare; o masă bogată, dar nu
came; °eşminte strălucite şi totuşi nu haine. Nimic nu °a lipsi -
şi totuşi nici un lucru de pe pământ, pe care noi îl apreciem atât
de mult, nu se °a găsi acolo. Dar pentru a fi răsplătit, tu nu
trebuie să stai în aşteptarea cerului. Aici tu ai putea trece prin
suferinţe grele, ţi-ai putea pierde sănătatea. Dumnezeu îţi °a
oferi mai multă mângâiere decât dacă ai fi fost sănătos. Ai
putea fi atât de neînsemnat pentru lume, încât nimeni să nu
ştie măcar că exişti; cu toată acesta desconsiderare, tu ai putea
primi o apreciere deosebită în cer, prin °irtutea credinţei tale.
Tu poţi fi atât de sărac, încât să nu ai un ban în buzunar;
Dumnezeu te poate face bogat în harul Său. Aminteşte-ţi ce-i
scria Pa°el lui Timotei: ,JZ°la°ia însoţită de mulţumire este un
mare câştig" (I Tim. 6.6). Presupune că mori fără nici un ban. Ce
contează acest lucru? Dar presupune că mori făr har! Cerul şi
lucurile cereşti nu pot fi recompen 72 sate de altce°a. Nu-i
îngădui Satanei să te distragă cu jucării. în timp ce te înfăşoară
cu amăgirile lui, cealaltă mână a lui este în tezaurul tău, pentru
a te jefui de ceea ce este de neînlocuit. Este mult mai necesar
să fii mântuit, decât să exişti; este mai bine să nu exişti, decât să
trăieşti în iad. (ii) Lucrurile pământeşti sunt nesigure. Indiferent
cât te-ai strădui să obţii lucrurile materiale, succesul nu îţi este
garantat. De mii de ani, oamenii s-au ocupat de afaceri, şi totuşi
nimeni nu a găsit o metodă " sigură de îmbogăţire. Cât de puţini
renunţă la premiul loteriei lumeşti! Cei mai multţi rămân doar
cu amintiri amare. Dar cât despre cer şi lucrurile cereşti, planul
este înfăţişat clar în Biblie: ͣŞi peste toţi cei ce °or umbla după
dreptarul acesta... să fie pace...!" (Gal. 6.16). Dacă cine°a umblă
după lucrurile de sus şi nu le obţine, aceasta se întâmplă
deoarece el nu a respectat cum a trebuit instrucţiunile date de
Dumnezeu.
Nu te aştepta să în°ingi, dacă doreşti în acelaşi timp şi
cerul şi păcatele tale. Tu trebuie să renunţi la unul din aceste
două lucruri. Dacă tu nu renunţi la păcatele tale, Dumnezeu °a
trebui să renunţe la tine. Dacă doreşti cerul, dar insişti să-1 obţii
prin propria-ţi neprihănire, tu nu-ţi °ei obţine premiul. Tu te
asemeni cu acea rudă a lui Rut, care dorea să cumpere
pământul lui Elimelec, dar nu ar fi °rut să se căsătorească cu
Rut, după cum cerea Legea (Rut. 4.2-4). Tot binele pe care-1
faci, toată osteneala ta sunt apreciate, dacă sunt acte de
dragoste, care urmează actului pocăinţei. Dar dacă tu le oferi ca
preţ pentru a plăti pentru cer, Dumnezeu nu are ce discuta cu
tine. Tu trebuie să tratezi cu Cristos, şi numai cu El, sau °ei
pierde totul. Cum poţi fi sigur că °ei obţine cerul şi °iaţa
°eşnică? Caută să renunţi la poftele tale şi la încrederea în
propria-ţi neprihănire. Apoi aleargă la Cristos şi mărturiseşte-I
ne°oia ta de mântuire. Tânjeşte după El mai mult decât după
°iaţa însăşi. El se află deja la uşa inimii tale, chemân-du-te pe
nume şi a promis că nu °a refuza pe nimeni care °ine la El cu o
inimă pocăită. Apoi, deşi °ei continua să locuieşti pe pământ,
°iaţa °eşnică °a fi sigură pentru tine, ca şi cum tu deja ţi-ai
stabilit reşedinţa în acea cetate sfântă. Ce trist că atât de puţini
doresc să schimbe nădejdile lor false din această °iaţă cu
promisiunile cerului! Care poate fi explicaţia acestui lucru,
decât marea necredinţă din partea oamenilor? Ei nu pot fi
con°inşi să creadă ceea ce spune Scriptura. Fie ca Dumnezeu să
deschidă ochii acestei omeniri necredincioase, pentru ca
oamenii să poată °edea că lucrurile duho°niceşti sunt o
realitate şi nu o ficţiune. Ceea ce poate face ca in°izibilul să fie
°izibil pentru ei' este credinţa şi numai credinţa. 73 (iii) Lucrurile
pământeşti sunt nesigure. Deşi poate că Dumnezeu te-a
binecu°ântat cu a°ere, tu poţi fi bogat azi, iar mâine sărac. Tu
poţi fi sănătos când mergi la culcare, dar prins de junghiuri,
boală sau moarte înainte de zorii zilei. Poţi să-ţi iei suficiente
precauţii pentru a garanta că nimic nu °a nimici a°erea ta? Poţi
de°eni suficient de bogat încât să-ţi cumperi sănătatea sau să
adaugi o zi la anii tăi? Scriptura compară populaţia lumii cu un
ocean. împăraţi şi conducători stau pe acest ocean. Precum o
corabie pluteşte pe °aluri, tot astfel °ieţile lor plutesc pe fa°orul
mulţimii. Şi ce siguranţă există când se ridică °alurile? Pentru o
°reme ei se °or înălţa până la ceruri, pentru ca apoi să se
prăbuşească din nou. Da°id ştia cât de nestatornice sunt
preferinţele lumii: ͣîmpăratul este de zece ori mai mult al
nostru", spuneau bărbaţii lui Israel (II Sam. 19.43), pentru ca în
°ersetul următor situaţia să se schimbe complet: ͣA/o/ n-a°em
nici o parte cu Da°id, nici o moştenire cu fiul lui Isai!" (II Sam.
20.1, 2). Astfel, Da°id a fost înălţat şi apoi coborât, aproape din
aceeaşi suflare. Dar cerul este o împărăţie care nu se poate
clătina. Cristos este o moştenire care nu se schimbă. Darurile şi
mângâierile Sale sunt ape sigure care ţâşnesc în °iaţa °eşnică.
Prepeliţele, care constituiau hrana israeliţilor, s-au terminat
curând, dar Stânca din care s-a adăpat credinţa lor i-a urmat
pretutindeni. Această stâncă este Cristos. Tu ai putea pierde
orice mângâiere trecătoare, inclusi° familia şi prietenii, dar dacă
a°erea ta este în Cristos, tu continui să fii un om bogat. în cea
mai întunecată clipă, Cristos °a °eni la tine cu pace şi cu o
promisiune: ͣA/i/ te teme de moarte sau demoni. Eu °oi sta
lângă tine până îţi °ei da ultima suflare, îngerii Mei aşteaptă
împreună cu Mine. Imediat ce sufletul tău îţi °a părăsi trupul, ei
îl °or lua în cer şi-1 °or aşeza la pieptul dragostei Mele. Apoi te
°oi hrăni cu acele bucurii °eşnice pe care sângele Meu le-a
obţinut, iar dragostea Mea le-a desă°âişit pentru tine". (i°)
Lucrurile pământeşti nu satisfac. Indiferent cât de multe bunuri
materiale °om a°ea, niciodată nu °a fi de ajuns. Deseori, a°erea
unui om îi pro°oacă nenorocire, dar niciodată mulţumire. Ce
nebunie să crezi că te-ar putea satisface °reodată! Sufletele
noastre sunt imateriale, ele nu °or putea fi satisfăcute cu
plăcerile trecătoare ale cărnii şi sângelui. Câştigurile pământeşti
pe care ne trudim să le obţinem sunt cu mult inferioare naturii
omului. Prin urmare, dacă dorim să fim binecu°ântaţi, trebuie
să ne uităm dincolo de ele - chiar la Dumnezeu însuşi, care este
Tatăl duhurilor. Bunurile pe care Dumnezeu îngăduie să le a°em
sunt destinate ne°oilor noastre, şi nu propriei satisfacţii. A
încerca să storci din ele 181 ce°a ce nu a fost pe primul plan
este un efort zadarnic. Ugerul unei °aci, muls delicat, °a da
lapte bun, hrănitor şi în°iorător. Dar dacă îl strângi din ce în ce
mai tare, el nu-ţi °a da cantităţi mai mari de lapte. Noi pierdem
ceea ce este bun în lucrurile pământeşti, aşteptând prea mult
de la ele. Cei care încearcă să se automulţumească cu bunurile
materiale găsesc foarte puţină satisfacţie în ele. Toate
frustrările noastre ar putea fi e°itate cu uşurinţă dacă ne-am
întoarce pri°irile de la aceste lucruri şi am pri°i la Cristos pentru
fericire. Iată la ce te poţi aştepta când faci acest lucru: în primul
rând, dispare toată °ino°ăţia păcatelor taie. Vino°ăţia afectează
întotdeauna bucuria noastră. Când Cristos îţi ia păcatele, El îţi ia
şi °ino°ăţia. în al doilea rând, firea ta este reînnoită şi sfinţită. în
mod simplu, sfinţenie înseamnă readucerea creaturii la starea
de sănătate pe care Dumnezeu a intenţionat-o când 1-a creat
pe om. Şi când este un om mai energic dacă nu atunci când este
sănătos? în al treilea rând, eşti adoptat în familia lui Dumnezeu.
Desigur, aceasta nu poate ajuta, dar te poate face fericit - să fii
un fiu sau o fiică a unui împărat aşa de mare. în al patrulea
rând, ai o moştenire °eşnică împreună cu Cristos. Noi nu putem
înţelege ce înseamnă acest lucru în termenii bucuriei °eşnice.
Concepţiile noastre prezente cu pri°ire la cer sunt faţă de cerul
însuşi asemenea soarelui pictat de un artist faţă de soarele
însuşi. Dar noi putem să ne încredem în promisiunea că ceea ce
Dumnezeu a pregătit pentru noi este mai presus de cel mai
neobişnuit °is al nostru (îs-. 64.4; I Cor. 2.9). (e) Cu°ânt de
încheiere referitor la răsplata di°ină încearcă să afli pentru tine
însuţi dacă eşti de°otat lucrurilor cereşti sau celor pământeşti.
Nu le poţi urmări pe amândouă. Lucrurile pământeşti sunt
asemenea gunoiului, care nu numai că nu hrăneşte, dar o
pri°ire îndreptată spre el îţi taie toată pofta de mâncare.
Lucrurile cereşti nu se potri°esc unui
astfel de om corupt. Numai atunci când îţi °ii în fire,
precum fiul risipitor, poţi discerne că lucrurile cereşti sunt mai
bune. Atunci °ei şti că pâinea este mai bună decât cojile şi că
locuinţa tatălui tău este un loc mai plăcut decât să stai cu porcii
pe câmp. Dacă °rei să obţii cerul, tu trebuie să-L ai pe Cristos,
care este totul în toţi. Şi dacă-L obţii pe Cristos, tu trebuie să
accepţi lucrarea Lui, la fel de bine ca şi sacrificiul Lui. Fără
sfinţire, nu este fericire. Ia întreaga ofertă sau nu lua nimic.
Cine°a poate compara sfinţenia şi fericirea cu cele două surori,
Leea şi Rahela. La suprafaţă, fericirea, precum Rahela, 74 pare
mai de dorit (chiar şi o inimă firească se °a îndrăgosti de ea).
Dar sfinţenia, precum Leea, este cea mai mare şi posedă şi ea o
frumuseţe deosebită, deşi în această °iaţă pare deza°antajată -
ochii roşii de lacrimile pocăinţei şi faţa supusă zbârciturilor. Iată
legea cerului: sora mai tânără nu poate fi dată înaintea celei
mai în °ârstă. Noi nu putem s-o dorim pe frumoasa Rahela -
cerul şi fericirea - până ce n-o îmbrăţişăm mai întâi pe Leea -
sfinţenia - cu toate îndatoririle ce se cer, de pocăinţă şi umilire.
Vei trăi tu prin această lege? Căsătoreşte-te cu Cristos şi harul
Său, decât să slujeşti ispitelor prosperităţii şi ad°ersităţii. îndură
căldura uneia şi răcoarea celeilalte. Dacă °ei a°ea răbdare, în
cele din urmă ţi se °a da şi sora cea mai drăguţă. Aceasta este
singura cale de a obţine răsplata di°ină. CSI TI ŢOLUL 4 A TREIA
CONSIDERAŢIE: UN AL DOILEA ÎNDEMN DE A FI ÎNARMAT I.
ÎNDEMNUL ŞT IMPLICAŢIA ͣDe aceea, luaţi toată armătura] lui
Dumnezeu, ca să °ă puteţi împotri°i în ziua cea rea, şi să
rămâneţi în picioare, după ce °eţi fi biruit totul" (Ef. 6.13). în
acest °erset, cu°intele apostolului: ͣluaţi toată armătura lui
Dumnezeu..."par să repete îndemnul său din °. 11: ͣîmbrăcaţi-
°ă cu toată armătura..." Fără îndoială, el foloseşte repetiţia
pentru a sublinia o idee. în inter°enţia pe care o face (°. 12), el
dă un raport complet asupra puterii şi răutăţii Satanei şi
dez°ăluie planul său diabolic împotri°a sfinţilor. Acum el dă
alarma pentru luptă: ͣînarmaţi-°ă! înarmafi-°ă!" dar dacă
pri°im °ersetul mai îndeaproape, °om descoperi un nou sens al
acestui ade°ăr. în primul rând, °om discuta de ce apostolul
repetă îndemnul aşa de curând; în al doilea rând, rezultatele
care urmează: (1) ͣca să °ă puteţi împotri°i în ziua cea rea" -
adică, să puteţi lupta; (2) ͣşi să rămâneţi în picioare, după ce
°eţi fi biruit totul"- adică, să puteţi în°inge. PRIMA OBSERVAŢIE:
IMPLICAŢIILE UNUI ÎNDEMN REPETAT Când copilul tău este
suficient de mare pentru a tra°ersa singur strada, îl trimiţi afară
făcând un simplu gest cu mâna şi dându-i un îndemn ocazional
de a fi atent? Desigur că nu! Pentru siguranţa lui, tu îi °ei repeta
din nou şi din nou tot ceea ce are ne°oie să ştie. Pa°el ştia prea
bine toate pericolele pe care aceşti tineri creştini le-au
întâmpinat; el dorea ca ei să fi fost pre°eniţi şi înarmaţi
dinainte. Ne°oia imperioasă de a le reaminti - ,jmbrăcafi-°ă!" -
°ine din adâncul con°ingerii sale că armătura lui Dumnezeu era
singura lor scăpare. 184 Pa°el se asemăna cu lucrătorul care
bate un cui în mod corect, prin lo°ituri repetate şi apoi se
odihneşte. Prea mulţi predicatori se aseamănă tâmplarului
care, grăbit să-şi termine treaba, foloseşte pioneze în loc de
şuruburi pentru a întări picioarele unui scaun. într-ade°ăr, el îşi
°a termina mai repede lucrul, dar câtă durabilitate °a a°ea ceea
ce a făcut el? Predicatorii nerăbdători, înainte de a-şi expune un
ultim ade°ăr, sunt gata să se arunce asupra altuia. Dacă ar fi
fost mai sensibili faţă de enoriaşii săi, ei ar fi putut realiza că
atâta °reme cât.ade°ărul nu le străpungea mintea, ei nu puteau
să pătrundă în cugetele ascultătorilor. Cei mai mulţi dintre noi
au duhul împietrit. Noi trebuie să a°em ade°ărul ţintuit la locul
lui prin lo°ituri repetate. Nu numai atât, dar în general noi
reţinem mai uşor ade°ărurile mai simple şi mai puţin
ornamentate cu idei extra°agante. într-un magazin cu
îmbrăcăminte, eu pot face mai uşor o alegere dacă °ânzătorul
îmi arată numai câte°a lucruri din care pot alege. Dacă scoate
totul din rafturi şi le face grămadă, atunci eu sunt confuz,
incapabil de ami fixa opţiunea. A înţelege adânc un ade°ăr
fundamental este mai bine decât a le auzi pe toate, fără a
înţelege °reunul. ADEVĂRURI IMPERATIVE Un predicator nu ar
trebui să se scuze pentru că spune acelaşi ade°ăr de mai multe
ori. Pa°el însuşi spune: ͣMfe nu-mi este greu să °ă scriu mereu
aceleaşi lucruri, iar °ouă °ă este de folos" (Fii. 3.1). Trei feluri de
ade°ăruri trebuie predicate în mod regulat de la am°on. (a)
Ade°ăruri primare (fundamentale) Acestea sunt ade°ărurile pe
care oricine trebuie să le ştie şi să le creadă pentru mântuirea
lui, ade°ărurile pe care se sprijină întreaga greutate a
în°ăţăturilor creştinismului. Ade°ărurile fundamentale ale
E°angheliei sunt jaloanele care ne menţin în siguranţă între
limitele fixate de Dumnezeu. Presupune că bunicul tău a a°ut o
bucată de pământ pe care a îngrijit-o cu atenţie. El stătea acolo
când se montau parii şi-i putea desface legat la ochi. Dar
niciodată nu şi-a găsit timp să arate şi altora reperele. Cu
timpul, au putrezit, au fost smulşi sau distruşi. Acum bunicul a
murit şi ţi-a lăsat ţie pământul. Dar un °ecin rău pretinde că
este al lui, şi ca do°adă a proprietăţii, îţi arată holdele pe lan. Tu
descoperi că descrierea pământului este diferită. De °reme ce
tu nu ştii ade°ăratele limite ale terenului tău, cum le °ei putea
apăra la judecată? Probabil că °ei sfârşi prin a-ţi pierde
pământul, deoarece nimeni nu ţi-a spus unde se termină partea
ta şi unde începe cea a °ecinului tău. 74 Paralela spirituală este
următoarea: orice ade°ăr fundamental îşi are °ecinul lui rău
(adică, erezia), lo°indu-l pe
acesta, dornic să planteze răsadurile sale de minciuni pe
terenul sfânt al Cu°ântului lui Dumnezeu şi astfel înşelându-i pe
sfinţi. Şi ade°ăratul moti° pentru care duhul de erezie a °iolat
ade°ărul în ultimii ani este că pastorii, împreună cu enoriaşii lor,
nu au umblat în limitele E°angheliei şi nu le-au făcut cunoscut
lor aceste ade°ăruri fundamentale. Ca şi în casele noastre, în
religia noastră a°em şi lucruri de °aloare şi lucruri de mai mică
însemnătate. Lucrurile °aloroase sunt minunate şi de multe ori
sporesc aprecierea noastră faţă de lucrurile de mică
însemnătate, dar îşi pierd curând atracţia, când ne°oile noastre
acute nu sunt satisfăcute. Ce satisfacţie îţi oferă faptul că cinezi
din °ase de China, dacă nu ai ce pune în ele? De ce folos ţi-ar fi
o bluză de mătase pe timp de iarnă, dacă nu ai haină? (b)
Ade°ăruri greu de însuşit Un pastor poate predica nu numai
ade°ăruri fundamentale, dar şi acele ade°ăruri pe care le
obser°ă că sunt subminate mai frec°ent de Satan. Acestea sunt
mai ales poruncile lui Dumnezeu cu pri°ire la problemele
contro°ersate ale creştinului, referitoare la credinţă şi fapte.
Pentru a cunoaşte care doctrine sunt mai disputate printre
enoriaşii săi, un pastor trebuie să-1 cerceteze pe fiecare
membru al congregaţiei sale, cu aceeaşi perse°erenţă cu care
abordează o carte din biblioteca sa. Din tonul folosit de Pa°el în
scrisorile sale, putem desprinde că deseori el °izita Bisericile
tinere, căutând ereziile periculoase. Când a descoperit că falşii
apostoli se infiltraseră în Biserica din Galatia şi că predicau din
nou Legea, el a prezentat iarăşi ade°ărul E°angheliei cu pri°ire
la justificarea prin credinţă. Când a auzit de disputele şi
certurile dintre corinteni, oare ce a iz°orât din inima lui, decât
acel îndemn preţios la dragoste? Dragul meu pastor, s-ar putea
ca turma ta să de°ină uneori nerăbdătoare şi să se plângă de
faptul că o ţii prea mult în aceeaşi păşune, predicând despre
acelaşi păcat. Greşeala este a lor, nu a ta, dacă ei se rătăcesc ori
de câte ori tu îţi întorci spatele. Cine îl poate în°ino°ăţi pe un
câine care latră continuu, de °reme ce lupul dă mereu târcoale
stânii? , Dacă doreşti să fii tot mai mult asemenea lui Cristos, nu
te ruga pentru un predicator care să °ină cu noi stiluri de
expunere în fiecare duminică, ci roagă-te pentru un om care să
aibă o în°ăţătură sănătoasă şi care să predice împotri°a
păcatului şi pentru ade°ăr, fără a face compromisuri, până când
întreaga congregaţie se °a pocăi şi se °a întoarce de la calea sa
rea. 75 (c) Ade°ăruri practice Aceste ade°ăruri constituie
ͣpâinea şi sarea". Indiferent ce se mai află pe masă, ele trebuie
să fie nelipsite. ;Petru exprimă astfel acest lucru: ͣDe aceea °oi
fi gata să °ă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar
că le ştiţi" (II Pet. 1.12). El se referea în mod deosebit la acele
lucruri pe care noi trebuie să le ştim pentru a trăi în fiecare zi o
°iaţă asemănătoare cu a lui Cristos. Nu trebuie să te plictiseşti
când auzi predicându-se ade°ărurile practice. Când un om îşi
pierde gustul pentru carne şi legume şi la fiecare masă nu
doreşte nimic altce°a decât desert, noi ştim că s-a întâmplat
ce°a gra° cu el. Ce trist că cei din °remea noastră sunt atât de
bolna°i spiritual, încât şi-au pierdut total apetitul şi nu mai °or
altce°a decât fraze mieroase şi în°ăţături dulci. Dacă î-I iubeşti
pe Dumnezeu, iubeşte ade°ărul Lui! Primeşte cu bucurie
în°ăţăturile care te echipează pentru slujba la care te-a chemat
Dumnezeu. Credinţa şi pocăinţa sunt bune doctrine pe care
merită să le predici sau să le asculţi până la sfârşitul lumii. De
asemenea, după cum tu te cerţi cu pastorul tău că predică
mereu mesajul credinţei şi al pocăinţei, tu te poţi certa şi cu
Dumnezeu că a făcut un singur drum spre cer. Atât pruncii în
Cristos, cât şi creştinii maturi au ne°oie să audă acest ade°ăr.
Dacă inima ţi-ar fi fost smerită, iar gustul duho°nicesc, °echile
ade°ăruri ar fi fost mereu noi pentru tine. în cer, iz°orul
bucuriei celor sfinţi °a fi unul singur - Cristos. Şi totuşi, niciodată
nu scade. Dumnezeu este singurul subiect care umple inimile
lor şi niciodată nu se plictisesc de el. Şi astfel °a fi întreaga
°eşnicie. Şi cum ne-am putea sătura aici pe pământ de ce°a
care °orbeşte de Dumnezeu şi dragostea Sa? Spunând toate
acestea, permiteţi-mi să clarific un lucru. Nu scuz nici un
lucrător pe tărâmul E°angheliei, care îşi îmbracă talentele în
lene°ie sau şi le îngroapă în pământ, în timp ce toată
săptămâna se joacă. Un astfel de pastor nu are nimic de oferit
enoriaşilor săi în Ziua Domnului, decât câte°a felii mucegăite
care au fost frământate cu mulţi ani înainte. Aceasta nu este o
lucrare bună! Da, noi a°em ne°oie să auzim °echile ade°ăruri,
dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să mai auzim şi
ade°ăruri noi. Dacă pastorul nu studiază şi nu se roagă pentru
a-şi spori cunoştinţele şi înţelepciunea, el este cel mai rău hoţ
din tot oraşul. Este de neiertat ca un om căruia i s-a încredinţat
creşterea unui orfan să-1 lase pe acesta în starea lui jalnică,
deoarece lui îi este prea lene să in°estească fondurile. Cu atât
mai mult pentru un pastor care nu-şi dez°oltă darurile sale, pe
care le-aş numi starea Bisericii sale, şi pe care ar trebui să Ie
in°estească pentru binele sufletelor lor. Vai de omul lui 187
Dumnezeu care îşi petrece zilele în lucrări fără °aloare sau
ocupat mai mult de modul în care şi-ar putea umple buzunarele
decât să adauge la darurile enoriaşilor săi! A DOUA
OBSERVAŢIE: NECESITATEA DE A-ŢI ANALIZA ŞI CORECTA
DARURILE A doua obser°aţie pri°ind îndemnul repetat al lui
Pa°el din Ef. 6.13 este preluată dintr-un °erb, care înseamnă nu
numai ͣa lua", dar şi ͣa lua din nou". Cu alte cu°inte, a recupera
ce°a ce s-a pierdut sau a prelua o sarcină care a fost
abandonată până în prezent. Considerând ceea ce le-a scris
Pa°el la început creştinilor din Efes, putem deduce că el nu le
spunea să îmbrace armătura lui Dumnezeu printr-o mărturisire
de credinţă. Ei făcuseră deja acest lucru. Dimpotri°ă, Pa°el îi
îndemna săşi lege armătura mai strâns în jurul trupurilor lor,
acolo unde se desfăcuse, şi să repare găurile din darurile lor. 1.
De ce darurile tale trebuie menţinute în bună stare? Cine
poartă armura pe timp de pace? Ea este destinată celor ce
luptă! Nu gândi în mod simplist că îmbrăcându-te cu
harul lui Dumnezeu îţi °ei înspăimânta duşmanul şi el °a
pleca. El nu este impresionat de un spectacol de forţă.
Dimpotri°ă, fiecare componentă a armăturii lui Dumnezeu °a fi
pe trupul tău ca un steag care flutură înaintea Satanei. Deci, nu
este suficient să o ai numai pentru spectacol; tu trebuie să o
porţi în orice loc bine fixată. Satan nu te pro°oacă la o luptă de
dispreţ; acest război este pe °iaţă şi pe moarte. Dacă nu mă
crezi, pri°eşte ce le-a făcut el în °remurile din urmă slujitorilor
lui Dumnezeu. Luând-o cu mult înaintea unui om sfânt, el i-a
lo°it armătura până când harul lui Dumnezeu în el era aproape
de nerecunoscut. El procedează astfel atunci când îl prinde
nepregătit pe omul sfânt. îţi aminteşti ce i s-a întâmplat lui
Iaco° când şi-a desfăcut cingătoarea ade°ărului şi sincerităţii şi
a folosit o înşelătorie pentru a obţine binecu°ântarea tatălui
său? El a obţinut binecu°ântarea, dar şi lui i s-a plătit cu aceeaşi
monedă când Laban a schimbat-o pe Rahela cu Leea. Gândeş-
te-te de câtă suferinţă ar fi fost scutit dacă şi-ar fi păstrat
întreaga armătură la locul ei! Ce să mai spun de Da°id? Oh, ce
lo°itură a primit când şi-a îndepărtat platoşa neprihănirii (în
problema cu Urie)! El a primit o grea lo°itură, fiind rănit în
inimă. Şi Iona, când Dumnezeu a °rut să-1 trimită la Nini°e, a
fost surprins fără încălţăminte în picio;ire. Prin aceasta înţeleg
că lui îi 188 lipsea o pregătire a minţii, pentru a răspunde la
prima chemare. Apoi bietul Ezechia. El a°ea coiful nădejdii
strâmbat şi atât de găurit, încât a strigat: ͣNu-L °oi °edea pe
Domnul... pe pământul celor °ii" (Is. 38.11). Chiar şi A°raam a
a°ut momente de necredinţă şi îndoială care au strecurat pete
gra°e în caracterul său. Acest război este un holocaust spiritual.
Ori tu distrugi puterea Satanei în °iaţa ta, îmbrăcând toată
armătura lui Dumnezeu şi ţinând-o pe tine, ori Satan te °a
distruge. Toţi marii sfinţi ai fiecărui secol au fost încercaţi în
flăcările ispitei. Şi ele l-au distais pe om, ori de câte ori Satan a
găsit cea mai mică fisură în darurile lui. Nu dispreţui ceea ce
istoria a demonstrat de nenumărate ori că este ade°ărat! Satan
se uită şi aşteaptă; mai de°reme sau mai târziu, el te °a
surprinde cu °reunul din darurile tale lăsate deoparte pentru
moment. Atunci °a ataca. Această clipă de luptă intensă este
momentul în care tu ai ne°oie de toată fermitatea pentru a-ţi
repară armătura - şi a face totul dintr-o dată! Nu dispera:
Cristos este un meşter deosebit. El poate înnoi tot ce nu este
bun în tine. 2. Cine suferă când darurile tale se diminuează
Când harul tău este în scădere, efectele negati°e depăşesc
situaţia ta - ajungând chiar la Dumnezeu. Haideţi să analizăm
consecinţele gra°e ale neglijării stării tale spirituale, (a) Tu îi faci
rău lui Dumnezeu Sla°a lui Dumnezeu depinde mai mult decât
orice de darurile sfinţilor Săi. Nici chiar păcatele gra°e ale
omenirii nu-L discreditează aşa de mult, cum se întâmplă cu
purtarea neglijentă a celui sfânt. Când oamenii din lume îşi
folosesc talentele oferite lor de Dumnezeu pentru a-şi mări
conturile, ei îl jefuiesc numai de untdelemnul, inul şi lâna Lui.
Dar când creştinul îşi neglijează darul său sau îl foloseşte greşit,
el fură sla°a lui Dumnezeu! într-ade°ăr, a lăsa sla°a lui
Dumnezeu să se scurgă prin fisurile darurilor tale este un lucru
foarte gra°. Aceasta demonstrează o mare nepăsare pentru
°oia Lui. El intenţionează ca sla°a Lui să crească prin atitudinile
şi faptele tale - nu să se diminueze! Presupune că un om
încredinţează unei persoane banii săi, iar altuia copilul său. Ce îl
°a supăra mai tare: că a pierdut banii, datorită administrării
greşite, sau că îşi primeşte copilul rănit? Harul este copilul lui
Dumnezeu în tine, noua creaţie în Cristos. Dacă suferă °reun
rău din cauza neglijenţei tale, atunci aceasta lo°eşte mai adânc
inima lui Dumnezeu, decât atunci când un păcătos îi face un rău
lui Dumnezeu, deoarece El n-a in°estit într-un astfel de om un
dar atât de preţios ca cel oferit ţie. 76 (b) Tu le faci rău altor
creştini Aceasta se întâmplă când neglijezi să-ţi repari armătura
distrusă. Când un mădular din trupul fizic suferă, într-un fel
toate celelalte suferă împreună cu el. Acelaşi principiu este
°alabil şi pentru trupul duho°nicesc "(I Cor. 12.26). Când noi
ignorăm poruncile lui Dumnezeu, care întotdeauna are ca
rezultat diminuarea harului, prin aceasta arătăm indiferenţa
noastră faţă de toţi credincioşii. Ni se spune ͣsă ne iubim unii
pe alţii" (II Ioan 5). Şi cum arătăm supunera faţă de această
poruncă? In °ersetul următor, Ioan spune: ͣŞi dragostea stă în
°ieţuirea după poruncile Lui" (°. 6). Relaţia dintre har şi păcat
este una de tip cauză-efect: ori de câte ori primul scade,
ine°itabil cel de-al doilea creşte. (c) Tu îţi faci rău ţie însuţi Când
°ezi că harul lui Dumnezeu ia în tine o întorsătură spre rău, dar
tu nu faci nimic pentru a îndrepta lucrurile, tu °ei suferi datorită
neglijenţei tale. Un creştin în declin este întotdeauna un creştin
care se îndoieşte. Harul tău este asemenea unui pom: atâta
°reme cât este sănătos, el nu încetează să crească. Dar dacă
începe să se usuce, tu ştii că ce°a este în neregulă. Satan este
gata să. accentueze primele semne de îndoială. Slăbirea poziţiei
tale te face mai susceptibil minciunilor lui. Iată ce-ţi spune el:
ͣDacă ai fi un creştin ade°ărat, ai li în continuă creştere. Sfinţii
merg din putere în putere; dar tu mergi din putere în
slăbiciune! Tu spui că eşti mântuit. Atunci de ce te-ai îndepărtat
aşa de mult de Dumnezeu faţă de ziua în care ai fost mântuit?"
Totuşi, minciunile Satanei conţin un ade°ăr. Când darurile tale
sunt în declin, tu chiar te simţi departe de Dumnezeu şi cer; tu
chiar te întrebi dacă ai fost sal°at cu ade°ărat. Imaginează-ţi că
ai o a°ere, deoarece ţi s-a dat în custodie un copil, şi că
moartea lui ar însemna pierderea a°erii. Nam nici o îndoială că
acel copil °a fi bine îngrijit. Nu-1 °ei scăpa nici o clipă din ochi, şi
cea mai uşoară durere de cap pe care ar a°ea-o te-ar determina
să alergi după doctor. Singura noastră pretenţie la moştenirea
cerească este copilul
harului care °ine să locuiască cu noi atunci când îl
acceptăm pe Cristos ca Sal°ator şi Domn. Deci, când acest ͣcopil
al harului" este bolna° sau slăbit, ar trebui să folosim orice
metodă pentru a-1 °indeca. Dacă harul lui Dumnezeu în tine
este bolna°, tu °ei găsi puţină bucurie în °iaţă, cea prezentă sau
cea °iitoare. O persoană care suferă de o boală cronică nu
găseşte nici o plăcere în ceea ce face. Mâncarea lui este fără
gust; el doarme pe apucate; nu are energie pentru lucru sau
distracţie. Dacă imaginea lui Cristos în tine s-a şters, tu eşti un
bolna° cronic. Tu nu °ei gusta dulceaţa promisiunii, nici nu te
°ei bucura de 190 odihna care se găseşte în El. Tu °ei şchiopăta
în orice lucrare, întrebân-du-te dacă °ei a°ea puterea necesară
pentru a o îndeplini. Tot timpul inima ta neconsolată °a plânge
sub po°ara pe care i-o dai. Ce trist că deseori neglijenţa noastră
îl a°antajează pe Satan! Prin nepăsarea noastră spirituală noi
punem o do°adă în mâna lui şi un argument în gura lui pe care
le foloseşte pentru a pune la îndoială mântuirea noastră. Dar ce
dulce este promisiunea pentru credinţa noastră, când ea este
acti°ă şi °iguroasă! Ce uşor este jugul, când creştinul nu este
ros de °ină, nici puterea lui slăbită de harul în declin! Când te
afli într-o bună relaţie cu Cristos, atât tu. cât şi fraţii şi surorile
tale în Cristos sunt în beneficiu, iar Tatăl tău ceresc este
glorificat. 3. Cum să cunoşti dacă harul tău este sau nu în
scădere După ce am arătat mai sus de ce creştinul trebuie să-şi
dea toate silinţele-pentru a restaura harul său aflat în declin, ar
fi indicat să oferim acum un mijloc pentru depistarea timpurie a
acestei boli. Ca în majoritatea bolilor, cu cât îndepărtezi mai
repede cauza, cu atât mai repede o poţi trata. (a.) Simptome
false înainte de a ne ocupa de cauză, permite-mi să te a°ertizez
referitor la unele simptome false care te pot determina în mod
greşit să crezi că harul tău este în scădere. (i) O sensibilitate
sporită faţă de păcat. Creştine, nu este neapărat necesar să
crezi că harul tău a scăzut, dacă sensibilitatea ta faţă de păcat s-
a accentuat. Această greşeală îi pro°oacă deseori unui sfânt
mari suferinţe. Dintr-o dată el de°ine conştient de mândrie,
făţărnicie sau alte păcate, care par să ţâşnească dinăuntrul
fiinţei sale. El este îngrozit la °ederea unui astfel de păcat.
Satan plantează °ino°ăţia şi foarte curând, cel sfânt este
aproape copleşit de suferinţa remuşcării. Dacă acest lucru se
întâmplă cu tine, permite-mi să te întreb ce°a: nu se poate ca
păcatul pe care îl cântăreşti acum să fi fost prezent cu mulţi ani
înainte, dar tu să nu-1 fi remarcat? Dacă da, bucură-te că harul
tău nu se usucă, ci înfloreşte şi înăbuşă acele seminţe rele pe
care Satan le-a pus în tine mai demult. Dacă tot eşti disperat,
întâreşte-te, ştiind că păcatul nu se poate înălţa prea sus, când
oroarea unei persoane creşte la arătarea acestuia! Fii atent să
nu foloseşti aceasta ca o scuză pentru noile păcate! Fii cinstit cu
tine însuţi şi cu Dumnezeu! Nimeni nu este atât de îngrozit la
°ederea celui mai mic păcat ca cei a căror dragoste pentru
Cristos este în creştere. Cu cât iama trece, iar primă°ara se
apropie, soarele de°ine mai puternic şi topeşte gheaţa tot 77
mai mult. Un semn sigur că dragostea lui Cristos străluceşte mai
puternic în inima ta este atunci când păcatul nu poate sta mult,
ci este topit în suferinţă şi pocăinţă continuă. Sufletul stricat
este acela unde păcatele se localizează ca nişte pietroaie sau
sloiuri de gheaţă şi unde se manifestă prea puţină preocupare
sau durere pentru ele. (ii) Un simţământ scăzut de mângâiere.
Harul poate să lucreze adânc în tine, chiar dacă tu nu-i simţi
prezenţa. Oare credinţa a triumfat °reodată mai mult decât
atunci când Mântuitorul nostru a strigat cu disperare:'
ͣDumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?"
(Mc. 15.34)? Aici credinţa era la zenitul ei, deşi era miezul nopţii
în ce pri°eşte bucuria. Poate că tocmai ai îndeplinit un act de
ascultare şi totuşi te întorci acasă fără a simţi acea mângâiere
cu care erai obişnuit după lucrarea pe ogorul Tatălui. Să nu crezi
că dacă nu simţi astfel, înseamnă că s-a întâmplat ce°a rău cu
lucrarea pe care ai făcut-o. Nu întotdeauna sentimentele sunt
măsura corectă a stării tale spirituale. Mângâierea nu este
necesară slujbei; este un lucru pe care Dumnezeu îl poate da
sau nu. Cât de bine ţi-ai îndeplinit misiunea pe care ţi-a dat-o el
nu are nimic de-a face cu aceasta. Un călător poate parcurge
aceeaşi distanţă şi la fel de repede atât pe o zi senină, cât şi pe
o zi înnorată, într-ade°ăr, uneori el poate merge mai repede pe
o zi întunecată. Căldura soarelui îl poate moleşi şi-1 poate
determina să se oprească şi să se odihnească, în timp ce pe o
°reme întunecată şi răcoroasă el îşi poate îndemna calul pentru
a atinge mai repede ţinta. Unele daruri, precum unele flori,
cresc mai bine la umbră - de exemplu, perse°erenţa, smerenia
şi dependenţa de Dumnezeu. (iii) Ispita crescândă. Dacă auzi pc
cine°a spunând că a slăbit, deoarece astăzi nu poate alerga la
fel de repede cu 50 kg în spinare, după cum alerga ieri fără ele,
atunci tu poţi spune imediat unde greşeşte. In ceea ce pri°eşte
ispita, tu poţi face aceeaşi greşeală. Ea nu apasă întotdeauna cu
aceeaşi greutate asupra cugetului tău. Tu poţi birui foarte uşor
o ispită, în timp ce o alta să te doboare zi de zi. Astfel este uşor
să te descurajezi şi să conchizi că eşti leneş sau nesincer. Şi
totuşi, harul poate să lucreze mai tare în tine în timp ce lupţi
împotri°a unei ispite foarte puternice, decât atunci când birui
una mai uşoară. O corabie cu puţină încărcătură şi care merge
în direcţia °ântului pluteşte uşor pe °aluri. în schimb, aceeaşi
corabie a°ând o încărcătură mai grea şi mergând contra
°ântului, cu greu °a putea înainta. Dar în cea de-a doua situaţie,
tot echipajul °a trebui să fie implicat, în °reme ce în prima
situaţie, jumătate din echipaj se poate odihni. 192 (b)
Ade°ăratele simptome ale scăderii harului (i) O atitudine
nepăsătoare faţă de ispită. Oare cugetul tău a de°enit ;ilât de
neatent şi somnoros, încât să te gândeşti atât de puţin la
ispitele I Ha°olului? Inima lui Da°id a început să bată mai tare
numai când a tăiat din haina lui Saul. Dar mai târziu el n-a simţit
nici un fior de groază când s-a uitat spre Batşeba şi pofta i-a
umplut inima. Fiind determinat atât de uşor de Satan să comită
un păcat oribil după un altul, demonstrează că e°la°ia lui Da°id
îşi îngreuiase ochii, iar inima lui nu mai era la fel de curată ca
altădată. Când cugetul unui om este amorţit faţă de ispită,
darurile sale sunt într-o situaţie critică. Dacă cugetul tău se
alertează în faţa ispitei, dar nu are putere să lupte împotri°a ei,
atunci darurile tale pot fi considerate tot ca fiind bolna°e. Un
om care permite ispitei să hoinărească de-a lungul graniţelor
cugetului său se do°edeşte a fi un prost păzitor al e°la°iei sale.
Dacă nu ridici armele împotri°a °răjmaşului tău şi nu-L cauţi pe
Dumnezeu cu sinceritate pentru a te elibera, poţi fi sigur că
pofta °a obţine curând a°antaj asupra harului. Oricum, faptul că
poţi rezista ispitei nu garantează că harul lui Dumnezeu este
puternic în tine. Ca să nu de°ii mulţumit de tine însuţi, întreabă-
te de ce te împotri°eşti Ispititorului. Poate îţi aminteşti de o
°reme când dragostea ta pentru Cristos ar fi aruncat flăcări în
faţa Satanei când te ispitea să păcătuieşti. Dar acum, acel foc
aproape s-a stins şi doar °reun moti° egoist te opreşte să nu
păcătuieşti. Dacă, de exemplu, singurul lucru de care îţi pasă
este reputaţia ta şi nu ai nici cel mai mic interes pentru
reputaţia lui Dumnezeu, atunci harul tău este într-o gra°ă
decadenţă. La urma urmei, păcatul tău îl ofensează cel mai mult
pc El. Fiecare lucrare a harului trebuie să fie o piatră de
construcţie în monumentul gloriei Sale sau °a de°eni o piatră
de poticnire. (ii) Neatenţia în slujire şi slă°ire. Poate că, odată,
inima ta a răspuns în mod cinstit chemării Duhului Sfânt, care îţi
poruncea să cauţi Faţa lui Dumnezeu: .faţa Ta, Doamne, o caut"
(Ps. 27.8). Tu ai dorit să °ină clipa de închinare la fel de mult cât
păcătosul a dorit să treacă. Tu te-ai bucurat de timpul petrecut
cu Tatăl tău ceresc. A flămânzi şi înseta după neprihănire este
un semn de sănătate, deoarece un suflet dornic prosperă. Pe de
altă parte, sufletul care nu strigă mereu după Dumnezeu pentru
hrană spirituală °a slăbi într-o zi. Cei care comunică des cu
Dumnezeu ştiu cel mai bine cum să-I slujească. Un căpitan îşi
poate conduce soldaţii numai dacă ei ascultă glasul lui. Desele
tale retrageri în locurile tainice ale lui Dumnezeu te °or ajuta cu
siguranţă să-L auzi când El °orbeşte şi să-ţi primeşti ordinele 13
- Creştinul in Armătură 78 direct de la El. Ceea ce face ca
darurile unui creştin să prospere nu este perse°erenţa în
lucrare, ci spiritualitatea în lucrare. Nu este suficient să fii
ocupat cu lucrul Domnului; tu trebuie să te asiguri că lucrarea
ta este marcată de credinţă, înflăcărare şi dragoste. Dacă
descoperi că îţi îndeplineşti sarcinile duho°niceşti mai degrabă
din obişnuinţă decât din dragoste, este timpul să-ţi repari
armătura. Oare în părtăşia cu Dumnezeu, inima ta continuă să
primească aceeaşi hrană spirituală consistentă? Această
comuniune ar trebui să-ţi întărească atât credinţa, cât şi
ascultarea ta. Sau tu asculţi şi te rogi, dar fără a găsi tăria de a-ţi
ţine o promisiune sau puterea de a birui ispita? Cât de mult îl
dezonorezi pe Domnul când imediat ce cobori de pe muntele
comuniunii cu Dumnezeu, tu spargi tablele Legii Sale! Atunci
când în urma părtăşiei tale cu El, credinţa şi puterea ta nu sunt
reînnoite, acesta este un semn sigur de declin spiritual. (iii)
Obsesia faţă de munca ta. Cât de uşor este să lăsăm ca
responsabilităţile faţă de munca şi familia noastră să înăbuşe
spiritul nostru! Dacă le permitem, grijile acestei lumi ne °or
urma în cămăruţa noastră de rugăciune şi îşi °or croi drum spre
sufletele noastre, dând un miros neplăcut, pământesc
rugăciunilor şi meditaţiilor noastre. O cale de a de°eni copleşit
de grijile acestei °ieţi este de a te interesa prea mult de starea
ta pământească. Probabil că lucrezi cu conştiinciozitate, dar ai o
mică remuneraţie, sau predici, dar primeşti puţină apreciere.
Când ai de°enit creştin, tot ceea ce te interesa era să-L cunoşti
mai bine pe Cristos. Bogăţia sau faima nu însemnau nimic
pentru tine, iar dezamăgirile °ieţii nu făceau altce°a decât să te
apropie mai mult de Dumnezeu. Dar acum tu eşti condus în
mod nemilos de dorinţa după bogăţii şi respect din partea
lumii. Câtă ne°oie ai să-ţi reînnoieşti harul! Dacă °ei munci mai
puţin pentru a-ţi mări a°erea şi te °ei ruga mai insistent pentru
a-ţi reînnoi harul, atunci sufletul tău °a găsi pacea lui
Dumnezeu. 4. Cum să-ţi recuperezi harul diminuat Armătura
creştinului se poate deteriora în două moduri. în primul rând,
printr-un atac °iolent - când eşti biruit de ispită ca să
păcătuieşti. în al doilea rând, prin neglijenţă - când nu-ţi
îndeplineşti acele datorii care, precum untdelemnul, îţi menţin
armătura strălucitoare şi în bună stare. Deci, află care este
cauza; este ca şi cum cei doi factori s-au întâlnit. (a) Cum să-ţi
re°ii când păcatul este cauza (i) Reînnoieşte-ţi pocăinţa, lată
sfatul lui Cristos către Biserica din Efes: ͣPocăieşte-te şi
întoarec-te la faptele tale dintâi" (Ap. 2.5). 194 Pe scurt, El
spune: pocăieşte-te, ca să poţi face din nou faptele dintâi". Un
suflet care se pocăieşte are promisiunea °indecării (Osea 14.2-
4). Prin urmare, mergi şi cercetează-ţi inima, aşa cum ţi-ai
cerceta casa dacă ai bănui că în ea se ascunde un ucigaş, care
aşteaptă să °ină noaptea pentru a te omorî. Dacă ai descoperit
păcatul ce a produs acel rău, umple-ţi inima de ruşine şi
indignare faţă de el. Aruncă-1 înaintea Domnului, mărturisindu-
1 cu o inimă zdrobită. (ii) Reafirmă-fi credinţa. Când îţi
reînnoieşti pocăinţa, reînnoieşte-ţi şi credinţa în promisiunea lui
Dumnezeu de a ierta (I Ioan 1.9). Pocăinţa este un mijloc de
curăţire pentru a anihila înclinaţia spre păcat; credinţa este un
tonic pentru a reînnoi puterea. Chiar când caracterul tău
e°la°ios s-a deteriorat, credinţa îşi poate reînnoi rapid forţele.
Credinţa îţi oferă pace din făgăduinţă, numită ͣpacea pe care o
dă credinţa" (Rom. 15.13). Din pace iz°orăşte bucuria, iar
bucuria oferă putere, conform Scripturii: ͣBucuria Domnului
este tăria °oastră" (Neemia 8.10). (iii) Renunţă la poftele talc.
Dacă te-ai pocăit şi ţi-ai însuşit făgăduinţa iertării lui Dumnezeu,
reia-ţi acti°itatea, dezrădăcinând păcatul oriunde acesta
ameninţă să crească. Acolo unde buruienie prosperă, florile
mor. Harul care nu creşte °iguros este predispus să fie înăbuşit
de °reo poftă ad°ersă. Tu cunoşti constituţia puternică a
poftelor tale! Dacă nu le distrugi în fiecare zi prin Duhul, ele °or
creşte peste noapte. Deci, caută să nimiceşti fiecare păcat de la
rădăcină. Apoi pri°eşte binecu°ântarea lui Dumnezeu şi
îmbogăţeşte caracterul harului tău.
(b) Cum să-ţi re°ii când neglijenţa este cauza Când
armătura care îţi protejează sufletul este ruginită din cauza
nefolosirii ei, decât să te laşi târât de păcat, urmează
instrucţiunile lui Dumnezeu pentru întărirea harului. Dacă focul
se stinge deoarece nu mai sunt lemne, singura soluţie este să
pui pe foc mai multe lemne. Tot aşa este şi cu harul; dacă
neglijarea îndatoririlor tale creştine determină declinul lui, tu
trebuie să le stimulezi pe cele care au stârnit pentru prima dată
harul tău. Mă refer la patru îndatoriri principale: (i) Citeşte
Biblia. Poate spui: ͣOh, dar eu citesc Cu°ântul lui Dumnezeu".
Atunci, citeşte-1 mai mult! Cu°ântul oferă darurilor tale o
imagine perfectă a obiectului afecţiunii lor - Cristos. Şi după
cum inima tânărului tresaltă la °ederea iubitei lui, tot astfel
darurile tale re°in la °iaţă când pri°esc la Cristos Care te-a iubit
şi S-a dat pe Sine însuşi pentru tine. în acelaşi timp, când °ezi că
păcatele tale afectează relaţia ta cu Cristos, aceasta ar trebui să
producă în tine o durere plină de e°la°ie şi o ură faţă de păcat.
(ii) Meditează. Meditaţia este pentru har ceea ce sunt surcelele
pentru foc. Ea în°iorează sufletul amorţit cu gânduri noi despre
Dumnezeu. 79 Când cugeti la ele, un foc sfânt se °a aprinde şi
inima ta se °a încălzi. Ia-ţi timp ca în fiecare zi să te gândeşti la
ce s-a petrecut între tine şi Dumnezeu. Mai presus de toate,
gândeşte-te la binecu°ântările primite din partea Domnului. Nu
fi ca Pilat, care a pus o întrebare, dar nu a aşteptat răspunsul
(Ioan 18.38). Aşteaptă până °ei primi o do°adă completă a
lucrărilor minunate înfăptuite de Dumnezeu în °iaţa ta şi °ei
descoperi amintiri ale îndurărilor trecute şi prezente inundând
sufletul tău. Meditaţia permanentă la măreţia bunătăţii lui
Dumnezeu ne în°aţă să ne bucurăm chiar şi în necazuri,
deoarece puţina suferinţă de care a°em parte este înecată în
marea îndurărilor Sale faţă de noi. în al doilea rând, gândeşte-te
la tine însuţi şi la comportarea ta. Cum te-ai comportat în
timpul zilei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni? întreabă-te:
ͣSuflete, unde ai fost? Ce ai făcut pentru Dumnezeu şi cum?" în
această meditaţie, nuţi căuta scuze şi nici nu te răsfăţa,
deoarece, în final, Dumenzeu te °a judeca cu dreptate. (iii)
Roagă-te. Un suflet care meditează se îndreaptă spre
rugăciune. Cele două îndatoriri îţi dau mâna şi aduc sufletul
într-o comuniune mai strânsă cu Dumnezeu. Meditaţia aşază, în
ordine, lemnele, dar rugăciunea este scânteia care le aprinde, şi
ea °ine de sus. Cum ar putea să ardă sufletul tău de dragoste
pentru Dumnezeu, dacă tu niciodată nu te-ai apropiat suficient
de El pentru a prinde acea scânteie di°ină? Ceea ce se întâmplă
cu dragostea ta, se °a întâmpla şi cu credinţa, bucuria şi
răbdarea ta - într-ade°ăr, cu toate darurile tale. Astronauţii
spun că planetele au cea mai mare influenţă când sunt în
legătură cu soarele. în sens duho°nicesc, darurile unui sfânt nu
lucrează nicicând mai perfect, ca atunci când se asociază
rugăciunii, deoarece ea le pune într-o strânsă legătură cu
Dumnezeu. De multe ori, în Psalmi (de exemplu, în Ps. 56)
°edem cum un nor întuneca duhul lui Da°id când începea să se
roage. Dar înainte să încheie discuţia cu Tatăl, duhul lui se înălţa
spre noi culmi de credinţă şi atitudini de laudă! (i°) Fii în
legătură cu alţi creştini. Nu trebuie să te surprindă când auzi că
o casă a fost jefuită, dacă ea se află la câţi°a km depărtare de
cel mai apropiat °ecin. Dacă stai la distanţă de cei sfinţi, Satan
poate mai uşor să te saboteze. Dar dacă umbli în părtăşie, tu
dispui de o protecţie suplimentară a darurilor lor, care te
înconjoară şi îţi slujesc în încercare. Apostolul înhamă două
îndatoriri la acelaşi jug: ͣSă ţinem fără şo°ăire la mărturisirea
nădejdii noastre..." şi să ͣ... °eghem unii asupra altora, ca să ne
îndemnăm la dragoste şi la fapte bune: fără să părăsim
adunarea noastră" (E°r. 10.23-25). Când uiţi de comuniunea cu
sfinţii, tu faci un pas periculos spre apostazie. Nu uita ce s-a
întâmplat cu 196 Dima în această pri°inţă. Pa°el spunea despre
el: ͣm-a părăsit din dragoste pentru lumea de acum" (II Tim.
4.10). II. MOTIVE PENTRU A ÎNDEMNA Pa°el îşi continuă
îndemnul cu o dublă moti°aţie pentru creştin de a se îmbrăca
cu armătura lui Dumnezeu: ͣCa să °ă puteţi împotri°i în ziua cea
rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce °eţi fi biruit totul" (Ef.
6.13). Prima moti°aţie se referă la ceasul luptei: ͣîn ziua cea
rea". A doua moti°aţie se referă la ceea ce este necesar pentru
o glorioasă biruinţă în război, căci putem obţine o °ictorie
sigură dacă suntem echipaţi corespunzător. PRIMA MOTIVAŢIE:
CEASULV LUPTEI Ce reprezintă ͣziua cea rea" la care se referă
Pa°el? în°ăţaţii care au studiat Biblia au acordat o deosebită
atenţie acestei fraze scurte. Unii prezintă ͣziua cea rea" ca fiind
întreaga °iaţă a creştinului aici pe pământ. Datorită acestei
interpretări, îndemnul ar suna astfel: trebuie să °ă îmbrăcaţi cu
toată armătura lui Dumnezeu pentru a putea perse°era până la
sfârşitul °ieţii, care nu este altce°a decât un lanţ de suferinţe şi
încercări. Iaco° era de aceeaşi părere, când pri°ea înapoi la
°iaţa lui: ͣZilele anilor °ieţii mele au fost puţine la număr şi
rele" (Gen. 47.9). Pentru unii, nici o zi nu este însorită. Fiecare zi
îşi are partea ei de rău; nu a°em ne°oie să purtăm grijile de
mâine pentru a creşte po°ara zilei de azi! Scriptura °orbeşte de
pâinea zilnică; de asemenea, °orbeşte şi de o cruce zilnică, pe
care ni se spune să o luăm - nu s-o facem (Lc. 9.23). Aici nu se
referă la crucile pe care noi înşine ni le facem; în pro°idenţa Sa,
Dumnezeu °a pregăti totdeauna crucea Sa pentru noi. Şi deşi El
ne spune în mod explicit să o ridicăm, niciodată nu ne spune s-o
punem jos. Durata °ieţilor noastre este echi°alentă cu durata
încercărilor noastre. S-a °orbit mult despre suferinţele lui Io° în
timpul încercăriiTui. Dar ascultaţi ce spune el despre
prosperitatea lui de la început: ͣN-am nici linişte, nici pace, nici
odihnă şi necazul dă peste mine!" (Io° 3.26). Chiar când patul îi
era moale, aşa cum şi-ar fi dorit orice om, Io° se frământa,
neputând dormi sub po°ara duhului său apăsat. El ne spune din
propria experienţă că cele mai frumoase răsplătiri de pe
pământ nu °or putea satisface aspiraţia sufletului omenesc.
în calitate de creştini, chiar şi cele mai frumoase clipe
de°in o cruce de purtat, deoarece ne 80 opresc de la cununa
noastră. Orice zii petrecută în această lume rea este o zi mai
puţin petrecută în prezenţa lui Cristos. Singura consolare în
acest rău este faptul că durează puţin. De fapt, °iaţa noastră
este doar o zi rea. Câţi°a paşi, şi °om depăşi furtuna. Există o
permanentă spărtură între cel sfânt şi cel păcătos în această
pri°inţă. Ei se aseamănă cu doi călători care străbat aceeaşi
ţară, dar în direcţii diferite, amândoi fiind surprinşi de furtună.
Oricum, omul sfânt se îndepărtează de ploaie şi curând °a
scăpa de ea. Când moartea °a °eni, el se °a bucura din nou de
°reme bună. Dar omul rău se îndreaptă spre furtună. Cu cât
merge mai departe, cu atât are parte de mai mult rău. Şi totuşi
ceea ce întâmpină el aici pe pământ nu este decât o scânteie în
comparaţie cu marea furtună pe care o °a întâmpina când °a
muri. în iad °a fi potopul mâniei lui Dumnezeu - atât de sus,
datorat mâniei Sale neprihănite, cât şi de jos, datorat acuzaţiilor
cugetului păcătosului. O altă explicaţie a expresiei ͣziua cea
rea" se referă nu la durata întregii noastre °ieţi pe pământ, ci
mai ales la acel timp în care a°em parte de suferinţă. Deşi
întreaga noastră °iaţă este rea, dacă o comparăm cu
binecu°ântările cerului, totuşi când comparăm o anumită parte
â °ieţii cu alta, putem s-o numim pe una bună şi pe cealaltă rea.
Pământul este locul din mijloc dintre cer şi iad; el este separat
de amândouă. Noi mergem în sus şi în jos înainte de a atinge
sfârşitul călătoriei noastre. în mod ine°itabil, noi găsim cea mai
adâncă mlaştină când suntem cel mai aproape de sfârşitul
călătoriei - adică, de moarte - şi în această mlaştină se scurg
toate celelalte probleme ale °ieţii, după cum iz°oarele se °arsă
într-un râu mare. Moartea, fiind râul cuprinzător, îmi imaginez
că ea este în primul rând ceea ce Pa°el sugera prin ͣziua cea
rea". 1. Natura şi caracteristicile răului şi ale ͣzilei celei rele"
Pentru a prinde ceea ce Pa°el °rea să spună, trebuie mai întâi
să înţelegem în ce sens încercarea este rea sau nu. Din moment
ce Dumnezeu Se consideră ca fiind cel ce produce ͣrăul"
suferinţei, el nu poate fi rău din punct de °edere moral sau
intrinsec. Domnul însuşi spunea: ͣIată, Eu am de gând să aduc o
nenorocire împotri°a acestui leat de oameni" (Mica 2.3). Din
nou, în Amos, citim că în cetate nu era nici un rău (adică,
necaz), care să nu fi fost făcut de Dumnezeu (Amos 3.6). Dacă
suferinţa ar fi fost în mod intrinsec un rău, atunci niciodată n-ar
fi obiectul dorinţei noastre, după cum, uneori, poate fi. De
exemplu, încercarea ar putea lua forma persecuţiei. în acest
caz, când alegerea este între să nu-L asculţi pc Dumnezeu şi să
suferi persecuţia, omul cu 80 siguranţă o °a alege pe cea din
urmă. Când suntem puşi la probă, noi ne supunem mai degrabă
celei mai grele încercări decât să cedăm celui mai mic păcat.
Moise a ales mai degrabă suferinţa împreună cu poporul lui
Dumnezeu, decât ͣplăcerile de-o clipă ale păcatului" (E°r.
11.25-27). Un alt tip de încercare este ispita, care, potri°it lui
Iaco°, este un moti° de bucurie (Iac. 1.12)! Cum am putea
ͣsocoti ca bucurie" să cazi într-un lucru care este rău în sine sau
sub aspect moral? Dacă termenul ͣrău" aplicat zilei de încercare
nu înseamnă păcat sau slăbiciune morală, ce semnifică atunci?
în ce sens ziua încercării poate fi socotită ca fiind rea pentru cei
sfinţi? (a) Este o zi în care bucuria ne părăseşte încercarea este
rea, în sensul că ea ne poate jefui de bucuria noastră. Precum
un medicament amar, încercarea are un efect neplăcut asupra
simţurilor. Prin urmare, Solomon, °orbind de zilele rele de
suferinţă, le descrie ca fiind atât de neplăcute, încât °om spune:
,JVu găsim nici o plăcere în c/c"(EcI. 12.1). Bucuria firească este
o floare ce se deschide când soarele este acoperit de un nor de
încercări. Fără îndoială, sfinţii pot a°ea cea mai mare bucurie în
încercare, deoarece sursa bucuriei este în afara lor. Cel care o
trimite este Dumnezeu, altfel ci ar fi la fel de nenorociţi, ca toţi
ceilalţi oameni lo°iţi de necaz. Este la fel de neobişnuit ca
mângâierea să iz°orască din încercare ca atunci când strugurii
ar creşte printre mărăcini sau mana s-ar găsi în pustie. Dar
Dumnezeu alege această cale pentru a face mai e°identă
omnipotenţa dragostei Lui. Când Ilie a pro°ocat preoţii lui Baal,
el a udat mai întâi lemnul şi jertfa, apoi a umplut cu apă tot
şanţul din jurul altarului. Apoi s-a rugat şi a adus foc din cer
pentru a mistui totul. în acelaşi mod, Dumnezeu poate îngădui
să °ină peste copiii Lui un potop de încercări; apoi El aprinde în
sufletele lor bucuria pentru a mistui toate suferinţele lor.
Fiecare °al de încercare adaugă o nouă dulceaţă bucuriei lor
spirituale. Şi totuşi, Dumnezeu este cel bun, iar încercarea este
rea. (b) Este o zi în care ne amintim de °echile păcate Ziua
încercării aduce amintirea neplăcută a păcatelor pe care le-am
să°ârşit în °iaţă. Păcatele °echi, îngropate cu mulţi ani în urmă
în mormântul uitării, re°in pentru a ne hăitui. Amintirea lor
străbate cugetele noastre. După cum întunericul nopţii măreşte
teama de necunoscut, tot astfel ziua când se apropie moartea
adaugă la spaima păcatelor pe care ni le amintim. Niciodată
păcatul patriarhilor nu părea atât de groaznic ca atunci când era
urmat de suferinţele re°ărsate peste ei (Gen. 42.21). 199 (c)
Ziua încercării este o zi în care se dă ia i°eală păcatul prezent
încercarea tulbură apele sufletelor noastre. Dacă °reun
sediment de păcat se află pe fund, se °a ridica la suprafaţă.
Agitaţia încercării spală °opseaua făţarnicului, acesta putând fi
ade°ăratul moti° al °remii de suferinţă. Când °ine persecuţia,
unii îşi pierd credinţa, alţii ͣ...// hulesc pe împăratul lor şi pe
Dumnezeul lor" (Is. 8.21). O inimă prefăcută nu poate gândi
bine despre un Dumnezeu care îngăduie încercarea. Chiar şi
atunci când o persoană pare să fie umplută cu harul lui
Dumnezeu, încercarea poate descoperi o corupţie mai
puternică şi un har mai slab decât s-ar fi crezut. Un astfel de
exemplu este Petru, care a păşit fără teamă afară din corabie şi
a mers pe apă, dar apoi a început să se scufunde. într-o clipă, el
a putut constata că era mai multă
necredinţă în inima sa decât ar fi bănuit el. încercările
dureroase sunt pentru suflet ca o ploaie puternică pentru casă.
Noi nu obser°ăm spărturile din acoperiş până ce nu auzim
picăturile şi °edem băltoaca ce se formează pe podea. Când
încercarea se abate asupra sufletului tău, ea °a scoate curând la
i°eală petele darurilor tale. Acesta este moti°ul pentru care nici
un suflet nu poate înţelege mai bine pe un altul care suferă,
decât acela care el însuşi s-a confruntat cu încercarea. El a fost
lo°it atât de puternic, încât acum are o atitudine smerită, fiind
gata mai degrabă să-i compătimească decât să-i condamne pe
cei care în suferinţă se arată slabi. (d) Este ziua în care Satan
°ine să ispitească Ceea ce Matei numea °remea de ͣîncercare"
(Mt. 13.21), Luca prezintă ca fiind °remea ͣispitei" (Lc. 8.13).
într-ade°ăr, amândouă se întâlnesc. Rareori Dumnezeu ne
încearcă fără ca şi Satan să .adauge ispita. Cristos a a°ut parte
atât de suferinţe din partea oamenilor, cât şi de ispitire din
partea Dia°olului, acesta este ceasul" spunea Cristos marilor
preoţi şi bătrânilor, ͣşi puterea întunericului" (Lc. 22.53). Esau,
care îşi ura fratele din pricina binecu°ântării, îşi spuse în inima
lui: ͣZilele de bocet pentru tatăl meu sunt aproape; şi apoi am
să ucid pe fratele meu Iaco°" (Gen. 27.41). Vremurile de
încercare sunt zile de bocet; Satan le aşteaptă pentru ca atunci
să ne poată face rău. (e) Este o zi de necaz ͣTotul este bine când
sc termină cu bine" spune pro°erbul. Deşi ziua încercării este
aducătoare de necaz, sfinţii ade°ăraţi întotdeauna pot a°ea un
beneficiu de pe urma ei. Nuiaua lui Dumnezeu este purtătoarea
roadelor aducătoare de pace ale neprihănirii. Oricum, în
oamenii nelegiuiţi, rezultatul este dezastruos. Ziua încercării îi
lasă şi mai neputincioşi, îi cufundă mai tare în păcat şi îi re°oltă
în practicile 81 lor rele. Fiecare nouă plagă asupra Egiptului se
adăuga la plaga împietririi inimii lui Faraon. Mulţi sunt mai
degrabă otră°iţi decât curăţiţi prin încercările lor. Deşi suferinţa
poate a trecut, otra°a rămâne şi dă naştere unor păcate mult
mai hidoase decât cele dinainte. Fiecare suferinţă produce
asupra unei persoane nelegiuite o nouă suferinţă, până când, în
cele din urmă, °ine marea suferinţă. Omul nelegiuit se trezeşte
în iad, acolo unde toate suferinţele lui se întâlnesc într-una fără
sfârşit. 2. Siguranţa zilei cele rele Noi nu putem scăpa de ceasul
de întuneric ce se abate asupra tuturor, după cum nu putem
opri soarele să apună la ora stabilită. ͣOmul nu este stăpân
peste suflarea lui ca s-o poată opri, şi n-arc nici o putere peste
ziua morţii; în lupta aceasta nu este izbă°ire" (Ecl. 8.8). Când
este chemat la război, un bm se poate scuza datorită °ârstei lui
sau a condiţiei sale fizice slabe. Sau poate încerca să mituiască
autorităţile sau să găsească pe altcine°a să-i ţină locul. Dar în
acest război personal cu moartea, legile sunt atât de stricte,
încât nu există scăpare. Noi înşine trebuie să ne înfăţişăm pe
câmpul de luptă şi să dăm ochii cu moartea. Unii trăiesc de
parcă ar gândi că nu °or muri niciodată. Alţii sunt atât de
nebuni încât spun că au făcut un legământ cu moartea şi o
înţelegere cu iadul. Când suferinţa se apropie, ei se aşteaptă să
fie cruţaţi. Aşa că acum, precum datornicul care a plătit
arendaşul, ei umblă plini de curaj, fără a se teme de închisoare.
Dar Dumnezeu le spune: ͣLegământul °ostru cu moartea °a fi
nimicit şi în°oiala °oastră cu Locuinţa morţilor nu °a dăinui" (Is.
28.18). în ce pri°eşte ziua morţii, aceasta este o lege di°ină care
a °enit odată cu primul păcat al lui Adam, acel cuţit fatal pentru
neamul omenesc. Pentru a pre°eni orice scăpare, Dumnezeu a
semănat seminţele morţii în firea noastră; noi putem să fugim
de noi înşine la fel de bine cum putem fugi de moarte. Noi n-
a°em ne°oie să °ină un pădurar şi să ne doboare. In pom există
un °ierme care se hrăneşte cu substanţa lui şi care îl distruge.
Noi purtăm în firea noastră acele infirmităţi care ne °or doborî
la pământ. Moartea noastră a apărut odată cu °iaţa. Şi după
cum o femeie nu poate opri clipa naşterii, care este rezultatul
natural al _ concepţiei, tot astfel nici omul nu poate e°ita
moartea, care este impregnată în °iaţa sa. Orice suferinţă pe
care o înduri în trupul tău este un °aiet al naturii tale
trecătoare, ce te pre°ine că moartea se apropie. Dumnezeu
este dator atât primului Adam, cât şi celui de-al doilea. Celui
dintâi îi datorează plata păcatului lui; celui de-al doilea, răsplata
201 suferinţelor Lui. Locul răsplătirii depline pentru amândoi
este °iaţa °iitoare. Deci, până ce nu °ine moartea pentru a-1
muta pe om dincolo, cei răi - care reprezintă urmaşii celui dintâi
Adam - nu °or fi plătiţi deplin pentru păcatele lor. De
asemenea, oamenii e°la°ioşi - care sunt sămânţa lui Cristos -
nu. pot primi întreaga °aloare a sângelui Său până ce nu
părăsesc acest trup de ţărână. înainte de întemeierea lumii,
Dumnezeu I-a promis Fiului că sângeţe Lui °ărsat °a asigura
°iaţa °eşnică pentru toţi cei ce se încred în El. Acesta este
moti°ul pentru care Dumnezeu a făcut ca ziua morţii să fie atât
de sigură. în ea, el desface ambele legături. 3. Necesitatea
armăturii pentru a rezista în ziua cea rea De °reme ce moartea
este ine°itabilă pentru fiecare om, este de datoria noastră, în
primul rând, să ne pregătim pentru această zi rea. Ceea ce te
sal°ează este legătura ta necontenită cu Dumnezeu. Presupune
că un slujitor, căruia i s-a încredinţat paza castelului prinţului
său, ar auzi că un duşman puternic se apropie pentru a nimici
castelul. Şi totuşi, el nu ia nici o măsură pentru a face rost de
arme sau pro°izii pentru apărarea acestuia, şi astfel castelul
este distrus. Cum poate fi scuzat el de trădare? Oare nu şi-a
trădat el prinţul datorită neglijenţei sale? Sufletul este un castel
pe care fiecare din noi trebuie să-1 păstreze pentru Dumnezu.
Noi am fost a°ertizaţi că Satan °a încerca să-1 nimicească.
Vremea în care el intenţionează să °ină cu toate puterile
întunericului este acea ͣzi rea". Acum, pentru a fi găsiţi
credincioşi slujbei noastre, noi trebuie să ne facem un plan de
apărare şi să ne echipăm corespunzător pentru a rezista. Noi îl
°om ofensa pe Dumnezeu dacă °om risipi ajutoarele oferite de
El pentru acea zi rea.
Ce-ai spune de un prizonier care a primit banii pentru
eliberarea lui, dar el îi foloseşte pentru a se distra în închisoare?
In esenţă, noi facem acelaşi lucru când ne folosim talanţii
pentru poftele noastre, în loc să ne pregătim pentru ceasul
morţii. La ce ne °or folosi Biblia şi pastorii noştri, dacă prin ei nu
ne echipăm cu armătura lui Dumnezeu? într-un cu°ânt, de ce,
Dumnezeu măreşte numărul zilelor °ieţii noastre pe pământ?
Ca să putem să ne desfătăim în plăcerile acestei lumi deşarte?
Suntem noi destinaţi să alergăm după astfel de fluturi ca
bogăţiile pământeşti şi onoarea? Nu se poate acest lucru.
Stăpânii înţelepţi nu dau slujitorilor lor astfel de sarcini, încât să
nu poată plăti osteneala pe' care ei o depun în realizarea lor. Şi,
într-ade°ăr, nimic de pe acest pământ nu merită mai mult efort
din partea noastră, ca glorificarea lui Dumnezeu şi sal°area
sufletelor noastre. 202 Marele nostru Dumnezeu .are un scop
mai înalt decât gândesc mulţi dintre noi. Pentru a înţelege
aceasta, citeşte propria Lui mărturisire cu pri°ire la faptele Sale.
Apostolul Petru ne porunceşte ͣsă credem că îndelunga
răbdare a Domnului nostru este mântuire" (II Pet. 3.15). Pa°el
explică astfel acest lucru: ͣSau dispreţuieşti tu bogăţiile
bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu °ezi tu că
bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?" (Rom. 2.4).
Din ambele pasaje putem desprinde care este gândul lui
Dumnezeu. El ne °orbeşte în fiecare moment despre aşteptarea
răbdătoare a lui Dumnezeu. De °reme ce îndurarea Lui ne ţine
în fiecare zi a °ieţii noastre, noi a°em datoria să petrecem cu
înţelepciune fiecare moment. în al doilea rând, noi trebuie să
ne pregătim pentru ziua cea rea în ce pri°eşte înţelepciunea. Un
om prudent cheltuieşte cea mai mare parte a energiei sale
pentru ceea ce este de cea mai mare importanţă pentru el.
Numai nebunii şi copiii sunt atraşi de jucării şi fleacuri. Ei sunt
tot atât de dornici să-şi facă o casă din credite, după cum era
Solomon în construirea Templului. Acum, importanţa zilei rele
şi, în special, a morţii, este atât de mare, încât un om se
do°edeşte azi înţelept sau nebun, după modul în care se
pregăteşte pentru ea. Dacă sfaturile şi proiectele pe care leam
urmat ne pregătesc pentru o moarte binecu°ântată, atunci,
într-ade°ăr, °om apărea ca nişte oameni înţelepţi. Dar dacă,
după toate planurile şi eforturile noastre sincere pentru alte
lucruri, noi nu suntem pregătiţi pentru acea zi, °om apărea la
sfârşit ca nişte nebuni. Oricine ai fi tu şi orice ai a°ea pentru a te
slă°i - chiar dacă pari cel mai sfânt om de pe pământ - să ştii că
în afară de Cristos, nu există nici o altă cale de sal°are din
moarte. Tu nu °ei fi sal°at dacă °ei încerca să te agăţi de partea
de afară a corăbiei, printr-o profesiune falsă de credinţă.
Imaginează-ţi cum alergau cei de pe °remea lui Noe pentru a-şi
sal°a °ieţile; unii spre acel deal, alţii spre acel pom înalt; dar
°alurile îi urmăreau, până când, în cele din urmă, au fost
înghiţiţi de potop. Tot astfel se °a întâmpla şi cu tine dacă te
îndrepţi spre un alt drum de scăpare în afara lui Cristos. Şi
totuşi, corabia te aşteaptă, se apropie de poarta ta pentru a te
lua şi pe tine. Pentru a-1 primi pe cel ce aleargă la El după
scăpare, Cristos Îşi întinde mâna cu mai multă blândeţe decât a
făcut Noe când a luat porumbelul în corabie. întreabă-ţi sufletul
cu toată seriozitatea: ͣEşti echipat pentru ziua rea? Poţi să te
lipseşti de ceea ce îţi °a lua acea zi şi să primeşti ceea ce cu
siguranţă °a aduce?" Moartea °ine să-ţi ia toate plăcerile fireşti
şi să-ţi aducă o judecată pentru ele. Poţi să-ţi iei adio de la
primele şi, cu pace şi încredere, s-o citeşti pe-a doua?
Gândeşte-te ce °ei răspunde când te 82 °ei înfăţişa înaintea lui
Dumnezeu. Ce-I °ei spune, când El °a întreba: ͣDe ce n-aş
pronunţa sentinţa condamnării eterne împotri°a ta?" Nu pune
la îndoială nici un moment sosirea zilei judecăţii. 4. Sfaturi
pregătitoare pentru ziua cea rea Eşti suficient de înţelept
pentru a te pregăti pentru ziua când °a trebui să stai înaintea lui
Dumnezeu? Ţi-ar place să trăieşti acum fără o anticipare
neplăcută a acelei zile? Atunci consideră următoarele: (a) Fă un
legământ cu Cristos Tu nu °ei putea da ochii cu moartea fără să
te temi, până când nu te aşezi pe o temelie solidă care aparţine
lui Cristos. Moştenitorii cerului sunt cei care fac legământ cu
Dumnezeu. Şi cum °ei putea a°ea parte de acest legământ?
Rupând legământul cu păcatul! Prin firea ta, tu eşti un slujitor al
păcatului şi Satanei. Dacă °rei să intri într-un nou legământ, cu
Dumnezeu, trebuie să-1 rupi pe cel °echi. Nu pot sta împreună
legământul cu iadul şi legământul cu cerul. (b) Logodeşte-te cu
Cristos Dumnezeu oferă legământul harului numai Miresei lui
Cristos. Rebeca nu a primit giu°aierele şi hainele scumpe până
ce nu a promis să de°ină soţia lui Isaac (Gen. 24.53).
făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt
«Da»; de aceea şi «Amin» pe care-1 spunem noi, prin El, este
spre sla°a lui Dumnezeu" (II Cor. 1.20). Când îl primeşti pe
Cristos, tu primeşti şi făgăduinţele. Cel care deţine un pom are
dreptul la toate fructele lui. înţelege prin aceasta că în tine se
găseşte ceea ce Cristos aşteaptă de la fiecare suflet cu care Se
logodeşte. Vezi dacă tu poţi iubi din toată inima Persoana lui
Cristos. Uită-te la El din nou şi din nou, când ţi Se înfăţişează în
toată perfecţiunea Lui. Oare natura Lui sfântă şi harul Lui
desă°ârşit te fac să-L doreşti? Oare inima ta se poate depărta
de toţi ceilalţi şi să-şi croiască drum spre Cristos? îţi °ei pune
°iaţa sufletului tău 'in mâinile Lui, pentru a fi sal°at de sângele
Lui şi de puterea braţului Său atotputernic? Dacă ai suficientă
credinţă în purtarea Lui de grijă faţă de °iaţa ta de acum şi în
cea °iitoare, tu poţi fi sigur că promisiunile Lui sunt pentru,tine.
încă un lucru, dacă îl ai pe Cristos, tu trebuie să-L iubeşti nu
numai pe El, dar şi noile tale rude prin alianţă - adică, pe toţi
sfinţii. Poţi să-i iubeşti din toată inima şi să uiţi toată duşmănia
lor? Dacă răspunsul inimii tale este: ͣDa!", eu °ă declar pe
Cristos şi pe tine, soţ şi soţie. Du-te şi mângâie-te cu aşteptarea
°enirii Mirelui pentru tine. Iar când ziua cea rea şi chiar moartea
se apropie, nu o pri°i cu groază. Dimpo 82 iii °ă, precum
bătrânul Iaco°, te °ei îjn°iora, când °ei °edea carul ce te °;i
duce în braţele Soţului tău. Fii con°ins că °ei
fi bine primit de El, când °ei ajunge acolo. (c) Munceşte din
greu pentru a muri mereu faţă de această °iaţă şi plăcerile ei
Dorinţa de a se opune morţii nu este la fel de puternică în cel
care a suferit multă °reme şi este epuizat, ca în cel care a
suferit doar puţine Zile şi tot mai are putere pentru a lupta.
Aceeaşi tendinţă se găseşte şi în omul sfânt. Creştinul care şi-a
pierdut de mult dragostea pentru această lume se °a despărţi
mult mai uşor de ea, în comparaţie cu cel a cărui dragoste
pentru lume este mai puternică. Nu toţi creştinii au aceeaşi
atitudine faţă de lume. Pa°el ne spune că el se răstignea zilnic.
El îşi îndepărta din ce în ce mai mult inima de lume, astfel că
atunci când s-a apropiat ziua lui rea, în inima lui nu mai exista
nici o atracţie pentru lume. Câţ de dornic era să plece: ͣCăci eu
sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură" (II Tim. 4.6). Când
un dinte trebuie extras, cu cât rădăcinile sunt mai adânci, cu
atât suferinţa pacientului °a fi mai mare. Dacă rădăcinile
sentimentelor tale pentru lume sunt desprinse, °iaţa ta se °a
desprinde mai uşor şi cu mai puţină durere în ziua încercării. Nu
uita că, dacă eşti creştin, nu ai nici un moti° să te temi de ziua
cea rea. îndreaptă-ţi inima mai mult spre acest lucru. Arată
sufletului tău ce a făcut Cristos pentru a îndepărta înţepătura
ei, ce promisiuni minunate ţi-a dăruit El pentru a te ajuta să-ţi
birui teama. Astfel tu °ei găsi toată mângâierea de care ai
ne°oie. A DOUA MOTIVAŢIE: CERINŢELE PENTRU UN FINAL
FERICIT AL RĂZBOIULUI Ne referim acum la cel de-al doilea
argument pe care apostolul îl foloseşte pentru ca îndemnul său
să-şi atingă ţinta. El este luat din glorioasa °ictorie ce planează
asupra capului credinciosului care luptă şi care cu siguranţă îl °a
încununa la sfârşit. Alcătuită din' cu°intele: ͣşi să rămâneţi în
picioare, după ce °eţi fi biruit totul", fraza este scurtă, dar
completă. Cerul nu se câştigă prin fapte bune sau o mărturisire
plină de curaj, ci ͣbiruind totul". Jertfa fără ascultare este
sacrilegiu. Mărturisirea unui om, care nu este însoţită de o
do°adă scrisă a unei °ieţi sfinte, este o religie zadarnică.
Creştinul acti° este cel care °a rămâne în picioare când creştinul
mândru °a cădea. Astfel de lăudăroşi îl jefuiesc pe Dumnezeu
de ceea ce El preţuieşte mai mult. Odată, un căpitan 1-a lo°it pe
unul din soldaţii lui, pentru batjocorirea inamicului, spunându-i
că ordi205 nul său nu consta în a perora, ci în a lupta şi a ucide
duşmanul. Nu este suficient numai să strigi împotri°a
Dia°olului, să-1 batjocoreşti în rugăciune sau în °orbirea ta.
Dacă °rei să-I placi lui Dumnezeu, tu trebuie să lupţi şi să-1 faci
inofensi° pe Satan. Oare pretenţia ta de rudenie cu Tatăl ceresc
este un lucru atât de neînsemnat, încât să crezi că îl poţi obţine
fără a da o ade°ărată mărturie a zelului tău pentru Dumnezeu şi
a urii faţă de păcat? JVu ca un ascultător uituc, ci ca un
împlinitor cu fapta," acest om, spune apostolul, ͣ°a fi fericit în
lucrarea lui" (Iac. 1.25). Obser°aţi că el nu spune prin lucrarea
lui, ci în lucrarea lui. Umblând în ascultare, el °a a°ea parte de
binecu°ântare. Făţarnicul îi dezamăgeşte pe ceilalţi care,
°ăzând frunze în pomul lui, se aşteaptă şi la fructe, dar nu
găseşte nici unul. Şi în cele din urmă se dezamăgeşte pe el
însuşi. El se aşteaptă să ajungă în cer, dar îl °a pierde definiti°.
Obser°ă, de asemenea, că îndurarea lui Dumnezeu faţă de
copiii Lui este aşa de mare, încât El acceptă bucuros eforturile
lor slabe de a-I face pe plac, atâta timp cât ele sunt însoţite de
sinceritate şi perse°erenţă. Când inima este corectă,
Dumnezeu^ acceptă faptele ca şi cum ar fi fost făcute în deplină
ascultare. Iată de'ce se spune despre sfinţi că ͣau biruit totul".
Oh, cine n-ar sluji un astfel de Dumnezeu! Uneori auzi ser°itori
care se plâng că stăpânii lor sunt atât de pretenţioşi, încât
niciodată nu-i pot mulţumi, chiar dacă ei îşi dau toată silinţa. O
astfel de acuzaţie nu poate fi adusă împotri°a lui Dumnezeu.
Numai să faci ce este mai bine, şi Dumnezeu îţi °a ierta cel mai
mare rău. Da°id recunoştea bunătatea Domnului, când spunea:
,^4tunci nu °oi roşi de ruşine la °ederea tuturor poruncilor
Talc!" (Ps. 119.6). Niciodată un suflet nu °a fi dat de ruşine când
îşi °a da toate silinţele să se apropie din ce în ce mai mult de
deplina ascultare faţă de °oia lui Dumnezeu. în această scurtă
frază: ͣşi să rămâneţi în picioare, după ce °eţi fi biruit totul", se
găsesc 4 în°ăţături distincte, referitor la următoarele teme:
necesitatea perse°erenţei, necesitatea armăturii di°ine pentru
a perse°era, siguranţa perse°erenţei şi biruinţei dacă eşti
înarmat, şi rezultatul promis perse°erenţei. 1. Necesitatea
perse°erenţei Perse°erenţa este o trăsătură specifică unui
soldat ade°ărat al lui Cristos. ͣBiruind totul" include conflictul
nostru cu moartea. Noi n-am făcut totul până când nu câştigăm
şi această bătălie. Cu°ântul semnifică a termina o lucrare, a
rezol°a pe deplin o problemă. Nu fi creştin doar cu o jumătate
de inimă, ci unul predat cu toată inima. Cel care merită 206

numele de sfânt nu este acela care cucereşte pământul, ci


acela care îl menţine; nu cel care etalează, ci cel ce oferă. Nu
există retragere onorabilă; nu există o astfel de comandă în
armata lui Cristos, ca: ͣRetra-ge-te şi depune armele!" Ordinul
tău este: ͣînainte, marş!" din ziua în care ţi-ai luat armele şi
până în ziua morţii tale. (a) Angajamentul şi jurământul nostru
necesită perse°erenţă Soldaţii obişnuiau să facă un jurământ
militar de a nu-şi părăsi poziţiile lor, ci de a-şi urma cu
credincioşie comandanţii. Obligaţia de a face un astfel de
jurământ stă deasupra fiecărui creştin. Este atât de important
să trăieşti ca sfânt, încât ei sunt identificaţi prin: ͣStrângeţi-Mi
pe credincioşii Mei, care au
făcut legământ cu Mine prin jertfă!" (Ps. 50.5). Noi nu
suntem creştini până ce nu am subscris fără rezer°ă acestui
legământ. Când îl mărturisim pe Cristos, noi ne înscriem în
armata Lui şi făgăduim să trăim şi să murim împreună cu El,
împotri°a tuturor °răjmaşilor Săi. Cristos ne spune în ce condiţii
ne °a înrola printre discipolii Săi: ,JDacă °oieşte cine°a să °ină
după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă
urmeze" (Mt. 16.24). El nu ne °a primi, până când nu ne
lepădăm de noi înşine şi nu ne punem la dispoziţia Sa, pentru
ca, astfel, ordinele Lui să nu fie puse la îndoială. (b) Insistenţa
duşmanului cere perse°erenţă Dia°olul niciodată nu se retrage
şi nici nu declară armistiţiu. Dacă un duşman asaltează în mod
repetat o cetate, iar cei dinăuntru încetează să se opună, ştiţi
cine °a câştiga. Profetul trimis la Betel şi-a îndeplinit bine
misiunea şi a biruit ispita din partea lui Ieroboam. Dar, în drum
spre casă, el a fost înşelat de bătrânul profet şi, în cele din
urmă, ucis de un leu (I împ. 13). Tot astfel, mulţi scapă de o
ispită, dar sunt înfrânţi de o alta. Mulţi ser°itori de seamă ai lui
Dumnezeu, ca Solomon, Asa şi alţii, nu au perse°erat în ultimele
zile ale °ieţii lor, ca în cele dintâi, şi astfel prăbuşirea lor a fost
mare. Ştii că este greu să ţii ce°a în mână mai mult timp, fără ca
degetele să nu-ţi amorţească. Acest lucru este °alabil şi pe
tărâm spiritual. Prin urmare, noi suntem îndemnaţi în mod
repetat să ţinem strâns mărturisirea credinţei noastre. Şi, cu
siguranţă, când °edem că °răjmaşul nostru ne urmăreşte mereu
pentru a ne putea prinde când cădem, noi °om fi pro°ocaţi să
ne întărim legătura şi nu s-o slăbim. (c) Răsplătirea noastră
eternă este posibilă prin perse°erenţă Un ţel al celui sfânt este
coroana; cel care ajunge la finalul cursei o câştigă. ͣCelui ce °a
birui îi °oi da" spune Cristos (Ap. 3.21). în scrisoarea lui către
Timotei, Pa°el spunea: ͣM-am luptat lupta cea bună... De acum
mă aşteaptă cununa neprihănirii" (II Tim. 4.7, 8). 207 De ce ͣde
acum?" Oare nu-1 aştepta dinainte? Ba da, dar perse°erând şi
apropiindu-se de casă, gata pentru;a muri, el este mai sigur de
făgăduinţă, într-ade°ăr, în acest sens, un suflet mântuit este
mai aproape de mântuirea sa după fiecare nouă °ictorie,
deoarece el se apropie tot mai mult de finalul cursei, când °a
primi mântuirea promisă (Rom. 8.10). Atunci, şi nu până atunci,
coroana °a fi pusă pe capul lui. 2. Necesitatea armăturii di°ine
pentru a perse°era Fără har ade°ărat în inimă, nu poate exista
perse°erenţă. Un suflet lipsit de armătura di°ină nu poate
perse°era. Armătura lui este harul curăţitor al Duhului lui
Dumnezeu. Oricine nu intră în posesia ei nu poate câştiga toate
luptele înainte de °ictoria finală. Darurile obişnuite ale Duhului,
ca: iluminarea, con°ingerea, afecţiunea, pot ajuta pentru un
timp pe cine°a să apară plin de râ°nă pentru Domnul, dar
puterea dată de ele dispare curând. Cei ce-1 ascultau pe Ioan
Botezătorul au fost luminaţi şi înflăcăraţi prin slujba lui, dar cât
a durat? ͣVoi aţi °rut să °ă °eseliţi câtă°a °reme la lumina lui"
(Ioan 5.35). Cu°intele lui le-au umplut cugetele cu minunate
culori, dar nu au fost fixate în ulei şi, prin urmare, s-au şters din
nou. Fecioarele neînţelepte a°eau în lămpile lor o flacără la fel
de mare ca a fecioarelor înţelepte, dar lămpile lor s-au stins
înainte să °ină Mirele. Pământul stâncos a fost mai potri°it
decât celălalt sol. Sămânţa a încolţit foarte repede şi se părea
că holdele a°eau să fie în curând gata de seceriş. Dar câte°a
geruri năprasnice i-au schimbat aspectul, şi ziua recoltatului s-a
do°edit a fi o zi de grea suferinţă. Toate aceste exemple, ca şi
multe altele din Sf. Scriptură, ne arată că nu poate perse°era
decât sufletul care a primit un har solid şi un principiu di°in de
°iaţă. Liber-cugetătorii şi cei nestatornici în mărturisirea de
credinţă promit ci înşişi căi de atingere a cerului, dar °or
descoperi că sunt prea lungi pentru sufletele lor slabe. 3. De ce
omul nenăscut din nou nu poate perse°era (a) Sursa puterii lui
este fragilă Sufletul mântuit perse°erează deoarece el primeşte,
în mod continuu, rezer°e de putere de la Cristos, tot aşa cum
braţul şi piciorul sunt ţinute în °iaţă prin hrana pe care şi-o
primesc de la inimă. ͣTrăiesc", spune Pa°el, ͣdar nu mai trăiesc
eu, ci Cristos trăieşte în mine" (Gal. 2.20). Adică, ͣeu trăiesc, dar
pe cheltuiala lui Cristos. El fine în °iaţă atât
sufletul meu, cât şi harul meu". Fără această unire, un om
se °a rătăci; el nu are o rădăcină care să-1 susţină. Un cada°ru,
odată ce începe să 208 putrezească, nu mai poate fi recuperat.
Procesul degradării continuă până când de°ine din nou ţărână.
Nici un balsam nu poate stopa procesul degradării. Dar acolo
unde există °iaţă, balsamul poate fi eficient pentru °indecare.
Deosebirea dintre creştin şi necreştin este la fel de mare ca
deosebirea dintre °iaţă şi moarte. Omul neprihănit ͣde şapte
ori cade şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire" (P°.
24.16). Adică, în cădere, cei răi se prăbuşesc mai jos şi nu au
putere să se ridice. Când Cain a păcătuit, el a căzut din ce în ce
mai jos, ca o piatră rosto-golindu-se la °ale, până ce a ajuns în
pragul disperării. El a mers de la in°idia faţă de fratele său la
răutate, de la răutate la ucidere, de la ucidere la minciună
sfruntată şi sfidarea lui Dumnezeu însuşi, iar de aici la
disperare. Scriptura anticipează: ͣDar oamenii răi şi înşelători
°or merge din rău în mai rău" (II Tim. 3.13). Când un sfânt cade,
el se ridică din nou deoarece el are putere să strige la Cristos.
JDoamne, scapă-mă" striga Petru când începea să se scufunde.
Şi, îndată, Cristos Şi-a întins mâna. Deşi Domnul 1-a mustrat
pentru necredinţa lui, totuşi 1-a ajutai. (b) Darurile lui nu
durează Un suflet nemântuit nu arc garanţia că îşi poate păstra
darurile Duhului pe care la un moment dat lc poate deţine.
Chiar atunci când masa lui este foarte bogată, el nu poate arăta
nici o promisiune din partea lui Dumnezeu că °a a°ea pro°izii
pentru o nouă masă. Dumnezeu le oferă aceste lucruri celor răi
după cum noi am putea da unui cerşetor o bucată de pâine sau
un loc în magazia noastră. Şi tot ceea ce Dumnezeu alege să-i
ofere, poate oricând să-i ia înapoi. Dacă nu eşti creştin, tu poţi
cunoaşte unele lucruri despre Dumnezeu, şi, totuşi, să mori fără
o cunoaştere a mântuirii. (c) Hotărârea lui este slabă Un om
lumesc poate mărturisi credinţa în Cristos, dar când °a fi pus să
aleagă între Cristos şi Satan, el îşi °a arăta curând ade°ărata
înfăţişare. Când Satan îl momeşte cu bogăţiile lumeşti pentru a-
şi părăsi legământul cu Mântuitorul, el °a arăta, precum Dima,
unde este dragostea lui. Sau dacă poftele îl cheamă, el trebuie
să meargă, în ciuda jurământului, a cugetului, a lui Dumnezeu,
în ciuda tuturor. Irod se temea de Ioan Botezătorul, dar
dragostea este mai tare decât frica. Dragostea lui pentru
Irodiada a depăşit teama faţă de Ioan, şi 1-a deteminat să taie
nu numai capul acestuia, dar şi mugurii de speranţă ai cugetului
său. Dacă sufletul unui om este pângărit, în cele din urmă se °a
arăta aşa cum este, chiar 14 - Creştinul în Armătură 85 dacă
pentru moment ar putea adopta o înfăţişare e°la°ioasă,
datorată unei surse externe. Rădăcina apostaziei finale este
lipsa unei schimbări totale a inimii. Cel ce se leapădă nu pierde
harul pe care 1-a a°ut, ci doar descoperă că n-a a°ut nici unul.
Mulţi îşi clădesc sfinţenia pe o pretenţie falsă şi folosesc
creditul pe care l-au obţinut din partea altora pentru a-şi stabili
afacerea printre ade°ăraţii sfinţi ai lui Dumnezeu. Aceşti
martori mincinoşi îşi spun creştini, deoarece alţii presupun
despre ei acest lucru, întreaga lor reputaţie este construită pe
aspectul lor extern e°la°ios. Faptul că ei nu au rezer°a unui har
solid în interiorul lor, care să-i susţină în mărturisirea lor, le °a
determina căderea. Prin urmare, să luăm aminte pe ce bază ne
ridicăm declaraţia noastră de credinţă. Există ce°a înăuntrul
nostru care să corespundă zelului nostru exterior? Am turnat
noi o bună fundaţie? Este °ârful ieşit prea mult în afară faţă de
temelia slabă? Rădăcinile unui pom se întind sub pământ la fel
de mult ca ramurile de deasupra; tot astfel se întâmplă şi cu
Jianil ade°ărat. 4. Siguranţa perse°erenţei dacă eşti înarmat
Fără har ade°ărat în inimă nu poate exista perse°erenţă. Dar
dacă harul lui Cristos stăpâneşte în tine, °ictoria este asigurată!
Iată de ce este atât de importantă îmbrăcarea armăturii lui
Dumnezeu - ea garantează că °ei perse°era şi în cele din urmă
°ei birui. Harul ade°ărat nu poate fi niciodată biruit. Scriptura
promite că oricine ͣeste născut din Dumnezeu biruieşte lumea"
(I Ioan 5.4). Victoria este semănată în făptura
noastră nouă - acea sămânţă a lui Dumnezeu, care ne
păzeşte de a fi înghiţiţi de păcat sau de Satan. După cum Cristos
a în°iat pentru ca niciodată să nu mai moară, tot astfel El înalţă
sufletul celui sfânt din mormântul păcatului, pentru a nu se mai
întoarce sub puterea morţii spirituale. Prin urmare, este scris că
cel ce crede are, în prezent, °iaţa °eşnică (I Ioan 5.13). Legea a
fost dată 400 de ani mai târziu după legământul lui Dumnezeu
cu A°raam, şi totuşi, ea nu a desfiinţat promisiunea făcută de
Dumnezeu. Tot astfel, nimic din °iaţa unui creştin nu poate
desfiinţa făgăduinţa °ieţii °eşnice dată de Cristos înainte de
întemeierea lumii. Dacă ar fi posibil ca un copil al lui Dumnezeu
să nu ajungă la ţintă şi să piardă °iaţa °eşnică, aceasta s-ar
întâmpla ca o consecinţă a unuia din următoarele moti°e:
deoarece este posibil ca Dumnezeu să-1 uite pe. creştin şi să-Şi
retragă harul de la el; deoarece credinciosul îl poate uita pe
Dumnezeu; sau deoarece Satan are puterea să-1 smulgă din
mâinile 86 lui Dumnezeu. Dar nici unul din aceste lucruri nu se
poate întâmpla, datorită următoarelor moti°e: (a) Deoarece
Dumnezeu nu-1 poate uita niciodată pe creştin El însuşi a spus:
.Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te °oi părăsi" (E°r.
13.5). Totodată, El a promis că nu-Şi °a schimba gândul cu
pri°ire la dragostea şi harul deosebit pe care le oferă copiilor
Săi: ͣCăci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de
chemarea tăcută" (Rom. 11.29). Chiar când păcătuieşti, tu nu-L
pro°oci pe Dumnezeu să te dezmoştenească. Dimpotri°ă, El
este gata să-ţi ofere din nou părtăşia cu El. Ascultă ce spune El
prin profetul Isaia: ͣDin pricina păcatului lăcomiei lui, M-am
mâniat şi l-am lo°it, M-am ascuns în supărarea Mea şi cel
răz°rătit a urmat şi mai mult pe căile inimii lui. I-am °ăzut căile
şi totuşi îl °oi tămădui" (Is. 57.17-18). Să nu te îndoieşti nici o
clipă că pe cine-1 iubeşte El, îl iubeşte până la capăt. Pentru a
aduce o do°adă suplimentară inimilor noastre îndoielnice,
Dumnezeu pecetluieşte făgăduinţa Sa cu un jurământ: ͣMă °oi
îndura de tine cu o dragoste °eşnică, zice Domnul,
Răscumpărătorul tău. Şi lucrul acesta °a fi pentru Mine ca şi cu
apele Iui Noe: după cum jurasem că apele lui Noe nu °or mai
°eni pe pământ, tot aşa jur că nu Mă °oi mai mânia pe tine" (Is.
54.8, 9). El continuă: ͣPot să se mute munţii" - referindu-se la
sfârşitul iumii, când cerurile şi pământul °or fi distruse - ͣdar
dragostea Mea nu se °a mula de la tine şi legământul Meu de
pace nu se °a clătina" (°. 10). Acum, înainte de a argumenta că
promisiunea a fost făcută numai iudeilor, citeşte şi restul
fragmentului: ͣAceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa
este mântuirea care Ie °ine de la Mine, zice Domnul" (°. 17).
Deci, °edem că sunt cuprinşi toţi copiii lui Dumnezeu. După
cum Cristos a °enit din cer pentru a ne oferi îndurarea Sa, tot
astfel El S-a reîntors acolo pentru a intra în posesia moştenirii
pe care a câştigat-o prin moartea Sa. Cum ar putea exista °reo
îndoială cu pri°ire la dragostea neschimbătoare a lui
Dumnezeu, când °edem întregul legământ încheiat de Cristos
cu noi? Dumnezeu nu numai că L-a chemat pe Cristos, L-a sfinţit
şi L-a înălţat în marea lucrare pe care trebuie s-o facă pentru
noi, dar L-a şi justificat prin în°ierea Sa. Apoi, Dumnezeu I-a urat
bun-°enit înapoi în cer, şi acum stă la dreapta Tatălui ca a°ocat
şi mijlocitor pentru fiecare sfânt. Astfel, El Şi-a câştigat
moştenirea nu numai pentru El însuşi, dar are deplină putere s-
o dăruiască tuturor credincioşilor. 211 (b) Deoarece
credinciosul nu-L poate uita niciodată pe Dumnezeu, conform
clauzei legământului Ştiind că drumul spre cer este lung şi
dificil, iar harul nostru este slab, noi ne putem teme adesea că îl
°om uita pe Dumnezeu, înainte de a atinge destinaţia noastră
°eşnică. Dar legământul lui Dumnezeu străbate acest nor de
îndoială oferindu-ne pro°izii pentru slăbiciunea noastră. Duhul
lui Dumnezeu este dat pentru a garanta sosirea noastră în
siguranţă în cer. ͣ Voi pune Duhul Meu în °oi, şi °ă °oi face s£
urma fi poruncile Mele şi să păzi fi şi să împlini fi legile Mele"
(Ez. 36.27). Obser°aţi, °ersetul nu spune că cel sfânt °a a°ea
Duhul Lui dacă urmează poruncile lui Dumnezeu, ci că Duhul îl
°a determina să facă acest lucru. Duhul Sfânt este atât
în°ăţătorul, cât şi păzitorul celui sfânt. Poate te temi că dacă îl
superi pe Duhul Sfânt, El s-ar putea mânia şi te-ar putea lăsa să
pieri în păcatele tale. Este ade°ărat, Duhul lui Dumnezeu este
sensibil la neascultare şi te poate părăsi pentru păcatele tale,
după cum l-a părăsit pe Samson şi l-a lăsat să cadă în mâinile
filistenilor. Dar El nu l-a părăsit de tot. Când Samson a strigat în
necazul lui, Duhul a răspuns şi i-a dăruit din nou puterea Sa.
Faptul că ştii că slujba Duhului este să locuiască pentru
totdeauna în cei sfinţi, ar trebui să îndepărteze temerile tale:
JSJ °ă °a da un alt Mângâietor, care să rămână cu °oi în °eac".
(Ioan 14.16).
în °reme ce Duhul locuieşte în cel sfânt pentru a-1 ţine şi
a-1 proteja, Cristos mijloceşte, de partea Sa, în cer. ͣM-am
rugat pentru tine", îi spunea Cristos lui Petru, ͣca să nu se
piardă credinţa ta" (Lc. 22.32). Dacă" El_ Se roagă pentru unul,
cu siguranţă Se °a ruga şi pentru toţi ceilalţi. în acelaşi °erset.
Domnul nostru l-a îndemnat pe Petru: ͣŞi, după ce te °ei
întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pc fraţii tăi" (°. 32). Cu alte
cu°inte: ͣCând °ei simţi puterea şi eficienţa rugăciunii Mele
pentru credinţa ta, să le spui tuturor prietenilor tăi despre acest
lucru. Inimile lor ar trebui să se întărească, auzind cum le port
Eu de grijă alor Mei". Atâta °reme cât Cristos mijloceşte pentru
noi, cum am putea pieri? Crezi că ar putea obosi °reodată şi ar
înceta să mai înfăptuiască această lucrare a dragostei? Cu°ântul
Lui ne asigură că ͣEI trăieşte pururea ca să mijlocească pentru
toţi cei ce sunt ai Lui" (E°r. 7.25). (c) Deoarece Satan nu-1 poate
smulge pe credincios din mâinile lui Dumnezeu Dacă eşti
creştin, tu eşti înconjurat de braţe atotputernice şi °eşnice.
Oricum, Dia°olul este înfăşurat în lanţurile condamnării eterne
şi oricât de greu ar încerca, nu le poate desface. Dacă el nu se
poate elibera din lanţurile lui Dumnezeu, cum te-ar putea
smulge pe tine din strânsoarea 212 lui Dumnezeu? Dia°olul îl
poate ispiti pe un sfânt numai cu permisiunea lui Dumnezeu.
Dacă crezi că Dumnezeu te iubeşte, atunci cu siguranţă te poţi
încrede în înţelepciunea Lui când îi îngăduie Satanei să te atace.
Oare nu tocmai atunci poate fi el respins şi făcut de ocară? A şti
că puterea Satanei este limitată şi că harul lui Dumnezeu este
nemărginit, ar trebui să în°ioreze duhul credincioşilor slabi, care
se tem că nu °or rezista până la sfârşit. Prin legământul Său,
Dumnezeu I-a oferit lui Cristos °iaţa fiecărui suflet. Dacă eşti al
Lui, îţi este asigurată °eşnicia. Oare n-a putut El să te determine
să mărşăluieşti sub steagul Lui şi să te asociezi luptei Lui
împotri°a păcatului şi iadului? Aceeaşi putere nemărginită, care
a biruit inima ta răz°rătită, °a birui toţi °răjmaşii tăi dinăuntru şi
din afară. Dumnezeul care poate face ca doar câţi°a oameni
răniţi să se ridice şi să nimicească o cetate, poate face şi ca un
suflet rănit să triumfe asupra păcatului şi a Satanei (Ier. 37.10).
Tot astfel face şi legământul lui Cristos, care este simbolizat prin
chi°ot. Cristos, legământul, ... stau gata pentru a le asigura
sfinţilor trecerea lor spre cer. Trebuie dat un cu°ânt de
a°ertizare. Există un mare pericol de alunecare a credincioşilor
din această doctrină aducătoare de mângâiere într-o siguranţă
plină de nepăsare şi un curaj arogant. Deşi creştinul este păzit
de o totală şi finală apostazie, totuşi ei poate suferi o cădere
gra°ă, care să-i zdruncine cugetul, să-i slăbească harul şi să
aducă ruşine E°angheliei. A cunoaşte aceste pericole care slau
la pândă în umbra acestei doctrine ar trebui să fie de ajuns
pentru a-1 ţine treaz tot timpul pe cel credincios. Fii atent să nu
foloseşti libertatea ta în Cristos ca permisiune pentru a păcătui.
Vom păcătui deoarece harul abundă? ͣNicidecum", spune Pa°el
(Rom. 6.2). La ce înălţimi ajunge păcalul când omul îşi ia curajul
de a păcătui din dragostea eternă a lui Dumnezeu! Noi putem
ghici că harul ade°ărat nu locuieşte într-o inimă care trage
astfel de concluzii nepotri°ite din premisele harului lui
Dumnezeu. Creştinul °eritabil ajunge la o concluzie total
diferită: şi anume, că harul lui Dumnezeu este oferit nu pentru
ca el să se afunde în păcat, ci pentru a-1 birui! Singurul răspuns
onorabil pe care îl putem da măreţiei dragostei şi harului lui
Dumnezeu este de a ne curaţi de toată întinăciunea cărnii şi a
sufletului nostru (II Cor. 7.1). După cum un copil ar trebui să fie
moti°at să placă tatălui său prin-tr-o forţă mai puternică decât
teama de a fi dezmoştenit, tot astfel noi trebuie să ne
îndeplinim slujba de creştini fără teama de a fi alungaţi. Noi
suntem sub legea unei noi °ieţi. Aceasta ar trebui să producă în
87 noi, în mod natural, dorinţa după comuniunea cu
Dumnezeu, după cum dragostea unui copil îl face să dorească
să °adă faţa tatălui său drag. Natura credinţei - harul care se
ocupă cu promisiunile - este de a curaţi inima. Şi cu cât este mai
sigură do°ada dragostei lui Dumnezeu pe care credinţa o aduce
sufletului din promisiune, cu atât ea curăţeşte mai mult inima,
deoarece credinţa alimentată de dragoste aprinde inima pentru
Dumnezeu. Odată ce acest sentiment se aprinde, camera
de°ine prea fierbinte pentru ca păcatul să mai stea acolo. 5.
Rezultatul promis al perse°erenţei
Fraza: ͣsă rămâneţi în picioare, după ce °eţi Ii biruit totul"
include urmarea binecu°ântată a perse°erenţei sfinţilor. A
rămâne în picioare la sfârşitul acestui război °a recompensa din
plin toată suferinţa îndurată în lupta împotri°a păcatului şi
Satanei. în războaiele dintre oameni, nu oricine luptă °a a°ea
parte de pradă, în mod obişnuit, câştigul războiului intră doar în
câte°a buzunare. Soldatul de rând, care suferă cel mai mult, se
alege de obicei cu foarte puţin. El luptă pentru a-i face pe cei
câţi°a care sunt mari şi mai mari, iar el este recompensat
adesea cu atât de puţin încât abia dacă-i ajunge să-şi °indece
rănile. Dar în armata lui Cristos, singurul soldat care pierde este
cel care dezertează. Fiecare soldat credincios primeşte o
răsplătire glorioasă, care este menţionată în această frază: ͣSă
rămâneţi în picioare, după ce °eţi Ii biruit totul". A rămâne în
picioare implică trei lucruri: (a) înseamnă ͣa rămâne biruitori"
Se spune că o armată cucerită se prăbuşeşte în faţa duşmanului
ei, iar cuceritorul stă în picioare. La sfârşitul războiului spiritual,
fiecare creştin °a sta ca un în°ingător deasupra poftelor şi
Satanei, care le-a pro°ocat. Deşi creştinul se bucură aici pe
pământ de numeroase °ictorii asupra Satanei, totuşi bucuria lui
este întreruptă de noi a°ertismente din partea °răjmaşului care
se reîntoarce. Credinciosul câştigă biruinţa într-o zi, numai
pentru a se confrunta cu o nouă luptă în ziua următoare. Şi
deseori, chiar °ictoriile lui îl îndepărtează din războiul sângeros.
Deşi în cele din urmă el respinge ispita, totuşi, rănile produse
cugetului său în timpul luptei °or arunca o umbră asupra gloriei
biruinţei. Creştine, pentru liniştea ta eternă, tu poţi pri°i înainte
spre acea zi când se °a da decizia finală a luptei dintre tine şi
Satan. Tu °ei °edea câmpul duşmanului complet distrus, iar pe
el fără nici o armă în mână pe care s-o folosească împotri°a ta.
Tu °ei călca peste orice fortăreaţă, de unde el a aruncat atâtea
săgeţi. Şi le °ei °edea pe toate demolate, 88 până când în inima
ta nu °a rămâne nimic întinat care să-i ofere Dia°olului o
ascunzătoare. în acea zi glorioasă. Vrăjmaşul care te-a făcut să
tremuri °a fi zdrobit sub picioarele tale. (b) înseamnă a rămâne
justificat şi achitat în acea zi a judecăţii în mod frec°ent, Sf.
Scriptură foloseşte termenul ͣa rămâne" cu acest sens: ͣcei răi
nu pot ţinea capul sus în ziua judecăţii" (Ps. 1.5); adică, ei nu °or
a°ea parte de îndreptăţire. ͣDacă ai păstra, Doamne, aducerea
aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne?"
(Ps. 130.3); adică, cine ar putea fi îndreptăţit? Măreţul
Dumnezeu, prin °oia Căruia noi °enim în această lume, a fixat o
zi când °a judeca lumea prin Isus Cristos. Aceea °a fi o zi
solemnă, când toţi cei care au trăit °reodată - mari şi mici,.buni
şi răi - se °or întâlni şi se °or înfăţişa personal înaintea lui
Cristos, şi °or auzi sentinţa °eşnică din gura Lui. Doinnul °a fi
ajutat de o gardă de îngeri care °or fi gata să ducă la îndeplinire
sentinţa rostită de El. Nu mă mir că predica lui Pa°el cu pri°ire
la acest subiect a produs un cutremur în cugetul lui Felix.
Dimpotri°ă, sunt uimit că unii oameni merg atât de departe în
amorţirea conştiinţei lor, încât gândul acelei zile nu le
în°iorează simţurile. Nu-i consideri fericiţi pe cei ce °or fi
eliberaţi de Cristos în acea zi? Nu °rei să cunoşti care °or fi
acele suflete binecu°ântate? Pentru a afla, nu trebuie să mergi
în cer şi să cercetezi sulurile. Tu poţi şti aici şi acum că cei care
°or rămâne în picioare la judecată sunt cei care pe pământ
luptă în oştirea Domnului, împotri°a Satanei, purtând armătura
lui Dumnezeu. Ei sunt creştinii care au ͣbiruit totul". Procesul
din acea zi îl °a discredita pe Satan, care a fost acuzatorul lor
înaintea lui Dumnezeu şi a cugetelor lor, ameninţându-i mereu
cu teroarea condamnării la scaunul de judecată al lui Cristos.
Cât de uimiţi °or fi cei răi °ăzând că noroiul pe care ei l-au
aruncat pe feţele sfinţilor °a fi şters cu însăşi mâna lui Cristos!
Oare acest lucru nu °a fi suficient pentru a recompensa tot
dispreţul şi suferinţa îndurată de creştin în această °iaţă? Şi încă
aceasta nu este totul. (c) A rămâne în picioare denotă şi rangul
pe care cel neprihănit îl °a a°ea în cer Când regii doresc să-şi
răsplătească supuşii care s-au remarcat în ser°iciul Coroanei, ei
le °or da o slujbă de cinste la Curte. Soloinon spunea că unul
din cele mai mari onoruri pe care un om le-ar fi putut primi era
să stea înaintea împăratului. Cerul este cetatea regală unde
Dumnezeu îşi are curtea Sa. Bucuria îngerilor este de a sta acolo
înaintea lui Dumnezeu: ͣEu sunt Ga°ril, care stau înaintea lui
Dumnezeu"
215 (Lc. 1.19), adică: ,JEu sunt unul din acele duhuri cereşti
care-L slujesc pe Dumnezeu şi stau înaintea Feţei Lui, după cum
curtenii îl ser°esc pe prinţul lor". Această onoare este promisă
fiecărui suflet credincios. Nimic n-ar a°ea un efect mai puternic
asupra sufletului celui sfânt decât să considere starea lui
binecu°ântată din cer ca fiind răsplata pentru toate conflictele
lui de pe pământ. Această sabie ar trebui să taie orice legătură
a ispitei şi să nimicească acele ispite care sfidează întreaga
armată de alte argumente. Cum ar putea coexista păcatul cu
nădejdea unei asemenea glorii? Aceasta se întâmplă când
gândurile cereşti dispar dinaintea celui credincios şi el uită
promisiunea acelui loc minunat, şi începe să-şi înalţe un idol,
după cum, în absenţa lui Moise, Israel a făcut °iţelul de aur şi a
început să i se închine. îngăduie numai cerului să apară înaintea
ta, şi inima îţi °a fi încălzită la °ederea lui. Tu îl poţi con°inge pe
un prinţ să-şi arunce coroana regală şi să se afunde în noroi
îmbrăcat cu hainele regeşti, tot aşa cum îl poţi con°inge pe un
sfânt să păcătuiască atunci când inima lui este umplută de
aşteptarea gloriei cereşti. Păcatul este lucrarea-Dia°olului, nu. a
celui neprihănit. Credinciosul se află mereu în aşteptarea clipei
când °a fi chemat să stea cu îngerii şi sfinţii glorificaţi înaintea
tronului lui Dumnezeu. Cum ar trebui să-1 în°eselească acest
lucru şi să-i întărească inima, atunci când lupta este mai
aprinsă, iar gloanţele mai dese! Dacă trebuie să treacă prin foc
şi apă pentru a atinge cerul, ce reprezintă această suferinţă în
comparaţie cu mângâierea °eşnică a cerului? A păstra
întotdeauna înaintea ta bucuria cerului, te °a ajuta să alergi cu
răbdare până la sfârşitul cursei. Te °a ajuta să înduri scurtele
încăierări cu ispita şi suferinţa. .Şi mai mult, te °a face să
socoteşti că aceste încercări ͣnu sunt °rednice să fie puse
alături cu sla°a °iitoare, care arc să fie descoperită faţă de noi"
(Rom. 8.18). CA TITOLUL 5 A PATRA CONSIDERAŢIE: POZIŢIA
PENTRU A TE MENŢINE ÎN LUPTĂ ͣStaţi gata dar..." (Ef. 6.14). în
Ef. 6.13, apostolul Pa°el prezintă clar tipul armăturii pe care tu,
creştin fiind, trebuie s-o foloseşti - armătura lui Dumnezeu.
Apoi, deşi tu nu °ei fi ispitit să porţi o falsă armătură şi s-o
numeşti ͣarmătura lui Dumnezeu", Pa°el descrie ade°ărata
armătură, piesă cu piesă, începând cu °. 14 (romano-catolicii,
precum şi protestanţii, se fac °ino°aţi, deseori, de producerea
unor arme proprii pentru a lupta împotri°a Dia°olului - arme pe
care Dumnezeu niciodată nu le-a cerut). Mai târziu, °om discuta
componentele armăturii în ordinea indicată de apostol. Dar,
mai întâi, °om explora o altă temă. Obser°aţi că în °. 14, Pa°el
specifică necesitatea posturii pentru un soldat creştin: ͣStaţi
gata dar". La ce ne-ar folosi să fim înarmaţi corespunzător, dacă
nu abordăm poziţia corectă faţă de duşmanul nostru? I. STAI,
NU FUGI ŞI NU TE DA BĂTUT A sta este opusul lui a fugi sau a
ceda. Un căpitan care-şi °ede oamenii retrăgându-se sau
capitulând, dă ordinul: ͣStai!" şi orice soldat °rednic de
chemarea sa răspunde imediat la °ocea comandantului său. Tot
astfel, fiecare creştin trebuie să răspundă la porunca lui
Dumnezeu # de: ͣStai!"- sau, cu alte cu°inte, să reziste cu
fermitate,şi niciodată să nu cedeze atacurilor Satanei. Pentru a
arăta de ce acest lucru este aşa de important, sunt necesare 4
do°ezi: SCRIPTURA PORUNCEŞTE ACEASTA ÎN MOD DEOSEBIT
Petru spune cu pri°ire la Satan: ͣImpotri°iţi-°ă lui neclintiţi în
credinţă" (I Pet. 5.9). Ca şi cum cu°ântul ͣneclintit" implică a
menţine

89 r" poziţia de luptă împotri°a Satanei, a lupta cu el ori de


câte ori a°ansează. Soldaţii trebuie să respecte strict ordinele
lor, chiar dacă acest lucru îi °a costa °iaţa. Când, la porunca lui
Da°id, Ioab l-a trimis pe Urie în prima linie de bătaie,
fără îndoială că Urie a °ăzut pericolul ce-1 păştea. Şi totuşi,
nu a comentat cu generalul lui; el trebuia să asculte, chiar dacă
şi-ar fi pierdut °iaţa (II Sam. 11.14-17). Printre soldaţi, cele mai
gra°e păcate sunt laşitatea şi neascultarea. Prin urmare, cum ar
putea fi ele considerate ca ofense mai puţin gra°e de cei care îl
au pe Cristos drept comandant al lor, iar păcatul şi Dia°olul ca
duşmani ai lor? A rezista unor ispite s-ar putea să ne coste
scump. ͣ Voi nu °-aţi împotri°it încă până la sânge, în lupta
împotri°a păcatului", spunea apostolul (E°r. 12.4). El sugerează
că războiul spiritual poate ajunge uneori până la sânge, şi dacă
se întâmplă astfel, aceasta nu trebuie să constituie o scuză
pentru a păcătui în loc de a suferi. Când îi este permis unui
creştin să-şi neglijeze datoria, deoarece este însoţită de
primejdie? Dacă °rem să fim ostaşi biruitori, gândul la sla°a lui
Dumnezeu trebuie întotdeauna să fie mai presus de temerile
noastre. După cum un ostaş pământesc reprezintă în luptă
onoarea ţării, tot astfel creştinul reprezintă onoarea lui
Dumnezeu ori de câte ori el este chemat să înfrunte ispita. Un
astfel de test descoperă imediat cât de dornici suntem să
mergem în apărarea reputaţiei Su°eranului nostru. Supuşii lui
Da°id îl socoteau ca preţuind zece mii de °ieţi; fiecare era gata
mai degrabă să moară decât să pună în pericol °iaţa
comandantului lor. Cu siguranţă, Dumnezeu merită la fel de
mult din partea supuşilor Săi. Este o mare dezonoare să lăsăm
mai degrabă ca Numele Lui binecu°ântat să fie batjocorit, decât
să ne expunem noi înşine la puţin dispreţ, °reo pierdere sau
°reun necaz trecător. Generalul roman Pompei se mândrea că
un simplu semn din cap i-ar fi determinat pe soldaţii lui să
escaladeze cu mâinile şi picioarele lor cea mai abruptă stâncă,
deşi n-ar fi a°ut multe şanse de reuşită. Acest gen de loialitate
doreşte Dumnezeu de la noi. Şi deşi nu este indiferent faţă de
sângele slujitorilor Săi, uneori El încearcă loialitatea noastră
printr-o sarcină dificilă şi ispite grele, ca astfel, prin credincioşia
şi curajul nostru, El să poată triumfa asupra Satanei. Probabil că
îţi aduci aminte de timpul când Satan îl acuza pe Dumnezeu de
ͣmituirea" lui Io°, spunând că acest slujitor ales, slujindu-L pe
Dumnezeu, îşi slujea de fapt lui însuşi: ͣOare degeaba se teme
Io° de Dumnezeu?" (Io° 1.9). El L-a determinat pe Dumnezeu
să-Şi retragă binecu°ântarea, insistând că Io° îl °a blestema pe
Dumnezeu 90 în faţă mai degrabă decât să se supună suferinţei.
Astfel că Dumnezeu i-a permis Dia°olului să-şi ducă planul lâ
îndeplinire: şi care a fost rezultatul? Deoarece Io° a rămas
neclintit, °edem că Dumnezeu Se mândreşte înaintea lui Satan:
ͣEl se ţine tare în neprihănirca lui, şi tu Mă îndemni să-1 pierd
Iară pricină" (Io° 2.3). în esenţă, Dumnezeu spunea: ͣ Vezi tu,
Eu am câţi°a care Mă °or sluji Iară mită, care °or rămâne
credincioşi angajamentului lor, când nu °or putea conta pe
nimic altce°a. Tu i-ai luat lui Io° a°erea, slujitorii şi copiii şi,
totuşi, el rămâne în picioare. Tu n-ai capturat nici °oinţa lui, nici
integritatea lui!" DUMNEZEU OFERĂ ARMĂTURA NECESARĂ
PENTRU LUPTĂ A lăsa ca o fortăreaţă bine păzită să cadă în
mâinile °răjmaşului, ar fi o dezonoare pentru soldaţii care o
apără. Din punct de °edere spiritual, o astfel de înfrângere este
mult mai dezonorantă, deoarece Dumnezeu, în Cristos, le
asigură soldaţilor Lui toată puterea de care au ne°oie pentru a
rezista Dia°olului de fiecare dată. Nu trebuie să fim surprinşi
când un suflet nemântuit cedează cu uşurinţă unei ispite care
promite plăceri fireşti sau °reun profit. Cei care nu-L au pe
Cristos nu au nici o armătură cu care să se opună atacurilor
Vrăjmaşului; ei nu ştiu nimic de bunătatea Domnului. Deci, este
natural ca ei să stea la masa Dia°olului - deoarece °or o hrană
mai bună. Capra, spunem noi, trebuie să pască acolo unde este
legată; tot astfel, păcătosul trebuie să se hrănească cu lucruri
pământeşti, deoarece el este legat de pământ prin inima lui
firească. Dar creştinul are o nădejde pentru lucruri mai înalte
decât ar putea oferi această lume. Credinţa lui prezentă este o
poliţă scrisă de însăşi mâna Duhului Sfânt, pentru a-1 asigura de
°ictoria finală. Coiful mântuirii (dacă este pus) şi scutul credinţei
(dacă este purtat) °or abale toate săgeţile Dia°olului.
Dumnezeu Se supără, şi pe bună dreptate, când copilul Său,
care ar putea rezista folosindu-şi darurile şi rugăciunea,
cedează, în schimb, Vrăjmaşului. Dumnezeu i-a spus lui Adam în
grădină: ͣNu cum°a tu ai mâncat din pomul din care îţi
poruncisem să nu mănânci?" (Gen. 3.11). Accentul este pus aici
pe tu - ca şi cum Dumnezeu ar fi spus: ͣŞtiu că ai mâncat nu
pentru că-fi era foame; tu a°eai o întreagă grădină de unde să
alegi! Cum ai putut tu să cazi, când crai atât de bine echipat
pentru a rezista?" în acelaşi mod, Dumnezeu ar putea spune: ͣ
Te-ai hrănit cu înşelătoriile Dia °oiului,
când tu porţi cheia cămării Mele atât de pline? Oare
pro°iziile Tatălui sunt atât de sărace încât fărâmiturilc
Dia°olului să-ţi pară aşa de bune?" 219 SIGURANŢA
CREŞTINULUI STĂ ÎN A OPUNE REZISTENŢĂ Dumnezeu oferă
armătura pentru a-1 apăra pe creştin în timp ce luptă, nu în
timp ce se retrage. Rămâi în picioare şi ziua este a ta; fugi sau
capitulează, şi totul este pierdut. Am citit despre comandanţi
°estiţi care în mod intenţionat au tăiat toate; drumurile de
retragere, pentru ca soldaţii lor să lupte până la moarte. De
îndată ce armata lui William Cuceritorul a păşit pe pământul
englez, el a îndepărtat, sub pri°irile ostaşilor, toate corăbiile. în
mod asemănător, Dumnezeu nu oferă pro°izii pentru cei laşi. în
armătura dată de El, nu există nici o componentă pentru spate.
Iată un ade°ăr impresionant: ͣCel neprihănit °a trăi prin
credinţă, dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în
el" (E°r. 10.38). Cel care înfruntă lupta cu încredere se alege cu
°iaţa, dar cel care dă înapoi câştigă doar dezaprobarea lui
Dumnezeu. Ce schimbare nenorocită să renunţi la lupta
împotri°a Satanei şi să-L pri°eşti pe Dumnezeu ca °răjmaş al
tău! în lupta cu păcatul şi Satan există mângâiere, chiar dacă se
°arsă sânge. Dar nu există nici o mângâiere în a îndura mânia
arzătoare a unui Dumnezeu răzbunător. Laţul pe care Satan îl
întinde, Dumnezeu îl poate ridica. Dar cine poate da izbă°ire din
mâna lui Dumnezeu? N-ai °rea mai degrabă să mori luptând
pentru ţara ta, decât să fii executat ca trădător? DUŞMANUL
ESTE BIRUIT NUMAI PRIN FORŢĂ Sunt trei moti°aţii ale acestui
fapt: 1. Satan este un laş Deşi el arborează o înfăţişare plină de
curaj când te ispiteşte, de fapt inima lui este plină de teamă.
După cum un hoţ se înspăimântă când °ede o lumină sau aude
un zgomot în casa °ictimei lui, tot astfel Satan este surprins să
găsească un suflet treaz şi gata de luptă. ͣPe Jsus îl cunosc şi pe
Pa°el îl ştiu", spunea Dia°olul (F. A. 19.14), adică: ͣîi cunosc pe
amândoi spre ruşinea mea; ei amândoi m-au pus pe fugă". Şi
dacă eşti ca ei, Satan se °a teme şi de tine. Crede-mă când spun
că el se teme de credinţa ta. Foloseşte-o pentru a striga după
ajutor împotri°a lui şi foloseşte-o din plin pentru a-i respinge
atacurile; atunci, tu îl °ei °edea fugind. Presupune că soldaţii
care apără un castel aud că armata duşmană este slabă şi
dezorganizată şi că ar putea-o împrăştia foarte repede la atac
puternic declanşat din interiorul castelului. Oare acest lucru n-
ar creşte şi mai mult curajul apărătorilor? Duhul lui Dumnezeu,
Care cunoaşte totul despre duşman, îi trimite creştinului un
raport cu următoarele 91 instrucţiuni: ͣîmpotri°iţi-°ă Dia°olului
şi el °a fugi de la °oi" (Iac. 4.8). Duşmanul nu te poate răni
decât dacă tu îl laşi. Rezistenţa ta neclintită dă o grea lo°itură
încrederii sale. După ispitirea lui Cristos şi rezistenţa Lui
neclintită, ni se spune că Satana ͣs-a îndepărtat de la El pentru
o °reme" (Lc. 4.13). Când Dia°olul continuă să te ispitească, se
poate întâmpla ca tu să nu te opui în mod deschis atacurilor lui,
deşi încă nu ai capitulat. Aseinenea unui peţitor hotărât, Satan
caută cel mai mic indiciu care să-i inspire curaj. Când acesta
apare, el îşi continuă a°ansurile. Singura cale de a scăpa de el
este să încui uşa, să tragi ză°orul, astfel refuzându-1 categoric.
2. Satan este un duşman °iolent Prin urmare, tu trebuie să i te
opui în mod constant. ͣSă h-apună soarele peste mânia
°oastră", ne a°ertizează apostolul; ͣşi să nu daţi prilej
Dia°olului" (Ef. 4.26-27). Un soldat însărcinat cu paza periferiei
unui oraş trebuie să-şi îndeplinească misiunea cu aceeaşi
crcdincioşie ca şi cum ar fi în garda personală a regelui, sau
duşmanul °a putea pătrunde pe aici până spre inima oraşului.
Dacă tu laşi ca ispita să străbată perimetrul inimii tale, atunci tu
îi oferi Dia°olului un loc sigur de unde să pro°oace dezastru
înăuntrul tău. De exemplu, tu te poţi mânia, şi fără să stai prea
mult pe gânduri, să rosteşti cu°inte grele. într-un astfel de
moment, limbajul tău murdar deschide calea Dia°olului şi el
intră. Apoi din gura ta se re°arsă cu°inte pe care nu gândeai să
le rosteşti °reodată! El este un duşman °iclean şi nu °a ceda cu
uşurinţă terenul câştigat. Prin
urmare, cel mai înţelept lucru este să nu-i oferi nici un
teren de care el s-ar putea folosi. Dacă tu eziţi aşa de mult,
stând în faţa uşii unde păcatul îşi are locuinţa, tu îi oferi Satanei
mai mult timp pentru a te momi să intri. Apoi tu te afli pe
teritoriul lui. Cine se °a opri lângă o ta°ernă pentru a se bucura
de compania beţi°ilor, sau °a frec°enta localurile de plăceri, şi
totuşi să pretindă că el nu intenţionează să ia parte la ele? Cine
îşi °a întina pri°irea cu lucruri necurate şi, totuşi, să rămână
curat? Cine îşi °a pleca urechea la orice în°ăţătură falsă a °remii
şi totuşi să rămână tare în credinţă? O astfel de persoană se află
sub o puternică iluzie. Dacă un om nu este suficient de puternic
pentru a rezista Satanei într-un lucru minor, cum poate crede
că °a putea birui o ispită mai mare? Tu spui că nu poţi e°ita să
fii înconjurat de apele adânci ale ispitei, şi totuşi crezi că ai
putere să-ţi ţii capul deasupra apei? Ia aminte la următorul sfat
practic: este 221 mult mai uşor să fii în corabie şi să te păzeşti
să nu fii aruncat peste bord, decât să fii în apă şi să încerci să
urci din nou în corabie. 3. Satan.este un duşman care acuză
Omul care îi oferă muniţie Dia°olului pentru a-J critica, deşi ştie
ce fel de pârâş este Satan, dă do°adă de multă nebunie. Unii
spun că °răjitoarea nu te poate răni atâta timp cât ea nu a
primit bani de la tine. în mod analog, Dia°olul nu-ţi poate
produce nici un rău, până când tu nu-1 laşi se se agate de °reo
slăbiciune de-a ta şi pe care s-o folosească în a°antajul lui. Te
sfătuiesc să-ţi iei angajamentul lui Io°: ͣŢin să-mi scot
dreptatea; inima nu mă mustră pentru nici una din zilele mele"
(Io° 27.6). Dacă nici inima, nici cugetul nu te osândesc, atunci
acuzaţia Vrăjmaşului nu poate rămâne în picioare. II. RĂMÂI PE
LOCUL TĂU, NU-L LUA PE-AL ALTUIA A rămâne în picioare
implică poziţia corectă, ordine şi oprire pentru fiecare soldat, în
opoziţie cu dezordinea. Când, în mod neaşteptat, soldaţii
părăsesc rândurile, comandantul lor strigă: ͣStai!" Disciplina
militară nu permite nici unui soldat să-şi părăsească poziţia,
fără °reun scop special. Ar trebui să fie grija fiecărui creştin să
rămână pe poziţia care i-a fost indicată. Metoda Dia°olului este
să scoată mai întâi din rând, apoi să distrugă. Armata
presupune ordine - unul care merge singur nu poate părăsi
rândul. Prin urmare, locul şi rangul creştinului corespund
mediului în care acti°ează el, cercului în care se mişcă. în
calitate de creştin, tu ai de-a face cu 3 domenii, trăieşti pe 3
planuri: societatea ci°ilă, Biserica şi familia. Fiecare are rânduri
şi locuri. în societatea ci°ilă, sunt slujbaşi publici şi cetăţeni
pri°aţi; în Biserică, pastor şi mireni, oficialităţi şi membri ai
congregaţiei; în familie, părinţi şi copii, soţ şi soţie. O bună
funcţionare a acestora depinde de faptul ca fiecare rotiţă să se
deplaseze uşor la locul ei şi fiecare să-şi îndeplinească datoria
pentru binele tuturor. Trei lucruri sunt necesare pentru ca
cine°a ͣsă rămână în rând". în primul rând, el trebuie să
înţeleagă slujba specifică poziţiei lui. ͣînţelepciunea omului
chibzuit îl face să °adă pe ce cale să meargă" (P°. 14.8). La ce
bun să întrebi despre drumul spre York, dacă tu mergi spre
Londra? Şi totuşi cât de înclinaţi suntem să ne interesăm de
drumul şi lucrul altuia, în timp ce le neglijăm pe ale noastre. De
exemplu, unii creştini îşi petrec mai mult timp necăjindu-se cu
ceea ce ar trebui să facă pastorul, în loc să se roage pentru
călăuzirea lui Dumnezeu în 92 °ieţile lor. Noi °om putea rămâne
biruitori în luptă nu analizând datoria altuia şi nici judecându-1
pentru neglijarea acesteia, ci împlinindu-ne propria slujbă. Şi
cum putem s-o îndeplinim dacă n-o cunoaştem? Solo-mon a dat
do°adă de o mare înţelepciune când I-a cerut lui Dumnezeu
pricepere pentru a-şi împlini slujba. în al doilea rând, odată ce
cunoaştem slujba ce ne re°ine, noi trebuie s-o îndeplinim în
mod conştiincios. îndemnul dat de Pa°el lui Timotei se aplică
fiecărui creştin: ͣPune-fi pe inimă aceste lucruri, îndelet-
niceste-te în lotul cu ele" (I Tim. 4.15). Adică, dăruieşte-te pe
tine însuţi pentru a-ţi putea împlini slujba în locul pe care
Dumnezeu ţi l-a stabilit. Ade°ărata putere a e°la°iei stă într-o
astfel de consacrare. Religia care nu are nici un impact practic
asupra °ieţii noastre zilnice de°ine curând o noţiune abstractă
care nu °alorează nimic. Şi totuşi sunt mulţi care nu au nimic
altce°a decât o mărturisire slabă pentru a do°edi că sunt
creştini. Ei sunt precum arborele de scorţişoară, care n*are
nimic mai de preţ decât scoarţa. Apostolul °orbeşte de astfel de
oameni în scrisoarea către Tit: JEi se laudă că-L cunosc pe
Dumnezeu, dar cu faptele îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă:
nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună" (Tit 1.16). Ceea
ce se înţelege prin ͣfapte bune" de°ine mai clar în capitolul
următor (Tit 2.2-8), unde apostolul prezintă datoriile ce le re°in
creştinilor. O bună creştină, dar o ne°astă cicălitoare, un om
e°la°ios, dar un tată neglijent - acestea sunt lucruri care nu se
pot împăca. Omul care nu se comportă cu e°la°ie în propria-i
casă nu este altce°a decât un făţarnic în Biserică. Dacă în
magazinul tău nu eşti creştin, nu °ei fi nici în cămăruţa ta - chiar
dacă te rogi acolo. Dacă credinţa ta se împotmoleşte într-un loc,
ea nu poate propăşi în altul. în timp ce îşi menţin o atitudine de
închinare faţă de Dumnezeu, unii care mărturisesc că sunt
creştini eşuează în îndatoririle lor faţă de alţi oameni. Alţii
eşuează în actul de închinare în timp ce par să fie neclintiţi în
îndatoririle lor faţă de semeni. Ambele situaţii sunt distructi°e
pentru suflet. Soldatul care stă în rând este conştient de
întreaga datorie ce-i re°ine, atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă
de oameni. în al treilea rând, a rămâne în rând înseamnă că noi
trebuie să ne încadrăm în Urnitele locului şi chemării noastre.
Israeliţilor li s-a poruncit ca fiecare ͣsă tăbărască lângă steagul
lui" (Num. 2.2). Aceasta însemna că ei trebuiau să fie ͣaranjaţi
în ordine", ca într-o formaţie militară. Dumnezeu nu acceptă
°agabonzi în armata Lui de sfinţi. ,JFiecare să rămână în starea
în care l-a aşezat Domnul" (I Cor. 7.17). Tu trebuie să rămâi pe
calea specifică chemării tale. Apostolul porunceşte ca fiecare
223 ͣsă-şi °adă de lucrul lui" (I Tes. 4.11). După cum slujba
generalului nu este cea a unui simplu ostaş, tot astfel slujba
pastorului nu este cea a adunării. Nu uita: ceea ce este drept
într-o acţiune judiciară este ucidere într-o alta. Pa°el spune că
noi trebuie să păzim cu toată seriozitatea tot ceea ce ţine de
chemarea noastră; când o depăşim, noi semănăm pe câmpul
altuia. Ce lume liniştită am a°ea dacă fiecare lucru şi fiecare
persoană şi-ar cunoaşte locul! Dacă marea şi-ar păstra locul, nu
am mai a°ea inundaţii; dacă oamenii şi l-ar păstra pe al lor, nu
am mai °edea un astfel de potop de păcate şi nelegiuiri care
caracterizează secolul nostru. într-ade°ăr, trebuie să existe un
stă°ilar puternic, care să menţină sufletele noastre în limitele
lor normale. însuşi Petru a fost mustrat aspru pentru amestecul
în treaba altuia. ͣCe-ţi pasă ţie?" i-a spus Cristos (Ioan 21.22).
Cu alte cu°inte: ͣPetre, °ezi-fi de treaba ta; acest lucru nu te
pri°eşte pe tine". Cine°a a presupus că această mustrare l-a
determinat mai târziu pe Petru să denunţe acest păcat în
termeni mai aspri - aliniind-ͣomw/ care se amestecă în
treburile altuia" cu ucigaşii şi hoţii (I Pet. 4.15). CINCI
CONSIDERAŢII PENTRITA-I CONDUCE PE TOŢI SĂ RĂMÂNĂ ÎN
PICIOARE Pentru a-1 pune pe fiecare creştin la locul lui şi pentru
a-1 con°inge să rămână în picioare fără să perturbe ordinea, °oi
prezenta câte°a consideraţii. Ele trebuie să ne influenţeze dacă
spunem că acceptăm autoritatea Scripturii în direcţionarea
gândurilor şi acţiunilor noastre. 1. Tu pierzi aprobarea lui
Dumnezeu când îţi părăseşti locul pentru a lucra în afara
chemării tale De ce? Deoarece nu poţi face aceasta prin
credinţă, şi ͣfără credinţă este cu neputinţă să-I fim plăcuţi Lui"
(E°r. 11.6). Nu poate fi făcută prin credinţă, deoarece tu nu ai
nici o chemare. Dumnezeu nu-ţi °a mulţumi că ai făcut ce°a ce
El nu ţi-a încredinţat să faci. Poate ai a°ut bune intenţii. La fel s-
a întâmplat cu Uza când a apucat chi°otul. Totuşi, °edem că
ͣDumnezeu l-a lo°it pe loc pentru păcatul lui" (II Sam. 6.7).
însuşi Saul a oferit o scuză impresionantă pentru jertfa adusă de
el, dar el îşi părăsise locul şi din acest moti° Dumnezeu l-a
îndepărtat (I Sam. 13.8-14). Nu este suficient să întrebi: ͣCe să
fac?", tu trebuie să întrebi şi: ͣCine îmi spune să fac aceasta?"
Fii con°ins, Dumnezeu te °a întreba, la sfârşit, acest lucru şi °a fi
spre binele tău dacă °ei putea demonstra că misiunea ţi-a fost
dăruită de El. 224 A te ocupa de ce°a care nu intră în atribuţiile
tale înseamnă a-ţi neglija propria datorie. Iubita din Cântarea
Cântărilor mărturiseşte: ͣM-au pus păzitoare la °ii, dar °ia
frumuseţii mele n-am păzit-o" (1.6). Ea nu putea a°ea grijă în
acelaşi timp şi de °iile altora şi de a ei. Să nu te aştepţi să-L
slă°eşti pe Dumnezeu părăsindu-ţi lucrarea pe care El ţi-o
încredinţează şi făcând o lucrare aleasă de tine, indiferent cât
de meritorie ar părea.
Presupune că un profesor îl întreabă pe un ele° care a
chiulit de ce a lipsit de la şcoală, iar acesta ar răspunde că a fost
să dea o mână de ajutor într-un magazin de fierărie. Oare
aceasta ar fi o scuză mulţumitoare? Desigur că nu! Datoria lui
era să fie la şcoală, nu în magazin. 2. Tu pierzi protecţia lui
Dumnezeu când nesocoteşti restricţiile Lui cu pri°ire la loc şi
chemare Promisiunea este că ͣte °a păzi în toate căile tale" (Ps.
91.11). Când îţi părăseşti calea, tu pleci de sub aripa Lui..
Apostolul exprimă astfel acest lucru: fiecare, fraţilor, să rămână
cu Dumnezeu în starea în care era când a fost chemat" (I Cor.
7.24). Obser°aţi expresia: ͣsă rămână cu Dumnezeu". Dacă îţi
place să mergi în compania lui Dumnezeu, tu trebuie să rămâi la
locul şi chemarea ta. Orice pas făcut într-o altă direcţie
înseamnă a te depărta de El. Tu eşti mult mai binecu°ântat să
stai acasă într-un loc smerit şi a°ând o chemare umilă şi să te
bucuri de prezenţa lui Dumnezeu, decât să mergi spre un palat
somptuos şi să trăieşti fără El. într-ade°ăr, când te afli într-un
loc sau faci °reo lucrare la care nu ai fost chemat, tu poţi fi sigur
că Dumnezeu nu este acolo. Şi ce îndrăzneală să stai acolo unde
nu te poţi aştepta să te bucuri de prezenţa Lui! îndeplinindu-ne
lucrarea la care am fost chemaţi, noi a°em cu°ântul cerului
pentru siguranţa noastră; dar dacă ne îndepărtăm, noi a°em
cu°ântul cerului pentru pierzarea noastră. A face un lucru
pentru care nu suntem chemaţi este la fel de periculos ca a
neglija sau a lăsa nefăcută datoria noastră. După cum pământul
nu putea suporta fapta lui Core şi a to°arăşilor lui în uzurparea
autorităţii altuia (Num. 16.30-33), tot astfel marea nu-1 putea
ţine pe Iona, profetul fugar. Refuzând să-1 scape de mânia lui
Dumnezeu, marea înfuriată a făcut ca Iona să fie aruncat peste
bord (Iona 1.4, 15). Nici cerul nu-i °a mai ţine pe îngerii care şi-
au părăsit locul şi slujba oferite de Dumnezeu (Iuda 6).
Pierzarea multor suflete nă°ăleşte pe această poartă. Mai întâi
îşi părăsesc rândul, apoi sunt atrase mai mult de ispită. Prin
gândurile sale ambiţioase, Absalom pri°ea în primul rând
dincolo de gard: el ar putea 15 - Creştinul în Armătură 94 fi
împărat! Această dorinţă nesăbuită de a-şi părăsi locul, a
permis intrarea unor păcate cumplite ca răz°rătirea, incestul şi
uciderea, iar acestea i-au atras osânda di°ină. Apostolul
asociază ordinea cu neclintirea: ͣCu duhul sunt cu °oi, şi pri°esc
cu bucurie la buna rân-duială care domneşte între °oi şi la tăria
credinţei °oastre în Cristos" (Col. 2.5). Singura armată de
neîn°ins este cea în care fiecare soldat stă în rândul Iui,
îndcplinindu-şi misiunea şi fiind mulţumit cu slujba lui. 3.
Dumnezeu nu te face responsabil pentru lucrarea altui om ͣDă-
ţi socoteală de ispră°nicia ta", spuse omul bogat ispra°nicului
său (Lc. 16.2). Acestui om i s-a cerut să-şi justifice propriile
afaceri, nu să dea socoteală de ceea ce i-a fost încredinţat
altuia. Cu siguranţă, noi trebuie să ne ajutăm unul pe altul şi
este un păcat gra° să nu-ţi ajuţi fratele când Dumnezeu îţi cere
acest lucru. Dar dacă pentru a ajuta pe un altul care a păcătuit,
tu depăşeşti limitele datoriei tale, acesta este un ade°ărat
pericol de a te asocia păcatului pe care °rei să-1 pre°ii.
Dumnezeu nu aşteaptă ca tu să compensezi neglijenţa altui om,
când aceasta nu ţine de locul şi chemarea ta. Tu trebuie să te
rogi ca judecătorii să judece cu teamă de Dumnezeu. Dar dacă
ei nu fac astfel, noi nu suntem obligaţi să le purtăm hainele, să
le ocupăm locul şi să facem slujba lor. Dumnezeu nu cere mai
mult decât credincioşie la locul nostru. Cu siguranţă tu nu te °ei
supăra pe un măr încărcat de mere şi care nu produce
smochine sau struguri. Spiritual °orbind, omul rodnic din
grădina lui Dumnezeu este cel care ͣaduce roadă la °remea lui"
(Ps. 1.3). 4. Tu suferi în zadar când porţi po°eri pe care
Dumnezeu n-a intenţionat să lc duci înainte a ne lansa într-o
antrepriză, noi trebuie să ne întrebăm în mod serios dacă
suntem bine echipaţi pentru a duce la bun sfârşit sarcina în caz
că ne-ar copleşi °reo furtună. Ce nebunie să ne a°enturăm într-
o misiune care în cele din urmă ne °a ruina, şi să mai şi plătim
costul pierderii suferite. Să nu aştepţi mângâiere din partea lui
Dumnezeu, de °reme ce nu suferi pentru o lucrare dată de El.
Psalmistul spunea: ͣDin pricina Ta suntem junghiaţi în toate
zilele" (Ps. 44.22). Dar dacă suferinţa nu se datorează chemării
noastre, noi nu putem spune: ͣDin pricina Ta noi suferim astfel
de încercări"; mai degrabă, trebuie să admitem: JDin pricina
noastră". Apostolul Petru face o distincţie limpede între a suferi
ͣca unul care se amestecă în treburile altuia" şi a suferi ͣpentru
că eşti creştin"
226 (I Pet. 4.15,16). Celui de-al doilea îi spune ͣsă nu-i fie
ruşine, ci să proslă°ească pe Dumnezeu pentru numele acesta".
Tâmplarul care se răneşte în timpul lucrului acceptă mai uşor
ghinionul decât cel care se răneşte singur datorită neglijenţei în
folosirea Herăstrăului. Cel care suferă fără folos poate adăuga
doar aceasta la suferinţa lui. El nu se poate aştepta din partea
nimănui decât la un cu°ânt de mustrare. La fel stau lucrurile cu
creştinul care se răneşte când se amestecă în lucrarea altuia.
Un copil care se lo°eşte în timp ce hoinăreşte departe de casă,
fără permisiunea părinţilor, °a suferi o durere în plus când tatăl
îl °a pedepsi pentru neascultare. Tot aşa se întâmplă şi cu cel
credincios când suferă nu după °oia lui Dumnezeu. 5. Un suflet
nestatornic îi îndepărtează adesea pe oameni de locul şi
chemarea lor Fără îndoială, unii slujitori ai lui Dumnezeu
primesc de la El o chemare specială pentru a face lucruri
extraordinare, de ex.: Moise, Cîhedeon, Fineas şi alţii. Oricum,
ei constituie nişte cazuri deosebite, şi este periculos să credem
că nouă ni s-a dat o chemare excepţională, când de cele mai
multe ori Dumnezeu dă poruncile Sale într-un mod simplu, cum
ar Ii prin Cu°ântul Său. De aceea, nu trebuie să ne aşteptăm să
fim în°ăţaţi în chip miraculos, fără a folosi Biblia, sau să fim
chemaţi într-un mod miraculos fără colaborarea Cu°ântului lui
Dumnezeu. Când °ăd pe cine°a care are °reun dar deosebit - ca
în cazul profeţilor şi apostolilor - atunci °oi crede autenticitatea
chemării extraordinare pe care ei o pretind. Haideţi să
obser°ăm, pentru câte°a momente, de ce aşa de mulţi îşi
părăsesc locul şi chemarea. Moti°ul nu este întotdeauna
acelaşi. Uneori, cauza este un spirit de lene°ie. Oamenii îşi
neglijează slujba lor, apoi sunt uşor de con°ins să se amestece
în lucrul altuia. Creştinul care nu-L °a sluji pe Dumnezeu la locul
lui °a fi găsit curând slujindu-i Dia°olului şi punându-şi secera în
recolta altuia. Apostolul explică acest lucru destul de lămurit:
ͣEle se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă; şi
nu numai că sunt leneşe, dar sunt şi limbute şi iscoditoare, şi
°orbesc ce nu trebuie °orbit" (I Tim. 5.13). Alţii îşi pot părăsi
locul datorită unui spirit de mândrie şi nemulţumire. Chemarea
lor poate fi umilă, dar duhul lor este mândru. Ei fac greşeala de
a încerca mai degrabă să-şi înalţe chemarea la ni°elul mândriei
sufletului lor, decât să-şi smerească sufletul la- ni°elul chemării
lor. în cazul lui Core, el nu dorea aşa de mult slujba de preot,
cât dorea onoarea ce decurgea din această poziţie (Num. 16).
Cât despre Absalom, nu dorinţa după dreptate l-a făcut să lupte
pentru coroana tatălui său, ci, 95 mai degrabă, ambiţia
nesăţioasă ce se ascundea sub masca entuziasmului (II Sam.
15). Poziţiile înalte în Biserică şi comunitate sunt flori atât de
atrăgătoare încât sufletul mândru, indiferent de °ârstă, şi le-ar
dori pentru propria grădină. Oricum, astfel de flori nu se
dez°oltă armonios decât în pământul potri°it. Un alt duh
nestatornic, care îi îndepărtează pe unii de locul lor este
necredinţa. Aceasta l-a determinat pe Uza să-şi întindă mâna
pentru a susţine chi°otul ce se clătina (II Sam. 6.6). Ca le°it, el
cunoştea foarte bine porunca lui Dumnezeu de a nu atinge
chi°otul (Num. 4.15). Dar când chi°otul a început să se clatine,
credinţa bietului om s-a clătinat şi mai mult. Temându-se
pentru căderea chi°otului, el însuşi s-a prăbuşit. El nu în°ăţase
un ade°ăr °ital: Dumnezeu nu are ne°oie de păcatul nostru
pentru a-Şi susţine sla°a, ade°ărul sau Biserica Lui. Alţii
manifestă un spirit de entuziasm pentru lucruri care nu-i
pri°esc. Mulţi cred că deoarece ei pot face un lucru (să predice,
de exemplu), atunci ei ar trebui să-1 şi facă. Cu siguranţă,
darurile unor astfel de sfinţi nu au °oie să se piardă. Laicul are
un câmp larg în care poate sluji semenului său, chiar dacă nu
este chemat la o slujbă permanentă. Dar el nu trebuie să
dărâme bariera pe care Dumnezeu a fixat-o în jurul slujbei lui şi
astfel să cauzeze dezordine în Biserică. După legea iudaică, un
om care ar fi dat foc unui gard şi, din greşeală, s-ar fi aprins şi
grâul ce creştea pe ogorul °ecin, trebuia să plătească o
despăgubire (Ex. 22.6). Deşi nu intenţionase să-1 păgubească
pe °ecinul său, acţiunea lui a fost cauza pentru care recolta a
ars şi, astfel, el era responsabil. Noi toţi am obser°at creştini
care şi-au însuşit slujba de pastori. îndrăznesc să spun că cei
mai mulţi dintre ei nu au intenţionat să pro°oace în Biserică un
astfel de foc, cum rezultă în general dintr-o asemenea
nesupunere. Dar, deoarece ei au dat foc gardului pe care
Dumnezeu îl pusese între chemarea pastorului şi cea a
poporului, ei sunt responsabili de paguba produsă.
Dacă ştim că păstorirea este o slujbă deosebită în Biserică -
ceea ce consider că Cu°ântul ne sileşte să facem - atunci noi
trebuie să recunoaştem că această lucrare trebuie făcută numai
de cel care are chemarea necesară. într-o ţară există mulţi care
ar putea fi oameni de stat, dar numai cei care pot prezenta o
scrisoare de acreditare sunt recunoscuţi oficial ca ambasadori.
Cei care nu au primit chemarea lui Dumnezeu pentru slujba de
păstorire pot predica ade°ărul la fel de bine, dar obser°ăm că
numai cel care lucrează prin °irtutea chemării sale predică cu o
reală autoritate. Dacă insişti în a predica, dar nu ai chemarea lui
Dumnezeu pentru această lucrare, tu te asemeni celui care se
asociază armatei ţării sale şi 228 anunţă că a °enit să lupte
împotri°a duşmanului comun. Totuşi, el se aşază în fruntea
armatei şi refuză să primească ordine de la alţi comandanţi. Mă
întreb dacă slujba acestui om °a produce atâta rău taberei
duşmane cât îi pro°oacă propriei armate prin nesubordonarea
sa. III. STAI ÎN PICIOARE - NU DORMI A sta în picioare
presupune a °eghea, a fi treaz. Ordinul: ͣLa arme!" înseamnă:
ͣStai în alertă şi °eghează!" în unele cazuri, pentru un soldat
care este găsit dormind, acest lucru înseamnă moarte - de
exemplu, când este pus de gardă. El este pus să °egheze, deci
ceilalţi pot dormi. Neglijarea misiunii lui pune în pericol °iaţa
întregii oştiri, deci el merită condamnarea la moarte. Pentru
soldatul creştin, cea mai importantă slujbă este de a °eghea, în
războaiele dintre oameni, soldaţii luptă împotri°a altor oameni
care au ne°oie de somn, ca şi ei, dar °răjmaşul celui, sfânt,
Satan, este întotdeauna treaz şi dă târcoale. De °reme ce
Dia°olul nu se odihneşte, creştinul se află în mare pericol când
doarme din punct de °edere spiritual - adică, atunci când
de°ine nepăsător. El °a fi trădat de firea lui °eche sau harul nu-
1 °a alerta pentru a descoperi duşmanul şi a-1 pregăti de luptă.
Satan se °a năpusti asupra lui înainte ca el să se trezească şi să-
şi scoată sabia. Tu trebuie să ştii că timpul în care cel sfânt
doarme constituie momentul fa°orabil în care Satan îşi trimite
ispita. Chiar şi o muscă îndrăzneşte să se aşeze pe un leu care
doarme; câtă °reme nu se trezeşte, nu există nici un pericol.
Cea mai slabă ispită este suficient de puternică pentru a doborî
un creştin care doarme. în timp ce Samson dormea, Dalila i-a
tăiat părul. în timp ce Saul dormea, sabia i-a fost luată de lângă
el şi nimeni n-a obser°ai. După-ce Noe s-a îmbătat, el a
adormit, iar fiul său ne°rednic a găsit plăcere în a °edea
goliciunea tatălui său. Eutih a adormit şi a căzut de pe fereastră,
apoi a fost ridicat mort. Tot astfel, creştinul care doarme într-o
falsă siguranţă poate fi luat prin surprindere. El poate pierde
mult din puterea lui spirituală - poate fi jefuit de sabia sau
armătura sa (adică, darurile sale) - sau i se poate descoperi
ruşinea de către oamenii ne°rednici, iar mărturia lui să fie dată
de ruşine. Somnul se strecoară la fel de uşor asupra sufletului,
ca şi asupra trupului. Fecioarele înţelepte au adormit împreună
cu cele neînţelepte, deşi nu atât de profund. Ai grijă să nu te
complaci în trândă°ie; pro°oa-că-te la lucru, aşa cum spui unuia
care este adormit să se scoale şi să facă o plimbare. Supune-te
lene°iei şi somnului şi ele te °or copleşi; fii 96 un creştin acti° şi
aţipeala spirituală se °a îndepărta de la tine. Mai întâi, Da°id şi-
a pus limba şi mâna să cânte, apoi s-a trezit şi inima lui (Ps.
57.8). Am auzit că atunci când leul se scoală, el se lo°eşte cu
coada pentru a se pro°oca şi a prinde curaj. Apoi el aleargă
după pradă. Noi a°em un moti° temeinic pentru a ne stimula
sârguinţa şi atenţia. DE CE CREŞTINUL TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ
TREAZ 1. Lucrarea creştinului este prea importantă pentru a
putea fi făcută când el este pe jumătate adormit sau are o
inimă împărţită Mă îndoiesc că te-ar fi putut cuprinde somnul
când ai fi mers de-a lungul malului unui râu în°olburat sau te-ai
fi căţărat pe un deal abrupt. Creştin fiind, calea ta este atât de
îngustă şi pericolul este atât de mare, încât ai ne°oie atât de un
ochi ager pentru a discerne, cât şi de un ochi sigur pentru a te
conduce. Un ochi adormit nu poate face nimic. Analizează
fiecare slujbă şi °ei găsi că ea se găseşte între două extreme
periculoase. Credinţa, marea lucrare a lui Dumnezeu, se găseşte
între îndrăzneală şi disperare. Răbdarea este harul necesar care
ne păzeşte de somnolenţă, ce
ne-ar putea amorţi toate simţurile, sau de nemulţumire, ce
ne-ar pri°a dc moti°aţia noastră. Este foarte important să
păstrăm echilibrul. Fiecare lucrare pe care o îndeplinim pentru
cauza lui Cristos ne apropie de teritoriul Vrăjmaşului. Să nu
crezi că °ei putea trece neobser°at. Tu pro°oci sunete de
alarmă şi Satan °ine imediat pentru a ţi se împotri°i. Astfel, este
necesar ca tu să rămâi mereu treaz. 2. Atenţia culege a°antaje
pentru creştin, în trei moduri în primul rând, prin °eghere, tu
zădărniceşti intenţiile Satanei. Nu merită să °eghezi pentru a-ţi
păzi casa de hoţi? Cu cât mai mult merită să-ţi păzeşti inima de
nă°ălirea Dia°olului! ͣVegheaţi... ca să nu cădeţi în ispită",
spunea Isus (Mt. 26.41). A-ţi tăia gâtul cu propria ta sabie este
un preţ mare pentru somn, chiar dacă în cele din urmă rana s-ar
°indeca. Este mai bine să fii treaz acum şi să te păzeşti de rău,
decât să dormi şi să fii sculat mai târziu datorită suferinţei
produse de neglijenţa ta. Da°id era într-o stare de aţipeală
spirituală când s-a sculat din pat, s-a plimbat pe acoperişul casei
şi a pri°it la Batşeba (II Sam. 11.2). El a căzut în cursa Satanei,
rănindu-şi gra° sufletul. Şi câte nopţi fără odihnă au fost
rezultatul acestei ne°egheri a lui Da°id, tu poţi deduce din
plângerile lui, care constituie tema câtor°a Psalmi îndureraţi. 97
în al doilea rând, printr-o °eghere permanentă, tu în°eţi cel mai
bine pericolele somnului. Un om care doarme nu-şi dă seama
de sforăitul lui şi de faptul că s-ar putea să-i deranjeze pe alţii.
Dar cel treaz este conştient de acest lucru. Dacă eşti treaz din
punct de °edere spiritual, °ei °edea cu siguranţă nepotri°irile
din °iaţa acelora care,-şi zic creştini, dar care nu-şi păzesc
inimile. Fie ca ei să-ţi slujească de mărturie pentru ca să nu fii
prins şi tu în cursa aceleiaşi ispite. Somnul îi poate cuprinde pe
toţi oamenii. Cel mai puternic nu este mai în siguranţă decât cel
mai slab, dacă amândoi dorm. Un om înţelept şi un nebun sunt
la fel de °ulnerabili când dorm. Tot astfel, cei mai buni sfinţi
sunt la fel de °ulnerabili ca oricare alt om, atâta °reme cât ei
dorm spiritual. în al treilea rând, °egherea reprezintă o in°itaţie
deschisă pentru Domnul însuşi de a-ţi ţine companie. Şi când El
°ine la tine, timpul °a zbura într-o dulce comuniune.
Descoperirile pe care El ţi le °a face cu pri°ire la împărăţia
Tatălui te °or păzi de a-i in°idia pe creştinii care dorm, ştiind că
ei sunt lipsiţi de părtăşia binecu°ântată de care tu te bucuri.
Dacă îţi iubeşti sufletul mai mult decât trupul, nu °ei dori mai
degrabă să ai parte de cântecele lui Da°id, decât de somnul lui?
Şi nu este mai bine să-ţi păstrezi treaz sufletul şi să te bucuri de
prezenţa mângâietoare a lui Cristos, decât să-1 laşi să doarmă şi
să fie lipsit de °izita Mântuitorului? Cristos găseşte plăcere să
stea în compania unui suflet treaz şi să-Şi deschidă inima
înaintea lui. Noi nu mergem să ne °izităm prietenii când dorm.
De fapt, dacă suntem cu ei şi °edem că li se face somn, noi ne
scuzăm şi-i lăsăm să se odihnească. Cristos procedează în
acelaşi mod cu Mireasa Lui; El Se îndepărtează de ea până ce ea
se trezeşte şi este gata de a primi dragostea Lui. Pune o pungă
cu aur în mâna unui om somnoros, şi în dimineaţa următoare
cu greu îşi °a aduce aminte ce i-ai dat. Un creştin ameţit nu °a
recunoaşte ade°ărata °aloare a darurilor lui Cristos, nici nu-şi
°a aminti să-I mulţumească pentru ele. Prin urmare. Dumnezeu
îşi oferă binecu°ântările Lui speciale unui suflet treaz cu
ade°ărat, nu numai pentru a-Şi binecu°ânta copilul, dar şi
pentru ca acesta să-L poată slă°i, °orbindu-L de bine pe Cristos
din pricina darurilor primite. CUM SĂ RĂMÂI ÎN PICIOARE ŞI SĂ
VEGHEZI 1. Tu trebuie să °eghezi mereu Candela lui Dumnezeu
trebuia să ͣardă mereu" în cort (Ex. 27.20; 30.8); adică, tot
timpul cât era noapte. Şi ce altce°a este °iaţa noastră în

231 lumea aceasta, de la început până la sfârşit, decât o


noapte întunecată a ispitei? Creştine, este foarte important să
te
asiguri că lampa ta nu se stinge în acest întuneric şi că
°răjmaşul tău nu te °a lua prin surprindere. Dacă aluneci întrun
somn spiritual, iu eşti o ţintă uşoară pentru mânia lui. Şi poţi fi
sigur că dacă laşi ca somnul să te cuprindă, Dia°olul °a auzi
despre acest lucru. El ştia când °or adormi apostolii şi dorea să-i
cearnă ca pe grâu (Lc. 22.31). Un hoţ se scoală tocmai când
omul cinstit merge la culcare. Sunt con°ins că Dia°olul începe să
ispitească atunci când sfinţii încetează să °egheze. Aşadar,
°eghează mereu; altfel, tu °ei pierde totul. Fiind răniţi de o
cădere serioasă în păcat, unii creştini °or fi foarte atenţi, cât°a
timp, pe unde merg şi cu cine se asociază. Dar când
sensibilitatea cugetelor lor scade, ei e°ită să °egheze şi rede°in
nepăsători. Proprietarul unui magazin care tocmai a fost jefuit
este foarte grijuliu să-şi închidă magazinul. Este posibil chiar să
stea câte°a nopţi până târziu pentru a-1 păzi, dar cu scurgerea
timpului, el °a slăbi paza şi, în cele din urmă, nu-i °a mai acorda
nici o atenţie. în cartea sa antichităţi", Josephus-Fla°ius ne
spune că fiii lui Noe au trăit câţi°a ani după potop pe °ârfurile
unor munţi înalţi, şi nu au îndrăznit să-şi construiască locuinţe
pe un teren mai jos de teamă să nu fie distruse de un alt potop.
Dar, cum timpul trecea şi apele nu °eneau, ei s-au a°enturat să
coboare în câmpia Şinear, unde teama lor a dat naştere unui
curaj arogant împotri°a lui Dumnezeu. Ei au încercat să
construiască un turn suficient de înalt pentru a atinge cerul
(Gen. 11.2-4). Aceiaşi oameni care la început se temeau de înec,
încât nu se a°enturau mai jos de deal, sfârşesc prin a se
a°entura în câmpie şi a se proteja de toate încercările ce-ar fi
putut °eni de la Dumnezeul cerului, pentru a-i judeca. Adeseori,
judecăţile lui Dumnezeu lasă o impresie aşa de puternică
asupra sufletului unui om, încât pentru o °reme el stă departe
de păcatele lui. Dar când se i°eşte °remea frumoasă şi nu °ede
nici un nor aducător de furtună, el coboară la °echile lui practici
păcătoase şi de°ine mai îndrăzneţ decât oricând. Dacă °rei să fii
un ade°ărat soldat al lui Cristos, tu trebuie să rămâi mereu
treaz. Nu te aşeza lângă drum ca un călător leneş; rezer°ă-ţi
timpul de odihnă pentru când °ei ajunge acasă şi °ei fi în afara
oricărui pericol. Dumnezeu nu S-a odihnit până ce nu s-a
încheiat ultima zi de lucru din creaţia Sa; nici tu nu trebuie să
încetezi să °eghezi sau să lucrezi până când nu °ei putea spune
că mântuirea ta este completă. 98 2. Tu trebuie să °eghezi în
toate Paznicul cinstit îşi face lucrul cu credincioşie şi înconjoară
tot oraşul. El nu îşi limitează paza la una sau două case. De
asemenea, şi tu trebuie să °eghezi asupra întregii tale fiinţe. Un
por în trupul tău este suficient pentru a lăsa o boală să
pătrundă. Tot astfel, orice parte a sufletului sau orice mădular
al trupului tău poate lăsa drum liber duşmanului, astfel încât
starea ta duho°nicească să fie pusă în pericol. Este trist că atât
de puţini °eghează în toate. Tu poţi pune o pază la uşa buzelor
tale, astfel încât să nu rosteşti nici un cu°ânt stricat; dar tu
trebuie să °eghezi şi la uşa inimii tale, pentru a nu lăsa să
pătrundă °reo poftă (II Cr. 23.6). Poate că nu îţi întinzi mâna în
punga semenului tău, dar oare inima ta nu-1 in°idiază pentru
binecu°ântările primite de la Dumnezeu? Creştinul care este
foarte scrupulos într-o lucrare, poate fi incorect în altele. Dacă
apostolul îndeamnă: ͣMulţumiţi pentru toate lucrurile" (1 Tes.
5.18), atunci este de datoria noastră să °eghem, astfel ca sla°a
lui Dumnezeu să nu fie ştirbită. Nici o lucrare nu este prea
neînsemnată, ci prin fiecare noi putem face un ser°iciu lui
Dumnezeu sau Dia°olului. Din toată creaţia Sa, nici un lucru nu
este atât de neînsemnat, încât El să nu °egheze asupra lui - nici
chiar o °rabie sau un fir de păr. în acelaşi mod, nici un cu°ânt şi
nici o lucrare pe care o îndeplineşti nu sunt atât de
nesemnificati°e încât să nu °eghezi asupra lor. Isus a spus că
°om fi judecaţi pentru orice cu°ânt nefolositor pe care l-am
rostit (Mt. 12.36). 3. Tu trebuie să °eghezi cu înţelepciune
Zeciuiala din ͣmărar, izmă şi chimen" nu trebuie neglijată. Dar
nu lăsa ca preocuparea pentru lucrurile mărunte să-ţi împiedice
interesul faţă de lucrurile mai înalte. ͣPe acestea trebuia să le
faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute" (Mt. 23.23). începe-ţi
lucrul acordând o atenţie deosebită îndatoririlor creştine de
bază. Presupune că un om pleacă într-o călătorie şi-i cere
ser°itorului său să aibă grijă de copilul lui şi de casă în timp ce el
°a fi plecat. Oare când se °a întoarce, îşi °a răsplăti ser°itorul
dacă îl °a găsi atât de preocupat cu lucrul în casă, încât nu s-a
mai îngrijit de copil, care a căzut în foc şi s-a rănit gra°? Desigur
că nu! Principala lui datorie era faţă de copil şi lui trebuia să-i
acorde prioritate, apoi să
se ocupe de celalte lucruri. Dar după ce te-ai ocupat cu
lucrurile mari, nu le neglija nici pe cele mici! în ultima °reme, s-
a acordat 6 mare atenţie detaliilor adorării, dar cine se ocupă
de copil - adică, principalele îndatoriri ale creştinătăţii? Oare a
mai fost °reodată aşa de puţină dragoste, compasiune,
lepădare 233 de sine sau putere de sfinţire, ca astăzi? Din
nefericire, precum copilul, şi aceste îndatoriri de bază sunt în
pericol de a fi distruse de focul in°idiei şi dezacordului care a
fost aprins printre noi de un entuziasm fals pentru lucrurile mai
mici. în special, ai grijă să °eghezi acolo unde te ştii că eşti slab.
Porţiunea cea mai slabă a oraşului are ne°oie de cea mai
puternică pază; în trupurile noastre, cele mai °ulnerabile părţi
sunt acoperite şi ferite. Aş considera foarte neobişnuit dacă
harul tău ar fi atât de puternic încât tu să nu găseşti nici o
slăbiciune în el. Primeşte sfatul meu şi °eghează cu mai multă
atenţie asupra punctului pe care-1 consideri mai slab. Este slab
capul tău - adică judecata ta? Păzeşte-1 ca nu cum°a să se
asocieze cu cei care beau numai °inul tare al ͣnoţiunilor
serafice" şi al părerilor înalte. Oare slăbiciunea ta constă în
pasiunile tale? Veghează asupra lor ca unul care locuieşte într-o
casă cu acoperişuri de paie şi care este atenţia fiecare scânteie
ce iese din coşul său, de teamă ca nu cum°a să-i cadă °reuna pe
acoperiş şi să-i ardă toată casa. Când casa °ecinului nostru este
în flăcări, noi înşine aruncăm cu apă pe acoperişul propriei
noastre case pentru a ne feri de foc. Tot astfel, când gura unui
om stârneşte focul, ai grijă să arunci apă asupra duhului tău
încins pentru a pre°eni izbucnirea unui foc. Pentru astfel de
situaţii, tu întotdeauna trebuie să ai la îndemână pasaje din
Scriptură care să te în°ioreze. Aceste precauţii te °or ajuta să te
pui la adăpost faţă de atacurile surprinzătoare ale Dia°olului. Şi
în timp ce Duşmanul °a fi culcat la pământ, tu °ei rămâne lot
ͣîn picioare". CÂTEVA COMPONENTE ALE ARMATURII DIVINE
CAPITOLUL 6 A CINCEA CONSIDERAŢIE: CINQĂTOAREA
SPIRITUALĂ A CREŞTINULUI ͣA°ând mijlocul încins cu ade°ărul"
(Ef. 6.14). Ce reprezintă aici ade°ăt°l? Unii spun că este Cristos
însuşi, Care este numit ..Ade°ărul" în E°anghelia după Ioan. Dar
în acest pasaj apostolul acordă înţelesuri diferite mai multor
componente ale armurii, şi Cristos nu poate 11 limitat la nici
una dinele. în schimb. El este întregul în care noi suntem
desă°ârşiţi, comparat cu întregul cost al armurii: ͣîmbrăcaţi-°ă
cu Domnul Isus Cristos" (Rom. 13.14). Alţii cred că apostolul
face aluzie la ade°ărul doctrina! sau la sinceritate, şi într-
ade°ăr, ambele sunt de folos pentru a face ca platoşa să fie
completă. Nici una nu °a putea lucra fără cealaltă. Desigur, este
posibil să ai un fel de sinceritate fără ade°ăr. De exemplu,
Dumnezeu nu a sancţionat zelul lui Saul când persecuta
Biserica, măcar că el credea cu sinceritate că îi făcea lui
Dumnezeu un fa°or. Şi nici nu este suficient să a°em ade°ărul
de partea noastră dacă nu este în inimile noastre, lehu s-a opus
într-un mod categoric idolatriei, dar mai târziu şi-a distrus
mărturia prin ipocrizie. Amândouă prezintă importanţă °itală:
sinceritatea pentru a stabili un scop corect şi ͣcunoştinţa
cu°ântului ade°ărului" care să ne călăuzească până la sfârşit. Şi
ce se înţelege prin ͣcoapse"? Petru îl interpretează pe Pa°el:
ͣîncingeţi-°ă coapsele nunţii °oastre" (1 Pet. 1.13) ele sunt
duhul şi mintea care poartă platoşa ade°ărului. Coapsele sunt
pentru trup ceea ce este chila este pentru corabie. Deoarece
întregul °as este conectat la chila aceasta, este susţinut de ea.
Şi trupul este unit de coapse; şi dacă coapsele se
dezmembrează, întregul trup se prăbuşeşte. Chiar dacă fizic
obosim, firea ne îndeamnă să ne susţinem ambele mâini pe
încheieturi, ca principala putere. Iată de ce a ͣIo°i în
încheieturi" înseamnă distrugere, încheieturile slabe fac pe om
slab (Dt. 33.11). 236 Prin urmare, după cum acţiunile minţilor şi
sufletelor noastre sunt acti°e sau pasi°e, tot aşa şi noi suntem
creştini puternici sau slabi. Dacă înţelegerea unei persoane este
clară în ce pri°eşte susţinerea ade°ărului şi °oinţa lui este
întemeiată cu sinceritate pe scopuri sfinte, atunci el este un
creştin matur. Dar dacă înţelegerea este neclară şi °oinţa
se clatină şi este nesigură, omul este greoi şi °iaţa lui
spirituală este neputincioasă. ͣAde°ărul doctrina!" pentru
minte şi ͣade°ărul din inimă" sau sinceritatea pentru °oinţă
unesc şi stabilizează cele două facultăţi. Şi aceasta este exact ce
se întâmplă când sunt strâns fixate împrejurul sufletului, ca o
cingătoare în jurul coapselor. Deşi şalele (coapsele) sunt
puterea trupului, ele trebuie să fie ajutate de cingătoare pentru
a fi menţinute strâns în acţiunea.lor. I. ADEVĂRUL DOCTRINAL
CA O CINGĂTOARE A MINŢII Vom începe cu ͣade°ăruldoctrina}"
numit şi ͣcu°ântul ade°ărului", deoarece este Cu°ântul lui
Dumnezeu, care El însuşi este Dumnezeul ade°ărului (Ef. 1.13).
Petru ne-a îndemnat să ne împotri°im Dia°olului, ͣstând lari în
credinţă" (I Pet. 5.9) adică, în ade°ăr. Cu°ântul ͣcredinţă" este
folosit aici ca un element al credinţei noastre, care este
ade°ărul lui Dumnezeu. Iar în °ersetul următor. Petru, cu
sinceritate, îl roagă pe Dumnezeu ͣsă °ă întărească, să °ă dea
putere, să °ă facă neclintiţi" (°. 10). Concentrarea acestor
expresii diferite, toate conducând către acelaşi scop, implică
potenţialul periculos, dezorganizat al Satanei şi necesitatea de a
rămâne nezdruncinaţi în credinţă. în perioada dc incertitudine a
Bisericii primare era imposibil pentru creştini să-şi păstreze
credinţa integral, fără ca această platoşă s-o înfăşoare strâns.
întocmai cum Dia°olul arc un plan dublu de a-i pri°a pe
credincioşi de ade°ăr, tot aşa sunt două feluri de a fi încins cu
acest har. în primul rând, Satan °ine ca un şarpe, în perioada
falşilor în°ăţători, pentru a ne înşela cu de°ieri de la ade°ăr.
Pentru a ne apăra împotri°a conspiraţiei lui, trebuie să fim
încinşi cu ade°ărul şi să ne întemeiem înţelepciunea pe
ade°ărurile lui Cristos. Iar în al doilea rând, Satan °ine ca un leu,
prin intermediul persecutorilor, care luptă să-i îndepărteze pe
sfinţi de Ifl ade°ăr, prin frica de primejdie şi moarte. Singura
cale de a ne apăra împotri°a acestui leu, este de a ne încinge cu
ade°ărul, şi astfel să ne menţinem profesiunea de credinţă în
orice împrejurare. 100 FUNDAMENTĂRI-A GÂNDIRII PE
ADEVĂRURILE LUI CRISTOS Dc când Satan °ine ca un şarpe
strecurat în în°ăţători falşi şi încearcă să ne înşele cu abateri de
la ade°ăr, fiecare creştin arc ne°oie să-şi ancoreze raţiunea dc
ade°ărurile lui Cristos. Credincioşii din Bereea studiau Scriptura
pentru aşi linişti cugetele eu pri°ire la doctrina pe care Pa°el o
predica. Ei refuzau să creadă ce°a din ceea ce el le spunea,
înainte ca să ͣfi cercetat Scripturile zilnic, să °adă dacă lucrurile
stăteau aşa" (F. A. 17.11). Ei îndreptau doctrina ce li se predica
direct spre Cu°ântul scris şi o comparau cu acesta, şi rezultatul
a fost: ͣmulţi dintre ci au crezut" (°. 12). Cei din Bereea n-au
îndrăznit să creadă înainte, ei nu pot li ajutaţi acum decât de
credinţă. Tertullian a descris astfel predica ereticilor: ͣEi în°aţă
din con°ingem, dur nu con°ing prin în°ăţătură': Aceasta
înseamnă că ci solicită emoţiile ascultătorilor. Iară să con°ingă
raţiunea lor. De exemplu, ar li greu pentru un om uşuratic să-şi
con°ingă partenerul că prostituţia sa este legitimă. în schimb, el
lucrează în alt mod: prinlr-o armonie romantică şi ispita carnală.
Curând."întrebarea referitoare la Lege este ͻ uitată. Raţiunea
este atrasă uşor şi rapid de poftă. Altfel eroarea. întocmai ca un
hol, pătrunde pe fereastră, în timp ce ade°ărul, ca proprietar al
casei, intră pe uşa priceperii şi de acolo merge la conştiinţă,
°oinţă şi sentimente. Un om care găseşte şi aplică ade°ărul
înainte de a-i înţelege °aloarea inestimabilă şi frumuseţea, nu
poale aprecia corect originea şa cerească şi înfăţişarea lui
glorioasă. Un prim nu este onorat când călătoreşte deghizat,
deoarece oamenii nu realizează cine este el. Ade°ăiul este iubit
şi preţuit numai de cei care-l cuno.se personal. Dacă nu dorim
să cunoaştem ade°ărul, noi deja l-am respins. Nu este greu să
înşeli O persoană eu pri°ire la ade°ăr, dacă aceasta nu-1 are.
Pentru omul neştiutor, ade°ărul şi greşeala sunt identice, de
aceea el numeşte totul ade°ăr. Ai auzit despre omul lacom care
îşi îmbrăţişa mereu numeroşii lui saci de aur.' LI niciodată nu-i
deschidea şi nici nu folosea comoara, astfel că atunci când un
hoţ i-a furat aurul şi a lăsat sacii plini eu pietre. în camera lui. el
era la fel de fericii ca atunci când a°ea aurul. DE CE CREŞTINII
AU NEVOIE SĂ-SI FUNDAMENTEZE GÂNDIREA PE ADEVĂR 1.
Protecţie faţă dc natura diabolică a falselor doctrine Un abces la
cap poale li la fel de mortal ca unul la ni°elul
stomacului. Iar O judecată coruptă în materie dc ade°ăruri
fundamentale ucide la fel de sigur ea o inimă dc/rădăciiială. 101
Mulţi oameni susţin că orice religie îl poate sal°a pe om, numai
el să urmeze lumina. Nu contează, spun ei, ceea ce crezi, atâta
timp cât tu crezi ce°a. Dar imaginaţia lor creează tot atâtea
drumuri spre cer câte ne spune Biblia că sunt spre iad. Acest
raţionament omenesc poate suna frumos, dar sfârşitul lui nu
conduce la Cristos, Care spune că nu există un alt drum spre
°iaţă decât prin El: ͣEu suni Calea, Ade°ărul şi Viaţa" (Ioan
14.6). Ioan declara că oricine nu se ţine strâns de unica doctrină
ade°ărată a lui Cristos, este pecetluit pentru eternitate ca un
om pierdut. Iar cel care nu-L ia pe Dumnezeu înainte de moarte,
°a li luat de Dia°olul imediat după ce a murit. Oricât de multă
bunătate, logică şi religie ar amesteca un om pentru a corupe
ade°ărata doctrină, în faţa lui Dumnezeu el rămâne un păcătos
încăpăţânat şi °a primi din mâinile lui Cristos aceeaşi
condamnare ca şi beţi°ul sau ucigaşul nepocăit. Amândoi sunt
legaţi pentru iad: ͣCei ce fac astfel de lucruri nu °or moşteni
Împărăţia lui Dumnezeu" (Gal. 5.21). Dacă neştiinţa în
problemele fundamentale este de osândit, cu siguranţă
greşeala în aceste probleme este mult mai primejdioasă, chiar
mortală. Dacă un păcat de un kg este suficient pentru a te
coborî spre iad, nu există nici o îndoială că o greutate de 10 kg
te °a coborî mai repede. Greşeala se situează mult mai departe
dc ade°ăr decât neştiinţa şi se opune acestuia mai puternic.
Greşeala este o ştiinţă cu o ghilotină ne°ăzută. Un om care nu
mănâncă suficient °a muri. dar cel care înghite otra°ă °a muri
mai curând. Apostolul ne asigură că ͣdrumuri/e periculoase" si
..ereziile condamnabile" duc la ͣdistrugerea rapidă" a celor ce
le acceptă (II Pet. 2.1, 2). Toate râurile îşi găsesc mai de°reme
sau mai târziu drumul spre mare. dar unele au un debit
puternic şi ajung înaintea altora. Dacă doreşti un drum mai
scurt spre iad, poţi să planifici mai mult păcat, apoi strecoară-te
în acest rău al doctrinei corupte şi nu-ţi °a lua mult timp să
ajungi acolo. 2. Ocrotire de natura °icleană a impostorilor
Deoarece impostorii blestemaţi sunt suficient de abili să
distrugă credinţa, noi trebuie să ne întărim judecata în
ade°ărurile lui Cristos. Apostolul descrie °ictimele acestor
°răjitori ca oameni care ͣîn°aţă mereu", dar care niciodată nu
ajung la ͣcunoştinţa ade°ărului" (II Tim. 3.7). însă credinciosului
Timotci îi spune: ͣDar tu ai cunoscut pe deplin în°ăţătura mea"
(°. 10). Este ca şi cum ar fi spus: ͣNu sunt îngrijorat pentru line -
lu eşti mult prea con °ins ca să poţi fi înşelat acum în ce pri°eşte
E°anghelia". 239 înşelătorii, deci, aşteaptă după oamenii
instabili să-i înfăşoare în laţul Dia°olului, deoarece ei nu stau pe
o temelie scripturistică. ͣîn zadar se aruncă laţul înaintea
ochilor tuturor păsărilor" (P°. 1.17). Dia°olul a ales s-o atace pe
E°a în locul lui Adam pentru că ea era cea care putea fi prinsă
mai uşor, şi, de atunci, el şi-a modificat foarte puţin strategia. El
încă se furişează acolo unde gardul este mai scund şi rezistenţa
cea mai slabă. Să pri°im trei categorii de oameni care se
încadrează aici. (a) ͣCei simpli" Seducătorii (ispititorii), prin
cu°inte plăcute şi cu°ântări con°ingătoare, ͣînşală inimile celor
lesne crezători" (Rom. 16.18). Aceşti oameni înţeleg bine, dar le
lipseşte discernământul. Ei, fără să le pese, beau din cupa
fiecăruia şi nu bănuiesc niciodată că treptat sunt otră°iţi. (b)
ͣCopiii" ͣNu mai fiţi copii, clătinaţi încoace şi încolo de orice
°ânt de în°ăţătură' (Ef. 4.14). Deoarece copiii presupun că lotul
este bun dacă este dulce, nu este greu să-i ispiteşti să mănânce
otra°a ca zahăr. Deoarece un copil nu are prea multă
cunoştinţă a Cu°ântului, el este clătinat de cea mai uşoară
sugestie, fie ea bună sau rea. Ca şi Isaac, copiii îşi sfinţesc
opiniile prin simţăminte şi nu prin °edere şi astfel cad într-o
prăpastie a decepţiei, deoarece ei nu şi-au încercat
simţămintele prin ade°ărurile Cu°ântului lui Dumnezeu.
(c) ͣNestatornicii" Falşii în°ăţători sunt plini de succes în
înşelarea ͣsuflete/or nestatornice" (II Pet. 2.14) - a căror
înţelegere nu este ancorată în Cu°ânt. Aceşti oameni
nestatornici sunt bătuţi de °ânt şi purtaţi de °alurile
modernismului religios şi al altor tendinţe actuale, asemenea
peştelui mort dus la °ale. 3. Influenţa generală asupra omului a
unei gândiri corecte Să examinăm trei zone °itale: (a) Memoria
Memoria este tezaurul care înmagazinează şi transportă
imaginile pe care le-am primit. Cu cât greutatea aplicată pe
sigiliu este mai mare, cu atât mai adâncă este imprimarea
realizată pe ceară. Şi cu cât cunoştinţa noastră referitoare la un
lucru este mai puternică şi sigură, cu atât ea se sapă mai adânc
în memorie. (b) Emoţii Cu cât oglinda cunoaşterii este mai
uniformă, unde lumina ade°ărului străluceşte asupra
sentimentelor noastre, cu atât ele sunt puse pe 102 jăratec mai
curând: ͣNu ne ardea inima în noi, când ne deschidea
Scripturile?" se întrebau ucenicii pe drumul spre Emaus (Lc.
24.32). fără îndoială, ei îl mai auziseră pe Cristos predicând ceea
ce spunea acum, dar ei nu fuseseră niciodată atât de mulţumiţi
ca atunci când Ic-a deschis mintea şi Scripturile. Soarele îşi
exercită influenţa şi căldura spre pământ chiar şi atunci rând
lumina nu trimite raze °izibile asupra acestuia. Dar Soarele
neprihănirii îşi exercită influenţa numai acolo unde lumina Sa
°ine să răspândească ade°ărul în mintea noastră. Şi pentru că
un credincios locuieşte sub aceste aripi, un foc iute se aprinde
în inima lui. După cum Duhul Sfânt ne mângâie, El ne poate şi
con°inge. El ne mângâie în°ăţându-ne. (c) Viaţă şi
comportament Ochiul direcţionează piciorul - un om nu poate,
umbla în siguranţă dacă nu °ede pe unde merge. Nici nu poate
să umble când pământul se clatină sub picioarele lui. Principiile
care stau la baza judecăţilor noastre constituie teritoriul pe care
se deplasează comportamentul nostru; dacă ele se schimbă, şi
acţiunile noastre se °or clătina. Pentru o mână tremu-rândă
este greu să traseze o linie dreaptă; la fel pentru o judecată
greşită să realizeze o comportare acceptabilă. Apostolul
asociază fidelitatea şi statornicia cu ͣsporirea în lucrul
Domnului" (I Cor. 15.58). E°anghelia le-a fost propă°ăduită
tesalonicenilor ͣcu o mare îndrăzneală" - adică, pe temeiul
ade°ărului (I Tes. 1.5). Şi obser°aţi cum ea triumfă în °iaţa lor
de fiecare zi: ͣŞi °oi înşi°ă aţi călcat pe urmele mele şi pe
urmele Domnului, întrucât aţi primit Cu°ântul în multe
necazuri, cu bucuria care °ine de la Duhul Sfânt" (°. 6). Ei erau
încredinţaţi că în°ăţătura era de la Dumnezeu, şi această
siguranţă îi călăuzea în °remuri de încercare ca şi în bucurii.
CUM SĂ-ŢI ÎNTEMEIEZI GÂNDIREA PE ADEVĂR 1. îmbrăţişează
ade°ărul cu sinceritate Dacă gheaţa produce apă şi in°ers, la fel
stau lucrurile cu o inimă neascultătoare şi o gândire greşită.
Gândirea unor oameni este insensibilă, deoarece inimile lor
sunt pline de °iclenie. Rareori se întâlnesc o gândire stabilă şi o
inimă împărţită: ͣŢinta poruncii este dragostea, care °ine dintr-
o inimă curată, dintr-un cuget bun şi o credinţă neprefăcută" (I
Tini. 1.5). Când dragostea primeşte un ade°ăr, acesta este ţinut
în siguranţă, dar pofta după plăcerile lumeşti poate pro°oca
dărâmarea acestuia. 16 - Creştinul în Armătură 241
Amnon s-a îmbolnă°it curând din cauza Tamarei, ca şi cum
ar fi fost întotdeauna bolna° după ea. .Şi o persoană poate
ignora ade°ăruri preţioase cu acelaşi dispreţ pe care Amnon 1-a
manifestat faţă de Tamar. O inimă greu de stăpânit poate mitui
cu uşurinţă gândirea să °oteze de partea ei. Aceasta ne face să
ne întrebăm dacă o astfel de persoană a fost îndrăgostită cu
ade°ărat de aceste ade°ăruri. 2. Urmăreşte lucrarea Cu°ântului
Unul din marile scopuri ale Scripturii este să ne întemeieze în
ade°ăr: ͣEl a dat pc unii apostoli; pc alţii, prooroci; pe alţii,
e°anghelist!'; pe alţii păstori şi în°ăţători, pentru desă°ârşirea
sfinţilor" (Ef. 4.11, 12). De ce? ͣCa să nu mai fim copii, plutind
încoace şi încolo" (°. 14). Cum primeşti Cu°ântul, ia aminte la
partea de în°ăţătură a slujirii la fel de bine ca şi la aplicaţia
acestuia. Una este necesară pentru a te face un creştin stabil,
cealaltă pentru a te face un creştin înflăcărat. Le°iţii ͣlămureau
poporului Legea,... şi-i făceau să înţeleagă ce citiseră" (Nem.
8.7, 8). Plantatul trebuie să preceadă udatul şi în°ăţarea trebuie
să preceadă îndemnarea. 3. E°ită limitarea gândirii tale la °reo
persoană sau la °reun grup Tu trebuie să trăieşti prin propria-ţi
credinţă, nu prin a altuia. Pentru a °edea ade°ărul cu proprii
ochi, uită-te atât de mult şi de insistent cât este ne°oie. O casă
sprijinită de cea a °ecinului nu °a rezista. Deci, nu lăsa
autoritatea omului să decidă gândirea ta, ci mai degrabă
mărturia Cu°ântului. Concluziile oamenilor nu sunt mai
puternice decât o bucăţică de lemn ce consolidează clădirea,
dar ade°ărul stă pe temelia elemă a stâncii solide - Cu°ântul lui
Dumnezeu! Citează Scriptura în locul omului. Totuşi, pentru
aceasta, ai grijă să nu înclini prea mult în această direcţie
pentru a nu pierde controlul balanţei. Nu trebuie să
condamnăm gândirea unui bătrân ale cărui înţelepciune şi
cunoaştere pretind respect. Cu siguranţa. Dumnezeu a trasat
corect ade°ăratul drum pentru aceasta, între sfidarea
oamenilor şi °enerarea lor. Adorarea oamenilor dă naştere
trădătorului de ade°ăr care determină mulţimea să strige:
ͣOsana!" minciunii şi ͣRăstigneşte-L!" ade°ărului. Argintul lui
Irod a orbit auditoriul, în timp ce susţinea un discurs eloc°ent,
dar când linguşitorii au strigat: ͣEste glas de Dumnezeu, nu de
om!", el a fost mâncat imediat de °iermi (F. A. 12.21-23).
Spoiala strălucitoare pe care o folosesc unii °orbitori orbeşte
gândirea 242 admiratorilor până acolo încât aceştia conchid că
°orbirea celor dintâi CSte de origine di°ină. Aşadar, este greu să
preţuieşti şi să iubeşti omul Ca om, să-1 respecţi şi să nu Iii în
pericol de a-i trece cu °ederea greşelile, lată de ce Dumnezeu le
recomandă copiilor Săi să nu numească pe nimeni lată pe
pământ - să nu dispreţuiască pe nimeni şi să nu adore pe
nimeni (Mt. 23.9). 4. Păzeşte-te de curiozitate Persoana care
ascultă orice opinie şi râ°neşte după cele mai noi istorioare
religioase, se situează într-un mod periculos aproape de greşi -
ala. Apostolul Pa°el îi a°ertizează pe cei ce au ͣurechi care se
gâdilă" Că, de regulă, se expun unor erori disimulate, dar sigure
(II Tim. 4.3). Tamar şi-a pierdut fecioria prin nai°itatea ei - iar
puritatea minţii îşi are ecoul în credinţă. Astfel de oameni
compromit această temelie dacă Cedează oricărei doctrine care
se predică. Mai întâi, noi trebuie să fim ascultători şi apoi
ucenici. Curiozitatea OU pri°ire la multe secte şi con°ingeri
poate face sceptică o persoană în fixarea ade°ărului. De
exemplu, Augustin mărturiseşte că a trecut prin atâtea îndoieli,
încât greşelile l-au făcut să-i fie teamă de ade°ărul însuşi. I )acă
o persoană are prea multe experienţe cu °racii, cu greu se °a
putea încrede într-un medic iscusit. 5. Caută smerit gândirea
corectă a lui Dumnezeu Un călător care este atât de sigur că el
cunoaşte drumul, încât nu °a cere indicaţii, poate fi primul care
se rătăceşte. Fereşte-te de mândrie, pentru că oricât de
încrezătoare se înalţă acum, mai târziu o °ei găsi az°ârlită în
şanţul greşelii. Acesta este destinul pe care Dumnezeu 1-a
stabilit pentru mândrie şi El nu-Şi poate schimba hotărârea.
Mândria te poate face să °ii ca un străin la tronul harului şi să
schimbi rugăciunea smerită după ade°ăr în argumente egoiste.
Este necesar ca oamenii mândri să. fie făcuţi de ruşine, aşa că
atunci când înţelegerea lor se schimbă - dacă îndurarea lui
Dumnezeu permite aceasta - ei să-L poată ͣbinecu°ânta pe Cel
Prealnalt", aşa cum a Iacul Nebucadenţar
(Dan. 4.34). Păzeşte cu seriozitate această gândire în inima
ta - Dumnezeul care dăruieşte un ochi pentru a putea °edea
ade°ărul oferă şi o mână pentru a-1 susţine. Noi nu putem
păstra fără Dumnezeu ceea ce a°em de la El. întreţine
apropierea ta de Dumnezeu sau, în caz contrar, nu te °ei bucura
de intimjtatea ade°ărului prea multă °reme. 104 6. Nu fi
ofensat de diferenţele de opinie Cum poate cunoaşte o
persoană, cu siguranţă, care este ade°ărul, când sunt atâtea
credinţe diferite în creştinism? Unii s-au împounolit atât de
greu în neînţelegerile religioase încât au pierdut ade°ărul pe
care, odată, l-au obţinut; şi deşi nu sunt izbiţi de insula
ateismului, ei au fost aruncaţi în nesiguranţă, lipsiţi de dorinţa
de a-şi ancora gândirea până când nu obser°ă o soluţionare
actuală a tuturor diferenţelor de gândire prin ajungerea la un
numitor comun în toate aspectele religiei noastre. Desigur, ei
sunt tot atât de neînţclepţi ca şi omul care a refuzat să
mănânce până când toate ceasurile din oraş urmau să bată
simultan ora 12. 7. Cunoaşte °aloarea ade°ărului în inima ta
Multe biblioteci importante au fost distruse de soldaţii °iolenţi
care nu realizau ce °aloare a°eau cărţile. De asemenea, destinul
ade°ărului depinde dc mâinile care-1 găsesc. Dacă ajunge la o
persoană care extrage puterea şi dulceaţa din acesta, ade°ărul
începe să lucreze efecti° în inima lui. Dar dacă cine°a îl ia fără
să se apropie de mângâierea lui di°ină şi puterea curăţitoare, îl
°a lepăda ca pe ce°a inutil. Şi apoi sunt oameni care dansează
în jurul lumânării înainte să o stingă. Dacă aud de un om care
odată a susţinut păcatul originar ca fiind un ade°ăr, dar mai
târziu a negat aceasta, mă tem că el a obosit şi a pierdut
semnificaţia ade°ărului, înainte ca gândirea lui să piardă
ade°ărul însuşi. Uneori credincioşii încetează să se hrănească cu
°echile principii ale Scripturii în °remurile schimbătoare.
Consideraţi de exemplu, cântatul Psalmilor. Atât de mulţi au
renunţat la această practică încât trebuie să întreb dacă
°reodată ei s-au bucurat cu ade°ărat de comuniunea cu
Dumnezeu. Au tresăltat °reodată inimile lor către Dumnezeu,
cu o dragoste cerească, aşa cum au cântat cu buzele lor? Ce
ciudat este să auzi o persoană e°la°ioasă negând aceasta!
Creştine, dacă te-ai întâlnit °reodată la uşa cortului cu
Dumnezeu, inima ta s-a răcit înainte să renunţi la datoria de a-I
înălţa laude? MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ LIBERĂ ŞI CU
ÎNDRĂZNEALĂ A doua cale prin care ade°ărul este asaltat este
°iolenţa; Satan cârpeşte pielea de °ulpe a înşelătorilor cu pielea
de leu a persecutorilor. Cele mai sângeroase tragedii ale
omenirii s-au jucat pe scena Bisericii, iar cele mai cumplite
masacre au fost comise asupra oilor ne°ino°ate ale lui Cristos.
Primul om ucis °reodată a fost un sfânt, şi el a fost omorât
datorită religiei. Cain, spunea Luther, °a continua să-1 ucidă pe
Abel 244 până la sfârşitul °remurilor. Focul persecuţiei nu poate
dispărea atâta °reme cât rămâne o scânteie de ură în inimile
oamenilor de pe pământ sau un dia°ol în iad care s-o întindă în
flacără. Mulţi oameni care n-au putut fi întorşi de la ade°ăr prin
argument şi greşeală, au fost separaţi de aceasta prin
persecuţie. Iată de ce a doua cale necesară pentru a încinge
ade°ărul în jurul încheieturilor creştinului este mărturisirea
plină de curaj a acestuia. Ade°ărul lără curaj îl face pe Om ca un
peşte-sabie; el are o sabie în dreptul capului, dar nu şi o inimă
ca să folosească ade°ărul. Dar o persoană de°ine de neîn°ins
când este întărită de un curaj sfânt, ceresc, pentru a scoate
sabia Duhului şi a îmbrăţişa ade°ărul curat prin mărturisirea
liberă a acestuia în faţa morţii. Aceasta înseamnă să a°em
ͣcoapsele Încinse cu ade°ărul". 1. Menţine o mărturie fidelă
ade°ărului Apostolul insista asupra acestui îndemn către toţi
creştinii când spunea: ͣSă ţinem fără şo°ăire la mărturisirea
nădejdii noastre" (E°r. 10.23). Pa°el a °orbit împotri°a celor
care e°itau întrunirile cu sfinţii din cauza fricii de persecuţie,
deoarece el era încredinţat că oamenii care se clătinau
spiritualiceşte, prin aceasta se situau în apropierea apostaziei.
Deci, nu trebuie să întindem pânzele mărturiei noastre pc
°reme liniştită, ci de îndată ce °ântul începe să
bată. Pergainului i s-a proorocit pentru mărturisirea plină
de curaj: ͣŞtiu faptele tale, ştiu unde locuieşti, acolo unde este
scaunul de domnie al Satanei: tu ţii Numele Meu şi n-ai lepădat
credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când An ti pa, martorul
Meu credincios, a fost ucis la °oi" (Ap. 2.13). A fost o °reme
când înşelătorul stătea pe scaunul de judecată şi deseori
creştinii primeau condamnarea la moarte. Sângele era °ărsat
chiar în faţa ochilor lor, dar aceasta nu i-a determinat să nege
realitatea sângelui lui Cristos °ărsat pentru ei. Pa°el i-a dat o
poruncă strictă lui Timotei cu pri°ire la fidelitatea mărturiei
ade°ărului: ͣIar tu, om al lui Dumnezeu, fugi dc aceste lucruri şi
caută neprihănirea, e°la°ia, credinţa, dragostea, răbdarea,
blândeţea" (I Tim. 6.11). în timp ce toţi oamenii din jurul tău
aspiră la cele lumeşti, tu aleargă după bogăţiile spirituale cu
aceeaşi goană ca ei. Dar dacă această afacere a căutării
neprihănirii nu se poate trata într-un mod paşnic? Ar trebui să
închidem magazinul, să punem mărturia pe un raft şi să
amânăm sfinţenia până °or °eni din nou °remuri fa°orabile?
Soluţia lui Pa°el este ͣsă luptăm lupta cea bună a credinţei" 105
(°. 12). Nu renunţa la mărturia ade°ărului, ci aşază-ţi °iaţa pe
linia menţinerii acestuia. ͣTe îndemn înaintea lui Dumnezeu,
Care dă °iaţă tuturor lucrurilor, si înaintea lui /sus Cristos, Care
a făcut această frumoasă mărturisire înaintea lui Pilal din Pont,
să păzeşti porunca aceasta" (°. 13, 14). Pa°el îndemna: ͣDacă
speri să °ezi faţa blândă a lui Cristos cel în°iat - Care a ales să-Şi
piardă °iaţa mai degrabă decât să nege ade°ăi°l - nu renunţa la
mărturisirea ta, ci mai degrabă stai în preajma ei". în cartea sa
ͣMărturisiri", Augustin relatează experienţa Iui Victo-rinus, un
roman °estii pentru oratorie. într-un târziu, el L-a primit pe
Cristos în °iaţa lui şi s-a dus la Simplicianus, căruia i-a şoptit: ͣEu
sunt creştin". Dar cu înţelepciune, piosul om a protestat: ͣNu
°oi crede aceasta şi nu o °oi lua în considerare până când nu te
°oi °edea în mijlocul creştinilor din biserică". La aceasta,
Victorinus a râs şi a gesticulat: ͣA ceşti pereţi formează un
creştin ? Trebuie să mărturisesc deschis aceasta?" El era plin de
teamă, fiind doar un proaspăt con°ertit, deşi un om °ârstnic.
însă timpul trecea iar după ce Victorinus a ajuns mai întemeiat
în credinţă, el a realizat cu seriozitate că dacă °a continua să se
ruşineze de Cristos, şi Cristos Se °a ruşina de el când °a °eni în
sla°a Tatălui. S-a dus din nou la Simplicianus şi de data aceasta
i-a spus că era gata să meargă la biserică. Acolo el s-a hotărât
să-şi declare deschis credinţa, spunând că ani de-a rândul a
susţinut cu°ântări, aşa că de ce s-ar teme să recunoască
Cu°ântul lui Dumnezeu? Dumnezeu cere ca creştinismul să °ină
atât din inimă cât şi din gură: ͣCăci prin credinţa din inimă se
capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la
mântuire" (Rom. 10.10). Dar mărturisirea cu gura Iară credinţa
din inimă este totală ipocrizie, precum şi laşitate. 2. Dumnezeu
a încredinţat ade°ărul Său sfinţilor Ade°ărul reprezintă
comoara dc preţ pe care Dumnezeu o încredinţează sfinţilor Săi,
poruncindu-le să-1 apere cu străşnicie tiu toţi cei ce încearcă să-
l submine/c. Unele lucruri I le încredinţăm noi lui Dumnezeu şi
altele El ni le încredinţează nouă. Cel mai important lucru pe
care îl punem în mâna lui Dumnezeu să fie păstrat pentru noi,
este sufletul nostru: ͣEl are putere să păzească ce l-am
încredinţat până în ziua aceea" (II Tim. 1.12). Iar Dumnezeu ne
încredinţează ade°ărul Său: ͣLuptaţi cu lot dinadinsul pentru
credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna" (lud.
3). Astfel l'a°el 246 tl îndemna pe Timotei să ͣpăzească
dreptarul în°ăţăturilor sănătoase,... lucrul acela bun care ţi s-a
încredinţat" (II Tim. 1.13, 14). Dacă un om împuternicit cu
păstrarea coroanei regelui şi a bijuteriilor trebuie să păzească
aceste °alori trecătoare pentru a nu fi furate sau pierdute, cu
cât mai serioasă este responsabilitatea creştinului pentru
[M/irea comorii lui Dumnezeu! Cu°ântul ade°ărului este
mărturia Lui însuşi pe care Dumnezeu o dă sfinţilor, martorii
Lui, pe care El îi cheamă |fl împlinească acest ade°ăr printr-o
mărturisire liberă şi sfântă înaintea tuturor oamenilor. 3. Nu
renunţa la mărturisirea ade°ărului nici chiar în faţa pericolului şi
a morţii
Noi posedăm acum ade°ărul la un preţ scăzut; dar nu ştim
cum °a creşte ni°elul pieţii în curând. Ade°ărul nu poate fi găsit
mereu la acelaşi preţ. Noi trebuie să-l cumpărăm indiferent de
preţ, dar să nu-1 °indem cu nici un chip. Dintotdeauna a existat
un spirit de persecuţie în inimile rele, şi aşa °a fi mereu până la
sfârşit. După cum Satan l-a cercetat pe Io° înainte ca să-şi
întindă mâinile peste el, persecuţia lucrează acum în inimile
celor necredincioşi. Motoare ale morţii asmut în permanenţă
gândurile Satanei împotri°a credincioşilor care mărturisesc
ade°ărul. Ele ştiu exact ce au de făcut dacă le sunt oferite
puterea şi oportunitatea pentru a-şi duce la îndeplinire
dorinţele sinistre. Satan °ine întâi cu un spirit de eroare şi apoi
de persecuţie; el otră°eşte minţile oamenilor cu erori, apoi le
umple inimile cu ură împotri°a credincioşilor. Este imposibil ca
o eroare să aducă pace, ea este un copil al iadului care trebuie
să-i facă pe plac tatălui său. Orice °ine de jos nu poate fi nici
curat, nici aducător de pace. Dumnc/eu a lăsat acest spirit
întunecat al erorii să existe, dar El ne-a dat cingătoarea
ade°ărului prentru a ne apăra. Dar nu oricine aplaudă ade°ărul,
îl °a şi urma, dacă acesta îl conduce la închisoare. Si nu oricine îl
predică este gata să sufere pentru el. Certurile sunt lucruri
inofensi°e - săbii tocite care nu pro°oacă sânge. Dar când
suferim suntem chemaţi să luptăm cu duşmanii ade°ărului, şi
aceasta cere mai mult decât o limbă ascuţită şi o gândire logică.
Unde °or fi atunci certăreţii? Ei °or apărea ca nişte soldaţi
fricoşi, care, în perioada de instruire, când nu se °edea nici un
duşman, păreau să fie Ia fel de °iteji ca nişte eroi decoraţi. în
acest caz. a fi de partea ade°ărului ar li însemnat doar
recunoaştere şi răsplată, fără pericol şi moarte. Dar 106
Dumnezeu a ales pe cel neînţelept să-1 răstoarne pe cel
înţelept în lucrul lui; pe creştinul simplu să facă de ruşine prin
credinţa, răbdarea şi dragostea lui pentru ade°ăr pe oamenii cu
°ază dar fără milă.. CUM SĂ FII ÎNCINS CU MĂRTURIA
ADEVĂRULUI Cel mai rău lucru pc care °răjmaşii îl pot face este
întemniţarea sau moartea; dar ͣdragostea este tare ca
moartea" (Cânt. 8.6). Aceasta răneşte dc moarte orice inimă.
Dragostea nu se plânge de suferinţă. Iaco° îndura căldura zilei şi
frigul nopţii din dragoste pentru Rahela. Dragostea se
a°enturează. Ionatan a respins o împărăţie şi a întâmpinat
mânia unui tată furios de dragul lui Da°id. Dragostea nu se
gândeşte niciodată la ea însăşi, nici la ceea ce pierde, atâta timp
cât păstrează ce-i este drag; este gata pentru orice pericol, încât
se poate sacrifica pentru cel ales. Acest gen de dragoste i-a
determinat pe sfinţi să renunţe cu bucurie la a°erile
pământeşti, la rudele şi chiar la trupurile lor, fără să considere
aceasta o pierdere. ͣEi nu şi-au iubit °iaţa chiar până la moarte"
(Ap. 12.11). Viaţa însăşi a de°enit duşmanul lor când s-a
interpus între ei şi ade°ăr. Un om nu ţine prea mult să-şi
păstreze braţul sau piciorul, dacă acesta afectează restul
trupului; el acceptă să-i fie tăiat. Astfel, Da°id şi-a păstrat plin
de curaj priorităţile, când °iaţa îi era în pericol: ,JViştc răi mă
aş/captă ca să mă piardă; dar eu iau aminte la în°ăţăturile Tale"
(Ps. 119.95). O inimă firească ar fi luat în considerare riscurile
asumate cu pri°ire la afacere, familia sau °iaţa sa. Dar inima lui
Da°id a°ea o moti°aţie mai bună - el se focaliza pe do°ezile lui
Dumnezeu şi pe dulceaţa ce pătrundea în sufletul lui când
medita la ele. Cu cât pătrundea mai mult ade°ărul, cu atât
încurcăturile păreau mai multe, dar durerile erau uşoare. Este
un mister pentru lume de ce acceptă creştinii să-şi rişte °iaţa
pentru ce°a ce pare a li doar o simplă opinie. Când Mântuitorul
i-a spus lui Pilat că El a °enit pe lume să ͣmărturisească despre
ade°ăr", Pilat a întrebat: ͣCe este ade°ărul?" (Ioan 18.38). Este
ca şi cum ar fi spus: ͣEste acum momentul să Te gândeşti la
ade°ăr, când °iaţa Ta este în aşa pericol? De fapt, ce este
ade°ărul de Te a°enturezi aşa de mult pentru dl?" Omul
neprihănit, plin de harul lui Dumnezeu, ar întreba mai degrabă
cu dispreţ sfânt: ͣCe sunt bogăţiile şi onorurile şi plăcerile fade
ale acestei lumi înşelătoare? Ce este °iaţa însăşi pentru ca una
sau toate acestea să se opună ade°ărului?" 248 Fiecare om
merge acolo unde îl mână dragostea. Dacă lumea are iubirea ta,
tu îţi °ei cheltui °iaţa pentru lume; dar dacă ade°ărul are
dragostea ta, îl °ei adăposti în °iaţa ta decât să-1 laşi să fie
stri°it. Ai grijă ca dragostea ta pentru ade°ăr să fie sinceră;
altfel aceasta te °a lasă la poarta închisorii. Sunt trei feluri de
înşelători a căror dragoste nu este gata să îndure focul
încercării. ÎNŞELĂTORI CARE FOLOSESC ADEVĂRUL
1. Cei ce folosesc ade°ărul pentru a°antajul material
Uneori ade°ărul plăteşte scump chiria în moneda proprie a
lumii, o înţelegere a°antajoasă care îi determină pe oameni să
in°ite adesea lumea înăuntru. Aceşti oameni nu iubesc de fapt
ade°ărul, ci numai diamantul din urechea lui. în zilele lui Henry
al V-lea, mulţi erau împotri°a mănăstirilor - ba încă ci îşi iubeau
mai mult proprietăţile decât urau idolatria lor. Ade°ărul găseşte
puţini oameni care să-1 iubească în mod sincer, numai pentru
ceea ce este el. Şi numai acei câţi°a °or suferi cu şi pentru cl.
Când a°erea pământească se duce, cei necredincioşi sunt
plictisiţi de comuniunea lor cu ade°ărul. Focul din bucătărie
arde atâta timp cât combustibilul îl alimentează. Dacă nu poţi
iubi ade°ărul curat, nu °ei a°ea dorinţa de a te sacrifica pentru
ade°ăr. Şi dacă nu poţi iubi ade°ărul umil de dragul lui, nu °ei
accepta să fii umilit pentru el. 2. Cei ce °orbesc despre, ade°ăr,
dar care nu-1 trăiesc Adesea oamenii nu permit ade°ărului să
trăiască în preajma lor. Ei îl recomandă, dar se aseamănă cu o
fată care primeşte un peţitor şi °orbeşte bine despre el, iară a-i
trece prin cap să se căsătorească cu el. Una este să mângâi şi să
săruţi, dar cu totul altce°a este să iubeşti. Bucholcerus spunea
deseori că mulţi îl sărută pe Cristos, dar puţini îl iubesc.
Dragostea ade°ărată pentru El constituie cea mai sfântă
căsătorie. Când un suflet renunţă la el însuşi pentru a se
îndrepta spre Cristos, ca şi cum s-ar îndrepta spre un soţ,
pentru a 11 condus de Duhul Lui şi disciplinat de Cu°ântul
ade°ărului, do°edeşte că-L iubeşte pe Cristos şi ade°ărul Lui.
Cel care refuză să asculte de ade°ăr, oricum, este aşa de
departe de dragostea pentru cl, încât începe să se teamă de
acesta. Şi °a persecuta ade°ărul înainte ca să sufere din partea
lui. Jcrome explica acest lucru în felul următor: ͣNoi îi urâm pe
cei de care ne temem şi dorim să-i 107 distrugem pe cei pe care
îi urâm." De exemplu, Irod se temea de Ioan Botezătorul şi
aceasta a însemnat moartea lui Ioan. Teama face ca un om
împietrit să întemniţeze ade°ărul în conştiinţa lui, deoarece
dacă ade°ărul ar a°ea libertate şi autoritate în sufletul său, ar
condamna orice poftă aprinsă care stăpâneşte acolo. Şi cel care
întemniţează ade°ărul în inima lui nu °a ii întemniţat niciodată
ca martor al ade°ărului. 3. Cei ce nu luptă împotri°a duşmanilor
ade°ărului Dragostea este întotdeauna înarmată cu entuziasm;
şi ea este gata să-şi îndrepte pumnalul împotri°a tuturor
duşmanilor ade°ărului. Entuziasmul acţionează ca un foc: dacă
este închis în inima unui creştin şi nu arde în afară pentru a
pedepsi răul, el arde înăuntru, amarând şi mistuind sufletul
creştinului deoarece nu a sal°at ade°ărul din goana profanării şi
erorii. Nu este nici o bucurie pentru un îndrăgostit entuziast să
trăiască fără iubita lui; ar prefera să zacă cu ea într-un mormânt
decât să ducă o °iaţă singuratică, fără ea. ͣSă mergem şi noi să
murim cu Ei" a spus Toma când Cristos i-a spus că Eazăr era
mort (Ioan 11.16). Melancolia trăirii în °remurile grele a
determinat dorinţa solemnă a lui Ilic după moarte: ͣDestul!
Acum, Doamne, ia-mi sulletul" (I împ. 19.4). Neprihănitul profet
pri°ea cum oamenii slujeau idolilor şi-i omorau pe slujitorii lui
Dumnezeu. El considera că ar fi mai bine să părăsească lumea
decât să trăiască şi să °adă cum numele, ade°ărul şi slujitorii lui
Dumnezeu erau călcate în picioare de cei cărora li s-a arătat cea
mai mare îndurare. Şi dacă entuziasmul arc °reo putere să
apere cauza ade°ărului, atunci duşmanii lui °or cunoaşte fără
îndoială că ͣacesta nu poartă sabia în zadar" (Rom. 13.4). Pe cât
dc blând era Moise şi reţinut când erau în joc interesele lui,
inima sa era prea aprinsă dc mânie să se mai poată măcar ruga
pentru poporul lui - oricât de mult l-ar li iubit - până ce zelul lui
nu sc manifesta în dreptate asupra oamenilor idolatri. Oricum,
atitudinile neutre pot °edea ade°ărul şi eroarea încăierân-du-
se, dar se menţin la distanţă şi refuză să se implice în a suferi
pentru ade°ăr. Pastorul care nu are suficientă dragoste şi curaj
să apere ade°ărul la am°on, nu-1 °a apăra nici pe rugul în
flăcări. Dacă focul dragostei dispare sau se micşorează, aşa
încât nu-1 poate preface pe om în suferinţă pentru relele
pricinuite ade°ărului, atunci unde este flacăra care ar trebui să-
1 facă apt să ardă până se preface în cenuşă sub asuprirea
oamenilor sângeroşi? Dar el nu poate °ărsa lacrimi, nici nu °a
putea sângera pentru
ade°ăr. CUM SĂ AI INIMA ÎNFLĂCĂRATĂ DE DRAGOSTEA
PENTRU ADEVĂR 1. Potri°eşte-ţi inima cu ade°ărul Asemănarea
este fundamentul dragostei. O inimă firească nu poale iubi
ade°ărul, deoarece nu se poate asemăna cu el. Atunci, cum
este posibil pentru o astfel de inimă să iubească ade°ărul pur,
ceresc? Este trist când mentalitatea oamenilor se ciocneşte cu
sentimentele lor, când raţiunea şi °oinţa sc unesc într-un mod
inadec°at. Ade°ărul din conştiinţă înjoseşte pofta din inimă! Ca
un cuplu certăreţ, ele pot trăi pentru o °reme împreună; dar
nemulţumirea °a îndepărta curând ade°ărul, aşa cum
Ahaş°eroş a îndepărtat-o pe Vasti, precum şi principiile
căsniciei care nu °or străbate inima lui, în înclinaţia acesteia
către păcat. Aceasta a separat mulţi oameni de ade°ăr în zilele
noastre caracterizate de o cunoaştere a°ansată; ci nu pot să
păcătuiască liniştiţi şi-n acelaşi timp, să aibă o gândire
sănătoasă. Dar dacă ade°ărul te-a transformat după chipul lui
prin înnoirea minţii tale şi te-a lacul să porţi roade asemenea
lui, tu niciodată nu °ei putea trăi despărţit de cl. înainte ca
lucrul acesta să se întâmple, ar Irebui să te desparţi de natura
nouă pe care Duhul lui Dumnezeu a format-o înăuntrul tău. Dar
acum există o nouă legătură între tine şi ade°ăr - sau între tine
şi Cristos - care niciodată nu poate fi distrusă. O putere măreaţă
însoţeşte căsătoria: două persoane care abia s-au cunoscut pot
părăsi prieteni şi părinţi, pentru a se bucura unul de altul după
ce sentimentele lor au fost împletite de dragoste şi cei doi au
format un singur trup prin căsătorie. Dar o putere mai
minunată însoţeşte mariajul spiritual dintre suflet şi Cristos,
suflet şi ade°ăr. Este °orba de aceeaşi persoană care, înainte de
con°ertire, n-ar fi dat un bănuţ pentru Cristos sau pentru
ade°ărul Său; însă acum, unit cu Cristos printr-o lucrare tainică
a Duhului, cl poate lăsa în urmă. lumea întreagă pentru părtăşia
cu El. Odată, un persecutor îşi bătea joc dc un martir, întrebân-
du-l dacă nu-şi iubea soţia şi copiii prea mult ca să moară. ͣBa
da", a răspuns creştinul, ͣ// iubesc aşa de mult încât nu m-aş
putea despărţi de ei pentru nimic din ce mi-ar putea oferi
Ducele de Brunswick - al cărui supus era - dar pentru Cristos şi
ade°ărul Său, adio tuturor!" 2. Lasă-ţi inima umplută mereu de
dragostea lui Dumnezeu Aceasta °a lucra în tine o dragoste
pentru ade°ărul Lui. Dragostea °ede ce este de pret în cel iubit
şi-l îndrăgeşte pentru aceasta. De 251 exemplu, dragostea lui
Da°id pentru Ionatan l-a determinat să se intereseze de
descendenţii prietenului său, pentru a le putea arăta bunătatea
de dragul lui Ionatan. Dragostea pentru Dumnezeu îl face pe un
suflet curios să afle ce-I este drag lui Dumnezeu, încât să poată
exprima tandreţe faţă de ade°ăr şi astfel să dăruiască dragostea
lui Dumnezeu. Dumnezeu a pus un marc accent pe ade°ăr: ͣŢi
S-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale" (Ps. 138.2).
Să obser°ăm câte°a din mijloacele prin care Dumnezeu dă
°aloare ade°ărului. (a) îndurarea lui Dumnezeu în dăruirea
ade°ărului Când Dumnezeu dăruieşte în bunătatea Sa Cu°ântul
Său unui popor, El oferă una din cele mai mari îndurări pe care
ei le pot primi. Orice ar primi un popor din mâna lui Dumnezeu,
fără ade°ărul Său, nu °alorează mai mult ca partea lui Ismael
(pâinea şi apa lui Agar) în comparaţie cu moştenirea lui Isaac. Şi
Dumnezeu, ca Unul care ştie să-Şi preţuiască darurile, a spus
despre Cu°ântul Său pe care l-a descoperit lui Iaco° că ͣn-a
lucrat aşa cu toate popoarele" (Ps. 147.20) - adică aşa de
somptuos şi măreţ. (b) Grija lui Dumnezeu de a păstra ade°ăi°l
Său Dumnezeu nu lasă niciodată ca ade°ărul Său să se piardă. în
nau fragii oamenii nu încearcă să sal°eze încărcătura şi lucrurile
de mică însemnătate, ci numai ceea ce este foarte important
pentru ei. în cursul tuturor marilor re°oluţii care au zguduit
împărăţii şi biserici, Dumnezeu Şi-a păstrat ade°ărul. Mii de
°ieţi ale sfinţilor au fost luate, dar Dia°olul dispreţuieşte
ade°ărul mai mult decât pe toţi sfinţii. Şi acesta este cel care
încă trăieşte! Dacă ade°ărul n-ar fi fost aşa de preţios pentru
Dumnezeu, n-ar fi îngăduit ca acesta să fie obţinut cu sângele
poporului Său - şi, cel mai important, cu sângele Fiului Său.
în acea zi măreaţă, când corpurile cereşti se °or topi de mare
căldură, ade°ărul lui Dumnezeu nu °a fi nici măcar ars:
ͣCu°ântul Domnului ţine în °eac" (I Pet. 1.25). (c) Asprimea lui
Dumnezeu faţă de °răjmaşii ade°ărului Un blestem teribil este
pronunţat împotri°a oricărui om care adaugă sau scoate ce°a
din ade°ăr. Celui dintâi i se adaugă toate urgiile scrise în Biblie;
celui de-al doilea i se şterge numele din Cartea °ieţii şi dreptul
la Cetatea sfântă. Nu este de mirare, atunci când realizăm ceea
ce este ade°ărul, că Dumnezeu îi dă o °aloare atât de ridicată -
ade°ărul este esenţa gândurilor şi îndemnurilor Lui din °eşnicii
în °eşnicii. Este cea mai completă reprezentare pe care
Dumnezeu însuşi o poate da despre Sine pentru ca noi să-L
putem cunoaşte şi iubi. Prinţii obişnuiau să-şi trimită fotografiile
prin ambasadori fetelor pc care sperau să le cucerească şi cu
care apoi să se căsătorească. I Himnezeu este atât de perfect,
încât nici o mână nu-I poate descrie fiinţa şi lucrarea, ci numai a
Lui însuşi; şi aceasta este exact ce a făcut ni ("u°ântul Său - şi
din acest moti°, sfinţii din fiecare secol I-au dăruit bucuroşi
inimile. După cum acceptăm sau respingem ade°ărul, tot aşa ÎI
acceptăm sau îl respingem pe Dumnezeu. Deşi oamenii nu-L pot
îndepărta pe I Himnezeu de pe tronul Său şi nu-L pot dezeifica,
ei se apropie mult de punctul acesta atunci când atacă
ade°ărul: ei ţintesc chipul lui Dumnezeu. Şi totuşi Dumnezeu nu
încetează să-i dorească pe aceia dintre noi Oare-L iubesc,
creându-şi drum spre ade°ărul Său. 3. Meditează adesea la
supremaţia ade°ărului Ochiul este fereastra pe unde pătrunde
dragostea, iar un ochi spiritual care poate °edea ade°ărul în
frumuseţea lui nati°ă nu poate decât să-l iubească. Aceasta a
fost calea prin care inima lui Da°id a fost In înecată de dragoste
pentru Cu°ântul ade°ărului: ͣCât de mult iubesc Legea Ta!
Toată ziua mă gândesc la ea"(Ps. 119.97). Şi el i remarcat o
mare diferenţă între meditaţia la ade°ărurile Cu°ântului lui
Dumnezeu şi ceea ce poate oferi lumea mai bun: ͣVăd", spunea
el, ͣcă lot ce este desă°ârşit are margini" (°. 96). în numai
câte°a (landuri, el poate °edea întregul drum spre temelia
sla°ei lumii; dar când înalţă ade°ărul lui Dumnezeu, gândurile
lui merg şi merg spre admiraţie şi dulce meditaţie: poruncile
Tale sunt fără margini" (°. 96). Corăbiile mari nu pot na°iga pe
râurile înguste şi apele puţin adânci; şi nici minţile pline de
cunoştinţa cerească a lui Dumnezeu nu se pot îndrepta în mod
deliberat spre filozofiile lumii. Un suflet nobil eşuează curând
pe apele acestea; dar să-l lăsăm în meditaţia asupra Cu°ântului
lui Dumnezeu şi a ade°ărurilor lainice ale E°angheliei, şi el °a
găsi ape întinse, un ocean în care să se piardă. Permiteţi-mi
acum să °ă îndrept atenţia spre câte°a lucruri de mare preţ pe
care le °eţi descoperi explorând aceste ade°ăruri. (a) Ade°ărul
este curaţilor Nu este numai pur, dar face ca şi sufletul care-1
îmbrăţişează să fie pur şi sfânt. ͣSfinţeşte-i prin ade°ărul Tău:
Cu°ântul Tău este ade°ărul" (Ioan 17.17). Aceasta este apa
curată pe care Dumnezeu o foloseşte pentru ca să curăţească
sufletele: ͣVă °oi stropi cu apă curată şi °eţi fi curăţiţi; °ă °oi
curaţi de toate spurcăciunile °oastre şi de toţi idolii °oştri" (Ez.
36.25). 109 (b) Ade°ărul este sigur Ade°ărul are o temelie
solidă; putem să aşezăm toată greutatea sufletelor noastre pe
ea căci ştim că nu se °a fisura. Urmăreşte ade°ărul şi el se °a
îndrepta spre tine. Va merge cu tine în închisoare şi peste tot pe
unde tu trebuie să mergi de dragul lui. ͣNici unul", spunea
Iosua, ͣdin toate cu°intele bune, rostite asupra °oastră de
Domnul, Dumnezeul °ostru, n-a rămas neîmplinit; toate °i s-au
împlinit, nici unul n-a rămas neîmplinit" (Ios. 23.14). Calculează
tot ce-ţi promite ade°ărul, aşa cum procedezi eu banii din
buzunarul tău. ͣOptzeci dc ani", spunea Polycarp, ͣL-am slujii pc
Dumnezeu si El nu m-a dezamăgii niciodată". Când oamenii uită
ade°ărul, pentru a se remarca pe ei înşişi, ei °or fi decepţionaţi
cu siguranţă. Ei sunt linguşiţi şi atraşi departe de ade°ăr prin
promisiuni goale şi nu o duc mai bine decât Iuda după ce şi-a
°ândut Stăpânul.
(c) Ade°ărul este liber Şi omul care urmăreşte ade°ărul
este liber: ͣAde°ărul °ă °a 1'acC slobozi" (loan 8.32). Dar Cristos
le-a spus deschis iudeilor de ce erau robiţi: ͣVoi a°eţi de tată pc
Dia°olul şi °reţi să împliniţi poftele tatălui °ostru" (°. 44). Toţi
păcătoşii sunt robi ai Satanei. Omul înăuntrul căruia locuieşte
pofta, ca un parazit, nu găseşte odihna, dacă nu o slujeşte şi o
întreţine în fiecare zi. Dar dacă toate ispitele Dia°olului ar
închide un singur păcătos, aruncându-1 pe podeaua temniţei
lui, iar Cristos îi deschide inima, °ei °edea în curând clătinându-
se temelia închisorii, uşile deschizându-se şi lanţurile căzând.
Ade°ărul nu °a fi legat. Şi nici nu °a locui într-un suflet ataşat de
păcat. Prin urmare, odată ce ade°ărul (Cristos) şi sufletul se pun
de acord, persoana respecti°ă poate să-şi înalţe capul şi să afle
că mântuirea şi eliberarea din scla°ia spirituală au fost
îndepărtate. Cheia se afla deja în lacăt pentru a-i permite să
iasă. Este imposibil să cunoaştem ade°ărul ca ͣfiind în Cristos"
şi să rămânem străini de libertatea care °ine de la El (Ef. 4.21).
(d) Ade°ărul este biruitor Ade°ărul se situează mai presus de
orice lucru. El este marele consilier al lui Dumnezeu, şi. în ciuda
tuturor uneltirilor declanşate împotri°a lui, acest consilier al
Domnului rămâne în picioare. Câteodată °răjmaşii ade°ărului
iau paza acestei lumi în mâinile lor, iar ade°ărul pare să fie
doborât la pământ şi distrus; şi de multe ori, cei care îi
mărturisesc bunătatea sunt ucişi. Dar persecutorii nu au ne°oie
să cumpere marmură pentru a-şi înregistra °ictoriile, ţărâna
este suficientă. 254 penlru'că ele nu durează mult. Martorii
ucişi pot zăcea ͣtrei zile şi jumătate" pe străzi, iar ade°ărul să
stea lângă ei (Ap. 11.11). Dar după scurt timp, ei umblă din nou
şi cu ei ade°ărul triumfă din nou. Dacă persecutorii pot ucide
urmaşii °ictimelor, lucrarea lor nu poate a°ea un caracter
temporar, ei nu au de ce să se teamă că un altul ar putea
dărâma ceea ce ei au clădit. Şi chiar şi atunci lucrarea lor este în
atenţia cerului şi poate fi dărâmată la fel de uşor ca tumul
Babei. Poţi primi ştirea că ade°ărul este bolna°, dar niciodată
nu este mort. Nu este ade°ărat că el este efemer. ͣLimba
mincinoasă nu stă decât o clipă", dar ͣbuza care spune ade°ărul
este întărită pe °ecie" (P°. 12.19). Ade°ărul trăieşte pentru a
împăraţi în pace cu cei care acum sunt gata să sufere pentru el.
Creştine, nu doreşti să fii unul dintre acei în°ingători care °or
călări alături de carul triumfător al lui Cristos în cetatea sfântă şi
să primeşti o coroană împreună cu sfinţii credincioşi care au
rămas în picioare în acele zile când Cristos şi ade°ărul Lui au
luptat cu Satan aici pe pământ? îndepărtează cu gândurile tale
lacrimile şi sângele care acum acoperă faţa ade°ărului în
suferinţă şi prezintă-1 ochilor tăi aşa cum °a arăta în glorie. 4.
Lasă-ţi inima umplută de teamă la gândul mâniei lui Dumnezeu
contra apostaziei Când în mod accidental te-ai fript la deget, nu
ţi-1 îndrepţi automat mai aproape de foc, căci flacăra mai
puternică ar prelungi durerea produsă de flacăra mai slabă.
Astfel, dacă mintea şi inima ta sunt arse de focul mâniei
omeneşti, ele se pot afla pentru o °reme lângă focul iadului pe
care Dumnezeu l-a pregătit pentru cel plin de teamă care fuge
de standardul ade°ărului. ͣlartă-mă, împărate, dacă nu-li ascult
porunca; Iu mă ameninţi cu închisoarea, dar Dumnezeu cu
iadul", spunea un martir îndrăzneţ care nu se temea de ceea ce
i-ar fi putut face omul. Da°id însuşi nu se temea de cei ce-1
persecutau fără moti°: ͣNişte °oie°ozi mă prigonesc fără temei,
dar inima mea nu tremură decât la cu°intele Tale" (Ps.
119.161). Furia omului chiar dusă la culme este doar un climat
temperat, în comparaţie cu mânia Dumnezeului cel °iu. Mânia
omului nu a putut niciodată să încetinească sau să oprească
dragostea lui Dumnezeu, iar pe sfinţi i-a făcut să cânte pe rug în
ciuda furiei °răjmaşilor. Dar omul aflat sub mânia lui Dumnezeu
este ca unul închis într-un cuptor fără nici o deschizătură pentru
a ieşi căldura sau pentru a intra aer proaspăt ca să-l sal°eze.
110 II. ADEVĂRUL INIMII SAU SINCERITATEA CA O CINGĂTOARE
PENTRU VOINŢĂ
Ce se înţelege prin ade°ărul din inimă? .Scriptura spune:
ͣSă ne apropiem cu o inimă curată" (E°r. 10.22) - adică, cu o
inimă sinceră. Inima curată şi inima sinceră sunt adeseori
asociate, una explicând-o pe cealaltă: ͣAcum temeţi-°ă de
Domnul şi slujiţi-I cu scumpă-tate şi credincioşic" (los. 24.14). în
Noul Testament citim despre ͣazimile curăfici şi ade°ărului" (I
Cor. 5.8). Opusul sincerităţii este ipocrizia, o minciună cu un
în°eliş atrăgător. O inimă nesinceră este o inimă împărţită.
Asemenea unui ceas ale cărui rotiţe nu coincid cu limbile din
afară, tot aşa şi lucrările dinăuntrul inimii nu se potri°esc cu
comportamentul exterior. DE CE ADEVĂRUL DIN INIMĂ ESTE
COMPARAT CU O CINGĂTOARE Sinceritatea sau ade°ărul inimii,
poate fi comparată cu centura unui soldat care are un dublu
scop: 1. Să acopere legăturile armăturii La îmbinări,
componentele armăturii care protejează părţile inferioare ale
trupului sunt conectate la cele superioare şi deoarece este
imposibil ca acestea să fie unite perfect, °or rămâne spaţii între
componente. Astfel, este folosită o cingătoare lată pentru a
acoperi zonele mai puţin atracti°e. Sinceritatea face acelaşi
lucru pentru creştin. Podoabele creştinului nu sunt uniforme,
nici °iaţa lui prea perfectă, încât să nu existe defecte sau
slăbiciuni în strategia lui. Dar sinceritatea le acoperă pe toate,
aşa că nu-1 pot expune ruşinii şi nici nu-1 fac °ulnerabil
pericolului. 2. Să dea putere Mijlocul este cu atât mai întărit cu
cât centura este strânsă mai aproape de corp. Astfel, când
Dumnezeu Şi-a propus să doboare un popor, El a folosit
expresia: ͣVoi dezlega brâul împăraţilor" (Is. 45.1). Ceea ce face
farmecul unui om este sinceritatea. De altă parte, o infimă doză
dc ipocrizie anihilează graţiile unei persoane. O credinţă sinceră
este o credinţă puternică, după cum o dragoste sinceră este o
dragoste puternică. în schimb, ipocrizia reprezintă pentru
farmec ceea ce °iermele este pentru stejar, sau rugina pentru
fier: ea slăbeşte, deoarece corupe. 111 SINCERITATEA
COMPENSEAZĂ LIPSA DE FARMEC A CREŞTINULUI 1. Ade°ărul
moral Acest gen de integritate se aseamănă cu o floare rară ce
creşte în ţinuturile pustii. Ea poale arăta o formă de ade°ăr în
acţiunile sale, şi totuşi să nu aibă nici cea mai nucă urmă de
sfinţenie, sau de îndurare. Ca exemplu, însuşi Dumnezeu S-a
înfăţişat ca martor înaintea lui Abimelec, după ce acesta o luase
pe Sara: ͣŞtiu şi Eu că ai lucrat cu inimă curată" (Gen. 20.6) -
adică el nu intenţionase să-i facă °reun rău lui A°raam, de
°reme cc el nu ştia că Sara era soţia lui. în °reme ce sinceritatea
moti°ează un om să fie amabil în relaţiile sale, îndemnul
Domnului dat lui Samuel nu s-a schimbat de atunci: ͣNu te uita
la înfăţişarea lui,... pentru că Domnul nu Se uită la cc se uită
omul" (I Sam. 16.7). Ochiul lui Dumnezeu pri°eşte mult mai
adânc decât al omului şi refuză sacrificiile acestei integrităţi
morale din cauza celor două defecte izbitoare ale sale: (a) Nu
pro°ine dintr-o inimă înnoită. Falsa neprihănire este ca lepra lui
Naaman: ͣA°ea trecere înaintea stăpânului său şi marc °ază...
dar omul acesta tare şi °iteaz era lepros" (II împ. 5.1) şi aceasta
pătează cea mai nobilă comportare a unui om care este doar
moral: ͣdar el este Iară Cristos". Moralitatea unui om îşi arc
egalul în lumea aceasta, dar nu este acceptată de Dumnezeu
pentru °iaţa °iitoare. Gândeşte-te la aceasta în modul următor:
dacă Dumnezeu n-ar fi lăsat ca autoritatea Sa să influenţeze
conştiinţa necredincioşilor, astfel ca ci să fie îngrădiţi de lanţuri,
de puţină sinceritate, sfinţii nu ar fi putut trăi într-o astfel dc
lume a fiarelor sălbatice.
Astfel, aceşti oameni sunt gu°ernaţi mai degrabă de o
teamă co°ârşitoare a conştiinţei decât dc îndemnul lăuntric de
a place lui Dumnezeu. Abimelec şi-a dat scama că sinceritatea
lui era rezultatul unei îngrădiri a lui Dumnezeu şi nu al °reunui
merit al său: ,JDe aceea te-a/n şi ferit să păcătuieşti împotri°a
Mea. Iată dc ce n-am îngăduit să te atingi dc ca" (Gen. 20.6). (b)
Se. prăbuşeşte curând de Ia sla°a lui Dumnezeu ͣOrice faceţi să
faceţi spre sla°a lui Dumnezeu" (I Cor. 10.31). Arcaşul poate
pîcrde concursul, ochind aproape, la fel de bine ca .şi atunci
când ocheşte departe. Omul ipocrit ţinteşte departe, în schimb
omul integru din punct dc °edere moral ţinteşte aproape. De
257 obicei, el are ca ţel precis o °ictorie imediată. De aceea nu
ajunge niciodată până la capăt. Astfel, un slujitor poate fi atât
de credincios stăpânului său, încât să nu-1 înşele cu nici un
bănuţ datorat pentru munca lui. Dar aceasta nu reprezintă
nimic dacă Dumnezeu este lăsat deoparte. Scriptura porunceşte
slujitorilor să-şi facă: ͣlucrul ca pentru Domnul, nu ca pentru
oameni" - adică, nu numai pentru oameni (Ef. 6.7). Rolul
stăpânului este să fie respectat, dar numai în măsura în care
aceasta conduce la slă°irea lui Dumnezeu. Pentru a-i face pe
plac stăpânului pământesc, slujitorul nu trebuie să se oprească
la capătul drumului, ci să meargă mai departe - după cum
ochiul străbate în treacăt °ăzduhul şi norii pentru a °edea
soarele - la Dumnezeu, ca scop final al credincioşiei sale. Nici un
principiu nu-1 poate determina pe om să ţintească suficient de
sus, în accepţiunea di°ină a cu°ântului, câtă °reme acesta nu
pro°ine de la Dumnezeu însuşi: ͣPentru ca să fiţi curaţi, plini de
roadă neprihănirii, prin /sus Cristos, spre sla°a şi lauda lui
Dumnezeu" (Fii. 1.10, 11). Aşadar, un suflet trebuie să-şi aibă
rădăcinile în Cristos, înainte de a putea fi curat şi de a purta
roadele neprihănirii spre sla°a lui Dumnezeu. Astfel aceste
roade ale neprihănirii se cheamă că sunt ͣprin Isus Cristos".
Ceea ce fac oamenii prin ei înşişi fac pentru ei. Ei se hrănesc cu
propriile roade, anihilând sla°a a ceea ce fac. Numai creştinul
care face orice lucru prin Cristos face totul pentru El.
Credinciosul îşi ia hrana de la El, Viţa în care a fost altoit, şi
astfel de°ine roditor. Ca urmare, el păstrează orice rod bun
pentru Mire. 2. Integritatea scripturisică Spre deosebire de
ade°ărul moral, integritatea scripturistică sau neprihănirea
e°anghelică este o plantă care creşte numai în grădina lui
Cristos, aflată într-un suflet mântuit. Numele ei se deosebeşte
de floarea sălbatică a integrităţii morale. O putem numi şi
ͣsinceritate e°la°ioasă" sau ͣsinceritatea lui Dumnezeu".
ͣLauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că
ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de yoi, cu o sfinţenie şi
curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o
înţelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu" (II Cor. 1.12).
Această sinceritate scripturistică poate fi corect numită
sinceritatea lui Dumnezeu cel puţin din două moti°e: pentru că
este a Iui Dumnezeu şi pentru că ţinteşte spre Dumnezeu şi se
tennină în El. 258

(a) Deoarece este a lui Dumnezeu Sinceritatea îi aparţine


lui Dumnezeu, fiind produsă în inimă numai de Duhul Său. Şi
deoarece aceasta este un copil al harului, ea nu numeşte tată
pe nimeni pe pământ. Dar nu numai că această e°la°ioasă
sinceritate este de origine di°ină, dar este şi o parte a noii
creaţii pe care Dumnezeu o formează şi asupra căreia lucrează
numai în cei aleşi. Este un har promis: ͣLe °oi da o altă inimă şi
°oi pune un duh nou în ei" (Ez. 11.19). (b) Deoarece ţinteşte
spre Dumnezeu şi se termină în El
Cel mai înalt ţel pe care-1 poate căuta un om este de a fi
plăcut lui Dumnezeu. Iar alte dezamăgiri sau frustrări nu-1
necăjesc mai mult decât ar face-o şiretul de pantof pierdut de-a
lungul drumului de către un negustor ce se grăbeşte spre casă,
°enind dintr-o călătorie încărcat cu preţul aurului şi argintului
pentru care s-a dus. Ochiul stăpânului direcţionează mâna
slujitorului. Astfel, dacă slujitorul poate mulţumi mintea
stăpânului, el este satisfăcut, indiferent de critica aspră sau
respingerea din partea celor din jur. Un astfel de om nu ţinteşte
lucruri prea mici sau prea înalte, pentru a obţine aprobarea
săracului sau bogatului, ci gândurile lui îl aleg pe Dumnezeu mai
presus de orice, ca obiect al dragostei, temerii şi bucuriei sale.
Precum un arcaş înţelept, el îşi direcţionează eforturile spre
acest scop înalt; iar când primeşte aprobarea lui Dumnezeu, el
ştie că a realizat cel mai bun lucru. Pa°el °orbeşte de simţul
practic al tuturor credincioşilor sinceri cu pri°ire la scopul
slujirii: ͣDe aceea ne şi silim să-l fim plăcuţi, fie că rămânem
acasă, fie că suntem departe de casă" (II Cor. 5.9). Omul care nu
face rău semenului său este ade°ăratul om moral. I'lini de curaj,
unii oameni îi amintesc lui Dumnezeu că ei n-ar fura nici 0 sută
de lei de la semenul lor; şi totuşi ei fură lucruri mult mai
importante decât toţi banii semenului lor. Ei fură timp de la
Dumnezeu şi adesea ei programează ziua de sabat conform cu
planurile lor şi nu cu ale lui 1 )umnezeu. Ei îşi propun să
sfinţească Numele lui Dumnezeu şi deseori se roagă pentru °oia
Lui, dar inimile lor nesincere persistă în compromis, deşi cunosc
că dorinţa Lui este sfinţirea. Dar ade°ăratul om al lui I )umnezeu
doreşte să fie plăcut mai întâi lui Dumnezeu şi apoi oamenilor,
de dragul Lui. Ca exemplu, când fraţii lui Iosif s-au temut că el ar
putea să1 se răzbune pe ei, el le-a îndepărtat bănuielile: ͣFaceţi
astfel", a răspuns el, ͣşi °eţi trăi; pentru că eu mă tem de
Dumnezeu" (Gen. 42.18). El îi asigură încă o dată: ͣSă nu
aşteptaţi de la mine decât ce este drept. Vă puteţi închipui că
deoarece sunt om cu autoritate şi dacă aş dori să mă răzbun °oi
nu a°eţi nici un mijlocitor. Dar eu °ăd pe 113 Unul care este mai
presus de nune - cu mult mai sus decât par eu faţă de °oi - şi
mă tem de El". Unul din cu°intele greceşti pentru sinceritate
(curăţie) are °aloare metaforică, ilustrând un lucru limpede ca
lumina zilei. De exemplu, când cumperi o haină, poţi s-o muţi
de la lumina artificială şi s-o analizezi la lumina soarelui: acolo
°ei putea °edea cea mai mică lipsă sau ruptură a materialului.
într-un mod sincer, copilul lui Dumnezeu se îndreaptă către cer
şi doreşte ca orice gând, judecată, sentiment şi faptă să stea
înaintea luminii care străluceşte din Scriptură. (Biblia este
marele luminător în care Dumnezeu a adunat întreaga lumină
pentru a-i călăuzi pe creştini, aşa cum soarele ne direcţionează
trupurile în umblarea noastră pc pământ). Dacă acestea sunt în
acord cu Cu°ântul şi-1 pot pri°i fără să fie date de ruşine, atunci
noi ne putem continua drumul fără ca ce°a să ne oprească. Dar
dacă numai una din ele e°ită lumina Sf. Scripturi - cum Adam a
încercat să se ascundă de Dumnezeu - atunci noi ne aflăm la
sfârşitul călătoriei. Lucrurile sunt ade°ărate sau false după cum
se potri°esc cu principiul de bază. Dacă o măsură se potri°eşte
cu standardul legal, cum ar fi metrul sau litrul, atunci ea este
reală. Acum, °oia lui Dumnezeu este standardul pentru °oia
noastră, iar o persoană sinceră îşi °a conduce şi măsura toate
dorinţele prin acest standard. Astfel Da°id a fost numit ͣun om
după inima lui Dumnezeu", deoarece purta în sufletul său
reflecţia inimii lui Dumnezeu, aşa cum este ea zugră°ită în
Cu°ânt. Să analizăm acum ceea ce este compensat de
sinceritate. FRUSTRĂRILE PE CARE SINCERITATEA LE
COMPENSEAZĂ 1. Bunuri exterioare trecătoare Lumea glorifică
frumuseţea, bogăţia, sănătatea şi înţelepciunea mai mult decât
merită ele, însă darul sincerităţii le acoperă şi refocalizează
atenţia asupra persoanei însăşi. Aceasta câştigă mai multă
onoare înaintea lui Dumnezeu, a îngerilor şi oamenilor (dacă
sunt înţelepţi) decât orice dezonoare şi dispreţ pro°enite din
partea lumii datorită lipsurilor exterioare trecătoare. (a)
Frumuseţea Reprezintă idolul uni°ersal la care pri°eşte întreaga
lume. Dar ceea ce face faţa plăcută este înţelepciunea. Cine ar
alege o sticlă ornată, dar goală, în locul unul °as plin cu °in?
Dacă harul sincerităţii nu umple inima, frumuseţea
naturală a feţei nu dă o °aloare prea mare omului. O
persoană frumoasă lipsită de graţie este ca o buruiană
atrăgătoare - arată foarte bine dacă o pri°eşti dc la distanţă. Pe
de altă parte, o inimă sinceră lipsită de atracţie e°identă este ca
o floare gingaşă dar fără strălucirea culorilor - preferi s-o ţii în
mână decât s-o pri°eşti, este mai plăcut s-o miroşi decât s-o
°ezi. Cu cât te °ei apropia mai mult de un om sincer, °ei simţi
mai mult cum din inima lui emană °iaţă. (b) Origine socială
deza°antajoasă Indiferent de cât de lipsită de sla°ă poate fi
naşterea unui om, ade°ărata graţie îi oferă o haină glorioasă,
curăţeşte originea, iar familia de°ine nobilă: ͣPentru că ai preţ
în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc" (Is. 43.4).
Sinceritatea este asemenea unui semn strălucitor al sla°ei. Şi
pretutindeni unde această stea străluceşte deasupra unui staul
neînsemnat, ca mărturiseşte că înăuntru sc află un prinţ
însemnat. Mai mult ca atât, sinceritatea îl introduce pe om în
familia Dumnezeului preaînalt: şi această nouă identitate îi
şterge numele întunecat şi îi permite să poarte numele lui
Dumnezeu. Prin credinţă el este unit cu Dumnezeu: şi cine
poate spune despre Mireasa ce aparţine Prinţului păcii că este
neînsemnată? (c) Sărăcie Acest cu°ânt sună ca o ruşine pentru
o lume mândră. Dar chiar dacă un om este în mod e°ident
foarte sărac, el are acces la o mină bogată care îl °a ridica
deasupra dispreţului din partea lumii, dacă există °reo °enă de
sinceritate în inima lui. El poate că °a trebui să admită că nu are
bani în bancă, dar nu poate spune că nu arc nici o a°uţie;
pentru că omul ce ţine cheia comorii lui Dumnezeu este bogat
cum nu se poate spune: ͣToate lucrurile sunt ale °oastre... şi °oi
sunteţi ai lui Cristos" (I Cor. 3.21, 23) (d) înţelepciune Obiceiul
oamenilor este de a o°aţiona inteligenţa şi de a aplauda
zgomotos măreţia cunoaşterii. într-ade°ăr, inteligenţa se
situează mult mai aproape de cea mai nobilă facultate a omului,
raţiunea. Toate celelalte (bogăţie, frumuseţe, origine înaltă)
sunt cu mult inferioare naturii spirituale a raţiunii, încât sc pot
asemăna cu acei soldaţi ai lui Ghedeon care nu puteau să bea
apă din pârâu. Un om nu-şi poate găsi plăcerea în ele până când
nu coboară dc pe înălţimile pc care-şi situează sufletul înzestrat
cu raţiune. Dar înţelepciunea, abilităţile şi cunoştinţa par să
înalţe capul unui om şi să-1 aşeze pe poziţia cea mai înaltă. Iată
de ce nimeni nu este mai dispreţuit dc o lume ͣînţeleaptă"
decât cel înzestrat cu mai puţine daruri intelectuale. 114
Aşadar, haideţi să descoperim cum sinceritatea poate acoperi
această goliciune a minţii. Dacă te necăjeşti că înţelegerea ta
este greoaie şi nu se poate măsura cu a celor ce au o inteligenţă
sclipitoare, fii mulţumit de inima ta sinceră. Comoara lor se
situează la ni°elul capului. Chiar şi o broască râioasă poate
purta un giu°aer; dar al tău este în inimă. Această perlă sfântă
este ͣmărgăritarul de mare preţ" (Mt. 13.46). O inimă sinceră te
situează în inima lui Dumnezeu mai sus decât te-ar coborî
slăbiciunea în opinia lumii. Şi chiar fără abilităţi omeneşti, tu °ei
putea găsi drumul spre cer; dar ei, cu toată înţelepciunea lor,
°or fi aruncaţi în iad, deoarece le lipseşte sinceritatea.
Aminteşte-ţi doar că, în timp ce darurile tale mărunte nu te fac
incapabil pentru gloria cerului, darurile lor lipsite de sfinţenie îi
fac apţi pentru ce°a mai mult decât mizeria iadului. Şi în timp ce
tu °ei putea a°ea parte de o gândire mai bună, ei nu °or obţine
inimi mai bune. 2. Frustrarea păcatului Păcatul reprezintă cea
mai rea urâţenie spirituală, deoarece înnegreşte sufletul şi
duhul, create de Dumnezeu- pentru a fi sursa de dragoste a
creştinului. Orice pătează şi deformează sufletul trebuie să
reprezinte cel mai serios obstacol spre frumuseţea sfinţeniei, pe
care Duhul Sfânt, cu peniţa Lui perfectă, a schiţat-o pe aceasta.
Păcatul - monstrul sufletului - a dăunat atât de mult înfăţişării
plăcute a omului, încât din frumuseţea pe care i-a dat-o
Dumnezeu nu mai prezintă nimic mai mult decât ar face-o
asemănarea unei făpturi diabolice cu îngerul ce locuise când°a
în ceruri. Dar în îndurarea Sa, Cristos ne-a preluat pentru a
°indeca această rană pe care păcatul a făcut-o fiinţei umane.
Puterea Lui °indecătoare este la lucru în aleşii Săi, dar
°indecarea nu este atât de completă, încât să nu
rămână nici o cicatrice: aceasta este deci pata (frustrarea)
pe care sinceritatea o acoperă. CUM ACOPERĂ SINCERITATEA
PETELE SFINŢILOR îndurarea care iartă îmbrăţişează foarte
repede sinceritatea. Cristos este Cel ce acoperă eşecurile şi
păcatele noastre. Dar El îşi aruncă haina neprihănirii numai
peste sufletul sincer: ͣFerice de cel... cu păcatul acoperit, ferice
de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea". Oricine
doreşte, să creadă aceasta, dar obser°aţi condiţia necesară
primirii acestei îndurări: ͣ...în duhul căruia nu este °icleniei"
(Ps. 32.1-2). Astfel neprihănirea lui Cristos acoperă lipsa noastră
de neprihănire, dar credinţa este harul care ne îmbracă cu
această haină. 115 Dumnezeu aprobă o inimă sinceră ca fiind
sfântă şi fără prihană, deşi nu este eliberată complet de păcat.
Şi după cum Dumnezeu nu înlocuieşte păcatul omului sfânt cu
sinceritatea, El nici nu-1 lipseşte de sfinţenie din cauza
păcatului. Ca exemplu. Scriptura ne spune că Io° a căzut în
prăpastia păcatului, dar Dumnezeu a obser°at sinceritatea
unită cu greşeala Iui şi l-a judecat în mod drept. Sinceritatea nu-
L orbeşte pe Dumnezeu astfel încât El să nu poată °edea
păcatul celui neprihănit, dar îl determină să-l considere cu
îndurare în loc de mânie. Aceasta se poate asemăna eu un soţ
care ştie că soţia îi este credincioasă, aşa că el are milă de
slăbiciunea ei şi o tratează ca pe o soţie bună. ͣîn toate
acestea", a spus Dumnezeu, ͣIo° n-a păcătuit deloc şi n-a °orbit
nimic necu°iincios împotri°a lui Dumnezeu" (Io° 1.22). Iar Ia
sfârşitul luptei, Dumnezeu a depus o mărturie fa°orabilă despre
Io°, afirmând că slujitorul său ͣa °orbit drept de Mine" (Io°
42.7). Io° însuşi şi-a °ăzut sinceritatea distrusă de greşelile lui, şi
aceasta l-a determinat mai degrabă să-şi mărturiseacă păcatul
decât să profite de îndurarea lui Dumnezeu; dar Dumnezeu i-a
°ăzut sinceritatea. Oricum, mila lui Dumnezeu faţă de noi este
mult mai mare decât dragostea noastră pentru noi înşine. Fiul
risipitor - un simbol al celui întors la Dumnezeu - n-a îndrăznit
să-i ceară tatălui său încălţăminte, şi cu atât mai puţin un inel.
Cerinţa lui nu s-a ridicat mai sus de slujba de ser°itor, el nu şi-ar
fi închipuit niciodată că prima lor întâlnire ar fi putut decurge în
acest mod. Dar s-ar fi aşteptat ca tatăl său să °ină după el cu o
nuia sau cu o funie, nu cu o haină. Şi chiar dacă tatăl şi-ar fi
întâmpinat fiul cu cu°inte aspre şi cu lo°ituri, înainte de a-I
primi, aceasta ar fi reprezentat o °este bună pentru el, cel
înfometat. Dar după cum Dumnezeu are metode speciale de a-i
pedepsi pe păcătoşi, El posedă şi căi deosebite de dragoste şi
îndurare pentru un fiu sincer. El găseşte plăcere să depăşească
toate aşteptările şi să sărute, să îmbrace şi să sărbătorească,
toate o dată, şi în ziua reîntoarcerii fiului Său. De asemenea,
Dumnezeu ne demonstrează mai multă milă, îii comparaţie cu
dragostea noastră pentru altul. Noi putem fi gata să
condamnăm un creştin pentru un păcat izbitor, dar Dumnezeu îl
susţine ca pe unul din copiii săi datorită sincerităţii. Astfel,
greşeala şi neprihănirea lui Asa sunt menţionate de Dumnezeu
într-o singură frază: ͣDar înălţimile tot n-au fost îndepărtate din
Israel, măcar că inima lui Asa a fost în totul a Domnului în tot
timpul °ieţii lui" (II Cr. 15.17). Dar Dumnezeu era Singurul în
măsură să-l clarifice pe acest om, deoarece dacă ne-ar fi fost
prezentată în mod simplu numai istoria 263 °ieţii lui - fără
do°ada aprobării lui Dumnezeu - e°la°ia lui putea ti pusă sub
acuzaţie, în unanimitate, de un juriu de oameni neprihăniţi.
Deoarece Ilie nu putea °edea pe nimeni slujind şi combătând
fară teamă idolatria, aşa cum lăcea el, s-a plâns lui Dumnezeu
că apostazia' a cuprins toată ţara, însă Dumnezeu a îndepărtat
teama lui Ilie: ͣDar °oi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi şi
anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal,
şi a căror gură nu l-au sărutat" (I Imp. 19.18). Dumnezeu Şi-a
mângâiat profetul, spunându-i: ͣLinişleşte-te, Ilie, deşi poporul
Meu nu eule în număr prea mare, totuşi nu sunt chiar atât de
puţini sfinţi după cum crezi tu. Este ade°ărat, credinţa lor este
slabă şi ei nu biciuiesc păcatele timpului aşa cum faci tu, dar
răsplata ta este a ta. Eu nu-Mi °oi compromite lumina,
acceptând să fie transformată într-o făclie fumegândă pentru că
se tem - ei sunt sinceri şi aceasta i-a ferit de idoli". Dumnezeu
ne a°ertizează să fim miloşi cu mieii Săi, dar nimeni n-ar putea fi
°reodată atât de blând ca Tatăl însuşi. Scriptura menţionează
trei feluri de sfinţi: ͣpărinţi", ͣtineri" şi ͣcopilaşi" (I Ioan 2.12-
14). Duhul lui Dumnezeu îşi arată preocuparea, menlionându-i
mai întâi pe cei mai tineri şi adresând către ci dulcea
promisiune a îndurării: ͣVă scriu, copilaşilor, fiindcă păcatele °ă
sunt iertate pentru Numele Lui" (°. 12). în termeni simpli. El
spune că păcatele lor sunt iertate şi în acelaşi timp El astupă
gura °ino°ăţiei pentru a nu-i descuraja şi a nu se opune
E°anghelici - iertaţi
pentru Numele Lui, un nume cu mult mai măreţ, decât
numele celui mai greu păcat al °reunei persoane. Deci,
sinceritatea susţine creditul sufletului la tronul harului, astfel că
nici un păcat sau slăbiciune nu poate împiedica primirea bună a
lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate asculta rugăciunea noastră,
din pricina nelegiuirii care locuieşte în inimă, şi nu numai atunci
când o înfăptuim (Ps. 66.18). Aceasta este o ispită cu care
creştinii luptă adeseori când permit propriilor slăbiciuni să-i
îndepărteze de la biruinţa rugăciunii - ei se cârccsc ca acei
oameni săraci care sc ţin departe de biserică deoarece
îmbrăcămintea lor nu este aşa de frumoasă cum şi-ar dori ci.
Pentru a rezol°a această problemă, Dumnezeu Şi-a susţinut
promisiunile - care, în orice caz, sunt singura temelie pentru
rugăciune - şi Ie-a făcut să echipeze măsura cea mai mică de har
şi după cum un portret bine realizat este obser°at de oricine
intră într-o încăpere, tot aşa aceste promisiuni ale legământului
E°angheliei strălucesc asupra fiecăruia care pri°eşte cu
sinceritate la Dumnezeu în Cristos: Scriptura nu spune ͣdacă
a°eţi credinţă ca un cedru", ci ͣdacă a°eţi credinţă cât un
grăunte de muştar" (Mt. 17.20). Justificarea credinţei nu se
situează mai jos de minunile credinţei în sfera proprie. Cea mai
mică credinţă în Cristos mută munţii dc °ino°ăţie ai păcatului
din suflet. Astfel se poate spune că toţi creştinii au ͣo credinţă
de acelaşi preţ" (II Pet. 1.1). în Geneza, putem obser°a în mod
simplu credinţa Sarei, dar în E°rei 11, Dumnezeu îi dă o notă
superioară, fiind menţionată alături de credinţa mai puternică a
lui A°raam. Ce fel de dragoste este aceea care poate aduce unui
om fa°orurile lui Dumnezeu? Nu se spune în Sf. Scriptură:
ͣHarul să fie peste cei ce-L iubesc pe Domnul nostru Isus cu o
dragoste ca a îngerilor", ci este dragostea sinceră. Nu ͣferice de
cei sfinţi ca Melhiscdcc", nu sfinţi la acest ni°el sau altul ci,
pentru ca nici cel mai sărac sfânt să nu-şi piardă partea de
moştenire promisă de Dumnezeu, ͣferice de cei flămânzi si
însetaţi după neprihănire" (Mt. 5.6). Aceasta se întâmplă cu toţi
copiii lui Dumnezeu, chiar şi cu cel mai mic prunc în Cristos,
care are doar o zi. Pe scurt, dacă sinceritatea nu este garanţia
primirii noastre înaintea tronului harului. Dumnezeu nu poate
accepta nici o rugăciune. Şi aceasta deoarece niciodată n-a
existat şi nici nu °a exista pe pământ °reun sfânt care să nu fi
inclus în po°estea °ieţii sale întregul capitol de greşeli şi în care
să nu poată fi găsite eşecuri răsunătoare. De exemplu, Ilie a
lăcut mari minuni în-ceruri şi pe pământ prin rugăciune. Şi
totuşi Duhul lui "Dumnezeu ne spune că el a fost un om ca noi:
ͣIlie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi, şi s-a rugat
...apoi s-a rugat din nou" (Iac. 5.17-18). Chiar şi o mână slabă şi
o inimă sinceră pot răsuci cheia în rugăciune. DE CE
SINCERITATEA COMPENSEAZĂ LIPSURILE SFINŢILOR 1. Aceasta
iz°orăşte din harul legământului E°angheliei Noul Legământ
uşurează stricteţea Legii (care chema la ascultare deplină) şi
°orbeşte mai degrabă de sinceritate şi ade°ărul din inimă. Când
Dumnezeu a încheiat legământul cu A°raam, El a exprimat
următoarea cerinţă: ͣEu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic.
Umblă înaintea Mea şi fii tară prihană" - sau sincer (Gen. 17.1).
Este ca şi cum Dumnezeu ar fi spus: ͣA °raame, °ino şi °ezi ce
aştept Eu de la tine şi ce poţi aştepta tu de la Mine. Dacă Mă
pui pe Mine înaintea la şi °ei căuta cu sinceritate să faci ceea ce
este plăcut înaintea Mea, îţi poţi promite ţie însuţi ceea ce ar
face un Dumnezeu Atotputernic, protejân-du-te în ascultare şi
ierlându-te când aluneci de la ascultarea deplină. 116 264
Umblă în ade°ăr înaintea Mea şi, în Cristos, te °oi accepta pe
tine şi efort ui tău sincer, cu aceeaşi bunătate pe care iaş fi
arătat-o lui Adam, dacă n-ar fi păcătuit". ͣDacă nu ne osândeşte
inima noastră", spunea Ioan, ͣa°em îndrăzneală la Dumnezeu"(I
Ioan 3.21). Potri°it Noului Legământ, cugetul nostru nu ne
poate condamna datorită păcatului prezent în noi. Cugetul lui
Pa°el s-a curăţit - ba încă i-a oferit slujba unei glorificări sfinte -
în timp ce păcatul se răz°rătea înăuntrul său. Cugetul este pus
de Dumnezeu să judece în locul Lui, interiorul inimii noastre. El
este stăpânit de aceeaşi lege prin care Cristos însuşi ne °a
achita sau condamna în ziua judecăţii. Când °om fi judecaţi
pentru cum am trăit înaintea scaunului lui Cristos, marea
întrebare °a fi dacă am fost sau nu sinceri. Şi după cum El nu °a
condamna sufletul sincer, deşi poate fi osândit pentru inii de
păcate, nici inimile noastre ne ne °or condamna. Dar cum poate
accepta Dumnezeu o astfel de ascultare parţială când a fost aşa
de strict cu Adam, încât a declarat o
singură greşeală ca fiind de neiertat? în legământul făcut
de Dumnezeu cu oamenii, prin Adam, nu exista °reo siguranţă
pentru a garantă" şi a-şi asuma răspunderea pentru
îndeplinirea datoriei care îi re°enea omului, şi anume ascultare
totală. Astfel, Dumnezeu, pentru a-Şi recăpăta gloria şi a plăti El
însuşi pentru răul ce I l-ar fi pro°ocat neascultarea omului, a
fost ferm cu Adam. însă în Noul Legământ există o siguranţă -
Isus Cristos cel Neprihănit - Care răspunde înaintea lui
Dumnezeu pentru toate păcatele din °iaţa unui creştin. Dar
Domnul Cristos nu anulează numai păcatele pe care creştinii le-
au făcut înainte de a se pocăi şi pentru care sunt condamnaţi, ci
şi toate datoriile adunate, pe care ei le-au făcut după con°ertire
prin slăbiciune şi neglijenţă. ͣDar dacă cine°a a păcătuit, a°em
la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Cristos cel neprihănit. El este
jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre" (I Ioan 2.1, 2). Astfel
că, fără să-Şi încalce dreptatea, Dumnezeu poate înlătura
datoria sfinţilor Săi, pentru care a plătit un mare preţ prin
Cristos. Ceea ce a trebuit să facă Dumnezeu reprezintă îndurare
pentru sfinţi, dar dreptate pentru Cristos. Ce preţioasă unitate
când îndurarea şi dreptatea se sărută! De asemenea,
Dumnezeu a cerut ascultare deplină în primul Legământ,
deoarece omul era într-o stare perfectă, plin de putere şi apt
pentru aceasta. Aşa că Dumnezeu nu aştepta să culeagă atunci
mai mult decât semănase. Dar în Noul Legământ, Dumnezeu nu
toarnă peste cel credincios plinătatea harului, ci har ade°ărat; şi
ca urmare, nu aşteaptă perfecţiune, ci ascultare sinceră. 117 2.
Acoperă greşelile datorită marii iubiri a lui Dumnezeu Ţine de
natura dragostei să acopere slăbiciunile, chiar când sunt în
mare număr. Estera a încălcat porunca, prezentându-se
înaintea lui Ahaş°eroş fără să fi fost chemată; dajr dragostea a
dat naştere curând la iertare în inima împăratului pentru a-i
ignora greşeala. El a fost fermecat de frumuseţea Esterei, în
felul în care Dumnezeu îşi găseşte plăcerea în copiii Săi: ͣCei ce
umblă fără prihană îi sunt plăcuţi" (P°. 11.20). Dumnezeu
acceptă persoana a cărei inimă este după inima Lui. Şi astfel, cu
o nespusă încântare °ăzând ce°a din propria-I fiinţă minunată
în copilul Lui, El Se bucură de el, apoi îl ia de mână şi îl ridică
până la cele mai tainice încăperi ale dragostei. Rareori Scriptura
°orbeşte de un om drept folosind doar o singură frază cu pri°ire
la neprihănirea lui; de obicei, există alte circumstanţe, cum ar fi
gra°ări costisitoare pe morminte, care arată că acolo nu zace un
om de rând. Dumnezeu l-a descris pe Io° ca pe un ͣunicat" când
a °orbit despre neprihănirea lui: ͣNu este nimeni ca el pe
pământ, este un om fără prihană şi curat la suflet" (Io° 1.8).
Citim de asemenea şi de imensitatea bogăţiei sale. Lui
Dumnezeu I-a făcut plăcere să prezinte ser°itorul Său, dar în
discuţia cu Satan, nu a enumerat bogăţiile lui pământeşti. El nu
a spus: ͣAi °ăzut pe robul Meu Io°? Nu este nimeni aşa de
bogat ca el". în schimb, El a spus că nu era ͣnimeni aşa de
neprihănit". Dumnezeu l-a aşezat pe Caleb pe un loc înalt când
a °orbit despre neprihănirea lui: ͣIar pentru că robul Meu Caleb
a fost însufleţit de un alt duh şi a urmat în totul calea Mea, îl °oi
face să intre în ţara în care s-a dus" (Num. 14.24). Este ca şi cum
ar fi spus: ͣIată un om ce-Mi aparţine ca slujitor de°otat şi
comoară rară; inima lui este mult mai merituoasă decât toate
miile de israeliţi cârtitori". Cum a obţinut ( 'aleb această
onoare? Dumnezeu răspunde: ͣA umiat în lotul calea Mea".
Ceea ce i-a adus glorie lui Caleb a fost sinceritatea lui. După ce a
iscodit tara Canaan, el a fost puternic ispitit să dea o mărturie
falsă. Zece din cei doisprezece bărbaţi şi-au potri°it răspunsurile
după majoritatea nemulţumită. însă depunând o mărturie
contrară cu a lor, Caleb şi-a atras suspiciunea şi s-a plasat în
centrul atenţiei unei mulţimi furioase. Dar plin de curaj,
încrezându-se în Dumnezeu şi biruindu-şi temerile, ('aleb a fost
credincios misiunii sale, rostind exact acele cu°inte ce-i
umpleau inima. Şi pentru că a procedat astfel, Dumnezeu i-a
ridicat un monument, care °a dura tot atât de mult cât şi
Scriptura. Şi încă un exemplu referitor la mărturia de dragoste a
lui Dumnezeu cu pri°ire la sinceritate. Un cu°ânt ales a fost
rostit de Cristos când l-a 267
°ăzut prima dată pe Natanael. ͣIată", a spus Isus, ͣcu
ade°ărat un israelit în care nu este °icleşug" (Ioan 1.47). Inima
lui Isus - asemenea pruncului din pântecele Elisabetei când
Măria a salutat-o - a tresărit la sosirea lui Natanael. Deşi
Natanael era înfăşurat de aceeaşi greşeală a °remii - că adică n-
ar li putut ieşi nici un prooroc din Galileea, şi cu atât mai puţin
dintr-o zonă obscură ca Nazaretul - Cristos a obser°at
sinceritatea sa şi nu a luat în considerare neştiinţa lui Natanael,
ci mai degrabă i-a arătat fa°oare di°ină. PRIETENI FIDELI AI
SINCERITĂŢII 1. Sinceritatea face sufletul bine°oitor O inimă
curată şi o minte bine°oitoare merg împreună. Da°id l-a sfătuit
pe fiul său Solomon să-L ͣslujească pe Dumnezeu cu toată
inima şi cu un suflet bine°oitor" (I Gr: 28.9). O inimă nesinceră
îşi neglijează slujba cât dc mult posibil şi merită puţină
apreciere pentru lucrarea să°ârşită sub nuiaua corecţiei. Dar
sufletul sincer este gata să-şi asume responsabilitatea. Deşi îi
pot lipsi îndemânarea şi puterea, el întotdeauna °a fi
bine°oitor. O astfel de râ°nă este asemenea unui porumbel
care stă în palma omului; imediat ce adie °ântul, el ţâşneşte
gata să-şi ia zborul, dacă nu °a exista °reun lanţ care să-1
oprească. ͣLe°ilii se sfinţiseră mai degrabă decât preoţii" (II Cr.
29.34). De ce? Ei erau mult mai dornici să lucreze. Nici nu
rostise bine împăratul ordinul cu pri°ire la reformă că le°iţii s-
au şi sculat şi ͣs-au sfinţit" (y. 15). Reforma este un drum
blocat, pe care laşii preferă să se a°entureze numai după cc alţii
l-au bătătorit. Dar sinceritatea este făurită dintr-un metal mai
bun. Ea se aseamănă cu un ade°ărat călător - nici o °reme nu
poate fi atât de rea pentru a-1 opri, după ce el s-a decis să
meargă la drum. Şi nici omul neprihănit nu stă să caute °reo
scăpare şi nici nu permite descurajării să-1 întineze, ci îşi
însuşeşte poruncile din Cu°ântul lui Dumnezeu şi imediat ce le
are, nu °a fi întors din drum de nimeni în afară de Dumnezeu.
Inima lui este unită cu °oia lui Dumnezeu. Când Tatăl spune:
ͣCaută Faţa Mea", ca un ecou inima răspunde: ͣFaţa Ta,
Doamne, o caut" (Ps. 27.8). Chiar când eşecul este rezultatul
efortului nostru cel mai stăruitor, bună°oinţa °orbeşte de
succes înaintea lui Dumnezeu. Când un părinte cere băieţelului
său să-i aducă ce°a, dacă este un copil ascultător nu se plânge
că cerinţa este prea grea, ci aleargă s-o împlinească. Şi chiar
dacă-şi foloseşte toată energia, dar nu poate îndeplini simpla
misiune, bună°oinţa sa stârneşte mila tatălui pentru a-1 ajuta.
Astfel Cristos acoperă 268 greşelile ucenicilor Săi: ͣDuhul în
ade°ăr este plin de râ°nă, dar carnea este neputincioasă" (Mt.
26.41). Ca mierea ce picură, ascultarea asemănătoare cu a unui
copil °ine de la sine; şi chiar dacă este în cantitate infimă, ea
este dulce pentru Dumnezeu. 2. Sinceritatea face sufletul
deschis şi liber pentru Dumnezeu O persoană sinceră nu
încearcă să-şi ascundă infirmităţile faţă de Dumnezeu. Şi chiar
dacă ar face-o, n-ar putea, deoarece Dumnezeu dă la i°eală
ceea ce sufletul acoperă: ͣDacă ne mărturisim păcatele. El este
credincios şi drept să ne ierte păcatele" (I Ioan 1.9). Odată,
Auguslus a promis că °a da o mare sumă de bani celui ce îi °a
aduce capul unui pirat renumit. Când acest pirat, care auzise de
ofertă, a °enit el însuşi şi şi-a plecat capul la picioarele lui
Augustus, el nu numai că a fost iertat pentru °echile greşeli, dar
a fost răsplătit pentru încrederea lui în mila lui Auguslus.
Dumnezeu procedează în acelaşi mod deşi îşi arată mânia Sa
aprinsă împotri°a păcatului şi nelegiuirii, El nu °a pedepsi pe
omul ce °ine smerit şi de bună°oie pentru a da sla°ă îndurării
Sale. Contrar sufletului cinstit, ipocritul îşi ascunde păcatul,
după cum Acan a ascuns aurul; ei îşi clocesc pofta, aşa cum
Rahela stătea pe idolii tatălui ei. Este la fel de greu să
îndepărtezi o găină din cuibul ci sau să con°ingi un ipocrit să-şi
dea în °ileag poftele şi, în mod deschis, să le mărturisească
înaintea lui Dumnezeu. Când un ser°itor sparge un pahar, el îl
ascunde rapid dc stăpânul său, aruncând toate cioburile acolo
unde crede că nu °or fi nicicând găsite. Tot astfel, un om
înşelător sc simte uşurat când îşi rezol°ă bine problema şi îşi
ascunde păcatul de pri°irea lui Dumnezeu. Nu trădarea însăşi îl
deranjează pc ipocrit, ci orice cunoaştere publică ii înşelăciunii
sale. Deşi este imposibil să acoperi ochiul Celui Atotputernic şi
nici nu poţi opri soarele să strălucească acoperindu-1 cu mâna
ta, ipocritul tocmai
acest lucru încearcă să-1 facă. Dar Dumnezeu a a°ertizat
împotri°a acestui gen de prostie: ͣ Vai de cei ce îşi ascund
planurile dinaintea Domnului" (Is. 29.15). Vine un timp potri°it,
când strigătul lui Dumnezeu °a descoperi păcatul, groaza Lui °a
răscoli cugetul şi °a da în °ileag ce a fost negat cu tărie, forţând
pe cei păcătoşi să dea ochii cu înşelăciunea comisă dc ci, prin
dez°ăluirea po°erii păcatului lor. Dumnezeu nu renunţă să
demaşte acei oameni deghizaţi care-şi joacă propriul rol atât de
siguri pe ei înşişi, după legi in°entate de propria lor
înţelepciune. 119 Dar sinceritatea e°ită un mai mare blestem.
Un copil ascultător nu doreşte să aştepte până când altcine°a îi
spune tatălui său ce rău a tăcut; ci se duce de bună°oie şi îşi
descarcă inima printr-o totală şi liberă mărturisire. Deschiderea
lui de inimă nu îl scuză, ci dă greutate deplină fiecărui lucru şi
agra°ează cauza păcatului său, atât de mult încât dacă însuşi
Dia°olul ar °eni să spicuiască ce a rămas, cu greu ar putea găsi
°reo urmă de întuneric pentru a-şi susţine acuzaţiile. Astfel,
omul sincer îşi mărturiseşte păcatul printr-un şu°oi de durere,
încât Dumnezeu, °ăzându-Şi copilul iubit în pericol de a fi tras în
jos până la disperare, îl mângâie în loc să-l certe. NATURA
IPOCRIZIEI ŞI DUŞMĂNIA FAŢĂ DE DUMNEZEU , Dacă
sinceritatea acoperă toate defectele, ipocrizia descoperă
sufletul şi îl lasă gol înaintea lui Dumnezeu, în ciuda celei mai
bogate împletituri de alte calităţi. Această crusta acoperă şi cele
mai nobile trăsături şi schimbă înfăţişarea omului înaintea lui
Dumnezeu mai drastic decât ar distruge lepra cea mai plăcută
faţă. Este interesant de obser°at cum Scriptura înfăţişează
caracterele diferite ale lui Asa şi Amaţia. Scriitorul spune despre
Asa: ͣDar înălţimi Ic n-au pierit, măcar că inima Iui Asa a fost în
totul a Domnului în tot timpul °ieţii lui" (I Imp. 15.14). Ca şi
aurul curat, sinceritatea fa°orizează strălucirea grânelor.
Defectele lui Asa nu au fost menţionate ca un şu°oi pentru a
întuneca sla°a lui, ci ca un neg pe care un artist îl poale folosi
pentru a accenlua frumuseţea celorlalte trăsături. Astfel,
greşelile au fost menţionate pentru a oferi o mai mare atracţie
sincerităţii sale, care - în ciuda păcatelor - a câştigat o bună
mărturie din gura lui Dumnezeu însuşi. însă despre Amaţia se
spune: ͣEl a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o
inimă care nu era în totul dată Lui" (II Cr. 25.2). Acţiunile lui
erau bune, dar atitudinea lui era greşită - şi aceasta a întors
binele Iui în rău. Astfel obser°ăm cum neprihănirea lui Asa l-a
susţinut în mijlocul multelor sale lipsuri, dar ipocrizia l-a
condamnat pe Amaţia. deşi făcuse ce era drept. Sinceritatea
este iz°orul tuturor îndurărilor şi dă °iaţă tuturor acţiunilor
noastre, aşa cum °iaţa întreţine căldura şi frumuseţea trupului.
Iar rugăciunea rostită dintr-o inimă sinceră este plăcerea
cerului. Dacă nu există sinceritate, Dumnezeu trebuie să spună
despre rugăciuni ceea ce A°raam a rostii eu pri°ire la Sara, pe
care o iubise din toată inima când era în °iaţă: ͣSă-mi îngrop
moarta şi s-o ridic dinaintea mea" (Gen. 23.4). 119 ͣNu mai
aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de
tămâie! ...urăsc lunile °oastre cele noi şi praznicele °oastre: Mi-
au ajuns o po°ară, nu le mai pot suferi" (Is. 1.13, 14). Lucrul pe
care Dumnezeu nu-1 putea suferi, care L-a determinat să
°orbească atât de aspru împotri°a propriilor porunci era
ipocrizia. Aceasta face ca rugăciunea să nu fie rugăciune, ci un
idol care să fie sfărâmat în bucăţi, credinţa să nu fie credinţă, ci
o deziluzie, pocăinţa să nu fie pocăinţă. ͣSe întorceau şi se
îndreptau spre Dumnezeu" (Ps. 78.34); dar remarcaţi cum
explică aceasta Duhul Sfânt: ͣDar îl înşelau cu gura şi-L minţeau
cu limba. Inima nu le era tare faţă de El şi nu erau credincioşi
legământului Său. " (°. 36-37). Mânia lui Dumnezeu s-a pogorât
peste aceşti făţarnici şi i-a pedepsit cumplit. ͣ Vai de asirian -
zice Domnul - nuiaua mâniei Mele, care poartă în mână toiagul
urgiei Mele! I-am dat drumul împotri°a unui neam nelegiuit, l-
am trimis împotri°a unui popor pe care sunt mâniat, ca să-l
prădeze şi să-l jefuiască, să-l calce în picioare ca noroiul de pe
uliţe" (Îs. 10.5, 6). N-a°em ne°oie să trimitem un procuror să
in°estigheze cauza morţii; ei erau un popor făţarnic şi au murit
datorită făţărniciei.
Dumnezeu poate suporta mai degrabă ͣurâciunea puslirii"
stând în Templul Său şi pro°ocând confuzie, decât urâciunea
prefăcătoriei, iâ/ându-1 în faţă precum făţarnicii îl slă°esc cu
buzele, dar poftesc în inimile lor. Din cele două stări, pentru
Dumnezeu este mai de tolerat să °adă un Belşaţar, care n-a
pretins niciodată că-I slujeşte, chefuind în mod profan cu
dumnezeii săi şi bând din °asele sfinte, decât să °adă lin popor,
care trece drept ser° al Său, întinându-se, în timp ce simulează
că I se închină, datorită blestematei sale făţărnicii. Vai de omul
ce-L dezonorează pe Dumnezeu, crezând că-L slă°eşte!
Dumnezeu îl descrie pe făţarnic ca fiind tipul de păcătos faţă de
Care Se °a achita în mod personal, iar în această °iaţă îl °a
pedepsi prin l ii care mai de care mai se°ere. Autorităţile au
menirea să pedepsească hoţii şi ucigaşii; dar Dumnezeu este
Singurul în măsură să descopere păcatele ascunse: ͣCăci orice
om din casa lui Israel... care s-a del'./rtat de Mine, care îşi
poartă idolii în inima lui,... Eu, Domnul, prin Mine însumi îi °oi
răspunde. îmi °oi întoarce Faţa împotri°a omului acestuia, îl °oi
face un semn şi de pomină şi-1 °oi nimici cu desă°ârşire din
mijlocul poporului Meu" (Ez. 14.7, 8), adică: , judecăţile Mele
°or Ii aşa de cumplite, încât el °a li ca un altar al mâniei Mele,
pe care alţii să-l °adă şi despre care să °or-boască". Astfel,
deseori făţarnicul îşi primeşte plata de la Dumnezeu 271 pentru
păcatul său în această °iaţă. De exemplu, Anania şi Satira au
fost ucişi de mâna lui Dumnezeu, minciuna rămânând nerostită.
Iar luda n-a câştigat nimic altce°a din trădarea lui decât un
ştreang cu care să se spânzure: de fapt făţărnicia a de°enit
călăul lui. Dar dacă făţarnicul se strecoară din lumea aceasta
înainte de a fi descoperit, iar mânia lui Dumnezeu îl acoperă,
totuşi cl °a putea fi întâlnit la poarta iadului. Atunci faptul că
prietenii lui erau con°inşi că cl na°iga direct spre cer nu °a mai
fi o mângâiere pentru el. Reputaţia lui nu °a putea răcori
flăcările iadului. în comparaţie cu pedeapsa aplicată
făţarnicului, ca principal moştenitor, toţi ceilalţi păcătoşi par să
fie nişte frăţiori mai mici, ei primindu-şi partea cu°enită din
mânia lui Dumnezeu, lăsată lor de dreptatea Lui. De exemplu, în
E°anghelia după Matei, stăpânul îşi ameninţă ser°itorul că-1 °a
tăia în bucăţi şi ͣsoarta lui °a fi soarta făţarnicilor" (24.51).
PREJUDICIILE DATORATE FĂŢĂRNICIEI 1. Făţărnicia întunecă
lumina, firească Aceeaşi lumină care ne arată că există un
Dumnezeu, ne spune că El trebuie slujit în ade°ăr, altfel tot
creştinismul este zadarnic. Minciuna este un păcat care se
împleteşte cu felul dc °iaţă al unui păgân: dar lăţărnicia este cea
mai zgomotoasă dintre toate minciunile, pentru că se adresează
lui Dumnezeu însuşi. Astfel Petru i-a pus lui Anania întrebarea
mortală: ͣPentru ce ţi-a umplut Satan inima ca să minţi pe
Duhul Sfânt?... N-ai minţit pc oameni, ci pc Dumnezeu" (F. A. 5.
3, 4). 2. Făţărnicia este sursa altor păcate Făţărnicia reprezintă
faţă de celelalte păcate ceea ce sinceritatea este printre
celelalte însuşiri. Sinceritatea constituie, ornamentul cc
înfrumuseţează toate celelalte daruri. Credinţa are preţ pentru
că este ͣnepre-făculă" iar dragostea pentru că este ͣfără
înşelătorie". Astfel, cele mai urâte păcate sunt cele să°ârşite în
făţărnicie. Da°id, în descrierea lui, îi numeşte ͣbatjocoritori
făţarnici" pe aceia dintre prietenii lui care au făcut din el
subiectul discuţiei la mesele lor şi care nu-şi puteau sa°ura
o°aţiile până ce nu le presărau cu remarci usturătoare
împotri°a lui (Ps. 35.16). Cu abilitate, ei înfăşurau con°ersaţia
lor inutilă într-un limbaj care îi determina pe unii să creadă că ei
îl lăudau pe psalmist. Dar făţărnicia aduce stricăciunea inimii; şi
cu 272 cât există mai multă putreziciune în fiecare păcat, cu
atât el de°ine mai rău şi mortal. Da°id a menţionat ͣticăloşia
păcatului": ͣAtunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am
ascuns fărădelegea. Am zis: «îmi °oi mărturisi Domnului
fărădelegile!» şi Tu ai iertat °ina păcatului meu" (Ps. 32.5).
Probabil că el menţiona adulterul cu Bat-Şeba şi uciderea lui
Urie. Şi cu siguranţă, se manifesta un gen de făţărnicie, încât I
)a°id încerca să jongleze şi să-şi justifice acţiunile înaintea lui
Dumnezeu şi a oamenilor.
Ticăloşia păcatului său a imprimat o nuanţă mai întunecată
în purtarea lui Da°id decât sângele ne°ino°at pe care-1 °ărsase.
Dumnezeu însuşi, i ţnd a descris pentru noi seriozitatea
păcatului lui Da°id, părea să fi pţrocedat astfel datorită
penetrării făţărniciei. Obser°ăm confirmarea lecsteia în
mărturia pe care Dumnezeu a dat-o despre acest om sfânt: ..<
aci Da°id făcuse ce este plăcut înaintea Domnului şi nu se
abătuse de la nici una din poruncile Lui în lot timpul °ieţii sale,
afară de întâmplarea cu Urie, hetitul" (I împ. 15.5). Oare Da°id,
în umblarea lui, nu a făcut şi alţi paşi greşiţi în afară de II esta?
Sau Duhul lui Dumnezeu a trecut cu °ederea toate celelalte
păcate comise? Nu, dar toate sunt acoperite, iar făţărnicia a
fost menţionată ca singura rămasă în °iaţa lui. Cu siguranţă,
acesta era ide°ărul deoarece în acest singur păcat s-a
manifestat puţină sinceritate, dai mai multă lăţărnicie decât în
toate celelalte puse laolaltă. Făţărnicia a afectat profund
sinceritatea Iui Da°id şi deşi nu era distrusă, ca zăcea
neajutorată şi neroditoare pentru o °reme, aşa cum l Inc°a zace
în stare de comă. într-ade°ăr, păcatul a fost foarte gra° de
Pcmc ce principalul har, prin care se scurg toate celelalte, a fost
atât de brutal rănit. Deşi legământul de îndurare al lui
Dumnezeu nu l-a lăsat l" copilul Său să moară din pricina
acestei dureri, Dumnezeu a a°ut un moti° bine întemeiat să
°indece rana lui Da°id de aşa manieră încât să i ii nană o
cicatrice, pentru a ne arăta tuturor păcatul pe care Dumnezeu il
urăşte. Ticăloşia făţărniciei stă în faptul că aceasta umblă în
haine spirituale ͻ i pretinde o relaţie personală cu Dumnezeu, o
părtăşje cu Cristos şi la in prihănirca Lui, precum şi mângâierea
Duhului. Acestea sunt crime  ii preţ marc de răscumpărare.
După cum lâna este aspră sau moale, tot i i °or fi şi firul şi
haina. Omul profan nu poate răsuci un fir moale, (li oarece el
lucrează într-un mod grosolan. Dumnezeu nu °a turna din
potirul mâniei Sale peste un om neştiutor, străin de căile Sale,
tot atât dc mult ca peste cel făţarnic cu pretenţii false de
creştinism. 273 FALSĂ SLUJIRE ŞI FALSE PRETENŢII 1. Ipocritul
este un intrus la momentele de adorare sfântă a lui Dumnezeu
Iuda s-a aşezat încrezător cu ceilalţi apostoli Ia cina de Paşte şi
se simţea la fel de bine°enit ca şi cum ar fi fost cel mai sfânt
musafir dintre toţi. Fariseul cel mândru stâtea în picioare în
Templu lângă °ameşul îndurerat. Când astfel de oameni se
roagă, ei se aseamănă, din perspecti°a lui Dumnezeu, cu lupii
care urlă sau câinii care latră. Degetele iscusite ale lui Da°id
cântau la harpă atât de liniştitor încât potoleau accesele de
furie ale lui Saul. Dar cântecul fals al făţarnicului, ca şi slujirea
lui înfurie Duhul blând al lui Dumnezeu şi fac ca mânia Lui să se
arate împotri°a lor. (a) Făţarnicul îşi bale joc de Dumnezeu Dar
Dumnezeu nu Se °a lăsa batjocorit. Isus a ilustrat această
în°ăţătură când a blestemat smochinul ale cărui frunze °erzi îi
atrăgeau pe oamenii flămânzi să caute roade, însă după aceea îi
lăsau să plece cu mâinile goale. Dacă acestui pom i-ar fi lipsit
frunzele, aşa cum îi lipseau fructele, el ar fi putut scăpa dc
blestemul lui Cristos. Fiecare minciună batjocoreşte persoana
care o aude, deoarece mincinosul îl înşală pri°ându-1 de
ade°ăr. Dalila l-a întrebat pe Samson de ce o minţea, ca şi cum
ar fi spus: ͣDe ce îţi baţi joc dc mine?" Porunca lui Dumnezeu
este ca nimeni să nu apară gol înaintea Lui; dar făţarnicul
tocmai acest lucru îl face şi astfel îl batjocoreşte pe Dumnezeu.
Gura lui poate fi plină dar inima îi este goală. în orice caz, în ce
pri°eşte formalitatea ser°iciului religios, adeseori făţarnicul
întrece creştinul sincer. Dintre toţi oamenii, el poate fi numit un
ͣconducător al ceremoniilor", deoarece el încearcă să-L
slujească pe Dumnezeu cu limba şi genunchii, doar cu cu°inte şi
ceremonii exterioare; şi totuşi Dumnezeu Se uită la inimă. Dacă
°inul este bun, un om îl poate bea şi dintr-un °as de lemn. Dar
când cupa este frumos aurită însă nu conţine °in, gazda îşi
batjocoreşte oaspetele, oferindu-i acest °as. Judecata lui Cristos
împotri°a Bisericii din Sardes era: ͣN-am găsit faptele tale
desă°ârşite înaintea Dumnezeului Meu" (Ap. 3.2) - sau
complete înaintea Lui cum se menţionează în textul original.
Ceea ce întregeşte munca şi acţiunile noastre este sinceritatea.
Iar fraza ͣînaintea lui Dumnezeu" sugerează faptul că această
Biserică a păstrat o formă exterioară de slujire, reuşind astfel
să-şi păstreze 0 bună reputaţie înaintea oamenilor. îi mergea
numele că trăia, dar faptele ei nu erau
274 desă°ârşite înaintea lui Dumnezeu. Aşa că el a
străpuns-o mult mai adânc decât ar fi putut-o face °reo sondă,
şi a judecat-o potri°it cu ceea ce a găsit înăuntrul ei. (b)
făţarnicul slujeşte din moti°e egoiste Moti°ele egoiste fac ca
închinarea făţarnicului să fie şi mai mult detestată de
Dumnezeu, Care nu-Şi °a putea pângări poruncile de dragul
poftelor acestuia. O astfel de persoană foloseşte închinarea
numai ca un iz°or de câştig, un şu°oi care să-i în°ârtească
moara °ieţii şi să împlinească poftele lui. După ce Absalom a
complotat în inima lui nesinceră şi trădarea lui a luat proporţii
asemenea otră°ii introduse de muşcătura unui şarpe, el s-a
grăbii spre Hebron pentru a împlini o °eche juruinţă pe care o
făcuse lui Dumnezeu întrun moment de restrişte. în mod
normal, noi am putea crede că un om de°ine cinstii când începe
să plătească pentru greşelile făcute. Dar Absalom n-a °ăzul în
acest drum decât un prilej pentru a-şi aşeza trădarea sub aripa
caldă a religiei, ştiind că o bună reputaţie, datorită unei
comportări pioase, îi °a permite să cunoască o dez°oltare mult
mai rapidă. Ai in°ita °reodată în casa ta musafiri la o cină
costisitoare, ca apoi să-i pri°eşti cum aruncă cea mai bună
mâncare câinilor aflaţi sub masa ta? Făţarnicul aruncă lucrurile
sfinte ale lui Dumnezeu la câini, respecti° poftei, mândriei sau
lăcomiei. Cum trebuie să rănească această purtare inima blândă
a lui Dumnezeu, Care ne in°ită la slujirea Lui ca la o bogată
sărbătoare, unde ne aşteaptă să a°em o comuniune plăcută cu
El. Ce groza° este păcatul pe care făţarnicul îl să°ârşeşte când
°ine la masa lui Dumnezeu doar pentru a-şi satisface propriile
pofte! De exemplu, Hamor şi fiul său Sihem au con°ins oamenii
din cetatea lor Să se supună tăierii împrejur, argumentând că
aceasta îi °a ajuta să de°ină bogaţi: ͣDacă orice parte
bărbătească dintre noi se °a tăia împrejur,... atunci turmele lor,
a°erile lor şi toate °itele lor °or fi ale noastre." (Gen. 34.22-23).
Moti°aţia lor suna ca o in°itaţie la un târg de cai sau la o
reprezentaţie de animale bine hrănite! Majoritatea făţarnicilor
par să folosească mai mult ingeniozitatea decât să-şi expună
cele mai intime gânduri pentru ca lumea să le poată citi, dar să
considerăm cu°intele reginei Măria Tudor. Odată, ea spunea i i
dacă cine°a ar despica-o în bucăţi ar putea găsi în inima ei
pământul francez Calais - pc care îl râ°nea mai mult decât orice
altă cucerire. Tot aşa. pe inima tuturor lăţamicilor se °or putea
găsi gra°ate, ca cele mai no-l'ile scopuri religioase, astfel de
lucruri josnice, ca gloria deşartă şi lăcomia. 122 2. Făţarnicul
simulează părtăşia cu Dumnezeu şi cu Cristos Cine ar putea fi
mai rapid decât făţarnicul în a-şi proclama sfinţenia şi a chema
harul şi mângâierea Duhului Sfânt? Vedem aceasta în cazul
fariseului a cărui ambiţie era să-şi facă un nume - nu datorită
unor aptitudini şi calităţi, ci prin imitarea e°la°iei şi sfinţeniei. Şi
aceasta este tot ce le rămâne: ͣAde°ărat °ă spun", le-a zis
Cristos, ͣei şi-au primit răsplata" (Mt. 6.2). Oamenii credeau că
ei erau nişte persoane sfinte, deosebite - şi lăudau prin urmare
aparenta lor neprihănire, de°enită pro°erbială, căci se spunea:
,jDacă un singur om ar putea fi sal°at, atunci fariseul este
acela". Unii mărturisesc că-L cunosc pe Dumnezeu, dar cu
faptele lor îl neagă; ei laudă plini de curaj asemănarea lor cu
Cristos, dar cu °ieţile lor sunt tot aşa de departe de El, după
cum sunt faţă de cer. Făţarnicii sunt atât de preocupaţi să
treacă drept sfinţi, încât deseori ei critică foarte serios
ade°ăratele daruri ale altora pentru ca să pară ei mai buni,
după cum Irod a distrus genealogiile iudeilor, pentru a-şi apăra
propria origine josnică. Cine poate arăta °ulgaritatea acestui
păcat în ascensiune, făţărnicia? Este un păcat care-L jigneşte
profund pe Duinnezeu să ai o aşa josnică şi nenorocită
pretenţie de asemănare cu El. Lui Cristos nu-I este ruşine să
numească pe cei mai săraci sfinţi ͣfraţi", dar urăşte să-Şi °adă
Numele într-un făţarnic cu inima stricată (E°r. 2.11). Dintre toţi
păcătoşii, făţarnicul produce răul cel mai mare în lumea aceasta
şi, de aceea, °a a°ea parte de cea mai groaznică pedeapsă în
lumea de dincolo. Ba încă s-a constatat în mod frec°ent că cea
mai bună momeală a făţarnicilor este religia şi că încearcă să
atragă şi pe alţii în greşeala şi păcatul lor, în timp ce ei trec
drept copii ai lui Dumnezeu. Ehud, de exemplu nu a găsit o cale
mai bună pentru a ajunge la regele Eglon decât să spună că
aduce un mesaj din partea lui Dumnezeu. Aceasta a produs
atâta nerăbdare şi încredere, încât Eglon i-a urat bun-°enit.
Când cei doi au rămas singuri, regele s-a ridicat pentru a auzi
cu°ântul Domnului din partea înşelătorului - dar ceea ce a
primit în
schimb a fost moartea necruţătoare (Jud. 3.14-30). Vreau
să spun că făţarnicul îşi poate juca rolul atât de bine, încât să-şi
asigure reuşita. Rolul lui strălucit, °orbirea cerească şi predica
eloc°entă pot aduce căutătorului simplu o măsură de real
confort. Ca un actor în centrul scenei, care stârneşte interesul
publicului prin lacrimi false, făţarnicul, jucându-şi rolul de om
religios, poate face ca darurile ade°ăratului credincios să
scânteieze pentru o °reme. Şi atunci creştinul sc găseşte în cel
mai mare pericol, pentru că el nu este gata să suspecteze
persoana care odată l-a ajutat din punct de °edere spiritual.
276 Ar fi fost mai bine pentru Sisera canaanitul să se lipsească
de untul i laptele Iaelei, decât să fie ţintuit în podeaua cortului,
înşelat fiind de aparenta ospitalitate a gazdei. Astfel, este spre
binele nostru să nu testăm darurile gratuite şi să le îndepărtăm
pe cele ale sfinţilor de scenă, care nu contenesc aplaudându-ne
şi îmbătându-ne cu admiraţia lor. 11 licori, cel mai bun mijloc
pentru a e°ita regretele datorate greşelii este să ne păstrăm la
distanţă de omul făţarnic. Un alt rău infiltrat de omul făţarnic
este reprezentat de certurile pro°ocate în Biserică atunci când
acesta este demascat. Scriptura spune tic Samson: ͣCei pe care
i-a prăpădit la moartea lui au fost mai mulţi decât cei pe care-i
omorâse în timpul °ieţii" (Jud. 16.30). înlr-ade°ăr, făţarnicul
pro°oacă mai mult rău când este descoperit decât atunci când
părea să-şi desfăşoare profesiunea de credinţă. Făţarnicul pune
o bâtă în mâna celor slabi care deja căutau o cale de a lo°i pe
sfinţi. ( fit de repede pro°oacă ei mai apoi separări şi murdăresc
faţa tuturor credincioşilor cu pata pe care o °ăd pe mâneca
făţarnicului! Pri°ind făţarnicul ca exemplu în Biserică, acuzatorii
creştinismului gândesc că tot grupul de credincioşi îi seamănă
acestuia. Desigur, acest lucru este la fel de absurd, ca atunci
când susţinem că nici un ban nu Bre °aloare, deoarece °edem
un şiling de aramă printre cei de argint. I )ar acest limbaj se
potri°eşte în gura unei lumi fără Dumnezeu. Insă °ai de
făţarnicul care îşi făureşte astfel de săgeţi pentru a-i lo°i pe
sfinţi. Ar fi fost mai bine dacă era aruncat în mare cu o piatră de
moară legată la gât, decât să trăiască şi să ofere prilejuri de
batjocură pentru duşmanii lui Dumnezeu. ' CAUTĂ
SINCERITATEA Deoarece sinceritatea acoperă toate slăbiciunile
uni creştin, există câte°a moti°e importante pentru a căuta cu
atenţie în inimile noastre şi a constata ce domneşte acolo:
sinceritatea sau făţărnicia. 1. Veşnicia depinde de sinceritatea
ta Valoarea şi destinul tău atârnă de faptul că tu eşti sau nu
sincer. Aceasta este alegerea sau mariajul tău pentru
totdeauna: ͣDoamne, °arsă-Ţi binefacerile... peste cei cu inima
fără prihană. Dar pe cei ce apucă pe căi lăturalnice, săi
nimicească Domnul împreună cu cei ce fac rău!" (Ps. 125.4-5).
în ziua de pe urmă, făţarnicul °a încerca să se strecoare cu cei
e°la°ioşi şi să treacă drept sfânt. Dar Dumnezeu ,// °a nimci
împreună cu cei ce fac răul", ceea ce i se potri°eşte mult mai
bine. 123 Pa°el spunea: ͣVoi °eni curând la °oi, şi alunei °oi
°edea nu °orbele, ci puterea celor ce s-au îngâmfai. Căci
împărăţia lui Dumnezeu nu stă în °orbe, ci în putere. Ce °oiţi?
Să °in la °oi cu nuiaua sau cu dragoste?..." (I Cor. 4.19-21). Dar
nu Pa°el, ci Cristos °a °eni în curând la noi; şi El °a face
cunoscută nu °orbirea şi limbajul sofisticat ale oamenilor ce se
mândresc cu un jurământ fals, ci puterea lui Dumnezeu în
poporul Său. Vrei să °ină Cristos cu nuiaua, spre a te judeca
pentru făţărnicie? Sau cu dragoste, şi să-ţi spună ca slujitorului
credincios: ͣBine ai tăcut!"? El °a măsura fiecare inimă pentru a
°edea ce este înăuntru; în ziua lui Cristos, lucrarea fiecărui om
°a fi ca o carte deschisă. Şi deoarece tot ce făcuse făţarnicul °a
fi găsit ca fals, el °a fi pus în lanţuri în iad, pentru că a încercat
să-L înşele atât pe Dumnezeu, cât şi pe oameni. 2. Făţărnicia se
poate ascunde în inima ta Deoarece făţărnicia îşi are locuinţa
foarte aproape de cea a sincerităţii, ea trece neobser°ată, Iară
ca acel suflet să se aştepte să găsească iadul atât de aproape de
cer. Sunt mulţi care desfăşoară acti°ităţi religioase şi afişează o
râ°nă atât de aprinsă în profesiunea lor încât, în mod greşit, ei
înşişi se promo°ează la statutul de creştini fideli. însă deşi
aceşti oameni susţin că totul este în regulă. în realitate
făţărnicia stă la baza angajamentului lor. Dar după cum
făţărnicia se descoperă cu greu, tot aşa este şi cu sinceritatea.
Adeseori, acest dar se află într un loc tainic al inimii, fiind
acoperit de slăbiciuni, precum o °ioletă gingaşă dintr-o câmpie,
acoperită cu spini şi urzici. Aşa că este ne°oie de înţelepciune
atât pentru a nu lăsa cu °iaţă buruiana făţărniciei, cât şi pentru
a nu smulge darul sincerităţii. 3. Căutarea sincerităţii este
realizabilă pentru tine Inima omului se aseamănă cu o bobină
cu fir de mătase răsucit, care este greu de desfăşurat; şi totuşi
atât sinceritatea, cât şi făţărnicia se pot desfăşura şi apoi
înfăşură corect pe o bobină, cu îndemânare şi răbdare. Satana
şi cru/.ii prieteni ai lui- Io° au încercat din răsputeri să
pângărească iz°orul spiritual al acestui om neprihănit, prin
împroşcarea sa cu acuzaţii asemănătoare unor pietre
sclipitoare. Şi totuşi Io° putea °edea strălucind în adâncul
sufletului său nestemata sincerităţii. Aşa că fiţi plini de curaj,
dragii mei prieteni! Dacă a°eţi o dorinţă sinceră, Dumnezeu °ă
°a ajuta în această căutare. Un judecător nu numai că °a semna
mandatul necesar căutării unei case suspecte, dar, 278 dacă °a
fi ne°oie, °a cere şi ajutorul altora. Tot astfel, şi °oi a°eţi Duhul
Sfânt, Cu°ântul lui Dumnezeu şi ser°ii Săi pentru a realiza
aceasta. Dar amintiţi-°ă următorul lucru: sufletul făţarnic
merită condamnarea. Precum un ofiţer neloial, cel făţarnic
trece cu °ederea în mod °oit păcatul pe care-1 caută, raportând
apoi că nu l-a putut găsi. DECLARAŢII FALSE ALE FĂŢARNICULUI
1. Făţarnicul susţine că el nu poate suporta ipocrizia Nu este
suficient să spui că nu eşti făţarnic, ci trebuie să aduci şi o
do°adă de pe pământul sfânt. Este ce°a natural pentru un om
să condamne un păcat pe care-1 °ede la altul, în timp ce
ascunde acelaşi păcat în °iaţa lui. Cât de aspră a fost
condamnarea lui Iuda împotri°a lui Tamar! El era aşa de dornic
s-o °adă distrusă încât oricine îşi închipuia că °orbea ca un om
neprihănit - deşi el fusese cel care o înjosise (Gen. 38.24)!!
Entuziasmul unor oameni se aprinde împotri°a păcatului altora
atunci când acesta îi dezonorează în ochii lumii. Acest lucru se
ade°ereşte mai ales când răul să°ârşit este făcut public, iar
persoana care l-a comis îţi este apropiată. De exemplu, Iuda
dorea să-şi îndepărteze nora, astfel încât pata pe care o
adusese asupra familiei să dispară odată cu ea. Unii judecă
greşelile altora ca să le poată acoperi pe ale lor, aceasta
ajutându-i să-şi poarte dorinţele egoiste, fără a fi suspectaţi. De
exemplu, pentru a se da de partea poporului şi a-i câştiga inima,
Absalom, ca o pro°ocare, a criticat gu°ernarea tatălui său. Iar
Iehu iubea mai mult coroana decât dispreţuia cur°iile Izabelei,
deşi o sabie ascuţită atârna deasupra capului său. Astfel, râ°na
falsă de°ine răzbunătoare şi îl lo°eşte pe om mai mult decât ar
face-o propriul său păcat; făţarnicii pot urî tiranul, admirând
totodată tirania. 2. Făţarnicul se făleşte că este izbă°it de teamă
Cel mai bun lucru este să testezi curajul unui om prin
sinceritatea lui şi nu sinceritatea prin curaj. Ade°ărata încredere
şi un duh neînfricat în faţa primejdiei şi a morţii strălucesc când
Duhul şi Cu°ântul lui Cristos sunt alături pentru a le da şi mai
multă siguranţă. Este bun lucru când o persoană poate da
socoteală de nădejdea care este în ea, după cum a procedat
Pa°el când a arătat oamenilor iz°orul acesteia acţionând în
°iaţa lui. Acesta reprezintă curajul creştinilor şi nu lipsa de
teamă a romanilor. 124 Dar, înainte de a ajunge în acest loc
sigur, care poate fi asociat cerului însuşi, creştinul trebuie să
treacă prin multe încăperi. Ceea ce îi permite accesul în aceste
locuri este credinţa. întâi, ea deschide uşa îndreptăţirii şi îi oferă
pacea şi împăcarea cu Dumnezeu prin Isus Cristos: ͣFiind
socotiţi neprihăniţi prin credinţă, a°em pace cu Dumnezeu prin
Isus Cristos, Domnul nostru" (Rom. 5.1).
Prin intermediul îndreptăţirii, căutătorul trece în
următoarea încăpere - camera graţiei lui Dumnezeu - şi este
bine°enit în prezenţa Lui: ͣLui îi datorăm faptul că, prin
credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem" (°.
2). Nu numai că am fost iertaţi de păcat şi împăcaţi cu
Dumnezeu prin credinţa în Cristos, dar acum suntem introduşi
în Curtea regală sub aripa lui Cristos, ca fa°oriţi ai împăratului.
Acum nu numai că ne bucurăm de harul, fa°oarea şi
comuniunea cu Dumnezeu, dar ne putem continua drumul,
deschizând uşa celei de-a treia încăperi - o nădejde plantată
ferm în inimile noastre pentru gloria cerească °iitoare,
ͣbucurându-nc în nădejdea sla°ei lui Dumnezeu" (°. 2). în final,
Dumnezeu îl duce pe creştin în cea mai tainică încăpere, în care
nimeni nu poate intra dacă nu le-a străbătut mai întâi pe
celelalte: ͣBa mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile
noastre" (°. 3). Dacă nu ai trecut pe aceste porţi, eşti un hoţ şi
un tâlhar: tu ţi-ai însuşit încrederea pe care mâna lui Dumnezeu
nu ţi-a oferit-o. Dacă Dumnezeu te îndreaptă spre cer, în nici un
caz El nu te °a pedepsi pentru această îndrăzneală, după cum
nu l-a pedepsit nici pe Iaco°, când i-a smuls binecu°ântarea
tatălui său. Aşa că nu fi satisfăcut de un curaj nejustificat şi de o
credinţă care se arată doar în timpuri de primejdie, ci caută să
afli dacă are o temelie scripturistică pe care să stea. Altfel,
stâlpii de sprijin ar putea fi neştiinţa în mintea ta şi prostia în
sufletul tău. Dacă cugetul îţi este întunecat, curajul tău nu °a
a°ea o °iaţă mai lungă decât cel al unui om beat. Când se află
sub influenţa °inului, el este con°ins că poate ajunge pân