Sunteți pe pagina 1din 10

MEŞTERUL MANOLE Dar tot n-au găsit

Un zid învechit,
Un zid părăsit,
(Scris în ziua de 9 august 1883, la Lacul- 25 Rămas de demult
Sărat, după Petrea Creţul Şolcan, lăutarul Pe Argiş în jos,
Brăilei. Legenda XLVIII, intitulată Pe plaiul frumos,
Monastirea Argeşului, la pag. 186—192 Negru-vodă vine
•din colecţiunea d-lui V. Alecsandri, e o Pe dalba-i moşie
variantă mai scurtă a acestui vechi cîn-tec.) 30 C-o verde cocie,
Verde zugrăvită, '
N aur poleită,
I Cu opt telegari,
In sus pe Argiş, Cu nouă zidari,
Prin ăl cărpeniş, 35 Nouă meşteri mari
Prin ăl aluniş, Şi Manole zece,
Plimbă-mi-se, plimbă Care mi-i întrece,
5 Domnul Negru-vodă1 Stă inima-i rece.
Pe dalba-i moşie Ei că-mi tot cătau,
C-o verde cocie, 40 Dar nu nemereau,
Verde zugrăvită Al zid învechit
'Ntr-aur poleită, Şi neisprăvit,
10 Cu opt telegari, De mult părăsit :
Cu nouă zidari, Fără că-mi găsea
Nouă meşteri mari 45 Şi îmi întîlnea
Şi Manole zece, Noiaş 2 Purcăraş,
Care mi-i întrece, Porcii tot păzind,
15 Stă inima-i rece. Marmură-ntorcînd.
El că mi-a umblat 50 Bună ziua-i da ;
Ţara-n lung şi-n lat, El le mulţămea.
Prin ăl cărpeniş, Domnul, de-1 vedea,
Prin ăl aluniş, Vreme nu pierdea,
20 Lungiş, Ci mi-1 întreba,
Curmeziş, 55 Din gură-i zicea :
1 1
—- Noiaş
Lăutarii care zic această legendă, rostesc numele lui Negru-
vodă, ca în colecţiunea d-lui V. Alecsandri. Pre cît rezultă din Purcăraş,
coprinsul poemei, zidirea celebrului monument de arhitectură al mî-
nastirii de la Curtea-de-Argeş s-ar fi început pe la finele secuiului
Porcii tot păzind,
XIII (în epoca lui Radu Negru Basarab ?) făr-a se fi putut termina.
Intre 1512 şi 1521, Neagu sau Neagoie-vodă Basarab, la care se
Marmura-ntorcînd,
reporta legenda, îi continuă şi termină atît clădirea şi învelişul,
„împestriţînd cărămizile şi scobind flori în piatră" după cum se
60 Nu cumv-ai văzut
exprimă d-1 Al. Odobescu (Milvnea-Vodă cel Rău, Bucureşti, 1857, p. Pe unde-ai trecut
11), cît şi împodobirea ei pe dinăuntru, dotarea cu vase şi candele
preţioase. Un zid învechit
Credinţa care constituie fondul poemei, zidirea unei fiinţe vii
pentru întărirea edificiilor, se păstrează pînă astăzi în popor. Se zice Şi neisprăvit,
că uneori se ia unui om măsură pe la spate, fără să ştie, că măsura se
pune în zid şi că, după 40 de zile, acel om moare, prefăcîndu-se în De mult părăsit ?
stafie. Această superstiţiune se mai în-tîlneşte în poema populară
sîrbească, tradusă în versuri albe şi inserată mai la vale, apoi într- 65 Daca l-ai văzut
altă redacţiune din Epir şi Corfu, narînd construcţiunea Podului de
la Arta. (A se vedea colecţiunea Pas-sov, nr. 512—13 şi Poeziile sîrbe, Şi l-ai cunoscut,
versiunea lui Auguste Dozon, pag. 189.) în Grecia, şi în special la
Leucade, zidarii nu încep temelia unei case pînă nu sacrifică un
Hai cu noi îndată,
cocoş, spre a depărta spiritele şi elementele care ar putea compromite
soliditatea edificiului.
2
Poate că noiaş e o corupţiune din doinaş.
1
Hai de ni-1 arată, Iar se întorcea
Că te-oi răsplăti 115 Şi, măre,-i zicea :
70 Şi te-oi milui — Noiaş
Cu milă de domn, Purcăraş,
Ca de Dumnezeu. Io mi te-oi cinsti.
Noiaş Io te-oi milui,
Purcăraş, 120 Porcii ţi-oi plăti:
75 Daca-1 auzea, Scroafa cu purcei
El se tot gîndea. O sută cinci lei;
Şi se socotea, De tot mascurul
Şi mi-i răspundea : Ţi-oi da galbenul
—Ba, Doamne,-am văzut 125 Noiaş, d-auzea,
80 Şi am cunoscut. Noiaş se-ndemna
Pe unde-am trecut Şi se-ndupleca;
Turma d-am păscut, Cu vodă pleca,
Un zid de demult, Cu nouă zidari,
Un zid părăsit 130 Nouă meşteri mari,
85 Şi neisprăvit, Cu Manole zece,
Vechi şi mucezit : Care mi-i întrece, *
Colo, unde-mi creşte, Stă inima-i rece !
Unde se-ndeseşte Domnul, de-mi pleca,
Trestică 135 Mult că nu mergea
90 Pitică, Şi iată-mi vedea
Răchită Al zid învechit,
'Nflorită, Vechi şi mucezit,
Papură De mult părăsit.
'Nverzită. 140 Iar de-mi ajungea,
95 Domnul, d-auzea, Şi daca-1 vedea,
Bine că-i părea, Bine le părea.
Vesel că-i zicea : Domn descălica,
— Hai cu noi îndată, Pe jos că mergea,
Hai de ni-l arată ! 145 Cruce că-şi făcea
100 Noiaş Şi se închina ;
Purcăraş Zidul ocolea,
Ce mi-i răspundea, Zidul că-mi privea ;
Vorbe ce-i vorbea ? Iar daca-1 vedea,
— Doamne, Negru-vodă, 150 Manole striga
105 Nu pot, vai de mine, Şi-n palme bătea,
Io să merg cu tine. Din gură zicea :
Porcii d-oi lăsa, — Doamne, Negru-vodă,
De necaz oi da : Iată c-am găsit
Lupii c-or veni, 155 Şi am nemerit
110 Turma mi-or răzni, Loc de mînăstire
Stăpînul m-o bate Pentru pomenire.
Bătaie de moarte. Var şi cărămidă,
Domnul, d-auzea, Că-i pustie multă,

2
160 Că-i lucrare lungă ! Că toată ziua
Domnul, de vedea, Din ochi măsura,
Bine că-i părea, Gîndu-şi frămînta,
Din gură zicea : Soare cînd sfinţea,
— Iată c-am găsit 210 Lucrul cînd lăsa,
165 Şi am nemerit Acas' nu-mi pleca,
Zidul învechit La zid că mînea.
Şi neisprăvit Noaptea cînd sosea,
Rămas de demult Pe zid se culca
Locul de zidire 215 Ş-abia aţipea.
170 Pentru mînăstire, Dormea, nu dormea,
Chip de pomenire ! Un vis că visa,
Şi precum zicea, Un vis aievea,
Domnul poruncea, Şi visu-i spunea
Domnu-i ajuta 220 Că-n deşert lucra,
175 Şi le aducea Pînă n-o clădi,
Var şi cărămidă, Pînă n-o zidi
Că-i pustie multă, Chiar în temelie,
Că-i lucrare lungă. Tînără şi vie,
Foaie ş-o lalea, 225 D-o dalbă soţie.
180 Manole-ncepea : Zi cînd se făcea,
Sforile-ntindea, El mi se scula,
Lucrul că-mi zorea, Zidul jos vedea,
Zidul că-mi zidea. Şi iar se gîndea
Dar ce se-ntîmpla ? 230 Ziua cît ţinea.
185 Ziua ce-mi zidea Seara cînd sosea,
Noaptea se surpa, Lucrul cînd lăsa,
C-aşa Domnul va. El că mi-şi chema
Aşa, tot aşa, Nouă meşteri mari,
Ei se tot cerca, 235 Calfe de zidari.
190 Zidul că-ndrepta, Icoana-mi lua,
Zidul că-ntărea. Pe mas-o punea,
Trei ani că lucra, Din gură zicea :
Dar geaba era : — Nouă meşteri mari,
Ziua ce-mi zidea, 240 Calfe de zidari,
195 Noaptea se surpa. Şi cu mine, zece,
Foaie ş-o lalea, Stă inima-mi rece.
Manole-mi vedea, Io că v-am chemat
Pe gînduri că-mi sta, Şi v-am adunat
Din adînc ofta ; 245 Vorbă să vorbim,
200 Iar daca-mi vedea Sfat
Că nu folosea Să sfătuim,
Şi nu-nainta, Plan
El mi se scula Să plănuim,
Zori cînd se ivea 250 Că zid ce zidim
205 Lucra, nu lucra, Surpat îl găsim.

3
Şi io am visat La zid în departe,
Vis adevărat S-aduceţi bucate!
Că-n zadar muncim, 300 Manole că-mi sta,
255 Că-n zadar trudim La zid că mînea
Pînă n-om clădi, Ş-acolo dormea
Pînă n-om zidi Cu capul p-o piatră,
Chiar în temelie, Pustia s-o bată.
Tînără şi vie, 305 Şi noaptea trecea,
260 D-o dalbă soţie. Şi zid se surpa,
Hai să ne-nchinăm, C-aşa Domnul va.
Hai să ne legăm Iar cînd se scula
Şi hai să jurăm În cap cu ziua,
Jurămîntul mare 310 Hîrtie-mi lua, '
265 Pe pîine, pe sare, Scrisoare-mi scria
Pe sfinte icoane : Ş-acas-o mîna :
Care mîndrişoară, crisoare pe vînt,
Care soţioară Răspuns pe pămînt.
Intîi c-o veni 315 La slugă c-o da
270 Joi de dimineaţă, Ş-acas-o ducea,
Pe nor şi pe ceaţă, La dalba Caplea.
Aici în departe Iar dalba Caplea,
S-aducă bucate, Ea, dac-o vedea,
Voi s-o apucaţi, 320 Ea, dac-o primea,
275 'N braţe s-o luaţi, Scrisu-i cunoştea,
'N zid s-o aruncaţi, Mult se bucura.
Cu cap să scăpaţi. Cartea că-mi lua,
Şi el, cum zicea, Cartea-mi desfăcea,
Cu toţi se lega, 325 Frumos mi-o citea.
280 Cu toţi se jura Manole-i scria :
Pe pîine, pe sare, „Drăguţă Caplea,
Pe sfinte icoane, Soţioara mea,
Pe dulci soţioare. Ai un bou bălan
Cei nouă zidari, 330 Ce-i pierdut d-un an.
285 Nouă meşteri mari, Ia să mi te scoli,
Eli, măre, că-mi sta Crînguri să-mi răscoli.
Pînă se-nsera. De l-ăi nemeri,
Acas' cînd mergea, Şi, de l-ăi găsi,
Pe drum se vorbea, 335 Ia să mi te-apuci
290 Şi cînd ajungea, La tăiat să-l duci
Neveste-şi chema, Şi din carnea lui
Neveste-nvăţa Bucate să-mi faci,
Şi mi le zicea : La zid să-mi aduci,
— Ia voi ca să-mi ştiţi 340 Pe nor şi pe ceaţă,
295 Şi să nu-mi veniţi Joi de dimineaţă".
Joi de dimineaţă, Mîndra de Caplea,
Pe nor şi pe ceaţă, Ea mi se scula

4
Joi de dimineaţă, 390 Domnul l-asculta.
345 Pe nor şi pe ceaţă, Că, măre, creştea
Cu roua D-un verde hăţiş,
'N spinare, D-un mare stufiş,
Cu bruma D-un rug curmeziş.
'N picioare. 395 Ea se speria.
350 Boul căuta, Ea se-mpiedica,
Boul că găsea, Bucata vărsa
Boul că-mi tăia, Şi-napoi pleca.
Bucate-mi gătea Dar, daca-mi pleca
Şi la zid pleca, 400 Ş-acas-ajungea,
355 La zid în departe Altele-mi lua,
Să ducă bucate. La zid că-mi pornea,
Soare cînd lucea, La drum că-mi zorea
Caplea că-mi zorea Pin' s-apropia.
Şi s-apropia. 405 Manole, cum sta
360 Manole, cum sta Pe cîmp de căta.
Şi de sus privea De sus că-mi privea,
Şi pe cîmp căta, Pe Caplea vedea
El că mi-o vedea, Că s-apropia ;
Şi mi-o cunoştea. 410 Din suflet ofta,
365 Din adînc ofta, La cer ca privea,
Din gură-şi zicea : Şi cruce-şi făcea,
„lacăt-o că-mi vine. Şi iar se ruga :
Sărmanul de mine !" „Doamne minunate,
Şi cruce-şi făcea, 415 Doamne îndurate,
370 Din ochi lăcrăma, Orice te-am rugat
La cer se ruga : Toate mi le-ai dat;
„Doamne, Doamne sfinte, Dă, Doamne, ş-acum
Doamne milostive, Să-i iasă pe drum
Orice te-am rugat, 420 Lupoaică turbată,
375 Toate mi le-ai dat; Cu gura
Dă, Doamne, ş-acum Căscată,
Ca să crească-n drum Cu limba
Un verde hăţiş, 'Nfocată,
Un mare stufiş, 425 Doar s-o speria,
380 Ş-un rug curmeziş, Doar s-o-mpiedica,
Doar s-o speria, Bucate-o vărsa,
Doar s-o-mpiedica, 'Napoi c-o pleca
Bucate-o vărsa, Ş-o întîrzia !"
'Napoi c-o pleca, 430 El cum se ruga,
385 Altele să ia, Domnul l-asculta.
D-o întârzia !" Lupoaică-i ieşea,
Rugă se ruga, Ea se speria
Lacrămi că vărsa. Şi se-mpiedica,
Domnul l-auzea, 435 Bucate vărsa,

5
'Napoi se-ntorcea Caplea cînd sosea,
Ş-altele lua, Zidari d-o vedea,
La zid că-mi pleca, Să rîză-ncepea,
La drum că-mi zorea, 485 Bine le părea.
440 Mai s-apropia. Manole că-mi sta,
Meşterul Manole La cer se uita,
De sus, de pe schele, Din suflet ofta.
Unde mi-o vedea, Din gură zicea :
Din suflet ofta, 490 — Ştiţi rămăşagul,
445 Cruce că-şi făcea Ştiţi jurămîntul :
Şi iar se ruga, Care mi-o veni
Lacrămi că-i curgea, Mai de dimineaţă.
Din gură zicea : Pe nor şi pe ceaţă,
„Doamne minunate, 495 Voi s-o apucaţi,
450 Sfinte şi-ndurate, 'N braţe s-o luaţi,
Cîte te-am rugat, 'N zid s-o aruncaţi.
Toate mi le-ai dat; Vorba nu sfîrşea,
Dă, Doamne, ş-acum Plîns că-l îneca,
Să-i iasă pe drum, 500 Iar ei îmi lua
455 Să-i iasă-n cărare Pe dalba Caplea,
D-o scorpie mare, La zid c-o ducea,
Cu gura căscată, În zid c-o punea
Cu limba-nfocată, Şi zidul zidea,
Doar s-o-mpiedica, 505 Din gură-mi striga :
460 Doar s-o speria, —Var şi cărămidă,
Bucate-o vărsa, Că-i pustie multă
Acas' c-o pleca, Că-i lucrare lungă !
D-o întîrzia !" Caplea, de-mi vedea,
Şi cum se fuga, 510 Zîmbet că-mi zîmbea ;
465 Domnul l-asculta Dar ei mi-o zidea.
Şi Domnul că-i da. Zid că se-nălţa,
Scorpie-i ieşea, Zid că se-ntărea
În cale-o oprea. Şi mi-o coprindea.
Dar ea, vai de ea, 515 Nici prea mult trecea
470 Daca-mi tot vedea Şi ea se-ngrijea,
Că-mi întîrzia, Din ochi căuta,
Nu şe speria, Din gură-mi zicea :
Nici se-mpiedica, —De vă e de glumă,
Şi nici se-ntorcea, 520 Gluma nu e bună !
475 Ci drumul Dar ei n-asculta
Cotea, Cum se văieta :
Şi cîmpul – Varul că-mi vărsa,
Tăia ; Cărămizi punea,
La mers că zorea, 525 Zidul că-nălţa
480 Pin' s-apropia, Şi mereu striga :
La zid c-ajungea. — Var şi cărămidă

6
Că-i pustie multă, 575 Răspuns
Că-i lucrare lungă ! Că-i dedea,
530 Caplea, de-mi vedea. Din gură-i zicea :
Şi mai greu ofta, — Copilaşul tău,
Plînset Pruncuşorul meu.
Că plîngea. 580 Vază-l Dumnezeu.
Vaiet Tu cum l-ai lăsat
535 Că-mi scotea In pat
Şi mereu zicea : Desfăşat,
— Manole, Manole. Zînele c-or trece,
Meştere Manole, 585 La el s-or întrece.
Dac-o fi vro glumă, Şi l-or apleca,
540 Gluma nu e bună ; Ţîţă că i-or da ;
Zidul că mă strînge, Ninsoare d-o ninge,
Ţîţişoara-mi curge, Pe el mi l-o unge ;
Copilaşu-mi plînge ! 590 Ploi cînd or ploua,
Iar Manole sta, Pe el l-or scălda ;
545 Nimic nu zicea, Vînt cînd o sufla.
Cu amar plîngea. Mi l-o legăna
Şi zidari zidea, Dulce legănare,
Zidul înălţa, 595 Pîn' s-o face mare ! -
Zidul întărea Vorba nu sfîrşea,
550 Şi mi-o coprindea Plînsu-l îneca
Şi mereu striga : Şi se depărta ;
— Var şi cărămidă, Iar nouă zidari,
Că-i pustie multă, 600 Nouă meşteri mari,
Că-i lucrare lungă ! Ei mereu lucra
555 Şi ea, vai de ea, Şi mereu striga :
Abia mai putea, — Var şi cărămidă,
Abia mai sufla, Că-i pustie multă,
Dar tot se ruga 605 Că-i lucrare lungă !
Şi tot mai zicea : Zidul se-nălţa,
560 — Manole, Manole, Zidul se-nchega.
Meştere Manole, Şi ce se lucra,
Zidul rău mă strînge, Noaptea nu cădea,
Ţîţişoara-mi curge, 610 Pîn' se isprăvea
Copilaşu-mi plînge. Sfînta mînăstire
565 Zidul se zidea, Pentru pomenire ;
Zidul se-nălţa, Dar, pe cînd lucra,
Zidul se-ntărea Tot mai auzea
Şi mi-o coprindea, 615 Un glas răguşit,
Glasu-i astupa ; Un vaiet topit :
570 Şi cînd se-nălţa, „Manole, Manole,
Şi cînd se-nchega, Meştere Manole,
Manole-mi ofta. Zidul rău mă strînge,
Din plîns înceta, 620 Ţîţişoara-mi curge,

7
Copilaşu-mi plînge !" Din gură-i zicea
Foaie de aglică, Şi mi-i răspundea :
Într-o duminică, — Doamne, Negru-vodă,
Într-o zi cu soare, 670 Mare-i şi frumoasă,
625 Într-o sărbătoare, Mîndră ş-arătoasă,
De la vînătoare, Sfînta mînăstire,
Vodă, de-mi venea, Chip de pomenire,
Departe-mi vedea Dar, cum este ea,
Pe Argiş în jos, 675 Zău, pre legea mea,
630 Pe plaiul frumos, C-aşa lucrătură
Sfînta mînăstire. Şi ferecătură
Pentru pomenire. Mi-e de-nvăţătură.
Şi cum o vedea, De m-oi bizui
Bine că-i părea ; 680 Altele-oi croi,
635 Calu-şi repezea Mult mai arătoase
Pîn' s-apropia. Şi mult mai frumoase !
Şi cînd ajungea, Domnul Negru-vodă
Şi cînd se oprea, Sta
De pe cal sărea, 685 Şi-l asculta
640 Jur-prejur umbla, Cum se lăuda.
Sus că se uita, În sus se uita,
Bine că-i părea, La meşteri căta
Mult să mulţămea, Şi dac-auzea
Din gură zicea : 690 Cum se lăuda,
645 — Aferim, Manole, Pe gînduri cădea,
Meştere Manole, Adînc se gîndea.
Meşter învăţat, Mult că nu trecea.
Meşter lăudat ; Vodă ce-mi făcea ?
Aferim, zidari, 695 Porunci poruncea,
650 Nouă meşteri mari, Schele că rupea,
Cu Manole, zece, Scări că le tăia
Care mi-vă-ntrece. Şi sus mi-apuca,
Tot ce mi-aţi cerut Şi sus că-mi lăsa
Io v-am împlinit, 700 P-ăi nouă zidari,
655 Dar bine-aţi lucrat, Nouă meşteri mari,
Bun lucru mi-aţi fapt, Cu Manole, zece,
C-astă mînăstire Care mi-i întrece.
O fi pomenire Foaie ş-o lalea,
Şi nu s-o vedea 705 Ei, daca vedea,
660 În lume alta, Mult se văieta
Alta ca dînsa! Şi mult se ruga,
Manole, cum sta Dar vodă zicea :
Sus, pe înveliş — Nu voi să mai fie,
Şi pe coperiş, 710 Nici să se mai ştie
665 Din cap cletina, D-altă mînăstire
Din suflet ofta, Chip de pomenire,

8
Nici să vă siliţi, Mi se sfătuiau
Să vă bizuiţi Şi tot întrebau :
715 Ca ea să clădiţi ! — Manole, Manole,
Şi daca zicea, Meştere Manole,
Acolo-i lăsa, 765 Ce să ne mai facem,
Sus, pe înveliş, Unde să ne-ntoarcem ?
Sus, pe coperiş, După ce zicea,
720 Zidul După ce-ntreba,
Ca să-i ţie, Vîntul Ei că-mi asculta
Să-i adie, Ploaia 770 Ce mi-i învăţa.
725 Să-i înmoaie, Nouă meşteri mari,
Foamea Calfe de zidari,
Să-i îndoaie. Scînduri că lua,
Frunză de măciş, Scînduri că cioplea :
Sus, pe înveliş, 775 Patru le făcea,
730 Sus, pe coperiş, Aripi că-şi croia
La a mînăstire Şi le potrivea,
Chip de pomenire, Şi mi se lega,
Nouă meşteri mari, Cu ele sălta,
Calfe de zidari, 780 Cu ele zbura ;
735 Cu Manole, zece, Dar, daca zbura,
Care mi-i întrece, Care cum cădea
Stau şi tot privesc, Stană se făcea.
Planuri plănuiesc Manole, Manole,
Şi mereu postesc 785 Meşterul Manole,
740 Trei zile de vară, Singur rămînea
Trei de primăvară De se tot gîndea
Ş-alte nouă iară, Şi tot plănuia.
Din zori pînă-n seară ; Cinci zile-mplinea
Că vodă-i ţinea 790 Şi daca-mi vedea,
745 Şi vodă-i muncea, El mi se scula,
Şi vodă zicea : Şiţă că-mi lua,
— Nici voi să mai fie, Bine c-o cioplea,
Nici voi să se ştie Şase muchi venea ;
C-o mai fi pe lume, 795 Cu ţinte-o bătea,
750 Cu faimă şi nume, Cu cuie de fier,
Aşa mînăstire Cu ţinte d-oţel :
Chip de pomenire ; Şi unde-o bătea,
Nici voi v-ăţi sili, Sînge că ţîşnea,
Nici v-ăţi ispiti 800 Nimic nu-i păsa,
755 Să vă bizuiţi C-aşa Domnul va.
Ca ea să clădiţi ! Daca le bătea
Şi dacă-mi şedeau, Şi se ţintuia,
Şi dacă-mi vedeau, Cu aripi sălta,
Cei nouă zidari, 805 Cu aripi zbura,
760 Nouă meşteri mari, Dar, cînd îmi sălta

9
Şi cînd îmi zbura, prispa unei biserici, unde-şi rupse picioarele.
Domnu-l pedepsea, După cîţiva ani, la 1469, un muzicant din
Că se-mpiedica Nurenberg reînnoi încer-carea lui Dante,
810 De a mînăstire, perfecţionînd aparatul zburător de care se
Chip de pomenire, servise. De pe o clopotniţă, el se aruncă în aer
Şi el îmi cădea c-o încredere extraordinară, dar căzu îndată şi
Pe Argeş în jos, fu rădicat mort. Aceste două experienţe, deşi cu
Pe plaiul frumos, un sfîrşit atît de tragic, nu descurajară cîtuşi de
815 Lingă mînăstire puţin pe un italian, Buratini, care-şi construi
Chip de pomenire, aparatul după nou model şi, în anul 1491, se în-
Iar unde-mi cădea cercă să zboare. Această experienţă se
Cruce se făcea făcu în oraşul Neapole în faţa unui numeros
Şi d-alăturea public. Sărmanul Buratini avu soarta celorlalţi :
820 Cişmea izvora căzu şi muri îndată.
Cu apă curată, La 1502, Bolori, tot italian, stabilit la Troyes
Trecută prin piatră, în Francia, se aruncă în aer de pe turla
Cu lacrămi sărate, catedralei acelui oraş şi căzu pe o piatră, de
De Caplea vărsate. unde fu rădicat mort.
La 1651, Bernier, lăcătuş francez, inventă o
Relativ la tradiţiunea că Manole şi păreche de aripe după un nou model ; dar, ca
răşii lui s-ar fi încercat să zboare cu aripi om cu minte, le puse în vînzare. Acele aripe
şiţă (parte nemenţionată de legenda fură cumpărate de un spaniol, Almero de
sîrbească) se ştie că mai toţi poeţii Malameria, care plecă să le experimenteze la
antichităţii au vorbit despre cutezanţa Bath (En-glitera), unde se omorî.
omului de a zbura. Pe lîngă legendele lui La 1775, d-l de Bacqueville, puindu-şi nişte
lcar şi Prometeu, Pindar în ode şi Sofocle aripe, care-l costase 3500 livre, se aruncă
în Antigona amintesc des-năzuinţa omului liniştit de pe acoperişul unei case de pe cheiul
de a pluti prin aer. Mai tîrziu o regăsim din Malaquais din Paris, se susţinu mai multe
secolul XV pînă într-al XIX. Astfel, foaia secunde în aer, apoi căzii în Sena, de unde fu
La Ville de Paris, în septembre 1884, scos viu, cu mare greutate, din cauza aripelor.
vorbind despre experimentele aerostatice, Cu toate că aerostatele erau acum descoperite,
anume despre cîrma şi direcţiunea ardoarea „oamenilor zburători" nu se micşoră
balonului, reproduce seria încercărilor cîtuşi de puţin. Astfel, tot la Paris, în 1797, un
făcute de „oamenii zburători". anume Calais, care adăugase aripelor o coadă
În anul 1462, italianul Dante, în formă de apărătoare, căzu şi muri.
puindu-şi aripe mecanice, zbură În fine, la 1813, germanul Degen plecă de la
dintr-un turn înalt de 200 picioare şi Tivoli şi zbură pînă la Sceaux, fără să se rădice
se ţinu cîtva timp în aer : dar, voind la o înălţime mai mare de 60 metri. Trebuie să
să se urce mai sus, trebui să lupte în spunem că el simplificase aparatul lui Calais,
contra vîntului, şi în opintirile ce înlocuind coada în formă de apărătoare cu un
făcu, se frînse ferul cu care se servea balon capabil să rădice doi oameni.
spre a-şi dirige aripile şi căzu pe

10

S-ar putea să vă placă și