Sunteți pe pagina 1din 28

FEREAS TRA

Anul VIII
Nr. 1 (59 - 60)
Ianuarie
Februarie 2011
5 lei

Revistă editată de Asociaţia Culturală „Agatha Grigorescu Bacovia” - Mizil

Neţărmurirea Gânduri despre Mihai Eminescu


ce urma să vină A vorbi despre poet este ca şi cum ai stri- De multe ori am căutat să construiesc în
ga într-o peşteră vastă… Nu poate să ajungă vor- închipuirea mea de copil, figura necunoscută a
ba până la el, fără să-i supere tăcerea. Numai acestui zeu, care mi se părea că trebuie să trăiască
graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă o viaţă cu totul deosebită de a noastră, într-o lume
şi să legene, din depărtare, delicata lui singurate- supraumană în basme. Credeam câteodată că-l ză-
că slavă. resc în unele tablouri din „Sărmanul Dionis", o
În toate veciile străbătute de atleţii şi vagă siluetă care se depărta mereu şi parcă se
bicicliştii filozofiei el îşi are vecia lui deosebită, topea într-o lumină intensă ameţitoare.
în-chisă. Trebuie vorbit pe şoptite… (Alexandru Vlahuţă)
Într-un fel, Eminescu e sfântul preacu- f
rat al ghiersului românesc. Din tumultul drama- Câte o stea va veşteji pe cer în depărtări,
tic al vieţii lui s-a ales un Crucificat. până când acest pământ să-şi strângă toate sevele
Pentru pietatea noastră depăşită, dimen- şi să le ridice în tija subţire a altui crin de tăria
siunile lui trec peste noi, sus şi peste văzdu-huri. parfumurilor sale.
Fiind foarte român, Eminescu este uni- (George Călinescu)
versal. Asta o ştie oricine citeşte: cu părere de rău f
că lacătul limbilor nu poate să fie descuiat cu che- Sara pe deal buciumul sună cu jale…
ile străine. S-au făcut multe încercări de tran- atâta doar spun, aceste simple cuvinte, iar numele
Oare cum o fi fost ziua aceea, din urmă spunere a poetului, unele poate, se spune, mai iz- celui ce le-a rânduit astfel mă cuprinde ca o cate-
cu 161 de ani, în care pe bolta spirutualităţii ro- butite; dar Eminescu nu este el decât în româ- drală, ale cărei lespezi fierbinţi le lustruiesc cu
mâneşti a răsărit Luceafărul?? Cum vor fi fost neşte. fruntea şi le tocesc cu buzele sub lungi, fierbinţi
copacii, aerul, munţii, apele? Cum or fi fost gân- (Tudor Arghezi) sărutări de dragoste şi recunoşrinţă.
durile copiilor născuţi şi botezaţi prin taina des- f (Geo Bogza)
culţului? Ce or fi simţit atunci teii, plopii fără soţ Ceea ce caracterizează mai întâi de toa- f
te personalitatea lui Eminescu este o aşa covârşi- În România, mirosul teiului este emines-
sau nuferii? Dar oamenii? Cum or fi fost în acea
toare inteligenţă, ajutată de o memorie căreia ni- cian, lacurile strălucesc albastre, luna pare stăpâ-
zi? Cum or fi fost? Ce or fi gândit, ce or fi simţit? na mării, iar Luceferii răsar din umbră de cetini.
Cum o fi fost cerul? Văzut-a cineva atunci steaua mic din cele ce-şi întipărise vreodată nu-i mai
scăpa, încât lumea în care trăia el după firea lui şi Este posibilă oare o hartă, fluturătoare, a miro-
vestitoare? Presimţit-a cineva neţărmurire ce urma surilor şi foşnetelor de tei?
fără nici o silă era aproape exclusiv lumea ideilor
să vină? Sunt convins că da! Aşa cum sunt convins generale ce şi le însuşise şi le avea pururea la în- (Nichita Stănescu)
că, prin opera Sa, românii au primit dreptul legi- demână. În aceeaşi proporţie tot ce era caz indi- f
tim la mângâiere, zâmbet, speranţă, iubire şi – mai vidual, întâmplare externă, convenţie socială, Odată cu el şi definitiv, pentru un întreg
ales – pe cel de a-şi descifra fiinţa naţională! avere sau neavere, rang sau nivelare obştească şi popor, noţiunea de poet a rămas legată de aceea de
Eminescu şi chipul mamei sunt icoane chiar soarta externă a persoanei sale ca persoană îi imaculare. Această necruţătoare lege, mai blândă
pentru fiecare dintre noi! Când l-am citit prima da- era indiferentă. poate la alte popoare, ne dictează fără milă admi-
tă am simţit că versurile sale fac parte din propria (Titu Maiorescu) raţiile şi ne stabileşte implacabilă idolii, neîngă-
meam ereditate, din zestrea mea genetică. Am con- f duindu-ne nici o clipă să nu fim demni de a privi
vigerea că şi în cei care nu i-au citit nici un vers Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de statura lui fără egal şi ochiul lui mare, deschis,
există starea Lui de a fi, pentru că măreţia şi unici- nişte plete mari negre; o frunte înaltă şi senină; fără somn asupra eternităţii.
tatea Sa constau în puterea harului de a descifra, nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se (Ana Blandiana)
de a simţi şi de a oferi simţiri! Datorită Lui ne-am vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi
putut umple sufletul cu munţii, câmpiile, cerul şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr co- Pururi tânără
zâmbetul, şi lacrimile... borât dintr-o veche icoană, un copil predestinat (Pentru Eminescu)
„Fiind foarte român, Eminescu e univer- durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chi- Pururi tânâră, înveşmântată
sal!”, spunea Tudor Arghezi, iar în universalitatea nuri viitoare. în cuvintele de viaţă îmblânzite,
neamului nostru, mai ales acum, trebuie să fim cu- (I. L.Caragiale) nu credeam să-nvăţ a muri vreodată
noscuţi, apreciaţi şi respectaţi, aşa cum El, ne-a f dincolo de visul rupt din carnea mea visată
predicat şi predică în toate duminicile neamului, în Adevărul e că el era un om care trăieşte deopotrivă ca sfânt trup şi hrană sieşi ...
altarul de doină şi dor! mai mult pentru alţii decât pentru sine, vede toate
Astăzi este ziua lui Mihai Eminescu! cele ce se petrec în jurul lui, judecă drept, se bucură Mă scufund în vis până la umeri,
Astăzi este ziua Culturii Naţionale Ro- de cele bune şi stăruie cu îndărătnicie pentru înlă- ca într-o apă vie şi într-o apă moartă –
măne! turarea celor rele, deci nu numai poet şi cugetător îngerii desăvârşiţi în artele tăcerii poartă
Îi felicit pe cei care, într-o lume din ce în cu vederi bine lămurite, ci totodată şi om de acţi- spre ţinuturile de mireasă ale primăverii
ce mai anapoda, au avut curajul şi bunul simţ de a une înzestrat cu simţ practic, care ştie să-şi aleagă numele noastre străvechi, de aur şi dor,
recunoaşte şi decreta starea de cultură şi spirit ro- mijloacele şi e totdeauna gata să înfrunte greută- amestecate frăţeşte cu numele lor.
mânesc în această zi, în care, dintotdeauna, am ţile de orişice fel. Mă scufund în vis până la tâmple,
(Ioan Slavici) ca într-o apă moartă şi într-o apă vie –
simţit că este şi ziua sufletelor noastre şi a ade-
vărului despre NOI! f pajişte galbenă cu îngeri migratori
Eminescu se deosebeşte de toţi scriitorii şi sora mea geamănă, din flori de iasomie,
„Toţi românii anonimi, care de-a lungul harnică numărându-le heruvimilor aripile
vremii sale şi prin aceea că opera lui întreagă n-are
secolelor noastre primordiale au creat limba ro- nici cea mai slabă măsură şi supt nici un raport ca să-mi adune răsfirate clipele ...
mânească, au colaborat la poezia lui Eminescu”, caracterul local, provincial, ci numai caracterul Mă scufund în apa visului până la creştet şi
spunea Lucian Blaga. general românesc. (...) Eminescu e întruparea lite- nu mai cred să învăţ vreodată a muri.
La mulţi ani Eminescu! rară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită. Vicenţia Vara
Emil Proşcan (Nicolae Iorga)
f
Mizil, 15 ianuarie 2011
Măsura noastră este Eminescu
însă și în poeziile scrise mai târziu: Freamăt românești o capodoperă - Luceafărul, poezie
O călărire în zori de codru, Somnoroase păsărele, La mijloc de în care e mistuit de iubire, gata să-i jertfească
(Lui Eminescu tânăr) codru, la care se pot adăuga inegalabile ver- nemurirea, dar în cele din urmă este copleșit
suri închinate iubirii și naturii din Scrisoarea de drama renunțării, a izolării.
Tăcerea se izbeşte de trunchiuri, se-ncrucişe, IV și Luceafărul. Trecut-au anii este de asemeni poe-
se face depărtare, se face nisip. Iubirea pentru femeie şi natură lumi- zia celei de a doua părți a vieții: „Trecut-au
Mi-am întors către soare unicul chip, nează şi tulbură, cele două sentimente însu- anii ca nori lungi pe șesuri/ Și niciodată n-or
umerii mei smulg din goana frunzişe. mându-se, ajung să aibă o energie cosmică să vină iară,/ Căci nu mă-ncântă azi cum mă
Câmpul tăindu-l, pe două potcoave care până la urmă, pare să scape de sub im- mișcară/ Povești și doine, ghicitori, ere-
calul meu saltă din lut, fumegând. periul voinței, determinând destinul fiinţei suri,[...] Pierdut e totu-n zarea tinereții/ Și
Ave, mă-ntorc către tine, eu. Ave! umane. mută-i gura dulce-a altor vremuri,/ Iar timpul
Soarele a izbucnit peste lume strigând. Mai târziu, dezamăgit de loviturile crește-n urma mea...mă-ntunec!”
Tobe de piatră bat, soarele creşte, vieții, de lipsa de înțelegere a contemporanilor Ce bogăție de nuanțe ale iubirii, ce
tăria cu acvile din faţa lui şi de nedreptăţile sociale, Eminescu creează profunde sondări ale inimii! Sau ale naturii
se prăbuşeşte în trepte de aer, sticleşte. poezii profunde, dar din ce în ce mai triste și din ale cărei frumuseți nu-i scapă nimic. Și
Tăcerea se face vânt albăstrui, mai pline de renunțări. Începe să exprime re- atunci când se află în interiorul unei odăi,
pintenul umbrei mi-l creşte gretul, tristețea, cât și durerea pricinuită de privește și înțelege glasul acesteia: „Și dacă
în coastele câmpului. dragoste. Codrul nu mai are bogăția frunzișu- ramuri bat în geam / Și se cutremur plopii, / E
lui verde, lumina, culorile și aerul pur din ti- ca în minte să te am / Și-ncet să te apropii”…
Soarele rupe orizontul în două. nerețe. Lumina se estompează, culorile devin Eminescu a redat farmecul și durerea
Tăria îşi năruie nesfârşitele-i carcere. din ce în ce mai pale. Poetul începe să-și pună dragostei. Până în ultima clipă a vieţii lui cre-
Suliţe-albastre, fără întoarcere, întrebări, încearcă să definească amorul prin atoare s-a aflat în căutarea echilibrului lăun-
privirile mi le-azvârl, pe-amândouă, propriile-i simțiri: „Ce e amorul? E un lung/ tric, a privit iubirea şi natura ca pe posibile e-
să-l întâmpine fericite şi grave. Prilej pentru durere/, Căci mii de lacrimi nu-i vadări din realitatea brutală. Ion Caraion scria
Calul meu saltă pe două potcoave. ajung/ Și tot mai multe cere./ De-un semn în despre Eminescu: „Înainte de a fi idee, senti-
Ave, maree-a luminilor, ave! treacăt de la ea/ El sufletul ți-l leagă,/ Încât ment, amintire, filosofie, regret, istorie, auten-
să n-o mai poți uita/ Viața ta întreagă.”(Ce e ticitate, travaliu, eres, revoltă, pesimism, ton
Soarele saltă din lucruri, strigând amorul) premonitoriu, tandrețe, dor, cultură, solitudi-
clatină muchiile surde şi grave. Figura femeii iubite, din caldă, lumi- ne, Eminescu este muzică.”
Sufletul meu îl întâmpină, ave! noasă, șăgalnică la început, devine solemnă și Alexandru Surdu a consemnat faptul
Calul meu saltă pe două potcoave. rece, marmura sugerând frumusețea înghețată, că Eminescu a fost una dintre „personalitățile
Coama mea blondă arde în vânt. ireală: „Te duci și ani de suferință/ N-or să te hibride, filozof-poet.” Noica îl considera
Nichita Stănescu vază ochii-mi triști,/ Înamorați de-a ta ființă,/ etalonul poeziei românești spunând că: „Ar-
De cum zâmbești, de cum te miști./ Și nu e borii nu cresc până în cer. Nici noi nu putem
blând ca o poveste/ Amorul meu cel dureros,/ crește dincolo de măsura noastră. Și măsura
EMINESCU ŞI DRAGOSTEA Un demon sufletul tău este/ Cu chip de mar- noastră este Eminescu. Dacă nu ne vom hrăni
(FRAGMENTE) mură frumos.” (Te duci...) cu Eminescu, vom rămâne în cultură mai
Minunate sunt cele două poeme ale departe înfometați.”
iubirii cu meditații asupra existenței, primul Vavila Popovici
fiind Mortua est: „Te văd ca o umbră de-ar- Raleigh, North Carolina
gint strălucită/ Cu-aripi ridicate la ceruri por-
nită,/ Suind, palid suflet, a norilor schele/ Prin Lacrima Eminescu
ploaia de raze, ninsoare de stele[…] Și totuși,
țarină frumoasă și moartă,/ De racla ta rea- Lacrima Eminescu tremură, nevă-
zim eu harfa mea spartă/ Și moartea ta n-o zută şi sfântă, în sufletul fiecărui român.
plâng, ci mai fericesc / O rază fugită din haos Lacrima Eminescu se iveşte, stă-
lumesc./ Și-apoi cine știe, de este mai bine: / A ruie ca un glob limpede în care apar poveş-
fi sau a nu fi… dar știe oricine,/ Că ceea ce nu tile sufletului, cu suferinţele lui. Am putea
e nu simte dureri,/ Și multe dureri-s, puține spune (şi cred că s-a spus, pe drept cuvânt)
Motto: „Eminescu este expresia integrală a plăceri./ A fi! Nebunie și tristă și goală/ că există starea de spirit Eminescu, care in-
sufletului românesc.” Urechea te minte și ochiul te-nșeală;/ Ce-un clude: dorul Eminescu, plânsul Eminescu,
Nicolae Iorga secol ne zice, ceilalți o dezic./ Decât un vis melancolia Eminescu, dragostea de ţară, iu-
sarbăd, mai bine nimic” În cel de al doilea birea Eminescu, suferinţa Eminescu, indig-
Mihai Eminescu ne-a învățat să dăm poem Venere şi madonă, poetul își privește narea Eminescu...
ascultare inimii, ne-a luminat mintea spre a femeia iubită și o vede când înger, când de- Toată gama de simţiri omenească
înțelege bucuria dar uneori și nenorocul de a fi mon. Și totuși femeii „demon” îi acordă „raza din acest colţ de lume, din această „gură de
român. Se spune despre creație că este rodul inocenței” și-i dăruie iubirea: „Suflete! De-ai rai” este Eminescu
neliniștii metafizice; Eminescu spunea că „o fi chiar demon, tu ești sântă prin iubire,/ Și Şi totul aici este Eminescu.
gândire este un act, un cutremur al nervilor”. ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul Eugenia Tudor Anton
A iubit și a prețuit sentimentul iubirii dăruit blond.”
omului de către Dumnezeu. Este cel mai mare Scrisoarea IV dezvăluie drama crea- N.R. Literatura română rămâne
poet al iubirii și al frumuseților naturii. torului care fără iubire nu poate avea strălu- mai săracă, prin dispariţia Eugenia Tudor
La începuturile vieții dragostea lui a cirea în artă; neîmplinirea dragostei ducând la Anton, reputat critic şi istoric literar, care a
fost senină, împlinită cel mai adesea în cadrul durere; sufletul totuși nu poate să renunțe la fost, până la pensionare, redactor şef al
feeric al naturii: „Vino-n codru la izvorul / Ca- dragoste și de aici zbuciumul sufletesc: „O, secţiei de critică a revistei Viaţa Româ-
re tremură pe prund,/ unde prispa cea de arată-mi-te iară-n haina lungă de mătasă,/ nească, la care a şi debutat, în 1953.
brazde/ Crengi plecate o ascund./ Și în Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă, Debutul editorial a avut loc în anul
brațele-mi întinse/ Să alergi, pe piept să-mi / Te-aș privi o viață-ntreagă în cununa ta de 1973, cu volumul Pretexte critice.
cazi,/ Să-ți desprind din creștet vălul,/ Să-l raze,/ Pe când mâna ta cea albă părul galben Eugenia Tudor Anton primit premi-
ridic de pe obraz…” (Dorinţa) Iubita îi apare îl netează./ Vino! Joacă-te cu mine... cu noro- ul Uniunii Scriitorilor din România, pentru
gingașă venind parcă dintr-un dulce vis, în po- cul meu... mi-aruncă/ De la sânul tău cel romanul Preţul singurătăţii (1981).
ezia Atât de fragedă... : „Atât de fragedă te- dulce floarea veștedă de luncă,/ Ca pe coar- Colaborarea Domniei Sale la re-
asemeni/ Cu floarea albă de cireș,/ Și ca un dele ghitarei răsunând încet să cadă.../ Ah! vista Fereastra ne-a omorat şi, acum, la
înger între oameni/ În calea vieții mele ieși…” E-atât de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă” plecarea pe drumul eternităţii, îi aducem,
Tonalitatea senină a sentimentului Pasiuni și despărțiri; poetul devine cu recunoştinţă, un pios omagiu.
erotic și chiar dragostea fericită, ideală, există dezamăgit dar dezamăgirea sa a dat limbii

Pagina 2 FEREASTRA - 2011


Emil Proşcan în dialog cu Fănuş Neagu
Avem ce merităm...

– Stimate domnule Fănuş Neagu, vă încet, mâna pe întreaga putere, a presei mai vârşit, în numele unei
propun să începem discuţia noastră, de la întâi, deci puterea de a influenţa, puterea de a idei pe care mulţi o
ceea ce trăim acum, de la această răscruce a manipula şi de a stăpâni prin cuvântul cu cinci credeam învingătoa-
culturii, tot mai săracă în împliniri şi valori feţe, toate mincinoase.... Au fost cumpăraţi cu re... După război, ocu-
autentice? bani, cu slujbe şi au ajuns în tabăra de vulturi pantul – şi mai ales
– Am învins, domnule, în revoluţie, fără aripi... Suntem, iată, la sfârşitul anului ocupantul din noi – a
nu-i aşa?! Am învins cultura; i-am rupt botul... 2010 şi, spre nefericirea noastră, banul e stă- avut grijă să distrugă
Acum a plecat, atât de tragic, din tristul spec- pânul definitiv al acestei naţiuni. imediat marea inelec-
tacol al lumii noastre, şi poetul Adrian Pău- – Chiar să nu mai fie nici o cale spre tualitate – floarea ei –,
nescu. Cu o zi înainte de a se interna am vor- normalitate, nici o soluţie? a decapitat cultura.
bit cu el la telefon... „Ce faci?” – l-am între- – Ca să fiu cinstit, orizontul meu de Pentru ca aceasta să se
bat; „Nu prea bine; cred că trebuie să mă in- vârstă e limitat, şi doar cu „bătaia ochului” refacă – şi s-a refăcut –
ternez”. Cum vocea nu-i era de loc schimbată, mai pot ajunge la convingerea că lucrurile nu a fost nevoie de câteva generaţii. Generaţia
l-am admonestet prieteneşte: „Stai liniştit, că vor rămâne aşa în veci. Până la urmă nici nu mea, şi generaţia de dinaintea mea, veneau du-
rămân eu în spital şi pentru tine!” Adevărul e pă o secetă uriaşă şi atunci Dumnezeu, care dă
că, de vreo jumătate de an, de câte ori vor- şi încolţirea, a întins punţiile gândirii peste
beam cu el, îmi spunea că e bolnav. Mare poet falia războiului şi s-a putut salva această naţi-
şi un spirit cultural extraordinar! Unul ca el se une.
naşte o dată la un secol. Dacă... Dar tot ce s-a realizat – în cultură şi în
– Ce părere aveţi despre ce s-a întâm- învăţământ, în sănătate, în economie – am dis-
plat după dispariţia sa, despre cei care nici trus, fulgerător, în câţiva ani. Rătăcirea şi dru-
acum nu-l lasă în pace?... mul spre găleata cu aur au stricat, din nou,
– Nu vreau să înjur... Eu îmi înjur destinul României.
doar patul de spital, tu-i mila lui de pat de spi- – Faceţi parte din generaţiile care
tal! Când eşti într-o situaţie ca asta te amă- căutau, mai ales în cultură, altfel de aur...
geşti, totuşi, Spui: „E bine şi aşa...”. Şi o faci – Nu suntem nici noi, cei vârstnici,
chiar când treci, ca mine, prin dureri îngrozi- contează dacă eu sau generaţia de după mine nici măcar acum, deasupra unor întâmplări
toare, te obişnuieşti cu suferinţa... apucăm o schimbare în bine, contează să se tragice. Nu! Suntem acolo, în vârtejul lor, la
producă. Dar, din nefericire, tot noi suntem cei anafoare... Adică vrem să tăiem drumuri de lu-
care-i petcetluim soarta; când se va produce nă peste fluviul ăsta al mârşăviei. Îmi amin-
va fi plătită, cum s-a întâmplat mereu în isto- tesc un avertisment serios, spus în glumă, cu
ria românilor, cu sânge.Nu-mi place ca „stra- amărăciune, de cineva: „Trecutul a fost oribil
da” să stăpânească lumea, nu-mi plac nebunii şi prezentul e îngrozitor! Noroc că nu avem
dezlănţuiţi, nu-mi place gloata, că e trădă- viitor!” Speranţa mea şi a noastră e numai în
toare... Da’ ferască Dumnezeu! tineri. Şi mai am o mare speranţă: că biserica
– Pleacă tot mai mulţi tineri de va- va curăţa acest neam de duiumul păcatelor în
loare din ţară şi noi, ca popor, rămânem bă- care înoată.
trâni într-o ţară bătrână. Din această pers- – Aţi fost prieten, la Şcoala de Lite-
pectivă, cum va arăta ziua de „mâine”? ratură cu Nicolae Labiş. Cum vi-l amintiţi pe
– Vom fi o ţară de oameni săraci su- poetul din Mălini?
– Este suferinţa o obişnuinţă a popo- fleteşte şi dezorientaţi. Pe de altă parte însă, – Labiş avea o izbândă de mânz cu
rului român? zic că-i bine să plece copiii ăştia, să nu rămână lapte la gură sau de pui de lup ce vrea să iasă,
– Poporul român era învăţat cu ea de ai nimănui, că darurile cu care i-a înzestrat să miroasă aerul câmpiei şi al munţilor; era un
la naştere. Dar acum s-a învăţat – şi e tragic că Dumnezeu vor lumina un cer, fie al nostru, fie copil, domnule! Dar avea 20 de clase în faţa
e aşa – cu laşitatea. Mă refer, când spun asta, al altora. Până la urmă tot ei rămân speranţa. noastră. Era genial, pur şi simplu. Cu o frumu-
la întreg poporul român, inclusiv la mine. Fap- Generaţiile noastre adulte sau îmbă- seţe încântătoare a versului, cu o gândire de o
tul că votăm cum votăm o demonstrează. trânite şi-au făcut datoria cu destulă îndrăz- profunzime miraculoasă. Cu el a mai semănat,
Chiar şi când votezi împotrivă eşti implicat. neală, mai ales dacă privim la istoria noastră poate, doar Nichita... Nu s-au cunocut, deşi au
Aici e vorba despre matca poporului român şi plină de războaie, revoluţii, trădări şi asasina- iubit aceiaşi fată... Vom mai vorbi despre pe-
totul vine de demult, din „zburdălnicia” noas- te; în ultima sută de ani istoria s-a scris doar cu rioada aceea, la viitoarea noastră întâlnire...
tră, din trădarea intelectualilor, care are, la noi, sânge şi „stânga” a ieşit mereu învinsă, mai – În încheiere v-aş ruga să spuneţi
o adâncă... tradiţie. Nu putem scăpa de asta – ales când a ajuns la putere; pentru că atunci câteva cuvinte despre revista „Fereastra”.
că am face-o – printr-o simplă scuturare de s-a schimbat. – La o astfel de „fereastra” aş vrea să
cearceafuri la geam. Ea trădarea, e atât de îm- Uitaţi-vă la perioada comunistă, când stau , acum, de sărbători, în nopţile când ninge
pământenită, că a intrat şi în pereţi, şi în po- stânga a avut puterea absolută, ce crime a să- şi Dumnezeu cred că umblă din nou pe pă-
dele şi în praful drumurilor... Toate astea ţin de mânt. E o „fereastră” ce se deschide spre cele
caracterul nostru; un popor care îşi vinde votul mai frumoase podgorii, spre Istriţa şi spre
pe două ţuici, patru beri sau un chil de ulei, nu Munţii Buzăului. Iar de acolo, de sus, se vede
are cum să-şi ridice glasul în rândul naţiunilor Câmpia Brăilei cum se leagănă între ninsori.
demne. Avem ceea ce merităm! În vis aud cum sună nucile în ghioz-
– Vorbeaţi despre trădarea intelectu- danele copiilor şi am un pahar de vin pe masă,
alilor. Ce înţelegeţi prin asta? pe care cineva mi-l umple din când în când, în
– Majoritatea intelectualilor, după re- timp ce afară răsună zvon de colinde. E un
voluţie, s-a constituit într-o falangă de dreap- „loc” în care simt că m-am îndrăgostit de toată
ta, care s-a umflat de răutate dar şi de toate bu- lumea, iar de dumneavoastră mai mult decât
nurile pe care fiecare regim le-a aruncat pe de toată lumea.
piaţă, pentru a-şi atrage adepţi. Au pus, încet- – Vă mulţumesc!

REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 3


ARCADE LIRICE Ecaterina ca-ntr-o fântână acoperită
în care lunyu îşi ascunde plânsul
că nu m-au văzut căzând.

BARGAN chiar dacă nu plânge scurta mea are fermoarul stricat.


uneori prin golurile dintre butoane
Cicatrici despre care zic că nu le mai simt intră frigul, alteori mâinile lui.
bulevardul ştefan cel mare
Într-un buchet se găseşte mereu o floare e împodobit cu beculeţe
care se ofileşte mai repede ca în fiecare an de crăciun.
Rezistenţa la viaţa s-ar reduce simpla necesitate de a atrage atenţia.
la sensul care te determină să sari toate buticurile sunt închise.
când stomacul se face meduză rănită nu ţin minte nicio istorie
Întinderea şirei spinării pe hainele amuzantă despre mine.
unui monolog ticsit cu iertări
Iar dropsurile pot fi neacidulate Dedicaţie
După plimbări prelungi
laşi o fereastră deschisă toate încercările mele de a alătura versuri
retinele ţi se transformă în străzi
pentru psihoza toamnei. s-au anulat împreună
Şi lumina acolo, pâlpâind accidente,
lumea asta cicatrici vechi aproape uitate cu efortul meu frust de a face un gest
aproape ca un cimitir cu mormântul Despre care zic că nu le mai simt nu mi-au ajuns cuvinte
deschis pentru tine, am scris numai pentru trecerea asta
Ruptura nu se mai leagă pentru metamorfoza asta
între străini ştiuţi doar de prin coşmaruri
nici după ce se-nţelege din ani în vicii în dependenţe
nişte râme,
că aroganţa era doar relaţiile pentru care m-am condamnat
când tu stai şi te uiţi în adîncul lui,
un fel de a suferi le-am ştiut greşite chiar de la început
aşteptând furtuna sau măcar adierea de vânt,
şi neputinţa de a spune acum le văd doar răsturnate şi e prea târziu
care să-ţi împingă laşitatea dincolo.
că-n torace oamenii spaţiul nu mai poate fi reinventat
era bărbos rău, avea musaţa crescută încă îmi repetă ce e aia singurătate şi nici raportarea
peste buze deasupra oraşului sunt doar eu şi oceanul
Iar eu vreau să vorbesc
la viaţa lui a tras o singură palmă.
numai cu cei care mă ştiu duşman la picioare văd o bucată de beton
şi-a vândut originalul unei poezii
Şi vreau să îmi îngheţe oasele
cu trei sute de dolari. nu mi-aş putea explica grija pe care o am
ca să nu simt celălalt fel de durere
a stat trei zile să aleagă încă admir imperfecţiunea aceea
între două mottouri chinezeşti totul e poezie cu vârfuri ascuţite mai jos de umăr
absolut geniale privirea întunecată buzele uscate şi tăcute
doar unul pentru volum. mâinile mai ales mâinile
din experienţe a învăţat că laşitatea chiar vorbeam serios mă uitam îndelung
mai târziu devine o rozătoare, la tot felul de brelocuri
durerile de suflet nu sunt genetice, şi mă întorceam la alte monede
iar dropsurile pot fi neacidulate. la alte zaruri
în încercarea de a ghici cheia spre inima ta
respiră adânc
am făcut multe greşeli încă le ţin în mine
lunyu merge pe străzi murdare greşeala mea de acum stă nituită în pervaz
şi prin reţele de canalizare şi nu mai am foi să scriu să îmi amintesc
vorbeşte cu oameni rataţi mă trezesc într-un pat rece
cu alcoolici şi o linişte deplină Până la dispariţie
cu nebuni ca în mijlocul parcului cu catedrală.
se angajează la cele mai umilioare joburi porumbeii se opresc acolo Pe spinarea mea arhanghelii
nu pentru locurile sfinte. îşi împletesc sfori,
la lunyu nu se merită să te uiţi de două ori mi-a spus că nu divinitatea, ci liniştea, iar mâinile tale fierbinţi
când treci pe lângă el doar liniştea îi adună, tihna şi acoperişul. nu mai tremură când mă ating.
mişcându-ţi un pic mâneca stângă ar putea fi oricare zid.
ei au nevoie să zboare Ţi-aş povesti despre cum
ca să te uiţi la ceasul elveţian se dizolvă întunecimea pe dinăuntru
pe lunyu se merită să-l înjuri şi să-l scuipi şi să se hrănească
din depărtările oamenilor. până la dispariţie
am văzut cum se tem despre cum copacii se fac tot mai înalţi
în haina lui zace un laborator chimic
să se apropie. despre tăcerea care ne apropie.
cu gaze toxice
o bombă gată să explodeze respir adânc. după fereastră Amfibii
gata să-ţi împrăştie dulceaţa existenţei e ceaţă şi întuneric.
pe pereţii vilei tale de lux dimineaţa se plimbă în vârfuri La mine nu se întâmplă nimic,
pe după răsărit. zborul e scurt. când o balenă îşi arată colţii
lunyu are o aluniţă pe buric
mai multă nelinişte ascunde şi nu îi simt cu adevărat foamea.
despre care nimeni nu ştie
frământarea săgeţilor de darts Sau când albinele îşi dau afară trântorii.
şi inima lui vrea să fie contaminată
cu dragoste între degete înaintea aruncării.
E bine să ţii spatele drept
o dragoste adevărată cum numai arborii puternici au nevoie
Asta o descoperi citind nevoi speciale
mâinile lui pot fi de adevărate de furtuni ca să fie vii.
toate fricile mele tresar Soarele, poziţionarea ochilor înspre el,
atunci o apă curată i-ar creşte în faţa stângăciilor îi încreţeşte faţa oricui.
pe dinăuntru pe care le simt aproape. Vreau să ajung acasă.
şi l-ar face mare căderea îmi taie drumul.
atât de mare Undeva amfibiile scot sunete
simt doar zguduitura din piept. fiindcă au coarde vocale.
încât oamenii ar intra în el nu ştiu de ce mă gândesc
ca să se curăţe de păcate Broscuţele stau nemişcate şi
la torturi de nuntă. când te apropii de ele, sar
dar zâmbetul lui primitor mă întreb dacă chiar semăn cu bjork. dacă te arunci să le prinzi.
n-ar fi decât o contemplare a deşertului dacă melodia noastră a rămas
all is full of love. Am decis să nu mai consum zahăr
pe care l-au ridicat în el
mă ridic, scutur zăpada de pe braţe, şi să mă fac un fel de chimist.
ceilalţi oameni
mă îndrept, fac câţiva paşi. Mă uit fără vreun rost cât de monoton
o viaţă ticsită sub ruine oamenii se prefac felinarele luminează asfaltul.

Pagina 4 FEREASTRA - 2011


Mariana IONESCU

Cântecul caută zeul pierdut


Privilegiul de- florilegiu pe tema portretului iubitei în lirica cât toate zilele / în belşugul iubirii / din vre-
loc neglijabil de a lucra româneasca. Coborâtă pe „pământul plin de mea măritişului, / pietre preţioase, încăpăţâ-
peste trei decenii în cer- belele”, (Mort de vis) în care se complace Mi- na-te, luând-o la fugă în noapte.” (s.n.) Des-
cul de elită al redacţiei hai Minculescu, iubita ajunge contrariul unei coperim cu interes şi uşoara tentă metafizică
de la revista „România „donna angelicata”, dobândind drept emblemă din Călătorul suflet, în care tema foarte veche
literară” i-a accentuat, coropişniţa, ca ilustrare extremă a urâtului. şi răspândită anunţată în titlul poemului este
probabil, poetului şaptezecist Mihai Mincu- Poemele Ca de iască şi Coropişniţa în lied înscrisă şi ea în cadrul dramatic al eşecului
lescu (născut în 1949, absolvent al Facultăţii târziu constituie punctul de referinţă al reali- frustrant, de astă dată cu trimitere la condiţia
de Litere, secţia română-italiană, debut în pre- zării motivului în ultima ipostază proiectată de scriitorului, completânt, aşadar, un orizont te-
să în 1967) deprinderea unei exigenţe care l-a autor şi pentru înţelegerea acesteia se cere să matic: „De-acuma-nainte / inimă nesimţitoare
determinat să publice puţin, deşi scrisul său le avem în vedere: „Ca o coropişniţă dragă mi- / miroase-a furtună / nici mai mult, nici mai
respiră natura vocaţiei literare şi corespunde eşti / Ai atât de strâmbe picioare / Încât ca o puţin / întru totul / s-au întâmplat multe şi de
unei maturizări a experienţei poetice. coropişniţă eşti / Ca o coropişniţă / Ca să ştii / toate / domolind focul sufletului migrator. / În
Cea mai recentă carte de poezie a lui Cât te iubesc / Cât de mult ai tu picioarele caravana deşertului de cerneală / nu-ţi ies toate
Mihai Minculescu, intitulată În caravana de- strâmbe de coropişniţă / Ai picioarele acelea după poftă.” Concertarea eşecului din planul
şertului de cerneală (Editura Bibliotheca din albe // Te iubesc şi te mângâii ca pe o broască scriiturii cu acela existenţial se reflectă în rela-
Târgovişte, 2008) urmează după grupajul liric ţestoasă / Ca un înger căzut / S-o ştii / S-o ştii ţionarea tensionată dintre eros si tanatic. Frus-
Poemele Truverului, inclus în „Caietul debu- acuma-n târziu”. trarea trăită intens face ca erosul să se reverse
tanţilor” din 1981 la Editura Albatros şi după Revenind la cartea din 2008, potrivit în moarte, de unde şi frecvenţa mare a motivu-
volumele Poemele cuminţi, (Editura Alba- unităţii de viziune deţinute de poet, „versul” lui tanatic, care secondează puternic iubirea.
tros, 1985) şi Cafeaua turcească de pe Eve- (creaţia) şi viaţa (iubirea, iubita, în primul Neîmplinirea, frustrarea – „nici o mi-
rest (Editura Vinea, 2006). Sunt titluri care in- rând) sunt revelate în corelaţie, ca fiind conso- nune nu se împlineşte“, constata memorabil
cită printr-o aleasă preţiozitate şi desemnează nante, într-un text programatic care mărtu- Lucian Blaga în perspectivă metafizică – „ci-
cărţi apărute la edituri de prestigiu. Acestora li riseşte cu o dezarmantă naturaleţe deznădej- tite“ în planul concret al existenţei mărunte îl
se alătură două volume traduse din literatura dea provocată de frustrarea resimţită după determină pe poetul Mihai Minculescu să cla-
italiană, şi anume romanele lui Antonio Ta- înţelegerea nimicniciei vieţii banale: „Cum te meze cu insistenţă mediocritatea existenţei de
bucchi Capul pierdut al lui Damasceno văd şi mă vezi, la-ntâmplare / cum o da Dom- la iubire până la maşinăria divină a poeziei.
Monteiro, în 2002, şi Se face tot mai târziu, nul / doar fructe coapte deocamdată /şi privin- Înscrisă în aria mediocrizării, viaţa poate să fie
în 2003, cu editia a II-a în 2008. Mihai Min- du-ţi picioarele tale strâmbe, dolofane / şi fus- un eşec, privit în dramatismul lui cu uimirea
culescu are însă o activitate publicistică sus- ta neagră / ieşitu-mi-am din minţi. / Curaj, cu- fertilă a poetului care adună într-un autopor-
ţinută, în „România literară”, „Luceafarul”, raj / şi fusta neagră, evazată, se poate scoate / tret destinat dialogului cu cititorul traseele te-
„Flacăra”, „Amfiteatru”, unde a publicat arti- în dar / acestui vers al meu / strâmb si el, matice majore ale cărţii. Deşi personajul liric
cole, cronici literare, povestiri, schiţe, tradu- strâmb mereu.” (În dar). Poetul trăieşte cu im- în jurul căruia se polarizează poemele etalează
ceri, poezie. petuozitate totul, iubirea din marginea frustră- insistent frustrarea cauzată de eşecul inevitabil
Dacă în prima etapă a creaţiei sale po- rii îndeosebi. Astfel, imagini percutante prin implicat de existenţa/condiţia umană, el se do-
etul se lăsa antrenat de jocul metaforei într-un concreteţe sugerează intensitatea suferinţei vedeşte în ultimă instanţă un răzvrătit orgolios
orizont de transparenţe cu deschidere spre o din dragoste în Luna caldă, poem sugestiv care, animat de un impuls de natură romantică,
lume marcată de frumos, poemele scurte şi dovedind încă o dată cât de mult se complace merge în răspăr cu lumea când declară con-
concise din În caravana deşertului de cer- autorul – şi el, ca atâţia alţi scriitori ai lumii – cluziv în titlul unui poem definitoriu că „altce-
neală impresionează prin tensiunea frustrării în etalarea acestei ipostaze sentimentale a eşe- va ne trebuie“, decât banalitatea eşecului:
secondată de valorificarea urâtului şi proce- cului frustrant: „Este al naibii de frig / în inima „Am şters-o în goană / din dragostea asta cum-
deul juxtapunerii imaginilor. Textele reflectă mea îndrăgostită de tine, / vită de tăiat / prăpă- plită / ca şi din dragostea de sine, de altfel. /
un mozaic de fragmente ale existenţei probate dită vită de povară. / Fără să clipeşti, / piezişă Dar de când lumea-i lume / n-am jucat cum mi
de autor pentru a releva în tonalitatea unui privire, / întotdeauna din ce în ce mai rău, ur- s-a cântat / şi hohotu-mi de plâns / plin de tru-
tragism domesticit amărăciunea neîmplinirii ma alege. / Parcă-i sfârşitul lumii: / în creierul fie era / şi mersul meu din rău în mai rău / mă
omeneşti. În centrul imaginarului se află per- nopţii, / cum se poate / luna asta caldă ca min- făcea nebun de bucurie / sub bolta cerului
sonajul liric predestinat prin chiar condiţia tea coaptă.” pur.“ (Altceva ne trebuie). Atitudinea în re-
umană unei aventuri a eşecului, proiectată Cu acest exemplu, ne apropiem şi mai ceptarea lumii apare pe traseul ultimei ipos-
consecvent într-o perspectivă care tinde spre mult de trăsătura definitorie a cărţii în privinţa taze a poeziei lui Mihai Minculescu la antipo-
estetica urâtului. Numai că, prin natura sa ar- tehnicii poetice. Impulsiv şi pasionat, perso- dul primei sale ipostaze, aceea mai ales din
tistică, poetul trăieşte eşecul cu voluptatea tra- najul liric, generator de trăire, susţine ritmul Poemele truverului, care aduceau lumina ti-
versării unei cruciale experienţe existenţiale. interior al textelor prin acumularea unor ima- nereţii şi a jocului şi care, incluse în finalul
Motivul cu cea mai mare pondere este în car- gini juxtapuse şocant, în proximitatea dicteu- cărţii de faţă, înseamnă o bună contrapondere,
tea din 2008, ca şi în poezia anterioară a lui lui automat; ele nu indică o cauzalitate, aceas- pentru că astfel sunt alăturate cele două viziu-
Mihai Minculescu, erosul, dar supus consec- ta este livrată dispoziţiei cititorului, dar sunt ni extreme ale etapelor caracteristice creaţiei
vent şi surprinzător viziunii urâtului ca expre- convergente în vederea creării unei anume poetului.
sie a unei mediocrităţi (sau mediocrizări) deja stări tensionate, ca urmare a unei dezabuzări, Trăiri de mare intensitate exprimate
acceptate a vieţii, astfel că din iubita adorată în frecvent erotică şi, totodată, expresie, la rân- concis, în texte scurte şi concentrate, iată ce
versuri autorul ne lasă să întrezărim numai des dul ei, a unei dezamăgiri mai cuprinzătoare, caracterizează poezia din În caravana deşer-
amintitele picioare groase şi strâmbe, în fond mai profunde, fiindcă implică sensul existen- tului de cerneală. Universul imaginar are o
un clişeu sinecdotic. Instalarea urâtului etalat ţei. dinamică proprie, aventura frustrării implicată
cu voluptate mai ales în motivul iubirii începe În ciuda dezinvolturii afişate orgolios de conditia umană, ca şi refuzul ei conferă ten-
din aşa-numitele „poeme cuminţi“, ca o gra- de poet prin cultivarea urâtului şi juxtapuneri- siune textelor, înscrise de altfel într-o stilistică
ţioasă tachinerie exersată memorabil în portre- le şocante, polarizarea cu bun efect a imagi- tematică riguros supravegheată. Cartea se ci-
tul iubitei, fie că aceasta este supusă reificării nilor presupune travaliul tenace al unui autor teşte cu participare dar şi cu interes pentru
în ipostaza „femeia de mucava“ din Oare (v. care exersase în cărţile anterioare jocul meta- aventura scriiturii, fiindcă poetul izbuteşte să-
Poemele cuminţi, p. 42) sau regresiunii în forelor de fineţe, ca, de exemplu, aceea din fi- şi găsească propria-i formulă şi flancat de
animalier în ipostaza femeia-coropişniţă / nalul poemului de meditaţie Belşugul iubirii, „înger“ şi de „coropişniţă“ păşeşte cu dezin-
scolopeandră din Ca de iască (ibidem, p. 28- unde construcţia strânsă ca o ecuaţie scurtă voltură în caravana poeziei, de vreme ce, aşa
29) şi din Coropijniţă în lied târziu (v. Ca- adună motivele predilecte într-o desfăşurare cum nota într-un vers memorabil dintr-un
feaua turcească de pe Everest, p. 13). Mai unitară şi frumos demonstrativă: „Sărmanele poem de tinereţe, „cântecul caută zeul pier-
ales femeia-coropijniţă aduce un profil de per- întâmplări ale vieţii / vrednice de a fi ştiute / dut”.
formanţă al iubitei urâte (urâţite din imbold în seara asta / nu-şi fac datoria cu-ndestulare. /
ludic), imagine interesantă pentru un eventual Doar au ieşit la iveală / ca să-mi spună un nu

REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 5


Victoria MILESCU
S-a întâmplat la Mizil
este vorba de sărbătorirea germinativ din care poate răsări marea val-
liceului, ediţia a V-a, şi oare, chiar geniul.
premierea Festivalu-lui Însă Mizilul, acest micuţ oraş pra-
Internaţional de Po-ezie şi hovean, între Ploieşti şi Buzău, ne-a mai ofer-
Epigramă ,,Romeo şi it un frumos exemplu – cel referitor la pre-
Julieta la Mizil‘‘, ediţia a ţuirea valorilor locale. Nu are multe, dar sunt
IV-a. Sunt prezente per- semnificativ reliefate şi prin premiile ce le
sonalităţi culturale din poartă numele: George Ranetti, poet, publi-
Mizil dar şi din ţară, unii cist, actor; Grigore Tocilescu, istoric, arhe-
veniţi aici pentru prima olog, filosof, folclorist, membru al Academiei
dată, alţii fac parte dintre Române, autor al Marelui Dicţionar Geografic
obişnuiţii manifestării. al României; Agatha Grigorescu Bacovia, po-
uminică, 30 ianuarie 2011. Început de Vedeta incontestabilă e etă, soţia poetului Bacovia, cunoscută pentru

D an, sfârşit de lună. O frumoasă zi de


iarnă când zăpada scârţâia sub picioare
,,ca un lan de diamante‘‘, cum spunea veselul
poetul Mircea Dinescu, inconfundabil, cu
pălărie şi loden, în vecinătatea lui Mircea
Ionescu-Quintus, urmărind răbdător sur-
asiduitatea cu care s-a ocupat de postumitatea
soţului ei. La fel, cei de la Mizil au avut grijă
ca în fiecare an juriul să fie alcătuit din per-
Alecsandri. Veseli eram şi noi, cei care ve- prizele prezentate de elevii liceului. Între aces- sonalităţi marcante, şi e suficient să menţionez
neam din Bucureşti ca invitaţi la Festivalul tea: o paradă a modei, etalată de elevele liceu- numele cunoscutului scriitor
Internaţional ,,Romeo şi Julieta la Mizil‘‘. lui, îmbrăcate de Cristiana Maria Purdescu, Corneliu Leu, numit de dl.
Nu ne-a aşteptat nimeni la gară, şi creatoare de modă, dar şi poetă cu câteva cărţi, Laurenţiu Bădicioiu ,,Patri-
nici nu era cazul, fiindcă voiam să mergem pe unele bilingve; urmează o ,,Lecţie de liter- arh al festivalului‘‘, pentru
jos, să ne mai dezmorţim, să vedem oraşul, atură‘‘, pe un text al profesoarei Lu-miniţa prezenţa sa în juriu la toate
iniţiativă care i-a dezamăgit pe organizatori, Burlacu, unde, de astă dată, elevii demon- ediţiile şi pentru sprijinul
care ne-ar fi trimis cu drag o maşină, dacă strează şi calităţi actoriceşti. La acestea s-a permanent acordat organiza-
i-am fi anunţat când am coborât din tren. Mer- adăugat cuvântul doamnei Lucia Olaru torilor. O dovadă a compe-
geam când în şir indian, când câte doi, atenţi Nenati, scriitoare din Botoşani, care a făcut o tenţei juriului o constituie şi diferenţele ex-
să nu alunecăm, deşi unul incursiune în timp, documentată, cu texte şi trem de mici între notele acordate, cu toate că
dintre noi a făcut-o. fotografii, despre piesa de teatru ,,Romeo şi afişarea lor pe internet – dovadă de trans-
Dl. Ştefan Cazimir, Julieta la Mizil‘‘, ce s-a jucat pentru prima parenţă şi corectitudine, i-a cam stingherit pe
în dreptul căruia mă aflam, dată pe scena teatrului ,,Mihai Eminescu‘‘ din unii care nu ar fi dorit să se ştie ce note au luat,
mă atenţionează mucalit: Botoşani, unde a fost directoare, dăruind din unii de pe la sfârşitul clasamentului. Riscurile
,,Nu-i indicat ca în astfel de arhiva teatrului chiar afişul original al re- competiţiei! Premiile au fost înmânate de Ni-
situaţii să se formeze cupluri, prezentaţiei. colae Dragoş, Corneliu Berbente, Gheorghe
care să se ţină de braţ, căci Ce este şi ce vrea acest festival cu un Borovină şi de Emil Proşcan, primarul oraşu-
pot cădea amândoi.‘‘ Dl. nume mai puţin obişnuit? Nu este unul care lui, care s-a implicat cu entuziasm, făcând
George Corbu ştia drumul şi mergea înainte, promovează preponderent poezia de dragoste parte din juriu, citind manuscrise, dând note,
în timp ce dna Elis Râpeanu îl urma conştiin- ori parodia, după cum am auzit unele păreri, fiind aproape de oaspeţi, el însuşi un talentat
cioasă. dimpotrivă, cele două secţiuni ale concursului condeier şi susţinător al intereselor românilor
Ajungem la Liceul ,,Grigore Tociles- – poezie şi epigramă – au în vedere doar va- la Mizil dar şi la Bruxelles.
cu‘‘. Clădire clasică, în faţă cu bustul lui Gri- loarea literară. Este cel mai democratic şi mai Cât priveşte premianţii, şi aici s-a
gore Tocilescu, având arborate steagul Româ- corect concurs din câte cunosc la ora actuală. aplicat dictonul ,,Mulţi chemaţi, puţini aleşi‘‘,
niei şi cel al Uniunii Europene. Poziţia lor nu Lucrările se trimit sub un motto, iar la concurs dar nici din cei aleşi nu au venit toţi, unii de-
scapă vigilenţei didactice a profesorului legându-şi reprezentanţi, fie fiica, fie bunica
Cazimir, care îi explică dlui profesor etc. Din cei 314 concurenţi, la Poezie s-au
Laurenţiu Bădicioiu, care ne-a întâmpinat, că înscris 237, iar la Epigramă 77, numărul mic
steagul ţării trebuie să stea în dreapta, iar cel al la aceasta din urmă arătând că epigrama nu e
UE în stânga, când clădirea se uită la noi. chiar o specie literară la îndemâna oricui, deşi
La intrarea în liceu, câteva eleve ne un ilustru critic autorizat susţinea exact invers.
înmânează dosare de presă şi ne prind cocarde S-au trimis creaţii din ţară dar şi din: Belgia,
tricolore. Nu ajung pentru toţi, rămâne doar Brazilia, Republica Moldova, Germania, Ma-
una păstrată cu îndârjire pentru Mircea Dines- cedonia, Italia, Spania, Franţa, Siria, Albania,
cu, ce urma să sosească. În cancelarie, ne dez- Canada, SUA. Iată premiile. La Poezie,
morţim cu o cafea, ceai, saleuri şi prăjituri, ne Marele Premiu ,,George Ranetti‘‘: Victoria
salutăm cu cei pe care-i cunoaştem, facem cu- pot participa tineri...de toate vârstele şi din Milescu (Bucureşti) şi Liviu Ofileanu (Hu-
noştinţă cu personaje noi. Mergem apoi în sala toate ţările. În timp ce alte concursuri res- nedoara); Premiul ,,Grigore Tocilescu‘‘:
care se umple repede cu invitaţi şi localnici, tricţionează participarea impunând o limită de Liliana Filişan (Constanţa); Premiul ,,Aga-
tineri şi seniori, iar manifestarea se deschide vârstă ori condiţionând participarea de... ne- tha Bacovia‘‘: Raluca Dumitran (Câmpina)
cu intonarea imnului de stat. E înregistrat, şi în publicarea vreunui volum, concursul de la Mi- şi Maria Postu (Bucureşti). La Epigramă,
puţine locuri oamenii îl mai cântă cu vocile zil dă şanse egale tuturor condeierilor, alini- Marele Premiu ,,George Ranetti‘‘: Ioan
lor. Emoţii, mai ales pentru cei care fac pre- ind la start, într-o întrecere olimpică şi olim- Toderaşcu (Vaslui); Premiul ,,Grigore To-
zentările, dl director al liceului, prof. Victor piană, reprezentanţi din toate generaţiile. cilescu‘‘: Laurenţiu Ghiţă (Bucureşti); Pre-
Minea şi prof. Laurenţiu Bădicioiu; fiindcă Acele concursuri cu limită de vârstă miul ,,Agatha Bacovia‘‘: Constantin Iu-
în virtutea ideii de promovare a tinerelor ta- raşcu - Tataia (Iaşi).
lente nu iau în consideraţie că talentul autentic
nu ţine de vâr-stă şi nici de partenerii de com-
petiţie. Vârsta biologică nu coincide cu cea a
scriiturii. Sunt autori care s-au afirmat mai
târziu, din cauza, probabil, a unei autoexigenţe
exagerate, cum sunt şi tineri care au debutat
fulminant şi s-au stins ca un foc de paie. În
concursurile cu restricţionări pierd şi unii şi
alţii, pentru că nu se pot cunoaşte mai bine
reciproc, nu-şi pot împărtăşi ideile, experienţa.
Interacţiunea dintre generaţii naşte acel pat (Urmare în pag. 7)

Pagina 6 FEREASTRA - 2011


(Urmare din pag. 6)
TÂRZIU - DE ZIUA POETULUI...
S-a întâmplat la Mizil Zicea Poetul, zilele trecute: „Iar a fost ziua mea, şi iar nu
Acestora li se adaugă un număr semnificativ m-ai publicat în revistă!”... I-am răspuns, spăşit că, din motive obiec-
de menţiuni. S-au recitat versuri, s-au înmânat trofee, tive, numărul din ianurie al revistei „Fereastra” n-a putut să apară.
medalii strălucitoare, meritând ele însele să fie premi- M-a privit cu acea privire a bolnavului de poezie exilat printre se-
ate pentru inspiraţia şi fineţea execuţiei, realizate de meni: „Da’ în februarie mă publici, că mă uită lumea!...”
doamna Alexandrina Chelu de la firma S.C.Manoil Da, i-am răspuns în gând, lumea asta în care trăim nu ştie
Impex SRL din Oradea. decât să se uite şi să uite... Numai că lumea trece, pe când „Elegia” din Mioritiada rămâne,
Majoritatea celor premiaţi sunt autori cu volu- cum rămân şi toate poeziile din cartea retrasă din librări pe vremea lui Ceauşescu şi ascun-
me, motiv pentru a se înscrie pe www.corectbooks. să „sub preş” de critica literară, la reeditarea din 2009. L.M.
com, un portal-librărie, prezentat de Sorin Roşca Stă- Cântul VII că fluier de-ţi surp hardughia
nescu, cel care a investit substanţial în această reţea de pe câmp ia te uită luceferii mor
editare şi difuzare a cărţilor on-line. Pe acelaşi ecran a nu e om cel ce nu schimbă lumea şi noi n-am strâns încă dughia
fost proiectat şi un filmuleţ, ,,Poetul şi cetatea‘‘, reali- dar pe sine nimeni nu se schimbă ia vezi tu de cal poate-l roade zăbala
zat de Eduard Lăcătuş si Bianca Dobrica, elevi ai li- de aceea clopotele noastre ca luna e soarele un astru formal
ceului, despre Mircea Dinescu, când era ,,mai tânăr şi se trag veşnic singure de limbă ce mult e de când şi pe tine obiala
la trup curat‘‘, cum zicea poetul Cezar Ivănescu, re- dincolo de dincolo de dincolo te-a ros în primul al doilea război mondial
citându-şi versurile cu înflăcărare. nu mai e nimic catifelat prin piele ne ies statuete de ceară
Apariţia lui Mircea Dines- iar aici pe pârghia albastră şi nu-s nici arşice şi nici lumânări
cu echivalează cu un spectacol al in- totul este calp şi-adevărat mă doare de tine pe mine mă doare
teligenţei, al spiritului. Când toată ninge peste mine şi când plouă dar nu pot să merg pe mai multe cărări
lumea se întreba de ce nu mai scrie stăm prea des cu ochii în tavan ajunge o cobră şi-o zebră şi chiar te întreb
M. Dinescu, acesta iese la rampă, şi tavanul nu e harta lumii n-ai pus tu prea mulţi ochelari gloabei sfinte
arătând că scrie, dar şi cântă. Poetul şi pe el nu trece Magellan că prea dă cu oiştea în gardul efeb
şi-a lansat recenta carte Femeile din Cântul IX şi e chiar pian gardul lumii melinte
secolul trecut împreună cu un CD,
conţinând cântece mai vechi sau mai mai mor şi tu dacă eu mor Cântul XL
noi, unele deşucheate, altele sentimentale. L-am ascul- mai strânge marmură sub tine
tat, am repetat după el versurile din ,,Lili Marlene‘‘, nu fierbe sânge de actor hai să ne pârâm lui Dumnezeu
vechi cântec german, căruia poetul i-a pus versurile sa- în eprubete bizantine ne-am mâncat condiţia umană
le: ,,Chiar dacă nu ne vom mai revedea/ Rămâi a mea, şi-a ta e ţara şi cuvântul nu mai merge nici măcar ce-a mers mereu
rămâi a mea/ Lili Marlene‘‘ Dar ne-a captivat şi cu un tot neamul meu e-n cimitir tot ce-a fost rotund devine rană
cântec pe care poetul l-a ,,recuperat‘‘ de la un prizonier pe toţi i-a cumpărat pământul am venit şi am văzut şi e cam zob
de război, cu versuri paradoxale, amintind parcă de Ni- la târgul negru din Izmir când iubeşti eşti alungat cu biciul
chita Stănescu: ,,Mamă, mamă, unde-i moartea s-o n-am timp să pun o lumânare nu putem trăi aici pe glob
trăim/ Mamă, mamă, unde-i viaţa s-o murim‘‘. la crucea lor de lemn amar fiindcă ne mănâncă licuriciul
Nimic mai potrivit după câteva versuri ale pe care-o rupe vântu-mi pare
unui cântec interzis celor de 13 ani, conform avertizării că eu sunt vântul şi tresar Cântul LI
poetului, decât o slujbă religioasă, oficiată, cu tot tipi- mai mori şi tu când bate vântul râd ce-ai vrea să plâng
cul, în memoria patronului liceului, Grigore Tocilescu. sau măcar taci în preajma mea prea multe drame
Apoi, am fost invitaţi să ciocnim un pahar de vin în e-atât de-ncăpător pământul bani n-am să-i sting ninge cu lame
restaurantul aflat vizavi de cea mai importantă biserică dar semne am că nu mă vrea flori de tei catalepsii
din oraş. Aici, lume veselă, mese pline, iar cântecele mă caută un cal prin lume te inspiră scrie mă poezii
formaţiei Trei parale, cu sonuri din Anton Pann, şi ale copitele i s-or fi smult
formaţiei Select, cu mulţi decibeli, ne-au determinat să dac-aţi pris voi un cal în spume Cântecul LXII
strigăm unii la alţii ca să ne auzim. să nu mi-l călăriţi prea mult
Da, a fost o zi memorabilă, iar eforturile orga- de-aş fi mai mort decât sunt viu poeţii nu sunt mercenari
nizatorilor s-au ridicat la cota maximă. O zi în care îmi voi da sufletul călare şi nu-i veţi cumpăra la piaţă
nimeni nu a uitat că era şi ziua de naştere a lui I. L. aşa cum asfinţind târziu fiindcă nu sunt mercenari
Caragiale, deşi în Wikipedia figurează greşit data de 13 prin mine neamul meu răsare ei de la moarte cer doar viaţă
februarie în loc de 30 ianuarie. A fost aici şi ceva din câţi au murit poeţi şi tineri
spiritul lui nenea Iancu. Ceva sentimental, ceva poetic, Cântul XII atâţia câţi au fost poeţi
ceva hazliu şi ceva trist. A fost trist fiindcă a trebuit să urmează-mă aşa cum sunt dac-au murit nebuni şi tineri
plecăm, fiecare de unde a venit. În gară, trenul spre Bu- nebun şi singur ca un sfânt trecând prin moarte cu dispreţ
cureşti a venit, culmea, mai devreme. Nu ştiu dacă rămâi acolo unde eşti exist-o punte de dulceaţă
acesta a fost motivul pentru care l-am ,,pierdut‘‘ pe dl. în ochii mei nepământeşti între poeţi şi omenie
Berbente, din grupul spre Bucureşti, adus la gară cu o a fost aşa să ne lovească şi toţi poeţii se răsfaţă
maşină în care eram mai mulţi decât locurile, pe care cu mâna sa dumnezeiască trecând-o în închipuire
dl. Corbu l-a căutat cu înfrigurare pe tot peronul şi în o clipă-n care ne-am uitat Elegie
tren. Nu am stat la Mizil 175 de minute, ca Geo Bogza, în dumnezeu adevărat
ci o zi întreagă, o zi plină de bucurie fiindcă ne-am re- din bietrul trăgător de sfori mă cunoaşteţi lume ăla-s care scrie
văzut cu prieteni, cu scriitori, unii dintre ei concurenţi, care ne-aruncă tuturor ăla ce-ndulceşte lemnul de sicrie
amintindu-ne deviza din sport ce spune că important nu un vis mai mare sau mai mic ăla ca deşertul şi ca arabescul
e să câştigi, ci să participi. Am participat la un eveni- din tolba sa cu mult nimic suflet de cămilă ionnicolescu
ment emoţionant, românesc, unde am constatat veridic- fac negoţ cu moartea ochii mei sunt hoţii
itatea unei alte zicale: ,,Omul sfinţeşte locul.‘‘ Iar acest Cântul XIX care fură fluturi din neantul nopţii
om este dl. Emil Proşcan, primarul oraşului, având o ăla spânzuratul teatrul de paiaţe
deschidere deosebită faţă de cultură, faţă de creatorii ei. miroase-a sarmale peste munţii Carpaţi
de-un simbol de paie gata să se-agaţe
Acesta, împreună cu o mână de oameni, a făcut ca aici, miroase de-ţi vine să mori de-ţi vine
ăla cu iluzii trist antropofag
la Mizil, să se întâmple frumosul, poezia. Şi, după cum aşa să te-ntinzi peste munţii Carpaţi
sunt sătul de oameni şi mă cam retrag
s-a spus, deşi trăim vremuri critice, ele sunt, totuşi, cele ca un aer nepieritor
mi-am trăit mumia şi cred că-i firesc
mai bune pentru poezie, prietenie şi solidaritate. şi-ţi vine să plângi peste munţii Carpaţi
cu o crizantemă să vă mulţumesc
până la ultima picătură
am iubit odată marea şi mareea
poate că munţii aceştia Carpaţi
m-am ales cu sarea şi cu de aceea
sunt sufletul nostru la gură
scriu aceste rânduri şi vă las cu bine
Cântul XXII nu ştiu ce-o să faceţi însă fărămine
fără ca deşertul şi ca arabescul
Mircea Ionescu Quintus, V.. Milescu, G. Stanca, Efim Tarlapan, Ion Busuioc uşor cu pianul melinte uşor suflet de cămilă ionnicolescu

REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 7


Emil Niculescu de sud, fără nici o îndoială unul din cei mai
generoşi, pe vârful Istriţa.
Aici sosi, pe vremuri, şi un belfer, Ioa-
chim Botez, născut în 1884, la Bistricioara, în
„Berlinezul “ ne-a dus până în oră- Moldova, într-o familie sărmană, moştenind,
Un belfer vine la Mizil şelul Mizil. Aici purtăm tratative cu doi vizitii. se pare, din partea tatălui, anume înclinaţii ar-
De pe Istriţa au o perspectivă generoasă: dacă tistice; acesta fusese participant la trupa lui
După Caragia- priveşti mai atent, desluşeşti turnurile mână- Caragiale (Iorgu, n.m.) şi, mai târziu, la bă-
le, Mizilul s-a căftănit, stirii de călugări Ciobanu (Ciolanu, n.m.) Mă trâneţe…călugăr la Mânăstirea Piatra Neamţ.10
mult peste arhaicii bo- bucur că pot să salut măcar de la distanţă Absolvise Liceul „Dimitrie Cantemir” din
ieri de Fefelei încinşi cu această mânăstire din pădure cu cei şaptezeci Bucureşti şi vagamente urmase şi Facultatea
funii de tei. Pantheonul de călugări ai săi.6 La 3 septembrie revine în de Litere şi Filosofie şi, după război, este în-
urbei a devenit gara, ţinutul Buzăului (în împărţirea administrativă văţător şi profesor prin diferite oraşe de
cordonul ombilical cu a vremii, plasa Tohani, cu reşedinţa Mizil, provincie. Se pare că a ales „garnizoana” Mi-
Europa, din acea „zi so- aparţinea judeţului Buzău), cu acelaşi mijloc zil şi datorită unei relaţii amicale cu G.
lemnă” în care, prin her- de transport: La fel ca la excursia de pe mun- Ranetti: După ce un timp funcţionează ca în-
culeanele diligenţe ale tele Istriţa, am mers tot cu „Berlinezul” până văţător în judeţul Ilfov, obţine licenţa în litere
primarului Leonida Condeescu, trenul Bucu- la Mizil. Aici nu ne-am putut înţelege cu vizi- şi predă limba franceză la Mizil (după cum
reşti- Berlin, via Breslau a oprit la peronul ur- tii în legătură cu o călătorie prin satul Tohani singur mărturiseşte în schiţele Minerva de la
bei, un minut. Un minut din acel ceas astral bi- până la Tişani (Tisău, n. m.), prin valea Niş- Mizil, De la Piatra la Mizil şi Tapirul).Un
necuvântat, mai apoi, de mai toată lumea con- covului spre Buzău. timp este redactor la revista mizileanului Ra-
deierilor şi, cum se zice, nu numai. Târgovişteanul Ionel Fernic (1901- netti, Furnica.11 Numita revistă umoristică,
Tema, cu variaţiunile sale ingenioase, 1938), un fel de om-orchestră – aviator, actor, (1904-1930), mai longevivă decât Ranetti (m.
plutea, de treizeci de ani, în aer, cum ne-o compozitor, gazetar şi, fatalmente, scriitor – , 1928), îl avea codirector pe N.D.Ţăranu iar
semnalează fastuosul memorialist şi rigurosul orientat, a simţit brand-ul şi a debutat, în 1927, paginile erau fastuos agrementate de carica-
inginer de mine Ion Ghica: a pledat pentru cu volulul de schiţe „Mistere din Mizil”7. Du- turile artistului Ary Murnu. Rosturile sale în
avantajul căilor ferate şi Alecsandri, în „co- pă „Misterele Parisului” (Eugene Sue), „Mis- ograda publicaţiei erau diverse: O fotografie
media cu cântece” „Drumul de fier”(1869- terele Bucureştiului”(G. Barotzi, 1862, ca să ni-l arată tânăr, pe când era administrator, între
1870) (…):„ Drumul de fier uneşte-n zbor,/ vedeţi ce repede mergea moda în Micul Paris), anii 1924-1927, la celebra revistă umoristică
Orce popor cu alt popor,/ S-aprinde-amor „Misterele căsătoriei” (Kogălniceanu), vadul „Furnica”, menţionează Al. Raicu. Mai apoi,
duios, frăţesc/ În orice suflet omenesc”.1 Fără era consolitat şi un nou messire venea să bată multe din paginile lui Ioachoim Botez vor fi
acest elan umanitar palpitant sunt greu de în- la porţile cetăţii străbătute de facultativul (ca tipărite în Curentul buzoianului Pamfil Şei-
chipuit Internaţionala a III-a, cu toţi revolu- debit) pârâu Isteu. caru, el însuşi un condei coroziv, polemic.
ţionarii de profesie, inclusiv Lenin, ba chiar Cariera didactică mizileană a scrii-
Uniunea Europeană, cu diplomaţii şi delegaţii Însemnările unui belfer torului se desfăşoară la liceul din urbe, cel du-
de la F.M.I. rat din dărnicia unui băcan chiabur şi înţelept,
Pionierul integrării europene a Mi- O dată la un secol, dacă nu chiar mai care, se sugerează, se mai indeletnicea şi cu
zilului, primarul de la 1900, a intrat, cum se şi des, târgul/oraşul Mizil se învredniceşte a găz- activităţi de camătă, pe numele său Tomescu,
cuvenea, în galeria personalităţilor mapamon- dui câte un musafir de vază. În 1821, pe prin- un ins răzbătător şi cam fără scrupule: băcan-
dului; George Ranetti (1875-1928), fiu al ur- ţul Ipsilanti, fiul domnitorului Alexandru Ip- ul Ion Tomescu (1926), un negustor certat cu
bei, a pus, încă din 1905, umărul la această silanti, general în armata ţarului, conducătorul justiţia ce a avut un lung şir de procese cu soţia
dreaptă cinstire, în revista „Furnica”: S-au Eteriei, în drum spre Bucureşti şi, de acolo, lui Alexandru Marghiloman, Maria.12
întâmplat evenimente mari:/ Convenţia-ntre decis să ajungă în Elada şi să-şi elibereze sim- Până la apariţia acestui mecena, ne
sârbi şi-ntre bulgari,/ Încurcătură gravă în patriţii de sub jugul otoman (proiectul a fost încredinţează belferul, existase un mare refu-
Maroc!,/Împărăţia rusă arde-n foc./ La Pind dejucat prin înfrângerea eteriştilor, de către lat pe direcţie, primarul Mizilului, cel care, în
se-aprind al bombelor fitil/ Şi s-a schimbat turci, la Drăgăşani). Cronicarul întârziat Na- uma unui înnobilant eşec, ajunge personajul
primarul la Mizil.2 Tot Ranetti va reveni asu- um Râmniceanu consemnează: La 18 martie, lui Caragiale din „O zi solemnă”: O mare dar
pra marcantului moment al istoriei feroviare, de la Menzil, judeţul Săcuienilor (până la şi îndreptăţită râvnă a răposatului Leonida
când trenul Bucureşti-Berlin devine via Mizil, 1842, n.m.), au trimis Ipsilant proclamaţie Condeescu a fost aceea de a vedea în urbea lui
în piesa Romeo şi Julieta la Mizil (1907): Păi „către blagorodnicii lăcuitori din Bucureşti, oropsită un liceu clasic. Numai când n-a isbu-
bine, icspresu dă Berlin/ Cin’ l-a oprit neicuţă dojenindu-I pe cei ce au lăsat oraşul pustiu şi tit să-l aibă, a oprit cu avântul şi paraponul
şi la Mizil în gară,/ D’a statără cu gura căs- s-au risipit; şi îndemnându-i să se întoarcă pe unui Orlando Furioso, expresul în staţia Mizil.
cată toţi din ţară?3 Ioana Pârvulescu, într-o la casile lor, fiindcă spaima lor este fără cu- Şi de aici, popularitatea totală, de cursă lungă
scrisoare deschisă către „studenţii de la vânt şi că până a nu să vărsa picîtură de sânge şi, pentru unii, foarte serioşi, stânjenitoare a
Ministerul de editare”, sugera că textul ar avea românesc, mormântul va acoperi trupurile tu- localităţii. Naratorul însuşi a încercat senza-
şanse, în anumite condiţii, să „reînvie: Iată turor de lângă dânsul greci.”8 Uciderea lui ţia de „cetăţean special”, prin rezidenţa sa în
cum timpul transformă o dovadă de abilitate Tudor Vladimirescu, la Târgovişte, încă nu in- orăşelul de pa poalele dealurilor cu podgorii:
şi talent (fiindcă piesele în versuri contopesc tra în vederile sale. Aflând că-s dascăl la Mizil, cineva a avut o
doi oameni: poetul şi dramaturgul) într-un de- O sută şi un an mai târziu, după depo- vorbă groasă de nemulţumire şi – apucându-
fect. Oricum, un autor bun de azi ar putea în- ziţia unui personaj al lui Olimpian Ungherea, mă duhovniceşte de braţ, m-a sfătuit să n-o
cerca o adaptare a micii farse a lui Ranetti şi fost miliţian şi scriitor, actualmente mason, mai spun oricui şi oriunde: „Sună urât…Este
sunt sigură că i-ar ieşi o bună piesă de tea- avocatul Ştefan Burada, Mizilul a fost zguduit un loc contaminat de ridicol. E de ajuns să zici
tru.4 de întâmplare feroce – chiar avocatul a fost Mizil ca să-ţi aduci aminte de vechea Beoţie
Este un punct de vedere. Pornind, tot victima unui fapt de violenţă extremă : o dom- sau de un târg oltenesc unde, după spusa lu-
de la Caragiale, Şerban Foarţă face, în volu- nişoară frumoasă şi psihopată i-a tătat braţul mii, s-a rupt şi a poposit…carul cu proşti…13
mul Caragialeta, la „Mica publicitate”, vicev- cu un topor, Autoarea: Agatha Ipsilanti, fata –
ersa: Duzini mănuşi piei câine cumpăr / Uitat unică spiţă – a celui mai mare moşier din Burgunzii noştri
bagaj tren Bucarest-Berlin/via Midil. Vând Mizil.(…) Casele lui Ipsilanti erau nişte acare-
blană zibelin. / Schimb paloş vechi arme albe turi enorme, luxoase, cu garduri uriaşe de fier Desigur, sunt multe varietăţi de serio-
nouă. // (…) Găsit peron Midil valiză -/ mâner. forjat. Mutilatul e despăgubit de către bogatul zitate, una dintre cele mai brevetate fiind ace-
Serviciu porţelan vând ceai / alb dungă cona- părinte, agresoarea internată undeva, prin El- eea a fraţilor transcarpatini; nici lor, prin re-
bie. Azi 8 V (mai, n.m.)/ primar Midil banchet veţia, la un sanatoriu de smintiţi incurabili; dar prezentanţii de spirit, nu le-a rămas străină sau
festiv Gambrinus.5 story-ul continuă: după cutremurul din 1977, indiferentă soarta Mizilului, zice Ioachim
În 1912, anul momentelor şi schi- avocatul o redescoperă, sub numele de Agatha Botez: O doamnă, scriitoare ardeleană, tre-
ţelor, halta de la Mizil a expresului Bucureşti- Martinescu, spioană şi mutilatoare de câini. I când prin partea locului, a scris, scurt şi cu-
Berlin devenise istorie şi obişnuinţă. Epis- se organizează flagrantul, la care participă prinzător, că Mizilul, aproape în întregime, es-
copul catolic Raymund Netzhammer, no- chiar naratorul miliţian, dar spioana se sus- te o colonie de ţigani; ceea ce nu se potriveşte
tează, sâmbătă 17 august, despre călătoria în trage legii – Strivită, plomba cu cianură îşi fă- cu statistica stăpânirii. Chiar dacă în cetatea
care îi este ghid vicarului Fetz, de la Zűrich, cuse efectul.9 Vechea teorie a „eredităţii încăr- Conului Leonida n-ar fi decât oameni cu chi-
adică altui neamţ: Dacă ultima dată rămăse- cate”, a genei criminale ar avea, aici, o exem- purile arămii şi fire de boemi rătăcitori,
sem cu el în fertila regiune de câmpie, astăzi plară ilustrare. Dacă n-o fi doar literatură po- doamna ar fi trebuit să-şi amintească cum că
l-am dus pe un munte din zona subcarpatică, liţistă. (Continuare în pag. 9)

Pagina 8 FEREASTRA - 2011


(Urmare din pag. 8) curte plină cu flori crescute parcă în sălbăti-
ţiganii au fost meşterii noştri fdăurari aşa cub cie. (…) Nenea Spirică Anastasiu ( aşa îi
Burgunzii meremetiseau armele şi carele spune soţia lui, doamna Spirică (sic!), „ne-
vechilor regi francezi… nea”), în vârstă de 80 de ani, fost primar al
Statistica „stăpânirii”, la 1930, înre- urbei, azi istoric amator, îmi arată o presu-
gistra drept aşezări cu un număr mai mare de pusă stemă veche a Mizilului şi a Fefeleiului,
ţigani oraşele Urziceni (13,4%), Orşova care s-ar fi găsit la temelia unei case, pe un
(8,5%), Târgu Frumos (8,3%) şi, abia la urmă, pergament cusut pe pânză. Stema, reprodusă
Mizilul, cu 8,1%.14 Dealtfel, ca şi burgunzii, in desen de cărbune conţine: un copac, doi
dar pentru destinatari mai modeşti decât caro- snopi de grâu, o vioară şi un as de pică.23
lingienii, se ocupau de confecţionarea, în be- După 1989, un partid al rromilor s-a numit
neficiul moşiilor, al ţăranilor sau al statului – „Asul de pică”-
a uneltelor de fier, a potcoavelor, cuielor, chiar cancelarie şi, mai apoi, personajului din în- Dacă, prin prezenţa lor artistică, bo-
armurilor, cunoscându-se ţigani „săbieri”, la semnările sale al cărui cognomen era Tapirul, emă, mai ales în Fefeleiul de atunci, lăutarii
Sibiu, al armelor albe dar şi tunurilor, la Bra- ne confiază: în târgul Mizilului, unde colin- urcaseră în herbul târgului, nu este mai puţin
şov.15 La vreo şase decenii după bătălia de la dam amândoi pe la băcăniile măcelăriilor adevărat că, la petreceri, spontane, dar şi pre-
Mohacs, în 1584, paşa de la Buda organizează după rinichi şi funii de cârnaţi tescuiţi, meditate, „banda”/formaţia era invitată să îşi
în tabăra sa o procesiune cu caracter festiv; în cătrăniţi cu boia de ardei, amintindu-şi cu desfăşoare arta, în condiţii în care până şi vir-
fruntea ei se vor afla trei ţigani îmbrăcaţi în nostalgie de cârciuma lui Iordache sau cea a tuosul Paganini ar fi avut serioase probleme
straie turceşti, unul cântând la lăută iar ceilalţi lui Eparu, descendent, probabil, dintr-un cres- tehnice; Mihai Marghiloman, prefect al po-
la rebec, în cântecele lor proslăvindu-I pe sul- cător sau geambaş de cabaline. liţiei Capitalei, fratele viitorului ministru Al.
tanii otomani. Aceşti ţigani care se specializa- Cel care-i împîmântenise pe Romeo Marghiloman, avea, după depoziţia generalu-
seră în producerea aemelor şi muniţiilor şi-au şi Julieta pe Esteu, liricul sarcastic şi publicis- lui Alexandru Candiano-Popescu, astfel de
găsit suficienţi clienţi printre noii stăpâni; ei tul era, în timpul războiului, în Iaşul arhiticsit gusturi fistichii: Mihalache Marghiloman, un
puteau însoţi pe soldaţi la război ca armurieri de refugiaţi şi pândit de criza alimentelor, un alt favorit al lui Cuza. Om generos, uşurel,
şi lăutari.16 intrepid, cum ne încredinţează, ca martor, ac- bun de inimă, îndatoritor, vânător pasionat.
Cei din Mizil ferecau roţi şi inimi de torul Ionel Băjescu-Oardă: Ranetti, pricepător Chefliu. La un 1 Mai l-am găsit la Gulia, cân-
căruţe, mai ales că târgul era , şi prin condiţia în ale unui vin bun şi în ale gustărilor alese, tându-i lăutarii în pomi.24
lui de staţie de poştă, un fief al „biciugaşilor”, deschisese o bodegă („Ca la mama acasă”), Paul Labbé, un călător francez (fără
pe la 1835 înregistrându-se la categoria paten- contând pe actorii refugiaţi din Bucureşti.20 Şi prejudecăţi) prin România, „plină de viaţă”, a
tarilor – 18 ţigani fierari la Buzău, 12 la Mizil, publicistul C. Cosco referă asupra talentului anului 1913, înregistrează faima dar şi um-
iar la Râmnicu Sărat un tinichigiu şi 5 fie- de „restaurator” al colegului de breaslă: În brele care planau asupra acestei destoinice
rari.17 Pe vremea când îi vede profesorul de anii războiului, la Iaşi, Ranetti era ca o învio- etnii; de la fereastra trenului (să fi fost tocmai
franceză, ei fac potcoave frumos încovoiate pe rare cu scrisul său patriotic la „România” şi „berlinezul”?), i se fac unele destăinuiri, de
care le înşiră pe sârmă ca pe nişte ghiudeni ca o fericită smulgere din greutatea vremii cu către un băştinaş: „Iată-i pe menestrelii sate-
bine svântaţi. Căci meşteşugul pe cât e de umorul lui de la „Gre(i)erul”. Risipea de lor şi pe muzicanţii oraşelor noastre, îmi zice
greu, pe atât e vrednic de cinste, de vreme ce asemenea deznădejdea multora cu verva lui la unul din tovatăşii de drum, cei pe care unul
sfântul Eloi, episcop la curtea regilor Franţei, „Pavilionul” din mahalaua Păcurari, sau la din geografii voştri îi numea trubadurii Ro-
a fost el însuşi un biet fierar. Până la urmă, „Mucenicul”, unde fratele său (Picollo) făcea mâniei, trubaduri care ştiau să cânte, dar şi să
aceste incursiuni comparatistice nu sunt cu pe negustorul perntru ca refugiaţii să gă- jecmănească. Cunosc toate meseriile, iar cele
totul gratuite, mai ales dacă luăm în calcul sească, uneori, pe lângă o fasole sau o mân- mai puţin cinstite nu îi sperie. Odată furau
populaţia francofonă şi francofilă a vechiului care de cartofi, şi câte un pic de Cotnar…Se pentru alţii; li se pare normal să fure şi pentru
regat şi aflăm că nu aiurea, ci la 28 noiembrie opreau aici şi Delavrancea şi Corneliu Mol- ei; sunt, dealtfel, gata să se bage în orice afa-
1923 s-a încris fabrica de produse chimice C. dovanu, şi Sadoveanu, şi C. Gongopol, P. Lo- cere necurată orice lovitură josnică.” Iar ve-
Condeescu şi Toma N. Iliescu din Mizil sub custeani, toată redacţia „României”…21 cinul meu adăugă zâmbind, ca şi cum o
denumirea Jeanne D’Arc.18 Lăutarii erau, în zonele viticole mai amintire plăcută i-ar fi trecut prin minte: „Ce
O imagine cruntă, aproape africană a abitir, animatorii consumului de vinuri şi spir- contează, femeile lor sânt atât de frumoase!”25
traiului mizer al acestei populaţii obijduite o toase, după cum atestă cercetătorii: ţiganii robi Trecute vieţi de doamne şi domniţe, de fa-
are, pe o vreme câinească, între Mizil şi Bu- puteu fi închiriaţi de către un proprietar altuia. raoance şi de gaşperiţe.
zău, prinţul rus Anatol de Demidov, călător cu (…) În acest sens este elocventă o scrisoare a Tendinţa lor de a ajunge la aman, adi-
o căruţă de poştă, pe la 1830: În acest timp ne unui interpus al unui oarecare negustor Hagi că sub incidenţa legii, are, se spune, temeiuri
tot apropiam de un şir frumos de munţi (dea- Ianuş, datând din 7 aprilie 1821 unde găsim: de vechime biblică; Ion D. Sârbu notează, în
lurile Istriţei, n.m.) pe care se grămădiseră „Să închiriază maichii…(nume şters) de la glossele sale din „epoca de aur”, o informaţie
nişte nori negri. Câteva cete de ţigani, apu- Cocorăşti un lăutar şi un toboşar ca să iz- dobândită de la un prieten tânăr, viţă veche de
cate de vânt şi care îşi aşezaseră corturile lor butească cu vânzarea vinului de paşce”.22 boier valah, care ştia foarte bine limba ţiga-
urâte pe câmpie, se pregăteau să primească După toate aparenţele, putea fi vorba de des- nilor: În legătură cu refuzul lor de a munci,
vijelia ce ameninţa să vie după noi. În acele facerea mărfii unei crame mânăstireşti, sau de îmi povesteşte : „Există un mit apocrif, vechi,
vizuini se vedeau adăpostite femei şi fete pe o cârciumă aflată în posesia ei, ce valorifica foarte ţigănesc. Se spune că Adam, înainte de
jumătate desbrăcate şi lângă ele se ghemuiau sângele Domnului, altfel decât ca împăr- a fi făcută Eva, a trăit pe ascuns (Dumnezeu
câţiva copii goi, cu mâinile şi picioarele lungi tăşanie, oferindu-l, contra cost, mirenilor. De era foarte ocupat cu construirea unei lumi
şi subţiri, cu pântecele umflate, nişte mici făp- unde şi laconica, dar atât de sugestiva tele- noi) cu o ţigancă. Ascunşi prin tufele para-
turi slute…În curând deveni o adevărată bal- gramă, de mai târziu, imaginată de Caragiale: disului. Blestemul „să-ţi câştigi pâinea cu su-
tă: cai, gardă şi trăsuri îşi făceau drum prin Mânăstire maici chef. doarea frunţii” se referă la copii făcuţi legal,
apă.(…) Dorobanţii dădeau trăsurei în prime- cu Eva şi nu la copiii naturali făcuţi cu ţigan-
jdie un sprijin îndatoritor, iar surugii vorbeau ca”.26
cu caii lor înspumaţi, nu prin strigăte, ca mai Aşadar, într-un loc, unde belferul va-
înainte, ci cu nişte vorbe blânde şi încuraja- gant vede dealurile Buzăului vinete ca boaba
toare ca de frate. Intr-adevăr, aceste neno- de mischet, peste care ai zice că stăruie un fum
rocite animale îşi sfârşiseră puterile în drumul de pastramă friptă, rosturile celor „ai noştri”,
lung şi greu. În sfârşit ajunserăm la Buzău, în pentru a păstra unul din vechile lor eufemis-
mijlocul sgomotului tunetelor şi sub răpăiala me, sunt bine întemeiate. Cu atât mai mult, cu
ploii ce cădea cu găleata.19 cât, după toate datele transferate posterităţii,
nu prea se bea şpriţ, întrucât se înregistra,
„Trubadurii României” apud Valeriu Nicolescu, un singur negustor de
ape minerale ( Petre Ghiţulescu). Aceasta
Lăutarii erau şi ei, musai prezenţi, în- Că şi la Mizil muzicanţii erau la preţ, deşi, în apropiere de Mizil, era, încă de la
trucât oraşul avea vreo 28 de cârciumi, plus ne confiază Ştefan Bănulescu, aflat, prin 1960, 1898, după recensământul bogăţiilor naturale,
zilele de târg, când ţăranii din împrejurimi de- într-o drumeţie pe urmele lui Caragiale, pe făcut de omul „stăpânirii” judeţului Buzău,
jugă boii şi îşi deznoadă baierile pun- traseul Haimanale – Ploieşti – Mizil – Bu-
gii.Belferul însuşi, în compania colegului de cureşti: Bem cafele „Orient” la Mizil, într-o (Continuare în pag. 10)

REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 9


(Urmare din pag. 9) baie municipală; un soi de scuar, grădina pus- mirator ai nurilor feminini din pricina cărora
Dimitrie Rotta, materie primă din belşug: Bă- tie a Mavrului. Locuitorii erau de o natură, ca- suferise şi schilodeala de la picior, avusese şi
ile Boboci, proprietatea scòlei Crăciunescu, racterial, francă şi conservatoare: Oamenii cei un alt ghinion major: este căsătorit cu o moa-
avênd isvorul cunoscut din vechime cu nu- mai mulţi nu-s desigur stilaţi şi prea ceremo- şă pe care o respectă şi de care îi este chiar
mele Fontana de leac care conţine sulf, mag- nioşi aici unde Dumnezeu a pus atâta roadă teamă, căutând să-I satisfacă dorinţele cam
nesie, clorure de sodiu, iod, sulfat de sodă şi de cârnaţi, de boia şi de ardei şi atâtea buţi cu jandarmereşti. Doamna, cu opt ani mai în vâr-
carbon de magnesie.27 În pofida acestei opor- canale fără cheie. Sunt români de nădejde, ro- stă, era atât de slab echipată cultural, încât
tunităţi, mizilenii preferau vinul nestins cu apă tunzi în pântec şi aprinşi la faţă ca un cior- producea scene de o mare savoare, narate
minerală. chine porfiriu în lumina unui răsărit de soare chiar de către victimă: Am scris odată nişte
colo sus, în podgorie. Dar nicidecum ridiculă eseuri despre Junona şi Afrodita, dar a doua
Mizilul domestic interbelic această sănătoasă burghezime, care ici-colo, zi, când m-am întors acasă de la liceu, nu le-
Imaginea unei zile de târg, zugrăvită tot mai păstrează pantalonul larg şi ferme- am mai găsit. Întrebând-o, mi-a răspuns vâ-
de Ioachim Botez, are, prin opulenţa culorilor neaua de pe vremea lui Anton Pann. Care nătă de mânie: „Eu le-am făcut praf! Mare
şi senzaţia de mişcare, tuşe de pânză flaman- Anton Pann, şi el negustor de cărţi, dar şi poet, porc mai eşti dacă-ţi lauzi paceaurile şi le
dă: porniţi mai departe către miezul târgului, deci natură pricinoasă, pe vremea lui, poate că ridici în slăvi, fără nici o ruşine!”34
o să vedeţi în marginea caldarâmului plin de observase, ca şi Cilibi Moise: La Mizil pod Şchiop (pentru că alergase după fe-
hopuri şi coceni, bolovani de sare, codirişti de mare şi apă nicidecum – prilejundu-se pe-aco- mei?), cardiac, mort la spital şi îngropat de
bice, ţesale, fitiluri de amnare, funii de ceapă, lo într-o vreme de secetă, când Esteul „înţăr- Uniunea Scriitorilor, viaţa a fost atât de ironi-
snopuri de praz, tarabe cu pâine, căruţe cu case”. că faţă de belferul Ioachim Botez, încât i-a
peşte, şi din loc în loc, grătare cu fum de fleici La „locul de muncă”, belferul are a prilejuit să aibă, în chip de funeralii barbare, în
şi boloboace cu vin în neastâmpăr coborât „regarda” spiritul birjăresc ce stăpânea can- organizarea soţiei, un adevărat bibliocid: Pra-
proaspăt de la deal. Cam asta-i cea dintâi în- celaria liceului de la Mizil.31 „Insectarul” di- ful s-a ales de banii strânşi de el (…), de căr-
făţişare a târgului, veche aşezare negusto- dactic pe care l-a fundamentat graţie reziden- ţile rare – ediţii scumpe franceze germane şi
rească şi care nu e de fel ridicolă. ţei mizilene, publicat, iniţial, în foileton, i-au italiene şi de manuscruse. Cucoana făcuse
Scriitorul pare a fi fost un bon viveur, statutat, încă din epocă, un ramforsat presti- „curăţenie” în urma „porcului”. Desigur, cu-
un gourmet, după cum ne apare descris de bu- giu:, cum nota Petru Poantă: Însemnările unui coana nu cunoştea deloc înţesul a două cuvin-
zoianul Alexandru Baciu, ce lucra, pe atunci, belfeer au şocat la apariţie prin calităţile lite- te: hedonist şi bibliofil şi nici nu se sinchisea
în septembrie 1943, la Direcţia Presei (mai târ- rare. Vocaţia reală a prozatorului trebuie cău- să îl afle.
ziu, secretar de redacţie la prestigioasa revistă taztă în portretistică, ea amintind adeseori de
geniul pamfletar al lui Arghezi. (…) Fizi- Note:
„Secolul XX”): Alecu Bogdan m-a dus cu el,
la prânz, într-o cârciumioară cu vinuri alese ologiile au un suport social. Sunt văzute nu 1. Ion Ghica, Opere, Vol.2, Editura „Minerva”, 1979.
din cartierul Colentina, să dejunăm împreună numai ca degradări ale fiinţei umane, ci ca 2. Constanţa Trifu, Presa umoristică de altădată, Vol.2,
cu Ioachim Botez, scriitorul pe care îl pre- degradări de la un anume cod etic. Ele alcă- Editura „Minerva”,1980, p.166.
tuiesc în literatura română cel mai teribil bes- 3. Antologia piesei româneşti într-un act, Vol.2, Editura
ţuiam în mod deosebit şi doream să-l cunosc. „Dacia”, 1980 ,p. 162.
Autorul „Însemnărilir unui belfer” este un tiar profesoral; un infern caricatural şi agre- 4. Ioana Pârvulescu, Editaţi sau nu editaţi, în: „România li-
şchiop, rablaisian, desprins parcă dintr-un ta- siv care alterează natura paradisiacă a copi- terară”, nr. 40, 2009, p.5.
blou de Breueghel.28 lului. Când nu face observaţie socială, B. este 5. Şerban Foarţă, Caragialeta, ediţia a II-a revizuită pe ici
un scriitor pictural, dar vopselurile sale nu au pe colo, prin părţile esenţiale, Editura „Brumar”, 2002.
Este de notat că tânărul gazetar va fi 6. Raymond Netzhammer, Episcop în România într-o
fost atât de captat de istorioarele belferului, în- frăgezimea senzaţiei immediate, ci sunt rafi- epocă a conflictelor naţionale şi religioase, Vol.1, Editura
cât, la plecarea, forţată de starea de asediu a nat amestecate, lucrate artistic.32 Academiei Române, 2005, p. 391; 395.
Capitalei, aflată în vizorul aparatelor de bom- Cele două volume de „însemnări” 7. Constantin Ucrain, Personalităţi ale aviaţiei militare,
(1935 şi 1939) l-au impus, fără amânare, ca pe Editura „Geneze”, 1998, p.145.
bardament ale americanilor, era tentat sâ-l 8. Naum Râmniceanu, Izvoare narative interne privind rev-
considere conjudeţean: un suflet larg, deschis pe un scriitor de notaţii jurnalistice, dar, cum oluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, Editura
înţelegerii suferinţelor umane, aşa cum ştiuse remarca Ov. S. Crohmălniceanu, de o remar- „Scrisul românesc”, 1987, p. 71.
să le descifreze ca nimeni altul, sub chipul cabilă ţinută intrelectuală şi o ironie discretă, 9. Olimpian Ungherea, Pădurea cu plopi argintii, Editura
uşor sceptică. Comentariul faptului divers se „Junimea”, 1990, p. 182-184.
unui mărunt învăţător de pe un coclaur uitat 10. Al. Raicu, Luminile oglinzilor, Editura „Minerva”,
de lume în Bărăgan. Buzoian ca şi mine, am dilată prin referinţe culte şi citate din autori 1974, p. 121.
întârziat la taclale, până când înserarea şi ca- iubiţi, trataţi cu o familiaritate onctuoasă, nu 11. Mihai Apostol, File din trecutul istoric al judeţului
muflajul ne-au obligat să ne grăbim spre case- lipsită de graţie. O distanţare zâmbitor melan- Prahova, Ploieşti, Muzeul de istorie, 1971, p. 76.
colică păstrează şi paginile de amintiri ale 12. Valeriu Nicolescu, Contribuţii la monografia econom-
le noastre. De fapt, doar eu i-am ascultat cu ică a judeţului Buzău, Editura „Editgraph”, 2008, p. 231.
nesaţ vorba-i sfătoasă, plină de har, întrerup- scriitorului, atunci când evocă lunga sa expe- 13. Ioachim Botez, Însemnările unui belfer, Editura
tă din când în când de licoarea îngurgitată cu rienţă didactică. 33 Fundaţiei pentru Literatură şi Artă „Regele Carol I”, 1935.
14. Viorel Achim, Tiganii în istoria României, Editura
respecte din paharul niciodată lăsat gol de Portretul scriitorului la finiş Enciclopedică, 1998, p. 121; 15. Idem, p. 48-49.
cârciumarul – gazdă…Această particularitate 16. Angus Fraser,Ţiganii, Editura „Humanitas”, 2008.
a autorului nu-i scapă nici sagacelui, şi, în ge- După instaurarea regimului popular, 17. Valeriu Nicolescu, Op. cit., p. 23; 18. Idem, p. 230
nere nu prea benevolentului Şerban Ciocu- Ioachim Botez, graţie polemismului său, este 19. Anatol de Demidov, O călătorie în Principatele Româ-
ne, Bucureşti, Editura Librăriei Alcalay& Co., p. 41-42.
lescu:„Însemnările unui belfer” sunt opere de prizat drept un critic al sistemului de învăţă- 20. Ionel Băjescu-Oardă, Di Granda. 50 de ani de teatru, 70
maturitate prin personalitatea complexă a au- mânt burghezo-moşietresc, drept care, i se ti- de ani de cântec, Editura Muzicală, 1969, p. 191.
torului ei, în care seduc deopotrivă ironia, păresc, în tiraje consistente, cum se proceda pe 21. C. Cosco, Când era bunica fată, ediţia a 2-a, Editura
amărăciunea, sarcasmul, violenţa, contem- atunci, pentru luminarea maselor, câteva vol- „Universul”, 1941, p. 307.
22. Christian C. Ghenea, Din trecutul culturii muzicale
plarea şi chiar „les franche repous” ale gas- ume, provenind fie dintr-o selecţie din cele româneşti, Editura Muzicală, 1965, p. 188.
tronomului.29 deja editate, fie colecţionate din presă. Onora- 23. Ştefan Bănulescu, Scrisori provinciale, Editura
Oraşul, la vremea aceeea, era lipsit de riile trebuie să fi avut o anume consistenţă, da- „Albatros”, 1976, p.
anumite dotări, pe care, probabil, halta „berli- că autorul intenţiona să intreprindă o excursie 24. Alexandru Candiano-Popescu, Amintiri din viaţa-mi,
Vol.1, Editura „Universul”, 1944, p.143.
nezului” le făcea şi mai pregnante; una la mâ- în URSS., cu intenţia expresă de a-l cunoaşte 25. Paul Labbé, O Românie plină de viaţă, Editura
nă, electricitatea, pe care nici Condeescu, a că- pe Şolohov, taigaua şi, din curiozitate, dar fără „Institutul European”, 2008, p. 28.
rui pomenire era perpetuată, în afară de mo- şanse de a i se permite, gulagul. Era un domn 26. Ion D. Sârbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal. Glosse,
mentul ceferistic (edilul agitat de prea mari respectabil, cămăşile şi lavalierele îi erau în- Editura „Scrisul Românesc”, 1991, p. 138.
27. Dimitrie Rotta, Starea economică şi financiară a
ambiţii pentru urbea ce o administra) (…), totdeauna curate, puse la punct chiar cu un judeţului Buzău, Tipografia B. Davidescu, 1898, p. 11.
doar de drumul de plopi (către gară, n.m.) aer de coghetărie boierească. (…) Cunoştea 28.Alexandru Baciu, Din amintirile unui secretar de
sădiţi sub primariatul săi, în 1899.30; succe- perfect nu numai limba franceză, ci şi ger- radacţie. Editura „Cartea Românească”, 1997, p. 22.
sorul la dignitatea de gospodar al urbei, mana şi italiana. Scriind sau vorbind cita, fă- 29. Şerban Cioculescu, Aspecte literare contemporane,
Editura „Minerva”, 1972, p. 385-397.
Plutarch Mareş, mai rău, a „suprimat dintr-un ră să consulte vreo carte, pasagii întregi din 30. Mihai Apostol, Op. cit., p. 78.
singur condei 70 de felinare din cele 275 câte opere clasice sau moderne, iar spiritul de ob- 31. Ioachim Botez, Op. cit., Vol.2, p. 234.
avea Mizilul” ca să contribuie la programul li- servaţie era necruţător, zice Al. Raicu. Părea 32. Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu,
beral de economisire a 20 de milioane. să fie, după hăiselile vieţii de cadru didactic, Dicţionarul scriitorilor români, Vol.1, Editrura Fundaţiei
Culturale Române, 1995, p. 339.
Belferul notează utilităţile acelui târg, ajuns la un bun liman. Ei, nu. 33. Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele
cu paludism, cu cluburi de jucat cărţi, cu tea- Alexandru Baciu, nota la întâlnirea două războaie mondiale, Editura „Minerva”, 1972, p. 376.
tru, cu fanfară (şcolară, n.m.) dar lipsit de o survenită cu un deceniu în urmă: fiind un ad- 34. Al. Raicu, Op. cit., p. 118.

Pagina 10 FEREASTRA - 2011


tarea dramei pe care-o trăia, la propria mea tate. Nu-mi trebuie engleza la nimic. Îmi e su-
PROZĂ SCURTĂ existenţă.
După ultima oră de curs, aceea în care
ficientă româna pe care am învăţat-o de când
sunt aici...
dădusem examenul, la capătul unui drum de – Aici unde?
câteva luni, mi-a adresat, timid, o invitaţie la – În România. Eu sunt din Siria.
cafea. Tare-aş fi refuzat-o, cu gândul la minu- – Aş fi jurat că te-ai născut aici! Vor-
tele mele numărate. Dar n-am avut puterea. beşti foarte bine româneşte.
Ceva striga din ea, un anume mister rămăsese – Am avut profesorii cei mai buni. Şi
nelămurit, atât de o parte cât şi de cealaltă. destul timp să învăţ.
Mi-am zis că n-o să sară-n aer fabrica – Clementina, iartă-mă că pun o în-
tocmai astăzi. Şi, de-o fi să sară, mai bine s-o trebare aproape vulgară, dar nu pot să-nţeleg
facă fără mine-n ea. Şi iată-mă însoţind-o că- în ruptul capului: de ce ai făcut depresie, ce-ţi
tre una dintre cele mai luxoase cafenele ale lipseşte?
Bucureştiului. Locul fusese ales de ea. Doar – Păi tocmai aia e: că nu-mi lipseşte
ce ne-am aşezat şi mi-a adresat rugămintea: nimic!
– Povesteşte-mi cum decurge o zi la – Cuuum? Ba eu cred că-ţi lipseşte o
tine! mamă de bătaie. Aruncă naibii otrăvurile astea
Nu era nimic intersant de povestit, şi bagă-ţi minţile-n cap!
dar am crezut că-i un mod de-a începe conver- – Nu te grăbi să mă judeci, până ce
Florentina Loredana Dalian saţia. Totuşi, în timp ce-i înşiram banalităţile nu-ţi voi spune totul. Ascultă! Soţul meu e di-
unei zile, am observat cum îmi sorbea fiecare plomat. Suntem de unsprezece ani în Româ-
Clementina cuvânt, iar ceea ce-i spuneam părea s-o hră-
nească.
nia.
– Nu te iubeşte?
Frumoasă, distinsă, elegantă, cu ges- – Mă trezesc la ora 5. Îmi fac toaleta – O, ba da! Mă iubeşte mult. Dar pro-
turi princiare. Chiar mi-o imaginam coborâtă şi tot ce se mai face dimineaţa, pregătesc mi- blema e că nu mă lasă să fac nimic. M-aş an-
din cine ştie ce familie de prinţi. Mai intere- cul dejun al copilului. Apoi alerg la autogară. gaja oriunde, aş face orice fel de muncă, nu-
sant decât toate îmi părea faptul că, în ciuda La 630 am autobuzul. Îmi continui somnul pe mai să nu mă mai simt ca o păpuşă vie. Nu-mi
tuturor acestor atuuri, limbajul trupului ei, mi- parcursul celor 2 ore şi jumătate de drum... dă voie să mă duc nicăieri să muncesc. Ştii, la
mica feţei exprimau smerenie, un anume soi – De cât de departe vii? noi nu e obiceiul. Acasă, nu fac absolut nimic:
de cuminţenie şi blândeţe. Ce plus de frumu- – Peste 100 de kilometri. La 10 sunt am gărdinar, am bucătar, menajeră, bonă pen-
seţe adaugă unei femei această trăsătură atât aici, după curs fug iar la autobuz. Profit de tru copii. Nici măcar nu conduc. Peste tot mă
de rară, cu care sunt convinsă că te naşti. Nu, ocazie, să dorm şi la-ntoarcere. La 15 sunt îna- însoţeşte şoferul. Cum să nu te urci pe pereţi?
blândeţea nu se poate dobândi; cel mult, o mai poi, la serviciu. Lucrez până pe la 18, apoi fug Dacă ai şti cât aş vrea şi eu să trăiesc măcar o
poţi cultiva. şi iau copilul de la şcoală; acasă – treburi gos- zi în ritmul tău!
La cursul de engleză de la British podăreşti... Aşa deci! Acum începeam să pricep
Council, stăteam aşezaţi în cerc, astfel că ne – Şi tema pentru crusuri când ţi-o fă- de ce, pe lângă admiraţia pe care mi-o stârnea,
puteam vedea unii pe alţii. Mi se pare o idee ceai? Clementina îmi transmitea şi un soi de tristeţe.
foarte bună. De ce, în şcoli, ne-or fi aliniind ca – Târziu, după ce adormea copilul. Empatizasem cu ea de la bun început. Două
pe soldaţi? Am remarcat-o cu uşurinţă, se dis- După zece - unsprezece noaptea. A doua zi, o lumi intangibile, două existenţe aflate la poli
tingea net de mulţime. Oricât mă străduiam să iau de la capăt. opuşi, dar care, în mod paradoxal, reuşeau să
îmi mut privirea de la ea, nu prea reuşeam. Fă- M-a atins uşor cu unghia ei fină, se intersecteze, substituindu-se una alteia pen-
ceam ce făceam şi trăgeam cu ochiul. Am o foarte lungă şi perfect lăcuită, de parcă ar fi tru scurtă vreme ca-ntr-un ilogic joc de copii.
atracţie nativă către frumuseţe. Rămân uitân- vrut să se convingă că sunt reală. – Şi totuşi, i-am spus, dacă ai şti cât
du-mă după oamenii frumoşi (copii, femei, – Cât te invidiez! de mult mi-aş dori să trăiesc eu viaţa ta! Şi zău
bărbaţi, nu contează), având un singur senti- Am izbucnit în râs, gata să-mi vărs că nu m-aş mulţumi doar cu o zi.
ment: de admiraţie. Într-un anume fel, am fost cafeaua. – Nu, nu! Să nu-ţi doreşti! Dă-mi voie
nedreaptă dintotdeauna: nu ştiu de ce, am im- – Clementina, tu ştii ce spui? Sunt ca să-ţi spun că, de data asta, tu nu ştii ce spui.
presia că în chipurile frumoase îl văd mai de- un robot. Nu mai sunt în stare să merg la pas Îmi părea din ce în ce mai abătută, iar
grabă pe Dumnezeu, chiar dacă ştiu că El se pe stradă, atât de mult m-am obişnuit cu aler- ceasul meu se apropia în mod fatal de ora la
află în noi toţi. Am tendinţa de a asculta cu gătura. Nu văd un pom, nu văd o floare. Sin- care trebuia să iau startul. Nu-mi venea să o
mai mare atenţie pe cei cu înfăţişare armo- gurul obiect pentru care am ochi este ceasul. las astfel. Ne vedeam pentru ultima oară. Dru-
nioasă, de a le da mai multă crezare, de a urma La mine, totul se numără-n secunde. Nu am murile noastre nu aveau să mai fie comune de-
cu mai grabnică sârguinţă sfaturile acestora, timp nici să-mi trag sufletul. La serviciu merg acum înainte. Ne unise acest curs, mai bine zis
de a le sări mai iute şi mai necondiţionat în şi sâmbăta, uneori şi duminica. Şi tu-mi spui ne uniseră două necesităţi total opuse – a mea,
ajutor. Păcatul meu să fie! că mă invidiezi? de a-mi îndeplini îndatoririle de serviciu, a ei
Clementina mă privea şi ea, uneori N-a comentat, doar i-a înflorit zâm- – de a se smulge din drama lui „Tocmai asta e:
îmi zâmbea de parcă ar fi avut ceva să-mi spu- betul, pe jumătate trist. A revenit cu întrebă- că nu-mi lipseşte nimic”. Dar acest tip de co-
nă. Era, însă, destul de tăcută. De vreo două rile: ordonate, şi dacă se întâlnesc pentru scurtă
ori, în pauze, îşi exprimase uimirea şi apre- – Dacă eşti atât de ocupată, de ce ai vreme, nu pot rămâne împreună. Până la urmă,
cierea: „Tu cum reuşeşti să înveţi aşa bine?” venit la acest curs? fiecare lume îşi e suficinetă sieşi, închisă ca
Zâmbeam şi ridicam din umeri. Ce să-i fi răs- – Obligaţie de serviciu. într-o capcană în propriile drame, mai mult
puns? O dată, asistând la o discuţie între mine – Şi dacă refuzai? sau mai puţin reale, mai mult sau mai puţin in-
şi o altă colegă, m-a prins de mână, s-a uitat în – Nici nu vreau să mă gândesc! Tu de ventate, mai mult sau mai puţin dureroase.
ochii mei şi mi-a declarat: „Dac-ai şti cât te ce ai venit? Aveam să ne despărţim în curând, iar eu nu mă
admir! Cum reuşeşti?” Întrebarea se lega de M-a privit, cu acelaşi zâmbet ferme- pricepeam să ofer o consolare acestei minu-
discuţia anterioară, în care descriam colegei cător, apoi a lăsat capul în jos, ruşinată de ceva nate femei, care mi-a atins sufletul şi-a zgu-
programul meu zilnic. Mie nu mi se părea că e ce numai ea ştia. După câteva momente de duit în mine ceva. În alergătura mea zilnică,
nimic de admirat într-o corvoadă care începea gândire, şi-a desfăcut poşeta elegantă şi a scos uitasem să mai privesc dincolo de oameni,
la cinci dimineaţa şi se sfârşea târziu în noap- din ea, aşezându-le pe masă, vreo patru fla- dincolo de învelişul din carne. Copleşită de
te. Dar, la vremea aceea, nu ştiam nimic des- coane de medicamente. Şi pentru că eu tot nu propriile-mi probleme, n-am mai avut ochi
pre viaţa Clementinei şi, implicit, unghiul din înţelegeam, a făcut un gest edificator cu mâna pentru altele, şi mai mari, care mă înconjurau.
care privirea ei devenea atât de admirativă. Eu către ele: Clementina răsturnase pentru prima dată mitul
n-am îndrăznit să-i spun cât îi preţuiesc fru- – De-asta! Pentru că nu mai vreau să femeii frumoase, elegante şi bogate care nu
museţea şi întreaga prezenţă; am avut oroare le iau. aşteaptă nimic altceva de la viaţă decât tot mai
de declaraţii, în general. Apoi, o teamă, poate – Poftim? multă frumuseţe, tot mai multă eleganţă, tot
nejustificată, de a nu fi interpretată greşit. Nici – Sunt antidepresive. Acum mai bine mai multă bogăţie. Aflând că dincolo de „am-
Clementina nu părea genul care să facă risipă de un an, am căzut într-o depresie puternică. balaj” mai este ceva, mi-am felicitat instinctul
de vorbe de laudă. Mai târziu am aflat însă Am tot luat medicamente, dar nu-şi mai fac care nu se lăsase păcălit de o simplă aparenţă.
motivul admiraţiei sale, provenit din rapor- efectul. Am venit la curs, să am şi eu o activi- (Continuare în pag. 12)

REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 11


Uşa se închise în urma lui şi o mână pas. Prima dată Ais opri curentul în tot car-
PROZĂ SCURTĂ răcoroasă îi aranjă o şuviţă rebelă.
– Ai venit, îngerul meu.
tierul, a doua oară uscă pasta în toate pixurile
din casă. Apoi trimise omului un curier insis-
(Urmare din pag. 11) Ais zâmbi şi-şi întinse aripile să se tent la uşă, sparse o ţeavă la vecinii de deasu-
dezmorţească. Ilika îi suflă în ceafă râzând şi pra, îi trimise prietenii pe cap, îi strică tastatu-
În fond, femei frumoase mai văzusem. toate necazurile lui dispărură. O cuprinse în ra. Omul se înfuria şi se văita că doar lui i se
Cu ochii pe ceas, dând peste cap ulti- braţe şi o sărută. întâmplă, că este blestemat. Părea din ce în ce
ma gură de cafea, îmi storceam creierii pentru – Cum le ştii tu pe toate! mai hotărât să termine cu lumea aceasta. Ais
o replică, o consolare, o vorbă de încurajare – Păi oricine ar observa cât eşti de avea nevoie de timp de gândire şi, mai ales, de
ceva. I-am spus primul gând care mi-a venit: pleoştit. Iar ai ieşit prost la repartiţie? timp pentru celelalte probleme ale zonei sale.
– Uite, îţi voi arăta ceva ce tu ai, iar – Mda, acelaşi loc, aceiaşi oameni. Constrâns de împrejurări, îl băgă pe om în spi-
mie îmi lipseşte: un soţ iubitor! Cât de mult Tu? tal ca să fie supravegheat de alţii şi el să-şi va-
valorează pentru orice femeie un soţ minunat, – Eu am o grădiniţă nouă. Tare sim- dă de ale lui. Omul ajunse trist şi revoltat în
care s-o iubească! Uită-te la mine, eu... patici puştii ăştia, mă fac să râd toată ziua. spital. Nu putea să scrie bilete, nu avea calcu-
– Ce-ţi trebuie? Pe tine te iubeşte – E posibil să am un sinucigaş. latorul cu el, nu era singur deloc. Având atâta
Dumnezeu! – Doamne.. poţi să-l ajuţi? timp liber se apucă să-şi aranjeze gândurile,
Şi cu asta făcu semn chelnerului, ex- – Nu ştiu, insistă cam mult. Mi-e amintirile şi dintr-un colţ ascuns al minţii îi ră-
plicându-şi gestul către mine: teamă să nu-l pierd. sună glasul unei femei „Nevasta îngerului
– Eu aş mai sta mult şi bine. Dar am – Ai grijă, se încruntă Ilika. Ce putem tău”. Îl umflă râsul până la lacrimi, ceea ce
văzut că te tot uiţi la ceas. Aşa că... face? atrase atenţia asistentelor şi se simţi obligat să
La încercarea mea de a-mi plăti con- – Încă nu ştiu. le povestească. Femeile se amuzară şi îl felici-
sumaţia, a ripostat: Mâncară împreună pe o felie de nor, tară pentru prietenii săi atât de îngrijoraţi pen-
– Plătesc eu tot! Măcar atât să fac şi privind apusul şi povestindu-şi activităţile de tru el şi atât de plini de umor.
eu! peste zi. Se sfătuiau în privinţa cazurilor mai
Măcar atât? Dar eu ce făcusem? Am Ais se împăcase deja cu ideea că
mereu, dar o sinucidere era ceva foarte grav şi omul era pierdut. Nu-l mai putea împiedica să
întrebat-o. Răspunsul a venit cu un soi de in- nici unul nu ştia cum s-o rezolve.
dignare: cum ce, adică nu pricepusem? facă ce doreşte şi nu mai avea putere să alerge
– Mi-ai arătat că se poate trăi şi altfel. Ais se întoarse abătut toată săptămâ- atât pe lângă el. Îl văzu ieşind din spital vesel,
Mda... ce să zic? La plecare, am în- na. Ajunsese să-i neglijeze pe alţii ca să se luându-şi la revedere de la asistente de parcă
tins mâna către flacoanele de medicamente: poată ocupa mai mult de cel cu gânduri de si- fusese în tabără. Îl urmări până acasă şi fu ui-
– Pe astea pot să le iau eu? Amintire... nucidere şi problemele se amplificaseră. Risca mit de cantitatea de provizii pe care le cum-
A râs. să scape de sub control toată zona. Reacţiona pără pe drum. Fu şi mai surprins când îl văzu
– Sigur! Oricum nu le mai iau de-o speriat când omul se apuca să-şi scrie biletul gătind şi mâncând cu poftă. Părea că-şi re-
vreme. de adio şi genera conflicte între ceilalţi. Sin- venise şi că nu mai avea nici un fel de gând.
M-a întrebat dacă vreau să mă ducă gura lui mângâiere era faptul că reuşise să-l Seara omul primi musafiri şi povesti tot felul
undeva cu maşina. Am refuzat. Dacă tot urma împiedice timp de o săptămână să scrie neno- de anecdote şi glume. Ais se pregătea să plece
să nu ne mai vedem, preferam să mă despart rocitul ăla de bilet. când îl auzi spunând povestea cu nevasta în-
cât mai repede. Ne-am îmbrăţişat şi ne-am – Nu mai ştiu ce să fac, îi zicea el Ili- gerului lui. Oamenii râdeau, dar el ştia că nu
spus „La revedere” de parcă... chiar urma să kăi. Poate chiar trebuie să se întâmple. fusese o glumă şi se întoarse acasă într-un
ne vedem a doua zi. – Nu, nu vorbi prostii. O să fie bine, gând.
Am vrut să arunc flacoanele la primul îl minţea Ilika la fel de preocupată ca şi el. – Ai venit, îngerul meu?
coş de gunoi. Dar am ezitat. Acasă, le-am golit – Da, răspunse Ais întinzându-şi arip-
În a treia săptămână Ais era la un pas ile şi primind binecuvântata suflare pe ceafă.
de conţinut şi le-am pus într-un sertar. Când de haos. Primise mustrări, dar nu avea inima
simt că mi-e greu, când mi se pare că lumea Apoi o luă în braţe şi o sărută.
să-l lase pe om singur şi să se întoarcă la cei- – Cum le ştii tu pe toate..
care mă înconjoară e lipsită de strălucire şi lalţi. Ilika îşi luă liber de la grădiniţă şi se apu-
mari bucurii, deschid sertarul şi-mi amintesc că să-i mai rezolve din cazuri ca el să poată sta Alegeri
că, pentru unii, există o lume şi mai urâtă. cu cel pierdut. Ais era obosit. Aripile lui se fă-
cuseră gri, ochii nu-i mai străluceau, nu putea Te-am ales pe tine. Dintre toate fe-
Monica să doarmă şi începea să-şi piardă puterile. În- meile lumii (reduse la numărul celor pe care le
Rădulescu grijorată, Ilika se hotărî să facă ceva, orice, aşa cunosc şi care îndeplinesc criteriile de eligibi-
că se transformă în pasăre şi se apropie de om. litate) te-am ales pe tine. Ce onoare, nu? Este
– De ce faci asta? o onoare uşor de transformat în oroare pentru

Poveşti Omul se sperie, dar Ilika nu-i dădu că nu te-am întrebat dacă vrei să te aleg, nici
pace până când nu-l forţă să răspundă. măcar nu ştiu dacă ai licitat în acest scop. Dar

cu – De ce faci asta te-am întrebat. Ştii eu te-am ales şi asta e cel mai important.
că soţul meu se străduie de câteva săptămâni Acum păzesc telefonul. Sigur vei su-
îngeri să te ajute să depăşeşti momentul ăsta greu şi
să redevii un om fericit ? Ştii că şi-a pierdut
na, doar eu te-am ales să-ţi dăruiesc inima mea
numai ţie, pentru totdeauna. Cum? N-o vrei?
propria linişte ca să o găsească pe a ta? Crede- Dar cine ţi-a cerut draga mea aşa ceva, eu
mă, îngerii nu-şi pierd uşor liniştea. m-am oferit pentru sacrificiu, mi-am înfipt în
Sinucigașul – Cine eşti? Ce vrei?, bângui omul inimă dragostea asta pentru vecie şi dacă o voi
speriat. smulge de acolo voi sângera până la moarte.
Ais era obosit. Avusese o zi lungă, în- – Nevasta îngerului tău. Sigur că ştiu că eşti liberă să alegi pe cine vrei,
cepută cum se putea mai rău cu şedinţa lunară – Ce glumă-i asta?! Încetează! dar nu mă pot opri să sper că voi fi eu acela.
de repartizare. Ca de fiecare dată primise ace- – Ah, mă enervezi. Copiii de la grădi- Din când în când mă uiţi şi trebuie să-ţi aduc
laşi colţ de lume, plin de tristeţe şi praf, de un- niţă sunt mai înţelegători ca tine. Vreau doar aminte de mine şi dragostea mea. Mă alungi
de nu se zărea nici mare nici munte şi unde toţi să uiţi de sinucidere şi de alte prostii. Crezi că cu un gest sau o vorbă, te chinui uneori în re-
oamenii erau obosiţi şi nervoşi. Era o întreagă poţi să mă ajuţi? grete întrebându-te dacă vei fi pedepsită pen-
aventură să-i înţelegi pe toţi, să-i urmăreşti zi – Lasă-mă, pleacă! tru lipsa ta de dragoste. Sigur că vei fi, şi eu
de zi şi să le rezolvi problemele. Nu erau nici- sunt.
cum mulţumiţi şi uitau instantaneu că au fost Ilika se dădu bătută şi plecă. Lui Ais
ajutaţi. nu-i spuse nimic, era prea necăjit ca să-l mai Sună. Mă reped ameţit de dorinţă să
Avea câteva cazuri rămase de luna supere şi ea cu încăpăţânarea omului. Íi sufla răspund înainte ca sunetul să-mi fi atins ure-
trecută şi azi le urmărise îndeaproape, strecu- în ceafă, îi mângâia aripile, dar nimic nu-l mai chile. Nu eşti tu. Mi se citeşte dezamăgirea în
rându-le mici bucurii în cale, dar oamenii re- înveselea. Ais dormea puţin şi agitat, vorbea glas, iar femeia de la celălalt capăt al firului o
fuzaseră să se trezească din amorţeala obişnu- în somn şi nu-şi mai găsea liniştea nici măcar simte. Oftează şi-mi aminteşte reţinându-şi la-
ită. Erau extrem de îndărădnici, n-ar fi recu- privind apusul. crimile de ea. Aproape am uitat cine este. Îşi
noscut o bucurie nici dacă le-o plezneai peste În zilele următoare omul încercă de spune numele de 2-3 ori până când trezit la re-
ochi. Ba mai mult, unul dintre ei începuse să câteva ori să scrie biletul de adio. Nu se ştie de alitatea camerei mele goale îmi amintesc. O
se gândească la sinucidere. ce nu se pot omorî fără să treacă peste acest (Continuare în pag. 13)

Pagina 12 FEREASTRA - 2011


tins un obiect pe care-l frământase mult între străbăteau faţa arsă de soare în drumul lor spre
PROZĂ SCURTĂ degete. Şi degetele erau asemenea picioarelor,
albe şi slabe şi cumva pline de riduri, deşi fata
nesfârşita împlinire, spre marea ce-şi lovea
blând valurile de ţărm. Norocul respira moale
nu avea mai mult de 17 ani. prin palma mea şi bătea în ritmul valurilor.
(Urmare din pag. 12)
– Nu, am zis din reflex. Undeva într-o geantă veche, o ghindă mare şi
simt tresărind de bucurie că totuşi nu-i închid – Ia-o!, a insistat pe un ton care m-a grunjuroasă îşi împlinise menirea.
deranjat de apelul ei. Mi-amintesc tot. Ea m-a făcut să întind mâna automat şi să primesc
ales pe mine. Dar n-am rugat-o eu aşa că să obiectul. Maria Postu
mă scutească de scenele astea lacrimogene – Şi ce să fac eu cu asta?, am conti-
demne de orice telenovelă de succes. Da, m-a nuat să protestez fără să mă uit ce primisem.
ales dintre toţi bărbaţii lumii ei, cu bune şi re- Era un gen de împotrivire pe care-l practic cu Aceste texte fac parte
le, pentru totdeauna. Mă iubeşte deşi nu mă toţi străinii, uneori fără să vreau. din volumul de proza scurta
prea vede şi ar muta vreo câţiva munţi să fim – Nu ştiu... e norocoasă. în curs de apariție la editura
împreună. Ce mai fac? Dau drumul la televi- Trakus Arte, București.
Soarele îmi cădea drept în faţă în
zor şi caut febril un post gălăgios, cu muzică
timp ce ei îi întuneca privirea. Îi ascundea faţa
şi oameni care petrec. Uite asta fac, prin clu-
aşa de bine încât n-am reuşit să reţin nici o tră- Cum să fii adoptat
buri cu prietenii, mint eu jucându-mă cu o cu-
sătură, nici o culoare. Obiectul pe care mi-l de un pian albastru
tie de bere pe canapeaua din sufragerie. Nu,
dăduse îmi zgâria uşor palma făcându-şi sim-
nu ne putem vedea, suntem în plină petrecere.
ţită prezenţa. N-am rezistat tentaţiei şi mi-am E foarte greu să crezi într-un pian al-
Oftează, zâmbeşte şi îmi urează să fiu fericit,
dezlipit ochii de faţa ei fără contur şi m-am ui- bastru. El nu se poate asorta cu orice stare de
apoi închide ca să-şi înghită lacrimile departe
tat ce-mi dăduse. Era o ghindă. Una mare şi spirit. Cu orice anotimp, cu orice solist. Ca să
de urechile mele sensibile. Aranjez telefonul
frumoasă, cu pălărie grunjoasă şi miez netez, cânţi la un pian albastru trebuie sa fii fată.
iritat de întrerupere. Dacă ai sunat ?
o ghindă dintre cele mai obişnuite, dar totuşi Neapărat blondă şi cu ochi albaştri. Să cânţi
N-ai sunat. Aflu acest amănunt destul norocoasă. Am zâmbit a neîncredere. doar primavara. Doar dimineaţa. Dar cine or-
de repede pentru că ros de nelinişte te sun în – Zici tu că e norocoasă. De unde ştii? ganizează concerte dimineaţa?
clipa în care am închis telefonul. Îmi răspunzi Poate de dragul concertului albastru,
acru, aruncând un deranjat „a, tu erai” care nu N-am primit răspuns. Fata dispăruse
spectatorii ar veni să te asculte şi dimineaţa.
prevesteşte nimic bun. Încerc să fiu nonşalant, de lângă mine şi, deşi am încercat s-o zăresc
Sau la o audiţie organizată după miezul nopţii
să lansez o conversaţie interesantă, dar îmi re- îndepărtându-se, n-a fost chip să mai dau de
tu ai cânta dimineaţa vestind triumful zorilor.
tezi avântul brutal scuzându-te că aştepţi un ea. Am vrut s-o strig, dar nu ştiam cum o
Pianul albastru nu poate sta captiv în sufrage-
telefon important. Da, sigur, nu te mai deran- cheamă. În plus, lumea deja se uita ciudat la
ria uriaşă a unei vile din împrejurimile marilor
jez, sună-mă când poţi, bângui grăbit şi închizi mine. Atunci m-am gândit că n-a fost nimic
oraşe. Poate dacă vila ar fi pe malul mării, îm-
înainte de a apuca să-ţi urez o dupămasă fru- real, că fata s-a interpus pe frecvenţa gându-
brăcată în sticlă de sus până jos ori chiar pe
moasă. rilor mele şi fără să vreau am vorbit cu ea. Nu
puntea unui vapor uriaş. Pe care lumea vine să
ştiam cum se poate face aşa ceva, dar uneori
Suntem mecanisme programabile ca- petreacă ani întregi de viaţă. Fugind din forfo-
totul îţi pare posibil. Aş fi vrut să mă întorc
re funcţionează într-o simbioză ciudată dictată ta oraşelor, evadând din timp. Să auzi cum se
netulburată la gândurile mele, dar ceva conti-
de măreţul ceasornicar al lumii. Din când în sparg valurile de punte şi cum pianul, la adă-
nua să mă împungă în palmă cu o forţă pe care
când ni se înfige o şurubelniţă mică şi ascuţită post, traduce totul în sunete. La un moment
nu o puteai contrazice. Mi-a trecut prin cap că
direct în suflet, doar în scop ştiinţific. Se ana- dat, nici nu mai e nevoie ca degetele magice
acum aş fi în stare să vorbesc chiar şi cu ghin-
lizează răspunsul la stimuli, şocul emoţional şi ale pianistei sau ale pianistului care îi ţine lo-
da. Era clar că îmi imaginam mai mult decât
reacţiile adverse. Devenim dependeţi de şuru- cul când ea doarme, nici nu mai e nevoie să
trebuia. Poate de la soare, poate de la aerul
belniţă şi nu mai putem trăi decât în prezenţa atingă clapele pianului. E destul ca el să se
fierbinte care tocmai năvălise în plămânii mei
ei. Altfel suntem lăsaţi să decidem singuri de gândească la o melodie şi ea ţâşneşte imediat
schimonosiţi de frigul artificial. Am ascuns re-
ce mecanism ne alăturăm roţile zimţate. Noi de pe clape. Uneori se întâmplă invers. Pi-
pede ghinda în geantă şi am aşteptat câteva
ne prindem de alţii, alţii se prind de noi, în- anista sau daca ea doarme, pianistul, este pe
minute apoi m-am uitat dornică să n-o mai gă-
tr-un nesfârşit dans al scaieţilor, al rotiţelor şi punte, în una din uriaşele locuri de distracţie
sesc şi să pot miza pe ideea unei fantezii. Dar
şuruburilor. Ne desprindem greu, lingându-ne ale hotelului plutitor, departe de pianul albas-
ghinda nu dispăruse.
rugina. Căpătăm uzuri ce nu se mai repară ni- tru. Simţi nevoia să asculţi piesele tale prefe-
ciodată. Ne mângâie doar speranţa că într-o zi Câteva zile am tot verificat dacă mai rate, te gândești la plăcerea de a atinge clavi-
vom fi aleşi pentru experimentul sublim, îm- am ghinda în geantă. Nu îndrăzneam să spun atura transparentă a pianului în care se revarsă
punşi cu şurubelniţa fără să ne dăm seama şi nimănui, cine m-ar fi crezut? Mă gândeam tot toată imensitatea cerului senin sau intensitatea
implicaţi pe viaţă în simbioza dictată de ma- mai des că nu ar trebui să primesc obiecte de unei furtuni dezlănțuite deasupra orașului plu-
estru. la străini, ce m-aş fi făcut dacă îmi dădea titor, şi vezi cum muzica ţâşneşte din toţi porii
cheile de la o maşină? Dar nici să arunc pianistului sau ai pianistei de serviciu ca şi
Ghinda norocul pe geam nu prea-mi venea. Istoria tri- cum, nu ei ar fi adoptat pianul, ci acesta i-ar fi
foiului, a găinaţului, a gurilor de canal cu adoptat pe ei, hrănindu-și melodiile din seva
Nu făceam nimic. Aşteptam cuminte
număr impar de găuri, a pufului de plop, toate trupurilor lor din zi în zi mai transparente, ră-
să-şi cumpere ceilalţi de mâncare şi să ne aşe-
îmi spuneau că nu e de glumă cu norocul şi că mânând doar degetele lor albastre ca un trans-
zăm undeva pentru prânz, într-un loc unde să
obişnuieşte să vină în cele mai neaşteptate plant nedureros pe clapele pianului albastru.
mi se permită să-mi mănânc pachetul adus de
acasă. Stăteam pe o bordură înaltă de piatră, forme. Ghinda mea era chiar frumoasă, iar
contextul în care o primisem complet Aşteptând zadarnic
încălzită puternic de cele 35 de grade pe care
mi le oferea soarele de august. Mi-era în sfâr- deosebit. Începeam să am încredere în ea. Nu să fiu arestată
şit cald, după cele câteva ore petrecute la birou mă aşteptam la rezultate imediate, dar mă
aşteptam la ceva. Le spuneam mereu că eu sunt vino-
sub cel mai aprig aer condiţionat. Mi se dez- vată. Luam totul asupra mea: şi căderile ma-
gheţau şi gândurile şi inima. Făceam planuri Pe fata cu fustă albastră n-am mai vă- sive de zăpezi, şi alunecările de teren, şi tai-
de vacanţă, vizitam plaje însorite, căram ruc- zut-o de atunci. Mă uitam după ea de fiecare funurile din Jakarta, şi eclipsele de lună, şi
saci grei pe drumeaguri nebătute de munte. dată când treceam pe lângă bordura înaltă, dar subţierea stratului de ozon. Mă miram cum de
Apoi îmi ştergeam picăturile de sudoare de pe căutam mai mult o senzaţie decât o faţă pentru mă lasă liberă să plec, să vin, să provoc alte
frunte cu basmaua roşie care-i plăcea lui mult că nu reuşisem să-i reţin trăsăturile. Cu tim- dezastre, alte accidente, alte răsturnări de gu-
şi îl sărutam obosită de atâta fericire. Alegeam pul, amintirile legate de ea şi de ghindă s-au verne şi căderi de preşedinţi prin simpla mea
un loc ferit şi instalam cortul. Casa noastră cu estompat. A venit toamna, apoi altă vară şi din trecere prin istorie. Nu uitam niciodată să plec
vedere la mare, casa de vacanţă din inima pă- nou toamnă. În a doua vară, pe când zăceam fără acte la mine, fără haine de schimb pre-
durii, refugiul pentru nopţile cu furtună. pe-o plajă cu ochii pierduţi în mare şi cu pi- gătită să fiu arestată şi apoi condamnată pe
Nu ştiu de unde a apărut. Mi-a atras cioarele pline de nisip, aşteptarea mea a luat viaţă... Mă învinovăţeam pentru toate coşma-
atenţia fusta foarte scurtă, de un albastru put- sfârşit. El îşi sprijinea capul de genunchii mei rurile care te-au făcut azi noapte să înghiţi un
ernic şi picioarele slabe şi albe. Înainte de a şi moţăia. Îmi ţineam o mână pe pieptul lui şi pumn de pastile şi apoi să nu te mai trezeşti.
apuca să alcătuiesc un gând, era lângă mine. îi corelam bătăile inimii cu respiraţia liniştită M-aţi putea acuza şi pentru cântecul acela care
– Îţi dau ţie asta, mi-a zis şi mi-a în- şi cu valurile mării. Lacrimi mari, sărate, îmi (Continuare în pag. 14)

REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 13


pastilă, atât, una singură spre a avea un somn străluciri ferite, întunecate, bănuitoare. Asfal-
PROZĂ SCURTĂ liniştit, înaintea marii confruntări de mâine, nu
înainte de a-şi repeta scenarii culese de prin
tul amestecat cu crâncena ură a apei.
Tânărul se ruga. Ochii nu i se vedeau.
(Urmare din pag. 13) zeci de reviste despre succesul unui interviu Buzele îi tremurau, se zvârcoleau de chinul
de angajare. A! Şi să nu uite! Nu strică să aibă cumplit al rugăciunii. Pe trotuar nu treceau de-
a răsunat la miezul nopţii şi a făcut trenurile să la el un exemplar din CV-ul şi Scrisoarea de cât umbre răzleţe. La un moment dat, una din-
deraieze şi avioanele să se lase deturnate, paz- intenţie pe care le-a trimis la câteva zeci de tre ele înaintă pe carosabil, până ajunse în
nicii să lase cheile în uşa condamnaţilor iar agenţii. Trebuie să doarmă bine, să aibă o mi- dreptul tânărului îngenuncheat. Era un preot în
aceştia să refuze să plece. Mă mai puteţi acuza nă proaspată, să nu dea impresia că e un cerşe- reverendă, care tocmai ieşise de la Sfânta Li-
şi pentru invazia de miros de cadavre din oraş tor, care poate fi amăgit, păcălit, minţit cu un turghie.
şi pentru faptul că în anul acela iarna a întârzi- serviciu prost plătit şi în condiţii inumane. A, – De ce stai aici? - întrebă, cu blân-
at să vină şi toamna s-a ciocnit cu un stol de da, şi telefonul, să nu cumva să uite telefonul, deţe, preotul.
păsări migratoare şi le-a aşteptat să se vindece poate fi sunat în orice moment că poate s-a Tânărul ieşi, cu greu, din adâncuri.
pentru a-şi putea continua drumul. Aştept za- mutat locaţia interviului sau că poate s-a amâ- Ochii îi erau tulburi, duşi în fundul capului, de
darnic să fiu acuzată. Oamenii nu au curajul nat în altă zi. Sau poate chiar de o altă agenţie parcă s-ar fi întors un scafandru, din gropile
să-și înfrunte spaimele. în căutare de posibili candidaţi, De aceea îl beznelor pacifice. Buzele i se dezlipeau greu:
pune la încărcat, ca nu cumva, tocmai mâine – I-am ieşit lui Dumnezeu în cale.
Staţia următoare telefonul să-i joace vreo festă care l-ar putea Trebuie să mă vadă, aici, în calea cea mare.
Nu uita niciodată să coboare la staţia costa chiar mult visatul loc de muncă. Nu re- Preotul se gândi, o clipă, cu ochii spre
care trebuie: aceea ce se afla la câțiva metri de uşeşte să adoarmă derulând zeci de ipoteze le- norii de plumb, care se târau, parcă, direct pe
locuința sa. Așa cum nu uita niciodată să-și gate de ziua de mâine ca ţi cum s-ar afla în faţa creştetele oamenilor. Apoi zise:
planifice la secundă timpul cu luni de zile îna- unei întlniri de dragoste, prima dragoste. În – Dumnezeu te vede şi dacă eşti în
inte, nu uita să facă o listă de cumpărături şi să sfârşit, locul de muncă pe care l-a visat atât de fundul pămantului. De ce stai, deci, aici, în ca-
cumpere absolut tot ce era pe listă. Și uneori îl mult, e doar la un telefon distanţă. O pastilă lea oamenilor?
atrăgeau lucruri care nu erau pe listă cum ar fi de dormit, e insuficientă pentru a-l linişti. De – Le-am ieşit şi oamenilor în cale.
o felie de fericire proaspătă și parfumată ca un fapt, de cand fusese trecut în şomaj, doar ele Altfel, oamenii nu mă vedeau. Dumnezeu,
cozonac expusă la „Oferta zilei” sau o clepsi- pastilele, draguţele, frumos colorate, rotunde, poate, vede, dacă nu a vrut să-şi întoarcă faţa
dră în care timpul curgea invers sau o floare apetisante, liniştitoare, îl calmaseră, îl ajuta- de la noi. Dar oamenii nu văd, decât dacă le
care se deschidea doar când o privea el și se seră să supravieţuiască, să suporte mai uşor stai în cale - murmură tanărul. Dar, ciudat, vo-
prefăcea într-o floare îndoliată când o priveau coşmarul de a nu mai fi trezit dimineaţa de cea i se auzea de parcă ar fi strigat.
ceilalți, dar el nu-și permitea să cumpere ce nu ceasul deşteptător, şi de a fi lăsat să dormi pâ- Preotul zăbovi din nou, de data asta,
era pe listă. Avea răbdarea să aștepte ca acele nă la orice ora vrei. Ce n-ar fi dat înainte, când parcă, distrat, gândindu-se la cu totul altceva.
lucruri să fie trecute de o mână invizibilă și pe soneria îl trezea fără milă, pentru un sfert de Spuse, cu aceeaşi voce egală, monotonă, totuşi
lista sa. Suferea cumplit daca vreo secundă se oră de somn în plus... Acum însă, somnul era sfredelitoare:
irosise pe discuții sterile cu o persoană insig- ultimul lucru pe care şi-l dorea şi care fugise – Oamenii te înjură, nu te văd înge-
nifiantă sau pe o emisiune banală sau dacă odată cu locul său de muncă spre o destinaţie nuncheat. De ce stai, deci, aici, în calea oame-
vreunul dintre articolele de pe listă se epuizase necunoscută. Apoi când soţia plecase „la ma- nilor?
sau fusese înlocuit cu alt produs asemănător. ma”, doar până se liniştea el şi-şi căuta un job Pentru câteva zeci de clipe, capul tâ-
Ţinea enorm la tabieturile lui zilnice: cafeaua, bun, crescuse numărul pastilelor la două pe nărului deveni neobişnuit de greu, părând gata
tutunul, ziarul şi raţia lui de dragoste pe care seară, apoi la trei; când ajutorul de şomaj s-a să se prăbuşească în adâncul apelor negre, bă-
i-o ofereau cei din jur ca pe o prajitură ţinută terminat şi jobul visat, în ciuda a zeci de inter- nuitoare, ale asfaltului. Maşinile treceau, pe
prea mult timp în frigider, ale cărei ingredien- viuri, tot nu apăruse, numărul pastilelor a cres- lângă cei doi oameni din mijlocul şoselei - de
te erau demult expirate, decolorate de becul cut la patru, când soţia a încetat să-i mai răs- data asta, maşini tăcute - de parcă, în mijlocul
din frigider sau îmbibate cu mirosul tuturor pundă la telefon, a ajuns la cinci pe zi. Acum, şoselei se ivise o insulă, pe care corăbiile-au-
alimentelor care se perindaseră zilnic pe raf- îşi spuse el pentru a se scuza ca de obicei, e tomobile trebuiau s-o evite, ca să nu se scu-
turi înainte de a sfârşi apoi în stomacul uriaş al pentru ultima dată... Trebuie să dorm bine... funde. Apoi, cu aceiaşi ochi tulburi, tânărul
familiei. Se aşeza pe cel mai apropiat scaun li- Le voi lua pe toate câte au mai rămas ca să nu desculţ îl privi pe preot. Treptat, tulbureala din
ber de uşa de coborare din tramvai şi se cu- fiu tentat mâine după ce mă vor angaja, să ochi deveni flacără pâlpâindă, apoi străpunge-
funda în lectura paginilor de mică şi mare pu- reîncep să le iau. A! Şi pentru că tentația de a re cu flacără:
blicitate pâna ajungea la staţia lui. Într-o sea- visa la infinit creează dependență ca și pas- – Stau aici ca să mă vezi Sfinţia Ta.
ră, era Ajunul sărbătorilor de iarnă, poate ar- tiluțele astea, să nu uit să potrivesc soneria Pe Sfinţia Ta, după cum vezi, nu te înjură oa-
monica cerşetorului care răsuna în tramvaiul ceasului deşteptător... menii. Dacă Sfinţia Ta m-ai luat în seamă, mă
gol, poate ochii albaştri şi incredibil de puri ai vor lua oamenii şi pe mine în seamă. Pentru că
fiicei cântăreţului ambulant care îl acompania Adrian Botez Sfinţia Ta stai, acum, lângă mine. Şi, poate, se
din voce, îl făcură să uite să coboare. Sau poa- vor gândi că, la câţiva kilometri de aici, fraţii
te amintirea obiectelor expuse ca „Oferta zi- noştri urgisiţi se roagă, din ape, lui Dumnezeu
lei” tentându-l cum nu i se mai întâmplase
A sta în calea şi fraţilor lor oameni de pe uscaturi - ei, ur-
niciodată. Nu ştia unde duce staţia următoare, oamenilor gisiţii, se roagă din mijlocul apelor lui Dum-
nu simțise curiozitatea de a explora ce se as- nezeu, apele mâniei şi semnele ispăşirii - iar
cunde la capatul liniei, nu ştiuse niciodată şi nu în mijlocul şoselei oamenilor. Şi sunt goi
spera ca măcar acum, dus de valurile melodiei de tot, iar nu ca mine, doar pe jumătate. Şi
cerşetorului şi de ochii albaştri ai fiicei sale, să Era frigul ascuţit şi jilav al unui sfâr- picioarele lor, desculţe, nu mai calcă - nu mai
afle. şit de martie câinos. Oraşul nu suferise de pe au unde călca - poate că zboară…
urma inundaţiilor. Satele, însă, jur împrejur, Preotul căzu pe gânduri. Şi rămase,
Soneria salvatoare fuseseră scufundate, mai mult de jumătate, aşa, căzut pe gânduri, în picioare, lângă tână-
într-o mlaştină neagră, uleioasă, greţoasă, dez- rul îngenunchiat, până ce luminile cerului şi
În fiecare seară îşi pregăteşte cel mai nădăjduitoare. pământului păliră şi se stinseră în seară.
bun costum, îl asortează o cravată elegantă, Era duminică, la un ceas după amia- Atunci, în tăcere, preotul îngenunchie lângă
care să nu atragă atenţia nici prin extravaganţă ză. Tânărul desculţ stătea în mijlocul străzii, tânăr, în mijlocul şoselei - pe care, mute, se
şi prost-gust, nici prin simplitate ostentativă. pe carosabil - îngenuncheat. Şoferii, destul de scurgeau automobile, sfârâind prin luciul
Îşi pregateşte pantofii de piele cumpăraţi rari, care treceau, îl înjurau pe cel îngenun- amestecat, întunecat, al apei şi asfaltului. Şi,
printr-un noroc chior de la un vecin nevoit să cheat - grosolan şi sonor, spectaculos, ieşiţi pe măsură ce treceau prin dreptul celor doi oa-
plece rapid din ţară şi care şi-a vândut pe ni- afară cu trupul, pe jumătate, din cabine. „Beţi- meni îngenunchiaţi, farurile maşinilor se
mic garderoba plină de lucruri de firmă la care vule!” – strigă unul, cu o mirare victorioasă, aprindeau, mari, uriaşe - perechi de ochi care
el, vecinul de vis-a-vis, nu ar fi îndrăznit să de parcă atunci ar fi făcut o mare descoperire. se deschideau larg - poate, în sfârşit, văzând şi
viseze niciodată că le poate avea. Nu uită să Îl înjurau - şi treceau mai departe. Aveau tre- înţelegând.
controleze dacă în sticluţă mai sunt câteva pi- burile lor, atât de grabnice… Tânărul desculţ
cături de colonie din parfumul acela primit cu rămânea, în continuare, impasibil, îngenun-
ani în urmă de la un văr care petrecuse un an cheat şi gol până la brâu, pe carosabil. Capul i
de zile pe un vas de croazieră. Îşi înghite o se plecase, adânc, până aproape de asfaltul cu

Pagina 14 FEREASTRA - 2011


mai este ceva recognoscibil în refugiul „mexi- „am fost păcăliţi că Zeul se va întoarce din cer
Lacrimile nevăzute can”; vechile poveşti: „un impiegat stă singur / şi El a venit pe mare cu hernan cortes, / au
în gară, / trenul soseşte şi anna karenina apa- ars tenochtitlanul / şi monctezuma a pierit
ale poeziei re după colţ... / din orice loc ai relua scena alături de părinţi; / capetele înfipte în pari
ceva trebuie să zacă între linii / şi spectatorul sunt dovezi de vitejie, / în van ne-au băgat
Apărut la Editura să strige: «au meritat banii, băi frate” (motive crucea pe gât: / vulcanul popocatepetl nu
A.T.U. – Hermannstadt, de trăit!). poate fi catolic...”
Sibiu, volumul de versuri Aparenţa transcendenţei auctoriale, a Al doilea ciclu din volum se intitu-
Instincte canibalice semnat creatorului „nemuritor şi rece” nu salvează - lează Camera surdă. Este o cameră cu patru
de Liviu Ofileanu are toate în irealitate se trăieşte chiar mai greu decât pe pereţi de piatră, în spatele cărora „mexicul” se
atuurile poeziei de mare ţinu- pământ – astfel încât „indulgenţele” vândute pot ascunde de mila şi compasiunea civiliza-
tă, reconfirmând – dacă mai în bâlciul deşertăciunilor stârnesc zâmbete in- ţiei agresive. Paradoxal, fericirea pare mai
era nevoie – talentul unui chizitoriale: „1001 de nopţi e o poveste aiurea plauzibilă acolo, unde: „statuia mariei plânge
poet ce şi-a clădit singur Gol- / care minte că putem scăpa de moarte prin pe umerii unui beţiv” (nici un vânt de învăţă-
gota, refuzând cu încăpăţânare nedreptatea pe tură străină), iar: „Dumnezeu nu poate muri, /
narativitate. / însă noaptea, vine în casele
care i-a făcut-o destinul şi transformând sufe- pentru că e singurul copil care creşte fără să
noastre câte un vârcolac imens, / cu gheare
rinţa în altceva, greu de definit, un fel de odă îmbătrânească”. (camera surdă). E o sălbăti-
mari de leu şi aripe de struţ / greu ca balena
a bucuriei în lacrimi. cie devoratoare, numită viaţă: „vino la mine,
adusă în port / de pescadoarele ruseşti puşkin,
Emigrarea lirică într-o Americă dintre împeliţat-o, vino la abator. / chiar omul tău iu-
esenin şi ahmatova; / mirosul de carne ame-
nori, într-o ficţiune geografică numită Mexic, bit te va ucide şi doar ştiai / că toţi sunt mur-
ţeşte lectorul / şi nici măcar o macara nu-l
relativizează totul: timpul, spaţiul, sentimen- dari, complici ai nopţii. / cei care te-au vândut
poate lua din fotoliu / (...) / aria sexuală a
tele, speranţele şi adevărul, din fotoliul fie- ieri o vor face dintotdeauna. / nu degeaba um-
trompetei de jazz / mentosanele şi poemele
cărei zile poetul stârnind tectonica continente- bli singură / cineva trebuie să-ţi ucidă bestia
albe de şuierat iubitei la urechi / îţi mănâncă
lor imaginare: „găsesc că e absurdă orice bu- din cârcă, / să o împuşte ca pe garcia lorca.”
vremea degeaba. / dacă nu spui ceva de neui-
curie fără chin, / şi aş închide pe viaţă miliar- (scris pe canatul ferestrei). Restul e tăcere;
darii orbi, / surzi la ţipetele acestui stomac tat, / ceva care să ţină loc de mamă şi tată / să
acopere spărtura din zid – să însoţească bă- adică ceea ce povesteşte: „femeia gravidă cu
uriaş numit mexic” (arest). Dumnezeu - / literatura. Ea însăşi surdă, /
Numai că, în mod ciudat „Mereu ve- tăile de tobă / taci şi ascultă! / fii măcar de
dragul literaturii un pui de serenus zeitblom.” umblă din poartă în poartă să monteze o ure-
dem filme cu americani / în care ni se pare că che.”...
e vorba despre România” (citat din memorie - ( calitatea de martor). Îndoiala devine, în con-
text, moara ce macină instinctul gloriei: „nu Ultimul ciclu antropophagia disecă
A. Păunescu). Aşa că banalitatea cotidiană ca- totul, cu un „instinct canibalic” în urma căruia
pătă proporţii cosmice şi dramele se produc şi suportăm gândul / că moartea e mai sigură
decât lufthansa / şi frica de Ea ne umple zeci nu rămâne decât scheletul albastru al trupului
se trăiesc într-o înfricoşătoare nepăsare, dis- – sufletul adică. Abatoarele lumii îşi iau şi ele
continuitatea timului ucigând cu eleganţă şi de pagini de tribulaţii, / ieşiri lamentabile în
decor. / atunci, avem iluzia că îi putem oferi partea din acest festin, numit istorie: „cain l-a
graţie: „unchiul îşi lăsa căpăţâna alături de ucis pe abel / iuda l-a vândut pe Isus / barbarii
halba goală / şi cu limba ieşită mă împroşca morţii o cauză, / mobilul existenţei noastre; un
rol în revoluţie, / un protest eroic şi o erată la au scăpat de creştini, inchiziţia de eretici, /
vehement: «... fiindcă altfel nu se poate trăi, curajul ioanei d’arc a fost răsplătit, / lagărele
copile, vezi că lumea e rea, / e bine că mă imbecilitatea omului; / satisfacţia că nu ai
murit ca un hamster / îţi mângâie sufletul naziste şi siberiene au rezolvat problema /
asculţi, de mult n-am stat de vorbă / cu un demografiei / ce frumoasă e viaţa!... plantezi
bărbat adevărat...» / şi cum lucrasem docher, asemenea rugăciunii” (gambitul damei).
Acest prim ciclu de poeme al volu- arbori şi creşti copii, / le umpli capul cu val-
l-am dus pe umeri acasă, / apoi lângă mătuşa ori tradiţionale / şi îi trimiţi să crape sub arme
mea în spatele bisericii.” (unchiu’ santiago). mului, intitulat apocrife la cântecele lui j.
alfred prufrock ar putea fi rezumat în versu- in the name of the Lord.” (el hombre que no
În această linişte stridentă răzbate, to- existe).
tuşi, un semnal de alarmă, ce ne pune „pe fig- rile din poezia care îl încheie: „oamenii au
nevoie de mitologie / aşa cum peştele se bu- Poetul „prooroceşte” în final că „no-
ură zâmbetul vechi / din tabloul ascuns în val- ul sfârşit al lumii vine sub formă de amnezie”.
iză”. Un semnal venit de prin anii ’70, când „şi cură în clipa morţii lui / de secunda luminată
în aer” (chupacabra). Dumnezeu, ne scrie Adaugând: „dar nu plâng, am învăţat o viaţă
Dumnezeu părea un comunist convins”, aşa întreagă să nu fiu patetic...”
încât: „federico încarcă pistolul şi-l aşează pe poetul din mexicul fiinţei lui, e liber doar în
noptieră. / nu ştii peste cine dai în somn...”. Şi măsura în care sunt liberi şi cei ce îl caută: Lucian Mănăilescu

Fumul se-nalţă la cer


ARCADE LIRICE - Mirela Cadar Zboară / Certitudinea. Evadarea
Parfum Meditează la spinii ucigători Prefer locul acesta auster
Fapte / destin / depresii. Fastuos
Am revenit pe tărâmul realităţii Oful şi suspinul s-au agăţat Virulent
Păstrând tăcerea. Sunt povara lui. Se întunecă
Spiritul tău Încerc să navighez
Verdictul În zadar
L-am citit în reviste Prăbuşirea lui sufletească
După mirosul epidermei Împlinirea. O sirenă tulbură apa.
Eşti Echinocţiu Evantai de plăceri
Scânteia azvârlite pe mare.
Solitar / Meditează Luminii pentru iubire.
În lumea mea monotonă.
Colţii veninoşi Doamna în negru
Concert Carnea umană să fie hrana
Noaptea se lasă O picătură de apă simt Libertatea. Credeam că mă confundă
Răspândind adieri bizare, Cum se zbate Aruncând cu pietrele dispreţului.
Printre vene şi corp. Dornică de năzbâtii
Se simte în aer cum pluteşte Tinereţea şi-a îngropat-o în iluzii. O furnică m-am simţit
Mireasma. Mă înduioşează În faţa doamnei
Arhaicele popasuri Deşertăciune Călcată-n picioare şi ucisă
Totul e ploaie de scântei
Corzile viorii sunt în flăcări Singurătatea. Trec anii Sugrumată de neadevăruri
Ultima serenadă Bizarul loc al nostru Replici…
Speranţa
Din seara sfântă. Trăieşti? Eşecul neîmplinirii
Mă dezlipesc de iluzii Doamna decapitează
Emoţii... Înot în cântec Pe cine întâlneşte
Fiori
Pe-o barcă solitară Depăşind bariera bunului simţ
Vocea ta îmi mângâie *** La celălalt mal
Fiecare bătaie a inimii S-a stins Întrerup contactul cu realitatea Stimata doamnă în negru...

REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 15


Mihaela Moiseev noaptea-n cap, hlizitele alea a lu' Stiriana, pentru ca Anglitira să se mărite cu Ştefan, fiul

Anglitera
dorm până se umflă, nu le trimite nimeni la cel mic al acestora, aflat acum în armată.
treabă, stau tooooată ziua şi sparg seminţe şi – Cum fa, să te măriţi cu unu pe care
liorpăie din gură la poartă, iar noi, dăi muncă nu l-ai văzut în veci... şi pe deasupra mai mare
şi muncă, şi-apoi ne mai rupe şi din bătaie. cu zece ani decât tine... văleuuuuuuu... Ş-apoi
– Taci fă şi scoală-te o dată, hai că azi asta înseamnă că pleci de-acasă... şi eu rămân
FRAGMENTE tre' să spălăm lâna. să duc treburile grele în spate... Auzi, să vii să
Fetele ieşiră din casă, Zamfira ar fi mă mai ajuţi din când în când... dar oare te-o
Alergă după tatăl ei: mâncat ceva... dar ce... poate din mămăliga ră- bate ăla... aşa cum bate de obicei bărbatu' fe-
– Stai tată... nu vreu să mă mărit cu masă de aseară... şi un pic de miere de albine... meia... Ş-apoi după ce te măriţi tu... urmez
aista! Intră în mica bucătărie de vară, unde muştele eu... dar eu nu vreau să mă mărit... sau... oare
– Ba ai să te mărţi, că eu şi mă-ta am bâzâiau peste străchini, le dete la o parte şi bă- m-o lua cineva cu bârna asta de nas?
hotârât. Tatăl trânti poarta cu putere, trecu po- gă o bucată de mămăligă rece în borcan, dar În timp ce Zamfira vorbea de una sin-
dul înjurând şi scuipă în râul firav ce încerca din nefericire scăpă mămăliga în miere, n-avu gură, Anglitira se îndepărtă de mult de ea şi
să-şi urmeze drumul greoi către inima satului. răbdare să caute o lingură şi băgă mâna după pregătea acum sacii cu grâu pentru moară. A
În faţa porţii îl aşteptau ţiganii împăcaţi cu zi- bucată. Între timp Anglitira apucă de după ca- lui Dimache vorbise cu tata-său să-i macine la
ua la prăşit, zgomotoşi ca de obicei, amuţiră să o balie de tablă şi o trase după ea ieşind din Podu Turcului. Mama plăpândă şi istovită de
totuşi la apariţia nervoasă a bărbatului. curte spre fântâna din faţa porţii. Făcu semn muncă amesteca îngândurată mămăliga. Se
– Ia, adunarea, se răstiră la ei! Urcaţi Zamfirei, care ieşise din casă lingându-şi de- îmbolnăvise din primăvară, pierderea celui
în căruţe! Fasolică, mai repede, că se crapă de getele, să ia sacii cu lână. Se treziră şi fraţii de-al optulea copil o transformase într-o um-
ziuă! mai mici, şi porniră desculţi în cămăşile lungi bră. Anglitira suferea o dată cu mamă-sa, o
Acesta din urmă făcu semn ţiganilor prin curte, apoi pe drum după ele. Anglitira, fi- vedea pierdută şi răpusă de griji iar nepăsarea
să tacă, urcând apoi în cele două căruţe şubre- ravă cum era, scoase totuşi iute câteva găleţi tatălui îi frigea sufletul. Fata se apropie de
de pregătite pentru drum. În liniştea dimineţii cu apă şi le turnă în balie, soră-sa răsturnă din maică-sa şi cu glas domol îi ceru s-o lase pe ea
un cocoş întârziat cânta prelung ivirea zorilor. sac jumătate din lâna murdară şi plină de cor- să pregătească cele de mâncare. Mama se aşe-
Roţile căruţelor lăsau răni adânci în pământul nuţi şi o înmuie în apa rece sloi. Aşa lână plină ză fără să riposteze pe marginea pragului îşi
subţire şi obosit. Zânca, o ţigancă rotunjoară de mizerie fata nu mai văzu de câţiva ani, pe- desfăcu baticul lăsând să se vadă părul alb, cu
începu a lălăi un cântec trist, auzit de ea pe la semne că oile astea au umblat numai târâindu- mâinile aspre îşi adună părul la spate iar faţa
nunţi: Zorile... În mersul legănat şi zgomotos se. Satul începu să deschidă ochii gâdilat de ei era acum mai luminoasă, dar ochii mici şi
al căruţei burtoase, oamenii ascultau glasul câteva raze de soare. Fetele spălau tăcute lâna, stinşi trădau suferinţa celor îndurate alături de
subţire al ţigăncii, pierzându-se încet cu toţii Costică şi Nicu, fraţii cei mici se stopeau şi un bărbat nemilos.
în ceaţa dimineţii. săreau pe rând în băltoaca de lângă fântână, Fata vru pentru o clipă să-i spună ma-
Anglitira rămase cu ochii înlăcrimaţi scobind apoi cu degetele mici în noroi mân- mei necazul ei... dar de ce să o mai supere...
în faţa porţii, îşi frământă mâinile, pieptul jind pereţii fântânii. oricum ştia că tatăl are ultimul cuvânt.
uscat i se umflă într-o suspinare prelungă, îşi – Ce-i cu apăraia asta? Voi, chioarelor La începutul lui august era forfotă
făcu cruce şi privi spre cer: „Maică Preacu- nu vedeţi ce lăcăraie aţi făcut? mare în sat, se întorceau din armată feciorii
rată, ajută-mă!”. Fetele tersăriră scuipând apoi amân- satului, Anglitira se urcă pe gard, îşi agâţă
Avea treisprezece ani, copil firav îm- două în sân, copiii o luară la fugă în timp ce mâinile firave de lemnul uscat, se înălţă oare-
bătrânit prea devreme, dar cu ochii albaştri ca Anglitira încerca să desluşească figura mus- cum ca să vadă şi ea cine trece pe drum. Câinii
cerul cuminte de vară. Avea şi ea vise, speran- trătoare, soarele n-o lăsă să vadă nimic, decât lătrau iar copiii alergau după grupurile de oa-
ţe, că va pleca într-o zi din sat la oraş... Nu mai după ce îi înlăcrimă ochii. Se şterse rapid la meni gălăgioşi. Zamfira izbi poarta şi-ntr-un
fusese la Târg de doi ani, de când plăpânda ochi, se ridică în picioare cu o bucată de lână suflet veni s-o anunţe pe Anglitira că Alistirii
mamă se rugase cu glas domol de tată s-o ia şi în mână, din care se scurgea pe cămeşoaia ei îşi întâmpinau fiul cel mic, fapt care nu-i trezi
pe fată la bâlciul din Târg; motivase că mun- apa murdară. Glasul răstitor prinse contur, era fetei curiozitatea. Tatăl lor s-a întors în acea
cise toată vara, că a avut grijă de fraţii mai Alistiroia, femeie aprigă, mai înaltă decât un noapte târziu mirosind groaznic a băutură. Co-
mici şi tatăl se înduplecă. Au pornit pe la patru bărbat, ciolănoasă şi veşnic încruntată. Alistir, pila îi ascultă răsuflarea grea şi clipea tresă-
dimineaţa spre Târg, ea îmbrăcase unica ro- bărbatu-său, era mic, sfrijit şi bun la suflet, pă- rind la zgomotele făcute de acesta prin casă.
chie, era cam frig în dimineaţa aceea, dar ce rinţii îi aranjaseră căsătoria cu femeia asta din Dis de dimineaţă mama o anunţă că nunta ei a
conta, urcă în căruţă şi se ghemui sub un preş cauza unor datorii. Alistirii aveau acum patru fost stabilită în octombrie, după ce se va face
murdar ce mirosea a oaie, pantofii vechi o băieţi spătoşi unu şi unu. Zamfira se ridică şi vinu´. Biata fată nu schiţă niciun gest, simţi
stângeau, îi dădu jos şi închise ochii visând la ea în picioare rânjind la femeie, puse mâinile doar ură, dar oare faţă de cine mai întâi?
ziua mult aşteptată. Dar tatăl îşi dovedi şi de în şold, şi cu îndrăzneală rosti: Zilele treceau şi toamna grăbită agita
acestă dată indiferenţa faţă de copil; cum – Ce-ai zis bre, chioare? N-ai cu cine ţăranii ce nu-şi mai vedeau capul de treburi.
ajunse în Târg opri la hanul unde trăgea de te sfădi azi? După culesul viilor satul căpătă un miros acru
obicei, lăsă caii şi căruţa în grija unui cunos- – Înghesuit-o, nu mai ridica nasu´ ăla şi parfumat. În zi de duminică oamenii mer-
cut, iar Anglitirei îi spuse tâios: „Ai vrut la spre mine că ţi-l îndrept pe loc. geau la biserică, încercând doar aici să-şi mai
oraş? Ia şi satură-te, n-am eu timp de ploduri” Adevărul era că Zamfira avea nasul odihnească oasele şubrede de atâta muncă.
şi se îndepărtă. Fata nu se aşteptase la asta. Îşi mare şi stâmb, nu s-a născut aşa, şi-l spărsese Anglitira, alături de două babe care cântau ca
făcuse atâtea iluzii, auzise ea de la Pachiţa lu' când avea vreo cinci ani, o lovise calul în timp două găini sugrumate, era ca de obicei la stra-
Cracea că uliţele sunt de piatră şi că femeile se ce fetiţa trecea pe lângă el ca să ducă o căldare nă şi încerca cu glas tremurat şi subţire, alături
îmbracă altfel pe la oraş. Tare a mai plâns în cu târâţe la porci. de dascălul plictisit de atâtea cântări, să înalţe
ziua aceea, singura alinare era un leagăn, în Anglitira o trase pe soră-sa de braţ şi ea slavă către Domnul. Alistiroaia şedea pe
care pierdută fata se aşeză şi călătorise cu el îi făcu semn să tacă; şuşoteau acum în faţa scaun în pridvor aşteptând momentele în care
prin sufletul ei. Amintirea acelei zile o făcea femeii cât un munte, ce le privea mustrătoare. vreun copil neastâmpărat să facă gălăgie, ca
să-şi urască tatăl. – Acu' plecăm, c-am terminat, zise să-l mustre şi să arate apoi sătenilor adevărate
Anglitira deschise acum uşa părăva- sfioasă Anglitira. conduite. Tatăl Anglitirei, stătea în rândul în-
nului, un fel de aniticameră a casei, şi intră Zamfira se strâmba în spatele femeii tâi, semn al consideraţiei pe care şi-o acorda
apoi în prima odaie. Dormeau acolo, oarecum care se îndepărta bolborosind. singur. După terminarea slujbei tatăl apucă fa-
fără griji, fraţii ei mai mici. – Zamfiră de ce n-ai tăcut, o să ne ta de braţ şi-o împinse în faţa Alistiroaiei care
– Zamfiră! scoală-te, şopti la urechea spuie tatei şi iar îţi rupe coastele. rânji spre Ion Creţu.
soră-sii, hai fa, n-auzi? – Bătaie, de ce, pentru namila asta? – Asta-i!
De după sobă, cu părul vâlvoi, Zam- – Off, habar n-ai tu de nimic, off, ce – Îhî, zise maldărul de femeie, uitân-
fira chioară de somn, miorlăi ca o mâţă. gură clonţoasă mai ai. du-se ţintă la Anglitira.
– Hai fa, hurneşte-te! zise Anglitira – Ce-ai fa de oftezi atâta, de azi dimi- – Să ne înţelegem în sara asta, rosti
trăgând pătura veche la o parte dezvelindu-i şi neaţă nu scoţi o vorbă, ce-ai de te-ai chircit bărbatul.
pe ceilalţi fraţi care mârâiau de somn. aşa? – Vino cu muierea la noi!
Zamfira deschise ochii şi trase ner- Anglitira scoase un oftat din pieptul Fata asista tăcută la conversaţia celor
voasă de pătura roasă, comentând ca în fie- uscat. Sora mai mică afla acum că, de fapt doi. Tatăl o împise la o parte şi plecă spre gru-
care dimineaţă. Alistiroaia îi va deveni soacră Anglitirei, pen- pul mic de bărbaţi din curtea bisericii.
- Offff, numai noi ne trezim cu tru că tatăl fetelor făcuse vorbele cu Alistirii p

Pagina 16 FEREASTRA - 2011


Silvia Bitere Claudiu Şimonaţi
Cum văd eu lumea
Da, umbrela, la ce mi-ar folosi?
Şiroiul de lichid vâscos tocmai
mi-a făcut manichiura
Şi-un cald plăcut îmi dezvoltă plămânii
Mi-am aprins o ţigară, Razumihin
Lasă-mă să te privesc în zbor
***
Mai târziu, peste ani
Sunt cu spatele la cabana din Văleni
Pozând alb-negru pentru People
Sentiment 4
La televizor, pe canalul de ştiri, nicio ştire
Cerul deasupra capului meu,
Din mine se vede Las Vegas o galaxie spre care
n-aveau să zboare
Din mine se vede Las Vegas
Buletin de Constanţa, dubla 14, nici pasărea, nici gândul...
O trompetă uriaşă din care ies
Lacul Tăbăcăriei doar sentimentul iubirii,
cartonaşe colorate
de care m-am înşelat...
Un zeppelin în care mă simt în siguranţă -
Azi banca din parcul meu este un oraş cu trepte un câine negru
Neobositul meu oraş cu trepte Sentiment 6
Atârnat de tavanul fals din parcul
peste care îmi las urma de melc Tăbăcăriei albastru Stăteai şi priveai,
Capul o cutie imensă de carton degradabil Cina romantică cu Spacey în turnul Eiffel din zori în amurg...
Prin care văd leagăne, cărucioare, şi Teachers n-aveam nimic de spus.
biciclete, multe legume, munţi Europa zooropa lyrics u2
Neobosiţii mei munţi Pantofii cu toc fusta despicată În ochii tăi limpezi,
Şi pe tine, mereu tu, cum ai putea să nu? Mersul alb-negru sexi curgeau cristale...
Pe tine aruncat în coşul de baschet Sfoara din plumb n-aveam nimic de spus.
Râzând în zbor de cioara care tocmai Fotografia de cuplu - înmormântarea
ţi s-a ghemuit în fular Gândeai la iubirea,
Mama care-şi leagănă copilul pe genunchi pornită din trup...
Hei, hei, să nu-mi spui tu mie într-un tren de jucărie n-aveam nimic de spus.
Că dinţii au forma buzelor Ultima modă – unghiul perfect
O, să nu-mi spui pe nume din care privesc accidentul Priveam doar lumina,
că uniforma ta de aviator venită de sus
Este uniforma lui DiCaprio Ţi-am zis vreodată cum văd eu lumea? fără niciun cuvânt,

Să luăm pauză zece minute Toate formele acestea pe care stau, Să scriu...
Să ne închipuim că eu sunt dresor de oameni la care privesc
Scaunul înalt cu spătar, mătuşa Mariana M-am gândit,
Iar tu idealul să scriu
Şi vrei să îmblânzesc păpuşile din cârpă Salcia plângătoare a celui mai bun vecin
Mâncarea de gutui din care cresc pe zi ce trece un poem...
Nu sau hai mai bine să nu ne mai prefacem L-a scris tăcerea.
Suntem amandoi două marionete legate de tot mai galbenă
aceeaşi sfoară Hamacul în care sunt pregătită pentru zbor
Legat de nucul din care-mi trag durerile Mirare
Dumnezeu ne face semn de sus de spate şi visele întregi În lumina lunii
Să vă aprind lumina? Pe care le iubesc la cafeaua de dimineaţă dezvelită de veşmintele
din cabana de vară a unchiului Sam îmi vorbeai
Sunteţi amabil - zise clovnul Îmi este aşa un dor să mă văd!
din stânga noastră lui Dumnezeu într-o limbă necunoscută
Vezi tu, prietene, eu aşa trăiesc veşnic pe care o înţelegeau
Aceştia doi au mai trecut prin asta Aşa mă hrănesc – cu oameni, cu forme, tu? doar amintirile.
Şi-a strâns în făraş oraşul cu tot cu bancă Apoi, Noaptea
La televizor, pe canalul de ştiri, nicio ştire Pot naşte în orice moment un pui de arici
cerul lipsit de stele
Vivaldi crescendo ca orbul pe faţa căruia
Îţi simt pupila în ceafă, te văd cum te dilaţi
şi geamul e larg deschis Omul zăcea de câteva zile bune cu acul se preling
Nu există nicio îndoială în căderea ta, înfipt în căptuşeala inimii dâre de lumină nevăzută...
ştiu ce vrei să faci Respiraţia sacadată văzul scufundat în pantofi
Eşti deştept, ascuţit şi mai ales liber Forma capului - o pâlnie imensă de argint
E prea târziu
Mă surprinzi Din care ieşeau fire zburlite de păr castaniu E prea târziu să mă întorc la tine,
Dar cum stau în unghi mort, mi-e greu şi o siluetă de femeie din foi de ţigară cu umeri frânţi, cu părul înspicat,
să te observ transparentă să mă ascunzi în cuibul de lumină,
Mai bine mă dau cu ruj, Razumihin Sticla cu Jack Daniels goală; în lutul ars de lacrimi şi păcat.
* ea dezbrăcată – pianul E prea târziu să mă întorc la tine,
Din duşumea cresc pioneze Cadrul oprit pe cămaşa Şi nu-mi rămâne-n cale nici un semn,
Mă împrăştii precum argintul viu şi tălpile mele cu pătrăţele verzi parcă s-a-ntors tot satul din pădure
Tălpile îmi sunt mai roşii decât buzele din care săreau clapele cu turmele şi casele de lemn.
Ce-ai făcut rotundo cu tine? Mâinile prin rotaţie
– arc şi scenă
** Vivaldi!
Vântul zboară copacii Crescendo!
Vivaldi Crescendo
Afară de aici îmi caut umbrela Vivaldi
Plouă cu sânge Crescendo...
La ce mi-ar folosi când am acoperişul

REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 17


România e un „cerc” cu „centru”
valoric în cultura mondială
(Interviu cu scriitorul Aurel Pop, redactorul şef al revistei Citadela)
şi Patrimoniu cultural a judeţului Satu Mare. formatată revista, o raspândeşti în format pdf.,
Ce rol a jucat, în viaţa dumneavoas- în spaţiul virtual, cu adresă: „punct ochit,
tră scriitoricească, anul 2004? punct lovit”, la destinatar, direct prin e-mail,
A. P.: În 1969 am iniţiat, alături de cu menţiunea: „citeşte şi dă mai departe”. În
prozatorul Ion Bledea şi poeţii Emil Matei şi acestă formă, revista „Citadela” e citită de
Ion Baias, revista şcolară „Muguri”, cu toţii aproximativ 5000 de beneficiari de pe toate
elevi fiind, în cadrul actualului Colegiul Na- meridianele, dovadă stau la fiecare numar
ţional „Ioan Slavici”, din Satu Mare. Ne-am semnalele primite. Cu regret, dar ăsta-i ade-
făcut „ucenicia” vreme de câţiva ani. Cu tim- vărul; cititorii din comunităţile româneşti
pul, ei s-au dus la Ceruri, rând pe rând, iar eu, sunt mai înteresaţi decât cei din ţară. Cititorul
datorită împrejurărilor şi a unor prieteni „bi- de rând şi-a creat propia-i librărie în calcula-
nevoitori”, am fost nevoit să contribui, la fe- torul său din camera mică. Camera ta e acel
nomenul literar românesc, din umbră. Cu toa- „centru” fie el şi virtual. În altă ordine de ideii
te că am debutat editorial „aproape postum”, sub forma tipărită revistele circulă: între re-
vorba unui confrate (trecut şi el la cele veş- dacţiile revistelor, între instituţiile de cultură
nice), aveam în spate aproape o viaţă de om, şi între scriitorii-colaboratori. Trebuie avut în
de activitate literară (scriitorii „se curăţă” mai calcul fenomenul globarizări, totul e să nu ne
Lucian Mănăilescu: V-aţi născut la repede). În anul 2009, la împlinirea vârstei de pierde indentitatea naţională, fiincă nu poţi fi
22 noiembrie 1949, în Maramureş (Cetăţele- 60 de ani, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, naţional, dacă nu eşti provincial, şi nu poţi fi
Şişeşti), un reper precum o stea polară pe din Baia Mare, prin grija harnicului colectiv universal, dacă nu eşti naţional. Aşa că, vrând
bolta spiritualităţii româneşti. Cum v-a călă- condus de dr. Teodor Ardelean, mi-au întocmit nevrând, România e un „cerc” cu „centru” va-
uzit lumina aceea din copilărie şi cât a însem- un caiet biobibliografic aniversar, de 300 de loric în cultura mondială: prin Eminescu în
nat ea pentru poezia Dumneavoastră? pagini. Anul 2004 marchează începuturile ivi- literatură, Brâncuşi în sculptură, Enescu în
Aurel Pop: O întâmplare face ca în rii icebergului celor 35 de ani de activitate li- muzică, Coandă în ştiinţă... - şi exemplele ar
registrul stării civile să fiu înscris pe 22 no- terară. În anul 2010, am fost primit în rându- putea continua.
iembrie. Pare hazliu, dar realitatea e cu totul rile breslei scriitoriceşti; a se citi Uniunea L. M.: În afară de datele „legitima-
alta: după spusele mamei, lumina zilei am vă- Scriitorilor din România, fapt ce vine să con- ţiei” de scriitor (membru U.S.R. şi membru în
zut-o într-o zi de marţi, de la sfârşitul lunii oc- firme recunoaşterea activităţii mele de 42 de Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din
tombrie, sau începutul lui noiembrie. După o ani. Québec), sunteţi şi Directorul Editurii „Ci-
copilărie petrecută pe dealurile ce străjuiesc L. M.: În noiembrie 2006, dacă nu tadela” din Satu Mare. În această calitate, ce
Vatra Chioarului (Cetăţele-Şişeşti), mi-am ur- mă înşel, s-a constituit Asociaţia Scriitorilor părere aveţi despre „ciupercile” apărute du-
mat, firesc, părinţii, în zona Sătmarului, for- din Nord-Vest (sunteţi membru fondator şi aţi pă burniţa legislativă românească? Ce ar tre-
mând, alături de alţi români, o „citadelă daci- făcut parte, ca secretar, din primul consiliu de bui făcut cu miile de edituri, care publică cel
că” (localitatea Dacia), între localităţile un- administraţie), care avea să editeze revista mult o carte pe an, nu au nici un angajat pro-
gureşti de la graniţa de nord-vest a ţării. Dar Citadela, al cărui redactor şef sunteţi. Iniţia- fesionist ş.a.m.d.?
să vă răspund la finalul întrebării Dvs. Nu ştiu tiva dumneavoastră avea de înfruntat nu doar A. P.: Domnule Mănăilescu, da, aveţi
dacă cineva, până acum, a reuşit să definească inerţii şi prejudecăţi, ci şi o „concurenţă” de drptate, dar piaţa e cea care decide. Lucrurile,
poezia, nici dacă are vreun cod sau dacă, teh- mare valoare, dacă ar fi să ne gândim doar la cu timpul, se vor cerne de la sine. În schimb,
nic vorbind, a standardizat-o cineva ...?! În „Poesis”, una dintre cele mai bune reviste li- alta-i buba. Nouă ne lipseşte acea verigă care
schimb, avem „n” poeţi veleitari, făcuţi prin terare din România. Cum aţi aprecia, acum, să facă legătura între autor şi editor. Ne
diverse împrejurări, dar avem şi poeţi născuţi raportul dintre ideal şi real, în contururile lipseşte acel agent literar (manager cultural),
cu har divin, de certă valoare - cei drept, mai „Citadelei”? care să aibă curajul să pună lucrurile la punct.
puţini... - fiecare cu o definiţie bine conturată A. P.: Din experienţa acumulată de-a În rest, totul e simplu. Când acest agent literar
în timp, adică de când vede „lumina”, opera lungul timpului pentru mine a fost uşor să îşi va face apariţia în piesajul culturii scrise,
acestora ţinându-i veşnic în mintea şi sufletul „pun de-o revistă”, aşa că apariţia revistei „Ci- vor dispare şi acele „ciuperci” - a se citi „edi-
Cititorului. Poezia e o stare care creşte şi des- tadela” a fost o împlinire, o dovadă a maturi- turi”, vor dispărea şi unii scriitori apăruţi peste
creşte, ca o flacără vie, de când adevăratul Po- tăţii mele scriitoriceşti, o necesitate. Mă bu- noapte şi va creşte calitatea textelor, pentru că,
et vede „lumina” zilei - şi până apune. La cur, de fiecare dată, ca un copil, când văd în acel agent literar n-o fi el nebun să-şi inves-
acest har dumnezeiesc mai trebuie adăugată CV-urile celor care au publicat în revistă - nu- tească banii în textele unor veleitari, cu toate
lectura de zi cu zi, acele lecturi cerute, în alte mele revistei păstorită de mine. Număr de că şi aici e un risc: apariţia „scriitorilor de
vremuri, la clasă... - apoi mai sunt necesare şi număr, „conturile” revistei sunt tot mai „gre- curte”, adică acei autori cu bani, care îşi vor
lecturarea operelor marilor clasici ai literaturii le”, cu nume de marcă ale literaturii actuale, scoate cărţile într-un tiraj mic (maxim 50 de
române: Blaga, Eminescu, Arghezi, Labiş ... şi la care adaug contribuţia valoroasă a tinerilor exemplare), pe care le vor împărţi familiei şi
câte şi mai câte. ce bat la porţile afirmării. În cei 5 ani de la prietenilor. Circulaţia acestora, într-un circuit
L.M.: Aţi debutat, în 1984, în revista apariţie, singurul ţel pentru mine a fost ridi- închis, nu influenţează cu nimic cultura scrisă.
ieşană „Convorbiri literare”. Au urmat co- carea ştachetei valorice. Cât despre „concu- L. M.: Despre reţelele de difuzare nu
laborări la revitele literare importante, an- renţă”, nici vorbă, ea ne duce spre progres... are rost să vorbim... Aşa că vă propun să ne
tologii, premii şi, în 2004, debutul editorial cu Dacă am reuşit sau nu; cititorii şi istoricii lit- întoarcem la poezia lui Aurel Pop. Spuneţi, în
volumul de versuri Pelerinaj de succesiune erari vor decide. „Strigătul toamnei”: „aud prin sate mirosul
(tradus în limbile: germană, engleză şi ma- L. M.: După părerea mea, în litera- de struguri în cupe curgând / cuprind sub
ghiară, cu o prefaţă de Paul Emanuil Silvan, tura română „soarele” nu mai răsare, de ceva ceţuri soarele coborât în gutui / ca pe-un
Editura „Solstiţiu”, Satu Mare), pentru care vreme, de la Bucureşti. La fel, însă, nu cred mirific semn al întrebării rodind / prin mâinile
aţi primit: Premiul Academic pentru Lite- nici în soluţia „enclavizării”. Ce ar trebui fă- noastre trec orele dulci-amărui”. A arăta cu
ratură, pe anul 2004, din partea Universităţii cut pentru a stabiliza „faliile” şi pentru a degetul poemului uliţa satului, cum sugeraţi
de Vest „Vasile Goldiş”- Arad, Premiul pentru realiza, cum spunea Pascal: „un cerc cu cen- undeva, este gestul unei întoarceri disperate,
debut editorial 2004, oferit de Direcţia pentru tru pretutindeni”? prin care încercaţi să remodelaţi trecutul, sau
Cultură, Culte şi Patrimoniu cultural al A. P.: În zilele noastre, în presa lite- un „picnic la marginea drumului” şerpuit al
judeţului Satu Mare, Cenaclul „Afirmarea” şi rară se poate pune cu certitudine semnul egal lumii, pe care toţi se grăbesc, fără să ştie în-
Casa de Cultură „G.M.Zamfirescu” şi între Provincie şi „Centru” ( a se citi Bucu- cotro?
Premiul pentru activitatea literară pe anul reşti). Hiba-i alta: circulaţia revistelor tipărite A. P.: În perioada interbelică, dar şi
2004, oferit de Direcţia pentru Cultură, Culte e sub orice critică. Noroc cu internetul. Odată (Continuare în păag. 19)

Pagina 18 FEREASTRA - 2011


(Urmare din pag. 18)
Literatura politico - aplicativă
Interviu cu scriitorul Aurel Pop
în vremurile regim totalitar, erau acele libră- TABLETĂ DE CRONICAR Gheorghe POSTELNICU
rii cu librari calificaţi, care ştiau să-ţi prezinte
tot ce aveau expus pe rafturi, mai erau şi porani. Prin consens, aceştia dau verdictul.
„Semnalele editoriale”, care informau cititorii Există puţine cazuri de teorii scoase mult
cu tot ce aveau cuprins în planul editorial, pe mai târziu din negura timpului şi cărora,
fiecare editură în parte. Acum, în afară de oricum, nu li s-a acordat mai mult de o noto-
Târgul de carte „Gaudeamus” de la Bucureşti rietate vremelnică. Prin vehemenţă, patetism
şi târgurile din provincie: Cluj, Bistriţa, Baia şi tenacitate Ion Gheorghe reprezintă un caz
Mare, Braşov şi încă vreo câteva, puţine la de egotism „fără cusur”. Din păcate, păgâ-
număr - nu e nimic. Librăriile au dispărut şi nismul său structural nu s-a identificat nici
câte au mai rămas vând: chiloţi, cosmetice, cu frământările generaţiei şaizeciste, ci a
articole de 39; numai carte nu. Sunt acum crescut ca temă literară din vână proprie.
câţiva editori care îşi pun cărţile în portbaga- Ion Gheorghe şi Ghe. Postelnicu Istoria literaturii a avut în ultimele
jul maşinii şi umblă, precum altădată moţii cu şase decenii destule puseuri conjuncturale
ciubere, prin toată ţara. Unii editori mai orga- Dacă în Megalitice (1972) s-a pre- faţă de care o ştiinţă onorabilă s-ar ruşina,
nizează lansări de carte, la care participă un ocupat neabătut ca fiecare vers să inoculeze dacă luăm în calcul mai cu seamă victimele
grup restrâns, în special prieteni ai autorului, vectorii teoriei protocivilizaţiei autohtone, inocente. Cultura se limpezeşte de la sine,
sărbătorind evenimentul, dar fără niciun câş- Cultul zburătorului (1974) a obţinut con- susţin filozofii ei. Posibil, dar la perioade
tig ... Dar aşa cum spuneţi să ne întoarcem în sacrarea absolută a doctrinei culturale a lui foarte mari de timp, care cuprind câteva
„grabă” pe acel „drum” al poezie cu între- Ion Gheorghe (n. 16 august 1935), dar se existenţe omeneşti. Unirea dacismului gheo-
bările sale: „Încotro merge lumea/ Dincotro împacă acest deziderat cu ideea de ficţiune, rghian cu marile teme ale timpului nu s-a
vine neantul” – întrebări pe care mi le pun şi de poezie, în general? Da, pentru că autorul putut realiza şi ca urmare a statutului său
eu în unul dintre poemele mele. Şi totuşi, din a încredinţat întotdeauna dogmei rolul avan- social modest. Alta ar fi fost situaţia dacă
când în când, „Nebuniile omului” ne pun în gardei din confruntările armate. Cultul eului Ion Gheorghe şi-ar fi putut promova cărţile
situaţia să ne întoarcem la Creaţie. Acele cea- i-a presărat în lunga carieră literară obsta- de pe poziţia unei înalte funcţii politice sau
sornicului „Sunt ca nişte mănuşi ale lumii” cole numeroase şi primejdioase, greu de în- administrative, fiindcă ele au iradiat idei, nu
semn că cei care îşi întorc privirea înapoi; nu lăturat şi astăzi. Consecvent în ţeluri, a ver- programe, şi insistenţa sa a părut, mai me-
sunt încă pierduţi. Trăim vremuri în care: cad sificat cu o energie ieşită din comun şi e reu, aventură. Temperamentul de revoltat
păsări moarte din cer/ apocalipsa la uşă ne greu de înţeles absenţa discipolilior repre- l-ar fi ajutat mai mult prin cafenele şi be-
bate/ sunt semne învăluite-n mister/ apărute zentativi, cel puţin în aria liricii cu ţărani, cu rării, decât în întâlnirile cu cititorii. Un ere-
din senin peste noapte/ la ferestre colinda se- un mesaj sincer şi profund. tic individualist ca Ion Gheorghe a produs
aude mai rar/ ne bat vânturi, ploi, căldură şi O explicaţie ar fi că nu se mai face iritare prin birourile puterii comuniste. Un
ger/ trezi-ne-vom; dar v-a fi în zadar/ şi totuşi de mult timp apostolat social prin poezie, o sofist întârziat, un ţăran paradoxal izolat în
Credinţa-i şansa-n care mai sper.” Salvarea-n atare manieră, armonizând, se pare, numai Parcul IOR sau pe Vârful Ciuhoiu, detestând
Credinţă e unica speranţă a neamului româ- cu proza. În faza megalitică a operei sale, metropola şi încântat până la identificare cu
nesc. E acel strigăt de acum 2000 de ani, al Ion Gheorghe a construit imaginea măreaţă mitologia multimeşteşugarului Iancu Arse-
cărui ecou bate în urechile fiecărui generaţii. a Traciei, un paradis hiperboreean invidiat ne, impresionant prin fineţe de spirit şi orga-
L. M.: Dacă am deschide agenda de greci până la a incendia şi distruge Troia, nizare, capabil, de ce nu, dacă ar fi avut scu-
dumneavoastră personală la anul 2011, ce moment crucial în decăderea protolatinităţii le şi timp, să prepare cimenturi speciale din
priorităţi ar fi notate acolo? dunărene, transmis ca o maree distrugătoare care să toarne figurine suprarealiste, spre
A.P.: Pentru anul 2011 ? Acestă între- în sudul şi, mai cu seamă, în nordul marelui desfătarea artiştilor profesionişti. În timp ce
bare era binevenită acum câţiva ani. Eu lucrez fluviu. ruralitatea celor mai mulţi contemporani a
după un program bine stabilit, aşa că poate Înscriindu-se, după 1969 (Cavale- rămas etnografică, cea a lui Ion Gheorghe
vreţi să aflaţi ce cuprinde agenda mea în anul rul trac) pe orbita literaturii politic-aplica- este conservativă şi protectoare, aşa înce-
2015 ? Fiind doctorand al Academiei Române tive de renaştere a străvechii mitologii geto- pând drama inadaptabilităţii, scriptura unui
îmi pregătesc Teza de doctorat pe care o voi ti- dacice, Ion Gheorghe şi-a pecetluit viaţa şi talent formidabil care reconstruieşte o uma-
pări, după susţinerea ei. Dar să revin la anul activitatea după capriciile marilor instituţii nitate stereotipă împinsă într-un univers
2011 din întrebarea Dvs.: Cu toate că unii mă culturale ale ţării: Academie, Uniunea Scri- grandios, o umanitate mitologizată până la
acuză că mă ocup de operele celor plecaţi la itorilor, Institutul de Istorie, Universitate. exces şi uzurpată, în sistemul său dogmatic,
veşnicie (parcă ei vor trăi veşnic), pentru anul Nimeni nu creează independent de contem- de eleni, de romani şi de biserica creştină.
acesta am pregătit lucrarea, care e gata pentru
tipar: Alexandru Pintescu – schiţă mono- privirea-mi pecetea iubirii veşnice
grafică - e cea de a treia carte a mea din co- POEME rămâne încremenită spre cer
lecţia editurii „Citadela”: „Scriitori sătmăreni de Maria Ileana Belean aştept cuvântul zidit
contemporani”. Câţi oare ştiu ce a lăsat Sandu s-a terminat întors în vorbe înfometate
Liniştea să-mi spună că sunt
Pintescu în urma sa ? Pentru anul 2012, am
pregătit deja un volum de versuri. Sunt mulţu- în faţa iernii nu pot frumoasă
liniştea
mit dacă ies pe piaţă cu o carte pe an, nu îngenunchea doar să nu mă sting
lîngă pervazul geamului
doresc să comit atentat la pădurile patriei... să prind scântei
aşteaptă minutul potrivit mi-am amintit
Important e să fii mereu în atenţia Măriei Sale în urme de aduceri aminte
să-şi treacă ecoul
– Cititorul. prin odăile calde. Iubite tu esti adierea
L.M.: Cunoscându-l mai bine pe po- acolo izvoare au curs care înclină firul de iarbă
etul Aurel Pop, dacă aţi face un interviu cu în milioane de stele. să te întorci din vasul de lut
acest alter ego şi aţi vrea să-l puneţi în încur- aş fi vrut să avem
cătură, ce întrebare i-aţi pune? nu plâng mă-ntreb
un singur orizont cu picioarele pline de noroi
A.P.: Vrând-nevrând, la Înfricoşătoa- cum ne-a acoperit când ai orbit, iubite
rea înfăţişare ni se va pune fiecăruia dintre noi stau în pădurea de cuvinte
un singur cer. nespuse Mi-e frică
acea întrebare la care încercăm o viaţă întrea-
gă să ne pregătim. Las pe Cel de la Vama Di- Ultimii stropi te strig cerul nu mai are răsărit
vină să mi-o pună. Sper să nu-L dezamăgesc stânca ascunde
cu răspunsul ... toamna scutură ploi nu am ştiut dacă ai nume
armonia în buzunar
L.M.: Vă mulţumim pentru amabili- pe crengile viţei de vie numai cu răsuflarea
zac ofilite în praf
tate şi vă urăm o să fiţi mereu tânăr, ca acum, eu... o mână prin fereastră poţi rupe sârmele ghimpate
ofrande
pentru că Citadela culturii are nevoie de prind ultimii stropi numai cu lacrimi
oameni ca D-voastră recunosc căldura verii în ei poţi înveli mâinile de râsul tău
nopţile senine aburind mi-e frică

REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 19


Elena Ghirvu CĂLIN

Gar dieni Pretutindeni


Fragmente
din romanul în curs de apariţie
PREDESTINARE
m amintiri frumoase, iubesc splendo-

A
Aproape imediat ce intră în noua sluj- veneau, dar foarte rar, şi câteva vedete din
rile acestei lumi şi din instinct mă fe- bă, Toni prinse a spune, oricui se încumeta să lumea muzicii, a teatrului, a televiziunii, ca
resc de urât şi orori. Călătoresc înapoi îl asculte, că dorea să facă din viaţa lui o punte Nicu Darian, bunăoară, Tudor Crăciun sau Lu-
în timp. Îmi place să scriu despre Toni Daneti. către nemurire, că avea un caracter optimist şi cian Zafiu. Dintre toţi, însă, Marcel Demetriad
În prima noastră tinereţe, nimeni nu bun, o fire veselă, deschisă, prietenoasă, dar şi era, de departe, o celebritate. Era muzician, vi-
se putea compara cu el. Avea bani, gârlă. Era profundă, că era preocupat de filozofie, de olonist şi devenise cunoscut mai întâi la Paris
fiul celebrului medic chirurg Florin Daneti, mişcarea minţilor geniale, că spectacolul in- şi la Londra, unde câştigase nişte mari premii
despre care se spunea că avea saltele pline cu teligenţei era de departe cel mai frumos. Era internaţionale impresionând lumea muzicală.
bani. Imediat după absolvirea facultăţii, fusese convins şi se străduia să-i convingă şi pe alţii Specialiştii scriau, negru pe alb, că tânărul so-
numit asistent la catedra de literatură compa- că-i adora pe Shakespeare şi pe Leonardo da list român avea momente când atingea perfec-
rată, fiind un mare pasionat de literatură. Se Vinci. Îi considera pe amândoi iniţiaţi, membri ţiunea.
remarcase în toţi anii ca şef de promoţie. Doc- în societăţi secrete. Vorbea despre asta şi nu Fiecare dintre noi absolvise câte o fa-
torul era darnic cu fiul său. Îl îndemna să fie trebuia să se teamă de persecuţiile comuniş- cultate şi fiecare avea o marotă. Eu făceam ce
curajos şi ambiţios, zicea că fără ambiţie, un tilor. Îşi putea îngădui să-l adore pe Leonardo. făceam şi aduceam vorba de Ludwig al doilea
bărbat n-are aripi. Toni îmi spunea, şi-l cre- Zicea că citise undeva că Leonardo fusese al Bavariei. Susţineam că Wagner era azi cele-
deam, că ajunsese să nu mai aibă nici măcar membru activ în şaptesprezece societăţi se- bru datorită lui. Sărea Cosmin Pop, critic mu-
dorinţe. Ca să nu-l dezamăgească pe taică-său, crete şi nimeni n-a reuşit vreodată să ştie ceva zical şi mare iubitor de Wagner, şi bâlbâin-
mă întreba pe mine ce dorinţe am ca să şi le sigur despre el. Afară de Dumnezeu, desigur, du-se teribil de emoţie susţinea că aprecierea
atribuie. Din adolescenţă îmi doream bogăţie instanţa cea mai înaltă a inteligenţei. Aşişderea mea era răutăcioasă. Cu sau fără rege, Wagner
şi glorie şi-o persoană pe care s-o iubesc. Şi despre Shakespeare. era Wagner. Nicolae Mărgean, regizor la tele-
când mă întreba, îi răspundeam că-mi doream Cei care-l ascultau, de obicei secreta- viziune, nu era chiar prost cum zicea Toni
să aflu ce-aş simţi, ce-aş gândi dac-aş dispune rele ieşite în pauză pentru cafea, ori diverşi când îl enerva, intervenea în dispută şi lua
de câteva miliarde de dolari. Apoi ziceam că colaboratori, politicoşi şi speriaţi de televizi- partea regelui cu argumente mişcătoare. Din
îmi doream să aflu ce-aş simţi dacă m-aş în- une, se prefăceau a fi biruiţi de admiraţie şi pricină că-l preţuia pe Ludwig, îmi devenise
drăgosti. Avea umor. Replica: Bine, dar astea gândeau că tânărul era o pramatie, un fiu de simpatic.
nu se pot cumpăra cu banii tatei. bani gata, un nesimţit obraznic şi destrăbălat. Cosmin Pop avea două mari iubiri:
Ca să-l obişnuiască să locuiască sin- Până una alta, Toni era burlac şi nu Marcel Demetriad şi Wagner. Viaţa lui se rotea
gur, taică-său îi dărui, de o zi aniversară, un părea deloc dornic să renunţe la celibat. Dar în jurul acestor două mari stele. Fiecare în fe-
apartament magnific, situat într-o vilă din cum nu era în stare să petreacă serile singur în lul ei, vorba lui Tibi. Dacă nu evoca pasaje din
Cotroceni, o maşină Dacia şi încă multe alte apartamentul său cel nou, îndată ce sosea aca- Parsifal, Cosmin descria orele lungi de repe-
bunuri inutile. să de la slujbă începea să dea telefoane la pri- tiţii pe care le făcea Marcel Demetriad pentru
Din mare pasiune pentru literatură, eteni şi să-i invite la el sub un pretext oarecare. a atinge o tehnică desăvârşită. Vorbea mai tot
Toni spunea mai tot timpul că lucra la un ro- Se ruşina să spună de-a dreptul că-i era urât să timpul despre felul cum îl studia şi-l imita pe
man în trei volume cu titlul Oraşul Prăbuşirilor stea singur. Chema câte un prieten, sau mai Enescu. Îţi dădea impresia că era îndrăgostit
şi o Lume Scufundată, o poveste, zicea el, mulţi odată recunoscând în faţa tuturor că nu de Marcel. Nu era seară să nu vorbească de
zguduitoare, despre conspiraţia mediocrilor mai avea încredere în femei decând cu studen- programul idolului său. Dar afară de câteva fe-
contra inteligenţilor. Îmi povestea iar şi iar tele care-l reclamaseră la decanat că le cerea să te mai spălăţele, de Tiberiu, de mine şi de Ce-
cum personajul lui descoperea că Dumnezeu se culce cu el pentru note bune. zar, nimeni nu-l asculta. Musafirii lui Toni nu
nu era de loc sentimental şi iubitor, aşa cum îşi Imediat după faza cu inteligenţa, ieşi se dădeau în vânt după muzica simfonică.
imaginau. Dumnezeu n-avea inimă, n-avea în faţă cu o nouă mărturisire. Descoperise, cre- Pe lângă activitatea de critic, Cosmin
sânge şi era numai inteligenţă supremă şi forţă dea el, secretul existenţei omului pe pământ, era şi angajat în orchestra filarmonică fiind
spirituală. Şi crease un univers structurat în drept care vindea acest secret numai pe bani vioara a doua. Publicase mai multe articole
cercuri. Şi peste tot bântuiau extratereştri, unii grei. Îl oferi totuşi gratis colegei lui care se despre importanţa lui Vivaldi în evoluţia
mai evoluaţi şi alţii mai înapoiaţi. Şi cei îna- ocupa de telecinematecă. La bufet, între patru lumii. Probabil că nimeni nu-l lua în serios.
poiaţi se aliaseră cu pământenii tâmpiţi şi con- ochi la o cafea, începu prin a-i spune că aflase Marcel Demetriad, pe numele său
spirau împotriva binelui şi-a fericirii univer- cât de misterioasă era existenţa omului pe pă- complet, Marc-Frederic-Alexandru-Daniel
sale. Nu-i păsa, pretindea el, de cenzură. Mă mânt şi cât de monotonă părea. Că în fond da- Demetriad, nu numai că era celebru, dar şi pă-
avertiza că va dezvălui mârşeviile lepădătu- că Dumnezeu nu i-ar fi dat omului darul îm- rinţii lui erau celebri. Tatăl, Theodor Demetri-
rilor comuniste aflate în cârdăşie cu extra- perecherii, omul ar fi murit de plictiseală, dar ad, un bărbat superb, era compozitor şi uneori
tereştri de cea mai joasă speţă şi va lua şi pre- mai ales din nefolosinţa creierului. Prin ur- şi cântăreţ de muzică uşoară şi de operetă, iar
miul Nobel. mare două organe trebuiau bine folosite, sexul mama, Olimpia Demetriad, nimeni alta decât
Ca asistent, Toni se încurca des cu şi creierul. Ca să-l răsplătească, buna lui co- faimoasa soprană de coloratură, minunata in-
studentele amatoare de poezie. Le recita ba- legă se autoinvită la el acasă şi rămase în patul terpretă a lui Mimi din Boema, şi mai departe,
lade şi sonete şi azi aşa, mâine la fel, i se duse lui vreo săptămână. a multor alte personaje, gen Aida sau Madame
buhu şi fusese repede judecat de senatul uni- Invitaţiile sporeau şi numărul musa- Butterfly. Cânta pe marile scene ale lumii,
versitar şi sancţionat pentru gravă imoralitate. firilor creştea de la o lună la alta. Cel mai tare avea contracte cu teatrele de operă din Paris,
Se trezi exilat ca profesor de română la Ghim- îi plăcea lui Toni să vină la el multă lume. Pri- Milano, Londra, Madrid, New York, Sydney
paţii din Deal, dar poate să fi fost şi Ghimpaţii etenos cum era, nu avea mari pretenţii de la etc. Când aveai doi părinţi superbi şi celebri
din Vale. Doctorul Daneti mai că nu-şi ieşi din musafiri, le cerea doar să-l distreze contra era greu să-i întreci în faimă şi de aceea per-
minţi. Se agită teribil şi puse astfel în mişcare sandvişurilor cu sardele, cu şuncă de praga, cu formanţa lui Marcel era cu atât mai demnă de
un lanţ al slăbiciunilor şi Toni căpătă o slujbă pastramă şi alte bunătăţi, în acele vremuri de laudă.
la televiziunea română, în departamentul de restrişte când prin galantarele alimentarelor Când nu era plecat în străinătate, în
ştiri. În noua-i calitate de jurnalist, deşi se so- bătea vântul. lungi turnee, venea uneori la Toni. Se cunoşteu
cotea artist, în speţă romancier, până în vârful Destul timp, fusese anturat numai de din copilărie, fuseseră o vreme vecini. Mai pe
unghiilor, se distinse printr-un aer seniorial bărbaţi; seară de seară, Tiberiu Bogdan, Cezar urmă părinţii lui Marcel se mutaseră şi nu s-au
controlându-şi limbajul, fost până atunci ceva Moga, Serafim Panait, Cosmin Pop, Vlad mai văzut multă vreme. Într-o seară, după un
mai slobod, achiziţie din anii când fusese pri- Iordache, Costi Frâncu, Horaţiu Baltazar, eu şi concert, Toni se dusese la el în cabină şi reîno-
eten cu un pictor alcoolic. mulţi altii, ne făceam veacul la Toni. Mai (Continuare în pag. 21)

Pagina 20 FEREASTRA - 2011


(Urmare din pag. 20) cire posibilă fiindcă numai aici bărbatul putea lui Platon sau Socrate şi deşi avea treizeci de
să se culce cu o femeie. Îi ura pe comunişti, ani, spuse că avea doar douăzeci şi doi şi era
iseră cunoştinţa. Şi cu destul curaj, îl invită la
zicea că-i furaseră viaţa şi era obsedat să des- încă student la Drept. Încropi pentru urechile
serate şi Marcel îi promise că sigur va veni.
copere cine instaurase comunismul în lume. lui Toni, o biografie credibilă, deşi el nu i-o
Ca un făcut, chiar în acele seri când
Cineva trebuia, totuşi, să raporteze ceruse.
Marcel era prezent, Tiberiu Bogdan, sociolog,
Securităţii cam ce se petrecea seara acasă la – Îmaginează-ţi că am crescut încon-
psiholog şi filosof amator, aducea pe tapet
tema supraomului. Numai el ştia cu ce scop. fiul celebrului doctor Daneti. Doctorul era jurat de iubire şi frumuseţe, părinţii mei erau
Se uita insistent la Marcel şi debita cele mai chiar o valoare mare în ochii comuniştilor şi profesori de liceu... au murit amândoi într-un
neaşteptate sentinţe cu privire la viitorul celor spionarea trebuia făcută cu mare, mare dis- accident de maşină anul trecut. Tot ce-mi do-
înzestraţi cu talente deosebite. Că New Age- creţie. Se impunea să lucreze careva sub aco- resc pe lumea asta e frumuseţe şi iubire.
iul, zicea el, urmărea distrugerea marilor inte- perire. Şi astfel Gigi Coman, ofiţer de securi- Pentru Toni şi ceilalţi din jurul lui,
ligenţe, a supraomului şi că oamenii viitorului tate, transformat peste noapte în student la Gigi Coman era acum în rolul unui student
vor arăta foarte rău din punct de vedere inte- Drept, reuşi să-l abordeze pe poet, declarân- dornic de aventuri picante. Numai că fetele ca-
lectual. Marcel asculta atent, politicos şi cu du-se un înfocat admirator şi se împrieteni cu re veneau la petreceri se fereau de el, îl evitau
deja proverbiala lui grijă să nu supere pe care- acesta la cataramă. Înalt cam de un metru socotindu-l ori prea urât, ori prea hulpav. Le
va, spunea că nu merita să ne mâhnim azi pen- optzeci, Gheorghe Coman, mai pe scurt Gigi, speria cu atitudinea lui de bulibaşă.
tru ceva ce va fi mâine. Pentru că s-ar fi putut avea un cap mare şi rotund, ce părea fixat – Mă-nţelegi, Toni, începea Gigi, du-
foarte bine ca mâine să nu vină niciodată. direct de trup din pricina gâtului prea scurt şi pă ce deşerta în el vreo câteva pahare de votcă,
Horaţiu Baltazar absolvise facultatea prea gros. În rest toate trăsăturile feţei erau am avut o copilărie frumoasă, citeam toată zi-
de construcţii, dar lucrase un an, doi ca proiec- mohorâte, asimetrice, în afara oricărei ar- ua numai romane mari, mama mă învăţa să ci-
tant, după care ajunse la primăria capitalei, monii. Era licenţiat în Drept şi lucra în cadrul tesc, zicea că numai aşa voi putea să-l cunosc
probabil pe post de ajutor de băgător de sea- Securităţii. Fusese al cincilea şi ultimul copil pe Dumnezeu. Tu crezi că există Dumnezeu.
mă. Era un tip simpatic, ţinea neapărat să-şi al familiei dintr-un cătun mizer din Bărăgan. – Nu cred, sunt convins că există.
etaleze cunoştinţele în materie de tehnologie, Familia lui era cea mai săracă, dintre cele mai – Ha, mă bucur că eşti credincios, şi
SF., magie, societăţi secrete şi toate cele, de la sărace, din pricina tatălui care topea ultimul eu sunt. Mi-e frică de mânia lui Dumnezeu.
Kabală până la ultimile organizaţii masonice . bănuţ pe rachiu. Alcoolic, fără îndoială, era un Dar cum de eşti convins? L-ai văzut pe Dum-
Pe Horaţiu îl cunoşteam de puţină om rău, dur, nemilos, căci aşa erau mai toţi ţă- nezeu?
vreme. Fusese adus la Toni de Serafim Panait, ranii români, dintotdeauna. Nu prea ştiau ce-i – Sigur că da.
actor la un teatru de cartier. El şi Horaţiu frec- mila şi iubirea. Vasile le spunea fiilor săi s-o – Unde?
ventaseră aceleaşi ceaiuri dansante, având pri- rupă la fugă din faţa lui, să se ducă la muncă, – Tot universul acesta minunat e ope-
etene şi amici comuni. Pe parcursul anilor de- să nu stea trântori pe capul său, deşi cel mai ra lui Dumnezeu. Dumnezeu ne vorbeşte prin
veniseră cei mai buni prieteni. Îşi făceau con- mare avea numai nouă ani. Marele război, al fapte şi uneltele sale suntem chiar noi, oa-
fidenţe, schimbau femeile între ei şi apoi co- doilea, mondial, îi ceruse şi lui Vasile o jertfă menii.
mentau cât de bune fuseseră în pat. de sânge. Într-una din zile, în vara lui 1948, se – Uneltele lui Dumnezeu? Asta sun-
Cum serile erau cam sălcii fără fete, luase la bătaie cu un activist sovietic pentru o tem noi?
cam prea intelectuale, prea se dezbătea cu pa- sticlă de rachiu şi rusu îl împuşcase pur şi sim- – Pentru împlinirea unor scopuri,
tetism psihologia mutantului, lucru ce-l de- plu. Văduva şi orfanii, cinci la număr, nu-l Dumnezeu se foloseşte de noi. Nimic nu-i la
păşea pe Serafim Panait, el propuse să fie invi- plânseră, nu-l jeliră. Mâncau o dată la trei zile. voia întâmplării, să ştii. Faptul că noi doi am
tate şi fătuci fără pretenţii, fete zdravene din Pe Gigi îl înfie un sătean mai răsărit cumva la devenit prieteni trebuie că vizează vreun ţel.
popor care să accepte să facă treaba aia fără minte cu ceva pământ şi o vacă de lapte. Până Înţelegi. Întâlnim oamenii pe care trebuie să-i
prea mari mofturi şi fără obligaţii. în 1952 când începuse marea dihonie a colec- întâlnim.
– Zău, Toni, zicea Serafim, ar fi o tivizării, foametea făcuse ravagii şi Gigi îşi – Teribil de just, frate.
treabă sănătoasă. Ne mai distrăm şi noi, ce atâ- agonisea hrana furând. Se maturiză cumplit de
ta strofocare culturală! repede. La cei cinci ani câţi avea, îşi dorea un Copiii zeilor
Curând serile austere şi foarte ele- singur lucru: să nu-i mai fie foame. Tatăl adop-
gante deveniră adevărate megapetreceri, iar tiv se opusese colectivizării. Îl prinsese nebu- Dumnezeu poate nu a murit,
apartamentul lui Toni începu să semene cu un nia şi-l lovise cu un par smuls dintr-un gard, pe dar e orb şi surd
club. Din pricina zgomotului şi-a reclamaţiilor unul dintre cei trei activişti comunişti, fusese şi, în ciuda profeţiilor,
anonime, tatăl lui Toni pica destul de des în vi- arestat şi dus la o puşcărie de unde nu se mai universul continuă să
zită şi-i cerea: întorsese. Mama adoptivă, suferindă de inimă, se învârtă ca o jucărie stricată
– Decenţă, fiule, decenţă. Nu mă dis- la numai câteva luni de la dispariţia soţului, pe care curiozitatea copiilor
pera. Nu mă omorî cu zile. trecuse şi ea în lumea cea veşnică. o desface în aşchii
Veneau mai ales studente, ştiut fiind Gigi revenise la mama şi fraţii săi, de întuneric şi lumină,
că nu prea aveau locuri de distracţie. Şi apă- mânat de ură şi disperare pentru satul unde se căutând secretul teribil al nimicului,
ruseră şi figuri noi. Mircea Dan, poetul, de născuse, pentru familia sa. Ceilalţi nu sufereau şi agăţând, ce mai rămâne,
pildă. Publicase un volumaş de poeme şi criti- chiar atât de crunt din pricina mizeriei, el însă ca pe o tinichea, de coada pisicii...
ca îl ridicase în slăvi. Venea însoţit de câte trei, resimţea totul ca pe o pedeapsă supraomeneas- Va fi un dezastru până la urmă,
patru admiratoare, deşi nu prea aveau ce admi- că. La nici zece ani se urcă într-un tren şi fugi dar de aici începe istoria,
ra la el. Era bondoc, cu o faţă rotundă ca luna în lume. Numai că nemărginita lume se sfârşi din imitaţiile zilei de ieri,
plină şi se spăla cu certitudine destul de rar. în gara oraşului Craiova. Minor şi delincvent, din jocul de-a v-aţi ascunselea
Vorba lui Tibi, poetul răspândea mirosuri. Fe- fu dus la o şcoală de corecţie. Aici se dovedi al celor bătrâni
tele însă erau drăguţe, unele chiar nostime şi pragmatic şi dornic să depăşească greutăţile. şi mai ales din oglinzile
viaţa devenea oricum mai veselă când erau şi Cuminte, ordonat, rezistent, izbuti să-i con- în care paloarea copiilor cuminţi
ele prezente. vingă pe educatorii săi că merită să urmeze spune poezii la serbările publice,
Se dansa, se mânca, se bea zdravăn şi liceul, ceea ce se şi întâmplă şi merse chiar cântă şi se înclină cu graţie
uneori se mai încingeau şi discuţii interesante mai departe şi avu noroc şi de studii univer- invidiindu-i pe ceilalţi
iscate de amicul lui Tibi Bogdan, un filosof sitare. Studie Dreptul, îşi luă licenţa şi, la cere- pentru bubele dulci,
ciudat. Se numea Petre Tătaru, fusese prieten rea autorităţilor, se înregimentă în Securitatea pentru imperiile din nuc
cu Cioran şi Mircea Eliade, fusese şi legionar comunistă. Cel care-l racolase îi deveni şi şef. şi pentru felul în care,
şi dacă Eliade şi Cioran luaseră drumul stră- Îl ghidă în toate. Până la urmă îi alese şi o soţie când rămân singuri, foarte singuri,
inătăţii, Petre al nostru luase drumul puşcăriei. potrivită în persoana Feliciei Voiculescu, tâ- le foşneşte pe obraz
Comuniştii îl închiseseră, din ’50 până în ’59. gustul sărat al mării...
nără profesoară de limba şi literatura română
fără proces, fără nici o sentinţă de judecată, Lucian Mănăilescu
la o şcoală generală. Şi nimeni, afară de şefii
Când intrase în temniţă cântărise optzeci de săi direcţi, nu-i cunoşteau adevărata identitate.
kilograme şi când ieşise mai avea doar treize- Cum am mai spus, poetul îl prezentă,
ci. Zicea că rezistase datorită rugăciunii. Co- într-un fel foarte ceremonios, lui Toni. Gigi
munica, pretindea el, cu Dumnezeu. Avea re- făcu ce făcu şi în foarte scurt timp deveni um-
grete sfâşietoare. Îşi plesnea palmele şi apoape bra acestuia. De la primalor întâlnire se de-
ţipa că viaţa pe pământ era cea mai mare feri- clară un pasionat al marilor filozofi din tagma

REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 21


Gheorghe ISTRATE

NOBLEŢEA
ÎNVINGĂTORULUI
O evoluţie surprinzătoare, ,,victoria- a poeziei, gata să explodeze, să se apropie de – luptă din care poeta iese tot victoriană (în lb.
nă‘‘, în poezia română contemporană, o pre- verb ca de o fântână regală, cu exclamaţii a- lat. învingător, în gr. nike, tot a învinge).
zintă cazul Victoria Milescu. Volumele ei au moroase, cu mângâieri şi suspine, dar şi cu im- Când silaba îi oboseşte, Victoria Mi-
crescut unul din altul, precum arborii adoles- precaţii, cu divorţuri subit anulate în scene te- lescu intră pe portiţa unei melopei delicate,
cenţei revărsaţi în arborii maturi. Glasuri de rifiante: ,,Născută pentru suplicii/ de aceea bi- odihnitoare, atât de necesare pentru cititorul
critici, autorizate, mi se alătură în a-i recepta ne păzită/ aţipeşti în autobuzul/ care ne duce prea concentrat. Dincolo, poarta erupe în po-
antena poetică plenară, cea cu o vibraţie de o la muncă forţată/ copacii aliniaţi/ salută/ lu- ezii memorabile: ,,Grăbiţi-vă/ în curând vor
structuralitate şi frumuseţe proprii. mina muribundă/ scheletele din beton/ privit cânta cocoşii/ vin zorii/ mă sting/ (deşi de mi-
Aflată încă într-o tinereţe superioară, de sus poligonul pare/ tabla de şah a unui rege lioane de ori mai tare/ decât soarele aş stră-
Victoria Milescu este adoptată de dicţionare, nebun/ detaşamente cu căşti printre buburuze/ luci)/ grăbiţi-vă, voi, vânzători de stârvuri/
antologii, ba chiar enciclopedii riguros selecti- cineva opreşte clipa/ cineva blochează eterni- preoţi, judecători, jandarmi/ artişti, poeţi,
ve, de premii şi diplome de excelenţă, pe care tatea/ administrându-i somniferul/ cineva veniţi/ ca să descoperiţi din întâmplare/ (ca
numai orgolioşii emfatici se prefac că nu le opreşte liftul/ lumina sare de la înălţime/ ru- toate ale voastre mari descoperiri)/ poemul/
observă sub laserul lor larvar şi servil. pându-şi gâtul/ noaptea îşi sfâşie rochia pen- cu un ţăruş înfipt în inimă‘‘ (Polen pe
Cineva îşi manifestase, umil şi cinstit, tru bandaje‘‘ (Nu vei muri, dar...). pleoape); ,,Cu o mică întârziere/ soseşte în
neputinţa de a penetra sintagma unui titlu pre- Verbul pentru Victoria Milescu este şi gară/ trenul poemelor promise/ unele coboa-
cum Conspiraţii celeste, unul dintre cele mai ,,făt‘‘ şi ,,soţ‘‘, dar mai ales un administrator ră, altele stau pe scări, indecise/ unele stră-
recente şi de succes volume ale Victoriei Mi- (v. Mazilescu!) ales de zei. Îl introspectează-n lucesc de ambiţii, de vise/ altele abia se tâ-
lescu. Într-adevăr, acolo se ascunde o tautolo- oglindă, anulându-i umbra, dar acceptându-i răsc/ aştept pe acel peron/ ca un poem să vină
gie intenţională, care împinge ,,epica‘‘ poeziei respiraţia. Victoria Milescu trăieşte poezia şerpeşte/ să-mi sară de gât/ greu, profund ca o
mult mai departe, în ,,Povestea magului călă- bouch-à-bouch, amintindu-mi deseori de con- piatră de moară:/ bine te-am găsit, victoria/
tor în stele‘‘, a suprastraturilor inspirative, adi- vulsia poetică a Magdei Isanos. uite ce ţi-am adus din ţara/ în formă de cruce/
că în răsuflul obosit de atâta zbor al îngerului Dar tâmpla inspirativă a Victoriei Mi- îţi place?/ iar eu să privesc uimită/ spre râ-
constelar. lescu atinge, uneori, şi riscurile magice ale urile puse în palmă/ râuri de lapte şi miere/
Acest nou volum, Dreptatea învin- marii poezii a Sylviei Plath. ,,Vântul trece pe scurgându-se printre traverse...‘‘ (În prima
gătorului – titlu exact şi înscris diametral în lângă/ adăpostul femeilor maltratate/ ele mor decadă a mileniului); ,,Cât ne detestăm între
poezia de până acum a poetei - , reprezintă o râzând// pe gardul înalt cu colţi de fier/ au pus noi, autorii/ acestor mici ţări/ care sunt po-
mică schimbare la faţă a Victoriei Milescu. cerul cu stelele/ la uscat// vine femeia nopţii/ emele/ cu legile lor stranii/ cu populaţii ciu-
Integral, este o ars poetica. Nu teoretică pre- tocurile ei ascuţite/ se înfig sacadat/ în carnea date/ niciodată paşnice/ luptându-se continuu,
cum la Nicolas Boileau – ci aplicativă, pe cât trotuarului// vântul trece prin părul/ ce-i cu ferocitate/ până la ultima silabă/ pentru un
se poate, cu prospeţime şi posesiv chemătoare. ascunde faţa surâzătoare/ îi fură mica poşetă petic de eternitate‘‘ (Rezemat de întuneric).
O mărturisire în alcovul poeziei adevărate lân- cu rujul maro/ îi trage trotuarul de sub Am transcris doar câteva, mai sus.
gă un mire de penumbră şi de mireasmă abs- picioare/ rulează iarba/ sub care se zbenguie Restul (totalul) aparţine cititorului ideal.
tractă. Mai exact, un discurs dublu despre po- peştii‘‘ (Oricui i se poate întâmpla). Dreptatea învingătorului e de o
em şi poet, între care se aşază, febril, verigheta Ea este un scrib devotat care scrie densitate impresionantă. De aceea, închid –
dreptăţii, de aici titlul ,,Dreptatea învingătoru- până şi cu oasele tocite ale degetelor, însânge- deschizând prefaţa (oximoron) cu o invitaţie
lui”, dar mai ales dreptatea suferinţei creative. rate. Actuală, îşi asumă destinul lumii imper- în oglinda primei poezii a volumului superb,
Poeta nu extaziază niciodată. Nu-i permite sta- fecte şi din această luptă cu victime şi călăi, cu concluzionând: ,,dau un regat pentru un po-
rea sa de permanentă încordare, de poză eroică ,,şchiopi şi cocoşaţi‘‘, care se răstoarnă unii în em!‘‘ Cartea Victoriei Milescu ascunde multe
asupra poemului. Versurile au o concentricita- alţii (esopian), cu îngerii kamikadze, cu trădă- registre şi multe poeme.
te electrică, puternică şi voluptăţi nevolatile, tori şi farisei cântărind cât tot Dumnezeul nos- Cutează, cititorule!
sunt mici focoase ascunse într-o gravidă armă tru în clipele sale de oboseală ,,nonasecundă‘‘

Alexandra SUMER un verde profund, trupul bine clă- lui... cu precizii de milisecunde... tează, doar îl iubeam, îmi poziţi-
dit şi umeri laţi... Buze cărnoase Apoi m-am întins curioasă să îl onam lent ciobul către vene şi îl
Uneori iubim în oglindă muşcate puţin de dinţii albi, părul sărut, iar el m-a urmat. Nici mai priveam pe el... Pe măsură ce bu-
des şi negru şi sprîncene bine ar- lent, nici mai grăbit... şi feţele ni căţica aia se apropia de încheietu-
cuite... „Tu...” am şoptit uimită. s-au întîlnit perfect sincron pe rile noastre vedeam cum îi tre-
„Tu...” a şoptit şi el concomitent acea suprafaţă. Şi era rece... mură mîna tot mai tare şi mai tare,
cu mine cu aceeaşi expresie a feţei Apoi soarele din spatele tot mai bolnav şi mai nesigur...
ca şi a mea... M-am apropiat, ba meu a început să apună lin, şi în- Mi-am fixat ochii către în-
nu m-am avântat mai aproape de ţelegeam că odată cu pieirea lu- treaga sa fiinţă şi am trecut rapid
oglindă şi am întins mîna, iar el a minii îmi este tot mai greu să des- şi adînc prin încheietură, el în
făcut la fel, copiindu-mi curiozita- luşesc imaginea din oglindă... Pa- schimb scăpă ciobul în jos şi în-
tea şi entuziasmul, ca pînă la urmă nicată am privit imaginea bărbat- treaga oglindă se sfărâmă în mii
vîrful degetelor noastre să se atin- ului căutînd un răspuns, o îvoire... de bucăţi în faţa ochilor mei, ră-
Stau în faţa unei oglinzi gă pe suprafaţa oglinzii... Dar era Şi crezînd că am găsit-o, m-am nîndu-mi obrajii şi gîtul şi piep-
imense, mai bine zis la cîţiva paşi rece... Atît de rece încît le-am aplecat, am luat un ciob de sticlă tul...
de ea, iar din urma mea răsare tri- simţit cum îngheţau puţin câte pu- şi m-am ridicat înapoi... Imaginea ...Stau pe jos, printre bucăţi
umfător, ba nu arde înroşind ce- ţin. din faţa mea se pare că a făcut a- neuniforme din oglindă care nu
rul, soarele... Mă privesc în ea dar Am încercat să îi mîngîi celaşi lucru fiindcă am văzut-o şi reflectă nimic decît noaptea fă-
văd oglindită o altfel de imagine... chipul şi el şi-a întins mîna să facă pe ea cu un ciob în aceeaşi mînă cînd-o astfel şi mai întunecoasă şi
În loc de trupul de statură mij- la fel, mi-am plimbat palma pe ca şi a mea... Am privit-o, mai bi- urmăresc, cu fiece secundă tot
locie, părul obişnuit blond şi lung pieptul lui şi el la rîndul său nu ne zis l-am privit încercînd să-i mai slăbită şi mai stoarsă de viaţă,
şi o faţă cu o bărbie mică şi ochii s-a reţinut o secundă să facă ace- străbat retina pentru a-i simţi fe- cum curge un şuvoi roşu printre
mari de un albastru senin în faţa laşi lucru... Chipul îmi deveni în- bra sufletului... Dar nu reuşeam... degetele mele... El n-a putut...
mea stă cineva înalt, cu ochii de veninat de spaimă, la fel ca şi al Şi crezînd că oricum nu mai con- Uneori iubim în oglinăa…

Pagina 22 FEREASTRA - 2011


„Ziua şi noaptea Marin Sorescu - 75
poetului sunt mileniile” Shakespeare
Shakespeare a creat lumea în şapte zile.
În prima zi a făcut cerul, munţii
Pe 19 februarie se împlinesc şi prăpăstiile sufleteşti.
75 de ani din ziua celui ce s-a născut În ziua a doua a făcut râurile, mările, oceanele
zburătorul „c-o aripă şi-un picior”, Şi celelalte sentimente
Marin Sorescu (Pe 8 decembrie a.c. Şi le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar,
se vor împlini 15 ani de la trecerea sa Lui Antoniu, Cleopatrei şi Ofeliei,
în nefiinţă). Nu pot să nu leg eveni- Lui Othello şi altora,
mentul de ceea ce se, întâmpla, în ur- Să le stăpânească, ei şi urmaşii lor,
mă cu nişte ani, în această zi, la Ne- În vecii vecilor.
hoiu, în Casa Marius Vintilă, acolo În ziua a treia a strâns toţi oamenii
unde Poetul era „prezent”, de fiecare Şi i-a învăţat gusturile:
dată, cum o făcuse şi în timpul vieţii, Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,
să-şi sărbătorească eternitatea. Dacă Gustul geloziei, al gloriei şi aşa mai departe,
Marius nu ar fi plecat şi el, între timp, Nehoiu Până s-au terminat toate gusturile.
„să moară puţin” proiectul său – săr- 1991 Atunci au sosit si nişte indivizi care
bătoarea dăruită prietenilor şi citito- întârziaseră.
rilor lui Marin Sorescu – demarat în 1997, ar lic, Dimitrie Cantemir – genial şi inabord- Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire,
fi trebuit să dureze „măcar până în anul 2036, abil…Pe când Sorescu este miezos şi pro- Şi le-a spus că nu trebuie decât să se facă
atunci când Poetul va împlini 100 de ani.” fund; la el te trezeşti cu nişte vorbe care Critici literari
Îmi amintesc că în anul 2003 am stat, aruncă Bulzeştiul în centrul universului. Iată Şi să-i conteste opera.
o vreme, pe o lespede mare din mijlocul pâ- nume proprii: Ciocea, Ioana lu’ Mărăcine, Ziua a patra şi a cincea le-a rezervat râsului.
râului Nehoiu, ce trece la un pas de casa lui Floarea Păunii (ai cărei boi, la înmormân- A dat drumul clovnilor
Marius, privind stelele din locul în care îi tare, «Plângeau de-a adevăratelea moarta», Să facă tumbe,
plăcea lui Marin Sorescu: să asculte „ere- pe când «Plânsul oamenilor nu era nimic/ Şi i-a lăsat pe regi, pe împăraţi
surile tainice, ce l-au înfiorat atât pe magul Parcă era ceva de formă»); altele: «hoţii vin Şi pe alţi nefericiţi să se distreze.
în suferinţă Vasile Voiculescu”. din Vulpeni, din Murgaşi, din Gaia, de peste În ziua a şasea a rezolvat unele probleme
Venise lume multă în casa unde fi- tot. Ţărăncile descântă, până se plictiseşte administrative:
inţa Cafeneaua literar-artistică ACASĂ, boala de pololoială, de: gâţe, de cleştele ca- A pus la cale o furtună,
adică la „acasa” Elenei şi ale lui Marius Vin- pului, de dânsele, de-a aduce ţaica pe sus. Şi l-a învăţat pe regele Lear
tilă, dar şi a lui Marin Sorescu, una din pu- Carul are: bleduri, obadă, răscol, stragalie.» Cum trebuie să poarte coroană de paie.
ţinele „instituţii” de cultură care mai supra- Un întreg dicţionar al cuvintelor cărora Mai rămăseseră câteva deşeuri
vieţuiau în judeţul Buzău. Teribil de bogat POETUL le-a strâns înţelesul şi seva.”... de la facerea lumii
(sufleteşte) Marius „investise” în profi- Toată această artă, dispreţuită şi Şi l-a creat pe Richard al III-lea.
tabilele „uzine” Sadoveanu şi Tudor Ar- învinsă de râsul care înţepeneşte gura, de În ziua a şaptea s-a uitat dacă mai are
ghezii (cum îi numea pe scriitori, pe vremea râsul din vacanţa mare a poporului român, va ceva de făcut.
când scria poezie, Mircea Dinescu) şi mul- renaşte sau va muri odată cu noi. Doar el, Directorii de teatru şi umpluseră pământul
ţumea: „celor ce au făcut posibilă o bucurie POETUL, are privilegiul nemuririi… cu afişe,
rotundă: scriitorilor Radu Cârneci şi Bucur Scriitorul Bucur Chiriac, cel ce a Şi Shakespeare s-a gândit că după atâta trudă
Chiriac, domnului porofesor universitar dr. vrut să dăruiască Buzăului (şi în cele din ur- Ar merita să vadă şi el un spectacol.
Ion Rotaru, pictorului Dragoş Morărescu, mă a şi dăruit) o bună parte din pinacoteca Dar mai întâi, fiindcă era
scriitorilor şi oamenilor de cultură – de suflet sufletului său mărturisea că tot ce mai poate peste măsură de istovit,
adică – prezenţi; îi mulţumesc, spunea salva, pentru el şi pentru marele lui prieten, S-a dus să moară puţin.
Marius Vintilă, mai ales lui Tudor Gheorghe, din tranziţia noastră spre nicăieri, sunt: „fig-
actorul, poetul şi interpretul desăvârşit al urile totemice din apa Nehoiului şi zona de Adam
vremelnicei noastre pe-treceri prin lume!” taină în care Marin Sorescu scrie, încă, po-
ezia de dincolo de lumea noastră.” Dar – Cu toate că se afla în rai,
Din risipitele mele notiţe, scrijilite Adam se plimba pe alei
pe „manşete” de ziar sau petice de hârtie în- întrebare retorică după moartea soţiei poetu-
lui – cine va valorifica imensul tezaur artistic Preocupat şi trist
cerc să adun câte ceva din cele petrecute a- Pentru că nu ştia ce-i mai lipseşte.
tunci, ACASĂ: rămas în casa pustie de la Bucureşti ? Acum
o casă cu ferestre oarbe, în curtea căreia Atunci Dumnezeu a confecţionat-o pe Eva
„Asist – spunea Radu Cârneci – cu Dintr-o coastă a lui Adam.
uimire şi spaimă de prea mult frumos, la urmele lui Codin (câinele) se devălmăşesc în
Şi primului om atât de mult i-a plăcut
această întâlnire cu Marin Sorescu, clasi- văzduh, cu cele ale vulturilor cu gâturi strâm-
Această minune,
cizându-se, din nou, pe sine însuşi. Ne aure- be, pictate parcă de Amedeo Modigliani.
Încât chiar în clipa aceea
olăm la aureola lui, ştiind că ziua şi noaptea „Marin Sorescu urcă acum – a câta oară –
Şi-a pipăit coasta imediat următoare,
poetului sunt mileniile. Mă bucur cu atât mai treptele acestei case cu parfum de epocă, şti-
Simţindu-şi degetele frumos fulgerate
mult cu cât acest lucru se întâmplă în Buzăul ind ce face timpul cu tristele sărbători care
De nişte sâni tari şi coapse dulci
nostru şi, mă rog lui Dumnezeu, ca după sunt vieţile noastre.”
Ca de contururi de note muzicale.
moarte, să am şi eu o casă memorială, unde- A urmat – atunci, în 2003 - PETRE-
O nouă Evă răsărise în faţa lui.
va în…Oltenia.” (Buzăul nu era şi nu prea es- CEREA (petrecerea, însemnând curgere,
Tocmai îşi scosese oglinjoara
te „al nostru”, pentru că – iată – în anul 2010, trăire în oglinzile timpului, devenire şi sens
Şi se ruja pe buze.
nu s-a mai desfăşurat nici măcar Festival de înt-u petrecerea de pe urmă), spectacol ima-
„Asta a viaţa!" a oftat Adam
Literatură Vasile Voiculescu). ginat de Tudor Gheorghe şi Marin Sorescu, Şi-a mai creat încă una.
Vărsând „trei lacrimi din licoarea de un spectacol în care lacrimile de cristal ale Şi tot aşa, de câte ori Eva oficială
împărtăşanie pentru iubita umbră”, profe- perfecţiunii nu au mai avut sens. Se întoarce cu spatele,
sorul universitar dr. Ion Rotaru (încet, încet, Asta pentru că Tudor Gheorghe a Sau pleca la piaţă după aur,
din viitorul nostru rămâne doar trecutul!) plâns, în direct, cu lacrimi din apă şi sare, aşa Smirnă şi tămâie,
improviza un spectacol; cel al cuvintelor din cum numai EL ştia să mai plângă. Iar atunci Adam scotea la lumină o nouă cadână
volumele La Lilieci, demonstrând că, ni- când s-a stins brusc lumina întrebarea cu- Din haremul lui intercostal.
meni: „nu s-a apropiat de sufletul ţăranului tremurătoare a venit firesc, din întuneric: „Ne
român, aşa cum a făcut-o Sorescu; Adrian iei şi pe noi, Marine?”; O fracţiune de Dumnezeu a observat
Păunescu este grandilocvent şi retoric, To- secundă mai târziu a fost din nou lumină. Ce Această creaţie deşănţată a lui Adam.
mozei vine cu un balcanism lucrat, Ioan era să facă poetul, acolo sus, foarte sus, cu L-a chemat la el, 1-a sictirit dumnezeieşte,
Alexandru parcă ţine predici, Marin Preda bieţii de noi? Şi l-a izgonit din rai
este prea voluminos, Creangă – voios şi idi- Lucian Mănăilescu Pentru suprarealism

REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 23


VITRINA CU CĂRŢI O ISTORIE LITERARĂ A SENTIMENTELOR

Spiritul vrâncean, în lecturi elective


...Filosoful, eseis- tiv, nu s-a aflat niciun vrâncean, care să ten- ar sintetizator de literatură română...? Pentru
tul şi criticul literar tecu- teze o cât de sumară istorie literară a judeţu- că e o carte „bună”, binefăcătoare cititului -
cean Ionel Necula s-a de- lui Galaţi... pentru o cât de firavă „reciproci- scrisă cu multă empathie umană (nu, neapărat,
cis (după multe frământări tate de inimă”!), a autorului, din Prefaţă: şi estetică...), scrisă fără urmă de ranchiună ori
interioare, dar amânată fi- „N-aş zice că mi-am propus intenţio- venin, ci cu inimă bună, cum zice românul –
indu-i lucrarea şi de tulburi nat să mă împrietenesc cu scriitorii din Vran- cu o generozitate a amintirilor şi a judecăţilor,
potrivnicii ale vremilor şi cea, dar alcătuirea localităţilor noastre (între extrem de rar întâlnită la „colegii/confraţii” de
de întâmplări neprevăzute, Focşani şi Tecuci distenţa este de doar 30 km) breaslă...
din partea oamenilor) să ne-a adus, vrând-nevrând, în graţii reciproce Ionel Necula - tecuceanul chiar îi iu-
scrie o istorie a literaturii şi-n parteneriat sporitor (...) Evenimentele beşte pe vrânceni!!!... şi, implicit, pe scriitorii
vrânceneşti... culturale ne găseau împreună, schimbând în- Vrancei. Mai „scriitori” sau... mai puţin...
Dar, precum spune nefericitul boier tre noi cărţi şi idei (...) Am considerat că adu- Un erudit, precum este Ionel Necula,
Miron Costin despre colegul său mai bătrân, narea între două coperţi a acestor poziţionări de data asta devenit, prioritar, cronicar de sen-
Grigore Ureche: „Laud osârdiia răposatului reprezintă un crâmpei din istoria mai nouă a timente - îşi „pune în palmă” sufletul, senti-
Urechie vornicul, carile au făcut de dragos- devenirii şi înstructurării culturii vrâncene. mentele sale atât de senine, calde şi sincere,
tea ţărâi letopiseţul său (…). Ori că n-au avut (...) Sigur că nu va fi o carte perfectă şi com- faţă de atâţia scriitori de la masa umbrelor
cărţi, ori că i-au fostŭ destul a scrie de mai pletă, că va avea multe scăpări, că vor fi apă- ...puţini dintre cei cuprinşi în aventura prous-
scurte vacuri, destul de dânsul şi atâta, câtŭ rut şi cărţi necunoscute de noi şi care-au ră- tiană a memoriei involuntare, sentimentale, a
poate să zică fiéştecine că numai lui de mas neconsemnate publicistic. Lucrul perfect lui Ionel Necula, mai stau „în lumină”... „Într-
această ţară i-au fostŭ milă, să nu rămâie în- se realizează greu şi, de regulă, nu e la înde- un timp scurt, spiritul vrâncean a fost sărăcit
trŭ întunerecul neştiinţei” – tot aşa voi zice, mâna muritorilor. Oricum, noi n-avem această de câteva nume providenţiale şi nu ştiu când
şi eu, despre amicul meu Ionel Necula: „Laud pretenţie, iar carenţele acestei culegeri ni le se vor umple golurile ce s-au produs cu alte
osârdiia în această viaţă trăitorului cărturar asumăm cu răspundere şi cu dorinţa sinceră nume şi cu alte dispoziţii cărturăreşti, care să
Ionel Necula, carile au făcut de dragostea ţi- de a le îndrepta ulterior cu loialitate şi bună ducă mai departe lucrul bun şi auroral, de
nuturilor vrânceneşti letopiseţul său (…). Ori credinţă”). acolo de unde l-au întrerupt cei plecaţi. Un
că n-au avut cărţi, ori că i-au fostŭ destul a ...A rezultat, de fapt, mai curând o vânt rău şi neîndurător a suflat peste spiritul
scrie de mai scurte lucruri şi vremi, destul de carte de amintiri şi alcătuită pe baza mai ve- vrâncean şi-a luat cu el spirite nevinovate şi
dânsul şi atâta, câtŭ poate să zică fieştecine chilor sale recenzii, asupra scriitorilor vizaţi nepregătite pentru treceri rubiconice. Tuturor
că mai numai lui de această Ţară a Vrancei de cartea sa de acum. Şi, ca să nu fie cu celor plecaţi le păstrez o pioasă amintire şi le
i-au fostŭ milă, să nu rămâie cărturarii ei supărare, la „aşezare” şi ierarhizare... i-a aran- rezerv ca sălaş atriul drept al inimii mele” (cf.
întrŭ întunerecul neştiinţei Ţării Români- jat pe scriitorii de care-şi aminteşte – alfabe- Postfaţă, p. 226).
lor…!” tic!: Constantin Amăriuţei, Ionel Bandrabur, E o carte care ea însăşi, reprezintă un
...Sau, mai „pre” limba modernă: vă- Adrian Botez, Camelia Ciobotaru, Constanţa obiect infinit mai artistic, mai poetic în expre-
zând bunul şi blândul şi eruditul critic tecu- Cornilă, Adrian Cosmin Cocioabă, Valeriu D. sie - decât cărţile multor... „artişti”-refe-
cean că vrâncenii nu prea „sar” să-l ajute (mă- Cotea, Ion Croitoru, G..G.. Constandache, Mir- renţi/referiţi, din ea... o carte atât de blând-
car cu bunăvoinţă şi cu date biobibliografice!), cea Dinutz, Victor Frunză, Constantin Ghiniţă, nostalgică, încât, adesea, îl cutremură pe citi-
neputând, deci, întocmi o istorie a literaturii Ion Miheci, Gheorghe Mocanu, Marin Moscu, tor (mai ales la nivel de necrologuri...): „În
vrâncene, în sensul cronologic şi ştiinţific- Costică Neagu, Gheorghe Neagu, Aurel urma noastră, n-a mai rămas decât Dumitru
acribios - s-a mulţumit şi limitat să facă... elec- Neculai, Ştefania Oproescu, Ion Panait, Virgil Pricop să vegheze peste oraş şi peste spiritul
tivitatea amicală, asupra unei literaturi provin- Panait, George Pătrăşcanu, Dumitru Pricop, vrâncean, ca un făclier care a cioplit fără odi-
ciale... A rezultat, astfel, cum singur măr- Florin Paraschiv, Ionică Sava, Liviu Ioan hnă la temelia verbului poetic şi la înzdră-
turiseşte, o culegere (de oameni, de recenzii – Stoiciu, Puiu Siru, Paul Spirescu, Culiţă Ion venirea spiritului vrâncean, din care s-a re-
„recenzii” în sensul cel mai larg, în care până Uşurelu, Janine Vadislav, Mariana Vicki vendicat ca un adevărat prinţ al mărturisirii
şi o viaţă de om poate şi trebuie recenzată, de Vârtosu... harice. Rămâi cu bine, Mitică. Te lăsăm în vo-
o instanţă mistică sau încă umană... - ...recen- ...Ceea ce a tentat mai mult decât ia soarelui ca să-ţi mângâie privirile, a ploilor
zii despre cărţi şi despre vieţi de oameni care „recenzarea” cărţilor şi vieţilor receptate senti- ca să-ţi spele amândoi obrajii, a vântului, ca
au scris... ba chiar discursuri de tip remem- mental – şi anume, tipologizarea scriitorilor să-ţi „ventileze” pletele. Câtă vreme vei fi
ber/necrolog, în faţa gropii deschise spre Ce- vrânceni – nu i-a reuşit, dintr-un motiv destul acolo, pe soclu, vom şti că Vrancea poate spe-
ruri, pentru un confrate-scriitor vrâncean sau de vag explicat, rămas în starea iniţială, de ra la un destin sedimentat din cremenea mun-
altul...). Şi cu senin suflet prietenesc a făcut-o, interogaţie: „Este scriitorul vrâncean alergic ţilor şi din fervorile Vrâncioaiei (...). A rămas
şi cu memoria (prin excelenţă, selectivă...!), la încadrări tipologice, se teme cumva de vreo soclul înalt, din înălţimea căruia străjuieşte
mai mult decât cu documentul! - ...încât a anonimizare în cadrul curentului adoptat, sau chipul de faur bronzat al poetului împăcat cu
rezultat o istorie literară a sentimentelor lui în cadrul manierei îmbrăţişate? Este tendinţa toate” (cf. Singurătatea Poetului, p. 154).
Ionel Necula, faţă de scriitorii Vrancei con- cultivării dreptului la diferenţă şi a propriei Sau: „Constantin Ghiniţă avea voca-
temporane lui. O istorie a vieţii autorului, in- individualităţi atât de viguroasă încât să des- ţia prieteniei şi o cultiva cu aceeaşi dragoste
tersectată, aleatoriu sau nu, cu scriitori vrân- curajeze ideea de încadrare într-o direcţie de cu care, bănuim, Iisus îşi alegea însoţitorii.
ceni... Deci, se înţelege de la sine că nici din sens, din cele multe ce se ipostaziază în litera- (...) N-a fost nimeni care să aibă nevoie de sfa-
punct de vedere axiologic, al valorii scriito- tura contemporană? Nu cred într-o asemenea tul lui binevoitor şi să nu găsească toată în-
riceşti (modulare sau comparative) a celor explicaţie. Cel ce se ţine departe de mişcările ţelegerea. Clocotea de bunătate, de spiritul
luaţi în seamă - nu s-a făcut o selecţie ştiinţi- literare en vogue riscă să ricoşeze singur în prieteniei şi tânjea după prilejuri colocviale.
fică...unii (puţini, e drept!) dintre cei cuprinşi matca unei direcţii literare de care nu are cu- (...) Noapte bună, Ticule, şi Dumnezeu să te
în cartea sa fiind, mai curând, aspiraţionali noştinţă (...) ajungând să se considere crainic ţină prin apropierea lui” (cf. Necrolog Con-
spre „scriitoriceală” (poate, câţiva, chiar ve- şi făclier pe un drum deja bătătorit” (cf. stantin Ghiniţă, p. 68).
leitari...grafomani!), alţii, doar cu aere de scri- Prefaţă, p. 7). Nu lipsesc, din această culegere de
itori...şi asta, pentru că USR-ul, cică, i-a „con- ...Evident că nimeni care ar dori să ju- texte-recenzii, despre cărţi eterne, nici jude-
firmat”...! USR-ul nu mai confirmă, cam de dece axiologic literatura vrânceană, n-ar afla căţile subtile, de ridicată valoare hermeneutică
multişor, valori estetice... dar lor, sărmanii, un punct de sprijin ferm, în vreo pagină a aces- (dar aceste texte deja erau cunoscute, de noi,
cine să le comunice acest Adevăr... à la Poli- tei cărţi mai curând despre prietenìi scriito- din reviste ale unor ani trecuţi... şi, deci, poar-
chinelle?! riceşti (mai mult sau mai puţin...), decât des- tă, în mintea noastră amintitoare, o „patină”,
Iată propria mărturisire, cu valoare şi pre scriitorii vrânceni, în intimitatea lor demi- care ne împiedică să le încă adâncim valoarea
de „mea culpa” (nu e necesar, pentru un atât de urgică. Dar, paradoxal, cartea lui Ionel Necula şi gravitatea ideatică...): „Nu se poate spune că
sincer şi cald prieten al Vrancei! – ci îţi mulţu- place, la lectură: de ce, oare, când... ea nu prea poetul a renunţat la temele vechi şi perene,
mim, Ionel Necula, cu stinghereală: în defini- ajută pe filolog, pe estetician, pe istoricul liter- (Continuare în pag. 25)

Pagina 24 FEREASTRA - 2011


cei şi faţă de truditorii ei întru toate cele ale (Doctrinarilor ideologiei comunite); „Atât
VITRINA CU CĂRŢI „condeiului”, dragă Ionel Necula!!! mai vreau, ca-n ceas târziu / Retras pe-un colţ
de masă, / Să beau, să uit, şi-apoi să scriu / Că
(Urmare din pag. 24) Prof. dr. Adrian Botez n-am nici bani, nici casă...” (Romanţă parla-
care-au făcut deliciul travaliului de altădată – mentară); „Ţăranii, care mai de care, / Cu
erosul, bunăoară -, dar toată fenomenologia Un academician braţ vânjos, cu pieptul gol, / Trudesc frenetic
pe ogoare / ... la spart conducte de petrol.”
este transpusă într-o altfel de partitură, a fap- al boemei ieşene (Tablou idilic cu ţărani pe câmp); „Venit beat
tului consumat şi irepetabil, care se substituie
dispoziţiei opţionale. Privat de antonime, tim- Am vizitat o singură dată Iaşul, iar la mort în ziua de chenzină, / Greşind şi uşa, ce
pul viitor nu mai este antiteza trecutului, ci Bolta Rece n-am fost decât în amintirile bo- mai tura-vura, A nimerit în pat la o vecină! /
chiar trecutul cu toate patimile lui frânte, con- eme ale – îndrăznesc să spun – prietenului Vezi? Uite unde duce băutura...” (Unde duce
sumate, epuizate” (cf. Poetul Ion Panait – un George Petrone, un scriitor care se ia în serios băutura).
clasic în geacă şi blugi, p. 116). Sau: „E un doar atunci când, în glumă şi cu ironie fină, se Să spunem însă, în final, că meritul
miracol aici, pentru că muntele, pentru noi, a aplecă „peste marginea lumii”. distinsului membru al „Academiei Păstorel”
fost, deopotrivă, cetate şi catedrală, în care Ultima sa carte – „Recviem pentru trebuie împărţit, ca şi în cazul lui I.L. Cara-
spiritul românesc s-a zidit şi s-a depozitat de capra vecinului” (Editura „ALFA, Iaşi, giale, cu cel ce îi oferă autorului sursele
vremi şi de aluviuni alterante. Nu te poţi con- 2010): „proză scurtă umoristică, poezie satir- inepuizabile de inspiraţie - poporul român!
sidera decupat din peisajul muntos, fără să-ţi ică şi umoristică şi catrene epigramatice”, e ca Lucian Mănăilescu
asumi ipostaza de coloană şi de cariatidă a o „şampanie” rară, spumoasă, ce vindecă mah-
bolţii sub care s-au trudit strămoşii, de la des-
Semnal
mureala spiritului.
călecare încoace. Numai omul de munte ştie
cât contează relaţia fraternală şi indiviză cu
În proza lui George Petrone sunt de- Valorile Călanului
velopate, la minut, pozele din bâlciul cotidian
tărâmul stâncos, cât de binefăcătoare, pentru ale emblematicului personaj Ţâmpău Costică, Recent a văzut lumina tiparului, la
om şi istorie, poate fi asocierea lui cu tărâmul asasinat în serial de tarabele cu lucruri mă- Editura Pim din Iaşi, volumul antologic Se-
pe care-l măsoară pasul” (cf. Dumitru Pricop runte şi pus să „plătească” fie devenirea per- minţe literare, editat în colecţia „Să ne cu-
– Poetul ca un munte de patimi, 135) versă a unui fost coleg şi informator al secu- noaştem istoria”. Antologia reuneşte 20 de au-
...Cum ziceam, o carte bazată pe me- rităţii, ajuns parlamentar (Înduioşătoarea tori care s-au născut sau au activat, o perioadă
morie electivă... alege, selectează – nu totdea- poveste a onestului funcţionar Ţâmpău semnificativă de timp, în oraşul Călan. Sunt
una cu deplină dreptate... Subiectivismul acut Costică), fie impreciziile buletinului meteoro- prezenţi în antologie:
este inerent unei astfel de înfăptuiri, mai cu- logic (Teribila păţanie prin care a trecut într- Romul MUNTEANU – Profesor de
rând beletristice, decât hermeneutice. De ce o iarnă onestul funcţionar Ţâmpău Costică). literatură comparată la Facultatea de Litere a
(...s-ar întreba unul care nu ştie definiţiile lui Dincolo de naraţiunea cu Mitici şi Universităţii din Bucureşti, a publicate nume-
Proust şi ale învăţăceilor săi, date memoriei Miţe, zâmbită pe sub mustăţile lui Nenea Ian- roase monografii, studii de sinteză sau eseuri.
involuntare...) – de ce lipseşte, din „şirag”... - cu, savoarea dialogului şi comicul de situaţii Din 1970 pînă în 1989 a fost director al Edi-
spre exemplu, mult-prea-blândul şi umilul, cât depăşesc chiar şi secvenţele din Parlament: „ - turii Univers. Dintre premiile şi distincţii ob-
şi prea modestul, şi, deci, umilitul (de oameni Au anunţat la radio că astăzi, cu toate că e săr- ţinute de Domnia Sa amintim: Premiul Uni-
şi soartă), dar ctitor (...atât de delicat, în îm- bătoare, autobuzele vor circula normal... / - În unii Scriitorilor (1971, 1972, 1976) şi Premiul
plinirea Misiunii sale de Duh!) al culturii vrân- cazul ăsta eu zic s-o luăm mai bine pe jos.” Menelaos Ludemis (Atena, 1980).
cene postdecembriste, atât de talentatul Poet (Reportaj cu urechea ciulită); Doctorul Ada ORLEANU - prozatoare şi tra-
(autentic!) şi scriitor (în genere), jurnalist de Coriolan Ionescu, „săltat” de miliţie, trăieşte ducătoare. A publicat, printre altele, volumele:
„mare meserie” – Corneliu Fotea (am zis: un adevărat coşmar. Surprins fără buletinul de Caii dracului (1947), Boarii: (nuvele – 1968);
„mult-prea-blândul” - deci, din aceeaşi familie identitate asupra sa, în timpul unei razii, îşi de- Atunci au tras toate clopotele (roman – 1970),
atitudinală şi de suflet şi fire cu autorul, cu clară adresa, dar tovarăşii vigilenţi constată că De veghe la Dunăre şi Mare (1987)
Ionel Necul!)?! „suspectul” nu locuieşte acolo. Când doctorul Silviu Guga - poet, prozator şi critic
...Fireşte, întrebarea de mai sus rămâ- se întoarce acasă, după câteva zile de calvar, literar. În 2007 a primit premiul Filialei Sibiu
ne să zbârnâie în urechea „făptaşului” Uitării... administratorul blocului îl anunţă, jovial des- a Uniunii Scriitorilor din România pentru ro-
Sau, nu. pre binele... mioritic, pe care i l-a făcut: „Au- manul „Băiatul din doua lumi”, tradus ulterior
...Ceea ce-mi doresc este ca, dincolo ziţi, de câteva zile întreabă miliţia de dum- în italiană de Ana Maria Cantacuzzino şi în
de cartea acestui erudit şi bun prieten (tecu- neavoastră, dar eu n-am spus că sataţi aici!” maghiară de Nagy Ivan)
ceano-gălăţean...) al scriitorilor vrânceni – să Capitolul consacrat poeziei este pre- Ioan Gelu Crişan - Poet şi prozator,
apară adevărata şi... grava Carte de Herme- faţat de o definiţie dată satirei de Jonathan de profesie jurist
neutică - nepărtinitoare (prin nicio prietenie, Swift: „Gen de oglindă în care privitorii des- Ernest Uskar - Apărut în volumul
decât aceea a Adevărului Hermeneutic!), carte coperă, în general, chipul oricui, în afară de al colectiv editat de cenaclul literar RADU
profund analitică, asupra trudei scrisului vrân- lor” şi – am spune – conţinutul „satirelor” STANCA- Sub arcuri de lumini - Deva, 1979
cenesc – carte ca rod, însă, al studiului acri- petroniene reuşeşte să „decripteze” celebrul Ionel Amăriuţei - În anul 1972, debu-
bios, din partea unui senator de drept al criti- vers eminescian „Toate-s vechi şi nouă toate”: tează editorial cu volumul „Claviaturi”, apărut
cii vrâncene profesioniste. Există aşa ceva şi „Zău, prea le ştie Moş Crăciun pe toate / Şi ţi la Editura Litera.
se poate! le-nşiră grav, de cum apare, / Pe degete, pre- Ion Marinescu - Poet, prozator şi pu-
...Chiar dacă va fi infinit mai seacă, cis, dintr-o suflare, / De nici nu ştii de unde le blicist.
multora (să dea Dumnezeu!) neplăcută... ea, mai scoate: // Că nu prea-nveţi, că n-asculţi de Nikolaus Rudolf Pilly - Autor de
acea râvnită şi încă aşteptată CARTE va ajuta mam’mare, / Că nu-i saluţi pe cei mai în etate, studii monografice, poezii, proză şi cântece.
mult mai mult (decât încântătoarea lucrare / Zău, prea le ştie Moş Crăciun pe toate / Şi ţi Publică frecvent în presa de limbă Germană.
„prietenească”, pe care-o ţin, în aceste mo- le-nşiră grav, de cum apare // S-o fi bazând pe Darie Pop - Reprezentant al diasporei
mente, în faţa ochilor, pe birou!) la decantarea fler... Tot ce se poate! / Dar dacă are turnători, române din Franţa, cunoscut pentru valoarea
valorii spirituale autentice şi la „plivirea” ori are / Acces la cine ştie ce dosare, / De nu scrierilor sale
(...măcar, dacă nu chiar la... eradicarea!) im- chiar microfoane instalate... // Zău, prea le Ioan Barb - A debut editorial cu volu-
posturii scriitoriceşti, care, azi, în toată Româ- ştie Moş Crăciun pe toate!” (Suspiciunile mul „Tăcerea ca o flacără” (1998); Fondator al
nia Artei Logos-ului (înfeudată satrapismului unui băieţel cuminte). revistei ALGORITM LITERAR.
axiologic al unui USR corupt!) sufocă, falsi- Evident însă, capitolul de „forţă” al Daniel Lăcătuş – Publicist şi poet.
fică mai toate treptele axiologiei şi batjoco- volumului beste cel dedicat epigramei, distin- Semnează mai multe volume de versuri, dintre
reşte demoniac mai toate încercările de „ră- sul autor fiind – după părerea noastră – cel mai care amintim: „La templul poeziei” (2008) şi
sărit auroral” şi de impunere ale Artei (cu A mare epigramist român în viaţă. Unul dintre „Preţ de o clipă” (2010).
mare), iar nu a tot felul de furnicare/viermu- puţinii care au făcut să răsune acest „strănut” În antologie mai semnează: Ciprian
ieli, insalubre, ba chiar letal-toxice! – a tot literar, cum îl numea, poate pe nedrept, Geor- Marian, Simion Cozmescu, Crăciun Raul
felul de „încuscriri” imorale şi hâde, efemer- ge Călinescu. Iată doar câteva exemple, care Dorian, Violeta Deminescu, Cornel Cerb La-
morganatice şi ludic-tranzacţioniste! ne permit „luxul” de a spune, scoându-ne pă- zar, Mihaela Ispas, Otilia Ignat, Teodorescu
...Deocamdată, îţi mulţumim, cu ple- lăria: „No comment!”: „Diriguind societatea / Eugen şi Ghilea Daliana.
căciune şi recunoştinţă, pentru calda şi atât de Cu Marx şi lenin în desagă, / Mereu aţi împăr- Încă un semn (bun) că provincia cul-
binevoitoarea ta prietenie, faţă de Ţara Vran- ţit dreptatea / În loc s-o fi lăsat întreagă” turală există!

REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 25


Răsfoiri
Revista revistelor literare
Pagini româneşti Cafeneaua literară Citadela
în Noua Zeelandă Nr. 1/ 88 – ianuarie 2011 dezbate un Nr. 1 (31) – ianuarie 2011
subiect mai mult decât controversat, cel al „Există adevăruri esenţiale care tre-
„optzecimii” literaturii române. Cred că Virgil buie spuse despre România ultimelor decenii.
Diaconu, redactorul şef al revistei, are drep- Dincolo de tatonările puerile făcute de tot so-
tate: „După Revoluţie, generaţia a început să- iul de experimentalişti ori de pastişele obosite
şi construiască un aparat administrativ-pro- ale fracturiştilor, sunt mari teme pe care nu a
pagandistic complex, care prin poziţia socială avut forţa estetică să le exprime cineva până
a unora dintre membri ei, prin editurile, căr- acum. Nu e niciun reproş, ci doar o consta-
ţile, revistele, dicţionarele, antologiile şi con- tare. Marea carte despre regimul comunist nu
centrarea activităţii publicistice a reuşit să s-a născut încă. Şi tare mă tem că nici autorul
aducă optzecismul în prim planul vieţii cultur- ei...” (Felician Pop – O constatare de par-
ale româneşti, să îi fabrice o imagine puter- curs)
nică şi să creeze impresia că el este spaţiul Fie-ne îngăduit să adăugăm câteva
Numărul 65 al revistei se deschide cultural în care se manifestă singurele valori motive la această pertinentă constatare: faptul
cu un material semnat de Fănuş Neagu, prelu- culturale româneşti. A fi scriitor de valoare nu că am scăpat de comunism (nu de comunişti)
at din „Fereastra”. înseamnă pentru liderii şi criticii optzecişti fosta „maculatură” a regimului devenind capi-
Redactorul şef al „Paginilor...” , dl. altceva decât a fi optzecist” talistă, faptul că procesul comunimului a fost o
Cristi Dumitrache, notează în articolul „«Ro- Din numărul anterior al revistei nu tardivă şi iluzorie arătare cu degetul, faptul că
mânii despre români» la TVR Internaţio- putem să nu cităm memorabila cugetare a lui – aşa cum magistral spunea poetul Ion Gheor-
nal”: „Marius Dobrescu şi TVR Internaţional Gheorghe Grigurcu: „Unul din pericolele ghe, în România: „Beau laolaltă, jefuitorii cu
ne propun, săptămână de săptămână, subiecte mortale ale artei e căderea sa în real. Stru- cei jefuiţi / Încearcă o împăcare: iertând unul
extrem de interesante, într-o emisiune live, vie, gurii pictaţi de Apelles cu atâta exactitate în- altuia / Opresorii se îmblânzesc, năpăstuiţii
cu invitaţi de marcă şi subiecte pe măsură. (...) cât au fost ciuguliţi de păsări semnifică un uită / (...) Basamacul luptei de clasă a pus dro-
Poate că de acasă nu se vede atât de mult, însă epitaf al picturii. Realul trebuie iscat nu din jdii / De-un lat de palmă în potirul de cristal”
există în Noua Zeelandă români care nu în- propriile-i temeiuri, ci din adâncimi care nu-i
chid televizoarele aflate pe TVR Internaţional, aparţin, care-l ironizează prin viziune” Actualitatea literară
ceea ce credem noi este cel mai frumos com-
pliment pentru un post de televiziune.” Poesis International
Un articol documentat şi scris fără pa-
timă – după părerea noastră („Paul Johnson:
Evreii din România, adevăr şi ficţiune”) –
tratează cu maximă luciditate şi curaj o temă
sensibilă (holocaustul românesc). Semnează
d-l George Petrovai.
Numărul 67 / ianuarie 2011 Nr. 4 / ianuarie 2011
A-l sărbătorii pe Eminescu pe o plajă
pustie, în Noua Zeelandă – superb omagiu: Descoperim, cu plăcută surprindere,
„Cum ar fi vorbit lumea prin condeiul lui Emi- în publicaţia editată de Asociaţia Culturală
nescu dacă şi-ar fi purtat paşii pe nisipurile Actualitatea din Lugoj, o publicaţie de cea
albe-negre, printre scoicile sărate şi cochiliile mai bună calitate, realizată profesionist, în ca-
turbilinii? Şi ce versuri măiastre ar fi scos în re semnează, printre alţii: Nicolae Silade
faţa frumuseţii absolute de la Cape Reinga. (directorul revistei), Magda Ursache, Gellu
Nr. 3 / decembrie 2010 Dorian, Djamal Mahmoud (un interesant poet
Cum ar fi sunat o strofă a poetului nostru na- În Mare Nostrum, redactorul şef al sirian, absolvent al Facultăţii de Medicină din
ţonal, printre dunele de nisip? Poate că aşa: excepţionalei reviste – un veritabil produs de Cluj-Napoca) etc. Cităm câteva secvenţe „lo-
«De cate ori, iubito, de noi mi-aduc aminte / „lux” literar – Claudiu Komartin, redactorul viluţionale”, pe care românii le văd închizând
Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte / Pe şef, notează „Când am formulat, în urmă cu ochii, semnate, cu ironie şi tristeţe, de mi-
bolta alburie o stea nu se arată / Departe șase luni, proiectul revistei Poesis Internati- nunata Doamnă Magda Ursache: „Şi totul a
doară luna cea galbenă - o pată / Iar peste onal, ştiam că reuşita sa depinde în primul fost absurd, începând cu echivoca noastră re-
mii de sloiuri de valuri repezite / O pasăre rând de puterea noastră de a strânge laolaltă voluţie (...) după ce mămăliga a exploadat cu
pluteşte cu aripi ostenite / Pe când a ei pere- acei autori pe care sărăcia de idei şi de prin- detonator de la distanţă şi s-a produs bulu-
che nainte tot s-a dus / C-un pâlc întreg de cipii a unui sistem publicistic ce se conduce ceala aberantă din balcoane”; „S-a scurs lus-
păsări, pierzandu-se-n apus / Aruncă pe-a ei aproape exclusiv pe relaţii de servitute nu i-a tru după lustru şi România cu piciorul stâng în
urmă priviri suferitoare / Nici rău nu-i pare- îndepărtat de la mizele cu adevărat importan- ghips a trecut prin alegeri colorate: roşu reci-
acuma, nici bine nu… ea moare / Visându- te ale scrisului. Disperarea cu care scriitorul clat în bleu ciel, ca să ajungă orange; ţara e,
se-ntr-o clipă cu anii înapoi / Suntem tot mai român se agaţă de edificiul său de iluzii în pli- periodic, sub cod portocaliu, iar capitalismul
departe, deolaltă amândoi / Din ce în ce mai nă destrămare, blocajele şi laşităţile sale fac – albastru.”... Asta e de-a dreptul colosală:
singur mă-ntunec şi îngheţ / Când tu te pierzi imposibil nu doar dialogul cu alte spaţii şi lit- „...ne-a fost dat să-l vedem la televizor pe pre-
în zarea eternei dimineţi»”... (La plaja cu eraturi contemporane, dar şi recuperarea va- mierul Boc, cu coasa, ca o moarte mică.”
poezii – Cristi Dumitrache). lorilor în stare să edifice.
O proză remarcabilă semnează doam- Prin programul său, Poesis Interna- Vatra veche
na Elena Bunica (Canada), subiectul („Buna tional pune în circulaţie textele poeţilor con-
creştere”) fiind unul ce ţine de o superbă lipsă temporani de vârf din cât mai multe literaturi Nr 3/2011
de „adptabilitate” a românilor de până mai (cel mai adesea, traducerile fiind însoţite de În nota sa... neobişnuită (în sensul
ieri: „Din când în când ne punem întrebarea textele în original, înlănţuirea de limbi şi unui demers literar susţinut constant, cu auto-
dacă nu facem şi noi ca Mitru atunci când (...) sonorităţi atât de diferite devenind un eveni- ritate şi competenţă) Vatra Veche „devan-
nu vrem sau nu putem să renunţăm la obice- ment poetic în sine). Dar am înţeles, de aseme- sează” timpul şi mai ales timpurile actuale,
iurile şi mentalităţle lumii din care am venit şi nea, că putem contribui la descoperirea sau revista condusă de d-l Nicolae Băciuţ editând,
care nu se mai potrivesc cu cele ale lumii noi redescoperirea scriitorilor români valoroşi de la începutul lunii februarie, numărul 3 din
în care am intrat”. ieri şi de azi şi la aşezarea lor într-un context acest an. A fost greu, aşadar, să alegem ci-
Dar dacă cei „de dincolo” ar şti la ce ce poate să dea iarăşi un sens căutărilor noas- tatatele pentru „Răsfoiri” şi, în cele din urmă,
ne-am adaptat, în ţară, acum... tre” (Continuare în pag. 27)

Pagina 26 FEREASTRA - 2011


Literatura şi arta în... epigrame (Urmare din pag. 26)

ne-am oprit la savurosul dialogul/interviu susţinut cu dl. Profesor


Nicolae Crevedia Păun Condruţ Universitar Ştefan Cazimir de Rodica Lăzărescu.
Fostul lider al Partidului Liber-Schimbist, cel ce, ni se amin-
Cafeneaua Mărturisirea unui poet teşte, şi-a început un discurs în Parlament cu adresarea: „Domnule
La „Capşa” unde vin toţi seniorii,
preşedinte, Stimaţi colegi, Onorate fotolii goale...” susţine că, de fapt,
Nu am mai vrut să merg aseară partidul domniei sale este şi va fi pentru eternitate majoritar în forul
Local cu două mari despărţituri: La şezătoarea literară;
Într-una se mănâncă prăjituri legislativ al României. Iată şi pertinenta justificare:
Când văd că vremea e geroasă „Hotărârea consiliului director P.L.S. din 1991, prin care toţi
Şi-ntr-alta se mănâncă… scriitorii. Cu mult polei, mă-mbăt acasă. parlamentarii care îşi schimbau apartenenţa politică deveneau au-
Dan Norea Christea N. Dimitrescu tomat membri de onoare ai Partidului Liber-Schimbist, este valabilă
şi astăzi. Uitaţi-vă deci pe lista actualului Parlament şi veţi vedea câţi
Schubert Unei doamne dintre componenţii săi au devenit, în această legislatură, noi membri
Nici bine-amorul n-a-nceput … Sunt nebuni poeţii, Doamnă? de onoare ai Partidului Liber - Schimbist, adăugându-se celor care
Că-i spuse doamna-n grabă: Gata! Foarte-adevărat! Ce vrei? sau adunat de-a lungul timpului...”
Sosește soțu-ntr-un minut. Cum se poate să nu fie,
...Și a compus Neterminata. Când se-nchină la femei… Bucovina literară
Beethoven Ion Diviza
Proprietăreasa-l aborda
O dat’ pe lună, dar zic unii, Sfârşitul lumii
Bani de chirie nu avea Stratul de ozon se tot subţie,
Și-atunci i-a spus... Sonata lunii. Veacul ni-i absurd şi efemer;
Încă-un postmodern, cu-o poezie,
Chopin A făcut o gaură în cer.
Dup-o Nocturnă, cu băieții,
A ațipit pe o dormeză, Victor Eftimiu
Dar în lumina dimineții Catren Nr. 10 – 12 / 2010
A-ntrezărit... o Poloneză. Dorin Tudoran îi „povesteşte” Andrei Rotaru despre senza-
Cu fiecare dintre cei
Bach De care moartea ne desparte
ţia pe care a avut-o la „contactul cu dosarele CNSAS: „Când am ieşit,
Murim şi noi, lăsând o parte, căutam un loc ferit, fiindcă aveam senzaţia de vomă.” Şi totuşi, chiar
I-a spus maestrul său de studiu, dacă: „Pe de o parte este bine că oamenii mai tineri nu sunt obsedaţi
Când a sosit cam brusc acasă În fiecare dintre ei.
de comunism, pe de altă parte este o tragedie că nu prea vor să afle
Și l-a surprins într-un Preludiu... nimic despre el, fiindcă, aşa cum avertiza George Santayana, dacă
Că Fuga e mai sănătoasă.
Ion Ionescu Quintus
uităm ce s-a întâmplat în istorie, suntem blestemaţi să vedem istoria
Unui scriitor repetându-se.”
Goya
Dacă scapi de sărăcie, Ioan Es. Pop semnează un grupaj de poezie admirabil, din
Fiind chemat la fisc, ca orişicine, care cităm: „... te lupţi să îţi salvezi / carnea cea grea şi oasele opace.
Spui că nu mai scrie deloc,
S-a contrazis degeaba cu nebunii
Joacă l-a o loterie… / nu mai crezi decât în istorie. / iar istoria vorbeşte doar de cei ce dis-
Şi a aflat şi el atunci, în fine,
Ce monştri naşte somnul raţiunii.
Poate c-om avea noroc. par.” (Până la doi-trei ani îngerul tău); „marea greutate e chiar
uşorul, / când te ridici, devi greul celeilalte lumi, / în care te pră-
Grigorescu Sofronie Ivanovici buşeşti ca un sac cu bolovani” (Cu aceşti ochi cu care n-am văzut)
Plin de dezamăgire şi revoltă, Pe mormântul unei literate Salutăm eforturile vizibile ale noii echipe redacţionale de a
'Nainte de-a muri, el şi-a retras scoate din inerţie prestigioasa publicaţie, şi prezenţa în colectivul de
Aici zace-o literată redacţie a tinerei şi talentatei poete Aida Hancer.
Şi Carul Mare şi cel Mic, pe boltă... Ce-a fost mare, doar ca fată!
Dar din păcate, boii au rămas.
George Lesnea Cronicar
Lucian Mănăilescu
Lui N. Manolescu care m-a omis
Regretul lui nenea Iancu, în rai
Nu-i arşiţă pe-aici, cu Dumnezeu
dintr-o antologie
Manolescu, cum se ştie,
Revista Fereastra
Sunt bun amic, mă plimb prin
M-a scos din antologie. Publicaţie editată de: Asociaţia Culturală
rai agale,
Deşi mi-e prieten drag,
Dar nici nu bănuiţi cât mi-e de greu
Că nu pot să mă-ntorc la…
El mă scoate, eu îl bag!... “Agatha Grigorescu Bacovia” - MIZIL
Haimanale! Nicolae Mihu
Cod fiscal: 230324460;
Drumul spre glorie Brâncuşi şi Pasărea măiastră Cod IBAN:RO60RZBR0000060010080523,
Am scris, pe vremuri, poezii şi drame, I-a dat suflet, stil şi clasă deschis la “Raiffeeizen Bank” - filiala Mizil
Dar nimeni n-a ştiut, până-ntr-o zi, Şi-o alură graţioasă,
În care-am scris După care i-a zis: „Zboară!” Str. Agatha Grigorescxu Bacovia”, nr. 13A
vreo două epigrame… Şi de-atunci nu mai e-n ţară. Telefoane: 0244251144; 0722653808 - director;
Şi-am apărut în opt antologii!
Marin Sorescu 0769210763 - redactor şef
Vasile Til Blidaru Unui epigramist E-mail: lucian_manailescu@yahoo.com
Lui Nenea Iancu Epigrama ta, maestre,
Când preţurile cresc să ne sugrume E ca fata fără zestre: Redacţia
Îmi vine, după ce mă-nchin, Vin, se uită toţi la fată Director: Emil Proşcan,
Să părăsesc această lume Şi o lasă-aşa…uitată.
Redactor şef: Lucian Mănăilescu
Plecând, ca tine, la Berlin!
Grafică: Mihai Hlihor, Leonard Ţuclea,
Iulian Bostan Viorel Andronescu, Milică Ene
Esenţă literară
Stând aplecat pe coala de hârtie
Autorii materialelor publicate răspund în mod
Poetu-a scris o mică poezie direct de conţinutul acestora.
Şi criticul găsindu-i sens aparte Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază
S-a străduit şi-a scos din ea o carte.

REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 27


TEATRU SCURT
P i c i o r u l d e l e m n Dumitru Istrate Ruşeţeanu
Personaje: Aurel, Vicu, Didi, Marin, Roza, A TREIA FEMEIE: Atunci leagă-l de poala şuţă…
Melchindia, Sofia, alte femei. ta, să faci trei. MARIN: Din milă. A văzut că Maria a lut-o
O FEMEIE: A lăsat-o pe Maria cu unu’ sin- razna. (scoate din buzunar o conservă, o des-
Uliţa unui sat de pescari. Sălcii verzi, dar şi gur când a plecat pe front. face. Mai găseşte şi un codru de pâine) E o
trunchiuri uscate. Casa lui Marin pe respectiva ALTA FEMEIE: Ce dacă! Războiul te mai conservă. Am purtat-o atâta cale pentru… ti-
uliţă, iar cimitirul începe de dincolo de curtea lasă şi grea! Pe el cum l-a lăsat fără picior? ne! (sentimental) Măi, Vicule, m-ai visat vreo-
sa. În apropiere, ce altceva decât Dunărea? A TREIA FEMEIE: Nu i-a fost cu voia. dată?
Scena 1 ALTA FEMEIE: Nici ei nu i-a fost. Hai, Vi- VICU: Da. Da’ n-aveai ăsta!
cule, fugiţi la omul acela. De mâine trebuie să MARIN: Ce… ăsta?! A, piciorul de lemn. (of-
VICU: Eu am urcat primul în salcie după ouă. vă dea de mâncare! tează) Hai, mănâncă!
Sunt ale mele! MARIN: (către copii) Vică al meu e pe aici? VICU: Îi dau şi lu’ Didi.
AUREL: Ba eu am văzut când şi-a luat răţuş- Vino la mine, mă, să te vad… A, tu eşti?! MARIN: Să-i dea popa. Sau cine l-a făcut. Eu
ca zborul. Nu-ţi dau nici unul! (se iau la harţă; VICU: Da. pentru tine am adus-o. Şi pentru… Văd c-am
parte din ouă se sparg). MARIN: Nu-l mai ţine de mână pe mucosul nimerit tot în tranşee. Ti-am zis să mănânci!
DIDI: (trage de cămaşa fratelui său) Nene, ăla. Lasă-l să plece la ai lui. VICU: Nu mănânc.
nene, uită-te pe drum: vine jandaru’! VICU: E frăţiorul meu. MARIN: Vrei să-ţi bag dumicatul cu sila pe
AUREL: Jandaru’?! Ce te bucuri, mă? Poate MARIN: (scuipând) Ptiu! Unde-i mă-ta, mă? gât? Tine palma… Asta e pentru tine. Restul e
aduce veste că a murit tată-tu pe front. VICU: Nu spui. pentru ea… O găsesc eu… Să mănânce şi
DIDI: (smiorcăindu-se) Ba al tău să moară! MARIN: Cum adică?! ea… Ce te uiţi la mine?
Nene, auzi ce zice? VICU: Te duci la ea şi o cerţi… VICU: Şi… el?
VICU: (după ce a cercetat în lungul drumu- MARIN: Aha! Târfa, nici măcar nu-i acasă… MARIN: Mucea nu-i al meu.
lui) Nu-i jandaru’! E o… un...! Unde-i mă-ta, mă? Sunt eu destul de amărât. VICU: Mama zicea că-i fratele meu. Zău! Am
AUREL: (urcând repede într-o salcie) Io ştiu De ce mă pisaţi în picioare şi voi? văzut eu când l-a născut. Aci în tindă. Era şi
ce–i ăla! Soldat! Am văzut unul la Brăila, când ALTA FEMEIE: Marine, că tu eşti! Te-au re- tanti Roza, şi popa.
am fost cu Moşu tata. cunoscut femeile. Ia-ţi pruncii şi du-te de te MARIN: Taci!
VICU: (urcă şi el în salcie) Nu-i de la noi! odihneşte! VICU: Mă baţi dacă mai spun ceva? Îi dăm şi
Are un picior de lemn. O FEMEIE: Da, zău aşa! Descurci tu iţele lui. Să nu mai plângă.
DIDI: Aşa-i, nene. Dacă are chicior de lemn, mai târziu. Ia-i şi du-te. Le-or fi şi lor de-atâta MARIN: Mâine să scăpam de el.
nu-i de la noi… singurătate! VICU: Mai bine alungăm câinele…
TOTI: (bucuroşi) Nu-i de la noi! Nu-i de la MARIN: Hai, mă! MARIN: Câinele-i animal nevinovat.. Măi,
noi... băiete, dacă ştii unde-i mă-ta, du-te la ea cu
DIDI: Aici toţi au chicioare de oameni. Nu, Scena 2 conserva. Să mănânce şi ea. Ai dat din cap?
nene? Nene, da’ de ce se duc femeile la el?! Ştii unde e?! Iar plângi? De ce plângi, mă?
VICU: Să-l alunge. Cin’ nu pricepe! MARIN: Ce femeie! Cum s-a simţit fără frâu, VICU: Hai la mama!
O FEMEIE: Vine de pe front, fă. O fi având gata. (scotoceşte în vatră) De când n-a mai fă- MARIN: Aha!
scrisoare de pe la ai noştri… Hai mai aproape. cut asta foc în vatră? Nici pic de cenuşă! Ieri a
ALTA FEMEIE: Bine că nu-i de la noi. fost acasă? Scena 3
O FEMEIE: Cine ştie! VICU: Nu.
PRIMA FEMEIE: Cu ce s-ar hrăni, ai!? Noi MARIN: Da… unde-i? Ţi-e teamă că te bate MARIN: Ia stai, mă. Ce căutam noi în cimi-
suntem femei, da’ vâslim, aruncăm plasele dacă o spui? Cu cine s-a-nhăitat, mă?! tir?!
mai vârtos ca bărbaţii… VICU: (suspină) VICU: Uite colo!
A TREIA FEMEIE: Ne-am încurca de el! MARIN: Nu plânge, mă! Eu ar trebui să urlu. MARIN: Ce-i colo?! O cruce.
O FEMEIE: Aş vrea să-l văd pe-al meu ve- După patru ani, găsesc casa pustie… De-ar fi VICU: Nu e cruce. E mama.
nind cum o hi... Poa’ să se târască, numa’ să doar asta! Femeile satului mă privesc de parcă MARIN: Măi, băiete. Tu nu eşti întreg la min-
vină. aş fi ieşit din Dunăre. Sunt infirm, asta e... Mai te. E o cruce. A cui o fi? (Se apleacă, citeşte.
A TREIA FEMEIE: Năroado! aveţi barca? Îngenunche) Aici erai, Marie?!… De ce n-ai
ALTA FEMEIE: Tăceti, fă! S-a ridicat de pe VICU: Nu. Adică, da! A luat-o părintele. zis, mă, că a murit?
salcie şi… vine! La noi vine! Doamne sfinte! MARIN: (bănuitor) Aha! Se foloseşte de bar- DIDI: Lu’ nenea i-a fost teamă că o baţi pe
Să nu intraţi careva în vorbă cu ăsta. Meargă că! De-ar fi numai atât! Înţeleg… El şi Ma- mama c-a vrut să moară…
unde a dus mutu iapa… nu ne trebuie schilozi! ria… Am priceput cum a apărut ţiparul ăsta pe MARIN: Femeile n-au scos o vorbă. Le-a fost
PRIMA FEMEIE: Nu trudim destul pentru lume… Ce cauţi în casa mea, mă? Du-te la milă… Sau silă! Cine eram eu, Marie? Era alt
hrana copiilor şi a ăstora bătrâni? popa ăla, sau unde-o-i vrea. Hai! flăcău mai priceput la vâsle şi la pescuit? Ce
O FEMEIE: Ce altceva să facem dacă ni-s DIDI: (smiorcăit) Mie mi-e foame! mi-ai făcut, Marie? Dumnezeu mi-a luat un pi-
bărbaţii pe front! MARIN: Foame!? Cine te-a făcut, să te-ndoa- cior. Ce-i pasă! Da’ tu, Marie? Doar erai ne-
MARIN: Bună ziua. pe. Ce, mie nu-mi e foame?! Boala asta de fe- vasta mea! De ce n-ai aşteptat? Ce, mie nu-mi
A TREIA FEMEIE: Mergi omule cu Dum- meie n-a pus deoparte un baboi! Voi ce mân- era uşor să mor p-acolo? Ca să scap de ne-
ne… (îşi sterge lacrima cu colţul basmalei) Aş caţi, mă? Vă hrănea popa? cazuri! M-am luptat cu moartea, femeie… Nu
vrea să te întreb… DIDI: Taica popa ne-aduce peşte… cartofi… vroiam să-ţi fac greutăţi! Iar tu?! Ptiu!
PRIMA FEMEIE: N-ai vrea nimica. Lasă-l De când... VICU: Mi-e frică.
să se ducă! VICU: (aproape urlând) Taci! MARIN: Haide, mă. Las-o aici… Eu nu vreau
A TREIA FEMEIE: Da’ nu-l mai cunoaşteţi, MARIN: De ce nu-l laşi să vorbească? (mie- să mor.
fă?! E bărbatu’ Mariei! (cu obidă) Ne-a lăsat ros) Hai, băieţaş, zi ce voiai să spui… VICU: Nu plânge, nene!
doi copii pe cap. N-ar avea hodină! VICU: (sare peste el) Mă, să taci! MARIN: Cum mi-ai zis?! Nene? Mă, baiete,
ALTA FEMEIE: Rea eşti la suflet! Te-aud MARIN: Am cam priceput eu. Ce-o să-i fac? eu… sunt tatăl tău! Ce dacă nu mai am un pi-
copiii… (strigă către copii) Vicule, ia-l de mâ- Dac-o bat, sare satul cu gura: „Ai venit ciuntit, cior, uite colea braţe, am cu ce vâsli. Noi tre-
nă pe ăl mic şi vino la omul ăsta! E tată-tu. Marine. Mai eşti tu în stare să urci în barcă? Să buie să trăim… În locul piciorului te am pe ti-
VICU: (speriat şi ruşinat) Tata?! tragi plasa cu peşte? Să baţi cale la oraş şi ne. Am să te instruiesc, ai să vezi.
ACEEASI FEMEIE: E plecat de patru ani. să-l vinzi?” VICU: Da… tată!
Nu-l mai ţii minte. DIDI: Mi-e foame! DIDI: Aşa-i, tăticule!
VICU: Fugi că nu-i tata!… Mama zicea că MARIN: Eu n-am putere să te hrănesc… Al MARIN: Nu te băga, muceo. El e fiul meu.
tata avea picioare şi-o alerga printre sălcii… meu nu-i decât unu’. . Tu… peşte prins de mâna mea n-ai să mănân-
PRIMA FEMEIE: E tată-tu, mă! I-o hi smuls VICU: Am. Mi-a spus tanti Roza. ci! Mă descotorosesc eu de tine…
chiciorul pă front. Ia-l de mână p-ăl mic şi MARIN: Care Roza? A, asta de peste drum. VICU: E frăţiorul meu…
du-te de-i săruta mâna. Bărbatu’ ei… MARIN: Gura! De azi, n-ai să mai ieşi din cu-
O FEMEIE: Ba să nu-l ia. Ce-o să zică Marin? DIDI: Tanti Roza ne-aduce mâncare, cămă- vântul meu. Haidem de-aici!

Pagina 28 FEREASTRA - 2011